Sisteme Biometrice de Identificare

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………..

CAPITOLUL I. ASPECTE DE ORDIN GENERAL ……………………………………..

1.1.Consideratii generale………………………………………………………………………………….

1.2 Tehnologia biometrica………………………………………………………………………………..

1.3. Clasificarea sistemelor biometrice……………………………………………………………..

1.4 Impactul identificarii biometrice asupra protectiei datelor cu caracter personal…

1.5 Aspecte de ordin procesual penal………………………………………………………………….

CAPITOLUL II. SISTEME BIOMETRICE DE IDENTIFICARE…………………..

Identificarea facială a persoanei…………………………………………………

2.1.1. Notiuni generale………………………………………………………………………………………

2.1.2. Etapele identificarii faciale………………………………………………………………………..

2.1.3. Sistemul automat de recunoastere faciala IMAGETRAK………………………………

Identificarea persoanei in baza amprentei digitale………………………..

2.2.1. Notiuni generale. Scurt istoric……………………………………………………………………..

2.2.2. Metode de identificare cu ajutorul amprentei digitale……………………………………..

2.2.3. Conditii necesare in vederea identificarii pe baza impresiunilor papilare…………..

2.2.4. Baza de date AFIS. Structura. Mod de functionare………………………………………….

Identificarea persoanei in baza caracteristicilor irisului si retinei……

2.3.1. Fundamentul stiintific al utilizarii sistemului de identificare a persoanei dupa iris si retina. Puncte slabe. Puncte forte……………………………………………………………………………………..

2.3.2. Procedee specifice in cazul recunoasterii retinei……………………………………………..

2.3.3. Procedee specifice in cazul recunoasterii irisului…………………………………………….

2.3.4. Sistemul biometric de identificare pe baza scanarii irisului………………………………

Identificarea persoanei dupa voce………………………………………………

2.4.1. Notiuni generale.Fundament stiintific………………………………………………………..

2.4.2. Caracteristicile de identificare a vocii…………………………………………………………

2.4.3. Expertiza criminalistica a vocii…………………………………………………………………

2.4.4. Sistemul biometric de identificare a persoanei dupa voce………………………………

2.5. Identificarea persoanei dupa geometria mainii…………………………………

2.5.1. Notiuni generale. Avantaje si dezavantaje…………………………………………………….

2.5.2. Terminale biometrice de studiere a geometriei mainii…………………………………….

Identificarea persoanei dupa semnatura

2.6.1. Notiuni generale. Fundament stiintific………………………………………………………….

2.6.2. Caracteristici generale si speciale ale scrisului……………………………………………….

2.6.3. Metode de examinare grafica.Procedee de falsificare a semnaturilor…………………

Identificarea persoanei dupa ureche

2.7.1. Notiuni genarale. Fundament stiintific…………………………………………………………..

2.7.2. Caracteristici generale si individuale……………………………………………………………..

2.7.3. Descoperirea si relevarea urmelor de ureche…………………………………………………..

2.7.4. Etapele identificarii……………………………………………………………………………………..

Aplicatii ale identificarii biometrice

2.8.1. Pasaportul Biometric…………………………………………………………………………………..

2.8.2. Plasamentul sub supraveghere electronica……………………………………………………..

2.8.3. Controlul accesului……………………………………………………………………………………..

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Disciplina care se ocupa cu identificarea indivizilor ținând cont de elemente sau caracteristici fiziologice si comportamentale unice proprii fiecăruia dintre noi se numește biometrie .Termenul de biometrie derivă din cuvintele grecești „bios”, care înseamnă “viață” și „metrikos”, care înseamnă măsură. Biometria reprezintă studiul metodelor pentru recunoașterea unică a unei persoane pe baza unei sau mai multor caracteristici fizice sau comportamentale intrinseci.

În Egiptul Antic erau utilizate principiile de bază ale verificării biometrice în situațiile cele mai întâlnite în afacerile vremii – tranzacțiile agricole sau în cazul diverselor proceduri legale. Caracteristicile biologice folosite în acea perioadă erau: cicatricile, dimensiunile corpului, culoarea ochilor, înălțimea sau aspectul tenului.

Ulterior, cu trecerea timpului, în special de la sfârșitul secolului XIX, biometria a început să aibă o mai mare utilitate în domeniul justiției și în cel al siguranței publice, în cercetarea infracțiunilor.

Ultima parte a secolului XX a însemnat pentru utilizarea sistemelor biometrice de identificare o explozie a utilizării lor atât în sfera comercială, cât și în cea a agențiilor de aplicare a legii.

CAPITOLUL I. ASPECTE DE ORDIN GENERAL

1.1.Consideratii generale.

Datele biometrice sunt proprietăți biologice, aspecte comportamentale, caracteristici fiziologice, trăsături vitale sau acțiuni repetate iar atât trăsăturile cât și acțiunile sunt caracteristice unei persoane și sunt măsurabile, chiar dacă modelele utilizate în practică pentru măsurarea din punct de vedere tehnic a acestora implică un anumit grad de probabilitate. Acestea modifică în mod irevocabil relația dintre corp și identitatea persoanei, întrucât, datorită lor, caracteristicile corpului uman pot fi „descifrate” de către un dispozitiv și pot fi folosite ulterior în vederea realizării scopului pentru care au fost create.

Utilizarea biometriei, prin sistemele biometrice, pentru identificarea și autentificarea subiecților umani a început să ofere câteva avantaje unice fața de metodele tradiționale utilizate anterior. Autentificarea biometrică este singura modalitate care se bazează pe identificarea unei anumite părți intrinseci a unei ființe umane. Motivul principal pentru aceasta este faptul că în cazul trăsăturilor anatomice copierea sau pierderea este improbabilă, cu unele excepții foarte rar întâlnite. Biometria poate fi integrată în orice aplicație care necesită un nivel crescut de securitate, accesul controlului, identificarea și verificarea utilizatorilor. De reținut că resursele securității biometrice se bazează pe persoana care le utilizează și pe caracteristicile acesteia, în acest mod realizându-se eliminarea tuturor riscurilor specifice tehnologiei anterioare, dar și în același timp creând o securizare la un nivel superior care satisface în totalitate cerințele și așteptările utilizatorului precum și a administratorului sistemului.

Biometria, în prezent, constă, în principal, în metode automate de recunoaștere a individului, bazate pe caracteristicile fizice sau comportamentale specifice. Printre acestea, se numără amprentele, scanarea retinei și a irisului, geometria mâinii și a degetului, recunoașterea caracteristicilor vocale și recunoasterea facială. Astăzi, tehnologiile biometrice au devenit soluțiile preferate într-o arie extinsă de aplicații, în special în domeniul identificării, verificării și controlului accesului personalului.

1.2 Tehnologia biometrica

În momentul de față, tehnologiile biometrice au la baza identificatori fiziologici, cum ar fi amprenta digitală, geometria palmelor, structura retinei, configuratia ADN-ului și identificatori comportamentali, ca și timbrul vocal, dinamica scrisului, dinamica apăsării tastelor. Acești identificatori permit recunoașterea absolută a unei persoane.

Tehnologiile biometrice includ tehnologiile care susțin utilizarea caracteristicilor fiziologice sau comportamentale umane pentru determinarea sau verificarea identității unei persoane. Această tehnologie oferă metode automate de identificare sau autorizare a unei persoane. Tehnologia biometrică are ca țel primar identificarea persoanelor prin intermediul caracteristicilor unice persoanei, indiferent că sunt fiziologice sau de comportament. Altfel spus, mai complet, definiția lor include expresia ”utilizare asistată automat” deoarece în multe cazuri sistemele de autentificare/identificare bazate pe metode biometrice implică un grad de corelație cu decizii umane finale, în scopul stabilirii sau verificării unei identități.

Tehnologiile biometrice sunt utilizate la recunoașterea identității utilizând eșantionul de intrare care este comparat cu modelul de referință stocat anterior. Practic, utilizarea metodelor biometrice urmărește identificarea persoanelor prin unele caracteristici specifice acestora.

Caracteristicile biometrice ale persoanelor pot fi grupate în două mari clase:

• Caracteristicile fiziologice se referă la caracteristicile umane fixe, nemodificabile, îsau cel puțin nu pot fi modificate cu prea multă ușurință. Aceste caracteristici sunt întotdeauna prezente. Exemple de metode biometrice statice sunt: amprentele, geometria mâinii, caracteristicile faciale, caracteristicile irisului, identificarea pe baza retinei. Utilizatorul nu trebuie să memoreze nimic pentru a putea prezenta aceste caracteristici biometrice în procesul identificării, fiind legate de componentele anatomice ale corpului uman. Cea mai cunoscută și utilizată dintre acestea este amprenta, utilizată de mai bine de 130 de ani de autoritățile din domeniul judiciar sau criminalistic.

• Caracteristicile comportamentale sunt prezente numai în conexiune cu abilități sau acțiuni ale individului, fiind determinate de ”comportamentul” persoanei în cauză. În cazul acestora, caracteristica lor este ca sunt dinamice, putându-se schimba relativ ușor. Cea mai folosită metodă biometrică din cadrul acestei categorii este dinamica semnăturii grafice. Alte metode se bazează pe dinamica apăsării tastelor și recunoașterea pe baza vocii. Desigur că se poate argumenta că vocea este, de asemenea, și o trăsătură fiziologică, deoarece fiecărei persoane i se pot evidenția unele caracteristici vocale specifice. În cazul sistemelor de recunoaștere a vocii se utilizează extragerea caracteristicilor acustice vocale care reușesc să reflecte atât particularitățile anatomice ale persoanei dar și aspectele dinamice ale vocii acesteia.

Se utilizează o listă lungă a tipurilor de informații biometrice care sunt folosite în mod curent în aplicațiile de recunoaștere și/sau autentificare, care include printre altele: vocea, amprentele dactilare, caracteristicile faciale, irisul, retina, forma geometrică a mâinii, scrierea, mersul și alte combinații ale acestora. De regulă, sistemele comerciale folosesc vocea, amprentele, fața și irisul, datorită existenței senzorilor necesari la prețuri și cu performanțe mulțumitoare dar și datorită suportului teoretic si tehnic aferent procesării adecvate a datelor disponibile, desigur având în vedere pentru avantajele și dezavantajele prezentate de fiecare.

Există două preocupări de bază legate de tehnologiile biometrice: toleranța erorilor și stocarea template-urilor. Setarea gradului de toleranță la erori este deosebit de importantă pentru performanța oricărui sistem biometric. În momentul de față, în mod cert, amprentele, scanarea irisului și recunoașterea facială reprezintă vârful în ceea ce privește tehnologiile utilizate în scopul identificării, dar în cazul folosirii în mod separat nu prezintă aceeași capacitate de a nu fi infailibile. Sistemele multibiometrice cresc performanța indiferent de motivul utilizării, prin furnizarea de multiple template-uri pentru aceeași identitate sau persoană.

1.3. Clasificarea sistemelor biometrice.

Sistemele biometrice sunt aplicații care utilizează tehnologiile biometrice și care permit identificarea automată concomitent sau nu cu autentificarea ori verificarea identității unei persoane. Aplicațiile de autentificare sau verificare sunt utilizate în mod frecvent pentru diverse activități în domenii diferite, în scopuri diferite și sub diferite autorități din cadrul unor entități.

Un sistem biometric include totalitatea componentelor hardware, software și a celor de rețea necesare pentru realizarea activității de identificare a persoanei ori de autentificare, prin folosirea metodelor biometrice, prin exploatarea caracteristicilor fiziologice și comportamentale specifice indivizilor pentru care se dorește verificarea identității.

Când sistemul biometric identifică corect o persoană, atunci rezultatul procesului de verificare este adevărat pozitiv. Când sistemul biometric respinge în mod corect o persoană, rezultatul este adevărat negativ.

Autentificarea este un proces tip unu-la-unu (1:1), în care se vor compara mostre biometrice ale unui individ cu template-ul stocat pe un smartcard în scopul autentificării identității declarate de către acesta.

Așa cum am arătat anterior, sistemele biometrice sunt cele statice sau fiziologice, legate în general de formele corpului, și includ amprentele, geometria mâinii, recunoașterea feței, recunoașterea irisului – care a înlocuit în mare măsură recunoașterea retinei, ADN-ul și odorul sau mirosul specific unei persoane, dar și cele dinamice sau comportamentale, legate de comportamentul unei persoane, incluzând aici ritmul tastării, mersul și vocea. Există cercetători care utilizează termenul de comportametrie pentru această clasă a datelor sau caracteristicilor biometrice.

1.4 Impactul identificarii biometrice asupra protectiei datelor cu caracter personal

Datele biometrice sunt considerate date personale sensibile. Utilizarea sistemelor biometrice trebuie să respecte principiile care guvernează regulile de protecție a datelor personale, în scopul evitării riscurilor dezvăluirii acestora, care ar crea probleme în sfera drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Ca exemplu, în cazul eliberării documentelor electronice de identitate, indiferent că vorbim de pașaportul electronic sau cartea electronică de identitate este necesar să fie luate în considerare următoarele: procesul de colectare a datelor biometrice trebuie explicat persoanelor care solicită acest lucru; trebuie să existe căi alternative pentru persoanele care nu pot utiliza anumite date biometrice; datele biometrice originale vor fi distruse după procesul de înregistrare; template-urile sunt păstrate doar pe cardul introdus în documentul electronic; nu este permisă realizarea de baze de date cu template-uri; autentificarea se realizează numai prin comparare cu date biometrice achiziționate direct de la persoana implicată în procesul de autentificare; informațiile cu privire la starea de sănătate a persoanelor nu vor fi colectate prin intermediul datelor biometrice; datele biometrice vor fi consultate doar de autorități de stat abilitate.

Directiva 95/46/CE reprezintă textul de referință, la nivel european, în materie de protecție a datelor cu caracter personal.

Prelucrarea datelor biometrice trebuie se va baza pe temeiurile legale menționate la articolul 7 din Directiva 95/46/CE. O condiție este aceea ca este necesar să existe suficiente garanții privind exprimarea cu adevărat liberă a consimțământului persoanei solicitante.

Prelucrarea datelor biometrice poate fi necesară pentru executarea unui contract la care subiectul datelor este parte sau în vederea luării unor măsuri, la cererea acestuia, înainte de încheierea contractului. Însă, datele cu caracter personal nu sunt ”bunuri” care pot fi solicitate în schimbul prestării unui serviciu, astfel că, toate contractele care prevăd acest lucru sau acele contracte care oferă un serviciu numai cu condiția ca o persoană să accepte să ii fie prelucrate datele biometrice pentru un alt serviciu nu pot constitui un temei legal pentru prelucrarea datelor respective.

Un alt temei legal pentru prelucrarea datelor cu caracter personal este situația în care prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei obligații legale care îi revine operatorului. Această dispoziție se aplică, de exemplu, în unele țări, la emiterea sau utilizarea pașapoartelor și a vizelor, unde conform atribuțiilor de serviciu, funcționarul sau polițistul prelucrează în mod curent date cu caracter personal, în vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

De asemenea, prelucrarea datelor biometrice cu caracter personal poate fi justificată, de asemenea, atunci când, conform aceluiași articol 7 din Directiva 95/46/CE este „necesară pentru realizarea interesului legitim urmărit de operator sau de către unul sau mai mulți terți, cu condiția ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate”. Interesul operatorului constituie temei legitim numai dacă acesta poate demonstra că interesul său primează în mod obiectiv față de dreptul persoanelor vizate de a nu fi înregistrate într-un sistem biometric.

În contextul biometriei, diferite tipuri de entități pot fi operatori de date, de exemplu angajatorii, autoritățile de aplicare a legii sau autoritățile din domeniul migrației.

Atunci când se utilizează sisteme bazate pe prelucrarea datelor biometrice, trebuie să se acorde o atenție specială consecințelor discriminatorii potențiale asupra persoanelor respinse de sistem. În plus, pentru a proteja dreptul persoanei de a nu fi supusă unei măsuri care o afectează numai din cauza prelucrării automate a datelor, trebuie să se introducă măsuri de protecție adecvate, precum intervenția umană ori alte remedii sau mecanisme care permit subiectului datelor să-și exprime punctul de vedere.

Conform articolului 15 din Directiva 95/46/CE „statele membre recunosc fiecărei persoane dreptul de a nu face obiectul unei decizii care să producă efecte juridice asupra sa ori să o afecteze în mod semnificativ și care să fie întemeiată numai pe prelucrarea automatizată a datelor destinată să evalueze anumite aspecte ale personalității sale, cum ar fi randamentul profesional, credibilitatea, încrederea pe care o prezintă, conduita etc.”

