Sistemul de Pensii Privat

Sistemul privat de pensii

Introducere

Considerații teoretice referitoare la sistemul fondurilor private de pensii

Conceptul de pensie privată

Sistemul public de pensii versus sistemul privat

Rolul pensiilor private în construcția sistemului pensiilor

2. Coordonatele sistemului de pensii private

Sistemul de pensii private

Pensie privată obligatorie (pilonul II)

Pensie privată facultativă (pilonul III)

2.2. Consecințele introducerii pensiilor private

3. Necesitatea reformei pensiilor private având în vedere dinamica mediului demografic

Contextul economico-social al reformei sistemului de pensii private

Introducerea pensiilor private drept componentă a reformei sistemului de pensii

Factorii ce influențează evoluția sistemului de pensii

Evoluția demografică a României

Impactul evoluției demografice asupra sistemului pensiilor din România

Analiza sistemului de pensii private din România

Scurt istoric al evoluției sistemului de pensii din România

Caracteristicile și arhitectura sistemului de pensii din România

Dificultăți majore ale sistemului de pensii

Principalele fonduri de pensii private din România

Tendințe pe piața pensiilor private din România

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Introducere

Pensiile constituie cea mai importantă prestație de asigurări sociale acordată în cadrul sistemului public. În actualul context economic, dificultățile financiare cu care se confruntă sistemele de asigurări sociale sunt generate, în principal de îmbătrânirea populației, scăderea natalității, iar pentru echilibrarea bugetară se adoptă măsuri de creștere a contribuțiilor sau de reducere a cuantumului prestațiilor, fie o combinație a acestor elemente.

Toate aceste aspecte reprezintă cauzele, care au contribuit la reformarea sistemului de pensii în România. Reforma pensiilor înseamnă extinderea bazelor sistemului de pensii prin adăugarea a încă două surse de pensie (Pilonul II și Pilonul III), suplimentar la pensia publică de stat.

Pilonul II este denumirea dată sistemului de pensii administrate privat, cu contribuții definite, obligatorii pentru persoanele de până în 35 ani și opționale pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani.

Pilonul III este denumirea dată sistemului de pensii facultative, administrate privat, bazate pe conturi individuale. Reforma sistemului de pensii are în vedere: restabilirea echilibrului între generații, restabilirea echilibrului financiar al sistemului public de pensii, precum și completarea sistemului de pensii, de tip „pay as you go”.

Motivul pentru care am ales ca temă problematica pensiilor private este aceea, că sistemul de pensii private în România a apărut relativ recent, piața fiind încă slab dezvoltată. La acest aspect se adaugă faptul că piața pensiilor private arată o tendință de creștere rapidă. Potrivit estimărilor companiilor interesate, pensiile private vor deveni afacerea următorului deceniu. Această piață ar putea ajunge rapid la un miliard de euro în primii trei ani și la 10 miliarde de euro în următorii 10 ani.

Pensiile constituie forma principală și tradițională de ocrotire a cetățenilor prin sistemul asigurărilor sociale. Pensiile reprezintă drepturi bănești lunare ce se acordă pe tot timpul vieții de la pensionare, persoanelor care își încetează activitatea datorită atingerii unei anumite limite de vârstă sau invalidității, copiilor urmași până la o anumită vârstă și soțului supraviețuitor care are calitatea de urmaș, pentru a li se asigura acestora condiții decente de viață.

În România, sistemul de pensii are nevoie în continuare de o reformare profundă. În acest sens, pași importanți au fost făcuți atât în 2007, prin demararea pensiilor private facultative, cât și în 2008, prin implementarea și startul pilonului II de pensii private obligatorii.

Sistemul de pensii private din România este încă tânăr, fiind necesare numeroase măsuri și reglementări pentru clarificarea în totalitate a aspectelor de funcționare ale sistemului.

Prezenta lucrare își propune analizarea prezentei scheme de pensii private din România din prisma provocărilor crizei economice globale, ținând cont de inegalitățile și inconsecvențele reformei românești în domeniu.

În lucrarea de față s-au analizat cu precădere problemele cu care se confrunta sistemul

românesc de pensii private.

Problema sistemelor de pensii private este privită din prisma situației demografice și

financiare deosebit de acute, constituie unul din cele mai actuale subiecte în atenție și pentru care se caută diverse forme de atenuare și reducere a efectelor acestora atât la nivelul țării noastre, cât și la nivel global.

În momentul de față, criza economică globală se suprapune cu criza demografică deosebit de acută cauzată de îmbătrânirea în mod accelerat a populației în contextul natalității scăzute, precum și a fenomenului major al exodului masiv al populației active peste hotare. Aceste tendințe creează o puternică presiune asupra fondului public de pensii, care, de o bună perioadă de timp, nu mai este în stare de unul singur să asigure un nivel de trai pentru marea

masă a pensionarilor.

În primul capitol am prezentat teoria legată de sistemul de pensii private, apoi în al doilea capitol am prezentat necesitatea reformei pensiilor private având în vedere evoluțiile din mediul demografic. Capitolul trei constă în analiza pieței pensiilor private din România și a tendințelor de dezvoltare.

În cadrul capitolul 2, un subcapitol este dedicat analizei empirice a relației dintre performanță și dimensiune pentru piața de pensii private din România. Folosind instrumentarul de măsurare a performanței pensiilor private din România, se constată faptul că ritmul inflației este acoperit cu greu de strategiile fondurilor de pensii. Literatura de specialitate evidențiază o corelație negativă între dimensiunea investitorului instituțional și performanța sa.

Sistemele de pensii, publice sau private, ar trebui să furnizeze venituri pensionarilor, singurul criteriu de evaluare fiind performanța în atingerea acestui obiectiv în condiții de sustenabilitate economică. Practic, nu există un sistem de pensii perfect, fiecare are puncte tari și puncte slabe, pot exista variante mai reușite sau mai puțin reușite, în condiții specifice.

Sistemul de pensii actual se confruntă cu îmbătrânirea accelerată a populației, fenomen care se va accelera în anii următori, atât din cauza declinului nașterilor cât și a emigrației. În prezent, reforma sistemului de pensii își propune să evite colapsul sistemului de stat și să ofere o alternativă viabilă celor care sunt capabili să economisească pentru un trai mai bun.

Necesitatea reformării sistemului de pensii în România este o realitate necontestată de nimeni. Această atitudine pornește de la o evidență statistică dramatică: în anul 1990, numărul pensionarilor din sistemul asigurărilor sociale de stat era de 2,4 milioane, iar cel al salariaților de 8 milioane. După 20 de ani, numărul pensionarilor a ajuns la 6,3 milioane, iar cel al salariaților a scăzut la jumătate, adică la 4,2 milioane.

După 1989, s-a manifestat o reducere masivă a populației, datorată ratei negative de creștere a populației și a unei emigrări importante, care conduc la scăderea semnificativă a populației active în paralel cu creșterea numărului pensionarilor, la care se adaugă și sporirea rapidă a șomajului, mai ales sub impactul crizei financiare și economice recente.

În aceste condiții, cea mai simplă formulă de măsurare a sustenabilității sistemului de pensii, respectiv prin raportul dintre numărul de pensionari și numărul de persoane active s-a diminuat de la 3,3 în urmă cu 20 de ani la o valoare aproape paritară în prezent.

Îmbătrânirea demografică și de aici creșterea ratei de dependență economică a afectat tot mai semnificativ sustenabilitatea fondurilor tip „pay as you go” (PAYG) și a accentuat nevoia de pensii din sistem mixt, multipilon – public și privat (ocupațional sau/și individual).

Pensiile private pot completa veniturile la pensionare și atenua incertitudinea tot mai mare a unui pilon PAYG erodat de efectele îmbătrânirii populației și ale mobilității forței de muncă. În țările în care nivelul pensiei publice este scăzut și pensiile facultative nu reușesc să asigure venituri suficiente, îmbătrânirea activă poate compensa parțial și temporar această diferență. În multe cazuri, pensiile private reprezintă o sursă importantă de completare a pilonului public.

În întreaga lume, sistemele de pensii traversează o perioadă de criză. Multe dintre țările Uniunii Europene au costuri impresionante – în general peste 8-10 % din PIB – doar pentru a menține pe linia de plutire o componentă a sistemului de asigurări sociale, respectiv, aceea de acordare a venitului necesar după ieșirea de pe piața muncii. Situația este însă mult mai dificilă, mai complexă, mai ales în perspectiva următorilor ani.

În capitolul 3, după ce se face un scurt istoric al pensiilor private, sunt pe rând prezentate, caracteristicile și arhitectura sistemului de pensii private, dificultățile majore, principalele fonduri de pensii private, precum și principalele tendințe de pe piața pensiilor private.

Poate că un sistem de administrare privată a pensiilor aduce și unele riscuri, dar acestea însă nici pe departe nu se compară cu riscurile pe care ni le-am asuma păstrând în România doar sistemul public de pensii bazat pe redistribuire.

În partea finală a lucrării, dedicată concluziilor, se arată că sistemele de pensii private trebuie să reprezinte atât o rețea de siguranță socială cât și un instrument de creștere economică.

Din analiza critică a reformei sistemului privat de pensii din România, s-a evidențiat faptul că reforma nu și-a atins obiectivele propuse, respectiv, de asigurare a unor pensii adecvate. În plus, perspectivele sunt în continuare îngrijorătoare.

Sistemul de pensii private din România este tânăr, în plină evoluție, iar succesul depinde de nivelul și dispersia acoperirii și contribuțiilor și de nivelul randamentelor.

Piața pensiilor private din România este analizată sub diferite aspecte caracteristice. Această analiză pornește de la situația pieței specifice la nivelul României, vizând astfel poziționarea reformelor în contextul european.

Deși în ultimele două decenii sistemele de pensii s-au reformat în mod substanțial, structura pe 3 piloni s-a menținut și include: un sistem public obligatoriu, o componentă ocupațională și planuri de economisire private.

Importanța și dimensiunea fiecărui pilon al sistemului de pensii este diferită, răspunzând în măsură mai mare sau mai redusă principiilor solidarității sociale și echității intra și intergeneraționale. Tendința generală este de multiplicare a surselor de asigurare a pensiei.

Principala provocare adresată pieței pensiilor rămâne îmbătrânirea demografică și creșterea ratei de dependență economică. Acesta face ca fondurile de pensii să genereze deficite pentru componenta publică și să crească importanța pensiilor private, ocupaționale și individuale.

Costurile cu pensiile înregistrează o tendință de creștere, iar criza financiară a demonstrat volatilitatea pieței financiare și de aici inclusiv vulnerabilitatea schemelor de pensii private.

O problemă dificilă dar evidențiată în mod deosebit de efectele crizei o reprezintă partajarea și distribuția riscului, între pilonii de pensii, între stat și indivizi, între generațiile de azi și cele viitoare.

În mod evident, criza economico-financiară reduce masa contribuabililor la sistemele de pensii prin creșterea șomajului și contracția mediului de afaceri. Această evoluție reduce capacitatea bugetului de stat de a alimenta deficitele la fondul de pensii publice. Pe de altă parte, reducerea salariilor și șomajul diminuează participarea la sistemul pensiilor private datorită constrângerilor financiare.

În acest context dificil, apare tot mai evidentă nevoia unei strategii naționale pentru stimularea dezvoltării pensiilor private, ca alternativă la insuficiența pilonului I, public, bazat pe sistemul PAYG. În momentul de față, statul suportă cu dificultate costurile sociale în creștere ale sistemului de pensii publice iar majorarea raportului dintre numărul de pensionari și cel al salariaților va afecta, în mod indiscutabil, echilibrele macroeconomice.

România va trebui să continue șirul de reforme ale sistemului de pensii, asociate în ultima perioadă cu măsurile de ieșire din criză și de redresare a sistemului de securitate socială.

1. Considerații teoretice referitoare la sistemul fondurilor private de pensii

1.1. Conceptul de pensie privată

Dreptul la pensie, ca sursă de venit, reprezintă o componentă esențială a ciclului de viață a fiecărui individ. Acest venit poate să provină din unul dintre cei 4 piloni care sprijină persoanele vârstnice: pensii publice redistributive, pensii private cu acumulare de fonduri, economii private directe și munca post-pensionare.

Din punct de vedere teoretic, asigurarea de pensii publice după pensionare reprezintă un stimulent negativ pentru realizarea de economii private în timpul vieții active. Datorită acestui fapt, pentru majoritatea persoanelor principala sursă a venitului la pensie o reprezintă planurile de pensii publice și private. Astfel, indivizii sunt interesați de abilitatea acestor scheme de a asigura pensiile promise, aceasta depinzând de anumiți factori, dintre care cei mai importanți sunt: rata de dependență (raportul dintre numărul pensionarilor și numărul persoanelor active), productivitatea muncii persoanelor active și randamentul activelor acumulate în fondurile de pensii.

La scară mondială s-au dezvoltat două tipuri principale de planuri de pensii:

– Planul de pensii redistributiv (pay as you go) este un program de economii pe termen lung care transferă resursele de la tineri la vârstnici.

Primul deceniu al secolului XXI a reprezentat o perioadă de expansiune rapidă a sistemului pensiilor private și de reformă a sistemelor publice de pensii. Îmbătrânirea demografică și de aici creșterea ratei de dependență economică a afectat tot mai semnificativ sustenabilitatea fondurilor de tip PAYG și a accentuat nevoia de pensii din sistem mixt, multipilon – public și privat (ocupațional sau/și individual).

Guvernele multor țări au început reforme în domeniul sistemelor publice pentru a reduce deficitele tot mai greu de acoperit din împrumuturi sau alte surse bugetare și pentru a evita diminuarea ratei de transfer de la salariu la pensie.

– Planul de pensii bazat pe acumulare de fonduri este un program de economii pe termen lung care transferă resursele de la tinerețe spre bătrânețe.

Din cauza dezechilibrului demografic, sustenabilitatea sistemelor redistributive poate fi asigurată numai cu condiția ca rata reală de creștere a pensiilor să fie strict limitată sau perioada legală de muncă să fie substanțial majorată. Dimpotrivă, schemele de pensii bazate pe acumulare de fonduri sunt capabile să asigure pensiile promise datorită randamentului ridicat înregistrat pe piețele de capital, în mod deosebit în țările dezvoltate.

Literatura de specialitate a demonstrat faptul că schemele de pensii bazate pe acumulare sunt net superioare celor redistributive cu condiția ca rata reală a rentabilității activelor în care sunt investite fondurile să fie superioară ratei reale de creștere a câștigurilor salariale. Acest lucru este posibil întrucât fondurile de pensii pot să investească sumele acumulate în țările care se dezvoltă cel mai rapid și, astfel, pot genera o rată a rentabilității mai ridicată decât rata de creștere a veniturilor.

Sistemele de pensii bazate pe acumulare de fonduri sunt, la rândul lor, de două tipuri:

– scheme cu beneficii definite

– scheme cu contribuții definite

În cadrul acestor scheme este definită mărimea pensiei, aceasta reprezentând o proporție din salariu final al individului, în funcție de numărul anilor de muncă și de rata de contribuție care se revizuiește periodic.

Schemele cu beneficii definite sunt aranjate, de regulă, de angajatori , fiind cunoscute ca scheme ocupaționale și asigură o rată de înlocuire garantată la pensionare și, deseori, relativ ridicată.

Prin acest sistem cu beneficii definite, persoanele ajunse la pensie se pot bucura de un standard de viață comparabil cu cel dinaintea pensionării. Acest lucru este posibil numai în cazul în care angajatul își păstrează același loc de muncă pe toată durata vieții, dar, în practică, acest lucru se întâmplă foarte rar. De fiecare dată când angajatul își schimbă locul de muncă el suferă o pierdere din pensia cuvenită, întrucât trebuie să intre în schema de pensii a noului angajator.

Angajatul în cauză poate să transfere echivalentul valoric al beneficiilor actualizate sau să lase pensia suspendată în schema pe care o părăsește. Beneficiile actualizate sunt evaluate mai puțin favorabil în cazul acel persoane care părăsesc schema respectivă decât în cazul celor care rămân în continuare membri activi, deoarece anii lor de vechime în muncă sunt evaluați în raport cu ultimul salariu de dinaintea plecării, în timp ce în cazul celor care rămân aceiași ani de muncă sunt estimați în funcție de salariul proiectat la pensie, acesta fiind mai ridicat.

Caracteristica schemelor de pensii cu contribuții definite este faptul că în cadrul lor este definită mărimea ratei de contribuție la fond, pensia depinzând numai de mărimea contribuției (mărimea fondurilor acumulate la pensionare).

În această schemă, fondurile acumulate pot fi utilizate pentru cumpărarea unei anuități de viață de la o societate de asigurare. Comparativ cu schemele cu beneficii definite, schemele cu contribuții definite au avantajul că beneficiile actualizate pot fi integral transferate între diverse locuri de muncă, însă pot fi transferate doar parțial între administratorii de scheme de pensii sau chiar între diferite instrumente utilizate de același administrator.

În raport cu schemele ocupaționale cu beneficii definite, cele individuale cu contribuții definite tind să aibă costuri de operare mai ridicate. Aceste costuri suplimentare se referă la taxe de vânzare a contractelor, taxe de administrare, taxe de management a fondurilor, care diminuează substanțial valoarea contribuțiilor. În afara de aceasta, contribuțiile totale la aceste planuri tind să fie mai reduse decât în cazul schemelor cu beneficii definite.

Analizând trăsăturile celor 2 sisteme de pensii, putem observa faptul că ambele tipuri de scheme de pensii bazate pe acumulare de fonduri au atât avantaje cât și dezavantaje.

Principalul avantaj pe care îl prezintă schemele cu beneficii definite este acela că asigură o rată de înlocuire rezonabilă pentru acele persoane care rămân în aceeași schemă de pensie pe toată durata vieții active, însă prezintă și dezavantajul că schimbarea frecventă a locului de muncă atrage după sine o pierdere importantă din pensia promisă.

În momentul de față, marea majoritate a schemelor bazate pe acumulare de fonduri, care funcționează în lume, sunt scheme cu contribuții definite, al căror principal avantaj este acela că beneficiile pot fi transferate între diferite scheme de pensii, dar prezintă și de dezavantajul unor costuri de operare mai ridicate și o dispersie largă în legătură cu performanța investițiilor.

În concluzie, pensiile private, fie ele ocupaționale sau individuale pot fi la rândul său obligatorii sau facultative, în legătură cu locul de muncă, organizate colectiv sau individual.

Aceste sisteme se pot constitui prin aranjamente de tip DB (Defined Benefit) sau DC (Defined Contribution), tendința prezentă fiind de dezvoltare a celor DC/NDC și de fonduri hibrid ori de conversie a celor DB în DC. Anexa 1

Criza economică prelungită din ultimii 5 ani a accentuat dezechilibrele fondurilor publice de pensii și a afectat încrederea în securitatea oferită de sistemele publice la pensionare. În mod general, riscul unui venit mai redus și incert la pensionare este mai mare în țările mai puțin dezvoltate și cu sisteme publice bazate excesiv pe principii legate de solidaritate și protecție socială minimă.

Din nefericire, criza financiară s-a suprapus cu momentul în care fondurile de tip DC erau mult mai puțin importante decât vor fi în viitor. Persoanele care participă la sisteme de tip DC și sunt departe de momentul pensionării vor avea timp să-și recupereze pierderile din perioada crizei, cel puțin parțial. Pentru persoanele care sunt aproape de pensionare, impactul poate fi real, cu venituri din pensie mai reduse sau pot chiar determina întârzierea pensionării.

În literatura de specialitate întâlnim adesea trăsături particulare ale sistemelor de pensii, considerate ca fiind scheme tipice, fără a se lua în considerare faptul că acestea, în combinație cu alte elemente, pot avea ca rezultat cu totul alte configurații ale sistemelor.

În fapt, conturile individuale și pensiile de tip PAYG reprezintă doar caracteristici ale sistemelor de pensii și nu tipuri de sistem în adevăratul sens al cuvântului, deoarece sistemele ideale trebuie concepute prin interacțiunea a trei componente – tipul de beneficiu, finanțarea și managementul sistemului.

În practică, nu toate combinațiile între cele trei componente sunt însă posibile, unele dintre ele nefuncționând. „Acest aspect este interesant prin el însuși și sugerează un proces de selecție naturală pentru sistemele de pensii ce face ca anumite combinații să dispară sau să devină irelevante.”

