Sistemele de Identificare Automata a Armelor de Foc
Cuprins
Introducere
Lista figurilor
1. Noțiuni privind balistica judiciară
1.1 Apariția și evoluția balisticii judiciare
1.2 Noțiuni generale. Obiective
2. Noțiuni tehnice despre armele de foc și muniție
2.1 Construcția armelor de foc
2.2 Funcționarea armelor de foc
2.3 Clasificarea armelor de foc
2.4 Noțiuni tehnice despre muniții
2.4.1 Construcția și funcționarea muniției
2.4.2 Clasificarea muniției
2.5 Elementele tragerii
3. Urmele formate prin folosirea armelor de foc
3.1 Noțiunea de urmă
3.2 Urmele formate de armă pe cartuș
3.3 Urmele de împușcare
3.3.1 Urmele principale
3.3.2 Urmele secundare ale tragerii cu arma de foc
3.4 Identificarea armelor de foc
3.4.1 Identificarea armelor de foc cu țeavă ghintuită
3.4.2 Identificarea armelor cu țeavă lisă
3.5 Stabilirea distanței și direcției de tragere
3.5.1 Stabilirea distanței de tragere
3.5.2 Stabilirea direcției de tragere
4. Examinarea criminalistica a armelor de foc
4.1 Stabilirea tipului, modelului și calibrului armei
4.2 Refacerea seriilor ștanțate pe arme
4.3 Determinarea stării de funcționare a armei
4.4 Cercetarea posibilității unei împușcături accidentale
4.5 Examinarea armelor de foc atipice
4.6 Expertiza balistica a muniției
5. Tehnici moderne utilizate în balistica judiciară
5.1 Dispozitivele și instrumentele utilizate la efectuarea măsurătorilor și determinărilor
5.2 Sistemele de identificare automată a armelor de foc
Studiu de caz
Concluzii
Anexe
Bibliografie
Introducere
Balistica judiciară este un domeniu spectaculos ce a apărut și s-a dezvoltat ca o știință ce studiază armele de foc și fenomenele legate de tragerea cu acestea, având la bază date științifice preluate din balistica propriu-zisă.
În momentul de față, complexitatea infracțiunilor săvârșite cu armele de foc diferă de la ucideri din culpă sau vătămări corporale, datorate unor accidente, până la infracțiuni de omor comise cu intenție.
Misiunea organelor de urmărire nu este una ușoară, aceasta constă într-o investigare atentă a acestor tipuri de infracțiuni, având drept scop investigarea vinovaților și tragerea lor la răspundere penală.
Datorită dezvoltării industriei de armament, a apariției de armament modern și a metodelor moderne de descoperire a infracțiunilor săvârșite cu armele de foc, domeniul balisticii judiciare se află într-un proces continuu de dezvoltare și modernizare, bazându-se pe cercetări și experimente care conferă specialiștilor un vast bagaj de cunoștințe în ceea ce privește urmele, caracteristicile tehnice și mijloacele de identificare a armamentului.
Lucrarea „Balistica judiciară” prezintă interes atât de ordin teoretic, cât și de ordin practic, având ca obiect o temă de actualitate.
Lucrarea elaborată este structurată în cinci capitole astfel:
Capitolul 1 al lucrării cuprinde un scurt istoric al apariției și dezvoltării balisticii judiciare, precum și noțiuni introductive care privesc rolul balisticii judiciare în domeniul criminalisticii.
Capitolul 2 conține noțiuni tehnice despre armele de foc și muniție. Sunt analizate componentele principale care alcătuiesc o armă, precum și rolul și modul în care acestea acționează în timpul folosirii armei. Pe lângă acestea, capitolul cuprinde și o clasificare detaliată a tipurilor de arme și muniție.
Capitolul 3 are ca obiect urmele formate în urma folosirii armelor de foc fiind analizate tipurile și modul de formare a acestora.
De asemenea este prezentat rolul urmelor în identificarea anumitor tipuri de arme, precum și importanța acestora la stabilirea direcției și distanței de tragere.
Capitolul 4 evocă aspecte privind examinarea armelor și muniției. În acest capitol sunt analizate modalitățile de stabilire a modelului și tipului armei, precum și metodele de efectuare a tragerilor experimentale și a obținerii modelelor de comparație.
Capitolul 5 are ca obiect tehnicile moderne utilizate în balistică. Sunt prezentate și studiate dispozitivele și instrumentele utilizate la efectuarea măsurătorilor, în vederea determinării și identificării armelor de foc.
Lista figurilor
Fig. 1.1 Revolver cu butoiaș_______________________________________11
Fig. 1.2 Mitralieră cu bandă de cartușe, reîncărcarea se face prin recul______11
Fig. 1.3 Secțiune zona cartușului___________________________________ 13
Fig. 1.4 Fenomenul tragerii _______________________________________ 13
Fig. 2.1 Secțiune într-un cartuș pentru pistol__________________________ 18
Fig. 2.2 Urme ale cuiului percutor__________________________________ 25
Fig. 2.3 Urme ale pragului aruncător________________________________ 25
Fig. 2.4 Modul de creare pe proiectil a urmelor de ghinturi și de plinuri____ 33
Fig. 3.1 Striațiile produse de țeava ghintuită pe cămașa glonțului__________ 33
Fig. 3.2 Modul de creare pe tub a urmelor ghearei extractoare____________ 35
Fig. 3.3 Efectul produs de impactul proiectilelor cu viteză mai mare de 900 m/s, respectiv cu viteză mai mică de 900 m/s______________________________ 38
Fig. 3.4 Serie restabilită în urma tratării prin metoda electrochimică_______ 42
Fig. 4.1 Inscripții existente pe cartușe_______________________________ 49
Fig. 4.2 Urme create de cuiul percutor al aceleiași arme de foc pe capsele detonante a două tuburi___________________________________________ 50
Fig. 4.3 Traseul parcurs în gelatina balistică de un proiectil unic – brenneke, tras cu pușcă de calibrul 12______________________________________________ 55
1. Noțiuni privind balistica judiciară
Apariția și evoluția balisticii judiciare
Apariția balisticii judiciare a fost impusă atât de numeroasele cazuri în care s-au săvârșit infracțiuni folosindu-se arme de foc, cât și de examinările specifice de laborator și particularitățile privind cercetarea la fața locului.
Medicii legiști au fost primii care au observat faptul că interiorul țevii lasă anumite urme (dungi, striații) pe gloanțele trase, care pot fi folosite la identificarea armei folosite.
În 1835, Henry Saddard a fost cel care a încercat pentru prima dată să găsească arma folosită la comiterea unei crime, prin examinarea urmelor găsite pe glonț. În urma analizei, acesta a găsit pe glonț o umflătură care se potrivea cu tiparul pentru gloanțe.
În 1860, poliția londoneză a reușit să identifice infractorul care comisese un omor, analizând dopul de hârtie care fixa pulberea și gloanțele în armă.
Mai târziu, în 1879, în Statele Unite, un judecător pentru a stabili dacă arma învinuitului fusese folosită sau nu, a chemat ca martor un armurier. Armurierul în urma examinării armei și a stării acesteia, a constatat urme de rugină pe canalul țevii, astfel s-a stabilit faptul că arma nu mai fusese folosită de mult timp.
Metoda examinării comparative a fost folosită pentru prima dată de chimistul Paul Jeserich, care a efectuat o tragere experimentală cu arma bănuită, obținând astfel un model de comparație. Chimistul comparând fotografiile urmelor de pe cele două gloanțe (glonțul corpului delict și glonțul experimental), constată că striațiile produse de canalul țevii pe ambele gloanțe sunt la fel.
În anul 1915, în localitatea West-Shelly din statul New York, în urma unui dublu asasinat, o persoană nevinovată a fost condamnată la moarte pe baza unei expertize false. Charles E. Waite devine obsedat de acest caz și încearcă să găsească o cale de a ajunge de la glonț la arma folosită. În perioada 1919-1923 Waite analizează și strânge date despre aproape 1500 de modele de arme de foc, fabricate atât în Statele Unite cât și în Europa. Charles Waite a fost ajutat în cercetarea sa de chimistul Phillip O. Gravel și fizicianul John Fisher.
Chimistul Phillip O. Gravel este cel care a inventat, în anul 1925, microscopul comparator, simplificând examinarea comparativă a urmelor. Acest instrument dând posibilitatea examinării a două gloanțe, văzute simultan, într-o singură imagine.
Statele Unite ale Americii este considerată a fi țara de origine a balisticii judiciare, datorită realizărilor lui Calvin Goddard în domeniul criminalisticii științifice, acesta continuând cercetările începute de Charles E. Waite.
În anul 1919, Pierre Mediger reia cercetările urmelor de pe cartușele și tuburile trase, iar locotenent-colonelul Mage împreună cu Doctorul G. de Rochetar au lucrat la realizarea unui tabel, care să conțină amprente și fotografii ale tuburilor de cartuș.
În Europa s-au evidențiat în lucrări științifice profesorul E. Locard, Balthazard, rușii Matvejev și Suskin, grecul Georgiades, polonezul Sobolewski etc.
Dezvoltarea balisticii judiciare este strâns legată de inventarea, folosirea și perfecționarea microscopului comparator, care devine o necesitate în expertiza balistică. Din această cauza au fost construite microscoape comparatoare în Lyon de către Locard, în Berlin de către Kraf, în Stuttgard de către Mezger și în Suedia de către Soderman.
Se poate deci observa faptul că balistica judiciară s-a conturat ca ramură de sine stătătoare numai în deceniul al 20-lea al secolului nostru, elaborând și perfecționând metode proprii de examinare.
Noțiuni generale. Obiective
În prezent balistica judiciară este o știință de sine stătătoare, ce are un obiect și metode proprii de cercetare, principii proprii și legături cu alte științe teoretice și practice.
Balistica judiciară nu se identifică cu balistica generală, cea judiciară se aplică în cazul infracțiunilor comise cu arme de foc, iar cea generală prezintă interes din punct de vedere militar. Balistica generală este alcătuită din:
a. balistica interioară – studiază fenomenele care se produc în interiorul țevii și urmele create de piesele componente ale armei, pe proiectil și tubul de cartuș. La rândul ei, balistica interioară se împarte în:
– balistica interioară teoretică formată din:
• pirostatica, care se ocupă cu studiul arderii pulberii la volum constant;
• pirodinamica, studiază arderea pulberii în țeavă
• dinamica gazelor, studiază fenomenul scurgerii gazelor
– balistica interioară experimentală, se ocupă cu studiul instrumentelor și a aparaturii folosite la cercetarea fenomenelor tragerii;
b. balistica exterioară este o ramură a balisticii care studiază traiectoria glonțului și fenomenele ce au loc din momentul în care glonțul iese pe gura țevii până la lovirea țintei;
c. balistica terminală a țintei studiază fenomenele care au loc în momentul în care glonțul lovește ținta.
Datele privind balistica țintei sau balistica interioară, au fost preluate de balistica judiciară, care se diferențiază de cea generală prin metodele de cercetare folosite și obiectivele urmărite.
Metodele de cercetare ale balisticii judiciare se aplică numai tipurilor de arme utilizate în săvârșirea de infracțiuni, adică armament ușor sau arme de fabricație artizanală, dar cercetarea criminalistică se poate extinde la orice arma folosită la săvârșirea infracțiunii.
Metodele de cercetare a armelor de foc folosite de către balistica judiciară au la bază date provenite de la balistica militară si balistica judiciară de laborator. Aceste metode ale balisticii judiciare sunt grupate în două categorii: cele folosite de organele de urmărire penală cu scopul descoperirii, ridicării și examinării armelor de foc și a urmelor acestora și cele folosite în munca realizată în laborator.
În cărțile și manualele de specialitate întâlnim numeroase definiții ale balisticii judiciare, cum ar fi:
,,Balistica judiciară reprezintă o ramură distinctă a tehnicii criminalistice, destinată examinării armelor de foc și urmelor acestora, prin metode și mijloace tehnico-științifice specializate, în scopul determinării împrejurărilor în care a fost folosită arma la comiterea unei infracțiuni și al identificării sale.”
,,Balistica judiciară este o ramură a criminalisticii care studiază construcția și funcționarea armelor de foc, precum și toate fenomenele legate de tragere și de urmele acesteia.”
,,Ramura tehnicii criminaltele privind balistica țintei sau balistica interioară, au fost preluate de balistica judiciară, care se diferențiază de cea generală prin metodele de cercetare folosite și obiectivele urmărite.
Metodele de cercetare ale balisticii judiciare se aplică numai tipurilor de arme utilizate în săvârșirea de infracțiuni, adică armament ușor sau arme de fabricație artizanală, dar cercetarea criminalistică se poate extinde la orice arma folosită la săvârșirea infracțiunii.
Metodele de cercetare a armelor de foc folosite de către balistica judiciară au la bază date provenite de la balistica militară si balistica judiciară de laborator. Aceste metode ale balisticii judiciare sunt grupate în două categorii: cele folosite de organele de urmărire penală cu scopul descoperirii, ridicării și examinării armelor de foc și a urmelor acestora și cele folosite în munca realizată în laborator.
În cărțile și manualele de specialitate întâlnim numeroase definiții ale balisticii judiciare, cum ar fi:
,,Balistica judiciară reprezintă o ramură distinctă a tehnicii criminalistice, destinată examinării armelor de foc și urmelor acestora, prin metode și mijloace tehnico-științifice specializate, în scopul determinării împrejurărilor în care a fost folosită arma la comiterea unei infracțiuni și al identificării sale.”
,,Balistica judiciară este o ramură a criminalisticii care studiază construcția și funcționarea armelor de foc, precum și toate fenomenele legate de tragere și de urmele acesteia.”
,,Ramura tehnicii criminalistice care studiază construcția, funcționarea armelor de foc, muniția aferentă și urmele create de acestea, poartă denumirea de balistică judiciară.”
Balistica judiciară are următoarele obiective:
– să descopere și să analizeze urmele ce rămân după folosirea armelor de foc;
– să descopere și să analizeze armele de foc și muniția folosită;
– să stabilească locul de tragere precum și direcția și distanta de la care s-a efectuat tragerea;
– să descopere momentul în care s-a tras și dacă arma a mai fost folosită sau nu;
– să dovedească dacă o armă este în stare de funcționare;
– să stabilească dacă în urma unei izbituri sau dacă arma de foc căzând s-ar fi putut declanșa fără apăsarea trăgaciului;
– să refacă seria armei de foc dacă aceasta a fost înlăturată;
– să stabilească dacă o armă a fost modificată sau prezintă piese înlocuite;
– să identifice armele după urmele create de acestea pe glonț sau tubul cartușului.
2. Noțiuni tehnice despre armele de foc și muniție
În legea 295/2004 este definită atât arma în sens general, dar și arma de foc, astfel:
„Conceptul general de armă este definit ca fiind orice dispozitiv a cărui funcționare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanțe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori împrăștierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, în măsura în care se regăsește în una dintre categoriile prevăzute de lege.”
„Arma de foc – orice armă portabilă cu țeavă care poate arunca, este concepută să arunce sau poate fi transformată să arunce alice, un glonț ori un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie.”
2.1 Construcția armelor de foc
Pe lângă modul de funcționare și construcție a armelor de foc, balistica judiciară studiază și fenomenele ce țin de tragere, precum și urmele rămase după tragere. Principalele părți componente ale armelor de foc ce au un rol important în procesul de tragere sunt: țeava, mecanismul de dare a focului și scoatere a tubului ars, mecanismul de închidere și patul armei.
