.sistemul DE Invatamant Preuniversitar
Sistemul de invatamant preuniversitar
1.1 Institutiile publice – administrarea publica
1.2 Clasificarea institutiilor publice
1.3 Organizarea sistemului de invatamant
1.3.1. Invatamant preuniversitar
1.3.2 Reglementari legislative : Administrarea si finantare invatamantului preuniversitar
1.4. Caracterizarea Colegiului Tehnic Aiud
1.4.1 Scurt istoric al Colegiului Tehnic Aiud
1.4.2 Baza tehnico-materială a Colegiului Tehnic Aiud
1.5. Încadrarea Colegiului Tehnic Aiud în structura instituțiilor publice
II. Finantarea invatamantului preuniversitar
2.1 Aspecte generale privind finantarea institutiilor publice
2.2 Finantarea institutiilor de invatamant
2.3 Particularitati ale finantarii institutiilor de invatamant preuniversitar
2.3.1. Sursele de finantare extrabugetare
2.3.2 Politici de finantare
2.4 Finantarea de baza
Studiu de caz
Finanțarea activitatii la colegiu
Propuneri și concluzii
Bibliografia
CAPITOLUL .I.
SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR
1.1. Instituțiile publice – concept, locul și rolul acestora în constituirea și utilizarea fondurilor publice
Instituțiile publice sunt organizații al căror obiect de activitate constă în organizarea, conducerea și desfășurarea unor activități menite să asigure funcționarea corespunzătoare a puterii legislative, executive și judecătorești.
După ce Legea bugetului a stabilit volumul și structura resurselor publice care trebuiesc mobilizate, o componentă majoră a procesului formării lor este aceea a mijloacelor și metodelor care să asigure colectarea, dar mai ales gestionarea eficientă a acestora.
În acest context, un rol important îl au instituțiile publice prin intermediul cărora se derulează atât procesul de constituire, cât și cel de utilizare a principalelor resurse publice ale statului.
În procesul de constituire a resurselor publice, instituțiile publice de primă importanță, ca autorități speciale ale statului, o reprezintă Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, și organele lor teritoriale.
Dacă în procesul de constituire a resurselor publice sunt două instituții publice care joacă un rol major în acest proces, respectiv Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și organele lor teritoriale, procesul de utilizare a fondurilor publice se derulează deopotrivă prin intermediul tuturor instituțiilor publice centrale și locale, ceea ce face ca rolul și importanța lor, și în primul rând răspunderea acestora, în ceea ce privește utilizarea lor eficientă mare. În exercitarea atribuțiilor privind gestionarea fondurilor publice, menținerea unui echilibru permanent între intrările și ieșirile de resurse reprezintă cheia de boltă a atributului instituțiilor publice abilitate ale statului, Ministerul Finanțelor Publice, în primul rând, în constituirea și administrarea fondurilor publice.
Odată realizat acest “transfer de putere de cumpărare” de la persoanele fizice și juridice către autoritățile statului, prin intermediul prelevărilor obligatorii din impozite, taxe etc., a doua componenta de bază, și tot atât de importantă a funcției statului, este dirijarea, alocarea acestor uriașe resurse financiare spre diverși beneficiari – instituții publice, întreprinderi, populație (direct si indirect) .
De modul în care, în fiecare etapă a dezvoltării sale, statul reușește să ierarhizeze prioritățile, să trieze nevoile sociale și economice, depinde dezvoltarea, pe mai departe, a economiei, și pe această bază a unei protecții sociale eficiente.
Resursele financiare centralizate la dispoziția statului, prin componentele bugetului general consolidat, au ca principală destinație finanțarea “sectorului public”, care ar putea fi definit astfel: “În acest sens, se poate admite că sectorul public sau statul (în calitate de agent economic) cuprinde ansamblul de activități, instituții și organisme caracterizate prin procese de decizie colectivă sau politică, în cadrul cărora procedurile de alegere se realizează prin mecanismul votului”.
Principalul “consumator” al acestor fonduri publice este, deci, sectorul public prin instituțiile sale.
Instituțiile publice – categorie în care se include Parlamentul, Președinția României, Guvernul, ministerele, autoritatea judecătorească și celelalte organe de specialitate ale administrație publice centrale și locale, își asigură resursele bănești, necesare finanțării cheltuielilor, privind întreținerea și funcționarea lor, în cea mai mare parte, pe seama bugetului de stat și bugetelor locale. În acest context, acestea au obligația ca toate operațiunile de plăți și încasări să le efectueze numai prin Trezoreria Statului, a cărei activitate se desfășoară sub garanția statului.
Instituțiile publice reprezintă deci unitățile publice prin intermediul cărora statul își exercită și îndeplinește funcțiile și serviciile sale în domeniul economic, social-cultural, de apărare, ordine publică, administrativ etc. Ele pot fi de importanță centrală, ca de exemplu: Parlamentul, Președinția României, Guvernul, ministerele și alte instituții ale administrației centrale autonome și locale. Instituțiile publice locale cuprind autoritățile unităților administrativ-teritoriale, consiliile județene, municipale, orășenești și comunale, instituțiile publice și serviciile publice cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora.
În acest context, instituțiile publice au caracteristici prin care se deosebesc de persoanele juridice patrimoniale, și mai ales de agenții economici astfel:
a) Sunt organisme prin intermediul cărora statul își exercită rolul, atribuțiile și funcțiile sale în domeniul administrativ, social-cultural, apărare, ordine publică, siguranța națională, justiție, asistență socială și economică;
b) Sunt organisme care în general nu desfășoară activități productive, prin care să realizeze bunuri materiale, ele produc utilități sociale, administrative, justiție, ordine publică, apărare. Numai întâmplător, subunități ale acestora pot realiza și produce utilități și servicii de natură economică, situație în care însă acestea se supun regulilor și principiilor după care funcționează finanțele private privind finanțarea, și a corelației bugetului de stat a agenților economici.
c) În funcție de modul lor de finanțare – integral din resurse bugetare sau parțial, integral din mijloace bugetare sau fonduri speciale – veniturile proprii ale acestora se varsă integral la bugetul din care sunt finanțate sau se reportează pentru anul următor.
d) În general nu au indicatori de rentabilitate și eficiență economică, dar li se pot calcula indicatori de eficiență socială, educațională, de cultură etc. Întrucât, însă contravaloarea mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar se trece pe cheltuieli la procurarea acestora, indicatorii de eficiență care se calculează sunt deformați în mare măsură.
e) Instituțiile publice nu calculează și înregistrează uzura obiectelor de inventar sau amortizarea mijloacelor fixe în mod treptat, ci o singură dată, la procurarea lor.
f) Își finanțează activitatea pe baza bugetelor de venituri și cheltuieli sau numai pe baza bugetelor de cheltuieli.
Instituțiile publice au unele particularități ce influențează și modul diferit de organizare și conducere față de agenții economici, nu desfășoară activități cu caracter productiv, nu-și acoperă cheltuielile din veniturile proprii cu excepția celor finanțate. Fondurile necesare îndeplinirii sarcinilor sunt asigurate din bugetele locale sau bugetul statului. Instituțiile nu sunt dotate cu mijloace circulante deoarece nu desfășoară activități de exploatare. Ele dispun de o serie de materiale consumabile care sunt necesare întreținerii și funcționării.
1.2.Clasificarea instituțiilor publice
I. După importanța activității și subordonarea acestora, instituțiile publice sunt grupate in:
1) instituții ale administrației publice centrale;
2) instituții ale administratiei publice locale.
1) Instituțiile administrației publice centrale cuprind: Președinția României, Parlamentul, Guvernul, ministerele și celelalte autorități centrale de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiile teritoriale din subordonarea lor.
2) Instituțiile administrației publice locale cuprind: instituțiile administrației publice locale, formate din unitățile administrativ teritoriale, și cuprind comunele, orașele și județele, precum și unitățile publice subordonate acestora.
Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune și în orașe sunt consiliile locale alese și primarii aleși în condițiile legii.
Serviciile publice descentralizate ale ministerelor la nivel județean cuprind, ca de exemplu:
Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice;
Inspectoratele Școlare Județene și al municipiului București;
Direcțiile Județene de Muncă și Solidaritate Socială;
Direcțiile Județene Sanitare;
Consiliul Județean de Cultură etc.
Conducătorii instituțiilor publice, centrale și locale, în funcție de drepturile conferite de lege în legatură cu aprobarea, repartizarea și utilizarea fondurilor bugetare, poarta denumirea de ordonatori de credite. Vincent Raude si Jean Claude Pagat, în cartea lor il citeaza pe G. Devaux, care dă ordonatorului de credite definitia: “Este ordonator public al încasărilor și cheltuielilor orice persoană care are calitatea în numele statului, a unei colectivități sau instituții publice de a contracta, constata, lichida o creanță sau de a ordona fie încasarea unei creanțe, fie plata unei datorii”. Observăm din definiția dată de G. Devaux că ordonatorii de credite nu sunt atașați noțiunii de încasări și cheltuieli, ci celei de “creanțe” și “datorii”.
Materialele de specialitate și reglementările românești definesc ordonatorul de credite ca fiind: “conducător al unei instituții bugetare, centrală sau locală, care are dreptul să dispună de creditele bugetare aprobate prin planul de venituri și cheltuieli al instituției”. Aceleași drepturi și obligatii, reieșite din definiția dată de Dicționarul Explicativ, rezultă și din materialele de specialitate și reglementările românești în materie, care precizează că “ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale sunt conducătorii autorităților publice, miniștrii și conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale”. În cazul autorităților administrației publice locale, ordonatorii de credite principali sunt primarii consiliilor locale, primarul general al municipiului București și președinții consiliilor județene.
II. În conformitate cu reglementările romănești, instituțiile publice se împart în:
instituții ierarhic superioare, ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali de credite;
instituții subordonate, ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari și terțiari de credite.
Ordonatorii principali de credite primesc resursele de finanțare direct de la buget, pentru nevoile lor proprii, precum și pentru cele ale instituțiilor subordonate, pe care apoi le repartizează acestora.