. Sistemul public de pensii versus sistemul privat

O primă deosebire dintre sistemul public de pensii și cel privat constă în faptul că, spre deosebire de vechiul sistem bazat pe solidaritatea intre generatii, de tip de tip "pay as you go" (cunoscut sub denumirea de Pilonul I), noile fonduri de pensii reprezentate de piloanele II și III sunt constituite prin contributiile individuale ale participantilor, fiind administrate de catre companii private.

Pilonul I, respectiv cel tradițional al asigurarile sociale, reprezinta un sistem de pensii cu contributie obligatorie, aflat in administrarea exclusivă a statului. Potrivit acestui sistem PAYG, persoanele active reprezentate de salariati contribuie la pensiile celor retrasi din viata activa (beneficiarii sistemului). In cadrul sistemului multipilon, pensiile publice ofera o pensie de baza, minimala, care este completata de catre Pilonii II si III, avand totodata si un pronuntat rol social, de redistribuire a veniturilor la nivelul societății.

Fig. 1. Sistemul de pensii

Principalele caracteristici ale sistemului public de pensii care îl deosebește de cel privat sunt următoarele:

– Functia de administrator al sistemului public de pensii nu este separata de cea de depozitar al disponibilitatilor banesti

– Fondul public de pensii nu este destinat în mod exclusiv platii pensiilor, fiind grevat si de alte obligații, cum ar fi de exemplu intretinerea unei infrastructuri teritoriale

– În responsabilitatea sistemului public de pensii nu exista obligatiuni ferme de transparenta

– Nu exista prevederi clare privind alte surse de finantare a fondului public de pensii

Fig.2. Tipuri de pensii și sursele lor de alimentare

Din punct de vedere al provenienței surselor de alimentare, pensiile sunt gestionate de fonduri de pensii independente sau afiliate, prin contracte grup de asigurari de viata  sau chiar de companii , acestea formandu-si rezerve.

În cadrul celui de-al treilea pilon, economii individuale voluntare sunt gestionate de următoarele categorii de parteneri: societati de investitii, asiguratori, fonduri mutuale, sau chiar de indivizii insisi. In general sistemele de pensii din acest pilon sunt de tip contributie definita si astfel se bucura de taxe privilegiate.

Potrivit opiniei specialiștilor din domeniu , un amestec echilibrat al celor trei piloni ai sistemului de pensii reprezinta solutia optimă si face posibila beneficierea de avantajele tuturor celor trei sisteme.Un astfel de sistem, pe care il putem gândi ca un sistem ideal permite distribuirea echilibrată a riscurilor între partenerii care gestionează fondul de pensii. Marimea lor optimala depinde de mai mulți factori, dintre care cei mai importanți sunt: sistemul de pensii existent, coordonatele pietei de capital, preferintele contribuabililor, etc.

Ca prim pilon, sistemul public pay-as-you-go, este potrivit pentru a preveni saracia beneficiarilor sistemului si pentru a atinge obiectivele de redistribuire ale veniturilor populației. Unul dintre rolurile sale constă in distribuirea mai corecta intre generatii a efectelor inflatiei si a riscurilor provocate de catastrofe(recesiuni, razboaie).

Daca veniturile din pensii sunt incluse in salarii beneficiarii sistemului de pensii pot fi implicati in imbunatatirea bunastarii de ansamblu a societatii. Cele mai multe tari au inlocuit indexarea salariilor cu indexarea preturilor. Faptul ca cei in varsta depind de capacitatea si vointa generatiei tinere de a suporta povara financiara a sistemului de pensii reprezinta totusi un dezavantaj.

În condițiile actuale ale economiei europene, care sunt afectate de propagarea efectelor crizei economice mondiale acest dezavantaj este accentuat de următoarele tendințe:

– creșterea dramatică a șomajului în răndul tinerilor

– accentuarea fenomenului demografic de îmbătrânirea accentuată a populației

– continuarea măsurilor de austeritate

– măsuri de concediere la nivelul instituțiilor bugetare, băncilor, etc

Prin tradiție, acest sistem este vulnerabil in fata somajului si imbatranirii populatiei. Această vulnerabilitate se datorează faptului că finantarea sistemului se bazeaza de obicei pe contributiile calculate asupra salariilor brute, iar stimulentele salariale sunt reduse.Anexa 2
Al doilea si al treilea pilon sunt de regula „pre-funded ”(fonduri dinainte constituite ) si au ca avantaj principal faptul ca incurajeaza economisiri private pentru perioada de  pensionare. In majoritatea cazurilor, pensiile finantate dintr-un stoc acumulat de active  sunt mai putin vulnerabile la modificările demografice decat cele bazate pe sistemul tradițional pay-as-you-go. Indiferent de sistemul de pensii adoptat, marile dezechilibre macroeconomice precum șocurile inflationiste, creșterea șomajului sau catastrofele devalorizeaza atăt activele cumulate de fondurile private de pensii căt și sursele de finanțare ale sistemului public de pensii.

Pilonul II se constituie din fonduri de pensii cu contributie obligatorie care nu sunt administrate de catre stat, ci de catre operatori privati. În acest sistem de pensii intervin societati de administrare specializate. Fiecare persoana contribuie cu un anumit procent din venituri pe durata vietii active intr-un cont individual.

Pilonul III este denumirea data sistemului de pensii facultative, administrate privat, bazate pe conturi individuale.

Caracteristicile comune ale pilonilor II si III sunt următoarele:

administrate privat

evidența contribuțiilor în conturi individuale

bazate pe investirea și acumularea contribuțiilor

Există și elemente care diferențiază ccei doi piloni ai sistemului privat de pensii.Astfel, pilonul III difera de Pilonul II prin urmatoarele:

– caracterul facultativ al aderarii

– participantul poate opta sa adere la mai multe fonduri

– varsta maxima a participantiilor la Pilonul III este de 52 de ani

– valoarea contributiei este de minim 60 RON / luna si maxim 15% din venitul lunar brut

– suma maxima care se poate deduce este de 400 euro pentru angajat si respectiv 400 euro pentru angajator

Cea mai utilizată distincție între cele două tipuri de scheme constă în faptul că în primul caz (al sistemelor de pensii publice) contribuțiile prezente sunt folosite pentru a plăti pensionarii actuali. Această schemă reprezintă o formă de solidaritate intre generații pe când în cazul sistemului pensiilor private individul își „prefinanțează” singur pensia viitoare (ce va fi egală cu contribuțiile prezente plus o dobândă ca urmare a investirii banilor.

Chiar dacă diferențierea principală (în funcție de solidaritatea intergenerațională) se realizează în mod frecvent totuși la nivel macrosocial ea nu prezintă sens.

Unii specialiști din domeniu consideră că în cazul pensiilor private o generație este suficientă pentru a supraviețui deoarece la vârsta de pensionare are acumulat necesarul de bani.

În lucrarea sa referitoare la sistemului asigurărilor sociale din perspectiva Băncii Mondiale, publicată în anul 2001, Robert Hollzman afirma : „în final, ambele scheme necesită o generație următoare pentru a încheia contractul generațional, atât prin forma contribuțiilor curente (în schemele în flux) cât și prin cumpărarea bunurilor acumulate.”

Putem afirma că deciziile pe care le iau generațiile următoare sunt esențiale pentru sumele reale pe care persoanele ajunse la vârsta de pensionare le dețin. Un alt aspect ce trebuie luat în considerare se referă la faptul că procesele inflaționiste, managementul defectuos al fondurilor de pensii pot influența în mod semnificativ puterea de cumpărare a beneficiarilor.

Pensiile tradiționale PAYG domină sistemele de pensii din numeroase țări datorită avantajelor pe care ele le-au prezentat pentru guvernanți.

În raport cu sistemele private de pensii, acest sistem bazat pe principiul solidarității intergeneraționale prezintă avantajul faptului că beneficiile se pot plăti imediat ce sistemul a fost introdus. În schimb, în sistemele bazate pe fonduri private, este nevoie de o generație pentru ca pensionarii să își poată primi beneficiile în totalitate.

De asemenea, schemele PAYG pot redistribui mult mai ușor resursele între generații.

Un alt avantaj evident al sistemului public de pensii este reprezentat de simplitatea funcționării unui astfel de sistem atunci când populația este tânără și în creștere.

Majoritatea sistemelor publice de pensii se bazează pe scheme de tip redistributiv, a căror finanțare se realizează prin contribuțiile persoanelor active. Pentru ca aceste sisteme să fie viabile pe termen lung este necesar un număr suficient de mare de persoane active care plătesc contribuții, din care să fie distribuite pensiile celor care s-au retras din activitate.

Datorită faptului că în ultimii ani, în multe țări din lume, sistemele publice de pensii au devenit neviabile economic, guvernele acestora au căutat să transfere povara asigurării pensiilor către schemele de pensii bazate pe acumulare de fonduri. Aceste scheme de pensii sunt administrate, cel mai adesea, în sectorul privat. Există însă si excepții, respectiv țări în care aceste fonduri sunt administrate în sectorul public (cazul Suediei, de exemplu). Anexa 3

Schema pay as you go este o datorie permanenta a carei achitare depinde de taxe si gradul lor de colectare. Ca sa mentina sistemul solvabil, statul opereaza in rata contributiei si rata de inlocuire.

Luând în considerare faptul că in actualul context determinat de criza economică, majoritatea economiilor naționale ale statelor se confruntă cu numeroase constrangeri fiscale, statul poate avea un comportament arbitrar fata de beneficiile viitoare ale unui contribuabil.

În acest context statul ia decizii de impozitare suplimentară a pensiilor, de reglare a nivelului contribuțiilor la bugetul pensiilor și al asigurărilor sociale.

Acest fenomen se produce frecvent și in Romania, cand apar promisiuni de ajustare a „pensiilor nesimțite”. Ulterior se impune CASS asupra pensiilor de peste 740 de lei. Banii colectați datorită aplicării acestei cote asupra pensiilor se vor rambursa potrivit legislației.

Normele de aplicare a OUG nr. 17/2012 stabilesc ca sumele retinute de la data de 1 ianuarie 2011 pana la data de 30 aprilie 2012, reprezentand diferenta dintre pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contributie de asigurari sociale de sanatate asupra intregului cuantum al pensiei si pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contributie de asigurari sociale de sanatate asupra partii din pensie care depaseste nivelul de 740 lei, se restituie astfel:

– pentru sumele retinute in perioada ianuarie—martie 2011, restituirea s-a realizat in transe lunare egale in perioada iunie—august 2012;

– pentru sumele retinute in perioada aprilie 2011—aprilie 2012, restituirea se realizeaza pana la data de 31 decembrie 2013.

Persoana care muncește și plateste la sistemul public de pensii nu dobandeste un activ, ci o bunastare virtuala. Prin urmare, contribuabilul nu poate face o comparatie intre ceea ce plateste astazi cu beneficiul incasat in viitor, intrucat nu dispunde de propriul lui capital la care sa faca actualizarea.

Acest capital virtual este alcatuit din totalitatea contributiilor. Din aceasta cauza, contribuabilul nu poate calcula rata de rentabilitate a contributiilor pe care le-a platit Din acest motiv, cei care sustin ca statul trebuie sa respecte doar dreptul la pensie, nicidecum o plata prin echivalent real cu contributiile platite, comit o eroare de judecata.

În concluzie, din punct de vedere teoretic, sistemul privat de pensii prezintă câteva avantaje certe față de cel public. Dintre acestea, cele mai importante sunt:

– banii viitorilor beneficiari sunt investiți pe termen lung, în loc sa fie cheltuiți imediat

– oferă participanților o pensie mai mare la vârsta retragerii;

– participanții au drept de proprietate asupra contului personal în care li se colectează banii de pensie;

– concurența dintre administratori asigură eficiența sistemului.

Rolul pensiilor private în construcția sistemului pensiilor

Analizând diferitele tipuri de sisteme de pensii putem observa faptul că dezvoltarea unui sistem adecvat de pensii nu este posibil de realizat fără planurile publice de pensii bazate pe redistribuire, însă aceasta nu pot asigura un nivel adecvat al pensiilor.

Având în vedere acest aspect se impune introducerea schemelor de pensii private, ca sursă de completare a veniturilor la pensionare. Până în 2007, în România a funcționat doar sistemul pensiilor de stat, țara noastră fiind una dintre puținele țări din Europa care nu deținea un sistem funcțional al pensiilor private.

Dificultățile sistemului public de pensii din România a condus la necesitatea introducerii sistemului de pensii private.

Construit pe principiul repartiției, sistemul public de pensii din România s-a dovedit a fi sensibil la schimbările survenite pe piața muncii, la crizele economice care au afectat economia și îndeosebi la procesul lent și reversibil de îmbătrânire a populației care pune serios în discuție nevoia de remodelare si de modernizare a sistemelor de protecție socială.

În anul 2007, în contextul aderării României la Uniunea Europenă și al alinierii legislației românești la cea comunitară, s-a implementat un sistem operațional mixt de pensii. Potrivit acestui sistem, persoanele care plătesc contribuții de asigurări sociale (CAS) pot beneficia atât de pensie publică, cât și de pensie administrată privat, în funcție de valoarea CAS-ului plătit în decursul anilor, până la vârsta de pensionare.

Astfel, o parte din contribuțiile virate către stat din veniturile salariale brute se duce către sistemul fondurilor de pensii administrate privat. În plus, cei interesați pot beneficia și de o a treia sursă de pensie: pensia facultativă, aferentă Pilonului III.

După pensionare, pensia privată va fi încasată, sub forma unei sume plătite periodic participantului sau beneficiarului, în mod suplimentar și distinct de cea furnizată de sistemul public de pensii.

Dacă vorbim de sistemul Pilonului II, participantul are dreptul la o pensie privată de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare în sistemul public de pensii. Suma totală cuvenită pentru pensia privată nu poate fi mai mică decât valoarea contribuțiilor plătite, diminuată cu penalitățile de transfer și comisioanele legale.

După pensionare, participantul va putea alege furnizorul pensiei private. Cuantumul acestor beneficii va fi stabilit pe baza calculului actuarial și a activului personal net aflat în contul participantului. Mărimea pensiei depinde astfel de contribuțiile plătite de-a lungul timpului și de randamentele obținute de administratorul fondului la care a contribuit participantul.

Din analizele efectuate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) reiese rolul din ce în ce mai mare pe care îl au sistemele de pensii private, acestea fiind considerate “salvarea” sistemului public, mai ales în țările în care sistemul public nu mai poate face față situației, din cauza deficitelor acumulate de a lungul timpului.

În mod practic, însă, românii au printre cele mai mici pensii din Europa și vor beneficia cu mare întârziere de sistemul privat de pensii.

Fig. 5. Schema celor 3 piloni de pensie

Sistemul autohton al pensiilor private obligatorii este însă cel mai nou din Europa, lucru posibil din cauza întârzierii foarte mari în implementarea lui (anexa 4). Primele contribuții la pensiile facultative au fost strânse abia în vara lui 2007, iar primele adeziuni în sistemul obligatoriu au fost strânse începând cu 17 septembrie. Decalajul are însă și o parte pozitivă, și anume aceea ca se pot evita greșelile făcute în alte țări.

Coordonatele sistemului de pensii private

2.1.Sistemul de pensii private

Pensie privată obligatorie (pilonul II)

Pensiile administrate privat, Pilonul II sau “pensiile private obligatorii” se caracterizează prin direcționarea unei cote din contribuția personală de asigurări sociale, plătită lunar în sistemul public, către fonduri de pensii administrate privat. Contribuțiile se plătesc pe toată perioada în care persoana are calitatea de contribuabil în sistemul public de pensii.

Scopul sistemului fondurilor de pensii administrate privat (obligatorii) este asigurarea unei pensii private, care suplimentează pensia acordată de sistemul public, pe baza colectării și investirii de către companii private specializate, în interesul participanților, a unei părți din contribuția individuală de asigurări sociale.

Construirea acestui pilon constituie o etapă importantă în procesul de construire a unui sistem de pensii echilibrat, care va conduce la:

o Eliminarea presiunii asupra bugetului asigurărilor sociale de stat ;

o Stimularea creșterii economice prin investirea sumelor acumulate în fondurile de pensii private

o Dezvoltare pieței de capital. Astfel, activele fondurilor de pensii private pot sprijini atât dezvoltarea pieței de capital, cât și dezvoltarea proiectelor de investiții lansate de stat sau mediul privat, prin pârghiile oferite de oportunitățile piaței de capital.

Data de 17 Septembrie 2007 marchează startul aderării la Pilonul II. Începând cu această dată, toate persoanele care au devenit contribuabili după data de 1 iulie 2006 și au vârsta de cel mult 35 de ani sunt obligate să adere, în termen de 4 luni, la unul din cele 17 fonduri de pensii private existente la acel moment pe piață.

Aderarea la un fond privat de pensii constă în semnarea unui act individual de aderare între participant și administratorul fondului respectiv.

Angajații care nu și-au ales în termen de 6 luni de la data la care erau obligați prin efectul legii un administrator care să le gestioneze banii au fost repartizați în mod aleatoriu la un fond de pensii de către Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

În data de 20 mai 2008, fondurile de pensii administrate privat au încasat primele contribuții de la participanți, adică 2% din salariul brut al fiecăruia, sume care înainte ar fi fost virate către bugetul de asigurări sociale de stat. Astfel, întregul sistem de pensii a fost marcat de o schimbare radicală, fiind introdusă noțiuni noi precum “cont individual”. Potrivit schemei, fiecare “client“ al unui fond dispune de un cont personal în care se acumulează propriile sale contribuții. Aceste contribuții sunt investite, pentru a obține randament.

Participanții și beneficiarii la un fond de pensii au dreptul la egalitate de tratament și în cazul schimbării locului de muncă, domiciliului sau reședinței într-o țară, stat al Uniunii europene stat aparținând Spațiului Economic European. În această situație, aceștia optează între a plăti în continuare contribuțiile la un fond de pensii din România sau a plăti contribuțiile la un alt fond de pensii aflat pe teritoriul țării respective, dacă aceasta nu contravine legislației acestei țări.

Participantul are dreptul la o pensie privată de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limita de vârstă în sistemul public. Suma totală cuvenită pentru pensia privată nu poate fi mai mică decât valoarea contribuțiilor plătite, diminuate cu penalitățile de transfer și comisioanele legale. Cheltuielile ocazionate de plata pensiilor private se suportă de către participant.

Legislația în vigoare prevede că angajații care contribuie la sistemul public de pensii și care au vârsta până în 35 de ani sunt obligați să adere la un fond de pensii administrat privat, în timp ce angajații cu vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani pot opta să adere la un astfel de fond.

Stagiul minim de cotizare la pensiile private obligatorii este de 20 de ani, respectiv între 45 de ani neîmpliniți în momentul aderării la fond și 65 de ani, care este vârsta legală de pensionare în Pilonul II.

După ce au aderat (sau au fost repartizați aleatoriu) la un fond de pensii administrat privat, participanții vor fi obligați să cotizeze la fondul respectiv pe toată durata cât datorează contribuția la sistemul pensiilor de stat.

Odată intrat în acest mecanism, conform legislației în vigoare, nu există posibilitatea ieșirii din sistemul de pensii administrate privat, dar este permis transferul între fonduri.

Persoana care folosește dreptul de a-și transfera contul de la un fond de pensii la altul, are obligația suportării unei penalizări de transfer de 5% din activele depuse.

Trebuie precizat faptul că investițiile constituite din activele acestor fonduri sunt reglementate, supravegheate și se efectuează potrivit claselor de risc ale fiecărui fond în parte, în condiții de eficiență și prudențialitate.

Activele fondului de pensii pot fi investite numai în următoarele clase de active:

instrumente ale pieței monetare

titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor Publice și instrumente financiare emise de Banca Națională a României;

obligațiuni și alte valori mobiliare emise de autoritățile administrației publice locale din România, cotate sau tranzacționate pe piețe supravegheate;

valori mobiliare tranzacționate pe o piață reglementată și supravegheată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare;

obligațiuni și alte valori mobiliare emise de guverne și bănci centrale din alte state, care îndeplinesc cerințele prevăzute de normele Comisiei;

obligațiuni și alte valori mobiliare ale organismelor străine neguvernamentale, dacă aceste instrumente sunt cotate la burse de valori autorizate și îndeplinesc cerințele de rating și alte cerințe prevăzute de normele Comisiei;

alte forme de investiții prevăzute de normele Comisiei.

În prezent fiecare angajat plătește o contribuție de asigurări sociale (CAS) aferentă sistemului public de pensii, contribuție echivalentă cu 10,5% din salariul brut al fiecărui contribuabil.

