. Sistemul Bancar din Romania. Operatiunile cu Titluri Derulate de Bancile Comerciale

CAPITOLUL 1

Banca Nationala a Romaniei

1.1. Istoric al Bancii Nationale a Romaniei

Banca Nationala a Romaniei a aparut in anul 1860,avand capital mixt , de stat si privat.

Banca a fost infiintata ca o societate anonima pe actiuni la care statul detinea o treime din capital , iar doua treimi apartineau unor persoane particulare .

In anul 1880 , la 17 aprilie , a fost aprobat de catre Parlamentul Principatelor Unite statutul prin care s-a creat Banca Nationala . La baza crearii Bancii Nationale a stat modelul Bancii Nationale a Belgiei , banca care a fost la randul ei conceputa folosind ca model Banca Angliei .

Crearea Bancii Nationale reprezinta inceputul dezvoltarii unui sistem bancar nou si modern si totodata creeaza premizele pentru dezvoltarea sistemului bancar romanesc in acceptiunea pe care o are astazi .

In anul 1901 , persoanele particulare ce detineau doua treimi din actiuni au reusit sa scoata din participatie statul , Banca Nationala ramanand astfel banca particulara dar care pastreaza privilegiul de banca de emisiune .

Prin statutul adoptat la infiintare , banca putea efectua operatiuni de scontare de efecte comerciale , operatiuni de scontare de bonuri de tezaur , comert cu aur si argint , depozitare de metale pretioase si sume de bani in cont curent si acordare de avansuri in cont curent la termen pe baza de efecte publice .

In perioada interbelica , Banca Nationala joaca rolul de veritabil factor stabilizator al economiei romanesti , rol ce se impunea in conditiile in care era necesara o reforma dupa incetarea razboiului si infiintarea statului unitar roman . Astfel , in perioada 1920-1921 Banca Nationala realizeaza unificarea monetara , pas decisiv in impunerea unei monede nationale unice , fiind scoase din circulatie monedele straine prin schimbarea lor .

Dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial , pe data de 28 decembrie 1946 , Banca Nationala a Romaniei se transforma in banca de stat , fiind astfel incadrata in noua conceptie a economiei planificate si I se da titulatura de Banca Republicii Populare Romane .

Incepand cu 15 noiembrie 1948 , Banca de Stat , fosta Banca Nationala a Romaniei , concentreaza toate operatiunile bancare , inclusiv pe cele ale fostelor banci comerciale . Acest lucru permite guvernului sa instituie , folosindu-se de parghiile oferite de o Banca de Stat unica , propriul sistem de conducere centralizata , supraveghere si control al economiei nationale .

Titulatura bancii centrale se schimba in anul 1970 , printr-un decret de stat , in Banca Nationala a Republicii Socialiste Romania , titulatura sub care functioneaza pana in 1990 .

In anul 1991 , prin Legea 34 , este adoptat statutul actual al Bancii Nationale a Romaniei . Prin aceasta lege se consfinteste si caracterul autonom al BNR .

1.2. Organizarea si functiile Bancii Nationale a Romaniei

1.2.1. Organizarea Bancii Nationale a Romaniei

Banca Nationala a Romaniei reprezinta banca centrala a statului si dispune de personalitate juridica proprie .

Conducerea Bancii Nationale a Romaniei este asigurata de un Consiliu de Aministratie avand ca presedinte pe guvernatorul BNR si vicepresedinte pe primul viceguvernator . Guvernatorul asigura totodata si gestiunea zilnica a BNR . Consiliul de Administratie al BNR este compus din : guvernatorul BNR in calitate de presedinte al Consiliului , primul viceguverntor in calitate de vicepresedinte , doi viceguvernatori si alti cinci membri . Numirea membrilor Consiliului de Administratie se face de catre Parlamentul Romaniei , avand la baza propunerea primului ministru . Mandatul membrilor Consiliului are durata de opt ani si poate fi reinoit .

In Consiliul de Administratie nu pot activa persoane ce au calitatea de membru al Parlamentului sau persoane care fac parte din justitie sau administratia de stat .Deasemenea membrii Consiliului de Administratie nu pot face parte din administratia unei firme fara a primi delegatie din partea Consiliului .

Printre atributiile guvernatorului BNR se afla si aceea de numire in functie a personalului din aparatul central al bancii si directorii sucursalelor , filialelor si agentiilor .Deasemenea guvernatorul reprezinta BNR in relatiile cu tertii , semnand direct sau prin persoane imputernicite de el , toate tratatele sau conventiile incheiate de aceasta .

Consiliul de Administratie al BNR numeste o comisie de cenzori , formata din cinci membri , dintre care unul este presedinte , comisie ce verifica respectarea normelor legale privind evaluarea patrimoniului bancii, existenta valorilor in casa precum si a titlurilor de propietate sau primite in gaj , cautiune sau custodie .

Organigrama Bancii Nationale a Romaniei

Directia politica monetare

Prim-vice si studii

guvernator Directia relatii

internationale

Centrul de proiectare si

implementare a pietelor

de capital in Romania

Directia reglementare si

supraveghere bancara Consiliul de Guvernator Vice Directia contabilitatii

Administratie guvernator generale

Directia de tezaure si

operatiuni de casa

Directia organizare

personal si invatamant

Directia administrativa

Sucursale judetene

Vice Directia credit si

guvernator operatii de piata

Oficiul control devize

Casa de compensatii si

decontari bancare

Directia informatica si

procesare statistica

Secretariatul general

Control intern

Directia juridica

Clubul BNR

1.2.2. Functia de emisiune monetara a Bancii Nationale a Romaniei

Functia de emisiune monetara reprezinta cea mai importanta activitate a unei banci centrale , activitate care in marea majoritate a tarilor se desfasoara sub reglementarea statului .

“ Uniunea intre stat si banca de emisiune se statueaza pe temeiul privilegiului de emisiune pe care statul il confera pe baza dreptului regalian , atribut al suveranitatii statale . “

In cea ce priveste emisiunea monetara , Banca Nationala a Romaniei este singura institutie autorizata sa emita bancnote si monede metalice si sa asigure emisiunea regulata a acestora , in functie de necesitatile nationale de numerar .

BNR administreaza direct rezerva de bancnote si monede a metalice , elaboreza programul de emisiune a acestora si asigura emisiunea regulata in vederea satisfacerii nevoilor de numerar ale tarii .

Bancnotele si monedele metalice emise si neretrase din circulatie de catre Banca Nationala reprezinta mijloace monetare care care trebuie acceptate la valoarea nominala pentru plata tuturor obligatiilor publice si private .

Singurul for in drept sa stabileasca valoarea nominala , dimensiunile , greutatea , desenul si alte caracteristici tehnice ale bancnotelor si monedelor metalice este BNR .

BNR asigura tiparirea bancnotelor si baterea monedelor metalice si ia masuri pentru pastrarea in siguranta a celor ce nu sunt puse in circulatie precum si pentru custodia si distrugerea , cand aceasta este necesara , a matritelor cernelurilor si a bancnotelor si monedelor metalice retrase din circulatie .

Suma totala a a bancnotelor si monedelor metalice in circulatie , evidentiata in contabilitatea BNR ca pasiv , nu include bancnotele si monedele metalice aflate in rezerva de numerar . Transa de numerar emisa de BNR peste nivelul rezervelor internationale poate fi acoperita integral de urmatoarele active :

titlurile detinute in portofoliul de investitii al BNR;

active din credite acordate societatilor bancare si altor institutii de credit ;

cecuri , cambii si instrumente de credit pe care BNR le-a scontat sau le detine in portofoliu .

Emisiunea monetara , ca functie importanta a Bancii Nationale , reprezinta in acelasi timp un proces economic complex , care nu trebuie redus doar la simpla punere de bani in circulatie .Ea este ceruta de intregul circuit al valorilor materiale , presupune un proces bilateral , in sensul punerii si retragerii banilor din circulatie , fiind deci un circuit reversibil care regleaza masa monetara aflata in circulatie .

Un model al emisiunii monetare poate fi prezentat astfel : presupunem ca intr-o zi operativa BNR efectueaza urmatoarele operatiuni de plati si incasari de bani in si din circulatie :

suma totala de bani emisi la 1 ale lunii este de 10 miliarde lei , din care :

1 miliard este remis bancilor specializate pe ramura prin contul corespondent ;

o suma de 4,5 miliarde este destinata proceselor materiale din economie ;

cealalta jumatate de 4,5 miliarde este ceruta de nevoile diferitelor ramuri ale economiei , de intreprinderi , agenti economici , regii autonome , societati comerciale si de schimburile economice internationale .

Fluxurile banesti din economie pastreaza urmatoarele proportii :

15% bani in numerar ;

85% bani de cont .

In cadrul functionarii casei de circulatie si a fondului de rezerva , are loc o alimentare a acestuia din urma cu 1 miliard .Soldul zilei respective la CEC este de 1 miliard , suma care este considerata ca facand parte din circulatie .Plafoanele existente in casieriile unitatilor se ridincnotele si monedele metalice aflate in rezerva de numerar . Transa de numerar emisa de BNR peste nivelul rezervelor internationale poate fi acoperita integral de urmatoarele active :

titlurile detinute in portofoliul de investitii al BNR;

active din credite acordate societatilor bancare si altor institutii de credit ;

cecuri , cambii si instrumente de credit pe care BNR le-a scontat sau le detine in portofoliu .

Emisiunea monetara , ca functie importanta a Bancii Nationale , reprezinta in acelasi timp un proces economic complex , care nu trebuie redus doar la simpla punere de bani in circulatie .Ea este ceruta de intregul circuit al valorilor materiale , presupune un proces bilateral , in sensul punerii si retragerii banilor din circulatie , fiind deci un circuit reversibil care regleaza masa monetara aflata in circulatie .

Un model al emisiunii monetare poate fi prezentat astfel : presupunem ca intr-o zi operativa BNR efectueaza urmatoarele operatiuni de plati si incasari de bani in si din circulatie :

suma totala de bani emisi la 1 ale lunii este de 10 miliarde lei , din care :

1 miliard este remis bancilor specializate pe ramura prin contul corespondent ;

o suma de 4,5 miliarde este destinata proceselor materiale din economie ;

cealalta jumatate de 4,5 miliarde este ceruta de nevoile diferitelor ramuri ale economiei , de intreprinderi , agenti economici , regii autonome , societati comerciale si de schimburile economice internationale .

Fluxurile banesti din economie pastreaza urmatoarele proportii :

15% bani in numerar ;

85% bani de cont .

In cadrul functionarii casei de circulatie si a fondului de rezerva , are loc o alimentare a acestuia din urma cu 1 miliard .Soldul zilei respective la CEC este de 1 miliard , suma care este considerata ca facand parte din circulatie .Plafoanele existente in casieriile unitatilor se ridica la suma de 0,5 miliarde .

Fata de aceste date , structura emisiunii este de :

1500 miliarde numerar ;

8500 miliarde bani de cont .

Ca urmare , bancile specializate vor primi :

1500 x 10 / 100 = 150 numerar , si

8500 x 10 / 100 = 850 bani de cont .

Sumele de bani cerute de procesele economice vor fi :

aprovizionare 1500 x 15 / 100 = x = 225

productie 1500 x 15 / 100 = y = 225

desfacere 1500 x 15 / 100 = z =225

Deci 😡 + y + z = 225 x 3 = 675 numerar , si respectiv :

aprovizionare 8500 x 15 / 100 = x = 1275

productie 8500 x 15 / 100 = y = 1275

desfacere 8500 x 15 /100 = z =1275

Deci x + y + z = 1275 x 3 =3825 bani de cont .

In total : 675 + 3825 =4500

Intrucat soldul la CEC face parte din circulatie ( 1 miliard lei ) , iar plafoanele din casieriile unitatilor ( 0,5 miliarde lei ) sunt sume care se afla in circulatie , vom avea :

10 miliarde lei – (1 + 0,5 ) = 8,5 miliarde lei – suma totala de bani (numerar si bani de cont ) .

Scazand din aceasta suma de 1 miliard lei , reprezentand treceri la fondul de rezerva , diferenta de 7,5 miliarde lei va reprezenta bani de cont .

1.2.3. Functia Bancii Nationale a Romaniei de banca a bancilor

Banca Nationala a romaniei supravegheaza activitatea tuturor societatilor bancare din peisajul bancar romanesc , potrivit atributiilor sale de banca centrala a statului roman , unic organ de emisiune si care reglementeaza domeniile : monetar , de credit si de plati .

Legislatia prin intermediul careia BNR reglementeaza activitatea societatilor bancare este constituita in principal din Legea nr. 33 / 1991 , privind activitatea bancara si Legea nr. 34 / 1991 , privind statutul BNR .

Banca Nationala a Romaniei , in calitatea sa de banca a bancilor , elibereaza societatilor bancare , persoane juridice romane , constituite cu respectarea prevederilor Legii nr. 31 / 1990 , autorizatii de constituire si functionare. Pentru a obtine aceste autorizatii , societatile prezinta o documentatie stabilita prin normele Bancii Nationale a Romaniei , aceasta din urma stabilind normele privind volumul minim al capitalului social si cota minima de varsamant , care nu poate fi mai mica de 50 % , precum si perioada de subscriere .

Tot in calitate de banca a bancilor , BNR mai are atributia de a constitui depozite si a acorda credite celorlalte banci .Bancile comerciale trebuie sa-si asigure necesarul de lichiditate prin depozite la BNR , deoarece ele nu pot anticipa exact nivelul solicitarilor de restituire ale depunatorilor . Este deci absolut necesar sa nu isi mobilizeze toate resursele in scopul acordarii creditelor si sa pastreze anumite resurse de lichiditate in asemenea depozite constituite la Banca Natioala a Romaniei .

1.2.4. Functia de banca a statului a Bancii Nationale a Romaniei

Calitatea BNR de banca a statului decurge atat din forma de proprietate cat si din atributia de creditor al statului si instrument de promovare a politicii economice a acestuia .

