Sistemul Aplicării și Executării Măsurilor de Siguranță

=== 1c1c7a45e50d4754edd6590423551077fd318926_418954_1 ===

CUPRINS

Introducere

Măsurile de siguranță

Executarea măsurilor de siguranță cu caracter medical

Executarea măsurii de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau execritării unei profesii

Executarea măsurii de siguranță a confiscării speciale și a confiscării extinse

Punerea în executare a obligațiilor stabilite de instanță în caz de amânare sau întrerupere a executării pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii

ABREVIERI

alin. – alineatul

art. – articolul

lit. – litera

M.Of. – Monitorul Oficial

NCP – noul Cod penal

NCPP – noul Cod de procedură penală

nr. – numărul

op.cit. – operă citată

p. – pagina

ș.a. – și alții

vol. – volumul

1.1. Introducere

În țara noastră, urmare a promulgării noilor coduri și legislației execuțional penale, există în prezent o gamă largă de pedepse și măsuri care pot să fie executate fară lipsire de bertate, urmând Recomandările Europene cu privire la politicile penale modeme. Eficacitatea aplicării acestor măsuri este demonstrată de faptul că societatea receptează un climat normal de viață chiar dacă peste 40% dintre infractori execută pedepse ori măsuri renale neprivative de libertate, sub forma celor prevăzute în noul Cod penal ori în noul Cod de procedură penală.

La art. 1 din Legea nr. 253/2013 sunt prevăzute posibilitățile pe care organele
competente le au de a aplica la un moment dat în cursul afacerilor judiciare următoarele sancțiuni ori măsuri neprivative de libertate:

Pedeapsa amenzii;

Pedeapsa accesorie;

Pedepsele complementare: interzicerea exercitării unor drepturi, degradarea militară, publicarea hotărârii de condamnare, dizolvarea persoanei juridice, închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice, interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice, plasarea sub supraveghere judiciară, afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare;

Măsurile de supraveghere și obligațiile impuse de instanță în cazul amânării aplicării pedepsei, suspendării executării pedepsei sub supraveghere și liberării condiționate;

Măsurile educative neprivative de libertate: stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână, asistarea zilnică;

Obligațiile impuse de instanță în cazul liberării minorului din executarea unei măsuri educative privative de libertate;

Măsurile neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal: controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune;

Obligațiile impuse de procuror în cazul dispunerii renunțării la urmărirea penală.

Pedepsele neprivative și privative de libertate, măsurile educative, precum și celelalte

măsuri dispuse de organele judiciare fac parte din sistemul instituit în politica penală românească de aplicare progresivă a constrângerii, astfel:

În primul rând se vor aplica pe cât posibil împotriva infractorilor lipsirea de libertăți – fără constrângerea închiderii în unități penitenciare, dacă faptele pentru care urmează a răspunde sunt caracterizate de legea penală ca fiind mai puțin riscante pentru protecția societății. În acest caz, încă începând din momentul urmăririi penale sau al judecății pot fi luate măsuri de control judiciar sau de control judiciar pe cauțiune, până la definitivarea situației juridice, după care în raport de condițiile concrete stabilite de Codul penal, art. 80-98, se poate lua hotărârea de a nu se aplica o pedeapsă privativă de libertate, dispunându-se renunțarea la pedeapsă, amânarea aplicării pedepsei, suspendarea pedepsei sub supraveghere. în ceea ce privește pe minorii infractori se poate dispune executarea unor măsuri educative neprivative de libertate conform art. 115 C. pen.;

În situația în care este nevoie de preîntâmpinarea săvârșirii unei fapte penale ori dacă făptuitorul a comis o faptă penală, nejustificată, ori în situația în care infractorului nu i se aplică o pedeapsă, instanța de judecată poate, în condițiile legii, să ia una sau mai multe măsuri de siguranță conform art. 108 C. pen.

