SISTEME DE COORDONATE ȘI DE POZIȚIONARE GLOBALĂ [600295]

SISTEME DE COORDONATE ȘI DE POZIȚIONARE GLOBALĂ
1. Sisteme de coordo nate
Un sistem de coordonate reprezintă modalitatea prin care unui punct din spațiu i-se
atrubuie în mod unic n secvențe de numere reale, numite coordonatele punctului.
În spațiul tridimensio nal pozitia unui punct se determină prin trei coordonate,
abscisa, ordonata și cota; în plan pentru a determina poziția unui punct e nevoie de
două coordonate, abscisa și ordonata.
1.1 Sistemul de coordonate WGS 84–World Geodetic System 1984

Figura 1 Sistem ul de cordonate WGS 84
Sistemul de coordonate WGS 84, World Geodetic System 1984, este sistemul de
referință al N A V S T A R GPS, fiind definit asemenea sistemelor ITRS1 , ETRS2, de
coordonatele puntelor terestre determinate.
Majoritatea utilizatorilor cer coordonate geografice, φ, λ, h, de aceea sistemului
de referință WGS 84 îi corespunde un ellipsoid de referință geocentric, ai cărui
parematrii se regăsesc in tabelul următor:

Tabelul 2.1 Parametrii elipsoidului WGS 84
Notația Parametrii elipsoidului Valoarea Unitatea
de
măsură
a Semiaxa mare 6.378.137,0 m
f Turtirea 1: 298298,257223563 –
Coeficient armonic zonal
normalizat de ordinul 2 48,16685* –
w Viteza unghiulară de rotație a
Pămîntului 7.292.115* rad/s
K Constanta gravitațional ă
geocentrică K=G*M 3.986.005* *

1 International Terrestrial Ref erence Sistem
2 European Terrestrial Reference Sistem

1.2 Sistemul de coordonate în Proiecția Stereografică 1970
Sistemul de coordonate în proiecția Stereografică 1970 este un sistem cartezian de
coordonate, acesta fiind sistemul de coordonate folosit în mod oficial pentru scopuri civile
în Romania; este bazat pe elipsoidul Krasovski 19403 , avand ca punct fundamental
Pulvoko4, împreuna cu planul de proiecție secant Stereografic 1970.

Figura 2 Sistem de coordonate cartezian
Proiecția Stereografică 1970
O proiec ție cartografică constituie metoda prin care se reprezintă în plan
suprafața terestră, sau o porțiune din această suprafață, conform principiilor cartografiei
matematice.
Proiecția azimutală stereografică oblică în plan secant 1970 este o proiecție
conform ă, în care figurile infinit mici de pe suprafata elipsoidului sau a sferei se reprezintă
în planul proiecției prin figuri infinit mici asemenea. În consecintă unghiurile de pe
elipsoid nu se deformează prin reprezentarea lor în planul de proiecție, fiind deci o
proiecție azimutală. În proiecțiile conforme, modulul de deformație a lungimilor nu
depinde de azimutul direcției considerate astfel că:
a = b = m = n = μ
unde:
a – semiaxa mare a elipsoidului de rotație;
b – semiaxa mică a elipsoidului de rotație;
m – modulul de deformație liniară pe direcția meridianului;
n – modulul de deformație liniară pe direcția paralelului.
Din relația precedentă rezultă că elipsa deformațiilor se transforma într-un „cerc al
defomațiilor”.
Modulul de deformație areolara dint r-o proiecție conformă are expresia:
ρ=
unde:
μ=modulul de deformație liniară;
ρ=latitudinea izometrică.
Proiecția Stereografică 1970 a înlocuit în țara noastră, în domeniul civil, proiecția
anterioară, Gauss -Kruger, ca urmare a aplicării decretului numărul 305 din luna
septembrie a anului 1971, emis de Consiliul de Stat al Țării.

