Simularea Comportamentala
Cuprins
Introducere
Capitolul I. TEHNICA POLIGRAF ȘI DETECȚIA COMPORTAMENTULUI SIMULAT
1.1 Simptomatica comportamentului simulat
1.1.2 Considerații de psihologie judiciară asupra vinovăției ca atitudine psihică și realitate juridică
1.1.3 Matricea infracțională (culpabilizatoare). Matricea morală din perspectiva contradictorialității
1.1.4 Comportamentul infracțional din perspectiva reperelor sale psihologice. Dinamica secvențelor comportamentale
1.1.5 Interpretarea comportamentului simulat
1.2 Investigația psihologică a comportamentului simulat
1.3 Componentele metodologice ale detecției comportamentului simulat
1.3.1 Componenta psihologică a detecției comportamentului simulat – etapele examinării
1.3.2 Examinarea medicală a subiectului
1.3.3 Întocmirea testelor
1.3.4 Asigurarea condițiilor necesare examinării
1.3.5 Instalarea subiectului la poligraf și verificarea exactității funcționării aparatului
1.3.6 Aplicarea testelor și formularea întrebărilor
1.3.7 Interpretarea diagramelor. Formularea concluziei
Capitolul 2. PREZENTAREA GENERALĂ A DIAGRAMEI POLIGRAF
2.1 Scurt istoric și evoluție în materie
2.2 Diagrama – definiție, conținut și clasificare. Simetria diagramelor
2.3 Conversiunea informațiilor în mijloace de probă
2.4 Materializarea activității de investigare a comportamentului simulat prin intermediul tehnicii poligraf
2.5 Probleme juridice privind folosirea mijloacelor tehnice de detecție a comportamentului simulat în procesul penal
Capitolul III. DETECȚIA SIMULĂRII PRIN TEHNICA POLIGRAF
3.1 Fundamentul științific al constatării stresului psihologic.
3.2 Detectoarele de minciuni
3.3 Rolul Tehnicii Lie Detector
3.3.1 Întrebările utilizate în examinarea poligraf
3.3.2 Discuția Pre-Test
3.3,3 Examinarea poligraf
3.3.4 Discuția Post-Test
3.4. Factorii care influențează rezultatele examinării la poligraf
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
Introducere
Înțelegerea corectă, adevărată, a proceselor afective, are importanță, pnetru că există situații privind exprimări capabile de adevăr care în realitate sunt simulate.
Dacă ceea ce privește posibilitatea de a verifica efectele unei acitivități prestate de utilaje tehnice există posibilitatea identificării unei erori, cu privire la identificarea realități proceselor psihice, a comportamentului uman, situația se complică, urmare a instabilității manifestate de om în reorganizarea imperativelor care definesc trebuințele, interesele, deprinderile și motivațiile atitudinale. Intersubiectivitatea creată în camera de anchetă, degajă fenomene psihice dirijate de senzații, sentimente, emoții ce devin intenții, dispoziții, acțiuni.
Evoluția trăirilor individuale, exprimată prin procesele afective complexe, precum și a proceselor afective superioare, poate transforma capacitatea de trăire a individului în capacitatea de simulare a trăirilor afective.
Simularea, ca reprezentare fictivă contrafăcută a particularităților psihoindividuale poate inventa criterii care redau stări de fapte nereale, mincinoase, pentru că sunt simulate ca fiind reale. Simulare devine astfel o raportare la starea de fapt falsificată asupra căreia sunt posibile aprecieri false.
Detectarea comportamentului simulat semnifică identificarea fundamentală dintre existența reală și aparența cotrafăcută, situație care este mai facil de realizat, comparativ cu necesitatea de a interpreta corect actul de simulare.
Necesitatea de a identifica simularea comportamentală, ca mod de imitare a zulburărilor psihice sau somatice, de către un individ pentru a evita consecințele legale, se realizează prin supravegherea insistentă a acestuia, prin organizarea de controale și prin supunerea verificării cu ajutorul mijloacelor tehnice.
Simularea unui comportament neobișnuit de către individul sănătos determină examinarea comportamentului acestuia în așa fel încât să facă plauzibile circumstanțele agravante în care s-a săvârșit fapta, pentru că prin procesul simulației acesta a îndepărtat dificultărțile care rezultatu din conflict, nespecifice, pentru noul comportamnet, victima fiind luată prin surprindere.
Dispozitivul utilizat pentru identificarea reacțiilor psihofiziologice specifice trăirilor emoționale ale persoanei supusă examinării sub aspectul înregistrăii și comparării datelor cu privire la tensiunea arterială, puls, dereglările respirației și rezistența electrodermică este poligraful sau detectorul de minciuni, dispozitiv care face obiectul dezbaterilor în prezenta lucrare.
Capitolul I. TEHNICA POLIGRAF ȘI DETECȚIA COMPORTAMENTULUI SIMULAT
1.1 Simptomatica comportamentului simulat
Comportamentul infracțional din perspectiva psihologică
Cercetările moderne consacrate psihologiei actului infracțional sunt în mod constant pluridisciplinare și nu bidisciplinare, așa cum s-ar putea crede în lucrările de specialitate, care folosesc conceptul de psihosociologie a comportamentului deviant. De fapt există mai mult o tendință de analiză de „tip sinergic” a infracțiunii, atunci când se pune în discuție geneza ei sau, altfel spus, când se determină „criminogeneza”.
Premisele cercetării comportamentului deviant sunt psihologice atît la nivel substanțial, pentru că se analizează personalitatea făptuitorului, cît și la nivel metodologic, pentru că se folosesc testele psihologice.
Personalitatea infractorului este studiată din perspectivă sinergică implicând:
analiza clinică pentru reconstituirea antecedentelor patologice și personale ale subiectului (aici intră și excluderea simulării prin testul de biodetecție);
examinările paraclinice având ca rol principal probarea și obiectivarea diagnosticului clinic, precum și de aprofundare a etiopatogeniei unor tulburări (aici intră ample investigații de laborator, radiologice, electroencefalografice etc.);
investigările biogenetice având ca premisă rolul factorilor ereditari în structurarea personalității, iar ca obiectiv identificarea exactă a factorilor ereditari;
interpretarea neurofiziopatologică pentru explorarea cauzalității manifestărilor agresive de comportament cu răsunet antisocial, legate de cerințele biopsihologice care le exacerbează sau declanșează;
cercetarea sociologică având două obiective: în primul rând, reconstituirea structurii personalității delicventului și a modului în care au fost soluționate și, în al doilea rând, pentru orientarea asupra posibilităților de reechilibrare și reinserție socială;
soluționarea medico-legală, adică furnizarea informațiilor medicale obiective în temeiul cărora se conchide asupra stării de imputabilitate (conștiință, discernământ).
O abordare de acest tip a comportamentelor deviante va permite:
Corecta apreciere asupra stării psihice a personalității deviante, prin precizarea diagnosticului și excluderea simulării sub toate formele în care aceasta se poate manifesta (biodetecția este, prin urmare, esențială);
Determinarea trăsăturilor fundamentale ale personalității analizate din perspectiva sinergetică;
Evoluția și natura tulburărilor ce au însoțit sau au precedat comiterea actului deviant și dacă acesta prezintă riscul de agravare ori de cronicizare;
Aprecieri asupra periculozității trăsăturilor de personalitate și a tulburărilor de comportament care au precedat sau însoțit comportamentul deviant.
Exactitatea concluziilor va permite evitarea unor greșșeli judiciare ce s-ar putea plasa în sfera ireparabilului, cum ar fi, de exemplu, aplicarea anumitor măsuri punitive în locul unor măsuri de tip medical sau viceversa. De aceea, conceptul de personalitate este esențial pentru o justiție ce se fundamentează pe adevăr, știință și dreptate, în care primează ideea de recuperare socială a delincventului.
Din punct de vedere juridic, fapta infracțională reprezintă rezultatul comportamentului negativ al ființei umane responsabile, raportată la cerințele normelor penale pozitive. În orice definiție dată infracțiunii – definiție legală sau doctrinară – vom surprinde aceste condiții minimale ce se cer unui act anti – social pentru a se considera infracțiune.
Psihologia judiciară nu poate însă să opereze, cu termenul juridic al infracțiunii și nici justiția modernă nu poate să judece și soluționeze cauzele penale în aceast mod. De aceea, justiția își racordează activitatea, apelând la serviciile psihologiei judiciare în cvasitotalitatea problemelor sale; în speță fiind vorba de actul infracțional, la autorul acestuia, la personalitatea sa înțeleasă ca sinteză a tuturor elementelor care concură la conformația mintală a unui subiect căruia îi dă o fizionomie proprie, specifică.
„Această conformație rezultă din nenumăratele particularități ale constituției sale psihofiziologice, ale componentelor sale instinctiv-afective, ele însele alimentate de aferențele senzitivo-senzoriale și cenestezice, a modului său de a reacționa, de amprentele lăsate, de toate experimentele trăite, care au jalonat istoria sa individuală”.
O amplă teorie asupra personalității criminale a fost creată de J. Pinatel, ce consideră că, în comportamentul criminal, „trecerea la act” constituie elementul decisiv.
Condițiile trecerii la act sunt comandate, la delincvenții ce săvârșesc acte grave, de un nucleu al personalității ale cărui părți componente sunt: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea și indiferența afectivă. Nucleul personalității criminale reprezintă o structură dinamică, este asocierea și reunirea componentelor expuse, dintre care nici una în sine nu este anormală. J.Pinatel pune un accent deosebit asupra faptului că nucleul personalității criminale nu este un dat, ci este consecință.
Departe de a avea vreo legătură cu criminalul înnăscut al pozitiviștilor italieni din secolul al XIX-lea, „personalitatea criminală pinateliană – așa cum arată el – este un model de care analiza criminologică se servește în cercetările sale. Este un sistem de referință, o construcție abstractă care se substituie unei realități subiective”.
Ideile avansate de J. Pinatel duc în mod firesc la concluzia că „în circumstanțe excepționale, orice om poate deveni delincvent”.
Dacă așa stau lucrurile, se pune întrebarea unde vede Pinatel diferența între delicvent și nedelincvent? Răspunsul îl dă singur. Diferența dintre nedelincvenți și delicvenți trebuie căutată în „pragul delincvențial”, în sensul că unii dintre nedelincvenți au nevoie de evenimente, de presiuni grave pentru a le provoca o reacție delincvențială, alții trec la act dintr-o incitație exterioară foarte ușoară. Spre deosebire de aceștia, delicventul format – în opoziție cu nedelincventul – nu așteaptă ivirea unei ocazii propice, unei incitații exterioare, ci provoacă el însuși ocaziile în care apoi operează.
În ultimă analiză – arată mai departe Pinatel – ceea ce permite cert distingerea nedelincventului de delicvent, dar chiar și a delincvenților între ei, este aptitudinea mai mult sau mai puțin pronunțată de trecere la act. „Criminolgia fundamentală este știința trecerii la actul delinctuos și nimic altceva” – conchide Pinatel.
Subliniind apoi că personalitatea este inseparabilă nu numai de organism, dar și de mediu, Pinatel constată că în criminologie este esențial să se studieze personalitatea în situație. Există situații specifice sau periculoase în care ocazia nu trebuie să fie căutată. Actul criminal care reiese dintro situație specifică reprezintă răspunsul (reacția) unei personalităti la această situație. Dar există cazuri nespecifice sau amorfe în care ocazia trebuie să fie căutată.
Demonstrațiile logice pe care le folosește Pinatel – bazate pe o experiență clinică de decenii – constituie cele mai bune argumente moderne cu ajutorul cărora se poate combate nativismul în criminogeneză. În același timp, el reușește să depășească și aversiunea față de acte odioase, căci indiferent afectiv nu-i pasă de nimeni, nu nutrește sentimente de simpatie față de nimeni și, în consecință, poate comite orice crimă.
1.1.2 Considerații de psihologie judiciară asupra vinovăției ca atitudine psiu lucrurile, se pune întrebarea unde vede Pinatel diferența între delicvent și nedelincvent? Răspunsul îl dă singur. Diferența dintre nedelincvenți și delicvenți trebuie căutată în „pragul delincvențial”, în sensul că unii dintre nedelincvenți au nevoie de evenimente, de presiuni grave pentru a le provoca o reacție delincvențială, alții trec la act dintr-o incitație exterioară foarte ușoară. Spre deosebire de aceștia, delicventul format – în opoziție cu nedelincventul – nu așteaptă ivirea unei ocazii propice, unei incitații exterioare, ci provoacă el însuși ocaziile în care apoi operează.
În ultimă analiză – arată mai departe Pinatel – ceea ce permite cert distingerea nedelincventului de delicvent, dar chiar și a delincvenților între ei, este aptitudinea mai mult sau mai puțin pronunțată de trecere la act. „Criminolgia fundamentală este știința trecerii la actul delinctuos și nimic altceva” – conchide Pinatel.
Subliniind apoi că personalitatea este inseparabilă nu numai de organism, dar și de mediu, Pinatel constată că în criminologie este esențial să se studieze personalitatea în situație. Există situații specifice sau periculoase în care ocazia nu trebuie să fie căutată. Actul criminal care reiese dintro situație specifică reprezintă răspunsul (reacția) unei personalităti la această situație. Dar există cazuri nespecifice sau amorfe în care ocazia trebuie să fie căutată.
Demonstrațiile logice pe care le folosește Pinatel – bazate pe o experiență clinică de decenii – constituie cele mai bune argumente moderne cu ajutorul cărora se poate combate nativismul în criminogeneză. În același timp, el reușește să depășească și aversiunea față de acte odioase, căci indiferent afectiv nu-i pasă de nimeni, nu nutrește sentimente de simpatie față de nimeni și, în consecință, poate comite orice crimă.
1.1.2 Considerații de psihologie judiciară asupra vinovăției ca atitudine psihică și realitate juridică
În săvârsirea faptei ce prezintă pericol social se reflectă o anumită poziție a făptuitorului față de valorile sociale ocrotite prin normele dreptului penal, ceea ce face ca infracțiunea să fie caracterizată de lege și printr-o trăsătură de natură morală, subiectivă, constând în vinovația făptuitorului, adică fapta să fie expresia unei anumite atitudini psihice a subiectului în ceea ce privește voința de a savârși fapta și constiința caracterului și a urmărilor acesteia.
Astfel spus, fapta este o expresie materializată a proceselor psihice contrare intereselor și valorilor sociale protejate prin norme juridice.
Vinovăția constă în atitudinea psihică a (persoanei) făptuitorului față de fapta socialmente periculoasă săvârșita de el și față de consecințele acelei fapte, adică atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săvârșirii faptei ilicite, mai exact, la momentul imediat anterior săvârșirii acesteia, față de faptă și urmările ei.
Teoria normativă a vinovăției
Pentru prima dată, Frank Reinhard a conceput vinovăția ca o judecată de valoare asupra conținutului psihic al faptei, ea exprimând un raport de contrarietate între voința subiectului și norma de drept, fiind resimțită la nivel afectiv ca trăire, sentiment de culpabilitate.
Cu privire la cele două forme sub care se exprimă vinovăția intenția și culpa – se consideră că faptul intenționat este un fapt involuntary care nu trebuia produs, caz în care se reproșează voinței că nu a împiedicat producerea faptei.
Vinovăția apare astfel ca o atitudine reproșabilă sub aspectul modului în care agentul concepe obligațiile sale față de ordinea juridică, un mare rol avându-l valoarea motivelor care au stat la baza vinovăției.
