. Sisteme de Organizare a Activitatii Comerciale

Capitolul I

COMERȚUL – ACTIVITATE PROFESIONALĂ DISTINCTĂ ÎN ECONOMIE.

Potrivit conceptului de dezvoltate durabilă a societății, comerțul are o importanță strategică pentru dezvoltarea echilibrată și viabilă a sistemelor economice și sociale din orice țară. Respectivul comerț este un sector de activitate precisă, cu un ridicat grad de complexitate, structurat pe domenii interioare multiple în, în cadrul cărora roluri importante revin distribuției cu amănuntul, depozitării mărfurilor și aprovizionării cu ridicata, precum și activităților de import-export. într-o asemenea accepțiune, comerțul reprezintă una dintre cele, mai importante laturi ale economiei moderne, devenind elementul principal al economiei de piață, indiferent de forma acesteia.

Pornind de la asemenea premise, cunoașterea domeniului respectiv, interpretarea fenomenelor care stau la baza actelor de schimb și conturarea proceselor manageriale specifice ridică probleme deosebit de complexe pentru a căror rezolvare sunt necesare cunoștințe și analize științifice de amploare, în cadrul cărora trebuie apelat atât la vastul instrumentar teoretic oferit de disciplinele de specialitate, cât și la experiența practică acumulată de-a lungul veacurilor, comerțul reprezentând una dintre cele mai vechi îndeletniciri omenești.

La toate acestea se adaugă faptul că, în viitor, modificarea schimburilor care vor crea noi și importante oportunități de afaceri, va impune reacții deosebit de rapide din partea firmelor, capacitatea de a interpreta corect noile schimbări și puterea de a înfrunta o piață puternic concurențială și generatoare de continue restructurări. Toate acestea necesită o bună cunoaștere a problematicii comerciale, a comerțului și a structurilor sale.

1.1 Definiția noțiunii și conținutul activității de comerț.

Noțiunea de comerț are un conținut complex, determinând o funcție economică ce constă în a cumpăra materii prime sau produse pentru a le revinde în același stadiu fizic, dar în condiții convenabile consumatorilor, în același timp, aceeași noțiune definește

profesiunea unui corp de agenți economici, care acționează în cadrul pieței, asigurând actele de schimb.

Sub aspect juridic, noțiunea de comerț definește transferul titlurilor de proprietate asupra materialelor sau serviciilor, precum și prestațiile de servicii realizate în diferite stadii ale producției sau direct între producător și consumator, care, de asemenea, se consideră că reprezintă acte de comerț.

La aspectele prezentate mai sus se mai adaugă faptul că, prin codul comercial, care, în realitate, se aplică la toate activitățile economice organizate în scop lucrativ, sunt definite ca acte de comerț actele de producție industrială, de transport etc.

De-a lungul timpului, activitatea de comerț a cunoscut modificări substanțiale, transformându-se în cadrul ultimei etape – cea privind societatea de consum -, dintr-o simplă intermediere, într-o activitate creatoare de utilități, devenind foarte importantă atât pentru producători, cât și pentru utilizatori.

Noțiunea de utilitate, prin caracterul său complex -folos, serviciu, util sau utilizabil-, face parte din însuși conținutul activității de comerț, definindu-i locul și rolul său în cadrul unei economii, comerțul reprezentând o fază intermediară esențială între funcția de producție și funcția de consum, în orice societate modernă, producătorii și utilizatorii sunt separați între ei. Printre principalele elemente comensurabile, care separă cele două categorii de parteneri, figurează: amplasarea în spațiu și distanța, necunoașterea reciprocă a mijloacelor financiare și productive de care dispun, disproporțiile dintre cantitățile produse pentru una și aceeași nevoie etc.

Intr-un asemenea context, comerțul apare ca o funcție ce are în vedere punerea bunurilor și serviciilor la dispoziția utilizatorilor, în condiții de loc, de timp și de mărime, precum și alte asemenea aspecte care revin acestora.

Având în vedere transformările continue intervenite în evoluția societății, conținutul activității de comerț a suferit și el multiple schimbări, crescându-i treptat gradul de complexitate. Dacă în primele etape ale unui comerț modern acesta putea fi considerat drept „ansamblul operațiunilor care se realizează din momentul în care produsul, sub forma sa utilizabilă, intră în magazinul de desfacere al producătorului sau al ultimului transformator, până în momentul în care consumatorul preia livrarea", s-a

trecut, ulterior, la o interpretare mai largă, comercializarea fiind considerată, în general, ca reprezentând „o punere a produsului la dispoziția consumatorului, prin cercetarea pe baza studiilor de piață și determinarea nevoilor reale sau latente ale acestuia, precum și prin suscitarea, reliefarea și argumentarea noilor nevoi pe care consumatorul potențial nu le-a sesizat". Aceasta înseamnă că se adaugă activităților de intermediere a actelor de vânzare și a celor legate de distribuția fizică o serie de noi activități cum ar fi: cercetarea pieței, informarea populației, educarea consumatorilor, publicitatea, promovarea unei largi game de servicii legate de procesul utilizării produsului, crearea cadrului ambiental necesar actului de vânzare-cumpărare și, în general, tranzacțiile comerciale sau chiar crearea condițiilor adecvate de utilizare, indiferent de natura produselor. Timpul, dezvoltarea complexă a societății, sporirea responsabilităților comerțului și implicarea sa în faze care depășesc intermedierea și procesul de distribuție au impus, în ultimele decenii, chiar o nouă conceptualizare a noțiunii de comerț, încercând a defini acest domeniu ca „un ansamblu de activități care privesc un produs din momentul investiției sau al manifestării intenției de a-1 crea, până la distrugerea sa în procesul de consum, indiferent care ar fi forma acestuia".

Cercetarea încercărilor de conceptualizare și definire a conținutului activității de comerț scoate în evidență faptul potrivit căruia comerțul este într-adevăr un sector creator, dar nu de bunuri propriu-zise, ci de utilități; el este un reprezentant în serviciul utilizatorilor și al producătorilor, cuprinzând o parte importantă, ce nu poate fi neglijată, a fluxului monetar din fiecare țară. Mai mult, în economiile moderne, prin crearea sistemului de piață, care nu reprezintă o abstracție economică, ci o rețea reală existentă de mari piețe cu ridicata sau rețele de vânzători și compartimente de vânzare a unor forme existente în orice economie capitalistă, comerțului îi revine rolul instrumentului de reglare a mecanismului de piață, organizând procesul confruntării dintre forțele cererii și ale ofertei și asigurând materializarea respectivelor confruntări în acte de vânzare-cumpărare, prin antrenarea a numeroase și complexe mase de agenți economici.

In această calitate, comerțul acționează prin concepte, noțiuni și acte specifice, îndeplinind o serie de funcții extrem de importante în fluxul circulației mărfurilor de la producător către consumator.

1.2. Funcțiile comerțului

Prin sarcinile asumate și, îndeosebi, prin depășirea statutului său de simplu intermediar, comerțul joacă un rol extrem de important atât față de producător cât și în

/v

raport cu utilizatorii, înțelegerea importanței activității desfășurate de comerț față de cele două categorii de parteneri cu care conlucrează sau se confruntă este legată de funcțiile acestuia și de impactul prin care respectivele funcții reverberează asupra celor două categorii de parteneri.

Comerțul, prin complexa sa activitate realizată, îndeplinește numeroase funcții, destinate să asigure un flux normal al producției spre locurile de consum, în cele mai bune condiții posibile.

A. Principala funcție a comerțului, care caracterizează însuși conținutul activității
sale, o constituie cumpărarea mărfurilor de la producători sau colectori – în cazul
producției agricole foarte dispersate – și transferarea acestora în depozite, în
vederea pregătirii lor pentru vânzarea către utilizatorii finali sau intermediari. De
altfel, conturarea acestei funcții și delimitarea ei de funcția de producție, constituirea ei
într-un domeniu distinct de activitate, reprezintă însăși premisa apariției comerțului ca
ramură de activitate independentă. Prin vânzarea mărfurilor către consumatori, comerțul
realizează sub formă bănească valoarea materializată în mărfuri, valorificând efectiv
eforturile investiționale făcute pentru producerea și circulația mărfurilor; vânzarea
încheie ciclul pe care îl parcurg mărfurile și confirmă transferul lor din sfera circulației
în sfera consumației, unde, sub forma unor bunuri de întrebuințare sau servicii, vor
satisface anumite nevoi de consum.

B. O a doua funcție materializează activități derivate din prima, dar foarte
importante pentru actul comercial. Este vorba de stocarea mărfurilor, care ia forma
unor preocupări permanente de a asigura echilibrul dintre ofertă și cererea de mărfuri în
cadrul pieței. Funcția respectivă se datorează locului de intermediar pe care comerțul îl
ocupă între producție și consum. Necesitatea echilibrării producției cu consumul
izvorăște din manifestarea unor tendințe diferite, specifice în evoluția acestora și,
îndeosebi, din existența posibilităților practice, cotidiene de rupere a echilibrului dintre
ele. Realizarea de către comerț a funcției de stocaj și, prin aceasta, a echilibrului față de

consum, presupune, în primul rând, studierea nevoilor de consum, stabilirea direcțiilor în care vor evalua respectivele nevoi. Pe această bază, comerțul trebuie să predicționeze continuu spre a exercita o influență corespunzătoare asupra producției, pentru a o determina să se adapteze la nevoile pieței. Pe de altă parte, comerțul caută, prin politica sa de stocaj și echilibrare a ofertei cu cererea, să influențeze consumul, pentru a-1 alinia la nivelul posibilităților mai largi care decurg din continua dezvoltare și perfecționare a producției. Aceeași funcție a stocaj ului de mărfuri are în vedere și manifestarea diferită a producției și consumului care se referă, în unele situații, la repartizarea în timp; este vorba de sezonalitatea producției și a consumului. Asigurarea unui echilibru între producție și consum, în astfel de cazuri, impune comerțului sarcina constituirii și păstrării unor partizi mari de mărfuri sub formă de stocuri, prin aceasta comerțul asumându-și responsabilitatea acoperirii nu numai a distanței, dar și a timpului care separă producția de consum.

C. O a treia funcție importantă a comerțului constă în fracționarea cantităților mari de mărfuri pe care Ie livrează producția, asortarea Ioturilor respective, formarea sortimentelor comerciale și asigurarea micilor partizi care urmează a fi puse Ia dispoziția consumatorilor. Se are în vedere, în această situație, o pregătire a mărfurilor pentru vânzare, fiind vorba de o funcție deosebit de importantă atât pentru producție, cât și pentru consumatori. Acesta deoarece, odată mărfurile aduse în locul unde urmează a fi realizate, ele trebuie pregătite pentru a putea intra în procesul de vânzare. Fenomenul ține atât de natura produselor, cât și de structura cererii. O serie de mărfuri nu pot intra în consumul populației decât în urma unor operațiuni prealabile de pregătire, iar pe de altă parte, însăși satisfacerea cererii populației ridică exigențe speciale în legătură cu procesele oferite. Realizarea acestei funcții presupune organizarea, în cadrul rețelei comerciale, a unor operațiuni specifice cum ar fi: porționarea, dozarea și preambalarea mărfurilor, prelucrarea lor (în cadrul alimentației publice o asemenea operație constituie activitatea de bază), sortarea după criterii comerciale, controlul continuu al calității și asigurarea condițiilor optime de păstrare până în momentul desfacerii, precum și alte asemenea activități ce țin de pregătirea mărfurilor pentru vânzare.

D. O altă funcție a comerțului constă în transferul mărfurilor către zonele și
punctele cele mai îndepărtate sau mai izolate, pentru a fiate sau mai izolate, pentru a fi vândute consumatorilor.

Funcția respectivă are în vedere o judicioasă organizare a mișcării mărfurilor. Fenomenul apare deoarece realizarea finală a mărfurilor are loc, de regulă, în punctele de consum, ceea ce presupune o bună orientare a mărfurilor, manipularea lor atentă și transportul din locul de producție în cel de consum. De această dată, prin funcția respectivă, comerțul trebuie să acopere spațiul care separă punctele de producție de cele de consum. Realizarea funcției respective presupune, pe de o parte, buna cunoaștere a pieței pe care acționează fiecare întreprinzător comercial, cu condițiile, restricțiile și avantajele sale specifice, iar pe de altă parte, alegerea celor mai apropiați furnizori, a căilor mai scurte și mai directe de transfer și transport al mărfurilor.

E. O funcție strict specifică comerțului, generată de altfel de cele tratate anterior,
o constituie crearea condițiilor de realizare efectivă a actului de vânzare-
cumpărare. Se are în vedere aici faptul că realizarea activității comerciale presupune
existența unei baze tehnico-materiale și a unui personal care, împreună, să ofere
posibilitatea cumpărătorului de a-și alege li adjudeca produsele de care are nevoie.
Pentru realizarea acestei funcții, comerțul trebuie să dispună de o rețea de unități
(magazine, automate, puncte mobile de vânzare, depozite pentru comerțul prin
corespondență etc), prin intermediul cărora să fie puse la dispoziția publicului mărfurile
necesare și să se organizeze procesul de vânzare. De asemenea, este necesar să aibă la
dispoziție un personal specializat, care să asigure derularea respectivului proces.

/\ •

F. In cadrul unei economii de piață, eforturile întreprinderilor producătoare sau
ale celor comerciale nu se pot limita doar la producerea de bunuri și servicii. Atât unele,
cât și altele trebuie să-și asigure o permanentă comunicare cu piața, ceea ce presupune o
informare atentă a consumatorilor potențiali și a intermediarilor săi, cât și o serie de
acțiuni specifice de influențare a comportamentului de cumpărare și consum, de
sprijinire a procesului de vânzare. O asemenea activitate, cu obiective și mijloace de
acțiune specifice și extrem de variate, formează conținutul unei alte funcții a comerțului,
respectiv celei de asigurare a promovării produselor prin diferite tehnici (publicitate
la locul vânzării, merchandising, publicitate în mass-media etc), care să genereze

dorința de cumpărare și să provoace actul de cumpărare. Asemenea activități pot fi realizate atât de către comercianți, ambii parteneri fiind interesați, așa cum s-a arătat mai sus, într-o cât mai bună informare a consumatorilor, în condițiile economiei contemporane, când societatea se confruntă cu sporirea și diversificarea neîntreruptă a bunurilor și serviciilor destinate satisfacerii celor mai diverse nevoi, materiale și spirituale, problemele legate de informarea consumatorilor devin din ce în ce mai dificile. Realizarea acestei informări necesită eforturi de cunoaștere aprofundată a pieței, a segmentelor de cumpărare, a condițiilor acestora, a gusturilor, exigențelor și a capacității de interpretare a mesajelor. Or, toate acestea aduc în prim-plan comerțul, ca domeniu în cadrul căruia se materializează asemenea aspecte. Drept urmare, apare firesc ca respectivului domeniu să i se atribuie funcția de promovare a produselor, el cunoscând toate aspectele ce conturează procesul de vânzare a mărfurilor și putând dispune, în același timp, de mijloace specifice de influențare a cumpărătorilor și de orientare a actului de vânzare-cumpărare.

y\

G. In sfârșit, o ultimă funcție a comerțului, generată de dezvoltarea societății contemporane, o constituie cercetarea doleanțelor utilizatorilor, a sugestiilor acestora, a capacităților de cumpărare, a gradului de instruire, a obiceiurilor de consum, precum și a altor asemenea aspecte care stau atât la baza cererii de mărfuri, cât și la cea a fundamentării politicilor comerciale. Obiectul acestei funcții, ca de altfel și conținutul său, este foarte complex, ceea ce a determinat atât îmbogățirea și diversificarea arsenalului de metode și tehnici, cât și creșterea responsabilităților comerțului în această sferă de activitate. Realizarea respectivei funcții presupune existența unui personal de înaltă calificare, capabil să absoarbă complexele probleme ale confruntării ofertei cu cererea în cadrul pieței, atât în profil macroeconomic, cât și în profil microeconomic, la nivelul fiecărei faze de piață sau a fiecărei întreprinzător comercial. Această funcție îmbracă aspecte complexe, antrenând alături de comercianți și producătorii, întrucât cercetările privesc atât realizarea unor prospecțiuni comerciale, cât și a unor studii tehnologice, multe produse urmând a fi realizate pe baza unor tehnologii noi la sugestia consumatorilor, care, în majoritatea cazurilor, conturează nevoia, dar nu întrevăd posibilitățile de realizare, revenind astfel cercetării tehnologice

asemenea sarcini. In aceste condiții, ca și în cazul funcției precedente, aceasta nu reprezintă o exclusivitate comercială, dar implică comerțul, din ce în ce mai mult în procesul de cercetare, întrucât, așa cum s-a arătat în paragraful precedent, în actuala etapă nu produsele sunt cele care ridică probleme^ ci vânzarea lor în cadrul pieței, procesul de vânzare devenind extrem de complex și de anevoios, 'supunând întreprinzătorii comerciali la eforturi deosebit de importante.

• Prin funcțiile asumate, comerțului îi revine un rol important, nu numai în raport cu producătorii, ci și în raport cu utilizatorii finali sau intermediari, respectiv:

a) In raport cu producătorii se are în vedere faptul că, prin intervenția și
specificul activității sale, comerțul operează o regularizare a procesului de fabricație,
permițând o eșalonare a producției pe întregul an, iar prin politica de stocaj și prin
sistemul comenzilor în avans amortizează oscilațiile cererii, diminuând efectele
scăderilor sau creșterilor bruște asupra procesului de realizare a mărfurilor. De
asemenea, comerțul participă la dimensionarea eforturilor financiare ale producătorilor,
plătind bunurile pe care le stochează, fără a avea certitudinea că le va vinde. Același
comerț, prin activitatea desfășurată, permite producătorului să-și orienteze producția în
orice zonă, folosind rețeaua de distribuție, relațiile de care dispun întreprinzătorii
comerciali în cadrul pieței, precum și acțiunile publicitare destinate susținerii și
realizării unei mai bune vânzări a produselor oferite și a serviciilor ce le însoțesc,
interesul celor doi parteneri fiind reciproc, iar obiectivul comun – vânzarea unui volum
cât mai mare de mărfuri.

b) In raport cu utilizatorii, comerțul are, de asemenea, un rol esențial: punerea
la dispoziția lor, acolo unde se găsesc și atunci când au nevoie, a produselor și
serviciilor legate de acestea, în cantitatea și calitatea solicitate, precum și la prețul dorit.
Astfel, comerțul permite consumatorilor finali sau intermediari să evite efectuarea unor
cumpărări foarte mari, care să le imobilizeze părți importante ale veniturilor, contribuie
la reducerea cheltuielilor consumatorilor legate de achiziționarea celor necesare
generate de deplasări costisitoare sau de folosirea unor mijloace speciale de transport,
produsul fiind pus la dispoziția cumpărătorilor, așa după cum s-a văzut în imediata
apropiere a locului de cumpărare. Rolul important al comerțului în raport cu utilizatorii

reiese și din modul în care este asigurată informarea acestora, comerțul controlând, în principal, întregul sistem de comunicații legat de vânzarea produselor și de aprovizionarea cu mărfuri a populației.

Analizând diversele aspecte legate de conținutul, funcțiile și utilitățile comerțului, se impun atenției câteva concluzii:

a) In ceea ce privește obiectul său, comerțul își propune să pună produsele
naturale sau fabricate la dispoziția celor care au nevoie de asemenea bunuri sau servicii.

b) In ceea ce privește rolul său, comerțul joacă rolul de distribuitor și
asigurător de servicii pentru consumator, punând la dispoziția acestuia produse naturale,
transformate sau fabricate. El stabilește, de asemenea, legătura între două sau mai multe
stadii succesive ale producției, când este vorba de utilizatorii intermediari. Comerțul
caută, să asigure realizarea produselor care sunt cerute, și să creeze debușee pentru
produsele față de care el își asumă responsabilitatea de a le vinde.

c) In ceea ce privește utilitatea sa, comerțul dezvoltă schimburile de mărfuri,
căutând în permanență noi debușee: asigură abundența de produse, prin orientarea
produselor spre zonele în care acestea au o valoare deosebită, evitând zonele în care
acestea ar avea o valoare slabă sau nulă prin faptul că nu fac parte din consumul
populației respective; tinde să asigure mărfurilor o valoare medie, având în vedere
valoarea lor ridicată într-o regiune unde lipsesc și slaba lor valoare în zonele în care
respectivele mărfuri sunt supraabundente. O asemenea valoare medie tinde să se
stabilească nu numai în spațiu, prin transport, ci și în timp, prin stocaj și conservare;
permite o exploatare mai completă a bogățiilor globului; permite popoarelor o mai bună
cunoaștere și apreciere. Această ultimă idee explică de altfel rolul tot mai important pe
care mărfurile îl joacă în cadrul procesului de civilizație.

d) In ceea ce privește câmpul său de acțiune, acesta este considerabil, pentru
că totalitatea bunurilor de valoare nu este produsă decât pentru a fi schimbată;
respectivul câmp de acțiune se lărgește continuu, pe măsura descoperirii sau fabricării
de noi produse sau apariției de noi nevoi ce urmează a fi satisfăcute și o dată cu
dezvoltarea puternică a tehnicilor și a mijloacelor de comunicație și, îndeosebi, a celor
publicitare.

e) în ceea ce privește condițiile sale de desfășurare, în primul rând este nevoie de existența unor agenți de înaltă profesionalitate, comercianții servind ca intermediari între producători și consumatori; în al doilea rând, este nevoie de transporturile de mărfuri pentru a se putea efectua ușor transferarea partizilor de produse ce formează obiectul actelor,de schimb. Aceasta presupune mijloace adecvate (căi și mijloace de comunicație, mașini de încărcat și descărcat și, în general, mijloace de manutențiune din ce în ce mai perfecționiste); libertate de acțiune și de deplasare; asigurarea din partea puterii publice a securității tuturor activităților ce formează logistica comercială; existența unui sistem de magazinaj și de conservare a produselor pe tot fluxul acestora (silozuri, rezervoare, antrepozite frigorifice, stații de recepție, laboratoare etc); existența unei monede comode, sigure și abundente, precum și a unui sistem de schimb monetar facil și sigur, care să dea garanția tuturor tranzacțiilor, indiferent de locul în care se desfășoară; existența unor locuri în care să se efectueze activitatea comercială, respectiv a piețelor în cadrul cărora să se asigure întâlnirea cumpărătorilor și a vânzătorilor și să permită stabilirea unui preț mediu, normal al produselor.

O schemă sugestivă ce reușește să surprindă sistemul de concretizare a tuturor acestor concluzii este prezentată în figura 1.1.

Comunicație; transport

Comunicație; transport

Nevoi

referitoare la

produsul A

– cerere –

Comerciant

Depozitare

Conservare

Pregătire

Vânzare

Produsul A în excedent

– ofertă –

Cercetarea nevoii și a cererii

Valorificarea informației obținute din cercetare

Fig. 1.1. Structura comerțului

Un alt aspect foarte important, care este necesar a fi cunoscut în legătură cu conținutul și structurarea activității comerciale, aspect care generează importante alte efecte economice și juridice, se referă la clasificarea comerțului din punct de vedere geografic. Potrivit acestui criteriu, se distinge următoarea structură:

Comerțul interior, care are în vedere o activitate în cadrul căreia atât
cumpărătorii, cât și vânzătorii implicați în realizarea actului de vânzare-cumpărare, se
găsesc în interiorul aceleiași țări.

Comerțul exterior, care presupune o activitate în cadrul căreia cumpărătorii și
vânzătorii se găsesc într-o țară străină. Este vorba de exportatori, în primul caz, iar în cel
de-al doilea se au în vedere importatorii (de pildă, comercianții români care vând
mărfuri în SUA apar ca exportatori, iar firmele românești care aduc mărfuri din SUA
reprezintă importatorii noștri de mărfuri).

Tranzitul, care surprinde un proces economic în cadrul căruia mărfurile nu
fac altceva decât să traverseze țara. în acest caz, este de remarcat faptul că aceeași
partidă de marfa poate forma obiectul tranzitului pentru mai multe țări (de exemplu,
un lot de marfa contractat de către un importator român din Germania poate forma
obiectul tranzitului, atât pentru Austria, cât și pentru Ungaria). Schematic, structura
comerțului prezentată mai sus este redată în figura 1.2.

Comerț

Interior

Tranzit

Agent A

Comerț exterior

Agent B

Export Fig. 1.2. Structura comerțului din punct de vedere teritorial

Capitolul 2. POSIBILITĂȚI DE ORGANIZARE A ACTIVITĂȚII COMERCIALE

Pentru desfășurarea în bune condiții a relațiilor de schimb, oricărei țări a cărei economie este bazată pe mecanisme de piață îi sunt necesare instituții administrative, juridice, precum și structuri organizaționale specifice activității economice, capabile să răspundă cerințelor evoluției societății contemporane.

Deoarece actul de schimb, prin antrenarea în relațiile de piață a numeroși agenți economici și a diverși parteneri de afaceri, generează multiple relații, tranzacții, înstrăinări de bunuri economice, crearea structurilor organizaționale urmărește constituirea și asigurarea unui cadru propice inițierii și desfășurării activității comerciale.

Toate instituțiile, organismele, structurile organizaționale angrenate în relații de schimb, de comerț, se înscriu în ceea ce s-ar putea numi „ansamblul comercial" (aparatul comercial).

2.1. Principiile organizării activității comerciale

Practica comercială, internă și internațională, a permis conceperea, conturarea și statuarea unor principii recunoscute și aplicate în marea lor majoritate. Ele s-au materializat prin includerea în numeroase reglementări legislative. De la țară la țară, de la o etapă istorică la alta, principiile au căpătat anumite nuanțe, tente specifice intereselor dominante și cerințelor societății. Un pas, uriaș s-ar putea spune, s-a făcut prin acceptarea priorității reglementării internaționale )în raport cu reglementările interne), prin semnarea și ratificarea de către fiecare stat a unor aranjamente, convenții internaționale.

Dintre principalele principii operaționale regăsite în majoritatea țărilor cu economia bazată pe mecanismul pieței menționăm: legalitatea, pluralismul formelor de proprietate, libera inițiativă, concurența, asocierea și combinarea, pluralismul

organizatoric, specializarea, aria de activitate, profitul, protecția consumatorilor, protejarea mediului și menținerea echilibrului ecologic.

Legalitatea pretinde constituirea oricărei structuri organizatorice și
desfășurarea unei activități comerciale numai în contextul, în spiritul normelor de drept.
Izvoarele juridice, interne și internaționale, care circumscriu aria legalității, sunt
prezente în numeroase norme, cu referire directă sau indirectă la comerț.

Un prim izvor îl reprezintă Constituția fiecărui stat. în Constituția României,
alături de menționarea faptului că „economia României este economie de piață", se
regăsesc și alte referiri din care rezultă că statul asigură libertatea comerțului, în același
timp, statul are obligația de a crea condițiile necesare pentru creșterea calității vieții,
pentru asigurarea unui nivel de trai decent.

Ansamblul regulilor de drept relativ la actele de comerț, la profesiunile
comerciale și la societăți comerciale, formează conținutul dreptului comercial. Printre
regulile de drept cuprinse în acest ansamblu se află, într-o poziție de prim rang,
prevederile Codului comercial. Deși, în anul 1936, se elaborase, iar în 1938 se
promulgase „noul cod comercial român", acesta a avut parte de o amânare fără termen a
intrării în vigoare. De aceea, astăzi, prin efectul lipsei abrogării lui în intervalul 1938 –
1990, în vigoare se află Codul comercial român de la 1878, cu modificările ulterioare.
Transformările de ordin economic, social, tehnic, tehnologic, atât pe plan intern, cât și
pe plan internațional, au introdus în practica comercială fenomene, fapte, noțiuni, care
nu se regăsesc în conținutul Codului comercial și determină apariția unor interpretări,
abordări neinstituționalizate prin cod. Aria Codului comercial român s-a redus și prin
abrogarea (din 1990) a unui număr important de articole. Recunoscut și folosit ca izvor
juridic, Codul comercial trebuie totuși adus, prin conținut, în concordanță cu începutul
și perspectivele mileniului trei, cu necesitățile contemporane și viitoare.

Demn de remarcat, în acest sens, este faptul că un organism precum Camera
de Comerț Internațional a găsit de cuviință să răspundă cerințelor amplificării
fenomenului de „comerț" prin stabilirea unor coduri specializate pentru practicile loiale
în domeniile publicității, promovării vânzărilor, studiile de piață. Organizația Mondială
a Comerțului are în vedere statuarea unor noi concepte, norme cu arie internațională.

• Pluralismul formelor de proprietate semnifică recunoașterea și coexistența
legală a mai multor forme, căi de constituire a proprietății. Situația de pluralism o
confirmă existența unei multitudini de forme pentru exprimarea celor două elemente
strict necesare definirii conceptului de proprietate – subiectul și obiectul acesteia.

Subiectul beneficiar al dreptului de posesie, utilizare, decizie și uzufruct
poate fi individul, familia, sociogrupul (extrafamilial), organizația națională, organizația
internațională (a individului, indivizilor, a structurilor economice aparținând altei
națiuni, altui stat) ori multinațională (prin prezența simultană în aceeași structură
economică a unor indivizi, grupuri de indivizi, organizații din mai multe state, mai
multe națiuni) în condițiile admise de lege.

Obiectul proprietății poate fi concretizat în bunuri, servicii sau orice altă
stare admisă de lege în plan intern și internațional.

Atenția acordată proprietății în țara noastră se desprinde clar din prevederile Constituției. Orice nouă reglementare juridică în materie de proprietate se poate realiza doar printr-o lege organică, în plus, dreptul de proprietate este garantat, iar proprietatea privată este ocrotită, indiferent de tutelar.

Totodată, în Constituția României se statuează și posibilitatea existenței mai multor forme de proprietate. Formele general cunoscute, atât în țara noastră, cât și în

majoritatea țărilor sunt proprietatea publică și proprietatea privată. In practica economică există posibilitatea legală de combinare a acestora în diferite variante. Diversitatea combinărilor va influența dimensiunea pluralismului formelor de proprietate.

• Proprietatea publică aflată la baza constituirii diverselor structuri angrenate
în activitățile comerciale atestă faptul că statul, unitățile administrativ-teritoriale (prin
organisme ale administrației publice centrale și, respectiv, locale) sunt subiecții legal
beneficiari ai dreptului de posesie, utilizare, decizie și uzufruct. Bunurile care fac
obiectul proprietății publice, în corespondență cu prevederile legale, se pot da în
administrarea unor structuri stabilite prin lege, dar pot forma și obiectul concesionării,
închirierii.

• In cazul proprietății private, dreptul de posesie, utilizare, decizie și
uzufruct revine individului ori indivizilor, în calitatea lor de persoane fizice sau juridice.
Persoanele fizice administrează direct bunurile care fac obiectul acestei forme de

s\

proprietate. In situația persoanelor juridice, administrarea este înfăptuită de către organele prevăzute prin lege și în statutul respectivei structuri. Persoanele fizice ori juridice pot concesiona obiectul, sistemul de afaceri, marca în limitele legilor interne și reglementărilor internaționale.