Când pedeapsa aplicată este detențiunea pe viață sau închisoarea, principiu progresivității aplicării legii penale se aplică prin sistemul celor patru regimuri de executare a pedepsei privative de libertate (maximă siguranță, închis, semideschis și deschis) uncr constrângerea alternează cu oferirea de programe de resocializare și recuperare educativ 1 astfel încât după o perioadă de timp stabilită de lege condamnații să poată să execire pedeapsa în sistemul liberării condiționate. Tot în perioada executării pedepsei privative de libertate se execută și pedeapsa accesorie;

Executarea pedepsei în cadrul liberării condiționate realizează obișnuirea infractorului cu mediul liber, cu responsabilizarea respectării unor măsuri și obligații în perioaci termenului de supraveghere, în așa fel ca pedeapsa să ajungă la termen și condamnații: si fie liber;

Pedepsele complementare ce se execută după executarea pedepselor principale vin în plus să demonstreze că perioada de constrângere deosebită a trecut, dar infractorul trebuie să execute măsuri și obligații legale tocmai pentru a se continua procesul de resocializare și integrare deplină în societate. Astfel de măsuri sunt stabilite în general pentru cei cu pedepse privative de libertate de medie sau mare durată, pentru fapte cu mare grad de risc pentru ca influența educativă a pedepselor complementare să facă posibilă o conștientizăre deplină asupra conduitei viitoare, dar și să ofere organelor de probațiune autoritatea ce a interveni în orice situație în care conduita fostului infractor ignoră prevederile.

Progresivitatea ca principiu al legislației penale din țara noastră presupune pe lângă stabilirea de măsuri fară lipsire de libertate și cele cu privare de libertate, crearea și activarea unui sistem național de instituții ce au ca principal obiectiv resocializarea persoanelor care au săvârșit o faptă penală ori o infracțiune. Aceste instituții au ca atribuții acelea de a monitoriza modul de receptare a avertizării asupra nocivității faptelor infractorilor care trebuie să parcurgă o sumă de măsuri și obligații în cadrul termenului de supraveghere, să muncească în folosul comunității, să plătească amenzile stabilite și să-și onoreze obligațiile civile stabilite de instanță, să aibă o conduită ce se supune controlului consilierilor de probațiune, astfel încât resocializarea să nu fie doar o preocupare iluzorie, ci o activitate concretă în sprijinul lor direct.

1.2. Măsurile de siguranță

Măsurile de siguranță au fost reglementate și în Codul penal anterior, scopul lor fiind „înlăturarea unei stări de pericol și pentru a preîntâmpina săvârșirea faptelor prevăzute de lege”. Spre deosebire de legea anterioară, Codul penal prevede că „măsurile de sigurață se iau față de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată”, dar; n legătură cu persoana căreia „nu i se aplică o pedeapsă”.

Măsurile de siguranță reprezintă sancțiuni de drept penal, neprivative de libertate care au caracter preventiv, sunt prevăzute de lege și luate de către instanțele de judecată, pe timpul urmăririi penale sau a judecății, față de persoanele care au comis fapte penale și cu privire la care există temerea justificată că și în viitor vor comite asemenea fapte, din cauza unor situații, stări care au fost relevate prin săvârșirea faptei. Măsurile de siguranță sunt cele arătate de art. 108 C. pen., astfel:

Obligarea la tratament medical;

Internarea medicală;

Interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;

Confiscarea specială;

Confiscarea extinsă.

Aceste măsuri de siguranță nu au o ierarhizare în raport cu constrângerea progresivă, cum au alte sancțiuni și măsuri educative, ci sunt enumerate după alte criterii, mai ales că ele pot fi luate față de pericolul prezentat de persoana ce ar fi o sursă de îmbolnăvire pentru alții, ori ar fi un pericol pentru funcționarea unor activități, sau ar fi incapabilă să disceamă cu privire la faptele săvârșite. în raport cu situația concretă se pot lua chiar mai multe măsuri concomitent, pentru rezolvarea situațiilor posibile.

Punerea în executare a măsurilor de siguranță este prevăzută în C. pr. pen., Titlul V, Executarea hotărârilor penale, Cap. II, Secțiunea a 3-a – Punerea în executare a măsurilor de siguranță, art. 566-574.

