. Sisteme de Plati. Derularea Relatiilor Comerciale de Plati Prin Banci (banca Xyz, Constanta)
CAPITOLUL I
SISTEME DE PLĂȚI ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA DE TRANZIȚIE
Sistemul de plăți poate fi definit ca un set de înțelegeri (aranjamente) privind descărcarea obligațiilor asumate de agenții economici ori de câte ori aceștia achiziționează resurse reale sau financiare. În economiile care nu se bazează pe schimburi în natură (nonbarter), astfel de obligații sunt descărcate prin transferul titlului de proprietate a unei categorii de active care, prin însăși natura și larga lor acceptabilitate, sunt cunoscute sub denumirea de bani.
În economia de piață, în economiile țărilor dezvoltate, operațiunile de plăți reprezintă un circuit vital, fluxurile plăților reprezentând, de fapt, fluxul resurselor ce revin sau sunt atribuite oricărei entități economice sau sociale și funcție de care depinde evoluția, menținerea sau eliminarea, diminuarea sau dezvoltarea activităților sau potențialului lor.
Desfășurarea fluxurilor de plăți, oportunitatea, încetinirea sau accelerarea lor depinde de:
Capacitatea de plată a entităților economice;
Politica de efectuare a plăților desfășurată de entitățile economice;
Eficiența tehnologiilor și capacităților organizatorice ale sistemelor de plăți derulate prin bănci.
Funcționarea sistemului de plăți are la bază un ansamblu de reglementări în care sunt implicate moneda, băncile comerciale, casele de compensare, banca centrală și alte instituții financiare. Inițial în mecanismul plăților era inclusă doar moneda, sub diferitele sale forme, îndeosebi moneda de aur care, datorită calităților sale intrinsece, era mijlocul de plată universal. Treptat locul acesteia este luat de moneda de credit (fiduciară) care va permite o accelerare a plăților în economie. În prezent, derularea plăților are la bază tehnica compensării, în care scop s-au creat case de compensație. Înființate în legătura cu extinderea utilizării cecurilor și a altor instrumente de plată, ele se utilizează azi și de către burse, bănci centrale și chiar grupuri internaționale de bănci. Funcționarea lor se bazează atât pe existența unor acorduri între participanți, cât și a unor reglementări riguroase care asigură buna derulare a plăților.
Studiul sistemelor de plăți este de fapt studiul mecanismelor prin care diferite forme de „bani” sunt transferate între agenții economici care își decontează propriile obligații de plată sau când acționează ca intermediari pentru terțe părți în furnizarea de servicii. Structura generală a unui sistem de plăți poate fi simbolizată sub forma unei piramide inversate precum cea prezentată în continuare, ea putând fi luată ca bază a analizei sistemelor de plăți din orice țară.
CONȚINUTUL RELAȚIILOR FINANCIAR-VALUTARE
Relațiile economice internaționale sunt constituite din totalitatea tranzacțiilor economice dintre statele lumii. Ele cuprind circulația internaționala de mărfuri si servicii, precum si relațiile financiar-valutare. Creșterea interdependențelor economice a atras după sine creșterea relațiilor economice internaționale în dezvoltarea economica naționala, acestea devenind obiect al preocupărilor organelor statale in organizarea si desfășurarea schimburilor.
Relațiile economice internaționale se desfășoară intr-un cadru bilateral si multilateral. Organizațiilor internaționale specializate le revine un rol de seama in ce privește mecanismul si formele de manifestare a acestora. Pentru stabilirea unui echilibru structural in economia mondiala este necesara eliminarea inechităților ce apar in desfășurarea relațiilor economice internaționale.
SITUATIA RELAȚIILOR FINANCIAR-MONETARE INTERNAȚIONALE
Tranzacțiile economice internaționale se pot prezenta in trei mari categorii, cărora le corespund tot atâtea tipuri de operațiuni, după cum urmează:
schimburi de mărfuri- operații comerciale;
schimburi de servicii- operații necomerciale;
schimburi de capital- operații financiare.
Schimburile de capital in cadrul schimburilor economice internaționale au un caracter mai deosebit, datorita duratei de timp in care au loc aceste schimburi. Astfel, pentru operațiunile pe termen mediu si lung, creditele sunt acordate sau primite de către organisme financiare internaționale si ele fac parte din categoria împrumuturilor internaționale. Aceste împrumuturi au scopul de a ajuta tarile membre ale respectivelor organisme financiare internaționale sa-si echilibreze balanțele de plata sau sa-si înfăptuiască unele programe de dezvoltare economica. Tot in aceasta categorie intra si investițiile directe de capital, respectiv finanțarea sau cumpărarea de unități economice industriale, agricole sau comerciale in străinătate.
Relațiile financiare internaționale contribuie si la realizarea circuitului economic mondial dintre economiile naționale si diferitele instituții si organisme internaționale privind schimburile de mărfuri, schimburile de servicii, cooperarea tehnico-științifică internaționala, constituirea si utilizarea resurselor financiare de credit. O funcție importanta a relațiilor financiar-monetare internaționale constă in repartiția fondurilor acumulate pe plan mondial către unitățile economice care au nevoie pentru dezvoltarea lor. Prin finanțarea internaționala se realizează dezvoltarea si modernizarea economiilor si acțiunilor social-culturale naționale, sprijinirea tarilor in curs de dezvoltare, acordarea de ajutoare, împrumuturi pe termen mediu si lung, participarea la diferite organizații si instituții internaționale.
In afara de aceste mișcări de capital care au un caracter economic productiv, pe plan internațional au loc si mișcări de capitaluri pe termen scurt, cu caracter speculativ si care caută piețele monetare cu cel mai ridicat nivel de dobânzi.
Tot in mișcările de capital se încadrează ca o categorie distincta si creditele bancare atât pe termen scurt, cat si pe termen mijlociu sau lung. Acestea contribuie la finanțarea comerțului internațional, primele intervenind de regula in tranzacțiile de import in comerțul de bunuri de consum si de materii prime, iar ultimele doua in finanțarea importului de mașini si echipament industrial, instalații, pana la fabrici si uzine complete.
Cea mai importanta pondere in relațiile economice internaționale o au schimburile comerciale, respectiv importul si exportul de mărfuri. Aceste operațiuni comerciale generează la rândul lor fluxuri de valuta intre cei doi participanți la operațiunea de comerț exterior. Se creează astfel sistemul plaților internaționale, prin care partenerii din tari diferite, cu ajutorul diferitelor instrumente si mijloace de plata, își îndeplinesc obligațiile ce le revin din încheierea contractului internațional.
Sistemul financiar-monetar internațional este format din:
Fondul Monetar Internațional (FMI)
Banca Reglementelor Internaționale (BRI)
Banca Internaționala de Reconstrucție si Dezvoltare (BIRD)
Banca Europeana de Reconstrucție si Dezvoltare (BERD),
precum si din sistemele financiar-bancare constituite la nivelul fiecărei tari membre la unul din organismele bancare menționate mai sus.
Fondul Monetar Internațional a fost creat în 1944, sub egida O.N.U., în urma acordului încheiat la Bretton Woods. Rolul acestui organism este evidențiat de următoarele trei transformări asupra economiei mondiale:
Creșterea și internaționalizarea rapidă a piețelor private de capital, având drept consecință un sistem monetar internațional (SMI) mai vulnerabil la dezechilibrele macroeconomice din țările industrializate și îndeosebi la orice distorsiune sau abatere a cursului de schimb de la datele economice fundamentale;
Marile curente de integrare regională, economica și monetară, în special în Europa, Asia și în alte părți ale lumii;
Trecerea la convertibilitatea monetară pentru tranzacțiile curente într-un număr foarte mare de țări și reformele bazate pe mecanismele de piață.
Banca Reglementelor Internaționale a fost înființată în 1930, cu sediul la Basel (Elveția). Scopul inițial a fost gestionarea reparațiilor plătite de Germania puterilor învingătoare în primul război mondial, astfel încât transferurile respective să nu provoace perturbații pe piețele de capital. După dispariția obiectului inițial, BRI s-a orientat, tot mai mult, în direcția facilitării cooperării între băncile centrale.
În perioada postbelică (1950-1958), BRI a avut rolul de oficiu de clearing pentru Uniunea Europeană de Plăți, prima încercare de cooperare monetară organizată a țărilor vest europene. După 1958 monedele europene au devenit convertibile, iar BRI și-a modificat din nou misiunea, încercând să joace rolul de “banca băncilor centrale”.
Banca Mondială (creată în 1945) grupează, în prezent Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și afiliatele acesteia, Asociația pentru Dezvoltare, Societatea Financiară Internațională și Agenția Multilaterală de Garantare a Investițiilor. Sursele sale de finanțare sunt constituite din fonduri proprii (capital și beneficii nedistribuite) și împrumuturi contractate pe piețele financiare internaționale.
Obiectivele Băncii Mondiale sunt următoarele:
Promovarea dezvoltării economice și reformelor, în țările în curs de dezvoltare;
Acordarea de împrumuturi pe termen lung, destinate finanțării proiectelor de investiții și programelor de dezvoltare. Aceste împrumuturi sunt dirijate, în special, spre domeniile infrastructurii: șosele, căi ferate, sisteme de telecomunicații, irigații, echipamente portuare, în domeniul energetic și altele.
SISTEMUL FINANCIAR AL ȚĂRII NOASTRE
Conceptul de sistem monetar are înțelesuri și abordări diferite. O abordare cuprinzătoare a sistemului monetar aceea de „complex de instituții și modalități care permit reglementarea circulației monetare dintr-o țară, prin intermediul unui ansamblu de norme juridice care emana de la autoritatea publica, cât și ca totalitatea instrumentelor și tehnicilor de plată”. Constantin Kirițescu a dat definiția cea mai cuprinzătoare în țara noastră : ”Sistemul monetar reprezintă ansamblul normelor legale și instituțiilor care reglementează, organizează și respectiv supraveghează relațiile bănești dintr-un stat”. Pentru ca sistemul să fie omogen este necesară și existența unui sistem de relații între instituțiile ce au ca obiect de activitate circulația monetară.
Sistemul monetar este folosit într-o țară pentru a alimenta populația (subiecții economici) cu monedă și pentru a controla schimbul propriei monede cu cele străine. De asemenea, sistemul monetar include elemente ce pot fi utilizate într-o economie pentru implementarea politicii monetare.
Până în a doua jumătate a secolului XIX, în România nu exista un adevărat sistem monetar. Prima lege monetară a țării noastre a fost adoptată în 1867. aceasta a adoptat un sistem monetar zecimal și „regimul monetar bimetalist”. Tot prin această lege a fost creată moneda națională- leul de argint de 5 grame cu o puritate de 835/1000.
În 1880-1881 se înființează Banca Națională a României. Între cele 2 războaie mondiale, România și-a modernizat circulația monetară și sistemul bancar și s-a aliniat din ce în ce mai mult la reglementările și normele emise pe plan internațional. Au acționat parțial și incomplet, sistemele monetare aur-argint, aur-lingouri și aur-devize. În perioada comunistă, în România, circulația monetară s-a rupt de contextul internațional. Moneda nu a avut practic acoperire nici în aur și nici măcar (doar parțial) în aur și argint.
După anul 1989, România încearcă să se alinieze din nou rigorilor Sistemului Monetar Internațional. Deși este o perioadă economică grea, cu inflație, depreciere monetară continuă și scădere economică, deși a crescut mult datoria externă, publică și deficitele, totuși țara noastră se implica tot mai mult în mecanismele monetare internaționale. Fiind membră a organismelor financiare internaționale, România a adoptat sistemul monetar bazat pe puterea de cumpărare a monedei naționale. Moneda emisă și pusă astăzi în circulație pe plan național are drept corespondent un etalon format prin contribuția bunurilorsta a adoptat un sistem monetar zecimal și „regimul monetar bimetalist”. Tot prin această lege a fost creată moneda națională- leul de argint de 5 grame cu o puritate de 835/1000.
În 1880-1881 se înființează Banca Națională a României. Între cele 2 războaie mondiale, România și-a modernizat circulația monetară și sistemul bancar și s-a aliniat din ce în ce mai mult la reglementările și normele emise pe plan internațional. Au acționat parțial și incomplet, sistemele monetare aur-argint, aur-lingouri și aur-devize. În perioada comunistă, în România, circulația monetară s-a rupt de contextul internațional. Moneda nu a avut practic acoperire nici în aur și nici măcar (doar parțial) în aur și argint.
După anul 1989, România încearcă să se alinieze din nou rigorilor Sistemului Monetar Internațional. Deși este o perioadă economică grea, cu inflație, depreciere monetară continuă și scădere economică, deși a crescut mult datoria externă, publică și deficitele, totuși țara noastră se implica tot mai mult în mecanismele monetare internaționale. Fiind membră a organismelor financiare internaționale, România a adoptat sistemul monetar bazat pe puterea de cumpărare a monedei naționale. Moneda emisă și pusă astăzi în circulație pe plan național are drept corespondent un etalon format prin contribuția bunurilor și serviciilor create în cadrul economiei naționale. Tocmai diversitatea acestor bunuri și servicii face imposibilă redarea sub formă fizică a valorii de întrebuințare corespunzătoare puterii de cumpărare. Din aceste motive, etalonul devine o noțiune abstractă de etalonul aur (care era dimensionat fizic printr-o cantitate de metal). Metodele practicate pentru determinarea puterii de cumpărare a monedelor și pe această bază a cursurilor de schimb au în vedere tocmai dimensiunile multiple ale acestui etalon și urmărirea lui prin intermediul indicilor de preț.
Necesitatea existenței sistemului financiar-monetar decurge din faptul că formarea și gestionarea fondurilor de resurse financiare au- pe lângă trăsăturile comune- și anumite particularități specifice fenomenului pe care îl exprimă, determinate de sursele și modul de alimentare, de modalitățile de repartizare și de utilizare a fiecărui fond în înfăptuirea reproducției sociale, precum și de controlul care se exercită cu ajutorul instrumentelor financiare și bancare asupra creării, repartizării și utilizării produsului național brut.
Sistemul financiar-monetar îndeplinește un rol important în satisfacerea cerințelor legilor economice care acționează în societatea noastră, în realizarea obiectivelor economico-sociale, a atribuțiilor statului. Acest sistem contribuie la folosirea cu eficiență a resurselor materiale și bănești și în intensificarea vitezei de rotație a fondurilor de producție. De asemenea, contribuie activ la justa organizare și desfășurare a repartiției produsului național brut, la înfăptuirea unei circulații monetare sănătoase și la dezvoltarea echilibrată a ramurilor economiei naționale.
Relațiile comerciale și de plăți ale țării noastre cu străinătatea se desfășoară în condițiile economiei de piață, potrivit căreia agenții economici români realizează tranzacțiile în conformitate cu normele Băncii Naționale a României și hotărârile guvernamentale. Agenții economici au obligația de a cunoaște prevederile legislației valutare, atât în țara noastră cât și din țara partenerului extern, pentru a se asigura că derularea contractului extern se face în condiții tehnice și de eficiență corespunzătoare.
Agenții sunt obligați încă din faza de contractare să stabilească modalitatea de decontare externă și să urmărească întocmirea documentelor în strictă concordanță cu termenii modalității de plată respective.
Relațiile economice internaționale de plăți, ca și relațiile comerciale care stau la baza lor, se desfășoară fie pe baza unor acorduri statale și opozabile părților semnatare, fie în cadrul unor relații de drept privat, de regulă, contractul de vânzare-cumpărare de mărfuri sau servicii.
RELAȚIILE FINANCIAR-VALUTARE ALE ROMÂNIEI
România este poziționată, cu 59 de puncte din 100, printre țările cele mai riscante din punctul de vedere al investițiilor în clasamentul întocmit pentru trimestrul IV 2000 de analiștii de la The Economist Intelligence Unit EIU- divizie a grupului britanic The Economist. Mediul de afaceri românesc a fost notat cu 5,45 de puncte din 10. Ratingul de țară acordat de EIU este “C” (“A” fiind cel mai scăzut).
Din trei în trei luni, EIU evaluează riscul pe care îl implică investițiile realizate în 100 de țări din întreaga lume.
Analiza de țară a EIU se bazează pe un set de criterii precum: situația politică, politicile comerciale, evoluția datoriei externe și starea sistemului bancar. Punctajul unei țări poate varia astfel de la zero- risc neglijabil- până la 100- risc maxim. Cota de risc a celor mai multe țări a scăzut în 2000.
În anul 2000, exporturile FOB au fost de 10366,5 milioane dolari SUA, cu 21,9% (respectiv 1863,5 milioane dolari SUA) peste nivelul realizat în anul 1999. Media lunară pe anul 2000 a fost de 863,9 milioane dolari SUA (față de 708,6 milioane dolari SUA media lunară a anului 1999). Acest nivel este cel mai ridicat nivel valoric anual de export înregistrat după anul 1989.
În cadrul exporturilor, produsele industriale au reprezentat 97,4% din total iar produsele din agricultură și silvicultură au deținut o pondere de numai 2,6%.
Comparativ cu anul 1999, în anul 2000 activitatea de export s-a intensificat, în special în relația cu țările CEFTA (+42,0%), cu țările din OPEC (+31,8%) și cu țările din Uniunea Europeană (+18,8%).
Importurile CIF în anul 2000 au însumat 13054,5 milioane dolari SUA (12049,6 milioane dolari importuri FOB), fiind mai mari cu 25,6% față de anul 1999, cu o medie lunară de 1087,9 milioane dolari SUA, reprezentând nivelul valoric anual de import cel mai mare înregistrat după anul 1989.
În anul 2000 activitatea de import s-a intensificat comparativ cu anul 1989, în relația cu țările în curs de dezvoltare (37,4%), cu AELS (25,8%), cu țările CEFTA (24,9%) și cu țările din Uniunea europeană (17,7%).
Deficitul comercial FOB/CIF în luna decembrie 2000 a fost de 431,6 milioane dolari SUA (față de 291,5 milioane dolari SUA în decembrie 1999), iar în anul 2000 de 2688,0 milioane dolari SUA (față de 1892,3 milioane dolari SUA în anul 1999). Soldul balanței comerciale în prețuri FOB/FOB atât în luna decembrie, cât și în anul 2000 a fost deficitar, și anume: -332,5 milioane dolari SUA respectiv –1683,1 milioane dolari SUA.
Potrivit datelor comunicate de Banca Națională a României, cursul de schimb al monedei naționale în raport cu dolarul SUA pe piața valutară la finele lunii decembrie 2000 a fost de 25926 lei (cu 42,6% mai mare față de sfârșitul lunii decembrie 1999).
CONȚINUTUL SECTORULUI BANCAR ROMÂNESC COMPARATIV CU CEL INTERNAȚIONAL
Băncile au apărut în România încă din a doua jumătate a secolului XIX. Ele au fost ajutate, atât prin contribuția capitalului român cât și a celui străin. Imediat după unire (încercări au fost și mai devreme) au apărut: Casa de Depuneri și Consemnațiuni, Creditul Funciar Rural, Banca României, Casa de Economii, cât și un sistem monetar național. Banca Națională a României a luat ființă în 1881, având capital de stat și privat. Sectorul bancar românesc s-a dezvoltat foarte mult între cele două războaie mondiale. A apărut bursa, au fost create mii de bănci, iar moneda națională avea acoperire în aur.
Cele mai multe din aceste instituții financiar-monetar-bancare au fost constituite pentru a fi un sprijin în modernizarea economiei românești. Astfel, băncile și alte instituții de credit au căpătat cea mai mare dezvoltare în sectorul agricol, această ramură fiind predominantă în economia românească. O dată cu dezvoltarea industriei și comerțului, au fost înființate bănci și pentru aceste sectoare, ori alte instituții financiare și-au dezvoltat departamente pe aceste ramuri. Mica producție ( agricolă, industrială, meșteșugărească și comercială) era susținută în mod deosebit, mai ales prin credite preferențiale, dar și prin alte produse, servicii și facilități bancare și fiscale.
În economia de piață, sectorul bancar are un rol major, el acționând în promovarea reformei și manifestarea concretă a mecanismului autoreglării economice. În manifestarea lui permanentă, sectorul bancar este o componentă de bază a sistemului financiar-monetar. Având în vedere rolul pe care îl au băncile pentru buna funcționare a unităților economice și a economiei în ansamblu, s-a impus ca în perioada tranziției la economia de piață să se creeze un sistem modern, capabil să ofere o gamă largă de produse și servicii bancare de un nivel calitativ superior, care să satisfacă exigențele tuturor categoriilor de agenți economici din economia de piață.
În acest context, imediat după 1989, la începutul perioadei de tranziție, în activitatea bancară din România s-au produs următoarele schimbări esențiale:
a) Banca Națională a României a fost reorganizată și a intrat, astfel, în sarcinile sale firești de Bancă Centrală, cu următoarele funcții: emisiunea monetară, asigurarea stabilității monetare, administrarea rezervelor valutare ale țării, urmărirea executării balanței de plăți externe, supravegherea activității bancare pentru activitățile comerciale ale Băncii Naționale a României, a fost creată Banca Comercială Română S.A.
Pentru menținerea circulației bănești la nivelul corespunzător, B.N.R. asigură legătura dintre dimensiunile creditului și volumul masei monetare în circulație.
Supravegherea activității bancare de către B.N.R. , în condițiile economiei de piață, nu a avut în vedere măsuri de comandă, ci de reglementări-cadru, de orientare profesională în activitățile bancare: creditul bancar, decontările, …
Restructurarea sectorului bancar a avut în vedere următoarele aspecte:
Desființarea monopolului statului asupra sectorului bancar;
Reorganizarea băncilor de stat ca societăți pe acțiuni;
Capitalizarea băncilor;
Privatizarea băncilor de stat cu capital majoritar de stat;
Înființarea unui număr mare de bănci;
Diversificarea tipurilor de bănci;
Diversificarea produselor și serviciilor bancare;
Extinderea rețelei teritoriale;
Realizarea unui management performant, participativ și eficient;
Desfășurarea activității bancare după strategii și statute proprii fiecărei bănci;
Informatizarea bancară;
Deschiderea către colaborarea cu băncile străine;
Sprijinirea activității de investiții și de creditare, ca instrumente majore ale construcției economiei de piață;
Perfecționarea relațiilor cu clienții.
Desigur că unele din aceste obiective nu au fost realizate în totalitate, dar au fost făcute unele progrese și toți factorii de răspundere (politici, economici, specialiști etc) sunt de părere că rolul sectorului bancar va fi hotărâtor pentru intrarea în economia de piață.
Fostele bănci de stat (Banca Română de Comerț Exterior, Banca Agricolă, Banca de Investiții), pe bază de hotărâre a Guvernului, au fost transformate în bănci comerciale, cu capital de stat și autohton privat, aprobându-li-se și noi statute de organizare și funcționare.
Au fost înființate bănci cu CAPITAL PRIVAT AUTOHTON ȘI STRĂIN, precum și sucursale ale unor bănci străine: Banca Comercială Română, Banca Română pentru Dezvoltare, Banca Comercială „Ion Țiriac”, Banca de Export-Import al României EXIMBANK, Banca Românească, MISR România Bank, Internationale Nederlanden Bank Nving Bank,…
Noile bănci au fost constituite în conformitate cu prevederile legii societăților comerciale, care precizează că, datorită obiectivului principal și permanent al activității bancare, respectiv tragerea de resurse bănești, acordarea de credite, efectuarea de plăți și alte servicii bancare, acestea nu se puteau constitui ca societăți cu răspundere limitată. Societățile bancare puteau sa-și continue activitatea numai după obținerea autorizației, document eliberat de Banca Națională a României- Comisia de Reglementare și Supraveghere Bancară- organism care stabilește norme și reglementări cu privire la volumul capitalului social, cota minimă de vărsământ în momentul subscrierii, precum și în legătură cu constituirea fondurilor de rezervă și riscuri.
Băncile constituite aveau obligația de a deschide conturi de corespondent la Banca Națională și crearea de rezerve minime, potrivit reglementărilor date de B.N.R. Societățile bancare au dreptul să deschidă la Banca Națională a României și alte conturi, precum și să se refinanțeze de la aceasta, în condițiile stabilite.
Este important de subliniat faptul că, la organizarea activității bancare, s-au avut în vedere și unele neajunsuri ale sistemului bancar, existente până în 1989, astfel:
s-a eliminat controlul centralizat al statului, care, prin folosirea mijloacelor administrative și nu a pârghiilor economice, nu putea să se adapteze cerințelor impuse de contextul socio-economic, mai ales în condițiile economiei de piață;
decontările dintre unități se derulau conform unor reglementări metodologice greoaie, rigide, care îngrădeau flexibilitatea și gândirea economică în acest domeniu;
stabilirea unor plafoane de casă infime făcea imposibilă efectuarea unor operațiuni urgente și mărea, în mod exagerat, numărul de documente bancare legate de aceste lucrări;
necesarul de mijloace circulante se planifica, de multe ori, în neconcordanță cu necesitățile, ceea ce ducea la incapacitate de plată, care ducea la credite restante și blocaje în lanț;
sistemul greoi de acordare a fondului de retribuire, multitudinea și complexitatea situațiilor cerute pentru eliberarea sumelor necesare achitării salariilor, ocupa mult prea mult timp, inspectorii băncii nemaiavând posibilitatea să efectueze analizele economice ce se impuneau și evident nici să propună și să aplice măsuri competente;
imposibilitatea înființării unui număr nelimitat de bănci, care să poată efectua orice fel de operațiuni, de la cele mai simple și până la acordarea de credite în lei și valută, nu a permis dezvoltarea unei concurențe, cât de firave, între bănci.
Banca Națională a României are un grad ridicat de independență și răspunde numai în fața Parlamentului. Guvernatorul și Consiliul de Administrație al băncii sunt aleși de Parlament, pe baza recomandărilor Primului Ministru.
