Sisteme de Actionare Pentru Imbunatatirea Tehnicii la Slalom Urias la Categoria Cadeti

Sisteme de acționare pentru îmbunătățirea tehnicii la slalom uriaș la categoria cadeți

CUPRINS

CAPITOLUL 1: Introducere

1.1 Scurt istoric

1.2 Schiul alpin. Caracterizare generală

1.3 Efortul și solicitarea în schiul alpin

1.4 Probleme de metodică

1.5 Motivarea alegerii temei

CAPITOLUL 2: Fundamentarea teoretică și ștințifică a lucrării

2.1 Modelul schiorului alpin 13-14 ani

2.2 Caracteristicile vârstei din punct de vedere anatomic, fiziologic, psihic și motric

2.3 Conținutul pe componentele instruirii

2.4 Principalele elemente ale tehnicii gestuale a schiorului de performanță în traseele de slalom uriaș

2.5 Rolul materialului și echipamentului de schi alpin în imbunatățirea tehnicii

CAPITOLUL 3: Organizarea cercetarii

3.1. Premise de la care plecăm

3.2. Ipoteza de lucru

3.3. Sarcinile cercetării

3.4. Scopul lucrării

3.5. Metode de cercetare

CAPITOLUL 4 – Experimentul

4.1 .Orientarea și organizarea activitațiilor experimentale

4.2. Planificarea și desfășurarea activității experimentale

4.3. Înregistrarea, prelucrarea, analiza și interpretarea datelor

4.3.1. Înregistrarea datelor

4.3.2. Prelucrarea grafo-analitică și statistică a datelor

4.3.3. Interpretarea rezultatelor

CAPITOLUL 5 – Concluzii și propuneri

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL 1 – INTRODUCERE

1.1.

1.1 Scurt istoic

Descoperirile făcute de catre arheologi și specialiști ai domeniului arata că schiul a apărut în urmă cu mai mult de 5000 de ani.. Schiurile au fost folosite mult timp pentru deplasare în iernile grele de cei ce locuiau în nordul Europei.

Din dorința de a coborî pante lungi și datorita evolutiei echipamentelor și a infrastucturii din schiul fond a evoluat schiul alpin. Prima competiție oficială din schiul alpin s-a desfăsurat în Marea Britanie, în anul 1921, iar dupa doi ani avea loc prima “Olimpiadă alpina”, unde a avut loc o cursa combiată, formată dintr-o mansă de slalom și una de coborâre. În 1936, la Garmisch-Partenkirchen, disciplina alpină devine olimpică, participând atât femei cât și bărbați.

Federația Internațională de Schi (FIS) a fost inființată în anul 1924, contribuind foarte mult la dezvoltarea și popularizarea schiului alpin pe intreg globul, ca sport și ca disciplină olimpică, dar cea mai bună decizie a fost înființarea Cupei Mondiale de Schi Alpin, în anul 1966.

Cupa Mondială a stârnit interesul oamenilor pentru sporturile de iarna, dovadă ca se construiau stațiuni noi și din ce în ce mai mulți iși petreceau timpul liber la schi. Sistemul competițional era unul foarte bine pus la punct și popular, fiind un model pentru celelalte sporturi. Astazi, schiul alpin are șase disipline olimpice și un Campionat Mondial separat.

În Romania schiul a fost răspândit și dezvoltat de unitățile de vânători de munte. În istoria recentă cel mai titrat schior din Romania este brașoveanul Nan Ioan Gabriel, având în palmares peste douazeci de titluri de campion național.

1.2 Schiul alpin. Caracterizare generală

Schiul alpin competițional are cinci probe distincte: slalomul, slalomul uriaș, slalomul super-uriaș, coborârea și combinata alpină.

„Disciplinele de schi alpin

Slalom

Principiul slalomului este acela de a schia în jos pista, cât mai repede posibil, în timp ce se trece prin toate porțile montate pe pârtie. Numărul de porți pentru cursa bărbaților este între 55 și 75, iar pentru femei de 40 până la 60. Distanța și plasarea lor pe parcursul cursei sunt stabilite prin norme. Slalom constă dintr-un sistem cu două runde. După primul tur, se construieste un nou curs. În cursele de Cupă Mondială, în care doar 30 de schiori se califică pentru runda a doua, se începe în ordine inversă, adică câștigătorul primului tur pleacă ultimul în cursă. Câștigător este sportivul cu cel mai bun timp total de victorii de la prima și a doua rundă.

Slalom uriaș

Slalomul uriaș se numără printre disciplinele așa-numite “tehnice”. Cursa de slalom este mai lungă și porțile sunt departe una de cealaltă. Pârtia de concurs pentru femei este între 250m și 400m, iar pentru bărbați este între 250m până la 450m. Cursa este împărțită în două runde. Ordinea de pornire este aceeași ca și la slalom. Pozițiile sunt determinate de timpul total de ambele runde, castigatorul are cel mai bun timp total.

Slalom super-uriaș (Super G)

Super-G combină caracteristicile slalomului gigant cu schiul alpin. Este o cursă de viteză, uneori schiorii coboară cu viteze de până la 90km/oră. Există, de obicei, cel puțin 35 de porti de pe cursa pentru bărbați și 30 pentru femei, prin care schiorii trebuie să treacă. Numărul de porți se determină proporțional cu scăderea verticală a cursului. Este una dintre cele mai tinere discipline alpine. Aceasta a fost introdusă la Jocurile Olimpice de la Calgary, Canada, în 1988. Cursa are doar o rundă, și câștigă schiorul cu cel mai bun timp. Ca și în cazul altor tipuri de slalom, super-G, permite schiorilor doar un vizual de verificare a cursului înainte de începutul cursei, fără să li se permită să aibă un antrenament de practică.