În această teorie, vinovăția devine un concept autonom fără un conținut psihic. Evaluarea reproșului se face după criterii individuale și sociale. Criteriul individual va avea în vedere modul de comportare a altei persoane care, într-o situație similară cu cea în care s-a găsit agentul și având aceleași însușiri ca și acesta (vârsta, sex, pregatire profesionala etc.) ar fi acționat în alt mod, respectând legea.
Însușirile individuale ale agentului și specificitatea situației sunt transferate asupra altei persoane luate ca termen de referință. Criteriul social va ține seama de anumite circumstanțe concomitente faptei legate de condițiile familiale, economice, sociale în care a acționat agentul și au influențat asupra motivației faptei.
În cadrul acestei teorii este subliniată dubla poziție a intenției: pe de o parte, intenția este un proces psihic care explică finalitatea și caracterul acțiunii volitive, iar pe de altă parte, este un factor revelator al atitudinii interioare a agentului față de ordinea juridică.
De fapt, teoria normativă nu conduce la o desprindere a proceselor psihice care însoțesc și se manifestă în luarea hotărârii de a acționa și în punerea în execuție a hotărârii, ci duce la o adâncire a acestora, la o examinare a lor în lumina întregii personalități a agentului. Accentul analizei se mută în concluzie, de la procesele psihice implicate în săvârșirea faptei, la procesele psihice care explică comportarea făptuitorului, atitudinea sa interna față de ordinea juridică.
Teoria psihologică a vinovăției
Teoria psihologică a vinovăției consideră că aceasta nu poate fi analizată decât în raport cu o persoană responsabilă, capabilă să-și dea seama de condițiile în care acționeaza și de consecințele faptei și să își coordoneze activitatea în raport cu aceste cunoștințe.
În lipsa capacității psiho – fizice, agentul poate comite doar fapte periculoase, dar nu fapte intenționate sau din culpă. Rezultatul nociv pe care l-ar putea produce persoanele incapabile apare mai degrabă ca o consecință mecanică, pur cauzală a mișcării membrelor persoanei incapabile.
Matricea infracțională (culpabilizatoare). Matricea morală din perspectiva contradictorialității
Sub aspect psihologic, punerea în opera a proiectului infracțional este precedată de procesul specific al concepțiunii faptei penale care cuprinde analiza posibilităților de acțiune, evaluarea avantajelor și dezavantajelor, a riscurilor acțiunilor ilicite, a măsurilor de împiedicare a identificării. Evaluarea acestor elemente se poate finaliza fie prin renunțarea la proiectele ilicite, fie, dimpotrivă, la deliberarea și asumarea riscurilor și, în consecință, la executarea proiectului infracțional.
Procesele psihice care preced și care însoțesc comiterea faptei penale, precum și cele care succed acesteia sunt integrate în conștința făptuitorului sub formă de pattern infracțional stabil cu încărcătură și conținut afectivo – emoțional specific cu o trăsătură esențială și anume psiho – sensibilitatea, în virtutea căreia este posibilă conservarea în cadrul structurilor memoriei a unei realități psihice obiectivată întrun mod fascinant la nivel de amintire despre infracțiune.
Structurile infracționale ce constituie matricea infracțională, rămîn implementate în neuronii scoarței cerebrale datorită psiho – sensibilității latent care poate să fie reactivată, exteriorizată și monitorizată în bio – diagramele specific anchetei comportamentelor simulate fiind indentificabilă sub impactul stimulilor de tip psihologic.
Strict definită, matricea infracțională constituie realitatea conștinței făptuitorului- filmul netructat și netrucabil al derulării faptei penale, autoimplementat în memoria făptuitorului secvență cu secvență
Înainte de a fi un termen, matricea morală constituie o realitate mental, un construct congnitiv și intecltiv ce este plasat la nivel de conștință individual și ușor de identificat la fiecare om, normale din punct de vedere biopsihic.
Matricea morală cuprinde legea morală implacabilă ce nu poate fi schimbată tocmai pentru că este normă legală. Aceasta este infailibilă, categorică, se supune unui singur comandament, cel al "imperativului categoric".
În sinteză, matricea morală este o constelație de exigențe moraletice structurată la nivel mental într-un construct cu rol de filtru selectiv, aflată în raporturi de excludere cu matricea infracționala, vis-a-vis de care dezvoltă la făptuitori sentimentul culpabilității (vinovăției) de fiecare dată când exigențele sale sunt încălcate.
Identificarea comportamentului simulat este posibilă tocmai în virtutea realității și caracterului obiectiv al matricei morale sedimentată mental a speciei umane, pentru că psiho – biodetecția se adresează unui comandament moral – comandamentul adevărului și al sincerității, coordinate ale personalității morale a ființei umane.
În virtutea acestor realități se confirm la mod general, că sindromul relevant se află în consonanță cu legea morală a planului decelării răului de bine, în timp ce comportamentul simulat se află în contradicție cu legea morală.
Comportamentul infracțional din perspectiva reperelor sale psihologice. Dinamica secvențelor comportamentale
Structura infracțională psiho – sensibilă are în conținutul său patru secvențe diferite sub aspect psihologic, care se distinge în intensitate și este delimitată în timp.
Secvența primară cuprinde procesele psihice ce iau nașterese și seconsumă până la decizia de a săvârși infracțiunea ce a fost proiectată. Această fază se caracterizează prin perceperea și prelucrarea de către făpturitor a datelor declanșatoare de motivații și tendințe antisocial, pe care este fundamentată opțiunea pentru mobilul comportamnetului său illicit, și anume deliberarea.
Secvența secundară însumează procesele psihice ce au loc la momentul când se ia decizia infracțională până la momentul pregătirii material și a săvârșirii infracțiunii. Această fază se caracterizează printrun intens consum lăuntric, dificultatea psihologică axându-se pe coeficientul de risc, și anume pe miza ce s-a pus în joc.
Secvenței secundare îi sunt specifice procesele de analiză și sinteză a datelor deținute de agentul infractor și de structurare a acestora pe variante de acțiune, din care se va alege varianta optimă. Activitățile specifice etapei secundare se desfășoară sub forma reprezentării mentale a unui plan de acțiune despre mijloacele și modalitățile de realizare a scopului, timpul de săvârșire a infracțiunii, asigurarea rezultatelor acesteia, măsurile de acoperire și sustragere de la identificare și răspundere, precum și alte elemente necesare reușitei.
Un rol deosebit de important în prelevarea și anticiparea mentală a finalității acțiunilor proiectate îl au stabilirea orientării antisociale și experiența din trecut a agentului infractor, acestea fiind component esențiale ale potențialului său criminogen.
Secvența terțiară însumează procesele psihologice ce însoțesc comiterea infracțiunii – în fazele tentative și a faptei consummate. În timpul săvârșirii faptei penale, făptuitorul trăiește stări emotice deosebit de intense. Acțiunile și actele ce sunt derulate în câmpul infracțional sunt tributare crizei de timp și neprevăzutului ce provoacă trăirea unui acut sentiment de tramă și precipitare.
Psihologic, bunurile, fenomele ori ființele percepute de făptuitor în momentul săvârșirii infracțiunii, contextual spațial și temporal al desfășurării activităților specific săvârșirii infracțiunii etc.
Ceea de a patra secvență însumează procesele psihologice ce se produc după comiterea faptei penale, în intenția de a se sustrage de la răspundere penală. Elemental psihologiei infractorului după comiterea infracțiunii îl constituie efortul de a sustrage identificare, iculparea și pedepsirea. În general, comportamentul făptuitorului în această fază, post – infracțională este reflexive – acțională, întreaga sa activitate psihică fiind dominată cu autoritatea de trecere în revistă a faptelor săvârșite.
1.1.5 Interpretarea comportamentului simulat
Una din formele de disimulare sau de simulare o reprezintă minciuna, atunci cînd se comunică prin limbaj.
În doctrină se spune că a minți semnifică a ascunde adevărul care trebuie să fie dat în vileag, spunând în același timp că tăcerea unor adevături pe care individual nu are îndatorirea de a le cunoscște nu însemnată că acesta minte.
Sinceritatea reprezintă o prescripția morală ce nu mereu reprezintă o realitate psihologică.
Minciuna spusă de subiect se justifică, sau nu, atfel aceasta reprezintă starea unei încercări de a falsifica răspunsul adevărat la o întrebare, ascunzînd atările eomotive demascatoare.
Din punct de vedere psihologic și fiziologic, detecția simulării poate să fie studiată și analizată în aspectele cele mai grave ale sale, cât și în laborator, fără să fie interesați de doza justificativă a celor implicați ori de caracterul oarecum artificial în care se induc subiecții ce prezintă experință în ascunderea adevărului.
O altă formă de simulare, însă nu mai puțin răspândită, o reprezintă refuzul de a își mărturisi și recunoaște o anumită atitudine adevărată față de o persoană oarecare sau încercarea de a își ascunde față de sine însuși o dorință anume pe care totuși o resimte.
Prin simulare, indivudul caută să își convingă auditoriul de poziția pe și-o expune în mod apparent.
Simularea îmbracă în exterior intenția de a induce în eroare prin 3 procedee mascate astfel:
Printr-o atitudine de raționalizare unde individual încearcă să dea rațiuni cât mai plauzibile pentru a justificarea anumitor erori ori un comportament pe care auditorul îl bănuiește a fi condamnabil;
Alții indivizi caută să- și proiecteze atitudini personale în vederea altora;
Inversul acestui tip de marcare o reprezintă identificarea pein care individual atribuindu-și în mod dorit comportamente sau atitudini ale altei persoane.
Investigația psihologică a comportamentului simulat
Una dintre problemele complexe ale psihologiei judiciare este ceea a conduitei de simulare. Rolul simulării în viața de zi cu zi are mai mult o importanță pur teoretică, dar capătă un character de răspundere atunci cînd devine instrument al descoperiri simulări legate de fapte cu repercursiuni sociale grave.
Comportamentul simulate sau disimulat constituie refuzul de a mprturisi și de a recunoaște o reală atitudine față de un individ oarecare sau încercarea de a își camufla față de sine însuși o dorință pe care totuși o resimte. Prin caracterul său intenționat, ce îl diferențiază de eroarea simplă, comportamnetul simulate prezintă o determinare cognitivă superioară.
Comportamnetul prezintă o latură observabilă, aparentă – precum limbajul vorbit sau gestul și o latură inaparentă, precum comportamentul interior.
Literatura de specialitate evidențiază insensibilitatea emotivă ca fiind unul din factorii ce pot să influențeze negative direcția simulării. Chiar dacă o asemenea insensibilitate poate să fie acceptată, practice nu se discută de o insensibilitate totală, mai ales că aparatele modern înregistrează și alți parametric ca de pildă – comportamnetul ocular, activitatea electric a scoarței cerebrale etc. – imposibil de controlat chiar și de anumite persoane ce afișează o insensibilitate emotivă și o stăpânire de sine peste limita normalului.
O disimulare sau o simulare perfectă nu este posibilă și datorită relațiilor strînse dintre manifestările fiziologice și cele psihice, descoperirea comportamentului real fiind posibilă pentru un observat avizat.
O descoperire extrem de relevantă este că, atunci când adevărul sau minciuna sunt secundare răspunsului contrar, acestea generează diferențe mai mari decît diferențele constatate atunci cînd acestea sunt răspunsuri inițiale. Altfel spus, minciuna ce urmează adevărului este mai costisitoare ca timp și ca acuratețe decît minciuna inițială ce nu urmează adevărului.
S-a argumentat științific faptul că simularea nu reprezintă un comportament unic, ci mai degrabă o etichetă, un termen umbrelă în spatele căruia sunt ascunse procesări cognitive și mecanisme neuronale distincte. Autorii arată că, minciunile premeditate, ce dezvoltă o corectă parte a unei povești, implică regiuni corticale distincte, față de minciunile spontane.
Orice formă de comportament are în primul rând o expresie motorie, care este valabilă pentru amândouă aspectele comportamentului, inaparent și aparent. Acționăm întrun mod nesănătos atunci când negăm sau reprimăm problema sau pur și simplu, ne dorim ca aceasta să dispară imaginându-ne o stare mai plăcută. În loc sătrăim problema, ne manifestăm o constantă preocupare de a scăpa de aceasta. Problema nu dispare și, chiar dacă mintea ne zboară în altă parte, rămâne reacția corporală.
Stabilirea de corespondențe între neurofiziologic și comportamnetal este fundamentală pentru comprehensiunea comportamnetului. Relațiile dintre fenomenele neurochimice și schimbările esențiale sunt extrem de complexe și au forme distincte, de la variația simplă concomitentă la interdeterminare și cauzalitate. Aceste relații sunt mediate de:
Variața concomitentă – nivelul scăzut al dopaminelor corelate pozitic cu un comportament de tip depresiv ori evitarea senzației;
Relațiile de cauzalitate prin varierea nivelului de hormoni, ce pot să influențeze nu doar mecanismele efectoare, ci și pe cele receptoare ale stimulilor din mediu;
Contingența co – varibilelor neurofiziologic – comportamental.
Realizarea unei teori științifice a comportamentului simulat, întemeiată pe explicarea unor principii cauzale, reprezintă un demers necesar, dar greoi, și în vectorizarea analizelor spre acest obiectiv unde trebuiesc urmărite patru scopuri majore:
Elaborarea unor stategii capabile sp categorizeze comportamentul simulat;
Dezvoltarea unui model psihologic abstract pentru fiecare tip de simulare;
Identificarea substratului neurochimic specific pentru fiecare formă de simulare;
Stabilirea unor legături între substratul neurochimic al simulării și factorii psihofiziologici folosiți în prezent în detectare comportamentului simulat.
De obicei, simulanții sunt oameni lipsiși de calități morale, declasați social, dar ale căror înșelătorii se descoperă de cadrele medicale sau judiciare competente. Psihopatia reprezintă o stare morbidă caracterizată prin tulburări de afectivitate, de comportament sau de caracter.
Mai exact, psihopatul reprezintă un individ egocentric, iresponsabil, rece și impulsiv, ce nu simte compasiune și emoții față de apropiații săi, în același timp, însă psihopatul este, în general, extrem de inteligent, iar la prima vedere pare a fi o persoană binevoitoare și agreabilă, chiar șarmantă. Un altfel de om își utilizează inteligența pentru a îi manipula de cei din jur, unicul obiectiv fiind succesul propriu.
Se punde în discuția aceste două stări, aparent antagonice, evidențiate în literatura de specialitate, dar care în realitatea cerințelor de testare ridică aceleași dificultăți conceptuale și organizatorice conștintizînd că, rezultatele testării prin folosirea tehnicii poligraf a unor astfel de oameni, indiferent de acuzații sau de gravitatea faptelor imputate, vor fi de la început viciate și considerate a fi irelevante, fără un examen medical de specialitate și un disgnostic ce chiar și confirmat, ar pue în problemă expertul, pentru a atrage atenția asupra respectării fazelor de pregătire sau premergătoare testării și a nu opune presiuni suplimentare celor ce sunt îndreptățiți asupra rezultatului.
Conform unor cercetări recente, în cadrul standardizat conferit de testul informațiilor ascunse, măsurătorilor comportamentale bazate pe timpul de reacție pot să ofere noi date și foarte valaoroase pentru comprehensiunea mai aprofundată a mecanismelor ce susțin simularea, oferind distincte cunoștințe de cele ce sunt oferite de măsurătorile fiziologice.