Contribuția la un fond de pensii private nu instituie obligații financiare suplimentare pentru participanți, ci este o parte din contribuția individuală datorată la sistemul public de pensii. Optând pentru o pensie privată, o parte din această contribuție va fi redirecționată către contul individual deschis in numele fiecărui participant la fondul de pensii private ales.

Prin sistemul de pensii private se va permite redirecționarea din contribuțiile de asigurări sociale a 2% din salariul brut într-un fond de pensii private. Inițial s-a decis că acest procent să crească cu 0.5% pe an până la 6% în 2015. Contributia la fondurile de de pensii a fost în 2008 de 2% din salariul brut lunar, iar în 2009 trebuia să fie majorată cu 0.5%. Guvernul României a decis să păstreze însă contribuția la nivelul din anul precedent, pentru a lasă mai mulți bani la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Dacă nivelul contribuției s-ar fi păstrat la 2% în perspectiva anului 2016, pensia ar fi putut fi de trei ori mai mică decât în cazul în care contribuția s-ar majora conform legislației inițiale cu 0.5 puncte pe an, până la 6% în opt ani. Potrivit Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din Romănia (APAPR), statul a făcut o economie de 250 mil. lei prin plafonarea contribuției la 2% în 2009.

În anul 2010, cota transferată a fost de 2,5% urmând să ajungă la 6% în 2016. Anul trecut contribuțiile au atins 3.5% din venitul brut al angajatului.

Angajatorul va vărsa, în continuare, contribuția sa de 9.5% din salariul brut către instituția colectoare a contribuțiilor individuale de asigurări sociale. Casa de Pensii va împărți banii între stat și administratorii fondurilor de pensii.

Participând la sistemul de pensii private obligatorii, angajații nu plătesc, de fapt, nimic în plus pentru a se putea bucura mai tărziu de o pensie mai mare decât cea pe care le-o asigură statul.

Această evoluție controversată se bazează pe faptul că salariul mediu brut este, în prezent de 1.402 lei. În aceste condiții, calculând contribuția de 2% rezultă 28 lei/lună ( 336 lei anual) vărsată de fiecare angajat la fondul de pensii private .

Cu siguranță, această sumă este insuficientă pentru consolidarea unei pensii decente, însă, adunată la pensia de stat și la cea facultativă, se poate ajunge la o sumă acceptabilă în unele cazuri.

Fig. 6. Dinamica pilonului II

Pensie privată facultativă (pilonul III)

Pilonul III este denumirea dată sistemului de pensii facultative, administrate de companii private, sistem bazat pe conturi individuale și aderare facultativă. Flexibilitatea pilonului III constă în faptul că spre deosebire de „pensiile private obligatorii” din Pilonul II, legislația Pilonului III nu interzice participarea la pensiile facultative în funcție de vârstă, oricine putând contribui în sistem cu până la 15% din veniturile brute realizare lunar.

Pensia privată facultativă prezintă unele avantaje atât pentru angajat cât și pentru angajator.

Pentru angajat, pensia privată facultativă aduce siguranță, confort și liniște la momentul pensionării, prin acumularea și fructificarea contribuțiilor strânse de-a lungul vieții, în contul sau conturile personale din cadrul fondului de pensii facultative.

Pensia privată facultativă reprezintă de fapt o pensie suplimentară celei din sistemul public și celei „obligatorii” (sistemul fondurilor de pensii administrate privat – Pilonul II).

Chiar și pentru angajatori, pensia privată facultativă poate prezintă avantaje.Sistemul de pensii private facultative se contituie într-un instrument eficient de motivare a salariaților și de management al resurselor umane. El reprezintă și o soluție avantajoasă din punct de vedere fiscal deoarece deductibilitatea fiscală se ridică la 400 de euro/an pentru fiecare angajat și la 400 de euro/an pentru angajator.

Astfel, companiile au oportunitatea de a-și atrage angajații de partea lor prin oferirea de pachete de pensii private facultative (Pilonul III), pentru care beneficiază de deduceri fiscale.

În sistemul pensiilor facultative poate deveni participant orice persoană care câștigă venituri dintr-o activitate profesională impozitată, cum ar fi: angajați, funcționari publici sau persoane autorizate să desfășoare o activitate independentă, membrii unei societăți cooperative, precum și altă persoană care realizează venituri din activități profesionale sau agricole, persoanele care lucrează pe baza drepturilor de autor.

Sistemul pensiilor facultative a fost introdus începând cu luna iulie 2007, finanțarea sa realizându-se din contribuțiile suplimentare, însă colectarea propriu-zisă a acestora s-a realizat doar începând cu data de 1 ianuarie 2008.

Pentru a putea beneficia de o pensie facultativă, condițiile legale impun ca fiecare participant să aibă cel puțin 90 de contribuții lunare (nu neapărat consecutive) făcute la fond, o vârstă de cel puțin 60 de ani și o sumă minimă acumulată.

Pensiile facultative sunt destinate persoanelor cu vârsta de până la 52 de ani și jumătate, care doresc să își îmbunătățească situația financiară după pensionare.

Cu toate acestea, schemele de pensii facultative sunt planificate pentru o perioadă de economisire de minimum 20 de ani.

La finalul unei perioade de economisire de 20 de ani se poate obține o pensie privată de minimum 310 euro, în cazul unei contribuții lunare de 15-20 de euro și al unui randament anual estimativ al pensiilor facultative de 3% în România.

Administratorii fondurilor de pensii facultative pot fi: companii de pensii, companii de asigurari, companii de administrare a investitiilor. Instituția de supraveghere și control este Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Fondul de pensii este constituit prin contract de societate civilă de primii 100 participanți și autorizat de CSSPP. Dacă numărul se menține sub 100, timp de un trimestru, CSSPP retrage autorizația fondului.

Conform normelor legale, fondurile de pensii, atât din Pilonul II, cât și din Pilonul III nu pot intra in faliment, deci banii sunt in siguranța deplina.

Plata contribuțiilor se poate suspenda sau înceta. Persoana rămâne participant până la vârsta pensionării din sistem.

Evoluția piloanelor II și III sub aspect statististic ( număr participanți, valoare active nete, număr de fonduri de pensii și administratori, procent din PIB,contribuții brute/nete, randament mediu ponderat) este prezentat in diagrama de mai jos și este detaliat în anexa 5.

Fig. 7. Evoluția sistemului de pensii private din România în perioada 2007 – 2011

Consecințele introducerii pensiilor private

Fondurile private de pensii, prin eliminarea statului din procesul economisirii pentru pensie, contribuie la creșterea ratei economisirii, sprijină dezvoltarea sectorului investitorilor instituționali și a volumului activelor din administrarea acestora, precum și consolidarea sectorului investitorilor naționali.

Creșterea rapidă a activelor din administrarea fondurilor de pensii a constituit o coordonată majoră a procesului de dezvoltare a piețelor de capital locale.

Fondurile de pensii au avut un rol limitat în dezvoltarea piețelor locale de acțiuni și responsabili pentru acest fapt sunt doi factori principali. Primul dintre ei este acela că fondurile de pensii administrează cantități mari de active financiare comparativ cu flotațiile normale ale acțiunilor companiilor locale. Cel de-al doilea factor este acela că, în unele țări, reglementările privind funcționarea fondurilor de pensii impun anumite limite cantitative privind deținerea de acțiuni în portofoliu.

La 4, respectiv 5 ani de la lansare piloni II și III ai sistemului de pensii prezintă următorul bilanț.

Fig. 8. Bilanțul pensiilor private la 4, respectiv 5 ani de la lansare

e contributiile. Aceasta problema face ca sistemul public de pensii sa fie vulnerabil la procesul de imbatranire

Obligațiile exagerate ale sistemelor publice de pensii amenința solvabilitatea financiara a statului.

Consecințele acestei tendințe a dus și va duce în continuare la extinderea sistemului de pensii private.

Fig. 9. Pilonii sistemului de pensii

În viitor, pensiile facultative inițiale de tip pilonul III vor avea, mai mult, caracter ocupațional. O prelungire, practicată în țările dezvoltate, a Pilonului III, care cuprinde scheme individuale de economisire facultativă este, câteodată denumită Pilonul IV.

La acest fenomen aproape natural, se adaugă înregistrarea unei presiuni a populației vârstnice asupra populației adulte, potențial active și ocupate, și implicit asupra sistemului de protecție socială (ocupare, sănătate, asistență socială, asigurări sociale, etc.).

In consecință, dacă sunt tot mai mulți pensionari, atunci înseamnă că sunt tot mai puțini care contribuie la fondul general de pensii. Iar, dacă sunt mai puțini cei care alimentează fondul de pensii, aceasta înseamnă că fondul de pensii este tot mai mic, deci și pensiile vor fi din ce în ce mai mici.

Necesitatea reformei pensiilor private având în vedere dinamica mediului demografic

Contextul economico-social al reformei sistemului de pensii private

În prezent, România se confruntă cu provocări majore în ceea ce privește durabilitatea sistemului public de pensii, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Este vorba, pe de o parte, despre problemele de recuperare pe termen scurt, iar, pe de altă parte, despre problemele datorate, între altele, numărului relativ mic de contributori la sistem în raport cu numărul de beneficiari, ratei scăzute de ocupare de 41,4% în rândul lucrătorilor în vârstă, existenței unei rate ridicate de muncă nedeclarată (aproximativ 20-50% din totalul ocupării forței de muncă, în funcție de definițiile utilizate), resurselor încă insuficiente.

Fiind un sistem de dimensiuni mari, sistemul public de pensii din România induce costuri mari, care pot fi din ce în ce mai mari, pe măsura maturizării sistemului și în condițiile păstrării structuri tehnice și funcționale. Păstrarea sistemului de pensii face ca să determine într-un timp relativ scurt, costurile mult prea ridicate care să nu mai poată fi suportate, crescând riscurile persoanelor vârstnice care depind în exclusivitate de prestațiile acestui sistem.

Simulările pe termen lung efectuate pentru a determina implicațiile menținerii sistemului de pensii, care a depășit faza lui de maturitate scot în evidență următoarele:

• îngreunarea creșterii economice prin contribuții din ce în ce mai mari, care încurajează și mai mult evaziunea și împing forța de muncă înspre sectorul informal al economiei;

• deficite fiscale în creștere, care alimentează substanțial inflația;

• necesitatea reducerii cheltuielilor publice, cum sunt cele destinate învățământului și sănătății;

• păstrarea actualului nivel al contribuțiilor conduce, în condițiile menținerii cuantumului pensiilor la creșterea semnificativă a deficitului bugetului asigurărilor sociale, care va trebui acoperit de la bugetul de stat.

Distorsiunile tot mai frecvente ale pieței muncii și ale pieței de capital, precum și redistribuirile inechitabile induse de maturizarea sistemului public de pensii impun, în primul rând, accelerarea reformei, atât din punct de vedere al întineririi lui (mărirea gradului de acoperire și a vârstelor de pensionare), cât și al realizării unei legături strânse între contribuțiile plătite și nivelul pensiilor obținute.

Primele componente ale sistemului de pensii fac posibilă obținerea unei pensii care să răspundă cerințelor de bază ale participanților pe durata pensionării. Dacă cineva va considera că aceste venituri sunt prea mici în corelație cu logica economiei de piață, va avea posibilitatea selectării altei metode de economisire pentru perioada pensionării, pe care o consideră ce mai bună din perspectivă individuală. Aceste economii suplimentare vor constitui a treia componentă – opțională bazată pe capitalizare, administrată privat a sistemului de pensii.

În cadrul sistemului complex de pensii, cele 2 componente obligatorii, cea publică și cea privată, se bazează pe aceleași reguli pentru toți participanții. În cadrul primei componente, administrată public, nu sunt elemente de alegere cu excepția opțiunii, în anumite limite, asupra vârstei de pensionare. În cadrul celei de-a doua componente obligatorii, administrată privat, alegerile asiguraților sunt limitate de rata fixă a contribuției.

Prin adoptarea unui sistem complex de pensii se elimină problemele inerente sistemelor cu o singură componentă și se realizează obiectivele fundamentale ale unei strategii pe termen lung de dezvoltare a sistemelor de pensii.

Reforma aplicată numai sistemului de pensii, fără dezvoltarea unei strategii complexe de reformă, pe termen lung, a pensiilor din România, conduce la realizarea unui echilibru financiar în următorii 15-20 ani și la o redistribuție mai echitabilă, după care sistemul maturizându-se va crea altei probleme, cel puțin în ceea ce privește efectele financiare (dezechilibre, necesitatea creșterii contribuțiilor, creșterea evaziunii ). Situația de fapt va necesita adoptarea în viitor a unui sistem de pensii îmbunătățit care să soluționeze realizarea siguranței financiare a persoanelor vârstnice prin încurajarea populației de a economisi pentru perioada pensionării, în condițiile reducerii efectelor negative ale evoluțiilor demografice și economice.

Încă din a doua decada a anilor 90, sistemul public românesc de pensii se confrunta cu o serie de dezechilibre. Guvernele care s-au succedat în aceasta perioada au adoptat o serie de masuri parametrice menite a asigura sustenabilitatea sistemului. Directiile de interventie au fost în numar de trei: masurile adoptate au vizat în primul rând viabilitatea financiara a sistemului de pensii; în al doilea rând s-a urmarit asigurarea unor venituri adecvate pentru pensionari; si în final, simplificarea administratiei sistemului.

În primul rând, s-a avut în vedere pe de-o parte cresterea veniturilor la bugetul asigurarilor sociale de stat, iar pe de alta parte, stabilizarea cheltuielilor pensiilor publice cu pensiile. Se înscriu în aceasta directie masurile de crestere a contributiilor colectate la bugetul asigurarilor sociale de stat care practic s-au dublat în decursul unei decade (de la 15% in 1990, la 30% in 2000). Aceeasi tendinta de crestere se observa si în cazul contributiilor pentru pensia suplimentara de la 3% in 1986, la 5% din 1999.

Proliferarea fara precedent a numarului locurilor de munca în grupe speciale de munca cu consecinte asupra numarului pensionarilor a motivat introducerea unei contributii diferentiate pe grupe de munca. Daca în 1992 angajatorii contribuiau într-un procent cuprins între 25 % si 35%, din 1999 valorile erau cuprinse între 30% si 35% . În medie, contributiile pentru asigurari sociale au crescut de la 30% în 1992 la 35% în 2000.

În al doilea rând, au fost adoptate masuri care vizau mentinerea valorii reale a pensiilor.

Un mecanism de indexare a pensiilor în raport cu inflatia a constituit metoda predilecta utilizata de factori de decizie. În realitate, indexarea pensiilor s-a facut cu un procent mai mic decât inflatia, fapt reflectat si în descresterea raportului dintre pensia medie de asigurari sociale si salariu mediu pe economie cu 50%.

Mecanismul de ajustare compensa, pe de alta parte, si inegalitatile generate de modul de calcul al pensiilor si de indexarile partiale ale pensiilor. Baza de calcul pentru cuantumul pensiilor nu era corelata cu rata inflatiei decât partial, generând cuantum-uri diferite pe generatii de pensionari.

În al treilea rând, o serie de acte normative au vizat simplificarea administrarii propriu –

zise sistemului public de pensii: între 1993 – 1998 diverse scheme ocupationale sunt integrate în sistemul general, astfel încât în prezent numai avocatii si cadrele militare mai beneficiaza de un regim propriu al asigurarilor sociale.

Adoptarea Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de securitate sociala, a marcat începutul reformei sistemului de pensii românesc. Se aveau în vederea atât revizuirea sistemului PAYG, cât si introducerea unor surse alternative de finantare. Modelul promovat de Guvernele României a fost inspirat de „modelul celor trei piloni” sustinut de Banca Mondiala si de alte institutii financiare internationale.

România a initiat o strategie de reforma care are la baza un cadru ce solicita diversificarea surselor de finantare a sistemului de pensii. Astfel, prima componenta a acestui nou sistem se bazeaza pe rationalizarea si ameliorarea vechii scheme de tip ‘pay as you go’, ceea ce s-a si legiferat si implementat prin legea 19/2000 si completarile sale ulterioare.

Cea de-a doua componenta, cu caracter obligatoriu, va fi finantata si administrata de sectorul privat. Cea de-a treia componenta face referinta la scheme voluntare de pensii, administrate exclusiv de sectorul privat.

Principalele elemente de noutate ale sistemului public de pensii au fost create pentru a

îndrepta deficientele sistemului anterior.

Practic, prin intrarea în vigoare a Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de securitate sociala, sistemul de pensii românesc a intrat în reforma.

Fostul sistem era obligatoriu numai pentru salariati. Situatia s-a modificat prin Legea 19/2000 care listeaza principalele categorii de asigurati în sistemul publice de pensii:

– persoanele încadrate cu contract individual de munca;

– autoritati publice alese sau persoane numite în cadrul autoritatii executive, legislative ori judecatoresti, pe durata mandatului,

– somerii înregistrati si care intra sub incidenta Legii 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca

– persoane autorizate sa desfasoare activitati independente, asociat unic, asociati, comanditari sau actionari, administratori sau manageri

– membri ai asociatiei familiale

– lucratori agricoli si în domeniul forestier, proprietari de bunuri si/sau arendasi de suprafete agricole si forestiere, membri ai societatilor agricole sau al altor forme de asociere din agricultura

– persoane angajate în institutii internationale

– persoanele care desfasoara activitati exclusiv pe baza de conventii civile de prestari de servicii

– persoane încadrate în unitati de cult recunoscute potrivit legii

Noua lege a pensiilor, care a intrat în vigoare în 2001, distribuie sarcina platii contributiilor pentru asigurari sociale de stat între salariat si angajator. În timp ce cota de contributie ce revine salariatului este fixa – 11.67% (o treime) – , partea ce revine angajatorului – 2 treimi – creste în functie de grupa de munca.

Noua lege stabileste o mai strânsa legatura între cuantumul pensiei si suma contributiei.

Cuantumul pensiei depinde de valoarea contributiilor platite pe parcursul vietii active. O noua formula de calcul bazata pe un sistem de puncte va fi de acum încolo aplicata: contributiile platite lunar vor fi convertire în puncte care vor fi cumulate pe întreaga perioada de cotizare pentru a obtine un punctaj mediu; cuantumul pensiilor va fi obtinut în final din înmultirea punctajului mediu cu valoarea legala unui punct de pensie.

Cea de-a doua componenta implica atragerea sectorului privat în gestionarea fondurilor de pensii si atragerea unei parti a contributiilor individuale din sistemul public de pensii în investitii sub forma unor depozite create în numele contribuabililor. Acest element de noutate însemna de fapt prefigurarea noului sistem privat de pensii.

Impactul actualei crize financiare asupra pensiilor private și restricțiile financiare ale statului au întărit necesitatea dezvoltării unor sisteme de pensii sustenabile, combinate de tip multipilon, crearea echilibrului financiar pe fiecare componentă, asigurarea viabilității individuale pe termen mediu și lung. În plus, în multe state ale lumii, asigurarea unui venit decent din pensie a devenit o adevărată provocare, slăbiciunile sistemului public determinând o regândire a schemei de asociere a diferitelor tipuri de pensii pentru asigurarea unui venit total confortabil/decent. Mai mult, în statele europene se urmărește asigurarea compatibilității structurii sistemului de pensii și posibilitatea de a beneficia de pensie din diverse sisteme de asigurări publice sau private, indiferent de tipul fondului unde s-a contribuit și de locația persoanei la vârstă de pensionare.

Este evident faptuzl că o țară dezvoltată sub aspect economic își poate permite să construiască sisteme publice de asigurări de pensii care să promoveze în mare măsură siguranța venitului la bătrânețe, susținând legislativ, instituțional și prin politici adaptate participarea la sistem și dezvoltarea complementarității.

Pensiile private devin atractive pentru completarea veniturilor din sistemul public și sunt utilizate ca sistem suplimentar de protecție de către persoanele cu venituri decente și/sau confortabile. În cazul unor sisteme slabe de asigurări de stat, în care pensia devine insuficientă și nici nu există un plafon al pensiei minime adecvat (decent) ori nu se aplică principiul pensiei sociale minime, pensiile private sunt atractive ca alternativă la asigurările publice, cu deosebire pentru persoanele cu venituri peste medie și mari, în general, celelalte categorii de populație ocupată cu excepția salariaților, pentru care, în multe țări, sistemul public (obligatoriu) de asigurare este facultativ.

Dacă pilonul public este în principal bazat pe sistemul PAYG, cel privat, în toate variantele sale constructive, are ca principiu de bază capitalizarea și păstrarea puterii de cumpărare a sumelor economisite (a contribuțiilor), prin fructificarea pe piață pe perioada constituirii depozitelor.

