Sisteme Administrative Comparate Suedia Spania

=== Suedia ===

Suedia

I. Generalități

Nume oficial: Regatul Suediei (Konungariket Sverige)

Capitala: Stockholm

Limba oficială: suedeza

sami, finlandeză, meankieli, idiș și roma – limbi de minoritate

Suprafața: 449.964 km2 – locul 54 în lume

apă 8,67%

Produsul intern brut: 142,2 miliarde dolari – locul 48 în lume

Moneda oficială: Coroana Suedeză (SEK) – curs aproximativ: 9,2 SEK = 1 Euro

Sărbători Naționale: – Ziua Națională: 6 iunie

– Ziua de naștere a Regelui: 30 aprilie

Religia oficială: Protestantă – aproximativ 95% dintre suedezi sunt protestanți

Sistem politic: monarhie constituțională

suveran: Carl Gustav

prim-ministru: Fredrik Reinfeldt

Date demografice:

Populația: 9.001.774 locuitori – locul 111 în lume

densitate: 20 locuitori / km2

media anuală de creștere a populației: 4,1 ‰

populația sub 15 ani: 18,7 %

populația peste 65 de ani: 17,6 %

numărul de bărbați la 100 de femei: 98

Rata de alfabetizare: 99 %

Populația urbană: 85 %

Sporul natural: -0,3 ‰

Vecini

La nord-vest, Norvegia – pe o lungime de 1619 km;

La nord-est, Finlanda – pe o lungime de 586 km;

La sud-vest, Marea Nordului;

La sud-est, Marea Baltica și strâmtorile daneze.

Suprafață

Împărțire administrativă

În prezent Suedia este împărțită în 21 de comitate (län). În fiecare comitat există un birou administrativ (länsstyrelse) numit de guvern și un consiliu (landsting) ales. Fiecare comitat este mai departe divizat în comune (kommuner), în total, în 2004 existând un număr de 290 pe tot teritoriul Suediei.

În mod tradițional Suedia este împărțită în trei regiuni istorice (landsdelar):

Götaland

Svealand

Norrland

Cea de a patra regiune istorică a Suediei a fost până în 1809 Österland, actuala Finlandă.

Până la reforma administrativă întreprinsă în anul 1634 de Axel Oxenstierna, Suedia era divizată în 25 de regiuni (landskap).

Orașe principale

Stockholm (capitala Suediei), Goteborg, Malmo, Uppsala, Linkoping, Norrkoping, Jonkoping, Helsingborg și Östersund .

Populație

Suedia are o populație de 9.067.049 locuitori, dintre care 89% suedezi, în rest finlandezi, danezi, iar în nord trăind circa 15 000 de laponi.

În țară sunt și peste 400 mii de imigranți (finlandezi, norvegieni, danezi, iugoslavi, turci, polonezi, iranieni, germani, români).

În nordul țării, există două grupuri de minorități etnice: vorbitorii de finlandeză din nord-est și populația Sami (Laponii).

70% din teritoriu prezintă o densitate mai mică de 6 loc/km2, dar în arealele urbanizate din părțile sudice și centrale ale Suediei, densitatea populației depășește 150 loc/km2, iar în nord densitatea cea mai ridicată este în zonele miniere: 20 loc/km2, iar pe litoral: 35 loc/km2.

Populația urbană: circa 85%

Natalitatea: 14,3 ‰

Mortalitatea: 11 ‰

Speranța de viață este mare:

aproximativ 78 de ani pentru bărbați

aproximativ 83 ani pentru femei.

Limba vorbită

Suedeza este limba națională a Suediei, și este vorbită de majoritatea populației.

Suedeza este una din limbile scandinave, o sub-grupă a limbilor germanice (indo-europene). Suedeza este foarte apropiată lingvistic de limba daneză și norvegiană.

Relief

Relief predominant de platou și de câmpie, cu următoarele particularități:

În vestul și nord-vestul țării se întind Alpii Scandinavi care ating altitudinea maxima prin vf. Kebnekajse: (alt. 2111 m).

Spre est munții sunt mărginiți de un podiș, care coboară în trepte spre litoralul cu fiorduri al Mării Baltice, unde se află Golful Botnic.

În partea sudică a țării se întind câmpii care înconjoară o mică regiune deluroasă, podișul Smaland (alt. 377 m) și câmpia vălurită Skania, cu soluri fertile și peisaje asemănătoare Danemarcei învecinate.

Există foarte multe lacuri de origine tectono-glaciară, mai ales în câmpia central-sudică a țării. Din cele circa 96.000 de lacuri, mai mari sunt Vanern, (5585 km2), Vattern (1899 km2)și Malaren (1140 km2).

Zonele mlăștinoase acoperă peste 10% din suprafața țării.

Capitala Suediei, este situată de o parte și de alta a strâmtorii Norrstrom, care leagă lacul Malaren de Marea Baltică și pe câteva insule ale lacului Malaren, legătura între cartierele-insule făcându-se prin intermediul a nu mai puțin de 50 de poduri.

Rețea hidrografică

Hidrografia este reprezentată de numeroase râuri în general scurte (Umealv 465 km, Lulealv 450 km), dar cu debite bogate și un potențial hidroenergetic ridicat (mai ales cele din Norrland) și de cele circa 96.000 lacuri, unele de mari dimensiuni.

O parte din lacuri și râuri sunt legate între ele prin canale navigabile, mai cunoscut fiind canalul Gota, care traversează partea de sud a Suediei și face legătura între lacuri și râuri pe o distanță de 560 de kilometri, de la Göteborg la Stockholm.

Râuri: Klar, Osterdal, Indals, Angerman, Ume, Pite, Lule, Torne, Muonio.

Lacuri: Vanern, Vatern, Malaren, Storsjon, Siljan, Nornavam

Climă

Clima este mai aspră în regiunile nordice (traversate de Cercul Polar), unde are caracter continental, și mai blândă în partea sudică, unde influența marină este puternică, iar precipitațiile depășesc 500 mm/an (temperat-maritimă).

GulfStream, curentul cald al Golfului din Atlantic, imprimă Suediei un climat mai blând decât cel al altor regiuni situate tot în îndepărtatul nord.

Stockholm, capitala țării, se situează aproape la aceeași latitudine ca și sudul Groenlandei, dar în iulie beneficiază de o temperatură medie de +18° C.

Iarna, temperatura medie se situează ușor sub zero, iar căderile de zăpadă sunt moderate. Mai spre nord însă, Suedia are ierni lungi și friguroase. În iunie și iulie soarele nu apune niciodată.

Vegetație

Jumătate din suprafața țării este acoperită de păduri (mesteacăn, pin, molid).

