Sistemul Bancar Nipon

CUPRINS:

1.1 Sistemul financiar ……………………………………………… 1

Instituții financiare mici și mijlocii……………………….. 2

Istoria sistemului financiar japonez……………………….. 5

1.2 Banca Națională a Japoniei………………………………………8

1.3 Strategii de Dezvoltare a Băncilor Japoneze…………………….10

1.4 Mitsubishi Bank – Studiu de Caz………………………………..24

1.5 Concluzii…………………………………………………………30

1.6 Bibliografie………………………………………………………31

=== Sistemul Bancar Nipon ===

SISTEMUL BANCAR NIPON

1.1SISTEMUL FINANCIAR

Sistemul financiar nipon are o structură destul de simplă, dar reprezintă subiectul influenței dezvoltării economice a Japoniei de-a lungul secolului XX. De asemenea acest sistem este puternic influențat de instituțiile guvernamentale. Cultura afacerilor financiare în Japonia prezintă relațiile între instituțiile financiare și clienți, relații ce diferă de cele din Vest.

Putem structura instituțiile financiare japoneze în două sectoare: unul privat și unul guvernamental (vezi figura 1.1). Sectorul privat cuprinde bănci comerciale, o gamă largă de instituții financiare specializate pe credite pe termen lung, mici afaceri și alte instituții financiare (companii de asigurări, societăți pe acțiuni, dealeri). Sectorul guvernamental cuprinde Banca de Export-Import și Banca de Dezvoltare, corporații de finanțare publică, Oficiul Poștal Central ce joacă un rol important în comerțul bancar japonez.

Băncile comerciale cuprind 12 bănci principale care își au sediile în Tokyo, Osaka, Kobe și care dețin 20 % din totalul depozitelor și creditelor, exercitând o influență puternică în economia japoneză. Aceste bănci reprezintă rețeaua bancară japoneză având în medie 213 ramuri. De asemenea acestea sunt bănci care oferă o multitudine de servicii, încercând să satisfacă nevoile consumatorilor.

Cele mai mari bănci comerciale dețin filiale în peste 20 țări ale lumii. În schimb cele 63 bănci regionale au un caracter național: se manifestă mult pe plan intern și dețin puține reprezentanțe în străinătate. Ele satisfac nevoile de credite ale afacerilor comunităților din zona în care acționează și ale autorităților locale. De asemenea reprezintă ofertanți de fonduri pentru piețele monetare. Legăturile între băncile regionale și băncile municipale (12 la număr) se aseamănă foarte mult cu relațiile dintre băncile regionale și cele de tip centre monetare din S.U.A. Orice bancă obișnuită deține relații strânse cu o altă bancă pentru facilitarea plăților. Băncile municipale și o parte din cele regionale sunt autorizate să realizeze tranzacții externe, însă cea care realizează tranzacțiile guvernamentale este Banca Metropolei Tokyo. aceasta deține cea mai largă rețea de filiale dintre toate băncile existente în Japonia.

Băncile municipale și cele regionale își desfășoară activitatea în conformitate cu Legea Băncilor din 1981. Aceste bănci emit acțiuni ce sunt tranzacționate la bursa din Tokyo. Banca orașului Tokyo își desfășoară activitatea în conformitate cu Legea Băncilor privind tranzacțiile externe (1954).

La sfârșitul anului 1995 existau 85 de bănci străine în Japonia cu un număr de 116 filiale din care 29 erau din S.U.A., 11 din Marea Britanie, iar 27 din Europa de Vest. Orice bancă ce dorește să activeze în Japonia trebuie să obțină o licență din partea Ministerului Finanțelor. Aceste bănci sunt angajate în tranzacții bancare cum ar fi: tranzacțiile de depozite valutare, împrumuturi pe termen scurt în yeni și în valută acordate companiilor japoneze și celor comerciale străine ce acționează pe piața niponă.

Instituțiile financiare reprezintă o trăsătură importantă a sistemului bancar japonez, deși diferențele între acestea și băncile comerciale dispar progresiv.

Societățile de tip intermediari bancari sunt legate de băncile comerciale; astfel cele mai multe bănci municipale dețin cel puțin un intermediar bancar de încredere. Au fost clasificate ca bănci obișnuite de Legea Băncilor din 1981, dar dețin privilegiul de a se angaja în afaceri “business trust”, privilegiu dobândit după apariția Legii Managementului Economiilor Bancare din 1943. Ele sunt încurajate de către Ministerul Finanțelor să se concentreze asupra acestui tip de afaceri, doar ⅓ din conturile acestor societăți sunt de tip bancar, restul fiind conturi de încredere.

Există 7 astfel de societăți în Japonia, iar alte 3 sunt angajate în preluarea de acest tip de afaceri. Aceste bănci permit finanțarea pe termen lung a industriei cu ajutorul creditelor și a banilor luați în păstrare. De asemenea, ele furnizează servicii de management financiar.

Băncile de credit pe termen lung în număr de 3 au fost create de o lege specială în 1952, în principal pentru a oferi utilaje și capital pe termen lung industriei. Din 1986 acestea acordă și credite pe termene mai scurte, pregătind terenul pentru finanțarea pe plan internațional. Astăzi aceste bănci dețin reprezentanțe de marcă în străinătate cum ar fi Banca Industrială a Japoniei (IBJ), cu 7 reprezentanțe, 14 oficii principale și 14 filiale internaționale. Aceste bănci sunt finanțate prin emiterea de obligațiuni și mai recent prin negocierea certificatelor de depozit.

Instituții financiare mici și mijlocii

Cuprind băncile Sogo, băncile mutuale de economii, asociațiile și cooperativele de credit. Băncile Sogo au apărut după promulgarea Legii Băncilor din 1951, ele derivând din companiile mutuale de împrumuturi. Ele acceptă depunerea de depozite de economii și acordă împrumuturi și facilități privind rabaturile comerciale. Ele operează ca și băncile comerciale, specializându-se în împrumuturi, activitate prin care depășesc băncile regionale și chiar unele bănci municipale. Asociațiile de credit au o istorie lungă, dar prezența în legislația japoneză datează din 1951. Acestea sunt asociații mici și mijlocii, iar acționarii lor subscriu capital. Băncile preiau depozite de economii și depozite în rate și oferă împrumuturi și facilități de rabat comercial acționarilor sau non-acționarilor cu conturi de economii, instituțiilor publice, financiare și băncilor. Responsabilitatea prioritară a acestor bănci o constituie persoanele din comunitatea locală unde își desfășoară banca activitatea. Afacerile acționarilor și non-acționarilor acestei asociații au crescut rapid în ultimii ani. Cooperativele de credit sunt similare asociațiilor de credit dar sunt instituții non-profit ale căror activități se limitează în special la a oferi acționarilor servicii financiare.