Sistemul multipilon este prezent în multe state ale lumii, iar la nivelul Uniunii Europene s-a promovat politica de coordonare pentru asigurarea fluxurilor financiare între fondurile naționale și eficientizarea sistemelor.

În paralel, ca răspuns la creșterea responsabilității sociale, în multe țări s-a constituit (și în ultimii ani și în România) sistemul pensiei sociale minime și s-au înăsprit condițiile de acces la pensia anticipată și pensia de invaliditate. Intrarea pe deficit a multor sisteme de pensii pe seama reducerii masei contribuabililor și a prelungirii perioadei de acordare a pensiei de bătrânețe s-a permanentizat și acutizat în unele sisteme naționale, transferul de fonduri pentru echilibrare de la bugetul de stat devenind tot mai dificil, în special în perioada crizei.

În ciuda acestor tendințe de reformare a sistemului de pensii, mulți specialiști propun revizuirea profundă a sistemului de pensii multipilon actual. La nivelul unor țări se pune chiar problema viabilității pe termen mediu și lung a sistemului public de tip PAYG.

În plus, criza economică actuală care afectează toate țările cu formele sale de manifestare și durata prelungită ne provoacă la o analiză din perspectiva viabilității sistemelor actuale de pensii, potențialului de supraviețuire a sistemului capitalist actual (N Roubini, 2011 despre teoria lui K Marx a autodistrugerii capitalismului).

Asociat procesului demografic de îmbătrânire a populației (natalitate redusă, creșterea duratei medii de viață), în cazul României se adaugă mobilitatea pentru muncă pe termen mediu și lung și transformarea celei mai mari părți a acesteia în emigrație. Acestea accentuează îmbătrânirea forței de muncă și reduce participarea la sistemele de asigurare (datorită portabilității reduse a pensiilor).

Nu trebuiesc ignorate efectele specifice generate de criză, care au exercitat și continuă să exercite presiuni asupra reducerii cheltuielilor sociale, de sens invers față de cererea generată de îmbătrânirea demografică.

În fapt, se consideră că îmbătrânirea activă reprezintă o soluție viabilă pentru a contracara deopotrivă efectele îmbătrânirii geografice și ale crizei, reformele sistemelor de pensii având în principal, în marea majoritate a statelor europene, trei coordonate generale: creșterea vârstei legale de pensionare, diminuarea accesului la schemele de pensionare anticipată și reducerea fiscalității implicite pentru susținerea continuării activității de către vârstnici.

O succintă sinteză a recomandărilor Consiliului Europei din 12 iulie 2011 privitoare la reforma sistemelor de pensii include ca principale măsuri necesare și recomandă introducerea acestora, următoarele: limitarea accesului la schemele de pensionare anticipată și la cele speciale; prelungirea duratei de cotizare, a vârstei de pensionare (cu uniformizarea de gen), stabilirea unor legături între beneficii și condițiile actuale demografice și economice, stimularea ocupării ca alternativă sau în complementaritate, stimularea asigurării facultative/private etc..

Majoritatea măsurilor recomandate sau asumate de către guvernele europene vizează schimbări profunde și radicale, de lungă durată/definitive ce implică metodologia de calcul sau condițiile de acces la diferitele forme de pensii. Alte măsuri au în vedere termene scurte și nu schimbă construcția sistemului, ci doar aplicarea temporară a acestuia.

În acest context, România a inițiat aplicarea următoarelor măsuri:

înghețarea pentru 2011 a nivelului transferurilor la pilonul II la nivel de 3 procente, pentru a atenua deficitul pilonului public;

pentru 2012 majorarea contribuției la 3,5 procente, însă aceasta a fost condiționată de perspectivele de creștere economică și de găsirea surselor financiare pentru acoperirea deficitului sistemului PAYG.

amânarea aprobării legislației pentru implementarea pilonului pensiilor ocupaționale.

3.2. Introducerea pensiilor private drept componentă a reformei sistemului de pensii

Deoarece România este membră a Uniunii Euroepene am consider oportun să precizez si căteva repere ale implementării pensiilor private în Europa, înainte de a trece la cazul concret al României.

Începutul acestui demers a fost marcat de publicarea de catre Comisia Europeana în iunie 1997 a unei Carti verzi privind pensiile suplimentare.

Cartea Verde a fost prezentata în cadrul Planului de Actiune privind desavârsirea Pietei

Unice si se baza pe un alt document comunitar fundamental, strategia propusa de Comisia Europeana pentru modernizarea si ameliorarea sistemelor de protectie sociala în cadrul Uniunii Europene. Tema centrala a Cartii Verzi se axeaza pe nevoia dezvoltarii schemelor suplimentare de pensii în contextul Pietei Unice si a liberei circulatii a persoanelor în interiorul Comunitatii Europene. Succint, principalele aspecte abordate au fost :

– importanta ratei de rentabilitate a investitiilor realizate de fondurile de pensii. De o rata a rentabilitatii îmbunatatita pot beneficia nu numai salariatii, participanti la diverse fonduri de pensii, ci si angajatorii. De asemeni, o rata a rentabilitatii adecvata poate favoriza cresterea economica.

– flexibilitatea acordata managerilor de fond în alegerea investitiilor opusa nevoii de a garanta contributiile salariatilor la fondurile de pensii. O analiza a legislatiei statelor membre privind fondurile de pensii scoate în evidenta restrictiile privind politica investitionala a fondurilor de pensii, constrângându-le sa-si plaseze majoritatea fondurilor în obligatii guvernamentale.

– importanta regulilor prudentiale adecvate care sa guverneze activitatea fondurilor de pensii, a societatilor de asigurari de viata si în ultima instanta a managerilor de fonduri, ca mijloc de protejare a salariatilor si a familiilor acestora împotriva riscurilor pietei.

– fiscalitatea afecteaza decizia persoanelor de a se deplasa pe teritoriul Uniunii Europene si a se angaja într-un alt stat membru.

Țările europene din ultimele două valuri de integrare se află în faze diferite de implementare a sistemului multi pilon, cele mai avansate fiind Ungaria, Cehia și Polonia. România este țara care a implementat acest sistem în 2007, fiind în întărziere față de celelelate țări.

Tabel 1. Introducerea pilonilor II și III

În România, în ultimii ani s-a urmărit reformarea sistemului de pensii publice, unificarea fondurilor diferitelor categorii profesionale și construirea sistemului privat obligatoriu și facultativ.

Factorii care au determinat formarea sistemului multipilon au fost similari cu cei din alte țări, și anume: prelungirea vieții, respectiv pensionarii trăiesc mai mult și beneficiază pe o perioadă mai îndelungată de pensia publică, sistemul PAYG fiind incapabil să asigure obligațiile asumate către beneficiari cu un raport de dependență economică în deteriorare accentuată, numărul contributorilor la sistemele publice de asigurări scade, pensiile publice nu mai reușesc să asigure rate de înlocuire decente, adecvate pentru pensionari.

Deși începută în anul 2000, reforma sistemului de pensii pentru dezvoltarea pilonului II – privat obligatoriu a început cu 8 ani mai târziu, prin alimentarea din contribuțiile plătite inițial pentru pilonul public. În aceeași perioadă s-a creat și cadrul juridic pentru pilonul pensiilor ocupaționale.

În paralel a funcționat și sistemul asigurărilor de viață de forma pensiilor private, până la implementarea pensiilor private obligatorii constituind singura formă de asigurare cu capitalizare și plăți după împlinirea vârstei de pensionare (integral sau treptat).

Creșterea raportului de dependență economică a persoanelor vârstnice pe seama îmbătrânirii demografice și a scăderii numărului de contributori la sistem (intrări mai reduse pe piața muncii și plecări pe seama mobilității pentru muncă și a migrației definitive) au generat deficite în creștere ale fondului de pensii.

În vederea asigurării sustenabilității pe termen lung s-a trecut la o noua fază de restructurare a sistemului, mai întâi prin recalcularea pensiilor prin introducerea sistemului determinării istoricului participării individuale și apoi prin regândirea construirii acestuia cu scopul asigurării sustenabilității pe termen lung. Strategia în domeniul pensiilor prevede: echilibrarea și consolidarea sistemului public de pensii; diversificarea resurselor de asigurare a veniturilor la bătrânețe; crearea resurselor de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale.

Reforma pensiilor private în România este încă în derulare și în paralel s-au adus modificări ale legii pensiilor. Obiectivele pentru perioada 2009-2012 stabilite de CNPAS erau: asigurarea sustenabilității financiare a sistemului public de pensii pe baza principiilor contributivității și solidarității sociale; eliminarea inechităților și anomaliilor care mai există în sistemul public de pensii; atingerea unei ținte de 45% din salariul mediu brut pe economie a punctului de pensie , în condițiile sustenabilității sistemului public de pensii; asigurarea unei pensii sociale minime garantate care să completeze pensia până la 350 lei lunar pentru toți pensionarii cu cuantumul pensiei sub această sumă, finanțată din bugetul de stat; eliminarea inechităților în ceea ce privește pensiile pentru persoanele încadrate în fostele grupe de muncă I și II, precum și pentru condiții speciale și deosebite de muncă, conform prevederilor Legii nr. 218/2000; aplicarea prevederilor noii legislații privind sistemul public de pensii pentru agricultori.

Studii recente (AVIVA, 2011) au arătat că nevoia de economisire pentru o pensie decentă este proporțională cu vârsta, respectiv perioada totală de contribuție.

În prezent, estimări oficiale privind cuantumul pensiilor private nu există și nici nu se pot realiza în mod sistematic. Deși s-au făcut asemenea determinări de către specialiști încă din anul 2005, iar mai recent de către firme active pe piața pensiilor private (studiul AVIVA).

Este evident faptul că evoluția viitoare a pilonului privat de pensii și a valorii acestuia este influențată de mai mulți factori, printre care cei mai importanți sunt randamentul obținut din investirea activelor și nivelul contribuțiilor încasate.

În aceste condiții, una din prioritățile oricărui stat modern este de a crea un cadru legal care să permită organizarea unui sistem de pensii cât mai viabil și realist, capabil să asigure tuturor cetățenilor săi ajunși la vârsta de pensionare un trai cât mai decent și lipsit de neajunsuri. Chiar și în condițiile existenței unor sisteme de pensii atât publice cât și private performante, în momentul pensionării are loc o reducere dramatică a venitului, fără, însă, ca nivelul cheltuielilor să se diminueze semnificativ. Drept urmare, standardul de viață cu care fiecare cetățean s-a obișnuit este dificil, dacă nu chiar imposibil, de menținut.

Evoluțiile recente din mai multe țări au scos la iveală probleme serioase ale sistemului actual de pensii și vulnerabilitatea pilonului public în special față de evoluțiile conjuncturale ale economiei.

Criza prin care trec sistemele de pensii a demonstrat că:

a) sistemele de pensii operaționale în prezent trebuiesc regândite, reanalizate și corectate, în special în perspectiva asigurării sustenabilității financiare;

b) trebuie depuse mai multe eforturi pentru a îmbunătăți eficiența și siguranța schemelor de pensii, care să ofere persoanelor vârstnice mijloacele pentru o viață decentă.

România a fost însă țara cea mai întârziată în procesul reformei pensiilor și al trecerii la sistemul pensiilor private. Până la implementarea sistemului privat de pensii, au avut loc revizuiri repetate ale vechii legi a pensiilor, problemele financiare ale sistemului au fost parțial ameliorate/rezolvate prin măsuri de ajustări secvențiale. Se impune însă adoptarea unei strategii clare pe termen lung, pentru evitarea apariției unor inechități în sistem.

Reformarea sistemelor de pensii prin introducerea fondurilor de pensii administrate privat ar putea avea un impact pozitiv si asupra dezvoltarii pietei financiare numai în conditiile unui cadrul legal adecvat. Lipsa reglementarilor corespunzatoare si a unor reguli de gestiune a fondurilor transparente pot ridica probleme nedorite. De asemenea, nu pot fi trecuti cu vederea nici alti factori importanti în succesul oricarei reforme, cum ar fi dezvoltarea pietei de capital si educarea publicului.

Este clar ca în ceea ce priveste reglementarea si gestiunea fondurilor de pensii, factorii de decizie români pot învata atât din succese, cât si din esecuri (nationale, europene sau americane).

Factorii ce influențează evoluția sistemului de pensii

Printre factorii care au făcut necesară reforma sistemului de pensii în România, cei mai importanți sunt considerați: tendințele demografice, informalizarea economiei în perioada postcomunismă, scăderea capacității de colectare a taxelor de către stat, migrația către vestul Europei a unei părți importante a populației active, devalorizarea rezervelor deținute de fondurile de pensii în contextul unei rate ridicate a inflației în perioada de tranziție

Reformarea sistemelor de pensii sunt probleme de actualitate pentru mai multe zone din lume: Europa de Vest, America de Nord și Sud, dar și Europa Centrală și de Est.

Consiliate de Banca Mondială, multe dintre acestea au considerat că se impunea crearea unui sistem multipilon, care sa preia o parte din sarcina care apăsa asupra bugetului public.

Experimente au fost făcute pentru prima dată, cu rezultate discutabile, în America Latină.

În multe țări, sistemul public de pensii este afectat și de nivelul scăzut de absorbție manifestat în anumite sectoare, datorită posibilităților reduse de reconversie profesională, mai ales în rândul grupei de vârstă între 50-60 de ani.

În aceste condiții, apare un efort suplimentar din partea bugetului asigurărilor sociale, deoarece există obligația plăților adiționale de pensii anticipate. În același timp, instituții internaționale precum Banca Mondială și FMI au insistat ca țările europene să adopte un sistem de pensii multipilon oferind exemplul statelor care au implementat asemenea strategii

mai devreme și insistând pe corelațiile macroeconomice așteptate între dezvoltarea sistemelor de pensii private, dezvoltarea pieței de capital și creșterea economică.

Realizând o analiză diagnostic interesantă a sistemului multipilon de pensii înființat în Argentina în anul 1994 Arza C. constată că „în ultimele două decenii, transformări majore ale sistemelor de securitate socială au avut loc în întreaga lume. Zece țări din America Latină au privatizat o parte sau toate sistemele de pensii, și fenomene similare pot fi găsite în nouă țări din Europa Centrală și de Est și în spațiul ex-sovietic.

Inițiativele UE în vederea facilitării transferabilității pensiilor în cadrul Uniunii și a consacrării principiului persoanei prudente ca premisă a reformei paneuropene a sistemului de pensii să fie de actualitate și în țările din estul Europei, printre care și România.

Soluțiile viabile au fost de creare a pilonilor II (administrat privat și obligatoriu), III (administrat privat, dar facultativ) și chiar a unui pilon IV (administrat privat și, de asemenea, facultativ), creat special în țări precum Bulgaria și Ungaria, pentru stimularea investițiilor pe un palier mai mare de active (obligațiuni, fonduri mutuale, acțiuni, titluri de stat etc.) decât

cel permis pentru pilonii II și III (Zoltán, 2004).

În condițiile în care populația îmbătrânește, forța de muncă activă scade, fiecare stat trebuie să implementeze reforme particulare, în funcție de aspectele sociale care trebuie avute in vedere (Harris, Painter, 2002).

În 2008, Arza a subliniat în mod corect că „pensiile private ar putea fi mai puțin susceptibile de manipulare politică, datorită drepturilor de proprietate și de management privat: „presiunile politice asupra aspectelor structurale (de natură legislativă) privind pensiile – cum ar fi pensionarea anticipată, niveluri de pensii nesustenabile, precum și redistribuiri ascunse către diverse grupuri influente – sunt evitate, deoarece contribuția fiecărei persoane determină beneficiile pe care le va primi în viitor. Concurența și dreptul de a alege au fost două elemente suplimentare specifice sistemului privat de pensii. Concurența între administratori era de așteptat să crească eficiența în alocarea de capital, în timp ce alegerea individuală ar face ca sistemul competitiv să fie mai bun prin încurajarea companiilor să fie mai eficiente”.

Nu poate trecută cu vederea nici teoria conform căreia proiectarea unui sistem de pensii este și o consecință a compromisurilor politice și reflectă ideile care prevalează la un moment dat de timp, precum și balanța puterii în procesul politic.

Reforma structurală a sistemului de pensii a fost considerată ca o strategie politico-economică de „semnalizare” către comunitatea internațională cu privire la angajamentul unui guvern privind modificări structurale în vederea îmbunătățirii permanente a poziției unui stat în ceea ce privește investițiile străine.

Sistemul de asigurări sociale din România (în mod similar cu țările latino-americane) a parcurs mai multe momente de criză înainte de a se începe dezbaterea reformelor din acest sector. Lipsa calculelor actuariale adecvate pentru schemele de pensii a condus la apariția dezechilibrelor financiare.

Primul moment important de dezechilibru al sisteemului de pensii din România a fost în anul 1995, când acest sistem era practic blocat între crize și reforme.

Anii 2006 și 2007 au fost singurii doi ani fără deficit pentru bugetul asigurărilor sociale din întreaga perioadă cuprinsă între anii 1995 și 2010. În consecință, sistemul public de pensii a necesitat transferuri financiare în creștere și trebuie notat faptul că problemele de finanțare nu au fost doar rezultatul maturizării sistemului. Începând cu anul 2008, deficitul din acest buget a avut o creștere exponențială, de până la 2.000 milioane lei în 2008 și în jur de 6.500 milioane lei în noiembrie 2009.

În anul 2010, contextul macroeconomic s-a schimbat în mod dramatic și finanțele publice au fost din ce în ce mai puțin capabile să poată face față deficitelor.

Realitatea punctată în cadrul studiului lui Arza este relevantă pentru sistemul de pensii din România: „în timp ce schimbările demografice afectează PAYG prin scăderea bazei contribuției sociale (numărul de lucrători și, prin urmare, veniturile sistemului de pensii), acestea pot afecta sistemele de pensii finanțate privat prin neconcordanțe între cererea și oferta de active financiare sau monetare”. Sistemul Beneficii Definite stabilește valoarea beneficiilor și reglează apoi alți parametri (nivelurile contribuțiilor, subvențiile, vârstele de pensionare etc.) pentru a obține resursele necesare pentru a plăti aceste beneficii. Sistemul de tip beneficii definite stabilește parametrii și face ajustări pe partea de beneficii. „Pe termen lung, echilibrul poate fi obținut, nu pentru că administrarea este privată, și nici pentru că sistemul este finanțat, ci pentru că beneficiile nu mai sunt definite și se pot adapta, prin urmare, automat la resursele existente. Fezabilitatea politică a unui astfel de sistem va depinde de performanța pieței fondurilor private de pensii și de capacitatea guvernelor de a susține costurile politice și sociale ale crizelor prin nivelurile de beneficii”.

Numeroși specialiști din domeniu consideră că sistemele de pensii din întreaga lume (la diferite standarde de dezvoltare, experiențe politice, sisteme de guvernare, etc.) se confruntă în momentul actual cu dificultăți ce inevitabil se vor croniciza în anii următori. Există câțiva factori principali care au condus la această situație generalizată și ei vor fi amintiți pentru a înțelege contextul în care se petrec schimbările în vederea acționării mai ferme spre eficientizarea sistemelor de pensii.

Îmbătrânirea populației este factorul cel mai important semnalat de specialiști ca afectând în viitor viabilitatea sistemelor de pensii .

Procesul de îmbătrânire demografică este determinată de doi factori esențiali: declinul ratei fertilității conjugat cu o speranță medie de viață în creștere. În România, rata fertilității a suferit o scădere puternică imediat după revoluție: de la 2.2 copii/femeie în 1989 la 1.3 în 1995, valoare de la care se menține aproape constant. Ca urmare a evoluției simultane a acestor factori, structura populației s-a schimbat, de la structura în formă piramidală în care tinerii reprezentând baza sunt mai numeroși decât segmentele superioare la o reprezentare cu „un pattern rectangular” în care ponderea persoanelor peste 65 de ani crește constant în totalul populației.

În general, creșterea cheltuielilor cu sistemele de pensii de până acum este pusă în primul rând pe seama schimbărilor ratelor de dependență. Se poate afirma faptul că fenomenul de îmbătrânire a populației nu poate fi considerat singura explicație a datoriilor acumulate și a obligațiilor de plată a pensiilor ridicate ale sistemelor de pensii publice.

Chiar dacă îmbătrânirea a fost considerată o problemă doar a țărilor bogate, și în alte țări problema îmbătrânirii populației se va acutiza puternic în anii care urmează.

Alt factor important care poate explica deteriorarea financiară actuală a sistemelor de pensii este legat de etapele inițiale, de început ale sistemelor de pensii’.

