Sistemele de Telefonie Voip Asterisk Pbx

1. Introducere

1.1. Prezentarea generala a temei

Voice over IP (VoIP) reprezinta o metodologie si un grup de tehnologii utilizate pentru asigurarea comunicatiilor voce si a sesiunilor multimedia la nivelul retelelor de Internet Protocol (IP) cum ar fii de exemplu Internetul . Alti termini asociati frecvent cu VoIP sunt telefonia IP, telefonia Internet, telefonia broadband si serviciile telefonice broadband.

Termenul telefonie internet se refera in mod specific la asigurarea sserviciilor de comunicatii (voce, fax , internet mesagerie voce) la nivelul Internetului public mai degraba decat la nivelul retelei telefonice publice commutate .public switched telephone network (PSTN). Etapele si principiile implicate in demararea apelurilor VOIP sunt similare telefoniei traditionale digitale si implica semnalizarea, setarea canalelor, digitalizarea semnalelor voce analoge si codarea . In loc de a fi transmise de alungul unei retele commutate , informatiile digitale sunt transmise in pachete si aceasta trasnmisie are loc sub forma de pachete IP printr o retea comutata prin pachete. Aceasta maniera de transmisie cuprinde consideratii atente despre managementul resurselor care sunt diferite de tcele ale retelelor de tip time-division multiplexing

1. 2 Motivatia alegerii temei

Am ales aceasta tema deoarece am luat in considerare avantajele incontestabile ale tehnologiei VOIP : pretul avantajos, portabilitate, multifunctionalitate si flexibilitate .

Pretul avantajos: Costul utilizarii unui telfon VOIP este mai mic decat cel al utilizarii unui telefon conventional . efectuarea apelurilor la distanta este mai iefitina de asemenea atunci cand se foloseste un furnizor VOIP

Portabilitate: Comoditatea si confortul asigurate de un system de telefonie VOIP este disponibila oriunde in lume . Utilizand orice conexiune broadband , utilizatorul se poate loga de la telefonul sau de tip VOIP si va obtine un ton de apel. Indiferent unde se afla daca exista acces la internet nu ar trebui sa apara problem legate de costuri sau conexiuni. Sistemele VOIP sunt accesibile de asemenea via email sau in timpul calatoriilor . Utilizatorul isi poate lua doar castile sau telefonul IP si poate contacta alti utilizatori la un pret scazut .

Flexibilitate: Cu ajutorul unui system VOIP iti poti utiliza in continuare telfonul conventional si un converter VOIP ca si un adaptor de telfon tip VOIP .. Un convertor VOIP arata ca un stick de memorie USB ce poate fi inserat in roice computer . Un convertor VOIP poate detecta semnale proveniind de la telefoane traditionale sau analoge si aceste semnele vor fi convertite in date digitale ce pot fi apoi transferate pe Internet . Computerul trebuie sa fie startat pentur ca serviciul respective sa functioneze. Un system VOIP va poate permite de asemenea sa achizitionati propriul numar vOIP astfel ca indifferent de locatia calatoriei atat timp cat exista o conexiune Internett de viteza inalta esti capabil de a primi telefoane la acelasi nuamr.

Multi-Functionalitate In afara de realiarea apelurilor , utilizatorul poate conduce videoconferinte prin intemrediul telefonului vOIP. Acesta va permite sa pastrati legatura cu activitatea de la service chiar si cand sunteti absenti din punct de vedere fizic.

1.3 Gradul de noutate al temei si evolutia acesteia de a lungul timpului

Termenul Voip este asociat cu telfonia –de aici putem detecta aparitia termenului odata cu aparitia telefoniei in 1876. In perioadele timpurii vocea putea fi transmisa intr un singur mod . Intreaga retea de telfonie a fost construita in jurul acestei rate de a produce traffic la nivelul retelei.

Aceste faze au reprezentat primele etape ale istoriei VOIP.PSTN a fost proiectat pentru comutarea in circuit a apelurilor vocale. Acest fapt a facut prea complicate adaugarea de noi servicii la retea. Unul dintre dezavantajele comutarii in circuit-circuit switching este Acela ca odata ce o conexiune a fost stabilita , , the full predefined bandwidth will be consume, or in some cases the calls contains many silent periods.Introducerea VoIP a inceput in 1995 in februarie . VocalTec, o companie israeliana a dezvoltat telfonul internet the "Internet Phone". Acest software functiona doar pe un Intel 486 la 33MHZ sau pe PC cu card de sunet , boxe, microfon si modem . Respectivul software comprima semnalul voce si apoi il transfera in pachet IP ce putea fi transmis de alungul internetului. Putea merge doar daca ambele parti utilizau software telephonic internet . IP suferea de intarzieri, deconectari si calitate scazuta in timpul primelor etape si aceste minusuri au facut ca acesta sa nu devina popular.