Coborârea

Aceasta este cea mai rapidă și una dintre cele mai vechi discipline alpine. Aceasta a fost o parte regulată a programului olimpic din 1948. Durata cursului standard este între 1 minut și jumătate și 2 ½. În cele mai rapide runde, schiorii coboară și cu viteze de mai mari de 130 km/oră; la concursul celebru de la Kitzbühel s-au atins viteze de 150 km/oră. Cursul este marcat cu porți, dar care nu sunt destinate pentru a trece prin ele. Timpul se măsoară cu precizie de o sutime de secundă. Cursa are un singur tur, schiorul cu cel mai bun timp câștigă.

Combinată alpină 

Combinata este cea mai veche disciplină alpină olimpică. Deși a fost singura disciplină alpină în Competitia de la Garmisch-Partenkirchen, în 1936, ulterior a dispărut din programul de după al doilea război mondial. Aceasta a fost reinființată în 1988, la Jocurile Olimpice de la Calgary. La Jocurile Olimpice și Campionatele Mondiale, combinata este o disciplină separată. Combinata constă dintr-o rundă de pantă și două runde de slalom. Toate orele sunt adăugate și câștigătorul este schiorul cu cel mai bun timp total. În scopul de a face mai atractivă această disciplină, și să încurajeze mai mulți schiori să participe, Federația Internațională de Schi a introdus un nou format pentru aceasta cursă in perioada 2005 – super-asa-numita Combinat. Super-combinata constă dintr-o rundă de slalom și pantă. În prezent, practic, înlocuiește originalul de combinată alpină.”

Scopul schiorului în schiul alpin competițional este parcurgerea unui traseu dat, într-un timp cât mai scurt, aplicând cu eficiență maximă cunoștințele, deprinderile și priceperile dobândite, valorificând superior potențialul său fizic și psihic, îndeplinind regulamentul de concurs.

În condițiile concursului schiorul urmărește obținerea celei mai mari viteze de deplasare, pe o trasă ideala, pe un teren impus, care este numai parțial cunoscut prin:

– recunoastere prealabilă, dirijată strict de regulament și memorare, pentru probvele de slalom și de slalom uriaș;

– prin antrenamnet limitat, desfășurat în condițiile de concurs pentru probele de slalom super-uriaș și coborâre.

„În ansamblul său schiul alpin este un sport în care tehnica schiatului este un factor limitativ dominant al rezultatului în plan sportiv. Toate celelalte componente ale performanței sportive, acționează ca factori limitativiai manifestării maiestriei tehnice a sportivului sau ca elemente de îmbunătățire a randamentului de concurs.”

Tehnica schiului decurge din capacitatea schiorului de a-și conduce schiurile. Schiurile trebuiesc integrate în schema corporal a schiorului pentru ca împreună să formeze un tot unitar denumit „sistemul schior-schi”.

Deplasarea în spațiu a sistemului schior-schi se află sub incidența a două categorii de forțe:

a. FORȚE EXTERNE: exprimă relațiile sistemului schior-schi cu mediul exterior. Acestea sunt: forța de gravitație, forța de reacție a sprijinului, forța de frecare, forța centrifugă, forța centripetă, etc.

b. FORȚE INTERNE: exprimă relația dintre diferitele părți ale corpului. Sunt în principal forțe musculare, forțe de acțiune născute prin contracție musculară.

Segmentele inferioare sunt solicitate cu preponderență. La nivelul acestora musculature trebuie să se adapteze constant la factorii perturbatori ai echilibrului, pantă, starea zăpezii sau obstacole, care creează noi senzații tactile și kinestezice.

Practicarea schiului alpin impune cunoașterea articulațiilor angrenate în mișcările de pivotare și a grupelor musculare care asigură mișcările de rotație. Acestea sunt:

– articulația sacro-lombară;

– articulația șoldului;

– articulația genunchiului;

– articulația gleznei.

Lucrul muscular facut de schior în timpul efortului specific de antrenamnet sau concurs este complex. În funcție de cerințe se îmbină lucrul muscular de cedare cu cel de împingere, într-o importantă construcție izotonică. La fel de important este și lucrul muscular de menținere ca și cel pliometric, mai ales la procedeele ce impun desprinderi repetate de pe sol.

1.3 Efortul în schi alpin

Studirea efortului în schi alpin depus de sportiv în timpul evoluției în slalom este dificil din cauza varietății slalomelor și a pârtiilor. Efortul caracteristic diferă în funcție de probă, astfel ca la probele tehnice timpul obținut într-o manșă este mai mic decât la cele de viteza.

În literatura de specialitate scrie că efortul caracteristic este: – mixt(aerob-anaerob, predominant anaerob), însemnând:

– 30-35% efort aerob;

– 40% efort anaerob alactacid;

– 25-30% efort anaerob lactacid.

Itensitatea acestui efort este submaximală, dar de complexitate foarte mare.

„Consumul de energie global la schiul alpin este foarte ridicat. Pe fiecare minut de prestație a efortului specific consumul variază între 7,9 si 6,4 l. Aceste valori sunt de doua ori respetiv de 1,6 ori mai mari decât valorile maxime ale consumului de oxygen(masurat în laborator). Experiențele efectuate arată că 30-35% din consumul energetic total depinde de oxigenul consumat în timpul probei; 25-30% depinde de oxigenul consumat în timpul refacerii și 40% de producer a acidului lactic. ”

„ Combinarea evaluării consumului de oxigen și a schimbărilor intervenite atât în metaboliții sangvini cât și musculari, ofera o imagine mai clară în care se poate observa foarte clar creșterea contribuției anaerobe pentru susținerea efortului într-o manșă de schi alpin.”