Sunt și situații când unele instituții publice, ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari de credite, se găsesc în raport de subordonare față de ordonatorii principali de credite și ierarhic superior față de ordonatorii terțiari de credite. Acești ordonatori nu au relație directă cu bugetul de stat, dar din creditele primite de la ordonatorii principali repartizează mijloace bugetare și ordonatorilor terțiari de credite aflați în subordinea lor.
Aceiași autori, Vincent Raude și Jean Claude Pagat, observă că ordonatorii sunt subdivizați, cum este și cazul contabililor, în “principali, secundari, mandatari și supleanți și agenți de execuție”, dar numai ordonatorii principali și secundari au calitatea juridică de ordonatori.
O altă clasificare, duau calitatea de ordonatori secundari și terțiari de credite.
Ordonatorii principali de credite primesc resursele de finanțare direct de la buget, pentru nevoile lor proprii, precum și pentru cele ale instituțiilor subordonate, pe care apoi le repartizează acestora.
Sunt și situații când unele instituții publice, ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari de credite, se găsesc în raport de subordonare față de ordonatorii principali de credite și ierarhic superior față de ordonatorii terțiari de credite. Acești ordonatori nu au relație directă cu bugetul de stat, dar din creditele primite de la ordonatorii principali repartizează mijloace bugetare și ordonatorilor terțiari de credite aflați în subordinea lor.
Aceiași autori, Vincent Raude și Jean Claude Pagat, observă că ordonatorii sunt subdivizați, cum este și cazul contabililor, în “principali, secundari, mandatari și supleanți și agenți de execuție”, dar numai ordonatorii principali și secundari au calitatea juridică de ordonatori.
O altă clasificare, după aceiași autori, este cea de “ordonatori aleși” și “ordonatori numiți”, cei aleși având o responsabilitate politică.
Comparativ cu modul în care legislația romanească a reglementat statutul ordonatorilor de credite, mai ales în ceea ce privește responsabilitațile și drepturile acestora, în literatura franceză de specialitate constatăm atribuții și drepturi sporite pentru ordonatorii din Franța, în materie de încasare a creanțelor bugetare. Printre atribuțiile acestora în problema încasărilor menționăm: “dispun execuția încasărilor, constată drepturile organismelor, lichidează încasările, emit ordine de încasări destinate să asigure încasarea, notifică aceste ordine contabililor însărcinați cu încasarea”. Față de care responsabilități, pe linia încasării veniturilor a ordonatorilor publici francezi, în țara noastră aceștia au stabilite sarcini și responsabilități pe această linie, mai puțin precise, reglementările în domeniu subliniind, mai ales, drepturile și obligațiile acestora în ceea ce privește angajarea și efectuarea de cheltuieli. Astfel, atribuțiile sunt următoarele: “utilizarea creditelor bugetare; realizarea veniturilor; folosirea cu eficiență și eficacitate a sumelor primite de la buget (stat, asigurări sociale de stat, fonduri speciale, locale); integritatea bunurilor încredințate unității pe care o conduce; organizarea și ținerea la zi a contabilității”. Cu toate că legea prevede pentru ordonatorul de credite principal și obligații cu privire la realizarea veniturilor, în practica aceasta sarcina este preluată de organele fiscale.
Instituțiile publice centrale și locale sunt finanțate de la buget sau din fondurile speciale ori din mijloacele extrabugetare, pe baza bugetelor de venituri și cheltuieli întocmite și aprobate în fiecare an potrivit normelor legale în vigoare. În cazul bugetelor locale, fondurile speciale și extrabugetare cuprind, pe de o parte, veniturile, iar, pe de alta parte, creditele bugetare aprobate pe an, trimestre, cu defalcare pe subdiviziunile clasificației bugetare, în limita cărora ordonatorii de credite pot efectua plăți. În situația instituțiilor publice centrale, bugetele lor cuprind numai prevederile de la partea de cheltuieli, respectiv creditele bugetare.
III. Din punct de vedere al statului juridic instituțiile publice se pot clasifica în:
1) instituții publice cu personalitate juridică;
2) instituții publice fără personalitate juridică.
1) Instituțiile publice cu personalitate juridică sunt acelea ai căror conducători au calitatea de ordonatori de credite, calitate în care au drept de decizie în angajarea și efectuarea de cheltuieli.
2) Instituțiile publice fără personalitate juridică sunt acelea ai căror conducători nu au calitatea de ordonatori de credite, calitate în care aceștia pot efectua cheltuieli numai în limita sumelor efectiv virate de ordonatorul sau de credite în subconturi deschise pe numele lor, și care reprezintă de obicei plăți de salarii și alte cheltuieli asimilate acestora, precum și un volum restrâns de alte cheltuieli, cum sunt cele legate de intreținerea și funcționarea instituției în cauză.
Organizarea sistemului de învățământ
Organizarea sistemului de învățământ definește principalele structuri funcționale necesare pentru valorificarea resurselor pedagogice (umane, materiale, informationale, financiare) existente la nivelul instituțiilor specializate în realizarea educației și a instruirii conform unor finalități macrostructurale (ideal pedagogic – scopuri pedagogice – obiective pedagogice generale), elaborate la nivel de politică educațională.
Principiile de organizare a sistemului de învățământ reflectă dimensiunea teleologică și axiologică a finalităților educației. Din această perspectivă este relevantă: deschiderea – adaptabilitatea – autonomia funcțională – conducerea managerială a sistemelor moderne și postmoderene de învățământ.
Structura de adaptare internă a sistemelor de învățământ marchează tipul de funcționalitate socială promovat prin modul de organizare a nivelurilor de instruire și a raporturilor pedagogice dintre acestea.
Sistemele (post) moderne de învățământ confirmă o structură de adaptare internă organizată pe trei niveluri, primar – secundar – superior, în ulteriorul cărora sunt propuse diferite trepte și cicluri de instruire, cu deschidere spre educația permanentă.
Reformele școlare din ultimele decenii au legiferat prelungirea învățământului general obligatoriu până la vârsta de 16 ani. Acest obiectiv pedagogic și social, care presupune corelarea funcțională între cultura generală, de bază și formarea de bază a personalității, este realizat/realizabil, de regulă, în cadrul primei trepte (sau a treptei inferioare) a învățământului secundar.
1.3.1 Învățământul preuniversitar
Sistemul de învățământ preuniversitar este structurat pe 4 niveluri:
a)Preșcolar, cuprinzând: grupa mică, grupa mijlocie, grupa mare, pregătitoare pentru școală;
b)Primar, cuprinzând: clasele I-IV;
c)Secundar, care cuprinde:
-învățământul secundar inferior, organizat în două cicluri care se succed: gimnaziu, clasele V-VIII și ciclul inferior al liceului sau școala de arte și meserii, clasele IX-X;
-învățământul secundar superior: ciclul superior al liceului, clasele XI – XII/XIII, precedat, după caz, de anul de completare;
d)Postliceal.
Domeniul învățământului preuniversitar este supervizat de către Direcția Generală Învățământ Preuniversitar.
Reglementări legislative
ADMINISTRAREA ȘI FINANȚAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI
PREUNIVERSITAR
Art. 108. Instituțiile și unitățile de învățământ preuniversitar sunt instituții publice sau instituții private de interes public.
Art. 109. (1) Unitățile de învățământ de stat cu un număr minim de 200 elevi și/sau preșcolari sau cu un minim de 100, echivalent a 5 grupe de copii, preșcolari în program prelungit sau săptamânal sunt instituții publice cu personalitate juridică. (2) Unitățile de învățământ cu un număr mai mic de elevi/preșcolari decât cel prevăzut la alin.(1), se organizează/reorganizează în cadrul unor unități de învățământ cu personalitate juridică aflate în subordinea aceluiași ordonator principal de credite, ca structuri ale acestora.
(3) Condițiile menționate la alin. (2) nu se aplică, în situația în care numărul total al elevilor și preșcolarilor din întreaga unitate administrativ-teritoriala nu atinge minimumul prevăzut la alin.(1). În acest caz, se va acorda personalitate juridică, uneia dintre unitățile de învățământ preuniversitar care funcționează din unitatea administrativ-teritorială.
Art. 110. (1) Ministerul Educației are drept de inițiativă în domeniul politicii financiare și al resurselor umane din sfera educației și colaborează cu alte ministere implicate în dezvoltarea învățământului. (2) Finanțarea învățământului preuniversitar se face pe baza normelor metodologice elaborate de Ministerul Educației cu consultarea partenerilor de dialog social și aprobate prin hotărâre de Guvern.
Art. 111. Sursele de finanțare ale unităților de învățământ sunt bugetul de stat, bugetele locale și veniturile constituite la nivelul unității de învățământ din activități proprii, din contribuții ale unor membrii ai comunității și ale agenților economici sub forma de subvenții, donații, sponsorizări, precum și din accesarea unor programe cu finanțare externă sau de la nivel național.
Art. 112. În învățământul obligatoriu, fondul stabilit pentru finanțarea de bază ce revine pe elev se alocă și unităților de învățământ particular și confesional.
Art. 113. (1) Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază, finanțarea complementară și finanțarea compensatorie. (2) Finanțarea de baza asigură fonduri al căror volum este determinat de numărul de elevi/preșcolari și de costul pe elev/preșcolar necesar desfășurării în condiții normale a procesului de învățământ pentru fiecare nivel, filieră și profil conform standardelor naționale.
(3) Finanțarea complementară asigură fondurile pentru acoperirea cheltuielilor generate de nevoia de susținere a internatelor și cantinelor școlare, de reabilitarea, modernizarea și
dezvoltarea spațiilor de învățământ și social-culturale și pentru acordarea unor facilități bănești și materiale de care beneficiază o parte din elevi și cadre didactice.