Operatorul de date trebuie să asigure că persoanele vizate sunt informate în mod corespunzător cu privire la elementele principale ale prelucrării datelor biometrice, în conformitate cu articolul 10 din Directiva privind protecția datelor, precum: identitatea operatorului, scopurile prelucrării, tipul de date preluate, durata prelucrării, dreptul persoanelor vizate de a accesa, rectifica sau retrage datele, dreptul de a-și retrage consimțământul și informații cu privire la destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor. Având în vedere obligația operatorului sistemului de prelucrare a datelor biometrice de a informa persoanele vizate, nu trebuie să fie colectate date biometrice ale unei persoane fără cunoștința acesteia.

Subiecții de la care provin datele au dreptul de a obține de la operatorii de date accesul la datele lor, inclusiv, de regulă, la datele biometrice proprii. Aceștia au, de asemenea, dreptul de a accesa potențialele profile bazate pe astfel de date biometrice. Dacă operatorul trebuie să verifice identitatea persoanelor vizate pentru a le permite accesul, este esențial ca accesul să le fie acordat fără prelucrarea unor date cu caracter personal suplimentare.

Operatorii de date trebuie să pună în aplicare măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii accidentale, modificării, divulgării sau accesului neautorizat și împotriva tuturor celorlalte forme ilegale de prelucrare, în special în cazul celor care pot fi transferate pe internet.

Legat de introducerea obligației legale generalizate de colectare a identificatorilor biometrici pentru unele grupuri, în special pentru copiii cu vârste mici și pentru persoanele în vârstă, la controalele de frontieră în scop de identificare, este necesar ca „pentru demnitatea persoanei și asigurarea fiabilității procedurii, colectarea și prelucrarea amprentelor să fie restrânsă în cazul copiilor și al persoanelor în vârstă, iar limita de vârstă să fie conformă cu limitele de vârstă în vigoare pentru alte baze de date biometrice importante din UE, în special pentru Eurodac.

Unele date biometrice ar putea fi considerate sensibile în sensul articolului 8 din Directiva 95/46/EC, în special, datele referitoare la originea rasială sau etnică sau datele referitoare la sănătate. De exemplu, ADN-ul unei persoane include adesea informații despre sănătatea acesteia sau poate indica originea rasială sau etnică. În acest caz, datele privind ADN-ul reprezintă date sensibile și este necesar să se aplice măsurile speciale de protecție, pe lângă principiile generale de protecție a datelor din directiva mai sus menționată. Pentru a evalua caracterul sensibil al datelor prelucrate de un sistem biometric, trebuie să se țină seama, de asemenea, de contextul prelucrării.

Autoritatea națională competentă pentru protecția datelor, înainte de introducerea unor astfel de masuri de protecție, are un rol foarte primordial în supravegherea respectării tuturor cerințelor legale în materia datelor cu caracter personal utilizate în sistemele automate de identificare biometrică.

1.5 Aspecte de ordin procesual penal

Orice procedură de identificare se desfășoară în baza unei prevederi legale. Din punct de vedere criminalistic, identificarea pe baza sistemelor biometrice este o formă a identificării criminalistice. Utilizarea identificării prin intermediul sistemelor biometrice nu este prevăzută în mod specific de vreun act normativ dar este utilizată în mod curent de autoritățile judiciare precum și de cele din domeniul ordinii si siguranței publice în scopul îndeplinirii atribuțiilor stabilite de lege.

Astfel că specialistul numit pentru a face o expertiză sau chiar o constatare științifică, în care se face o identificare prin utilizarea sistemelor biometrice, nu se subordonează organului de urmărire penală, deoarece atribuțiile sale sunt limitate prin actul de numire în care sunt trecute problemele cărora i se cere să descopere răspunsul precum și materialul pe care-l poate consulta în vederea efectuării cu succes a acestei sarcini.

Expertiza este importantă deoarece contribuie la aflarea adevărului, cu privire la existența sau inexistența unei fapte, persoana care a săvârșit fapta, precum și la orice alte împrejurări necesare de stabilit pentru corecta soluționare a cauzei. Elementele de probă îndoielnice ori simplele indicii pot, prin efectuarea expertizei, să fie reținute ca probe temeinice sau pot fi înlăturate ca fiind, fără valoare.

Dispunerea efectuării unei expertize, care utilizează sisteme biometrice, de către organul de urmărire penală sau instanța de judecată se face ori de câte ori sunt necesare cunoștințele unui specialist, în funcție de problemele care urmează a fi lămurite, expertiza va fi diferită, clasificarea acestora făcându-se după mai multe criterii: natura probelor ce urmează a fi lămurite prin expertiză; modul în care legea reglementează necesitatea efectuării expertizei; modul de desemnare a expertului criminalist; modul de organizare a expertizei.

În alt domeniu, necesitatea existenței unei metode de verificare a identității unei persoane în cadrul unei proceduri de orice natura indiferent ca este vorba de una legala, comercială sau de altă natură a dus la utilizarea la scară largă a sistemelor biometrice de identificare.

Deși este posibilă, fiind utilizată și în cazul documentelor electronice de identitate si a celor de trecere a frontierei este necesar ca în conformitate cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, datele cu caracter personal destinate a face obiectul prelucrării trebuie să fie prelucrate cu bună-credință și în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, colectate în scopuri bine determinate, explicite și legitime, să fie adecvate, pertinente și neexcesive prin raportare la scopul în care sunt colectate și ulterior prelucrate.

Ordonanța de urgență a Guvernului 82/2012 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români și pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, precum și Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătatede asemenea, prevede obligativitatea prelevării de informații biometrice de la persoanele cărora li se emite unul din documentee prevăzute în acest act normativ, fiind specificate imaginea facială și impresiunea digitală a două degete.

CAPITOLUL II. SISTEME BIOMETRICE DE IDENTIFICARE.

2.1 Identificarea facială a persoanei.

2.1.1. Notiuni generale

Recunoașterea imaginii faciale sau termograma facială este o tehică neinvaziva. Scanarea se face cu ajutorul unor senzori fie optici fie de temperatura. Imaginea, după procesul de captare, trece printr-un proces de transformare sau geometrizare într-o imagine 3D, fiind ulterior și ulterior fiind reținută. Instrumentele convenționale de măsurare a performanței în cazul sistemelor de verificare utilizează în mod tradițional două tipuri de erori: rata falsă de rejecție (False Rejection Rate), fiind probabilitatea ca un sistem să respingă în mod eronat date valide și rata falsă de acceptare (False Acceptance Rate) care este probabilitatea ca un sistem biometric să identifice în mod incorect o persoană sau să nu respingă un impostor. Aceasta din urmă măsoară procentajul de date nevalide care sunt acceptate în mod eronat, fiind cunoscută, de asemenea, sub numele de rată fals pozitivă(„false positive rate”). Respingerea falsă are loc atunci când nu se stabilește corespondența între o persoană și propriul său model biometric existent. Aceasta este cunoscută, de asemenea, sub numele de rată fals negativă („false negative rate”).

Cercetătorii din domeniu au propus o generalizare a aplicațiilor de verificare, generic numită ”watch list”, în care verificarea identității unei persoane necunoscute se efectuează în raport cu o listă de persoane “suspecte” și nu față de o singură persoană.

De asemenea, pentru recunoașterea fețelor, institutul american NIST (National Institute of Standards and Technology) a elaborat standardul FERET (Face Recognition Technology) și a efectuat de asemenea evaluări ale tehnologiei de recunoaștere facială a vorbitorului.

O metodă importantă descompune fețele în componente distincte care sunt grupate în jurul unor puncte reprezentative precum ochii, nasul, gura denumite generic și puncte fiduciale. Acestea au avantajul că se păstrează practic nealterate în decursul vieții și și-au demonstrat deja eficiența în practică, existând deja un volum apreciabil de date colectate. Prețul suficient de scăzut al multor senzori, diversitatea tehnologiilor de obținere și dimensiunile reduse sunt de asemenea atractive. Ca dezavantaje putem menționa posibilitatea ca anumite profesii să poată conduce la alterarea calității amprentelor, obținerea unor date de bună calitate putând necesita o anumită procedură de „antrenare”, precum și reticența în atingerea unui senzor pe care l-au atins în prealabil foarte multe persoane.

Aceste mod de identificare este o tehnică neinvazivă, fiind utilizați ca senzori camerele de fotografiat sau filmat disponibile pe scară largă, existând în prezent, baze de date de dimensiune mare, iar rezultatele pot fi verificate cu ușurință. Pe de altă parte, ca dezavantaje, fețele sunt puternic afectate de nivelul de luminare, expresie, transformări geometrice, îmbătrânire, iar unele aplicații video presupun viteză de operare sporită. În practică, pe lângă distincția dintre problemele de recunoaștere și cele de verificare, se disting câteva direcții particulare de folosire a acestor informații precum analiza expresiei feței, determinarea stării emoționale, detecția și urmărirea ochilor sau a buzelor.

Tehnologia de recunoaștere sau identificare facială a a evoluat în două sensuri, și anume măsurarea metricii faciale și crearea matricii caracteristicilor faciale. Metrica feței reprezintă măsurătorile caracteristicilor faciale, cum ar poziționarea ochilor, bărbiei, nasului precum și distanțele dintre ele. O altă metodă utilizată este comparația imaginii feței cu șablonul predefinit de caracteristici faciale, realizând în acest mod matricea caracteristicilor faciale proprii unei anumite persoane.

2.1.2. Etapele identificarii faciale

Etapele procesului de recunoaștere facială sunt următoarele:

1.Captarea imaginii, care este realizată, în mod obișnuit cu o cameră foto sau video, luând în considerare că o înregistrare video este pur și simplu doar o succesiune de imagini statice.
2.Identificarea feței. Acest proces începe odată cu identificarea feței din imaginea captată, care poate conține o imagine de fond și, chiar și alte fețe. Unui om îi este foarte ușor să distingă este fața unei alte persoane într-o fotografie, dar un computer trebuie să decidă, în baza unui algoritm care sunt pixelii care formează fața și care nu formează fața. Sistemul de identificare facială trebuie să standardizeze imaginea, într-un mod în care sa rezulte aceleași dimensiuni, aceeași rotație și aceeași luminozitate ca și imaginile salvate în galeria de imagini. Imaginea conformă standardului este ulterior preluată de sistemul de recunoaștere facială.
3.Extragerea trăsăturilor, în scopul generării modelului sau referinței biometrice, care este practic un algoritm de recunoaștere facială care transformă pixelii care formează imaginea feței într-o reprezentare matematică. Aceasta este salvată, în acest pas, în baza de date, în scopul transformării acestuia în fundament al recunoașterii.

Baza acestor algoritmi de recunoaștere facială este formată din geometrie și fotometrie sau altfel spus măsurarea intensității surselor de lumină. Algoritmii utilizați inițial pentru recunoașterea facială erau bazați doar pe geometrie și identificau doar relațiile dintre trăsăturile principale, urmărind poziționarea ochilor, nasului și gurii. Această mod de identificare era în raporturi de dependență față de detectarea trăsăturilor, aspect care putea fi extrem de dificil din cauza unor factori externi ca variațiile luminozității prezente în imaginea captată și în mod special a umbrelor existente. Probabil cel mai utilizat algoritm este Principal Component Analysis – PCA. Acesta utilizează convertirea fiecărei imagini bidimensionale în parte într-un vector unidimensional, selectând caracteristicile care sunt cele mai diferite în raport cu restul imaginii. Apoi, după extragerea trăsăturilor generază un model unic, care corespunde fiecărei imagini. Ulterior modelului i se asociază un scor individual.
4.Compararea modelelor generate în etapa anterioară cu modelele fețelor deja stocate în galeria cu imagini. Acum, aplicația care efectuează identificarea compară scorurile imaginii obținute cu cele salvate în galerie.
5.Declararea identității este ultima etapă, în care se constată dacă apropierea dintre scoruri este destul de mare, pentru a se constata potrivirea imaginilor. În general, în această etapă intervine factorul uman, materializat de obicei prin operator.
Sistemul de recunoaștere facială depinde, sub aspectul performanței, de calitatea imaginilor obținute și stocate. Pentru ca precizia să fie foarte bună, imaginea trebuie să surprindă subiectul identificării doar din față, nu din profil; de asemenea, trebuie să aibă atât luminozitatea cât și contrastul potrivite, ochii persoanei să fie deschiși, iar imaginea captată să nu prezinte nici un fel de umbre. Acest sistem este sensibil până și la expresia feței. Ca exemplu, un zâmbet larg poate determina rezultate mult mai puțin eficiente.

Studii de dată recentă consideră că îmbunătățirile aduse algoritmilor de recunoaștere facială, cum ar fi utilizarea imaginilor cu rezoluție mare, a imaginilor faciale 3D și a imaginilor irisului furnizează rezultate de circa 10 ori mai corecte decât cele generate de algoritmii utilizați în urmă cu 10-12 ani și de 100 de ori mai exacte decât cele generate de algoritmi în urmă cu 20 de ani. O parte a acestor algoritmi identifică indivizii fără intervenții din partea factorului uman, având rezultate excelente și în identificarea gemenilor identici.

Caracteristicile imaginilor faciale în contextul documentelor de călătorie se diferențiază și sunt definite de standardul ISO/IEC 19794-5 astfel: imagine facială de bază, imagine facială frontală, imagine facială frontală completă și imagine facială caracteristică. Acest standard a fost creat în baza recomandărilor ICAO -Organizația Internațională a Aviației Civile.

Sunt utilizate 2 strategii majore în scopul obținerii "semnăturii" sau caracteristicile feței:

a) tehnica geometrică, care extrage pozițiile relative și alți parametri dependenți de puncte particulare ca ochii, comisurile gurii, nasul și bărbia.

b) tehnica bazată pe modele sau templates, în care toate matricile care sunt reprezentate de valorile intensității luminoase a pixelilor care formează fața de test precum și cea de referință se procesează în mod convenabil, urmând ca rezultatele obținute să fie comparate prin utilizarea unui tip de măsură a similitudinii, uneori se utilizează mai multe modele pentru fiecare față.

De asemenea, se folosesc mai multe metode de compresie, liniare sau neliniare, cum ar fi analiza componentelor principale sau Principal Components Analysis – PCA, în scopul obținerii unei reprezentări de dimensiuni mult reduse a imaginii originale, fără a avea o pierdere semnificativă a calității. Se utilizează și analiza discriminatorie liniară sau Linear Discriminant Analysis– LDA, care este aleasă pentru identificarea direcțiilor din spațiul fețelor de-a lungul cărora separarea „semnăturilor” faciale este maximă.

2.1.3. Sistemul automat de recunoastere faciala IMAGETRAK

Sistemul de recunoaștere facială Imagetrak este o aplicatie de recunoastere a formelor (pattern recognition) sau altfel spus, un sistem integrat care stochează și examinează fotografii de semnalmente, date antropometrice, semne particulare și date despre fapta și modul de operare, în scopul identificării persoanelor care au săvârșit fapte penale precum și pentru clarificarea unor aspecte de interes operativ în activitatea Poliției și a altor unități din cadrul Ministerul Afacerilor Interne.

Acesta a fost implementat începând cu anul 2004 la nivel național, fiind repartizate stații de lucru pentru fiecare inspectorat județean de poliție dar și la Serviciul Criminalistic din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Acest sistem de recunoaștere facială înlocuiește pe deplin clasoarele cu fotografii de semnalmente utilizate in mod clasic, folosite la identificarea persoanelor, prelucrând și stocând la nivel național fotografii și date de stare civilă ale persoanelor, indiferent că se află în stare de arest sau libertate, în urma comiterii de infracțiuni în diverse moduri de operare. Fotografiile persoanelor sunt digitalizate în limbaj de programare informatic, procesate și stocate, mai apoi, într-o bază de date.

Sistemul folosește un algoritm de căutare care nu ține cont de culoare, la căutarea facială nu se iau în calcul nici culoarea fotografiei nici cea a pielii.

Din punct de vedere rasial nu se ia în calcul structura feței, aceasta fiind universală. Are o largă arie de proveniență a sursei de preluare a imaginilor, făcându-se prin folosirea unui scanner, a unei camere foto sau video etc.

Legat de vârstă, faceprint-ul nu se schimbă după trecerea timpului. Machiajul, părul facial, ochelarii, iluminarea etc. nu influențează în nici un mod identificarea persoanelor.