Țeava armei
Țeava are rolul principal de a dirija mișcarea glonțului, obligând glonțul să efectueze o mișcare de rotație în jurul axului. Această mișcare de rotație îi conferă proiectilului o stabilitate sporită pe întreaga durată a zborului, rezultând astfel faptul că această mișcare de rotație are un rol de stabilizator giroscopic.
În interiorul țevii întâlnim trei zone principale: camera cartușului, conul de racordare și partea ghintuită a țevii.
Glonțul este introdus în camera cartușului, apoi conul de racordare asigură angajarea progresivă a proiectilului în ghinturi, iar acestea din urmă asigurând mișcarea de rotație a glonțului.
Ghinturile reprezintă canale în formă de spirale ce se află în peretele interior al țevii. Aceste ghinturi au o față inferioară numită fundul ghintului, pereți laterali denumiți limite sau flancurile ghintului, iar între ghinturi întâlnim un spațiu denumit câmpul ghinturilor.
Șocul cel mai puternic este suportat de flancul ghintului denumit flancul de atac, deoarece acesta este cel care obligă glonțul să efectueze mișcarea giratorie, iar flancul opus se numește flanc liber. De aceea urmele vizibile de pe glonț sunt lăsate de flancurile de atac ale ghinturilor și nu de cele libere.
Caracterizarea ghinturilor se face fie prin felul de tăiere a profilului: dreptunghiular sau trapezoidal, fie prin orientarea lor, adică destrogiră sau sinistrogiră.
Mecanismul de dare a focului sau de percutare
Identificarea individuală a armei este posibilă datorită acestui mecanism de percutare, acesta fiind cel care lasă urmele specifice.
Elementele caracteristice mecanismului de dare a focului sunt: locul de amplasare, forma arcului declanșator, sistemul de montare și locașul percutorului, forma și dimensiunea percutorului, știftul arcului, componentele transmisiei declanșării dintre trăgaci și percutor.
Capsa ce se află la baza cartușului este detonată de către percutor, iar în urma exploziei pulberea se aprinde, formând astfel o presiune mare, datorită gazelor, care propulsează proiectilul. Ca urmare a percutării pe capsa rămâne o adâncitură care i-a forma cuiului percutor. Aceasta urmă este diferită la fiecare armă, fiind o caracteristică de identificare individuală.
Mânerul sau patul armei
Acesta este folosit pentru mânuirea si fixarea armei atunci când este folosită. Pe mânerul armei se pot găsi diferite mijloace materiale de probă sau urme care ajută la identificarea persoanei care a folosit arma.
Închizătorul
Este alcătuit din două mecanisme: mecanismul de blocare-deblocare și sistemul de ghidare și fixare.
Rolul închizătorului este de a închide canalul țevii. Cartușul este preluat din încărcător și introdus în cameră, astfel atunci când are loc declanșarea focului, canalul țevii este închis. În momentul declanșării exploziei cartușul este împins puternic înapoi spre peretele frontal al închizătorului, din această cauză striațiile sunt preluate de capsa cartușului.
Fig. 1.3 Secțiune zona cartușului
1 – țeava armei; 3 – tub cartuș; 5 – cui percutor
2 – proiectil; 4 – gheară extractoare; 6 – închizător
2.2 Funcționarea armelor de foc
O armă, din punct de vedere al construcției, este formată dintr-o țeavă, un mecanism de alimentare, un închizător, un mecanism de dare a focului, patul armei și accesorii.
Modul de funcționare al unei arme de foc este următorul: prin apăsarea trăgaciului acesta eliberează piedica mecanismului de dare a focului, iar ca urmare percutorul lovește capsa cartușului. În urma lovirii capsei, compoziția acesteia se va aprinde, aprinzând astfel si pulberea din tubul cartușului. Datorită aprinderii pulberii se formează o mare cantitate de gaze, ce ajung la o presiune de mii de atmosfere împingând înainte proiectilul pe canalul țevii cu o viteză în creștere, astfel proiectilul fiind aruncat afară pe direcția axului țevii.
Fig. 1.4 Fenomenul tragerii
2.3 Clasificarea armelor de foc
Armele de foc sunt clasificate de către unii autori în două categorii și anume după destinație si după construcția lor. De asemenea alți autori preferă să abordeze o clasificare după alte criterii: lungimea țevii, suprafața canalului țevii, modul de funcționare, modul de fabricație, calibru, destinație și după numărul țevilor.
După destinație: armele se împart în arme militare (puști, carabine, pistoale), arme de vânătoare, arme sportive , arme de apărare apropiată și arme cu diverse destinații speciale.
După construcția lor:
arme cu aer comprimat – acestea folosesc forța aerului comprimat din buteliile recipient pentru a arunca proiectilul;
arme de foc scurte – țeava acestora nu este mai lungă de 30 cm;
arme de foc lungi;
arme de foc automate – prin acționarea neîntreruptă a trăgaciului acestea trag o serie de mai multe cartușe, reîncărcându-se automat;
arme de foc semiautomate – acestea se reîncarcă automat dar nu pot trage o serie de mai multe cartușe;
arme de foc cu repetiție – aceste arme se reîncarcă manual după fiecare foc tras, cartușul fiind preluat, cu ajutorul unui mecanism, din încărcător;
arme de foc cu o singură lovitură – aceste arme nu au încărcător, iar încărcarea se face prin introducerea manuală a cartușului în camera de încărcare;
După lungimea țevii:
arme cu țeavă lungă: carabine, arme de vânătoare, arme de tir;
arme cu țeavă mijlocie: pistoale mitralieră;
arme cu țeavă scurtă: pistoale;
După construcția canalului țevii:
arme cu țeavă lisă: arme de vânătoare cu alice, pistoale rachetă;
arme cu țeavă ghintuită: carabine, revolvere, pistoale;
arme cu țevi combinate: au o țeavă ghintuită și alte două lise;
După modul de funcționare:
arme cu repetiție: reîncărcarea se face prin introducerea cartușului de către trăgător după fiecare foc;
arme cu tragere semiautomată: încărcarea se face automat, dar este necesară apăsarea trăgaciului pentru fiecare foc;
arme cu tragere automată: reîncărcarea se face automat, acestea permițând tragerea în foc continuu, printr-o singură apăsare a trăgaciului;
După calibru:
arme de calibru mic: între 4,50 si 6,35 mm;
arme de calibru mijlociu: între 6,35 și 9,00 mm;
arme de calibru mare: peste 9,00 mm;
După modul de fabricație:
arme vechi de fabricație meșteșugărească, arme de fabricație industrială, arme de foc rudimentare, arme de foc modificate.
2.4 Noțiuni tehnice despre muniții
Este foarte importantă cunoașterea muniției și a cartușelor folosite de armele de foc, deoarece constituie de cele mai multe ori, pe lângă urmele formate, singurele probe rămase la locul faptei după folosirea armei de foc.
,,Muniția reprezintă ansamblul format din tub, capsa de aprindere, încărcătura de azvârlire, proiectil, precum și celelalte elemente de asamblare care îi asigură funcționarea și realizarea scopului urmărit.”
Pentru expertul balistician este necesară cunoașterea acestor cartușe, având la dispoziție și atlase cu imagini fotografice a tuturor cartușelor folosite și descrierea acestora. Aceste atlase cuprind cartușe cu proiectil unic de toate calibrele , cartușe cu alice și mitralii, cartușe cu fabricație proprie.
2.4.1 Construcția și funcționarea muniției
Elementele principale ale cartușului sunt următoarele:
tubul;
capsa;
proiectilul;
pulberea explozivă.
Tubul folosește pentru asamblarea tuturor părților cartușului, oprind, pe timpul tragerii, dirijarea gazelor spre închizător și protejând încărcătura de acțiunea agenților exteriori.
Tubul este confecționat din carton, material plastic sau metal, având forma unui cilindru si cuprinde: rozeta tubului, corpul tubului pentru înmagazinarea încărcăturii, partea conică, gâtul pentru sertizarea glonțului.
În partea dorsală a tubului se află locașul capsei, nicovala, orificiile de aprindere.
Capsa este dispozitivul ce produce flama pentru aprinderea prafului de pușcă și este formată dintr-un căpăcel de alamă, iar substanța de inițiere este presată pe fundul căpăcelului.
Capsa este compusă, spre exterior dintr-un perete de alamă și unul de staniol spre interiorul tubului. În urma lovirii de către cuiul percutor, peretele interior se sparge de nicovală, flăcările rezultate în urma exploziei pătrund prin orificiile de aprindere la praful de pușcă care se aprinde, iar gazele rezultate din aceasta aprindere împing proiectilul cu putere.
Explozivii din capsele cartușelor vechi erau formate din sticla pisată, fulminat de mercur combinat cu antimoniu, sare Berthollet. În ziua de azi capsele sunt compuse din nitrat de bariu, stifnat de plumb, compuși pe bază de sulfit de antimoniu.
Pulberea explozivă este un amestec de substanțe care, datorită caracterului lor exploziv, sunt folosite pentru aruncarea proiectilelor. Explozia este urmarea transformării chimice a materiei, ce se realizează într-un timp extrem de scurt, însoțită de o degajare rapidă a căldurii și o formare a gazelor, care produc un fenomen de distrugere sau de deplasare.
Pulberea este de două feluri:
sub formă de amestecuri mecanice denumită pulbere neagră sau cu fum. Acest tip de pulbere este format din 75% azotat de amoniu, 10% sulf, 15% cărbune. În ceea ce privește granulele aceste pulberi, se prezintă în formă neregulată, dar cu cât sunt mai fine, cu atât arderea se va face mai complet, proiectilul căpătând o propulsie mai mare.
Pulberea neagră produce mult fum, zgomot mare si lasă o cantitate mare de reziduuri nearse. Datorită faptului că are o forță mică de propulsie, această pulberea se folosește la cartușele cu alice dar și la cartușele unor revolvere de tip vechi.
pulberi coloidale sau fără fum. Acestea se împart în pulberi coloidale pe bază de nitroglicerină piroxilată și pulberi coloidale de bază de nitroceluloză sau piroxilină.
Pulberea pe baza de nitroceluloză este formată din bumbac combinat cu acid azotic și acid sulfuric concentrat, fiind transformată în granule prin gelatinizare.
Pulberea pe bază de nitroglicerină piroxilată este obținută în urma vidării glicerinei de apă într-un amestec cu acid azotic concentrat si acid sulfuric.
Pulberea coloidală se găsește sub forme diferite ca: paiete, lamele, discuri, etc. Granulele sunt de dimensiuni mici, având o mărime uniformă și sunt insolubile în apă.
Fig. 2.1 Secțiune într-un cartuș pentru pistol
2.4.2 Clasificarea muniției
Criteriile clasificării armelor de foc sunt următoarele:
Din punct de vedere al categoriei, munițiile se clasifică în:
muniții interzise – deținerea, procurarea și folosirea acestor muniții este interzisă persoanelor fizice și juridice, cu excepția instituțiilor care au competențe în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, a unităților aflate în subordonarea sau coordonarea acestora, înființate prin acte normative, precum și a companiilor naționale și societăților comerciale constituite prin acte normative în vederea producerii acestui tip de muniție;
muniții letale – utilizarea acestor muniții poate cauza moartea ori rănirea gravă a persoanelor;
muniții neletale – muniții destinate pentru un scop utilitar sau pentru agrement ori autoapărare, confecționate astfel încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze moartea persoanelor.
După tipul percuției, întâlnim următoarele muniții:
cartușe cu percuție marginală;
cartușe cu percuție centrală;
cartușe cu percuție prin ac.
În funcție de arma utilizată, putem distinge:
cartușe pentru arme militare – aceste tipuri de cartușe sunt interzise persoanelor fizice și juridice necompetente, clasificându-se în funcție de glonț:
cartușe cu glonț ușor;
cartușe cu glonț perforant-incendiar;
cartușe cu glonț greu;
cartușe cu glonț exploziv;
cartușe cu glonț trasor.
cartușe pentru revolvere sau pistoale:
cartușe cu glonț;
cartușe cu efect sonor.
cartușe pentru arme deghizate;
cartușe pentru arme de panoplie;
cartușe pentru arme cu țeavă lisă.
După modul de confecționare a tubului, muniția utilizată poate fi:
muniție cu tub din hârtie;
muniție cu tub din plastic;
muniție fără tub;
muniție cu tub din metal.
După modul de fabricație, muniție se poate clasifica în:
muniție confecționată artizanal;
muniție confecționată industrial.
2.5 Elementele tragerii
Elementele ce se pot deosebii la tragerile cu armele de foc sunt următoarele: traiectoria, deviația pe traiectorie, forța vie a proiectilului, reculul, viteza proiectilului, presiunea gazelor, puterea distructivă a proiectilului, puterea de pătrundere.
Traiectoria reprezintă drumul pe care proiectilul îl parcurge din momentul în care iese din gura țevii armei de foc până în punctul de oprire. Datorită faptului că asupra proiectilului acționează mai multe forțe, respectiv forța gravitațională și rezistența aerului, viteza de mișcare a proiectilului se reduce treptat, iar traiectoria nu va avea o formă rectilinie ci curbă, denumită curba balistică.
Această curbă balistică în prima parte a mișcării este mai întinsă, iar în partea a doua este mai curbată, fiind definită printr-o serie de elemente :
• originea traiectoriei – reprezintă punctul de plecare al glonțului;
• orizontala armei – linia orizontală care trece prin originea traiectoriei;
• linia de tragere – prelungirea imaginară a axului canalului țevii;
• unghiul de tragere – unghiul format între linia de tragere și orizontala armei;
• unghiul de aruncare – unghiul format între linia de aruncare și orizontala armei;
• unghiul de zvâcnire – unghiul format între linia de tragere și linia de aruncare;
• punctul de cădere – reprezintă punctul de intersecție a traiectoriei cu orizontala armei;
• punctul de incidență – punctul în care traiectoria intersectează suprafața țintei;
• unghiul de incidență – unghiul format între tangenta la traiectorie în punctul de incidență și tangenta la suprafața țintei.
Viteza proiectilului
În urma producerii presiunii gazelor prin arderea pulberii explozive, glonțul este azvârlit din canalul țevii și astfel are loc fenomenul tragerii. În primii centimetrii parcurși de glonț pe țeavă, presiunea crește foarte repede atingând valori de 2800-3000 Kgf/cm2, dar viteza maxima a glonțului se înregistrează la gura țevii, unde presiunea scade până la 420-380 Kgf/cm2.
Viteza proiectilului la gura țevii depinde de cantitatea și calitatea pulberii folosite, de lungimea țevii și de greutatea proiectilului. Viteza de ieșire a proiectilului denumită viteza inițială, influențează bătaia armei, curbura traiectoriei, durata traseului parcurs de glonț până la obiectiv, puterea de pătrundere a glonțului.
Bătaia armei
Reprezintă distanța maximă la care poate fi trimis proiectilul tras. Aceasta poate fi de două feluri și anume: maximă, constă în punctul de cădere a glonțului tras și eficace, reprezintă distanța până la care proiectilul își menține o forță suficientă de pătrundere și precizie în lovirea țintei. În majoritatea cazurilor bătaia eficace este egală cu aproximativ jumătate din bătaia maximă a unei trageri.
Distanța de tragere cu armele de foc este diferită în funcție de calibrul si lungimea țevii, astfel deosebim bătaia teoretică și bătaia practică. În ceea ce privește bătaia teoretică, aceasta constă în distanța până la care este aruncat glonțul, iar bătaia practică, reprezintă distanța până la care poate fi lovit obiectivul.
