. Sistem Informatic Privind Evidenta Depozitelor Bancare

CUPRINS

CAPITOLUL 1.

DEPOZITE BANCARE – Concepte,clasificații, trăsături

„Competiția funcționează cel mai bine atunci când competitorilor le sunt clare costurile… și costurile băncilor sunt inevitabil legate de un cost care este extraordinar de neclar,incert, și greu de estimat. Acest cost este riscul pierderii în patrimoniu în special dacă acest patrimoniu trebuie convertit în bani gheață. “

Frederic Solomon

Comerțul cu bani a apărut cu mult înaintea băncilor. Încă din evul mediu, din rândurile negustorilor, zarafii s-au separat ca pătură socială și se ocupau cu comerțul de monede locale și monede străine. În mâinile zarafilor, se concentrau disponibilitățile monetare ale negustorilor, evitându-se astfel riscul de păstrare a valorilor. După un timp, din sumele păstrate, zarafii au început să acorde credite. O parte însemnată dintre zafiri, odată cu dezvoltarea societății, s-au transformat treptat în bancheri.

Primele bănci au apărut prin secolul al XVI-lea la Venetia,Genova și Milano. Băncile au luat o mai mare dezvoltare pe măsura extinderii relațiilor de producție, contribuind la eliberarea creditului de condițiile înrobitoare ale cămătariei.

Circulația capitalului de împrumut era înfăptuită, în principal prin intermediul unor organizații de credit, adică prin bănci. În aceste condiții, s-a ajuns la o creștere a activității bancare, care s-a generalizat pe la sfârșitul secolului al XIX-lea. În a doua jumătate a secolului nostru serviciile bancare s-au diversificat, pe de o parte, prin angajarea în unele operațiuni altădată aflate în sarcina unor bănci specializate și prin prestarea unor servicii aflate în zone de graniță cu alți operatori financiari. Băncile reprezintă întreprinderi particulare, societăți în nume colectiv, societăți anonime sau ale statului care concentrează capitalurile disponibile din economie și le pun la dizpoziția agenților economici, inclusiv statului sub formă de credite.

Justificarea băncilor rezidă in primul rând, în necesitatea ca activitatea economică să fie alimentată cu fonduri (capitaluri), în al doilea rând, relația de ansamblu a acestor capitaluri se soldează cu importante sume temporar libere care trebuie integrate în economie și deci, orientate în scopuri precise ale proceselor economice; totodată, datorită managementului pe care-l practică aceste bănci – ele fiind instituții cu grad ridicat de specializare în operațiuni monetare dintre cele mai diverse – reușesc să stăpânească anumite tehnici, să creeze o întreagă psihologie și atitudine în relațiile dintre posesorii de capitaluri (creditorii) și beneficiarii acestuia (debitorii).

Băncile ca instituții specializate, se ocupă de organizarea și realizarea împrumuturilor, obiectul lor de activitate fiind, în principal, gestionarea acestora, iar scopul final, obținerea profitului bancar. Activitatea bancară poate fi definită ca fiind ansamblul de operații cu privire la atragerea de fonduri disponibile de la public, în conturi cu numerar sau titluri negociabile plătibile la vedere sau la termen, în vederea păstrării și funcționării lor, iar pe de altă parte acordă credite solicitanților .

Activitatea bancară pune în evidență atât avantajele de ordin tehnic cât și economic, întrucât asigură păstrarea sumelor proprietate a deponenților, efectuarea rapidă a plăților și, nu în ultimul rând, capacitatea de a deține informații și de a ține evidențe certe.

Băncile joacă și rolul de consilier financiar al agenților economici în căutare de resurse de finanțare și de mijloace de investire a resurselor. Deci tradițional băncile și-au desfășurat activitatea în trei sfere principale: atragerea de depozite, acordarea de credite și operarea transferurilor monetare.

Rolul băncilor nu se rezumă însă doar la aceste activități. Activitatea bancară se întrepătrunde cu activitatea economică, penetrând în mecanismul complex al acesteia, având totodată, rolul de a servi procesul decizional și luarea măsurilor în legătură cu politica monetar-financiară a statului.

1.1. CONTRACTUL DE DEPOZIT– DEFINIȚIE, VARIETĂȚILE CONTRACTULUI

Definiție

Contractul de depozit este convenția încheiată între bancă și clientul acesteia pentru constituirea unui depozit bancar și efectuarea operațiunilor cu disponibilul acestui cont în sensul majorării sau diminuării depozitului inițial, banca având dreptul de a dispune de aceste fonduri în propriul său interes dar și obligația de a le restitui la cererea deponentului sau de a executa ordinele acestuia date prin cec, prin virament sau prin card bancar cu privire la transferul fondurilor în favoarea altor persoane. Banii din cont sunt disponibilități bănești aflate în conturile deschise la bănci de câtre agenții economici nebancari și care sunt transmiși de la un titular de cont la altul cu ajutorul instrumentelor de plată.

Disponibilitățile sunt considerate bani veritabili deoarece titularul unui cont își poate achita cu ajutorul lor mărfurile cumpărate si celalalte datorii. Ele pot fi utilizate la vedere îndeplinind funcțiile banilor efectiv, putănd fi utilizate fără preaviz. În prezent, în practică ,banii din cont au din punct de vedere cantitativ un rol mai important decât bani efectivi, deoarece majoritatea tranzacțiilor sunt lichidate cu ajutorul cecurilor. Monede de cont în sens restrâns sunt reprezentate de soldurile creditoare ale conturilor deschise în bănciile comerciale pe numele agenților economici nebancari (întreprinderi, instituții, populație).

Încheierea contractelor de depozit este monopolul băncilor și al Casei de Economii și Consemnațiuni, singurele instituții care au capacitatea juridică de a primi spre păstrare fonduri bănești aparținând publicului, având totodată posibilitatea de a le utiliza pentru propriul interes, dar cu obligația de a le restitui la cerere (la vedere) sau la termenul convenit. Banca devine proprietara fondurilor, care sunt bunuri fungibile sau consumptibile și totodată ea suportă riscul pieirii sau degradării fortuite. La cerere sau la termen ea restituie nu aceiași bani nici aceeași valoare, ci aceiași sumă , indiferent de fluctuațile puterii de cumpărare a banilor depuși și chiar dacă în perioada executârii contractului banca a utilizat acești bani și a realizat profit.

Deseori nici nu se restituie numerar ci se predau carnete de cecuri sau se operează viramente, tot așa cum uneori nu se depune numerar ci contul se alimentează prin virament sau pe baza scontării de câtre bancă a unui efect de comerț. Depozitele bănești pot fi purtătoare de dobândă dar aceasta nu este o obligație a bănci. În practică însă nici o bancă nu va uza de această posibilitate ci va acorda dobânzi pentru atragerea depunătorilor care privesc aceste depozite atât ca instrumente de economisire, păstrare și prevedere cât și ca mijloc de fructificare și sursă de credit.

Datorită încasării dobânzi, contractul de depozit are sub aspect economic aparența unui împrumut acordat băncii, mai ales în cazul depozitului pe termen.

Obiectul contractului îl constituie efectuarea operațiunilor de depozite la vedere și la termen, în cont, cu numerar și cu titluri constând în atragerea resurselor bănești de la persoanele juridice și fizice, în vederea păstrării și fructificării lor. Restituirea de câtre bancă a depozitului poate fi refuzată prin opunerea compensației legale cu o creanță a băncii față clientul deponent.

b). Varietățile contractului

Forma de bază a contractului de depozit de fonduri în bancă este depozitul la vedere care implică obligația băncii de a restitui fondurile în orice moment, la cererea depunătorului. Această varietate a contractului exclude total ideea de împrumut acordat de client băncii.

Depozitul pe termen, cu durata normală între o lună si 12 luni, se aseamănă cu un împrumut cu dobânda acordat băncii. Dobânda acordată de bancă variază în raport cu durata obligatorie a depozitului. În practica engleză distincția este mai netă între depozitele la vedere (current accounts) și cele la termen (deposit accounts). Depozitele bancare pot fi reprezentate și prin certificate de depozit, care sunt titluri negociabile.

Pentru a face față concurenței caselor de economii ca și pentru a orienta câtre anumite forme de plasament economiile persoanelor fizice, băncile au introdus sistemul de depozit de economii, care cunoaște o mare varietate de forme: librete de economii, economii pentru locuință, economii pentru plasament industrial.

Libretele de economii, oferă un serviciu de caserie restrâns, care nu permite și eliberarea de cecuri ci doar retragerea de numerar sau efectuarea de viramente din sau în alt cont aparținând aceluiași titular. Operațiunile sunt înscrise în libretul eliberat titularului.

Depozitele de economii pentru constituirea sau cumpărarea unei lucuințe se bazează pe același mecanism ca și creditele accesibile după un termen. O perioadă de economisire în depozit bancar este urmată de acordarea unui credit a cărui sursă îl constituie tocmai depozitele de economii.

Un alt contract specific de depozit este depozitul de titluri. Contractul de depozit de titluri este convenția încheiată între bancă și clientul său care se obligă să le păstreze și să le restituie la cererea depunătorului.

1.2 CATEGORII DE CONTURI BANCARE

Datorită multiplelor funcțiuni pe care le îndeplinește, contul bancar cunoaște o mare diversitate. Din punct de vedere juridic, contul bancar este o convenție între bancă și client, prin care, în anumite condiții, banca se obligă să pună la dispoziția clientului serviciile sale constând în efectuarea de încasări, plăți în numerar și prin virament. Ponderea cea mai însemnată în volumul activității desfășurate de unitățile operative ale societăților bancare o au operațiunile cu clientela. Operațiunile cu clientela sunt operațiuni efectuate de persoanele fizice și juridice, sub formă de credite, de depozite sau de cont curent în lei și devize.

Principalele categorii de conturi folosite sunt conturi de depozit și conturi curente.

Contul de depozit, instrument al executării contractului de depozit bancar, este menit să înregistreze operațiunile prin care depozitul inițial este diminuat sau este majorat. El îndeplinește exclusiv funcția de reglementare a creanțelor reciproce, fără a fi în același timp instrument de garanție.

Conturile de depozite au regim special. Ele pot funcționa în variantă individuală, permițând depunerea-retragerea disponibilului (echivalent depozit) dar și în combinație cu conturile de disponibilități, caz în care clientul poate ordona efectuarea inclusiv de viramente bancare. Acestea se deschid în baza unei cereri –convenție de depozit completată de solicitant și depusă la ghișeul băncii în doua exemplare. Semnătura solicitantului de pe cerere constituie în același timp și specimenul se semnătura. Cererea de deschidere a unui cont de depozit se soluționează în ziua depunerii ei la bancă. Pentru depozitele la vedere, perioada de păstrare a banilor în bancă nu este stabilită exact, ea fiind de minimum o zi lucrătoare. În cazul depozitelor la termen perioada de păstrare este exprimată în zile calendaristice și este menționată în cererea-convenție încheiată cu banca. Termenul de începere a perioadei este ziua înregistrării sumei consemnate ca și depozit în creditul contului de depozit.

Închiderea conturilor de depozit înainte de termenul stabilit prin convenție implică transformarea acestuia în cont de disponibil la vedere, cu dobândă corespunzătoare. În cazul în care la expirarea termenului de constituire a depozitului la termen titularul contului nu-și exprimă nici o intenție, în principiu, contul de depozit se prelungește din oficiu pentru același termen și în aceeleași condiții cu cele inițiale.

Contul de economii (saving account) varietate a contului personal, reprezintă instrumentul contabil de realizare a unui contract de depozit de economii, fără eliberarea unui libret. Varietățile contului de depozit sunt: contul de economii pentru cumpăraunt: contul de economii pentru cumpărarea sau construirea de locuință, contul de economii pe termen, contul de economii în valută, contul pentru plata salariului.

Contul curent (de disponibilități), instrument de realizare a contractului de cont curent îndeplinește amăndoua funcțiuni: de reglementare a creanțelor reciproce și de garanție, fiind destinat să înregistreze în mod cronologic o serie de operațiuni succesive. Ca instrument al tehnicii contabile el poartă denumirea de cont curent chiar și atunci când este utilizat pentru executarea unui contract de depozit sau de deschidere de credit. În accepțiunea sa juridică, contractul de cont curent presupune îndeplinirea cumulativă a tuturor funcțiilor specifice care îl disting atât de contractul de depozit, cât și de contractul de credit.

În practica bancară distingem ,în funcție de caracteristicile depunătorului, două categorii de conturi la vedere :

conturi de depuneri sau conturi cec , deschise persoanelor fizice .

conturi curente deschise, în general, persoanelor juridice, în care se efectuează pe lângă operațiile specifice (cec, virament, retragere de numerar) și operații de creditare (credite în cont curent, scontarea efectelor de comerț ).

Deci acestea sunt principalele conturi bancare utilizate dar mai există și alte categorii de conturi de bancare :

contul pasant ( sundries account) – care se utilizează pentru operațiuni izolate cum sunt emiterea unui acreditiv în favoarea unui terț care va opera restituiri din acest cont, cumpărări sau vânzări de aur, subscrierea de acțiuni și obligațiuni.

contul colectiv – având ca titulari mai multe persoane, se poate înfățișa ca un cont conjunct (făra cote prestabile) sau ca un cont indiviz (cu cote părți stabilite la deschiderea lui). Această categorie de conturi este utilizată in cazul investițiilor executate de mai mulți antreprenori împreună sau în cazul unor operațiuni bancare speciale care trebuie să fie realizate de mai multe persoane împreună.

contul contencios- al carui specific constă în faptul că funcționarea lui este subordonată acordului băncii .

contul nostro – desemnează contul deschis de o bancă la altă bancă și care este ținut de aceasta.

contul numeric – al cărui titular este cunoscut numai de un cerc restrăns de persoane din bancă, toate operațiunile în cont se desfășoară fără menționarea numelui titularului.

O altă clasificare a conturilor bancare și implicit a depozitelor bancare o prezint în continuare și ea cuprinde următoarele :

La vedere:

1. Cont curent

– denumit și cont de încasări și plăți

purtător de dobândă la vedere sau nepurtător de dobândă

poate avea și sold debitor în cazul plăților overdraft acceptate de bancă.

2. Depozit la vedere

– denumit si cont de disponibil

– cont la vedere pentru operațiuni diverse (rezerve pentru cumpărarea de valută)

– purtător de dobândă la vedere.

La termen:

1. Depozite la termen cu scadență fixă

– scadență de regulă pe termen scurt (3,6,9 luni, 1 an)

– dobânda capitalizată sau directă

– dobânda sensibilă la variațiile pieței

– posibilitatea de prelungire automată

2. Depozite la termen cu scadență variabilă

– tipologie diversă în funcție de destinație

– dobânda capitalizată sau directă

– dobânda sensibilă la variațiile pieței.

3. Depozit colateral

– constituit pentru garantarea unor garanții de creditare

– scadență negociabilă

– dobândă negociabilă, la vedere sau la termen.

După această prezentare schematică a conturilor bancare voi prezenta în continuare modalitățile în care funcționează aceste conturi și voi trece în revistă avantajele fiecătui tip de cont, pentru diferite categorii de clienți.

1. Contul de depozit ( depozit la termen)

Termene și condiții- este disponibil atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice, iar depozitele se pot constitui fie în lei, fie în valută, la majoritatea băncilor. Depozitele sunt constituite pe perioade de timp prestabilite, de regulă la o lună, trei, șase, sau 1 an, perioade ce pot diferi de la o bancă la alta.. Astfel de conturi se folosesc atât pentru persoane juridice, care au un surplus de capital, cât și de persoane fizice, care-și permit ca o perioadă de timp să depoziteze o anumită sumă de bani.

Clienții pot deschide asemenea conturi la o sucursală, filială a unei bănci, de regulă băncile stabilesc o sumă minimă necesară pentru deschiderea unui cont de depozit (plafon minim). În derularea relației bancă-client se deosebesc trei momente principale: deschiderea contului, funcționarea contului bancar, închiderea contului bancar.

Pentru deschiderea unui cont se completează o cerere, se plătește un comision de deschidere, iar pentru suma depusă se eliberează o chitanță. Contul primește un număr. La deschiderea contului, clientul primește un extras de cont , în care este înscris numărul contului și suma depusă inițial. Până la închiderea contului de depozit, nu se mai emit extrase de cont.

În baza sumelor depozitate, unele bănci acordă clienților împrumuturi al căror nivel se situează în general, până la 80% din suma depusă în cont. Acest împrumut trebuie să fie rambursat cu regularitate, în intervalul de timp pentru care a fost constituit depozitul inițial. De regulă, depozitul inițial nu poate retras până când împrumutul nu a fost plătit.

De remarcat este că sumele nu sunt complet blocate, contractul încheiat între client și bancă cu ocazia deschiderii contului prevăzând condițiile și împrejurările de retragere a fondurilor în acest caz dobânda fie este diminuată, fie nu se acordă.

Ratele dobânzii pentru depozitele la termen depind de perioada pentru care s-a făcut depozitul și diferă de la bancă la bancă. Ratele dobânzii se pot modifica în funcție de nivelul inflației, de evoluția de ansamblu a dobânzilor pe piață sau a dobânzii practicate de alte bănci. Rata dobânzii stabilită în momentul deschiderii unui cont de depozit se menține neschimbată toată perioada pentru care s-a constituit depozitul. Rata dobânzii poate fi diferită, în funcție de client (persoană fizică sau juridică).

Dobânda se calculează pentru o lună de 30 de zile, luându-se în considerare rata dobânzii pentru un an de 360 de zile. Calculul se face lunar, luându-se în considerare rata anuală a dobânzii stabilită de bancă pentru tipul respectiv de depozit (mai mic sau mai mare). Luna este considerată de 30 de zile, iar anul de 360 de zile și se notează 30/360. Rata dobânzii se trece în contractul de deschidere a contului și e cea stabilită de bancă în momentul deschiderii contului.

Plata dobânzii – dobânda pentru conturile de depozit se plătește la sfârșitul lunii și se constituie, separat, într-un cont curent. Retragerile din contul curent astfel constituit se pot face lunar. În cazul în care clientul își retrage capitalul înainte de termenul pentru care a constituit depozitul în cont, dobânda, pentru toată perioada până în momentul retragerii, se calculează aplicându-se rata dobânzii pentru conturile curente. De regulă rata dobânzii la conturile de depozit este mai mare ca la conturile curente. Diferența între cele două rate ale dobânzilor încurajează investitorii să-și păstreze banii sub formă de depozite la termen.

