Simulatia Aplicatii Licite Si Ilicite

Medicina

Simulatia Aplicatii Licite Si Ilicite

Byadmin ianuarie 1, 2024

Simulația

Aplicații licite și ilicite

Titlul I Aspecte generale ale simulației

Capitolul I Noțiunea și evoluția simulației

Secțiunea I Istoric

Secțiunea II Legislație aplicabilă

Secțiunea III Definirea și structura simulației

Secțiunea IV Principiul Neutralității

Capitolul II Clasificare.Tipuri de simulație

Secțiunea I Simulația absolută

Secțiunea II Simulația relativă

Subsecțiunea I Simulația relativă subiectivă

Subsecțiunea II Simulația relativă obiectivă

Capitolul III Efectele simulației între părți și față de terți

Secțiunea I Subiecții principali.Părțile

Secțiunea II Subiecții secundari.Terți

Titlul II Efecte licite și ilicite ale Simulației

Capitolul I Donația

Secțiunea I Noțiuni teoretice

Secțiunea II Efecte licite

Secțiunea III Efecte ilicite

Capitolul II Contractul de vânzare

Secțiunea I Noțiuni teoretice

Secțiunea II Efecte licite

Secțiunea III Efecte ilicite

Capitolul III Simularea partajului

Capitolul IV Simularea contractului de tranzacție

Capitolul V Proba Simulației

Titlul III Concluzii și propuneri de lege ferenda

INTRODUCERE

Instituția simulației mi-a atras atenția pentru prima dată în cel de-al III-lea an de facultate, odată cu studierea materiei Obligațiilor, deoarece părea un act juridic atipic aflat pe linia de hotar dintre licit și ilicit.Aprofundând tema, am eliminat prejudecățile și am realizat că mă aflu în fața unei operațiuni juridice complexe, perfect legale și care este capabilă să dea un sens complet diferit dar în același timp extrem de util principiului forței obligatorii a voinței părților la încheierea unui contract.

Rațiunea pentru care am ales să elaborez o lucrare de licență bazată pe o temă din cadrul Dreptului Civil rezidă în faptul că reușesc să asimilez informațiile din acest domeniu cu o ușurință deosebită pe de o parte pentru că logica planează asupra întregului Cod Civil, iar pe de cealaltă parte, pentru că fiecare reglementare din acest act normativ are o imediată aplicabilitate practică, aspect ce îmi este util din punctul de vedere al faptului că, pentru mine, ideea de asimilare a informațiilor este aproape echivalent cu cea de exemplu concret.Timpul limitat din acele vremuri nu mi-a permis însă să descopăr toate situațiile în care s-ar putea folosi simulația și astfel, la sfârșitul celui de-al treilea an de studiu al dreptului am rămas cu o curiozitate.În perioada următoare am studiat doctrina juridică existentă pentru a-mi raspunde la întrebările legate de efectele acestei instituții și în momentul în care am realizat că aria de aplicabilitate este foarte vastă, atât din punctul de vedere al domeniului dreptului cât și din punctul de vedere al legalității simulației, am decis să realizez și o lucrare de licență cu această temă.

Prin urmare, compoziția ce va umple următoarele pagini are o menire capabilă de cel două sensuri prin prisma faptului că, pe plan personal, am urmărit să elimin orice lacune în ceea ce privește informațiile legate de Simulație iar pe plan profesional am dorit să compun o lucrare care să sprijine echivalența dintre această operațiune și termenul licit, aspect ce a generat incertitudine mai ales în faza incipientă a sa.

Titlul I Aspecte generale ale simulației

Capitolul I Noțiunea și evoluția simulației

Secțiunea I Istoric

1. De-a lungul timpului evoluția simulației a avut un parcurs sinuos, marcat în mare parte de incertitudine cu privire la scopul cu care a fost și este folosită.Consemnările referitoare la diferite operațiuni echivalente simulației de astăzi datează încă din vremea când dreptul roman era aplicabil.În perioada în care dreptul cetății era caracterizat de un formalism exagerat,1 instituția simulației nu și-a putut găsi foarte multe oportunități de aplicare având în vedere necesitatea existenței actului secret care nu putea îndeplini, în mod logic, exigențele cerute de dreptul roman în materie de formă.Însă, odată cu orientarea mediului economic spre accelerarea schimburilor s-a încercat și ameliorarea metodelor de încheiere a actelor juridice.După ce această schimbare extrem de binevenită s-a produs, oportunitățile de folosire a simulației s-au dovedit a fi extrem de numeroase.

2. Astfel, numeroși jurisconsulți2 menționează situații din acele vremuri în care cetățeni romani au recurs la simulație pentru a-și atinge scopurile.În materia contractelor practica conform căreia un debitor înstrăina bunuri(vânzare fictivă) din patrimoniul său pentru a le feri de executarea silită era considerată ilicită.Un alt exemplu din domeniul procesual ilustrează persoana care se comporta ca un posesor într-o acțiune în revendicare, în timp ce adevăratul posesor se folosea de uzucapiune ca să intre în proprietatea bunului.În ceea ce privește dreptul familiei există informații conform cărora forme ale simulației erau folosite pentru a eluda legea.De exemplu, cazul emancipării fictive al unui fiu în vederea deținerii împreună cu acesta, a mai multor jugăre(bou de jug) decât era permis de lege.Simulația divorțului era considerată o practică ilicită în momentul în care soțul risca să fie executat de creditorii săi, iar soția, pentru a evita pierderea dotei în favoarea creditorilor, se folosea de un divorț fictiv.Tot în domeniul familiei simulația era folosită datorita interdicției dictată de lege dintre soți de a-și dona bunuri unul altuia.În acest sens se foloseau diferite forme ale operațiunii juridice precum donația deghizată într-un contract de vânzare sau donația prin interpunere de persoane.Pentru a se combate cea din urmă formă de eludare a legii, s-a creat o prezumție de interpus asupra donatarului care avea controlul sub orice formă asupra donatorului.

3. În ceea ce privește reglementarea din dreptul francez a instituției simulației pot afirma că aceasta se aseamănă, cel puțin în stadiu incipient, cu cea din dreptul roman în sensul că formalismul excesiv împiedica până și ideea că un contract care nu este solemn poate fi, totuși, valabil.Urmărind evoluția părintelui dreptului francez legiuitorul începe să facă distincția între actul public și actul secret, începănd astfel să accepte conceptul de simulație, cu mențiunea că actul secret trebuia respectat de părți.Cu același prilej se menționează pentru prima dată clasificarea simulației în absolută și relativă, clasificare care a rezistat până în zilele noastre.O altă precizare interesantă apărută în aceeași perioadă era legată de situația în care actul secret îi prejudicia pe moștenitorii părților.În acest caz, aceștia din urmă puteau introduce o acțiune în instanța împotriva actului făcut de predecesorii lor.Același remediu îl aveau și terții care considerau că simulația a fost încheiată în dauna lor .

4. Principiul opozabilității contractului cunoaște primele atacuri din partea juriștilor francezi.Jean Domat susține inopozabilitatea actului secret în relațiile cu terții simulației

Contra-înscrisurile și toate actele secrete care derogă de la contracte sau care le aduc vreo schimbare n-au nici un efect cu privire la terții al căror interes l-ar leza. După cum era de așteptat, jurisconsultul francez a avut parte de foarte multe critici, dar legiutorul francez a acceptat principiul inopozabilității și l-a ridicat la nivel de lege cu singura condiție ca actul secret să fie încheiat printr-un înscris sub semnatură privată.Actul secret a avut parte de unele limitări și între parți.Astfel, menționez hotărârea Parlamentului din anul 1663 de anulare a contra-înscrisurile în cazul contractelor prin care erau fondate și dotate mânăstirile.În plus, notarul care încheia astfel de acte era pedepsit penal.Declarația care interzicea contabililor regelui să utilizeze contra-înscrisurile în exercițiul profesiei lor era un alt exemplu de limitare a posibilității de a contracta a părților.

5. Odată consacrată, simulația a început să fie folosită din ce în ce mai des, materia preferată a francezilor fiind reprezentată de fictivitatea prețului în cadrul unui contract de vânzare de imobile.Statul percepea un impozit anual pe case în funcție de prețul cu care a fost tranzacționată aceasta.În acest sens, părțile se înțelegeau să treacă în acte un preț mai mic pentru a plăti, implicit, un impozit mai mic.După revoluția de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, legiuitorul a modificat legea prin eliminarea puterii discreționare din mâinile părților și crearea unor taxe proporționale de înregistrare pentru a contracara acea practică des folosită.În concluzie, vechiul drept francez a fost nevoit să se modernizeze în prealabil pentru a putea accepta instituția simulației, dar din momentul în care a făcut-o a evoluat rapid trasând liniile pe care stă și în zilele noastre această operațiune.

6. Aflat sub inspirația sistemelor de drept vecine, un exemplu bun fiind cel menționat anterior pe lângă cel bizantin sau austriac, cel românesc a cunoscut primele reglementări importante la începutul secolului al XVIII-lea când Scarlat Calimach a ordonat alcătuirea unei legiuiri.Aceasta a fost elaborată de juriști moldoveni și a fost promulgată de Domnul Moldovei în anul 1817 sub denumirea previzibilă de Codul Callimach.În cadrul acesteia se poate depista existența primelor referiri cu privire la materia simulației fără a fi, însă, denumită astfel.În paragraful 1232 din capitolul Pentru tocmeli îndeobștie găsim următorul text: Dacă s-au făcut tocmală iconomicoasă și fățarnică pentru un lucru de un hotărât feliu, trebuie să se judece după legiuitele orânduiele care privesc către însuși lucrul, după adevărata să cualita .Acestui text i-a fost alăturat de cod și un exemplu după cum urmează: De pildă A, împrumutând cu bani pe B, au scris în sânet dobanda legiuită, iar în taină s-au tocmit să iae mai mult;așadar, această întamplare se judecă dupa legiuirile dobânzilor .Un alt paragraf, 1443, din capitolul Pentru contractul cumpărării și vânzării spunea:Iar daca tocmala pentru vânzarea sau cumpărarea înapoi s-au facut iconomicoasă, spre acoperirea dritului de ipotici sau a zapisului de împrumutare, atuncea are loc regula arătată în paragraful 1232 .Prin interpretarea articolelor menționate mai sus pot concluziona că reglementarea viza doar efectele dintre părți în sensul că, între acestea singurul act care avea efecte era cel secret(după adevărata să cualita).

7. Cea de-a doua lucrare ca importanță dar prima din punct de vedere cronologic, fiind redactată în anul 1814, care menționează aspecte juridice asemănătoare conceptului de simulație este Manualul Juridic scris de unul dintre coautorii Codului Callimach, Andronache Donici.Termenul folosit de autor era de acte iconomicoase și îl putem întâlni în paragraful 6 din Titlul X intitulat: Pentru tocmeale : …să fie cu bună dreptate, spre a se muta lucrul din stăpânirea unuia în stapânirea altuia(precum când ar vinde cineva un lucru pre care nu-l stăpânește cu bună credință sau ar vinde cineva un lucru pre care nu-l stăpânește cu bună credință sau ar vinde cineva un lucru cu vânzare iconomicoasă, sau, precum am zice, lucrul împrumutat, zălogul și altele asemenea să mută adică de la o mâna la alta, însă priimitorul lucrului nu se face cu această stăpân).Cea de-a doua referire se află în paragraful 7 al Titlului XI intitulat Pentru vânzări : Iar vânzarea iconomicoasă întru nimic nu să socotește.Citatele amintite relevă faptul că autorul a reglementat și cealaltă jumătate a simulației de astăzi și anume lipsirea de efecte a actului public.Așadar se poate afirma că, din coroborarea articolelor aparținând Codului Callimach și ale Manualului juridic, instituția simulației era reglementată de legile românești încă de la începutul secolului al XVIII-lea.

Secțiunea II Legislație aplicabilă

8. După ce legiuă aspecte juridice asemănătoare conceptului de simulație este Manualul Juridic scris de unul dintre coautorii Codului Callimach, Andronache Donici.Termenul folosit de autor era de acte iconomicoase și îl putem întâlni în paragraful 6 din Titlul X intitulat: Pentru tocmeale : …să fie cu bună dreptate, spre a se muta lucrul din stăpânirea unuia în stapânirea altuia(precum când ar vinde cineva un lucru pre care nu-l stăpânește cu bună credință sau ar vinde cineva un lucru pre care nu-l stăpânește cu bună credință sau ar vinde cineva un lucru cu vânzare iconomicoasă, sau, precum am zice, lucrul împrumutat, zălogul și altele asemenea să mută adică de la o mâna la alta, însă priimitorul lucrului nu se face cu această stăpân).Cea de-a doua referire se află în paragraful 7 al Titlului XI intitulat Pentru vânzări : Iar vânzarea iconomicoasă întru nimic nu să socotește.Citatele amintite relevă faptul că autorul a reglementat și cealaltă jumătate a simulației de astăzi și anume lipsirea de efecte a actului public.Așadar se poate afirma că, din coroborarea articolelor aparținând Codului Callimach și ale Manualului juridic, instituția simulației era reglementată de legile românești încă de la începutul secolului al XVIII-lea.

Secțiunea II Legislație aplicabilă

8. După ce legiuitorul roman a trasat în linii mari poziția față de mecanismul juridic , Codul Civil de la 1856 o întregește făcând referire în art 1175 la inopozabilitatea actului secret față de terți, aspect nemenționat în legislația anterioară.Astfel, Actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părțile contractante și succesorii lor universali;un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane .Deși acest text reprezintă singura legătură dintre C.CIV. și simulație se poate desprinde similitudinea față de Noul Cod Civil referitoare la această instituție. Constanta cea mai evidentă a celor două reglementări consecutive o constituie atitudinea îngăduitoare față de manifestarea minciunii în drept . Atât legiuitorul de la 1864, cât și cel din 2011, recunosc valabilitatea simulației, pentru că o percep ca expresie a libertății de voință care guvernează încheierea contractelor. Așadar, de lege lata, sancțiunea nulității continuă să-i fie străină simulației, evident, sub rezerva existenței unor cauze de nulitate separate de faptul nașterii aparenței neconforme realității.Cea de-a doua asemănare este marcată de refuzul legiuitorului de a da o definiție legala simulației în ciuda faptului că NCC dezvoltă simțitor subiectul în discuție pe parcursul a șase articole, mai exact art. 1289- art. 1294.

