Sindicatele
Titlul I Sindicatele
Capitolul 1. Considerații în general
Secțiunea 1.1. Istoricul formării și dezvoltării sindicatelor pe plan național
Apărut la început ca o idee și mai târziu trecând prin cadrul instituționalizat, sindicatul ca organism independent și liber, reprezentant de baza al democrației sănătoase, balanță a echității și egalității internaționale și naționale, în mare parte în aria socială dar și în cea politică și economică este rezultatul iminent și direct al revoluției de tip industrial. Având ca punct de pornire începutul secolului al XIX- lea, perioadă ce marca un control, mult peste puterea salariaților, asupra dezechilibrului deja existent dintre cererea și oferta locurilor de muncă, manageriate defavorabil și fraudulos de grupuri mici de persoane cu capital însemnat, patroni în adevăratul sens al cuvântului.
Problematica nivelului de trai, numărul mare de muncitori doritori să intre pe piața muncii sau deja încadrați, erau două din multele elemente de bază ce confereau patronilor ocazia să își manifeste puterea financiară, nivelul social consolidat, imposibilitatea stopării lor prin cadrul normativ datorită lipsurilor acestuia, în crearea fără impedimente a condițiilor dezastroase de muncă privitor la persoana salariatului. De aici trebuie reținute, cu titlu de exemplu, efectele născute din acest raport de muncă defectuos: „ziua de muncă cuprinsă între 12 – 16 ore, inexistența măsurilor de protecție a muncii, angajarea femeilor în munci periculoase, a copiilor în vârstă chiar de 6 – 7 ani, salariu insuficient etc.”1 Astfel, prin condițiile defavorabile existente, prin neacordarea unei importanțe calitative în sectorul muncitoresc, prin neplata unui salariu just, garant al viabilității slariaților și familiilor acestora, apare și se construiește ideea sindicală. Corpul muncitorilor găsindu-se în atare situație, s-au văzut obligați, nevoiți să recurgă la fapte majore pentru a se proteja singuri în fața efectelor negative produse de revoluția industrială, ameliorând și îmbunătățind condițiile de muncă în care se aflau, punând bazele organizării sindicatelor. Nemulțumirea generală2 era motorul ce mișca tot mai tare această reacție a sindicalizării in rândul muncitorilor; sindicalismul fiind analizat ca instrument al schimbării valorilor sociale, a relațiilor și raporturilor de muncă.
La nivel național, începutul mișcării sindicale apare prin a doua jumătate a anului 1872, manifestându-se în mijlocul unor asociații profesionale având ca obiectiv primar, ajutorul reciproc fiind alcătuite din muncitori și patroni. Schimbarea acestor organisme de tip asociații în organisme de tip sindicat, se realizează odată cu crearea „Asociației Generale a tuturor lucrătorilor din România”3.
Odată cu trecerea timpului și cu acomodarea noului sistem de reprezentare a muncitorilor, la data de 26 mai 1921 se adoptă „Legea asupra sindicatelor profesionale”, care stabilea pentru prima dată cadrul legal al organizării sindicale în România4. De aici înțelegem ca obiect inițial și principal analizarea, protejarea și dezvoltarea unor interese profesionale în cadrul activităților și tipurilor de munci specifice perioadei ca problemele din zona agricolă, din cultură, a problemelor industriale etc. Până la venirea revoluției din 1989, sindicatele conform scrierilor vremii erau foarte dezvoltate, înregistrându-se un număr de aproximativ 7.362.000 de membrii prezenți în sindicate.
România având dorința de a se încadra în anumite standarde mai ales internaționale, ratifică prin conținutul Decretului nr. 231/1957, Convenția nr. 87 din anul 1948 a Organizației Internaționale a Muncii privind libertatea sindicală si protejarea dreptului sindical. Mai apoi ratifică prin Decretul nr. 352/1958, Convenția nr. 98 din anul 1949 a aceluiași organism amintit mai sus privind aplicarea unor principii de organizare și negociere colectivă. Ambele convenții fiind totuși ratificate, au urmat încălcări repetate ale dispozițiilor acestora. Încălcarea făcea referire în esență la lipsa independenței sindicatelor, la faptul că acestea nici acum nu puteau să fie libere de influențele partidelor politice ori altor organizații. Ținta principală poate chiar miza a fost ca sindicatele „libere” să fie alipite, subordonate partidului comunist, ce reprezenta singura formă politică aflată la putere. De altfel, sindicatele reuneau oamenii muncii pentru înfăptuirea politicii interne si externe a „ P.C.R.”, a prevederilor Programului Partidului5.
Așadar, chiar și până acum în această perioadă, statul prin puterea politică de tip comunist nu recunoaște practic existența acestui drept al oamenilor muncii, nici chiar după evenimentul crucial din decembrie 1989 nu se elucidează situația precară a libertății de asociere sub forma sindicatului, noua putere politică lăsând să treacă aproape doi ani până la construirea unui cadru legal viabil în materia sindicatelor. Chiar și așa fără să existe un act legislativ nou ( aplicându-se actul din 1945 ce făcea corp comun cu ratificările convențiilor ulterioare din 1948 si 1949 ), sindicate au continuat să existe, în plus s-au creat sindicate noi: „1716 sindicate de secție și atelier, 9452 sindicate de întreprindere, 11213 sindicate profesionale, 492 sindicate de ramură și 14 sindicate centrale.”6. O importantă subliniere trebuie făcută în cazul acestor noi sindicate apărute pe lângă cele deja existente și care au reușit să dăinuie este aceea că ele s-au constituit și s-au numit „sindicate libere” evidențiând faptul că procedura de constituire s-a făcut în mod liber, independent și că vor funcționa și își vor exercita atribuțiile în același mod, liber și independent. Această etapă a dus la reorganizări și restructurări, o regândire sau rebalansare a vechilor alianțe și o poziționare mai utilă a obiectivelor. Cu atât mai mult încât, direcțiile unor sindicate se îndreptau ușor dar sigur către politică.
Schimbările ideologice – politice impuneau schimbări și la nivel sindical, deschizând oportunitatea elaborării și aplicării unei noi legi a sindicatelor. La 1 august 1991 intră în vigoare Legea nr. 54/1991 cu privire la sindicate, prin care s-a creat atât cadrul legal de organizare si funcționare cât și garantarea și protecția exercitării libertății sindicale aliniate la standardele convențiilor Organizației Internaționale a Muncii 7.
Pe parcursul trecerii timpului și perfecționării domeniului juridic, apar o serie de norme juridice care interzic, chiar pedepsesc anumite acte îndreptate împotriva sindicatelor sau a libertății de asociere organizată. Relevant de amintit este actul normativ nr. 137/2000 reprezentând Ordonanță a Guvernului conform căreia, discriminarea adusă unei persoane, chiar și pentru convingerile sale manifestate pe latura libertăților de aderare la un sindicat și la anumite facilități ce aderarea le oferă, va constitui contravenție. Mai mult, va constitui contravenție și refuzul unui angajator de a angaja în câmpul muncii o persoană din cauza convingerilor pe care aceasta din urmă le are ori restricționarea pe bază de gen, religie, categorie socială exprimate printr-un anunț sau concurs de această natură.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii dialogului social, nr. 62/2011, reprezintă contravenție și se sancționează, împiedicarea în orice mod a sindicatelor de a se organiza conform convingerilor și principiilor proprii, împiedicarea ce poate veni din partea autorităților publice și instituțiilor de interes public, ale angajatorilor și organizațiilor acestora; bineînțeles, și Codul muncii stabilește la nivel generic prin art. 217: „exercițiul dreptului sindical al salariaților este recunoscut la nivelul tuturor angajatorilor, cu respectarea drepturilor și libertăților garantate prin Constituție și în conformitate cu dispozițiile prezentului cod și ale legilor speciale.” Drepturile și libertățile sindicale sunt consolidate tot prin Legea dialogului social în ceea ce privește interzicerea modificării sau desfacerii contractelor de muncă ale membrilor sindicalizați pe motive de apartenență la un sindicat sau cu privire la activitatea pe care acesta o exercită în cadrul organizației sindicale. Despre protejarea și garanția drepturilor și libertăților sindicale se va discuta mai pe larg în următorul capitol destinat pentru aceasta.
Secțiunea 1.2. Definirea și trăsăturile principale ale sindicatelor
Coroborând noțiunile textuale ale normelor și actelor normative incidente funcționării și delimitării organizațiilor sindicale, Legea 54/2003 (art. 1, alin. 1.), a articolului 214 al Codului muncii și articolul 40 din Constituția României, se înțelege ideea că: sindicatele sunt independente fără caracter politic, ce se constituie cu scopul apărării drepturilor și libertăților prevăzute de legislația națională sau prevăzute în pactele, tratatele si convențiile la care România este parte, funcționând cu respectarea cadrului legal, pe baza statutelor proprii. Așa cum rezultă din textul alineatului 4 din articolul 40 al Constituției, organizațiile sindicale trebuie să aibe un caracter și o activitate cu publicitate, asocierea secretă fiind interzisă în mod expres. În construcția scopului acestora intră și protejarea, reprezentarea membrilor sindicali, a apărării instituției contractului colectiv de muncă și a consolidării relațiilor sănătoase de tip profesional, economic si social în parteneriat cu statul.
Analiza definiției sindicatelor este completată și prin dispozițiile aliniatului 2 coroborat cu alineatul 3 al articolului 40 din Constituția României, evidențiîndu-se neconstituționalitatea organizațiilor ce integrează în scopul lor măsuri împotriva pluralismului politic sau ce ar putea aduce atingere ideii constituționale a integrității, suveranității și independenței naționale; neconstituționalitatea apartenenței la o organizație cu scopuri politice (partid politic), a anumitor persoane calificate precum judecătorii Curții Constituționale, magistrații, avocații poporului, membrii activi ai armatei, polițiștii și alte categorii de funcționari publici stabiliți prin lege.
Analizând astfel ansamblul cadrurilor legale privind definirea și organizarea sindicatelor, se evidențiază următoarele trăsături principale ale sindicatelor și anume:
Ca primă trăsătură principală, sindicatele se constituie pe baza dreptului la asociere exprimat în Constituție, fiind rezultatul unei asocieri de persoane. Acest drept face parte din cadrul drepturilor fundamentale conferit societății de Constituție prin articolul 40, alineatul 1, permițând persoanelor să formeze asocieri libere după criterii precum natura meseriei, profesia, ramuri diferite de activități, activități teritoriale sau natura drepturilor pe care aceștia convin să le protejeze;
Sindicatele au la bază o natură profesională iar nu politică, urmare a interdicției stabilite de Constituție. Sindicatele sunt organizații profesionale nu numai pentru faptul că reunesc persoane după criteriul locului de muncă, dar și datorită regularității existenței unui contract individual de muncă sau altă formă legală ce consolidează relațiile profesionale patrimoniale. În cazul unei mici comunități ce se bazează pe un interes aleatoriu, acesta nu poate fi suficient pentru a constitui obiectul unei organizații asemeni sindicatului deoarece în cadrul unui sindicat, legăturile profesionale sunt expres determinate, ele fiind parteneri sociali cu obiective îndreptate spre raporturile juridice de muncă8.
În ceea ce privește a treia trăsătură principală, sindicatele își desfășoară activitatea, se organizează și își exercită prerogativele în temeiul statutelor proprii, necesitând a fi în conformitate cu legea și având forma și conținutul tehnic cerut de lege ca o condiție de legalitate și conformitate. Pentru o corectă reprezentare și pentru evitarea funcționării deficitare, statutul se prezumă a ține cont și de aspectele contractului colectiv de muncă și natura relațiilor cu cei pe care îi reprezintă. Se înțelege din articolul 5 din Legea nr. 54/2003, orice act fie de constituire, de funcționare, organizare ori reorganizare sau act de încetare a activității sindicatului, trebuie să facă corp comun și să fie reglementat ca atare în conținutul statutului adoptat de către membrii fondatori cu respectarea prezentei legi și a celorlalte legi incidente. Conformitatea cu fondul cerut statutului de către articolul 6 al aceleiași legi face precizarea ca următoarele aspecte să fie în mod obligatoriu cuprinse în respectivul act:
scopul pentru care este constituită organizația sindicală;
denumirea și sediul acesteia;
modalitatea de dobândire și de încetare a calității de membru;
drepturile și obligațiile membrilor înscriși în sindicat;
în ce mod se stabilește și se încasează cotizația sindicală;
organele de conducere, denumirea acestora, modul de alegere și de revocare a acestora, durata mandatelor și atribuțiile conducerii;
condiții și norme incidente în schimbarea statutului și adoptarea hotărârilor;
mărimea și compunerea patrimoniului;
procedura divizării, comasării sau dizolvării organizației sindicale;
transmiterea ori lichidarea patrimoniului, cu specificarea obligatorie că bunurile date în folosință de către stat vor reveni acestuia din urmă.
Deși statutul este actul de bază al organizațiilor sindicale ce reglementează activitatea, componența, scopul și elementele tehnico-juridice, ca oricare subiect de drept, legiuitorul poate interveni în stabilirea altor atribuții sau raspunderi9.