(8) Finanțarea complementară cuprinde următoarele categorii de cheltuieli:
– cheltuieli de capital;
– cheltuieli cu finanțarea/cofinanțarea unor programe naționale de reabilitare a infrastructurii școlare;
– cheltuielile cu bursele elevilor;
– cheltuielile cu subvenționarea activității cantinelor și internatelor școlare;
– cheltuielile pentru finanțarea unor programe naționale de sprijin al elevilor;
– cheltuieli pentru asigurarea facilităților legale acordate elevilor pentru transportul auto;
– cheltuieli pentru concursuri școlare și activități educative, cultural-artistice, sportive, turistice până la faza județeană; (9) Finanțarea complementară se face de la bugetele locale, în raport cu necesitățile unității de învățământ preuniversitar de stat, la propunerea acesteia, și se prevede, cu prioritate, după caz, în bugetul propriu al comunei, orașului, municipiului, sectoarelor municipiului București, al municipiului București și, respectiv, al județului. Nivelul acesteia se stabilește pe baza unor programe de finanțare fundamentate de unitățile de învățământ, în funcție de amploarea nevoilor acestora.
(10) Finanțarea compensatorie asigură, în baza principiului subsidiarității, fonduri în vederea unei finanțări echitabile a unităților/instituțiilor de învățământ preuniversitar, cât și pentru susținerea unor activități didactice și educative suplimentare celor cerute de desfășurarea generală a procesului de învățământ și a căror necesitate este generată de asigurarea unor drepturi constituționale pentru elevii/preșcolarii aparținând minorităților naționale, de școlarizarea elevilor/preșcolarilor cu nevoi speciale de școlarizare și de învățare precum și de stimularea pentru performanța elevilor cu calități deosebite.
(11) Finanțarea compensatorie se asigură de la bugetul de stat și de la bugetele locale și cuprinde cheltuielile suplimentare generate de:
– școlarizarea elevilor/preșcolarilor aparținând minorităților naționale;
– necesitatea atragerii și menținerii în învățământ a copiilor și tinerilor de vârsta școlară care manifestă tendințe de abandon școlar;
– pregătirea unor elevi cu probleme școlare deosebite;
– stimularea elevilor cu capacități creative și de învățare deosebite;
– școlarizarea elevilor cu dizabilități de învățare;
– finanțarea unor programe de învățământ alternative sau experimentale.
(12) Alocarea fondurilor pentru finanțarea compensatorie se face pe baza unei formule de
finanțare care ia în considerare:
– numărul de elevi/preșcolari cuprinși în programul cu finanțare compensatorie;
– costul standard pe elev/preșcolar;
– indicatorul de diferențiere a costului standard în funcție de nivelul/filiera – profilul de
învățământ în care sunt școlarizați elevii cuprinși în program;
– coeficientul de corecție a costului standard corespunzător programului aprobat să beneficieze de finanțarea compensatorie. Nivelul coeficienților de corecție a costului standard pentru programele care beneficiază de finanțare compensatorie se aprobă de Ministerul Educației cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative din învățământ, a partenerilor sociali și a structurilor asociative ale autorităților publice locale.
Art. 114. Fondurile pentru finanțarea complementară și compensatorie se alocă unităților de învățământ și pot fi folosite de acestea numai în condițiile unor programe de finanțare aprobate și de numărul de elevi/preșcolari sau personal didactic beneficiar, după caz.
Art. 115. (1) Finanțarea de bază, complementară și compensatorie a unităților de învățământ se asigură pe bază de contract, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și 25 ordonatorul principal de credite. Contractul se încheie în maximum 30 de zile de la data aprobării bugetului local. Conținutul, în formă tipizată a contractului de finanțare, va fi stabilit de Ministerul Educației și Ministerul Finanțelor, prin ordin comun.
(2) Nerespectarea cu rea-credință a încheierii contractului în termenul prevăzut, precum și
neîndeplinirea clauzelor contractuale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 – 5.000 lei.
(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de către persoane împuternicite în acest scop de Curtea de Conturi, Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor Publice.
(4) Contravențiilor prevăzute la alin. (2) li se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art. 28 și 29.
(5) Sumele reprezentând finanțarea de bază, complementară și compensatorie se acordă unității de învățământ ca sumă globală și se înscriu în bugetul de venituri și cheltuieli al acesteia.
Art. 116. (1) Bugetul de venituri și cheltuieli se întocmește anual, de către fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat, conform normelor metodologice de finanțare a învățământului preuniversitar, se aprobă și se execută potrivit prevederilor legale în vigoare. (2) Directorul unității de învățământ preuniversitar de stat este ordonator terțiar de credite.
Art. 117. Unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot obține venituri proprii. Acestea nu diminuează finanțarea de bază, finanțarea complementară și finanțarea compensatorie. Unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot organiza activități finanțate integral din venituri proprii, aprobate prin hotărâre a consiliului de administrație.
Art. 118. Excedentele anuale rezultate din execuția bugetului de venituri și cheltuieli ale activităților finanțate integral din venituri proprii se reportează în anul următor și se folosesc cu aceeași destinație sau, cu aprobarea consiliului de administrație, se utilizează pentru finanțarea altor cheltuieli ale unităților de învățământ.
Art. 119. (1) Învățământului i se acorda, prin legi anuale ale bugetului, sume de la bugetul de stat prin bugetele consiliilor locale, consiliilor județene, Ministerul Educației și ministerul transporturilor, construcțiilor și turismului, după cum urmează:
a) Prin bugetele locale se acorda învățământului preuniversitar de stat și cabinetelor de
asistență educațională și consiliere psihopedagogică – subvenții care să asigure:
– finanțarea de bază – acoperirea cheltuielilor de personal, cheltuielilor pentru examinarea medicală obligatorie la angajare și periodică a salariatilor din învățământul preuniversitar, cheltuielilor pentru decontarea navetei personalului din învățământ, a manualelor școlare pentru învățământul obligatoriu și o parte din cheltuielile materiale curente ale școlilor și grădinițelor, într-o proporție stabilită anual de Ministerul Educației și Ministerul Finanțelor în funcție de potențialul economic al localității determinat prin indicatorul „impozit pe venit încasat pe locuitor”.
– finanțarea complementară – fonduri pentru realizarea obiectivelor de investiții aprobate prin programe naționale, a programelor naționale de sprijin social al elevilor, pentru subvenționarea internatelor și a cantinelor școlare și, în proporție de 75%, pentru cheltuielile cu bursele elevilor;
– finanțarea compensatorie – fonduri pentru acoperirea, într-o proporție propusă anual de
Ministerul Educației și Ministerul Finanțelor, a cheltuielilor suplimentare necesare, celor aferente finanțării de bază pentru desfășurarea programelor de învățământ aprobate pentru elevii aparținând minorităților naționale, pentru elevii cu nevoi speciale de școlarizare și de învățare și pentru promovarea performanțelor elevilor cu calități deosebite.
b) Din bugetul Ministerului Educației prin direcțiile județene/municipiului București de
învățământ preuniversitar se asigură următoarele cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special:
– componenta locală aferentă proiectelor aflate în derulare, cofinanțate de Guvernul României și de organismele financiare internaționale, precum și rambursarile de credite externe aferente proiectelor respective:
– bursele pentru elevii străini și etnicii români din afara granițelor țării;
– organizarea și desfășurarea evaluărilor și examenelor naționale;
– perfecționarea pregătirii profesionale, a personalului din învățământ, precum și organizarea evaluărilor naționale a cadrelor didactice;
– finanțarea, pe bază de hotărâri ale Guvernului, a unor cheltuieli de capital pentru programe investiționale anuale sau multianuale ;
– finanțarea unor bunuri și servicii;
– finanțarea unor programe naționale de protecție socială, stabilite prin reglementări specifice;
– finanțarea concursurilor pe obiecte de învățământ și pe meserii, tehnico-aplicative, științifice, de creație, a concursurilor și festivalurilor cultural-artistice, a campionatelor și a concursurilor sportive școlare organizate cu participare națională și internațională, precum și a olimpiadelor internaționale pe obiecte de învățământ;
– finanțarea cheltuielilor aferente direcțiilor județene pentru învățământul preuniversitar, Palatului Național al Copiilor, cluburile sportive școlare, centrele naționale de excelență, se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației.
c) Prin ministerul transporturilor se alocă subvenții pentru cheltuielile aferente facilităților acordate elevilor pentru transportul naval, feroviar și cu metroul.
d) Prin bugetul consiliului județean/Consiliul General al Municipiului București se asigură fonduri pentru:
– finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale unităților de învățământ special și special integrat;
– fonduri pentru organizarea și desfășurarea olimpiadelor și concursurilor școlare județene/ale municipiului București.
(2) Consiliul județean, respectiv Consiliul General al Municipiului București, alocă fonduri, prin hotărâri proprii, din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora, în vederea finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Art. 120. Cheltuielile ocazionate de desfășurarea activității Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar se suportă din bugetul Ministerului Educației și din alte surse, potrivit legii.
Art. 121. Bugetul total pentru educație se asigură din fonduri publice, în limita a cel puțin 6% din produsul intern brut, cu o creștere anuală permanentă a alocațiilor bugetare, în concordanță cu următoarele cerințe:
a) considerarea dezvoltării învățământului ca o prioritate națională, pentru pregătirea resurselor umane la nivelul standardelor internaționale;
b) profesionalizarea resurselor umane în concordanță cu diversitatea pieței muncii.
Art. 122. (1) Elevii de la cursurile de zi din învățământul preuniversitar beneficiază de burse de performanță, burse de merit, burse de studiu și burse de ajutor social finanțate de la bugetul de stat, bugetele locale și din alte surse.
(2) Cuantumul unei burse acordate de la bugetul de stat elevilor se stabilește prin Hotărâre de Guvern și nu poate fi mai mic decât 50% din salariul minim brut pe economie.
(3) Cuantumul unei burse acordate elevilor de la bugetul local și numărul acestora se stabilesc anual prin Hotărâre a Consiliului Local.
(4) Criteriile generale de acordare a burselor se stabilesc de Ministerul Educației. Criteriile specifice de acordare a burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social se stabilesc anual, în consiliile de administrație ale unităților de învățământ, în limitele fondurilor repartizate și în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare.
