sistemul de taxe si impozite la nivel u.e.

sistemul de taxe si impozite la nivel u.e.
|Abstract
ACEASTA LUCRARE ARE ROLUL DE A PREZENTA PRINCIPALELE TIPURI DE TAXE SI IMPOZITE LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE SI DE A URMARI EVOLUTIA SI EFECTELE MODIFICARILOR ACESTORA
SERBAN ELENA
FABBV BUZAU
ANUL II, SEMESTRUL I |
CUPRINS
INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………….2
1.1 CONCEPTUL DE SISTEM FISCAL……………………………………………………….3
1.2 ROLUL TAXELOR SI IMPOZITELOR LA NIVEL U.E………………………………5
1.3 PRINCIPALELE TIPURI DE IMPOZITE SI TAXE………………………………..….6
2.1 NIVELUL PRINCIPALELOR TIPURI DA TAXE SI IMPOZITE IN U.E…………10
2.2 IMPOZITAREA CONSUMULUI…………………………………………………………..11
2.3 IMPOZITAREA MUNCII…………………………………………………………………….12
2.4 IMPOZITAREA CAPITALULUI…………………………………………………………….13
3. PRESIUNEA FISCALA………………………………………………………………………..
4. EVAZIUNEA FISCALA………………………………………………………………………..
5. CONCLUZII……………………………………………………………………………………….
6. BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………….
INTRODUCERE
Sistemul fiscal reprezinta unul din instrumentele cele mai importante pe care statul le foloseste in conducerea activitatii economice si sociale, in vederea indeplinirii in bune conditii a tuturor functiilor sale. Astfel, dupa modul in care acesta este construit si functioneaza, se pot desprinde concluzii referitoare la presiunea fiscala, politica fiscala si eficienta implicarii puterii publice in viata economica si sociala a unei societati.
            Notiunea de sistem a aparut ca o forma incipienta in filozofia greaca inca din antichitate. Aristotel afirma ca „intregul este mai mult decat suma partilor componente”, iar pe baza acestei afirmatii el a dat o prima definitie termenului de sistem. Etimologic, cuvantul „sistem” provine din grecescul „sustêma”, care inseamna un intreg alcatuit din elemente distincte. Intr-o prima aproximare, „sistemul” poate fi definit ca o multime de elemente interdependente care actioneaza impreuna pentru atingerea unui scop comun. Privit dintr-o perspectiva mai complexa, se poate afirma ca sistemul reprezinta un ansamblu de componente organizate si coordonate pe baza legaturilor dintre acestea, a carui functionalitate permite atingerea anumitor obiective
Aparitia primelor forme de taxe si impozite este atestata inca din Antichitate, primele ”documente” ce atesta exitenta unor forme de impozitare fiind niste tablite din lut descoperite in orasul Lagash, cel mai vechi oras, situat intre Tigru si Eufrat, Mesopotamia. Aici taxele erau percepute pentru vanzarea si transportul bunurilor dintr-o regiune in alta si erau colectate de catre perceptori.
Forme ale impozitarii existau de asemenea si in Egiptul Antic, acestea fiind recunoscute ca si cele mai apasatoare. Aici se taxau fructele, pestele, ouale, pasarile, mierea, mierea, granele, uleiul de gatit, porcii si principalii oameni care se ocupau de acest lucru erau scribii; acestia verificau cu strictete bunurile din curtile oamenilor(cantitatea de ulei folosit pentru gatit, numarul animalelor), participand inclusiv la strangerea granelor.
In Grecia Antica taxele si impozitele nu aveau aceesi rigurozitate. Aici taxarea se facea numai in caz de razboi, avea un caracter universal si se numea eisphora. De asemenea, Grecia era unul dintre putinele popoare care inapoiau cetatenilor taxele platite din prazile de razboi.
Cei mai iscusiti in acest domeniu s-au dovedit a fi romanii, practicile si legile fiscale romane constituind o sursa de inspiratie pentru lumea moderna. De aceasta se leaga aparitia celor mai multe taxe si impozite: taxe vamale, pe consum, pe mostenire, pe pamant, pe vanzare; taxele erau colectate de angajati ai statului.
1.1 CONCEPTUL DE SISTEM FISCAL
SISTEMUL FISCAL este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai importante instrumente folosite de catre stat pentru a conduce activitatile economice si sociale si pentru a-si indeplini in bune conditii toate functiile, constituind totodata unul dintre cele mai importante elemente ale relatiilor economice de piata.
Ca element ce sta la baza tuturor activitatilor fiscale dintr-un stat, sistemul fiscal a atras asupra sa de-a lungului timpului mai multe viziuni. Astfel, o prima definitie descrie sistemul fiscal ca’’totalitatea impozitelor si taxelor provenite de la persoane fizice si persoane juridice care alimenteaza bugetele publice’’(1) sau ‘’totalitatea impozitelor instituite intr-un stat, care-i procura acestuia o parte covarsitoare din veniturile bugetare, fiecare impozit avand o contributie specifica si un rol regulator in economie” (2)
Din alte puncte de vedere,’’sistemul fiscal este totalitatea impozitelor in care componentele sunt in legatura intre ele, ca si cu sistemul politic si aparatul socio-politic’’(3)
O alta intepretare a Sistemului Fiscal este se realizeaza prin accentuarea elementelor definitorii ale sistemului in general, unii autori considerand ca ,,sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metode, procese cu privire la o multime de elemente (materia impozabila, cote, subiecti fiscali) intre care se manifesta relatii care apar ca urmare a proiectarii, legiferarii, asezarii si perceperii impozitelor si care sunt gestionate conform legislatiei fiscale, in scopul realizarii obiectivelor sistemului”(4)
La modul general, taxele si impozitele reprezinta cea mai veche si cea mai importanta resursa financiara a statului. Astfel, impozitele constau in prelevarea obligatorie, nerambursabila si fara contraprestatie din partea statului a unei parti din veniturile sau averea cetatenilor in vederea acoperirii cheltuielilor publice.