Potrivit recomandărilor specialiștilor privind ciclurile de viață ale programelor de pensii publice, în primii ani după introducerea sistemului de pensii, contribuțiile ar trebui să fie acumulate și investite, plecând de la premisa că plata pensiilor se va baza în viitor în primul rând pe contribuții și mai puțin pe transferuri de la bugetul central.

„Deși anumite programe de pensii publice au acumulat inițial fonduri… previziunea a jucat un rol minor în politica pensiilor la început. Multe guverne au decis să plătească beneficii persoanelor care atinseseră vârsta de pensionare chiar dacă aceștia au contribuit puțin sau deloc la program.”. Richard Disney justifică redistribuirea generațională generoasă prin faptul că persoanele în vârstă de atunci au trăit două războaie mondiale și o recesiune

„ca un cataclism”. Efectul a fost la fel de devastator prin implicații: politicile au distrus „orice

legătură obligatorie între contribuții și plata pensiilor între generații, și astfel orice formă de

responsabilitate fiscală în interiorul programelor.”

Interesant este că deși multe țări au introdus sisteme de pensii private și importanța lor a fost accentuată treptat, ponderea venitului pensiilor din sistemul public a crescut relativ la sistemul privat, tocmai datorită formulelor de beneficiu tot mai generoase ce au dus la o creștere constantă a ratelor de înlocuire.

România a primit o moștenire foarte grea de la sistemul comunist în ceea ce privește securitatea socială chiar în comparație cu țările dezvoltate. Ca de altfel în toate țările foste comuniste, statul a fost extrem de generos cu pensionarii, oferind o rată de înlocuire extrem de ridicată (ajungându-se și la 80%), acest fapt având repercusiuni economice negative și în momentul de față, după aproape un sfert de secol.

În acea perioadă, sistemele de securitate socială au avut o serie de probleme referitoare nu doar la valoarea de înlocuire a salariului de către pensie ci și la vârsta reduse de pensionare la termen, dar și la condițiile de pensionare anticipată, prin avantajele pe care unele grupuri sociale le aveau. Toate aceste măsuri au produs efecte pe temrne lung.

Poate cea mai importantă consecință a existenței acestui sistem de pensionare , care poate fi apreciat chiar a fi unul relaxat, o reprezintă efectul psihologic concretizat în așteptările populației de a primi o pensie suficientă din partea statului indiferent de mărimea contribuției și de perioada de cotizare în sistem.

Drept consecință, scăderea participării persoanelor în vârstă pe piața muncii – reprezintă un alt factor care explică necesitatea reformei atât în țările în faza de implementare a sistemului multi pilon cât și în cele dezvoltate din acest punct de vedere.

Explicația acestor situații uneori contradictorii în consecințele unui proces de durată de creștere a pensionării anticipate – între 1960 și 2000, vârsta efectivă de pensionare în Uniunea Europeană scăzând cu mai mult de cinci ani și coborând sub limita de 60 de ani

Unii specialiști susțin faptul că aceste consecințele au fost mascate de o creștere a participării pe piața muncii a femeilor căsătorite.

Pe de altă parte, eliminarea de pe piața muncii a unei părți semnificative din populația activă a fost chiar o politică voluntară a unor state. Recesiunea de la sfârșitul anilor 80, precum și schimbările profunde din Europa Centrală și de Est, precum și din fosta Uniune Sovietică a făcut ca în România să se pensioneze persoane vârstnice apte de muncă pentru a angaja tineri, considerând că aceasta va duce la scăderea șomajului. În urma acestor măsuri efectul principal a fost acutizarea crizei sistemului de pensii.

Evident creșterea pensionării anticipate a reprezentat o sarcină dublă peuntru sistemul de pensii: a coborât numărul de contributori și simultan a crescut numărul de pensionari.

Richard Disney remarca faptul că guvernele ( printre care și al României din acea perioadă) nu au prevăzut nici evoluția crescătoare a speranței de viață la naștere și faptul că ratele de fertilitate au fost și sunt într-o cădere constantă și se întreba cinic dacă „aceste erori provin din incompetență sau sunt motivate politic”. Multe dintre proiecții tind să prezică o stabilitate viitoare a indicatorilor la nivele apropiate de cele de înlocuire în condițiile în care ratele curente sunt în scădere.

Gradul de stabilitate macroeconomică este unul dintre principalii factori ce pot influența direcția în care sistemele de pensii se pot reforma. Multe țări adoptă tot mai adesea strategia „susținerii” pilonului 1 cu ajutorul pilonilor 2 și 3 (pensii private – obligatorii și voluntare). În condițiile actuale marcate de propagarea unor efecte nefaste ale crizei economice mondiale în care incertitudinea financiară este foarte ridicată iar inflația este în creștere, statul influențează în mod aberant ordinea economică.În aceste condiții, sistemele private de pensii nu mai reprezintă neapărat un element de siguranță (există specialiști care demonstrează chiar contrariul).

Analizând sistemul românesc de pensii al României se pot sublinia o serie de puncte critice, dintre care se pot aminti:

– gradul redus de colectare a contribuțiilor

– criza financiară a sistemului

– procent redus din PIB alocat asigurărilor sociale

– inegalitățile generate de sistem

– necesitatea întăririi și dezvoltării capacităților administrative ale instituțiilor abilitate în

domeniu

Adoptând propunerile de reformă ale sistemului de pensii prevăzute de articolele tratatului de la Lisabona, România va trebui sa ia o serie de măsuri pe termen lung (orizont de timp – anul 2050) privind următoarele puncte strategice:

1. asigurarea de pensii adecvate

– asigurarea unui standard de viață decent persoanelor pensionate

– promovarea solidarității între generații

– furnizarea accesului indivizilor la sistemele de pensii publice sau private

2. sustenabilitatea financiară a sistemului prin luarea următoarele măsuri:

– creștere economică susținută de măsuri în economia reală și cu efcete asupra nivelului de trai al populației

– creșterea ratei de ocupare a forței de muncă

– înăsprirea condițiilor de pensionare anticipată

– egalizarea vârstei de pensionare între femei și bărbați, la 65 de ani pentru ambii, până în

2020.

– constituirea fondurilor de rezervă pentru a face față pensionării generației baby-boom

– găsirea altor resurse financiare pentru sistemul public de pensii, precum eco-taxele.

– asigurarea cetățenilor că o cotizare un timp mai îndelungat la sistem va duce la beneficii mai

mare (pentru stimularea rămânerii pe piața muncii a celor în vârstă)

3. modernizarea sistemelor de pensii ca răspuns la nevoile în schimbare de pe piața muncii prin îmbunătățirea sistemului pilon II.

Evoluția demografică a României

Situația demografică din România, se caracterizează prin fenomenul de „îmbătrânire a populației”, așa cum este definit de scara lui G. Bojio-Garnier, care ne arată că dacă ponderea populației cu vârsta de peste 60 de ani în totalul numărului de locuitori este mai mare de nivelul de 12%, atunci are loc fenomenul de „îmbătrânire a populației”.

Astfel, potrivit Eurostat, în România, în 2008 ponderea persoanelor cu vârsta mai mare de 60 de ani din totalul numărului de populație a constituit 19,3% (Eurostat, 2009).

Procesul de îmbătrânire demografică reprezintă un factor de risc legat de evoluția populației și a structurii acesteia frecvent menționat de literatura de specialitate drept cauza a destabilizării sistemului de pensii. De altfel, modificările majore în structura populației României pe grupe mari de vârste implică o serie de probleme, cu importante consecințe în toate sferele vieții umane.

Unii specialiști ai domeniului au o perspectivă pesimistă vizavi de evoluția structurii populației pe grupe de vârstă. Aceștia consideră că îmbătrânirea populației reprezintă o amenințare globală la adresa civilizației, civilizație care s-ar afla în pericolul de a nu mai putea evolua din cauza îmbătrânirii membrilor săi; un alt pericol la care ei susțin că vom fi expuși în scurt timp este colapsul sistemului de pensii și al celui de asigurări de sănătate.

Sunt și alți autori care propun o poziție mai realistă, bazată pe analiza socio-demografică mai aprofundată a fenomenelor. Ei realizează o analiză detaliată atât a naturii procesului, a mecanismelor demografice care-l susțin și, mai ales, a consecințelor sociale ce-l însoțesc. Concluzia la care au ajuns acești analiști este aceea că „problemele (reale) pe care le au societățile occidentale în legătură cu creșterea ponderii și a numărului vârstnicilor sunt probleme sociale, cu soluții sociale, și nu atât probleme demografice, ce ar necesita măsuri de politică demografică”.

Fig. 10. Declinul demografic și viitorul populației României

Sursa: ACADEMIA ROMÂNÂ, INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETĂRI ECONOMICE, Centrul de Cercetări Demografice Vladimir Trebici, DECLINUL DEMOGRAFIC ȘI VIITORUL POPULAȚIEI ROMÂNIEI, O perspectivă din anul 2007 asupra populației României în secolul 21, Autor Vasile Ghețău

În timp ce îmbătrânirea (în sensul ajungerii la stadiul de bătrânețe) în cazul unei persoane presupune o degradare ireversibilă cu un final ineluctabil, îmbătrânirea populației se referă doar la creșterea ponderii unui grup de vârstă în totalul acesteia (o pondere mai mare de 12,0 % corespunde unei populații îmbătrânite demografic), „proces practic inevitabil pentru populațiile moderne, în deceniile ce vor urma, dar care, în sine, nu este ireversibil și nu conduce cu necesitate la un colaps demografic” .

România se confruntă aproximativ cu aceeași problematică demografică specifică țărilor membre ale Uniunii Europene (declinul populației totale, creșterea ponderii populației vârstnice și a duratei medii a vieții, „îmbătrânirea demografică a bătrânilor”, feminizarea îmbătrânirii), însă nivelul mai scăzut al performanțelor economiei românești face ca resursele să fie mai reduse și impactul social estimat, mai ales în perspectiva următorilor ani, să fie mai puternic pentru țara noastră.

Majoritatea prognozelor demografice privitoare la România arată că vom asista în deceniile următoare la o expansiune rapidă și masivă a populației vârstnice. Populația de 60 de ani și peste va crește de la 4,2 (2005) la 6,5 milioane (2050) (de la 19,3% la 33,3%, ca pondere în totalul populației.

Prognozele demografice evaluează că România va experimenta un proces accelerat de îmbătrânire a populației (reducerea cu circa 35%) în perioada 2007-2060, ca rezultat al ratei mici de fertilitate.

Viteza procesului de îmbătrânire va modifica raportul dintre populația la vârsta de pensionare și populația activă, ceea ce aduce schimbări majore în structura pe vârstă, cu implicații negative pentru piața muncii. Raportul dintre persoanele în vârstă de peste 65 de ani și cele în vârstâ de muncă (15- 64 ani), se va dubla, ceea ce înseamnă că peste 20-40 de ani sistemul public de pensii va avea resurse mult diminuate în raport cu cheltuielile.

Tabel 2. Forța de muncă și rata de dependență

Pentru a contracara aceste tendințe una din măsuri este continuarea creșterii vârstelor de pensionare până la sfârșitul anului 2014, la 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați, stabilită în baza legislației în vigoare. Din 2015 se va crește vârsta de pensionare numai pentru femei, până la 65 de ani, până în 2030. Corespunzător, va crește gradual stagiul complet de cotizare pentru femei de la 30 de ani în 2015 la 35 de ani în 2030. Pentru bărbați, acesta va crește la 35 de ani în 2015. Stagiul minim de cotizare va fi de 15 ani la sfârșitul anului 2014, atât pentru femei cât și pentru bărbați.

O altă măsura constă în creșterea numărului de contribuabili la sistemul unitar de pensii publice cu cei care realizează venituri din profesii liberale, manageri, asociații familiale

Se ia în calcul recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice, utilizând punctajele determinate pentru toată perioada de activitate. Noul cuantum al pensiei, după recalculare, va fi cel rezultat din înmulțirea punctajului obținut cu valoarea unui punct de pensie în vigoare la data finalizării procedurii de recalculare, iar plata pensiei se va face din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Principalele efecte ale introducerii unor măsuri de reformă a sistemului de pensii din România sunt estimate în următorul tabel:

Tabel 3. Efectele preconizate ale reformei sistemului de pensii din România

Sursa : Prognoza pe termen lung a cheltuielilor cu pensiile a luat în considerare ipotezele demografice EUROPOP 2008 realizate de Eurostat. Prognozele DGECFIN pentru evoluția pieței muncii și a indicatorilor macroeconomici au fost ajustate în acord cu evoluțiile recente și cu prognoza de creștere economică 2009-2012 elaborată de Comisia Națională de Prognoză, considerandu-se legislația în vigoare la 1 ianuarie 2010 ca fundament al politicii constante.

Pilonul 2 va avea o pondere din ce în ce mai semnificativă în totalul cheltuielilor cu pensiile, începând cu anul 2050, atingând o pondere de 1,8% din PIB în anul 2060.

Având în vedere ipotezele demografice pe termen lung, creșterea ratei fertilității este esențială pentru ameliorarea scenariului care, în condițiile unei rate de fertilitate foarte mici, prevede un ritm rapid de îmbătrânire a populației.

Impactul evoluției demografice asupra sistemului pensiilor din România

Trendul demografic va continua să fie defavorabil sistemului de pensii, dată fiind diminuarea populației active pe măsură ce populația României îmbătrânește. Necunoscuta în această ecuație rămâne în continuare numărul angajaților contribuabili.

Mai mult, procesul de restructurare economică datorat fecetelor crizei poate duce la creșterea șomajului. Pe de altă parte, creșterea amplitudinii evaziunii fiscale poate produce efecte negative. Doar în cazul în care angajații din economia informală vor fi reintegrați în cea formală și câștigurile salariale ale angajaților vor fi raportate în întregime de angajatori vom putea vorbi de redresarea situației.

Se impun măsuri serioase pentru asigurarea de stimulente necesare pentru supraviețuirea sistemului de pensii. În ciuda oricăror eforturi, sistemul de pensii va avea de înfruntat presiunea crescândă a îmbătrânirii populației, și a incertitudinii asupra evoluției numărului de angajați contribuabili – care depinde de dezvoltarea de ansamblu a economiei, dar și de procesul de restructurare industrială, și mai cu seamă de aducerea la lumină a economiei subterane.

În actualul context economic, intern și internațional, creșterea nivelului pensiilor dar și efectele stabilizatorilor automați asupra cheltuielilor de protecție socială pot conduce la o creștere a deficitului bugetului de asigurări sociale care necesită transferuri de la bugetul de stat. Tinând cont de aceste evoluții dar și de recomandările Comisiei Europene, România s-a angajat să reformeze sistemul public de pensii pe baze mai sustenabile si sa încurajeze dezvoltarea sistemelor de pensii private. Pe termen mediu si lung, evoluția acestui sistem este influențată negativ de perspectivele nefavorabile demografice mai specific o rată insuficientă a natalității și creșterea speranței de viață și procesul inevitabil de îmbătrinire a populației.

Luând în considerare aceste aspecte, modernizarea sistemelor publice de pensii se numara printre prioritati reformei sistemului de pensii din România. Majoritatea statelor recunosc necesitatea reformarii sistemelor nationale de pensii si (re)proiectarii unor structuri viabile în vederea “asigurarii sustenabilitatii pe termen lung a sistemelor de pensii”.

De altfel, reforma pensiilor în România s-a centrat pâna în 2001 doar pe strategia de modernizare a primului pilon.

Evoluțiile demografice din ultimul deceniu se manifestă în forme complexe: mobilitatea forței de muncă, dimensiunile ocupării informale și dinamica ratei de dependență economică. Toate aceste aspecte impun o serie de măsuri în domeniul reformării sistemului de pensii, cum ar fi: majorarea vârstei de pensionare ; renunțarea la pensia anticipată în sistemul public sau cel puțin limitarea accesului și evitarea acordării cu ușurință a aprobărilor necesare; atragerea tinerilor pentru înscrierea la fondurile de pensii facultative, alături de pensiile private obligatorii, pentru a beneficia la bătrânețe de venituri mai mari și diversificate decât cele cuvenite din sistemul public/ obligatoriu de pensii; dezvoltarea unor programe de întârziere a pensionării pentru persoanele vârstnice care se dovedesc încă capabile de performanțe la locul de muncă, inclusiv prin programe de ocupare parțială/flexibilă, facilități fiscale asociative etc.; reconversie profesională sau perfecționare și prelungirea vieții active și încurajarea participării semnificative a persoanelor vârstnice în societate, inclusiv pe altă filieră profesională sau în sistemul activităților sociale și/sau comunitare etc.

Studiile internaționale recente arată că în întreaga lume, și cu precădere în Uniunea Europeană și implicit în România, se manifestă severe probleme demografice: ratele de natalitate și fertilitate scad în mod drastic, iar vârsta medie a populației se află în creștere constantă. Cu alte cuvinte, populația scade și se confruntă din ce în ce mai mult cu fenomenul complex al îmbătrânirii demografice.

Într-o lucrare de specialitate, Willets demonstrează că structura demografică a Europei, în schimbare, va afecta balanța puterii economice atât în interiorul UE cât și la nivel mondial.

După 2040, conform proiecțiilor Eurostat, România (România – 2060 cu 52,4 ani) va avea cea mai ridicată vârstă medie de pensionare, evidențiind accentuarea fenomenului îmbătrânirii populației.

În analiza factorilor demografici care afectează sistemul de pensii, componenta de migrație a forței de muncă reprezintă un important indicator (în special prin faptul că poate compensa scăderea naturală a populației active), deși aceasta nu exercită un efect direct asupra pensiilor private tip fond. Dacă influența migrației asupra pensiilor de stat din sistemul pay-as-you-go – PAYG este evidentă, în principiu, ea este nulă în cazul pensiilor tip fond, atâta timp cât contribuțiile sunt colectate în conturi individuale și se transformă, după vârsta pensionării, într-o anuitate din care se plătesc beneficiile de pensie. Problema pe care o ridică însă fenomenul migrației este cea a transferabilității pensiilor, depinzând covârșitor de întărirea pieței interne a pensiilor în Uniunea Europeană.

Transformările economice, politice și sociale au un rol decisiv în evoluția fenomenelor demografice din România. În ultimii ani, interdependența dintre variabilele socio-economice și cele demografice devine tot mai pregnantă.

În prima fază a actualului proces de tranziție demografică, scăderea ratei de fertilitate a fost cea mai importantă, iar prin asocierea ulterioară a acesteia cu reducerea ratei de mortalitate s-a ajuns la creșterea numărului de persoane vârstnice și implicit la accelerarea procesului de îmbătrânire.

Efectele procesului de îmbătrânire s-au făcut simțite în România începând cu 1 ianuarie 2000, când populația vârstnică a întrecut numeric și procentual populația tânără. La 1 ianuarie 2000, numărul total al populației României a fost de 22.455.485 locuitori. Numărul persoanelor cu vârste de peste 60 de ani a fost de 4.496.409 (18,7%), devansând numărul celor cu vârste cuprinse între 0-14 ani, respectiv 4.159.567 persoane (18,5%).

Când generațiile reduse numeric, născute după 1989, vor atinge vârstele de 20-40 ani, respectiv după 2025-2030, România se poate confrunta cu un derapaj demografic în condițiile menținerii actualului indice al fertilității de numai 1,33.

Tendințele demografice înregistrate al nivel mondial și european se regăsesc și în România, fiind uneori chiar mai îngrijorătoare decât media europeană, așa cum reflectă următoarele date.

Fig. 11. Evoluția populației țărilor europene 2002-2011

Romănia a înregistrat în perioada 2002 – 2011 cea mai drastica scadere a populatiei din toata Uniunea Europeana. România a înregistrat cel mai brutal declin din întreaga Uniune Europeană.

Potrivit datelor Eurostat, populația României va scădea la 20,8 milioane locuitori în 2020 (scădere cu 2,8% față de 2008), la 18,1 milioane în 2050 și la 16,9 milioane în 2060. Cel mai pesimist scenariu indică o posibilă scădere la 13,3 milioane locuitori în anul 2050 (conform EBRD 2008).

Fig. 12 Evoluția demografică a României

Rata de dependență a populației vârstnice se află și ea într-un constant trend ascendent. Previziunile arată că în anul 2060, cu o valoare de 64,8, România are în față, la nivelul UE, doar Letonia, care va înregistra valoarea maximă de 68,0.

Rata de dependență de vârstă în România a înregistrat tendințe divergente față de Uniunea Europeană. Această rată a crescut la nivelul UE de la 48,9% în 2000 la 49,2%în 2010, dar în România ea a scăzut de la 46,4% în 2000 la 43,0% în anul 2010 (Eurostat).

