Siropurile Forme Farmaceutice

MOTTO

“ Știința este adevărul, este cunoașterea și întreținerea forțelor naturii spre fericirea omului “ .

“ Sănătatea nu înseamnă numai absența bolii, sănătatea este acea stare completă de bine general, fizic, mental și social “ .

“ Mai bine este să vindeci începuturile decât sfârșiturile (bolilor)”.

“ Ceea ce medicamentul nu vindecă, vindecă cuvântul”

Cuprins

Cuvânt introductiv

Tehnica farmaceutică este știința care studiază noțiunile teoretice și practice necesare realizării medicamentelor și evaluarea biofarmaceutică a acestora .

Principalul obiectiv al tehinicii farmaceuticii este studiul transformărilor substanțelor medicamentoase în preparate apte să fie administrate bolnavilor în scop terapeutic (siropuri , soluții, comprimate , soluții pentru injecții , unguente, supozitoare, etc).

Tehinca farmaceutică se ocupă exclusiv cu prepararea medicamentelor , adică a unor forme farmaceutice dozate care urmează să fie administrate în scop curativ sau profilactic. În acest sens se disting două preocupări de bază : formularea și prepararea , controlul calității fiind implicat în aceste două aspecte .

Realizarea acestor așa-numite forme farmaceutice poate fi făcută în mic, în farmacie , la cerere pe baza unor rețete formulate de medic sau pe scară mare , în industria farmaceutică, după formule elaborate în urma unor studii și verificări minuțioase .

Cap I Definiție și generalități

Considerente generale

Siropurile sunt soluții apoase concentrate de zahăr, care conțin substanțe medicamentoase sau aromatizante destinate administrării interne .

Definiția dată este foarte generală . Siropurile se mai pot defini și astfel : preparate lichide, dense, care conțin 2/3 ( două treimi) din greutatea lor ; cu excepția siropului simplu , celelalte siropuri conțin și substanțe medicamentoase active sau substanțe aromatizante destinate întrebuințării interne, fie ca atare fie asociate cu alte componente , în diferite forme medicamentoase lichide .

Siropurile sunt forme farmaceutice cunoscute din cele mai vechi timpuri .

Înainte de cunoașterea zahărului , mierea era mult folosită ca materie edulcorantă . Odată cu descoperirea zahărului de către chinezi , și după introducerea lui în Europa, prepararea siropului din miere a fost părăsită.

Cuvântul sirop provine de la cuvintele arabe “ schirab”, “ siroph”, care înseamnă poțiune. Siropurile pot fi soluții, emulsii sau suspensii , care conțin zaharuri ca : zaharoză , glucoză, zahăr invertit , fructoză sau polioli ( manitol , sorbitol precum și îndulcitor de sinteză ). Deși siropurile sunt forme farmaceutice vechi ele sunt și astăzi foarte frecvent folosite.

1.2 Avantajele folosirii siropurilor

– pot conține substanțe medicamentoase,

– datorită conținutului lor mare de zahăr permit conservarea în timp a substanțelor dizolvate,

– pot masca gustul neplăcut al unor substanțe medicamentoase, permițând o administrare mai ușoară,

– datorită conținutului lor mare de zahăr au și o valoare nutritivă,

– se utilizează ca vehicule pentru pentru prepararea unor produse destinate copiilor.

1.3 Clasificarea siropurilor

1. După modul de preparare, siropurile se clasifică în două mari grupe:

-siropuri obținute prin dizolvarea zahărului, la rece sau la cald, în apă, sucuri de fructe, soluții medicamentoase, soluții extractive apoase sau alcoolice etc.

-siropuri obținute prin amestecarea siropului simplu cu soluții medicamentoase aromatizante sau în soluții extractive alcoolice etc.

2. După modul de întrebuințare, care depinde de propietățile terapeutice ale componentelor, siropurile pot fi:

-siropuri aromatizante sau corigente de gust, folosite pentru corectarea gustului și mirosului neplăcut ale medicamentelor(edulcorante și aromatizante). Acestea nu conțin substanțe medicamentoase, ci substanțe aromatizante. Uneori servesc ca vehicule siropoase (sirop de coji de portocale, de caramel, de cacao, de zmeură). Tot din această categorie face parte și siropul simplu, care se folosește de multe ori drept corector de gust sau ca vehicul la prepararea unor forme farmaceutice lichide, respectiv la prepararea altor siropuri medicamentoase și aromatizante;

-siropuri medicamentoase, care au acțiune terapeutică bine definită (expectorante, purgative, antidiareice etc.); conțin substanțe medicamentoase active și sunt folosite fie ca atare (de exemplu:sirop de hipofosfiți compus, sirop de iodură sau de clorură feroasă etc.), fie că intră în compoziția unor poțiuni, infuzii, decocturi (sirop de balsam de Tolu, sirop de codeină, sirop de clorhidrat etc.).

3. După acțiunea terapeutică siropurile pot fi:

– siropuri expectorante

– siropuri tonic

– siropuri purgative etc.

Forme farmaceutice dintre cele mai răspândite, siropurile, corectează gustul amar, sărat, acru, leșios al multor medicamente și în general, ori de câte ori este posibil, în preparatele de uz intern se folosesc ca vehicule. Datorită gustului agreabil sunt folosite în mod deosebit în medicația infantilă.

Siropurile oficinale de diferite substanțe active pot da soluții medicamentoase de concentrație determinantă, fiind necesare la prepararea unor prescripții magistrale.

Există siropuri oficinale înscrise în farmacopee, produse industriale sub formă de specialități și siropuri magistrale, obținute în farmacii după rețete.

Sub denumirea de granule sau pulberi pentru siropuri sunt fabricate preparate uscate care pe lângă medicamente solubile sau insolubile conțin și un procent mare de zahăr. În momentul utilizării se adaugă o cantitate determinată de apă și prin agitare se obține o soluție sau o suspensie care se ia cu lingurița. Această prezentare rezolvă problema instabilității în timpul conservării unor substanțe active în mediu apos.

O altă posibilitate este de a prezenta doze unitare de pulbere sau de granulate în pungi speciale, închise ermetic, care se dizolvă în apă înainte de utilizare.

Cap 2. Prepararea siropurilor

Pentru prepararea siropurilor se folosește zahărul de bună calitate, cristalizat, care conține 98 – 99% zaharoză, 0,25 – 0,50% apă, 0,01 – 0,5% cenușe. Se preferă zahărul bucăți care este mai pur. Apa folosită la prepararea siropului trebuie să fie distilată și fără impurităti, iar vasele curate.

Cel mai utilizat sirop este siropul simplu (sirupus simplex) sau siropul de zahăr, el constituie punctul de plecare pentru realizarea a numeroase siropuri corectoare de gust sau medicamentoase.