9. Implicit, seria deosebirilor este mult mai numeroasă și pot să încep analiza chiar cu primul articol din NCC aservit simulației unde alineatul întâi dă posibilitatea părților de a impune faptul că actul nu se aplică și succesorilor lor ci rămâne valabil doar între părțile inițiale, evident, doar pe durata vieții lor.Mai exact art. 1289 prevede următoarele: Contractul secret produce efecte numai între părți și, dacă din natura contractului ori din înțelegerea părților rezultă contrariul, între succesorii lor universali sau cu titlu universal .Pentru a da un exemplu referitor la aplicarea în practică a acestui articol pot să amintesc contractele de tipul intuitu personae unde părtile sunt singurele care au capacitatea de a-și îndeplini obligațiile ce reies din contract.Un colecționar de artă se va prevala de alineatul menționat anterior în momentul în care va încheia un contract public de antrepriză simulat cu un alt pictor decât cel din actul secret în vederea realizării unor tablouri.Prin această relatare am urmărit să subliniez importanța opțiunii pe care legiuitorul o oferă părților în sensul că succesorii pictorului din cauza mai sus menționată ar fi trebuit să răspundă contractual față de cealaltă parte din contract în ipoteza în care ascendentul lor nu ar fi reușit să execute lucrarea înainte de a muri, obligație aproape imposibil de realizat având în vedere ca e foarte putin probabil ca talentul să se transmită pe cale genetică în doză identică.

10. Cea de-a doua deosebire constă în scindarea terților în funcție de buna sau reaua lor credință.Asfel, în conformitate cu prevederile alineatului întâi al articolului 1290 NCC, celor care nu sunt părți în cadrul contractului secret nu le pot fi opuse prevederile acestuia cu condiția dovedirii bunei lor credințe.Pe cale de interpretare per a contrario dacă un terț a cunoscut faptul ca dobândește drepturi de la un achizitor aparent bazat pe contract simulat, terțul nu se poate folosi de textul citat anterior din NCC.Același articol le acordă celor care nu fac parte din contract un alt drept, de această dată în alineatul al doilea, constând în opțiunea terților de a invoca existența contractului secret când le vatămă drepturile.În opinia mea, acest alineat trebuie interpretat sistematic, alături de cel dintâi, ca o variantă de rezervă a terților care au aflat, pe diferite căi, de existența actului secret.În această ipoteză, prin aplicarea dispozițiilor alineatului întâi, reaua-credință se abate asupra subiecților în discuție, primul alineat nemaifiindu-le de ajutor.Cu alte cuvinte, dacă un terț depistează o simulație în cadrul căreia actul secret îi creează prejudicii, acesta îl poate invoca în baza alineatului secund fără a-și face griji în legătură cu faptul că este de rea-credință.

11. Noua reglementare și-a aplecat atenția cu o mai mare grijă și asupra creditorilor, pe de o parte, ai înstrăinătorului aparent, iar pe de cealaltă parte ai dobânditorului aparent.O opinie juridică de specialitate consideră această măsură un pas important în sensul apărării drepturilor creditorilor.Astfel, Ca inovație a noii reglementări putem nota înăsprirea condițiilor în care creditorul chirografar al dobânditorului aparent se poate prevala de aparența creată prin simulație.Dacă sub imperiul vechii legislații civile unui asemenea creditor îi era necesar și suficient să se încreadă cu bună-credință în actul public, art. 1291 alin. (1) din Noul Cod civil îi cere ca, în plus, să fi declanșat urmărirea silită și să fi îndeplinit formalitățile de publicitate cu privire la aceasta sau să fi obținut instituirea sechestrului asupra bunurilor obiect al simulației. Conflictul dintre creditorii dobânditorului aparent și cei ai înstrăinătorului aparent va fi câștigat de către cei din urmă, în măsura în care se prevalează de o creanță anterioară actului secret. Per a contrario, în celelalte cazuri au câștig de cauză creditorii dobânditorului aparent, care vor putea sesiza, astfel, bunurile ce fac obiectul simulației.

12. O altă distincție este reprezentată de dispozițiile articolului 1293 NCC referitoare la

compatibilitatea dintre actele juridice unilaterale și mecanismul simulației.Codul civil nu făcea o

referire expresă referitoare la această problemă lăsând juriștii, doctrinarii și nu în ultimul rând jurisprudența instanțelor de judecată să reflecteze asupra corelației sau lipsei acesteia, după caz, între cele două instituții.Opinia conform căreia, prevederile articolului 1175 C.CIV. erau aplicabile și actelor unilaterale a fost susținută și de proiectul Codului civil român din anul 1971 al cărui alineat întâi al articolului 118 avea următorul conținut: Actul juridic aparent, dacă este unilateral, nu produce efecte față de cel care l-a făcut sau, în cazul contractului între părți .Din păcate totul a rămas la stadiul de proiect și pe acest fundament au apărut de-a lungul istoriei juridice românești și soluții contrare.De exemplu, Decizia nr. 682 din 4 iulie 1947 prin care se admitea recursul declarat de I. Petrescu contra deciziei nr. 152 din 1946 a Curții de Apel București,secția a II-a, în proces cu Rilly Braverman a declarat imposibilă ipoteza ca testamentul să reprezinte un contra-înscris, parte constitutivă în procedura simulației dupa cum se va observa în capitolele ce urmează.Fragmentul următor relevă și motivele curții pentru care a luat această hotărâre.

13. Conform principiilor în materie, există simulațiune atunci când se face o convenție aparentă ale cărei efecte sînt modificate sau suprimate prin altă convenție, contraînscris, contemporană cu prima și destinată să rămană secretă.Această definiție presupune existența în materie de simulație a două convenții, una ostensibilă, alta secretă, încheiate între aceleași părți cu privire la același obiect.Aceasta înseamnă că testamentul nu poate constitui cotraînscrisul pentru că ele nu sunt convenții, acte unilaterale esențialmente revocate destinate să producă efecte după moartea testatorului.Recunoașterea făcută într-un testament prin care testatorul, adresându-se moștenitorilor săi, le cere să respecte un legat sub cuvânt că o anumită avere i-ar aparține numai aparent, în realitate aparținând legatarului, nu poate avea efect împotriva testatorului însuși în timpul vieții și nu poate fi produsă ca probă în contra lui .

14. Ultimul articol din NCC dedicat simulației reprezintă totodată și ultima distincție față de vechea reglementare de la 1865.Articolul 1294 NCC, intitulat marginal Actele nepatrimoniale, stabilește imposibilitatea aplicării dispozițiilor referitoare la simulație în materia actelor neevaluabile în bani.Acest text poate fi corelat, în cazul unui exemplu din dreptul familiei, cu articolul 295 NCC care reprezintă, de fapt, sancțiunea aferentă nerespectării prevederilor menționate anterior.Ca atare, articolul denumit Căsătoria fictivă are următorul conținut: Căsatoria încheiată în alte scopuri decât acela de a încheia o familie este lovită de nulitate absolută .Un alt exemplu poate fi dat din materia adopției unde articolul 480 NCC instituie aceeași sancțiune ca și în exemplul precedent, singura excepție acceptată de legiuitorul român fiind cazul în care nulitatea relativă este expres menționată de lege.Păstrând același registru ca cel de la punctul 12 și pentru că vechea reglementare nu amintea nimic despre soarta actelor nepatrimoniale, atât doctrina veche cât și jurisprudeța nu au putut decât să adopte o opinie care a intuit, în acest caz, intenția legiuitorului.

Secțiunea III Definirea și structura simulației

15. Tranziția simulației de la echivalența cu frauda până la fenomenul juridic complex și extrem de folositor unei societăți moderne bazată pe democrație și pe libertatea de a gândi, spune, face și nu în ultimul rând contracta dupa bunul plac, este departe de a fi încheiată.Deși NCC a încurajat folosirea ei printr-o reglementare mai complexă, după cum am arătat în secțiunea precendentă, punctul de plecare a fost mult mai aspru.În primă fază, doctrina juridică folosea termenul de minciună pentru a explica simulația: Simulația este o minciună pusă la cale în comun-părțile creează în mod voluntar o convenție aparentă, diferită de convenția reală, care rămâne ascunsă. O altă încercare de definire se baza pe crearea de aparență și era folosită și de vechii doctrinari români.În materie de contracte se spune că există simulațiune când părțile fac o convențiune aparentă numai pentru a ascunde o altă convențiune reală diferită sau chiar numai pentru a ascunde lipsa oricărei convențiuni.În fine, existau și autori care defineau mecanismul ajutându-se de termenul nereal: simulația constă în declarația intenționată de către părti a unei voințe care nu corespunde cu voința lor reală și care este menită să o ascundă pe aceasta din urmă.Analizând cele redactate în rândurile precedente putem descoperi, totuși, câteva elemente caracteristice chiar și pentru simulația de astăzi cum ar fi convenția aparentă sau acordul simulatoriu însă toate aceste informații au fost așezate sub spectrul neconcordanței dintre cele două acte juridice.Or, această din urmă concepție s-a dovedit a fi greșită odată cu evoluția dreptului și a practicii care au arătat, prin exemple concrete, că simulația este formată din două acte care nu se neagă unul pe celalalt, ci dimpotrivă, ele se completează formând împreună cu acordul simulatoriu această instituție perfect funcționabilă și legală.

16. Sintetizând informațiile anterior menționate pot desprinde o caracteristică fundamentală a simulației și anume complexitatea, datorată în special modului de construcție a acesteia.Pentru a putea încadra o operațiune juridică în acest registru este necesară îndeplinirea a trei condiții esențiale și anume existența actului secret, mai apoi existența unui acord simulatoriu, iar în final încheierea actului public între părți.Această ordine este foarte importantă și de aceea voi continua analiza structurală a simulației în aceeași ordine.

Actul secret.Pentru ca părțile să se găsească în situația calificării unui act ca secret sau contra-înscris, după cum mai este denumit de unii autori,el trebuie încheiat de acestea fără încunoștințarea altor persoane.În plus, actul trebuie să nege într-o oarecare măsură realitatea, în speță, actul public.Această ipoteză nu va putea fi atribuită, de exemplu, actelor care interpreteză, explică sau dezvoltă unele clauze ale actului public.Doctrina juridică a emis opinii contrare în ceea ce privește conceptul de secret și limitele sale unele acceptând continuarea caracterului secret după înscrierea în cartea funciară, altele nu.Prin urmare, Contra-înscrisul este lipsit de caracter secret în toate cazurile când a fost supus unei publicități, care, prin natura sa , este destinată a aduce actele juridice la cunoștința terților, cum sunt: transcrierea actului, intabularea, înscrierea în arhiva electronică deoarece Toate sistemele organizate legal de publicitate mobiliară sau imobiliară generează o prezumție de cunoaștere a actelor sau faptelor juridice supuse acestei publicități.O asemenea prezumție este de natură să înlăture de plano caracterul secret al actului încheiat între părți .Opinia contrară are urmatoarele argumente: Ideea că înregistrarea contra-înscrisurilor în registrele de publicitate imobiliară face ca simulația să dispară astfel încât actul înregistrat devine public deci opozabil părților, nu poate fi acceptată și dintr-un alt motiv ea este arbitrară în raport cu cel puțin una din categoriile de terți, și anume creditorii chirografari care nu au decât o posibilitate ipotetică de a lua cunoștintă de actul secret ca urmare a faptului că acesta a fost înregistrat în registrele de publicitate imobiliară, deoarece ei nu au nici o obligație de a cunoaște îndeplinirea unei atare proceduri .

În opinia mea, între publicitatea imobiliară și anularea caracterului secret al unui act, parte a simulației, nu se poate pune semnul de egalitate pentru că această măsură ar crea un neadevăr aproape general valabil și ar dezavantaja părțile.Neadevărul ar veni prin prisma faptului că, realist vorbind, nu ne aflăm pe teritoriul diligenței din simplul motiv că cei cărora li se aplică dispozițiile NCC nu sunt nici pe departe la fel de atenți cu drepturile lor precum ar fi normal, iar prezumția că un act înscris în cartea funciară este cunoscut de toți cei care ar putea fi interesați de cuprinsul lui are puține șanse de a fi adevărată.Din ultima idee rezultă și dezavantajul, deoarece această masură, fiind goală de conținut practic sau aplicabilitate, pune doar în dificultate cocontractanții fără a-și atinge scopul concret și anume apărarea terților din moment ce ei,lipsiți de diligență, oricum nu află de existența lui.

Actul secret este, de fapt, numit în mod generic act deoarece nu este necesar ca acesta să fie reprezentat de un înscris ci trebuie să fie constituit doar în sens de negotium între părți, singura condiție fiind ca acesta să genereze adevăratele efecte juridice.În acest caz contra-înscrisul se poate confunda foarte ușor cu acordul simulatoriu despre care voi vorbi în rândurile ce urmează.

Un alt aspect care merită atenție este reprezentat de ordinea aparției actelor juridice.La data la care se încheie actul public trebuie ca celelate două condiții să fie deja îndeplinite, mai exact, existența actului secret cel puțin în sens de negotium și acordul simulatoriu.

În ultimul rând, condițiile de formă și de fond necesare pentru valabilitate sunt susceptibile de câteva precizări importante.Dacă din punctul de vedere al condițiilor de fond lucrurile stau cât se poate de clar, fiind nevoie de capacitate de a contracta consimțământul părților, obiect determinat și licit, iar în cele din urmă cauză existentă, morală și licită, în ceea ce privește forma este foarte importantă sublinierea faptului că acestea nu trebuie îndeplinite neapărat, informație ce reiese prin interpretarea per a contrario a alineatului 2 al articolului 1289 conform căruia contractul secret nu produce efecte nici între părți dacă nu îndeplinește condițiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă .Prin caracterul unitar al simulației actele sunt strâns legate între ele, cel secret împrumutând forma actului public.De exemplu, cazul unei donații deghizate sub forma unui contract de vânzare nu va trebui autentificată în fața notarului deoarece va folosi forma autentică de la contractul de vânzare în cazul în care părțile optează pentru această variantă de încheiere a contractului de vânzare.

Acordul simulatoriu.Însăși denumirea denotă faptul că acest acord este manifestarea de voință prin care părțile simulației convin la modificarea anumitor aspecte din actul public sau chiar ineficacitatea acestuia.Acordul simulatoriu este sinonim cu intenția părților de a simula și constă în voința lor ca acea operațiune juridică să producă toate efectele juridice specifice simulației.Ea nu se reduce doar la intenția de a-i determina pe toți terții să creadă într-o aparentă juridică, împrejurare care s-ar putea realiza și printr-o simplă modificare secretă a contractului.Este foarte important ca acest acord să existe între părți iar în lipsa lui nu pot afirma că simulația ar exista, cele două acte juridice fiind distincte unul de celălalt.În concluzie, acordul simulatoriu este de esența și nu doar de natura simulației.De aici rezultă, în mod logic, concluzia că întregul mecanism ar fi lovit de nulitate în cazul în care această sancțiune ar lovi doar acordul.

