Sistemul de Invatamant Romanesc Vs. Sisteme de Invatamant Europene. Analiza Comparativa

LUCRARE FINALĂ

SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT ROMÂNESC VS. SISTEME DE ÎNVĂȚĂMÂNT EUROPENE. ANALIZĂ COMPARATIVĂ

CUPRINS

INTRODUCERE

1. SISTEMUL DE INVĂȚĂMÂNT – CONCEPT

1.1. Concept

1.2. Funcțiile sistemului de învățământ (au caracter obiectiv):

1.3. Structura sistemului de învățământ

1.4. Eficiența sistemului de învățământ

2. SISTEMUL DE INVĂȚĂMÂNT DIN ROMÂNIA

2.1. Structura sistemului național de învățământ cuprinde următoarele niveluri

2.2. Structura studiilor

2.4. Rețeaua școlară

2.5. Sistemul de notare și evaluarea

3. SISTEME DE ÎNVĂȚĂMÂNT EUROPENE

3.1. SPANIA

3.1.1. Structura sistemului de învățământ

3.1.2. Structura studiilor

3.1.3. Structura anului școlar

3.1.4. Sistemul de notare și evaluarea

3.2. OLANDA

3.2.1. Structura sistemului de învățământ

3.2.2. Structura studiilor

3.2.3. Structura anului școlar

3.2.4. Sistemul de notare și evaluarea

4. ANALIZĂ COMPARATIVĂ A SISTEMELOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

În această lucrare voi prezenta sistemul de învățământ românesc și sistemele de învățământ din două state europene, reliefând asemănările și deosebirile dintre acestea.

Am ales această temă deoarece sistemul nostru de învățământ este în continuă schimbare, dorind să atingă un nivel competitiv cu cel al țărilor europene.

Pentru analiză am ales două țări din Europa, care fac parte și din Uniunea Europeana și anume, Olanda și Spania.

În primul capitol am cuprins câteva elemente conceptuale despre sistemul de învățământ în general, funcțiile, structura, eficiența și limitele sistemului de învățământ.

Capitolul doi cuprinde sistemul de învățământ din România, cum este acesta împărțit pe niveluri de studiu, notarea și evaluarea, structura anului școlar.

În al treilea capitol sunt prezentate sistemele de învățământ ale celor două țări aparținând sistemelor europene, Olanda și Spania, după aceleași criterii ca România.

Ultimul capitol cuprinde o analiză comparativă a celor trei sisteme de învățământ, având la bază anumiți indicatori utilizați în educație.

SISTEMUL DE INVĂȚĂMÂNT – CONCEPT

Concept

Sistemul de învățământ este componenta principală a sistemului instituțional al educației, cuprinzând instituțiile specifice, care realizează scopurile învățământului printr-un management axat pe coordonarea influențelor pedagogice formale și nonformale.

Denumirea de sistem provine din limba greacă – systema (i), care înseamnă ansamblul unor părți, corelate între ele. Dezvoltarea educației, în general și cea a învățământului, îndeosebi, au determinat apariția treptată, în fiecare țară, a unui ansamblu de instituții școlare de diferite grade, profile și forme, care au alcătuit sistemul de învățământ al acelei țări.

Sistemul de învățământ asigură rezolvarea uneia dintre cele mai dificile și mai importante probleme socio-umane – educația și pregătirea tinerei generații, a forței de muncă, a specialiștilor. De aceea, în mod firesc, filosoful german Immanuel Kant spunea că : „Educația este cea mai mare și mai grea problemă ce i s-a dat omului spre rezolvare".

”Sistemul de învățământ este reprezentat de totalitatea instituțiilor școlare și educative ale unei societăți care sunt organizate și funcționează, în mod corelat, după anumite principii, în vederea realizării unor anumite finalități ale educației, specifice pentru o epocă istorică. Începutul organizării sistematice a învățământului, după principiul ierarhizării nivelului de școlarizare potrivit vârstei elevilor, datează din secolul al XV-lea, când a apărut prima școală secundară a lui Vittorino da Feltre (1423) și universitățile Renașterii.”

Pe lângă aceste instituții școlare sistemul de învățământ cuprinde și alte instituții cum ar fi cluburile, centrele de formare profesională, taberele școlare, radioul, televiziunea etc, dar și diverși agenți sociali cu care școala are relații contractuale (biserica) sau consensuale (familia, comunitățile locale).
Sistemul de învățământ include:

un flux de intrare – este alcătuit din resurse umane și materiale, și anume: personal didactic, elevi, studenți, construcții și spații școlare, dotări tehnico-materiale, timp școlar, fonduri bănești;

procesul de învățământ – angajează întregul ansamblu de resurse, în vederea atingerii obiectivelor educaționale, îmbinând în acest sens cele trei funcții educaționale esențiale: predarea, învățarea și evaluarea;

un flux de ieșire – reprezintă produsul sistemului: persoanele educate, instruite, înzestrate cu competențe și atitudini prevăzute de către cererea socială de educație;

Poate fi definit și analizat atât în sens restrâns, cât și în sens larg. Sistemul de învățământ în sens restrâns desemnează dimensiunea statică și închisă a realității pedagogice. Astfel, acesta este alcătuit din instituțiile preșcolare, școlare, universitare, de perfecționare care organizează activități de educație de tip formal, în limitele planului și ale programelor școlare.

În sens larg, sistemul de învățământ este reprezentat de totalitatea instituțiilor specializate în educație, organizate atât formal cât și nonformal, precum și a altor actori sociali cu care școala are raporturi de colaborare de tip consensual și contractual. Analizat astfel, sistemul de învățământ cuprinde:

”Instituții școlare: grădinițe, școli primare, gimnaziale, licee, școli profesionale, grupuri școlare, centre de asistență psihopedagogică, universități populare, etc.;

Instituții specializate în instruirea nonformală: tabere, cluburi, centre de pregătire profesională, etc;

Agenți economici, politici, religioși, culturali, comunitatea locală, familia.”

SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Societatea – ansamblul influențelor educaționale;

Sistemul de educație – acțiuni și influențe educaționale structurate formal, nonformal și informal;

Sistemul de învățământ – în sens larg include educația de tip formal și nonformal; în sens restrâns include numai educația de tip formal;

Sistemul școlar – include educația formală, structurată și ierarhizată pe trepte școlare și pe ani de studiu;

Procesul de învățământ – asigură atingerea obiectivelor generale ale educației formale, de instruire și educare, prin cele trei acțiuni esențiale: predare – învățare – evaluare.

Funcțiile sistemului de învățământ (au caracter obiectiv):

Funcția centrală – de formare-dezvoltare a personalității elevilor prin proiecte de socializare și de culturalizare;

Funcțiile principale – ce reflectă raporturile dintre educație și subsisteme ale sistemului social global:

Funcția economică, pregătirea, formarea pentru integrarea profesională creativă, pentru utilizarea eficientă a resurselor implicate;

Funcția comunitară, formarea pentru integrarea liberă în activitatea și viața socială, de integrare a personalității la nivelul familiei, grupului de prieteni;

Funcția politică, de reproducție și mobilitate socială la nivelul valorilor civice necesare societății;

Funcția naturală, de valorificare a condițiilor de mediu natural, în special a resurselor demografice;

Funcția culturală, formarea pentru asimilarea și dezvoltarea valorilor culturale.

În concepția altor autori, funcțiile sistemului de învățământ sunt expuse astfel:

Funcții educaționale principale:

a) funcția cognitivă, instructiv-educativă și culturală, care-l formează pe om ca „homo cogitans” (omul care gândește):

b) funcția praxiologică, de muncă și aplicare a cunoștințelor în practică, care-l formează pe om ca „homo faber" (omul care muncește și creează):

c) funcția axiologică, de valorificare, de evaluare, care-l formează pe om ca „homo estimans" (omul care apreciază, valorizează).

Educația și învățământul urmăresc în ultimă instanță realizarea unei personalități înzestrată cu calități care să favorizeze integrarea cât mai activă și rapidă în societate. De aici derivă și alte funcții :

– funcția economică, de pregătire a forței de muncă în conformitate cu nevoile sociale;

– funcția de socializare, de pregătire a forței de muncă tinere cu capacități de comunicare interumană, cu competențe de a lucra în echipă etc. ;

– funcția de dezvoltare și exersare în condiții optime a talentelor, cultivarea interesului pentru anumite domenii și de sprijinire a afirmării personalității fiecărui tânăr.

Structura sistemului de învățământ

Sistemul de învățământ cuprinde patru niveluri ale structurii: structura de organizare, structura materială, structura de conducere și structura de relație.

Structura de organizare a sistemului de învățământ sau structura de bază:

învățământul preșcolar – este realizat în grădinițe de copii, vizează asigurarea unei dezvoltări fizice și psihice a copiilor, dezvoltarea principalelor dimensiuni ce fac parte din structura ”aptitudini de școlaritate”;

învățământul elementar/primar – vizează însușirea mijloacelor și a ”instrumentelor” muncii intelectuale: dezvoltarea inteligenței, a curiozității, a potențialului creativ. Durata învățământului primar diferă de la o țară la alta;

învățământul secundar – în majoritatea țărilor este compus din două niveluri: primul asigurând o pregătire unitară, iar cel de-al doilea asigură o pregătire diversificată;

învățământul profesional și tehnic – presupune pregătirea muncitorilor calificați pentru diferite profesii;

învățământul superior – asigură pregătirea specialiștilor cu calificare ridicată pentru principalele domenii ale științei, economiei, sănătății, ș.a.;

învățământul postuniversitar – asigură aprofundarea specializării într-un domeniu particular și obținerea titlurilor științifice;

învățământul particular – existent cu precădere în țările industrializate, vizând mai ales învățământul secundar și învățământul superior.

Vârsta de intrare în școală, durata fiecărei trepte, trecerea dintr-un ciclu inferior spre altul superior diferă de la o țară la alta.

Structura materială a sistemului de învățământ reprezentată de resursele pedagogice:

Informaționale: plan de școlarizare, programe școlare, manuale, biblioteci;

Umane: cadre didactice, personal administrativ, elevi asistenți;

Didactice: mijloace didactice;

Financiare: investite, alocate, dobândite la nivel de buget național, local; prin sponsorizări, contribuții comunitare.

Structura de conducere a sistemului de învățământ vizează raporturile stabilite între tipurile de decizie: managerială (globală – optimă – strategică – inovatoare) ; administrativă, executivă (sectorială – standardizată – punctuală – reproductivă).

Structura de relație a sistemului de învățământ susține și evidențiază capacitatea sistemului de instituționalizare a raporturilor contractuale și consensuale cu diferite organizații sociale și comunități umane. ”

Eficiența sistemului de învățământ

Eficiența unui sistem de învățământ poate fi studiată prin două aspecte:

Eficiență internă;

Eficiență externă.

Eficiența internă vizează modul în care sunt realizate obiectivele pedagogice asumate. Sunt utilizate mai multe criterii de măsurare a eficienței interne:

Rata de școlarizare: este dată de capacitatea sistemului de învățământ de a oferi tuturor copiilor cu vârsta înscrierii la școală, posibilitatea de a frecventa această instituție. Este rezultatul (în procente) raportului dintre numărul total de elevi înscriși în clasa întâi și numărul de copii înregistrați demografic că au vârsta corespunzătoare intrării în școală;

Rata de promovare: este rezultatul raportului dintre numărul de elevi înregistrați inițial într-o clasă și numărul celor care au absolvit-o oficial, exprimat în procente;

Rata repetenției: reprezentat de procentul elevilor declarați repetenți ai unei anumite clase școlare;

Rata abandonurilor școlare: este dată de procentul elevilor care au renunțat la școală;

Coeficientul de eficiență: procentul elevilor care au absolvit ciclul de învățământ în numărul de ani corespunzător, fără a repeta vreun an sau să aibă perioade de înghețare a studiilor.

Alți indicatori de analiză a eficienței interne se referă la calitatea personalului didactic (nivelul cal Este rezultatul (în procente) raportului dintre numărul total de elevi înscriși în clasa întâi și numărul de copii înregistrați demografic că au vârsta corespunzătoare intrării în școală;

Rata de promovare: este rezultatul raportului dintre numărul de elevi înregistrați inițial într-o clasă și numărul celor care au absolvit-o oficial, exprimat în procente;

Rata repetenției: reprezentat de procentul elevilor declarați repetenți ai unei anumite clase școlare;

Rata abandonurilor școlare: este dată de procentul elevilor care au renunțat la școală;

Coeficientul de eficiență: procentul elevilor care au absolvit ciclul de învățământ în numărul de ani corespunzător, fără a repeta vreun an sau să aibă perioade de înghețare a studiilor.