Avand in vedere capitalul BNR , care este integral de stat ,din acest punct de vedere BNR poate fi considerata o banca a statului .

De asemenea BNR poate fi considerata banca a statului avand in vedere faptul ca aceasta ajuta statul in promovare politicii sale economice . In acest sens constituirea unor active din detinerea de hartii de valoare permite BNR sa determine o influenta specifica asupra bancilor comerciale , aplicand in acest sens politica monetara si de credit a statului .

Din alt punct de vedere BNR se constituie in banca a statului avand in vedere calitatea sa de creditor al statului , BNR fiind in acest sens o sursa permanenta .

Tot in aceasta calitate BNR actioneaza ca trezorier al statului , tinand in evidentele sale contul curent al trezoreriei statului . In acest cont se reflecta impozitele percepute si alte plati efectuate in numele Trezoreriei Statului .

BNR actioneaza ca agent si consultant al statului cand guvernul imprumuta bani din economie , oferind spre vanzare titluri de valoare ( de exemplu obligatiuni si/sau bonuri de tezaur ) . In acest sens BNR poate actiona direct sau prin intermediul altor banci in vederea emiterii obligatiunilor sau altor inscrisuri precum si in vanzarea si rascumpararea acestora si plata dobanzilor aferente . Deasemenea BNR gestioneza datoria publica , angajata de guvern prin emiterea de titluri de valoare , rambursand valoarea obligatiunilor cand acestea ajung la scadenta si inlocuindu-le cu noi emisiuni daca este cazul .

1.2.5. Functia de centru valutar al Bancii Nationale a Romaniei

In calitatea sa de centru valutar BNR stabileste politica valutara a statului , cooperand cu alte organisme ale acestuia . BNR actioneaza astfel ca agent al statului in aplicarea prevederilor oricarei legi vizand controlul valutar . In acest sens BNR emite reglementari cu privire la operatiunile cu valute in vederea protejarii monedei nationale .

BNR in calitate de centru valutar este autorizata sa cumpere , sa vanda si sa efectueze tranzactii cu valute .

De asemenea BNR pastreaza rezervele tarii in aur , valuta convertibila si alte active de rezerva si utilizeaza aceste rezerve atunci cand intervine pe pietele valutare pentu a controla evolutia cursului de schimb al monedei nationale . Aceste rezerve sunt folosite si pentru a asigura convertibilitatea monedei nationale pe piata valutara .

1 . 3 . Rolul Bancii Nationale a Romaniri in politica monetara si relatiile tehnice ale acesteia cu bancile comerciale

Conform statutului sau BNR stabileste si conduce politica monetara si de credit in cadrul politicii economice si financiare a statului , avand ca obiectiv fundamental mentinerea stabilitatii monedei nationale . Pentru indeplinirea acestui obiectiv BNR foloseste ca instrumente principale politica dobanzilor , politica de refinantare si politica rezervelor minime obligatorii .

Comparativ cu nivelul practicat in economia planificata in care dobanzile jucau un rol aproape simbolic (3 – 5 % la creditele acordate unitatilor economice si la 3 % la creditele de refinantare de la BNR ) dobanda s-a transformat intr- un instrument efectiv de politica monetara , prin intermediul liberalizarii . Astfel ratele dobanzilor incasate si platite de bancile comerciale , inclusiv in relatiile interbancare , pot fi stabilite prin negociere libera intre parti , in functie de cerere si oferta .

Datorita cererii ridicate de lichiditati pe de o parte si a plafoanelor de credit fixate de BNR pe de alta parte , aavut loc o crestere a dobanzilor pentru creditele de refinantare , care ca un mecanism asemanator taxei scontului , a antrenat dupa sine cresterea generala a dobanzilor , crestere justificata de liberalizarea preturilor , avand in vedere ca dobanda este pretul creditului .

Cresterea accentuata a avut loc incepand cu 1 mai 1992 , odata cu stabilirea dobanzii de refinantare de catre Banca Nationala a Romaniei la 65 % , cand s-a pus problema ca rata dobanzii sa fie superioara ratei inflatiei . Ca urmare a fost limitata cresterea inflationista a masei monetare si a avut loc o orientare mai buna a alocarii resurselor monetare . In 1996 dobanda la creditele de refinantare a ajuns la 50 % .

Politica de refinantare ramane un instrument esential pe care BNR se poate baza in aplicarea unei politici monetare orientate spre economia de piata . Refinantarea socitatilor bancare de catre BNR reprezinta o operatiune de creditare pe termen scurt , de regula de maxim 90 de zile calendaristice . Formele de refinantare oferite de BNR societatilor bancare sunt liniile de credit , creditul de licitatie si creditele pe termen fix .

Linia de credit reprezinta acea forma de refinantare in cadrul careia societatea bancara solicitanta este autorizata sa preleveze succesiv sume dintr-un cont deschis de BNR pana la un anumit nivel si in cadrul sumei prestabilite . Creditul de licitatie este o forma de refinantare in care rata dobanzii este determinata de raportul dintre cerere si oferta in sedinta de licitatie . Creditul pe termen fix este o forma speciala de refinantare , o scadenta maxima de 30 de zile calendaristice , acordata de BNR acelor societati bancare aflate in situatii limita .

Politica resurselor minime obligatorii care se constituie la BNR de catre societatile bancare antreneaza depunerea unei parti a depozitelor acestora , care altfel ar putea fi folosite in totalitate in operatiunile de credit . Rezervele minime obligatorii fac sa creasca costul refinantarii de pe piata monetara . Acest instrument are insa nu numai rolul de parghie a politicii monetare , ci si pe acela de expresie a prudentei bancare .

Dupa 1989 , BNR a devenit ceea ce trebuie sa fie orice banca intr-un stat , adica organismul financiar principal , avand o activitate exclusiv de analiza , indrumare si control , fara a se implica insa in chestiuni operative .

Rolul unei banci centrale este fundamental in cadrul unei structuri economice libere si se manifesta mai ales asupra sistemului de plati , cand acesta devine obiect al activitatii bancii centrale , fie ca operator fie ca supraveghetor . Sistemul de plati are numeroase implicatii asupra tuturor celorlalte activitati specifice institutiei de emisiune si se refera in general la doua aspecte principale : compensarea si decontarile .

In raport cu trsarea si executarea politicii monetare , rezultatul compensarii si decontarii este acela ca un agent economic obtine de la alt agent economic un depozit bancar care este o parte a masei monetare , a banilor in sens larg . In raport cu functia de mentinere a stabilitatii sistemului financiar , banca centrala nu poate realiza fara a asigura in prealabil integritatea sistemului de plati , adica fara capacitatea acestuia de a functiona sigur si eficient , eventual chiar in conditii de criza financiara . Criza financiara , la randul ei , poate fi cauzata de factori de piata generalizati ca fluctuatii mari in pretul activelor , care impiedica pe cei care pierd in desele reevaluri sa-si indeplineasca obligatiile de plati . Criza financiara mai poate fi cauzata de imposibilitatea unui mare participant la compensare si decontare – fie o corporatie non-financiara fie obanca – sa-si stinga obligatiile proprii sau ale clientilor .

Obiectivul de supraveghere al bancii centrale este sa impiedice generalizarea si contaminarea sistematica in urma crizei unui participant , cu alte cuvinte sa evite propagarea neconditionata si masiva a riscului in sistemul de plati ca ansamblu .

In aceste conditii , si mai ales in situatii de criza financiara se poate considera ca este un obiectiv legitim pentru o banca centrala functia de operare eficienta a unui sistem national de plati din cel putin doua cauze :

utilizarea adecvata a platilor este o activitate consumatoare de resurse , plati care au deci un cost si o eficienta ;

functionarea eficienta a sistemului de plati are un rol activ in eficienta functionarii pietelor si partenerilor din sistemul financiar .

BNR percepe tarife concurentiale sau de monopol pentru serviciile legate de operarea sistemului de plati . Regula generala este ca cel putin costurile trebuie recuperate integral , inclusiv costurile investitiei initiale de capital , costul resurselor imprumutate si al taxelor , exact ca in cazul oricarei firme private .

In raport cu functia de supraveghere a sistemelor de compensare si decontare private , banca centrala stabileste gradat principii , aproba coduri de conduita si la nevoie regulamente ale operatorilor . In orice caz , banca centrala supravegheaza tranzactii de decontari si compensari in special pe cele privind transferul fondurilor de mare valoare .

Functionarea eficienta a tuturor pietelor bunurilor si serviciilor depinde de functionarea eficienta a pietei serviciilor bancare si financiare care la randul ei este dependenta de integritatea sistemului national de plati .

BNR a demarat incepand cu anul 1994 o stategie de reforma de proportii a sistemului de plati unic capabil sa concentreze competentele si performantele intr-un aport de eficienta maxima , cu rezultate de compatibilitate europeana operabile in termen relativ scurt .

Avand in vedere responsabilitatile care ii revin conform legii privind managementul riscului de sistem in domeniul platilor si acceptarii trecerii initiativei catre bancile comerciale prin retragerea treptata de pe piata transferurilor brute , BNR se afla in situatia de a-si moderniza propriul sistem de plati in vederea compatibilizarii cu standardele internationale actuale si noile conventii din comunitatea bancara romaneasca .

Decizia BNR de a moderniza propriul sistem de plati , odata cu modernizarea propriei retele interbancare , are un scop de natura sincretica , urmand ca pe termen lung sa initieze prin reteaua interbancara proprie a BNR , serviciile bancare la nivelul standardelor occidentale , pentru clientii sai pe piata bancara romaneasca . Astfel Sistemul Informatizat de Plati Interbancare (S.I.P.I.) al BNRva putea oferi servicii bancilor comerciale agreate de aceasta in domeniul compensarii ordinelor de plata , gestiunii instrumentelor de plata si a hartiilor de valoare din portofoliile bancare si de asemenea servicii electronice de plati internationale .

Decizia BNR de a avea un rol participativ in inovarea sistemului de plati prin alocarea pe baze comerciale a unor capacitati ale propriei retele interbancare odata cu modernizarea acesteia , urmareste o paleta larga si necesara de rezultate. Ea are drept motivatie intarirea increderii publicului intr-un sistem de plati rapid , sigur si eficient , suficient de flexibil ca sa faca fata fragmentarii previzibile si specializarii pe piata financiara romaneaca si protejarii sistemului bancar national de manifestari de concurenta neloiala din partea partenerilor straini cu cert avantaj tehnologic .

Decizia BNR raspunde , pe de alta parte , preocuparii publicului pentru crearea unei piete concurentiale a platilor bancare , stimulativa pentru rapiditatea , acuratetea si siguranta operatiilor economice derulate prin banci , in conditiile protectiei si bunei serviri a clientilor .

In lipsa unor pasi concreti ai operatorilor pentru a-si perfectiona radical activitatea de plati , riscandu-si astfel reputatia individuala si a intregului sistem bancar romanesc in actualul context al tranzitiei , BNR reia initiativa in reforma sistemului national de plati , prin implicarea ei ca intermediar neutru , singurul care sa poata facilita , in fata tuturor participantilor , acceptarea de inovatii , dar si de constrangeri necesare in beneficiul pe termen lung al sistemului national de plati .

Pe de alta parte ,BNR , ca prima institutie bancara a tarii , poate dispune de structuri de garantare si control public , care ii permit sa mobilizeze si sa utilizeze importante fonduri de investitii necesare dotarii cu tehnologie moderna a sistemului de plati , ca serviciu de utilitate publica si obiectiv de importanta nationala .Partea semnificativa a oricaror profituri , derivate din utilizarea sistemelor de plati in viitor , consta in aplicarea pe scara larga a noilor tehnologii in transferurile de plati bancare care trebuie se devina accesibile tuturor bancilor , indiferent de marimea sau amplasamentul lor in teritoriu . Utilizatorii neacceptati in sistemele private de plati , vor putea sa se integreze circuitului national in conditii speciale de costuri , prin reteaua interbancara modernizata a BNR .

Totodata , principiul fundamental care sta la baza deciziei BNR de ase implica activ in reforma sistemului de plati al tarii consta in oferta de servicii de plati catre bancile centrale -clienti , prin reteaua interbancara modernizata a BNR , in conditiile contractelor bilaterale incheiate cu solicitantii .

Ca operator comercial , BNR se supune regulilor concurentei loiale si ofera servicii de compensare si decontari numai daca alti furnizori de astfel de servicii nu o pot face cu eficienta , finalitate si echitate la un nivel rezonabil in conditiile autorizatiilor de functionare acordate lor de catre BNR .Aceasta, ca furnizor de astfel de servicii , nu urmareste cu prioritate profitul din prestarea lor , ci acoperirea costurilor pe termen lung si obtinerea de beneficii publice prin satisfacerea structurala a unor obiective de interes national , pentru realizarea carora este responsabila prin lege (promovarea integritatii , eficientei si viabilitatii sistemului national de plati , reducerea riscului inclusiv in serviciile de plati si titluri financiare , cresterea eficientei pe pietele financiare , etc. )

1 . 4 . Relatiile internationale ale Bancii Nationale a Romaniei cu organisme financiare internationale si banci centrale

BNR detine , datorita atributiilor sale de banca centrala , o serie de relatii cu organismele financiare internationale . Astfel , prin intermediul BNR , Romania este membra a Fondului Monetar International si a Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare din anul 1972 . Cota de participare a tarii noastre la capitalul FMI a ajuns la sfarsitul anului 1993 la suma de 754,1 milioane DST , iar la BIRD capitalul subscris este in prezent de 483 milioane de dolari .

Conturile celor doua organisme internationale pentru echivalentul in lei al capitalului subscris si contravaloarea in lei a creditelor in valuta acordate de FMI , sunt deschise la BNR .

Din anul 1990 , Romania participa tot prin intermediul BNR la Corporatia Financiara Internationala , unde a subscris un capital de 2,6 milioane USD , si la Agentia pentru Garantarea Multilaterala a Investitiilor , unde a subscris 6 milioane USD.