Costul energetic în proba de SLALOM URIAȘ :

Durata probei este în medie de 70 secunde(între 66 și 71 secunde)

a) Valorile medii ale ventilației pulmonare:

– înaintea probei: 15 ± 3 l/minˉ¹

– în timpul probei: 94 ± 24 l/minˉ¹

– la 2` după probă: 6l ± 7l /minˉ¹

b) Consumul de oxigen:

– în repaus înaintea probei: 891 ± 94 ml/minˉ¹

– în timpul probei: 2293 ± 582 ml/minˉ¹

– după 2 minute: 2209 ± 330 ml/minˉ¹

Costul energetic la schi alpin: S + Sl. U = 7,9 și 6,4 l/min. valori cu de 2 – 1,6 ori consum mai mare de oxigen în timpul testării pe teren față de cea din laborator.

c) Concentrația netă de lactat este în medie de 12,4 ±1,9 m.mol/1ˉ¹, echivalent cu valoarea de 3024 ±559 ml/1ˉ¹ de oxygen.

d) Costul total, aerob și anaerob, al probei este în medie de 7472 ± 886 mlˉ¹ respective 82,9 ±7,8 ml. oxygen pe minut pe Kg. corp.

Procesul glicolitic în slalom uriaș reprezintă 40,8 ± 7,8% din costul total de energie.

1.4 Probleme de metodică

“Noțiunea de “a schia” reprezinta raportul fizic intre individ și natura prin intermediul instrumentului de alunecare “schiurile” și elementul natural “zăpada”.”

Pentru învățarea schiului este nevoie de acumularea unor deprinderi motrice specifice cu ara o imagine mai clară în care se poate observa foarte clar creșterea contribuției anaerobe pentru susținerea efortului într-o manșă de schi alpin.”

Costul energetic în proba de SLALOM URIAȘ :

Durata probei este în medie de 70 secunde(între 66 și 71 secunde)

a) Valorile medii ale ventilației pulmonare:

– înaintea probei: 15 ± 3 l/minˉ¹

– în timpul probei: 94 ± 24 l/minˉ¹

– la 2` după probă: 6l ± 7l /minˉ¹

b) Consumul de oxigen:

– în repaus înaintea probei: 891 ± 94 ml/minˉ¹

– în timpul probei: 2293 ± 582 ml/minˉ¹

– după 2 minute: 2209 ± 330 ml/minˉ¹

Costul energetic la schi alpin: S + Sl. U = 7,9 și 6,4 l/min. valori cu de 2 – 1,6 ori consum mai mare de oxigen în timpul testării pe teren față de cea din laborator.

c) Concentrația netă de lactat este în medie de 12,4 ±1,9 m.mol/1ˉ¹, echivalent cu valoarea de 3024 ±559 ml/1ˉ¹ de oxygen.

d) Costul total, aerob și anaerob, al probei este în medie de 7472 ± 886 mlˉ¹ respective 82,9 ±7,8 ml. oxygen pe minut pe Kg. corp.

Procesul glicolitic în slalom uriaș reprezintă 40,8 ± 7,8% din costul total de energie.

1.4 Probleme de metodică

“Noțiunea de “a schia” reprezinta raportul fizic intre individ și natura prin intermediul instrumentului de alunecare “schiurile” și elementul natural “zăpada”.”

Pentru învățarea schiului este nevoie de acumularea unor deprinderi motrice specifice cu ajutorul cărora un subiect reușește să se deplaseze pe diferite terenuri acoperite cu zăpadă, în scop formativ, utilitar sau recreativ. În timp, specialistii au conturat trasee metodice pentru învățarea schiului, cum ar fi:

– “calea indirectă” : austriecii au inventat aceasta metodă, pentru o învățare mai puțin solicitantă și mai rapida a tehnicii de bază a schiului alpin. Aceasta presupune folosirea unor procedee cu schiurile neparalele, cum ar fi plugul, jumătate de plug, a cristianiei spre vale cu deschidere, ajungând într-un final la executarea cristianiei spre vale prin rotație executate cu schiurile paralele. Acest traseu metodic este folosit de scolile de schi pentru amatorii care doresc rezultate rapide;

– “metoda directă” : de origine franceză este preferată de majoritatea antrenorilor, cu condiția ca timpul sa le permit, deoarece subiecții dobândesc deprinderi motrice care nu lasa urmări negative în stilul lor. A fost creată pentru a permite începtorilor să execute înca din primele lecții viraje cu schiurile paralele;

– “metoda naturala” : a fost inventată de un francez pe nume Joubert. Ideea lui era executarea unor procedee cu schiurile paralele pe o urma largă.

Scopul acestor procedee este cristinia spre vale prin rotație, cu schiurile paralele.

Virajul carve, descoperit în anii 90, cu ajutorul căruia s-a reusit diminuarea derapajul în timpul ocolirii, lasând pe zapadă o urma sub forma unui arc de cerc. Acest viraj permite o frânare minima, conservarea vitezei sau chiar accelararea ei, în condițiile unui echipament adecvat.

1.5 Motivarea alegerii temei

În aceasta lucrare am dorit să subliniez importanța sistemelor de acționare pentru perfecționarea tehhnicii la slalom urias la categoria cadeți. Ideea de la care am pornit este aceea că o pregătire corectă și foarte bună pentru proba de slalom uriaș va ajuta pentru îmbunătățirea tehnicii la toate celelalte probe.

Importanța temei este dată de necesitatea dezvoltării unui conținut de pregătire la grupele de cadeți, lucru impus de exigențele actuale ale performanței în schiul alpin competițional.

Faptul care m-a determinat să aleg aceasta temă este că antrenez copii care în urmatorii ani vor trece la categoria cadeți și imi doresc să fiu pregătit în acestă etapă.