Mai puțin de 10% este teren agricol (cultivat cu ovăz, cartofi, secară, sfeclă de zahăr, grâu).

În partea nordică și centrală a țării există păduri de conifere, în sud păduri amestecate, iar în extremitatea sudică pădure de fag și stejar.

În zonele muntoase înalte se dezvoltă vegetația de tundră montană.

În faună se remarcă ursul (protejat de lege), elanul, nevăstuica, hermelina, păsările de apă.

Există 16 parcuri naturale și 753 de rezervații de stat și alte rezervații care protejează flora tipică de tundră sau taiga, fauna polară sau de pădure temperată.

Resurse naturale

Suedia este bogată în păduri de conifere, în minereu de fier, cupru, zinc, aur, argint, plumb, zinc, wolfram, uraniu și alte minereuri, dar nu are zăcăminte de petrol și cărbune, dispune însă de energie hidroelectrică.

Cele mai importante rezerve de fier se află în nordul îndepărtat și sunt îndeosebi exportate.

Întinsele păduri de conifere ale Suediei, într-o bună combinație cu foioasele, servesc la aprovizionarea unei industrii extrem de dezvoltate: gatere, celuloză, hârtie și produse finite pe bază de lemn.

Suedia este un important furnizor de hârtie și produse lemnoase pe piețele internaționale. În 1997, exportul produselor industriei forestiere s-a ridicat la 91 miliarde coroane suedeze.

Energia hidroelectrică ieftină a constituit un factor esențial în dezvoltarea industrială a țării. Aproximativ 15% din cantitatea de energie a Suediei este furnizată de centralele hidroelectrice, așezate pe râurile principale din nord.

Petrolul importat asigura 40% din energia care se consumă, iar cocsul și cărbunele importate asigură 7% .

Cele douăsprezece reactoare nucleare ale Suediei asigură peste 15% din energia totală a țării sau 50% din energia electrică.

Restul energiei provine din combustibili biologici.

Istorie

Probele arheologice dovedesc că teritoriul actualei Suedii era locuit în Epoca pietrei, odată cu retragerea gheții ultimei glaciațiuni din interiorul peninsulei. Primii locuitori se presupune că au fost vânători-culegători, trăind în primul rând din ceea ce Marea Baltică le putea oferi.

Există probe care susțin teoria conform căreia sudul Suediei a fost dens populat în timpul Epocii bronzului, pentru că au fost descoperite rămășițe ale unor comunități bazate pe comerț.

În secolul IX și secolul X, cultura vikingă a înflorit în Suedia. Comerțul, atacurile și colonizarea se făceau în această perioadă către est, spre Statele Baltice, Rusia și Marea Neagră.

În 1397, cele 3 țări scandinave : Norvegia, Danemarca și Suedia au fost unite sub un singur rege. Aceasta a fost o uniune personală nu una politică, și în secolul XV Suedia a rezistat încercărilor de conducere centralizată ale regelui danez, chiar și prin rebeliune armată. Coroana suedeză s-a despărțit în 1521 de această uniune personală când viitorul (1523) rege Gustav I al Suediei a devenit regent.

Secolul XVII a fost martorul ridicării Suediei ca una dintre marile puteri ale Europei prin participarea la Războiul de 30 de ani. În secolul XVIII Rusia a luat hățurile Europei de Nord și în cele din urmă, în 1809, a rupt Finlanda din estul Suediei și a declarat-o Mare Ducat rusesc.

Ultimul război purtat de Suedia a fost împotriva Norvegiei în 1814, ducând la crearea unei uniuni personale cu aceasta din urmă. Uniunea a fost dizolvată în mod pașnic în 1905. Suedia a rămas o țară neutră în timpul celor două războaie mondiale. A continuat să stea nealiniată în timpul Războiului Rece și nu este astăzi membră a nici unei alianțe militare (deși a participat la antrenamentele NATO).

Economie

Economie bazată pe industrie și servicii.

Dispune de însemnate zăcăminte de minereuri de fier, șisturi bituminoase, cupru, zinc, wolfram, uraniu, aur, argint.

Industrie avansată: extractivă, metalurgică (fontă, otel, aluminiu ș.a.), constructoare de mașini (nave, avioane, automobile, material rulant ș.a.), energetică (peste 1000 de hidrocentrale, centrale nucleare), forestieră, de celuloză și hârtie, chimică și petrochimică, textilă, alimentară.

Agricultură specializată în creșterea animalelor pentru lapte și carne (bovine, ovine, porcine, păsări) și producția de cereale (grâu, orz, ovăz, secară). Se mai cultivă cartofi, sfeclă de zahăr, legume, plante furajere.

Exportă nave, mijloace de transport, echipamente industriale, produse miniere și chimice, hârtie, materiale lemnoase, articole manufacturiere, produse alimentare.

Importă combustibili, mașini și utilaje industriale, fructe, legume.

Turism de amploare. Încasările pe care le obține Suedia din turism se situează în jurul sumei de 4 miliarde de dolari anual, cu un număr aproximativ de 3 milioane de turiști pe an. Principalele zone sau obiective turistice sunt Stockholm și împrejurimile, cea mai mare catedrală în stil gotic din norul Europei – care se află în orașul Uppsala, castelul Gripsholom (1537), lacul Malaren, catedrala din Stargnas (secolele XII-XV) și castelul Skokloser. În sudul țării se află numeroase stațiuni balneare, cele mai cunoscute fiind Bastad, Ystad și Falkenberg. Alte zone turistice sunt marile centre istorice ale Suediei, cum ar fi Goteborg, Kalmar sau Malmo.

La începutul acestui secol, Suedia era o țară preponderent agrară și una dintre cele mai sărace națiuni europene.

Bogatele sale resurse interne (minereu de fier, material lemnos și putere hidraulică), au permis o industrializare rapidă, care a transformat Suedia într-un modern stat al bunăstării.

Suedia este o țară industrial-agrară dezvoltată, cu o puternică industrie extractivă, siderurgică, a metalurgiei neferoase, iar construcțiile navale au o mare dezvoltare (la Malmo și Goteborg).

Cea mai importantă ramură industrială este construcția de mașini (autovehicule, motoare diesel, aeronave, ambarcațiuni, echipamente electrice) cu centrele principale la: Stockholm, Goteborg, Vasteras).

Suedia ocupă locul 4 pe glob în industria mobilei, locul 5 în producția de cherestea și locul 7 la plăci aglomerate și fibrolemnoase.

Una dintre cele mai favorabile dezvoltări au cunoscut sectoarele de înaltă tehnologie, precum telecomunicațiile și industria farmaceutică, orientate către export.