Siropurile se prepară din două metode generale și anume:

2.1 Metoda I Prin dizolvarea zahărului în apă sau în diferite soluții medicamentoase (sirop simplu, sirop de balsam de Tolu)

Prepararea siropurilor prin dizolvarea zahărului întru-n vehicul apos presupune următoarele faze:

A. Dizolvarea zahărului în apă sau alt vehicul apos;

B. Aducerea la concentrația, respectiv la densitatea prescrisă;

C.Clasificarea și filtrarea siropului.

A. Dizolvarea zahărului- se poate face la rece sau la cald

A.1. Dizolvarea la rece este un procedeu, care prezintă însemnate avantaje deoarece nu se produc modificări ale componentelor datorită căldurii, în schimb cere timp mult.

Pentru preparare se folosesc câteva metode: metoda “per descensum”, dizolvare prin percolare și agitare. Aceste metode folosite în principal pentru obținerea siropurilor simple sunt aplicate și pentru prepararea altor siropuri.

– Dizolvarea “per descensum”. Zahărul cântărit în raport cu cantitatea de vehicul se introduce într-un săculeț de pânză, care se suspendă la suprafața lichidului, iar după dizolvarea întregii cantități de zahăr, se amestecă pentru omogenizare. Dependent de cantitatea de zahăr și vehicul luat în lucru se golesc vase de capacitate corespunzătoare, de sticlă, de porțelan sau tablă smălțuită.

În industrie se aplică o variantă a acestei metode cu ajutorul unor aparate numite zaharolizoare.

– Dizolvarea prin percolare. În partea inferioară a unui percolator de formă cilindro-conică se așează cu grijă un strat de vată umezită și presată potrivit. Vata nu trebuie să fie nici prea afânată, deoarece filtrarea ar fi imperfectă, nici prea apăsată pentru a nu îngreuna procesul. Deasupra stratului de vată se intoduce zahărul, de preferință bucăți sau cristale mari. Folosirea zahărului pulverizat poate duce la formarea unei mase compacte pe care lichidul o străbate mai greu. Apa sau vehiculul prescris, se trece repede prin coloana de zahăr și apoi lichidul este readus în percolator. Se reglează robinetul percolatorului pentru ca debitul de scurgere să fie convenabil când picăturile apar în succesiune destul de rapidă. Acest procedeu se folosește la prepararea unor cantități mari însemnate de sirop.

U.S.P. recomandă percolarea chiar pentru oficină.Se plasează întru-n percolator de mărime potrivită 850g zahăr peste care se toarnă cu grijă 450g apă și se reglează curgerea. Dacă este necesar se toarnă din nou lichidul în percolator până când se dizolvă întreaga cantitate de zahăr. Se spală percolatorul și filtrul cu apă, se aduce la 1000ml și se amestecă.

– Dizolvarea prin agitare este procedeul cel mai simplu de dizolvare la rece care constă în agitarea energică a amestecului de zahăr cu vehiculul, până la dizolvare completă, întru-n flacon bine închis petru evitarea contaminării cu microorganisme) și de o capacitate de două ori mai mare decât volumul siropului care se prepară. Operația nu necesită o supraveghere continuă, se aplică la preparate care conțin substanțe volatile sau care se alterează sub influența căldurii.Acest procedeu se aplică la prepararea cantităților mici de sirop, până la 2000g.

A.2.Dizolvarea la cald se face prin aducerea zahărului și a vehiculului într-un vas și încălzirea amestecului pe baia de apă sau pe foc direct până când tot zahărul se dizolvă. În timpul operației, amestecul se agită din când în când. Pentru încălzire se folosesc vase de cupru cositorite, din oțel inoxidabil, patentule sau capsule de porțelan. Este preferabil ca încăzirea să se facă la foc moderat.

În industrie se folosesc vase cu pereții dubli printre care circulă vaporii de apă, prevăzute cu agitatoare, iar pentru prepararea unei cantități foarte mari se folosesc baterii constituite din mai multe recipiente de mare capacitate în care se poate opera la cald sau la rece, cu agitatoare sau fără agitatoare.

Înainte de încălzire se recomandă îmbinarea totală a zahărului pentru a evita riscul unei caramelizări parțiale.

În timpul fierberii se poate forma o spumă care se îndepărtează.

Siropul oficinal conține 64% zahăr, iar celelalte siropuri au un conținut de cca. 60% zahăr. La unele siropuri de fructe, cantitatea de zahăr luată în lucru este diminuată corespunzător deoarece se ține seama și de proporția de glucoză și levuloză din sucul care se folosește la preparare.

Proporțiile de vehicul și zahăr trebuie respectate îndeaproape pentru a se ajunge la un sirop de concentrație corespunzătoare.

Când prepararea siropului se face la rece cu respectarea cantităților de zahăr și de vehicul prevăzute, rezultă un sirop cu concentrațiea cerută.

În cazul dizolvării la cald, o parte din apa prescrisă se poate evapora. Acest lucru se întâmplă mai ales când dizolvarea zahărului se face prin fierbere pe foc direct și rezultă un sirop de concentrație mai ridicată. În acest caz se adaugă apă fiartă până la concentrația dorită. Este contraindicată adăugarea de la început a unui surplus de apă deoarece va fi necesară o încălzire prelungită a siropului care va influența negativ calitatea acestuia prin caramelizare și invertire mai pronunțată.

B.Aducerea la concentrația dorită

La sfârșitul operației de dizolvare la cald a zahărului intervine și operația de concentrare sau de diluare a siropului, respectiv aducerea siropului la concentrația sau densitatea necesară. Siropurile trebuie să aibă densitatea, respectiv concentrația necesară conservării. Concentrația optimă în zahăr a siropului este de 64%, ceea ce corespune corespunde la densitatea medie de 1,314 , exceptând unele siropuri medicamentoase care, saturând parțial solventul, fac să scadă concentrația în zahăr. În cazul când siropul rezultat este mai concentrat, se diluează cu apă caldă, iar când este mai diluat se concentrează prin încălzirea siropului cu scopul de a se evapora excesul de apă.

La nivelul farmaciei unde se prepară cantități mici de sirop, completarea cu apă se face cu greutate; în acest scop, vasul în care se face dizolvarea trebuie să fie în prealabil tarat. Este foarte important să se facă completarea siropurilor înainte de filtrare, deoarece materialul filtrat reține, prin îmbibare, o cantitate de sirop și astfel va deveni mai diluat.

În industrie unde se prepară cantități mari de siropuri, se folosește, de obicei, un exces de vehicul, care se pierde prin evaporare. După dizolvarea zahărului siropul se aduce la densitatea necesară prin concentrare la cald.