Migrația externă, a cărei dimensiune nu poate fi evaluată cu exactitate, are și ea valori foarte ridicate (în special migrația temporară pentru muncă). Dintre cei plecați la muncă, 65% au vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, persoane care pot aduce pe lume copii. Ceea ce este alarmant este faptul că toate aceste modificări s-au produs în numai 20 de ani. Libera circulație a forței de muncă a lucrătorilor reprezintă una dintre valorile fundamentale ale comunității europene încă de la constituirea acesteia, dar dimensiunea procesului mobilității forței de muncă în plan european a devenit un fenomen cu implicații majore pentru sistemul de protecție socială, de sănătate și sistemul de pensii.

Realitatea demografică din România poate fi caracterizată prin termenul de “criză demografică latentă”. Același autor evidențiază că populația în vârstă de 60 de ani și peste din România va cunoaște în următoarele decenii o expansiune masivă și rapidă, proiecțiile autorului indicând pentru anul 2050 o creștere a acestei populații la 6,5 milioane față de 4,16 milioane în 2005.

În România s-a manifestat pregnant un proces de creștere a numărului pensionarilor pe fondul unei diminuări a populației ocupate, accentuându-se astfel raportul de dependență.

Potrivit studiului Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, de la 315, 1 pensionari de asigurări sociale de stat la 1000 salariați în 1990, s-a ajuns la 629,7 pensionari la 1000 salariați în 1996, 958,2 pensionari la 1000 salariați în 2001, la 1011,4 pensionari la 1000 salariați în 2005, la 992,7 pensionari la 1000 salariați în 2006, la 950,5 pensionari la 1000 salariați în 2007 și la 970,6 pensionari la 1000 salariați în 2008.

Toate aceste evoluții demografice au afectat semnificativ asigurarea cheltuielilor bugetare legate de pensii, ajutoare sociale și alte forme de sprijin cu caracter special.

Indicatorii menționați evidențiază că populația României se află în continuă scădere și îmbătrânire, tendința apărând ca ireversibilă și neexistând perspective de stopare a acesteia.

Cauzele introducerii în România, în anul 2007, a sistemului pensiilor private au fost de fapt similare celor din întreaga lume: pensionarii trăiesc mai mult, numărul angajaților scade, pensiile publice nu mai reușesc să asigure rate de înlocuire decente, adecvate pentru pensionari, iar sistemele PAYG sunt împovărate de efectele evoluțiilor demografice.

Schimbările demografice reprezintă o importantă provocare la adresa sistemelor de pensii. Sporirea numărului vârstnicilor și creșterea longevității conduce la creșterea cheltuielilor cu pensiile și evidențiază necesitatea asigurării durabilității financiare a sistemelor respective.

Tendințele demografice din România confirmă declarația profesorului Joseph Stiglitz, fost economist șef al Băncii Mondiale și laureat al Premiului Nobel pentru economie, potrivit căreia „nu există nici un subiect cu o importanță mai mare decât îmbătrânirea populației și furnizarea protecției sociale pentru persoanele vârstnice”.

Și în opinia altor autori, dificultățile financiare cu care se confruntă sistemele publice de pensii, prezente în majoritatea statelor Uniunii Europene, se datorează unui singur factor exogen: tendințelor demografice, în special creșterii rapide a ponderii vârstnicilor în populație.

Analiza sistemului de pensii private din România

Scurt istoric al evoluției sistemului de pensii din România

România are o tradiție îndelungată în ceea ce privește asigurările sociale, acestea fiind introduse într-un regim modern, încă de la începutul secolului 20.

În anul 1918, funcționau în România trei legi de asigurări: una românească în vechiul regat, o lege maghiară în Ardeal și una austriacă în Bucovina.

Unificarea sistemului a avut loc in anul 1933, prin legea Ioanițescu. Conducerea sistemului de asigurări revenea statului și patronilor.

Sistemul de asigurări de stat deținut de România din perioada postbelică pâna în prezent este unul de tip PAYG, cheltuielile pentru pensile curente fiind acoperite de generația activă. Pensiile din sistemul PAYG presupun o anumită redistribuire bazată pe principiul solidaritații sociale atât între generații cât și între categorii de pensionari, deși sunt bazate pe mărimea contribuției fiecărui cetățean, cuantumul fiind stabilit proporțional cu aceasta.

În perioada comunistă, organizarea si functionarea sistemului public de pensii în România era reglementată de Legea 3/1977. În această lege erau cuprinse si prevederi asupra pensiei suplimentare, a pensionarii anticipate si asupra unor aspecte legate de asistenta sociala.

Amendamentele succesive de după 1990, la legea 3/1977, nu au vizat si includerea în sfera beneficiarilor a unor categorii socio -profesionale care apar dupa 1990: persoanele care

desfasoa ra o activitate independenta ori liberi-profesionistii, persoanele angajate cu conventii civile de prestari servicii, someri.

Dreptul la pensie lua nastere în momentul îndeplinirii cumulative a conditiilor privind vârsta legala de pensionare si vechimea în munca.

Vârsta standard de pensionare era de 57 ani pentru femei, respectiv 62 ani pentru barbati, în realitate însa, în conditiile pensionarii anticipate la 52 de ani pentru femei si 57 de ani pentru barbati, vârsta medie la pensionare ajunsese 51 pentru femei, respectiv 56 pentru barbati.

Într-o prima etapa, în baza Legii 3/1977, persoanele cu vechime completa în munca se puteau pensiona la cerere cu cel putin 2 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare.

Ulterior, Legea 2/1995 privind pensionarea anticipata, mareste respectiva perioada la 5 ani. Persoanele încadrare în grupe speciale de munca beneficiau pentru fiecare an de încadrare de un spor de vechime de 3 – 6 luni.

Exista si un Fond pentru pensia suplimentara la care contribuiau în mod obligatoriu toti

salariatii asigurati în sistemul public. Perioada minima de contributie era de 5 ani, la pensionare asiguratul putând beneficia de o marire a cuantumului pensiei de maxim 12%.

Sistemul public de pensii era finantat în întregime de contributiile platite integral de angajatorii. Salariatii contribuiau doar cu un procent de 2% la Fondul pentru pensia suplimentara.

Din aceste motive, după 1989, România s-au confruntat cu un dezechilibru în creștere între resursele disponibile și cele necesare pentru asigurarea beneficiilor.

După mai multe tentative de reformare a sistemului de pensii prin crearea cadrului legal și instituțional corespunzător, în anul 2004, au fost adoptate Legea nr.249/2004 privind pensiile ocupaționale și Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Întrucât cele două legi s-au dovedit a fi neatractive pentru potențialii participanți, precum și ca urmare a evaluării cadrului legislativ privind procesul de integrare în U.E, a apărut necesitatea îmbunătățirii legislației existente. În acest sens, a fost adoptată legea nr. 698/2005 privind pensiile facultative.

Amânate mai bine de un deceniu, pensiile private reprezintă un instrument financiar de economisire cu tradiție în piețele mature, dar aflat în faza inițială de dezvoltare în România.

După lunga perioadă de tranziție economică și socială, România încă caută soluții pentru construirea unui sistem de protecție socială care să fie sustenabil din punct de vedere financiar și viabil.

Din păcate, România a moștenit din perioada comunistă un regim de pensii generos însă fragmentat și nesustenabil, care este întemeiat pe contribuții achitate obligatoriu de către abonați pe toată durata vieții lor profesionale active.

România a intrat în perioada de tranziție cu un sistem de pensii PAYG în care pensionarii sunt plătiți din contribuțiile salariaților actuali, iar cuantumul pensiilor este legat de nivelul venitului (cu perioade de contribuții minime), dar nu direct relaționat de contribuția totală.

Evoluția procesului de îmbătrânire a împins sistemul clasic de pensii, redistributiv, finanțat prin contribuțiile persoanelor active în sistemul "pay as you go" către starea de colaps.

Numărul din ce în ce mai mic de contribuabili, contrabalansat de ponderea tot mai mare a pensionarilor, a exercitat presiuni financiare asupra bugetului asigurărilor sociale.

Anul 2007 a însemnat startul reformei sistemului. Din luna mai 2007 angajații au putut să contribuie la un fond de pensii facultative, iar din septembrie au intrat pe piață și fondurile de pensii private obligatorii. Provocarea este mare, atât pentru stat, cât și pentru contribuabilii la sistem.

Anul 2007 a reprezentat anul pensiilor obligatorii (Pilonul II) și al procesului de aderare inițială. Piața pensiilor facultative (Pilonul III) nu a avut parte de un debut în forță, atenția administratorilor și a participanților fiind direcționată în principal către segmentul Pilonului II.

Un alt factor care a contribuit la startul lent al pensiilor facultative a fost: companiile nu aveau pregătite bugete ca să poată oferi aceste produse în pachetul de beneficii salariale, pentru angajații lor, în condițiile în care pensiile facultative pot fi instrumente eficiente de fidelizare a salariaților.

Pensiile private în România au fost lansate după un lung proces de formare a pieței – autorizarea jucătorilor, a schemelor de pensii, a agenților, elaborarea legislației secundare.

Fondurile de pensii private obligatorii reprezintă soluția găsită pentru a remedia neajunsurile sistemului de pensii existent până în anul de referință – 2007. Sistemul existent se bazează pe solidaritatea între generații, actualii angajați și angajatori plătind o sumă care se distribuie tuturor pensionarilor existenți. Problema pe care o are acest sistem este creșterea continuă a numărului de pensionari comparativ cu cel al persoanelor active, acest lucru ducând fie la micșorarea pensiei, fie la mărirea efortului contribuabililor.

Caracteristicile și arhitectura sistemului de pensii din România

O primă caracteristică a sistemului de pensii din România este deficitul cronic.

In anul 2011, deficitul din sistemul public de pensii din România a atins 14.678.119.000 lei, adică aproximativ 3.413.516.046 milioane de euro (2,75% din PIB).

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanțelor, Eurostat si Consiliul fiscal, la o cota de impozitare de 44%, rata de impozitare implicită este de 27,3, iar indicele de eficienta a colectării este de 0,61, intr-o usoara crestere data de 2010 (0,59), dar in scadere fata de 2009 (0.64).

Fig. 12. Deficitul bugetului asigurărilor sociale și deficitul bugetului consolidat

În ceea ce priveste presiunea exercitata asupra bugetului de cei care ies din piata muncii si trebuie sa primeasca pensie, constam pe intervalul 2007 – 2011 ca nu s-au inregistrat evolutii demografice cu impact major asupra sistemului de pensii. În această perioadă s-au înregistrat „intrari” mai mari în anii 2009 si 2010, dupa care numarul pensionarilor a inceput usor sa scada, ajung în august 2012 la 4.703.447 persoane, aproape de valoarea din anul 2007.

Tabel 4. Evoluția numărului de pensionari

4,643,545 4,688,427 4,742,196 4,771,141 4,731,334 4.703.447 (nr. mediu)

____________________________________________________________

2007 2008 2009 2010 2011 2012 (august)

În perioada analizata elementul care continuă să surprindă evoluția statistică este numarul mare de persoane pensionate pentru invaliditate care a atins un varf in anul 2009 (906,948 persoane) dupa care a scazut drastic in 2011 (805,296 persoane) si 2012 (761,286 persoane).

În analizarea caracteristicilor sistemului de pensii din România, nu trebuie ignorat impactul decisiv al emigratiei (temporare sau pe termen lung) asupra pietei muncii din Romania. Singurul impediment se referă la acuratețea datelor statistice referitoare la acest aspect. De regulă, informatiile provin din din datele statistice ale tarilor de imigratie, studii, ori din raportari punctuale ale emigratiei romanesti.

Analizând aceste date oficiale si neoficiale, se constată o evoluție semnificativă a emigrației forței de muncă în spațiul Uniunii Europene dupa 2007, mai cu seamă în Italia, aproximativ 997,000 persoane (conform ISTAT pe anul 2010) si Spania ( 895,970 persoane ).

Arhitectura actuală a sistemului de pensii din România este prezentată în figura de mai jos.

Fig. 13. Arhitectura sistemului de pensii din România

Dificultăți majore ale sistemului de pensii

În domeniul sistemului de pensii private principala dificultate o reprezintă situația pilonilor II și III.

Pilonul doi de pensii private presupune procesul de transfer al unui anumit procent din CAS tinerilor angajati în funcție de vărstă către fonduri de pensii administrate privat.

În anul 2008, 4,53 milioane de persoane au cotizat la fondurile private de pensii. Numarul a crescut in anii urmatori, astfel: in 2009 au fost 4,91 milioane de persoane, în 2010, 5,19 milioane, iar in 2011 avem 5,34 de milioane de cotizanți.

Pe fondul diminuarii incasarilor din CAS, plățile facute in contul pilonului II au majorat deficitul curent al sistemului public de pensii.

Tabelul 4: Evoluția transferurilor către Pilonul II de pensii

Această tendință este confirmată de evoluția ponderii transferurilor către pilonul II de pensii în totalul deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat.

Tabelul 5. Ponderea transferurilor către Pilonul II în deficitul bugetului de asigurări sociale de stat

Din cele două tabele de mai sus se poate constata faptul că în anul 2008, la intrarea în colectare a contribuțiilor către pilonul doi de pensii, transferurile către acest pilon au avut o cota procentuala ridicata in deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat (59,58%). La momentul respectiv aceasta a fost cauza principala a deficitului. In urmatorii ani, ponderea transferurilor a scăzut, ajungand la nivelul de 13,49% în anul 2011.

Prin majorarea la 3,5% a contributiei la pilonul II, în anul 2012 ponderea totala a transferurilor către acest pilon, în totalul deficitului din sistemul asigurărilor sociale de stat este de 19,69%.

Sistemul de pensii private a primit și efectele contractiilor inregistrate in anii 90’ pe diferite segmente de piata, mai cu seama in industrie. Cu toate acestea, într-o primă etapă, evolutia numărului de pensionari a fost influențată de intervenționismul statului, fara o analiză preliminară bazată pe un studiu de impact.

Aplicarea acestor acte legislative a determinat iesirea de pe piata muncii a unui numar considerabil de persoane si au condus la majorarea cheltuielilor publice, fara vreo o posbilitate de compensare pe latura veniturilor, datorita evolutiei economice fluctuante si a fenomenului de imigratie ce a deplasat forta de munca spre alte țări.

Dacă supunem unei analize raportul dintre salariu mediu pe economie și pensia medie pe interval de timp 2007-2011, remarcam faptul ca incepand cu anul 2008 se inregistreaza o creștere substanțială a pensiilor, invers proporțională cu veniturile bugetare.

Graficul 14 – Raportul dintre salariul mediu net pe economie și pensia medie

Păstrarea punctului de pensie la același nivel din 2009, concomitent cu creșterea salariului mediu net pe economie, a făcut ca în anul 2011 valoarea de înlocuire a pensiei medii să fie de 52,41%, cu aceeași tendință de scădere în anul 2012.

Înainte de tăierea salariilor bugetarilor cu 25%, salariul mediu în sectorul bugetar era de 2108 lei și a scăzut la 1701 lei.

Mărirea salariilor bugetarilor cu 15% de la începutul anului 2011, urmată de creșterea cu 8% din vara anului 2012 atenueaza impactul scăderii din 2010 a salariilor bugetarilor, in termeni nominali.

Includerea persoanelor ce provin din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în sistemul public de pensii a creat o presiune 809.500.000 ron, ceea ce reprezintă 5.4% din deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat în 2011.

În ultimii 4 ani, criza economică a determinat reducerea semnificativă a numărului de salariați și, implicit, a contribuțiilor la sistemul de pensii.

Principala amenințare pentru sistemul de pensii din România este prefigurarea unui contur al sistemului potrivit căruia numărul pensionarilor depășește numărul salariaților.

Una dintre posibilele soluții pe termen scurt ar fi înghețarea pensiilor. Prin aplicarea unei astfel de măsuri pe parcursul mai multor ani s-ar realiza un declin, în termeni reali (ajustat de rata inflației), al cheltuielilor sistemului (ponderea cheltuielilor cu pensii în PIB s-ar reduce, în funcție, evident, și de evoluția inflației, dar și de evoluția PIB-ului).

  Alte măsuri de ajustare pe termen scurt: propunerile de recalculare a pensiilor categoriilor speciale; reducerea temporară a cuantumului punctului de pensie; creșterea duratei vârstei de pensionare, etc.

 O altă soluție ar consta în crearea de fonduri de pensii la nivel de companii, după modelul occidental. Marea majoritate a companiilor mari din statele dezvoltate au creat astfel de structuri. Salariații contribuie la un astfel de sistem (de pensii privat), urmând să beneficieze de avantajele sale după pensionare. Implementarea unor astfel de soluții ar putea fi o alternativă.

Principalele fonduri de pensii private din România

Aderarea inițială la fondurile de pensii administrate privat s-a desfășurat în perioada 17 septembrie 2007 – 17 ianuarie 2008 și a presupus obligația tuturor persoanelor eligibile să adere la unul dintre cele 18 fonduri de pensii administrate privat autorizate de către CSSPP.

Potrivit datelor furnizate de CNPAS, în urma primei validări au fost înregistrați 2.201.594 participanți la următoarele fondurile de pensii administrate privat: ALFA Fond de Pensii, ARIPI – Generali Fond de Pensii, AZT Viitorul Tău, BANCPOST Fond de Pensii, Fiducia Fond de Pensii, Fond de Pensii Private BCR , Fondul de Pensii Administrat AIG , Fondul de Pensii Administrat Privat BRD, Fondul de Pensii Interamerican, Fondul de Pensii PRIMA PENSIE, ING, KD Fond de Pensii, Marfin Fond de Pensii, Omniforte, Pensia VIVA, VITAL – BT AEGON.

Ofertanții sunt în general, cele mai mari nume din piața bancară și din industria de asigurări, cu experiență dovedită în administrarea activelor.

Concurenții inițiali de pe piața pensiilor private au fost:

– Bănci: BRD, BCR Fond de Pensii, Bancpost Fond de Pensii, BT Aegon Fond de Pensii (Banca Transilvania și Aegon), OTP Fond de Pensii, MKB Romexterra Fond de Pensii (companie creată în parteneriat cu Delta Asigurări), Marfin Egnatia

– Companii de asigurări: Allianz- Țiriac Fond de Pensii, ING, Aviva Societate de administrare a unui Fond de Pensii Privat, AIG Fond de Pensii, Generali Fond de Pensii, Omniasig Pensii, Interamerican Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat

– Operatori nou intrați: Prima Pensie Fond de Pensii – membră a grupului sloven Prva, AG2R Fond de Pensii, Multi level marketing, Zepter Fond de Pensii

După procesul de autorizare a fondurilor de pensii, au rămas societățile care au îndeplinit toate criteriile Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

La finalul procesului de implementare a pilonului II în România, în 2007, pe piața specifică activau 18 fonduri de pensii diferite. Conform clasamentului de la acea vreme, piața era dominate de fondul de pensii ING, administrat de compania ING Fond De Pensii, cu 33.21% din piață. Pe locul doi de clasa fondul de pensii AZT VIITORUL TĂU, administrat de Alliantz-Țiriac Pensii Private, cu 25.64% cotă de piață.

La data de 31.06.2011 primii clasați pe piața pensiilor private obligatorii rămân fondul de pensii ING și AZT VIITORUL TĂU, cu cote de piață ușor mai mici de 31.77% și respectiv 24.78%. În urma unei serii de fuziuni, pe piața pensiilor private obligatorii au rămas doar 9 fonduri de pensii.

Totuși numărul mai mare de fonduri pentru pilonul II, nu înseamnă și un număr mai mare de societăți de administrare, multe dintre acestea, precum Allianz-Țiriac, BRD sau ING Asigurări de Viață au optat pentru o prezență duală pe piața pilonului III, cu câte un fond destinat gradului de risc crescut și un alt fond destinat gradului de risc mediu.

Pilonul III, cel al pensiilor private voluntare este încă dezvoltat într-o fază incipientă în România, fiind în principal bazat pe asigurări de viață. În momentul de față, există 13 fonduri ce oferă astfel de servicii. Sistemul se bazează pe contribuții definite, putându-se aloca până la 15% din salariul brut unui astfel de program.

Spre deosebire de constrângerile de vârstă care sunt mai stricte ale pilonului II, în cadrul pilonului III, orice salariat care are cel puțin 60 de ani și 90 de contribuții lunare care nu sunt nu neapărat consecutive făcute la fond poate beneficia de o pensie facultativă.