[1](„\\l „_ftnref1″”) Condor Ioan, Drept financiar, Editura Regia Autonoma ,,Monitorul Oficial”, Bucuresti, 1994, pag. 122
[2](„\\l „_ftnref2″”) Hoanta Nicolae, Economie si finante publice, Editura Polirom, Iasi, 2002, pag. 164
[3](„\\l „_ftnref3″”) Mehl L., Beltrame P., Science et technique fiscales, Coll. Themis, PUF, 1984, pag. 203
[4](„\\l „_ftnref4″”) Corduneanu Carmen, Sistemul fiscal in stiinta finantelor, Editura Codecs, Bucuresti, 2000, pag. 22
Ca si evolutie, sistemele fiscale s-au dezvoltat in stransa legatura cu relatiile economice, initial cel mai dezvoltat sector fiind cel al agriculturii, dupa o perioada semnificativa aparand si comertul, principalele taxe si impozite fiind cele pentru teren si taxe vamale, iar colectarea lor nu era considerata necesara decat atunci cand statul stabilea acest lucru(spre exemplu in vreme de razboi pentru arme).
Mergand mai departe, pana la jumatatea secolului al XIX-lea impozitele cunosc noi forme si o noua perceptie; se dezvolta economia si industria si apare impozitarea bunurilor sub forma de accize.
In etapa moderna, apare impozitarea pe venit introdusa de Marea Britanie, in urma revolutiei industriale; contributia acesteia la crearea noilor sisteme fiscale moderne fiind semnificativa.Ulterior, impozitul pe profit a fost adoptat de mai multe tari.
Sistemul fiscal a cunoscut modificari majore in urma perioadei interbelice cand accentul a fost pus mai cu seama pe impozitele indirecte in pofida celor directe.
Constituirea unui sistem fiscal coerent si eficient este un imperativ al perioadei de tranzitie la economia de piata. Un sistem de impozitare bine gandit reprezinta una dintre cele mai importante parghii de stimulare a productiei si de dezvoltare a intreprinderilor.
Datorita faptului ca intre fiscalitate si gradul de dezvoltare al unei economii exista o stransa legatura, aceasta influenteaza atat activitatea persoanelor fizice (salariati si Persoane Fizice Autorizate) cat si a persoanelor juridice.
1.2 ROLUL TAXELOR SI IMPOZITELOR LA NIVEL UE
Rolul impozitelor se manifesta in plan financiar, economic si social, fiind definit pe etape de dezvoltare a economiei.
Cel mai important rol al impozitelor este cel manifestat pe plan financiar, in tarile dezvoltate taxele si impozitele reprezentand 80-90% din totalul resurselor publice.
FIGURA 1 NIVELUL TAXELOR SI IMPOZITELOR IN TOTALUL RESURSELOR PUBLICE LA NIVEL U.E.
Tabel preluat pe pe site-ul EUROSTAT
http://ec.europa.eu/eurostat/statisticsexplained/index.php/Government_finance_statistics/ro(„http://ec.europa.eu/eurostat/statisticsexplained/index.php/Government_finance_statistics/ro”)
Din figura 1 se poate observa cum taxele si contributiile sociale nete asigura cea mai mare parte din veniturile publice.
Din punct de vedere economic, rolul impozitelor se refera la utilizarea acestora ca intrument prin care statul intervine in activitatile economice pentru a creste sau reduce productia ori consumul pentru un anumit produs, pentru a ingradi sau stimula comertul exterior.
Unul din rolurile impozitelor manifestat pe plan social este acela de a redistribui o parte din PIB intre persoane fizice si juridice, ori intre clase si paturi sociale.
Pentru a putea intelege mai bine rolul taxelor si impozitelor impuse peste tot in lume, trebuie mentionat principalul sector catre care se duc acestea si anume serviciile publice care asigura securitatea socială și bunăstarea, inclusiv pensiile și îngrijirea medicală, dezvoltarea infrastructurii sociale, cum ar fi apa și drumurile, precum si educație, poliție, pompierilor și apărărarea naționala. Aceste servicii sunt esențiale pentru viața noastră de zi cu zi și pentru a functiona au nevoie de o sursa stabila si continua de finantare asigurata de catre taxe si impozite.
Sistemele fiscale reprezinta astfel principalul element care asigura resursele financiare necesare atat indeplinirii rolului statului cat si eliminarii dezechilibrelor.
1.3 PRINCIPALELE TIPURI DE TAXE SI IMPOZITE
Pentru a putea evidentia evolutia, efectele si importanta principalelor tipuri de impozite atat la nivel national cat la nivel UE voi face o scurta clasificare a acestora.
Cea mai cunoscuta clasificare a taxelor si impozitelor este in functie de fond si de forma care separa impozitele in directe si indirecte.
Din punct de vedere al impozitelor directe vom vorbi despre impozite reale(impozit funciar, pe cladiri, pe activitati industriale,comerciale si profesii libere sau pe capital), impozite personale(pe veniturile persoanelor fizice sau societati de capitaluri,pe avere).Practic aceste impozite se stabilesc nominal,pentru persoane fizice si juridice in functie de averea si veniturile acestora, avand la baza cotele legale de impunere, subiectul si suportatorul fiind una si aceeasi persoana.
Impozitele indirecte sunt percepute in cazul vanzaii sau prestarii de servicii, sunt varsate de catre vanzatori sau prestatori catre bugetul public si sunt suportate de catre consumatori. In aceasta categorie intra taxe de consumatie, taxe vamale, taxe de timbru si inregistrare,impozite pe avere, venit, consum, accize datorate pentru anumite produse(tutun, petrol, energie, combustibil, carburanti).
Desi au numeroase elemente in comun cu taxele si impozitele, contributiile nu pot fi considerate pe deplin impozite.
In publicatia Amfiteatru Economic, mai 2017, Ionel Bostan definește contribuția ca fiind „prelevare bănească obligatorie la dispoziția statului, în scopul acoperirii unor riscuri sociale legate de pierderea capacității de muncă sau de indisponibilitatea de a presta prin muncă anumite activități”. Aparute ulterior impozitelor, contributiile nu presupun o contraprestatie directa, aceasta aparand in momentul producerii riscului pentru care au fost achitate.