In martie 1996, compania a dezvoltat the Internet Telephony Gateway. Aceasta realiza conversatii in timp real pentru utilizatorii de telfonie prin intermediul internetului pentru a comunica cu un alt telefon . Pentur prima oara, utilizatorii putea suna la linii telefonice simple . Aceasta aplicatie a incorporate PSTN cu VOIP.

In septembrie 1996 a fost dezvoltata aplicatia Internet Voice Mail. A adaugat aptitudini de voice mail la programul email existent deja. Trimiterea de mesaje voce de a lungul internetului a devenit posibila. In octombrie 1996,VocalTec a anuntat utilizarea ITU H.323, carea deschis calea pentur versiuni viitoare ale Internet phone . Acesta reprezinta standardul folosit pana in zilele noastre , tot la aceeasi data, VocalTec a anunta si software ul Internet phone cu Microsoft Net Meeting si alte Intel’s Internet Phone Software.The term VoIP a fost folosit de catre VocalTec in noiembrie 1996; acestia au devenit fundatorii forumului VOIP . Scopul principal este de a ajuta coalitia internet telefonie hardware software si companii de networking pentru a stabili un set de standard pentru compatibilitatea produselor de telefonie internet .

Cisco system si Dialogic corporation sunt parte din cei 40 de membrii initiali ai forumului VOIP. Fiecare din aceste comapnii unite prin intemediului unui interes comun in accelerarea cresterii aplicatiei de telefonie internet I crearea unor punti catre PSTN. Forumul a dorit lucrul catre unui accord asupra implementarii care a incorporate si aa extins standardele H.323. In 1998, un fost anagajat VocalTec a vazut potentialul traficului VOIP in SUA si a infiintat propria lui companie WhichVoIP.com. Au creat software care face posibile conexiuni pC catre telefon si telefon – telefon.

Din 2000, industria VoIP is a a extins .Companiile au ales VOIP pentru a economisi din costurile infrastructurii si apleurilor la distanta

1.4 sumarul prezentei lucrari

1.5 contributie personala

Arhitectura software

In acest capitol doresc sa prezint arhitectura software ca concept si aplicabilitate dar si structura software a acestui proiect.

Timpul trece, știința evoluează, cerințele oamenilor cresc, adaptarea la schimbările din ziua de azi în orice domeniu devine cerință de bază. În același timp, așteptările sunt în creștere dacă vine vorba despre calitate, accesibilitate, securitate și nu în ultimul rând cost..

În randurile ce vor urma doresc să abordăm câteva teme legate de domeniul arhitecturii de software, business, IT etc.

Istoria arhitecturii software: Cuvântul în sine provine din limba latină architectura, adaptat la rândul său din cuvântul grecesc “arkhitekton”. Acesta este un cuvânt compus din arkhi (lider, șef, cel pe care se poate urma) și cuvântul tekton (constructor, artizan, creator, planificator, maestru în domeniu).

În IT primele noțiuni au apărut în ani 1960, urmând ca după ani 1980 când deja sistemele au ajuns la o complexitatea ce necesita o organizare și o planificare mai eficientă, dezvoltatorii au început să exploateze avantajele de a planifica intenționat structura soluțiilorîn diferite domenii. Au început să definească soluții comune pentru probleme specifice sau repetabile, reutilizabile.

Să nu uitam ca în 1979 a apărut primul calculator personal (Apple II) care aducea cu el VisiCal (predecesorul lui Excel ). În 1981 apare MS-DOS, iar în 1983 apare Word din bucătăria firmei Microsoft.

Până la finele anilor 1990 s-au tot definit metodologii, teorii, "best practice"- uri în diferite domenii din industria IT și structuri comune refolosibile. Philippe Kruchten in 1995 definește modelul arhitectural de "4+1 View" unde descrie vederile (view) :logical view, development view, process view, physical view și scenarios (cunoscut și sub numele de use case view).

Punctul culminant l-au adus anii 2000 când cunoștințele și teoriile acumulate au început să se aplice în practică. Momentan suntem participanți activi la aplicarea și popularizarea necesității arhitecturilor software și metodologiilor aferente.