Pentru a determina gradul de concentrație a siropurilor preparate la cald și pentru a se ajunge la concentrația cerută se pot folosi mai multe mijloace:

a) Termometrul introdus într-un sirop, care fierbe și care are concentrația prevăzută, indică temperatura de 105o. Siropul mai concentrat fierbe la o temperatură mai mare și pentru corectare se adaugă o cantitate de apă încălzită, amstecând și urmărind temperatura de fierbere a lichidului. Metoda nu este suficient de sigură, fiind nevoie de un termometru cu o tijă prea lungă pentru a distinge variațiile mici de temperatură, un grad reprezentând diferențele apreciabile în concentrația siropului.

b)Balanța se poate folosi determinându-se greutatea siropului și comparând rezultatul cu greutatea inițială. Dacă este necesar se completează cu apă fierbinte. Acest procedeu este mai dificil deoarece se lucrează cu siropul fierbinte.

c)Aerometre și densimetre. Se folosesc densimetre simple pe care se citește densitatea, operația făcându-se la temperatura de 15 – 200, la care a fost calibrat densimetrul. Densitatea siropurilor de diverse concentrații în zahăr, la temperatura de 150, este dată în tabele ; așa, de exemplu, iată densitatea unui sirop care conține următoarele cantitați de zahăr:

– la 55% zahăr are d= 1,26

– la 60% zahăr are d= 1,29

– la 64% zahăr are d= 1,31

– la 65% zahăr are d= 1,32

Mai sunt cunoscute și determinările cu aerometrul Baume (Be). Siropurile mai concentrate se diluează la concetrația sau densitatea corespunzătoare.

În cazul în care s-a lucrat cu aerometrul Baume, siropurile mai concentrate se pot dilua aplicând formula:

E= 0,35 x S x D

în care: E- cantitatea de apă necesară diluării

0,35- o constantă

S- greutatea siropului

D- numărul gradelor Baume peste 35o Be.

d) Zaharimetrele sunt aerometre cu scara astfel gradată încât indică direct concentrația în zahăr. De obicei, zaharimetrul se menține în sirop în tot timpul preparării, pentru a ști când s-a atins concentrația necesară. În felul acesta se evită reâncălzirea.

Dacă lipsesc aceste mijloace de determinare a densității siropului, se pot deduce cântărind siropul în vase gradate și tratate, de exemplu 1l de sirop fierbinte trebuie să cântărească 1260g și rece 1314g.

C.Filtrarea, clasificarea și decolorarea – reprezintă un stadiul important al preparării siropurilor de care depinde aspectul final.

Prin decolare se înțelege limpezirea unui lichid care conține particule străine solide sau lichide în stare de suspensie.

Siropul obținut cu un zahăr foarte pur, alb și uscat este de obicei limpede și nu are nevoie de clarificare. Deseori însă zahărul nu este prea bine rafinat și dă soluții tulburi. Siropurile farmaceutice pot fi neclare și datorită unor substanțe balast sau unor impurități conținute în vehicul. Clarificarea siropurilor se poate face prin procedee fizico-chimice și biochimice în funcție de natura componentelor.

C.1 Clarificarea prin procedee fizice- permite separarea mecanică a impurităților în suspensie, fără a influența cu nimic asupra calității siropului. Decantarea nu se folosește deoarece siropurile sunt lichide cu densitate mare, ceea ce împiedică depunerea particulelor. De asemeni centrifugarea nu poate fi utilizată mai ales pentru faptul că se lucrează cu cantități mari de lichid. Clasificarea siropurilor prin filtrare nu se poate realiza totdeauna datorită vâscozității mari. Filtrarea printr-un material filtrant cu pori fini este o operație înceată care expune siropul infectării cu germeni din aer. Pentru clarificarea siropurilor se folosesc mai ales substanțe inerte care, introduse în sirop, antrenează impuritățile după care amestecul se filtrează. În această categorie pot fi menționați ca agenți de clarificare:

a)hârtia de filtru;

b)albumina;

c) caolinul, silicatul de aluminiu;

d) talcul;

e) carbonatul de magneziu și oxidul de magneziu;

f) cărbunele;

g) silicagenul ( gelul de siliciu).

Hârtia de filtru – clarificarea prin simplă filtrare prin hârtie de filtru, chiar dacă se practică la cald folosind pâlnii cu pereți dublii, deși dă rezultate bune, prezintă dezavantajul că operația durează prea mult timp și astfel siropul este expus prea mult la aer. Se poate recurge la filtrarea cu presiune redusă, prin pâlnii cu plăci cu porozitate mare, când operația decurge destul de repede.

Clarificarea cu ajutorul pastei de hârtie de filtru dă rezultate bune; prin această metodă se pot îndepărta și particulele fine aflate în suspensie .

Operația se execută în felul următor: se ia 1g hârtie de filtru pentru fiecare kilogram de sirop. Se aduce sub formă de pastă prin triturare la mojar cu o mică cantitate de apă caldă. Pasta obținută se stoarce și se amestecă cu siropul fierbinte. Se menține siropul în fierbere, câteva minute, și se strecoară imediat prin pânză sau, dacă este cazul, prin hârtie de filtru. Mecanismul acestei clarificări trebuie explicat printr-un fenomen de adeziune.

Particulele de pastă de hârtie fixează printr-un femomen de absorție particulele aflate în suspensie și acestea sunt reținute de pasta de hârtie de filtru și separate prin filtrare .

Metoda prezintă avantajul că nu introduce nici un element străin care ar putea contribui la alterarea ulterioară a siropului.

Este un procedeu adoptat de multe farmacopee .

Cu toate acestea, metoda prezintă și un inconvenient, și anume , prin faptul că , deoarece se poate executa numai la cald, nu se poate aplica siropurilor care se prepară la rece.

Albumina se poate folosi în două moduri:

-se adaugă albuș de ou într-o cantitate mică de apă și soluția de albumină obținută se introduce în siropul rece, apoi se încălzește amestecul pe foc moderat fără să se agite. La suprafața siropului se formează o spumă care antrenează impuritățile, spumă care se îndepărtează prin filtrare. Trebuie evitată fierberea vie deoarece aceasta produce o spumă abundentă care se îndepărtează mai greu. Metoda antrenează impuritățile “per descendum”. Adăugarea soluției de albumină peste siropul rece este recomandată pentru că se evită invertirea.

-un alt procedeu este de a adăuga albușul de ou peste siropul fierbinte. Albumina coagulează și antrenează particulele în suspensie. Acest procedeu prezintă dezavantajul că datorită coagulării instantanee a albuminei o serie de impurități rămân în sirop. Metoda care folosește albușul de ou, este utilizată mai ales pentru siropul care se consumă în timp scurt.

Nu se recomandă folosirea de albumină în cazul siropurilor care conțin principii puternic active, alcooli, taninuri, gume. Albumina comunică siropului o reacție alcalină iar după un timp siropul devine foarte acid datorită transformării urmelor de albumină rămase în sirop. De asemenea albumina coagulează, poate antrena prin absorbție și o parte din principiile active.