• Prin acțiunea și efectul dreptului constituțional de asociere, cele două forme
principale ale manifestării proprietății se multiplică în variantele specifice proprietății
mixte și în specificitatea proprietății cooperatiste.

– Forma proprietății mixte poate rezulta din următoarele căi de acțiune
posibile:

Combinarea dintre capitalul privat intern cu cel public intern; deci o
combinare a resurselor, a factorilor de producție interni;

Combinarea dintre capitalul intern și cel extern în variantele: capital privat
intern cu capital privat extern; capital public intern cu capital public extern; capital
privat intern cu capital public extern; capital public intern cu capital privat extern.

Structurile comerciale constituite pe baza acestor combinări au atât trăsături comune, cât și particularități izvorâte din conținutul contractului de asociere sau/și al statutului – acte aflate în dosarul constituirii. Particularitățile se manifestă cu precădere

în domeniul drepturilor de posesiune, utilizare, decizie și uzufruct. In măsura respectării normelor legale, toate genurile de formare a proprietății mixte sunt acceptate și viabile. Ele se pot practica la constituirea unei structuri comerciale pe teritoriul țării noastre, dar și pe cel altor state.

– Forma de proprietate cooperatistă, născută în anul 1844 la Rochdale (în
Anglia), și-a dovedit în timp viabilitatea. Ea îmbină elemente ale proprietății private
(constituirea unei structuri pe baze cooperatiste se face prin aportul sub forma cotelor-
părți sociale ale membrilor) cu elemente de într-ajutorare, de interes comun, de apărare
și existență colectivă în diferite domenii ale activității economico-sociale. Activitatea
desfășurată vizează atât folosul individual, cât și pe cel al grupului (asociat). De aceea

este o îmbinare de proprietate individuală (privată) cu elemente de proprietate a grupului. Posesia și utilizarea se întâlnesc în variantele comună și privată, decizia este în comun, iar uzufructul, conform statutului.

Deoarece în anul 1844 asocierea a fost a consumatorilor, pentru asigurarea aprovizionării cu bunuri de consum prin structuri comerciale proprii, cooperația de consum a devenit, până la apariția societății post-industriale, instituția reprezentativă, în timp, asocierea s-a extind și în domeniul creditului, producției (agricole, meșteșugești), serviciilor.

Amploarea mișcării cooperatiste a favorizat înființarea în anul 1895 a Alianței

Cooperatiste Internaționale. România s-a aflat atunci printre membrii fondatori. In țara noastră, structurile de tip cooperatist au apărut în secolul al XlX-lea (octombrie 1848 -Brașov, 1852 – Bistrița, 1855 – Brăila, 1866 – Mușetești/Argeș, 1867 – Rășinari/Sibiu, 1873 – București – „Concordia" – de genul Pionierilor de la Rochdale). Printre inițiatorii și promotorii acestei mișcări în țara noastră s-au aflat: Ion Heliade Rădulescu, Cezar Boliac; C.A. Rosetti, Ion lonecu de la Brad, P.S. Aurelian, Visarion Roman, C. Dobrescu-Argeș, I. Răducanu.

In epoca contemporană avantajele structurilor cooperatiste au determinat persoane fizice și juridice private să inițieze și să dezvolte unele structuri care preiau elemente, principii proprii proprietății cooperatiste (mai ales în privința constituirii afacerii, posesiei și utilizării).

• Libera inițiativă este o conturare și o consecință firească a existenței, acțiunii și garantării proprietății private. Individul, familia, sociogrupul (extrafamilial), organizațiile (naționale, internaționale, multinaționale) își valorifică autonomia prin angajarea directă în afaceri, constituirea de structuri comerciale, utilizarea patrimoniului și a profitului în contextul liberei inițiative.

H Concurența. Noțiunea de concurență și, bineînțeles, principiul concurenței se pot defini prin luarea în considerare a condițiilor date de manifestările concrete, a caracteristicilor fiecărei forme, fiecărui nivel. De aceea, în economia reală se poate vorbi doar despre „un grad, un segment de concurență într-o situație, o economie dată".

Acest segment, dedus printr-un „ansamblu de date experimentale, măsoară și traduce emulația naturală dintre agenții economici, în vederea obținerii profitului, succesului".

• Conceptul de concurență poate fi abordat la nivel de produs (gradul de

»

substituire a produsului) și din punctul de vedere al pieței; în timp, concurenții se pot grupa după forța, tipul și etica confruntării. Prin prisma gradului de substituire a produsului, Philip Kotler a decelat concurența de marcă, concurență la nivel de industrie (sau ramură), concurența formală și concurența generică, în concurența de marcă o firmă le consideră drept concurente pe toate firmele care oferă aceleiași categorii de consumatori produse, servicii similare la prețuri similare, dar sub o altă marcă, în schimb, la nivel de industrie (de ramură), concurența are loc între toate firmele care oferă același produs ori clasă de produse; adică între toți producătorii, distribuitorii respectivului produs, cu sau fără marcă. Satisfacerea aceleiași nevoi, prin diferite produse, oferite de diverse firme ale producției sau distribuției plasează în poziție de concurență respectivele firme. Concurența generică rezultă din disputa existentă între firme pentru atragerea veniturilor consumatorilor. Pentru a identifica concurenții după natura pieței, Philip Kotler propune studierea activității firmelor care satisfac aceleași nevoi ale consumatorilor, cu ajutorul combinării analizei de ramură cu analiza de piață, prin intermediul diagramei produs-piață.

Din punctul de vedere al forței, concurenții își studiază punctele forte,
punctele slabe, ponderea acestor puncte, raportul dintre ele și elaborează, în consecință,
strategiile de piață. Confruntarea pe piață poate fi directă sau indirectă, în general, se
recomandă evitarea „distrugerii" concurentului direct, deoarece, dacă acesta este un
concurent mai slab, salvarea lui este „vânzarea" la alte firme mari, care devin adversari
mai puternici. Asemenea „victorii", de regulă, duc la apariția unor concurenți mai
puternici.

După etica managerială și comportament pe piață se întâlnesc concurenți
„buni", concurenți „răi", respectiv concurenți pasivi, relaxați; concurenți selectivi,
concurenți-tigru sau concurenți imprevizibili.

Cunoașterea tipologiei concurenței, a concurentului, este o condiție a
menținerii pe piață, a adaptării la schimbările mediului juridic, economic. Concurenta în

economie, grație extinderii și diversificării neîncetate a procesului afacerilor, capătă din ce în ce mai mult o dimensiune globală. Un asemenea fenomen este susținut și de circulația rapidă a informației economice și financiare. Creșterea competiției globale are

t

ca factori motricir schimbările în înclinațiile consumatorilor; schimbările tehnologice; dereglementările; forțele regionale.

Proprietatea, autonomia, libera inițiativă constituie premisele formării și manifestării concurenței. Prezența ei în cadrul pieței determină existența unei piețe cu concurență perfectă, alături de piețe cu concurență imperfectă. Fiecare are caracteristici, mecanisme proprii, legități specifice. Piața reală a confirmat de mult că piața cu concurență perfectă există mai mult ca tendință.

Prin raportare la cadrul legal, la coordonatele eticii manageriale, concurența
apare sub forma concurenței loiale și, respectiv, neloiale. Ambele au un cadru intern și
internațional tot mai bine delimitat prin instituționalizarea a numeroase reglementări.

Concurența loială exprimă relațiile dintre agenții economici desfășurate în
spiritul legii, cu scopul realizării profitabile a bunurilor economice, serviciilor care
formează obiectul activității comerciale. Statul român, prin Constituție, asigură protecția
concurenței loiale și sancționează practicile neloiale. Prin lege (Legea nr. 11/1991),
comercianții sunt obligați să-și exercite activitatea cu bună-credință și potrivit uzanțelor
cinstite. Legea concurenței (nr. 21) adoptată de Parlament în februarie 1996 și intrată în
vigoare de abia în februarie 1997 a adus ca elemente noi bazarea pe principiile dreptului
comunitar și reglementarea abuzului de poziție dominantă, de concentrare, precum și a
cartelurilor. In plus, prin noua lege a concurenței s-au instituționalizat două noi
organisme – Consiliul Concurenței și Oficiul Concurenței.

Concurența neloială este reprezentată, ilustrată prin acele acte sau fapte
contrare uzanțelor cinstite în activitatea comercială, industrială, productivă. Ea se
manifestă prin folosirea unor mijloace contrare probității profesionale, prin acțiuni care

urmăresc discreditarea partenerilor, dezorganizarea pieței și a concurenților. In aria concurenței neloiale se regăsesc aspecte din domeniul relațiilor dintre salariat și structura economică, financiară, unde este sau a fost angajat, în relațiile structurii comerciale cu piața, cu clienții. Faptele care reprezintă concurență neloială după modul

săvârșirii pot fi contravenții sau infracțiuni, în anumite condiții, faptele de concurență neloială prevăzute drept contravenții de către legea penală pot deveni și ele infracțiuni.

• Asocierea — combinarea presupune reunirea a două sau mai multor persoane
fizice sau/și juridice în scopul constituirii unei structuri comerciale prin liberul
consimțământ al părților contractante. Persoanele fizice sau juridice pot avea calitatea
de comercianți sau de necomercianți.

Persoanele fizice au capacitatea de a iniția și organiza structuri asociative: asociații familiale, societăți comerciale, cooperative și alte forme admise prin lege. Drept și capacitate de asociere au și persoanele juridice. De obicei, capacitatea acestui drept se concretizează în apariția unei noi structuri (noi persoane juridice) alături de existența și funcțiunea structurilor sau a persoanelor juridice asociate.

• Asocierea poate fi de tip general sau de tip limitat.

Asocierea generală se caracterizează prin asumarea în comun a
responsabilității depline pentru conducerea activității. Fiecare partener este responsabil
personal și nelimitat pentru toate datoriile firmei și, în același timp, prin actele sale
poate angaja asociația în privința problemelor acesteia. Asocierea generală este
convenabilă firmelor, întreprinderilor mici. Favorizează libera inițiativă, deciziile
rapide, flexibilitate în conducere, asigură satisfacțiile personale. Față de structura cu
unic proprietar, combinarea investițiilor asociațiilor oferă posibilitatea constituirii unei
capacități economice, financiare mai mari. De aceea sporește și posibilitatea dobândirii
de credit. La o atitudine favorabilă din partea instituțiilor de credit contribuie și
existența responsabilității nelimitate a asociaților în raport cu datoriile asociației. Printre
dezavantaje se regăsesc: controlul divizat, limitarea capacității economice de mărimea
resurselor partenerilor, angajarea structurii de către fiecare asociat prin actele
desfășurate în sfera problemelor asociației. Nici unul dintre asociați nu-și poate transfera
interesele fără consimțământul celorlalți.

în asocierea de tip limitat, unul sau mai mulți parteneri are(au) calitatea de
partener general, iar ceilalți sunt parteneri „limitați" sau „tăcuți". Responsabilitatea

partenerilor „tăcuți" nu depășește mărimea investițiilor făcute în afacere. In consecință, acești parteneri nu au autoritate în conducerea activă a asociației. Fiecare tip de asociere

prezintă avantaje și dezavantaje pentru structura creată. Asocierea limitată permite partenerilor generali să obțină un capital suplimentar (de la partenerii limitați) fără a ceda controlul conducerii. Continuitatea structurii este susținută prin acceptarea succesorilor partenerilor decedați în rândul asociaților. O anume incertitudine asupra existenței asocierii derivă din -participarea sau neparticiparea partenerilor limitați la conducerea afacerilor.

In perioada pe care o parcurgem, o anumită uzanță capătă și asocierea în
participație. Asocierea în participație are loc atunci când un comerciant sau o societate
comercială acordă uneia sau mai multor persoane sau societăți o participație la
beneficiile și pierderile uneia sau mai multor operațiuni sau chiar asupra întregului
comerț (întregii afaceri). O asemenea asociere nu are personalitate juridică. Forma,
întinderea și condițiile asociației sunt date sau determinate prin convenția părților.
Asociații pot stipula ca, în raporturile dintre ei, lucrurile aduse în comun să li se restituie
în natură, iar când acest lucru nu mai este posibil, să obțină reparația daunelor suferite.
De asemenea, asociații au dreptul „să li se dea cont" de lucrurile ce le-au adus în
asociație, despre beneficii și pierderi. Această formă de asociere, în practică, se
dovedește eficientă și, indirect, este recomandată prin unele reglementări legislative.

Deoarece prin faptele comerciale obiective se recunosc și fapte care nu se
includ în operațiunile de interpunere, dar au conexiuni cu activitatea de comerț, asistăm
la formarea unor asociații de comerț de către agenți economici care activează în aceeași
ramură (de obicei industrială) în scopul publicării unor ziare de comerț, efectuării de
analize privind problemele pieței, promovării publicității în comun (SUA) etc.

*.

In genere, prin asociere se asigură o sporire a puterii economico-fmanciare a unei structuri, se creează premisele unei capacități mai mari de răspuns și adaptare la cerințele pieței, crescând, totodată, șansele de menținere în condițiile accentuării concurenței.

Asociațiile de comerț sunt forme de cooperare, de desfășurare legală a unor acțiuni în comun în contextul unor combinări sau integrări verticale ori orizontale, chiar și complexe. Expresie directă a principiului asocierii sunt lanțurile voluntare, grupurile (specializate sau mixte, complexe). Asocierea este, alături de directoratele reunite,

de combinare pentru a asigura mijloacele necesare menținerii în lupta de concurență ori pentru controlarea pieței. Firmele combinate își menține identitatea, independența, dar acționează^ împreună pentru îndeplinirea aranjamentelor de lucru convenite.

Combinările superioare, prin care se depășesc dezavantajele combinărilor
simple, primare (alunecarea spre situație de monopol, parteneri refractari), iau forma de
trust, fuziune, holding.

Obiectivele trustului sunt: stabilirea unei politici uniforme, sporirea
profiturilor, controlul prețurilor, eliminare concurenței. Toate aceste elemente îl
orientează spre tendințe de monopol, de aceea, în multe țări a fost interzis ca mod de
constituire și existență a unei afaceri.

Fuziunea, ca metodă de combinare are, în esență, următorul mecanism: o
firmă achiziționează totalitatea acțiunilor unei firme sau ale mai multor firme pe care fie
le absoarbe în propriul sistem organizatoric, fie le plasează într-o corporație, o structură
dependentă, în urma fuziunii, multe firme – proprietate individuală sau asociații – își
pierd identitatea.

Holdingul este o combinare de proporții uriașe obținută prin transferarea
titlurilor de garanție, dar cu menținerea identității firmelor atrase.

Specializarea. Specializarea comerțului evidențiază consacrarea într-un
anumit gen de activitate, limitarea la un anumit domeniu, la o marfa, familie sau sector

/\

de mărfuri. In acest sens, principiul este regăsit la baza fenomenului de diviziune a muncii, a distribuției, a activității agenților economici implicați în fapte, acte de comerț. Alături de alte considerente principiul motivează constituirea structurilor comerciale concordante cu opțiunea fiecărui agent economic, a fiecărui comerciant în calitate de persoană fizică sau juridică. Specializarea activității comerciale se manifestă și se poate analiza prin operarea cu numeroase criterii.

Principalele criterii operaționale în specializarea activității comerciale:

Conținutul actului de schimb

Obiectul comercializat (merceologic)

Natura utilizatorului (consumatorului final)

Forma de vânzare

Diverse aspecte juridice

• Prin prisma conținutului actului de schimb, mai cu seamă în
comercializarea bunurilor de consum, specializarea se desprinde din existența unor

structuri comerciale pentru:

Comerțul cu ridicata (en-gros; wholesale);

Comerțul cu amănuntul (en detail; retail);

Comerțul de mic-gros (demi-gros; mai rar ca structură independentă; specific
aprovizionării firmelor mici cu amănuntul, întâlnit frecvent în Japonia, Franța);

Comerțul integrat (orizontal, prin desfășurarea în aceeași structură
organizatorică, atât a comerțului cu amănuntul, cât și a comerțului cu ridicata; vertical,
prin prisma dispunerii verigilor în procesul distribuției, când o structură îndeplinește
simultan funcțiile comerțului cu ridicata și pe cele ale comerțului cu amănuntul, un lanț
voluntar).

• Specializarea după obiectul comercializat oferă un evantai mult mai larg
pentru opțiunile organizatorice ale întreprinzătorilor. Obiectul actelor de vânzare-
cumpărare îl poate forma bunul economic, serviciul, forța de muncă, capitalul, valuta, în
corespondență cu structurile pieței.

Segmentarea și diversificarea structurilor comerciale după obiectul comercial își pun amprenta atât asupra tipologiei firmelor, cât și a componentelor structurii lor operative (magazin, depozit, unitate de alimentație publică, unitate de prestări servicii etc). Deoarece, după destinație, bunurile economice se divizează în bunuri pentru consumul intermediar și bunuri pentru consumul final, de obicei se înființează structuri specializate în comerțul cu echipamente, instalații, mașini, utilaje, tehnologii, materii prime, combustibili, energie și, separat, structuri destinate comerțului cu bunuri de consum (alimentare, nealimentare). Fiecare dintre aceste două mari segmente ale bunurilor economice pot fi divizate în sectoare, familii, grupe, subgrupe, produse, care să constituie obiectul și, implicit, nivelul specializării structurii comerciale. Vor rezulta structuri de tip strict specializat, specializat, combinat, general, universal, specifice componentelor operative, dar și firmelor, ca structuri care înglobează unitățile operative.

Mai departe, prin combinarea sortimentului comercializat cu dimensiunea suprafeței unității operative și diverse servicii, acțiuni promoționale, se ajunge la o multitudine de tipuri, de specializări: magazin universal, magazin general, magazin cu numeroase raioane (departamente), supermagazin, hipermagazin, discount, drugstore, boutique, boutique-choc, superette, magazine populare etc.

Un alt criteriu important pentru specializarea afacerii, structurii comerciale
este natura utilizatorului, consumatorului final. La bunurile de consum, natura
consumatorului se poate contura operând în funcție de vârstă, sex, ocupație. Acest
criteriu își află aplicația, cu precădere, la nivelul componentelor operative ale unei firme
comerciale. El are certe conexiuni cu tehnicile de marketing, cu segmentarea pieței, cu
orientarea precisă a afacerii către un anume segment al mulțimii consumatorilor.

La rândul său, forma de vânzare influențează crearea unor structuri
specializate. Se regăsesc firme, case comerciale înființate pentru comerțul prin
corespondență, prin sistemul televânzării, prin bursă sau licitație, prin bursă sau licitație,
prin autoservire, prin expunere liberă, prin mostre (la nivelul depozitului, prezentărilor
la târguri generale sau specializate etc).

Din punct de vedere juridic, faptele comerciale obiective se referă la anumite
specializări și subspecializări:

Operațiuni de interpunere în schimb sau în circulație precum: cumpărare spre
revânzare a produselor, mărfurilor; vânzările de produse; vânzările și închirierile de
mărfuri în natură sau prelucrate; vânzările de obligațiuni ale statului sau ale altor titluri
de credit care se cumpără în vederea revânzării; operațiunile de bancă și schimb valutar.

Operațiuni caracterizate prin organizarea producției: întreprinderile
producătoare de bunuri; întreprinderile de servicii; agențiile și oficiile de afaceri;
structurile de editură, librărie și obiecte de artă în cadrul cărora vânzătorul este o altă
persoană decât cea a autorului, a artistului; întreprinderile de transport; asigurările
terestre, chiar mutuale, în contra daunelor și asupra vieții; asigurările, chiar mutuale,
contra riscurilor navigației.

Operațiunile conexe a căror comercializare decurge din caracterul de
interpunere sau din organizarea producției: mandatul comercial (gajul comercial,

fidejusiunea, operațiunile la bursă, operațiunile de consignație); operațiunile de mijlocire în afaceri comerciale; construcția, cumpărarea, vânzarea și revânzarea de vase (ambarcațiuni) pentru navigație interioară și exterioară, ca și tot ce privește echiparea, armarea și aprovizionarea unei nave; expedițiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturi 'maritime și toate contractele privitoare la comerțul pe mare' și la navigație; depozitele pentru cauză de comerț (se aplică atât depozitelor de mărfuri, cât și depozitului casetelor, de exemplu, depozitul făcut pentru a concura la o licitație); depozitele în docuri și antrepozite, precum și toate operațiunile asupra recipiselor de depozit (warrant) și asupra scrisorilor de gaj eliberate de ele.

• Aria de activitate este o expresie a liberei inițiative a întreprinzătorului, a managerului care acționează într-o economie de piață. Cota de piață și extinderea ei se urmăresc totdeauna printr-o raportare teritorială.

Aria de activitate identifică, precizează zona teritorială în care comerciantul are dreptul legal să-și desfășoare activitatea în calitate de persoană fizică sau juridică, în care o structură comercială își manifestă funcțiile, competențele și își asumă răspunderile care îi revin. Acest principiu reflectă gradul de penetrație pe piața internă și/sau externă, puterea economico-fmanciară a unei structuri. Evoluția ariei de activitate indică și tipul de strategie (de menținere, de restrângere, de expansiune) preconizată și transpusă în practică de o structură comercială.

In limitele teritoriale ale unui stat suveran, pragul superior al ariei de activitate este ansamblul teritoriului respectivului stat și ca prag inferior, o secvență din suprafața celei mai mici unități administrativ-teritoriale. Pentru multe structuri, aria este interteritorială (interjudețeană), înființarea de filiale, sucursale, reprezentanțe, oficii, agenții, puncte de vânzare-cumpărare, în afara granițelor, exprimă o arie internațională de activitate. Aspectul interteritorial datorat fluidizării granițelor, extinderii euroregiunilor, a căpătat o exprimare internațională în areale care includ segmente din state limitrofe. Activitățile comerciale în asemenea situații se desfășoară în conformitate cu reglementările internaționale, care au prioritate, cu normele fiecărui stat din areal, cu angajamentele înscrise în acordul de formare a euroregiunii.

Importanța ariei de activitate este subliniată și de faptul că înscrierea (înmatricularea în Registrul Comerțului) reprezintă un criteriu pentru delimitarea clară a atribuțiilor și răspunderilor unor instituții angrenate în problematica fenomenului comerț, precum și a unor organisme create'pentru protecția consumatorilor.

• Pluralismul formelor organizatorice este un principiu-consecință a acțiunii,
aplicării precedentelor principii (legalitate, libera inițiativă, pluralismul formelor de
proprietate, asociere-combinare, specializare, arie de activitate). De asemenea, acest
principiu are menirea de a evidenția imposibilitatea impunerii unei structuri unice
pentru forma și conținutul unei afaceri comerciale, în ordonarea acestui pluralism există
în mod cert restricții, orientări impuse de normele juridice interne și internaționale egale
în cerințe pentru toți întreprinzătorii interni sau externi.

Detalierea pluralismului va fi desprinsă din conținutul paragrafului, capitolelor referitoare la tipologia firmelor comerciale și a altor organisme implicate în fenomenul-comerț.

• Profitul reprezintă scopul final al faptelor comerciale, atingerea acestui
obiectiv presupunând realizarea unor venituri care să depășească suma cheltuielilor de
toate genurile, inclusiv ansamblul impozitelor legale, în consens cu specificul
economiei de piață, se manifestă tendința obținerii unui nivel maxim al profitului.
Oscilațiile posibilităților de funcționare, de profitabilitate a capitalului, a afacerii în
condițiile concurenței loiale generează transferul capitalului de la o activitate comercială
la altă activitate comercială, de la o ramură a economiei naționale, la o altă ramură.
Capacitatea de cumpărare a consumatorului final, a utilizatorului din consumul
intermediar, influențează direct dimensiunea afacerii, masa profitului comercianților.
Treptat, treptat, raporturile dintre profitul producătorilor și profitul distribuitorilor în
expresie relativă, vor acționa în direcția reducerii unor decalaje existente și pentru
armonizarea intereselor. Tipologia profitului, sursele de obținere și destinațiile lui se
prezintă detaliat în capitolul referitor la eficiență.

B Protecția consumatorilor exprimă, în primul rând, obligația și gradul de realizare a unui important obiectiv al politicii statului. Obligația a căpătat un caracter internațional o dată cu adoptarea de către Adunarea Generală a ONU a „Principiilor

directoare pentru protecția consumatorilor". Prin legislație și educație se urmărește a crea un cadru favorabil prevenirii și sancționării introducerii pe piață a unor bunuri, servicii și tehnici de distribuție capabile a aduce prejudicii cumpărătorului, de a leza bunele moravuri, relațiile-dintre membrii societății, de a ataca și distruge starea de sănătate a populației, de a aduce atingeri drepturilor omului.

In protecția consumatorului, ca variantă și îmbinare cu protecția mediului, tinde a se include și conceptul de „poluare morală". Pe plan internațional se discută tot mai frecvent despre anumite fenomene de poluare, cauzate de comportamentul uman, precum: violența, consumul de droguri, băuturi alcoolice, produse din tutun, atitudinile și acțiunile față de floră și mai ales, faună, propaganda pro violență, pro-pornografie etc. Asemenea fenomene duc la un climat social agresiv, la distrugerea biologică a ființei umane, la grave dezechilibre în ecosistemele planetei.

Ocrotirea mediului înconjurător, refacerea și menținerea echilibrului
ecologic este un alt principiu important pentru organizarea activității comerciale.

Treptat, ecologia, de la știință, a ajuns să devină doctrină, mișcare social-
politică și izvor de drept la nivel național și internațional. Prin dreptul mediului s-a
trecut la instituționalizarea unui nou drept fundamental al omului – dreptul la un mediu
sănătos. Există o strânsă legătură cu principiul legalității, în întreaga lume, de-a lungul
ultimului sfert de veac, din ce în ce mai multe țări au proclamat și înscris în propriile
Constituții un asemenea drept fundamental. Titularul acestui drept este orice persoană
fizică, cu capacitate de folosință și exercițiu, aflată pe teritoriul unui stat (în cazul
nostru, al României), permanent sau temporar. Alături de drept, au apărut, totodată, și
obligații pentru persoanele fizice sau juridice. Natura mediului de „patrimoniu comun al
umanității" a pretins instituționalizarea obligațiilor agenților economici, inclusiv a
oricărei structuri comerciale. Aria obligațiilor derivate din cerințele legislative interne
și, mai ales, internaționale, se circumscrie următorului sistem normativ de principii:
principiul prevenirii deteriorării mediului; principiul precauției în luarea deciziilor care
ar putea afecta mediul; principiul protecției mediului; principiul conservării (dezvoltării
durabile); principiul ameliorării calității mediului; principiul poluatorul plătește.

Avizarea unei afaceri prin Acordul de mediu și desfășurarea ei ulterioară în
concordanță cu cerințele acestui sistem reprezintă o coordonată la scară mondială, o
barieră cu efecte superioare barierelor vamale. Prevederile tratatelor și înțelegerilor
internaționale la care a aderat România, Protocolul de la Montreal, cu privire la punerea
sub control a integrității stratului de ozon și controlul poluării transfrontiere, gestiunea
deșeurilor periculoase, precum și Programele Naționale de Acțiune operativă au caracter
de norme, izvoare juridice obligatorii pentru orice agent comercial. Pe aceleași
coordonate se înscriu și prevederile Legii protecției mediului (nr. 137/1995), precum și
cele ale diverselor acte guvernamentale.

Racordarea țării noastre la fluxurile comerciale ale utilajelor, echipamentelor,
tehnologiilor, produselor, serviciilor destinate reducerii impactului activităților
economice asupra mediului a impus, din ce în ce mai mult, alinierea legislației de
protecție a mediului din România la legislația internațională și, mai ales la legislația
Uniunii Europene. Astfel, sistemul de management ecologic de tip EMAS-ISO 14000
condiționează exportul și pretinde reconsiderarea tehnologiilor de fabricație. El se
corelează cu apariția și dezvoltarea ofertei de produse, servicii ecologice, de tehnologii
„curate", de utilaje și echipamente destinate protecției mediului, reducerii impactului
activității antropice asupra mediului înconjurător. Amploarea acestor tendințe rezultă
din obiective-orizont precum dimensiunea cifrei de afaceri a Ecoindustriei – 300
miliarde de dolari US, în anul 2000, la nivel mondial sau 350 miliarde dolari US la
nivelul Japoniei la orizontul 2010.

Comerțul în general, structurile comerciale în special sunt direct antrenate și
responsabile în poluarea naturii și a spiritului, dar și în protejarea mediului, a civismului
și gradului de civilizație. Implicarea are loc prin producerea, distribuirea,
comercializarea unei mulțimi tot mai mari, mai diversificate de bunuri și servicii.
Angajarea într-o atitudine activă, pozitivă față de producători, în ridicarea unor
adevărate bariere ecologice în fața tehnologiilor și produselor neecologice reprezintă o
obligație stringentă a momentului, în același timp, este necesară o amplă acțiune de
modernizare a tehnologiilor distribuției inverse, a tehnicilor și tehnologiilor acesteia.
Caracterul semnalizator, de avertizare și restricție a principiului protecției mediului (cu

subsistemele de principii menționate), impune comerțului părăsirea atitudinii de expectativă, de indiferență, de neangajare. Totodată latura punitivă a legislației interne se cuvine a fi adusă la cote care să semnifice cu adevărat, în plan pecuniar, civil și penal, efecte eficiente în schimbarea mentalității, atitudinii față de mediu, protecția acestuia.

2.2. Firma comercială

Etimologic, izvorul noțiunii de firmă se află în limba germană, în timp, a fost preluat și de alte limbi (italiană „firma", franceză „firme", engleză „sign" etc), aria sensului economic amplificându-se. Considerat „cuvânt adesea utilizat pentru desemnarea unei întreprinderi", „denumire sub care funcționează o întreprindere", și-a amplificat semnificația prin accepțiunea „formă de organizare a proprietății care combină factorii de producție într-o unitate productivă (unitate fizică existentă sub formă de fabrică, antrepozit, magazin universal), în scopul producerii de bunuri sau servicii și vânzării lor cu un profit.

Esența, evidențierea unei structuri s-a conturat tot mai mult și a permis
cristalizarea a două mari planuri de definire: planul structural-existențial și planul
identificării-personalizării.

Planul structural-existențial sintetizează esența firmei: existența ca entitate
fizică sau juridică, angrenată în activități economico-fmanciare, de piață, cu o alcătuire
de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop
admis prin lege, precum și a unor funcții. Firma legală, conform încheierii judecătorului
delegat ori, după caz, conform unei hotărâri judecătorești definitive sau a unei alte
reglementări legale, atestă apariția și existența unui agent economic ca structură viabilă
în diverse accepțiuni organizaționale. Acest plan structural se regăsește în reglementări
precum Codul comercial, Legea nr. 31/1990 (completată prin ulterioare ordonanțe și
ordonanțe de urgență ale Guvernului) etc.

Planul identificării și personalizării are funcția de a asigura perceperea,
deosebirea, distingerea agenților comerciali, a oricăror agenți economici (între ei) sau

s\

din același gen de activitate, a structurilor dintr-o anumită activitate. In această

abordare, se dobândește o individualizare, nominalizare indubitabilă pentru fiecare agent economic, indiferent de opțiunea lui organizațională. Personalizarea se accentuează prin adăugarea unor embleme și a altor semne distinctive. Denumirea și emblema se pot reuni în „marca comercială", marca distribuitorului, înregistrată ca atare la instituții naționale sau internaționale, și devin un instrument eficient în acțiunea de expansiune, în procedura de concesiune (franciză, franchising, business-format). în România, prin Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, firma este privită și reglementată juridic doar în privința celui de al doilea plan, planul nominalizării, identificării, personalizării. Limitarea la acest mod de abordare îngustează analiza conținutului și uzanțelor conceptului de firmă, anulând acceptul de entitate structurală.