Presiunea
Presiunea gazelor se formează în urma arderii încărcăturii de pulbere din tubul cartușului, atingând o valoare maximă de aproximativ 3500 Kgf/cm2 în camera de detonare. Arderea pulberii explozive are loc într-o perioadă de timp scurtă, iar temperatura creată este foarte ridicată, ajungând până la 25000 C.
Reculul
Reprezintă mișcarea bruscă făcută de armă, în sensul opus mișcării proiectilului și care se datorează presiunii exercitate de gaze prin intermediul tubului asupra peretelui frontal al închizătorului. Reculul depinde de greutatea proiectilului și a armei și de încărcătura de praf de pușcă.
Acțiunea reculului se manifestă în două faze:
– Prima fază, atunci când glonțul, în urma presiunii gazelor, începe mișcarea înainte. Această fază este foarte greu de măsurat deoarece se petrece într-un timp extrem de scurt;
– A doua fază, când glonțul părăsește țeava, în această fază reculul atinge valoarea maximă.
Construcția armelor de foc automate/semiautomate are la bază principiul folosirii energiei de recul, din această cauză o parte din recul se consumă pentru a pune în mișcare părțile mobile pentru încărcare.
De asemenea, datorită reculului armei, forma urmelor digitale depuse pe armă nu vor avea un aspect static, ci un aspect dinamic, datorită mișcării armei.
Puterea de pătrundere a proiectilului
Datorită acestui element se poate stabili distanța de la care s-a tras. Puterea este influențată de energia cinetică a proiectilului, de forma și duritatea sa, de unghiul de lovire al acestuia și de densitatea materialului atins.
Puterea de pătrundere și de distrugere a unui proiectil este dată de viteza, de natura, de forma și greutatea sa, de aceea proiectilele de plumb cu vârful retezat și neîmbrăcate în cămașă au o putere mai mare decât cele ascuțite sau îmbrăcate.
Totuși trebuie luată în considerare și densitatea obiectelor, astfel acestea se clasifică în:
– obiecte solide – în comparație cu materialul din care este confecționat proiectilul, pot fi mai mult sau mai puțin dure;
– obiecte semisolide – formate dintr-un material elastic sau plastic;
– obiecte semilichide – vâscoase;
– obiecte lichide.
În cazul obiectelor solide, proiectilul, având o viteză mare, va pătrunde adânc în obiect, formând un canal relativ drept sau se va rupe. Dacă proiectilul în traiectoria sa întâlnește un corp semilichid, va provoca explozia obiectului datorită presiunii hidrodinamicii transmisă substanței în timpul pătrunderii. La viteze mici, proiectilul deviază neregulat în funcție de organele atinse, iar la viteze sub 50 m/s glonțul nu va pătrunde nici în țesăturile moi ale organismului, acesta producând doar o simpla echimoză.
3. Urmele formate prin folosirea armelor de foc
3.1 Noțiunea de urmă
Infracțiunile comise prin utilizarea armelor de foc presupune prezența unui subiect la locul faptei și săvârșirea de către acesta a unor acțiuni ce aduc modificări mediului în care s-a desfășurat activitatea infracțională.
În sens larg, termenul de urmă este definit de unii autori ca fiind acele schimbările ce intervin în mediul înconjurător, ca urmare a acțiunii infractorului. Alții definesc urma ca fiind totalitatea modificărilor rezultate în urma interacțiunii dintre infractor, mijloacele folosite și elementele mediului în care s-a săvârșit infracțiunea.
În sens restrâns, urma este ”reprezentarea structurii exterioare a unui obiect pe un alt obiect substanță.”
Din punct de vedere criminalistic urma este definită ca fiind ,,orice modificare materială produsă ca urmare a interacțiunii dintre făptuitor, mijloacele folosite de acesta și elementele componente ale mediului unde își desfășoară activitatea infracțională, modificări care examinate individual sau în totalitate, pot duce la stabilirea faptei, identificarea autorului și a mijloacelor folosite la lămurirea împrejurărilor cauzei.”
Urmele infracțiunii cuprind următoarele trăsături generale:
apar în timpul comiterii unei fapte penale;
sunt create în urma interacțiunii dintre factorii ce se manifestă pe parcursul săvârșirii faptei;
cu timpul acestea suferă anumite modificări care duc la diminuarea valorii lor în timpul procesului de identificare.
3.2 Urmele formate de armă pe cartuș
Urmele rezultate în urma folosirii armelor de foc reprezintă acele urme materiale ce apar consecutiv tragerii cu o armă de foc, fiind compuse din elemente de muniție sau efectele produse de tragere asupra mediului înconjurător și asupra țintei.
În literatura de specialitate întâlnim diferite definiții ale urmelor, majoritatea făcând referire la două categorii de urme: cele create de armă pe cartușul tras și cele create de proiectil asupra corpului victimei sau asupra diferitelor obiecte componente ale mediului.
Prin folosirea unei arme de foc pe tubul cartușului apar anumite urme caracteristice fiecărei arme. Astfel, întâlnim trei etape succesive în procesul de formare a urmelor pe tub: încărcarea, tragerea și extragerea tubului. Principalele piese care participă la formarea urmelor sunt percutorul, gheara extractoare, peretele frontal al închizătorului, pragul aruncător și pereții camerei de detonare.
În momentul încărcării pe pereții laterali ai tubului se formează urme dinamice longitudinale, prin împingerea glonțului în camera de detonare. Astfel se imprimă pe tub urme ale marginilor încărcătorului și ale eventualelor neregularități ale reliefului camerei de detonare. O altă urmă importantă pe care o întâlnim este aceea a ghearei extractoare, care are ca scop extragerea tubului prin prinderea rozetei sau gulerului acestuia.
În momentul tragerii pe fundul cartușului se formează urme ale percutorului și ale peretelui frontal al închizătorului. De asemenea, datorită presiunii gazelor, cartușul se dilată imprimându-se pe tubul proiectilului microrelieful pereților camerei de detonare.
Fig. 2.2 Urme ale cuiului percutor
În momentul extragerii tubului pe fundul tubului se imprimă urmele pragului aruncător, pe pereții tubului se formează urme ale marginilor închizătorului, iar pe rigolă sau marginea anterioară a rozetei apar urme ale ghearei extractoare.
Fig. 2.3 Urme ale pragului aruncător
Aceste urme permit stabilirea tipului de armă folosită la comiterea infracțiunii încă din prima fază a cercetării, reducând astfel cercul armelor suspecte, însă acest lucru este posibil numai în cazurile în care tubul a fost folosit o singură dată și nu de mai multe ori, cum se procedează în cazul muniției armelor de vânătoare, singura urmă exploatabilă, în această situație fiind aceea a percutorului.
3.3 Urmele de împușcare
În literatura de specialitate, urmele de împușcare sunt clasificate în urme principale, cele formate de proiectil și urme secundare, formate în special în urma tragerilor de la o anumită distanță.
3.3.1 Urmele principale
Urmele principale sunt determinate de acțiunea directă a proiectilului, fiind întâlnite sub trei forme:
urme de perforare atunci când glonțul străbate întreg corpul;
urme de pătrundere (canale oarbe) atunci când glonțul pătrunde în obiect, dar din cauza unor anumiți factori nu mai reușește să iasă;
urme de ricoșare se formează atunci când glonțul nu poate perfora obiectul, fiind deviat.
Modul de formare a acestor urme, enumerate anterior, depinde de anumiți factori și anume: densitatea obiectului cu care proiectilul a venit în contact, energia cinetică a glonțului și unghiul de lovire.
Urmele de perforare se formează atunci când obiectul, lovit de proiectil, cu o viteză și putere de pătrundere mare, este forțat să se îndoaie în direcția de zbor a glonțului. În urma impactului, în funcție de densitatea obiectului, acesta poate fi distrus total sau parțial.
În cazul obiectelor perforate, care au o grosime mare, distingem trei elemente: orificiul de intrare, canalul și orificiul de ieșire. În situația în care glonțul perforează un obiect subțire, se vor distinge doar limitele perforării, aceste limite fiind folosite pentru stabilirea unghiului și a direcției de tragere.
Orificiile de intrare și de ieșire se diferențiază între ele prin anumite caracteristici specifice, pe baza cărora se determină direcția din care a pătruns proiectilul. Aceste caracteristici de formă și de dimensiune, care ajută la deosebirea celor două orificii, nu depind numai de forța cinetică a proiectilului, de densitatea obiectului, de unghiul de lovire sau distanța de tragere, ci și de gradul de elasticitate și plasticitate al obiectului.
În cazul în care proiectilul perforează corpul uman, orificiul de intrare se va deosebii de orificiul de ieșire printr-o lipsă a țesutului. Diametrul orificiului de intrare este apropiat de cel al glonțului, iar marginile orificiului sunt îndreptate spre interior.
Canalul de perforare nu are mereu o formă rectilinie. În unele cazuri proiectilul este deviat de oase, determinând ruperea acestora în mai multe fragmente, care sunt proiectate în afara și astfel se pot forma mai multe orificii de ieșire.
În ceea ce privește obiectele confecționate din material textil, cele două orificii diferă una de alta, cele de intrare fiind mai mici. Există situații în care orificiile de ieșire au forma unor rupturi în cruce, fiind asemănătoare cu rupturile provocate de gaze.
Examinarea orificiilor se face după poziția îmbrăcămintei pe corp, dar și strat după strat. Experții criminaliști examinează și posibilitatea formării mai multor orificii, datorită cutelor formate de îmbrăcăminte, care pot crea impresia că s-au tras mai multe focuri asupra corpului.
La obiectele din metal lemnos, diametrul orificiilor se stabilește în funcție de direcția perforării față de sensul fibrelor, de grosime acestor obiecte și de gradul de uscare a lemnului.
La geamuri, orificiile de intrare și ieșire au forma unui trunchi de con, având baza în direcția de înaintare a glonțului. De aceea orificiul de intrare e mai mic decât cel de ieșire.
Atunci când forța cinetică a proiectilului este mare, în momentul perforării sticlei, nu va forma alte urme, decât cele două orificii și canalul de perforare. În cazul unei forțe cinetice mai reduse, în jurul orificiului de pătrundere, în jurul orificiului de pătrundere vor apărea crăpături radiale sau concentrice, suprafața de sticlă ajungând să aibă aspectul unei simple spargeri.
Urmele de pătrundere denumite canale oarbe, sunt formate dintr-un orificiu de intrare și un canal înfundat, care poate avea diferite dimensiuni, în funcție de grosimea și densitatea obiectului.
În comparație cu urmele de perforare, în cazul canalelor oarbe, proiectilul va rămâne mereu în obiectul sau corpul atins, el putând fi recuperat cu precauție, în vederea păstrării caracteristicilor de identificare a armei.
Urmele de ricoșare se formează atunci când unghiul de întâlnire dintre proiectil și suprafața obiectului este prea mic, glonțul fiind respins, schimbându-i astfel direcția de înaintare.
Mărimea unghiului de respingere depinde de densitatea obiectului. Cu cât obiectul are o densitate mai mică, cu atât unghiul de respingere va fi mai mare, iar dacă densitatea obiectului este mare, atunci unghiul de respingere va fi aproape egal cu unghiul de incidență.
Ricoșarea se poate datora și sensului de rotire a proiectilului, unghiul de respingere realizându-se într-un anumit sens.
În cazul în care proiectilul intră în contact cu pământul, pentru ca acesta să ricoșeze, trebuie să aibă o viteză de cel puțin 150 m/s. De asemenea, ricoșările din apă sunt posibile, dacă unghiul de întâlnire dintre glonț și suprafața apei este cuprins între 40 și 120.
Aceste reguli ale ricoșării sunt valabile numai dacă proiectilul, în urma impactului cu obiectul, nu s-a deformat prea mult.
În momentul ricoșării nu apar urme doar pe obiect ci și pe proiectil, sub forma unor zgârieturi sau turtiri ale vârfului.
3.3.2 Urmele secundare ale tragerii cu arma de foc
Procesul apariției urmelor secundare ale tragerii este următorul: capsa cartușului este lovită de cuiul percutor, aprinzând astfel amestecul din capsă, care arde pulberea din interiorul tubului transformând-o din stare solidă în stare gazoasă. Gazele create neavând pe unde să iasă, împing glonțul pe țeavă, iar odată cu ieșirea glonțului, pe țeavă este degajată și presiunea gazelor. Aceste fenomene au loc foarte repede, fiind de ordinul miimilor de secundă.
Datorită vitezei mari a proiectilului, odată cu mișcarea glonțului pe țeavă, coloana de aer din fața acestuia se comprimă, formând o sferă de aer la gura țevii. Gazele care apar în momentul în care glonțul părăsește țeava au o masă mai mică decât glonțul și o viteză mai mare decât acesta, dar datorită rezistenței aerului, viteza gazelor nu rămâne constantă, ea scade și gazele se împrăștie.
Pe lângă coloana de aer, gaze și glonț, din interiorul țevii armei vor mai ieși particule de pulbere arse și nearse, funingine, particule metalice desprinse din cartuș sau din canalul țevii, particule de unsoare, praf sau alte impurități.
Urmele provocate de acțiunea gazelor
Gazele acționează asuprea țintei în momentul în care tragerea se efectuează de la distanță foarte mică, între 0-15 cm.
Urmele provocate de acțiunea mecanică a gazelor depind în mod direct de distanța de la care s-a tras, rezistența materialului, tipul pulberii explozive, felul armei și lungimea țevii, precum și de calibrul armei. Cu cât calibrul este mai mare, iar distanța de tragere mai mică, urmele vor fi mai evidente.
Rupturile mecanice se produc datorită faptului că jetul de gaze păstrează pentru o perioadă scurtă de timp forma canalului țevii, pătrunzând astfel în orificiul creat de glonț, iar în momentul extinderii gazelor, acestea forțează țesutul dinăuntru spre în afară.
Forma urmelor create de acțiunea gazelor depinde în special de distanța de tragere dar și de caracteristicile materialului din care e confecționat obiectul. În cazul tragerilor de la distanță nulă, rupturile pot avea o formă neregulată (la materialele textile) sau formă de cruce (la pielea vie și cea prelucrată) și în unele situații dislocarea unor fragmente din țintă.
Urmele cauzate în urma acțiunii flăcării
În procesul tragerii cu arma, se produc două flăcări, flacăra de la gura țevii și flacăra din interiorul armei de foc. Flacăra ce apare la gura țevii, după ieșirea proiectilului, ia naștere în urma contactului dintre gazele ieșite în atmosferă și oxigenul din aer.
Gazele aprinse în urma contactului cu oxigenul din aer nu sunt singurele proiectate pe gura țevii, pe lângă acestea mai sunt proiectate și granule de pulbere, care au o temperatură ridicată, iar în cazul tragerilor de la distanță mică acestea se comportă ca niște proiectile creând pe țintă mici orificii punctiforme.
Urmele provocate de acțiunea flăcării depind de distanța de la care s-a tras, de felul armei și a țevii acesteia, de felul pulberii folosite și de vechimea ei. În cazul tragerilor de la distanță mică urmele arsurii din jurul orificiului de intrare sunt vizibile cu ochiul liber sau cu aparate optice.
Urmele de funingine (afumare)
Arderea pulberii explozive duce la formarea de microparticule de funingine care se depun pe țintă.
Intensitatea urmelor variază în funcție de distanța de la care s-a tras, de tipul armei și calibrul ei, materialul din care e confecționat proiectilul, cantitatea și calitatea pulberii folosite.
De exemplu, dacă tragerea se efectuează cu un revolver având muniție cu pulbere fără fum, atunci urmele vor fi vizibile de la o distanță de 20-30 cm, dar dacă înlocuim revolverul cu o armă de vânătoare, urmele de funingine vor fi vizibile de la o distanță de aproximativ 1 m.