Alți indicatori de analiză a eficienței interne se referă la calitatea personalului didactic (nivelul calificării, vechimea în învățământ, numărul mediu de clase de elevi pe profesor) și la eficiența utilizării diferitelor resurse (intensitatea utilizării spațiului de învățământ, suprafața de spațiu de învățământ/elev, disponibilitatea echipamentelor, numărul total de manuale, biblioteci și materiale auxiliare).

Eficiența externă vizează modul de realizare a obiectivelor economice și sociale asumate. Criterii de măsurare a eficienței externe:

Indicatori cantitativi:

Creșterea cheltuielilor publice cu educația;

Rata medie anuală de creștere a cheltuielilor publice cu educația.

Indicatori calitativi:

Capacitatea sistemului de învățământ de a forma absolvenți cu niveluri și tipuri de calificări necesare în diferitele domenii de activitate profesională. Pentru evitarea unor decalaje, sistemele de învățământ trebuie să urmărească cerințele pieței muncii;

Pregătirea socială a absolvenților;

Maturitatea politică a absolvenților: asumarea de responsabilități și manifestarea solidarității sociale.

Limitele funcționale ale sistemului de învățământ

Capacitatea de cuprindere a sistemului, poate face ca rețeaua de învățământ să aibă o cuprindere limitată, nu neapărat la nivel global, cel puțin în anumite zone geografice (exemplu de factori: explozia demografică, degradarea rețelei existente).

Flexibilitatea sistemului, ce trebuie analizată în raport cu dinamica economiei și a cerințelor acesteia privind pregătirea forței de muncă. Sistemul trebuie să fie destul de flexibil pentru a răspunde promt cerințelor, prin restructurarea în timp util a profilurilor și specializărilor, în care școlile pregătesc forța de muncă.

Gradul de centralizare a sistemului – este reprezentat de măsura în care funcționarea sistemului se bazează pe un control realizat printr-o ierarhie rigidă. Autonomia școlii trebuie să facă posibilă dezvoltarea parteneriatului cu mediul extern și în special cu familiile elevilor, pentru a preveni insuccesul școlar sau abandonul școlar.

Omogenitatea funcțională internă a rețelei școlare este analizată sub aspectul distribuirii resurselor materiale necesare și sub aspectul garantării de către stat a dreptului copiilor de a primi o educație de calitate în toate tipurile de școli: de stat, private, etc.

SISTEMUL DE INVĂȚĂMÂNT DIN ROMÂNIA

Sistemul național de învățământ cuprinde unități și instituții de învățământ de stat și particulare. Sistemul național de învățământ este constituit din ansamblul unităților și instituțiilor de învățământ de diferite tipuri, niveluri și forme de organizare a activității de instruire și educare. Formele de organizare a învățământului sunt: învățământ de zi, seral, cu frecvență redusă, la distanță, comasat și pentru copiii cu nevoi educative speciale nedeplasabili, cu școlarizare la domiciliu.

În România învățământul este gratuit și finanțat de stat, având alocat un buget de 6% din PIB-ul țării. Toți cetățenii români au acces la educație, fără nicio discriminare, iar învățământul obligatoriu este de 11 clase și cuprinde învățământul primar, învățământul secundar inferior și primii 2 ani din învățământul secundar superior. În învățământul preuniversitar, elevii beneficiază de alocația de stat pentru copii.

Structura sistemului național de învățământ cuprinde următoarele niveluri

Educația timpurie (0-6 ani):

Nivelul antepreșcolar – 0-3 ani

Învățământul preșcolar – 3-6 ani: grupa mică, grupa mijlocie și grupa mare

Învățământul primar:

Clasa pregătitoare

Clasele I-IV

Învățământul secundar:

Învățământul secundar inferior (gimnazial) – cuprinde clasele V-VIII

Învățământul secundar superior (liceal) – cuprinde clasele IX-XII/XIII:

Ciclul inferior al liceului cu clasele IX-X

Ciclul superior al liceului cu clasele XI-XII/XIII,

cu filierele: teoretică, vocațională și tehnologică

Învățământul profesional cu o durată de 3 ani

Învățământul postliceal

Învățământul superior:

Ciclul I – licență (3-4 ani)

Ciclul II – masterat (2 ani)

Ciclul III – doctorat (3 ani)

Învățământ postuniversitar

Structura studiilor

Învățământul antepreșcolar se organizează în creșe și după caz, în grădinițe sau centre de zi, iar învățământul preșcolar este organizat în grădinițe cu program normal, prelungit sau săptămânal. Educația timpurie are ca obiectiv completarea educației din familie, contribuind la formarea și dezvoltarea fizică, afectivă, intelectuală pregătind copiii pentru ciclul primar.

În învățământul primar, clasa pregătitoare, sunt înscriși copiii care au vârsta de 6 ani împliniți în momentul începerii anului școlar (pot fi înscriși și cei care împlinesc 6 ani până la terminarea anului calendaristic prin solicitarea scrisă a părinților) – 8 ani pentru copiii din învățământul special – și se organizează și funcționează cu program de dimineață. În cadrul învățământului primar elevii vor dobândi fundamentele culturii generale (scriere, citire, calcule) și formarea deprinderilor de comportare civilizată, de orientare și acțiune în spațiul natural și socio-uman corespunzător.

Învățământul gimnazial presupune însușirea elementelor fundamentale de știință și cultură generală, de educație tehnologică si civică, precum și a fundamentelor de știință și cultură generală, a cel puțin, unei limbi străine de circulație internațională. Se organizează și funcționează cu precădere cu program de dimineață.

Învățământul secundar superior (liceal) are durată de 3-4 ani în funcție de filieră și cuprinde următoarele filiere și profiluri: filieră teoretică, cu profilurile umanist și real; filieră tehnologică, cu profilurile tehnic, servicii, resurse naturale și protecția mediului și filieră vocațională cu profilurile militar, teologic, sportiv, artistic și pedagogic.