Caolinul, silicatul de aluminiu – sunt pulberi fine de natură anorganică, care pot servi la clarificarea siropului.

Ele se adaugă în proporție de 2% și se agită puternic cu siropul, după care se filtrează. Se folosesc mai ales pentru unele siropuri care conțin mucilagii, sau preparate obținute prin extracție.

Acești agenți nu influențează direct compoziția amestecului, dar au proprietăți absorbante.

Talcul se folosește în proporție de 10g% și poate produce o clarificare bună. Operația este mai dificil de executat datorită fineții pulberii, care îngreunează filtrarea.

Carbonatul de magneziu și oxidul de magneziu dau rezultate asemănătoare, dar comunică siropului o reacție alcalină (pH 10). Carbonatul de magneziu se folosește în special la prepararea siropului de balsam de Tolu deoarece ajută la dizolvarea parțială a unor compuși aromatici pe care îi trasformă în săruri de magneziu solubile.

Cărbunele, în special cel animal se folosește uneori la prepararea siropurilor în proporție de 5% atât pentru clarificarea cât și pentru decolorarea acestora.

Datorită structurii sale cărbunele are propietăți absorbante și catalitice.

Utilizarea cărbunelui absorbant ca agent de clarificare și decolorare trebuie făcută cu grijă pentru a nu fi absorbite și unele principii active. Astfel, cantitatea unor săruri de alcaloizi sau compuși cu mercur, plumb, arsen, este diminuată când se folosește cărbunele. Puterea de adsorbție a puberii de cărbune depinde de porozitatea și diametrul porilor, volumul intern al capilarelor și de temperatură.

Gelul de siliciu este un agent activ de clarificare, dar are inconvenientul că introduce în soluție anumite cantități de clorură de sodiu și poate absorbi din principiile active.

Alcoolul și apa servesc la clarificarea soluțiilor obținute prin extracție necesare la prepararea unor siropuri.Astfel alcoolul se folosește la clarificarea infuziilor și decocturilor apoase, iar apa pentru clarificarea tincturilor și extractelor.

Clarificarea cu ajutorul alcoolului nu se poate face în cazul siropurilor deoarece zahărul este insolubil în alcool.

Unele siropuri, care conțin albumine, pot fi clarificate prin încălzire la 70o.

C.2 Clarificarea prin procedee chimice este mai rar folosită în cazul siropurilor. Se poate folosi o soluție diluată de albumină pentru siropurile care conțin tanin.

C.3 Clarificarea prin procedee biochimice are la bază reacții enzimatice și se folosește la clarificarea sucurilor de fructe cu care se prepară siropuri (exemplu: suc de zmeură, cireșe etc.). După această metodă sucul de zmeură se supune unei fermentații, când au loc o serie de transformări enzimatice. Produșii de fermentație rezultați din materii de natură proteică, pectică sunt precipitați de alcoolul rezultat în cursul fermentației și apoi sunt îndepărtați prin filtrare.

2.2 Metoda II Prin amestecarea siropului simplu cu soluții medicamentoase (sirop de codeină) sau cu soluții extractive alcoolice (sirop de beladonă etc.)

Prepararea siropurilor prin amestecarea siropului simplu cu soluții medicamentoase.

Majoritatea siropurilor oficinale se obțin prin amestecarea siropușui simplu cu soluții ale unor medicamente sau tincturi.

Exemple:

1.Sirop simplu – are un conținut de 64% zahăr și o densitate de 1,29 – 1,32. Se utilizează ca: edulcorant și vehicul pentru alte siropuri.

2.Sirop de eter – are un conținut de 2% eter și densitatea de 1,17 – 1,20. Se utilizează ca: antispastic și analgezic în colică biliară, gastralgii, astm bronșic.

3.Sirop de portocale – conține 10% tinctură de portocale și densitate de 1,25 – 1,28. Se utilizează ca: excitosecretor gastric în hiposecreție gastrică. Aromatizant și corector de gust.

4.Sirop de balsam de Tolu – conține 4,5% tinctură de balsam de Tolu și densitate de 1,28 – 1,30. Se utilizează ca: stimulent al expectorației, acțiune dezinfectantă la nivelul căilor respiratorii, antispastic la nivelul musculaturii netede bronșice ; în traheobronșite acute și cronice, astm bronșic.

5.Sirop de beladona – conține 5% tinctură de beladonă cu densitate de 1,26 – 1,30. Se utilizează ca: sedativ și antiseptic, diminuează secrețiile și peristaltismul intestinal, în crampe intestinale, hipersecreție digestivă și bronșică.

6.Sirop de cloralhidrat – conține 5% cloral hidrat cu densitate de 1,28 – 1,31. Se utilizează ca antispastic, anticonvulsivant și analgezic slab, în insomnii, stări de agitație motorie, astm bronșic.

7.Sirop de lămâie – conține 1% acid citric 0,1% ulei de lămâie cu densitate de 1,28 – 1,31. Se utilizează ca corector de gust și miros.

8.Sirop de codeină – conține 0,2% codeină cu densitate de 1,28 – 1,32. Se utilizează ca: sedativ al tusei în afecțiuni traheobronșice acute și cronice.

9.Sirop de clorură feroasă – conține 5% clorură feroasă cu densitatea de 1,28 – 1,31. Se utilizează ca: antianemic, în anemii feriprive.

10.Sirop de guaiacolsulfonat de potasiu – conține 6% guaiacolsulfonat de potasiu cu densitate de 1,23 – 1,26. Se utilizează ca: antiseptic la nivelul căilor respiratorii în bronșite, enfizen pulmonar.

11.Sirop de opiu – conține 5% tinctură de opiu cu densitate de 1,26 – 1,30. Se utilizează ca: hipnotic și analgezic.

12.Sirop de opiu diluat – conține 20% sirop de opiu (1% tinctură de opiu), cu densitate de 1,29 – 1,32. Se utilizează ca: hipnotic și analgezic.

O altă serie de siropuri pot fi obținute prin dizolvarea zahărului într-o soluție a unei substanțe medicamentoase sau într-o soluție obținută prin extracție.

Siropurile pot fi preparate și cu soluții concentrate ale unor principii active din droguri vegetale, denumite extracte sau concentrate pentru siropuri.

În afară de prepararea siropurilor prin dizolvarea zahărului în vehicul, o serie de siropuri medicamentoase se prepară prin amestecarea unor soluții de principii active cu siropul simplu. Astfel, o serie de soluții de săruri (morfină, codeină), sau unele tincturi (tinctură de portocale, beladona) se adaugă la siropul simplu pentru a obține siropul medicamentos respectiv.

Pentru preparare expeditivă a unor siropuri se folosesc așa-numitele “extracte fluide concentrate pentru siropuri” și se amestecă cu siropul simplu când se obțin siropuri asemănătoare celor preparate după formulele obișnuite. Extractele pentru siropuri conțin o anumită cantitate de alcool care ajută la dizolvarea unor componente și care este necesară pentru comservarea lor în timp.

