Sistematica Si Calitatea Marfurilor Alimentare

1.1 Sistematica mărfurilor alimentare

Sistematica mărfurilor este un domeniu al cercetării merceologice care se ocupă cu studiul sistemelor de clasificare, al metodelor și criteriilor de ordonare a produselor in cadrul acestor sisteme.

În condițiile existenței unor noțiuni, concepte, insuficient delimitate, chiar contradictorii pe care se bazează clasificarea mărfurilor, scopul principal al sistematicii îl reprezintă elaborarea unor sisteme de clasificare științific fundamentate, cu aplicabilitate practică și definirea unitară a cadrului conceptual al clasificării .

Rolul important al sistematizării marfurilor a fost evidențiat cu ajutorul primului Tratat de Merceologie, elaborat de Johann Beckmann (1793-1800). În concepția acestuia sistematica reprezinta punctul de plecare pentru cercetarea științifică a mărfurilor și, în același timp, un mijloc deosebit de important de diferențiere a produselor și serviciilor care se comercializeaza.

În țara noastră prima carte de merceologie, a apărut la Brașov ( 1895 ) și a fost scrisă de profesorul Arsenie Vlaicu . În această carte , mărfurile erau tratate din punct de vedere al originii, proprietăților, indicilor de calitate, a metodelor de stabilire a calității.

Preocupările actuale în domeniul sistematicii mărfurilor, cu toată diversitatea lor, se înscriu în două direcții principale: fundamentarea științifică a clasificării produselor și asigurarea aplicabilității în practică a sistemelor elaborate.

Clasificarea mărfurilor are drept scop sistematizarea lor într-un ansamblu unitar logic și sinoptic, ordonat ierarhic pe baza unor criterii cât mai judicios selectate

Principalele criterii de clasificare a produselor alimentare sunt:

Origine: produse vegetale, animale, minerale, mixte.

Gradul de prelucrare ehnologică: materii prime, semifabricate, produse semipreparate, produse finite.

Compoziția chimică: produse cu preponderență lipidică, produse cu preponderență protidica, produse cu preponderență glucidică, produse gustative.

Destinația în consum: produse pentru consum uman, produse pentru consum industrial.

Conservare: produse proaspete, produse conservate.

Stabilitate: produse ușor alterabile, produse alterabile, produse greu alterabile.

Modul de ambalare: produse vrac, produse ambalate, produse preambalate (porționate).

Metabolic: produse alimentare energetice, produse alimentare constructoare, produse alimentare protectoare.

Clasificarea merceologică, aparține merceologiei și exprimă un sistem de grupare a produselor alimentare care ține seamă de origine, compoziția chimică, proprietăți merceologice, gradul prelucrării tehnologice, ordonând produsele alimentare în zece grupe:

Cereale și derivate

Legume, fructe și derivate

Zahărul și produsele zaharoase

Produse gustative

Grăsimi alimentare ( vegetale, animale, mixte )

Lapte și produse din lapte

Ouă și produse din ouă

Carne și produse din carne

Pește și produse din pește

Concentrate alimentare

Un tip de clasificare utilizată frecvent la nivel național este Clasificarea Unitară a Produselor și Serviciilor din România ( C.U.P.S ). Aceasta sistematizează, ordonează și codifică produsele principale, secundare, subprodusele și deșeurile puse în circulație în mod unitar, indiferent de destinație, grad de prelucrare sau de proveniență.

În condițiile apariției de noi utilități si ca urmare a expansiunii mărfurilor, în special a celor alimentare, cercetările în domeniul clasificării mărfurilor nu încetează, doar se amplifică.

1.2 Definirea conceptului de ,,calitate”

În condițiile diversificării mărfurilor, a înnoirii rapide a ofertei și a creșterii exigențelor clienților, un factor ce determină competitivitatea întreprinderilor este calitatea produselor și serviciilor. Calitatea se utilizeză în toate domeniile vieții economice și sociale, fiind un concept care prezintă un caracter subiectiv, având semnificații particulare.

Termenul de ,,calitate” provine din cuvântul latin ,,qualitas” ce semnifică ,,fel de a fi”, ,,characteristică” sau ,,proprietate”.