Învățământul profesional se poate organiza în școli profesionale care pot fi unități independente sau afiliate liceelor tehnologice, de stat sau particulare și se finalizează cu examen de certificare a calificării profesionale, absolvenții obținând un certificat de calificare profesională.

Învățământul postliceal face parte din învățământul profesional și tehnic, este parțial subvenționat de stat și se organizează pentru calificări profesionale înregistrate în Registrul național al calificărilor. Are o durată de 1-3 ani în funcție de complexitatea calificării și de numărul de credite pentru educație și formare profesională.

Învățământul superior este organizat în universități, academii, institute, școli de studii superioare care au obținut autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea. Misiunea instituțiilor de învățământ superior este de învățământ și cercetare.

”Numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învățământ este de maximum 20 de ore pe săptămână la învățământul primar, 25 de ore pe săptămână la învățământul gimnazial și 30 de ore pe săptămână la învățământul liceal. Aceste ore sunt alocate atât pentru predare și evaluare, cât și pentru învățarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conținuturilor predate.”

Structura anului școlar

Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri însumând 176 de zile lucrătoare.

Sursa: Ministerul Educației Naționale, Hotărârea Guvernului nr. 185/2013, prelucrare proprie.

”În perioada 2 – 10 noiembrie 2013, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar sunt în vacanță.

Săptămâna 7–11 aprilie 2014 din semestrul al doilea este săptămâna dedicată activităților extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului numit „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, având un orar specific.

Tezele din semestrul I al anului școlar 2013-2014 se susțin, de regulă, până la data de 20 decembrie 2013. Tezele din semestrul al II-lea al anului școlar 2013-2014 se susțin, de regulă, până la data de 23 mai 2014.

Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar are 37 de săptămâni din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfășurării examenului național de bacalaureat. Cursurile claselor terminale se încheie în data de 30 mai 2014.

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 36 de săptămâni din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfășurării evaluării naționale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 13 iunie 2014.

Pentru învățământul special – clasele a IX-a – a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumând 181 de zile.”

Structura anului universitar:

Anul universitar începe în prima zi lucrătoare a lunii octombrie și include două semestre. Un semestru are de regulă, 17 săptămâni de cursuri urmate de minimum 3 săptămâni de examene.

Rețeaua școlară

”Rețeaua școlară este formată din totalitatea unităților de învățământ acreditate, respectiv autorizate provizoriu. Rețeaua școlară a unităților de învățământ de stat și particular preuniversitar se organizează de către autoritățile administrației publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor școlare.

În învățământul preuniversitar, formațiunile de studiu cuprind grupe, clase sau ani de studiu, după cum urmează:

educația antepreșcolară: grupa cuprinde în medie 7 copii, dar nu mai puțin de 5 și nu mai mult de 9;

învățământul preșcolar: grupa cuprinde în medie 15 preșcolari, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 20;

învățământul primar: clasa care cuprinde în medie 20 de elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 25;

învățământul gimnazial: clasa care cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 30;

învățământul liceal: clasa care cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 30;

învățământul postliceal: clasa care cuprinde în medie 25 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 30;

învățământul special pentru elevi cu deficiențe ușoare și/sau moderate: grupa care cuprinde în medie 10 elevi, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 12;

învățământul special pentru elevi cu deficiențe grave: grupa care cuprinde în medie 5 elevi, dar nu mai puțin de 4 și nu mai mult de 6.”

Sistemul de notare și evaluarea

În sistemul preuniversitar rezultatele evaluării se exprimă prin calificative în învățământul primar (în clasa pregătitoare nu se acordă calificative sau note) – foarte bine FB, bine B, satisfacator S și insuficient I, iar în învățământul gimnazial și liceal elevilor li se acordă note de la 1 la 10.

Începând din clasa pregătitoare, fiecare elev are un portofoliu educațional ce cuprinde totalitatea diplomelor, certificatelor obținute ca urmare a competențelor dobândite și constituie elementul central al evaluării învățării.

Procesul de evaluare al elevilor înscriși în învățământul preuniversitar este continuu, iar rezultatele evaluărilor sunt înregistrate în portofoliul educațional al fiecărui elev în parte.

După terminarea clasei pregătitoare cadrul didactic realizează un raport de evaluare cu privire la dezvoltarea fizică, emoțională și cognitivă a copiilor.

La finalul clasei a doua, elevii trec printr-o evaluare a competențelor fundamentale – scris-citit și matematică – realizată la nivelul fiecărei unități de învățământ, rezultatele constituind documente în portofoliul educațional.

După parcurgerea ciclului primar, elevii susțin o evaluare la nivel național de certificare a competențelor dobândite în învățământul primar, după modelul testelor internaționale.

La finalul clasei a VI-a, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, organizează și realizează o nouă evaluare a elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare – limba română și limba modernă I – și matematică și științe.

La finalul ciclului gimnazial (clasa a VIII-a), elevii susțin evaluarea națională obligatorie, care constă în următoarele probe:

o probă scrisă la limba și literatura română;

o probă scrisă la limba maternă;

o probă scrisă transdisciplinară la matematică și științe;

o probă scrisă la o limbă de circulație internațională;

o probă practică de utilizare a calculatorului, susținută în timpul anului;

o probă orală transdisciplinară de evaluare a competențelor civice și sociale, susținută în timpul anului.

Rezultatele evaluării se trec în portofoliul educațional. Absolvenții ciclului gimnazial dobândesc diploma de absolvire și foaia matricolă și se pot înscrie la liceu sau la o școală profesională.

Admiterea la liceu se realizează pe baza portofoliului educațional dacă numărul de candidați nu depășește numărul de locuri scoase la concurs, în caz contrar, se iau în calcul în proporție de 70% portofoliul educațional, media de la evaluarea din clasa a VIII-a și în proporție de 30% nota obținută la proba de admitere stabilită de unitatea de învățământ. În cazul mediilor egale, departajarea se realizează pe baza portofoliului educațional.