Mai mult, măsurătorile comportamentale permit evaluarea directă a implicării diferitelor funcții executive în actul de simulare.
Acest tip de măsurători poate să fie valoros atât pentru a completa instrumentariul de detecția a comportamentului simulta cu o tehnică nou, la fel de validă, însă mai simplă și economică.
Tehnica poligraf constituie una din cele mai performante tehnici utilizate în domeniul detecției comportamentelor simulate.
Poligraful, cunoscut empiric sub numele de detectorul de minciuni reprezintă un înregistrator mecanis ori electronic, ce preia pneumatic schimbările de tensiune arterială, plus cele de respirație, suplimentat cu un sistem pentru a înregistra rezistența ecetro – dermică și a micro – mișcărilor musculare.
Poligraful nu înregistrează schimbările fiziologice determinate de emoțiile ce însoțesc comportamentul simulat.
La baza utilizării tehnicii poligraf stă faptul că, o minciună spusă conștient, pe lângă eforul mental pe care îl necesită, produce și o anume stare de tensiune emoțională, de teamă.
Producerea tensiunii emoționale își are orginile în declanșările involuntare ale sistemului neuro – vegetativ concomitent conștientizării pericolul și în întârzierea, prin aceasta, a instinctului de auto – conservare.
1.3 Componentele metodologice ale detecției comportamentului simulat
1.3.1 Componenta psihologică a detecției comportamentului simulat – etapele examinării
Detecția comportamentului simulat este fundamnetată științific de aspectele următoare: în comiterea unei fapte penale subiectul participă cu întreaga sa personalitate, mobilizându-și pentru reușita infracțională întregul său potențial cognitiv, afectiv și motivațional. Acest fapt face ca actul infracțional să nu rămână ca o achiziție întâmplătoare, periferică a conștiinței, ci să se integreze în aceasta sub formă structurală infracțională stabilă, cu conținut emoțional – afectiv specific și cu un rol motivațional bine diferențiat. Stările emoționale iau naștere încă din momentul în care subiectul este invitat să dea informații privitoare la fapta comisă.
Conștiința vinovăției, mobilizatoare a unei stări emotive ce se poate masca cu dificultate, îl determină pe subiect să reacționeze emoționat ori de câte ori i se prezintă un obiect ori i se adresează o întrebare legată de infracțiunea săvârșită.
O minciună care se spune în mod conștient, pe lângă efortul mental pe care îl necesită, produce și o anume stare de tensiune emoțională.
Dintre mijloacele tehnice și ștințifice de detectare a tensiunii emoționale, utilizate în majoritatea statelor lumii, de către organele de urmărire penală, sau de unele instituții particulare, în naumite state, cele mai apreciate ca răspunzând necesităților investigării criminalistice se consideră a fi următoarele:
Poligraful, cunoscut și sub denumirea populară de „detector de minciuni”(lie-detector), este rezultatul experimentelor efectuate de către Larson (1925), în Statele Unite, ulterior fiind concepute aparate tot mai perfecționate. Se poate prezenta sub forma aparaturii complexe de laborator (de exemplu, ,,Complete Keeler Poligraf) sau ca aparatură de tip portativ utilizabilă în teren și putând fi alimentată cu baterii. Este un instrument care înregistrează sub formă grafică trei indicatori de bază ai modificărilor fiziologice tipice stărilor de stres psihologic:
tensiunea arterială si pulsul;
dereglările respirației (cu doua trasee);
rezistența electrodermică (RED).
Înregistrarea se face pe o bandă de hârtie specială, prin intermediul unor pârghii prevăzute cu penițe, a căror acționare se face electronic, penițe care descriu trasee specifice, din interpretarea cărora se pot deduce momentele de tensiune ale persoanei ascultate. La aparatele mai noi se înregistrează un al patrulea indicator: presiunea musculară exercitată de măinile și picioarele celui ascultat, care se modifică în momentele de stress-tensiune.
Poligraful înregistrează simultan pe o diagram schimbările a 5 parametri psiho – fiziologici, și anume: respirația toracică, respirația abdominal, reacția electrodermică, tensiunea arterial, pulsul și mișcările neuro – musculare. Fiecare parametru psiho – fiziologic înregistrat graphic pe diagram poligraf prezintă anumite trăsturi specific pe care exeminatorul le va analiza și interpreta, formulând concluziile privitoare la nesinceritatea sau sinceritate subiectului, concluziile fiind consemnate întru raport psihologic de constatare tehnico – științifică.
Detectorul de stres emoțional în voce (PSE), cunoscut și sub denumirea de Dektor". Indicatorul fiziologic folosit pentru detectarea tensiunii psihice îl reprezintă -microtremurul vocii, determinat de stările neurovegetative specifice emoției.
Detectorul de stres emoțional în scris este un dispozitiv annexă al poligrafului, care înregistrează tot sub formă grafică modificările intervenite în scrisul unei persoane aflate intr-o stare de tensiune psihică. Se inregistrează trei caracteristici ale scrisului:
timpul de latența;
durata scrierii răspunsului;
presiunea scrisului.
1.3.2 Examinarea medicală a subiectului
Examinarea cu tehnica poligraf este realizată pe baza ordonanței sau rezoluției motivate dispusă de organele de urmărire penală și la cererea expresă a apărării.
Examinarea se va efectua numai într-o cameră izolată fonic, special amenajată și mobilată.
Temperatura camerei trebuie să fie normală, iar iluminatul corespunzător. De asemenea trebuie să existe și o a doua cameră, așa-numita “cameră de observație”, echipată corespunzător acestui scop.
La realizarea examinării se va respecta principiul liberului consimțământ și al prezumției de nevinovăție. Dacă subiectul nu este de accord cu realizarea testării,examinatorul va încheia un process verbal unde va consemna refuzul și motivul invocate de subiect. Subiectul în cauză poate să revină asupra refuzului inițial, urmând să fie ulterior examinat.
Se exceptează de la testarea detecției comportamentului simulat următoarele categorii de persoane:
femeile însărcinate,
minorii,
bolnavii psihic,
personale ce prezintă afecțiuni cardiac și/sau respiratorii severe,
persoanele care prezintă afecțiuni neurologice grave (semipareze – paralizii),
alcolicii,
persoanele care în momentul testării se află în suferință fizică ( prezintă intervenții chirurgicale recente, extracții dentare, leziuni cauzate a anumite accidente),
alte persoane în legătură cu care examinatorul constată că nu este necesară testare.
Persoanele care urmează să fie examinate cu tehnica poligraf trebuie să îndeplinească condițiile următoare:
Să nu fi fost amenințate cu tehnica poligraf;
Să nu se afle sub influența băuturilor alcoolice;
Să nu fie sub influența medicamentelor cu acțiune asupra funcțiilor sistemului nervos central;
Să nu fie duse în câmpul infracțional ( nu participă la reconstituiri, expermente etc.)
Să nu participe la confruntări;
Să nu fie prezente pentru recunaoșterea de grup și să nu li se prezinte persoane spre recunoaștere.
Condiția obligatorie la examinarea cu tehnica poligraf este normalitatea psiho – fiziologică a subiectului.
Aceasta este o etapă obligatorie, având drept obiectiv eliminarea unor eventuale incompatibilități de examinare și, în ultima instanța, a erorilor de interpretare a diagramelor.
În acest sens, înainte de testare sunt necesare următoarele examinări medicale:
examenul sistemului cardiovascular, în scopul depistării unor eventuale afecțiuni sau particularități ale activității cardiovasculare (efectuarea electrocardiogramei);
examenul sistemului respirator, în scopul depistării unor eventuale afecțiuni sau particularități (examen sprioergometric);
examenul neuropsihiatric și psihologie, în scopul depistării unor eventuale boli neuropsihice, oligofrenii etc. În general, afecțiunile sistemelor amintite sunt eliminatorii pentru examinările poligraf.
De regulă, produc greutăți în efectuarea examinării (și, mai ales, în interpretarea diagramelor) și persoanele de vârstă înaintată, cele suferind de obezitate sau care prezintă în timpul examinării afecțiuni pasagere (răceala, tuse, surmenaj excesiv etc.).
Condiția obligatorie a presentării la examinarea poligraf este existența integrității stării psihice și fiziologice.
Se mai impune o precizare pentru organele de cercetare penală care dispun testarea, și anume aceea ca subiectul înainte de testare sa nu fi fost ascultat,întrucât orice întrebare legată de faptă este de natură a îngreuna activitatea de interpretare a diagramelor.
1.3.3 Întocmirea testelor
Întocmirea testelor se realizează de examinator, dupa studierea atentă a tuturor materialelor cauzei, în colaborare cu organul de cercetare penală căruia îi este repartizat cazul spre soluționare.
Este o etapă deosebit de importantă, dificultatea constând în capacitatea de a realiza efectul psihologic al intrebărilor.
În general, maniera clasică de elaborare a testelor presupune următoarele etape:
informarea asupra tuturor aspectelor cauzei;
întocmirea testului de bază
întocmirea testului de excitare, provocare;
repetarea testului de bază ;
întocmirea testului întrebărilor amestecate.
Lista de întrebări se compune din următoarele categorii:
întrebările neutre, neavând nicio legatură cu cauza, și scopul calmării subiectului și diminuării tensiunii emoționale resimțite de el;
întrebările cu încărcătură, cu valoare afectogenă, direct legate de cauză;
întrebările de control, ale căror răspunsuri exprimate pe diagramă servesc drept criteriu de comparație cu întrebările relevante.
Unele cauze prezentând o serie de particularități reclamă testări cu caracter specific, cum ar fi, de exemplu:
Testul ,,complexului de vină", care constă în a pune întrebări referitoare la un caz fictiv, însă verosimil și asemănător cu cel în speță. Testul are drept scop eliminarea persoanelor cu grad de emotivitate ridicat.
Testul ,,tensiunii vârf" (POT) este un test care are în vedere obținerea reacților semnificative din aproape în aproape, fixându-se, de obicei, pe detalii (cu caracter discriminatoriu din întrebare în întrebare), până la obținerea reacției semnificative (se utilizează cu obiectivul de a depista unele ascunzători, unele instrumente utilizate în săvârșirea infracțiunii, al determinării unor valori etc.). Testul este realizabil și în varianta prezentării de diapozitive.
1.3.4 Asigurarea condițiilor necesare examinării
Testările poligraf trebuie efectuate într-o cameră separată, liniștită, pe cât posibil izolată fonic.
Zgomotele din afară, ca soneria unui telefon sau conversația, prezența altor persoane sau ,,spectatori" în cameră pot induce tulburări și distrageri ale atenției, care să determine denaturarea unor reacții fiziologice ce interferează cu un diagnostic de poligraf satisfăcător.
Camera trebuie să fie sobră în ce privește zugrăveala și mobilierul.
Dispozitivele de iluminat ale camerei trebuie să fie aranjate în asemenea mod, încat să dea o lumină bună, dar nu excesivă sau orbitoare.
Este important ca această cameră să fie aerisită în mod corespunzător și să aibă o temperatură plăcută.
Niciun test nu trebuie efectuat fără o convorbire pre-test, care să cuprindă în mod obligatoriu instructajul făcut subiectului în scopul pregătirii sale pentru testare.
Pe durata a 20-30 minute, examinatorul trebuie să dea subiectului toate datele în legatură cu funcționarea aparatului, prezentându-i principiile care fundamentează științific metoda. Aceasta va servi la sporirea preocupării persoanei testate asupra problemelor ce formează obiectul examinării.
Instructajul are menirea de a deduce orice teamă pe care ar încerca-o o persoană nevinovată și, în același timp, de a spori preocuparea persoanelor vinovate cu privire la răspunsurile ce trebuie să le dea.
Dupa ce i se vor expune principiile de examinare și drepturile legale de care beneficiază, se va cere consimțământul subiectului pentru testare. Dacă este de acord, subiectul va completa o declarație pe care o va semna, aceasta fiind apoi atașată la raportul de constatare tehnico-stiinfifică. După ce examinatorul se asigură că persoana se simte bine, că mediul ambiant este propice, îi face instructajul cu privire la modul de comportare în timpul testării.
Se recomandă ca instructajul să cuprindă următoarele indicații:
se va cere subiectului ca în timpul efectuării testului să stea relaxat în scaun, să fie atent la întrebările puse și să nu rniște corpul sau mâinile;
i se cere subiectului să răspundă la întrebările puse cu ,,DA" sau ,,NU", fără a da în timpul testului explicații suplimentare;
se explică subiectului că în pauza dupa test are posibilitatea să dea explicațiile pe care le crede necesare.
1.3.5 Instalarea subiectului la poligraf și verificarea exactității funcționării aparatului
Instalarea subiectului la poligraf nu este un ceremonial deosebit, ci o activitate firească, naturală, compusă din manevre asemanătoare celor medicale.
Subiectul este așezat în fotoliu, relaxat, cu spatele întins, cu picioarele întinse, ușor depărtate.
Un tub pneumograf este fixat cu ajutorul unui lanț ,,bordat" în jurul toracelui sau abdomenului persoanei.
Un manșon de tensiune arterială, de tipul aceluia utilizat de medici, este fixat iîn jurul unuia din brațele persoanei.
Un set de electrozi este atașat la suprafețele palmare și dorsale ale mâinii sau la degetele celuilalt braț.
Tensiunea arterială-pulsul, respireția și RED sunt înregistrate simultan și continuu pe suprafața hârtiei care rulează, fiind redate prin sistemul de penițe inscriptoare. Din cauză că modificările de presiune pot fi influențate de unele tipuri de mișcări musculare neobservabile, este recomandabil ca poligraful să fie înzestrat cu un element pentru a înregistra o astfel de activitate musculară.
Verificarea modului în care funcționează aparatul cuprinde manevre elementare: verificarea penițelor, a alimentării cu energie electrică, a butoanelor și cadranelor, a etanșeităiți mecanismelor pneumografice etc. Se cuplează sistemul de derulare a hârtiei și se lasă un timp să curgă în scopul realizării desenului normal al curbelor, urmărind ca pe o durată de 30 sec. – 2 min. să se realizeze stabilitatea acestora. La fiecare nouă testare vor trebui stabilite noile curbe normale.
Această etapă este un prilej de cooperare cu subiectul, care va fi întrebat dacă este jenat de ceva și dacă are o poziție confortabilă. Totodată, se vor face ultimele ajustări ale electrozilor, ale manșonului tensiune-puls și tubului pneumograf pentru respirație.
1.3.6 Aplicarea testelor și formularea întrebărilor
Formularea întrebărilor constituie partea critică a acestei activități.
Întrebările se formulează scurt, pentru a asigura spontaneitatea răspunsului, și conțin, de regulă, termenii cei mai familiari interogatoriului. Se răspunde numai cu ,,DA" sau ,,NU".
În mod curent, trei până la cinci diagrame sunt suficiente pentru a pune un diagnostic exact.
Dintre acestea, cel puțin două trebuie să conțină aceleași întrebări importante, înserate printre cele neutre și de control.
Primul test cu întrebări generate trebuie să fie cât mai amplu posibil și să indice legătura subiectului cu infracțiunea cercetată.
Chiar dacă primul test nu trădează o constiință încărcată, este indicată o chestionare asupra detaliilor. Daca primul test trădează o constiință încărcată, detaliile vor fi testate în câteva încercări succesive.
În funcție de situație, de modul de manifestare a personalității subiectului si de complexitatea cauzei se vor executa și testele ,,complexului de vină" și cel al ,,tensiunii de vârf”.