Banca Shokochukin joacă rolul de Bancă Centrală în sensul că asigură buna funcționare a instituțiilor financiare. Diferitele agenții financiare guvernamentale și corporațiile care garantează serviciile financiare joacă un rol important pe acest plan.

Instituțiile financiare agricole, silvice și piscicole sunt coordonate la nivel național de Banca Norinchukin și de Banca Centrală de Cooperare Agricolă, Silvică și Piscicolă, iar la nivel regional de federațiile lor locale de credit. Cooperativele de credit, în număr de câteva mii acceptă depozite cu care apoi realizează tranzacții. Deși aceste cooperative sunt împuternicite să facă împrumuturi, ele acordă credite din fondurile lor, arătând astfel că rămân la stadiul de instituții financiare.

Există 21 companii de asigurări de viață și 22 companii generale de asigurări. Companiile de asigurări de viață oferă împrumuturi pe termen lung diferitelor firme industriale pentru achiziționarea de utilaje. De asemenea aceste companii de asigurări de viață sunt și importanți investitori pe piața bursieră. O parte din companiile de frunte în asigurări de viață sunt și asociate băncilor municipale și poartă aceleași denumiri (ex. Sumitomo). Se preconizează o creștere a investițiilor pe plan extern a acestor companii.

Există 6 instituții financiare pe piața monetară care sunt specializate în atragerea de depozite pe termen scurt și care reușesc să pătrundă în economii de piață străine.

Există și 200 de companii de titluri financiare, cea mai mare dintre cele care tranzacționează depozitele clienților fiind angajată în subscrierea acțiunilor. Cele mai puternice companii au pătruns pe piața financiară internațională.

În Japonia există două tipuri de investiții în obligațiuni: investiții japoneze în obligațiuni străine și investiții străine în obligațiuni locale.

Banca Japoneză de Dezvoltare oferă finanțări pe termen lung, acest lucru datând din perioada de relansare a economiei, dezvoltându-se foarte mult și acoperind zone strategice din punct de vedere financiar. Banca de Import-Export furnizează sprijin financiar exportatorilor japonezi în medie cam același oferit de instituțiile echivalente din SUA, Marea Britanie și Franța. Sistemul caselor de economii joacă un rol important pe piața bancară cu amănuntul. Totalul depozitelor caselor de economii reprezintă în 1995 2/3 din totalul depozitelor deținute de băncile municipale. Acțiunile caselor de economii privind activitatea pe piața bancară cu amănuntul au crescut datorită faptului că acestea au oferit mai mereu rate mai mari ale dobânzii decât băncile comerciale. Sistematizarea instituțiilor financiare este realizată în tabelul 1.1.

Tabelul 1.1 Bănci și instituții financiare în Japonia

Istoria sistemului financiar nipon

În 1868 guvernul Meiji a propus un program de modernizare a sistemului financiar japonez care era considerat de marile puteri (SUA, Imperiul colonial britanic, cel francez) un sistem izolat. În 1882 a fost instituită Banca Națională a Japoniei. Un an mai târziu au fost instituite legi prin care se puteau constitui diferite tipuri de instituții financiare: Case de economii, bănci comerciale, instituții de credit pe termen lung, instituții specializate în tranzacții financiare. Trusturile financiare, companiile de asigurări și cooperativele de credit au apărut odată cu dezvoltarea Japoniei și intensificarea comerțului nipono-european. Astfel societatea feudală japoneză s-a transformat într-una mult mai deschisă bazată pe revoluția industrială.

Procesul de dezvoltare a continuat cu apariția legii băncilor în 1927, definind activitatea comercială a băncilor. În 1929 au apărut o mulțime de falimente bancare ca rezultat al decăderii economiei nipone, dar sistemul financiar a supraviețuit nu numai crizei economice din 1929-1933 dar și celui de-al doilea război mondial care pentru Japonia a fost unul devastator.

Băncile japoneze erau foarte puternice în perioada interbelică, dezvoltarea lor continuă a dus la consolidarea lor, astfel reușind să facă față pagubelor și urmărilor celui de-al doilea război mondial.

În perioada de ocupație a Japoniei, Aliații au luat măsuri pentru ca mașina militară și industrială ce era Japonia să-și revină rapid. Instituțiile financiare specializate pe diferite activități au fost transformate în bănci comerciale sau bănci de credit pe termen lung. Trusturile comerciale au devenit trusturi bancare și puteau să îndeplinească funcțiile băncilor. Au fost create și instituții speciale de finanțare a micilor întreprinzători, de asemenea de finanțare a dezvoltării economice și a comerțului internațional.

Banca Japoniei a prezentat același statut de Bancă Centrală în această perioadă. Totuși acțiunile de supervizare și îndrumare a instituțiilor financiare au fost acordate Ministerului Finanțelor, care a rămas responsabil de acordarea de licențe diferitelor afaceri, aprobarea filialelor, supravegherea conturilor bancare, supervizarea și inspectarea băncilor și a activităților financiare în general.

În perioada 1955-1970 economia japoneză a cunoscut o dezvoltare rapidă. În absența unei piețe bursiere puternice, majoritatea corporațiilor japoneze au investit în afaceri cu ajutorul fondurilor obținute de la instituțiile financiare și bancare. Industria pentru a-și asigura nevoile a apelat la băncile municipale. Băncile municipale care dețineau poziții slabe în ierarhia băncilor nipone au fost redresate prin finanțare pe termen scurt, finanțare din partea altor bănci. Din fericire sectorul bancar a menținut o rată ridicată a dobânzilor pentru economii, în parte datorită ponderii scăzute a fondului de pensii în sectorul social.

În această perioadă Banca Japoniei a acționat în special pentru a menține scăzute ratele dobânzii bancare ceea ce a dus la dezvoltarea eficientă pe termen scurt a pieței titlurilor financiare.

În deceniul al patrulea rata creșterii economice a scăzut, iar presiunile asupra sistemului financiar s-au micșorat. Autoritățile sunt acum pregătite să adere la liberalizarea și mondializarea piețelor financiare. În perioada 1965-1970 piața financiară japoneză a căpătat o nouă înfățișare prin emiterea de obligațiuni publice și crearea unui Sistem Național de Datorii. De la Șocul petrolului din anii 1973-1974 deficitul sectorului public a depășit deficitul sectorului corporațiilor prin faptul că guvernul a luat măsuri de creștere a prețului petrolului. Datorită faptului că mare parte a obligațiunilor vândute au fost acoperite de băncile municipale, presiunile asupra sistemului financiar nu s-au redus atât de mult cât au fi dorit finanțiștii japonezi. Băncile municipale s-au împrumutat prea mult în comparație cu băncile din Vest, suferind dificultăți financiare. Dificultățile au fost mărite prin faptul că aceste bănci erau îngrădite în trecut în acțiunea lor de a mări depozitele valutare sau de a accepta depozitele în yeni ale străinilor. Astăzi un sfert din totalul depozitelor băncilor municipale sunt depozite în valută.

