Sinteza Proiectării de Arhitectură [307516]
Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București
Sinteza Proiectării de Arhitectură
Arhitectură și Migrație
Indrumatori: prof.dr.arh. Cristina Olga GOCIMAN
conf.dr.arh. Codina Dușoiu
Student: [anonimizat]: Ineni Alaa
Bucuresti, 2018-2019
Cuprins
Argument I
Obiectiv V
Metodologia de cercetare V
Cuvinte Cheie VI
PARTEA I – [anonimizat] 1
1.3.a Preistoria Miscarii Populatilor 1
1.3.a.1 Preistoria migrației umane 1
1.3.a.2 Migrația umana ‘Out of Africa’ 3
1.3.a.3 Revoluția Agricolă 7
1.3.b Termeni și politici ale imigranților 12
1.3.b.1 Mesopotamia 12
1.3.b.2 Egipt 14
1.3.b.1 Grecia Antică 16
1.3.b.1 Imperiul Roman 21
1.3.c Migrație în Eviul Mediu (600 – 1450 d.Hr) 24
1.3.d Migrații Globale (1450 – 1950) 27
1.3.e Globalizarea Migrației ([anonimizat]) 33
1.4 Fenomenul social al existenței persoanelor dizlocate 43
1.4.a. Migrație 43
1.4.b. Teoriile Migrației 44
1.4.c. [anonimizat] 47
1.4.d. Migrație economică 49
1.4.e. Migrație din cauza hazardurilor naturale 50
1.4.f. Migrație din cauza hazardurilor antropice 52
1.4.g. Categorizarea persoanelor dezlocate 53
1.4.h. Refugiați 53
1.4.i. Solicitanți de azil 54
1.4.j. Drepturile refugiaților și gradurilor de protecție 55
1.5 Integrare socială 57
1.5.a. Prezentarea conceptului de integrare socială 57
1.5.b. Provocările refugiaților în cadrul societații 58
1.5.c. Responsabilitațile migranților 58
1.6 Situația actuală in România 59
1.7 Rolul arhitecturii în procesul de integrare socială 64
1.7.a. [anonimizat] 64
1.7.b. Identitate, Apartenență și conceptul de ‘acasă’ 68
1.7.c. Programele arhitecturale dedicate fenomenului de persoane dizlocate 74
1.7 Exemple de bună practică 80
2.0 Concluzie 89
2.0.a. Concluzie generală 89
2.0.b. Relevanța lucrarii pentru proiectul de diplomă 91
3.0 Bibliografie 93
Argument
Transformările semnificative înregistrate în peisajul politic al lumii semnalizează apariția unui oridin mondial nou care pune la îndoială certitudinile stabilite la sfârșitul celui de al doilea război mondial. [anonimizat]. Conform declarației Universale a drepturilor omului din 10 decembrie 1948, [anonimizat]. Fiecare om poate prevala aceste drepturi fără a [anonimizat], sexului, limbii, religiei, [anonimizat] a oricărei alte opinii.
[anonimizat] 68,5 de milioane de persoane dizlocate la nivel mondial. [anonimizat]. Orașele lumii se confruntă cu consecințele și provocările aduse o dată cu sosirea acestor imigranți și refugiați. [anonimizat].
Alegerea acestei teme este motivată de o experiență personală care a contribuit la dezvoltarea mea ca individ. La vârsta fragedă de 5 ani, m-[anonimizat], în Emiratele Arabe Unite; Dubai fiind orașul în care am crescut până la vârsta de 18 ani. Scopurile migrației familiei mele au fost îmbunătățirea nivelului nostru de trai și dezvoltarea personală. Migrația economică era un fenomen des întâlnit între comunitățile Arabe și chiar la nivel internațional. Mulți dintre prietenii noștri și rudele migrau în diverse țări urmărind o educație superioară sau o viață mai bună.
Fiind unite în 1971, Emiratele Arabe datorează o mare parte din înflorirea lor imigranților veniți de peste hotare. Acest fenomen a rezultat într-un multiculturalism vizibil în orice oraș al țării; interacțiunea cu persoane din culturi diferite era un lucru inevitabil. Experiența mea personală cu acest fenomen începe încă din curtea școlii, unde interacționam cu colegi de peste 25 de naționalități diferite, fiecare având propria educație și valori diferite. Diferențele dintre noi erau vizibile; eram fascinat de scrisul colegilor mei Indieni, sunetele melodice ale limbilor străine, diversitatea mâncărurilor din pauzele de masă și multe alte caracteristici culturale și tradiții religioase care ne defineau pe fiecare în parte. Cu toate acestea, a existat o armonie între noi. Cu siguranță au existat anumite stereotipuri la nivelul societății, dar nu într-o manieră discriminatoare.
Totuși, din punctul meu de vedere, imigranții care trăiesc în EAU nu se confruntă cu duritatea procesului de integrare socială cu care se confruntă imigranții din alte țări. Spun acest lucru din mai multe motive, cum ar fi: similaritatea culturilor, numărul crescut al imigranților și flexibilitatea societăților primitoare. Treptat, această diversitate culturală a devenit punctul forte al orașului Dubai, plasându-l printre cele mai dezvoltate orașe din lume.
După 15 ani, șederea mea în EAU a luat sfârșit în momentul în care am decis să-mi continui studiile în București, România, motivat fiind de prestigiul facultății alese. În ciuda faptului că, de mic am fost înconjurat de oameni care aparțineau unor culturi diferite, experiența integrării mele în România nu a fost una ușoară. Depășirea barierelor lingvistice și sociale a fost dificilă în principal pentru că, societatea românească se află în strânsă legătură cu istoria țării, religia, tradițiile și obiceiurile acesteia. Primul obstacol pe care l-am întâmpinat a fost învățarea limbii române, proces care a necesitat multă determinare și ambiție, deoarece, este o limbă complexă și foarte diferită de cea maternă. Mai mult de atât, o altă provocare care a îngreunat integrarea mea a fost formarea unui cerc de prieteni apropiați. În situația aceea, m-ar fi ajutat existența unor programe sociale prin care să pot cunoaște persoane de naționalitate română; împreună cu care să pot face schimb de experiențe, sau centre dedicate procesului de integrare a imigranților. Cu toate acestea, după parcurgerea primului an pregătitor de limbă română, am reușit să-mi fac câțiva prieteni români. Abia acum, după 7 ani de ședere în România, simt că aparțin acestui loc datorită tuturor experiențelor trăite.
În paralel cu sosirea mea în România au izbucnit protestele și apoi a început războiul civil în Siria. Aceste evenimente au declanșat o stare de panică, nesiguranță și instabilitate atât pentru locuitorii țării, cât și pentru Sirienii aflați în afara ei. În timp, situația s-a agravat și posibilitatea de a nu mă mai putea întoarce înapoi în Siria se concretiza din ce în ce mai mult. În momentul acela, statutul meu s-a modificat în statut de refugiat deoarece, întoarcerea mea în Siria îmi punea viața în pericol.
În concluzie, datorită experiențelor trăite în cei 7 ani de când locuiesc în România, simt că pot să empatizez cu situația refugiaților. Pot înțelege nevoile lor, temerile cu care se confruntă și problemele legate de identitate și apartenență.
Obiectiv
Se va încearca prin intermediul acestei lucrări, o înțelegere complexă asupra fenomenului de migrație și toate ramurile lui. Această lucrare va studia evoluția migrației din istoria umană, tipurile și cauzele migrației, consecințele pe care le aduce și metodele cu care putem răspunde. Mai mult de atât, va studia rolul arhitecturii în migrație, integrare socială, eficientizarea programelor și răspunderea nevoilor refugiaților.
Metodele de cercetare
Această lucrare a fost executată cu ajutorul următoarelor direcții de cercetare:
1. Cercetarea bibliografica: cărți, reviste, studii instituționale și articole de specialitate în istorie, antropologie, arhitectură, economie, sociologie și psihologie.
2. Cercetarea sociologică precum studiilor de teren făcute de reprezentații organizațiilor specializate în domeniul drepturilor umane și ale migrației.
3. Cercetarea fotografică
4. Cercetarea statistică: preluarea statisticilor prelucrate de către Organisme internaționale de profil, precum: Organizația Națiunilor Unite (ONU), Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) și Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR) și multe altele.
Cuvinte Cheie
Migrație:
Este o mișcare a populației care poate să cuprindă orice fel de mișcare de persoane, indiferent de durată, compoziție sau cauzele acesteia; aceasta include migrație a refugiaților, a persoanelor dizlocate, a migrantilor economici și a persoanelor care migrează din alte motive, inclusiv reîntregirea familiei
Refugiat:
Persoane care în urma unor evenimente și unor temeri justificate de a fi persecutată datorită rasei, religiei, naționalității, apartenenței la un anumit grup social sau opiniilor sale politice, se află în afara țării a cărei cetățenie o are și care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu dorește protecția acestei țări; sau care, neavând nici o cetățenie și găsindu-se în afara țării în care avea reședința obișnuită că urmare a unor astfel de evenimente, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu dorește să se reîntoarcă.
Solicitant de Azil:
Deseori, se face o confuzie între termenii ‘solicitantul de azil’ și ‘refugiat’. Un solicitant de azil este o persoană care este în așteptarea unei decizii cu privire la cererea de a avea statutul de refugiat.
Integrare Socială:
Integrarea socială este un proces de lungă durată prin care migranții, indiferent de tip (economic, refugiat, etc.), devin incorporați, fie ca indivizi sau ca grupuri, in societatea țării de destinație. Integrarea socială se referă la un proces care implică adaptarea și coexistența unor părți: (1) migranții ți (2) societatea țării de primire. Cerințelor necesare pentru adaptarea societăților locale pot varia in funcție de țară. Totuși, integrarea socială implică efortul ambelor părți în considerarea drepturilor și obligațiilor fie ale migranților, fie ale societății găzduitoare; precum: accesul la piața muncii și identificarea și respectarea unor valori care orientează aceste două parți către un scop comun.
Introducere
Planul de idei:
2.1 Preistoria umana
Acest subcapitol studiază evoluția omului și modul în care a supraviețuit din perspectiva migrației umane. Se vor elabora cauzele fundamentale pentru care omul timpuriu a hotărât să migreze. Mai mult de atât, acest subcapitol studiază natura fenomenului de migrație și cum a ajuns să devină mesagerul dezvoltării umane și culturale, astfel, va enumera cele mai semnificative etape realizări și relația lor cu migrația umană.
2.1b Termeni si politici ale imigrantilor din istorie
Se vor prezenta cele mai semnificative politici, proceduri si evenimente istorice legate de migratie umana. Desigur, aceste evenimente istorice au un continut bogat in ceea ce priveste modul in care migranti erau tratati si priviti in antichitate, si cum urmau sa fie tratati in viitor. Asadar, va cerceta statutul si viata migrantilor antici din cele mai dezvoltate civilizatii din istorie, precum: Mesopotamia, Egipt, Grecia Antica si Imperiul Roman
2.1c – 2.1d Migratie in Eviul Mediu (600-1450) – Migratii Globale (1450-1914)
Sfarsitul secolului al VII-lea marcheaza momentul prin care mobilitatea omului a crescut intr-un mod semnificativ. In perioada 600-1450 vor fi prezentate diverse fenomene de migratii care sunt specifice unor religii, culturi sau expeditii militare coloniste, si efectele acestora asupra dezvoltarea fenomenului de migratie. In plus, se vor enumera migratiile umane semnificative in perioada 1450-1914, in care Imperiul Otoman, America si Europa au reusit sa genereze cele mai semnificative si marcante evenimente migratoriste, precum: migratia sclavilor, muncitorilor si revolutia industriala.
2.1e Globalizarea Migratiei – Secolele XX-XXI
In acest subcapitol se va studia istoricul cel mai apropriat de prezent. Razboaiele Mondiale, colonizarile si conflictele politice din aceasta perioada au jucat un rol major in formarea fenomenului de migratie existent in prezent. Asadar, se vor prezenta migratiile generate in urma razboaielor si modul prin care statele au raspuns la valurile de refugiati si persoane dizlocate. Se va analiza Declaratia Universala a drepturilor omului si formarea Natiunilor Unite. Mai mult de atat, conflictele politice care au generat si continua sa genereze cele mai mari numere de refugiati
in istoria umana, precum: Siria, Irak, Afganistan, vor fi exploatate pentru introducerea cauzele si factorii care contribui la migratie umana.
2.2 Fenomenul social al existentei persoanelor dizlocate
Dupa o introducere ampla despre istoricul fenomenului de migratie si dezvoltarea lui in istorie, acest capitol va prezenta definitia migratiei si teoriile migratiei din diverse domenii stiintifice moderne. Apoi, se vor clasifica tipurile de migratie in functie de cauza si destinatie. Mai mult de atat, se vor prezenta tipurile diferite de persoane dizlocate, precum: refugiati, solicitanti de azil si persoanele dizlocate intern, si drepturile pe care acestea le au.
2.3 – 2.4 Integrare Sociala – Situatia Actuala in Romania
Acest capitol va defini si analiza procesul de integrare sociala intr-un mod detaliat. Va lista provocarile cu care se confrunta refugiatii si societatile gazda in acest proces de incorporare. Indeplinrea responsabilitatilor ale refugiatilor si societatilor locale sunt foarte importante in optimizarea procesului de integrare sociala. Mai mult de atat, se va prezenta situatia actuala in Romania in ceea ce priveste: refugiati, imigranti, solicitanti de azil, Centrele Regionale I.G.I, emigratia romanilor si importarea fortelor de munca.
2.5 Rolul arhitecturii in procesul de integrare sociala
Acest subarticol va explica modul in care diverse teorii arhitecturale se dezvolta si se orienteaza catre intelegerea si raspunderea fenomenului de migratie umana. Arhitectura umanitara incepe sa joace un rol important in raspunderea crizelor post-dezastru si post-razboi. Mai mult de atat, se va studia relatia intre arhitectura, psihologie si conceptul de acasa, si modul in care arhitectura poate contribuie la amplificarea acestui sentiment.
Introducere
Traim intr-o epoca dinamica in care consecintele generate de globalizare, tehnologie, si diversitatea culturala, continua sa creeze provocari noi pentru societatiile lumii. Printre primele randuri ale acestor provocari se afla fenomenul de migratie umana. Deseori, acest fenomen este privit ca un proces surprinzator, nou sau negativ. Adevarul este ca, migratia umana a fost si va fi in continuare, nucleul dezvoltarii umane. In istorie, migratia a jucat cel mai decisiv rol in transmiterea ideilor si tehnologiilor care au format radacinile civilizatiilor umane. La randul lor, stramosii nostri s-au confruntat cu forme si tipuri de migratie asemanatoare cu cele cu care ne confruntam acum.
Migratia si diversitatea etnica sunt printre cele mai emotive subiecte ale societatilor contemporane. Cu toate ca, migratia globala a mentinut un procent relativ stabil in decursul ultimilor 50-70 de ani , politicile migratiei si efectele ei sunt mai proeminente ca niciodata. Pentru societatile de origine, emigratia persoanelor creeaza preocupari in ceea ce priveste capacitatea fortelor de munca locale, dar si speranta ca experientele emigrantilor pot readuce cunostinte noi si resurse care contribuie la cresterea economica. Pentru societatile gazdă, instalarea grupurilor de imigranti poate forma minoritati etnice care pot schimba, intr-un mod fundamental, dimensiunile sociale, culturale, economice si politice ale tarii. Factorii care genereaza migratie umana sunt intr-o schimbare constanta, un aspect care continua sa genereze tipuri si cauze diferite de migratie.
Conflictele politice si dezastrele naturale din ultimul secol au generat unele consecinte neintalnite in istorie. In prezent, exista 68,5 de milioane de persoane dizlocate pe plan global. Dintre acestea, 25,4 milioane sunt refugiati. Fenomenul social al existentei persoanelor dizlocate este o provocare pentru care inca nu exista un raspuns. Cu toate acestea, acest fenomen nu poate fi considerat ca o situatie de ‘criza’ sau urgenta. Faptul ca societatile noastre vor continua sa treaca prin schimbari socio-economice si politice, va creste volumul migratiilor incepand din prezent pana in 2060. Eventual, acest fenomen ne va obliga sa-l privim dintr-o alta perspectiva.
Mai mult de atat, situatia globala necesita numeroase cercetari in diverse domenii ale stiintei, inclusiv in domeniul arhitecturii. Fenomenul migratiei umane, din antichitate pana prezent, a avut un impact puternic asupra societatilor noastre; insa, migratia nu este un subiect exploatat in domeniul arhitecturii. Acest lucru este surprinzator avand in vedere ca raspunderea provocarilor generate de migratie implica abordarea unor subiecte esentiale in domeniul arhitecturii, precum: adapost, structura, inovatie tehnica, cercetare, creativitate si multe altele. Evenimentele recente intamplate in Europa ne demonstreaza fragilitatea granitelor, lipsa strategiilor urbanistice si inflexibilitatea oraselor noastre in ceea ce priveste capacitatea lor de absorbtie si adaptare. Mai mult de atat, prin izolarea ‘crizei’ de refugiati, se evidentiaza ca exista o nepregatire si o negare fata de globalizarea fenomenului de migratie si amploarea pe care o va avea in viitor.
Fenomenul de migratie umana si persoanele dizlocate provoaca domeniul arhitecturii si din alte puncte de vedere. Persoanele dizlocate, refugiatii, solicitantii de azil si chiar imigrantii in general, se confrunta cu rigiditatea limitelor sociale si politice ale societatilor si lipsa unui mediu eficient de integrare, un lucru care deseori, plaseaza aceste persoane intr-o incertitudine existentiala. Arhitectura poate avea un potential mare in ceea ce priveste dizolvarea acestor limite si formarea unui mediu facil de integrare sociala. Totusi, acest lucru necesita un studiu detaliat asupra factorilor care faciliteaza procesul de integrare sociala si a factorilor care il impiedica si nu in ultimul rand, relatia arhitecturii cu fiecare dintre acesti factori.