A patra trăsătură principală, privește scopul sindicatelor având ca obiect generic apărarea și reprezentarea drepturilor și intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor înregistrați în sindicate. Chiar din reglementări mai vechi, sindicatele nu pot avea alt scop decât cele exprimate mai sus deoarece de exemplu cum am mai spus, sindicatelor le este oprită legătura practică în latura politică, deci nici scopul lor nu poate fi unul politic. Neînsemnând faptul că un sindicat nu se poate interesa teoretic, relațional de munca și dispozițiile referitoare la guvernul în funcție, dar desfășurarea în mod direct a activității politice este interzisă prin lege. Rezultă de aici că apărarea și reprezentarea membrilor sindicatelor la nivel instituțional nu sunt destinate pentru a sprijini drepturile și interesele politice. Sunt însă idei cum că legea de tip social ar extinde scopul sindicatelor și pe alte laturi înafară de cele stabilite prin Constituție și convenții la care România este parte ( Convenția nr. 97/1948 privind libertatea sindicală și protecția dreptului sindical, adoptată de Organizația Internațională a Muncii ), latura economică, profesională și social-culturală. Prin Legea sindicatelor, scopul pentru care sunt constituite aceste organizații este extins și la drepturi de altă natură10. Trebuie vazută ca rezonabilă această atitudine fiind insăși realitatea socială în care sindicatele sunt chemate la „masa negocierilor”, dezbătându-se varii aspecte de natură publică și privată, probleme ale unor drepturi fundamentale precum dreptul la viață, la educație, dreptul la sănătate, dreptul la vot sau dreptul de a fi ales etc. Tot prin legea socială se poate cosidera că la un anumit punct, referitor la aria de întindere a scopului unor sindicate asupra altor atribuții legale stabilite prin lege, să se poate transforma într-unele cu caracter politic. Curtea Constituțională însă, a considerat îndreptățit (prin Decizia nr. 25/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 5 februarie 2003), că textul legal nu exprimă nimic in legătură cu alte drepturi decât cele stabilite în articolul 9 din Constituția României și în articolul 10 din Convenția nr. 87 din 194811. Deși în sinea lor aceste acte analizează în structura lor mai multe tipuri de drepturi, nu se poate merge pe ideea că legea are în vedere si drepturile civile sau cele politice care după natura lor nu pot intra în cadrul limitelor activității sindicale. Curtea Constituțională s-a exprimat clar asupra faptului că sindicatele nu ar putea fi înregistrate ca formațiuni politice sau că ar putea să integreze printre scopurile inițiale, obiective politice sau drepturi ce nu se enumeră în actele mai sus menționate.
e) O alta trăsătură principală, sindicatele prin modalitatea de constituire, funcționare și organizare sunt persoane juridice aparținând dreptului privat12, care aduc contribuție la rezolvarea unor probleme publice. Sunt persoane juridice datorită procedurii de înființare stabilită de Codul civil, au elementele constitutive ale persoanei juridice prevazute ca obligatorii de lege, organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu. Deși nu sunt înființate prin lege (precum persoanele juridice de drept public), persoanele juridice de drept privat se pot constitui, în mod liber13, în una din formele prevăzute de lege, în acest caz în sindicate. Acestea trebuie să se supună controlului organelor statului pentru ca sindicatele să se administreze și să își îndeplinească menirea în conformitate cu statutele și să nu aducă atingere ordinii de drept.
f) Sindicatele se întemeiază în cadrul libertății sindicale ce emană atât pe plan individual, fiind consacrat de dreptul salariatului și angajatorului să se înscrie sau nu în mod liber într-un sindicat sau să părăsescă sindicatul dacă este membru fără obligația motivării, cât și pe plan colectiv, existând dreptul unei grupări sindicale de a fuziona cu altă grupare de aceeași natură juridică. Tot din libertatea sindicală emană și o formă de independență sindicală, fiind oprită intervenția autorității publice cu măsura perturbării activităților sindicale sau împiedicarea în orice formă a exercitării drepturilor legale ale acestora. Sindicatele fiind independente și față de alte organizații cu aceeași natură juridică (fundațiile și asociațiile sau alte sindicate cu scopuri si obiective diferite unele de celelalte). Potrivit articolului 7, alineatul 1, din Legea 54/2003, sindicatele își aleg liber structura de conducere si reprezentanții, își asigură gestiunea și își organizează activitatea în mod independent, respectând dispozițiile legale.
Secțiunea 1.3. Dialogul social
Importanța dialogului social constituit între sindicate pe de o parte și patronate pe de altă parte, ambele relaționând și colaborând cu partenerul instituțional guvernamental, reiese din încercarea de a îmbunătăți și eficientiza raporturile sociale, economice și profesionale; dialogul asigurând nemijlocit climatul de stabilitate și de pace socială14. Tot prin dialogul social, practic se consolidează și se asigură funcționalitatea sistemului democratic exprimat prin obiectivele părților sociale comune dar și raporturi de muncă și economice ce dau naștere unor neînțelegeri în interesele activității acestora rezultate din viziunile diferite în cadrul exercitării atribuțiilor profesionale și a obiectivelor. Pacea socială sau ordinea socială este un real scop generic și permanent ce își are rădăcinile încă în legislația din trecut, afirmate de Organizația Internațională a Muncii începând cu anul 1919 și până astăzi.
În ansamblul său, dialogul social este format dintr-o multitudine de acțiuni și efecte; mijloace practice prin care se realizează obiectivul păstrării relațiilor democratice exprimate la scară unitară-individuală, dezvoltându-se la nivelul autorității de stat acoperind întreaga sferă națională de activități economice și sociale. Mijloacele practice ce compun dialogul social dintre partenerii publici și privați sunt realizate prin negocieri de natură patrimonială sau nepatrimonială, consultări și analize asupra aspectelor legale sau administrative uneori luate de ambele părți în scopul armonizării acestor relații. Relațiile armonizate și ordinea socială sunt expuse în Codul muncii, creând astfel un cadru legal și eficient în ceea ce privește activitatea profesională si protecția valorilor social-economice, exprimate și în articolul 211: „Pentru asigurarea climatului de stabilitate și pace socială, prin lege sunt reglementate modalitățile de consultări și dialog permanent între partenerii sociali”.
Deși dialogul social, prin păstrarea ordinii sociale și a interrelaționării pe linia publică – privată, se prezintă ca un obiectiv universal al societății el nu trebuie accesorizat ca obiectiv sau scop al unei grupări politice sau viziuni politice al unei formațiuni. Atât din teorie cât și din practică se poate prezuma că dacă dialogul social ar fi deținut cu titlu de masură ideologică al unei fomațiuni politice, ar pierde din valoarea socială și ar deveni neeficient, acesta reprezentând un real principiu fundamental nascut din ideea statului de drept.
Statul în colaborarea socială cu sindicatele și patronatele este prevăzut ca prtener egal în principiu; acesta este totuși într-o măsură semnificativă autoritar în special în situațiile cetățenilor cu situații precare. Colaborarea pe plan economic, politic sau juridic trebuie să asigure în primul rând abilitatea statului în orice circumstanță actuală sau viitoare de a păstra deschis dialogul social. Obligativitatea asigurării colaborărilor pe plan social nu perturbă activitatea statului în legătură cu relațiile de muncă. Intervenția și controlul exercitat de stat trebuie să consolideze și să consolideze aceste raporturi economico-sociale. Lipsa unor reglementări sau tulburări a ordinii de drept nu ar putea decât să destabilizeze piața muncii și implicit viața cetățenilor. Controlul și asigurarea unei reglementări eficiente se realizează prin pârghiile principale15, pe care statul prin autoritățile sale le are la dispoziție:
stimularea permanentă și nemijlocită a relațiilor economico-sociale;
pregătirea calitativă a personalului și a potențialului personal prin sistemul învățământului național și asigurarea reformării profesionale;
asigurarea prin măsuri administrative, financiare în parteneriat cu mediul de afaceri privat, a ocupării locurilor de muncă de către tineri sau de către persoanele ce urmează să iasă din activitatea profesională;
recunoașterea și aprecierea, cu respectarea condițiilor legale aplicabile muncii, a unor categorii speciale prin acte individuale administrative;
consultarea partenerilor sociali în materia reglementărilor juridice de bază a activităților reprezentative muncii;
asigurarea inspecției muncii pentru conformizarea cu cadrul legal și păstrarea normelor de siguranță la locul de muncă;
reglementarea situațiilor în care sunt cetățeni străini ce doresc a se încadra în piața muncii din România și ajutorarea cetățenilor români angajați în piața externă de muncă;
stăruirea autorităților în dezvoltarea pieței muncii prin înființarea a noi locuri de muncă și integrarea corectă a personalului calificat în sfera muncii.
Per ansamblu statul își manifestă atenția către negociere, mediere, administrare a conflictelor de interese, asigurarea reglementării juridice, gestionarea fondurilor publice în mod imparțial și obiectiv, și administrarea agențiilor specializate în activitatea profesională. Practica internațională în domeniul dialogului social influențează și relațiile interne referitoare la colaborarea tripartită, rolul statului fiind și acela de a încheia acorduri – sub formă de pacte sociale – cu domeniul privat, acordul neavând calitatea și efectele unui contract colectiv de muncă la nivel național16.
Există doua mari concepte a dialogului social ce servesc la rândul lor principiului democratic de tip economico-social:
Bipartitismul, ce evidențiază raporturile de colaborare între sindicate și patronate;
Tripartitismul, realizat prin unirea în mod egal a relației dintre sindicate, patronate și guvern.
Asupra relațiilor bipartite, influența guvernului este mult mai pronunțată, putând aduce schimbări sau reformulări la nivelul conținutului sau al rezultatelor urmate de dialogul de tip bipartit sindicate – patronate. În atare relație statul nefăcând corp comun, principiul egalității în sfera dialogului social nu se răsfrânge și asupra autorităților publice, statul implicit fiind și supraveghetor al ordinii sociale.
Cel de al doilea instrument al dialogului social este conceptul tripartitismului caracterizat prin tipul instituționalizat unind în egalitate cele trei părți ale dialogului social, sindicate – patronate – guvern. Acest sistem conceptual pornește din reglementările și hotărârile Organizației Internaționale a Muncii, acest organism fiind aliniat la nivel organizațional la principiul tripartitismului, se exprimă asupra necesității de colaborare a celor trei parteneri la construirea și executarea politicilor de tip social pentru buna funcționare și conservare a ordinii sociale. Așadar, deciziile importante la nivelul raporturilor de muncă trebuie gândite, dezbătute și aplicate cu aportul fiecărei părți prezente în relația tripartită.
În țara noastră, urmându-se modelul internațional și comunitar, măsurile principale ce se iau prin intervenția partenerilor sociali în raporturile macroeconomice și sociale sunt de mai multe feluri:
obligativitatea Guvernului României de a invita la consultări pe reprezentanții partenerilor dialogului social, în probleme și proiecte nomative ce se rezumă la drepturile conferite de lege sindicatelor pentru apărare și constituire; prin această măsură s-a discutat și analizat în relația de colaborare Noul Cod al muncii, sindicatele fiind mult mai consultate în problematica elaborării codului, în detrimentul patronatelor;
crearea unor mecanisme speciale cu participarea reprezentanților salariaților împreună cu patronatul de regulă, sub forma unor comisii de tip consultativ, ori a unor organisme de cogestiune în diverse domenii care au un impact social major17;
Dialogul social nu se aplică doar la nivel național, acesta se individualizează și la nivel restrâns acolo unde organismele tripartite concură cu departamente, regiuni sau autorități locale pe aspecte incidente în aceste niveluri, constituindu-se în diverse categorii:
o primă categorie de organisme ar fi organismele de consultare ca de exemplu Consiliul Economic și Social, organizat în conformitate cu Codul muncii și a celorlalte legi incidente; apoi sunt Comisiile de dialog social înființate la nivelul unor ministere și prefecturi;
Consiliul Economic și Social este instituția tripartită de interes național ce cuprinde partenerii sociali alături de reprezentanții statului; este o institușie autonomă manifestându-și independența față de celelalte organe ale statului. Comisiile de dialog social își trag legalitatea din Legea Dialogului social nr. 62/2011 și funcționează atât la nivelul administrației publice centrale cât și la nivel ministerial sau teritorial, pe același principiu tripartit, având caracter consultativ cu activitatea îndreptată spre relațiile parteneriatelor sociale între reprezentanții administrației, organizațiile patronale și organizațiile sindicale, și spre consultarea obligatorie asupra inițiativelor legislative sau deciziilor cu impact asupra sferei economico-sociale. Acestea pot accede spre dezbaterea și a altor problematici dar numai cu rămânerea în cadrul atribuțiilor conferite de lege.
a doua categorie de organisme sunt organismele cu gestiune tripartită (cogestiunea)18și se găsesc în cadrul mai multor instituții precum: Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Casa Națională de Pensii etc.; gestiunea acestora se împarte după necesități între patronate, sindicate și guvern;
În România mai sunt constiutuite și alte organisme tripartite19așa cum este Comisia Centrală Tripartită Guvern – Sindicate – Patronat specializată pe ralțiile de muncă existente în sectorul minier și a geologiei; Consiliul Național pentru Formare și Educație Continuă ce deține atribuții consultative asupra problemelor administrativ-legislative pe baza Legii învățământului ajutând la găsirea celor mai adecvate modalități în egida formării continue și a menținerii nivelului calitativ al învățământului.
Pluralismul sindical constituie un principiu de bază al dialogului social care derivă din libertatea sindicală, asigurându-se, legal, posibilitatea de a se constitui mai multe sindicate în aceeași ramură, în același domeniu de activitate , teritorial sau chiar în aceeași unitate.
Așadar, în sistemul dreptului nostru se pot constitui mai multe sindicate . Spre a exercita, totuși, anumite competențe cu privire la raporturile de muncă , legea le impune criterii de reprezentativitate , în special sub aspectul cuprinderii salariaților ca membrii ai lor. Au apărut numeroase organizații sindicale, ligi, federații si confederații.
Ca o consecință a existenței mai multor sindicate la nivel de unitate și al fiecarei ramuri de activitate și la nivel național există un numar destul de mare de confederații. Cele mai importante confederații sunt cele care au încheiat contractul colectiv de muncă la nivel național și anume: CNSRL-FRĂȚIA, CARTELUL ALFA, BLOCUL NAȚIONAL SINDICAL, CONFEDERAȚIA SINDICATELOR DEMOCRATICE DIN ROMÂNIA ȘI CONFEDERAȚIA SINDICALĂ MERIDIAN.
În ceea ce privesc confederațiile sindicale, legislația in materie, prevede că sindicatele au dreptul de a-și constitui structuri proprii pe unitate, ramură, profesie sau teritoriu. Două sau mai multe sindicate din aceeași ramură sau profesie asociate, constituie o federație profesională. Două sau mai multe asemenea federații din ramuri de activitate diferite pot constitui o confederație. Cea mai importantă confederație sindicală din țara noastră este considerată Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România- Frăția, chiar în urma unor sciziuni intervenite în randurile sale și formarea Confederației Sindicatelor Democratice. Această confederație cuprinde 5.800 de sindicate și numără, afirmă liderii săi, peste 800.000 membrii; mult mai puțin în prezent raportat la anii 1993-1994 când număra 2 milioane de memmbrii.
Ea este reprezentată în construcția de mașini, industria petrolului, chimiei și petrochimiei, sectorul construcțiilor, industria ușoară, metalurgie, agricultură și industria alimentară, sectorul energetic, transporturi, telecomunicații, transporturi navale, căile ferate. Există apoi federațiile din aprovizionarea tehnico-materială, pompierii civili, personal sanitar-veterinar.