Din punctul de vedere al semnificației într-o afacere, firma este sinonimă cu întreprinderea, casa, compania, adică cu o structură organizațională de bază. Firma exprimă o organizație, un sistem, caracteristici specifice definirii conceptului de întreprindere, cadrului în care se îndeplinesc anumite funcții. Este agentul care se manifestă pe piață, generând relații cu mediul extern, precum și cu mediul intern.

• In consecință, orice firmă – din punct de vedere organizatoric – se compune din: structura tehnico-functională și structura operativă. Dimensiunile structurii tehnico-funcționale ca număr de persoane și, respectiv ca număr de compartimente, depind de amploarea afacerii. Structura operativă se poate limita la un magazin, la un depozit, la o unitate de alimentație publică, la un hotel etc, dar se poate regăsi și sub forma unui lanț de magazine, a unor sucursale, a unui număr diferit de unități comerciale cu amănuntul, de depozite, de unități prestatoare de servicii etc.

Firma, ca expresie juridică a afacerii, este întruchiparea, de regulă, a persoanei juridice, parte responsabilă pentru actele și faptele sale în raporturile cu diferite structuri micro și macroeconomice. Echilibrul macroeconomic presupune prezența unui echilibru la nivelul fiecărei firme. Disfuncțiunile firmelor afectează echilibrul macroeconomic, când fenomenul devine propriu pentru un număr ridicat de firme și se localizează, mai ales, la firmele din ramuri-cheie ale economiei naționale. Buna funcționare a firmelor asigură premisele stabilității economice.

• Firma privată este constituită pe baza proprietății private și se manifestă prin intermediul: firmelor individuale, firmelor unipersonale cu răspundere limitată (cu statut de societate), firmelor societare și a firmelor economiei sociale (cooperative, mutualități, aso'ciații).

In firma individuală nu există o separare a patrimoniului în patrimoniul
firmei (afacerii) și patrimoniul (averea) persoanei fizice. Riscurile sunt suportate de
ansamblul patrimoniului proprietarului. Resursele sunt limitate, iar existența, durata
afacerii depind de viața proprietarului și mai rar a familiei acestuia. Conducerea este
autocratică. Prin definiție, este o firmă, concepută și utilizată pentru maximizarea
venitului proprietarului. Caracterul individual (singular) al proprietății face dificilă
procurarea de capital suplimentar și limitează dimensiunile afacerii. Riscul este ridicat.

Firma unipersonală cu răspundere limitată, creată din 1985 în Franța, iar,
după 1989, la noi ca o variantă a societății cu răspundere limitată (când există un singur
asociat), are un singur proprietar ce dispune de un patrimoniu al afacerii separat de
patrimoniul personal (de aici și răspunderea limitată la patrimoniul afacerii). Are la bază
libera inițiativă în limitele responsabilității întreprinzătorului.

Firma societară are o existență autonomă, distinctă de aceea a asociațiilor,
acționarilor proprietari. Capitalul, prin statut, este divizat în părți sociale sau acțiuni.
Poate înființa filiale și sucursale. Sucursala este definită ca „punct de vânzare
proprietate a societății" sau ca „întreprindere comercială, care ține de un sediu central,
fără a dispune de personalitate juridică". Filiala are personalitate juridică și dispune de o
anumită independență. Societatea-mamă deține peste 50% din capitalul social al filialei
și exercită un control direct asupra politicii comerciale. Totuși, filiala nu este
subordonată total societății-mamă.

Firmele unități ale economiei sociale (cooperative, mutualități, asociații) au
drept caracteristici responsabilitatea, democrația economică, solidaritatea, demnitatea,
libertatea, ajutorul reciproc. La constituirea lor se îmbină elemente ale proprietății
particulare private, cu trăsături specifice proprietății de grup.

Proprietatea cooperatistă, ca una dintre formele de manifestare expresă a proprietății, se regăsește în Constituțiile multor state precum Franța, Grecia, Italia,

Brazilia, Columbia, Ecuador, Peru etc. în aceste constituții, proprietatea cooperatistă se prezintă ca o formă a proprietății private, în țara noastră, posibilitatea existenței proprietății cooperatiste și a unor structuri constituite pe baza ei se poate deduce din formularea constituțională „posibilitatea existenței mai multor forme de proprietate". Această situație a generat unele reduceri din atributele proprietății pentru proprietarii asociați în structuri cooperatiste. Structurile bazate pe proprietatea cooperatistă în spiritul sistemului cooperatist de activitate apar sub forma societății cooperatiste.

In România, în actuala etapă, există două sisteme cooperatiste: sistemul

corporației de consuni și sistemul corporației meșteșugărești. In general, pentru ambele sisteme, prin efectul Declarației Alianței Cooperatiste Internaționale privind identitatea cooperatistă, promulgată în anul 1995, sunt comune:

— Definirea cooperativei drept o „asociație autonomă de persoane reunite în mod voluntar, în scopul satisfacerii nevoilor și aspirațiilor lor de natură economică, socială, culturală, prin intermediul unei instituții deținute în comun și controlate în mod democratic.;

Principiile organizării și funcționării structurilor organizațiilor cooperatiste:
asocierea liber consimțită; caracterul individual al asocierii; constituirea și dezvoltarea
patrimoniului cooperatist compus din capitalul social și capitalul de rezervă; caracterul
personal al titlurilor nominative de valoare; organizarea și conducerea democratică a
organizației cooperatiste; prioritatea muncii asupra capitalului; continuitatea mișcării
cooperatiste.

Constituirea unor fonduri specifice mișcării cooperatiste pentru: finanțarea
producției, a investițiilor (productive, social-culturale, sportive, construcții de locuințe);
participarea la beneficii pentru munca prestată și părțile sociale depuse; finanțarea
acțiunilor sociale, culturale, sportive; finanțarea persoanelor handicapate (în cooperația
meșteșugărească); dispoziția președintelui cooperativei pentru stimulare, premiere și
reprezentare.

A. In sistemul cooperației de consum se regăsesc cooperativa de consum (Consumcoop) și cooperativa de credit.

• Cooperativa de consum este o asociație de persoane fizice, constituită în
mod liber, fără discriminare de naționalitate, limbă, religie, avere, sex, apartenență
politică sau origine socială. Numărul minim al membrilor fondatori care semnează actul
constitutiv este de 15. Capitalul social se formează din părți sociale, fiecare parte socială
având aceeași valoare. Membrii asociați dețin cel puțin o parte socială. Activitatea se
desfășoară, atât în mediul rural, cât și în cel urban, pe raza unei singure localități sau a
mai multora. Organizarea activității unei cooperative de consum se efectuează în spiritul
legii cooperației de consum, a statutului-cadru, aprobat de Congresul Cooperației de
consum și de credit și a statutului aprobat de adunarea generală a membrilor fondatori.
Membrii unei asemenea structuri trebuie să îndeplinească anumite cerințe – de vârstă,
de posedare a capacității de exercițiu, de domiciliu, de participațiune, de exprimare a
voinței și acordului de asociere, în obiectul de activitate al cooperativei de consum se
regăsesc: activități de comercializare cu ridicata, cu amănuntul și prin alimentația
publică a bunurilor de consum și a unor materiale necesare exploatărilor agricole,
gospodăriilor individuale etc; activități de turism intern și internațional, de prestări
servicii hoteliere; activități de producție, prestări servicii; activități de achiziționare și
valorificare a numeroase produse preluate de la populație ori agenți economici; activități
de comerț exterior prin relații în cadrul sistemului internațional cooperatist, dar și în
afara acestora, executări de investiții în interes propriu și pentru terți; alte diverse
activități precum: pregătirea profesională a personalului, acțiuni cultural-educative,
sponsorizarea a diferite manifestări culturale, sportive, științifice, programe-acțiuni de
reclamă și publicitate.

De remarcat dreptul și capacitatea de participare a societăților cooperatiste la capitalul altor societăți comerciale, dreptul de asociere și cooperare în sistemul cooperației cu alte unități cooperatiste din țară și străinătate, dar și cu persoane fizice și juridice din afara sistemului.

• Cooperativa de credit se bazează pe aceleași principii specifice cooperației.
Numărul minim al membrilor fondatori este de 100, cu un număr minim al părților

^

sociale subscrise stabilit prin statutul-cadru și statutul cooperativei de credit, întreaga ei activitate se desfășoară în spiritul asigurării, apărării și prosperității membrilor

cooperatori. Atrage și fructifică economiile bănești ale membrilor cooperatori (în principal) și a altor persoane din arealul de activitate. Oferă posibilitatea păstrării disponibilităților bănești ale persoanelor fizice și juridice în conturi deschise la cererea acestora. De asemenea, oferă și efectuarea operațiunilor în cont și a operațiunilor de schimb valutar, de prestări servicii bancare, de operațiuni cu caracter fmanciar-bancar efectuate în mandat. Cooperativa de credit poate contracta împrumuturi de la bănci comerciale sau acorda împrumuturi membrilor cooperativei pentru susținerea producției agricole și a cumpărării unor componente din sisteme de măsuri, a îngrășămintelor etc.

Membrii ambelor tipuri de cooperative se bucură de dreptul primirii unor dividende, în funcție de vărsămintele făcute la capitalul social și de rezultatele economice financiare ale cooperativei, în condițiile legii.

B. In sistemul cooperației meșteșugărești, specific cooperării sau asocierii pentru activități de producție și prestări de servicii se regăsesc: cooperativa meșteșugărească, societatea cooperativă meșteșugărească, societatea cooperatistă pe

/\

acțiuni. In perspectivă, se propune a se înființa consorțiul cooperativ meșteșugăresc și corporația cooperativă. Toate acestea se prezintă sub forma unor asocieri voluntare constituite în concordanță cu principiile mișcării cooperatiste internaționale, care se organizează și funcționează conform statutului propriu aprobat de adunarea generală a membrilor ei, statut concordant cu prevederile statutului-cadru adoptat de Congresul Cooperației Meșteșugărești. Membrii asociați au calitatea de membru cooperator și pe aceea de lucrător într-una din activitățile cooperativei. Patrimoniul acestor asocieri se formează din părți sociale obligatorii și părți sociale voluntare. Părțile sociale obligatorii au o dimensiune valorică stabilită de adunarea generală. Părțile sociale voluntare sunt egale cu diferența dintre suma nominalizată pe cooperatori și salariați și mărimea valorică a părții sociale obligatorii. Libretele nominale de părți sociale nu se transmit; ele se lichidează la plecarea cooperatorului sau prin deschiderea succesiunii de către moștenitori în urma decesului cooperatorului. Membrii cooperatori, pentru părțile

sociale subscrise, beneficiază de dobânzi, conform hotărârii adunării generale. In plus, mai pot primi o cotă-parte din beneficiul realizat pentru munca depusă.

Obiectul de activitate al cooperativei meșteșugărești se poate sintetiza în următoarele principale activități: producerea și comercializarea de mărfuri (alimentare, nealimentare, obiecte de artizanat, de cult); activități de producție specifice persoanelor handicapate; activități de producere a unor bunuri și executare de lucrări prin cooperare cu alte întreprinderi și în favoarea acestora; lucrări de comandă și prestări de servicii pentru populație și alți beneficiari din țară și străinătate; achiziționări, recondiționări și valori foarte mari de bunuri; import export, schimb de marfa, cooperări internaționale.

Eterogenitatea este evidentă. Profitul și amplasarea teritorială a cooperativei au capacitatea de a limita această eterogenitate, de a susține specializarea.

• Firma mixtă, care reflectă asocierea mai multor întreprinzători, persoane fizice sau juridice, în calitate de proprietari publici sau privați, interni ori din străinătate (ca plasament de capital). Proprietatea aparține asociaților în proporția stabilită prin contract. Răspunderea depinde de forma constituirii juridice a firmei. Se înființează în propria țară sau în alte țări. De aceea, crearea unei asemenea firme pretinde o temeinică documentare asupra viitorilor parteneri, legislației interne și internaționale, o atenție deosebită în clauzarea contractului și întocmirea statutului (ceea ce este permis într-o țară, s-ar putea să fie interzis în străinătate și invers).

2° – După forma juridică de constituire se desprind două mari tipuri: firma independentă (individuală, asociație familială) și firma societară.

în timp ce la firma independentă predomină proprietatea particulară, la firma societară domină proprietatea privată a asociaților, acționarilor, precum și variante de proprietate mixtă. Din punctul de vedere al conținutului activităților desfășurate, al relațiilor juridice generate, societatea, ca structură organizatorică, poate fi civilă sau comercială.

Caracterul societar, natura societară a afacerii, a firmei – ca una dintre formele de existență a firmei – derivă dintr-o comuniune economică, adică dintr-o reuniune a mai multor persoane, în general fizice, numite asociați sau acționari. Aceștia contribuie la formarea unui fond social, capital social comun în scopul desfășurării unei anumite activități și împărțirii rezultatelor obținute. Societatea este o persoană (juridică, de obicei) colectivă, instituită printr-un contract. Ea reunește mai multe persoane (fizice,

juridice) care convin să pună în comun valori, bunuri, pricepere în scop lucrativ. Bunurile aduse formează un patrimoniu separat de patrimoniul fiecărui participant. Patrimoniul destinat exploatării în comun aparține societății și este subiect de drepturi și obligații. O categorie aparte a acestui gen de organizare a activității este societatea comercială.

Societatea comercială este reuniunea de persoane fizice și juridice în calitate de asociați ori acționari, care, prin părți sociale, respectiv acțiuni, participă la constituirea unui capital social în scopul desfășurării unei activități concordante cu cerințele legale referitoare la actele de comerț și la împărțirea rezultatelor obținute.

In sfera de cuprindere a societății comerciale se regăsesc:

Persoanele juridice societare, care participă la un act subiectiv de comerț sau
dacă faptele de comerț în care se angajează nu sunt de natură civilă;

Firmele societare, care întrunesc următoarele elemente esențiale: coordonarea
factorilor de producție; destinarea producției către vânzare; asumarea riscului afacerii;
înfăptuirea unor operații de interpunere; desfășurarea activității de furnitură, spectacole
publice, comisionariat, intermediere – consultanță proprie agențiilor și oficiilor de
afaceri; transporturi; asigurări, construcții; fabricare, manufacturare, imprimerie;
editare, vânzare a obiectelor de artă, a cărților; activității de vânzare efectuate de
depozite; intermedierea între producție și consum, ca activitate specifică atât
comercianților cu ridicata, cât și celor cu amănuntul; activitatea băncilor; acțiunile
interpușilor – în calitate de persoane juridice.

Din punct de vedere al formei juridice de constituire, firma comercială poate fi: societate în nume colectiv; societate în comandă simplă sau pe acțiuni; societate cu răspundere limitată; societate unipersonală cu răspundere limitată; societate pe acțiuni (uneori, denumită și anonimă); societate cooperativă; societate cooperativă pe acțiuni.

• Societatea în nume colectiv este o firmă în care predomină elementul personal, asocierea unor persoane ce s-au acceptat reciproc și-și recunosc diverse calități individuale. Aportul la constituirea capitalului social se face sub forma părților sociale. Ca formă de organizare, se recomandă întreprinderilor, firmelor, asocierilor familiale și celor de mici dimensiuni.

Societatea în comandită. A comandita înseamnă a participa cu o sumă de
bani la o întreprindere (firmă) și a asuma răspunderea față de creditori pentru
eventualele pierderi. Persoana asociată care comanditează (finanțează) afacerea și
răspunde în limita capitalului adus (aportului) se numește comanditar. Persoana sau
întreprinderea care se asociază, la câștig și la pierdere, cu comanditarul și răspunde
nelimitat față de creditori pentru capitalul societății se numește comanditat. La
constituire, aportul se face sub forma părților sociale, în cazul comanditei simple, și a
acțiunilor, pentru comandita pe acțiuni. Numărul acțiunilor vândute către comanditari
este hotărât de comanditați. Este un gen de societate preferat și indicat persoanelor
active, care au experiență și un simt comercial, al afacerii. Lipsa de fonduri proprii le
mărește angajarea, dorința de afirmare. Și în acest caz, utilizarea acestui tip circumscrie
firma mică și mijlocie.

Societatea cu răspundere limitată este regăsită sub două variante:
constituită fără contract, de către un singur asociat, și prin contract, caz în care, în țara
noastră, numărul maxim de asociați este de 50, capitalul social minim de 10 milioane
lei, iar partea socială în bani este de minimum 100.000 de lei. Aportul în natură este
limitat la maxim 60% din capitalul social, pentru a proteja capacitatea de plată,
lichiditățile firmei.

Societatea pe acțiuni, proprie firmelor mari, urmărește atragerea în circuitul
economic a economiilor, a disponibilului, în general. Transmisibilitatea acțiunilor prin
bursa de valori ori alte instituții fmanciar-bancare asigură o permanentă schimbare a
acționarilor, mai cu seamă a micilor acționari. Prin circulația acțiunilor se ajunge și la o
anume concentrare cu influențe asupra conducerii și evoluției firmei. De regulă,
constituirea capitalului social se face prin subscripție publică. Aceasta nu exclude
posibilitatea achiziționării acțiunilor de către persoanele fizice sau juridice asociate în
constituirea unui asemenea tip de firmă (constituirea simultană). Prin lege, se stabilesc
unele restricții precum: numărul minim al membrilor, interzicerea negocierii acțiunilor
depuse ca garanție de către administratori și cenzori pe durata mandatului lor, criteriile
condiționate pentru calitatea de membru fondator etc.

Sistemul societăților pe acțiuni în economia reală se manifestă prin: societate pe acțiuni (generic definită și caracterizată mai sus), holding, superholding, grup, consorțiu, societate națională, companie națională, companie, corporație, corporație cooperatistă, bursă, societate -de gestiune, societate multinațională, lanț de concesiune.

– -Holdingul este o societate pe acțiuni, rezultată dintr-un șir de asocieri în
vederea înființării unei noi structuri independente, într-un sistem piramidal. Prin
transferarea titlurilor de garanție, firma nou creată dispune de un capital suficient
pentru deținerea pachetului de acțiuni necesar exercitării controlului asupra firmelor
combinate într-o asemenea structură. Firma holding își poate schimba capitalul pe bază
propriu, pe acțiuni originale ale posesorilor, sau poate cumpăra acțiunile de care are
nevoie.

Superholdingul este expresia unei structuri piramidale de proporții uriașe,
prin gruparea mai multor firme holding. Firma rezultată poate controla un imperiu de
afaceri, deși va poseda un capital redus.

Grupul reprezintă o persoană juridică rezultată din reunirea mai multor
societăți comerciale prin participația la capitalul social cu o anumită cotă de acțiuni.
Legăturile dintre societățile participante la formarea grupului se concretizează într-un
scop comun susținut prin participație. Participația poate fi simplă, reciprocă, piramidală
ori în cascade, în componența unui grup se pot regăsi reunite și societăți cu activități
diferite (de ex: producție de bunuri alimentare, alimentația publică, comerț cu ridicata,
comerț cu amănuntul, activități imobiliare), în esență, grupul este un ansamblu de
societăți aparent autonome, reunite sub o conducere economică centralizată, asumată de
una sau mai multe dintre societățile constitutive ale ansamblului.

Consorțiul este o formă de cooperare între întreprinderi, o calitate
organizatorică ce reunește mai multe întreprinderi într-o administrație, gestiune pe
termen lung asupra gamei (gamelor) de produse. Se regăsește și în domeniul bancar,
reprezentând înțelegeri între grupuri bancare pentru plasarea unor împrumuturi publice
sau particulare, interne sau externe. Consorțiul bancar este c grupare noninstituțională
de bănci care își împart realizarea unui credit în beneficiul unei anumite operațiuni sau
al unui anumit client.

Societatea națională și compania națională sunt două ipostaze ale societății
pe acțiuni apărute în urma restructurării regiilor autonome. Asemenea societăți pot
reflecta fenomene de integrare (verticală sau orizontală), de concentrare a capitalurilor,
de specializare, în anumite proporții, statul, prin capitalul public, poate fi un participant
la constituirea capitalului lor social.

Compania, de regulă, corespunde ca denumire unei societăți pe acțiuni cu o
mare tradiție în lumea afacerilor (de exemplu, Compania Indiilor Orientale).

întotdeauna însă, prin denumire, ea este un garant al calității produselor oferite, serviciilor prestate, un purtător de imagine.

— Corporația reprezintă forma de organizare cea mai înaltă în economia SUA, manifestându-se sub forma corporației private și a corporației publice.

In vederea constituirii unei corporații private, organizatorii unei activități economice încheie cu guvernul un document oficial denumit statut de încorporare. Corporația este compusă dintr-un număr de cel puțin trei acționari, care sunt posesori legali. Statul împuternicește corporația ca entitate legală (persoană juridică) separată și distinctă de persoanele care dețin acțiunile. Are ca avantaje transferabilitatea acțiunilor fără consimțământul tuturor posesorilor , ușurința dobândirii unor titluri fundamentale pentru extinderea activității; nici decesul, nici transferul de interese nu afectează viața firmei; răspunderea este limitată de mărimea investiției, acumularea unui volum mare de capitaluri. Deși în SUA corporația nu este specifică comerțului, Ph. Kotler consideră drept corporații în comerțul cu amănuntul lanțurile corporative de magazine și conglomeratul de comercializare.

Bursa, în țara noastră, este o societate comercială pe acțiuni constituită
conform prevederilor din Legea privind organizarea societăților comerciale și din Legea
de înființare și organizare a bursei (de mărfuri și, respectiv, de valori). In bursa de
mărfuri, membrii fondatori dispun de un anumit număr de agenți de bursă (brokeri,
j oberi etc) în funcție de mărimea aportului la capitalul social.

Societatea de gestiune este o societate creată în scopul conducerii uneia sau
a mai multor societăți sau diverse firme.

Societatea multinațională reprezintă un grup de întreprinderi situate în mai
multe teritorii naționale, dar care au o conducere unică.

Lanțul de concesiune (business format, franciză, franchising) este un tip
aparte de structură în care se regăsesc atât forma juridică de societate cu răspundere
limitată, cât și aceea de societate pe acțiuni. Printr-o asemenea structură se promovează
concesiunea, ca metodă de distribuire a produselor și serviciilor. Firma concedentă își

împrumută marca și sistemul de afaceri unui (unor) concesionar(i). In schimbul siguranței, instruirii și puterii de piață asigurate de marca concesionată, firma concesionară renunță la o parte din independența ei economică, supunându-se la

numeroase controale și proceduri stabilite de concedent. In sistemul de concesiune „business format", concedentul stabilește pentru concesionar un plan complet pentru conducerea și exploatarea afacerii, o adevărată matrice necesară tuturor deciziilor de conducere. Eficiența sistemului este confirmată de faptul că peste o treime din vânzările cu amănuntul realizate în SUA se obțin prin firmele care au optat pentru o astfel de asociere.

– Societatea cooperatistă pe acțiuni se organizează pe baza contractului de
societate și a statutului propriu, aprobat de adunarea generală a membrilor ei și elaborat
în consens cu legile și statutul-cadru adoptat de Congresul cooperației meșteșugărești.
Membrii ei pot fi acționari, care primesc dividende, și salariați care primesc salariu.
Acțiunile sunt nominale și nominative de valori, stabilite prin contract și statut.
Fondurile societății cooperatiste pe acțiuni sunt: capitalul social, fondul de rezervă,
fondul de educație și promovare, precum și alte fonduri prevăzute prin reglementările
legale.

Din realitatea economiei noastre naționale se desprinde orientarea netă a întreprinzătorilor spre crearea de societăți cu răspundere limitată (peste 90% din numărul total al societăților comerciale). Reducerea substanțială a ponderilor deținute de această formă juridică a firmei în total capital social, precum și în cifra de afaceri denotă redusa capacitate financiar-economică a celei mai mari părți din societățile cu răspundere limitată.

3 – Principiul specializării are în vedere îndeosebi conținutul relațiilor de schimb, generând o grupare funcțională a firmelor, respectiv: firme pentru comerțul cu ridicata; firme pentru efectuarea unei activități integrate de comerț (integrarea comerțului cu ridicata și cu amănuntul; integrarea comerțului exterior cu cel interior; integrarea activității de producție cu cea de distribuție); firmă pentru activități de comerț.

Criteriul merceologic sau al obiectului comercializat poate fi considerat un criteriu ce accentuează principiul specializării, având însă în vedere marfa, produsele comercializate. Potrivit acestui criteriu, tipologia firmelor comerciale este dată de următoarea structură: firme strict specializate, care se constituie pentru comercializarea unei grupe de mărfuri (și foarte rar a unui produs, a unei linii de produse); firme specializate (firme pentru comercializarea mărfurilor alimentare; firme pentru comercializarea mărfurilor nealimentare; firme pentru activitatea de alimentație publică (restaurație); firme pentru comercializarea valutei; firme pentru activități hoteliere etc); firme mixte unde se comercializează mărfuri alimentare, nealimentare și se desfășoară activități de alimentație publică; firme universale – corespund unor magazine sau unei rețele de magazine universale.

Capitolul 3. SISTEME DE ORGANIZARE A APARATULUI COMERCIAL

Perioada contemporană este caracterizată printr-o regândire și o reconceptualizare a pieței, care să-i asigure acesteia coordonatele unei piețe capabile să se replieze elastic și dinamic, în cadrul procesului de restructurare continuă a întregii societăți. Stabilirea noilor coordonate ale pieței reprezintă un proces ale cărui elemente constitutive vor evalua sub efectul unei concurențe generate de o largă paletă de fenomene – apariția unor noi tehnologii de realizare a produselor, de comunicații și distribuție, noi sisteme bancare și de finanțare, transport etc. -, concurență care va contribui atât la restructurarea continuă a ciclului de viață al produselor, cât și al sistemului de relații ce stă la baza oricărei tranzacții sau afaceri. Or, pentru viitorul comerțului și al politicilor sale manageriale, o asemenea situație – conturată ca tendință – va avea un aspect deosebit, apărând chiar păreri potrivit cărora însăși condiția de bază a competitivității sistemului economic, în ansamblul său, va fi dată de eficiența comerțului și capacitatea sa de satisfacere a consumatorilor.

In asemenea condiții, comerțul, prin sistemele sale de organizare a aparatului comercial, va trebui să-și depășească statutul de simplu serviciu pentru consumatorii finali sau intermediari, tinzând către un serviciu complex, cu multiple valențe, care să contribuie la echilibrarea complexă a zonelor de piață pe care activează, implicând chiar și o serie de elemente cu valențe sociale, elemente care, fără el – comerțul -, ar fi practic inexistente.

Marea diversitate a formelor de proprietate, mărimea capitalului investit, modul de utilizare a ofertei de muncă, sistemul de relații stabilit între diverse firme și, în mod deosebit, mărimea și structura sortimentului de mărfuri comercializat fac ca formele de organizare a aparatului comercial, în general, să fie foarte diverse și extrem de complexe. Pentru edificarea cititorilor, prezenta lucrare abordează problematica organizării, într-un mod care să reușească a surprinde întreaga gamă de aspecte ce își pun amprenta pe mărimea și structura diverselor forme comerciale, cât și pe sistemul de relații în baza căruia acestea își realizează întreaga activitate.

Studierea literaturii de specialitate străine, cât și legislația comercială din diverse

țări permit conturarea câtorva sisteme de organizare mai frecvent întâlnite. Intre acestea, deosebit de importante apar sistemele comerțului independent, asociat și integrat.

3.1. Comerțul independent

Comerțul independent reprezintă o formă de organizare comercială în cadrul căreia întreprinderea de comerț – cu ridicata sau amănuntul – nu are nici o legătură cu

organisme coordonatoare ale activităților de cumpărare sau vânzare. In cadrul comerțului independent, ca formă posibilă de organizare a activității comerciale, se disting două categorii de forme independente. Prima categorie are în vedere micul comerț independent, exercitat de firme mici, izolate, care nu sunt asociate, afiliate sau legate prin contract de nici o organizație sau asociație de furnizori. Cea de-a doua categorie are în vedere marele comerț independent – fără nici o legătură cu micul comerț independent -, care, de fapt, este cel mai „integrat" comerț, prin legăturile foarte strânse dintre angrosist și detailist, prin contractele de cumpărare sau de franciză, prin prezența sa în diverse „centrale" sau în alte asemenea sisteme; această categorie va fi tratată ulterior, când se va analiza comerțul integrat.

în ceea ce privește prima categorie, cea a micilor comercianți independenți, aceasta se caracterizează atât printr-o serie de trăsături distincte, cât și printr-o anumită specificitate a activității pe care o desfășoară firmele respective.

Principalele caracteristici ale micului comerț independent constau în
următoarele:

Firmele de comerț independent sunt în cea mai mare parte întreprinderi
familiale, constituite câteodată în nume colectiv sau sub forma societăților cu
răspundere limitată;

Asemenea firme sunt impozitate paușal, și nu pe baza beneficiului real;

Capacitatea financiară a firmelor de comerț independent este slabă, asemenea
forme nedispunând de capital și nefolosind aproape niciodată personal salariat;

Micile firme din cadrul comerțului independent se găsesc peste tot, revenind
câte un punct de vânzare la circa 90 – 100 locuitori;

Comerciantul proprietar este lipsit, în cele mai frecvente cazuri, de o
pregătire managerială, ceea ce îl pune în dificultate cu privire la raționalizarea acțiunilor
sale de vânzare a mărfurilor sau promovare a vânzărilor;

Prețurile practicate sunt întotdeauna superioare celor oferite de comerciantul
asociat sau integrat, ca urmare a gestiunii iraționale a mărfurilor și proceselor de
vânzare, a costurilor de achiziționare foarte ridicate ce revin pe produs, în condițiile
achiziționării unor partizi mici de mărfuri, a marjelor de preț foarte ridicate.

• Sub aspectul activităților desfășurate în cadrul comerțului independent de
către micile firme, analiza detaliată a acestora scoate în evidență existența a două tipuri
de activități: sedentare și mobile, fiecare, la rândul lor, putând fi specializate sau
generale.

Firmele care practică un comerț sedentar își desfășoară activitatea în
magazine, care pot fi specializate în vânzarea unei anumite categorii de produse (aparate
foto, televizoare, articole de fierărie, mezeluri) sau axate pe realizarea unui comerț
general, cum ar fi: drogheriile, bazarele etc. Asemenea firme pot realiza fie un comerț
cu ridicata, fie un comerț cu amănuntul, acestea din urmă având ponderea cea mai
ridicată.

Firmele care practică un comerț mobil au în vedere o deplasare continuă în
diferite locuri publice, cu mijloace de transport și tehnologii comerciale adecvate,
putându-se și ele concentra pe vânzări specializate sau abordând un comerț general.