Scadența reprezintă momentul în care perioada pentru care au fost depuși banii în contul de depozit a luat sfârșit. Clientul poate lăsa banii în continuare în cont pentru o nouă perioadă de timp, dar acest lucru nu este realizat automat de bancă. Dacă s-a convenit o clauză de reinvestire a sumei din cont, depozitul în discuție, plus dobânda aferentă, cumulată pe perioada respectivă, sunt trecute într-un cont curent. În final titularului i se prezintă un extras de cont, specificându-se închiderea sau lichidarea contului de termen.

Avantaje – principalul avantaj al contului de depozit este obținerea de câtre clienți a unei rate mai mari a dobânzii. De asemenea, clientul are acces la dobânda lunară, fără a mai aștepta scadența contului sper a o încasa. Sunt și cazuri în care clientul poate împrumuta de la bancă, în baza contului de depozit, fără a fi necesară o garanție suplimentară.

Deci, la conturile de depozit se acordă, de regulă, o rată a dobânzii mai mare decât cea pentru contul curent, dar în primele nu sunt permise și alte operațiuni. Depozitul făcut rămâne în cont toată perioada pentru care a fost constituit, iar dacă se fac retrageri înainte de scadență, dobânda se reduce.

Contul de depozit (la termen) este ideal pentru acei clienți care doresc să-și investească banii pe o perioadă determinată de timp. În cazul contului curent accesul la bani este imediat, deținătorii pot depune sau plăti din el ori de câte ori doresc. Aceștia pot autoriza anumite persoane fizice, juridice să ridice banii prin intermediul lui, pentru anumite servicii.

Contul curent (la vedere) este purtător de dobândă la băncile din țara noastră, uneori și în cazul unor bănci occidentale. Dobânda se calculeaza la soldurile creditoare.

2.Conturi curente (conturi de disponibilități)

Termene și condiții – sunt cele mai utilizate conturi și, adesea, sunt numite și depozite la vedere, iar titularii lor pot fi atât persoane fizice, cât și persoane juridice. Conturile curente se pot deschide în lei sau valută. Ele pot fi utilizate pentru depuneri și retrageri curente, pentru plata cecurilor emise de titularii lor sau pentru alte plăți dispuse de aceștia. Angajații unor firme pot primi salariile în acest cont (în prezent, această modalitate nu este înca folosită la scară largă în țara noastră). În baza disponibilului din cont, băncile eliberează clienților carnete de cecuri după anumite criterii care variază de la bancă la bancă.

Unele bănci condiționează deschiderea conturilor curente de existența unei sume inițiale minime, iar retragerile ulterioare se pot face în limita acestei sume, care rămâne permanent ân cont. Acest tip de conturi funcționează numai pe sold creditor iar clienții trebuie să aibă permanent în cont o sumă minimă. Sunt, totuși, numeroase bănci care nu impun cerința privind existența unor sume la deschiderea sau pe parcursul funcționării conturilor. În cazul băncilor care solicită existența unui sold minim, iar disponibilul unui client ajunge sub soldul minim prestabilit, clientului i se poate cere să-și închidă contul sau să depună suma corespunzătoare.

În țara noastră, ca practică generală, plățile din conturile curente se fac în limita disponibilităților existente în cont. Totuși, în anumite condiții, unele bănci ai început să practice și plăți în descoperit de cont (overdraft) pentru clienții de încredere, dacă în mod curent urmează o încasare, perioada de creditare este foarte scurtă. Deci în practică întălnim și conturi al căror sold este necesarmente creditor și conturile care pot deveni, în anumite situații debitoare. În primul caz banca nu acceptă să efectueze operațiuni de natură să facă soldul contului debitor. Cu toate acestea clienților buni platnici, băncile pot acorda, facilități de casă, plătind cecurile sau efectuând viramente ordonate de titular. În cel de al doilea caz, banca acceptă ca acest cont să devină debitor până la nivelul unei anumite limite constituind ceea ce se numește o linie de creditare. De obicei această acoperire neautorizată se acordă de câtre bancă fără o garanție deosebită.

Uneori banca solicită constituirea unui gaj de titluri care rămân în proprietatea titularului, dar care în caz de nerambursare a creditului, sunt vândute, banca recuperându-și sumele avansate.

În practică se face distincția între două categorii de conturi la vedere: conturi de cecuri și conturile curente. Primele sunt conturi de disponibilități și au obligatoriu sold creditor, iar ultimele sunt, de regulă, conturi ale agenților economici și pot înregistra și sold debitor. Conturile de cecuri sunt denumite de alți autori ca fiind conturi curente deschise în favoarea persoanelor fizice, persoanele juridice avînd posibilitatea de a opta doar pentru conturile curente deaorece la astea există posibilitatatea existenței unui sold debitor. Băncile eliberează extrase de cont ca dovadă a efectuării operațiunilor în perioada respectivă de timp și dobânzile si comisioanele aferente sunt și ele evidențiate în aceste extrase de cont.

Pentru a deschide un cont curent, o persoană fizică trebuie să completeze o cerere de deschidere și să plătească un comision de deschidere. Pentru persoanele juridice, cererea trebuie însoțita și de alte documente referitoare la activitatea firmei, cum sunt contractul de societate, statutul de funcționare a societății și alte documente ce vor fi prezentate ulterior. În ambele cazuri, la deschiderea conturilor, clienții trebuie să completeze și o fișă cu specimene de semnături. Clientul poate folosi acest cont pentru a depune și, sau să retragă banii și poate cere un extras de cont, ori de câte ori dorește să verifice operațiunile făcute într-o perioadă de timp.

Comisioane – pentru diferite operațiuni efectuate de bancă în contul clientului se percepe un comision. Ori de câte ori are loc o operațiune clientul este informat asupra mărimii comisionului care se va reține de bancă direct din cont. Tipurile și nivelul comisioanelor variază de la bancă la bancă, fiind diferențiate în funcție de serviciile și produsele bancare oferite prin operațiuni efectuate în cont.

Calculul dobânzii în conturile curente presupune intervenția următoarelor elemente: rata dobânzii, data la care o sumă înscrisă în cont generează dobânzi, o dată de închidere a contului, reprezentând data determinării soldului său exigibil. Dobânzile pentru conturile curente se pot calcula prin metoda directă și indirectă (a diferențierii).

Metoda directă presupune calculul dobânzii utilizând rate reciproce, indiferent dacă soldul contului este debitor sau creditor. Etapele de calcul al dobânzii utilizând metoda directă sunt:

Calculul numărului de zile (Nz), ca diferență între ziua închiderii contului și ziua efectuării operației.

Calculul numerelor (N) , ca produs între sumele debitoare sau creditoare și numărul de zile.

Calculul soldurilor :

Sold debitor = ∑ numerelor – ∑ numerelor

debitoare creditoare

Sold creditor = ∑ numerelor – ∑ numerelor

creditoare debitoare

Calculul dobânzii :

Dobânda =(Soldul contului x rata dobânzii )/ (360×100).

Metoda indirectă presupune calculul dobânzii utilizând rate diferențiate pentru soldul creditor (disponibilul) și soldul debitor (datorie). Etapele de calcul a dobânzii utilizând metoda indirectă sunt :

Calculul numarului de zile (Nz) ca diferență între ziua efectuării operației și ziua operației următoare.

Calculul numerelor (N) , ca produs între soldul zilei și numărul de zile.

Calculul dobânzii pentru fiecare parte a contului :

Dobândă pentru credit = (∑NC rdc)/ (360×100).

Dobânda pentru debit = (∑NDx rdd) /(360×100).

Plata dobânzii – Dobânda pentru depozitele la vedere se calculează și se trece în cont la intervale regulate, în general, lunar sau anual. Modalitatea de calcul este similară conturilor de depozit (la termen): dobânda se calculează pentru o lună de 30 de zile, luându-se în considerare rata dobânzii pentru un an de 360 de zile. Ratele dobânzii la conturile curente sunt, în mod normal, mai mici decât cele plătite pentru conturile de depozit.

Banca trebuie anunțată dacă un client își pierde, sau i se fură carnetul de cecuri. Pentru a se asigura că persoanele neautorizate nu pot retrage fondurile, banca va bloca accesul la contul respectiv. Fiecare bancă are proceduri proprii privind: stoparea folosirii cecurilor pierdute sau furate, emiterea unui nou carnet de cecuri titularului, protejarea împotriva folosirii frauduloase a contului. Aceste proceduri sunt comunicate clienților.

Avantajele folosirii acestui tip de cont din punct de vedere al clientului, sunt următoarele :

Clientul are acces , permanent, la banii din cont.

El poate folosi un carnet de cecuri.

Dacă dorește, salariul sau alte venituri îi pot fi plătite direct în acest cont

Prin intermediul contului,poate face plăți pentru diferite servicii

Dobânda este vărsată în cont

Extrasul de cont i se prezintă clientului la cerere sau automat după fiecare operațiune efectuată.

În sistemul bancar occidental, contul curent are caracteristici comune contului curent descris anterior, cu excepția faptului că nu întotdeauna el este purtător de dobândă. Fondurile pot fi depuse sau retrase fără multe formalități, neexistând restricții referitoare la suma minimă de depunere sau de retragere. Sumele din contul curent sunt retrase pe baza cecului plătibil fie titularului contului, fie unei terțe părți. Prin utilizarea cecului, contul curent oferă clienților un mijloc de a achita facturi și de a primi sume de bani datorate de alte persoane, sau de a cumpăra mărfuri fără a fi nevoie să plătească direct, cu bani în numerar.

Pentru a transforma cecul într-un instrument acceptat oricând la plată, băncile pot emite, pentru clienții lor, cărți de garantare a emiterii cecului (cheque guarantee cards), numite pe scurt și carduri de garanție.

Atât în cazul conturilor curente cât si a conturilor de depozit momentul inițial al executării contractului este marcat prin deschiderea contului de depozit și vărsământul efectuat de câtre client. În acest cont vor fi înregistrăte ulterior și retragerile operate de titular. Adeseori, dar nu întotdeauna, aceste operațiuni se pot efectua și prin cecuri. Bancă execută ordinele clientului, verificând în fiecare caz dacă semnătura depusă pe ordin corespunde cu specimenul de semnătură luat la deschiderea contului.

Fiecare operațiune este consemnată în cont, devenind un articol al contului. Periodic banca efectuează o încheiere a contului, relevând un sold provizoriu și comunică clientului un extras de cont. Reclamațiile ulterioare nu sunt luate în considerare de câtre bancă.

Spre deosebire de contul curent, contul de depozit îndeplinește numai funcția de reglementare a creanțelor, nu și funcția de garanție. În consecință, o creanță se consideră intrată în cont numai dacă este certă, lichidă și exigibilă.

Piața depozitelor bancare reprezintă unul din cele mai mari active financiare din Statele Unite, atât depozitele la cerere, depozitele de economii sau termen vândute de câtre bănci, precum și depozitele corporabile vândute de asociațiile de economii și împrumuturi, băncile mutuale de economii și uniunile de credit. Trăsătura specifică pieței depozitelor bancare și rațiunea existenței pieței o constituie faptul că aceste depozite sunt comercializate totdeauna la paritate, cumpărătorii sau vânzătorii acestor depozite știu că pot vinde depozitele înapoi la bancă la prețul de cumpărare, de 1$ și primesc 100 cenți în plus la 1 $. Unicul avantaj al depozitelor bancare, ca activ financiar, este lichiditatea, proprietarul acestor depozite beneficiază de păstrarea confidențială a valorii depozitului și de mai mult mai puțină nesiguranță privind prețul la care depozitul poate fi preschimbat în bani. În asemenea cazuri, proprietarul depozitului poate solicita rambursarea lui înainte de scadență, deși s-ar putea să existe și o penalizare.

Funcționarea contului de depozit

Momentul inițial îl constituie deschiderea unui cont la dispoziția clientului care va servi pentru constituirea unor depozite bancare. Periodic clientul primeste un extras de cont care reflectă toate operațiunile efectuate în cont. Pentru fiecare operațiune apar două date: data efectuării operațiunii, data de la care se calculează dobânzile. Extrasul de cont are o periodicitate lunară. Clientul poate obține, la cerere și extrase decadale, cheltuielile aferente fiindu-i debitate în cont. Clientul are la dispoziția termene de o lună de la primirea extrasului de cont pentru eventuale obiecțiuni. Banca păstrează timp de 10 ani cel de al doilea exemplar al extrasului de cont.

La deschiderea contului, banca predă clientului mai multe exemplare ale certificatului de identitate bancară ( R..I..B.) pentru a-i permite să comunice, în orice moment și fără risc de eroare, coordonatele sale bancare. Acest certificat va facilita operațiunile în cont și mai ales: viramente automate, plățile de facturi și alte plăți domociliate direct în cont, încasări directe în cont a tuturor veniturilor regulate (salarii ,alocații). Aceeași identitate bancară este încorporată fiecărui carnet de cecuri eliberat clientului. Certificatul se eliberează gratuit. Suma înscrisă pe cec este debitată în contul clientului. Data cu care se debitează contul este anterioară cu două zile calendaristice față de data efectuării operațiunii. Valabilitatea cecurilor emise și plătibile în Franța metropolitană este de un an și opt luni de la data emiterii.

Banca asigură încasarea cecurilor în favoarea titularului contului. Clientul completează un formular de predare a cecurilor, reținându-și un exemplar. Valoarea cecurilor este creditată în cont. Dobîndă se calculează în favoarea clientului cu o dată cuprinsă între una și cinci zile lucrătoare după data efectuării operațiunii. Faptic, termenul de încasare variază în funcție de locul plății cecului emis și de locul depozitului sumei remise.După ce un se întoarce neplătit, banca își rezervă facultatea de a debita cu valoarea cecului contul beneficiarului.

Depunerile de numerar se realizează cu ajutorul unui borderou de depunere de numerar. Sumele sunt creditate în cont. Dobânda curge începând cu data calendaristică a zilei următoare celei în care s-a efectuat depunerea dacă operațiunea s-a efectuat la agenția titularului. Dacă depunerea s-a efectuat la o altă agenție, dobânda se calculează începând cu două zile calendaristice după data depunerii.

La agenția la care e deschis contul, retragerile de efectuează prin prezentarea unui cec la ordinul titularului de cont sau prin completarea unui formular de retragere de numerar, dacă titularul nu are asupra sa carnetul de cecuri. Suma retrasă este debitată în cont, pentru calculul dobânzilor, cu data zilei anterioare celei în care s-a efectuat retragerea. La o altă agenție a băncii, retragerea se efectuează prin prezentarea carnetului de cecuri și a unui act de identitate. Cecul este emis la ordinul agenției. Suma retrasă este debitată în cont, pentru calculul dobânzilor, cu două zile calendaristice anterioare operațiunii. Suma virată este debitată în cont, pentru calculul dobânzii, cu data zilei calendaristice anterioare datei operațiunii.

Clientul poate cere băncii să-i debiteze contul pentru toate operațiunile care se repetă cu regularitate. Sumele sunt debitate în cont, pentru calculul dobânzilor, cu data zilei anterioare efectuării operațiunii. Încasări din virament direct în cont pentru toate veniturile regulate (salarii, remunerații, pensii, chirii, alocații). Banca efectuează gratuit aceste operații.Pe timpul deplasărilor sale clientul poate efectua la toate agențiile băncii din teritoriul național operațiuni de retragere și de depunere de numerar, precum și de remitere de cecuri pentru încasare. În străinătate, titularul poate retrage numerar la ghișeele băncilor cu care banca lor a încheiat un acord, în limitele stabilite prin reglementările legale în vigoare privind schimbul valutar. În anumite situații aceste operațiuni pot ocaziona plata unui tarif.

În ambele forme de deschidere de credit clientul se găsește în mod constant în poziția de debitor al băncii, spre deosebire de cazul contractului de cont curent în care numai la încheierea contului se știe cine este creditor.

Distincția contului curent în raport cu contractul de depozit bancar constâ în mai multe elemente. Depunerea de sume în contul curent la o bancă este un depozit impropriu și sumele de bani depuse trec în proprietatea băncii. Depozitul bancar de numerar sau titluri care reprezintă bani, cu facultatea pentru bancă de a dispune de ei, dând depunătorului o oarecare dobândă, nu este un contract de cont curent. Așa zisul cont curent bancar pentru care clientul își rezervă dreptul de a dispune de sumele vârsate și banca se obligă să execute ordinele clientului în limitele soldului nefiind un contract de cont curent, compensațiunea legală sau convențională între diferite partide are loc în momentul înregistrărilor respective și nu la data încheierii contului. Atât clientul cât și banca știu că sumele date și primite de ei se compensează reciproc de fiecare dată, până la concurența sumei cu care sunt imediat creditori și debitori, astfel că clientul exercită un adevărat drept, pe care banca nu-l contestă niciodată, când retrage, în timpul duratei contractului sumele depuse. Ei se preocupă doar să nu depășească limitele soldului disponibil.

1.3 DEPOZITELE, SURSĂ DE CREDITARE

Băncile care tind spre o dezvoltare rapidă, prin creșterea depozitelor bancare trebuie să ia în considerare factorii esențiali în creșterea depozitelor, factori care pot fi controlați (efectul de promovare, serviciile oferite, dobânzile bonificate) și factori care nu pot fi controlați – de natură economică. Toate băncile au posibilitatea să-și controleze depozitele prin intermediul ratei dobânzii. Nivelul depozitelor trebuie corelat însă cu posibilitățile privind plasamentele profitabile și oportunitățile de investiții, precum și de situația economică a țării.

Pentru atragerea depozitelor, băncile au început să facă apel la serviciile de marketing de dezvoltare a produselor bancare, precum și prin bonificarea unor dobânzi atrăgătoare în funcție de natura depozitelor și prin oferta agresivă de certificate de depozit de economii. Până la constituirea Fondului de Garantare a depozitelor, în sistemul bancar, nu toate băncile erau agreate de clienți, însă odată cu crearea Fondului deponenții s-au văzut nevoiți sa-și diminueze economiile în limita plafonului garantat, depunând practic la orice bancă. Plafonul mic de garantare a dus la o dispersie a economiilor în sistemul bancar a mărit numărul de operațiuni și a limitat concurența în sistemul bancar, reducând șansele băncilor de a promova afaceri mari.