(5) Elevii și cursanții străini din învățământul preuniversitar pot beneficia de burse, potrivit prevederilor legale.
Art. 123. Preșcolarii și elevii beneficiază de asistență medicală, stomatologică și psihologică gratuită în cabinete medicale, stomatologice și psihologice școlare ori în policlinici și unități spitalicești de stat, pe baza unui protocol încheiat între Ministerul Educației și Ministerul Sănătății.
Art. 124. (1) Administrația publică locală asigură fonduri pentru creșterea siguranței elevilor și a personalului din sistemul educațional în unitățile de învățământ și în perimetrul acestora. Consiliul de administrație al unităților de învățământ stabilește măsuri pentru prevenirea și combaterea indisciplinei și violentei în școli.
(2) Elevii și personalul din învățământ beneficiază de polița de asigurare de grup în caz de accidente pe perioada cât își desfășoară activitatea în unitatea de învățământ. Fondurile aferente vor fi asigurate de la bugetele consiliilor locale.
Art. 125. (1) Elevii beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun, de suprafață și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval, în tot timpul anului calendaristic .
Art. 126. Personalul din învățământ beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă, precum și de decontarea a 6 călătorii pe an pe calea ferată, auto sau naval, din bugetul unității/instituției de învățământ.
Art. 127. Instituțiile și unitățile de învățământ pot primi donații din țară și din străinătate, în conformitate cu legea, dacă servesc politicii educaționale a sistemului național de învățământ și dacă nu sunt contrare intereselor statului român.
CARACTERIZAREA COLEGIULUI TEHNIC AIUD
Colegiul Tehnic Aiud este situat în municipiul Aiud, oraș situat la intersecția paralelei de 46 grade 19 minute latitudine nordică cu meridianul de 23 de grade 43 minute latitudine estică, în culoarul depresionar Alba Iulia – Turda la contactul a trei mari unități geografice: Câmpia Transilvaniei ( NE ), Munții Apuseni (V), Podișul Târnavelor (SE), fapt care a dus la atragerea unui număr mare de elevi din județele poziționate în unitățile menționate: Alba, Hunedoara, Cluj, Bistrița, Mureș etc.
Liceul este situat pe terasa 1 a Văii Aiudului, în apropierea centrului istoric, cultural și comercial al orașului Aiud.
1.4.1. Scurt istoric al Colegiului Tehnic Aiud
Începând cu anul școlar 2002-2003 au fost demarate către Ministerul Educației și Cercetării demersuri privind transformarea unității școlare în COLEGIUL TEHNIC AIUD. Începând cu anul școlar 2004-2005, liceul a devenit din Grupul Școlar Avram Iancu Aiud, Colegiul Tehnic Aiud.
Grup Școlar Avram Iancu a luat ființă în anul 2000 prin fuziunea Grupului Școlar Auto Avram Iancu si a Grupului Școlar Metalurgic, cu sediul pe Strada Ion Creangă nr.14, ca urmare a deciziei Inspectoratului Școlar Județean Alba.
Liceul Avram Iancu, atestat documentar in 1922, a reprezentat una dintre cele mai importante instituții de educație și cultură din orașul Aiud.
La data de 1 octombrie 1961, din ordinul Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor, a fost înființată o școală de sine stătătoare sub denumirea de Școala de Șoferi Profesioniști Aiud și s-a început o vastă acțiune de investiții prin dotarea complexului școlar constând din:
construirea unei clădiri având 25 de cabinete și dotarea cu material didactic și mobilier;
construirea sălii de sport cu dotările necesare;
construirea a 8 ateliere pentru instruirea practică;
În anul 1977 școala s-a contopit cu Liceul Avram Iancu, sub denumirea de Grupul Școlar Industrial Avram Iancu Aiud cu sediul în strada Ecaterina Varga nr. 41, care cuprindea atât clase de liceu cât și clase de profesională cu profil electronic și meseria conducător – mecanic auto.
A funcționat în acest fel până în anul 1990, când au fost înființate clase cu profil electrotehnic, chimie-biologie, informatică, filologie și școala profesională cu profilul tradițional.
Din anul 1994 devine Colegiul Avram Iancu cu profil real, uman și tehnologic având cursuri de zi și seral. În anul 1996 partea cu profil auto s-a separat de partea cu profil teoretic rezultând două școli: Colegiul Titu Maiorescu, care a preluat clasele cu profil uman și real și având sediul în clădirea de pe Strada Ecaterina Varga nr.14 și Grupul Școlar Auto Aiud, care devine începând cu 1 septembrie 1999, Grupul Școlar Avram Iancu Aiud, cu sediul central în clădirea de pe Strada Ecaterina Varga nr. 41, având clase cu profil tehnologic: electromecanici auto, poșta și telecomunicații pentru liceu și învățământ profesional cu profilele : mecanici auto, electricieni auto și tinichigii auto. A deținut în continuare sala de sport.
Grupul Școlar Industrial Metalurgic Aiud a luat ființă în anul 1968 în vederea pregătirii forței de muncă necesară Întreprinderii Metalurgice Aiud care începuse să se dezvolte.
Începutul a fost modest: au funcționat câteva clase de școală profesională și ucenici în clădirea construită în stil venețian pe Strada Ion Creangă nr. 14, în prezent sediul central al actualului Grup Școlar Avram Iancu .
Primele profile ale liceului au fost: lăcătuși industrie siderurgică, sudori și turnători-formatori. În timp, au fost pregătiți elevi și pentru alte meserii cum ar fi: strungari, frezori, modelieri – turnătorie.
Claselor inițiale de curs seral li s-au adăugat începând cu 1969 clase de curs de zi, iar din anul școlar 1969-1970 a început să funcționeze în cadrul liceului Școala tehnică de maiștri, curs de zi și seral.
Tot în cadrul școlii a funcționat o clasă de operatori produse rafinate ce pregătea muncitorii pentru Întreprinderea Refractară din Alba Iulia.
În anul 1971 s-au înființat primele clase de liceu industrial cu profile: lăcătuși industrie siderurgică, prelucrători prin așchiere, mașini și utilaje – curs de zi și seral. De asemenea, școala tehnică de maiștri primește o nouă specialitate: proiectări metalurgice.
Din anul școlar 1975-1976 se adaugă noi profile claselor de liceu și anume: profil mecanic, mașini și utilaje, iar la învățământul profesional specialitatea sculer – matrițer, oțelar, electrician mașini și aparate, forje și tratamente tehnice.
Ca urmare a schimbărilor survenite, după 1990 au fost introduse noi profile la liceu, curs de zi: programator-analist, contabil statistician, fizică-chimie, mecanică fină, informatică, chimie-biologie, contabilitate și matematică-informatică, iar la școala profesională: confecționer îmbrăcăminte, instalatori tehnică sanitară, electrician întreținere și reparații mașini, electrician reparații obiecte uz-casnic.
Începând cu anul școlar 2000-2001, în urma fuzionării celor două unității de învățământ, Grupul Școlar Avram Iancu și Grupul Școlar Industrial Metalurgic, a rezultat un singur grup școlar numit Grupul Școlar Avram Iancu, având sediul în Strada Ion Creangă nr. 14, la care se adaugă și clădirea fostului Grup Școlar Auto situat pe strada Ecaterina Varga nr. 41, cu anexele aferente ( internatul, cantina, parcul auto și atelierele ).
Începând din anul școlar 2004-2005 Grupul Școlar Avram Iancu Aiud, ca urmare a rezultatelor obținute de-a lungul anilor, dotărilor, și interesului manifestat de cadrele didactice, elevii și conducerea școlii a devenit Colegiul Tehnic Aiud.
Actualele profile ale Colegiului Tehnic sunt:
cursuri liceale: informatică, electronică și automatizări, poșta și telecomunicații, contabilitate, electromecanici auto și mecanică, mecatronică.
Școala de arte și meserii, școala profesională: mecanici auto, electricieni auto, instalatori apă și gaze, confecționer îmbrăcăminte, zidari.
1.4.2. Baza tehnico-materială a Colegiului Tehnic Aiud
În planul de școlarizare al anului școlar 2004-2005 au fost cuprinși un număr de 1084 elevi, din care: 495 de elevi la liceu, curs de zi; și 589 de elevi la școala de arte și meserii și profesională.
Elevii școlarizați provin atât din mediul urban cât și din cel rural. Marea majoritate a elevilor sunt din județul Alba, în special din zona Aiud – orașul Aiud, sate și comune limitrofe: Alba Iulia, Ocna Mureș, Sebeș, Cugir, Blaj și perimetrul Munților Apuseni: Zlatna, Câmpeni, Abrud. De asemenea, liceul școlarizează elevi proveniți din județele Cluj, Hunedoara si Bistrița, atât la învățământul liceal cât și la școala profesională.
Baza tehnico-materială a școlii asigură buna pregătire teoretică și practică a elevilor. Școala deține o importantă bază tehnico-materială acumulată de-a lungul timpului și constă în: laboratoare, cabinete, ateliere, amfiteatre, sală de sport, bibliotecă, sală festivă, spații destinate sectorului administrativ.
În școală funcționează un număr mare de laboratoare, amenajate și dotate corespunzător, unde elevii dobândesc cunoștințe și aptitudini practice și unde au posibilitatea investigării și cercetării științifice.
Școala dispune de două laboratoare de informatică, un laborator în clădirea de pe str. Ion Creangă, dotat cu 60 calculatoare Compaq (dintre cele mai performante ) și accesoriile necesare (imprimante, scannere, Cd-room , etc.), și un laborator în clădirea de pe Strada Ecaterina Varga dotat cu 19 calculatoare. Calculatoarele sunt conectate la internet. De asemenea, 4 calculatoare se află la dispoziția personalului didactico-administrativ.