CAPITOLUL 2: Fundamentarea teoretică și ștințifică a lucrării

2.1 Modelul schiorului alpin 13-14 ani

Indici morfofunționali (valori medii)

BĂIEȚI

2.1

Indici morfofuncționali (valori medii)

FETE

OBIECTIVE

– creșterea indicilor calitățiilor motrice specific

– perfecționarea prodedeelor tehnice specifice probelor de concurs

– participare la activitatea competițională națională

– întărirea motivației prentru practicarea schiului de performanță

SPORTIVUL TREBUIE SĂ CUNOASCĂ:

– surse de frânare și cum le poate elimina

– modalități de accelerare într-un traseu dat

SPORTIVUL TREBUIE SĂ FIE CAPABIL:

– să evolueze pe pârtii dificile

– să evolueze pe zăpadă sau teren dificil

– să conducă schiurile tăiat, fără derapaj, cu sprijin pe ambele picioare sau sprijin dominant pe piciorul exterior

– să-și formeze un ritual de pregătire al cursei

– să se evalueze în raport cu alții sau cu sine

– să-și controleze emoțiile și să le dirijeze în mod pozitiv

– să repete o evoluție de mai multe ori

– să aleagă o traiectorie în raport cu traseul sau terenul

-să poată face diferența între un spijin scurt și un sprijin lung.

Câteva caracteristici specifice de menționat pentru această vârstă:

– vârsta corespunde debutului adolescenței și perioadei post-pubertare, care durează 2 ani

– maturizarea sistemului endocrine fizic și sexual

– diferențele între capacitățiile fizice ale fetelor și băiețiilor se manifestă cu precădere la nivelul forței musculare

– rezistența și forța cresc

– este debutul autonomiei față de familie și antrenor, marcat prin reacțiile contradictorii

– este afirmarea corpului la posibilitățiile noi de transformare fiziologică

2.2 Caracteristicile vârstei din punct de vedere anatomic, fiziologic, psihic și motric

Subiecții la care face refrire această lucrare au vâstele cuprinse între 13 și 14 ani, o perioada foarte complexa din punct de vedere al dezvoltarii fizice și psihice.

„Pubertatea propriu-zisă (sau momentul culminant al pubertății) de la 12 al 14 ani este dominată de puseul de creștere. Această intensificare este mai evidentă între 11 și 13 ani la fetițe și între 13 și 14 ani la băieți. După vârstele-limită ale puseului, creșterea se încetineste și continuă ulterior lent, mai mulți ani (până la 24/25 ani)(… ) În perioada puseului de creștere dispare grăsimea – crește forța, puterea fizică.”

Fetele depășesc baieții și nu se limitează doar la valorile saturale și ponderale, remarcându-se la fete o tendință de dezvoltare a întregului organism și de accentuare a diferențelor dintre cele doua sexe.

La fete membrele inferioare cresc până înainte de pubertate, ceea ce face ca trunchiul să devină mai lung decât a băieților de aceiași talie.

Băieții au trunchiul mai scurt si membrele inferioare mai lungi decât fetele de aceiași talie. La baieti membrele inferioare continuă să crească până la 15-16 ani, determinand un raport nou între trenul superior și cel inferior.

Din punct de vedere motric, sportivii,în această perioadă ating un remarcabil randament și înregistrează rezultate bune sau la unele probe chiar foarte bune. Dezvoltarea motricității înregistrează progrese deosebit de mari si de rapide. „Prin perfecționarea mișcărilor de bază, însușite în perioadele anterioare, se formează și se consolidează forme noi de mișcare, fiind, din acest punct de vedere, perioada cea mai indicată pentru învățarea și perfecționarea variatelor deprinderi motrice.”

Indicii capacitații fizice cresc repede, în special cel ce viteză, rezistență și îndemânare, mai lent dezvoltându-se indicii de forță și rezistență anaerobă. Capacitatea de învățare a tehnicii atinge un nivel foarte ridicat, concretizat prin ușurința însușirii deprinderilor de mișcare, specifice fiecarui sport.

Mazilu V. spune că dezvoltarea psihică nu poate fi studiată și apreciată cu aceiași usurință ca creșterea și dezvoltarea somatică. Totuși, este foarte important să se cunoască câteva criterii de apreciere a facultățiilor și manifestăriilor pihice ale copiilor, adolescențiilor și tinerilor pe care îi antrenează.

Unii cercetători arată că etapele dezvoltării psihice corespund în parte cu perioadele de crestere somatică și organică și concordă cu vârstele de școlarizare.

Marile transformări somatic și organice, specifice acestei perioade, sunt însoțite de trasformări corespunzătoare și pe plan psihic. Vârsta scolară medie care durează de la 10-11 ani până la 14-15 ani, perioadă în care se încadrează și cadeții, subiecții experimentului, aparține celui de-al doilea ciclu de scolarizare și corespunde pubertății.

Sportivii la această vârstă păstrează obișnuița de a lua ca exemplu viața unele modele, pe care să-l imite din punct de vedere fizic, inteletual și moral, chiar dacă tendința lor este spre originalitate și independență.

„Din punct de verere psihologic, creșterea și maturizarea crează numeroase stări de disconfort. Aceste sunt provocate și de durerile cauzate de crestere ale oaselor și mușchiilor.”

Programului de pregătire vizează ridicarea calităților motrice, dar și îmbunătățirea pregătirii psihice, tehnice, tactice, teoretice. Schiul este unul dintre sporturile ce contribuie la creșterea și dezvoltarea corporal, în concordanță cu sporirea funcțiilor vitale ale organismului, ca urmare a îmbunătățirii energiei, labilității și disponibilității adaptive și metabolice.

2.3 Conținutul pe componentele instruirii

PREGĂTIREA FIZICĂ GENERALĂ, SPECIFICĂ ȘI SPECIALĂ

OBIECTIVE GENERALE:

– Îmbunătățirea, în continuare, a caracteristiciilor funcționale ale aparatelor circulator și respirator

– Dezvoltarea sistemului muscular

– Întăririea celor mai solicitate articulații: gleznelor, genunchilor, coxo-femurală, coloanei vertebrale

PREGĂTIREA FIZICĂ vizează educarea calitățiilor motrice cu accent pe:

– capacitățile coordinative

– viteza de reacție, execuție și repetiție

– rezistența general și specific în regim aerob-anaerob

– forța în regim de viteză(detentă)

În fiecare din cele două etape de pregătire din stadiul de avansați vor fi susținute probe de capacitate fizică cu cerința îndeplinirii unui punctaj minim, care să corespundă unor valori de 60 de puncte x numărul de probe susținute.