O paradigma esențială pentru activitatea bancară este aceea conform căreia plasamentele unei bănci trebuie acoperite în mod necesar cu resurse proprii.

Făcând distincția că prin resurse proprii bancherii înțeleg în general resursele atrase de bancă de pe piața non-bancară (constituite în principal din depozitele clienților), se poate enunța principiul ce stă la baza realizării profitabilității și echilibrului bancar pe termen lung :

Unde :

P = plasamentele unei bănci (inclusiv creditele) definite ca fiind active producătoare de venituri.

R = resursele proprii ale băncii constituite în special din depozite atrase de la clientele nebancară

I = resurse de pe piața interbancară.

Resursele atrase de pe piața interbancară au rolul factorului temporar de echilibru pentru situațiile în care banca se găsește în deficit (caz în care atrage resurse) sau în excedent (caz în care plasează resurse) în vederea asigurării echilibrului financiar și a menținerii stării de solvabilitate ori în vederea creșterii veniturilor. Resursele atrase de pe piața interbancară sunt extrem de scumpe și în consecință, băncile care sunt puse des în situația de a căuta împrumuturi pe piața interbancară reflectă probleme de lichiditate. În cele din urmă dacă nu se realizează echilibrul, piața bancară însăși reacționează, prin ridicarea de bariere de regulă concretizate în dobânzi prohibitorii sau chiar refuzul de a împrumuta banca ce prezintă probleme.

În acest sens este esențială pentru managementul unei bănci menținerea controlului asupra resurselor proprii și a echilibrului dintre acestea și plasamentele efectuate.În ultimă instanță în jurul acestui obiectiv se circumcriu toate acțiunile manageriale într-o bancă, atât din perspectiva aplicării principilor strategice, cât și din punctul de vedere organizatoric și operațional. Pe de o parte a existat un permanent exces de lichiditate (concretizat într-o presiune permanentă a cererii pe piață, deci într-o creștere a inflației) așadar, un potențial de resurse ridicat, iar pe de altă parte, se remarcă o piață bancară însă insuficient dezvoltată (în sensul numărului mic de bănci).

Blocajul economic devine cronic iar accesul la creditare, principala formă de finanțare a investițiilor, este împiedicată de nivelul ridicat al dobânzilor, nivel justificat de tendința băncilor, normală în fond de a evita decapitalizarea prin practicarea unor dobânzi active sub rata inflației . Competiția pe piața resurselor a devenit însă în timp foarte ascuțită, băncile fiind nevoite să ridice și ratele dobânzilor pasive peste nivelul inflației și să reducă nivelul marjei dobânzii la cote ce au impus, în special în ultimii ani, orientarea spre politici ce vizau reducerea cheltuielilor indirecte (inclusiv stoparea utilizării resurselor în investiții proprii, după ce până atunci băncile erau recunoscute ca fiind în prima linie a investițiilor în construcții).

Eforturile băncilor de creștere a volumului resurselor atrase de pe piața non-bancară se justifică prin însăși cerința primordială de dezvoltare. Privită din punct de vedere al ecuației bilanțiere la nivelul unei bănci, egalitatea dintre resurse și plasamente se justifică în cadrul unor elemente de echilibru fundamental pentru activitatea bancară, cu reflectarea în realizarea profitului. Extrapolând termenul de resurse la toate elementele patrimoniale ce se constituie în obligații și delimitând sursele constituite din capitalul băncii și din profiturile perioadei anterioare repartizate în fonduri și rezerve, considerate ca fiind finanțatoare ale activelor pe termen lung neproducătoare de venituri, ecuația bilanțieră se poate evidenția astfel :

Principiile profitabilității includ viziunea asupra acoperirii plasamentelor cu resurse proprii la nivelul fiecărei unități a băncii organizate ca centru de profit. Astfel, ecuația de mai sus se rescrie din perspectiva fiecărei unități a băncii astfel :

p = r +/- i

unde :

p = plasamentele unei unități a băncii

r = resursele proprii ale unității băncii constituite în special din depozitele atrase de la clientelă

i = resurse de pe piața intrabancară

Să presupunem că inițial are loc o creștere a depozitelor bancare, și anume în mod independent de activitatea băncilor comerciale. Există două împrejurări care pot duce la apariția acestei creșteri “ exogene” a depozitelor :

Finanțarea de către banca centrală a deficitului Trezoreriei publice, aceasta din urmă își achită furnizorii, creditorii ceea ce alimentează, la rândul său, conturile bancare ale agenților economici respectivi.

Intrările de valută provenite de la cumpărătorii străini de mărfuri autohtone, care achită în modul acesta bunurile exportate de țara în cauză, valuta este vândută băncilor, care la rândul lor o vând băncii centrale iar pe de altă parte, băncile comerciale alimentează contul clienților lor cu echivalentul în moneda națională al valutei cumpărate de la aceștia.

Dacă mai presupunem că agenții economici mențin un raport constant între numerar (bancnote, monezi) și moneda scripturală (depozite) și că băncile comerciale constituie doar un volum de rezerve lichide egal cu volumul obligatoriu, adică nu dispun de rezerve facultative,atunci putem prezenta așa numitul multiplicator al depozitelor. Mecanismul procesului de multiplicare poate fi descris după cum urmează :

Băncile comerciale, care înregistrează în evidențele lor apariția unui nou depozit, își constituie rezervele obligatorii aferente.

Deorece rezervele obligatorii reprezintă doar o fracțiune din depozitele suplimentare, băncile comerciale pot utiliza diferența pentru a acorda noi credite.

Creditele duc la crearea de monedă scripturală suplimentară, pe care beneficiarii creditelor respective o mențin parțial în această formă , iar parțial o transformă în numerar .

Băncile comerciale înregistrează, deci apariția unui nou val de depozite, ele trebuie să constituie rezerve obligatorii și pot să acorde cu împrumut diferența.

Deci de observă că se realizează de fapt un circuit, procesul se amortizează însă în timp, căci fiecare val de credite creează băncilor un volum de resurse din ce în ce mai mic.

În orice moment într-o bancă există unități care prezintă un excedent de resurse (plasamentele proprii sunt mai mici decât resursele atrase) și unități care prezintă un deficit de resurse (plasamentele depășesc resursele). Modele de profitabilitate consideră că unitățile excedentare în resurse (care acumulează costuri în exces pentru atragerea acestor resurse) vând surplusul de resurse unităților deficitare astfel încât să acopere necesarul de resurse proprii (R) pe întreaga bancă .

Problema managementului central al băncii constă în faptul că, pe de o parte, trebuie găsite modelele cele mai eficiente de cuantificare a costurilor a eforturilor fiecărei unități pentru realizarea profiturilor, inclusiv distribuirea de venituri și cheltuieli aferente circulației interne a resurselor, iar pe de altă parte , trebuie determinate prin aceste modele cele mai ficiente soluții de orientare a unităților băncii spre o zonă sau alta a activității.

Elementul central al unui astfel de model este prețul resurselor redistribuite. Acest preț trebuie să fie suficient pentru unitățile excedentare astfel încât acestea să-și acopere costurile de achiziție a resurselor suplimentare și în același timp stimulativ pentru unitățile deficitare în sensul ca acestea să fie orientate spre atragerea de resurse prin mijloace proprii, mai degrabă decât prin achiziția de pe piața interbancară.

Operațiuni pasive reprezintă pentru bancă atragerea și constituirea de resurse. Depozitele și împrumuturile de la clientela nebancară și de la instituțile financiare reprezintă principala componentă a activității cu pasive a băncilor comerciale. Dezvoltarea unei bănci depinde în mod fundamental de modul cum reușește să păstreze și să majoreze volumul resurselor atrase. O strategie bancară eficientă implică faptul că instituția trebuie să dispună de un volum de resurse cât mai mare de depozite, ceea ce facilitează abilitatea intervenției pe piață datorită masei de manevră pe care o formează aceste depozite. De asemenea ,aceste depozite sunt garanția libertății de acțiune a fiecărei bănci. Volumul depozitelor este determinat de un complex de factori : stabilitatea și renumele băncii , remunerația oferită titularilor de capital, atitudinea publicului , tendința de tezaurizare a biletului de bancă , concurența dintre bănci sau dintre bănci și organisme nebancare. Păstrarea disponibilităților bănești ale clienților reprezintă o funcționalitate primordială a băncilor , care este determinată de o relație specială între persoanele fizice sau juridice, pe de o parte , și bănci , pe de altă parte . Operațiunile de atragere de depozite constituie o activitate curentă a fiecărei unități a băncii. De regulă , sarcina realizării acestui tip de operațiuni nu intră în atribuțiile Departamentului de Trezorerie din centralele băncilor , ea fiind o componentă a activității de trezorerie din sucursalele teritoriale.

În continuare ne vom referi la categorii de resurse atrase ca resurse pentru activitatea de acordare a creditelor. În funcție de caracteristicile acestora pot fi grupate în :

Resurse depozit : sunt acele resurse pe care banca le poate avea în portofoliul ei , aici aparținând :

conturile de disponibilitățile ale agenților economici, persoanelor fizice, instituțiilor financiare și publice, ale băncilor și trezoreriei statului reprezintă sursa cea mai ieftină pentru bancă . Prin aceste conturi se derulează toate încasările și plățile, prin virament și prin numerar în contul și numele titularului de cont.

Posesorii pot dispune în orice moment de sumele existente în sold , sunt bonificate în procente mici de câtre bancă. Această sumă se încadrează în categoria pasovelor cu volatilitate ridicată , banca putând dispune temporar în limita unui sold mediu permanent ( sold care rămâne în contul clienților). Aceste solduri permanente sunt folosite de bancă fie pentru fructificare, prin acordarea de credite pe termen scurt, fie ca surse de disponibilități. Dacă clienții au puterea economică mare , sumele vehiculate prin aceste conturi sunt mai mari , iar soldul mediu permanent va fi mare, deci o resursă ieftină de care banca poate profita. Pentru atragerea acestori clienți , băncile trebuie să reducă comisioanele aferente operațiunilor făcute din aceste conturi și să crească calitatea serviciilor oferite acestor clienți.

depozitele de economii la vedere sunt depozitele ale persoanelor fizice și juridice , cu grad ridicat de lichiditate pentru posesorii lor , de aceea banca bonifică dobânzi mici.

Utilizarea acestora ca resurse de creditare se face cu precauție de către bancă , deoarece aceste depozite au un grad ridicat de volatilitate. Pentru a utiliza pe perioade mai mari de timp , unele bănci impun clienților săi să fie anunțate cu câteva zile înainte în cazul în acre se solicită retragerea unor sume mai mari . Acest tip de depozit constituie o resursă ieftină pentru bănci .

depozitele de economii la termen ale persoanelor fizice și juridice cu maturitate la 30 zile , 90 zile , 180 zile, 1 an sunt bonificate de bancă la dobândă pieței. Pentru a stimula depunătorii să opteze pentru perioade de maturitate mare banca bonifică mai mult pentru termene mai mari de timp.

Retragerea acestor depozite de către deponenți înainte de termen atrage bonificarea dobânzii la vedere de către bancă.

certificate de depozit au fost create pentru a crea concurență fondurilor mutuale, au maturitate mică de 91 de zile și dobândă fixă, pot fi fructificate pe piața interbancară sau achiziționarea de titluri de stat.

depozitele publice de economii la vedere ale instituțiilor financiare au volatilitate mare, pot fi fructificate pe piața interbancară pe termen scurt.

depozitele corespondenteale altor bănci au volatilitate mare, sunt utilizate cu tracauție de bancă.

sumele în tranzit între unitățile băncii au grad mare de volatilitate, pot fi fructificate pe termen foarte scurt.

Alt tip de resurse sunt resursele nondepozit care sunt acele resurse pe care banca le poate procura în situații diificile , cum ar fi lipsa de lichidități, dintre acestea amintesc: împrumuturile de la Banca Națională, împrumuturile de pe piața interbancară de la alte bănci , vânzarea temporară a bonurilor de trezorerie și a obligațiunilor guvernamentale sau a altor hârtii de valoare pe care banca le are în portofoliul ei.

1.4.GESTIONAREA DEPOZITELOR CA PARTE IMPORTANTĂ A PASIVELOR BĂNCII

O bancă păstrează depozitele în siguranță, acordă credite, “ cumpără“ și “ vinde” banii, permite retragerea fondurilor depuse, efectuează operațiuni de schimb valutar, efectuează plăți în numele clienților. O bancă poate furniza toate aceste servicii dar principala ei activitate este să “cumpere și să vândă “ bani. Aceasta este esența a ceea ce face o bancă comercială, pentru a realiza profit. În același timp , o bancă își va folosi cunoștiințele și experiența pentru a adăuga valoare și un profit potențial suplimentar principalei sale activități, oferind clienților o gamă largă de produse și servicii.

O bancă “cumpără “ banii, prin atragerea depozitelor clienților. Prețul pentru acești bani, atrași sub formă de depozite , este dobânda pe care banca o plătește clienților.Stabilirea ratei dobânzii implică o mare responsabilitate și experiență.

Rata dobânzii, stabilită de orice bancă, depinde de factorii economici, de măsurile adoptate de banca centrală, de concurență, de termenul depunerii, de nevoia băncii de depozite și de eficiența sa operaționlă . Dacă rata dobânzii este prea mică, banca nu va atrage depozitele de care are nevoie , dacă ea este prea mare, banca poate pierde din profit, în mod inutil. Dobânda plătită pentru depozite este cea mai mare cheltuială a unei bănci. Desigur, o bancă poate oferi diferite rate a dobânzii pentru depozite. În general , cea mai mare rată este oferită pentru depozitele constituite pe termen lung, pentru că depozitele la termen aduc băncii un profit potențial mai mare decât depozitele la vedere.Depozile bancare reprezintă , pe lângă o formă de existență a banilor, respectiv a banilor de cont, și una din principalele forme de mobilizare a capitalurilor temporar disponibile.

Depozitele la vedere se caracterizează printr-un mare grad de elasticitate, deoarece evoluția disponibilităților din depozite la vedere înregistrează permanent o variație a soldurilor. Cu toate acestea utilizarea sumelor provenite din depozite la vedere se poate face cu prudență, în limitele soldului minim permanent ce exprimă posibilitățile reale de fructificare prin folosirea sumelor respective ca resurse de creditare. Cu ajutorul soldului minim se poate determina așa numitul sold mediu permanent care exprimă posibilitățile de fructificare a depozitelor de către bancă prin folosirea lor ca resurse de creditare, după cum se prezintă în graficul următor :

În cazul acesta soldul mediu permanent se observă că este valoarea de 10000, iar resursele care sunt disponibile la dorința deponenților fluctuează, fără însă să scadă sub aceasta valoare obligatorie.

Utilizarea sumelor provenite din depozitele la vedere necesită însă prudență, întrucât angrenarea acestora în proporții exagerate ar putea crea dificultăți băncilor, în cazurile în care deponenții ar solicita, în ritmuri și volume neprevăzute, disponibilitățile din conturi. În categoria depozitelor la vedere intră și conturile curente. Deși apreciază însemnătatea operațiunilor de care beneficiază și recunoaște public că gestionarea plăților implică cheltuieli mult mai mari decât veniturile obținute de la titularii de conturi în acest scop, totuși aceștia, titularii de cont, nu se sfiesc în a retrage și fructifica, pe alte căi, soldurile mai mari care s-ar forma pentru perioadă mai îndelungată în aceste conturi.

Depozitele la termen crează o bază sigura de fructificare în procesul de creditare, pe termene corelate cu natura și durata acestor resurse.

Criteriile gestionării bancare reprezintă principalele cerințe care pot contribui la obiectivele de maximizare a profiturilor și de minizare a riscurilor, cu respectarea restricțiilor reglementare.

Pentru ca o bancă să realizeze un serviciu, este necesar ca produsele sale bancare (constituite în principal, din dobânzile percepute la creditele acordate) să depășească cheltuielile bancare (constituite, în principal, din dobânzile plătite pentru resursele colectate) și ca soldul astfel colectat, numit produs bancar net (PNB), să fie mai mare decât cheltuielile de exploatare (cheltuielile cu personalul, impozite, chirii, amortismentele). Acești indicatori se pot exprima prin următoare ecuațiile :

Produsul bancar net este asimilat adaosului comercial tradițional.Formarea sa rezultă dintr-un volum de afaceri (capitaluri investite) și dintr-o rată a beneficiului (diferența dintre dobânzile medii ale creditelor acordate și cele ale depunerilor colectate). Volumul operațiunilor este determinat la nivel macroeconomic, de masa monetară, iar la nivel microeconomic, de dimensiunea fiecărei bănci (segmentul de plată în distribuirea creditelor) precum și de strategia proprie ( acceptarea sau nu a riscurilor). Rata beneficiului variază considerabil în funcție de tipul de activitate exercitat de fiecare bancă. Astfel, băncile de depuneri au beneficiu mai mare datorită faptului că acestea dispun de o rețea de colectare care le permite să atragă, în special, depunerile neremunerate sau economiile slab remunerate. În schimb, ele trebuie să suporte cheltuielile de exploatare generate de aceste rețele. Invers, băncile străine sau de credit sau de credit pe termen lung și mediu se finanțează, în principal, pe piața monetară, dar au foarte puține cheltuieli de exploatare.

Rata beneficiului depinde, de asemenea de nivelul general al dobânzilor în vigoare. Dobânda de baza bancară nu este de astfel, decât o rată de referință: practic ea este o dobândă aplicată celor mai buni clienți ai băncii. Băncile profită de o creștere generală a dobânzilor, deoarece toate creditele lor urmează această tendință, în timp ce o mare parte a resurselor rămăne la dobânzi fixe (pentru conturile de economii) sau nule (conturi de depuneri obișnuite). Această tendință este de fapt diferențiată, cele care dispun de creșterea dobânzilor sunt, în principal băncile de depuneri cu rețeaua largă de colectare. Produsul bancar net al băncilor de afaceri este dat mai ales de diferența care există între dobânda pieței monetare (care determină cea mai mare parte a costurilor resurselor) și dobânda de bază bancară.

Cheltuielile de exploatare reprezintă un alt criteriu de gestionare eficientă a activității bancare. Pot fi analizate după rețeaua lor (conform contabilității generale) cât și după funcția lor (conform contabilității analitice și de gestiune). Acestea trebuie astfel gestionate încât să fie păstrate în limite normale, să nu se efectueze cheltuieli prea mari și uneori inutile, luănd în calcul și mărimea unității analizate. Trebuie întotdeauna să se țină seama și de nivelul câștigului rezultat, să se stabilească o limită a cheltuielilor care pot fi efectuate pentru resursele atrase, astfel încât să nu afecteze situația existentă.