3 Parametrii elipsoidului Krasovski 1940 au fost definiți de Feodosy Nikolaevich Krasovsky (1878 -1948), geodez
și astronom sovietic, împreună cu un alt cercetător sovietic, Aleksandr Aleksandrovich Izotov
4 Elipsoidul Krasovski 1940 este orientat pe pilastrul mare al Observatorului astronomic din Pulkovo, localitate
din Federația Rusă

Caracteristici ale Proiectiei Stereografice 1970:
 Este o proiecție azimutală, nedeformând direcțiile;
 Este o proiecție conformă, nedeformând unghiurile;
 Este o proiecție secantă;
 Are asociat ca ellipsoid de referință elipsoidul Krasovski 1940;
 Polul proiectiei , denumit uneori și centrul proiecției are
următoarele coordinate geografice:
Latitudinea
Longitudinea .
 Întreaga țară este reprezent ată pe un singur plan, în care există un cerc
de deformații nule, cu centrul in polul proiecției, , și raza de 201.718 km;
 Sistemul de axe de coordonate plane rectangulare XOY are ca origine
imaginea plană a polului proiecției, axa OY este imaginea plană a meridianului de
și are sensul pozitiv spre nord, iar axa Oy are sensul pozitiv spre est;
 coeficientul de reducere a scării, folosit la transformarea coordonatelor
rectangulare din planul tangent (in polul Q0), in planul secant, paralel cu cel tangent,
are valoarea:
(
)

 coeficientul de revenire la scara normala, de la planul secant la cel
tangent, este :
(
)
 In planul secant, modulul de deformație liniară este:
(
)
 Pentru deformațiile liniare relative, D, din planul secant rezultă:
(
)

Figura 3 Polul proiecției Stereografic 1970

Figura 4 Harta deformaților liniare relative pe teritoriul Romaniei în proie cția Stereografică1970
1.3 Sistemul altimetric Marea Neagră 1975
Sistemul folosit în țara noastră pentru a determina altitudinile este Sistemul de
altidudini normale cu punct zero fundamental Marea Neagră 1975. Punctul zero fundamental al
acestui sistem altime tric este reperul fundamental de ordinul I din Capela militară a municipiului
Constanța, determinat prin nivelment geometric repetat, realizat între anii 1962 și 1972,
precum și prin determinări gravimetrice. Există de asemenea un al doilea punct zero
fundamental, amplasat într-o zonă stabilă din punct de vedere geologic, situat la aproximativ 53
km de municipiul Constanța, între localitățile Tariverde și Cogealac.
Sistemul de cote Marea Neagră 1975 se încadrează în sistemul de altidudini normale.
Alte sist eme de altitudine utilizate în geodezie sunt următoarele:
o Sistemul de altitudini dinamice;
o Sistemul de altitudini ortometrice;
o Sistemul de altitudini ortometrice sferoidice;
o Sistemul de altitudini elipsoidal.
2. Transform ări de coordonate
Datorită progresului tehnologic actual, a folosirii tehnologiei GNSS , transfor marea
coordonatelor între diferitele datumuri a devenit o problemă presantă .
În țara noastră prin utilizarea pe scară larga a echipamentelor GNSS este necesară
transformarea coordonatelor din sistemul WGS 84 în sistemul Stereo’ 70 România, pentru
poziția planimetrică, și sistem de cote Marea neagră 1975, precum și invers, datorită globaliz ării
informației.