Sunt soluții extractive concentrate pentru prepararea siropurilor: coajă de portocală, eucalipt, poligala, specii pectorale. Asemenea extracte fluide trebuie să conțină totalitatea principiilor active conținute în drog, să fie miscibile cu siropul, să aibă o concentrație determinată, să fie conservabile și să dea un sirop identic cu cel preparat din zahăr și soluția extractivă respectivă. Cu toate acestea, siropurile preparate cu extracte au o concentrație mai scăzută în zahăr și deci conservare mai limitată.

Aceste extracte, care permit prepararea “ex tempora” a unor siropuri au o utilizare curentă, fie în farmacii, fie în industrie.

Procedeul general de preparare al acestor extracte, inspirat de la prepararea extractului pentru siropul de portocale este următorul: se macerează cantitatea dorită de substanță vegetală, sfărâmată sau tăiată, în alcool de 80o timp de 24h. Se adaugă apoi o anumită cantitate de apă caldă și se infuzează 6 ore la 70o. Lichidul se prepară prin stocare și se distilă alcoolul. Alcoolul acesta care conține principii volatile se pune de o parte la fel ca și soluția apoasă. Sedimentul este infuzat din nou în aceleași condiții și lichidul obținut este reunit cu prima soluție apoasă.

Produsul concentrat de extracție astfel obținut este amestecat în cele mai multe cazuri cu o cantitate de alcool de 90o egală cu greutatea sa, pentru a se realiza o precipitare a materiilor pectice sau mucilaginoase apoi, se reunește cu alcoolul pus de o parte la începutul preparării și prin adiția calculată de sirop simplu, alcoolul de 95o și apă distilată se prepară un extract concentrat cu concentrația alcoolică de 90o.

Rezultă extracte 1/10, adesea mai aromate și cu densitate mai redusă decât siropurile obișnuite.

Unele siropuri medicamentoase sub formă de specialități sunt prezentate în stare deshidratată. Preparatele, care conțin antibiotice, sunt condiționate sub formă de amestecuri de pulberi sau granulate care sunt transformate în lichid de către bolnav prin adăugarea cantității necesare de apă, în momentul întrebuințării. În acest mod se asigură o stabilitate mai mare a antibioticelor sau a altor medicamente cu stabilitate limitată.

Cap 3 Caracterele siropurilor

Sunt dependente de natura componentelor dizolvate, culoarea, gustul și mirosul fiind variabile.

Siropurile sunt lichide vâscoase, limpezi în afară de cele care conțin emulsii, care sunt opalescente, având aspect lăptos.

De asemenea unele siropuri preparate cu tincturi pot deveni tulburi după un timp, datorită rășinilor sau clorofilei care precipită.

Când vehiculul conține principii active colorate, siropul capătă culoarea respectivă:

a)galben-portocaliu siropul de coajă de portocală,

b)roșu-purpuriu siropul de zmeură,

c)galben-verzui siropul de beladonă etc.

Mirosul este și el determinat de prezența componentelor aromatizante.

Gustul lor este, în general, agreabil, dulce datorită prezenței constante a zahărului.

Gustul dulce poate fi modificat de principiile active din soluție:

-spre acid siropul de lămâie,

-spre amărui siropul de opiu,

-spre metalic siropul de iodură feroasă etc.

Compoziția chimică este dependentă de natura principiilor active conținute.

3.1 Controlul siropurilor- se face atât pentru identificarea și dozarea principiilor active cât și pentru dozarea și identificarea zahărului.

Controlul calitativ și cantitativ este specific pentru fiecare sirop în parte, însă siropurile trebuie să corespundă și unor condiții generale prevăzute de FR.X :

“Siropurile trebuie să fie limpezi sau opalescente și să aibă culoarea, mirosul și gustul componentelor. Nu trebuie să prezinte miros străin datorită unor alterări”

Identificarea zahărului se face încălzind două picături de sirop până la carbonizare, când se degajă miros de zahăr ars.

Identificarea și dozarea substanțelor active se face după normele prevăzute în monografiile respective. Față de cantitatea prescrisă se admit variații de 5%, dacă monografia respectivă nu indică altfel.

Concentrația de zahăr se determină în funcție de densitatea și indicele de refracție prevăzute în monografiile înscrise în farmacopee. Deoarece determinarea densității nu dă cea mai exactă apreciere asupra cantității de zaharoză s-a introdus în farmacopee determinarea indicelui de refracție. Aceasta constitue o constantă exactă și ușor de determinat care, coroborată cu alte determinări, permite aprecierea calității siropurilor.

O altă probă de control este cercetarea conservanților, care se face prin cromatografie în strat subțire (acid benzoic, nipagin, nipasol, acid salicilic, acid ascorbic). Compușii fenilmercurici se pot pune în evidență chimic.

În sfârșit se prevăd probe de control pentru depistarea edulcoranților artificiali cum sunt zaharina sau ciclomatul de sodiu.

3.2 Alterări și conservare

Siropurile au în general, o conservare bună, datorită conținutului ridicat de zahăr. Prepararea la cald favorizează o păstrare mai bună, datorită clarificării și sterilizării siropului.Cu toate acestea siropurile suferă în timp modificări și alterări, mai ales dacă nu sunt conservate în condiții corespunzătoare, dacă nu s-a respectat concentrația de zahăr sau dacă n-au fost perfect clarificate.

Când siropul este mai diluat, poate fi invadat cu ușurință de microorganisme și devine sediul unor fermentații, în urma cărora siropul se tulbură, spumifică datorită bioxidului de carbon rezultat în urma fermentării.

Fermentația se produce mai ușor în siropurile în care o cantitate de zaharoză a fost dihidrolizată trecând în zaharuri reducătoare. Această reacție este mai accentuată în siropurile acide.

Se cunosc două enzime care favorizează procesul de hidroliză:

-glucozina (maltaza) care acționează în mediul neutru;

-zaharoza (invertaza) care are acțiune optimă la pH = 4.7, unde acțiunea primei este nulă.

Prin conservare în toate siropurile se produce o oarecare hidroliză, chiar în condiții corespunzătoare de păstrare.

Pentru a evita o fermentare avansată, s-a propus ca siropul păstrat în timp să fie fiert din nou, pentru a distruge fermenții. Această metodă însă nu este indicată, deoarece sporii nu sunt distruși și aceștia vor altera siropul.

Pentru a asigura o bună conservare a siropurilor, s-au preconizat diferiți conservanți: alcoolul, cloroformul, benzonatul de sodiu, acidul salicilic, acidul benzoic etc.

Benzonatul de sodiu și cloroformul nu sunt indicați, deoarece în cantitățile necesare active împrumută siropului gustul lor; benzonatul de sodiu crează în același timp un mediu ușor alcalin, nefavorabil pentru unele substanțe cu care se asociază siropul.