/*,

• In afara celor două categorii de probleme menționate mai sus, referitoare la
diverse aspecte specifice și la structura activității, în legătură cu micul comerț
independent, trebuie subliniat și faptul că, pe plan internațional, în cadrul țărilor
dezvoltate din punct de vedere economic, se manifestă o puternică tendință de
diminuare a numărului micilor întreprinderi comerciale independente. Slăbirea micului
comerț independent este dată de dezvoltarea foarte puternică a noilor forme de
distribuție bazate pe mari suprafețe de comercializare, de evoluția condițiilor economice
și sociale, precum și de alte fenomene generate de activitatea concurențială din cadrul
pieței.

Ținând seama de condițiile dificile în care este nevoit să acționeze micul comerciant independent, o serie de organisme implicate în activitatea de comerț a unui stat, cum ar fi camerele de comerț și industrie etc., încearcă să găsească soluții prin care să vină în ajutor acestuia și să îi stimuleze activitățile desfășurate. Printre asemenea soluții sunt avute în vedere: asigurarea informațiilor necesare cu privire la evoluția pieței, oferirea unor consultații de specialitate în toate domeniile, facilitarea unor reuniuni de informare reciprocă, asigurarea unor documentații de specialitate în cadrul cărora micii comercianți sunt inițiați cu privire la anumite metode moderne de gestiune, fiscalitate, contabilitate, stocare, promovare a vânzărilor etc.

3.2. Comerțul asociat

Concurența puternică ce caracterizează economia de piață generează permanent o puternică presiune asupra nivelului comerciantului independent. Pentru a putea răspunde presiunii concurențiale, respectivii comercianți au simțit nevoia de a se grupa și a se asocia. Grupările sau asociațiile respective privesc diverse obiective: aprovizionarea comună, asigurarea unui sortiment mai larg de produse, obținerea unor condiții mai bune de preț etc. Sub aspectul organizării, grupările sau asociațiile create pot îmbrăca diverse forme, între aceste aspecte, mai importante apar: cooperativele de detailiști, lanțurile voluntare, grupările cumpărătorilor grosiști și magazinelor colective independente.

3.2.1. „Grupările de cumpărare" sau „cooperativele" comercianților cu amănuntul

Reprezintă asociații în cadrul cărora negustorii din aceeași branșă sau similare se

.

unesc, formând o organizație, care își asumă, printre altele, și funcția de grosist. In general, toate grupările de comercianți cu amănuntul, realizate în vederea cumpărării în comun și distribuirii la aderenți a mărfurilor destinate vânzării către clientelă, trebuie să se constituie sub formă de societăți comerciale.

A. Sub aspect instituțional, grupările de cumpărare ale detailiștilor sunt organizate în asociații cooperative cu capital variabil, pentru a facilita intrarea și ieșirea aderenților potrivit propriilor lor opțiuni. Toți membrii acestor unități cooperative,

indiferent de capital, se bucură de aceleași drepturi, având un statut egalitar. Ei pot, în mod liber, să se retragă. De asemenea, prin modul de organizare, pot evita o concurență directă între membrii asociației ce au aceeași activitate într-un anumit sector. Mai trebuie menționat că alegerea aderenților este selectivă. Conducerea grupărilor de cumpărare sau a cooperativelor comercianților (detailiștilor) este asigurată de adunarea generală a societăților. Aceasta definește politica comercială a grupării respective și numește un consiliu de administrație care trebuie să vegheze la aplicarea politicii respective.

B. Sub aspect funcțional, grupările de cumpărare, la originea lor, au fost create exclusiv, pentru a asigura aprovizionarea comercianților cu amănuntul. Pe parcurs, structura activităților a cunoscut modificări continue, adaptându-se la dificultățile generate de o concurență din ce în ce mai puternică, încercând, în același timp, să devină mai completă și mai eficace, în momentul de față, între principalele aspecte cu privire la atributele, responsabilitățile asumate și principiile de funcționare ale respectivelor asociații, pot fi menționate:

a) Asigurarea cumpărărilor grupate de mărfuri, un atribut ce reprezintă, de fapt, motivația inițială care a stat la originea primelor grupări ale detailiștilor, iar în momentul de față formează baza formulelor de asociere. Potrivit acestei funcții, grupările detailiștilor – ca societăți comerciale înregistrate – fac oficiul de comerț cu ridicata. Detailiștii cooperatori aleg dintre ei, potrivit competenței fiecăruia, o serie de aderenți care se constituie în comisii specializate ce se ocupă de selectarea furnizorilor și a produselor. Respectivele comisii propun asociaților furnizorii și produsele selectate, punându-le la dispoziție detaliile cu privire la sortimente, produse, preț, condiții de cumpărare, facilități, servicii etc. în frecvente cazuri, comisiile de specialitate din cadrul asociațiilor comercianților cu amănuntul editează anumite cataloage, care, împreună cu formularistica necesară procesului de comandă, sunt puse la dispoziția membrilor cooperatori, ușurându-le astfel întreaga activitate de selectare, comandare, aducere și recepție a mărfurilor. Mai mult, orice asemenea asociație poate interveni efectiv în organizarea întregului proces de aprovizionare cu mărfuri a comercianților cu amănuntul. Pentru aceasta, are la dispoziție două posibilități:

Să stocheze în propriile depozite mărfurile, ca orice întreprindere de comerț
cu ridicata, și să livreze mărfurile respective către comercianții cu amănuntul asociați, în funcție de necesitățile lor imediate; procedeul respectiv presupune existența depozitelor
proprii și a unei infrastructuri adecvate, ambele implicând investiții din partea
asociaților;

Să grupeze comenzile pentru a le transmite producătorilor și apoi să
urmărească onorarea fiecărei comenzi, fie direct către destinatarul partizii de mărfuri
însemnate în comandă, fie prin depozitele proprii, în acest caz, depozitele nefiind decât
un loc de trecere, și nu de stocaj, necesitând astfel un spațiu și un utilaj de prelucrare
mult mai restrânse, în unele situații, comerciantul cu amănuntul poate prelua chiar el
partida de mărfuri din depozitul asociației sau să ceară să i se livreze direct din
depozitele producătorilor. O asemenea situație apare în cazul unor mici grupuri sociale;

Libertatea de a cumpăra independent și neîngrădit de anumite restricții
orice cantități de mărfuri de la diferiți furnizori prezenți în cadrul pieței. Un
asemenea principiu funcțional scoate în evidență natura flexibilă a asociațiilor
respective. Potrivit acestui principiu, membrii grupării nu sunt obligați să treacă prin
canalul de distribuție al asociației respective toate cumpărările de mărfuri efectuate în
vederea aprovizionării magazinelor. Un aspect trebuie însă să fie clar: asemenea
asociații nu pot funcționa în condiții satisfăcătoare numai dacă membrii săi respectă
regulile jocului, respectiv să se utilizeze preponderat canalul de distribuție al asociației;

Libertatea membrilor asociați de a se retrage în orice moment. Forma de
asociere, modul de cooperare și capitalul variabil permit fiecărui asociat să plece ușor
din cadrul grupării în momentul în care consideră că nu este satisfăcut;

d) Exclusivitatea rezervată fiecărui asociat pentru un sector determinat. In

virtutea unui asemenea principiu funcțional se evită concurența între aderenții grupului respectiv;

Remunerarea serviciilor furnizate de asociați, pe baza unui comision
asupra mărimii comenzilor pe care fiecare membru al grupării le face;

Posibilitatea fiecărui asociat de a realiza comenzi în avans. Principiul
respectiv are în vedere ca, periodic, după ce au luat cunoștință de selecțiile operate de

comisiile de specialitate ale asociației asupra furnizorilor și produselor, aderenții să aibă posibilitatea transmiterii unor comenzi în avans, indiferent dacă se referă la termene imediate sau la perioade mai îndepărtate din cadrul orizontului de previziune.

• O problematică mai controversată și mai mult disputată în legătură cu
„grupările de cumpărare" sau „cooperativele" comercianților cu amănuntul o constituie
cea referitoare la avantajele și inconvenientele pe care le prezintă acest sistem de
asociere a comercianților. Problematica respectivă apare contradictorie dacă se au în
vedere interesele tuturor participanților la procesul distribuției, respectiv, comercianții
cu amănuntul sau detailiștii, comercianți cu ridicata sau angrosiștii, producătorii,

/\

consumatorii. In scopul eliminării unor asemenea aspecte contradictorii, vom analiza aspectele respective, structurate pe cele patru categorii de participanți.

• Avantajele și inconvenientele pe care „grupările de cumpărare" sau
„cooperativele" detailiștilor le prezintă pentru înșiși comercianții cu amănuntul
din asociații.

Lăsând la o parte motivațiile de bază – asigurarea procesului de aprovizionare în obținerea celor mai avantajoase prețuri de cumpărare, care, așa cum se arăta anterior, au generat asemenea formule de grupare – asociația acționează, în cele mai frecvente cazuri, ca un organism de ajutorare și consiliere. Ea poate interveni pentru rezolvarea multora dintre problemele cu care se confruntă detailiștii, cum sunt:

Ajutorarea în procesul de finanțare; aderenții se pot adresa cooperativelor de
credit pe termen mai lung sau chiar pot să ceară garantarea de către asociație în fața
unor organisme financiare;

Perfecționarea metodelor de vânzare, formarea personalului, modernizarea
magazinelor, introducerea unor tehnologii comerciale modeme etc.;

Crearea unor mărci comune pe ansamblul asociației. Fenomenul îmbracă
două aspecte: crearea unei imagini de ansamblu referitoare la magazinele comercianților
asociați și creșterea încrederii clientelei în unitățile respective; asigurarea posibilității
întregului ansamblu de detailiști de a poseda o emblemă, firmă sau marcă comună, în
virtutea cărora să participe la acțiuni promoționale comune și să poată beneficia de

publicitatea făcută pentru produsele comune, pe plan regional sau local, după importanța grupărilor;

Selectarea și urmărirea achizițiilor de către comisii de specialitate din cadrul
asociației. Or, asemenea acțiuni fac ca grupul respectiv să poată alege produse a căror
rentabilitate este cea mai bună, ținând seama de viteza de rotație a produselor în
specificul magazinelor asociațiilor, să stabilească o politică de stocaj adecvată, să
asigure o marjă netă cât mai ridicată pentru fiecare asociat, să garanteze livrarea ritmică
și succesivă a produselor. Mai mult, în cazul unei rupturi de stoc, un comerciant cu
amănuntul se poate adresa, pentru o reglare imediată, la un alt aderent, geografic mai
apropiat, și care vinde aceleași produse;

Facilități de ordin administrativ, materializate în faptul că asociații dintr-o
astfel de grupare nu au relații decât cu grupul respectiv. Ei aleg mărfurile cu ajutorul
catalogului, comandă prin intermediul unor documente tipizate și preimprimate și își
reglează conturile cu un singur furnizor: gruparea din care face parte.

Ca principale inconveniente, din punctul de vedere al comercianților cu amănuntul asociați, pot apărea următoarele aspecte:

Comenzile pentru diversele partizi de mărfuri trebuie să se facă periodic și la
anumite termene prestabilite; aceasta obligă comercianții cu amănuntul ca, în anumite
cazuri, să procedeze la stocarea de produse care nu se pot vinde pe moment; de
asemenea, obligă la o analiză prospectivă a necesarului de mărfuri, analiză greu de
realizat în lipsa unor specialiști proprii;

Termenele de preluare și execuție a comenzilor pot fi în unele situații prea
lungi, afectând astfel activitatea curentă a detailiștilor, fie sub aspect comercial, fie sub
aspectul financiar al afacerilor;

Condițiile financiare de pornire sunt grele pentru unii comercianți, în
momentul aderării la o asemenea grupare. Este vorba de faptul că trebuie să subscrie
părți sociale la societatea cooperatistă și să verse, pe de altă parte, contravaloarea unei
garanții proporționale cu mărimea fiecărei comenzi, ambele reprezentând sume care
adesea trebuie să se plătească în bani gheață;

d) Ca un corolar al primelor trei categorii de inconveniente, apare și o a patra, de ordin psihologic, care constă în aceea că detailiștii nu se simt în întregime liberi, trebuind să se supună unor anumite reguli pe care le presupune aderarea la asemenea asociații.

Pentru comercianții cu ridicata, „grupările de cumpărare" sau
„cooperativele" detailiștilor prezintă numai inconveniente. Fenomenul se datorează
faptului că însuși obiectivul grupărilor de comercianți cu amănuntul – cumpărările
grupate direct de la producători – scoate din circuitul produselor respectivii comercianți
cu ridicata. Or, aceștia nemaiavând o clientelă largă, nu mai pot rezista în cadrul pieței,
în asemenea situații, grosiștii fie că dispar, fie vor trece și ei la crearea unor asociații, în
general de tipul „lanțurilor voluntare", despre care se va scrie ulterior.

In ceea ce privește producătorii, „grupările de cumpărare" sau
„cooperativele" detailiștilor prezintă, în aceeași măsură, avantaje și inconveniente.

Principalul avantaj pe care grupările respective îl reprezintă pentru fabricanți
constă în faptul că aceste asociații, exercitând, în principal, funcția de angrosist colectiv,
apar ca un „superangrosist", cu mare putere financiară, care își adjudecă partizi
voluminoase de mărfuri, grupate ritmic în timp, cu puncte de destinație cunoscute cu
mult înainte de expedierea mărfurilor și chiar la prețuri convenite anticipat, în anumite
limite. Toate acestea fac ca producătorul să-și poată proiecta și dimensiona
corespunzător producția viitoare, să cunoască din timp condițiile de piață în care își va
vinde produsele, să-și poată doza corespunzător eforturile financiare, modul de utilizare
a forței de muncă și orientarea eforturilor de investiții.

Ca inconvenient, apare faptul că există un risc în ceea ce privește sistemul de
relații ale fabricantului cu astfel de grupări. Riscul constă în faptul că respectivele
grupări pot abandona, în orice moment, un anumit producător, orientându-se spre alți
fabricanți care oferă avantaje superioare. Or, pierderea unui cumpărător de o asemenea
mărime poate genera dereglări și mari dificultăți în întreaga activitate de producție și
pregătire a ofertei fabricantului respectiv. Un asemenea risc este însă caracteristic
întregii activități comerciale ce se desfășoară în cadrul pieței, și nu numai sistemului
respectiv, înlăturarea sau eliminarea unui astfel de risc stă în posibilitățile

producătorilor, care vor trebui să se străduiască permanent să satisfacă în condiții ireproșabile cerințele grupările pe care le aprovizionează.

• Referitor la avantajele pe care „grupările de cumpărare" sau
„cooperativele" comercianților cu amănuntul le oferă consumatorilor, trebuie
subliniat că aceștia ar trebui să fie beneficiarii tuturor măsurilor și obiectivelor pe car și
le propun societățile respective. Astfel, consumatorul ar trebui să beneficieze de prețuri
mai joase față de cele practicate de comerțul tradițional; ar trebui, de asemenea, să
beneficieze de efectele acțiunilor promoționale întreprinse de grupările de detailiști
(reduceri diverse, cadouri, concursuri etc), precum și de anumite facilități de cumpărare
sau o gamă largă de servicii comerciale.

^

C. In sfârșit, o ultimă categorie de aspecte ce trebuie studiate în legătură cu „grupările de cumpărare" sau „cooperativele" comercianților cu amănuntul se referă la condițiile minime care trebuie asigurate pentru ca respectivele asocieri să fie eficiente.

Practica îndelungată și experiența acumulată în acest domeniu scot în evidență că eficacitatea grupărilor respective este condiționată de crearea unor condiții care țin atât de sistemul de organizare, cât și de competivitatea și loialitatea comercianților asociați. Prezentăm, în continuare, condițiile – cadru de care trebuie să se țină seama când se trece la o asemenea asociere.

„Grupările de cumpărare" sau „cooperativele" comercianților cu amănuntul
trebuie să dispună de un număr ridicat de aderenți și de o pondere superioară de
cumpărare a fiecăruia dintre aceștia, pentru a se putea asigura resursele financiare care
să permită asociației de a furniza comercianților cu amănuntul, alături de un proces de
aprovizionare avantajos, și diverse ajutoare în domeniul financiar, al gestiunii activității,
formării manageriale, acțiuni promoționale etc.

asigurarea unei fidelități depline din partea aderenților. O asemenea condiție,
pe de o parte, impune o conduită loială în ceea ce privește respectul reciproc, iar pe de
altă parte, restricția de a nu se furniza informații, servicii sau mărfuri altor detailiști din
afara asociației.

Crearea și asigurarea permanentă a unor mijloace manageriale moderne.
Acestea se referă la sistemele de comandă a mărfurilor și pregătirea lor pentru vânzare,
promovarea la locul vânzării, adoptarea continuă de noi tehnologii comerciale etc.
respectivele procese au efecte deosebite asupra evoluției fiecărui aderent, cât și asupra
creșterii productivității și eficienței întregii grupări de detailiști.

Dorința și disponibilitățile membrilor grupării de cumpărare de a colabora la

asigurarea succesului asociației. In virtutea acestei condiții, o asemenea asociație trebuie avută în vedere ca o proprietate și o casă a tuturor, și nu doar ca un furnizor exterior, față de care există anumite obligații.

• Asigurarea unor competențe ridicate pe plan tehnic și pe plan uman, atât

pentru liderii și specialiștii grupării, -cât și pentru fiecare aderent în parte. In legătură cu această ultimă condiție, trebuie avute în vedere două aspecte: primul se referă la faptul că o competență tehnică ridicată se poate asigura, pe parcurs, relativ ușor dacă se fac eforturi financiare colective, cu contribuția deosebită a fiecărui aderent; cel de-al doilea aspect are în vedere că, pe plan uman, competența depinde de trăsăturile psihologice individuale ale asociaților, ceea ce implică a politică conciliantă care să asigure reușita acțiunilor grupării respective, în condițiile menajării personalității și intereselor individuale ale fiecărui aderent.

3.2.2. „Lanțurile voluntare"

Reprezintă o grupare formată din unul sau mai mulți comercianți cu ridicata și comercianți cu amănuntul, selecționați de către primii din rândul clienților cu care colaborează. O asemenea grupare are n vedere asigurarea coordonării funcțiilor cu ridicata și cu amănuntul, organizarea în comun a cumpărării și vânzării mărfurilor, precum și adaptarea procesului managerial și a gestiunii întreprinderilor asociate la niște condiții de acțiune, respectându-se însă independența juridică și financiară dintre ele. Sistemul respectiv reprezintă, de fapt, o replică a comercianților cu ridicata dată grupărilor și diferitelor tipuri de asociere a comercianților cu amănuntul. El își are originea în Statele Unite ale Americii, datând încă din anii primul război mondial. In Europa a fost preluat ca sistem de organizare, după cel de-al doilea război mondial, în preajma anilor '50.

Existența sistemului de asociere sub forma „lanțurilor voluntare" este legat, așa după cum reiese și din definirea sa, direct de situația comercianților cu ridicata, care, pentru a se salva, au recurs la gruparea propriilor forțe, dar în cadrul cărora au atras și pe cei mai dinamici clienți din rândul comercianților cu amănuntul. Aceasta a făcut ca asemenea asociații să aibă multe puncte comune cu grupările comercianților cu amănuntul pe planul managerial, cu toate că statutul lor juridic este diferit.

• Caracteristica generală a sistemului de asociere sub forma „lanțurilor
voluntare" constă în faptul că mai mulți comercianți cu ridicata, numiți „capetele
lanțului", se grupează între ei, după care atrag în grupul format o parte din comercianții
cu amănuntul. După constituirea grupării se trece la organizarea sistemului de
coordonare a funcțiilor activității specifice comerțului cu ridicata și cu amănuntul,
fiecărui comerciant aderent garantându-i-se independența juridică și financiară. Ținând.
seama de sistemul de organizare și de regimul obligațiilor pretinse de grupare și
asumate de aderenți, se disting:

Lanțuri grosiste, care grupează aderenții săi după diverse forme de
organizare;

Centrale de cumpărare, care pot fi o emanație a comercianților cu ridicata,
prin intermediul cărora să se poată trata direct cu producătorii, sau pot fi avute în vedere
ca un intermediar între comercianții cu ridicata și diverse „supercentrale" , la care sunt
afiliate centrale mici sau de putere medie.

Din punct de vedere funcțional, atât lanțurile grosiste, cât și centralele de
cumpărare, în cele mai frecvente cazuri, sunt asociații ce acționează sub forma societății
cu capital variabil, asumându-și diverse atribuții și responsabilități, în strânsă colaborare
cu detailiștii aderenți, între principalele funcții, atribuții, principii de organizare și de
acțiune, pot fi amintite următoarele:

Realizarea activității de comerț cu ridicata, aceasta presupunând integrarea
tuturor funcțiilor și sarcinilor ce revin comerțului cu ridicata, ca domeniu important al
circulației mărfurilor;

Asigurarea libertății de cumpărare pentru aderenții din rândul
comercianților.Ca și în cazul asociațiilor de detailiști analizate anterior, și în cadrul

lanțurilor voluntare, detailiștii se pot adresa și altor surse de aprovizionare, neexistând nici o obligație cu privire la cumpărări exclusive prin intermediul canalului de distribuție format din lanțul respectiv;

Asigurarea libertății comercianților cu amănuntul de a se retrage în orice
moment din cadrul lanțului, ca urmare a unor nemulțumiri sau a găsirii unor soluții
avantajoase de aprovizionare;

Crearea unor exclusivități rezervate fiecărui comerciant cu ridicata, în
sectoare bine determinate, atât pentru recrutarea diverșilor detailiști, cât și pentru
aprovizionarea unora dintre aceștia;

Remunerarea serviciilor financiare furnizate de asociere, pe baza cifrei de
afaceri realizate de către comercianții cu ridicata, în favoarea lanțurilor de comercianți
cu amănuntul;

Utilizarea unei mărci comune pentru produsele comercializate, toate
asociațiile din cadrul aceluiași lanț voluntar putând exploata aceeași marcă, dacă aceasta
avantajează sau răspunde intereselor fiecărui aderent.

Cu privire Ia avantajele și inconvenientele pe care lanțurile voluntare le
prezintă, se ridică un aspect similar cu cel analizat în cadrul asociațiilor comercianților
cu amănuntul, respectiv asigurarea unei structurări a problematicii în funcție de poziția
fiecărei categorii de aderenți.

Avantaje și inconveniente pentru comerțul cu ridicata. Specialiștii
subliniază faptul că în cazul lanțurilor voluntare, comercianții cu ridicata sunt cei care se
bucură numai de avantaje. Se are în vedere că cea mai mare parte din timp, până la
apariția sistemului „lanțurilor voluntare" respective, comercianții trebuiau să facă față
unei duble concurențe, cea a comerțului integrat și cea a grupărilor de cumpărare sau a
altor tipuri de asociații ale comercianților cu amănuntul. Or, așa după cum s-a mai
arătat, singura lor șansă de supraviețuire a fost asocierea în astfel de lanțuri. Noua
formulă nu numai că le-a permis să supraviețuiască, ci a făcut astfel de lanțuri. Noua
formulă nu numai că le-a permis să supraviețuiască, ci a făcut să trăiască mai bine, să
desfășoare o activitate mult mai profitabilă, sistemul respectiv de asociere le-a permis
obținerea unor prețuri mai joase, raționalizarea activităților desfășurate și creșterea

substanțială a productivității personalului utilizat, prin adoptarea unor metode moderne de gestiune, precum și asigurarea unor posibilități de investiții în vederea modernizării de ansamblu a activității fiecărei firme sau pentru angajarea unui personal de specialitate capabil să promoveze procese manageriale adecvate.

• Avantaje și inconveniente pentru comercianții cu amănuntul. In general,
în cazul „lanțurilor voluntare", comercianții cu amănuntul aderenți beneficiază de
avantaje similare cu cele ale aderenților la „grupările de cumpărare" sau la
„cooperativele" detailiștilor. Se au în vedere: prețurile de cumpărare mai joase, lărgirea
gamei de produse ce formează sortimentul comercializat, perfecționarea metodelor,
formarea și pregătirea personalului, modernizarea magazinelor, facilitarea investițiilor
prin intermediul societăților de finanțare pe termen lung, garantarea creditelor,

. •»

facilitățile administrative cu privire la comandarea, obținerea și recepția diferitelor partizi de mărfuri ce formează obiectul tranzacțiilor comerciale etc. La toate acestea se adaugă avantajele utilizării mărcilor comune de distribuție, care permit comercianților cu amănuntul din cadrul lanțului respectiv să participe și să beneficieze de rezultatele organizării unor operațiuni comune de promovare și publicitate la nivel local, zonal sau național, în ceea ce privește inconvenientele, în principal, apar două aspecte: renunțarea treptată, din comoditate, de către comercianții cu amănuntul, la o parte din autonomia lor; o oarecare dificultate în ceea ce privește respectarea regulilor stabilite în vederea asigurării realizării intereselor de ansamblu ale asociației.

Avantajele și inconvenientele pe care le prezintă pentru producători sunt
identice cu cele pe care le prezintă „grupările de cumpărare" sau „cooperativele" de
detailiști. Este vorba de dezavantajele generate de colaborarea cu agenții economici
puternici, care absorb producția în mod ritmic, în cantități mari și în condiții avantajoase
pentru organizarea și dezvoltarea producției. Inconvenientul principal: riscul de a se
trezi blocați prin pierderea unor asemenea clienți, ca urmare a orientării lor către alți
producători, prezenți în cadrul pieței, cu produse concurente.

Cu privire la condițiile ce trebuie asigurate pentru a putea funcționa
sistemul lanțurilor voluntare și a deveni eficiente, se ridică două aspecte.

Primul are în vedere că o asemenea asociere, pentru a putea desfășura o
anumită activitate, are nevoie de un set de condiții – cadru, identic cu cele analizate în
cazul asociațiilor din comerțul cu amănuntul. Asemenea condiții trebuie asigurate prin
statutul de organizare sau prin înțelegerile de grupare și respectate de către toți membrii
aderenți – fie comercianți cu ridicata, fie comercianți cu amănuntul.

Cel de-al doilea aspect încearcă să evidențieze faptul că grosiștii au nevoie de
un sistem foarte elastic de grupare și regrupare în timp, pentru a obține cele mai bune
condiții din partea furnizorilor, interesați de livrarea unor cantități de produse din ce în
ce mai mari. Aceasta face ca în cadrul lanțurilor voluntare comercianții cu ridicata să
promoveze o așa – zisă politică de promovare permanentă, vizând creșterea vânzărilor
prin modernizarea structurilor de distribuție- a proceselor manageriale, gestiunea
stocurilor și participarea la promovarea vânzărilor pe ansamblul grupării. Promovarea
unei asemenea politici face ca, în frecvente cazuri, diferite lanțuri' voluntare să se
asocieze între ele, devenind lanțuri regionale, naționale și, în ultimele decenii, trecându-
se chiar la realizarea unor lanțuri internaționale. Asemenea lanțuri creează centrale de
cumpărare comune, care acționează în diferite zone sau procedează chiar la regruparea
cumpărărilor diferiților comercianți cu ridicata și a zonelor de exclusivitate ale acestora.

3.2.3. Grupările de cumpărare ale comercianților cu ridicata Reprezintă o altă formă de manifestare a comerțului asociat. Sistemul ce stă la baza acestei forme are în vedere, ca și în cazul grupărilor de cumpărare ale comercianților cu amănuntul, dorința comercianților cu ridicata de a obține cele mai bune condiții de cumpărare din partea furnizorilor, care, așa cum se arată în paragraful precedent, sunt interesați de a livra cantități tot mai mari de mărfuri și la termene cunoscute spre a-și asigura stabilitatea și profitabilitatea activității de producție

/\

desfășurate. In aceste condiții, grupările de cumpărare organizate de comercianții cu ridicata sunt avute în vedere ca instrumente de îmbunătățire a vânzărilor prin modernizarea accentuată a structurilor de distribuție, prin perfecționarea sistemului de gestiune și a produselor manageriale din cadrul fiecărei firme aderente, precum și prin participarea fiecărei întreprinderi la promovarea globală a produselor etc. Sub aspect structural, condiții de funcționare, restricții și obligații pentru aderenți, acestea toate sunt

similare cu cele prezentate anterior, cu privire la grupările de cumpărare ale comercianților cu amănuntul. De menționat însă, că asemenea grupări nu sunt întâlnite decât în sectorul mărfurilor nealimentare, destinate marelui public, altele, utilizatorilor industriali sau asimilaților acestora (prestatori de servicii, comercianți în calitate de

consumatori, instituții publice etc). In general, un asemenea sistem de organizare, bazat pe gruparea comercianților cu ridicata, se întâlnește, în mod deosebit, în cadrul comerțului cu ridicata, ce are ca obiect bunuri destinate consumatorului intermediar, asigurând aprovizionarea tehnico-materială, în scopuri lucrative, a întreprinzătorilor.

3.2.4. Magazinele colective ale independenților

Reprezintă, ca și în cazul precedent, o formă specifică de organizare a comerțului asociat. Ele sunt mari magazine, axate pe vânzarea mărfurilor cu amănuntul, dispun de mari suprafețe comerciale și sunt organizate pe raioane specializate, în cadrul acestor magazine colective, raioanele sau grupele de raioane sunt exploatate de către comercianți specializați care, la rândul lor, sunt independenți din punct de vedere juridic și financiar, asumându-și responsabilități directe, atât cu privire la gestiunea raioanelor respective, cât și în ceea ce privește ansamblul implicațiilor privind gestiune și procesul managerial al întregului magazin. Din punct de vedere funcțional, o asemenea formă de organizare, apărută pentru prima dată în Suedia, în anii '60, se caracterizează prin reunirea a cel puțin cinci întreprinderi comerciale, meșteșugărești sau prestatoare de servicii, logic integrate în același circuit al produselor (producție, comercializare, servicii comerciale, servicii generale destinate populației etc),care, împreună, organizează un magazin cu o suprafață comercială de cel puțin 1.000 m.p., în cadrul căruia fiecare ocupă un loc individual, dar se prezintă publicului sub formă colectivă, sub același nume, sub aceeași imagine de marcă, având aceleași obligații etc. Pentru aceasta, comercianții aderenți se grupează în societăți comerciale, grupuri de interes economic etc, păstrându-și independența juridică și financiară, participând însă la întreaga gestiune și la organizarea procesului managerial al unității comerciale create în nume colectiv. Conducerea magazinului poate fi realizată în două modalități:

a) Sub forma unei conduceri colective formate din participanții aleși paritar, în funcție de ponderea volumului economic ce o dețin unitățile comerciale respective;

b) Printr-un director plătit, numit de asociația întreprinzătorilor participanți la organizarea magazinului colectiv respectiv.

Conducerea magazinelor colective ale independenților îmbracă forma unei duble gestiuni. Pe de o parte, ea privește aspectul tehnic, respectiv: urmărirea cheltuielilor generale colective de exploatare a unității respective (administrație, blocaj, personal de întreținere, încălzire, iluminat etc). Pe de altă parte, privește aspectul comercial, respectiv: rezolvarea unui grup de probleme care să asigure funcționarea în cele mai bune condiții a activităților ce alcătuiesc complexul profil al procesului comercial ce se desfășoară într-un astfel de magazin. Specialiștii evidențiază faptul că, fiind vorba de un magazin colectiv, trebuie să i se asigure o cât mai bună imagine printr-o politică comună privind calitatea mărfurilor și structura serviciilor, metodele de vânzare, orarul adaptat nevoilor clientelei etc.

a

In ceea ce privește evoluția acestei forme de organizare a activității comercianților cu amănuntul independenți, se evidențiază faptul că, răspunzând scopului pentru care a fost creată, acela de a răspunde unei concurențe comerciale în continuă creștere, ea a făcut ca magazinele colective ale independenților să crească, atât ca număr, cât și ca suprafață. Ele pot fi întâlnite în majoritatea localităților din țările occidentale și îndeosebi în cadrul centrelor de diferite tipuri, create în ultimele decenii în zonele urbane sau extraurbane.