Aceste costuri se referă și la costul procurării resurselor, permite să se compare prețul diferitelor categorii de resurse, și să se asigure că activele au un preț ridicat, care-l să-și acopere costurile și să ofere acționarilor un cîștig cât mai mare. Metoda aplicată în bănci pentru determinarea costului resurselor are la bază metoda costului marginal al resurselor. Costul marginal al resurselor măsoară costul plătit de bancă pentru a cumpăra o unitate suplimentară de resurse pe care acesta le poate investi. Costurile privind ratele dobânzilor depind de nivelul ratei dobânzii de piață, costurile de operare sunt determinate de volumul operațiilor de procesare.

Prognozarea nivelului ratei dobânzii este o sarcină grea, datorită volatilității este necesar ca orizontul de timp să fie pentru care se determină costurile marginale să fie mic, pentru ca rezultatul să fie cât mai aproape de realitate. Aprecierea celorlalte costuri de operare este, de asemenea o sarcină grea. Aceasta implică determinarea costurilor timpului angajaților care mănuiesc cecurile, al celor care dau informații despre conturile clienților, rezolvând. Aceste costuri în multe bănci sunt considerate fixe. Costul marginal al diferitelor resurse variază în concordanță cu volumul resursei.

Conturile de disponibilități ale clienților antrenează costuri pentru diverse servicii (virarea sumelor ce constituie obligații la stat) care nu se încasează de bancă, avantajul dobânzii scăzute este diminuat în cazul când clienții au rulaj mic, deci banca nu poate să investească provente mari din conturile acestora, în plus, banca trebuie să-și constituie rezerve obligatorii pentru unele din aceste conturi. Conturile de depozit ale persoanelor fizice sunt mai scumpe, au puține operațiuni, dar necesită rezerve la B.N.R. și contribuții la fondul de garantare a depozitelor, deci costuri suplimentare pentru bancă. Ca o concluzie, se poate preciza că managementului bancar trebuie să țină seama la atragerea depozitelor de următoarele criterii:

Costul resursei ( dobânda bonificată de bancă ).

Cheltuielile suplimentare privind asigurarea resursei.

Contribuția resursei la menținerea lichidității băncii.

Sensibilitatea resursei la fluctuațiile ratei dobânzii.

1.5 APRECIERI PRIVIND RISCUL BANCAR

Riscul bancar se manifestă în numeroase forme, dar dintre acestea, se disting prin importanța lor mai ales riscul insolvabilității, riscul imobilizării, riscul de lichiditate, riscul ratei dobânzii.

Riscul de insolvabilitate se manifestă ca risc de neplată sau ca risc de nerambursare. Riscul de imobilizare se atașează depozitelor colectate de bancă și pe care banca are sarcina de a le fructifica prin acordarea de credite din aceste fonduri.Acest risc poate îmbrăca forma riscului ratei dobânzii. El rezultă din acordarea de credite cu dobândă fixă din fondurile colectate din depozite cu dobânzi variabile. Dacă diferența între cele două rate ale dobânzii este importantă și permanentă , aceasta poate provoca « dificultăți financiare băncii ».

Riscul lipsei de lichidități reprezintă și el, pentru bănci, tot e chestiune de costuri. Băncile dispun de o lichiditate gratuită și de o alta, care implică costuri.de al început trebuie să apreciem că lupta băncii împotriva lipsei de lichidități este lupta pentru minimizarea costurilor sale .

Și pentru bănci lichiditatea este posibilitatea de a asigura în orice moment efectuarea plăților cerute de creditorii săi. Aceasta înseamnă pentru bănci plăți către clienți, în numerar, sau plăți dispuse de clienți, în favoarea altor bănci, către alte firme care au conturi deschise la alte bănci. Deci în anumite cazuri banca poate trebuie să aibă suficiente dețineri de numerar sau suficiente depozite la banca de emisiune posibile a fi folosite pentru efectuarea de plăți către alte bănci. Într-un alt cuvânt are nevoie de “ monedă centrală “. În mod obișnuit, prin operațiunile curente, banca primește fluxuri de monedă centrală în mod automat (și care-i revine gratuit sau ieftin), efect al serviciilor bancare desfășurate pentru clienți:

prin operațiuni de depuneri de numerar făcute de clienți pentru conturile lor, când acestea sunt preponderente față de solicitările clienților de numerar din conturi.

În acest caz are loc pentru clienți o conversiune a monedei fiduciare pn monedă scripturală bancară. Pentru bancă efectul este de creștere a deținerilor de monedă efectivă (tipul primar de monedă centrală ).

prin cedarea, către alte bănci sau către alte organe de reglementare valutară, a deținerilor de valută aflate în conturile sale (sau ale clienților, când operațiunea se efectuează de regulă, la solicitarea acestora). În acest caz din urmă are loc o alimentare a contului clientului (în monedă scripturală a băncii respective) în timp ce banca înregistrează o creștere a depozitelor în moneda centrală.

prin soldul favorabile la compensarea plăților internbancare (sold care este determinat de volumul mai mare al încasărilor de la alte bănci pentru conturile clienților, față de plățile ordonate de clienții băncii câtre alte bănci).

În aceste cazuri banca are asigurate premize favorabile pentru lichiditate. Evident că în alte cazuri când aceste condiții nu sunt întrunite, banca trebuie să apeleze la recreditare: respectiv să recurgă la formele obișnuite de recreditare în relație cu banca de emisiune sau să se angreneze ca solicitantă pe piața interbancară. Aceste credite conjuncturale (de o zi, sau mai multe, pe săptămână sau pentru mai mult) vor însemna pentru bancă costuri pe care aceasta trebuie să le acopere în condiții în care banca militează pentru profituri înalte și deci pentru minimizarea cheltuielilor. Putem conchide deci că asigurarea lichidității este o problemă de conjunctură, și că riscul de lipsă de lichiditate odată apărut, poate, de regulă, să fie rezolvat operativ solicitând însă băncii un efort de costuri, uneori ridicate.

Deci problemele lipsei de lichidități nu se pune în sensul că nu ar fi posibilă obținerea lichidității, ci a prețului ei, a costului de obținere a acestor lichidități. Confruntată cu riscul de lichidități, o bancă poate fi forțată fie să împrumute fonduri de urgență la costuri excesive pentru a-și acoperi nevoile imediate de cash, fie să atragă deponenții, plătind în schimb dobânzi mai mari decât cele practicate pe piață.

Astfel în lumina acestor fapte rezultă că băncile trebuie să studieze permanent gradul lor de lichiditate folosind diferite procedee și să fie astfel în măsură să evite creșterile nejustificate de costuri, în condițiile în care lichiditatea nu este asigurată, sau sub altă expresie , să țină seamă de costurile determinate de asigurarea lichidității atunci când alte interese (de regulă profituri mari preconizate) împinge banca să încalce cerințele lichidității. Lipsa de lichiditate uneori este , aparent, un element de conjunctură decurge dintr-o serie de corelații structurale ale resurselor și plasamentelor băncii.

Băncile au posibilitatea de a reduce riscul de lichiditate până la reducere prin folosirea unor tehnici specifice . Aceste tehnici vizează resursele și plasamentele băncii.

Tehnicile care vizează resursele băncii sunt următoarele: atragerea depozitelor de la populație, căutarea unor depozite stabile, creșterea fondurilor proprii, refinanțarea.

Astfel acordarea de credite de către bănci presupune alocarea unor sume pe care acestea le au sub formă de depozite atrase.

Riscul de lichiditate apare atunci când beneficiarii de credite nu rambursează creditele la termenele prevăzute în contract. Penru a-și asigura continuitatea, banca trebuie să-și reconstituie depozitele, să găsească noi surse să acopere nerambursările. Băncile care pot să atragă depozitele de la populație într-un volum mare sunt mai puțin îngrijorate de nerambursările în termen de la beneficiarii de credite. În general băncile mari au un atu în atragerea de depozite și sunt mai puțin vulnerabile le nerambursările la timp a creditelor promovate de ele. Pentru băncile mici problema este mai dificilă, acestea trebuind să-și acopere uneori în întregime nerambursările prin apelarea la credite de refinanțare de la Banca Națională sau la împrumuturi pe piața interbancară. Atragerea resurselor (depozitelor) este pentru bancă primul element din politica de a avea cât mai multe unități în teritoriu. Mai mult de atât, toți agenți economici sunt obligați să-și deruleze afacerile numai prin bănci, deci mai multe unități răspândite în teritoriu, ceea ce presupune mai multe conturi de disponibilități.

Băncile sunt interesate în promovarea unor produse prin care să-și constituie depozite stabile (depozite la vedere, certificate de depozit). Din punct de vedere al rentabilității, aceste depozite aduc mai puțin profit băncii, dar diminuează în schimb riscul de lichiditate deoarece retragerea depozitelor nu se poate face inopinat (deponenții vor primii dobânzi mai mici).

Pe de altă parte, stabilitatea depozitelor permite băncilor să facă investiții pe termen lung, care aduc mai multe profit băncii. Atragerea de depozite pe termen lung este încurajată și de existența unui sistem de asigurare a depozitelor persoanelor fizice în sistemul băncar, în timp ce conturile de disponibilitățile ale persoanelor juridice nu sunt asigurate.

Majorarea capitalului social și implicit a fonduriilor proprii determină băncile să-și mărească lichiditățile și puterea lor financiară, având posibilitatea de a face investiții pe termen lung din fondurile proprii.

O altă măsură de apărare de riscul de lichiditate este refinanțarea care constă în cedarea , gajarea , concesionarea unor titluri de creanțe pe care banca le are în portofoliul ei, în schimbul lichidităților de care aer nevoie urgentă sau apelarea la credite de refinanțare de la Banca Națională care acționează ca împrumutător de ultimă instanță.

Arta de a conduce o bancă constă de fapt în gestionarea eficientă a lichidităților, pentru a face față retragerilor, fără a afecta posibilitatea de onorare a solicitărilor de credite. Resursele trebuie analizate în funcție de lichiditatea și exibilitatea lor reală și nu juridică.

Astfel, depozitele la vedere sunt deseori mai stabile decât depozitele la termen, depozitele interbancare sunt mai volatile decât depozitele clienților, conturile debitoare ale clienților pe termen scurt sunt deseori mai imobilizate neonorate) decât creditele cu scadență mai îndepărtată.

Inovațiile financiare din ultimii ani modifică riscul de nelichiditate al băncii astfel: mărindu-l prin dezvoltarea angajamentelor de credit cum ar fi multi options facilities, micșorându-l prin dezvoltarea piețelor secundare de creanțe negociabile. Arta de a transforma resursele cu scadență mică în plasamente cu scadență, mare și de a putea face față crizei de lichidități într-un timp scurt și la prețuri mici este specifică managementului bancar.

Acest lucru impune mangementului bancar să rezolve trei aspecte ale riscului de lichidități: să protejeze împotriva riscului de lichiditate, să măsoare riscul de lichiditate și să gestioneze riscul de lichiditate.

Asigurarea depozitelor reprezintă o măsură facultativă de protejare a drepturilor deponenților persoane fizice și constă în consituirea unuia sau mai multor fonduri în acest scop, de câtre statul roman sau de câtre instituții financiare publice sau private, care vor funcționa pe baza autorizației date de Banca Națională a României și sub supravegherea acesteia. Societățile bancare participante la constituirea acestor fonduri și care vor beneficia de o astfel de asigurare își vor putea liniști clienții în privința pierderii numerarului încredițat băncii, în caz de faliment, menționând pe antetul băncii și la sediul acesteia că beneficiază de o astfel de asigurare a depozitelor.

În spiritul legii, prin depozit supus prevederilor Fondului de garantare, se înțelege orice sold creditor care rezultă din sume depuse într-un cont bancar de orice tip, deschis în numele sau al mai multor persoane fizice, supuse rambursării către deponent de către societatea bancară.

CAPITOLUL 2.

REFLECTAREA EVIDENȚEI DEPOZITELOR LA COOPERATIVA DE CREDIT PHOENIX

2.1 PREZENTAREA GENERALĂA UNITĂȚII STUDIATE

Cooperativa de credit „BANCA POPULARĂ PHOENIX Nădlac” și-a început activitatea în data de 1 octombrie 1999, funcționând în conformitate cu prevederile Legii nr.109/1996. Ea face parte dintr-o rețea de bănci nou constituită, cu investiții de capital american având sediul central în Arad și reprezentanțe în Oradea, Timișoara, Lipova, Ineu, Chișinau-Cris, Sebiș.

În primii doi ani de activitate Cooperativa de credit a obținut rezultate bune din atragerea de disponibilități bănești în prezent având surse atrase din depozite la termen în sumă de 4.270 mil lei si 180 mil lei depozite la vedere atât de la persoane fizice cât si de la persoane juridice. Se obțin rezultate bune și din plasamente efectuate sub formă de credite cât și din operațiuni cu agenți economici. Forma juridică a cooperativei de credit Phoenix Nădlac este de cooperativă de credit, pe principiul asocierii libere nediscriminatorii, funcționând în conformitate cu prevederile Legii 109/1996, OUG nr.97/2000, modificată si completată prin OUG nr. 272/2000 privind organizarea si funcționarea cooperației de consum si a cooperației de credit, precum si ale prezentului statut.

2.2. PROFILUL ACTIVITĂȚII ȘI OBIECTIVELE DE ACTIVITATE

Cooperativa are ca activitate principală , următoare obiective :

Cooptarea unui număr cât mai mare de membrii, cu un capital social cât mai mare ca volum și pe perioade cât mai lungi, în vederea realizării capitalizării maximale având ca scop fundamental existența unei instituții economice solide, cu resurse și deci posibilități de finanțare a creditelor.

Acordarea de credite (împrumuturi), în lei si valută, membrilor în condiții avantajoase, cu prioritate, în baza unor contracte de credit bazate pe normele legale în vigoare precum și normele de creditare proprii ale cooperativei.

Acordarea de prestații de serviciu cu caracter cooperativar membrilor săi, în condițiile prevăzute de lege precum și de normele proprii de funcționare

Acordarea de credite si servicii cooperativare altor persoane fizice si juridice, decât membrii, în condițiile prevăzute de lege precum si normele proprii.

Fructificarea economilor bănești ale membrilor cooperativei precum și ale altor persoane fizice și juridice

Contractarea de împrumuturi de la bănci

Păstrarea disponibilităților bănești ale membrilor cooperativei, ale altor persoane fizice si juridice rezidente în lei și valută în conturi deschise, la cererea acestora și efectuarea de operații de cont.

Operațiuni de schimb valutar

Operațiuni cu caracter financiar-cooperativar efectuate pe baza de mandat

Alte activități de prestații de serviciu în baza de convenții

Efectuează, în mandat alte prestări de servicii tip bancare și orice alte activități legale care au o legătură directă sau indirectă cu obiectul de activitate.

Important: Banca acordă credite, prin negociere cu solicitantul, în funcție de bonitatea și solvabilitatea acestuia. Banca este în drept să solicite, la acordarea creditelor, garanții asiguratorii, cum sunt:

bunurile ce se procura din creditul acordat;

gajul mobiliar;

înscrisuri de valori și alte efecte de comerț;

ipoteca constituită asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea debitorilor si garanților;

scrisori de garanții bancare;

cesiuni;

alte valori.

În situația în care Adunarea Generală a membrilor decide, în condițiile prezentului statut, acest obiect de activitate poate fi modificat, cu luarea în considerare a prevederilor legislației române în vigoare referitoare la organizarea și funcționarea acestor cooperative de credit.

Cooperativa are un capital social variabil în funcție de numărul membrilor și numărul total de părți sociale subscrise. Acest capital social se poate utiliza, în funcție de prevederile legislației române în vigoare, precum și a normelor proprii ale cooperativei, în derularea întregului spectru de activități care fac parte din obiectul de activitate al cooperativei. Mijloacele financiare respectiv fondurile cooperativei provin cu prioritate din următoarele resurse:

Taxe de înscriere ;

Părțile sociale vârsate ;

Profitul realizat din activitatea proprie sau din titluri de participație ;

Alte mijloace provenite din diverse contribuții, plusuri de valori constatate la inventarierea patrimoniului, donații, sponsorizări, precum și alte mijloace similare ;

Dividente rezultate din activitatea societăților și întreprinderilor în care cooperativa are participare la capitalul social ;

Cooperativa are la dispoziție, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, următoarele fonduri :

fondul de rezervă ;

fondul de risc ;

parțile sociale ;

Stabilirea mărimii acestor fonduri și limita părților sociale se vor stabili de câtre consiliul de administrație. În activitatea proprie, cooperativa va putea utiliza mijloacele și fondurile proprii respectiv atrase – depozite, disponibilități în conturile terților, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în interesul cooperativei precum și a membrilor săi. Patrimoniul cooperativei, în afara părților sociale nu este divizibil, constituind un tot unitar și care se poate înstrăina doar în condițiile prevăzute de lege.

Cu privire la evoluția obiectului de activitate se poate preciza că acesta a evoluat de la activitatea de constituire de depozite la începerea activității desfășurate, evoluând pe parcurs și la acordarea de credite la scurt timp de la înființare. După un an de activitate a fost posibilă și realizarea activității de schimb valutar, având în vedere avantajele deținute de unitate, fiind situată la 2 km de frontiera cu UNGARIA. De asemenea s-a angajat și activitatea de prestare servicii, operațiuni de mandat în contul mai multor societăți de asigurare. Astfel a fost posibilă realizarea unor venituri suplimentare.

2.3. OBIECTIVELE ȘI TENDINȚELE UNITĂȚII

În primii doi ani de activitate după autorizare Cooperativa de credit Phoenix Nădlac își propune realizarea următoarelor obiective :

Extinderea zonală prin înființarea de unități secundare pe raza teritorială de operare, respectiv în comuna Șeitin și Peregu Mare ;

Angajarea personalului de înaltă calificare ;

Atragerea de noi clienți atât persoane fizice cât și persoane juridice ;

Studiul asupra nevoilor specifice ale clienților persoane fizice și juridice ;

Obținerea unor profituri de cel puțin 10-15% din capitalurile investite.