Arhitectura software poate fi definită în termeni generali ca structura de nivel superior a unui sistem. Arhitectura este rezultatul unui set de decizii de afaceri și tehnice. Schița ori desing-ul în momentul creării este influențată din mai multe părți, astfel și execuția va fi influențată de schimbări în funcție de mediul din jur pe care arhitectul trebuie să cunoască.

Scopul unei arhitecturi de software poate fi diferit, de la caz la caz în funcție de necesitățile specificațiilor inițiale. Totuși se poate defini un subset de scopuri comune care vizează:

Beneficiile care sunt aduse de pe urma unei astfel de solutii

Selectarea motivației principale referitoare la crearea sau schimbarea soluției

Perspectiva generală asupra structurilor, interacțiunilor cu alte sisteme (high level overview)

Componentele, cerințele importante. Acestea vor fi punctele critice care pot avea impact major.

Putem considera că o arhitectura software este încadrat într-un ecosistem organizațional ce e întreținut de sisteme care la rândul lor sunt compuse din aplicații, hardware, structura de organizație, surse și structuri de informații.

Figura X reprezinta un ecosistem organizational.

Nivelele de arhitectură din IT se pot structura astfel:

Arhitectura de Întreprindere (Enterprise) este compusă din arhitecturile de mai jos, dar are un status mai special prin interferența sa cu mediul de afaceri și cu implicațiile sale asupra mai multor sub entități sau firme.

Arhitectura software, cu scop de definire a designului de aplicație, componente/elemente și relație între componente/elemente.

Arhitectura hardware definește designul de hardware necesar cum ar fi CPU, spațiu de stocare, spațiu de memorie RAM , mediu de transfer de date (Wan, Lan), medii de backup, medii de funcționare ex: in house, hosted, cloud.

In aceasta lucrare am folosit un model Client-Server. Modelul client-server este o aplicație distribuită are partajează sarcinile între furnizorii de servicii numiți servere și cei care solicită servicii, numiți clienți. De obicei, clienții și serverele comunică prin intermediul Internetului dar atât clientul și serverul pot fi găzduiți pe aceeași mașină. Pe un server host ruleaza una sau mai multe aplicatii de tip server care isi impart resursele cu clientii.. Clientul nu imparte nici un fel de resursa cu serverul dar solicita acestuia cereri sau functionalitati. Clientii prin urmare, inițiaza sesiuni de comunicare cu serverele care așteaptă sa serveasca cererile.

Fig x model client-server

VmWare

Virtualizare: se referă la un concept în care accesul la o singură resursa hardware, cum ar fi un server, este coordonată astfel încât multiple sisteme de operare pot imparti acelasi hardware. Virtualizarea hardware-ului computerului reprezinta virtualizarea computerelor sau a sistemelor de operare. Se ascund userilor caracteristicile fizice ale unei platforme de calcul, arătând în schimb o altă platformă de calcul abstract. La originile sale, software-ul de control al platformelor de virtualizare se numea " program de control " , dar termenii " hypervisor " sau " monitor mașină virtuală " au inlocuit vechiul termen.

Virtualizeaza pentru a fi eficient, virtualizeaza pentru a detine “Higher Availability” si costuri mici, acestea sunt cuvintele cheie pentru platfomele de virtualizare VmWare.Virtualizarea reprezinta singura modalitate efectiva de a reduce cheltuielile in industria IT in timp ce eficienta si agilitatea sistemului informatic creste coniderabil, nu doar pentru companiile foarte mari dar si pentru cele mijlocii si mici de asemenea. Virtualizarea cu tehnologia VMware iti ofera posibilitatea de a:

A rula sisteme de operare si aplicatii multiple pe un singur server.

Consolidate hardware to get vastly higher productivity from fewer servers.

Save 50 percent or more on overall IT costs.

Speed up and simplify IT management, maintenance, and the deployment of new applications.

Ce reprezinta notiunea de virtualizare? Virtualizarea in IT-ul de azi reprezinta poate cea mai mare provocare adresata specialistilor din acest domeniu, in mod normal infrastructura clasica pe bare-metal obligă departamentele IT pentru a canaliza 70 la suta din bugetul lor în întreținere, lăsând resurse insuficiente pentru consolidarea afacerii si inovare.