Pe tot timpul testării este important ca vocea examinatorului să fie sub un control absolut. Nu se fac sublinieri de cuvinte, expresii sau propoziții, excepție făcând cazurile când examinatorul face acest lucru în scop de autocontrol.
Procedeele clasice sunt caracterizate prin chestionarea verbală (stimulii verbali) și prin răspunsurile ,,DA" sau ,,NU" la fiecare întrebare. Nu sunt lipsite de interes procedeele în care se utilizează stimulii, în acest din urmă procedeu subiectului prezentându-i-se la intervale de 10-15 sec. diapozitive cu aspecte legate de faptă.
Șocul emoțional poate fi sesizat pe diagramele poligraf si în raport cu recunoașterea unor persoane sau a unor obiecte corp-delict (prezentate concret sau prin diapozitive-film).
Pentru procedeele clasice, operatorul poligraf adresează întrebările din 10 în 10 sec., iar subiectul nu răspunde decât afirmativ sau negativ.
În momentul în care operatorul poligraf pune întrebarea, notează numărul acesteia pe diagrama, adăugând în funcție de răspunsul afirmativ sau negativ al subiectului semnul (+ sau -).
Operatorul poate nota pe diagrama și alte aspecte incidente testării: mișcări, comentarii, tuse, oftat etc.
Diagrama se derulează cu viteză constantă, penițele înregistrând simultan traseele ritmului cardiac, ritmului respirator și reacției clectrodermine, surprinzând modificările caracteristice care însoțesc răspunsurile subiectului.
1.3.7 Interpretarea diagramelor. Formularea concluziei
Este partea cea mai dificilă a întregii operații de testare cu ajutorul poligrafului. Diagrama este o reprezentare graphică, cuprinzând ritmurile și modificările caracteristice fiecărei întrebări, semnele (+) sau (-), înscrise de operator, consemnând afirmația sau negația.
Procesul interpretării este o desfășurare de raționamente în care se împletește intuitivul cu științificul și care se fundamentează pe cunoștințe de psihofiziologie și pe o bogată experiență în ceea ce privește psihologia infractorului.
La baza interpretării diagramelor stau procesele de comparație, analiză și sinteză, atât maniera global-generală, cât și pe detalii. Corelațiile se fac pe de o parte între caracteristicile calitative ale traseelor răspunsurilor unor întrebări distincte și pe de altă, între parametrii cantitativi (amplitudine, frecvență, durată etc.) ale acelorași caracteristici de traseu.
În interpretarea diagramelor se procedează, în prima fază, astfel:
Se stabilesc caracteristicile de traseu care evidențiază răspunsurile sincere (lipsite de emotivitate), corespunzătoare întrebărilor neutre fără încărcătură, caracterizate prin ,,DA" sau ,,NU" sincer;
Se stabilesc caracteristicile de traseu ce evidențiază răspunsurile nesincere (în care tensiunea emoțională este presentă) corespunzătoare întrebărilor de control cu încărcătura generală și care caracterizează răspunsurile de, DA" si ,,NU" nesincere;
Se compară caracteristicile de traseu ale răspunsurilor întrebărilor cu încărcătura, cu caracteristicile corespunzătoare răspunsurilor afirmative și negative la întrebările neutre și cele de control;
În urma procesului de analiză a asemănărilor și deosebirilor dintre caracteristici, cele semnificative pentru aspectele de nesinceritate se compară cu caracteristicile traseelor etalon și se trag primele concluzii de ordin calitativ.
Faza a doua presupune prelucrarea matematică a celor trei categorii de caracteristici și sesizarea variațiilor semnificative care apar în parametrii constituenți ai acestora (amplitudine, latență, durată, frecvență etc.).
Rezultă astfel concluzii referitoare la aspectele cantitative ale diagramelor. Faza a treia implică compararea caracteristicilor răspunsurilor semnificative cu modificările care apar la răspunsurile verbale ce trădează prezența emoției în voce.
Specialistul în tehnica poligraf poate formula, dupa caz, una din următoarele categorii de concluzii:
certa pozitivă – atunci când subiectul testat a prezentat modificări caracteristic stressului psihologic la întrebarea adresată-
certa negativă – atunci când subiectul testat nu a prezentat modificări caracteristice stressului psihologic la întrebările cu relevanță pentru fapta infracțională;
de imposibilitate – atunci când nu se pot stabili modificări caracteristic stressului în testarea subiectul întrucât înainte de testare acesta a fost interogat excesiv.
Capitolul 2. PREZENTAREA GENERALĂ A DIAGRAMEI POLIGRAF
2.1 Scurt istoric și evoluție în materie
Poligraful are origine europeană. Un interes deosebit pentru detecția științifică a minciunii s-a manifestat încă din anul 1895 în Italia, Germania, Austria și Suedia, după unele insuccese obținute de testele psihologice aplicate în identificarea criminalilor.
În anul 1895, C. Lombroso experimenta un instrument pentru a detecta comportamentul simulate.. Invenția sa, “hidrosfigmograful” permitea inscripția variațiilor de puls din brațul suspectului în timpul interogatoriului. Aceste variații erau înregistrate permanent grafic și permiteau o analiză detaliată în timpul audierii. Deoarece numai o singură variabilă era înregistrată, instrumentul nu era denumit poligraf, ci simplu “graph”.
Colaboratorul lui Lombroso, fiziologul Italian Mossos, descopera că în timpul audierii au avut loc schimbări în paternurile respiratorii ale unor criminali anchetați. În anul 1904, Klein și Wertheimer, psihologi germani, propuneau ca schimbările de respirație să fie folosite în cercetarea criminalistică.
După câțiva ani, V.Benussi, decide să testeze sugestiile formulate de psihologi germani, Klein și Wertheimer. Acesta înregistrează paternurile respiratorii și descoperă că ratele de expirație – inspirație se schimbă implicit atunci când o persoană minte.
În anul 1914 descoperirea acestuia s-a publicat, fapt ce a constituit imboldul dezvoltării tehnicii poligraf pe tot continental European.
Cardiologul britanic, J. MacKenzie, își denumea aparatul “The ink polygraph”, care mai târziu a fost utilizate drept model pentru aparatele mai performante.
Americanii au preluat ideile europenilor și au dezvoltat o tehnică separată. Astfel catalizatorul acestei idei a fost psihologul Americano – german H. Munsterberg, inițiatorul actualei tehnici poligraf, ce susținea că detectarea vinovăției trebuie realizată printr-o multitudine de variabile psiho – fiziologice, incluzînd pneumograful, plestimograful, activitatea cardiac și electrodermală.
În anul 1915, studentul lui Munsterberg, W.M.Marston, descoperea că modificările presiunii sistolice a sângelui se asociază cu minciuna. Marston folosește în anul 1917 tehnica sa de a soluționa cazurile de spionaj militar.
În anul 1920 psihiatrul J.A.Larson, în colaborare cu profesorul de psihologie R.Gisele, realizau un aparat poligraf ce înregistra tensiunea arterial, respirația și pulsul. A.Vollmer, șeful poliției din Berkely folosește aparatul dezvoltat de Larson pentru a detecta minciuna.
În câțiva anii, poligraful a fost realizat ca un aparat portabil, adăugându-se și un canal pentru a înregistra reacția electrodermală.
L.Keller, studentul lui Larson, popularize tehnica întrun mod rapid, iar în anul 1925, realize un poligraf îmbunătățit denumit “Keller polygraph”, punînd în acest mod bazele poligrafului modern.
În anul 1931 Keller introducea folosirea poligrafului în afaceri pentru a soluționa, în mod special, cazurile de furt.
Un model mai performant se realizează în anul 1945 de către John E. Reid ce stabilea legătura dintre activitatra muscular neobservabilă și tensiunea arterial, poligraful lui Reid, înregistra: tensiunea arterial – pulsul, respirația, reacția electrodermală, reactivitatea neuromusculară.
Laboratorul științific de detecție criminal al Poliției din Chicago efectua în perioada 1938 – 1941 un număr de peste 1000 teste, fiind relevată culpabilitatea în peste 80% dintre cazuri.
Exploziva creștere a folosirii tehnicii poligraf a avut impact și la nivel guvernamentaș. Pentru mai bine de peste 30 ani, doar CIA și NSA au condus examinările poligraf. Din cauza unor cazuri de spionaj, numărul angajaților federali supuși examinărilor de tip poligraf s-au amplificat.
În anul 1970, opt departamente guvernamentale aveau diponibilitatea folosirii poligrafului, iar în prezent 14. În SUA există peste 30 de școli de pregătire în domeniul tehnicii poligraf, acreditate de către cei peste 4000 membri ai A.P.A.
Specialiștii , susțin că testele poligraf, dacă se aplică de către operatori competenți, pot să fie de mare utilitate practică.
În primul rând, cu ajutorul tehnicii plogiraf este facil să determine minciuna cu o acuratețe mare, ceea ce nu se realizează cu alte sisteme.
În al doilea rând, instrumentul, testele și procedurile ce îl însoțesc posedă un effect mare din punct de vedere psihologic, în așa fel încât persoanele vinovate sunt mult mai ușor convinde să facă mărturisiri complete.
O creșterea a folosirii poligrafului, în general, a corespuns cu creșterea interesului pentru folosirea poligrafului atât în materie judiciară, cât și în tehnică și știință.
Internaționalizarea tehnicii americane de detectare a comportamentului simulate a luat un start mai lent în perioada anilor 50, aceasta accelerando-se în următorii ani.
Dacă în anul 1980 erau doar câteva state care foloseau poligraful, în prezent sunt multe state cu o mare capacitate de folosință a acestuia.
Japonica apare ca fiind primul stat, după SUA, care folosește official detectarea științifică a minciunii ca o metodă de rutină în cercetările criminalistice, ajungînd în prezent pe locul trei în lume ca număr al examinărilor de tip poligraf.
În România poligraful este folosit din anul 1975, mai ales în cazurile de omucidere. Începând cu anul 1980 aria de aplicabilitate s-a extins în mod treptat, punîndu-se bazele unei adevărate școli românești de tehnică poligraf.
În România au luat ființă mai multe laboratoare de tehnică poligraf, funcționînd în structura inspectoratelor de poliție a unor județe și a municipiului București, aflate sub coordonarea Institutului de Criminalistică din cadrul Ministerului de Interne.
Poligraful folosit la început era de proveniență japoneză, iar ca și metodologie de lucru, se utiliza tratatul lui John E.Reid – “Truth and Deception the Polygraph (Lie-Detector) Technique”.
Pe baza evaluării efectuate, în luna ianuarie 1996, ca o recunoaștere a valorii școlii românești de tehnică poligraf, 7 specialiști români în tehnică poligraf din București, Cluj, Constanța, Iași și Timișoara, au fost primiți ca membrii asociați în American Polygraph Association.
În România funcționează în prezent 12 laboratoare interjudețene de detecție a comportamentului simulat, dotate cu poligrafe moderne americane, la care sunt arondate toate județele țării, cu perspectiva înființării a încă 8 laboratoare. În anul 1997 s-a constituit Asociația Română Poligraf.
2.2 Diagrama – definiție, conținut și clasificare. Simetria diagramelor
Diagrama poligraf se derulează cu o viteză constantă, cele 5 penițe înregistrând simultan modificările parametrilor psihofiziologici corespunzători care însoțesc răspunsurile subiectului.
Diagrama poligraf reprezintă expresia grafică a reacțiilor psihofiziologice concomitente chestionării subiectului.
Sub impactul întrebărilor relevante ale cauzei, întregul organism al subiectului examinat se află într-o stare de alertă, reactivitatea psiho – emoțională corespunzătoare răspunsurilor simulate la aceste întrebări fiind în mod evident mai clară, mai amplu exprimată decât cea obținută la întrebările neutre.
Examinatorul stabilește numărul și tipul testelor ce se vor aplica unui subiect.
De obicei, pentru a se formula o concluzie referitoare la sinceritatea ori nesinceritatea subiectului este nevoie de minim trei teste.
Formularea concluziei întro examinare poligraf constă în activități de comparare și sinteză, raționamente de tip deductiv, inductiv și analogic, activități de sesizare a celor mai sensibile modificări în traseele diagramei poligraf ca urmare a răspunsurilor obținute la întrebările relevante, neutre și de control.
În urma interpretării, atât a diagramelor poligraf, cât și a comportamentului subiectului pe tot parcursul examinării cu tehnica poligraf poate să se formuleze o concluzie pozitivă, negativă sau incertă.
Raportul psihologic de constatare tehnico-științifică a simulării comportamentale este înaintat organelor de cercetare penală care au dispus examinarea subiectului la poligraf.
2.3 Conversiunea informațiilor în mijloace de probă
Interpretarea rezultatelor testării se efectuează pe baza comparării caracterisiticlor de traseu ale răspunsurilor sincere la întrebări neutre (fără încărcătură emotivă) ca și la răspunsurile nesincere cu caracter de control, cu răspunsurile nesincere la întrebările relevante ( cu încărcătură afectogenă).
Cel care examinează trebuie să trebuie să dispună modele de răspunsuri sincere și nesincere, utimele fiind obținute prin intermediul întrebărilor de control.
Din punct de vedere legal, raportându-se strcit la prevederile Codului de procedură penală, trebuie subliniat faptul că mijloacele de probă admise în legislația noastră sunt enumerate exemplificativ în prevederile art. 97 lain. (2) Cod procedură penală:
declarațiile suspectului sau ale inculpatului;
declarațiile persoanei vătămate;
declarațiile părții civile sau ale părții responsabile civilmente;
înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese – verbale, fotografii, mijloace materiale de probă:
orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege.
Având în vedere prevederile art. 97 alin. (2) Cod procedură penală, organele judiciare pot să administreze prin orice mijloc de prrobă, cu condiția ca acest mijloc de probă să nu fie interzis de lege. Prin urmare, Codul de procedură penală legitimează utilizarea ca mijloace de probă a tehnicilor poligraf, deoarece acestea nu sunt interzise prin lege.
2.4 Materializarea activității de investigare a comportamentului simulat prin intermediul tehnicii poligraf
Abordarea regulilor tactice de ascultare a suspectului sau a inculpatului nu poate să fie lipsită de căteva referiri la unele dintre metodele tehnico – științifice cu care se încearcă, în prezent, să se stabilească sinceritatea sau nesinceritate unei persoane, în calitatea sa de subiect principal al unui raport juridic procesual penal.
Plecându-se de la manifestările specifice tensiuni psihice, în literatura de specialitate s-a încercat chiar stabilirea unor norme după care se poate detecta minciuna, vinovăția sau inocența. Astfel potrivit specialiștilor:
răspunsul vinovatului este mai lent și ezitant, cel al inocentului este spontan, detaliat, și deseori indignat;
vinovatul suportă mai greu privirea, spre deosebire de inocent, care însă, roșește mai ușor;
inocentul face apel la corectitudinea sa și caută să demonstreze că nu ar avea niciun interes pentru faptele ce i se impută;
inocentul să mai greu explicații privind modul în care și-a petrectu timpul, spre deosebire de vinovat care oferă imediat un alibi excelent.
Inocentul este consecvent la declarațiile pe care le face.
Necesitățile practice evidente au condus la o serie de încercări de găsire a unor tehnici prin care să se detecteze cu precizie și obiectivitate principalele modificări cauzate de tensiunea psihică, modificări care nu pot fi depistate printr-o simplă observație vizuală, fie chiar și a unui anchetator avizat și cu experiență.