Între funingine creată la arderea pulberii fără fum și cea a pulberii cu fum, întâlnim diferențe vizibile și anume: funinginea pulberii fără fum se dizolvă greu în apă și are o culoare cenușie, pe când funinginea pulberii cu fum are o culoare neagră și se dizolvă mai repede în apă.
Forma urmelor de afumare depinde de direcția din care se efectuează tragerea. Dacă în momentul tragerii țeava armei este orientată perpendicular pe țintă, atunci forma urmei de funingine este una circulară, iar dacă tragerea se efectuează din alte poziții, forma urmei poate fi ovală sau stelară.
Particule de pulbere nearse (tatuajul)
Urma formată de pulberea nearsă poartă denumirea de tatuaj și se formează în jurul orificiului de intrare a glonțului, diametrul său depinzând de distanța de tragere și tipul armei.
De asemenea distanța pe care pulberea o parcurge depinde de forma și greutatea ei. Deci cu cât distanța de tragere este mai mare, cu atât și diametrul va fi mai mare, dar în același timp densitatea acestuia va scădea.
Granulele de pulbere nearsă pot crea perforări în îmbrăcăminte sau piele, dar în majoritatea cazurilor acestea creează numai adâncituri punctiforme.
Inelul de frecare
Urma creată de frecare este compusă din resturi de parafină, de funingine, de uleiuri minerale, reziduuri de ardere, substanțe care s-a lipit de suprafața proiectilului.
Urmele inelului de frecare se formează în jurul orificiului de pătrundere a proiectilului, iar în unele cazuri chiar și de-a lungul canalului de pătrundere.
În general culoarea inelului de frecare este cenușie-închis, fiind vizibil pe suprafețe deschise. Inelul mai poate avea și culoarea neagră, atunci când, între substanțele arse din interiorul țevii, cantitatea de unsoare este mai mare.
Inelul de metalizare
De obicei, inelul de metalizare se suprapune cu inelul de frecare, amândouă formându-se în jurul orificiului de pătrundere. Totuși, inelul de metalizare se poate găsi și separat de cel de frecare atunci când proiectilul penetrează succesiv mai multe obiecte diferite ca intensitate
De exemplu, dacă proiectilul penetrează corpul omenesc, va forma inele de frecare pe îmbrăcăminte și pe piele, iar în cazul în care proiectilul va perfora un os plat, pe acesta se vor depune particule metalice din materialul proiectilului, formând inelul de metalizare.
Urma de unsoare
Urmele de unsoare apar atunci când sunt folosite arme foarte bine întreținute, curățate constant sau tratate cu diferite tipuri de uleiuri.
În cazul tragerilor de la o distanță apropiată, aceste urme se găsesc în jurul orificiului de pătrundere, sub forma unor stropi sau picături.
În urma analizării tuturor acestor urme, experții criminaliști pot stabili:
calibrul armei;
numărul tragerilor, atunci când este cazul;
dacă tragerile au fost efectuate cu aceeași armă;
ordinea împușcăturilor;
distanța și direcția de tragere.
3.4 Identificarea armelor de foc
3.4.1 Identificarea armelor de foc cu țeavă ghintuită
Studiere gloanțelor sau a tuburilor trase este necesară pentru a stabili tipul sau caracteristicile unei arme de foc și astfel se poate forma un cerc de suspecți.
Atunci când un glonț este studiat se ține cont de greutate, formă, sensul și unghiul de rotație, lățimea urmelor de ghinturi și plinuri, dimensiunea și tipul glonțului, iar pe baza acestora se stabilește marca, modelul, tipul și calibrul armei.
Calibrul armei se stabilește prin măsurarea, cu micrometru, a diametrului glonțului în partea cea mai groasă.
Construcția interioară a țevii este indicată de urmele plinurilor și ghinturilor de pe glonțul tras, acestea reprezentând negativul suprafeței interioare a țevii. Ghinturile se prezintă sub forma unor proeminențe, iar pliurile apar pe glonț sub forma unor șanțuri.
Fig. 2.4 Modul de creare pe proiectil a urmelor de ghinturi și de plinuri
Identificarea pe baza gloanțelor
În ceea ce privește arma de foc cu țeavă ghintuită, pe canalul acesteia există anumite striații fine care sunt specifice fiecărui lot de fabricație. În momentul tragerii, striațiile respective se imprimă pe cămașa glonțului.
La început, când armele fabricate sunt noi, striațiile sunt asemănătoare. După o folosință îndelungată și în urma acțiunii agenților atmosferici, pliurile dintre ghinturi formează anumite striații caracteristice ce nu se vor găsi la alte arme.
Fig. 3.1 Striațiile produse de țeava ghintuită pe cămașa glonțului
Operațiunea de identificare este posibilă dacă expertului criminalist îi este pus la dispoziție glonțul sau arma, pentru a le examina și pentru a efectua trageri experimentale în vederea obținerii unor modele de comparație.
Examinarea comparativă este importantă, cu ajutorul ei stabilindu-se identitatea armei cu care s-a tras, prin demonstrarea faptului că striațiile de pe cămașa proiectilelor au o continuitate liniară.
Examinarea comparativă se realizează cu microscopul comparator. Acest instrument fiind compus din două microscoape care permit examinarea a două obiecte într-un singur câmp de vedere ocular.
Identificarea pe baza tuburilor trase
Pe tubul cartușului se disting mai multe tipuri de urme ce sunt create de mecanismele interioare ale armei folosite la tragere.
Urmele percutorului
Percutorul, în momentul tragerii, lovește capsa tubului creând un crater caracteristic, din punct de vedere al formei, plasamentului și profunzimii.
În funcție de armă, percutoarele prezintă diferite secțiuni transversale, ce pot fi ovale, rotunde, dreptunghiulare, pătrate sau rombice, iar secțiunile longitudinale spre vârful percutorului pot fi ascuțite, bombate sau plate.
Pe capsă mai pot fi întâlnite și alte caracteristici individuale ce ajută la identificare, datorate modificărilor, rupturilor sau deteriorărilor percutorului.
Urmele peretelui frontal al închizătorului
Datorită reculului, în momentul exploziei încărcăturii, peretele frontal al închizătorului, care poartă urme de freză și urme ale uzurii apasă cu forță tubul, imprimând aceste neregularități pe capsă și tubul cartușului.
Urmele camerei de explozie
Camera de explozie, denumită camera cartușului, prezintă pe peretele său anumite proeminențe, care se imprimă pe tubul cartușului, atât la introducerea acestuia în camera de încărcare cât și în momentul dilatării și a extragerii tubului din camera de explozie.
Urmele ghearei extractoare
În momentul în care tubul cartușului se lovește de pragul aruncător și este aruncat afară, gheara extractoare produce o serie de striații pe rebordul și pe șanțul inelar al tubului. Urmele au forma vârfului ghearei extractoare.
Fig. 3.2 Modul de creare pe tub a urmelor ghearei extractoare
Urmele ejectorului
Atunci când are loc extragerea tubului tras, rozeta cartușului lovește pragul aruncător realizându-se ejectarea tubului. În momentul loviturii, urma ejectorului se imprimă pe rozeta tubului în partea opusă urmelor produse de gheara extractoare.
Poziția urmelor create de gheara extractoare și de către ejector în comparație cu urma percutorului, se stabilește cu exactitate utilizându-se metoda „discurilor lui Metzger”.
3.4.2 Identificarea armelor cu țeavă lisă
Focul tras dintr-o armă cu țeavă lisă, pleacă din gura țevii precum o masă compactă cu bură și rondelă.
Rondela este făcută din carton și este plasată la gura cartușului pentru a fixa alicele. Rondela este confecționată din pâslă, foi de hârtie sau carton îmbibat cu grăsime și se așază între praful de pușcă și alice. Datorită rezistenței aerului, bura cade la pământ după câțiva metri, iar rondela de obicei este distrusă.
Specialiștii studiază atât diametrul burelor pentru a indica calibrul armei, cât și materialul din care este confecționată bura, pentru a stabilii dacă cartușul a fost încărcat în mod artizanal sau a fost fabricat industrial.
Dacă la armele cu țeavă ghintuită identificarea armei se face examinând glonțul, la armele cu țeavă lisă alicele au o valoare de identificare mai redusă. Stabilirea calibrului armei pe baza numărului și greutății alicelor este posibilă numai în cazurile în care acestea sunt găsite grupate, lucru foarte rar întâlnit.
Tuburile arse se găsesc rar la locul comiterii infracțiunii, datorită faptului că armele cu țeavă lisă, spre deosebire de cele cu țeavă ghintuită, nu aruncă tuburile arse, ci se extrag manual după fiecare tragere.
Tuburile armelor cu țeavă lisă au următoarele elemente de identificare:
pe lângă inscripțiile ce indică proveniența și locul de fabricație, pe corpul tubului pot fi imprimate și date referitoare la modelul armei, calibrul, marca sau diametrul alicelor;
dimensiunile care arată calibrul armei sunt stabilite convențional, fiind exprimate prin cifre (8, 10, 12, 16, 18, 20, 24);
gradul de uzură indică starea cartușului, dacă acesta a fost sau nu refolosit.
La armele cu țeavă lisă singura urma care rămâne pe capsa tubului este aceea a cuiului percutor, care permite stabilirea caracteristicilor armei cu care s-a tras.
3.5 Stabilirea distanței și direcției de tragere
3.5.1 Stabilirea distanței de tragere
Prin noțiunea de distanță de tragere sau distanța împușcăturii, înțelegem distanța măsurată în linie dreaptă de la gura țevii până la obiectul lovit de proiectil.
Distanța de tragere nu este aceeași cu traiectoria proiectilului, aceasta din urmă fiind o linie curbă ce reprezintă traseul pe care proiectilul îl parcurge de la punctul de ieșire din dura țevii până la punctul de cădere sau la obiectul în care se oprește.
În literatura de specialitate întâlnim trei categorii de distanțe de tragere:
la distanța nulă tragerea s-a efectuat prin lipirea țevii armei de victimă sau de obiectul asupra căruia s-a tras în aceste cazuri întâlnim ca și urme secundare afumări, arsuri suprapuse sau imprimări ale gurii țevii armei pe obiect.
distanța mică sau apropiată. Este considerată distanță mică, atunci când intervalul spațial cuprins între gura țevii și obiectul lovit este cuprins între 2 cm și 1,5 m la armele de foc scurte, respectiv 2 cm și 2 m la armele de foc lungi.
În acest caz, pentru a se stabili distanța exactă a împușcăturilor, se efectuează trageri experimentale, distanțând fiecare tragere cu 10 cm, pentru a obține modele de comparație.
distanța mare. Este considerată distanță mare atunci când între gura țevii și obiectul lovit este o distanță mai mare de 2 m. În cazul acestor distanțe, factorii suplimentari ai tragerii nu mai acționează, cu excepția urmelor depuse de proiectil (inelul de ștergere sau metalizare).
La armele de foc cu țeavă lisă, având muniție formată din alice sau mitralii, distanța de tragere se va estima după modelul creat de dispersia alicelor pe obiectul lovit.
Dispersia alicelor diferă de în funcție de anumiți factori, precum materialul țintei sau calibrul armei. Din această cauză, la tragerile experimentale sunt reproduse toate aceste variabile pentru a se stabilii distanța de tragere.
3.5.2 Stabilirea direcției de tragere
În vederea stabilirii direcției de tragere sunt examinate orificiile de intrare și de ieșire a proiectilelor, din corpul lovit.
Fig. 3.3 Efectul produs de impactul proiectilelor cu viteză mai mare de 900 m/s, respectiv cu viteză mai mică de 900 m/s
În cazul în care se știa poziția obiectului, înainte ca acesta să fi fost împușcat, se va stabili, cu ajutorul canalelor și a urmelor din jurul țintei, direcția exactă din care a venit glonțul. Dacă poziția inițială a corpului nu se cunoștea înainte de momentul împușcării, atunci partea obiectului pe care se găsește orificiul de intrare a proiectilului, va indica direcția de tragere.
Atunci când pe obiectul lovit există orificiul de intrare, canalul și orificiul de ieșire, se va stabili mai ușor direcția de tragere, dar și unghiul de pătrundere al proiectilului.
Direcția de tragere poate fi determinată de forma orificiului de intrare asfel:
se consideră că tragerea s-a efectuat perpendicular, atunci când orificiul de intrare are formă circulară;
tragere s-a efectuat oblic atunci când forma orificiului de intrare este ovală.
De asemenea urmele ce apar în urma tragerii, cum ar fi urmele de unsoare, dispersia particulelor de pulbere, urmele de funingine ajută la identificarea orificiului de intrare și la stabilirea direcției de tragere.
La obiectele din material lemnos, în momentul penetrării, orificiul de intrare va avea o formă ovală sau circulară, orificiul de ieșire ca avea un aspect zdrențuit, iar în zona de început a canalului, inelul de metalizare va fi bine pronunțat.
La obiectele din tablă sau metal moale orificiul de intrare, comparativ cu orificiul de ieșire, este mai mic și are o formă mai rotundă, iar marginile orificiului de penetrare vor fi îndreptate către direcția de deplasare a proiectilului.
În cazul obiectelor din sticlă, în momentul penetrării se formează o spărtură, având de jur împrejur fisuri radiale și concentrice. Forma spărturii la obiectele din sticlă depinde de calitatea și grosimea acestuia, unghiul de impact al glonțului, masa, viteza și mărimea glonțului.
Prin studierea orientării și profilului fisurilor radiale și concentrice poate fi determinată direcția de tragere.
Când grosimea geamului este mai mare, canalul spărturii va avea o formă conică, de aceea într-o parte a geamului orificiul va fi mai mare, iar în partea opusă va fi mai mic. Direcția de penetrare se stabilește în funcție de așezarea conului, iar direcția de tragere va corespunde cu partea îngustă a conului.
Pentru determinarea direcției de tragere, experții criminaliști țin cont de anumite aspecte:
urmele de ricoșeu sunt examinate foarte atent, deoarece forma lor poate ajuta la stabilirea direcției din care a venit glonțul;
dacă proiectilul perforează doar un obiect, direcția de tragere se stabilește prin prelungirea canalului spre direcția de proveniență a proiectilului;
dacă proiectilul perforează două sau mai multe obiecte, se creează o linie dreaptă cu ajutorul unei sfori sau cu un fascicul laser, care unește orificiile penetrate, stabilind astfel direcția de tragere.
4. Examinarea criminalistică a armelor de foc
4.1 Stabilirea tipului, modelului și calibrului armei
Determinarea modelului, tipului și calibrului armei este importantă pentru reducerea cercului de suspecți.
În majoritatea cazurilor stabilirea acestor caracteristici ale armei se face prin studierea marcajelor existente pe piesele armei. Dacă inscripțiile lipsesc sau nu sunt clare datorită vechimii armei sau înlăturării acestora de către infractor, se vor studia caracteristicile tehnico-constructive ale armei, cum ar fi: lungimea țevii, sensul de rotație al ghinturilor și lățimea acestora, greutatea armei fără muniție, direcția de aruncare a tuburilor arse, sistemul de montarea a mecanismelor de tragere, tipul siguranței, diametrul camerei cartușului si a interiorului țevii, lungimea totală a armei. Odată obținute, aceste date sunt comparate cu tabele în care sunt înscrise caracteristicile armelor.
Consultarea tabelelor ce cuprind date tehnice ale armelor este importantă deoarece există numeroase modele de arme care diferă una de alta în funcție de lățimea ghinturilor, sensul de rotație al acestora, calibrul, etc.