Tot din anul 1990, tara noastra a aderat la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare .

Banca Nationala a Romaniei intretine relatii de colaborare pe linia schimburilor de informatii financiar – bancare cu un numar foarte mare de banci de pe toate continentele .

BNR are de asemenea deschise conturi de corespondent la multe banci centrale din intreaga lume : Banca Angliei , Federal Reserve Bank of New York , Banca Nationala a Elvetiei , Deutsche Bundesbank , Banca Japoniei , Banca Frantei , Banca Nationala a Austriei , Banca Italiei .

CAPITOLUL 2:

Banca Natională a României – autoritate monetară în statele moderne

2.1. Locul si rolul societatilor bancare in ansamblul sistemului bancar din Romania

In cadrul economiilor nationale , bancile comerciale sunt bancile cu cea mai mare pondere . Acest lucru se datoreaza faptului ca au menirea de a atrage depuneri in conturi ( de a crea depozite ) atat din sectorul public cat si din cel privat si in functie de aceste depuneri de a acorda credite .

“ Bancile comerciale sunt intreprinderi cautatoare de profit privat , punand in balanta riscul si intrarile in managementul de portofoliu cu scopul de a maximiza averea actionarului “ .

Obiectul principal al activitatii unei banci comerciale il constituie finantarea in lei si in valuta a persoanelor fizice si juridice , care actioneaza in cadrul economiei de piata , in tara si in strainatate , mobilizarea surselor temporar disponibile , finantarea prin credite pe termen scurt , mediu si lung a activitatii de productie , comert , prestari servicii , comert exterior , investitii , efectuarea tuturor tipurilor de operatiuni bancare si acordarea de asistenta economico-financiara agentilor economici .

In Romania , pana in anul 1990 , bancile apartineau in totalitate si erau conduse , planificate , controlate si urmarite de o serie de institutii centrale , care franau orice initiativa , limitand strict activitatea bancara la necesitatile economiei centralizate .

Restructurarea si dezvoltarea sistemului bancar romanesc reprezinta un amplu si continuu proces desfasurat in principal pe doua laturi : cea institutionala si cea functionala . Astfel , restructurarea institutionala a sistemului bancar a cuprins pe de o parte reorganizarea pe principii noi , specifice economiei de piata a vechilor banci existente in sistemul economiei centralizate , iar pe de alta parte infiintarea de banci noi , cu capital de stat si/sau privat .

Sistemul bancar romanesc este conceput si constituit pe doua trepte : treapta inferioara -care cuprinde bancile comerciale- si treapta superioara-care corespunde Bancii Nationale . Aceasta configuratie reiese de fapt si din reglementarile existente privind activitatea bancara .

Treapta inferioara a sistemului bancar este constituita de bancile comerciale , care au statut de societati comerciale pe actiuni . O caracteristica generala a acestor banci o constituie nivelul inca destul de scazut al fondurilor proprii fata de plasamente ( cca . 5% ) , comparativ cu limitele impuse in alte tari (de exemplu : Franta , Germania ) ori recomandate de Banca Reglementelor Internationale . Un asemenea raport al plasamentelor ofera informatii cu privire la nivelul existent de solvabilitate sau de acoperire a riscurilor , jucand un rol important in ceea ce priveste creatia monetara prin intermediul bancilor . Bancile nu isi pot dezvolta activele decat daca isi sporesc paralel fondurile proprii . Este ratiunea pentru care , dupa ce statul va varsa intregul capital cu care a subscris, bancile ( cu deplina autonomie functionala ) sa isi continuie capitalizarea prin lansarea de titluri pe piata .

La nivelul sau , perfectionarea functionala a sistemului bancar , vine sa intregeasca restructurarea de ordin administrativ , crescand astfel potentialul financiar care poate fi exploatat de economia romaneasca . In primul rand a fost abolita pozitia de monopol pe care o aveau anumite banci in finantarea unor ramuri ale economiei ( BANCOREX (BRCE) – pentru comert exterior, Banca Agricola – pentru agricultura ) .

In prezent , toate bancile pot sa aiba clienti in orice ramura a economiei. Ca urmare , in primele luni ale anului 1991 , s-a inregistrat un proces destul de accentuat de migrare a conturilor agentilor economici de la o banca la alta . In prezent , un singur agent economic are conturi deschise la mai multe banci , fiecare dintre acestea fiind interesata de anumitor proiecte . Acest proces s-a accentuat din momentul intrarii in vigoare a Legii bancare , intrucat nici o banca nu mai este autorizata sa acorde unui singur client credite care sa depaseasca 20% din capitalul propriu al bancii .

In al doilea rand , paleta de operatiuni a fiecarei banci este foarte larga , in momentul actual in Romania neexistand banci specializate , asfel incat ele pot sa efectueze operatiuni valutare , operatiuni cu metale pretioase , plasamentul , subscrierea gestionarea , pastrarea si comertul cu titluri , consulting bancar , garantii , mandatari , precum si alte operatiuni care pot fi asumate pe cont propriu sau in contul clientilor . Acest lucru nu face decat sa creasca in viitor concurenta in interiorul sistemului bancar , stimuland ridicarea calitatii serviciilor bancare oferite .

Nu mai putin importanta este dezvoltarea capacitatii bancilor de a atrage direct resursele banesti disponibile din economie , atat de la agentii economici cat si de la populatie . Venind in intampinarea acestei cerinte obiective , Banca Nationala a autorizat bancile comerciale sa emita certificate de depozit .

Printre cele mai cunoscute si importante banci comerciale , dintr-un numar de 35 , care activeaza la ora actuala in peisajul bancar din Romania , se numara :

Banca Comerciala Romana ( B.C.R.)

Banca Comerciala Romana este o societate bancara cu traditie in istoria sistemului bancar romanesc si a reaparut la 1 decembrie 1990 reinnodand firul istoriei sistemului bancar rupt in anul 1949 , anul suprimarii existentei ultimelor banci comerciale din tara noastra .

BCR a preluat operatiunile comerciale efectuate de fosta Banca Nationala a Rpublicii Socialiste Romania si are in prezent o retea de peste 200 de unitati operative si un capital subscris de 12 miliarde de lei , din care 7 miliarde varsat . Este o societate pe actiuni , iar pentru desfasurarea operatiunilor valutare i s-a pus la dispozitie un fond de 40 milioane de dolari S.U.A.

BCR efectueaza operatiuni bancare si financiare in tara si in strainatate in contul propriu sau al clientilor sai ( persoane fizice sau juridice ) , in numele unor institutii sau in colaborare cu acestea , primeste depozite banesti la vedere si la termen , acorda credite pe termen scurt , mediu si lung , efectueaza operatiuni de incasari si plati in numerar si virament pentru clientii care au deschise conturi curente in BCR , acorda credite in valuta , efectueaza operatiuni de schimb valutar si arbitraj valutar , participa la tranzactii externe financiare de plati si de credit , incheie cu banci si institutii financiare straine angajamente si conditii de plati , incheie contracte referitoare la primirea/acordarea de credite in/din strainatate , efectueaza tranzactii cu metale pretioase .

Banca Romana de Comert Exterior ( BANCOREX )

BANCOREX este o societate bancara specializata in operatiuni financiar-bancare cu strainatatea si detinea in trecut , in perioada economiei centralizate, monopolul asupra operatiunilor bancare desfasurate in cadrul comertului exterior . In 1994 dispune de un capital de 7 miliarde de lei .

BANCOREX realizeaza incasarile si platile in valuta si in lei generate activitatile de export si import , prestari de servicii si turism international , operatiuni cu caracter financiar , cumpara si vinde in tara si in strainatate valute efecte de comert exprimate in lei sau in valuta , acorda credite in lei si in valuta persoanelor fizice sau juridice , romane sau straine , primeste si acorda credite in/din strainatate pe baza de conventii si alte aranjamente cu banci sau institutii finaciare si de credit straine , realizeaza in cont propriu sau pentru terti operatiuni de arbitraj valutar , primeste si emite scrisori de garantie bancara pentru angajamente de plata in lei si in valuta .

Banca Agricola ( B.A. )

Banca Agricola se ocupa , in principal , de finantarea in lei si in valuta a persoanelor fizice si juridice din agricultura si a activitatii din aceasta ramura a economiei .

Banca Agricola efectueaza urmatoarele operatiuni specifice : primeste disponibilitati banesti de la persoane fizice si juridice in depozite la vedere si la termen , in lei si in valuta , contracteaza credite pe diferite termene , in lei si in valuta , in tara si in strainatate , emite obligatiuni obligatiuni si alte titluri de credit , pe termen scurt si mediu , emite cecuri bancare proprii sau in contul altor institutii de credit , emite , confirma si efectueaza operatiuni cu scrisori de garantie bancara .

Banca Romana pentru Dezvoltare ( B . R . D . )

Banca Romana pentru dezvoltare a fost infiintata la 1 decembrie 1990 .

BRD are ca obiect de activitate : efectuarea de operatiuni si servicii bancare pentru proiectele de investitii economice si financiare ale statului , realizate integral sau partial din fonduri bugetare sau din imprumuturi in valuta de la banci de dezvoltare internationale si de la alte banci , atragerea de fonduri banesti , acordarea de credite in lei si in valuta si efectuarea de servicii bancare pentru activitatea de investitii , de productie , comerciala si de prestari servicii , desfasurata de persoane fizice sau juridice .

Banca de Credit Cooperatist ( BANKCOOP )

BANKCOOP a fost infiintata la 1 noiembrie 1990 . Partile participante la aceasta banca sunt : Uniunea Cooperativelor de Credit din Romania , Administratia de Asigurari din Romania ( ASIROM ) , diverse societati comerciale , precum si actionari particulari .

BANKCOOP are ca principal obiect de activitate : efectuarea de operatiuni de decontare pentru cooperativele de consum , cooperativele de credit , intreprinderile de productie industriala , alimentara si prestari de servicii , precum si pentru organizatiile si intreprinderile din cadrul Uniunii Cooperativelor de Consum – Centrocoop si alte persoane fizice si juridice care constituie clientela sa , acordarea de credite pe termen scurt cooperatiei de consum , agentilor economici cu capital de stat sau privat precum si persoanelor fizice care constituie clientela sa.

.

Societatile bancare din Romania

2.2. Structura organizatorica a societatilor bancare din Romania

Pentru a raspunde cerintei de apropiere fata de client , dar si pentru desfasurarea unei activitati cat mai complexe , bancile comerciale isi dezvolta in teritoriu o retea de unitati proprii . Aceasta dezvoltare a retelei in teritoriu este determinata si de concurenta dintre oferta de servicii bancare a diferitelor banci si de dorinta acestora de a patrunde in anumite zone cu posibilitati mari de desfasurare a unei activitati eficiente .

Reteaua de unitati proprii a bancilor din Romania tine seama de dezvoltarea sa , de structura administrativ-teritoriala a tarii si anume de impartirea pe judete .

Bancile nou infiintate , in expansiunea lor teritoriala pentru dezvoltarea retelei proprii , se confrunta cu bancile mai vechi , care functionau inca de inainte de 1990 si care beneficiaza de reteaua de subunitati existenta , cu o distributie uniforma pe tot teritoriul tarii .

In prezent , in Romania , bancile care dispun de retele de unitati proprii bine dezvoltate sunt : Banca Comerciala Romana , Banca Agricola , Banca Romana de Dezvoltare , Bank Coop , Bank Post , si C.E.C.

Banca Comerciala Romana are la ora actuala cea mai puternica retea in teritoriu dintre toate bancile comerciale . Ea a preluat de la BNR , odata cu functiile de banca comerciala , conturile unitatilor deschise la sucursalele si filialele BNR .

C.E.C.-ul de asemenea detinea o retea de subunitati bine dezvoltata . Incepand cu iulie 1996 , C.E.C.-ul a capatat statutul de banca comerciala si dispune de peste 2500 de unitati pe intreg teritoriul tarii .

Legea 33 / 1991 prevede la Articolul 4 ca structura organizatorica , conducerea si administratia societatilor bancare sa se stabileasca prin statute proprii .

Prin urmare , la nivelul fiecarei banci , se stabilesc organele de conducere care sa asigure procesul de coordonare , conducere si decizie . De regula , conducerea , administrarea si controlul societatilor bancare sunt realizate in cadrul fiecarei banci de catre :

Adunarea Generala a Actionarilor – organ care apare numai in cazul bancilor cu capital privat sau mixt ;

Consiliul de administratie al bancii ;

Comitetul de directie al bancii ;

Presedintele si vicepresedintele;

Comitetul de conducere la sucursale , filiale si agenti ;

Comisia de cenzori , care reprezinta organul de control;

Structura organizatorica a retelei de unitati a bancilor comerciale care si-au organizat activitatea in teritoriuin functie de impartirea administrativ – teritoriala a tarii este urmatoarea :

centrala bancii ;

sucursale judetene si sucursala municipiului Bucuresti ;

filialele ;

agentiile ;

Sucursalele , filialele si agentiile nu au personalitate juridica , ci sunt doar unitati cu sarcini operative , ele executand operatiuni bancare specifice bancilor comerciale in limita competentelor stabilite de centrala bancii si functionand pe baza aprobarii Consiului de Administratie al bancii respective .

CENTRALA BANCII

In cadrul retelei de unitati a societatii bancare , centrala detine functia de coordonare pentru toate activitatile ce se desfasoara in sucursale , filiale si agentii , asigurand aplicarea corecta a legilor , hotararilor si a actelor normative ce reglementeaza activitatea bancara .

Centralele elaboreaza norme specifice ce trebuiesc aplicate si respectate de unitatile din subordine (sucursale , filiale , agentii ) , dar in acelasi timp centralele sunt raspunzatoare pentru activitatea acestor unitati , deoarece acestea nu dispun de personalitate juridica .