Preistoria Migrației Umane
Istoria migrației începe cu preistoria omenirii în Africa acum 150,000-200,000 de ani atunci când evoluția noastră biologică a fost culminata în specia de Homo Sapiens. Având o capacitate în comunicare și o tendință în comerț, această specie a accelerat creșterea populațiilor și evoluția civilizațiilor. Darul uman de cooperare și învățare colectivă a echipat strămoșii noștri cu abilitățile de adaptare și migrație. Migrația a fost mesagerul cunoștințelor acumulate ale așezărilor umane din lume. Oamenii cu ocupații diferite: soldați, comercianți, oameni de religie, nomazi și aventurieri au contribuit la transmiterea unor idei și tehnologii noi între așezări, ceea ce a dus la creșterea dinamică a populațiilor.
Omul își organiza existența în grupuri sociale care se bazau pe proximitate, obiceiuri și limba vorbită. Desigur că, odată cu mișcarea populațiilor în regiuni noi, au început să apară diferențe între comunitățile vechi și noi. Din istoria antică până în prezent, limba vorbită este considerată un factor important în identificarea comunităților și un aspect care creionează structurile umane și diferențele între ele. În scrierile lui Patrick Manning, un specialist în istoria omenirii și în migrație, comunitățile umane sunt definite ca fiind “comunitati de limbă.” Această definiție oferă o percepție mai clară pentru înțelegerea istoriei. Considerând că grupările umane se organizau în jurul limbii vorbite dovedește că, multe dintre comunitățile din trecut erau mari și comunicau la un nivel complex. Totuși, dovezile și studiile arheologice evidențiază faptul că primele așezări sociale erau constituite din “bande” formate din zeci de persoane, de exemplu: Khoisani din deșertul Kalahari din Sudul Africii sau triburile Ache din junglele Paraguaiului. Oamenii migrau ca indivizi, în cupluri și în bande, învățând și transmițând abilități și experiențe noi. Aceste bande concurau în ocuparea regiunilor noi și obținerea resurselor, dar în același timp făceau schimburi de materiale valoroase, resurse de hrană, piatră brută, și artefacte. Însă, continuitatea unei limbi necesită o comunitate care să conțină un număr mai mare de vorbitori, ceea ce rezultă că aceste familii și bande făceau parte dintr-o comunitate mai mare, sau se dezvoltau treptat în grupări mai mari.
Strămoșii noștri erau deja migratori încă din cele mai vechi timpuri. Migrația umană din istorie poate fi împărțită în două etape, prima fiind răspândirea umană. Primul pas către expandarea așezărilor umane în lume a fost migrația numită “Out of Africa.” Acum 60,000 – 70,000 de ani, hominizii timpurii au plecat din Africa către peninsula Arabă. Această mișcare a lansat un șir de migrații costiere spre Asia, Eurasia, subcontinentul Indian și mai departe. Abilitatea omului de comunicare și capacitatea lui de adaptare i-au permis să transmită obiceiurile și inovațiile lui, să se adapteze în ecosisteme noi și să supraviețuiască consecințele schimbărilor climatice.
Out of Africa
Acum 70,000-80,000 de ani populația omului era de aproximativ 2,000 de persoane. Datorită mutațiilor genetice în cadrul acestei populații, intelectualitatea omului s-a dezvoltat și l-a echipat cu puterea gândului abstract, un aspect care i-a permis să-și dezvolte capacitatea pentru inovație și adaptare. Populația omului a început să crească și să migreze în Africa. Omul ajunse dincolo de savanele între Etiopia și Senegal să ocupe nord-estul Africii. Fluxuri de migrație intercomunitare în Africa au continuat să împuternicească conexiunile între oameni. Mulți migranți părăseau comunitățile lor în scopul de vizită sau căsătorie. Miresele sunt considerate unele dintre cele mai influente exemple printre acești migranți. Tehnologia și informațiile despre vânătoare, tehnicile de pescuit, țesătoria și alte creații umane au fost transmise prin intermediul acestor migrații intercomunitare. Totuși, călătoria omului și expandarea lui în restul lumii începe prin părăsirea continentului Africa. Acum 60,000-70,000 de mii de ani omul a migrat din Africa spre Asia. Există mai multe teorii în ceea ce privește cauzele acestei migrații istorice. Dieta omnivoră, dezvoltarea inteligenței, schimbările genetice și evoluția curiozității umane sunt factori relevanți în dezvăluirea motivelor acestei migrații. Însă, cea mai considerabilă teorie se referă la schimbările climatice. Studiile paleoclimatice studiaza ciclurile succesive ale glaciatelor și deglaciatelor și influența acestor fenomene asupra mediului. Aceste cicluri au creat condiții severe pentru hominizii timpurii, de exemplu: uscarea zonelor tropicale, expandarea deșerturilor și transformarea peisajelor locuibile în zone marginale din cauza înghețării.Astfel de schimbări obligau populațiile să-și consume resursele și să călătorească în căutarea unui habitat nou.
În ceea ce privește migrația din Africa, cercetările istorice identifică două rute posibile: Primă variantă fiind strâmtoarea ‘Bab-el-Mandeb’ în sudul Mării Roșii (cornul Africii) care separă Yemen și Djibouti. În anumite perioade geologice, se presupune că această strâmtoare a fost mai îngustă ca în prezent, ceea ce sprijină posibilitatea unei astfel de treceri. A doua variantă presupune migrația omului de-a lungul văii Nilului către Sinai și Levant. Pe parcursul perioadelor interglaciare, se formau canale fluviale și coridoare umede de-a lungul Nilului și Saharei, un aspect care crea condiții avantajoase de călătorie. Având un mod de viață nomadic pentru o perioadă îndelungată, migrația omului în Eurasia a fost o continuitate a supravieturii lui. Migrând în bande, hominizii s-au împrăștiat în Eurasia dirijați în direcții diferite către caracteristici geografice. Descoperind continentul nou, omul a profitat de bogăția resurselor și lipsa concurenței umane. Vânătoarea, pescuitul și găsirea surselor de hrană au fost activitățile lor principale. Unele comunități au migrat în direcția de est sosind în coastele oceanului Indian și altele spre nord de-a lungul Mediteranei ajungând în Asia și eventual în Europa. Acum aproximativ 50,000 de ani, hominizii timpurii au ocupat toate zonele locuibile ale Africii și Eurasiei.
Arabia, Levantul, Malurile mării Roșie, coastele oceanului Indian și Australiei erau populate de către strămoșii noștri migranți. Extinderea lor în Asia a avut loc în parcursul multor generații, însă într-o perioadă scurtă de timp din perspectiva istoriei lumii. Inițial, omul a format așezări în zonele tropicale din sud-estul Asiei până sosirea lui în malurile Indoneziei și eventual în Australia. Însă, stabilirea omului în Australia ar fi fost o mare provocare având în vedere necesitatea unor expediții maritime dificile. Distanța între Indonezia și Șahul (un continent care lega Australia de Noua Guinee) era de aproximativ 100 de kilometri. O astfel de depășire ridică multiple întrebări. În primul rând, abilitatea omului să navigheze prin mare ar însemna că acesta deja stapanise construirea plutelor, a bărcilor, a pirogelor, sau a canoelor. În al doilea rând, migrația omului către Australia în scopul înființării unei comunități permanente ar fi însemnat deținerea unor abilități de planificare și organizare nemaiîntâlnite până atunci. În plus, ar fi prima dată când omul migrează într-o regiune cu o climă diferită față de ceea ce știa. Modul în care omul a navigat pe linia lui Wallace încă nu este bine identificat de către istorici. Însă, dovezile lingvistice, arheologice și genetice evidentiaza sosirea omului modern în Australia și în Noua Guinee acum 50,000- 45,000 de ani. Cele mai vechi evidente scheletice in sud-estul Asiei se regasesc in Laos; craniul Tam Pa Ling este datat intre 64,000 – 46,000 de ani.
Alte dovezi arheologice și scheletale ale omului modern se regăsesc în Eurasia și Asia: Peșterile Es Skul și Qafzeh în Palestina, peșteră Tinayuan în Zhoukoudian lângă Biejing (40,000-China), peșteră Oklandikov (70,000-Rusia), Grotta del Cavallo (40,000-Italia) și cele mai vechi rămășițe omenești care se regăsesc în Europa în Peșteră cu Oase (42,000 – România). Cu 16,500 de ani în urmă H. sapiens au migrat din Siberia în Nordul Americii (Alaska) prin intermediul strâmtoarei Bering. Această trecere de aproximativ 1,000km era posibilă datorită coborârii nivelului de mare. Aceste bande migratoare au ajuns să populeze America Centrală, Canada, Groenlanda. În 12,800 BCE amerindieni au ajuns în Patagonia (Chile) traversând o distanță de 18,000km. Omul a ajuns să se stabilească în diverse regiuni cu clime diferite, ocupând majoritatea continentelor și zonelor cu puține excepții: Fiji care a fost populată acum 3,600 de ani, Hawai acum 1,600 de ani, și Noua Zeilandă acum 1,000 de ani. Expansiunea omului pe pământ începe prin părăsirea Africii acum 60,000 până la sosirea lui în America acum aproximativ 15,000 de ani. Această lărgire a populației a fost acompaniată de revoluția agricolă, generând surse de energie și condiții avantajoase pentru inovație, evoluție culturală, înmulțirea populației și migrație. Revoluția agricolă reprezintă începutul celui al doilea pas în dezvoltare umană: Conectarea umanității.
Revolutia Agricola
În diferite regiuni ale lumii, comunitățile nomadice din continente diferite au învățat să captureze și să îmblânzească animale locale ca resurse de hrană sau ca ajutoare pentru vânătoare și pază. Unele dintre primele animale domesticite sunt câinii, caprele, porcii, pisicile, puii, măgării și eventual caii. Cu toate că au existat multe comunități nomadice, au existat și grupuri de oameni care s-au stabilit în locații fixe. Aceste două categorii de comunități “stabilite” și “nomadice” aveau moduri de viață și de migrație diferite. Comunitățile nomadice se mișcau în funcție de posibilitate și condiții. Activitatea lor principală a fost formată din adunarea plantelor și fructelor, vânătoarea și pescuitul. Totuși, aceste activități au fost proporționate în funcție de mediul local și disponibilitatea resurselor. Multiple bande practicau transhumanța, migrând în cicluri sezoniere în regiuni cu clime diferite în căutarea surselor de hrană pentru animale. Multe comunități au continuat să practice o viață nomadica în special în regiuni mai uscate cu terenuri mai puțin fertile. De exemplu, de-a lungul pasului Eurasian (din câmpurile Ungurești până în vestul Chinei) pământul este uscat și neadecvat pentru plantarea pomilor. Prin urmare, oamenii au depins de transhumanță și domesticirea cailor. Având în vedere activitățile nomadice reprezentate mai sus, înțelegem natura migratoare și posibilitățile pe care aceasta le oferă. Prin migrația lor, aceste comunități au ajuns să găsească regiuni bogate cu resurse de hrană suficiente pentru câteva sute de ani; inspirându-i să rămână și eventual să devină comunități stabilite. (Exemplu: populația Natufiana în estul Mediteraneanului; și populația ‘Jomon’ din Japonia).
Una dintre primele și cele mai remarcabile regiuni în ceea ce privește stabilirea comunităților și agriculturii este Cornul Abundenței (semiluna fertilă) care se extinde de pe coasta estică a Mediteraneenei și a deșertului Sirian până în Golful Persic. (Alte exemple din timpuri diferite: China, Noua Guinee, Nubia, Egipt, Mexic, Etiopia.) Oamenii din aceste comunități permanente au început să experimenteze cu plante și să construiască structuri permanente. Domesticirea plantelor și animalelor a fost direct proporțională cu productivitatea popoarelor și creșterea acestora. În comparație cu viața nomadica, nivelul de trai în așezările permanente era mult mai ridicat; fertilitatea a devenit mai crescută datorită faptului că mamele nu mai erau nevoite să migreze într-un mod constant și puteau să dedice mai mult timp pentru îngrijirea copiilor, abundența resurselor de hrană a crescut rata supraviețuirii și dezvoltarea satelor a înlocuit taberele temporare. Totuși, acest tip de viață sedentară a avut și dezavantaje: Având în vedere concentrația mare în numărul de locuitori, bolile contagioase se transmiteau într-un mod mai rapid și intens. În ceea ce privește alimentația, dietele bogate cu amidon rezultau în deficite de vitamine. În plus, în ceea ce privește latura socială, viață fermierului necesita un efort mai mare decât viața nomadică, ceea ce deseori rezultă în discriminare și inegalitate între membrii comunităților. Cu evoluția tehnologiilor, omul a început să vâneze mai des, un lucru care a adus la scăderea vieților sălbatice și epuizarea resurselor naturale din regiunile locale. Deseori, aceste consecințe au obligat omul ori să inventeze noi tehnologii agricole, ori să practice o viață mai nomadica.
Din perspectiva revoluției agricole, migrația a jucat un rol important în continuitatea și răspândirea acesteia. Metodele agricole erau transmise către popoare din regiuni diferite prin intermediul unor grupuri mici de migranți. Transmiterea acestor invenții reprezintă primul pas către structurarea rutelor globale de schimb și comerț care urmau să joace un rol important în migrația globală. În același timp, viața sedentară era asociată cu multe responsabilități și angajamente; transportul ustensilelor grele (pietre de șlefuire, vase de lut, etc) depozitarea recoltei și îngrijirea terenurilor. Volumul acestor eforturi făcea omul să devină șovăitor să părăsească sau să migreze din locul în care se stabiliseră, chiar în cazul dezastrelor naturale sau a secetelor.
Cu toate acestea, au existat tipuri diferite de migrații în cadrul așezărilor permanente. Începând cu migrația comunitară, sau cum spune Manning “Home-community Migration” care se referă la mișcarea indivizilor dintr-un loc în altul în aceeași comunitate în scopul căsătoriei. Acest tip de migrație se întâmplă sub circumstanțe diferite; soția își părăsea familia și se muta în ferma soțului, sau invers. În ambele cazuri, acest sistem era productiv în ceea ce privește creșterea populației, dar totuși avea efecte diferite asupra comunității. Pe lângă migrația comunitară, a existat și migrație intercomunitară. Deseori în regiuni diferite, aceasta se referă la migrația dintr-o comunitate în alta. Membrii comunităților plecau din propriile comunități din diferite motive: pentru a-si ajuta comunitatea natală, pentru interese personale sau din cauza exodului. Acest tip de migrație este cel care a condus la dezvoltarea civilizațiilor și răspândirea descoperirilor și inovațiilor umane. Ultima, dar nu cea din urmă, colonizarea. Acest tip de migrație se referă la îndepărtarea membrilor unei comunități în altă zonă/comunitate pentru stabilirea unei comunități noi. Acest tip de migrație se regăsește des între comunitățile înfloritoare. Colonisitii aveau căa țintă regiuni cu ecologii asemănătoare cu comunitățile natale. Acești coloniști cucereau zone și comunități noi folosind forța și violenta, fără a fi nevoiți să se adapteze sau să învețe limba și obiceiurile noi.
Acum aproximativ 9,500 – 7,000 ani, tehnologiile agricole au ajuns în majoritatea părților ale lumii, ceea ce a condus la stabilirea mai multor comunități permanente. Producția constanta a participat la dezvoltarea omului în ceea ce privește distribuirea sarcinilor și urbanizarea așezărilor. Au apărut diferențe între comunitățile nomadice și cele stabilite; cele nomadice erau atrase de bogăția comunităților stabilite, ceea ce deseori rezultă în expediții violente sau războaie organizate. Odată cu creșterea tehnologiilor, societățile fermiere au avut nevoie să țină evidența de posesii, sarcini, recoltă și diverse date. De exemplu, Sumerieni și Egiptenii au inventat scrisul acum 3500-3000BCE. Administratori și preoți înregistrau date relevante cum ar fi: taxele, istorie, religie și granițele orașelor. (Hărțile au fost introduse mai târziu, aproximativ 700BCE). Toate aceste realizări umane, prin intermediul migrației, au dus la dezvoltarea civilizațiilor și sporirea orașelor din lume. Orașele timpurii din lume au unit poparele și au mărit mobilitatea lor. Descoperirea agriculturii a adus schimbări majore asupra planetei și populațiile ei. La apariția inovațiilor agricole (aproximativ 9,000-7,000BCE) populația globală este estimată la aproximativ un milion de locuitori, dar după toate beneficiile și avantajele oferite de agricultura, populația omului a crescut la aproximativ 170 de milioane de locuitori (1d.Hri). S-au dezvoltat rute comerciale recunoscute la nivel global (Drumul Mătăsii), piețe urbane și rurale, schimburi intelectuale între elite, călătorii în scopuri comerciale și religioase. Creșterea ritmului de migrație a necesitat construirea străzilor, a podurilor și apariția noilor ocupații de traducători și ghiduri. Treptat, orașele au început să se conecteze prin intermediul unei infrastructuri sociale, economice și fizice.
Termeni si Politici ale Imigrantilor din Istorie
Apariția agriculturii marchează începutul perioadei neolitice. Domesticirea animalelor și cultivarea plantelor devin motivele principale pentru formarea așezărilor permanente. Având un mare succes, agricultura a ajutat omul să promoveze diverse alte activități, cum ar fi: lucrul cu ceramica, textile, artă și metalurgie. Cu lipsa banului, aceste activități produceau bunuri care formau baza schimbului comercial între oameni. Odată cu prosperitatea acestor domenii apare dezvoltarea diverselor forme de securitate și guvernare. Cu constituirea acestor guverne timpurii începem să referim la așezările permanente ca orașe.