Acidul salicic și acidul benzoic au acțiune conservantă mai puternică, însă prezintă dezavantajul că favorizează hidroliza zaharozei; totodată, creând un mediu acid, pot să reacționeze cu unele substanțe active din sirop.

În ultimul timp pentru conservarea siropurilor se folosesc eterii acidului p-hidroxibenzoic, sub denumirea de nipagin și nipasol sau amestecul lor, denumit nip-nip. Aceștia dau rezultate bune în conservarea siropurilor. În același timp pentru o bună conservare a siropurilor, trebuie să se pună un accent deosebit asupra corectei preparări și a păstrării în condiții corespunzătoare.

Siropurile trebuie să se păstreze în sticle de capacitate mică, bine închise.

Siropurile se introduc în recipiente uscate, imediat după preparare, și se astupă cu dopuri în prealabil fierte, uscate și învelite în celofan înmuiat într-o soluție alcoolică de nipagin. Dacă siropul se păstrează mai multă vreme, dopul se parafinează. Se recomandă ca după răcirea siropului, flacoanele să fie agitate, spre a îngloba în sirop apa condensată de pe pereții flaconului.

Farmacopeea prevede că atunci când trebuie să se păstreze cantități mai mari de 1000g acestea să fie păstrate la loc răcoros (6-15o).

La monografiile respective, farmacopeea recomandă, în funcție de stabilirea substanțelor dizolvate în sirop, ca unele să se prepare în cantități mici (sirop de eter, sirop de opiu), sau să se prepare la nevoie (sirop de cloralhidrat, sirop de opiu diluat). Siropurile de clorură și iodură feroasă se păstrează în flacoane expuse la lumină.

Siropurile se întrebuințează în scopuri terapeutice sau ca edulcorante pentru corectarea gustului neplăcut al medicamentelor și ca aromatizante.

În scop terapeutic se folosesc siropurile care conțin substanțe active medicamentoase.

Siropurile corigente de gust sau miros intră în compoziția diferitelor poțiuni, limonade, iar cele medicamentoase sunt întrebuințate fie ca atare, fie că intră în compoziția poțiunilor.Siropurile corectoare de gust nu se folosesc la întâmplare.

Wright și alți autori, în urma unor cercetări experimentale, au constatat că siropul de zmeură, de cacao și de eriodiction sunt cele mai eficace în mascarea gustului amar al alcaloizilor.

Cu ajutorul siropului de eriodiction, chinina își pierde gustul caracteristic amar, datorită faptului că aceasta, ca și alți alcaloizi, se combină cu o substanță rășinoasă din compoziția siropului.

Substanțele acide cu gust neplăcut se vor asocia cu sirop de lămâie sau de portocale; pentru mascarea gustului neplăcut al medicamentelor saline se folosesc siropurile de zmeură

Siropul de cireșe amare este indicat pentru a masca gustul neplăcut al sărurilor de fier.

Siropul de portocale se mai întrebuințează pentru mascarea gustului clorurii de calciu și al sulfamidelor.

Gustul neplăcut al iodurii de potasiu poate fi ameliorat prin asocierea siropului de lămâie. Pentru substanțele amare se mai pot folosi siropurile de caramel, cacao, zmeură, gențiana, singure sau asociate după caz.

Cap.4 Prevederi conform FR X

4.1 SIRUPI (siropuri)

Siropurile sunt preparate farmaceutice lichide cu un conținut crescut, de consistență vâscoasă, destinate administrării interne.

Preparare:

Siropurile se prepară prin dispersarea substanțelor active sau a extractelor vegetale în soluții concentrate de zahăr sau în siropul simplu și completarea la masa prevăzută.

Se pot folosi substanțe auxiliare( ex. agenți pentru corectarea gustului, mirosului și pentru creșterea vâscozității, conservanți antimicrobieni potriviți).

Dacă este necesar, siropurile se prepară prin încălzire și se filtrează imediat în recipiente uscate, de capacitate mică.

Descriere:

Siropurile sunt lichide limpezi sau slab opalescente, cu mirosul, gustul și culoarea caracteristice componentelor.

Densitatea relativă

Se determină conform prevederilor de la “Densitate relativă”

Indice de refracție

Se determină conform prevederilor de la “Indice de refracție”

Masa totală pe recipient

Se determină prin cântărirea individuală pe 10 recipiente. Față de masa declarată pe recipient se admit abaterile procentuale prevăzute în tabel:

Dozare

Se efectuează conform prevederilor din monografia respectivă. Conținutul în substanță activă poate să prezinte față de valoarea declarată, dacă nu se prevede altfel, abaterile procentuale prevăzute în tabel:

Conservare

În recipiente cu o capacitate de cel mult 1000ml, bine închise, complet umplute la 8-15oC.

La siropurile cu o concentrație în zahăr mai mică decât aceea prevăzută la siropul simplu, se adaugă 1,5% amestec de p-hidroxibenzoat de metil și p-hidroxibenzoat de n-propil, în proporție de 9:1 sau alți conservanți antimicrobieni potriviți. Pe eticheta recipientului trebuie să se menționeze conservantul antimicrobian adăugat.

4.2 SIRUPUS BALSAMI TOLUTANI(Sirop de balsam de Tolu)

Preparare:

Tinctura balsami tolutani 4,5g

Magneziu subcarbonas 1g

Saccharum 64g

Aqua destillata q.s.ad. 100g

Tinctura de balsam de Tolu se amestecă într-un mojar cu carbonatul bazic de magneziu și cu 20g zahăr.

Se adaugă 30g apă, se omogenizează, prin triturare, și se se filtrează prin hârtie de filtru. În final se dizolvă, prin încălzire la aproximativ 40oC, restul de zahăr și se completează cu apă până la 100g.

Siropul de balsam de Tolu trebuie să corespundă prevederilor de la “Sirupi” și următoarele prevederi.

Descriere:

Lichid vâscos, limpede, galben, cu miros aromat, caracteristic și gust dulce.

Identificare:

– 5ml sirop se încălzesc pe baia de apă cu 0,5ml acid sulfuric 100g/l (R) ;și cu 2ml permanganat de potasiu (R) 10g/l; se percepe un miros caracteristic de migdale amare;

– 2ml sirop se încălzesc pe baia de apă cu 0,5ml hidroxid de sodiu 100g/l (R) și cu 2ml iod 0,05mol/l; se percepe un miros caracteristic de iodoform.

Densitatea relativă: d= 1,2800-1,3000

Indice de refracție: n= 1,4410-1,4490

pH: 6,5-7,5

Conservare: Ferit de lumină.

4.3 SIRUPUS BELLADONNAE (Sirop de mătrăgună)

Preparare:

Tinctura Belladonnae 5g

Sirupus Simplex 95g

Se amestecă și se omogenizează.