Actul public.Acest act este încheiat cu scopul de a realiza aparența juridică, în fapt, motivul principal pentru care părțile au recurs la simulație.De această data, este foarte important ca acesta să îndeplinească toate condițiile de formă și de fond prevăzute de lege întrucât actul secret are nevoie de valabilitatea actului public pentru a fi aplicabil și de aceea este încheiat de cele mai multe ori în formă scrisă, printre altele și pentru a avea o dovadă a convenției în sens de instrumentum.În funcție de dorința părților acest act poate avea o plajă largă de aplicabilitate începând de la unele stipulații din el pâna la ineficacitatea totală a ceea ce este denumit de juriști simulație absolută.Termenul public nu trebuie interpretat în sensul obligativității părților de a face toate formalitățile de publicitate ci doar de a încheia actul fără intenția de a-l ține ascuns față de terții interesați.

17. După analiza structurală, anterior efectuată, pot spune că Simulația este mecanismul juridic complex, format dintr-un act secret, un act public și un acord simulatoriu prin care părțile urmăresc să-și ascundă adevărata intenție.

Din punct de vedere a naturii juridice țin să precizez că simulația este o excepție de la principiul opozabilității datorită posibilității părților, prin prisma prevederilor articolului 1290 alineatul întâi, de a ignora prevederile actului secret chiar dacă părțile sau succesorii lor în drepturi le invocă.Această opinie este susținută atât de vechea doctrină juridică româneasca cât și de cea aferentă noii reglementări după cum urmează: excepția față de opozabiltiatea față de terți a contractului va trebui să însemne că, în anumite împrejurări și condiții, o terță persoană este îndreptățită să ignore, să respingă acele situații juridice care au fost create prin anumite contracte și Simulația este o operațiune complexă care, din punct de vedere tehnic reprezintă o excepție de la principiul opozabilitații.

Secțiunea IV Principiul Neutralității

18. Doctrina franceză explică acest principiu cu ajutorul a două fraze: simulația nu face să fie nul ceea ce este valabil; ea nu face să fie valabil ceea ce este nul.În opinia mea, aceaste idei merită unele completări pentru că principiul neutralității poate fi echivalentul unei axe mărginite la un capăt de nulitate și la celălalt de opozabilitate, principiu care situeză simulația exact la jumătatea distanței dintre cele două noțiuni, ferind-o în același timp de sancțiunea nulității menținând, totuși, inopozabilă terților care, prin definiția operațiunii, nu au cum să cunoască adevărata intenție a părților.Acest principiu a făcut posibilă trecerea simulației din domeniul ilicit, loc unde fusese aruncată încă de la inceputurile istoriei juridice, în cel licit bucurăndu-se de o aplicabilitate practică mult mai generoasă decât s-ar crede în urma unei analize superficiale.În titlul al doilea al acestei lucrări voi detalia unele exemple practice ca ascunderea numelui donatarului, pentru a evita orice suspiciune de interes în urma încheierii actului sau acordarea unui simplu ajutor prin ascunderea unei donații în spatele unui contract de vânzare s.a.

Este foarte important de reținut că această instituție și-a alterat imaginea publică datorită modului în care a fost folosită în practică ulterior apariției ei și nu atunci când totul se afla la stadiul de proiect deoarece simulația a fost gândită ca o minciună juridică , o posibilitate pentru părți de a nu-și face publice intențiile și nu de a eluda normele juridice, idee care, a fost asimilată simulației doar din cauza vicleniei atât de caracteristice, din păcate, oamenilor.

Capitolul II Clasificare.Tipuri de simulație

Secțiunea I Simulația absolută

19. Cazul simulației absolute este reprezentat de înțelegerea părților din acordul simulatoriu prin care actul public nu produce niciun efect, singurul care are însemnătate, pentru părți cel puțin, fiind cel secret.Într-o decizie a C.S.J. se spune că actul secret prevede că actul aparent nu are nicio valoare și că nu a intervenit în realitate între părți, adică este fictiv sau inexistent.Singurul motiv pentru care părțile recurg la această metodă este pentru că doresc ca terții să creadă că acordul juridic dintre ele este reprezentat de prevederile actului public, prevederi lipsite de efecte din voia cocontractanților.Doctrina juridică a emis o serie de păreri contrare în ceea ce privește structura unei simulații absolute.Astfel, într-o primă expunere, actul public împreună cu acordul simulatoriu sunt singurele acte încheiate de părți deoarece actul public nu are menirea de a ascunde un alt act juridic, ci, dimpotrivă, absența oricărui act,prin această operațiune cauza lipsind sau devenind falsă.O altă opinie relevă faptul că prin fictivitatea actului public se simulează consimțământul părților din actul secret.Motivul care determină părțile să recurgă la această formă a simulației este ilicit de cele mai multe ori.Un exemplu ar putea fi cazul debitorului care își înstrăinează bunurile printr-un contract de vânzare fictiv pentru a deveni insolvabil și a-și prejudicia creditorii în acest mod.Altă aplicație practică și-ar putea găsi locul în rândul demnitarilor care, cinstiți fiind, au intrat în posesia mai multor bunuri decât și-ar putea permite și,pentru a păcăli controlul averilor efectuat de către stat, își înstrăinează bunurile printr-un contract de vânzare simulat absolut.La fel ca și în celelate cazuri de simulație aceasta este sanționată cu inopozabilitatea față de terți a actului secret, în speță cel fictiv.

Secțiunea II Simulația relativă

20. Situația de față se întâlnește în cazul în care părțile încheie un act public pe care îl poate studia oricine și un act secret, desigur, consimțit anterior care nu lipsește total de efecte actul public ca în cazul simulației absolute ci modifică anumite elemente.În funcție de subcategoria în care este încadrată, printr-o simulație relativă se pot modifica părțile contractante sau chiar natura juridică a acordului juridic.Cu alte cuvinte, rolul actului public se modifică în comparație cu simulația absolută deoarece, în cazul de față, acesta are menirea de a deghiza modul în care părțile doresc să-și exteriorizeze voința juridică în tot sau în parte, după caz.Aceste urmări fac ca operațiunea să fie mai complicată decât în cazul fictivității actului public deoarece, în cazul deghizării actul secret nu va putea conține o simplă prevedere de ineficacitate a actului public ci va trebui să fie corelat cu cel public specificând exact ce clauze sunt valabile într-adevăr sau ce părți suportă efectele juridice ale acordului .Odată cu creșterea nivelului de complexitate se ridică și problema condițiilor de validitate pe care le implică acest tip de simulație.

În opinia mea, existența actului secret în formă scrisă este necesară în vederea dovedirii modificărilor aduse actului public, în caz contrar, părților fiindu-le destul de greu să dovedească în fața instanței, de exemplu, adevărata lor intenție.În continuare voi analiza cele două ramuri ale simulației relative și anume cea subiectivă și mai apoi, cea obiectivă.

Subsecțiunea I Simulația relativă subiectivă

21. Denumită de literatura de specialitate și simulația prin interpunere de persoane, această formă reprezintă încheierea înțelegerii publice de către două persoane, iar a celei secrete de către una dintre părțile din actul public împreună cu o alta, păstrându-se în acest sens anonimatul celei din urmă.Iarăși, motivele pentru care părțile ar recurge la o simulație relativă subiectivă sunt diverse, dar de cele mai multe ori se urmărește eludarea normelor juridice, în acest caz legiuitorul fiind mult mai radical în ceea ce privește sancțiunea.Articolul 1653 NCC, alineatul întâi a stabilit faptul că Sub sancțiunea nulității absolute, judecătorii, procurorii, grefierii, executorii, avocații, notarii publici, consilierii juridici și practicienii în insolvență nu pot cumpăra, direct sau prin persoane interpuse drepturi litigioase care sunt de competența instanței judecătorești în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea .Următoarele articole, în speță 1654 și 1655 NCC, instituie incapacități de a cumpăra sau de a vinde unor persoane în funcție de calitatea lor după cum urmează: mandatarilor pentru bunurile pe care trebuie să le vândă sau părinților, tutorilor, curatorilor, administratorilor pentru bunurile pe care le reprezintă și funcționarilor public, judecătorilor sindici, practicienilor în insolvență, executorilor judecătorești precum și altor persoane asemenea care ar putea să influențeze condițiile vânzării astfel încât să obțină un avantaj nemeritat.Încălcarea normelor din ultima categorie menționată se sancționează cu nulitatea absolută, în timp ce nulitatea relativă intervine pentru celelalte două.

21. Referitor la structura acestui tip de simulație pot spune că este atipică în comparație cu ce am analizat până acum în această materie și cu ceea ce voi trata până la finalul lucrării, deoarece nu sunt suficiente două persoane pentru a putea încadra operațiunea în subiectul lucrării de față ci este necesar ca și o a treia persoană să cunoască întregul mecanism.Această opinie este susținută în proporție majoritară de doctrină și jurisprudență începând cu cea veche care statuează într-o decizie a C.Ap. Craiova Or, așa cum s-a arătat mai sus, pentru a exista simulația sub forma interpunerii de persoane, ambele părți din contractul aparent urmăresc în mod conștient, ca efectele actului să se producă față de o a treia persoană, căreia i se asigură anonimatul tocmai prin simularea persoanei, respectiv, în speță, reclamantul și încheind cu cea actuală care transmite că pentru a se realiza simulația prin interpunere de persoane este necesar ca acordul simulatoriu să se realizeze între cel puțin trei persoane, adică cele două părți și persoana interpusă cu mențiunea că același autor se răzgândește câteva rânduri mai jos concluzionând că încheierea acordului simulatoriu nu este de esența simulației fiind posibil ca terțul să nu fi participat la acordul simulatoriu părere cu care nu pot fi de acord .Din cele scrise anterior rezultă, fără îndoială, necesitatea îndeplinirii caracterului convențional de către subiecții operațiunii pentru a o putea numi simulație.Astfel, în acest caz participanții se numesc interponent-beneficiarul de drept al tranzacției, interpus- partea din actul public care nu are, de fapt, niciun drept de pe urma lui și terțul-persoană care își păstrează calitatea și drepturile prevăzute de actul public, act în care este parte alături de interpus.

23. Varianta simulației tratată la punctele anterioare a fost asemănată de unii specialiști în drept mandatulului cu reprezentare sau, cu precădere, mandatului fără reprezentare.În rândurile următoare voi analiza, pe rând, cele două instituții amintite în fraza precedentă concluzionând în final indentificarea sau lipsa ei cu simulația prin interpunere de persoane.

Mandatul cu reprezentare își găsește reglementarea între articolul 2013 și urm. NCC și reprezintă contractul prin care o parte, numită mandatar, încheie în numele și pe seama celeilalte părți, numită mandant, un număr de acte juridice.Opinia juridică majoritară argumentează această problemă în sensul distincției dintre cele două operațiuni juridice, însă există și opinii contrare în special în literatura juridică mai veche.Totuși, observând că diferențele sunt numeroase și concludente, nu pot decât să concluzionez că simulația prin interpunere de persoane nu va putea fi niciodată o formă, fie ea și atipică, a mandatului cu reprezentare.

Mandatul fără reprezentare este, în conformitate cu articolul 2039 și urm. NCC, contractul prin care o parte, numită mandatar, încheie în nume propriu dar pe seama celeilalte părți, numită mandant, o serie de acte juridice.Trăsătura principală a acestui tip de contract este reprezentată de încheierea acestuia fără contemplatio domini ceea ce înseamnă că adevăratul beneficiar al actului juridic își păstrează identitatea secretă mai ales față de persoana cu care contractează mandatarul dar și față de părți.Acest contract poate fi considerat, din punct de vedere al naturii juridice, o varietate a contractului de mandat deoarece reprezentarea s-a dovedit a fi doar de natura contractului de mandat și nu de esența sa .Ca și în cazul de la punctul a), mandatul fără reprezentare este subiectul unei controverse legate de asemănarea sau identificarea acestuia cu simulația prin interpunere de persoane.Argumente există și de această dată pentru ambele idei, iar în rândurile ce urmează voi face o prezentare a susținerilor celor două părți.

Astfel, autorii care opinează pentru egalitatea dintre cele două instituții se bazează pe o serie de considerente, primul dintre ele fiind modul identic prin care interponentul, parte a actului secret, și mandantul, parte a contractului de mandat, intră în posesia foloaselor de pe urma obligațiilor terților din ambele contracte.În al doilea rând, ambele mecanisme dețin un act public care este modificat de un act secret.Referitor la efectele pe care le produc actele secrete în raport cu terții, aceștia nu au nicio legătură juridică cu mandantul, respectiv, interponentul.Prin interpretarea articolului 2040 al (2) NCC se poate constata echivalența între acțiunea în substituire despre care vorbește articolul menționat anterior și acțiunea în simulație reglementată de dispozițiile articolului 1292 NCC.În ultimul rând merită semnalat faptul că ambele figuri juridice generează o ascundere a adevărului legat de părțile contractante.În concluzie, singurul element care face mandatul fără reprezentare un caz atipic de simulație prin interpunere de persoane ar fi acordul simulatoriu încheiat doar între interponent și interpus în cazul mandatului deosebindu-se în acest mod de o veritabilă simulație.În sprijinul acestei păreri a venit și Comisia pentru Dreptul european al contractelor prin lucrarea Principiile dreptului european al contractelor, comisie care este de părere că simulația poate să se refere la adevăratul beneficiar al contractului: o vânzare este încheiată cu o persoană căreia îi va fi substituită, în realitate, adevăratul cumpărător.În acest caz, contractul secret este unul de agenție, care arată că persoana care a încheiat actul în mod ostensibil este în realitate și un agent și poate fi tratat ca atare(prete-nom) .

În ceea ce privește cea de-a doua opinie, autorii care susțin diferențierea dintre cele două operațiuni încep prin a sublinia rolul terțului din fiecare dintre ele.În cazul simulației, acesta participă la acordul simulatoriu dându-și acceptul cu privire la intenția părților, acțiune ce nu trebuie confundată cu situația în care terțul unui contract de mandat fără reprezentare ar cunoaște,pe orice cale, existența actului, deoarece în acest din urmă caz singura modificare va fi preschimbarea bunei-credințe a terțului în rea-credință.Un alt argument care este strâns legat de primul este reprezentat de modul în care interponentul și mandantul primesc dreptul ce decurge din cele două acte.În cazul interponentului, dreptul intră direct în patrimoniul acestuia pe când mandantul trebuie să primească de la mandatar, cel din urmă având într-adevăr obligația legală de a-i preda bunurile primite ca mandatar în virtutea prevederilor articolului 2041 NCC.Referitor la efectul demascării actului necunoscut terților există o diferență majoră pentru că eliminarea caracterului secret al actului ascuns înlătură conceptul de simulație, în timp ce acordul încheiat între mandant și mandatar nu este afectat de o eventuală publicitate.Această problemă merită, totuși, o precizare referitoare la cartea funciară.Acest tip de publicitate nu influențează în niciun fel autenticitatea simulației din motivele pe care le-am dezvoltat cu câteva rânduri în urmă.În sprijinul acestei idei s-a subliniat și modul diferit de încheiere a celor două acte aferente fiecărei operațiuni din punct de vedere temporal.Simulația necesită încheierea simultană a actelor secrete și publice împreună, desigur, cu acordul simulatoriu în timp ce mandatul fără reprezentare este încheiat înte părți de cele mai multe ori înainte de cele pe care le-ar încheia mandatarul în virtutea contractului cu mandantul.