În cadrul Ministerului Finanțelor se găsește Comitetul de Dezvoltare a Sistemului Financiar care în perioada postbelică a realizat diferite proiecte de lege care au stat la baza legislației bancare japoneze: Legea Rezervelor Minime Obligatorii (1957), Legea Fuzionării Instituțiilor Financiare (1968), Legea Depozitelor provenite din Asigurări (1971).

Cadrul legislativ bancar japonez realizat în 1927 n-a putut face față evoluției rapide a sistemului bancar și se apela mereu la Ministerul Finanțelor pentru a schimba cadrul legislativ în conformitate cu dificultățile apărute. În 1979 Comitetul de Dezvoltare a prezentat un raport asupra Sistemului Bancar și a Evoluției Viitoare a Băncilor Japoneze care a reprezentat baza reformei bancare din 1981.

Potrivit acestei noi legi, scopul activităților bancare este de a prelua depozite de la populație, de a acorda împrumuturi clienților, de a vinde și cumpăra titluri financiare de pe piață, de a împrumuta titluri, de a gira datoria publică, de a vinde și cumpăra certificate de depozit negociabile și alte instrumente monetare similare, de a acționa ca agent de subscriere a tuturor tipurilor de titluri financiare, de a realiza transferuri interne și externe, schimburi valutare, tranzacții în aur-monedă.

Astăzi băncile au putere deplină în realizarea de tranzacții ale titlurilor financiare, în special în vânzarea obligațiunilor, iar companiilor financiare li se permit subscrierea titlurilor de valoare și emiterea certificatelor de depozit pe piața internațională.

De asemenea Legea Bancară din 1981 mai stipulează:

Limitări ale facilităților de credit pentru orice persoană la 20% din

capital și rezerve.

Perioadele în care banca nu funcționează

Termenii tranzacțiilor

Prezentarea statutelor instituțiilor financiare

Reguli privind activitatea băncilor străine

Liberalizarea administrației bancare, autorizarea și emiterea de capital, realizarea de filiale.

Liberalizarea administrației bancare interne a fost însoțită de Legea Tranzacțiilor și Controlul Comerțului Exterior din 1980 care au consolidat structura bancară realizată în perioada postbelică.

Principiile fundamentale ale Legii din 1980 au fost:

Tranzacțiile externe privind capitalul sau diferitele servicii sunt libere.

Tranzacțiile interne au fost aproape în întregime liberalizate, iar tranzacțiile de capital se realizează neîngrădite în cazuri speciale.

Investițiile directe străine în Japonia se realizează liber.

Licența tranzacțiilor de capital a fost înlocuită de un sistem de rapoarte privind aceste tranzacții.

Cea mai importantă schimbare pe plan legislativ a fost cea privind tranzacțiile de capital: apariția investițiilor directe străine, a portofoliilor de investiții pe plan intern și extern în cadrul companiilor de titluri financiare, a depozitelor valutare străine, realizarea de credite și garanții bancare din partea rezidenților. Legislația interzice realizarea de tranzacții în momente în care apar diferite fenomene care influențează sistemul financiar: dezordine pe piețele financiare străine, excedente ale balanței de plăți externe.

Ministerul Finanțelor a devenit o super-putere în stat în momentul primirii responsabilității de a superviza administrarea instituțiilor financiare și de a coordona legislația financiară. Operează prin mai multe departamente: departamentul titlurilor financiare, departamentul de finanțare externă și internă. Principalele măsuri luate de Ministerul Finanțelor privind băncile sunt:

1. Raportul dintre creditele și depozitele bancare să fie de maximum 0.8; raportul dintre credite și lichidități de maximum 0.3; raportul dintre creditul și capitalul bancar de minimum 0.1;

2. Realizarea de oficii în teritoriu;

3. Diversificarea zonelor în care activează băncile (indiferent că sunt teritoriale sau municipale);

4. Diversificarea activităților bancare; astfel o bancă poate să desfășoare activități de management a imobilelor băncii și a garanțiilor bancare și a ipotecilor. De asemenea băncilor li se permite și realizarea activităților de leasing, de emitere de cărți de credit, de consultanță managerială. De aceleași priorități beneficiază și filialele din străinătate.

5. Constrângerea băncilor de a compensa balanța de credite prin diferite metode. Metoda compensării balanței de credite încă se mai folosește în Japonia, dar nu prea are rezultate satisfăcătoare.

1.2. Banca Națională a Japoniei (BJ)

Banca Națională a Japoniei s-a debarasat de sarcina supervizării activităților bancare și deține numai următoarele funcții:

1. Emitere de monedă;

2. Este Bancă a Băncilor Comerciale;

3. Este o Bancă a guvernului.

4. Se axează asupra politicii monetare care presupune realizarea de rezerve minime obligatorii, practicarea politicii de open-market și a taxei oficiale a scontului.

În eforturile pe care le depune în sprijinul dezvoltării economice, Banca Japoniei a încercat să mențină scăzute ratele dobânzilor, să diminueze rezervele obligatorii și a practicat o politică de open-market pentru a asigura o creștere a creditelor interne. Astfel activitatea Băncii Japoniei a fost una cantitativă și nu una calitativă.

Banca Japoniei controlează rata dobânzii cu ajutorul Ratelor Dobânzilor Temporare care acordă Consiliului de Administrație al Băncii dreptul de a stabili limite maxime pentru ratele dobânzilor la credite și la depozite după cercetările efectuate cu Consiliul de Ajustare al Dobânzilor. Ratele dobânzilor sunt prezentate în tabelul 1.2.

Prin legea privind Sistemul de Depozite și de Rezerve (1957) Banca Japoniei a solicitat băncilor comerciale nefolosirea de dobânzi la depozitele la purtător.

Un important rol pe piața bancară japoneză îl joacă Ministerul Industriilor și Comerțului Exterior, care coordonează eforturile Japoniei de a se impune pe diferite piețe străine. Proiectele de finanțare pe plan extern sunt realizate de acest minister împreună cu Banca de Import-Export.

Tabelul 1.2: Ratele dobânzii în Japonia la depozite și economii la sfârșitul lui septembrie 1995:

Sursa: Federația Asociației Bancherilor din Japonia, 1995

1.3 . Strategii de dezvoltare a Băncilor Japoneze

Băncile Municipale sunt principalele bănci comerciale din Japonia și au jucat un rol vital în finanțarea dezvoltării industriale a Japoniei. Influența acestor bănci e mai puternică decât pare la prima vedere, deoarece ele investesc în numele clienților care au datorii. Corporațiile japoneze sunt sprijinite fiecare în parte de o bancă și nu dețin relații strânse cu mai multe bănci. Datorită acestui fapt băncile japoneze au de-a face cu mari creditori care le pot crea dificultăți mari în momentul nerambursării. Mai mult unele bănci au legături strânse cu unele grupuri industriale de tip “zaibatsu” care au funcționat în perioada interbelică.