Calitatea este o noțiune larg utilizată în diferite domenii, astfel exist mai multe moduri de definire a acesteia, ceea ce face dificilă definirea ei din punct de vedere științific.

În filozofie, calitatea este definită ca fiind ,,o categorie ce exprimă sinteza lucrurilor și însușirilor esențiale ale obiectelor, precum și ale proceselor”, spre deosebire de noțiunea de calitate utilizată în practica economică, care semnifică ,,lucru bine făcut”.

Calitatea mărfurilor, conform definiției dată de SR EN ISO 9000/2001, reprezintă ,,măsura în care un ansamblu de caracteristici intrinseci îndeplinesc cerințele”. Calitatea mărfii exprimă capacitatea acesteia de a-și îndeplini funcțiile pentru care a fost proiectată, prin intermediul atributelor calității (durabilitate, siguranță, ușurință în utilizare, satisfacerea necesarului energetic zilnic, acoperirea necesităților zilnice de substanțe nutritive etc.)

Standardul ISO 8402 defineste calitatea ca reprezentând ,, ansamblul caracteristicii unei entități, care îi conferă aptitudinea de a satisface nevoile exprimate sau implicite” .

Standardul ISO 9000 este standardul internațional care specifică cerințele unui sistem al calității pentru fiecare societate, având ca scop cresterea satisfacției clienților.

ISO 9000 cuprinde:

Standardele numerotate de la ISO 9001 la ISO 9004, inclusiv cele derivate din ISO 9000 și ISO 9004

Standardele numerotate de la ISO 10001 la ISO 10020, inclusiv cele derivate din acestea

Standardul ISO 8402

Potrivit acestor standarde activitățile întreprinderii se realizează printr-o,,rețea de procese”, a cărei structură complexă are ca scopuri principale (Figura 1):

Asigurarea externă a calității (ISO 9001, ISO 9002, ISO 9003)

Asigurarea internă a calității (ISO 9004)

Figura 1. Schema generală de aplicare a standardelor internaționale ISO 9000

1.3 Reglementarea calității mărfurilor

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, legislația națională a fost armonizată cu cea europeană, un capitol important fiind consacrat protecției consumatorului.

În ceea ce privește acest aspect observăm obiectivele pe care statul le urmărește prin legislație. Acestea pot fi grupate astfel:

Protecția igienică și sanitară a consumatorului.

Se realizează prin fixarea de norme igienice referitoare la producția și comercializarea produselor alimentare.

Protecția economică a consumatorului.

Se realizează prin impunerea de prețuri, cu măsuri ce limitează prețurile, fixând limite minime în conținutul de principii nutritive din aliment.

Protecția economică a producătorilor

Se realizează prin fixarea de norme împotriva concurenței neloiale, favorizând protecția mărcilor și brevetelor, prin intermediul unui tarif vamal care protejează producția națională.

Protecția produselor străine.

Se realizează prin ratificarea acordurilor de comerț și alte tratate care atribuie produselor străine facilități.

Din 1990 și până în prezent au fost elaborate o serie de reglementări legislative privind protecția consumatorului, publicitatea, securitatea generală a produselor, Codul Consumului. Legislația națională se împarte în Reglementări Generale( au la bază principiile europene) și Reglementări Specifice.

Reglementări cu caracter general:

Hotărârea Guvernului nr. 721/92, Înființarea Centrului național de formare, consultanță și management pentru asigurarea calității.

Ordonanța Guvernului nr.21 din 21 august 1992, privind Protecția consumatorului, aprobată și mdificată prin Legea nr.11/7 martie 1994

Legea nr. 98/1994, privind Stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele legale de igienă și sănătate publică.

Hotărârea Guvernului nr. 116/1995 din 06.03.1995 privind Abilitatea inspectorilor din cadrul oficiului pentru protecția consumatorului să constate contravențiile și să aplice sancțiunile prevăzute de legea 98/1994

Legea nr. 137/1995, privind Protecția mediului.

Pe plan internațional principalul organism care desfășoară activități în domeniul calității și standardizării mărfurilor alimentare este Comisia Codexul Alimentar, creat sub egida Organizației Mondiale pentru Agricultură și Alimentație.