Banca Națională a României este o bancă cu capital integral de stat. În Legea privind activitatea bancară nr 58/1998 se stipulează: “Ea este organul de emisiune al statului și stabilește reglementările în domeniul monetar, de credit, valutar și de preț. Banca Națională a României refinanțează societățile bancare și asigură lichidități sistemului bancar. Banca Națională a României asigură supravegherea activității tuturor societăților bancare”. Capitalul propriu al Băncii Naționale a României aparține în întregime statului. Fondul de rezervă al Băncii Naționale se constituie din profitul evidențiat în bilanțul anual, după acoperirea altor destinații.
Banca Națională a României elaborează balanța de plăți externe, balanța creanțelor și angajamentelor externe, stabilește cursurile de schimb valutar, păstrează și gestionează rezervele internaționale ale statului.
Activitatea Băncii Naționale a României a fost perfecționată permanent, ca urmare a schimbărilor petrecute în economie și societate. Ca urmare a fost necesară înlocuirea Statutului BNR adoptat prin Legea nr 34/1991 cu noul Statut adoptat prin Legea nr 101/1998. În acest document de mare însemnătate sunt precizate mai riguros atribuțiile BNR ca factor de stabilitate monetară și economică. De exemplu, sunt mult mai precis expuse atribuțiile băncii noastre centrale în realizarea politicii valutare:
stabilește cursul de schimb al monedei naționale în raport cu alte valute;
înfăptuiește politica valutară;
intervine pe piața valutară pentru susținerea cursului monedei naționale;
bonifică dobânzi băncilor pentru rezerve în valută;
stabilește regimul valutar;
aplică regimul valutar;
organizează activitatea valutară pe teritoriul României;
este agent al statului în operațiunile și tranzacțiile valutare ale acestuia;
înfăptuiește controlul valutar al statului;
acordă autorizații persoanelor juridice pentru tranzacții valutare;
solicită și primește informații valutare;
avizează credite în valută;
aprobă constituirea de sucursale în străinătate ale băncilor românești;
achită datoria externă a statului;
dă autorizații pentru transferul de valută în străinătate.
Legea bancară nr 58/1998 stipulează noi criterii și condiții de desfășurare a activității bancare în țara noastră. Principalele noutăți ale reglementărilor prin această lege se referă la:
a dispărut termenul de “bancă comercială”, fiind înlocuit cu cel de “bancă”) în multe privințe);
pot fi autorizate să desfășoare activitate bancară și alte instituții decât cele bancare, cu respectarea prevederilor acestei legi;
sunt introduse definiții și se precizează unele concepte din activitatea bancară (bancă, filială, afiliată, depozit, credit, acționar semnificativ, ordin, capital);
se precizează mai clar ce cuprinde documentația de credit;
se pune accent pe sporirea prudenței bancare și supravegherea prudențială bancară;
se precizează mai bine ce fel de activități sunt permise băncilor;
autorizarea băncilor;
fuziunea și divizarea băncilor;
conflictul de interese;
secretul profesional;
transferul de fonduri;
administrarea specială a băncilor.
Se poate deja constata că nu I se mai acordă atenție specială creditului, ci el este pus pe același plan cu depozitele. Cu alte cuvinte nu se mai poate afirma că băncile românești sunt numai bănci de credit, ci bănci care realizează o diversitate de produse și servicii.
STRUCTURA SISTEMULUI BANCAR INTERNAȚIONAL
Băncile transnaționale
Sistemul bancar internațional este compus din foarte multe bănci. Dintre acestea, doar câteva sute au o participare semnificativa. Acestea se remarca, in primul rând, printr-o activitate susținuta in cadrul sistemelor financiare. Tehnicile financiare internaționale sunt absolut identice cu cele de pe piețele naționale, însă spațiul bancar internațional susține sau privilegiază inovațiile financiare, adoptate apoi imediat de sistemele bancare naționale, în sensul unui veritabil transfer de tehnologii financiare.
Băncile de depozit
Funcția lor principala este transformarea resurselor pe termen scurt-depozitele persoanelor fizice si întreprinderilor- in împrumuturi pe termen mediu si lung, înscrise in activ sub forma de creanțe. Acest tip de bănci este foarte răspândit in tari precum: SUA, Japonia, Marea Britanie, Franța.
Băncile universale
Spre deosebire de băncile de depozit, băncile universale își au originea in Germana, Elveția si Austria. Activitatea lor nu se limitează doar la intermedierea depozit-împrumut, ci consta îndeosebi in intervenția directa pe piețele financiare, atât in cadrul operațiunilor de emisiune, cat si in fazele de negociere. Băncile elvețiene dețin un rol specific pe piețele financiare internaționale, investind capitaluri gestionate in cadrul fondurilor fiduciare.
Casele de economii si instituțiile specializate
In decursul timpului, comunitatea bancara a fost întregita prin câteva case de economii de talie ce rivalizează cu marile bănci: centrele regionale ale caselor de economii germane (Landesbank- Girozentrale), casele de economii belgiene si italiene. Se mai pot încadra aici casele de credit agricol (CNCA in Franța, Rabobank în Olanda) sau băncile populare. Angajamentul lor internațional este tardiv si destul de limitat.
2. CONTRACTUL COMERCIAL INTERNAȚIONAL
2.1 Principalele clauze contractuale
2.2 Condițiile de livrare- INCOTERMS
2.3 Documente comerciale și financiare utilizate în comerțul
internațional
2.4 Riscul în tranzacțiile internaționale
În esență, contractul de vânzare internațională de mărfuri (contractul comercial internațional) reprezintă acordul de voință dintre doi parteneri având sediile în state diferite, prin care una din părți (vânzătorul/exportatorul) se obligă să transfere asupra celeilalte părți (cumpărătorul/importatorul) proprietatea asupra unui bun al său (marfa sau serviciul ce face obiectul contractului).
Deci, așa cum rezultă și din definiția de mai sus, cele 2 trăsături fundamentale ale contractului comercial internațional sunt: comercialitatea (acte de comerț) și internaționalitatea (element de extraneitate).
2.1 PRINCIPALELE CLAUZE CONTRACTUALE
Necesitatea ameliorării impactului vânzărilor internaționale de bunuri și mărfuri cu reglementările protecționiste din majoritatea țărilor a constituit o preocupare majoră a specialiștilor din domeniul comerțului internațional, preocupare amplificată în special în a doua jumătate a secolului nostru odată cu generalizarea tendinței spre integrare economică internațională. În 1980, la 11 aprilie, a avut la Viena o conferință, la care au participat delegați din 62 state, care după dezbateri intense au aprobat în unanimitate o convenție asupra contractelor de vânzare internațională de mărfuri conținând o reglementare uniformă. Această convenție este cunoscută în prezent sub denumirea de “Convenția Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internațională de mărfuri”.
Conținutul contractului este format din 2 categorii de clauze: cele esențiale, în absența cărora contractul nu este valabil încheiat întrucât nu s-a realizat acordul de voință a părților (părțile, obiectul, prețul), și alte clauze, care permit exprimarea exactă a intențiilor părților și asigură baza juridică a derulării tranzacției.
Subiectele contractului sunt persoanele fizice sau juridice care prin acordul lor de voință au dat naștere la un raport juridic contractual între ele, asumându-și astfel anumite drepturi și obligații reciproce determinate de contract.
Subiectele contractului, vânzătorul și cumpărătorul, cât și sediul declarat al acestora, trebuie să fie indicate cu precizie la începutul contractului.
Obiectul contractului precizează conținutul economic al contractului și anume condițiile în care vânzătorul se obligă să execute mărfurile sau să presteze anumite servicii pentru satisfacerea cerințelor cumpărătorului. Negocierea obiectului contractului constă deci în identificarea mărfii, prin determinarea cantității, calității, ambalajului și mărcii, precum și în precizarea obligațiilor partenerilor în legătură cu marfa.
Denumirea mărfii care face obiectul contractului trebuie astfel stabilită încât să înlăture cu desăvârșire orice posibilitate de înțelegere greșită.
Cantitatea- pentru stabilirea cantității mărfii, în contract trebuie să se prevadă:
Unitatea de măsură (bucăți, greutate, suprafață, capacitate, perechi etc) în funcție de natura mărfurilor și a uzanțelor pieței;
Locul și momentul determinării cantității ce se va livra (depozit, stația de încărcare etc);
Modul de stabilire a cantității (cântărire, măsurare) dacă operațiunea se face integral sau parțial;
Documentele care atestă cantitatea mărfii expediate :
La transporturile feroviare-scrisoarea de trăsură internațională
La transportul auto-scrisoarea de trăsură internațională auto
La transporturile pe apă- pe cale maritimă conosamentul și pe cale fluvială scrisoarea de trăsură fluvială
La transporturile aeriene- scrisoarea de transport aerian
La expedițiile poștale- chitanța poștală
În cazul depozitării mărfii- pe baza certificatului de depozitare sau a adeverinței de păstrare.
Calitatea mărfii
Determinarea calității mărfii care face obiectul tranzacției comerciale, impune înscrierea în contract a unor clauze precise și ferme privind:
Nivelul de calitate cerut
Pentru stabilirea nivelului de calitate cerut este necesar să se țină seama de:
Specificul mărfurilor respective
Nivelul de calitate existent pe plan internațional
Posibilitățile furnizorului de a satisface cerințele beneficiarului
Reglementările existente în țările partenerului și pe plan internațional
Metodele de determinare a calității convenite
Aceste metode se referă în general la:
Modul de efectuare a controlului, în funcție de mărimea lotului și felul mărfii:
Bucată cu bucată
Prin sondaj
Prin metode statistico-matematice
Precizarea numărului și mărimea probelor care vor fi examinate din lotul de marfă livrat
Precizarea metodelor de examinare și anume:
Determinarea calității mărfii pe baza vizionării acesteia:
Vânzarea-cumpărarea cu clauza “văzut plăcut” ceea ce înseamnă că importatorul a văzut marfa înaintea încheierii contractului, declarându-se de acord cu calitatea ei, fără să fie nevoie de o descriere tehnică
Vânzarea-cumpărarea cu clauza “după încercare” ceea ce presupune că încheierea contractului este condiționată de acceptarea calității de către cumpărător, care trebuie să se pronunțe într-un timp limitat potrivit uzanțelor sau prevederilor contractuale.
Determinarea calității “tel quel” constă în faptul că importatorul acceptă marfa “așa cum este”, fără vizionarea acesteia sau după ce a văzut-o.
Determinarea calității pe bază de mostre
Determinarea calității pe bază de tipuri și denumiri uzuale
Determinarea calității pe bază de descriere
Determinarea calității pe bază de degustare:
Clauza Rye Terms (comerțului cu secară) obligă importatorul să accepte marfa chiar dacă sosește la destinație cu unele deprecieri calitative, dar în acest caz exportatorul trebuie să ofere o bonificație de preț
Clauza Sound Delivered (marfă sănătoasă la descărcare) indică faptul că importatorul nu va accepta marfa decât dacă aceasta sosește la destinație intactă, fără degradări calitative.
Modul de determinare a parametrilor și condițiilor de fiabilitate, securitate, poluare, protecție, sanitare și condiții speciale
Criteriile de admitere sau respingere a loturilor
Nominalizarea documentației care va sta la baza controlului și recepției
Organele care urmează să întocmească documentele privind atestarea calității mărfii
Organe proprii ale vânzătorului, cumpărătorului sau mixte
Organe neutre
Organizații specializate ( de ex ROMCONTROL S.A.)
Garanția calității mărfii
După definirea condițiilor de calitate privind obiectul contractului, părțile trebuie să convină și să prevadă în contract garanțiile pe care le dă vânzătorul pentru asigurarea calității mărfii contractate.
Garanțiile vânzătorului țin de specificul mărfurilor și anume:
Mărfuri care se contractează cu termen de garanție – este necesar să se înscrie în contract:
Termenul (perioada) de garanție (în luni, ani)
Data de când începe să decurgă termenul de garanție
Condițiile în care încetează garanția sau se prelungește termenul de garanție
Documentele prin care se atestă calitatea mărfurilor:
Certificat de calitate
Certificat de garanție
Buletin de analiză
Procese verbale
Protocoale
Etc
Obligațiile vânzătorului și cumpărătorului în perioada de garanție
Modul de asigurare a asistenței tehnice și de organizare a service-ului
Modul de întocmire a reclamațiilor în perioada de garanție, inclusiv suportarea eventualelor cheltuieli suplimentare
Mărfuri care se contractează fără termen de garanție: în general, se înscrie în contract obligația vânzătorului de a transmite odată cu marfa și un certificat de calitate sau buletin de analiză întocmite fie global pe întreg lotul livrat, fie individual pentru fiecare produs.
Ambalajul și marcarea mărfii
Ambalajul constituie o componentă importantă a strategiei comerciale, mai ales în exportul bunurilor de consum, iar în contract trebuie menționat în mod expres felul acestuia.
Dacă vânzătorul și cumpărătorul nu se înțeleg anticipat asupra ambalajului, vânzătorul este obligat, conform normelor uzuale, să predea marfa cumpărătorului într-un ambalaj “uzual de export”.
Ambalajele trebuie să fie însoțite de foi de ambalaj introduse în conținutul lor, din care să rezulte denumirea și felul produselor.
În unele cazuri este necesar să se marcheze ambalajul și cu anumite denumiri, sub formă prescurtată, bazate pe uzanțe internaționale prin care se precizează anumite particularități privind calitatea ambalajului sau proveniența lui:
F.P. (FIT PACKING) –ambalajul are un strat protector
R.C. (RESISTANCE CONTROLLED) – rezistența ambalajului se controlează după norme internaționale
M.P. (MACHINE PACKING) – ambalaj confecționat cu mașini speciale
S.W.P. (SEAWORTHY PACKING) – ambalaj pentru transportul mărfurilor pe mare
C.P. (CONTINENTAL PACKING) – ambalaj pentru transportul pe continent, de calitate inferioară celui pentru transportul maritim, a cărui calitate trebuie să protejeze marfa de umezeală și coroziune
S.P.P. (SPECIAL PACKING PAID) – ambalaj special ce se confecționează la cererea importatorului
S.C.P. (SPECIAL CONFIDENTIAL PACKING) – ambalaj strict confidențial marcat cu date cifrate în scopul de a nu divulga exportatorul
În contractul de vânzare-cumpărare se precizează dacă ambalajul trece în proprietatea cumpărătorului sau rămâne în cea a vânzătorului și se împrumută doar importatorului.
În ceea ce privește prețul ambalajului, în contract se stipulează, de regulă, una din următoarele clauze:
Netto – corespunzător căruia vânzătorul nu pretinde nimic pentru ambalaj, costul acestuia fiind cuprins în prețul mărfii
Netto plus ambalajul – vânzătorul calculează separat prețul ambalajului
Brutto per netto – care arată că și ambalajul va fi calculat la prețul unitar al mărfii.
Marcarea se face în limba țării vânzătorului , cu traducerea într-o limbă de circulație internațională sau numai în aceasta din urmă. De regulă, pe fiecare colet se marchează:
Numărul contractului
Numărul coletului
Numele exportatorului
Numele și adresa destinatarului
Greutatea brutto și netto
Seria utilajelor
Inscripția “made in…”
Părțile pot conveni asupra efectuării unui marcaj:
Special – pentru mărfurile la care se cere o manipulare mai atentă ( aparate de mare precizie, materiale explozive, obiecte fragile)
Originar – când marca este originară a acestuia
Neutru – când ambalajul nu poartă nici un semn distinctiv care să ateste țara de origine a mărfii.
Cumpărătorul cere de obicei un asemenea ambalaj când dorește să reexporte marfa într-o țară în care exportatorul din țara de origine este supus unei măsuri discriminatorii: embargo, taxe vamale ridicate, etc.
Determinarea prețului în contractul extern
Ca element esențial al contractului, prețul reprezintă obiectul obligației importatorului și el este concretizat într-o sumă de bani, determinată sau determinabilă.
Prețul se înscrie în contract pe unitate de produs sau ca o sumă globală pe întreaga cantitate de marfă care face obiectul contractului.
Din punctul de vedere al tehnicii de decontare, prețul poate fi:
Preț determinat – este stabilit de către parteneri în momentul încheierii contractului și poate fi stipulat la rândul său în 2 variante:
Preț fix – se utilizează de regulă, în operațiunile pe termen scurt
Preț mobil – se folosește în situațiile în care mărfurile se pot livra în tranșe, iar parametrii tehnico-calitativi ai produselor diferă de la un lot la altul.
Preț determinabil – se folosește, de regulă, la încheierea contractelor pe termen lung al căror obiect îl constituie instalațiile complexe, lucrări de construcții-montaj etc. în acest caz, în contract se prevede clauza potrivit căreia prețul la livrare se va stabili la nivelul prețurilor mondiale, iar uneori se prevăd limitele maxime și cele minime între care se va determina acest preț.
Condiții de livrare – INCOTERMS
Condiția de livrare reprezintă unul dintre elementele esențiale ale contractului care generează consecințe juridice și economice în orice tranzacție comercială, care are ca obiect transferarea de bunuri de la vânzător la cumpărător. Practic se referă la determinarea locului și momentului în care, odată cu trecerea de fapt a bunurilor de la vânzător la cumpărător, are loc și trecerea riscurilor și cheltuielilor pe care le implică livrarea.
Relațiile între vânzător și cumpărător sunt guvernate de clauzele contractului încheiat, clauze care pot si special convenite sau care sunt folosite în practica comerțului internațional. Practica relațiilor comerciale internaționale cunoaște o gamă variată de modalități de livrare care au intrat în uzanțe. Aceste uzanțe pot deveni izvor de drept, întrucât nu contravin legilor și întregesc contractul între părți, ușurând tratativele de încheiere a contractelor.
Pentru a facilita interpretarea unitară a acestor uzanțe, Camera Internațională de Comerț, cu sediul la Paris, a elaborat în 1936 așa numitele “Reguli INCOTERMS”.
Clauzele au fost grupate în patru categorii diferite, începând de la categoria E, potrivit căreia vânzătorul ține marfa la dispoziția cumpărătorului în (la) sediul său (EXW); urmată de categoria F în care vânzătorul este solicitat să livreze marfa unui cărăuș numit (angajat) de cumpărător (FCA și numai în transportul maritim FAS și FOB); continuând cu categoria C în care vânzătorul trebuie să angajeze transportul, dar fără să-și asume riscul pierderilor sau al deteriorării mărfii sau al suportării costurilor adiționale cauzate de evenimente ce au survenit după expediere (CPT, CIP și numai pentru transportul maritim CFR și CIF) și în sfârșit, categoria D în care vânzătorul trebuie să suporte toate costurile și riscurile necesare pentru aducerea mărfii în țara de destinație (DAF, DDU și numai pentru transportul maritim DES și DEQ).
Dispoziții privind expedierea și transportul mărfurilor
În contracte se prevăd expres instrucțiuni privind expedierea și avizarea lucrărilor. Ele se stabilesc în concordanță cu condiția de livrare. În contract trebuie să se mai prevadă și obligația cumpărătorului de a comunica vânzătorului, într-un anumit termen, instrucțiunile de expediere a mărfii, precum și dreptul ca, dacă vânzătorul nu va primi la timp aceste instrucțiuni, să predea marfa spre păstrare într-un depozit public, în contul și pe riscul cumpărătorului, după expirarea timpului de livrare stabilit de părți, și pe baza documentului obținut- certificat de depozitare- să încaseze contravaloarea mărfii, potrivit modalității de plată convenite în contract.
În contractele de import este indicat să se prevadă că vânzătorul este obligat să restituie cumpărătorului toate cheltuielile provocate de nerespectarea instrucțiunilor de expediere primite.
Termenul de livrare
Termenul de livrare stipulat în contract precizează data la care vânzătorul trebuie să predea și cumpărătorul să preia marfa care face obiectul tranzacției comerciale. Predarea mărfurilor poate fi făcută de vânzător direct cumpărătorului, fie prin intermediul cărăușului, în funcție de condiția de livrare convenită în contract.
Termenul de livrare poate fi precizat în contract în mai multe feluri:
Termene de livrare certe (la o dată calendaristică fixă)
Termene de livrare orientative (pe luni, trimestre, sezoane)
Termene de livrare determinabile (în funcție de îndeplinirea anumitor condiții ce vor fi precizate în contract).
Controlul și recepția mărfurilor
Precizarea în contracte a condițiilor privind controlul și recepția mărfurilor are scopul de a permite cumpărătorului să constate felul în care vânzătorul și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract cu privire la cantitatea, calitatea, ambalajul, termenul de livrare etc. se face în conformitate cu clauzele convenite de către parteneri în contract și vor fi efectuate fie de către vânzător, fie de cumpărător, fie de către anumite firme naționale și internaționale specializate și agreate.
În contractele externe pentru importul de mărfuri, se recomandă să se trateze includerea clauzei potrivit căreia controlul și recepția calitativă și cantitativă să fie efectuate la destinație.
Condiții de plată
Tratarea și fixarea condițiilor de plată are o importanță atât de mare ca și determinarea prețului având o influență directă asupra lui, atât din punctul de vedere al certitudinii încasării contravalorii mărfurilor exportate cât și din punct de vedere al eficienței, în sensul alegerii unei valute corespunzătoare, al solicitării și includerii de dobânzi în cazul vânzării pe credit.
În contract vor trebui incluse clauze cu privire la:
Modul în care urmează să se efectueze plata
Atât la contractele de export, cât și la cele de import, modul în care se va efectua plata este direct influențat în cadrul juridic existent între țara noastră și statul respectiv (acord de cliring, convenție de plăți). În funcție de prevederile acestui cadru, tehnica decontării prin bancă este diferită.
Moneda de decontare
De regulă, moneda de decontare este aceea în care este exprimat prețul. Cu toate acestea, în anumite situații, cu acordul ambelor părți contractante, plata se poate face și în altă monedă. Alegerea monedei de decontare trebuie făcută de exportatorul român pe criteriul posibilității de utilizare a unei valute cu putere de circulație și liberă la plată și în alte zone geografice, nu numai în țara de emisiune, dar și în funcție de stabilitatea acesteia.
Termenul de plată
Plata poate fi convenită:
Plată promptă: cumpărătorul nu obține dreptul de dispoziție asupra mărfurilor până ce nu achită contravaloarea acestora
Plată anticipată –poate avea ca obiect aconturi acordate de cumpărător, practicate de obicei la comenzile mari, cu ciclu lung de fabricație. Au caracter de: finanțare a exportului în vederea procurării materiilor și materialelor; garanții acordate de cumpărător; avans în contul instalațiilor sau obiectivelor complexe, etc
Plată după efectuarea livrărilor sau prestarea serviciilor care se realizează prin una din modalitățile de plată practicate în cadrul schimburilor internaționale.
Plată la termen care poate fi convenită:
Sub forma acordării unui credit garantat (de regulă) sau negarantat;
Sub formă de plăți eșalonate
Modalitatea de plată
În cadrul tratativelor, când se discută modalitatea de plată, în cazul exportului, trebuie să se insiste ca livrările să fie achitate pe bază de acreditiv irevocabil, pentru a avea certitudinea încasării sumelor. În cazul când se convine ca modalitatea de plată să fie incasoul documentar este necesar să se ia măsuri asigurătorii care să permită încasarea la termen a contravalorii mărfurilor livrate sau a serviciilor prestate.
Documente necesare pentru încasarea contravalorii mărfii
Documentele pe baza cărora urmează să se efectueze plata se menționează în contract în cadrul modalității de plată convenite. Enumerarea precisă a acestora reprezintă una din condițiile esențiale ale aplicării modalității de plată respective, deoarece unele din aceste documente au caracter probatoriu pentru stabilirea răspunderilor iar altele constituie garanții suplimentare convenite între vânzător și cumpărător.
Forța majoră
Forța majoră este un fenomen exterior, având caracter extraordinar, imprevizibil și de nebiruit. Ea este exoneratoare de răspundere, dacă a determinat, în exclusivitate, fapta cauzatoare de prejudicii.
Fenomenul exterior, pentru a constitui o forță majoră, trebuie ca obligatoriu și în mod obiectiv să prezinte un caracter imprevizibil și de neînlăturat, pentru orice persoană fizică sau juridică. Totodată, pentru a exonera de răspundere una din părțile contractuale, forța majoră mai trebuie să îndeplinească una din următoarele cerințe:
Să determine în exclusivitate producerea prejudiciului;
Să fie definitivă, adică executarea obligațiilor contractuale să devină imposibilă pe toată durata de timp cuprinsă între intervenirea împrejurării ce constituie forța majoră și finele perioadei în care contractul poate fi executat;
Să fie totală, în sensul că ea trebuie să facă imposibil de executat totalitatea prestațiilor datorate în această perioadă de una din părțile contractante.
Este de asemenea necesar ca în contract să se prevadă obligațiile ce revin părților ca urmare a intervenirii cazului de forță majoră:
Să anunțe această împrejurare celeilalte părți;
Termenul de înștiințare;
Anunțarea încetării împrejurării;
Obligația prezentării unui certificat oficial de constatare a cazului de forță majoră emis de Camera de Comerț sau alte organe ce au această împuternicire
Amânarea termenului de executare a obligațiilor contractuale pe durata împrejurărilor de forță majoră și a urmărilor acesteia;
Termenul socotit de la producerea forței majore după care fiecare parte are dreptul să renunțe la executarea în continuare a contractului, fără drept la despăgubiri.
Reclamațiile de cantitate și calitate
Definirea cât mai precisă a tuturor aspectelor privind conținutul și modul de soluționare a reclamațiilor reprezintă una din condițiile de menținere și extindere a tranzacțiilor comerciale cu partenerii externi. În acest scop în contract trebuie să se convină :
Termenul până la care pot fi admise reclamațiile
Termenul de privare a cumpărătorului de dreptul de a mai ridica pretenții
Conținutul minim al reclamației
Documentele care justifică reclamația
Pretențiile cumpărătorului
Obligațiile vânzătorului.
Sancțiuni (penalități și daune)
Penalitățile reprezintă evaluarea convențională a pagubelor și totodată o sancțiune pentru neexecutarea în general sau neexecutarea la termen a obligațiilor contractuale. Penalitățile au un caracter reparator pentru partea care a fost prejudiciată prin neexecutarea obligațiilor contractuale. În acest sens, în contract trebuie să se prevadă penalități dar și posibilitatea obținerii de despăgubiri (daune- interese) atât pe seama vânzătorului cât și pe cea a cumpărătorului.