Din cele 13 bănci municipale (vezi Tabelul 1.3.) 6 dețin supremația pe plan intern (cele având sediul în Tokyo și Osaka). Cele 6 au active de peste 13 mii de miliarde yeni și fac parte din cele mai puternice bănci din lume. Au o rețea largă de filiale externe și interne. Există anumite îngrădiri chiar și asupra activităților acestor bănci, stipulate în Legea Bancară din 1981.

Tabelul 1.4 demonstrează că profilul băncilor leader este similar cu cel al băncilor municipale, cu excepția Băncii Tokyo, care este o bancă cu funcții specializate și are o rețea foarte întinsă în numeroase țări. Trebuie menționat că Banca Industrială a Japoniei și Banca Creditelor pe Termen Lung a Japoniei au de asemenea reprezentanțe în cadrul unei rețele care cuprinde mai multe țări, dar din nou acestea sunt bănci specializate. Profilul băncilor comerciale arată numărul mic de firme afiliate (cu excepția Băncii Dai-Ichi Kangyo) care în mod normal include o companie de leasing, de credit comercial și industrial; un număr de filiale internaționale, care includ în mod obișnuit o bancă în Brazilia și una în California, și diferite corporații internaționale de finanțare în principalele centre financiare cum ar fi Hong Kong, Londra, Zürich, New York; și în cele din urmă un număr destul de mare de filiale internaționale, care includ în mod obișnuit bănci comerciale în centre cheie din Pacific, diverse operațiuni în Australia, și participări de bănci comerciale în alte locuri. O structură ipotetică de operațiuni e arătată în figura 1.2 . Este important să înțelegem natura grupurilor industriale bancare.

Figura 1.2 : Structura tipică a unei bănci nipone

Banca Legături de Trusturi Bancare Japoneze,

principală grup Companii de Asigurări și alți

20 de membri

Sucursale interne Sucursale internaționale

Credit Co Ltd. Merchant Bank(Singapore)

Leasing Co Ltd. Merchant Bank (Kuala Lumpur) Factoring Co Ltd. International Finance (Australia)

Housing Co Ltd. Investment Bank (Brazilia)

Filiale Internaționale

Japan Bank în Brazilia

Japan Bank în California

International Finance (Hong Kong)

International Finance (Londra)

International Finance (Zürich)

Tabelul 1.3 Bănci Municipale Japoneze, 1995

Trusturi Bancare Nipone, 1995

Tabelul 1.4. Bănci Multinaționale Japoneze, 1993

În perioada interbelică, companiile autohtone intitulate “zaibatsu” reprezentau o imensă concentrare de bogăție și putere. Acestea erau companii controlate de familii bogate, iar grupul bancar juca un rol de servire a scopurilor personale. După cel de-al doilea război mondial aceste tipuri de companii au fost dizolvate și numeroase legi au apărut pentru a preveni reapariția unor asemenea blocuri de putere, prin limitarea plafonului permisibil de fuzionare.

În perioada postbelică unii dintre liderii fostelor companii “zaibatsu” au început să se întâlnească în mod regulat cu bancherii care aveau rol de instigatori. Au dezvoltat acum un număr de grupări destul de neclare în Japonia, în principal axate în jurul băncilor conducătoare, ale căror membrii dețin holdinguri fuzionate.

Cele patru grupări bancare care poartă în continuare numele de familii ale vechilor “zaibatsu” sunt Mitsubishi, Sumitomo, Fuji și Mitsui. Importanța grupului Mitsui a scăzut în ultimii ani. Dai-Ichi Kangyo și Sauwa Bank au de asemenea grupări, cu toate că acestea nu sunt bazate pe fostele legături zaibatsu și sunt destul de neclare, având un caracter eterogen. Există și grupuri non-bancare cum ar fi Toyota, Hitachi, Matsushita, care tind să aibă o gamă mai omogenă de produse (electrice, electronice, automobile).

Un grup bancar centrat tipic va include o bancă municipală, o bancă de încredere, o companie de asigurări, o companie comercială și o varietate de firme industriale manufacturiere și de servicii. Mixul industrial variază: de exemplu, Mitsubishi are rădăcini puternice în industria grea, Mitsui în comerțul cu amănuntul și distribuție.

Interdependența membrilor unui astfel de grup nu trebuie să fie exagerată. Doar aproximativ 20-30% din împrumuturile unui grup bancar se duc în mod normal către companiile de grup. Fuzionările de holdinguri variază in funcție de grupurile bancare care dețin holdingurile în cauză. Un studiu realizat în 1993 a arătat că grupările de instituții financiare dețineau între 8 și 16 % din acțiunile unui grup bancar și răspundeau pentru 12-28 % din împrumuturi. Băncile principale erau responsabile pentru 9-13 % din împrumuturi. Acest lucru este prezentat în Tabelul 1.5 :

Concentrarea pachetelor de acțiuni și a împrumuturilor în 6 Grupuri Industriale Japoneze:

Procentajele pachetelor de acțiuni ale celor 6 Grupuri Industriale în Economia Națională:

Sursa: Shukan Toyo-Keizai, ediție specială 1995

Semnificația grupărilor în economia japoneză a fost demonstrată într-un studiu special efectuată de Camera de Comerț Niponă în 1995, care a arătat faptul că cele 6 Grupări Industriale dețineau aproximativ un sfert din pachetele de acțiuni existente în Japonia, peste un sfert din profiturile nete nipone, aproape o cincime din capitalul vărsat și 15 % din totalul vânzărilor.

Sistemul de grup a arătat faptul că se pot obține beneficii financiare pentru toți cei implicați, în termenii stabiliți de aceștia.

Riscul de credit al băncii este redus datorită faptului că aceasta își cunoaște îndeaproape clienții care împrumută și datorită suportului mutual existent între companiile grupului. Banca poate de asemenea să se comporte ca un coordonator financiar al companiilor grupului, în special în cazul unor fluctuații sezoniere sau ciclice în cererile de împrumut ale membrilor. Trustul bancar și Compania de Asigurări pot oferi și alte servicii financiare. Compania comercială este finanțată până într-un anumit moment de gruparea bancară și în schimb aceasta oferă finanțare comercială unui grup mai mic de firme cât și furnizorilor. Cunoștințele băncii referitoare la micile companii ajută din nou la reducerea riscului de credit. Banca principală câștigă de asemenea un volum considerabil de depozite de la angajații grupului și deține totodată bilanțurile contabile curente ale companiilor de grup.