Perceperea de către victima unei infracțiuni sau de către martorul ocular a imaginii infractorului, în momentul săvârșirii faptei penale, se asimilează, într-o accepțiune largă, cu o urmă de memorie, care poate fi denumită „urma ideală”, având un evident caracter material, specific proceselor psiho-fiziologice de la nivelul scoarței cerebrale. Astfel devine posibilă identificarea infractorului pe baza portretului vorbit făcut de martor sau victimă, ori chiar recunoașterea sa după o fotografie sau dintr-un grup de persoane. Desigur că percepțiile martorului sau victimei sunt redate, sub aspect procedural, luând forma declarațiilor scrise, pe baza cărora se va recurge ulterior la metodologia adecvată, de identificare sau de recunoaștere, potrivit regulilor tacticii criminalistice.

Posibilitățile sistemului Imagetrak sunt următoarele:

– listarea unor rapoarte cu privire la persoanele înregistrate cu fotografii și date de interes operativ precum și obținerea facilă a oricăror rapoarte legate de datele și semnalmentele persoanelor înregistrate în baza de date;

– accesul în rețeaua sistemului;

– accesul la distanță pentru toți furnizorii sistemului în vederea intervenției rapide în scopul înlăturării oricăror probleme ivite în funcționarea sistemului;

– existența soft-ului personalizat în limba română;

– permiterea importului imaginilor digitale;

– posibilitatea utilizării unei imagine cadru, a unui frame din cadrul unui film de supraveghere;

– posibilitatea utilizării fotografiilor scanate;

– existența imaginilor cu portrete robot; softul pentru portret robot acceptă mai multe formate/templates și permite editarea imaginii obținute prin: scalare, decupare, strălucire, contrast etc.

– permite căutări în baza de date; rezultatul căutărilor este o listă de candidați, cu caracteristici conforme cerințelor căutării, afișată ordonat după punctajul obținut.

existența filtrelor de căutare, pentru reducerea timpului de căutare.

2.2 Identificarea persoanei in baza amprentei digitale

2.2.1. Notiuni generale. Scurt istoric.

Amprentele papilare au fost poate cea mai veche metodă utilizată pentru identificarea persoanelor care au comis infracițuni. În 1890, Sir Edward Henry, după ce a petrecut mulți ani cercetând amprentele digitale ale mai multor persoane, a descoperit existența a 4 moduri principale de clasificare a modelelor amprentelor digitale – arcul, bucla, spirala și compusa.

Amprentele digitale au devenit atât foarte utilizate în scopul identificării, datorită faptului că nu există două persoane care să poată avea aceleași amprente. Inclusiv în situația gemenilor identici, când două persoane au acelasi ADN, amprentele digitale sunt în mod clar diferite. Acest lucru este datorat faptului că, deși modelele au aceeași bază genetică, sunt afectate pe parcurs de condițiile mediului de dezvoltare. După formarea modelului amprentei acesta nu se schimbarămânând același pe tot parcursul vieții.

Un alt motiv pentru care au fost dezvoltate tehnici de identificare pe bază de amprente este faptul că pielea umană secretă pe suprafața sa uleiuri, în mod constant, doar cu scopul menținerii naturii pielii ca subtilă și flexibilă. Uleiurile acestea transparente, rămân în urma persoanei în orice situație în care aceasta atinge orice suprafață. Amprentele rămase în acest mod se numesc amprentele digitale latente. Nu sunt, în mod obișnuit, vizibile ochiului liber. O excepție o reprezintă situația în care sunt lăsate pe o anumită suprafața ca sticla.

2.2.2. Metode de identificare cu ajutorul amprentei digitale

Identificarea prin intermediul amprentei digitale este cea mai veche metodă biometrică, fiind utilizată într-un sistem biometric de identificare automat electronic la un nivel incipient încă din anii 1960.

Sistemul de identificare a persoanei în baza amprentei digitale utilizează un senzor optic ori capacitiv, care transmite imaginea captată către un microcontroler sau către un server în funcție de sistemul în care acesta este implementat.

Amprenta degetului a fost utilizată încă din secolul XIX la stabilirea identității. După dezvoltarea tehnologiei, oamenii de știință s-au orientat și către dezvoltarea acest domeniu. Tehnologia de recunoaștere a amprentelor este bazată pe analiza imaginii generate de un senzor, care conține puncte caracteristice alcătuite din terminații precum și din bifurcațiile aflate la nivelul degetului.

Aceste puncte caracteristice, extrase din imaginea amprentei, sunt extrem de dese, ceea ce explica de ce amprenta este cel mai des utilizata în identificarea umana. Exista cam 70 de puncte masurabile, unice pentru fiecare amprenta, iar fiecare punct are 7 caracteristici unice. Daca se doreste o securitate maxima si se scaneaza cele 10 degete ale mâinilor se obtin 4900 de puncte independente pentru o singura persoana. Exista doua tehnologii importante utilizate pentru senzorii de amprenta digitala: optica si capacitiva.

Senzorii optici necesita o sursa de lumina care este refractata printr-o prisma. Degetul este plasat pe o placuta de sticla. Sursa lumineaza amprenta degetului, iar imaginea este capturata.

La senzorii capacitivi nu mai este necesar dispozitivul optic, imaginea amprentei se obtine masurând tensiunea creata între piele si placa din policarbonat a cititorului. Senzorii capacitivi trebuie sa aiba o suprafata similara cu cea a degetului. Ei sunt susceptibili la

zgomot, inclusiv zgomotul de 50 Hz de la reteaua utilizatorului, precum si zgomotul intern al senzorului îi afecteaza. Descarcarea electrostatica, sarea de la transpiratie sau degetele uscate pot perturba captura imaginii de la senzor.

Datele cu privire la asezarea relativa a liniilor, crestaturilor, bifurcatiilor si intersectiilor sunt pastrate într-un fisier al bazei de date a utilizatorului si apoi comparate cu datele introduse în calculator de catre acest utilizator.

Urmând instructiunile, subiectul introduce prin tastare un cod PIN format din 1-9 cifre.

La semnal, degetul este pozitionat pe placa cititorului, iar apoi retras. Se creeaza un cod numeric. La semnal, se pozitioneaza din nou degetul, de mai multe ori, pentru comparare.

Întreaga operatiune trebuie sa dureze mai putin de 2 minute. Dimensiunea fisierului este între 500 si 1500 biti. Majoritatea metodelor biometrice de identificare pe baza amprentelor sunt de fapt sisteme de verificare. Utilizatorul introduce datele de identificare prin tastarea unui PIN sau folosind un cititor de card-uri, iar apoi pozitioneaza un deget pe placa. Mesajul vizual si auditiv de confirmare sau infirmare se transmite în 5-7 secunde. Operatorii sistemelor curata deseori placile pentru a îndeparta murdaria ce ar putea afecta acuratetea în identificare. Pentru a evita problema legata de murdarirea placilor, a fost dezvoltat un sistem nou care obtine o imagine a amprentelor pe baza de ultrasunete. Unii sustin chiar ca acest sistem poate obtine amprentele unui chirurg care poarta manusi. Este posibil ca dispozitivele optice de recunoastere a amprentei sa fie pacalite de o amprenta latenta, reducând astfel siguranta întregului sistem. Pentru limitarea consecintelor acestui aspect au fost introduse imaginile tridimensionale. Amprentele latente pot fi furate, dar nu un model tridimensional al amprentei; pentru acest lucru ar trebui ca subiectul sa coopereze sau sa fie fortat sa coopereze. Sistemele bazate pe acest fel de obtinere a amprentelor au un grad înalt de siguranta.

Dar detectarea unui deget taiat? Folosirea unui deget taiat indica o infractiune grava, nu este acelasi lucru cu furtul unui cod PIN sau a unei parole. Un traductor care detecteaza presiunea sângelui poate indica daca degetul apartine unei persoane în viata. Poate fi de asemenea folosita si detectarea conductivitatii electrice a pielii.

Poate fi folosita tehnica de deplasare a degetului pentru a detecta daca o persoana este fortata, deoarece miscarea degetului nu mai este aceeasi în conditii de stres.

Cititoarele pot fi bazate pe principii optice, termale sau ultrasonice, dar cel mai des utilizat este cititorul optic.

Exemplu:

Dermalog Live Scanner LF10

Cel mai nou si mai performant echipament in domeniul securitatii prin scanare a amprentei.

LF10 este primul scanner de amprente, care datorita ultimele noutati in domeniul opticii si tehnologia scanarii live asigura cea mai buna calitate posibila a imaginii fie pentru scanarea simpla a celor 10 degete, a palmei in totalitate sau a amprentei desfasurate.

LF10 are integrat un sistem care detecteaza incercarea de a falsifica si imita artificial o amprenta “Spoof Detection” si de asemenea detecteaza folosirea unei amprente care nu apartine unui corp viu. “Liveness Detection”. Tehnologiile de ultima generatie asigura securitate maxima, astfel incat orice incercare de folosire a unei amprente false artificiale sau de a folosi metoda ”degetelor taiate” pentru procurarea amprentei esueaza.

Echipamentul DERMALOG LF10 poate fi procurat impreuna cu un pachet complet de soft-uri de ultima ora si SDK (kit de dezvoltare a programelor) care include:

·          Tehnologie de compresie a imaginii amprentei – WSQ, certificat de FBI

·          Modul automat de verificare a calitatii imaginii amprentei NIST

·          Modul automat de recompunere a amprentei

·          Modul integrat de detectare a falsului si a folosirii degetelor taiate

·          de asemenea sunt disponibile rutine de codificare si potrivire a amprentelor

2.2.3. Conditii necesare in vederea identificarii pe baza impresiunilor papilare.

Amprentele nu sunt comparate cu imagini, ci se folosește o metodă bazată pe puncte caracteristice

numite ‘minutiae’. Metodele de identificare a amprentelor, bazate pe ‘minutiae’, localizează punctele ‘minutiae’ și creează o hartă a locațiilor acestora pe suprafața degetului. Punctele ‘minutiae’ sunt reprezentate de caracteristici unice pentru fiecare amprentă în parte, cum ar fi terminațiile de creste,

bifurcațiile sau divergențele.

2.2.4. Baza de date AFIS. Structura. Mod de functionare

În acest sens, cele mai avansate sisteme sunt așa-numitele sisteme automate de identificare a amprentelor (automated fingerprint identification systems– AFIS), folosite în aplicarea legii, care pot fi utilizate pentru a face schimb de date prin căutarea în diferite depozite de date la nivel transfrontaliere. Schimbul de date implică probleme legate de faptul că locațiile, formatele și nivelurile de calitate sunt diferite.

La nivelul UE, exemple de AFIS sunt Eurodac și Visa Information System (Sistemul de informații privind vizele), care, conform așteptărilor, se vor număra printre cele mai mari baze de date din lume, având în vedere că vor fi stocate în aceste sisteme aproximativ 70 de milioane de amprente. În avizele sale anterioare, grupul de lucru a ridicat câteva probleme legate de utilizarea bazelor de date la scară largă, ținând seama de necesitatea de a asigura proporționalitatea. Trebuie să

se soluționeze, în special, problemele de fiabilitate referitoare la cazurile de fals pozitiv și fals negativ, controlul efectiv al accesului la bazele de date și problemele legate de utilizarea amprentelor prelevate de la copii și de la persoanele în vârstă.

Înregistrarea necesită prezența fizică a persoanei și, în funcție de utilizarea dorită, implicarea unui personal calificat pentru a asigura o bună calitate a datelor. Colectarea amprentelor nu este o sarcină neînsemnată. Acuratețea la comparare va depinde de calitatea imaginii, în raport cu tehnica imaginii. Tehnicile pot varia: se pot amprenta unul, două, până la zece degete, prin apăsare sau ușoară rotire. În funcție de sistem, amprentele pot fi utilizate numai pentru verificare (1:1) sau pentru identificare și compararea cu anumite urme (1: n). Cu toate acestea, astfel cum au arătat unele studii, o parte din populație nu poate fi înregistrată din diferite

motive, ceea ce ridică o problemă care necesită existența unor proceduri subsidiare adecvate, în special pentru sistemele mari, pentru a nu lipsi persoanele de anumite drepturi de care dispun acestea.

Sistemul automat de identificare a amprentelor digitale (AFIS 2000) a fost implementat de către Poliția Română încă din anul 1996 și a marcat un pas important pe linia modernizării poliției tehnico-științifice.

Integrarea țării noastre în Uniunea Europeană și deschiderea spațiului de călătorie european au scos și mai mult în evidență facilitățile sistemului, care permite identificarea pe baza amprentelor papilare a persoanelor cu identitate falsă sau care au comis fapte antisociale în afara țării.

Necesitatea modernizării acestui sistem național care funcționa cu doar 9 laboratoare a determinat conducerea poliției să o includă ca obiectiv în Strategia de modernizare a Poliției Române și în Planul de măsuri prioritare pentru integrarea României în Uniunea Europeană, obiectiv care să permită extinderea la nivel național a posibilităților de lucru și conectarea cu sisteme AFIS aparținând organismelor din țările europene.

Noul sistem AFIS PRINTRAK BIS (Printrak Biometric Identification System) este fabricat în S.U.A. de concernul Motorola – Printrak, fiind vârful de gamă în tehnologia identificării biometrice și reprezentând ultima versiune în examinarea dactiloscopică.

Arhitectura Sistemului Afis Printrak – Bis

A. La Nivel Central (I.G.P.R.):

Institutul de Criminalistică administrează baza de date și stațiile de lucru.

Direcția Cazier Judiciar și Evidență Operativă utilizează stații de lucru pentru implementarea evidenței centrale a fișelor dactiloscopice din cazierul judiciar.

B. La Nivel Local:

Toate serviciile criminalistice din cadrul inspectoratelor de poliție județene utilizează stații de lucru;

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București utilizează pe lângă stațiile de lucru și o stație mobilă de amprentare electronică.

C. Alte Structuri:

La nivelul Ministerului Administrației și Internelor, au fost dotate cu stații de lucru conform competențelor legale Oficiul Național pentru Refugiați și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

D. La Nivelul Unitățiilor de Învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor, pentru pregătirea viitorilor polițiști a fost alocată câte o stație la Academia de Poliție „Al. I. Cuza” și la Școala de agenți de poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina.

Facilitățiile Sistemului Afis Printrak Bis:

Asigură posibilitatea examinărilor comparative ale amprentelor degetelor și palmelor;

Oferă premisa informatizării evidenței dactiloscopice decadactilare a cazierului judiciar la nivel local și central;

Facilitează și sporește operativitatea examinării comparative a amprentelor papilare la nivelul fiecărui Inspectorat Județean de Poliție;

Contribuie la identificarea persoanelor, a dispăruților și a cadavrelor cu identitate necunoscută;

Diferențiază utilizatorul pe baza unui identificator unic (ID) și oferă conexiunea cu alte baze de date, gen evidența nominală a Sistemului Național de Evidență Informatizată a Cazierului Judiciar, Sistemul Național de Evidență Informatizată a Persoanei, INTERPOL, EURODAC;

Relaționează  prin interfețe cu alte tipuri de echipamente electronice de amprentare, fixe sau mobile, amplasate inclusiv în punctele de trecere a frontierei europene de pe teritoriul României;

Oferă posibilitatea efectuării căutării rapide pentru două degete solicitate în punctele de trecere a frontierei;

Dinamizează timpul de răspuns al căutărilor și oferă posibilități multiple de analiză și de interpretare a imaginilor amprentelor (analiză 3D).

Sistemul AFIS PRINTRAK BIS a devenit operațional la nivel național în cursul lunii iulie 2007 și în concordanță cu prevederile acordurilor internaționale a devenit Punct Național de Contact pentru schimbul de date dactiloscopice cu sistemele europene similare.

Sistemul AFIS PRINTRAK BIS reprezintă cea mai complexă tehnologie de acest gen existentă pe plan mondial, fiind caracterizat ca o componentă de bază a sistemului judiciar național și european în lupta împotriva infracționalității transfrontaliere.

Așadar, alături de baza de date cu profile genetice, se deschide o perspectivă științifică de ultimă generație tehnologică, capabilă să satisfacă exigențele operative ale sistemului național și european de siguranță publică.

2.3. Identificarea persoanei in baza caracteristicilor irisului si retinei

2.3.1. Fundamentul stiintific al utilizarii sistemului de identificare a persoanei dupa iris si retina. Puncte slabe. Puncte forte.