FIGURA 2
PONDEREA IN PIB A IMPOZITELOR DIRECTE, INDIRECTE SI CONTRIBUTIILOR LA NIVEL U.E.
Tabel preluat de pe site-ul oficial EUROSTAT
http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Main_Page(„http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Main_Page”)
Din graficul 2 se poate observa in primul rand importanta impozitelor indirecte si contributiilor sociale care pe intreaga perioada analizata depasesc ponderea impozitelor directe in PIB. Astfel putem spune ca impozitarea consumului prezinta un grad ridicat, in special in tarile aflate in curs de dezvoltare.
Daca la nivelul impozitelor indirecte se observa o usoara crestere, si in ceea ce priveste contributiile sociale se inregistreaza o scadere, impozitele directe se mentin relativ constante. Desi contributiile sociale au un trend descendent, acestea isi mentin cea mai mare pondere in produsul intern brut.
In continuare vom analiza acelasi aspect insa pe plan national, pentru a ne forma o imagine de ansamblu asupra pozitiei Romaniei in comparatie cu media inregistrata la nivel UE.
FIGURA 3
PONDEREA IN PIB A IMPOZITELOR DIRECTE, INDIRECTE SI CONTRIBUTIILOR LA NIVELUL ROMANIEI
Tabel preluat de pe site-ul Eurostat.
Aceasta imagine asupra fiscalitatii romanesti pentru perioada analizata ne transmite in primul rand, faptul ca spre deosebire de media la nivel UE, tara noastra a pus accentul initial pe contributiile sociale, dupa anul 1997 acestea depasind consecvent ponderea impozitelor directe in PIB.
Dupa 1998 ele mai mari ponderi in PIB le inregistreaza insa impozitele indirecte,depasind deopotriva impozitele directe si contributiile sociale, cea mai mica valoare inregistrandu-se in anul 1996(8,6%) si mai mai mare in 2012(13,2%). Astfel, dupa anul 2000, ponderea impozitelor indirecte este cu aproximativ 50% mai mare decat cea a impozitelor directe si cu 25% de cea a contributiilor sociale.
Impozitele directe manifesta un trend descendent, cea mai mare valoare(aproximativ 10% din PIB)inregistrandu-se in 1995, urmand ca valorile sa scada pentru ca la sfarsitul perioadei sa ajung la un procent de numai 5,5 %. Contributiile sociale manifesta un trend relativ ascendent, incepand cu anul 1998 inregistrand o crestere de 2,8 % , ajungand in an ul 2000 la 11,4 %, urmand apoi o scadere usoara pana la 8,6 % in 2014.
Preferinta manifestata de-a lungul perioadei analizate pentru impozitele indirecte in detrimentul celor directe poate fi o considerata o cauza a faptului ca tara noastra este un stat aflat in dezvoltare, in comparatie cu tarile dezvoltate in care accentul este pus pe impozitele directe.
COMPARATIE PRIVIND SISTEMUL FISCAL DIN ROMANIA SI MEDIA STATELOR U.E. DIN PUNCT DE VEDERE AL IMPOZITELOR INDIRECTE
Daca anterior am observat faptul ca majoritatea tarilor din UE au manifestat o preferinta pentru veniturile provenite din impozite si contributii sociale, in Romania accentul este pus cu precadere pe impozitele indirecte.
FIGURA 4
Tabel preluat de pe site-ul Eurostat.
Din figura 4 se poate observa cu usurinta ca diferenta intre evolutia ponderii impozitelor indirecte in PIB in cele 2 zone de referinta, nu sunt semnificative; ambele manifestand preferinta pentru impozitele indirecte.Din punct de vedere al valorilor maxime, respectiv minime media U.E. se situeaza in intervalul 12-14%, in timp ce la nivel national valorile oscileaza de la 8,3% pana la 12,8%, fluctuatiile fiind mai evidente.
Astfel evolutia impozitelor indirecte la nivel national in comparatie cu evolutia acestora la nivelul uniunii nu inregistreaza diferente semnificative, in 2005 si 2011 atingand valori egale.In consecinta atat in Romania cat si la nivel de medie a statelor din UE impozitele indirecte si contributiile sociale au o pondere mai mare in PIB, spre deosebire de impozitele directe.
2. PRINCIPALELE TIPURI DE TAXE SI IMPOZITE IN U.E SI NIVELUL ACESTORA
UE rămâne o zonă de impozitare ridicată; in anul 2012, rata totală a impozitului, adică suma impozitelor și taxelor, contribuțiile sociale efective obligatorii în cele 28 de state membre ale Uniunii (UE-28) au reprezentat 39,4% din PIB-ponderat mediu, cu aproape 15 puncte procentuale din PIB peste nivelul înregistrată în SUA și în jur de 10 puncte procentuale peste nivelul înregistrat de Japonia.
Nivelul de impozitare în UE este ridicat nu numai în comparație cu cele două țări, dar, de asemenea, în comparație cu alte economii avansate precum Rusia (35,6% din PIB în 2011) și Noua Zeelandă (31,8% din PIB în 2011) in care ratele impozitelor depășesc 30% din PIB, în timp ce impozitele pe PIB pentru Canada, Australia și Coreea de Sud (datele din 2011) au rămas cu mult sub 30%.
În ceea ce privește țările mai puțin dezvoltate,acestea se caracterizează de obicei prin rapoarte fiscale relativ scăzute. În timp ce Elveția a avut o rată a impozitelor foarte scăzută la 27,9% din PIB,raportul fiscal-PIB al Norvegiei a depășit media UE și este cuplată cu un raport scăzut al cheltuielilor-PIB care rezultă excedente bugetare mari.
Nivelurile ridicate ale impozitelor UE nu sunt noi, datând în esență la ultima treime a secolului XX. În acei ani, rolul a sectorului public a devenit mai extinsă, ducând la o creștere puternică a ratelor de impozitare în anii 1970 și la un nivel mai mic în anii 1980 și începutul anilor 1990.
Cu toate acestea, structura impozitării diferă semnificativ între statele membre. Noile state membre tind să aiba o proporție mai mare de venituri provenite din taxele pe consum și o proporție puțin mai mică din impozitele pe venit. Bulgaria și Croația se remarcă cu aproximativ jumătate din toate veniturile provenind din impozitele pe consum.