Centralele isi organizeaza activitatea in functie de gama de operatiuni efectuate de societatea bancara respectiva , pe directii , departamente , servicii oficii specializate .

La noi in tara , in mod particular , datorita faptului ca in general toate bancile comerciale desfasoara aceeasi gama de operatiuni , exista o serie de componente organizatorice ( directii , departamente , etc. ) care se regasesc sub diferite forme in majoritatea bancilor comerciale . Cu toate acestea , structura organizatorica este flexibila chiar pentru aceeasi banca , ea putandu-se modifica in timp , in functie de tipul si strategia bancii, de natura si de volumul activitatilor desfasurate .

Departamentele din centralele societatilor bancare , indiferent de activitatea specifica pe care o deruleaza , au o serie de atributii similare , ce deriva din rolul lor de coordonare a activitatii in domeniile respective , la nivelul unitatilor din subordine . Astfel , in primul rand aceste departamente au ca atributii elaborarea si avizarea normelor metodologice ce reglementeaza obiectul de activitate al directiei departamentului respectiv , precum si a celorlalte instructiuni circulare , reglementari emise de banca pe probleme specifice .In al doilea rand , au ca atributie indrumarea si controlul unitatilor teritoriale , in legatura cu activitatea desfasurata , cu modul de aplicare a legislatiei bancare , precum si a normelor metodologice si reglementarilor interne , emise de banca pentru diversele domenii de activitate . O alta atributie a departamentelor din centralele bancilor o constituie efectuarea de studii si analize , in legatura cu activitatile specifice desfasurate de fiecare departament , in vederea luarii deciziilor privind perfectionarea activitatii .

Structura societatilor bancare

AGENTIE

FILIALA AGENTIE

SUCURSALA

AGENTIE

FILIALA AGENTIE

AGENTIE

CENTRALA SUCURSALA AGENTIE

AGENTIE

SUCURSALA FILIALA AGENTIE

AGENTIE

AGENTIE

SUCURSALA FILIALA

SUCURSALELE BANCII

Sucursalele functioneaza la nivel judetean si se constituie in nuclee ale activitatii bancii la acest nivel . Rolul sucursalelor este acela de a coordona , indruma si controla activitatile operative desfasurate in unitatile din subordine la nivelul judetean respectiv la nivelul municipiului Bucuresti .

Sucursalele au autonomie operativa si de gestiune , in limita unor competente delegate de Consiliul de Administratie si Comitetul de Directie , precum si cu statutul bancii , sucursalele indeplinesc anumite sarcini : efectuarea operatiunilor de creditare , finantare , de decontari , de casa (in lei si in valuta ) , de control preventiv asupra operatiunilor ce se efectueaza in contul titularilor , precum si a altor operatiuni bancare .

Din punctul de vedere al organizarii interne , la nivelul sucursalelor , dat fiind caracterul de banca universala al fiecarei societati bancare , se regasesc urmatoarele compartimente : coordonare , trezorerie , creditare, operatiuni valutare,

casierie , conturi si viramente , decontari interbancare , informatica , contabilitate , control juridic .

FILIALELE BANCII

Filialele sunt unitati teritoriale operative , ale societatilor bancare , care functioneaza in orasele mai importante din cadrul judetelor si in unele cazuri la nivelul sectoarelor municipiului Bucuresti , fiind subordonate sucursalelor si avand la randul lor dupa caz , in subordine agentii .

Filialele au autonomie gestionara si operativa in limita competentelor acordate de centrala bancii .

In cadrul filialelor , ponderea diferitelor categorii de operatiuni si servicii bancare poate diferi dela filiala la filiala in functie de zona geografica si economica in care sunt localizate acestea . Filialele au stabilite de catre centrala bancii anumite atributii , care in general sunt urmatoarele :

raspund prin conducerea numita de Consiliul de Administratie , in fata centralei , de activitatea desfasurata de unitatile din subordine ;

Organigrama sucursala

compartiment

coordonare

compartiment

Comitetul director trezorerie

compartiment

creditare

compartiment

Director adjunct operatiuni

valutare

compartiment

casierie

Director sucursala compartiment

conturi si

viramente

compartiment

Contabil sef decontari

intra si

interbancare

compartiment

contabilitate

informatica

compartiment

control

compartiment

juridic

organizeaza si conduc , in limita competentelor delegate , activitatea desfasurata de unitatile din subordine ;

raporteaza sucursalelor informatiile privind activitatea desfasurata in cadrul filialei si in unitatile din subordine ;

organizeaza relatiile cu clientii privind activitatea de creditare , in lei si in valuta , a persoanelor fizice si juridice si operatiuni legate de deschiderea de conturi si operarea in conturi precum si operatiuni de schimb valutar .

AGENTIILE

Ca urmare a unor conditii favorabile privind desfasurarea activitatilor bancare profitabile , in localitatile in care nu exista sucursale sau filiale , unele banci deschid agentii . Acestea reprezinta puncte de lucru ale sucursalelor sau filialelor fiind direct subordonate acestora .

In cadrul agentiilor compartimentele sunt mai putin diversificate decat in cazul sucursalelor sau filialelor si asigura desfasurarea activitatilor de creditare si scontare , conturi si viramente si casierie .

In general la nivelul agentilor se desfasoara activitati legate strict de relatiile cu clientii , gama operatiunilor oferite fiind mai restransa decat in cazul filialelor si sucursalelor . Din aceasta cauza , precum si datorita faptului ca sunt unitati operative infiintate pe baza criteriului apropierii de clienti , agentiile se adreseaza in general clientilor persoane fizice .

In ceea ce priveste competentele privind activitatea desfasurata , acestea urmaresc structura ierarhica in functie de gradul de subordonare : centrala , sucursala , filiala , agentie .

2.3.. Creditul

Creditul reprezinta cel mai important serviciu bancar oferit de catre bancile comerciale agentilor economici , ajutand la dezvoltarea economica a acestora .

Creditul bancar constituie un contract prin care o banca transmite unei firme o suma de bani pentru a o folosi o anumita perioada de timp pentru realizarea unui scop , cu obligatia de a restitui suma si dobanda aferenta , conform prevederilor stipulate in contract .

Din punct de vedere al duratei , creditele pot fi :

credite pe termen scurt – pe o durata de pana la un an , pentru care este caracteristica rambursarea la scadenta ;

creditele pe termen mijlociu sau mediu – avand o durata de rambursare de la 1 an la 5 ani. Se acorda in general pentru activitatea de import / export , pentru activitatea de investitii si se ramburseaza in transe ( lunare sau trimestriale ) , si au dobanda mai mare decat la imprumutul pe termen scurt ;

creditele pe termen lung – cu o durata de rambursare mai mare de 5 ani . Se acorda pentru investitii pe termen lung si se ramburseaza esalonat , odata cu platile cuvenite pentru dobanzi se ramburseaza o parte din principal .

Din punctul de vedere al destinatiei , bancile comerciale acorda agentilor economici la solicitarea acestora doua tipuri principale de credite , si anume credite pentru necesitatile de capital fix si credite pentru cheltuielile de exploatare a intreprinderilor . Creditele pentru cheltuielile de exploatare au drept scop creditarea creantelor comerciale , realizata prin scontare si creditele de trezorerie .

Creditarea agentilor economici

Agentii care se adreseaza bancii pentru a solicita credite trebuie sa intocmeasca “ fisa de prezentare generala a societatii “ , din care trebuie sa rezulte urmatoarele : denumirea firmei , sediul social , forma juridica de organizare , capitalul social subscris si varsat , principalii detinatori ai capitalului , date referitoare la administratorii societatii si membrii comisiei de cenzori , scurt istoric , obiectul activitatii actuale , principalii parteneri de afaceri privind aprovizionarile si livrarile , date privind relatiile financiare , creditele contractate cu alte banci .

Agentii economici care se constituie in clienti noi si care nu au conturile de disponibilitati deschise la banca respectiva , la care solicita creditul , vor prezenta contractul de societate si statutul de functionare in forma autentica si vor depune bancii cate o copie a acestuia , precum si a actelor care atesta legalitatea functionarii lor ca persoana juridica .

In vederea contractarii de credite , solicitantii prezinta bancii cererea de credite la care anexeaza urmatoarele documente :

fisa de prezentare generala a societatii ;

situatia evolutiva a patrimoniului si a principalilor indicatori de rezultate financiare;

situatia de stocuri sau cheltuieli pentru care se solicita creditul ;

bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul in curs ;

ultimele trei bilanturi contabile si contul de profit si pierdere sau situatiile patrimoniului precum si balantele de verificare respective ;

lista garantiilor propuse bancii pentru garantarea creditului solicitat ;

proiectul graficului de rambursare a creditului si de plata a dobanzilor ;

orice alte documente necesare solicitate de banca .

Documentatia depusa in vederea solicitarii de credite este verificata daca poarta semnaturile persoanelor autorizate sa angajeze societatea , daca bilantul contabil este intocmit si verificat conform reglementarilor in vigoare , iar principalii indicatori economici si financiari sunt corelati potrivit metodologiei elaborate de Ministerul Finantelor .

Pe baza datelor din ultimul bilant contabil , inspectorul procedeaza la efectuarea analizei economico – financiare de ansamblu, se determina indicatorii ce caracterizeaza bonitatea clientului sub cele 3 aspecte: solvabilitate, lichiditate, rentabilitate .

Solvabilitatea reprezinta gradul in care capitalul social asigura acoperirea creditelor .Analiza solvabilitatii are drept scop verificarea capacitatii solicitantului de a acoperi , in situatia in care obtine imprumutul , cu fluxul de numerar proiectat , obligatiile financiare , cu o marja corespunzatoare de siguranta .

Formula de calcul a solvabilitatii patrimoniale este :

In literatura de specialitate si in practica economica se apreciaza ca acest coeficient variaza , in general , intre 40 % si 60 % , limita sa minima fiind de 30 % .

Lichiditatea reprezinta gradul de acoperire a creditelor si obligatiilor prin elemente patrimoniale .Formula de calcul a lichiditatii patrimoniale este :

Activele pe termen scurt sunt elementele patrimoniale din activul bilantului care pot fi transformate , in termen scurt , in disponibil banesc de casa .

Pasivele pe termen scurt reprezinta creditorii pe termen scurt .

Rentabilitatea reprezinta capacitatea agentului economic de a realiza profit, exprimata prin rata profitului net , comparativ cu capitalul social .

La analiza bonitatii clientului , unitatile bancii vor avea in vedere creditele existente in sold si creditele aprobate acestuia de alte banci si analizate . Pana la instituirea unui sistem informational interbancar , este necesar ca in cererea de credit sa se inscrie de catre client , pe proprie raspundere , creditele contractate cu alte unitati bancare indiferent de subordonarea lor .

Daca indicatorii sunt favorabili , inspectorul se va deplasa la sediul societatii pentru a verifica realitatea datelor prezentate in documentatia de creditare .

In functie de volumul capitalului social varsat , de patrimoniul inregistrat la zi,de perspectiva realizarii incasarilor si de natura bunurilor ce urmeaza a fi procurate din credite , pot fi selectate oricare dintre garantiile asiguratorii .

Concluziile analizelor si verificarilor efectuate sunt consemnate in referatul de analiza a creditului , din care rezulta constatari cu privire la :

situatia economico – financiara de ansamblu a societatii ;

capacitatea societatii de a realiza venituri ;

situatia garantiilor ;

propunerea de a proceda la restituirea documentatiei de credite sau de a se trece la negocierea creditului .

Directorul bancii stabileste termenul de finalizare a negocierilor si de incheiere a contractului de imprumut , astfel incat acesta nu depaseste de obicei 30 de zile de la data prezentarii cererii de credit .

Colectivul de negociere al bancii stabileste cu reprezentantii legali ai societatii toate clauzele ce fac obiectul contractului de imprumut .

Astfel se vor stabili :

destinatia creditului ;

volumul creditului ;

termenele de efectuare a platilor din credite , care sunt convenite in functie de necesitati , stabilind data inceperii efectuarii platilor , precum si data la care se poate face ultima plata . Creditul poate fi rambursat de catre imprumutat si inainte de termenele scadente , in intregime sau partial , cu indicarea de catre imprumutat a ratelor scadente ce se achita ;

nivelul dobanzilor , care poate fi negociat in cadrul competentelor si limitelor comunicate periodic de centrala bancii . Se va conveni eventual asupra clauzei privind dreptul bancii de a modifica nivelul dobanzilor , ori de cate ori pe parcursul creditarii , dobanda pietii va suferi modificari ;

garantiile asiguratorii , selectate , avand in vedere conditiile prevazute pentru fiecare tip de garantie

In anumite situatii , agentul economic poate solicita suplimentarea unui credit . Acest lucru se poate realiza numai daca :

imprumutatul nu are rate neachitate la scadenta ;

garantiile deja constituite acopera si creditul suplimentar ;

veniturile ce urmeaza a fi realizate de imprumutat permit rambursarea intregului credit , inclusiv suplimentarea solicitata , in cadrul termenului maxim prevazut de lege , socotit de la data primei acordari ;

volumul suplimentarii nu depaseste 30% din volumul creditului initial .

Documentele si garantiile cerute de banci in procesul de creditare

Garantarea creditului de catre firma solicitatoare reprezinta o problema esentiala aflata in atentia bancii creditoare , care va cauta sa evite orice risc care ar prejudicia interesele bancii .

Prin garantia oferita de agentul economic , banca urmareste atat incasarea integrala a creditului la scadenta ( in cazul creditului pe termen scurt ) sau a ratelor (in cazul creditului pe termen mijlociu sau lung ), cat si a dobanzilor aferente , a comisionului si a spezelor bancare .

Modalitatile cele mai uzuale , in prezent , de garantare a creditului , sunt constituite de gaj si ipoteca . Pe langa acestea mai functioneaza si alte forme de garantii mai putin uzitate , cum ar fi warrant-ul , scrisoarea de garantie , cesiunea de creanta , etc.