Mesopotamia
Fiind una dintre cele mai importante regiuni din istoria omenirii, Mesopotamia a avut mutiple denumirii de-a lungul timpului: Țara dintre fluvii, leagănul civilizației și semilună fertilă. Cuvântul Mesopotamia provine din cuvintele grecesesti și înseamnă “intre fluvii”. Râurile la care aceasta denumire se referă sunt Eufratul și Tigrul. În prezent, această regiune aparține parțial de Iraq, Siria și Turcia. În Mesopotamia, s-au dezvoltat unele dintre cele mai importante civilizații din lumea antică, cum ar fi: Sumerienii, Akkadienii, Babilonienii și Asirienii.
Cu 3500 de ani în urmă, Mesopotamia devine gazda primului oraș cunoscut din antichitate: Uruk. Realizarea acestui oraș și încă altele în viitor, necesită resurse umane și un efort colectiv. Regele Gilgamesh, domnitorul Mesopotamiei între 2750BCE-2500BCE subordona tinerii din diverse părți ale regiunii să construiască pereții orașului. Acest proces implică anumite cunoștințe și calificări cum ar fi: proiectanți, muncitori, transportatori și paznici, rezultând în creația unor clase și diferențe sociale, și eventual în sclavie. Uneori, acești muncitori și subordonați erau nevoiți să se mute și să stabilească un mod nou de viață. Toate aceste semne și întâmplări evidentiaza o oarecare formă de migrație internă sau chiar externă. Pereții orașului jucau un rol critic, cum ar fi: controlarea accesului de bunuri, oameni și apărarea împotriva comunităților nomadice cuceritoare. Acest sistem de supraveghere și control manifestă existența unei ierarhizări sociale și ideologice legate de identitate, imigranți și migrație. Cu toate acestea, acțiunile lui Gilgamesh susțineau și venirea imigranților cât timp existența lor era conform legii lui. Ridicarea templelor, promovarea religiei și înflorirea comerțului atrăgeau mulți nomazi și comercianți să vină în oraș, având interese personale, economice și religioase. Însă, datorită lipsei documentațiilor și studiilor istorice, nu putem spune că au existat politici specifice pentru imigranți.
Domnia lui Gilgamesh se termină în 2350BCE și comunitățile nomadice Akadiene conduse către Regele Sargon cuceresc Mesopotamia și ajung să stabilească primul Imperiu. Acest eveniment a lansat un șir de expediții cuceritoare într-un interval de mii de ani, lăsând în urmă un circuit de civilizații și unele dintre cele mai importante obiecte arhitecturale din istoria umană. De exemplu: Ziguratul Lunii, Turnul lui Babel, Palatul Lui Sargon – Khorsabad. În timp, Mesopotamia devine dominată de multe comunități diferite, cum ar fi: Akkadienii, Babiolnienii, Asirienii și Persanii. În ceea ce privește migrația, există multe exemple relevante care oferă o înțelegere asupra naturii fenomenului de migrație de atunci, cum ar fi: Exilul Babilonian. În 597BCE, Regele Nebuchadnezzar din Babilonia, a asediat Ierusalimul și a preluat controlul asupra zonelor și proprietăților oamenilor. Mai mult de atât, a luat elita și bogății populației sub formă de captivi sau prizonieri de război. Acest eveniment istoric reprezintă una dintre primele evenimente documentate referitoare la mișcarea populațiilor din cauza războiului și persecuției. Comunitățile evreiești sosite în Babilonia nu erau tratate ca sclavi. Aveau dreptul la căsătorie, proprietate și comerț. Având în vedere că aceste comunități au trăit în libertate în Babilon pentru o perioadă lungă de timp (cca. 50 de ani), inevitabil au fost supuse unui anumit proces de integrare socială în această țară nouă. Acest lucru fiind valabil având în vedere că multiple familii evreiești au rămas în Mesopotamia chiar după ce Cyrus, Regele Persan, a eliberat evreii exilați, permițându-le să se întoarcă în țara lor natală.
Egipt
În paralel cu dezvoltarea civilizațiilor mărețe din Mesopotamia, fertilitatea și abundența resurselor de-a lungul fluviului de Nil au găzduit o altă civilizație importantă din istoria omenirii: Egiptul Antic. De-a lungul timpului, mulți oameni au călătorit și s-au stabilit pe malurile fluviului. În 3150BCE, regatele din regiunile Nilului au fost unite sub domnia împăratului, numit mai târziu Faraon. Egiptul antic a jucat un rol important în evoluția și promovarea civilizațiilor umane din istoria lumi prin realizările sale: porturi comerciale, centre religioase și o arhitectură bogată. Există multe dovezi istorice care evidentiaza migrații interne și externe în Egipt. De exemplu, migrația egiptenilor în Nigeria, o temă de dezbatere între savanții din diverse domenii ale stiințelor. Aceste cercetări se referă la migrația egiptenilor în diverse părți ale Africii în căutarea aurului, mineralelor, armelor și sclavilor.
Mai mult de atât, s-au regăsit diverse inscripții referitoare la expedițiile cuceritoare egiptene în diverse părți ale Africii și Asiei. Acum aproximativ 2400-2250BCE, Wendi, un imigrant care a servit în domnia faraonilor Teti, Pepi I și Mernere sub funcție de general militar și implementator al legii, descrie despre cariera lui, aventurile lui în afara Egiptului și victoriile pe care le-a avut împotriva dușmanilor. În această autobiografie, Weni face referire la diversitatea oamenilor și imigranților care au sosit în Egipt sub statut de sclavi, prizonieri de război și cuceritori.
De astfel, nu există descrieri specifice despre natura vieții cotidiene a imigranților din Egipt. Totuși, în Egiptul antic, nu au existat dovezi istorice despre discriminarea și persecuția oamenilor în funcție de etnie sau religie. Dimpotrivă, Egiptenii au avut o tolerantă și o acceptare asupra imigranților. Etnia diferită nu avea un impact negativ sau un dezavantaj social asupra vieții imigranților. De fapt, diversitatea era considerată un aspect pozitiv ale unur persoane. Toate persoanele care locuiau în teritoriul egiptean și vorbeau limbă egipteană erau considerate membre ale culturii egiptene. Multe surse antice ne ajută să identificăm persoane străine importante în cadrul Egiptului. De exemplu, Maihepri, un curtean nobil Nubian sau preotul Fenician Khahap. În continuare, Thomas Schneider face referire la integrarea socială a strainiilor din Egipt, menționând că asimilarea lor culturală era un lucru încurajat de către stat și că procesul lor de integrarea avea loc în cadrul famililor, caselor și locurilor de muncă.
Grecia Antică
Civilizația Greacă este una dintre cele mai importante civilizații care continuă să influențeze diverse domenii din prezent. O data cu stabilirea ei, începe una dintre cele mai sofisticate perioade ale istoriei, trecând prin diferite epoci și etape și dezvoltând diverse domenii inclusiv: arhitectura, politica, democrația, filozofia, teatrul și arta. Primele popoare la care putem se ne referim că fiind “Grecesti” sunt cele Miceniene și cele Minoice. Totuși, originile limbii vorbite și identitățile grecești provin dintr-o perioadă mai timpurie decât perioadă Miceniană.
Fiind înconjurată de 3 mări, Grecia a avut multe porturi naturale, un aspect care a avantajat comerțul cu comunitățile din Asia centrală și din Africa, un lucru care a creat un flux de schimb cultural și religios. În această perioadă numită ‘epoca de bronz,’ ambele popoare (Micenieni și Minoici) au prosperat în ceea ce privește arhitectura, agricultura, metalurgia, arta și comerțul. În Creta, Palatele Minoice au apărut aproximativ în 2200BCE. Aceste construcții cu pereți decorați funcționau ca locuințele conducătorilor și ale servitorilor lor și ca un loc de depozitare a resurselor. În timp, această civilizație înfloritoare începe să se confrunte cu o mulțime de probleme care i-au și adus sfârșitul. Aceleași evenimente le-au întâmpinat și cealalte civilizații antice din zonă. În 1200BCE, întreaga regiune inclusiv Mesopotamia, Egipt, Anatolia și societățile Egeene, a înfruntat o serie de atacuri de invadatori străini, tulburări politice legate de puteri locale și supraexploatarea resurselor. În plus, consecințele acestor evenimente au fost amplificate de activitatea seismică a zonei și erupția vulcanului din Thera. Cu toate că aceste întâmplări par să orienteze Grecii către o soartă întunecată, schimbările prin care urmează să treacă vor pune fundația epocii ei de aur.
În tranziția grecilor din Epoca de Bronz în Epoca Întunecată (1050-600BCE), mulți greci au migrat în insulele Mediteranei și în vestul Asiei. Atunci când comunitățile migratoare se identifică cu o regiune fiind “acasă,” încep să confrunte un sentiment de pierdere și eventual o speranță de întoarcere, acest proces se numește “Diaspora.” Totuși, Diaspora nu se referă exclusiv la comunitățile grecești; acest proces se poate referi și la Exilul Babilonian, dispersarea Arminienilor după primul război mondial, imigranți Africani înrobiți peste Oceanele Atlantice și Indiene.
Schimbările radicale prin care a trecut Grecia se referă la epocile și întâmplările istorice de atunci. După căderea civilizației Miceniene, Grecia trece prin Era “Intunecată.” Înțelegerea acesteia era este împiedicată de ambiguitatea descoperirilor arheologice și de lipsa documentelor istorice și literare. Se presupune că în această perioadă, Grecii au prelucrat ideologiile care vor deveni fundația democrației în viitor. Misterul istoric din această perioadă începe să se clarifice cu preluarea alfabetului Fenician și a scrierilor lui Homer, Odiseea și Iliada.
După victoriile din războaiele Persane (550-480BC), Atena a fondat o uniune maritimă, devenind centrul lumii Grecești și începând epoca Ateniana de aur. În această epocă ne întâlnim cu realizările arhitecturale care devin simbolul arhitecturii Grecești și democrației Ateniene. Cum ar fi: Acropolă, Partenonul, Teatrul Dionysos și portul Atenian din Piraeus. Legile dedicate imigranților apar în această perioadă și cu stabilirea orașelor-state grecești Polis. Împreună cu această organizare socio-politică începem să înțelegem modul în care imigranți trăiau în Grecia.
Creșterea economică a Greciei și exploatarea portului din Piraeus atrag mii de persoane din alte orașe-state Helenice și din alte părți ale zonei Mediteraneene (Siria, Lidia, Tracia). Creșterea numărului de imigranți din Grecia a rezultat în instituirea politicilor legate de migrație (metiokia) pentru reglarea vieții civice a imigranților. Rezidenții străini, sclavii liberi și copii lor Atenieni au fost acordați statului de Metici (metoikoi). Totuși, meticii și imigranți nu însemnau același lucru. Acest lucru fiind din cauză că polis-ul acordă dreptul de cetățenie în funcție de origine (autohtonia), nu de locul nașterii. Însă, rareori, meticii primeau dreptul de cetățenie ca un premiu pentru acțiunile lor generoase. (De exemplu: acordarea unor donații sau sprijin financiar instituțiilor guvernamentale).
În ciudă limitărilor legale și politice asupra meticilor, aceștia au practicat o viață civică liberă și demnă. Activitățile lor cotidiene le-au permis să fie integrați din punct de vedere social și să aibă un potențial de creștere și influență politică asupra statului și economiei lui. În scrierile lui Michel Clerc. acesta menționează că: “istoria Atenei în secolele al IV-lea și al V-lea poate fi explicată perfect dacă luăm în considerare elementul străin încorporat în oraș.”
Ne reîntâlnim cu fenomenul migrației în Grecia Antică cu încoronarea împăratului Alexandru Macedon (336-323BCE). Alexandru Macedon a fost hotărât să cucerească lumea, începând cu Balcanii, Grecia și ajungând până în Egipt, Împăratul Persan și India. Migrațiile armatei împăratului au lăsat multe colonii și orașe numite după el (Alexandria). Aceste colonii distante, au avut un amestec cultural între culturile grecești și cele locale. Această colonizarea grecească formată rute comerciale între Grecia, Egipt și India, promovând schimbul de idei, concepte, tehnologie, bunuri și persoane.
Imperiul Roman
La începutul secolului al optulea i.Hr, Roma antică a fost un mic oraș pe coastele râului Tiber. Acest oraș mic a ajuns să devină cel mai mare stat din vestul Eurasiei din istorie, un imperiu care înglobează toată Europa, Anglia, majoritatea zonelor din vestul Asiei, Africa de Nord și insulele Mediteraneene (117AD). Acest imperiu a influențat istoria lumii într-un mod care poate fi urmărit până în prezent. Limbă latină, arhitectură, alfabetul modern, calendarul și răspândirea religiei creștină sunt printre puținele lucruri pe care specia umană a moștenit de la strămoșii noștri Romani.
Legendă spune că infiintarea Romei provine din povestea fraților gemeni Romulus și Remus, fii zeului de război Mars care au fost hrăniți și îngrijiți de Lupoaica. Povestea lor se termină cu omorârea lui Remus de fratele sau Romulus, devenind primul conducător al orașului Roma. Țările vecine ale Romei au jucat un rol important în evoluția ei; poporul etrusc care ocupa regiunea Ertruria în partea de nord și Grecii în partea de sud. Intr-un fel, înființarea Romei a fost din cauza poziționarii ei la intersecția rutelor de schimb între aceste două civilizații.
Dintotdeauna, Roma a fost un oraș deschis, un refugiu pentru proscriși, criminali și sclavi fugari. Mai mult de atât, Romanii au oferit acestor imigranți posibilitatea de a deveni cetățeni, un lucru care s-a dovedit a fi unul dintre motivele prosperității Romei în viitor, dar și pentru căderea acestea. Multe dintre realizările Romanilor, cum ar fi: alfabetul Latin, organizarea militară și politică, apeductelor, poduri și jocurile gladiatorilor, au fost rezultatul influenței de civilizație Etruscă. Mai mult de atât, chiar ultimii trei regi ai Romei au fost Etruscani. În 509 i.Hr, ultimul rege al Romei este învins și Romanii decid să nu mai existe o astfel de concentrație de putere, astfel încât se naște era Republicii, momentul istoric prin care Roma va începe cucerirea întregii lumii Mediteraneene. Poporul a votat 2 consilieri și 300 de membri de senat și a reușit să stabilească egalitate între oameni și conducerea statului prin introducerea legilor. Această unitate este exprimată prin SQPR: Senatus Populusque Romanus: Senatul și Poporul Romei. În această perioadă întâlnim multe realizări din punct de vedere arhitectural cum ar fi: Templul lui Castor și Pollux, Templul lui Jupiter, Via Appia, Aqua Appia, Basilica Porcia și inclusiv Amfiteatrul din Pompeii.
De atunci, Roma a trecut printr-o serie de schimbări majore în istoria lumii. Expansiunea Romană în Europa, Africa și Asia, a atras o diversitate de imigranți. Fluxuri de călători ajungeau la granițele Imperiului într-un mod constant. Aceste grupuri formate din triburi, refugiați și nomazi treceau printr-o politică Română: grupurile de imigranți erau obligate să renunțe la loialitatea lor față de conducătorii lor; apoi aceste grupuri erau despărțite în grupuri mai mici și trimise în zonele subpopulate. Așadar, Imperiul a profitat de prezența acestor imigranți prin creșterea zonelor subdezvoltate, dezvoltarea economiei, veniturilor și puterii militare. Spre deosibire de Grecia, ideea de cetățenie Romană era mai puțin o chestiune de etnie și mai mult una de unitate politică. Poporul Mediteranean putea obține cetățenia Romană în orice parte a imperiului, de obicei prin înscriere în armată sau guvern.
Perspectiva Romanilor asupra cetățeniei și imigranților nu este neapărat un model de urmărit. Totuși, politica Românilor față de aceste fenomene ne ajută să ne gândim la problemele cu care ne confruntăm în secolul 21, cum ar fi: refugiați, solicitanți de azil și imigranți. Roma a fost o societate integratoare care primea necondiționat noi membrii, drept urmare nu au existat rezidenți ilegali sau un examen de cetățenie. Defapt, multe dintre mitologiile Romane evidentiaza că această cultură crede că țara lor provine dintr-un azil de refugiați, cum ar fi: povestea eroului Troian Aeneas și povestea fratiilor gemeni Romulus și Remus.
Având în vedere diferența dintre lumea din prezent și lumea de atunci, adoptarea politicii romane legate de migrație și refugiați ar fi un lucru neadecvat pentru soluționarea problemelor noastre. Totuși, în momentul în care realizăm că a existat o cultură care a avut o perspectivă distinctă față de cea pe care o avem acum, ne poate ajută să îmbunătățim punctul nostru de vedere.
Migrație în Eviul Mediu – 600 – 1450d.hr
Până la sfârșitul secolului al VI-ea, omul a reușit să migreze în aproximativ tot pământul. Înflorirea agriculturii, tehnologiei și a intelectualității a permis omului să exploateze resursele acestuia cu scopul atingerii celui mai bun nivel de trai. Prin dezvoltarea noiilor tehnologii în producție, transport și comunicare, mobilitatea omului a crescut; rezultând în tipuri de migrații noii. Odată cu creșterea civilizațiilor și imperiilor în Eurasia au crescut și rețelele de comerț și numărul expedițiilor militare în numele religiei și expansiunii politice.