2.1 Transformarea din Sistemul de coordonate WGS 84 în Sistemul de coordonate
aferent Proiecției Stereografice 1970 cu cote în sistemul Marea Neagră 1975
Pentru transcalculul coordonatelor din Sistemul de coordonate WGS 84 în Sistemul
Stereo grafic 1970, pentru coordonatele plane, si Marea Neagră 1975, pentru cote, vom parcurge
următoarele etape:
o Aleg erea a minimum cinci puncte comune determinate în sistem absolut WGS 84 si
Stereografic 19 70;
o Se transformă coordonatele geodezice B, L și
în coordonate carteziene X, Y și
;
o Se transformă coordonatele coordonate carteziene X,Y, în coordonate
carteziene X, Y, , acest lucru realizându -se utilizând transformarea
Helmert cu șapte parametri; cei șapte parametri fiind tranzlațiile pe axele X, Y, Z – , ,
, factorul de scară m și rotațiile în jurul axelor X, Y, Z – , , ;
o Se transformă coordonatele coordonatele carteziene X, Y, , în
coordonate geodezice B, L și
, pe elipsoidul Krasovski 1940;
o Se transformă coordonatele geodezice B,L și
în coordonatele
rectangulare plane X, ,cu ajutorul formulelor cu coeficienți constanți,
elaborate de academicianul bulgar Vladimir Hristov, în anul 1937;
o Calculul ondulatiei geoidului pentru punctele comune;
o Trans formarea cotei elipsoidale în cotă normală ;
o Cunoscând cei șapte parametrii ai transformării Helmert, se pot transcalcula cu ușurință
coordonatele tuturor punctelor din rețea .
2.2 Transformarea din Sistemul de coordonate aferent Proiecției Stereogra fice 1970
cu cote în sistemul Marea Neagră 1975 în Sistemul de coordonate WGS 84
În vederea transformării coordonatelor plane din Sistemul de coordonate Stereo 70 în
sistemul WGS 84, parcurgem următoarele etape:
o Alegerea a minimum cinci puncte comune deter minate în sistem absolut WGS 84 si
Stereo grafic 1970;
o Calculul ondulatiei geoidului pentru punctele comune;
o Transformarea cotei normale în cotă elipsoidală ;
o Se transformă coordonatele rectangulare plane X, în coordonate
geodezice B,L și
, cu ajutorul formulelor cu coeficienți constanți,
elaborate de academicianul bulgar Vladimir Hristov, în anul 1937;
o Se transformă coordonatele geodezice B,L și
, în coordonate
cartezie ne X, Y, , pe elipsoidul Krasovski 1940;
o Se transformă coordonatele carteziene X, Y, în coordonate carteziene
X,Y, , acest lucru realizându -se utilizând transformarea Helmert cu șapte
parametrii; cei șapte parametri fiind tranzlațiile pe axele X, Y, Z – , , , factorul de
scară m și rotațiile în jurul axelor X, Y, Z – , , ;
o Se transformă coordonatele carteziene X,Y, în coordonate geodezice B, L și
;
o Cunoscând cei șapte parametrii ai transformării Helmert, vom putea transcalcula cu
ușurință coordonatele tuturor punctelor.

3. Sisteme de pozițioanare globală
Sistemele de pozițioanare globală sunt strâns legate de programele spațiale ale
principalelor țări competitoare în acest domeniu, S.U.A. și fosta U.R.S.S., precum și de cursa
înarmării din timpul războiului rece.
În perioada recentă, China este în curs de a-si dezvolta propriul sistem de
poziționare globală, COMPASS5 deasemanea Uniunea Europeană dezvoltă sistemul Galileo,
iar pe plan regional, India dezvoltă sistemul IRNSS – Indian Reginal Navigation Satellite
System, format din șapte sateliți geostaționari. Alte sisteme de navigație cu sateliți sunt
DORIS – Doppler Orbitography and Radio-positioning Integrated by Satellite, francez și
QZSS, Quazo Zenit Satellite System, sistem propus, format din trei sateliți, având rolul de a
acoperi zona Japoniei, pentru înbunătățirea preciziei sistemului NAVSTAR -GPS pentru
această zonă.

Figura 5 Sateliți GNSS lansați in perioada 1979 -20136
3.1 Sistemul de poziționare globală NAVSTAR -GPS
În anul 1973 în S.U.A. a luat naștere sistemul de poziționare globală NAVSTAR -GPS
– Navigation System with Timing And Ranging Global Positioning System, ca o rezolvare
a neajunsuril or sistemelelor de navigație precedente. Fondatorul acestui sistem de navigație
este creditat ca fiind Roger L. Easton7 , sistemul GPS fiind manageriat de NAVSTAR GPS
Joint Program Office de la Space and Missile Systems Center, baza aeriana Los Angeles, din
statul California, S.U.A..