Gajul Gajul reprezinta o garantie formata din bunuri mobile si care se constituie pentru asigurarea indeplinirii de catre debitor a unor obligatii de valoare in general redusa .

Gajul propriu-zis , constituit in favoarea bancii , potrivit prevederilor de la art.1685-1696 din Codul Civil si art. 480 din Codul Comercial , imbraca doua forme:

a) gajul cu deposedare , care se poate constitui asupra :

depozitelor in valuta aflate in conturile personale ale membrilor asociati sau ale girantilor societatii . Admiterea in garantie se face numai pentru principalele valute convertibile ( USD , lira sterlina , DM , FF , F elvetian , siling austriac ) .

obiectelor din metale pretioase , expertizate si evaluate de organele specializate, autorizate . Valoarea admisa in garantie este cea stabilita prin procesul verbal de analiza si depozitare .

titlurilor de valoare , respectiv asupra actiunilor si obligatiunilor care se coteaza la bursa precum si cambiilor si biletelor de ordin .

In toate cazurile cand banca hotaraste sa preia in custodie in depozitele bancii unele bunuri ce fac obiectul garantiei , in contract se poate stabili si taxa de custodie care trebuie sa acopere toate cheltuielile de depozitare , paza , etc.

b) gajul fara deposedare se poate constitui asupra :

bunurilor mobile existente in proprietatea societatii , de natura materiilor prime , materialelor , semifabricatelor si produselor finite sau marfurilor , daca pe toata durata creditarii se vor putea regasi sub aceeasi forma , vor putea fi numarate , masurate si depozitate separat intr-un loc bine determinat .

bunurilor mobile de natura mijloacelor fixe , aflate in proprietatea societatii .

bunurilor mobile ce urmeaza a se procura din credite de natura materiilor prime , materialelor , semifabricatelor si marfurilor .

Ipoteca . Ipoteca reprezinta o garantie reala , imobiliara , constand dintr-un drept accesoriu asupra unui imobil al debitorului , care isi pastreaza toate drepturile de proprietate , inclusiv dreptul de dispozitie

Ipoteca conventionala de rangul I este admisa drept garantie daca se constituie in formele prevazute de art. 1749 al. 2 din Codul Civil , asupra :

a) bunurilor imobile prin definitie : nave si avioane .

CAPITOLUL 3:

Băncile Comerciale din România

O bancă comerciala cu pondere in sistemul bancar efectueaza operatiuni de

depozitare, acordare credite, decontări și plați cu și fără numerar, în lei și valută, în țară și străinătate, plasamente de portofoliu, activități de consultanța, gestioneză titlurile financiare al clientilor.

3.1 Băncile comerciale și rolul lor în sistemul bancar

Apariția băncilor moderne este strâns legată de dezvoltarea comerțului cu cetățile îndepărtate și acumularea capitalului monetar în special pe această bază , expresie a dezvoltării producției manufacturiere și a expansiunii generale a economiei . Legate de nevoile comerțului și desfășurând principalele operațiuni prin intermediul efectelor comerciale , în mod firesc băncile au primit atributul de comerciale .

În epoca contemporană , locul și rolul băncilor în economie este strâns legat de calitatea lor de intermediar principal în relația economii investiții , relație hotărâtoare în creșterea economică .

Conceptele moderne privind dezvoltarea ecomonică consideră ca un rezultat necesar al evoluției societății obținerea de economii ale agenților economici sau persoanelor , reprezentând venituri neconsumate în perioada curentă și destinată utilizării viitoare . În cadrul acelorași concepte , investițiile reprezentând achiziția de instalații și echipament , structuri , mașini și inventar , destinate dezvoltării producției , reprezintă o altă realitate a economiei și expansiunii ei ce afectează pe agenții economici .

Agenții economici își găsesc resursele necesare realizării investițiilor pe două căi : fie prin utilizarea propriilor economii , fie prin recurgerea la creditele ce le sunt acordate prin bănci , în procesul de reciclare și valorificare a capitalurilor monetare în economie .

În acest fel se crează condițiile unei ample redistribuiri a capitalurilor , tot mai mari odată cu evoluția istorică , vehiculate de o largă rețea de intermediari care au fost exclusiv , la început , și preponderent apoi , în structura sistemului bancar în formare , băncile comerciale sau de depozit .

Creația monetară , ca factor specific al funționalității băncilor , a stat la rândul său la baza definirii locului și rolului băncilor în economie .Băncile s-au afirmat esențial ca instituții monetare , a căror caracteristică principală este posibilitatea de a pune în circulația creanțe asupra lor înseși , care sporesc masa mijloacelor de plată , volumul circulației monetare .

Caracteristica semnificativă a acestor intermediari este transformarea activelor monetare în monedă .Forma principală a creației monetare este emisiunea de bancnote . La început aceastã funcție era deschisă tuturor băncilor pentru ca ulterior să fie una specifică băncii de emisiune .

Totuși , băncile comerciale tipice își aduc aportul lor la creația monetară prin transformarea activelor nemonetare (conturi , obligații) fără putere liberatorie în instrumente de plată . Înscrierea în conturile de la bancă a creditelor acordate (fundamentale sau garantate pe activele pe care le monetizează) constituie momentul creației unei monede adiționale specifice , moneda scripturală .

Un timp , în Anglia , Franța , SUA și alte țări , o mare parte a băncilor de depozit efectuau și operațiuni de emisiune . Multiplicarea acestor centre de emisiune a condus la crearea condițiilor de Încălcare a normelor de emisiune și încărcarea canalelor circulației cu bancnote emise cu sau fără justificare economică . La momentul reglementării acestei chestiuni , în 1913 , în SUA , numărul băncilor împuternicite să emită bancnote depășea 7500 .

Așa încât , la momente istorice diferite și în funcție de condițiile proprii , toate țările dezvoltate au fost nevoite să delimiteze foarte clar funcțiile băncii de emisiune , acestea concentrându-se de regulă la o singură bancă , banca centrală . În SUA , spre exemplu , deși există 12 bănci federale de emisiune , acestea acționează ca un tot unitar sub egida unei autorități monetare unice .

O altă tendință care s-a manifestat în sânul băncilor o întreagă epocă, este specializarea băncilor , care deși în descreștere , nu încetează să caracterizeze lumea băncilor . Separarea și independența băncilor specializate este în momentul delimitării sferei de competență și de activitate a băncilor de depozit .

Un moment important în evoluția băncilor l-a reprezentat criza economică din anii 1929 – 1933 , care s-a manifestat în toate țările dezvoltate , dar a avut efecte devastatoare în SUA prin crahul bancar de proporții (36 % din bănci fiind declarate în stare de faliment) . Acest eveniment a impus o reglementare severă în regimul băncilor , care sã acționeze în direcția protejării deponenților . În mod necesar , statutul băncii de depozit a trebuit să fie bine conturat , impunându-se un regim limitativ de control asupra instituțiilor de credit ce primesc depuneri și asupra modului de folosire a acestor resurse în procesul creditării .

În acest cadru s-a delimitat , mai exact , accepțiunea de bancă de depozit , spre deosebire de celelalte bănci .

S-a ajuns astfel la o delimitare clară în bănci de depozit și bănci specializate , generalizată în toate structurile naționale ale sistemelor bancare în ciuda diferențelor de la țară la țară , diferențe care sunt rezultatul fie al evoluțiilor anterioare , fie al elementelor tradiționale ce se perpetuează , fie al suflului înnoirilor la care sunt supuse .

O caracteristică a băncilor comerciale sau de depozit (acceptate de regulă fără o asemenea calificare expresă) este aceea că efectuează toate tipurile de operațiuni bancare . Activitatea lor este diversă și se poate modifica liber în funcție de cerințe , posibilități și propria orientare .

Totuși , operațiunile de bază sunt reprezentate de constituirea de depozite și utilizarea lor în scopul acordării de credite agentilor economici .Ele sunt organizate ca societăți comerciale și urmăresc obținerea de profit .

3.2 Relațiile între BNR și băncile comerciale

Băncile, persoane juridice române sau sucursale ale persoanelor juridice străine, pentru a putea funcționa trebuie să obțină autorizația B.N.R. ele se constituie sub forma juridică de societate comercială pe acțiuni, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, aplicabile societăților comerciale.

Condițiile în care autorizația poate fi acordată sunt reglementate de B.N.R. și se referă la:

calificarea și experiența profesională a conducătorilor băncii;

nivelul minim al capitalului social subscris, care trebuie vărsat, în formă bănească, în totalitate, la momentul constituirii;

studiul de fezabilitate al băncii;

acționarii semnificativi și fondatorii băncii;

structura acționariatului;

sediul băncii;

auditorul independent.

B.N.R. poate retrage autorizația unei bănci sau a unei filiale românești sau sucursale a unei bănci străine:

– la cererea băncii;

– ca sancțiune;

– pe baza unuia din următoarele motive:

– banca nu a început operațiunile pentru care a fost autorizată în termen de un an de la primirea autorizației sau nu și-a exercitat, de mai mult de șase luni, activitatea de acceptare de depozite;

– acționarii au decis să dizolve și să lichideze banca;

– a avut loc o fuziune sau o dizolvare a băncii;

– autoritatea competentă din țara în care are sediul banca străină ce a înființat o sucursală în România i-a retras acesteia autorizația de a desfășura activități bancare.

Băncile funcționează pe baza unor regulamente proprii, prin care se stabilesc cel puțin:

structura organizatorică a băncii;

atribuțiile fiecărui compartiment și relațiile dintre acestea;

atribuțiile sucursalelor și a altor sedii secundare;

atribuțiile comitetului de risc, comitetul de administrare a activelor și pasivelor, comitetul de credite; înființarea acestor comitete este obligatorie în desfășurarea activității băncii;

sistemul de control intern al băncii.

În ceea ce privește conducătorii băncii, aceștia trebuie să fie rezidenți în Ronânia, să exercite exclusiv funcția în care au fost numiți și cel puțin unul dintre aceștia trebuie să fie cetățean român. Ei trebuie să fie licențiați, să fi lucrat cel puțin cinci ani în activitatea financiar- bancară și să nu fi cauzat, prin activitatea lor, falimentul unei societăți comerciale. Persoanele desemnate în calitate de conducători ai băncii trebuie să fie aprobate de B.N.R. înainte de începerea exercitării funcției.

Cenzorii unei bănci au calitatea de expert contabil sau contabil autorizat cu studii superioare și au experiență de cel puțin cinci ani în domeniul financiar- bancar.

O normă deosebit de importantă în desfășurarea activității băncii se referă la secretul profesional. Orice membru al consiliului de administrație al unei bănci, persoanele care participă la activitatea băncii, precum și persoanele care obțin din activitatea de control și supraveghere informații despre bancă, vor păstra confidențialitatea tuturor tranzacțiilor și serviciilor, inclusiv cu privire la identitatea titularilor conturilor.

3.3. Operațiunile băncilor comerciale

3.3.1.Conceptul privind produsele bancare

În accepțiunea generală, rezultatele activității unei întreprinderi pot fi bunurile sau serviciile. Pentru bănci, produsele reprezintă, de fapt, sericii.

După natura lor, există mai multe tipuri de servicii bancare:

Servicii pure obținute exclusiv prin munca personalului, ce se referă la consultații, inginerie financiară etc.

Servicii mixte ce îmbină munca personalului și utilizarea bunurilor de echipament. Printre acestea se numără efectuarea plăților pentru clienții băncii.

Servicii ce au ca suport capitalul. În formele sale de bază, sunt pe de o parte depozitele constituite, iar, pe de altă parte, creditele acordate, această situație fiind reflectată în bilanț.

Caracteristicile principale ale produselor bancare au consecințe imediate asupra desfășurării operațiunilor și optimizării gestiunii, necesitând o analiză a acestora:

produsele bancare sau imateriale. Ele nu fac obiectul unei uzuri fizice și morale, procesul de îmbătrânire fiind, în consecință, mult mai lent.

produsele bancare nu pot fi protejate prin brevete, ele îndeplinind și condițiile de uniformitate.

produsele bancare sunt condiționate de reglementările bancare și fiscale. Introducerea unor noi produse bancare este efect al legii, astfel încât, dacă nu există o bază legală, ele nu pot fi promovate.

produsele bancare sunt propuse direct clientelei și nu există posibilitatea unei redistribuiri, concesionări, revânzări etc. Fiecare produs se utilizează în relație directă cu banca ce l-a lansat și îl utilizează, ceea ce presupune din partea instituției respective în mod curent deținerea unor unități proprii în zona în care se aplică și nu folosirea de intermediari. Se determină în acest scop extinderea în teritoriu.

serviciile bancare implică angajarea clientelei în derularea operațiunilor. Este un tip de autoservire, dar și de colaborare pentru că, în scopul utilizării unor produse, beneficiarul trebuie să întocmească o documentație proprie.

Fiecare produs bancar are o serie de parametrii referitori la:

volumul angajării;

cost și randament;

condiții de securitate ( necesitatea codificării și siguranța ciclului informațional );

probleme de fiscalitate și disponibilități.

Inovarea de produse poate presupune stabilirea acestor parametri sau a unor modificări față de cei anteriori. Inovarea se bazează pe reglementări bancare sau de regim fiscal. Astfel, unele produse au apărut pentru contracararea unor dispoziții legale, dezavantajoase pentru clientelă.

Paralel apar și inovări de proces, ce rezultă prin modificări tehnologice.

Abandonarea produselor bancare se realizează de obicei o dată cu modificarea reglementărilor în vigoare. Astfel, implementarea prin lege a leasingului a dus, în majoritatea țărilor dezvoltate, la scăderea abruptă a creditelor pe termen mijlociu.

Uneori, reglementările există, dar nu se practică operații cu acest produs, băncile neinsistând în utilizarea lor, iar întreprinderile neexcelând în folosire.

Dezvoltarea unor produse mai performante duce și ea la abandonarea altora.

O altă cauză a abandonării produselor bancare o reprezintă diminuarea rentabilității lor.