De asemenea, cu privire la executarea măsurilor de siguranță Legea nr. 253/2013,Titlul V, art. 77-79, reglementează măsurile și atribuțiunile organelor însărcinate cu aplicarea, supravegherea și controlul lor.

1.3. Executarea măsurilor de siguranță cu caracter medical

Măsurile de siguranță cu caracter medical sunt:

Obligarea la tratament medical;

Internarea medicală.

Obligarea la tratament medical este măsura neprivativă de libertate luată prin hotărârea definitivă a instanței de judecată, pentru făptuitorul care, din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanțe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, și care trebuie să urmeze un tratament medical până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Costurile tratamentului medical sunt suportate de către bugetul de stat.

Măsura este luată de către instanța de executare care va comunica autorității de sănătate publică unde urmează a se realiza tratamentul medical, precum și persoanei în cauză pentru a se prezenta de îndată la unitatea sanitară unde este repartizată să efectueze tratamentul.

Instanța de judecată atrage atenția celui bolnav că este obligat să se trateze, în caz contrar urmând a se dispune internarea medicală. Dacă obligarea la tratament medical însoțește o pedeapsă privativă de libertate tratamentul se va realiza în penitenciar, iar dacă această obligație se realizează în cadrul unei pedepse sau măsuri neprivative de libertate urmează ca judecătorul delegat și consilierul de probațiune să dispună asupra supravegherii și controlului măsurii

Unitatea sanitară la care făptuitorul a fost repartizat pentru tratament este obligată, conform art. 567 alin. (1) C. pr. pen., să comunice judecătorului delegat cu executarea, precum și serviciului de probațiune, situația cu privire la cel ce urmează tratamentul medical, astfel:

dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul;

dacă persoana obligată la tratament se sustrage de la efectuarea tratamentului după prezentare;

dacă, din cauza înrăutățirii stării de sănătate a persoanei față de care s-a luat măsura de siguranță a obligării la tratament medical, este necesară internarea medicală;

dacă, datorită ameliorării stării de sănătate a persoanei față de care s-a luat măsura de siguranță a obligării la tratament medical, efectuarea tratamentului nu se mai impune.

În situația în care unitatea sanitară nu se găsește în circumscripția instanței de judecată care a dispus executarea, comunicarea despre situația celui obligat la tratament se va face la judecătoria în a cărei circumscripție se află unitatea sanitară. Aceleași măsuri se aplică în situația în care cel obligat la tratament se găsește în penitenciar ori execută o pedeapsă sau o măsură educativă privativă de libertate.

Internarea medicală se poate dispune de către instanța de judecată în două situații:

Când persoana față de care s-a luat măsura obligării la tratament nu urmează tratamentul – art. 109 alin. (2) C. pen.;

Când făptuitorul este bolnav psihic, consumator cronic de substanțe psihoactive sau suferă de o boală infectocontagioasă și prezintă pericol pentru societate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol – art. 110 C. pen.

Internarea medicală se poate dispune prin hotărârea definitivă a instanței de judecată, prin comunicarea unei copii de pe dispozitivul hotărârii și a unei copii de pe raportul de expertiză medico-legală către unitatea de sănătate publică din județul pe teritoriul căreia locuiește cel ce urmează a fi internat. Punerea în executare o face judecătorul delegat cu executarea, care comunică unității sanitare obligația de a lua în supraveghere pe cel internat.

Periodic, dar nu mai târziu de 12 luni de la internare, judecătorul delegat cu supravegherea verifică dacă internarea mai este necesară. Pentru a propune instanței de judecată menținerea, înlocuirea sau încetarea internării medicale, judecătorul delegat cu executarea dispune efectuarea unei expertize medico-legale, în urma căreia urmează a sesiza instanța cu cele constatate.