În materie de responsabilitate contractuală, prin daună se înțelege paguba care decurge din desăvârșirea de către una din părțile contractuale a unui fapt care să determine obligația de reparație. Adică, între culpa părții care a cauzat prejudiciul și fapta prejudiciului trebuie să existe un raport de cauzalitate.
În ceea ce privește evaluarea daunelor, aceasta se poate face pe două căi:
Prin evaluare convențională, atunci când cuantumul daunelor-interese este determinat printr-o clauză introdusă de părțile contractante;
Prin evaluarea judiciară, atunci când legea însăși stabilește cuantumul daunei în chip forfetar, într-un anumit procent pe an din cuantumul datoriei.
Rezilierea contractului
Reprezintă desfacerea pentru viitor a unui contract sinalagmatic, care se execută prin prestații succesive, în cazul în care una din părți nu-și execută, în mod culpabil, obligațiile sale. În consecință, rezilierea se va aplica numai contractelor care se execută prin prestații succesive și numai în intervalul în care una din părți își execută obligațiile contractuale, în timp ce cealaltă parte a intrat în culpă. Dacă pe parcursul executării unui contract, după ce a fost livrată o parte din marfă și a fost și plătită, intervine rezilierea, obligațiile părților care au fost deja executate rămân valabile, fiind lovite de nulitate numai cele neexecutate.
Rezoluțiunea contractului
Nu trebuie confundată rezilierea contractului cu rezoluțiunea acestuia. Rezoluțiunea desemnează desfacerea retroactivă a unui contract sinalagmatic, în urma neexecutării culpabil de către debitor a obligațiilor sale. În urma declarării rezoluțiunii, contractul se consideră ca neîncheiat, iar partea care și-a executat obligațiile contractuale are dreptul să solicite repunerea în situația anterioară încheierii contractului, adică ceea ce s-a livrat să se restituie vânzătorului și ceea ce s-a plătit să se restituie cumpărătorului.
Clauza de jurisdicție
Reprezintă clauza contractuală prin care părțile stabilesc de comun acord sub ce jurisdicție vor cădea eventualele litigii rezultate din contract. Litigiile ce se nasc din contractele de vânzare-cumpărare pot fi soluționate pe două căi: pe calea instanțelor jurisdicționale de drept comun și pe calea arbitrajului comercial.
Condiții speciale
Contractele mai conțin în final diverse dispozițiuni care, de regulă, urmăresc să reglementeze:
Interdicția transmiterii în favoarea unor terțe persoane a drepturilor și obligațiilor uneia din părți decurgând din contract, fără consimțământul celeilalte părți;
Interdicția reexportului;
Cine suportă cheltuielile, impozitele, taxele vamale și alte taxe, legate de executarea contractului pe teritoriul țării vânzătorului și pe cel al cumpărătorului;
Obligativitatea comunicării schimbării sediului declarat al părții contractante și data la care este opozabilă;
Că tratativele și corespondența, anterioare contractului semnat, se declară nule și fără efect;
Că orice modificare a contractului se va face numai în scris și va reprezenta acordul ambelor părți contractante;
Diverse alte dispozițiuni convenite între părți.
La sfârșit, pentru orice contract, urmează data și locul încheierii contractului, numărul de exemplare, limba în care s-a redactat și semnăturile. Dacă nu se înscrie data încheierii contractului, momentul semnării lui va reprezenta intrarea în vigoare a drepturilor și obligațiilor asumate prin contract de către părți.
CONDIȚII DE LIVRARE- INCOTERMS 2000
Complexitatea problemelor legate de orientarea și dirijarea părților implicate în negocierea și încheierea unui contract comercial extern de vânzare- cumpărare de mărfuri presupune cunoștințe temeinice în domeniul tehnicii negocierii, a legislației și uzanțelor de comerț exterior a decontărilor internaționale, a expediției și asigurărilor internaționale, a legislației vamale, al efectuării calculelor de rentabilitate și altele.
Condiția de livrare reprezintă una din clauzele esențiale ce se convin între partenerii unui contract comercial internațional, prin acesta reglementându-se de fapt transferul proprietății mărfurilor și al riscurilor de la vânzător la cumpărător, inclusiv consecințele juridice și economice generate.
Noile reguli INCOTERMS 2000 au fost validate de Comitetul Executiv al CIC- Paris și prezentate în Publicația 550 a CIC Paris din 1 ianuarie 2000. Deși, față de “Regulile INCOTERMS- 1990” , noile tehnologii și practici comerciale internaționale nu s-au modificat semnificativ, intenția principală a INCOTERMS 2000 este să clarifice unele aspecte ce se caracterizau prin lacune și imprecizii.
Conform regulilor INCOTERMS 2000, comercianții din toată lumea au la dispoziție un număr de 13 variante dintre care să-și aleagă una care să le convină și pe care să o înscrie în contract, urmând să o respecte întocmai. Siglele, respectiv condițiile de livrare INCOTERMS 2000 și anume :
EXW
FCA, FAS, FOB
CPT, CIP, CFR, CIF
DAF, DDU, DDP, DES, DEQ
sunt acceptate ca atare în țările Uniunii Europene dar și în alte țări din zonele de liber schimb, inclusiv în țările situate în zone în care drepturile și formalitățile vamale sunt liberalizate.
EXW
EXW…Franco uzină (locul convenit)
Clauza EXW…Franco uzină (locul convenit) înseamnă că vânzătorul și-a îndeplinit obligațiile de livrare a mărfii în momentul în care a plasat marfa- individualizată- la dispoziția cumpărătorului, în locul convenit (la uzină, fabrică, depozit, etc), nevămuită la export și neîncărcată pe vreun mijloc de transport (vehicul).
Această clauză prevede pentru vânzător obligații minime, cumpărătorul trebuind să suporte toate riscurile și costurile aferente mărfii din momentul preluării mărfii la locul convenit(sediul vânzătorului). În mod deosebit trebuie avut în vedere că vânzătorul nu este responsabil de încărcarea mărfii în mijlocul de transport pus la dispoziție de cumpărător, sau de vămuirea acesteia pentru export.
Cumpărătorul suportă toate costurile și riscurile implicate în preluarea mărfii, transportul și asigurarea acesteia, de la locul convenit cu vânzătorul până la destinația pe care o dorește. Atunci când cumpărătorul nu va putea îndeplini, direct sau indirect, formalitățile de export, se recomandă utilizarea clauzei FCA. Totuși, dacă se va conveni ca vânzătorul să fie răspunzător pentru încărcarea mărfii și să suporte costurile și riscurile legate de încărcare, acest lucru trebuie înscris și menționat explicit în contractul de vânzare.
FCA
FCA…Franco transportator (locul convenit)
FCA…Franco transportator (locul convenit) înseamnă că vânzătorul livrează marfa vămuită pentru export transportatorului (cărăușului) nominat de cumpărător la locul convenit. Trebuie menționat că locul ales pentru livrare are efect asupra obligațiilor de încărcare-descărcare în acel loc. Astfel, dacă livrarea are loc la sediul vânzătorului, acesta este răspunzător pentru efectuarea încărcării, însă dacă livrarea se va efectua într-un alt loc (terminal de transport), vânzătorul nu este răspunzător pentru încărcare.
Această clauză poate fi folosită indiferent de modalitatea de transport, inclusiv transportul multimodal. Prin termenul de “cărăuș” se înțelege orice persoană care se angajează într-un contract de transport să efectueze sau să asigure efectuarea unui transport pe cale ferată, rutieră, maritimă, aeriană, fluvială sau pe ape interioare ori printr-o combinație a acestor modalități. Prin “terminal de transport” se înțelege un terminal al căii ferate, o stație de expediere, un terminal sau depozit de containere, un terminal multifuncțional de expediții sau orice alt punct de primire a mărfurilor în vederea expedierii.
Pentru evitarea unei eventuale dispute între vânzător și cumpărător, este bine să se prevadă în contract în sarcina cui (vânzător sau cumpărător) cad cheltuielile de încărcare și stivuire în mijlocul de transport sau container ori cele de descărcare din aceste mijloace.
FAS
FAS…Franco de-a lungul navei(port de încărcare convenit)
Prin Franco de-a lungul navei se înțelege că vânzătorul are obligația să livreze în punctul convenit, prin plasarea mărfii pe cheu lângă navă sau în barje aduse lângă navă.
Aceasta înseamnă că din acest moment toate costurile și riscurile de pierdere sau avariere a mărfii se suportă de cumpărător, care trebuie să informeze vânzătorul din timp despre numele navei, portul și dana de încărcare și data la care marfa trebuie livrată, iar vânzătorul la rândul său îl va aviza în cel mai scurt timp pe cumpărător despre livrarea mărfii, pentru ca acesta să poată asigura marfa împotriva riscurilor de pierdere și/sau deteriorare.
Termenul FAS cere ca vânzătorul să vămuiască marfa pentru export. Totuși, dacă părțile convin ca vămuirea mărfii pentru export să fie efectuată de cumpărător, acest lucru trebuie exprimat clar printr-o clauză explicită înscrisă în acest sens în contractul internațional de vânzare-cumpărare a mărfii.
Termenul (clauza) FAS poate fi utilizat de către comercianți numai pentru un transport maritim sau fluvial și pe ape interioare.
FOB
FOB…Liber la bord (port de încărcare convenit)
Termenul FOB…Liber la bord (port de încărcare convenit) înseamnă că vânzătorul și-a îndeplinit obligația de livrare a mărfii în momentul în care aceasta a trecut balustrada navei (copastia) în portul de încărcare convenit.
Aceasta înseamnă că toate costurile și riscurile de pierdere sau de avariere a mărfii, din acest moment, se suportă de cumpărător. Clauza FOB obligă vânzătorul să îndeplinească formalitățile vamale de export.
Dacă marfa va fi transportată cu o navă de linie (contractul de angajare a spațiului pe nava de linie aparținând cumpărătorului) cheltuielile de încărcare și descărcare a mărfii în/din navă sunt incluse de regulă în “tariful de linie” achitat de cumpărător. Dacă părțile vor conveni ca toate costurile specifice operării la încărcare a navelor (înainte și după trecerea balustradei) să fie împărțite între vânzător și cumpărător, ținând seama de “uzanțe portuare” specifice portului de încărcare, aceasta va trebui înscris în mod expres în contract.
Clauza FOB poate fi folosită numai în transportul maritim și pe ape navigabile interne. În relațiile în care balustrada navei (copastia) nu servește practic nici unui scop la încărcarea mărfurilor pe navă (în cazul sistemelor “roll on/roll off” și trafic containerizat) se recomandă utilizarea clauzei FCA.
CFR
CFR…Cost și navlu (port de destinație convenit)
Termenul CFR…Cost și navlu (port de destinație convenit) înseamnă că vânzătorul și-a îndeplinit obligația de livrare în momentul în care marfa a trecut balustrada navei în portul de încărcare. Vânzătorul plătește costurile și navlul necesar aducerii mărfii în portul de destinație denumit, însă riscurile pierderii sau avarierii mărfii precum și orice alte costuri suplimentare cauzate de evenimente ce au apărut după ce marfa a fost livrată (a trecut balustrada, la bordul navei) se transferă de la vânzător la cumpărător.
Contractul va prevede destinația convenită (portul de descărcare) pentru care vânzătorul va navlosi o navă sau numai spațiul necesar pe o navă pentru transportul pe apă al mărfii. În ceea ce privește portul de expediere (de încărcare), de regulă, acesta este lăsat la opțiunea vânzătorului, de altfel ca și ruta pe care va circula nava, acceptându-se ideea că această alegere se va face în interesul mărfii, pentru a o expune cât mai puțin unor riscuri.
Clauza CFR cere ca vânzătorul să vămuiască marfa pentru export. Această clauză poate fi utilizată numai pentru transportul maritim sau pe ape interioare.
CIF
CIF…Cost asigurare și navlu (port de destinație convenit)
Termenul CIF…Cost asigurare și navlu plătite până la…(port de destinație convenit) înseamnă că vânzătorul livrează (încredințează) marfa navei navlosită de el, achitând navlul până la portul de destinație convenit, inclusiv costul asigurării riscului de pierdere și avariere a mărfii pe timpul transportului maritim.
Marfa se consideră livrată (data livrării) în momentul în care trece balustrada navei, în portul de expediere. Vânzătorul este obligat să suporte costurile asigurării și navlul, aferente aducerii mărfii în portul de destinație convenit, în timp ce riscurile și costurile adiționale provocate de incidente, ivite după data livrării, sunt transferate pe seama cumpărătorului.
Vânzătorul va contracta asigurarea și va plăti prima de asigurare, fiind obligat în mod uzual să contracteze o poliță de asigurare cu acoperire minimă. Dacă însă cumpărătorul va dori să se încheie o asigurare cu o protecție mai extinsă decât cea minimală, va trebui să convină aceasta cu vânzătorul (în privința costului suplimentar al asigurării) sau să încheie singur, pe costurile sale, această asigurare suplimentară. Ca urmare, riscul de pierdere sau avariere a mărfii trece de la vânzător la cumpărător odată cu livrarea mărfii primului transportator, la trecerea balustradei navei în portul de expediere, cumpărătorul fiind acela care va recupera daunele produse de la asigurator.
Termenul CIF cere ca vânzătorul să vămuiască marfa pentru export. Această clauză poate fi utilizată numai pentru transportul maritim sau pe ape interioare. Dacă părțile convin ca marfa să fie livrată dincolo de balustrada navei în obligația vânzătorului (de ex pe bord) atunci se recomandă utilizarea clauzei CIP.
CPT
CPT…Transport plătit până la (locul de destinație convenit)
Termenul CPT…Transport plătit până la (locul de destinație convenit) înseamnă că vânzătorul plătește costul transportului mărfii până la o destinație convenită.
Riscul de pierdere sau avariere a mărfii, cât și orice costuri suplimentare datorate unor evenimente ivite după ce marfa a fost livrată sunt transferate de la vânzător la cumpărător din momentul în care marfa a fost predată în custodia (încredințată ) primului transportator. Prin transportator (cărăuș) se înțelege orice persoană care se angajează pe baza unui contract de transport pe cale ferată, rutieră, maritimă, aeriană, fluvială și pe ape interioare sau printr-o combinație a acestor modalități de transport (transport multimodal).
Dacă pentru transportul principal al mărfii până la destinația convenită vor participa succesiv mai mulți transportatori, riscurile vor fi transferate de la vânzător la cumpărător din momentul în care marfa a fost predată (încredințată) primului transportator.
Termenul CPT cere ca vânzătorul să vămuiască marfa pentru export și poate fi utilizat pentru orice modalitate de transport, inclusiv pentru transportul multimodal.
CIP
CIP…Transport și asigurare plătite până la (locul de destinație convenit)
Termenul CIP…Transport și asigurare plătite până la (locul de destinație convenit) înseamnă că vânzătorul livrează (încredințează) marfa transportatorului angajat de el, achitând costul transportului până la destinația convenită, inclusiv costul asigurării riscului de pierdere sau avariere a mărfii pe timpul transportului. Contractul de asigurare se va încheia de vânzător care va plăti și prima de asigurare.
Cumpărătorul trebuie să aibe în vedere că în conformitate cu termenul (clauza) CIP vânzătorul este obligat să încheie un contract de asigurare numai pentru acoperirea unor riscuri minime.
Dacă însă cumpărătorul va dori să se încheie o asigurare cu o protecție mai extinsă decât cea minimală, va trebui să convină aceasta cu vânzătorul (în privința costului suplimentar al asigurării) sau să încheie singur, pe costurile sale, această asigurare suplimentară.
Riscul de pierdere sau avariere a mărfii trece de la vânzător la cumpărător după ce marfa a fost predată primului transportator, deși polița de asigurare a fost încheiată de vânzător.
Termenul CIP cere ca vânzătorul să vămuiască marfa pentru export. Această clauză poate fi utilizată pentru orice modalitate de transport, inclusiv pentru transportul multimodal.
DAF
DAF…Livrat la frontieră (locul convenit)
Termenul DAF…Livrat la frontieră (locul convenit) înseamnă că vânzătorul și-a îndeplinit obligația de a livra atunci când marfa a fost pusă la dispoziția cumpărătorului, la frontieră, vămuită pentru export și nedescărcată de pe mijlocul de transport utilizat, înainte de frontiera vamală cu țara învecinată, în locul și punctul convenit.
Termenul “frontieră” poate fi folosit pentru orice frontieră, inclusiv pentru frontiera țării exportatoare. De aceea este deosebit de important ca “frontiera” în cauză să fie definită precis, numind complet punctul sau locul convenit. Această clauză se recomandă a fi folosită în cazurile în care marfa se transportă (livrează) pe cale ferată sau cu mijloace rutiere. La utilizarea acestor mijloace de transport, pentru evitarea de neînțelegeri între părți, se recomandă ca la nominarea locului și punctului convenit, să fie înscrise mai întâi frontierele celor două țări pe care le separă frontiera și apoi să se indice punctul de livrare propiu-zis.
Dacă părțile convin ca vânzătorul să răspundă și de descărcarea mărfii de pe mijloacele de transport sosite și să suporte riscurile și costurile operațiunii de descărcare, aceasta va trebui menționată expres în contract, prin reformularea clauzei. De asemenea, dacă părțile vor dori ca vânzătorul să plătească numai transportul, fără să-și asume riscurile și costurile aferente, va trebui utilizată clauza CPT, iar atunci când livrarea are loc într-un port de destinație, la bordul navei sau pe cheu, se vor folosi clauzele DES respectiv DEQ.
DES
DES…Livrat pe bordul navei( port de destinație convenit)
Termenul DES…Livrat pe bordul navei( port de destinație convenit) înseamnă că vânzătorul și-a îndeplinit obligația de livrare a mărfii, în momentul în care a pus-o la destinația cumpărătorului, pe bordul navei, nevămuită pentru import, în portul de destinație convenit.
Vânzătorul suportă toate costurile și riscurile aferente mărfii până la descărcarea acesteia în portul de destinație convenit. Dacă părțile convin ca vânzătorul să suporte atât costurile cât și riscurile de descărcare a mărfurilor, se recomandă utilizarea clauzei DEQ.
Această clauză poate fi utilizată numai pentru transportul maritim sau pe ape interioare, inclusiv pentru transportul multimodal, dacă livrarea în final se va efectua pe bordul navei în portul de destinație convenit.
DEQ
DEQ…Livrat pe cheu (portul de destinație convenit)
Termenul DEQ…Livrat pe cheu (portul de destinație convenit) înseamnă că vânzătorul și-a îndeplinit obligația de livrare în momentul în care a pus marfa la dispoziția cumpărătorului, nevămuită la import , pe chei în portul de destinație convenit. Vânzătorul suportă toate costurile și riscurile aferente, pentru a aduce marfa în locul convenit, inclusiv costurile și riscurile de descărcare a cesteia pe cheu.
Termenul DEQ obligă cumpărătorul să efectueze formalitățile de import ale mărfii și să achite toate taxele pentru aceste formalități, taxele vamale și alte speze oficiale în legătură cu importul. Clauza DEQ poate fi utilizată numai în transporturile maritime sau pe căi navigabile interne sau în cazul transportului multimodal numai atunci când livrarea se face- în final- pe cheu în portul de destinație convenit.
DDU
DDU…Livrat, vama neplătită (locul de destinație convenit)
Termenul DDU…Livrat, vama neplătită (locul de destinație convenit) înseamnă că vânzătorul și-a îndeplinit obligația de livrare în momentul în care marfa a fost pusă la dispoziția cumpărătorului, nedescărcată de pe mijlocul de transport și nevămuită la import, în locul de destinație convenit (în țara de import).
Vânzătorul suportă costurile și riscurile legate de aducerea mărfii în locul convenit (mai puțin taxele vamale, taxele și alte speze oficiale necesare realizării importului propiu-zis) precum și cheltuielile și riscurile în legătură cu îndeplinirea formalităților vamale de export. Cumpărătorul va suporta costurile suplimentare și riscurile ivite din cauza neândeplinirii la timp de către el a operațiunii de vămuire pentru import și de preluare a mărfii.
Dacă părțile vor conveni ca vânzătorul să fie acela care să îndeplinească formalitățile vamale de import și să suporte costurile și riscurile rezultând din această operațiune este necesar ca acest lucru să fie precizat prin introducerea în textul contractului a unor cuvinte care să exprime clar cele convenite.
De asemenea, dacă părțile vor conveni ca vânzătorul să îndeplinească și alte obligațiuni legate de operațiunea de import a mărfii în țara cumpărătorului și acest lucru va trebui să fie clar precizat în contract.
Termenul DDU poate fi utilizat în orice modalitate de transport, însă atunci când livrarea se va efectua într-un port de destinație, pe bordul navei sau pe cheu (debarcader), se recomandă folosirea clauzelor DES respectiv DEQ.
DDP
DDP…Livrat vamă plătită (locul de destina’ie convenit)
Termenul DDP…Livrat vamă plătită (locul de destinație convenit) înseamnă că vânzătorul și-a îndeplinit obligația de livrare a mărfii către cumpărător în momentul în care a pus-o la dispoziție în locul de destinație convenit, vămuită pentru import, dar nedescărcată de pe mijlocul de transport cu care a sosit.
Vânzătorul trebuie să suporte toate costurile și riscurile legate de aducerea mărfii până la locul de destinație convenit, inclusiv (acolo unde se aplică) orice drepturi vamale (aceasta include și responsabilitatea și riscurile legate de îndeplinirea formalităților vamale și plata acestora, precum și a taxelor vamale, a taxelor și a altor speze pentru import în țara de destinație).
În timp ce clauza EXW reprezintă minimum de obligații pentru vânzător, clauza DDP reprezintă maximum de obligații pentru acesta.
Clauza DDP nu va fi folosită dacă vânzătorul nu este în măsură să obțină licența de import, direct sau indirect.
Totuși dacă părțile cad de acord ca vânzătorul să fie scutit de îndeplinirea unora dintre obligațiile legate de importul mărfii atunci acest lucru va trebui clar precizat în contractul de vânzare-cumpărare.
În situația că părțile vor conveni ca toate riscurile și costurile legate de importul mărfii să fie suportate în locul de destinație de către cumpărător, atunci se recomandă utilizarea clauzei DDU.
Clauza DDP se poate folosi indiferent de modalitatea de transport uzitată, însă se recomandă ca atunci când livrarea urmează să fie efectuată într-un port de destinație (pe bordul navei ori pe cheu) să fie utilizate clauzele DES și DEQ.
DOCUMENTE COMERCIALE ȘI FINANCIARE UTILIZATE ÎN COMERȚUL INTERNAȚIONAL
DOCUMENTE COMERCIALE
Factura comercială
Factura comercială este un act întocmit de o firmă sau un comerciant în care se consemnează operațiunea de vânzare-cumpărare cu toate elementele ei. Aceasta stă la baza operațiunilor de export-import, se întocmește în limba folosită la deschiderea acreditivului documentar sau în cea convenită în contract pentru alte modalități de decontare; cuprinde elementele de identificare ale contractului și ale mărfurilor, condiția de livrare și alte mențiuni pentru a face legătura cu elementele de expediere, asigurare.
Factura este emisă de exportator, imediat după expedierea mărfurilor, în baza documentelor de transport și a celorlalte documente de expediție; ea este un document de sinteză deoarece:
Permite identificare mărfurilor vândute (denumire, cost, cantitate, calitate, preț unitar, valoare totală a mărfurilor);
Este actul primar pe baza căruia se operează evidențele atât la exportator cât și la importator;
Este documentul comercial de plată;
Cuprinde mențiuni privind condiția de livrare, precum și alte precizări necesare pentru a face legătura cu celelalte documente de expediție și asigurarea.
Documente de transport
Documentele de transport sunt înscrisurile prin care vânzătorul face dovada îmbarcării sau preluării spre încărcare a mărfii.
Conosamentul maritim
Conosamentul maritim reprezintă un document imprimat redactat de regulă în limba engleză (BILL OF LADING) care se eliberează de căpitanul vasului, atestând că a preluat marfa spre a fi predată destinatarului, în anumite condiții stabilite între părți.
Conosamentul reprezintă o hârtie de valoare, un titlu de credit reprezentativ, care atestă dreptul de proprietate asupra mărfurilor. În cazul acreditivului documentar, pentru bancă conosamentul reprezintă gajul operațiunii: dacă ordonatorul (importatorul) refuză să plătească, banca fiind în posesia conosamentului, poate ridica mărfurile sau poate negocia conosamentul recuperând suma plătită beneficiarului (exportatorului).
Din punctul de vedere al transmiterii dreptului de proprietate, conosamentele pot fi:
Nominative
La ordin
La purtător
Conosamentul constituie în mod simultan:
Un contract de transport maritim- încheiat între cărăuș și încărcător;
Un document ce dovedește încărcarea mărfurilor de către cărăuș- pe care acesta se obligă să le elibereze la destinație celor ce vor dovedi că mărfurile sunt pe adresa lor;
Un titlu de proprietate- hârtie de valoare- care atestă dreptul de proprietate asupra mărfurilor.
Mențiunile cele mai des întâlnite privitor la conosamente sunt:
Set complet (full set B/L) –de regulă, această precizare este urmată de o fracție care indică numărul de originale și pe cel al copiilor.
Curat (clean B/L) –semnifică cerința ca pe conosament să nu fie nici o mențiune formulată de căpitanul vasului cu privire la starea mărfurilor și/sau ambalajului care ar putea determina plăți suplimentare sau neajunsuri destinatarului.
La bord (on board) –această mențiune de pe conosament reflectă dorința ordonatorului de a fi sigur că marfa s-a încărcat pe vas.
La ordin – această mențiune poate fi sau nu urmată de indicarea expresă a persoanei fizice sau juridice la ordinul căreia se va ridica marfa.