Când o companie de grup întâlnește dificultăți, banca va recurge în mod obișnuit la operațiuni de salvare, prin secondarea echipei manageriale. În orice moment, banca e pregătită să se comporte ca un supervizor pentru grup, prin rolul său de coordonator al politicii de grup.

Rolul băncii de încredere în cadrul grupului îl completează pe cel al băncii principale, din moment ce banca de încredere poate oferi împrumuturi pe termene mai lungi. Băncile orășenești se specializează în împrumuturi pe termen scurt pentru capital de muncă, cu toate că în practică facilitățile pe termen scurt sunt reînnoite și disponibile în mod permanent pentru companiile de succes. Cu atât mai mult, după Banca Japoniei aproximativ un sfert din totalitatea împrumuturilor băncilor comerciale au din punct de vedere tehnic o scadență mai mare de un an. Băncile comerciale cumpără deasemenea obligațiuni bancare ale instituțiilor de credit pe termen lung, cumpără obligațiuni ale concernelor de firme și fac împrumuturi și investiții directe cu scopul creșterii de capital a corporațiilor. Totuși băncile orășenești au urmărit în general caracteristica clasică a băncilor comerciale specializându-se în finanțare pe termen scurt în special cu cât instituțiile specializate au fost însărcinate cu sarcina oferirii de credit pe termen lung.

Împrumuturile contabilizează aproximativ 60% din acțiunile băncilor comerciale. Acestea s-au aflat în mod tradițional în sectorul afacerilor, cu toate că proporția împrumuturilor către clienți pentru credit de consum și de cumpărări de case a crescut mai recent. Aproximativ 60% din împrumuturile băncilor orășenești merg către marile întreprinderi și capitalizează mai mult de 100 milioane. Ratele împrumuturilor/depozitelor băncilor orășenești se aflau la 80% în anii ’70 dar de atunci au scăzut la aproximativ 70%.

Angajamentele tipice de împrumuturi în Japonia se scad din facturile comerciale sau din avansurile pe termen scurt împotriva facturilor. Dezonorarea facturilor este o problemă seroasă și băncile nu vor continua relațiile de afaceri în mod normal cu un client care a greșit de două ori.

Învoielile sunt de obicei pur informaționale în caracterul lor, rareori reprezintă un subiect la condițiile generale de afaceri ale băncii împrumutătoare. Oricum, acestea conferă băncii puteri considerabile de intervenție dacă un împrumutător are dificultăți la rambursare. Băncile cer plăți compensatoare de la împrumutați și vor percepe deasemenea taxe pe servicii. În toate relațiile de afaceri din Japonia legătura pe termen lung dintre împrumutat și împrumutător este cel mai important factor care influențează termenele și condițiile finanțării.

În ultimii ani băncile municipale au canalizat de asemenea un considerabil val de fonduri în cumpărarea de obligațiuni naționale în concurență cu dorințele autorităților. Spre exemplu în 1994 băncile municipale au cumpărat 30% din toate obligațiunile emise, și acestea au reprezentat o treime din creșterea totală în depozite bancare în acel an.

Băncile municipale obțin majoritatea fondurilor lor sub formă de depozite, incluzând depozitele la cerere, certificate de depozite la purtător și depozite la termen cu scadențe diferite (3 luni, 6 luni, 1 an, 2 ani). Ratele dobânzilor la depozite sunt stabilite în corelație cu ratele dobânzii la împrumuturi pentru ca să permită băncilor să obțină un profit rezonabil. Din moment ce autoritățile supraveghează ratele dobânzii la împrumuturi este evident că însuși profitabilitatea băncilor depinde într-o mare măsură de poziția autorităților, din moment ce din ce în ce mai mult ele pot influența împrăștierea băncilor în teritoriu. Totuși, autoritățile japoneze încearcă din ce în ce mai mult să liberalizeze piețele financiare și unde e posibil să permită ajustări flexibile la ratele dobânzii în concordanță cu mersul pieții.

Aproximativ 40% din fondurile atrase de bănci provin de la menaje, majoritatea sub formă de certificate de depozite la purtător și depozite le termen. Restul provin din partea persoanelor juridice, agenților guvernamentali și instituțiilor financiare. Majoritatea depozitelor la termen au o scadență mai mare de 1 an. Datorită acordării unui număr mare de împrumuturi, băncile municipale trebuie de asemenea să se bazeze și pe bani împrumutați de la Banca Japoniei prin procedurile rescontării.

Cu rețelele lor de sucursale relativ mici băncile municipale nu joacă un rol dominant pe piața serviciilor de transfer monetar. Abilitatea băncilor de extindere a propriilor rețele e controlată strict și le sunt permise inaugurarea decât a câtorva sucursale pe an. Cea mai mare din Băncile municipale are cu puțin peste 300 de sucursale, concentrate inevitabil în marile centre, și în special în Tokyo și Osaka.

Tokyo este, firește, centrul financiar japonez, unde se află banii și piețele de schimb externe, astfel încât băncile care nu au sediul central în Tokyo sunt totuși obligate să mențină o prezență semnificativă acolo. Transformarea orașului Tokyo într-un centru financiar internațional a fost în mod deliberat întârziată de către autoritățile japoneze. Japonezii au fost destul de încântați să vadă că piața asiatică a dolarului și toate tipurile de servicii financiare de peste ocean destinate regiunii bazinului asiatic încep să-și aibă domiciliul în Hong-Kong și Singapore.

Băncile japoneze își mențin prezența în ambele centre. În prezent, creșterea în importanță a orașului Tokyo aste inhibată de controalele schimburilor, cât și de către piețele subdezvoltate de bani și capital. Oricum, piețele cunosc o liberalizare progresivă și este foarte posibil ca pe termen mediu Tokyo și yen-ul să devină forțe financiare puternice pentru a rivaliza cu New York și dolarul american.

Dezvoltarea acestuia ca un centru financiar al eurodolarului se va întâmpla doar dacă este înlăturată taxa care se percepe în prezent la dobânda plătită persoanelor nerezidente, sunt micșorate rezervele obligatorii și abolite alte reglementări.

Pe un timp destul de lung băncile japoneze erau fericite să deservească nevoile clienților lor industriali prin mijloace tradiționale, oferindu-se servicii de finanțare comerciale.

Din momentul în care trusturile japoneze au preferat să rămână exportatoare decât să preia investiții directe străine și să devină trusturi multifuncționale au apărut unele probleme. În orice caz, din anii ’60 încoace ritmul investițiilor japoneze au trebuit să-și înbunătățească posibilitățile internaționale pentru a face față acestor cereri. Băncile japoneze s-au găsit astfel în competiție directă cu băncile multinaționale americane și europene în cadrul piețelor financiare mondiale aflate în creștere, în special europiețele, și astfel au fost nevoite să egaleze statutul acestora pentru a putea răspunde unei amenințări competitive. Aceasta a însemnat o expansiune stabilă a rețelelor din străinătate și a reprezentat, dezvoltarea capabilităților băncilor comerciale, și un asalt pe piețele bancare internaționale cheie – credite euro-dolar, obligațiuni euro, schimburi externe. Marile bănci sunt acum active pe toate aceste piețe și au adoptat în timp politici de preț agresive pentru a-și dezvolta acțiunile lor de piață în mod rapid.