Autoritatea de sănătate publică stabilită prin hotărârea instanței de judecată pentru realizarea internării medicale, este obligată să asigure supravegherea celui internat, să-l trateze medical și să comunice despre internare instanței de executare, în conformitate cu art. 570 alin. (1) C. pr. pen. în situația în care cel ce trebuie internat nu se supune, el va fi internat cu sprijinul organelor de poliție, care pot pătrunde în domiciliul sau reședința persoanei fără învoirea sa.

Judecătorul delegat cu executarea va fi încunoștințat de către autoritatea sanitară în situația în care internarea medicală nu mai este necesară.

1.4. Executarea măsurii de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau execritării unei profesii

Situația interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii este prevăzută în ut. 111C. pen. astfel:

„(1) Când făptuitorul a săvârșit fapta din cauza incapacității, nepregătirii sau altor iiuze care îl fac inapt pentru ocuparea unei anumite funcții, pentru exercitarea unei profesii sau meserii ori pentru desfășurarea unei alte activități, se poate lua măsura nterzicerii exercitării dreptului de a ocupa acea funcție ori de a exercita acea profesie, meserie sau activitate.

Măsura de siguranță poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel auțin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puțin un an de la data respingerii cererii anterioare.”

Punerea în executare a măsurii interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii se face prin aplicarea art. 573 C. pr. pen. coroborat cu art. 78 din Legea nr. 253/2013, astfel:

Comunicarea de către judecătorul delegat cu supravegherea a unei copii de pe dispozitivul hotărârii persoanei juridice în cadrul căreia persoana exercită funcția sau profesia, meseria sau activitatea;

Comunicarea se poate face și persoanei juridice care asigură organizarea sau coordonarea exercitării profesiei sau activității respective;

Organul care primește comunicarea are obligația să asigure executarea măsurii .uate și să sesizeze organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executarea măsurii de siguranță;

în cazul în care interdicția vizează o meserie sau altă activitate comunicarea va fi făcută în aceleași condiții inspectoratului județean de poliție în a cărui circumscripție își are domiciliul persoana în cauză;

în situația în care a trecut cel puțin un an de la dispunerea măsurii de siguranță persoana în cauză poate cere revocarea interzicerii ocupării funcției sau profesiei interzise, dacă temeiurile care au impus măsura ei au încetat.

Soluționarea cererii se face cu citarea persoanei în cauză, după ascultarea concluziilor avocatului acesteia și ale procurorului. în situația în care instanța respinge cererea de revocare a măsurii, o nouă cerere se poate face după trecerea unui termen de cel puțin un an de la data respingerii cererii anterioare.

Este posibil ca această măsură să fie aplicată și să se execute în incidență și cu aplicarea pedepsei accesorii sau cu pedeapsa complementară prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., respectiv – „dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii”.

Aplicarea cumulativă poate interveni, astfel că în perioada până la condamnare va fi aplicată măsura conform art.111 C. pen. persoana fiind „inaptă” de a ocupa o astfel de funcție, profesie sau meserie, incapacitate care sigur va continua pe timpul aplicării pedepsei accesorii și este posibil și pe perioada aplicării pedepsei complementare, în situația în care termenul de la care s-a aplicat este mai mare de un an, pentru a se putea interveni cu o cerere de revocare.

Pot exista temeiuri diferite pentru aplicarea acestei sancțiuni sau un temei unic ce constă din nedemnitatea persoanei care s-a folosit de funcție, profesie sau meserie pentru a comite infracțiuni.

Dacă pedeapsa accesorie și pedeapsa complementară privind „dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii” se epuizează în momentul epuizării pedepsei principale, măsura de siguranță cu acest conținut se aplică pe termen nedeterminat, astfel că este necesar să se analizeze periodic, după trecerea a cel puțin un an de la aplicare sau de la respingerea cererii de revocare, dacă starea de pericol și risc a făptuitorului a încetat.