Problema provine din arhitectura actual a serverelor x86: sunt proiectate ca pe ele sa poata rula un singur sistem de operare sau o singura aplicație in paralel. Ca și rezultat, pana si cele mai mici data center sunt nevoite sa aiba foarte multe servere, fiecare din ele functionand șa doar intre 5 si 15 la suta din capacitate facandu-le extreme de ineficiente comparand cu majoritatea standardelor. Virtualizarea software rezolva problema prin rularea simultana a mai multor sisteme de operare si aplicatii pe un singur servere fizic. Fiecare masina virtuala este independent si izolata fata de restul masinilor si foloseste atat cat este necesar din resursele computationale ale sererului fizic.

Beneficiile virtualizarii au un impact mare:

Pana la 80 suta mai mare utilizare pentru fiecare server in parte.

Reducerea de cerinte hardware cu o ratie de 10:1 poate chiar mai mult.

Cheltuielile reduse la jumatate.

Un sistem robust care ofera ”high availability” la un pret rezonabil.

Cu o structura de retea baza in totalitate pe software, principiile virtualizarii sunt aplicate si in ceea ce priveste resursele de rețea, abstractizarea, punerea în comun și automatizarea lor de a transcende limitele arhitecturilor fizice rigide. Serviciile de retea sunt asignate fiecarei dintre aplicatii adaptandu-se intr-un mod elastic prin schimbarea cerintelor. Reteaua software are mai multe beneficii:

Provizionarea resurselor este simplificată

Scalabilitate imbunatatita

Management simplificat

Costuri de intretinere mici

Securitatea poate fi livrata intr-un mod eficient, ca si servicii software decuplate de mediile fizice, agregate și aplicate exact acolo unde este nevoie, fără upgrade-uri hardware.Virtual workloads can be moved and scaled free from security constraints and the need for specialized appliances. Volumul de lucru virtual poate fi mutat și scalat gratuit fara constrângeri de securitate sau nevoia de a folosi aparatura specializata. Serviciile includ:

Solutii firewall integrate.

Servicii de tip gateway optimizate

Architectura customizabila.

Motorul virtualizarii este masina virtual prescurtata VM (Virtual Machine), un recipient software bine izolat cu un sistem de operare și de aplicatii în interiorul sau. Pentru ca fiecare masina virtuala este complet separata si independenta, multe din ele pot rula simultan pe un singur computer. Un software specializat numit hypervisor decuplează mașinile virtuale de la gazda si aloca dinamic resursele de calcul pentru fiecare mașină virtuală in parte dupa cum este necesar.
Aceasta arhitectura redefinește ecuația de calcul și oferă:

Mai multe aplicații pe fiecare server in parte. Pe măsură ce fiecare mașină virtuală încapsulează o întreagă mașină, multe aplicații și sisteme de operare pot rula pe un singur host în același timp.

Utilizarea serverului la maxim, minimizarea numarului de servere. Fiecare mașină fizică este folosit la capacitate maximă, permițându-vă astfel reducerea semnificativa a costurilor de implementare in conluzie mai puține servere.

Mai rapid, provizionarea resurselor. Ca fișiere de software de sine stătătoare, mașini virtuale pot fi manipulate utilizand „copy-paste” cu ușurință. Mașinile virtuale pot fi chiar transferate de la un server fizic la altul în timp ce rulează, printr-un proces cunoscut sub numele de migrare în direct. Puteți, de asemenea, sa virtualizati aplicații de tip business pentru a îmbunătăți performanța, fiabilitatea, scalabilitatea și reducerea costurilor.

Fig.x Virtualizare cu ESXi schema logica

In prezenta lucrare am folosit un software specializat pentru virtualizare numit VMware Workstation. VMware Workstation functioneaza ca un computer intr-un computer, pentru ca tu sa poti instala si porni un intreg sistem de operare pe care sa poti rula orice program facut pentru acel sistem de operare, pastrand in acelasi timp sistemul de operare original intact. De exemplu un utilizator al sistemului de operare Linux are nevoie sa foloseasca un program care ruleaza pe un sistem de operare Windows (o aplicatie care face update la hartile unui GPS). Utilizatorul poate porni VMware Workstation intr-o fereastra separata, porneste sistemul de operare Windows 7,aici va folosi aplicatia destinata updatarii GPS-ului folosind un port USB virtual (conectat la portul USB fizic existent administrat de sistemul de operare Linux), apoi inchide masina virtual cu Windows 7 pentru a o putea refolosi cand va fi nevoie. Poate sa functioneze si invers, utilizatorii de Windows au nevoie de o aplicatie care ruleaza pe Linux si vor folosi o masina virtual pentru acest lucru. Acesta este doar inceputul.VMware este o masina virtuala (VM ) pentru procesoare de tip Intel Pentium−class dar nu numai, pe aceasta se pot utilize diverse sisteme de operare: Windows NT, Windows 2000, Windows XP, Windows 7, Windows server si Linux. Masinile virtual ruleaza pe sisteme bare-metal si asigura aceleasi baze arhitecturale ca si masina reala. Arhitectura se bazeaza pe tipul de processor spre exemplu: procesorul Intel® Xeon® E5-2603 v3 si sun4u (SunUltraSPARC) sunt 2 arhitecturi diferite. La suprafata VMware Workstation este echivalentul unui emulator (o mașină care rulează numai în software), dar in realitate este o diferenta crucial intre masina virtual de tip VMware si un emulator.