În vederea realizării acestor obiective își propune practicarea unor dobânzi și comisioane bancare diferențiate în funcție de anumite criterii stabilite prin normele interne. Astfel agenții economici, în vederea selectării acestora pentru stabilirea unor dobânzi și comisioane bancare diferențiate, trebuie să îndeplinească următoarele criterii :

să obțină rezultate financiare bune ;

să fie clienți permanenți ;

să prezinte o evoluție favorabilă a indicatorilor de bonitate ;

De asemenea se propune promovarea unor servicii și produse noi la nivelul cooperativei de credit, astfel încât să crească numărul membrilor cooperatori.

Produse propuse să fie oferite de Cooperativa de credit sunt :

Depozite în lei în sistem clasic – se constituie în baza unui contract de depozit bilateral, cu stabilirea condițiilor de termen, cu sau fără capitalizare, cu sau fără prelungire automată după opțiunea clientului cu dobândă ferma pe perioda comtractului.

Depozite în lei în sistem revolving – se constituie în baza unui contract de depozit bilateral, cu dobândă fluctuantă, cu stabilirea condițiilor de termen, cu sau fără prelungire automată cu sau fără capitalizare, după opțiunea clientului.

Certificate de depozit cu sau fără discount – se constituie sub forma unor hârtii de valoare la purtător sau nominale, prin care se atestă primirea unor sume de bani pe o perioadă de timp determinată, care vor fi rambursate cu dobânzile stabilite la scadențele prevăzute.

Carnete de garanție pentru gestionari – se constituie sub forma unor carnete de valoare nominale, prin care se atestă primirea periodică a unor sume reprezentând garanțiile de constituit de câtre gestionari, pe o perioadă solicitată de societatea angajatoare, cu stabilirea unor dobânzi fluactuante.

Credite pe termen scurt și mediu pentru persoane fizice.

Credite pe termen scurt și mediu pentru persoane juridice – creditele se acordă persoanelor jurudice care prezintă performanțe financiare bune cu un serviciu bun al datoriei și cu o evoluție favorabilă a indicatorilor de bonitate determinați în baza balanțelor de verificare periodice, în condiții de garanții reale și termene stabilite prin norme metodologice elaborate pentru fiecare produs în parte.

Din bilanțul estimativ pe primii trei ani de activitate rezultă continuarea unei activități rentabile. Se prevede atragerea disponibilităților bănești de la persoane fizice și juridice de 5.000.000 mii lei în primul an și 5.500.000 mii lei în al doilea an de activitate. Plasarea acestor disponibilități se va realiza în credite de trezorerie și credite pentru bunuri imobiliare luându-se garanții în procent de 200% din valoarea creditului. Excedentul de surse se va investi în titluri de plasament și investiții cu dobânzi mai mari decât cele bonificate la depozite. Din schimbul valutar se prevede obținerea unor venituri de 1.020 mil lei în primul an și 1.200 mil lei în al doilea an. De asemenea se prevăd venituri din activitatea de prestări de servicii pentru societăți de asigurări carte verde, asigurări medicale, asigurări de răspundere civilă în sumă de 400 mil lei în primul an și respectiv 420 mil lei în anul doi .

În primul an se vor promova de cooperativă depozite cu plata lunară a dobânzii, cu plata dobânzilor fixe la expirarea termenului, cu plata dobânzii negociabile în funcție de termenul și suma depozitului, cu capitalizarea dobânzii și altele .

2.4. PREZENTAREA SISTEMULUI INFORMATIC EXISTENT

Tendințele actuale orientate spre realizarea unor activități cât mai profitabile și eficiente impun existența unor stații de lucru, calculatoare cu ajutorul cărora să se reducă timpul de lucru, să se ușureze munca salariaților și să se ajungă în același timp la o organizare mai bună.

Cooperativa de credit PHOENIX Nădlac dispune de patru calculatoare în prezent, din cele două unul fiind server și se găsește la compartimentul de contabilitate, iar celălalt e backupul serverului .Celălalte doua stații de lucru de află la caserie :

Baza de date se află în server și deorece sunt legate în rețea stațiile de lucru sunt conectate direct cu serverul. Este vorba de un tip de rețea care permite ca toate posturile de lucru să fie pe o singură stație, și invers un post de lucru poate fi pe mai multe stații de lucru.

Programul informatic folosit este un sistem informatic integrat.

Deoarece unitatea analizată este doar filială, contabilitatea internă legată de calculul salariilor, amortizarea mijloacelor fixe, situații de lucru operative (dobânzi medii, liste cu restanțieri la credite), acestea se întocmesc la centrala băncii, unde se foloseste un program propriu realizat in limbajul Visual Foxpro.

Astfel se preiau din baze de date *.db de pe server informațiile necesare se aduc în Visual Foxpro unde are loc generarea de fișiere *.dbf care sunt preluate de aplicația operațiuni bancare și operate automat în baza centrala de date (notele contabile privind cheltuielile cu salariile, cu mijloace fixe). Dotarea unității cu calculatoare permite de asemenea conducerii o mai bună organizare și coordonare a activității, iar activitatea compartimentelor contabilitate și caserie este ușurată.

Unitatea nu dispune de o legătură Internet , deoarece sediul ei este situat într-o zonă în care rețeaua internet este slab dezvoltată iar pe de altă parte având în vedere dimensiunea activității desfășurate nu este neapărat necesară acestă legătură.

2.5. PREZENTAREA RELAȚIILOR FUNCȚIONALE ÎNTRE COMPARTIMENTELE UNITĂȚII

Pentru a localiza mai bine compartimentele și locurile de muncă care concură la desfășurarea activității ce face obiectul studiului și a circulării informațiilor între acestea, vom efectua o analiză a relațiilor dintre compartimente, a schimbului de relații dintre ele scoțând în evidență toate problemele întălnite în buna desfășurare a activității:

(1)

Mesaj rețea

(2)

Contract depozit Foaie vărsământ

Cerere de deschidere de cont Cec de numerar

– fluxul de documente

-fluxul în cadrul sistemului informatic

Din cele prezentate putem constata că există următoarele relații între compartimente:

1. Contabilitate Caserie

– pe baza contractului de depozit sau după caz pe baza foi de vărsământ, cecului de numerar contabilitatea trimite la caserie un mesaj (fiind legate prin retea), să încaseze sau după caz să plătească o anumita sumă de bani.

2. Caserie Contabilitate

-odată ce încasează sau plătește banii, are loc tipărirea foi de vărsământ sau cecului de numerar, cu care clientul se prezintă la contabilitate pentru a se defitiva operația.

3.Clientela Contabilitate

-când clientul are deja deschis un cont la bancă și vine să depună banii, se întocmește foaia de vărsământ în două exemplare unul rămănând la client și altul la contabilitate.

2.6. DESCRIEREA FLUXULUI INFORMAȚIONAL AL UNITĂȚII

În unitatea analizată putem distinge următoarele componente ale fluxului informațional :

Cerere de deschidere a contului – formular netipizat, tipărit la imprimantă în doua exemplare, unul rămănând la contabilitate unde se îndosariază, celălalt rămâne la client. Servește ca document pe baza căruia clientul își exprimă opțiunea de a deschide un cont la banca respectivă , cu scopul de a putea constitui un depozit, sau mai multe în acest caz întocmindu-se un exemplar pentru fiecare depozit constituit de către clientul respectiv .

Acest tip de document se întocmește obligatoriu, pentru a putea constitui un depozit, servind în acest caz ca bază la întocmirea contractului de depozit. Se obține la calculator și e tipărit la imprimantă. Nu circulă între compartimentele din unitate respectiv compartimentul contabilitate și caserie. Se intocmește în prezența clientului pe baza actului de identitate al acestuia, la compartimentul contabilitate unde se și îndosariază .

Contract de depozit bancar – formular netipizat, tipărit la imprimantă în două exemplare, unul se remite clientului, celălalt rămâne la compartimentul contabilitate unde se îndosariază. Acesta servește ca document justificativ de existență a unui depozit constituit de către client la unitatea respectivă, și care conține informațiile legate de obligațiile și drepturile părților, în relația stabilită prin constituirea unui depozit. Acest contract se întocmește pe baza cererii de deschidere a contului, folosind informațiile din actul de identitate. Se obține prin completarea unui formular propriu tipizat pe calculator, fiind generat în compartimentul contabilitate și fără să circule la caserie se îndosariază la contabilitate.

Foaia de vărsământ – formular netipizat, tipărit la imprimantă în două exemplare, unul se remite clientului, celălalt rămâne la compartimentul contabilitate unde se îndosariază. Acesta servește ca document justificativ al unei depuneri efectuate de client pentru vărsarea acestuia în disponibilul existent deja în cont ori constituirea unui depozit nou. Se completează automat cu datele despre client existente deja în baza de date, introduse cu ocazia întocmirii contractului de depozit. Singurul câmp din document care se completează este suma depusă sau retrasă. Acest document se întocmește pe baza datelor de la contabilitate, de unde are loc transmiterea unui mesaj prin intermediul rețelei de calculator casierie. Clientul după ce trece pe la compartimentul contabilitat, este trimis la caserie unde deja se știe suma care trebuie plătita sau încasată și numai după ce se realizează monetarul se întocmește foaia de vărsământ în cazul unei depuneri, respectiv cec de numerar în cazul unei plăți. Cu acest document clientul este trimis la contabilitate pentru a face dovada efectuării operației și astfel compartimentul contabilitate finalizează operațiunea înregistrând și în evidențele sale operațiunea dorită de client.

Cec de numerar -formular netipizat, tipărit la imprimantă în două exemplare, unul se remite clientului, celălalt rămâne la compartimentul contabilitate unde se îndosariază. Acest document este dovada efectuării unei plăți către client din disponibilul din cont sau depozit ori încasarea dobânzii aferenta depozitului constituit la unitatea respectivă anterior. Se completează automat cu datele despre client existente deja in baza de date, introduse cu ocazia întocmirii contractului de depozit. Singurul câmp din document care se completează este suma depusă sau retrasă. Acest document se întocmește pe baza datelor de la contabilitate, de unde are loc transmiterea unui mesaj prin intermediul rețelei de calculatoare caseriei. Clientul după ce trece pe la compartimentul contabilitate este trimis la caserie unde deja se știe suma care trebuie plătită sau încasată și numai după ce se realizează monetarul se întocmește foaia de vărsământ în cazul unei depuneri, respectiv cec de numerar în cazul unei plăți. Cu acest document clientul este trimis la contabilitate pentru a face dovada efectuării operației și astfel compartimentul contabilitate finalizează operațiunea înregistrând și în evidențele sale operațiunea dorită de client.

Extras de cont- formular netipizat, tipărit la imprimanta într-un exemplar, care se remite clientului acest document fiind realizat la cerința clientului. El servește ca “oglindă” operațiilor efectuate de-a lungul unei perioade în cadrul contului respectiv. Documentul este realizat cu ajutorul evidenței realizate de programul informatic integrat de care dispune unitatea, evidența realizată pe fiecare cont deschis în parte. Servește ca document de justificare, control a operațiunilor efectuate în cadrul unui cont. Se obține ori de câte ori clientul solicită generarea lui , sau după fiecare operațiune. Se obține la compartimentul de contabilitate neavând nici o legatură cu caseria.

Grafic depozite bonificate- este un document netipizat, tipărit la imprimantă în fiecare zi servind ca o situație a depozitelor a căror dobânda este scadentă în ziua respectivă, informațiile pentru realizarea acestei situații fiind preluate cu ajutorul produsului informatic din cadrul bazei informaționale existente. Servește deci ca document informativ pentru personalul compartimentului contabil.

2.7. DEPOZITELE, PARTE COMPONENTĂ A ACTIVITĂȚII UNITĂȚII

Actele normative care reglementează activitatea de constituire, evidență și operațiile cu depozitele la unitatea analizată sunt următoarele :

“Legea contabilității” – nr. 82 /24.dec.1991

“Legea bancară” –nr. 58/1998

OUG nr. 97/2000

Activitatea de constituire, evidențiere a depozitelor și calculul dobânzilor aferente depozitelor existente sau constituite se desfășoară în compartimentul de contabilitate al unității. Clienții au de ales în funcție de termenele depozitelor între următoarele categorii de depozite: pe o lună, 3 luni, 6 luni, 1 an. În funcție de calculul dobânzii există posibilitatea de a alege depozite cu capitalizare sau fără capitalizare. Unitatea practică următoarele nivele ale dobânzilor luate ca titlu de exemplu:

*Comision de retragere de numerar este de 0.06 %

Banca își rezervă dreptul de a modifica nivelul dobânzii practicate la depozitele în funcție de situația generală a pieței, de fluctuațiile existente pe piață. Conturile de depozit se deschid pe baza cererii de deschidere a contului, a contractului de depozit, care se completează și se semnează de depunător, și care cuprinde condițiile depozitului:

termenul

procentul de dobândă

condițiile în care se desființează depozitului

modul de plată a dobânzii (cu sau fără capitalizare)

comisioane percepute

Odată declanșată operațiunea de constituire de depozit se nasc următoarele obligații pentru amandouă din părți.

Depozitarul se obligă:

să deschidă deponentului câte un cont pentru fiecare depozit

să primească cu titlu de depozit bani și să predea deponentului documentele doveditoare ale depozitului

să păstreze secretul asupra depozitului constituit și să nu furnizeze relații asupra acestuia decât cu acordul acestuia sau în cazuri strict prevăzute de lege

să elibereze sumele depozitate la cererea deponentului și să garanteze depunerile făcute

să afișeze nivelul dobânzilor și al comisioanelor practicate.

Deponentul se obligă :

să respecte nivelul și termenul depozitului

să achite comisioanele practicate de bancă potrivit reglementărilor sale interne

la expirarea termenului de constituire a depozitului să solicite prelungirea sau lichidarea depozitului. În caz de neprezentare, depozitul se consideră constituit pe un nou termen cu aceeași durată și în condițiile noilor dobânzi practicate de depozitar ;

De asemenea mai există și alte clauze ce trebuie cunoscute de deponent. Astfel dobânda aferentă depozitului se calculeaza lunar (luna fiind considerată 30 de zile) pe perioada existenței depozitului și se poate elibera începând cu a doua zi lucrătoare din luna în curs pentru luna precedentă. În situația în care deponentul solicită restituirea de sume din depozit înainte de expirarea termenului pentru care acesta a fost constituit, depozitarul este autorizat să procedeze la lichidarea depozitului respectiv și să recalculeze dobânda la nivelul dobânzii la vedere corespunzătoare perioadei scurse de la constituire până la data lichidării.

Conturile curente ale clientelei deschise la bănci evidențiază disponibilitățiile clientelei și operațiunile de încasări și plăți dispuse de aceasta. În vederea deschiderii de conturi pentru persoane fizice, aceasta se va prezenta la ghișeul băncii cu buletinul de identitate. Lucrătorul bancar va verifica dacă acest document aparține titularului, dacă este în termenul de valabilitate și dacă are înscris codul numeric personal, element esențial. Totodată lucratorul bancar va asigura completarea a două exemplare ale cererii de deschidere de cont dar și contractul de depozit.

În vederea deschiderii de conturi pentru persone juridice se vor solicita următoarele documente :

act constitutiv

hotarăre judecatorească privind încheierea de înmatriculare a judecătorului delegat de la Registrul Comerțului.

certificatul de înmatriculare la Registrul Comerțului.

certificat de la Direcția Generală a Finanțelor Publice și a Controlului Financiar de Stat-Direcția impozite si taxe

cod fiscal.

Cronologic activitatea de constituire de depozit și alte operații legate de depozit poate fi prezentată în modul următor. La cererea clientului se întocmește un contract de depozit pe baza căruia clientul își exprimă opțiunea de a constitui un depozit la unitatea respectivă în condițiile în care i se întocmește în prealabil o cerere de deschidere de cont în doua exemplare.

Contractul de depozit este generat în cadrul compartimentului de contabilitate în două exemplare și semnat atât de deponent cât și de contabilul șef și directorul unității. Exemplarul original este reținut de compartimentul de contabilitate, celălalt este remis depunatorului. La unitate acest document se înregistrează în registrul de intrare-ieșire și se îndosariază în funcție de termenele depozitelor. La contabilitate acest document este generat cu ajutorul calculatorului și este transmis un mesaj câtre caserie prin intermediul retelei. Când primește mesajul caseria face monetarul, încasând banii și numai acum are loc tipărirea efectivă a foi de vărsământ semnată atât de casier cât și de depunător.

Cu foaia de vărsământ sau după caz cecul de numerar clientul revine la compartimentul contabilitate unde face dovada plății sau a încasării banilor iar astfel se încheie operațiunea și la contabilitate. Banii se depun cu foaia de vărsământ întocmită pe calculator în două exemplare. Un exemplar se remite depunătorului, celălalt este generat de compartimentul de caserie și rămâne la caserie. Acesta se îndosariază aici ca anexă la registrul de casă. Similar se procedează și când clientul dorește să retragă banii din depozit sau își ridică dobânda în acest caz lucrându-se cu cecul de numerar. Această operațiune se realizează zilnic.

CAPITOLUL 3.

SISTEM INFORMATIC PRIVIND EVIDENȚA DEPOZITELOR

3.1. CONCEPȚII GENERALE PRIVIND SISTEMUL INFORMAȚIONAL ECONOMIC

Conceptul de sistem informațional economic a fost definit în moduri diferite. De cele mai multe ori, el este sinonim cu sistem informațional pentru conducere, iar cele mai dese referiri se fac la această ultimă variantă. Din toate definițiile, rezultă că el este un ansamblu de resurse umane și de capital, investite într-o unitate economică, în vederea colectării și prelucrării datelor necesare producerii informațiilor, care vor fi folosite la toate nivelurile decizionale ale conducerii și controlului activitățiilor organizației.