PREGĂTIREA FIZICĂ SPECIALĂ se referă la totalitatea acțiunilor desfăsurate în alunecare pe zăpadă, care conduc la îmbunătățirea indicilor calităților motrice, necesari probelor de concurs și în regim de concurs.

SARCINILE PE COMPONENTELE INSTRUIRII

PREGĂTIRE TEHNICĂ:

„Tehnica de bază a schiului alpin , reprezintă un ansamblu de deprinderi motrice, cu un conținut specific, care permite deplasarea pe terenuri acoperite cu zăpadă, în diferite scopuri: formativ, utilitar, recreativ.

Analiza acțiunilor motrice realizate în cadrul deplasărilor pe schiuri, permite determinarea conținutului tehnicii de bază…”

– aceasta vizează perfecționarea procedeelor tehnice specific probelor de concurs, cu accent pe execuția corectă a fazei de conducere a virajelor la parcurgerea traseelor macate

– parcurgerea cu eficiență maximă a traseelor marcate

IN SCHIUL TEHNIC LIBER se va lucre:

PROCEDEE TEHNICE minimale pe care sportivul trebuie să le aplice:

FORME DE EXERSARE PENTRU PREGĂTIREA TEHNICĂ

PREGĂTIRE PSIHOLOGICĂ

Urmărește:

– îmbunătățirea memoriei și gândirii practice;

– educarea combativității și educarea spiritului competititv;

– educarea atenției și a capacității de reacție rapidă;

– capacitatea de a-și controla și dirija emoțiile și stresul în competiții.

2.4 Principalele elemente ale tehnicii gestuale a schiorului de performanță în traseele de slalom uriaș

Fazele virajului

1. Pregătire- coborâre direct, coborâre oblică.

Elemente cheie in schiul alpin:

Alunecări- schiurile pe lat(coborâri) pe canturile din deal.

2. Declanșare- mișcări de basculă, de pivotare, deplasarea centrului de greutate spre interiorul virajului.

Elemente cheie in schiul alpin:

Deplasări- longitudinal, lateral, vertical.

3. Conducere pasivă- oprirea rotației, orientare față de pantă, poziția corpului înclinată spre interiorul virajului.

Elemente cheie in schiul alpin:

Descărcare- doua schiuri, a unui schiu, prin ridicare, prin coborâre.

4. Conducerea activă- arcuire(anticipare), contrarotație pentru a rezista forțelor de gravitație și centrifugă.

5. Terminarea virajului- coborâre direct.

Frânări

1. Derapaj- deplasarea genunchilor din deal spre vale, din interiorul spre exteriorul unui viraj

Elemente cheie in schiul alpin:

Conducere- pe canturile interioare, pe canturile exterioare.

2. Plug(opriri)- coborâre și deschiderea cozilor.

Elemente cheie in schiul alpin:

Derapaj- cu canturile interioare, cu canturile exterioare.

Tehnica gestuală a schiorului:

– Poziții;

-Pivotări;

– Joc de muchii:arcuiri:- bazin;

– genunchi;

– Joc vertical;

– Joc longitudinal.

Pozitia pe schiuri

Descrierea poziției de bază:

Poziție intermediară- sprijin pe dentrul plantei piciorului sau centrul echilibrului;

Atitudine semiflexată;

Depărtare laterala a schiurilor în funcție de lărgimea bazinului;

Brațele sunt puțin depărtate de corp, iar pumnii ușor mai depărtați decât lațimea umerilor;

Capul ridicat, pentru o privire degajată.

Tehnica

Schiul este un sport de alunecare, deci de echilibru în mișcare. Echilibrul se schimbă în permanență, în funcție de situațiile momentului de alunecare- pantă, profilul terenului, calitatea zăpezii, traseu s.a.

„Echilibrarea longitudinală și lateral a schiorului sepinde în mod direct de relația între plasamentul corpului schiorului în mișcare și forțele care rezultă de aici.”

Jocul vertical

Jocul vertical presupune totalitatea acțiunilor desfășurate de schior pe axa vertical a corpului.

Noțiunea de axă verticală: – este axa mecanică a corpului, care unește centrul de greutate la punctul de sprijin pe sol. Această axă nu trebuie confundată cu axa de simetrie anatomică a corpului, care trece prin vârful craniului și se prelungește între cele două picioare.

Mecanismele concrete ale jocului vertical sunt:

– Flexia- care provoacă o coborâre a centrului de greutate;

-Extensia- care provoacă ascensiunea centrului de greutate.

– Tragerea sau adunarea, care înseamnă regruparea corpului în jurul centrului de greutate, cu sau fară desprinderea schiurilor de pe zăpadă.

– Intinderea sau miscarea inversă, în care corpul se destined în jurul centrului de greutate.

Ultimele două liniuțe ilustrază ceea ce se numește absorție.

Jocul longitudinal

Jocul longitudinal se referă la mișcările corpului și schiurilor în plan sagital. El permite variația centrului de greutate al schiorului pe lungimea schiului, deci deplasarea punctului de sprijin și repartiția presiunilor la contactul schi zăpadă. Acest joc vizează optimizarea conducerii.

Unghiul de cantare (jocul de muchii)

Rolul determinant jucat de capacitatea schiurilor carve de a se menține pe caturi nu poate fi pus sub tacere. Un schi se poate caracteriza prin unghiul de cantare, acesta fiind limitat, după care începe decantarea.

„O conducere taiată cu o mare înclinare a schiorului, într-un unghi foarte apropiat de limita sa, necesită un foarte înalt nivel de măiestrie. Un schior foarte înclinat lasă să se vadă un foarte mare unghi de cantare, produce o împingere oblică care se apropie de tangent la suprafața zăpezii.”