În opinia mea și în virtutea celor expuse anterior, argumentele fiind pertinente pentru ambele idei, acest lucru nefăcând altceva decât să-mi îngreuneze decizia, mandatul fără reprezentar nu poate fi nici măcar numit o formă a simulației prin interpunere de persoane, deoarece instituțiile au scopuri diferite deci au fost create din considerente diferite, fiind distincte.Terminologia este schimbată, părțile se comportă diferit una față de cealaltă și pot pune în discuție, referitor la această problemă, drepturile și obligațiile terților care nu participă împreună cu acordul lor de voință decât la una dintre cele două operațiuni juridice, în speță la simulație.Presupunând că părerea mea este greșită ar însemna să accept ideea că mandatului fără reprezentare i s-ar aplica două reglementări diferite în funcție de dorința fiecărei părți.Oare nu ar putea fi considerată această opțiune abuz de drept?Un terț al unei simulații considerate, în același timp, mandat fără reprezentare nu ar putea califica actul astfel prevalându-se de avantajele pe care i le oferă prerogativele unui terț față de un contract de mandat?Sigur, reciproca funcționează perfect în sensul că terțul unui contract de mandat poate să ajungă la concluzia că inopozabilitatea care i-ar fi oferită în cazul calificării contractului ca simulație îi profită și astfel poate notifica părțile că el consideră operațiunea ca atare, păgubind poate, pe cei care au încheiat actele juridice.Conchid prin a spune că delimitarea dintre cele două operațiuni juridice trebuie trasată strident pentru a evita orice dilemă și, pe cale de consecință, vătămare a intereselor părților.

Subsecțiunea II Simulația relativă obiectivă

24. Cel de-al doilea caz de simulație se identifică cu situația în care se încheie un acord juridic prin care părțile stabilesc adevăratele obligații care vor interveni între ele, acesta reprezentând actul secret.Intenția cocontractanților este de a feri de publicitate natura și mai ales conținutul obligațiilor menționate în fraza anterioară și pentru aceasta deghizează contractul inițial sub forma altuia denumit act public.În funcție de modul și cantitatea de informații care se ascunde, deghizarea poate fi totală sau parțială.

Deghizarea totală se referă la intenția părților de a ascunde adevărata natură juridică a contractului încheiat de acestea.Cel mai uzitat exemplu este cel în care se încheie un contract de donație și mai apoi este ascuns sub vălul unui contract de vânzare.În ciuda faptului că denumirea duce cu gândul la neconcordanța totală între acte, acest caz particular deține și similitudini cum ar fi părțile care rămân aceleași în ambele contracte.Situația reciprocă este de asemenea valabilă dar scopul datorită căruia se încheie un acord de vânzare deghizat sub forma unuia de donație este de a justifica bunul respectiv ca fiind urmarea unei gratificări, deoarece cumpărătorul nu ar putea să explice modul prin care a obținut banii necesari achiziționării bunului respectiv.Exisă și cazuri, mai puține la număr, de contract de întreținere ascuns în spatele unui contract de vânzare, părțile rămânând și în acest caz aceleași în ambele acte.O altă situație atribuită relativității obiective este simulația cauzei imediate când părțile modifică, spre exemplu, motivul pentru care s-a născut un drept de creanță în patrimoniul creditorului.Nu se poate vorbi despre o deghizare a cauzei mediate, întrucât ascunderea acesteia în spatele unei alte cauze nu modifică deloc acordul inițial, efectele rămânând neschimbate în actul public dintre părți.Cu siguranță că părțile trebuie să ia în considerare dispozițiile articolului 1236 NCC în momentul în care schimbă cauza încheierii contractului.Alt exemplu ce poate fi încadrat în categoria deghizării totale vine de această dată din practică și este reprezentat de deghizarea unui contract de vânzare cu dare în plată sub forma unui contract de schimb.Tribunalul Vâlcea a ajuns prin sentința Nr. 736 din 2009 la această concluzie pentru următoarele considerente:

Acțiunea în simulație este un mijloc procedural prin care partea interesata cere instanței să constate că primul act(cel secret) este cel real, iar cel de-al doilea act, cel public, aparent este simulat și, ca atare, să-1 înlăture, restabilind astfel raportul juridic real dintre părțile contractante, în sensul scoaterii din clandestinitate a acestuia din urmă.Dacă prin actul public părțile urmăresc ascunderea naturii juridice a actului secret, ne aflăm în prezența unei deghizări totale a actului secret.

În ceea ce privește natura juridică a contractului încheiat între părti, instanța a reținut că voința părților a fost aceea de a încheia un contract de vanzare-cumpărare cu dare în plată accesorie plății prețului, iar nu de a încheia un contract de schimb.Concluzia expusă mai sus s-a desprins și din imprejurarea că sulta invocată de reclamantă în valoare de 260.000 EURO, întrece valoarea apartamentului pârâților, evaluat de părți, conform notificării depuse de reclamantă, la suma de 100.000 EURO.În plus, s-a reținut că prețul invocat de reclamantă ca fiind cel real, și anume de 360.000 EURO, se situează în apropierea celui stabilit de evaluator la data de 15.06.2007, și anume de 405.000 EURO .

Deghizarea parțială se produce atunci când părțile doresc să modifice doar conținutul actului juridic public prin prevederile din actul secret sau deghizat.Modificările vizate de părți prin actul secret pot fi legate de obiectul contractului, modalitățile, data sau modul de executare a lor precum și clauzele introduse în acordul public.Singura ingerință în vederea respectării ipotezei analizate este păstrarea naturii juridice pentru că, în caz contrar, deghizarea ar fi totală.Aplicabilitatea practică a acestui tip de simulație este, poate, cea mai vastă, exemplele venind atât din domeniul ilicit cât și din cel licit.Astfel, debitorul care dorește să sustragă de la urmărirea creditorilor săi bunurile care alcătuiesc gajul general al acestora, încheie un contract de schimb de terenuri, oferind un fond de mare valoare contra unuia de o valoare inferioară; în actul secret se menționează, însă, că obiectul contractului îl constituie,în realitate, un alt teren, de valoare apropiată cu cel dobândit prin schimb .

Simulația datei, după cum am menționat în paragraful anterior, reprezintă un alt caz de deghizare parțială, deoarece părțile pot conveni să antedateze actul public fictiv dacă cea reală este ulterioară celei înscrise în act sau să-l postdateze dacă data reală este anterioară celei trecute în actul public.În această situație acordul simulatoriu este dat de înțelegerea dintre părți cu privire la modificarea datei.Cauzele pentru care se recurge la acest procedeu sunt pe de o parte licite iar pe de altă parte ilicite.Ca exemplu de cauză ilicită este decizia debitorului de a antedata un contract de vânzare cu scopul de a îngreuna încercarea creditorilor, titulari ai acțiunii pauliene, de a demonstra anterioritatea nașterii creanței în raport cu înstrăinarea bunului.Practicile asemănătoare legate de bunuri imobile și-au redus drastic gradul de apariție după introducerea formelor de publicitate imobiliară.Acestea erau extrem de folosite imediat după căderea regimului comunist din România când Decretul-lege nr. 9/1990 a abrogat legile 58 și 59 din 1974.Intenția părților era de a data actul după această abrogare, dar înainte de intrarea în vigoare a legii 9/1990 privind interzicerea temporară a înstrăinarilor terenurilor prin acte între vii tocmai pentru ocolirea acestei interdicții.

Un alt caz de deghizare parțială, poate cel mai des întâlnit și ilicit de cele mai multe ori, este cel de simulare a prețului.Acest procedeu a fost folosit încă din cele mai vechi timpuri și reprezintă înscrierea unui preț diferit, de obicei mai mic, în actul public față de cel din actul secret.Scopul cel mai popular este evitarea impozitării la valoarea reală a prețului de către organele fiscale sau pentru micșorarea onorariului notarial în materie imobiliară, acest din urmă obicei fiind totuși combătut în ultima vreme prin introducerea grilelor ce conțin prețuri de referință în funcție de anumite particularități ale clădirilor cum ar fi: materialul folosit la construcție, anul cosntrucției, amplasamentul etc. .Sigur, există și alte motive cum ar fi împiedicarea părții adverse din cadrul unui litigiu să efectueze un retract litigios prin înscrierea unui preț exagerat de mare în actul de vânzare a drepturilor litigioase.

Capitolul III Efectele simulației între părți și față de terți

25. NCC reglementeză în două articole, respectiv 1289 și 1290, efectele față de cele două categorii interesate de o eventuală simulație.Considerată excepție de la principiul opozabilității, terților nu le poate fi opusă operațiunea, mai exact prevederile modificatoare ale actului secret, act cunoscut prin definiție numai de părți.Prevederile legale cuprind, suficient de explicit, ceea ce ar trebui să se înțeleagă prin termenul de părți însă cel de terți este mult mai abstract, NCC nefăcând nicio precizare cu privire la acest aspect, lăsând la voia interpretării sensul și sfera de cuprindere a acestuia.Analiza ce urmează este foarte utilă studiului simulației, deoarece delimitarea dintre cele două categorii de subiecte este sumar realizată iar legiuitorul le tratează total diferit în unele cauze, un exemplu elocvent fiind cel al actului secret pe care, cel căruia i se atribuie calitatea de terț, îl poate ignora fără a exista repercursiuni.

Secțiunea I Subiecții principali.Părțile

26. În principiu, individualizarea părților acestei operațiuni juridice nu este atât de dificilă ca în cazul terților, aceasta pornind de la interpretarea articolului 1166 NCC care prevede următoarele: contractul este acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic .Prin urmare, persoanele care au luat parte la încheierea acordului simulatoriu pot primi titlul de părți ale unei simulații în conformitate cu dispozițiile articolului anterior citat.Această încadrare trebuie însoțită, totuși, de unele precizări raportate la posibilitatea manifestării voinței juridice a părților prin intermediul unui reprezentant legal sau convențional, după caz.

27. Situația des întâlnită ce se poate încadra în categoria reprezentării convenționale este cea a mandatarului, care încheie în numele mandantului o simulație.În acest caz, cel din urmă nu se poate considera terț față de operațiunea la care mandatarul și-a dat acordul, însă, cu respectarea legislației în vigoare aferente contractului de mandat.Astfel, prin coroborarea articolelor 2016 al (2) și 2017 rezultă faptul că mandatarul are nevoie de o împuternicire expresă pentru a semna actele aferente unei simulații datorită caracterului dispozitiv al acestora.În plus, acesta are obligația legală de a nu depăși limitele impuse de mandat, deci singura posibilitate prin care mandantul ar ajunge să fie parte la o simulație fără consimțământul său este alipită încălcării legii de către mandatar, caz în care s-ar angaja raspunderea contractuală a celui din urmă menționat.Cazul în care mandatarul ar invoca o eventuală calitate de terț este total scoasă din discuție din considerente logice având în vedere că a fost fizic prezent la încheierea acordului de simulație nefiind relevant faptul că nu a încheiat actul în nume propriu, cazul mandatului cu reprezentare.Caracterul secret al actului încheiat de mandatar nu va fi înlăturat din aceleași motive, expuse anterior, pentru care nici publicitatea imobiliară nu îl afectează.

28. Al doilea caz de reprezentare este cel legal, ipoteză ce poate pune mai multe probleme din punctul de vedere al stabilirii calitătii de parte a unei persoane care s-a constituit parte la o simulație prin intermediul unui tutore, ca exemplu.Soluția este una destul de clară în sensul opozabilității actului față de incapabil, opțiune subliniată de jurisprudență încă din prima parte a secolului XX: În ipoteza în care contra-înscrisul produce efecte numai între părțile contractante, nefiind opozabil terților, el este însă opozabil persoanei reprezentate în acest act prin mandatarul său; deci contra-înscrisul semnat de un tutore în această calitate, pentru minorul său, îl leagă pe acesta și după ce devine major, neputându-se susține că minorul este o terță persoană față de tutore, mandatarul său legal; întrucât minorul trebuie privit că a figurat și în actul secret, după cum e privit că a figurat și în actul aparent, ambele acte îi sunt deopotrivă de opozabile dacă, bineînțeles, conțin convențiuni valide .Aceeași rezolvare o are și speța în care reprezentantul legal al unei persoane juridice ar transforma-o în parte a unei simulații dar precizarea referitoare la limitele de reprezentare merită amintită și în acest caz, deoarece ipoteza în care administratorul societății comerciale ar incheia anumite acte juridice pentru care nu avea autorizare, consiliul de administrație al firmei l-ar putea trage la răspundere pentru eventualele prejudicii suferite de persoana juridică de pe urma simulației.Astfel, dacă în urma unei simulații relative obiective persoana juridică vinde, prin intermediul administratorului, un bun imobil cu pretul pieței în actul public, dar cu un preț inferior în actul secret se poate considera că interesele societății au fost vătămate dacă acționarii ei nu au dorit, în mod expres, acest lucru,în consecință putând angaja raspunderea reprezentantui pentru prejudiciul creat.

29. NCC lărgește sfera aplicabilității efectelor actului secret de la părți la succesorii universali sau cu titlu universal, însă cu anumite condiții prevăzute de dispozițiile articolului 1289 referitoare la natura juridică a actului sau la înțelegerea părților care, prin voința lor, pot limita transmiterea calității pe cale succesorală.Prima derogare, cea referitoare la succesorii universali, beneficiază de o utilitate considerabilă datorită faptului că, după moartea defunctului, o mare parte din patrimoniu intră în posesia succesorului universal, iar acesta trebuie să beneficieze de toate drepturile defunctului și în același timp să onoreze toate obligațiile.Or, pentru a putea realiza cele menționate anterior, el trebuie să aibă calitatea de parte în toate contractele în care cel decedat a deținut-o.

Singura diferență notabilă între succesorii universali și cei cu titlu universal este de ordin cantitativ, întrucât cel din urmă primește doar o fracție din patrimoniu sau un patrimoniu de afectațiune, după caz.Dacă în cadrul acelei părți din patrimoniu există și drepturi decurgând dintr-o simulație, succesorul cu titlu universal trebuie să se comporte exact ca cel menționat în paragraful anterior.Din moment ce am stabilit anterior că persoana juridică poate fi denumită parte a simulației, e de la sine înțeles că, aceastea poate dobândi calitatea de succesor în cazul reorganizării celei care a fost parte a simulației.