Sunt afiliate , prin urmare, mai toate federațiile din domeniul energetic și al regiilor autonome, cu excepția minerilor, domeniul serviciilor publice , sectoarele bugetare. Are filiale în toate județele , inclusiv în municipiul București.
Confederația Națională Sindicală „ Cartel Alfa” , constituită din 2000 de sindicate și care numără aproximativ 1.000.000 de sindicaliști, are 50 de federații afiliate. Ea cuprinde , aproape în totalitate mineritul, industria de apărare, construcțiile de mașini, metalurgia și siderurgia, electronica, chimia și petrochimia, trasporturi internaționale, industria specială, etc.
O altă confederație importantă este Blocul Național Sindical, B.N.S., care numără in jur de 400 de sindicate. Are 39 de federații profesionale afiliate și un număr de aproximativ 400.000 membri. Este reprezentată în construcția de mașini și acoperă sfera de utilaj chimic, petrolier, construcții civile și materiale de construcții, artă , cultură, transporturi și altele. Liderii confederației afirmă că prin structura sindicatelor și a organizațiilor pe care acestea le are in capitală, ca mișcare sindicală, Bucureștiul îi aparține. Deține filiale în 34 de județe.
Confederația Sindicatelor Democratice, înființată la sfârșitul anului 1994, ca urmare a sciziunii intervenite în cadrul C.N.S.R.L.-Frația, numără peste 600.000 de membri; este alcatuită din 20 de federații si 41 de uniuni județene, având filială și în București.
Confederația Sindicală Meridian cuprinde sindicate din domeniile : minerit, agricultură, pielărie, încălțăminte, textile, chimie și petrochimie, construcții de mașini; are structuri federative, uniuni teritoriale și sindicale independente; confederația are în structura celor 27 de federații un număr de 200.000 membrii, cuprinde 42 de filiale teritoriale în toate județele și în București.
Capitolul 2. Independența sindicală
Secțiunea 2.1. Conținut. Forme. Izvoare principale interne.
Independența ori libertatea sindicală văzută ca un câștig îndrituit al societății civile este fundamentată în natura omului de a relaționa și de a se unifica într-un corp social organizat pe baza profesiei, a viziunilor sociale sau relațiilor economice.
Principiul libertății sindicale își are izvoarele atât în prevederi internaționale cât și comunitare1, amintind doar câteva: Convențiile fundamentale ale Organizației Internaționale a Muncii în materia libertății sindicale, Declarația Universală a Drepturilor Omului în materia dreptului de întrunire și asociere pașnică, Pactul Internațional privind drepturile civile și politice în materia recunoașterii dreptului sindicatelor de a constitui federații și confederații, Carta Socială Europeană care reglementează expres dreptul la grevă etc.
Izvoarele principale la nivel național, importante în conturarea funcționării și legalității sindicatelor dar și a asigurării libertății acestora, sunt Constituția României, Codul muncii și Legea nr. 62/2011 a dialogului social2.
Constituția României (revizuită în 2003)3este izvor al independenței sindicale prin reglementările pe care le conține în acest domeniu, aprecierea democratică pe care o face în art. 40, conferind dreptul la liberă asociere în sindicate. Ideea indpendenței sindicale este fundamentată și prin art. 9 al aceluiași act ce face precizarea neechivocă a dreptului sindicatelor, în conformitate cu natura statutelor lor, să se constituie și să își desfășoare activitatea liber. Se poate semnala și interpretarea art. 43 care face precizarea cum că salariații dețin dreptul la grevă în scopul apărării activităților și intereselor profesionale, economice și sociale. În acest articol sunt prezente două elemente principale întâlnite și în cadrul funcționării, organizării și reglementării sindicatelor. Primul element este conferirea dreptului la grevă salariaților, salariați ce sunt și titulari ai libertății sindicale, iar al doilea element îl constituie interesul pentru activitatea profesională, economică și socială obiecte în prezentul articol, ale inițierii măsurii grevei, acestea reprezentând și interesele pentru care sunt constituite programele și statutele sindicatelor.
Privitor la Codul muncii, acesta conține dispoziții (art. 217) ce specifică recunoașterea exercițiului dreptului sindical al salariaților asupra tuturor angajatorilor cu respectarea legii; dispoziții (art. 216) ce îndreptățesc sindicatele în posibilitatea de a se asocia liber, respectând legea aplicabilă, în federații si confederații sau uniuni teritoriale.
Art. 218 în integralitatea sa textuală asigură protecția acestor formațiuni sindicale, a drepturilor și libertăților acestora; este interzisă orice intervenție a autorităților publice ce ar putea limita drepturile sindicatelor sau de a le împiedica exercitarea acestor drepturi conform legii, este interzis orice act de ingerință al patronilor, organizațiilor patronale ori reprezentaților și membrilor acestora direct sau indirect, în procedura de constituire a sindicatelor sau perturbarea exercitării drepturilor acestora.
Legea dialogului social este actul legislativ ce oferă o dezvoltare a principiului libertății sindicale odată prin art. 3, alin. 1 și alin. 3, stabilind condițiile și persoanele ce se pot sindicaliza; totalitatea persoanelor angajate pe baza unui contract de muncă individual (salariați), funcționarii publici și cei publici cu statut special, membrii cooperatori și agricultorii (încadrați în muncă) au dreptul , fără a fi îngrădiți sau obligați la obținerea unor autorizări prealabile, să înființeze un sindicat sau să adere la unul și nici nu pot fi constânși să se retragă sau să nu se retragă dintr-un sindicat. Textul legal conținut de art. 7 în mod integral, specifică și libertatea sindicatelor de a-și elabora reglementări proprii, alegerea fără constrângere a conducerii și reprezentanților, de a-și gestiona activitatea și a-și formula programe de acțiune proprii, cu respectarea legii; aceste drepturi sunt protejate de alin. 2 al prezentului articol împotriva intervenției negative a organizațiilor patronale și a reprezentanților acestora dar și a autorităților.
Ca drept fundamental, libertatea sindicală este în esență un drept individual al fiecăruia de a se asocia într-un cadru organizat conferit de lege fără ca autoritățile publice să intervină în activitatea pe care aceștia o desfășoară. Libertatea de asociere reprezintă o sferă largă, extinsă a posibilității persoanelor de a se grupa într-o formă organizată; libertatea sindicală este o parte integrantă a libertății de asociere, apărută să consolideze una din formele de organizare, specializată pe anumite valori și aspecte bine configurate ale vieții sociale, muncii și economiei. Este individuală deoarece fiecărui individ îi este recunoscut dreptul de a se asocia, de a se retrage dintr-un sindicat ori de a refuza aderarea la un sindicat. Prin extinderea principiului individualist al independenței sindicale se poate preciza faptul că acest principiu se răsfrânge totuși și asupra sindicatului în sine, în mod logic, el reprezentând o entitate alcătuită din membrii săi; sindicatele fiind și ele independente unele față de celelalte, recunoscându-li-se la fel ca individului dreptul de a fuziona cu alte organizații sindicale, de a nu fuziona ori dea nu se asocia.
Din conținutul libertății sindicale se disting trei planuri asupra cărora conceptul se manifestă și anume:
planul individualist, cuprinzând drepturile de asociere sau neasociere a unui individ la o organizație sindicală și dreptul de a părăsi nemotivat sindicatul în care acesta a aderat;
planul concurenței sindicale manifestată pe baza raporturilor dintre acestea, unde este edificat principiul egalității și pluralității; sunt egale potrivit normelor legale ce le reglementează și își aleg singure scopurile și programele pe care se fundamentează, respectând dispozițiile legale aplicabile;
planul relațiilor pe latura sindicate – stat și sindicate – unități în care funcționează, sindicatele fiind independente față de autorități și unitățile în care își desfășoară activitatea conform statutelor proprii; orice intervenție venită din partea statului ori altor organisme este interzisă prin lege, excepție făcând situațiile de tip administrativ-legislativ stabilite de legile incidente.
Secțiunea 2.2. Libertatea sindicală individuală și colectivă
A. Libertatea sindicală individuală prevede mai multe categorii de persoane ce dețin dreptul de a adera sau nu la o organizație sindicală ori de a înființa un sindicat. Se înțelege potrivit Legii nr. 54/2003, categoriile de persoane ce se pot sindicaliza, sunt persoanele ce desfășoară o activitate în sfera activităților muncitorești pe baza unui contract legal, deci persoanele salarizate, persoanele cu statutul de funcționari publici în limitele prevazute de legea aplicabilă, liber-profesioniștii, persoanele în curs de calificare, membrii cooperatori și agricultorii salarizați.
B. Libertatea sindicală colectivă se referă la sindicate entități organizate în întregul lor fiind independente de celelalte organisme ale statului, ale politicului sau alte organizații sindicale. După cum prevede legea sunt libere în a-și coordona activitatea în egida statutelor proprii, de a-și stabili singure conducerea și programele. Relațiile pe care sindicatele, ca instituții de sine stătătoare, le au cu partenerii (unitățile) unde își exercită activitatea sunt influențate de natura statutelor și obiectivelor pe care acestea le au alături de unitățile în care au luat ființă (regii autonome, societăți comerciale etc.). Cele două părți pot avea interese opuse sau comune; inevitabil interesele comune se vor rezuma la viața profesională, la calitatea muncii și a beneficiilor ambelor părți, colaborând eficient în scopul asigurării și menținerii acestor aspecte. Privitor la interesele divergente, acestea apar din diferențele de viziuni a patronilor ce preferă un nivel ridicat al profitului, respectiv unul scăzut al condițiilor de muncă pe care le pun la dispoziția angajaților care, la rândul lor prin intermediul sindicatelor solicită adesea îmbunătățirea condițiilor de muncă, măriri salariale, respectarea de către angajatori a normelor aplicabile concediului de odihnă sau de boală etc. Bineînțeles, aceste revendicări sindicale din câmpul muncii presupun cheltuieli suplimentare din partea patronilor, respectiv profit diminuat pentru aceștia.
Sunt semnalate cazuri în care nelegal și neprincipial, patronatele însele susțin sau crează sindicate în incinta unităților proprii pentru a contracara posibilele revendicări ale unui sindicat constituit in incinta unității. Practica aceasta este interzisă în mod expres încă din 1949 prin Convenția nr. 98 a Organizației Internaționale a Muncii, dar reglementată și în prezent prin legile menționate mai sus. Alte impedimente ce aduc atingeri independenței sindicale și a membrilor săi sunt întârzierile sau influențările pe care patronatele, din unitățile în care organizațiile sindicale își desfășoară activitatea, le săvârșesc asupra încheierilor de contracte colective de muncă.
Conducerile unităților, pe baza contractelor colective de muncă, trebuie să pună la dispoziție sindicatelor spații în care acestea să își desfașoare în mod liber activitatea, materialul necesar activității și pot la cererea sindicatelor să vireze valoarea cotizațiilor salariale în fondul sindical. Alte raporturi ce ilustrează independența sindicală sunt cele dintre sindicate și autoritățile statului. Sindicatul este un organism privat ce funcționează independent de autoritățile publice, pe baza reglementărilor statutare proprii cu respectarea legilor aplicabile. Statul se abține potrivit legii de la intervenția sau îngrădirea, în orice circumstanțe directe sau indirecte, îndreptată asupra activităților și funcționării sindicale, cu excepțiile stabilite prin lege. Autoritățile publice vor colabora prin consultarea și dezbaterea cu reprezentanții sindicatelor, asupra problematicilor ce le ridică activitățile publice ce au ca obiect relațiile profesionale, economice și social-politice (numai în cazul în care relațiile sau măsurile politice aduc atingeri sau îngrădesc programele statutare ale sindicatelor).
Secțiunea 2.3. Caregorii de persoane fără drept de a se sindicaliza
După cum am exprimat libertatea sindicală individuală, folosind argumentul logic per a contrario,rezultă imposibilitatea persoanelor nesalarizate și a anumitor categorii speciale de a se constitui în sindicate. În planul persoanelor nesalarizate și ieșite din activitatea de muncă definitiv, se numără pensionarii, elevii, studenții și șomerii, aceștia nefiind înregistrați cu activitate profesională. În materia minorilor începând cu vârsta de 16 ani, încadrați în muncă, legea le permite să adere la un sindicat fără o încuviințare prealabilă atâta timp cât lucrează pe baza contractului individual de muncă și sunt salarizați.
În planul funcției pe care o dețin anumite persoane și a răspunderii implicate, au interdicție de a se constitui în sindicate: persoanele aflate într-o funcție de conducere (cum ilustrează Codul muncii), datorită obligației fundamentale a acestora la fidelitate și strânsă colaborare față de angajator. Această reglementare este oportună datorită necesității funcționarului sau angajatului aflat într-o funcție de conducere, să prezinte încredere față de angajator și să stăruie alături de acesta administrarea eficientă a unității în care își exercită prerogativele de conducere.
Legea îi exclude și pe liber-profesioniști de la a constitui sau adera la un sindicat, aceștia neavând calitatea de salarizați și având o activitate independentă, stabilindu-și singuri activitatea profesională și remunerația, fiind înregistrați sau nu la vreun registru al comerțului în funcție de serviciile pe care le prestează. În asemenea situație se numără persoanele fizice autorizate, muncitorii în gospodăriile proprii, micii agricultori etc. Tot în acest cadru au aceleași interdicții privitoare la libertatea sindicală notarii publici, avocații, executorii judecătorești.
Categoriile de funcționari însărcinați cu atribuții menite să asigure ordinea publică și ordinea de drept, nu pot face parte ori constituii organizații sindicale, situație legiferată atât în statutele de funcționare ale acestora cât și în Legea 54/2003 a sindicatelor. Art. 4 al legii sindicatelor exprimă clar interdicția persoanelor cu funcții de conducere, cu funcții de demnitate publică, magistrații, militarii, clerul militar, persoanele din cadrul Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului de Interne, a celor ce își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Justiției, angajații Serviciului de Protecție și Pază, a Serviciului Român de Informații, a Serviciului de Informații Externe și lucrătorii Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și lucrătorii prezenți în unitățile subordonate acestor organisme, de a se constitui în sindicate sua de a adera la unul. Dispozițiile Legii sindicale referitoare la aceste categorii de lucrători sunt reluate și de art. 4 al Legii 62/2011 a dialogului social. Interdicțiile se răsfrâng și asupra unor persoane care în esență au o funcție permisă la libertate sindicală, dar atribuțiile și aria în care își desfășoară serviciul nu concură cu dispozițiile aplicabile libertății sindicale individuale; luând cu titlu de exemplu situația clerului militar, care având atribuții în aria militară, îi este interzisă sindicalizarea sau legătura directă ori indirectă cu această formă de asociere, exprimată expres în Legea 195/2000 privind constituirea și organizarea clerului militar, în dispozițiile art. 18, alin. 1, punctele b). și e).. Astfel, clerul (preoții civili) nu este restricționat prin lege sau alte reglementări aplicabile acestora, la libertate sindicală.