Din 1995 Suedia este membră a Uniunii Europene.

Interesant

Suedia Fruntașă la utilizarea Internetului

Cel mai ridicat grad de utilizare a Internetului de către persoane fizice în spațiul UE se înregistrează în Suedia (82%), Danemarca (76%) și Finlanda (70%), în timp ce procentele cele mai scăzute se puteau constata în Grecia (20%), Ungaria (28%), Lituania, Polonia și Portugalia (29% fiecare). Tarile fruntașe folosesc insa Internetul mai mult pentru informare decât pentru a face tranzacții.

II. Cadrul Politic

Statul

Forma de guvernământ este monarhia constituțională.

Șeful statului este Regele. Regele Suediei este Carl Gustaf XVI, și a fost înscăunat în 1973. Carl Gustaf al XVI-lea, îndeplinește astãzi numai funcții ceremoniale, în calitate de Șef al Statului. Carl XVI Gustav al Suediei, al cărui nume complet este Carl Gustaf Folke Hubertus Bernadotte (născut pe 30 Aprilie 1946), este fiul lui Gustav Adolf al Suediei (1906-1947) și al Sybillei de Saxe-Coburg-Gotha (1908-1972); este nepotul direct al Regelui Gustav VI Adolf al Suediei. Carl XVI Gustav al Suediei s-a căsătorit cu Silvia Sommerlath pe 19 Iunie 1976, având trei copii:

Prințesa Victoria, Ducesa de Västergötland (n. 1977)

Prințul Carl Philip, Duce de Värmland (n. 1979)

Prințesa Madeleine, Ducesa de Hälsingland si Gästrikland (n. 1982).

Prințesa Victoria este moștenitoarea Coroanei Suedeze ca prim născut al Regelui Carl XVI Gustav.

Șeful Statului deschide sesiunea anuală a Parlamentului dar nu participă la dezbateri și nu are drept de semnătură pentru nici una din deciziile guvernamentale. De curând, rolul Șefului Statului este și acela de a propune noul Prim Ministru, iar această informație este preluată ulterior de către Purtătorul de Cuvânt al Parlamentului.

Riksdag-ul (Parlamentul) este autoritatea legislativă a statului. De la 1 ianuarie 1971, parlamentul suedez a trecut de la un sistem bicameral, la unul unicameral. Riksdag-ul deține cel mai ridicat procent (45%) de femei-parlamentar din lume. Președintele Parlamentului este începând cu luna octombrie a anului 2006, Per Westerberg, membru al Partidului Moderat.

Camera unică a Riksdag-ului are 349 de locuri, din care 310 sunt ocupate de reprezentanți ai districtelor electorale existente, iar 39 sunt rezervate partidelor, proporțional cu rezultatele obținute în alegeri.

Parlamentul are un Prezidiu format dintr-un Purtător de Cuvânt propriu, numit Talman, și alți trei purtători de cuvânt ai Deputaților. Purtătorul de Cuvânt, ca și coordonator al activității Parlamentului, provine din rândul membrilor partidelor politice.

Propunerile pentru discuția în Parlament pot fi introduse de către Guvern sau de către membrii Parlamentului. Toate propunerile se transmit în paralel la Comisiile sau Comitetele Parlamentare, unde sunt discutate în prealabil. Imediat ce Comitetul sau Comisia a încheiat această activitate de analiză, propunerea este discutată în plen, în ședință. Se așteaptă ca membrii Cabinetului să susțină propunerile lor în discuțiile din plen. Miniștrii, în mod normal, nu iau parte la dezbaterile care au loc pe marginea propunerilor formulate de unul sau altul dintre membrii.

Pentru a îmbunătăți exercitarea funcției de control, care este foarte importantă, Parlamentul poate introduce votul de cenzură ceea ce conduce la o rediscutare și reavizare a propunerilor lansate de miniștri sau de către Guvern în ansamblul său.

Guvernul este autoritatea executivă, fiind condus de un prim-ministru. Din anul 2006 Prim-Ministru al Suediei este Fredrik Reinfeldt, membru al aceluiași partid ca și Președintele Parlamentului, Partidul Moderat. Ministrul afacerilor externe, Carl Bildt, este de asemenea membru al Partidului Moderat.

În Suedia există o diviziune clară a responsabilității centrale între Cabinetul Miniștrilor și Agenții sau Birouri. Responsabilități importante sunt atribuite guvernelor locale, respectiv Municipalității și Consiliilor la nivel de district.

Competența formală pentru toate deciziile guvernamentale revine Cabinetului, care are o responsabilitate colectivă. Cabinetul este format în prezent din 13 Miniștrii, plus Primul Ministru. Membrii Cabinetului sunt de obicei membrii ai Parlamentului.

Conducerea centrală – administrația publică

Începând din decembrie 1991, Ministerul Finanțelor are responsabilități depline pentru administrația publică. Componentele structurale din acest Minister sunt Agenția pentru Dezvoltare Administrativă și Biroul Național de Revizie Contabilă.

Agenția Națională pentru Angajații Naționali, din subordinea Ministerului de Finanțe este responsabilă pentru contractele colective și pentru implementarea noii politici de personal în sectorul public.

Sistemul politic

Alegerile parlamentare au loc o data la 4 ani, în a treia zi de sâmbătă a lunii septembrie, odată cu alegerile locale.

Ultimele alegeri legislative au avut loc la 17 septembrie 2006. Următorul scrutin general se va desfășura în data de 19 septembrie 2010.

Constituția suedeză din 1978 se bazează pe patru legi fundamentale: Legea referitoare la modalitățile de guvernare, elaborată în 1974; Legea pentru Succesiune, datând din anul 1810; Legea Libertății Presei, elaborată în 1949 și Legea Libertății de exprimare, introdusă abia în anul 1991.

În 1979 Constituția a fost modificată iar aceasta se bazează pe principiile suveranității naționale, democrației reprezentative și parlamentare.

  Partidele politice

Alianța pentru Suedia – Creată în august 2004, de liderii Partidului Moderat, Partidului de Centru, Partidului Creștin Democrat și Partidului (Popular) Liberal, „Alianța pentru Suedia” reprezintă o platformă pre-electorală comună, constituită în perspectiva alegerilor generale din 2006.

Partidul Moderat – partid de centru-dreapta, a obținut 26,1% din voturi și 97 de mandate în Parlamentul Suediei. Președinte este Fredrik Reinfeldt, actualul Prim-ministru al Suediei.

Partidul Liberal – partid de dreapta, a obținut 7,5% din voturi și 28 de mandate în Parlamentul Suediei. Președinte este, din anul 1997, Lars Leijonborg.