Islam
Între 500-1500 d.Hr, Imperiul Roman a declinat, rezultând în centralizarea inovației și educației în lumea Musulmană. Dinastiile Chineze și Califatul Musulman s-au extins în Eurasia și Nordul Africii, formând posiblitatii noi de migrație și comerț. Expedițiile militare ale acestor expansiuni au accelerat transmisia ideeilor și tehnologiilor dintre culturi, globalizând știință, matematică și navigarea modernă. Matematicienii Arabi au dezvoltat cunoștințele grecești, persane și indiene în ceea ce numim astăzi Algebra. Tot în perioadă Musulmană întâlnim un nou tip de migrație: Hijra (migrație în numele Islamului), inspirat din povestea migrației Profetului Mahomed din Mecca spre Medina, din cauza persecuției religioase. De atunci, Muhajir (imigrant în numele religiei) a rămas un ideal puternic. Aproximativ 6 milioane de persoane care au migrat în Pakistan în 1947 sunt numiți Muhajiri. Mai mult de atât, Islam-ul cere că toți Musulmani să facă măcar un Hajj, un pelerinaj în Mecca. În prezent, aproximativ 3 milioane de pelegrini migrează în Mecca în fiecare an. După moartea lui Mahomed în 632, armatele Arabe au lansat o serie de expediții cuceritoare, ocupând un teritoriu care se extinde din Egipt până-în Afganistan, și stabilind o comunitate Musulmană globală (umma), în care a existat egalitate și circulație liberă. Locuitorii teritoriilor cucerite erau obligați să aleagă între: a se converti la religia Musulmană, a plati o taxa numită Jizya sau a migra în altă parte.
Ginghis Khan
In aproximativ 1200, Mongolia a început să se extinde prin cucerirea așezărilor comunitare vecine în Asia Centrală. Cunoscuți pentru transhumanță, mongoli migrau împreună cu familiile și corturile lor. Ginghis Khan, conducătorul carismatic care a unit triburile Mongoliene, a reușit să construiască o armată formată dintr-un milion de soldați și a ajuns să cucerească Nordul Chinei, Coreei, Nordul Iranului, estul Rusiei și Marea Neagră, formând unu dintre cele mai mari imperii din istorie. Mongolii s-au stabilit ca și conducătorii țărilor și împărățiilor cucerite, recrutând oameni pentru administrarea teritoriului imperiului. Expedițiile militare au rezultat în valuri masive de imigranți Mongoli formate din soldați, soțiile lor, următorii imperiului și eventual refugiații din zonele colonizate.
Crusadele
Papa Urban al ÎI-ea a primit un mesaj de la Împăratul Bizantin Alexios, care a cerut un ajutor militar împotrivă Turcilor Selgiucizi Musulmani care ocupaseră majoritatea Anatoliei. În acest timp, Ierusalemul era sub controlul Musulmanilor, un lucru pe care mulți dintre creștinii catolici și ortodoxi îl considerau profanator. În anul 1095 în Clermont, Franța, Papă Urban a ținut o slujbă care a transformat Europa pentru totdeauna. Mesajul lui a răsunat în toată Europa și a început epocă crusadelor. Între 60,000-100,000 de misionari armați s-au îndreptat spre Ierusalem, cucerindu-l în 1099.
Mulți dintre acești misionari, pe care îi putem consideră imigranți, s-au stabilit în Ierusalem formând o comunitate diversă din creștini, evrei și musulmani. Crusadele n-au fost expediții militare și atât, acestea au generat o serie de migrații complexe nu doar în Asia, dar și în Europa. În ceea ce privește Asia, mulți dintre comunitățile coloniste în Ierusalem s-au întors în Europa după câteva secole, formând modele de migrație inter-comunitare. În ceea ce privește Europa, multe comunități non-catolice și evreiești au avut de suferit în urma crusadelor transformându-se în persecutați sau refugiați. În 1187, Saladin Al Aiubi recuperează Ierusalemul cu ajutorul unor alianțe Europene.
Migratii Umane in 1450-1914
Această perioadă de istorie începe cu marilor descoperiri ale umanității. Noiile explorări au creat rețele globale care au reconectat comunitățile umane din lume. În această perioadă se dezvoltă fenomenul de migrație devenind mai global ca niciodată din istorie. Sfârșitul Crusadelor a adus la sporirea contactului dintre Europa, Asia, Africa și eventual America. Imperiul Ottoman se extinde în estul și centrul Europei și Peninsulă Arabă.
Rromii
Povestea Romilor începe în cca. 300-400 d.Hr, când un grup de romi a plecat din nord-vestul Indiei spre Iran, Armenia și Africa, ajungând eventual în zonă Balcanică. În prezent, există o populație de aproximativ 11 milioane de oameni de etnie romă în Europa, majoritatea fiind situați în România și Bulgaria. Aceste comunități nomadice au trăit în minoritate în țările în care au migrat, deseori fiind marginilizate de către societățile gazdă. În Principatelor Române, mulți romi au fost înrobiți ca servitori ai stăpânilor și instituțiilor. În momentul de față, Romii reprezintă una dintre cele mai mari comunități fără o țara natală.
Imperiul Otoman
Tot în aceeași perioadă (1450) Imperiul Otoman a început să se extindă în Europa și Peninsulă Arabă. Constantinopolul era considerat unu dintre cele mai diverse orașe din lume. Pentru administrarea imigranților în Imperiu, aceștia au reinventat diverse politici de migrație, cum ar fi: deportare (sürgün) și devshirme (tributul sangei). Asemănător cu Imperiul Roman, Otomanii trimiteau populațiile imigranților în zone subpopulate sau în zone strategice din punct de vedere militar și politic. Prin această deportare, Otomani cucereau teritorii noii. Tot în Imperiul Otoman întâlnim fenomenul de Devshirme. În fiecare 2-3 ani, Sultanul ordona luarea unui număr de băieții între vârstele 8-18 din mai multe gospadarii, și aducerea acestora în Imperiu, atingând un număr de aproximativ 200,000 de băieți în următoarele două secole.
Europa și America
În 1492, succesul călătoriilor lui Cristofor Columb în Oceanul Atlantic a condus la descoperirea unui “continent nou” și unei rute noi prin care au migrat mulți oameni care au transmis bunuri, idei și războaie. Extinderea autorităților militare ale Europei în America a creat valuri masive de migrații voluntare și forțate. În general, dezvoltarea forțelor militare ale civilizațiilor se datorează descoperirii prafului de pușcă. După puțin timp de la voiajul lui Columb, Hernan Cortez a condus o expediție în Mexic începând colonizarea Spaniolă pe teritoriile Aztece și Amerindiene. Cu căderea Imperiului Aztec, Spaniolii au înrobit popoarele Aztece și Amerindiene și le-au mobilizat pentru construirea bisericilor și plantațiilor. Mai mult de atât, în 1562-1563 a avut loc prima expediere de sclavi Africani în America.
La începutul anilor 1500, sclavii au devenit componenta cheie pentru înflorirea economiei globale. Acest fenomen a mai fost întâlnit în Egipt și în Imperiul Roman. Însă, avansarea tehnologiilor și expedițiilor maritime a sporit rata transportului de sclavi, rezultând într-un impact economic și social la o scară internațională. Transportul sclavilor nu era limitat de rutele transatlantice, au existat fluxuri masive de sclavi din Africa spre Orientul Mijlociu, Rusia și China. De exemplu, producția de bumbac, zahăr, cafea și aur în Brazilia și America de Nord se datorează miilor de sclavi aduși din Africa. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, au fost aduși mai mult de 10 milioane de sclavi Africani în America. Acești sclavi Africani au avut probleme în ceea ce privește reținerea identităților lor culturale.
Creșterea producției și dezvoltarea orașelor în America a condus la un șir de migrații economice din Europa în America. În mijlocul secolului al XVIII-ea, 700,000 de Spanioli au migrat în America și 500,000 de Portugezi au migrat în Brazilia. Mai mult de atât, în 1718, guvernul Englez a transportat între 50,000-70,000 de condamnați în America. Majoritatea Europenilor care s-au migrat în America erau bărbați. Aceștia s-au căsătorit cu femeile din comunitățile locale, rezultând într-o mare diversitate culturală. Totuși, multe dintre aceste familii diverse s-au întors în Europa, promovând mai departe transmisia informațiilor și diferențelor culturale în lume.
Congresul de la Viena (1815) a condus la sfârșitul robiei legale în multe țări precum: Anglia, Franța, Brazilia și America. Eliberarea sclavilor a însemnat posibilitatea de a se întoarce acasă. Multe comunități care au fost eliberate au migrat înapoi în țările lor natale, dintre acestea: migrația “Back to Africa,” în care foști-sclavi Africani s-au întors în vestul Africii să formeze colonia Liberiană în 1821.
Imperiile Europene coloniste au inițiat un sistem global de migrație, la care au participat o mare parte din civilizațiile umane din America, Asia, Australia, Africa și inclusiv Europa. Coloniștii Europeni au dizlocat comunitățile locale în toate părțile ale lumi. Multe dintre marile orașe ale lumii au fost colonizate de Europeni. În 1750, populația umană încă era sub un miliard și migrația deveniseră un fenomen global.
Napoleon Bonaparte
La începutului secolului al XIX-ea, împăratul imigrant Napoleon Bonaparte a condus armatele Franceze în Europa și peste hotare. Aceste migrații militare au lansat războaie nemiloase care au dezechilibrat diverse societăți din Africa, Nordul Americii, Canada, Cambodia, și multe insule Pacifice. Aceste expediții au rezultat într-un număr de refugiați pe care nu poate fi urmărit. Imigranții francezi care erau formați din oficiali, soldați misionari și comercianți s-au mutat în coloniile franceze dizlocand comunitățile locale. Coloniștii francezi au concurat cu coloniștii englezi și au făcut schimb între colonii și popoare.
Revoluția Industrială
Dezvoltarea economică din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea se datorează transformării procesului de producție într-un proces industrial și urban. Această creștere economică a condus la sporirea populației umane și la globalizarea fenomenului de migrație. Extinderea fabricilor și înflorirea comerțului în Europa și America a atras numere mari de muncitori. Înlocuirea corăbiilor cu vapoare, construirea căilor ferate, inventarea motoarelor cu combustie internă și apariția automobilelor au evoluat procesele de fabricație și migrație făcându-le mai sigure, eficiente și rapide.
Odată cu revoluția industrială și sfârșitul sclaviei legale, fabricile Europene și Americane au avut nevoie de surse noi de muncitori. Acest lucru se întâmpla în același timp cu foametea și revoluțiile politice din Asia, în China și India în special. De-a lungul acestei perioade, 20 de milioane de Chinezi și 30 de milioane de Indieni au migrat în plantații tropicale din Fiji, Malaya și Africa. Mai mult de atât, aproximativ un milion de imigranți Europeni au migrat în America în fiecare an cu scopul îmbunătățirii nivelului de trai.
Doar în secolul XIX, Statele Unite Americane, Canada și Brazilia au primit 9.5 milioane de Europeni creștini și evrei, 7.5 milioane de englezi, 5.5 milioane de germani și 4.2 milioane de italieni. Cu venirea imigranților, populațiile din orașele nord-americane au crescut într-un mod drastic, de exemplu: populația New York-ului a crescut de la 800,000 în 4,800,000 într-un interval de 50 de ani. Multe dintre aceste orașe Americane au devenit centre recunoscute pentru diversitatea culturală și etnică în care s-au dezvoltat cartiere specifice unor culturi, precum: China Town.
Globalizarea Migratiei
Războaiele Mondiale
În 1914-1918, marile puteri din Europa s-au împărțit în alianțe și s-a declarat începutul primului război mondial. Multe state și țări dezvoltate au participat la aceste războaie cum ar fi: Germania, Rusia, Franța, Marea Britanie, Imperiul Otoman, S.U.A, Italia, Imperiul Austriac, România și multe alte țări, din care au rezultat milioane de victime și refugiați.. Evenimentele acestui război au schimbat istoria lumii pentru totdeauna. Imperiul German s-a transformat în Republică Germană, Imperiul Otoman a fost împărțit în mai multe țări care au fost colonizate de Franța și Marea Britanie, granițele Europiei s-au redefinit și Liga Națiunilor s-a inițiat.
Amploarea crizei de refugiați din timpul primului război mondial este greu de precizat datorită fluxurilor umane masive peste granițele internaționale. Elementul de violență privind aceste mișcări ale populațiilor se regăsește în diverse expresii, cum ar fi: deportare, evacuare, reașezare, expulzare, epurare etnică și genocid. În 1948, Națiunile Unite au identificat un termenul: “genocid” care se referă la acte de violentă cu scopul distrugerii, în întregime, sau parțial, un grup care aparține o anumită nație, etnie, rasă, sau religie. Evenimentele istorice care au condus la inventarea acestui termen sunt Genocidul Armenian, în care aproximativ un milion de Armenieni au fost executați în Imperiul Otoman; și Holocaustul, în care Germanii au omorât cca. 6 milioane de evrei. Cu toate că este greu de precis numărul refugiaților generați în urma primului război mondial, se estimează un număr de minim 10 milioane de persoane dizlocate. Refugiații din primul razboi mondial au fost asezați în locuri improvizate, cum ar fi: hostele, școli și in special, tabere.
În perioada următoare, a urmat o depresie globală. Prosperitatea partidului Nazist sub conducerea lui Adolf Hitler în Germania a rezultat în începutul celui de al doilea război mondial (1939-1945). Marile puteri ale lumii au format două alianțe militare: Aliații și Axa, rezultând în cel mai extins război din istoria lumii. Mai mult de 170 de milioane de persoane, bărbați și femei, au părăsit casele lor pentru a participa în ambele războaie mondiale. Germania Nazistă și Italia Fascistă au cucerit majoritatea Europei; Japonia s-a extins în estul și sud-estul Asiei. Aceste războaie au generat refugiați și persoane dizlocate în numere mari, cum ar fi: 90 de milioane în China, 31 de milioane în Europa, și 13 milioane în Japonia.
În urma migrațiilor legale și ilegale după primul război mondial, Liga Națiunii a convocat aplicarea unor formalități vamale, pașapoarte și vize, cu scopul identificării tuturor călătorilor din lume. Aceste norme legale au devenit instituționalizate într-o ordine mondială; depășirea unei granițe era imposibilă fără a avea acte de identitate.
Al Nakba (Exodul Palestinian)
În 1948, mandatul englez în Palestina s-a terminat când Națiunile Unite au creat statul Israel, identificându-l ca țară natală pentru evreii dizlocați. Israelul a atacat mai mult de 500 de sate palestiniene, generând 700,000 de refugiați care s-au dispersat în multe țări, cum ar fi: Iordania, Liban și Siria. Al Nakba a rezultat în multe războaie interne în următoarea perioadă, dezechilibrând o mare regiune din Orientul Mijlociu. Această expulzare a rezultat în aproape 5 milioane de refugiați în total, din care 1,6 milioane trăiesc în Orientul Mijlociu. În prezent, mulți dintre palestinieni care încă locuiesc în fâșia gaza, întâmpină condiții de viață extrem de dificile. Colonizarea și războiul împotrivă palestinei continuă. În scrierile lui Nur Masalha despre exodul palestinian, ea dezbate că expulzarea palestinienilor și colonizarea țării lor este o formă de epurare etnică.
Declarația Universală a drepturilor omului și Națiunile Unite (1948)
La 10 decembrie 1948, Declarația Universală a drepturilor omului a fost aprobată în Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Această promite că:
Articolul 2: Fiecare om se poate prevala de toate drepturile și libertățile proclamate în prezenta Declarație fără nici un fel de deosebire ca, de pildă, deosebirea de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine națională sau socială, avere, naștere sau orice alte împrejurări. În afară de aceasta, nu se va face nici o deosebire după statutul politic, juridic sau internațional al țării sau al teritoriului de care ține o persoană, fie că această țară sau teritoriu sînt independente, sub tutelă, neautonome sau supuse vreunei alte limitări a suveranităte.
Articolul 13:
1. Orice persoană are dreptul de a circula în mod liber și de a-și alege reședința în interiorul granițelor unui stat.
2. Orice persoană are dreptul de a părăsi orice țară, inclusiv a sa, și de reveni în țara sa.” “Articolul 14:
1. În caz de persecuție, orice persoană are dreptul de a căuta azil și de a beneficia de azil în alte țări.
2. Acest drept nu poate fi invocat în caz de urmărire ce rezultă în mod real dintr-o crimă de drept comun sau din acțiuni contrare scopurilor și principiilor Organizației Națiunilor Unite.”
Cu toate că în articolul 13 este menționat că omul are dreptul de a circula în mod liber, și de a părăsi țară, acest lucru nu garantează intrarea liberă în orice altă țara. De fapt, fiecare țara în parte reține dreptul de a supraveghea, controla, regula și refuza orice imigrant sau călător.
Mai mult de atât, în 1950, Națiunile Unite au creat Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR) cu scopul conducerii și coordonării acțiunilor internaționale pentru protejarea refugiatiilor și drepturilor lor.
Independența Algeriei (1962)
Colonizarea franceză a Africii de Nord a generat șiruri de migrații economice și inter-comunitare între Algeria și Franța de-a lungul aniilor 1830-1962. Înainte de 1945, Odată cu independența Algeriei, mulți coloniști Europeni s-au întors în țările lor natale. În 1962, cca. 800,000 de coloniști francezi, numiți Pieds-Noirs au migrat înapoi în Franța, unde deja existau 500,000 de imigranți algerieni. Mulți dintre acești imigranți au obținut și cetățenia franceză, dar suferă de discriminare și rasism, un aspect care a rezultat în excluderea lor din clasă muncitoare franceză.
Războiul din Vietnam (1975)
Sfârșitul războiului între Vietnamul de Nord și Vietnamul de Sud a luat sfârșit în 1975. Acesta a generat cc.a 2.6 milioane de refugiați, din care 800,000 au plecat cu bărci. Acest
eveniment a rezultat într-o criză umanitară internațională; țările vecine se confruntau cu dificultăți în ceea ce privește primirea refugiaților și acomodarea lor. S.U.A a acomodat mai mult de un milion de refugiați, urmată de Australia, China și alte țări Asiatice.