Figura 6 Logo -ul sistemului NAVSTAR -GPS

5 Conform : https://en.wikipedia.org/wiki/Satellite_navigation#/media/File:Launched_GNSS_2014.jpg
6 China a creat sistemul regional de pozi ționare BeiDou 1, format din trei sateli ți geosta ționari, dezvoltat
actualmente în sistemul global de pozi ționare COMPASS sau BeiDou 2
7 Roger L. Easton (1921 -2014) a fost un cercet ător american, considerat ca fiind inventatorul și designerul
sistemului de pozitionare global ă NAVSTAR -GPS

Ideea unui sistem de pozitionare globală a apărut pentru prima oară în anul
1940, însă trecerea de la stadiul de idee la fapt, crearea tehnologiei necesare, eforturile
materiale considerabile au făcut ca sistemul GPS să fie pe deplin functional la data de 27
aprilie 1995. Există patru generații de sateliți GPS: Block I, Block II/IIA, Block IIR
precum și Block IIF. Sateliții din Block I, unsprăzece la număr, au fost folosiți pentru
testarea principiilor sistemului, sateliții aparținând de Block II și IIA sunt sateliții ce
formează constelația curentă, în timp ce sateliții din generația a treia, Block IIR îi
înlocuiesc pe aceștia, seria Block IIF făcând parte din generația a patra.
Siste mul NAVSTAR -GPS este constituit din trei componente majore, sau
segmente:
 segmentul spațial;
 segmentul de control;
 segmentul utilizatorilor.
Segmentul spațial
Constelatia de sateliti a sistemului de poziționare globală NAVSTAR -GPS a fost
proiectată să contină în faza finală un număr de 24 de sateliti, amplasati pe orbite
aproximativ circulare fată de suprafata terestră, existând deasemenea încă patru sateliți de
rezervă.
Planurile orbitale ale satelitilor au o înclinatie de 55o fată de planul ecuatorial
terestru, steliții evoluând la o altitudine de aproximativ 20200 km, câte 4 sateliti pentru
fiecare dintre cele 6 planuri orbitale.
Fiecare satelit face o rotatie completă în jurul Pământului în 12 ore siderale,
respectiv în 11 ore și 56 de minute locale, zilnic răsăritul și apusul fiecărui satelit
făcându -se cu 4 minute mai devreme. Fiecare satelit are o durată de functionare estimată la 7
ani, durată care în general a fost depasită, asigurându -se astfel o sigurantă în plus în
exploatarea sistemului.
Segmentu l spatial, care în prezent este în forma definitivă, asigură că la orice oră,
în orice loc pe suprafata Pământului, indiferent de condi țiile meteorologice, de perioada
din zi sau noapte, se pot receptiona semnale radio de la minimum 4 sateliti sub un unghi
de elevatie de 15o deasupra orizontului, condiții necesare pentru pozitionare.

Figura 7 Sateliți ai sistemului de poziționare globală NAVSTAR -GPS orbitând în jurul pământului
Satelitii sistemului au fost lansati în perioade temporale distincte și apartin
diferitelor „block -uri”, după cum urmează:
o satelitii din „Block –I” sunt primii sateliti lansati, modelul spatial fiind compus din 3