Este posibil ca inaptitudinea privind meseria sau profesia să se corijeze ca urmare a urmării unor cursuri de specializare, pe care făptuitorul să nu le fi avut la practicarea activități: respective. în acest caz este posibil să se acorde revocarea cerută conform art. 111 alin. (2 C. pen. În legătură cu ocuparea sau îndeplinirea unei funcții, exercitarea acesteia se acordă de cele mai multe ori pe criterii stabilite de către instituțiile de drept public ori de drer: privat și de multe ori pierderea funcției ca urmare a săvârșirii unei fapte penale duce implicit la pierderea dreptului de a o mai practica, în instituția respectivă, ca urmare a incompatibilității stabilite de sistemul ierarhic respectiv. Este cazul de cele mai multe ori a incompatibilității exercitării unei funcții din cauza existenței cazierului penal.

1.5. Executarea măsurii de siguranță a confiscării speciale și a confiscării extinse

Confiscarea specială este o măsură de siguranță prevăzută în art. 112 C. pen., astfel:

„(1) Sunt supuse confiscării speciale:

bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală;

bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvânăsi unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;

bunurile folosite, imediat după săvârșirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obținut, dacă sunt ale făptuitorii sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;

bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor;

bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;

bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală.

În cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) și lit. c), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporționată față de natura și gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ținând seama de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce și de contribuția bunului la aceasta. Dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârșirii faptei prevăzute de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime.

În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. b) și lit. c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparțin infractorului, iar persoana căreia îi aparțin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispozițiilor alin. (2).

Dispozițiile alin. (1) lit. b) nu se aplică în cazul faptelor săvârșite prin presă.

Dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b)-e) nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurenta valorii acestora.

Se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum și bunurile produse de acestea, cu excepția bunurilor prevăzute in alin. (1) lit. b) și lit. c)”.

Codul de procedură penală la art. 574 arată măsurile ce trebuie luate pentru executarea confiscării speciale și a confiscării extinse, iar în Legea nr. 253/2013, art. 79, aceste măsuri sunt concretizate prin atribuțiile stabilite organelor judiciare, organelor fiscale, precum și ale celor care se ocupă de valorificarea lucrurilor și bunurilor confiscate, astfel:

Lucrurile confiscate se predau organelor în drept a le prelua sau valorifica în conformitate cu prevederile legale. Instanța de judecată, în temeiul unei prevederi din legislația specială a Codului penal, supune confiscării speciale unele bunuri prin hotărâre definitivă. Nu se poate aplica dubla confiscare în sensul confiscării bunurilor și a valorii lor. Confiscarea trebuie să prevină starea de pericol pe care o prezintă lăsarea în circulație a anumitor bunuri ce ar putea folosi la comiterea unor infracțiuni.

Dacă bunurile confiscate se află în păstrarea organelor de poliție sau a unor instituții, judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organului la care se află. După primirea copiei de pe dispozitiv, lucrurile confiscate se predau în termen de 30 de zile organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit legii. La cererea organelor care se ocupă de valorificare, bunurile pot rămâne în custodia poliției până la valorificare;

Când confiscarea privește sume de bani ce nu au fost consemnate la unități bancare, judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organelor fiscale, în vederea executării confiscării potrivit dispozițiilor privind creanțele bugetare;

Când s-a dispus distrugerea lucrurilor confiscate, dacă prin lege nu se prevede altfel, aceasta se face în prezența unei comisii formate din:

judecătorul delegat cu executarea al instanței de executare;

un reprezentant al parchetului de pe lângă aceeași instanță;

un reprezentant al inspectoratului județean de poliție;

gestionarul camerei de corpuri delicte în gestiunea căruia se aflau bunurile supuse distrugerii;

reprezentanți ai altor autorități cu competențe în domeniu desemnați de judecăm! delegat.

Comisia întocmește un proces-verbal, care se trimite, în copie, spre a fi dencs dosarele privind cauzele în care s-a dispus confiscarea respectivelor bunuri. În cazul în care distrugerea nu are loc în circumscripția instanței de executare, din comisie face parte judecătorul delegat cu executarea de la instanța corespunzătoare în grad în circumscripția căreia are loc distrugerea.