Secțiunea II Subiecții secundari.Terții

30. O veche opinie juridică sugera faptul că nicio vorbă nu e mai elastică în terminologia juridică decât cuvântul terți , această perspectivă păstrându-se după cum am arătat în rândurile anterioare.Totuși, termenul de terț trebuie atribuit, când vorbim de simulație persoanelor care nu au legături cu părțile din punct de vedere juridic, această calitate fiind strâns legată, totuși, de obligația de a nu face nimic din ce ar putea dăuna bunei desfășurări a îndeplinirii drepturilor și obligațiilor aferente operațiunii juridice.Cea de-a doua categorie de terți este aceea pentru care un anumit act juridic le impune calitatea de terț, dacă au fost îndeplinite în prealabil anumite condiții iar un exemplu notoriu este cel al obligației cumpărătorului de a se înscrie ca proprietar în cartea funciară pentru opozabilitate față de TERȚI.Persoanele care se înscriu intr-una din cele două categorii descrise mai sus nu sunt caracterizare, neapărat, de stabilitate deoarece trecerea de la terți la parte este posibilă și greu de depistat în acelasi timp în cazul succesiunilor.De aceea, consider că o comparație intre succesorii în drepturi, denumiți avânzi-cauză și terți poate ajuta la încadrarea corectă și la evitarea greșelilor în același timp.Așa fiind, noțiunea de având-cauză îi reprezintă pe acei terți față de care efectele actului juridic se produc deși nu și-au dat acordul la încheierea acestuia însă se află intr-o strânsă legătură cu cel care a făcut acest lucru.Terminologia a fost împrumutată din limba franceză, mai exact de la sintagma ayants-cause, termen care a fost inspirat la rândul său din latinescul habentes causam, expresie cu același înțeles.

Această legătură cu efectele contractului reprezintă o primă diferență majoră față de terții propriu-ziși pe care actul respectiv nu îi influențează nici în sensul îmbogățirii patrimoniului, dar nici în sens invers.Există însă și situația mult mai complicată în care o singură persoană ar putea să fie atât terț cât și având-cauză față de același act juridic, încadrarea diferită făcându-se în funcție de cunoașterea sau lipsa acesteia cu privire la contract.Cu alte cuvinte, dacă un succesor a aflat, pe orice cale, că ascendentul său a consimțit la încheierea unei simulații, el primește titlul de având-cauză și trebuie să se comporte ca atare.În caz contrar, el se poate numi terț și poate invoca în interesul său prevederile articolului 1290 NCC.

De aici reiese și o a doua diferență legată în această ipoteză de izvorul și de natura dreptului invocat de cele două categorii analizate în contradictoriu și anume legea în cazul terțului propriu-zis, acesta invocând un drept personal în temeiul articolului menționat anterior, pe când avândul-cauză se bazează pe un drept moștenit, consimțind la un acord deja dat pe care nu îl poate modifica sau accepta în parte.Din moment ce am început această analiză în contradictoriu cu definirea noțiunii de având-cauză voi încheia, în spiritul echilibrului, cu definiția terților menționați în prevederile dedicate simulației.Prin urmare, persoanele care, în virtutea unui text legal sau a acordului dintre părțile simulației, pot invoca excepția de la principiul opozabilității actelor juridice și, pe cale de consecință, pot ignora efectele actului juridic ascuns de simulanți se numesc terți în accepțiunea articolului 1290 NCC.

31. Dispozițiile primului alineat al articolului aferent terților impun o condiție care reclamă, în opinia mea, o analiză atentă și anume existența bunei-credințe în raporturile cu părțile simulației după cum urmează: Contractul secret nu poate fi invocat de părți, de către succesorii lor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular și nici de către creditorii înstrăinătorului aparent terților care, întemeindu-se cu bună-credință pe contractul public, au dobândit drepturi de la achizitorul aparent.Cu alte cuvinte, actul ocult își va produce efectele doar între părți, ele fiind opuse doar terților care și-au pierdut buna-credință aflând pe orice cale de existența actului secret și au dobândit rea-credință în schimb.Rațiunea pentru care legiuitorul a reglementat astfel problema de drept este că pe de o parte jurisprudența veche ajunsese la această concluzie, iar o eventuală opozabilitate ar fi nedreaptă față de interesele terților.Or, în cazul în care au aflat de existența înțelegerii secrete nu mai există niciun motiv pentru care acești terți ar trebui să fie apărați de legiuitor prin păstrarea atributului de bună-credință.În acord cu principiul cutumiar care indică faptul că orice regulă care merită luată în considerare trebuie să aibă măcar o excepție și că, la rândul ei, acea excepție trebuie să dețină o excepție, alin. (2) stabilește că terții pot invoca împotriva părților existența contractului secret atunci când acesta le vatămă drepturile .

32. După expunerea celor două alineate putem concluziona că în puterea terților există un drept de opțiune, bazat pe lezarea intereselor lor în sensul că actul secret poate genera unele efecte defavorabile terților cum ar fi Ipoteza moștenitorilor rezervatari ai înstrăinătorului ale căror drepturi sunt fraudate(ei devin astfel terți) prin donația păstrată secretă și deghizată într-un contract de vânzare.Pentru a putea invoca acest articol într-o eventuală acțiune în declarare a simulației și, bineînțeles, pentru a fi admisă terțul trebuie, din punct de vedere procedural, să justifice un interes iar pentru a îndeplini această condiție, acțiunii sugerată anterior îi este necesară și o acțiune cu scopul de a desființa actul secret eliminând astfel dezavantajul creat de acesta din urmă.Plecând pe această cale, terții renunță la inopozabilitatea actului secret față de aceștia folosindu-se astfel de excepția de la excepția principiului opozabilității actelor juridice față de terți despre care vorbeam la punctul anterior.Există totuși și situații în care terților le profită conținutul actului secret cum ar fi cazul în care un terț s-ar identifica cu creditorul unui înstrăinător aparent care a recurs la o simulație prin care a vandut, în actul public, un bun și a stabilit, în cel secret, că vânzarea nu produce niciun efect.Consecința directă a acestei operațiuni este rămânerea bunului în patrimoniul debitorului, aspect care îl poate ajuta pe terț să-și recupereze creanța.În acest sens, legiutorul ar fi trebuit să permită terțului, prin intermediul art. 1290, să invoce clauzele contractului secret și în ipoteza în care actul public îi vatămă drepturile,aspect la care voi reveni cu ocazia capitolului final dedicat propunerilor de lege ferenda.

33. Un caz particular al categoriei terților față de simulație este reprezentat de creditori, aceștia fiind menționați de prevederile articolului 1291 NCC al carui al (1) transmite faptul că

Existența contractului secret nu poate fi opusă de părți creditorilor dodânditorului aparent care, cu bună credință, au notat începerea urmăririi silite în cartea funciară sau au obținut sechestru asupra bunurilor care au făcut obiectul simulației .O opinie juridică de specialitate atribuie acestor terți numele de unici avânzi-cauză autentici datorită faptului că aceștia sunt singurii care trebuie să suporte fluctuațiile patrimoniale ale debitorilor, cazul creditorilor chirografari fiind încă și mai vitreg, pentru că aceștia din urmă nu pot limita puterea de decizie a celor care le sunt datori până în momentul în care s-ar pune în pericol starea lor de solvabilitate, caz în care ar avea la dispoziție acțiunea pauliană.Acest moment este, totuși, destul de dificil de prevăzut având în vedere că patrimoniul, sau mai bine spus componența patrimoniului, nu reprezintă o informație publică sau ușor de evaluat fiind necesare unele demersuri juridice pentru a putea afla valoarea exactă a acestuia.NCC reglementează prin prevederile art. 1291 al. al doilea și eventualul conflict intre creditorii înstrăinătorului aparent și cei ai dobânditorului aparent după cum urmează: Dacă există conflict între creditorii înstrăinătorului aparent și creditorii dobânditorului aparent, sunt preferați cei dintâi, în cazul în care creanța lor este anterioară contractului secret .Rațiunea acestui alineat are ca principal scop apărarea creditorilor amenințați de o fraudă din partea debitorului lor deoarece momentul înstrăinării unor bunuri, printr-o simulație absolută de cele mai multe ori în cazul de față, este concomitent cu micșorarea patrimoniului celui din urmă, aspect ce ar îngreuna recuperarea creanțelor de la debitorul simulant.Totuși, merită subliniat faptul că aplicabilitatea sa, care trebuie considerat o excepție de la regula instituită de cel dinâi, depinde de data la care s-a născut dreptul de creanță pentru fiecare dintre cei doi creditori aflați în conflict pentru că anterioritatea datoriei este singura împrejurare care permite derogarea de la primul alineat.Printr-o interpretare per a contrario deducem soluția dată în situația în care creanța se naște ulterior înstrăinârii aparente, ipoteză care nu mai necesită protecția instituită de legiuitor față de creditorul înstrăinătorului aparent deoarece actul public îi sugerează acestuia din urmă că în patrimoniul debitorului său nu se mai află acel bun.Cu alte cuvinte, acesta știe de la început că recuperarea datoriei va trebui să se efectueze, în cazul unei executări silite, din alte componente ale activului debitorului.

34. Ca o concluzie a acestui capitol, care marchează și finalul primului titlu al prezentei lucrări, îmi propun să analizez semnificația efectelor simulației față de terți.Vechea reglementare împreună cu doctrina aferentă nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la problema indicată din cauza sumarei menționări în lege, lucru care a generat o discrepanță între opinii la nivel doctrinar.Prima și cea corect argumentată, din punctul meu de vedere, este cea a caracterului de sancțiune a intenției simulanților de a ascunde adevărata lor voință juridică prin faptul că terții au opțiunea de a lipsi de efecte actul secret, mai exact dorința simulanților, instituind prin această decizie o adevărată sancțiune.Tot în același registru intră și posibilitatea de a invoca prevederile actului secret în momentul în care acestea creează prejudicii terților, acest drept fiind consacrat de NCC în cadrul alineatului secund al articolului 1290.Ideea de sancțiune nu se aplică decât în raporturile cu părțile, nu și în cele dintre terți deoarece regula legată de ordinea apariției creanțelor nu poate fi asemănată cu o pedeapsă ci, mai curând, cu o aplicare a adagiului roman prior in tempore potior in iure . Această teză a vechilor opinii juridice a fost consacrată de normele NCC prin faptul că, acestea statuează lipsa de efecte a actului secret față de terți.

O altă opinie este bazată pe principiul responsabilității potrivit căreia simulantul trebuie să suporte consecințele acțiunilor sale afirmându-se că: singura justificare posibilă nu poate pleca decât de la principiul responsabilității.Acela care prin propriul său fapt a produs aparența unei situații juridice este ținut să o respecte față de terți.Voința care se exprimă într-un raport juridic trebuie preferată voinței care se ascunde, întrucât voința neexprimată este înlocuită cu responsabilitatea celui care, prin aceasta, a creat o inducere în eroare .Referitor la această argumentare, precizez că ideea de responsabilitate se identifică pe alocuri cu o sancțiune datorită faptului că simulantul este obligat să respecte urmările aparenței create deci și aceasta este legată oarecum de cea dintâi.

În fine, aparența este considerată de unii specialiști ca unic fundament a efectelor simulației față de terți datorită faptului că terțului nu i se poate impune cunoașterea unor informații care, prin definiție, îi sunt ascunse.Astfel, singura sursă ramasă pentru terț reprezintă actul public, adică aparent cu condiția existenței bunei-credințe fără de care terțul nu ar mai putea invoca necunoașterea actului secret.De asemenea, existența acestei semnificații poate conlucra cu cea a sancțiunii, deoarece momentul în care terțul își intemeiază voința juridică pe aparență este concomintent cu momentul în care este sancționată intenția simulanților de a-și ascunde adevărata voință juridică.

Titlul II Efecte licite și ilicite ale Simulației

Capitolul I Donația

Secțiunea I Noțiuni teoretice

35. Donația este contractul cu titlu gratuit prin care una dintre părți, numită donator, cu intenția de a gratifica își micșorează în mod actual și irevocabil patrimoniul său cu un drept (real sau de creanță), mărind patrimoniul celeilalte părți, numită donatar, cu același drept, fără a urmări să primească altceva în schimb.După cum rezultă din această definiție, ceea ce caracterizează donația este trecerea unor valori dintr-un patrimoniu în altul fără echivalent, cu intenția de a face o donație(animus donandi).Această intenție, concretizată în încheierea contractului în forma și în condițiile prevăzute de lege, justifică mărirea unui patrimoniu în detrimentul altuia, constituind cauza contractului de donație.Din punctul de vedere al naturii juridice , donația reprezintă o liberalitate, întrucât are ca efect micșorarea patrimoniului donatorului cu bunul donat, spre deosebire de contractele dezintereesate prin care nu se micșorează patrimoniul celui care procură altuia un folos, motiv pentru care acestea din urmă nu sunt supuse regulilor de fond și de formă prevăzute pentru donații.

36. Condițiile de validitate impun ca obiectul contractului să fie determinat sau cel puțin determinabil și licit.De asemenea, contractul poate purta și asupra unor bunuri viitoare, însă succesiunile nedeschise nu pot forma obiectul donației.În ceea ce privește forma contractului de donație aceasta trebuie să fie una solemnă în conformintate cu prevederile art. 1011 alin 1 NCC: Donația se încheie prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute .De precizat este că sarcinile sau condițiile donației trebuie prevăzute tot în formă autentică.Referitor la capacitatea părților trebuie menționat faptul că donatarul trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu având în vedere faptul că donația reprezintă un act de dispoziție asupra patrimoniuliu.Prin urmare, persoana lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă nu poate dona un bun aflat în patrimoniul său.În ceea ce privește posibilitatea de a primi o donație condiția capacității de exercițiu se păstrează existând însă anumite derogări cum ar fi posibilitatea minorului de a accepta o donație cu acordul reprezentantului său legal.Există și anuminte incapacități stabilite de lege, situații la care mă voi referi în secțiunea dedicată efectelor ilicite ale simulării unei donații.

Soarta persoanei juridice este reglementată de prevederile art. 208 NCC: prin excepție de la prevederile art. 205 alin. (3) și dacă prin lege nu se dispune altfel, orice persoană juridică poate primi liberalități în condițiile dreptului comun, de la data actului de înființare sau, în cazul fundațiilor testamentare, din momentul deschiderii moștenirii testatorului, chiar și în cazul în care liberalitățile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod legal .