Impozitele pe capital variază de la mai mult de un sfert din total (Luxemburg, Regatul Unit, Malta și Malta)si la mai puțin de 10% (Slovenia, Estonia).
2.1 IMPOZITAREA CONSUMULUI
Cea mai cunoscuta forma de impozitare a consumului este taxa pe valoarea adaugata, TVA-ul. Adoptarea TVA oferă o serie de avantaje în ceea ce privește in primul rand controlul autoritilor fiscale asupra vânzărilor raportate. Modificările cotelor de TVA, ca urmare a politicii fiscale, pot influența consumul prin ajustări de prețuri ale bunurilor, cu impact direct asupra viitoarei baze de impozitare.
În unele cazuri, majorarea cotelor de TVA poate încuraja manifestarea fenomenului de fraudă fiscală prin reducerea la minimum a vânzărilor, ceea ce poate conduce la reducerea cuantumului TVA. Măsurarea fenomenului de evaziune cu privire la TVA poate fi realizată utilizând indicatorul TVA Gap (diferența dintre TVA colectată și suma teoretică estimată a fi colectată ca TVA).
Indicatorul GAP-ului TVA este utilizat pentru a evalua eficacitatea aplicării TVA; de fapt, oferă o estimare a pierderii de venituri din partea autorităților fiscale în orice țară și în orice an din cauza diferitelor forme de evaziune fiscală și fraudă, calcule gresite, falimentele și alte cauze care au un impact negativ asupra numerarului bugetar al TVA. De exemplu, în 2013 România a fost tara cu cea mai importantă diferență de TVA din UE 41%, comparativ cu o medie europeană de 15,2%.
Un raport recent estimează că diferența totală de TVA pentru 26 de tari ale UE ( cu excepția Ciprului și a Croației) la aproximativ 193 miliarde Euro în 2011, sau aproximativ 1,5% din PIB, o creștere față de 1,1% din PIB.În termeni absoluți, GAP-ul României la nivelul anului 2014 se traduce în aproximativ 7 miliarde euro. Astfel, nivelul GAP-ului TVA din România ca nivel procentual se situează mult peste media europeană, de aproximativ 14,03% în anul 2014.
Cu toate acestea, evoluția este relativ bună: de la 50% în 2009, ajungând la nivelul de 45% în 2010, 42% în 2011 și 43% în 2012; tedinta manifestata este astfel una descendenta.
FIGURA 5 DESCOMPUNEREA RATEI IMPOZITELOR ASUPRA CONSUMULUI
Grafic preluat din”Taxation trends in European Union”.
Rata impozitelor privind consumul este data de raportul dintre veniturile tuturor taxelor de consum și cheltuielile de consum finale ale gospodăriilor.
Conform graficului din Figura 5, majoritatea statelor membre au cunoscut puține schimbări sau o stabilizare în 2012, unele insa au înregistrat schimbari substanțiale, în special în Croația și Ungaria(cu creșteri de 1,3 și respectiv 1,2 puncte procentuale) și Slovacia și Polonia (cu scăderi de la 1,6 și 0,5%).Diferențe semnificative în componente din impozitarea consumului, TVA, se inregistreaza între două treimi și trei-sferturi din rata implicita a impozitelor cu privire la consum. În Suedia, TVA reprezintă 74% din rata implicita a impozitelor (cea mai mare din UE), comparativ cu 56% în Italia (cea mai scăzută valoare a UE).Cu toate acestea, alte componente non-TVA sunt, de asemenea, semnificative.
În medie, în UE, impozitele pe energie reprezintă aproximativ 16% din rata impozitelor privind consumul. Acestea sunt în mare parte compuse din accizelor la uleiurile minerale. Următoarea categorie importantă este tutunul și alcoolul. Aceste taxe sunt o componenta semnificativa a impozitelor privind consumul pentru Bulgaria și Estonia, dar contribuie cel mai puțin la acest indicator în Suedia și Țările de Jos.
Din 2009, ratele standard TVA au înregistrat o tendință ascendentă in majoritatea statelor membre. Nivelul mediu al ratei TVA rata a crescut cu două puncte procentuale – de la 19,5% in 2008 pana la 21,5% în 2014 . În această perioadă, 20 de state membre au înregistrat o creștere a ratei standard. În 2014,rata standard de TVA a crescut în Franța, Italia și Italia Cipru.
Cea mai mare rată standard de TVA se regăsește în Ungaria (27%),urmata de Croația, Danemarca și Suedia (toate cu 25%). Cele mai mici rate sunt în Luxemburg (15%) și Malta (18%).
În ceea ce privește PIB, țările cu cele mai mari lacune sunt România, Letonia, Grecia și Lituania. Studiul arată o tendință ascendentă pronunțată a diferenței de TVA în multe state membre din in 2008, ca urmare a crizei economice.
2.2 IMPOZITAREA MUNCII
În contextul unei economii globale, sistemul fiscal joacă un rol decisiv în mobilitatea factorilor de producție. Astfel, importanța reformei impozitului pe muncă în sistemul integrarii economice, este data de faptul că în ultimii ani piața muncii din Europa s-a confruntat cu un nivel ridicat rata șomajului, în ciuda nivelului ridicat de prioritate acordată acestei probleme de către Comisia europeana și guvernelor naționale. În aceste circumstanțe, măsura recomandată de U.E. este de a îmbunătăți impozitărea muncii, în special ca Uniunea Europeană este încă o zonă cu un impozit ridicat asupra muncii în comparație cu cel al altor economii dezvoltate.
În ceea ce privește factorii cu o influenta negativa asupra impozitarii muncii se evidențiază curba normală a cererii (relația inversa dintre pretul muncii și cantitatea necesară), dar și o perturbare a efectului impozitării muncii asupra soldului între cerere și ofertă. De aici putem deduce ca cererea de munca este foarte sensibila in relatia cu modificarea taxelor.