Absolvenții învățământului liceal susțin examenul de bacalaureat și obțin diplomă de bacalaureat care le dă dreptul de înscriere în învățământul superior. Absolvenții clasei a XII-a/a XIII-a susțin examenul la următoarele probe:

”proba A de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română;

proba B de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale;

proba C de evaluare a competenței lingvistice la două limbi de circulație internațională studiate pe parcursul învățământului liceal. Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelul de competență corespunzător Cadrului European comun de referință pentru limbi. Elevii care promovează, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine au dreptul la recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene, la cerere și conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului;

proba D de evaluare a competențelor digitale. Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelul de competență, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu. Elevii care promovează, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale au dreptul la recunoașterea și la echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene, la cerere și conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului;

proba E scrisă de evaluare a competențelor formate pe durata învățământului liceal, după cum urmează:

probă scrisă la Limba și literatura română – probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările;

probă scrisă la Limba și literatura maternă – probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale;

două probe scrise, diferențiate după cum urmează:

1.pentru profilul real din filiera teoretică:

matematică;

probă transdisciplinară din științe: fizică, chimie, biologie;

2.pentru profilul umanist din filiera teoretică:

limbă de circulație internațională;

probă transdisciplinară din geografie, istorie, științe socioumane;

3.pentru filiera tehnologică:

probă scrisă disciplinară specifică profilului;

probă transdisciplinară specifică domeniului de pregătire;

4.pentru filiera vocațională:

probă practică sau scrisă, după caz, specifică profilului ori specializării;

probă transdisciplinară specifică profilului sau specializării.”

În cadrul învățământului superior, studenții sunt evaluați continuu pe parcursul anului universitar și prin examene. Rezultatele evaluării sunt notate cu note de la 1 la 10, nota 5 însemnând promovarea examenului. Studenții care sunt nemulțumiți de nota obținută și consideră că au fost neîndreptățiți, pot depunde contestație în termen de 48 de ore din momentul afișării notei pe pagina personală.

Promovarea învățământului superior este condiționată de obținerea numărului de credite stabilit de către universitate (cel puțin 300) și se finalizează prin susținerea examenlui de licență și disertație corespunzător ciclului de master. Numărul de credite aferent programului de doctorat se stabilește de către fiecare universitate și se finalizează cu susținerea tezei de doctorat.

SISTEME DE ÎNVĂȚĂMÂNT EUROPENE

SPANIA

Spania se situează în sud-vestul Europei, este membră a Uniunii Europene și are ca formă de

guvernământ monarhia parlamentară. Limba oficială vorbită pe teritoriul Spaniei este spaniola, numită și castiliană.

În Spania, centrele de învățământ pot fi de stat și particulare, cele de stat fiind gratuite. Educația se realizează în Școli de Învățământ Preșcolar, Colegii de Stat pentru învățământ preșcolar și primar, Institute de Învățământ Secundar și Centre de Învățământ cu Regim Special.

Învățământul obligatoriu durează 10 ani, de la 6 la 16 ani, este gratuit și cuprinde învățământul preșcolar, primar și învățământul secundar obligatoriu (clasele a VII-a – a X-a). Elevii încep clasa I de la vârsta de 6 ani.

Structura sistemului de învățământ

Sistemul spaniol de învățământ este împarțit în următoarele niveluri:

Educația infantilă (preșcolară) – 0-6 ani:

este voluntară și gratuită, cuprinzând două cicluri:

de la 0-3 ani;

de la 3-6 ani.

Educația primară – 6-12 ani:

Clasele I-II, de la 6 la 8 ani;

Clasele III-IV, de la 8 la 10 ani;

Clasele V-VI, de la 10 la 12 ani.

Educația secundară obligatorie (ESO) – 12-16 ani:

Clasa a VII-a – 1º de la ESO;

Clasa a VIII-a – 2º de la ESO;

Clasa a IX-a – 3º de la ESO;

Clasa a X-a – 4º de la ESO.

Educația secundară neobligatorie (Bachillerato -bacalaureatul) – 16-18 ani:

Clasa a XI-a – 1º de Bachillerato;

Clasa a XII-a – 2º de Bachillerato.

Formare profesională (2 ani):

Școală profesională de grad mediu (certificat tehnician într-o anumită profesie);

Școală de arte plastice și desen de grad mediu (certificat tehnician în arte plastice și desen);

Școală de tehnician sportiv de grad mediu (certificat tehnician sportiv)

Educație superioară universitară:

Facultate (4ani);

Masterat (1-2 ani);

Doctorat (1-2 ani).

Formare profesională superioară (2ani):

Structura studiilor

În învățământul primar (clasele I-VI) sunt înscriși copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în momentul începerii școlii și funcționează cu program de dimineață, în general, de la 8.30 la 14.30. Elevii vor asimila cunoștințele de bază generale, studiind următoarele discipline: limba castiliană, limbi străine, matematica, educație fizică, educație artistică și cunoștințele mediului social și natural.

În cadrul educației secundare (clasele VII-X), elevii vor dobândi elementele fundamentale de știință și cultură prin studierea următoarelor materii: științele naturii, științe sociale, matematică, limba castiliană, limbi străine, biologie, geografie, istorie, muzică, educație civică, educație fizică, religie.

Bacalaureatul le asigură elevilor posibilitatea de a intra la facultate, obținând după parcurgerea celor doi ani Titlul de Absolvent al Ciclului Superior al Liceului. Cuprinde trei profiluri: Bacalaureatul de Arte, Bacalaureatul de Știință și Tehnologie, Bacalaureatul Umanist și Științe Sociale.

Învățământul profesional cuprinde două niveluri: gradul mediu – accesul e posibil după finalizarea învățământului secundar obligatoriu (la 16 ani) și gradul superior – accesul e posibil după finalizarea studiilor de Bacalaureat (la 18 ani). Fiecare ciclu formativ este destinat formării meseriașilor și  profesioniștilor. Durata fiecărui ciclu variază între unul și jumătate și două cursuri academice.

Structura anului școlar

Anul școlar cuprinde 37 săptămâni de cursuri și 15 săptămâni de vacanță. Spania are 12 sărbători legale.