planuri orbitale înclinate la 63o fată de planul ecuatorului.Lansarea celor 11 sateliti proiectati
s-a efectua t în perioada 1978 -1985;
o satelitii din „Block -II” au fost organizati în 6 planuri orbitale înclinate la 55o fată de
ecuator si au început să fie lansati între anii 1989 -1995. Satelitii acestui bloc se deosebesc de
satelitii primului block prin faptul că acestia au semnalul în totalite disponibil pentru
utilizatorii civili, au implementate tehnicile de protectie ale sistemului, SA – Selective
Availability si AS – Anti-Spufing si dispun de 4 ceasuri atomice, două cu Cesiu și două cu
Rubidiu;
o satelitii din „Block-IIA” – Advanced, sunt mai evoluati în sensul că au posibilitatea
să comunice între ei si au montate reflectoare laser care permit măsurători de tipul
„Satelite Laser Ranging” – SLR. Au fost lansati începând cu sfârsitul anului 1990;
o satelitii din „Bloc k-IIR” – Relenishment încep să înlocuiască satelitii din Block -ul
II, după 1996. Acestia sânt prevăzuti cu ceasuri atomice cu hidrogen, de tip MASER,
care au au stabilitate superioară fată de cele cu Cesiu sau Rubidiu. De asemenea acestia
dispun de legătur i intersatelitare ce permit ameliorarea preciziei de determinare a orbitelor
satelitilor;
o satelitii din „Block -IIF”- Follow on continuă lansările în perioada 2001 -2010.
Acestia gestionează eventualele variații ale frecventei de bază și dispun la bord de Sisteme
de Navigatie Inerțială – INS.
Segmentul de control
Segmentul de control al sistemului GPS este constituit din statiile specializate de la
sol care actualmente sunt în număr de cinci si sunt dispuse aproximativ uniform în jurul
Pământului, în zona ecuatorială (Fig.1.2).
Principalele sarcini ale segmentului de control, sunt urmatoarele:
o segmentul de control urmăreste permanent prin statii de la sol satelitii sistemului,
prelucrând datele receptionate în vederea calculării pozitiilor spatio -temporale al e acestora (
efemeride), care apoi sânt transmise la sateliti;
o controlează ceasurile satelitilor comparându -le cu un ceas atomic cu hidrogen, de
tip MASER;
o calculează corectiile orbitale, care sunt transmise la fiecare satelit si operate de
motoarele rache tă proprii de corectare a orbitei;
o activează prin comenzi de la sol, la momentul dorit sau necesar, sistemele de
protectie SA (Selectiv Availability) si AS (Anti – Spoofing), ale sistemului;
o stochează datele noi receptionate de la sateliti;
o calculează efem eridele prognozate (Broadcast) pentru următoarele 12 sau 24 de ore
pe care le transmite la segmentul spatial;
o execută întregul control asupra sistemului;
Cele 5 statii la sol care formează segmentul de control al sistemului de pozitionare
GPS au următoarel e clasificări si atributii:
Statia de control principală, Master Control Station, amplasată la Colorado Springs în
Statele Unite, centralizează datele recepționate de la sateliți de statiile monitoare de la sol,
prelucrează aceste date pentru prognozarea orbitelor sateliților, efemeridelor, și execută
calculul corectiilor acestora precum și ale ceasurilor, date care apoi se transmit la stațiile
de control ale sistemului pe care acestea le încarcă la segmentul spatial, sub o forma
care constituie mesajul de navigatie, recepționat de utilizatori;