Alături de laboratoarele de informatică menționăm laboratoarele de fizică, chimie, electrotehnică. La acestea se adaugă un număr important de cabinete și săli de clasă, spații adecvate desfășurării eficiente a activităților de predare – învățare, având în vedere dotarea cu mijloace de învățământ, posibilitatea utilizării lor printr-o integrare imediată și completă, în funcție de metodele și tehnicile adoptate
Prin caracteristicile lor, cabinetele și sălile de clasă îndeplinesc o serie de funcții dintre care reprezentative sunt: funcția didactică, informativă, lucrativ-aplicativă, ambientală etc.
În alcătuirea lor vom distinge:
PARTEA EXPOZITIVĂ- reprezentată de imagini, fotografii, planșe, hărți, colecții de materii prime, cărți, reviste, minerale și roci, produse finite, mulaje etc.
PARTEA LUCRATIVĂ – ce se referă la tablă, mese de lucru, ecrane de proiecție și mijloace audio –vizuale: retroproiector, epidiascop, diaproiector, radio casetofon cu CD ( aflate în dotarea cabinetelor de limbi străine și a cabinetului fonic și 4 televizoare color cu video aflate în dotarea unor cabinete cum ar fi sala de circulație, cu posibilitatea utilizării lor la anumite discipline.
DEPOZITUL DE MATERIALE DIDACTICE – organizate în săli special amenajate sau în dulapurile din săli și cabinete.
În cabinete exista posibilitatea utilizării materialului didactic expus, se pot realiza aplicații și demonstrații practice care solicită gândirea elevilor și înțelegerea mai ușoară și mai justă a faptelor prezentate.
Amintim cabinetele de limbă și literatura română, geografie, biologie, istorie, matematică și discipline tehnice cum ar fi : desen tehnic, laboratorul de încercări mecanice, electrotehnică, utilaje și tehnologia meseriei mecanic și confecționer îmbrăcăminte, cabinetul fonic dotat corespunzător pentru însușirea și studiul limbilor străine, sala de circulație dotată cu aparatură modernă (televizor color cu video, calculator, imprimantă color, scanner etc.).
De asemenea, școala dispune de două amfiteatre, în unul funcționând sala de circulație, două biblioteci dotate cu cărți valoroase, cuprinzând 31 617 volume, colecții de reviste și ziare.
Activitățile cultural artistice și educative organizate și desfășurate cu ocazia diferitelor evenimente de către profesorii și elevii liceului se desfășoară în sala festivă a liceului ce dispune de o capacitate de 200 locuri.
Orele de educație fizică se desfășoară în sala și pe terenurile de sport ale liceului, dotate corespunzător dezvoltării fizice armonioase și psihice ale elevilor.
Pregătirea practică a elevilor se realizează în cele 25 de ateliere de care dispune școala, situate atât în clădirea de pe str. Ion Creangă și mai ales în anexele de pe str. Ecaterina Varga. Atelierele sunt organizate în încăperi specializate, amenajate in mod corespunzător, respectând normele de protecție a muncii și PSI. Activitatea în ateliere se desfășoară în funcție de specificul fiecărei specialități, după cum urmează: 17 ateliere prelucrări mecanice, ateliere pentru electromecanici auto, 1 atelier telecomunicații, 1 atelier croitorie, 1 atelier pentru lucrări de instalații apă și gaze, 1 atelier electrotehnic.
La acestea se adaugă hala pentru reparații auto unde sunt pregătiți ucenicii de la specialitatea tinichigiu auto.
Pentru efectuarea practicii de conducere auto în vederea obținerii permisului de conducător auto profesionist și amator, școala dispune de un parc auto dotat cu 31 mijloace transport din care: 1 autobuz, 8 autoturisme Dacia, 17 autocamioane, o autospecială, două remorci, o mașină teren tip ARO.
Pentru elevii proveniți din alte localități, Colegiul Tehnic Aiud dispune de un internat modern, reamenajat în vara anului 2002 cu o capacitate de 50 de locuri. Cei din internat au la dispoziție bibliotecă, sală de lectură, televizor color, telefon, spălătorie, grupuri sanitare și instalații de încălzire centrală.
Ca urmare a dotării corespunzătoare cu mijloace de învățământ și a interesului, experienței, abilității și pasiunii profesorilor, la care se adaugă implicarea și participarea la procesul instructiv-educativ, an de an elevii au obținut rezultate foarte bune atât la concursurile școlare, cât și la admiterea în învățământul superior. Astfel, la olimpiadele școlare au fost obținute rezultate importante atât la fazele locale, județene cât și la faza națională. Se adaugă rezultatele obținute de elevi la concursurile pe meserii la fazele județene și naționale.
Rezultate importante s-au obținut la concursurile sportive precum și la activitățile cultural-educative desfășurate la nivel de localitate și județ. Elevii școlii au participat la concursuri de recitări, la mese rotunde, zile culturale, întâlniri cu personalități ale culturii române.
În afara procesului educativ au loc activități extrașcolare cum ar fi: excursii, drumeții, vizite și activități cultural-muzicale, expoziții, simpozioane, jocuri sportive.
Din 1999 a fost redactată revista școlii în care erau dezbătute problemele curente și erau anunțate principalele activități ce urmau să se desfășoare. După o întrerupere, revista a fost redactată sub o nouă denumire, cea actuală,< “Zig-zag”, revista generației mele>.
În ceea ce privește admiterea în învățământul superior, putem afirma că în fiecare an liceul nostru a obținut rezultate foarte bune, astfel că un număr mare de elevi au reușit la facultăți de medicină, drept, științe economice, matematică, fizică, chimie, științe socio-umane, filologie, politehnică, educație fizică etc. Datorită acestor frumoase rezultate, școala se bucură de un real prestigiu pe plan local și județean.
Ca urmare, începând cu anul școlar 2004-2005, liceul a devenit Colegiul Tehnic Aiud.
1.5. Încadrarea Colegiului Tehnic Aiud în
structura instituțiilor publice
După importanța activității și subordonarea acestora, instituțiile publice sunt grupate în:
instituții ale administrației publice centrale;
instituții ale administrației publice locale.
Instituțiile administrației publice centrale cuprind: Președinția României, Parlamentul, Guvernul, ministerele și celelalte autorități centrale de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiile teritoriale din subordonarea lor.
Instituțiile administrației publice locale cuprind: instituțiile administrației publice locale, formate din unitățile administrativ teritoriale, și cuprind comunele, orașele și județele, precum și unitățile publice subordonate acestora.
Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune și în orașe sunt consiliile locale alese și primarii aleși în condițiile legii.
Conducătorii instituțiilor publice, centrale și locale, în funcție de drepturile conferite de lege în legătură cu aprobarea, repartizarea și utilizarea fondurilor bugetare, poartă denumirea de ordonatori de credite. “Este ordonator public al încasărilor și cheltuielilor orice persoană care are calitatea în numele statului, a unei colectivități sau instituții publice de a contracta, constata, lichida o creanță sau de a ordona fie încasarea unei creanțe, fie plata unei datorii”. Observăm că ordonatorii de credite nu sunt atașați noțiunii de încasări și cheltuieli, ci celei de “creanțe” și “datorii”.
Materialele de specialitate și reglementările românești definesc ordonatorul de credite ca fiind: “conducător al unei instituții bugetare, centrală sau locală, care are dreptul să dispună de creditele bugetare aprobate prin planul de venituri și cheltuieli al instituției”. Aceleași drepturi și obligații, reieșite din definiția dată de Dicționarul Explicativ, rezultă și din materialele de specialitate și reglementările românești în materie, care precizează că “ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale sunt conducătorii autorităților publice, miniștrii și conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale”. În cazul autorităților administrației publice locale, ordonatorii de credite principali sunt primarii consiliilor locale, primarul general al municipiului București și președinții consiliilor județene.
În conformitate cu reglementările românești, instituțiile publice se împart în
instituții ierarhic superioare, ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali de credite;
instituții subordonate, ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari și terțiari de credite.
Ordonatorii principali de credite primesc resursele de finanțare direct de la buget, pentru nevoile lor proprii, precum și pentru cele ale instituțiilor subordonate, pe care apoi le repartizează acestora.
Sunt și situații când unele instituții publice, ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari de credite, se găsesc în raport de subordonare față de ordonatorii principali de credite și ierarhic superior față de ordonatorii terțiari de credite. Acești ordonatori nu au relație directă cu bugetul de stat, dar din creditele primite de la ordonatorii principali repartizează mijloace bugetare și ordonatorilor terțiari de credite aflați în subordinea lor.
Ordonatorii sunt subdivizați, cum este și cazul contabililor, în “principali, secundari, mandatari și supleanți și agenți de execuție”, dar numai ordonatorii principali și secundari au calitatea juridică de ordonatori.
O alta, este cea de “ordonatori aleși” și “ordonatori numiți”, cei aleși având o responsabilitate politică.
Comparativ cu modul în care legislația românească a reglementat statutul ordonatorilor de credite, mai ales în ceea ce privește responsabilitățile și drepturile acestora, în literatura franceză de specialitate constatăm atribuții și drepturi sporite pentru ordonatorii din Franța, în materie de încasare a creanțelor bugetare. Printre atribuțiile acestora în problema încasărilor menționăm: “dispun execuția încasărilor, constată drepturile organismelor, lichidează încasările, emit ordine de încasări destinate să asigure încasarea, notifică aceste ordine contabililor însărcinați cu încasarea”. Față de aceste responsabilități, pe linia încasării veniturilor a ordonatorilor publici francezi, în țara noastră aceștia au stabilite sarcini și responsabilități pe această linie, mai puțin precise, reglementările în domeniu subliniind, mai ales, drepturile și obligațiile acestora în ceea ce privește angajarea și efectuarea de cheltuieli. Astfel, atribuțiile sunt următoarele: “utilizarea creditelor bugetare; realizarea veniturilor; folosirea cu eficiență și eficacitate a sumelor primite de la buget (stat, asigurări sociale de stat, fonduri speciale, locale); integritatea bunurilor încredințate unității pe care o conduce; organizarea și ținerea la zi a contabilității”. Cu toate că legea prevede pentru ordonatorul de credite principal și obligații cu privire la realizarea veniturilor, în practică această sarcină este preluată de organele fiscale.