Cheltuielile de păstrare, întreținere și valorificare a bunurilor confiscate se acoperă din prețul obținut. Dacă nu este posibilă acoperirea integrală a acestor cheltuieli din prețul obținut, diferența rămâne în sarcina statului;

Cheltuielile de distrugere a bunurilor confiscate rămân în sarcina statului.

Prevederile confiscării extinse sunt prevăzute în art. 1121 C. pen., astfel:

„(1) Sunt supuse confiscării și alte bunuri decât cele menționate la art. 112, în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele infracțiuni, daci fapta este susceptibilă să îi procure un folos material și pedeapsa prevăzută de lege ests închisoarea de 4 ani sau mai mare: infracțiuni privind traficul de droguri și de precursori; infracțiuni privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile; infracțiuni privind frontiera de stat a României;

infracțiunea de spălare a banilor; infracțiuni din legislația privind prevenirea și combaterea pornografiei; infracțiuni din legislația privind combaterea terorismului; constituirea unui grup infracțional organizat; infracțiuni contra patrimoniului; nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiei explozive; falsificarea de monede, timbre sau alte valori; divulgarea secretului economic, concurența neloială, nerespectarea dispozrauix privind operații de import-export, deturnarea de fonduri, infracțiuni privind regimi importului și al exportului, precum și al introducerii și scoaterii din țară de deșeuri și reziduuri; infracțiuni privind jocurile de noroc; infracțiuni de corupție, infracțiunile asimilate acestora, precum și infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene; infracțiuni de evaziune fiscală; infracțiuni privind regimul vamal; infracțiuni de fraudă comise prin sisteme informatice și mijloace de :zi electronice; traficul de organe, țesuturi sau celule de origine umană.

(2) Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani ranițe și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanței, depășește în mod vădit veniturile obținute de aceasta în mod licit;

instanța are convingerea că bunurile respective provin din activități infracționale de natura celor prevăzute la alin. (1).

Pentru aplicarea dispozițiilor alin. (2) se va ține seama și de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată ori de un terț unui membru al familiei sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deține controlul.

Prin bunuri, conform prezentului articol, se înțelege și sumele de bani.

La stabilirea diferenței dintre veniturile licite și valoarea bunurilor dobândite se vor ivea în vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor și cheltuielile făcute de persoana :ondamnată, membrii familiei acesteia.

Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri rână la concurența valorii acestora.

Se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, precum și bunurile produse de acestea.

Confiscarea nu poate depăși valoarea bunurilor dobândite în perioada prevăzută la alin. (2), care excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate.”

1.6. Punerea în executare a obligațiilor stabilite de instanță în caz de amânare sau întrerupere a executării pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii

Cazurile de amânare a executării pedepsei detențiunii pe viață și a închisorii sunt prevăzute în art. 589 C. pr. pen. și se referă la:

Când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei;

Când o persoană este gravidă sau are un copil mai mic de un an.

În aceste situații instanța de judecată va constata că celui bolnav nu i se poate asigura paza permanentă în rețeaua Ministerului Sănătății din cauza timpului îndelungat în care ar necesita să se realizeze internarea și stabilește amânarea executării pedepsei pe o perioadă determinată. În situația în care cel condamnat și-a provocat singur boala, amânarea executării pedepsei nu poate fi dispusă. Aceeași rațiune de refuz al amânării pedepsei este acțiunea de autoagresiune, refuzul expertizei medicale, a intervenției chirurgicale sau a altor acțiuni vătămătoare făcute în scopul de a se amâna executarea pedepsei.

Hotărârea instanței este executorie de la data pronunțării. În situația în care în perioada amânării executării pedepsei s-a emis un nou mandat de executare a pedepsei, amânarea operează până la epuizarea termenului pentru care este hotărâtă, cel de al doilea mandat nefiind pus în executare pe această perioadă.

Cererea de amânare a executării pedepsei poate fi făcută de către cel condamnat și de procuror și poate fi retrasă de cel care a făcut-o. Contestația asupra cererii de amânare a executării pedepsei se poate face în termen de 3 zile de la comunicare.