Misiunea unui emulator este sa intercepteze si sa interpreteze fiecare ultima instrucțiune pentru masina tinta, o masina virtuala de tip Vmware paseaza aproape toate instructiunile catre masina virtuala pe care este gazduita. Pentru ca masina reala este mult mai rapida decat un program de tip emulator software, programele care ruleaza pe o masina fizica ruleaza mai rapid si mai efficient decat daca ar rula pe un emulator. În plus, nu trebuie să vă faceți griji atât de mult despre problemele de compatibilitate așa cum ați face-o cu un emulator, procesorul real este foarte stabil. Procesorul unui computer este strans legat de memoria RAM. VMware profita de tehnicile de control ale memoriie folosite in sistemele de operare contemporane pentru a spori eficienta masinilor virtual. Totusi, trebuie sa existe emulare pe masina virtual la un anumit punct altfel masina virtual ar prelua controlul intregului computer. In VMware Workstation, emularea este prezenta in 2 locuri: perifericele hardware(discuri, placi de retea, etc.) si anumite instructiunii destinate CPU. Cu toate acestea, chiar dacă hardware-ul VMware este la nivel de software, puteți mapa hardwarul real, astfel încât să puteți utiliza hardware-ul real, pe mașina virtuală la fel cum ar fi fost utilizat in mod normal. Desigur, acest lucru are o oarecare suprasolicitare, deoarece comunicarea dintre hardware reală și mașina virtuală trebuie să treacă prin alte câteva straturi, dar aceasta abstractizare ne ofera noi posibilitati (Un exemplu specific este : HOT PLUG pentru un anumit device.)

Fig x Integrare VmWorkstation cu ESXi

Prin rularea in paralel a mai multor sisteme de operare și aplicații multiple pe acelasi server fizic, virtualizarea permite reducerea costurilor în timp ce creșterea eficienței și utilizarea hardware-ului x86 existente.

Virtualizarea datelor reprezinta o solutie foarte eficienta pentru companiile care acceseaza date din surse eterogene de date, furnizand un nivel abstract care ajuta in diferite moduri accesul la date, totul fiind transparent pentru utilizatorii aplicatiilor consumatoare de date.

Cu toate aceastea virtualizarea datelor nu este rezolvarea tuturor problemelor. In vederea adoptarii unei astfel de solutii, organizatiile trebuie sa faca o analiza a sistemului existent si sa ia in calcul atat avantajele, cat si dezavantajele implementarii virtualizarii datelor.

De asemenea nu trebuie uitat nici impactul asupra modelarii informatiilor, designului bazelor de date, asupra „curatarii” datelor si managementul eficient al datelor.

Sisteme de operare Linux CentOS

Pentru a înțelege popularitatea Linux-ului, trebuie să călătorim înapoi în timp, cu aproape 50 de

ani…Imaginați-vă calculatoare atât de mari precum casele sau chiar stadioanele. În timp ce doar

mărimea acestora ridica probleme substanțiale, exista ceva care făcea ca totul să fie și mai rău: fiecare calculator avea un sistem de operare diferit. Programele erau întotdeauna dedicate unui scop anume, iar un program pentru un anume sistem nu rula pe un altul. A fi capabil să lucrezi cu un sistem nu însemna că, automat, poți lucra cu un altul. Era dificil, atât pentru utilizatori, cât și pentru administratorii de sistem. Calculatoarele erau deosebit de scumpe, iar sacrificii tot trebuiau făcute și după achiziționarea acestora, doar pentru a face utilizatorii să înțeleagă modul de lucru al acestor mașini. Costul total pe unitateade calcul era enorm. Din punct de vedere tehnologic, lumea nu era atât de avansată, așa că mărimea a mai pus probleme pentru încă o decadă. În 1969, o echipă de dezvoltatori de la laboratoarele Bell Lab a început să lucreze la o soluție pentru problema programelor, pentru a rezolva aspectele de compatibilitate. Ei au dezvoltat un nou sistem de operare, care era:

Simplu și elegant.