Responsabilitățile și competențele în fundamentarea cheltuielilor bugetare sunt structurate în cadrul ordonatorilor de credite bugetare și declanșează fluxuri informaționale ascendente separat pe componente bugetare de corelat.
CAPITOLUL II
FINANȚAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR
2.1 Aspecte generale privind finanțarea instituțiilor publice
Ca sistem de finanțare, instituțiile publice pot fi:
finanțate integral din venituri bugetare, situație în care veniturile pe care le realizează au obligația să le verse, în totalitate, la bugetul din care sunt finanțate;
finanțate din mijloace extrabugetare (venituri proprii), cu completare din fonduri bugetare, sub forma subvențiilor sau transferurilor bugetare (bugetul de stat sau bugetele locale). În această situație, veniturile proprii pe care le realizează instituțiile în cauză se rețin pentru autofinanțare, iar cele nefolosite la sfârșitul anului se repartizează pentru anul următor..
finanțate integral din mijloace extrabugetare, situație în care de asemenea soldul acestora de la sfârșitul perioadei se reportează pentru exercițiul financiar următor;
finanțate integral din fonduri speciale. Soldul acestora de la sfârșitul perioadei se reportează, de asemenea, pentru exercițiul financiar următor;
Niveluri de poziționare ale implicărilor instituționale
în fundamentare cheltuielilor bugetare
Instituțiile publice centrale și locale sunt finanțate de la buget sau din fondurile speciale ori din mijloacele extrabugetare, pe baza bugetelor de venituri și cheltuieli întocmite și aprobate în fiecare an potrivit normelor legale în vigoare. În cazul bugetelor locale, fondurile speciale și extrabugetare cuprind, pe de o parte, veniturile iar, pe de alta parte, creditele bugetare aprobate pe an, trimestre, cu defalcare pe subdiviziunile clasificației bugetare, în limita cărora ordonatorii de credite pot efectua plăți. În situația instituțiilor publice centrale, bugetele lor cuprind numai prevederile de la partea de cheltuieli, respectiv creditele bugetare.
La baza finanțării instituțiilor publice stau principiile generale ale finanțării bugetare astfel:
cheltuielile pot fi înscrise și finanțate de la bugetul de stat numai dacă sunt autorizate în mod expres printr-un act normativ;
finanțarea se face de regulă de la un singur buget în funcție de importanța și subordonarea instituției
cuantumul creditelor se determină în funcție de necesitățile reale, specifice fiecărei instituții publice;
finanțarea instituțiilor publice este nerambursabilă;
cheltuielile publice se pot efectua numai dacă au la bază documente justificative legal întocmite și vizate din punct de vedere al controlului financiar preventiv;
mijloacele bugetare se alocă în limita creditelor bugetare aprobate potrivit destinațiilor stabilite și nu pot fi folosite în alte scopuri;
mijloacele bugetare trebuie utilizate în mod rațional, economicos, cu eficiență ridicată fiind pedepsit orice fel de abuz în privința efectuării cheltuielilor publice;
finanțarea bugetară se face numai pe măsura justificării sumelor acordate anterior și corespunzător îndeplinirii sarcinilor în strictă concordanță cu evoluția necesităților reale de fonduri bănești ale perioadei curente;
asigurarea unui control preventiv, concomitent și ulterior;
controlul trebuie să verifice cu minuțiozitate necesitatea, legalitatea, oportunitatea și eficiența fiecărei cheltuieli.
Creditul bugetar:
Din punct de vedere conceptual creditul bugetar reprezintă limita maximă până la care se poate efectua o plată de casă. Dicționarul enciclopedic Român definește creditul bugetar ca fiind “suma limită, aprobată prin bugetul de stat, până la care se poate efectua o anumită categorie de cheltuieli din buget”. Legea Finanțelor Publice nu definește, într-un fel anume, noțiunea de credit bugetar, dar Legea Finanțelor Publice Locale, art.1, pct.5, îi dă acestuia o definiție, în înțelegerea bugetelor locale, ca fiind “suma aprobată în bugetele locale, în bugetele instituțiilor și serviciilor publice de interes local și în bugetele activităților finanțate integral din venituri extrabugetare, reprezentând limita maximă până la care se pot angaja și efectua cheltuieli”.
Deși, noțiunea de “credit bugetar” ar trebui să aibă aceeași semnificație, importanță și valoarea practică, atât pentru ordonatorii de credite finanțati din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, cât și pentru cei finanțati din bugetele locale, acest lucru în fapt nu este așa. Aceasta deoarece, pentru instițutiile publice finanțate prin bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat pentru ca o cheltuială să poată fi finanțată sunt suficiente creditele bugetare aprobate și deschise, pe câtă vreme pentru instituțiile publice finanțate prin bugetele locale, pe lângă creditele bugetare aprobate sunt necesare și lichidități efective în cont. Altfel spus, în cazul serviciilor publice finanțate prin bugetele locale, în practică, se pot efectua cheltuieli chiar dacă nu există credite bugetare, în condițiile în care există lichidități bănești.
De altfel, finanțarea instituțiilor publice locale functionează după aceeași regulă “de fier” ca și a instituțiilor finanțate din fondurile speciale sau a mijloacelor extrabugetare, care pot efectua plăți numai dacă au asigurate resurse financiare colectate în cont.
În consecință, pentru a efectua plăți, ridicări de numerar din cont, ordonatoriilor de credite finanțati din bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat le este suficient să aibă credite bugetare aprobate și deschise pe subdiviziunile clasificației bugetare, pe câtă vreme, în cazul bugetelor locale și fondurilor din mijloace extrabugetare și speciale trebuie să aibă asigurate și lichidități, respectiv disponibilități bănești în cont.
De asemenea, atunci când, în cursul exercițiului bugetar intervin acțiuni noi, sarcini suplimentare, iar creditele la anumite subdiviziuni ale clasificației bugetare nu sunt suficiente, iar la altele există disponibilități, începând cu o anumită perioadă a anului se pot efectua virări de credite bugetare. Virarea presupune o diminuare a creditelor bugetare la o anume categorie de cheltuieli, unde s-au constatat disponibilități și majorarea acestora la o altă subdiviziune a clasificației bugetare, unde acestea nu sunt insuficiente. Virările de credite sunt admise numai în anumite condiții și numai pentru anumite categorii de cheltuieli, iar această metodă de a corecta bugetul odată aprobat trebuie să reprezinte o excepție și nu o regulă, întrucât dacă solicitările de virări nu sunt generate de motive obiective, denotă o programare defectuoasă a creditelor bugetare, urmare a unei fundamentări necorespunzătoare a întregului buget.
Orice cheltuială din sume alocate de la buget se poate efectua de ordonatorul de credite numai după ce documentele au fost în prealabil vizate de compartimentul financiar-contabil sau de alte persoane împuternicite cu exercitarea controlului financiar preventiv.
Ordonatorii de credite, în baza creditelor bugetare deschise (principali) sau repartizate (secundari și terțiari), pentru a-și achita drepturile de salarii, serviciile prestate, procurăriile de materiale etc., sunt în drept să efectueze plăți din cont sau să ridice numerar din cont pentru achitarea acestora. Aceste operațiuni de plăți efectuate de instituțiile publice finanțate din fonduri bugetare sau extrabugetare prin conturile lor deschise la Trezoreriile operative, poartă denumirea de plăți de casă.
Considerăm că noțiunea “plăților de casă” nu este suficient explicitată prin literatura de specialitate în domeniu, deoarece nu se face o demarcație clară între noțiunea “plăților de casă” în accepțiunea Trezoreriei Statului și în cea a instituțiilor publice.
Astfel, o eliberare de numerar de către Trezoreria Statului pentru o instituție publică, din punct de vedere al Trezoreriei reprezintă o “plată de casă”, pe câtă vreme, până în acest moment, pentru instituția publică în cauză nu se poate vorbi încă de așa ceva, deoarece numerarul ridicat este, deocamdată, în gestiunea instituției. Despre o “plată de casă”, în accepțiunea instituției publice se va putea vorbi numai după ce acest numerar a fost consumat prin plăți de salarii sau plăți pentru servicii, materiale etc.. Deci, există o diferență în timp pentru cele două instituții în ceea ce privește momentul în care instituția publică în cauză a înregistrat o “plată de casă”.
Astfel, toate ieșirile de disponibilități bănești din cont, prin plăți fără numerar sau cu numerar reprezintă “plăți de casă”, care determină un consum efectiv de resurse publice din bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat, chiar dacă partea de cheltuieli a bugetului instituției în cauză nu are o legatură directă cu partea de venituri, cu modul în care s-au constituit, adunat aceste resurse, ca în cazul bugetelor locale, în cazul instituțiilor finanțate din bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat în realitate are loc un consum efectiv de resurse. Acest consum efectiv de resurse este sesizat mai bine la finalul exercițiului bugetar, atunci când au loc înregistrările de închidere a conturilor de cheltuieli și venituri prin cele de excedent sau deficit la nivelul Trezoreriei Centrale. Aici numai se “simte” la zi acest consum efectiv de resurse prin compararea totalului de intrări de resurse cu totalul plăților efectuate din aceste resurse.
Sunt frecvente situații când, după ce s-a efectuat o “plată de casă”, se efectuează o încasare din lichidarea unor debitori sau din vânzarea unor materiale, ipostază în care instituția în cauză, fie că iși diminuează plățile de casă efectuate, fie că le varsă pe acestea ca venit la bugetul de unde se efectuase inițial finanțarea achitării materialelor valorificate. În cazul instituțiilor publice finanțate din fondurile speciale sau extrabugetare asemenea operațiuni diminuează, pe de o parte, plățile de casă, dar în același timp determină și o reîntregire a disponibilităților în cont.
Plățile de casă rezultate după asemenea operațiuni sunt denumite plăți nete de casă, adică ceea ce a rămas definitiv decontat ca și cheltuială sau posibilă cheltuială dintr-un buget în cadrul exercițiului financiar respectiv.