3.3.2.Operatiuni active (de depozite)

Constituirea și utilizarea depozitelor bancare reprezintă una dintre principalele funcții ale băncilor, în general, și a celor de depozit, în special.

Depozitele bancare au un dublu caracter. Pe de o parte, depozitele bancare constituie obligații ale unor bănci față de depunători, rezultate din mobilizarea capitalurilor temporar disponibile, căi importante de constituire a resurselor de creditare ale băncii. Pe de altă parte, depozitele bancare reprezintă, pentru depunători, creanțe creditoare față de bancă, mijloace de plată pe care aceștia le pot utiliza în orice moment, cu precădere pentru efectuarea plăților de către terți, prin operarea în cont.

Depozitele bancare reprezintă astfel o formă de existență a băncilor, respectiv a banilor de cont sau scripturali.Pe de altă parte, depozitele bancare reprezintă o formă principală de mobilizare a capitalurilor și economiilor temporar disponibile.

De natura și termenul acestor depozite depinde și modul în care banca va valorifiva aceste resurse de creditare.Depozitele la vedere sunt caracterizate prin elasticitate, având în vedere că depunătorii pot dispune în orice moment utilizarea lor pentru plățile în cont sau retrageri din cont, potrivit intereselor lor, ceea ce poate acționa spre eventuala lor diminuare abruptă.

Depozitele la vedere reprezintă cea mai stabilă sursă a băncilor comerciale. Ele au mai multe forme de existență. Conturile de depozit sunt, prin natura lor, menite să asigure fructificarea unor economii pe un termen mai îndelungat.

Normele de operare în aceste conturi orientează spre o dinamică stabilă, întrucât aceste tipuri de conturi asigură pentru băncile comerciale marea majoritate a resurselor dimensional, și cu un mare grad de stabilitate în timp.

Depozitele la termen. Potrivit convenției între deponent și bancă privind termenele și celelalte condiții de depunere , creează o bază sigură de fructificare în procesul de creditare, pe termene corelate cu natura și durata acestor resurse.

Pentru băncile comerciale, forma principală de atragere o reprezintă conturile de depozit de investiții. Băncile comerciale deschid clienților conturi de economii simple sau în anumite sisteme care să asigure regularitate în procesul de economisire.

În considerarea structurii pasivelor bacare și în orientările cu privire la managementul acestora trebuie să se țină seama de situația de pe piețele naționale ale creditului reflectând evoluții și tendințe specifice.

3.3.2.1.Depozitele bancare curente și gestiunea lor

Contul curent reprezintă o convenție specială privind raportul bancă- client. Normele bancare specifice țării noastre, definesc contul curent prin următoarele trăsături care îl individualizează:

contul curent al clientelei deschis la bănci evidențiază disponibilitățile clientului și operațiunile de încasări și plăți dispuse de acesta;

disponibilitățile din conturile curente ale clientelei pot fi retrase de titularii de cont oricând, fără preaviz;

soldul creditor al contului curent evidențiază disponibilitățile clientului;

soldul debitor al contului curent evidențiază plățile efectuate de client pe descoperit de cont, neautorizat.

Scopul principal al funcționării contului curent îl reprezintă prestarea de servicii bacare. Clienții băncii pot utiliza facilitățile puse la dispoziție de aceasta referitoare la derularea decontărilor. Prin aceste servicii se preiau anumite funcționalități ale întreprinderii.

Contul curent este un contract special între bancă și client, care pune în lumină potențialul economic și bonitatea clientului;

Depozitele constituite prin contul curent pot fi considerate tehnice. Prin acest concept se caută să se sublinieze automatismul acestor operațiuni, deoarece nici banca și nici clientul nu pot cunoaște operațiunile ce vor interveni ulterior și nici succesiunea lor de realizare. Soldul contului este o rezultantă care nu este previzibilă.

depozitele de această natură sunt neremunerate, în majoritatea țărilor lumii, fapt ce dă naștere unor contradicții între clienții cu solduri creditoare de dimensiuni mari și bănci.

Clienții doresc o remunerare a obligației de a păstra disponibilitățile în cont, fapt care determină, de multe ori, să se sustragă, încercând o fructificare sub altă formă.

Conturile curente permit clientelei să beneficieze de mijloace de plată decontate și gestionate de bănci. Mijloacele de plată se referă la toate instrumentele care permit oricărei persoane de a transfera fonduri, oricare ar fi suportul sau procedeul utilizat.

Caracteristicile derulării operațiunilor de plăți se sintetizează astfel:

Plățile se pot derula între bănci: -fie pe suport hârtie prin: virament, ordine de plată, cecuri, cambii; – fie prin mesaje electronice, băncile preluând de la clienți aceste mesaje.

Canalele care asigură derularea acestor fluxuri de plăți sunt reprezentate de: – sistemul național de compensare, sub tuttela Băncii Centrale. Acesta este bazat în țara noastră pe sistem de hârtie, tinzând în viitor spre o rețea electronică. – sisteme particulare sau internaționale existente în țările dezvoltate. La acestea se adaugă utilizarea sistemului băncilor corespondente.

Rezultatele operațiunilor de plăți se vor reflecta, în concluzie, pe piața interbancară prin sistemele menționate.

3.3.2.2. Garantarea depozitelor bancare

Premise conceptuale privind asigurarea depozitelor bancare

La începuturile economiei moderne, băncile s-au confruntat frecvent cu problema protecției depozitelor ca principală deficiență majoră a relațiilor cu clienții și ca expresie a propriilor neajunsuri în asigurarea lichidității.

Pe fundalul unor asemenea evoluții negative economice și sociale apare fenomenul de panică, situație în care, dând crezare zvonurilor sau antrenați de propriile lor sentimente și convingeri, clienții se prezintă, în masă, la bănci pentru a-și ridica depozitele.

Uneori panica este localizată, având drept obiectiv o bancă despre care se apreciază că a acționat aventurist și este în preajma falimentului. Scopul retragerilor în acest caz este protejarea depozitelor prin transferul lor la alte bănci.

Adesea insă panica bancară are o sferă largă de cuprindere, declanșând un fenomen general de retragere a depozitelor.

Și într-un caz, și în altul, băncile nu vor putea răspunde solicitărilor clienților în condițiile în care, de fapt, resursele lor sunt angajate, în mare măsură, în creditele acordate pe diverse termene.

Băncile au o motivație specifică a dezechilibrului dintre resurse și active în condițiile în care ele își propun adesea o sarcină dificilă, transformarea scadențelor, folosirea resurselor obținute, cu clauză pe termen scurt, pentru acordarea de credite pe termen lung.

În sistemul specific al băncilor sau caselor de economii un rol special în garantare revine statului, care-și asumă rolul de a răspunde pentru siguranța depozitelor. Existența creditorului de ultimă instanță este o soluție de credibilitate atât pentru bănci, cât și pentru clienți.

O altă alternativă de mare audiență este deschisă de asigurarea depozitelor.

Asigurarea depozitelor prin angajarea responsabilității restituirii depozitelor de către alte bănci sau de către instituții specializate incumbă o credibilitate fermă pentru deponenți, care au certitudinea că depozitele lor vor fi recuperate în cazurile extreme de faliment al băncilor, chiar dacă aceasta va surveni cu oarecare întârziere.

În practica bancară s-au dezvoltat de-a lungul vremii două sisteme de asigurare a depozitelor:

sisteme mutuale;

sisteme organizate ( propriu- zise ).

Sistemul mutual presupune răspândirea solidară pentru toate băncile membre privind acoperirea cheltuielilor necesitate de satisfacerea obligațiilor băncilor declarate în stare de faliment.

Sistemul asigurării organizate implică existența unui asigurator care să administreze fondul de asigurare constituit prin aportul băncilor asigurate. În sistemul asigurării depozitelor bancare se pune problema alegerii între soluția publică și cea privată.

Susținătorii organizării prin instituții publice de asigurare a depozitelor sunt preponderenți. Instituția publică asigură acoperirea integrală a băncilor în sistem și exercitarea unui sistem de supraveghere eficient.

Sistemul privat s-ar putea să nu asigure cuprinderea integrală. Uneori se creează condiția de apariție a fenomenului de exercitare a influențelor unei majorități interesate spre agresivitate și cu deosebire spre risc, ceea ce ar putea să primejduiască integral sau o bună parte a sistemului bancar.

Teoretic și practic se promovează și sisteme de asigurare mixtă prin reunirea:

unui asigurător public care să răspundă, prin efectul legii, de o parte limitată a depozitelor, fapt care urmărește protecția micilor depunători;

unui asigurător privat care acționează facultativ pentru sume negociabile.

Sistemul asigurării organizate a depozitelor implică, opțiunea între obligatoriu și facultativ.

Sunt opinii care consideră că opțiunea, respectiv gradul de angajare a băncilor în procesul de asigurare depinde de severitatea supravegherii bancare. Astfel:

dacă reglementările bancare sunt formale, ele vor determina, pentru multe bănci, atitudini agresive în managementul bancar. Băncile echilibrate țin să protejeze prin promovarea acțiunilor de asigurare a depozitelor.

Dacă normele de supraveghere bancară sunt mai severe, atunci băncile agresive sunt cele mai interesate în promovarea asigurării. În aceste condiții, băncile echilibrate ar putea să se sustragă includerii în sistem, considerând, în funcție de nivelul participanților, că prezintă un grad de periculozitate pronunțat.

În înțelegerea efectelor participării opționale nu pot fi neglijate urmările efective, determinate statistic, în țările în care au funcționat asemenaea sisteme. La modul general s-a constatat că multe dintre băncile intrate în sistemul de asigurări și-au relaxat comportamentele de management, considerându-se protejate.

Astfel, pe de o parte, s-au înregistrat grade de capitalizare din ce în ce mai reduse, restrângându-se baza responsabilității personale a băncilor. Pe de altă parte, s-a dovedit că în cursul unei perioade imediate, după intrarea băncilor în sistemul de asigurare, s-au majorat, treptat, tot mai mult, riscurile asumate în comparație cu băncile din afara sistemului.

3.3.2.3. Sistemul de asigurare a depozitelor în România

Legea 88 din 1997 stabilește condițiile de funcționare a Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare.

Potrivit legii, resursele constituite la dispoziția fondului de garantare a depozitelor bancare provin din:

contribuții inițiale ale societăților bancare;

contribuții anuale ale societăților bancare;

împrumuturi;

venituri din lichidarea creanțelor;

venituri din investirea resurselor.

Surse principale:

lipsa continuității în existența acestui fond a dus la necesitatea constituirii acestor contribuții inițiale care urmăresc realizarea uniu fond de bază. Aceste contribuții se stabilesc în funcție de nivelul depozitelor sale. Din punct de vedre fiscal, contribuțiile inițiale constituie cheltuieli deductibile;

contribuțiile anuale ale băncii se detremină procentual, adică 0,3% aplicat asupra sumei depozitelor persoanelor fizice, existente în sold la data de 31 decembrie a anului precedent.

Contribuția anuală poate fi suspendată de fond atunci când fondul a acumulat un nivel de resurse ce depășește 10% din totalul depozitelor persoanelor fizice supuse rambursării.

Același regim ca și depozitele îl au și certificatele de depozit nominale emise de bănci. Despăgubirea asigurată de fond a fost stabilită inițial la suma de 20 milioane lei pentru fiecare deponent, inclusiv dobânda aferentă.

Potrivit legii, cuantumul despăgubirii se reevaluează periodic în funcție de rata inflației. Despăgubirea este acordată în măsura în care fondurile societății bancare devin disponibile:

fie prin revocarea autorizației de funcționare;

fie prin lichidarea judiciară a băncii.

3.3.3. Operatiuni pasive (de credite)

3.3.3.1. Tipuri principale de credite acordate de bănci

Operațiunea de creditare reprezintă actul prin care banca pune la dispoziția- sau se obligă să pună la dispoziția clienților- fondurile solicitante sau își ia un angajament prin semnătură în favoarea acestora.

Se consideră că există patru forme principale prin care se consimt creditele:

Cesiunea de creanțe materializate prin efecte care pot fi scontate, preluate în pensiune sau fac obiectul unor avansuri. În acest cadru unele cesiuni de creanțe pot fu utilizate ca garanții.

Punerea la dispoziție a fondurilor, în cadrul unui contract ce reprezintă particularități multiple privind:

modul de acordare: – o singură tranșă; – eșalonate;

modul de rambursare: – în bloc; -eșalonat; -progresiv.;

garanțiile: – reale și personale.

Creditul prin semnătură. În cadrul acestuia, angajamentele băncii privesc următoarele aspecte:

se obligă să acorde un credit;

se angajează să se substituie clientului în cazul în care acesta devine falit;

banca acordă garanție clientului, favorizându-l astfel să obțină credite de la alte instituții;

prin acordarea creditului prin semnătură clientul va evita imobilizările disponibilităților proprii pentru constituirea unor depozite privind garanțiile.

Soldul descoperit în cont, pentru a face față unor nevoi de plăți curente.

Categoriile de credite de care beneficiază clienții băncii pot fi structurate astfel:

creanțe comerciale, care cuprind, la rândul lor, mai multe spețe de credite:

scontul comercial reprezintă operațiunea prin care banca preia un efect de comerț și în schimbul acestuia pune la dispoziția clienților valoarea actuală , exprimată ca diferență între valoarea nominală și agio. Agio este, în acest context, compus atât scont sau dobânda aferentă perioadei respective, cât și din comision.

Comisionul poate îmbrăca mai multe forme:

Comisionul de gir. Prin această operație banca girează și aplică acest comision de gir care poate avea în componență și un comision de risc.

Comisionul de încasare.

Comisionul de trimitere la acceptare.

Noțiunea de AGIO poate fi exprimată și ca un ansamblu de cheltuieli care generează o operațiune bancară.