Începutul anului școlar: 10 septembrie 2013

Cursuri: 10 septembrie 2013 – 20 decembrie 2013

Vacanță de iarnă: 21 decembrie 2013 – 7 ianuarie 2014

Cursuri: 8 ianuarie 2014 – 11 aprilie 2014

Vacanță de Paște: 12 aprilie 2014 – 20 aprilie 2014

Cursuri: 21 aprilie 2014 – 19 iunie 2014

Vacanță de iarnă: 20 iunie 2014

Anul universitar începe la 16 septembrie 2013 și se încheie pe 7 iunie 2014.

Sistemul de notare și evaluarea

La sfârșitul fiecărui trimestru, părinții primesc informații despre evoluția școlară a copiilor lor. În funcție de nivelul școlar, evaluarea se realizează prin intermediul notelor, al unor calificative sau printr-o descriere, în scris, a gradului de acumulare a cunoștințelor și deprinderilor.

În învățământul preșcolar, părinții primesc o caracterizare în scris, în care li se indică progresele copilului și aspectele ce trebuie îmbunătățite.

În învățământul primar, părinții primesc o înștiințare școlară, în care sunt trecute disciplinele studiate și calificativele obținute: insuficient (insuficiente), admis (suficiente), satisfăcător (bien), bine (notable), excepțional (sobresaliente).

În învățământul secundar, părinții primesc lista disciplinelor studiate și pentru fiecare în parte, calificativele obținute însoțite și de notă. Notele sunt de la 1 la 10, astfel:

Excepțional – 9 și 10

Bine – 7 și 8

Satisfăcător – 6

Admis – 5

Insuficient – 1-4

La sfârșitul clasei a VIII-a (2º de la ESO), se realizează o evaluare a elevilor la nivelul tuturor centrelor de învățământ. Aceasta are caracter informativ și de orientare atât pentru unitățile de învățământ cât și pentru familiile elevilor.

După finalizarea clasei a X-a (4º de la ESO), a învățământului secundar obligatoriu, elevii primesc Diploma de Absolvent al Educației Secundare Obligatorii (TGESO). Aceasta le dă dreptul elevilor de a-și continua studiile la Bacalaureat sau în învățământul de formare profesională de grad mediu.

La sfârșitul celor doi ani de Bacalaureat (clasa a XI-a și a XII-a), absolvenții primesc Diplma de Bacalaureat, fără a susține vreun examen, care le permite accesul la universitate sau în învățământul de formare profesională de gradul superior.

Pentru admiterea la facultate, absolvenții vor susține un examen numit Probă de Admitere la Facultate (PAU) care diferă în funcție de comunitatea autonomă în care se susține. Cu rezultatul acestui examen, elevii spanioli se pot înscrie la facultate, în orice comunitate autonomă, fără a mai susține vreun alt examen.

Proba de admitere la universitate constă în două faze: faza generală și faza specifică. Faza generală presupune susținerea a patru examene sau cinci (dacă comunitatea autonomă mai are o limbă oficială) și anume: limba și literatura castiliană, istorie/filosofie, limbă străină (engleză, franceză) și o materie specifică filierei aleasă de absolvent. Media finală este reprezentată de media ponderată între media din examen (40%) și media aritmetică a claselor a XI-a și a XII-a (60%). Media trebuie sa fie egală sau mai mare decât 5. Faza specifică se folosește pentru mărirea notei din faza anterioară. Elevul va susține cel mult patru examene la materii specifice filierei, diferite de cea aleasă în prima faza și se va ține cont de notele mai mari obținute în cele două examene. Fiecare examen poate mări nota cu unul sau două puncte, nota maximă de admitere la facultate fiind 14.

OLANDA

Olanda este situată în nord-vestul Europei, face parte din Uniunea Europeană și are ca formă de guvernământ monarhia constituțională. Limba oficială este limba neerlandeză (olandeză), iar limba frizonă este cooficială în regiunea Frizia.

Învățământul obligatoriu este de 11 ani, de la 5 la 16 ani, dar copiii merg la școala de la împlinirea vârstei de 4 ani.

Structura sistemului de învățământ

Educația timpurie (0-4ani):

Creșă 0-4 ani;

Grădiniță 2-4 ani.

Învățământul primar (4-12 ani):

Grupa mică – clasele 1 și 2;

Grupa mijlocie – clasele 3, 4 și 5;

Grupa mare – clasele 6, 7 și 8.

Învățământul secundar (12-18 ani):

Învățământul profesional (VMBO) – 12-16 ani;

Învățământul superior general (HAVO) – 12-17 ani;

Învățământul preuniversitar (VWO) – 12-18 ani.

Învățământul superior:

Învățământul superior profesional, colegiu (HBO);

Învățământul universitar (WO);

Învățământul profesional.

Structura studiilor

Educația timpurie are ca scop pregătirea copilului pentru școală, obișnuirea acestuia cu ceilalți copii și dezvoltarea limbajului.

În cadrul învățământului primar, elevii își vor dezvolta abilitățile de scriere, învață să numere, să citească având fundamentele de bază până la sfărșitul clasei a VIII-a.

În învățământul secundar, elevii sunt pregătiți pentru admiterea în învățământul superior, secundar profesional sau pentru o calificare. Cei care au absolvit învățământul superior de tip HAVO se pot înscrie doar la universități de științe aplicate (HBO) care oferă doar diplomă de licență și master, iar cei de la VWO pot merge la universități de cercetare (WO) care oferă diplomă de licență, masterat și doctorat.

În învățământul superior există două tipuri de insituții de învățământ superior: universități de cercetare și universități de științe aplicate și presupune trei cicluri: licență (3-4 ani), masterat (1-2 ani) și doctoratul.

Structura anului școlar

Anul școlar în Olanda cuprinde 36 de săptămâni de activitate didactică și 10 săptămâni de vacanță și 5 sărbători legale.