În desfășurarea activității lor instituțiile publice evidențiază în contabilitatea lor indicatorul cheltuielilor efective. Această noțiune în contabilitatea instituțiilor publice este echivalentă cu consumurile efective de materiale, combustibili, alimente, medicamente, plățile pentru serviciile și lucrările executate, plata salariilor, burselor elevilor și studenților etc.. Tot aici se evidentiază și pretul de înregistrare al obiectelor de inventar de mică valoare sau scurtă durată a mijloacelor fixe, care se trec pe cheltuieli la procurarea lor. Ca un specific al contabilității instituțiilor publice este faptul că în contul cheltuielilor efective nu se reflectă consumul mijloacelor fixe treptat, prin înregistrarea uzurii acestora, ci integral, la procurarea lor.
În consecință, prin inregistrarea pe cheltuieli apriori a costului obiectelor de inventar de mică valoare și scurtă durată și neevidențierii consumului mijloacelor fixe prin uzura acestora, contul cheltuielilor efective ale instituțiilor publice nu reflectă corect efortul pe care-l face societatea pentru finanțarea unei acțiuni sau unui indicator (elev, student etc.). Această inadvertență capătă amploare pe măsură ce, urmare a progresului tehnic, instituțiile publice beneficiază de o dotare tehnico-materială tot mai complexă și valoroasă tehnic și ca preț, fapt ce determină ca ruptura cu realitatea a cheltuielilor efective să fie și mai mare. De aceea apreciem că mai corect ar fi ca și în cazul instituțiilor publice să se evidențieze la cheltuieli efective numai consumul fondurilor fixe, sub forma amortizărilor, iar în cazul obiectelor de inventar de mică valoare și scurtă durată evidențierea pe costuri a acestora să se facă eșalonat, eventual 50% din contravaloarea acestora la darea lor în folosință și 50% la scoaterea lor din uz, așa cum se mai practică această metodă în economie.
Identitatea plăților de casă, nu cea a cheltuielilor efective, se realizează numai atunci când o plată de casă reprezintă în același timp și o cheltuială efectivă, cum ar fi de exemplu plata prestărilor de servicii etc., și există o diferența în timp, când “plata” precede “cheltuiala”; în cazul aprovizionărilor cu materiale acestea nefiind date în consum, sau “cheltuiala” efectivă precede “plata”, la înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor cu salariile, bursele, contribuțiile pentru asigurările sociale de stat etc., plata efectivă a acestora efectuându-se în luna următoare.
Atunci când plățile de casă sunt mai mari decât cheltuielile efective instituția în cauză înregistrează o sporire a stocurilor de materiale sau a posturilor de debitori, în timp ce, dacă cheltuielile efective depășesc plățile de casă, acest lucru denotă o reducere a stocurilor sau o sporire a unor posturi de creditori.
Menționăm că, atât nivelul plăților de casă, cât și cel al cheltuielilor efective nu pot depăși creditele bugetare aprobate atât pe total cât și în structura clasificației bugetare.
În activitatea instituțiilor bugetare sunt cazuri când cheltuielile efective nu se pot evidenția în momentul efectuării lor pe locuri de consum din motive care țin de faptul că cheltuielile respective privesc, în același timp, fonduri bugetare, mijloace extrabugetare, finanțări speciale sau reprezintă servicii și lucrări executate de furnizori pentru mai multe acțiuni sau obiective și care po fi precizate corect pe destinații numai la sfârșitul lunii sau trimestrului, pe baza unor investigații suplimentare. Aceste categorii de cheltuieli în cursul perioadei, lunii, trimestrului se evidențiază la un cont “Cheltuieli de repartizat”, prin creditul contului “Furnizori” sau a unui “Cont de materiale”, urmând ca la sfârșitul perioadei cheltuielile respective să fie reflectate în contul “Cheltuielilor efective” căruia ii aparțin.
2.2 Finanțarea instituțiilor de învățământ
Unele instituții publice sunt finanțate de la bugetul local integral sau parțial în vederea desfășurării activității pentru care au fost înființate. Instituțiile finanțate parțial de la bugetul local acoperă restul necesarului de finanțare prin finanțări de la alte bugete, finanțarea extrabugetară, autofinanțare sau împrumuturi contractate.
Finanțarea instituțiilor publice se face în conformitate cu legea 500/2000 privind finanțele publice și a legii de aprobare a bugetului fiecărui an prin următoarele modalități:
finanțarea integrală din credite bugetare provenite de la bugetul de stat sau bugetele locale în funcție de subordonarea instituției respective;
finanțarea din venituri extrabugetare și din subvenții acordate de la bugetul de stat sau local în funcție de subordonare;
finanțarea integrală numai din venituri extrabugetare;
finanțarea cheltuielilor stabilite de lege, din veniturile aferente diferitelor fonduri speciale.
Indiferent de sursa și modalitatea de finanțare, instituțiile publice au obligația de a-și elabora bugete de venituri și cheltuieli proprii în conformitate cu normele elaborate de Ministerul Finanțelor Publice.
Practic fiecărei instituții, pe baza bugetului aprobat i se deschide credite de către ordonatorul de credite ierarhic superior, iar trezoreriile execută plățile și eliberează numerar în limita creditelor deschise din disponibilitățile totale ale bugetului finanțator.
Competența de aprobare a bugetelor proprii de venituri și cheltuieli, este diferită în funcție de sursa de finanțare și de subordonarea instituțiilor respective astfel:
pentru instituțiile finanțate integral de la bugetul de stat sau local aprobarea bugetului este dată de organul ierarhic al instituției respective;
pentru instituțiile finanțate integral din venituri extrabugetare competența de aprobare a bugetelor proprii revine conducătorului instituției cu avizul organului ierarhic superior;
pentru instituțiile finanțate din bugetul de stat și din bugetul fondurilor speciale aprobarea bugetului se face de către ordonatorii de credite cu avizul ordonatorului principal de credite;
pentru instituțiile publice finanțate integral sau în completare din bugetele locale aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli se face cu avizul consiliului local sau județean.
FINANȚAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI
Ordonatorii principali de credite sau conducătorii instituțiilor care au calitatea de ordonatori de credite secundari sau terțiari pot face investiții cu acordul organului ierarhic superior. Listele de investiții care nu cuprind toate elementele precum și semnăturile autorizate se restituie pentru a fi completate cu respectarea prevederilor legale.
Finanțarea bugetară presupune două etape: deschiderea de credite și efectuarea plăților de casă.
Deschiderea de credite se face de ordonatorii principali de credite și se repartizează ordonatorilor secundari și terțiari din subordine. Deschiderea de credite reprezintă alimentarea cu fonduri a conturilor de la trezorerie a ordonatorilor de credite. Aprobarea și deschiderea creditelor bugetare este etapa în care are loc finanțarea cheltuielilor prevăzute în buget și repartizarea creditelor pentru cheltuielile proprii.
Efectuarea plăților de casă se efectuează din inițiativa ordonatorilor de credite care răspund de utilizarea creditelor bugetare în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare. Plățile de casă se efectuează în numerar prin casieria instituției publice sau prin virament bancar în baza contractelor încheiate și în condițiile legii.
2.3 Particularități ale finanțării instituțiilor de învățământ preuniversitar
Obiective generale:
Obiectivul general al acestui program de finanțare constă în îmbunătățirea accesului și a participării la educație și asigurarea calității procesului educațional și a managementului instituțional, dezvoltarea procesului de predare – învățare, asigurarea unei mai bune corelari între oferta educațională și nevoile specifice ale comunității; îmbunătățirea predării și a dotarii materiale; diminuarea abandonului școlar, stabilitatea forței de muncă, scăderea mobilității sociale.
Activități eligibile:
Granturile vor fi alocate pentru proiecte care au ca scop îmbunătățirea calității programelor de formare continuă pentru cadrele didactice și managerii din liceele din mediul rural.
Cine poate solicita finantare:
Pentru a fi eligibili pentru primirea unui grant, solicitanții trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
– să fie persoane juridice cu sediul înregistrat în România;
– să fie organizații non-profit sau organizații orientate spre profit, publice sau non- publice, care depun o cerere fie ca solicitant individual, fie în parteneriat, iar astfel de solicitanți pot fi:
1) Case ale Corpului Didactic;
2) Universități;
3) Fundații, asociații profesionale, ONG-uri și alte organizații relevante de formare sau consultanță, care au ca obiect de activitate pregătirea, perfecționarea și dezvoltarea profesională a personalului didactic din învățământul preuniversitar;
4)Organizații/instituții care implementează programe internaționale la care România participă sau programe cu finanțare internațională al căror beneficiar este MEdC7;
– să fie operaționale și să aibă cel puțin un an de activitate în domeniul pregătirii profesionale, ceea ce poate fi dovedit cu documentele specifice pentru anul 2006;
– să fie direct responsabili pentru pregatirea și managementul proiectului împreună cu partenerii lor, fără a acționa ca intermediar;
– pentru organizațiile orientate spre profit: să fie persoane juridice așa cum sunt definite în Regulamentul CE nr.70/2001, referitor la aplicarea art. 87 și 88 din Tratatul CE privind acordarea ajutorului de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare;
– pentru organizațiile orientate spre profit: să nu fie „firme în dificultate” în sensul instrucțiunilor privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea firmelor în dificultate.
Potrivit legii, finanțarea învățământului de stat se asigură din fonduri publice, în limita a cel puțin 4% din PIB, urmând ca la nivelul anului 2007, alocațiile bugetare să se situeze la min.6% din PIB.
Sistemul de finanțare a învățământului preuniversitar de stat trebuie să asigure descentralizarea fondurilor la nivelul unităților de învățământ.
Astfel, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat, precum și din alte surse.
Baza de calcul a fondurilor alocate unităților de învățământ prin și din bugetele locale, pentru finanțarea de bază o constituie costul standard pe elev/preșcolar, calculat în funcție de indicatori specifici activității de învățământ, de calitatea procesului educațional și formare profesională, managementul instituțional, specificul instruirii și mediile de rezidență.