Operațiunile asimilate. Printre acestea mai importante sunt biletele la ordin de mobilizare a efectelor comerciale. Acestea sunt subscrise la ordinul băncii, semnate de clenții băncii și se emit pe baza altor cambii sau bilete la ordin de care beneficiază clenții respectivi.

Operațiunile de factoring. Este operațiunea prin care clientul, numit aderent, transferă proprietatea creanțelor băncii comerciale denumită factor. În cadrul acestei operațiuni trebuie avute în vedere mai multe aspecte: – Banca îndeplinește funcția de încasare a efectelor și, își asumă riscul, în condițiile contractuale prevăzute. – Prevederile contractuale se stabilesc pe baza unei experiențe comune, banca ținând cont de gradul de risc, de posibilitatea apariției creanțelor îndoielnice. – În urma contractului, banca plătește aderentului diferența dintre valoarea nominală și AGIO, imediat sau la scadență.

Creditele de trezorerie sunt credite acordate clientelei, pe termen scurt, pentru acoperirea necesarului de lichiditate privind acoperirea necesităților de exploatare curentă.

Băncile sunt interesante să acorde credite în condițiile de siguranță crescută. Din acest motiv băncile selectează din rândul clienților acele firme care au un potențial deosebit, acordându-le regimuri speciale de creditare.

Între creditele de trezorerie se includ:

creditele privind vânzarea în rate;

creditele acordate persoanelor fizice;

creditele acordate prin facilități- carte de plată;

creditele permanente;

creditele globale;

creditele de finanțare a stocurilor;

avansurile temporare garantate cu certificate de depozit;

avansurile pentru importuri.

Creditele de export.

Perioada actuală se caracterizează pe plan mondial printr-o impulsionare deosebită a exporturilor, atât la nivelul țărilor dezvoltate, amplificată de tendința de expansiune economică a acestora, de acaparare de noi piețe de desfacere, cât și la nivelul țărilor slab dezvoltate unde se aplică politici de promovare a exporturilor. Concluzie – toate țările sprijină pe diverse căi exporturile.

Statul sprijină exporturile pe două căi:

prin înființarea instituțiilor de garantare a creanțelor din export;

prin subvenționarea unei părți a dobânzilor. Reducerea dobânzilor constituie un avantaj considerabil, cu efecte concurențiale implicite.

Potențialul economic al statelor fiind diferit, se creează un mediu concurențial acerb care poate determina, la rândul lui, un climat de dumping.

În condițiile creșterii vertiginoase a comerțului exterior și a multiplicării sprijinului statelor, având în vedere și preîntâmpinarea exagerărilor din partea unor țări care, intensificând tendințele concurențiale, amenințau să le prejudicieze grav interesele, principalele țări dezvoltate, mari exportatoare, au tatonat posibilitățile de concentrare a politicilor lor în domeniul condițiilor de creditare practicate în comerțul exterior.

S-a încheiat astfel o convenție între principalele țări dezvoltate, convenție purtând titulatura de CONSENSUS. Principalele elemente ale acestei convenții prevăd:

– acordarea de credite pentru produsele contractate este condiționată de o plată imediată, efectivă, cel mai târziu în momentul livrării, de minimum 155.

– duratele maxime și dobânzile minime pe categorii de țări sunt stabilite.

Aceste condiții obligatorii sunt explicitate pe trei categorii de țări:

țări relativ bogate, în partea superioară;

grupa intermediară;

țări relativ sărace, în partea inferioară.

Duratele erau mai mari pentru țările relativ sărace, iar dobânzile erau mai mari pentru țările relativ bogate.

Rambursarea și plata dobânzilor să se efectueze în tranșe periodice, intervalul dintre rambursări urmând să nu depășească un semestru. Rambursările și plata dobânzilor trebuie să înceapă cel mai târziu la șase luni de la data de la care s-a considerat termenul de creditare.

Concentrarea și limitarea sprijinului numai pentru creditele propriu- zise și restrângerea creditelor de completare sau acoperire a cheltuielilor locale legate de realizarea proiectului respectiv, preîntâmpinând interpretările cumpărătorului de a considera dobânzile aferente ca o dobândă dată, proprie întregului credit care i se acordă, ceea ce duce la creșterea subvențiilor. Acest credit mai poartă numele de credit de finanțare sau financiar.

CONSENSUS-ul își are limitele sale în sensul că nu prevede mijloace coercitive de asigurare a aplicării acordului. Încălcarea normelor acordului nu comportă nici o sancțiune.

În practica țărilor dezvoltate există trei categorii de credite de export:

credite administrative – cu garanții și dobânzi subvenționate, supuse controlului și sprijinului guvernamental;

credite cu garanție pură, practicându-se dobânzile negociate, fără subvenții;

credite libere, fără subvenții și fără nici o intervenție a puterii publice.

În practica țărilor dezvoltate, creditele de export sunt clasificate după cum urmează:

Creditele acordate prin cambii, care se referă la creditele pe perioade relativ scurte, promovate de bănci prin avaluri;

Credite furnizor, acordate de exportator cumpărătorului extern sub forma mărfurilor care fac obiectul contractului de livrare internațională, fie pe termen mediu ( 2-5 ani ), fie pe termen lung ( 5-10 ani ). Furnizorul se comportă nu numai ca vânzător, ci și ca finanțator, putând să coreleze condițiile de livrare cu cele de finanțare a proiectului.

Creditele de prefinanțare sunt acordate de către bănci exportatorilor și sunt menite să asigure mijloacele necesare acoperirii cheltuielilor de fabricație sau achiziției mărfurilor destinate exportului.

Creditele de prefinanțare revolving sunt acordate întreprinderilor comerciale și industriale în scopul achiziției sau fabricării și stocării loturilor de produse în scopul de a satisface eventualele comenzi ulterioare de export. Aceste credite se acordă în funcție de necesitățile justificate, pe termen de până la un an, putând fi reînnoite în continuare. Prin acestea, creditul acționează ca un substitut al fondului de rulment care acoperă stocurile constituite în vederea exportului.

Creditele acordate cumpărătorului se pot acorda atât sub forma acreditivului, cât și a creditului cumpărător. Creditul cumpărător se acordă, pe termen lung cumpărătorilor respectiv importatorilor de echipamente și utilaje sau băncilor acestora, aferent unor proiecte importante și de valori considerabile.

Banca solicitată de exportator sau de însuși cumpărătorul în colaborare cu furnizorul, într-o primă etapă , face o ofertă ale cărei prevederi sunt adaptate particularităților proiectului, respectiv condițiilor de livrare a echipamentului, venindu-se în întâmpinarea solicitărilor cumpărătorilor privind așezarea termenelor de plată și dobânzii, garanția, suportarea și asigurarea riscurilor.

Creditele de echipament sunt creditele care se acordă beneficiarilor interni pe termen mediu sau lung, pentru finanțarea investițiilor productive efectuate de clienți. În această categorie pot fi incluse și creditele acordate unităților agricole pentru investiții productive. Aceste credite pot beneficia de dobânzi subvenționate.

Credite acordate pentru achiziționarea de bunuri imobiliare care includ, la rândul lor, două categorii principale:

credite investitor, acordate investitorului, cel care face pentru scopul propriu achiziții și vânzări de achziții, reparații de bunuri imobiliare.

Credite promotor, acordate celui care dezvoltă activități de achiziții și vânzări de terenuri, demararea lucrărilor, construcții, amenajări de bunuri imobiliare și care este organizat sub forma de antrepriză.

Operațiunile de pensiune reprezintă o formă de acordare a creditului care au loc pe baza considerării și depunerii la bancă a titlurilor, în primul rând a valorilor mobiliare sau a titlurilor de creanță negociabile.

Creditele consorțiale își bazează denumirea pe tehnica utilizată și nu pe natura creditului. Se recurge la acest procedeu de asociere a băncilor atunci când dimensiunea creditului este foarte mare și deci impune divizarea riscurilor prin participarea mai multor bănci.

Participarea consorțială este prezentă în cazul:

creditelor promotoare;

creditelor de export;

creditelor internaționale” roll over „, credite care sunt angajate pentru o perioadă lungă, dar pentru care ratele dobânzilor se pot modifica periodic în funcție de un parametru determinat.

În asemenea situație, prin convenție, se stabilesc condițiile de participare și rolul pe care și-l asumă fiecare bancă în calitate de responsabil, participant sau subparticipant.

Se stabilesc de asemenea:

cotele de participare la trezorerie;

cotele de participare la risc.

3.3.3.2. Regimul creditelor neperformante

Unitățile bancare realizează o evaluare a clienților, în funcție de care derulează relațiile viitoare cu aceștia.

Calitatea portofoliului de credite al băncii va depinde de:

nivelul de performanță a activității debitorului;

diferențierea creditelor funcție de utilizările lor.

Procedee asimilate în practica băncilor românești.

Stabilirea performanțelor financiare ale împrumutatului

Determinarea calității debitorului se apreciază de bănci prin încadrarea într-una din categoriile A… E prevăzute și are la bază un sistem de clasificare a agenților economici în cinci categorii:

Categoria A. Împrumutați cu o activitate economico- financiară rentabilă, având asigurate toate condițiile de aprovizionare- desfacere, tehnologice, organizatorice și de personal ce determină rambursarea la termen atât a ratelor scadente aferente creditelor contractate, cât și a dobânzilor bancare.

Categoria B. Bună situație economico- financiară în prezent, își realizează indicatorii de bonitate la un nivel superior, dar pentru perioada următoare nu sunt perspective privind menținerea performanțelor financiare la același nivel, existând fie probleme de natură organizatorică, tehnologică, de personal, fie legate de obiectul și natura activității.

Categoria C. În prezent, situația financiară și economică satisfăcătoare, existând tendința de înrăutățire a indicatorilor de producție, eficiență a activității, organizatorice și de personal.

Categoria D. Situație economico- financiară caracterizată prin indicatori inferiori, oscilând în perioadele relativ scurte de timp între o activitate nesatisfăcătoare și una satisfăcătoare.

Categoria E. Activitate nerentabilă, înregistrând pierderi ce implică incertitudinea privind capacitatea de a rambursa creditul și dobânzile.

Cuprinderea agenților economici într-o categorie sau alta din cele cinci trebuie făcută pe baza analizei performanțelor economico- financiare potrivit unui set de criterii, și anume:

forma de organizare a agenților economici;

sectorul în care-și desfășoară activitatea și poziția unității în cadrul ramurii sau subramurii;

lichiditatea patrimonială;

rata autonomiei financiare;

rotația activelor circulante;

garanții asiguratorii;

sezonalitatea activității desfășurate;

dependența pe piețele de aprovizionare și desfacere;

nivelul sprijinului guvernamental;

calitatea conducerii;

perspectiva economico- financiară a unității.

Clasificări privind utilizarea creditului

Delimitarea creditelor acordate în funcție de respectarea termenelor de rambursare stabilite prin contracte se face astfel:

împrumuturi curente, la care termenele stabilite prin contracte și dobânzile aferente nu au ajuns încă la scadență sau ratele au fost achitate la termenele convenite în contracte;

împrumuturi cu scadență întârziată, la care ratele scadente ale creditului sau dobânzile aferente nu au fost achitate la termenul contractual, fiind întârziate cu până la 30 de zile;

împrumuturi restante, la care dobânzile și ratele scadente ale creditului au depășit cu mai mult de 30 de zile termenul stabilit.

Din analiza împrumuturilor conform metodologiei prezentate se potate determina calitatea portofoliului de credite astfel:

Credite performante( cu risc redus ) sunt acele plasamente ce nu implică deficiențe și riscuri care ar putea periclita administrarea datoriei în maniera convenită prin contractul de credit și care se acordă clienților solvabili pentru afaceri bune.

Credite în observație au fost acordate clienților cu rezultate economico- financiare foarte bune, dar care în perioade scurte de timp întâmpină greutăți în rambursarea ratelor scadente și a dobânzilor aferente.

Credite sub standard: sunt acele plasamente ce prezintă deficiențe și riscuri clare, care periclitează lichiditatea datoriei, fiind insuficient protejate de valoarea netă a capitalului și/ sau capacitatea de plată a beneficiarului de împrumut. Aceste credite se caracterizează prin posibilitatea reală a băncii de a prelua parțial unele pierderi, dacă deficiențele creditului nu sunt corectate pe parcurs, ca urmare a imposibilității recuperării integrale a împrumutului.

Credite incerte( cu risc major): sunt acelea pentru care rambursarea sau lichidarea lor pe baza condițiilor, valorilor și garanțiilor existente este foarte discutabilă, fiind practic neprotejate sau protejate într-o mică măsură de valoarea realizabilă a garanției lor.

Credite clasificate drept pierderi: nu pot fi restituite băncii.

Efectele clasificării în raporturile cu clienții

Clasificarea creditelor funcție de calitățile și potențialul economico- financiar al debitorului are urmări semnificative în ceea ce privește rwgimul dobânzilor și respectiv al provizioanelor care reprezintă costuri suplimentare pentu bănci, cu un sistem specific de evidențiere și acoperire.

În funcție de categoria de credite se poate aplica și un sistem de ierarhizare a dobânzii, astfel:

pentru credite performante: dobânda normală,

pentru credite în observație: o dobândă cu n puncte peste cea normală,

pentru credite sub standard: o dobândă cu x procente peste cea normală,

pentru credite incerte: o dobândă cu y puncte peste dobânda normală,

Tot în funcție de categoria de credit se stabilește și cuantumul provizionului constituit:

pentru creditele performante: 0%,

pentru creditele în observație: 5%,

pentru creditele sub standard: 20%,

pentru creditele incerte: 50%,

pentru creditele cu pierderi: 100%.

Sumele constituite drept provizioane se consideră drept costuri suplimentare pentru bancă, se înregistrează ca atare la constituire, reprezentând contabil resursele necesare care să acopere, în momentul conturării definitive a pierderilor, condiția de acoperire.