3.3. Comerțul integrat

Comerțul integrat reprezintă un sistem de organizare a activității comerciale, în cadrul căruia întreprinderile cumulează atât funcțiile comerțului cu ridicata, cât și ale aceluia cu amănuntul. Sistemul respectiv poate îmbrăca diverse forme concrete de materializare: organizarea unor mari magazine, magazine populare, magazine cu sucursale, diverse forme cooperatiste etc. După natura participanților și a formelor de proprietate, specialiștii structurează sistemul de organizare a comerțului integrat în două mari categorii – forme capitaliste și forme cooperatiste – fiecare dintre acestea prezentând structuri proprii, cu trăsături și forme specifice de organizare.

3.3.1. Formele capitaliste ale comerțului integrat

Intre cele mai importante variante de organizare, în cadrul cărora se pot concretiza formele capitaliste ale comerțului integrat, sunt menționate, în mod frecvent: marile magazine, magazinele cu sucursale și magazinele populare.

A. Marile magazine reprezintă, în ansamblul lor, o formă a comerțului cu amănuntul, în cadrul căruia firmele comerciale dispun de o mare suprafață de vânzare accesibilă publicului, oferind în același local sau în localuri alăturate cvasitotalitatea bunurilor de consum, grupate în raioane, sub formă de sortimente suficient de complete. In cadrul unor asemenea magazine, vânzarea mărfurilor este însoțită de o serie de servicii comerciale, iar fiecare raion face oficiul unui magazin specializat.

• Principalele caracteristici ale marilor magazine, în concepția specialiștilor
și a diverselor foruri internaționale de organizare a comerțului, marile magazine din
țările civilizate ale lumii se caracterizează printr-o serie de trăsături specifice, ce țin de

statutul, locul și rolul unităților respective în peisajul comercial. Intre acestea, de o atenție deosebită se bucură următoarele:

Pentru populație – vizitatori și cumpărători – un mare magazin, din categoria
celor analizate, reprezintă un local în cadrul căruia se poate deplasa pe o suprafață foarte
mare, dispunând de un spațiu luminos, atrăgător și profitabil, care asigură un cadru
avantajos de aprecieri și comparații, în perimetrul căruia se pot găsi simultan numeroase
produse și servicii, în cantități mulțumitoare;

Procesul de vânzare se desfășoară, așa după cum reiese din prima trăsătură,
pe o suprafață comercială foarte mare, suprafață consacrată activităților de vânzare-
cumpărare a mărfurilor, structurată și împărțită pe raioane ce conțin numeroase mărfuri;
fiecare raion reprezentând, prin el însuși, un magazin specializat, sortimentul mărfurilor
oferite este foarte larg, acoperind practic toate nevoile și exigențele din domeniul de
referință (cercetări efectuate în diferite mari magazine din țările occidentale au reliefat
faptul că sortimentele oferite de unele dintre raioanele magazinelor ating până la 25.000
de poziții);

In principiu, prețurile produselor comercializate sunt mai mici decât în
magazinele tradiționale; fenomenul însă devine din ce în ce mai puțin caracteristic

marilor magazine, deoarece comercianții independenți, pentru a face față concurenței, încearcă tot mai frecvent să alinieze prețurile pe care le practică la nivelul prețurilor mărfurilor vândute în cadrul marilor magazine;

Serviciile comerciale se interferează cu produsele oferite, contribuind la
creșterea satisfacției consumatorilor în procesul de cumpărare, într-adevăr, se poate
spune că interferența produs-serviciu dă profitul activității comerciale în cadrul marilor
magazine, consumatorii beneficiind de la o perioadă la alta de servicii tot mai
numeroase și tot mai complexe. Pot fi întâlnite între acestea: facilitățile de plată prin
intermediul ghișeelor bancare instalate în magazin, consultanță de specialitate, închirieri
de utilaje casnice, adaptări și reparații ale unor astfel de aparate, transportul produsului
la domiciliul cumpărătorului, asigurări, tranzacții imobiliare, birouri de voiaj, agenții de
spectacole, comunicații telefonice la mari distanțe, servicii personale, cum ar fi coafura
și frizeriile, servicii de alimentație publică, servicii auto etc. La toate acestea se adaugă
unele acțiuni organizate periodic, cum ar fi: prezentările de modă, conferințele –
consultații pe diferite teme (cosmetică, nutriție, vestimentație, bricolaj etc);

Asigurarea intrării libere și înlăturarea oricărei obligații din partea
cumpărătorilor față de magazin sau personalul său. Această trăsătură reprezintă de fapt
un principiu al oricărei unități comerciale, în cadrul marelui magazin însă, ca urmare a
marii suprafețe de expunere, a metodelor moderne de comercializare a produselor și a
multiplelor servicii pe care le oferă, principiul respectiv se poate realiza pe deplin,
clientul știindu-se liber, nesolicitat direct și, mai ales, nepresat de personalul
magazinului de a cumpăra „ceva". El se poate plimba prin magazin neconstrâns material
sau psihologic, transformând actul de cumpărare – dacă acesta intervine – într-o
adevărată plăcere.

Instituirea și practicarea cu responsabilitate a sistemului „restituirilor" dându-
i-se posibilitatea clientului care nu este satisfăcut de produsul cumpărat să-1 schimbe
într-un termen bine precizat și în condiții stipulate și cunoscute aprioric de orice
cumpărător. Practica a demonstrat că, promovând un asemenea sistem, cu toate că își
asumă anumite riscuri, magazinul nu pierde nimic, sistemul respectiv stimulând
vânzările prin creșterea încrederii cumpărătorului și sporirea prestigiului magazinului.

Elemente specifice privind funcționarea marilor magazine. După cum s-a
arătat anterior, pentru populație, marile magazine reprezintă un local al comerțului cu
amănuntul, care îi pune la dispoziție o mare diversitate de bunuri și servicii. Pentru
specialiști și îndeosebi pentru organizatorii și întreprinzătorii comerciali, un mare
magazin este firma care integrează îndre-adevăr funcțiile comerțului cu ridicata și cu
amănuntul. Comerțul cu amănuntul se realizează în magazin prin raioanele cu suprafețe
afectate procesului de vânzare, iar comerțul cu ridicata, prin intermediul centralelor sale
de cumpărare.

Operațiunile de cumpărare, de achiziționare a mărfurilor – ca funcție a
comerțului cu ridicata – se realizează prin societăți aparținând grupului, respectiv prin
„centrale de cumpărare", care se comportă ca grosiști, în relațiile cu producătorii sau cu
alte tipuri de furnizori.. Specialiștii grupului, cumpărători de înaltă profesionalitate și
buni cunoscători ai pieței, selectează furnizorii și mărfurile, în strânsă colaborare și în
deplin acord cu responsabilii raioanelor din marele magazin, care au avantajul de a fi în
legătură cu cumpărătorii și de a le cunoaște astfel toate amănuntele ce caracterizează
prezentarea în consum a produselor.

Operațiunile de vânzare a produselor către cumpărători – ca funcție a
comerțului cu amănuntul – sunt realizate în unități deschise publicului, fiecare raion
funcționând ca un magazin specializat, cu un șef de raion ce răspunde de alegerea
mărfurilor, de comportamentul vânzătorilor și în unele cazuri – în funcție de mărimea
raionului – de gestiunea bugetului de cheltuieli al raionului respectiv. Metodele de
vânzare utilizate diferă după natura produselor, putând apărea în principal:

Vânzări bazate pe preselecții, o metodă practicată în cele mai frecvente
cazuri și potrivit căreia produsele sunt pregătite pentru vânzare printr-o structurare
prealabilă și grupate pe clase de calitate, categorii, talii, mărimi etc;

Vânzări bazate pe autoservire, clienții alegând și luând în posesie mărfurile
fără intervenția vânzătorului, controlul mărfurilor și realizarea modalităților de plată
efectuându-se la ieșirea din cadrul raionului. Metoda se aplică îndeosebi la produse
alimentare și la cele de întreținere;

Vânzări tradiționale bazate pe prezența vânzătorului, care are rolul de
animator și organizator de demonstrații. Metoda se folosește în cadrul produselor de
marcă, al produselor de înfrumusețare, al bunurilor de folosință îndelungată, a căror
folosire se bazează pe o anumită tehnicitate, al produselor electrotehnice etc;

Vânzări bazate pe comenzi prealabile, vânzări pe bază de catalog și vânzări
pe bază de corespondență. Această ultimă grupă de metode reprezintă, de fapt, preluarea
de către marile magazine a unor funcții specifice comerțului cu amănuntul specializat pe
operațiuni de comerț prin corespondență. Aceasta ca urmare a faptului că marele
magazin dispune de mari spații de pregătire a mărfurilor pentru expediere, dispune de
cataloage editate periodic și de mărci proprii de comercializare a produselor care îl fac
cunoscut în rândul cumpărătorilor și îl impun simultan și ca o prestigioasă casă de
comenzi. Prin folosirea, în subsidiar, și a unor asemenea metode de vânzare, cifra de
afaceri a marilor magazine crește simțitor, unitățile respective putându-și extinde
puternic aria geografică în care își recrutează cumpărătorii.

Dificultăți în modul de funcționare, specifice marilor magazine. Cu
toate că, așa după cum reiese din trăsăturile prezentate și din modul său de organizare,
marele magazin beneficiază de o poziție privilegiată, asigurându-și cu ușurință o
clientelă numeroase și stabilă, încredere și persuasiune în cadrul pieței, el nu este scutit
de o serie de greutăți, care trenează asupra procesului managerial al acestuia. Pentru a
ușura buna înțelegere a problematicii cu care se poate confrunta o asemenea firmă în
cadrul pieței, ansamblul aspectelor respective a fost structurat în două categorii:
dificultăți de ordin intern și dificultăți de ordin extern.

Dificultățile de ordin intern rezidă din faptul că marele magazin,
beneficiind de un preț de revenire mai scăzut, datorită centralelor de cumpărare din
cadrul grupului, precum și de posibilități mai largi de promovare a unor tehnologii
comerciale modeme, trebuie să compenseze toate acestea printr-o creștere continuă a
vânzărilor și o gestiune riguroasă a personalului folosit, a bazei tehnice și a mijloacelor
financiare. Or, într-un astfel de magazin, personalul este numeros, cheltuielile de
întreținere a clădirilor, cele de asigurări, pază și siguranță, încălzire și curățenie sunt
foarte ridicate. La acestea se adaugă cheltuielile comerciale privind asigurarea

prestigiului și penetrarea în cadrul pieței (iluminatul exterior, asigurarea parcajului, organizarea publicității, editarea cataloagelor etc), care, de asemenea, sunt extrem de mari.

• Dificultățile provenite din mediul extern sunt mai complexe, atât prin
natura, cât și prin greutate anticipării lor. în scopul urmăririi fenomenului și diminuării
intensității impactului asupra activității desfășurate de marile magazine, specialiștii au
realizat o grupare a unor astfel de dificultăți pe câteva tipuri mai frecvent întâlnite în
cadrul pieței. Se aduc astfel în centrul atenției următoarele aspecte:

Crearea a noi tipuri de comerț cu amănuntul, care concurează direct
activitatea marilor magazin; au apărut, în decursul timpului „magazinele populare",
vânzările în „discount", „distribuția directă", „televânzarea" etc, toate cu un impact
deosebit asupra menținerii clientelei, sistemului de prețuri practicat, a serviciilor oferite;

Revigorarea și revenirea în centrul atenției a micilor comercianți specializați,
mai dinamici, care, raționalizându-și sistemele gestionare și făcând eforturi deosebite cu
privire la realizarea unor prețuri mai joase, s-au aliniat la nivelul marilor magazine și au
trecut la concurarea acestora prin flexibilitatea capacităților de adaptare la cerințele
pieței;

Centrele orășenești sunt treptat abandonate de populație, ca urmare a
circulației intense și anevoioase, a lipsei căilor de acces auto sau a parcajelor și
îndeosebi a dezvoltării unor centre comerciale periferice, realizate în cadrul
ansamblurilor de locuințe nou construite, centre care implică unități comerciale mai
adecvate, atât ca structură sortimentală, cât și ca suprafață de expunere și vânzare.

• Posibilități de adaptare a activității marilor magazine la condițiile
actuale ale pieței. Marile magazine, reprezentând firme puternice, cu cifre mari de
afaceri, beneficii ridicate și, ca un corolar al tuturor acestora, cu o mare capacitate de
eforturi, sunt capabile să răspundă dificultăților cu care se confruntă în cadrul pieței.
Măsurile strategice și tactice sunt structurate pe două planuri: gestionar și clientelă.

« Pe plan gestionar, se are în vedere o raționalizare la maximum a canalelor de distribuție, a cumpărărilor și achiziționărilor de mărfuri, a sistemelor de stocaj și a

^ »

circuitelor administrative. In același timp se acționează pentru promovarea unui proces

managerial adecvat, folosindu-se un personal cu o pregătire corespunzătoare fiecărui centru de responsabilitate, promovându-se computerizarea întregii tehnologii comerciale și a circuitului mărfurilor, precum și un sistem educațional al personalului din magazine care s-1 apropie de cumpărător, implicându-1 în însuși procesul decizional al acestuia.

y\

• In ceea ce privește clientela, problematica este mai completă, acțiunile de
adaptare referindu-se atât la remodelarea unor practici tradiționale marilor magazine, cât
și la introducerea continuă a unor noi metode de prezentare, vânzare și adjudecare
completă a diferitelor mărfuri de către consumatori.

Prima categorie de acțiuni, care se referă la remodelări ale metodelor tradiționale, are în vedere generalizarea ca principiu de bază a sistemului de prețuri mai scăzute, însoțit de o serie de facilități financiare acordate la cumpărare (credite, garanții de credite, dobânzi avantajoase, termene de plată etc), precum și perfecționarea, înnoirea și modernizarea continuă a serviciilor comerciale oferite de fiecare magazin ca auxiliar obligatoriu al activităților de comercializare (introducerea continuă a unor noi servicii, care să corespundă exigențelor de moment ale tuturor categoriilor de consumatori).

Cea de-a doua categorie de acțiuni, privind relațiile cu clientela, are în vedere mai multe direcții de abordare:

/\

— In primul rând, trebuie ca firmele care gestionează marile magazine să se conecteze direct la cerințele și la evoluția exigențelor urbanismului comercial, implicându-se în satisfacerea acestor exigențe, printr-o „descentralizare geografică" a activității, creând unități similare în noile centre comerciale zonale sau de cartier, pentru a înlătura dificultățile de acces ale clientelei. Acestea trebuie să fie magazine de mari dimensiuni – hiper și supermagazine – care să asigure un sortiment larg de produse, înlăturând, prin prestigiul de care se bucură și prin politica de marcă promovată, fenomenul de „periferizare" a activității comerciale și neîncrederea populației, care mai planează asupra unora dintre centrele comerciale zonale sau de cartier;

– In al doilea rând, aceleași firme trebuie să studieze continuu, pe baze
științifice, nevoile populației și motivațiile de cumpărare ale acesteia. Fenomenul este
complex, iar soluționarea sa are în vedere crearea pe lângă marile magazine a unor

consilii reprezentative ale clientelei, formate atât din asociații familiale, cât și din asociații profesionale. Asemenea consilii au menirea de a stabili și a oferi soluții de ordin practic unor probleme cum ar fi organizarea activității, direcții de reînnoire a sortimentului etc. In scopul soluționării științifice a unor astfel de probleme, se apelează și la institute de cercetări specializate în studierea fenomenelor de piață și a impactului acestora asupra activității comerciale;

– In al treilea rând, aplicarea unor formule mai noi în însuși sistemul de funcționare a marelui magazin, formule care să conducă la atragerea unor noi cumpărători sau să contribuie la creșterea gradului de satisfacere a clientelei existente.

/\

Intre acestea, două s-au impus în mod deosebit, în ultimele două decenii: introducerea în cadrul marelui magazin a unor „raioane concesionate" și a unor raioane de tip „rack jobbing".

Folosirea în sistemul de organizare și de funcționare a marilor magazine a raioanelor concesionate are în vedere atragerea unor întreprinzători de înaltă profesionalitate, specializați pe un anumit domeniu din cadrul comerțului specializat, care, pe baza unui comision asupra cifrei de afaceri, își desfășoară activitatea sub marca marelui magazin, beneficiază de baza tehnico-materială a acestuia, precum și de toate facilitățile oferite de acesta, în schimb, trebuie să respecte politica comercială promovată de marele magazin, orarul, disciplina de personal etc. natura activității acestor raioane poate fi foarte variată, de la articole de înfrumusețare și ajungând până la produse electronice.

Folosirea raioanelor bazate pe sistemul american „rack jobbing" reprezintă, la rândul său, o altă formulă de modernizare metodologică a activității comerciale desfășurate de marile magazine. Formula respectivă nu implică închirierea raioanelor respective, ci numai girarea lor, respectiv asumarea, de către specialiști de înalt profesionalism, a responsabilităților privind selectarea și comandarea produselor desfăcute prin raionul respectiv, stabilirea graficelor de aprovizionare a loturilor de marfa, dimensionarea și structurarea stocurilor, reînnoirea periodică a sortimentului de mărfuri comercializat, determinarea modului de etalare și prezentare a mărfurilor etc. Toate activitățile comerciale operative din procesul de vânzare, precum și gestiunea

raioanelor bazate pe sistemul „rack jobbing" se asigură de marele magazin, folosindu-și personalul propriu.

B. Magazinele cu sucursale sunt cunoscute în practica comercială și sub denumirea de întreprinderi cu sucursale multiple. Prin ambele denumiri sunt desemnate societățile comerciale care posedă mai multe magazine de vânzare cu amănuntul, prin intermediul cărora societățile respective distribuie produse alimentare și nealimentare, care sunt cumpărate în sistemul comerțului cu ridicata sau sunt fabricate chiar de societățile în cauză.

Caracteristicile principale ale sistemului de organizare a magazinelor cu
sucursale sunt date de modul în care sunt îmbinate și realizate cele două funcții – de
comerț cu ridicata și de comerț cu amănuntul – ce le conferă statutul de comerț integrat.

Specificul realizării funcției de comerț cu ridicata constă în aceea că funcția
respectivă se poate realiza, în cadrul acestui sistem, pe mai multe căi. Astfel, o primă
variantă este dată de posibilitatea creării unei „centrale de cumpărare" proprie, prin
intermediul căreia, societatea comercială respectivă își asigură întreg comerțul cu
ridicata. Este vorba de selectarea furnizorilor, negocierea și contractarea mărfurilor,
precum și de realizarea întregii logistici comerciale referitoare la preluarea mărfurilor,
recepționarea, depozitarea și stocarea acestora, transformarea loturilor industriale în
partizi comerciali și pregătirea acestora pentru a fi livrate magazinelor cu amănuntul la
rețeaua de care dispune. O a doua variantă constă în afilierea întreprinderii la una sau
mai multe centrale de cumpărare, prin intermediul căreia să-și poată realiza o parte din
atribuțiile funcției de comerț cu ridicata. Apare astfel, în cadrul sistemului respectiv,
„supercentrala de cumpărare", la care sunt afiliate numeroase societăți comerciale cu
sucursale multiple, în această situație, supercentrala de cumpărare tratează problematica
comerțului cu ridicata referitoare la relațiile cu furnizorii (selectarea fabricanților,
negocierea, contractarea, stabilirea graficelor de livrare, mărimea și structura loturilor,
locul de destinație etc), minând ca logistica comercială să fie realizată de societatea
comercială afiliată, prin mijloace și organisme proprii, în unele cazuri, pentru anumite
probleme, se practică și sistemul asigurării întregii activități de comerț cu ridicata
(inclusiv logistica comercială) de către supercentralele de cumpărare, în sfârșit, cea de a

treia variantă este dată de posibilitatea realizării prin mijloace proprii a produselor ce formează obiectul comercializării, multe societăți comerciale din această categorie posedând uzine care le asigură cea mai mare parte din mărfurile comercializate. Este vorba în special de produse alimentare, precum și de o serie de mărfuri nealimentare, cum ar produsele de mercerie, cosmetică, menaj și întreținere, în acest ultim caz însă, societatea comercială respectivă trebuie să folosească, în realizarea funcției de comerț cu ridicata, și varianta a doua, respectiv să apeleze la o serie de centrale e cumpărare pentru a-și asigura completarea sortimentului desfăcut, cu produse pe care nu le poate realiza prin mijloace proprii.

• Funcția de comerț cu amănuntul se realizează clasic, ca și în cazul celorlalte
tipuri de organizare analizate anterior, prin intermediul magazinelor pe care le posedă
fiecare societate comercială cu sucursale. Caracteristic realizării funcției de comerț cu
amănuntul, în cadrul întreprinderilor cu sucursale multiple, apare faptul că sortimentul
mărfurilor comercializate este format, în principal, din mărfuri alimentare. La acestea se
adaugă o serie de sortimente formate din produse nealimentare, cuprinzând articole de

/v

mercerie, tricotaje, produse de menaj și de întreținere etc. In ultimii ani, pentru a face față concurenței din cadrul pieței, și societățile comerciale respective au trecut la extinderea treptată a sortimentelor comercializate.

• Elemente specifice privind funcționarea magazinelor cu sucursale.
Funcționarea magazinelor cu sucursale sau a întreprinderilor cu sucursale multiple, cum
am arătat că se mai numesc, se bazează pe un sistem de funcționare structurat pe două
categorii de componente: serviciile centrale și sucursalele.

1° – Prima categorie de componente – serviciile centrale – cuprinde în structura sa: direcția generală, direcția comercială și depozitul central.

• Direcția generală asigură conceperea, fundamentarea și aplicarea politicii
generale promovate de societatea comercială respectivă, în cadrul coordonatelor de

ansamblu ale politicii respective, direcției generale îi revin o serie de atribuții. Intre principalele categorii de atribuții, mai importante apar:

Formularea, fundamentarea și întocmirea planurilor de dezvoltare, pe termen
mediu și lung, ale întregii societăți, crearea sau definirea magazinelor, determinarea
metodelor de vânzare;

Coordonarea activității sucursalele, modernizarea punctelor de vânzare,
recrutarea și perfecționarea personalului;

Cumpărarea mărfurilor necesare în procesul de vânzare realizat în cadrul
magazinelor cu amănuntul, prin intermediul centralelor de cumpărare proprii sau prin
intermediul supercentralelor de cumpărare la care a aderat societatea respectivă.

Toate aceste atribuții sunt extrem de importante, întrucât de modul lor de exercitare și de măsurile luate în virtutea respectivelor atribuții depinde succesul sau eșecul întregii rețele de sucursale.

Direcția comercială studiază piața ți selectează furnizorii, ocupându-se de
asigurarea întregii logistici comerciale a mărfurilor, într-o accepție mai largă, această
direcție reprezintă însăși întreprinderea cu sucursale multiple. Direcția respectivă
dispune de sucursale comerciale, fiind asistată, în același timp, de servicii juridice și
administrative, prin intermediul cărora se ocupă de gestiunea mărfurilor, stocajul,
depozitarea și expedierea acestora, generează cea mai mare parte dintre relațiile ce fac
legătura între centrala de cumpărare și sucursale, iar, în frecvente cazuri, asigură
echipamentul informatic și implementarea acestuia în tehnologia comercială a
sucursalelor.

Depozitul central are rolul de a colecta loturile industriale de mărfuri, a le
recepționa, depozita, transforma în partizi comerciali și a le pregăti pentru a fi expediate
spre magazinele cu amănuntul. Tot prin intermediul depozitului respectiv se asigură
realizarea politicii de stocaj, stabilită atât pentru întreaga societate comercială, cât și
pentru fiecare sucursală în parte.

2° – Cea de-a doua categorie de componente cuprinde sucursalele, care pot fi magazine sau diverse puncte de vânzare. Componentele respective sunt investite prin statutul de funcționare al societății cu două mari grupe de atribuții: gestionarea unității și vânzarea mărfurilor.

Atribuțiile legate de gestiunea fiecărei sucursale au în vedere:

Asigurarea operațiunilor de aprovizionare cu mărfuri, în mod prioritar prin

intermediul serviciilor centrale; Respectarea, adaptarea și practicarea prețurilor fixate de serviciile centrale ale

societății comerciale;

Exercitarea întregii activități a sucursalei sub însemnele firmei comerciale din care face parte sau sub sigla comună a societăților afiliate la o supercentrală de cumpărări;

Asigurarea realizării bugetului financiar al sucursalei, atât sub aspectul încadrării nivelului de cheltuieli, cât și sub cel al realizării veniturilor prevăzute;

Primirea și colaborarea cu inspectorii ce au sarcini de control asupra activității sucursalelor și organizarea unei bune activități pe ansamblul societăților comerciale; Participarea la procesul de formare și de perfecționare organizată a

responsabililor de magazine;

Participarea la campaniile organizate în favoarea unei anumite game de produse sau a întregii societăți comerciale, atât prin eforturi conjugate, cât și prin realizarea unor sarcini comerciale, cum ar fi realizarea unor afișe publicitare, panouri, reclame luminoase etc.

Atribuțiile legate de realizarea procesului de vânzare au în vedere: Vegherea asupra respectării structurii sortimentale stabilite prin politica

comercială promovată de societate în cadrul fiecărei sucursale; Asigurarea realizării constante a serviciilor comerciale specifice de către fiecare

sucursală, împreună cu direcția generală a societății; Promovarea unei discipline de personal, care să faciliteze actul de cumpărare și

de stimulare a vânzărilor; Organizarea unor acțiuni individuale, în cadrul fiecărei sucursale, de promovare

la locul vânzării etc.

Tendințe cu privire Ia adaptarea activității întreprinderilor cu sucursale multiple la cerințele în continuă schimbare ale pieței. Ca și în cazurile precedente,

atât specialiștii în probleme de organizare comercială, cât și managerii fiecărei întreprinderi cu sucursale multiple caută noi posibilități și direcții de perfecționare, atât ale sistemului respectiv, cât și ale activității desfășurate de fiecare sucursală, pentru a face față luptei de concurență ce caracterizează orice economie de piață.

Ținând seama de structura sistemului, măsurile de perfecționare și de adaptare pot fi și ele avute în vedere pe două direcții:

La nivelul politicii generale a societății comerciale se poate acționa pe următoarele căi: închiderea magazinelor nerentabile sau mai puțin rentabile și înlocuirea lor cu alte tipuri de magazine sau puncte de vânzare ce și-au dovedit viabilitatea sau sunt mult mai adecvate zonei sau cartierului în care acționează sucursala respectivă; alinierea la cerințele și evoluția exigențelor urbanismului comercial, specifice fiecărei zone sau localități, prin crearea și implantarea unor magazine adecvate în fiecare dintre aglomerațiile periferice, în centrele comerciale sau în cadrul celor extrateritoriale, sporirea și modernizarea punctelor de vânzare, care, prin activitatea desfășurată, s-au dovedit dinamice și rentabile; crearea unor sucursale care să se ocupe de organizarea unui comerț mobil motorizat itinerant, în zonele rurale, în scopul asigurării prezenței societății comerciale respective pe o arie teritorială cât mai largă;

La nivelul sucursalelor sau al punctelor de vânzare, dintre măsurile ce și-au confirmat eficacitatea, pot fi menționate: extinderea fenomenului de transformare a responsabililor de sucursale în salariați ai societății comerciale; înlocuirea treptată, în cadrul magazinelor cu amănuntul, a metodelor tradiționale de vânzare prin diverse metode de autoservire, mult mai apreciate de consumatori; de specializare a magazinelor – sucursalele oferind astfel populației posibilitatea de a găsi într-o astfel de unitate comercială maximum de produse și sortimente posibil a fi comercializate într-un magazin la un anumit timp; încercarea de a lărgi treptat gama articolelor comerciale, îmbinând, în mod corespunzător, produsele alimentare cu cele nealimentare; îmbunătățirea serviciilor comerciale asigurate de fiecare sucursală potrivit cerințelor și exigențelor cumpărătorilor din zonele deservite de către acestea.

Magazinele populare reprezintă întreprinderi sau firme de comerț, care dispun, în același local, de raioane multiple, ce vând, în sistemul autoservirii sau al preselecției, un sortiment larg, dar mai puțin profund, de produse, practicând un nivel mai scăzut al prețurile și o gamă restrânsă de servicii comerciale.

Principalele caracteristici pe care le prezintă sistemul magazinelor populare – apărute pentru prima dată în Statele Unite ale Americii, la sfârșitul secolului trecut -rezidă din prețurile practicate, serviciile comerciale asigurate și limitarea sortimentului de mărfuri comercializate la câteva zeci de mii de articole curente.

/\

In general, se poate spune că magazinul popular seamănă, prin anumite părți ale activității sale, cu marele magazin. Respectiv, ca și marele magazin, dispune de numeroase raioane de desfacere a mărfurilor în cadml aceluiași local; fiecare dintre raioanele respective își delimitează activitățile la un anumit tip de produse; este la fel de puternic luminat; este vizat și solicitat de mari mulțimi de populație. Alături de aceste trăsături, similare cu cele ale marilor magazine, funcționarea marilor magazine se

caracterizează printr-o serie de trăsături proprii. Intre acestea, mai importante pentru întreprinzători, apar următoarele:

raioanele care comercializează produse alimentare prezintă punctul de atracție din cadrul fiecărui magazin popular, aceasta întrucât managerii unităților respective se străduiesc să fie, în permanență, bine aprovizionate și asortate, iar prețurile – în general mai scăzute față de cele practicate de comercianții independenți – să corespundă puterii de cumpărare a diferitelor categorii de consumatori ce apelează la serviciile magazinelor respective;

raioanele din structura magazinelor populare, altele decât cele alimentare, comercializează o gamă relativ restrânsă de articole curente, sortimentul lor complet acoperind 13.000 – 14.000 de poziții, în timp ce, așa cum s-a arătat anterior, un raion din cadrul unităților marilor magazine acoperă 20.000 – 30.000 de poziții;

în general, ca principiu, toate articolele ce se găsesc în cadrul magazinelor populare se vând la prețuri mai reduse sau, în orice caz, foarte competitive, astfel ca, în funcție de natura fiecărei categorii de produse, prețul să fie interesant sau foarte avantajos;

se practică metode de vânzare și de stimulare a vânzărilor în masă, cum ar fi, îndeosebi, autoservirea; toate produsele sunt etalate în locuri cât mai vizibile, în imediata apropiere a clientului, la îndemâna sa, acesta putând privi, lua și atinge produsul; se are în vedere sloganul potrivit căruia „un articol atins este jumătate vândut";

serviciile comerciale pe care magazinele populare le asigură clientelei sunt mai restrânse, tendința actuală este însă de a lărgi gama acestora și de a moderniza modalitățile de rezolvare;

suprafața medie a unor asemenea magazine, situată în anii '60 la 600 – 800 m2, a sporit continuu, ajungând la 5.000 – 6.000 m2 și chiar mai mult.