Partidul Creștin-Democrat – partid de dreapta, a obținut 6,6% din voturi și 24 de mandate în Parlamentul Suediei. Președinte este, din anul 2004, Göran Hägglund.

Partidul de Centru – partid de centru, a obținut 7,9% din voturi și 29 de mandate în Parlamentul Suediei. Președinte este, începând din 2001, Maud Olofsson. 

  Partidele de opoziție

Partidul Social-Democrat – partid conservator, de dreapta, a obținut 35,2% din voturi și 130 de mandate în Parlamentul Suediei. Președinte este fostul premier suedez, Göran Persson.

Partidul de Stânga – partid fost comunist, a obținut 5,8% din voturi și 22 de mandate în Parlamentul Suediei. Președinte  este, din anul 2004, Lars Ohly.

Partidul Ecologist – partid de stânga, a obținut 5,2% din voturi și 19 mandate în Parlamentul Suediei. Purtători de cuvânt sunt, din anul 2002, Peter Eriksson și Maria Wetterstrand.

Interesant

Suedia locul 1 , România locul 50 la democrație

România ocupă locul 50 într-un clasament privind indicele de democrație realizat de Economist Intelligence Unit. România si-a adjudecat locul 50, dintr-un total de 167 de state.

Clasamentul este realizat pe baza notării de la unu la zece a performanțelor realizate în următoarele 5 domenii: procesul electoral si pluralismul, participarea politică, funcționarea guvernării, cultura politică și libertățile civile.

Suedia se află pe primul locul al acestui clasament, urmată de Islanda, Olanda, Norvegia, Danemarca și Finlanda. Codașa este Coreea de Nord. Statele Unite ocupă locul 17, fiind lăsată în urmă de Germania, Austria, Malta și Spania.

Sistemul administrativ

Împărțire administrativă

În prezent Suedia este împărțită în 21 de comitate (län). În fiecare comitat există un birou administrativ (länsstyrelse) numit de guvern și un consiliu (landsting) ales. Fiecare comitat este mai departe divizat în comune (kommuner), în total, în 2004 existând un număr de 290 pe tot teritoriul Suediei.

În mod tradițional Suedia este împărțită în trei regiuni istorice (landsdelar):

• Götaland

• Svealand

• Norrland

Cea de a patra regiune istorică a Suediei a fost până în 1809 Österland, actuala Finlandă.

Provinciile Suediei (landskap) au fost subdiviziunile Suediei până în 1634 când, în urma reformei administrative întreprinse de Axel Oxenstierna, au fost înlocuite cu actualul sistem de län-uri. Cele 25 de provincii nu mai au nici un rol administrativ actualmente, dar au rămas un mod de indentificare culturală.

Götaland este formată din zece provincii, toate în Suedia de astăzi: Bohuslän, Blekinge, Dalsland, Gotland, Halland, Skåne, Småland, Öland, Östergötland, Västergötland.

Svealand este formată din șase provincii, toate în Suedia de astăzi: Dalarna, Närke, Södermanland, Uppland, Värmland, Västmanland.

Norrland este formată din nouă provincii, dintre care Västerbotten și Lappland sunt împărțite între Suedia din zilele noastre și Finlanda din zilele noastre, și Österbotten, care este în totalitate situată în Finlanda de astăzi: Ångermanland, Gästrikland, Hälsingland, Härjedalen, Jämtland, Lappland, Medelpad, Österbotten, Västerbotten.

Österlanden este formată din șapte provincii, toate în Finlanda de astăzi: Åland, Egentliga Finland, Karelen, Nyland, Norra Finland, Savolaks, Tavastland.

Propunerea de regiuni ale Suediei

Uniunea Europeană a impus formarea unor entități de nivel 2 pentru Nomenclatorul Unităților Teritoriale pentru Statistică (NUTS) deoarece comitatele corespund nivelului 3 NUTS. Astfel comitatele au fost grupate în 8 Zone Naționale (Riksområden): Stockholm, Suedia de mijloc estică, Suedia de mijloc nordică, Norrland de mijloc, Norrland Superior, Småland și insulele, Suedia de Vest și Suedia de Sud.

Actualmente în Suedia are loc o discuție referitoare la crearea unui număr de 9 regiuni ce corespund aproximativ actualelor Zone Naționale cu caracter administrativ. Acestea, dacă sunt aprobate, ar trebui să intre în vigoare în anul 2015.

Scurt istoric al reformelor din Administrația Publică

În anul 1976 Partidul Social-Democrat a ieșit pentru prima dată în 44 de ani din Guvern. Acest fapt a fost analizat și unul dintre factorii care au dus la această performanță negativă părea să fie modul în care suedezii îi asociau ca partid „la putere” cu inerția birocratică. Când Social-Democrații s-au întors la putere, în 1982, ei erau, astfel hotărâți să-și schimbe imaginea din acest punct de vedere și să facă mecanismul de stat mai receptiv și mai accesibil cetățenilor de rând. Eu au recreat Ministerul Administrației Publice ca semn al intențiilor lor de reformă. În anul 1985, un program de modernizare al guvernului a pus accent pe descentralizarea către comitate și municipalități. Alegerea tot mai mare și receptivitatea utilizatorului au fost și ele accentuate. Reducerea reglementărilor și de-birocratizarea erau și ele teme foarte importante. Autoritatea personalului a fost descentralizată astfel încât organizațiile puteau angaja acum propriul lor personal și stabili propriile lor grile de salarii, în cadrele naționale.

În anii ’90 a început o a doua fază a reformei. În anul 1990 s-a anunțat un program de administrație care țintea spre p reducere cu 10% a sectorului public. Aceasta trebuie realizată printr-o combinație de măsuri cum ar fi desființarea sau fuzionarea unor organizații, delegarea tot mai mare sau diferite inițiative de îmbunătățire a productivității.

Etape ale reformei managementului public după 1990

1991- Sistem unic de siguranță a serviciilor publice

1991- Fundamentarea siguranței serviciilor publice

1995- Management după rezultate: accent pus pe analiză și evaluare

Modul de implementare a reformelor

Suedia a avut tendința de a evita stilurile uneori stridente sau aspre de implementare preferate de doamna Thatche și de administrația sa în Marea Britanie, de Lange în Noua Zeelandă sau de Howard în Australia. Procesele tradiționale suedeze de discuții intensive, de tip corporativ, între principalele părți interesate, înainte de a acționa, s-a menținut, cu doar câteva excepții. Ca și în Finlanda, s-au folosit în mare parte proiecte pilot pentru a testa inovații cheie ( de exemplu, stabilirea bugetelor în funcție de rezultate ) înainte ca acestea să fie aplicate de guvern în mod general.