Privitor la persoanele cu funcții de demnitate publică așa cum Legea fundamentală stabilește coroborată cu dispozițiile Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea funcțiilor cu demnitate publică și dispozițiile Legii 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, acestea nu se pot sindicaliza; analizând statutul funcțiilor acestor persoane, nu necesită asocierea în scopul apărării și reprezentării drepturilor lor prin intermediul unui sindicat ori altei forme de asociere, ei fiind demnitari și reprezintă cel mai înalt nivel al autorității de stat. Persoanele având calitatea de demnitari sunt: Președintele României, deputații și senatorii, miniștrii, miniștrii-delegați, primul-ministru, secretarii și secretarii de stat ori alte persoane având funcții similare, consilierii prezidențiali și consilierii de stat ai Administrației Prezidențiale, dar și aleșii locali și județeni (primari, consilieri etc.). Interdicția exprimată și asupra demnitarilor este firească, aceștia nefiind părți a contractului de muncă și nu exercită atribuțiile unei meserii sau profesii în sensul propriu al termenilor. Curtea Constituțională a decis asupra magistraților (procurori și judecători), că interdicția la libertate sindicală nu încalcă prevederile Constituției și nici reglementările internaționale aplicabile.
Secțiunea 2.4. Garanțiile libertății, independenței sindicale
Necesitatea creării unui cadru de protecție și garanție a libertății sindicale apare ca un rezultat al posibilelor perturbări ale drepturilor salariaților la nivel individual și a sindicatelor la nivel universal din partea organismelor publice sau altor organisme private. Neasigurarea dreptului sindical al persoanelor eligibile, poate duce la acțiuni discriminatorii, reîntoarcerea la condițiile delăsătoare din perioada industrializării sau a ofertelor de muncă neechitabile.
Documentele internaționale (Convenția 87 din anul 1948 privind libertatea sindicală și protecția dreptului sindical, Convenția nr. 98 din anul 1949 referitoare tot la reglementări în latura libertății sindicale), s-au preocupat din timp de aceste garanții, stabilind principiul neintervenției statului în activitatea și structura sindicală, în special împotriva măsurii dizolvării sindicatelor pe calea administrativă. Se mai reglementează apărarea muncitorilor în cazurile de discriminare pe motivul apartenenței sindicale sau a discriminării la momentul angajării. Permiterea actelor antisindicale, de exemplu luarea măsurii concedierilor pe pretexte economice sau tehnico-administrative de către patroni, pot duce la destabilizarea sindicatului din cadrul unității unde funcționează. Garanțiile sindicale în latura libertății sindicale colective protejează sindicatele unele față de altele, existând pericolul cunoscut ca un sindicat să fie constituit sau să conțină programe în favoarea patronatului care la rândul său oferă beneficii suplimentare sindicatului subordonat. Organizația Internațională a Muncii prin Convenția nr. 135 din anul 1971 coroborată cu Recomandarea nr. 143 din același an, vizează protejarea salariaților în principal împotriva concedierilor abuzive, a retrogradărilor fără motivare sau pentru motive neîndestulătoare, a transferurilor abuzive etc.
În legislația națională, o importantă legiferare în scopul protecției libertății sindicale și a garantării beneficiilor ce rezultă din aceasta, o constituie adoptarea Ordonanței de Guvern nr. 137/2000. Acest act stabilește prin art. 6 și art. 7 o serie de sancțiuni contravenționale în scopul prevenirii, pedepsirii discriminărilor de orice natură a persoanelor sindicalizate și a celor ce desfășoară o activități profesionale. Se sancționează cu contravenție fapta angajatorului care datorită genului, convingerilor social-politice ori a stării sociale ale unei persoane, refuză să o angajeze. Tot în spiritul acestor articole este sancționat patronul care printr-un anunț destinat ocupării unui loc de muncă, îngrădește accesul persoanelor prin aceleași discriminări: gen, religie, statut social, viziuni social-politice. În spiritul libertății sindicale individuale anumite legi îi protejează pe salariați chiar de însăși organizația sincicală ce poate manifesta amenințări sau constrângeri în scopul de a-i determina pe unii membrii să nu părăsească sindicatul ori pe angajații nesindicalizați să acceadă la organizație impotriva voinței lor.
Codul muncii stabilește expres ca drepturile și libertățile salariaților să fie recunoscute de către toți angajatorii în materia sindicalizării. La fel și Legea dialogului social nr. 62/2011 consideră contravenție orice intervenție din partea reprezentanților statului menite să aducă atingere exercitării prerogativelor sindicale, deținute de organizațiile sindicale. Dispoziții legale sunt și pentru ocrotirea corpului de conducere al sindicatelor, asigurându-le protecție prin oferirea posibilității de a se apăra prin lege împotriva oricăror constrângeri sau acțiuni împotriva activității dreptului lor. S-a reglementat prin intermediul art. 11 a legii amintite mai sus, ca o garantare a beneficiilor ce reies din activitatea profesională pentru persoanele însărcinate cu conducerea organizațiilor sindicale, ca perioada în care acestea exercită prerogativele de conducere să constituie vechime în muncă (pe această perioadă dacă cel ales în funcția de conducere a lucrat în unitatea unde sindicatul este inființat pe baza contractului individual de muncă, acesta se va suspenda de drept, conform art. 50 din Codul muncii). Conducătorilor sindicali li se conferă și dreptul la 3 – 5 zile destinate activităților sindicale fără a perturba bunul mers al contractului de muncă în latura salarizării, concediului sau vechimii.
Principalul motiv pentru care reprezentanții sindicatelor pot fi concediați se rezumă în esență la neîndeplinirea legală a atribuțiilor și îndatoririlor pe care le-au primit odată cu funcția de conducere. Totuși remarcăm faptul că pentru a putea fi concediați, aceștia trebuie să fie salarizați ai unității administrate de angajator, deci contractul individual de muncă să nu fie suspendat. Protejarea liderilor sindicali este necesară și trebuie să le asigure nivelul de egalitate în dezbaterea chestiunilor de serviciu alături de angajatori sau reprezentanții acestora. Sunt multe cazuri divergente în care liderii sindicali trebuie să vină în contact direct cu angajatorii, ei trebuie priviți ca având drepturi egale și obligații corelative în aceste raporturi sindicat-patronatpentru aducerea la îndeplinire a atribuțiilor de reprezentare și garantare a drepturilor și libertăților ce i-au fost investite odată cu poziția de conducere.
Capitolul 3. Regimul juridic al sindicatelor
Secțiunea 3.1. Natura activităților sindicale
Legea 54 din 24 ianuarie 2003 a sindicatelor, prin intermediul articolelor 1 și 2, stabilește tipul asocierii (organizație sindicală), categoriile de persoane eligibile să facă parte din sindicate, dar și natura activității principiilor sindicale și limitele ei subliniînd autoritatea acesteia în raport cu ceilalți participanți la viața socială, economică, profesională, culturală. Înțelegem că activitățile sindicale îi va reprezenta pe toți membrii săi prin scopurile conferite prin lege și prin statutele proprii fără a avea caracter politic indiferent de viziunile politice ale membrilor sindicalizați, organizația sindicală având obligația de a îi unii independent de opiniile și ideile lor politice. Astfel, nu se poate constitui sindicat în ideea susținerii ori aplicării unor ideologii politice. Deși le este interzisă legătura directă sau indirectă cu sfera politică, sindicatele ca orice alte asociații, se vor intersecta în mod continuu cu puterea politică prin atitudinea acesteia reflectată în legi, acte administrative sau ideologii aplicate în materia muncii, actelor cu impact social și economic, aspecte ce îi privesc și pe sindicaliști la alcătuirea obiectivelor și a programelor. Într-o oarecare măsură, organizațiile sindicale au activitatea caracterizată prin desfășurarea unor politici economico-sociale, numită în literatura de specialitate politică sindicală. Aici termenul de politică trebuie înțeles ca o formă a activităților sindicale, nu ca activitatea politică în sensul propriu, specifică exercitării acesteia de către partidele și formațiunile politice.
Pentru ducerea la îndeplinire a obligațiilor statutare, sindicatele pot iniția tranzacții bancare în latura obținerii de credite, transferuri bănești și alte acțiuni permise de lege coroborate și cu articolul 25, alineatul 2 al Legii sindicatelor. Multitudinea activităților permise în scopul apărării și promovării intereselor membrilor din sindicat sunt exprimate o parte și în articolul 25, alineatul 1 al aceleiași legi și nu contravin statutelor sau altor legi aplicabile în acest sector:
oferirea de sprijin material pentru membrii săi în aducerea la îndeplinire a atribuțiilor profesionale;
pot constitui case de ajutor propriu;
au dreptul la realizarea unor publicații proprii, în scopul creșterii nivelului de cunoaștere al membrilor înmatriculați și apărarea intereselor acestora;
pot înființa și administra unități de cultură, unități de învățământ și cercetare în domeniul activității sindicale, unități economico-sociale, comerciale, de asigurări, dar și bancă proprie pentru a asigura operațiuni financiare în monedă națională și valută, toate în condițiile legii și pentru intersele membrilor săi;
pot constitui fonduri proprii pentru a sprijinii financiar membrii din sindicat;
să organizeze și să sprijine material sau financiar activități sportive în asociații sau cluburi sportive, dar și activități de natură cultural-artistică.
Pentru a constitui o reală forță la locul de muncă, sindicatele trebuie să-și facă simțită prezența în mod concret. Prezența sindicatului trebuie simțită tot timpul, nu numai în momente de criză sau când au loc negocieri. Exemple de căi prin care sindicatul își poate afirma prezența:
Panourile de afișaj ( avizierele ) să fie pline de viață și la zi. În fiecare lună materiale interesante, care să capteze atenția muncitorilor.
Insigne, șepci, abțibilduri, pagina web, etc.
Obiecte cum ar fi insigne, șepci, abțibilduri, jachete, etc., constituie un mijloc de a reaminti oamenilor de existența sindicatului în întreprinderea lor. Pentru a obține fondurile necesare achiziționării acestor obiecte, sindicatul poate organiza serbări sau competiții sportive. Aceste obiecte pot apoi fi valorificate prin vânzare, sau pot fi oferite ca premii persoanelor care își dedica timpul unor activități sindicale. Liderii de grupe sindicale vor primi insigne speciale, care îi vor face ușor de recunoscut de către ceilalți muncitori atunci când aceștia vor avea întrebări de pus și probleme de rezolvat.
În scopul posibilității organizării și adiminstrării de acțiuni sindicale, organizațiile stabilesc și plata unei cotizații din partea membrilor, având cuantumul, modalitatea de plată și termenele de plată stabilite prin statutele proprii coroborate cu dispozițiile legale incidente. Cotizația plătită de membrii organizației sindicale, în cuantum de maximum 1% din venitul brut realizat, este deductibilă din baza de calcul a impozitului pe venit.
Pentru realizarea obiectivelor și atribuțiilor sindicale, a intereselor membrilor se înțelege că organizațiile sindicale vor săvârși, în baza statutelor și a dispozițiilor legale, o serie de operațiuni comerciale, economice, sociale, bancare, sportive, culturale, profesionale, administrative sau de altă natură, menite și să consolideze relațiile interne sindicale și externe cu partenerii sociali privați sau publici.
Secțiunea 3.2. Constituirea sindicatelor
Primul act important și fundamental în demararea procesului de constituire a unui sindicat este redactarea statutului ce va conține mențiunile stabilite ca obligatorii prin articolul 6, alineatul 1 al Legii sindicatelor, fără ca actul să conțină dispoziții proprii contrare Constituției și legilor țării. Ca următor pas după redactarea statutului este introducerea acestuia în dezbaterea adunării generale a membrilor fondatori spre conformitate și votare.
Se stabilește prin articolul 2, alineatul 2 numărul minim necesar de membrii fondatori pentru constituirea organizației sindicale, fiind de 15 persoane cu aceeași activitate profesională sau ramură a muncii, indiferent dacă aceștia își desfășoară munca în aceeași unitate sau la angajatori diferiți. Dreptul minorului de la 16 ani de a se angaja pe baza unui contract individual de muncă fără a fi nevoie de incuviințarea reprezentanților legali este recunoscut de Codul muncii; așa și dreptul de aderare sau libertatea neaderării la un sindicat, fără condiționare, îi sunt recunoscute. Articolul 13, alineatul 2 din Codul muncii statuează posibilitatea minorului între 15-16 ani să încheie un contract individual de muncă dar cu condiția primirii încuviințării reprezentantului sau reprezentanților legali; munca prestată de acesta să fie echivalentă cu capacitatea fizică și psihică a minorului, fiindu-le interzis angajatorilor supunerea acestora la munci periculoase pentru sănătate sau vătămătoare pentru buna lui dezvoltare. În spiritul acestor statuări, sunt justificate recomandările literaturii de specialitate conform cărora, minorii între 15-16 vor necesita încuviințarea reprezentanților legali și pentru accederea la un sindicat datorită posibilității ca aderarea să nu îi fie favorabilă în vreun fel.
Sediul materiei legale a constituirii și organizării sindicatelor aduce o condiționare în ceea ce privește imposibilitatea ca un salariat să adere la mai multe sindicate. Dispoziția nu îngrădește libertatea salariaților de a adera la mai multe sindicate statuate pe aceeași arie profesională de-a lungul perioadei de activitate în muncă, ci doar ca aceste aderări să nu fie în aceeași perioadă de timp, salariatul putând fi membrul unui singur sindicat.
Persoana deținătoare a împuternicirii speciale stabilite de membrii fondatori ai sindicatului în procesul-verbal de constituire, va depune cererea de înscriere necesară obținerii personalității juridice, la judecătoria din spațiul teritorial în care este situat sediul sindicatului (articolul 14, Legea sindicatelor). Același text legal cere pentru ca procedura înscrierii sindicatului să fie legală și neviciată, depunerea dovezii (procesul-verbal) de constituire validată de semnăturile a cel puțin 15 membrii fondatori, statutul final și aprobat în ședința adunării generale a sindicatului, structura conducerii menționându-se numele întreg al liderilor împreună cu profesia lor și datele de identificare personale ale fiecăruia, procura autentică a împuternicitului special conferită prin procesul-verbal de constituire.