În situația în care arma folosită la săvârșirea infracțiunii nu este găsită, tipul, modelul și calibrul armei se vor stabili prin examinarea tuburilor și proiectilelor trase, adică a urmelor lăsate pe tub de ejector, gheara extractoare, închizător și percutor.
Există unele cazuri în care examinarea armei nu este posibilă prin demontarea ei, de aceea ea va fi fotografiată sub incidența razelor Gamma și Roentgen, cu ajutorul cărora se vor stabili particularitățile de construcție ale armei respective.
4.2 Refacerea seriilor ștanțate pe arme
Seria armei de foc este compusă dintr-un grup de cifre și litere sau numai cifre inscripționate pe anumite componente ale armei, cum ar fi: pe manșon, pe țeavă, pe crosă sau poate fi dispusă pe suprafețele exterioare ale armei.
Inscripțiile șterse sau înlăturate intenționat pot fi restabilite cu ajutorul metodelor electrochimice sau chimice datorită faptului că părțile imprimate sunt confecționate dintr-un metal ce are densitatea mai mare decât restul parților.
Restabilirea seriilor este posibilă dacă acestea sunt afectate de coroziune sau oxidare, dacă au fost șterse prin polizare plană sau concavă, dacă au fost îndepărtate prin detașare de material sau prin gravarea unor șanțuri dese. În situația în care seriile au fost îndepărtate prin lovire puternică din diferite unghiuri cu instrumente dure sau prin perforare adâncă cu ajutorul unei bormașini, atunci acestea nu mai pot fi restabilite.
Metodele de refacere a seriilor îndepărtate sunt:
Metoda electrochimică
În procesul de coroziune electrochimică părțile supuse unei deformări plastice prin ștanțare se dizolvă mai ușor, de aceea aceasta metodă este considerată sigură și rapidă, având posibilitatea de repetare.
Aparatul cel mai fiabil cu ajutorul căruia se realizează metoda electrochimică se numește „electronoserpil”. Aparatul are în componența sa un palpator în interiorul căruia găsim un tampon cu vată îmbibată într-o soluție reactiv electrolitică, compusă din acid clorhidric, alcool etilic, clorură de cupru și apă distilată.
Înainte de tratare suprafața metalică este lustruită cu un șmirghel, apoi se degresează. Prin conectarea armei la terminalul pozitiv și a palpatorului la terminalul negativ, circuitul se închide și astfel are loc fenomenul electrolizei, cuprul depunându-se pe urmele seriilor bătute în metal.
Metoda feromagnetică
Metalul zonei unde este inscripționată seria are proprietăți magnetice diferite în comparație cu restul metalului necomprimat din jurul zonei ștanțate, iar metoda feromagnetică se bazează pe această proprietate a părților de a reține diferit magnetizarea.
La fel ca și la metoda electrolitică, înainte de tratare, suprafața metalică este lustruită cu un șmirghel cu granulație fină și se degresează. După degresare se realizează alinierea surselor de polarizare magnetică, apoi cu ajutorul unei pipete se aplică ,,baia magnetică”.
Prin sedimentarea unor particule magnetice pe suprafața magnetizată, particulele metalice vor fi atrase în zona caracterelor ștanțate si astfel se obțin inscripțiile îndepărtate. Soluția folosită pentru relevarea inscripțiilor este compusă din particule feromagnetice în suspensie în benzină, alcool sau apă. Oxizii de fier se sedimentează si apoi se trec dintr-un vas în altul până se obține o pulbere foarte fină.
Metoda feromagnetică poate fi repetată fără a dăuna calității metalului în ceea ce privește refacerea inscripțiilor.
Metoda chimică
Această metodă se bazează pe proprietatea părților metalice cu densitate mare de a reacționa diferit sub acțiunea unui reactiv față de restul metalului, obiectului cercetat.
Înaintea aplicării metodei chimice, suprafața metalică analizată este lustruită foarte bine cu un șmirghel cu granulație mică, apoi se degresează folosind un tampon de vată îmbibat în eter sau alcool etilic.
Pentru obiectele din fier se folosește un reactiv compus din acid azotic (25 ml) și apă distilată (75 ml), iar la metalele neferoase se utilizează un reactiv compus din clorură de cupru (5 grame), acid azotic (3 ml) și apă distilată (100 ml).
Reactivul se poate aplica prin două metode:
– prin mișcări repetate de-a lungul porțiunii de ștanțare cu bețișoare cu vată îmbibate în soluția reactivă;
– zona tratată se îngrădește cu plastilină, apoi se toarnă soluția reactivă și se așteaptă până apar caracterele seriei îndepărtate.
Metoda chimică este o metodă ce nu poate fi repetată, de aceea în momentul relevării caracterelor seriei acestea trebuie fotografiate imediat, întrucât relevarea este instabilă și dispare foarte repede.
4.3 Determinarea stării de funcționare a armei
Determinarea stării de funcționare a armei este una din principalele sarcinii ale expertizei balistice.
Verificarea stării tehnice de funcționare a armei se face în stare montată și stare demontată.
Verificarea armei montate are ca scop determinarea stării în care se prezintă arma și modul de funcționare a pieselor componente. La verificarea armei montate se vor analiza următoarele:
– dacă există urme de lovire sau oxidare pe suprafața armei și dacă piesele prezintă deteriorări;
– dacă arcul dispozitivului de oprire al închizătorului rămâne pe poziția ,,montat”;
– dacă capătul percutorului este deplasat;
– dacă dispozitivul de oprire al închizătorului menține închizătorul în stare deschisă în momentul introducerii încărcătorului fără cartușe;
– dacă cartușul este împins în camera cartușului;
– dacă mecanismele de tragere funcționează corespunzător.
Verificarea armei demontate presupune analizarea individuală a fiecărei părți.
Țeava armei, după curățare, va fi examinată pentru a se stabili eventualele defecte ale canalului acesteia. Defectele canalului țevii pot fi urme superficiale de oxizi ferici, dilatări transversale, zgârieturi liniare, rotunjiri ale colțurilor câmpurilor ghinturilor sau pete mici, formate de oxizi ferici.
Închizătorul se verifică pentru a se stabili dacă:
– sistemul de blocare a închizătorului este uzat;
– cuiul percutor este sau nu mișcat din loc;
– vârful percutorului intră după peretele anterior al închizătorului;
– arcul împinge capătul anterior al extractorului spre centru;
– vârful percutorului este uzat.
La examinarea ejectorului se va determina uzura arcului, a muchiilor proeminenței și a vârfului său.
La mecanismul de percuție și blocul închizătorului se va examina starea arcurilor, pintenul opritor, uzura orificiilor pentru axul cocoșului, precum și uzura proeminenței ejectorului.
După ce arma a fost verificată din punct de vedere mecanic, pentru stabilirea stării și modului de funcționare al armei se vor efectua trageri experimentale în poligoane, folosindu-se echipamente de protecție specifice.
Dacă în urma verificării se constată că arma nu prezintă defecțiuni se vor efectua tragerile experimentale, folosindu-se cel puțin două cartușe. Dar dacă în urma verificării se constată lipsa unei piese, uzura unor componente sau orice alte nereguli, tragerile experimentale se vor efectua cu comanda percuției de la distanță.
4.4 Cercetarea posibilității unei împușcături accidentale
Împușcăturile accidentale au loc datorită folosirii imprudente sau neglijente a armei, ori datorită unor împrejurări nefavorabile. Expertiza balistică trebuie să distingă particularitățile de construcție ale armei, care pot duce la săvârșirea unei împușcări accidentale.
Descărcarea accidentală a armei se poate datora lovirii prin cădere a patului armei încărcate și dezasigurate. În această situație închizătorul poate aluneca înapoi introducând cartușul în camera de detentă, iar în momentul revenirii capsa este lovită, producând astfel împușcătura.
O altă împușcătură accidentală se poate produce atunci când, datorită unei lovituri puternice, siguranța armei încărcate poate ,,sări”, eliberând astfel percutorul.
Alte cazuri în care o armă se poate declanșa sunt fie în urma dezasigurării accidentale, prin atingerea butonului de siguranță de un obiect oarecare, ori datorită agățării trăgaciului de proeminența unui obiect.
De asemenea există situații în care tragerea este declanșată prin acționarea involuntară a trăgaciului. De exemplu, atunci când deținătorul armei ține degetul pe trăgaci, iar o altă persoane trage de corpul armei, trăgaciul, datorită inerției, este acționat producând împușcătura.
În unele situații, trăgătorul apasă trăgaciul în mod intenționat, fiind convins că împușcătura nu se va produce, datorită faptului că arma este asigurată sau nu este încărcată. Aceste incidente au loc atunci când nu se cunoaște și nu se verifică corespunzător armamentul.
Expertul criminalist înainte de a stabili toate ipotezele în care se putea declanșa tragerea, va verifica starea de funcționare a armei precum și starea de uzură a părților componente. De asemenea, acesta stabilește gradul de efort pentru acționarea trăgaciului folosind dinamometrul digital sau cel cu arc.
4.5 Examinarea armelor de foc atipice
Armele de foc atipice sunt dispozitive confecționate sau modificate artizanal de către persoane neautorizate, folosite ca arme de foc.
Armele de foc atipice se împart în trei categorii:
a. arme de foc industriale modificate fără autorizație;
b. arme confecționate în mod artizanal compuse din piese confecționate în ateliere neautorizate;
c. dispozitive de percuție artizanale alcătuite din piese rudimentare.
Armele de foc industriale modificate sunt examinate pentru a se stabili modelul, calibrul și marca inițială a armei, modificările aduse, instrumentele folosite, seria armei și posibilele modificări ale caracteristicilor tactice inițiale ale armei.
Acest tip de arme, de obicei, sunt modificate prin scurtarea țevilor pentru a fi ușor de purtat și ascuns. În funcție de tipul țevii, armele modificate se comportă diferit.
La armele cu țeavă ghintuită presiunea maximă este atinsă în prima treime, apoi pe măsură ce aceasta scade, viteza proiectilului crește, atingând punctul maxim la gura țevii, astfel prin retezarea țevii, viteza inițială a glonțului este redusă, de asemenea scade și energia la gura țevii.
În cazul armelor cu țeavă lisă, retezarea țevii nu duce la scăderea energiei, ci la o împrăștiere mai precisă a snopului de alice, energia fiind dată de cartuș.
O altă modificare întâlnită în cazul armelor de foc industriale o reprezintă înlăturarea elementului de semiobturare a canalului țevii, permițând folosirea unei muniții improvizate, adaptate la diametrul interior al țevii modificate. Țeava astfel modificată, fiind fabricată dintr-un metal cu duritate redusă, nu va rezista unei trageri cu muniție destinată armelor cu țeavă ghintuită.
Examinarea în vederea stabiliri caracteristicilor necesare identificării generale a armelor confecționate în ateliere neautorizate este foarte dificilă datorită faptului că:
– seria armei nu este inscripționată;
– lipsesc inscripțiile referitoare la model, an de fabricație, marcă;
– țeava ghintuită poate fi montată invers;
– piesele componente sunt confecționate artizanal sau provin de la mai multe arme diferite.
De aceea în urma examinării unei astfel de arme nu se poate stabilii decât:
– calibrul și tipul armei;
– starea de funcționare;
– modul de funcționare și confecționare.
În general dispozitivele de percuție artizanale sunt confecționate în scopul folosirii ca arme de foc deghizate, de aceea majoritatea au dimensiuni reduse, cum ar fi: stilou, ceas, telefon etc.
Aceste dispozitive sunt examinate pentru a se stabili:
– mijloacele folosite la confecționarea dispozitivului;
– rolul principalelor părți;
– modul de confecționare;
– schema constructivă;
– muniția utilizată pentru acest tip de armă.
Dispozitivele de percuție artizanale nu pot fi comparate cu alte modele, datorită faptului că acestea sunt unicate, de aceea viteza și energia proiectilului se determină prin calcule și măsurători. Măsurarea vitezei inițiale a proiectilului se face cu ajutorul cronografului, iar energia cinetică se stabilește prin calcul, pe baza formulei Ec=1/2mv2.
Toate aceste tipuri de arme sunt supuse unor trageri experimentale, după ce se verifică starea de funcționare, starea de uzură a părților componente sau dacă se pot declanșa accidental. Tragerile experimentale se vor efectua utilizându-se echipamente de protecție.
De obicei, în cazul armelor de foc atipice tragerile experimentale se realizează de la distanță prin fixarea armei într-un dispozitiv de tip menghină, trăgaciul fiind acționat de la distanță cu ajutorul unei sfori, pentru asigurarea siguranței trăgătorului în timpul tragerii.
4.6 Expertiza balistică a muniției
În urma examinării criminalistice a elementelor muniției se pot stabili următoarele:
– tipul cartușului căruia îi aparține glonțul;
– cauza deformării glonțului;
– dacă a fost folosit vreun aparat special pentru fixarea capsei într-un anumit tub;
– dacă proiectilele sunt confecționate artizanal;
– dacă alicele examinate se aseamănă din punct de vedere al dimensiunilor și al compoziției chimice;
– modelul, tipul și calibrul armei folosite la tragere;
– mecanismul imprimării urmelor pieselor armei pe tuburile trase;
– mecanismul imprimării urmelor canalului țevii pe glonț.
În majoritatea cazurilor cartușele au inscripționate pe tub modelul, iar pe cartuș marca și calibrul (sau doar calibrul), ultimele două cifre ale anului de fabricație și codul uzinal.
Fig. 4.1 Inscripții existente pe cartușe
Atunci când cartușele examinate nu prezintă inscripții, calibrul se va măsura cu ajutorul șublerului, iar măsurătorile obținute se vor compara cu date din tabelele ce conțin cartușe de diferite mărimi.
De asemenea în lipsa inscripțiilor de pe rozeta sau tubul cartușului, nu se poate stabili modelul, marca, codul uzinal sau lotul de fabricație.
De regulă, determinarea tipului cartușului se face ușor, deoarece majoritatea cartușelor sunt cu glonț, dar mai pot fi întâlnite și cartușe cu efect iritant-lacrimogen, cu efect sonor sau cu proiectil sferic din cauciuc.
Starea de funcționare a muniției se stabilește prin trageri experimentale în poligoane special amenajate, iar în cazul armelor de foc scurte, tragerile experimentale se efectuează în dispozitive speciale care oferă posibilitatea recuperării proiectilelor. Un astfel de dispozitiv special este compus dintr-un tub rezistent plin cu bile de cauciuc.
Atât înainte cât și după tragerile experimentale, muniția va fi fotografiată pentru a ilustra starea capsei detonatoare și inscripțiile de pe rozetă.
Atunci când nu pot fi efectuate trageri experimentale, pentru a stabili stare de funcționare a muniției, expertul criminalist va scoate din tuburi pulberea explozivă, va percuta cu un dorn capsa, apoi va incendia pulberea. Se consideră că muniția a fost în stare de funcționare dacă în momentul percuției capsa provoacă un zgomot ca o pocnitură, iar pulberea arde degajând flacără și fum.
Obținerea modelelor de comparație și realizarea examinărilor comparative
Modelele de comparație se obțin prin trageri experimentale. Pentru efectuarea tragerilor expertul criminalist pregătește arma cu care va executa tragerea și cartușele, care trebuie să aibă același calibru și an de fabricație. De asemenea materialul din care sunt fabricate tuburile și gloanțele trebuie să fie același ca cel al gloanțelor și tuburilor trase.
După curățarea armei, specialistul criminalist va efectua tragerile experimentale în poligoane special amenajate, folosind pentru fiecare armă examinată trei-cinci cartușe, cu scopul de a obține mai multe modele de comparație.