Influența negativă a ratei de impozitare asupra muncii este normală, deoarece arată ponderea tuturor impozitelor pe forța de muncă, în totalul remuneratiei forței de muncă. Astfel, cu cat aceste impozite și contribuții sunt sporite, cu atât mai mult venitul net este redus. Impactul din deschiderea comerțului indică un efect negativ asupra salariilor. Cu alte cuvinte,concurența pe piața unică europeană reduce atât salariile, cât și ocuparea forței de muncă.
De la criza economică, argumentele în favoarea scaderii impozitarii asupra forței de muncă au reprezentat un punct de interes. In orice caz, atingerea acestui obiectiv rămâne dificilă, după cum se poate vedea din tendința ascendentă a ratei implicite a impozitului pe muncă.
Deoarece a scăzut drastic în 2009 și a compensat în 2010, mediile la nivelul UE au revenit la nivelurile anterioare crizei.
Dintre țările din U.E, 20 au înregistrat o creștere privind impozitarea asupra forței de muncă în 2012, cea mai mare creștere fiind în Grecia (de la 30,9% în 2011 la 38,0% în 2012), urmată de Cipru și Polonia, fiecare cu creșteri de două puncte procentuale. În România, Estonia și Regatul Unit rata impozitarii forței de muncă a scăzut cu mai mult de o jumătate de punct procentual în 2012.
Cea mai mare rata a impozitarii asupra muncii este în Belgia (42,8% în 2012), Italia (42%) și Austria(41,5%), iar cea mai mica în Malta (23,3%), Bulgaria (24,5%)și Regatul Unit (25,2%).
În 2014, rata maximă a impozitului pe venitul personal a fost de 39,4% în 2009 UE (media simplă). Daca ratele de top ale impozitului pe venit au fost în creștere din 2010, in 2014 s-a înregistrat o diminuare a nivelului mediu al UE.
Cu toate acestea, în 2014 ritmul schimbării s-a diminuat,inregistrandu-se doar două creșteri(Finlanda și Suedia), iar restul de 26 de membri nu au facut nicio schimbare . În consecință in UE media a fost de 40,5% în 2009, și a crescut pana la 46,6% în 2014.
În majoritatea statelor membre, contribuțiile sociale reprezintă o pondere mult mai mare a impozitelor pe muncă decât cea a impozitelor pe venit. În medie, aproximativ două treimi din totalul impozitelor asupra muncii constau în costuri non-salariale plătite de ambii angajații și angajatorii. În Danemarca, unde contribuțiile sociale sunt foarte scăzute, deoarece cele mai multe cheltuieli de bunăstare sunt finanțate din impozitarea generală, impozitele pe venitul personal reprezintă 92% din rata impozitelor asupra muncii. În Irlanda și Marea Britanie, impozitul pe venit este, de asemenea, o componentă relativ mare(65% și, respectiv, 52%).
2.3 IMPOZITAREA CAPITALULUI
Nivelul ratei de impozitare a profitului a ramas mai mult sau mai putin stabil in urma crizei economice. Acesta urmează o tendință de scădere constantă a ratelor din 1995 până în 2009.
Media UE-28 în 2014 este de 23,1%, comparativ cu 35,0% în 1995. Deși tendința descendentă a fost destul de generală, ratele impozitului pe profit continuă să varieze substanțial în cadrul Uniunii. Rata de impozitare ajustată la veniturile corporațiilor este variabilă între un minim de 10% în Bulgaria până la nivelul statututar sau al ratelor egale sau mai mari de 30% în Belgia, Germania, Spania, Franța, Italia, Malta și Portugalia. Cu toate acestea, din 1995 distanța dintre ratele minime și maxime în Uniune a scăzut de la 37,2 la 28 de puncte procentuale.
Trei state membre își reduc ratele în 2014: cea mai mare reducere a fost în Regatul Unit (de la 23% la 21%), urmat de Slovacia (23% – 22%) și Danemarca (25% până la 24,5%)
Impozitele pe capital au reprezentat 8,2% din PIB în UE-28 în 2012, de la 7,9% în 2011, continuând trendul ascendent din 2010.
În Franța, rata maximă legală pentru companiile mari a fost majorată în 2014 prin modificarea suprataxei excepționale (contribution exceptionnelle).
Cele două componente principale ale impozitelor pe capital – impozite pe veniturile corporațiilor și impozitele pe stocurile de capital/avere au arătat o tendință ascendentă similară pe o perioada de doi ani.
In 2012 impozitele pe profit au inregistrat o miscare generala ascendenta in 17 din cele 22 de state membre.
Un alt indicator al poverii fiscale asupra corporațiilor este rata medie efectivă de impozitare (EATR). Acesta este un indicator calculat prin aplicarea normelor de bază privind impozitul pe niste investiții ipotetice, spre deosebire de ITR-urile care sunt pe baza veniturilor agregate reale și a bazelor de impozitare derivate din datele conturilor naționale. Metodologia utilizată pentru calculul EATR este explicat în raportul ZEW de cătreDevereux și colab. (2008) și urmează metodologia stabilităde Devereux și Griffith (1999, 2003).
2.4 TAXELE DE MEDIU
De la criza economică, impozitarea mediului are un rol-cheie în dezbaterile politice ca un instrument pentru creșterea veniturilor într-un mod benefic prin îmbunătățirea calității mediului în timp.
Taxele si impozitele de mediu sunt compuse în principal din taxe pe surse energetice – din care impozitele pe combustibil pentru transport reprezintă mai mult de trei sferturi – urmate de taxele de transport fără combustibil (21%) și taxele de poluare (4%).
FIGURA 6
GRAFIC PRIVIND REPARTIZAREA NIVELULUI TAXELOR DE MEDIU IN RAPORT CU PIB
Tabel preluat din ”Taxation trends in the European Union”
Raportul dintre impozitul pe mediu și PIB diferă între statele membre: Danemarca (3,9%), Slovenia (3,8%) și Țările de Jos (3,6%) nivelul de impozitare ecologică și Spania (1,6%), Lituania (1,7%) și Slovacia (1,8%) înregistrând cea mai mică valoare.