Aceste tehnici de investigarea care detectează emoția – iar nu cauza acesteia – se bazează în esență pe următoarele elemente:
În momentul simulării, individul prezintă o serie de manifestări emoționale;
Persoana ascultată nu își poate controla în întregime aceste manifestări emoționale.
2.5 Probleme juridice privind folosirea mijloacelor tehnice de detecție a comportamentului simulat în procesul penal
Investigarea și detecția comportamentelor simulate este un procedeu care respectă integral onoarea, demnitatea, integritatea fizică și psihică a persoanelor testate, valori juridico-morale consacrate prin Constituția României. Metoda este în slujba adevărului și justiției, se axează pe respectarea prezumției de nevinovăție și se integrează în concepția Declarației Universale a Drepturilor Omului.
Textul art. 11 al Declarației Universale a Drepturilor Omului juxtapune două drepturi fundamentale ale omului, și anume:
dreptul persoanei acuzate de comiterea unui delict de a fi presupusă nevinovată până la stabilirea în mod definitiv a culpabilității sale;
dreptul persoanei acuzate de a fi beneficiara absolut necondiționată a principiilor legalității incriminării, legalității pedepsei și neretroactivității legii penale, precum și a principiului legii mai blânde sau mai favorabile (mitior lex).
Juxtapunerea acestor drepturi care se regăsesc și în legislația penală a României nu este întâmplătoare, ea își are geneza în norma juridică, și oricare ar fi natura ei, se întemeiază pe fapte.
Deși este acceptată ideea că mijloacele tehnice de depistare a tensiunii au o bază realmente științifică, rezultatul testării cu tehnică, nu este inclus și nici acceptat ca mijloc de probă în procesul penal.
Valoarea probantă a testării la poligraf din perspectivă procesual penală prezintă atât argument pro cât și contra. Astfel:
a. argumentele contra sunt următoarele:
Testarea sincerității cu ajutorul tehnicii poligraf nu face parte dintre mijloacele de probă, nefiind enumerată în Codul de procedură penală, mijloacele de probă fiind limitativ enunțate de lege;
Testarea cu tehnica tip poligraf nu este o constatare tehnico-științifică întrucât potrivit Codului de procedură penală aceasta este dictată de necesitatea lămuririi urgente a unor fapte sau împrejurări ale faptei, atunci cînd există pericolul dispariției unor mijloace materiale de probă sau de schimbare a unor situații de fapt;
Testarea cu tehnica poligraf constituie o valoroasă metodă de investigare extrajudiciară care oferă indicii prețioase cu privire la elementele constitutive ale unei infracțiuni.
b. argumentele pro sunt următoarele:
Materializarea rezultatelor testării se face printr-un înscris, în sensul legii, după cum înscrisuri sunt și cele obținute în etapa pre-test și în cadrul testării propriu-zise;
Mijloacele tehnice de testare au un profund suport științific și sunt procedee prin care se ajunge la descoperirea unei probe sau mijloc de probă;
Probele nu au valoare prestabilită și prin urmare rezultatul testării trebuie coroborat cu celelalte probe și mijloace de probă administrate în cauză;
Dacă în urma testării se ajunge – prin desfășurarea unor activități specifice – la descoperirea autorului, rezultatul testării trebuie admis ca punct de plecare în identificare;
Testarea propriu-zisă și rezultatul ei ar putea constitui un act premergător urmăririi penale și asimilat acesteia;
Testarea folosește mijloace tehnico-științifice necontestate;
Această activitate are drept scop descoperirea autorului și probarea vinovăției; din acest punct de vedere, descoperirea autorului face parte, fără dubii, din activitățile de primă urgență care să ducă la lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei;
Testarea se face cu consimțământul scris al persoanei, fapt ce exclude obligarea ei la o astfel de analiză;
Admițând ipoteza că testarea tip poligraf conduce la obligarea persoanei să-și probeze nevinovăția, înseamnă implicit că și alte activități – ascultarea, confruntarea, reconstituirea etc. – recunoscute ca mijloace de probă încalcă principiul prezumției de nevinovăție, lucru inexact;
Testarea vizează obținerea unor date de la care să se plece în identificarea făptuitorului, deci nu ne aflăm în prezența învinuitului sau inculpatului. Dacă testarea se face după începerea urmăririi penale ori, după caz, după punerea în mișcare a acțiunii penale, rezultatul testării nu poate fi decât fie o confirmare a probelor existente deja, fie o infirmare a acestora și deci punctul de plecare în repararea unei erori judiciare; prin urmare testarea poate fi privită mai degrabă ca o garantare a înfăpturii principiului prezumției de nevinovăție și nu invers;
Indiscutabil, rezultatul testării la poligraf are și o valoare extrajudiciară, concretizată în restrângerea cercului de bănuiți și canalizarea tuturor eforturilor pentru verificarea celor ce au dat reacții de nesinceritate;
Faptul că se admite că testarea oferă indicii prețioase cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii, se constituie într-un argument ce pledează pentru includerea acesteia în rândul mijloacelor de probă.
Prezumția de nevinovăție exclude orice idee preconcepută împotriva persoanelor implicate în cauze penale, ca și tratarea unilaterală – numai în acuzare – a acestora.
Investigarea și detecția comportamentelor simulate nu-și poate valorifica potențialul științific decât lucrând cu „pacienți” sănătoși din punct de vedere medical, care nu au fost maltratați fizic și psihic și, de asemenea, nu au fost supuși unei anchete excesive care să-i fi adus într-o stare de oboseală psihică. Astfel, prima condiție a unei psihobiodetecții judiciare este starea în afară de orice stress a pacientului biodetectorului.
Se consideră că fundamentul legal al folosirii tehnicii poligraf în cadrul procesului penal rezidă din următoarele:
metodologia de testare este admisă de lege, nefăcând parte din ansamblul tehnicilor prohibite, aducându-și aportul în egală măsură cu toate celelalte materiale probatorii la aflarea adevărului și justa soluționare a cauzelor;
protecția juridică oferită de cadrul legal care admite folosirea tehnicii poligraf decurge atât din fundamentarea științifică a metodei cât și din inviolabilitatea principiului respectului persoanei, întrucât se cuvine să se înțeleagă bine că utilizarea aparatului este de ordin pur extern.
utilizarea tehnicii se face exclusiv cu acordul subiectului și al apărării la cererea prin rezoluție motivată a organelor în drept, manipularea aparaturii și interpretarea diagramelor făcându-se exclusiv de către experți301 (specializați în psihologie judiciară);
raportul de constatare tehnico-științifică elaborat de specialistul în psihologie, ca urmare a testării la poligraf, este supus liberei aprecieri a organului de urmărire penală sau a judecătorului, potrivit intimei convingeri a acestora și conștiinței lor juridice;
în final, este demn de reținut că însăși instalarea subiectului la poligraf nu este un ceremonial deosebit, ci o activitate firească, naturală, compusă din manopere asemănătoare celor medicale, subiectul netrebuind nici măcar să se dezbrace, în timp ce în mai toate țările (apropo de libera expresie a personalității), legislația autorizează recoltările de sânge care necesită înțepături, recoltările de spermă sau alte secreții și depozitări (cu întreaga lor gamă de prelevări corporale și stări stânjenitoare), fire de păr din diversele regiuni ale corpului etc.
Capitolul III. DETECȚIA SIMULĂRII PRIN TEHNICA POLIGRAF
3.1 Fundamentul științific al constatării stresului psihologic.
Progresele tehnologice din ultimele două decenii au făcut posibilă observarea proceselor neurofiziologice corticale, cu o mare exactitate în timp și în spațiu. Astfel, studierea relației dintre procesele cognitive și neurofiziologice se face prin utilizarea unor tehnologii care includ: electroencefalografia (EEG), magnetoencefalografia (MEG), tomografia cu emisie de pozitroni (PET) și imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI). Două dintre aceste tehnici, EEG și fMRI, au fost operaționalizate ca posibile alternative ale poligrafului.
Electroencefalografia (EEG)
Este expresia variațiilor lente de potențial de la nivelul neuronilor piramidali
corticali, ale căror dendrite orientate radial și perpendicular pe scoarță formează
dipoli electrici alterni somatodendritici.
Câmpul electric produs de potențialele post-sinaptice neuronale (EPSPS) este emergent la nivelul scalpului, unde se măsoară cu ajutorul unor electrozi. Modificările de
potențial au fost asociate cu evenimente cognitive și perceptive specifice, fiind denumite potențiale evocate (PE) și potențiale asociate evenimentului (ERP – event-related potentials).
În timp ce potențialele evocate (PE) reflect procesările corticale ale stimulilor fizici, potențiale asociate evenimentului (ERP) sunt cauzate de procese cognitive superioare, care pot implica memoria, expectanța, atenția sau diferite stări mentale. Rosenfeld (1987), Farwell și Donchin (1991) au raportat primele rezultate privind utilizarea EEG-ului în detecția comportamentului simulat, prin identificarea unor ERP-uri specifice care au fost corelate cu recunoașterea unor informații cu valoare de culpabilitate. Dintre toate tipurile de ERP, validitatea predictivă cea mai ridicată pentru detecția comportamentului simulat o au potențialele P300. Acronimul folosit pentru denumirea lor indică polaritatea pozitivă și timpul de latență (300 milisecunde de la apariția stimulului).
Semnalul cel mai puternic al acestor unde este măsurat, de obicei, în zona lobului parietal. Prezența, amplitudinea, durata și localizarea acestui semnal sunt adesea folosite ca elemente pentru măsurarea funcției cognitive în procesele de luare a deciziilor. Potențialele P300 au două componente, cunoscute ca semnale P300a (denumite și „non-țintă”) și P300b (denumite și „țintă”).
Aceste semnale particularizează răspunsul la stimuli diferiți: componenta P3a reflectă procesările preatenționale fronto-parietale iar P3b pe cele temporo-parietale, asociate mecanismelor atenționale și ale memorie.
Variabilitatea P300 este asociată cu unele afecțiuni neurologice, fenomenul de îmbătrânire, consumul de alcool și în general cu addicțiile, dar și cu nivelul recompensei/pierderii pe care subiecții îl estimează în diferitele alternative decizionale. Există o gamă largă de utilizări ale potențialului P300 în cercetarea științifică, care variază de la studiile clinice până la investigarea unor procese cognitive (procesele decizionale, detectarea stimulilor etc.).
Aplicațiile privind utilizarea EEG/ERP în detecția comportamentului simulate au valorificat cercetările efectuate în cadrul unor laboratoare private (Brain Fingerprinting Laboratories), de dr. Lawrence A. Farwell. Rezultatele examinării unor suspecți au fost admise ca probe, de unele instanțe din S.U.A., încă din anul 2003.
Credibilitatea acestei tehnologii se datorează, în parte, și caracterului involuntary și necontrolabil al potențialelor P300 și faptului că nu au legătură cu reacția emoțională a subiectului.
Procedura de examinare vizează prezentarea unei liste cu trei categorii de stimuli: stimuli țintă (cunoscuți de suspect), stimuli irelevanți și stimuli investigativi (informație relaționantă infracțiunii). Subiectul răspunde printr-o reacție motorie (acționarea unor butoane) în funcție de prezența/absența recunoașterii stimulilor.
Mecanismele corticale generează modificări ale potențialului P300, într-o fracțiune de secundă din momentul în care un individ recunoaște și procesează stimulul recepționat, numai dacă acesta este semnificativ sau important pentru el. În cazul stimulilor irelevanți aceste activări nu se produc, fapt ce permite discriminarea situațiilor în care un subiect deține sau nu deține informații relaționate infracțiunii. Ulterior, dinamica P300 a fost integrată într-un complex de reacții electroencefalografice asociate proceselor mnezice, denumite generic MERMER (memory and encoding related multifaceted electroencephalographic response). Cercetările pentru utilizarea acestei tehnici sunt în continuă dezvoltare.
Avantajele EEG/ERP în detecția comportamentului simulat sunt determinate de rezoluția temporală ridicată a înregistrărilor (de ordinul milisecundelor) și de folosirea unor echipamente portabile, iar ca dezavantaje se invocă rezoluția spațială scăzută și inconveniente legate de configurația unor electrozi și disconfortul pe care-l generează în timpul interogatorului. Trebuie consemnată și vulnerabilitatea acestor tehnici la anumite contramăsuri (artefacte pentru eludarea detecției) utilizate de subiecți.
Imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (FMRI)
Imagistica prin rezonanță magnetică funcțională este un tip particular de scanare prin rezonanță magnetică, în care se măsoară reacția hemodinamică asociată activității neuronale a creierului.
Creșterea ratei metabolismului oxigenului din unele regiuni corticale constituie un indicator al activării neuronale, care evidențiază dinamica unor procese cognitive în timpul efectuării unor sarcini.
Monitorizarea fluxului sanguin spre zonele corticale cu metabolism ridicat este posibilă pe baza proprietăților diamagnetice ale hemoglobinei, atunci când este oxigenată, și respectiv paramagnetice, atunci când este dezoxigenată.
Aceste corespondențe hemodinamice ale metabolismului neuronal au fost definite generic BOLD (Blood-Oxygen-Level Dependent) de dr. Seiji Ogawa, în 1990.
Semnalele BOLD sunt înregistrate prin rezonanță magnetică, creșterea fluxului
sanguin fiind asociată cu o amplitudine ridicată a semnalelor și invers. Sistemul utilizează magneți superconductivi, de mari dimensiuni, răciți prin criogenare aproape de 0 grade Kelvin, pentru a produce câmpul magnetic static de mare intensitate necesar. Tehnologia este una dintre cele mai recente forme de neuroimagistică, având avantajele unei invazivități scăzute, lipsei de radiații și a unei rezoluții spațiale bune, motiv pentru care este folosită ca principal instrument de cercetare în cartografierea creierului uman. Efectele BOLD sunt vizualizate utilizând achiziția rapidă de imagini volumetrice (spațiale), la intervale de 1–4 sec, în timpul scanării.
Imaginile rezultate sunt reprezentate cu ajutorul voxelilor. Un voxel este un element de volum reprezentând o valoare pe un caroiaj într-un spațiu tridimensional (similar pixel-ului, care reprezintă imaginile 2D).
Sunt frecvent utilizați în tehnicile de vizualizare și analiză a datelor științifice și medicale. Dimensiunile unui voxel acoperă volumul unui cub cu latura de 2–4 mm din țesutul explorat. Ca și pixelii, ei nu conțin date despre coordonatele lor, dar poziția lor relativă poate fi dedusă în raport cu alți voxeli.
În consecință, sistemul fMRI poate furniza o secvență de imagini 3D ale creierului, indicând zonele în care metabolismul oxigenului și, prin inferență, activitatea neurală este mai intensă în timpul executării unor sarcini (de exemplu, a spune adevărul sau a distorsiona informația). Această tehnologie nouă din domeniul neuroștiințelor are aplicabilitate în detecția comportamentului simulat.
Studiile experimentale privind utilizarea fMRI în detecția comportamentului simulat au fost promovate imediat după atacul terorist din 11 septembrie 2001 și au
avut la bază diferite designuri de cercetare.
Condițiile experimentale presupun, de regulă, răspunsuri motorii ale subiecților, prin apăsarea unor butoane de culori diferite, în funcție de sensul afirmativ sau negativ al răspunsului.