37. În art. 1014 NCC este reglementată pentru prima dată promisiunea de donație.Prin derogare de la regulile de formă aplicabile celorlalte promisiuni de a contracta, promisiunea de donație este supusă formei autentice cerute ad validitatem.Însă, ipoteza în care promitentul-donator nu își execută obligațiile asumate prin promisiunea de donație nu este sancționată cu posibilitatea judecătorului ca, la cererea beneficiarului promisiunii, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de donație, însă acesta poate acobliga promitentul să achite daune-interese constând în cheltuielile pe care beneficiarul le-a făcut pentru perfectarea contractului.

38. Art. 1015 NCC statuează principiul irevocabilității donațiilor.Această irevocabilitate acționează descurajant pentru donator și contribuie la siguranța circuitului civil, nefiind cea prevăzută pentru toate contractele și care rezultă din principiul forței obligatorii între părțile contractante.Irevocabilitatea donațiilor are un caracter special, mai accentuat decât forța obligatorie a oricărui contract, în sensul că în materie de donații irevocabilitatea privește nu numai efectele, ci însăși esența contractului, fiind o condiție de validitate pentru formarea lui.Concluzionând, donația nu este valabilă atunci când cuprinde clauze ce permit donatorului să o revoce prin voința sa .Sancțiunea nulității lovește contractul în întregime, iar nu numai clauza incompatibilă cu principiul irevocabilității și chiar dacă această clauză o afectează numai în parte.

Secțiunea II Efecte licite-Autor necunoscut.Gratificare

39. Acest tip de donație se materializează de cele mai multe ori printr-o simulație relativă subiectivă și are ca scop păstrarea anonimatului celui care face gratificarea din motive de modestie sau pentru evitarea unor eventuale conflicte între familia adevăratului donator și donatar.Se poate recurge la această formă a donației în cazul în care donatorul nu dorește ca destinatarul bunului donat sa-i cunoască identitatea din motive variind de la dorința de a nu fi bănuit că a urmărit obținerea unui oarecare avantaj de pe urma actului și până la evitarea unor dispute generate de persoana donatarului, aceasta din urmă fiind un prieten căzut în dizgrația familiei donatorului, copilul acestuia nelegitim sau, de ce nu, amanta gratificatorului etc.Există și varianta în care donatarul este o persoană juridică, cu precădere o fundație, asociație sau întreprindere cu însemnătate morală foarte mare pentru donator.În acest caz, voind să se ferească de criticile celor din jur care ar putea considera actul juridic ca o micșorare inutilă a patrimoniului, cel în cauză poate încheia un contract de donație simulat prin interpunere de persoane pentru ca în dreptul donatorului să figureze altă persoană în acest mod, numele său rămânând străin actului juridic și întregii operațiuni în sine.

40. După cum reiese și din exemplele date anterior, motivul pentru care o persoană ar dori să folosească acest procedeu juridic este ,departe de a fi ilicit, evitarea blamării donatarului de către terți din diferite motive.Așadar, această aplicație practică din materia simulației reprezintă, după părerea mea, unul dintre motivele principale pentru care s-a gândit acest procedeu juridic la începuturile sale, deoarece nevoia de intimitate, chiar și juridică, este evidentă și în acelasi timp nu prejudiciază cu absolut nimic societatea și terții aflați în strânsă legătură cu donatorul.Sigur, aici trebuie subliniat faptul că cel care hotărăște încheierea operațiunii juridice are obligația de a nu încălca rezerva succesorală a moștenitorilor săi, pentru că această încălcare dă dreptul succesorilor săi de a ataca în instanță actul juridic cu pretenția de a revoca donația pentru depășirea cotității disponibile de care dispunea de cuius-ul.

Secțiunea III Efecte ilicite

Eludarea incapacității de a primi și de a dispune de donații.Principiul revocabilității dintre soți.

41. După cum am amintit și în secțiunea dedicată aspectelor teoretice ale contractului de donație există anumite incapacități instituite de legiuitorul român de a dispune sau de a primi donații, situații pe care le voi analiza în rândurile următoare.Aplicațiile ilicite ale instituției simulației intervin în momentul în care donatorii doresc totuși să gratifice persoanele vizate de incapacitate și pentru aceasta trebuie să recurgă la o simulație.

O situație în care intervine incapacitatea de a primi donații este reprezentată de persoanele fizice nenăscute și persoanele juridice care nu au dobânit încă personalitate juridică, singura excepție fiind consacrată de cazul unei liberalități cu sarcini făcute unei terțe persoane capabilă, aceasta din urmă având obligația de a transmite bunul donat fie persoanei fizice după naștere fie celei juridice după dobândirea capacitătii juridice.După naștere, persoanele fizice păstrează o cvasi-incapacitate de a primi donații atât timp cât sunt minore în sensul că, acestea trebuie să obțină acordul reprezentantului legal pentru o beneficia de gratificare.În această situație este probabilă intervenția unei simulații prin interpunere de persoane, care are ca părți în actul public donatorul și o persoană interpusă și în actul secret, pe lângă acordul simulatoriu și precizarea că adevăratul donatar este un minor.Cazul interzișilor judecătorești se soluționează în mod asemănator, aceștia din urmă putând fi beneficiarii unei donații cu acordul octrotitorului lor legal.

42. În ceea ce privește interdicția de a dona, aceasta se aplică întru-un număr mai restrâns de cazuri, un prim exemplu putând fi cazul persoanei juridice intrate în insolvență.Astfel, potrivit art 117 alin. 2 lit. A din Legea Insolvenței nr 85/2014 Următoarele acte sau operațiuni ale debitorului vor putea fi anulate, pentru restituirea bunurilor transferate sau a valorii altor prestații executate: acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar .Simulația poate interveni în acest din urmă caz pentru a evita anularea actului de donație.O altă ingerință a legiuitorului vizează formele asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, pășunilor și fânețelor, obștile de moșneni în devălmașie, obștile răzesești nedivizate, composesoratele, pădurile grănicerești, pădurile urbariale, comunele politice, cooperativele, alte comunități și forme asociative cu diferite denumiri cărora li s-au reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor în temeiul Legii nr. 1/2000, nu pot înstrăina aceste terenuri, în niciun mod, în întregime sau în parte, nici prin acte cu titlu oneros, nici prin donații.

Ignorarea incapacităților instituite de legiuitor se sancționează cu nulitatea relativă a contractului, nulitatea trebuind a fi invocată de acela care este ocrotit, de ocrotitorul său legal sau de succesorii săi.Nulitatea absolută poate interveni atunci când invocarea ei este legată de unele interese de ordine publică.În cazul în care părțile s-au folosit de simulație pentru a evita incidența unei interdicții legislative nulitatea actului juridic se va păstra căci actul care sincer încheiat ar fi nul, rămâne nul și dacă a fost învăluit în spatele unei simulații.

43. Contractul de donație dintre soți poate avea ca obiect numai bunuri proprii ale soțului donator devenind, în urma donației, bunuri proprii ale soțului donatar, dacă intrarea lor în coproprietate nu a fost stipulată.NCC acordă o atenție deosebită acestei probleme analizând ipoteze diferite în cadrul art.1031-1033.Astfel, primul dintre ele stabilește că Orice donație încheiată între soți este revocabilă numai în timpul căsătoriei , instituind în același timp singura excepție de la principiul fundamental al donației, cel al irevocabilității.Pentru a realiza revocarea, soțul donatar trebuie să își exprime voința în interiorul perioadei în care este considerat soț, mai exact, până în momentul desfacerii căsătoriei prin divorț sau al morții soțului donatar, caz de încetare a căsătoriei.Nu este obligatoriu ca dreptul de revocare să fie expres stipulat în contractul de donație, deoarece acesta este de esența donației între soți.În plus, soțul donator poate impune o condiție potestativă și anume obligația de a plăti datorii nedeterminate ale acestuia sau uzul bunului donat, rațiunea acestor excepții de la principiile fundamentale ale contractului de donație fiind însăși legătura dintre părți.În această situație, se prezumă că relațiile dintre cocontractanți permit astfel de derogări fără a leza interesele vreunuia dintre ei.Revocarea actului juridic este posibilă atât în mod expres cât și în mod tacit printr-un act ulterior al soțului donator din care reiese intenția acestuia.O decizie din vechea jurisprudență stabilea că o procură judiciară dată pentru introducerea acțiunii în anulare a actului de donație cu privire la un anumit imobil poate fi considerată ca un act de revocare a donației, chiar dacă acea procură nu a fost valorificată efectiv prin introducerea acțiunii, de vreme ce donatorul și-a manifestat voința de a revoca donația .

44. Art. 1033 NCC, având denumirea marginală Donația simulată stabilește următoarele:

Este lovită de nulitate orice simulație în care donația reprezintă contractul secret în scopul de a eluda revocabilitatea donațiilor între soți .Alineatul al doilea al aceluiași articol stipulează faptul că Este prezumată persoană interpusă, până la proba contrară, orice rudă a donatarului la a cărei moștenire acesta ar avea vocație în momentul donației și care nu a rezultat din căsătoria cu donatorul .Prin stipularea expresă a nulității și prin faptul că aceasta urmărește sancționarea încălcării unei condiții fundamentale a donațiilor între soți, consider că această nulitate este una absolută, pe cale de consecință putând fi invocată oricând.Alineatul secund al acestui articol stabilește, până la proba contrară, și caracterul ilicit al unei eventuale simulații prin interpunere de persoane.

Capitolul II Contractul de vânzare

Secțiunea I Noțiuni teoretice

45. În conformitate cu prevederile art. 1650 NCC, Vânzarea este contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preț pe care cumpărătorul se obligă să îl plătească .Dintr-o interpretare greșită a normei citate anterior ar putea reieși că vânzătorul are obligația de a transmite dreptul de proprietate ulterior încheierii actului juridic printr-un anumit procedeu, dar această concluzie ar ignora conținutul articolului 1674 NCC care stipulează faptul că transferul proprietății se produce automat în momentul încheierii valabile a contractului cu excepția situației în care părțile convin diferit sau legea prevede altfel, un exemplu în acest sens fiind art. 1678 NCC care reglementeză situația bunurilor de gen stabilind că proprietatea se transferă cumpărătorului la data individualizării acestora prin predare, numărare, cântărire… , deci un moment ulterior. Vânzarea este un contract sinalagmatic, deoarece prin încheierea sa dă naștere la obligații reciproce și interdependente între părțile contractante. Vânzătorul are, în principal, obligațiile de a transmite proprietatea bunului sau, după caz, dreptul vândut, de a preda bunul și de a-l garanta pe cumpărător contra evicțiunii și viciilor bunului, iar cumpărătorul are, în principal, obligațiile de a prelua bunul vândut, de a plăti prețul vânzării și, de regulă, de a suporta cheltuielile pentru încheierea contractului de vânzare.Mai apoi, este un contract cu titlu oneros din moment ce ambele părți urmăresc anumite interese patrimoniale, adică primirea unui echivalent în schimbul prestației la care se obligă. Vânzătorul urmărește să primească prețul ca un contraechivalent al prestației sale, iar cumpărătorul urmărește să primească bunul cumpărat în schimbul prețului. Dacă în schimbul dreptului primit, dobânditorul nu se obligă să plătească prețul, contractul nu va mai fi de vânzare, ci eventual de donație.Vânzarea este, în principiu, un contract comutativ, deoarece la momentul încheierii sale, existența drepturilor și obligațiilor părților este certă, iar întinderea acestora este determinată sau determinabilă, numai în mod excepțional contractul putând căpăta caracter aleatoriu, un exemplu fiind cazul vânzării de drepturi litigioase, al vânzării unei recolte viitoare sau în ipoteza în care dobânditorul a cumpărat pe riscul său.Un alt atribut este consensualismul , contractul formându-se prin simplul acord de voință al părților, fără îndeplinirea vreunei formalități și fără remiterea bunului și a prețului în momentul încheierii contractului. Vânzarea nu poate fi niciodată un contract real, dar în anumite situații poate fi un contract solemn.Astfel, prin excepție de la principiul consensualismului, în cazurile special prevăzute de lege, vânzarea devine un contract solemn ca în cazul vânzării prin care se transferă drepturi reale imobiliare, vânzării unei moșteniri etc.

Secțiunea II Efecte licite-Acordarea unui ajutor

46. Având ca fundament principiul forței obligatorii a contractului și a voinței părților, implicit, acestea pot decide să ascundă publicului adevărata natură juridică a convenției dintre ele învăluind un contract de donație în spatele unuia de vânzare.Astfel, părțile se pot folosi de o simulație relativă obiectivă încheind în mod public un contract de vânzare și unul secret de donație, stabilind prin acordul simulatoriu că cel de vânzare nu-și va produce efectele.În realitate, singura diferență dintre cele două contracte o reprezintă lipsa remiterii prețului bunului aparent vândut, acest aspect fiind singurul ce necesită menționat în acordul simulatoriu.În opinia mea, contractul de vânzare din cadrul simulației ar trebui încheiat în formă autentică notarială indiferent de obiectul care se voiește transferat între patrimoniile celor două persoane, rațiunea acestei afirmații constând în obligația instituită de lege părților de a încheia orice contract de donație în formă autentică.Deși mi-am exprimat anterior părerea în legătură cu păstrarea caracterului secret al unui act autentic, consider că părțile ar trebui să fie cât se poate de diligente în cazul în care doresc ca operațiunea lor să nu aibă niciun indiciu folositor terților intr-o eventuală acțiune în declararea simulației și astfel se pot folosi de faptul că actul secret împrumută formalitățile cerute de lege pentru încheierea sa valabilă de la actul public.În concluzie, dacă donatorul și donatarul nu doresc ca operațiunea juridică să fie cunoscută de un notar public, aceștia pot autentifica contractul de vânzare pentru a rezolva problema formei solemne impuse de lege pentru contractele de donație.

47. Curtea de Apel Iași a judecat un recurs având ca obiect constatarea simulației unui contract de donație sub forma unui contract de vânzare, instanța subliniind unele aspecte interesante pentru problema analizată anterior.Astfel,în primă instanță reclamanții în contradictoriu cu fiul lor și cu soția acestuia au cerut constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare către pârâți întrucât, susțineau aceștia, bunul a fost donat.Pârâta s-a apărat invocând excepția nulității contractului de donație pentru lipsa îndeplinirii formei autentice.Judecătoria Iași a respins cererea reclamanților pentru următoarele considerente: Excepția nulității contractului de donație invocată de pârâtă s-a constatat a fi întemeiată întrucât potrivit art. 813 C.CIV. donațiile se fac prin act autentic. Întrucât actul secret invocat intitulat Convenție nu a fost încheiat în forma autentică cerută de lege, acesta este nul.