În cazul în care conosamentul este “la ordin” sau “la ordinul băncii emitente” sau al unei persoane indicate, aceștia pot transmite conosamentul prin andosare mai departe unei terțe persoane. Andosarea poate fi:
Andosare în alb- dacă nu se precizează numele noului proprietar
Andosare plină- când numele noului proprietar apare menționat
Notificați pe (Notify Mr) – aceste precizări (nume, adresă, etc) cerute de ordonator, trebuie trecute exact pe toate exemplarele de conosament, ele fiind necesare cărăușului pentru a aviza persoana menționată de sosirea mărfurilor la destinație.
Fără transbordare (without transshipment) – această mențiune înscrisă de căpitan pe conosament este echivalentă cu mențiunea “transport direct”.
Conosament murdar (foul B/L) – această mențiune înscrisă de căpitan pe conosament înlătură caracterul de “curat”, iar consecința este că în cazul unui acreditiv documentul nu este onorat de către bancă.
Navlul (freight) reprezintă prețul transportului pe mare, pe care navlositorul este gata să-l achite armatorului în schimbul transbordării mărfii de la portul de încărcare la portul de descărcare în timpul cel mai scurt și pe ruta cea mai directă.
Mențiunile privind plata navlului trebuie să indice clar “plata la destinație” (freight payable at destination) sau “plata în avans” a navlului (freight paid/ freight prepaid).
Dezvoltarea serviciilor containerizate a dus la apariția unui conosament pentru transportul combinat (combined transport Bill of Lading ) care acoperă tot tranzitul, nu numai partea maritimă, dar și transportul rutier, feroviar sau fluvial din punctul de expediție al mărfurilor, până la portul de încărcare și cel de descărcare și de acolo până la punctul final de destinație al mărfurilor.
Conosamentul Charter Party încorporează condițiile contractului de transport cu nave de curse neregulate (trump); el are 2 variante: Voyage Charter Party și Time Charter Party. În conformitate cu aceste 2 variante, armatorul se obligă să realizeze serviciile de transport cerute de navlositor și convenite împreună cu acesta, cu o navă echipată de armator, pentru navigația și conducerea căreia armatorul rămâne răspunzător pe toată durata de valabilitate a contractului.
Scrisoarea de trăsură feroviară CIM
Scrisoarea de trăsură feroviară reprezintă contractul de transport internațional feroviar; acesta se socotește încheiat în momentul în care calea ferată a primit marfa pentru transport, moment confirmat de ștampila cu dată a stației de expediție aplicată pe scrisoarea de trăsură.
Scrisoarea de trăsură feroviară cuprinde următoarele file:
Originalul- scrisorii de trăsură însoțește transportul și se eliberează destinatarului odată cu marfa
Foaia de expediție – se întocmește într-un număr de copii egal cu cel al căilor ferate (din diferite țări ) participante la transport, este oprită la stația de destinație și servește la decontarea transportului cu celelalte căi ferate.
Avizul și adeverința de primire – însoțesc marfa până la destinație și constituie documentele privitoare la primirea mărfii de către destinatar.
Duplicatul scrisorii de trăsură – se eliberează predătorului și constituie dovada expedierii mărfii, a preluării taxelor de transport (total sau parțial) și de aceea este și documentul depus la bancă pentru încasarea contravalorii mărfurilor expediate corespunzător condițiilor din acreditiv.
Copia scrisorii de trăsură – rămâne la stația de expediere a mărfii.
Scrisoarea de trăsură rutieră CMR
Scrisoarea de trăsură rutieră constituie proba materială a încheierii contractului de transport în traficul rutier internațional de mărfuri, precum și dovada primirii mărfii de către transportator. Aceasta se întocmește în trei exemplare originale de către expeditor și se semnează de acesta și de transportator, astfel:
Primul exemplar rămâne expeditorului la predarea mărfurilor și servește ca dovadă privind expedierea mărfii și a cheltuielilor pe care acesta le-a preluat în sarcina sa și se depune la bancă pentru încasarea contravalorii mărfurilor expediate conform condițiilor din acreditiv.
Al doilea exemplar însoțește transportul și este eliberat destinatarului odată cu marfa.
Al treilea exemplar este reținut de cărăuș.
Scrisoarea de transport aerian
Scrisoarea de transport aerian, abreviată AWB (Air Way Bill) sau “fracht aerian” este contractul specific mărfurilor în trafic aeiran. AWB-ul se întocmește în trei exemplare originale și mai multe copii:
Primul exemplar original, care poartă mențiunea “pentru transportator”, este semnat de expeditor și rămâne la transportator
Al doilea exemplar original, care are mențiunea “pentru destinatar”, este semnat de expeditor și de transportator, însoțește marfa până la destinație și rămâne la destinatar
Al treilea exemplar original, care poartă mențiunea “pentru expeditor”, este semnat de transportator după primirea mărfii pentru transport și este documentul pe care beneficiarul acreditivului îl prezintă la bancă pentru a-și încasa contravaloarea mărfurilor expediate conform condițiilor din acreditiv.
Documentele de asigurare
Riscurile sunt anumite evenimente probabile care pot surveni pe parcursul transportului mărfurilor și care pot avea ca urmare pierderea sau avarierea totală sau parțială atât a mărfurilor cât și a mijlocului de transport.
În practica internațională, riscurile se împart în:
Riscuri asigurabile
Obișnuite :furtuna, naufragiul, eșuarea, coliziunea, aruncarea mărfurilor peste bord, incendiul, furtul, jaful
Speciale:
Transformări fizice: auto-aprinderea, scurgerea lichidelor, spargerea sticlăriei etc
Transformări chimice: încingerea cerealelor, ruginirea mărfurilor de fier, oțețirea vinului, alterarea cărnii etc
Războaie, greve, inundații, cutremure.
Riscuri excluse sunt cele pentru care, în cazul când apar în timpul transportului, asigurătorul nu poartă nici o răspundere: nerespectarea regulilor de transport pentru mărfurile respective, viciul propriu mărfurilor, contrastaliile, întârzierile în livrare, capturarea, confiscarea.
Documentele de asigurare poartă forma “poliței de asigurare”.
Polița de asigurare este un document care atestă înțelegerea prin care asiguratul se angajează să plătească o anumită sumă de bani asiguratorului, numită “primă de asigurare” în schimbul căreia acesta își asumă anumite riscuri și se obligă să-l despăgubească pe asigurat pentru daunele ce le-ar suferi din cauza riscurilor pentru care s-a convenit asigurarea.
Valoarea minimă asigurată trebuie să fie valoarea CIF sau CIP a mărfurilor și după caz plus 10% (când aceasta nu poate fi determinată, valoarea minimă acceptată de bănci este fie valoarea din AD, fie valoarea facturii comerciale- cea mai mare din acestea).
Asigurarea intră în obligațiile unuia dintre partenerii de contract în funcție de condiția de livrare.
Certificatul de origine a mărfii
Acest document nu este întotdeauna solicitat de importator. Exportatorul român este dator să se informeze exact asupra regimului vamal din țara importatorului și în cazul în care taxa vamală aplicată mărfii exportate este diferențiată în funcție de țara de origine a mărfii, se impune ca absolut necesară și includerea acestui certificat în setul de documente convenite cu importatorul.
Certificatul de origine în țara noastră este eliberat de Camera de Comerț și Industrie a României în 2 variante:
Certificatul de origine cu valoare generală, prin care se atestă că marfa este de origine românească;
Certificatul de origine special, pentru exporturile în țările cu care România are încheiate protocoale privind reduceri reciproce de taxe vamale.
5. Certificatul de calitate este un document emis de exportator și solicitat de importator care îi confirmă acestuia din urmă că la data expedierii mărfurilor, specificațiile și/sau calitatea unui anumit transport de bunuri corespunde prevederilor din contractul comercial internațional.
6. Certificatul de greutate este un document emis de exportator la cererea importatorului pentru a se asigura că la data expediției mărfurilor, greutatea acestora corespundea cu cea menționată în contractul comercial.
7. Lista de conținut este documentul furnizat și completat de exportator ce oferă o descriere detaliată a mărfurilor și ambalajelor, inclusiv numerotarea și marcajele.
Lista de conținut este atașată documentului de transport și este utilizată în special atunci când mai multe articole sunt expediate cu un transport unic.
Documentele financiare utilizate în contractele internaționale de vânzare-cumpărare de mărfuri sunt cambia și biletul la ordin care vor fi tratate detaliat în capitolele următoare.
MIJLOACE DE PLATĂ UTILIZATE ÎN PLĂȚILE INTERNAȚIONALE
Monedele naționale
Au o însemnătate subsidiară în mijlocirea plăților internaționale. Sunt mai mult folosite de țările în curs de dezvoltare, care dispun de rezerve mici de devize și de valute convertibile. Aceste țări preferă să plătească în moneda lor internă diferitele importuri și datorii, rezultate din împrumuturi externe în devize convertibile, precum și diferite servicii și participări străine la lucrări de investiții pe teritoriul lor. Se înțelege c cei care intră în posesia fondurilor exprimate în moneda locală vor căuta să cumpere de pe piața locală diverse bunuri, pe baza unui regim vamal preferențial, în situațiile în care anumiți exporturi nu sunt liberalizate. De asemenea, în măsura posibilului, acești deținători de monedă locală vor căuta să o folosească în expansiunea lor de participare la noi investiții, pentru plata personalului local angajat în prestarea de diverse servicii, pentru plata personalului diplomatic, în scopuri turistice etc.
Moneda locală este folosită de țările în curs de dezvoltare cu deosebire pentru decontarea schimburilor bilaterale, eliminând multilateralizarea plăților, cu consecința firească de frânare a schimburilor comerciale internaționale.
De exemplu, India importă mărfuri de la o anumită țară, cu plata în rupii, pe care exportatorul străin îi depozitează la o bancă convenită în India, în scopul de a-i folosi pentru plata importurilor de produse din India, fie și în contul altui beneficiar cu care întreține relații de plată în valută liber convertibilă. Ca regulă generală, exportatorii refuză să vândă cu plata în moneda locală, ori de câte ori au alte posibilități, mai ales când este vorba de exportatori specializați care nu necesită direct produse din țara partenerului.
Valutele
Sunt monede naționale pe teritoriu străin. Valuta poate să fie forte sau liber convertibilă, când poate să fie schimbată în devize convertibile sau în altă valută forte, și slabă, când este neconvertibilă.
Valutele sunt, așadar, monede străine care au circulație, putere de plată și pot fi constituite rezervă și în alte țări decât cea emitentă. În relațiile economice internaționale, valutele au calitatea de a realiza lichiditatea imediată a obligațiilor de plată.
Lichiditatea internațională este similară, în general, cu totalitatea mijloacelor de plată de care poate dispune o țară la un moment dat. Segmentul principal îl constituie rezerva valutară oficială, respectiv acea parte din mijloacele de plată internaționale pe care banca centrală a unei țări o are la dispoziție pentru a-și îndeplini funcțiile sale specifice în domeniul politicii valutare a statului și pentru garantarea solvabilității externe a țării, a capacității sale de plată.
În decontarea plăților internaționale prezintă importanță deosebită valuta forte, întrucât poate oricând să fie convertită la cursul curent al pieței. Puterea de circulație a valutei convertibile constă în aceea că în spatele ei se află un potențial de bunuri materiale, de devize convertibile și de aur, în economia și în portofoliul național al țării emitente.
Printre valutele convertibile sunt de menționat: dolarul S.U.A., lira sterlină, marca germană, francul elvețian, francul francez, dolarul canadian, coroana suedeză, florinul olandez, yenul japonez, adică monedele naționale ale unor țări cu un potențial economic ridicat, monede al căror curs, deși este supus flotațiilor valutare, prezintă o anumită stabilitate și încredere.
Este de menționat faptul că nu toate monedele naționale ale țărilor cu economie de piață sunt și liber convertibile. În marea majoritate a cazurilor ele sunt monede cu o convertibilitate limitată, dirijată de stat, mai mult sau mai puțin, în funcție de stadiul dezvoltării economice în care se află.
Valutele liber convertibile pot servi și ca valute de rezervă, în vederea acoperirii unor eventuale deficite ale balanțelor de plăți externe. Fiecare stat promovează o politică valutară de constituire de rezerve valutare, pe cât posibil numai din valutele care reprezintă forța și stabilitatea cea mai mare. În prezent, principalul rol în această direcție îi revine dolarului S.U.A. urmat de marca germană.
BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI
Rezervele internaționale ale BNR în luna ianuarie 2001
În continuarea procesului de consolidare a rezervelor valutare la Banca Națională a României, la sfârșitul lunii ianuarie 2001 nivelul acestora a crescut la 2571,7 milioane dolari.
Creșterea cu 74,8 milioane dolari în luna ianuarie 2001 a fost rezultatul următoarelor operațiuni:
Intrări de 145,5 milioane dolari din emisiunea de obligațiuni efectuată de Ministerul Finanțelor Publice pe piața internațională;
Venituri din administrarea rezervei internaționale în sumă de 25,3 milioane dolari;
Plăți de 74,7 milioane dolari rate și dobânzi scadente la datoria publică externă, direct și garantată de Ministerul Finanțelor;
Alte intrări nete (modificarea rezervelor minime în valută constituite de băncile comerciale, cedări de valută la rezerva statului, plăți, cotizații, comisioane bancare și altele) în sumă totală de 71,5 milioane dolari.
Rezerva de aur a crescut la 105,1 tone, dar- în condițiile evoluției prețurilor internaționale- valoarea acesteia s-a redus la 899,3 milioane dolari, ceea ce face ca rezervele internaționale ale Băncii Naționale a României (valute plus aur) să se situeze la peste 3,4 miliarde dolari.
Până la sfârșitul acestui an, plățile scadente în contul datoriei publice directe și garantate de Ministerul Finanțelor Publice însumează 1336 milioane dolari.
Banca Națională a României acționează în continuare pentru consolidarea activelor sale de rezervă și asigurarea serviciului datoriei publice externe.
Clasificarea valutelor:
Devizele
În sensul larg al cuvântului, prin devize înțelegem titlurile de valoare: cambia, biletul la ordin, cecul, scrisoarea de credit, recipisa-warrant, conosamentul, scrisorile de gaj etc, toate exprimate în monedă străină.
Devizele pot fi liber convertibile atunci când sunt exprimate în valute convertibile. În limbajul cotidian, în noțiunea de devize convertibile sunt incluse și valutele convertibile.
Valutele pentru decontările în clearing
Clearingul, ca o compensație globală financiară, funcționează pe baza unei valute etalon de cont, în care se ține evidența înregistrării încasărilor și a plăților rezultate din operațiuni de schimb de bunuri și servicii, din alte operațiuni. Deși ca valută de cont poate să fie utilizat orice fel de valută convertibilă sau neconvertibilă sau chiar moneda uneia din părțile angajate, practic țările recurg la această modalitate preferă să folosească o valută forte, liber convertibilă, cu un grad mare de stabilitate, în care să fie exprimate, în mod constant și uniform, prețurile contractuale din relația reciprocă, bazate pe prețurile mondiale de referință.
Aurul
A îndeplinit în decursul istoriei un rol dublu: ca instrument de plată și ca marfă-obiect de vânzare-cumpărare. În prezent, deși nu mai apare pe piață ca semn monetar efectiv sau în aliaje cu alte metale, aurul continuă să servească drept instrument de rezervă monetară, pentru lichidarea diverselor datorii și echilibrarea balanțelor de plăți externe. Totodată, a crescut utilizarea lui în industrie (mai ales în electronică).
Completa demonetizare a aurului a început din anul 1978, după intrarea în vigoare a noului statut al Fondului Monetar Internațional, când s-a hotărât ca paritatea monedelor să nu mai fie stabilită în raport cu conținutul lor în aur, admițându-se totodată flotarea cursurilor valutare. Funcțiile monetare ale aurului păstrate în unele state au devenit inoperante. Prețul aurului a continuat să prezinte mari oscilații începând din anul 1971, când SUA a sistat convertirea în aur a dolarului, cu mari tendințe de creștere, depășind încă din primii ani ai deceniului al optulea de cinci ori nivelul oficial. Acest asalt a fost în bună măsură determinat de creșterea prețului țițeiului, fenomen declanșat în octombrie 1973. Prin urmare, prețul aurului s-a rupt de baza sa economică, devenind un semnal al instabilității economice internaționale. Producția nemaifiind aptă să acopere cererea (creșterea determinată tot mai mult de necesități industriale), s-a cronicizat dezechilibrul flagrant între cerere și ofertă, prețul aurului devenind exorbitant.
Împotriva utilizării monetare a aurului au fost aduse critici fundamentate, printre care: rezervele de aur cresc mai lent decât comerțul internațional; mari cantități de aur sunt tezaurizate sau folosite în scopuri industriale; producția se dezvoltă mai lent decât necesarul consumului de aur; marea inegalitate a repartiției rezervelor de aur.
Drepturile speciale de tragere (DST)
Au fost create în cadrul Fondului Monetar Internațional și funcționează din anul 1976, ca instrumente de completare a instrumentelor de lichiditate internațională, acesta în urma scăderii rolului aurului și a dolarului ca valută de rezervă( S.D.R.= Special Drawing Rights).
DST a fost concepută ca o monedă internațională a cărei unitate conținea, teoretic, 0,888671 grame aur fin, care putea fi manipulată numai de deținători oficiali de DST, respectiv de țările membre, precum și deținătorii desemnați, de regulă instituții financiare regionale. La baza DST stau vărsămintele pe care le fac la FMI statele participante, în moneda lor națională. De remarcat că până în anul 1986, FMI a efectuat țărilor participante 6 alocări de DST, în valoare de peste 21 miliarde DST, ceea ce desigur este foarte puțin, ponderea acestora în totalul rezervelor țărilor participante reprezentând circa 5%.
Ca mecanism de funcționare, deținătorii de DST pot să obțină din rezervele FMI, contra DST, valutele dorite și existente în portofoliul FMI.
Începând din ianuarie 1981, valoarea DST nu mai este dependentă de cursul dolarului, cum fusese concepută, ci este determinată zilnic în dolari, pe baza cursurilor unui coș de 5 valute cu ponderi diferențiate. În funcție de însemnătatea lor: 42% pentru dolarul SUA, 19% pentru marca germană, câte 13% pentru francul francez, yenul japonez și lira sterlină. Datorită acestui fapt, DST, în afară de faptul că este unitatea de cont utilizată în tranzacții și operații în cadrul FMI, este în același timp și unitatea monetară larg folosită în tranzacții particulare, trebuind să suporte concurența acerbă a dolarului SUA și a altor valute forte.
În general, utilizarea DST în operațiuni în cadrul FMI constă în:
Achiziționarea de valută prin tranzacții de desemnare, în care FMI indică membrii având o situație corespunzătoare a balanței de plăți, ce urmează să asigure valute contra DST, pentru membrii care au dificultăți de balanță;
Tranzacții prin acord, când se poate obține valută contra DST, necondiționat de situația balanței de plăți externe;
Operațiuni la termen de cumpărare sau vânzare de DST;
Participarea la aranjamente swap, când transferul DST contra unei valute este însoțit de un acord ce prevede obligativitatea inversării operațiunii, la un termen viitor.
FORME DE DECONTARE ȘI INSTRUMENTE DE PLATĂ
Mecanismele și instrumentele cu care se face plata bunurilor și serviciilor sunt asigurate de bănci. Întregul sistem de plăți este strâns legat de sectorul bancar, deoarece numai băncile, ca mari instituții financiare în sens larg, au puterea de a asigura mari lichidități necesare complexelor operațiuni monetare și valutare din economie. Lichiditățile sunt procurate prin bănci și pentru că acestea acordă marea majoritate a creditelor.
Plățile trebuie efectuate rapid pentru a fi eficiente. Pe măsura accelerării plăților s-a dezvoltat sfera afacerilor.
Plata, în sensul normelor în vigoare ale Băncii Naționale a României este „ orice operațiune, atât de plată cât și de încasare, rezultată în urma unei operațiuni comerciale realizată de o unitate bancară pentru contul unui client al său, sau în numele și pentru contul său”. Sunt întâlnite 2 forme de plată, și anume:
În numerar
Prin virament.
Plăți în numerar
La noi, plățile în numerar au încă o pondere foarte mare, iar ca frecvență ( nu și ca volum) dețin primul loc. circulația monetară cu numerar cuprinde bancnotele și moneda metalică, deținute de persoanele fizice, agenți economici și bănci. Numerarul este mijlocul de plată primar și el a dominat, în timp, în cadrul modalităților de efectuare a plăților. De la începuturi și până în prezent, numerarul este un instrument, un mod de plată general valabil și are efect imediat. Numerarul nu este grevat de nici o altă obligație ( cum sunt de exemplu titlurile de credit).
Plățile în numerar se efectuează prin casieriile firmelor și ale băncilor sau altor instituții financiare.
Rolul casieriilor este imens în circulația monetară cu numerar și mai ales în relațiile cu publicul. Se poate spune că organizarea și funcționarea casieriilor sunt autonome în raport cu alte activități ale firmelor și băncilor. Casieriile își desfășoară activitatea complexă și îndrumând clienții și promovând normele legale de circulație monetară. Ele operează cu mari valori și contribuie hotărâtor la desfășurarea unei circulații bănești eficiente, performante într-o economie de schimb.
Operațiunile de casierie constau în depuneri și ridicări de numerar pentru/din conturile deschise la o bancă. Prin casieriile băncii se efectuează și operațiuni cu numerar în valută, deși de cele mai multe ori există casierii organizate special în acest scop. Managerii băncilor și firmelor răspund de organizarea și funcționarea eficientă a casieriilor. Încadrarea personalului de la casierii se face prin angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu încasările și plățile efectuate.
Operațiile de casierie sunt:
De încasări în numerar și cu instrumente de plată în moneda scripturală (cecuri);
De plăți (cecuri, salarii, diurne, materii și materiale procurate cu numerar etc).
Efectuarea de plăți prin virament
A doua modalitate de efectuare a plăților și cea mai importantă ca volum este viramentul. Această modalitate de plată a apărut o dată cu băncile și este strâns legată de acestea, adică nu se poate desfășura în afara lor.
Viramentul este de două feluri:
De credit
De debit.
Viramentul de credit este cel mai utilizat și constă în faptul că plătitorul (debitorul) depinde de fondurile sale și dă dispoziție să se efectueze plata. Deci nu este necesar un consimțământ prealabil al plătitorului. Din această grupă fac parte cele mai importante instrumente de plată, precum ordinul de plată, cecul și cambia.
În cazul viramentului de debit, utilizarea sa este mai rară. În prealabil este dat consimțământul plătitorului trimis băncii sale. Prin acest consimțământ, plătitorul împuternicește creditorul să facă toate demersurile pentru efectuarea plății, adică să depună documentele la bancă, și să ceară ca suma respectivă de plată să fie transferată în contul său.
Ordinul de plată reprezintă dispoziția dată de o persoană, numită ordonator, unei bănci, de a plăti o anumită sumă determinată în favoarea unei alte persoane, numită beneficiar, în vederea stingerii unei obligații bănești a ordonatorului față de beneficiar provenind dintr-o relație directă existentă între ordonator și beneficiar. Ordinul de plată constituie modalitatea cea mai simplă de realizare a unei plăți, respectiv încasări. Ordinul de plată este o dispoziție necondiționată, dată de emitentul acestuia unei societăți bancare receptoare de a pune la dispoziția unui beneficiar o anumită sumă de bani, aceasta însemnând a plăti sau a se face să plătească acestuia respectiva sumă de bani.
Caracteristica ordinului de plată este aceea că el poate fi anulat sau modificat de către ordonator. Pentru ca dispoziția dată să poată deveni ordin de plată trebuie îndeplinite următoarele condiții:
Banca receptoare să dispună de fondurile bănești, fie prin debitarea unui cont al emitentului, fie prin încasarea lor de la cel ce a dat dispoziția;
Nu se prevede ca plata să se efectueze la cererea beneficiarului.
Plata începe prin emiterea de către plătitor a unui ordin de plată plata se finalizează prin acceptarea respectivului ordin de plată de către banca destinatară.
CAMBIA
Operațiunile cu cambii și bilete la ordin sunt reglementate prin Legea nr 58/1934 privind cambia și biletul la ordin modificată prin Legea nr 83/1994. A fost reintrodusă în sistemul de plăți al României prin Ordonanța Guvernamentală nr 11/1993.
Cambia reprezintă un înscris de valoare prin care o persoană numită trăgător dă un ordin necondiționat altei persoane numită tras, de a plăti o sumă determinată unei alte persoane numită beneficiar , la vedere sau la scadență.
Din această definiție dată cambiei rezultă că persoanele implicate în acest titlu sunt:
Trăgătorul- persoana emitentă a titlului. În mod practic, acesta poate fi: producătorul de marfă sau prestatorul de servicii, un comerciant care vinde mărfuri în nume propriu sau ca reprezentant al unui producător, fiind specializat n derularea contractelor externe de import-export.
Trasul- persoana plătitoare a cambiei. Aceasta, în mod practic, poate fi o firmă importatoare de mărfuri sau beneficiară de servicii, sau oricare persoană cumpărătoare și care are o obligație de plată către furnizor 8la vedere sau la scadență).
Beneficiarul- orice persoană care intră în posesia cambiei, direct sau indirect, prin nominalizarea acesteia după cuvintele ”la ordinul…” sau prin operațiunea de girare a cambiei. În aceste condiții pot obține calitatea de beneficiar al cambiei, fie trăgătorul fie banca trăgătorului sau în final orice persoană care intră în posesia cambiei “la ordin” sau prin gir.
Elementele cambiei
Orice cambie, indiferent de locul unde a fost emisă, are următoarele elemente obligatorii:
Data și locul emiterii;
Denumirea de cambie;
Scadența;
Ordinul necondiționat de plată;
Suma determinată în cifre și litere;
Numele beneficiarului;
Locul plății;
Numele și sediul trasului;
Semnătura trăgătorului.