Fig. 4.2 Urme create de cuiul percutor al aceleiași arme de foc pe capsele detonante a două tuburi. Săgețile indică elementele individuale asemănătoare
La armele automate sau semiautomate, recuperarea tuburilor se face cu ajutorul unui ,,săculeț” poziționat în dreptul locașului de evacuare a tuburilor. La unele carabine sau pistoale cu repetiție ejectarea se va face cu grijă, pentru a feri tuburile de lovituri ce pot crea urme secundare.
Condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca gloanțele, obținute din tragerile experimentale, să poate fi folosite ca modele de comparație sunt următoarele:
– pe glonț să apară numai urmele create de interiorul țevii;
– gloanțele să nu fie turtite sau lovite pentru a nu distruge urmele striațiilor create de canalul țevii;
– să nu prezinte urme ale unor striații suplimentare.
Pentru captarea gloanțelor sunt folosite două tipuri de dispozitive: dispozitivul de captare în mediu lichid și dispozitivul de captare umplut cu material textil.
Dispozitivul de captare în mediu lichid este confecționat din beton sau oțel, având forma unui cilindru sau paralelipiped cu o lungime de 3 m și o lățime cuprinsă între 30 și 70 cm. Pe fundul dispozitivului se află o plasă confecționată din oțel inoxidabil, folosită pentru a scoate gloanțele.
Dispozitivul de captare umplut cu material textil este confecționat din lemn sau oțel, având o formă paralelipipedică sau cilindrică cu o lungime de 3m și o lățime de 30-60 cm.
Dispozitivul este compartimentat, având în interior plăci de cauciuc care au ca scop reducerea forței de pătrundere a glonțului. Fiecare compartiment se găsește un carton alb, folosit pentru observarea traseului glonțului.
După fiecare tragere fiecare glonț este scos din dispozitiv pentru a se evita crearea de urme suplimentare prin lovirea sau presarea gloanțelor între ele, iar orificiile de intrare sunt însemnate. Fiecare glonț este ambalat în hârtie moale și introdus într-un plic, pe care se va nota calibrul cartușului, modelul, tipul, calibrul și seria armei precum și data efectuării tragerii.
Pentru realizarea examinărilor comparative se folosește microscopul comparator. Acest dispozitiv este preferat pentru examinările comparative datorită posibilității de vizualizare și comparare în același timp, a două obiecte mărite la aceeași scară.
Tuburile trase conțin un număr mare de urme create de cuiul percutor, de peretele frontal al închizătorului, de ejector, de gheara extractoare, de pereții camerei de explozie, de aceea la efectuarea examinărilor comparative nu sunt întâmpinate greutăți privind realizarea unei identificări.
În funcție de tipul armei urmele create de cuiul percutor variază ca profunzime și plasament, având forma unui crater.
Percutoarele au secțiuni transversale diferite, acestea putând fi rotunde pătrate, dreptunghiulare, ovale, iar vârful acestora poate fi bombat, ascuțit, plat, etc.
Urmele peretelui frontal apar pe capsa detonantă sau pe rozeta tubului tras, având forma unor striații circulare, liniare sau aleatorii.
Urmele create de gheara extractoare și de pragul aruncător au forma unor striații arcuite sau liniare.
În cazul examinării comparative a tuburilor, pot apărea următoarele elemente negative:
– urmele create de ejector pot fi slab conturate, iar elementele de identificare nu prezintă corespondență în cazul ambelor tuburi;
– striațiile create de peretele frontal al închizătorului sunt mai slab vizibile în cazul unuia dintre tuburile examinate;
– craterul format de percutor poate fi mai mare sau mai mic.
Pentru a se stabili dacă proiectilele au fost trase cu aceeași armă se realizează o examinare comparativă între gloanțe, analizându-se în special urmele create de canalul țevii pe suprafața glonțului.
În general, urmele cel mai bine conturate sunt cele create de ghinturile și pliurile canalului țevii care apar foarte bine imprimate pe suprafața proiectilului tras.
Examinarea comparativă a gloanțelor poate fi îngreunată de următoarele elemente negative:
– în cazul în care glonțul e confecționat din plumb, atunci urmele ghinturilor și ale pliurilor vor fi slab conturate;
– datorită oxidării puternice a canalului țevii pot apărea pe suprafața glonțului striații suplimentare, care îngreunează delimitarea între urmele create de ghinturi și cele create de pliuri;
– urmele pliurilor si ale ghinturilor pot fi distruse în cazul deformării proiectilelor.
La examinarea comparativă realizată cu scopul de a stabilii dacă proiectilele au fost trase cu aceeași armă se va verifica dacă urmele create de ghinturi sau pliuri au același sens și număr de rotații și dacă lățimea acestora corespunde. Dacă lățimea urmelor create de ghinturi și pliuri este asemănătoare, se vor verifica striațiile acestora, care trebuie să aibă o continuitate de la stânga la dreapta, pentru a se stabili dacă câmpurile striații au fost create de canalul țevii aceleiași arme de foc.
Odată ce s-a stabilit în interiorul unui câmp, continuitatea liniară a striațiilor, se vor verifica și celelalte câmpuri striații. După ce se constată continuitatea liniară a microstriațiilor în interiorul tuturor câmpurilor, atunci se va putea stabili cu certitudine faptul că gloanțele examinate au fost trase cu aceeași armă.
5. Tehnici moderne utilizate în balistica judiciară
5.1 Dispozitivele și instrumentele utilizate la efectuarea măsurătorilor și determinărilor
Dinamometrul este un instrument pentru măsurarea intensității forțelor, acesta fiind folosit în balistica judiciară pentru a determina tăria trăgaciului.
Dinamometrul cu arc este utilizat mai des de către criminaliști, pentru determinarea tăriei trăgaciului, datorită faptului că se manevrează ușor.
Acest tip de dinamometru are un capăt special care se montează pe trăgaciul armei, acesta din urmă fiind acționat prin tragere.
Dinamometrul digital determină tăria trăgaciului prin tragerea sau împingerea acestuia. Spre deosebire de dinamometrul cu arc la dinamometrul digital valorile determinate sunt afișate digital, de asemenea oferă date cu privire la distanța parcursă de trăgaci până în punctul limită și forța de apăsare.
Cronograful este un dispozitiv folosit pentru determinarea vitezei inițiale a proiectilului. Acesta este format din doi senzori, poziționați pe niște ,,brațe” în forma literei ,,V”, având între ei o distanță de 0,6-1,2 m.
În funcție de modelul cronografului, arma se va poziționa la o distanță cuprinsă între 2-4,5 m față de acesta, iar glonțul tras trebuie sa treacă prin interiorul ,,brațelor”.
Datele obținute de fiecare senzor sunt stocate într-un microprocesor special, care va calcula viteza glonțului în funcție de timpul înregistrat și distanța dintre senzori.
Șublerul reprezintă un instrument de măsură a lungimii, preferat de experții criminaliști datorită preciziei sale de măsurare. Acesta fiind utilizat pentru stabilirea diametrului exterior în cazul gloanțelor sau tuburilor și diametrul interior în cazul țevilor armelor de foc.
Măsurarea se va realiza fie cu șublerul analog, fie cu cel digital. Ambele modele sunt prevăzute cu o unitate milimetrică, cel digital având în plus un display care afișează valorile exacte, atât în milimetri cât și în inchi.
Micrometrul este folosit pentru a măsura grosimea, lățimea sau diametrul urmelor de tragere ce apar pe elementele de muniție.
Balanța electronică ajută la determinarea masei elementelor de muniție. Aceasta este prevăzută cu două talere, pe cel din dreapta sunt așezate greutăți de mici dimensiuni, iar pe cel din stânga se așează obiectul ce se dorește cântărit.
Gelatina balistică este o soluție obținută printr-un amestec de apă cu pudră specială de gelatină, care se răcește la o temperatură cuprinsă între 4 și 100C. Gelatina are densitatea și vâscozitatea asemănătoare țesutului uman, de aceea este folosită pentru a studia fenomenele ce apar în momentul în care glonțul lovește ținta.
Prin tragerile experimentale efectuate în gelatina balistică se determină traseul parcurs de glonț în corp și modul de deformare a gloanțelor în urma impactului.
Fig. 4.3 Traseul parcurs în gelatina balistică de un proiectil unic – brenneke, tras cu pușcă de calibrul 12
Stereomicroscopul reprezintă un aparat optomecanic, având capacitatea de amplificare ce permite observarea unui ansamblu de 35 mm într-un singur câmp de vedere. Aparatul are în componența sa o cameră digitală pentru preluarea imaginii, o sursă de iluminare și interfață de conectare la PC.
Stereomicroscopul este folosit pentru examinarea gloanțelor și proiectilelor trase, dar și pentru fragmente din cămașa proiectilelor, particule de pulbere, etc.
Microscopul comparator reprezintă un sistem optic complex compus din două obiective și un singur glob ocular, împărțit în două câmpuri.
Microscopul comparator este folosit pentru a stabilii componenta armei în funcție de urmele existente pe proiectil, stabilirea unor caracteristici de identificare și a elementelor individuale de asemănare.
Măsuțele de examinare ale microscopului sunt ergonomice, fiind posibilă atașarea unor dispozitive de prindere și fixare a probelor.
Microscopul mai are în componența sa, surse de iluminare coaxială, transmisă și incidentală, construite pentru a permite reglarea intensității și a unghiului de iluminare.
Pentru a obține imagini clare, microscopul trebuie focalizat, fie prin acționarea butoanelor de claritate fină, fie prin deplasarea în plan vertical a blocului obiectivelor.
5.2 Sistemele de identificare automată a armelor de foc
Sistemul EVOFINDER este un sistem complex ce stochează într-o bază de date fotografiile urmelor existente pe gloanțele și tuburile trase, pe care le examinează comparativ pentru a identifica arma de foc folosită.
Sistemul este compus dintr-o stație de lucru DAS, o stație de lucru EWS și două servere SAS pentru stocarea și corelarea datelor.
Stația de lucru DAS/Data Aquisition Station preia și stochează într-o bază de date toate imaginile urmelor ce se găsesc pe tuburile și gloanțele trase.
Aparatul este echipat cu un sistem de focalizare automată, casete universale detașabile pentru fixarea obiectelor examinate, și două tipuri de surse de iluminare: o sursă ce luminează din două părți pentru a evidenția urmele striațiilor pe glonț și o sursă ce luminează din patru părți pentru a evidenția urmele imprimate de părțile componente ale armei pe tubul cartușului.
Elementele de muniție ce pot fi analizate și stocate de acest aparat pot avea calibrul începând de la 3 mm până la 20 mm în cazul gloanțelor, respectiv de la 4 mm la 22 mm în cazul tuburilor. Urmele de tragere fotografiate și stocate de stația DAS sunt cele create pe glonț de ghinturile și pliurile țevii armei, precum și cele create pe tub de ejector, peretele frontal al închizătorului, extractor și percutor.
Stația de lucru EWS/Expert Working Station este destinată pentru efectuarea expertizei de identificare, prin compararea datelor, obținute în urma analizării obiectului, cu cele aflate în bazele de date, pentru a stabili dacă există elemente de similaritate.
Software-ul dispune de numeroase posibilități de vizualizare comparativă a imaginilor și anume vizualizare multiplă, prin alăturare, suprapunere sau transparentă.
Atribuțiile acestei stații sunt:
– de a accesa și consulta baza de date;
– de efectuare a unor examinări comparative;
– de a compara și găsi asemănări între obiectul examinat și cele aflate în bazele de date;
– de a marca și salva urmele secundare găsite în imaginile urmelor existente pe suprafața proiectilelor.
Serverele SAS/Specimen Analysis System folosesc algoritmi matematici pentru a compara profilurile digitale, le stochează în funcție de gradul de similitudine și permite ca rezultatele să fie revizuite de către Stația de lucru EWS. Aceste servere procesează sesiuni automate de analiză, gestionează și corelează datele, reprezentând practic „motorul” sistemului.
Sistemul EVOFINDER are anumite facilități și anume:
imaginile preluate și stocate sunt de rezoluție înaltă;
realizează schimburi de date cu alte sisteme EVOFINDER;
procesul de achiziție este automatizat.
Sistemul IBIS (Sistem Integrat de Identificare Balistică)
IBIS este un sistem complex ce are rolul de a achiziționa imaginile urmelor create de arme pe elementele de muniție trase, apoi de a le stoca, analiza și gestiona în cadrul unei baze de date, pentru identificarea automată a armelor de foc.
Sistemul IBIS are în componența sa următoarele:
stația de lucru „BassTRAX”, de achiziție a tuburilor;
stația de lucru „BulletTRAX”, de achiziție a proiectilelor;
concentrator de date;
serverul de corelare;
stația „MatchPoint+”, de analiză a rezultatelor corelărilor.
Stația „BassTRAX” are rolul de a achiziționa imaginile urmelor create de arme pe rozeta și capsa detonantă a tuburilor de cartuș (imaginile urmelor create de cuiul percutor, de peretele frontal al închizătorului sau de ejector).
Imaginile și datele tehnice sunt stocate și trimise ulterior la concentratorul de date al sistemului.
Stația este compusă dintr-o unitate de achiziție performantă pentru scanarea imaginilor tuburilor trase și o platformă PC. Caracteristicile principale de lucru ale stației sunt următoarele:
preluarea de imagini 2D și 3D a urmelor create de cuiul percutor și peretele frontal al închizătorului, iar în cazul urmelor create de ejector doar imagini 2D (bidimensionale);
funcție automată de calibrare, iluminare și claritate;
scanarea întregii suprafețe a rozetei tubului de cartuș;
obținerea unor imagini de înaltă rezoluție;
achiziționează tuburi cu diametrul cuprins între 4 și 13 mm, în cazul cartușelor armelor de foc cu țeavă ghintuită), respectiv diametrul cuprins între 4 și 20 mm (în cazul cartușelor armelor cu țeavă lisă).
Stația „BulletTRAX” are posibilitatea de a efectua o rotație de 3600, scanând astfel întreaga suprafață a glonțului în vederea obținerii unei imagini tridimensionale a urmelor de plinuri și ghinturi existente pe glonț. Datele tehnice obținute în urma scanării glonțului și a armei de foc cu care s-a tras, sunt stocate împreună cu imaginile și trimise la concentratorul de date.
Stația este compusă dintr-o unitate de achiziție automatizată și o platformă PC. Această stație de achiziție are următoarele caracteristici principale:
preluarea de imagini 2D și 3D ale urmelor create pe suprafața glonțului;
procesul de achiziție este automatizat;
realizează măsurători precise pe întreaga suprafață a glonțului;
obținerea unor imagini de înaltă rezoluție;
scanează proiectile de diferite calibre (5-13 mm).
Concentratorul de date se ocupă cu atribuirea semnăturilor digitale datelor și imaginilor trimise de la stația de lucru. Pe baza semnăturilor sunt efectuate corelări în baza de date.
Pentru a preveni pierderile de informații, concentratorul are în componența sa o unitate de back-up. Rolul unității de back-up este de a salva pe o bandă magnetică o copie de siguranță a bazelor de date.
Serverul de corelare a datelor are rolul de a efectua în mod automat comparații între semnăturile digitale unice. Semnăturile digitale sunt comparate pe baza unor algoritmi matematici speciali și corelate în funcție de asemănare. Datorită acestei capabilități de comparare, operatorii pot verifica rapid sute de mii de cazuri din baza de date, concentrându-se numai asupra unui număr redus de candidați.
Stația „MatchPoint+” permite consultarea bazelor de date, analizează rezultatele corelărilor, efectuează examinări comparative și realizează identificări. Această platformă de lucru permite și efectuarea corelărilor manuale, atunci cand este cazul.