În ciuda tendinței plane a taxelor de mediu pana in 2009 la un nivel general al UE,in perioada urmatoarea au fost prezentate de statele membre diferențe considerabile în dinamică. Zece state membre a înregistrat o creștere a taxelor de mediu ca procent din PIB în perioada 2009-2012, iar restul arată o scădere. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Grecia, Finlanda, iar cele mai mari scăderi au fost în Lituania, Portugalia și Spania.
Estonia și Cipru au înregistrat cele mai mari creșteri ale taxelor energetice iar România a înregistrat cea mai mare scădere (1,5% din PIB).
În aceeași perioadă, nivelul taxelor de transport a scăzut destul de semnificativ în Cipru și Malta, două țări în care taxele de transport reprezintă o pondere importantă de impozitare a mediului. Cu toate acestea, scăderea a fost parțial compensată de creșterea taxelor pe energie (Cipru) și a poluare /taxe de resurse (Malta).
În trecut, impozitele pe energie și transport au fost utilizate ca instrumente de creștere a veniturilor, mai degrabă decât ca instrumente de politica a mediului. Prin urmare, dacă ne uitam la proporția impozitului pe mediu în totalul veniturilor fiscale, nu se poate deduce prioritatea acordată protecției mediului.
Un nivel ridicat al acestui indicator poate fi rezultatul unei taxe mari dar ar putea fi, de asemenea, consecința unei mari baze fiscale în UE față de PIB, ceea ce poate fi un indicator al ineficienței scaderii ratei implicite de impozitare a energiei în 2012.
Rata implicită de impozitare a energiei (ITR), care calculează veniturile din impozitul pe energie în raport cu consumul final de energie nu este influențată de mărimea bazei de impozitare și, prin urmare, oferă o măsură mai fiabilă a nivelului efectiv legat de mediu (sau energie). Totuși, indicatorul prezintă, de asemenea, unele particularități. ITR privind energia tratează în mod egal toate tipurile de consum de energie, indiferent de impactul lor asupra mediului; o unitate energetică produsă de energia hidroelectrică are aceeași greutate ca o unitate produsă din cărbune. În multe țări, cu toate acestea, sursele regenerabile de energie sunt supuse unor cote de impozitare mai mici decât cele epuizabile sau scutite în totalitate pentru a furniza stimulente pentru trecerea de la combustibilii fosili către aceste surse de energie ecologice.
Cu sistemul său global de impozitare a energiei, Danemarca are cea mai mare valoare a indicatorului în UE. Statele membre au niveluri mult mai mici de impozitare a energiei, cu excepția notabilă a Maltei, a Sloveniei și a Ciprului. Mai mult de trei sferturi(77%) din veniturile din impozitul pe energie in UE provin din combustibilul pentru transporturi.
În 13 state membre impozitul asupra combustibilului pentru transport reprezintă peste 90% din veniturile din impozitul pe energie (Graficul 23). Danemarca, Suedia, Finlanda și Țările de Jos au cea mai mică pondere de combustibili pentru transport (între 40% și 65%). Veniturile fiscale din energie sunt cele mai ridicate în Slovenia, Bulgaria și Estonia (3,1%, 2,5% și respectiv 2,5% din PIB). Acest lucru se datoreaza, cu toate acestea, nu ratelor mari de impozitare ca atare, ci nivelului ridicat de consum de energie.
FIGURA 7
TAXELE DE MEDIU SI PONDEREA ACESTORA
Tabel preluat de pe site-ul EUROSTAT
In 2015 se poate observa ca taxele asupra poluarii si resurselor de energie in toate tarile memebre,nivelul acestora fiind de peste 60 %, cele mai mari procente inregistrandu-se in Republica Ceha, Lituania, Luxemburg (aproximativ 80%) si cele mai scazute in Malta si Danemarca(65%).
Predominanța taxelor pe carburanții pentru transport este frapantă in UE, deoarece cele mai multe dintre ele aplică accizele minime, sau cel puțin rate aproape de minim, pentru impozitarea energiei produse precum energia electrică, gazele naturale și cărbunele.
3.PRESIUNEA FISCALA
Gradul de dezvoltare al unei economii este determinat într-o proporție însemnată de structura sistemului fiscal, de modul în care acesta își exercită funcțiile și asigură colectarea resurselor necesare statului. Un randament fiscal ridicat, pe fondul acceptabilității prevederilor fiscale reprezintă condiții ideale ale oricărui sistem fiscal. În acest context, este evident faptul că majoritatea sistemelor fiscale au suportat modificări importante, sub impactul acțiunii unui sistem complex de factori.
Presiunea fiscală este în general data de toate formele obligatorii de impozitare, care se calculează prin corelarea cu suma totală de impozite obligatorii (taxe, impozite directe,contribuția la asigurările sociale) de la o anumită perioadă, de obicei un an, la dimensiunea produsului intern brut realizat de o economie națională în același perioadă.
Nivelul presiunii fiscale este un element important în determinarea comportamentului contribuabililor. Astfel, realizarea plății de bunăvoie este posibilă până la o anumită limită, peste aceasta contribuabilul încercând să eludeze o parte a veniturilor impozabile pentru a obține o diminuare a presiunii fiscale. În consecință, deciziile contribuabilului cu privire la utilizarea venitului sunt influențate de fluctuațiile presiunii fiscale. Creșterea presiunii fiscale descurajează economisirea și investițiile, deoarece impozitul pe venit lovește suma totală economisită și venitul viitor rezultat din utilizarea economisirii. În acest context, pe fondul unei rate de impozitare ridicată, contribuabilul poate decide diminuarea nivelului efortului depus în favoarea unei perioade mai mari afectată timpului liber sau majorarea consumurilor în detrimentul economiilor.
Dacă analizăm presiunea fiscală exercitată de impozitele directe observăm că presiunea aferentă acestora tinde să fie mai ridicată în țările în care redistribuirea veniturilor constituie un obiectiv important al autorităților guvernamentale, precum Danemarca, Suedia,Finlanda, Belgia sau Marea Britanie.
Valoarea medie la nivelul întregului grup UE27 a presiunii fiscale aferente impozitelor directe oscilează în perioada de analiză în jurul valorii de 11,7%.