Cambia are următoarele caracteristici:
Este transferabilă (trece de la o persoană la alta, rămânând însă obligația plătitorului sau debitorului);
Este negociabilă; o dată cu cambia se transferă și creanța; în timpul transferului se negociază la valoarea de piață;
Cei ce dețin cambia răspund solidar în cazul în care ultimul deținător al cambiei nu își poate primi banii la scadență;
Este un instrument de plată pe termen lung (este o plată amânată, de fapt); între părți există relații de credit, iar cambia este tocmai o expresie a acestor relații.
Cambia, ca și celelalte titluri financiare, are o caracteristică fundamentală, și anume aceea că în cadrul scadenței ori prin prelungirea scadenței sau dacă este la vedere, circulă ca mijloc de plată. Cambia ca mijloc de plată poate fi transmisă ca atare prin operațiunea de girare (andosare). Girul este un ordin de plată adresat de posesorul unei cambii (sau alt titlu financiar), fie trasului în calitate de plătitor, fie trăgătorului în calitate de emitent, de a plăti suma înscrisă în titlu unei persoane pe care o desemnează.
Băncile pot face comerț cu cambii și pot presta servicii bancare specifice acestei activități pentru clienții lor.
În afara funcțiilor de mijloc de plată și instrument de plată, cambia mai are și alte funcții:
Garantează vânzările pe credit- creditorul emite cambii la valoarea mărfurilor (a creditului acordat), precum și a dobânzilor aferente, pe care le prezintă debitorului spre acceptare;
Realizarea plății prin scrisoarea comercială de credit
Consolidare a modalităților de plată prin incaso documentar
Mobilizare a creditorilor, prin acordarea fără restanțe a creditului cerut.
Orice deținător legitim de cambie are dreptul la acțiunea numită “regres cambial”, în cazul în care nu încasează suma determinată înscrisă în titlu. Regresul cambial se răsfrânge asupra tuturor giranților anteriori, până la trăgător. În cazul în care trasul nu onorează cambia, dacă aceasta a fost avalizată banca avalizatoare este un girant indubitabil. Dacă trasul vrea să facă o plată parțială, beneficiarul nu o poate refuza, fiind obligat să menționeze pe trată suma primită și să dea chitanță.
Refuzul plății cambiei, indiferent de motiv, trebuie dovedit de beneficiarul cambiei printr-un act autentic, eliberat de un notar public, un reprezentant al unui tribunal comercial sau alte instanțe judecătorești stabilite în statul în care se află domiciliul trăgătorului. Acest document se numește protest. Neefectuarea protestului cambiei și neexpedierea acestuia imediat, inclusiv a scrisorii sau faxului că a fost efectuat, are drept consecință decăderea din drepturi a posesorului cambiei, de a mai face ulterior acțiunea de regres împotriva semnatarilor tratei, dar obligația lor de a plăti rămâne în continuare valabilă.
Sunt și cambii pe care se inserează mențiunea “fără protest” de către trăgător, acceptant sau avalist. În astfel de cazuri, posesorul cambiei nu desfășoară nici o acțiune de protest, dar el transmite scrisorile de avizare către trăgător, tras sau avalist. Această mențiune “fără protest” o dau de regulă firmele serioase care se respectă, făcându-și din acest fapt un principiu de onoare: onorarea obligațiilor financiare în termen și integral.
Circuitul (funcționarea) cambiei:
1
8
2 7 9 14 4 5 11 12
3
6
9
13
sursa datelor: “Reguli și uzanțe în comerțul internațional” PERCOMEX SA pag 6-7
Încheierea contractului de vânzare-cumpărare între societatea cumpărătoare și societatea producătoare ( vânzătoare).
Trăgătorul (societatea vânzătoare) emite cambia și o transmite băncii sale.
Banca trăgătorului transmite cambia la banca trasului pentru acceptare de către tras și avalizare de către banca trasului.
Banca trasului transmite cambia spre acceptare societății cumpărătoare (trasului).
Cambia este acceptată de tras și restituită băncii sale, căreia îi cere să facă avalizarea.
Cambia este avalizată de bancă și (acceptată și avalizată) este remisă băncii trăgătorului.
Banca trăgătorului comunică clientului său (trăgătorul) că este în posesia cambiei acceptate și avalizate.
Executarea obligațiilor contractuale de către societatea vânzătoare.
Societatea vânzătoare (beneficiara cambiei) cere băncii sale să depună cambia pentru plată la banca trasului.
Banca trăgătorului depune cambia la scadență la banca trasului.
Banca trasului cere societății cumpărătoare (trasului) acceptul de plată a cambiei.
Societatea cumpărătoare (trasul) acceptă plata cambiei.
Banca trasului efectuează plata către beneficiarul cambiei transmițând suma la banca trăgătorului.
Banca trăgătorului efectuează plata cambiei în contul beneficiarului acesteia.
Cambia are 2 forme:
Biletul la ordin
Trata.
BILETUL LA ORDIN presupune doar 2 participanți, beneficiarul și plătitorul. Operațiunile cu biletul la ordin au loc în cazul tranzacțiilor comerciale. Beneficiarul vinde marfa în favoarea cumpărătorului, care devine astfel debitor, adică viitor plătitor. Acest debitor semnează biletul la ordin, obligându-se să efectueze plata la scadență.
Emitentul sau subscriitorul biletului la ordin menționează “voi plăti acest bilet la ordin la scadență” și semnează. Fața biletului la ordin este alcătuită din 6 zone ale căror amplasări, conținut și dimensiuni se realizează după normele Băncii Naționale a României.
Biletul la ordin are următoarele componente:
Data și locul emisiunii
Denumirea obligatorie de bilet la ordin
Angajamentul de plată al emitentului (subscriitorului)
Suma determinată în cifre și litere
Beneficiarul titlului
Scadența care poate fi:
La vedere sau la un timp de la vedere
Calendaristică
La un număr de zile de la emitere
Locul de plată
Semnătura emitentului.
Funcționarea biletului la ordin
1
2 5
4
3
Subscriitorul emite biletul la ordin și îl transmite beneficiarului prin poștă
Beneficiarul, în cadrul termenului de încasare, îl va transmite băncii sale pentru a înscrie acceptul plății
Banca beneficiarului va depune “biletul la ordin” la banca trasului
Banca plătitoare (a trasului) va efectua transferul sumei înscrise în bilet, numărând timpul în zile pentru plata la vedere (de la data acceptului dat de emitent) sau după caz, la scadența rezultată din numărul de zile calculat de la emiterea titlului, dacă astfel este înscris
Banca beneficiarului comunică clientului său intrarea contravalorii biletului la ordin în cont.
În privința elementelor componente, voi aminti câteva interpretări așa cum sunt prevăzute în Legea nr 58/1934 și în completare în Legea nr 83/1994:
În legătură cu data emiterii: omisiunea acesteia în titlu duce la nulitatea sa. Adică titlul nu va putea fi acceptat și nici plătit de bancă, fie că plata este la vedere sau la un timp de la emitere, fără permisiunea emitentului
În legătură cu omiterea denumirii titlului, de asemenea se ajunge la nulitatea sa, și nu va fi plătit de bancă decât cu acordul emitentului
În ceea ce privește angajamentul de plată al subscriitorului titlului, acesta trebuie să fie fără echivoc, de forma:
Ne angajăm ferm (irevocabil) să plătim suma”…”
Ne angajăm fără obiecții la plată pentru suma de “…”
Ne angajăm necondiționat la plata “…”
Sau orice altă formulă care se înscrie într-un angajament neechivoc
În cazul că între suma în cifre și cea în litere există o diferență (indiferent care), atunci la plată banca va lua în considerație numai suma înscrisă în litere în titlul respectiv.
CECUL
Cecul, ca și cambia și biletul la ordin, face parte din aceeași categorie de documente care în termeni bancari pot fi denumite instrumente de plată, titluri financiare sau efecte de comerț.
Cecul este un înscris de valoare prin care o persoană numită trăgător dă un ordin necondiționat unei bănci numită tras să efectueze o plată pentru o sumă determinată, la vedere, către o altă persoană numită beneficiar. O altă definiție, mai plastică, a cecului, este aceea că “cecul este o cambie trasă asupra unei bănci”.
Băncile fac comerț cu cecuri pentru ele și pentru clienții lor. Banca Națională a României efectuează operațiuni cu cecuri numai pentru propria sa activitate.
Persoanele implicate în relațiile care se nasc odată cu emiterea unui cec sunt:
Trăgătorul sau emitentul , respectiv persoana fizică sau juridică care dispune de un depozit bănesc într-un cont bancar creat pentru efectuarea de plăți prin acest instrument de plată. Trăgătorul sau emitentul, în baza depozitului bancar creat, primește din partea băncii respective un carnet de cecuri pe care le poate utiliza (ca timp și ca număr de file emise), în funcție de suma depusă în depozit.
Trasul este banca plătitoare, căreia emitentul de cecuri îi ordonă să facă plăți până la acoperirea întregii sume din depozit.
Trasul, în baza ordinelor primite nu se poate opune efectuării plăților atâta timp cât:
În depozit există o sumă care acoperă plățile ordonate;
Cecurile sunt completate de emitent în condițiile legii, adică fără a da naștere suspiciuni sau echivocuri.
Beneficiarul cecului poate fi chiar emitentul acestuia sau orice terț către care emitentul are obligații de plată sau căruia dorește să-i acorde la libera sa dorință, o sumă de bani.
Elementele cecului
Conform “Legii uniforme a cecului” cuprinsă în Convenția de la Geneva și în “Legea asupra cecului” nr 59/1934, o filă de cec trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente:
Denumirea de cec trecută în textul titlului
Ordinul necondiționat de plată transmis băncii (trasului) și suma determinată în cifre și litere
Numele celui care trebuie să plătească
Indicarea locului plății
Numele beneficiarului
Semnătura emitentului filei de cec
Data emiterii
Orice cec, cu sau fără clauză expresă “la rodin”, este transmisibil prin gir. Girul este un act prin care posesorul cecului numit girant transferă altei persoane numită giratar, printr-o declarație înscrisă și subscrisă pe instrumentul de plată, odată cu predarea acestuia, toate drepturile din cecul astfel redactat și completat.
Girarea se poate face chiar și în folosul emitentului cecului sau oricărui obligat la plată. Girarea cecului se face pe verso sau pe allonge. Girul se considera valabil dacă conține cel puțin semnătura beneficiarului precedent al cecului. În cazul în care semnătura beneficiarului care înmânează cecul altui beneficiar nu există, ci numai semnătura noului beneficiar, girul se consideră nul.
Avalul reprezintă o garanție dată beneficiarului cecului de un terț, altul decât trasul (banca plătitoare). Avalul se dă pe allonge, înscriindu-se de către avalist mențiunea “pentru aval”, după care urmează semnătura avalistului. Avalul trebuie să arate persoana pentru care a fost dat. Din practica bancară, avalul este dat pentru beneficiarul cecului ca o garanție că va încasa suma, dacă trasul nu poate plăti. Când nu se stipulează persoana căreia i s-a acordat avalul, atunci se înțelege că acesta s-a acordat trăgătorului (emitentului cecului).
Cecul este întotdeauna plătit la vedere. Legea nr 54/1934 consemnează că în funcție de locul în care se află beneficiarul și emitentul cecului, acesta este plătibil sub sancțiunea prevederii dreptului de regres împotriva garanților și giranților astfel:
Cecul emis și plătibil pe teritoriul României trebuie să fie prezentat la plată în termen de 8 zile, dacă a fost emis și e plătit în aceeași localitate, și 15 zile dacă a fost emis și este plătit în localități diferite.
Cecul emis într-o țară europeană și plătibil într-o altă țară europeană, trebuie să fie prezentat la plată în termen de 20 de zile calendaristice de la emitere
Cecul emis pe un continent și plătibil pe un alt continent trebuie prezentat la plată în termen de 70 de zile calendaristice.
Ordinul dat de emitent băncii de a nu plăti un cec nu are efect decât după expirarea termenului de prezentare. În lipsa unui ordin expres, trasul poate plăti cecul prezentat la plată și după expirarea termenului de prezentare.
Funcționarea cecului
Persoanele implicate în circulația acestui titlu acționează după o schemă simplă, astfel:
Trăgătorul, presupunând că a achiziționat o marfă sau că a beneficiat de o prestație de servicii, va emite un cec pentru acoperirea contravalorii mărfii cumpărate sau a serviciului primit.
Beneficiarul adică vânzătorul sau prestatorul de servicii, va depune cecul primit, în termenul de încasare, la banca sa. Banca vânzătorului sau a prestatorului de servicii va transmite cecul în termen util, la banca unde cumpărătorul are depozitul bănesc și contul corespunzător acestuia.
Banca cumpărătorului va transfera contravaloarea cecului la banca vânzătorului, diminuând cu suma respectivă depozitul bancar al cumpărătorului. Banca vânzătorului sau prestatorului de servicii va introduce apoi suma în contul curent al clientului său, mărindu-i corespunzător mărimea depozitului bancar.
În acest fel operațiunea economico-financiară se încheie.
CATEGORII DE CECURI
Din practica bancară se disting mai multe categorii de cecuri după cum urmează:
Cecul de virament este acel cec însoțit de clauza “plătibil în cont” deci plata nu poate fi făcută în numerar.
Cecul certificat este acel cec obișnuit, pe care banca (trasul) cu ocazia prezentării la ghișeu, certifică existența unui disponibil în cont necesar pentru efectuarea plății la termenul de prezentare. În acest caz, banca va bloca fondurile corespunzătoare, în folosul beneficiarului, asumându-și astfel responsabilitatea privind efectuarea plății titlului respectiv la termenul de prezentare.
Cecul circular este un titlu de credit la ordin, emis de o bancă asupra subunităților sale sau asupra altei bănci. Aste și el plătibil la vedere și poartă mențiunea “cec circular”.
Cecuri nebarate sunt titluri financiare ce se plătesc în numerar, fără nici un fel de restricții, ca urmare a depunerii la ghișeul băncii trasului a cecului respectiv, la termenul de prezentare și dacă este cazul după identificarea beneficiarului.
Cecuri barate sunt cecuri care diferă de cele nebarate, prin faptul că suma cuvenită nu se achită beneficiarului cash, ci numai prin transfer în contul acestuia. În acest scop, pe fila de cec sunt trasate în diagonală 2 bare.
Cecuri de călătorie sunt cecuri cu valoare fixă, imprimată pe fila de cec(sistem bancnotă). Aceste cecuri sunt emise de bănci, care le vând clienților la valoarea nominală a acestora.
Eurocecuri sunt o variantă a cecurilor de călătorie, care beneficiază de un grad sporit de securitate. Acest fapt a determinat aderarea la utilizarea acestui tip de cecuri a tuturor țărilor europene.
CARTEA DE CREDIT
Este o formă modernă de plată, derivată a cecului, care se utilizează la achitarea unor obligații, în special în domeniul prestațiilor de servicii. În acest scop, comercianții vor afișa în loc vizibil modelul cărții de plată pe care o acceptă la plată.
Prin utilizarea cărților de plată se mai pot obține lichidități de la banca emitentă, în limitele soldului din cont.
Cărțile de plată sunt de mai multe tipuri:
După caracteristicile tehnologice:
Pe suport magnetic
Cu microprocesor
În raport de funcțiile pe care le au:
De credit
De debit
De obținere de numerar
De transfer electronic de fonduri la punctele de vânzare
De garantare a cecurilor
Multifuncționale
PRINCIPALELE PRODUSE ȘI SERVICII ALE DEMiRBANK
DEMiRBANK România și-a început activitatea în noiembrie 1997, ca rezultat al încrederii pe care prestigioasa bancă turcă DEMiRBANK T.A.S., una din primele 6 bănci private din Turcia, îl are în potențialul economic al României și că în curând această țară va juca un rol foarte important pe piețele internaționale.
DEMiRBANK a fost înființată în ideea de a crea o asemenea politică de marketing care să diferențieze banca oferind clientelei atent selectate o mare varietate de servicii și produse, la cele mai înalte standarde de calitate și cu un grad ridicat de personalizare.
Cei 3 ani de activitate desfășurată în România au adus acestei filiale a DEMiRBANK TAS o prestigioasa poziție în mediul bancar românesc.
După un an de activitate, DEMiRBANK a înființat sucursala Constanța. În cel de-al doilea an de activitate, alte 2 sucursale au fost deschise în Bacău și Brașov, apoi au urmat Ploiești în februarie 2000, Brăila în mai, Cluj în iulie 200 și Piatra Neamț în septembrie 2000. Banca intenționează să deschidă și alte sucursale în toate orașele mari ale țării, crescând numărul sucursalelor(actual 8).
Chiar de la început, banca a oferit o mare varietate de servicii și produse. Banca este activă în operațiile de finanțare a comerțului, în finanțarea prin acordarea unor linii de credit pentru achiziționarea echipamentelor și pentru finanțarea activității productive. DEMiRBANK este de asemenea implicată în creditele sindicale și în alte proiecte. Ca o modalitate de recunoaștere a modului de alocare a resurselor, banca participă la Proiectul de Dezvoltare Industrială- o facilitate de împrumut oferită României de către BIRD pentru finanțarea surselor de producție și de investiții pentru exportatorii români. De asemenea, a primit un împrumut pe cinci ani de la International Finance Corporation, unul dintre acționarii principali. Și Banca Trade Sea and Development a oferit o linie de finanțare a exporturilor băncii DEMiRBANK. Este prima facilitate de acest fel oferită unei bănci din România de către această Organizație Financiară Internațională a Țărilor Mării Negre. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a acordat băncii DEMiRBANK o linie de credit în cadrul programului de Finanțare a Comerțului.
STRUCTURA ACȚIONARILOR DEMiRBANK
Situația financiară conform Standardelor Contabile Internaționale:
Produse și servicii oferite de DEMiRBANK:
Majoritatea produselor și serviciilor oferite de către DEMiRBANK au legătură cu domeniul comerțului. Au reușit să câștige încrederea clienților prin plasarea în fruntea sucursalelor persoane înalt calificate în activitatea de comerț internațional dar și intern.
Produsele noastre sunt continuu diversificate, în timp ce noile produse sunt adaptate specificului pieței românești și clienților, pentru finanțarea activităților curente și a investițiilor.
Deschiderea și operarea conturilor
Conturi curente în monedă locală
Conturi curente în monedă străină
Depozite la termen în monedă locală
Depozite la termen în monedă străină
Operații cu numerar: retrageri sau depuneri de numerar de către posesorii de conturi sau alte persoane
Emiterea de carnete de cec în monedă locală
Instrumente de plată și operații de hedging bancar
Transferuri de bani
Operațiuni de acceptare, reacceptare a cambiilor precum și alte operațiuni cu cambiile
Acceptarea de cecuri
Documente contra plată
Emiterea de documente “fără plată”
Negocieri de documente neplătite
Acreditive: preavizări, avizări, plată/negociere, confirmarea, plăți amânate, amendamente/discrepanțe (la EXPORT) și preavizări, emitere, plată/negociere, plăți amânate, discrepanțe, etc (la IMPORT)
Garanții bancare: emitere de garanții bancare la ordinul clienților băncii; emiterea de garanții bancare în favoarea organizațiilor locale; acceptarea, înregistrarea și verificarea semnăturilor pentru garanțiile primite; garanții pentru licitații; garanții pentru plata în avans; garanții de plată; contra garanții; alte tipuri de garanții, special create în funcție de nevoile fiecărui client.
Tranzacții cu monedă străină și de schimb valutar
Conversii de valute: conversii comune între valute liber-convertibile; conversii de valutele liber convertibile contra monedă locală; conversii de monedă locală contra valutele liber convertibile;
Operațiuni de acordare de credite
Credite în monedă locală
Credite în monedă străină
Alte servicii
Închirierea de safe-uri
Păstrarea obiectelor valoroase în safe-uri
Scrisori de recomandare pentru clienții tradiționali ( pentru confirmarea bonității )
Servicii de consultanță bancară
Servicii de promovare a diferitelor activități legate de comerț
Pachete de investiții
Internet banking, mobile banking, etc.
TEHNICI DE FINANȚARE ÎN COMERȚUL INTERNAȚIONAL
Finanțarea comerțului internațional reprezintă ansamblul posibilităților de care pot dispune exportatorii sau importatorii dintr-o țară privind primirea, acordarea, asigurarea și garantarea creditelor în vederea dezvoltării schimburilor internaționale.
Tehnicile de finanțare se diferențiază în funcție de tipologia tranzacțiilor internaționale, de natura relației de credit, de termenul de finanțare precum și de alți factori.
În funcție de tipologia tranzacțiilor internaționale distingem:
Finanțarea importurilor
Finanțarea exporturilor
Finanțarea investițiilor străine
Finanțarea filialelor sau a sucursalelor din străinătate.
După natura relației de credit, există :
Finanțare pe termen scurt (până la 1 an)
Finanțare pe termen mediu (5-8 ani)
Finanțare pe termen lung (15-20 ani)
În principiu, în cazul operațiilor de export și import prevalează tehnicile de finanțare pe termen scurt și mediu, iar pentru investițiile internaționale și acțiunile de cooperare industrială sunt specifice finanțările pe termen mediu-lung. Acordarea, utilizarea și rambursarea creditelor internaționale se efectuează cu ajutorul unor elemente tehnice specifice, sub influența unor factori comuni pentru majoritatea operațiunilor și a unor particularități specifice fiecărei țări în parte.
Tehnici de finanțare internațională pe termen scurt:
Creditul de export: creditul furnizor acordat de exportator importatorului pentru o perioadă determinată
Scontarea și forfetarea . Scontarea reprezintă o formă tradițională de mobilizare a creditelor pe termen scurt prin cedarea drepturilor de creanță încorporate în titluri de credit, în speță de cambii. Forfetarea exportului pe credit reprezintă transmiterea creanțelor provenite din operațiunile de comerț exterior efectuate pe credit unei instituții financiare specializate care le plătește imediat, urmând să se recupereze contravaloarea acestora, la scadență, de la debitorul importator.
Factoringul este operațiunea desfășurată pe baza contractului încheiat între factor și aderent (exportator), prin care primul, în schimbul unui comision, preia în proprietatea sa creanțele aderentului prin plata facturilor acestuia (ce poartă semnătura cumpărătorului) reprezentând dovada efectuării tranzacției care are ca obiect bunuri sau servicii livrate pe credit.
Tehnici de finanțare pe termen mediu și lung:
Finanțarea prin credite internaționale
Creditul furnizor: creditul acordat de exportator importatorului sub forma amânării plății mărfurilor fie pe termen mediu (2-5 ani), fie pe termen lung (10-15 ani)
Creditul consorțial : reprezintă un împrumut acordat de un grup de bănci constituite într-o grupare temporară, fără personalitate juridică, unui beneficiar dintr-o terță țară.
Cofinanțarea : este o tehnică relativ recentă, ce constă într-un angajament încheiat de instituțiile financiare publice și private cu Banca Mondială pentru acordarea de credite, în comun, unor terțe.
Finanțarea prin leasing reprezintă o formă de închiriere realizată de societăți financiare specializate (societăți de leasing) a unor bunuri de echipament către întreprinderile (beneficiarii) care nu dispun de fonduri proprii ori împrumutate pentru cumpărarea acestora de la producători.
Tehnica finanțării prin eurocredite reprezintă o mobilizare de capitaluri pe termen mediu, de regulă purtând scadențe între 3 și 8 ani, prin apelare la piața eurocreditelor.
Tehnica finanțării pe piața euroobligațiunilor. Obligațiunile reprezintă titluri financiare exprimând dreptul deținătorului lor asupra emitentului. Ele reprezintă în același timp și o investiție care dă dreptul deținătorului lor să obțină un venit ce reprezintă o dobândă pentru împrumutul acordat emitentului.
Activitatea economică desfășurată de această firmă
Prezentarea unității
Societatea comercială SATEC a fost înființată în anul 1990, sub denumirea de SATEC INDUSTRIAL S.A.. În anul 1998, această societate și-a schimbat denumirea în “SATEC GROUP motors srl” și deci și forma din societate pe acțiuni în societate cu răspundere limitată. Această societate este o persoană juridică română, care își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile actului constitutiv și al legislației în vigoare.
Sediul social al societății este în România, județul Ilfov, localitatea Mogoșoaia, șoseaua București –Târgoviște nr 172 A.
Durata de activitate a societății este nelimitată.
Obiectul de activitate principal al societății comerciale SATEC este producția de autovehicule și echipamente industriale de lucru. Societatea are printre partenerii săi de afaceri prestigioasele firme:
Obiectul secundar de activitate este reprezentat de:
Comerț și import export
Producție
Servicii
Construcții
Capitalul social este fixat lasuma de 6.000.000 lei în întregime subscris în numerar și repartizat în 30 de părți sociale.
Organul de conducere al societății este Adunarea Generală a Acționarilor, care decide asupra activității social-economice a acesteia și este reprezentată de cei doi asociați ai societății.
Adunarea generală are următoarele atribuții principale:
Aprobă structura organizatorică a societății și numărul de posturi
Numește membrii Consiliului de Administrație
Aprobă, modifică programul de activitate și bugetul societății
Examinează, aprobă sau modifică bilanțul și contul de profit și pierdere
Hotărăște cu privire la cotractarea de împrumuturi bancare și la condițiile de acordare a garanțiilor, majorarea sau micșorarea capitalului social, etc
Administrarea societății este asigurată de cei doi asociați, care asigură conducerea operativă a societății, putând numi directori ale căror atribuții vor fi stabilite de Adunarea Generală.
S.C. SATEC are în componența sa o secție de producție, cu o hală de producție proprie, un serviciu financiar-contabilitate și serviciul administrativ-întreținere. Activitatea acestei societăți este coordonată de un director și un director general.
INDICATORII ECONOMICO-FINANCIARI LA SOCIETATEA COMERCIALĂ “SATEC GROUP MOTORS SRL”
Cunoașterea performanțelor unei firme prezintă importanță atât pentru acționari cât și pentru manageri, salariați, creditori, stat, bănci, parteneri de afaceri, etc. Orice firmă își desfășoară activitatea într-un mediu dinamic și agresiv, ceea ce o determină să se raporteze permanent la cererea pe piață, să anticipeze mișcările concurenței, să-și autoevalueze resursele de care dispune.