Conform cu articolul 15 al aceleiași legi, judecătoria competentă teritorial să judece cererea va proceda la examinarea (în termen de 5 zile de la primire) respectării articolului 14, alineatul 2 al prezentei legi cu privire la actele necesare dobândirii personalității juridice amintite mai sus și la analizarea textuală, principială a statutului în vederea stabilirii dacă nu încalcă în vreun fel Constituția și legile țării. În cazul unor neregularități, de exemplu lipsa unui act necesar, președintele completului de judecată îl va cita pe împuternicitul special în camera de consiliu și îi va permite remedierea situației în termen de maxim 7 zile. Odată cu remedierea (unde se impune) sau odată cu terminarea verificărilor stabilite la articolul 15 din Legea sindicatelor, instanța va soluționa cererea în termen de 10 zile, în prezența împuternicitului special al membrilor fondatori, pronunțând hotărârea de admitere sau respingere a cererii. Personalitatea juridică ia ființă și poate să își producă efectele odată cu înscrierea în registrul special (stipulat în articolul 17, alineatul 1), a hotărârii definitive de admitere a cererii.
Pentru a analiza practic procedura de constituire, aplicarea dispozițiilor legale și alte aspecte juridice, se ilustrează următorul act al instanței cu titlu de exemplu:
SENTINTA CIVILĂ NR.1445/2009
Ședință publică din data de: 26.03.2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: (numele și prenumele)
GREFIER: (numele și prenumele)
Pe rol se află soluționarea cererii de înscriere în Registrul Persoanelor juridice aflat la Grefa Judecătoriei Deva, formulată de petentul Sindicatul Liber și Independent al Casei Județene de Pensii Hunedoara.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul prin împuternicitul (numele și prenumele împuternicitului).
Procedura de citare legal îndeplinită.
Petentul, prin reprezentant, a solicitat admiterea cererii formulate și înscrierea
sindicatului, cu consecința acordării personalității juridice.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța a reținut
cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.03.2009, sub nr. de
dosar 1290/221/2009 petentul Sindicatul Liber și Independent al Casei Județene de Pensii Hunedoara, prin împuternicit (numele și prenumele împuternicitului) a solicitat acordarea personalității juridice și înscrierea sindicatului în Registrul Persoanelor juridice aflat la grefa Judecătoriei Deva.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.54/2003.
În probațiune, s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: proces-verbal încheiat cu
ocazia Adunării Generale de constituire din 23.02.2009 autentificat sub nr. 958/02.03.2009 de BNP (numele și prenumele notarului public), statutul sindicatului, dovada sediului, procura specialilă pentru împuternicit, tabel nominal cu membrii aleși în Comitetul de Sindicat , tabel nominal cu membrii fondatori ai Sindicatului.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art.54 din Legea nr.54/2003.
La termenul de judecată de la 05.03.2009, instanța a pus în vedere petentului, prin
împuternicit special, să depună la dosar dovada că membrii
sindicatului sunt din aceeași ramură, cazierele judiciare ale membrilor aleși în organul de conducere, dovada sediului sindicatului, să modifice statutul in sensul cuprinderii celor prevazute la art. 6 lit. c, f, g, h din Legea nr.54/2003, lista membrilor din organul de conducere al organizației sindicale, cu menționarea numelui, prenumelui, codului numeric personal, profesiunii și domiciliului, aceste înscrisuri fiind depuse la dosarul cauzei la data de 16.03.2009 și la data de 20.03.2009 statutul sindicatului completat autentificat sub nr. 1205/19.03.2009 de BNP (numele și prenumele notarului public).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art.14 din Legea nr.54/2003, Legea sindicatelor, pentru dobândirea
personalității juridice de către organizația sindicală, împutemicitul special al membrilor fondatori ai sindicatului, prevăzut în procesul-verbal de constituire, trebuie să depună o cerere de înscriere la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul aceasta.
(2) La cererea de înscriere a organizației sindicale se anexează originalul și câte doua copii certificate de reprezentantul legal de pe urmatoarele acte:
a) procesul-verbal de constituire a organizației sindicale, semnat de cel puțin 15 membri fondatori;
b) statutul organizației sindicale;
c) lista membrilor din organul de conducere al organizației sindicale, cu menționarea numelui, prenumelui, codului numeric personal, profesiunii și domiciliului;
d) procura autentică a împutemicitului special, dată prin procesul-verbal de constituire prevazut la lit. a).
Potrivit art. 6 alin.l, Statutele organizațiilor sindicale cuprind prevederi cel puțin cu
privire la:
a) scopul constituirii, denumirea și sediul organizației sindicale;
b) modul în care se dobandește și înceteaza calitatea de membru al organizației sindicale;
c) drepturile și îndatoririle membrilor;
d) modul de stabilire și încasare a cotizației;
e) organele de conducere, denumirea acestora, modul de alegere și de revocare, durata mandatelor și atribuțiile lor;
t) condițiile și normele de deliberare pentru modificarea statutului și de adoptare a
hotărârilor;
g) mărimea și compunerea patrimoniului inițial;
h) divizarea, comasarea sau dizolvarea organizației sindicale, transmiterea ori, după caz, lichidarea patrimoniului, cu specificarea că bunurile date în folosință de către stat vor fi restituite acestuia.
Potrivit art.2 alin.2 pentru constituirea unei organizații sindicale este necesar un număr de cel puțin 15 persoane din aceeași ramură sau profesiune, chiar dacă își desfășoară activitatea la angajatori diferiți iar conform art.8 din aceeași lege, pot fi aleși în organele de conducere membri ai organizației sindicale care au capacitate de exercițiu deplină și nu execută pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesiune de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.
Verificând înscrisurile depuse la dosarul cauzei în susținerea cererii formulate constată că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 15 alin.3 din Legea nr. nr.54/2003 va admite cererea și va dispune înscrierea petentului în registrul sindicatelor păstrat la Grefa Judecătoriei Deva, cu consecința dobândirii de către acesta a personalității juridice conform art. 18 din același act normativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petentul Sindicatul Liber și Independent al Casei
Județene de Pensii Hunedoara, prin împutemicit (numele și prenumele împuternicitului).
Dispune înscrierea petentului Sindicatul Liber și Independent al Casei Județene de
Pensii Hunedoara, cu sediul în Deva, Bdul Decebal, b1.A.l, parter, Județul Hunedoara în Registrul sindicatelor păstrat la Grefa Judecătoriei Deva.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare pentru petent și pentru
Ministerul Public de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2009.
Secțiunea 3.3. Consecințele personalității juridice ale sindicatelor
Odată cu obținerea personalității juridice, organizația sindicală nou înființată dispune de un patrimoniu propriu, are dreptul de a contracta și de a participa în justiție și va răspunde penal, civil sau contravențional așa cum prevede legea, pentru actele ilegale pe care le săvârșește. Patrimoniul alcătuit conform statutului și bunurile obținute pe căile statutare și legale va servi la aducerea la îndeplinire a atribuțiilor sindicale și constă în bunuri mobile și imobile obținute prin acte de concesiune, cumpărare sau cu titlu gratuit; nu pot intra în structura patrimonială proprie, bunurile proprietății publice, iar bunurile patrimoniale nu se împart între membrii organizației sindicale.
Abilitatea încheierii de contracte, conferită de consecința personalității juridice, oferă sindicatului posibilitatea de a semna cu persoane fizice sau juridice în vederea achiziționării de bunuri ori împrumuturi bănești din bănci, pot semna contracte individuale de muncă în vederea angajării personalului necesar în organizarea și funcționarea sindicatului sau pot încheia contracte colective de muncă în urma negocierilor cu conducerea unităților în care organizația respectivă funcționează. Pe lângă contracte, organizației sindicale i se permite încheierea convențiilor, acordurilor ori altor forme de acte împreună cu alte sindicate sau organizații în vederea colaborării, afilierii pe baza intereselor celor două părți. Această asociere a organizațiilor sindicale este recunoscută în textul legal al articolului 41 din Legea sindicatelor, iar procedura de asociere ce va da naștere noii persoane juridice, este aceiași cu procedura constituirii sindicatelor respectându-se și dispozițiile articolului 42 al aceleiași legi. Așa cum și procedura de judecată este aceeași cu cea utilizată în materia sindicatelor.
De la dobândirea calității juridice sindicatul se va putea constituii parte în orice procedură judiciară având obligația de a apăra interesele și drepturile lezate ale membrilor săi ori de a fi titularul acțiunii în justiție în numele său prin reprezentanții lor ori cei împuterniciți în acest scop. Va avea calitatea de reclamant sau pârât în orice proces privitor la personalitatea sa sau privitor la încălcări ale drepturilor salariaților pe care îi reprezintă. Adesea organizațiile sindicale au calitatea de reclamant în ceea ce privesc litigiile materializate în executarea defectuoasă sau neexecutarea contractelor de muncă, a modificării sau suspendării fără acordul ambelor parți a contractului sau litigii ce au ca obiect împiedicare sau constrângerea de a nu protesta.
Sindicatul ca orice persoană juridică este condusă și organizată de organele proprii care iau decizii și creează programe în numele acestuia. Responsabilitatea sindicatului este contractuală sau delictuală. Responsabilitatea contractuală privește neexecutarea contractului colectiv de muncă sau încălcarea dispozițiilor contractuale de exemplu; una din responsabilitățile delictuale poate fi o faptă ilicită săvârșită de oganele sale cum ar fi: greva abuzivă, refuzul organelor sindicale de a primi ca membru, un salariat ce se încadrează în cerințele statutare și legale. Responsabilitatea sindicatului nu se întinde și asupra membrilor săi, sindicatul nu răspunde pentru faptele sau inacțiunile sancționate de lege, ale membrilor înregistrați la aceasta; cum și membrii nu pot fi urmăriți pentru o faptă sau inacțiune ilicită a sindicatului din care fac parte sau vreo faptă pedepsibilă personală a unuia din liderii sindicali.
Secțiunea 3.4. Asocierea și afilierea sindicală
Sectoarele de activitate sunt baza prin care un sindicat își creează programele de asociere cu alte sindicate, potrivit Legii dialogului social. În conformitate cu Nomenclatorul Clasificării Activităților din Economia Națională, sectoarele de activitate sunt categorii de activități generice și principale cu caracter economic ce cuprind totalitatea ariilor profesionale din țară, exemple:
Secțiunea A – Agricultură, Silvicultură și Pescuit;
Secțiunea B – Industria extractivă;
Secțiunea C – Industria prelucrătoare;
Secțiunea D – Protecția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat;
Secțiunea E – Distribuția apei, Salubritate, Gestiunea deșeurilor, Decontaminare;
Secțiunea F – Construcții;
Secțiunea G – Comerț cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor și altele.
Două sau mai multe sindicate din aceeași ramură sau profesie asociate, constituie o federație profesională. Două sau mai multe asemenea federații din ramuri de activitate diferite pot constitui o confederație.
Dobândirea personalității juridice pentru federații și confederații sau uniuni sindicale este aceeași cu procedura reglementată sindicatelor însă cererea de constituire a federației sau confederației depusă de împuternicitul special va fi adresată de această dată tribunalului pe raza teritorială în care își are sediul viitoarea persoană juridică; dispozițiile din Legea dialogului social referitoare la proceduri și înscrisuri necesare judecării se coroborează și se aplică în mod corespunzător. Registrul general al federațiilor și confederațiilor sau uniunilor este centralizat de instituția Tribunalului Municipiului București. Modificările survenite în urma obținerii personalității juridice la nivelul statutului sau a organelor de conducere se aduc la cunoștință tribunalului unde este înregistrată organizația (articolul 49 al Legii dialogului social), instanța procedând la conformizarea înregistrării ținând cont de noile modificări.
Afilierea sindicală internă și externă este o faciliate oferită organizațiilor prin articolul 50 al legii dialogului social. Participarea la mișcarea sindicală internațională este extrem de importantă într-o lume din ce în ce mai globalizată. Federațiile și confederațiile cooperează cu organizații sindicale dar și cu alte organizații non-guvernamentale, la nivel european și mondial. Cooperarea sindicală internațională este un element relevant în contextul în care milioane de români lucrează în afara granițelor țării, de multe ori în condiții inumane și au nevoie de sprijin pentru apărarea drepturilor lor.
Astfel, pentru a veni in ajutorul românilor care lucrează in alte țări, organizațiile sindicale asociate pot încheia parteneriate cu sindicate locale pentru reprezentarea lucrătorilor români. Astfel de parteneriate există în prezent cu sindicate din Italia, Spania, Franța. De asemenea, federațiile sau confederațiile naționale pot solicita ajutorul sindicatelor din alte țări în cazul în care companii străine care operează in România încalcă drepturile lucrătorilor.
Sunt recunoscute situațiile în care unele federeații ori confederații își creează departamente speciale bazate pe relațiile internaționale participând la acțiuni și programe cu parteneri comunitari sau mondiali. Acest compartiment (în cazul CSN Meridian) are atribuții în planul integrării europene unde acordă asistență membrilor doritori, stabilește și intreține relațiile necesare cu ministerele și organismele implicate în procesul integrării profesionale, colaborează cu instituțiile europene pe probleme de interes general in ceea ce privește drepturile și libertățile comunitare ale membrilor sindicalizați și altele.
Exemple de afiliere al unor organizații interne la una externă ar fi afilierea Federației Sindicatelor din Învățământul Preuniversitar și Federației Sindicatelor Libere din Învățământ la organizația internațională "Education International" ce cuprinde sindicatele din învățământ sau Confederația C.N.S.L.R. – FRĂȚIA care s-a afiliat la Confederația Internațională a Sindicatelor Libere cu sediul în Bruxelles.
Secțiunea 3.5. Democrația și disciplina sindicală
Democrația și disciplina sindicală sunt două aspecte comune ce întăresc ideea de libertate sindicală individuală și colectivă, stau la baza funcționării eficiente a organizațiilor de orice fel, fiind elementele prin care se asigură legalitatea și moralitatea acțiunilor sale.