Iris/Retina Recognition – iris/retina. Si aici un senzor optic scaneaza irisul sau retina înregistrând imaginea obtinuta într-o memorie dinamica sau statica.

nu necesită un contact fizic cu senzorul și reprezintă o informație extrem de individualizată

(probabilitatea ca două persoane diferite să aibă o aceeași „semnătură ” biometrică extrasă pe baza irisului este de 3×10-8!). Pe de altă parte, există o reținere în a expune ochii către o sursă de lumină, este necesară o pricepere mai mare decât în alte cazuri pentru a extrage informația de interes, există riscul ca informația utilă să fie mascată de prezența unor lentile, a genelor sau a reflexiilor de pe cornee.

2.3.2. Procedee specifice in cazul recunoasterii retinei.

Retina este o structură subire, circulară în ochi. Retina este responsabilă pentru controlul diametrului și mărimii globului ocular și cantității de lumina care ajunge la globul ocular. Culoarea ochiului se datorează retinei.Atunci când lumina cade pe suprafața ochiului, mușchii atașați retinei extind sau contractă deschizătura de la centrul retinei. Acest lucru este cunoscut sub numele de pupilă. Lărgind pupila, mai multă lumină poate nimeri pe ochi.Recunoașterea retinei este una dintre metodele de identificare biometrică și autentificare, care folosește tehnologia de recunoaștere cu ajutorul unor imagini de înaltă rezoluție ale retinei ochiului unei persoane.

Recunoaterea retinei include o camera în infrarou care reduce reflexia din corneea convexă și dă imagini detaliate a structurii complexe a retinei. Apoi, aceste imagini sunt convertite în șabloane digitale și oferă o reprezentare matematică a retinei. Această tehnologie oferă identificarea perfectă a unui individ. Persoana ce poartă ochelari sau lentile de contact poate fi, de asemenea, identificate prin recunoașterea retinei. Din cauza vitezei sale înalte, recunoașterea retinei este o tehnologie unică de recunoaștere biometrică, perfectă pentru una sau mai multe identificări.

Sistemul înregistreaza date cu privire la tipul vaselor de sânge din portiunea aflata în spatele globului ocular, utilizând o camera video pentru obtinerea imaginii. Subiectul este directionat sa îsi pozitioneze ochiul la o distanta de 1-2 inch fata de deschizatura aparatului

si sa ramâna nemiscat. O lumina invizibila, de intensitate foarte scazuta, permite citirea informatiilor de pe retina. Se tasteaza un cod PIN. Timpul necesar este de sub 2 minute. Imaginea scanata a retinei si informatiile culese sunt retinute într-un fisier. La verificare, utilizatorul tasteaza PIN-ul. În mod automat, sistemul obtine date atunci când ochiul este pozitionat în fata deschizaturii aparatului si centrat pe punctul verde. Acceptarea sau neacceptarea este indicata pe ecranul LCD. Verificarea dureaza aproximativ 1,5 secunde. Recunoasterea necesita mai putin de 5 secunde. Sistemul are nevoie de "un ochi real si de o privire fixa" pentru a strânge informatiile oferite de scanare. Se înregistreaza variatii în functie de producator. Întrucât unele persoane transpira sau au ochi care lacrimeaza, umezind astfel dispozitivul, unii utilizatori sunt îngrijorati ca ar putea "capta" o boala (prin transfer). Deoarece sistemele anterioare foloseau o raza rosie pentru a culege informatiile, unii utilizatori au fost îngrijorati ca ar putea fi afectati de "laser".

Nu s-au facut, însa, insinuari cum ca vreun utilizator ar fi avut de suferit de pe urma sistemului. Întrucât diabetul si infarctul pot cauza schimbari pe retina, ce pot fi depistate de

sistem, unii utilizatori s-au îngrijorat la gândul ca managementul ar putea obtine, în mod

neautorizat, informatii privind starea lor medicala, lucru care ar putea fi în detrimentul

lor. Unii utilizatori potentiali ramân îngrijorati cu privire la posibilele efecte adverse asupra ochiului. Ei sustin ca sistemul proiecteaza o raza în interiorul ochiului pentru a scana retina. Drepturile de autor privind sistemele ce utilizeaza aceasta metoda sunt detinute de Eye Dentify Inc.

Retina este un element unic pentru fiecare persoană în parte din punct de vedere al vascularizării. De fapt, pe acest element esențial se bazează metodele de identificare umană la nivelul retinei: se realizează o imagine a rețelei de vase de sânge ce irigă retina (această rețea este foarte complexă) în general folosind tehnologii cu infraroșu care se bazează pe principiul că vasele de sânge absorb lumina mult mai bine decât restul retinei. De fapt, se înregistrează un fel de „drum” determinat de aceste vase de sânge. [90],[106]

Principalul avantaj al metodei este rata foarte mică de erori (în jur de 1 la 1 milion) și viteza de lucru foarte bună. Ca dezavantaje, amintim faptul că rețeaua vasculară de la nivelul retinei poate fi influențată de boli precum diabetul sau boli majore ale sistemului vizual, precum glaucomul, cataracta sau astigmatismul foarte pronunțat. De asemenea metoda de testare este neplăcută, este necesară apropierea la o distanță foarte mică de ochiul subiectului (metoda nu se poate practica pentru identificarea la distanță) și costul aparaturii este foarte ridicat.

Acest procedeu de identificare consta in determinarea aspectului si a marimii vaselor de sange care provin de la nervul optic si sunt dispersate in retina. Investigatia reprezinta o sursa de informatii biometrice datorita celor trei proprietati importante ale retinei: anatomia, unicitatea si topografia dispunerii vaselor sanguine.

2.3.3. Procedee specifice in cazul recunoasterii irisului.

Irisul este inelul colorat ce înconjoară pupila, iar caracteristicile acestuia sunt unice, chiar și în cazul

gemenilor sau al ochilor stâng și drept ai aceleiași persoane. O cameră alb-negru în infraroșu apropiat, amplasată la o distanță de 10 – 40cm, fotografiază topologia irisului. Trebuie menționat faptul că topolgia irisului se menține stabilă în decursul vieții. Și în cazul recunoașterii după iris, există un format standardizat al imaginii.

Irisul este o excepție prin multitudinea, diversitatea și originalitatea structurii și funcțiilor sale.

Irisul deține harta genetică a organismului, fiind un indicator indubitabil al particularităților individuale, constituționale, dar in același timp reflectă și starea actuală a organismului. Ca structură morfologică, irisul include diverse elemente : vase sanguine , nervi , mușchi, pigmenți. Pigmenții sunt de natură diferită: melanina – pigmentul nativ, care formează culoarea ochilor și pigmenți de natură metabolică (deșeuri metabolice) care se depun sau se grupează sub formă de pete pigmentare de diferite nuanțe, care redau irisului un peisaj aparte, dar in același timp îngreunează vizualizarea și identificarea structurilor sale (1).

Sub influența luminii spectrale, aceiași structură morfologică este percepută, vizualizată, în mod diferit. „Peisaje” diferite apar și dispar în funcție de parametrii spectrului (lungimii de undă), care penetrează

țesuturile irisului. Acest efect are la bază legile fizicii optice, fenomenul de absorbție și reflexie a undelor electromagnetice în țesuturi, care diferă ca structură și mod de amplasare. Diversitatea elementelor sale structurale, cu o compoziție spectrală foarte variată , pot fi identificate numai prin filtre color care permit analiza tuturor formațiunilor componente ale irisului, amplasate atât la suprafață, cât și in profunzime.

Diversitate structurală, initial a fost un impediment pentru selecția parametrilor de identificare. Ulterior, problema a fost rezolvată prin captarea imaginii cu camerelor video în spectru vizibil și infraroșu și utilizare ca indice biometric a stromei trabeculare (2).

In situațiile când sunt necesare sisteme mai complexe de siguranță se utilizează ca indice biometric și parametrii pupilei. Toți parametrii, utilizați ca indicatori biometrici sunt structuri vii, care evoluează pe parcursul vieții, odată cu organismul din care fac parte. Luând in considerație acest fapt, sunt necesare studii pe perioade indelungate de timp (10-50 de ani), care să ateste evoluția modificărilor parametrilor biometrici (la copii, vârstnici, în anumite afecțiuni patologice) și elaborarea recomandărilor privind reactualizarea bazelor de date.

Irisul (portiunea colorata care înconjoara pupila) are o structura bogata si unica prin linii, puncte, fibre, filamente, cornee, cute si vase de sânge. . Imaginile sunt obtinute cu o cam

era video de 1/3 inch CCD, care poate realiza 30 imagini/secunda. Subiectul priveste o imagine a ochiului sau, furnizata de un LCD ce functioneaza ca o oglinda. Sistemul cree

aza câteva zone de analiza pe imagine, stabileste caracteristicile fiecareia si realizeaza un

cod al irisului. Apoi proceseaza 3 imagini, o alege pe cea mai buna si o salveaza, cu aprobarea operatorului. Fisierului, care contine date personale ale utilizatorului, i se adauga

un cod PIN. Timpul necesar este de sub 2 minute. Codul stabilit pentru iris ocupa 256 biti. Sistemul poate opera ca un verificator, dar este folosit în principal pentru identificare, întrucât îndeplineste aceasta functie mult mai repede decât alte sisteme. Utilizatorul apasa pe butonul Start, înclina aparatul optic conform înaltimii sale si priveste imaginea ochiului sau. Daca sistemul e utilizat pentru verificare, atunci el este legat la un cititor de card-uri sau la o tastatura. Se transmite un mesaj, pe cale auditiva si vizuala, de identificare sau neidentificare, în aproximativ 2 secunde. Timpul total pentru un utilizator cu experienta este de 2,5 pâna la 4 secunde. Irisul este un organ care ramâne, în principiu, neschimbat de la vârsta de 1 an pâna la moarte.

Asadar, odata înregistrata, persoana va fi întotdeauna recunoscuta, exceptând situatiile în care sufera de anumite boli ale ochiului sau prezinta rani la nivelul acestuia. Drepturile de

autor pentru realizarea sistemelor bazate pe scanarea irisului sunt de tinute de IriScan Inc.

John Daugman de la Universitatea Cambridge, Anglia, a dezvoltat un algoritm eficient pentru convertirea imaginii irisului într-un cod numeric, codul irisului. Codul irisului, care necesită 256 de octeți pentru memorare, permite compararea eficientă a irisurilor prin calcularea distanței Hamming pentru ele.

Distanța Hamming (DH) este definită ca fiind fracțiunea de biți care nu corespund între două coduri ale irisurilor. Pentru două imagini identice ale unui iris DH=0, pentru două irisuri diferite DH este aproximativ 0,5, iar pentru două imagini ale aceluiași iris, DH variază între 0,05 și 0,1. O DH limită de 0,342 implică o rată a acceptărilor false (FAR) sau a respingerilor false (FRR) de 1 în 1,2 milioane. Această rată a erorii, extraordinar de mică, face din iris un indicator biometric ideal pentru aplicațiile de identificare bazate pe baze de date mari, cu cerințe de securitate ridicate.

În prezent, toate sistemele disponibile comercial pentru recunoașterea irisului se bazează pe algoritmul lui John Daugman, prin licența software pentru codul binar executabil.

Există câteva metode pentru detectarea fraudei. Sistemele de recunoaștere a irisului pentru folosire publică (de exemplu, pentru ATM-urile bancare) necesită un minim de cooperare și antrenament din partea utilizatorilor. Sistemul localizează automat ochiul utilizatorului, calculează codul irisului și îl validează prin compararea cu codul irisului înregistrat. Sistemul are nevoie de aproximativ 2,5 secunde pentru întregul proces de

recunoaștere.

2.3.4. Sistemul biometric de identificare pe baza scanarii irisului.

Odată ce imaginea alb-negru a ochiului este obținută, algoritmul localizează irisul în cadrul acesteia

și creează un cod pentru iris (folosind metoda Gabor). Atunci când se creează codul irisului, algoritmul trebuie să ia în considerare condițiile de iluminare – acest lucru făcându-se dinamic – precum și faptul că, odată cu pupila, și irisul suferă schimbări de mărime, în funcție de iluminare.

Metodologia de identificare este foarte rapidă și confortabilă. Este suficientă o privire (1 secundă), spre camera video de la o distanță de 30-100 cm. Dupa preluarea imaginii ochiului, Programul selectează sectoarele iriene, segmenteaza irisul în sute de vectori, sistemul preia de la fiecare iris parametrii necesari pentru a forma un IrisCod, (un fișier digital, care servește ca referire la baza de date).

La 512 bytes, fisierul estedestul de mic, fiind mai degrabă un cod hexazecimal decât imaginea propriu-zisa a irisului (6,12) . Camera foloseste lumina monocromatică și infrarosie. Poziția, orientarea și frecvența spatială sunt lucruri elementare pentru calcularea unui IrisCod.

Scanerul arhivează într-un șablon 247 de trăsături ale irisului unei persoane. Cei care propun această tehnologie cred că este mai specifică decât luarea amprentei. Sistemul functionează și în cazul folosirii lentilelor de contact și a ochelarilor de vedere, dar nu și în cazul ochelarilor de soare.

Funcționează prin modul de identificare sau în combinație cu numere de identificare sau carduri. Utilizatorul reglează unitatea astfel încât ochiul să-i apară în centrul ariei de captură a imaginii. Imaginea ajunge la o unitate de procesare prin intermediul unei rețele pentru a fi comparată cu codul imaginii irisului din arhivă.

2.4. Identificarea persoanei dupa voce

2.4.1. Notiuni generale.Fundament stiintific.

Voice/Speaker – voce. Se face analiza spectrala a vocii utilizatorului, iar daca spectrul

de frecventa este identic cu cel memorat, accesul este permis. Este acceptată pe scară largă, senzorii sunt la îndemână și nu necesită contact fizic cu utilizatorul. În schimb, vocea prezintă variații semnificative în raport cu vârsta, starea de sănătate și cea emoțională, apar dificultăți datorate alterării vocii de către tipul microfonului utilizat și a zgomotului ambiental, iar rezultate satisfăcătoare sunt dificil de obținut pe baze de date de dimensiune mare. Sunt avute în vedere două familii mari de aplicații, de recunoaștere a vorbirii (indiferent de persoana care rostește cuvintele, precum în cazul roboților telefonici), respectiv de identificare a vorbitorului.

Recunoaterea vocii este o spectrograma. O spectrogramă este un grafic care prezintă frecvențele sunetului pe axa verticală și timpul pe axa orizontală. Diferite voci creează forme diferite pe grafic.Spectrogramele folosesc de asemenea culori sau nuanțe de gri pentru a reprezenta calitățile acustice ale sunetului..

Toate vocile noastre sunt unice (inclusiv la gemeni) i nu pot fi exact dublate. Discursul este alcătuit din două componente. O componentă fiziologică (tractul vocal) și o componentă comportamentală (accentul).Unele companii folosesc recunoaterea vocii, astfel încât oamenii să poată avea acces la informații fără a fi prezente fizic, ca într-un apel telefonic. Din păcate, oamenii pot trece peste acest sistem folosindo voce preînregistrata de la o persoană autorizată. Asta e motivul pentru care unele sisteme utilizează mai multe parole, alese în mod aleatoriu sau folosesc spectrogramele generale, în loc de spectrograme decuvinte specifice.

2.4.2. Caracteristicile de identificare a vocii.

Cât privește detectarea vocii, tehnicile tradiționale folosesc caracteristici segmentate pentru a face diferența între persoane. Una din acestea este timbrul vocii. Deși se obțin rezultate bune, întotdeauna va exista loc de mai bine. Pâna acum, cercetătorii de la UTB au început să îmbunătățească sistemul și să mărească ritmul și intonația vocii. Toți acești parametri sunt introduși în baza de date. De fapt, s-a arătat că, în momentul în care anumite sisteme biometrice sunt verificate sau parametrii de la aceași biomăsuratoare sunt însumați, în general eroarea medie este mai mică decât eroarea produsă atunci când fiecare sistem e măsurat separat.

Vocea unei persoane este dependentă de anumite caracteristici fiziologice personale invariante (tract vocal, corzi vocale, gură, limbă, cavitate nazală, buze), dar și de unele comportamentale, care diferă cu vârsta, starea de sănătate, emoții.

Caracteristicile de identificare a vocii si vorbirii

In vederea determinarii si aprecierii stiintifice a caracteristicilor vocii si vorbirii sunt necesare mijloace tehnice speciale de evaluare, de tipul sonografelor. Sonografele permit analize complexe ale caracteristicilor generale si individuale fonoacustice, spectrul lor de audiofrecventa fiind situat intre 5 si 16000Hz.