Analiza economico-financiară consttuie un instrument operațional care a apărut pentru a răspunde necesităților concrete și de perspectivă privind activitatea întrepriderii ca organism social.dezvoltarea sa are loc în strânsă legătură cu complexitatea și diversitatea fenomenelor economico-financiare care marchează evoluția întreprinderii.
Analiza performanțelor unei întreprinderi, inclusiv a rentabilității acesteia, sunt necesare pentru o corectă apreciere și evaluare a eventualelor modificări esențiale privind resursele economice pe care le-ar putea controla în viitor. Importanță deosebită prezintă variația performanței în viitorul previzibil, determinându-se în acest scop aspectele legate de generarea de fluxuri de trezorerie în funcție de resursele existente. În ceea ce privește orientarea întreprinderii către noi resurse financiare, analiza performanței va trebui să furnizeze concluzii asupra impactului pe care l-ar avea utilizarea de resurse suplimentare.
Totodată, această analiză urmărește să evidențieze modalitățile de realizare a echilibrului financiar pe termen mediu și lung (obiectiv al analizei pe bază de bilanț) și treptele de acumulare bănească, de rentabilitate ale activității întreprinderii (obiectiv al analizei pe baza contului de profit și pierdere).
Ratele se stabilesc sub formă de rapoarte între două elemente comparabile, și legate între ele printr-o relație cauză-efect.
Voi prezenta în continuare structura bilanțului financiar pentru exercițiile financiare 1999, 2000 precum și contul de profit și pierdere corespunzător acestor 2 exerciții financiare.
Scopul acestei analize îl constituie întocmirea diagnosticului financiar al întreprinderii, în vederea evidențierii punctelor forte și punctelor slabe, adică a stării de sănătate sau de slăbiciune financiară a întreprinderii, precum și potențialul managementului financiar.
STRUCTURĂ BILANȚ FINANCIAR
(mii lei)
STRUCTURA CONTULUI DE PROFIT ȘI PIERDERE
(mii lei)
Voi calcula în continuare ratele de rentabilitate economică, după cum urmează:
INDICATORI AI RENTABILITĂȚII SOCIETĂȚII SATEC SRL
Rata rentabilității economice
Rata rentabilității economice reflectă corelația dintre un rezultat economic și mijloacele economice (capitalul) angajate pentru obținerea acestuia. În calculul ratei rentabilității economice, la numărător se poate utiliza rezultatul exploatării sau excedentul brut din exploatare, iar la numitor mijloacele economic totale (activul total ) sau o parte a acestora.
Rata rentabilității economice este independentă de structura financiară (gradul de îndatorare), politica fiscală de impozitare a profitului, precum și de elementele excepționale. Această rată vizează de fapt eficiența capitalului economic alocat activității productive a întreprinderii.
Voi evidenția în cele ce urmează evoluția ratei rentabilității economice pe cele două exerciții financiare pe care le analizez.
Dacă această rată a rentabilității economice are o valoare mai mare de 25% se consideră că întreprinderea își va putea reînnoi în maxim patru ani capitalurile angajate prin excedentul său brut de exploatare.
Ratele de rentabilitate financiară
Rentabilitatea financiară exprimă corelația dintre profit și capitaluri (ca surse de finanțare a activității). Având în vedere componența capitalurilor putem analiza 2 rate și anume: rata rentabilității financiare a capitalului propriu și rata rentabilității financiare a capitalului permanent. Dar în cazul societății comerciale SATEC capitalurile proprii sunt egale cu cele permanente, deoarece întreprinderea nu are angajate datorii pe termen lung și mediu.
Rentabilitatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderii de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa. Acest indicator măsoară în mărime relativă remunerarea acționarilor (aduse ca aport sau profit net lăsat la dispoziția firmei pentru autofinanțare).
Următoarele trei rate evidențiază rentabilitatea financiară:
Rentabilitatea financiară înainte de impozit
Rentabilitatea financiară netă
Rata profitului
Activul economic însă este constituit din capitaluri proprii și din cele împrumutate, și de aceea rentabilitatea economică este o rezultantă a rentabilității financiare și a remunerării datoriilor. Astfel,
În tabelul următor sunt prezentate valorile numerice corespunzătoare acestor rate de rentabilitate financiară.
Din această figură se poate observa trendul descrescător al tuturor acestor indicatori, ceea ce denotă că firma s-ar putea găsi într-un impas financiar. Chiar și evoluția ratei profitului este descrescătoare, aceasta scăzând de la 1,87% în anul 1999 la 0,9% în anul 2000.
Analiza riscului de faliment ( insolvabilității ) la societatea SATEC GROUP SRL
Diagnosticul riscului de faliment constă în evaluarea capacității întreprinderii de a face față angajamentelor asumate față de terți, deci în evaluarea solvabilității întreprinderii. Principalele instrumente operaționale utilizate pentru analiza riscului de faliment sunt fondul de rulment și ratele de lichiditate.
Lichiditatea este proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani. Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile de plată la scadență. Capacitatea de plată este reprezentată de solvabilitatea imediată și reprezintă capacitatea mijloacelor bănești disponibile la un moment dat sau pentru o perioadă scurtă de timp (de obicei până la 30 de zile) de a acoperi obligațiile scadente pentru același interval de timp.
Pentru analiza lichidității și solvabilității unei firme se recomandă folosirea metodei ratelor.
Rata lichidității globale
Rata lichidității globale compară ansamblul lichidităților potențiale asociate activelor circulante cu ansamblul datoriilor scadente sub 1 an.
Rata lichidității globale este cel mai utilizat mod de apreciere a solvabilității pe termen scurt, pentru că indică măsura în care drepturile creditorilor pe termen scurt sunt perfect acoperite de valoarea activelor, care pot fi transformate în lichidități în decursul unei perioade care corespunde perioadei de maturitate a datoriilor.
În mod normal, această rată trebuie să fie mai mare decât 1, ceea ce semnifică existența unui fond de rulment. Această rată este comparabilă cu rata fondului de rulment ( Rfr ).
Rata lichidității reduse
Potrivit teoriei economice nord-americane, această rată mai este cunoscută și sub denumirea de „rată rapidă” sau „testul acid” (quick rațio). Ea exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile pe termen scurt din creanțe și disponibilități.
Rata lichidității imediate
În teoria economică, această rată mai este cunoscută sub denumirea de trezorerie la vedere sau rata capacității de plată imediată.
Tabelul următor evidențiază evoluția acestor rate la societatea comercială SATEC Group SRL.
Se observă din acest grafic faptul că pentru anul 2000 se înregistrează o îmbunătățire a situației societății în ceea ce privește aceste rate ale lichidității.
Rata solvabilității pe termen lung
Această rată evidențiază capacitatea întreprinderii de a-și achita obligațiile bănești, imediate și îndepărtate, față de terți. Întreprinderea, chiar dacă la un moment dat în activitatea pe care o desfășoară nu prezintă capacitate de plată din cauza lipsei de lichidități, aceasta poate fi solvabilă. Solvabilitatea este rezultatul unei activități eficiente.
Rata solvabilității patrimoniale
Această rată a solvabilității patrimoniale evidențiază capacitatea de plată a firmei pe baza capitalurilor proprii.
Analiza riscului financiar pe baza efectului de levier
Rata levierului evidențiază gradul în care capitalurile proprii asigură finanțarea activității întreprinderii. Acest indicator poate fi interpretat și ca o rată a autonomiei financiare a întreprinderii, și indică gradul în care angajamentele sale, fie pe termen scurt fie pe termen lung, sunt garantate de capitalurile proprii ale întreprinderii.
Securitatea financiară
Acest indicator indică gradul de independență financiară a întreprinderii și gradul de acoperire a datoriilor totale (pe termen scurt sau pe termen mediu și lung) cu capitalurile proprii.
Rata independenței financiare
Rata independenței financiare evidențiază ponderea capitalurilor proprii în ansamblul resurselor permanente. Se poate observa însă că la SATEG SRL capitalurile proprii sunt egale cu cele permanente, deoarece această societate nu a contractat credite pe termen mediu sau lung.
Durata de rotație globală a capitalului
Durata de rotație globală a capitalului reprezintă numărul de zile în care cifra de afaceri totală reînnoiește activele sau achită datoriile. În funcție de aceste două variabile putem întâlni 2 rate diferite:
Durata de rotație globală a capitalurilor în funcție de activele totale
Durata de rotație globală a capitalurilor în funcție de datoriile totale
Figura următoare prezintă evoluția acestor indicatori la societatea SATEC GROUP SRL.
Voi prezenta în cele ce urmează un grafic ce totalizează toți indicatorii analizați până acum, care îi înfățișează într-o evoluție comparabilă.
Valorile pentru acest grafic le găsim în tabelul următor :
Metode de plată în contractele internaționale
Modalitățile de plată reprezintă un mecanism financiar-valutar care asigură lichidarea obligațiilor de plată provenite din raporturile comerciale convenite între diferiți agenți economici, inclusiv mijlocirea unor asemenea raporturi în domeniul creditului. În principal acest mecanism constă în utilizarea unor tehnici care să asigure mișcarea logică și organizată a documentelor care atestă împlinirea obligațiilor contractuale de către furnizorii de mărfuri și/sau servicii către cumpărători (utilizatori), pentru a-i determina să-și achite obligațiile de plată contractuale.
Dintre modalitățile de plată practicate în mod curent în comerțul internațional, datorită certitudinilor oferite partenerilor din contractele externe de vânzare-cumpărare de mărfuri cât și a siguranței tranzacțiilor derulate, ca urmare a unei implicări mai pronunțate a băncilor în circuitul documentelor și efectuarea operațiunilor propriu-zise de tehnică bancară și de plăți, un loc deosebit îl ocupă acreditivul documentar.
4.2.1 Acreditivul documentar
Regulile după care se desfășoară în prezent operațiunile legate de această modalitate de plată (acreditivul documentar) sunt incluse în „Broșura nr 500” , elaborată și editată în 1993 de Camera Internațională de Comerț de la Paris (CCI) sub denumirea de „Reguli și uzanțe uniforme privind utilizarea acreditivelor documentare”. Aceste reguli au fost succesiv adaptate și îmbunătățite în anii 1951, 1962, 1975, 1983 pentru a ține pasul cu activitățile comerciale în general, cât și cu cele ale decontărilor internaționale în special.
De asemenea, în elaborarea noilor reguli s-a ținut seama și de evoluția acreditivului în condiția accentuării fenomenului de integrare economică mondială.
De remarcat că noile reguli și uzanțe privind utilizarea acreditivelor documentare au fost aliniate – în părțile comune – celorlalte reglementări în vigoare cu privire la desfășurarea actelor internaționale de comerț, transport și asigurări, inclusiv a regulilor „INCOTERMS 1990” respectându-se astfel principiul că orice reglementare nouă trebuie să țină seama nu numai de noile tehnologii ci și de legislația în vigoare, atât națională cât și internațională.
NOȚIUNE- CLASIFICARE
Acreditivul documentar (engl Letter of Credit) reprezintă angajamentul ferm asumat de către o bancă la ordinul și în contul clientului său (importatorul) de a plăti o anumită sumă de bani (reprezentând contravaloarea exportului) contra documentelor atestând efectuarea obligației (livrarea mărfii) pe care exportatorul se obligă să le emită și să le prezinte în condițiile și termenele stabilite de ordonatorul acreditivului.
Suma înscrisă în acreditiv poate fi încasată de beneficiar numai în cazul în care acesta va prezenta băncii avizatoare documentele cerute de acel acreditiv și care să ateste îndeplinirea obligațiilor contractuale, respectiv livrarea mărfii și/sau a serviciilor. Suma din acreditiv se depune la banca emitentă a acreditivului sau la banca plătitoare, în cont și nu se poate utiliza de către ordonator sau de bancă pe toată durata de valabilitate a acreditivului.
Din definiția dată acreditivului reiese că părțile (persoanele) implicate în utilizarea acestui document, ca modalitate de plată, sunt:
Ordonatorul care este persoana juridică, în calitate de cumpărător/importator, care în baza contractului încheiat cu vânzătorul are obligația de a garanta plata pentru marfa și/sau serviciile care urmează să le primească, la termenul de livrare prevăzut în contract. Această obligație constă în a cere băncii să deschidă acreditivul în condițiile strict stabilite cu vânzătorul în contract la clauza condiții de plată.
Banca emitentă este instituția bancară la care ordonatorul are cont deschis în monedă națională și/sau în valută și care, în baza instrucțiunilor primite de la clientul său (ordonatorul), va deschide acreditivul.
Banca emitentă are obligația de a verifica dacă instrucțiunile primite de la ordonator sunt în conformitate cu legislația bancară și financiară a statului în care își au sediul, atât ordonatorul cât și beneficiarul acreditivului.
În cazul în care anumite instrucțiuni sau chiar în totalitatea lor, nu corespund reglementărilor legale, banca emitentă are obligația de a comunica ordonatorului care sunt modificările pe care trebuie să le întreprindă și să-i ceară acordul pentru acestea. De asemenea, banca emitentă trebuie să ia legătura cu vânzătorul (beneficiarul viitorului acreditiv) pentru ca și acesta să opereze modificările ce se impun în condiția de plată a contractului.
Banca emitentă mai este denumită și banca cumpărătorului sau după caz banca importatorului.
Beneficiarul este persoana juridică care urmează să dispună de acreditiv, în măsura în care face dovada cu documente că și-a îndeplinit obligațiile contractuale și anume că marfa și/sau serviciile livrate sunt în cantitatea, la prețurile și termenele de livrare ce au fost stabilite în contractul de vânzare-cumpărare semnat de părți.
Beneficiarul acreditivului, în cazul în care s-a convenit în contract să se înscrie mențiunea potrivit căreia obligațiile asumate sunt conforme cu prevederile „INCOTERMS 1990”, este obligat să obțină toate documentele prevăzute de aceste reguli pe riscul și pe cheltuiala sa.
În situațiile în care totuși în acreditiv a fost cerută prezentarea și a altor documente, neprevăzute de reguli sau neconvenite în contract, beneficiarul acreditivului este în drept să-i ceară imediat ordonatorului să modifice acreditivul, adică să-l aducă în condițiile (condițiile de plată ) convenite inițial în contract.
Banca avizatoare este banca corespondentă a băncii emitente a acreditivului, cu alte cuvinte, banca vânzătorului sau după caz banca exportatorului.
Această bancă are următoarele obligații principale față de clientul său- beneficiarul acreditivului:
Să transmită acreditivul în original beneficiarului acestuia sau după caz, până la primirea originalului acreditivului, să-i transmită în scris prin fax, telex sau poștă condițiile de bază ale acreditivului, cum ar fi: numele băncii emitente, nr de acreditiv, respectiv al contractului, data la care a fost deschis, validitatea sa, suma înscrisă în acreditiv, denumirea mărfii și/sau a serviciilor, documente cerute în acreditiv.
Să asigure consultațiile de specialitate necesare beneficiarului de acreditiv cu privire la utilizarea acestuia.
În cazul în care sunt sesizate nereguli în condițiile puse în acreditiv, să-l atenționeze pe beneficiar asupra acestora și să-i ceară să intervină la ordonator pentru transmiterea instrucțiunilor de modificare. În cazul în care acreditivul a fost deschis la o bancă necorespondentă a băncii avizatoare, aceasta este în drept să-l atenționeze în scris pe beneficiarul acreditivului și să-i arate riscul utilizării acestuia, în situațiile în care banca emitentă ar putea crea dificultăți sau să intre în imposibilitate de plată. În aceste situații banca avizatoare va cere beneficiarului de acreditiv să se adreseze ordonatorului, pentru a-i cere să oblige banca emitentă să confirme acreditivul printr-o bancă corespondentă a băncii avizatoare sau printr-o bancă de prim rang.
Să controleze documentele depuse de beneficiarul acreditivului spre încasare și în caz de nereguli să le înapoieze (pe răspunderea vânzătorului), pentru a fi puse în concordanță cu cerințele acreditivului. Toate modificările cerute ordonatorului la un acreditiv, vor fi aduse de beneficiar și la cunoștința băncii avizatoare pentru ca aceasta să urmărească apariția lor.
În afara celor patru părți principale (persoane juridice), în practică, de multe ori, sunt implicate în derularea unui acreditiv și alte persoane juridice, cum ar fi:
banca negociatoare
banca acceptantă de documente
banca plătitoare
banca confirmatoare (de acreditiv).
Banca negociatoare a documentelor cerute de acreditiv, inclusiv a unei trate. Poate fi orice bancă desemnată de către banca emitentă conform „Regulilor și Uzanțelor Uniforme privind Acreditivele”. Această bancă negociază cu banca avizatoare data la care documentele vor fi plătite beneficiarului de acreditiv. Operațiunea se face contra unui comision uzual sau negociat cu banca emitentă.
Banca acceptantă a documentelor cerute de acreditiv poate fi, după caz, banca avizatoare, confirmatoare, sau oricare altă bancă stipulată în acreditiv, după cum o va desemna banca emitentă.
Banca plătitoare a documentelor cerute de acreditiv, de asemenea poate fi una dintre băncile: acceptantă, negociatoare, avizatoare sau confirmatoare a acreditivului, după cum va fi desemnată de banca emitentă.
Banca confirmatoare a documentelor cerute de acreditiv, este de regulă banca corespondentă a băncii vânzătorului sau o bancă de prim rang acceptată în acest sens de banca avizatoare. Banca confirmatoare joacă un rol deosebit în favoarea beneficiarului acreditivului, în cazul în care acreditivul a fost deschis de o bancă necunoscută, puțin cunoscută, de putere financiară redusă sau care nu este corespondentă a băncii vânzătorului. Ea este mandatată de banca emitentă pentru a confirma acreditivul în favoarea beneficiarului acestuia. Confirmarea reprezintă un angajament ferm de plată (garanție) că, în cazul în care la data plății aceasta nu va fi făcută de banca emitentă, atunci beneficiarul acreditivului va putea încasa suma înscrisă în documentele depuse spre încasare, de la banca confirmatoare. Acest angajament al băncii confirmatoare se poate extinde și asupra negocierii, acceptării documentelor și plății acestora către beneficiarul acreditivului.
Părțile implicate în derularea unui acreditiv sunt prezentate în schema următoare:
PĂRȚI IMPLICATE ÎN DERULAREA UNUI ACREDITIV
Clasificarea acreditivelor
„Regulile Și Uzanțele Privind Acreditivele Documentare” (Broșura nr 500 /1993 editată de CCI-Paris) prevede o clasificare a acreditivelor documentare din două puncte de vedere:
Din punctul de vedere al siguranței încasării:
Acreditive revocabile
Acreditive irevocabile
Acreditivul revocabil poate fi modificat sau revocat (anulat) după deschiderea sa și pe toată durata validității sale, atât la cererea ordonatorului (cumpărătorului) cât și de către banca emitentă, fără obligația prealabilă de a-l anunța pe beneficiar.
Acreditivul irevocabil nu poate fi modificat și nici revocat de ordonator sau de banca emitentă, în perioada validității sale decât cu acceptul beneficiarului acreditivului.
În sensul de mai sus acreditivele trebuie să poarte mențiunea de „revocabil” sau „irevocabil”. „Regulile Și Uzanțele Privind Acreditivele Documentare” (Broșura nr 500 /1993 editată de CCI-Paris) consemnează că dacă un acreditiv nu poartă una din cele două mențiuni, atunci acreditivul în speță este irevocabil.
Toate băncile care au aderat la aceste prevederi, reguli și uzanțe sunt obligate să țină seama de ele.
Din punctul de vedere al plății:
Acreditive cu plata la vedere
Acreditive cu plata diferată
Acreditive cu acceptarea documentelor
Acreditive ce prevăd negocierea documentelor
Acreditivele cu plata la vedere permit efectuarea plății prin depunerea de către vânzător a documentelor cerute de cumpărător, la ghișeul băncii plătitoare și bineînțeles cu respectarea tuturor condițiilor înscrise în acel acreditiv. În acest caz plata se face operativ, între 24-48 ore de la depunerea documentelor în bancă de către beneficiarul acreditivului.
Tot în această categorie intră și acreditivele cu plata într-un anumit termen de la „vedere” (de la depunerea documentelor în bancă).
Acreditivele cu plata diferată prevăd plata documentelor depuse de beneficiari în bancă la o dată determinabilă în conformitate cu stipulațiile prevăzute în acreditiv.
Acreditivele cu acceptarea documentelor prevăd plata după ce tratele trase de beneficiari asupra băncii emitente sau asupra ordonatorilor au fost acceptate de către aceștia și respectiv avizate de băncile corespondente ale băncii vânzătorilor. Plata documentelor se face după acceptarea și avizarea tratelor, la scadențele înscrise în acele acreditive.
Acreditivele ce prevăd negocierea prevăd ca banca emitentă să plătească documentele depuse în bancă (sau de banca confirmatoare) fără ca acestea să aibă drept de recurs împotriva trăgătorilor tratelor și/sau deținătorilor unor astfel de titluri financiare, chiar dacă negocierea nu a fost făcută de banca indicată în acreditiv.
În afara clasificărilor de mai sus, acreditivele mai pot fi clasificate și din punctul de vedere al domiciliului lor, după cum urmează:
Acreditive domiciliate în țara vânzătorului
Acreditive domiciliate în țara cumpărătorului
Acreditive domiciliate într-o terță țară.
Acreditivele domiciliate în țara vânzătorului pot fi plătite la vedere sau la un timp de la vedere, ținând seama de faptul că, de fapt, plata este domiciliată în țara vânzătorului.
Acreditivele domiciliate în țara cumpărătorului sau într-o terță țară au plata domiciliată la băncile și în țara indicată în acele acreditive. Ca urmare plata se face la datele indicate în acreditive, dar transferul sumelor și respectiv încasarea lor de către beneficiar durează mai mult timp, în funcție de distanța geografică, volumul operațiilor bancare și de alte considerente ale băncilor respective.
Indiferent de categoria în care este clasificat un acreditiv, ordonatorul este obligat să achite băncii emitente o taxă de deschidere a acreditivului. Aceste taxe sunt reglementate prin instrucțiuni proprii ale băncilor din fiecare țară, în funcție de strategiile financiar-valutare pe care le-au acceptat.
Pentru toate operațiunile bancare legate de acreditive cum ar fi: transferul acreditivului, negocierea și controlul documentelor, modificările acreditivelor, etc se plătesc comisioane bancare pentru prestarea serviciilor respective. Aceste comisioane cad întotdeauna fie în sarcina ordonatorului, fie a beneficiarului acreditivului, în funcție de:
cel care solicită prestația;
cel din vina căruia acreditivul nu a fost bine instructat sau utilizat.
Schematic, voi prezenta în continuare clasificarea acreditivelor.
ACREDITIVE – CLASIFICARE
DIN PUNCTUL DE VEDERE AL
Siguranței plăților
NU DA
Domicilierii plății
Modului de încasare
Clauzelor pe care le conține
Utilizării combinate
CARACTERISTICILE UNUI ACREDITIV
Un acreditiv documentar are o serie de caracteristici inconfundabile cu ale altor modalități de plată.
Acestea sunt următoarele:
Formalismul
Independența
Fermitatea angajamentului
Adaptabilitatea
Siguranța
Irevocabilitatea
Confirmarea
Transferabilitatea
Rambursarea.
Formalismul sau caracterul documentar reprezintă faptul că exportatorul nu poate pretinde plata decât pe baza documentelor care atestă îndeplinirii condițiilor impuse de acreditiv.
Independența față de relația contractuală de bază, în sensul că obligațiile semnate de părți, chiar dacă au ca temei un contract comercial, sunt autonome față de acestea, iar întinderea lor este cea precizată în acreditiv.
Fermitatea angajamentului bancar, în sensul că banca se angajează să efectueze plata, în conformitate cu instrucțiunile acreditivului, iar angajamentul său rămâne ferm până va primi alte instrucțiuni diferite de cele inițiale.
Adaptabilitatea în sensul că acreditivul poate fi adecvat diferitelor operațiuni de comerț exterior.
Siguranța prin aceea că asigură protejarea intereselor tuturor părților implicate.
Un acreditiv irevocabil nu numai că nu poate fi modificat de către ordonator sau emitent, dar și că pe toată perioada validității lui suma înscrisă și depusă în bancă de către ordonator nu poate fi utilizată în alt scop nici de acesta și nici de banca emitentă. Ordonatorul poate dispune asupra valorii înscrise în acreditiv numai după expirarea validității și bineînțeles numai dacă beneficiarul acreditivului nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale de a livra marfa și/sau serviciile.
Confirmarea acreditivului este o operațiune prin care un acreditiv deschis de o bancă necorespondentă sau necunoscută sau de mică putere financiară, poate fi garantat sau pur și simplu redeschis printr-o bancă intermediară, care să aibă calitatea de a fi o bancă corespondentă a băncii vânzătorului (exportatorului) sau recunoscută pe plan internațional ca bancă de prim rang.
Prin operațiunea de confirmare, banca intermediară se angajează față de vânzător (beneficiarul acreditivului) că îi va plăti documentele prezentate în cadrul termenului de valabilitate al acreditivului, în cazul în care acestea corespund clauzelor acelui acreditiv.
Un acreditiv confirmat este de regulă și irevocabil, deoarece dând confirmarea sa la acreditiv, o bancă garantează față de beneficiar respectarea angajamentului luat de banca emitentă, substituindu-se de fapt obligațiilor acestei bănci.
Confirmarea acreditivului generează plata unui comision pentru cumpărător care se va răsfrânge în prețul mărfurilor și/sau serviciilor.
Transferabilitatea acreditivului este o caracteristică a acreditivului în virtutea căreia beneficiarul său are dreptul să solicite fie băncii însărcinate cu efectuarea plății sau acceptării, fie oricărei alte bănci abilitate să efectueze negocierea, să facă acreditivul utilizabil în întregime sau parțial pentru unul sau mai mulți beneficiari.
Un acreditiv poate fi transferat altor beneficiari numai dacă poartă mențiunea „transferabil”.