Sistemul administrativ actual

În 1994, doar 17,3% dintre funcționarii publici lucrau pentru organele centrale ale administrației publice (în comparație cu 47,7% în Marea Britanie).Acest lucru reflectă importanța nivelului comitatului și al celui municipal în sistemul administrativ suedez. Există 21 de comitate și 290 de municipalități, Comitatele sunt responsabile pentru domeniul sănătății și sunt îndreptățite să mărească taxele pe venituri. Municipalitățile sunt responsabile pentru domeniul locativ, pentru educație și pentru asigurările sociale.

Chiar și organele centrale ale organizației publice sunt deosebit de descentralizate conform standardelor internaționale și au fost așa de multă vreme. Organizațiile centrale guvernamentale suedeze au autonomie operațională protejată de constituție și răspund colectiv în fața cabinetului, nu a miniștrilor. Ele sunt în număr mai mare de 300 și, la mijlocul anilor ’90, aveau un personal de aproximativ 320.000 (în comparație cu ministerele, care angajau doar 2900 persoane). Astfel, ministerele însele tind să fie mici și devotate în general consilierii în stabilirea politicilor publice și pregătirii legilor. Au fost adeseori exprimate îndoieli cu privire la capacitatea lor de a îndruma sau controla organizațiile.

Serviciul civil suedez este nonpartizan și drumurile miniștrilor / demnitarilor în carieră sunt în mod normal separate. Totuși, cei trei funcționari oficiali importanți din ministere – subsecretarul de stat, secretarul permanent și subsecretarul pentru probleme legale – sunt numiți de ministru.

Stabilirea politicilor publice este în mod obișnuit un proces deschis, cu o participare extensivă din partea experților și a grupurilor de interes. Legislația privitoare la libertatea informației oferă acces public la majoritatea documentelor oficiale – chiar și la cea mai mare parte a corespondenței primului-ministru.

Caracteristici ale aparatului administrativ

Aparatul administrativ al Suediei are următoarele caracteristici: structură administrativă duală, orientată pe politica ministerelor, și numeroase agenții executive independente; descentralizarea puternică cu responsabilități mari la nivelurile regional și local.

Deosebirea dintre minister și agenție a accentuat rolul a două instituții în procesul de fundamentare a deciziilor administrative în Suedia: Cabinetul și Comitetele Guvernamentale.

Astfel se poate afirma că exercitarea puterii executive a Guvernului se concretizează în deciziile Cabinetului, iar elaborarea unor propuneri care vizează activitățile din diferite domenii se face de către Comitetele Guvernamentale.

Colaborarea dintre sectorul public și cel privat s-a intensificat și a devenit foarte complexă, în special la nivel local. Există, de exemplu, multe întreprinderi publice care cuprind numeroase companii municipale mixte și se dezvoltă pe baza unor contracte de servicii.

Numărul total al celor care își desfășoară activitatea în structurile guvernamentale este destul de mare și integrează aproximativ 32% din totalul forței de muncă, ceea ce situează Suedia în vârful piramidei sub acest aspect, în comparație cu celelalte țări dezvoltate din lume.

Aproximativ 70% din angajații sectorului public își desfășoară activitatea la nivel districtual și municipal.

Repere ale structurării și funcționării ministerelor

Sistemul guvernamental suedez are un caracter particular. Numărul ministerelor este redus (11), iar personalul angajat nu depășește 1500 membri. Această stare de lucruri se explică prin faptul că, cea mai mare parte a sarcinilor care în mod normal revin ministerelor, este atribuită, în Suedia, autorităților locale autonome.

Ministerul este format dintr-o echipă redusă ca număr și aflată în jurul ministrului. Rolul său este cel al unui organism de studiu și programare politică, iar miniștrii și colaboratorii acestora nu se ocupă cu probleme de gestiune. Autoritățile autonome funcționează sub tutela miniștrilor și structura lor este mai complexă, atât ca mod de organizare, cât și ca număr de personal. Astfel, ministerul Comerțului are 70 de funcționari, în schimb autoritățile publice autonome atașate acestuia, cuprind 1200 persoane.

Această concepție prezintă avantajul că eliberează organele de decizie de sarcini de rutină și, astfel, se pot ocupa efectiv de responsabilități de ordin general. Dezavantajul rezidă în faptul că antrenează tensiuni între ministere și direcțiile autonome.

Interesant România – Suedia

„Dacă în Suedia, administrația este independentă politic, la noi, funcțiile publice mai sunt încă negociate ca la talcioc și folosite doar pentru a mulțumi clientela politică a unui partid sau altul.”

În plus, este de remarcat că în Suedia agențiile guvernamentale au început să fie înlocuite cu structuri organizatorice noi, în care ministerele și guvernul comunică mult mai direct cu structurile administrative și nu prin intermediul agențiilor, care fac un baraj de comunicare între guvern și structurile descentralizate. În România însă, aceste agenții abia se înființează.

IV. Funcția publică

Reglementarea funcției publice

Funcția publică apare ca o grupare de atribuții și de competențe în scopul de a satisface interese generale, întrucât orice putere socială se legitimează numai prin finalitatea sa de interes public, neputându-se admite ca ea să fie utilizată în scopuri personale.

În Suedia, folosește în ceea ce privește funcția publică, sistemul de tip „post”, construit dintr-un ansamblu de funcții sau profesii, definite prin nivelul și caracteristicile lor, sistem în care funcționarii publici sunt numiți în una dintre funcții putând fi apoi, în funcție de necesitățile instituției, numiți în altă (alte) funcție (funcții), fără a fi, deci, considerați învestiți cu un drept în sensul exercitării continue a primei funcții în care au fost numiți. Avantajul acestui sistem este dat de mobilitatea funcționarilor publici de la o autoritate publică la alta sau chiar între sistemul public și sistemul privat. Funcția publică este orientată spre rezultate și spre management cu scopuri specifice.

Suedia are, în domeniul funcției publice, o reglementare-cadru cu caracter sumar, ce privește drepturile și obligațiile specifice ale funcționarilor publici și răspunderea disciplinară. Aspecte importante, care țin de regimul juridic general aplicabil funcției publice sunt reglementate prin norme de dreptul muncii sau de reguli adoptate prin acorduri colective. La fel ca și în Franța, Germania, Spania, Italia și altele, Constituția suedeză conține principiile generale referitoare la organizarea administrației publice aplicabile funcționarilor de stat.

Importanța sindicatelor trebuie remarcată prin angajamentele colective încheiate cu Guvernul în cadrul raporturilor publice. Legea funcției publice din Suedia este minimalistă, pentru că reglementează drepturile și îndatoririle specifice, precum și măsurile disciplinare, în timp ce legislația muncii și înțelegerile colective reglementează ansamblul raporturilor juridice de muncă.