Piața pensiilor facultative este dominată de ING OPTIM, cu o cotă de piața de 29%, pe locul doi poziționându-se BCR PRUDENT cu 27% din numărul total al participanților.

Numărul participanților la fondurile de pensii private este în creștere, pilonul II însuma în august 2011 un total de 5,378,995 de participanți cu contribuții individuale, iar pilonul III 246,660 de participanți.

Este de remarcat faptul că valoarea fondurilor de pensie administrate privat a înregistrat o creștere constantă în cursul ultimilor ani, atât în cadrul pilonului II, cât și în cadrul pilonului III. Această tendință ilustrează atât expansiunea cât și maturizarea treptată a pieței pensiilor private în România.

Tendințe pe piața pensiilor private din România

În România reforma sistemului public de pensii a fost prima etapă a reformei sistemului de pensii în ansamblul lui.

Reforma parametrică a pilonului I (PAYG) a inclus în general următoarele direcții de acțiune: creșterea vârstei de pensionare, reducerea pensionărilor anticipate, modificarea formulei de calcul a pensiei, reducerea unor beneficii ale grupelor privilegiate de muncă și creșterea perioadei statutare de contribuire.

Pentru a se contracara problemele sistemului public de pensii în paralel s-a dezvoltat și sistemul de pensii private.

Acest sistem complementar a fost rezultatul unui proces lung, demarat încă din 2000. În anul 2008, Raportul asupra pensiilor private, realizat de SPC (Comitetul pentru Protecție Socială) confirma tendința generală la nivelul Uniunii Europene de a se dezvolta sectorul pensiilor private ca un răspuns la lipsa de sustenabilitate pe termen lung a sistemului redistributiv. Această tranziție era caracterizată atunci prin transferarea riscurilor legate de piața muncii, speranță de viață sau piața financiară, dinspre stat sau angajator, către beneficiar și o corelarea mai strânsă, la nivel multipilon, între nivelul contribuțiilor și nivelul beneficiilor.

În 2010, documentul comun EPC/SPC53 atestă eforturile statelor membre în direcția reformării sistemului de pensii. Pensiile private funcționează după o paletă variată de scheme și tipuri de fonduri, în administrare publică sau privată, reglementate de legislațiile naționale de funcționare a actorilor de piață, în cadrul general de reglementare convenit la nivelul UE.

În ciuda presiunilor exercitate de actuala criză economică globală, importanța pensiilor private pentru crearea unui sistem de pensii echilibrat se menține. În condițiile în care asistăm la un declin general al veniturilor din surse publice, pensiile private trebuie dezvoltate în viitor pentru a susține rate de înlocuire a venitului cu pensia adecvată.

În mod inevitabil, criza a la o slăbire generală a încrederii populației în instituțiile financiare. Cu toate că fondurile de pensii nu reprezintă o sursă sau un mecanism de propagare a efectelor crizei, ele nu se pot sustrage declinului general al încrederii în serviciile financiare. Acest lucru atrage și diminuarea contribuțiilor viitoare la schemele facultative.

Sistemul de pensii actual în România este neperformant, slab atractiv, atât pentru generațiile în plată cât și pentru viitorii pensionari ce contribuie astăzi.

Fără a avea pretenția de a expune lista factorilor actuali și de perspectivă care vor influența evoluția sistemului privat de pensii, voi puncta elementele active de acutizare a crizei sistemului, urmând ca în final să oferim posibile măsuri de ajustare necesare pentru asigurarea supraviețuirii sistemului de pensii multipilon în România.

Problemele actuale ale sistemului sunt definite de factori externi și interni. Acești factorii au acționat intercondiționat, generând atât efecte directe cât mai ales propagate, indirecte, greu reversibile sau ireversibile.

Disfuncționalitățile și cronicizarea derivă din ignorarea și/sau supraevaluarea importanței unora din componentele constructive, funcționale sau de determinare din exterior.

Factorii externi de restricționare a sistemului de pensii sunt deopotrivă generatori de trenduri (precum modificarea comportamentului familial, prelungirea duratei vieții, libera circulație pentru muncă) și conjuncturali (criza financiară).

Este evident faptul că există un impact al crizei asupra echilibrului financiar al pilonului public. Acest sistem înregistrează în multe state deficite cronice, punându-se problema eficienței menținerii pilonului I. Se poata lua în calcul și o eventuală renunțare sau transformare a acestuia pe principii de capitalizare și externalizarea administrării în sistem privat.

Dintre factorii externi se pot menționa:

a) îmbătrânirea demografică prin reducerea natalității, creșterea vârstei mamei la primul copil, creșterea numărului familiilor monoparentale sau a persoanelor singure.

b) mobilitatea forței de muncă active pentru ocupare eficientă, carieră și venituri, în special a tinerilor, care pe termen mediu și lung devin emigranți.

c) implicarea redusă a statului în sistemul de asigurare și asistență socială și lipsa cronică de fonduri pentru această destinație. România are unul din cele mai scăzute niveluri ale cheltuielilor de protecție socială din Europa, “la jumătate din media zonei euro în ce privește ponderea în PIB a cheltuielilor de protecție socială și la 60% în ceea ce privește ponderea

cheltuielilor cu pensiile în PIB

d) insuficiența veniturilor din sistemele sociale ale statului și numărul mai redus de copii care să sprijine persoanele în vârstă (părinții)

e) starea de sănătate precară și lipsa unui sistem de asigurare a serviciilor de asistență socială specifice persoanelor de vârsta a treia conduc la reconsiderarea rolului pensiei private suplimentare comparativ cu prelungirea vârstei active.

f) criza financiară ajustează atât fondurile pilonului public cât și credibilitatea în sistem, în asigurarea veniturilor promise. În planul integrat de stimulare a creșterii economice, problema pensiilor este inclusă în măsurile specifice pieței muncii și de creare de oportunități de ocupare

g) dimensiunea economiei și a ocupării informale asociată cu plata duală a muncii („în plic”) care exclud de la baza de impozitare sume importante, atât pentru sistemul de pensii cât și pentru celelalte contribuții și impozite asociate câștigurilor din muncă.

h) veniturile din muncă reduse comparativ cu alte state ale UE și insuficiente pentru asigurare facultativă individuală de pensii.

Factorii interni sunt legați de arhitectura sistemului de pensii și de flexibilitatea acestuia precum și de capacitatea sa de a răspunde la șocuri conjuncturale. În această privință, câteva

aspecte sunt importante, mai ales din perspectiva efectelor crizei financiare actuale:

– construcția sistemică și coerentă între piloni,

– consecvența și soliditatea construirii fiecărui pilon și sustenabilitatea individuală a acestora;

– logica de corelare existentă între mecanismele sistemului și efectul asupra beneficiarilor.

Pentru sistemul de pensii private din România, aceste aspecte sunt importante mai ales din perspectiva reconstruirii sistemului , deoarece arhitectura sistemului în ansamblul său este puternic afectată. Sistemul actual, poate fi definit ca fiind incoerent și incapabil de a asigura reglaje de răspuns funcționale.

Dintre potențialii factori de influențare a evoluției sistemului privat de pensii din România, se pot menționa:

a) volatilitatea legislativă manifestată prin adaptarea și modificarea continuă a legii în funcție de interese de grup care provoacă întârzierea implementării pilonului III;

b) slaba promovare a echității intra generaționale, nerespectându-se prin calculul pensiei echivalența nivelului de pensii la cazuri individuale comparabile;

c) portabilitatea, respectiv capacitatea de a prezerva valoarea actuarială a drepturilor de pensii la schimbarea locurilor de muncă.

d) ecartul relativ însemnat între vârsta reală de pensionare și cea standard

e) numărul mare de pensionari anticipat și pentru invaliditate și accesul facil la acestea;

f) durata minimă de contribuție definește în general cadrul temporal după care se garantează un venit la pensie adecvat efortului contributiv, însă limitează portabilitatea.

g) slaba transparență și controlul precar al gestiunii fondurilor de pensii, publice și private.

Concluzii

O primă concluzie care se poate deduce din prezenta lucrare este aceea că sistemul actual de pensionare din țara noastră nu este adecvat problemelor economice și sociale.

Sistemele de pensii traversează perioada marilor schimbări de structură, caracterizată printr-o multitudine de principii ce diferă în funcție de dificultățile ce urmează să fie acoperite, ca urmare a evoluției societății în ansamblul său. În acest context apar o serie de tendințe majore îndreptate spre studierea diverselor probleme cu care se confruntă schemele de pensii, și nu în ultimul rând problema gravă a finanțării întregului sistem. Astfel se impune un proces de reformă și de schimbare radicală a schemelor de pensii.

Concomitent cu reforma sistemelor redistributive de pensii are loc găsirea unor noi metode și programe care promovează menținerea vieții active a unor persoane aflate în impas, precum și a persoanelor care se află în incapacitate parțială de muncă.

Pe de altă parte, evoluția indicatorilor demografici pe termen lung va avea o serie întreagă de efecte negative atât asupra veniturilor, cât și cheltuielilor sistemelor publice de asigurări sociale de pensii, dar și asupra altor cheltuieli sociale publice, cum ar fi însăși piața muncii, cu implicații indirecte asupra pieței de capital.

Principiul care guvernează sistemele de pensii redistributive face ca un grup activ de pe piața muncii ce este în continuă scădere să echilibreze un grup de populație retrasă de pe piața muncii care este în continuă creștere.

După cum s-a putut observa din prezenta lucrare, sistemul public de pensii poate fi integrat într-un sistem multipilon de pensii sau poate prezenta dificultăți financiare majore.

Pilonul II de pensii obligatorii private a fost considerat o soluție de rezolvare a unei părți

importante din dezechilibrele bugetului de asigurări sociale. Dar realitatea este oarecum diferită, soluția „perfectă” nu a fost încă descoperită, iar în actuala conjunctură economică mondială, riscul politic rămâne unul dintre cei mai importanți factori determinanți ai dificultăților financiare din sistemul de pensii, indiferent de statul care ar fi analizat.

Rezultatele obținute în urma unor cercetări recente (Chen 2004, Bauer, 2010) arată o corelație negativă între dimensiunea fondului de pensii, măsurată ca active nete totale, și performanța acestuia. Mai exact, performanța crește odată cu dimensiunea pentru fondurile cu active sub 25 milioane euro și se micșorează odată cu dimensiunea pentru fondurile cu active nete peste 25 milioane euro. Interesant este faptul că acest prag de 25 de milioane euro departajează fondurile de pensii în funcție de tipul lor: majoritatea fondurilor cu active sub 25 milioane euro sunt fonduri de pensii facultative, în timp ce restul sunt fonduri de pensii administrate privat.

Autorii acestor studii explică corelația negativă dinte dimensiune și performanță prin costurile de tranzacționare mari ale fondurilor mari.

De la introducerea pensiilor private în România până în momentul de față, asupra structurii portofoliului nu s-au operat modificări majore (proporția cea mai mare, peste 60%, o au titlurile de stat). Tendința în domeniul studierii acestor corelațiiarată faptul că viitoarele cercetări vor viza efectele dimensiunii asupra performanței fondurilor de pensii prin prisma analizei corelației dintre comportamentul fondului și creșterea dimensiunii fondului.

Reformarea actuală a sistemului românesc de pensii trebuie să ia în considerare opțiunile, tendințele și legislația Uniunii Europene din care România face parte. Marea majoritate a țărilor Uniunii se confruntă cu dificultăți ale propriilor sisteme de pensii, dificultăți care au în cea mai mare parte factori sociali și economici comuni.

Românii au printre cele mai mici pensii din Europa și au beneficiat cu întârziere de sistemul privat de pensii. Sistemul autohton al pensiilor private obligatorii este însă cel mai nou din Europa, lucru posibil din cauza întârzierii foarte mari în implementarea lui.

Implementarea unor reforme structurale puternice ale sistemul pensiilor din România este însă un demers dificil și complicat, întrucât în România reforma pensiilor a demarat cu mare întârziere, ceea ce a amplificat simțitor dificultățile și costurile acestui proces.

Deși România a realizat multe reforme necesare și dificile în domeniul pensiilor acordate de la bugetul de stat pentru a include și costul fiscal al îmbătrânirii populației, încă mai rămân foarte multe lucruri de făcut. Ratele de înlocuire sunt în continuare scăzute și continuă să scadă într-o măsură care nu face decât să erodeze disponibilitatea personalului angajat de a participa la planul de pensii al statului, în special în condițiile existenței unor valori ale contribuțiilor care sunt printre cele mai mari din această zonă.

Principalele concluzii care rezidă din analizele realizate în lucrare se concentrează pe două mari paliere:

a) Reforma sistemului de pensii ca parte integrativă a politicii de macro echilibru economic, fiscal, financiar, al celei de perfecționare a sistemului politicilor sociale în noul context de relansare economică, în condiții de promovare a incluziunii sociale active;

b) Reforma sistemului pensiilor private, ca suport viabil de complementaritate a veniturilor persoanelor vârstnice devenite inactive, în abordare complexă: principii, contributivitate, construcție, piața financiară specifică, beneficii etc.

Criza economică adâncește și multiplică problemele de sustenabilitate, echitate intra și intergenerațională și accentuează dezechilibrele sistemelor aplicate, crescând riscul dependenței venitului la pensie mai mult de evoluțiile externe sistemului: creștere economică, dinamica pieței muncii și a pieței financiare decât de cele interne (rata de transfer, perioada de cotizare etc.);

Analiza sistemului de pensii în România și cu deosebire construcția, perspectivele și complementaritatea componentelor private în structura sistemului de pensii național au condus la propunerea a două scenarii de politici în domeniu, unul de continuare cu accente de dezvoltare calitativă, pe fondul finalizării construcției sistemului, cu ajustări consistente ale construcției actuale și creșterea transparenței, și altul radical, de schimbare a culturii asigurării pentru bătrânețe, cu prezentarea efectelor asociative asupra sustenabilității, regândirea responsabilității sociale intra și intergeneraționale și a promovări parteneriatului public privat.

Consider oportun și benefic pentru viabilitatea sistemului național de pensii o nouă abordare la nivelul actorilor de piață responsabili pentru sistemul de pensii din România, cu asumarea responsabilităților generatoare de echitate socială, etică economică și socială.

Este evident că în prezent sistemul pensiilor din România este în criză acută, reprezintă un sistem slab, neperformant și care generează efecte adverse în construcția generală a protecției și asistenței sociale, puternic erodat și cu deficite în creștere pe seama reducerii efective a masei contribuabililor și randamentelor scăzute de încasare. Cu un pilon public slab (și un deficit cronic în creștere), unul privat obligatoriu în stadiu încă incipient de formare și cu un apetit scăzut al beneficiarilor pentru asigurările facultative, sistemul actual nu asigură venituri adecvate/confortabile la bătrânețe decât prin excepție, iar perspectivele sunt descurajante, cu rate de transfer venituri-pensie în scădere și risc crescând pentru sărăcie și excluziune socială.

Intuitiv, într-o viziune optimistă ne putem aștepta ca un nivel mare al ratei de înlocuire să aibă un efect pozitiv asupra nivelului de trai al pensionarilor, însă cu condiția ca acesta să afecteze sustenabilitatea sistemului de pensii și să implice cheltuieli suplimentare.

Reforma sistemului de pensii și construirea sustenabilității fondurilor private de pensii reprezintă deopotrivă responsabilitatea statului, a mediului de afaceri și a societății civile, iar construcția și implementarea corectă și eficientă excede intereselor politice și de grup și vizează orizontul mediu și lung pentru maturitate în funcționare, pentru eficiență în condiții de echitate și etică economică și socială, inter și intragenerațională.

Bibliografie

1. Belli, Nicolae – Tranziția mai grea decât un război. România 1990-2000. Editura Expert, București, 2001

2. Buzducea D. – Sisteme moderne de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2009

3. Dobrescu, Smaranda și Șeitan, Mihai – Pensii Private. Editura Juridică, București, 2005.

4. Fit, S. – Perspectivele Sistemului Românesc de Pensii, Editura Mirton, București, 2009

5. Ghețău, V. – Speranța de viată a românilor pensionați în anul 2009. O abordare longitudinală, Academia Română, Ed. INCE, Biblioteca Demografică nr. 10/2010

6. Ghețău , V. – Declinul demografic și viitorul populației României – O perspectivă din anul 2007 asupra populației României în secolul 21, Editura Alpha MDN, Buzău, 2007.

7. Gîlcă Costel – “Sistemul public de pensii. Legislație comentată și adnotată”, Editura Rosetti, București, 2003

8. Marginean, Ioan- Economia Politicilor Sociale, Editura Ars Docendi, București, 2000

9. Palacios, Robert; Whitehouse, Edward – The Role of Choice in the Transition to a FundedPension System. Social Protection Unit. Human Development Network, The World Bank, 1998

10. Preda, Marian, Chassard Yves- Politicile sociale ale UE, Ed. Institutul European, București., 2000

11. Preda, Marian- Politica Socială românească între sărăcie și globalizare, Ed. Polirom, Iași, 2001

12. Preda, Marian (coord.). Doboș, Cristina și Grigoraș, Vlad. – Sistemul de asigurări de pensii din România în perioada de tranziție: probleme majore și soluții. Editura Institutului European din România, Iași, 2004.

13. Zamfie, E., I Bădescu, C. Zamfir (coordonatori) – Starea Societății Românești după 10 ani de tranziție, Editura Expert, București, 2000

14. Zamfir, Cătălin (coord.) – Politici Sociale în România, Editura Expert, București, 1999

15. Zamfir Elena, Zamfir Cătălin – Politici sociale. România în context european, Ed. Expert, București, 1999

Reviste de specialitate, publicații

16. Antolin, P. – „Pension Fund Performance”, OECD, Working Papers on Insurance and Private Pensions, No. 20, OECD publishing, 2008

17. Bălașa, Ana – Îmbătrânirea populației: provocări și răspunsuri ale Europei, revista Calitatea Vieții, Nr. 3-4, 273-288, 2005

18. Boldrin, M., Dolado, J.J., Jimeno, J.F. și Peracchi, F. – The Future of Pensions in Europe, Economic Policy, Vol. 14, Issue 29, October 1999.

19. Chand, Sheetal; Jaeger, Albert – Reform Option for Pay-as-You-Go Public Pensions Systems, December, Social Protection Unit, Human Development Network. The World Bank, 1999

20. Dobrescu, Smaranda – Pensiile facultative-noi reglementări, Revista Raporturi de muncă, 10 -2006.

21. Frunzaru, Valeriu – Pensiile în Uniunea Europeana. Evoluție legislativă și provocări actuale, ( lucrare în programul doctoral), 2003

22. Holzmann, Robert – The World Bank Approach to Pension Reform. Social Protection Discussion Paper Series. No. 9807, Social Protection Unit, Human Development Network, The World Bank, 1999.

23. Lambru, Mihaela; Bogdan, Chirițoiu; Gregoire, Jacques – Sistemul românesc de asigurări sociale și aderarea la Uniunea Europeană, Institutul European din România, 2003.

24. Mangan, Gerry – “Romanian Pension System and Reform”, lucrare prezentata la conferinta “Learning from Partners”, organizata de Banca Mondiala / IIASA în colaborare cu CE / Guvernul austriac / LBI, Viena, april 2001

25. Simion, Maria – Profilul demografic al României, Revista Calitatea Vieții,1-2/2004

26. Stegăroiu, V., „Reforma sistemului de pensii în România”, Revista Scientia, nr. 3, 2002

27. Stegăroiu, V., „Sistemul de asigurări sociale multi-pillar”, Revista Scientia, nr. 7, 2004

28. Stegăroiu, V., „Reforma sistemului asigurărilor sociale în România”, Revista Drept, Economie și Informatică, nr. 3 (13), Editura ASEM (Academia de Studii Economice a Moldovei), Chișinău, 2007

29. Wagner, H., “Pension Reform in the New EU Member States: Will a Three-Pillar Pension

System Work?”, Eastern European Economics, no. 43(4), 2005

30. European Commission – Europe’s demographic future: Facts and figures on challenges and opportunities. Luxembourg: Office for Official Publications of the European Communities, 2007

31. Guvernul României – Planul Național de Dezvoltare 2007-2013. București, 2005

32. APAPR – Reforma Pensiilor în România, Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România 2009

33. CSSPP – Pensii private în Europa Centrală și de Est, București, 2009.

34. European Commission – Private pensions: Their role in adequate and sustainable pensions, Directorate-General for Employment, Social Afairs and Equal Opportunities, Unit E.4, 2009

35. Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice – Îmbătrânirea populației în context european și în România, mai 2009

36. CSSPP (Iulie 2010) – Comparație între sistemele de pensii private de tip Pilon II (cu contribuții definite) și piețele statelor lumii.