În vederea proiectării unui sistem informatic complet abordarea sistemică reprezintă cea mai bună soluție. Cînd o viziune sistemică se folosește pentru a dezvolta sisteme informatice utilizându-se mai mulți pași într-un ciclu avem așa numitul ciclu al dezvoltării de sisteme informatice. Pentru această etapă pași urmăriți și elementele produse sunt :

Investigarea sistemului → fezabilitatea sistemului

Analiza sistemului existent → Necesitățile funcționale

Proiectarea sistemelor → Specificațiile de sistem

Implementarea sistemelor → Sistemul operațional

Întreținerea sistemului → Îmbunătățirea sistemului

Astfel investigarea sistemului, primul pas în procesul de elaborare este de a investiga sistemele existente:

dacă există o problemă

elaborarea unui studiu de fezabilitate care să investigheze necesarul de informații și să determine necesarul de resurse, costuri, avantaje

dezvoltarea unui plan de management

Se urmărește fezabilitatea organizațională, economică, tehnică și operațională. Fezabilitatea organizațională se referă la modul în care sistemul informatic propus atinge obiectivele organizației. Fezabilitatea economică pune accentul pe costurile și beneficiile sistemului propus în relație cu costurile dezvoltării și operării sale. Fezabilitatea tehnică se ocupă de necesitățile de hardware și software și de modul în care acestea pot fi achiziționate în timp. Fezabilitatea operațională analizează dacă managerii, angajații, pot opera utiliza sistemul propus.

Analiza sistemului existent este un studiu asupra necesităților informaționale ale utilizatorului final. Ea implică:

studii detaliate asupra informațiilor necesare pentru organizație și utilizatorii finali

activitățile, resursele și produsele existente în cadrul sistemului informatic prezent.

Această etapă implică analiza organizațională, analiza sistemului existent, analiza necesităților patrimoniale, designul sistemului. Analiza organizațională urmărește evaluarea sistemelor orhanizaționale precum și a mediului. Analiza sistemului existent premergător elaborării unui nou sistem trebuie făcută o analiză a sistemului prezent (manual sau informatic). Această analiză implică studiul activităților, resurselor, produselor. Se mai analizează modul în care sistemul actual utilizează :

hardware, software, persoanele, convertirea lor în produse informatice

cum se efectuează introducerea, transmiterea, prelucrarea și controlul datelor.

Analiza necesităților patrimoniale este o etapă importantă în cadrul căreia se urmărește:

Determinara necesităților informaționale

Determinarea posibilităților prezente de prelucrare a informațiilor

Elaborarea unui necesar funcțional.

Designul sistemului specifică cum sistemul își va atinge obiectivele.Totodată designul sistemului are la bază trei activități:

Designul interfaței cu utilizatorul

Datele utilizate

Procesul

Designul interfaței se referă la interacțiunea ce va acea loc între utilizatorul final și program. Acesta trebuie să fie atractiv și ușor de utilizat. Interfața cu utilizatorul are în vedere: ecranele de afișare, dialogurile interactive calculator/utilizator, formulare de introducere a datelor, documente, rapoarte.

Designul datelor are în vedere structura bazei de date și a fișierelor ce vor fi utilizate de noul sistem informatic. În acest caz trebuie avute în vedere:

Atributele sau caracteristicile entităților prin care sistemul informatic e propus

Relațiile ce se stabiliesc între aceste entități

Specificarea elementelor prin care fiecare entitate va fi urmărită de câtre sistemul nformatic propus

Stabilirea ondițiilor pentru ca datele utilizate să die valide.

Designul procesului are în vedere resursele software, adică programele utilizate precum și procedurile prin care acestea vor fi utilizate de sistem. Astfel în această etapă se vor elabora specificații detaliate de programa și proceduri, specificații care să întrețină controlul funcțional și să analizeze performanțele sistemului.

Implementarea de sisteme informatice implică schimbări în procesele comerciale, structurile organizaționale repcum și în relațiile de muncă. Activitățile principale pe care pe presupune activitatea de implementare sunt: achiziționarea de software, dezvoltarea de software, pregătirea personalului, elaborarea documentației de sistem, elaborarea sistemului pilot. Implementarea de sisteme informatice trebuie văzută ca un proces care asigură respectarea planului elaborat. Astfel procesul de implementare urmărește investigarea, analiza și designul ca etape ale dezvoltării sistemului.

Întreținerea sistemului privește testarea, documentarea, trainingul și alte activități legate de ea. Întreținerea sistemului propriu zis este reprezentată de activitățile de monitorizare, evaluare și modificare operațională a sistemului prin care se pot face și unele îmbunătățiri.

Sistemul informatic standart este format dintr-un set finit de metode, tehnici, procedee, strategii, instrumente, sisteme de tehnică de calcul, sisteme de comunicație de date, personal specializat în informatică, sisteme organizatorice, restricții și facilități legislative în materie, utilizate pentru generarea, transmiterea si prelucrarea algoritmică, difuzarea și interpretarea rezultatelor în vederea îndeplinirii funcțiilor financiar-bancar. Este vorba aici de un sistem financiar bancar, toate aceste elemente avînd rolul de a asigura o funcționare optimă și o reglare de tip conexiune inversă (feed-back) a întregului sistem aferent unui organism financiar-bancar, în condiții de eficiență economică și rentabilitate financiară acceptabile.

La nivelul unei societăți bancare, principale activități generatoare de informații financiare sunt următoarele: operațiuni curente de ghișeu, gestiunea depozitelor bancare, gestiunea clienților băncii, gestiunea și controlul tuturor sistemelor de credite utilizate de către bancă, operațiuni valutare și plăți , gestiunea operațiilor de decontare cu alte bănci.

În condițiile în care se impune gestionarea cât mai eficientă a acestor informații generate, sistemul informatic standart primește de la sistemul operant datele necesare și prin intermediul unei baze de proceduri asociate, asigură prelucrarea multiplă acestora, în conformitate cu un sistem procedural bazat pe algoritmi de prelucrare și de calcul, în vederea obținerii unor date de ieșire sub formă de rapoarte, indicatori sintetici, grafice.

Sistemul informațional pentru conducere nu trebuie tratat numai prin prisma calculatorului electronic, deoarece și unitățile care nu dispun de el beneficiază de serviciile unui astfel de sistem..

De fapt procesul de proiectare conține două etape, și anume: proiectarea logică, prin care se detaliază ce trebuie să se construiască și se precizează specificațiile logice ale sistemului respectiv, proiectarea fizică, prin care se arată cum trebuie să fie construite aceste specificații și cum să funcționeze sistemul în mediul real, în funcție de resursele disponibile. Principiile și scopurile proiectării care ghidează ambele etape sunt foarte generale și nu depind de sistemul la care se aplică sau de tehnicile de proiectare utilizate. Acestea sunt: economicitatea, simplitatea, structurarea, principiul black-down, principiul top-down, transporabilitatea, transparența, confortabilitatea.

Deci există mai multe etape în realizarea sistemelor informaționale. După ce se realizează microanaliza și analiza sistemului, și au fost structurate cerințele sistemului, urmează faza de proiectare logică și fizică a sistemului, pe care le voi prezenta în continuare.

3.1.1 PROIECTAREA LOGICĂ A SISTEMULUI INFORMAȚIONAL

Creșterea complexității proceselor și fenomenelor economice, dependența performanțelor sistemului de influențele perturbațiilor din mediu, conceperea și exercitarea procesului de management într-o manieră care să valorifice potențialul mediului, au condus la formularea de câtre manageri a unor probleme din ce în ce mai dificile la care doresc să obțină , în timp util, soluții acceptabilecare să le diminueze riscul. În faza de proiectare logică se efectuează deplasarea atenției de la prezentarea a ceea ce există și ce se intenționează la descrierea a ceea ce va însemna noul sistem, cum va funcționa.

Modul de percepere a noului sistem se va reda prin prezentarea tuturor intrărilor sistemului, a ieșirilor, precum și a interfețelor și dialogurilor. Ele se construiesc pe baza a ceea ce s-a identificat în etapele anterioare, dar ținându-se cont și de cerințele identificate în timpul desfășurării activităților din etapa de proiectare logică.

Proiectarea logică detaliază ce se dorește să se construiască și se face înaintea proiectării fizice, deoarece reconstruirea unor sisteme fizice sau care nu funcționează sau funcționează prost este foarte costisitoare. Proiectarea logică este limitată la decizii independente de implementare. Limitele proiectării logice le simțim atunci când deciziile pe care trebuie să le luăm necesită cunoașterea mediului real de funcționare a sistemului proiectat. Rezultatul proiectării logice îl constituie proiectul logic al sistemului.

Proiectarea logică se derulează prin intermediul a trei pași sau subfaze :

proiectarea formularelor/formatelor (pentru preluarea datelor) și a rapoartelor, prin intermediul cărora utilizatori vor avea imaginea intrărilor și ieșirilor noului sistem.

proiectarea interferențelor și a dialogurilor, pentru evidențierea modului de comunicare a utilizatorului cu softul de sistem.

proiectarea bazelor de date logice, prin care este descrisă structura standart a bazei de date a sistemului ce va fi ușor de implementat orin multitudineade tehnologii existente în domeniul bazelor de date.

Toate intrările și ieșirile fazei de proiectare logică vor fi prezentate ca fluxuri ale datelor între un proces manual și altul automat sau între o sursă ,destinație și un proces automat din diagramele fluxurilor de date. De regulă, se poate proiecta câte un formular sau raport pentru fiecare flux de date dintre utilizator și sistem. Totuși, punctul de plecare în modelarea logică îl constituie diagramele entitate-relația, deși , în plus, vor fi utilizare nu numai datele din acestea, ci și cele descoperite în timpul proiectării logice. Similar, din diagrama de acțiuni vor fi preluate evenimentele ce declanșează acțiunile utilizatorului, semnalate prin meniuri, butoane, comenzi date calculatorului.

În finalul prezentării generale a fazei de proiectare logică menționăm că subfaze acesteia, cele trei enumerate anterior, nu trebuie să fie parcurse secvențial. Ele se află într-o strânsă interdependență.

3.1.2. PROIECTAREA FIZICĂ A SISTEMELOR INFORMAȚIONALE

După parcurgerea etapei de proiectare logică, cunoscută și ca proiectare conceptuală sau și proiectarea sistemelor, o formulare destul de ambiguă, se trece la o nouă etapă, proiectarea fizică, la rândul ei numită și proiectarea de detaliu. Ultimul nume este în legătură cu proiectarea generală, o altă variantă de definire a proiectării logice. În timpul proiectării logice se prezintă o imagine de ansamblu a sistemului, în timp ce proiectarea fizică înseamnă o abordare detaliată a acestuia. Și specificațiile acestei etape vor avea un pronunțat caracter tehnic, preocupările fiind îndreptate spre schițarea structurii sistemului, și nu spre modul concret de realizare a lui.

Proiectarea fizică implică parcurgerea următorilor pași :

Proiectarea fișierelor fizice și a bazelor de date. O astfel de activitate înseamnă descrierea modului în care vor fi stocate și accesate datele în/din memoriile secundare și cum se va asigura controlul lor pentru a oferi o securitate maximă.

Proiectarea structurii sistemului și a programelor. Se descriu programele sau modulele acestora care sș fie în concordanță cu diagramele fluxurilor de date și cu celelalte piese ale documentației realizate în etapele anterioare.

Proiectarea strategiilor de prelucrare distribuită. Se vor prezenta modalitățile în care utilizatorul poate să dispună de datele și facilitățile de prelucrare oferite de rețelele de calculatoare.

Proiectarea fizică a fișierelor și a bazelor de date își propune să asigure trecerea de la descrierea logică a datelor la una tehnică, de stocare a datelor. Totuși proiectarea fizică se concretizează în specificații tehnice folosite ulterior de programatori și alți specialiști implicați în construirea sistemului (în timpul implementării), prin crearea fișierelor, definirea modurilor de organizare a acestora, precum și a bazelor de date. Proiectarea fizică a fișierelor și bazelor de date are două obiective :

transpunerea relațiilor dintr-un model de reprezentare logică a datelor într-un proiect tehnic. Un astfel de proiect va conține formatele sub care vor fi reprezentate atributele, modul de grupare a acestora din una sau mai multe relații în una sau mai multe înregistrări fizice, alegerea modului de organizare a fiecărui fișier cu înregistrări, precum și proiectarea metodelor de accesare a datelor din unul sau mai multe fișiere.

selectarea tehnologilor folosite pentru stocarea datelor. Tehnologiile includ diverse funcții ale sistemului de operare , numite metode de acces și sisteme de gestiune a bazelor de date. Fiecare tehnologie va fi specifică unei anumite arhitecturi a sistemului.

Informațiile necesare pentru proiectarea fizică a fișierelor și a bazelor de date se referă la :

Relațiile normalizate, inclusiv estimarea dimensiunii bazei de date.

Definirea fiecărui atribut.

Specificarea momentului și a locului utilizării datelor : introducerea, restaurare, ștergere, actualizare.

Timpul preconizat pentru obținerea răspunsurilor.

Descrieri ale tehnologilor folosite pentru crearea fișierelor și a bazelor de date.

Gestiunea datelor de câtre un SGBD se poate face prin intermediul a trei modele de date: ierarhic, rețea, relațional.

Modelul relațional prezintă următoarele avantaje si particularități față de celelalte: p strauctură relațională a datelor, datele fiind organizate sub forma unor tablouri bidimensionale (tabele) de date, denumite relații. Asocierile dintre relații se realizează prin intermediul atributelor de legătura, denumite concret chei primare și chei externe.

Aceste relații, constituie într-un ansamblu coerent și funcțional, formează o bază de date relațională, prin care sunt definite datele și legăturile dintre aceste date. De asemenea modelul relațioanal mai conține elemente de algebră relațională, ce descriu operațiile care se pot aplica asupra relațiilor în vederea realizării funcțiilor esențiale de prelucrare ale unui BDR: creare, consultare, modificare, inserare și ștergere.

Restricțiile de integritate ale modelului relațional definesc cerințele pe care trebuie să le îndeplinească datele unei BDR pentru a fi coerente și corecte în raport cu realitatea financiar-bancară pe care o reflectă.

3.2. DEFINIREA OBIECTIVELOR SISTEMULUI INFORMAȚIONAL EXISTENT

În conceperea și realizarea sistemelor informaționale, o pondere deosebită o deține proiectul general, deoarece acesta definește structura și funcționalitatea acestui sistem în raport cu obiectivele solicitate. Etapa de elaborare a proiectului general are ca obiectiv elaborarea concepției acestuia definirea acestuia din punct de vedere structural si funcțional.

Sistemul prin funcțiile sale realizează procese de prelucrare omogene care asigura transformarea intrărilor în ieșiri conform cerințelor sistemului decizional.Relațiile dintre componentele sistemului informațional sunt asigurate prin intermendiul unei baze informaționale ce urmează a fi transformată în colecții omogene (baze de date, fișiere).

Structura unui proiect general sau a unui sistem informațional cuprinde un ansamblu de intrări, prelucrări și bineînțeles ieșiri, definite în funcție de obiectivele generale ale unității. Aceste obiective de clasifică astfel:

OBIECTIVELE DE CONDUCERE

Vizează o serie de aspecte cu caracter global cum ar fi :

realizarea programului de producție

realizarea globală și structurală a indicatorilor economici

utilizarea rațională a capacității de producție

îmbunătărțirea calității produselor

reducerea costului de producție

creșterea profitului

asigurarea condițiilor de modernizare a unității

OBIECTIVE INFORMAȚIONALE

Reprezintă ansamblul obiectivelor care au în vedere :

asigurarea prelucrării automate a datelor

îmbunătățirea condițiilor de circuit și flux informațional

fundamentarea deciziilor pe baza informațiilor pertinente

furnizarea selectivă a informațiilor de excepție

furnizarea automată a deciziilor de rutină

furnizarea informațiilor sub forma adecvată

reducerea timpului de râspuns

realizarea unui sistem integrat de prelucrare a datelor

OBIECTIVE TEHNOLOGICE

Vizează asigurarea unui control centralizat și operativ a procesului tehnologic, control asigurat mai ales prin automatizare și robotizare.

OBIECTIVE INFORMATICE

Reprezintă ansamblul obiectivelor care au în vedere :

utilizarea rațională și eficientă a tehnicii de calcul

introducerea rețelelor locale și asigurarea prelucrării distribuite

asigurarea condițiilor de securitate și protecție a datelor

3.3. ROLUL INTRĂRILOR ȘI IEȘIRILOR SISTEMULUI INFORMAȚIONAL

Proiectarea logică precizează sursa de informații și structura logică a datelor pentru fiecare proces. Pentru fiecare punct în care un flux de date intersectează frontiera sistemului, proiectantul fizic are de creat un formular sau un format.

Datele intră în sistem prin intermediul unor documente, formulare sau terminale, structura logică a datelor dictând formatul fizic. Proiectarea formularelor și a ecranelor se face pe baza respectării principiilor de structură și transparență.

Intrările sistemului informațional sunt asigurate prin tranzacții externe generate de operațiile financiar-bancare desfășurate la nivelul subsistemului operant, operații ce generează un flux de date care vor determina operații de actualizare asupra bazei de date.

Tranzacțiile pot fi de 2 feluri: interne și externe. Informațiile financiar-bancare generate de subsistemul operant sunt sursa tranzacțiilor externe, acestrea redând dinamica și starea colecțiilor de date, asigurate prin operații de actualizare a bazei de date. Tranzacțiile interne sunt generate de modificările ce apar în interiorul colecțiilor de date ca urmare a unor schimbări produse fie de tranzacțiile externe fie de operațiile desfășurate între diferite tipuri de colecții de date.

Prelucrările sistemului informațional sunt de tip procedural, avînd la bază algoritmi specifici de prelucrare și calcul asociați strict domeniului financiar-bancar. Aceste prelucrări au ca sursă tranzacțiile externe sau tranzacții interne, fiind aplicate colecțiilor de date asupra cărora sunt efectuate, în principiu, câteva tipuri specifice de prelucrări: crearea structurii bazei informaționale, actualizarea, exploatarea, tipărirea, reorganizarea, salvarea, restablirea, conigurarea, întreținerea.

Ieșirile sistemului informațional sunt obținute ca urmare a aplicării prelucrărilor asupra tranzacțiilor externe și interne, fiind concretizate în: rapoarte, ieșiri , liste, grafice.

Documentele de intrare aferente unui sistem informatic vor consemna starea și dinamica fenomenelor și proceselor cu caracter financiar-bancar, având următoarele particularități :

documentele de intrare sunt generate la locul și momentul desfășurării unui fenomen financiar-bancar.

Aceste documente reflectă operații specifice cu caracter financiar-bancar, prin intermediul cărora vor fi declanșate procese de prelucrare automată la nivelul sistemului informatic, ca urmare a introducerii datelor în sistem sub formă tranzacțiilor externe.