Împotriva acestei sentințe reclamanții au formulat apel la Tribunalul Iași.Această instanță a hotărât admiterea apelului, schimbând sentința în parte în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanți constatând astfel caracterul simulat al contractului de vânzare autentificat, respingându-se excepția nulității donației reținând următoarele: Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 340/22.01.2003 reclamanții au vândut pârâților un imobil compus din casă de locuit, anexă și teren.La fila 19 din dosarul de fond a fost depus un înscris sub semnătură privată denumit Convenție prin care reclamanții dăruiesc fiului lor, nu și soției sale, același imobil.În cauza de față există două acte: unul public, autentic, reprezentat de contractul de vânzare cumpărare și cunoscut de părți și un alt act, secret, înscris sub semnătură privată, cunoscut doar de reclamanți și pârâtul O. D.În privința actului secret, pârâta intimată T. N. a declarat că este fals, nedovedind însă susținerea.Reclamanții – apelanți au susținut că prețul nu a fost plătit. În act s-a consemnat că vânzătorii au primit prețul de 25.000.000 lei RON, aspect susținut și de pârâtă.Dovada plății prețului trebuia însă făcută de pârâtă, în condițiile în care banii nu au fost înmânați în fața notarului, cu orice mijloc de probă și cu respectarea dispozițiilor art. 1191 Cod civil. Această dovadă nu există la dosar.În ceea ce privește lipsa formei autentice a actului de donație (secret) nu se poate reține ca motiv de nulitate.Se consideră că donația deghizată este valabilă, dacă îndeplinește condițiile de fond prevăzute de lege pentru orice donație și dacă actul public, sub a cărui aparență se deghizează, este încheiat în formă autentică.Este acoperită astfel lipsa formei autentice a actului secret, simulația fiind o operațiune juridică unitară chiar dacă presupune existența a două acte juridice.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs la Curtea de Apel Iași pârâta T. N. criticând hotărârea atacată ca fiind nelegală, dar instanța de recurs a respins cererea recurentei-pârâte subliniind următoarele În speță, în mod corect prin hotărârea recurată s-a constatat existența actului secret – donația deghizată – fiind înlăturat efectul translativ de proprietate asupra imobilului produs prin actul aparent – contractul de vânzare.Nu este întemeiată critica recurentei potrivit căreia donația deghizată trebuie să îmbrace numai forma autentică.Pentru valabilitatea donației deghizate este necesar să fie întrunite condițiile de fond ale donației, precum și cele de formă ale actului simulat. Respectarea formei autentice prevăzute de lege în materie de donații are în vedere autentificarea actului extensibil care ascunde donația (deci, cel de vânzare) iar nu donația însăși ca act disimulat – care potrivit voinței părților – trebuie să rămână disimulat. Actul care servește părților pentru dovedirea simulației nu trebuie să fie autentificat întrucât pentru dovedirea caracterului simulat al actului aparent nu se cere o simetrie de formă .

48. Un alt aspect care ar trebui tratat în această situație este reprezentat de încălcarea rezervei succesorale, ipoteză care nu ar fi apărut în cazul în care contractul de vânzare nu ar fi fost simulat datorită faptului că în patrimoniul vânzătorului intră, de obicei, contravaloarea bunului păstrând astfel nivelul activului constant.În schimb, cazul donației atrage cu sine micșorarea patrimoniului donatorului și dacă această reducere depășește cotitatea disponibilă, moștenitorii acestuia dobândesc un interes pentru intentarea unei acțiuni în constatarea simulației urmată de o acțiune în revocarea donației pentru încălcarea rezervei succesorale.Menționez că dacă rezerva nu ar fi încălcată, succesorii donatorului nu ar putea dobândi calitate procesuală activă în acțiunile amintite anterior tocmai din cauza lipsei unui interes, noțiune identificată de doctrina procedurală civilă cu folosul practic pe care îl urmărește reclamantul.Or, rudele acestuia nu îi pot determina decizia cu privire la bunurile sale decât atunci când drepturile le sunt încălcate, singura sancțiune rămânând cea de ordin moral, sancțiune pe care a încercat să o evite de la bun început prin apelarea la mecanismul simulației.

Secțiunea III Efecte ilicite

Subsecțiunea I Sustragerea de la executarea silită.Micșorarea

patrimoniului în dauna creditorilor

49. Alineatul întâi al art. 1291 NCC apără prin textul său raporturile cu creditorii după cum urmează Existența contractului secret nu poate fi opusă de părți creditorilor dobânditorilor aparent care, cu bună-credință, au notat începerea urmăririi silite în cartea funciară sau au obținut sechestru asupra bunurilor care au făcut obiectul simulației însă acest text se limiteză doar la menționarea sechestrului asigurator ceea ce este doar o etapă din întreg procesul pe care un creditor îl urmează pentru a-și recupera creanțele de la debitorul rău-platnic.Această măsură asiguratorie se acordă la cererea acestuia, iar în lipsa ei debitorul poate dispune după voie de bunurile sale, deoarece a doua etapă din procesul recuperării creanței și anume executarea silită se obține mult mai greu și după terminarea unui litigiu de cele mai multe ori.Conform articolului 632 NCPC Executarea silită se poate efectua doar în temeiul unui titlu executoriu text ce subliniază concluziile personale din rândurile anterioare.Există însă și acte juridice care sunt instituite prin puterea legii, titluri executorii, un exemplu în acest sens fiind contractul de asistență juridică de care avocatul se poate folosi pentru a recupera creanța de la clientul său fără a apela la forța coercitivă a statului.

50. Revenind la problema tratată de prezenta lucrare, debitorul care dorește să-și ferească bunurile din calea executării silite poate recurge la simulația absolută transmitând printr-un act public de vânzare sau de donație unul sau mai multe bunuri aflate în patrimoniul său unor terți. Pentru a realiza operațiunea, debitorul încheie un act secret cu vânzătorul sau donatarul aparent în care stipulează faptul că actul public nu produce niciun efect juridic între părți, păstrând astfel bunul respectiv în patrimoniul său fără știrea creditorului său. Scopul final în ipoteza prezentată anterior este micșorarea activului său, aspect ce poate determina într-un anumit moment apariția stării de insolvabilitate a acestuia, stare ce se traduce prin imposibilitatea creditorului de a-și recupera datoria ceea ce reprezintă, desigur, o fraudă.Judecătorii Tribunalului Constanța soluționează în mod judicios o acțiune ce avea ca obiect constatarea simulației construită cu scopul de a evita executarea silită a bunului înstrăinat aparent.Astfel, S-a constatat simulația contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 18 din 7.01.2003 de către B.N.P. E. G, contract încheiat între reclamanții O. D. și O. M. în calitate de vânzători și pârâtul D. J., în sensul că actul a fost fictiv.Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că la încheierea actului de vânzare-cumpărare părțile s-au înțeles ca înstrăinarea să fie fictivă și bunul imobil să rămână în proprietatea reclamanților, scopul comun fiind acela de a sustrage bunul respectiv de la urmărirea silită, prin crearea unei aparențe.Scopul imediat al acordului simulatoriu a fost ascunderea adevăratelor raporturi juridice dintre părți sub aparența unora neadevărate, acest scop nu a fost ilicit în sine, pentru a atrage nulitatea convenției secrete a părților.În concret, reclamanții s-au înțeles cu pârâtul să-i înstrăineze imobilul în litigiu, pentru a nu fi urmărit silit, el rămânând în continuare în posesia acestora, contractul încheiat fiind simulat.

51. Deoarece situația descrisă anterior apare destul de des în instanțele de judecată, legiuitorul și-a aplecat atenția asupra acestei probleme și a reglementat-o în așa fel încât interesele creditorilor să fie cât mai bine păzite de intențiile ascunse ale cocontractanților lor.În primul rând, alineatul secund al art. 1291 NCC le dă posibilitarea terților de a invoca printr-o acțiune în declararea simulației existența contractului secret în momentul în care acesta le vatămă drepturile, ipoteză îndeplinită în cazul expus anterior.Însă, creditorul nu se poate opri aici, deoarecere acesta dorește să își recupereze datoria și nu doar să constate existența unui act.Prin urmare, acest caz de acțiune în declararea simulației trebuie completat cu o acțiune pauliană reglementată de NCC cu ajutorul articolelor 1562-1565.Finalitatea acestei operațiuni juridice constă în declararea inopozabilității actului juridic de către instanță, în speță actul de donație și în revenirea bunului în patrimoniul debitorului pentru a putea fi executat de creditori. În ceea ce privește efectele acțiunii pauliene C.Ap. București a statuat într-o speță având ca obiect declararea inopozabilității față de terț a unui act juridic care îl prejudicia că actul de înstrăinare încheiat între SC B.F.T SRL și SC M.H.SRL, prin care SC B.F.T SRL a înstrăinat imobilul catre SC M.H.SRL în scopul de a scoate bunul din zona nesigură a unei posibile executări silite, nu este opozabil intervenientei SC I.T.L.SRL, astfel că, în mod legal, în conformitate cu dispozițiile art.975 Cod civil, actul a fost desființat de către instanța de fond, cu consecința că bunul se va întoarce în patrimoniul SC M.H.SRL ca și cum acesta nici nu ar fi fost înstrăinat vreodată, urmând ca bunul să fie utilizat în scopul unic al satisfacerii creanței SC I.T.L.SRL, deoarece acțiunea pauliană formulată de această societate comercială are efecte relative, iar față de ceilalți creditori se consideră ca și când actul nici nu ar fi fost revocat .În concluzie, raportul dintre acțiunea în simulație și cea pauliană este, în ipoteza de față, unul de interdependentă deoarece titularul lor trebuie să le conexeze într-un singur litigiu pentru a-și îndeplini scopul.Din punct de vedere procedural, o acțiune de acest gen trebuie pornită cu o cerere principală de declarare a simulației, ca mai apoi, pe cale accesorie sau incidentață, să se formuleze acțiunea pauliană pentru ajungerea la efectele descrise inclusiv în speța Curții de Apel.

Subsecțiunea II Frauda moștenitorilor rezervatari

52. Art. 1086 NCC prevede faptul că Rezerva succesorală este partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței defunctului, manifestată prin liberalități sau moșteniri cu mențiunea că în categoria moștenitorilor rezervatari se încadrează descendenții defunctului fără limită în grad, soțul supraviețuitor și ascendenții privilegiați.Discuția care interesează lucrarea de față pornește de la finalul acestui articol care specifică modalitățile de transfer ale bunurilor interzise de lege în vederea apărării moștenitorilor rezervatari.Astfel, înstrăinarea lor prin intermediul unui contract de vânzare, ca exemplu, nu este limitată deoarece în schimbul bunului vândut intră în patrimoniul vânzătorului un preț ce are rolul de a păstra la același nivel valoarea activului acestuia.În fond, atributul dispoziției nu poate fi cenzurat în aceste circumstanțe pentru că această măsură ar fi abuzivă din punct de vedere al efectelor pe care legiuitorul le urmărește prin instituirea articolului în cauză și anume protecția moștenitorilor rezervatari, nicidecum împărțirea activului în bunuri ce pot fi înstrăinate și bunuri ce nu pot fi înstrăinate.Din această cauză intervine și posibilitatea de fraudare prin intermediul unei simulații în care contractul de donație care lezează interesele celor care au vocație la rezervă este ascuns în spatele unei convenții de vânzare a bunului respectiv care este ,aparent, conformă cu legea.

53. C.Ap. Galați a respins într-un recurs , având ca obiect constatarea caracterului simulat al unui contract de vânzare între părinții și sora reclamantei, pretențiile pârâților cu privire la hotărârile celor două instanțe inferioare.Astfel: Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare;În consecință, rezultă fără putință de tăgadă , așa cum corect au reținut ambele instanțe, intenția părților contractante nu a fost aceea de a încheia un act de vânzare cumpărare ci de a ascunde prin acest act o donație , făcută în frauda celorlalți moștenitori rezervatari, aplicabile fiind dispozițiile art.1175 și 973 cod civil.De asemenea, în mod justificat instanțele au reținut că, dacă prin simulație părțile și-au propus să fraudeze interesele succesorilor universali sau cu titlu universal, aceștia din urmă dobândesc în speță calitatea de terți, beneficiind în această situație de drepturile pe care legea le conferă în materie de simulație.Față de această situație, se impune desființarea donației , fiind o consecință firească a sancționării fraudării, iar bunul imobil să fie adus integral la masa de împărțit.

Capitolul III Simularea partajului

54. Partajul reprezintă operațiunea juridică prin intermediul căreia proprietatea comună încetează, transformându-se în proprietate exclusivă.NCC reglementează această instituție în Secțiunea a V-a din capitolul intitulat Proprietatea comună prin intermediul art. 669-686.De asemenea, partajul este prezentat și ca o posibilitate de lichidare a comunității legale din cadrul instituției căsătoriei.Astfel art. 357 stipulează faptul că În cadrul lichidării comunității, fiecare dintre soți preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune și la regularizarea datoriilor.Cele două abordări diferă,desigur, în funcție de temeiul pentru care sunt folosite, dar în esență semnifică reducerea stăpânirii asupra unui bun deținut în prealabil de mai multe persoane la un singur proprietar.În ambele situații însă este posibilă folosirea partajului pentru a leza anumite norme sau interese juridice, după caz.O primă situație poate fi cea în care părțile încheie o convenție de partaj în spatele căreia ascund o donație, această operațiune fiind cunoscută și sub titulatura de partaj fără sultă.Pentru realizarea acestuia se încheie o simulație relativă obiectivă prin deghizarea totală a contractului de donație sub vălul unui partaj.Motivul pentru care se recurge la acest mecanism este, mai mult sau mai puțin, relevat de art. 680 NCC, prevedere ce se referă la efectele juridice ale partajului.În consecință, fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite.Aceeași idee se desprinde și din reglementarea aferentă instituției căsătoriei prin intermediul art. 358 alineat 3 NCC și anume, Bunurile atribuite fiecărui soț prin partaj devin bunuri proprii.

55. În concluzie, ambele texte instituie o modalitate de schimbare a proprietarului unui bun, aici intervenind utilitatea pentru cei care doresc să folosească acest tip de partaj pentru motivul că bunurile ieșite dintr-un patrimoniu sunt mai dificil de urmărit de creditorii titularului acestuia.Însă, legiuitorul a prevăzut această situație și a creat, prin intermediul art. 679 NCC, o protecție suplimentară a creditorilor care au fost prejudiciați de un partaj simulat.Astfel, teza a doua a primului alineat stabilește că Ei nu pot însă să atace un partaj efectuat, afară numai dacă acesta s-a făcut în lipsa lor și fără să se țină seama de opoziția pe care au făcut-o, precum și în cazurile când partajul a fost SIMULAT.Pe lângă faptul că alineatul al doilea restrânge aplicarea celui dintâi doar la creditorii care au un drept de garanție asupra bunului comun, excluzând pe această cale creditorii chirografari, sarcina acestora din urmă este suficient de dificilă chiar și cu ajutorul articolului citat pentru că registrele de publicitate nu cuprind decât anumite categorii de bunuri, proba faptului că înainte de a fi bun propriu al copartajantului acesta era deținut în coproprietate și de debitorul lor este dificil de realizat.