Sarcinile experimentale sunt diferite de la un studiu la altul și vizează: recunoașterea unor afirmații corecte sau incorecte despre evenimente din memoria episodică sau despre activitățile pe care subiecții le-au desfășurat în aceeași zi, identificarea unor cărți de joc sau a unor cartonașe cu un număr pe care subiecții l-au ales dintr-un set de cartonașe diferite, comiterea unor erori intenționate în prezentarea unor date și informații biografice furnizate de subiecți, scenarii bazate pe comiterea unor infracțiuni „fictive” etc.
Cu toate diferențele legate de arhitectura cercetărilor evocate, concluziile acestor studii arată potențialul sistemului de a discrimina răspunsurile adevărate de cele false cu ajutorul imaginilor spațiale ale fMRI.
Diferențele care trebuie să fie notate includ: situațiile în care subiecții au ales să mintă sau li s-a impus asta, modalitățile de prezentare a stimulului și de răspuns, motivația subiectului și implicarea sa emoțională, diferitele strategii de simulare verificate (adiție, omisiune, substituire etc.).
Sistemul prezintă dezavantaje legate de costurile foarte ridicate (numai scanerul costă 1–5 milioane de dolari), nu este portabil, nivelul de zgomot din timpul scanării este foarte ridicat și presupune protecția auditivă a subiectului (îngreunează comunicarea directă), este vulnerabil la cele mai mici mișcări ale capului, și nu în ultimul rând necesită o infrastructură complexă, care include: cameră izolată magnetic, cameră de control separată, cameră pentru echipamente, unde sunt localizate amplificatoare, computere, dispozitive de stocare. Criteriile de admisibilitate pentru test exclud subiecții care au implanturi chirurgicale cu diferite materiale feromagnetice (de exemplu, stimulator cardiac, proteze) și pe cei care suferă de claustrofobie.
În pofida limitelor poligrafului nu există, în prezent, alternative tehnice viabile pentru detecția comportamentului simulat. După revizuirea EEG-ului și fMRI-ului, alături de alte tehnici care nu se bazează pe neuroștiințe (analiza stresului vocal, măsurarea comportamentului), Consiliul Național al Cercetării din Statele Unite (National Research Council) a concluzionat că aceste potențiale alternative pot fi promițătoare, dar la stadiul cercetărilor actuale, nici una dintre ele nu a demonstrat o performanță superioară poligrafului și, deocamdată, acesta nu poate fi suplinit în scopuri de screening, cel puțin în viitorul apropiat.Aceasta nu înseamnă că eforturile cercetărilor actuale sunt lipsite de valoare, ci mai degrabă trebuie aprofundate și dezvoltate pentru a le face operaționale,
viabile și utile.
Rezultatele unor investiții private în cercetarea acestor domenii de aplicabilitate a EEG-ului și fMRI-ului s-au materializat în obținerea unor brevete și
licențe pentru comercializarea unor sisteme, prezentate pe site-urile comerciale ale
unor firme și laboratoare private. Există voci care susțin că rapiditatea cu care unele firme doresc să comercializeze aceste tehnologii, în absența unor studii consistente de validare științifică, ar putea aduce prejudicii pe termen lung privind credibilitatea și valoarea lor.
Specialiștii recomandă ca înainte de operaționalizarea unor noi tehnologii în detecția comportamentului simulat eforturile să fie direcționate spre cercetarea fundamentală, în scopul elaborării unei științe a detecției comportamentului simulat
Realizarea unei teorii științifice a comportamentului simulat, fundamentată pe explicarea unor principii cauzale, este un demers necesar, dar greu de realizat, și în vectorizarea cercetărilor spre acest scop trebuie urmărite cel puțin patru obiective majore.
Există mai multe tipuri (strategii) de simulare (adiție, omisiune, distorsionarea informației, contrafacere, inventare, substituirea, tăcere etc.) și este posibil ca diferite procese cognitive și neuronale să fie implicate în generarea lor. În literatura de specialitate arată că minciunile premeditate, care dezvoltă o parte corectă a unei povești, implică regiuni corticale diferite, față de minciunile spontane.
Se argumentează astfel, științific, faptul că simularea nu este un comportament singular ci mai degrabă o etichetă, un concept umbrelă, în spatele căruia se ascund procesări cognitive și mecanisme neuronale diferite. Categorizarea ar ajuta la îndepărtarea unor confuzii legate de compararea rezultatelor unor cercetări, care în mod nediferențiat,
abordează experimental comportamentul simulat ca fiind un concept „monolitic”. Prin elaborarea unor tehnici experimentale specifice pentru fiecare categorie conceptuală, măsurătorile psihofiziologice vor putea fi interpretate mai acurat.
Domeniul științelor cognitive a făcut progrese remarcabile în divizarea proceselor psihologice în mai multe procese cognitive complexe. Modele psihologice abstracte ar trebui definite pentru fiecare categorie conceptuală din sfera simulării. Procesele cognitive implicate în definirea acestor modele pot include, spre exemplu, reactualizările memoriei declarative, negația sau retractarea în fața unor stimuli adverși, inhibiția răspunsului și informațiile eronate. Avantajul divizării comportamentului simulat în mai multe procese psihologice constituente ar fi că, într-un scenariu operațional, poate fi mai utilă identificarea proceselor particulare ale creierului, cum ar fi accesul la memoria senzorială, decât detecția comportamentului simulat, în sine. Spre exemplu, într-un interogatoriu, poate fi mai puțin important să știi că subiectul minte decât să stabilești dacă el ascunde informații sau le distorsionează.
Este posibil ca pentru fiecare tip de comportament simulat să existe „tipare” specifice ale activității corticale, definite în termeni de localizare spațială și secvențe temporale. Neuroștiințele cognitive au făcut progrese remarcabile în localizarea proceselor (funcțiilor) cognitive complexe, utilizând metode ca: EEG, PET și fMRI. Uneori este mai indicat să se utilizeze aceste tehnologii ca instrumente de cercetare pentru fundamentarea unor teorii științifice decât ca instrumente de substitut ale poligrafului tradițional, în absența unor delimitări conceptual.
Soluții pentru definirea bazelor neuronale ale comportamentului simulat pot fi găsite și în alte zone ale cercetării neuropsihologice. Spre exemplu aptitudinea individului de a simula nu este prezentă la naștere dar se dezvoltă în paralel cu maturizarea biologică și psihosocială. În situația unor afecțiuni neurologice, cum ar fi autismul, subiecții nu dezvoltă multe dintre aptitudinile sociale corespunzătoare stadiilor de dezvoltare, printre care și acelea de simulare.
Experiența îndelungată privind utilizarea poligrafului și a altor mijloace clasice de detecție a comportamentului simulat trebuie valorificată prin stabilirea unor corespondențe între indicatorii fiziologici periferici, utilizați în mod tradițional și indicatorii neurofiziologici corticali și integrarea lor într-o teorie unitară, complexă.
Într-o paradigmă experimentală bazată pe testul cunoștințelor de culpabilitate (GKT), test utilizat frecvent în tehnica poligraf au monitorizat prin fMRI activitatea corticală, în paralel cu măsurarea timpului de reacție și a reacției electrodermale. Ei au evidențiat o relație liniară între reacția electrodermală, timpul de reacție, activitatea cerebelului, cortexul frontal inferior drept și zona motorie asociată, stabilind pentru prima dată o legătură între evaluările comportamentale, arousalul fiziologic simpatic și activările neuronale.
Simularea este o variantă complexă a comportamentului uman, a cărei explicare științifică presupune abordarea concomitentă a nivelurilor cognitive, fiziologice și comportamentale.
Dacă noile tehnologii neuroimagistice vor fi folosite doar ca instrumente operaționale, de substitut pentru tehnicile tradiționale, atunci demersul pentru fundamentarea unei teorii științifice unitare, articulate, privind comportamentul simulat este prejudiciat.
Cercetările pentru fundamentarea unei teorii științifice complexe pot aduce și clarificări suplimentare. Din punct de vedere istoric, eforturile cercetărilor nu au fost dirijate numai spre încercările de a detecta comportamentul simulat, ci și spre a-l preveni, contracara sau anihila.
Tehnicile de subminare a simulării, prin utilizarea unor agenți farmacologici (alcool, pentothal de sodiu, scopolamină etc.), care reduc capacitatea sau intenția individului de a minți, au fost abandonate din considerente etice și din lipsa unor probe empirice. S-a sugerat că o alternativă non-farmacologică a acestor tehnici ar putea fi stimularea magnetică transcraniană (TMS).
Această tehnologie utilizează câmpuri magnetice pulsatile care interferează pattern-urile de activitate neuronală existente într-o porțiune localizată a creierului. Ea a fost folosită în studii clinice (pentru tratamentul depresiilor) și ca instrument de cercetare pentru studiul impactului neurofiziologic al unor „leziuni virtuale” induse în anumite arii selectate din creier. Dincolo de unele considerații etice, este posibil ca această tehnologie să fie utilizată ca un „ser magnetic al adevărului”, dar nu există încă suficiente probe științifice că ea ar fi practică și sigură.
3.2 Detectoarele de minciuni
„Detectoarele de minciuni”, termen de largă circulație, desemnează de fapt, aparatura poligraf de înregistrare a unor reacții psihofiziologice caracteristice stărilor de tensiune emoțională. La baza folosirii tehnicii poligraf stau următoarele criterii:
Funcționarea acestor aparate se bazează pe faptul că o minciună spusă conștient, pe lângă efortul mintal pe care îl necesită, produce și o anumită stare de tensiune emoțională (teamă);
Producerea tensiunii emoționale își are originea în declanșările involuntare ale sistemului neurovegetativ concomitent conștientizării pericolului și în trezirea prin aceasta a instinctului de autoconservare;
Prin folosirea poligrafului nu se lezează cu nimic integritatea sau demnitatea individului, care-și conservă toate calitățile sale volitive și rațional-afective;
Folosirea poligrafului se face numai cu acordul subiectului și consimțământul apărării. Fără conlucrarea subiectului, un test nu se poate efectua;
Metodologia de testare nu este interzisă de lege, nefăcând parte din categoria mijloacelor prohibitive; ea își aduce contribuția la aflarea adevărului și justa soluționare a cauzelor. Testarea la poligraf poate fi făcută atât în scopul stabilirii nevinovăției unei persoane, cât și în scopul dovedirii vinovăției sale.
Tehnicile poligraf înregistrează, în principal, modificările indici-lor psihofiziologici oglindite în următoarele diagrame: diagrama puls-tensiune arterială, diagrama ritmului respirator, diagrama rezistenței electrodermice.
3.3 Rolul Tehnicii Lie Detector
Organele de cercetare penală, pe de o parte, sunt direct interesate de a găsi cea mai scurtă cale spre descoperirea autorilor de infracțiuni, deoarece rămânerea în libertate a acestora prezintă un pericol social, iar pe de altă parte, acestea sunt interesate să folosească mijloace legale, cât mai eficiente și în același timp riguros științifice care să conducă la obținerea mijloacelor de probă.
Totodată trebuie subliniat faptul că organele de cercetare penală în activitatea lor complexă de ascultare a părților implicate în procesul judiciar, de efectuare a reconstituirilor, a recunoașterilor din grup etc. sunt interesate în aflarea adevărului de care depinde orientarea tuturor celorlalte activități specifice. Mai mult decât atât, părțile implicate în procesul judiciar sunt persoane cu interese diferite în a căror structură intră cele două tipuri clasice de comportamente – respectiv cel aparent și cel inaparent.
Marele interes al celor chemați să înfăptuiască justiția este însă aflarea adevărului cuprins în comportamentul inaparent (ascuns).
Datele obținute în urma examinărilor poligraf permit:
excluderea suspecților neimplicați în cauzele cercetate, prevenindu-se erorile judiciare, pierderile de timp prin verificări inutile și evitarea implicării cadrelor de poliție în activități ineficiente;
identificarea autorilor de infracțiuni indiferent de gen;
verificarea veridicității declarațiilor persoanelor implicate în procesul judiciar;
În practica judiciară pot să apară și alte aspecte care vizează stabilirea adevărului, astfel încât tehnica poligraf poate fi folosită și adaptată oricăror situații.
3.3.1 Întrebările utilizate în examinarea poligraf
Un chestionar – test conține în medie 10 întrebări numerotate de la 1 la 10, ordine care corespunde și pe diagrama poligraf. Întrebările formulate se vor referi numai la un singur aspect.
Examinatorul notează numărul întrebării pe diagram poligraf, adăugând, în funcție de răspunsul afirmativ sau negativ al subiectului, semnul “+” sau “–”.
În chestionarul-test sunt incluse următoarele categorii de întrebări:
întrebările relevante (incriminatorii, critice, acuzatoare) sunt propoziții interogative adresate subiectului de psihologul examinator în mod nemijlocit, concis și clar atât în cadrul discuției pre-test, cât și în timpul testării, vizând săvârșirea sau implicarea subiectului în infracțiunea ce face obiectul cercetării, apte să producă modificări în reactivitatea psihoemoțională a acestuia. În funcție de complexitatea cauzei cercetate întrebările relevante pot include și întrebări investigatorii sau de detaliu. Acestea reprezintă propoziții interrogative formulate ipotetic în vederea identificării unei posibile reactivități psihoemoționale la subiectul testat, care să permită indicii cu privire la: existența unor coparticipanți, tăinuitori sau favorizatori, locul unde se află ascunse obiectele materiale ale infracțiunilor, corpurile delicte, instrumentele utilizate la săvârșirea infracțiunii, precum și alte aspecte de acest gen pe care subiectul le ascunde.
întrebările neutre sunt propoziții interogative simple, care nu au legătură cu incriminarea și permit reechilibrarea psihică a subiectului după efectul întrebărilor relevante. Scopul lor este de a obține în diagrama poligraf un segment etalon pentru reactivitatea psihoemoțională obișnuită a subiectului.
întrebările de control sunt propoziții interogative la care se cunoaște aprioric, că subiectul va răspunde nesincer. Scopul acestora este de a obține un anumit nivel al reactivității psihoemoționale necesar efectuării comparațiilor cu nivelul reactivității psihoemoționale obținut la întrebările relevante.
3.3.2 Discuția Pre-Test
Orice examinare cu tehnica poligraf este precedată de o discuție pre-test și încheiată cu o discuție post-test.
Examinatorul va trebui să obțină date exacte cu privire la faptele și circumstanțele care constituie baza suspectării ori acuzării persoanei ce urmează a fi examinată.
Examinatorul va obține multe date chiar din observarea directă a persoanei încă din momentul în care aceasta intră în laborator și până la terminarea examinării.
În timpul discuției pre-test persoanei care urmează să fie examinată, i se aduce la cunoștință scopul examinării, modalitate de funcționare al aparatului, accentuînd principiile fundamentării științifice ale metodei și rezultatele ce se pot obține.
Acest aspect sporește preocuparea persoanei nesincere asupra detectării posibile și liniștește persoana sinceră.
Întrebările din discuția pre-test au scopul de a provoca răspunsuri verbale și nonverbale, care vor oferi examinatorului indicii asupra sincerității sau nesincerității subiectului, fără a-l face să-și diminueze în mod inutil starea de tensiune și fără ca examinatorul să se angajeze într-un dialog acuzator în dorința de a obține o mărturisire a vinovăției.
Un subiect care este învinuit de către examinator că ar fi săvârșit infracțiunea în curs de cercetare sau care este interogat ca și când ar fi deja considerat responsabil de aceasta, nu mai este potrivit pentru un test la poligraf.
Dificultatea examenului de laborator pune în ecuație starea emoțională a subiectului care urmează a fi testat la poligraf.