• Elementele specifice privind organizarea și funcționarea magazinelor

/v

populare, întregul sistem de funcționare a magazinelor populare are în vedere o astfel de organizare, care să conducă la costuri reduse, pentru a se asigura realizarea și menținerea unor prețuri de servire cât mai scăzute la cumpărarea mărfurilor, iar cheltuielile de exploatare să fie cât mai reduse. Pentru aceasta se are în vedere:

Afilierea la centralele de cumpărare cât mai importante, cu dever ridicat și
costuri scăzute; asigurarea posibilităților de folosire a unor canale de distribuție cât mai
scurte, combinate cu cele directe din sursele cele mai apropiate de produse; realizarea
unei logistici comerciale cât mai simple și eficiente; simplificarea la maximum a
activității administrative legate de achiziționarea și de manipularea mărfurilor;

Desfășurarea întregii activități comerciale pe baza unor stocuri restrânse,
pentru a se putea aproviziona cu ușurință, fluidă și oportună, de la cea mai apropiată
centrală de cumpărare;

Apelarea la serviciile centralei de cumpărare, bine echipate din punct de
vedere informatic, pentru asigurarea gestiunii stocurilor la nivelul cerințelor moderne,
impuse de nivelul tehnologiilor comerciale din domeniul respectiv;

Apelarea la serviciile centralelor de cumpărare sau la institute specializate
pentru realizarea unor studii de piață, care sa aibă în vedere atât fabricantul cu întreaga
problematică a aprovizionării (sortimentul mărfurilor fabricate, prețuri, termene de

livrare etc), cât și clientela potențială (mărimea și structura populației pe diferite zone, structura nevoilor, gusturi, exigențe, motivații de cumpărare, orientări către concurență;

Limitarea sortimentului la produsele concurente, care sunt sigure în procesul
de vânzare și în alegerea cumpărătorilor;

Asigurarea unor rotații rapide a mărfurilor din stoc, urmând a se realiza o
reînnoire a stocurilor din cadrul fiecărui raion, cuprinsă între 8-12 rotații pe an,
fenomen care, în mod implicit, duce la o creștere considerabilă a rentabilității întregii
activități;

Reducerea cheltuielilor de personal; magazinele populare folosesc, în
general, un personal puțin numeros, cu un nivel de calificare mai redus, în unele cazuri
chiar fără o formație profesională și în curs de formare, această ultimă categorie fiind
aducătoare de venituri prin taxele de formare. Un rol important în cadrul personalului
din magazinele populare revine casierului și responsabililor de raioane, la care se
adaugă câțiva specialiști în administrație;

Suprimarea tuturor cheltuielilor neeconomicoase și inutile în procesul de
vânzare, cum ar fi cele referitoare la decorul magazinelor, crearea unui mediu ambiant,
asigurarea unui confort deosebit, protocol etc;

Limitarea metodelor de vânzare la sistemul autoservirii și excluderea
diferitelor forme costisitoare, specifice marilor magazine, precum și orientarea strictă a
serviciilor comerciale către acele servicii absolut necesare, utile și apreciate în mod
deosebit de cumpărători.

Sistemul de organizare și funcționare, bazat pe cumpărări de masă, reducerea cheltuielilor gestionare, combinat cu o marjă relativ slabă asupra vânzărilor, permite magazinelor populare să fie foarte competitive și să obțină un mare succes în fața clientelei potențiale.

H Tendințe în preocupările privind adaptarea activității magazinelor populare la cerințele pieței. Magazinul popular, o unitate care, la originea sa, avea drept principiu de bază ideea de a se apropia și de a se ocupa doar de satisfacerea cerințelor unei clientele modeste, tinde astăzi să atragă, prin activitatea desfășurată, o clientelă cât mai numeroasă, formată din toate categoriile de populație. Pentru aceasta.

întreprinzătorii și managerii respectivelor magazine populare și-au concentrat

preocupările pe câteva direcții, a căror cunoaștere prezintă un interes deosebit. Intre acestea, prezenta lucrare semnalează următoarele aspecte:

Lărgirea continuă a sortimentului comercial, ajungându-se în unele cazuri la
o acoperire de până la 20.000 de poziții în cadrul fiecărui raion;

Părăsirea cartierelor modeste, ca loc principal al activității comerciale
desfășurate de către magazinul popular, și implementarea unor astfel de unități peste tot,
inclusiv în cadrul unor cartiere locuite de o populație cu nivel de viață ridicat. In această
privință, atât proprietarii, cât și managerii firmelor respective colaborează cu edilii
orașelor pentru a cunoaște restricțiile și cerințele stabilite de urbaniștii comerciali,
pentru a putea fi prezenți în cadrul cerințelor comerciale de diferite tipuri, pe arterele de
penetrație, cât și în diverse zone mai izolate;

Asigurarea și promovarea unor tehnologii și practici comerciale caracteristice
marilor magazine. Această ultimă categorie de preocupări cuprinde aspecte mai

/«,

complexe, ele referindu-se la multiple laturi ale activității comerciale. Intre acestea sunt aduse în discuție posibilitățile de trecere la asigurarea unor servicii mai elevate, cum ar fi cele privind legăturile telefonice pe mari distanțe, unele servicii bancare, redactări și copieri de documente, unele servicii de alimentația publică etc;

Crearea unor mărci proprii de distribuție, similare cu cele create de grupările
comercianților cu amănuntul, lanțurile voluntare sau marile magazine, în virtutea cărora
să se acționeze în cadrul pieței, atât asupra clientelei potențiale, cât și în cadrul relațiilor
cu o serie de unități prestatoare de servicii sau chiar cu diferiți furnizori de produse,
pentru stimularea vânzărilor, asigurarea unor servicii de calitate și obținerea unor prețuri
de cumpărare cât mai scăzute;

Sporirea continuă a suprafeței magazinelor, creșterea capacității economice a
firmei și descentralizarea activității. Aceasta atât pentru asigurarea posibilităților de
extindere a sortimentelor comercializate și personalizarea unor raioane, cât și pentru
realizarea unei categorii cât mai dense a diverselor zone orășenești;

Asigurarea unor orare de funcționare care să facă tot mai utile magazinele
respective și din punctul de vedere al proximității cu care populația poate apela la
serviciilor lor, pe o perioadă cât mai largă de timp din cursul zilei sau al nopții;

Creșterea rolului publicității în intensificarea persuasiunii în rândul
consumatorilor și stimularea vânzărilor, prin diversificarea metodelor, suporturilor și
mesajelor folosite, mergându-se până la crearea unui stil publicitar propriu, bine
individualizat, care să devină simbolul imaginii magazinelor populare în rândul
consumatorilor.

3.3.2. Formele cooperatiste ale comerțului integrat

Formele cooperatiste ale comerțului integrat cunosc și ele, la rândul lor, mai multe modalități concrete de realizare, structura sistemului cuprinzând, în principal, comerțul realizat de cooperația de consum și pe cel organizat de cooperative ale unor întreprinderi sau ale administrației.

A. Cooperativele de consum reprezintă societăți ale căror membri se unesc pentru a-și asuma o funcție de distribuție, beneficiile realizate fiind repartizate între toți membrii cooperatori, în cadrul acestor societăți cooperatiste membrii aderenți dispun de puteri egale, fiecare contând cu un singur vot în ansamblul general. Actul de vânzare-cumpărare în cadrul magazinelor cu amănuntul ale asociaților cooperativei de consum este deschis însă tuturor consumatorilor, nefiind limitat sau restricționat prin calitatea de membru cooperator, altfel spus, poate cumpăra orice persoană care intră în magazin.

• Principalele principii și trăsături caracteristice prin care se distinge
sistemul de organizare a activității comerciale desfășurate de cooperativa de
consum. Acestea apar din latura deosebită a societăților respective, care, așa după cum
reiese din definirea statutului lor, sunt firme colective, create pentru asigurarea
activității de aprovizionare cu mărfuri a populației dintr-o anumită zonă. Drept urmare,
în prim-plan apar principiile unei organizări colective, urmate apoi de trăsăturile prin
care se caracterizează activitatea de ansamblu a unor astfel de societăți comerciale.

• In cadrul principiilor de organizare, se pot avea în vedere următoarele
aspecte:

Asigurarea liberei adeziuni pentru orice membru al comunității care
îndeplinește condițiile de drept stabilite pentru aderarea la activitatea unei organizații
sau asociații colective și este în măsură să subscrie o parte – acțiune – din capital;

Promovarea strictă a ideii potrivit căreia fiecare membru aderent are dreptul
la un singur vot, indiferent de puterea economică pe care o deține, în felul acesta
asigurându-se posibilitatea ca atât săracul, cât și bogatul să participe la gestionarea
activității fiecărei cooperative de consum, pe picior de egalitate;

Instituirea practicii repartizării de către societățile cooperatiste, către membrii
lor, a unei părți din beneficiul realizat, proporțional cu valoarea capitalurilor subscrise;

Desfășurarea unei intense activități de educare a consumatorilor sub diverse
forme: informarea continuă, consultații, conferințe pe diferite teme ale consumului,
editare de cataloage, pliante, ziare proprii etc. Asemenea acțiuni educaționale se referă
atât la sistemul de aprovizionare cu mărfuri, produse comercializate, prețuri și facilități
de cumpărare, servicii etc, cât și la fenomene conexe, cum ar fi sistemul nutrițional,
evoluția modei vestimentare, organizarea activității în cadrul diferitelor ferme agricole,
bricolaj, cultură, sisteme de instruire profesională etc.

• Trăsăturile caracteristice prin care se distinge activitatea comercială desfășurată de cooperativele de consum reprezintă de fapt materializarea și concretizarea obiectivelor ce stau la baza constituirii unor astfel de societăți, cât și

/*,

a principiilor de organizare. Intre acestea, în mod deosebit, atrag atenția:

Ideea înlocuirii luptei pentru un profit cât mai mare cu preocupările pentru
asigurarea unei cât mai bune aprovizionări și serviri a populației consumatoare aferente
sau care se aprovizionează prin magazinele societății cooperatiste; se are în vedere, de
fapt, că scopul mișcării cooperatiste constă într-o cât mai bună aprovizionare și servire a
consumatorilor, și nu beneficiul în sine;

Servirea membrilor cooperatori în condiții cât mai bune, care reprezintă
principala preocupare a societăților comerciale ale cooperației de consum, se constituie
într-un obiectiv deosebit de complex ce privește deopotrivă: practicarea unor prețuri cât
mai reduse, garantarea calității produselor oferite, promovarea unor servicii comerciale
cât mai adecvate nevoilor și exigențelor consumatorilor, asigurarea plății curente către

membrii cooperatori a beneficiilor la capitalul subscris, apărarea drepturilor consumatorilor etc, precum și implicarea și educarea acestora prin sisteme clasice (grădinițe de copii, școli primare sau specifice, școli profesionale, cursuri de instruire);

Societățile comerciale ale cooperației de consum reprezintă asociații de
persoane, și nu de capitaluri;

La societățile cooperatiste, reprezentând asociații de persoane și nu de
capital, apare și o altă trăsătură, respectiv aceea potrivit căreia acestea reprezintă
societăți cu capital variabil, fiecare aderent putând subscrie una sau mai multe părți
sociale, în unele țări sau zone practicându-se și sistemul acțiunilor;

Societățile comerciale organizate de cooperația de consum reprezintă forme
de comerț integrat, asumându-și prin forme specifice , atât funcții ale comerțului cu
ridicata, cât și funcții ale comerțului cu amănuntul.

• Structura generală a sistemelor comerciale organizate de cooperația de
consum diferă de la o țară la alta, purtând amprenta impactului organizării statale, a
gradului de organizare a diferitelor categorii de populație, a posibilităților de cooperare
cu producătorii și cu marile firme de comerț existente în cadrul pieței, precum și a
multiplelor fenomene caracteristice economiei de piață din cadrul fiecărei țări.

s\.

In multitudinea structurilor ce caracterizează sistemele de organizare a comerțului, cooperației de consum, se pot contura câteva aspecte ce pot sta la baza organizării acestei activități în orice țară.

y\

• In primul rând se disting două tipuri de structuri funcționale:

O structură teritorială, formată din cooperative de consum locale, care
sunt organizate și funcționează similar cu sistemul întreprinderilor comerciale cu
sucursale multiple, fiecare magazin cooperatist jucând rolul unei sucursale;

O structură centrală, formată din organisme de coordonare – federale,
federații sau institute ale cooperativelor de consum – din organisme tehnice implicate în
procesul de cumpărare a mărfurilor și aprovizionare a cooperativelor de consuni
teritoriale sau direct a sucursalelor acestora — centrale de cumpărare cooperatiste – și din
organisme financiare, care asigură finanțarea pe termen lung a diverselor acțiuni

întreprinde de cooperativele de consum sau unele acțiuni colective, garantarea creditelor pentru unele societăți cooperatiste etc.

/\

• In al doilea rând, trebuie subliniat că structurile teritoriale, la rândul lor,
diferă și ele de la o țară la alta, putând exista:

Societăți comerciale cooperatiste, cu o bază strict locală, deservind
populația unei anumite localități;

Societăți comerciale cooperatiste specializate, axate pe comercializarea
numai a produselor alimentare, pe comercializarea unor anumite categorii de produse
nealimentare (textile, încălțăminte, articole de menaj și materiale de întreținere etc.) sau
numai a anumitor categorii de servicii;

Societăți comerciale cooperatiste regionale sau zonale, care reprezintă
întreprinderi mai mari, au contracte permanente cu centralele de cumpărare, dispun de
magazine mari și chiar foarte mari, prin intermediul cărora comercializează sortimente
foarte largi de mărfuri și pot acorda asistență de specialitate sau diverse ajutoare micilor
societăți cooperatiste locale sau specializate;

/\

• In al treilea rând, se detașează faptul că activitățile comerciale organizate de
cooperativele de consum cunosc un anumit grad de centralizare sistematică, între
societățile comerciale ale cooperației de consum locale și cele zonale existând atât
relații de colaborare, cât și relații de subordonare. Astfel, federațiile centrale ale
cooperativelor de consum pun la dispoziția societăților comerciale locale numeroase
servicii de ordin contabil, juridic, fiscal, social etc. în schimb, societățile comerciale
locale varsă în contul federațiilor o anumită cotizație, furnizează informații și date
statistice, primesc inspectorii, revizorii federației, aplică politica stabilită de congresele
lor naționale etc.

Dată fiind natura structurală a societăților cooperatiste – asociații de persoane și nu de capital – cât și tipul relațiilor care stau la baza derulării activității organizațiilor teritoriale și a celor centrale, comerțul cooperatist de consum formează un sistem în cadrul căruia diferitele tipuri de magazine sau secții locale sunt grupate în cooperative specializate locale sau zonale, care, la rândul lor, se reunesc formând federații, institute, organizații sau uniuni naționale. Aceste federații naționale poartă, așa după cum se

observă, diferite denumiri, variind de la o țară la alta, sub aspect, dar în fond reprezentând același lucru: organul central de reprezentare, coordonare, consultare și ajutorare a societăților comerciale ale cooperativelor de consum.

• Serviciile oferite de unitățile comerciale ale cooperației de consum.

Caracteristic activității comerciale realizate de cooperația de consum, așa după cum s-a mai arătat , apare și faptul că unitățile acestui sistem, alături de vânzarea produselor, realizează și oferă aderenților săi și, în ultimele două decenii, marelui public cumpărător, numeroase alte prestații mai puțin legate de procesul direct al comercializării mărfurilor, între acestea atrag atenția în mod deosebit, următoarele:

Realizarea ajutorului intercooperatist, care reprezintă un complex de acțiuni
de solidaritate în sectorul social, materializate în organizarea unor colonii de vacanță,
case de odihnă, cure preventorii heliomarine, organizarea unor grădinițe de copii,
sponsorizarea unor școli primare etc.;

Construirea unor hoteluri, organizarea activității acestora și punerea la
dispoziția marelui public a tuturor serviciilor oferite de către acestea; membrii
cooperatori beneficiază, în acest caz, de tarife speciale;

Organizarea unor agenții cooperatiste de voiaj, atât independente, cât și în
incinta magazinelor cu amănuntul, venind astfel în sprijinul publicului vizitator, atât
prin natura complexă a serviciilor oferite, cât și prin proximitatea lor;

Acordarea sau garantarea unor credite familiale; asemenea credite pot fi
acordate dau garantate fie de către înseși cooperativele locale de consum, fie de către
băncile centrale cooperatiste, în scopuri investiționale, atât membrilor cooperatori, cât și
oricărui cetățean din zona de activitate a cooperativei de consum, cunoscut și garantat
de populația din zona respectivă;

Realizarea unor servicii de asigurări pentru membrii cooperatori, prin
intermediul unor societăți de asigurare special create în cadrul sistemului cooperatist
respectiv;

Organizarea și realizarea unor servicii educaționale, în ultimele decenii
trecându-se la fondarea unor școli proprii de pregătire generală în domeniul activității

cooperatiste, reciclări și diverse cursuri profesionale de specializare pe anumite domenii;

Organizarea unor centre de documentare familială, care furnizează gratuit
informare juridică, fiscală, educațională, medicală, socială etc., pentru toate familiile de
cooperatori;

Editarea unor numeroase și atrăgătoare publicații periodice, care inserează
importante informații în favoarea consumatorilor, aspecte educaționale, consultații

s\.

tehnice, juridice etc. In cadrul acestor publicații se înscriu și reviste sau ziare de strictă specialitate, care, prin materialele publicate, vin în sprijinul direct al personalului societăților cooperatiste, al responsabililor de raioane și de mici puncte de vânzare, al managerilor de mari magazine, al personalului de specialitate care se ocupă de cumpărăturile de mărfuri și de logistică comercială etc.;

• Organizarea unor laboratoare specializate, atât pe lângă societățile
cooperatiste zonale, cât și în cadrul organizațiilor centrale. Aceste laboratoare
desfășoară o activitate largă, având efecte deosebite asupra activității comerciale. Ele
garantează calitatea produselor, fundamentează principiile de selecție a furnizorilor,
termenele de livrare a mărfurilor și politica de stocaj, în funcție de specificul fiecărui
produs și de zona în care acesta se comercializează. Mai mult, asemenea laboratoare
organizează testări și controale asupra produselor existente pe piață, oferind informații,
prin publicațiile editate, cu privire la calitatea produselor testate, la modul de utilizare
etc., contribuind astfel la întărirea protecției consumatorilor.

B Tendințe în evoluția comerțului organizat de cooperative de consum. La fel ca și în celelalte categorii, forme și sisteme de comerț, analizate anterior, și comerțul cooperatist face eforturi importante pentru a se adapta continuu la evoluția de ansamblu a procesului de distribuție și a-și mări forța de persuasiune în rândul consumatorilor, între preocupările ce au dat rezultate și s-au impus cu caracter de tendință pot fi remarcate:

• Concentrarea continuă a activităților societăților comerciale ale cooperației
de consum, concentrare realizată prin fuziuni și absorbții, ajungându-se la formarea
unor cooperative de consum care își desfășoară activitatea pe mai multe zone și regiuni

– Franța – sau care să ajungă să deservească o treime sau un sfert din întreg teritoriul unei țări – Belgia, Danemarca, Olanda etc.; fenomenul se referă la verigile organizatorice, și nu la punctele de vânzare;

• Concilierea raportului dintre serviciile oferite și rentabilitatea înregistrată de
fiecare categorie de magazine, precum și a raportului dintre micile și marile magazine.

/v

In primul caz, s-a optat pentru perfecționarea și îmbogățirea gamei serviciilor asigurate populației, rentabilitatea urmând să apară ca un efect al acestor măsuri, care, natural, vor trece la stimularea vânzărilor și, implicit, la creșterea cifrei de afaceri cu marjele sale de profit, în al doilea caz, s-a optat pentru marile magazine, cooperația de consum făcând eforturi deosebite, în majoritatea țărilor, de a construi și lua în exploatare mari magazine, hiper și supermagazine, fapt ce a făcut ca în același timp să dispară, ca inadaptabile, micile magazine tradiționale;

Pe plan managerial, s-a trecut la utilizarea unor metodologii moderne de
gestiune, cum ar fi computerizarea activităților de aprovizionare cu mărfuri, realizarea
logisticii comerciale și conducerea activității magazinelor, implementarea unor forme de
vânzare a mărfurilor corespunzător condițiilor implicate de fiecare zonă geografică
deservită (cum ar fi, de exemplu, organizarea unui comerț mobil cu ajutorul
automagazinelor deplasabile în orice mică localitate, organizarea vânzărilor prin
corespondență sau pe bază de catalog și precomandă etc.);

Legat de procesul managerial, privind îndeosebi latura sa gestionară, se
acționează pentru creșterea capacității de autofinanțare a societăților comerciale
organizate de cooperația de consum, lansându-se programe cooperatiste, ce prevăd
diminuarea părților care urmează a se restitui periodic membrilor cooperatori, sub formă
de dividende, folosirea carnetelor de cumpărare, a tichetelor de casă, care să permită
folosirea unor remize mai ridicate pentru anumite categorii de consumatori etc.
Programele respective prevăd, de asemenea, ample acțiuni de întrajutorare între
cooperativele specializate, locale, zonale, sau interzonale, care să ducă la diminuarea
creditelor contractate cu băncile din afara sistemului cooperatist.

în România, un spațiu deosebit de propice pentru dezvoltarea comerțului
integrat cooperatist îl oferă piața rurală. Aceasta este formată, sub aspectul cererii de

mărfuri, din aproximativ 10 milioane de locuitori – circa 45% din populația României -grupați în peste 13 mii de puncte de consum – localități – amplasate în zone foarte diferite de relief, climă și putere economică, reprezentând o piață extrem de largă, deosebit de complexă, deschisă oricăror modificări și, prin natura sa, extrem de eterogenă de la o zonă la alta, ceea ce permite sub aspect comercial, importante segmentări operaționale, fiecare dintre segmentele conturate, prin potențialul lor, atrăgând atenția diverselor categorii de întreprinzători. De subliniat însă, că formele cooperatiste ale comerțului integrat sunt deosebit de cunoscute pieței rurale românești, ele fiind prezente în spațiul respectiv din a doua jumătate a secolului al XIX – lea și înregistrând succese deosebite. După 1989, sistemul a fost neglijat, tratat cu superficialitate și aproape distrus. Pe măsura consolidării mecanismelor pieței și a înțelegerii acestora, întreprinzătorii asociați în sistemul cooperatist ce acționează în cadrul pieței rurale românești au realizat faptul că parcurgerea perioadei de tranziție la economie de piață, impune o preocupare din partea agenților economici în vederea creșterii competitivității și, ca atare, sunt necesare o serie de strategii de dezvoltare care să le asigure revigorarea activității desfășurate și recâștigarea unei părți din piața rurală. Respectivele strategii au în vedere, în principal, domeniul comercial, cu cele două sectoare ale sale – comerțul cu ridicata și comerțul cu amănuntul -, precum și domeniile alimentației publice, prestațiile de servicii și al cumpărătorilor de produse agricole în vederea valorificării lor, fie pe piața internă, fie pe diferite piețe externe.

De menționat însă, că, așa cum prevăd documentele alianței internaționale cooperatiste, prin întreg sistemul de măsuri privind sporirea continuă a eficienței sale economice, cooperația de consum are în vedere o evoluție care să se încadreze în cerințele unui comerț modern, dar care să asigure, în mod constant, realizarea idealurilor sale de justiție socială.

A. Cooperativele marilor întreprinderi sau ale administrației reprezintă o variantă a comerțului cooperatist. Este vorba de societăți comerciale create sub forma unor magazine de desfacere cu amănuntul, de către și pentru personalul din industrie sau de grupuri comune de studenți care trăiesc în complexe universitare sau frecventează aceeași universitate. Magazinele respective sau diverse puncte de vânzare create de

categoriile respective de populație, constituie în societăți cooperatiste, vând articole alimentare și nealimentare de consum curent, precum și o serie de sortimente mai deosebite, cum ar discurile, cărțile etc., cu remiza mai ridicată în raport cu prețurile din sistemul marilor magazine sau acele ale magazinelor populare, în general, toate unitățile ce compun sistemul cooperatist respectiv sunt magazine de mici dimensiuni sau alte asemenea puncte, au o cifră de afaceri nesemnificativă în comerțul cu amănuntul – sub 0,5% -, reprezentată în proporții egale pe cele două sectoare de mărfuri – alimentare și nealimentare.

3.3.3. Sistemul acordurilor de franciză

A. Conținutul și structura acordurilor de franciză

Din punct de vedere managerial, sistemul reprezintă un compromis între forme de distribuție și metode de vânzare. Franciză în sine se prezintă sub forma unui contract încheiat între un „francizor", care acordă anumite drepturi de folosire a unei mari firme sau tehnologii comerciale și un „franciz", comerciant care cumpără dreptul respectiv. Francizorul posedă o marcă comercială cunoscută și apreciată, tehnologii comerciale specifice privind sortimentologia și comercializarea, tipuri de magazine puternic personalizate, sisteme publicitare proprii etc., care au contribuit, în timp, la crearea bunului său renume. Or, sistemul de franciză constă în utilizarea mărcii, a tehnicilor de comercializare, a formei și a însemnelor unei firme cu bun renume în cadrul pieței de către întreprinzători comerciali necunoscuți sau neafirmați, în unele cazuri, sistemul oferă chiar și garanția exclusivității în cadrul unor zone bine delimitate. Pentru „franciz", sistemul are în vedere obligația de a plăti un „drept de intrare", o „redevență" anuală proporțională cu cifra de afaceri, și de a aplica integral metodele „francizorului", pentru a se asigura continuitatea și unitatea imaginii de marcă.

^,

In general, dicționarele de specialitate au în vedere franciză ca un sistem de distribuție în cadrul căruia o întreprindere personală, cu capital propriu, este condusă ca și cum ar reprezenta o verigă (un element) într-un vast organism, cu o marcă națională și internațională, o firmă, echipamente, produse și servicii și standard.

în cadrul respectivului sistem, cei doi parteneri – francizorul și francizul – își au avantajele lor, fapt ce a făcut ca această formulă să cunoască o penetrare deosebită în

procesul de distribuție a multor țări, transformându-se într-un sistem de distribuție performant, care favorizează înțelegerile antreprenoriale și creează numeroase utilități.

Având în vedere franciza ca un sistem de distribuție ce are la bază o licență de ordin comercial acordată de către o întreprindere către o alta pentru exploatarea unei mărci originale, a unor metode și tehnici particulare, însoțită de asistență tehnică, comercială și managerială necesară, domeniile în care acestea acționează sunt foarte variate. Dintre acestea, pot fi amintite:

Restaurantele specializate (rotiserii, pizzerii, plăcintării, produse marinărești;

Magazine de produse alimentare (creme, bomboane, cafea, produse dietetice;

Unitățile ce vând piese de schimb și asigură service pentru automobile;

Magazinele care comercializează mărfuri generale (articole pentru copii,
produse electronice, hârtie de scris, articole pentru sport, încălțăminte, marochinărie,
mercerie, țesături, mașini de cusut, mobilă, articole pentru bucătărie, tapete, lenjerie de
pat, articole de grădinărit, ceasuri, bijuterii, articole fotografice, produse de papetărie și
librărie, articole optice, unelte agricole mărunte etc.);

Unitățile prestatoare de servicii (decorațiuni, grădinărit, montări de tapete,
închirieri de diverse articole, hoteluri, moteluri, agenții imobiliare, centre de agrement,
campinguri, coaforuri, închirieri de automobile, agenții matrimoniale, agenții de voiaj;

Diverse (boutique-uri, case individuale, negocieri de materiale, încălzit,
mobilier urban etc.).

Sistemul de franciza a apărut pentru prima dată în Statele Unite ale Americii și a cunoscut două etape distincte în dezvoltarea sa: prima, la începutul secolului al XX -lea, axată pe franciza vânzărilor de automobile și a organizării stațiilor pentru distribuirea benzinei și lubrifianților; a doua etapă este cuprinsă între anii 1950 – 1960 și se concretizează într-o expansiune deosebită, absorbind, în principal, produsele alimentare de mare consum.

In economia americană – fenomenul este similar și în celelalte țări occidentale -se disting două tipuri de franciza:

• Franciza produselor și a mărcilor de fabrică – Product and Trade Name
Franchising – în cadrul căreia francizul se concentrează pe gama de produse a

francizorului. Acest tip de franciză cuprinde vânzările de autoturisme și camioane, activitatea stațiilor de benzină, precum și activitatea întreprinderilor profilate pe îmbutelierea și distribuția băuturilor nealcoolice;

• Franciză de distribuție – Business Format Franchising – care se definește
printr-o relație continuă între francizor și franciz, cuprinzând atât produsul, serviciul și
marca, cât și stabilitatea strategiei și gestiunea punctelor de vânzare. Acest al doilea tip
de franciză include restaurantele, comerțul cu amănuntul, prestațiile de servicii,
agențiile imobiliare etc. Franciză de distribuție a stat la originea dezvoltării francizei în
SUA și rămâne pentru întreprinzători calea care oferă cele mai multe oportunități. Un
exemplu semnificativ de semnalat, pentru sublinierea acestui aspect, îl constituie faptul
că în SUA întreprinderile de comerț cu amănuntul, în 1987, au realizat o cifră de afaceri
ce reprezintă o treime din vânzările totale ale comerțului cu amănuntul american și 87%
din activitatea de franciză.

B. Diferite tipuri de franciză, utilizate în procesul de distribuție

In sectorul de distribuție a mărfurilor, așa după cum s-a arătat, se folosește pe larg sistemul „Business Format Franchising", un sistem caracterizat printr-un puternic progres în ultimii ani. Sistemul respectiv cunoaște trei tipuri de franciză: franciză de comerț cu amănuntul (Retailing), franciză întreprinderilor de agrement și voiaj (Leisure and Travel Business) și domeniul prestațiilor de servicii pentru întreprinderi și populație (Business and Personal Service).

Franciză de comerț cu amănuntul – Retailing — cuprinde:

Restaurantele, o branșă a francizei în care concentrarea este foarte puternică,
sistemul oferind o gamă foarte largă de servicii, căutând să satisfacă cât mai bine
cererea în continuă evoluție; în cadrul acestei branșe, se caută o combinare cât mai
perfectă a activităților de alimentație publică și cazare cu cele privind înființarea unor
boutique-uri specializate în vânzarea unei mari diversități de mărfuri sau organizarea
unui comerț mobil itinerant de alimentație publică, care să asigure masa unor
colectivități izolate în diverse zone ale ariei comerciale specifice;

Magazinele alimentare de proximitate sau comoditate – convenience stores –
magazine care caută să se adapteze schimbărilor demografice, evoluției stilului de viață,
modificările comportamentului de cumpărare al unei părți din ce în ce mai importante a
populației, care caută tot mai mult magazine de proximitate ce oferă un sortiment de
orimă necesitate. Asemenea magazine au orare de funcționare prelungite (ajungându-se
la 24 de ori din 24 și 7 zile din 7) și oferă un larg sortiment de preparate, minuturi,
produse de cofetărie, băuturi calde sau reci etc.;

Unitățile de distribuție a mărfurilor nealimentare, organizate sub forma
unităților de desfacere pe bază de catalog pentru cadouri, unități și articole de sport,
bricolaj, mobilă etc.;

Unitățile de distribuție a pieselor de schimb, a echipamentelor și service-ului
pentru automobile, o grupă de unități ce cuprinde activități de service (spălat,
diagnosticare, schimbări de piese și reparații diverse), care sunt combinate cu vânzarea
unor produse de strictă necesitate pentru clientela specifică.