Democrația sindicală se demonstrează prin prezența principiilor esențiale acestui tip de organizare și anume: principiul electiv, principiul forței majorității, principiul legalității organizatorice. Electivitatea ca principiu se reflectă în deciziile adunării generale a membrilor organizației și constă în alegerea liberă a liderilor și reprezentanților sindicali, crearea și adoptarea statului. Principiul forței majorității prezent în cadrul adunării generale (organul principal reglementator), este un argument în plus în susținerea funcționării democratice a sindicatului. Toate deciziile se iau cu majoritate de voturi în urma dezbaterilor de ședință. Există riscul conform literaturii de specialitate, ca minoritatea să nu fie reprezentată îndeajuns în cadrul adunărilor generale sindicale, necesitând un grad ridicat de protecție împotriva unor abuzuri; această situație poate duce mai devreme sau mai târziu la păreri sau poziții total diferite ce se vor transforma în disensiuni, hotărându-se astfel luarea deciziei de sciziune. Sunt de evitat asemenea situații, fiind de preferat o atitudine echilibrată care să țină cont și de părerile minorității în scopul de a nu destabiliza relația unitară a organizației
Liderii sindicali sunt obligați să aibe un interes liniar cu cel al organizației, lucrând la realizarea scopului general. Orice acte sau activități realizate de aceștia sunt urmare a împuternicirii primite de la membrii sindicatului, neputând semna acorduri, contracte în interes propriu ori demara acțiuni precum greva fără a conoaște atitudinile interne ale sindicatului. Încetarea actelor sau acțiunilor vor fi din nou consultate cu membrii sindicatului pe care îl conduc, liderii răspunzând în fața adunării generale și a legii în cazuri de nerespectare a dispozițiilor statutare și legale. Principiul legalității de organizare se referă la funcționarea în toate ariile sindicale, în litera și spiritul legii, orice abateri grave sunt sancționate.
Democrația fiind o libertate reglementată, legea aplicabilă în domeniu instituie condiții și în ceea ce privește persoana liderului sindical; acesta trebuie să fie înmatriculat la sindicatul pe care îl conduce, să dețină capacitate de exercițiu deplină, își desfășoară activitatea profesională în unitatea unde sindicatul a luat ființă și nu execută una din pedepsele complementare instituite de legea penală.
Liderii sindicali sunt supuși controlului administrativ și financiar realizat de comisia de cenzori stabilită prin legea statutului pe plan intern și de autoritățile publice competente din sfera externă. Conducerea sindicatului este obligată prin lege să țină o evidență clară și reală a încasărilor și a cheltuielilor, a numărului de membrii sindicalizați din organizație dar și din cadrul unităților cu caracter economic deținute de sindicat.
Disciplina sindicală reprezintă autoritatea, controlul pe care membrii le exercită asupra sindicatului, la rândul său sindicatul prin corpul de conducere exercită același control și aceeași autoritate asupra membrilor din sindicat. Disciplina apare din momentul aderării la sindicat, luând cunoștință de valorile protejate prin statut, de componența organelor de conducere, de drepturile și obligațiile individuale și colective. Statutul conține de regulă condiții de individualizare pentru cei ce doresc să adere într-un sindicat; potențialul membru să aibe o anumită profesie de exemplu. Indiferent de condiționări, acestea nu pot fi de natură politică, legate de genul persoanei, religie, statut social, etnie ori credințe sociale.
Disciplina sindicală este păstrată și prin aducerea la îndeplinire a obligațiilor personale ale membrilor în raport cu organizația: plata cotizației stabilite de statut și lege, luarea la cunoștință și respectarea statutului, a legilor incidente; abținerea de la acțiuni ce ar putea aduce prejudicii bunei funcționări a sindicatului; alte obligații ce decurg din statutul sindicatului din care fac parte și legile aplicabile. Asemenea membrilor, liderii sindicali în menținerea acestei discipline vor avea obligații în raport cu organizația și membrii săi: ținerea la curent a membrilor asupra problematicilor din domeniile de interes; obligația de a raspunde întrebărilor puse de membrii, apărarea și reprezentarea membrilor, a intereselor acestora; păstrarea unei legături continue cu administrația publică sau alte organe ale statului; aducerea de noi membrii și integrarea acestora în colectivul sindical; alte obligații stabilite de lege și statut.
Statutul va conține prevederi referitoare la regimul sancționator și categoriile de abateri pedepsibile mergând până la excluderea din sindicat. Măsura extremă a excluderii din sindicat se regăsește în multe motive unele eligibile altele mai puțin: excludera unuia sau mai multor membrii dacă acesta sau aceștia nu și-au platit cotizația, în cazul în care vreun membru refuză să participe la o manifestație sindicală cum este greva sau un alt exemplu mai plauzibil, sindicalistul care devine membrul altei organizații fără a părăsii structura primei organizații.
Secțiunea 3.6. Dizolvarea și reorganizarea sindicatelor
Reorganizarea sindicală nu este reglementată în mod special în lege fapt pentru care în situația reorganizării se vor aplica dispozițiilor dreptului comun instituindu-se trei modalități posibile: fuziunea, absobția și divizarea.
În materia expresă a sindicatelor reorganizate, literatura de specialitate stabilește ca metodă specifică, sciziunea adică o divizare a sindicatului datorită unor disensiuni interne ce reflectă contrarietate la ideea de fuziune. Această sciziune nu se poate compara cu ieșirea efectivă dintr-o asociere de sindicate sau o excludere a unui sindicat dintr-o uniune, federație sau a unei federații dintr-o confederație, sciziunea constituind rezultatul unui conflict intern al organizației.
Odată cu reorganizarea, împărțirea patrimoniului se realizează după legea statutului, iar dacă statutul nu conține dispoziții contrare, organele de conducere ale sindicatului vor stabili asupra acestui ascpect, respectând textul articolului 36 din Legea dialogului social.
Organizațiile sindicale se pot dizolva prin hotarârea membrilor sau a delegaților acestora (articolul 37, Legea dialogului social), iar patrimoniul organizației se împarte conform dispozițiilor din statut. Dacă nu se ia o hotarâre asupra modului de distribuire a patrimoniului de către membrii, hotarârea asupra distribuirii patrimoniului îi revine Tribunalului Județean sau Municipiului București. Bunurile și valorile sindicatului de regulă, vor trece în masa patrimonială a federației sau confederației în cazul în care respectivul sindicat a făcut parte din vreunul, iar a doua situație, tribunalul poate hotărî ca patrimoniul sindicatului dizolvat să treacă în componența altui sindicat ce are același specific statutar, program, aceleași activități și scopuri. Există situații când sindicatele se dizolvă forțat din cauza declinării numărului membrilor sub 15, impus de lege, sau activitățile sale sunt ilegale, ori statutul a devenit neconform cu dispozițiile noi din legi.
După dizolvarea organizației în termen de 5 zile, conducatorii sindicatului sunt obligați să ceară instanței care a operat înscrierea sindicatului în registru să facă mențiunea dizolvării organizației sindicale. Organizațiile sindicale nu pot fi dizolvate prin hotărâri ale patronatelor sau a autorităților administrației publice.
Capitolul 4. Activitatea și implicarea sindicatelor
Secțiunea 4.1. Reprezentativitatea sindicală
Egalitatea ca principiu există de drept între sindicate și este conferită prin lege, capacitatea unui sindicat de a își reprezenta salariații este inegală. Un sindicat ce cuprinde un număr mai mic de membrii nu se poate compara cu unul mult mai mare ca număr. Dacă într-o unitate sunt cel puțin două sindicate, unul cuprinzând 20% din totalitatea angajaților iar cel de al doilea restul de 80% este categoric să i se recunoască reprezentativitatea celui mai mare în cadrul unității unde acestea funcționează.
Asemeni situației de reprezentare într-o unitate se pune problema la nivelul relațiilor publice, unde sunt prezente aceleași diferențe ale capcității de reprezentare, luând ca exemplu: Confederația Națională Sindicală „ Cartel Alfa” , are 50 de federații afiliate, constituită din 2000 de sindicate și care numără aproximativ 1.000.000 de sindicaliști, comparată cu Confederația Sindicală Meridian care e constituită din 27 de federații și numară un total de 200.000 de sindicaliști. Din această cauză se pune în discuție capacitatea de reprezentare atât la nivelul unităților, teritoriului cât și la nivel național.
De regulă, există anumite beneficii suplimentare pentru organizațiile reprezentative, dreptul de a negocia și a semna contractele colective de muncă sau de a fi părți în acorduri colective.
Reprezentativitatea în reglementările Statelor Unite ale Americii dau dreptul sindicatului majoritar să fie unicul organism care să dezbată și să încheie o convenție colectivă; sistemul nord-american specifică necesitatea votării de către toți salariații pentru a își alege sindicatul majoritar în vederea reprezentării acestora la masa dezbaterilor și a încheierilor de acte de natură colectivă.
Problema reprezentativității în țara noastră apare odată cu adoptarea Legii privind contractele colective de muncă ce stabilea ca încheierea de contracte colective de muncă sa se facă doar în prezența sindicatelor reprezentative.
Astăzi reprezentativitatea sindicală este reglementată de Legea dialogului social 62/2011, iar potrivit articolului 51 al acestui act normativ sunt reprezentative sindicatele în sfera unității, a specificului activității și la nivel național, acele organizații ce îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
Pentru reprezentarea la nivel național sindicatele trebuie: să aibe statutul obținut în mod legal de confederație, acestea sunt independente în plan organizațional și dețin un patrimoniu propriu, organizațiile componente ale confederației cuprind minim un număr de 5% din angajații economiei naționale, ocupă structuri teritoriale în cel puțin 50% plus 1 din județele României inclusiv municipiul București;
Pentru reprezentarea la nivel de grup de unități sau sector profesional sindicatele trebuie: să aibe statutul legal obținut de federație, să se organizeze independent și să dețină un patrimoniu propriu, să cuprindă în structura sindicatelor membre un număr de cel puțin 7% din totalitatea angajaților grupului de unități respectiv sau a sectorului profesional;
Pentru reprezentarea la nivel de unitate organizațiile trebuie: să aibe statutul legal de sindicat, să se organizeze în mod independent și să dețină patrimoniu propriu, iar numărul membrilor sindicatului să fie de cel puțin 50% plus 1 din totalitatea angajaților din unitatea respectivă.
Pentru a se obține calitatea de organizație sindicală reprezentativă se va depune o cerere de recunoaștere a îndeplinirii condițiilor prevazute de articolul 51 al Legii 62/2011 la instanța ce a acordat personalitatea juridică, anexându-se documentația necesară (alineatul 2 al articolului 51). În cazul admiterii cererii, instanța va emite o hotărâre motivată ce se comunică în termen de 15 zile de la pronunțare putând fi atacată cu recurs conform alineatului 4 din prezentul articol.
Dovada îndeplinirii condițiilor pentru a devenii o organizație sindicală reprezentativă se face în conformitate cu prevederile articolului 52 din Legea dialogului social, astfel:
la nivel național:
copie a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de dobândire a personalității juridice de confederație și a ultimei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de modificare a statutului și/sau a componenței organelor executive de conducere;
extras din ultimul buletin statistic publicat privind numărul total de angajați din economia națională;
declarațiile semnate de reprezentanții legali ai federațiilor sindicale membre în care se specifică numărul total de membri de sindicat din fiecare federație, precum și o situație cumulativă semnată de reprezentantul legal al confederației sindicale cuprinzând lista federațiilor componente și numărul total de membri ai acestora;
la nivel de sector de activitate sau grup de unități:
copie a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de dobândire a personalității juridice de federație și a ultimei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de modificare a statutului și/sau a componenței organelor de conducere;
declarațiile semnate de reprezentanții legali ai sindicatelor componente în care se specifică numărul total de membri de sindicat din fiecare unitate, precum și o situație cumulativă semnată de reprezentantul legal al federației sindicale;
datele Institutului Național de Statistică privind numărul total de angajați din sectorul de activitate respectiv sau, în cazul grupului de unități, declarațiile angajatorilor din grup privind numărul angajaților fiecărei unități;
dovada depunerii la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a unei copii a dosarului de reprezentativitate;
la nivel de unitate:
copie a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de dobândire a personalității juridice de către sindicat și a ultimei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de modificare a statutului și/sau componenței organului executiv de conducere;
declarație semnată de reprezentantul legal al sindicatului privind numărul total de membri;
dovadă privind numărul de angajați din unitate, eliberată de angajator;
dovada depunerii la inspectoratul teritorial de muncă a unei copii a dosarului de reprezentativitate.
Reprezentativitatea constatată în urma analizării îndeplinirii tuturor condițiilor necesare se va verifica odată la 4 ani pentru legalitate și conformitate. Legea le permite partenerilor sociali să conteste organizațiilor sindicale reprezentativitatea dar numai pentru motive temeinice cum ar fi una din condițiile necesare ce au fost avute în vedere la obținerea calității de reprezentativitate, nu mai este îndeplinită. În situația în care o organizație reprezentativă ce este parte semnatară a vreunui contract colectiv de muncă, își pierde acestă calitate, se permite oricărei părți interesate ori îndreptățite la negocierea unui asemenea contract, să solicite renegocierea dar înainte ca respectivul contract colectiv de muncă să expire conform termenului contractual. Contractul va rămâne valid și își va exercita efectele pană la termenul stabilit în cazul în care nu se face solicitarea renegocierii.
Procedura judiciară a obținerii reprezentativității se observă în următoarea speță:
Dosar nr.xxx/193/2012 Obiect – constatare reprezentativitate sindicat la nivel de unitate.
Sentința civilă nr. . . .
Pe rol se află soluționarea cererii de constatare a reprezentativității sindicatului la nivel de unitate, formulată de către Sindicatul Xxx Botoșani, prin președinte Ț.M.și împuternicit O. M-L..
La apelul nominal făcut în ședință publică, răspunde împuternicitul Sindicatului.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, împuternicitul sindicatului arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Împuternicit O. M-L., solicită instanței admiterea cererii așa cum a fost formulată, arătând că sunt îndeplinite condițiile de reprezentativitate prevăzute de lege, din cei 115 angajați ai școlii, 83 sunt membri de sindicat, fiind depuse celelalte acte cerute de dispozițiile legale. De asemenea, împuternicitul sindicatului mai arată că ultima modificare a statutului sindicatului este cea din 2008.
Instanța reține cauza spre soluționare.
I N S T A N Ț A,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.01.2012 Sindicatul Xxx Botoșani-prin președinte Ț.M.și împuternicit O. M-L. a solicitat constatarea reprezentativității acestei organizații sindicale la nivelul unității Școala xxx Dorohoi, jud. Botoșani.