Plasamentul bazinului

Considerații biomecanice generale:

Se consider că zona bazinului joacă un rol esențial în cadrul mecanicii umane, pentru cel puțin două motive:

1. Centrul de greutate al omului se află la înălțimea bazinului. Acest lucru înseamnă că toate mișcările corporale efectuate fără sprijin pe sol, se fac în jurul unui centru de pivotare situat la nivelul său.

2. O parte bună din masa muscular se inseră pe el pentru a bobiliza pe de o parte torsul și pe de altă parte membrele inferioare.

”Se poate vorbi de două atitudini:

– o atitudine pasivă a schiorului de plăcere;

– o atitudine activă a concurentului.

În ceea ce priveste concurentul se pot descrie mai multe posturi:

– în coborâre direct;

– în viraj;

– în sprijin alunecat;

– în sprjin tăiat.”

2.5 Rolul materialului și echipamentului de schi alpin în imbunatățirea tehnicii

„Este evident faptul că, odată cu apariția unei noi tehnici și modificările în ceea ce priveste materialul și echipamentul schiorului trebuiau să apară.

Există o adevărată industrie în ceea ce priveste echipamentul de schi. Materialele care se folosesc sunt cele din tehnica aerospațială. Specialiști din mai multe domenii, coroborând date de la cel mai înalt nivel de cercertare, au reusit ca prin materialele copozite să ofere ceea ce se consideră ideal, din acest punct de vedere, pentru obținerea rezultatelor de nivel înalt.”

Relevant este faptul că un schior de elita are cel puțin 4 perechi de schiuri pentru fiecare probă la care participă. Acestea sunt folosite în funție de tehnica de concurs, condiții meteorologice, starea zăpezii și consistent stratului de zăpadă, etc.

Fiecare pereche de schiuri este destinată prin construcție unui anumit tip de zăpadă. Pot fi schiuri mai moi sau mai rigide.

Unghiul la care este ascuțit cantul influențează evoluția schiorului. Un unghi mai mic este folosit pentru gheață, iar un unghi mai mare pentru zăpadă proaspătă sau mai moale.

Dacă ne găndim că în schiul alpin schiorii sunt departajați la cele mai multe concursuri de sutimi de secundă, atunci stim ca rolul materialelor poate face diferența.Rezultatele au fost îmbunătățite atât în ceea ce privețte tehnica, metodele de antrenament, cât și în domeniu materialelor de schi.

În ceea ce privește contrucția schiurilor marile firme au adoptat o soluție tehnică numită construcția sandwich. Acest tip de construcție componentele supuse sarcinii sunt lipite de nucleul schiului în straturi orizontale.

Legăturile și claparii sunt construiți și ei după noi tehnologii respectănd și ajutând tehnica actuală.

CAPITOLUL 3: Organizarea cercetarii

3.1. Premise de la care plecăm

Alegerera unor sisteme de acționare potrivite în antrenamentele de slalom uriaș îmbunătățesc tehnica pentru toate probele din schiul alpin, lucru subliniat și demonstrat de literatura de specialitate.

În procesul de pregătire a schiorilor alpini trebuie:

– să se respecte etapele pe care sportivul trebuie să le parcurgă;

– să se actioneze cu sisteme și mijloace adecvate;

– să se acționeze în funcție de particularitățile de vârstă, sex și nivel de pregătire.

Dacă aceste lucruri vor fi respectate cu siguranță se va realiza un progress vizibil al performanțelor individuale.

3.2. Ipoteza de lucru

Prin acționare cu sisteme și mijloace adecvate în pregătire se obțin rezultate favorabile, astfel încât îmbunătățirea tehnicii la slalom uriaș să fie o reușită.

3.3. Sarcinile cercetării

Emiterea unei ipoteze de la care să pornescă cercetarea pentru a putea explica și rezolva tema lucrării , urmărind ulterior verificarea acesteia.

După ce se stabilește locația, data și detaliile desfășurarii cercetării vom putea începe testarea inițială și desfăsurarea experimentului.

Conceperea unui plan de cercetare pentru a se înțelege partea experimentală și mai ales pentru a se ajunge la rezultatul dorit.

Pentru efectuarea corectă a testelor și determinarea timpilor cu exactitate vom folosi cronometrele prin wireless.

Efectuăm testare inițială și finală a subiecților pentu a putea compara și vedea diferențele dintre cele două testari și intre grupa de testare și grupa martor.

Întabelarea, ordonarea, analiza și interpretarea rezultatelor și reprezentarea lor grafică le vom utilize pentru a ordona cu ajutorul acestora toate rezultatele, care vor duce la confirmarea ipotezei.

3.4. Scopul lucrarii

În schiul de performanță scopurile sunt diferite în funcție de condițiile de antrenament, bază materială, organizare și în funție de durata pregătirii specifice pe zapadă pe parcursul unui an.

Schiorii trebuie să tindă spre anumite țeluri, astfel încât, pe baza obiectivelor, să se construiască procesul de pregătire, respectând etapele pe care trebuie să le parcurgă, corectând deficiențele ieșite la iveală și îmbunătățind tehnica.

În ceea ce priveste activitatea noastră, scopul acestei lucrări este de a găsi sistemele de acționare potrivite pentru îmbunătățirea tehnicii la slalom uraș a cadeților, ca apoi să participe cu succes la competiții oficiale in cadrul Federției Române de Schi și Biatlon (FRSB) și a Federației Internaționale de Schi (FIS).

Realizarea scopului va fi posibilă cu o pregătire temeinică a antrenorului, acesta fiind înzestrat cu cunoștințe, priceperi și deprinderi teoretice și practice deosebite și calitatea de a cultiva schiorilor săi spiritul de autodepășire, autoconducere, autoorganizare, colaborare și intrajutorare în diferite situații. El nu trebuie să uite de motivarea permanentă a sportivilor, ținând cont de calitățile motrice, psihice ,intelectuale, atitudini, voință și potențialul de progresare.