Conflictul din Afghanistan (1979)
Invazia Uniunii Sovietice în Afganistan a generat una dintre cele mai mari crize de refugiați în istorie. Între 1985-1990, numărul refugiaților Afganezi doar în Iran și Pakistan a ajuns la 6,2 milioane de persoane. 2.7 milioane de refugiați afganezi au trăit în mai mult de 380 de tabere de refugiați în Pakistan. Pentru 32 de ani, Afganistan era considerată cea mai mare sursă de refugiați, până apariția conflictului Sirian în 2012-2013.
Irak (2003)
În 2003, S.U.A a trimis forțele sale militare în Irak, în scopul învingerii guvernului lui Saddam Hussein. Căderea guvernului lui Saddam pentru Irakieni a însemnat încheierea unei perioade de dictatură și sancțiuni internaționale care a durat 35 de ani. Acumularea conflictelor în Irak din 1979 până în 2003, cum ar fi: Războiul cu Iran (1980-1988), Războiul din Golf (1990), atacurile împotrivă Kurzilor situați în nordul Irakului și un deceniu de sancțiuni. Toate aceste evenimente istorice au condus la dezechilibrarea poporului Irakian.
Toate aceste evenimente au condus la o dizlocare de 4,6 milioane de Irakieni, din care 2,6 milioane au migrat în interior țării și 2 milioane în afara ei. Un aspect important în ceea ce privește migrația refugiatiilor Irakieni este că, mulți dintre ei au hotărât să găsească refugiu în centre urbane din Orientul Mijlociu cum ar fi: Siria, Iordania, Egipt, Liban și Turcia. Dintre aceste țări doar Egiptul și Turcia adoptaseră convenția refugiaților UNHCR. Mulți dintre aceste state Arabe au primit refugiați Irakieni sub statutul de ‘vizitatori’ și nu ‘refugiat.
Siria (2011 – prezent)
Conflictul Sirian, care se desfășoară și în prezent, a rezultat în cel mai mare număr de refugiați din istorie. Demersul acestui conflict este foarte complex. În 2011, conflictul începe cu proteste stradale care s-au transformat într-un război civil. Apoi, acest război a evoluat într-un conflict regional care a creat dezechilibru în Siria, Irak și Liban. În parcursul războiului s-au manifestat o diversitate de confruntări politice și militare, cum ar fi: Regimul Sirian împotriva rebelilor, rebelii împotriva rebelilor, Suniti împotriva Șiiți, Kurzi împotriva Arabilor și Turcilor și jihadistii împotriva tuturor.
În prezent, 13,5 milioane de sirieni au nevoie de asistentă umanitară în Siria, 5,6 milioane de refugiați au părăsit Siria și 6,6 milioane sunt dizlocați în interiorul țării. În 2012, sirienii caută refugiu în țările vecine, Liban, Iordania și Turcia. În Liban, Sirienii s-au dispersat în mai mult de 2,000 de locații și în câteva tabere autorizate precum: Tabără URDA din Bar Elias, Liban. Criză refugiaților sirieni în Liban a condus la un impact negativ asupra econmiei țării și la o scădere în nivelul de trăi a refugiatiilor și libanezilor. În Iordania, 80,000 de refugiați sirieni au fost primiți în tabără Al-Zaatari (în care există refugiați din diverse țări că Palestina și Irak.) Liban și Iordania nu au semnat Convenția de Refugiați a Națiunilor Unite (1951). În schimb, au semnat un Memorandum de înțelegere cu UNHCR, care menționează că Liban și Iordania sunt țări de tranziție în care refugiați au dreptul să rămână pentru o perioadă de 1 an și 6 luni. Așadar, refugiați sirieni în aceste țări nu au niciun stătut.
În 2015, un milion de refugiați au ajuns în Uniunea Europeană și au marcat începutul crizei refugiaților și imigranților din Europa. Comisia Europeană a urmărit o abordare comprehensivă pentru confruntarea crizei de refugiați în Agendă Europeană privind Migrație. Majoritatea țărilor Europene găzduiesc persoane dizlocate din Siria, cum ar fi: Germania (530,000), Suedia (110,000), și Austria (50,000).
Începând din 2016, Turcia acomodează 2,8 milioane de refugiați sirieni. În Turcia există cel mai mare număr de refugiați. 30% din acești refugiați trăiesc în 22 de tabere situate în aproprierea graniței cu Siria. Legea turcească înregistrează refugiați sirieni sub o protecție subsidiară, care îi oferă acces la instituțiile medicale, educație, și muncă.
Fenomenul social al existentei persoanelor stramutate
Suntem cu toții descendenți ai migrantilor, întrucâtva, toți migram pe parcursul vieților noastre. Fenomenul migrației umană reprezintă nucleul istoriei. Migrația a fost intermediul prin care omul și civilizațiile umane s-au dezvoltat, conectat și supraviețuit. Migrația umană este într-o relație directă cu diverse domenii și probleme globale cum ar fi: cultură, economie, stiintile sociale, drepturile umane, creșterea populațiilor, schimbările climatice, sărăcie și război.
Migratie
Conform Organizației Internaționale de Migrație (IOM), Migrația este: “Mișcarea unei persoane sau a unui grup de persoane, fie peste o granită internatională sau în interiorul aceluiași stat. Este o mișcarea a populației care poate să cuprindă orice fel de mișcare de persoane, indifirent de durată, compoziția sau cauzele acestuia; această include migrație a refugiaților, a persoanelor dizlocate, a migrantilor economici și a persoanelor care migrează din alte motive, inclusiv reîntregirea familiei.” Fenomenul de migrație umană este asociat cu o mulțime de cuvinte cheie, cum ar fi: asimilare, solicitant de azil, managementul de frontieră, migrația circulară, emigrația, migrația forțată, persoane strămutate intern (PSI), refugiat, migrație ilegala, migrației forței de muncă, migrant, factori Push și Pull, naturalizare, țara de primire, repatriere, reinstalare, xenofobia și apatrid.
Teoriile Migratiei
Există o preconcepție universală care presupune că migrație este influențată de niște factori legate de venit, oportunități și angajare. Cu toate că astfel de preconcepții par a avea un demers logic; aceste percepții oferă o înțelegere limitată asupra fenomenului de migrație, cauzele lui și efectele lui. Astfel încât, definiția migrației nu se poate limită la o singură activitate al unui individ, nici la o cauză unică. Deseori migrația este un proces de lungă durată care va afecta migrantul pentru restul vieții lui.
Migrația este un proces care afectează existența socială în toate dimensiunile ei. Prin urmare, procesul de migrație însumează o mulțime de factori și interacțiuni complexe care rezultă în migrație, și influențează parcursul acesteia. De-a lungul istoriei, au existat mai multe teorii care au vizat definirea fenomenului de migrație prin diverse abordări, fie o abordare științifico-politică, istorică, geografică, economică, demografică, culturală sau psihologică. Diversitatea acestor abordări oferă perspective diferite asupra migrației, însă, de multe ori aceste teorii sunt complementare. Teoriile migrației pot fi împărțite în două categorii: teoriile functionaliste și teoriile istorico-structurale. Teoriile sociale functionaliste abordează societatea că un sistem complex compus din părți interdependente care cooperează în scopul stabilirii unui echilibru. În schimb, teoriile istorico-structurale subliniază modul în care structurile sociale, politice, economice și culturale, constrâng comportamentul indivizilor care generează un dezechilibru.
Teoriile functionaliste: Factori Push & Pull și Teoria Neoclasica
In 1966, Everett S. Lee a publicat un articol despre teoria migratiei care formeaza modelele “Push & Pull”. Modelul Push & Pull se refera la un set de factori economici, demografici si de mediu, care “imping” oamenii inafara locului de origine si “atrag” persoanele intr-o destinatie noua. Factori Push deseori se refera la densitatea si cresterea populatiei, lipsa oportunitatilor economice si conflictele politice. In schimb, factorii Pull se refera la disponibilitatea oportunitatilor economice, cerere pentru muncitori si libertate politica si personala.
Teoria Neoclasica este relativ asemănătoare cu teoria lui Lee. Aceasta prespune că migrația este funcțiunea diferențelor geografice de cerere și ofertă în cadrul muncii. În alte cuvinte, această teorie spune că, diferență de salarii dintre două regiuni geografice, rezultă în migrația persoanelor din regiunea cu salarii mici și exces de mână de lucru, într-o regiune cu salarii mari și lipsă de mână de lucru. La nivelul micro, teoria neoclasica consideră migranții că indivizi care migrează bazându-se pe productivitate și salarii mari. La nivelul macro, această consideră că procesul migrației dintre două țări ajută la echilibrarea veniturilor din ambele țări.
Aceste teorii studiează factori majori care rezultă în migrație. Însă, modul în care acești factori se combină și rezultă în migrație este neclar. Mai mult de atât, aceste teorii neglijează mulți alți factori care afectează migrația, în special, capacitatea omului de a lua o decizie și de a-și schimbă propriile condiții. Ele prezinta fiintele umane ca fiinte izolate din punct de vedere social care reactioneaza intr-un mod unfirom si pasiv la toti factorii externi. Aceste presupuneri dovedesc că aceste teorii sunt profund eronate datorită faptului că neglijează în totalitate unul dintre cei mai importanți factori, precum: caracterul uman. Migrația este influențată de multe aspecte sociale precum vârstă, sex și educație. Mai mult de atât, starea financiară, relațiile sociale, și experiențele personale sunt aspecte decisive în ceea ce privește cauzele migrației.
Teoriile Istorico-structurale: Teoria globalizării
Teoriile istorico-structurale interpretează migrația că un efect al capitalismului și a inegalităților între țările dezvoltate și subdezvoltate. Spre deosebire de teoria neoclasică, care se focuseaza pe migrație voluntară, teoriile istorico-structurale abordează migrația care se referă la recrutarea muncitorilor în piață globală. Această teorie presupune că, oamenii sunt condiționați de puteri structurale și guvernamentale care diminuează libertatea lor în luarea decizilor. În alte cuvinte, teoria istorico-structurală preconcepe că, expansiunea capitalismului promovează distribuirea inegală a puterilor economice și politice între țările bogate și sărace. Prin urmare, această teorie consideră că migrația este modul în care capitalismul mobilizează muncă ieftină în așa fel încât țările bogate devin și mai bogate, iar țările sărace devin lipsite de muncitori calificați și resurse umane, generând dezechilibru. Această teorie contrazice teoria neoclasică.
Teoria globalizării se referă la mărirea și accelerația interconexiunii globale în toate aspectele sociale ale vieții contemporane. Această interconexiune se manifestă prin fluxurile transfrontiere de valori democractice, culturale, financiare (comerț) și în special, fluxurile de oameni. Globalizarea este un proces economic și politic legat de investiții străine și de regularea fluxurilor transfrontiere de capital, tehnologie și servicii. Odată cu globalizare a evoluat transportul, comunicarea și tehnologie, rezultând în îndemnarea migrației internaționale.
Toate teoriile, cele functionaliste și cea istorico-structurală, au perspective unilaterale asupra fenomenului de migrație. Într-adevăr, multe dintre criteriile și subiectele abordate în aceste teorii sunt relevante în definirea procesului de migrației, dar nu în întregime. Mai mult de atât, ambele abordări consideră că rolul ființelor umane în cea ce privește determinarea cauzelor de migrație că un rol pasiv. Înțelegerea rolurilor oameniilor în procesul de migrație este esențial pentru studierea fenomenului de migrație. Politicile frontierelor, excludere socială, rasismul, excludere socială, identitate și efortul uman creativ (și activ) în depășirea limitelor structurale sunt factori importanți în procesul de migrație.
Migrația umană se poate clasifica în două categorii: migrație în funcție de destinație, și migrație în funcție de cauza. Destinația migrației poate genera mai multe tipuri de migrație, precum: Migrație internă, migrație internațională, și migrație circulară. În continuare, cauzele migrației generează diferite tipuri de migrație, cum ar fi: migrație economică, migrația forței de muncă, migrație din cauza hazardurilor naturale, migrație din cauza hazardurilor antropice, migrație studenților (educațională), migrație mixtă, reîntregirea familiei, Brain Drain (exodul creierilor) și Brain Gain (atragerea creierelor). Având în vedere natură și efectele dinamice ale migrației, cauza și destinația sunt elemente esențiale în înțelegerea ei. Aceste două elemente se suprapun în orice tip de migrație.
Migrație în funcție de destinație: Migrație internă, internațională, și circulară
Migrația internă se referă la acțiunea de a se mișcă dintr-un loc în altul, în cadrul aceluiași Stat. În majoritatea țărilor, migrația internă este mult mai mare că migrația externă (internațională sau transfrontieră). Deseori, migrația internă reprezintă un preludiu pentru migrație transfrontieră.
De exemplu, în parcursul secolului 20, mai mult de 7 milioane de Africani-Americani au migrat din sudul Americii spre nord. (The Great Migration).
Migrație externă (internațională, transfrontieră)
Migrație externă, internațională sau transfrontieră, se referă la mișcarea populațiilor peste o graniță internațională. Procesul de plecare din țara de origine în altă se numește ‘emigratie.’ (Doar când scopul persoanei care emigrează este să se stabilească în altă țara.) ‘Imigrație’ se referă la procesul prin care non-cetățeni se multă în altă țara cu scopul de a se stabili acolo.
Migrație circulară
Migrația circulară se referă la circulația oameniilor între țări care poate fi benefică pentru toți cei implicați. (imigranți, cetățeni, țara de origine și țara de destinație). Această migrație se referă la migrație fie pe termen scurt sau pe termen lung. De obicei, această migrație se întâmplă într-un mod repetat și implică migrația muncitorilor cu scopul angajării.
Migrație în funcție de cauză: Migrație Economică
Migrație economică se referă la emigrația unei persoană (migrant economic) înafară țării de origine cu scopul îmbunătățirii calității de viață. Acest termen este deseori asociat cu alți termeni, precum: migrant economic, muncitor migrant, muncitor de frontieră, muncitor migrant temporar și muncitori migranți sezonier. Termenul ‘muncitor migrant’ se referă la orice persoană care a muncit înafară țării de origine. Migrația economică este vitală pentru dezvoltarea economiilor. Muncitori migranți, fie calificați sau necalificați, oferă o mână de lucru suplimentară în domenii speciale de muncă, atunci când cererea este mare. În același timp, migrația economică ajută piață muncii să fie flexibilă, un lucru care încurajează investițiile și creșterea economică.
Majoriteatea muncitorilor migranți sunt tineri și persoane active din punct de vedere economic. Deseori, acești muncitori migrează pentru indeplinerea unor obiective personale, cum ar fi: îmbunătățirea condițiilor de viață din țara de origine, cumpărarea unei locuințe, cumpărarea unui teren, înființarea unei afaceri, etc. Uneori, muncitori migranți se întorc în țara de origine, după care, migrează din nou, creând modele de migrație circulară. În același timp, mulți muncitori migranți rămân în țara de destinație, stabilind o viață nouă, și deseori, o stabilire cu caracter permanent.
Migrație din cauza hazardurilor naturale
Diverse hazarduri natural, precum: cutremure, explozii vulcanice, furtuni, cresterea temperaturii, secete, si potopuri, pot rezulta in daune majore asupra infrastructurii unei zone. Asadar, acest tip de migratie se incadreaza in ‘migratie fortata’ care se defineste ca: “Un flux migrator în care există un element coercitiv, inclusiv amenințări asupra vieții sau traiului, rezultând din cauze naturale sau create de om (e.g. fluxuri de refugiați sau persoane strămutate intern, precum și persoane strămutate de dezastre naturale sau ecologice, dezastre chimice sau nucleare, foamete sau proiecte de dezvoltare).”
Există o dezbatere globală între savanți în ceea ce privește identificarea hazardurilor naturale că un fenomen care poate genera migrație într-un mod direct. Relația între hazardurile naturale, că un factor ‘Push’, și migrație că un rezultat al acestuia, apare în preocupările științifice legate de încălzire globală. Totuși, astfel de presupuneri neglijează, din nou, complexitatea factorilor și motivațiilor care rezultă în migrație. Este evident că, există o relație strânsă între migrație și schimbarea globală a mediului. Însă, schimbarea mediului nu poate fi identificată că o cauză fezabilă a migrației, dar poate afecta alți factori care rezultă în migrație. Raportul ‘Foresight’, publicat către Oficiul Guvernului Britanic pentru Științe, surprinde analiză relației între schimbarea climei și migrație, concluzionând următoarele:
(1) Având în vedere extremitatea factorilor socio-economice și poltice, volumul migrației va crește într-un mod rezonabil în perioadă 2030-2060. Acest lucru se va întâmpla indiferent de natură schimbărilor climatice.
(2) Politiciile legate de dizlocarea persoanelor din cauza hazardurilor naturale și antropice, va trebui să adreseze scenariile în care populațiile expuse acestor hazarduri devin imobile. Acest aspect (imobilitate) afectează în special societățile sărace și vulnerabile.
(3) În ciuda lucrurilor, migrația poate deveni o soluție sau o formă de adaptare împotrivă schimbărilor naturale.