Băncile japoneze se folosesc deasemenea de sucursalele lor din străinătate pentru a crește fondurile monedelor naționale europene pentru finanțarea operațiilor din străinătate a marilor trusturi japoneze.

În toate operațiile lor internaționale, băncile sunt monitorizate de către autorități, care sunt determinate să vadă o creștere sigură către obiectivele pe termen lung de a stabili o bază depozitară de dolari americani, și folosind drept monedă națională pentru comerț și rezervă. Pentru băncile municipale ca grup conturile în monede naționale străine reprezintă acum aproximativ 30% din totalul veniturilor și costurilor.

În timpul perioadei de reconstrucție postbelică, băncile municipale și-au dozat resursele spre finanțarea marilor trusturi industriale și a creșterii rapide a acestora. Presiunea cererii de fonduri a fost în așa fel încât șansele de a obține împrumuturi pentru afaceri mici și mijlocii cât și pentru menaje erau foarte mici.

Mai mult, abilitățile băncilor de diversificare a activităților dincolo de serviciile bancare obișnuite au fost împiedicate de reglementările anti-monopolice. Pe plan internaționale trusturile nipone au favorizat mai degrabă exporturile decât investițiile străine directe și astfel necesită doar facilitățile bancare tradiționale din partea principalelor bănci. Rezultatul a fost că până la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70 băncile nipone au rămas în forma băncilor comerciale tradiționale, realizând serviciile obișnuite pentru clienții lor.

Raportul s-a schimbat odată cu încetinirea dezvoltării economiei japoneze și adâncirea relațiilor financiare și comerciale cu vestul. Pe piețele interne băncile au început să se arate mai interesate în oferirea de împrumuturi firmelor mici și mijlocii pe măsură ce cererea din partea marilor trusturi a scăzut iar autoritățile au început să sprijine antreprizele și inovațiile firmelor mici . Ele s-au orientat deasemenea către creditele pentru menaje și credite de consum și au fost în stare să profite de pe urma unei anumite liberalizări în atitudinea socială japoneză față de credit. Cea mai mare schimbare a intervenit totuși pe plan internațional. Cu sprijinul autorităților, băncile japoneze au decis să devină participanți activi pe piețele internaționale și competitori serioși a principalelor bănci comerciale americane și europene. Aceasta a fost privită ca fiind de importanță națională din moment ce exista pericolul ca Japonia să devină dependentă de serviciile financiare mai sofisticate oferite de către băncile comerciale din vest-poziție inacceptabilă.

Conform Băncii Japoneze, factorii principali în internaționalizarea sistemului bancar nipon a fost accesul Japoniei în 1964 la FMI și “OECD” cât și liberalizarea survenită a tranzacțiilor curente și de capital care erau necesare; dar și activitățile din străinătate a industriei japoneze în special la începutul anilor ’70 atât în comerțul internațional cât și în investiții în străinătate. Metodele pe care băncile japoneze le-au ales pentru extinderea capabilităților lor internaționale au inclus deschiderea de sucursale și birouri de reprezentanță cât și achiziția de bănci străine. Marile bănci aveau sucursale în Londra chiar înainte de primul război mondial iar după război redeschise, urmate de obicei de sucursale în New York, Singapore, Düsseldorf, Chicago, Seul și probabil Bruxelles, Seattle și încă alte 2 locații. Aceste sucursale serveau la creșterea fondurilor în marile centre financiare. Birourile de reprezentanță au fost împrăștiate în centre financiar/industriale similare. Datele din tabelul 1.6. arată că expansiunea a fost un proces gradual, stabilind cu mare grijă și care datează din anii ’70.

Tabelul 1.6. : Dezvoltarea rețelelor japoneze din străinătate:

Noile sedii în străinătate 1960 – 1990

Sursă: Banker Research Unit, “The top 100” (Financial Times, London ’95)

Sucursalele cheie s-au stabilit în Londra, Hong-Kong, Zűrich cu funcție de bancă comercială. Majoritatea băncilor au achiziționat deasemenea o bancă americană mijlocie cu dorința de a acumula o bază depozitară în dolari și o poziție la baza piețelor financiare americane.

Niponii își majorează propriile fonduri din străinătate prin acceptarea de depozite euro, prin împrumuturi de la alte bănci, și mai recent prin emisiunea certificatelor de depozit într-o încercare de a asigura o bază depozitară mai stabilă pentru operațiile lor. Băncile japoneze au înregistrat unele dificultăți în fondare în 1974 când piața interbancară pentru euro-dolar a înghețat, iar de atunci au adoptat o politică mai prudentă.

În anii lor de început băncile japoneze s-au concentrat asupra creditelor pe termen scurt, acoperind în principal nevoile de capital de muncă a firmelor japoneze din străinătate, dar și împrumutând guvernelor străine și agențiilor care nu acceptau creditele pe termen mediu sau aveau nevoie de un împrumut acoperitor până ce finanțarea pe termen mediu putea să se realizeze. În anii ’70 volumul creditelor pe termen mediu a crescut iar în anul 1978 a depășit volumul creditelor pe termen scurt. Ele au continuat însă să preseze cu creditele pe termen scurt, parțial datorită faptului că acestea nu sunt monitorizate de către Ministerul Finanțelor în felul în care sunt majoritatea creditelor pe termen mediu și lung și nu reprezintă subiectul restricțiilor a 20% din valoarea netă pe care le suportă creditele pe termen mediu și lung.

Tabelul 1.7. arată cantitatea limitată de investiții directe a depozitelor pe termen scurt și creșterea împrumuturilor pe termen lung în detrimentul celor pe termen scurt. Volumul împrumuturilor către străinătate a băncilor japoneze a fost furnizat și transferat în monede naționale străine.

Tabelul 1.7.

Sursa: Ministerul Finanțelor, 1995

Împrumuturile în yeni au fost comercializate din timp în timp dar accesul la acestea a fluctuat în funcție de poziția balanței de plăți japoneză și a cererilor de credit intern către băncile municipale – autoritățile tratează toate împrumuturile în yeni în același fel.

Cu toate că liderii de piață în activități de subscriere și plasare sunt principalele case de titluri de valori, în special cele mai mari patru (Normura, Nikko, Daiwa, Yamaichi), băncile municipale joacă un rol important pe piețele de obligațiuni, acționând de obicei prin sucursalele lor situate în puncte strategice în centrele financiare mondiale. Sucursalele din străinătate ale băncilor se comportă ca instituții de subscriere și plasează obligațiuni nipone și europene atât pe piețele primare cât și pe cele secundare.