56. O altă ipoteză în care părțile pot conveni să folosească partajul pentru a ascunde un alt act juridic are, de această dată, și o latură infracțională, deoarece este vorba despre ascunderea unui contract de vânzare în spatele unei convenții de partaj care, potrivit prevederilor art.151, indicativ 3, alineat 5 din Codul Fiscal, scutește de impozit bunurile reprezentând obiect al acestei operațiuni.În conformitate cu prevederile art. 9, alin. 1, litera a, ascunderea bunului impozabil atrage cu sine o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi.Deși legiuitorul a fost extrem de sever, după cum se poate observa, fiscalitatea excesivă determină unele persoane să recurgă la simulație.Practica judiciară a opus justițiabililor o problemă legată de procedura civilă aferentă unei acțiuni în declararea simulației pentru fraudarea intereselor fiscului și anume interesul care trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual după cum prevede art. 33 din NCPC.Cu alte cuvinte, cel care introduce o acțiune civilă trebuie să justifice folosul practic pentru care a luat această decizie.Or, în ipoteza de față instanțele civile au respins acțiunile în care acest folos nu a putut fi dovedit de părți chiar dacă au aprobat fraudarea intereselor organelor fiscale românești.

57. Astfel, C.Ap. Oradea a respins printr-o decizie a sa acțiunea recurenților cu următoarele considerente: În mod corect a reținut instanța de apel lipsa unui interes direct al recurenților în invocarea nulității contractului de vânzare cumpărare pentru nedeclararea prețului real de către părțile contractante. Recurenții ar putea justifica un eventual interes indirect, caz în care nu ar putea exercita acțiunea în nume propriu cum a procedat în speța de față.Instanța de apel a fost cea care a sesizat și soluționat lipsa de interes prezentă în acțiunea din fața primei instanțe deoarece Reclamanta intimată nu a cerut însă constatarea nulității celor două contracte pentru fraudarea intereselor sale, aceasta neavând interes în acest sens, întrucât nu s-a înstrăinat cota sa de proprietate din imobilulul în litigiu, ci pentru fraudarea drepturilor ce se cuvin fiscului, arătând în motivarea acțiunii că prin manevrele efectuate pârâtele au încercat să eludeze obligațiile fiscale ce decurgeau din contractul de vânzare cumpărare.Ori o condiție generală de exercitare a acțiunii civile este interesul, adică folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă. Interesul trebuie să fie personal și direct, în sensul că folosul practic trebuie să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.Concluzionând, combaterea acestei aplicații ilicite a simulației trebuie exercitată în primul rând de instituțiile statului prin intermediul unei cereri principale sau a unei cereri de intervenție principală în ipoteza în care se naște un proces ca cel prezentat anterior pentru că altfel acțiunea va fi respinsă și cei care au eludat normele fiscale vor rămâne nepedepsiți.

Capitolul IV Simularea contractului de tranzacție

58. În materia Dreptului procesual civil, simulația iși găsește aplicabilitatea, printre altele, în actele prin care părțile se învoiesc cu privire la un litigiu prin intermediul unui contract de tranzacție.Înainte de a detalia aspectul, subliniez că efectele în această materie sunt identice cu cele din dreptul comun, în sensul că actul secret este opozabil doar părților, terții având dreptul de a ignora prevederile acestuia.Tranzacția beneficiază de o dublă reglementare atât din partea dreptului civil cât și din cea a procedurii civile, cu precizarea că NCC acordă o atenție sporită contractului.Prin urmare, art. 2267-2278 îi sunt dedicate, primul dintre ele dându-i o definiție în sensul că Tranzacția este contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă.Pe cealaltă parte, NCPC reglementează aspectele procesuale ale contractului cu ajutorul art. 438-441 de unde reiese că părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor.Prin prezentul capitol, doresc să tratez doar problema simulației intervenită în contractul de tranzație și nu anterior acestuia, deoarece există posibilitatea ca părțile să fi simulat întregul proces începând chiar cu cererea de chemare în judecată, acțiune ce ridică și niste probleme legate de interesul pe care fiecare parte trebuie să îl motiveze odată cu pornirea unui proces, dar această discuție trebuie să fie purtată într-un context separat și special dedicat.În această ultimă ipoteză este probabil ca eventuala tranzacție care încheie un proces simulat să fie sinceră și să exprime adevărata intenție a părților, ipoteză care, iarăși, nu interesează discuția de față.

59. Revenind, simulația în materia tranzancției intervine în momentul în care părțile doresc să pună capăt litigiului dintre ele fără a face publice motivele ce le-au determinat să încheie acest act jurdic.Astfel, actul public va fi prezentat instanței în conformitate cu art. 438 NCPC pentru ca acesta din urmă să ia act de intenția părților în timp ce printr-un act secret justițiabilii vor stabili adevăratele considerente pentru care au făcut tranzacția.Din prevederile articolului menționat anterior, rezultă că judecătorul va da o hotărâre prin care se consfințește decizia părților, în acest moment intervenind însă problema legată de dreptul terților de a se folosi de prevederile art. 1290 al. secund pentru a ataca hotărârea dată de instanță.Înainte de încercarea soluționării acesteia, merită menționat faptul că hotărârea dată de instanță nu este simulată ci aceasta doar se bazează pe un act simulat, prin urmare o acțiune în declararea simulației având ca obiect declararea inopozabilității hotărârii judecătorești cauzată de caracterul simulat al acesteia ar fi respinsă de instanța de judecată ca nefondată.Așadar, cererea privitoare la inopozabilitatea hotărârii judecătorești ar trebui introdusă pe cale accesorie, cea principală fiind intemeiată pe constatarea caracterului simulat al contractului de tranzacție.Reamintesc că, în conformitate cu prevederile NCC, cei care sunt străini față de simulație au posibilitatea de a invoca actul secret împotriva celor care l-au încheiat dacă acesta le produce o vătămare.Or, materia tranzacției oferă un exemplu elocvent referitor la acest drept de opțiune al terților, drept invocat cu scopul de a evita dobândirea autorității de lucru judecat de către hotărârea judecătorească care consfințește tranzacția simulată.Odată obținută, autoritatea se abate asupra întregii hotărâri, arie ce cuprinde și tranzacția simulată datorită caracterului unitar al instituției, aspect ce ar putea fi opus terțului într-un litigiu viitor.În acel moment va interveni vătămarea de care acesta din urmă se poate folosi pentru a promova o acțiune în declararea simulației în vederea încetării producerii prejudiciului adus de înțelegerea secretă.

Capitolul V Proba Simulației

60. Discuția referitoare la dovedirea simulației trebuie purtată pe două planuri, după cum este reglementată de art. 1293 NCC.Astfel, în ceea ce privește părțile simulației, ele trebuie să respecte dreptul comun în materie de probațiune.NCPC instituie obligativitatea prezentării de înscrisuri pentru dovedirea oricărui act juridic cu valoare mai mare de 250 RON, celelalte putând fi dovedite și cu martori sau alte mijloace.Desigur, în urma coroborării art. 309 al. 4 NCPC și 1293 NCC deducem că există anumite situații în care dovedirea simulației se poate face și cu martori.Enumerând exemplificativ, amintesc cazul în care părțile consideră că actul secret are caracter ilicit sau cel în care partea s-a aflat în imposibilitate de a întocmi un înscris ori l-a pierdut din pricina unui caz fortuit.Alte situații în care are loc derogarea sunt reprezentate de deținerea de către parte doar a unui început de dovadă scrisă sau doar de dorința acesteia de a lămuri clauzele actului secret.De asemenea, mărturisirea poate fi admisă ca probă în această materie, indiferent că simulația este licită sau ilicită, dar ea trebuie analizată de magistrat cu circumspecție și în corelație cu celelalte probe administrate în cauză, pentru a nu se ajunge ca părțile să realizeze, în acest fel, o înțelegere frauduloasă în fața instanței.Legiuitorul a fost însă mai îngăduitor cu posibilitatea terților și a creditorilor de a dovedi operațiunea juridică, deoarece aceștia nici nu au avut șansa de a-și preconstitui un înscris cu care să dovedească simulația de vreme ce nu au luat parte la încheierea ei.Prin urmare, se pot folosi de orice mijloc de probă ceea ce include înscrisuri, martori, expertize sau alte mijloace materiale de probă cum ar fi fotografiile, fotocopiile, filmele etc.

Titlul III Concluzii și propuneri de lege ferenda

61. Deși NCC a marcat un progres vizibil în ceea ce privește materia simulației prin acordarea unui interes vizibil crescut față de vechea reglementare, aspect ce a ajutat la scoaterea de sub vălul ilicitului din punctul de vedere al percepției publice sau mai bine zis al circumspecției publice cu privire la valabilitatea acesui act juridic, legiuitorul a omis unele aspecte pe care le-ar putea avea în vedere, cu ocazia revizuirii actualului cod.O primă observație face referire la textul alineatului secund al art. 1290 ce conține următoarele informații: Terții pot invoca împotriva părților existența contractului secret, atunci când acesta le vatămă drepturile.Prin urmare, mai există câteva condiții pe care trebuie să le îndeplinească cel care dorește să se prevaleze de acest articol, prima dintre ele fiind cunoașterea existenței actului secret, aspect ce este echivalent și cu dobândirea relei-credințe în accepțiunea NCC.Cea de-a doua condiție este reprezentată de dovedirea unui prejudiciu, iar cea din urmă, aspect pe care intenționez să îl critic, este limitarea aplicabilității alineatului la contractul secret.Există situații în care chiar actul public îi vatămă interesele cum ar putea fi cazul creditorului care vinde un bun, doar aparent, folosindu-se de o deghizare totală, acesta rămânând în realitate în patrimoniul său, aspect ce nu poate decât să-i profite creditorului, prin mărirea activului debitorului său.În condițiile strictei aplicări și interpretări ale excepțiilor din NCC, nu pot să afirm că forma actuală a articolului în discuție îl poate ajuta pe terț să evite paguba creată de actul public.Aceeași prevedere se poate aplica și moștenitorilor rezervatari prejudiciați de o eventuală înstrăinare ficitvă a defunctului.În concluzie,susțin că formularea: Terții pot invoca împotriva părților existența contractului secret sau a celui public, atunci când acestea le vatămă drepturile. ar fi benefică pentru cei amintiți în rândurile anterioare.

În final, doresc să subliniez faptul că Simulația, așa cum este reglementată în NCC, reprezintă o dovadă puternică de maturitate juridică a legislației românești care a ajuns la concluzia că exercitarea principiului forței obligatorii a contractului dintre două părți nu obligă și la publicitatea rezultatului acestuia pentru a evita dauna terților.În urma cercetării aferente întocmirii acestei lucrări de licență a devenit evident faptul că această operațiune juridică nu a fost apreciată și utilizată pe măsura importanței sale, prejudecățile și superficialitatea lovind și în această arie a științelor sociale.Totuși, în ciuda tuturor criticilor și a opozițiilor, simulația a rezistat.Conchid prin a parafraza atât un autor român câ și unul belgian spunând că studiul dreptului este o perpetuă lecție de supraviețuire!

.

Bibliografie

C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălanescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român

C. Hamangiu, N.Georgean, Codul civil adnotat vol III

C. Stătescu, C. Bârsan Drept civil.Teoria generală a obligațiilor

D. Cosma, Teoria generală a actului juridic civil

E. Cazal, Étude théorique et practique sur les actes simulés

Flavius A. Baias, Simulația.Studiu de doctrină și jurisprudență

Flavius A. Baias, Noul Cod Civil – Comentariu pe articole

Fr. Deak, Curs de drept civil.Dreptul obligațiilor

Fr. Terre, Ph. Simler, Yv. Lequette, Droit civil.Les obligations

George Plastara, Curs de drept civil, Obligațiuni

G. Chivu, Simulația în teoria și practica dreptului civil

J. Ghestin. C. Jamin, M. Billau, Traité de droit civil.Les effects du contrat

J. Domat, Lois civiles dans leur ordre naturel

Liviu Pop, Tratat elementar de drept civil, Obligațiile

Nicolaie Adam, Simulația. Comparație sintetică între reglementarea din Codul Civil de la 1864 și cea din Noul Cod Civil

Ph. Malaurie, L. Aynes, Droit civil.Les obligations

V. Longhin,Neconcordanța conștientă dintre voință și declararea ei în raporturile create prin acte juridice

Bibliografie

C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălanescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român

C. Hamangiu, N.Georgean, Codul civil adnotat vol III

C. Stătescu, C. Bârsan Drept civil.Teoria generală a obligațiilor

D. Cosma, Teoria generală a actului juridic civil

E. Cazal, Étude théorique et practique sur les actes simulés

Flavius A. Baias, Simulația.Studiu de doctrină și jurisprudență

Flavius A. Baias, Noul Cod Civil – Comentariu pe articole

Fr. Deak, Curs de drept civil.Dreptul obligațiilor

Fr. Terre, Ph. Simler, Yv. Lequette, Droit civil.Les obligations

George Plastara, Curs de drept civil, Obligațiuni

G. Chivu, Simulația în teoria și practica dreptului civil

J. Ghestin. C. Jamin, M. Billau, Traité de droit civil.Les effects du contrat

J. Domat, Lois civiles dans leur ordre naturel

Liviu Pop, Tratat elementar de drept civil, Obligațiile

Nicolaie Adam, Simulația. Comparație sintetică între reglementarea din Codul Civil de la 1864 și cea din Noul Cod Civil

Ph. Malaurie, L. Aynes, Droit civil.Les obligations

V. Longhin,Neconcordanța conștientă dintre voință și declararea ei în raporturile create prin acte juridice

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Simulatia Aplicatii Licite Si Ilicite (ID: 158006)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Simulatia Aplicatii Licite Si Ilicite

Copyright Notice

Impactul Cardului International de Asigurari de Sanatate

Utilizarea Ozonului In Medicina Oficiala

Recuperarea Herniei de Disc

Dispozitiv de Stimulare Electrica Pentru Tesutul Muscular In Procedurile de Recuperare Medicala

Contribuția Kinetoterapiei în Recuperarea Pacienților cu Lombalgiei

Rolul Comunicarii Si Empatiei Kinetoterapeut Beneficiar

Copyright Notice

Similar Posts