Normele Codexului Alimentar au ca obiectiv principal apărarea sănătății consumatorilor și armonizarea cerințelor referitoare la produsele alimentare, facilitând comerțul international. Aceste norme sunt recomandate guvernelor, pentru a fi incluse în legislația națională. În condițiile adoptării lor , guvernele se obligă să permită produselor care îndeplinesc cerințele definite de norme accesul liber pe piată.

Standardele pentru produse alimentare și alte recomandări elaborate de Codexul Alimentar se bazează numai pe principiile unor analize și dovezi științifice bine fundamentate ce implică un studiu aprofundat al tuturor informațiilor relevante, pentru ca standardele respective să asigure calitatea și securitatea produselor alimentare.

1.4 Certificarea conformității mărfurilor

Sistemul ,,certificării” a fost introdus în unele țări , în special în cele dezvoltate, fiind un avantaj pentru producător și pentru cel care achiziționează, consumator sau distribuitor.

Certificarea modernă a fost inițiată în anii ’’50 când s-a constituit Comitetul ISO pentru certificare (CERTICO), s-a generalizat în 1993 când Comunitatea Economică Europeană a impus certificarea ca o necesitate pentru susținerea acțiunii de liberalizare a circulației mărfurilor și este în continuă perfecționare.

Toate statele dezvoltate dispun de sisteme naționale de certificare la care producatorii apelează pentru a fi mai credibili în fața cumpărătorilor cu produsele lor. De exemplu , în Anglia există Instituția Britanică pentru standarde (BSI), în Franța- Asociația Franceză a Normalizării (ANFOR), În China- Administrația de Stat pentru Controlul Mărfurilor.

În România , Sistemul național de certificare a calității este coordonat de către Institutul Român de Standardizare și cuprinde organismele de certificare a produselor si serviciilor, organismele de certificare a personalului, organismele de acreditare a laboratoarelor de incercari, precum si ansamblul de incercari acreditate. 

Conform definiției date de Organizația Europeană pentru Calitate (EQQ) , prin certificare se înțelege ,, procedura și activitatea desfășurată de un organism autorizat pentru determinarea, verificarea și atestarea scrisă a calității produselor sau proceselor în concordanță cu obiectivele stabilite”.

Competența unui organism de certificare este recunosctă oficial prin acreditare. Baza unitară a acreditării este asigurată de standardele EN seria 45000, adoptate de România în anul 1993.( Figura 2)

Figura 2 Standardele europene referitoare la certificare și acreditare, adoptate ca standarde române

Ansamblul organismelor, laboratoarelor și personalului care efectuează încercări, certificări de produse, de sisteme de management al calității sau de mediu, audituri și inspecții constituie infrastructura pentru evaluarea calității, coordonată de organismul național de acreditare Asociația de Acreditare din România – RENAR.

RENAR este o asociație independentă, neguvernamentală și nonprofit care are următoarele atribuții:

– acreditează și supraveghează organismele de certificare și laboratoarele de încercări;

– acordă dreptul de utilizare a mărcii naționale de acreditare;

– elaborează și actualizează regulile și metodologia de acreditare.

– reprezintă România în relațiile externe bilaterale sau cu organizațiile de acreditare europene și internaționale;

– participă la elaborarea unor documente normative necesare activității de acreditare;

– efectuează activități de informare, instruire, publicistică etc. necesare asociației.

Certificarea produselor reprezintă atestarea, de către organismul de certificare, a conformității acestora cu un anumit standard sau cu alt document normativ. Acest tip de certificare prezinta anumite avantaje:

Ofera un avantaj comercial, contribuind la promovarea produselor și serviciilor.

Permite eliminarea / simplificarea unor analize la recepția loturilor de produse.

Ajută la înlăturarea barierelor comerciale.

Dovada conformității poate fi sub forma unui certificat de conformitate sau a unei mărci de conformitate.

Metodologia de certificare a produselor presupune realizarea următoarelor etape, redate în schema din figura 3.

Acreditarea în România se desfășoară în condițiile prevăzute de O.G. nr. 38/1998, având ca scop:

Să confere încredere în competența tehnică, imparțialitate și integritate organismelor și laboratoarelor care efectuează evaluarea conformității.

Să contribuie la promovarea liberei circulații a produselor și serviciilor.

Să promoveze protecția vieții, sănătății și securității persoanelor fizice, precum și a mediului înconjurător și apărarea intereselor consumatorilor.