Pe perioada amânării executării pedepsei cel condamnat trebuie să respecte obligațiile stabilite în art. 590 C. pr. pen. ce vor fi puse în executare prin prevederile art. 80 din Legea nr. 253/2013, astfel:

Să nu depășească limita teritorială fixată în condițiile stabilite de instanță;

Să ia legătura, în termenul stabilit de instanță, cu organul de poliție desemnat de acesta în cuprinsul hotărârii de amânare a executării pedepsei închisorii pentru a fi luat în evidență și a stabili mijlocul de comunicare permanentă cu organul de supraveghere, precum și să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat;

Să nu își schimbe locuința fară informarea prealabilă a instanței care a dispus amânarea;

Să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

În situația când este bolnav, să se prezinte la unitatea sanitară pentru tratament, iar dacă este gravidă sau cu copil mai mic de un an să îngrijească de acesta;

Să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori adunări publice stabilite de către instanță;

Să nu comunice cu persoana vătămată sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea ori cu alte persoane stabilite de instanță;

Să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite.

Judecătorul delegat cu executarea va primi cererea de amânare a executării pedepsei și după verificarea înscrisurilor medicale va stabili trimiterea spre soluționare la instanța de executare spre soluționare. Dacă este cazul va dispune prin încheiere să se realizeze o expertiză medico-legală.

În ziua pronunțării instanța de executare transmite o copie de pe hotărâre organului de poliție pentru luare în evidență, jandarmeriei și unității de poliție de domiciliu, organelor de eliberare a pașapoartelor și organelor de frontieră, precum și altor instituții ce supraveghează îndeplinirea obligațiilor impuse condamnatului.

O copie de pe dispozitivul hotărârii se comunică unității sanitare ori serviciului ce asistență sanitară, după caz, pentru asigurarea tratamentului sau îngrijirii gravidei sau copilului.

Organele de poliție vor informa victima sau membrii de familie ai acesteia despre amânarea executării pedepsei, pentru a fi informați cu privire la interdicția stabilită condamnatului de a comunica sau a se apropia de persoanele stabilite de către instanță.

Supravegherea respectării obligațiilor impuse pe timpul amânării executării pedepsei se realizează de către organele de poliție, care sesizează de îndată orice nerespectare a obligațiilor, comunicând instanței de executare despre acestea. Instituțiile ce participă a supravegherea condamnatului, în situația în care constată o încălcare a obligațiilor impuse vor sesiza de îndată pe judecătorul delegat cu executarea pentru ca acesta să sesizeze instanța de executare pentru revocarea amânării executării pedepsei.

Organul de poliție desemnat cu supravegherea verifică periodic respectarea obligațiilor și, în cazul când constată un caz de încălcare cu rea-credință a acestora, sesizează instanța de judecată pentru revocarea amânării și punerea în executare a pedepsei.

Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață urmează aceleași condiții și obligații pentru condamnat ca și în cazul amânării executării pedepsei prevederile legale fiind dispozițiile C. pr. pen., art. 592 și ale Legii nr. 253/2013, art. 80-81.

Evidenta timpului cât cel condamnat este în întreruperea executării pedepsei se ține de către instanța de executare și administrația locului de deținere. În situația în care după expirarea termenului de întrerupere cel condamnat nu se prezintă la locul de deținere, administrația penitenciarului trimite o copie de pe mandatul de executare organului de poliție în vederea arestării și continuarea pedepsei. Timpul cât condamnatul se află în întreruperea executării pedepsei nu se deduce din durata pedepsei, astfel încât termenul ce punere în libertate se va socoti cu adăugarea acestei durate de timp.

BIBLIOGRAFIE

Tratate, cursuri, monografii

I. Chiș, Executarea sancțiunilor penale, Editura Universul Juridic, București 2015;

M. Gorunescu, Noul Cod penal. Partea generală, ediția a II-a, Editura Universul Juridic, București 2014;

N. Volonciu ș.a., Noul Cod de procedură penală comentat, Editura Hamangiu, București 2014;

Legislație

*** Codul penal

*** Codul de procedură penală