Circuitele, termenele, intervalele de obligații și modul concret de prelucrare a documentelor sunt stipulate în reglementări cu caracter național sau în reglementări ale BNR

Gradul de prelucrare a datelor la nivelul acestor documente de intrare este minim.

Documentele de intrare sunt generatoare al datelor primare pentru sistemul informatic, prin declanșarea de tranzacții interne în momentul începerii operațiilor financiar-bancare.

Pentru a corespunde cerințelor de preluare a datelor din documentele de intrare prin intermediul videoformatelor, acestea trebuie să prezinte anumite caracteristici de natură să asigure formalizarea acestor documente din punct de vedere al conținutului și formatului.

Tranzacțiile externe sunt fluxuri informaționale prin care datele din documentele financiar-contabile, privite ca documente de intrare, sunt preluate prin intermediul videoformatelor pe ecranele cărora există modele informatice ale acestor documente de intrare – denumite videoformate și sunt transpuse în urma unor procese manuale de tastare culegere a datelor și a unopr procese automate de validare, stocare și manipulare într-o bază de date.

Situațiile de ieșire sunt obținute sub formă tabelară sau sub alte forme și redau datele cu caracter sintetic și analitic, grupate sub formă de indicatori financiar-bancari specifici evidenței operative, contabile și statistice, obținute periodic sau aleator în funcție de necesitățile informaționale ale conducerii.. Ele sunt destinate informării personalului și fundamentării ștințifice a deciziilor financiar-bancare, fiind obținute prin prelucrări complexe asupra bazei informaționale.

Rapoartele de ieșire reprezintă modul de concretizare a obiectivelor noului sistem, fiind caracterizate prin următoarele elemente: caracteristici definitorii, tipologia rapoartelor, structura informațională, realizarea rapoartelor.

3.4. PROIECTAREA BAZEI INFORMAȚIONALE

Fiecare organizație lucrează cu un număr mai mare sau mai mic de documente și date. Indiferent de forma informațiilor acestea sunt vitale pentru buna administrare și succesul activității respectivei organizații. Toate aceste colecții de date împreună cu aplicațiile ce utilizează atele respective, formează o bază de date, mai exact o bază de date și un sistem de gestionarea a bazelor de date.

Deci bazele de date cuprind colecții structurate de date, sistemul de gestionare a acestora cu interogări, machete, rapoarte, aplicații precum și mediile de interfață și dezvoltare a aplicațiilor referitoare la colecțiile de date.

Potrivit unei definiții funcționale ale bazei de date aceasta este văzută ca un set de fișiere intercorelate. Legăturile respective au fost identificate și reprezentate prin intermediul legăturilor dintre relații, redate sub forma modelelor conceptuale și logice ale datelor. Ele constituie baza de plecare în proiectarea fizică a bazelor de date, precedată de proiectarea fișierelor fizice.

Când se proiectează arhitecturile bazelor de date, trebuie să fie luate în considerare mai multe aspecte, dintre care determinantă este mărimea sistemului. De fapt, arhitecturile scot în evidență modalitățile de definire și structurare a datelor. Selectarea arhitecturii adecvate organizației revine ca sarcină analiștilor bazelor de date, dar și analistul de sistem are o contribuție importantă.

Asupra bazelor de date pot fi realizate operații care să finalizeze un scop bine definit al utilizatorului. Una din aceste operații este modificarea structurii bazei de date, prin adăugare de câmpuri, ștergere de câmpuri, modificarea a valorilor unor componente din structură.

Alte operații care se pot realiza asupra bazei de date informaționale sunt adăugarea și modificarea înregistrărilor, poziționarea în baza de date, ștergerea înregistrărilor, sortarea și indexarea. În cadrul acestor baze apar și machete (modalități de afișare a înregistrărilor pe ecran sau la imprimantă), rapoarte( rezultate finale pe hârtie) și interogările( întrebări pe care le putem pune despre baza de date).

Baza de proiectare a bazei informaționale presupune determinarea corectă și completă a mulțimii atributelor necesare și suficiente, pentru obținerea situațiilor de ieșire. Baza informațională este formată din ansamblul colecțiilor de date ( entități, fișiere, baze de date ).

Proiectarea bazei informaționale presupune parcurgerea a 2 etape :

determinarea conținutului bazei informaționale

structurarea bazei informaționale în entități

3.4.1. DETERMINAREA CONȚINUTULUI BAZEI INFORMAȚIONALE

Determinarea conținutului bazei informaționale se determină în funcție de modul de obținere a situațiilor existente în situațiile de ieșire.

Din acest punct de vedere atributele se pot obține din 2 submulțimi: submulțimea atributelor obținute de situațiile de ieșire preluate din tranzacții interne sau din tranzacții externe. Cele care sunt obținute din tranzacțiile interne rezultă din urma efectuării de calcule asupra datelor de intrare și/sau datelor care sunt stocate pe purtători tehnici de informații.

Aceste date obținute în urma procesului de prelucrare trebuiesc descompuse pănâ la nivelul operatorilor primari, delimitându-se în același timp și algoritmi utilizați pentru obținerea acestora .

Astfel determinarea conținutului bazei informaționale, activității studiate, are loc prin structurarea informațiilor și datelor din documentele de intrare, respectiv situațiile de ieșire, sub forma unui tabel care are următoarea structură bine stabilită (Tabelul 3.1.).

Tabelul 3.1 Structura bazei informaționale

3.4.2. DEFINIREA ENTITĂȚILOR BAZEI DE DATE ȘI A RELAȚIILOR DINTRE ACESTEA

Structurarea bazei informaționale reprezintă gruparea conținutului acesteia în entități stabilind inclusiv corespondența între acestea, precum și corespondența dintre atributele entității. Atributele în cadrul bazei informaționale pot fi grupate în entități.

Entitatea constituie unitatea informațională definitorie a bazei informaționale deoarece are un caracter general și specific și are o existență determinată de atributele pe care le conține.

Atributele unității informaționale elementare reflectă elementele ale lumii reale și se caracterizează prin nume unic, număr maxim de apariții, o structură specifică formată din atribute, din elemente, alte elemente. Atributul este proprietatea entității prin care aceasta poate fi definită din punct de vedere structural. Totalitatea acesto informații care compun baza informațională sunt denumite atributele bazei informaționale. Atributele entității informaționale sunt materializate prin tabele și fișierele bazei de date.

De regulă entitățile sunt obiecte sau evenimente (fenomene sau procese economice în cazul nostru). Obiectele se caracterizează printr-o existență de-a lungul timpului, iar evenimentele își fac simțită prezența la un moment dat. Entitățile conțin în structura lor atributele prin care ele sunt descrise. Denumirea acestor entități și structura lor este prezentată în tabelul 3.2 , respectiv tabelul 3.3 .:

Tabel 3.2. Entitățile bazei informaționale

Tabel 3.3. Conținutul entităților

Relațiile dintre entitățile bazei informaționale pot fi reprezentate în modul următor :

1:1 1:1

1:1

Date unitate , dobânzi -tabele independente

Clienti Operatii [ 1-1 , POZ_RC ]

Clienti Situatia [1-1 , POZ_RC ]

Clienti Depozite [ 1-1 , UNIT_EMIT ]

3.5. CODIFICAREA ATRIBUTELOR BAZEI INFORMAȚIONALE ȘI DEFINIREA RELAȚIILOR DINTRE ATRIBUTE

3.5.1. SIMBOLIZAREA ATRIBUTELOR

Simbolizarea atributelor constituie o etapa importantă în elaborarea sistemului informațional ce se desfășoară în faza de proiectare a bazei informaționale. Aceasta presupune stabilirea pentru fiecare atribut al bazei informaționale câte un simbol. Simbolurile utilizate sunt prezentate într-un tabel 3.4:

Tabel 3.4. Simbolizarea atributelor

3.5.2. CODIFICAREA ATRIBUTELOR

Codificarea atributelor presupune stabilirea unor coduri de identificare pentru atributele care simbolizează mai multe categorii de informații. Astfel pentru fiecare categorie de informații se stabilește un cod care face parte din codul atributului.

ATRIBUT : NUMĂR DE INVENTAR (NR_INV) , 9(6)

999999

Numărul este generat automat de calculator în ordine crescătoare , fiind unic si putând folosi la identificarea unui anumit tip de document. Există pentru fiecare document în parte un număr de inventar propriu .

ATRIBUT : COD PERSONAL (COD_P) , 9(14)

9 99 99 99 99999

Cod personal

Ziua

Luna

An

Sex

ATRIBUT: NUMĂRUL CONTULUI (NR_CONT) , 9(16)

99999 99999 99999

Nr. depozit

Nr. unitate bancara

Nr. cont bancar

Pe lângă aceastea mai avem si atribute obținute prin calcul pe care le prezentăm în tabelul tabelul următor :

3.6. PROIECTAREA DE DETALIU(FIZICĂ) A SISTEMULUI INFORMAȚIONAL

Obiectivul principal al proiectării datelor sistemelor informaționale constă în proiectarea generală prin transformarea modelului conceptual în unul operațional. Se alege soluția optimă de gestionare a datelor bazată pe principiul utilizării fișierelor sau bazelor de date și se proiectează structura de date inclusiv prelucrările specifice la nivelul unităților funcționale și de prelucrare.

Rezultatul proiectării de detaliu este concretizat :

într-un ansamblu de fișiere sau baze de date

proceduri de pregătire și introducere a datelor

actualizarea și obținerea situațiilor de ieșire

regulile tehnice de exploatare și utilizare a sistemului.

În această etapă se alege sistemul de calcul, sistemul de gestiune al bazelor de date, se transferă unitățiile proiectate în baza informațională, în colecții de date. Structurarea sistemului și determinarea unităților funcționale presupune identificarea unităților funcționale ale sistemului informatic proiectat, adică acele grupuri omogene și specifice de prelucrări, care sunt dependente funcțional și care constituie o subfază a sistemului informatic. În cazul temei analizate aceste unități funcționale le putem structura astfel :

ID –Introducere date

OP – Operații

ED – Evidența, afișarea situației depozitelor

3.6.1. PROIECTAREA STRUCTURII BAZEI INFORMAȚIONALE

În funcție de tipul de menținere a datelor în fișiere și a tipului datelor conținute în aceștia întâlnim fișiere permanente, fișiere variabile și fișiere de stare.

Datele permanente sunt acelea ce nu-și schimbă măsura atributelor o lungă perioadă de timp. Datele de stare sunt acelea ce își schimbă valoarea șa intervale regulate de timp, prin operațiuni de întreținere a fișierelor, generate de fișierele de tranzacții sau de mișcări. Fișierele variabile sunt cele ce păstrează tranzacțiile pentru anumite perioade de timp. Ele ajută la actualizarea nomenclatorului deci au regimul efemeridelor, în ceea mai mare parte, întrucât sunt și fișiere temporare (variabile) care se păstrează perioade mai lungi de timp, fie din motice legislative, fie pentru a efectua reconstituirea după anumite incidente.

Se mai cunosc și fișiere de tipul: fișierul-tabel (pentru ușurarea calculelor), fișierul-index (pentru identificarea mai ușoară a unor înregistrări), fișierul istoric (conține jurnalul înregistrărilor), fișiere back-up (pentru reconstituirea datelor pierdute).

Fișiere de raportare sunt fișiere temporare, generate într-un pas intermediar al pregătirii unui raport. Informațiile pot fi extrase din unul sau mai multe fișiere și înregistrări în fișierul rapoarte. Aceste informații pot fi rearanjate, sintetizate și formatate pentru pregătirea rapoartelor necesare conducerii. De obicei baza de date este văzută ca un set de fișiere intercorelate. Legăturile respective au fost identificate și reprezentate prin intermediul legăturilor dintre relații, redată sub forma modelelor conceptuale și logice a datelor. Ele constituie puctul de plecare în proiectarea fizică a bazelor de date, precedată de proiectarea fișierelor fizice. Sistemele de gestiune a bazelor de date servesc operațiunii de implementare a uneia dintre cele patru arhitecturi cunoscute: ierarhică, rețea, relațională și orientată-obiect.

Modelul relațional al bazelor de date reprezintă pentru majoritatea utilizatorilor, unicul model utilizabil, din cauza proliferării lui îndeosebi pe platformele bazate pe PC-uri, celelalte modele fiind, practic, inexistente pentru ei. Relațiile și legăturile sau asocierile de tip multe-la-multe sunt regăsite în tablou conform descrierilor din capitolul referitor la proiectarea logică a datelor. Legăturile dintre relații se realizează prin cheile lor.

Organizarea fișierelor este o tehnică de ordonare fizică a înregistrărilor unui fișier pe un suport al unui echipament de memorie externă. În organizarea secvențială, ordinea fizică a înregistrărilor fișierului este cea folosită la scrierea lor în fișier (în ordinea crescătoare a chei primare care adeseori este cod al elementului despre care se păstrează datele). În acest caz, accesarea unui înregistrări presupune parcurgerea tuturor înregistrărilor precedente.

Organizarea secvențială-indexată presupune un mod ierarhic de stocare cu cel secvențial, pe baza unei chei primare. Sistemul de gestiune a fișierelor sau metodele de acces constuiesc un tabel de indecși, separat de înregistrările cu date, în care sunt plasate valorile cheilor cu pointerii datelor din înregistrări. O astfel de tehnică permite accesarea nesecvențială a înregistrărilor, deși întregul fișier poate fi accesat și secvențial.

Organizarea relativă, o variantă a organizării directe, constă în posibilitatea regăsirii unei înregistrări prin specificarea valorii înregistrării relative (un număr de la zero la n care indică poziția relativă a înregistrării față de începutul fișierului). De regulă, în organizarea relativă înregistrările sunt plasate într-o secvență a chei primare, astfel încât fișierul poate fi prelucrat secvențial. De asemenea, înregistrările pot fi și în ordine aleatoare atunci când organizarea relativă se folosește în combinație cu ceea secvențială.

Organizarea selectivă reprezintă cea de-a două formă a organizării directe, în care se utilizează o adresare specială. Valoarea chei primare a unei înregistrări, printr-un algoritm- denumit calcul de randomizare, generează valoarea chei relative, după care are loc plasarea înregistrării în fișier, dar nu în ordinea chei primare.

După ce înregistrările au fost plasate pe suporturi, ele sunt accesate pentru a răspunde misiunii lor. Există două moduri principale de realizare a accesului: secvențial și aleator.

Accesul secvențial ( folosit de regulă la copierea fișierelor și prelucrarea pe loturi a înregistrărilor) conduce la o abordare a înregistrărilor în ordinea în care înregistrările sunt înșiruite în fișier. Orice înregistrare poate fi restaurată după ce se parcurg înregistrările precedente. Accesul aleator (tipic sistemelor de lucru on-line) face posibilă găsirea unei înregistrări fără să fie nevoie de referințe la alte înregistrări ale fișierului.

Organizarea fișierelor se stabiliște odată cu crearea fișierului și numai ăn cazuri foarte rare se modifică. Accesul la înregistrări poate să se schimbe la fiecare consultare a fișierului, dacă operațiunea este posibilă.

În cadrul acestei secțiuni, deci se realizează definirea structurii bazei informaționale, cuprinzând fișiere permanente, fișiere variabile și fișiere temporare. Fișierele permanente reflectă elemente statice de structură și au o mare stabilitate în timp. Ele reprezintă acele structuri în cadrul cărora se găsesc date descriptive ce definesc entitatea corespunzătoare, precum și date de stare prin care se precizează situația entitățiilor momentan.

În cadrul activității de evidență a depozitelor au fost identificate următoarele fișiere permanente , respectiv tabelele 3.6.x următoare :

Tabelul 3.6.1 Fisierul Clienti.dbf

Tabelul 3.6.2. Fisierul Date .dbf

Tabelul 3.6.3. Fisierul Depozite.dbf

Tabelul 3.6.4. Fișierul Dobânzi.dbf

În cadrul bazei informaționale intră și următoarele fișiere variabile :

Tabelul 3.6.5. Fisierul variabil Operatii.dbf

În cadrul bazei informaționale avem următorul fișier temporar :

Tabelul 3.6.6. Fișier Situația.dbf

3.6.2 PROIECTAREA PRELUCRĂRILOR SPECIFICE UNITĂȚILOR DE PRELUCRARE

Procesul de prelucrare a fișierelor poate fi realizat în mai multe moduri, dar cele mai cunoscute sunt: prelucrare pe loturi (batch processing) și prelucrarea directă (on-line processing). Prelucrarea pe loturi se presupune acumularea înregistrărilor privind tranzacțiile în grupuri sau loturi, care vor fi prelucrate ulterior pentru actualizarea fișierului permanent. În batch, de regulă, operațiunea se desfășoară secvențial. În cazul actualizării fișierelor secvențiale, atât fișierul permanent, cât și fișierul de tranzacții pot fi consultate în aceeasși ordine. În următoarea fază se compară fiecare înregistrare din fișierul de tranzacții cu articolul corespunzător din fișierul permanent, pe baza chei primare, negăsirea lui presupune ori apariția unui nou tip de beneficiar, pentru care trebuie să se adauge o înregistrare în fișierul de beneficiari ori o eroare în timpul prelucrării.

Prelucrarea on-line constă în prelucrarea tranzacțiilor individuale imediat ce apar în punctul de or de origine, ceea ce diferă de prelucrarea pe loturi. Și în aceas caz se pot urmări două variante de lucru:

Actualizarea on-line, prin care, asemănător întreținerii fișierelor, tranzacțiile individuale sunt prelucrate de îndată ce apr, pentru actualizarea fișierului permanent.

Prelucrarea tip întrebare/ răspuns, prin care calculatorul principal primește întrebări de la utilizatori în legătură cu fișierul principal sau alte fișiere, după care, într-un interval relativ scurt, primesc răspuns la întrebare.

Restricțiile de integritate dintre fișiere determină ordinea de prelucrare a fișierelor de bază astfel încât crearea sau activarea unui fișier să se facă numai după ce s-a efectuat activarea tuturor fișierelor de care acesta depinde.

Această etapă presupune identificarea unităților de prelucrare ale sistemului informatic proiectat, adică acele grupuri omogene și specifice de prelucrări, care sunt dependente funcțional și care constituie o subfază a sistemului informatic.