În situația examinării la poligraf este foarte important de a stabili cauza care
amplifică starea emoțională a subiectului (labilitatea psihocomportamentală, trecutul său infracțional, starea de sănătate, problematica delicată a cauzei pentru care este cercetat etc.).
Discuția pre-test impune crearea unui sentiment de siguranță și încredere reciprocă, a unui dialog deschis, degajat. Nerealizarea acestei stări poate influența negativ reactivitatea psihoemoțională a subiectului și implicit rezultatul testării la poligraf.
În timpul discuției pre-test un subiect sincer, de obicei, va manifesta un comportament în care se observă indicili naturaleții și dezinvolturii în argumentare, subiectul manifestînd mai mult curiozitate față de cauza penală decât teamă, exprimându-și unele opinii, răspunzând prompt și coerent la întrebări etc.
Subiectul nesincer nu este cooperant, nu se angajează în dialog, dă răspunsuri
mono – silabice, fiind lipsit de spontaneitate.
Când se aduce în discuție problematica critică, se vor remarca pe lângă negările stereotipe de genul “nu știu”, “nu-mi pot explica”, “cine, eu?”, “nu-mi amintesc” și unele manifestări exterioare ale comportamentului simulat.
Examinatorul trebuie să asigure o ambianță confortabilă, înlăturând orice cauze care ar putea afecta investigarea cu tehnica poligraf.
3.3,3 Examinarea poligraf
Diagrama poligraf se derulează cu o viteză constantă, cele 5 penițe înregistrând simultan modificările parametrilor psihofiziologici corespunzători care însoțesc răspunsurile subiectului.
Diagrama poligraf reprezintă expresia grafică a reacțiilor psihofiziologice concomitente chestionării subiectului.
Sub impactul întrebărilor relevante ale cauzei, întregul organism al subiectului examinat se află într-o stare de alertă, reactivitatea psihoemoțională corespunzătoare răspunsurilor simulate la aceste întrebări fiind în mod evident mai clară, mai amplu exprimată decât cea obținută la întrebările neutre.
Examinatorul stabilește tipul și numărul de teste ce vor fi aplicate unui subiect. De obicei, pentru a formula o concluzie cu privire la sinceritatea sau nesinceritatea subiectului sunt necesare cel puțin trei teste.
Formularea concluziei într-o examinare poligraf constă în activități de comparare și sinteză, raționamente de tip deductiv, inductiv și analogic, activități de sesizare a celor mai sensibile modificări în traseele diagramei poligraf ca urmare a răspunsurilor obținute la întrebările relevante, neutre și de control.
În urma interpretării, atât a diagramelor poligraf, cât și a comportamentului subiectului pe tot parcursul examinării cu tehnica poligraf se poate formula o concluzie pozitivă, negativă sau incertă.
Rezultatul examinării subiectului se consemnează de către psihologul examinator într-un “Raport psihologic de constatare tehnico-științifică a comportamentului simulat”. Acest raport cuprinde activitățile întreprinse pentru depistarea comportamentului simulat și concluziile rezultate în urma analizei și interpretării diagramelor poligraf.
Raportul psihologic de constatare tehnico-științifică a comportamentului simulat se înaintează organelor de cercetare penală care au dispus examinarea subiectului la poligraf.
3.3.4 Discuția Post-Test
Orice examinare cu tehnica poligraf se încheie cu o discuție post-test.
Abordarea subiectului se individualizează de la caz la caz, cu respectarea regulilor generale privind audierea învinuitului sau inculpatului, metodic, logic, argumentat, calm, ținându-se seama și de nivelul de instruire și cultură al acestuia.
Abilitatea examinatorului constă în a-l convinge pe subiect să încerce după propria sa pricepere să explice stările emotive pe care le-a simțit în timpul răspunsurilor date la întrebările adresate.
De la caz la caz, discuția post-test va fi continuată în biroul de anchetă de către cel care instrumentează cauza respectivă.
3.4. Factorii care influențează rezultatele examinării la poligraf
Unii autori apreciază că actualele înregistrări poligrafice sunt relativ imperfecte, indicatorii utilizeți în detecția nesincerității fiind “dependenți de manifestările emotive, de forma în care se manifestă simularea și de calea periferică a evidențierii ei”.
De asemenea, literatura de specialitate evidențiază o serie de factori care pot să influențeze negativ detecția simularii. Este vorba de așa-numiții “factori frenatori”, care nu trebuie confundați cu încercarile de inducere în eroare a poligrafului, acești factori putând să apară și la persoanele sincere, inocente.
Astfel, Rene le Chat afirma că “noi ne temem că un mecanism oarecare ar putea vreodată să se adapteze la particularitățile finței umane”.
Principalii factori frenatori sunt:
Nervozitatea excesivă, determinată de frica de a fi bănuit pe nedrept sau de a se descoperi o altă vină care nu constituie obiectul anchetei. Situația este reala, dar acest lucru s-ar putea invoca și cu privire la desfășurarea altor activități de urmărire penală: ascultarea învinuitului sau inculpatului, ascultarea martorilor, prezentarea pentru recunoaștere, confruntarea, percheziția s.a.
Stările fiziologice proaste, cum sunt cele specifice bolilor cardio-vasculare, dereglărilor respiratorii, infecțiilor etc. Prezumția de nevinovăție exclude orice idee preconcepută împotriva persoanelor implicate în cauze penale, ca și tratarea unilaterală – numai în acuzare – a acestora.
Investigarea și detecția comportamentelor simulate nu-și poate valorifica potențialul științific decât lucrând cu “pacienți” sănătoși din punct de vedere medical, care nu au fost maltratați fizic și psihic și, de asemenea, nu au fost supuși unei anchete excesive care să-i fi adus într-o stare de oboseală psihică.
Astfel, prima condiție a unei psihobiodetecții judiciare este starea în afară de orice stres a pacientului biodetectorului.
Concluzionând, putem afirma că investigația și detecția comportamentelor simulate nu poate fi considerată, nici prin conținut, nici prin formă și nici prin tehnica pe care o utilizează, ca fiind o procedură care încalcă prezumția de nevinovăție și mijloacele legale de căutare a probelor. Dimpotrivă, este o metodă integral umana.
Se consideră că fundamentul legal al folosirii tehnicii poligraf în cadrul procesului penal rezidă din următoarele:
metodologia de testare este admisă de lege, nefacând parte din ansamblul tehnicilor prohibite, aducându-si aportul în egală masura cu toate celelalte materiale probatorii la aflarea adevărului și justa soluționare a cauzelor;
protecția juridică oferită de cadrul legal care admite folosirea tehnicii poligraf decurge atât din fundamentarea științifică a metodei cât și din inviolabilitatea principiului respectului persoanei, întrucât se cuvine să se înteleaga bine că utilizarea aparatului este de ordin pur extern. Firele și electrozii săi nu afectează cu nimic integritatea sau demnitatea individului care conserveă toate calitățile sale volitive și intelectual-afective (inclusiv libertatea de a minți, simula sau disimula adevărul);
utilizarea tehnicii se face exclusiv cu acordul subiectului și al apărării la cererea prin rezoluție motivată a organelor în drept, manipularea aparaturii și este adevărat că pot apare astfel de situații, dar aceasta înseamnă nerespectarea condițiilor pentru testarea la poligraf.
Examenul medical este absolut necesar în faza de pregatire a testării, una din condițiile obligatorii de testare fiind integritatea stării psihice și fizice ale persoanei.
Deficiențe psihice, în special debilitatea mintală, precum și nevrozele și psihozele. Dacă în urma examenului medical obligatoriu ori din alte date obținute de organul judiciar resultă un asemenea diagnostic, persoana în cauză este exclusa de la testare, rezultatul fiind nerelevant.
Insensibilitate emotive deși teoretic o asemenea insensibilitate poate fi acceptată, practic nu se poate vorbi de o insensibilitatetotala. Mai ales că aparatele moderne înregistrază și alți parametri – comportamentul ocular, activitatea electrică a scoarței cerebrale s.a. – imposibil de controlat chiar pentru persoanele ce afișează o insensibilitate emotivă și o stăpânire de sine peste limita normalului.
CONCLUZII
Poligraful nu înregistrează minciuna ca atare, ci modificările fiziologice ale organismului în timpul variatelor stări emoționale care însoțesc simularea.
Detecția simulării cu tehnica poligraf este fundamentată științific de următoarele aspecte: în săvârșirea unei fapte penale subiectul participă cu întreaga sa personalitate, mobilizându-și pentru reușita infracțională întregul său potențial cognitiv, motivațional și afectiv.
Acest lucru face ca actul infracțional să nu rămână ca o achiziție întâmplătoare, periferică a conștiinței, ci să se integreze în aceasta sub forma unei structuri infracționale stabile, cu conținut și afectivemoțional specific, cu rol motivațional bine diferențiat.
Tehnica poligraf acționând în mod indirect asupra planului conștiinței subiectului, caută a evidenția dacă acesta redă cu fidelitate aspecte a ceea ce știe, adică elemente de conținut ale realității subiective pe care o poartă în planul conștiinței sale.
Stările emoționale iau naștere încă din momentul în care subiectul este invitat pentru a da relații legate de faptă.
Conștiința vinovăției, mobilizatoare a unei stări emotive care poate fi mascată cu dificultate, îl determină pe subiect să reacționeze emoționat ori de câte ori i se prezintă un obiect sau i se adresează o întrebare în legătură cu infracțiunea comisă.
O minciună spusă conștient, pe lângă efortul mintal pe care-l necesită, produce și o anumită stare de tensiune emoțională.
Conform teoriei “reacției determinată de infracțiune”, persoana vinovată reacționează când minte, deoarece întrebările relevante provoacă emoții sau trăiri care au existat în momentul comiterii infracțiunii.
Tehnica poligraf face parte din mijloacele moderne, unanim recunoscute și utilizate pe plan mondial de compartimentele tehnico-științifice ale celor mai avansate poliții din lume.
Poligraful (așa-zisul “detector de minciuni”) înregistrează simultan pe o diagramă modificările a cinci parametri psihofiziologici: respirația toracică, respirația abdominală, reacția electrodermică, tensiunea arterială – puls și micromișcările neuromusculare.
Fiecare parametru psihofiziologic înregistrat graphic pe diagrama poligraf prezintă anumite caracteristici specifice pe care examinatorul le analizează și le interpretează, formulând concluziile cu privire la sinceritatea sau nesinceritatea subiectului, concluzii consemnate într-un raport psihologic de constatare tehnico-științifică.
Tehnica poligraf nu face altceva decât să depisteze emoția în mod indirect prin surprinderea reacțiilor activatorii generale, care implică mecanisme fiziologice atât centrale cât și periferice.
Tehnica poligraf este din ce în ce mai utilă, dat fiind caracterul ei fundamentat științific, care exclude cu desăvârșire abuzurile, lezarea integrității fizice și psihice, a demnității și onoarei persoanelor.
Prin această metodă de investigare nu se încearcă numai inculparea suspecților, ci în egală măsură și disculparea acestora (în funcție de implicarea sau neimplicarea lor în fapta penală).
Ea este o metodă integral umană, care nu încalcă prezumția de nevinovăție și
mijloacele legale de căutare a probelor.
Activitățile de descoperire a infractorilor și de clarificare a stărilor de fapt – în concordanță cu adevărul – reprezintă efortul comun al tuturor celor din sistemul judiciar, precum și al experților din cele mai diferite domenii.
Tehnica poligraf furnizează date pe baza cărora pot fi obținuți indici ce permit:
eliminarea suspecților ce se dovedesc a nu fi implicați în cauză, realizând o mare economie de timp și de muncă;
identificarea autorilor de infracțiuni, indiferent de genul acestora;
stabilirea împrejurărilor care califică sau agravează unele fapte penale;
stabilirea sincerității declarațiilor persoanelor audiate;
soluționarea contradicțiilor ce apar între declarațiile persoanelor constituite ca părți în procesul penal;
depistarea caracterului calomnios al unor denunțuri sau plângeri penale.
În practica judiciară pot să apară și alte aspecte care vizează comportamentul simulat, astfel încât tehnica poligraf poate fi folosită în mod nelimitat, fiind practic adaptabilă oricăror situații.
Respectarea cu rigurozitate a metodologiei, atât din partea examinatorului, cât și din partea celor care dispun folosirea acestei tehnici, asigură exactitatea în examinări, orientează just cercetările curente, ajută la elaborarea unor noi ipoteze de lucru în cauzele cu autori necunoscuți etc.
Examinarea cu tehnica poligraf se efectuează pe baza rezoluțiilor motivate sau a ordonanțelor organelor de cercetare penală și la cererea expresă a apărării.
Aceasta fiind un mijloc de investigare, trebuie să fie solicitată și să constituie de regulă, un moment inițial al anchetei și nu o ultimă activitate, când reactivitatea psihoemoțională a subiectului în cauză este afectată de foarte mulți factori.
Cu câteva zile înainte de investigare, examinatorul va studia în mod detaliat dosarul cauzei pentru a formula împreună cu cel care instrumentează cauza, cele mai
eficiente întrebări. Examinarea se va efectua numai în încăperi special amenajate și situate astfel încât să fie ferite de zgomot.
La efectuarea examinării va fi respectat principiul liberului consimțământ și al prezumției de nevinovăție a subiecților testați, aceștia completând o declarație de consimțământ la examinare. Dacă subiectul nu este de acord cu efectuarea testării, examinatorul va încheia un proces-verbal de consemnare a refuzului și a motivării acestuia. Subiectul în cauză poate reveni asupra refuzului inițial, urmând a fi ulterior examinat.
Sunt exceptate de la testarea cu tehnica poligraf următoarele categorii de persoane: minorii,
femeile gravide,
bolnavii psihic,
persoanele cu afecțiuni cardiorespiratorii severe,
cele cu afecțiuni neurologice grave (hemipareze – paralizii),
alcoolicii,
persoanele care în momentul testării sunt în suferință fizică (intervenții chirurgicale recente, extracții dentare, leziuni cauzate de unele accidente etc.)
alte persoane în legătură cu care examinatorul apreciază că nu este cazul.
Persoanele ce urmează a fi examinate cu tehnica poligraf trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
să nu fie supuse unor anchete obositoare;
anterior să aibă asigurată o alimentație normală;
să nu fie amenințate cu tehnica poligraf;
să nu fie sub influența băuturilor alcoolice;
să nu fie sub influența medicamentelor cu acțiune asupra funcțiilor sistemului nervos central;
să nu fie duse în câmpul infracțional (nu vor participa la reconstituiri,experimente);
să nu participe la confruntări;
să nu fie prezentate pentru recunoașterea din grup și să nu li se prezinte persoane spre recunoaștere etc.
Condiția obligatorie la examinarea cu tehnica poligraf este normalitatea psihofiziologică a subiectului.
BIBLIOGRAFIE
Adelina O. Duțu, Psihologie judiciară, Ed. Universul Juridic, București, 2013
Al. Boroi., Gorunescu, M., Popescu, M, Dicționar de drept penal. București. Ed. CH Beck., 2004
Alecu Gheorghe, Criminalistică:noțiuni teoretice și practice, Ediția II-a, Ed. Europolis, Constanța 2006
Amos, A, A computational model of information processing in the frontal cortex and basal ganglia, Journal Cognitive Neuroscience, 12, 2000
Aniței, M., Posibilități și limite în abordarea experimentală a conștiinței. Aspecte metodologice, Revista de psihologie, Ed. Academiei 2007
Aniței, M., Psihologie experimentală, Iași, Ed. Polirom, 2007, p. 167
Aniței,M., Pașca,V., Considerații privind utilizarea testelor de stimulare în format S.A.T.(silent answer test) în examinările poligraf, comunicare prezentată și publicată în volumulconferinței „Zilele academice arădene”, Editura Universității de Vest, Arad, 2009.