Expertiza criminalistica complexa a vocii si vorbirii, a imaginilor spectrografice ale vocalelor si consoanelor releva urmatoarele caracteristici generale si individuale mai importante de identificare.

Caracteristicile vocii.

Vocea are drept caracteristici acustice generale:

Caracteristicile acustice individuale sunt formate dintr-un complex de frecvente.

Caracteristicile vorbirii. Vorbirea se caracterizeaza, in general, prin particularitati de expresie si stil, specifice unui anumit grup de persoane.

Cu privire la particularitatile modului de a vorbi al unei persoane, amintim ca acestea pot face obiectul recunoasterii sale de catre o alta persoana, martor de auditu sau de catre victima, situatie intalnita frecvent in practica.

2.4.3. Expertiza criminalistica a vocii.

Obiectul expertizei criminalistice a vocii si vorbirii, nu se rezuma numai la identificarea persoanei, existand si alte domenii in care poate oferi raspunsuri utile la intrebarile adresate de organele judiciare.

A. Stabilirea autenticitatii inregistrarilor audio (sau video), in scopul determinarii falsurilor.

B. Identificarea persoanei vorbitorului cu respectarea anumitor conditii de calitate privind inregistrarea in litigiu si, fireste, avand la dispozitie modele de comparatie.

C. Stabilirea eventualei deghizari a vocii si vorbirii, deghizare sau modificare incercata prin acoperirea microfonului cu o batista, vorbirea in soapta, modificarea tonalitatii, astuparea nasului s.a.

Sistemele informatice de identificare vocala, permit astazi ca inregistrarile analogice sa fie ameliorate prin numerizarea lor, filtrarea si analiza spectrala prin computer.

2.4.4. Sistemul biometric de identificare a persoanei dupa voce.

Senzorii audio si de alta natura receptioneaza pâna la 7 nivele ale tonurilor nazale, vibratiilor gâtului si laringelui, a presiunii exercitate asupra aerului de catre voce. Majoritatea sistemelor utilizeaza un echipament similar cu cel al telefoanelor. Urmând indicatiile, subiectul ridica receptorul si introduce un cod PIN prin tastare de la butoanele telefonului. La semnalul auzit prin receptor, subiectul pronunta parola de acces, care poate fi PIN-ul + numele sau o propozitie formata din 4 pâna la 6 cuvinte. Se repeta pâna la de 4 ori. Timpul necesar este mai mic de doua minute. În prezent, aceste sisteme opereaza doar

ca verificatori ai identitatii. Raspunsul auditiv este primit prin receptor. Unele sisteme

includ si un raspuns vizual. Operatiunea dureaza până la 10-14 secunde. Sunt utilizate diferite metode, inclusiv masurarea presiunii aerului, care este în crestere atunci când se

pronunta consoanele “p” sau “t”. Unele sisteme mai sofisticate cer utilizatorului sa pronunte diverse cuvinte, în ordine arbitrara, dintr-o lista de 10 cuvinte înregistrate. Zgomotul din fundal poate afecta acuratetea sistemelor.

2.5. Identificarea persoanei dupa geometria mainii

2.5.1. Notiuni generale. Avantaje si dezavantaje.

Recunoaterea mâinii este o caracteristică biometrică și a fost disponibilă de circa patruzeci de ani, din 1976. Pentru a realiza autentificarea personală, sistemul poate măsura caracteristicile fizice ale degetelor sau a mâinilor. Acestea includ lungimea, lățimea, grosimea și suprafața mâinii.

Avantaje – Beneficiile majore ale sistemelor de geometrie a mîinii sunt – rapidatea , caracterul non-intruziv și exactitatea într-o gamă largă de condiii de muncă i de culori ale pielii. Geometria mâinii este una dintre caracteristicile biometrice cele mai fiabile, deoarece forma sidimensiunea mâinilor noastre au un caracter distinctiv și rămân relativ stabile în timp.

Mărimea și forma mâinii și a degetelor sunt utilizate de un cititor palmar pentru a verifica identitatea unei persoane. Geometria mâinii evaluează o imagine tridimensională a celor cinci degete și a unei părți din palmă. Aceasta a fost tehnologia folosită pentru primul dispozitiv biometric comercial, lansat pe piața în 1976. Acest tip continuă să fie cel mai răspândit dispozitiv biometric folosit in aplicațiile de control acces.

2.5.2. Terminale biometrice de studiere a geometriei mainii.

Terminalele de HandPunch i HandKey folosesc o cameră digitală 3D care citete cca 30 000 de puncte ale mâinii individuale în mai puin de o secundă. Petele, bijuteriile și unghiile artificiale nu afectează sistemul.Terminalele HandPunch și HandKey au baterie de rezervă i o capacitate mare de memorie pentru a stoca șabloane și tranzacțiile în caz ca sistemul nu funcționează, asigurându-se astfel integritatea datelor pentru prelucrarea corectă a procesului de achitare.

Hand geometry/Hand&Finger – geometria mâinii. Un senzor optic scaneaza întreaga palma a utilizatorului. În acest scop mâna trebuie introdusa într-un dispozitiv mecanic dotat cu senzori de proximitate.

Datele privind forma palmei si a degetelor (lungime, latime, înaltime) se obtin prin intermediul unor imagini video, orizontale sau verticale. Subiectul este directionat sa pozitioneze palma pe placa, cu respectarea delimitarilor dintre degete. Beculetele aflate deasupra a 4 degete asigura pozitia corecta a palmei. O camera digitala înregistreaza o imag

ine de sus si din lateral, utilizând o oglinda la 450 pentru cea laterala. Subiectul este “invitat” sa-si retraga palma, iar apoi sa o repozitioneze înca de 2 ori. Citirile efectuate îmbraca forma unui cod. Timpul necesar este de sub 2 minute. Scanarea formei palmei este o metoda care lucreaza numai ca un verificator al identitatii. Utilizatorul introduce PIN-ul prin tastare sau prin cititorul de card-uri. Când apare pe ecran mesajul "pozitionati palma", utilizatorul trebuie sa duca la îndeplinire aceasta instructiune, respectând si delimitarile între degete. Când cele 4 beculete confirma pozitia corecta a palmei, iar datele necesare au fost culese, apare mesajul "retrageti palma". Mesajul vizual si auditiv de confirmare sau infirmare este trimis în 3-5 secunde. Se trimite urmatorul mesaj: "sistemul verifica daca palma utilizata este reala".

Sistemul de identificare prin scanarea formei palmei este fabricat de Recognition Systems Inc. O alta varianta, aceea a identificarii pe baza scanarii formei a numai 2 degete, este produsa de BioMet Partners.

2.6. Identificarea persoanei dupa semnatura

2.6.1. Notiuni generale. Fundament stiintific.

Signature – semnatura digitalizata. Aceasta poate fi memorata pe o cartela si comparata cu semnatura executata de utilizator înaintea accesului. Viteza de scriere, directia si presiunea exercitata asupra instrumentelor de scris sunt înregistrate prin intermediul unor mici senzori ce se regasesc în interiorul instrumentului de scris sau pe placa de scris. Urmând indicatiile, subiectul semneaza, utilizând un instrument de scris sau o placa cu senzori. Sunt necesare 5 semnaturi. Unele sisteme înregistreaza doar 3. Pentru a preîntâmpina reproducerea semnaturii, se efectueaza o convertire în coduri, dupa care se adauga un PIN. Timpul necesar este de sub 2 minute. Utilizatorul se identifica prin tastarea unui PIN sau prin cititorul de card-uri. Apoi semneaza utilizând instrumentul de scris sau placa de senzori. Mesajul de confirmare sau infirmare se transmite pe cale auditiva si vizuala dupa aproximativ o secunda. Timpul total este de 5-10 secunde, în functie de timpul necesar pentru a semna.

O semnătură digitală este echivalentă cu o semnătură tradiională, în multe privine, doar că în cazul în care semnătura digitală este pusă în aplicare este mult mai dificil de a o falsifica decît pe cea tradițională. Schemele semnăturii digitală se bazează pe criptografie și trebuie puse în aplicare în mod corespunzător pentru a fi eficiente. Semnăturile digitale pot fi folosite pentru potă electronică, contracte sau orice mesaj trimis prin intermediul altui protocol criptografic.

Fiecare semnătură are o cheie secretă. Această cheie secreta este utilizată pentru a valida semnătura,dacă întradevăr a fost trimisă de utilizatorul pe care-l presupune că a trimis-o. Multe aplicaii pot aprecia importanța nivelului înalt de confidenialitate în autenticitatea expeditorului, de la aplicațiile guvernamentale până la instituțiile financiare.

Individualitatea este dată de scrierea care este puternic și direct influentțată de particularitățile persoanle și de specificul tipului de activitate nervoasă proprii fiecărui individ. Grafismul rezultat se manifestă prin caracteristicile generale (dominantele grafice) și prin elementele specifice de detaliu (construcția semnelor grafice, gesturi spontane).

Stabilitatea – În apropierea vârstei de 20-22 de ani are loc cristlaizarea grafismului, caracteristicile generale și formele scripturale rămânând constante pentru tot restul vieții. Stabilitatea scrierii trebuie însă privită ca un element relativ, ea putând suferi modificări care nu au repercusiuni notabile asupra identificării autorului. kkkkkkkkkkkkkkkkkkkkk

2.6.2. Caracteristici generale si speciale ale scrisului

În funcție de maniera în care sunt colectate datele, recunoașterea automată a semnăturii poate fi efectuată în două moduri: directă si indirectă.

Recunoașterea indirectă a semnăturii se bazează pe un document care este scanat la o procesare ulterioară.

Toate caracteristicile semnăturii depind de parametrii spațiali și de aceea, e mai simplu de falsificat, falsificatorul trebuind doar să imite felul în care a fost scrisă semnătura. Totuși, aceste rezultate ale studiului referitoare la recunoasterea directă a semnăturii nu reprezintă numai studiul formelor spațiale ale scrisului, dar și datele dinamice , maniera miscărilor în timpul scrisului. Folosind o masă digitală și un stilou digital, datele sunt adunate în ritm continuu în timp ce stiloul e folosit, se exercită presiune în timpul scrisului, se înclină stiloul etc. Atunci când este facută înregistrarea datelor referitoare la recunoasterea directă a semnăturii, cel care semnează trebuie să fie prezent pentru a fi stocate în baza de date

miscările si maniera în care acesta scrie și semnează. Dar, cum se realizează această baza de date ? Într-o asemenea bază de date, pentru ca sistemul să funcționeze, trebuie introduse atât semnăturile originale cât și cele false. Un sistem biometric nu ar trebui să aiba erori însă, deseori acest lucru se întâmplă. În cazul recunoașterii directe a semnăturii există o margine de eroare de 4%. Prin aceasta se înțelege că sistemul respinge 4% din semnăturile corecte și acceptă tot atâtea din cele false. Prin identificarea indirectă, marginea de eroarea este mai mare, de circa 20%.

1. Dimensiunea scrisului

Credem că nu sunt necesare prea multe lămuriri pentru această caracteristică generală. Scrisul mediu (normal sub aspect dimensional) se situează între limite la 2-4 mm înălțime. Peste 4-5mm înălțime scrisul este mare, iar sub 2 mm este un scris mic.

Trebuie făcută o precizare privind aprecierea scrisului după lățime:

dilatat;

normal;

înghesuit.

Sub aspectul continuității înălțimii, scrisul poate fi :

uniform;

crescător (îngladiat);

descrescător (gladiolat);

filiform.

2. Proporționalitatea scrisului

proportional – când există între majuscule și depasante și minuscule nedepasante un raport de aproximativ 1/2;

subînălțat – când raportul majuscule minuscule este de aproximativ 1/1;

supraînălțat – când raportul este de 1/3 între majuscule și minuscule, ca și între depasante ( b, f, h, l, d, j, y, t, k ) și nedepasante.

3. Nivelul de evoluție a scrierii

Este poate cel mai dificil de apreciat sub aspect vizual, pentru finețea gradelor. Evoluția scrisului exprimă gradul în care o persoană și-a însușit deprinderea de a scrie, gradul de coordonare a mișcării.

Scrisul poate fi:

evoluat (superior);

mediu (mediocru) cu grade intemediare – la limita cu nivelul superior, mediu, și la limita cu nivelul inferior;

scris inferior (neevoluat).

4. Forma scrisului

– poate fi apreciată după configurația literelor, urmărindu-se și sensul și tipul mișcărilor și complexitatea executiei

a) după configurație:

scris cursiv;

scris cu carctere ce imită pe cel tipografic.

b) după mișcare:

arcadat;

ghirlandat;

unghiular;

rotunjit;

pot rezulta și forme mixte – arc – ghirlandat.

c) după gradul de simplificare:

scris simplificat;

scris simplu;

scris complicat (încărcat).

5. Înclinarea scrisului

poate fi verticală;

spre dreapta (dextroclin);

spre stânga (sinistroclin).

6. Dinamica și viteza scrierii

– aprecierea acestora se va face într-un context mai complex. Este evident că un scris evoluat va avea o dinamică superioară, putând fi executat cu viteză. În cazul imitațiilor servile sau a modelelor fanteziste va lipsi spontaneitatea, dinamica fiind alterată, iar viteza mai redusă.

7. Presiunea și spatierea scrisului

– presiunea poate fi mare, normală, redusă, fluctuantă, constantă, crescătoare, descrescătoare

– spațierea este normală, înghesuită, scris risipit (spațiere mare). Ea mai poate fi și inconstantă.

8. Gradul de legare (continuitatea). Forma traseelor

– legarea poate fi intensă (sunt legate chiar mai multe cuvinte), normală, grupată (2-3 litere), tocată (de la italianul ,,toccare”, a atinge; fiecare literă este executată separat).

– forma traseelor este dată de modul în care variază presiunea pe instrumentul de scris – traseele putand fi: cilindrice, măciucate, fusiforme, ascuțite.

9. Topografia elementelor și a textului

– privește plasarea unor categorii de elemente cum ar fi: titlul, data, semnătura, adresa, etc.

– plasarea textului în pagină – la stânga, spre dreapta etc., dar se poate aprecia și forma și dimensiunea aliniatelor.

10. Direcția și forma rândurilor

– orizontală, ascendentă, descendentă;

– fragmentat ascendent, fragmentat descendent (scrisurile scaliforme);

Forma rândului: concav, convex, sinuos, nedefinit (săltăreț).

Secțiunea 4. Caracteristicile speciale ale scrisului

Elementele (detaliile) de construcție literală

Ele reprezintă de fapt modul particular, personl, în care un anumit autor execută construcția semnelor grafice, a literelor, cifrelor, modul în care el realizează legarea și atacul execuției, finalizarea, monogramarea, etc.

a) Morfologia (structura) semnelor grafice; un anumit autor execută un anumit model de semn grafic, sau mai multe modele specifice – caz de polimorfism literal;

– de exemplu – B caligrafic și B gotic

b) Numărul elementelor constructive: numărul de mișcări, trăsături, grame, (ex., m dintr-o mișcare sinuoasă sau m din patru grame).

c) Forma elementelor constructive

trăsături drepte: verticale, oblice, orizontale;

trăsături circulare: închise, semicirculare, spiralate;

trăsături unghiulare (ascuțite);

trăsături concave (ghirlandate);

trăsături convexe (arcadate);

trăsături ondulte (sinuoase);

trăsături rotunde, ovoidale, buclate.

d) Direcția mișcărilor predominante

– după sens – dextrogire;

– sinstrogire;

– pe verticală – de extensie (de jos în sus);

– de flexie (de sus în jos);

– pe orizontală – spre dreapta (abducție);

– spre stânga (aducție).

e) Modul de începere (atacul) semnelor grafice

– dupa poziție – superior, median, inferior

– după forma utilizată la punctul de atac – punct, croșet, oval, etc.

f) Modul de finalizare

– poate fi: eterat, punctat, în croșet, detașat, etc.

g) Legarea semnelor și a elementelor lor

h) Modul de repartizare a presiunii pe trasee

i) Alinierea semnelor pe linia de bază

j) Modul de execuție a unor elemente grafice

– bara lui t (poate fi legată, oblică, extinsă, etc.); punctul lui i (poate fi în croșet, liniar, oval, spiralatetc.)

– execuția semnelor diacritice

k) Modul de scriere a unor mențiuni

– abrevieri (str., nr., no., dv., dvs., ș.a., ș.a.m.d.)