O primă etapă în cadrul proiectării prelucrărilor specifice unităților de prelucrare este stabilirea ordinii de prelucrare a fișierelor, bazei informaționale. În aceste sens restricțiile de integritate dintre fișiere determină ordinea de prelucrare a fișierelor de bază astfel încât crearea sau activarea unui fișier să se facă numai după ce s-a efectuat activarea tuturor fișierelor de care acesta depinde. Aceste restricții de integritate pot fi prezentate în graficul următor :

O a doua etapă poate fi considerată proiectarea unităților de prelucrare. Unitatea funcțională de evidență a depozitelor cuprinde următoarele unități de prelucrare :

UP 1 – Introducere date clienți

Această primă unitate de prelucrare va îndeplini funcția de introducere de date în fișierele de bază, modificare, actualizare, și consultare a fișierelor de bază .

UP 2 – Date unitate

Această unitate operațională cuprinde date despre unitatea analizată, precum și opțiunea de modificare a acestora. Aceste date vor fi apoi preluate în documentele, operațiunile necesare.

UP 3 – Operatii

Unitatea de prelucrare Operatii va îndeplinii funcția de realizare a operațiilor specifice unității analizate, respectiv constituire de depozit, calculul dobânzii, desființarea depozitului, și alte operații specifice. Acesta se va realiza preluând datele din prima unitate, și pe baza acestora se vor realiza operațiile respective.

UP 4 – Afișare client

Acesta unitate funcțională permite vizualizarea situației individuale a unui client, precum si opțiunea de constatare și corectare unor greșeli.

UP 5– Situatia depozitelor

Unitatea de prelucrare Situatia depozitelor va furniza informații despre operațiile realizate cu ajutorul celorlalte două unități de prelucrare, prezentând situația depozitelor constituite, dobânziile de plătit.

O a treia etapă este proiectarea prelucrărilor specifice unităților de prelucrare, și în cadrul acestei etape determinarea modulelor de prelucrare. Programarea modulară presupune descompunerea programelor din faza de proiectare în module ușor de înțeles și constituit. Astfel se realizează o verificare a structurii programului (orice modul este analizat ca un program distinct și realizat ca atare).

La nivelul softului proiectat, componenta de bază este modulul. El este o colecție sau o formă grupată de instrucțiuni ale programului sursă, și grupate vor forma întreaga aplicație.

Modulele programelor au următoarele caracteristici:

Un modul este format dintr-un grup de instrucțiuni care sunt continue din punct de vedere fizic și sunt executate ca o unitate distinctă-

Grupurile de instrucțiuni care formează un modul au începuturi și sfârșituri bine definite.

În majoritatea cazurilor, grupul de instrucțiuni are doar un punct de intrare și unul de ieșire.

Grupul de instrucțiuni care formează un modul poate fi referit printr-un mnemonic sau printr-un nume atrinuit de proiectant.

Funcția unui modul constâ în transformarea datelor prin procesul de execuție a acestuia. Logica modulului descrie prelucrările care au loc în interiorul acestuia. Algoritmi de prelucrare, sunt concepuți pentru prezentarea modului de transformare a intrărilor în ieșiri. Pașii algoritmilor se vor transforma în instrucțiuni ale limbajelor de programare. Logica și prelucrările modulului trebuie să fie în conformitate cu reglementările contabile general acceptate privind condiții minime privind programele informatice utilizate în domeniul financiar-contabil.

Interfețele sunt conexiuni sau cuplaje dintre module care. Interfețele modulelor sunt utilizate pentru stabilirea căilor prin care să se trasfere controlul de la un modul la altul. Conexiunile dintre module pot avea loc pe planul transferării controlului de la un modul la altul și pe cel al trasmiterii datelor de la un modul la altul.

Unitățile de prelucrare vor conține următoare module :

UP 1 – Clienti

M1 –Introducere date clienti (ID_CL)

M2 – Aduagare clienti (AD_CL)

M3 –Modificare date clienti (MD_CL)

M4 – Stergere date clienti (SG_CL)

UP 2 – Date unitate

M1 – Introducere date unitate (ID_UNI)

M2 – Modificare date unitate (MD_UNI)

UP 3 – Operatii

M1 – Alegeti tipul depozitului (TIP_DEP)

M2 – Alegeti tipul dobanzii (TIP_DOB)

M3 – Constituire depozit (CT_DEP)

M4 – Calcul dobanda (CL_DOB)

M5 – Plati ( PL_)

M6 – Incasari (IC_)

UP 4 – Depozite

M1 – Vizualizare situatie client (VIZ_CL)

M2 – Corectare situatie client (COR_CL)

UP 5 – Evidenta depozitelor

M1 – Vizualizare raport depozite constituite ( VIZ_DC)

Cele mai importante unități de prelucrare pot fi reprezentate în felul următor :

CLIENTI

ID_CL AD_CL MD_CL SG_CL

OPERATII

CT_DEP

IC_ PL_ CL_DOB TIP_DOB TIP_DEP

Foaie de varsamant

Cec de numerar

DEPOZITE

VIZ_CL COR_CL

SITUATIA

VIZ_SC VIZ_BN

SITUATIA DEPOZITE

În continuare prezentăm organigrama de sistem a unităților de prelucrare. Aceasta cuprinde întreagul circuit care se realizează începând cu intrările sistemului și pănâ la obținerea ieșirilor:

UF

FDV

CEC

GDB

3.7. IEȘIRILE SISTEMULUI INFORMAȚIONAL

Ieșirile sistemului informatic constituie ansamblul listelor sau rapoartelor rezultate în urma prelucrării datelor și care sunt utilizate pentru satisfacerea cerințelor informaționale ale entităților precum și pentru justificarea unor acte sau fapte. Stabilirea și realizarea acestora reprezintă un obiectiv foarte important al proiectării sistemului informațional, ele fiind de fapt acelea care justifică crearea și funcționarea acestuia.

Situațiile de ieșire sunt obținute sub formă tabelară sau sub alte forme și redau datele cu caracter sintetic și analitic, grupate sub formă de indicatori financiar-bancari specifici evidenței operative, contabile și statistice, obținute periodic sau aleator în funcție de necesitățile informaționale ale conducerii.. Ele sunt destinate informării personalului și fundamentării ștințifice a deciziilor financiar-bancare, fiind obținute prin prelucrări complexe asupra bazei informaționale.

Rapoartele de ieșire reprezintă modul de concretizare a obiectivelor noului sistem, fiind caracterizate prin următoarele elemente: caracteristici definitorii, tipologia rapoartelor, structura informațională, realizarea rapoartelor.

S 1 – FOAIE DE VARSAMANT ( proiectată și realizată)

Aceasta este prezentata in figura nr.1

S 2 – CEC DE NUMERAR ( proiectat și realizat)

Acesta este prezentat in figura nr.2

S 3 – GRAFIC DEPOZITE BONIFICATE ( proiectat și realizat)

Acesta este prezentat in figura nr.3

Formatul proiectat pentru foaie de vărsământ este acesta :

Figura nr.1

Ieșirea obținută prin program este următoarea :

Pentru cec de numerar ieșirea proiectată este următoarea :

Figura nr.2

Prin sistemul informațional proiectat a rezultat următoarea ieșire :

O ultimă ieșire și anume graficul depozitelor constituite a fost proiectat în felul următor :

Figura nr.3

Ieșirea rezultată poate fi reprezentată astfel :

3.8. EXEMPLIFICAREA CÂTORVA PROCEDURI FUNCȚIONALE DIN SISTEMUL PROIECTAT

În continuare voi prezenta niște secvențe funcționale din cadrul sistemului proiectat, secvențe care reprezintă elementele mai importante ale acestui sistem fără de care nu poate funcționa. Programul este realizat în limbajul Visual Foxpro 6.0, aceste fiind util pentru realizarea lucrului cu tabele (entități) și relațiile dintre acestea pentru a obține situațiile de ieșire pe care le urmărim prinproiectarea sistemului informațional.

Astfel mai întăi prezint o machetă de introducere de date, care reprezintă pentru sistemul proiectat o operație externă :

Prin intermediul acestei machete se realizează introducerea datelor despre clienți noi, care vor să-și constituie un depozit bancar. Acționând butonul Salvează clientul este introdus în baza de date a băncii prin următorul cod program :

open data banca

use clienti in b

sele b

append blank

thisform.text1.value=reccount()

replace nume_cl with thisform.text2.text , dom_in with thisform.text3.text,;

strada with thisform.text4.text

replace nr_ with val(thisform.text5.text)

replace tel with val(thisform.text6.value) , cod_p with val(thisform.text7.value)

replace s_ide with thisform.text8.text,numar_ with val(thisform.text9.value)

replace eli_de with thisform.text10.text, nas_la with thisform.text12.text

replace in_data with ctod(thisform.text13.text) , cod_f with thisform.text14.text

replace reg_com with val(thisform.text15.value)

replace pozitia with thisform.text1.value,nr_cont with val(thisform.text11.value)

close tables

close database

messagebox("Clientul a fost inregistrat in baza de date",0,"Avertizare")

După ce a fost înregistrat în baza de date clientul își exprimă opțiunea de a constitui un depozit pe un termen specificat prin intermediul următoarei secvențe, conținând următoarea machetă:

Prin intermediul acestei machete clientul își exprimă opțiunea pentru un anumit tip de depozit și opțiuni referitoare la dobândă . Apăsând butonul Încasare sume toate datele sunt înregistrate în baza de date a unității și operațiunea de constituire de depozit este încheiată.

Pentru ilustrarea acestei secvențe prezentăm codul butonului Încasare sume :

open data banca

use clienti in b order pozitia

use operatii in c order pozitia

use depozite in d order pozitia

sele b

go bottom

replace suma_ with val(thisform.text1.value)

sele c

append blank

replace c.pozitia with b.pozitia

replace c.suma_ with val(thisform.text1.value)

replace c.in_azi with ctod(thisform.text2.text)

replace c.adic_ with thisform.text4.text

replace c.reprez_ with thisform.text3.text

messagebox(thisform.text3.text)

replace c.nr_inv with reccount()

sele d

append blank

replace pozitia with b.pozitia,;

tip_dep with thisform.combo1.value,;

tip_dob with thisform.optiongroup2.value

sele b

store 0 to inregistrare

inregistrare=reccount()

select *;

from clienti bi,operatii ci;

where bi.pozitia=ci.pozitia and bi.pozitia=inregistrare;

INTO table temp.dbf

sele temp

report form foaie_de_varsamant preview

close tables

close all

thisform.release

do form clienti

După ce se încasează sumele, adică ele sunt înregistrate în baza de date, se emite Foaia de vărsământ, care atestă depunerea sumelor reprezentând depozitul, aceasta fiind una din situațiile de ieșire ale sistemului proiectat. Aceasta a fost reprezentată la subcapitolul precedent, figura 1.

Dacă dorim să vizualizăm situație unui client, atunci când acesta vine să ridice dobândă pe depozitul constituit, folosim următoarea machetă, care deja reprezintă o operație internă pentru unitate deoarece reiese din cadrul sistemului proiectat :

După ce dobânda a fost plătită se emite cecul de numerar , situația de ieșire care a fost prezentată la subcapitolul precedent, figura 2. Comenzile asociate butonului Plata dobânzii sunt prezentate în continuare :

open data banca

use clienti in b order pozitia

use operatii in c order pozitia

use depozite in d order pozitia

select *;

from clienti b,operatii c,depozite d;

where b.pozitia=thisform.combo1.value ;

and b.pozitia=c.pozitia and b.pozitia=d.pozitia;

INTO table temp.dbf

if isnull(temp.nume_cl)

THISFORM.RELEASE

DO FORM FORMA1

endif

thisform.text2.value=str(temp.suma__a)

store 0 to xdob,cat,_sum, doblunara

_sum=temp.suma__a

cat=temp.tip_dep

use dobanzi in f

sele f

goto cat

xdob=f.dob

doblunara=xdob/100*_sum

thisform.text4.value=str(doblunara)

thisform.text7.value=str(doblunara/12)

close tables all

close data

De asemenea în secțiunea asta a programului este prezentat și calculul dobânzii atât totale, cât și lunare.

În caz ca dorim să afișăm datele despre un anumit client, de exemplu în cazul în care se impune legitimarea lui, sau în cazul în care sunt necesare anumite date despre acesta , aceasta se realizează prin următoarea machetă, și ea reprezentând șa rândul ei o operație internă pentru unitate deoarece, unele date sunt deja rezultatul procesului de prelucrare din sistem.

După cum se va puteam vedea, aici este și opțiunea de a șterge un client din baza de date dacă acesta din urmă își exprimă această opțiune.

Ștergerea unui client din baza de date se realizează prin următoarea secvență de program, dacă acționăm butonul Sterge:

sele b

seek thisform.combo1.value

mid=0

mid=b.pozitia

delete

pack

sele c

seek mid

delete

pack

sele d

seek mid

delete

pack

sele e

seek mid

delete

pack

sele b

scan for b.pozitia>mid

replace b.pozitia with b.pozitia-1

endscan

sele c

scan for c.pozitia>mid

replace c.pozitia with c.pozitia-1

endscan

sele d

scan for d.pozitia>mid

replace d.pozitia with d.pozitia-1

endscan

sele e

scan for e.pozitia>mid

replace e.pozitia with e.pozitia-1

endscan

thisform.release

do form clienti

3.9. CONCLUZII GENERALE

Sistemul informațional al societății comerciale trebuie să asigure informații :

impuse de cadrul legal ;

2. cerute de conducere și la toate nivelele ierarhice pentru fundamentarea deciziilor.

Aprecierea performanțelor și limitele sistemului informațional proiectat constă în evaluarea critică a: -obiectivelor sistemului ;

-mijloacelor tehnice de calcul ;

-procesului folosit ;

-costului sistemului.

Evaluarea critică a obiectivelor urmărește modul în care sunt rezolvate cerințele de informare ale conducerii. El urmărește dacă aceste informații lipsesc sau prisosesc și dacă corespund sub aspectul preciziei operabilității și frecvenței de difuzare.Toate acestea duc la preluarea informațiilor și pierderea de timp pentru redactarea informațiilor strict necesare.

Prin evaluare critică, echipa de analiză – proiectare își apropie modul de funcționare, modul de rezolvare a problemelor în cadrul sistemului care face obiectul studiului. Prin aceasta se încearcă însușirea cât mai critică a funcțiilor sistemului actual și identificarea necesităților și posibilităților de perfecționare a acestuia sau de schimbare cu altul mai performant.

Costul informațiilor trebuie să fie mai mic decât valoarea deciziilor care se iau pe baza lor. Dacă aceste informații nu se obtin la timp, cheltuielile pentru obținerea lor pot fi inutile și în consecință ridică costul informațiilor.

Un sistem informațional performant duce la optimizarea rezultatelor și deci la acoperirea cu ușurință a costurilor pe care le presupune dotarea cu tehnica de calcul. Raționalizarea sistemului informațional trebuie să înceapă însă cu raționalizarea sistemului de documente.

În ceea ce privește unitatea analizată se poate observa că fluxul de documente este simplu, bine organizat iar informațiile se transmit între compartimente cu ajutorul unui sistem informatic integrat care ajută la creșterea eficienței organizării de ansamblu.

În comparație cu alte sisteme similare este un sistem simplu dar bine organizat, cu posibilități foarte mici de a putea raționaliza și mai bine fluxul documentelor. În ceea ce privește conținutul documentelor, acestea fiind toate întocmite în regim propriu, în funcție de necesitățiile care se impun. Fiind netipizate conțin numai informații necesare neapărat, nefiind niște documente foarte complexe. De asemenea produsul informatic integrat existent ajută la realizarea unor evidențe folosite apoi foarte ușor la întocmirea diferitelor tipuri de documente.Un punct slab ar putea fi faptul că produsul informatic utilizat este mai complex decât varietatea operațiilor propuse de unitatea analizată în acest sens nefiind utilizate toate părțile programului informatic, dar pe măsura dezvoltării unității și produselor oferite de aceasta clienților, acestea se pot dovedi utile.

Acest fapt deci poate fi luat ca un punct tare , dacă se are în vedere faptul în viitor unitatea își propune diversificarea operațiilor efectuate dar și dezvoltarea activității generale .

Printre punctele slabe ale unității se numără :

inexistența unor proceduri de lucru scrise

inexistența legăturii Internet, care ar putea în orice moment folosi la comunicarea mai bună cu celelalte unități din zonă.

inexistența fișei postului

Ca puncte tari pot fi considerate :

existența unui sistem informatic economic divizat în aplicații compatibile

existența organigramei unității

organizarea simplă și eficientă a fluxului de documente.

informațiile circulă destul de rapid

dat fiind volumul mai redus de operații (din cauza dimensiunii reduse ale întreprinderii) fluxurile informaționale nu sunt complicate.

Prin sistemul informațional proiectat am încercat să oglindesc partea de evidență a depozitelor a unității, evident folosind modelul activității desfășurate de aceasta însă fără a-l copia. De fapt scopul urmărit este de a analiza sistemul informatic si informațional existent și de a proiecta altul care folosește special numai activității de constituire și evidență a depozitelor, cu unele modificări care s-au impus. Astfel folosind această analiză și studiul fluxului documentelor rezultatul trebuia să se concretizeze într-un sistem informatic, a cărui ieșirile să fie să fie conforme cu realitatea unității analizate.

Acest lucru am reușit să realizez și am obținut un sistem informatic propriu de evidență a depozitelor , evident mai simplu în ceea ce privește complexitatea structurii în comparație cu cel analizat.

BIBLIOGRAFIE:

Basno C., Dardac N., Floricel C., Monedă, credit, bănci, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999

Berea O., Management bancar –Fundamente și orientări, Editura Economică, București, 2000

Cerna S., Moneda și teoria monetară,vol.1, Editura Mirton, Timișoara,2000

Davidescu N., Sisteme informatice financiar-bancare, Editura All Beck, București, 1998

Dedu V., Management bancar, Editura Sildan’94 , București, 1996

Ionescu L., Institutul bancar român, Băncile și operațiunile bancare,Editura Economică, București, 1996

Mayer Th., Bani, activitatea bancară și economia, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993

Mițu I., Managementul riscului bancar, Editura Expert, București, 2000

Onete B., Sisteme informatice, Editura ASE, București, 2002

Rotaru C., Managementul performanței bancare,Editura Expert,București, 2001

Turcu I., Operațiuni și contracte bancare, Editura Lumina Lex, București, 1997

Ungurean P., Produse și operațiuni bancare, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2001

Zaharciuc Elena,Contabilitatea societăților bancare,Editura Teora, București,2000