Creșteri semnificative ale presiunii fiscale aferente impozitelor directe s-au înregistrat în perioada de analiză în țări precum Cipru (de la 8,8% în anul 1999 la 11,2% în anul 2009), Malta (de la 8,3% în anul 1999 la 13,9% în anul 2009) și Slovenia (de la 6,9% în anul 1999 la 9,0% în anul 2009).
În cazul Maltei creșterea se datorează în principal impozitării veniturilor societăților comerciale, în cazul căreia a fost lărgită considerabil baza de impozitare și a fost îmbunătățită eficiența colectării. În Cipru, creșterea se datorează impozitului așezat asupra veniturilor din capital ale societăților comerciale și ale gospodăriilor și creșterilor spectaculoase înregistrate în sectorul imobiliar și al construcțiilor în anul 2007. În cazul Letoniei, creșterea presiunii fiscale aferente impozitelor directe se datorează impozitului pe profit, care a adus încasări crescânde, în ciuda faptului că nu au fost operate modificări ale cotei de impozitare.
Reduceri importante ale presiunii fiscale aferente impozitelor directe s-au înregistrat în țări precum Slovacia (de la 10,8% în anul 1995 la 6,0% în anul 2009), Suedia (de la 19,8% în anul 1995 la 17,0% în anul 2009), Polonia (de la 11,7% în anul 1995 la 7,4% în anul 2009), Irlanda (de la 13,6% în anul 1995 la 10,3% în anul 2009) și în Estonia (de la 10,9% în anul 1995 la 7,6% în anul 2009).
De asemenea, observăm că valori ridicate ale acestui indicator se înregistrează în cazul țărilor mai dezvoltate, care au și un nivel mai ridicat al prousului intern brut pe locuitor valori mai reduse înregistrându-se în cazul țărilor mai puțin dezvoltate (noile state membre). De menționat este faptul că în anul 2009 România s-a numărat printre țările cu cel mai redus nivel al acestui indicator în cadrul UE.
In functie de media presiunii fiscale putem grupa tarile membre supuse analizei in 3 categorii:
Grafic realizat pe baza informatiilor din ”Fiscal Pressure and Tax Mix Convergence in
the European Union”, IBIMA 2012
(IBIMA 2012)
Pentru a avea o imagine mai clara asupra fenomenului, am anexat tabelul 1 care prezinta evolutia presiunii fiscale in perioada 2007-2016 in 2 categorii de tari: dezvoltate(Belgia, Germania, Franta, Italia, Regatul Unit si Olanda) si tari aflate in curs de dezvoltare(Ungaria, Croatia, Polonia, Romania, Bulgaria, Cehia.)
De aici putem concluziona ca in tarile dezvoltate tinde sa depaseasca media UE, exceptie facand Regatul Unit, in timp ce in tarile in curs de dezvoltare se inregistreaza valori sub media UE, in afara Poloniei ale carei valori depasesc media.
TABEL 1 EVOLUTIA PRESIUNII FISCALE IN PERIOADA 2007-2016
Tabel preluat http://www.ceccarbusinessmagazine.ro/analiza-presiunii-fiscale-din-statele-membre-ale-uniunii-europene-i-a2670/(„http://www.ceccarbusinessmagazine.ro/analiza-presiunii-fiscale-din-statele-membre-ale-uniunii-europene-i-a2670/”)
In Romania, presiunea fiscala aferenta impozitelor indirecte manifesta o scadere datorata in primul rand scaderii TVA-ului incepand cu 2010, in timp ce in tari precum Croatia si Ungaria presiunea fiscala aferenta acestora inregistreaza ponderi mult mai mari, fapt ce poate fi pus pe seama accentului asupra acestei categorii de impozite.
Presiunea fiscala aferenta impozitelor directe cunoaste cele mai mari valori in Belgia si Italia si cele mai scazute in Bulgaria si Croatia, evidentiind astfel faptul ca in tarile dezvoltate predomina impozitare directa.
4.EVAZIUNEA FISCALA
Evaziunea fiscala este sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor , taxelor , contributiilor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale , bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetelor fondurilor speciale de catre persoanele fizice si persoanele juridice române sau straine, denumite în cuprinsul legii contribuabili”(LEGEA 87 DIN 1994)
O alta definire este data de Maurice Duverger care considera ca, evaziunea fiscala este un termen generic, si desemneaza ,, manifestarea de fuga din fata impozitului”.
Exista 2 acceptiuni asupra evaziunii fiscale: evaziunea fiscala frauduloasa, ilegala sau ilicita si evaziunea nefrauduloasa, legala sau licita, ambele insa sunt actiuni de incalcare a legii ce constau in sustragerea de la plata obligatiilor banesti catre stat.
Principala cauza a aparitiei fenomenului de evaziune reprezint tocmai scopul acesteia, si anume protejarea unor venituri.Cele mai uzuale cauze ale evaziunii sunt insa conducerea incorecta si incompleta a contabilitatii, majorarea cheltuielilor nedeuctibile/deductibile, neinregistrarea corecta a veniturilor si neplata obligatiilor fiscale.
Ca si efecte ale evaziunii fiscale, principale sunt de natura financiara si constau in diminuare veniturilor publice directa si proportionala cu marimea sumelor sustrase. Astfel veniturile sunt cele asupra carora efectele evaziunii se propaga in mod direct, insa indirect acestea afecteaza si la nivel politic, social si economic.
In acest context se pune si problema inechitatii fiscale, evaziunea reprezentand in primul rand o nedreptate fata de contribuabilii care platesc obligatiile catre stat. Impactul evaziunii fiscale asupra echității fiscale prin efectele acesteia asupra altor fenomene, cum ar fi: dimensiunea corupției, practica eludării fiscale, ritmul evolutiv al presiunii fiscale, randamentul fiscal, frecvența utilizării paradisurilor fiscale și a intervenționismului fiscal. Am prezentat că toate aceste fenomene sunt corelate cu evaziunea fiscală, afectând în moduri diferite considerarea în plan practic a principiului de echitate fiscală.