Scris în limbajul de programare C în locul limbajului de asamblare.

Capabil să recicleze codul.

Dezvoltatorii de la Bell Labs au numit acest proiect „UNIX”.Capabilitatea de reciclare a codului era foarte importantă. Până atunci, toate sistemele de operare comerciale care se găseau erau scrise într-un cod dezvoltat pentru un anume sistem. UNIX-ul, pe de altă parte, avea nevoie doar de o porțiune mică a acelui cod, care este numită acum kernel. Acest kernel este singura porțiune de cod care trebuie adaptată pentru un anume sistem și formează baza unui sistem UNIX.

Sistemul de operare și celelalte funcții au fost construite în jurul acestui kernel și scrise într-un limbaj de programare mai evoluat, C.

Acest limbaj a fost dezvoltat în mod special pentru realizarea sistemului UNIX. Utilizând noua

tehnică, a fost mult mai ușor să se dezvolte un sistem de operare care să ruleze pe echipamente diferite. Comercianții de programe s-au adaptat repede, deoarece puteau acum să vândă de zeci de ori mai mult, aproape fără efort. Situații noi și ciudate au apărut: imaginați-vă de exemplu calculatoare de la diferiți producători care comunică în aceeași rețea, sau utilizatori care lucrează pe mașini diferite fără a avea nevoie de instruire. UNIX-ul a ajutat mult pe utilizatori în privința compatibilității cu calculatoare diferite.

Pe parcursul următoarelor două decade, dezvoltarea UNIX-ului a continuat. Mai multe lucruri au devenit posibile, iar din ce în ce mai mulți producători de echipamente și programe au adăugat suport pentru UNIX în produsele lor.

UNIX-ul se găsea inițial numai în medii dedicate, alcătuite din servere și minicalculatoare (luați notă de faptul că PC-ul este un „micro” calculator). Trebuia să lucrezi într-o universitate, pentru guvern sau pentru o mare corporație financiară pentru a atinge un sistem UNIX. Dar calculatoare mai mici au apărut treptat și, pe la sfârșitul anilor 80, mulți oameni aveau

calculatoare acasă. La acel timp, existau câteva versiuni de UNIX destinate arhitecturii PC, dar nici una din ele nu era cu adevărat liberă sau gratuită și, ceea ce era mai important: toate erau extrem de încete, așa că cei mai mulți oameni rulau MS DOS sau Windows 3.1 pe calculatoarele de acasă.

Pe la începutul anilor 90, calculatoarele din segmentul PC erau, în sfârșit, suficient de puternice pentru ca să ruleze un UNIX în întregime. Linus Torvalds, un tânăr care studia informatica la Universitatea din Helsinki, s-a gândit că ar fi o idee bună să aibă un fel de versiune academică liberă a UNIX-ului și s-a apucat să scrie cod pentru aceasta. El a început să pună întrebări, să caute răspunsuri și soluții care l-ar putea ajuta să aibă UNIX-ul

pe calculatorul său.

Încă de la început, țelul lui Linus a fost să aibă un sistem care să fie pe deplin compatibil cu UNIX-ul original. De aceea întreba despre standardul POSIX, acesta fiind și acum standardul pentru UNIX.

În acele zile nu se inventase încă ceea ce cunoaștem azi a fi plug-and-play, dar destul de mulți oameni doreau un sistem UNIX al lor, încât acest lucru era considerat doar un mic obstacol. Drivere noi pentru tot felul de dispozitive au devenit disponibile, cu o viteză din ce în ce mai mare. Aproape că de îndată ce un nou dispozitiv era scos pe piață, cineva îl cumpăra și îl supunea testării în Linux, după cum a început să fie cunoscut sistemul, conducând la apariția codului liber destinat unei palete largi de echipamente. Acești programatori nu se opreau la propriul PC; orice dispozitiv găseau era folositor Linux-ului. Pe atunci, acești oameni erau numiți „încuiați” sau „ciudați”, dar asta nu conta pentru ei, atât timp cât lista cu dispozitivele suportate devenea din ce în ce mai lungă. Mulțumită acestor oameni, Linux-ul nu numai că rulează ideal pe un calculator nou, dar este și singura alegere în cazul unor dispozitive vechi sau exotice, care ar fi inutilizabile dacă Linux-ul nu ar fi existat.