Principalele caracteristici ale stației MatchPoint+ sunt:
posibilitate de vizualizare comparativă a imaginilor;
funcții de mărire, rotire, îmbunătățire a contrastului și luminozității imaginilor;
posibilitatea de filtrare a candidaților în funcție de procentajul atribuit fiecărei categorii de armă;
abilitatea de a marca elementele individuale de asemănare;
posibilitatea de a efectua corelări manuale;
abilitatea de elaborare și listare a raporturilor;
permite vizualizarea întregii suprafețe a proiectilului;
posibilitatea de a marca identificările făcute;
permite efectuarea de măsurători.
În concluzie sistemul IBIS are următoarele facilități:
gestionează rapid și eficient bazele de date de dimensiuni foarte mari;
poate efectua schimburi de date cu alte sisteme IBIS;
achiziția imaginilor se face automat;
realizează căutări și corelări rapide în baza de date;
imaginile preluate sunt de înaltă calitate.
La Institutul Național de Criminalistică al I.G.P.R. este folosit acest sistem IBIS încă din anul 2006. Cu ajutorul lui se înregistrează, verifică și examinează comparativ urmele create de armele pe tuburile de cartuș provenite de la:
infracțiuni săvârșite cu arme neindentificate;
trageri experimentale cu arme cu țeavă ghintuită, deținute ilegal;
trageri experimentale cu arme de foc descoperite sau abandonate pe teritoriul țării noastre.
Studiu de caz
RAPORT
DE
EXPERTIZĂ BALISTICĂ
DOSAR NR.:
EXPERT CRIMINALIST:
1. OBIECTUL EXPERTIZEI
Prin ordonanța nr. Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț dispune efectuarea unei expertize balistice, în cauza privind tentativa de omor calificat prin împușcare, comisă de autori necunoscuți asupra numitului , prin care să se stabilească următoarele:
-Dacă arma pusă la dispoziție face parte din categoria armelor de foc;
-Dacă arma este în stare de funcționare;
-Care este calibrul, tipul, marca, modelul și producătoare a armei;
-Dacă tuburile, proiectilele ridicate de la locul faptei și proiectilul extras din maxilarul victimei au fost trase cu arma pusă la dispoziție.
2. MATERIALELE PUSE LA DISPOZIȚIE
Pentru examinări a fost pus la dispoziție un pistol automat cu seria 2784, cu amortizor și încărcător. Coletul în care a fost ambalat pistolul a fost deschis înaintea examinărilor balistice, pentru recoltarea probelor biologice.
Având în vedere cele dispuse, în temeiul art. 116, 119, 122 și 123 C.p.p. și art. 26 alin.1 pct.15 din Legea nr.218/2002, s-a procedat la examinarea materialelor puse la dispoziție și la întocmirea prezentului raport de expertiză balistică, în laboratorul de balistică judiciară al Institutului de Criminalistică.
3. EXAMINĂRI – CONSTATĂRI
În urma examinării armei puse la dispoziție, s-a constatat că aceasta prezintă caracteristici constructive nespecifice armelor de producție industrială (de serie) și nu aparține unei mărci, dar, din punct de vedere constructiv, se aseamănă cu un pistol automat, cu încărcător și amortizor de zgomot. Pe exteriorul acestuia nu sunt vizibile urme de oxidare, lovituri sau alte deteriorări care să afecteze starea de funcționare normală.
Pistolul are țeava, cutia mecanismelor, crosa și încărcătorul confecționate din metal feros (cu proprietăți feromagnetice) brunat, iar partea posterioară a crosei este din lemn vopsit cu vopsea neagră, fixată de locașul încărcătorului prin nituire.
Cutia mecanismelor este acoperită în partea superioară cu un capac metalic în care este practicată fereastra de ejectare a tuburilor și ghidajul mânerului de armare.
Pe cutia mecanismelor, în partea din spatele crosei, este inscripționat prin poansonare grupul cifric „2784”. Aceeași inscripționare se regăsește și în partea inferioară a încărcătorului.
Foto nr. 1 și 2–Pistolul automat pus la dispoziție
Foto nr. 3 –Pistolul pus la dispoziție, cu încărcătorul și amortizorul demontate
Foto nr. 4 și 5 –Detalii ale inscripțiilor existente pe încărcător și cutia mecanismelor
Pentru a verifica dacă pistolul are piese lipsă sau înlocuite s-a procedat la demontarea parțială a acestuia. În urma examinării pieselor din cutia mecanismelor, s-a constatat că nu lipsesc piese și nu se poate preciza dacă unele dintre acestea sunt înlocuite, întrucât toate componentele armei sunt confecționate artizanal.
Totodată, s-a constatat că piesele sunt gresate abundent cu unsoare, iar pe partea stângă a închizătorului este poansonat același grup cifric existent pe cutia mecanismelor și încărcător – 2784.
Foto nr. 6 –Pistolul în litigiu, demontat parțial
Foto nr. 7 –Detaliu al interiorului cutiei mecanismelor
Foto nr. 8 –Detaliu al grupului de cifre inscripționat pe închizătorul armei
Ca urmare a efectuării măsurătorilor și determinărilor balistice s-a stabilit că arma pusă la dispoziție se încadrează în categoria armelor de foc interzise, iar din punct de vedere constructiv este o armă de foc automată, cu următoarele caracteristici tehnice :
– lungimea totală -cu amortizor : 378 mm;
-fără amortizor : 214 mm;
– înălțimea de 231 mm (cu încărcătorul montat);
– greutatea totală : 2100 gr (cu amortizor și încărcătorul gol) ;
– țeavă cu lungimea de 114 mm, ghintuită cu 6 ghinturi și 6 plinuri dextrogire), având diametrul interior la gura țevii de 9,3 mm. Lângă cutia mecanismelor, pe o porțiune de 12 mm, țeava este prevăzută cu filet exterior, pentru montarea amortizorului de zgomot;
– funcționarea este bazată pe folosirea energiei de recul, cu închizător „deschis” și percutor fix;
– camera cartușului permite tragerea cartușelor de calibrul 9×18 mm Makarov, dar este posibilă și utilizarea cartușelor de calibrul 9×17 mm Browning (cunoscut ca 9 mm scurt sau .380 Auto).
– încărcătorul este liniar, cu lungimea de 197 mm, lățimea de 29 mm și grosimea de 21,7 mm, existând posibilitatea încărcării cu cartușe de calibrul 9 mm Makarov (9×18 mm) sau 9×17 mm Browning. Capacitatea încărcătorului este probabil de 32 de cartușe;
– pistolul nu are aparate de ochire și nici sistem de siguranță sau de selectare a focului (foc cu foc sau foc automat).
Pistolul pus la dispoziție se aseamănă din punct de vedere constructiv cu pistoalele automate marca INGRAM (SWD sau Cobray), model MAC-10 sau MAC-11, care au fost ilustrate exemplificativ în foto nr. 9 și 10, cu imagini preluate din rețeaua Internet.
Foto nr. 9 și 10 –Pistolul automat marca INGRAM (Cobray), model MAC-10
Amortizorul de zgomot cu care este prevăzut pistolul are formă cilindrică cu suprafața exterioară randalinată și este confecționat din metal cu proprietăți feromagnetice (probabil oțel), cu lungimea de 215 mm și diametrul exterior al părții cilindrice de 41 mm. La extremitatea cu care se montează la armă, amortizorul este prevăzut cu un canal cu filet interior, cu diametrul de 13 mm, iar la cealaltă extremitate se află un orificiu cu diametrul de 12,5 mm, prin care se distinge o rondea de cauciuc cu un orificiu central, cu margini neregulate.
Foto nr. 11, 12 și 13 –Amortizorul în litigiu, cu detalii ale extremităților;
săgeata indică sensul de înaintare al gloanțelor
După demontarea amortizorului s-a constatat că în interiorul acestuia se găsesc șapte piese metalice în formă de pâlnie, prevăzute cu orificii care să permită trecerea glonțului și dispersia controlată a gazelor și un arc elicoidal ce presează aceste piese, astfel încât zgomotul împușcăturii să fie atenuat.
Caracteristicile constructive, modul de prelucrare și finisare a pieselor din interiorul amortizorului sunt specifice confecționării în mod artizanal. Corpul amortizorului prezintă un grad mai mare de finisare, acesta fiind probabil produs industrial (de serie).
Foto nr. 14 –Piesele aflate în compunerea amortizorului pus la dispoziție
4. TRAGERI EXPERIMENTALE
Pentru verificarea stării de funcționare a pistolului în litigiu, precum și pentru obținerea tuburilor și gloanțelor modele de comparație, s-a procedat la efectuarea de trageri experimentale folosind 4 (patru) cartușe de calibru 9 mm Makarov.
Tragerile au decurs normal, după încărcare, armare și acționarea trăgaciului, producându-se zgomotul specific împușcăturii, dar atenuat de amortizor, aruncarea proiectilelor, ejectarea tuburilor trase și reîncărcarea automată a următorului cartuș din încărcător. La menținerea apăsată a trăgaciului pistolul funcționează la foc automat, trăgând continuu, până la eliberarea trăgaciului sau epuizarea cartușelor din încărcător.
Foto nr. 15 și 16 –Cartușele utilizate pentru tragerile experimentale, cu detaliu al rozetelor
Foto nr. 17 și 18 –Elementele de muniție recuperate după tragerile experimentale, cu detaliu al rozetelor tuburilor
5. EXAMINĂRI COMPARATIVE
În urma efectuării examinărilor microscopice comparative, s-a constatat că pe suprafețele exterioare ale tuburilor-cartuș și gloanțelor trase experimental cu pistolul pus la dispoziție se găsesc urme având forme, dimensiuni și plasamente asemănătoare cu cele existente pe tuburile și gloanțele trase în cazul tentativei de omor, comisă de autori necunoscuți asupra numitului , la data de 06, pe raza municipiului
Foto nr. 19 –Ilustrare comparativă a urmelor coincidente ca formă, dimensiune și plasament existente pe unul dintre tuburile trase experimental (stânga) și tubul nr. 3 (dreapta), ridicat de la locul faptei în cazul tentativei de omor comisă asupra
numitului
Foto nr. 20–Continuitatea liniară a microstriațiilor existente într-o urmă de ghint,
aflate pe unul dintre gloanțele trase experimental (în stânga) și pe glonțul nr 10 extras din maxilarul numitului
Pe baza celor constatate, descrise, ilustrate și demonstrate în cuprinsul prezentului raport, s-a formulat următoarea:
6. Încheiere
1. Arma pusă la dispoziție se încadrează în categoria armelor de foc interzise, iar din punct de vedere constructiv este o armă de foc automată și este în stare de funcționare.
2. Arma în litigiu este un pistol automat calibrul 9×18 mm Makarov de fabricație artizanală. Nu sunt deținute informații care să conducă la stabilirea provenienței armei puse la dispoziție.
3. Elementele de muniție ridicate în cauza privind tentativa de omor, comisă asupra numitului , la data de , pe raza municipiului , au fost trase cu pistolul automat pus la dispoziție.
***
Prezentul raport de expertiză balistică conține un număr de 9 (nouă) file.
Este restituit alăturat pistolul automat inscripționat „2784”, cu amortizor și încărcător.
R A P O R T
DE
CONSTATARE TEHNICO ȘTIINȚIFICĂ
Dosar nr. al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.
SPECIALIST CRIMINALIST –
În baza art.112, 113, 115 C.P.P., precum și art.26 al.1 pct.15 din Legea 218/2002, s-a procedat la efectuarea prezentei lucrări în laboratoarele Serviciului Criminalistic, cu respectarea normelor de management al calității și a Codului de Conduită nr. 210/11.04.2006
OBIECTUL CONSTATĂRII
Prin rezoluția cu numărul din , Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, dispune efectuarea unei constatări tehnico-științifice balistice, prin care să se stabilească:
Dacă pistolul mitralieră cu seria EP 1942/1973, calibru 7,62 mm este sau nu în stare de funcționare?
Dacă pistolul mitralieră în litigiu poate declanșa o lovitură accidentală, fără să se acționeze asupra trăgaciului și în ce condiții?
Dacă tubul cartuș calibru 7,62 mm, găsit la fața locului a fost sau nu tras cu pistolul mitralieră în litigiu?
II. MATERIALE SUPUSE EXAMINĂRII
Pentru efectuarea lucrării au fost puse la dispoziție:
un pistol mitralieră , model 1963, calibru 7,62×39 mm, cu seria EP 1942/1973.
5 (cinci) cartușe calibru 7,62×39 mm, tip GMO (glonț cu miez de oțel).
1 (un) tub cartuș calibru 7,62×39 mm.
Materialele recepționate îndeplinesc cerințele prevăzute în PL 5.8 – privind ambalarea, sigilarea și transportul.
III. DESCRIEREA MATERIALELOR SUPUSE EXAMINĂRII
A. Pistolul mitralieră model 1963 (foto nr. 1) – este o armă de foc automată, calibru 7,62×39 mm, cu seria EP 1942 (foto nr. 2), fabricată în anul 1973.
Seria armei se regăsește pe cutia mecanismelor (foto nr. 3), port-închizător (foto nr. 4), închizător (foto nr. 5) și tija arcului recuperator (foto nr. 6), arma prezentând toate piesele componente.
Arma nu prezintă alte piese deformate, lipsă, uzate sau înlocuite care să-i afecteze starea de funcționare.
Foto 1 – pistolul mitralieră în litigiu, md 1963, cal. 7,62×39.
B. Cele 5 (cinci) de cartușe calibru 7,62×39 mm– au tuburile confeționate din metal de culoare gri, cu proprietăți feromagnetice, acoperit cu o peliculă de vopsea de culoare verde, au capsele intacte iar pe rozete sunt prezente mențiunile „22 – 73” unde „22” este codul fabricantului iar „73” reprezintă anul de fabricație, 1973. Proiectilul acestor cartușe este tip GMO (glonț cu miez de oțel).
C. tubul cartuș calibru 7,62×39 mm – în litigiu – provine de la un cartuș calibru 7,62×39 mm, fiind confecționat din metal de culoare gri, cu proprietăți feromagnetice, acoperit cu o peliculă de vopsea de culoare verde. Tubul prezintă capsa percutată iar pe rozetă se regăsesc mențiunile „22 – 73” unde „22” este codul fabricantului iar „73” reprezintă anul de fabricație, 1973.
IV. EXAMINĂRI – CONSTATĂRI
Pentru a determina starea de funcționare a pistolului mitralieră model 1963, în litigiu, s-au făcut deplasări în poligonul I.P.J. Constanța unde s-a procedat la verificarea funcționării „la rece”, precum și acționarea cu șocuri mecanice asupra armei în litigiu.
În urma acestor verificări s-a constatat funcționarea normală a armei în litigiu, pe toate cele trei poziții ale pârghiei de siguranță ce are și rol de selector al modului de executare a focului. Nu s-a putut declanșa percuția fără acționarea pârghiei trăgaciului, pe nici una din pozițiile selectorului (S-asigurat, F-foc cu foc și FA-foc automat).
În continuare s-a procedat la introducerea celor cinci cartușe puse la dispoziție în încărcătorul armei și montarea acestuia în locașul destinat.
După dezasigurarea armei (pe poziția F-foc cu foc) și manevrarea port-închizătorului spre înapoi, la eliberarea acestuia, sub acțiunea arcului recuperator, a fost introdus de către închizător primul cartuș în camera cartuș.
La acționarea asupra pârghiei trăgaciului, s-a produs percuția însoțită de împușcătură. Arma fiind pe funcționare semiautomată s-a acționat asupra trăgaciului de încă patru ori, până la epuizarea muniției din încărcător.