Aurel Ciopraga , Criminalistică, sondarea sentimentului de vinovăție. București, Ed. Gamma, 1996
Aurel Ciopraga, Criminalistica. Tratat de tactică. Iași. Ed. Gama, 1996
B. Nelson , Codul emoțiilor, Ed. Adevăr Divin, Brașov, 2012
Bashore, T.T., Rapp, P.E., Are there alternatives to traditional polygraph procedures?,Psychological Bulletin,nr. 113, 1993
Bell, W.R. Practical Criminal Investigations in Correctional Facilities. CRC Press LLC, N.Y. , 2004
Bieltz, P., Gheorghiu, D., Logică judiciară, Ed. Pro Transilvania, București, 1998
Buș I., Psihologie judiciară, Curs universitar, Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 2010
Camil Tănăsescu, Psihologie judicară, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2010
Cârjan Lazăr ,Chiper Mihai , Criminalistica. Tradiție și modernism, Ed. Curtea Veche, București 2009
Cebrian, J., A , Psihokillerii. Portretele celor mai cunoscuți criminali. București. Ed. Litera Internațional., 2008
Ciofu, I., Golu, M., Voicu, C., Tratat de psihofiziologie, București, Ed. cademiei R.S.R., 1978
Ciopraga Aurel, Iacobuță Ioan, Criminalistică, Ed. Junimea, Iași, 2001
Cristian Delcea, Psihologia terorismului. Studiu psihologic asupra teroriștilor. Cluj-Napoca, Ed. Albastră., 2004
Ctin Nedelcu, Criminalistică, Ed. Hamangiu,București, 2014
D. Goleman, Emoții vindecătoare, Ed. Cartea Veche, București, 2008
Douglas, J., Burgess, A., Criminal profiling: A Viable Investigative Tool Against Violent Crime. Published in the FBI Law Enforcement Bulletin. December 1986.
Dumitru Cristea., Tratat de psihologie socială. București, Ed. ProTransilvania, 2000
E. Stancu,Criminalistică. Vol. II: Tactica și metodologia criminalistică, Ed. Actami, București, 1995
E.Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Universul Juridic, București, 2010
E.Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Universul Juridic, București, 2005
Emilian Stancu, Adrian Cristian Moise, Criminalistică.Elemente de tehnică și tactică a investigației penale, Ed. Universul Juridic, București, 2014
Farwell, L.A., Donchin, E., The truth will out: interrogative polygraphy (“lie detection”) with eventrelated brain potentials, Psychophysiology,1991
Farwell, L.A., Smith, S.S., Using Brain MERMER Testing to Detect Concealed Knowledge Despite Efforts to Conceal, Journal of Forensic Sciences, nr. 46 /2001
Florescu Bujor, Curs de investigații criminale, Ed. Concordia, Arad, 2007
G.Ganis, Neural correlates of different types of deception:an fMRI investigationa, Ed. Cerebral Cortex
G.Visu Petra, Detecția comportamentului simulant: diferențelor interindividuale, teză de doctorat, Univ. Babeș Bolyai, Cluj Napoca, 2011
Ganis, G., Kosslyn, S., Sotse, S., Thompson, W., Yurgelun-Todd, D. Neural correlates of different types of deception: an fMRI investigation, Cerebral Cortex, 13, 2003
Geberth, Vernon J. Practical Homicide Investigation: Tactics, Procedures, and Forensic Techniques. Third Edition. CRC Press, Inc., Boca Raton, Florida, 1996
George W.Maschlke, The lie behind the lie detector,Published by AntiPolygraph.org, 2000
Godwin, M.G.,Criminal Psychology and Forensic Technology. CRC Press LLC, N.Y. , 2001
Happel, M.D., Neuroscience and the detection of deception, Review of Policy Research,nr. 22, 2005
Huettel, S.A., Song, A.W., Mccarthy, G., Functional magnetic resonance imaging,Sunderland, MA: Sinauer Associates, 2004.
I.Ciofu, Comportamentul simulat, Ed. Academiei Române, București, 1974
Ioan Santea, Psihologie Judiciară, Ed. Themis Cart, București, 2010
Ionescu Florin, Criminalistica, Ed. Universitară, București 2009
Ionescu Florin, Criminalistică, vol. I, Ed. Universitară, București, 2007
Ionescu Lucian, Sandu D., Identificarea criminalistică, Ed.Științifică, București, 1990
J. Pinatel, El detector de metiras, Mundo-Policial, nr. 25/1974, Buenos Aires
J.E. Reid, F.E. Inbau, Truth and Deception, The Williams and Wilkins Company, Baltimore, 1966
John E. Reid, Truth and deception the polygraph tehnique, SUA, 1966
L. Ionescu, D. Sandu, Identificarea criminalistică, Ed. Științifică, București, 1990
Mihai Aniței, Posibilități și limite în abordarea experimentală a conștiinței. Aspecte metodologice, Revista de psihologie, nr. 3-4, Ed. Academiei Române, 2007
Mihai Aniței, Psihologie experimentală, Ed. Polirom, Iași, 2007
Mircea Ion,Criminalistică, Ed.Lumina Lex, București, 1999
Mitrofan, N., Butoi T., Zdrenghea V., Psihologie judiciară, Ed. Șansa, București, 1992
Moraru Ion, Medicină legală,Ed. Medicală, București, 1967
Neculai Spirea Zamfirescu, Tratat practic de psihocriminalistică, Ed. Universul Juridic, București, 2010
Radu M. Crișan, Autoapărarea psihică. București, Ed. Cartea Universitară, 2001
Rosenfeld, J.P., Soskins, M., Bosh, G., Ryan, A., Simple, effective countermeasures to P300-based tests of detection of concealed information, Psychophysiology, nr. 41, 2004, p. 205–219
Santea I. , Psihologie judiciară, Ed- Themis Cart, 2010
Spence, S., Farrow, T., Herford, A., Wilkinson, I., Zheng, Y., Woodruff, P.,Behavioural and functional anatomical correlates of deception in humans, NeuroReport, 12,2001
Tudorel Butoi , Note de curs, Facultatea de Drept, Universitatea Spiru Haret, 1994/2000
Tudorel Butoi, în Culegere de studii juridice Ed. Sitech,Craiova, 2009
Tudorel Butoi, Psihologie judiciară, Curs universitar, ediția II, Ed. Fundației România de Mâine, 2004
Tudorel Butoi, Psihologie judiciară,.Tratat universitar, Ed. Solaris, 2011
Tudorel Butoi., Tratat universitar de psihologie judiciară, Ed. Phobos, București, 2003,
V. Lăpăduși, G. Țâru, Detectorul de minciuni, Ed. Little Star, București, 2008
V.Pașca, Detecția comportamentului simulat cu ajutorul inagisticii, prin rezonanță magnetică funcțională, în Vol. Investigarea criminalistică a infracțiunilor din domeniul crimei organizate, Asociația Criminaliștilor din România, București, 2010
Vasile Bercheșan , Unele considerații privind valoarea probantă a testării tip poligraf în activitatea organelor de urmărire penală, publicată în „Revista Criminalistică” nr. 3/2000
BIBLIOGRAFIE
Adelina O. Duțu, Psihologie judiciară, Ed. Universul Juridic, București, 2013
Al. Boroi., Gorunescu, M., Popescu, M, Dicționar de drept penal. București. Ed. CH Beck., 2004
Alecu Gheorghe, Criminalistică:noțiuni teoretice și practice, Ediția II-a, Ed. Europolis, Constanța 2006
Amos, A, A computational model of information processing in the frontal cortex and basal ganglia, Journal Cognitive Neuroscience, 12, 2000
Aniței, M., Posibilități și limite în abordarea experimentală a conștiinței. Aspecte metodologice, Revista de psihologie, Ed. Academiei 2007
Aniței, M., Psihologie experimentală, Iași, Ed. Polirom, 2007, p. 167
Aniței,M., Pașca,V., Considerații privind utilizarea testelor de stimulare în format S.A.T.(silent answer test) în examinările poligraf, comunicare prezentată și publicată în volumulconferinței „Zilele academice arădene”, Editura Universității de Vest, Arad, 2009.
Aurel Ciopraga , Criminalistică, sondarea sentimentului de vinovăție. București, Ed. Gamma, 1996
Aurel Ciopraga, Criminalistica. Tratat de tactică. Iași. Ed. Gama, 1996
B. Nelson , Codul emoțiilor, Ed. Adevăr Divin, Brașov, 2012
Bashore, T.T., Rapp, P.E., Are there alternatives to traditional polygraph procedures?,Psychological Bulletin,nr. 113, 1993
Bell, W.R. Practical Criminal Investigations in Correctional Facilities. CRC Press LLC, N.Y. , 2004
Bieltz, P., Gheorghiu, D., Logică judiciară, Ed. Pro Transilvania, București, 1998
Buș I., Psihologie judiciară, Curs universitar, Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 2010
Camil Tănăsescu, Psihologie judicară, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2010
Cârjan Lazăr ,Chiper Mihai , Criminalistica. Tradiție și modernism, Ed. Curtea Veche, București 2009
Cebrian, J., A , Psihokillerii. Portretele celor mai cunoscuți criminali. București. Ed. Litera Internațional., 2008
Ciofu, I., Golu, M., Voicu, C., Tratat de psihofiziologie, București, Ed. cademiei R.S.R., 1978
Ciopraga Aurel, Iacobuță Ioan, Criminalistică, Ed. Junimea, Iași, 2001
Cristian Delcea, Psihologia terorismului. Studiu psihologic asupra teroriștilor. Cluj-Napoca, Ed. Albastră., 2004
Ctin Nedelcu, Criminalistică, Ed. Hamangiu,București, 2014
D. Goleman, Emoții vindecătoare, Ed. Cartea Veche, București, 2008
Douglas, J., Burgess, A., Criminal profiling: A Viable Investigative Tool Against Violent Crime. Published in the FBI Law Enforcement Bulletin. December 1986.
Dumitru Cristea., Tratat de psihologie socială. București, Ed. ProTransilvania, 2000
E. Stancu,Criminalistică. Vol. II: Tactica și metodologia criminalistică, Ed. Actami, București, 1995
E.Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Universul Juridic, București, 2010
E.Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Universul Juridic, București, 2005
Emilian Stancu, Adrian Cristian Moise, Criminalistică.Elemente de tehnică și tactică a investigației penale, Ed. Universul Juridic, București, 2014
Farwell, L.A., Donchin, E., The truth will out: interrogative polygraphy (“lie detection”) with eventrelated brain potentials, Psychophysiology,1991
Farwell, L.A., Smith, S.S., Using Brain MERMER Testing to Detect Concealed Knowledge Despite Efforts to Conceal, Journal of Forensic Sciences, nr. 46 /2001
Florescu Bujor, Curs de investigații criminale, Ed. Concordia, Arad, 2007
G.Ganis, Neural correlates of different types of deception:an fMRI investigationa, Ed. Cerebral Cortex
G.Visu Petra, Detecția comportamentului simulant: diferențelor interindividuale, teză de doctorat, Univ. Babeș Bolyai, Cluj Napoca, 2011
Ganis, G., Kosslyn, S., Sotse, S., Thompson, W., Yurgelun-Todd, D. Neural correlates of different types of deception: an fMRI investigation, Cerebral Cortex, 13, 2003
Geberth, Vernon J. Practical Homicide Investigation: Tactics, Procedures, and Forensic Techniques. Third Edition. CRC Press, Inc., Boca Raton, Florida, 1996
George W.Maschlke, The lie behind the lie detector,Published by AntiPolygraph.org, 2000
Godwin, M.G.,Criminal Psychology and Forensic Technology. CRC Press LLC, N.Y. , 2001
Happel, M.D., Neuroscience and the detection of deception, Review of Policy Research,nr. 22, 2005
Huettel, S.A., Song, A.W., Mccarthy, G., Functional magnetic resonance imaging,Sunderland, MA: Sinauer Associates, 2004.
I.Ciofu, Comportamentul simulat, Ed. Academiei Române, București, 1974
Ioan Santea, Psihologie Judiciară, Ed. Themis Cart, București, 2010
Ionescu Florin, Criminalistica, Ed. Universitară, București 2009
Ionescu Florin, Criminalistică, vol. I, Ed. Universitară, București, 2007
Ionescu Lucian, Sandu D., Identificarea criminalistică, Ed.Științifică, București, 1990
J. Pinatel, El detector de metiras, Mundo-Policial, nr. 25/1974, Buenos Aires
J.E. Reid, F.E. Inbau, Truth and Deception, The Williams and Wilkins Company, Baltimore, 1966
John E. Reid, Truth and deception the polygraph tehnique, SUA, 1966
L. Ionescu, D. Sandu, Identificarea criminalistică, Ed. Științifică, București, 1990
Mihai Aniței, Posibilități și limite în abordarea experimentală a conștiinței. Aspecte metodologice, Revista de psihologie, nr. 3-4, Ed. Academiei Române, 2007
Mihai Aniței, Psihologie experimentală, Ed. Polirom, Iași, 2007
Mircea Ion,Criminalistică, Ed.Lumina Lex, București, 1999
Mitrofan, N., Butoi T., Zdrenghea V., Psihologie judiciară, Ed. Șansa, București, 1992
Moraru Ion, Medicină legală,Ed. Medicală, București, 1967
Neculai Spirea Zamfirescu, Tratat practic de psihocriminalistică, Ed. Universul Juridic, București, 2010
Radu M. Crișan, Autoapărarea psihică. București, Ed. Cartea Universitară, 2001
Rosenfeld, J.P., Soskins, M., Bosh, G., Ryan, A., Simple, effective countermeasures to P300-based tests of detection of concealed information, Psychophysiology, nr. 41, 2004, p. 205–219
Santea I. , Psihologie judiciară, Ed- Themis Cart, 2010
Spence, S., Farrow, T., Herford, A., Wilkinson, I., Zheng, Y., Woodruff, P.,Behavioural and functional anatomical correlates of deception in humans, NeuroReport, 12,2001
Tudorel Butoi , Note de curs, Facultatea de Drept, Universitatea Spiru Haret, 1994/2000
Tudorel Butoi, în Culegere de studii juridice Ed. Sitech,Craiova, 2009
Tudorel Butoi, Psihologie judiciară, Curs universitar, ediția II, Ed. Fundației România de Mâine, 2004
Tudorel Butoi, Psihologie judiciară,.Tratat universitar, Ed. Solaris, 2011
Tudorel Butoi., Tratat universitar de psihologie judiciară, Ed. Phobos, București, 2003,
V. Lăpăduși, G. Țâru, Detectorul de minciuni, Ed. Little Star, București, 2008
V.Pașca, Detecția comportamentului simulat cu ajutorul inagisticii, prin rezonanță magnetică funcțională, în Vol. Investigarea criminalistică a infracțiunilor din domeniul crimei organizate, Asociația Criminaliștilor din România, București, 2010
Vasile Bercheșan , Unele considerații privind valoarea probantă a testării tip poligraf în activitatea organelor de urmărire penală, publicată în „Revista Criminalistică” nr. 3/2000
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Simularea Comportamentala (ID: 158005)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.