Finanțarea complementară se face de la bugetul local, în raport cu necesitățile unității de învățământ preuniversitar. Finanțarea asigurată prin bugetul de stat și bugetele locale poate fi completată și prin alte surse,existența acestora nediminuând însă fondurile bugetare alocate.
2.3.1 Sursele de finanțare extrabugetare
Pentru realizarea sarcinilor specifice ce revin fiecărei instituții publice, în funcție de domeniul în care își desfășoară activitatea, acestea trebuie să dispună de resursele financiare necesare. Structura și proveniența unor resurse diferă în funcție de domeniul de activitate, subordonarea și modul de organizare.
Principala sursă de proveniență a mijloacelor financiare pentru instituțiile publice o constituie fondurile publice din care instituțiilor li se alocă resurse sub formă de credite bugetare. În funcție de subordonarea fiecărei instituții creditele bugetare sunt alocate din resursele bugetului local .
O altă categorie de resurse de care beneficiază instituțiile publice o constituie fondurile extrabugetare .Aceste fonduri provin din activități aducătoare de venituri, fără finanțare de la buget. Fondurile extrabugetare se constituie pe baza normelor legale în vigoare și nu sunt cuprinse în bugetul de stat sau local.
Ele sunt lăsate integral sau parțial la dispoziția instituției care le-a realizat. Bugetele instituțiilor publice finanțate din mijloace extrabugetare se includ în bugetul centralizat al ordonatorului principal de credite.
Mijloacele extrabugetare de finanțare ale Colegiului Tehnic Aiud sunt următoarele:
taxele percepute pentru eliberarea de documente din arhivă sau diferite adeverințe pentru acte de studii: 10 lei RON/buc.
închirierea unui chioșc alimentar pentru elevi în sumă de 85 lei Ron
2.3.2 Politicile de finanțare
În conformitate cu Legea nr. 354/2004 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995 și metodologiile de aplicare a prevederilor acesteia, baza de calcul a fondurilor alocate unităților de învățământ prin și din bugetele locale o constituie costul standard/elev sau preșcolar determinate pe baza de indicatori fizici de consum, pe nivele și tipuri/filiere de învățământ. La alocarea fondurilor, alături de costul standard / elev, se vor lua în calcul, de asemenea, indicatori de corecție care țin seama de densitatea de elevi din zonă, severitatea unor dezavantaje de ordin economic și social, ponderea în diferite unități de învățământ a elevilor aparținând unor minorități naționale etc.
Prin introducerea acestor indicatori de alocare se evită folosirea costurilor medii istorice sau a numărului de personal didactic ca indicatori exclusivi de fundamentare a necesarului de fonduri pentru învățământ, precum și de alocare arbitrară a fondurilor către școli.
Legea menționată preconizează în continuare că principalul efort pentru finanțarea învățământului îi revine bugetului de stat, dar numai pentru cheltuielile de personal, burse și manuale. Aceste fonduri ajung în bugetele locale prin intermediul consiliilor județene.
Sistemul de finanțare conturat de prevederile actelor normative adoptate în anul 2004 prezintă însă unele limite, generatoare de disfunctionalități, și anume:
alocarea fondurilor de la bugetul de stat către bugetele locale nu poate lua în calcul costurile standard, și cu atât mai mult, indicatorii de corecție atâta timp cât acele fonduri se referă exclusiv la burse și la cheltuielile de personal;
alocarea către consilii locale și scoli a fondurilor pentru salarii pe bază de costuri standard/elev nu se poate face fără a provoca serioase disfuncționalități în plata salariilor, atâta timp cât normarea și salarizarea sunt stabilite rigid prin lege pe grade și tranșe de vechime a personalului didactic;
alocarea fondurilor de la bugetul de stat către bugetele locale prin intermediul consiliilor județene conferă acestora din urmă, statutul de verigi intermediare de alocare care ar putea îngreuna sau/și altera procesul de repartizare obiectivă a fondurilor;
metodologia de calcul și fundamentare a costurilor standard și a indicatorilor de corecție, elaborată de CNFIP care se folosește în prezent în județele-pilot ca instrument de simulare a proiectării bugetare și în alocarea fondurilor nu răspunde complet criteriilor de alocare stabilite de lege și în primul rând al criteriilor de calitate și performanța educațională;
actualul sistem de fundamentare a proiecțiilor bugetare și alocare a fondurilor nu este susținut de un sistem de culegere, transmitere și prelucrare a datelor care să confere obiectivitate și siguranță în legatură cu gradul de finanțare al fiecărei unități de învățământ și cu nevoile ei reale de fonduri.
2.4. Finanțarea de bază
Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază, finanțarea complementară și finanțarea compensatorie.
Finanțarea de bază asigură fonduri al căror volum este determinat de numărul de elevi/preșcolari și de costul pe elev/preșcolar necesar desfășurării în condiții normale a procesului de învățământ pentru fiecare nivel, filieră și profil conform standardelor naționale.
Finanțarea de bază, de la bugetul de stat și bugetul local, cuprinde următoarele categorii de cheltuieli:
– cheltuielile de personal didactic și nedidactic aferent desfășurării în bune condiții a procesului de învățământ;
– cheltuieli pentru examinarea medicală obligatorie la angajare și periodică a salariaților din învățământul preuniversitar;
– cheltuieli pentru decontarea navetei personalului din învățământ, inclusiv cele 6 călătorii dus – întors pe calea ferată, auto sau navale;
– cheltuieli pentru premii și distincții acordate personalului didactic;
– cheltuieli pentru perfecționarea profesională a personalului din învățământ;
– cheltuieli pentru procurarea manualelor școlare acordate în mod gratuit elevilor din
învățământul preuniversitar;
– dotările cu mijloace de învățământ de natura obiectelor de inventar;
– cheltuielile materiale și pentru servicii curente.
Alocarea fondurilor pentru finanțarea de bază a unității de învățământ se face pe baza unei formule de finanțare, care ia în considerare:
– numărul de elevi/preșcolari din unitatea de învățământ;
– costul standard pe elev/preșcolar;
– coeficienții de diferențiere a costului standard pe elev/preșcolar determinați în funcție de
nivelul de învățământ – preșcolar, primar, gimnazial și liceal – pe filiere și profiluri, precum și de factorii dependenți de densitatea elevilor în zonă, severitatea dezavantajelor, complexitatea calificării profesionale și de alți factori.
Determinarea costului standard pe elev/preșcolar și a coeficienților de diferențiere și de corecție se face de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, conform normelor metodologice elaborate de către Ministerul Educației și aprobate prin hotărârea Guvernului. Nivelul costului standard și al coeficienților de diferențiere și de corecție pe elev/preșcolar se aprobă de către Ministerul Educației, după consultarea partenerilor sociali și a structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale. Fondul stabilit pentru finanțarea de bază ce revine unui elev/preșcolar se alocă unității de învățământ în care este înscris elevul/preșcolarul.
BIBLIOGRAFIE:
Cărți consultate:
Acual Trading, Reforma contabilității instituțiilor publice, Sinaia, 2005;
Asociația Directorilor Economici din Cadrul Consiliilor Județene din România, Program de instruire în domeniul contabilității în partidă dublă – abordare integrată a nevoilor de instruire la nivelul comunelor, Editura România pur și simplu, București, 2006;
Banc Panfil, Finanțe Generale, Departamentul pentru învățământul la distanță, Alba-Iulia, 2005
Briciu Sorin, coordonator Contabilitatea instituțiilor publice, Editura Argus, București, 2001;
Burja Camelia , Analiză economico-financiară, Seria Didactica, Alba Iulia, 2003.
Burja Vasile, N.Todea, C. Burja, Analiză economico-financiară și evaluarea societăților comerciale, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2003.
Cenar Iuliana, Contabilitatea Instituțiilor Publice, Departamentul pentru Învățământul la Distanță, Alba-Iulia, 2004;
Dobrotă Niță, Dicționar de economie, Editura Economică, București, 1999.
Greceanu–Cocoș Virginia, Practica auditului la instituțiile publice și legislația utilă, Editura Societatea „Adevărul”, București, 1997
Institutul European din România, Studii de preaderare, Impactul pentru România al introducerii contabilității de angajamente pentru instituțiile publice, București, 2003;
Moșteanu Tatiana, Mariana Vuță, ș.a., Buget și trezorerie publică, Editura Universitară, București, 2003;
Roman C. , Gestiunea financiară a instituțiilor publice, Editura Economică, 2000;
Șoșdean A., Contabilitatea instituțiilor publice, Editura Mirton, Timișoara, 2001
Talpoș I., Finanțele României, vol. I Editura Sedona, Timișoara, 1996;
Tiron Tudor Adriana, Contabilitatea în Administrația Publică Locală, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001;
Todea Nicolae, Contabilitate-aspecte teoretice și aplicații practice, Editura Aeternitas, Alba-Iulia, 2002;
Văcărel Iulian ș.a., Finanțe publice , Editura Didactică și Pedagogică, București, 2000
Reviste si ziare de specialitate:
Tribuna economică, colecția 2002-2005.
Contabilitate, expertiză și auditul afacerilor colecția 2004-2005.
Ziarul de Iași, titlul IV, Administrarea și finanțarea învățământului preuniversitar, 2008
Ziarul de Iași, Finanțarea de bază a învățământului preuniversitar, 2008
Acte normative:
Legea învățământului preuniversitar, Titlul VIII, Administrarea și finanțarea învățământului preuniversitar.
Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice;
O.M.F.P.1792/2002 cu privire la normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale;
O.U.G. 45/2003 privind finanțele publice locale;
Pagini de internet:
www.europa.eu.int accesat la data de 03.06.2006
www.mfinante.ro accesat la data de 10.12.2007
http://www.tribunaeconomica.ro accesat la data de 17.02.2008
www.edu.ro- Invățământul preuniversitar, accesat la data de 2.04.2008
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: .sistemul DE Invatamant Preuniversitar (ID: 132948)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.