– date calendaristice (11 nov., 11 noi., 11 XI 1995, '95)

– bifarea, execuția unor operații matematice, numerotarea paginilor

Importanța detaliilor de construcție a semnelor grafice diferă – astfel, forma literei, atacul, numărul de elemente vor fi întotdeauna menționate, în timp ce alte elemente se indică numai în măsura în care prezintă interes prin particularități și detalii specifice în raport cu alte elemente, permițând identificarea/excluderea autorului.

2.6.3. Metode de examinare grafica.Procedee de falsificare a semnaturilor.

Metodele de examinare grafica conturate in literatura de specialitate au fost in principal:
1. Metoda caligrafica .
Numita si gramatomorfica ori caligrafic descriptiva – ea examineaza grafismele ca structuri formale, plecand in examinare de la criterii de natura morfologica. Potrivit acestei metode, doua scrisuri au acelasi autor daca sunt asemanantoare morfologic, sau au autori diferiti in caz contrar. Aplicarea acestei metode are un caracter superficial, descriptiv, bazat pe intelegerea simplista a simetriei si a stabilitatii scrisului, conducand la un paradox. Expertul ajunge sa aprecieze denaturat elementele de rigoare si obiectivitate, cautand in paralel intersectii analogice de natura aparenta si recurgand la elemente de natura empirica in afara recursului la logica expertizei. Un exemplu faimos al erorilor ce pot fi generate prin aplicarea metodei caligrafice este cel al procesului Dreyfus unde insusi Bertillon a realizat o expertiza grafica. Acuzatia de spionaj a fost sustinutta pe ideea ca deosebirile grafice desprinse din actele examinate s-ar fi datorat chiar autodeghizarilor la carear fi recurs capitanul Dreyfus pentru a crea impresia ca scrisuln sau a fost imitat. Mai tarziu s-a stabilit ca scrisul apartinea baronului Esterhazi.
2.Metoda grafometrica.
Acesta metoda de examinare grafica nu priveste forma grafica in sine, ci are in vedere raporturile dimensionale care se stabilesc intre forme si miscare, considerate constante in baza experintei empirice. Se confera astfel valoare identificatoare elementelor generate de raporturi interliterale, plasarilor spatiale, treaseelor curbilinii, orientarilor axiale, unghiulare, etc. Acestea sunt apoi reprezentate in diagrame ce sunt supuse aprecierii si compararii.
Principala critica ce se poate aduce acedstei metode este faptul ca se reduce diversitatea cvasi-inifinita a caracteristicilor grafice la o cotatie arbitrara, la elemente rigide, ce eludeaza tocmai aspectul atat de complex si important al variabilitatii grafice .
3.Metoda grafonomica
Este numita de unii autori si semnalectico-descriptiva acesta apare ca cea mai moderna . Ea este derivata din cercetarile lui Bertillon, ale lui Crepiux Jamion si a fost apoi dezvoltata de scoala italiana de grafologie Ottolenghi, Falco ,Sorentino. Conforma acestei metode se au in vedere gesturile grafice ca expresii ale autorului si ansamblul elementelor constatnte si variabile, impletirea complexa a generalului si particularului in scris, semnaturi, cifre. Vor fi individualizate elementele de ordin general, variabilele si constantele intelese in contextul genral. Interpretarea priveste sub aspectul naturaletei lor elementele normale -; repasari, model particular, ca si cele patologice- disgrafii, tremur patologic, miscari spastice, alternante, idiotisme grafice. Se ajunge astfel la individualizarea tipului grafic, iar prin compararea cu materialul necontestat la stabilirea corelatiilor complexe si la identificarea autorului. Un factor important apslicat acestei metode este luarea in considerare a tuturor elementelor individuale in antecedete autorului in masura in care au influentat grafiskmele -; varsta la momentul scrierii, accidente, boli , infirmitati, etc.

Procedee de falsificare a semnaturilor
1. Copierea poate fi directa, prin executare pe actul in litigiu a semnaturii model prin transparenta sau utilizand metoda proiectiei.
Copierea indirecta prin folosirea hartiei copiative(indigo sau plombagina)prin care se transmit traseele originale , apoi se repaseaza.
Uneori, transpunerea se face prin presiune. Astfel, actul pe care se va realiza semnatura este asezat pe un suport mai moale(carton, mai multe coli de hartie, lemn de brad)iar semnatura ce se copiaza(modelul) se urmareste cu un pix sau un creion tare. Traseele de presiune vor fi apoi acoperite cu creion, pix, stilou. Urmele de presiune raman insa vizibile, pe verso, traseele cu instrumentul de scris sunt ezitante. Copierea unei semnaturi are ca rezultat perfecta corespondenta dimensionala intre semnatura copiata si cea rezultat. La examinarea microscopica se pot observa traseele initiale realizate cu creionul si apoi repasate.
In practica uneori, falsificatorul depune ca material de comparatie tocmai actul de pe care a fost copiata semnatura in litigiu, pentru a convinge de"autenticitate". Aceasta perfecta corespondenta dimensionala este dovada indubitabila a falsului, de oarece nici o persoana nu poate semna absolut identic dimensional.
2. Imitatia servila
Este o modalitate prin care falsificatorul incearca sa redea, dupa un model pe care il observa, o semnatura autentica. Rezultatul va fi in general lipsit de spontaneitate, cu trasee lente, cu reluari, opriri si chiar corecturi. Sunt foarte rare cazurile cand autorul unei semnaturi realizate prin imitatie servila poate fi depistat. Aceasta de oarece, in acest caz scrisul falsificatorului se depersonalizeaza, urmarindu se reproducerea scrislui imitat. Numai uneori, spe final, pierzandu si rabdarea, falsificatorul scapa unele elemente personale in semntura imitata(de exemplu un final eterat urmat de un punct ca si in semnatura proprie). c)Imitatia liberase realizeaza prin "invatarea "semnaturii ce trebuie imitata. Prin exercitii prealabile se elimina lipsa dinamismuluii si a coordonarii. Are loc insa o reproducere cu mai putina acuratete a detaliilor, si pot aparea unele deosebiri. identificarea ramane insa dificila , chiar daca exista sanse mai mari decat la imitatia servila, aparand unele elemente personale(ex. inclinatie, linia de bza, atacul unor litere). d)Semnaturile executate din fantezie
in acest caz nu se urmeaza un model autentic ci"se inventeaza" o semntura. Pentru aceste cazuri grafismul folosit va fi apropiat de cel al executantului, regasindu se caracteristici suficiente penru identificare.

3. Imitația liberă se realizează prin ,,învățarea” semnăturii ce trebuie imitată. Prin exerciții prealabile se elimină lipsa dinamismului și a coordonării. Are loc însă o reproducere cu mai puțină acuratețe a detaliilor, și pot apărea unele deosebiri. Identificarea rămâne însă dificilă, chiar dacă există șanse mai mari decât la imitația servilă, apărând unele elemente personale (ex., înclinație, linia de bază, atacul unor litere).

4. Semnăturile executate din fantezie

În acest caz nu se urmează un model autentic, ci ,,se inventează” o semntură. Pentru aceste cazuri, grafismul folosit va fi apropiat de cel al executantului, regăsindu-se caracteristici suficiente pentru identificare.

2.7. Identificarea persoanei dupa ureche

2.7.1. Notiuni generale. Fundament stiintific.

Urechea face parte din semnalmentele anatomice ale omului, care prezintă caracter de imuabilitate și diversitate, ceea ce constituie temeiul științific al identificării persoanelor după urmele lăsate.

Folosirea urmelor de urechi ca probă în procesul penal pare să se extindă, însă în comparație cu urmele papilare, este mai puțin răspândită.

Deși urmele de urechi au fost folosite încă din secolul al XIX-lea ca mijloc de identificare a persoanei, această metodă este utilizată mai rar, fiind de multe ori controversată.

francezul Alphonse Bertillon, el recomandând ca în fotografiile din profil ale suspecților să reiasă clar forma urechilor.

Doctorul Inhofer din Praga a facut cercetări remarcabile în acest domeniu în anul 1906. El a descris în totalitate caracteristicile formei urechii. Descrierile sale au constituit baza utilizării urmelor de urechi ca metodă de identificare a persoanelor, susținând că acestea rămân neschimbate pe toata durata vieții.

Prima identificare a persoanei pe baza urmei de ureche, a fost făcută de către Hirchi din Berna în 1965 în cazul unei tâlhării cu 40 de suspecți de la care a obținut modele de comparație.

Urechea interesează atât în privința aspectului general, poziția față de cap, cât și sub aspectul elementelor sale componente. Subliniem că urechea este unul dintre elementele anatomice care suferă cele mai puține modificări pe parcursul vieții. Ceea ce se modifică la pavilion urechii, este dimensiunea lui.

Fiind organ cu soț, trebuie cercetate ambele și adesea se găsesc diferențe între ele, ce se vor nota la trăsături special statice.

În descrierea caracteristicilor elementelor urechii, o atenție specială se acordă lobului, antetragusului și pliului interior.

Urmele de urechi au făcut obiectul unor cercetări de specialitate, ajungându-se la concluzia că „toate

părțile corpului uman pot lăsa urme, prin contact sau penetrație pe alte obiecte1.

Prin aceste urme se poate ajunge în unele cazuri la identificarea persoanei care a lăsat urma, iar în

anumite situații, în coroborare cu alte categorii de urme găsite la fața locului etc contribuie la stabilirea

apartenenței de gen ori a altor date cu privire la făptuitor sau fapta penală.

Interpretarea la fața locului a urmelor urechilor, oferă anumite date cu privire la: vârsta, înălțimea, sexul, numărul persoanelor, ori despre activitățile ce au avut loc în câmpul infracțional. Astfel existența mai multor urme de ureche, provenind de pe aceeași parte a câmpului, ajută la aflarea numărului persoanelor care le-au creat, iar distanța de la sol și până la locul unde a rămas urma, în raport cu condițiile concrete, poate servi uneori la stabilirea înălțimii făptuitorilor.

Urechea face parte dintre semnalmentele anatomice ale omului care pre zintă caracter de imuabilitate și de diversitate, ceea ce constituie temeiul științific al identificării persoanelor după urmele pe care ea le lasă.

2.7.2. Caracteristici generale si individuale.

Dezvoltarea urechii începe la puțin timp după concepția fătului, părți ale acesteia

putând fi recunoscute încă din cea de-a 38 zi chiar dacă urechea nu este situată în poziția normală, ea stabilizându-se abia în cea de-a 56 zi.

În acest moment, helixul, antihelixul, conca și lobul pot fi recunoscute cu ușurință.

După cea de-a 70 zi se accelerează procesul de dezvoltare/formare a urechii însă fără importante schimbări în forma acesteia doar în dimensiunea ei.

Conform studiilor lui Ianarelli există totuși diferențe privind dezvoltarea urechii între femeie și bărbat și între rase (negri, albi, asiatici).

Urmele urechii unei persoane diferă de cele ale altor persoane datorită caracteristicilor individuale ale acesteia.

Datorită poziției pe care o ocupă în ansamblul capului, pavilionul urechii, este ferit de acțiunea directă a unor factori externi.

Stabilitatea în timp a formei pavilionului este determinată de structura cartilaginoasă a urechii.

Diferă urmele urechii unui individ de urmele urechii celorlalți indivizi din întreaga lume astfel încat sa putem indentifica hoțul cu certitudine? Nu. Nu putem fi 100% siguri însă nici amprentele nu sunt așa de sigure. Acceptăm ideea că nu exista 2 amprente la fel însă nu știm cu certitudine.

Urmele lăsate de urechi la fața locului, fac parte din categoria urmelor formă, reflectând construcția exterioară a obiectului creator.

Caracteristicile urechii sunt determinate de părțile constitutive ale pavilionului extern (helix, antehelix, tragus, antetragus și lob).

Forma urechi variază între, triunghiular, rectangular, oval și rotund, ce se poate observa fără cunoștințe speciale.

Mărimea urechi poate fi mică, foarte mică, normală mare și foarte mare.

Poziția urechi față de cap (depărtarea) este considerată o caracteristică generală de identificare.

Caracteristicile individuale ale urechii se referă la forma și dimensiunea fiecărei dintre părțile componente ale pavilionului, din punct de vedere al lungimii, lățimii și distanței dintre ele, precum și existența unor semne particulare, cum ar fi lob găurit, lob tăiat, negi, malformații congenitale, diferitele acumulări sau deformări cantitative ori calitative sau lipsa acesteia etc.

Pe baza unora dintre caracteristicile generale și individuale s-a stabilit și formula de organizare și funcționare a cartotecii urmelor de ureche.

2.7.3. Descoperirea si relevarea urmelor de ureche.

De cele mai multe ori urmele de urechi au fost descoperite la fața locului pe ușile apartamentelor, în care infractorii pătrund fie prin forțare, fie cu chei potrivite.

În unele cazuri urme de urechi au fost descoperite chiar pe ușile situate vis a vis de cele vizate.

Locul și poziția urmelor, indică faptul că acestea au fost create în procesul de ascultare (cu urechile lipite de ușă) a eventualelor zgomote din interiorul locuinței.

Urmele de urechii pot fi descoperite pe pereții laterali ai unor cutii, în timpul transportării acestora pe umăr.

De asemenea urmele pot fi descoperite pe geamul ferestrelor (create în timpul ascultării), pe geamurile vitrinelor, pe case de bani, pe autoturisme. În una din fiecare 20 de fapte, infractorii lasă la locul faptei o urmă de ureche.

Urmele de urechi sunt descoperite la fața locului în stare latentă, necesitând operațiuni de relevare pentru a fi transformate în imagini vizibile.

Relevarea urmelor de urechi constituie de regulă o operațiune relativ ușoară, mai greu fiind identificarea urmelor după forma lor specifică, care seamănă în multe cazuri cu petele de grăsime și mizerie.

Specialiștii criminaliști care relevă urme de urechi trebuie să aibă experiență în domeniu sau eventual să facă exerciții tip școală suficiente pentru recunoașterea caracteristicilor generale ale urmelor de urechi sau ale fragmentelor.

Relevarea urmelor de urechi se face cu ajutorul pulberilor fluorescente și pulberilor negre, argintii, magnetice sau nemagnetice, în funcție de suportul pe care se află.

Relevarea se poate face și cu soluție de ninhidrină, în cazul cutiilor din carton, dar procentul de a obține o urmă cu elemnte de identificare, este scăzut.

2.7.4. Etapele identificarii.

Calitatea urmei relevate afectează gradul de identificare a acesteia. Poți avea o potrivire – urechea asta seamăna cu cealaltă – însă dacă potrivirea este bazată pe o urmă care are foarte puține caracteristici , de exemplu o mică zonă din helix, atunci potrivirea are o valoare neînsemnată.

Dacă, pe de altă parte, avem o urmă clară a întregii urechi, în care sunt prezente șanțurile, deformările, cutele , alunițele, tăieturile, etc, atunci rata de asemănare va crește. Și dacă forma urechii este unică lucrurile încep să fie interesante.

Cu amprentele problema asta nu se pune niciodată. Dacă expertul spune că urmele se potrivesc atunci așa este, nimeni nu pune la îndoială acest lucru. În lume, sunt multe exemple de erori care au dus la condamnarea unor oameni pe baza amprentelor lor.

Ridicarea (prelevarea) urmelor de urechi se face cu ajutorul foliilor adezive de culoare albă, neagră, si transparentă sau bandă tip scotch.

In cazul foliilor de culoare neagră relevate cu pulberi fluorescente se procedează la inversarea fotografică.

Cu foliile de culoare albă se ridică urmele relevate cu pulberi negre.

Foliile transparente si benzile adezive scotch sunt de asemenea folosite la ridicarea urmelor relevate cu pulbere neagră si argentorată.Ulterior acestea vor fi aplicate pe un suport alb.

Ridicarea urmelor de urechi, relevate cu pulberi, se poate face și prin fotografiere directă folosind o sursă de lumină (Polilight PL 500).

Prelevarea urmelor ca modele de comparație pentru urmele de urechi, se poate face cu ajutorul unor plăci din sticlă, faianță, gresie etc, ce vor fi fixate aproximativ la aceeași înălțime la care a fost descoperită urma de ureche.

Persoana de la care se ridică urma de ureche ca model de comparație, va atinge cu urechea placa în mod repetat, cu diferite grade de apăsare, după care specialistul criminalist relevă urmele de urechi folosind pulberile adecvate suportului. Ridicarea acestora se face cu ajutorul foliilor adezive.

Operațiunea se repetă cu ambele urechi până când se obțin amprentele complete sau asemănătoare urmelor de urechi ridicate de la fața locului.