Franciza de agrement și voiaj – Leisure and Travel Business – reprezintă
o formă de aliniere a întreprinzătorilor din comerț la evoluția exigențelor sociale ale
populației. Printre factorii ce au influențat favorabil consumul și dezvoltarea activităților
de agrement și voiaj se află: creșterea veniturilor și disponibilităților bănești ale
populației, creșterea numărului de reședințe ale unei persoane, criza energetică și,
îndeosebi, cea petrolieră etc. Asemenea factori, cu acțiuni contradictorii, fac ca
populația să apeleze tot mai frecvent la serviciile unor unități specializate, care să le
asigure transportul, confortul sau chiar menajul, asigurând astfel un front foarte larg de
acțiune din sistemul francizei respective.

E Franciza prestațiilor de servicii către întreprinderi și populație -Business and Personal Service – la fel ca și precedenta, reprezintă un sector în plină dezvoltare, întrucât cererea privind prestațiile de servicii din partea întreprinzătorilor și din cea a populației crește atât sub aspectul volumului, cât și sub cel al diversificării sale

continue. In acest domeniu, specialiștii americani disting șase tipuri de prestații:

Servicii către întreprinderi – Business Aid and Services – care cuprind
domeniile privind: informatică, fotocopiere, publicitate, consultanță juridică, contabilă,
financiară și fiscală;

Servicii privind închirierile de autoturisme și camioane – Auto and Truck
Rentai Services – are în vedere crearea și concesionarea unor firme puternic
personalizate, care să se bucure de o atenție deosebită în cadrul pieței, atât prin
complexitatea și calitatea serviciilor asigurate, cât și prin marea diversitate și calitatea
autoturismelor și autocamioanelor, pe care le pune la dispoziția solicitatorilor;

Servicii privind locuințe – Construction, Home Improvement and Cleaning
Services – un sector care, în ultimul deceniu, a cunoscut un progres deosebit, ocupându-
se atât de realizarea și asigurarea locuințelor de bază ale familiilor, cât și de asigurarea
caselor de vacanță, a căsuțelor amplasate temporar în anumite zone, de dotarea acestora,
asigurarea serviciilor și a racordărilor la rețelele publice etc.;

Servicii de spălătorie și curățătorii publice – Laundry and Dry cleaning
Services;

Servicii de închiriere a diferitelor tipuri de echipament – Equipment Rentai –
și acest sector se caracterizează – în ultimii ani – printr-o extindere deosebită, în special
ca urmare a creșterii timpului liber al populației, fenomen care a generat, la rândul său,
puternice piețe pentru articolele de bricolaj;

Servicii de educație, asigurate de centre create pe anumite domenii de
activitate sau branșe – Educațional Services; asemenea centre sunt strict specializate,
dar și foarte diversificate sub aspectul domeniilor de acoperire (informatică, dietetică,
design etc); drept urmare, sunt foarte solicitate, crescând puternic atât sub aspect
numeric, cât și sub aspectul cifrelor de afaceri înregistrate;

ii Urmare a specificului fiecărei zone, a diferitelor grade de formare și de maturitate a piețelor de desfacere, precum și a puternicei concurențe existente și în acest domeniu, s-au conturat câteva tendințe, care se apreciază de către specialiști că își vor pune amprenta și pe evoluția viitorilor 10-15 ani.

« în general, trebuie subliniat că, pe ansamblu, în Statele Unite ale Americii activitatea comercială organizată în sistemul de franciză a cunoscut, în ultimii ani, o

oarecare diminuare, ca urmare a unor greutăți de ordin economic și îndeosebi de ordin financiar, cu care se confruntă întreprinzătorii (este vorba, în principal, de franciz). Aceasta a făcut ca legislația americană să intervină prin legi și acte normative, căutând să evite conflictele între operatori și să protejeze francizii, stipulând restricții care să

/\

bareze abuzurilor unor francizi. In acest scop, au fost realizate și promulgate două tipuri de dispoziții federale, care reglementează relațiile între contractanți. Este vorba de „Federal Trade Commision", care impune francizorilor obligația de a furniza francizilor potențiali un document care să conțină informații detaliate asupra francizei, precum și copii după contractele încheiate, în cel mult zece zile lucrătoare, având toate semnăturile și toate angajamentele de natură contractuală; un al doilea tip de acte normative are în 'vedere toate principalele reglementări în materie de concurență, prevăzute în legislația antitrust.

• In timp ce, pe ansamblu, activitatea de franciză a cunoscut o oarecare diminuare în ultimii ani, sunt două sectoare ale acesteia care au cunoscut și vor continua să cunoască o evoluție favorabilă în viitor. Sunt avute în vedere activitățile din domeniul agrementului și cele privind prestațiile de servicii către întreprinderi și populație, care vor profita de argumentările create prin modificarea continuă a condițiilor economice, sociale și îndeosebi ale celor de plată.

O altă tendință are în vedere internaționalizarea francizelor americane, a căror activitate, atât prin operațiunile derulate, cât și prin condițiile create în diferitele zone ale lumii, prin deschiderea frontierelor, îmbunătățirea legislațiilor naționale și perfecționarea schimburilor monetare, va cunoaște o puternică dezvoltare și expansiune, penetrând în cele mai diverse domenii ale activității de distribuție. La sfârșitul deceniului al nouălea, țări precum Anglia, Australia, Canada, Japonia, precum și alte țări ale Europei Occidentale reprezentau puternice piețe în cadrul cărora franciză americană desfășura o intensă activitate. Specialiștii apreciază, de altfel, că, în general, internaționalizarea distribuției reprezintă o tendință foarte puternică pentru anii viitori. Or, franciză, prin preocupările și concentrarea sa asupra diferitelor forme de comerț specializat și standardizat, pe de o parte, beneficiază de acest cadru general, pe de altă parte, reprezintă un factor favorizant al curentului de internaționalizare a distribuției.

Capitolul 4.INSTITUȚII ȘI ORGANIZAȚII TERITORIALE, NAȚIONALE

SAU INTERNAȚIONALE CUÂTRIBUTII ÎN ORGANIZAREA ȘI

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII COMERCIALE

Fiecare stat a depus permanent eforturi pentru crearea și aplicarea unor norme conform intereselor proprii. De la sfârșitul secolului al XIX – lea, mai ales, reglementările internaționale cu privire la comerț, la relațiile de piață, la cooperare, au început să exprime preocupări pentru relațiile pașnice, favorabile dezvoltării, în epoca contemporană, apariția și accentuarea fenomenului de mondializare a pieței, împreună cu sporirea preocupărilor de apărare și asigurare a unui spațiu vital pentru relațiile de schimb necesare propriilor economii, concretizate în crearea unor importante zone de cooperare internațională (Uniunea Europeană, Asociația Economică a Liberului Schimb, Zona Nord – Americană de Comerț Liber etc.) au dus la implicarea ONU în problematica comerțului, în armonizarea intereselor, la apariția GATT (Acordul General pentru Tarife și Comerț) și, de curând, la transformarea acestuia în Organizația Mondială de Comerț – ca instituție mondială cu sarcini exprese în direcția asigurării unui cadru juridic internațional favorabil menținerii și dezvoltării relațiilor de schimb, înlăturării discriminărilor economice și politice.

Toate aceste preocupări fac ca, pe lângă firmă, ca structură de bază a oricărei economii de piață, la activitatea comercială să participe, sub diferite forme, și numeroase . instituții, organisme, organe, organizații guvernamentale și neguvernamentale. Unele dintre asemenea organisme au, prin Constituție, și dreptul la inițiativa legislativă, la elaborarea și înaintarea unor propuneri – suport pentru viitoare norme legislative.

4.1. Structuri Ia nivel național

B Fiecare stat, în cadrul administrației sale centrale, regionale sau locale, creează instituții specializate în conducerea, orientarea, sprijinirea, promovarea

f\ , ,

activității de comerț. In funcție de tradiții, necesități și condiții specifice etapei evoluției economico-sociale, asemenea instituții au căpătat diferite forme și denumiri precum:

minister, departament în cadrul unor ministere sau de sine stătător, agenții naționale, autorități naționale, comisii naționale, oficii naționale, centre etc. Principala lor atribuție se concretizează în transpunerea în realitate economică a politicii elaborate de puterea executivă și aprobată de către cea legislativă, de elaborarea și înfăptuirea strategiilor de piață. Concomitent, acestea se implică în licențierea, brevetarea agenților economici din comerț și colaborează cu alte structuri pentru stabilirea unor norme de amplasare, dimensionare, profilare, exploatare și dezvoltare a rețelei comerciale, precum și pentru protecția mediului, pentru alte acțiuni cu implicații directe din punctul de vedere economic și social.

Aceste instituții au capacitatea de a acorda asistență de specialitate, în domeniul privatizării, elaborării studiilor de fezabilitate și a celor de piață. Printre competențele lor se înscriu și promovarea liberei inițiative, a concurenței și protecției consumatorilor. De asemenea, un rol important le revine în domeniul prețurilor, distribuției bunurilor economice și asigurării accesului neîngrădit pe piață.

• în cadrul constituirii structurilor specifice economiei de piață, un rol important revine Consiliului Concurenței ca autoritate autonomă în domeniul concurenței. Ca persoană juridică, respectivul consiliu reprezintă o instituție centrală cu atribuții în cazurile de încălcare a legii și a normelor concurenței. Consiliul Concurenței nu are organisme proprii teritoriale, dar colaborează, pe baza unor atribuții clare cu Oficiul Concurenței, un alt organ central care are rețea teritorială și este subordonat guvernului. Deciziile Consiliului Concurenței sunt obligatorii pentru Oficiul Concurenței. Din proprie inițiativă, acest consiliu efectuează investigații utile pentru cunoașterea pieței, propune guvernului și administrației publice locale luarea de măsuri disciplinare împotriva persoanelor din subordinea acestora când nu se respectă dispozițiile lui, care au caracter obligatoriu. Totodată, el reprezintă România în relațiile de cooperare cu autorități ale concurenței din străinătate și cu cele comunitare.

4.2. Instituții și organisme centrale cu structuri teritoriale

Dintre asemenea instituții și organisme, în cele ce urmează, vor fi prezentate sistemul camerelor de comerț și industrie, Registrul Comerțului, sistemul implicat în protejarea și controlul concurenței, precum și sistemele specifice mișcării cooperatiste.

4.2.1. Sistemul camerelor de comerț și industrie

Camera de Comerț și Industrie exprimă continuarea unei vechi tradiții din România. Prin înființarea în 1868 a Camerei de Comerț a Bucureștiului, s-a scris prima pagină de istorie și acțiune a unei asemenea instituții. Prin decretul-lege nr. 139 din 11 mai 1990 s-a statuat caracterul de organizație guvernamentală al Camerei de Comerț și Industrie, s-a precizat structura ei organizatorică și atribuțiile ce-i revin în contextul economiei de piață.

Camera de Comerț și Industrie, ca organizație neguvernamentală, autonomă, se poate înființa la nivel central și teritorial, pe baza inițiativei agenților economici, în calitate de persoane juridice sau fizice. Ea funcționează conform legii și a statului aprobat, de Adunarea generală a membrilor asociați. Ca expresie a asocierii firmelor comerciale, industriale, agricole, de turism, servicii etc., în scopul inițierii și susținerii acțiunilor de promovare a schimburilor comerciale interne și internaționale, ea promovează interesele membrilor asociați în direcția dezvoltării comerțului, industriei și a altor ramuri din economia națională.

Conform prevederilor decretului-lege nr. 139/1990, la nivel național s-a înființat Camera de Comerț și Industrie a României, și la nivelul teritorial, Camerele de Comerț și Industrie județene. Datorită importanței economice a capitalei, și în Municipiul București s-a înființat Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București. Specificul economiei fiecărui județ a generat diferențierea denumirii menționarea expresă și a altor activități, camerele respective putând purta denumiri diferite precum: Camera de Comerț, Industrie și Navigație Constanța, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (Ialomița, Călărași etc.). Indiferent de nominalizările existente în denumire, orice cameră de comerț și industrie îndeplinește, conform legii, numeroase atribuții.

Principalele domenii în care se manifestă atribuțiile ei sunt următoarele: reprezentarea; promovarea și asigurarea de condiții pentru buna desfășurare a activității agenților economici asociați; emiterea și acordarea de documente comerciale; asigurarea, informarea și documentarea; arbitrajul comercial; asistarea și cooperarea cu Registrul Comerțului.

• Atribuțiile de reprezentare se înfăptuiesc atât pe plan intern, cât și pe plan extern de către Camera de Comerț și Industrie a României și de către orice cameră județeană. Aceste structuri îi reprezintă pe asociați și le susțin interesele în fața Parlamentului și a Guvernului României, în relațiile cu alte instituții ale administrației centrale ori locale, cu structuri similare ca activitate din străinătate. Reprezentarea preocupărilor și a intereselor oamenilor de afaceri are loc și cu prilejul organizării unor vizite oficiale proprii, în țară și în străinătate, sau prin includerea în delegații oficiale de stat. De asemenea, această atribuție creează obligația reprezentării oamenilor de afaceri la dezbaterile și deciziile din domenii de importanță națională cum ar fi energia, infrastructura, mijloace de transport, telecomunicațiile, prețurile, evoluțiile și tendințele de pe piața valutară. Statutul de constituire pretinde, din partea camerelor de comerț și industrie, transmiterea interesului asociaților, a opiniilor formulate în mediul afacerilor printr-un ansamblu de mijloace precum: o legătură permanentă cu guvernul, o participare activă la elaborarea programelor de legislație economică și la întocmirea instrucțiunilor de aplicare a legilor, a ordonanțelor sau a ordonanțelor de urgență ale guvernului. Pe lângă calitatea de consultant în raporturile cu organele administrației de stat centrale și locale, trebuie să se manifeste și propriile inițiative de promovare a solicitărilor, opiniilor și preocupărilor agenților economici asociați.

Reprezentarea pe plan internațional se materializează și sub forma participărilor active la lucrările și acțiunile Camerei de Comerț Internaționale de la Paris , precum și sub forma participărilor la Uniunea Camerelor Europene, la Asociația Balcanică a Camerelor de Comerț și Industrie, la sistemul bicameral al camerelor de comerț și

/v

industrie. In ultimii ani, s-a trecut la organizarea în străinătate a unor reprezentanțe ale camerelor de comerț și industrie județene.

B Promovarea și asigurarea condițiilor necesare unei bune desfășurări a activității agenților economici asociați se desfășoară pe două planuri: unul intern și altul extern, în afara diferențierilor dintre cele două planuri generate de deosebirile economice, sociale, legislative existente între țara noastră și țările din mediul de afaceri internațional, există și aspecte comune. Astfel, această atribuție conferă certe avantaje membrilor asociați în fața agenților economici și a firmelor neînscrise în camera de

comerț și industrie, prin asigurarea accesului la informații, acordarea de consultanță în condiții avantajoase, acoperirea integrală sau parțială a unor cheltuieli de participare la diferite târguri, expoziții, saloane, între avantajele respective pot fi amintite: gratuități generale pentru sfaturi de acționare, privind existența unor nișe de piață acordate tuturor celor care se adresează unei camere de comerț și industrie; gratuități numai pentru membrii camerei de comerț și industrie în conformitate cu prevederile statuare; realizarea contra cost a unor comenzi privind asigurarea unor studii de fezabilitate, a unor studii de piață ori a unor sinteze pe anumite teme sau domenii; asigurarea contra cost a unui sistem know-how.

Promovarea și asigurarea unor condiții corespunzătoare activității agenților economici se poate realiza pe diverse căi:

• Consultanța în afaceri, care se referă la probleme de lansare și relansare a

afacerii, de întocmire a planului de afaceri, de planificare operativă și strategică. In plus, se acordă consultanță pentru activitățile de comerț exterior și pentru protecția consumatorilor.

Promovarea și asigurarea condițiilor necesare unei bune desfășurări a
activității agenților economici asociați pe plan intern se mai înfăptuiește și sub forma
organizării de târguri, expoziții naționale și internaționale, județene, zonale sau cu
calendar axat pe tradiții laice sau de cult, corelat cu acțiuni similare internaționale
(pentru evitarea, pe cât posibil, a suprapunerii cu datele calendaristice ale marilor târguri
din străinătate). La aceasta se adaugă identificarea proiectelor economice, financiare și
de investiții care ar interesa pe membrii asociați, recomandarea firmelor capabile să
materializeze asemenea proiecte. Asemenea acțiuni se împletesc cu facilitarea
negocierilor dintre membrii asociați, pe de o parte, și dintre aceștia și firme din afara
camerei, pe de altă parte.

Promovarea agenților economici asociați la constituirea camerei se realizează
și prin inițierea și organizarea de diferite acțiuni publicitare, conferințe tehnice,
demonstrații, simpozioane. Acestora li se adaugă penetrarea pieței prin propriile
mijloace promoționale.

Promovarea și asigurarea condițiilor necesare unei bune desfășurări a
activității agenților economici asociați pe plan extern se bazează pe organizarea de
misiuni economice, seminarii, simpozioane cu participarea agenților economici români
și străini. La cererea unor firme și organizații străine se prestează servicii de
reprezentare, de informare, se facilitează încheierea de contracte și perfectarea de
tranzacții comerciale. Pentru impulsionarea operațiunilor de import-export camera
procură, la cerere, licențe de import – export și coduri SIVOMEX.

Emiterea și acordarea de documente comerciale se referă la elaborarea
certificatelor de origine (pentru mărfurile românești destinate exportului), precum și a
certificatelor privind evenimentele considerate cazuri de forță majoră.

Atribuțiile de informare și .documentare se înfăptuiesc printr-o paletă largă de
mijloace și acțiuni.

Pentru sprijinirea centrelor ce oferă informații referitoare la caracteristicile
afacerii, sediul și bonitatea firmei, la licitațiile interne și internaționale. Se oferă și
servicii de informare asupra pieței financiare privind domeniul bancar, al asigurărilor, al
bursei de valori, al pieței financiare secundare etc. Pentru domeniul protecției mediului,
se oferă informații despre standardizarea acestei protecții, despre conținutul și modul de
obținere a certificatelor de produs tip ISO (9.000; 14.000). Distribuția mărfurilor,
asigurarea calității, obținerea codului de bare sunt alte domenii pentru care fiecare
cameră de comerț și industrie asigură informații necesare.

In materie de comerț exterior, se oferă informații în legătură cu uzanțele
internaționale, cu regimul vamal și portuar, cu posibilitățile și cu oportunitățile
efectuării schimburilor comerciale externe.

Simultan, se realizează o difuzare a informațiilor, de diverse genuri, prin
propriile publicații și diferite breviare.

Satisfacerea necesităților de informare rapidă a diverșilor agenți economici s-
a aflat și se află în atenția sistemului camerelor de comerț și industrie din țara noastră.
Intențiile de perfecționare a căilor și mijloacelor de culegere, prelucrare, livrare a
informațiilor s-a transpus în realitate prin crearea CIA, SINFOCAM, CCEI, IBCC Net,
ROBIX.

– Centrul de Informații de Afaceri (CIA), departament în cadrul Camerei de
Comerț și Industrie a României asigură comunicarea, furnizarea informațiilor de afaceri
utile oamenilor de afaceri din țară și din străinătate. Importanța acestui centru se
desprinde și din calitatea lui de membru al mai multor organisme internaționale similare
precum: EUSIDIC (Asociația Europeană a Serviciilor de Informații), BRE (Biroul de

/\

Apropiere a întreprinzătorilor), IBCC Net (Rețeaua Camerei de Comerț Internaționale de la Paris), ABC Info (Rețeaua de Promovare a Informației de Afaceri a Asociației Camerei Balcanice).

SINFOCAM oferă accesul la informații în sistem „on-line" sau „la ghișeu"
pe bază de abonament. Informațiile sunt în legătură cu: profitul firmei, cererile și
ofertele de cooperare, cererile și ofertele de bunuri sau servicii, oferte de participare la
târguri și expoziții și la alte manifestări comerciale.

CENTRUL CORESPONDENT EURO INFO (CCEI), deschis în anul 1995,
oferă o excelentă cale de acces la informațiile de afaceri din Europa prin directa lui
conectare la rețeaua informatică europeană și la structura centrală din cadrul Comisiei
Europene. Domeniile mari ale informării sunt: legislația comunitară, problemele de

parteneriat, posibilitățile financiare, programele și proiectele comunitare. In plus, acest centru dispune de informații documentare care interesează societățile comerciale, elaborează buletine informative și lucrări documentare și diseminează informațiile prin: poșta electronică, publicația lunară „Eurobuletin" și serviciul de informare rapid.

– Biroul Internațional al Camerelor de Comerț a creat în 1995 un sistem global
pentru oportunități de afaceri pe INTERNET, bazat pe informațiile referitoare la 60 de
țări. Astfel, s-au pus bazele IBCC Net și s-a oferit posibilitatea conectării pe Internet și a
altor țări. Camera de Comerț și Industrie a României a folosit această posibilitate, și prin
conectare a lărgit aria informațiilor necesare mediului de afaceri, în acest sens,
menționăm sistemul ROBIX ca un produs nou al Camerei de Comerț și Industrie a
României. Noutatea izvorăște din progresul tehnologic (primul sistem profesional
românesc cu acces on-line) și din lărgirea ariei informațiilor. Informațiile despre
profiturile complete ale firmelor românești, oportunitățile de afaceri românești și străine,
manifestările expoziționale din România, legislația economică românească s-au adăugat

la informațiile în timp real de la Bursa de Valori București și la informațiile asupra misiunilor economice în țară și în străinătate. Acest produs se adresează cu precădere firmelor mici și mijlocii, precum și firmelor care participă activ pe piața de capital.

• Arbitrajul comercial este asigurat de Curtea de arbitraj comercial
internațional, organizată pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a
municipiului București și de către Comisiile de arbitraj teritoriale, compartimentul
juridic-arbitraj din cadrul camerelor de comerț și industrie teritoriale. Litigiile
comerciale sunt soluționate în conformitate cu prevederile Regulamentului Uniform
pentru Arbitraj Comercial al Camerei Internaționale de Comerț și cu normele juridice
interne, în funcție de aria teritorială a litigiului, de apartenența teritorială a părților

. implicate. Litigiile pot decurge din neîndeplinirea obligațiilor contractuale prevăzute în raporturile internaționale de vânzare – cumpărare, din desfășurarea contractelor de mandat, de leasing, de depozitare, de transport etc. Consultanța procedurală în cazul apariției litigiilor se poate acorda prin întrevedere, corespondență sau telefonic de către Curte, prin Secretariatul ei.

• Asistarea și cooperarea cu Registrul Comerțului decurg din prevederile legale
privind organizarea și funcționarea acestei instituții, care stipulează că structurile
Registrului Comerțului funcționează pe lângă Camera de Comerț și Industrie a
României și pe lângă camerele teritoriale. La nivel teritorial, asistența în constituirea
unei societăți comerciale a fost preluată prin înființarea unui compartiment distinct în
structura camerei de comerț și industrie teritoriale.

Cooperarea se referă și la circulația din formațiilor cuprinse în Sistemul SINFOCAM și în banca de date a Registrului Comerțului, elaborarea împreună a unor studii sau propuneri către puterea executivă, către organele administrației publice locale.

întregul sistem de atribuții ce revin camerelor de comerț și industrie se îndeplinesc prin aparatul propriu, întreaga activitate a camerelor de comerț și industrie se finanțează din surse proprii: cotizațiile membrilor, taxe, tarife, comisioane, donații, venituri provenite din activitatea firmelor proprii constituite conform statutului.

B Pentru lărgirea și promovarea intereselor economiei naționale, pe plan internațional o deosebită atenție se acordă sistemului bilateral. Camera de Comerț și

Industrie bilaterală este o persoană judiciară cu caracter apolitic, nelucrativ, constituită la inițiativa unor societăți comerciale, structuri economice, instituții dintr-o țară la propunerea unor agenți economici din altă țară pe baza unor îndelungate relații de afaceri. Inițiativa poate aparține și Camerei de Comerț și Industrie a României, precum și camerelor teritoriale.

Camerele de Comerț și Industrie bilaterale acționează prin diverse mijloace pentru îmbunătățirea cunoașterii reciproce; pentru informarea asupra domeniilor de interes; pentru aplicarea metodelor moderne și eficiente de exterior; pentru informarea reciprocă asupra reglementărilor în materie de comerț, transport etc.

Dezvoltarea acestei orientări a dus la formarea Uniunii Camerelor de Comerț și Industrie Bilaterale (peste 20 de membri).

Orientarea spre cooperare, spre spijin reciproc, a favorizat și apariția unui sistem multicameral, prin înființarea Asociației Balcanice a Camerelor de comerț și Industrie. Structura reprezintă, în același timp, o concretizare a fenomenului de regionalizare a cooperării economice.

4.2.2. Registrul comerțului. Oficiul registrului comerțului

Registrul Comerțului este, în primul rând, o instituție juridică care, prin exigențele proprii, completează și consfințește legalitatea existenței, a activității unui agent economic (comercial, industrial, prestator de servicii, bancar etc.), a tuturor persoanelor juridice și, în bună parte, a celor fizice, înfăptuirea obiectivelor legale se realizează printr-o structură organizațională compusă din „Oficiul național al registrului comerțului" și „Oficiul registrului comerțului" de la nivelul fiecărui județ și al Municipiului București. Respectivele structuri funcționează pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și , respectiv, pe lângă fiecare Cameră de Comerț și Industrie teritorială.

Urmărirea legalității activității agenților economici are loc prin intermediul a două principale instrumente: Registrul pentru înscrierea comercianților persoane fizice și Registrul pentru înscrierea persoanelor juridice. La oficiile menționate se depun și să păstrează dosarele cu actele solicitate pentru înmatriculare, se alcătuiește cartoteca cu fișa fiecărui comerciant și se instituie un repertoriu alfabetic al comercianților

înregistrați. Pentru fiecare an se deschide un registru, de unde rezultă obligația înscrierii

sau reînscrierii anuale într-unul din cele două registre de mai sus. înregistrările se referă la elemente necesare identificării agentului economic, forma juridică sub care s-a constituit, sediul acestuia. Orice schimbare intervenită într-unul din înscrisurile solicitate face obiectul obligației de comunicare și corectare â fișierului, a registrelor.

• Cererea de înmatriculare în Registrul Comerțului este diferită, în funcție de
natura agentului economic: persoană fizică sau persoană juridică.

• In cazul cererii unui comerciant persoană fizică, exigențele se limitează la:
numele și prenumele, domiciliul, cetățenia, data și locul nașterii, starea civilă, averea,
modul de evaluare a acesteia, activitatea comercială anterioară; firma comercială și
sediul acesteia, sediile sucursalelor, filialelor din țară sau străinătate, actul de autorizare
pentru exercitarea comerțului; obiectul comerțului; obiectul comerțului;

— In cazul societăților comerciale, solicitările se amplifică și, totodată, se diferențiază pe cinci grupe mari: societate în nume colectiv și societatea în comandită simplă; societatea în comandită pe acțiuni; societatea cu răspundere limitată; regii autonome: organizații cooperatiste. Diferențele între aceste grupe provin din modalitățile de construire a firmei și a capitalului social, durata societății, modul de conducere etc.

Oficiul Registrului Comerțului este autorizat să facă verificări prealabile și să refuze înmatricularea doar în două situații: când firma comerciantului nu conține elemente care să o deosebească de alte firme înregistrate și când comerciantul nu a făcut dovada publicării actelor în Monitorul Oficial.

• „Regimul firmelor și emblemelor" reprezintă un capitol distinct în temeiul
legal al Registrului Comerțului. Noțiunea de firmă (firmă comercială) se referă expres la
nominalizarea, personalizarea, individualizarea afacerii, adică la cel de al doilea plan
luat în considerare la definirea conceptului de firmă, ca structură organizatorică.
Prevederile cuprind obligații și particularități în funcție de caracterul persoanei (fizică
sau juridică) de tipul juridic sub care s-a constituit o societate. Aplicarea normelor
legale din acest domeniu are menirea de a face ordinea necesară în comportamentul
unui număr mare de agenți economici.

Legalitatea operațiilor efectuate de Oficiul Registrului Comerțului (național sau teritorial) este supusă numai controlului executat de către justiție. Anual, organele de justiție abilitate desemnează persoanele îndrituite a efectua verificările prevăzute de lege.

4.2.3. Oficiul Concurentei

Este un organ de specialitate în domeniul concurenței, constituit la nivel central, ca persoană juridică și aflat în subordinea guvernului. La nivel teritorial are în subordine

/\

Inspectorate de concurență, pentru fiecare județ și Municipiul București. Intre principalele atribuții ale structurilor respective se regăsesc următoarele aspecte:

Obligativitatea îndeplinirii, transpunerii în practică a deciziilor și a
recomandărilor Consiliului Concurenței, precum și urmărirea aplicării dispozițiilor
legale în vigoare: •

Urmărirea evoluției prețurilor din economie, în general, alături de cercetarea
domeniilor unde evoluția, nivelul și rigiditatea prețurilor sugerează o restrângere a
concurenței.

Furnizarea către Guvernul României, Consiliul Concurenței, public și
organizații internaționale a informațiilor asupra activităților desfășurate și formularea
unor propuneri privind luarea măsurilor cuvenite în domeniu:

Organizarea și desfășurarea de investigații privind practicile
anticoncurențiale, folosirea abuzivă a unei poziții dominate, manifestarea în afara
normelor legii a concentrărilor economice și realizarea notificării concentrărilor
economice de peste l O miliarde de lei;

Promovarea schimburilor de mărfuri și a schimbului de experiență în relațiile
cu organizațiile și instituțiile internaționale sau comunitare de profil.

Oficiul Concurenței este subordonat direct guvernului. Pentru îndeplinirea atribuțiilor menționate, colaborează cu Consiliul Concurenței. Organigrama oficiului respectiv cuprinde inspectori de concurență, experți, precum și o categorie formată din personal de specialitate.

4.3. Uniuni sau asociații centrale și organe teritoriale în activitatea comercială cooperatistă.

Mișcarea cooperatistă se manifestă în România prin prezența a două sisteme: cooperația de consum și de credit, respectiv, cooperația meșteșugărească. Ambele au la bază principiile cooperatiste de organizare și funcționare: asocierea voluntară și deschisă, controlul democratic al membrilor, participarea economică a acestora; autonomia și independența, educarea, instruirea și informarea, cooperarea între cooperative, preocuparea pentru comunitate. Pe lângă acestea, o importanță deosebită au și o serie de valori specifice precum: întrajutorarea, democrația, egalitatea, echitatea, solidaritatea. Comune sunt și instrumentele necesare constituirii persoanelor juridice, actul constitutiv și statutul, precum și existența unor structuri teritoriale și a unei ierarhii create prin liberul consimțământ al persoanelor juridice.