Aproximativ 60% din evaziunea fiscala este realizata la TVA, atingand un maxim de 9,6% din PIB IN 2010, cand nivelul evaziunii a fost deasemenea cel mai ridicat.Evaziunea fiscală face ca la bugetul României să se strângă mai puțin de jumătate din taxa pe valoarea adăugată ce s-ar cuveni statului, astfel în anul 2012 în loc de 19,6 miliarde euro s-a încasat doar 11,2 miliarde euro, iar în anul 2013 în loc de 20,2 miliarde euro s-a încasat doar 11,91 miliarde euro. Creșterea TVA a făcut evaziunea și mai profitabilă, mai ales în zonele de graniță cu Bulgaria, Ungaria, Moldova și Ucraina.
Evaziunea fiscală este vizibilă în România la nivelul său micro, însă sumele uriașe se regăsesc la tranzacțiile dintre firmele mari. Acestea speculează lipsurile legislative și fac evaziune direct, sub protecția autorităților de control și a factorilor de decizie de la nivel politic.
Analizand evolutia evaziunii fiscale la nivelul uniunii observam ca Bulgaria este tara cu cea mai mare pondere, peste 35% in 2006, la polul opus sitandu-se Elvetia cu un procent sub 10%.
Masuri de combatere a evaziunii:
Reglementarea taxelor și impozitelor, în așa fel, încât să fie suportabile pentru contribuabili;
Accentuarea descoperirii faptelor de evaziune fiscală, cu impact asupra contribuabililor comparativ cu sancțiunile penale în sine;
Identificarea unor mecanisme care să determine contribuabilul să-și îndeplinească obligațiile fiscale constrâns de necesitatea desfășurării activității;
Realizarea unui sistem de evidență public, al persoanelor fizice și juridice care sunt implicate în activități de evaziune fiscală;
Reglementarea cât mai clară și accesibilă a faptelor de evaziune fiscală, astfel încât să fie evitate problemele de interpretare a legii;
Creșterea nivelului de pregătire profesională a funcționarilor din cadrul organelor de control fiscal și stabilirea unui sistem transparent și echitabil de stimulente pentru aceștia;
5. CONCLUZII
Datorita faptului ca UE este, in general, una din regiunile cu cea mai mare fiscalitate din lume, cea mai importanta problema se refera la efectele puternice si cresterea fiscalitatii in regiune, in anul 2005, mai ales datorita faptului ca acest trend se observa la majoritatea tarilor din regiune. Totodata, se observa ca multe tari cu fiscalitate ridicata nu arata tendinte de reducere, mai ales ca , acolo unde s-au realizat astfel de reduceri ale fiscalitatii, nu s-au inregistrat efectele benefice scontate. Aceasta ar trebui sa atraga atentia politicienilor asupra faptului ca nu se poate obtine o stimulare a cresterii economice doar pe seama reducerii fiscalitatii.
Este de remarcat de asemenea ca reducerea impozitelor directe si cresterea celor indirecte, pe consum, nu sunt benefice, in ciuda faptului ca se manifesta aceasta tendinta in ultimii ani.
Este dificil sa analizam insa factorii care determina in realitate aceste cresteri, in special in noile state membre, cum e si cazul tarii noastre, care trebuie sa se adapteze la valorile minime din Uniunea Europeana in privinta anumitor impozite, precum accizele, dupa un calendar foarte riguros.
In ceea ce priveste eveaziunea fiscala, in ultimii ani s-au realizat progrese semnificative la nivelul UE în lupta împotriva acesteia, a evitării obligațiilor fiscale, a fraudei și a corupției. Comisia a prezentat propuneri vizând sporirea transparenței fiscale, reducerea semnificativă a posibilităților de planificare fiscală agresivă și promovarea bunei guvernanțe fiscale la nivel mondial. Odată puse pe deplin în aplicare, aceste propuneri vor schimba pentru totdeauna peisajul fiscal european, făcându-l mai echitabil, mai deschis și mai eficient pentru cetățenii, întreprinderile și statele membre de pe piața unică.
Cu toate acestea, lupta pentru un sistem fiscal mai echitabil și mai transparent trebuie să facă obiectul unui efort continuu, secondat de capacitatea de a reacționa rapid la noi circumstanțe și noi evenimente.
6.BIBLIOGRAFIE
-”Taxation trends in the European Union”Martim Assunção (Eurostat), Cécile Denis, Brian Sloan, Laura Wahrig (Eurostat)
-International conference of Sibiu 2013-Post crisis economy:Challenges and opportunities, IECS 2013
-Analele Universitatii din Petrosani, 2011, pag 33-42, Petre Brezeanu, Sorin Celea, Ana Petrina Stanciu
-Brezeanu Petre, Fiscalitate: concepte, modele, teorii, mecanisme și practici fiscale, Editura W.K., 2010
-Ministerul Finanțelor Publice, www.mfinante.ro/(„www.mfinante.ro/”);
-Baza de date a Uniunii Europene, disponobila online: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/(„http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/”)
-Baza de date statistice a Comisiei Europene, disponibilă on-line: http://ec.europa.eu/competition/cartels/statistics/statistics.pdf(„http://ec.europa.eu/competition/cartels/statistics/statistics.pdf”)
-”The impact of taxation of the domestic economic transactions on the VAT collection throgh electronic fiscal devices”, Revista AMFITEATRU ECONOMIC ,VOL.19, NR.45, Mai 2017, Ionel Bostan
-”Labour tax effects on labour market outcomes in the European Union” IBIMA, VOL.2016, Amalia Cristescu, Madalina Ecaterina Popescu, Larisa Stanila
-”FISCAL PRESSURE AND TAX MIX CONVERGENCE IN THE EUROPEAN UNION”, IBIMA, VOL.2012 Vintila Georgeta, Ioana Laura Tibulca
-www.anaf.ro(„www.anaf.ro”)
-http://www.fin.ase.ro/ABC/fisiere/ABC1_2013/Lucrari/2.5.pdf(„http://www.fin.ase.ro/ABC/fisiere/ABC1_2013/Lucrari/2.5.pdf”)
-http://www.sciencedirect.com/search?qs=evasion%20in%20Romania&show=25&sortBy=relevance(„http://www.sciencedirect.com/search?qs=evasion%20in%20Romania&show=25&sortBy=relevance”)