Siropul de mătrăgună trebuie să corespundă prevederilor de la “Sirupi” și următoarele prevederi.

Descriere:

Lichid vâscos, limpede sau slab opalescent, galben-verzui, cu miros slab, caracteristic și gust dulce.

Identificare:

-la 25ml sirop se adaugă 2ml amoniac comcentrat (R) și se agită cu 25ml eter (R) timp de 10min, într-o pâlnie de separare.

Stratul eteric se separă și se evaporă pe baia de apă, într-o capsulă de porțelan. La reziduu se adaugă 0,25ml acid nitric (R) și se evaporă la sicitate pe baia de apă. După răcire reziduul se dizolvă în 2ml acetonă (R) și se adaugă 0,5ml hidroxid de potasiu 100g/l în alcool (R); apare o colorație violetă trecătoare.

– 25ml sirop se agită cu 25ml cloroform (R) într-o pâlnie de separare.

Stratul cloroformic se separă și se evaporă la silicitate pe baia de apă; reziduul se dizolvă în 100ml apă încălzită la aproximativ 70oC și se filtrează. La filtrat se adaugă 0,05ml amoniac concentrat (R) apare o fluorescență albastru-verzuie în lumina ultraviolrtă la 254nm.

Densitate relativă: d= 1,2650-1,3050

Indice de refracție: n= 1,4416-1,4496

Conservare: Separandum

Observație: Se agită înainte de folosire.

4.4 SIRUPUS CODEINI (Sirop de codeină 0,2%)

Preparare:

Codeinum 0,2g

Alcoholum 1,8g

Sirupus 98g

Codeina se dizolvă în alcool și se amestecă cu siropul simplu.

Siropul de codeină 0,25% trebuie să corespundă prevederilor de la “Sirupi” și următoarele prevederi.

Conține cel puțin 95% și cel mult 105% codeină față de valoarea declarată.

Descriere:

Lichid vâscos, limpede, incolor, fără miros, cu gust dulce amărui.

Identificare:

-la 2,5ml sirop se adaugă 7,5ml apă și se fierbe cu 0,5ml acid sulfuric 100g/l (R) timp de 1minut. După răcire se neutralizează cu hidroxid de sodiu 100g/l (R), se adaugă 2ml sulfat de cupru (II) și tartrat de potasiu și sodiu soluție (R) și se încălzește la fierbere; se formează un precipitat roșu.

-la 10ml sirop se adaugă 0,5ml hidroxid de sodiu 100g/l (R) și se agită cu 1ml eter (R). Stratul eteric se separă și se evaporează.

La reziduu se adaugă 2ml acid sulfuric 100g/l (R) și 0,1ml clorură de fer (III) 30g/l (R); apare o colorație verde care după încălzire pe baia de apă devine albastră. Se adaugă 0,1ml acid nitric 100g/l (R); colorația devine roșie.

Densitate relativă: d= 1,2800-1,3200

Indice de refracție: n= 1,4490-1,4570

Aspect: 10ml sirop trebuie să fie incolor. O eventuală colorație nu trebuie să fie mai intensă decât colorația unei soluții- etalon preparate din 0,10ml cobalt- E.c.,0,80ml fer- E.c. și apă la 10ml.

Dozare:

– 50g sirop se diluează cu 25ml apă, se adaugă 4ml hidroxid de sodiu 100g/l (R) și se extrage de 4 ori cu câte 25ml cloroform (R) într-o pâlnie de separare. Soluțiile cloroformice reunite se spală de 2 ori cu câte 5ml apă, se filtrează și se evaporă pe baia de apă până la silicitate.

Reziduul se dizolvă în 30ml acid acetic anhidru (R) în prealabil neutraliza la cristal violet în acid acetic anhidru (I) și se tritează cu acid percolic 0,1mol/l dioxan cirespunde la 0,03174g C18 H21 NO3 H2O

Conservare: Ferit de lumină.Venenum.

Observație:

Se admite prepararea siropului cu fosfat de codeină. Se folosește masa corespunzătoare de fosfat de codeină care se dizolvă în 2ml apă și se completează cu sirop simplu la 100g.

4.5 SIRUPUS SIMPLEX (Sirop simplu)

Preparare:

Saccharum 64g

Aqua destillate q.s.ad.100g

Zahărul se dizolvă prin încălzire, în apă se fierbe timp de 1-2 minute agitând continuu, se completează cu apă încălzită la aproximativ 70oC la 100g și se filtrează fierbinte.

Siropul simplu trebuie să corespundă prevederilor de la “Sirupi” și următoarelor prevederi.

Descriere:

Lichid vâscos, limpede, incolor, fără miros, cu gust dulce.

Identificare:

-10ml soluție A se fierb cu 0,5ml acid sulfuric 100g/l (R) timp de 1 minut. După răcire se neutralizează cu hidroxid de sodiu 100g/l (R), se adaugă 2ml sulfat de cupru (II) și tartrat de potasiu și sodiu- soluție (R) și se încălzește la fierbere; se formează un precipitat roșu.

-la 3ml soluție A se adaugă 1ml nitrat de cobalt (II) 5g/l (R) și 2ml hidroxid de sodiu 300g/l (R); apare o colorație violetă.

Densitatea relativă: d= 1,3005-1,3247

Indice de refracție: n= 1,4464-1,4550

Aspect: 10ml sirop trebuie să fie incolor. O eventuală colorație nu trebuie să fie mai intensă decăt colorația unei soluții- etalon preparate din 0,10ml cobalt E.c. 0,80ml fer- E.c. și apă la 10ml.

Aciditate și alcalinitate

La 10ml soluție A se adaugă 0,3ml fenoftaleină soluție (I); soluția trebuie să rămână incoloră. La adăugarea de cel mult 0,25ml hidroxud de sodiu 0,01mol/l soluție, trebuie să se coloreze în roșu.

Cloruri: cel mult 0,0025%

-10ml soluție A se compară cu 2,5 ml soluție etalon completată cu apă la 10ml (0,025ml ion clorură).

Metale grele:

-10ml soluție A trebuie să dea reacția prntru metale grele.

Agenți de îndulcire artificiali:

La 25ml sirop se adaugă 25ml apă și 3,5ml acid sulfuric 100g/l (R); se agită într-o pâlnie la separare cu 25ml amestec format din volume egale de eter (R) și eter de petrol (R).

Reziduul fazei organice, separate, dizolvat în 5ml apă, nu trebuie să aibă gust dulce.

Glucoza, zaharuri reducătoare:

-5ml soluție A se încălzesc pe baia de apă cu sulfat de cupru (II) și tartrat cu potasiu și sodiu soluție (R); nu trebuie să se formeze imediat un precipitat galben sau roșcat.

Dozare:

Se determină indicele de refracție. Concentrația în zahăr corespunzătoare indicelui de refracție determinat se calculează din tabelul “Concentrația soluțiilor de zahăr în funcție de densitatea relativă și de indicele de refracție, la 20oC”.