4.3.1. Sistemul cooperației de consum și de credit

Activitatea economică se desfășoară în cea mai mare parte prin cooperative de consum și cooperativa de credit și într-o mai mică măsură prin unități economice create la nivel teritorial sau central sub conducerea organelor corespunzătoare teritoriale ori centrale.

Principalele domenii de activitate ale cooperativei de consum sunt:
circulația mărfurilor, activitatea de producție industrială și agricolă; prestarea de
servicii; activitatea de investiții; activitatea culturală, educativă și sportivă.

Circulația mărfurilor se materializează în diverse ipostaze precum:
comerțul cu amănuntul, respectiv, cu ridicata și activitatea de alimentație publică;
vânzarea de bunuri specifice activității agricole (echipamente, mașini și unelte agricole;
îngrășăminte; furaje, semințe; animale de reproducție etc.); vânzarea de bunuri
complementare pentru exploatația agricolă; comercializarea în stare neprocesată a
bunurilor achiziționate de la populație sau agenți economici; valorificarea către
populație și agenți economici a produselor rezultate din procesarea bunurilor
achiziționate; exportul, importul de bunuri și schimburile de mărfuri cu organizații
cooperatiste, întreprinderi, firme din alte țări.

Activitatea de producție industrială se concretizează în produse alimentare
și nealimentare, obținute prin procesarea produselor achiziționate sau a materiilor prime,
mai ales locale. Producția agricolă decurge din organizarea și desfășurarea activităților
de producție vegetală, zootehnică, piscicolă, agricolă și sericicolă. O mare parte din
producția acestor activități se procesează în unitățile și secțiile industriale proprii.

Prestarea de servicii îmbracă forme complexe și deosebit de variate. Aici se
localizează: serviciile de turism intern și internaționale, serviciile hoteliere; serviciile
agro-zoo-veterinare; serviciile de închiriere a mașinilor și a uneltelor agricole; serviciile
de formarea și perfecționarea pregătirii profesionale: serviciile promoționale; serviciile
de construcții civile, agricole, industriale.

Activitatea de investiții îmbină investițiile în componente ale bazei tehnico-
materiale proprii sau ale terților, cu investițiile financiare concretizate în participări la
capitalul social al unor societăți comerciale sub formă de părți sociale și de acțiuni, atât
în sistemul cooperatist, cât și în afara acestuia.

Activitatea culturală, educativă și sportivă este desfășurată pentru și în
favoarea membrilor cooperatori și a familiilor acestora.

Obiectul de activitate al cooperativei de credit este concentrat pe
operațiuni specifice sectorului financiar – bancar și are în vedere atragerea
disponibilităților bănești, angajarea și acordarea de împrumuturi, precum și
prestarea de servicii bancare.

Atragerea disponibilităților bănești ale populației, ale membrilor cooperatori
și ale agenților economici din sistemul cooperației de consum și din afara acestuia
constituie principalul atribut al cooperativelor de credit. Păstrarea acestor disponibilități
se poate realiza prin conturi deschise și alte instrumente bancar specifice operațiunilor
de atragere. Nivelul atragerilor depinde de situația materială, de prosperitatea ori
pauperizarea cetățenilor, de siguranța depunerilor, de avantajele acordate.

Angajarea de împrumuturi prin contractare la bănci comerciale, private sau
publice, în funcție de dobânzile pretinse de aceste bănci și dobânzile practicate în
relațiile cu clienții proprii, dornici de avantaje, apare, la rândul său, ca un atribut
lucrativ. Aceasta deoarece, din resursele proprii și din împrumuturile contractate la

bănci, se acordă împrumuturi către solicitatori, cu priorități și avantaje față de membrii cooperativelor de credit, față de producătorii agricoli și pentru stimularea unor cumpărături de bunuri necesare practicării tehnologiilor agricole și dezvoltării producției. Caracterul social – economic al activității băncilor populare influențează decisiv politica dobânzilor și strategia în domeniul bilateral al împrumuturilor.

• Prestările de servicii bancare ale cooperativelor de credit sunt eterogene și deosebit de complexe, mergând de la operațiuni în cont, la operațiuni financiar -bancare pe bază de mandat și până la operațiuni de schimb valutar. Amploarea lor este dependentă de efervescența vieții economice și de faza ciclului economic.

Structura sistemului cooperației de consum și de credit, nivelul de competențe în profil teritorial și central, precum și legăturile funcționale dintre diferitele organisme ale sistemului sunt prezentate în figura 4. l.

La nivel județean, se regăsesc două instituții: FEDERALCOOP și Casa teritorială a cooperativelor de credit, ultima fiind, prin liberă asociere, parte a Federației teritoriale a cooperativelor de consum și de credit.

Casa teritorială a cooperativelor de credit se constituie prin asocierea liberă a cooperativelor de credit- bănci populare – dintr-un județ sau din mai multe județe. Arealul teritorial al unui județ ori al mai multor județe este regăsit și la Federația cooperativelor de consum și de credit, însă, dacă cooperativele de consum se asociază liber și direct, cooperativele de credit se asociază la FEDERALCOOP, indirect prin asocierea liber exprimată de către Casa teritorială a cooperativelor de credit.

Federația teritorială a cooperativelor de consum și a celor de credit reprezintă interesele economice, financiare, juridice și social – culturale ale asociațiilor în fața instituțiilor publice și a instanțelor judecătorești. Prin unitățile ei, federația desfășoară

activități comerciale și de producție, prestează servicii și execută lucrări. In același timp, acordă asistență de specialitate organizațiilor cooperatiste asociate și colaborează cu cooperativele de consum pe linia înfăptuirii celor înscrise în legea organizării și funcționării cooperației de consum și de credit, în statutul – cadru și statutul propriu al. fiecărui asociat.

Uniunea națională a cooperativelor

de consum și de credit

CENTROCOOP

Societăți comerciale

Casa cooperativelor de credit CREDITCOOP

Federația teritorială a

cooperativelor de consum

și de credit FEREALCOOP

Societăți comerciale cooperatiste

Casa teritorială a cooperativelor de credit bănci populare CTCC

Cooperativa de consum CONSUMCOOP

Cooperativa de credit Bănci populare

Fig. 4.1. – Structura sistemului cooperației de consum și de credit

Cooperativa de credit, ca și cea de consum a cooperativelor de credit, la cererea cooperativelor de credit asociate, le asigură reprezentarea intereselor, le acordă sprijin și asistență economico – financiară, juridică și organizează instruiri ale personalului, acțiuni social culturale. Conform cu specificul activității, ea organizează și efectuează controlul financiar, controlul de gestiune la organizațiile asociate.

La nivel central, pentru ansamblul sistemului, există Uniunea Națională a Cooperativelor de Consum și de Credit, iar pentru segmentul băncilor populare, Casa Cooperativelor de Credit, asociată și inclusă, prin voința liber exprimată, în Uniunea Națională.

Casa Cooperativelor de Credit efectuează operații în vederea satisfacerii nevoilor Caselor Teritoriale ale Cooperativelor de Credit asociate. De asemenea, îndeplinește mai multe atribuții, dintre care menționăm: analiza, aprobarea și supunerea spre aprobarea Consiliului de Administrație al Centrocoop a programelor trimestriale, anuale ale CREDITCOOP și Caselor teritoriale ale cooperativelor de credit; dezbaterea și aprobarea concluziilor Comisiei de Cenzori; acordarea asistenței de specialitate.

Uniunea Națională a Cooperativelor de consum și de Credit elaborează și aplică strategia, programul de dezvoltare a sistemului, efectuează studii și analize asupra evoluției mișcării cooperatiste, în același timp, această instituție organizează ți urmărește aplicarea legilor, a altor acte normative și a hotărârilor proprii, respectând principiul autonomiei. Pe plan extern reprezintă și negociază în relațiile cooperatiste din alte țări, implicându-se în cooperarea internațională.

4.3.2. Sistemul cooperației meșteșugărești

Principiile de organizare și funcționare sunt aceleași cu cele menționate la sistemul cooperației de consum și de credit. Apare o deosebire referitoare la aria teritorială de activitate, în timp ce cooperația de consum și de credit organizează structuri atât în mediul urban, cât și în cel rural, sistemul cooperației meșteșugărești dispune de organizații cooperatiste amplasate numai în mediul urban. Din punct de vedere structural, se menține aceeași dispunere ierarhică (fig. 4.2.).

*.

In cadrul noilor concepții privind organizarea și funcționarea acestui sistem se au în vedere apariția a noi structuri precum Consorțiul cooperativ meșteșugăresc și

Cooperația cooperativă și dispariția micii cooperative meșteșugărești. Consorțiul exprimă asocierea a minimum trei cooperative meșteșugărești, iar Corporația se constituie din societăți cooperative meșteșugărești, consorții cooperative meșteșugărești, alte organizații" ale cooperației meșteșugărești sau chiar alte persoane juridice și fizice.

s>,

In acest caz, asociația teritorială va fi constituită din societăți cooperative meșteșugărești, consorții cooperative meșteșugărești, corporații cooperative sau alte persoane juridice interesate în sprijinirea mișcării cooperatiste meșteșugărești, precum și din membrii cooperatori care fac parte din personalul asociației teritoriale.

Toate aceste organizații au calitatea de persoană juridică. Prin statutele – cadru, patrimoniul organizațiilor cooperatiste meșteșugărești este statuat ca proprietate privată și, cu excepția capitalului social nominalizat pe membrii cooperatori și pe membrii asociați, este indivizibil.

^.

In sistemul cooperației meșteșugărești se organizează și funcționează Asociații profesionale, Fundații, Asociații sociale și Asociații cultural – educative, care, de asemenea, au personalitate juridică.

Asociația Națională a Cooperației Meșteșugărești ANCOM (UCECOM)Asociația Teritorială a Organizațiilor Cooperației Meșteșugărești

ATCOM

Cooperativa

meșteșugărească

unică

CMM

Cooperativa

meșteșugărească

CM

Societatea cooperativă

meșteșugărească

SOCOM

Societatea

cooperativă

pe acțiuni

SCA

Fig. 4.2. Structura sistemului cooperației meșteșugărești

Organizațiile cooperației meșteșugărești sunt create în folosul membrilor cooperatori și desfășoară activități în vederea satisfacerii nevoilor acestora. Ele asigură realizarea în comun a activităților, afirmarea socială și profesională a cooperatorilor, precum și protecția lor socială.

Principalele domenii de activitate ale cooperației meșteșugărești sunt: producție; prestări de servicii; construcții; activități de comerț; activități bancare; activități de formare profesională și învățământ; activități de cooperare; alte activități.

Producția se referă la procesarea unor materii prime pentru obținerea unor
echipamente, mașini, bunuri alimentare și nealimentare, ambalaje, obiecte de artizanat
sau de cult. La această activitate sunt atrase și integrate socio – profesional și persoane
cu handicap.

Prestările de servicii se concretizează în lucrări de reparații, întreținere,
confecționare. Ele se execută către persoane fizice și juridice, la sediul clientului ori la
sediul unității prestatoare. Repararea și întreținerea sunt strâns legate de bunurile
durabile, de garanțiile acordate cumpărătorilor acestora. Un alt sector distinct al
prestărilor de servicii din cooperația meșteșugărească îl formează serviciile turistice și
serviciile financiare prestate către membrii cooperatori sau către terți.

Activitatea de comerț include comercializarea bunurilor produse,
operațiunile de comerț exterior (unele, generate de schimburile intercooperatiste în
cadrul Alianței Cooperatiste Internaționale) și activitatea de alimentație publică din
unitățile, asociațiile sociale proprii. De asemenea, tot aici se includ și achizițiile de
bunuri de la populație sau persoane juridice în scopul recondiționării și valorificării.

Activitatea bancară se desfășoară prin MINDBANK, creată în cadrul
cooperației meșteșugărești pentru întrajutorare și finanțare prin structuri proprii ale
sistemului.

Organizațiile teritoriale și ANCOM desfășoară activități specifice de
conducere, coordonare, reprezentare, conform legii și statutului – cadru.

4.4. Organizații patronale

Potrivit statutului și sistemului de constituire, organizațiile patronale sunt apolitice, neguvernamentale, independente. Ele se constituie ca persoane juridice, fără scop lucrativ, prin liberă asociere, în interesul asociaților, ele desfășoară activități de sprijinire, promovare și apărare în raporturile cu instituțiile puterii (legislative, executive) și cu organizațiile sindicale. De asemenea, se preocupă de accelerarea privatizării și atragerea de capital, de investitori din străinătate. Implicarea în relațiile de muncă o face cu prilejul negocierii contractelor colective de muncă, negocierii drepturilor salariale, precum și a altor probleme de politică socială. Prin participarea la activitățile Consiliului Economic și Social contribuie la soluționarea problemelor complexe ale economiei naționale, la negocierea și asigurarea condițiilor favorabile păcii sociale.

Se resimte totuși lipsa unei legislații noi, moderne; deschisă și racordată la problematica progresului tehnico-științific, la conducerea modernă, la informatizarea societății. Reglementările dintre cele două războaie mondiale, în baza cărora s-au reorganizat organizațiile patronale, sunt suficient de depășite față de ceea ce reprezintă astăzi cerințele unei societăți moderne.

In comerț, conducerile firmelor din comerțul cu ridicată au înființat organizații patronale distincte pentru mărfuri alimentare, mărfuri metalo-chimice, mărfuri textile -încălțăminte, materiale de construcții și combustibil. In turism, s-a constituit Federația Patronală din Turism (FPT), iar în activitatea de bursă, Uniunea Burselor de Mărfuri din România (având ca fondatori Bursa Română de Mărfuri – București, Bursa Universală -Brașov, Bursa de Mărfuri – Timișoara, Bursa de Mărfuri – Arad, Bursa Maritimă și de Mărfuri – Constanța).

Organizații similare au apărut și în alte ramuri: Asociația Română a Antreprenorilor din Construcții (ARACO), Consiliul Național al întreprinderilor Private Mici și Mijlocii (CNIPMM), Alianța Organizațiilor Patronale Private, Federații ale patronatului pe ramuri ale industriei, Confederația Patronală din Industria României (CONPIROM), Uniunea Română a Producătorilor Industriali și a Comercianților (URPICI), Uniunea Generală a Industriașilor din România (UGIR).

La nivel național s-a format Confederația Națională a Patronatului Român (CNPR) prin asocierea dintre ARAGO, UGIR, URPICI, FPT, CENTROCOOP.

Aceste structuri și-au propus să susțină privatizarea, restructurarea și relansarea activității economice, dezvoltarea societăților comerciale, instituirea dialogului social și tripartit, perfecționarea organizării și funcționării organizațiilor patronale, crearea cadrului legislativ pentru organizarea și funcționarea patronatului, în paralel, s-a urmărit revigorarea activității economice a firmelor membre prin organizarea de târguri (pentru membrii asociați) și promovarea relațiilor și a activităților comune cu firme externe.

4.5. Organizații internaționale

• Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) încheiat la 30 octombrie 1947 la Geneva de către 23 de state semnatare, a intrat în vigoare la 01.01.1948 și a devenit, în timp, cel mai larg cadru instituțional juridic pentru stimularea comerțului mondial. După nenumărate și prelungi runde de tratative în 1994, 124 de state au convenit să amplifice rolul GATT pentru transformarea lui, de la l ianuarie 1995, în Organizația Mondială a Comerțului. Un ultim obstacol pe drumul acestei transformări a fost depășit o dată cu ratificarea de către Congresul SUA a ultimelor acorduri de la Marrakesh.

Obiectivele majore ale acordului constau în reducerea treptată a taxelor vamale, reducerea și ridicarea restricțiilor cantitative (contingentări, licențe etc.), înlăturarea barierelor din comerțul mondial. Printre principiile de bază s-au regăsit: acordarea reciprocă (între statele semnatare) a clauzei națiunii celei mai favorizate, interzicerea restricțiilor cantitative la import, folosirea consultărilor ca metodă de evitare a prejudicierii membrilor în materie de comerț.

De la înființare și până în prezent, sistemul GATT a oferit comunității comerciale internaționale un set de reguli și de reglementări comerciale, a slujit ca for de negocieri multilaterale și a reușit să aducă treptata liberalizare și remarcabila expansiune a comerțului internațional, încheierea rundei Uruguay (cea de a opta din ciclul negocierilor multilateral desfășurate sub auspiciile GATT), prin semnarea la Marrakesh a documentului final, marchează trecerea la „noul sistem GATT", la înființarea

Organizației Mondiale de Comerț (OMC sau WTO). în sfera de activitate a noi organizații se cuprind domenii diverse ale circulației mărfurilor și serviciilor, ale proprietății intelectuale, instituționalizarea unui mecanism unitar de reglementare a disputelor și -neînțelegerilor dintre state. Consolidarea competențelor statelor are mare importanță mai ales pentru statele mici, deoarece, în ultimele ani, ele au fost expuse

unor presiuni și acțiuni unilaterale de retorsiune la care nu au putut răspunde.

Documentul final de la Marrakesh conține modificarea a numeroase norme și prevederi referitoare la evaluarea vamală, subvenții, măsuri antidumping și protecționiste. Țările est – europene și celor în curs de dezvoltare li se acordă 5 și, respectiv, 10 ani pentru a se alinia la prevederile juridice internaționale.

Camera de Comerț Internațională, înființată în anul 1920 la Paris, pe baza
hotărârii luate de Conferința Internațională a Comerțului, ținută în anul 1919 la Atlantic
City, este un organism internațional mult mai vechi. Scopul înființării acestui organism
internațional 1-a format asigurarea reprezentării intereselor tuturor agenților antrenați în
afaceri internaționale: comerț, industrie, transporturi, finanțe. Activitatea ei se
desfășoară prin intermediul camerelor de comerț și industrie naționale, al organizațiilor
și membrilor asociați.

Pe linia dezvoltării cooperării, extinderea schimburilor bi și multilaterale, un
rol important revine Camerei de Comerț Internaționale Mixte, care promovează

relațiile cu organizații internaționale, cu firme din diverse state. In același timp, dezvoltarea Comunității Economice Europene și transformarea ei în Uniunea Economică au generat necesitatea armonizării activității Camerelor de Comerț și Industrie din țările membre. Așa a apărut Eurocamera, ca o instituție cu sediul la Bruxelles, cu activități de reprezentare pe lângă instanțele Uniunii Europene.

In perspectivă, se conturează armonizarea acțiunilor și intereselor pe fundalul programatic al Organizației de Comerț, pe confruntarea intereselor naționale și multinaționale din marile piețe comune. De asemenea, se vor menține Curtea Internațională de Arbitraj (de pe lângă Camera de Comerț internațională) și Consiliul pentru practicile publicitare.

Referitor Ia posibilitățile de organizare a activității comerciale în lucrare se prezintă aspecte privind:

Conexiunea dintre caracteristicile economiei de piață și crearea, organizarea unui ansamblu de structuri specifice activităților comerciale.

Importanța fundamentală a cadrului j midie, a respectării normelor cuprinse în legislația internă și internațională.

Prioritatea reglementărilor internaționale față de cele naționale în cazul aderării României la structuri internaționale sau semnării anumitor acorduri, protocoale internaționale, care impun un asemenea raport.

Definirea firmei comerciale.

Plasarea profesiunii comerciale în poziția de persoană fizică sau persoană juridică.

Asemănările și deosebirile existente în sfera profesiunilor comerciale, tipologiei firmelor din punct de vedere legislativ, atât pe plan intern, cât și pe plan extern.

Posibilitățile de perfecționare a organizării aparatului comercial.

Referitor Ia sistemele de organizare a aparatului comercial

Forma de proprietate, mărimea capitalului investit, structura forței de muncă utilizată, sistemul de relații promovat între diverse forme, precum și mărimea sau structura sortimentelor de mărfuri comercializate fac ca formele de organizare a aparatului comercial, în general, și a diferitelor forme ce acționează în domeniul comercial, în special, să fie foarte diverse și extrem de complexe. Dintre acestea, deosebit de importante apar sistemele comerțului independent, asociat și integrat.

Comerțul independent reprezintă o formă de organizare comercială în cadrul căreia firma de comerț – cu ridicata sau cu amănuntul – nu are nici o legătură cu organisme coordonatoare sau centralizatoare ale activităților de cumpărare sau vânzare.

In cadrul comerțului independent se disting două categorii de firme. Prima este compusă din firme mici și izolate, formând micul comerț independent; cea de a doua are în vedere marele comerț independent, format din firme cu o mare putere economică și o mare capacitate de acoperire a diverselor zone de piață.

Pe plan internațional, în special în cadrul țărilor dezvoltate din punct de vedere economic, probleme deosebite ridică micul comerț independent, manifestându-se o

puternică tendință de diminuare a numărului micilor firme comerciale independente. Date fiind condițiile dificile în care este nevoit să acționeze micul comerciant independent, o serie de organisme implicate în activitatea de comerț a unui stat încearcă să gândească soluții prin care să vină în ajutorul acestora și să îi stimuleze activitățile desfășurate.

Presiunea concurențială determină micii comercianți să organizeze anumite asociații sau alte asemenea forme de acțiune. Asociațiile sau alte asemenea grupări își propun ca principalele obiective: aprovizionarea comună, asigurarea unui sortiment mai larg de produse, obținerea unor condiții mai bune de preț. Asociațiile și grupările create de micii comercianți independenți sub aspectul organizării pot îmbrăca diverse forme precum cooperative ale detailiștilor, lanțuri voluntare, grupări ale cumpărătorilor grosiști, exploatarea în comun a unor magazine.

Cooperativele comercianților cu amănuntul sau grupările de cumpărare, la început,

au fost create pentru a se asigura aprovizionarea comercianților cu amănuntul. In timp, structura activităților a cunoscut modificări continue, încercând să devină mai completă și mai eficace. Intre principalele responsabilități asumate de astfel de cooperative se înscriu: asigurarea cumpărărilor grupate de mărfuri; realizarea unor comenzi de mărfuri în avans; ajutorarea în procesul de finanțare; perfecționarea metodelor de vânzare a mărfurilor prin introducerea unor tehnologii comerciale moderne și formarea personalului comercial; crearea unor mărci comune pe ansamblul asociației; asigurarea unor facilități de ordin administrativ.

Lanțurile voluntare reprezintă o grupare ce are în vedere coordonarea funcțiilor cu ridicata și cu amănuntul, organizarea în comun a cumpărării și vânzării mărfurilor, precum și adaptarea managerial și a gestiunii formelor asociate unor condiții de acțiune, respectându-se însă independența juridică și financiară a fiecăreia dintre ele. Fonnarea lanțurilor voluntare este legată direct de situația comercianților cu ridicata, care, pentru a supraviețui în cadrul pieței, recurg la gruparea propriilor forțe, atrăgând în cadrul respectivelor grupări și pe cei mai buni și dinamici clienți din rândul comercianților cu amănuntul. Caracteristica generală a sistemului respectiv de asociere constă în faptul că

al întregului magazin. Conducerea magazinelor poate fi realizată în două modalități: conducere colectivă, formată dintre participanți, în funcție de ponderea volumului economic al activității fiecăruia; printr-un director plătit, numit de asociația întreprinzătorilor ce exploatează fiecare magazin colectiv, în parte.

Un loc important în cadrul activității comerciale revine comerțului integrat, în cadrul căruia firmele cumulează atât funcțiile comerțului cu ridicata, cât și ale celui cu amănuntul. După natura participanților și a formelor de proprietate, sistemul comerțului integrat poate fi structurat în două mari categorii – forme capitaliste și forme cooperatiste – , fiecare dintre acestea prezentând, la rândul lor, structuri proprii, cu trăsături și forme specifice de organizare.

Sistemul formelor capitaliste ale comerțului integrat este alcătuit în principal de către: marile magazine; magazinele cu sucursale; magazinele populare.

Marile magazine reprezintă o formă a comerțului cu amănuntul, în cadrul căruia firmele comerciale dispun de o mare suprafață de vânzare accesibilă publicului, oferind cvasitotalitatea bunurilor de consum, grupate în raioane, sub formă de sortimente suficient de complete, în cadrul unor asemenea magazine, vânzarea mărfurilor este însoțită de o serie de servicii comerciale, fiecare raion făcând oficiul unui magazin specializat.

Magazinele cu sucursale reprezintă societăți comerciale, care posedă mai multe magazine ce vând cu amănuntul, prin intermediul cărora se asigură distribuția produselor alimentare și nealimentare, care sunt cumpărate în sistemul comerțului cu ridicata sau sunt fabricate chiar de societățile în cauză. Caracteristicile principale ale sistemului de organizare a magazinelor cu sucursale sunt date de modul în care sunt îmbinate și realizate cele două funcții – de comerț cu ridicata și comerț cu amănuntul -ce le conferă statutul de comerț integrat.

Magazinele populare sunt firme de comerț, car dispun, în același local, de raioane multiple, ce vând în sistemul autoservirii sau al preselecției, un sortiment larg, dar mai puțin profund, de produse, practicând un nivel mai scăzut al prețurilor și o gamă restrânsă de servicii comerciale. Principalele caracteristici pe care le prezintă sistemul magazinelor populare rezidă din prețurile practicate, serviciile comerciale asigurate,

limitarea sortimentului de mărfuri comercializate la câteva zeci de mii de articole curente, precum și din modul în care îmbină funcția de comerț cu ridicata cu cea de comerț cu amănuntul.

Formele cooperatiste ale comerțului integrat au în vedere, în principal, comerțul realizat de cooperația de consum și meșteșugărească, precum pe cel organizat de către cooperative organizate pe lângă mari întreprinderi sau instituții ale administrației de stat.

Sistemul comercial al cooperației de consum este format din societăți ai căror membri se unesc pentru a-și asuma o funcție de distribuție, beneficiile realizate fiind repartizate între toți membrii cooperatori. Actul de vânzare-cumpărare în cadrul magazinelor ale asociațiilor cooperatiste este deschis însă tuturor consumatorilor, nefiind limitat sau restricționat prin calitatea de membru cooperator.

Sistemul respectiv se distinge prin caracteristici ce apar din natura deosebită a societăților respective, care sunt firme colective, create pentru asigurarea activității de aprovizionare cu mărfuri a populației dintr-o anumită zonă. Apar astfel, în prim-plan, principiile organizării colective, urmate de o serie de trăsături prin care se caracterizează activitatea de ansamblu a unor astfel de societăți comerciale.

Pe plan mondial, potrivit intențiilor declarate ale alianței internaționale cooperatiste, prin întreg sistemul de măsuri privind sporirea continuă a eficienței sale economice, cooperația de consum are în vedere o evoluție care să se încadreze în cerințele unui comerț modern, dar care să asigure, în mod constant, realizarea idealurilor sale de justiție socială.

Cooperativele create pe lângă mari întreprinderi sau diverse instituții reprezintă o variantă a comerțului cooperatist, dată de crearea unor magazine cu amănuntul, de către și pentru personalul întreprinderilor respective sau de grupuri comune de interese din diversele instituții, în general, unitățile ce compun sistemul respectiv sunt de mici dimensiuni și au o cifră de afaceri nesemnificativă în cadrul comerțului cu amănuntul.

Sistemul acordurilor de franciză reprezintă o combinație între forme de distribuție și metode de vânzare. Franciză în sine se prezintă sub forma unui contract încheiat între un „francizor", care acordă anumite drepturi de folosire a unei mari firme sau tehnologii comerciale și un „franciz" comerciant, care cumpără dreptul respectiv.

Sistemul de franciză constă în utilizarea mărcii, a tehnologiilor de comercializare, a formei și a însemnărilor unei firme cu un bun renume în cadrul pieței de către întreprinzători comerciali necunoscuți și neafirmați.

/v

In principal, se disting două tipuri de franciză: franciză produselor și a mărcilor de fabrică; franciză de distribuție.

/v

In cadrul procesului de distribuție se folosește un sistem caracterizat printr-un puternic progres. Sistemul respectiv cunoaște două tipuri de franciză: franciză produselor și a mărcilor de fabrică; franciză de distribuție.

In cadrul procesului de distribuție se folosește un sistem caracterizat printr-un puternic progres. Sistemul respectiv cunoaște trei tipuri de franciză: franciză de comerț cu amănuntul; franciză întreprinzătorilor de agrement și voiaj; franciză prestațiilor de servicii pentru întreprinderi și populație.

Referitor la instituțiile naționale și internaționale în lucrare se prezintă:

Necesitatea existenței unor structuri de coordonare a activității comerciale.

Autonomia organizatorică și cooperarea dintre camerele de comerț și industrie.

Gruparea sistemelor camerelor de comerț și industrie în sistemul bilateral și sistemul multilateral. Interdependențele dintre camerele teritoriale și Camera de Comerț și Industrie a României, o condiție sine qua non a desfășurării în condiții viabile a activității celor două instituții neguvernamentale.

Relațiile existente între instituțiile interne și cele externe de profil au menirea de a promova comerțul intern și exterior, de a impulsiona atragerea de investitori străini și de a facilita accesul la informațiile necesare.

Reașezarea sistemelor cooperatiste pe structuri conforme cu cerințele economiei de piață presupune menținerea trăsăturilor sociale generice ale înființării acestor sisteme.

Descentralizarea conducerii activităților comerciale se poate realiza în limitele raționalului. Trecerea peste aceste limite, manifestarea indiferenței față de utilitatea informării, documentării și modernizării conducerii, duc la proliferarea empirismului, haosului. Necesitatea definirii corecte a conținutului activităților, a corelațiilor dintre proprietate și modul de organizare a activităților, mai ales în cadrul comerțului cooperatist, se manifestă pregnant

BIBLIOGRAFIE

Florina Bran, Ion Istrate, Anca Gabriela Roșu – „Geografia economică mondială"
(„Geografia resurselor naturale și a valorificării lor economice"). Editura
Economică, București – 1996.

Ion Istrate, Florina Bran, Anca Gabriela Roșu- „Economia turismului și mediul
înconjurător", Editura Economică, București – 1996.

Emil Maxim – „Managementul și economia calității", Editura Ședeam Libris, Iași
– 1998.

Alexandru Bădăluță – „Priveliști românești", Editura Sport – Turism, București –
1989.

„Ghidul turistic al orașului Roman", Editura Sport – Turism, București – 1997.

Vasile Cocriș, Vasile Ișan – „Economia afacerilor", Editura Grafix, Iași – 1994..

Traian Teodoru – „Asigurarea calității", Supliment al revistei Tribuna
Economică, București – 1993.

Gheorghe Barbu – „Turismul și calitatea vieții", Editura Politică, București –
1980.

Florina Bran – „Ecoturismul în România", Tribuna Economică, nr. 22/1995 –
București.

Valerică Olteanu, luliana Cetină – „Marketingul serviciilor", Editura Meketer,
București- 1994.

Stănciulescu George și colaboratorii – „Tehnica operațiunilor de turism", Editura
AII, București-l 995.

12. Mircea Bogdan – „Prestări servicii agroturistice" („Marketingul serviciilor
turistice"), Editura Universitas, București – 2000.

13. Constantin Cristureanu – „Economia si politica turismului internațional", Editura
Abeona, București – 1992.