Banca își creează, pe de o parte, condiții pentru eliminarea efectului riscului de credit prin obținerea de venituri suplimentare rezultate din majorarea dobânzilor, funcție de categoria de risc. Pe de altă parte, în momentul în care riscul devine certitudine, prin sistemul provozioanelor, pierderile aferente sunt înregistrate și acoperite în cadrul unui sistem de referință rațional, din punct de vedere contabil și economic.

3.3.4. Operațiunile cu titluri derulate de băncile comerciale

3.3.4.1. Tipuri de titluri în deținerea băncilor comerciale

Cele mai multe abordări includ în categoria titlurilor următoarele elemente:

valori mobiliare de tipul acțiunilor, obligațiunilor sau instrumentelor financiare derivate;

titluri de stat( bilete de tezaur, bonuri de tezaur, obligațiuni de stat și obligațiuni municipale);

titluri de creanță negociabile( certificate de depozit, bilete de trezorerie );

alte creanțe negociabile pe piață și reprezentate printr-un titlu.

O mai bună înțelegere a implicării băncilor în operațiunile cu titluri presupune clasificarea acestor instrumente după anumite criterii, dintre care cel mai important se referă la intenția băncii cu privire la scopul și durata deținerii titlului respectiv.

Titlurile se grupează în: titluri de tranzacție, de plasament și de investiții.

3.3.4.2. Titlurile de tranzacție

Normele bancare delimiteză titlurile de tranzacție pe care le definesc ca titluri care sunt achiziționate sau vândute având din start intenția de a le revinde sau a le răscumpăra în cel mai scurt termen, înainte de scadență, de regulă, în mai puțin de șase luni.

Deținerile de astfel de titluri au pentru bănci utilități funcționale care le motivează.

deținerile de titluri pentru tranzacție dau posibilitate băncilor să se angajeze în operațiuni de speculație, respectiv să realizeze profit, funcție de variațiile de curs pe termen scurt pe care le anticipează.

Folosind tilurile în posesiune, băncile se pot angaja în operațiuni de arbitraj, în condițiile în care se operează pe două piețe diferite, realizând beneficii din diferențele de curs. Un rol deosebit au deținerile de titluri pentru băncile care-și asumă un rol activ în menținerea cursurilor. În această calitate, băncile își propun să asigure cotația permanentă a cursurilor de cumpărare și vânzare a unor titluri în limitele corespunzătoare uzanțelor pieței.

Altă funcționalitate a titlurilor este reprezentată de folosirea lor în cadrul operațiunilor de acoperire. Dezvoltarea spectaculoasă a titlurilor, atât a celor cu venit fix, cât și a celor cu dobânzi variabile emise în monedă națională sau denominate în altă monedă, a făcut ca acestea să poată fi utilizate de către bănci pentru a se acoperi împotriva evoluțiilor adverse de pe piața monetară și valutară în condițiile păstrării unei bune părți din profitabilitate.

Calitatea de titlu de tranzacție se apreciează funcție de anumite caracteristici obligatorii: lichiditatea pieței, justificarea prețurilor și durata deținerii.

potrivit normelor bancare, titlurile de tranzacție pot fi negociabile dacă lichiditatea pieței este asigurată prin existența de instituții abilitate în menținerea cursurilor, care să le facă cotații permanente ale cursurilor de vânzare și cumpărare sau care să le facă operațiuni de niveluri semnificative asupra unor titluri echivalente în sensibilitate și pe care piața le influențează similar celui de referință. Lipsa condiției de lichiditate afectează motivația deținerii și conduce la clasificarea titlurilor respective în categoria celor de plasament.

Justificarea prețurilor ( cursurilor ) are drept substrat motivația care permite înregistrarea judicioasă în contabilitatea părților participante la tranzacție.în cazul în care pentru titlurile cu venituri fixe nu se fac cotații, se recomandă ca evaluarea să ia drept referință titluri de aceeași natură, având scadențe apropiate.

Evaluarea titlurilor se face diferit, funcție de momentul în care este necesară, respectiv la achiziție sau în cursul deținerii. La vânzarea – cumpărarea titlurilor ca procedeu de evaluare se utilizează, în principal, prețul de achiziție, dobânzile pentru perioada scursă și cheltuielile aferente.

Pentru titlurile aflate în portofoliul băncii, la fiecare încheiere contabilă se face evaluarea la cursul din ziua cea mai apropiată. La fiecare încheiere, soldul global decurgând din variația cursurilor urmeată să fie trecut la conturile de venituri sau cheltuieli, după caz.

în ceea ce privește durata deținerii, normele bancare recomandă respectarea severă a termenelor maxime admise, titlurile de tranzacție neputând fi deținute pe o perioadă mai mare de șase luni. Pentru titlurile a căror deținere a depășit această perioadă, devine obligatorie trecerea lor la categoria titlurilor de plasament sau de investiție.

Pentru a stabili cu corectitudine durata de deținere a titlurilor, este recomandat să se folosească metoda FIFO ( First In, First Out ).

În categoria titlurilor de tranzacție se includ atât titlurile cu venit fix, cât și cele cu venit variabil, ațât titlurile emise pe termen scurt, cât și cele cu maturități de peste un an.

Băncile trebuie sa-și revizuiască periodic portofoliul de titluri de tranzacție, și dacă se constată că pentru un titlu nu se îndeplinesc concomitent cele trei condiții, se va proceda la reclasarea acestora în categoria titlurilor de plasament sau de investiții.

3.3.4.3. Titlurile de plasament

Normele bancare definesc titlurile de plasament ca fiind „ cele ce sunt achiziționate cu intenția de a fi păstrate cel puțin șase luni, dar fără ca această deținere să implice o conservare până la scadența lor”.

Titlurile de plasament sunt înregistrate la data achiziției la prețurile de cumpărare, mai puțin cheltuielile. Atunci când provin din transfer, ele sunt înregistrate la cursul zilei.

Pe parcursul deținerii titlurilor, la fiecare încheiere contabilă acestea sunt evaluate prin referință la ultimul curs cotat, procedându-se astfel:

deiferențele negative pot fi acoperite prin intermediul unui provizion constituit ca atare.

Diferențele pozitive nu sunt considerate ca venituri și nici nu pot fi utilizate pentru a compensa diferențele negative aferente unor alte titluri.

La vânzarea titlurilor, înregistrarea se face la prețul de vânzare ( cesiune ), iar diferențele între prețul de vânzare și prețul de înregistrare al titlurilor cedate se înregistrează în conturile de venituri sau cheltuieli, după sensul implicit.

Din punct de vedere economic, titlurile de tranzacție sunt folosite în scopul acoperirii riscului generat de un alt element bilanțier sau extrabilanțier ce are maturitatea egală sau apropiată cu cea a titlului respectiv.

3.3.4.4. Titlurile de investiții

Titlurile de investiții cu venit fix sunt cumpărate de bănci cu intenția unei dețineri de durată, în principiu, până la scadență.

Investiția de titluri este justificată atunci când se urmărește obținerea unor venituri regulate pentru o perioadă îndelungată. Investitorul în această postură trebuie să aibă condiții să-și mențină această deținere fără a fi influențat de necesitatea de a avea lichiditate sau de evoluția dobânzii, fapt care l-ar determina la o lichidare în pierdere.

Având în vedere profilul special al băncilor, în unele țări, desfășurarea unei asemenea operațiuni trebuie, potrivit normelor bancare, să fie motivată prin:

existența unor resurse care să fie afectate special acestor operațiuni;

acoperirea riscului dobânzii;

potrivit regulamentelor bancare, în unele țări se stipulează precis că asigurarea fondurilor special afectate acestor operațiuni trebuie să se facă cu „ resurse sau prin acorduri de refinanțare identificate ca atare și a căror durată să fie cel puțin egală cu cea a titlurilor deținute”.

Chiar dacă pentru aceste tipuri de titluri dispare riscul variației veniturilor, băncile trebuie să-și acopere riscul de rată a dobânzii prin contracte de swap de dobânzi, pe piețele organizate sau pe piețele la învoială cu un mare grad de lichidiate, aceste contracte fiind încheiate în mod necesar pentru întreaga perioadă a deținerii titlurilor în cauză.

În eventualitatea lichidării înainte de termen a investiției respective, din lipsă de lichiditate sau din alte motive, contractele de acoperire vor fi la rândul lor vândute.

Titlurile de investiții sunt evaluate și contabilizate potrivit următoarelor principii:

înregistrarea intrărilor se face la prețurile de achiziție;

diferențele de curs, fie pozitive, fie negative, nu se iau în considerare de-a lungul deținerii titlurilor și nu influențează rezultatele.

3.3.4.5. Cesiunile de titluri

Cesiunile temporare de titluri

Cesiunile de titluri se desfășoară în două momente succesive de timp:

schimbul de titluri contra disponibilității;

schimbul de disponibilități pentru titluri, în fapt, inversul operațiunii anterioare.

Cele mai semnificative operațiuni de cesiuni temporare sunt pensiunile.

Potrivit normelor bancare, pensiunile sunt cesiunile de elemente de activ însoțite de un acord prin care unitatea se angajează a relua și banca parteneră de a retroceda, la un preț și la o dată convenite, aceleași elemente de activ.

Operațiunile de pensiune, în funcție de livrarea sau nelivrarea efectivă a titlurilor, se grupează în:

pensiune simplă, în care operațiunea de credit este garantată prin transferul temporar de proprietate asupra titlurilor, fără ca respectivele titluri să fie livrate efectiv; cesionarul poate, la rândul său, să redea în pensiune titlurile primite în pensiune;

pensiunea livrată presupune atât transferul temporar al dreptului de proprietate asupra titlurilor, cât și livrarea efectivă a lor; aceste titluri pot fi redate în pensiune, vândute ferm sau date cu împrumut.

Multe operațiuni de pensiune efectuate de bănci au durată de o zi și sunt folosite atât pentru eficientizarea raportului între venituri și cheltuieli, cât și pentru creșterea de adecvare a capitalului prin îmbunătățirea calității portofoliului de credite.

3.3.4.6.Împrumuturile de titluri

Dezvoltarea accelerată a operațiunilor cu titluri de către bănci, diversificarea titlurilor și mai ales posibilitatea utilizării lor ca valori fungibile( posibile a fi înlocuite unele cu altele), au condus la oportunitatea desfășurării între bănci a împrumuturilor „ în titluri”.

Considerată ca împrumut, operațiunea implică la acordare transferul titlurilor către împrumutat, care dispune de ele fără rețineri și limitări, urmând ca la scadență să asigure rambursarea în spețele și valorile în care împrumutul a fost acordat.

Operațiunea astfel caracterizată nu este o cesiune, procedeu care ar necesita un aport echivalent de disponibilități.

Operațiunea de împrumut cu titluri are unele norme specifice de evaluare. Pe tot timpul împrumutului, la fiecare încheiere, fiecare din părți va face evaluările aferente: creditorul pentru categoria titlurilor împrumutate, iar debitorul prin încadrarea acestor titluri la categoria titlurilor de tranzacție. Pe tot timpul împrumutului părțile vor contabiliza, pro rata temporis, dobânzile plătite de debitor și încasate de creditor, potrivit contractului.

3.3.5. Operațiunile valutare ale băncilor comerciale

Având în vedere faptul că tranzacțiile derulate de societățile bancare pot fi exprimate deopotrivă în moneda națională și în valută, operațiunile valutare acoperă, întreg spectrul activităților acestora:

operațiuni de schimb la vedere și la termen;

operațiuni cu titluri;

operațiuni privind conturile curente, conturile de corespondent, conturile de depozite;

operațiuni vizând acordarea de credite și atragerea de împrumuturi.

Operațiunile în valută introduc o nouă dimensiune a riscului, și anume riscul valutar.El reprezintă posibilitatea de a nu realiza profitul scontat sau de a înregistra pierderi, ca urmare a evoluției cursului de schimb în sensul contrar anticipărilor formulate în momentul angajării operațiunilor. Nivelul expunerii la riscul valutar este influențat de volumul operațiunilor în valută pe care le inițiază o bancă comercială, pe cont propriu sau în numele clienților.

Operațiunile valutare reflectate în bilanțul contabil, pe partea de activ și de pasiv și în extrabilanțier, sunt exprimate în moneda națională la un curs de schimb valabil la sfârșitul exercițiului financiar, astfel că variațiile acestuia pot genera câștiguri sau pierderi pentru bancă.

Implicarea într-o măsură tot mai mare a băncilor în operațiuni valutare determină și creșterea potențialului de manifestare a riscului valutar, deși managementul corelat al activelor și pasivelor poate asigura menținerea acestuia în limitele acceptabile.

Reglementări prudențiale privind controlul riscului valutar al băncilor comerciale

Având în vedre riscurile generate de angajarea băncilor comerciale în operațiuni valutare, autoritățile de supraveghere pot stabili limite maxime pentru poziția de schimb, prin intermediul normelor prudențiale emise. Fiecare bancă poate stabili o serie de limite ale poziției de schimb, prin intermediul normelor proprii de desfășurare a activității. Acestea vizează poziția de schimb maximă în cadrul aceleiași zile sau de la o zi la alta.

Reglementările în vigoare emise de Banca Națională a României au rolul de a întări managementul prudent al operațiunilor bancare în general, inclusiv al celor valutare. Prevederile normei se referă la obligația ce revine băncilor comerciale autorizate de a crea și utiliza sisteme proprii de supraveghere și gestiune a riscurilor valutare:

sisteme de evidență pentru înregistrarea imediată a operațiunilor valutare și determinarea pozițiilor valutare individuale, respectiv a poziției valutare totale;

sisteme de supraveghere și gestiune a riscului valutar stabilite de conducerea fiecărei societăți bancare;

sisteme de control permanent pentru respectarea normelor interne în materie de risc valutar.

Limita stabilită de autoritatea de reglementare și supraveghere este percepută ca o vloare maximă acceptabilă a expunerii unei bănci la riscul valutar, astfel încât, în cazul producerii acestuia, pierderea să poată fi acoperită, iar banca să continue activitatea.