Cursuri: 19 august 2013 – 18 octombrie 2013

Vacanță de toamnă: 19 octombrie 2013 – 27 octombrie 2013

Cursuri: 28 octombrie 2013 – 20 decembrie 2013

Vacanță de iarnă: 21 decembrie 2013 – 5 ianuarie 2014

Cursuri: 6 ianuarie 2014 – 21 februarie 2014

Vacanță de primăvară: 22 februarie 2014 – 2 martie 2014

Cursuri: 3 martie 2014 – 25 aprilie 2014

Vacanță de mai: 26 aprilie 2014 – 5 mai 2014

Cursuri: 6 mai 2014 – 4 iulie 2014

Vacanță de vară: 5 iulie 2014 – 17 august 2014

Sistemul de notare și evaluarea

Sistemul de învățământ olandez se bazează mai mult pe evaluarea formativă, pe parcurs, a cunoștințelor și deprinderilor decât pe evaluarea sumativă. Evaluarea sumativă este realizată la sfârșitul unei perioade de învățare și formează baza pe care se decide dacă elevul trece în anul școlar următor sau primește un certificat de competență. Evaluarea formativă se desfășoară în timpul procesului de învățare și servește în orientarea elevului în direcția dorită. Acest tip de evaluare se realizează prin diverse instrumente de evaluare a cunoștințelor: prezentarea unor recenzii, scrierea unui eseu, rezolvarea unui studiu de caz, ascultarea.

Cu privire la evaluarea formativă, elevii întocmesc un portofoliu, un jurnal personal și un raport de învățare. Portofoliul reprezintă o selecție de documente realizate de elev, care evaluează competențele dobândite de elev și cele aflate în dezvoltare, portofoliul realizând un echilibru între evaluarea sumativă și cea formativă.

În ceea ce privește evaluarea sumativă, urmărirea progreselor elevilor se realizează prin sistemul de urmărire al elevilor. Elevii susțin teste și examene organizate standard la nivel național, organizate de către Institutul central pentru dezvoltarea testelor CITO, teste utilizate încă din clasa I, la mijlocul anului școlar.

Notarea se realizează prin intermediul notelor de la 1 la 10, 6 reprezentând nota de promovare. Notelor le sunt însușite următoarele calificative: 1- 6 insuficient, 6 – suficient, 7 – satisfăcător, 8 – bine, 9 – foarte bine și 10 – excelent.

După finalizarea învățământului secundar se susține o examinare națională, diferențiată pentru fiecare ciclu de învățămant superior (VMBO, HAVO ȘI VWO).

Pentru admiterea în învățământul superior, elevii trimit o solicitare online pe o platformă școlară, iar în urma înscrierii aceștia vor fi ajutați de un consilier pentru realizarea dosarului și trimiterea aplicației la universitate.

ANALIZĂ COMPARATIVĂ A SISTEMELOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Din informațiile prezentate în capitolele anterioare, se observă câteva diferențe între sistemul de învățământ românesc și sistemele de învățământ europene. Astfel, în acest capitol voi realiza o comparație a acestor sisteme, mai exact, o comparație între România, Spania și Olanda, luând în considerare mai multe criterii.

Pentru început pot evidenția faptul că învățământul obligatoriu diferă, astfel: în România și Olanda învățământul obligatoriu cuprinde 11 clase, iar în Spania 10 clase.

Sistemul de învățământ este de asemenea diferit:

Deoarece țările analizate fac parte din Uniunea Europeană, voi prezenta evoluția indicatorilor în materie de învățământ specifici Strategiei Europa 2020.

Cei cinci indicatori ai Strategiei Europa 2020:

Rata de părăsire a școlii și a cursurilor de formare trebuie să fie mai mică de 10%;

Procentul persoanelor cu vârste cuprinse între 30-34 de ani, absolvenți de studii superioare sa fie de cel puțin 40%;

Cel puțin 95% dintre copiii cu vârsta între 4 ani și cea de începere a școlii trebuie să facă parte din sistemele de educație destinate copiilor cu vârstă mică;

Procentul tinerilor în vârstă de 15 ani cu competențe insuficiente de matematică și științe, trebuie să fie mai mic de 15%;

O medie de cel puțin 15 adulți (vârsta între 25-64 ani) ar trebui să participe în sistemul de educație permanentă.

Evoluția din perioada 2000-2009 privind progresele înregistrate în îndeplinirea indicatorilor de referință a celor trei țări analizate:

Participarea în învățământul preșcolar (2000-2008): România a înregistrat o creștere de 15,2% în 2008, față de anul 2000 (67,6%), Spania și Olanda au cel mai ridicat procent în 2008, 99% și respectiv 99,5%;

Persoanele cu nivel scăzut al competențelor (2000-2009): România a înregistrat o scădere de la 41,3% în 2000, la 40,4% în 2009; Spania a înregistrat o creștere de la 16,3% în 2000 la 19,6% în 2009, iar Olanda a avut o creștere de la 9,5% până la 14,3%;

Părăsirea timpurie a școlii (2000-2009): rata de părăsire timpurie a școlii în România a scăzut de la 22,9% la 16,6%, în Spania a crescut de la 29,1% la 31,2%, iar in Olanda s-a redus de la 15,4% la 10,9%;

Absolvenți de învățământ secundar superior (2000-2009): România a înregistrat o creștere de 2,2%, ajungând în 2009 la 78,3%, în Spania s-a redus de la 66% până la 59,9%, iar Olanda a înregistrat o creștere de 4,7%, înregistrând în 2009 un procent de 76,6%;

Rata de absolvire a învățământului superior (2000-2009): în România rata de absolvire a crescut de la 8,9% la 16,8%, în Spania a crescut de la 29,2% la 39,4%, iar în Olanda s-a îregistrat o creștere de la 26,5% la 40,5%;

Participarea adulților la sistemul de educație permanentă (2005-2009): România a înregistrat o ușoară scădere de la 1,6% la 1,5%, Spania a avut tot la fel o ușoară scădere de la 10,5% la 10,4% și Olanda a înregistrat o creștere de la 15,9% la 17%.

Conform raportului Comisiei Europene, evoluția ratei abandonului școlar (%) pentru perioada 2010-2012 a fost următoarea (am extras doar țările supuse analizei și media UE) :

Sursa: Eurostat, prelucrare proprie

Se observă că rata abandonului școlar la nivelul mediei UE a scăzut la 12.8% față de 13.5% în 2011. Cele trei țări analizate și-au redus rata abandonului școlar, însă Spania este printre țările cu cele mai ridicate rate ale abandonului școlar la nivelul Uniunii Europene. Olanda este una dintre cele 12 țări membre UE care a înregistrat o rată a abandonului școlar de 8.8% în 2012, sub limita impusă de strategia Europa 2020. România nu a înregistrat o scădere mare din 2010 până acum, având o rată a abandonului de 17.4% în 2012.