În multe state ale UE administrația publică este special organizată în funcție de nivelurile de guvernare (Franța, Belgia, Finlanda, Regatul Unit, Suedia ș.a.)

Suedia dispune de un sistem în care distingem:

Funcția publică centrală,

Funcția publică a districtelor,

Funcția publică locală.

Recrutarea funcționarilor publici

În ceea ce privește libera circulație și mobilitatea funcționarilor în statele Uniunii Europene, trebuie urmărite ca și coordonate de abordare obstacolele în calea mobilității transfrontaliere și procedurile cu privire la libera circulație a funcționarilor în cursul carierei. Problemele cele mai importante apar în procedura de selecție care este foarte formalizată ca și concurs în Belgia, Grecia, Spania, Franța, Irlanda, Luxemburg, Austria, Portugalia și puțin formalizată în Danemarca, Germania, Olanda, Finlanda, Suedia și Regatul Unit.

Statele care aplică sistemul orientat asupra conținutului posturilor sau funcțiilor publice, sistem aplicat și în Suedia, au trecut la o procedură de recrutare deschisă. Principiul esențial este că funcționarii sunt recrutați pentru un post precis mai mult decât pentru o carieră specifică. Iar pentru a fi recrutat candidatul trebuie să îndeplinească acele condiții pe care le stabilește departamentul sau agenția competentă. În Suedia, aptitudinile candidaților sunt mai importante decât o diplomă specifică pentru o carieră, iar metodele de selecție sunt comparabile cu cele din sectorul privat.

Criteriile de selecție sunt stipulate de Constituție și de legea specifică referitoare la angajarea în funcțiile publice, iar personalul este recrutat în același fel ca în sectorul privat. Printre diferitele metode de selecție utilizate avem chiar și interviul.

În ceea ce privește notificarea posturilor vacante, în Suedia, la fel ca și în Finlanda sau Marea Britanie, nu există o metodă unică agreată pentru a informa persoanele interesate, deși aceste posturi sunt întotdeauna făcute publice printr-un anunț care să fie accesibil pentru oricine este interesat. Anunțul trebuie făcut prin mijloace adaptate nivelului postului vacant. Departamentul și/sau agenția competentă are libertatea de a alege modalitatea potrivită dar trebuie să se asigure că numărul cel mai mare posibil de persoane calificate va fi informat despre postul vacant și va primi suficiente informații pentru a prezenta candidatura valabilă pentru ocuparea acestora.

Condițiile de acces la funcția publică

În toate statele membre, anumite condiții specifice sunt avute în vedere pentru intrarea în funcția publică în calitate de funcționar public.

Anumite state membre solicită diplome sau parcurgerea unor cicluri educaționale specifice pentru diferite niveluri de angajare. În afară de acestea, sunt formulate exigențele privitoare la competențele lingvistice, la folosința drepturilor civice, la obligațiile militare, la limitele de vârstă și la aptitudinile fizice, dar și parcurgerea unor controale de securitate pentru posturile care implică păstrarea secretului profesional.

Naționalitatea:

În Suedia nu există obstacole juridice formale care să interzică cetățenilor comunitari accesul la posturile din sectorul public. La anumite posturi este însă solicitată naționalitatea suedeză. Această condiție trebuie satisfăcută în cazul judecătorilor, șefilor sau directorilor de agenții direct responsabili față de parlament sau guvern, al posturilor de secretari de stat, al funcțiilor de miniștri plenipotențiali suedezi și al posturilor sau misiunilor subordonate unei desemnări a parlamentului. În total aproximativ 5% din posturile sectorului public cer naționalitatea suedeză.

Limba oficială:

Cunoașterea limbii oficiale ale statului este una din condițiile de acces la funcția publică. Cunoașterea limbii oficiale este un imperativ lega, oricum ea este de facto necesară întotdeauna pentru a permite funcționarului să-și îndeplinească sarcinile.

Vârsta:

Aproape toate statele membre stabilesc limite de vârstă minimă și maximă pentru accesul la funcția publică, cu excepția Suediei, Olandei, Irlandei și Regatului Unit. În Suedia, legea sau regulamentele pot stipula condiții de vârstă minimă pentru unele funcții publice.

Experiența profesională:

În toate statele membre ale Uniunii Europene, o experiență profesională oarecare este unul din criteriile de selectare a personalului dacă aceasta îi ajută pe candidați să își satisfacă cerințele postului vacant. Aceasta este o condiție de recrutare și în Suedia.

Pregătirea funcționarilor publici

În sistemul european se disting patru categorii de formare a funcționarilor publici: formarea prealabilă recrutării, formarea inițială generală, formarea de adaptare la post după recrutare și formarea continuă.

În Suedia, Irlanda și Olanda formarea continuă este doar facultativă.

În ceea ce privește centrele de formare specifică, în Suedia nu există așa ceva, ci există o Agenție pentru dezvoltarea personalului – numită Swedish Agency for Administrative Development, SWAD – care elaborează o strategie de formare. În afară de aceasta FORUM EUROPA dezvoltă o strategie în planul formării specifice pentru afaceri europene.

Remunerarea și motivarea funcționarilor publici

Salariul total al funcționarilor publici se compune din mai multe elemente: salariul de bază, care variază între 40% în Italia, 50% în Spania și mai mult de 80% în Olanda; indemnizațiile, cumulul diferitelor indemnizații poate reprezenta o proporție cu adevărat substanțială față de remunerația globală a funcționarilor; și anumite prime de vacanță, prime de sfârșit de an, alocații de securitate socială, indemnizațiile de funcție și primele de randament.

Salariul de bază este definit ca fiind salariul lunar constant, fix și regulat primit de funcționar. Atunci când salariul de bază este calculat după un grad sau o funcție specifică, acesta este plătit cel mai adesea urmând o scară sau un barem de salarii. În Suedia aceste elemente nu sunt incluse într-o scară sau un barem de salarii, ci în guvernul central suedez, salariile sunt individualizate.

Primele de vacanță există în Belgia, în Danemarca, în Germania, în Olanda , în Austria, în Finlanda și în Suedia. Primele de sfârșit de an există în Belgia, în Germania, în Luxemburg și în Olanda. Cele mai substanțiale prime de concediu sunt în Suedia, ele reprezintă 14% din salariul anual de bază.

Sistemele de securitate – asistență socială

Sistemele de asigurare de bătrânețe din țările UE se caracterizează prin reglementări speciale, avantaje specifice, convenții, etc. care pot diferi mult de la un stat membru la altul.