La doi ani după această postare a lui Linus, existau 12000 de utilizatori de Linux. Proiectul, popular printre hobiști, a crescut constant, rămânând în permanență în granițele standardului POSIX. Toate capabilitățile UNIX-ului au fost adăugate pe parcursul următorilor doi ani, rezultând sistemul de operare matur care este astăzi. Linux-ul este o clonă completă a UNIX-ului, potrivită pentru stațiile de lucru, dar și pentru zona de mijloc sau sectorul de vârf al serverelor. În zilele noastre, mulți jucători importanți de pe piața de dispozitive și programe au propriile echipe de dezvoltatori Linux. Din magazinele aflate în zona dumneavoastră puteți chiar cumpăra sisteme care au Linux-ul preinstalat, cu suport tehnic asigurat, după cum este adevărat și faptul că există dispozitive și programe care nu sunt încă integrate.

Mascota Linux este un pinguin numit Tux, creat de Larry Ewing.

Mascota este un pinguin pentru că, așa cum a spus Torvalds, "Lui Linus îi plac pinguinii. Asta e." Numele Tux vine de la (T)orvalds (U)ni(X).

Fig x Tux logo oficial al sistemului Linux

Kernel-ul reprezinta inima Linux-ului. Asta inseamna ca nu exista Linux fara Kernel. Kernel este mediatorul intre programe si hardware, locul unde sunt depozitate driverele. Kernel-ul ofera suport pentru filtrarea pachetelor ce trec prin retea si gestioneaza procesele ce ruleaza in memorie. Kernel-ul este distribuit sub GNU General Public Liceense (www.gnu.org) , ceea ce inseamna ca el poate fi distribuit si modificat fara nici o restrictie. Din acest motiv, foarte multi programatori au modificat si imbunatatit codul sursa al kernel-ului. Asta inseamna bineinteles o dezvoltare foarte rapida. Site-ul principal de unde puteti downloada ultima versiune de kernel este www.kernel.org, dar este recomandabil sa folositi unul din mirror-urile oficiale, pentru ca site-ul principal este foarte incarcat.

Exista mai multe versiuni pe care dezvoltatorii de kernel le pun la dispozitie, si anume versiunile stabile, cele in care a 2-a cifra este para (de exemplu, ultima versiune stabila de kernel este 4.0.5). Este bine sa aveti tot timpul ultima versiune de kernel.Totusi, exista o perioada de timp de la o versiune la alta. In acest timp, apar o serie de patch-uri, menite sa rezolve diferite bug-uri. Este bine sa download-ati aceste patch-uri si sa le introduceti in kernel. Cate odata se intampla ca un driver sa fie scris doar pentru a anumita versiune de kernel. Din acest motiv, kernel.org tine pe ftp-ul sau toate versiunile de kernel.

Kernel-ul Linux-ului este modular. Asta inseamna ca unele drivere pot fi compilate sub forma de module. Avantajul obtinut astfel consta in faptul ca driverul va sta in memorie numai cand este necesar. Asta inseamna o functionare mai rapida a sistemului si o boot-are mai rapida. De aceea, este bine sa folositi module pentru driverul de placa de retea, placa de sunet, partitii vfat, dos, NTFS, smbfs, iptables si multe alte drivere care ofera posibilitatea de a fi compilate ca modul. Datorita utilitarului kerneld, introdus odata cu versiunea 1.3 a kernel-ului, modulele sunt incarcate in mod automat cand sunt solicitate de un program, asta insemnand ca nu mai e nevoie de comanzi ca insmod si modprobe. Kernel isi creaza si 2 categorii de fisiere virtuale. Trebuie sa stiti ca fisierele din directorul /dev si /proc sunt doar fisiere virtuale(ele nu exista in realitate).

în cazul laptop-urilor, mulți utilizatori se vor orienta spre Ubuntu, Fedora, Xubuntu sau Linux Mint, iar în cazul serverelor vor miza, aproape întotdeauna, pe CentOS sau Debian.

Community Enterprise Operating System (CentOS, http://www.centos.org) este una dintre cele mai interesante și solide distribuții GNU/Linux existente pe piață. Echipa de dezvoltatori condusă, de la Londra, de Karanbir Singh nu își propune să realizeze o distribuție originală – dimpotrivă. Folosind codul-sursă publicat de compania Red Hat sub licență GPL, CentOS are ambiția de a rămâne cât mai aproape de produsul Red Hat Enterprise Linux (RHEL) al companiei amintite. Practic, din distribuția Linux sunt înlăturate doar logo-urile și referirile juridice de orice fel la firma Red Hat, iar sistemul de actualizare online al programelor este modificat astfel încât să nu se utilizeze ca sursă serverele private ale acesteia (rețeaua Red Hat Network – RHN).