Migrație din cauza hazardurilor antropice
Migrație din cauza hazardurilor antropice este o altă formă de migrație forțată, care este considerată una dintre cauzele care generează cele mai mari valuri de migrații. Hazardurile antropice, precum: crime împotrivă umanității, violentă, pericol de viață, conflicte politice, război, persecuție și dezvoltarea proiectelor industriale, obligă persoanele afectate să migreze. Spre deosibire de alte tipuri de migrație, precum: migrație economică, migrație forțată este cauzată de un pericol care amenință viață unei persoane, și poate fi de natură externă sau internă. Mai mult de atât, acest tip de migrație este într-o relație directă cu fenomenul refugiaților și solicitanților de azil. Astfel încât, aceste volume mari de persoane emigrează într-un mod forțat, fie legal, ilegal, asistat, intern, sau transfrontier.
În prezent, migrația forțată a persoanelor expuse unor astfel de hazarduri antropice se face prin intermediul transportului naval, precum: bărci de pescuit și bărci gonflabile. Majoritatea refugiaților migrează din Turcia spre Grecia sau din Africa spre Italia. Mulți dintre acești refugiați nu se stabilesc în prima țara de primire, ci continuă spre o altă destinație.
Refugiați, solicitanti de azil si persoane dizlocate.
În prezent, există 68.5 milioane de persoane dszlocațe la nivelul global. Majoritatea acestor persoane provin din 5 țări: Siria, Afganistan, Sudul Sudanului, Myanmar și Somalia. Preconcepția generală că toți migrantii forțați sunt refugiați este una greșită, datorită faptului că mulți migranți involuntari emigrează pentru motive necunoscute. În 1951, UNHCR a încheiat o convenție privind statutul refugiaților și a definit termenul de refugiat astfel:
“(2) persoane care în urmă unor evenimente și unor temeri justificate de a fi persecutată datorită rasei, religiei, naționalității, apartenenței la un anumit grup social sau opiniilor sale politice, se află în afară țării a cărei cetățenie o are și care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu dorește protecția acestei țări; sau care, neavînd nici o cetățenie și găsindu-se în afara țării în care avea reședința obișnuită că urmare a unor astfel de evenimente, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu dorește să se reîntoarcă.” Până în sfârșitul anului 2010, 148 de țări au semnat această convenție care îi necesită să protejeze dreputurile refugiaților și să respecte principiul de ‘non-deportare’.
Deseori, termenul de ‘temeri justificate’ asupra căruia definiția statutului de refugiat se bazează, poate fi interpretat în moduri diferite. Această componentă cheie are un element subiectiv (temere de persecuție) și unu obiectiv (temerea trebuie să aibă un motiv justificat). Mai mult de atât, această persecuție trebuie să fie legată de: rasă, religie, naționalitate sau apartenență la un grup social sau la unele opinii politice. În cazul în care temerea nu este legată de aceste aspecte, nu se acordă statutul solicitantului.
Deseori, se face o confuzie între termeni ‘solicitantul de azil’ și ‘refugiat’. Un solicitant de azil este o persoană care este în așteptarea unei decizii cu privire la cererea de a avea statutul de refugiat. În schimb, termenul ‘refugiat’ se referă la o persoană care a primit acest stătut și care benificeaza de drepturile acestuia. În unele tări Europene, mai mult de 90% din cererile pentru azil sunt refuzate , lăsând solicitanții de azil fără un stătut legal, cu o existența marginalizata. De obicei, aceste persoane rămân în prima țara de destinație. În alte cazuri, aceste persoane se supun unor relocări. Termenul folosit pentru acest proces se numește ‘Reinstalare’ și se referă la relocarea și integrarea persoanelor (refugiați, persoane dizlocate, solicitanți de azil) într-o altă regiune geografică, într-o țară terță.
Persoane stramutate intern (PSI) si Persoane stramutate extern (PSE)
Acești termeni se referă la persoanele care au fost forțate să părăsească locuința lor, fie prin depășirea unei granițe internaționale (PSE), fie fără a depăși o graniță internațională (PSI), din cauza unor hazarduri naturale sau antropice (violentă, război, persecuție). În același timp, aceste persoane pot părăsi locuințele lor pentru alte motive, sau temeri, decât cele care le-ar încadra în definiția refugiaților. Uneori se poate referi la aceste persoane că “refugiati de facti”. Refugiați de facti sunt refugiați care nu se încadrează în definiția refugiatului din Convenția privind statutul de refugiați, care nu au abilitatea, din cauza unor motive valabile, să se întoarcă în țara lor de origine.
Drepturile si obligatiile refugiatilor si gradurile de protectie
În momentul în care un migrant forțat solicită o cerere pentru azil, acesta începe să aibă anumite drepturi și beneficii. Statele contractante în Convenția privind statutului de refugiați vor oferi acordă diverse drepturi, precum: libertate în exprimare și opinie, libertate de a practica o religie, dreptul de viață și siguranță, dreptul de proprietate imobiliară, intelectuală și industrială, dreptul de profesiuni salarizate și dreptul de a deveni naturalizare. In ceea ce priveste obligatiile refugiatilor, acestia sunt obligati sa se conforme legilor, regulamentelor si masurilor tarii.
În România, conform legii nr.122/2006, refugiații pot beneficia de cazare gratuită, mijloace materiale, acces la piața forței de muncă, asistentă medicală și activități culturale. Refugiați pot beneficia de cazare gratuită pentru un termen de maxim 12 luni. Aceste locuințe sunt plasate în diverse centre dotate cu: camere de locuit, bucătarii și alte activități recreaționale. La cerere, refugiații pot beneficia de un ajutor material în limită sumei de 10 lei/persoană/zi pentru hrană, și alte ajutoare privind îmbrăcăminte și alocație. Mai mult de atât, statul oferă cursuri de limbă română (timp de 1 an), posibilitatea înscrierii în sistemul de învățământ, activități culturale de adaptare socială și consiliere psihologică.
Integrare sociala
Termenul de ‘integrare sociala’ este folosit și înțeles în moduri diferite în funcție de țara și context. Așadar, în general, integrarea socială este un proces de lungă durată prin care migrantii, indiferent de tip (economic, refugiat, etc.), devin incorportati, fie că indivizi sau că grupuri, în societatea țării de destinație. Integrarea socială se referă la un proces care implică adaptarea și coexistență unor părți: (1) migrantii și (2) societatea țării de primire. Cerințelor necesare pentru adaptarea societăților locale pot varia în funcție de țară. Totuși, integrarea socială implică efortul ambelor părți în considerarea drepturilor și obligațiilor fie ale migrantilor, fie ale societății găzduitoare; precum: accesul la piața muncii și identificarea și respectarea unor valori care orientează aceste două părți către un scop comun. Acest proces este într-o relație strânsă cu conceptul de includere socială, care se referă la un proces care permite participarea tuturor persoanelor în orice domeniu, fie economic, social, politic sau cultural. Conceptul includerii sociale se bazează pe respectarea drepturilor umane fundamentale, culturale și diversității religioase.
De-a lungul istoriei, procesul de integrare socială s-a manifestat în forme diferite. Mecanismele și practicarea procesului de integrare socială diferă de la o țara la altă, din cauza că acest proces depinde de modul în care fie care nație se formează. Fie prin modele naționale de asimilare, colonizare, naturalizare, segregare, politici sociale sau încorporarea persoanelor subjugate, fiecare nație a adoptat o formă de integrare socială care promovează principiile și interesele ei. Totuși, aceste mecanisme n-au reușit să se confrunte cu realitatea complexă a procesului de incorporare socială. În ceea ce privește integrare socială, este important de ținut minte că, societatea civilă joacă un rol mai important decât instituțiile guvernamentale responsabile. Mai mult de atât, această lucrare nu are în scop exploatarea complexitatea și dezvoltarea istorică al acestui proces și se va rezumă la abordarea definiției generală menționată anterior.
Una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă refugiații este starea de sănătate (fizică și psihologică); mulți dintre refugiați au trecut prin evenimente traumatizante, dezvoltând diverse probleme psihologice, precum: anxietate, tulburare acută de stres post-traumatic (TSPT) și depresie. Împreună cu aceste probleme, refugiați se pot confruntă cu sentimente de ambivalentă față de țara lor nouă (țara de destinație). Deseori, dezvoltarea unei apartenențe față de nouă lor casă este împiedicată de discriminare, rasism și excludere socială. Mai mult de atât, barierele lingvistice și diferențele culturale legate de valori, principii și religie, pot participa la crearea unei lipsă de comunicare, chiar și de o absența în unele cazuri, între refugiați și societățile gazdă.
Toate aceste obstacole însumează o provocare pe care mărește durata procesului de integrare socială. Viitorul refugiaților într-o nouă țara este foarte influențat de modul în care sunt tratați la sosirea lor. Stabilirea politicilor care neglijează realitatea procesului de migrație rezultă în marginalizare socială, rasism și formarea minorităților. Prin urmare, acordarea migrantilor permanenți drepturi complete în toate sferele sociale și facilitarea procesului de obținerea cetățeniei, este cea mai bună manieră prin care putem previne marginalizarea și conflicte sociale.
Este cert că, refugiații au o responsabilitate mare în ceea ce privește procesul lor de integrare socială. Aceștia trebuie să dea dovadă de un anumit grad de dedicare privind respectarea legii, învățarea limbii țării de gazdă, conștientizarea principiilor și valorilor comunității locale și angajarea în activități care promovează dezvoltarea lor personală.
În plus, procesul de integrare socială este influențat de acțiunile și atitudinea societății primitoare. Participarea poporului local este un element critic în îndeplinirea procesului. Așadar, comunitățile gazdă pot participa la procesul de integrare prin sesiuni de dialog cu refugiați, interacțiune socială, participare la evenimente culturale, încurajarea diversității culturale în mediul de muncă și creșterea gradului de conștientizare privind refugiații.
Situatia actuala in Romania
Conform statisticilor furnizate de I.G.I (Inspectoratul General pentru Imigrări), există cca. 4800 de persoane cu statut de protecție (refugiați sau protecție subsidiară) în România. Doar în primul semestrul al anului 2018, 900 de cereri de azil au fost înregistrate către solicitanți între vârstele de 1-64 de ani din diverse țări, precum: Siria, Irak, Sudan, Tunisia, Afganistan, Turcia, Sri Lanka, Moldova și altele. În plus, alte 70,000 de permise de ședere temporare cu diverse scopuri (studii, angajare, membrii de familie) au fost emise doar în primul semestru al anului 2018. UNHCR, I.G.I și alte ONG-uri din România precum (ActivRandom, JRS România, CNRR) colaborează pentru asigurarea unei proceduri de azil adecvate.
În prezent, există 6 Centre I.G.I Regionale în București, Giurgiu, Galați, Rădăuți, Maramureș și Timișoara. Participarea la programul de integrare din aceste centre este valabil pentru persoanele care au dobândit un drept de ședere în România. Aceste centre sunt dotate cu diverse facilități, precum: bucătarii, grupuri sanitare, spații de joacă pentru copii, camere de rugăciune, camere pentru divertisment și spații exterioare pentru activități în aer liber. Capacitatea acestor centre varieaza între 100-320 de persoane. Cu toate acestea, centrele regionale îndeplinesc cu greu criteriile cerute.
Procesul de integrare socială este cea mai mare provocare în ceea ce privește protecția refugiaților în Europa. În cea ce privește România, guvernul României în ultimele 12 luni a depus eforturi semnificative în îmbunătățirea oportunităților de integrare (2018). Eduardo Yrezabal, reprezentantul UNHCR în România, descrie situația procesului de integrare socială în România că fiind într-un stagiu “neutru”. Mai mult de atât, el menționează acest lucru că fiind negativ datorită faptului că, deseori, această neutralitate poate fi “periculoasa”, și poate deveni ceva negativ. În plus, el sublinieaza lipsa coordonări între guvern, autoritățile locale la nivel de municipiu, sectoarele private și comunitățile locale în cea ce privește integrarea socială a persoanelor dizlocate. El continuă să elaboreze rolul major pe care evenimentele culturale, artistice și sportive pot contribui la integrare socială și la crearea unui dialog între refugiați și societatea locală. Într-un alt interviu, Yrezabal menționează că, în urma unui sondaj, refugiați au avut răspunsuri pozitive în ceea ce privește comportamentul și atitudinea comunitatiilor locală. Interpretarea UNHCR-ului este că: “In România, populația locală și refugitii nu interacționează, nu se cunosc.”
Raportul contractat de UNHCR-RREC (Reprezentanta Regională pentru Europa Centrală) analizează datele IET (Instrumentul de evaluare a integrării) cu privire la accesul la educație, locuri de muncă, învățarea pe toată durată vieții, locuințe și reunificarea familiei pentru beneficiari programului de protecție internaționale în România, Bulgaria, Polonia și Slovacia. În ceea ce privește educație, raportul sugerează un nivel redus de monitorizare a copiilor refugiați care au accesat programe de educație. Mai mult de atât, nevoile speciale ale copiilor care beneficeaza de diferite statuturi de protecție, nu sunt luate în considerare. Raportul sublinieaza necesitatea dezvoltării unui anumit tip de colectare și monitorizare a datelor legate de educația copiilor refugiați.
În ceea ce privește accesul la piață muncii, raportul UNHCR-RREC menționează că beneficiarii protecției internaționale se află într-o situație dezavantajă față de populație locală. Acest lucru fiind datorit gradului redus de cunoaștere a angajatorilor nevoiile și drepturile refugiaților. În alte cuvinte, aceste persoane nu sunt recunoscute că fiind persoane dezavantajate, vulnerabile sau cu nevoi speciale.
România: o țară de emigrație
România este o țară de emigrație netă. În raportul ONU în anul 2015, România a avut o creștere rapidă în volumul diasporei (o creștere de 7.3% annual între 2000-2015), lăsând-o cu un număr de 3,4 milioane de cetățeni care sunt muncitori migranți. După 1989, după eliminarea limitelor transfrontiere, migrația românilor în afara țării a crescut într-un mod semnificativ. Acest tip de migrație economică, poate avea consecințe asupra nivelelor economice, sociale și demografice.
Emigrația din România are efecte severe asupra creșterea economică a României. Acest exod al creierilor (Brain Drain) este generat din cauza procesului de îmbătrânire al societăților Europene și nevoia țărilor Europene Vestice pentru forță de muncă. Mai mult de atât, fenomenul de emigrație este un factor important în scăderea numărului populației române. În momentul de față, România este în procesul de a deveni o țară importatoare de forță de muncă datorită unor factori economici, demografici și migraționiști.
Arhitectură Umanitară: Design Futuring
“Noi nici nu ajutăm nici nu muncim pentru societate, ci noi lucrăm pentru persoane privilegiate.” Această afirmație este revelația pe care a avut-o arhitectul Shigeru Ban după ce a terminat proiectul ‘Centru Pompidou din Metz, Franța. De atunci, Ban a început să practice arhitectură sustenabilă de locuința de urgență și dezastre naturale.
În prezent, criză globală pentru asigurarea unui adăpost adecvat și soluții de reinstalare pentru persoanelor dizlocate este una dintre cele mai mari și dificile provocări în domeniul arhitecturii. Organizațiile umanitare fac apel la participarea experților din domenii corespunzătoare, inclusiv arhitecți. Un lucru care pare evident este că, răspunsurile pentru astfel de probleme ar trebui să fie prevăzute către arhitecți, dar nu și în cazul acesta. În general, anii de formare ai arhitecților sunt lipsiți de expunere la acest domeniu de practică. De puțin timp au început să apare programe post-universitare și de educație superioară în ceea ce privește practică umanitară în domeniul arhitecturii.
Contextul internațional in care trăim în prezent este caracterizat de o nesiguranță în ceea ce privește viitorul nostru colectiv. Schimbarea climei, violența și exploatarea resurselor de energie au adus consecințe care au rezultat în tensiuni globale. Fenomenul de migrație a fost culminat în 2015 când 68.5 de milioane de persoane au fost dizlocate din cauza persecuției, războiului, violenței și hazardurilor naturale.
În cazul unui dezastru natural, primul ajutor constituie în asigurarea unui adăpost și inițierea proceselor de reconstruire și consolidare. Acest prim-răspuns generează două aspecte: aspectul tangibil, care se referă la mediul construit, și aspectul intangibil, care se referă la impactul social. Complexitatea asociată cu întrețeserea acestor aspecte între ele, dar și cu alți factori de natură colaborativa, financiară și admnistrativa, necesită cunoștințe avansate și diverse. Este evident că, procesele de reinstalare post-dezastru necesită experitze în mediul construit, dar oare arhitecți au o astfel de pregătire? Charlesworth afirmă că arhitecți nu au o pregătire adecvată în ceea ce privește contexte de post-război sau post-dezastru. Acest lucru fiind datorit diferenței dintre condițiile de proiectare și execuție în contextul de dezastre față de contextul “normal”.
Cuvântul ‘umanitar,’ implică îngrijorarea pentru persoane în dificultate și dorința pentru ajutorul și îmbunătățirea condițiilor acestora. Așadar, termenul de ‘arhitectura umanitara’ este definit că o specializare arhitecturală care utilizează principiile de proiectare pentru ajutorul comunităților expuse la conflicte sociale, războaie și dezastre naturale. Prin această definiție, arhitectură este văzută mai mult decât o proiectare conceptuală care oferă o detaliere tehnică. Mai mult de atât, arhitectură umanitară abordează subiecte precum: locuință de urgență, tabere de refugiați, proiecte comunitare pentru persoanele marginalizate și cartierele suprapopulate.
Design Futuring
“Design Futuring” este o teorie care însumează o mulțime de idei care oferă o înțelegere dezvoltată despre noțiunile de sustenabilitate și adăpost. Această teorie exploatează trei arii diferite: (1) sustenabilitate, (2) înlocuirea proiectării orientată pe ‘produs’ cu o proiectare bazată pe ‘proces’ și (3) reinstituirea modului de abordare a domeniilor de arhitectură și proiectare.