În motivarea cererii, se arată că Sindicatul Xxx Botoșani este o organizație sindicală legal constituită care are independență organizatorică și patrimonială, având la nivelul unității Școala xxx Dorohoi, un număr de 83 membri de sindicat din cei 115 angajați ai unității ( reprezentând 72,17 %), astfel după cum rezultă atât din adeverința emisă de sindicat,cât și din adeverința emisă de unitate.
În drept au fost invocate dispozițiile art.51-53 din Legea 62/2011 a dialogului social.
În dovedire, petentul a depus la dosar înscrisuri :adeverința nr.2/09.01.2012 emisă de Sindicatul Xxx Botoșani, adeverința nr.4373/22.12.2011 emisă de Școala xxx Dorohoi, adresa nr. xx emisă de I.T.M. Botoșani către Sindicatul Xxx–Botoșani, copia încheierii pronunțată în dosarul nr.xx/1990 , copia hotărârii din data de xx și copia sentinței civile nr.xxxx/2008 pronunțată în dosarul nr.xxxxx/193/2008 al Judecătoriei Botoșani cu mențiunile definitive și irevocabile.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin încheierea pronunțată în dosarul nr.xx/1990 de Judecătoria Botoșani s-a dispus înscrierea în Registrul Special al instanței a Sindicatului denumit inițial Sindicatul xx din județul Botoșani.
Ulterior, prin hotărârea pronunțată la data de 03.07.1992 în dosarul nr.27/1990, Judecătoria Botoșani a admis cererea de modificare a denumirii sindicatului în Sindicatul Xxx Botoșani, iar prin sentința civilă nr. xxxx/2008 pronunțată în dosarul nr.xxxxx/193/2008 al Judecătoriei Botoșani s-a admis cererea de modificare acte sindicale, respectiv acte constitutive și organe de conducere.
În ceea ce privește cererea de constatare a reprezentativității, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 51 alin.1 lit. c) din Legea nr. 62/2011, sunt reprezentative la nivel de unitate, organizațiile sindicale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții, respectiv au statut legal de sindicat, au independență organizatorică și patrimonială și numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității. De asemenea, conform prevederilor art. 52 lit. C) din Legea nr. 52/2011, dovada îndeplinirii condițiilor de reprezentativitate se face la nivel de unitate, prin depunerea următoarelor acte, respectiv copie a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de dobândire a personalității juridice de către sindicat și a ultimei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de modificare a statutului și/sau componenței organului executiv de conducere, declarație semnată de reprezentantul legal al sindicatului privind numărul total de membri, dovadă privind numărul de angajați din unitate, eliberată de angajator și dovada depunerii la inspectoratul teritorial de muncă a unei copii a dosarului de reprezentativitate. Totodată, instanța mai reține că îndeplinirea de către organizațiile sindicale a condițiilor de reprezentativitate se constată, la cererea acestora, de către instanța care le-a acordat personalitate juridică, prin depunerea la instanță a documentației prevăzute la art. 52.
Astfel, față de aceste prevederi legale,instanța reține că Sindicatul Xxx Botoșani are statut legal de organizație sindicală , iar numărul membrilor de sindicat la nivelul unității Școala xxx Dorohoi este de 83 din cei 115 angajați ai unității, așa cum rezultă din adeverința nr.x/09.01.2012 emisă de sindicat, precum și din adeverința nr.xxxx/22.12.2011 emisă de unitatea școlară Școala xxx Dorohoi, și că s-a depus la I.T.M. Botoșani o copie a dosarului de constatare a reprezentativității, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute în art. 52 din Legea nr.62/2011, pentru a se constata reprezentativitatea sindicatului la nivel de unității Școala xxx Dorohoi, județul Botoșani.
Față de toate argumentele expuse anterior, și fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, instanța urmează să admită cererea și să constate reprezentativitatea la nivelul unității Școala xxx Dorohoi a SINDICATULUI XXX BOTOȘANI, sindicat înființat prin încheierea din data de 26.02.1990 a Judecătoriei Botoșani pronunțată în dosarul nr.xx/1990.
În baza art. 221 alin.3 din Legea nr. 62/2011, instanța va dispune comunicarea unui exemplar de pe prezenta hotărâre Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A Ș T E:
Admite cererea având ca obiect „constatare reprezentativitate sindicat la nivel de unitate”, formulată de către Sindicatul Xxx Botoșani, cu sediul în mun. Botoșani, jud. Botoșani, prin președinte Ț.M.și împuternicit O. M-L..
În baza art.51 alin.1 lit.C) și art.52 lit.C) din Legea nr.62/2011, constată reprezentativitatea la nivelul unității Școala xxx Dorohoi a SINDICATULUI XXXBOTOȘANI, sindicat înființat prin încheierea din data de 26.02.1990 a Judecătoriei Botoșani pronunțată în dosarul nr.xx/1990.
Dispune comunicarea unui exemplar de pe prezenta hotărâre Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare pentru petent și de la pronunțare pentru procuror.
Pronunțată în ședința publică, azi, 21 februarie 2012.
Secțiunea 4.2. Apărarea intereselor salariaților
După cum Legea dialogului social prevede, sindicatele au menirea de a apăra interesele și drepturile conferite de lege membrilor lor angajați în baza unui contract individual de muncă. Deși există regula legală a imposibilității substituirii în locul altuia pentru a formula acțiuni în justiție în numele celui substituit fără mandat, legea permite sindicatelor prin apărători proprii sau aleși să introducă acțiuni în justiție în numele vreunui salariat sau mai multora în același act numai după ce acțiunea este fundamentată pe împuternicirea scrisă din partea salariaților.
În situația în care cel pentru care se introduce acțiunea în justiție, se opune continuării sau introducerii acțiunii, organizația sindicală nu va putea porni procesul de judecată respectiv, nu va mai putea continua judecata.
Temeiul constituțional ce permite organizației sindicale să formuleze acțiuni în justiție este materializat în articolul 9: “Sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale se constituie și își desfășoară activitatea potrivit statutelor lor, în condițiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor și la promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor lor.”
Este necesară compararea celor două texte legale ale articolului 28, alineatul 2 din Legea 54/2003 cu cel al articolului 28, alineatul 2 din Legea 62/2011:
Articolul 28, alineatul 2 din Legea 54/2003, “În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată.”; comparat cu textul articolului 28, alineatul 2 din Legea 62/2011, “În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres. ”, se poate observa o regularizare contextuală necesară, aplicând regula amintită a nesubstituirii în numele altuia fără acordul său pentru acționarea în justiție. Analizarea prealabilă a motivelor de acționare în justiție împreună cu titularul dreptului lezat în vederea obținerii unei împuterniciri exprese nu face decât să temeinicească cererea de chemare în judecată sau plângerea penală, ferind-o de formele nulității, ce ar putea duce la o prelungire inutilă a studieri cauzei.
Secțiunea 4.3. Mijloace legale utilizate pentru realizarea scopului sindical
Acțiunile revendicative ca mijloace legale folosite pentru aducerea la îndeplinire a scopurilor statutare sindicale sunt fundamentate atât în Constituție (articolele 43 și 51), dar și în Legea dialogului social (articolul 27) care statuează următoarele: “În vederea realizării scopului pentru care sunt constituite, organizațiile sindicale au dreptul să folosească mijloace specifice, cum sunt: negocierile, procedurile de soluționare a litigiilor prin conciliere, mediere, arbitraj, petiție, pichet de protest, marș, miting și demonstrație sau grevă, în condițiile prevăzute de lege.” Prezenta lege stabilește și atribuții ale sindicatelor luate ca măsuri în procesul încheierii, modificării, executării ori suspendării sau încetării contractelor colective de muncă, cu obligația respectării dispozițiilor contractuale și aducerii lor la îndeplinire.
Tot Legea dialogului social stabilește acțiunile ce pot fi uzate în problemele ivite datorită conflictelor în sfera relațiilor de muncă, prevede condițiile declarării, menținerii desfășurării și încetării grevei. În situația unui astfel de conflict organizațiile sindicale sunt obligate să aducă la cunoștință acest fapt unității în cadrul căruia se produce, urmând sesizarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției sociale pentru a se realiza procedura concilierii. Deși salariații par să fie titularii dreptului la grevă conform articolului 43 al Constituției, ca membrii ai unui sindicat și luând în calcul drepturile pe care se fundamentează statutele sindicatelor, acestea din urmă nu pot fi lipsite de dreptul la grevă; mai mult, dreptul sindicatelor de a declara, menține și înceta acțiunea grevei dă posibilitatea acestora de a realiza apărarea intereselor salariaților sindicalizați. Totuși acțiunea abuzivă a acestui drept trebuie evitată, măsura declanșării grevei trebuie să apară atunci când celelalte mijloace de negociere, dezbatere au eșuat în încercarea aplanării respectivului conflict. Se prezumă că declanșarea grevei se va anunța în prealabil conducerii unității respective cu cel puțin 48 ore înaintea luării măsurii, respectându-se condiția legalității și a desfășurării pașnice. Efectul imediat exercitării dreptului la grevă este suspendarea contractelor de muncă.
Articolul 51 din Constituția României mai stabilește ca măsură legală a îndeplinirii scopului sindical, procedura petiției, împuternicidu-le pe acestea în numele colectivelor pe care le reprezintă, să întocmească cereri, reclamații, sesizări sau propuneri în scris (chiar prin poșta electronică) către autoritățile publice din toate nivelele, serviciile publice, companiilor, societăților naționale, societăților comerciale cu grad de interes ridicat sau adresate regiilor autonome.
Reglementarea activității de soluționare a petițiilor, titularii acestei măsuri, definirea măsurii și alte aspecte tehnico-legale sunt prezente în textul Ordonanței Guvernamentale numărul 27/2002. Prin coroborarea articolului 8, alineatul 1 cu dispozițiile articolului 9 al prezentei legi, se înțelege că termenul pentru răspundere la adresa petiției este de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul fiind obligatoriu indiferent dacă este sau nu favorabil petiționarului. Pentru petițiile care necesită un timp mai îndelungat de analizare, legea permite destinatarului (conducătorul autorității sau instituției publice) să prelungească termenul inițial de 30 de zile cu încă unul de 15 zile fără a se putea depăși decât în situații excepționale stabilite de lege. Nerespectarea termenelor constituie abatere și se sancționează conform legii aplicabile.
Alte acțiuni de revendicare sunt mijloacele ce constă în mitinguri de protest sau demonstrațiile publice condiționate de îndeplinirea unor acte de înștiințare prealabilă, obținerii de autorizații și alte condiții stabilite de Legea numărul 60/1991. Neîndeplinirea cumulativă a condițiilor legale, urmată de înfăptuirea mitingurilor sau demonstrațiilor va atrage răspunderea organizatorilor.
Organizațiile sindicale au inregistrat un număr apreciabil de victorii făcând uz de prerogativele legale pentru îndeplinirea scopului lor de-a lungul timpului. Unele acțiuni mergând până la optarea pentru sprijinul acordat de mineri, ceferiști sau șoferi, cunoscuți ca fiind grupuri de presiune. De amintit în acest sens este greva generală din luna mai 1993, constituind un real succes pentru organizațiile sindicale care în urma presiunilor obțin negocierea alături de Guvern și încheie dezbaterile prin adoptarea Legii numărul 68/1993 ce avea să garanteze plata salariului minim precum și alte bonificații, drepturi stabilite de aceasta.
Cu rezultate pozitive se înregistrează și grevele din Valea Jiului și cea a salariaților din Reșița în anul 1994 unde se hotărăște acordarea de prime, majorări salariale, demiterea unor persoane pe poziții de conducere în urma atitudini discriminatoare și a utilizării unor măsuri ilegale în sfera muncii.
Proteste la nivel național realizate de marile confederații sindicale sunt exemplificatoare pentru a ilustra obiectul acțiunilor din 1999:
asigurarea unui trai decent;
diminuarea fiscalității;
majorarea salariului minim;
construirea unor programe de reformare;
oprirea imediată a falimentului dirijat în sectoare ca industria și agricultura;
adoptarea măsurilor corespunzătoare situației pensionarilor;
reglementarea statutului șomerilor și a femeilor;
investirea în resursele umane;
desființarea Fondului Proprietății de Stat;
promovarea în regim de urgență a unor acte normative esențiale.
Alte acțiuni de amploare constând în greve și manifestații de protest având ca obiect strângerea de credite în vederea redeschiderii și menținerii funcționării Combinatului Siderurgic din Reșița în 2001. Iar în anul 2002, greva organizată în București de unele organizații sindicale ce a avut ca obiective: reducerea fiscalității, cererea stabilirii unor măsuri anticorupție, creșterea punctului de pensie, recunoașterea grupei deținute în muncă la calculul pensiei, creșterea salarului minim. La rândul lor, funcționarii publici cereau creșterea salariilor, prime de vacanță, acordarea tichetelor de masă din fonduri extrabugetare, stabilirea unor norme de protecție a funcționarilor publici.
Greva generală instituită de cadrele didactice în noiembrie 2005 a fost de o importanță majoră având numeroase revendicări precum: alocarea din PIB a 6% pentru învățământ, rectificări de buget pentru plata salariilor, negocierea unei strategii de descentralizare a învățământului preuniversitar, menținerea titularizării etc.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii Decente în data de 7 octombrie 2008, 20.000 de sindicaliști din toată țara au manifestat în Piața Constituției din București. Munca de mobilizare au dus-o mai multe organizații sindicale: Blocul Național Sindical, Confederația Națională Sindicală “Cartel ALFA”, Confederația Sindicatelor Democratice și Confederația Națională a Sindicatelor Frăția; acestea
s-au aliniat manifestărilor pe plan mondial, declanșate de Confederația Sindicală Internațională, în mare parte s-a solicitat Guvernului condiții decente de muncă, plata salariilor să fie făcută raportându-se la productivitatea în muncă, sporirea măsurilor de siguranță la locul de muncă dar și creșterea salariului minim brut în toate domeniile de activitate de la 550 lei la 900 lei.
În septembrie 2010, aproximativ 15.000 de salariați din sănătate, învățământ, administrație publică, industria petrolului și CFR au protestat împotriva luării deciziei de tăiere a salariilor cu 25%, pe lângă acest motiv sindicaliștii au mai cerut creșterea salarului minim la valoarea de 750 lei, renunțarea de către Guvern a disponibilizărilor din sistemul bugetar, neschimbarea reglementărilor privind concedierea salariaților prezente în Codul muncii, menținerea legii pensiilor.