„Regulile Și Uzanțele Privind Acreditivele Documentare” ( Broșura nr 500) stipulează că alte mențiuni privind acreditivul cum ar fi „divizibil”, „fracționabil”, cesionabil”, „transmisibil” sau orice altă mențiune similară nu adaugă nimic semnificației termenului „transferabil” și se recomandă a nu fi folosite.
Un acreditiv transferabil nu poate fi transferat decât o singură dată și numai în condițiile specificate în acreditivul de origine. Acreditivul transferabil se poate deschide în trei variante și anume:
Acreditiv transferabil în favoarea altui beneficiar în situația în care beneficiarul inițial poate să-și substituie un alt beneficiar (secund)
Acreditiv transferabil de la o bancă la alta în cazul în care beneficiarul poate să ceară ca acreditivul să fie executat de o altă bancă decât cea emitentă
Acreditivul transferabil și divizibil (aici termenul de divizibil se folosește în mod excepțional) care constă în faptul că această categorie de acreditive poate fi transferată mai multor beneficiari secunzi.
Termenul „divizibil” se va putea interpreta numai în mod excepțional ca fiind egal cu „livrări parțiale admise”, atunci când în acreditiv nu figurează această mențiune.
Rambursarea sumei unui acreditiv este o operațiune care de regulă se face între două bănci corespondente care au deschise conturi reciproce, sau pe baza unei convenții încheiate cu o bancă de prim rang. Operațiunea constă în faptul că documentele ce se depun la o bancă de către beneficiarul acreditivului pentru a fi plătite sunt controlate de aceasta în conformitate cu condițiile acreditivului. Apoi, în cazul în care setul de documente este complet și s-au respectat toate condițiile acreditivului de beneficiarul său, banca acestuia (a vânzătorului) comunică băncii emitente că au fost îndeplinite toate condițiile și cerințele și solicită transferul contravalorii documentelor (până la nivelul valorii înscrise în acreditiv).
Banca emitentă va dispune plata imediată a documentelor fie în baza soldului din contul deschis la banca vânzătorului, fie efectuând imediat (telegrafic ) transferul sumei. Operațiunea de ramburs telegrafic se efectuează de regulă atunci când acreditivele sunt domiciliate în țara cumpărătorului sau într-o terță țară.
Comisionul pentru acest serviciu se suportă de regulă de către ordonator dacă aceasta a fost stipulată în contractul de vânzare-cumpărare (vânzare internațională ) sau prestații de servicii.
Funcționarea corespunzătoare și fără impedimente a acreditivului documentar este condiționată de cunoașterea unor elemente specifice, cum sunt:
Domicilierea , adică locul unde urmează să aibă loc plata acreditivului.
În instrucțiunile pe care ordonatorul le dă băncii sale, acesta menționează valoarea acreditivului, adică suma în valută care urmează a fi plătită contra documentelor exportatorului. Conform prevederilor articolului 39 din „Reguli Și Uzanțe Privind Utilizarea Acreditivelor Documentare” (Broșura nr 500) valoarea acreditivului se poate exprima astfel: prin indicarea cu aproximație a sumei folosind expresiile „în jur de „, „aproximativ”, „circa”,; prin indicarea unei sume superioare, „până la concurența sumei”; printr-o sumă fixă.
Valabilitatea acreditivului reprezintă termenul limită până la care exportatorul trebuie să prezinte documentele la ghișeele băncii unde este domiciliat acreditivul. Dacă în acreditiv nu este precizat termenul de predare a documentelor la bancă, acesta este considerat 21 de zile de la data emiterii documentului de transport. Este de precizat faptul că data respectivă se referă la documentele prezentate, nu expediate. După această dată, banca refuză plata, iar prelungirea valabilității acreditivului nu se face decât din ordinul ordonatorului. Termenul de livrare stabilit în contract trebuie să se regăsească în documentul de transport, care atestă expedierea mărfii. Depășirea acestui termen înseamnă neîndeplinirea obligațiilor contractuale, și, deci, încetarea obligației de plată în cadrul acreditivului.
În ciuda tuturor avantajelor pe care le oferă această modalitate de plată, a rigurozității mecanismului și siguranței pe care o oferă acreditivul documentar, adeseori este criticat pentru limitele sale, cum ar fi:
Durata de operare
Între momentul în care se încheie acordul privind plata prin acreditiv și momentul în care exportatorul primește notificarea deschiderii acreditivului, acesta putând fi prelungit datorită unor situații cum ar fi: dificultăți în găsirea de către importator a unei bănci care să accepte operațiunea, lipsa de valută convertibilă în țara importatoare, etc. apoi, înainte de efectuarea plății, banca își rezervă o perioadă de timp pentru examinarea documentelor, care poate fi sub o săptămână în cazul acreditivelor confirmate, dar în cazul celor neconfirmate se poate prelungi.
Complexitatea
Regulile și procedurile impuse de utilizarea acreditivului, incluse în „Reguli Și Uzanțe Privind Utilizarea Acreditivelor Documentare” pot părea complicate și complexe pentru partenerii cu experiență redusă în derularea operațiunilor de comerț internațional.
Costul
Acreditivul este cea mai scumpă modalitate de plată. Comisioanele percepute de bănci se aplică la valoarea acreditivului, și chiar dacă procentul este redus, valoarea absolută poate fi foarte ridicată. Dacă părțile nu stipulează altfel, costul acreditivului este în sarcina importatorului.
TIPURI DE ACREDITIVE
Acreditivul documentar, în funcție de situațiile ivite, de problemele tot mai complexe ale schimburilor comerciale internaționale contemporane, s-a adaptat de așa natură, încât azi putem spune că acreditivul documentar în general a căpătat o anumită suplețe ce-i permite rezolvarea unor multitudini de aspecte ridicate de încheierea contractului de vânzare internațională, și anume:
Perioada de desfășurare a relațiilor contractuale
Structura mărfurilor și/sau serviciilor livrate
Prețul mărfii și stabilirea valorii totale a contractului, care pot fi: valori mici, medii și mari
Ritmicitatea livrărilor (repetabilitatea lor)
Asigurarea încasării sumelor destinate executării produselor și/sau serviciilor contractate la un timp optim pentru furnizor, precum și reluării în timpul cel mai scurt a procesului de producție pentru aceleași sau următoarele contracte de vânzare-cumpărare
Creșterea gradului de siguranță a activității economice și financiare a furnizorilor, împotriva riscului de neplată din partea cumpărătorilor
Necesitatea reducerii taxelor și comisioanelor legate de deschiderea și folosirea acreditivelor, reducere care poate antrena creșterea competitivității mărfurilor și/sau serviciilor livrate pe piață prin nivelul de preț.
Din acreditivul documentar clasic utilizat în practica bancară s-au desprins în prezent o serie de tipuri de acreditive speciale și anume:
Acreditivul cadru
Acreditivul revolving
Acreditivul transferabil
Acreditivul cu clauză roșie
Acreditivul back to back (spate în spate sau subsidiar)
Acreditivul stand by
Acreditivul cu plata prin acceptare
Acreditivul cu plata diferată
Acreditivul cu plata prin negociere
Acreditivele documentare reciproce
ACREDITIVUL CADRU
Este un acreditiv care are valabilitate pentru o perioadă de timp mai lungă, de la câteva luni (un trimestru) la 12 luni(un an) și peste. Acest tip de acreditiv poate fi deschis în una din următoarele condiții:
Pentru contracte cadru de vânzare internațională – care cuprind relații contractuale pe o perioadă de câțiva ani. De regulă la astfel de contracte se renegociază, la intervale de timp stabilite, cantitățile de marfă (eventual pe sortimente) nivelurile de preț, termenele de livrare, restul condițiilor rămânând neschimbate.
Pentru contractele de livrări complexe
Pentru realizarea unor obiective la cheie, inclusiv pentru perioada de garanție.
Astfel de acreditive cadru operează în general cu sume considerabile și deci ni pot fi deschise decât de firme puternice din punct de vedere economic și financiar.
Caracteristicile unui acreditiv cadru
Elementele caracteristice ale unui acreditiv cadru sunt următoarele:
Să prevadă livrări parțiale
Să accepte transbordări (pentru transporturile combinate, multimodale)
Să aibă mențiunea de transferabilitate și divizibilitate, în cazul în care se pune problema existenței unui furnizor general și a unor subfurnizori
Să poarte mențiunea de transferabilitate, în cazul când acreditivul este utilizat printr-o bancă intermediară cerută de beneficiarul acreditivului sau mandatată de banca emitentă ca bancă plătitoare, negociatoare sau confirmatoare
Să poarte mențiunea de rambursare „telegrafică” a sumei, dacă este domiciliat în străinătate, la o bancă corespondentă a băncii exportatorului, pentru a permite încasarea într-un termen foarte scurt de către acesta a documentelor depuse la vedere.
Avantajele utilizării acreditivului cadru
Aceste avantaje sunt următoarele:
Pentru exportator
acreditivul fiind deschis pe o durată relativ lungă de timp, se poate face o programare eficientă atât a producției cât și a livrărilor
se poate impune o anumită ritmicitate a producției și a livrărilor
se poate stabili un program corect și concret, bazat pe date reale și efective, pentru creditele solicitate unei bănci sau altor creditori, precum și rambursarea acestora cu cele mai reduse costuri, ținând seama de previziunile din acreditiv cu privire la încasarea sumelor cuvenite
constituie o garanție pentru creditele ce vor fi solicitate
pentru importator (cumpărător)
obține mărfurile și/sau serviciile în termenele stabilite și în perioadele conjuncturale cele mai favorabile
înscrierea prețurilor în acreditiv oferă acestora stabilitate pentru achizițiile de mărfuri și/sau servicii
realizarea unor stocuri de mărfuri în depozit în condițiile elaborării unei strategii de vânzare conjuncturală
obținerea la termenele fixate a obiectivelor „la cheie”.
Dezavantajele utilizării acreditivului cadru
Întâlnim printre dezavantajele utilizării acreditivului cadru:
pentru importator (cumpărător)
taxe mari pentru deschiderea acreditivelor, mai ales dacă sunt procentuale
volum mare de comisioane bancare
în cazul întârzierii livrărilor, din vina furnizorului sau din alte motive, sumele blocate în acreditiv nu pot fi fructificate bancar (nu poartă dobândă)
în cazul unei conjuncturi nefavorabile a pieței, chiar dacă nu vor mai fi lansate comenzi la furnizor, sumele rămân în continuare blocate în bancă până la expirarea acreditivelor.
Pentru furnizorul de marfă/servicii:
astfel de acreditive se obțin cu greutate, din motive ce țin de greutatea găsirii unor surse financiare majore
majorările acestor acreditive durează un timp îndelungat, din aceleași motive legate de găsirea surselor financiare.
De obicei cumpărătorii (importatorii) care deschid acreditive cadru cer de la furnizori scrisori de garanție bancară, privind buna executare și respectarea termenelor din contracte.
ACREDITIVUL DE TIP REVOLVING
Acest tip de acreditiv este cunoscut în practica bancară ca fiind un acreditiv care se încarcă automat cu aceeași sumă pentru care a fost deschis inițial , sau este deschis pentru o anumită valoare (tranșă), urmând ca banca să-l reîntregească (reîncarce) automat pentru fiecare nouă tranșă. Totalul sumelor astfel reînnoite trebuie să se încadreze în valoarea globală a acreditivului.
Modul de încărcare a tranșei se poate stabili în funcție de timp (în sensul că valoarea inițială se reîntregește lunar, trimestrial, de un număr de ori într-un anumit interval) sau în funcție de valoare (de exemplu, cote determinate până se atinge valoarea globală a acreditivului).
Acest tip de acreditiv are 2 variante și anume:
acreditive revolving cu încărcare automată a sumei la fiecare livrare
acreditive revolving cu încărcare automată până la epuizarea sumei.
EXEMPLU
Dacă un acreditiv din prima categorie se deschide pentru 50.000 USD, atunci până la realizarea completă a contractului, valoarea livrărilor de mărfuri și/sau servicii nu vor putea depăși această sumă. În acest caz reîncărcarea acreditivului se va face cu valoarea documentelor depuse în bancă, la livrarea precedentă.
Dacă acreditivul face parte din a doua categorie și are, de exemplu, o valoare de 200.000 USD atunci exportatorul (vânzătorul) poate efectua mai multe livrări convenite sau stabilite în graficul contractului, până la epuizarea sumei.
Caracteristicile acreditivului revolving
Acreditivul revolving are următoarele caracteristici:
termenul de validitate al unui astfel de acreditiv trebuie să includă întreaga durată de desfășurare a contractului încheiat între părți, astfel încât să acopere plata pentru ultimele documente ce vor fi depuse în bancă de către beneficiarul acreditivului. În unele cazuri, se poate conveni ca acreditivului să i se prelungească validitatea automat de la o livrare la alta. Însă acest lucru dă multă bătaie de cap atât băncilor cât și beneficiarilor, care vor fi luați răspunzători pentru fiecare termen de livrare a mărfii și/sau serviciilor, în afară de faptul că comisioanele bancare din sarcina ordonatorului vor crește
acreditivul va purta obligatoriu mențiunea :”livrările parțiale sunt admise”
în cazul transporturilor combinat acreditivul va trebuie să poarte de asemenea mențiunea „transbordările și manipulările portuare sunt admise”
de regulă nu se prevede în acreditiv transferabilitatea sumei, decât dacă este utilizată printr-o bancă intermediară cerută de beneficiarul acreditivului sau mandatată de emitent
acreditivul nu prevede termene de depunere a documentelor în banca emitentă (avizatoare)
acreditivul revolving este domiciliat de regulă la vânzător (exportator).
Avantajele utilizării acreditivului revolving
Avantajele utilizării acreditivului revolving sunt următoarele:
pentru furnizorii de mărfuri și/sau servicii:
asigură o programare riguroasă a producției și livrărilor
asigură o încasare proptă a documentelor pentru mărfurile și/sau serviciile livrate
pentru importator (cumpărător):
prin suma înscrisă în acreditiv (mai ales la cele cu încărcare automată după fiecare livrare) sunt blocate în contul bancar sume relativ reduse comparativ cu celelalte tipuri de acreditive
taxele de deschidere a acreditivelor și comisioanele bancare sunt mai reduse
instrucțiunile de deschidere a acreditivelor sunt date doar o singură dată de ordonator
prin primirea mărfii ritmic, se poate utiliza conjunctura favorabilă a pieței.
Dezavantajele utilizării acreditivului revolving
Acreditivul de tip revolving are și unele dezavantaje, printre care voi aminti:
pentru importator (cumpărător) faptul că nu poate crea stocuri de conjunctură, datorită cantităților relativ reduse de marfă primită
pentru exportator (vânzător) faptul că poate relua producția doar la nivelul sumei încasate.
ACREDITIVUL TRANSFERABIL
Este un acreditiv în baza căruia beneficiarul poate cere băncii plătitoare să permită utilizarea acreditivului în totalitate sau parțial de către unul sau mai mulți terți (beneficiari secundari). Broșura nr 500 precizează că un acreditiv este transferabil numai dacă acest lucru este stipulat în mod expres de către banca emitentă.
Caracteristicile unui acreditiv transferabil:
este utilizat în operațiunile de intermediere
banca transferatoare îl poate face utilizabil (plătibil) în totalitate sau parțial pentru unul sau mai mulți beneficiari
numele solicitantului din acreditivul transferabil este numele primului beneficiar
suma și prețul unitar pot fi mai mici pentru a permite intermediarului să-și ia profitul (comisionul)
data expirării acreditivului și ultima dată de livrare vor fi anterioare celor din acreditivul originar.
Acest tip de acreditiv se folosește în cazul exportului prin intermediari, atunci când furnizorul mărfurilor nu tratează direct cu cumpărătorul final. Intermediarul (comisionarul) va cere cumpărătorului să deschidă un acreditiv documentar irevocabil, transferabil, utilizabil și plătibil la banca sa.
Dacă acreditivul nu prevede altfel, el nu poate fi transferat decât o singură dată, deci beneficiarul secundar nu poate transfera acreditivul unei părți terțe.
Avantajele utilizării acreditivului transferabil:
pentru intermediar : își poate îndeplini obligațiile contractuale față de furnizor fără a-și folosi sau bloca fondurile proprii și fără a recurge la credite bancare
MECANISMUL DERULĂRII ACREDITIVULUI TRANSFERABIL
(1)
(9) (5) (4) (7) (2)
(6) (8)
(3)
Sursa: Ioan Popa – „Tranzacții comerciale internaționale” – pag 235
Contractul comercial internațional
Ordin de deschidere acreditiv
Deschidere acreditiv
Notificare deschidere acreditiv
Transfer acreditiv asupra beneficiar II
Notificare deschidere acreditiv
Expediere marfă
Depunere documente și încasare plată
Depunere documente și încasare plată
Pentru siguranța operațiunii, este bine ca acreditivul original să fie confirmat de banca intermediarului dacă acesteia i se cere să se angajeze și să efectueze transferul acreditivului în favoarea furnizorului (beneficiarul secund). Fără această confirmare, banca se va limita la a transfera acreditivul în favoarea unui terț, fără nici un angajament din partea sa.
După deschiderea acreditivului original, beneficiarul secund va prezenta documentele prin banca sa băncii avizatoare (notificatoare). La primirea documentelor, banca notificatoare va înlocui documentele beneficiarului secund (factura, în principal) cu cele ale primului beneficiar care vor fi emise pe suma totală a acreditivului original.
După aceea, banca avizatoare va prezenta documentele băncii emitente obținând astfel plata. La primirea banilor, banca va plăti beneficiarului secund suma care i se datorează, iar diferența o va plăti primului beneficiar (care este de fapt intermediarul/comisionarul).
ACREDITIVUL CU CLAUZĂ ROȘIE (RED CLAUSE)
Acest tip de acreditiv este deosebit de performant dacă ținem seama de faptul că, în baza acestuia, beneficiarul (exportatorul) primește înainte de livrarea mărfurilor și/sau a serviciilor suma înscrisă în acreditiv, urmând ca după realizarea obligațiilor contractuale să depună în bancă documentele necesare justificării încasării în avans. Acreditivul cu clauză roșie poate fi deschis în cazul unui contract cu valoare cu un avans de circa 10-20% din prețul mărfii, la contractele considerate de valoare medie cu un avans de 80-90%, iar pentru contractele cu valori mici cu plata integrală în avans a prețului mărfii.
Un astfel de acreditiv nu se deschide decât în cazuri speciale și anume:
Dacă marfa este deficitară (nu se găsește) pe piața internațională. Importatorul, deoarece nu are prea mulți furnizori de unde să procure marfa necesară, pentru a fi sigur de prioritate la livrarea acesteia, va deschide un acreditiv de acest tip.
Dacă importatorul (cumpărătorul) va solicita unui furnizor tradițional o livrare urgentă, iar acesta din motive obiective nu poate (deoarece este supraaglomerat de comenzi), pentru a obține prioritatea necesară la livrare, importatorul va deschide un astfel de acreditiv.
Dacă contractul prevede livrări de materiale și echipamente cu caracter strategic.
Dacă livrările au loc în cadrul unor asocieri temporare sau de lungă durată între furnizor și comerciant. În baza unui contract de asociere, furnizorul poate participa cu mașini, utilaje sau alte dotări, forță de muncă etc iar comerciantul cu bani pentru achiziționarea de materii prime, materiale, echipamente, plata forței de muncă, urmând ca apoi creditul să-i fie rambursat în mărfuri la un anumit preț promoțional (fără dobândă).
Caracteristicile acreditivului cu clauză roșie
Caracteristicile acreditivului cu clauză roșie sunt următoarele:
Are mențiunea „Red clause” (scrisă tradițional cu cerneală roșie)
Prevede livrări parțiale posticipate
Prevede efectuarea de transbordări (pentru transporturile combinate)
Permite depunerea posticipată a documentelor în bancă (cu sau fără termen de depunere)
Este domiciliat obligatoriu la banca beneficiarului de acreditiv
Prevede de regulă pentru banca avizatoare un mandat de control la beneficiarul acreditivului privind modul de utilizare a sumelor primite, în cadrul îndeplinirii obligațiilor contractuale
Prevede penalități sau dobânzi penalizatoare pentru schimbarea destinației sumei în alte scopuri
Definește documentele ce se depun în bancă posticipat, instituțiile abilitate să elibereze astfel de documente, precum și sumele de primit cu sau fără scadență.
Avantajele utilizării acreditivului cu clauză roșie
Avantajele utilizării acreditivului cu clauză roșie sunt următoarele:
Pentru exportator (vânzător):
Primind anticipat anumite sume, poate face o programare cu prioritate a producției pe un anumit segment și chiar poate livra mărfuri anticipat dacă există o astfel de înțelegere (clauză) contractuală
Poate achita parțial sau integral forța de muncă pentru partea de mărfuri produsă conform acreditivului în cauză
Poate realiza anumite investiții dacă situația impune o astfel de acțiune
Pentru importator (cumpărător):
Are prioritate în găsirea unei mărfi sau în livrarea acesteia și deci poate să folosească eficient conjunctura pieței.
Dezavantajele utilizării acreditivului cu clauză roșie
Pentru importator (cumpărător):
Riscul ca marfa să-i fie livrată cu întrerupere și dacă nu a prevăzut penalități, să piardă conjunctura favorabilă de pe piață pentru plasamentul respectiv
Dacă nu s-a asigurat asupra solvabilității (bonității) furnizorului poate risca atât neprimirea mărfii și/sau serviciilor, cât și a banilor, din care cauză se recomandă ca acest acreditiv să fie transmis exportatorului contra unei scrisori de garanție bancară privind buna executare a contractului.
ACREDITIVUL SUBSIDIAR (BACK TO BACK/SPATE ÎN SPATE)
Face parte din categoria acreditivelor speciale deoarece operează în activități de intermediere. Se consideră că două acreditive stau spate în spate când asigură două operațiuni diferite, una de import și cealaltă de export. Este acreditivul deschis de unul dintre parteneri, în calitate de importator, pe baza unui alt acreditiv, deschis în favoarea sa, în calitate de exportator.
MECANISMUL DERULĂRII ACREDITIVULUI SUBSIDIAR
(7)
(7)
(1)
(8) (9) (4)
(3)
(5) (2)
A1: Acreditiv original de import
A2: Acreditiv subsidiar deschis pe baza acreditivului original
(1): Ordin de deschidere a acreditivului A1
(2): Deschidere acreditiv A1
(3): Notificare deschidere acreditiv A1
(4): Ordin de deschidere a acreditivului A2
(5): Deschidere acreditiv A2
(6): Notificare deschidere acreditiv A2
(7): Expediere marfă (direct sau prin intermediar)
(8)-(9): Plata contra documente.
Trebuie subliniat faptul că cele 2 acreditive – respectiv cel al importatorului cât și cel al intermediarului – nu au nici o legătură de natură juridică între ele, adică sunt, cu alte cuvinte, independente între ele. Totuși pentru a se utiliza corect aceste două acreditive, operațiunea comercială respectivă trebuie atent pregătită, urmărindu-se respectarea următoarelor reguli:
Firmele intermediare (exportatorul și importatorul) să nu se cunoască între ele
Cele două contracte să fie încheiate de către intermediar în următoarea ordine: mai întâi cel de export și apoi cel de import
În acreditivul de export poate fi inclusă o diferență de preț (între cel de vânzare și cel de cumpărare) în favoarea intermediarului, sau în acreditivul deschis de importatorul final poate fi inclus un comision în favoarea aceluiași intermediar. În cele mai multe cazuri e constată că intermediarul obține ambele avantaje, prin naturalizarea documentelor
După încheierea contractelor începe livrarea mărfurilor, din țara exportatoare către țara importatoare, trecând eventual prin țara intermediară, unde acestea pot fi indigenate. Intermediarul este acela care va naturaliza documentele ce se depun spre încasare la banca importatorului final, începând cu factura și terminând cu certificatul de origine a mărfii și tot el va percepe de la exportatorul inițial un comision pe care îl va negocia în contractul de import
După ce intermediarul a primit contravaloarea documentelor de la importatorul final, va achita contravaloarea mărfurilor importate de la importatorul inițial și astfel operațiunea se consideră încheiată.
Există două tipuri de acreditive subsidiare:
Acreditivul concordant când deschiderea acreditivului subsidiar necesită aceleași documente ca și acreditivul original
Acreditivul neconcordant când acreditivul subsidiar – după schimbarea facturii și a celorlalte documente care necesită să fie schimbate – nu poate fi utilizat cu documentele necesare la acreditivul original.
Avantajele utilizării acreditivului subsidiar:
permite intermediarilor cu capacitate financiară redusă să realizeze tranzacții internațională de valoare ridicată
dă siguranță cumpărătorului final
inițiatorul poate angaja operațiuni de transport, vamale etc
se pot schimba condițiile din acreditivul original, alegându-se termenele de plată cele mai convenabile.
EXEMPLU
Societatea comercială SATEC GROUP SRL care practică și operațiuni de intermediere, găsește în Turcia tutun „Virginia” selecționat sub formă semiprelucată, la prețul de 2200 USD/tonă. Cantitatea 5000 tone metrice.
Firma „Dyogoz” din Ungaria dorește să cumpere această marfă. Iar firma SATEC GROUP negociază un contract de export la prețul de 2800 USD/tonă și cu un comision de 5% plătit de importatorul ungar, la valoarea mărfii. Intermediarul SATEC GROUP încheie într-o perioadă scurtă atât contractul de export cu firma „Dyogoz”, cât și cel de import cu firma turcă, de la care percepe un comision de 3%, comision ce se va scădea din valoarea mărfii.
Firma Dyogoz deschide un acreditiv pentru valoarea de:
2800 USD x 5000 tone +5% comision = 14.700.000 USD.
După primirea acreditivului, la rândul său, firma SATEC GROUP deschide un acreditiv pentru firma turcă, respectiv de:
2200 USD x 5000 tone – 3% comision = 10.670.000 USD
După efectuarea importului mărfii și respectiv după indigenare, importatorului îi va rămâne un câștig brut de:
14.700.000 – 10.670.000 = 4.030.000 USD.