Diferențele apar în principal in ceea ce privește perioada decontului, principiile de calcul și mijloacele de finanțare. De exemplu în Franța sunt necesari 15 ani pentru a avea drept la regimul special al funcționarilor, în timp ce anii de serviciu petrecuți în străinătate nu sunt socotiți.

Statele membre organizate pe sistemul carierei solicită o durată de serviciu mai mult sau mai puțin lungă: Belgia – 5 ani, Germania – 5 ani, Grecia 15-20 ani, Spania – 15 ani, Franța – 15 ani, Irlanda – 5 ani, Luxemburg 15 – ani, Austria 15 – ani, Portugalia – 15 ani.

În statele orientate asupra posturilor, duratele sunt, în general mai mici, Danemarca mai mult de 3 ani, Italia 5 ani de plată a taxelor speciale, Olanda nu solicită nici o condiție, Finlanda, o lună de serviciu, Regatul Unit – 2 ani, iar Suedia nu are nici o condiție în acest sens.

Interesant

Un funcționar român câștigă într-un an cât un funcționar suedez într-o lună Salariul unui funcționar public din Suedia poate ajunge de la 25.000 de euro până la 150.000 de euro pe an. Comparativ cu sistemul de salarizare din țara noastră, diferența este ca de la cer la pământ, pentru că funcționarul din administrația publică românească de-abia dacă ajunge, într-un an, la valoarea lefurilor lunare din Suedia. Potrivit președintelui Uniunii Sindicatelor Funcționarilor Publici din Suedia, Annette Carnhede, salarizarea corpului funcționăresc se face diferențiat, prin negocieri directe cu administrația, în funcție de fondurile alocate de la buget.

Funcția publică: Suedia – Spania

Reglementarea funcției publice

În Suedia și în Spania, la fel ca în Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Austria, Portugalia și Finlanda, Constituția conține principiile generale referitoare la organizarea administrației publice aplicabile funcționarilor de stat.

Suedia și Spania fac parte din grupul țărilor ale căror Constituții conțin principiile formale care au o importanță fundamentală pentru funcția publică.

Suedia are, în domeniul funcției publice, o reglementare-cadru cu caracter sumar, ce privește drepturile și obligațiile specifice ale funcționarilor publici și răspunderea disciplinară. Aspecte importante, care țin de regimul juridic general aplicabil funcției publice sunt reglementate prin norme de dreptul muncii sau de reguli adoptate prin acorduri colective. La fel ca și în Spania, Constituția suedeză conține principiile generale referitoare la organizarea administrației publice aplicabile funcționarilor de stat. Legea funcției publice din Suedia este minimală, pentru că reglementează drepturile și îndatoririle specifice, precum și măsurile disciplinare, în timp ce legislația muncii și înțelegerile colective reglementează ansamblul raporturilor juridice de muncă.

În Spania, bazele cadrului legal ce reglementează funcția publică și statutul funcționarilor publici au fost puse în 1984 printr-un act al parlamentului, care printre altele garantează o serie de libertăți de a-și gestiona propria activitate și de a-și reglementa atribuțiile corpului de funcționari publici fiecărei autorități regionale. Acest lucru a condus la o mai bună performanță în ceea ce privește resursele umane din administrație și la o mai bună activitate în ceea ce privește satisfacerea nevoilor locale.

Recrutarea funcționarilor publici

În ceea ce privește libera circulație și mobilitatea funcționarilor în statele Uniunii Europene, trebuie urmărite ca și coordonate de abordare obstacolele în calea mobilității transfrontaliere și procedurile cu privire la libera circulație a funcționarilor în cursul carierei. Problemele cele mai importante apar în procedura de selecție care este foarte formalizată ca și concurs în Spania, Belgia, Grecia, Franța, Irlanda, Luxemburg, Austria, Portugalia și puțin formalizată în Suedia, Danemarca, Germania, Olanda, Finlanda și Regatul Unit.

Suedia: statele care aplică sistemul orientat asupra conținutului posturilor sau funcțiilor publice, sistem aplicat și în Suedia, au trecut la o procedură de recrutare deschisă. Principiul esențial este că funcționarii sunt recrutați pentru un post precis mai mult decât pentru o carieră specifică. Iar pentru a fi recrutat candidatul trebuie să îndeplinească acele condiții pe care le stabilește departamentul sau agenția competentă. În Suedia, aptitudinile candidaților sunt mai importante decât o diplomă specifică pentru o carieră, iar metodele de selecție sunt comparabile cu cele din sectorul privat.

Criteriile de selecție sunt stipulate de Constituție și de legea specifică referitoare la angajarea în funcțiile publice, iar personalul este recrutat în același fel ca în sectorul privat. Printre diferitele metode de selecție utilizate avem chiar și interviul.

Spania: intrarea în administrația publică se face pe criteriul competitivității, în urma susținerii și promovării unui examen, care de regulă constă în memorarea unei bibliografii de specialitate dar și câteva exerciții practice pentru verificarea abilităților mintale. Accederea în sistemul administrativ este centralizată anual prin intermediul Ofertei publice de Muncă, prin care ministerele își fac cunoscute nevoile de personal. În urma unei reforme de îngrădire a extinderii excesive a sectorului public dar și datorită descentralizării unui număr mare de funcții dinspre nivelul central spre autoritățile regionale, intrarea în corpul funcționarilor publici a fost restricționat, astfel că din 1990 și până în 1997 doar 8000 de persoane au fost recrutate în administrația centrală. Administrația publică de la nivel central a impus un control strict în ceea ce privește recrutarea de personal. Ca și consecință posibilitatea de a încadra în muncă funcționari provenind din corpuri ale funcționarilor publici, cât și din cadrul agențiilor, a fost mult îngrădită.

În Spania exstă trei tipuri de concursuri:

examen scris – la oposicion;

Concurso-oposicion – Combinație de probe conținând o apreciere a capacităților pentru evaluarea diplomelor;

Concurso autonom – competiție, la care se recurge doar în cazuri excepționale.

În Suedia, criteriile de selecție sunt stipulate de Constituție și de legea specifică referitoare la angajarea în funcțiile publice. Personalul este recrutat în același fel ca în sectorul privat, utilizându-se diferite metode de selecție, între care și interviurile și concursurile, care la fel ca și în Spania pot să fie examene scrise sau probe practice.