Cap.5 Siropuri – preparate ale industriei de medicamente

5.1 PERITOL

Antialergic- peritorul este un antihistaminic și un antiserotonic, ameliorează apetitul și favorizează creșterea în greutate.

Indicații- urticarie acută și cronică, boala serului, febra de fân, rinită fasomotorie, rinită de origine alergică, exantem medicamentos, prurit, eczeme,dermatite eczematoite, eczemă de contact, neurodermatite, edeme angioneurologice, înțepături de insecte, sindrom caracinoid.

Cefalee de tip vascular (migrenă, cefalee histaminică). Inapetență de origine diversă (anorexie nervoasă, anorexie idiopatică) și slăbiciune fizică(stări postinfecțioase, convalescență, boli cronice, hipertiroidie).

Contraindicații- glaucom, predispoziție la edeme, retenție urinară și sarcină.

Efecte secundare

Cel mai des apare somnolența care este o manifestare tranzitorie, și numai în mod excepțional necesită întreruperea tratamentului. Se produce uneori uscarea gurii, confuzie mentală, ataxie, halucinații vizuale, vertij, greață, exanteme, anxietate și cefalee. În cazuri severe administrarea siropului trebuie să fie oprită.

Precauții- administrarea necesită o atenție mărită în cazul coducătorilor auto, al lucrătorilor la înălțime, al celor care manipulează mașini a căror funcționare este periculoasă.

Copii trebuie avertizați să nu facă jocuri care necesită o atenție intensă și avertizați contra pericolelor de trafic și hipnotice.

În cazul administrării de Peritol concomitent cu hipnotice, dozele acestora trebuiesc reduse.

În timpul tratamentului cu peritol consumul băuturilor alcoolice este interzis.

Administrare. Nu se administrează la sugari sub 6 luni.

-între 6 luni și 2 ani doza zilnică = 0,4mg/Kg. Administrarea nu trebuie să depășească 3-4 săptămâni.

-între 2-6 ani doza zilnică = 6mg(o linguriță)3 ori/zi. Dacă este necesară creșterea dozei se recomandă acest plus să se administreze seara. Nu trebuie să depășească 8mg/zi.

-între 6-14 ani doza zilnică = câte o lingură3 ori/zi. Nu trebuie să depășească 16mg/zi.

În caz de anorexie:

-între 2-6 ani de 3-4 ori/zi câte o linguriță. Doza zilnică totală nu trebuie să depășească 8mg.

-de la 6-14 ani de 3ori/zi câte o linguriță. Nu trebuie să depășească 12mg.

Adulți: o lingură(12mg)3 ori/zi. Nu trebuie să depășească 32mg.

5.2 KETOTIFEN

Acțiune – eficient în profilaxia astmului bronșic. Are un puternic efect antianafilactic și antialergic. Este adsorbit rapid și complet fără riscul acumulării în organism.

Nu oprește atacul de astm , dar reduce frecvența, durata și intensitatea acestuia . Are un efect asupra expectorației și eosinofiliei și reduce necesitatea tratamentului cu bronhodilatatoare și corticoizi .

Indicații. Profilaxia pe termen lung a astmului bronșic-forma alergică sau mixtă, bronșite alergice, complicațiile astmatice ale febrei de fân, rinită alergică, dermatozei alergice, profilaxia și tratamentul alergiilor multisistemice.

Contraindicații- Hipersensibilizare la preparat .

Efecte secundare. Rar hipersensibilizare. Somnolență, xerostomie, ușor discomfort, oboseală, pot apărea în primele zile de tratament, dar sunt trrecătoare și dispar spontan. În prima săptămână se recomandă o doză redusă ( 1mg / zi). Poate apărea o creștere ponderală datorită creșterii apetitului . Greața și vărsăturile s-au observat în special la administrarea siropului.

Precauții . La pacienții cu tratament corticosteroidian dozele de corticosteroizi trebuiesc reduse treptat sau să se crească intervalele dintre doze pentru a preveni instalarea insuficienței suprarenale. Atenție la conducătorii auto și la cei ce necesită o atenție mare deoarece rar dă somnolență . În cursul infecțiilor va fi asociat cu antiinfecțioase . Nu se folosoște în cursul sarcinii și în alăptare decât dacă este absolut necesar.

Administrare :

-adulți 5ml sirop x 2 ori/zi în timpul meselor

-copii peste 3 ani 125 ml sirop/kg x 2 ori / zi astfel:

12-18 kg – 2ml (0,4mg x 2 ori/zi)

19-25 kg – 3 ml (0,6mg x 2 ori/zi)

26-35 kg – 4ml (0,8mg x 2 ori/zi)

mai mari de 36 kg – 5 ml (1,0mg x 2 ori /zi).

5.3 CLARITINE (Loratidine)

Acțiune – antihistaminic triciclic eficace cu durată lungă de acțiune și cu activitate periferică selectivă antagonistă la nivelul receptorilor H1.

Indicații – în rezolvarea simptomelor asociate rinitei alergice , cum ar fi strănutul, rinoreea , pruritul nazal , precum și pruritul și usturimea oculară . Este indicată în rezolvarea semnelor și simptomelor urticariei cronice și altor afecțiuni alergice dermatologice.

Contraindicații – La pacienții care prezintă hipersensibilitate la una din componente.

Administrare :

adulți și copii de 12 ani : 2 lingurițe o dată/zi;

copii între 2-12 ani :

greutate corporală > 30kg- 2 lingurițe sirop

greutate corporală <= 30kg- 1 linguriță sirop.

5.4 EFITUSIN (sirupus Glycyrrhizae)

Acțiune :

Expectorant : prin fluidificarea secrețiilor bronhice .

Antiulceros : este indicat ca adjuvant în tratamentul ulcerului gastric și al gastritelor

Laxativ : prin efectul relaxant la nivelor sfincterelor ușurând defecația .

Ușor diuretic : prin prezența compușilor flavonici

Indicații . Afecțiuni inflamatorii ale căilor respiratorii : bronșite, pneumonii acute și cronice; gastrită acută și cronică , ulcer gastric , enterocolite, colite, constipații .

Conraindicații . Nu se adminstrează sugarilor .

Efecte secundare . Nu sunt semnalate.

Administrare :

adulți – 1-2 lingurițe x 3 ori / zi

copii peste 3 ani – 1 linguriță x 3 ori/zi

– copii ( 1-3 ani) – câte ½ linguriță x 3 ori/zi

Se eliberează fără prescripție medicală.

Bibliografie

Farmacopeea Română Ediția X

Tehnica farmaceutică – Ionescu Stoian

Tehnica farmaceutică – V. Stănescu

Tehnica farmaceutică pentru cadre medii – Cornelia Fiica Ediția 1976

Practica farmaceutică