Din care va plăti circa 20% indigenarea plus speze bancare și 7% alte cheltuieli (total 27%) ceea ce înseamnă o sumă de 1.088.000 USD (față de profitul total de 4.030.000 USD ).
Câștigul net al intermediarului în acest caz a fost de:
4.030.000 – 1.088.000 = 2.941.000 USD.
ACREDITIVUL STAND-BY
Este un acreditiv de tip financiar, prin care o instituție financiară sau o organizație bancară, acordă credite eșalonate unor solicitanți. Aceste acreditive se deschid în favoarea unor instituții guvernamentale, la nivel macro-economic. Pentru obținerea unui astfel de acreditiv, solicitantul trebuie să atingă de la bun început anumite performanțe tehnico-economice.
Acest tip de acreditiv se emite la nivelul unor instituții financiare, cum ar fi Fondul Monetar Internațional sau Sistemul Monetar European, sau de către mari organizații bancare cum sunt: Banca Mondială, cu cele trei bănci din grup – Banca Internațională Pentru Reconstrucție Și Dezvoltare, Societatea Financiară Internațională și Asociația Internațională Pentru Dezvoltare; băncile regionale de dezvoltare și altele.
Pentru deschiderea unui astfel de acreditiv solicitanții parcurg de regulă un drum anevoios eșalonat pe anumite etape și anume:
înaintarea cererii de împrumut către instituția creditoare
selectarea cererilor de către instituția creditoare în funcție de prioritățile sectoriale ale structurii și infrastructurii
depunerea la instituția creditoare a unui studiu de fundamentare de către solicitant
deplasarea în teren a unui reprezentant zonal al instituției creditoare, pentru verificarea situației locale comparativ cu problemele ridicate în studiul de fundamentare
stabilirea, dacă este cazul, a unui program de măsuri tehnico-economic pentru ca viitorul credit să devină performant
negocierea propriu-zisă a contractului de împrumut și finalizarea acestuia.
După semnarea contractului de credit și atingerea anumitor parametri din programul de măsuri tehnico-economice, se deschide acreditivul stand-by care va aloca eșalonat creditul solicitat, conform etapelor prevăzute în contract. Alocarea sumelor prevăzute în acreditiv, se va efectua pe măsură ce documentele justificative sunt depuse de beneficiarul acreditivului la banca creditoare (emitentă).
Creditele de tip stand-by se acordă de instituțiile bancare internaționale, în limita plafonului stabilit în contractul de credit, solicitantul primind eșalonat sumele stabilite pe etape.
ACREDITIVUL CU PLATA PRIN ACCEPTARE
Este utilizat în cazul unui export pe credit. Ele nu au o durată mai mare de 60-180 de zile. O dată cu documentele, exportatorul prezintă băncii și o cambie sau un set de cambii trase asupra băncii indicate în textul acreditivului (care poate fi banca emitentă, banca acceptantă, banca trasă expres desemnată ) cu anumite scadențe. Banca acceptă cambiile, devenind debitorul cambial principal, le restituie exportatorului, iar documentele le remite importatorului. La scadență, exportatorul prezintă băncii acceptante cambiile, iar aceasta le achită.
Exportatorul poate să nu aștepte scadența cambiilor, ci să le vândă (sconteze) unei bănci comerciale, plătind o taxă de scont. În acest mod, o vânzare pe credit se transformă într-o vânzare cu plata la vedere, deoarece exportatorul își recuperează banii mai devreme (mai puțin taxa scontului) prin scontarea cambiei.
(1)
(2) (5)
(3)
(4)
(1): Închiderea contractului de vânzare internațională
(2): Exportatorul remite băncii notificatoare documentele de expediție împreună cu o trată trasă asupra băncii
(3): Banca notificatoare transmite băncii emitente documentele și trata
(4): După verificarea documentelor banca emitentă acceptă trata
(5): Banca notificatoare remite exportatorului trata acceptată de către banca emitentă.
ACREDITIVUL CU PLATA DIFERATĂ
La acest tip de acreditiv, plata documentelor nu se face în momentul prezentării acestora la bancă, ci la o dată ulterioară, menționată expres în textul acreditivului cu plată diferată. De regulă, plata diferată se efectuează la 30-60 de zile față de momentul prezentării documentelor.
Importatorul intră în posesia documentelor și își poate ridica marfa înainte să o achite, iar exportatorul, care a făcut de fapt o vânzare pe credit pe termen scurt, are certitudinea, prin angajamentul bancar din acreditiv, că va fi plătit la termen diferat.
În baza unui astfel de acreditiv, băncile acordă de obicei credite/avansuri pe termen scurt, garanția fiind reprezentată de către angajamentul de plată al băncii emitente de acreditiv. Acreditivul cu plată diferată se utilizează atunci când importatorul este un comerciant care urmează să revândă mărfurile pe piața locală sau internațională, încasând contravaloarea lor și plătind după ce și-a oprit marja sa proprie de profit.
ACREDITIVUL CU PLATA PRIN NEGOCIERE
Acest tip de acreditiv este specific dreptului anglo-saxon și presupune prezentarea de către beneficiar a documentelor însoțite de una sau mai multe cambii trase asupra băncii emitente.
Potrivit dreptului cambial, locul plății este locul domiciliului trasului, deci al băncii emitente. Această situație este dezavantajoasă pentru exportator deoarece locul plății este întotdeauna în străinătate, la banca emitentă. Pentru a elimina această problemă, banca emitentă (la instrucțiunile ordonatorului) poate autoriza o altă bancă să negocieze documentele. Negocierea documentelor sau plata prin negociere semnifică dreptul băncii negociatoare de a cumpăra documentele (în esență, de a plăti exportatorul) și de a le transmite băncii emitente. Pentru aceasta, banca percepe un comision de negociere care este plătit de beneficiarul acreditivului. Trebuie precizat faptul că simpla examinare a documentelor, fără a le cumpăra, nu constituie negociere.
ACREDITIVE RECIPROCE
Se caracterizează prin inserarea în textul acreditivului a unei clauze care nu permite utilizarea acreditivului reciproc de export decât în corelație cu un acreditiv de import. Astfel, partenerii care dezvoltă operațiuni în contrapartidă sau compensație se asigură că dacă unul dintre ei nu va livra marfă în compensație, va fi plătit de banca emitentă, respectiv va primi echivalentul mărfurilor nelivrate în compensație.
ANALIZA UNUI ACREDITIV
Analiza unui acreditiv reprezintă un moment important în derularea acestuia constituind un element de ajutor, ca toate părțile implicate să cunoască cu precizie obligațiile ce le revin.
Această analiză se efectuează pe mai multe planuri:
al corespondenței acreditivului cu contractul încheiat între părți
al instrucțiunilor
al termenilor conținuți în acreditiv și care trebuie să fie interpretați în conformitate cu „Regulile și uzanțele uniforme privind acreditivele documentare” .
Acreditivul pe care îl voi analiza în cele ce urmează este un acreditiv irevocabil deschis de către societatea SATEC GROUP SRL în calitate de importator.
Părțile implicate în derularea acestui acreditiv sunt prezentate în continuare:
SATEC GROUP SRL în calitate de ordonator deci de cumpărător (importator)
GANIR CITRUS PRODUCTS în calitate de beneficiar, persoana juridică ce dispune de acreditiv
BANK LEUMI LE ISRAEL LTD în calitate de bancă emitentă.
Acest acreditiv se bazează pe un contract de vânzare-cumpărare încheiat între SATEC GROUP SRL în calitate de cumpărător și GANIR CITRUS PRODUCTS în calitate de vânzător, care are următoarele clauze:
Cumpărător: SATEC GROUP SRL
Vânzător: GANIR CITRUS PRODUCTS
Obiect: 74 butoaie de concentrat de portocale, de 240 kg fiecare butoi, cu următoarele caracteristici:
Aciditate 3 0/0
Ambalaj aseptic
Greutate neta per butoi 240 kg
Greutate totală netă 17.760 kg.
Livrare: Transportat într-un singur container.
Data livrării: aproximativ 21 de zile de la data primirii acreditivului documentar în Israel
Modalitate de plată: acreditiv irevocabil și confirmat, prin banca BANK LEUMI DE ISRAEL LTD, Tel Aviv, plătibil 30% la vedere și 70% la 150 de zile de la data conosamentului.
Condiție de livrare: CIF Constanța
Alte clauze: concentratul trebuie să aibă mai puțin de 270 de zile de la data de fabricație (să se afle în cadrul termenului de garanție), și să fie păstrat la o temperatură între +6 și +15 grade Celsius.
În acest acreditiv, din cererea de deschidere a acreditivului, se pot observa următoarele elemente specifice în afara părților implicate:
L/c no C1293/23.04.1999
Suma: aproximativ USD 20.780,00
Data expirării acreditivului: 30 mai 1999
Locul expirării acreditivului: Manufacturers Hanover Trust Company, Bucharest branch
Plata: 30% la vedere și 70% la 150 de zile de la data conosamentului
Documente necesare: – factura comercială originală și 3 copii
– conosament „la bord” (setul complet)
– poliță sau certificat de asigurare maritimă
– certificat de origine
– certificat de calitate valabil 6 luni, atestat și semnat de autoritățile competente
Descrierea mărfii, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat
Condiția de livrare: CIF Constanța
Livrări parțiale: nu sunt permise
Transbordări: nu sunt permise
Livrări parțiale pe măsura plăților efectuate: nu sunt permise
Documentele trebuie prezentate în maximum 14 zile de la data încărcării mărfurilor pe vas și a emiterii documentelor ce atestă acest lucru, în interiorul validității acreditivului
Ultima dată a livrării permisă: 15 mai 1999
Instrucțiuni speciale: factura comercială trebuie să specifice rețeta produsului final; toate spezele bancare din România vor fi suportate de către ordonator iar spezele din afara României de către beneficiar.
Banca confirmatoare: BANK LEUMI LE ISRAEL LTD
Deoarece beneficiarului este din afara SUA, banca prin care se va derula acreditivul este MANUFACTURERS HANOVER TRUST COMPANY, și anume prin o filială al acesteia din București.
Ulterior, sunt modificate cu acordul cumpărătorului datele cu privire la data livrării și a expirării acreditivului, devenind 07 iunie 1999 respectiv 17 iunie 1999.
Pașii de derulare a acreditivului sunt:
în perioada 1-15 aprilie 1999 se derulează negocierile între SATEC GROUP SRL și GANIR CITRUS PRODUCTS și se încheie contractul vânzare-cumpărare.
pe data de 17.04.1999 se emite de către GANIR CITRUS PRODUCTS o factura proforma, care împreună cu contractul de vânzare-cumpărare, va sta la baza deschiderii acreditivului documentar irevocabil confirmat .
pe data de 23.04.1999 se deschide un acreditiv irevocabil confirmat, domiciliat și plătibil la Bank Leumi le Israel LTD
pe data de 26.04.1999, acreditivul ajunge în Israel, și se solicită de către vânzător ștergerea clauzei nr 4 din contract, care prevedea păstrarea la cel mult 15 grade Celsius, din lipsa posibilității de verificare a acestei temperaturi.
pe data de 27.04.1999 se procedează la ștergerea acestei clauze din contract, și avizarea băncii de către importator în legătură cu acest lucru. Avem deci de-a face cu niște modificări aduse acreditivului original, modificări ce pot fi efectuate acestui acreditiv irevocabil numai cu aprobarea ordonatorului.
pe data de 28.04.1999 documentele ce însoțesc acreditivul sosesc în București, sunt analizate de către banca MANUFACTURERS HANOVER TRUST COMPANY și sunt acceptate de către ordonatorul acreditivului.
Acesta confirmă acest lucru băncii și îi autorizează în același timp să plătească suma totală de 21.212,10 USD în concordanță cu acreditivul documentar nr C1293/23.04.1999 și factura comercială nr 5122/A/06. 04.1999â de la GANIR CITRUS PRODUCTS.
Ca urmare, banca MANUFACTURERS HANOVER TRUST COMPANY debitează depozitul (cash collateral) cu suma de 6.363,63 USD ( 30% din valoarea acreditivului) plătibili la vedere prin cambii, restul de 70% plătindu-se la data de 7 noiembrie 1999 (la scadență), în valoare de 14.848,47 USD.
O schemă succintă a derulării acestui acreditiv ar putea fi următoarea:
1
6
4 5 7 2 10
3
8
9
Ganir Citrus Products și Satec Group SRL negociază și încheie contractul în perioada 1-15 aprilie 1999
Satec Group SRL depune ordinul de deschidere acreditiv irevocabil și confirmat la banca Manufacturers Hanover Trust Co.(22 aprilie 1999)
Banca Manufacturers Hanover Trust Co notifică banca Leumi Le Israel, banca exportatorului, în legătură cu deschiderea acreditivului
Banca Leumi Le Israel îl notifică pe Ganir Citrus Products în legătură cu deschiderea acreditivului și cu condițiile conținute de acesta (24-26 aprilie 1999)
Ganir Citrus Products confirmă condițiile din acreditiv și mai au loc anumite modifică ale condițiilor din acreditiv, cu aprobarea ambelor părți și precum și a băncilor (25-30 aprilie 1999)
Ganir Citrus Products efectuează livrarea mărfurilor (10 iunie 1999)
Ganir Citrus Products depune documentele care atestă livrarea în banca sa
Banca Leumi Le Israel trimite documentele către banca Manufacturers Hanover Trust Co și debitează contul acesteia cu suma necesară pentru plata exportatorului
Banca Manufacturers Hanover Trust Co efectuează plata către banca Leumi Le Israel, creditând contul acesteia cu suma respectivă. (28 iunie 1999)
Banca Manufacturers Hanover Trust Co remite documentele ce atestă livrarea importatorului Satec Group SRL în schimbul plății acestora conform condițiilor din acreditiv.(28 iunie 1999)
Documentele care au însoțit acest acreditiv sunt anexate la sfârșitul acestei lucrări, în anexa nr 1.
Toate aceste operațiuni s-au desfășurat conform acestei scheme, și nu au avut loc nici un fel de impedimente în livrarea mărfurilor sau în plata documentelor la termenele cuvenite. Cei doi parteneri au continuat colaborarea și pe parcursul anilor următori, în aceleași condiții de promptitudine și consecvență.
Incasoul documentar
Definiție Incasoul documentar reprezintă o modalitate de plată prin care documentele necesare dispunerii (efectuării) unei plăți circulă între bănci cu scopul:
Acceptării și/sau efectuării plății, pe bază de documente;
Eliberării de documente, contra acceptării și/sau efectuarea plății;
Eliberării de documente, în alte condiții.
Documentele la care s-a făcut referire mai sus sunt atât de natură financiară, cât și comercială.
Documentele de natură financiară, vor avea conținutul unor instrumente (titluri) cu ajutorul cărora să se poată efectua plăți (la vedere sau la termen) ele putând fi:
Cambia
Biletul la ordin
Cecul
Orice alte instrumente similare, utilizate pentru încasarea datoriilor sau a obligațiilor de plată.
Documentele da natură comercială, sunt documente utilizate în mod uzual în cadrul tranzacțiilor comerciale, cum ar fi: factura, documentele de transport, specificațiile, certificate de calitate, certificate de origine, certificate fito-sanitar-veterinare, certificate de depozit, documente de expediție etc.
Incasoul, ca modalitate de plată, se utilizează în două variante:
Incasoul simplu (clean collection)
Incasoul documentar
În prima variantă documentul financiar (titlul) în baza căruia se va efectua plata, nu este însoțit de documente comerciale, el circulând conform următoarei scheme:
1 6 4 3
5
2
Tragerea instrumentului de plată (titlului) de către ordonator;
Remiterea titlului la banca plătitoare spre acceptare
Remiterea titlului pentru a fi acceptat la plată de către tras
Acceptarea plății de către tras
Efectuarea plății de către banca plătitoare
Stingerea (încasarea) obligației de către ordonator
În cea de-a doua variantă, plata se va efectua pe baza documentelor comerciale, însoțite sau neînsoțite și de un document financiar, respectiv:
sistem combinat: se utilizează documente comerciale ( factură, documente de transport/expediție, certificate, specificații etc) însoțite de un document financiar (trată, cec sau bilet la ordin), plata efectuându-se prin accept.
Sistem documentar: se utilizează numai documente comerciale, neînsoțite de un document financiar, plata efectuându-se prin decontare.
Circulația documentelor are loc după următoarea schemă:
1 6 4 3
5
2
Depunerea documentelor comerciale la banca ordonatorului (beneficiarului) împreună cu un titlu financiar sau fără, respectiv cu factură comercială.
Documentele comerciale sunt remise în vederea acceptării plății de către plătitor.
Banca cere acordul de plată de la tras(plătitor)
Trasul(plătitorul) își dă acordul de plată
Efectuarea plății de către banca plătitoare
Încasarea sumei cuvenite (în cont).
Incasoul reprezintă o modalitate de plată care implică riscuri pentru ambele părți.
Astfel, pentru exportator: marfa este livrată pe adresa cumpărătorului fără nici o garanție de plată. Aceasta nu înseamnă că importatorul va intra în posesia mărfii fără să achite contravaloarea acesteia, ci faptul că, în caz de neplată, marfa trebuie returnată sau depozitată în vederea găsirii altui client, ceea ce presupune cheltuieli în plus, neprevăzute.
Incasoul prezintă riscuri și pentru importator în sensul că, în mod normal, acesta nu poate să vadă marfa decât după ce a fost achitată (marfa expediată ar putea fi degradată sau să fie altă marfă).
Ordinul de plată
Concept. Caracteristici
Ordinul de plată reprezintă modalitatea cea mai simplă de realizare a unei plăți, respectiv încasări. Ca modalitate de decontare, el este cel mai apropiat de ceea ce se numește plată, întrucât esența unui O.P. constă în transmiterea unei sume de bani de la persoana care datorează acea sumă în favoarea unei alte persoane care este titulara creanței respective.
Ordinul de plată este dispoziția dată de o persoană (denumită ordonator) unei bănci de a plăti o sumă determinată în favoarea altei persoane (denumită beneficiar) în vederea stingerii unei obligații bănești provenind dintr-o relație directă existentă între ordonator și beneficiar.
Părțile implicate de regulă în derularea unui O.P. sunt:
Ordonatorul, cel care inițiază operațiunea; este cel care plătește, stabilește condițiile plății, constituie provizionul bancar în vederea plății; poate revoca în orice clipă plata până în momentul efectuării ei;
Beneficiarul este cel în favoarea căruia se face plata; trebuie să se conformeze condițiilor prevăzute în O.P.; până în momentul plății nu are certitudinea încasării plății;
Băncile care intervin în derularea operațiunii au simplul rol de prestatoare de servicii. Singurele răspunderi ale băncilor sunt legate de manipularea corectă a valorilor încredințate (fonduri bănești și documente) și să solicite beneficiarului prezentarea documentelor așa cum a prevăzut ordonatorul plății.
Derularea unei operațiuni de O.P. presupune existența unui document, formular, de regulă tipizat, denumit „Ordin de Plată”. Acesta este pus la dispoziție de bănci clienților lor. Elementele pe care le cuprinde O.P. sunt:
Numele și adresa ordonatorului
Numele și adresa beneficiarului
Denumirea și adresa băncii ordonatoare
Data emiterii O.P.
Ordinul de a plăti
Suma în cifre și litere cu indicarea valutei în care se face plata
Motivul plății
Documente ce trebuie prezentate de beneficiarul plății
Modul de plată
Semnăturile autorizate ale băncii ordonatoare sau ale persoanei autorizate de firma ordonatoare.
Exemplu:
Firma SATEC GROUP SRL are de plătit beneficiarului SC VI&RUS LTD suma de 11.853,44 USD, reprezentând parțial (54%), conform facturii comerciale 007RO din 08.03.2001, contravaloarea bunurilor importate ( motostivuitor cu furci, electrostivuitor cu furci, furci încărcare, scaune pentru motostivuitor, anvelope).
Plata se realizează prin ordin de plată (dispoziție de plată valutară externă).
Astfel, Satec Group SRL depune la banca sa (BRD Buftea) un ordin de cumpărare valută, deoarece nu avea valută suficientă în contul său pentru a efectua această plată. Apoi, pe baza facturii comerciale, emite un ordin de plată al cărui beneficiar este SC VI&RUS LT.
Banca BRD Buftea efectuează succesiv operațiunile de recepție, autentificare, acceptare și în final, executare a ordinului de plată primit către banca United Bulgarian Bank A.D. se evidențiază următoarele lucruri :
Plată parțială (54% din valoarea facturii de 21.853,44 USD)
Plata se face prin SWIFT
Banca beneficiarului: United Bulgarian Bank A.D.
Astfel se realizează această plată către un client extern, prin intermediul băncilor.
Cecul
Cecul este un instrument de plată utilizat de clienții societăților bancare în limita disponibilului existent în conturile acestora. Cecul este emis de trăgător care în limita disponibilului său existent dă un ordin necondiționat băncii, adică trasului, să plătească la prezentare o sumă determinată unei terțe persoane, adică beneficiarului.
Cecul poate fi nominativ (se indică numele beneficiarului), „la ordin” (se transmite prin andosare și este plătit ultimului beneficiar indicat pe cec) sau la purtător ( fără includerea numelui beneficiarului, cel care-l deține putându-l încasa).
Cecurile pot fi:
Simple
Certificate: creditorul poate solicita clientului său să emită un cec garantat de către banca sa
Bancare: prezintă cele mai mari garanții privind plata
Barate: este decontat între bănci prin virament și nu poate fi plătit prin numerar.
Exemplu: circulația unui cec
Societatea SATEC GROUP SRL achiziționează de la societatea DANYM SA produse electronice în valoare de 10 mil lei. Societatea SATEC GROUP SRL are cont curent deschis la banca BRD BUFTEA, iar societatea DANYM SA la banca BCR Unirea. În baza disponibilului din contul curent, banca BRD BUFTEA eliberează un carnet de cecuri societății comerciale SATEC GROUP SRL.
La achiziționarea mărfii, reprezentantul societății comerciale SATEC GROUP SRL completează o filă de cecuri cu datele necesare și suma reprezentând contravaloarea produselor cumpărate, o semnează și o înmânează reprezentantului magazinului. Din acest moment, SATEC GROUP SRL se află în postura de trăgător, banca BRD BUFTEA are calitatea de tras iar societatea DANYM SA pe aceea de beneficiar.
Societatea DANYM SA prezintă băncii BCR UNIREA cecul, care îl transmite băncii BRD BUFTEA spre încasare. Banca BRD BUFTEA achită banca BCR UNIREA și se stinge datoria societății comerciale SATEC GROUP SRL către societatea DANYM SA.
Siguranța plăților în economia de piață
În economia de piață funcționează un număr mare de firme comerciale situate pe diferite nivele ale sectoarelor economice și având diferite potențiale financiare, riscul de neplată al angajamentelor contractuale de către cumpărători este relativ mare, ceea ce îi obligă pe furnizări să fie precauți și să ia măsurile necesare de siguranță.
Ei trebuie să folosească anumite tehnici comerciale și nu numai care să le asigure mișcare organizată a documentelor care atestă îndeplinirea obligațiilor contractuale de către toate părțile implicate în acest proces.
De asemenea, pentru realizarea unei tranzacții economice internaționale avantajoase nu este suficientă numai dorința părților de a negocia și de a încheia un contract, ci sunt necesare temeinice cunoștințe tehnice, economice, financiare, juridice, care să permită adaptarea activităților conexe la cele mai diverse situații conjuncturale.
Din punctul de vedere al exportatorului, cel mai avantajos și mai sigur mod de plată într-un contract internațional este reprezentat de acreditivul documentar irevocabil și confirmat, domiciliat la o bancă din țara sa și cu plata la vedere, deoarece:
Este asigurat că nu va fi retras sau modificat de către ordonator în termenul de valabilitate
Beneficiază de garanția unei bănci terțe (alta decât cea emitentă) că plata va fi efectuată
Plata se va efectua fără întârziere, economisindu-se timpul necesar pentru transmiterea documentelor între băncile dintre cele două țări (este domiciliat în țara exportatorului)
Va încasa contravaloarea mărfii de îndată ce se depun documentele la banca plătitoare.
Însă dezvoltarea uimitor de rapidă a științei și tehnicii pune în lumină noi modalități de plată, prin intermediul unor metode rapide și deosebit de sigure sau chiar prin Internet. De aceea, pentru maximizarea rezultatelor unei afaceri trebuie, ca manager sau chiar ca simplu angajat, să fii în orice moment la curent cu noile descoperiri și inginerii financiare.
BIBLIOGRAFIE
Dumitru Tudorache- “Moneda, banci, credit”- pag 64
Institutul bancar român-Centrul de perfectionare si specializare bancara
Ioan Popa Tranzactii comerciale internationale – pag 225
Ioan Popa- Tranzactii comerciale internationale- pag 165
Ioan Stoian- “Cartea specialistului in comet exterior”- vol I, pag 172
Ion Stancu „Finante”
M.Hacman “Tratat elementar de drept cambial”, Cernauti, 1925,
N.Pârvulescu, C.Radian “Cambia si actiunea cambiala”, Bucuresti, 1902.
Vasile Robu, Nicolae Georgescu – „Analiza economico-financiara”
Pagina pe Internet a Comisiei Nationale de Statistica- www.insse.ro si www.cns.ro
“Reguli si uzante în comertul international- titluri financiare (Cambia, Biletul la ordin, Cecul)”- CENTRUL DE PERFECTIONARE, CONSULTANTA SI MANAGEMENT PENTRU COMERTUL INTERNATIONAL “PERCOMEX” S.A.- pag 19
Un scurt istoric al legislatiei cambiale române anterioare legii 58/1934
Tranzactii în comertul international- Editura PERCOMEX- pag 122
Ziarul Financiar- anul 2001, 12 martie(an III/ nr 581)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Sisteme de Plati. Derularea Relatiilor Comerciale de Plati Prin Banci (banca Xyz, Constanta) (ID: 132868)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.