Notificarea posturilor vacante

În ceea ce privește notificarea posturilor vacante, în Suedia, la fel ca și în Finlanda sau Marea Britanie, nu există o metodă unică agreată pentru a informa persoanele interesate, deși aceste posturi sunt întotdeauna făcute publice printr-un anunț care să fie accesibil pentru oricine este interesat. Anunțul trebuie făcut prin mijloace adaptate nivelului postului vacant. Departamentul și/sau agenția competentă are libertatea de a alege modalitatea potrivită dar trebuie să se asigure că numărul cel mai mare posibil de persoane calificate va fi informat despre postul vacant și va primi suficiente informații pentru a prezenta candidatura valabilă pentru ocuparea acestora.

În Spania, potrivit principiului transparenței, informațiile cu privire la posturile libere sunt accesibile oricui. Publicarea locurilor vacante se face în “Bolentin Oficial del Estado”, iar date despre concurs sunt publicate în ziare și pe internet iar acestea trebuie să conțină cel puțin o serie de informații despre numărul de locuri vacante, criteriile de selecție (tipul de examinare), data și locul unde va avea loc concursul.

Candidații trebuie să plătească o sumă simbolică de înregistrare. Suma variază între 7 Euro și 25 Euro în funcție de nivelul competiției, iar șomerii și candidații invalizi nu trebuie să plătească această sumă.

Principiul egalității de șanse este aplicat astfel încât să se evite orice formă de discriminare. În ceea ce-i privește pe candidații invalizi, 5% din posturile vacante sunt rezervate pentru ei. De asemenea ei pot beneficia chiar și de procese separate de recrutare.

Remunerarea și motivarea funcționarilor publici

Salariul total al funcționarilor publici se compune din mai multe elemente: salariul de bază, care variază între 40% în Italia, 50% în Spania și mai mult de 80% în Olanda; indemnizațiile, cumulul diferitelor indemnizații poate reprezenta o proporție cu adevărat substanțială față de remunerația globală a funcționarilor; și anumite prime de vacanță, prime de sfârșit de an, alocații de securitate socială, indemnizațiile de funcție și primele de randament.

Salariul de bază este definit ca fiind salariul lunar constant, fix și regulat primit de funcționar. Atunci când salariul de bază este calculat după un grad sau o funcție specifică, acesta este plătit cel mai adesea urmând o scară sau un barem de salarii. În Suedia aceste elemente nu sunt incluse într-o scară sau un barem de salarii, ci în guvernul central suedez, salariile sunt individualizate. În Suedia există și prime de vacanță. Suedezii se pot mândri chiar cu cele mai substanțiale prime de concediu, ele reprezentând 14% din salariul anul de bază.

În Spania, grupul din care face parte funcționarul și gradul personal al său sunt relevante în ceea ce privește remunerarea. Sistemul de salarizare este comun tuturor funcționarilor publici, personalul contractual fiind plătit în baza contractelor prin care au fost angajați. În această privință, putem vorbi despre patru mari componente ale salariului funcționarilor publici, care la rândul lor pot fi împărțite în două părți: salariul de bază și trienios-ul, reprezentând între 30 și 50 % din salariul brut, în funcție de nivelul administrativ și funcția deținută. Trienio este o sumă fixă garantată pentru fiecare trei ani de munca iar restul salariului constă în anumite sporuri garantate de către stat. Sunt trei sporuri importante: de grad (acordat în funcție de gradul deținut de funcționar și nivelul postului pe care-l ocupă), de post (care ține cont de atribuțiile de serviciu ce trebuie îndeplinite) și sporurile personale (atribuite funcționarilor în funcție de rezultatele pe care le obțin). Pentru toate nivelurile ierarhice salariile și sporurile, sunt stabilite prin legea anuală a bugetului, în timp ce fiecare instituție stabilește cuantumul sporurilor de post și personale, după propriile lor reguli. Retribuțiile de bază pentru posturile superioare sunt constituite în mare parte din sporurile de post, în timp ce veniturile funcționarilor de la nivelurile inferioare sunt reprezentate în principal de salariu.

Sistemele de securitate – asistență socială

Sistemele de asigurare de bătrânețe din țările UE se caracterizează prin reglementări speciale, avantaje specifice, convenții, etc. care pot diferi mult de la un stat membru la altul.

Diferențele apar în principal in ceea ce privește perioada decontului, principiile de calcul și mijloacele de finanțare. De exemplu în Spania sunt necesari 15 ani pentru a avea drept la regimul special al funcționarilor, în timp ce anii de serviciu petrecuți în străinătate nu sunt socotiți.

Statele membre organizate pe sistemul carierei solicită o durată de serviciu mai lungă sau mai scurtă. De exemplu în Belgia ajung 5 ani, în Germania și Irlanda tot 5 ani, în timp ce în Grecia ai nevoie de 15-20 ani, în Franța 15 ani, iar în Luxemburg, Austria și Portugalia perioada minimă este tot de 15 ani.

În statele orientate asupra posturilor, duratele sunt, în general mai mici, Danemarca mai mult de 3 ani, Italia 5 ani de plată a taxelor speciale, Olanda nu solicită nici o condiție, Finlanda, o lună de serviciu, Regatul Unit – 2 ani.

Cea mai indulgentă legislație în acest sens este în Suedia, unde nu există nici o condiție în acest sens.

Concluzie

Suedia are reglementări mai puțin stricte în ceea ce privește funcția publică, în comparație cu Spania. Deși ambele state sunt monarhii constituționale, există diferențe între ele, diferențe care sunt date de factori sociali, politici și economici. Nu putem alege unul dintre cele două state și să îi dăm o poziție fruntașă în ceea ce privește funcția publică – ambele sisteme sunt viabile în ceea ce privește reglementarea și implementarea funcției publice.

Bibliografie:

Nicolae Steflea, Nicolae Gheorghiu, Victor Dumitescu – „Statele Lumii”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985;

Horia Matei, Silviu Negut, Caterina Radu, Ion Nicolae – „Enciclopedia Statelor Lumii – Editia a VII-a”, Editura Meronia, 2001;

G. Stănciulescu, A. Androniceanu – „Sisteme comparate de administrație publică europeană”, Editura Economică, București, 2001;

Liviu Coman-Kund – „Sisteme Administrative Europene”, Casa de Presă și Editură „Tribuna”, Sibiu, 2003;

Geert Bouckaert, Cristopher Pollitt – „Reforma Managementului Public”

Mihaela Onofrei – „Sisteme Administrative Europene Comparate”, Iași, 2005

Armenia Androniceanu – „Statutul Funcției Publice în Statele Uniunii Europene”, București, 2006

Verginia Vedinas, – „Statutul funcționarului public”, Editura Nemira, București, 1998

Internet: – http://www.cse.uaic.ro

– http://www.management.ase.ro

– http://www.wikipedia.org;

– http://www.mae.ro;

– http://www.suedia.se