Pe piața din Tokyo, băncile se comportă ca bănci autorizate în plasarea de obligațiuni străine pe așa-numita piață Samurai Bond Market.

În plan intern băncile nipone au început să ofere încă din anii ’60 o gamă mai largă de servicii financiare caracteristice băncilor multinaționale. Pentru a obține diversificarea dincolo de centrul afacerilor bancare așa cum e definită aceasta în Legea Bancară, băncile au trebuit să lucreze prin intermediul companiilor asociate și afiliate în cadrul cărora ele nu pot deține decât o parte limitată. Dincolo de aceste servicii bancare periferice, băncile japoneze au interese diverse limitate în preluări pure comerciale precum dezvoltarea industriei petroliere sau energetice, agenții de turism, informații de afaceri și altele.

Băncile japoneze au acționat prompt cu computerizarea operațiilor lor bancare. Terminale on-line în sucursale au fost instalate la sfârșitul anilor ’60 și de atunci acestea s-au îmbunătățit și s-au dezvoltat. Mașinile automate au fost introduse în anii ’70 și sunt acum folosite pe scară largă pentru retragere de numerar. Băncile au început a oferi de curând și servicii bancare telefonice.

Pe plan intern băncile s-au luptat în îmbunătățirea statutului lor managerial de informații iar în viitor prevăd avansări rapide în automatizarea birourilor pe măsură ce se fac pași mai departe pe calea creșterii productivității.

În termeni organizaționali băncile japoneze au adoptat de obicei un sistem divizional în linii clasice cu o mixtură de diviziuni funcționale. Ierarhia la nivelul conducerii e destul de simplă, implicând una sau două comitete executive cărora șefii regionali le dă raportul și care la rândul lor îl dă mai departe unui consiliu de directori.

Băncile japoneze au simțul responsabilității foarte bine dezvoltat și își iau în serios datoria de a funcționa în folosul cetățenilor și de a contribui la dezvoltarea socială și culturală a Japoniei în aceeași măsură în care contribuie la dezvoltarea economică. Activitățile tipice în acest sens includ printre altele dotarea instituțiilor educaționale, sponsorizarea burselor școlare, a activităților de bunăstare socială. Băncile practică de asemenea sistemul de angajare pe viață și adoptă o atitudine paternă față de angajați.

Figura 1.3 Structura Băncilor Japoneze

Tabel 1.8 Dezvoltarea principalelor Bănci Municipale Japoneze, 1985-1994

Sursa: Banker Research Unit, The Top 100(Financial Times, London 1995)

Datele prezentate în Tabelul 1.8 arată dezvoltarea principalelor bănci în perioada dată. Ratele de creștere a depozitelor și creditelor au fost asemănătoare în toate cazurile din momentul în care au fost controlate strict. Depozitele au crescut mai rapid decât creditele deoarece băncile au micșorat raportul dintre credite și active de la 70% la 60%. Rata de creștere în această perioadă este similară cu cea obținută de băncile importante din S.U.A. Ratele de performanță arată că profitabilitatea măsurată după veniturile provenite din active a intrat pe o pantă descendentă și există unele dovezi că băncile japoneze au optat pentru expansiune prin creșterea profitului de pe urma creditelor.

Băncile Japoneze au foarte mare grijă cu poziția lor reală pe piață deoarece pot apărea o serie de amănunte care au o influență negativă asupra lor.

E important de reținut faptul că acest progres nu a fost lipsit de impedimente mai mari sau mai mici legate în principal de datorii în incapacitate de plată. O altă problemă ar fi legată de consecințele negative se răsfrâng asupra întregii corporații. Este cazul grupului de bănci Sumitomo și Kyowa care au avut de suportat pierderi mari în urma falimentului companiei Ataka. Operațiunea a fost dirijată sub supravegherea autorităților și creditorii străini nu au pierdut nimic de pe urma prăbușirii acestei companii.

Mitsui Bank s-a implicat de curând în sprijinul companiei Mitsui & Co. care a fost angajată în construirea unei mari rafinării în Iran.

Recent băncile japoneze s-au implicat în creditele acordate sindicatelor, deși acestea prezintă un risc mai mare și implicit o povară pe măsură pentru bancă.

1.4 Mitsubishi Bank – Studiu de caz

Mitsubishi Bank își are originile în Casa de Schimb cu același nume fondată în 1880. În 1895 aceasta a fost reorganizată ca un departament bancar al companiei Mitsubishi. Acest departament facilita transferurile monetare precum și tranzacțiile financiare. În 1919 a fost creată Mitsubishi Bank Ltd. pentru a prelua afacerile de ordin bancar ale departamentului amintit și de a oferi alte servicii bancare. În perioada interbelică banca și-a deschis o sucursală în Londra, una în New York și una mai mică la Dairen (1933).

În timpul celui de-al doilea război mondial banca a fuzionat cu One Hundredth Bank Ltd., iar capitalul său a crescut. A devenit a doua bancă comercială din Japonia cu legături puternice cu compania Mitsubishi și cu activitatea industrială în general. În timpul războiului ea a fost închisă, iar imediat după terminarea lui a fost creată o nouă sucursală în Shanghai.

În 1948 banca și-a schimbat numele în Chiyoda Bank Ltd. în special datorită măsurilor luate de cei care erau împotriva trustului industrial Mitsubishi. După 1950 însă banca își reia relațiile normale cu grupul mamă și în general cu activitatea industrială și din 1953 își reia vechiul nume.

Banca redeschide agenția din New York în 1952, iar pe cea din Londra o ridică la nivel de ramură internațională.

În 1960 banca a fost unul din pionii importanți în mondializarea proceselor bancare, obținând facilități în Brazilia unde își deschide o filială ce va deveni Banco Mitsubishi Braziliero S.A. în 1973 (cu deținerea a 80% din acțiuni). Istoria expansiunii internaționale a băncii Mitsubishi este prezentată în Tabelul 1.9:

Sursa: Rapoartele Anuale ale Băncii Mitsubishi

Evident această evoluție a fost mai repede gradată și nu explozivă. După anii ’70 mai multe reprezentanțe au fost transformate în ramuri bancare în funcție de contribuția lor la dezvoltarea băncii pe ansamblu. Cu timpul banca și-a creat filiale peste tot în lume astfel că la sfârșitul anului 1991 banca avea 24 de oficii internaționale, 8 ramuri, 12 reprezentanțe și 4 sucursale răspândindu-se în America de Nord, America Latină, Europa, Bazinul Pacificului, Orientul Mijlociu.