Statiile monitor ale segmentului de control sunt amplasate după cum urmează:
insula Hawai din estul oceanului Pacific, insula Kwajalein din vestul oceanului Pacific,
insula Diego Garcia din vestul oceanului Indian si insula Ascension situată în oceanul
Atlantic. Fiecare dintre aceste stații împreună cu statia principală receptionează permanent
semnalele de la sateliții vizibili, înregistrează datele meteorologice si parametrii ionosferici
pe care le transmit pentru prelucrare la statia principală;
Stațiile de control de la sol, amplasate lângă statiile monitor din insula Kwajalein,
insula Diego Garcia și insula Ascension, care de fapt sunt antene la sol cu ajutorul
cărora se realizează legătura permanentă cu sateliții sistemului și prin care se transmit
efemeridele, corecțiile orbitelor și ale ceasurilor atomice, precum și alte date necesare
functionării optime a sistemului.
Pentru calculul efemeridelor precise, necesare în mod special prelucrării
măsurătorilor GPS cu utilizare în geodezie -geodinamică, se folosesc măsurători și de la alte
cinci statii terestre.
Segmentul utilizatori
Acest segment este constituit din totalitatea utilizatorilor ce dețin receptoare GPS cu
antenă, în functie de calitătile receptorului și antenei, rezultând acuratețea preciziei de
poziționare sau a elemen telor de navigație. Receptoarele geodezice sunt receptoarele cele mai
precise și operează cu lungimile de undă purtătoare L 1 si L2 precum și codul C/A sau P.
3.2 Sistemul de pozi ționare global ă GLONASS
Sistemul de poziționare globală GLONASS – Global Navigation Satellite System a luat
naștere oficial în anul 1976. Începând cu data de 13 octombrie 1982, numeroși sateliți au
fost lansați de U.R.S.S. și ulterior de către Rusia, pentru ca , spre finalul anului 1995,
constelația să fie completă. Ca și complementul său american, NAVSTAR -GPS, sistemul
rusesc de pozitionare globală cu sateliți a fost creat din rațiuni militare.

Figura 2.8 Logo -ul sistemului GLONAS
Primul sistem de navigație radio cu sateliți, creat de U.R.S.S. a fost Tsiklon, cu
scopul asigurării poziționarii flotei sovietice, purtătoare de rachete balistice nucleare.
Sistemul de poziționare Tsiklon era compus din 31 de sateliți, lansați în perioada
dintre anii 1967 și 1978. Principala problemă a sistemului de poziționare antemenționat era
aceea că asigura poziționarea navelor maritime în staționare sau celor cu o viteză de
propulsive scăzută, la acest rezultat ajungându -se după câteva ore de observații, făcându -l
nefolosibil pentru numeroasele cerințe din navigație ale armatei sovietice, precum
ghidarea către ținte a noii generații de rachete balistice intercontinentale. Astfel, în perioada

1968 -1969 un nou sistem de poziționare a fost conceput, care să sadisfacă nu doar nevoile
marinei ci și ale aviației și forțelor terestre, condițiile formale fiind îndeplinite în anul
1970; în anul 1976 conducerea U.R.S.S. a decis crearea sistemului spațial unificat de
navigație. Sarcina proiectării sistemului a fost data în seama unor tineri cercetători de la
institutul JSC Information Satellite Systems – Reshetnev Company, conduși de Vladimir
Cheremisin, fiind elaborate mai multe variante, dintre care directorul institutului, Grigory
Chernyavsky a selectat -o pe cea finală. Proiectarea a fost terminată la sfârs itul anilor ’70,
sistemul fiind creat să aibă 24 de sateliți, operând la o altitudine medie de 20000 de km, pe o
orbită aproximativ circulară. Se dorea lansarea a câte trei sateliți odată, cu ajutorul rachetei de
clasă Proton, denumirea sa formală fiind UR-500.
La începutul anilor ’80 au fost primite de către JSC Information Satellite Systems
Reshetnev Company primele prototipuri de sateliți de la Corporația de Producție Polyot,
pentru efectuarea de teste la sol, componentele primite fiind de calitate scăzu tă, inginerii
implicați în proiect efectuând numeroase modificări asupra proiectării inițiale. Într-un final la
12 octombrie 1982 primii trei sateliți, denumiți Kosmos -1413, Kosmos – 1414 și Kosmos –
1415, au fost lansați cu ajutorul unei rachete de tip UR-500, în fapt un singur satelit a putut fi
pregătit la timp pentru lansare, ceilalți doi fiind defapt machete. Mass -media americană a
relatat faptul că au fost lansate pe orbită un satelit și două obiecte secrete, pentru mult timp
americanii nereușind să determine natura celor două obiecte. Agenția de presă oficială din
U.R.S.S. a descris sistemul GLONASS ca fiind un sistem de poziționare pentru marina, aviația
sovietică, având scopuri civile. În perioada 1982 -1991 Uniunea Sovietică a lansat cu succes
un număr de 43 sateliți GLONASS, precum și încă cinci sateliți de test. La destrămarea
U.R.S.S. un număr de doisprăzece sateliți GLONASS erau în stare de funcționare, permițând
o funcționare la parametri reduși, pentru acoperirea întregii țării fiind necesari opts prezece
sateliți.
După prăbusirea U.R.S.S. sistemul de poziționare globală GLONASS a fost preluat de
Rusia; într-un final, în decembrie 1995, constelația de 24 de sateliți a fost realizată. Criza
economică din Rusia a făcut ca în perioada decembrie 1995 – decembrie 1999, să nu se
mai efectueze o nouă lansare, ca rezultat, în anul 2001, a fost atins un prag minimum de
doar șase sateliți operaționali. Ca un efect al demilitarizării, GLONASS a fost transferat
din jurisdicția Ministerului Apărării rus în cadrul agenției spațiale civile ruse, Roscosmos.
În perioada anilor 2000 situația economică a Rusiei s-a îmbunătățit, atenția facturilor
de decizie îndreptându -se și asupra sistemului de poziționare globală cu sateliți GLONASS,
fiind întocmit un plan de redresa re și modernizare a sistemului, cu un buget de aproximativ
echivalent a 480 milioane de dolari americani, având ca țintă refacerea în totalitate a
constelației până în anul 2009. La 02 octombrie 2011 al 24-lea satelit al constelației, de clasă
GLONASS -M, a fost lansat pe orbită, de la centrul spațial Plesetsk, fiind pentru prima oară,
după anul 1996, când constelația a fost completă. Deasemenea în decursul anului 2011, au
mai fost lansați patru sateliți, de rezervă, la data de 05 noiembrie 2011 trei sateliț i au fost
lansați cu succes, iar al patrulea a fost lansat la data de 28 noiembrie 2011, cu ajutorul
unei rachete Soyuz, în planul 3 al constelației.
De-a lungul timpului au existat mai multe generații de sateliți GLONASS, existând
un plan de modernizare, acest lucru putând fii observat în tabelul de mai jos.