Tot pentru perioada 2010-2012 absolvirea ciclului de învățământ superior în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 30-34 ani, a înregistrat următoarea evoluție (procente):

Sursa: Eurostat, prelucrare proprie

Media UE privind absolvenții ciclului superior a crescut până la 35.8% în 2012, România înregistrând un procent de doar 21.8%. Spania și Olanda însă, au depășit limita impusă de strategia Europa 2020 (40%), înregistrând procente de 40.1%, respectiv 42.3% în 2012.

Ca urmare a unui studiu realizat de EURYDICE (octombrie 2011) cu privire la unul dintre obiectivele strategiei Europa 2020 și anume ” proporția elevilor de 15 de ani cu abilități insuficiente la citire, matematică și științe ar trebui să fie mai mică de 15%”, am decis să evidențiez acest lucru pentru țările prezentate mai sus.

Pentru a observa realizările de la disciplinele de științe s-a utilizat ancheta internațională PISA (Programul pentru evalurea internațională a elevilor). Rapoartele PISA utilizează scale cu punctaj mediu de 500 și o deviație de 100.

Punctajul mediu la științe pentru elevii de 15 ani în 2009:

Sursa: Bazele de date OCDE, PISA 2009; prelucrare proprie

Media UE-27 în 2009 a fost de 501, Finlanda fiind țara cu cel mai bun scor (554) depășind media UE-27. Dintre țările analizate în lucrare Olanda a obținut un punctaj de 522, Spania 488 și România 428.

Studiile arată că factorii de care depind performanțele elevilor sunt mediul familial și caracteristicile individuale ale elevilor, impactul școlilor și a sistemelor educaționale, profesorii. Pentru creșterea interesului și motivării elevilor să învețe științe s-au concretizat anumite obiective și strategii, care diferă de la țară la țară. Cele mai frecvente obiective sunt: promovarea unei imagini pozitive asupra științelor, îmbunătățirea modului de predare și învățare a științelor în școli, creșterea interesului elevilor pentru științe, asigurarea unui echilibru mai bun între fete și băieți în domeniul științelor și tehnologiei și oferirea angajatorilor persoane care dețin competențele de care au nevoie pentru menținerea competitivității.

Modul de predare a științelor în școli influențează foarte mult atitudinea elevilor față de științe, motivația acestora și performanțele școlare. Se pune problema predării științelor în mod integrat sau separat pe discipline: în România predarea ca o singură știință generală se face până în clasa a IV-a, urmând ca până în clasa a VIII-a să fie predate separat pe discipline, în Spania se studiază ca disciplină integrată până în clasa a IX-a, iar în Olanda modul de studiu al științelor ține de autonomia școlii.

CONCLUZII

Comparativ cu sistemele de învățământ europene România prezintă atât asemănări cât și deosebiri față de Olanda și Spania.

În privința învățământului obligatoriu, în toate țările este gratuit, durata fiind diferită: în România și Olanda durează 11 ani, iar în Spania 10 ani. În Olanda copiii sunt incluși în învățământul primar de la vârsta de 4-5 ani față de 6-7 ani în România și Spania.

În Spania, după finalizarea clasei a XII-a elevii primesc diploma de Bacalaureat fără a susține examen ca în România.

Elevii olandezi trebuie să se orienteze ce facultate doresc să urmeze, de la vârsta de 12 ani când trec în învățământul secundar. Cei care optează pentru învățământul secundar de tip HAVO pot urma doar facultățile de știinte aplicate (HBO), care oferă doar diplome de licență și de master, iar cei care termină învățământul secundar VWO se pot înscrie la universități de cercetare (WO) care oferă pe lângă licență și master și diplomă de doctorat.

Nota de trecere la evaluări pentru Spania și România este 5, însă în Olanda elevii trebuie să obțină nota 6.

BIBLIOGRAFIE

MIHAI DIACONU. Sociologia educației

DAN POTOLEA; IOAN NEACȘU ș.a. Pregătirea psihopedagogică. București: Polirom, 2008

BONTAȘ,I. Pedagogie. Editura ALL, București, 1994

LEGEA NR. 1 DIN 5 IANUARIE 2011, actualizată la 10.01.2014

Hotărârea Guvernului nr. 185/2013

IOAN ADRIAN BUCIU. Despre sistemul educativ spaniol, 2012

Educația în domeniul științelor în Europa: Politici naționale, practici și cercetare, Eurydice, 2011

VIOREL PARASCHIV; NICOLETA CHIRIAC. Sistemul educațional din Olanda, Romanian Journal of Education, 2010

http://ec.europa.eu/romania/news/11042013_educatie_strategia_europa_2020_ro.html

http://www.educa.jcyl.es/es/informacion/calendario-escolar-2013-2014

http://www.fv.ulpgc.es/wp-content/uploads/2012/02/1314-calendario-academico.pdf

http://educatie-en-school.infonu.nl/diversen/79038-vakantiedata-schooljaren-2012-2013-en-2013-2014.html

BIBLIOGRAFIE

MIHAI DIACONU. Sociologia educației

DAN POTOLEA; IOAN NEACȘU ș.a. Pregătirea psihopedagogică. București: Polirom, 2008

BONTAȘ,I. Pedagogie. Editura ALL, București, 1994

LEGEA NR. 1 DIN 5 IANUARIE 2011, actualizată la 10.01.2014

Hotărârea Guvernului nr. 185/2013

IOAN ADRIAN BUCIU. Despre sistemul educativ spaniol, 2012

Educația în domeniul științelor în Europa: Politici naționale, practici și cercetare, Eurydice, 2011

VIOREL PARASCHIV; NICOLETA CHIRIAC. Sistemul educațional din Olanda, Romanian Journal of Education, 2010

http://ec.europa.eu/romania/news/11042013_educatie_strategia_europa_2020_ro.html

http://www.educa.jcyl.es/es/informacion/calendario-escolar-2013-2014

http://www.fv.ulpgc.es/wp-content/uploads/2012/02/1314-calendario-academico.pdf

http://educatie-en-school.infonu.nl/diversen/79038-vakantiedata-schooljaren-2012-2013-en-2013-2014.html