Sustenabilitate: Tendință noastră colectivă în a nega impactul nostru asupra planetei ne caracterizează că o specie care nu reușește să recunoască faptul că amânăm problemele din prezent în viitor. Tony Fry reprezintă conceptul de sustenabilitate ca abilitatea de a “suporta” sau “sustine”. El definește această noțiune ca o manieră prin care se poate asigură și menține o condiție calitativă în raport cu timp, ci nu cu o destinație. Prin această definiție, sustenabilitatea devine un lucru care creează și asigură un viitor. În același timp, noțiunea sustenabilității este o temă adoptată către sectoarele umanitare dar și către arhitectură umanitară, și arhitectură în general. Arhitectură umanitară se focuseaza pe realizarea unor proiecte cu un caracter flexibil și cu o capacitate de revindecare rapidă; în alte cuvinte, o capacitate de a supravetui. Așadar, suprapunerea principiilor de sustenabilitate și elasticitate, oferă o posibilitate pentru generarea unor soluții inovative.
Proiectare de proces: Având în vedere natură spontană și necontrolată a dezastrelor naturale și antropice, generarea unui prim-răspuns pozitiv este impedicata de timpul scurt disponibil. O posibilă metodă pentru abordarea unor astfel de situații ar fi descrierea adăpostului ca un proces, și nu ca un produs finit. Astfel de abordări încurajează promovarea adăpostirii că un proces funcțional, decât produsul finit arhitectural. Mai mult de atât, Martin Heidegger dezvoltă definiția verbului “a locui” (to dwell) spunând că a locui înseamnă a fi acasă în lume, a trăi sau a experimenta totalitatea faptelor științifice că fapte semnificative. Heidegger susține că ‘a construi’ înseamnă ‘a locui’.
Deseori, hazardurile naturale și antropice generează un răspuns care constituie într-o locuință de urgență, o locuință de tranziție. Totuși, există multe dezbateri despre efectivitatea unor astfel de abordări. Aceste soluții sunt criticate din cauză că, locuințele de urgență trebuie să răspundă la nevoile de adăpost într-un termen scurt și la noțiunea de sustenabilitate într-un termen lung. Deseori, aceste locuințe, care sunt ‘produse finite’, sunt uniformizate într-un mod în care nu îndeplinește cerințelor specifice climei, topografiei, tradiției locale și modul de viață.
Abordarea arhitecturală: Într-o situație de criză, indeplinerea nevoilor fundamentale pentru supraviețuirea umană nu înseamnă aplicarea unor abordări de bază. Acest lucru este datorită faptului că, condițiile în care arhitecți proiectează în mod obișnuit sunt diferite față de un context de criză. În contextele post-dezastru, pot exista diverse condiții, precum: lipsă unei structuri economice sau sociale, limitarea capitalului social, nefuncționarea rețelelor sociale și de comunicare și existența unui mediu caracterizat de frică și nesiguranță. Pentru asigurarea sustenabilității în viitor, Fry propune ca procesul de proiectare să aibă un grad mare de relationalitate. Mai mult de atât, pentru stabilirea relationalitatii, arhitecții trebuie să se întrebe: “ce va proiecta lucrul pe care îl proiectez?” În alte cuvinte, ce influență va avea ceea ce se proiectează în prezent față de ceea ce se va proiecta în viitor? În același timp, relationalitate trebuie să identifice tuturor cauzelor dinamice, complexe, interconectate și multidirecționale.
Identitate, Apartenenta si conceptul de “acasa”
Din istoria timpurie, construcția a jucat un rol important în supraviețuirea și siguranța omului. Având în vedere natură migratoare a strămoșilor noștri, adăposturile lor erau fixe (peșteră), sau mobile (corturi). Cu apariția primelor așezări permanente, a apărut și conceptul de “acasa”. Un lucru care a schimbat omenirea pentru întotdeauna. Acest concept complex este influențat de mulți factori. În primul rând, conceptul de “acasa” nu este atașat doar de o structură fizică, dar și de o angajare psihologică.
În prezent, parcursul arhitecturii în creația sentimentului de acasă este împiedicat de un curent arhitectural rezidențial. Când de fapt, arhitectura ar trebui să studieze interacțiunile, comportamentele și motivațiile umane, care o pot orienta către o concluzie în ceea ce privește transmiterea sentimentului de acasă. Însă, curentele arhitecturale comerciale prețuiesc estetica și noutatea obiectului arhitectural. Arhitectura și psihologia au o influență semnificativă asupra sentimentului de acasă. Acest sentiment nu este generat doar de siguranță și comoditate, ci de o mulțime de factori complexi. Creearea unei analize echilibrate între arhitectură și psihologie ne ajută să înțelegem impactul pe care locuințele le au asupra locuitorilor, și modul prin care sentimentul de acasă este transmis.
Pentru înțelegerea sentimentul de acasă, întâi trebuie să studiam modul în care omul percepe lumea din jurul lui. Comportamentul uman poate fi împărțit în 4 forme de observație: conativ, cognitiv, instinctiv și în funcție de aptitudini. Perspectiva noastră asupra conceptul de acasă se regăsește în 3 dintre formele menționate. Procesarea conceptului de acasă începe în forma instinctivă (inconștientă), apoi cea conativa. Reacția instinctivă a omului față de orice situație poate fi caracterizată prin conceptul lui Galdwell: “Thin-slicing”. Acest proces se referă la capacitatea omului de a creă ‘modele’ (patterns) într-un mod inconștient, în orice eveniment, indiferent de gradul mic de experiență avută. Procesul oferă o explicație pentru momentul în care interacționăm cu un spațiu nou pentru primă dată și asumăm într-un mod instinctiv că acesta are sau n-are calitatea de ‘acasă’.
A două formă este cea conativa și reprezintă răspunsul emoțional al omului față de o situație. Înțelegerea conceptului de acasă în această formă, devine complex. În această formă de observație, creierul nostru emite o reacție emoțională cu scopul de a ajuta gândirea noastră conștientă în identificarea motivele pentru care considerăm un spațiu că “acasa” sau nu. Această informație internă nu se transformă într-un motiv anume, dar în schimb, în momentul interacțiunii cu un spațiu nou, acesta poate să ne transmită emoții de bucurie, nesiguranță, comoditate sau chiar plictiseală. Faptul că fiecare om poate avea alte emoții sau impresii față de un spațiu este datorită faptului că, încă nu putem urmări motivațiile și radaciniile acestor emoții. A treia formă de observație este cea cogniția și este aria în care se combină forma instinctivă cu forma conativa. Prin această formă, pregătirea creierului nostru asocieaza răspunsurile instinctive și emoționale și încearcă să le analizeze. De exemplu, un psiholog poate interpreta conceptul de “acasa” că un rezultat al unei alcătuiri din amintirile din copilărie sau experiențe de viață. În schimb, arhitectul poate motiva sentimentul de acasă prin dimensiunile, alcătuirea și caracteristiciile spațiului.
Sixsmith își construiește teoria despe sentimentul de acasă prin efectuarea unor interviuri în ceea ce privește conceptul de acasă. Sinteza analizelor a rezultat în 20 de definiții diferite (fig. 55) compuse din elemente de natură emoțională, socială și fizică. Apoi, legătura dintre aceste aspecte și arhitectură devine mai aparentă prin procesarea acestor elemente printr-un set de filtre și criterii. De exemplu: intimitatea poate fi exprimată într-o natură personală, socială și arhitecturală.
Arhitectură și identitate
Teoriile tradiționale care studieaza conceptele de identitate și apartenență, subliniează aspecte generale precum teritoriu, naționalitate, oraș sau religie, ca factori decisivi ale identității. Cu toate că, arhitectură joacă un rol important în existența omului, această este exclusă din majoritatea teoriilor legate de identitate. Totuși, Manning definește identitatea că fiind: rezultatul expunerii și angajării constante dintre om și mediul înconjurător, mediul social și mediul construit. Mai mult de atât, acest subcapitol va studia legătura între arhitectură și identitate din perspectiva migrantilor. Acest mod de analizare reprezintă un avantaj, având în vedere intensitatea experiențelor și diferențelor între locul de origine al unui migrant și țara de destinație.
Arhitectură, scena vieții cotidiene, nu poate fi exclusă din procesul de autoidentificare. Trecerea între ‘persoanlul’ și ‘fizicul’ este intermediată prin arhitectură. De exemplu, configurația spațiului, stilul, decorațiunile și mobila unei case, este un loc pentru autoexprimare și autoidentificare. Împreună cu alți factori psihologici, aceste aspecte arhitecturale generează sentimentul de acasă și contribuie la procesul de apartenență și identitate.. Multe dintre aspectele psihologice care influențează transmiterea sentimentului de identitate și de ‘acasa’ se suprapun cu arhitectură, precum: memorie, cultură și habitus.
Care este legătură între arhitectură, identitate și apartenență? Această întrebare poate fi răspunsă prin 3 componente: locul și memoria. Componenta loculului este abordată din diferite poziții teoretice și filozofice, dar toate acestea configurează siguranță și securitate ca proprietăți esențiale în definiția locului. Locul nu este o locație abstractă, ci o sumă de lucruri precum: substanțe concrete, materiale, forme, texturi și culori, care împreună identifică un mediu, dându-i un caracter esențial. Așadar, locul este un fenomen pe care nu se rezumă la o singură proprietate, ci mai multe. Împreună cu aceste proprietăți, caracterul distinct al unui loc este stabilit în continuare prin genius loci, sau ‘spiritul locului’. Componentele mediului construit care dau locului un caracter au fost într-o schimbare constantă de-a lungul istoriei umane. Mai mult de atât, schimbarea acestora este generată din nevoia diverselor comunității de autoidentificare și îndeplinirea nevoilor diferite. Această apropriere constantă între om și mediul construit a rezultat în anumite puncte de referință arhitecturale, precum: mărginirea, scară de măsură, proporția și particularitate. Această apropriere generează o formă de familiaritate cu locul, echipând omul cu o înțelegere profundă asupra mediului înconjurător, și în măsură egală, oferă omului o oportunitate să amenajeze mediul lui de trăi (în acest caz: casa) într-un loc care își reflectă nevoile, preferințele și identitatea. Acest dialog între om și mediul construit poate fi, într-un mod complementar, dezvoltat prin afirmația lui Heidegger: “to dwell.” (a vedea pagină 67). Procesul de locuire se transformă în obiceiuri cotidiene care sunt intermediate printr-un set de spații sau locuri. Prin urmare, aceste obiceiuri contribuie la nașterea unui sentiment de dor, atașament și apartenență față de anumite configurații spațiale.
A două componentă din relația între arhitectură, identitate și apartenență este memoria. În general, memoriile, sau aminitirile, sunt reflecții mintale asupra unor întâmplări din trecut. Cu toate că, amintirile par a fi precise la primă impresie, acestea capătă și o capacatitate de schimbare. În alte cuvinte, amintirile, în majoritatea cazurilor, sunt modificate în contextul nou în care sunt aduse. Acest subcapitol nu va studia în profunzime memoria și restructurarea ei, ci doar modurile în care memoria voluntară și involuntară pot relaționa cu mediul construit și arhitectură lui.
Memoria voluntară față de mediul construit începe la o scară mare, precum: țara, oraș și loc, apoi la o scară mai mică la nivel de obiect. Locul reprezintă cadrul în care experiențele și memoriile se formează. Pentru acest motiv, memoriile unui eveniment specific, reapar în configurația spațială în care a avut loc primă dată. În alte cuvinte, memoriile creionează referințe cu locuri și extrage anumite imagini din trecut. Când asociam această definiție cu situația migrantilor, cauzele care generează sentimentele de neapartenenta și îndepărtare devin mai clare. În momentul în care migrantii sunt introduși într-un mediu nou, ei nu reușesc să-și regăsească identitatea și cunoștințele; arhitectura al mediului construit nou pare necunoscută, materialele și configurațiile spațiale sunt privite că fiind straiine. În aceste circumstanse, memoriile legate de locul nașterii și experiențe din trecut reapar, ajutându-i să-și reamintească de viață lor din trecut. Eventual, aceste memorii devin instrumentul prin care migrantii își modifică mediul lor nou în așa fel încât să semene cu cel din țara de origine.
Cazul memoriilor involuntare este diferit. Dacă memoriile voluntare sunt memorii relativ stabile și constinente, cele involuntare sunt instabile și rareori dominante. Deseori, memoriile involuntare sunt asociate cu obiecte, cuvinte sau simțurile umane (ex: simțul mirosului). În cazul migrantilor, obiectele personale sunt o manifestare a dorinței de a păstra o identitate. Prin obiecte, aceste persoane își personalizează locurile în scopul autoexprimari și autoidentificării. Având în vedere natura schimbătoare a memoriei, asocierea între memorie și identitate poate fi optimizată pentru generarea unui sentiment de apartenență față de un mediu nou. Prin înconjurarea lor cu obiecte din țara de origine, migranți continuă să interacționeze cu elemente care îi amintesc de identitatea lor; însă, această identitate nu este identică cu cea de înainte de migrație, ci una într-un curs de evoluție constanța care alterează memoriile dar și semnificația obiectelor într-o măsură egală
Programe arhitecturale dedicate fenomenului de persoane dizlocate
In ceea ce priveste programele arhitecturale dedicate refugiatilor si persoanelor dizlocate, exista 3 tipuri generale: Centre de prima receptie, centre de acomodare colectiva si centre de acomodare decentralizata. Procedurile si politcile acestor centre sunt diferite in functie de tara. De exemplu, in Germania, solicitantii de azil sunt obligati sa locuieasca in centrul de receptie in care au fost repartizati, pentru intregii perioadei de procesare a cererii de azil (maxim 6 luni). In aceasta perioada, solicitantii de azil nu au acces la piata de munca.
Conditiile din centrele de receptie, care deseori sunt tabere, varieaza in functie de tipul de acomodare. In cazul taberelor, acestea ori constituie din corturi, unitati prefabricate, sunt situate in cladiri existente, ori in baraci militare. Configuratiile spatiale in aceste centre difera. De exemplu, in Germania solicitantii de azil ar trebui sa aiba un spatiu de trai care poate varia intre 4 si 7m2. Majoritatea camerelor gazduiesc 2-5 persoane. In majoritatea cazurilor, centrele sunt situate inafara zonelor urbane, facand accesul la servicii dificil. Modul si locurile in care aceste centre sunt plasate, accentueaza procesul de marginalizare si excluziune sociala.
In momentul in care solicitanti primesc un statut, ei sunt repartizati in centre de acomodare colectiva. Aceste centre sunt situate in acelasi district sau oras in care a fost si centrul de prima receptie. Aceste centre pot fi formate din: baze militare, apartamente sau containere rezidentiale. In general, acelasi conditii se aplica la acomodare decentralizata. In ceea ce priveste conditiile de trai, toate aceste facilitati nu indeplinesc nevoile umane de baza, in special: intimitate. Mai mult de atat, refugiatii si solicitantii nu au acces la bucatarii, spatii pentru recreatie, locuri de joaca si spatiu pentru studiu.
Centrul de primă recepție din Lampedusa este unu dintre cele mai “vizitate” puncte de tranziție în ceea ce privește refugiați care vin din nordul Africii. Totuși, acest centru are condiții alarmante în ceea ce privește încălcarea drepturilor de refugiați și solicitanți de azil.
Exemple de bună practică
Centrul de Reabilitare pentru Refugiați – Aalborg (Michael Hans Sorup & Mads Pirk Petersen)
Acest centru oferă un curs de reablitare pentru refugiații oferă un program de tratament de tulburare acută de stres post-traumatic (TSPT) și o școală de limbă. Acest proiect adopteaza abordări arhitecturale holistice, precum: sustenabilitate, arhitectură vindecătoare, și percepția senzorială. Modul în care corpurile centrului sunt poziționate/orientate, le pune într-o relație directă cu natură și orașul. Funcțiunile principale ale centrului sunt: zonă de tratament și zonă de interacțiune socială. Mai mult de atât, contrastul între materialele folosite și mediul natural înconjurător este un punct forțe în ceearea și transmiterea unui sentiment de “acasă”.
Adăpost pentru Migranți și Călători – Shelter for Migrants and Travelers / Atelier RITA
Acest proiect este contractat către ONG-ul Emmaus Solidarite. Scopul lui este să ofere o soluție pentru refugiați care sosesc în Franța. Proiectul se află pe situl unei foste fabrici de apă. Suprafața sitului este de 90,000m2. Acest complex are o capacitate de 400 persoane. (în momentul de față găzduiește 350 de refugiați și 50 de persoane de etnie rromă.) Proiectul încearcă să ia formă unui sat mic care conține spații publice și intime. Spațiile recreaționale sunt plasate în centrul complexului (60 de spații destinate recreației). Locuințele și încăperile sunt structuri prefabricate din lemn. Avantajul pe care aceste corpuri oferă este că sunt mobile și refolosibile. Acest lucru este extrem de important în demersul arhitecturii umanitare. Alegerea acestui sistem constructiv a însemnat un timp mai redus de execuție. (Acest complex a fost construit în 4 luni). Mai mult de atât, complexul are o școală pentru copii.
We House Refugees (Finlanda) Premiul intâi la Pavilionul Finlandez – Bienala din Veneția (2016)
Acest proiect oferă o soluție pentru marginalizarea și segregarea rezidențială cu care se confruntă refugiații. Scopul acestui proiect este stabilirea unei soluții pe termen lung care integrează refugiații în comunitățile orașului. Aceste apartamente “donor” încorporează o cameră pentru refugiați, care are un acces din interiorul apartamentului, dar și din exterior.
“Sheltainer” Complexe rezidențiale din containere – Concept project pentru Cairo, Egipt.
Aceste complex rezidențial este proiectat către un grup de arhitecți situați în EAU, Dubai. Proiectul intenționează să realizeze locuințe accesibile pentru refugiați și studenți. Modulele de container folosite sunt de 10ft, 20ft și 40ft.