Încrederea băncii în propriul progres e demonstrată prin construirea unui cartier bancar general în Marunouchi, districtul financiar al orașului Tokyo. Acesta a fost construit pentru a celebra 100 de ani de la deschiderea casei de schimb Mitsubishi. După 1980 banca a adoptat o strategie flexibilă pretabilă economiei japoneze într-o continua schimbare. Sistemul bancar japonez e pus în fața necesității adaptării rapide la condițiile impuse de piața financiară, în special de liberalizarea totală a ratei dobânzii și a tranzacțiilor comerciale efectuate pe plan extern. În plus depozitele se află pe o pantă ascendentă iar diferența dintre dobânzile la depozite și cele la credite e foarte redusă.

În prezent noua strategie a băncii include împărțirea operațiunilor bancare în cinci piețe precum sunt prezentate în figura 1.4.

Astfel serviciul National Banking e legat de relația cu celelalte bănci, cu întreprinderile mici și mijlocii și cu instituțiile guvernamentale; Corporate Banking acoperă ansamblul tranzacțiilor internaționale; General Afairs Division are o mulțime de funcții legate de activitatea internă a băncii, iar Methods and Systems e responsabil cu administrația și planurile de dezvoltare viitoare. După cum se observă banca nu are o segmentare foarte sofistificată (ca a băncilor din SUA) ea se organizează în funcție de scopul urmărit și de cerințele pieței.

Cu toată rețeaua de sucursale deosebit de extinsă, banca s-a implicat și în alte 21 de bănci regionale deținute între 1,1 și 7,2 procente din acțiunile acestora precum și în 5 bănci mutuale cu o participare între 2 și 8%.

De asemenea sunt o serie de corporații care dețin acțiuni la Mitsubishi Bank: vezi tabelul 1.12.

Sursa: Institutul japonez de analiză bancară

Se observă că există câțive membri ai grupului Mitsubishi cu participări semnificative. Legătura puternică cu grupul se observă mai bine prin prezentarea împrumuturilor ca procente din următorul tabel:

De reținut este și o discreție destul de puternică a băncii față de exterior. Conturile publicate nu permit o analiză amănunțită a activității băncii. De fapt datele publicate de Banca Națională despre fiecare bancă în parte sunt mai detailate decât cele proprii. Tabelul 1.10 arată sursa depozitelor băncilor municipale.

Tabel 1.10. Băncile municipale japoneze: Sursa depozitelor,

Noiembrie 1995 (mld. yeni)

Tabelul 1.11 prezintă alte date ce caracterizează băncile municipale

Sursa: Banca Națională a Japoniei

Acum se poate privi mai de aproape la operațiile curente ale băncii pentru a putea evalua dezvoltarea strategiei. Pe piețele ei din străinătate banca este dornică să participe pe piețele bancare internaționale în special în vederea relaxării controalelor pe piețele de schimb extern facilitând conversia monedelor străine în yeni. Banca a participat în multe operații de creditare sindicală și a început să-și consolideze poziția de lider în acest domeniu. În plus banca s-a implicat într-un proiect de finanțare a raționalizării consumului de resurse naturale, dezvoltarea ramurilor productive și de asemenea în împrumuturile acordate firmelor japoneze cu investiții peste graniță.

Banca s-a angajat de asemenea în operațiuni de subscriere pe piețele europene și în emiterea de obligațiuni în dolari americani. Banca este liderul pieței de plasamente în titluri transnaționale la bursa din Tokyo.

Banca s-a implicat și în tranzacțiile generale de schimburile externe și a realizat diverse servicii pentru întreprinderile străine din Japonia acordându-le asistență, consultanță și alte facilități. Este un important corespondent pentru Japonia deținând legături apropiate cu peste 1000 de bănci din întreaga lume.

Banca a acționat ca și consultant în numeroase domenii aici incluzându-se afacerile și economia japoneză; proiecte de finanțare, investiții peste hotare, schimburi externe etc.

Deși grupul din care a luat ființă este unul de dimensiuni impresionante Mitsubishi Bank s-a implicat în politicile de finanțare a numeroase întreprinderi mici ți mijlocii acordându-le și acestora diverse alte servicii.

Banca a acordat o atenție deosebită și creditelor de consum (cca. 10,7 mil. $ în 1995). A introdus de asemenea o rețea de telefonie bancară prin care computerele sunt programate să recunoască vocea clienților și să răspundă diverselor cereri ale acestora.

Instituția s-a implicat și în alte servicii creând filiale specializate în prestarea lor cum ar fi: Diamond Computer Service Co. Ltd., Diamond Factors Ltd., Diamond Credit Cards Co. Ltd., Diamond Seminar Ltd. a căror tip de activitate este ușor de înțeles.

Un alt sens de acțiune a băncii este cel din domeniile sociale. Banca a promovat diverse politici de responsabilitate socială identificând 6 arii de activitate unde s-ar putea îmbunătăți calitatea vieții complementar cu dezvoltarea economică: participarea în evenimentele socio-culturale regionale, conservarea valorilor, educația și cultura, proiecte de bunăstare socială ajutorarea persoanelor cu handicap și cooperarea cu comunitățile regionale. Banca a construit un centru sportiv și unul pentru persoanele defavorizate.

După cum se observă din această prezentare banca ce a luat ființă din trustul Mitsubishi s-a dezvoltat cel puțin în aceeași măsură cu corporația mamă devenind un membru foarte important al grupului.

1.5 Concluzii:

Sistemul financiar japonez este unul de mare amploare cu influențe importante pe plan internațional. Oricare din cele 6 bănci municipale japoneze pot interveni oricând pe aproape orice piață financiară din lume (fie ea monetară sau valutară), având efecte pozitive sau negative pentru toate societățile care își desfășoară activitatea pe acea piață.

BIBLIOGRAFIE:

Referințe

Adams, T. și Hoshii, F. – A Financial History of The New Japan (Tokyo,

1997)

Bank of Japan – Japanese Financial System (Bank of Japan, 1996)

Coulbeck, N. – The Multinational Banking Industry (London, 1981)

Peat, Marwick, Mitchell & Co. – Banking in Japan (Tokyo, 1992)

Prindl, A.R. – Japanese Finance (Wiley, Chichester, 1991)

Weston, R. – Domestic and Multinational Banking (London, 1986)

Yonemoura, T. – Japanese Banking (London, 1981)

Surse de Date

Annual Reports of City Banks.

Banker Research Unit, The Top 100, (Financial Times Publishing, London, 1995).

Bank of Japan, Monthly Economic Statistics.

CUPRINS:

1.1 Sistemul financiar ……………………………………………… 1

Instituții financiare mici și mijlocii……………………….. 2

Istoria sistemului financiar japonez……………………….. 5

1.2 Banca Națională a Japoniei………………………………………8

1.3 Strategii de Dezvoltare a Băncilor Japoneze…………………….10

1.4 Mitsubishi Bank – Studiu de Caz………………………………..24

1.5 Concluzii…………………………………………………………30

1.6 Bibliografie………………………………………………………31