Prelevarea modelelor de comparație se face de regulă de către specialistul sau expertul care întocmește raportul de expertiză.Această categorie de urme ajută la eliminarea persoanelor din cercul de suspecți.

Mijloacele tehnice de examinare a urmelor de urechi sunt: lupe, microscoape surse de lumini, aparate digitale de fotografiat, programe software.

În cadrul etapei examinărilor se delimitează caracteristicile generale de cele individuale. Nu întodeauna caracteristicile sunt reflectate în totalitatea lor.

În etapa comparativă se analizează coincidențele de mărime și plasament.

Existența unor puncte caracteristice coincidente în urmă și în modelul de comparație, se realizează cu ajutorul confruntării prin alăturare, suprapunere și juxtapunere.

De un real folos fiind programele sofware din acest domeniu (de ex. Lucia Forensic).

În cazul comparării prin alăturare se pot face măsurători privind lungimea unor caracteristici, distanța dintre ele și anumite puncte de referință, valoarea unghiulară a anumitor elemente, poziția și forma acestora etc.

Caracteristicile coincidente cât și cele necoincidente se descriu și se indică cu săgeți numerotate. Aceste caracteristici se descriu pe imaginile foto în planșa demonstrativă.

Prin examinarea urmelor de urechi se pot efectua Rapoarte de constatare tehnico-științifice, Expertize traseologice și antropometrice.

Etapele identificării

a) Examinarea separată

În cadrul etapei examinării separate se studiază și se delimitează caracteristicile generale și cele

individuale atât în urma creată de urechi, cât și în metodele prelevate de la persoanele suspecte.

Expertul trebuie să aibă în vedere că, în raport cu natura obiectului primitor, nu întotdeauna

caracteristicile sunt reflectate în totalitatea lor.

b) Examinarea comparativă

În etapa examinării comparative se analizează coincidențele de mărime și plasament ale

caracteristicilor reliefate în etapa precedentă, ținându-se seama de eventualele modificări ce puteau să apară

în momentul creării urmei și cel al prelevării metodelor de comparație.

c) Demonstrația

Existența unor puncte caracteristice coincidente în urmă și în modelul de comparație se demonstrează

cu ajutorul confruntării, juxtapunerii sau suprapunerii.

d) d) Formularea concluziei

Expertul criminalist poate formula, după caz, una din următoarele concluzii:

♦ Certa pozitivă.

♦ Certa negativă.

Expertize ce se pot efectua

Prin examinarea urmelor lăsate de urechi, se pot efectua expertize antropometrice și raseologice.

Răspunsurile ce pot fi date de expert se referă la următoarele:

a) Când se prezintă numai urmele

♦ numărul persoanelor care au creat urmele;

♦ sexul, vârsta și înălțimea aproximativă ale persoanei care a creat urma;

♦ malformațiile prezentate de ureche;

♦ mecanismul de formare a urmei și vechimea aproximativă.

b) Când se prezintă urmele și metodele de comparație:

♦ dacă urmele de ureche au fost ori nu create de persoane de la care

♦ s-au prelevat modele de comparație.

2.8. Aplicatii ale identificarii biometrice

2.8.1. Pasaportul Biometric

În terminalele non-Schengen ale aeroportului, atât pe fluxul de plecări, cât și pe

fluxul de sosiri internaționale sunt instalate sisteme automate de control la frontieră, ABC – Automatic Border Control, bazat pe recunoașterea facială a persoanei, comparându-se fotografia stocată în cipul din pașaportul biometric al persoanei cu persoana ce se prezintă la controlul de frontieră.. Pentru a putea beneficia de acest sistem de control automat este necesar să deținerea cetățeniei unui stat al Uniunii Europene, vârstă de minim 18 ani și deținerea unui pașaport electronic.

Pasapoartele biometrice, care includ date personale, precum amprentele, au fost introduse pentru combaterea fraudei. Cu toate acestea, un mare numar de documente false circula, inca, in Europa.

Pasapoartele biometrice au fost introduse in 2004 pentru combaterea fraudei.

puncte slabe:

fiabilitatea si utilitatea luarii de amprente in cazul copiilor si al persoanelor in varsta;

increderea care poate fi acordata procesului de colectare a datelor biometrice;

posibilele deficiente ale sistemelor de identificare si rata erorii in diverse state membre;

disparitatile existente in ceea ce priveste documentele care trebuie furnizate si modalitatea de emitere a documentelor respective.

Cu ce este diferit pasaportul biometric fata de cel vechi?

Elementul de noutate al acestui tip de pasapoarte consta in introducerea mediului electronic de stocare (cipul). Cipul include datele personale existente in fila informatizata: nume, prenume, data nasterii, codul numeric personal, termenul de valabilitate al documentului, organul emitent, cetatenia.

De asemenea, acesta contine imaginea faciala si impresiunile digitale a 2 degete pereche de la ambele maini, cu exceptia minorilor cu varsta sub 6 ani si persoanelor pentru care prelevarea amprentelor digitale este fizic imposibila.

Fata de pasapoartele vechi, care raman valabile pana la expirare si care contin 32 elemente de siguranta, pasapoartele electronice contin 50 elemente de siguranta. Valabilitatea pasaportului electronic este de 5 ani, iar pentru minorii cu varsta sub 6 ani, valabilitatea acestuia este de 3 ani.

In Romania, stat membru UE, pasapoartele biometrice au fost introduse in ianuarie 2010.

Pasaportul biometric e un act de identitate format dintr-o combinatie de hartie si componente electronice. Informatia e stocata pe un cip RFID (Radio-frequency identification – o metoda automata de identificare, care stocheaza si transmite informatiile ). Pasaportul contine un cip non-contact, care asigura integritatea pasaportului si a datelor biometrice. Standardul biometric folosit pentru acest tip de identificare e format din recunoasterea faciala, recunoasterea amprentelor si a irisului. Acestea au fost adoptate dupa ce au fost incercate si alte variante biometrice, cum ar fi recunoasterea retinei. Numai imaginea digitala ( in format JPEG sau JPEG2000 ) e stocata pe cip. Comparatia datelor biometrice are loc in afara pasaportului cu ajutorul unui sistem de „granite” electronice ( e-border ). Acest sistem e format dintr-o baza de date si un scaner. Scaner-ul preia informatia emisa de pasaport, care e comparata cu cea din baza de date. Pentru stocarea datelor pe cipul non-contact e necesara o memorie EEPROM (Electrically Erasable Programmable Read-Only Memory ) de 32 de kilobiti.

Numarul tarilor care au adoptat aceasta forma de identificare e mare si in continua crestere: – Uniunea Europeana, Albania, Australia, Bosnia si Herzegovina, Brunei, Canada, Croatia, Republica Dominicana, Hong Kong, Islanda, India, Iran, Macedonia, Malaysia, Moldova, Montenegro, Noua Zeelanda, Norvegia, Pakistan, Filipine, Russia, Serbia, Singapore, Somalia, Elvetia, Taiwan, Thailanda, Ucraina, America, Venezuela.

Pasapoartele biometrice recente sunt dotate cu un set de protectii standard pentru a evita atacurile. Aceste protectii sunt:
– Control de baza al accesului: adica cipul trebuie sa fie activat prin folosirea zonei destinate citirii de pe pasaport. Aceasta protectie are un nivel mediu de criptare intre cip si scaner.
– Numarul aleatoriu de identificare: numarul pasaportului e aleatoriu pana in clipa in care cipul e citit ( e activat ) de catre scaner.
– Autentificarea activa: cipul contine o cheie numerica privata care nu poate fi citita sau copiata, dar a carei existenta poate fi confirmata ( pentru a impiedica clonarea ).
– Control extins al accesului: scanerul trebuie sa se autentifice folosind un certificat de criptare, pentru a putea accesa datele biometrice.
Aceasta protectie asigura si o criptare puternica a canalului de comunicatie. Acest nivel de protectie e cel mai sigur, dar e intalnit foarte rar.

Câteva zeci de țări din Europa, Asia, Australia șiAmerica au introdus deja, de câțiva ani, pașapoarte electronice conținând, pe lângă datele biografice, elemente de biometrie: imaginea feței, amprente digitale (minim două) și, mai recent, amprente ale irisurilor. Printre aceste ultime inițiative, poate fi menționată, în cadrul programului e-Borders, emiterea pașaportului biometric al Marii Britanii. Numită IRIS (“Iris Recognition Immigration System”), inițiativa permite cetățenilor britanici să primească un pașaport electronic, incluzând biometrie.

Rațiunile acestui program sunt:

• combaterea fraudei și a contrafacerii pașapoartelor;

• ajutarea publicului și a oficialilor Marii Britanii să combată fraudele de identitate;

• considerarea pașaportului britanic ca fiind unul dintre cele mai sigure și respectate în lume;

• asigurarea compatibilității cu normativele ICAO;

• introducerea unor controale de frontieră robuste și, în timp, automatizarea controlului imigrației;

• asigurarea posibilității cetățenilor englezi de a beneficia de călătorii fără viză în SUA;

• evitarea dezavantajelor pentru cetățenii britanici, atunci când alte țări trec la pașapoartele biometrice, mai sigure.

Posesorul pașaportului are traseul ușurat în zonele de control ale aeroporturilor: trece printr-o barieră automată și se lasă recunoscut de sistem, privind într-o cameră. La începutul anului 2007, peste 61.000 de pașapoarte biometrice fuseseră emise, generând peste 210.000 de treceri reușite. Totodată, pentru a permite o lansare normală a programului, în aeroporturile londoneze și în marile orașe au fost deschise câteva zeci de centre de înrolare.

Guvernul britanic folosește biometria pentru multe scopuri:

• emiterea pașaportului biometric britanic, în cadrul proiectului IRIS;

• înregistrarea amprentelor solicitanților de azil, atunci când solicită Cardul de Înregistrare ca Azilant;

• compatibilitatea cu sistemul SIS

Exemple de sisteme biometrice multimodale sunt pașapoartele electronice la nivelul UE

și US-VISIT Biometric Identification Services(Servicii de identificare biometrică) în Statele Unite. combinație între diferite tehnologii biometrice menită să crească

acuratețea sau performanța sistemului (aceasta mai este numită și biometrie pe mai multe niveluri).Sistemele biometrice utilizează două sau mai multe trăsături/modalități biometrice ale aceleia și persoane în procesul de comparare.

2.8.2. Plasamentul sub supraveghere electronica

Dintre multiplele variante tehnologice de supraveghere prin intermediul GPS (fixa si mobila), cea mai cunoscuta, ‟bratara electronica‟ (fixata pe glezna sau pe incheitura mainii), conform Legii nr. 2005-1549 din 12 decembrie 2005, se aplica in Franta, numai in cazurile de: libertate conditionata sub control judiciar, supraveghere socio-judiciara si supraveghere judiciara (art.131-36-9 si urmatoarele din CP francez).
In plus, sistemul de supraveghere electronica mobila, nu poate fi ordonata decat unei persoane majore, condamnata la o pedeapsa privata de libertate cu o durata egala sau superioara a 7 ani si al carei dosar medical pune in evidenta un risc ridicat de recidiva, dupa executarea pedeapsei in penitenciar (ulterior, eliberarii lui).
In general, autoritatea competenta pentru plasarea sub supraveghere electronica poate fi : fie JI (Judecatorul de Instructie), magistrat numit de catre Procurorul Republicii (PR), pentru instrumentarea unui dosar penal sau JLD (Judecatorul de Libertate si Detentie) in cadrul controlului judiciar, in cazul unei persoane caruia i s-a intocmit un dosar penal, fie JAP (Judecatorul responsabil cu executarea si amenajarea pedepselor) in cazul unei persoane condamnate care executa o pedeapsa privata de libertate.
Teoretic, plasarea sub supraveghere electronica face parte din setul de masuri pe care directorul SPIP (Serviciul Penitenciar de Insertiune si Probatoriu) poate propune JAP-ului in cadrul procedurii de amenajare a pedepselor conform Legii (Perben II) din 9 martie 2004, conform careia sunt susceptibile urmatoarele categorii de persoane : cele inculpate (carora s-a intoocmit un dosar penal) ; cele condamnate la una sau mai multe pedepse private de libertate, dar durata carora (contopite) este maximum de 2 ani si isi executa pedeapsa in afara MCF;  cele care si-au executat pedepsele lor, dar fac obiectul unei supravegheri socio-judiciare, a unei supravegheri de siguranta sau a unei interdictii de sejur (incepand cu decretul din 1 august 2007).
Practic insa, Dreptul Penal francez, utilizeaza sistemul de supraveghere electronica, cu precadere in cazul infractiunilor penale criminale, cand condamnatul se afla fie in regim de semi-libertate (cu activitate lucrativa in exterior) sau in Liberarii conditionata (sub control judiciar), fie ulterior, cand acesta si-a execut pedepasa  in penitenciar, insa el prezinta un risc ridicat de recidiva.
In plus, acest sistem de supraveghere poate fi contestat de catre cel in cauza daca acesta poate influenta (negativ) sanatatea lui sau comportamentul sau social.
In oricare dintre situatiile mai sus descrise, inainte ca inculpatul (condamnatul) sa poate fi supus unui regim de supraveghere electronica, acesta trebuie sa dovedeasca SPIP-ului, ca el dispune de : un Domiciliu fix sau o gazduire (la o persoana, institutie, etc.) stabila (cel putin pe perioada supravegherii sale electronice) ; un Post de telefonie fixa ; un Certificat medical care sa ateste compatibilitatea dintre starea sa de sanatate si bratara electronica ;  acordul proprietarului spatiului locativ pe care acesta il ocupa (daca nu este proprietar) pentru a fi pus sub control GPS.

De maniera generala, Global Positioning System (GPS), conceput si elaborat de catre fizicianul D. Fanelli pentru fortele armate SUA (si utilizat la inceput in Cadrul Departamentului de Aparare SUA), este un sistem de geolocalizare, care din 2010 cu GLONASS (in rusa ГЛОНАСС – ГЛОбальная НАвигационная Спутниковая Система sau Global'naya Navigatsionnaya Sputnikovaya Sistema, Sistem planetar de navigatie asistata prin statelit al fortele spatiale ale Federatiei Ruse) este operational si accesibil publicului la scara mondiala, in diverse domenii de activitate (navigatie aeriana : pentru localizarea avioanelor, rachetelor, etc. ; navigatie maritima : pentru localizarea vaselor de croaziera, navelor comerciale, etc. si navigatie terestra : pentru localizarea vehiclelor rutiere de transport marfa sau pasageri, supravegherea detinutilor plasati in regim de semi-liberate sau libertate provizorie, respectiv, ai celor supravegheati dupa eliberarea lor din penitenciar pentru ca prezinta un risc ridicat de recidiva).

In concluzie, practic, bratara electronica (un emitator) transmite semnale (de o anumita frecventa) catre un receptor, care este plasat la locul unde persoana se afla sub ‟sechestru electronic‟, iar acesta transmite informatiile catre CNSE (Centrul National de Supraveghere Electronica) al acesteia, ceea permite geolocalizarea ei, 24h/24, 7zile/7ile.

Aceasta, in principiu, nu-si poate parasi domiciliul atribut (fixat) sau locul desemnat de catre autoritatile judiciare competente mai sus mentionate (liberate conditionata sub control judiciar,  conform legii din 14 august 1985, un loc de munca in exterior, un centru de invatamant sau de pregatire profesionala, participarea la evenimente familiale, tratament medical, etc.), dupa instalarea sistemului de supraveghere electronica, in afara intervalelor de timp stabilite de catre acestea.
Violarea regulamentului impus prin sistemul (dispozitivul) de supraveghere electronica (nejustificat !), implica, incacerarea sau reincarcerarea persoanei in cauza, la ordinul autoritatilor judiciare in custodia careia se afla aceasta (JI, JDL, JAP, PR, art.132-26-2, 132-26-3 etc. din CPF si art.723-10 din CPPF).