Locuința de urgență – Weaving a Home, Abeer Seikaly.
Această locuință de urgență are o structură compusă din tuburi plastice curbe și o membrană de țesătură extensibilă. Acest sistem flexibil se poate extinde, deschide și închide pentru a avea mobilitate. Celulele sistemului se pot deschide pentru crea uși sau goluri de aerisire. Țevile tubulare ale structurii creează conducte de apa și electricitate. Mai mult de atât, țesătură membranei transformă radiația solară în energie electrică.
Centru de acomodare – Follow-up Accomodation after first admittance – Kassel, Germania. – ARGE Wohnen Bunsenstraße
Acest complex are 36 de unități modulare rezidențiale și o capacitate de 182 de persoane. În principiu, acest proiect oferă spații private, spațialitate, camere comune și o varietate de spații libere pentru dezvoltarea comunității. Aceste locuințe vor fi utilizate că o locuință colectivă pentru refugiați. Însă, ele pot fi, de asemenea, transformate în apartamente pentru studenți.
Concluzie generala
În ultimii 200,000 de ani de istorie, omul a migrat pentru diverse motive. Migrațiile umane din prezent au o continuitate din trecut, dar în același timp sunt specifice epocii în care trăim. Am început această lucrare trecând în revistă faptul că, întotdeauna, omul a migrat căutând ‘mai mult’, fie pentru resurse naturale, hrană, animale pentru vânătoare, terenuri fertile, terenuri bogate cu minerale, fie pentru îmbunătățirea condițiilor sociale, culturale sau economice. Această lucrare a însumat evoluția migrației umane de-a lungul istoriei și apariția primelor termeni și politici privind migrația umană și modul în care s-au dezvoltat. Această lucrare a analizat că, deseori, migram din cauza unor motive personale și factori culturale, precum: căsătorie, divorț, reîntregirea familiei, studii, disperare, religie sau opinie politică. În același timp, migram pentru a supraviețui; pentru a evada război, violența, persecuție și rasism. Rezumând cauzele principale ale migrației din istorie, am realizat că migrația umană a jucat un rol important în explorarea planetei, promovarea comerțului, transmiterea ideilor, tehnologiilor, culturilor, creșterea civilizațiilor, creearea diversităților etnice și culturale și conectarea civilizațiilor umane. Am concluzionat că, din antichitate până în prezent, mișcările populațiilor sunt asociate cu creșterea demografică, conflicte politice și războaie. În ultimele 5 secole, migrația a jucat un rol major în formarea statelor, colonizare, industrializare și dezvoltarea pieței economice capitaliste. Dezvoltarea rapidă a tehnologiilor, precum sistemele avansate de transport, a cauzat creșterea vitezei și a volumului migrațiilor umane. Am observat că globalizarea sistememlor economice de producție și consum a generat șiruri masive de migranți economici și muncitori migranți între țările dezvoltate și subdezvoltate. Aceste dezvoltări semnificative în domeniile industriale și agricole, cum ar fi: extragerea energiei, producția de hrană, inginerie genetică, rețelele globale de distribuție a bunurilor și pescuitul industrializat, au permis cca. jumătatea din populația planetei să se stabilească în zone urbane. Având în vedere toate aceste aspecte, am concluzionat că, în prezent, migrația internațională este exprimată într-o proporție neîntâlnită de mare din istoria omenirii. Această are un impact puternic asupra țărilor și regiunilor internaționale și are un caracter global format din procese complexe.
Mai mult de atât, am concluzionat că migrațiile umane sunt clasificate în mai multe categorii. Analizând impacturile și consecințele pe care aceste categorii de migrație le au asupra societăților, am observat că cele mai proeminente consecințe sunt fenomenul social al existenței persoanelor dizlocate și al refugiaților. Aceste fenomene sunt asociate cu o serie de provocări legate de: implementarea procesului de integrare socială, generarea unor soluții care să răspundă provocărilor ale refugiaților în cadrul societății și asigurarea unui adăpost care îndeplinește nevoiile fundamentare ale omului. Mai mult de atât, această lucrare a exploatat modul în care arhitectură poate să joace un rol important în procesul de integrare socială. În primul rând, am realizat că hazardurile naturale și antropice generează, pe termen scurt dar și pe termen lung, situații de urgență care pentru rezolvarea acestora necesită cunoștințe și experiență în domeniul arhitecturii. Am prezentat modul în care arhitectură poate contribui la rezolvarea acestor probleme, cum ar fi: asigurarea unui adăpost adecvat și sustenabil prin reinstituirea modului în care arhitectură abordează conceptele de ‘adapost’ și ‘sustenabilitate’, dar și implementarea unor componente arhitecturale care contribuie la realizarea sentimentului de apartenență și depășirea barierelor sociale care îngreunează procesul de integrare socială prin adoptarea unor programe arhitecturale care constituie din mai multe funcțiuni.
Este important de menționat că, la nivel global, majoritatea programelor arhitecturale dedicate refugiaților și persoanelor dizlocate, sunt proiecte de conversie arhitecturală, (barăci militare, clădiri publice, locuințe sociale, etc.) sau locuințe temporare (tabere, containere, etc). Aceste spații nu sunt nici proiectate, nici construite după nevoiile utilizatorilor lor. Acest aspect clarifica necompetență lor în indeplinerea nevoilor legate de procesul de integrare socială. În plus, amplasamentele în care aceste centre se află, deseori sunt situate în zone izolate nepermițând acces la servicii, piața muncii, locuri publice și instituțiile de educație.
În concluzie, arhitectură poate răspunde provocărilor generate de migrație umană doar în cazul în care reușim să privim migrația că un fenomen, ci nu că o problemă. În urmă studiului asupra fenomenului de migrație, am realizat că acesta nu se ‘intampla’, nu este un fenomen spontan, este un fenomen organizat; un proces care poate fi anticipat. În plus, am concluzionat că fenomenul migrației va avea un volum mai mare în viitor datorită schimbărilor socio-economice și politice constante. Așadar, aceste aspecte ne obligă să conștientizam faptul că migrația și consecințele ei sunt lucruri inevitable, fie în viitorul apropriat, fie în cel îndepărtat.
La nivelul macro, arhitectura și urbanismul pot contribui la dezvoltarea flexibilității de adaptare și absorptie a unui oraș, prin poziționarea unor centre ‘hibride’ în locații cheie în cadrul orașului. Astfel de amplasamente reies în urmă concluzionarii unor analize urbanistice legate de: siguranță, vulnerabilitate socială, vulnerabilitate funcțională, oportunități de muncă și gradul de expunere la dezastre naturale. În ceea ce privește centrele, acestea pot fi proiectate în așa fel încât să gazduieasca programe și funcțiuni flexbile care adresează nevoiile spațiale procesului de integrare socială, precum: spații dedicate educației și studiului, locuința, funcțiuni legate de dezvoltare personală și profesională (ateliere, consultație) și spații dedicate consultației psihologică și medicală, și alte nevoii relevante în contextul fiecărui oraș și țara în parte.
Relevanța lucrării pentru proiectul de diplomă
Programul arhitectural propus pentru proiectul de diplomă implică proiectarea unui centru dedicat refugiaților și persoanelor dizlocate în București, România. Mai mult de atât, acesta va urmări concluziile generate din această lucrare. La nivelul macro, amplasamentul ales pentru proiectul de diplomă a rezultat în urmă unor concluzionari ale unor analize urbanistice legate de: vulnerabilitate funcțională, socială și economică, gradul de expunere la hazarduri naturale (cutremure,) și oportunitate economică. La nivelul micro, programul constituie din: locuire semi-permanență, spații dedicate educației și studiului, spații recreaționale, spații pentru dezvoltare personală și profesională (ateliere de meșteșug), spații dedicate activităților culinare, spații expoziționale, creșă, spații minimale pentru consultație psihologică și medicală, spații publice și spații administrative.
Bibliografie
Asgary, Ali. “Resettlement Challenges for Displaced Populations and Refugees.” 2019. Springer. Switzerland.
Axinte, Alex. Borcan, Cristi. “Evacuarea Fantomei: Arhitecturi ale Supravietuirii.” 2006-2010. Center for Visual introspection/Pepluspatru Association. UK
Banister, Fletcher. “A History of Architecture on the Comparative Method.” 1905. Editia nr.5. B.T Batsford.
Beard, Mary. “SPQR: A History of Ancient Rome.” 2016. Liveright Publishing Corporation. London
Bellwood, Peter. “First Migrants: Ancient Migration in Global Perspective” 2013. Prima editie. Wiley Blackwell. UK
Castles, Stephen. Haas, Hein de. Miller, Mark J. “The Age of Migration: International Population Movements in the Modern World.” Editia nr. 5. Palgrave Macmillan. UK
Chang, Chun-Shu. “The Rise of the Chinese Empire.” 2008. Vol.2 The University of Michigan Press. USA
Childs, Mark C. “Urban Composition: Developing community through Design.” 2012. Princeton Architectural Press. NY.
Clerc, Michel. “Les métèques athéniens” 1893. A La Faculte des Lettres de Paris. Paris
Crawford, Harriet. “The Sumerian World.” 2013. Prima editie. Routledge. NY
Dryden-Peterson, Sara. UNHCR “Refugee Education: A Global Review.” 2011. UNHCR. Geneva
Fisher, Michael H. “Migration: A World History” 2014. Prima editie. Oxford University Press. New York.
Foresight. “Migration and Global Environmental Change: Future Challenges and Opportunities.” 2011. The Government Office for Science. London
Gociman, Cristina Olga. “Managementul Reducerii Riscului la Dezastre: Strategii de Arhitectura si Urbanism.” Editura Universitara Ion Mincu. Bucuresti
Goldin, Ian. Cameron, Geoffrey si Balarajan Meera. “Exceptional People: How Migration Shaped Our World and Will Define Our Future.” 2011. Princeton University Press. UK
Harris, William. “Quicksilver War: Syria, Iraq and The Spiral of Conflict.” 2018. Oxford University Press. New York
Heather, Peter. “The Fall of the Roman Empire: A New History of Rome and the Barbarians.” 2006. Oxford University Press. NY
ICMPD. “Migrants in Countries of Crisis: The Impact of Migrants of the 2011 Floods in Thailand.” 2017. ICMPD. Vienna
IOM International Organization for Migration. “Glossary on Migration” Editie nr.2. IOM. Switzerland
Julean, Dan-Ionut. “Spatiul Iudaic, un spatiu al comunitatii.” 2016. Paideia. Bucuresti
Kasimis, Demetra. “The Perpetual Immigrant and the Limits of Athenian Democracy.” 2018. Cambridge University Press. UK
Kelly, Christopher. “The Roman Empire: A Very Short Introduction.” 2006. Oxford University Press. NY
Lucassen, Jan. Lucassen, Leo. Manning, Patrick. “Migration History in World History: Multidisciplinary Approaches.” 2010. Vol. 3. Koninklijke Brill. Boston.
Martin, Thomas R. “Ancient Greece: From Prehistoric to Hellenistic Times.” Editie nr.2. Yale University Press. New Haven & London
McKay, Sonia. “Refugees, Recent Migrants and Employment: Challenging Barriers and Exploring Pathways.” 2016. Routledge. NY
Open Society Foundations. “Muslims in Marseille” 2011. Open Society Foundations. NY
Oppenheim, Leo A. “Ancient Mesopotamia: Portrait of a Dead Civilization.” 1977. The University of Chicago Press. London.
Patel, Nimisha. Bittenbinder, Elise. “Refugee Survivors of Torture in Europe.” 2018. BafF e.V. &European Network of Rehabilitation Centres of Survivors of Torture. Berlin
Petcut, Petre. Grigore, Delia. Sandu, Mariana. “Istoria si Traditiile Rromilor.” 2003. RO Media. Bucuresti
Roman, Monica. Voicu, Cristina. “Economice Teoretica si Aplicata” Vol. XVII. Academia de Studii Economice. Bucuresti
Sassoon, Joseph. “The Iraqi Refugees: The New Crisis in the Middle East.” 2009. I.B Tauris & Co Ltd. London
Schneider, Thomas. “Ancient Egypt Investigated: 101 Important and Intriguing Answers.” 2013. I.B. Tauris. London
Serban, Monica. Toth, Alexandru. “Piata fortei de munca in Romania si imigratia.” 2007. Fundatia Soros. Bucuresti.
Tacoma, Laurens E. Ligt, Luuk de. “Migration and Mobility in the Early Roman Empire.” 2016. Vol.23. Koninklijke Brill. Norvegia
UNHCR, RREC. “Integrarea Refugiatilor si Utilizarea Indicatorilor: Dovezi din Europa Centrala.” 2013. UNHCR.
Webografie
„Don’t design yet another shelter” for refugees, say experts
https://edition.cnn.com/style/article/sean-anderson-moma-refugee-architecture/index.html
Architecture students build latticed-wood community centre in German refugee camp
https://www.avocatnet.ro/UserFiles/acte/20111023124057_88344.pdf
https://www.igsu.ro/index.php?pagina=desprenoi
https://www.iitk.ac.in/nicee/wcee/article/WCEE2012_5150.pdf
http://igi.mai.gov.ro/ro/contact/regiunea6
https://www.unhcr.org/admin/hcspeeches/3ae68fa90/helping-refugees-reintegrate-challenges-rehabilitation-address-mrs-sadako.html
Humanitarian experts propose turning refugee camps into enterprise zones called „refugee cities”
Ten thousand IKEA refugee shelters left unused over fire fears, United Nations admits
https://genographic.nationalgeographic.com/migratory-crossings/
https://genographic.nationalgeographic.com/human-journey/
https://www.seeker.com/culture/the-out-of-africa-story-of-human-migration-is-undergoing-major-revision
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2781832/
https://qz.com/677380/1700-years-ago-the-mismanagement-of-a-migrant-crisis-cost-rome-its-empire/
https://theconversation.com/what-the-romans-can-teach-us-on-immigration-and-integration-36391
https://www.zocalopublicsquare.org/2017/04/10/ancient-greeks-immigrants-boon-threat-homeland-security/ideas/nexus/
https://www.msn.com/en-gb/news/photos/the-biggest-refugee-movements-in-history/ss-BBDqNM0?fullscreen=true#image=4
https://en.wikipedia.org/wiki/Displaced_persons_camps_in_post-World_War_II_Europe
https://www.bauwelt.de/themen/videos/Centre-humanitaire-daccueil-pour-migrants-2723383.html
Alejandro Aravena makes housing designs available to the public for free
https://www.newsdeeply.com/refugees/articles/2016/12/29/year-in-review-the-refugee-crisis-in-2016
https://www.fastcompany.com/3063205/the-missing-voices-in-the-refugee-crisis-response-refugees-themselves
https://www.fastcompany.com/3063578/creating-a-refugee-ready-refugee-friendly-world
https://www.youtube.com/channel/UCs9-tzxaYHmEsYnjR8Ttw6w/videos
http://www.makingheimat.de/en/refugee-housing-projects/database/zentrales-auffangzentrum-fuer-asylbewerber-ter-apel-nl
https://www.fastcompany.com/3063095/how-europes-influx-of-refugees-is-inspiring-creative-affordable-housing-for-everyone
https://www.migrationpolicy.org/article/greece-history-migration
https://www.ducksters.com/history/mesopotamia/timeline.php
http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table
https://www.zf.ro/profesii/harta-salariilor-romania-2017-bucuresti-castiga-cel-bine-peste-media-nationala-iar-polul-opus-cel-prost-castiga-teleorman-harghita-cati-romani-au-salariu-brut-cel-putin-1-000-euro-luna-17122120
http://www.oxfordbibliographies.com/view/document/obo-9780199874002/obo-9780199874002-0038.xml
http://www.therefugeeproject.org/#/2017
https://www.striking-women.org/module/migration/history-migration
https://www.euractiv.com/section/justice-home-affairs/interview/refugees-at-the-eu-borders-status-update-from-romania/
https://docupedia.de/zg/Luethi_migration_v2_en_2018
https://www.jstor.org/stable/1973159?read-now=1&seq=2#page_scan_tab_contents
https://www.vice.com/ro/article/qvy5pm/viata-de-container-a-vietnamezilor-adusi-in-romania-sa-ti-izoleze-blocul?fbclid=IwAR2oXHCixzs0DUigdsxghgJPkp7N0cvqy6Ezl9kaIt8t-J98vsiy87Ag6nA
https://www.jpost.com/Not-Just-News/Ancient-tablets-reveal-daily-life-of-exiled-Jews-in-Babylon-2500-years-ago-389864
https://archive.org/details/lesmtquesath64cler/page/n7
http://graphics.wsj.com/migrant-crisis-a-history-of-displacement/
https://www.infomigrants.net/en/post/14327/unhcr-unprecedented-refugee-numbers-worldwide
http://www.oim.ro/ro/resurse/glosar
https://www.iom.int/global-migration-trends
https://www.archdaily.com/790818/how-migration-will-define-the-future-of-urbanism-and-architecture
https://journals.openedition.org/abe/3491
https://academic.oup.com/cesifo/article/63/4/445/3866890
https://migrationdataportal.org/themes/forced-migration-or-displacement
https://www.unhcr.org/ro/wp-content/uploads/sites/23/2016/12/1951_Convention_ROM.pdf
https://eulogos.blogactiv.eu/2017/01/24/integration-of-refugees-a-pressing-issue-that-needs-to-be-tackled-in-a-holistic-and-pragmatic-manner/
https://www.worlddata.info/europe/romania/asylum.php
https://pressone.ro/analiza-de-ce-nu-vrea-romania-mai-multi-refugiati-si-de-ce-nu-poate/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Sinteza Proiectării de Arhitectură [307516] (ID: 307516)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.