Tabelul 2.2 Generații de sateliți GLONASS
Generația de sateliți Anul lansării Stadiul actual Eroarea ceasului
GLONASS 1982 -2005 Iesiți din uz 5×10−13
GLONASS -M 2003 -2016 În uz 1×10−13
GLONASS -K1 2011 , 2014 În uz 5×10−14 … 1×10−13
GLONASS -K2 2018-2024 În fază de proiectare 5×10−14
GLONASS -KМ 2025 – În fază de c ercetare –
Câteva din caracteristicile generale ale sistemului de poziționare globală
rusesc GLONASS sunt următoarele:
 28 de sateliți8;
 23 de sateliți activi , dispuși în trei planuri orbitale, cate 8 pentru
fiecare plan;
 altitudinea la care este dispu să constelația de sateliți: 19100 km, înclinație ;
 perioada de revoluție: 11 ore și 15 minute;
 data inițială a operaționalității (formală): 24 septembrie 1993;
 data operaționalității complete: decembrie 1995;
 precizie superioară față de sistemul NAVS TAR GPS la latitudini
mari, spre poli;
 două tipuri de semnale emise, unul pentru utilizatorii militari, codat,
oferind o precizie ridicată, și unul pentru utilizatorii civili, oferind o precizie
standard;
 datumul folosit: PZ-90, Parametri Pământului – Parametri Zemli
1990, în care poziția polului nord este data de determinările efectuate între anii
1900 și 1905; din anul 2007 datumul PZ-90 a fost actualizat la PZ-90.02, ce
diferă de WGS 84 cu maximum 40 cm în orice direcție.

8 În data de 14 februarie 2016 , constelația GLONASS are în componență 28 de sateliți, din care 2 3 operaționali,
unul în implementare , lansat în data de 07.02. 2016, trei în verificare de către compania contractoare și unul în faza
de teste de zbor, conform https://glonass -iac.ru/en/GLONASS/