3.5. Metode de cercetare

Dintre metodele de cercetare cu o largă aplicație, folosite și în schiul alpin pot fi subliniate următoarele:

Studiul bibliografiei

Documentarea

Observația

Metoda comparativă

Prezentarea grafică

Metoda analizei rezultatelor

a) Studiul bibliografiei a fost folosit pentru documentarea necesară abordării acestei teme cu ajutorul carților, revistelor, cursurilor și internetului, în sensul de a vedea care sunt părerile specialiștilor în legătură cu tema studiată.

b) Documentarea s-a realizat din- lucrări cu caracter general: psihologie, fiziologie, anatomie;

– lucrări cu caracter specific: teoria antrenamentului, teoria sportului, teoria competiției, introducerea în problematica schiului alpin.

c) Observația este cea mai veche metodă de investigație și presupune urmărirea conștientă a schiorilor și procesului instructiv-educativ. Aceasta trebuie să se desfășoare în mod sistematic, conform unui plan tematic și cu ajutorul unor mijloace tehnice (aparate video, foto, cronometru ș.a.). Este metoda de cercetare pe baza careia am reușit să facem descrieri și am formulat concluzii concrete.

Concret, aceasta metodă a fost folosită la fiecare antrenament observând evoluția individuală a schiorilor, când au fost filmate antrenamentele și când am facut analiza lor, în fiecare duminică și la antrenamentele cronometrate.

Observația poate fi făcută:

Din interiorul procesului urmărit, cercetătorul participând activ și efectiv la conducerea procesului. Acest mod de cercetare are dezavantajul că observația făcută poate fi subiectivă și influențată din cauza mediului și a trăirilor personale.

Din afara procesului, atunci când observatorul este numai cercetător. În acest caz observația este obiectivă și nu poate fi influențată desfășurarea procesului sau fenomenului respectiv.

d) Prezentarea grafică ajută la expunerea vizuală a rezultatelelor și evoluția acestora.

e) Experimentul este cea mai complexă metodă de cercetare din această lucrare cu ajutorul careia vom cunoaste cel mai bine realitatea. În acest caz s-a ținut cont de faptul că efectuarea unei cercetări se face pentru a controla sau verifica valoarea unei idei experimentale. Această metodă presupune o starea activă a sportivilor, în cazul nostru, este o activitate complexă, cu un caracter premeditat, care urmărește producera unui fenomen, în condițiile dorite de cercetător, care provoacă, interpretează, înțelege, presupune ipoteze, corectări.

Experimentul nostru a respectat urmatoarele etape:

– alegerea temei ;

– stabilirea unui scop al experimentului;

– întocmirea unui plan, necesar pentru derularea experimentului pe etape clare;

– alegerea subiecților;

– alegerea testelor (probelor);

– descrierea în amănunțime a conținutului activității din cadrul antrenamentelor.

CAPITOLUL 4 – Experimentul

4.1 .Orientarea și organizarea activitațiilor experimentale

4.2. Planificarea și desfășurarea activității experimentale

Plan anual la schi alpin

Categoria cadeți(12-14 ani)

Calendar competițional

Calendarul național schi alpin 2014-2015, categoria copii-cadeți

Obiective de performanță ale pregătirii specifice în cadrul experimentului constatativ de pregatire 2014-2015

Clasarea în primele 3 cluburi la finalul sezonului competițional

Clasarea tuturor sportivilor pe un loc de podium la Campionatele Naționale și la Campionatele Naționale Școlare

Obiective de instruire

– să iși îmbunătățeasca tehnica de atac la fanion la slalom(SL) și slalom urias SLU. ;

– să diminueze toate tipurile de frânare;

– să învete mai multe tipuri de accelerare;

– să educe perseverența și rezistența la stres;

– să îmbunătățească calitățiilor motrice.

3. Dinamica formei sportive pentru anul competițional 2014-2015

4. Structura antrenamnetului

5. Solicitările de antrenament

6. Dirijarea și controlul antrenamentului

Dirijarea și controlul antrenamentului se bazează pe rezultatele

înregistrate de schiori la competițiile cu caracter formativ, observarea manifestarilor acestora pe parcursul pregatirii și în timpul competițiilor, pe reacțiile subiective ale sportivilor și pe aprecieri obiective din partea antrenorilor.

7. Baza materială, instalații și aparatură

Lecțiile de antrenamnet se desfășoară la baza Școlii Sportive C.S.S. Petroșani, din oras și din Parâng.

În baza din Stațiunea Parâng avem materiale necesare desfășurarii antrenamentelor, partie, teleschi si personalul necesar.

8. Datele efectuării controlului medical

Controlul medical este programat la urmatoarele date:

15 Septembrie 2014 – C.S.S. Petroșani- doctor Jianu

10. Aprecierea eficienței antrenamentului și cercetarea corelațiilor care apar în procesul de pregătire

Se va realize în urma anlizei și interpretării rezultatelor obținute de sportiv în concursurile de obiectiv.

Plan de pregătire pe mezostructură

Etapa precompetițională

Ramura sportivă: schi alpin

Nivel de instruire: categoria cadeti (12-14 ani)

Obiective intermediare

Obiective de instruire:

Pregătire fizică:

dezvoltarea capacității funcționale a organismului, care să culmineze cu instalarea adaptării superioare – forma sportivă;

dezvoltarea capacităților motrice combinate.

Pregătire tehnică:

perfecționarea conținutului tehnic la liber și în slalom a probei slalom urias;

Pregătire psihologică:

educarea încrederii în forțele proprii;

educarea dorinței de a concura.