Daca in cazul plasarii (plasamentului) sub supravegere electronica fixa (receptorul  fix), persoana in cauza dispune doar de o liberate sub sechestru, relativ, limitata (de regula, la resedinta acesteia), in cazul supravegherii electronice mobile (receptor mobil), libertatea acesteia creste considerabil (deplasari la locul de munca, activitati socio-educative, contact cu familia, etc.), deci si (re)insertiunea ei socio-profesionala.
Astfel, in cazul ‟penitenciarului la purtator‟, cel supus libertatii sub sechestru (fiind propriul lui stapan !), in mod inconstient, acesta are tendinta de a deveni mai indulgent cu propria-i persoana, ceea ce, automat, va conduce la derapaje, la abateri de la normele impuse de catre acest sistem de supraveghere.
Cu un pret de cost (pentru contribuabili !) mult mai mic decat incarcerarea, in mod evident, desi dispozitivul permite reducerea semnificativa a populatiei carcerale, experienta arata ca in acest caz, creste totusi semnificativ, atat rata de sustragere de sub acest dispozitiv judiciar cat si probabilitatea de recidiva a persoanei in cauza.
Raportul de informare parlamentara din iulie 2004 privind tratamentul recidivei infractiunilor penale preconiza o vasta dezbatere nationalaa privind supravegherea electronica mobila (gratie sistemului GPS) ai criminalilor periculosi care si-au executat pedepsele lor private de libertate.
Punerea in practica a acestui dispozitiv i-a revenit lui Georges Fenech, care dupa un studiu laborios si complex al problemei, a prezentat raportul sau Primului Ministru Jean-Pierre Raffarin si in care acesta sugera aplicarea lui in doua cazuri distincte de condamnati: in cazul celor cu pedepse private de liberate (mici) maximum doi ani (ca o metoda alternativa incarcerarii), respectiv, in cazul celor care si-au efectuat pedeapsa (in general, lunga) dar care erau considerati, inca periculosi pentru societatea civila (cu risc ridicat de recidiva).
Conform unui studiu recent al AP (Administratia Penitenciara), unul dintre autorii lui,  René Lévy,  pune in evidenta faptul ca numai 42% dintre cei cu pedepse mici au recidivat dupa 5 ani, dintre cei primii 580 de condamnati pusi sub supraveghere electronica, in schimb acest procent este de 72% in cazul celor care si-au executat pedepsele (lor lungi) in inchisoare.
In plus, rata de recidiva era mult mai mare la tineri decat la detinutii maturi (in general, mai educati, cu familii, cu un loc de munca stabil, etc.), avand in vedere faptul ca acestia au, in principiu, mai mult de pierdut.

 Plasarea (plasamentul) sub supraveghere electronica (in special, mobila), tipm de 24h/24h (7zile/7zile) permite supravegherea persoanei in cauza si colectarea (stocarea) informatiilor privind deplasarile (mobilitatea) acesteia, un dispozitiv, care costa totusi scump societatii civile.
Din contra, sistemul ‟semi-activ‟ (adica, un dispozitiv simplificat care stocheaza numai violarea obligatiilor sau interdictiilor), este o masura suficienta de control si din punct de vedere economic este si rentabil.
    In ceea ce priveste timpul de interventie, pentru protectia (protejarea) victimelor, el este suficient, in cazul violarii sistemului semi-activ.
Masura de a purta in permanenta (neintrerupt) bratara electronica din punct de vedere psihologic prezinta un aspect disuaziv (aspect de descurajare), ceea ce reduce, considerabil, rata de recidiva, confirmat si de catre Generalul de Jandarmerie Guy Parayre, comparand dispozitivul cu radarul automatic (rutier) si comportamentul automobilistului la volan.
Psihiatrul Daniel Zagury, estimeaza (si confirma rezultatele ETIC), ca pericolul adevarat, in termeni de recidiva, nu provine din partea adevaratilor bolnavi mintali, ci din partea persoanelor care se afla intr-o stare de instabilitate psihica (fie din motive sentimental-emotionale, fie din cauza pierderii unei activitati lucrative, abandonul din partea familiei, fie din cauza consumului de stupefiante sau alcool,  etc.), care sunt susceptibile sa treaca la act pentru regasirea (restabilirea) unei pozitii dominante.

Din contra, opus incarcerarii, instaurarea masurilor de plasare (plasament) sub supraveghere electronica fixa sau mobila, poate actiona asupra delincventului ca o ‟forta centripeta‟, care sa-l mentina si sa-l atraga in randul celor care respecta legile convietuirii sociale si se opun actelor infractionale, antisociale.
Intr-un asemenea context, dispozitivul de supraveghere electronica prezinta doua aspecte principale, complementare si disjuncte: pe de-o parte, de ordin cartografic, pentru ca in cadrul acestuia, amenajarea pedepsei echivaleaza cu mutarea institutiei penitenciare la domiciliul condamnatului (prevenitului) sau chiar pe corpul acestuia (pe incheiatura mainii sau pe glezna), care intr-o maniera, isi incredinteaza cheile locuintei sale autoritatii judiciare, iar pe de alta parte, de ordin psiholoic, in masura in care, acesta este constient de faptul ca este privat de libertate, in adevaratul inteles al cuvantului (acea facultate filosofica a unui individ care este stapan pe propriile sale actiuni si de care poata sa dispuna de voie).
Cu alte cuvinte, el dispune de o libertate limitata 24h/24h, 7zile/7zile, iar nerespectarea acesteia poate avea ca efect (re)incacerarea lui.
In incheiere, ne putem pune o intrebare grava : libertatea sub sechestru electronic poate inlocui institutiile penitenciare intr-un viitor apropiat sau indepartat ?
Nu este imposibil, dar este putin probabil.

2.8.3. Controlul accesului

Sistemele biometrice sunt recunoscute ca fiind unele dintre cele mai eficiente soluții de securitate disponibile în prezent. Cu toate acestea, senzorii biometrici încă prezintă vulnerabilități.

Scopul unui sistem de control al accesului este de a controla unde pot sau nu sa mearga unele persoane; in acest caz, doar un dispozitiv biometric va fi cu adevarat eficient. Un sistem de acces bazat pe carduri va controla accesul unor bucati de plastic, dar nu si cine se afla in posesia cardurilor.
Sistemele care utilizeaza PIN (numere de identificare personale) presupun ca un singur individ sa stie un numar specific cu care poate fi autorizat pentru intrare. Dar nu poate fi determinat cine a introdus de fapt codul.
Pe de alta parte, sistemele biometrice verifica identitatea unei persoane prin intermediul a ceea ce este (mana, ochi, amprenta sau caracteristici ale vocii).
Aceste elemente nu pot fi pierdute, uitate sau furate, asa cum se intampla cu parolele sau cardurile de identitate.
Controlul accesului necesita abilitatea de a identifica o persoana, plus de a debloca o usa, de a permite sau bloca accesul pe baza unor restrictii de timp si de a monitoriza alarmele usilor. Exista o multitudine de modalitati prin care biometria indeplineste aceste functii.

Sisteme independente
Multe dispozitive biometrice sunt disponibile in configuratii independente. Astfel de dispozitive nu sunt doar biometrice, ci reprezinta si un controlor complet pentru o singura usa. Utilizatorii sunt inregistrati in unitate si sablonul lor biometric este arhivat temporar pentru comparatii ulterioare. Comparatia propriu-zisa este realizata in interiorul unitatii biometrice si in functie de rezultat apare un efect asupra incuietorii intrarii.

Sisteme in retea
Multe aplicatii de control acces trebuie sa administreze mai mult de o intrare. Desi se pot folosi mai multe unitati independente este mult mai fezabila o retea de cititoare biometrice. Legand in retea sistemele si apoi conectandu-le la un computer vor aparea mai multe avantaje. Cel mai vizibil este monitorizarea centralizata a sistemului. Conditiile de alarma si activitatea tuturor intrarilor din sistem sunt raportate catre PC. Toate schimbarile sunt arhivate pe discul computerului si pot fi consultate pentru diverse rapoarte personalizate.

Sistemele in retea pot oferi o administrare convenabila a sabloanelor biometrice. Desi un utilizator se inregistreaza intr-o singura locatie, sablonul sau e disponibil si pentru alte locatii autorizate. Eliminarea unui utilizator sau modificarea profilului sau de acces se pot realiza prin intermediul computerului. Unele sisteme biometrice arhiveaza toate informatiile in computer si tot acolo sunt procesate comaparatiile de sabloane. Alte sisteme distribuie datele sabloanelor la cititoarele individuale ale fiecarei intrari. In oricare caz efectul retelei asupra administrarii sabloanelor este acelasi.

Sistemele cu smart carduri
Smart cardurile ridica stacheta si mai sus, oferind flexibilitate si capacitati aditionale. Pe masura ce costurile se reduc si utilizarea lor e din ce in ce mai raspandita, dispozitivele biometrice pot sa creasca eficienta depozitarii de date securizate. De exemplu, un smart card poate arhiva atat numarul de identificare al utilizatorului cat si sablonul geometric al mainii sale. Datorita acestui lucru nu e nevoie sa se distribuie sabloane de-a lungul unei retele de cititoare palmare si sistemul de control acces nu trebuie sa administreze sabloanele biometrice.
Aceasta inseamna ca intergrarea in orice sistem de control acces deja existent este mult simplificata si costurile unei infrastructuri de retea sunt eliminate. Solutia rezolva de asemenea problemele legate de intimitatea individuala, de vreme ce sablonul este depozitat doar pe card.
Aceasta alternativa combina cele mai bune aplicatii ale smart cardurilor si biometriei, asigurand o dubla autentificare prin cardul potrivit si persoana potrivita. Un cititor de smart carduri este incorporat in cititorul biometric. Un spatiu pentru card este fixat in lateralul unitatii biometrice. Procesul de verificare necesita aproximativ o secunda si este teoretic total securizat.
Integrarea in sistemele pre-existente
Producatorii ofera o varietate de metode diferite pentru a integra biometria in sistemele de control acces conventionale. Cel mai intalnit mod este emularea cititoarelor de carduri. Acesta metoda este foarte eficienta atunci cand integrarea se face intr-un sistem bazat pe carduri deja existent, ceea ce aduce un plus de securitate intrarii principale sau camerei serverului. Sistemul de conectare este identic cu cel al cititoarelor de carduri.

Biometria elimina necesitatea cardurilor, ceea ce duce la reducerea eforturilor administrative. De exemplu, un card pierdut trebuie inlocuit si inregistrat din nou. Cand se acumuleaza mai multe astfel de evenimente, administrarea totala a cardurilor devine costisitoare.

Tehnica de acces prin analiza trasaturilor anatomice se numeste biometrie. Tehnologiile biometrice reprezintă o abordare inovatoare, care conduce și la reduceri de costuri.

Dezvoltarea si perfectionarea sistemelor de colectare si prelucrare a informatiei au dus la modernizarea sistemelor de acces. Astfel, în ultimul timp, sistemele de securitate bazate pe tehnologii biometrice se prezinta ca o alternativa viabila, cu un cost redus, la sistemele bazate pe cartele magnetice, coduri de bare sau parole. Se poate spune ca noile sisteme au dus la definirea unei alte clase de securitate, superioara fata de cea asigurata de sistemele traditionale.

Pentru a avea acces într-o incinta protejata la informatii sensibile, o persoana se poate identifica cel mai sigur cu ajutorul trăsăturilor sale anatomice.

Controlul accesului la documentele ce pot fi copiate de pe calculator si în încaperile unde se discuta informatii secrete poate fi realizat utilizând metodele si sistemele prezentate anterior. Este valabil si pentru datele din calculator sau pentru locurile de depozitare a CD-urilor si dischetelor.

Autentificarea biometrică se poate utiliza atât în aplicații de control al accesului fizic în incinte sau camere cu destinații speciale, cât și pentru securizarea accesului la resurse informatice cum ar fi baze de date.

Un sistem biometric îndeplinește următoarele 2 funcții:

• Verificare. Este procesul de autentificare a utilizatorilor legitimi, proces efectuat în conjuncție cu un smartcard, username sau număr special de identificare (ID number). Șablonul biometric capturat este comparat cu cel stocat anterior (fie pe un smartcard, fie într-o bază de date);

• Identificare. Este procesul prin care se realizează autentificarea utilizatorilor, dar fără să apeleze la forme de stocare pre-înregistrată a unor date bio- metrice (smartcarduri, nume de utilizatori sau coduri numerice personale). Șablonul biometric curent este comparat cu toate înregistrările din baza de date, și este returnat scorul care indică cea mai strânsă potrivire. Cea mai strânsă potrivire care satisface pragul minim de securitate determină autentificarea și acceptarea utilizatorului în sistem.

Principalele operații pe care sistemul biometric le poate efectua sunt înregistrarea sau înscrierea în baza de date a sistemului și testarea sau compararea pentru identificare ori pentru verificare. Se utilizeaza un sablon care este o sinteză a tuturor caracteristicilor extrase din informațiile sursă, la o dimensiune optimă pentru a permite o identificare adecvată. Acesta este stocat în faza de înregistrare, ulterior fiind comparat in faza de potrivire cu cel obținut de la utilizatorul final.

. Beneficiile utilizării acestui sistem sunt date de faptul că datele biometrice nu pot fi transmise altei persoane (intenționat sau neintenționat), caracteristica biometrică ptând fi folosită doar de către proprietar, fiind legată indisolubil de o singură persoană. De asemenea, datele biometrice nu sunt secrete, securitatea unui sistem de autentificare biometrică poate să nu depindă de ținerea secretă a datelor de verificat.

Metodele biometrice de identificare pot fi folosite combinat cu metodele de autentificare tradiționale bazate pe date cunoscute, conducând astfel la creșterea nivelului de securitate.

3. CONCLUZII

O comparatie intre cele mai importante tehnologii biometrice, in raport cu caracteristicile lor principale, se gaseste in tabelul de mai jos.

Există o listă destul de lungă a tipurilor de informații biometrice care sunt utilizate în mod curent în aplicații de recunoaștere sau autentificare, care includ printre altele: vocea, amprentele, fața, irisul, forma geometrică a mâinii, stilul de scriere, alura mersului, precum și combinații ale acestora. Sistemele comerciale folosesc, de regulă, primele patru categorii, datorită existenței senzorilor necesari cu prețuri și performanțe satisfăcătoare, dar și a suportului teoretic aferent procesării adecvate a datelor disponibile.

Legătura dintre problematica securității și contextul economico-social devine tot mai largă, în sensul că, pe de o parte, abordări și instrumente specifice de evaluare și estimare stau la baza deciziilor politice și administrative, iar, pe de altă parte, tehnologii specifice sunt aplicate în proiecte de mare complexitate, cu impact social major. Utilizarea identificării biometrice devine un vector major în modernizarea și trasformarea societății, în îmbunătățirea calității vieții atât sub aspectul accesului la libertățile fundamentale, cât și din punct de vedere al creșterii siguranței personale. Deși mijloacele tehnice nu sunt încă impecabile, înțelegerea și acceptarea lor este o necesitate atât pentru individ, cît și pentru organizații, constituind baza pentru evoluția rapidă spre satisfacerea așteptărilor societății.

AvantajeleVerificatorilor Biometrici :

–Elimina/reduce fraudele;

–Sporeste securitatea;

–Nu pot fi usor transferate, uitate, pierdute sau copiate;

–Convenabile pentru utilizator ;

Dezavantajele VB:

–Nici un verificator nu este optim(depinde de aplicatie);

–Nu pot fi inlocuiti daca se pierd;

– Integrare dificila in sistem;

–Susceptibile la incalcarea intimitatii;

Daca adoptarea biometriei ca parte componenta a vietii cotidiene este controversata si prezinta riscuri, folosirea acestor metode in cadru mai restrans, la nivel de institutie, respectiv metoda complementara de recunoastere este de dorit si de un real folos.

BIBLIOGRAFIE

– Revista Informatica Economica , nr. 1(25)/2003, Identificare biometrica, Prof.dr. Maria BOLDEA

, asist. dr. Costin Radu BOLDEA Universitatea de Vest din Timisoara, pg. 78

– IDENTIFICAREA BIOMETRICĂ ȘI CIRCULAțIA PERSOANELOR – Stelian Arion, Director general RASIROM, Vicepreședinte ARTS, Petre Stroică, Director general SOEL Communications – Revista Alarma – septembrie 2008

Ala Bondarciuc, Irisul-amprenta individualității, Ed Spectrum, Bucuresti, p 287, 2002.

Li Ma, Yunhong Wang, Tieniu Tan. Iris Recognition Using Circular Symmetric Filters, Proceedings of the 16 th International Conference on Pattern Recognition (ICPR'02), , pp. 20414-20418, 2002.

Plasamentul sub supraveghere electronica in Franta
Veronica Dobozi

Site-uri de specialitate

www.politiaromana.ro

4.

http://www.findbiometrics.com

5.

http://www.biometricgroup.com

6.

http://www.biometricaccess.com

1)http://science.howstuffworks.com/fingerprinting1.htm

2)http://www.accesscontrolsystem.in/Biometric/HandKey-II.html

60