Pentru cei care doresc să cunoască amănunțit software-ul Red Hat înainte de a încheia un contract de subscripție, ca și pentru firmele foarte mici, CentOS se dovedește a fi o soluție extrem de stabilă, necostisitoare și o excelentă platformă de testare. Pentru distribuitorul american, beneficiile „simbiozei” cu comunitatea CentOS se regăsesc sub forma unui număr mare de programatori și testeri care participă permanent la îmbunătățirea și depanarea principalului produs al companiei.

Dacă Fedora – o distribuție sprijinită oficial de către Red Hat – reprezintă varianta „timpurie” a software-ului, în forma ei incipientă, de testare, Red Hat Enterprise Linux și CentOS sunt forma „matură” a acestuia, care se întoarce către comunitate după procesul formal de selecție, rafinare și control de calitate pe care compania îl aplică Linux-ului. Modelul de afaceri funcționează cu mare succes: bursa americană NYSE Euronext, producătorul de filme DreamWorks, lanțul de hoteluri Marriot, banca GE Money, Mazda Austria GmbH sau Poliția din Saxonia Inferioară sunt numai câțiva dintre clienții importanți care au făcut ca Red Hat să fie azi una dintre cele mai prospere companii IT din lume.

Versiunea 6.0 a distribuției CentOS a fost lansată pe 10 iulie 2011. Ea a fost foarte așteptată de către utilizatori și entuziaști: de obicei, o variantă CentOS urmează distribuției Red Hat Enterprise corespunzătoare cam după două-trei luni; CentOS 6.0 a fost lansat după mai bine de opt luni de așteptare. Dar echipa de dezvoltatori – care include și câțiva români – nu a dezamăgit comunitatea: software-ul este atent testat și stabil și și-a arătat calitățile încă din prima zi după lansare. Din păcate, nu există posibilitatea upgrade-ului la CentOS 6.0 pornind de la o versiune anterioară; altfel, probabil că răspândirea distribuției ar fi fost deja mult mai mare.

Pe plan tehnic, CentOS 6.0 aduce noutăți semnificative, cum ar fi: suportul pentru sistemul de fișiere ext4, posibilitatea folosirii noilor discuri rapide SSD, îmbunătățiri privind consumul de energie în centrul de date, mecanisme de securitate mai rafinate (securitatea informatică Red Hat fiind certificată internațional la un nivelul exigențelor militare), noi interfețe grafice (KDE 4.3), precum și progrese masive în tehnologiile de virtualizare (la nivel de server și la nivel de desktop). De altfel, compania Red Hat este unul dintre „jucătorii” de prima mână în virtualizare, mai ales pentru centre de date mari și servere critice.

Spre deosebire de Red Hat Enterprise Linux și de Debian, distribuția CentOS nu oferă decât variante pentru platforme compatibile IBM-PC (Intel/AMD), în arhitecturi de 32 și 64 de biți. CentOS este forma de GNU/Linux aleasă pentru cele mai multe servere Web ce se găsesc acum online; asta îl face să fie o distribuție foarte populară, cu documentație bogată și suport contra-cost ușor de procurat. În particular, din cauza similitudinii software-ului, documentația oficială Red Hat, disponibilă gratuit la adresa http://docs.redhat.com/ , este aplicabilă și pentru versiunea corespunzătoare de CentOS.

Pentru aceia dintre Dvs. care doresc să instaleze CentOS pe serverele proprii, distribuția este accesibilă liber (legal) și gratuit. Imaginile .iso ale discurilor de instalare – două DVD-uri pentru versiunea de 64 biți, un singur DVD (DVD-R) pentru versiunea de 32 biți – pot fi procurate de la http://www.centos.org sau descărcate prin protocolul BitTorrent folosind fișierele .torrent oficiale. Pentru fiecare dintre cele două arhitecturi hardware mai sunt disponibile și câte un CD minimal de instalare prin rețea (netinstall-CD), precum și câte un LiveCD, care poate fi utilizat pentru testare fără instalare pe harddisk.

CentOS s-a oprit la versiunea 6.6 iar update-urile si mentenanta a fost anuntate ca se vor incheia pe 30 Nov 2020.