În esență, mijlocul principal și legal prin care de regulă organizațiile sindicale au reușit intrarea la masa negocierilor și obținerea unor schimbări dorite într-o oarecare măsură, rămâne greva în special greva generală. Pentru atragerea atenției Guvernului sau altor organisme publice sau private, simpla amenințare cu declanșarea unei greve generale deschide ușa negocierilor. În ultima perioadă se pare că sindicatele și salariații preferă amenințarea cu grevă generală, de exemplu:
cadrele didactice amenință cu greva generală anunțând că s-ar putea alătura angajaților din sistemul de sănătate, pe 28 noiembrie 2013. Declarația a fost făcută de liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, după ce discuțiile cu ministrul Educației nu au avut niciun rezultat concret.
Bugetul Educației este diferit pentru ministru și pentru sindicaliști, conform declarațiilor lui Simion Hăncescu, liderul FSLI; acesta spune că nu înțelege cum în 2008, când PIB-ul României era mai mic, salariul mediu în învățământ era cu 19 % mai mare decât media pe economie, în timp ce în 2013, când PIB-ul a crescut, venitul mediu al unui dascăl este cu 11 % mai mic decât salariul mediu pe economie. Declarații legate pe această temă:
„Ni se spune în permanență că este o situație dificilă și totuși nu înțelegem de ce la o creștere a PIB, iată că salariații din învățământ au acest nivel extrem de mic al salarizării”, spune Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.
„Adică un absolvent de Academie Militară, locotenent, câștigă 3.000 de lei net, plus 600 de lei chirie, de ce un profesor debutant trebuie să fie muritor de foame? Nu mai comentăm și alte meserii din România, gunoier și așa mai departe care câștigă dublu decât un profesor”, a mai declarat acesta.
De la biroul din minister, însă, bugetul alocat educației este îndestulător.
„Din datele pe care noi le avem la Ministerul Educației, am avut un planificat de 3,21 la sută din PIB, iar în interiorul anului bugetul pe Educație a crescut. Lăsând la o parte cifrele, că avem 3,10 că avem 3,20, eu cred că uitându-ne pur și simplu pe date vedem că este o evoluție pozitivă”, susține ministrul Remus Pricopie.
Cu un asemenea buget, nu vor fi bani nici pentru plata salariilor, spun însă reprezentanții organizațiilor sindicale din învățământul superior.
„Banii din cercetare vor fi extrem de puțini. Nu vom avea bani să plătim datoriile restante pe Legea 221. Va fi un an tot atât de chinuitor ca și acesta”, crede Anton Hadăr, președintele Alma Mater. Nici studenții nu sunt mulțumiți de fondurile alocate universităților și spun că se vor alătura profesorilor dacă aceștia se decid să facă grevă generală.
O altă situație actuală ilustrativă a mijloacelor folosite de sindicate pentru protejarea membrilor săi se observă în procedura de negociere a sindicatelor CFR cu Fondul Monetar Internațional la începutul lunii iunie 2014, având ca obiectiv diminuarea numărului de disponibilizări din cadrul companiei CFR Marfă. FMI cere să se disponibilizeze un număr de 2.500 de angajați de la această companie; sindicatele mizând pe faptul că până în această lună cifra de afaceri a acestei companii a crescut, vor încerca să convingă delegația străină să revină asupra numărului de concedieri, diminuându-l.
Există situații de manifestări sau petiții susținute chiar de zona politică, în special de opoziție așa ca în cazul protestelor organizate de sindicatele portuare din fața sediului Administrației Portuare la mijlocul lunii mai 2014, împotriva deciziei de transferare a acțiunilor companiei către Primăria Constanța.39 Protestul lor este sprijinit de domnul Vasile Blaga senator, prin depunerea unei moțiuni de cenzură pe această temă. Sindicaliștii au hotărât să formeze mitinguri timp de 2 ore în fiecare zi până Guvernul va renunța la transferul acțiunilor respective, aceștia (5000 la număr) amenință și cu greva generală dacă nu vor fi ascultați:
"S-ar putea, la un moment dat, să întrerupem lucrul în Portul Constanța. Vă spun că asta avem și de gând. Nu ascund, cum nu ascund niciodată chestia asta. Asta va fi." declară Mircea Burlacu, președintele FNSP.
"Portul Constanța să rămână sub autoritatea statului român, să nu fie listat la bursă pentru că însemană privatizare și, Doamne iartă-mă, e autoritatea statului român! Cum s-o privatizezi". a mai completat președintele FNSP.
Domnul senator Vasile Blaga le-a declarat că se va adresa tuturor instituțiilor statului dacă Guvernul nu va renunța la ideea majorării pachetelor de acțiuni a Companiei portuare cu 13%, pentru Primăria Constanța. În plus, acesta consideră, că situația prezentă nu va fi privită cu ochi buni de Comisia Europeană, întrucât România își pierde un obiectiv strategic, de importanță națională. Blaga a spus că intenționează să propună un vot de neîncredere Guvernului:
"Vom depune o moțiune de cenzură. Îi spun și titlul: <<Jaf și trădare națională>>, pentru că despre asta este vorba și să văd eu care parlamentar nu va susține o astfel de moțiune de cenzură", declarație dată de domnul senator Vasile Blaga.
În practica sindicală se observă într-o anumită măsură cum sindicatele influențează și sunt influențate la rândul lor de zona politicului. Indiferent, acestea vor continua să reprezinte un corp puternic ce va echilibra și se va implica în viața socială, economică și profesională având scopul apărării și promovării drepturilor și intereselor salariaților; va exista ca un partener independent alături de Guvern și patronate luptând pentru menținerea condițiilor decente de muncă și viața și sănătatea membrilor lor.
Titlul II Reprezentanții salariaților
Capitolul 1. Reglementări juridice și modalitatea de organizare
Secțiunea 1.1. Norme juridice aplicabile
În dorința protejării și a promovării libertății de asociere, a apărării intereselor angajaților, Codul muncii stabilește1 pentru salariații unităților fără vreun sindicat legal constituit, posibilitatea ca aceștia sau angajatorul să aleagă din rândul salariaților, persoane care să îi reprezinte în raporturile cu conducerea unității. Forma de organizare de reprezentanți ai salariaților constituie doar o alternativă a sindicatelor, nu pot coexista în aceeași unitate.
Pentru înființarea reprezentanților salariaților trebuiesc îndeplinite o serie de condiții cumulativ (articolul 221):
organizarea acestora se poate face doar în cadrul unei unități, numai din rândul salariaților unității respective;
unitatea să dețină mai mult de 20 de angajați;
să nu existe un sindicat reprezentativ legal constituit în respectiva unitate;
alegerea și mandatarea reprezentanților de către adunarea generală a salariaților să fie făcută în interesul salariaților, al apărării drepturilor și promovării doleanțelor în relația cu conducerea unității;
reprezentanții electibili trebuie să aibe cel puțin vârsta de 21 de ani și să fi lucrat la respectivul angajator minim 1 an fără întreruperi;2
reprezentanții să aibe capacitate de exercițiu deplină.
Rezultă de aici că reprezentanții salariaților aparțin comunității angajaților, fiind mandatați să îi reprezinte în relațiile cu conducerea unității și să exercite atribuții asemeni sindicatelor în măsura în care legea le permite.
Libertatea de organizare pentru existența reprezentanților salariaților se interpretează la fel cu libertatea sindicală, în sensul că salariații au libertatea de a alege asemenea reprezentanți sau libertatea de a nu constitui o asemenea organizare.
La fel ca pe liderii organizației sindicale, legea (articolul 226 din Codul muncii) îi protejează pe reprezentanții salariaților în privința concedierii pe motive specifice activității stabilite în mandatul de reprezentare primit de la salariați. Protecția există pe toată durata exercitării atribuțiilor stabilite în mandat.
Unele dintre atribuții sunt stabilite pe lângă Codul muncii și de Legea dialogului social, Legea numărul 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă sau Ordonanța de urgență a Guvernului numărul 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă.
Secțiunea 1.2. Organizarea
În conformitate cu dispozițiile Codului muncii (articolul 221, alineatul 2), reprezentanții sunt aleși prin votul a cel puțin jumătate din totalul angajaților unității, indiferent de numărul celor prezenți în cadrul adunării generale a salariaților. În situația în care, prezenți în adunarea generală sunt jumătate din angajații unității, votul exprimat trebuie să fie unanim.3 Limita numărului reprezentanților urmează a se stabili între cei prezenți în adunarea generală împreună cu angajatorul, făcându-se raportare la marimea unității ca număr de salariați.
Articolul 222, alineatul 3 stabilește durata maximă a mandatului reprezentanților salariaților ca fiind de 2 ani, putând fi mai scurtă în funcție de acordul dintre reprezentanți și cei pe care îi reprezintă. Numărul de ore destinat activității de reprezentare, de aducere la îndeplinire a atribuțiilor cu care a fost mandatat reprezentantul salariaților (conform articolului 225, Codul muncii), se va face ținând cont de programul de lucru al acestuia se va stabili după legea contractului colectiv de muncă incident, iar în lipsa unui asemenea contract se va hotărî de comun acord cu conducerea unității.
Capitolul 2 Îndatoririle reprezentanților salariaților
Secțiunea 2.1. Atribuțiile principale și accesorii
Privitor la atribuțiile ce le revin reprezentanților salariaților, prezentate în textul legal al articolului 223 din Codul muncii, se găsesc cinci atribuții principale, fundamentale ce nu diferă în mare măsură de cele avute de organizațiile sindicale:
trebuie să urmărească respectarea drepturilor salariaților, în conformitate cu legislația în vigoare, cu contractul colectiv de muncă incident, cu contractele individuale de muncă și cu regulamentul de funcționare intern ;
să participe la elaborarea regulamentului de funcționare intern;
să apere și să promoveze interesele salariaților referitoare la salariu, condiții de muncă, timp de muncă și timp de odihnă, stabilitate în muncă, precum și orice alte interese profesionale, economice și sociale legate de relațiile de muncă;
trebuie să sesizeze inspectoratul de muncă în privința nerespectării dispozițiilor legale și ale contractului colectiv de muncă aplicabil;
să negocieze contractul colectiv de muncă, conform legii.
Aceste îndatoriri (respectând dispozițiile articolului 224), se vor stabili în cadrul adunării generale a salariaților. Modalitatea prin care se vor aduce la îndeplinire precum și durata acestora, a limitelor de exercitare a mandatului vor fi dezbatute de același organism împreună cu reprezentantul sau reprezentanții aleși. Legea le interzice anumite activități prevăzute doar sindicatelor, dar le recunoaște alăturat atribuțiilor legale o serie de activități specifice organizațiilor sindicale reprezentative în scopul garantării unei reprezentări eficiente.
Din înțelesul atribuțiilor principale, rezultă o serie de atribuții accesorii venite în completarea activității de reprezentare, specificate în Codul muncii și în alte acte normative:
în situația unor concedieri colective aceștia vor fi consultați de către conducerea unității pentru a stabili prin negocieri cu aceasta anumite măsuri sociale necesare, formulează propuneri legate de concedieri, stabilesc acorduri asupra metodelor de evitare a consecințelor imediate concedierii ori depun efort în diminuarea numărului de personal pasibil concedierii (articolul 69);
primesc înștiințarea conducerii unității conținând intenția de concediere colectivă (articolul 70);
trebuie să fie consultați în privința normelor de muncă elaborate de angajator (articolul 132);
li se cere acordul în situația cumulului zilelor de repaus săptămânal (articolul 137, alineatul 4);
iau parte la elaborarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă alături de conducerea unității și de alte organisme stabilite de lege (articolul 178, alineatul 3);
iau parte la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă, după cum le permite legea (Legea numărul 62/2011);
au atribuții în declararea conflictelor de interes, decid începerea, menținerea și încetarea grevei după interesele salariaților, respectând condițiile legii (Legea numărul 62/2011);
stabilesc prin acord cu conducerea unității angajatoare care va fi emitentul tichetelor de masă cu care se va încheia contract de prestare a acestui serviciu (articolul 7 al Legii numărul 142/1998)4;
au dreptul să primească rapoarte cu referire la condițiile de muncă în care își desfășoară activitatea femeile însărcinate sau care alăptează (articolul 6 al Ordonanței de urgență Guvernamentale numărul 96/2003)5.
Secțiunea 2.2. Aspecte pozitive ale desemnării de reprezentanți ai salariaților
Aceste aspecte pozitive apar mai ales la adresa angajaților; în primul rând, angajații știu că, prin intermediul acestor reprezentanți, participă activ la negocierea contractului colectiv de muncă, drepturile lor au o șansă mai mare să fie respectate, iar cererile lor sunt ascultate și transmise fără întârziere într-un cadru cu un oarecare grad instituțional.
În cel de-al doilea rând, angajații au în acest fel niște reprezentanți care luptă pentru avantaje și condiții de muncă mai bune, se pot mobiliza eficient prin reprezentant în cazul negocierilor urmate unor proteste sau grevei.
Prin intermediul reprezentanților salariaților, se asigură o mai bună informare asupra cauzelor și modului de adoptare a deciziilor manageriale. Astfel, compania este percepută ca fiind transparentă și deschisă în privința nevoilor angajaților.
Iar în ceea ce privește procedura de constituire, declararea unor reprezentanți ai salariaților nu implică totalitatea actelor scrise și de procedură precum în situația constituirii organizațiilor sindicale.
Țările europene mai dezvoltate au implementat posibilitatea mai multor tipuri democratice de reprezentare a salariaților, reușind împărțirea atribuțiilor mai eficient: comitete de întreprindere, delegați ai personalului, comitete de grup de întreprinderi etc. În ceea ce ne privește, reglementările îndreptate în sfera organizațiilor sindicale conferă acestora mai multe atribuții decât sunt conferite celor din planul comunitar. Literatura de specialitate6 consideră că soluția încărcării sindicatelor cu un număr prea mare de atribuții nu este cea mai potrivită. Probabil o revenire asupra reglementărilor referitoare la atribuțiile și libertățile reprezentanților salariaților, în vederea învestirii acestora cu mai multe capacități ar duce la o echilibrare a efortului sindical la nivelul întregii țări.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Sindicatele (ID: 123883)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.