Astfel, s-a constatat că atât arma cât și cele cinci cartușe puse la dispoziție au funcționat corespunzător. În urma tragerilor experimentale au fost recuperate cinci tuburi cartuș.
Pentru a examina comparativ tubul cartuș în litigiu cu tuburile cartuș model de comparație obținute în urma tragerilor experimentale, s-a procedat la examinarea comparativă a acestora, utilizând microscopul comparator marca Leitz echipat cu cameră digitală Nikon Digital Sight DS-SM.
În cazul pistolului mitralieră, model 1963, cu seria EP 1942/1973 examinările comparative efectuate între tuburile cartuș cal. 7,62×39 mm, în litigiu și tuburile cartuș model de comparație, obținute în urma tragerilor experimentale, folosind în acest sens microscopul comparator Leitz, au pus în evidență coincidența și continuitatea liniară a urmelor produse de cuiul percutor, acesta având o formă particulară datorată uzurii (foto nr. 11, 12, 13 și 14).
Bazat pe cele descrise, demonstrate și ilustrate în cuprinsul prezentei lucrări, s-a formulat următoarea:
V. Încheiere:
Pistolul mitralieră model 1963, calibru 7,62×39 mm, cu seria EP 1942/1973 este în stare de funcționare. Aceasta nu se poate descărca accidental, fără acționarea prealabilă asupra trăgaciului.
Tubul cartuș calibru 7,62×39 mm, în litigiu, a fost tras cu pistolul mitralieră model 1963, calibru 7,62×39 mm, cu seria EP 1942/1973.
* *
Notă: odată cu raportul de constatare sunt restituie șase tuburi cartuș cal. 7,62×39 mm– din care unul în litigiu și pistolul mitralieră model 1963, calibru 7,62×39 mm, cu seria EP 1942/1973, ambalate și sigilate prin ștampilare. Prezentul raport de constatare tehnico-științifică conține un număr de 6 (șase) file.
Concluzii
Expertiza criminalistică reprezintă o activitate ce impune nu numai cunoștințe de specialitate din domeniu criminalistic și juridic, dar și cunoștințe generale din numeroase domenii ale științei și tehnici.
Deși la prima vedere activitatea balisticii poate părea una ușoară, nu este nici pe departe așa. Din prezenta lucrare se poate deduce faptul că balistica judiciară reprezintă o știință multidisciplinară, cuprinzând elemente din armologie, medicină legală, traseologie, informatică.
Studiind diferitele lucrări de specialitate apărute de-a lungul timpului, remarcăm aceleași reguli generale cu privire la identificarea criminalistică. Deci chiar dacă au avut loc unele modificări produse de procesul tehnicii și științei, caracterele generale ale fenomenelor balisticii au rămas la fel.
Deși în ultimii 20 de ani balistica nu a înregistrat progrese deosebite, putem observa o creștere a profesionalismului experților criminaliști și apariția de noi metode de cercetare. De asemenea, un lucru foarte important este acela că expertiza balistică judiciară a dobândit un loc bine determinat în cadrul procesului penal.
În situația actuală, a creșterii fenomenului infracțional și implicit a numărului infracțiunilor comise cu arma de foc, este evident rolul extrem de important deținut de expertiza balistico-judiciară în vederea soluționării cazurilor penale și săvârșirea actelor de justiție.
Anexe
Anexa 1: Principalele elementele ale tragerii
Anexa Nr.2 – tipuri de inscripții uzuale, existente pe rozetele cartușelor
Germania:
Belgia:
Marea Britanie:
Franța:
Statele Unite ale Americii:
Alte țări:
Bibliografie
Acte normativ
Codul penal al României
Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 425 din 10 iunie 2014)
Autori
Anghelescu, I., Dobrilă, M, Măcelaru, V., Tratat practic de criminalistică, Volumul III, Ministerul de interne, București, 1980;
Aionițoaie, C., Bercheșan, V., Butoi, T., Marcu, I., Pletea, C., Stancu, M., Tratat practic de criminalistică, Ediția a II-a, Ed. Carpați, Craiova, 1992;
Apostolescu, C., Pișleag, Ț., Bazele tragerii cu armamentul, Ed. Ministerul Administrației și Internelor, București, 2005;
Beliș, V., Dragomirescu, V., Naneș, C., Panaitescu, V., Gagea, E., Drugescu, N., Medicină legală, Ed. Teora, București, 1992;
Botoș, I., Cercetarea criminalistică a faptelor comise cu arme de foc, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2002;
Buzatu, N.E., Ionescu, L., Experimente și simulări în laboratorul de criminalistică, Ed. C.H. Beck, București, 2010;
Cârjan, L., Tratat de criminalistică, Ed. Penguin Book, București, 2005;
Ciopraga, A., Iacobuță, I., Criminalistică, Ed. Junimea, Iași, 2001;
Colectiv, Tratat practic de criminalistică, Volumul I, Serviciul editorial, de presă și propagandă al M.I., București, 1976;
Dragomirescu, V., Medicină legală, Ed. Teora, București;
Drăghici, C., Iacob, A., Tratat de tehnică criminalistică, Ed. Sitech, Craiova, 2007;
Dumitrescu, C., Manea, V., Curs de tehnică criminalistică, Ed. Școala Militară de ofițeri activi ai M.I, 1983;
Ghena, M., Cercetarea la fața locului a urmelor produse de armele de foc, Ed. Zigotto, Galați, 2010;
Ion Mircea, Criminalistică, Ed. Lumina Lex, București, 1998;
Ionescu, F., Criminalistică, Ed. Universitară, București, 2007;
Kernbach, M., Medicină judiciară, Ed. Medicală, București, 1958;
Lungan, Șt., Tratat de criminalistic, vol. III, Sv. a Editorial și Cinematografic, București, 1980;
Manea, V., Determinarea distanței de la care s-a produs împușcătura, Tipar executat la Întreprinderea Poligrafică 13 Decembrie 1918;
Măcelaru, V., Balistica judiciară, Ed. Ministerului de Interne, București, 1972;
Mircea, I., Criminalistică, Ed. Lumina Lex, București, 2010;
Moraru, I., Medicină Legală, Ed. Medicală, București, 1967;
Naghi, G., Criminalistică. Fundamente, Curs universitar, Ed. Universul Juridic, București, 2014;
Niță, N., Criminalistică, Ed. Lumina Lex, București, 2010;
Pleșea, I., Dobrin, G. D., Balistica Judiciară, Aspecte teoretice și practice, Tipografia H.G Chimics S.R.L, București 2013;
Popa, G., Buzatu, N., Hanga, G., Conicescu, O., Exploatarea urmelor prin expertize criminalistice, Note de curs master Criminalistică, Ed. Era, 2005;
Sandu, D., Metode de comparare a proiectilelor în scopul identificării armei cu care s-a tras, vol. III, în PMJC, 1964;
Popa, Gh., Criminalistica, note de curs, Ed. Era, București, 2005;
Saferstein, R., Criminalistics: an introduction to Forensic science, Englewood Cliffs (publish), N.Y, Prentice hall, 1995;
Sevcenco, B. I., Tehnică Criminalistică, Ed. de stat pentru literatura juridică, Moscova, 1959;
Simion Gh. Doraș, Criminalistică, Ed. Știința, Chișinău, 1996;
Stancu, E., Criminalistică, Ed. Actami, București, 1995;
Stancu, E., Tratat de criminalistică, Ed. Academiei, București, 2001;
Stancu, E., Tratat de criminalistică, Ediția a V-a revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2010;
Suciu, C., Criminalistică, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972;
Tomescu, M., Tratat practic de criminalistică, Vol. II, Ed. M.I., București, 1980;
Vasiliu, F., Bojin, D., Microscopie electronică, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1985;
Wells, H.J., Forensic science, Ed. Sweet Maxwell Ltd., Londra, 1968;
Reviste
Bogdan, L.G., Manolescu, M., Gelatina balistică-simulator al țesutului uman, Analele Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Inginerie, Nr. 3/2010;
Hurdubaie, I., „Informatica în criminalistică”, în R.C., nr.1/2000, p.8;
Wallace, J. S., Chemical Analysis of Firearms, Ammunition and Gunshot Residue, CRC Press;
Revista Criminalistică, nr. 1/2005;
Revista Criminalistică, nr. 6/2005;
Revista criminalistică, nr.1/2009, Urmele secundare ale împușcăturii- martori invizibiliai infracțiunilor cu violență demascate cu microscopia electronică, comisar de Poliție, drd. ing.chim. Maria Georgeta Stoian;
Revista de Criminologie, Criminalistică și Penologie, nr. 2/2010, Urmele lăsate în cazul folosirii armelor de foc, Dadus Ion;
Site-uri de internet
https://www.politiaromana.ro/ro/structura-politiei-romane/unitati-centrale/institutul-national-de-criminalistica
http://evofinder.com/technology;
http://igpr.ro/Criminalistic/balistica.htm;
http://www.ultra-forensictechnology.com/ibis;
www.wikipedia.org;
www.forensicevidence.net;
www.fbi.gov;
www.world.guns.ru;
www.firearmsid.com;
http://www.criminologie.ro;
https://omoruri.wordpress.com/;
www.legeaz.net;
www.universuljuridic.ro;
http://www.asociatiacriminalistilor.ro;
https://dreptmd.wordpress.com/balistica-judiciara;
http://www.criminalistic.ro/
www.cartridgecollectors.org/?page=headstampcodes
Bibliografie
Acte normativ
Codul penal al României
Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 425 din 10 iunie 2014)
Autori
Anghelescu, I., Dobrilă, M, Măcelaru, V., Tratat practic de criminalistică, Volumul III, Ministerul de interne, București, 1980;
Aionițoaie, C., Bercheșan, V., Butoi, T., Marcu, I., Pletea, C., Stancu, M., Tratat practic de criminalistică, Ediția a II-a, Ed. Carpați, Craiova, 1992;
Apostolescu, C., Pișleag, Ț., Bazele tragerii cu armamentul, Ed. Ministerul Administrației și Internelor, București, 2005;
Beliș, V., Dragomirescu, V., Naneș, C., Panaitescu, V., Gagea, E., Drugescu, N., Medicină legală, Ed. Teora, București, 1992;
Botoș, I., Cercetarea criminalistică a faptelor comise cu arme de foc, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2002;
Buzatu, N.E., Ionescu, L., Experimente și simulări în laboratorul de criminalistică, Ed. C.H. Beck, București, 2010;
Cârjan, L., Tratat de criminalistică, Ed. Penguin Book, București, 2005;
Ciopraga, A., Iacobuță, I., Criminalistică, Ed. Junimea, Iași, 2001;
Colectiv, Tratat practic de criminalistică, Volumul I, Serviciul editorial, de presă și propagandă al M.I., București, 1976;
Dragomirescu, V., Medicină legală, Ed. Teora, București;
Drăghici, C., Iacob, A., Tratat de tehnică criminalistică, Ed. Sitech, Craiova, 2007;
Dumitrescu, C., Manea, V., Curs de tehnică criminalistică, Ed. Școala Militară de ofițeri activi ai M.I, 1983;
Ghena, M., Cercetarea la fața locului a urmelor produse de armele de foc, Ed. Zigotto, Galați, 2010;
Ion Mircea, Criminalistică, Ed. Lumina Lex, București, 1998;
Ionescu, F., Criminalistică, Ed. Universitară, București, 2007;
Kernbach, M., Medicină judiciară, Ed. Medicală, București, 1958;
Lungan, Șt., Tratat de criminalistic, vol. III, Sv. a Editorial și Cinematografic, București, 1980;
Manea, V., Determinarea distanței de la care s-a produs împușcătura, Tipar executat la Întreprinderea Poligrafică 13 Decembrie 1918;
Măcelaru, V., Balistica judiciară, Ed. Ministerului de Interne, București, 1972;
Mircea, I., Criminalistică, Ed. Lumina Lex, București, 2010;
Moraru, I., Medicină Legală, Ed. Medicală, București, 1967;
Naghi, G., Criminalistică. Fundamente, Curs universitar, Ed. Universul Juridic, București, 2014;
Niță, N., Criminalistică, Ed. Lumina Lex, București, 2010;
Pleșea, I., Dobrin, G. D., Balistica Judiciară, Aspecte teoretice și practice, Tipografia H.G Chimics S.R.L, București 2013;
Popa, G., Buzatu, N., Hanga, G., Conicescu, O., Exploatarea urmelor prin expertize criminalistice, Note de curs master Criminalistică, Ed. Era, 2005;
Sandu, D., Metode de comparare a proiectilelor în scopul identificării armei cu care s-a tras, vol. III, în PMJC, 1964;
Popa, Gh., Criminalistica, note de curs, Ed. Era, București, 2005;
Saferstein, R., Criminalistics: an introduction to Forensic science, Englewood Cliffs (publish), N.Y, Prentice hall, 1995;
Sevcenco, B. I., Tehnică Criminalistică, Ed. de stat pentru literatura juridică, Moscova, 1959;
Simion Gh. Doraș, Criminalistică, Ed. Știința, Chișinău, 1996;
Stancu, E., Criminalistică, Ed. Actami, București, 1995;
Stancu, E., Tratat de criminalistică, Ed. Academiei, București, 2001;
Stancu, E., Tratat de criminalistică, Ediția a V-a revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2010;
Suciu, C., Criminalistică, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972;
Tomescu, M., Tratat practic de criminalistică, Vol. II, Ed. M.I., București, 1980;
Vasiliu, F., Bojin, D., Microscopie electronică, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1985;
Wells, H.J., Forensic science, Ed. Sweet Maxwell Ltd., Londra, 1968;
Reviste
Bogdan, L.G., Manolescu, M., Gelatina balistică-simulator al țesutului uman, Analele Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Seria Inginerie, Nr. 3/2010;
Hurdubaie, I., „Informatica în criminalistică”, în R.C., nr.1/2000, p.8;
Wallace, J. S., Chemical Analysis of Firearms, Ammunition and Gunshot Residue, CRC Press;
Revista Criminalistică, nr. 1/2005;
Revista Criminalistică, nr. 6/2005;
Revista criminalistică, nr.1/2009, Urmele secundare ale împușcăturii- martori invizibiliai infracțiunilor cu violență demascate cu microscopia electronică, comisar de Poliție, drd. ing.chim. Maria Georgeta Stoian;
Revista de Criminologie, Criminalistică și Penologie, nr. 2/2010, Urmele lăsate în cazul folosirii armelor de foc, Dadus Ion;
Site-uri de internet
https://www.politiaromana.ro/ro/structura-politiei-romane/unitati-centrale/institutul-national-de-criminalistica
http://evofinder.com/technology;
http://igpr.ro/Criminalistic/balistica.htm;
http://www.ultra-forensictechnology.com/ibis;
www.wikipedia.org;
www.forensicevidence.net;
www.fbi.gov;
www.world.guns.ru;
www.firearmsid.com;
http://www.criminologie.ro;
https://omoruri.wordpress.com/;
www.legeaz.net;
www.universuljuridic.ro;
http://www.asociatiacriminalistilor.ro;
https://dreptmd.wordpress.com/balistica-judiciara;
http://www.criminalistic.ro/
www.cartridgecollectors.org/?page=headstampcodes
Anexe
Anexa 1: Principalele elementele ale tragerii
Anexa Nr.2 – tipuri de inscripții uzuale, existente pe rozetele cartușelor
Germania:
Belgia:
Marea Britanie:
Franța:
Statele Unite ale Americii:
Alte țări:
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Sistemele de Identificare Automata a Armelor de Foc (ID: 129803)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.