Pregătire teoretică:

cunoașterea regulamentului de concurs pentru fiecare proba in parte;

cunoașterea mai multor tipuri de frânare și accelerare la slalom uriaș

Se lucrează 11 lecții de antrenament pe săptămână, 1 antrenament pregatire fizică, 1 antrenament teoretic, tactic, analiză video în sala de conferințe, 8 antrenamnete pe zapada. Antrenamentele se vor desfăsura în 4 cantonamente de marți după-masa pana duminică la prânz, în baza CSS Petrosani, Parang. La finalul microciclurilor doi și trei, sunt planificate două concursuri de verificare, precedate de două lecții modelate după antrenamentele de acomodare, care vor avea loc înainte de concurs. Vom avea o testare initială și una finală. Rezultatele acestui mezociclu vor fi comparate cu o gupă martor de la același club, care iși va desfasura antrenamentele în aceleași condiții, dar cu alt antrenor.

Perioada mezociclului: 6 ianuarie-1 februarie.

Subiecții vor fi 10 schiori, categoria cadeți, de la Clubul Spotiv Petroșani.

Materialele necesare desfășurării antrenamentelor sunt asigurate de catre C.S.S. Petroșani.

Mezostructură perioada precompetițională

Legendă:

P- pauză;

TI- testare inițială;

TF- testare finală;

PF- pregătire fizică;

R1- slalom uriaș la liber;

R2- slalom uriaș marcat cu obiecte speciale;

R3- slalom uriaș în porți în condiții de concurs;

RX- slalom uriaș cu diferite exerciții;

RS- slalom și slalom uriaș- virajul „S”;

SL- slalom la liber;

SL2- slalom marcat cu fluturași;

SL3- slalom în porți în condiții de concurs;

PT- pregătire tactică;

AT- antrenament teoretic, antrenament tactic, analiză video;

J – jocuri;

PT+R3- pregatire tactică slalom uriaș;

PT+SL3- pregatire tactica slalom;

CV- concurs verificare;

MA- metode de accelerare.

Durată antrenamente:

A1- 9:30-12:30;(T1 și T2- 9:30-11:00)

A2- 15:30-17:30;

A3- 17:50-18:50.

Încălzirea

Fiecare antrenamnet, testare sau concurs de verificare pe zapadă va începe cu următoarea încălzire:

Testare inițială(TI) și Testare finală(TF)

Antrenament de pregătire fizică(PF)

Obiective operaționale:

– dezvoltarea rezistentei

– dezvoltarea fortei în regim de rezistență

– îmbunătățirea echilibrului în regim de rezistență

– îmbunătățirea mobilității

– educarea rezistenței la stres

Antrenamnet de slalom uriaș la liber(R1)

Obiective operaționale:

– îmbunătățirea tehnicii la slalom uriaș:

– diminuarea frânărilor în viraje

– îmbunătățirea balansului antero-posterior

– îmbunatățirea balansului pe verticală executând din timp și rapid schimbul de greutate

– învațarea unor tipuri de accelerari în pantă și în zonă plată

Slalom uriaș marcat cu obiecte speciale(R2)

Obiective opreaționale:

– depistarea zonelor cu problemă

– abordarea corectă a zonelor cu probleme dintr-un slalom uriaș

Slalom uriaș în porți în condiții de concurs(R3)

Obiective operaționale:

– acomodarea cu condițiile de concurs

– compararea timpilor cu cei ai colegiilor, aflând astfel nivelul de progres

– educarea rezistenței la stres

Slalom uriaș cu diferite exerciții(RX)

Obiective operaționale:

– corectarea principalelor greșeli

– îmbunătățirea poziției pe schiuri

– diminuarea frânării

Slalom și slalom uriaș- virajul „S” (RS)

Obiective operaționale

– executarea virajelor cu frânare minimă

– combinarea cu ușurinta a ocolirilor cu rază diferită diferită de virare

Slalom la liber(SL)

Obiective operaționale:

– îmbunătățirea tehnicii la slalom

– diminuarea frânărilor în viraje

– îmbunătățirea balansului antero-posterior

– îmbunatățirea balansului pe verticală executând din timp și rapid schimbul de greutate

– învațarea unor tipuri de accelerari în pantă și în zonă plată

Slalom marcat cu fluturași(SL2)

Obiective operaționale:

– depistarea zonelor cu problemă

– abordarea corectă a zonelor cu probleme dintr-un slalom uriaș

Slalom în porți în condiții de concurs(SL3)

Obiective operaționale:

– acomodarea cu condițiile de concurs

– compararea timpilor cu cei ai colegiilor, aflând astfel nivelul de progres

– educarea rezistenței la stres

Pregătire tactică(PT)

Obiective operationale:

– cunoașterea pârtiilor de concurs

– abordarea corectă a schimbărilor de pantă și a zonelor dificile dintr-un slalom

– pregătirea starturilor și a sosirilor

– pregătirea manșei 2 în funcție de timpul mașei 1

Antrenament teoretic, antrenament tactic, analiză video(AT)

Obiective operaționale:

– conștientizarea greșelilor si ințelegerea metodelor prin care acestea pot fi corectate

– cunoașterea regulamentului de concurs

Jocuri

Obiective operaționale

– dezvoltarea echilibrului dinamic

– îmbogățirea bagajului motric specific

Pregatire tactică slalom uriaș(PT+R3)

Obiective operaționale:

– abordarea corectă a schimbărilor de pantă și a zonelor dificile dintr-un slalom uriaș

– pregătirea starturilor și a sosirilor

Pregatire tactica slalom(PT+SL3)

Obiective operaționale:

– abordarea corectă a schimbărilor de pantă și a zonelor dificile dintr-un slalom

– pregătirea starturilor și a sosirilor

Concurs verificare(CV)

Obiective operaționale:

– abordarea corectă a schimbărilor de pantă și a zonelor dificile dintr-un slalom

– pregătirea starturilor și a sosirilor

Metode de accelerare(MA)

Obiective opreaționale:

– învățarea, consolidarea și perfecționarea principalelor metode de accelerare