37. OCDE – Pension Markets in Revista Focus No. 8, July 2011.

38. Pensiile din sistemul public, Regia Autonomă “Monitorul Oficial”, București, 2007

39. Eurostat – „Europe in figures –Yearbook 2009”, Office for Official Publication of the European Communities, Luxemburg, 2009

40. Institutul European din România, Pension insurance system in Romania during transition:

major problems and solutions, Bucharest, 2004

41. World Bank – Averting the old age crisis: Policies to protect the old and promote growth, Oxford: Oxford University Press, 1994

42. Cartea albă privind crearea unui sistem național de fonduri de pensii capitalizate, administrate privat, 1997

43. “Proiectarea populației României, pe medii, până în anul 2025”, Institutul Național de Statistică, 2005

44. Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice – “Riscuri și inechități sociale în România”, septembrie 2009

Legislație

*** Legea 49/25 mai 1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale;

*** Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale actualizată, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 140 din 1 aprilie 2000

*** Ordonanta de Urgenta 41/27.04.2000 pentru completarea si modificarea Legii 19/2000

privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, publicata în

Monitorul Oficial 183/27.04.2000

*** Legea 53/24 ianuarie 2003 Codul Muncii actualizat;

*** Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 441 din 30 iunie 2010

Bibliografie

1. Belli, Nicolae – Tranziția mai grea decât un război. România 1990-2000. Editura Expert, București, 2001

2. Buzducea D. – Sisteme moderne de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2009

3. Dobrescu, Smaranda și Șeitan, Mihai – Pensii Private. Editura Juridică, București, 2005.

4. Fit, S. – Perspectivele Sistemului Românesc de Pensii, Editura Mirton, București, 2009

5. Ghețău, V. – Speranța de viată a românilor pensionați în anul 2009. O abordare longitudinală, Academia Română, Ed. INCE, Biblioteca Demografică nr. 10/2010

6. Ghețău , V. – Declinul demografic și viitorul populației României – O perspectivă din anul 2007 asupra populației României în secolul 21, Editura Alpha MDN, Buzău, 2007.

7. Gîlcă Costel – “Sistemul public de pensii. Legislație comentată și adnotată”, Editura Rosetti, București, 2003

8. Marginean, Ioan- Economia Politicilor Sociale, Editura Ars Docendi, București, 2000

9. Palacios, Robert; Whitehouse, Edward – The Role of Choice in the Transition to a FundedPension System. Social Protection Unit. Human Development Network, The World Bank, 1998

10. Preda, Marian, Chassard Yves- Politicile sociale ale UE, Ed. Institutul European, București., 2000

11. Preda, Marian- Politica Socială românească între sărăcie și globalizare, Ed. Polirom, Iași, 2001

12. Preda, Marian (coord.). Doboș, Cristina și Grigoraș, Vlad. – Sistemul de asigurări de pensii din România în perioada de tranziție: probleme majore și soluții. Editura Institutului European din România, Iași, 2004.

13. Zamfie, E., I Bădescu, C. Zamfir (coordonatori) – Starea Societății Românești după 10 ani de tranziție, Editura Expert, București, 2000

14. Zamfir, Cătălin (coord.) – Politici Sociale în România, Editura Expert, București, 1999

15. Zamfir Elena, Zamfir Cătălin – Politici sociale. România în context european, Ed. Expert, București, 1999

Reviste de specialitate, publicații

16. Antolin, P. – „Pension Fund Performance”, OECD, Working Papers on Insurance and Private Pensions, No. 20, OECD publishing, 2008

17. Bălașa, Ana – Îmbătrânirea populației: provocări și răspunsuri ale Europei, revista Calitatea Vieții, Nr. 3-4, 273-288, 2005

18. Boldrin, M., Dolado, J.J., Jimeno, J.F. și Peracchi, F. – The Future of Pensions in Europe, Economic Policy, Vol. 14, Issue 29, October 1999.

19. Chand, Sheetal; Jaeger, Albert – Reform Option for Pay-as-You-Go Public Pensions Systems, December, Social Protection Unit, Human Development Network. The World Bank, 1999

20. Dobrescu, Smaranda – Pensiile facultative-noi reglementări, Revista Raporturi de muncă, 10 -2006.

21. Frunzaru, Valeriu – Pensiile în Uniunea Europeana. Evoluție legislativă și provocări actuale, ( lucrare în programul doctoral), 2003

22. Holzmann, Robert – The World Bank Approach to Pension Reform. Social Protection Discussion Paper Series. No. 9807, Social Protection Unit, Human Development Network, The World Bank, 1999.

23. Lambru, Mihaela; Bogdan, Chirițoiu; Gregoire, Jacques – Sistemul românesc de asigurări sociale și aderarea la Uniunea Europeană, Institutul European din România, 2003.

24. Mangan, Gerry – “Romanian Pension System and Reform”, lucrare prezentata la conferinta “Learning from Partners”, organizata de Banca Mondiala / IIASA în colaborare cu CE / Guvernul austriac / LBI, Viena, april 2001

25. Simion, Maria – Profilul demografic al României, Revista Calitatea Vieții,1-2/2004

26. Stegăroiu, V., „Reforma sistemului de pensii în România”, Revista Scientia, nr. 3, 2002

27. Stegăroiu, V., „Sistemul de asigurări sociale multi-pillar”, Revista Scientia, nr. 7, 2004

28. Stegăroiu, V., „Reforma sistemului asigurărilor sociale în România”, Revista Drept, Economie și Informatică, nr. 3 (13), Editura ASEM (Academia de Studii Economice a Moldovei), Chișinău, 2007

29. Wagner, H., “Pension Reform in the New EU Member States: Will a Three-Pillar Pension

System Work?”, Eastern European Economics, no. 43(4), 2005

30. European Commission – Europe’s demographic future: Facts and figures on challenges and opportunities. Luxembourg: Office for Official Publications of the European Communities, 2007

31. Guvernul României – Planul Național de Dezvoltare 2007-2013. București, 2005

32. APAPR – Reforma Pensiilor în România, Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România 2009

33. CSSPP – Pensii private în Europa Centrală și de Est, București, 2009.

34. European Commission – Private pensions: Their role in adequate and sustainable pensions, Directorate-General for Employment, Social Afairs and Equal Opportunities, Unit E.4, 2009

35. Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice – Îmbătrânirea populației în context european și în România, mai 2009

36. CSSPP (Iulie 2010) – Comparație între sistemele de pensii private de tip Pilon II (cu contribuții definite) și piețele statelor lumii.

37. OCDE – Pension Markets in Revista Focus No. 8, July 2011.

38. Pensiile din sistemul public, Regia Autonomă “Monitorul Oficial”, București, 2007

39. Eurostat – „Europe in figures –Yearbook 2009”, Office for Official Publication of the European Communities, Luxemburg, 2009

40. Institutul European din România, Pension insurance system in Romania during transition:

major problems and solutions, Bucharest, 2004

41. World Bank – Averting the old age crisis: Policies to protect the old and promote growth, Oxford: Oxford University Press, 1994

42. Cartea albă privind crearea unui sistem național de fonduri de pensii capitalizate, administrate privat, 1997

43. “Proiectarea populației României, pe medii, până în anul 2025”, Institutul Național de Statistică, 2005

44. Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice – “Riscuri și inechități sociale în România”, septembrie 2009

Legislație

*** Legea 49/25 mai 1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale;

*** Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale actualizată, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 140 din 1 aprilie 2000

*** Ordonanta de Urgenta 41/27.04.2000 pentru completarea si modificarea Legii 19/2000

privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, publicata în

Monitorul Oficial 183/27.04.2000

*** Legea 53/24 ianuarie 2003 Codul Muncii actualizat;

*** Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 441 din 30 iunie 2010

=== Anexa 1 Beneficii definite versus contribueii definite ===

Anexa 1

Beneficii definite versus contribuții definite

La schemele de tip DB – defined benefit (cu beneficii definite) beneficiile depind de ultimul salariu sau de media salariilor angajatului. Potrivit acestei scheme, beneficiile sunt definite în avans, iar angajatorul trebuie să le acopere în funcție de performanța activelor.

Cazul tipic de beneficii definite furnizează un procent din salariul final în funcție de numărul de ani de contribuție. În ceea ce privește contribuțiile definite tipice, veniturile sunt rezultatul contribuțiilor acumulate la care se adaugă un profit ca urmare a investirii acestor sume. În cazul ideal, renta lunară pe care individul o primește la pensie este calculată în funcție de speranța de viață la vârsta de pensionare – prin împărțirea sumei totale la numărul prezis de luni rămase. Numeroase țări au adoptat acest sistem și publică, în mod regulat, tabele cu speranța de viață la vârste diferite pentru ca indivizii să își poată calcula pensia potențială și să-și stabilească vârsta optimă de retragere de pe piața muncii. Specialiștii din domeniul susțin că această metodă de calcul a pensiei este intrinsec constrângătoare și poate avea efecte benefice asupra funcționării fără sincope a sistemului, statul sau alte organisme nemaifiind astfel obligați să impună vârste fixe de pensionare.

Schemele de pensii de tip DC – defined contribution (cu contribuții definite) sunt caracterizate ca economii pe termen lung. În forma sapură, aceste scheme de pensii nu au o componentă de asigurare sau garanții deoarece capitalul acumulat este calculat în funcție de valoarea contribuțiilor și de performanța activelor.

Potrivit opiniei lui Nicholas Barr, pensiile bazate pe contribuții definite au o serie de caracteristici extrem de atractive:

– Vârstă de pensionare este flexibilă. Acest fapt are efecte pozitive asupra bunăstării individului deoarece acesta își poate ajusta singur consumul de-a lungul vieții în funcție de nevoile prezente sau viitoare;

– Posibilitatea unor combinații flexibile între muncă și pensionare, crescând din nou libertatea de alegere a individului;

– Capacitatea mai ridicată de a face față riscului și incertitudinii.

– Ajustarea automată la speranța de viață aflată în creștere;

Chiar dacă este simplu de distins între tipurile ideale polare, în practică este mult mai dificil

realizarea deosebirii între modalitățile de acordare a beneficiilor. „Dacă analizăm sistemul de beneficii definite care se bazează pe câștigul pe perioada întregii vieți și îl comparăm cu un sistem în flux bazat pe contribuții definite, cele două tipuri de beneficii nu se deosebesc deloc.”

Pe de altă parte, există situații în care, în cadrul aceleiași scheme de pensii, se pot întâlni

ambele tipuri de venituri – atât cele de tipul beneficiilor definite cât și de tipul contribuțiilor definite.

Nicholas Barr recomandă, de exemplu, ca schema de stat în flux să fie separată în două elemente – o componentă de tipul contribuțiilor definite care să imite schema fondurilor individuale private și un element redistributiv finanțat din procesul de taxare generală.

=== anexa 3 tipuri de pensii ===

Anexa 3

Tipuri de pensii

În vederea clasificării sistemelor de pensii trebuie luate în calcul mai multe aspecte definitorii care determină următoarea clasificare generală a sistemelor de pensii:

– modul de finanțare:

– sisteme de tip pay as you go care funcționează pe principiul solidarității sociale între generații. Potrivit acestei scheme, angajații plătesc pentru pensiile pensionarilor la acel moment, de obicei obligatorii, administrate public.

– sisteme finanțate, administrate privat prin plata contribuțiilor de către participant, sau, după caz, de către participant și angajator.

– mod de aderare

– sisteme obligatorii

– sisteme voluntare

– tip beneficii obținute

– sisteme de tip DC (defined contribution) – cu contribuții definite (beneficiile obținute variază în funcție de rezultatele investirii activelor fondului participantului)

– sisteme de tip DB (defined benefit) – cu beneficii definite (se stabilește un anume beneficiu și se calculează contribuțiile pentru atingerea acelui beneficiu)

– sisteme hibride – caracteristic de la cele două sisteme: DC și DB.

– baza legală și modul de stabilire

– sisteme stabilite prin lege

– stabilite prin contract colectiv de muncă

Numeroase instituții internaționale au propus diferite clasificări ale sistemului de pensii.Dintre cele mai cunoscute, in cele ce urmează, vor fi enumerate căteva.

1. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)

– Sisteme publice (asigurările sociale de pensii și alte sisteme similare) / sisteme private (administrate de instituții private, altele decât guvernul)

– Sisteme de tip DC (defined contribution – cu contribuții definite) / DB (defined benefit – cu beneficii definite)

– Sisteme cu participare obligatorie/voluntară

– Sisteme ocupaționale / sisteme individuale de pensii (personale)

– Sisteme finanțate / nefinanțate / evidențiate în contabilitatea angajatorilor.

2. Oficiul Statistic al Comunităților Europene – Eurostat

Potrivit clasificării Uniunii Europene, sistemele de pensii private pot fi clasificate în 3 categorii:

– Reglementat prin lege – pilonul finanțat al sistemului public de pensii (finanțat în totalitate din cote părți – contribuții de asigurări sociale ale participanților la sistemul public de pensii de tip pay as you go – PAYG)

– Pensii stabilite prin contractul de muncă (prevederi colective sau individuale de muncă), după caz – pensii ocupaționale

– Conturi individuale.Aceste pensii reprezintă prevederi individuale în cadrul cărora nu este necesară apartenența la o profesiune pentru a deveni membru, deși marea majoritate a participanților sunt angajați. Există posibilitatea aderării colective (prin sindicate sau asociații) iar participarea nu este obligatorie prin lege. Angajatorii sau statul pot contribui la acest sistem, respectiv contribuții la fonduri de pensii private, asigurări de viață sau alte forme de economisire pe termen lung.

Clasificarea Conturilor Naționale a Eurostat este un sistem bazat pe tipul de activitate economică. Spre exemplu, în statistici este luat în considerare sectorul economic care este responsabil pentru sistemul respectiv de pensii. Potrivit acestei concepții, Oficiul Statistic al Uniunii Europene a stabilit în anul 2004 că sistemele de pensii DC nu pot fi considerate sisteme de pensii de asigurări sociale. Eurostat prezintă date statistice pentru acest tip de pensii la domeniul asigurărilor.

3. Banca Mondială

Banca Mondială utilizează clasificarea în 3 piloni, dar cu altă semnificație:

– Pilonul 1 – un sistem obligatoriu în flux PAYG (sistem public), conceput pentru a furniza un venit de bază pentru persoanele în vârstă

– Pilonul 2 – un sistem obligatoriu de conturi individuale, manageriat privat

– Pilonul 3 – un sistem voluntar finanțat și manageriat privat) pentru furnizarea de economii și asigurări

Dacă analizăm doar schema publică PAYG (pilonul 1), putem clasifica sistemele în trei

categorii, în funcție de rolul pensiilor în flux în structura sistemului de pensii în general.

1. Rol mare al schemei PAYG – schemele PAYG domină furnizarea veniturilor pensionarilor, lăsând un rol extrem de redus pensiilor private.

2. Rol mediu al schemei PAYG – schema PAYG are o acoperire destul de ridicată, dar

furnizează doar un venit mediu de pensie (aproximativ 40% din veniturile medii). Țările din această categorie cresc probabilitatea ca individul să investească și în sistemul privat.

3. Rol minimal al pensiilor PAYG – sunt de obicei finanțate doar de la buget, și sunt

concepute pentru a reduce sărăcia persoanelor care nu sunt acoperite de către schemele de pensii private.

=== Anexa 4 Sistemele de pensii private in UE ===

Anexa 4

Sistemele de pensii private – studiul comparativ în țările Uniunii Europene

Analizând schemele de pensii din Uniunea Europeană putem constata faptul că sistemele de pensii variază considerabil de la un stat membru la altul. În general diferențele sunt semnificative nu numai în structura lor, ci și în ceea ce privește terminologia utilizată. În

termeni generali, totuși, persoanele fizice din țările europene pot obține pensia din:

– sisteme de securitate socială garantate de stat prin lege;

– sisteme de pensii ocupaționale care sunt legate de contractul de muncă și care, în cea mai mare parte, sunt bazate pe contractul colectiv de muncă;

– contracte individuale de economii pentru pensie cu furnizori de servicii financiare, legate de deciziile voluntare, individuale.

Rolul actual al sistemelor de pensii private diferă puternic în statele membre ale Uniunii Europene, nu numai în ceea ce privește contribuția acestora la venitul total al pensionarilor, ci și în termeni de niveluri de acoperire a membrilor activi, maturitate a sistemelor și dimensiune a fondurilor acumulate.

În urma analizei se poate constata faptul că în marea majoritate a statelor membre ale Uniunii Europene, sistemele de pensii de tip redistributiv, garantate, administrate public, sunt preponderente asigurând cea mai mare parte a venitului pensionarilor.

Întrucât sistemele de pensii private oferă venituri de completare pensionarilor, importanța lor într-o anumită măsură reflectă dimensiunea prestațiilor de tip redistributiv.

Atunci când nu sunt doar factori precum dimensiunea cheltuielii fiscale și alte subvenții și

caracterul sistemului de relații industriale (crucial pentru răspândirea sistemelor de pensii ocupaționale) influențează, de asemenea prevalența acestora în moduri semnificative.

Întrucât multe sisteme de pensii prefinanțate au fost introduse în unele țări europene abia în ultimul deceniu și au nevoie de 30 până la 40 de ani să ajungă în faza de maturitate, nu este surprinzător faptul că în majoritatea statelor membre, contribuția sistemelor de pensii private la veniturile actualilor pensionari rămân destul de limitate.

Unele state europene utilizează într-o măsură mică finanțarea privată și nu intenționează să modifice această situație, deși s-a înregistrat o anumită creștere marginală a acoperirii prin

intermediul sistemelor private.

În majoritatea statelor membre ale Uniunii Euroepene, o proporție dominantă din asigurarea totalului pensiilor este organizată în cadrul sectorului public general, fapt ce are impact puternic asupra finanțelor publice.

Până la începutul anilor 90, sistemele private de pensii jucau un rol semnificativ numai în cadrul sistemelor de pensii din Danemarca, Irlanda, Țările de Jos, Suedia și Regatul Unit, țări în care limitarea inițială a asigurării publice a pensiilor de tip redistributiv la pensii de bază, forfetare pentru toată lumea a stimulat creșterea sistemului de pensii private, fie sub formă de pensii colective ocupaționale, fie sub formă de contracte individuale de asigurări de pensie.

Ca răspuns la procesul de îmbătrânire a populației, tot mai multe țări au înteles necesitatea unei reforme a sistemului de pensii și în consecință au extins rolul sistemelor de pensii private existente și au introdus noi elemente ale sistemelor de pensii prefinanțate, administrate privat, în arhitectura sistemelor de pensii. Scopul acestor măsuri este îmbunătățirea și adecvarea generală a asigurării pensiilor prin adăugarea unor componente private la sfera sistemului public, fie pentru a compensa pentru reducerile ratelor viitoare de înlocuire ale sistemelor publice, rezultate din reforme.

Supunând analizei configurația sistemului de pensii din fiecare țară membră a Uniunii Europene, putem distinge următoarele patru categorii:

Harta și tabelul de mai sus demonstrează că rolul sistemului de pensii private este actualmente redus sau aproape neglijabil, însă există premizele unei creșteri într-un anumit număr de țări ca rezultat al reformelor recente.

Structura sistemului de pensii difera considerabil între țări datorită dezvoltării istorice diferite. De exemplu, țările cu amintiri nefericite legate de procesul inflaționist, precum Franța și Germania sunt mai suspicioase referitor la fondurile private de pensii.

Țările în care populația nu agreează soluțiile statului, (Marea Britanie) tind spre al doilea si al treilea pilon.

În cele mai multe țări europene, principalul pilon pentru fondarea provizionului de pensie consta într-un plan de pensii public obligatoriu care este deseori completat de un sistem privat de pensii. Ca și regulă, sistemul public de pensii este fondat pe ideea pay-as-you-go, adică plata curentă a pensiilor este finanțată din veniturile prezente ale populației lucrătoare.

În foarte multe țări europene sistemul public de pensii este suplimentat de cel privat. Provizionul pentru pensii poate fi asigurat fie de catre sistemul de pensii ocupational sau chiar de indivizi. Acestea sunt cel de-al doilea si cel de-al treilea pilon.

În cele mai multe țări europene este foarte probabil să fie luat în considerare un mix de opțiuni pentru reforma sistemelor de pensii. După cum s-a observat în perioada ultimilor ani, la nivel european se discută frecvent despre creșterea vărstei de pensionare.

Sursa : COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE