Simplitatea Voluntara In Contextul Comunitatilor Internationale din Spatiul Romanesc

Diverse2

Simplitatea Voluntara In Contextul Comunitatilor Internationale din Spatiul Romanesc

Byadmin ianuarie 1, 2024

Teza de doctorat:

Simplitatea voluntară în contextul

comunităților intenționale din spațiul românesc

Cuprins

Introducere

Capitolul I. Orașul

1.1. Apariția orașelor

1.2. Orașul preindustrial (orașul tradițional)

1.3. Orașul industrial

1.4. Dezvoltarea orașelor moderne

1.5. Personalitatea urbană: G.rg Simmel

1.6. Problemele orașului

1.7. Teorii despre dezvoltarea urbană. Studierea orașului

1.7.1. Pre-urbanismul

1.7.2. Urbanismul

Capitolul II. Comunitatea. Aspecte teoretice

2.1. Definiții ale comunității

2.2. „Comunitatea” în sociologia clasică

2.3. Ce este o comunitate „bună”?

2.4. O scurtă tipologie a comunităților

2.5. Comunitatea la Zygmunt Bauman

2.5.1. Caracteristici ale comunității. Despre problema libertății și a securității

2.5.2. Despre destrămarea comunității tradiționale. Revoluția industrială.

2.5.3. Tipuri de comunități în prezent

2.6. Comunitatea civică la Robert D. Putnam

2.7. Comunități urbane

Capitolul III. Simplitatea voluntară

3.1. Definiții ale simplității voluntare

3.2. „Rădăcini” ale simplității voluntare

3.3. Valorile centrale ale simplității voluntare

3.4. Structura mișcării simplității voluntare

3.5. Studii despre simplitatea voluntară

3.6. Diversitatea expresiilor simplității

3.7. Categorii de aderenți la simplitatea voluntară

3.8. Profilul socio-demografic al simplificatorilor voluntari

3.9. Perspective de creștere/dezvoltare a simplității voluntare

3.10. Problemele societății contemporane

3.11. Implicații psihologice și socio-economice ale simplității voluntare

3.11.1. Implicații psihologice

3.11.2. Implicații socio-economice

3.12. Simplitatea involuntară

3.13. Simplitatea voluntară și ierarhia nevoilor a lui Maslow

3.14. Calitatea vieții, dezvoltarea durabilă și consumul

3.15. Simplitatea voluntară ca stil de viață

Capitolul IV. Simplitatea voluntară în contextul

comunităților intenționale din spațiul românesc

Partea I: Cercetarea calitativă

Partea II: Cercetarea științifică

CONCLUZII

LISTA BIBLIOGRAFICĂ

ANEXE

Introducere

În ultimii ani, în spațiul românesc au luat naștere mai multe inițiative de formare a unor comunități intenționale. Deși în România aceste inițiative sunt relativ recente și în număr mic, în restul lumii astfel de inițiative comunitare au o vechime foarte mare (zeci de ani) și sunt în număr foarte mare. În acest sens, numai web-site-ul „Fellowship for Intentional Community” (www.ic.org) a înregistrat până în prezent 2455 de comunități fie în formare, fie deja constituite, în întreaga lume. Dintre acestea, 1676 de comunități se află în Statele Unite ale Americii, celelalte fiind distribuite în alte 73 de țări. Tot pe acest site putem găsi câteva din tipurile de comunități înregistrate: „ecovillage” (sate ecologice care au la bază ecologia și sustenabilitatea), „co-housing communities” (case individuale în cadrul unei proprietăți de grup), „commune” (organizate pe principiul partajării sau împărtășirii), „co-ops” sau „shared houses” (mai mulți indivizi care împart un spațiu de locuit), comunități spirituale sau religioase.

Leafe Christian (2003: xviii) mai menționează urmatoarele surse web în legătură cu astfel de comunități: The Cohousing Network, (www.cohousing.org); Ecovillage Network of the Americas (www.ena.ecovillage.org) și the Northwest Intentional Communities Association (www.ic.org/NICA).

De asemenea, mai trebuie menționat „Global Ecovillage Network” (http://gen.ecovillage.org/) care se autodefinește ca „o rețea în dezvoltare de inițiative și comunități sustenabile care unește diferite culturi, țări și continente. GEN servește ca organizație umbrelă pentru sate ecologice, inițiative transition town, comunități intenționale și indivizi preocupați de ecologie de pretutindeni”.

Și în spațiul românesc au luat naștere în ultimii ani tot mai multe inițiative de constituire a unor comunități intenționale. Leafe Christian (2003: xvi) definește comunitatea intențională rezidențială astfel: „un grup de oameni care au ales să trăiască cu sau alături unii de ceilalți pentru a avea un stil de viață împărtășit sau un scop comun” (și aici autoarea dă ca exemplu familii care trăiesc în comunități de co-locuire în orașe, studenți care trăiesc în case împreună lângă universități, susținători ai traiului sustenabil care merg să trăiască în mediul rural). Autoarea apreciază ca fiind important traiul împreună, dar mai ales existența unui scop comun, munca și efortul comun pentru a avea un stil de viață care să reflecte aceleași valori, așa cum afirmă Fellowship for Intentional Community. De asemenea, autoarea constată că astfel de comunități se caracterizează prin idealism, indivizii construind o viziune de a trăi mai bine, pornind de la o lipsă a culturii majoritare.

În cadrul cercetării mele, am analizat cinci astfel de comunități intenționale în formare din România: comunitatea Armonia Brassovia (jud. Brașov), comunitatea Aurora (jud. Hunedoara), comunitatea Valea Curcubeului (jud. Hunedoara), comunitatea SatCitAnanda (G.agiu Băi, jud. Hunedoara) și comunitatea Stanciova (jud. Timiș). Cu excepția comunității SatCitAnanda, celelate patru comunități cercetate sunt prezente și în mediul online: comunitatea Armonia Brassovia cu web-site-ul http://armoniabrassovia.ro/, comunitatea Aurora cu web-site-ul http://www.aurora-circle.org/, comunitatea Valea Curcubeului cu web-site-ul http://www.valeacurcubeului.org/ și http://valeacurcubeului.com/ și comunitatea Stanciova cu web-site-ul http://stanciova.wordpress.com/.

Pe parcursul lucrării, pe lângă expresia „comunitate”, am folosit și expresia „proiecte comunitare” întrucât toate comunitățile analizate sunt în curs de formare. Cele cinci comunități analizate sunt cele mai închegate din România și au un potențial real de a-și finaliza constituirea. În afară de acestea, mai există astfel de inițiative în România, dar care nu au ajuns într-un stadiu atât de avansat de constituire precum cele cinci comunități (de exemplu, comunitatea Kogaionon, jud. Buzău, comunitatea Colț de Rai, București ș.a.)

Motivația alegerii acestei teme constă în faptul că aceste comunități intenționale constituie un fenomen social care este la început în România, dar cu mari posibilități de a lua amploare în următorii ani și zeci de ani, la fel cum se întâmplă în alte țări ale lumii. Aceasta deoarece acest fenomen social este strâns legat de problemele actuale cu care se confruntă omenirea: probleme economice, sociale, de mediu ș.a., oferind alternativa unui stil de viață care să atenueze, pe termen scurt, și poate chiar să rezolve, pe termen lung, o parte dintre aceste probleme cu care se confruntă oameni de pretutindeni.

Leafe Christian (2003) consideră că formarea unor astfel de comunități reprezintă un fenomen cultural de amploare în care, simultan, mii de oameni realizează că trăiesc într-o societate tot mai fragmentată, superficială, costisitoare și mai periculoasă și că le este dor de un mod de viață mai cald, mai sănătos, mai bun, mai accesibil, mai plin de cooperare, în care oamenii se simt mult mai conectați unii cu ceilalți. Aceasta deoarece, menționează Leafe Christian, în prezent suntem atât de nefiresc deconectați, ca urmare a tendințelor de după al doilea război mondial, spre familii nucleare, locuințe unifamiliale, o mobilitate neobosită a locurilor de muncă, până la comunicarea mediată, la distanță, din prezent, care ne-a deconectat de la rețeaua de conexiuni umane care hrăneau oamenii de pe vremea bunicilor noștri (care trăiau într-o cultură la scară mică și stabilă). Bazându-se pe rezultatele mai multor cercetări, Leafe Christian este de părere că traiul în comunitate este mai sănătos atât pentru oameni (este vorba atât de o sănătate fizică, cât și de una psihică, emoțională, mentală), cât și pentru planetă (printr-un trai simplu, prin cooperare, prin împărtășirea resurselor cu alții, diminuarea poluării, refacerea echilibrului planetar).

În acest sens, am fost interesată să găsesc răspunsuri la întrebări precum:

-cine sunt cei care doresc să facă parte din astfel de comunități?

-care este motivația pentru care membri comunităților doresc să trăiască într-o astfel de comunitate?

-ce stil de viață doresc să aibă membri comunităților în comunitate?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, am realizat o cercetare calitativă, folosind două metode de cercetare: observația și interviul. În etapa de culegere și de analiză a datelor, consultând literatura de specialitate din domeniul temei am observat că profilul membrilor comunităților intenționale se aseamănă cu profilul simplificatorilor voluntari confirmat de studiile de specialitate în acest domeniu. Prin urmare, am aprofundat teoria simplității voluntare și, prin intermediul unei anchete pe bază de chestionar, am dorit să aflu în ce măsură membrii comunităților intenționale analizate sunt și simplificatori voluntari.

Structura lucrării:

Lucrarea este structurată în patru capitole, primele trei capitole sunt teoretice, iar cel de-al patrulea capitol prezintă cercetările de teren: o cercetare calitativă și o anchetă de teren exploratorie pe bază de chestionar.

Capitolul 1 – prezintă o trecere în revistă a literaturii de specialitate cu privire la oraș. Am realizat această documentare deoarece toți membri comunităților intenționale au locuit și unii mai locuiesc temporar în mediul urban. Am dorit să aflu care sunt acele caracteristici ale modului de viață din mediul urban care îi determină pe membri comunităților să nu mai dorească să locuiască în oraș.

Capitolul 2 – prezintă aspecte teoretice cu privire la comunitate în general: definiții, teorii, tipologie, caracteristici ale comunităților.

Capitolul 3 – analizează teoria simplității voluntare: definiții, istoric, studii, tipologii ale simplificatorilor voluntari, o analiză a teoriei simplității voluntare din perspectiva teoriei motivației umane a lui Abraham Maslow, implicații psihologice și socio-economice ale simplității voluntare.

Capitolul 4 – prezintă cercetarea calitativă și ancheta de teren exploratorie pe bază de chestionar.

Capitolul I. Orașul

1.1. Apariția orașelor

Goodman (1992: p.406) definește orașele ca fiind „concentrări permanente de un număr relativ mare de oameni care nu își produc propria hrană”. Goodman precizează faptul că primele orașe au început să apară acum aproximativ 6000 de ani, deși ființele umane au apărut între 5 și 15 milI.e de ani în urmă, iar în forma actuală (homo sapiens) s-au dezvoltat acum 50.000 până la 60.000 de ani.

Minea (2011: p.7) observă faptul că, de-al lungul evoluției sale, omul a parcurs un drum lung și greu, iar „natura i-a fost omului adăpost și pericol, prieten și dușman; în funcție de împrejurări și necesități, el a luptat împotriva ei sau și-a luat-o aliat”.

Realizând o analiză a spațiului social, Bădescu și Radu (1980: pp.5-6) constată că prezența omului schimbă configurația și tipul spațiului, de la unul dat, la un „spațiu produs, deci un spațiu de configurație istoric determinată”. În acest sens, cei doi autori menționează ritualurile din vechime desfășurate de vechii indieni când se construia o locuință nouă: punerea temeliei noii locuințe avea atât o semnificație fizică, cât și o semnificație socială, iar la alegerea locului participau de la cei specializați în construirea de case, la astrologi, brahmani. Iar aceste ritualuri aveau scopul „de a pune în relație ordinea socială cu ordinea cosmică și de a-i reaminti noii familii poziția în toposul social și în cel cosmic”.

Goodman (1992: p.407) precizează faptul că primele orașe „au apărut în Orientul Mijlociu, în «semiluna fertilă» dintre fluviile Tigru și Eufrat, din Iraq, ca o consecință a schimbărilor climatice și progreselor tehnologice”. De asemenea, un alt factor care a contribuit la necesitatea apariției orașelor a fost dezvoltarea tehnicilor de cultivare a cerealelor și de creștere a animalelor (când s-a trecut de la societățile de vânători și culegători la societăți hortvă și ancheta de teren exploratorie pe bază de chestionar.

Capitolul I. Orașul

1.1. Apariția orașelor

Goodman (1992: p.406) definește orașele ca fiind „concentrări permanente de un număr relativ mare de oameni care nu își produc propria hrană”. Goodman precizează faptul că primele orașe au început să apară acum aproximativ 6000 de ani, deși ființele umane au apărut între 5 și 15 milI.e de ani în urmă, iar în forma actuală (homo sapiens) s-au dezvoltat acum 50.000 până la 60.000 de ani.

Minea (2011: p.7) observă faptul că, de-al lungul evoluției sale, omul a parcurs un drum lung și greu, iar „natura i-a fost omului adăpost și pericol, prieten și dușman; în funcție de împrejurări și necesități, el a luptat împotriva ei sau și-a luat-o aliat”.

Realizând o analiză a spațiului social, Bădescu și Radu (1980: pp.5-6) constată că prezența omului schimbă configurația și tipul spațiului, de la unul dat, la un „spațiu produs, deci un spațiu de configurație istoric determinată”. În acest sens, cei doi autori menționează ritualurile din vechime desfășurate de vechii indieni când se construia o locuință nouă: punerea temeliei noii locuințe avea atât o semnificație fizică, cât și o semnificație socială, iar la alegerea locului participau de la cei specializați în construirea de case, la astrologi, brahmani. Iar aceste ritualuri aveau scopul „de a pune în relație ordinea socială cu ordinea cosmică și de a-i reaminti noii familii poziția în toposul social și în cel cosmic”.

Goodman (1992: p.407) precizează faptul că primele orașe „au apărut în Orientul Mijlociu, în «semiluna fertilă» dintre fluviile Tigru și Eufrat, din Iraq, ca o consecință a schimbărilor climatice și progreselor tehnologice”. De asemenea, un alt factor care a contribuit la necesitatea apariției orașelor a fost dezvoltarea tehnicilor de cultivare a cerealelor și de creștere a animalelor (când s-a trecut de la societățile de vânători și culegători la societăți horticole și pastorale).

Weber, citat de Poledna (1995: pp. 218-219), consideră că orașul a apărut datorită trecerii de la o solidaritate subiectiv simțită („afectiv-emoțională sau tradițională”) la o asociere bazată pe interese raționale. Pentru a defini orașul, Weber consideră că trebuie luate în calcul, pe lângă variabila mărime, alte caracteristici economice și administrativ-politice. El definește orașul ca „o așezare ai cărei locuitori trăiesc preponderent de pe urma activităților meșteșugărești și comerciale și nu din activități agricole”. În funcție de activitățile economice predominante într-un oraș, Weber distinge următoarele categorii ideal-tipice de oraș: orașul producător, orașul consumator și cel comercial.

Pentru Abraham (1991: p.75), „primele orașe apar ca medii sociologic diferențiate” în care viața comunităților era diferită de cea a oamenilor de la sat (dependente de ciclul anotimpurilor). Orașul a devenit în timp locul cel mai important în care se luau principalele decizii politice, religioase, sociale, culturale, etc. ce priveau comunitatea umană. De aceea, Abraham (1991: p.68) consideră valabilă și corectă, inclusiv în prezent, afirmația că „istoria orașului este istoria lumii”.

Cristea (1980: p.51) prezintă trei moduri principalele în care apar orașele:

-prin transformarea treptată a unei așezări rurale în oraș;

-prin fondarea spontană de noi așezări urbane;

-prin fondarea deliberată, pe baza unui plan prestabilit, a unor noi orașe.

Pentru Bădescu și Radu (1980: pp.87-88), „urbanizarea este o formă pe care o îmbracă procesul mai adânc de transformare a spațiului social și considerarea în sine a urbanizării nu permitea depășirea nivelului descriptiv al procesului“. Autorii consideră că transformarea satului poate fi mai bine înțeleasă prin conceptul de modernizare a ruralului, decât prin cel de urbanizare (de transformare a structurilor rurale în structuri urbane). „Urbanizarea este expresia formei pe care o îmbracă în zilele noastre procesul de creștere, de transformare a spațiului social, proces care se supune unor legi ale structurii sociale, legi care însă își găsesc exprimare în regularități ale expansiunii urbane, fără ca acestea din urmă să poată epuiza semnificația mai adâncă a legilor de structură“.

Bădescu și Radu (1980: pp.91-92) identifică următoarele procese legate de urbanizare ca fenomen de creștere a orașelor:

a. „migrația al cărei spor duce direct la creșterea orașelor”;

b. „mutații în structura localităților care trec astfel de la categoria de localități rurale în categoria localităților urbane”;

c. „dinamica ariei sociale din sfera de influență a orașelor”;

d. „apariția de noi orașe etc.”.

1.2. Orașul preindustrial (orașul tradițional)

Orașele antice

Goodman (1992: p.407) afirmă faptul că primele orașe antice au apărut în jurul anului 4000 î.Hr., în zone din China și Pakistan, de-a lungul fluviului Ind, iar aproximativ 1000 de ani mai târziu, au evoluat orașe în America Centrală, America de Sud și de Nord. Printre factorii care au determinat ca acestea să rămână mici după standardele de azi (aveau mai puțin de 10.000 de locuitori), se numără: transportul („limitat și încet”), „conflictele frecvente între orașe și zonele rurale înconjurătoare amenințau stabilitatea rezervei de hrană urbane” și condițiile medicale și sanitare primitive.

Giddens (2000: p.536) dă ca exemplu Babilonul, „unul dintre cele mai mari orașe antice din Orientul Mijlociu”, care „se întindea pe o suprafață de numai 5 km2, iar în momentul culminant al dezvoltării sale, populația sa nu depășea 15-20.000 de locuitori”.

Orașele medievale

Goodman (1992: p.407-408) identifică următoarele caracteristici ale orașului medieval: împrejmuirea cu un zid de protecție, străzi înguste și murdare; de asemenea, acestea erau dominate de biserica creștină, femeile și minoritățile aveau puține drepturi; ritmul vieții era mai rapid decât în zonele rurale, dar mai lent decât cel din zilele noastre.

Giddens (2000: p.536) descrie orașele tradiționale ca fiind foarte mici „după standardele moderne, erau înconjurate de ziduri, iar centrul lor era dominat de clădiri religioase și palate”. În societățile tradiționale, marea majoritate a populației locuia în zonele rurale, spre deosebire de țările industrializate din prezent unde trăiesc în zonele urbane între 60% și 90% dintre locuitori.

Weber, citat de Poledna (1995: pp.219-229) prezintă următoarele caracteristici ale orașului medieval:

♦ trăsătura exterioară cea mai vizibilă a puterii orașului medieval a fost fortăreața și garnizO..

♦ o caracteristică importantă a orașului era reprezentată de garantarea unor drepturi speciale, privilegii, pentru cetățenii săi.

♦ pe lângă caracterul dominant al activităților neagricole, orașul medieval tipic trebuie să aibă și următoarele trăsături: 1. fortificații; 2. piață; 3. tribunal propriu și o minimă jurisdicție; 4. caracter asociativ; 5; autonomie și autocefalie parțială (un asemenea tip de oraș, cu toate aceste trăsături, s-a dezvoltat într-o „puritate ideal-tipică” la nord de Alpi, în vreme ce orașele orientale nu prezintă niciodată toate aceste caracteristici simultan).

♦ Weber grupează particularitățile orașului medieval occidental în mai multe categorii: juridice, politice, sociologice și economice.

♦ o caracteristică importantă a orașului se referă la dreptul funciar: în oraș, proprietatea funciară este în principiu liberă, degrevată de obligații (scutită de impozite, sau beneficiind de taxe fixe), pe când proprietatea funciară din afara orașului, a țăranilor, este „legată”.

♦ statutul juridic al persoanei a jucat un rol mai important decât dreptul funciar.

♦ „Cetățenii orașului au uzurpat dreptul nobiliar„. „Aerul orașului te face liber” (Weber 1925 apud Poledna 1995: pp. 529-530).

♦ orașul medieval occidental s-a dezvoltat pe baza unor fundamente și interese raționale de natură economică, politică, juridică și chiar religioasă, spre deosebire de orașele Orientului Apropiat și Îndepărtat în care solidaritatea era asigurată de originea comună, de forțele mitico-magice, de legăturile rituale, de caste, de voința arbitrară a despotului etc.

♦ religia creștină a favorizat acest proces de descompunere, distrugând baza magico-metafizică a conviețuirii, rupând definitiv ansamblul legăturilor tribale. Comunitatea creștină locală a fost în esența ei o asociație confesională de indivizi credincioși și nu o asociație tribală rituală.

♦ breslele, „organizații structurate exclusiv pe criterii economico-profesionale”, au fost „cheia” care a descuiat ușa care dădea spre epoca modernă. Acestea au apărat cu succes interesele cetățenilor, nu numai cele economice. În epoca de maximă înflorire a breslelor „dobândirea calității de cetățean cu drepturi depline era condiționată de apartenența la o breaslă”.

♦ orașul a fost doar într-o anumită perioadă istorică baza solidarității umane. În antichitate această bază o reprezentau legăturile biologice, de rudenie. În epoca modernă această funcție a fost preluată de către stat. Doar în Evul Mediu, susține Weber, orașul a oferit condiții optime pentru asocierea liberă, pe baze contractuale, a indivizilor. Orașul își pierde autonomia politică, economică și nu mai reprezintă o bază pentru constituirea comunităților umane din epoca modernă.

Poledna (1995: p.218) precizează faptul că orașul, și „în special orașul medieval, este locul în care s-au conturat condițiile posibile pentru apariția capitalismului și statului modern. (…) Raționalitatea și raționalizarea occidentală au avut în oraș un aliat puternic”.

1.3. Orașul industrial

„Societatea industrială e urbană, orașul fiind orizontul său. Ea produce metropole, conurbații, orașe industriale, mari ansambluri de locuit. Cu toate acestea, ea eșuează în amenajarea acestor locuri” (Choay 2002: p. 11).

Harouel (2001: p. 102) constată faptul că populația orașelor a înregistrat o creștere uimitoare în ultimele două secole (mai precis, dacă populația globului s-a mărit de patru ori din 1850, numărul locuitorilor orașelor a crescut de zece ori). Iar printre cauzele acestei creșteri, Harouel (2001) menționează progresul științific și tehnic înregistrat începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea în Europa, urmată la scurt timp de Statele Unite.

Goodman (1992: p.408) detaliază aceste transformări: revoluția industrială din secolul al XVIII-lea a accelerat ritmul urbanizării. Noile surse de energie au determinat dezvoltarea fabricilor care au atras în oraș oameni din zonele rurale. Prin urmare, numai în zece ani (între anii 1790 și 1800), numeroase orașe europene au înregistrat creșteri spectaculoase ale populației (de exemplu, Viena și-a dublat numărul de locuitori). Și această tendință de creștere se menține de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

Și Choay (2002: p.15) consideră creșterea populației orașelor tot o consecință a revoluției industriale și a migrației unor mari mase de oameni de la sat la oraș.

În acest sens, Giddens (2000: p.507) dă ca exemplu Marea Britanie, prima societate care a trecut prin industrializare și care a fost și prima țară care a devenit predominant urbană. Începând cu anii 1830, Marea Britanie este urmată de Franța și Germania, în vreme ce urbanizarea majorității țărilor europene și a Statelor Unite a avut loc mai târziu.

După Minea (2011: pp.21-22), factorii care au generat aceste mari schimbări au fost:

♦ dezvoltarea manufacturilor și industriilor amplasate în centrele urbane;

♦ creșterea numărului de locuitori prin atragerea populației rurale;

♦ necesitatea spațiilor de cazare pentru o populație numeroasă

♦ asigurarea igienei publice: alimentare cu apă, canalizare, salubrizare;

♦ necesitatea construirii unor edificii procesului educațional: școli, activități culturale etc.

♦ punerea la dispoziția populației a spațiilor instituțiilor și a altor mijloace de petrecere a timpului liber.

Și consecințele …

Goodman (1992: p.409) consideră că viața socială din orașe a devenit mai complexă, dar și mai „impersonală și tiranizată de delincvenți”. Din cauza densității mari a populației, oamenii se cunoșteau puțin între ei. De asemenea, multe dintre orașe atrăgeau mai mulți oameni, decât puteau întreține. Primele etape ale industrializării au provocat și poluarea substanțială a orașelor.

Choay (2002: p. 16) identifică alte trăsături ale acestei noi ordini:

-raționalizarea căilor de comunicații (crearea marilor artere și crearea gărilor);

-specializarea sectoarelor urbane (cartiere de afaceri grupate, în capitale, în jurul Bursei, cartiere ș.a.);

-sunt create noi organe urbane care, prin gigantismul lor, schimbă aspectul orașului: mari magazine (la Paris, La Belle Jardinière, 1824, Bon Marché, 1850), mari hoteluri, mari cafenele („cu 24 mese de biliard”);

-suburbanizarea capătă o importanță din ce în ce mai mare: industria se implantează în suburbii, clasele de mijloc și cele muncitoare se revarsă spre periferii, iar orașul încetează a mai fi o entitate spațială bine delimitată (în 1861, zona periferică a Londrei reprezenta 13% din aglomerarea totală, iar cea a Parisului 24% în 1896).

Harouel (2001: pp.102-103) constată schimbarea structurii populației active, astfel: dacă la începutul secolului al XIX-lea, 80% din populația activă era ocupată în sectorul primar (agricultură), 8% în sectorul secundar (industrie) și 12% în cel terțiar (servicii), în țările industrializate s-a diminuat considerabil sectorul primar în beneficiul celui secundar și celui terțiar. Apoi, datorită noilor progrese ale productivității în industrie, sectorul secundar s-a micșorat la rândul său în beneficiul celui terțiar. Cu toate acestea, în țările mai puțin dezvoltate economic, sectorul primar rămâne foarte important, iar procentul populației trăind în orașe mai mari de 100 000 de locuitori nu este decât de 5 până la 10% în țări ca Angola, Madagascar, India sau Pakistan, în timp ce el atinge 40% în Anglia, 50% în Japonia și culminează cu 67% în Australia.

Nașterea noilor orașe.

Harouel (2001: pp.104-106) prezintă următoarele tipuri de orașe noi apărute în număr mare, mai ales în țările noi:

-orașe cu caracter religios (de exemplu, Salt Lake City, fondat în 1847 de mormoni);

-orașe create pentru a fi capitale, sau capitale de state federale;

-orașe fondate pentru a pune în valoare exploatarea agricolă a unui teritoriu.

-aglomerări urbane născute din dezvoltarea industriei și a extracției miniere (aur, diamant, fier, oțel etc.), dar și exploatări de petrol și gaze naturale.

-orașe legate de căile de comunicație maritime sau terestre.

-orașe turistice.

-proiecte de orașe ideale create de utopiștii și reformatorii secolului al XIX-lea.

-orașe construite de diferitele industrii pentru muncitorii lor.

-orașe-satelit construite încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea pentru a încerca frânarea creșterii excesive a marilor orașe.

1.4. Dezvoltarea orașelor moderne

Goodman (1992: p.409) precizează faptul că orașele se dezvoltă și astăzi, deși într-un ritm mai lent decât în secolul al XIX-lea. Totuși, numărul zonelor urbane a crescut foarte mult: dacă la începutul secolului al XIX-lea erau mai puțin de 50 de orașe în lume care aveau o populație mai mare de 100 000 de locuitori, în prezent sunt peste 2 000 astfel de orașe.

Chiar și țările Lumii a Treia sunt atrase în acest proces global, Giddens (2000: p.509) observând faptul că populațiile din mediile urbane ale acestora se dezvoltă mult mai rapid decât populația lumii în general.

Dezvoltarea fără precedent a orașelor moderne a dus la apariția metropolelor și a megalopolisurilor.

După Goodman (1992: p.410) metropolele sunt „zone urbane formate dintr-un mare oraș central, cu suburbiile înconjurătoare și orașele satelit asociate”. Acestea au început să se formeze de la jumătatea secolului al XIX-lea până la mijlocul secolului XX, iar printre factorii care au contribuit la această dezvoltare se numără: folosirea la scară largă a energiei electrice (care a făcut posibilă și construirea marilor zgârie-nori care constituie elementul caracteristic al metropolei), modalitățile de transport moderne (mașini, transport în comun) și comunicațiile îmbunătățite de acestea.

Giddens (2000: p.509) consideră expansiunea metropolelor un rezultat al creșterii populației, în special ca urmare a migrației țăranilor lipsiți de posibilități din zonele rurale. De asemenea, metropolele deveneau centre concentrate ale puterii financiare și industriale. Giddens consideră ca fiind reprezentativ în acest sens orașul Chicago care a cunoscut o creștere a populației de peste două milioane de locuitori în anul 1900, într-o zonă care era complet nelocuită până în 1830.

Bădescu și Radu (1980: p.48) consideră că „problemele de bază ale transformărilor sociale actuale sunt legate de problemele expansiunii urbane” care este, la rândul ei, „un atribut al civilizației moderne”. Expansiunea urbană e văzută fie ca difuziune a urbanului în rural (urbanizarea ruralului), fie ca pătrundere a trăsăturilor rurale în spațiul urban (ruralizarea urbanului).

Printre criticile aduse orașului, mișcării urbane „ca fenomen de regionalizare socială”, Bădescu și Radu (1980: pp.57-58) menționează: distrugerea individualității; de asemenea, s-a apreciat că arhitectura urbană nu răspunde trebuințelor reale, ci profitului. „La baza expansiunii urbane stă o concepție cantitativistă prin care se ignoră funcțiile și scopurile umane. Propunerile se referă la realizarea unor forme comunitare în cadrul urban cum sunt vecinătățile”.

Megalopolisul

După Giddens (2000: p.507), termenul de megalopolis a fost creat inițial în Grecia antică pentru a desemna „un oraș-stat care urma să stârnească invidia tuturor civilizațiilor”. În prezent el desemnează metropole care au fuzionat între ele.

Bădescu și Radu (1980: pp.57-58) consideră megalopolisul o „formă de patologie urbană extremă”, o „formă extremă de viață urbană” și reprezintă „înlănțuiri de așezări urbanizate totalizând în jurul a 30 de milI.e de locuitori, fiecare așezare urbană totalizând cel puțin 100.000 locuitori. Spațiul care separă aceste așezări urbane este el însuși urban”. Bădescu și Radu (1980: p.59) consideră că megalopolisul „implică uniformizare, distrugere a individualității urbane și a posibilității de alegere umană”.

Dezvoltarea orașelor a determinat și o dezvoltare a suburbiilor, „zone urbane relativ mici care înconjoară un oraș” (Goodman 1992: p.411). Acestea s-au dezvoltat în a doua jumătate a secolului XX ca urmare a numărului mare de automobile, căi ferate și autostrăzi construite. Giddens (2000: p.537) observă un efect negativ al expansiunii suburbiilor, numite orașe-dormitor: deteriorarea centrelor orașelor, prin îndepărtarea unor grupuri de oameni mai înstăriți și a afacerilor de centrul orașului, pentru a profita de impozitele locale mai scăzute.

Problemele gigantismului urban

Harouel (2001: p.141) consideră gigantismul urban o problemă fără soluție, cu multiple efecte negative: dificultăți ale traiului în marele oraș, probleme de circulație și de aprovizionare, uzura nervoasă a locuitorilor, poluarea ș.a. În fapt, ansamblurile urbane uriașe ale secolului al XX-lea nu mai au nimic din ceea ce, în trecut, se numea oraș.

Caracteristici ale gigantismului urban în țările Lumii a Treia (Harouel 2001: pp.144-145):

-orașele din Lumea a Treia se găsesc în incapacitatea de a adăposti masele umane care le invadează.

-acestea sunt înconjurate de imense suburbii făcute din locuințe improvizate.

-în unele dintre aceste orașe uriașe nu se evacuează gunoiul și deșeurile. Resturile menajere se acumulează la periferie și asigură subzistența unei populații mizere.

-problemele sunt mult agravate de faptul că unele țări nu au putut, sau nu au vrut, să oprească creșterea demografică care a urmat o progresie G.metrică.

-cu toate acestea, orașul Lumii a Treia este locul speranței, unde există poate șansa obținerii unui loc de muncă, a unui salariu și șansa unui nivel de trai superior celui de la sat.

În aceeași ordine de idei, Giddens (2000: p.536) este de părere că problemele care există în țările industrializate par aproape nesemnificative în comparație cu cele cu care se confruntă Lumea a Treia.

1.5. Personalitatea urbană: Georg Simmel

Goodman (1992: p.416) precizează faptul că Simmel adaugă o dimensiune a psihologiei sociale la studiul orașelor, concentrându-se asupra modului în care viața urbană influențează personalitatea orășenilor. El susține că orășenii sunt confuzi și dezorientați din cauza agitației constante, iar manierele impersonale și aparent neprietenoase ale acestora constituie o formă de protecție necesară. Cu toate acestea, există și aspecte pozitive ale vieții urbane: citadinii se bucură de mai multă libertate, stimularea orașului este captivantă, există o mare diversitate de activități și oportunități care oferă o gamă de alegeri sociale și personale inexistente în altă parte.

Simmel, un intelectual care și-a trăit întreaga viață în oraș, constată Dungaciu (2003: pp.153-154) este cel care a conturat prima abordare susținută a metropolei „ca fenomen cultural și social particular în literatura sociologică”. „Metropola este spațiul prin excelență al modernității, locul unde evoluțiile sale majore – psihologice, economice, sociale – devin vizibile”.

Simmel analizează efectele pe care marea metropolă le are asupra indivizilor, în special din perspectivă psihologică:

► O «intensificare a vieții nervoase» în marile orașe, „ce provine din schimbarea rapidă și neîntreruptă a impresiilor exterioare și interioare”. «Impresiile persistente» care diferă puțin unele de altele, care au un curs regulat și firesc, au nevoie «de mult mai puțină conștiință decât aglomerarea rapidă de imagini schimbătoare». Prin urmare, există deosebiri majore între metropolă și provincie. Viața în orașele mici are un ritm care curge mai lent, mai obișnuit și mai egal (Dungaciu 2003: pp.155-156).

► Preponderența intelectului asupra vieții psihice: viața psihică metropolitană are un caracter intelectual, în opoziție cu cea din orașele mici, unde aceasta se bazează pe sentimente și relații afective (acestea își au rădăcina în straturile mai puțin conștiente ale psihicului și «se dezvoltă cel mai bine în armonia liniștită a obișnuințelor neîntrerupte»). Astfel că reacția la aceste fenomene este delegată organului psihic «cel mai puțin sensibil și cel mai îndepărtat de profunzimile personalității»” (Dungaciu 2003: p.156).

► «Raționalitatea» devine «un factor de protecție al vieții subiective». Omul raționalității pure este indiferent la orice constituie individualitate autentică. „Toate relațiile afective dintre persoane se bazează pe individualitățile acestora, în timp ce relațiile raționale socotesc oamenii «ca pe numere»”. Dacă astfel tratează locuitorul metropolelor persoanele cu care interacționează (furnizori, clienți și chiar persoane față de care are obligații sociale), în mediile mai restrânse, în provincie, unde cunoașterea individualității este inevitabilă, comportamentul este mai impregnat de afectivitate, se trece dincolo de pura cântărire a serviciilor și a contraserviciilor (Dungaciu 2003: p.157).

Economia monetară – care domină marile orașe, care a eliminat ultimele rămășițe de producție personală și de troc și care reduce pe zi ce trece munca la cererea clienților – se află în mod evident într-o corelație atât de strânsă cu această obiectivitate rațională încât nimeni n-ar putea spune dacă această mentalitate intelectualistă a fost cea care a produs economia monetară sau dacă ultima a constituit factorul determinant pentru prima (Simmel apud Dungaciu 2003: p.158).

► Viața metropolitană se caracterizează prin punctualitate, calculabilitate și exactitate (Dungaciu 2003: p.160): spiritul modern a devenit tot mai calculator. Economia monetară a determinat apariția unei exactități «calculatoare a vieții practice», dar tot întregul s-ar prăbuși fără această punctualitate. Și dacă timpul curge altfel în oraș, și spațiul a suferit transformări. Mărimea distanțelor «face din orice așteptare și din orice deplasare inutilă o pierdere de timp irecuperabilă». Prin urmare, toate activitățile și relațiile trebuie ordonate cât mai punctual (Dungaciu 2003: p.159).

► Omul metropolei moderne este, după Simmel, un om blazat (Dungaciu 2003: pp.161-163):

-blazarea este o consecință directă a «stimulărilor nervoase în rapidă schimbare și care sunt comprimate în contradicții interne», dar reprezintă și cauza accentuării intelectualității metropolitane.

-blazarea are, după Simmel, două surse: una fiziologică (consecința stimulărilor nervoase) și o sursă care vine din «economia financiară».

-esența blazării constă în «insensibilizarea față de diferențele dintre lucruri», semnificația, valoarea diferențelor dintre lucruri și chiar lucrurile însele pierdându-și importanța.

-blazarea reprezintă „reflexul subiectiv fidel al internalizării economiei monetare” în care banul devine scop în sine.

-blazarea „e atributul metropolei, nu al provinciei – unul dintre prețurile pe care omul modern trebuie să le plătească pentru «binefacerile» lumii moderne“.

-blazarea este și un instrument de protecție, este o măsură de autoconservare, cu prețul devalorizării întregii lumi obiective și, în final, la sentimentul lipsei de valoare a propriei personalități.

► Caracterul rezervat al citadinului. Antipatia (Dungaciu 2003: pp.163-164): „atitudinea mentală a concitadinilor unul față de celălalt poate fi denumită, dintr-un punct de vedere formal, drept rezervare”. Dar «aspectul interior» al acestei rezerve exteriorare nu este doar indiferența, ci chiar «o ușoară aversiune, o înstrăinare și o ostilitate reciprocă ce s-ar transforma imediat în ură și conflict în secunda în care s-ar produce, din varii motive, un contact mai apropiat».

«Viața orașului a transformat lupta cu natura pentru subzistență într-o luptă cu ceilalți oameni», iar câștigul aflat în luptă «nu e obținut de la natură, ci de la oameni» (Dungaciu 2003: p.170).

1.6. Problemele orașului

Goodman (1992: pp.419-421) descrie o parte din problemele des întâlnite în marile orașe. Acestea sunt:

♦ Crima și drogurile: numărul mare de oameni din orașe de diferite categorii sociale sporește atât motivația, cât și oportunitatea pentru crime. Disperarea generată de sărăcie a transformat consumul de droguri în epidemie, iar traficul de droguri într-o industrie urbană importantă.

♦ Problemele fiscale: când Statele Unite suferă un declin economic general, orașele sunt mai afectate decât alte zone. Pe lângă pierderea fondurilor federale, alți trei factori joacă un rol important în problemele financiare cu care sunt confruntate cele mai multe orașe.

-fuga în suburbii a clasei de mijloc, care a început în anii ’50.

-marile concentrări de oameni săraci rămân în orașe și deși aceștia contribuie mai puțin la economia orașului, ei pretind servicii considerabile.

-firmele au început să se stabilească departe de orașe din cauza declinului din serviciile municipale și a îmbunătățirilor tehnologice în transport și comunicații.

♦ Transportul: intrarea cu mașina în centrul unui oraș este o experiență frustrantă pentru mulți navetiști și o sursă frecventă de nemulțumire pentru vizitatorul ocazional. Parcarea fie nu există, fie este scumpă. Transportul public este inadecvat, murdar, nesigur și periculos. Multe drumuri urbane și poduri sunt într-o stare de decădere groaznică, și nu sunt bani suficienți pentru a se face reparațiile necesare după un program rațional.

♦ Alte probleme:

Bauman (2001: p.85) identifică problema securității: „frica urbană“, „politica fricii de zi cu zi”. Înspăimântătorul și obositorul spectru al „străzilor nesigure” ține oamenii la distanță de spațiile publice și îi îndepărtează de la căutarea artei și a îndemânării necesare împărtășirii în viața publică.

Poluarea mediului este o altă problemă urbană din ce în ce mai mare. Deteriorarea conductelor de apă, a rețelelor de gaz și electricitate și a echipamentului de transport agravează problemele vieții urbane.

La aceste probleme, Chiriac et al (2009: p.250) menționează problema reducerii spațiilor verzi, prin înmulțirea diferitelor construcții urbane, cu efecte negative „asupra viabilității și sustenabilității acestora, asupra calității vieții și stării de sănătate a populației”. De aceea, în ultima vreme, numeroși agenți sociali se implică în acțiuni de creștere a suprafețelor verzi urbane, în multe țări ale lumii. Este vorba despre așa-numita gherilă verde, ce constă în crearea de spații verzi cât mai largi și cât mai numeroase, în special în zonele urbane cele mai aglomerate, din Japonia, Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Canada, Australia, Libia ș.a.

Harouel (2001: p.133) evidențiază și problemele orașului vechi: „în indiferența generală, un imens patrimoniu arhitectural a dispărut sub târnăcoapele demolatorilor”.

Pentru Moser (2009: p.120), „orașul pare a fi un mediu înconjurător de proastă calitate, care le impune locuitorilor săi numeroase constrângeri”. Dintr-o perspectivă psihosociologică, acesta identifică următoarele influențe nedorite ale orașului asupra locuitorilor săi:

► stresorii de mediu. Aceștia „desemnează condițiile susceptibile de a avea efecte nocive asupra individului. Printre aceste condiții, unele pot fi identificate de către individ și provoacă o expresie de jenă subiectivă, pe când altele nu” (Moser 2009: p.120). În categoria stresorilor de mediu intră zgomotul, temperatura, poluarea atmosferică și densitatea.

-zgomotul este o „emisie sonoră nedorită”. Dacă un zgomot prezintă simultan trei caracteristici (intensitate ridicată, imprevizibilitate și incontrolabilitate), efectele negative sunt maxime, iar neplăcerea sporește. În plus, zgomotul pare să aibă un efect important asupra performanțelor (este vorba în special de performanțele de învățare ale copiilor care locuiesc sau învață în locuri zgomotoase).

-poluarea afectează în egală măsură aerul pe care îl respirăm și apa pe care o folosim. „Prin poluare atmosferică se înțelege orice substanță ale cărei emanații sunt dăunătoare pentru sănătatea individului, pot provoca daune fizice considerabile și sunt susceptibile să aibă o influență asupra sănătății mentale” (Moser 2009: p.123).

-densitatea sporită a populației afectează memoria, determină adoptarea unor comportamente de neputință dobândită (o scădere a motivației și o activitate cognitivă redusă), afectează performanțele și comportamentele copiilor, provoacă suprasolicitare, care reduce calitatea și cantitatea interacțiunilor.

► orașul determină schimbarea comportamentelor locuitorilor săi:

-comportamentele adaptative (de exemplu, viteza de deplasare a locuitorilor crește odată cu dimensiunea localității).

-comportamente sociale: viața urbană multiplică și diversifică ocaziile de contact social, însă, în loc să favorizeze viața socială, condițiile ei duc adesea la o închidere în sine și la o indiferență față de ceilalți.

-comportamente de întrajutorare: absența ajutorului reciproc a fost descrisă ca fiind una dintre caracteristicile vieții în aglomerări urbane.

-comportamentele ostile: lipsa de politește, vandalism, sentimente de insecuritate. Moser (2009: p.149) menționează faptul că deși „termenul civilitate desemnează la origine bunele maniere ale celui care trăiește în oraș, toată lumea este astăzi de acord asupra faptului că viața urbană distruge civilitatea”. De asemenea, Moser (2009: p.151) precizează faptul că „viața urbană se caracterizează, pe de o parte, prin fenomene sociale cum ar fi anonimatul, un control social mai scăzut, o insecuritate mai puternică și sentimentul de risc care o însoțește și, pe de altă parte, cu un anumit număr de condiții de viață specifice, în special o relativă limitare a resurselor disponibile care se repercutează asupra vieții cotidiene”.

Chombart de Lauwe (1972: p.136) este de părere că deși orașul oferă indivizilor mai multă libertate (mărind plaja posibilităților de desfășurare a activităților culturale, profesionale, sau a celor destinate consumului), acesta exercită și noi constrângeri. În acest context, impresiile de oboseală sunt mult mai frecvente și ele apar ca urmare a unui conflict, contradicții între „presiunea exercitată de condițiile fizice și sociale adesea greu de suportat și elibrarea din ce în ce mai mare a aspirațiilor” sau, altfel spus, „sunt legate când de condițiile de viață impuse, când de decalajul dintre reprezentarea unui nivel posibil și universul trăit”.

Chombart de Lauwe (1972: pp.136-137) identifică trei perspective ale acestui decalaj: spațiul, timpul și banii.

-în ceea ce privește spațiul, Chombart de Lauwe are în vedere diferitele inconveniente fizice determinate de concentrarea urbană precum poluarea aerului și densitatea populației: „O densitatea prea ridicată provoacă o tensiune nervoasă și o hiperactivitate care se manifestă în special la mamă, a căror consecință este o sensibilizare a comportamentului copiilor”. Ca urmare, Chombart de Lauwe consideră că „problema centrală este de a ști cum ar putea omul civilizației noastre să amenajeze spațiul înconjurător pentru a trăi în mod satisfăcător”.

-cu privire la organizarea timpului, Chombart de Lauwe consideră că „omul secolului XX este incapabil să găsească o organizare a timpului și a sistemului de valori în armonie cu aspirațiile sale, neputând trăi liniștit ritmurile civilizației”. De asemenea, creșterea timpului alocat muncii, transportului, activităților casnice și creșterii copiilor (în cazul femeilor) și accelerarea ritmurilor vieții în general creează noi forme de oboseală, atât din punct de vedere psihologic, cât și din punct de vedere fiziologic. Chombart de Lauwe menționează și importanța acordată de către orășeni timpului liber și impresiile de oboseală care apar ca urmare a unor dezechilibre cu privire la acesta: „Pe de o parte, dezechilibrul în cadrul organizării timpului liber provoacă o oboseală fizică reală, mărind perioadele de tensiune nervoasă și musculară. Pe de altă parte, opoziția între timpul visat și timpul trăit stă la originea unei descurajări pe care subiecții o denumesc oboseală” (ibidem: p.138).

-a treia sursă a oboselii în civilizația industrială este reprezentată de bani și utilizarea lor: efortul depus pentru a câștiga bani determină o tensiune nervoasă și, în paralel, este tot mai accentuată dorința indivizilor pentru câștiguri din ce în ce mai mari necesare achiziționării de bunuri și servicii promovate de publicitate. Chombart de Lauwe (1972: p.140) afirmă în acest sens: „Drama societății de consum este prelungirea nedefinită a comportamentului de preocupare, chiar și atunci când veniturile cresc prin dezvoltarea de către publicitate a tot mai multe solicitări. În loc să scadă decalajul dintre aspirații și mijloace, crește continuu. Pentru subiectul care se lasă cuprins de acest mecanism, viața este din ce în ce mai «obositoare»”.

În opoziție, spațiul rural, și natura în general oferă numeroase beneficii indivizilor. Moser (2009: pp.200-201) afirmă: „se pare că este tot mai dificil pentru individ să evolueze în cadrul unui mediu puternic tehnicizat. Într-adevăr, două tendințe în aparență contradictorii, mobilitatea și nevoia de înrădăcinare, se întâlnesc în cadrul societății noastre. Acestea se actualizează mai ales prin deschiderea spre lume (conectarea la rețele) și printr-o sensibilitate în creștere față de valorile cotidiene, «locale» și ale contactului cu natura”.

Moser (2009: p.202) declară că „pentru numeroși indivizi, natura pare să aibă un efect energizant”. Locuitorii orașelor caută contactul cu natura fie prin frecventarea parcurilor, fie mergând în vacanțe și la sfârșit de săptămână la țară. Pentru Moser (2009) acestea sunt dovezi care susțin faptul că spațiile verzi și mediile naturale procură o plăcere estetică, dar au și o funcție energizantă și beneficii asupra sănătății.

Chiriac et al (2009: p.249) menționează convingerea psihologilor sociali potrivit căreia „cei mai mulți oameni manifestă un atașament puternic, chiar dacă uneori vag conștientizat, față de lumea naturală” (pădurea, muntele, izvorul, iarba ș.a.) și prezintă o serie de beneficii oferite de spațiile verzi:

► Beneficii ecologice. Chiriac et al (2009: pp.252-253) afirmă faptul că „spațiile verzi urbane sunt un adevărat moderator al impactului activităților umane asupra mediului înconjurător”. Acestea contribuie la epurarea chimică a atmosferei, realizează o epurare fizică și bacteriologică și atenuează poluarea fonică. Vegetația are un rol vital și în moderarea climatului urban și constituie un habitat pentru multe specii.

► Beneficii sociale (Chiriac et al pp.253-254):

-spațiile verzi contribuie la creșterea incluziunii sociale, prin crearea de oportunități pentru ca persoanele de toate vârstele să interacționeze;

-spațiile verzi pot constitui locuri de desfășurare pentru diverse evenimente sociale și culturale;

-spațiile verzi bine întreținute joacă un rol semnificativ în promovarea sănătății populației urbane (încurajează un stil de viață mai activ, prin plimbări, alergare, exerciții fizice, ciclism etc.);

-spațiile verzi răspund nevoilor umane de recreere și petrecere a timpului liber.

-spațiile verzi pot deveni locuri de joacă pentru copii, contribuind la dezvoltarea fizică, mentală și socială a acestora. Ele facilitează un necesar comportament de socializare a copiilor;

-spațiile verzi urbane au o deosebită importanță și din punct de vedere estetic, deoarece atenuează impresia de rigiditate și ariditate a oricărui mediu construit – mediu ce domină în orașe.

► Beneficii economice: contribuie la o imagine favorabilă a orașului, pot determina creșterea valorii anumitor zone urbane, a calității locuirii și la dezvoltarea turismului.

Moser (2009: p. 203) este de părere că „satisfacția referitoare la condițiile de locuire se construiește prin referire la mediul în care individul și-a petrecut copilăria. (…) Elementele cel mai des menționate sunt: cerul, marea, vegetația, animalele, vântul și zgomotele naturii (ciripitul păsărilor, zgomotul valurilor, al pădurii), relieful și stâncile. Aceste aspecte constituie un ansamblu de atribute ale mediului care formează un fel de amprentă și care îi marchează în mod deosebit pe copii”.

Öllerer (2012: p.30) precizează faptul că „simpla posibilitate de a explora natura în aer liber are beneficii deosebite asupra formării copiilor atât pentru cei din mediul urban, cât și pentru cei din mediul rural”. În acest sens, Öllerer (2012) trece în revistă mai multe studii care evidențiază faptul că experiențele din natură au numeroase beneficii psihologice și de sănătate: îmbunătățirea funcțiilor cognitive ale elevilor, a atenției, amortizarea stresului cotidian. De asemenea, precizează Öllerer (2012: p.30), contactul copiilor cu natura, în special prin activități în „natura sălbatică”, determină o atitudine și un comportament pro-mediu al acestora la maturitate.

În aceeași ordine de idei, Iluț (2000: p.127) apreciază că „o gamă întinsă de exaltare a locului are loc cu privire la spațiul fizico-geografic în care oamenii trăiesc și – cu totul important de subliniat – s-au născut și au copilărit. Pădurea și râul din preajma localității natale ți se par unice, livada cu pomi, cea mai frumoasă posibilă, zarea nețărmurită, cea mai fascinantă etc”. Autorul precizează că aceste credințe și reprezentări sunt specifice copilăriei, dar nu numai (o abordare cu tentă interdisciplinară în aces sens este topofilia, dragostea necondiționată de geografia locului).

Iluț (2000) precizează faptul că toate aceste caracteristici ale mediului natural al copilăriei pătrund și se instalează în senzațiile, mintea și sufletul nostru cu atâta forță, încât devin elemente constitutive ale ființei și, ca atare, le purtăm în noi toată viața. De aceea, locurile natale ne cheamă întotdeauna înapoi, aproape irezistibil.

1.7. Teorii despre dezvoltarea urbană. Studierea orașului

Goodman (1992) descrie trei modele de dezvoltare a orașelor:

-modelul de zone concentrice: a fost elaborat de un grup de sociologi de la Universitatea din Chicago (Burgess, Park și colegii). Aceștia au constatat faptul că orașul constă dintr-o serie de cercuri concentrice: în centru se află zona comercială centrală (unde se găsesc firme financiare, teatre, restaurante bune, magazine), urmează zona de tranziție (inițial, aceasta fusese o zonă rezidențială pentru cei bogați și cuprinde firme comerciale periferice și mahalale), iar următoarele arii sunt zonele rezidențiale (cu locuințele înghesuite ale clasei muncitoare și cu reședințele cele mai bogate care radiază circular de la centru).

-modelul sector, elaborat de Hoyt (1939), ecolog urban, care credea că orașele se dezvoltă în sectoare în formă de pană, de la centrul orașului spre exterior, deseori de-a lungul unei căi de transport sau elemente G.grafice (râuri, dealuri). Aceste sectoare au diferite scopuri: există un sector rezidențial, un sector industrial, un sector comercial central și un sector suburban

-modelul cu mai multe nuclee a fost elabort de Harris și Ullman (1945) care au arătat că orașele au mai multe „nuclee”, sau centre separate, consacrate unor activități specifice.

Giddens (2000: p.511) constată faptul că Școala de la Chicago a dezvoltat două concepte importante: abordarea ecologică a analizei urbane și teza urbanismului ca mod de viață, formulată de Wirth. Dintre teoriile mai recente despre urbanism, Giddens (2000: p.536) menționează abordările potrivit cărora „acesta nu este un proces autonom, analiza lui trebuind corelată cu modelele de bază ale schimbării politice și economice”. În acest sens, îi amintește pe David Harvey și Manuel Castells. „Modurile de viață pe care și le formează oamenii în orașe, cât și aspectul fizic al diferitelor cartiere, exprimă trăsături esențiale ale dezvoltării capitalismului industrial”.

1.7.1. Pre-urbanismul

Harouel (2001: pp.116-117) consideră că urbanismul ca „știință a așezărilor umane, s-a născut ca o consecință a Revoluției Industriale”. Aceasta deoarece revoluția industrială a atras o populație numeroasă în orașele care nu erau pregătite să ofere condiții decente de locuire pentru mari mase de oameni (ca urmare, au luat naștere o mulțime de zone cu locuințe mizere, insalubre). De aceea, Giddens (2000: p.510) nu se miră că primele studii sociologice despre oraș au apărut la Chicago, „un oraș marcat de o fenomenală rată a dezvoltării, cât și de inegalități foarte pronunțate”.

Choay (2002: p.18) constată că, exceptându-i pe Marx și Engels (care leagă defectele orașului industrial de ansamblul condițiilor economice și politice ale momentului), ceilalți gânditori refuză să considere problemele orașului ca o consecință a reorganizării spațiului urban determinată de revoluția industrială și de dezvoltarea economiei capitaliste.

Modelul progresist și modelul culturalist

Ca urmare a dezordinii și mizeriei orașului din peroada de început a industrializării, diferiți speicialiști vin cu propuneri de ordonare urbană, dar care se desfășoară în plan imaginar: acestea reflectă fie o nostalgie a trecutului (modelul culturalist), fie orientarea spre viitor (modelul progresist).

Harouel (2001: p.117) afirmă că din căutarea diferiților gânditori de a elabora modele „care să permită regăsirea ordinii tulburate de mașinism”, ia naștere „principalul curent al urbanismului modern, curentul progresist, care lasă cu mult în urmă curentul umanist și pe cel naturalist”.

► Modelul progresist: îi are ca teoreticieni pe Fourier, Owen, Proudhon, Richardson, Cabet și „se bazează pe o concepere abstractă a omului, individ-tip, același în orice timp și loc. Știința trebuie deci să dea posibilitatea definirii exacte a unui model urban perfect, convenabil pentru orice grup uman” (Harouel 2001: p.117).

Pentru Choay (2002: pp.19-20), „toți acești autori au în comun o aceeași concepție despre om și despre rațiune: când își propun ca obiectiv un om împlinit, ei o fac în numele unei concepții a individului uman ca tip, independent de toate contingențele și diferențele de loc și de timp, și care poate fi definit prin nevoi-tip deductibile în mod științific. Știința și tehnica trebuie să permită rezolvarea problemelor puse de relația oamenilor cu lumea și de relația dintre ei. Această gândire optimistă este orientată către viitor, dominată de ideea de progres”.

► Modelul culturalist: „se degajă din operele lui Ruskin și ale lui William Morris, iar spre sfârșitul secolului mai poate fi regăsit la Ebenezer Howard, părintele orașului-grădină. Fapt remarcabil, acest model nu numără nici un reprezentant francez” (Choay 2002: pp.23).

Harouel (2001: p.123) precizează că această mișcare s-a născut în Anglia secolului al XIX-lea, impulsionată de Pugin, Ruskin și Morris. Estetica și cultura ocupă la ei locul pe care îl avea igiena la Owen și Fourier. Este o gândire anti-industrialistă, hrănită de nostalgia pentru orașul trecutului, ale cărui căldură umană și calitate arhitecturală se cereau reînviate. Din aceste motive trebuia revenit la orașe mici, cu limite precise, cu drumuri sinuoase, în respectul sitului. Acești autori cred că urâțenia răspândită de societatea industrială este rezultatul unei carențe culturale care nu poate fi combătută decât prin întoarcerea la o artă inspirată din Evul Mediu, în directă legătură cu renașterea artizanatului. Însă aceste concepții nu au condus la realizări veritabile.

1.7.2. Urbanismul

Spre deosebire de pre-urbanism, ideile urbanismului vor fi puse în aplicare de diferiți tehnicieni odată cu începutul secolului al XX-lea, deși nu scapă nici el de „dimensiunea imaginarului” (Choay 2002: p.33).

O nouă versiune a modelului progresist

Choay (2002: p.34) afirmă faptul că „versiunea cea nouă a modelului progresist își găsește o primă expresie în cartea «La cité industrielle» a arhitectului Tony Garnier” care, începând cu anul 1901, întocmește un plan de oraș industrial în care se regăsesc aproape toate elementele care stau la baza urbanismului modern. De asemenea, precizează Harouel (2001: p.122), schema urbană progresistă „este considerată valabilă pentru orice loc, pentru că ea este concepută pentru omul-tip”.

O nouă versiune a modelului culturalist

Potrivit lui Harouel (2001: p.123), către sfârșitul secolului al XIX-lea, mișcarea culturalistă trece la stadiul de urbanism propriu-zis. Principiile de amenajare a orașelor sunt studiate de arhitectul german Stüben. El trage învățăminte din greșelile comise de predecesorii săi care încercaseră să suprapună un oraș modern peste unul vechi, iar soluția propusă de el constă în respectarea trecutului și în construirea orașului nou alături de cel vechi.

Dintre întemeietorii acestui curent, Choay (2002: pp.42-43) îi menționează pe Camilo Sitte, Ebenezer Howard și Raymond Unwin (și nici un reprezentant în Franța).

Curentul naturalist, precizează Harouel (2001: p.127), este propriu Statelor Unite, unde se formează în secolul al XIX-lea o puternică tradiție anti-urbană, legată de imaginea nostalgică a unei naturi virgine și a mitului pionierilor. Arhitectul F.L. Wright realizează un proiect, intitulat Broadacre-City care nu prevede decât case individuale, fiecare dintre ele înconjurate de cel puțin 2 ha, iar activitățile profesionale sunt adesea anexate locuinței.

Ca o concluzie, Choay (2002: p.51) afirmă faptul că cele trei modele (progresist, culturalist, naturalist) nu au avut același răsunet în practică, aglomerările progresiste având superioritate numerică. Modelul naturalist nu s-a putut exprima decât parțial, și mai ales în Statele Unite, în forme suburbane. Modelul culturalist continuă să inspire construcția orașelor noi în Anglia.

După Harouel (2001: p.130), urbanismul progresist a fost contestat și catalogat drept un urbanism inuman: „marea vină a urbanismului progresist a fost aceea de a prezenta orașul viitorului, cu imobilele sale colective uriașe, furnicar cu numeroase celule de locuit dotate cu tot confortul, ca pe un loc al fericirii absolute”. De asemenea, precizează Harouel (2001: p.132), sociologi și psihiatri au constatat că un cartier considerat insalubru putea să fie mult mai sănătos din punct de vedere social decât un cartier remodelat de către urbaniști: o demonstrează statisticile referitoare la tulburările mentale, la alcoolism, la delincvență. Modelul urban progresist poate favoriza criminalitatea. Desigur, cartierele recente răspund unor imperative ale igienei și salubrității fizice, dar arhitectura și spațiul lor destructurat pot fi sursă de neliniște, pot secreta un fel de insalubritate psihică.

Capitolul II. Comunitatea. Aspecte teoretice

„Dorința de a fi împreună cu cei cu care te asemeni și teama de străini sunt legi de bază ale «fizicii culturale». Vrem să fim cu cei care sunt ca și noi. Vrem să găsim un spațiu spiritual, poate chiar într-un spațiu geografic, căruia să îi aparținem. Neobosita mobilitate a modernității a devenit sursă de dezorientare și de teamă. Vrem să mergem acasă. Dar ce înseamnă să fii acasă în această lume?” (Rouner 1991 apud Precupețu 2006: p.71).

2.1. Definiții ale comunității

Micul Dicționar Enciclopedic (1979) definește comunitatea ca fiind „faptul de a fi comun mai multor lucruri sau ființe; posesiune în comun. Grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune; totalitatea locuitorilor unei localități, ai unei țări etc”. Aceeași definiție o întâlnim și în Dicționarul Explicativ al Limbii Române (1998).

Marele Dicționar de Neologisme (2006) prezintă o definiție asemănătoare cu cea sus-menționată: comunitate = 1. caracterul a ceea ce este comun mai multor persoane sau grupuri sociale. 2. grup de oameni cu interese, credințe, obiceiuri, norme de viață comune; colectivitate, societate”.

The Oxford English Dictionary prezintă următoarele semnificații ale conceptului de comunitate: provine de la latinescul communis care înseamnă camaraderie, tovărășie, comunitate de relații sau sentimente.

I. Ca și calitate sau stare: 1. calitate de a aparține sau de a fi ținut în comun; proprietate, arendă, responsabilitate comună; comunitate a bunurilor / de bunuri. 2. caracteristică comună; calitate comună; înțelegere, acord, identitate; interese comune. 3. raporturi, relații sociale; prietenie, comuniune. 4. viață în asociere cu alții; societate, stare socială. 5. evenimente, împrejurări obișnuite, normale.

II. un grup de indivizi: 6. grupul celor care au în comun sau drepturi egale sau rang, diferențiați de clasele privilegiate; grup de oameni obișnuiți. 7. un grup de oameni organizați într-o unitate politică, muniucipală sau socială. a. Stat sau republică / federație. b. Un grup de oameni locuind în aceeași localitate. c. Deseori aplicată acelor membrii ai unei comunități civile, care au anumite caracteristici de naștere, religie, sau ocupație, comune lor, dar nu împărtășite de cei printre care ei trăiesc; de exemplu, comunitatea britanică sau chineză într-un oraș străin, comunitatea comercială de peste tot, comunitatea romano-catolică într-un oraș protestant, comunitatea evreiascp din Londra, cunoscută membrilor ei drept „comunitatea”. d. Locuitorii unei țări (sau district / județ) ca întreg; grupul general de care toți aparțin, publicul. e. Un grup de națiuni având o unitate de scopuri sau interese comune (de exemplu, Comunitatea Europeană de Apărare, Comunitatea Economică European). 8. un grup de persoane trăind împreună și practicând, mai mult sau mai puțin, comunitatea bunurilor. a. o societate religioasă, un grup monahal. b. o societate socialistă sau comunistă, cum ar fi acelea fondate de Owen. 9. grup de plante sau animale crescând sau trăind împreună în condiții naturale, ocupând o anumită zonă. 10. centru comunitar: o clădire sau o organizație care furnizează servicii sociale, de recreere și educaționale pentru un cartier / o vecinătate; un fond constituit din donații individuale pentru a promova bunăstarea socială într-o comunitate; casă comunitară: o instituție pentru delincvenți tineri sau pentru copii luați în grijă de autoritățile locale; serviciu comunitar: o pedeapsă prin care un delincvent găsit vinovat prestează un anumit număr de ore de muncă neplătite pentru comunitate sau pentru un individ; comunități vocale, coruri.

Enciclopedia Dezvoltării Sociale (2007) subliniază importanța comunității, aceasta constituind „una dintre instituirile sociale fundamentale pentru dezvoltarea socială” și reprezentând „calea mediană între țesătura birocratică de tip etatic și procesele specifice pieței libere, caracterizate de urmărirea intereselor individuale”.

Enciclopedia Dezvoltării Sociale (2007) definește comunitatea ca fiind „o formațiune socială rezistentă în timp, reunind un număr relativ restrâns de indivizi, având un background cultural și statusuri sociale asemănătoare, ce locuiesc pe o suprafață puțin extinsă și între care există relații de cooperare bine stabilite și persistente, reușindu-se prin aceasta exercitarea unui control social eficient la nivelul grupului respectiv”.

Encyclopedia Universalis prezintă două tipuri de definiții neoperaționale: definiții generale, printre care se numără și definiția lui C.M. Arensberg, pentru care „comunitățile sunt unități structurale de organizare și de transmitere culturală și socială”. O a doua definiție de acest tip, inspirată de lucrările lui G.A.Hillery care, în 1955, a adunat 94 de definiții ale comunității din literatura anglo-saxonă, ține cont de toate tipurile de comunități posibile: „o comunitate este o colectivitate ai cărei membrii sunt legați printr-un sentiment puternic de participare”. În categoria definițiilor particulare găsim definițiile comunitățiilor rurale. Chiva definește comunitatea rurală ca fiind „un ansamblu de locuințe / cămine care dețin un teritoriu și legate între ele în așa fel încât ansamblul / grupul are competența de a interveni singur după norme precise în activitatea economică și drepturile juridice ale fiecărei locuințe / cămin. Grupul este cel care reglează ansamblul vieții colective. Această unitate specifică satisface toate funcțiunile vieții sociale. Singură sau legată de ansambluri mai complexe, comunitatea sătească asigură substanța materială și morală a individului”. Alături de aceste definiții este menționată și definiția dată de Robert, ediția 1967: „grup social caracterizat de faptul de a trăi împreună, de a deține bunuri comune, de a avea interese, o țintă comună”.

International Encyclopedia of the Social Sciences (1972) definește comunitatea astfel: „populație trăind în interiorul limitelor legal stabilite ale unui oraș”. Se precizează în continuare faptul că termenul este foarte rar folosit pentru a descrie o zonă metropolitană obișnuită, o zonă comercială sau o entitate definită de alte funcții decât cele politice. Problema stabilirii granțelor unei comunități este de nesoluționat (exceptând mijloacele arbitrare) deoarece este recunoscut faptul că decizii luate în exterior pot avea un impact semnificativ asupra alocării valorilor și asupra deciziilor private sau publice importante din interiorul comunității. Principala preocupare evidențiată în literatura privind puterea comunitară constă în conturarea și împărtășirea acestor valori și decizii.

Precupețu (2006: p.73) îl citează pe Frazer care precizează faptul că „etimologic, comunitatea poate veni de la «Communitas», însemnând un univers simbolic al sufletului și, pentru mulți autori, comunitatea este locul unde se realizează comuniunea cu sufletele celorlalți oameni. O altă rădăcină etimologică pare să fie «comunitas» în sensul unui grup de oameni care își desfășoară activitatea prin consensul membrilor, acest sens fiind opus celui de «societas» care înseamnă asociație și celui de «civitas» (oraș). Comunele reprezentau asociații teritoriale, uneori bazate pe funcție, așa cum sunt, de exemplu, cele religioase”.

Pentru Nisbet, citat de Bădescu (2005: p.41) „comunitatea se referă la acele «legături sociale caracterizate prin coeziune emoțională, profunzime, continuitate, plenitudine»„, iar „societatea, ca noțiune opusă și complementară celei de «comunitate», desemnează relații impersonale, non-emoționale, adică integral «reflectate», contractuale, etc.”.

Pentru Sandu (2005: p.30) comunitatea „desemnează o grupare umană caracterizată prin probabilitate sporită de unitate valorică a membrilor ei. Operațional vorbind, comunitatea este recunoscută prin cel puțin unul dintre următoarele trei atribute: similaritatea culturală a membrilor ei; interacțiune intensă între membrii grupului; similaritate de status între membrii grupului (ocupație, educație, vârstă, localizare, etc.)”.

Marshal (1998), citat de Pascaru și Buțiu (2007: p.39) precizează faptul că „sociologia americană definește comunitatea în trei sensuri oarecum diferite: (1) ca așezare umană (sate sau cartiere urbane), tip ideal al modului de viață într-un anume teritoriu; (2) ca rețea socială în cadrul căreia membrii au anumite caracteristici comune, diferite sau în adaos la cele împărtășite de comunitatea teritorială (cum ar fi etnia sau profesia) și (3) ca o combinație a celor două sensuri anterioare, situația cea mai des întâlnită”.

Pascaru și Buțiu (2007: p.39) îl citează pe Park care identifică „trei caracteristici ale comunității, definită ca populație care ocupă un anume teritoriu: (1) organizarea teritorială; (2) o relativă înrădăcinare în teritoriul ocupat; (3) existența relațiilor mutuale de interdependență între indivizi, relații care sunt mai degrabă simbiotice decât societale”.

Potrivit lui Goodman, (1992: pp.73-74), comunitatea este „un grup social care împărtășește nu numai identitatea și un model organizat de interacțiune, ci și un teritoriu geografic comun. Acest teritoriu comun mărește frecvența, și deseori consecințele interacțiunii lor”. Deși comunitatea adesea se referă la un grup, relativ mic și chiar izolat, de oameni care trăiesc împreună, ea se poate referi și la o societate urbană modernă (de exemplu, mahalalele din oraș sunt comunități). Termenul comunitate este folosit din ce în ce mai mult cu referire la grupuri ai căror membri nu au legături geografice unii cu alții; de pildă, «comunitatea oamenilor înțelepți» sau «comunitatea oamenilor de știință». Așadar, la baza unei comunități, fie că membrii săi au comun o bază geografică, fie că nu au, se află un set comun de valori și norme.

Etzioni (2002: p.161) consideră termenul de „comunitate” un concept-cheie pe care s-a sprijinit pentru caracterizarea unei societăți bune și formulează următoarea definiție a comunității: „comunitatea este o combinație de două elemente: (a) o rețea de relații încărcate afectiv între indivizii unui grup, relații care adeseori se intersectează și se consolidează reciproc (nu simple relații individuale bilaterale sau în lanț); (b) o doză a atașamentului față de un set de valori, norme și înțelesuri unanim împărtășite, precum și o istorie și o identitate comune – pe scurt, atașamentul față de o anumită cultură”.

Precizări cu privire la definiția sus-menționată (Etzioni 2002: pp.161-162):

-definiția lasă deschisă problema nivelului de conflict din interiorul unei comunități date, dar care deține elementele necesare (legături și valori împărtășite) pentru a menține conflictul între niște limite durabile.

-definiția indică faptul că aceste comunități nu trebuie să fie teritoriale, membrii lor locuind printre non-membri (de exemplu, comunități etnice, profesionale), dar care sunt de obicei concentrate în jurul unor instituții cum ar fi locurile de rugăciune, birourile de plasare, barurile sau cluburile sociale).

Amerio (2003: p.25) definește comunitatea ca entitate socială globală „în care legăturile dintre membri sunt foarte strânse, iar sentimentul de ingroup e puternic și are rădăcini în tradiții profunde”; de asemenea, „comunitatea este depozitara unui bine comun care nu numai că îl transcende pe cel individual, ci devine și garanția și măsura acestuia din urmă”.

Moser (2009: p.101) afirmă faptul că definițiile termenului de comunitate sunt multiple: (1) poate să fie vorba despre o definiție pur administrativă și geografică; (2) termenul poate să desemneze un loc căruia îi este asociat un grup de persoane, fiind vorba despre comunități locale – altfel spus, despre „vecinătate”; (3) el poate dobândi un sens simbolic și psihologic și desemnează atunci caracteristici cum ar fi interesele comune ale unui grup de indivizi. În această accepție a cuvântului, indivizii au valori asemănătoare, se identifică cu grupul și se susțin reciproc”.

Brăileanu (1941: p.285) consideră comunitatea ca fiind „o unitate care se opune individualizării și fărâmițării biologice”, care „se opune autonomiei materiale a organismelor prinzându-le într-o nouă unitate în sfera spirituală (sufletească)”; este o unitate care se bazează pe libertate, „adică ea nu se opune tendinței de viață autonomă a individului, ci dimpotrivă îi deschide cea mai largă posibilitate de dezvoltare și afirmare”. De asemenea, apreciază Brăileanu (1941: p.294), „comunitatea ni se înfățișează ca o condiție fundamentală pentru nașterea și desvoltarea sufletului și pentru înțelegerea a ceea ce este spiritul față de materie”. Brăileanu (1941: p.325) se străduiește să arate că „drumul spre libertate și spre împărăția lui Dumnezeu duce prin comunitate, unde se naște, se desvoltă și se liberează sufletul individual, pentru a putea intra în sfârșit în comunitatea spiritelor nemuritoare supuse jurisdicțiunii lui Dumnezeu”.

Pentru Frazer, citat de Precupețu (2006: p.72), „comunitatea este un concept vag, iar acest lucru constituie unul dintre punctele forte, deoarece acționează ca un mecanism care ține împreună o coaliție, comunitatea reprezentând lucruri diferite pentru persoane diferite”.

Mai mult decât atât, în Enciclopedia Dezvoltării Sociale este menționată ambiguitatea noțiunii de comunitate care este utilizată atât în spațiul teoriei, cât și în vorbirea curentă pentru a caracteriza două tipuri diferite de relaționare. „Pe de o parte, termenul este utilizat pentru a desemna grupuri ale căror membri împărtășesc anumite valori, precum și un anumit mod de viață. Ei se identifică cu grupul și cu practicile acestuia, existând o percepție reciprocă a apartenenței. Mason (2000) numește aceasta conceptul obișnuit de comunitate. Pe de altă parte, termenul comunitate este utilizat într-o manieră ce restrânge aplicarea sa doar la grupurile ale căror membri se protejează reciproc, nu se exploatează unii pe alții sau nu se comportă injust unii față de alții, cel puțin nu în mod sistematic. Pe acesta îl numește «conceptul moral al comunității»”.

2.2. „Comunitatea” în sociologia clasică

După Avineri (1992), citat de Precupețu (2006: p.13), rădăcinile termenului de comunitate se află, la fel ca în multe alte cazuri în sociologie, în filozofia greacă în opera lui Aristotel, la Cicero (sub forma comunității romane de legi și interese comune), la Sf Augustin (sub forma comunității de legături emoționale), la Toma d’Aquino (ca o comunitate sub forma unui corp politic), în opera lui Rousseau și a lui Hegel.

Precupețu (2006: p.72) precizează faptul că, pentru o perioadă lungă de timp (anii ’60-’90), conceptul de comunitate a fost preluat de la Durkheim, comunitatea având un sens metodologic. În ultimul deceniu, mai ales ca urmare a lucrării lui Putnam (1995), „Making democracy work”, accentul major s-a deplasat din nou către sensul inițial al comunității, cel de „relație” (în termeni noi: „capital social”) fără a se pierde valențele metodologice ale conceptului.

Nisbet, citat de Bădescu (2005: p.41), crede că există cinci idei elementare ale sociologiei, printre care se numără și comunitatea, fiecare având o «antiteză»: comunitate (în antiteză cu societatea), autoritate (puterea ca antiteză), status (are ca antiteză clasa), sacru (secular) și alienare (progres).

Bădescu (2005: p.57) consideră „comunitatea” ca fiind „una dintre ideile sociologice elementare cele mai cuprinzătoare și, cu adevărat, fundamentale”.

Cele cinci regimuri teoretice ale ideii de comunitate

Nisbet (1967) identifica cinci regimuri teoretice ale conceptului de comunitate în istoria sociologiei (Bădescu 2005: p.97):

a) „comunitatea morală” (sens identificat în sistemul sociologic al lui Auguste Comte).

b) „comunitatea empirică” (Școala lui Frederic Le Play).

c) „comunitatea ca tipologie” (la Tönnies și Weber)

d) „comunitatea ca metodologie” (Durkheim).

e) „comunitatea moleculară” (Simmel)

Acestor cinci regimuri funcționale, Bădescu (2005: p.98) le adaugă regimul funcțional ilustrat de marxism prin ideea de „comunitate soteriologică”, propunând încadrarea în sociologie și a celor două utilizări ale ideii de comunitate: religioasă și utopiană.

a) A. Comte: teoria comunității morale

Nisbet, citat de Bădescu (2005: p.63) precizează faptul că acest cuvânt, comunitate desemnează „toate formele de relaționare care sunt caracterizate de un înalt grad de intimitate personală, profunzime emoțională, angajare morală, coeziune socială și continuitate în timp. Comunitatea este fondată pe om conceput în integritatea și integralitatea sa, mai degrabă decât în raport cu unul sau altul dintre rolurile sale, luate separat, pe care el le poate deține într-o ordine socială dată”.

Pentru Bădescu (2005: p.63), „comunitatea este cadrul de referință al studierii omului ca întreg, ireductibil la oricare dintre status-urile sale”. Cu privire la Comte, Bădescu (2005: p.63) precizează faptul că acesta „a recuperat ideea comunității prin mijlocirea acelei distincții operate de el între «puterea spirituală» și «puterea temporală». El a observat că societatea, în evoluția sa (dinamica socială), își pierde coerența, ordinea, astfel că puterea spirituală se rupe de cea temporală. Consecința este prăbușirea comunității. Progresul spiritului pozitiv aduce reunificarea celor două «puteri» și deci recuperarea ordinii în cadrul unei coerențe noi, care este produsul spiritului pozitiv”. Prin urmare, la Comte, comunitatea are înțeles de „«comunitate morală» prin cele trei tipuri corespunzătoare celor trei «grade de existență»„ adică viața individuală, viața domestică și viața socială” (Bădescu 2005: pp.63-64).

Bădescu (2005: p.65) observă faptul că atât Comte, cât și Tocqueville și Le Play, sunt „urmăriți de umbra comunității tradiționale care va răzbate în sociologia lor ca imperativ moral al «restaurării comunității»”.

b) Comunitatea empirică

Al doilea regim teoretic al ideii de comunitate este cel empiric și îi aparține lui Frederic Le Play. Bădescu (2005: p.100) afirmă faptul că Le Play „consacră o metodă și o tipologie“ și se bazează pe date de teren și pe studii de caz, ilustrând „un întreg curent european de procupări în chestiunea studiului empiric și istoric al comunității”.

Bădescu (1994: pp.102-103) menționează rolul important pe care familia îl joacă pentru școala lui Le Play: familia „reproduce toate caracteristicile empirice ale societății”, aceasta „sintetizează caracteristicile substanțial-empirice, în diversitatea lor, ale socialității însăși”. În viziunea acestei școli, studiul societății trebuie să pornească de la studiul empiric și unitar al familiei: ca metodă poate fi folosită monografia de familie, iar tehnica adecvată pentru studiul cantitativ este analiza bugetului de familie.

c) Comunitatea ca tipologie

Gemeinschaft și Gesellschaft

International Encyclopedia of Social Sciences (1972) menționează faptul că Ferdinand Tönnies a fost primul care a exprimat explicit natura și folosirea tipurilor ideale și a dezvoltat două astfel de tipuri care au dat numele cărții lui, „Gemeinschaft und Gesellschaft” (1887). Tönnies distinge două tipuri ale voinței umane: Wesenwille („voința naturală” sau „voința esențială”) și Kürwille („voința rațională”). Dacă prima se referă la voința care decurge din temperamentul, caracterul și obiceiurile individului, cea de-a doua este o voință dominată de rațiune, iar distincția dintre mijloace și scopuri devine importantă..

Potrivit International Encyclopedia of Social Sciences (1972), Gemeinschaft nu poate fi tradus cu exactitate și se referă la o „comunitate a sentimentelor” care rezultă din asemănare și experiență de viață împărtășită. Voința naturală este predominantă în relațiile tip Gemeinschaft de tipul legăturii mamă-copil, soț-soție și frate-soră. Diferențele de putere și autoritate nu distrug Gemeinschaft, iar prietenia exprimă un tip de Gemeinschaft care nu are legătură cu sângele sau localitatea. Preponderența voinței raționale caracterizează Gesellschaft. În relațiile tip Gesellschaft, precizează Tönnies, „fiecare este pe cont propriu și izolat, și există o stare de tensiune împotriva tuturor celorlalți…toate bunurile sunt separate ca și proprietarii lor” (1887: p.5). Într-o astfel de societate, relațiile sunt contractuale, iar valorile sunt monetare. Profitul este singurul scop al schimbului, și câștigul cuiva reprezintă pierderea altcuiva. Tönnies precizează că în istoria marilor sisteme culturale, o periodă de Gesellschaft urmează unei perioade de Gemeinschaft.

Pentru Goodman (1992: pp.415-416), Gemeinschaft descrie mai mult viața rurală, în timp ce Gesellschaft caracterizează orașul. În comunitățile Gemeinschaft, oamenii se cunosc între ei, au interese comune și sunt orientați spre interesele colective ale comunității. Ei au un sentiment puternic de destin comun și de identitate împărtășită. Legăturile de familie sunt puternice, iar viața deseori se concentrează în jurul acestor legături. Pe de altă parte, Gesellschaft descrie comunități în care oamenii sunt, în mare măsură, motivați de interesul personal și au puține valori comune sau identități împărtășite.

Bădescu (2005: p.168) precizează faptul că „legea comunității este legea voinței organice care face din orice act al individului un cadru de manifestare directă nemijlocită și indestructibilă a întregului, a «ființei sociale» (comunitare)”, în vreme ce „legea societății îmbracă o expresie paradoxală, în sensul că, în societate, realizarea maximă a întregului, adică împlinirea omului ca ființă socială se desfășoară în afara societății”.

Vedinaș (2001: p.19) sintetizează în tabelul de mai jos diferențele dintre comunitate și societate:

Tabel nr. 1. Diferențele dintre comunitate și societate

Considerând că diferențierea între rural și urban nu este departe de viziunea lui Tönnies întemeiată pe dihotomia Gemeinschaft-Gesselscaft, Aluaș (1998 apud Vedinaș 2001: p.19) enumeră următoarele criterii de diferențiere dintre rural și urban:

-criteriul ocupațional (ocupații agricole în mediul rural și non-agricole în cel mediul urban);

-criteriul relațional (în comunitățile rurale, relația cu mediul este nemijlocită și continuă, iar în comunitățile urbane această relație este caracterizată prin distanță și izolere);

-criteriul demografic („densitatea populației este mai mică în comunitățile rurale și mai mare în comunitățile urbane”);

-criteriul omogenității („comunitatea rurală e mai omogenă, comunitatea urbană e mai diferențiată”);

-criteriul stratificării („stratificare mai redusă în comunitățile rurale și mai accentuată în comunitățile urbane”);

-criteriul componenței („populație autohtonă dominantă în comunitățile rurale și populație neautohtonă dominantă în comunitățile urbane”);

-criteriul interacțiunii (interacțiune nemijlocită în comunitățile rurale și „anonimă” în comunitățile urbane).

Bădescu (2006a: p.19) precizează faptul că Tönnies concepe stadial schimbarea societății. Și, deși nu se poate preciza când se poate vorbi despre progres (când se trece de la comunitate la societate sau invers?), Tönnies numește mecanismul care face posibilă trecerea de la starea comunitară la cea societală „generalizarea schimbului”.

d) Comunitatea ca metodologie

Solidaritate mecanică și organică

International Encyclopedia of Social Sciences cuprinde următoarea sinteză a teoriei lui Durkheim privind solidaritatea mecanică și solidaritatea organică: în cartea sa „Diviziunea muncii sociale” (1893), Émile Durkheim afirmă că diviziunea muncii în societate este o sursă a solidarității sociale și faptul că societatea primitivă avea un caracter relativ omogen. Maine i-a furnizat o bază pentru analize ulterioare prin observația că legea în societățile antice/străvechi era o lege penală sau criminală, în timp ce legea civilă este predominantă în societatea modernă. Durkheim a numit primul tip de lege „represivă” și a identificat-o cu solidaritatea mecanică, sau unitate socială bazată pe asemănare. El considera că sentimentele morale comune tuturor membrilor societății constituie o „conștiință colectivă”, iar actele criminale sunt acelea care încalcă conștiința comună și determină reacții puternice de răzbunare. Pedeapsa violentă a vinovatului poate ispăși fapta deoarece pedeapsa protejează conștiința colectivă a societății de o încălcare ulterioară.

În contrast cu legea represivă, care are de-a face cu actele criminale îndreptate împotriva societății, legea civilă are de-a face cu relațiile dintre părțile / partidele speciale din societate. Sancțiunile legii civile implică mai degrabă restituirea decât pedeapsa și o astfel de lege „restitutivă” presupune cooperarea derivată din diviziunea muncii. Tipul de solidaritate socială asociat se bazează pe interdependența părților specializate și, folosind analogia biologică, Durkheim a denumit-o solidaritate organică. În final, Durkheim a utilizat indicii legali ai solidarității pentru a demonstra că pe măsură ce se dezvoltă un tip de solidaritate, cealaltă regresează. Întotdeauna solidaritatea organică va câștiga în fața celei mecanice. Evoluția societății poate fi văzută prin urmare ca o trecere de la solidaritatea mecanică la solidaritatea organică. Durkheim a văzut o legătură între acest proces evolutiv și factori precum creșterea densității populației, dezvoltarea orașelor și progresul în comunicare. În creșterea competiției rezultând din creșterea densității populației și creșterea interacțiunii sociale, el a descoperit cauza creșterii diviziunii muncii.

e) Comunitatea moleculară

Potrivit lui Pitulac (2009: p.112), Simmel căuta „cele mai mici unități posibile (diadele, triadele) prin care instituțiile și asociațiile să poată fi analizate, deoarece știa că există o continuitate importantă a elementelor fundamentale ale asocierii de la epocă la epocă”. Acestea reprezintă „elementele constitutive ale legăturilor sociale”.

Acestor cinci regimuri funcționale, Ilie Bădescu arată că s-ar putea adăuga „ideea de comunitate mesianică ilustrată de marxism” și ar trebui încadrată în sociologie ideea de comunitate religioasă și utopică (Pitulac 2009: p.112).

2.3. Ce este o comunitate „bună”?

Cele trei perspective asupra unei comunități „bune” descrise mai jos sunt extrase din Precupețu (2006: pp.77-84):

♦ Perspectiva sistemică. Pentru Warren, nu există comunități ideale, dar pot exista mai multe comunități „bune” și identifică nouă aspecte ale unei astfel de comunități care se pot combina diferit unele cu celelalte: „relații primare de grup, autonomie, viabilitate, distribuția puterii, participare, gradul de implicare, angajare, atașament, gradul de eterogenitate, gradul de control la nivelul diviziunilor administrative și măsura în care este prezent conflictul în comunitate”.

♦ Comunitatea competentă se referă la „la capacitatea comunităților de a rezolva problemele cu care se confruntă: de a colabora în mod eficient la identificarea problemelor și nevoilor comunitare, de a atinge un anumit grad de consens asupra obiectivelor și priorităților, de a cădea de acord asupra mijloacelor de a realiza obiectivele și a coopera pentru realizarea scopurilor propuse”. O condiție esențială pentru eficiența comunității o constituie atașamentul față de comunitate, iar Cottrell consideră participarea o componentă de bază pe dezvoltarea comunității. De asemenea, este importantă definirea clară a identităților și a situațiilor, o imagine clară a nevoilor, intențiilor.

♦ Paradigma calității vieții: Precupețu precizează faptul că „o comunitate «bună» este una caracterizată de o înaltă calitate a vieții”.

Conceptul de comunitate „bună” la Etzioni

Etzioni se întreabă: Cum ar trebui să arate o societate bună? Cum poate fi ea realizată? Este o utopie?

Etzioni (2002: pp.162-163) constată că ideea potrivit căreia oamenii ar trebui să stabilească între ei legături afective, și nu doar să vadă unii în alții niște mijloace instrumentale, este foarte profund înrădăcinată. Alții, sprijinindu-se pe cercetarea empirică, au demonstrat că oamenii sunt niște ființe sociale și că au nevoie de legătura cu ceilalți pentru bunăstarea lor mentală și fizică. Pentru Etzioni (2002: p.163), „comunitățile nu sunt bune în sine; doar comunitățile care prezintă anumite atribute, un echilibru între legături și protecția eului ar putea fi socotite bune”.

Caracteristicile unei societăți bune

♦ Pentru ca o societate să fie bună, este necesară limitarea exclusivismului.

Etzioni (2002: pp.163-164) consideră că toate comunitățile fac distincții între membri și nonmembri, tratându-i în general mai prost pe nonmembri (excepție fac anumite ordine religioase și asociații voluntare laice care sacrifică bunăstarea membrilor lor atunci când îi ajută pe bolnavi și pe nevoiași.) Exclusivismul se datorează limitelor existente în ceea ce privește numărul de persoane cu care cineva poate întreține relații. De asemenea, legăturile se stabilesc mult mai ușor între oameni cu origini sociale și concepții similare. Mai mult, fluctuația trebuie să fie redusă, pentru ca legăturile să se cristalizeze. Dar criteriile de excludere nu pot fi rasa, originile etnice, religia, orientarea sexuală și o întreagă serie de alte criterii bazate pe atribuirea unui status.

♦ Conflictele trebuie menținute în anumite limite definite de valorile comune.

Totuși, în vreme ce comunitățile din trecut și din alte culturi au fost adeseori autoritare și opresive, comunitățile contemporane se dovedesc a fi mult mai democratice și mai moderate (Etzioni 2002: p.165).

♦ Problema egalității. Etzioni (2002: p.168) precizează faptul că „o societate bună este una în care inegalitatea din interiorul fiecărei comunități și dintre ele e semnificativ redusă”. Prin urmare, ea asigură un „minimum de bogăție” pentru toți membri și se depun eforturi pentru reducerea inegalităților. Aceasta deoarece, egalitatea între membri, „nu e nici posibilă, nici dezirabilă”, iar nivelurile înalte și în continuă creștere de inegalitate amenință să submineze nu numai legăturile societale, ci și elementele democratice ale societății (Etzioni 2002: p.166).

♦ O societate/comunitate nu este guvernată doar de legi, contracte și aranjamente formale, ci și de un set de valori fundamentale care alcătuiesc nucleul unei culturi comune. Această cultură comună este exprimată de așa-numita „voce morală” care reprezintă „controalele informale pe care membrii comunității le exercită unii asupra altora” (Etzioni 2002: p.173).

Dialogurile morale

O comunitate nu reprezintă doar o entitate socială ai cărei membri sunt conectați într-o rețea de legături afective complexe, ci și una în care membrii împărtășesc un set de valori fundamentale, o cultură morală. O societate bună, cu numeroase comunități, este guvernată nu doar de contracte, angajamente voluntare și legi urmate liber, ci și de un strat consistent de moravuri derivate la rândul lor din valori adoptate de un număr mare de oameni. Iar pentru ca membrii unei comunități să integreze noile valori în cultura lor morală, aceste valori trebuie să sufere un proces numit dialog moral (Etzioni 2002: p.168).

Caracteristicile dialogurilor morale:

♦ „Dialogurile morale sunt niște procese sociale prin care oamenii iau parte la deliberări ce implică nu doar fapte și logică, raționamente și schimburi raționale, ci și discuții intense în care sunt antrenate angajamentele lor normative” (Etzioni 2002: p.168).

♦ deși aceste dialoguri „sunt complexe, ample și, aparent, dezordonate”, multe dintre ele au produs schimbări importante în valorile sprijinite de membrii societății (Etzioni 2002: p.169).

♦ stabilirea valorilor care vor constitui culturile împărtășite de comunități se face, în spiritul gândirii liberale, prin deliberare și mai puțin pe baza tradiției. „Deliberarea și civilitatea (sau comunitatea politică democratică) sunt adeseori strâns asociate. O societate civilă este una care își rezolvă problemele într-o manieră deliberativă” (Etzioni 2002: p.170).

♦ în cadrul dialogurilor morale, participanții combină rezolvarea diferențelor normative dintre ei, într-o manieră civilizată, cu folosirea limitată, dar nu lipsită de importanță, a faptelor și logicii, a gândirii raționale, dar antrenând în bună măsură valorile lor. Dacă deliberările raționale aduc oarecum cu procesele științifice, dialogurile morale sunt mai înrudite cu gândirea etică (Etzioni 2002: p.171).

Întrebându-se dacă se va putea constitui la un moment dat o comunitate ideală, Brăileanu (1941: p.495) afirmă: „Răspundem cu Platon: fără îndoială că e cu putință! Dar mai presus de toate să ne străduim fără încetare să creăm condițiunile prielnice pentru înfăptuirea ei, să cercetăm și natura și sufletul omenesc pentru a descoperi drumul ce duce spre perfecțiunea ei”. Pentru Brăileanu (1941: p.497), „scopul suprem al omului nu poate fi decât perfecțiunea sa morală, mântuirea sufletului său”, iar „comunitatea este o condiție pentru nașterea sufletului și înaintarea sa spre perfecțiune”. De asemenea, consideră Brăileanu (1941: p.524), „prin intensificarea dragostei, o comunitate omenească se poate apropia tot mai mult de ideea comunității perfecte”.

Bădescu (2007: p.353) precizează faptul că atunci când „«modelele» și «spiritul» comunitar (de împreună-simțire, împreună-viețuire, împreună-gândire cu cei mulți) cuceresc instituțiile și practicile economice avem prosperitate și liniște (bunăstare). În această perspectivă, deși în orice societate există o tensiune între religie și economie, familia (ca unitate în trup și suflet între bărbat și femeie, realizată prin taina căsătoriei), rămâne ca element „nepieritor, asincron față de societatea economico-politică”.

În contextul analizei și caracteristicilor unei societăți și comunități bune, trebuie menționată și paradigma comunitaristă. Precupețu (2006: p.85) afirmă faptul că „din punct de vedere ideologic, comunitarismul este orientarea care a avut în centrul său ideea de comunitate și a încercat să îi valorifice valențele. Apărut ca o reacție și o alternativă la individualism, comunitarismul a încercat, în esență, să echilibreze respectarea drepturilor individuale cu asumarea responsabilității sociale”. Comunitariști susțin că relațiile dintre indivizi trebuie să se bazeze pe afectivitate și solidaritate și trebuie depuse eforturi pentru consolidarea comunităților.

Printre reprezentanții paradigmei comunitariste se numără: Amitai Etzioni, Michael Sandel, Alasdair MacIntyre, Michael Walzer, Charles Taylor.

2.4. O scurtă tipologie a comunităților

Pitulac T. (2009: pp.101-104) prezintă următoarele tipuri de comunități:

♦ comunitatea etică și comunitatea estetică (așa cum sunt prezentate de Zygmunt Bauman).

♦ comunități anarhice și comunități intenționale: „Aici termenul anarhie nu înseamnă neapărat opusul statului, ci relevă independența față de acesta pe coordonate relevante”. Sunt menționate aici comunitățile „primitive“ lipsite de stat și a comunităților „intenționale” cvasi-anarhice și a comunităților țărănești aparținând tipului închis, corporativ.

Comunitățile intenționale sunt localizate în societăți organizate în stat și, „fie ca urmare a unei decizii, fie de nevoie, unele își sunt și aproape suficiente din punct de vedere economic, fiind de asemenea cvasi-anarhice” (exemple: comunitățile de tip fourierist, kibbutzurile israeliene ș.a.). De asemenea, „comunitățile intenționale încearcă de obicei să construiască în întregime o modalitate de viață alternativă raportat la aceea a societății din care parțial se retrag”. În acest sens, autorul ar include mănăstirile în grupul comunităților utopice.

Despre comunitățile monahale, Bădescu (2007: p.351) afirmă că apar atunci când „comunitățile exemplului” (adică comunități care se disting prin virtuți și exemplaritate) se combină cu „credința puternică în Dumnezeu”. Pentru Bădescu, „monasticismul este, deci, o ilustrare a triumfului legii comunității omenești”.

♦ comunitatea iluzorie („Marx a evidențiat modul în care statul se transformă într-o comunitate iluzorie. (…) În viziunea marxistă, doar societatea comunistă ar fi o adevărată comunitate, pentru că doar într-o comunitate adevărată libertatea personală este posibilă pentru toți”).

♦ „calea americană” (respectiv, gândirea politică americană din prezent) implică trei tipuri de comunități: a) comunitățile de idei (de exemplu, modelele democratic și republican de participare. „Esențiale pentru constituirea comunităților de idei sunt luarea în comun a deciziilor, dezbaterile față în față, conversația etc.”); b) comunitățile de criză (de exemplu, mișcarea ecologistă); c) comunitățile de memorie („prin comunitățile de memorie se înțeleg ideile curente despte comunitate, care derivă din sisteme de credințe bine stabilite, care leagă prezentul și trecutul, de exemplu, ideile religioase și cele tradiționale despre comunitate”. De exemplu: familia și comunitățile religioase).

♦ Petre Andrei realizează o clasificare a comunităților din punct de vedere psihologic: a) comunitatea de viață, „care presupune plăceri și dureri comune, sărbători religioase și profane comune, prânzuri comune etc.” (exemplu: familia); b) comunitatea afectivă, „care se naște din sentimente identice la mai mulți” (exemplu: tribul); c) comunitatea de scop și acțiune.

♦ comunități ocupaționale: „membrii acestora se văd pe ei în termenii rolului lor ocupațional; imaginea lor despre sine este centrată pe rolurile lor ocupaționale, astfel încât se văd ca polițiști, tipografi etc., și ca oameni cu anumite abilități, calități și interese”; aceștia „împărtășesc un grup de referință” și „se asociază cu și își fac prieteni mai degrabă din alți membri ai comunității ocupaționale”.

Din perspectiva noologiei, Bădescu (2007: p.350) vorbește despre comunitatea primordială despre care mărturisesc „toate marile tradiții spirituale ale omenirii”, transmisă oamenilor prin revelație. Bădescu (2006b: p.331) îl citează pe Anton Dumitriu care constată faptul că această „unitate bună” primordială este prezentă în toate culturile arhaice, confirmându-se ipoteza „omului comunitar”, dar și degradarea istorică a „marii comunități”.

La aceste tipuri de comunități, aș adăuga o perspectivă tot mai des folosită în ultima perioadă de timp, inclusiv la noi în țară, în special de realizatorii proiectelor de comunități intenționale: este vorba depre comunitatea autosustenabilă.

Câteva precizări privind sustenabilitatea:

În DEX online găsim următoare definiție a sustenabilității:

Sustenabilitate (‹engl. sustainable) s. f. Calitate a unei activități antropice de a se desfășura fără a epuiza resursele disponibile și fără a distruge mediul, deci fără a compromite posibilitățile de satisfacere a nevoilor generațiilor următoare. Conferința mondială asupra mediului de la Rio de Janeiro din 1992 a acordat o atenție deosebită acestui concept, care implică stabilirea unui echilibru între creșterea economică și protecția mediului și găsirea de resurse alternative. Când se referă la dezvoltarea economică de ansamblu a unei țări sau regiuni, este de obicei preferat termenul sinonim dezvoltare durabilă.

Vasile (2010: p.161) vorbește despre stiluri de viață sustenabile, dar cu referire la domeniul turismului. În societățile dezvoltate s-a produs o schimbare a patternului de consum în domeniul turismului: turiștii caută programe cât mai ecologice, dorescă să petreacă mai mult timp în natură, dar în același timp sunt mai preocupați de protejarea mediului. Ca urmare a acestei cereri, Vasile (2010) menționează apariția unui grup de antreprenori din Noua Zeelandă care sunt adepți ai valorilor „verzi” și își fundamentează afacerea mai degrabă pe principiul sustenabilității și nu pe cel al profitului.

Pentru Portney (2003: p.4), „comunitățile sustenabile sunt considerate mecanisme care pot fi folosite pentru a redresa efectele sociale și de mediu adesea negative și nocive ale aderării la abordările în masă ale dezvoltării economice”. Comunitatea, precizează Portney (2003: p.11), a ajuns să însemne orice de la vecinătăți, la organizații voluntare, asociații profesionale, grupuri civice, comunități virtuale. În contextul sustenabilității, ideea de comunitate pare să corespundă mai mult zonelor geografice unde există anumite probleme, dar are totuși multe alte semnificații. În consecință, ideea comunităților sustenabile poate avea numeroase semnificații și cuprinde numeroase activități și tipuri de zone geografice. Comunitățile sustenabile nu sunt doar grupuri relativ mici de oameni limitate geografic. O comunitate sustenabilă poate fi orice de la o vecinătate mică, la un grup de oameni care au un interes comune, la un program al unei organizații guvernamentale sau nonguvernamentale, la un ecosistem localizat sau o regiune care cuprinde mai multe ecosisteme. De obicei, însă, în limbajul comun, comunitățile sutenabile par să cuprindă într-adevăr sau să adopte zone geografice mici.

În afara unei definiții a comunității intenționale (prezentate în Introducere), Leafe Christian (2003, xvi) oferă o definiție a satelor ecologice: „satele ecologice (ecovillages) sunt comunități care aspiră să creeze un mod de viață mai uman și mai sustenabil”, cu „o populație suficient de mică astfel încât fiecare să se cunoască unul cu celălalt și să influențeze rezultatele deciziilor comunitare”. De asemenea, doresc „să ofere locuințe, oportunități de muncă, oportunități sociale și spirituale, creând pe cât posibil o comunitate auto-suficientă. De obicei, un sat ecologic construiește locuințe ecologice sustenabile, își obține cea mai mare parte din hrana organică, reciclează produsele sale reziduale inofensive și, cât de mult este posibil, își generează propriile mijloace în afara rețelei”.

Leafe Christian (2003: xviii) menționează și comunitățile colocative (cohousing communities) care reprezintă „o formă populară contemporană în creștere de comunități intenționale”. Acestea „sunt mici vecinătăți, de obicei cu un număr de 10 până la 40 de locuințe, care sunt administrate de rezidenți și care, de obicei, au fost dezvoltate și proiectate de ei înșiși. Membri unor unor astfel de comunități dețin în proprietate de obicei o unitate mică de locuit și împărtășesc proprietatea terenului și a întregii construcții (care cuprind bucătărie, sufragerie / loc de întâlnire, loc de joacă pentru copii, spălătorie, camere de oaspeți). Autoarea menționează faptul că până în anul 2002 funcționau în America de Nord 68 de comunități colocative și mai mult de 200 se aflau în diferite faze de dezvoltare.

Pe site-ul Global Ecovillage Network (http://gen.ecovillage.org/) găsim următoarea definiție a satului ecologic: „un sat ecologic este o comunitate intențională sau tradițională care folosește procesele locale participative pentru a integra în mod holist dimensiunile ecologică, economică, socială și culturală a sustenabilității pentru a regenera mediul natural și social”. Tot aici găsim dimensiunile sustenabilității: socială, ecologică, culturală/spirituală și economică, după cum urmează:

Dimensiunile sustenabilității:

Dimensiunea socială

Satele ecologice sunt comunități în care oamenii se simt susținuți și responsabili pentru cei din jurul lor. Ei dețin un puternic sentiment că aparțin unui grup. Sunt suficient de puțini astfel ca fiecare să se simtă în siguranță, împuterniciți, văzuți și auziți. Prin urmare, oamenii sunt capabili să participe la luarea deciziilor care le afectează viețile lor și cea a comunității pe o bază transparentă.

Comunitatea înseamnă:

-recunoașterea și relaționarea cu ceilalți;

-împărtășirea resurselor comune și oferirea ajutorului reciproc;

-punerea accentului pe practicile de sănătate holiste și preventive;

-oferirea de muncă semnificativă și susținerea tuturor membrilor;

-integrarea grupurilor marginale;

-promovarea educației continue;

-încurajarea unității prin respectarea diferențelor;

-promovarea exprimării culturale.

Dimensiunea ecologică

Satele ecologice le permit oamenilor să experimenteze conexiunea lor personală cu tot ce este viu pe pământ (living earth). Oamenii se bucură de o interacțiune zilnică cu pământul, apa, vântul, plantele și animalele. Acestea le satisfac nevoile lor zilnice (hrană, îmbrăcăminte, adăpost), respectând în acelaș timp ciclurile naturii.

Ecologia înseamnă:

-asigurarea hranei cât de mult posibil în cadrul comunității bio-regionale;

-susținerea producției de hrană organice în cadrul acesteia;

-construirea de locuințe cu materiale adaptate local;

-folosirea de sisteme energetice regenerabile integrate în cadrul satului;

-protejarea biodiversității;

-promovarea principiilor ecologice în afaceri;

-asigurarea ciclului vieții tuturor produselor folosite în cadrul satului ecologic atât dintr-o perspectivă socială și spirituală, cât și dintr-o perspectivă ecologică;

-conservarea curățeniei solului, apei și aerului printr-un management adecvat al energiei și deșeurilor;

-protejarea naturii și a spațiilor naturale, sălbatice.

Dimensiunea culturală/spirituală

Cele mai multe sate ecologice nu pun accent pe anumite practici spirituale particulare, dar în modurile lor specifice, satele ecologice respectă și susțin Pământul și toate ființele de pe el, exprimarea și îmbogățirea culturală și artistică și diversitatea spirituală.

Vitalitatea culturală și spirituală înseamnă:

-creativitate împărtășită, exprimare artistică, activități culturale, ritualuri și sărbători;

-sentiment al unității comunității și susținere reciprocă;

-respect și susținere pentru manifestarea spiritualității în multe feluri;

-viziune și hotărâri împărtășite care exprimă angajamentele, moștenirea culturală și unicitatea fiecărei comunități;

-flexibilitate și implicare, sensibilitate la dificultățile care apar;

-înțelegerea interconectivității și interdependenței dintre toate elementele vieții pe Pământ și locul comunității în relație cu tot cei în jur;

-crearea unei lumi sustenabile, iubitoare și pașnice.

Dimensiunea economică

Economia satului ecologic este robustă și plină de vitalitate în comparație cu alte economii locale. Vitalitatea economică înseamnă:

-păstrarea banilor în comunitate;

-circulația lor în comunitate cât mai mult posibil;

-câștigarea, cheltuirea și investirea lor în afaceri de comerț și servicii ale membrilor comunității;

-păstrarea lor în instituții financiare dezvoltate local.

Popescu (2008: pp.50-51) vorbește de sustenabilitatea economică a gospodăriei ca „element-cheie în perspectiva dezvoltării durabile”. Schimbările economice și sociale din perioada tranziției din România au afectat bunăstarea indivizilor. „Analiza datelor de anchetă a pus în evidență faptul că mai ales pentru gospodăriile din rural, dar chiar și pentru cele din urban, autoconsumul sau venitul în natură reprezină o sursă importantă pentru sustenabilitatea economică a gospodăriei, indicând un standard de viață mai degrabă scăzut al populației”. De asemenea, „gradul de participare a persoanelor din gospodărie la activitatea economică are o importanță majoră în sustenabilitatea economică a gopodăriei”. Popescu menionează faptul că rezultatele anchetei evidențiază faptul că în mediul urban, costul vieții este mult mai ridicat: „o gospodărie din urban cheltuie în medie aproape dublu pe hrană, îmbrăcăminte, transport, educație, cultură, sănătate și de două ori și jumătate mai mult pe locuință. Raportarea veniturilor la cheltuielile efectuate întărește paternul unei economii de supraviețuire la nivelul gospodăriilor”.

Cu privire la aceste relativ noi tipuri de comunități în formare în întreaga lume, mi se par deosebit de semnificative următoarele afirmații făcute de Cătălin Zamfir în anul 1989:

„Interesant că în ultimele 2-3 decenii au apărut și în țările capitaliste, ca o reacție la «modul de viață dominant», în terminologia lui Galtung, căutări de moduri de viață alternative (…) Aceste moduri de viață alternative în raport cu modul de viață dominant se caracterizează printr-un refuz individual de a mai trăi după tabla de valori și în formele prescrise de organizarea socială capitalistă; încercarea de a construi comunități umane organizate după noile principii de viață. Aceste comunități au multe asemănări cu încercările socialist utopice de acum câteva secole. Ele însă reprezintă o căutare extrem de semnificativă pentru tendințele actuale de evoluție a modului de viață, chiar dacă ele se cristalizează la marginea unei organizări sociale capitaliste. Căutări de moduri de viață alternative încep să se prefigureze și în țările în curs de dezvoltare, ca o parte esențială a procesului de identificare a unor căi proprii, necapitaliste, de dezvoltare socială” (Zamfir 1989: p.53).

Analizând stilurile de viață din România, Vasile (2010: p.76) menționează stilurile de viață clasice și stilurile de viață alternative: stilurile de viață clasice „sunt apriori individului iar acesta adoptă unul sau altul în funcție de poziția sa socială” și „au un rol de conservare și reproducere a structurii sociale”; „stilurile de viață alternative susțin ideea unor cursuri ale vieții dinamice: individul alege ce să facă în viață”, „apar în funcție oportunitățile accesibile dar nu perpetuează în mod necesar formele structurii sociale” și, „pentru a exista, au nevoie deci de expunere la cantități mari și diverse de informație economică, socială, culturală, la practici diverse, la mobilitate spațială etc.” (p.71).

Pentru Zamfir (1989: p.54), „cristalizarea unor noi moduri/stiluri de viață reprezintă o componentă esențială a procesului de schimbare socială. Ea se poate dovedi a fi nu doar o simplă variabilă-rezultat, ci, totodată, o variabilă determinativă pentru profilul întregului proces, contribuind la modelarea finalităților sociale globale”.

2.5. Comunitatea la Zygmunt Bauman

„Ne lipsește comunitatea pentru că ne lipsește securitatea, o calitate crucială a unei vieți fericite, dar una pe care lumea în care trăim este tot mai puțin capabilă să o ofere și tot mai puțin înclinată să o promită. Insecuritatea ne afectează pe toți, scufundați cum suntem într-o lume fluidă și imprevizibilă a lipsei de reglementare, a flexibilității, competitivității și nesiguranței endemice, dar fiecare dintre noi suferă de o anxietate a lui. Ni se cere, după cum a observat acid Ulrich Beck, să căutăm soluții biografice la contradicții sistematice; căutăm salvarea individuală la probleme împărtășite. Este puțin probabil ca acea strategie să aducă rezultatele pe care le căutăm, de vreme ce lasă intacte rădăcinile insecurității; mai mult, exact această bazare pe înțelepciunea noastră individuală și pe resursele noastre este cea care injectează lumea cu insecuritatea de care dorim să scăpăm” (Bauman 2001: p.107).

2.5.1. Caracteristici ale comunității. Despre problema libertății și a securității

Pentru Bauman (2001: pp. 3-4), cuvântul „comunitate” este unul care, pe lângă înțelesul specific fiecărui cuvânt, are și „sentiment”. „Comunitatea pare să fie întotdeauna ceva bun”, cuvântul generează un sentiment plăcut. Comunitatea este un loc „cald”, plăcut și confortabil. În afara comunității există primejdii, trebuie să fim în alertă tot timpul, dar nu și în comunitate. Aici suntem în siguranță, avem încredere în ceilalți, „nu suntem niciodată străini unii altora”. Certurile, dacă există, sunt amicale, ne dorim binele unii altora. Aici putem conta pe bunăvoința celorlalți, iar ajutorul este reciproc și imediat. „Comunitate înseamnă genul de lume la care, din păcate, nu avem acces, dar în care ne-am dori mult să locuim și pe care sperăm s-o redobândim”. Este ca paradisul pierdut (dar nu un paradis în care trăim sau pe care să-l cunoaștem din experiență).

Bauman (2001: pp. 5-6) consideră că pentru a trăi un astfel de sentiment, pentru a fi în comunitate și pentru a trăi sentimentul de securitate trebuie plătit un preț, care rămâne însă invizibil și inofensiv atâta timp cât comunitatea rămâne un vis: libertatea. „Dacă-ți lipsește comunitatea, îți lipsește securitatea; dacă se întâmplă să fii în comunitate, în curând îți vei pierde libertatea”. Viziunea lui Bauman este oarecum pesimistă: nu putem trăi sentimentul de securitate și cel de libertate simultan, într-o manieră satisfăcătoare, deși firea umană ne îndeamnă să nu renunțăm, să căutăm.

După Bauman (2001: pp.9-10), înțelegerea de tip comunitar nu trebuie căutată, construită, nu trebuie să lupți pentru ea. Ea este „acolo”, gata făcută și gata de folosit, ea „precede toate înțelegerile și neînțelegerile”, fiind „punctul de plecare pentru a fi împreună”. De asemenea, aceasta este naturală, firească, tacită și ea este cea care îi ține uniți pe cei din comunitate, „în ciuda tuturor factorilor separatori”.

Acest ideal al comunității formulat de Bauman îmi amintește de acel ideal al iubirii necondiționate, un ideal al comunității prin iubire transmis de Sfântul Apostol Pavel în Epistola întâi către Corinteni, cap. 13:

1. De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător.

2. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

3. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește.

4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește.

5. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul.

6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevar.

7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă.

8. Dragostea nu cade niciodată.

Bauman (2001: p.10) îl citează pe Robert Redfield, pentru care comunitatea trebuie să întrunească trei condiții: să fie distinctă de alte grupări umane (este clar „unde începe și unde se termină” comunitatea), să fie mică (atât de mică încât fiecare să poată vedea pe fiecare) și să fie suficientă sieși (oferind tuturor membrilor toate activitățile, satisfăcând toate nevoile și fiind „un aranjament de la naștere până la moarte”).

Unitatea comunității se constituie din omogenitate, din identitate. Acestea se evaporă, după Bauman (2001: pp. 11-12) când contactele dintre membrii comunității și cei din afara comunității devin mai intense (ceea ce se întâmplă în prezent prin dezvoltarea mijloacelor de transport și, mai ales, ale informaticii). De acum înainte, precizează Bauman, „unitatea trebuie făcută”, „înțelegerea comună poate fi doar o dobândire”, prin efort, luptă și va deveni un „contract în desfășurare”, un acord care necesită reînnoire periodică. Prin urmare, „comunitățile înțelegerii comune vor fi fragile și vulnerabile, vor trebui păzite, întărite și apărate permanent”. „[C]omunitatea reală va fi ca o fortăreață sub asediu, fiind bombardată continuu de inamici din afară (adeseori invizibili), iar adeseori fiind spartă de discordia dinlăuntru – căutătorii căldurii comunitare vor trebui să-și petreacă cea mai mare parte a timpului în tranșee și pe metereze”. Iar odată „desfăcută”, o comunitate nu mai poate fi refăcută.

Căutarea comunității în perioada contemporană, consideră Bauman (2001: p.14) necesită efort, luptă și este însoțită de dezamăgirea că realitatea este diferită de vis. „Va fi nevoie de vigilență timp de douăzeci și patru de ore pe zi și de arme mereu pregătite de luptă, în fiecare zi, pentru a ține străinii la poartă și pentru a spiona și a vâna trădătorii din mijlocul lor. Și, pentru a adăuga o ultimă tușă de ironie, numai prin această agresivitate, strigăte de luptă și scrâșnet de săbii sentimentul dea fi în comunitate, de a fi o comunitate, poate fi păstrat și protejat de la evaporare. Căldura casei trebuie căutată în fiecare zi pe linia frontului”.

Bauman (2001: pp. 15-16) consideră că în decursul istoriei nici una dintre diferitele forme de grupări umane nu a reușit să găsească o soluție fără cusur la problema securitate-libertate. De asemenea, precizează Bauman, „securitatea sacrificată în numele libertății tinde să fie securitatea altora, iar libertatea sacrificată în numele securității tinde să fie libertatea altora”.

2.5.2. Despre destrămarea comunității tradiționale. Revoluția industrială.

Bauman (2001: p.18) consideră individualizarea o deviere adunată sub rubrica de „proces civilizator” care, precum toate celelalte valori umane, a reprezentat un târg în care libertatea a fost oferită în schimbul securității. În acest context, Bauman consideră că au fost și câțiva privilegiați care se bucurau și de libertate personală și de securitate existențială, dar care erau la rândul lor măcinați de o serie de nemulțumiri (precum cele prezentate în studiile de caz ale lui Sigismund Freud).

Bauman (2001: pp.18-19) prezintă opinia lui Freud potrivit căreia, exceptând anumite specimene ale rasei umane, toți ceilalți oameni „aveau nevoie de coerciție pentru a rămâne în viață și pentru a-i lăsa și pe alții să trăiască”. Adică, „emanciparea unora cerea oprimarea altora. Și exact asta s-a întâmplat – acest curs al lucrurilor a intrat în memorie sub numele oarecum eufemistic de «revoluție industrială»”.

Pentru Bauman (2001: pp.21-22), „etica muncii a industrializării timpurii era o încercare disperată de a reconstitui în mediul rece și impersonal al fabricii, prin comandă, supraveghere și regim punitiv, același meseriaș care, în rețeaua densă a inter-relațiilor comunitare, devenea un adevărat meșteșugar, artizan și comerciant”. În aceeași ordine de idei, Bauman vorbește despre „instinctul meșteșugarului”, nume folosit de Thorstein Veblen pentru a descrie înclinația naturală a meșteșugarului „către munca efectivă, și un dezgust pentru efort inutil”, comun tuturor oamenilor. În acest context, nu-i mai era clar meșterului și artizanului de ieri ce înseamnă „lucru bine făcut”, iar „a face ceva bine” nu mai era asociat cu „demnitate, valoare și onoare”. Pentru întreprinzător însă, separarea afacerilor de gospodărie a fost o adevărată emancipare, șansa către o avere mai mare.

Bauman (2001: pp.26-27) consideră că două tendințe au însoțit capitalismul modern prin întreaga sa istorie: efortul de a înlocui „înțelegerea naturală” a comunității apuse cu o rutină proiectată artificial, impusă coercitiv și monitorizată (tendință care a culminat la începutul secolului al XX-lea în linia de asamblare și „organizarea științifică a muncii” a lui Frederick Taylor); cea de-a doua tendință a fost o încercare de a resuscita sau de a crea un „sentiment de comunitate” în cadrul noii structuri de putere (exemplul satelor-model construite în jurul fabricilor).

În aceeași ordine de idei, Stanciu (2009: p.269) afirmă: „În sinteză, prin reducerea lor la fapte, promisiunile modernității, ar putea suna și astfel: oamenii nu vor mai lucra în natură, ci în hale industriale, de obicei zgomotoase și presupunând diverse riscuri la adresa sănătății; nu vor mai trăi în locuințe construite pe principii simple, ecologice, în sate, ci în aglomerări urbane, în locuințe supraetajate. Orășenii, îndeosebi intelectualii, vor desfășura munci tot mai complexe, menite a supune natura și a o face să răspundă trebuințelor în creștere exponențială ale oamenilor…”.

Iar Brăileanu (1941: p.555) este de părere că „raționalizarea și mecanizarea vieții, specializarea individului ucide comunitate, îl desprinde pe individ din legăturile sale sufletești cu semenii săi. Aceasta ni se pare a fi într-adevăr marea problemă a civilizației moderne. Mergând pe linia raționalizării și a specializării, comunitățile umane devin tot mai fragile și mai expuse disoluției, fie în mod lent, fie prin răsturnări sociale catastrofale”.

2.5.3. Tipuri de comunități în prezent

Bauman (2001: pp.38-39) se oprește și asupra „comunităților închise“ din prezent, care ne pot duce cu gândul la așa-numitele cartiere rezidențiale care iau naștere tot mai mult în ultima perioadă și în România. Autorul consideră că aceste comunități sunt formate de copiii generației care-a trecut prin Marea Depresiune, care s-au stabilit în suburbii afluente și care „au decis să ridice podul în urma lor”. Ei sunt cool, nu mai au nevoie de serviciile comunității (în schimb ar putea pierde destul de multe bunuri dacă s-ar supune cererilor solidarității comunitare.

Dar, aceste comunități sunt pentru Bauman (2001: pp.41-42) comunități numai cu numele. Aceste „comunități închise”, bine păzite și supravegheate electronic sunt cumpărate de cei care au suficienți bani sau credit pentru a rămâne la distanță de „intimitatea dezordonată” a vieții obișnuite de oraș. Cu toate acestea, lumea locuită de noua elită nu este definită de „adresa ei permanentă” (în sensul fizic sau topografic de modă veche). Lumea ei nu are nico o „adresă permanentă” cu excepția celei de e-mail și a numărului de telefon. Noua elită nu este definită de nici o localizare, ci este extrateritorială. Numai extrateritorialitatea poate fi garantată ca zonă fără comunitate.

Despre comunități estetice și comunități etice

În contextul celor discutate anterior, Bauman (2001: pp.46-49) este de părere că, deși sunt încrezători în puterile lor și le place mult autonomia, cosmopolitanii, adică membri elitei globale, simt uneori nevoia de apartenență. Iar comunitatea viselor lor, consideră Bauman, este o comunitate a identității, „a celor ce gândesc și se poartă asemenea”, întruchipată de comunitatea estetică a lui Kant, deoarece „identitatea pare să împărtășească același statut existențial ca și frumusețea – ca și frumusețea, nu are nici o altă fundație pe care să se bazeze în afara unui acord larg împărtășit”.

Bauman (2001: pp.54-55) precizează însă faptul că într-o astfel de comunitate estetică membri nu au responsabilități etice și angajamente pe termen lung, ci stabilesc între ei „legături fără consecințe”, sau „legături de carnaval”, iar comunitățile pe care le creează sunt „comunități de carnaval”. După Bauman, comunitatea etică este opusă în aproape fiecare aspect variantei „estetice” deoarece aceasta se caracterizează prin angajamente pe termen lung, drepturi și obligații de nerespins și în cadrul ei s-ar aplica principiul „împărțirii fraterne”, ca garant al certitudinii, al securității și al siguranței.

2.6. Comunitatea civică la Robert Putnam

Întrebându-se „de ce unele guverne democratice reușesc iar altele eșuează?”, Putnam (2001) demarează o cercetare în Italia pentru a afla ce deosebește nordul țării, unde instituțiile funcționau eficient, de sudul țării, unde instituțiile funcționau ineficient, în condițiile în care structura instituțională era aceeași, iar fondurile alocate erau în avantajul regiunilor din sudul țării.

Pentru explicarea acestei situații, Putnam (2001: p.99) admite două variante principale: 1. modernitatea socio-economică, adică rezultatele revoluției industriale și 2. „comunitatea civică”, adică modelele de implicare civică și solidaritate socială. Și, după aproape douăzeci de ani de cercetări, Putnam a ajuns la concluzia că ceea ce deosebește performanța instituțională din nordul Italiei de cea din sud este „comunitatea civică”.

Putnam (2001) identifică următoarele caracteristici ale unei „comunități civice”:

♦ Angajamentul civic: într-o comunitate civică, calitatea de cetățean presupune, în primul rând, o participare activă la treburile publice. „Cetățenii dintr-o astfel de comunitate nu sunt sfinți lipsiți de ego, dar nici nu consideră domeniul public ca fiind doar un câmp de luptă al intereselor personale” (Putnam 2001: p.103).

♦ Egalitatea politică: într-o comunitate civică, calitatea de cetățean presupune drepturi și obligații egale pentru toți. Coeziunea internă a unei astfel de comunități este asigurată de relații orizontale de reciprocitate și cooperare, și nu de relații verticale de autoritate și dependență. Cu cât politica se apropie mai mult de idealul egalității politice între cetățenii care respectă normele reciprocității și care se implică în autoguvernare, cu atât mai civică poate fi considerată comunitatea respectivă (Putnam 2001: p.104).

♦ Solidaritatea, încrederea și toleranța: comunitatea civică nu este lipsită de orice conflict, pentru că cetățenii ei au puncte de vedere bine conturate cu privire la chestiunile publice, însă ei sunt toleranți față de oponenții lor. Chiar și tranzacțiile care par să urmărească doar „propriul interes” capătă un caracter diferit atunci când ele au loc într-o societate care promovează încrederea reciprocă, legăturile de încredere făcând-o capabilă să surmonteze cu mai mare ușurință ceea ce economiștii numesc „oportunism” (Putnam 2001: p.104).

♦ Asociațiile, structurile sociale ale cooperării: asociațiile civile contribuie la eficiența și stabilitatea guvernării democratice, atât datorită efectelor lor „interne” asupra membrilor, cât și datorită efectelor „externe” asupra corpului politic, în general. În interior, asociațiile induc membrilor lor obișnuința cooperării, solidaritate și conștiință publică. În plus, atunci când indivizii aparțin unor grupuri „încrucișate”, cu scopuri diferite și membri diferiți, atitudinile lor tind să devină mai moderate, ca urmare a interacțiunii de grup și a presiunilor concurente (Putnam 2001: p.105).

Putnam a analizat numărul de asociații locale din Italia, incidența lecturii ziarelor, participarea la vot în cinci dintre referendumuri cu privire la diferite probleme (divorț, finanțarea publică a partidelor, terorismul și securitatea publică, clauzele de ajustare salarială și energia nucleară) și votul preferențial (poate fi considerat un indicator al absenței comunității civice deoarece este o componentă esențială a relației de schimb patron-client). A reunit acești patru factori într-un singur indice al comunității civice. Concluzia: cu cât o regiune este mai civică, cu atât guvernul ei este mai eficient (Putnam 2001: p.106).

Putnam compară, de asemenea, rezultatele cercetării sale cu teoria comunitate-societate a lui Tönnies. Astfel, dacă unii teoreticieni au asociat comunitatea civică cu paradisul pierdut al comunității tradiționale pre-moderne și consideră modernitatea un dușman al civismului, concluziile cercetării realizate de Putnam sugerează că lucrurile stau exact invers: zonele cele mai necivice din Italia sunt satele tradiționale din sud (dominate de ierarhie și exploatare, și nu de distribuții egale), iar cele mai civice regiuni ale Italiei au în componență orașele cele mai moderne ale peninsulei.

2.7. Comunități urbane

Analizând comunitățile urbane, Moser (2009: pp.102-103) constată că citadinii ar fi membrii mai multor comunități neancorate spațial (rețea de colegi de muncă, de agrement etc.), în loc să aparțină unui singur grup localizat în vecinătate. Aceștia ar frecventa un grup sau altul în funcție de activități și interese particulare. Prin urmare, constată Moser, comunitățile de proximitate joacă un rol psihologic și social important, chiar dacă funcțiile lor spațiale scad (indivizii recurg tot mai puțin la comerțul de proximitate, a scăzut frecventarea sălilor de cinema din cartier ș.a.). S-ar părea că în marile metropole fiecare individ are astăzi relații ancorate în proximitatea spațială și în același timp relații spațiale îndepărtate și dispersate.

Tabel nr. 2. Componență socială: orașe mici și mari aglomerări urbane

Comunități diferite pentru indivizi diferiți

Merton (1957), citat de Moser (2009: p.103), distinge două tipuri de citadini, cei locali și „cosmopoliții”. Primii sunt interesați și activi în vecinătate, pe când „cosmopoliții” se implică în relații interpersonale care se întind pe tot țesutul urban. Fiecare cartier trebuie să aibă locuitori de ambele tipuri (un cartier populat doar de „cosmopoliți” are o coeziune internă redusă, în timp ce o comunitate bazată pe vecinătate trebuie să conteze pe „cosmopoliți” pentru a întreține relații cu ansamblul orașului). „Cosmopoliții” sunt cel mai adesea tineri, celibatari sau divorțați, fără copii, cu un nivel socioeconomic mai ridicat. Prin urmare, ei vor căuta divertismentele și distracțiile pe care poate să le ofere orașul.

În funcție de natura înrădăcinării lor locale (alegere sau necesitate), Moser (2009: p.104) clasifică citadinii în:

1. Comunitari omogeni: indivizi implicați local fără să resimtă nevoia de a se implica în alt loc. Pentru ei, comunitatea de interese coincide cu cea bazată pe vecinătate. Aceste comunități prezintă o puternică omogenitate a valorilor și intereselor, fiind vorba mai ales despre comunități etnice minoritare.

2. Comunitari constrânși: este vorba despre comunități bazate pe stiluri de viață, cu bariere care-i protejează de intruși. Găsim aici grupuri respinse de societate care au dificultăți de integrare sau care fac obiectul unor discriminări, cum ar fi săracii, persoanele în vârstă și marginalizații.

3. Comunitari angajați: sunt indivizi care se mulțumesc cu o relație funcțională cu spațiul în care locuiesc (cupluri cu copii de vârste mici, mame casnice). Ei formează grupuri de întrajutorare, interesate mai ales de facilitățile recreative și educaționale și care se implică la nivelul politicii locale. Aceștia sunt mai degrabă proprietari decât locatari și sunt foarte interesați de calitatea vieții din cartier.

Bădescu și Radu (1980: pp.57-58) definesc vecinătățile (cartierele) ca „forme de relaționare și asociere bazate pe proximitate, apropiere în spațiul fizic”. Dacă orașul mare generează pierderea individului în întreg, însingurarea, anonimatul, vecinătatea îi permite să se regăsească, să se cunoască prin raportare cultural-afectivă la ceilalți. Vecinătatea este astfel opusul orașului ca întreg, ca atare ea poate fi întărită, personalizată prin planificare.

Tabel nr. 3. Tipuri de comunități de vecinătate (Riger și Lavrakas, 1981 în Moser 2009: p.104):

Moser (2009: pp.104-105) prezintă o tipologie a vecinătăților realizată de Warren (1978), în funcție de următoarele criterii: frecvența interacțiunilor, sentimentul de apartenență, tipul de implicare în interiorul sau exteriorul comunității:

1. Comunități integrale: sunt formate din indivizi care se identifică cu comunitatea, au numeroase interacțiuni formale și informale, dar și interese politice care depășesc comunitatea.

2. Comunități parohiale: la fel ca și comunitățile integrale, acestea se caracterizează, printr-o puternică identificare și numeroase interacțiuni. Însă sunt comunități închise și izolate față de exterior, vulnerabile la diverse amenințări exterioare.

3. Comunitățile difuze: identificarea cu cartierul este puternică, locuitorii sunt prietenoși în public, însă centrați esențialmente pe viața privată.

4. Comunitățile-releu: se caracterizează printr-o rotație importantă a locuitorilor. Indivizii sunt tineri din clasele socioeconomice superioare care au ales să locuiască în apropierea locului lor de muncă. Implicarea în vecinătate este redusă sau inexistentă.

5. Comunitățile tranzitorii: fără identificare locală, fără interacțiuni în cartier, cu o rotație considerabilă a locuitorilor.

6. Comunitățile anomice: locuitorii nu sunt implicați în nici un fel, iar indivizii sunt izolați și anonimi.

În funcție de atitudinea și comportamentele față de mediu și problelemele de mediu, Vasile (2010: pp.108-109) prezintă o clasificare a citadinilor realizată de Stănculescu și Marin (2008):

-eco-indiferenții (8%): sunt „persoane care nu au adoptat nici un comportament de consum sau participativ care să protejeze mediul”;

-eco-neutrii (28%): sunt „persoane care au comportamente prietenoase cu mediul”, dar „din motive funcționale (pentru că sunt mai ieftine, mai la îndemână etc.)”;

c) eco-suporterii (53%): sunt „persoane care au comportamente prietenoase cu mediul”, „pe care le-au schimbat parțial cu scopul de a proteja mediul”;

d) eco-promotorii (11%): sunt „persoane care și-au schimbat semnificativ comportamentul în ultimii ani, adoptând cu scopul explicit de a proteja mediul comportamente participative sau de consum”.

Vasile (2010) precizează că plasarea într-o categorie sau alta este determinată de educație (cei cu studii superioare sunt mai predispuși să facă parte din categoria eco-promotorilor), regiunea istorică (Banatul și Transilvania au o probabilitate mai mare de fi preocupați de problemele de mediu) și mărimea orașului (orașele de peste 30.000 de locuitori au o probabilitate mai mare de a oferi susținători ai mediului).

Calitatea vieții comunitare

Mihalache (2011: p.131) precizează că există „cinci niveluri de referință in studiul calității vieții: individual, familial, comunitar, statal și global”, iar dintre acestea, nivelul comunitar și cel statal sunt cel mai frecvent utilizate în diferitele studii. Studiile la nivel comunitar asupra calității vieții au un caracter instrumental și „urmăresc să fundamenteze măsuri de schimbare a sistemelor sociale, jucând un rol important în luarea deciziilor la nivel local”. De asemenea, Mihalache (2011: p.132) precizează faptul că „una din particularitățile metodologice ale studiilor privind calitatea vieții comunitare” constă în folosirea metodelor calitative și prin utilizarea atât a indicatorilor obiectivi, cât și a indicatorilor subiectivi.

Capitolul III. Simplitatea voluntară

În ultimii ani, presa populară a acordat ocazional atenție poveștilor despre oameni care se reîntorc la o viață simplă – oameni care se mută înapoi la țară sau care își fac propria pâine sau își construiesc propria casă încălzită cu energie solară, și așa mai departe. Sub această imagine populară de viață simplă, noi credem că este o mișcare socială majoră în desfășurare care are potențialul de a atinge Statele Unite și alte națiuni dezvoltate în esența lor (Elgin și Mitchell 1977: p.1).

În ultimii ani în România, mass media a prezentat mai multe cazuri de persoane care doresc să aibă o viață simplă (inclusiv străini care au hotărât să se mute în România, în mediul rural, și să trăiască simplu). Elgin și Mitchell (1977: p.1) consideră această „mișcare socială majoră” ca fiind mișcarea spre „simplitatea voluntară“, o frază împrumutată de la Richard Gregg, un discipol englez al lui Mahatma Gandhi care, în 1936, „descria un mod de viață marcat de un nou echilibru între dezvoltarea interioară și cea exterioară”.

3.1. Definiții ale simplității voluntare

Deși se poate vorbi despre simplitate de la începuturile vieții omului pe pământ, expresia „simplitate voluntară” în sensul pe care dorim să-l dăm în acest studiu a fost folosită de Richard Gergg în anul 1936, autorul articolului „The Value of Voluntary Simplicity” („Valoarea simplității voluntare”).

Despre simplitatea voluntară, Gregg (1936: p.2) afirma:

„Simplitatea voluntară implică și condiții interioare și exterioare (sau o stare interioară și exterioară). Presupune o curățenie a scopului, sinceritate și onestitate, precum și evitarea dezordinii exterioare, a multelor posesiuni irelevante pentru scopul principal al vieții. Înseamnă o ordonare și ghidare a energiei și dorințelor noastre, o reținere parțială în anumite direcții pentru a asigura o mai mare abundență a vieții în alte direcții. Implică o organizare deliberată a vieții pentru un scop”.

Gregg (1936: p.1) este de părere că această reorganizare a vieții exterioare în sensul îndepărtării „bunurilor și activităților irelevante pentru scopul principal” ar determina schimbări semnificative ale vieților individuale și ale vieții comunității. Gregg afirmă că nu are în vedere „ascetismul în sensul suprimării instinctelor”, iar „simplitatea este o chestiune relativă, care depinde de climă, obiceiuri, cultură și de caracterul individului”.

Elgin și Mitchell (1977: p.2) definesc simplitatea voluntară astfel:

„Esența simplității voluntare este a trăi într-un mod care este simplu în exterior și bogat interior. Acest mod de viață presupune frugalitatea consumului, un sentiment puternic de urgență privind mediul, o dorință de întoarcere la a trăi și munci în medii care sunt pe o scală mai umană, și o intenție de împlinire a potențialului nostru uman mai înalt – atât psihologic, cât și spiritual – în comunitate cu alții”.

Potrivit lui Etzioni (2002: p.70), „simplitatea voluntară se referă la modul în care oamenii aleg – de bunăvoie, nu constrânși de sărăcie, de programele de austeritate ale guvernului sau de închisoare – să-și limiteze cheltuielile pe bunuri de consum și servicii și să cultive surse nematerialiste de satisfacție și sens al vieții”.

Realizând un studiu despre simplitate voluntară și conservarea energiei în Statele Unite, Leonard-Barton (1981: p.244) definește simplitatea voluntară ca fiind „măsura în care un individ selectează un stil de viață menit să maximizeze controlul acestuia asupra activităților zilnice și să minimalizeze consumul său și dependența”. Leonard-Barton accentuează faptul că „această alegere este voluntară”, indivizii care aleg să aibă un stil de viață cu un consum diminuat fiind deseori capabili să-și permită un mod de viață mai luxos și nu iau această decizie doar în urma unor constrângeri economice. Acești indivizi „caută să minimalizeze dependența de instituțiile pe care nu le pot controla (cum ar fi guvernul, companiile petroliere și marile companii alimentare) și să maximizeze armonia lor cu natura”. De asemenea, un stil de viață voluntar simplu „este o chestiune de grad/măsură”: o formă extremă de simplitate voluntară ar putea fi întoarcerea la pământ, în timp ce un om de afaceri ar putea întruchipa aceste valori în context urban.

După Nolen și Clawson (1995: pp. 62-63), conceptul de trai simplu sau viață simplă „este mai complex decât ideile nostalgice de întoarcere la pământ (trai în natură) sau de respingere a tehnologiei moderne” deoarece „pentru mulți oameni, implicarea excesivă în carieră și consumerism au restrâns contemplarea și viața de familie”. În acest context, venitul și timpul alocat muncii pot fi reduse și este posibilă o implicare mai mare în atingerea altor scopuri utile. „La scară largă, prin schimbarea accentului de la dezvoltarea economică la îmbunătățirea calității vieții ar avea de câștigat femeile și copiii, mediul și sustenabilitatea în viitor”. Nolen și Clwson menționează propunerea făcută de Henderson (1988, 1991) și Waring (1988) de înlocuire a celor doi indicatori de creștere economică (Produsul Național Brut și Produsul Domestic Brut) cu Indicele Dezvoltării Umane, care este un indicator al sănătății, educației și calității vieții indivizilor din toate țările.

Craig-Lees și Hill (2002: pp.190-191) fac o trecere în revistă a perspectivelor privind simplitatea voluntară de-a lungul timpului:

♦ Potrivit lui Elgin, simplitatea voluntară este un mod de viață:

-care este „simplu în exterior dar bogat în interior”;

-care „oferă echilibru și armonie aspectelor interioare și exterioare ale vieții”;

-„în care o alegere deliberată a fost luată de a trăi cu mai puțin având credința că în final se va câștiga mai mult de la viață”;

-în care „un efort conștient este făcut pentru a trata lumea cu mai multă blândețe, și astfel mai responsabil”;

-în care sinele nostru autentic este „adus în contact direct și conștient cu fiecare aspect al vieților noastre de zi cu zi”;

-care „acceptă responsabilitatea de a ne dezvolta întegul nostru potențial precum și de a contribui la bunăstarea lumii”;

-în care „aspectele superficiale ale vieților noastre sunt eliminate pentru a avea mai mult timp și energie pentru a dezvolta aspectele naturale ale vieților noastre.

♦ Potrivit Marketing News caracteristicile simplității voluntare se bazează pe cinci valori: simplitate materială, umanism, auto-determinare, conștiință ecologică și dezvoltare personală.

♦ Pentru Shama (1985), „simplitatea voluntară este modul în care consumatorii au învățat să facă față stagflației”.

♦ Andrews și Holst (1998) consideră că simplitatea voluntară „este o «viață examinată» în care oamenii sunt motivați să dețină din nou controlul asupra vieților lor, să recâștige acele lucruri care sunt importante și care este legat de mișcarea de mediu / ecologie prin consumerism. Este de asemenea despre valorile americane de economie, compasiune, responsabilitate, construirea comunității și auto-control”.

♦ Pentru Mazza (1997), „în spatele simplității voluntare din Statele Unite este o mișcare care se întâlnește în cele mai multe clase și culturi pentru a include traiul simplu, frugalitatea, downshifting-ul și un stil de viață sustenabil/durabil”.

Craig-Lees și Hill (2002: p.191) rezumă aceste perspective astfel:

-„elementul alegerii libere de a duce o viață simplă”.

-„consumul material este redus, dar nu este necesară o viață săracă”.

-„simplificatorii voluntari au acces la resurse precum bogăție, educație și abilități unice care ar putea fi schimbate pentru un venit mare”.

-„control și împlinire personală”.

-„motivați de valori precum umanism, auto-determinare, preocupare pentru mediu, spiritualitate și auto-dezvoltare”.

Kronenberg și Iida (2011: p. 67) afirmă că traiul simplu, ca stil de viață, „implică un consum mai grijuliu, completat de o dezvoltare spirituală”, iar dezvoltarea spirituală este definită ca „un accent pe sentimentele și emoțiile unei persoane și pe relațiile intime din cadrul lumii înconjurătoare, rezultând o mare mare conștientizare și control al impactului fiecăruia asupra celorlalți oameni și asupra celorlalți din jur”.

Alexander (2011: p.16) consideră că simplitatea voluntară se referă la o strategie de viață prin care oamenii caută o mai bună calitate a vieții printr-o reducere a nivelului de consum.

3.2. „Rădăcini” ale simplității voluntare

Gregg (1963: p.1) constată că „simplitatea voluntară a fost susținută și practicată de fondatorii celor mai mari religii”, dar și de către numeroși oameni înțelepți, sfinți, oameni de știință, artiști.

În aceeași ordine de idei, Elgin și Mitchell (1977: p.10) preiau un citat semnificativ din Arnold Toynbee:

„Acești fondatori religioși nu sunt de acord unul cu celălalt în privința imaginilor lor cu privire la natura universului, natura vieții spirituale, natura realității spirituale finale. Dar ei toți au fost de acord în privința preceptelor lor etice. Ei au fost cu toții de acord că urmărirea bunăstării materiale este un obiectiv greșit. Ar trebui să ne propunem doar bunăstarea minimă necesară pentru a menține viața; iar scopul nostru principal ar trebui să fie spiritual. Toți au spus cu acceași voce că dacă bunăstarea materială este principalul scop, acceasta va conduce la dezastru. Cu toții au vorbit în favoarea altruismului și a iubirii pentru alți oameni ca fiind cheia fericirii și a succesului în afacerile umane”.

Elgin și Mitchell (1977: p.3) susțin că simplitatea voluntară își are rădăcinile în învățăturile unor lideri spirituali, în „frugalitatea legendară și încrederea în sine a puritanilor; în viziunea naturalistă a lui Thoreau la Walden Pond; în pledoaria spirituală și practică a lui Emerson pentru «a trăi deplin și a gândi înalt»”. De asemenea, printre curentele care au contribuit la acest curent social, Elgin și Mitchell menționează: ecologia, consumerismul, mișcarea conștiinței ș.a.

Într-adevăr, numeroase învățături ale Mântuitorului Iisus Hristos îndeamnă la o viață simplă pe Pământ și practicarea virtuților în vederea dobândirii Împărăției Cerurilor. Iată numai câteva versete extrase din Evanghelia după Matei:

„Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăția lui Dumnezeu” (cap. 10, 25).

„Iisus i-a zis: Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi” (cap. 10, 21).

„Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogății (cap. 10, 22)”.

„Iar ucenicii erau uimiți de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăși, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în împărăția lui Dumnezeu!” (cap. 10, 24).

„Dar grijile veacului și înșelăciunea bogăției și poftele după celelalte, pătrunzând în ei, înăbușă cuvântul și îl fac neroditor” (cap. 4, 19).

De asemenea, întreaga viață a Mântuitorului Iisus Hristos este un exemplu de simplitate, urmată apoi de numeroase exemple de simplitate care pot fi găsite în Viețile Sfinților.

Pentru a susține ideea că astfel de idei legate de trai simplu nu sunt noi în filosofiile și religiile tradiționale, Kronenberg și Iida (2011: p. 68) îi menționează în Europa pe cinici, stoici și pe Epicur, în China pe filosoful Lao Tzu, în Japonia diferite învățături derivate din budism. De asemenea, menționează și încercările lui Schumacher de a influența stilurile de viață vestice.

Etzioni (2002: p.77) constată că Duane Elgin „se inspiră din tradițiile quakerilor, puritanilor, transcedentaliștilor ca Emerson și Thoreau și din diverse religii ale lumii, spre a oferi fundamentele filozofice ale unei vieți simple”, o filozofie care „este de multe ori explicit anticonsumistă”.

Deși simplitatea voluntară a fost susținută și practicată de toți marii fondatori de religii, iar societatea contemporană se confruntă cu numeroase probleme, Gregg (1936: p.1) constată că aceasta este pusă la îndoială de dezvoltarea științei, a producției de masă, „climatul nostru mental” nu este favorabil înțelegerii și practicării simplității voluntare care „pare să fie o slăbiciune/excentricitate a sfinților și a geniilor ocazionali, dar nu ceva pentru restul dintre noi”.

Realizând un studiu despre simplificatorii voluntari din Statele Unite, Huneke (2005) afirmă faptul că simplitatea voluntară a făcut parte din cultura americană de la începuturile formării ei, de la începuturile colonizării continentului nord american. Practicarea ei a crescut și a descrescut, dar nu a încetat niciodată, iar renașterea ei printre consumatori în ultimii 30 de ani a fost determinată de preocupările privind mediul, sustenabilitatea consumului, dar și de doința de a reduce stressul și ritmul vieții de zi cu zi.

Alexander (s.a.: p.1) menționează faptul că una dintre sursele de inspirație pentru mișcarea pentru un trai simplu a fost cartea „Walden, or Life in the Woods” scrisă de Henry David Thoreau care, în anul 1845, la vârsta de 28 de ani, „a plecat din orașul său Concord, New England să trăiască singur în pădure, la un kilometru de orice vecin, pe malul Walden Pond”. Alexander relatează că „Thoreau și-a construit acolo o cabană modestă și timp de doi ani și două luni a dus o viață simplă, trăind doar din munca sa”. În urma acestei experiențe, acesta a descoperit faptul că „prin construirea propriului adăpost, purtând haine vechi și cultivând câteva straturi de fasole și cartofi, a fost capabil să-și satisfacă toate nevoile de bază, muncind un total de șase săptămâni pe an. (…) Experimentul lui Thoreau la Walden nu înseamnă că toți trebuie să trăiască așa cum a trăit el – singur, scriind poezie, ci fiecare trebuie să-și găsească propriul drum. El dorea mai degrabă să arate că este nevoie de puțin pentru a trăi bine și liber, dacă există o atitudine potrivită față de viață”.

Care ar putea fi implicațiile sociale ale acestui experiment?

Potrivit lui Alexander (s.a.: p.2), Thoreau credea că toate acestea pot avea valoare terapeutică pentru contemporanii săi care păreau să trăiască niște vieți de „disperare tăcută”. A.ander se întreabă ce consecințe ar apărea dacă am accepta acest mesaj simplu și anume că scăderea standardului nostru de viață (măsurat prin venit/consum) ar putea într-adevăr să crească calitatea vieții noastre (măsurată de bunăstarea subiectivă). Thoreau vroia să le transmită contemporanilor săi că aceștia au suficient, doar că ei nu știau acest lucru.

Deși simplitatea voluntară nu este nu este ceva nou, Elgin și Mitchell (1977: p.3) constată un aspect modern unic al simplității voluntare, respectiv „un sentiment de urgență și de responsabilitate socială” care este determinat de numeroasele probleme sociale: epuizarea resurselor naturale, poluarea mediului, activitățile teroriste, distribuția inechitabilă a resurselor lumii ș.a. În acest context, Elgin și Mitchell (1977: p.3) consideră simplitatea voluntară ca fiind „un răspuns aparent rațional la o situație presantă”.

3.3. Valorile centrale ale simplității voluntare

Elgin și Mitchell (1977: p.4) identifică cinci valori care „par să stea în inima acestui mod de viață în curs de dezvoltare”: simplitate materială, scală umană, autodeterminare, conștiință ecologică și dezvoltare personală.

► Simplitatea materială „este una dintre valorile de bază ale simplității voluntare”. Comitetul „American Friends Service” definește viața simplă ca un „stil de viață non-consumerist bazat pe a fi și a deveni, nu pe a avea”. Criteriile de consum care evocă esența simplității materiale voluntare ar putea fi rezumate astfel: achiziționarea de bunuri care promovează activitatea și nu pasivitatea, a cumpăra doar ceea ce este necesar, care servește unor nevoi reale, luarea în considerare a impactului consumului personal asupra oamenilor și pământului și analiza legăturii care există între job și stilul de viață „de plata ratelor, costurile de întreținere și de reparații, și de așteptările celorlalți” (Elgin și Mitchell 1977: pp.4-5).

Potrivit lui Elgin și Mitchell (1977), deși traiul simplu implică o reducere a consumului (și în special al bunurilor ineficiente energetic, nebiodegradabile, articole de lux neesențiale etc.), aceasta nu presupune o scădere drastică a costului total al consumului deoarece traiul simplu nu înseamnă a trăi ieftin (de multe ori, produsele lucrate manual, cele durabile sunt mai scumpe decât cele de masă).

► Scala umană presupune o preferință pentru o dimensionare umană a mediilor de viață și de muncă. În acest sens, Elgin și Mitchell (1977: p.6) consideră reprezentativă cartea „Small is beautiful” („Ceea ce este mic este frumos”) scrisă de E.F. Schumacher. În condițiile în care „scala gigantică a instituțiilor” poate fi echivalată cu „anonimatul, incomprehensibilitatea și artificialitatea”, Elgin și Mitchell (1977: p.6) sunt de părere că este necesar ca oamenii să știe cu ce contribuie la întreg și prin urmare să aibă „un sentiment de recompense comune și de responsabilitate comună”.

► Auto-determinare. Simplitatea voluntară cuprinde o intenție de a fi mai mult autodeterminat (autonom) și mai puțin dependent de instituții largi, complexe, atât din sectorul privat, cât și din sectorul public. Presupune, de asemenea, ca viața de zi cu zi să nu mai fie atât de dependentă de „plăți în rate, costuri de întreținere și așteptările celorlalți”. Astfel, „o persoană poate căuta să devină într-o măsură mai mare auto-sufiecientă din punct de vedere material – să crească el însuși, să facă el însuși, să facă fără, și să exerseze auto-disciplina în patternul și nivelul lui de consum astfel încât gradul de dependență (atât fizică, cât și psihologică) să fie redus” (Elgin și Mitchell 1977: p.7).

► Conștiința ecologică presupune a „recunoaște interconectarea și interdependența dintre oameni și resurse”, a faptului că resursele Pământului sunt limitate și trebuie făcute eforturi „pentru conservarea resurselor fizice, reducerea poluării mediului, precum și întreținerea frumuseții și a integrității mediului natural”. Dar această preocupare nu se referă numai la mediul natural, ci și la oameni, printr-un „sentiment de compasiune și de îngrijire care se extinde dincolo de granițele statelor naționale pentru a include toată omenirea. Simplitatea voluntară aduce cu ea un puternic simț de responsabilitate socială și de implicare globală” (Elgin și Mitchell 1977: pp.7-8).

► Dezvoltarea personală (atât psihologică, cât și spirituală) este, pentru multe persoane, motivul principal pentru trecerea la un mod de viață simplu din punct de vedere material întrucât explorarea vieții interioare nu este posibilă în condiții de agitație exterioară. Prin urmare, celelalte patru valori menționate anterior „sunt, într-un fel, dispozitive pentru a îndepărta obstacolele în calea dezvoltării interioare”.

Elgin și Mitchell (1977) constată că astfel de preocupări pentru dezvoltarea personală sunt tot mai mari în ultimii ani și cuprind activități de la biofeedback, psihologia umanistă, psihologie transpersonală, filosofie de Est, creștinism fundamentalist și altele.

Pentru Elgin și Mitchell (1977: p.10) această valoare are un rol special față de celelalte patru întrucât aceasta este cea care motivează persoanele să aibă un trai simplu: „Fără scopul convingător de explorare a potențialului interior, pare puțin probabil că o persoană va fi suficient de motivată să adopte în mod voluntar un mod de viață simplu material”.

Etica simplității voluntare (după Samuel Alexander)

Director al Institutului Simplității din Melbourne, Australia, Samuel Alexander sintetizează etica simplității voluntare astfel:

„Simplitatea voluntară este o strategie de viață opusă/opozițională care respinge stilul de viață materialist al culturii de consum și afirmă ceea ce este deseori numit «viață simplă» sau «downshifting»” (Alexander s.a.: p.31).

Prin urmare, simplitatea voluntară apare ca o respingere a consumerismului, determinată de recunoașterea faptului că:

-obiceiurile vestice de consum distrug planeta;

-un consum ridicat este lipsit de etică într-o lume cu mari nevoi umane;

-sensul vieții nu constă în consum sau în acumularea de lucruri materiale.

După Alexander (s.a.: pp.31-32), simplitatea voluntară

Presupune:

-„recunoașterea faptului că este nevoie de foarte puțin pentru a trăi bine – că abundența este o stare de spirit, nu o cantitate de produse de consum, nici atinsă prin intermediul acestora”.

-„satisfacerea nevoilor materiale cât mai simplu și direct posibil, minimizarea cheltuielilor pentru bunuri și servicii de consum și alocarea progresivă de timp și energie către urmărirea de surse non-materiale de sens și de satisfacție” precum „angajamente comunitare sau sociale, timp cu familia, proiecte artistice sau intelectuale, participare politică, trai sustenabil, explorare spirituală, citit, conversație, contemplare, relaxare, căutarea plăcerii, iubire și așa mai departe – nimic care să se bazeze pe bani”.

Nu presupune „a trăi în sărăcie, a deveni un călugăr ascet sau renunțarea fără discriminare la toate avantajele științei și tehnologiei. Nu implică regresarea la o stare primitivă sau a deveni un puritan neprihănit. Și nu este un moft evazionist rezervat sfinților, hippioților sau unor excentrici. Mai degrabă, examinând relația noastră cu banii, posesiunile materiale, cu planeta, cu noi înșine și unii cu alții, «viața simplă» a simplității voluntare este pe cale să ne releve libertatea și mulțumirea care vine știind cât de mult consum este cu adevărat «de ajuns»”.

„Presupunerea de bază a simplității voluntare este aceea că ființele umane sunt în mod inerent capabile de a avea vieți pline de sens, libere, fericite și infinit de diverse, consumând nu mai mult de o cotă echitabilă de natură. Vechi dar mereu nou, mesajul este că cei care știu că au suficient, sunt bogați. Potrivit acestei viziuni, progresul personal și social nu se măsoară prin maximizarea și afișarea bogăției și statutului, ci prin creșteri în bogăția calitativă a traiului de zi cu zi, cultivarea relațiilor și dezvoltarea non-materială a potențialului social, intelectual, estetic și spiritual” (Alexander s.a.: p.32).

Ce nu este Simplitatea Voluntară

Elgin și Mitchell (1977) precizează faptul că:

► simplitatea voluntară nu trebuie echivalată cu o mișcare de întoarcere la natură (multe experimente de simplitate voluntară cum ar fi folosirea unor tehnologii adecvate, grădinărit intensiv au avut și au loc în contexte urbane).

► deși are rădăcini în mișcarea contraculturală a anilor 1960, simplitatea voluntară nu se limitează la acest grup.

► simplitatea voluntară nu înseamnă a trăi în sărăcie.

► deși poate furniza soluții pe termen lung la anumite probleme sociale, simplitatea voluntară nu este un panaceu social.

► este o mișcare care solicită numeroase abilități pentru a-și putea atinge obiectivele. Prin urmare, Elgin și Mitchell (1977: p.12) afirmă: „Printre cei care aderă la multe dintre principiile simplității voluntare se numără, în estimarea noastră, unele dintre cele mai creative și capabile minți, intelectuali, artiști și capitaliști umaniști din Statele Unite. Simplitatea voluntară atrage în rândurile sale în mod substanțial dintre cei bine educați și, ca atare, are acces la un bazin bogat de talent”.

► simplitatea voluntară nu este o mișcare socială limitată la Statele Unite ale Americii: Elgin și Mitchell (1977) sunt de părere că multe națiuni occidentale dezvoltate par să se îndrepte într-o direcție asemănătoare și există de asemenea dovezi că sunt națiuni care ar putea opta pentru simplitate voluntară, mai degrabă decât să îndure „stresul luptei pentru bogăție”.

Această constatare este susținută și de Etzioni (2002) care este de părere că simplitatea voluntară pare să fie mai răspândită în Europa Occidentală decât în Statele Unite (Marea Britanie plasându-se în acest sens între Europa Occidentală și Statele Unite). Și aceasta se datorează, potrivit lui Etzioni, unei înclinații mai mari a europenilor în comparație cu americanii de a sacrifica o parte a venitului pentru mai mult timp liber, activități de recreere, educative și culturale și care este reflectată și susținută de legile privitoare la muncă din țările europene. În schimb, constată Etzioni (2002), consumismul este tot mai răspândit în numeroase țări în curs de dezvoltare, precum și în fostele țări comuniste.

► „Simplitatea voluntară nu este un moft. Rădăcinile sale ajung mult prea adânc în nevoile și idealurile oamenilor de pretutindeni ca să fie considerate un răspuns tranzitoriu la o stare socială trecătoare” (Elgin și Mitchell 1977: p.13).

3.4. Structura mișcării simplității voluntare

Huneke (2002) apreciază că simplitatea voluntară ca mișcare socială are trei niveluri de formalizare și structură:

► La cel mai informal nivel se situează numeroasele web-site-uri și newsletter-uri care oferă sfaturi simplificatorilor.

► Există de asemenea, cărți care au devenit best-seller-uri care oferă îndrumare în vederea simplificării vieții (de exemplu, Sarah Ben Breathnach și Elaine St. James).

► La cel mai important nivel se situează câteva web-site-uri care promovează mișcarea simplității și care prezintă de asemenea rezultatele multor studii de cercetare pe tema simplității. În acest sens trebuie menționate:

-Inițiativele lui Duane Elgin și al unui număr de activiști care au înființat Forumul Simplității (the Simplicity Forum) începând cu iunie 2001, în vederea promovării simplității voluntare ca mișcare socială formală. Huneke (2002) constată că cele mai multe inițiative privind mișcarea simplității voluntare se desfășoară în mediul online.

-The Center for a New American Dream (Centrul pentru un Nou Vis American). Pe site-ul Centrului (www.newdream.org) putem găsi informații despre misiunea și programele centrului:

„«Centrul pentru un nou vis american» îi ajută pe americani să reducă și să schimbe consumul pentru a îmbunătăți calitatea vieții, a proteja mediul și a promova justiția socială. De la fondarea sa în anum 1997, «Noul Vis» a devenit tot mai conștient de impactul negativ al unei culturi de supra-consum. (…) Vrem să cultivăm un nou vis american – unul care pune accent pe comunitate, sustenabilitate ecologică, și o celebrare a valorilor non-materiale, în timp ce susținem spiritul visului tradițional american de viață, libertate și căutarea fericirii. (…) «Noul Vis» vizualizează o societate care urmărește nu doar «mai mult», ci mai mult din ceea ce contează – și mai puțin din ceea ce nu contează”.

În prezent, „Centrul pentru un nou vis american” derulează trei programe:

-programul „Redefinirea visului” („Redefine the Dream”) „caută să re-imagineze visul american cu un accent pe mai multe din ceea ce contează cu adevărat: crearea unei vieți pline de sens, aducând contribuții comunității și societății, valorizând natura și a petrece timp cu familia și prietenii”.

-programul „Dincolo de consumerism” („Go Beyond Consumerism”) „se străduiește să creeze o viziune a vieții dincolo de supraconsum, stiluri de viață de unică folosință și de marketing continuu și de a oferi instrumentele necesare pentru a ajuta familiile, cetățenii, educatorii și activiștii să țină în frâu consumul/consumerismul în propriile vieți și în societate în general”.

-programul „Implicarea în comunitate” („Engage Your Community”) „se străduiește să inspire, conecteze, susțină și să echipeze membrii comunității pentru a crea inițiative locale care construiesc o capacitate comunitară și legături sociale, cresc sustenabilitatea ecologică și promovează vitalitatea economică”.

-The Simple Living Network a fost fondat în 1985 și a apărut pe web în 1994 (www.simpleliving.net).

-Seeds of Simplicity / Semințele Simplității (www.seedsofsimplicity.org) este un program al Centrului pentru Religie, Etică și Politici Socale din cadrul Universității Cornell.

-O altă rețea a luat ființă în jurul site-ului Your Money or Your Life (http://ymoyl.wordpress.com/).

La acestea, mai trebuie adăugate eforturile de promovare ale mișcării simplității de către Institutul Simplității din Melbourne, Australia, fondat și condus de către dr. Samuel Alexander și dr. Simon Ussher. Pe pagina web a institutului (http://simplicityinstitute.org/) găsim informații despre misiunea și cercetările realizate de membrii acestuia:

„Institutul simplității este un centru educațional și de cercetare non-profit dedicat promovării Mișcării Simplității (Simplicity Movement)”. Direcționându-și critica către „economiile consumeriste și obsedate de creștere”, obiectivul definitoriu al institutului „este de a arăta că stilurile de viață bazate pe un consum redus și temperat/controlat/reținut reprezintă o parte necesară și dezirabilă a oricărei tranziții către o comunitate umană dreaptă, sustenabilă și înfloritoare. Scopul institutului este să promoveze această viziune a vieții bune și să ajute la construirea unei noi societăți bazate pe suficiență materială”.

Misiunea institutului

Problema supraconsumului „se află în centrul multora dintre crizele sociale, economice și ecologice care afectează în prezent societățile capitaliste avansate și nu numai”. În același timp, numeroși oameni din lumea întreagă se confruntă cu lipsuri materiale (sub-consum). „Institutul Simplității există pentru a aborda aceste probleme, prin promovarea Mișcării Simplității ca o alternativă viabilă la societatea capitalistă de consum. Acest lucru este realizat prin patru activități principale”:

Educație: pentru o tranziție către o societate justă, sustenabilă și înfloritoare, Mișcarea Simplității trebuie adusă în conștiința publică ca o alternativă viabilă la societatea de consum. Institutul Simplității urmărește să încurajeze și să susțină acest proces prin intermediul educației.

Colaborare: numeroși oameni din diferite domenii de activitate au adus contribuții importante domeniului simplității voluntare. Institutul Simplității urmărește să aducă împreună acești oameni pentru a facilita colaborarea și cooperarea pentru promovarea Mișcării Simplității.

Organizare: Institutul Simplității urmărește să faciliteze și să promoveze organizarea Mișcării Simplității încurajând colaborarea și dezvoltarea inițiativelor comunitare oriunde este posibil.

Cercetare: institutul realizează cercetări riguroase despre simplitatea voluntară pentru a construi o bază teoretică și empirică pentru Mișcarea Simplității. Acestea servesc și la promovarea simplității în dezbaterile academice și politice despre probleme relevante. Printre aceste cercetări se numără:

-„Studiul traiului simplu” (The Simple Living Survey): este un proiect de cercetare multi-național prin care este realizată o examinare sociologică extensivă a indivizilor și comunităților din lumea întreagă care adoptă în mod voluntar stiluri de viață „post-consumeriste” cu un venit și consum redus sau controlat.

– „Peak Oil, Energy Descent, and the Fate of Consumerism” este un proiect care explorează legătura dintre peak oil și stilul de viață.

-Proiectul „Depășirea barierelor către consumul sustenabil” explorează modul în care societățile consumatoare sunt structural setate/organizate să se opună practicilor consumului sustenabil și cum pot fi depășite aceste obstacole structurale.

-Proiectul căii mai simple (The Simpler Way Project) este realizat în colaborare cu Ted Trainer și urmărește să ofere un ghid practic și cuprinzător pentru a trăi vieți mai simple cu un consum redus și controlat.

3.5. Studii despre simplitatea voluntară

Realizând un studiu despre simplitatea voluntară și aspecte legate de conservarea energiei, Leonard-Barton (1981: p.243) apreciază că simplitatea voluntară are „mari implicații potențiale pentru modelele de consum energetic în Statele Unite”.

Autoarea a construit o scală a simplității voluntare care a evoluat în trei etape și a fost testată pe categorii de populații diferite din California. În urma datelor culese, au rezultat 6 factori care pot fi caracterizați astfel (Leonard-Barton 1981: pp. 244-246):

1. Conservare prin mersul cu bicicleta – consistent cu valoarea simplității materiale;

2. Auto-suficiența serviciilor – consistent cu auto-determinarea;

3. Reciclarea resurselor (metal, sticlă) – consistent cu conștiința ecologică;

4. Reciclarea bunurilor (haine, mobilă) – consistent cu valoarea simplității materiale;

5. Auto-suficiența prin producerea de bunuri – consistent cu auto-determinarea;

6. Apropierea de natură și dorința de a trăi productiv în relație cu natura prin grădinărit – consistent cu conștiința ecologică.

Relația dintre simplitatea voluntară și utilizarea energiei (Leonard-Barton 1981: pp.248-249):

♣ având ca obiectiv testarea capacității acestui indice al simplității voluntare de identificare a indivizilor care sunt activi în conservarea energiei sau care doresc să aloce timp și resurse pentru adoptarea unor tehnologii de conservare a energiei, cele trei studii efectuate au evidențiat faptul că acest index este un predictor pentru cumpărarea sau intenția de cumpărare a unui echipament de conservare a energiei mai bun decât numeroși descriptori atitudinali, comportamentali și demografici utilizați în studiile realizate (p. 248).

♣ simplitatea voluntară s-a corelat de asemenea cu convingerea personală a respondenților că ar trebui să economisească energie indiferent ce fac cei din jurul lor. Prin urmare, comportamentele de simplitate voluntară se asociază cu o reducere a consumului de energie și cu un interes privind cel puțin una dintre tehnologiile alternative de energie (p. 249).

Nolen și Clawson (1995: pp.63-64) au realizat un studiu care a avut ca scop definirea conceptului de simplitate voluntară „ca mijloc de dezvoltare a unei culturi globale umane mai sustenabile/durabile”. Obiectivele studiului au fost: „investigarea factorilor care au condus indivizii și familiile la decizia adoptării unor stiluri de viață mai simple; a determina ce înțeleg oamenii prin simplitate voluntară și cum practică un stil de viață mai simplu; și explorarea rolului grupului de suport pentru preocuparea individului sau familiei pentru traiul mai simplu în mod voluntar”.

Nolen și Clawson (1995: p.64) au dezvoltat un model de factori care influențează simplitatea voluntară:

Pornind de la definiția simplității voluntare ca echilibru între viața interioară și cea exterioară a unei persoane, prin modelul propus, Nolen și Clawson (1995: pp.64-65) relevă faptul că simplitatea voluntară este influențată de trei componente interrelaționate:

-preocupări ecologice: acestea reprezintă un amestec de probleme complexe precum creșterea populației, conservarea energiei, sănătatea personală, comunitară și planetară. Astfel de probleme apar tot mai frecvent în atenția opiniei publice și iau naștere diverse grupuri preocupate de astfel de probleme precum „Bread for the World, Alternatives.Inc, Context Institute, The New Road Map Foundation”.

-probleme etice: „se referă la contrastul dintre bogați și săraci atât în interiorul statelor, cât și la nivel global”. Nolen și Clawson constată că, deși indivizii din clasa de mijloc se apropie de un nivel de sustenabilitate umană (spre deosebire de consumatori și de persoanele sărace), aceștia „par să aspire la stilul de viață al claselor consumatoare”.

-considerații economice: acestea se concentrează pe utilizarea banilor și a altor resurse. În condițiile în care în Statele Unite, deseori succesul este obținut prin sacrificarea relațiilor personale și a sănătății, indivizii „care se întreabă Cât este suficient?” descoperă deseori că nevoile lor pot fi reduse în favoarea timpului alocat cultivării relațiilor umane și al împlinirii diferitelor vise.

Craig-Less și Hill (2002: p.188) au realizat un studiu exploratoriu al simplificatorilor voluntari din Australia, având la bază observația că începând cu anii 1990, în Australia au început să apară tot mai multe persoane prospere, de succes, de vârstă mijlocie care adoptă vieți mai puțin orientate de muncă sau care se mută în orașe mici.

Craig-Lees și Hill (2002: p.187) apreciază că dacă în cea mai mare parte a secolului 20 au fost foarte răspândite inițiativele de a câștiga drepturi pentru consumator, în ultimul deceniu a luat naștere o mișcare anticonsumeristă, având la bază preocupări privind mediul, supraconsumul în țările în curs de dezvoltare, publicitatea excesivă. Toate acestea au determinat apariția unor grupuri de indivizi care au început să se implice în activități antoconsumeriste precum selecția produselor după criterii etice sau ecologice, până la reducerea totală a consumului și chiar boicotarea anumitor categorii de produse.

Rezultatele studiului (Craig-Lees 2002: pp.196-206):

► Ce consideră respondenții că este important în viețile lor:

-pentru cei mai mulți dintre respondenți, familia este importantă și educația copiilor. În cele mai multe familii de simplificatori voluntari se practica home-schooling-ul sau erau frecventate școli pe sistem Steiner sau Montessori. Motivul: importanța pentru părinți de a controla pregătirea copiilor și pentru ca aceștia să aibă vieți împlinite. Pentru grupul nonsimplificatorilor voluntari educația era privită ca mijloc de a oferi copiilor securitate în forma locurilor de muncă bine plătite și erau utilizate sistemele de învățământ tradiționale private.

-simplificatorii voluntari au menționat religia sau credințele spirituale și mediul ca fiind importante și reprezentând motivul central pentru alegerea acestui stil de viață. Grupul de non-simplificatori voluntari a menționat munca, securitatea și sănătatea ca fiind aspecte importante ale vieții lor mai frecvent decât grupul simplificatorilor voluntari.

►Ce ar schimba respondenții la viețile lor:

-majoritatea din ambele grupuri consideră calitatea vieții ca fiind importantă. Cei mai mulți dintre simplificatorii voluntari s-au declarat mulțumiți cu vieților lor, dar cu posibilități de îmbunătățire (renunțarea la locul de muncă și mutarea la țară sau reducerea numărului de ore la locul de muncă).

► Ce posesiuni consideră respondenții ca fiind importante:

-casele lor: simplificatorii voluntari au manifestat o preferință pentru localizare și comunitate (la țară și ambianță), în timp ce gupul non-simplificatorilor voluntari preferă beneficiile orașului, mării și transportului și sunt preocupați de statusul localității.

-mobila lor: simplificatorii voluntari vorbesc despre mobila lor într-o manieră mai personală, sunt mai atașați de mobila lor, ca și cum „anumite piese erau extensii ale lor și le ofereau un fel de suport emoțional” (p.201).

-mașinile lor: în general simplificatorii voluntari se raportează la mașină „în termeni de rezistență, necesitate și funcționalitate”, în timp ce „grupul non-simplificatorilor voluntari era interesat de comfort și calitatea mărcii” (p.201).

-alte posesiuni importante: fotografiile pentru ambele grupuri; amintirile de familie și jurnalele (pentru femei); uneltele pentru simplificatorii voluntari bărbați; bastoane de golf, plăci de surf sau colecții de timbre pentru nonsimplificatorii voluntari bărbați.

-activitățile lor: dacă pentru simplificatorii voluntari cititul este activitatea cea mai populară, pentru respondenții din cel de-al doilea grup activitățile cele mai frecvente sunt teatrul, călătoriile și frecventarea restaurantelor.

► Ce criterii iau în considerare subiecții la alegerea produselor

-respondenții din ambele grupuri fac săptămânal cumpărături pentru gospodărie și sunt considerate importante calitatea și prețul. Simplificatorii voluntari au menționat următoarele criterii în alegerea produselor: modul de producere (preferă produse organice și alimente macrobiotice), împachetarea minimă a produsului, produse proaspete, mărci australiene. NSV au menționat brandul în termeni de status.

► Simplificatorii voluntari menționează diferite motive pentru care consideră că duc o viață simplă: mod de cumpărare, utilizare și deținere a bunurilor, valori, preocupare pentru problemele de mediu, consum bazat pe utilizarea la minim a resurselor pământului, reciclare, preocupare pentru eliminarea împachetării (cumpără produse organice locale engros), folosesc mobilă și îmbrăcăminte secondhand, producerea de bunuri, limitarea consumului, nerisipirea produselor, reparația produselor (și nu achiziționarea de produse noi), preferința pentru haine din fibre naturale, compostare, unii își fac pâine ș.a.

Shaw și Newholm (2002) au realizat un studiu privind relația dintre preocupările etice și simplitatea voluntară. Aceștia au constatat că tot mai mulți consumatori au început să fie conștienți de impactul pe care îl are consumul lor asupra mediului și asupra realității sociale și au hotărât să-și modifice consumul fie prin reducerea acestuia (prin intermediul simplității voluntare), fie printr-o selectare a alternativelor mai etice. Shaw și Newholm (2002) îi numesc pe aceștia consumatori etici.

Shaw și Newholm (2002) observă că termenii simplitate voluntară și downshifting sunt frecvent menționați în discuțiile privind reducerea consumului. Deși anumiți autori au considerat consumul etic și downshifting-ul ca fiind două variații ale simplității voluntare, Shaw și Newholm (2002: pp. 169-170) consideră că simplificatorii etici se deosebesc de downshifteri prin preocuparea pe care o au pentru problemele de mediu, sociale, grija pentru animale. În schimb, downshifterii sunt „interesați de atingerea echilibrului dintre confortul unui stil de viață consumerist și satisfacțiile nonmateriale”, calitatea vieții fiind o motivație importantă pentru downshifting (potrivit lui Shaw și Newholm, acest aspect este confirmat și de Etzioni și Schor).

Premisa studiului realizat de Shaw și Newholm (2002: p.171) este aceea că simplitatea voluntară poate fi întâlnită printre consumatorii al căror comportament include anumite aspecte etice de tipul impactului social și asupra mediului pe care îl are consumul lor. Cei care se gândesc la consumul lor în termeni etici sunt predispuși să adopte practici în termeni de viitor durabil/sustenabil de genul căutarea unor soluții tehnologice, reciclare, reducerea consumului, cumpărarea de produse second-hand, împrumutarea de bunuri și producție domestică.

Shaw și Newholm (2002) au realizat două cercetări calitative asupra consumatorilor etici din Marea Britanie între anii 1996 și 1999 în vederea examinării alegerilor lor de consum. Atitudinile respondenților și comportamentele lor simplificatoare au urmărit trei direcții: dieta, călătoria cu mașina și folosirea produselor second-hand.

♦ Preocupări privind simplificarea dietei (pp.174-175):

-discuțiile despre dietă sunt legate de „probleme de sănătate personală, calitatea alimentelor, bunăstarea animalelor, mediu, biodiversitate, echitate globală și relații de putere”. De asemenea, a fost întâlnită „o preocupare pentru o distribuție mai echitabilă a hranei” ca factor pentru schimbarea dietei. „În ambele studii cei mai mulți dintre respondenți și-au modificat dieta”: fie au redus consumul de carne, fie au adoptat o dietă vegetariană sau vegană sau au început să cumpere mai multe produse organice.

♦ Utilizarea automobilului (pp.176-177):

-„un număr semnificativ dintre consumatorii etici observați nu folosesc sau nu dețin o mașină în mod deliberat”, în timp ce alții caută soluții pentru o utilizarea moderată a mașinii (prin folosirea transportului public, plimbări, mersul pe bicicletă). Deținătorii de mașini apreciază că nu au altă alternativă: serviciul, vârsta înaintată, transportul public deficitar, localități rurale sau aflate pe dealuri și alte angajamente sociale.

♦ Alegerea produselor secondhand de bună calitate (pp.177-178):

-„printre cei relativ prosperi, utilizarea produselor secondhand poate varia semnificativ”: la o extremă se situează articole de mobilier și îmbrăcăminte îmbunătățite care devin obiecte la modă, iar la cealaltă extremă unii respondenți locuiesc în case second hand mobilate cu piese care pot fi mai mult sau mai puțin reparate. Studiul a identificat însă diferite incoerențe la nivelul respondenților. Se naște și întebarea cum este mai eficient: folosirea aparatelor secondhand sau utilizarea ultimelor soluții tehnologice mult mai eficiente energetic?

Câteva concluzii ale studiului (Shaw și Newholm 2002: p.181):

„Reținere: indivizii care încearcă să consume etic adoptă în mod invariabil o formă de reținere voluntară ca parte a unei abordări etice a consumului.

Diversitate: simplificatorul etic poate avea o gamă largă de forme diferite prin adoptare unei diversități de răspunsuri comportamentale.

Constrângere: o motivație puternică pentru acțiune printre simplificatorii etici ia naștere de la o constrângere morală interioară mai degrabă cu privire la integritate decât dorința de a schimba lumea”.

Huneke (2005: p.527) apreciază că, „deși simplitatea voluntară nu este în mod specific o mișcare consumeristă, este inextricabil legată de comportamentul consumerist” și a realizat un studiu pe un eșantion reprezentativ pentru populația americană care a avut ca obiectiv identificarea „practicilor zilnice care caracterizează simplitatea voluntară și a obstacolelor pentru practicarea lor consistentă/consecventă”, în „contextul mai larg al interesului în creștere pentru consumul sustenabil”.

De ce au adoptat simplitatea voluntară (Huneke 2005: pp.536-537):

Simplificatorii adoptă acest stil de viață pentru motive care includ: preocuparea pentru mediu, nemulțumirea privind stilul de viață stresant, dorința de a avea modalități de petrecere a timpului mai satisfăcătoare, dorința de a avea mai multe sentimente de autenticitate, atitudini anticonsumeriste și anticorporatiste în general, o consistență cu sistemul de valori și credințele religioase.

Consistența / consecvența practicării simplității voluntare (Huneke 2005: pp. 538-540)

Respondenții au enumerat o serie de motive pentru aderarea neconsecventă la practicile pe care le consideră importante: cel mai menționat factor a fost lipsa timpului (pentru a ajunge, de exemplu, să cumpere produse crescute local sau dificultatea de a ajunge la timp la serviciu cu bicicleta). De asemenea, „o serie de practici acționează una împotriva celeilalte”, determinându-i pe simplificatori să realizeze un act de alegere și echilibru. De exemplu, traiul într-un oraș mic este mai liniștit și oferă un simț al comunității, dar poate necesita transport cu mașina dacă nu există transport public sau poate să presupună dificultăți în achiziționarea de produse organice care se găsesc în magazine mai mari aflate la distanță. Multe impedimente sunt legate de infrastructura economică și socială.

Dificultatea adoptării practicilor de simplificare (Huneke 2005: pp. 541-544)

Practicile cele mai dificil de adoptat s-au dovedit a fi: limitarea muncii remunerate, eliminarea dezordinii/nenecesarului (deoarece o mare parte din cultura americană se opune acestei practici prin publicitate, cataloage de produse nesolicitate și newsletter-uri. Această practică poate dura luni sau ani). Practicile cel mai ușor de adoptat au fost: reciclarea, menținerea unei vieți spirituale, compostarea, a fi prieten cu vecinii și activi politic.

Huneke (2005) constată că mulți simplificatori se simt de parcă ar înota împtriva curentului, în special cu privire la nevoile lor pentru produse și servicii și se simt insuficient de bine serviți de stucturile economice și sociale care încurajează comportamentul consumerist. Mulți consideră că publicitatea și corporațiile afectează calitatea vieții americanilor în general.

Ballantine și Creery (2009) au realizat un studiu care a avut ca scop explorarea activităților simplificatorilor voluntari în contextul comportamentului lor general de consum.

Rezultatele studiului:

► în primele etape ale adoptării stilului de viață simplu voluntar, renunțarea la anumite posesiuni materiale este o cerință implicită (de exemplu, mutarea într-o casă mai ieftină, renunțarea progresivă la anumite bunuri, cărți, haine, diminuarea utilizării automobilului ș.a.). La aceasta se adaugă schimbări mai profunde, precum re-evaluarea relațiilor interpersonale existente.

► Comportamentul de consum al simplificatorilor voluntari:

-este foarte important criteriul utilității în alegerea produselor și lipsește plăcerea cumpăratului (până la stări neplăcute când este necesar să fie făcute cumpărături). De aceea, respondenții afirmă faptul că merg rar la cumpărături, cumpără mai mult local.

-reducerea consumului material de către respondenți.

-în ceea ce privește alimentele, caută alimente organice, proaspete, cumpărate mai degrabă de la producători locali decât din supermarket pe care le consideră importante pentru sănătata lor.

► În urma interviurilor au rezultat șase teme importante cu privire la deciziile de consum: preocupări de mediu, calitatea produselor, împărtășirea bunurilor deținute în proprietate, existența unui item second-hand, produse etice și auto-suficiență.

Preocupări etice: respondenții preferă bunurile care sunt prietenoase cu mediul. Studiul a identificat două grupuri de persoane în acest sens: persoane care solicită ca bunurile să fie prietenoase cu mediul și persoane care preferă ca bunurile să fie prietenoase cu mediul dar nu în mod obligatoriu, dat fiind costul uneori mare al acestora. Cei din prima categorie sunt în număr mai mic și sunt simplificatori holiști care își rearanjează întreaga viața pentru a fi compatibilă cu etica simplității voluntare. Cei din al doilea grup sunt cel mai adesea downshifteri, sau după terminologia lui Etzioni, „cei care reduc motoarele” și într-o mai mică măsură simplificatori puternici.

Calitatea produselor: mulți respondenți preferă produsele de bună calitate pe considerentul că acestea durează mai mult (au o durată mai mare de viață), chiar dacă acestea sunt mai scumpe.

Împărtășirea produselor aflate în proprietate (shared ownership): împrumutarea de cărți sau închirierea unei mașini ș.a.

Cumpărarea de bunuri second-hand sau folosite: făcând acest lucru, participanții consideră că aduc un beneficiu mediului.

Produse etice: respondenții au menționat necesitatea ca un produs să fie etic, această etică având în vedere companiile care produc aceste bunuri și bunurile în sine. Aceasta este și o cale de boicatoare a brand-urilor companiilor producătoare de bunuri care nu corespund acestei etici. În ceea ce privește bunurile produse, respondenții iau în considerare dacă sunt utilizate pentru producerea acestora materiale reciclate și efectele transportului acestor bunuri pe piață asupra mediului.

Auto-suficiență: respondenții au dovedit niveluri înalte de auto-suficiență și dorința de a deveni într-o măsură și mai mare auto-suficienți în viitor, până la nivelul de auto-suficiență totală. Auto-suficiența este cu privire la alimente, surse de energie, îmbrăcăminte, producerea sau reparația bunurilor.

Librová (2008: p.1112) afirmă că „expresiile «simplitate voluntară» și «trai simplu» au devenit sloganuri ale stilului de viață alternativ” construit pe „credința că civilizația a complicat viața până la un nivel de nesuportat. Dacă vom trăi într-un mod simplu, vom fi fericiți și vom ajuta natura”. Autoarea consideră însă că această perspectivă conține o „eroare logică (viața simplă este o viață bună; viața sensibilă cu mediul este dezirabilă și bună și, prin urmare, trebuie să fie simplă”) și se întreabă dacă într-adevăr viața prietenoasă cu mediul este simplă și existența consumeristă complicată.

Librová (2008) identifică nouă dimensiuni ale simplității bune la care construiește o serie de contraargumente:

1. Lipsa proprietății (non-ownership): bunurile trebuie folosite, reparate, depozitate și în final eliminate. Cel care nu trebuie să aibă grijă de lucruri are mai mult timp liber. De asemenea, „a nu deține înseamnă a avea o inimă bună și curată” (p.1113).

Cu privire la această dimensiune a simplității voluntare, Librová afirmă că pe parcursul cercetării sale sociologice a vizitat oameni trăind într-o modestie voluntară dar cărora le plăcea să fie înconjurați de lucruri (de cele mai multe ori erau bunuri primite, moștenite, găsite, sau cumpărate la a doua sau a treia mână). Explicația: predispoziția oamenilor de a se atașa de lucruri și o incapacitate de a scăpa de ele.

2. Renunțarea la putere (p.1114). „Cel care are putere sau este parte a ei este prins/încurcat în relații complicate și intrigi și este constrâns de suspiciune reciprocă și compromisuri morale. Aceste aspecte ale simplității vin către noi în special prin învățăturile hristice”. Un contraexemplu la această dimensiune menționat de Librová este faptul că mulți din cei care au refuzat puterea au început să fie conștienți că totuși participarea la putere poate fi un mijloc de a influența într-un mod eficient modul în care societatea se comportă cu natura.

3. Aspectul estetic: simplu, dar elegant. În acest sens, Librová amintește de tendințele de simplificare de-a lungul timpului manifeste în îmbrăcăminte, mobilier, porțelanuri.

În același sens, Gregg (1936: p.12) constată: „În ceea ce privește estetica, simplitatea nu ar trebui să exprime urâțenie. Poate exista frumusețe în complexitate, dar complexitatea nu este esența frumuseții. Armonia liniilor, proporțiilor și culorilor sunt mult mai importante. Într-un sens, simplitatea este un element important în toate marile arte, pentru că ea înseamnă îndepărtarea tuturor detaliilor care nu sunt relevante pentru un anumit scop. Aceasta este una dintre artele în marea artă a vieții”.

4. Comportament natural, spontan și simplu, nesupus ritualurilor și regulilor societății.

5. Lipsa educației. „Scopul este să ai un spirit simplu, un suflet curat nederanjat de greutatea cunoașterii” (p.1115). Librová a constatat totuși că numeroși copii ai persoanelor care trăiesc în modestie voluntară studiază deoarece viața prietenoasă cu mediul solicită informații din biologie, ecologie, diverse tehnologii. Dacă în trecut, strămoșii noștri „luau decizii intuitiv și bazându-se pe tradiție”, în prezent tehnologiile nenaturale și puternice „necesită folosirea informată sau refuzul rațional” (p.1119).

6. Apropierea de natură. „Viața în oraș pare să fie ca un desiș impenetrabil, complex de complicații frustrante și consumerismul este înțeles ca un produs al alienării/înstrăinării noastre de natură. Adepții radicali ai vieții prietenoase cu mediul tânjesc să devină una cu natura simplă și bună și să se predea strălucirii ei și să învețe din legile ei” (p.1120).

Și totuși, oamenii de știință sunt tot mai uimiți de complexitatea naturii care tinde continuu spre diversitate. Prin urmare, afirmă Librová, oamenii care încearcă să reducă diversitatea și să atingă simplitatea nu imită natura, ci mai degrabă acționează în contradicție cu procesele naturale. De asemenea, în condițiile în care în natură nu găsim expresii de compasiune și dragoste pentru cei slabi, Librová se întreabă dacă natura poate fi un model pentru comportamentul moral și o sursă de inspirație pentru eticile de mediu.

7. Libertatea simplă, „întruchipată de nativii americani, pelerini, pribegi, vagabonzi și țigani” care sunt „liberi ca păsările deoarece nu sunt legați de un loc sau de un mod de a-și câștiga existența sau legați de lucruri, putere sau responsabilități, sau de veșnicele complicate relații cu alții” (p.1116).

8. Un mod de viață sedentar. Deși ne dau sentimentul de libertate și independență, călătoriile complică viața prin multitudinea de impulsuri exterioare ca se revarsă asupra individului care nu este capabil să le interiorizeze și prin efectele dăunătoare asupra mediului. Prin urmare, sloganurile privind mediul susțin: pentru a trăi prietenos cu mediul, este necesar ca individul să-și simplifice viața și să reducă stimulii care vin asupra lui.

Cu toate acestea, Librová (2008: p.1121) apreciază faptul că omul contemporan este atât de dornic să călătorească încât „chiar și activiștii de mediu sunt călători devotați”. De asemenea, când aceștia declară că merg cu cortul în spate sau fac autostopul (ceea ce lasă o mică amprentă asupra mediului), aceștia de fapt au un mod de a călători mai complicat decât mijloacele de a călători folosite de consumatorii obișnuiți.

9. Living lightly / Traiul ușor, o existență zilnică necomplicată, precum Adam în Grădina Raiului care nu trebuia să trudească pentru a-și asigura bunăstarea, toate nevoile îi erau satisfăcute și care trăia în armonie cu simțurile sale și în pace cu animalele sălbatice. Adepții conceptului „living lightly” argumentează faptul că viața consumatorului este dificilă deoarece individul trebuie sa ia constant decizii, este un sclav al pseudonecesităților nesfârșite, este obsedat de oferte și reduceri.

Librová (2008) consideră că lucrurile stau exact invers: dacă este să fie ceva simplu în vremurile noastre, aceasta este viața consumatorilor. Toate ramurile industriei încearcă să simplifice existența noastră zilnică: îmbrăcăminte, diferite obiecte, aparate casnice, hrană semipreparată (oamenii nu își mai fac pâine). Chiar și la țară, oamenii cumpără, de exemplu, băuturi făcute din concentrate chimice importate din cealaltă parte a globului, în timp ce coacăzele și merele din grădinile lor se strică. Plasticul care dăunează naturii ne simplifică viața. Prin urmare, virtutea de protejare a mediului adaugă complicații minore sau majore vieții mai degrabă decât să o simplifice.

În aceeași ordine de idei, Huneke (2005: p.546) afirmă faptul că „simplificarea nu este automat mai ieftină: de exemplu, hrana organică pe care unii respondenți ar cumpăra-o este prea scumpă pentru bugetele lor limitate. De asemenea simplificarea nu este în mod necesar simplă. Mai mulți respondenți au menționat compromisul între o viață care este într-adevăr mai simplă în sensul necesitării unui efort mai mic și mai simplă într-un sens mai de bază sau spiritual”.

Deși „auto-suficiența alimentară este considerată o virtute de mediu cheie”, Librová (2008: pp.1123-1124) este de părere că tindem să uităm munca grea a fermierilor. De asemenea, deși auto-suficiența alimentară este din punct de vedere ecologic modul optim pentru economia alimentară, aceasta este practic de neatins pentru fermierul solitar și rămâne doar un ideal (în trecut, familiile de țărani se bazau pe coopeare cu vecinii și cu alții din comunitate, iar în prezent astfel de practici sunt imposibile deoarece puțini oameni cultivă pământul).

Chiar dacă ideologia de mediu „perpetuează stereotipul cultural străvechi de simplitate bună”, Librová (2008: p.1125) ajunge la concluzia că realitatea nu se conformează cu ideologia de mediu, și anume: stilul de viață prietenos cu mediul este în multe aspecte nu simplu ci mai degrabă mai complex decât stilul de viață de zi cu zi al majorității din societatea modernă. În aceste condiții, întrebându-se „cum ar putea un individ orientat spre satisfacție personală să facă față unei vieți complexe?, Librová (2008: p.1126) consideră că răspunsul depinde de orientarea hedonistă a individului și de dimensiunea simplității/complexității analizată.

Shaw și Moraes (2009: p.215) afirmă faptul că „simplitatea voluntară poate fi văzută ca o manifestare a acțiunii consumatorilor conștienți pentru schimbare” și consideră că trebuie analizată relația dintre dintre simplitatea voluntară și consumul determinat de piață. Shaw și Moraes (2009) se întreabă cum negociază simplificatorii voluntari tensiunile dintre interacțiunile de piață și deciziile de a (nu) consuma și mai precis: cum au negociat simplificatorii voluntari din mediul rural relația dintre simplitatea voluntară și (non)consumul de piață?

Observând că că mulți simplificatori voluntari din Marea Britanie s-au mutat în mediul rural și continuă să se mute, ceea ce, confirmă valorile simplității voluntare de respect pentru mediu și dorința de reconectare cu natura, Shaw și Moraes (2009) au selectat pentru studiu locații rurale.

Shaw și Moraes (2009) constată că tensiuni pot să apară nu numai din cauza încercărilor de a ieși de pe piață (de a părăsi piața), dar și în ceea ce privește alegerile din cadrul pieței (de exemplu, alegerea dintre produsele comercializate pe larg și cele produse local sau între preocuparea pentru comerț echitabil cu țări din lumea întreagă care își promovează economia și problemele de mediu generate de transportul acestor produse ș.a.).

Citându-i pe Rudmin și Kilbourne (1996), Shaw și Moraes (2009) constată că industrializarea a transformat societatea într-una mai complexă, iar în condiții industriale, capacitatea indivizilor de a trăi simplu este potențial anulată (autoritatea și controlul au fost îndepărtate de casă și redirecționate către fabrică, în timp ce simplificatorii voluntari doresc să recâștige o parte din controlul pierdut).

Rezultatele studiului realizat de Shaw și Moraes (2009):

► Simplitate individuală, comunitate și piețe rurale

Simplificatorii voluntari au un puternic sentiment al comunității, atât prin legături locale, cât și prin comuniunea cu natura, în ciuda practicilor lor individualizate de consum. Schimbul local și spațiile de schimb erau considerate de mulți ca fiind esențiale, dat fiind serviciul lor oferit comunității. Respondenții susțineau magazinele locale din motive etice și comunitare, incluzând preocupările de mediu și nu considerau prețul ca o barieră (se așteptau să plătească mai mult pentru alternative etice cum ar fi produse organice, locale și vegetariene, când acestea erau disponibile)

► A consuma simplu alimente complexe

Un alt aspect care consolidează dorința participanților de a se reconecta cu natura este reprezentată de preocupările lor privind riscurile globale derivând din degradarea mediului (schimbările climatice și practicile nesustenabile de producție și consum reprezintă astfel de riscuri și sunt percepute de subiecți ca fiind determinate de instituții și forțe economice). În ceea ce privește consumul de alimente, subiecții susțin magazinele locale și nu au încredere în supermarketurile mari și cei mai mulți doresc să consume alimente de sezon. Au preocupări privind comercializarea și profitul prin evitarea companiilor multinaționale și prin boicotarea unor produse aparținând Nestlé și GM. Prin urmare, unii au ales să-și producă propria hrană. Respondenții variau de la cei aproape auto-suficienți la alții care își produceau un procent mic din necesar. Un număr mare de respondenți și-au redus consumul de carne și achiziționarea acesteia de la fermieri locali, vecini sau prieteni, unde legătura dintre consumator și producător este directă. Această reducere are la bază motive precum grija pentru animale dar și grija pentru sănătate (riscul de a contracta diferite boli prin consumul de carne). Alți respondenți aveau o dietă complet vegetariană și un număr mic având o dietă predominant vegană.

► Simplitatea voluntară și cultura consumului

Participanții la studiu au variat de la cei care aveau multe practici de auto-suficiență și de reducere a consumului la cei care au păstrat diferite aspecte ale consumului și care se bucurau de multe aspecte ale comfortului specific orientării consumeriste. Pentru cei mai mulți dintre participanți, anticonsumul nu reprezenta o fezabilitate individuală sau culturală.

De asemenea, participanții au considerat că o locație în mediul rural este importantă pentru stilul lor de viață simplificat voluntar, permițându-le să se reconecteze cu natura. În majoritatea cazurilor, participanții erau preocupați de cultura consumului prin auto-suficiență, practici modificate de consum (alegeri pozitive precum produse organice, non-consum, reducerea consumului, re-utilizare, producerea popriilor produse). S-au implicat activ în anumite forme de boicot (a nu cumpăra din supermarket) și erau foarte critici cu privire la consumul excesiv și promoțiile de marketing. Deși unii au recunoscut că au fost influențați de promoțiile de marketing, alții s-au declarat indiferenți la apelurile consumeriste. Mulți participanți consideră simplitatea voluntară ca o alternativă de a se bucura și de a da sens vieții, o alternativă viabilă și la fel de plăcută ca și cultura consumeristă vestică, prin reducerea consumului, bucurie și spiritualitate.

Studiul realizat de Shaw și Moraes (2009) arată că în ciuda unor atitudini de anti-promovare și rezistență la unele forme de consum, simplitatea voluntară nu caută să evite interacțiunile de piață. Rezistența la un tip de consum ia forma altuia și practicile subiecților sunt îndreptate spre crearea unor stiluri de viață mai sănătoase, mai prietenoase cu mediul și mai echilibrate decât să scape de piață. Ei se implică în practici variate de consum, non-consum, consum modificat și anti-consum care combinate reprezintă stiluri de consum mai prietenoase cu mediul.

Schreurs et.al (2012: p.290) apreciază că, deși indivizii conștientizează tot mai mult necesitatea unui mod de viață mai sustenabil, „a trăi cu mai puțin este în general considerată o opțiune neconvenabilă”. Și, deși „punctul de vedere din prezent afirmă că mentalitatea materialistă și hedonistă a oamenilor ar fi prea serios un obstacol pentru schimbare”, Schreurs et al (2012: p.290) constată faptul că „există indicatori puternici că are loc o schimbare fundamentală către un mod de viață mai puțin consumerist și mai cumpătat/temperat”.

Schreurs et.al (2012: p.290) se întreabă „ce lecții pot fi învățate de la noii consumatori, în particular de la downshifteri?” și „Poate contribui traiul cu mai puțin la sustenabilitate?” Pentru a răspunde la aceste întrebări, autorii au realizat un studiu cantitativ și un studiu calitativ al fenomenului de downshifting în Olanda.

„În conformitate cu triunghiul verde al lui Callenbach (1990)”, Schreurs et al (2012: p.291) au propus „Triplul Olandez Gs al stilului de viață sustenabil: geld (bani), groen (eco-prietenia) și gezondheid/welzijn (sănătate-bunăstare)”. Acest model susține că un stil de viață sustenabil rezultă din punerea input-ului corect în fiecare dintre cei trei piloni care se află în interdependență reciprocă și concurență, în sensul că schimbări într-unul influențează rezultatele celorlalți doi. Acest construct teoretic le-a permis autorilor studiului să „exploreze legătura dintre finanțe, calitatea vieții, folosirea resurselor și alte variabile ale consumului sustenabil” rezultate în urma cercetării (Schreurs et al 2012: p. 291).

Downshifterii olandezi

Schreurs et al (2012, p. 291) definesc fenomenul downshifting ca „o reducere a cheltuielilor, incluzând atât o dimensiune voluntară, cât și o dimensiune involuntară. Prin urmare, downshifterii sunt persoane care trăiesc cu mai puțini bani decât o făceau înainte, indiferent dacă schimbarea este voluntară sau involuntară”.

Schreurs et.al (2012: p.304) afirmă faptul că „downshifting-ul poate contribui la sustenabilitate deoarece acest mod de viață rezonează în mod fundamental cu cei trei piloni ai Triplului Olandez Gs ai stilului de viață sustenabil”. Downshifterii tind să re-utilizeze, să reducă și să recicleze, practici ale comportamentului eco-prietenos și sunt atenți și țin cont de resurse când cheltuie. Au alte valori care sunt mai importante decât materialismul și consumerismul, iar experiențele pozitive le întăresc atitudinea”. Faptul că „downshifterii caută în primul rând o îmbunătățire a calității vieții dincolo de materialism și consumerism” poate indica promovarea sustenabilității.

„A trăi cu mai puțin poate promova sustenabilitate fie direct prin reducerea consumului fie indirect printr-o transformare fundamentală a stilului de viață” (Schreurs et al, 2012, p. 304):

1. „În timpurile noastre, frugalitatea este o trăsătură culturală vitală și un principiu călăuzitor pentru comportamentul și practicile consumeriste”.

2. „A trăi cu mai puțin poate într-adevăr să contribuie la o mai bună calitate a vieții. Experiențele pozitive privind downshifting-ul contrazic credința populară că a cheltui mai puțin sau o scădere a venitului este un eveniment negativ pur”.

3. „Triplul olandez Gs al unui stil de viață sustenabil pot oferi parametrii pentru măsurarea sustenabilității downshifting-ului”.

4. „Downshifting-ul poate fi un instrument pentru o dezvoltare sustenabilă”.

Kronenberg și Iida (2011: p. 68) afirmă că deși „traiul simplu tinde să fie prezentat ca o critică a modelelor de consum de masă”, într-o anumită măsură traiul simplu a devenit deja un curent central. „În țările dezvoltate, tinde să crească interesul pentru activități precum yoga, cursuri de meditație, hrană organică sau vegetariană și pentru mișcarea slow food”. Deși acestea constituiau o alternativă, în opoziție cu cele mai răspândite obiceiuri de consum, ele devin tot mai populare. De asemenea, produsele de artizanat și alimente oferite de mănăstiri pot fi clasificate ca întruchipări ale traiului simplu (cu condiții rigide, fără confort, dar cu preocupări spirituale). Acestea sunt modalități în care traiul simplu poate deveni un curent central și un produs al culturii de masă și ar putea, de asemenea, să susțină consumul sustenabil/durabil.

După Kronenberg și Iida (2011: p. 69), pentru a trăi sustenabil este nevoie ca umanitatea nu numai să aleagă produse mai prietenoase cu mediul sau mai simple, ci este necesară o schimbare de mentalitate, care se poate produce prin mai multe practici spirituale și de auto-dezvoltare a oamenilor. Și acesta este modul în care traiul simplu poate susține consumul sustenabil la un nivel mai profund, prin creșterea conștiinței consumatorilor, schimbarea comportamentului și conducând la o stare de bine crescută (well-being) a indivizilor, prin relații interepersonale îmbunătățite și o creștere a stimei de sine.

Kronenberg și Iida (2011: p. 70) se întreabă ce aspecte ale traiului simplu ar putea fi promovate pentru a susține dezvoltarea sustenabilă, ce intrumente politice și ce obstacole ar putea fi întâmpinate:

► Elemente de promovare

Întrucât schimbarea valorilor și convingerilor oamenilor (a modelelor mentale) are consecințe profunde asupra întregului sistem economic-mediu, „traiul simplu ar putea oferi o viziune privind modul în care pot fi satisfăcute nevoile într-un mod mai benign pentru mediu”. Sustenabilitatea consumului necesită „trecerea la modele de consum mai prietenoase cu mediul în general” (Kronenberg și Iida 2011: p. 70).

► Instrumente politice

Kronenberg și Iida (2011: pp. 71-72) îl citează pe Jackson (2005) care a identificat următoarele mecanisme politice considerate ca fiind cele mai importante și influente pentru promovarea consumului sustenabil:

-factori situaționali externi care să facă practicile sustenabile disponibile consumatorilor (de exemplu, posibilitatea reciclării). Cu referire la promovarea traiului simplu, printre factorii situaționali externi se pot număra: reformă fiscală ecologică, adică schimbări în sistemul fiscal în sensul responsabilizării consumatorilor cu privire la presiunea asupra mediului și schimbarea modelelor de consum prin descurajarea economică). De asemenea, foarte importante ar putea fi promovarea dezvoltării personale și spirituale, precum și a sănătății și a stilului de viață sănătos. Acestea ar pute fi combinate cu susținerea activității grupurilor care susțin traiul simplu.

-context instituțional, inclusiv reglementări privind produsele aflate la dispoziția consumatorilor. În ceea ce privește traiul simplu, contextul instituțional ar putea include standarde privind hrana/alimentația și sănătatea, reglementări privind publicitatea și standarde generale de marketing, inclusiv interzicerea anumitor tipuri de reclame.

-context social și cultural (norme sociale, coduri etice, așteptări culturale): ideea de a lucra mai puțin care vine din degrowth movement este foarte relevantă în acest context (cei care au un trai simplu tind să muncească mai puțin și să petreacă mai mult timp pentru relaxare, reflecție, cu familia, prietenii). Potrivit unor estimări, eliminarea constrângerilor instituționale de a lucra mai puțin (mai puține ore de lucru săptămânal, vacanțe mai lungi și pensionarea timpurie) ar putea reduce impactul nostru asupra mediului cu aproximativ o treime până în 2050.

-exemple bune promovate de sectorul public, comunitar și de afaceri, care au rolul de a-i face pe consumatori să se simtă confortabil cu privire la noile alternative pe care ar vrea să le adopte. Și aici intervine problema modelelor, adică oamenii pe care media și societatea consideră că au un comportament care ar trebui imitat.

► Obstacole

După Kronenberg și Iida (2011: p. 72), problemele legate de promovarea traiului simplu pot fi împărțite în trei grupuri: sociale, economice și de mediu. Pe de o parte, problemele provin din faptul că prescripțiile traiului simplu pot fi acuzate că sunt utopice sau puritane. Pe de altă parte, traiul simplu practicat în țările dezvoltate este posibil să nu fie suficient de sustenabil în sensul aducerii amprentei ecologice a consumatorilor la nivelul sustenabil. Din punct de vedere social, cele mai importante obstacole pot fi clasificate ca probleme privind impunerea stilurilor de viață și cu pasivitatea generală a consumatorilor. Schimbarea modelelor de consum este dificilă deoarece apare întrebarea de ce ar trebui preferat un anumit stil de viață și cine poate lua astfel de decizii.

3.6. Diversitatea expresiilor simplității

(după Duane Elgin, 2010)

Pentru a portretiza bogăția simplității, Duane Elgin prezintă opt inflorescențe diferite pe care le vede crescând în „grădina simplității”:

1. Uncluttered Simplicity (simplitatea ordonată): simplitatea înseamnă a te ocupa de viețile care sunt prea ocupate, prea stresate și prea fragmentate. Simplitatea înseamnă eliminarea dezordinii, a complicațiiloe și a distragerilor triviale, atât materiale, cât și ne-materiale și concentrarea pe ceea ce este esențial – indiferent ce înseamnă aceasta pentru fiecare din viețile noastre unice.

2. Simplitatea ecologică: simplitatea înseamnă a alege moduri de viață care ating mai ușor Pământul și care reduc impactul nostru ecologic în web-ul vieții. Această cale de viață ne amintește de rădăcinile noastre profunde cu solul, aerul și apa. Ne încurajează să ne conectăm cu natura, cu anotimpurile și cosmosul. O simplitate ecologică simte un respect profund pentru comunitatea vieții de pe Pământ și acceptă faptul că plantele și animalele au propria lor demnitate și drepturi precum omul.

3. Simplitate familială: simplitatea înseamnă să pui bunăstarea familiei mai presus de materialism și achiziționarea de bunuri. Această expresie a traiului verde pune accent pe oferirea copiilor de modele sănătoase ale unei vieți echilibrate care nu sunt distorsionate de consumerism. Simplitatea familială afirmă afirmă că ceea ce contează cel mai mult în viață este adesea invizibil – calitatea și integritatea relațiilor noastre unii cu ceilalți. Simplitatea familială este de asemenea intergenerațională – privește înainte și caută să trăiască cu reținere pentru a lăsa un Pământ sănătos generațiilor viitoare.

4. Compassionate Simplicity (simplitatea ca și compasiune): înseamnă să simți o legătură cu comunitatea vieții și a fi atras spre o cale de cooperare și corectitudine care caută un viitor de asigurare mutuală a dezvoltării pentru toți.

5. Soulful Simplicity (simplitatea sentimentală): simplitatea înseamnă să abordezi viața ca o meditație și să ne cultivăm experiența în legătură directă cu tot ceea ce există. Trăind simplu, ne putem trezi mai ușor către universul viu care ne înconjoară și ne susține, clipă de clipă.

Simplitatea sentimentală este mai preocupată de degustarea conștientă a vieții în bogăția sa decât cu un anumit standard sau mod de trai material. În cultivarea unei conexiuni sufletești cu viața, tindem să privim dincolo de aparențele de suprafață și a aduce viața noastră interioară în relații de toate tipurile.

6. Business Simplicity (Simplitatea de afaceri): simplitatea înseamnă că un nou tip de economie se dezvoltă în lume cu servicii și produse sănătoase și sustenabile de toate tipurile (materiale de construcție, sisteme energetice, producție de alimente, transport). Cum nevoia pentru o infrastructură sustenabilă în țările dezvoltate este combinată cu nevoia de reabilitare și redesign a caselor, orașelor, locurilor de muncă, precum și sistemele de transport în țările dezvoltate, se generează un val enorm de inovare verde în afaceri și în ocuparea forței de muncă.

7. Simplitatea civică: simplitatea înseamnă că trăind mai ușor și sustenabil pe Pământ necesită schimbări în fiecare domeniu al vieții publice – de la transportul și educația publică la designul orașelor noastre și al locurilor de muncă. Politica simplității este de asemenea o politică mass-media, mass media fiind principalul vehicul pentru consolidarea – sau transformarea-conșitiinței de masă a consumerismului. Pentru a realiza amploarea schimbărilor solicitate într-un timp atât de scurt va solicita noi abordări pentru a ne guverna la fiecare scală.

8. Simplitatea frugală: simplitatea înseamnă că, prin reducerea cheltuielilor care nu ne servesc cu adevărat viețile noastre, și prin practicarea managementului abil al finanțelor noastre personale, putem dobândi o mai mare independență financiară. Frugalitatea și managementul financiar atent aduc o mai mare libertate financiară și posibilitatea de a ne alege mai conștient drumul în viață. A trăi cu mai puțin scade, de asemenea, impactul consumului nostru asupra Pământului și eliberează resurse pentru alții.

Pentru Elgin (2010: p.1), aceste opt expresii ale simplității „creează o ecologie de învățare elastică și rezistentă despre cum putem avea vieți mai sustenabile și pline de semnificație/sens. Și întrucât „există atât de multe căi în grădina simplității, această mișcare de auto-organizare are un enorm potențial de creștere”.

3.7. Categorii de aderenți la simplitatea voluntară

Etzioni (2002) identifică trei categorii de aderenți la simplitatea voluntară:

► Cei care „reduc motoarele”: sunt persoane cu un nivel economic ridicat dar care își reduc în mod voluntar consumul, renunțând la anumite bunuri considerate de lux, menținându-și în același timp un stil de viață mai degrabă îmbelșugat, orientat spre consum. Astfel de persoane aleg deseori să se îmbrace modest sau să conducă mașini vechi, precum Bruce Springsteen, Bill Gates, ș.a.

În acest sens, Etzioni (2002: p.73) în citează pe David Brooks care afirmă că „pentru cei bogați, respingerea simbolurilor succesului este acceptabilă doar „atâta vreme cât poți etala semne ale sărăciei într-un fel care nu lasă nici o urmă de îndoială că ești putred de bogat”.

Etzioni (2002) constată că această formă de simplitate voluntară nu se limitează doar la cei foarte bogați, ci este prezentă și printre membri ai clasei de mijloc care simplifică modul de desfășurare al petrecerilor, care reduc numărul de ore petrecute la locul de muncă sau chiar renunță la locul de muncă.

► Simplificatori radicali: sunt persoane care renunță la locul de muncă bine plătit și bine văzut, alegând să trăiască cu un venit mult mai mic, persoane care se pensionează înainte de a îndeplini limita de vârstă, persoane care optează pentru locuri de muncă cu jumătate de normă sau care renunță la locuri de muncă mai bine plătite și aleg locuri de muncă mai prost plătite, dar „mai bogate în sensuri pe plan personal”. Motivul principal al acestor alegeri constă în dorința de a petrece mai mult timp în familie.

► Mișcarea pentru o viață simplă

A treia categorie de simplificatori voluntari menționată de Etzioni (2002: pp.76-77) este cea a simplificatorilor „cei mai hotărâți, holistici”, care „își adaptează toate deprinderile de viață potrivit etosului simplității voluntare”. Aceste persoane iau hotărâri de tipul mutarea în mediul rural sau în orașe mici mai puțin bogate și populate și se deosebesc de celelalte două categorii de simplificatori voluntari atât prin amploarea schimbărilor comportamentale, cât și prin faptul că sunt motivați „de o filozofie articulată în mod coerent”. Aceștia fac parte din mișcarea pentru „o viață simplă”, deși o parte dintre ei „nu se consideră drept parte a unei mișcări sociale conștiente”. Despre „mișcarea pentru o viață simplă” Etzioni (2002: p.77) declară că este „o mișcare socială de mică anvergură, puțin închegată”, care „își are propriile ghiduri practice, programe în nouă pași și buletine informative”, iar una dintre sursele sale de inspirație este cartea Voluntary Simplicity, scrisă în 1981 de Duane Elgin.

Hamilton și Mail (2003: p.7) consideră că această clasificare a simplificatorilor voluntari realizată de Etzioni prezintă anumite dificultăți prin faptul că pornește de la premisa că simplificatorii voluntari sunt bogați înainte de a lua decizia de a simplifica și afirmă faptul că există dovezi care atestă faptul că downshiftingul poate fi identificat de-a lungul întregului spectru de venituri, inclusiv la cei cu venituri mici.

În funcție de raportarea față de simplitatea voluntară, Elgin și Mitchell (1977) identifică patru categorii de persoane:

► Simplificatori voluntari deplini (Full Voluntary Simplicity): sunt persoane care „trăiesc pe deplin și din toată inima o viață de simplitate voluntară” (p.17). Aceștia se ocupă de grădinărit, reciclează, consumă alimente naturale, poartă haine simple, merg cu bicicleta la locul de muncă, sunt orientați spre familie, practică meditația sau se implică în alte activități și procese de dezvoltare. Elgin și Mitchell (1977: p.17) estimează că această categorie care „constituie vârful activ conducător al trendului spre o viață simplă” este formată din 4 până la 5 milI.e de adulți (respectiv 3% din populația adultă a Statelor Unite din perioada respectivă).

► Simplificatori voluntari parțiali: sunt persoane care aderă și acționează pe baza unora dintre principiile de viață ale simplității voluntare, dar nu toate. Elgin și Mitchell (1977: p.17) estimează că acest grup de persoane este de două ori mai mare decât primul, adică este format din 8 până la 10 milI.e de adulți, împrăștiați în întreaga populație adultă, deși „o proporție mai mare dintre ei sunt de vârstă mijlocie și din clasa de mijloc, dar sunt predominant albi și predominant urbani”.

► Simpatizanți ai simplității voluntare: sunt persoane care „simpatizează cu multe valori asociate cu simplitatea voluntară, dar, pentru un motiv sau altul, acest grup nu acționează în prezent pe baza acestei simpatii”. Elgin și Mitchell (1977: p.18) estimează că în această categorie intră o mare parte din populația totală adultă, „aproape sigur mai mult de o treime și, probabil, o jumătate” care, prin acest număr mare, vor juca un rol esențial, constituind „un rezervor important de sprijin latent pentru simplitatea voluntară”.

► Indiferenți, cei care nu recunosc, sau oponenți ai simplității voluntare: în această categorie intră fie persoane care sunt simpli în mod involuntar, adică cei care trăiesc în sărăcie și care nu au experimentat încă o viață de abundență (Elgin și Mitchell consideră că aceștia chiar se opun simplității voluntare întrucât nu sunt dispuși să renunțe la posibilitatea de a se îmbogăți), fie persoane cu venituri mari, orientate spre realizare, care văd viața simplă ca o amenințare la adresa stilului lor de viață.

Hamilton și Mail (2003) vorbesc despre trei categorii de simplificatori: downshifteri, „sea-changers” și simplificatori voluntari:

► Downshifterii sunt persoane care își schimbă stilul de viață în mod voluntar și pe termen lung, acceptând un venit semnificativ mai mic și care consumă mai puțin. Motivele pentru care fac această schimbare sunt foarte diferite, de la aspecte care țin de viața personală, până la aspecte de principiu.

►„Sea-changers” constituie un sub-grup al downshifterilor care renunță la o carieră sau își schimbă locuința pentru a avea un trai mai simplu.

► Simplificatorii voluntari sunt acei „sea-changers” care fac schimbări mai radicale din motive personale sau principiale.

Hamilton și Mail (2003) consideră că această clasificare nu se potrivește cu cea făcută de Etzioni și este mai strictă întrucât include oameni care trebuie să accepte o reducere semnificativă a venitului și consumului.

Oates et al (2008: p.352) definesc simplificatorii voluntari ca persoane care caută „un stil de viață mai simplu, nu din motive personale precum stress-ul, lipsa timpului petrecut cu familia, sau presiunile de la locul de muncă, precum downshifterii (Hamilton și Mail 2003), ci din motive sociale precum protejarea mediului, preocupări etice, consum verde, sau dezvoltare comunitară”. În condițiile în care această definiție poate fi considerată una extremă, Oates et al (2008: p.353) consideră că trebuie introdusă noțiunea de simplificatori voluntari începători deoarece există un decalaj foarte mare între simplificatorii voluntari și non simplificatorii voluntari. Această categorie a simplificatorilor voluntari începători oferă posibilitatea cercetării caracteristicile consumului unor persoane care au conștientizat aspecte legate de sustenabilitate (și se apropie de caracteristicile simplificatorilor voluntari), dar rămân totuși aproape de originile non simplificatorilor voluntari.

Cercetând motivele pentru care anumite persoane aleg o viață de simplitate voluntară, Leonard-Barton (1981) identifică trei tipuri de simplificatori voluntari, denumiți: conservatori, cruciați și conformiști.

Conservatorii sunt oameni care au crescut într-o casă cu o interdicție foarte puternică împotriva deșeurilor/lucrurilor inutile de toate tipurile (sau interdicție de a risipi). În această categorie pot fi persoane care au trăit într-o țară în curs de dezvoltare sau care au trăit în sărăcie în copilărie. Conservarea este un mod de viață deoarece frugalitatea/economia este obișnuită, dar și economică.

Cruciații pot proveni dintr-o familie cu o puternică etică de conservare, dar motivația de a adopta comportamente de simplitate voluntară a luat naștere dintr-un puternic sentiment de responsabilitate socială mai mult decât de salvare financiară. Cruciații se percep ca modele și simt că trebuie să fim educați ca națiune cu privire la diminuarea resurselor lumii.

Conformiștii sunt oameni care adoptă comportamente de simplitate voluntară pentru motive mai puțin definite. Sunt mai puțin dispuși să cumpere haine second-hand, dar reciclează resursele cu conștiinciozitate, renunță la consumul de carne etc. Unii dintre ei sunt motivați aparent de vina de a fi atât de bogați prin comparație; alții au fost influențați de adepți ai simplității voluntare din vecinătatea lor.

3.8. Profilul socio-demografic al simplificatorilor voluntari

Elgin și Mitchell (1977) apreciază că există cel puțin două tipuri foarte diferite de oameni care trăiesc pe deplin modul de viață al simplității voluntare:

♦ Primul grup, mai puțin numeros dintre cele două, este format din familii și persoane care au adoptat în mod voluntar o viață simplă, după o perioadă lungă de ani sau zeci de ani de implicare activă în activități de masă. Motivațiile acestor oameni sunt: dorința de a scăpa de „cursa șobolanului”, deziluzii personale, plictiseala la locul de muncă și altele. Deși numărul lor nu este mare, Elgin și Mitchell consideră acest grup important deoarece are o imagine bună, atrage atenția mass mediei și poate constitui un model pentru alții.

♦ Al doilea grup tinde să fie format din tineri, mai motivați de preocupări filosofice, mai activiști și mai hotărâți să promoveze viziunea simplității voluntare.

Întrucât până în anul 1977, data publicării articolului, nu se realizase nici un studiu cu scopul de a identifica datele demografice ale aderenților la simplitatea voluntară, Elgin și Mitchell (1977) presupun caracteristicile acestora bazându-se pe atributele unor grupuri înrudite precum ecologiști, membri ai mișcării „potențialului uman”, și alții, despre care erau disponibile anumite date. Bazându-se pe acest tip de dovezi, al doilea grup de aderenți la simplitatea voluntară pare a avea următoarele caracteristici:

-predominant tineri (cei mai mulți cu vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani);

-împărțiți în mod egal între cele două sexe;

-preponderent singuri (dar și multe familii tinere);

-aproape exclusiv albi;

-din clasa de mijloc sau de sus.

-foarte bine educați.

-bimodali în venituri, mai mult de un sfert (majoritatea studenți) care au venituri anuale de sub 5.000 dolari și un alt patrulea sfert cu venituri de peste 15.000 dolari.

-independenți politic.

-preponderent rezidenți urbani, deși mulți ar dori să trăiască într-un oraș mic sau în mediul rural.

Cercetând legătura dintre simplitatea voluntară și conservarea energiei în Statele Unite, Leonard-Barton (1981: pp. 247-248) confirmă trei dintre presupunerile formulate de Elgin și Mitchell cu privire la venitul, vârsta și educația simplificatorilor voluntari:

♣ simplificatorii voluntari au un venit mediu (indicele simplității voluntare nu se asociază liniar cu venitul): familiile cu un venit mediu sunt „mult mai interesate și capabile să adopte comportamente de simplitate voluntară” (p. 247). Pentru cei săraci, care trăiesc o simplitate involuntară, reducerea consumului ar însemna o scădere a calității vieții; aceștia nu reciclează, nu fac compost și nu fac parte din organizații ecologice.

♣ indicele simplității materiale este asociat cu educația.

Faptul că aceste comportamente de simplitate materială sunt legate de educație dar nu și de venit este un indiciu că astfel de comportamente sunt adoptate de oameni care sunt capabili să aibă un stil de viață consumerist.

♣ indicele simplității materiale este asociat negativ cu vârsta: aceasta deoarece multe comportamente de simplitate materială necesită efort fizic și, în al doilea rând, indivizii care se implică în mișcările ecologice și de conservare a mediului tind să fie mai tineri.

Leonard-Barton (1981) observă de asemenea o legătură între simplitatea voluntară și abilitățile tehnice/mecanice, întrucât multe comportamente de simplitate voluntară necesită un anumit nivel de abilități de tipul reparații în jurul casei, a face haine, mobilă, a schimba uleiul la mașină. Relația dintre simplitatea voluntară și abilitatea mecanică este puternică în special cu privire la factorii care reprezintă auto-suficiența.

Huneke (2005: pp.534-535) constată faptul că, la fel ca în studiul realizat de Pierce în anul 2000, majoritatea respondenților au fost de gen feminin (73,5%), iar jumătate dintre respondenți practicau simplitatea voluntară de cel puțin 5 ani. În general, rezultatele privind educația sunt la fel cu cele evidențiate de Zavestoski (2002), Pierce (2000) și Elgin și Mitchell (1977): cu o educație superioară majorității populației generale a Statelor Unite (mai mult de 65% dețin o diplomă de cel puțin 4 ani de studiu). Contrar cercetărilor anterioare realizate de Pierce și Elgin și Mitchell, respondenții studiului erau mai bogați decât populația Statelor Unite ca întreg dar, venitul gospodăriei s-a schimbat semnificativ pentru majoritatea dintre ei după ce au adoptat simplitatea voluntară (deși în unele cazuri, venitul a crescut).

În studiul realizat de Schreurs et.al (2012), profilul sociodemografic al simplificatorilor a fost următorul:

-mai multe femei (în special cu vârsta cuprinsă între 41 și 50 de ani) și mai puțini bărbați (cu vârsta cuprinsă în special în intervalul 20-40).

-nivel de educație relativ mai ridicat (60%) decât populația olandeză (40% au o educație puțină până la intermediară).

-venitul net era mai puțin de 1850 € pe lună.

-downshifterii erau mai frecvent în activități remunerate, în special part-time.

-s-a observat tendința ca downshifterii să aibă mai mulți copii și mai probabil să trăiască în proiecte de locuire comune sau un tip diferit de gospodărie decât media populației olandeze.

Pornind de la datele potrivit cărora simplificatorii sunt persoane care au capacitatea de a avea un venit mare, sunt bine educați și mulți dintre ei sunt „baby boomers”, Craig-Lees și Hill (2002: p. 194) au realizat un studiu despre simplificatorii voluntari din Australia având la bază un eșantiona de persoane care au întrunit următoarele condiții: capacitatea de câștig individual este de cel puțin 80$K australieni, au calificări terțiare și au vârsta cuprinsă între 40 și 55 (aceste criterii au fost aplicate unui grup de simplificatori voluntari și unui grup de persoane care nu erau simplificatori voluntari identificate prin tehnica bulgărelui de zăpadă).

Ca o concluzie la această secțiune, Schreurs et al (2012: p.293) afirmă: „Contrar credinței că downshifting este un fenomen specific clasei de mijloc și superioare, rezultatele sugerează că downshifting-ul voluntar nu este un stil de viață rezervat exclusiv elitei sociale, dar poate fi un mod de viață atractiv pentru oameni din toate straturile/nivelurile sociale”.

3.9. Perspective de creștere/dezvoltare a simplității voluntare

Elgin și Mitchell (1977: p.21) estimează o creștere maximă a simplității voluntare ca mod de viață astfel:

-numărul simplificatorilor voluntari deplini să crească de la 5 milioane de adulți în anul 1977, la 60 milioane de adulți în anul 2000.

-numărul simplificatorilor voluntari parțiali să crească de la 10 milioane de adulți în anul 1977, la 60 milioane de adulți în anul 2000.

-numărul simpatizanților simplității voluntare să scadă de la 60 milioane de adulți în anul 1977, la 25 milioane de adulți în anul 2000.

-numărul indiferenților sau opozanților simplității voluntare să scadă de la 75 milioane de adulți în anul 1977, la 55 milioane de adulți în anul 2000.

Dar, pentru a atinge aceste rate de creștere, Elgin și Mitchell (1977) consideră că simplitatea voluntară ar trebui să se dovedească un mod de viață plin de satisfacții pentru mulți oameni, iar standardele de viață trebuie menținute cel puțin la același nivel (prin coexistența sectorului de înaltă productivitate al economiei cu sectorul simplității voluntare).

Etzioni (2002: p.78) constată că „nu există măsurători de încredere care să ne îngăduie să stabilim numărul simplificatorilor din cele trei categorii sau să precizăm dacă rândurile lor se îngroașă. O publicație recentă estimează totuși că aproape unul din patru americani adulți – 44 de milioane – este «creativ din punct de vedere cultural», situând simplitatea voluntară în topul valorilor sale”. Acesta este de părere că simplitatea voluntară va fi tot mai răspândită în momentul în care tot mai mulți oameni vor conștientiza că fericirea constă și în altceva în afara de acumularea de bunuri materiale.

Huneke (2005: p.529) menționează dificultatea, dacă nu chiar imposibilitatea, determinării numărului de americani care sunt parte din această mișcare. Gerald Celente, directorul Trends Research Institute, estimează că 15% dintre americani își vor simplifica viețile până în anul 2010. Huneke îl citează pe Etzioni care „afirmă că bogăția crescută într-o societate determină ca societatea să dea naștere unei contraculturi bazată pe simplitate (simplicity-minded)”.

3.10. Problemele societății contemporane

Gregg (1936: p.5) este de părere că „marile progrese în domeniul științei și tehnologiei nu au rezolvat problemele morale ale civilizației”. Prin faptul că „stimulii preponderenți exercitați de știință, tehnologie și bani se referă mai degrabă la aspectele cantitative decât calitative ale vieții”, elementele calitative sunt neglijate, deși esența vieții sociale a omului constă mai degrabă în relații calitative și nu cantitative. De asemenea, Gregg (1936: p.6) constată faptul că „noi toți suntem influențați de instrumentele și mijloacele pe care le folosim” și care, printr-o utilizare accentuată și îndelungată, pot „să aibă caracterul și influența unui scop în sine” (astfel, „devenim obsedați de instrumentele noastre”). Iar elementele cantitative din „știință, mașinării și bani” „tind să facă gândirea și viața celor care le folosesc mecaniciste și împărțite”, tind să creeze relații „mai degrabă mecanice decât organice”. Gregg (1936: p.6) concluzionează: „Mașinăriile și banii ne oferă mai multă energie din exterior, dar se bazează și ne iau din energia noastră interioară”.

Elgin și Mitchell (1977: p.15) constată că societatea contemporană se confruntă cu multe și diverse probleme a căror soluționare va „împinge probabil societatea noastră într-o direcție în care este mai conștientă ecologic, mai modestă în consumul său, orientată la un nivel mult mai global, mai descentralizată, care permite o mai mare autonomie locală”. Iar aceste schimbări merg într-o direcție asemănătoare cu simplitatea voluntară care „pare să ofere un mod de viață practic, funcțional, și semnificativ pentru un segment de populație mic, dar semnificativ” (Elgin și Mitchell 1977: p.13).

Elgin și Mitchell (1977) menționează următoarele probleme ale societății contemporane:

-deficitul de materii prime.

-deficitul de energie și o tranziție dificilă spre o economie mult mai eficientă energetic.

-poluarea mediului înconjurător.

-creșterea cerințelor materiale ale lumii a treia și a patra, schimbările climatice care pot induce foamete în anumite zone, amenințarea crescândă a terorismului (convențional, nuclear, biologic), vulnerabilitatea tot mai mare a tehnologiei complexe și interdependente din țările dezvoltate.

-echilibrul de putere schimbător la nivel mondial.

-sărăcia de abundență (insuficienta abundență), nemulțumirea crescândă față de rezultatele societății noastre industriale ca răsplată.

-provocarea legitimității liderilor în instituții publice și private importante.

-pierderea aparentă a scopului social și a direcției, însoțită de creșterea nivelelor de alienare individuală.

-crize fiscale ale multor orașe mari, schimbări neașteptate în modelele de migrație.

-scăderea numărului de roluri de muncă semnificative, niveluri tot mai mari de automatizare, subocupare cronică și șomaj.

-birocrații sociale extreme, complexe și interdependene, care depășesc capacitatea de înțelegere și de gestionare a indivizilor.

-inegalități economice, perspectiva unei economii cu creșteri mici.

3.11. Implicații psihologice și socio-economice ale simplității voluntare

3.11.1. Implicații psihologice

Etzioni (2002: p.87) consideră „simplitatea voluntară, departe de a fi o sursă de stres, constituie o sursă de profundă satisfacție” întrucât „investiția psihologică permanentă în niveluri tot mai înalte ale consumului creează dependență”, oamenii având tendința să cumpere și să adune bunuri, chiar dacă au nevoie de ele, chiar dacă nu.

Pentru Gregg (1936: p.10), simplitatea voluntară mai prezintă o valoare prin faptul că aceasta „poate fi privită ca un fel de igienă psihologică”:

„La fel cum a mânca prea mult este dăunător pentru organism, chiar dacă calitatea produselor consumate este excelentă, se pare că ar putea exista o limită cu privire la numărul lucrurilor sau cantitatea bunurilor pe care le poate deține o persoană și să se mențină totuși sănătoasă psihologic. Deținerea de multe lucruri și de o mare bogăție creează atât de multe alegeri și decizii posibile care trebuie luate zilnic încât aceasta devine o tulpină nervoasă. Deseori alegerile trebuie să fie restrânse”.

Gregg (1936: p.11) identifică și alte consecințe ale traiului într-un mediu încărcat cu multe bunuri: este afectată sensibilitatea individului în relațiile cu ceilalți, imaginația este „mai puțin activă și pătrunzătoare” în înțelegerea altor persoane care trăiesc vieți „mai puțin norocoase”, apar neînțelegeri și conflicte „când acestea se extind la relații inter-grup”.

Deși „se spune adesea că posesiunile sunt importante deoarece ele permit posesorilor să-și îmbogățească și îmbunătățească personalitățile și caracterele”, în plus acestea „oferă stabilitate, securitate, independență, un loc real în viața mai mare a comunității, un sentiment de responsabilitate”, Gregg (1936: p.8) constată că cele mai mari personalități care au influențat mase mari de oameni pe perioade foarte lungi de timp au fost oameni cu foarte puține posesiuni: Iisus, Buddha, Moise, Sfântul Francisc, Mohammed, Socrate, Confucius, Gandhi ș.a. Potrivit lui Gregg (1936: p.8), explicația constă în faptul că „esența personalității nu se află în individualitatea izolată, separarea sa de alți oameni, unicitatea sa, ci în relația sa cu alte personalități. Este o capacitate pentru prietenie, solidaritate/frăție, comunicare, intrare imaginativă în viețile altora. La un nivel înalt, este o capacitate pentru și un exercițiu al dragostei/iubirii”.

Gregg (1936: p.9) recunoaște faptul că deținerea de lucruri materiale conferă o anumită plăcere și satisfacție, însă acestea nu sunt atât de sigure, permanente, profunde și satisfăcătoare precum „înțelegerea și aprecierea intelectulă, emoțională și spirituală”. Gregg (1936: p.9) afirmă că respectul de sine este o componentă importantă pentru a avea „satisfacție, fericire sau bucurie profundă și de durată”. Acesta constituie „baza pentru moralitatea mai înaltă”, iar „dacă nu avem relații strânse și corecte cu semenii noștri, cu natura și cu Adevărul (sau Dumnezeu), nu putem dobândi respectul de sine”.

Etzioni (2002: p.79) se întreabă dacă „simplitatea voluntară constituie un sacrificiu pe care oamenii trebuie motivați constant să-l facă, sau reprezintă prin ea însăși o sursă majoră de satisfacție ce se automotivează” și care determină măsura în care simplitatea voluntară este capabilă să se susțină și să se răspândească.

În privința consumului, Etzioni (2002: p.80) constată că părerile sunt contradictorii: pe de o parte există voci care afirmă faptul că o persoană este cu atât mai mulțumită cu cât folosește mai multe bunuri și servicii, pe de altă parte, diferitele studii realizate de științele sociale susțin faptul că, exceptându-i pe săraci, „un venit mai mare nu sporește în mod semnificativ mulțumirea sufletească a oamenilor” (Etzioni susține în repetate rânduri că simplitatea voluntară este o opțiune aducătoare de satisfacții și mulțumire pentru cei care au nevoile de bază satisfăcute și nu pentru cei săraci). Mai mult decât atât, Etzioni (2002: p.83) constată faptul că „studiile psihologice susțin tot mai ferm următorul fapt: cu cât oamenii sunt mai preocupați de bunăstarea lor financiară, cu atât șansele de a fi fericiți sunt mai mici”.

În acest context, întrebându-se de ce oamenii muncesc tot mai mult pentru a avea venituri tot mai mari care nu le aduc fericirea, Etzioni (2002) consideră că răspunsul este complex: pe de o parte, are legătură fie cu câștigarea prestigiului sau mulțumirea sufletească oferită chiar de munca prestată; pe de altă parte, Etzioni înclină să creadă că este mai degrabă vorba despre o combinație între stimularea artificială a necesităților și diferitele presiuni culturale.

Prin urmare, Etzioni (2002: p.85) apreciază că simplitatea voluntară pare să funcționeze deoarece, deși individul se eliberează de cultura consumului, acesta nu trebuie să aibă o viață plină de privațiuni și sacrificii. Simplificatorii voluntari respectă munca, chiar dacă este aducătoare de venituri mici, optează pentru un consum moderat și învață să aibă alte surse de satisfacție precum voluntariat, sport, activități culturale, implicare în viața comunității, petrecerea timpului în natură ș.a., sau chiar să trăiască un sentiment de mulțumire și mândrie prin faptul că au ales în mod voluntar să trăiască simplu.

3.11.2. Implicații socio-economice

Alexander (s.a.: p.33) consideră că simplitatea voluntară prezintă o alternativă. De asemenea, acesta apreciază că „dacă este să ia naștere în mod democratic un sistem de proprietate de post-creștere/dezvoltare”, este necesar ca mișcarea simplității voluntare sau ceva sau ceva asemănător să se extindă în curentul de masă și să solicite o oarecare recunoaștere politică. A.ander are speranțe că se va realiza acest lucru care va remodela economiile de creștere din prezent și intrarea într-o epocă de descreștere.

Friedman și Friedman (2010) consideră că simplitatea voluntară poate conduce la atingerea scopurilor societății de sustenabilitate, responsabilitate socială organizațională și fericire (în condițiile în care calea către supraconsum și materialism nu funcționează). Friedman și Friedman (2010: p.21) consideră că „simplitatea voluntară poate reprezenta singurul antidot pentru materialism și lăcomie” și poate preveni declinul Statelor Unite din poziția de putere mondială. De asemenea, simplitatea voluntară nu este o mișcare extremă a unor asceți fanatici. Aceasta necesită o schimbare gradată a priorităților: mai puțin materialism și consum, o mai mare responsabilitate pentru lumea în care trăim și o fericire mai mare.

Leonard-Barton (1981: p.250) estimează următoarele consecințe ale simplității voluntare:

♣ dacă simplitatea voluntară se răspândește în populația Statelor Unite, atunci conservarea energiei va fi acceptată la scară largă. Indivizii care adoptă comportamente de simplitate voluntară (care de exemplu, merg cu bicicleta sau care produc mai mult decât consumă), fac acest lucru din convingere personală, iar activitatea lor nu este coordonată de nici o agenție guvernamentală. Dacă numărul lor va crește, atunci și conservarea energiei și Statele Unite va deveni mai puțin dependentă de sursele străine de energie.

♣ răspândirea simplității voluntare va determina și o schimbare a modelelor de consum, chiar dacă nu o reducere absolută a întregului consum. Se va forma o piață în creștere pentru produsele făcute de fiecare individ și de bunuri durabile care pot fi reciclate. Pot lua naștere noi servicii și afaceri privind reciclarea bunurilor de toate tipurile.

♣ răspândirea simplității materiale ar putea determina creșterea dorinței anumitor segmente din populația Statelor Unite de control al calității propriei lor vieți. De asemenea, Leonard-Barton (1981) estimează că este posibil ca diferitele practici de auto-suficiență (de tipul a face mobilă și nu a cumpăra mobilă) să se răspândească mai mult, iar cele care implică un efort individual pentru binele comun (de exemplu reciclarea sticlei) este posibil să nu se răspândească printre grupurile cu venituri mici doar dacă asemenea acțiuni sunt avantajoase din punct de vedere financiar pentru aceștia.

♣ răspândirea comportamentelor de simplitate voluntară poate servi ca indicator pentru a identifica măsura în care opinia publică americană și-a schimbat viziunea asupra lumii de la una de creștere nelimitată la una cu resurse finite. Agravarea crizei energetice probabil va grăbi răspândirea în viitor a simplității voluntare.

Elgin și Mitchell (1977: p.1) consideră că simplitatea voluntară „ar putea dovedi o forță economică, socială și politică din ce în ce mai puternică în următorul deceniu și mai departe” dacă tot mai mulți oameni din diferie medii o vor considera o soluție la diferitele probleme cu care ne confruntăm. De asemenea, simplitatea voluntară „ar putea reprezenta o transformare majoră a valorilor tradiționale americane”, a „visului american”, ar putea determina schimbarea valorilor, „a modelelor de consum, a operațiunilor instituționale, mișcărilor sociale, politicilor naționale” și „ar putea lansa societatea noastră pe o nouă traiectorie de dezvoltare”. Iar „rezultatul final ar putea fi crearea unei ordini sociale care este la fel de diferită de prezent cum a fost era industrială față de Evul Mediu”.

Pentru Friedman și Friedman (2010) promovarea valorilor simplității voluntare poate reprezenta una dintre soluțiile la problema supraconsumului și a hipermaterialismului din societatea prezentă.

Elgin și Mitchell (1977: p.27) consideră că valorile care stau la baza simplității voluntare „reprezintă o viziune asupra lumii cel puțin la fel de coerentă precum viziunea industrială asupra lumii”, iar simplitatea voluntară „pare să constituie o încercare bazată pe larg de a modera, pe termen scurt, și transcende, pe termen lung, viziunea lumii industriale”.

Întrebându-se „ce fel de societate ar apărea dacă simplitatea voluntară ar deveni modul de viață predominant?”, Elgin și Mitchell (1977) întrevăd următoarele schimbări sociale:

► societatea în general ar avea un grad ridicat de coeziune culturală, maturitate și consens social, cultura ar fi mai deschisă, mai puțin tensionată și mai tolerantă.

► în ceea ce privește dezvoltarea materială, societatea ar trece de la un obiectiv de abundență materială la un obiectiv de suficiență materială. Nivelul de suficiență materială este o alegere individuală determinată de disponibilitatea resurselor și normele culturale predominante. Deși creșterea materială poate tinde spre o stare de echilibru, aceasta nu implică o societate statică material, unele sectoare ale economiei urmând să crească, iar altele și-ar diminua dezvoltarea.

► dezvoltarea umană: societatea va încerca să atingă un echilibru mai mare încurajând un grad de dezvoltare umană interioară care este cel puțin proporțională cu creșterea exterioară enormă care a avut loc în ultimele sute de ani.

► mediul de viață: societatea ar avea tendința de a trece de la modul de viață și de muncă la scară mare/largă, la unul la scară mică, medii mai puțin complexe (de exemplu, migrarea de la orașe mari la orașe mici și în mediul rural), ceea ce ar revitaliza sensul comunității atât în mediul urban (prin grupuri de cartier mai puternice), cât și în mediul rural.

► identitate: societatea ar tinde să definească identitatea personală mai puțin în termeni de consum și mai degrabă în termeni de conștiința/conștientizare psihologică, socială și spirituală a individului.

► tehnologie: societatea ar tinde să treacă de la tehnologia „înaltă” la aplicarea cu grijă a tehnologiei „intermediare” sau „adecvate”. La fel cum era industrială a fost construită pe înaltă tehnologie, era simplității voluntare s-ar baza probabil pe o tehnologie care este concepută în mod explicit pentru a fi ecologică, conservatoare de energie, puțin poluantă, ușor înțeleasă de către mulți, integrată cu natura și eficientă atunci când este utilizată la scară mică.

► politica: Elgin și Mitchell (1977: p.32) consideră că activismul politic al indivizilor ar fi chiar unul dintre factorii care ar determina răspândirea simplității voluntare ca mod de viață predominant. Descentralizarea instituțiilor ar responsabiliza comunitățile locale, politica în general s-ar caracteriza printr-un „grad mai mare de onestitate, compasiune și integritate”, ar putea apărea noi coaliții politice și un număr mai mare de partide politice. În general, consideră Elgin și Mitchell, „procesele politice ar fi mult mai experimentale, acceptând eroarea și căutând intenționat diversitatea”.

► mediul global: apariția unui Americi dominate de filosofia simplității voluntare ar conduce la multe schimbări în politicile internaționale.

Etzioni (2002) menționează două consecințe importante ale adoptării pe scară largă a simplității voluntare:

► implicații asupra mediului înconjurător (pp.94-96): adoptarea pe scară largă a simplității voluntare „ar spori semnificativ capacitatea societății de a proteja mediul”, simplificatorii voluntari comportându-se mai prietenos cu mediul: „folosesc mai puține resurse decât indivizii angajați în consumul ostentativ”, „sunt mai pregătiți decât ceilalți să recicleze, să transforme gunoiul organic în compost și se se implice în alte activități civice care ajută mediul”, întrucât „simplificatorii simt o satisfacție mai mare angajându-se în astfel de acțiuni decât în consum”.

Etzioni (2002: pp.95-96) precizează însă că „deși valorile și motivele ecologiștilor și ale simplificatorilor voluntari sunt compatibile, ele nu sunt identice”: dacă ecologiștii sunt „motivați de grija față de natură și de efectele nocive ale folosirii masive a resurselor limitate și care nu pot fi reînnoite”, simplificatorii voluntari „refuză consumul ostentativ pentru că găsesc alte scopuri mai adecvate nevoilor lor psihologice, asigurându-se totodată că nevoile lor de bază sunt satisfăcute așa cum se cuvine”.

► implicații asupra justiției sociale (pp.96-98): „cu cât simplitatea voluntară este adoptată ca stil de viață pe scară largă de o populație dată, cu atât mai mare este potențialul de realizare a unei justiții sociale elementare – a egalității socioeconomice fundamentale”.

Etzioni (2002: pp.97-98) precizează: „Dacă ar fi adoptată pe scară largă, simplitatea voluntară s-ar putea dovedi a fi cea mai promițătoare sursă nouă capabilă să sprijine condițiile societale în care realocarea limitată a bogăției necesare pentru satisfacerea nevoilor de bază să devină posibilă din punct de vedere politic”. Aceasta deoarece „privilegiații”, schimbându-și aspirațiile, ar renunța la anumite bunuri de consum și la o parte din venit, resurse care ar putea fi direcționate către persoane care nu au satisfăcute necesitățile de bază.

„Pe scurt, dacă simplitatea voluntară ar fi adoptată pe scară mai largă de cei ale căror nevoi de bază au fost satisfăcute, ea ar putea pune temeliile unei societăți care acceptă egalitatea socioeconomică fundamentală mult mai ușor decât societățile care înregistrează un consum ostentativ frenetic” (Etzioni 2002: p.98).

Bazându-se pe faptul că downshiftingul este un fenomen numeric semnificativ (un sfert dintre adulții din Australia și proporții similare în Statele Unite ale Americii și Marea Britanie), Hamilton și Breakspear (2004) consideră fenomenul de downshifting a devenit deja o forță socială.

Gregg (1936: p.15) consideră însă că doar simplitatea nu este „suficientă pentru a asigura un avans profund și permanent al civilizației” (și menționează în acest sens eșecul mișcării franciscane). Pe lângă schimbările în consum determinate adoptarea simplității voluntare, Gregg (1936: p.15) consideră că mai sunt necesare schimbări în ceea ce privește: modurile de producție (precum descentralizarea producției), „un control diferit al producției pe scară largă și al pământului, și schimbări în distribuție și cu privire la bani ca intrument și ca simbol”. „Dar indiferent ce schimbări au loc în afacerile umane, nevoia pentru simplitate va rămâne mereu”.

3.12. Simplitatea involuntară

Etzioni (2002: p.76) constată că oamenii care-și ajustează stilul de viață din pricina presiunilor economice (de exemplu, prin pierderea locului de muncă) nu se pot considera simplificatori voluntari, pentru că nu au făcut acest pas în mod voluntar. S-ar putea susține că unii oameni săraci aleg de bunăvoie să nu câștige mai mult, menținând un nivel foarte scăzut al consumului.

Gregg (1936: p.15) se întreabă dacă simplitatea involuntară a săracului este un lucru bun: pe de o parte, constrângerea ei creează frustrare, un sentiment de inferioritate, resentiment și dorința pentru lucruri refuzate lor; pe de altă parte, în măsura în care simplitatea involuntară conduce la o apropiere de forțele sănătoase ale naturii și unitatea cu semenii, nu este în întregime ceva rău. Cu toate acestea, Gregg (1936) constată că viețile celor săraci, în special în orașe, nu sunt naturale, ci dependente de un mediu extrem de artificial și de complex care îi privează de soare, aer curat și alimente în starea lor naturală. De asemenea, acest mediu îi privează destul de frecvent de activități și relații umane normale. Prin urmare, cu cât simplitatea voluntară este practicată de cei privilegiați, cu atât avantajele simplității vor deveni disponibile pentru persoanele defavorizate.

Kronenberg și Iida (2011) sunt de părere că este nevoie de cercetări viitoare în domeniul simplității voluntare, în special cu privire la traiul simplu în țările în curs de dezvoltare. Aceasta deoarece în general, oamenii din țările în curs de dezvoltare trăiesc simplu deși aceștia nu urmăresc să trăiască simplu și prin urmare ei trăiesc o sărăcie involuntară. Mai mult, sărăcia în care trăiesc oamenii din țările sărace nu este acceptabilă pentru cei mai mulți dintre susținătorii traiului simplu. Astfel, simplitatea nu este echivalentă cu sărăcia și nu ar trebui asociată cu „negarea progresului”. Totuși, ceea ce este surprinzător, de multe ori niveluri scăzute de consum din țările în curs de dezvoltare sunt corelate cu o indici relativ ridicați de percepție a fericirii. De asemenea, există multe dovezi că oamenii din țările în curs de dezvoltare au creat sisteme simple și sustenabile de utilizare a resurselor (fie bazate pe soluțiile tradiționale folosite de mulți ani în acele zone, fie din necesitate). Studierea societăților mai puțin prospere și totuși fericite ar putea ajuta la înțelegerea modului în care se interrelaționează traiul simplu și consumul sustenabil.

3.13. Simplitatea voluntară și ierarhia nevoilor a lui Maslow

Teoria elaborată de Abraham Maslow despre motivația umană cuprinde o ierarhizare a nevoilor umane, respectiv patru nevoi de tip deficit (nevoi fiziologice, nevoi de siguranță, nevoi de apartenență și dragoste și nevoi de stimă) și o nevoie de creștere/dezvoltare (nevoia de autorealizare).

Craig-Lees și Hill (2002: p. 193) consideră că „deși ierarhia lui Maslow intuitiv pare relevantă pentru explicarea stilului de viață, aceasta este o teorie universală a dezvoltării umane și prin urmare nu ese suficient de bună pentru a explica stiluri de viață specifice. (…) Nevoia de autorealizare poate fi universală, dar valorile și comportamentele implicate în satisfacerea nevoii sunt personale situaționale și determinate cultural”.

Huneke (2005: pp.544-545) sintetizeză teoria nevoilor a lui Maslow astfel:

„Maslow (1968) vorbește despre două tipuri separate de nevoi: nevoi aflate în deficit și nevoi de dezvoltare. Nevoile deficitare necesită un comportament care este direcționat către scopul precis, satisfacerea nevoii”. Odată ce nevoia a fost satisfăcută, motivația pentru satisfacerea acestei nevoi scade pentru un timp. În contrast, nevoile de dezvoltare nu au o stare finală cu excepția dorinței de a continua să crescă. Motivația pentru dezvoltare nu poate fi niciodată satisfăcută și niciodată nu scade. Maslow afirmă că toate ființele umane au aceleași nevoi deficitare, dar modul în care fiecare individ caută autorealizarea (o nevoie de dezvoltare) este unic pentru fiecare individ.

Ballantine și Creery (2009: p.2) constată faptul că „Zavestoski (2002) are o abordare ușor diferită, modificând ierarhia prin împărțirea nivelul de top (aurorealizarea) în două: eficacitate și autenticitate, unde eficacitatea este posibil să fie dobândită prin intermediul consumului, în timp ce, în contrast, autenticitatea nu poate fi dobândită prin consum. Zavestoski (2002) este de acord cu faptul că simplificatorii consumă pentru a-și satisface nevoile de bază, totuși crede că un astfel de consum material poate avea rezultate negative pentru sine, în sensul că aceștia eșuează în dobândirea autenticității. Bekin et al. (2005) susține aceste lucruri, descoperind că simplificatorii sunt dispuși să accepte niveluri mai scăzute de materialism crezând că mai puțin va fi mai mult; mai puține alegeri dar mai multă calitate”.

Huneke (2005: p.530) menționează faptul că Zavestoski a intervievat indivizi preocupați de simplitate voluntară și „a găsit dovezi că oamenii care au recunoscut că nevoia lor de autenticitate nu este satisfăcută prin consum vor căuta mereu alte mijloace (cum ar fi simplitatea voluntară) pentru a-și satisface aceste nevoi”.

Huneke (2005) pune la îndoială presupunerea că simplificarea voluntară este o opțiune doar pentru cei cu venituri mari și consideră că trebuie reanalizat modul în care a fost aplicată teoria lui Maslow în studiul simplității voluntare. Huneke (2005: p.545) declară că rezultatele studiului (care confirmă și concluziile lui Zavestoski, 2002) atestă faptul că „punctul din ierarhia lui Maslow la care un individ își schimbă preocuparea de la nevoile deficitare la cele de dezvoltare variază foarte mult de la un individ la altul: se poate datora unor diferențe înnăscute, diferențe culturale și de mediu, sau o combinație a acestor factori”. De asemenea, Huneke (2005: p. 545) constată faptul că „literatura din domeniul simplității voluntare sugerează faptul că nivelul de prosperitate materială care este considerat a fi suficient este ales în mod conștient”. Prin urmare, este posibil ca oameni prosperi să nu simtă să-ți satisfacă nevoia de autorealizare (deși, la un nivel ridicat de prosperitate, unii indivizi recunosc că au nevoi care nu pot fi satisfăcute prin consum) sau să existe indivizi care, fără să fi atins mai mult de un nivel mediu al venitului gospodăriei, să constate că au nevoi care nu pot fi satisfăcute prin consum (și care devin simplificatori voluntari).

Etzioni (2002: p.88) consideră că „pledoaria pentru simplitatea voluntară li se adresează celor care înregistrează cele mai mari venituri, celor privilegiați, dar fixați la nivelul confortului de bază al ființei umane” (pe care „i-ar putea ajuta să se elibereze de stimularea artificială a acestor nevoi de bază și sprijini în tranziția la niveluri mai ridicate de mulțumire sufletească”). În schimb, simplitatea voluntară nu-i vizează pe cei săraci întrucât aceasta ar putea fi văzută ca „o tentativă de a le nega satisfacerea nevoilor umane fundamentale. Consumismul, nu consumul, reprezintă ținta simplității voluntare”.

Pentru Etzioni (2002: pp.88-89), consumismul se susține parțial deoarece este vizibil, adică oferă posibilitatea oamenilor de succes, a celor avuți, să-și etaleze venitul prin achiziționarea de „bunuri scumpe care să le marcheze statutul social” și astfel să câștige „aprecierea, aprobarea și respectul” celorlalți. „Aceste bunuri le permit oamenilor să etaleze mărimea câștigului și a bogăției lor fără să-și prindă de rever un extras de cont sau declarația de venituri”.

Etzioni (2002: p.89) consideră că este foarte important ca indivizii să aibă posibilitatea să dovedească faptul că simplificarea este o alegere voluntară și nu una impusă, „că nu au eșuat în ochii societății capitaliste”. Prin urmare, simplitatea voluntară reușește să satisfacă nevoia de apreciere a oamenilor fără a folosi un nivel de consum înalt: „simplitatea voluntară răspunde nevoii de recunoaștere socială fără un consum ostentativ, prin alegerea unor bunuri de consum ieftine, dar vizibile, care să semnalizeze celor din jur că persoana respectivă a ales, nu a fost obligată, să ducă o viață mai puțin prosperă”.

3.14. Calitatea vieții, dezvoltarea durabilă și consumul

„Teoria că scopul general al economiilor capitaliste trebuie schimbat și că atingerea unor niveluri tot mai ridicate de consum al produselor și serviciilor reprezintă un obiectiv lipsit de conținut ne-a însoțit încă de la începuturile industrializării. Ea a luat adeseori forma comparației dintre viața atrăgătoare a meșteșugarului mult mai sărac din epoca preindustrială și corvezile muncitorului «mai bogat» din liniile de asamblare industrială” (Etzioni 2002: p.69).

Precupețu (2008: pp.12-13) precizează faptul că „paradigma calității vieții este un instrument științific de cunoaștere și înțelegere a realității, care pune în centrul său individul” care dispune, din punct de vedere metodologic de un set de indicatori obiectivi și subiectivi de cercetare a societății, atât la nivel individual, cât și la nivelul gospodăriei.

Precupețu (2008: p.12) afirmă faptul că o „societate dezvoltată este caracterizată de o înaltă calitate a vieții. Aceasta înseamnă că, la nivel macro, ea dispune de condiții structurale pozitive, care oferă indivizilor oportunități pentru dezvoltare personală, iar pe de altă parte, la nivel individual, oamenii pot atinge un nivel înalt de bunăstare subiectivă, cu alte cuvinte se simt mulțumiți, satisfăcuți și împliniți. De altfel, scopul final al oricărui efort de dezvoltare socială este ca oamenii să aibă o viață bună, de calitate”.

Etzioni (2002: p. 69) menționează studiile lui Ronald Inglehart de la începutul anilor 1970 care au evidențiat faptul că „valorile publicului occidental s-au deplasat de la accentul masiv pus pe bunăstarea materială și securitatea fizică spre un accent tot mai susținut pe calitatea vieții”, pe anumite „valori postmaterialiste” precum „dorința de mai multă libertate, un sentiment mai puternic al comunității, un cuvânt de spus în guvernare și așa mai departe”.

Vasile (2010: p.11) constată faptul că „valorile postmaterialiste par a deveni tot mai răspândite odată cu generalizarea bunăstării economice și a schimbului demografic între generațiile socializate în contexte diferite”. Aceast deoarece societățile dezvoltate se caracterizează printr-un nivel de trai ridicat, satisfacerea nevoilor primare, de bază ale indivizilor, politici economice eficiente și stabilitate economică. În aceste condiții, tot mai mulți indivizi încep să aloce timp și resurse „satisfacerii unor nevoi superioare cum ar fi dezvoltarea personală, turismului, hobbiurilor” și să ia naștere astfel „noi culturi și moduri de a trăi”.

Roth (2002) afirmă faptul că problema calității vieții este strâns legată de caracteristicile mediului ambiant, adică de degradarea mediului ambiant și de poluare, determinate de revoluția tehnico-științifică și de creșterea economică. Mai precis, Roth (2002) afirmă faptul că între calitatea vieții și poluarea mediului există o corelație negativă. Prin urmare, autorul consideră foarte pertinență întrebarea: la ce este bună creșterea economică dacă apa și aerul sunt poluate, iar această degradare a mediului afectează sănătatea oamenilor, scurtându-le viețile?

Roth (2002: pp.130-131) consideră că o calitate bună a vieții depinde de un ansamblu de factori:

-„un mediu nepoluat, prielnic vieții sănătoase a omului”;

-„un nivel de viață ridicat” (aceasta însemnând „satisfacerea completă a nevoilor alimentației calitaativ bune … corespnzătoare vieții sănătoase”, dar nu doar asigurarea strictului necesar, ci a belșugului de produse și servicii de bună calitate și accesibile);

-„un mod de viață în pas cu modernizarea continuă a condițiilor tehnologice, economice și social-politice ale vieții sociale”;

-„un stil de viață corespunzător autorealizării creative a persoanei umane”.

Ca o concluzie, Roth (2002: p.131) afirmă: „viața de bună calitate este viața din toate punctele de vedere sănătoasă”.

În ultimele decenii, ca urmare a accentuării problemelor de mediu cu care se confruntă omenirea, oamenii de știință, specialiști din diferite domenii, reprezentanți politici caută soluții, realizează studii, se organizează conferințe, se încheie protocoale ș.a. Începând în special cu anul 1987, se vorbește tot mai mult de o dezvoltare durabilă a societății.

În articolul „Impactul schimbărilor ecoclimatice recente asupra calității vieții”, Stanciu et al (2010) enumeră câteva dintre problemele ecoclimatice recente cu un impact major asupra vieții și calității vieții: încălzirea globală a climei, seceta (inclusiv aridizarea și deșertificarea), inundațiile ș.a.

Pentru Precupețu (2008: p.15), „conceptul de dezvoltare durabilă este multidimensional, incluzând, în esență, trei componente: dezvoltare economică, dezvoltare socială și protecția mediului”, dar și o dimensiune instituțională, fiecare dintre acestea având un set propriu de indicatori. Dacă „dezvoltarea durabilă este o strategie de schimbare socială” și indică mai degrabă mijloace, „calitatea vieții exprimă sensul schimbării” și „are capacitatea de a indica atât mijloace, cât și scopuri”, adică „se poate spune că eforturile de schimbare socială trebuie orientate în direcția unei societăți care utilizează mijloacele dezvoltării durabile pentru ca oamenii să aibă o viață de calitate” (ibidem: p.17).

Stanciu et al (2008: p.80) consideră că definiția dezvoltării durabile din cadrul Raportului Brundtland, în anul 1987, ca fiind „dezvoltarea ce satisface nevoile prezentului, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”, ridică două probleme: prima problemă se referă la faptul că definiția se referă numai la interesele umane și ignoră bios-ul planetar; iar a doua problemă constă în faptul că nevoile umanității trebuie normate, nefiind acceptabilă o menținere în viitor a „opțiunilor și tendințelor actuale de producție și consum”. Prin urmare, Stanciu et al (ibidem: p.81) consideră că dezvoltarea durabilă trebuie să aibă în vedere:

-accesul echitabil al națiunilor la resursele naturale, reducerea decalajelor dintre bogați și săraci.

-normarea nevoilor umanității în condițiile unor resurse naturale limitate.

-„conceperea strategiilor de dezvoltare în mod sistemic și pe termen lung ținând cont de interacțiunile complexe ce există între mediu și viață (viața vegetală, animală, umană – socială, culturală, politică ș.a.)”.

În contextul problemelor de mediu, consumul (sau mai degrabă consumismul sau consumerismul) este un aspect luat permanent în discuție ca factor generator al acestor probleme. Iar apologeții traiului simplu consideră simplitatea voluntară una dintre alternativele viabile pentru diminuarea sau chiar rezolvarea graduală a acestor probleme.

Observând societatea contemporană, Schroer (1995: p.164) este de părere că temerile lui Weber s-au adeverit, întrucât acesta a conturat un ideal caracterizat printr-o organizarea rațională a vieții și a unui „individ puternic care să fie capabil să facă față cerințelor vieții moderne și să practice asceza în fața ispitelor unei culturi hedoniste”. Deși chiar și Weber recunoștea dificultatea pe care o întâmpină fiecare individ de a nu mai fi influențat de diferitele oferte și tentații și de a-și croi propriul drum, de a-și crea stilul de viață care este cel mai potrivit pentru el, „în societățile postmoderne din zilele noastre începe să se impună ceea ce el disprețuia profund: consumul neînfrânat, goana după trăiri, satisfacerea imediată a trebuințelor” (ibidem: p.165).

Pentru Zamfir (1989: p.51), „consumerismul constă în accentuarea excesivă a necesităților materiale în detrimentul celor spirituale, prin consum excesiv, orientat spre necesități artificial create, manipulate de mecanismele pieței”. În acest context, precizează Zamfir (ibidem: p.52), consumul material încearcă să compenseze anumite frustrări umane. „Consumerismul este un consum neeconomic: sunt consumate risipitor resursele colectivității”. De asemenea, acesta „generează activ stratificare socială, inegalitate, frustrare; supraconsumul unora înseamnă mereu subconsumul altora, atât al săracilor din propria țară, cât mai ales al săracilor din lumea a treia. Supraconsumul într-o sferă a vieții (materială, în mod special) este complementar cu subconsumul din alte sfere (cele spirituale).

Vasile (2010: p.85) precizează faptul că deseori consumul este „definit ca bun sau ca rău. Consumul este bun dacă satisface nevoile reale adică hrană, adăpost, securitate. Consumul este rău dacă satisface nevoi fabricate ca de exemplu menținerea în tendințele modei”.

În acest sens, Vasile (2010: p.80) menționează două perspective: cea normativă și consumul de idei și emoții. În perspectiva normativă, pornindu-se de la ierarhia nevoilor a lui Maslow, bunurile de consum se împart în necesare și inutile. Printre adepții acestui curent se numără tradiționaliștii și ecologiștii care, deși susțin același ideal, au valori și motivații diferite: dacă tradiționaliștii sunt adepții unei vieți simple uneori din considerente religioase și valorizează comunitatea, ecologitii motivează rațional traiul simplu, iar nevoile individuale au un rol mai important decât comunitatea. În ceea ce privește consumul de idei și emoții, Vasile (2010: p.82) îl menționează pe Featherstone ca reprezentat al acestei perspective, pentru care „consumul implică atât emoții cât și raționalitate”. De asemenea, „individul este interesat să obțină cel mai bun raport preț/calitate”, dar este conștient în același timp că are o responsabilitate socială și este preocupat de consecințele consumului său asupra mediului.

Stanciu (2009: p.354) consideră că, deși prezente în toate timpurile istorice, „în a doua jumătate a perioadei moderne însa, modelele de consum dezechilibrate prin exces și prin orientarea spre decadența moral-spirituală au căpătat, pentru prima dată în istorie, caracter de masă, îndeosebi în țările moderne foarte bogate”.

În limbaj occidental, această tendință de atingere a unor nivele cât mai înalte de venit și consum este denumită uneori „cursa șobolanului”. Tan (2000: p.379) îl citează în acest sens pe Bull (1998) care afirmă: „Problema cu privire la cursa șobolanului constă în faptul că, indiferent cine câștigă această cursă, tot un șobolan rămâne”.

Analizând aspirațiile umane, Chombart de Lauwe (1972: p.19) este de părere că acestea nu vor putea fi niciodată satisfăcute în societățile industriale deoarece, în această cursă a consumului, informația, propaganda și publicitatea vor determina apariția continuă de noi aspirații, chiar înaintea satisfacerii aspirațiilor anterioare.

Lipovetsky (2007: p.5) afirmă faptul că „trăim sub auspiciile unei noi modernități: ea coincide cu «civilizația dorinței» și s-a edificat treptat în cursul celei de-a doua jumătăți a secolului XX. (…) Rare sunt fenomenele care au reușit să modifice atât de substanțial modul de viață și gusturile, aspirațiile și comportamentele majorității oamenilor într-un timp atât de scurt. Nu vom evidenția niciodată îndeajuns tot ceea ce omul nou din societățile liberale «datorează» societății de consum de masă”.

Lipovetsky (2007: pp.5-6) afirmă că începând cu ultimele două decenii, „s-a instaurat o nouă fază a capitalismului de consum: societatea de hiperconsum”, care „corespunde unei stări economice centrate pe consumator”, în care s-a „trecut de la o economie bazată pe ofertă la una bazată pe cerere. (…) În momentul intensificării amenințărilor unor catastrofe ecologice, tema «consumului durabil» se bucură de un larg ecou, iar hiperconsumatorul apare ca un actor care trebuie responsabilizat de urgență, într-atât practicile sale excesive dezechilibrează ecosfera”.

Lipovetsky (2007: p.10) consideră că societatea de hiperconsum este o civilizație a fericirii paradoxale întrucât pot fi identificate în cadrul ei o multitudine de aspecte contrare, opuse, paradoxale: deși cei mai mulți oameni se declară fericiți, se înregistrează numeroase cazuri de depresie, anxietate și stress; deși părinții sunt tot mai preocupați de binele copiilor, tulburările de comportament și maladiile mentale ale acestora sunt mai răspândite ca niciodată; societățile sunt tot mai prospere, dar în acelaș timp există tot mai mulți oameni care au probleme de subzistență ș.a.

Prin urmare, Lipovetsky (2007: p.12) este de părere că „epoca fericirii paradoxale impune necesitatea unor soluții ele însele paradoxale”: pe de o parte „în mod cert, trebuie mai puțin consum” pentru a se asigura o dezvoltare economică durabilă; pe de altă parte, este nevoie de mai mult consum pentru anumite categorii defavorizate, dar și „pentru o mai bună utilizare a timpului și a serviciilor, pentru o mai largă deschidere către lume și pentru a ne bucura mai deplin de experiențele noi”.

Stanciu et al (2008: p.59) este de părere că „omul modern consumă o largă varietate de bunuri și servicii ce trec cu mult dincolo de satisfacerea trebuințelor sale vitale”, fapt care nu este rău în sine, omul căutând să-și facă viața mai comodă și „poate, mai plină de semnificație. Totuși, curentul consumerist, prin impactul aproape devastator pe care îl produce asupra mediului natural, ridică tot mai multe dileme – la nivelul consumatorului de rând – ce se cer înțelese”, de tipul: care este modul de producție al bunurilor și serviciilor consumate și impactul acestuia asupra mediului natural, social, care sunt factorii care influențează deciziile de consum și cum pot fi schimbate acestea, care sunt bunurile necesare și care sunt cele de lux, cum influențează consumul din țările dezvoltate consumul din țările sărace ș.a.

Observând tranziția tot mai accentuată și vizibilă în societățile care devin tot mai bogate de la consum (văzut ca satisfacere a nevoilor de bază) la consumism (atingerea unor nivele tot mai înalte de consum, un consum ostentativ ca reflectare a statutului social), Etzioni (2002) consideră că este necesară înlocuirea consumismului ca țel al capitalismului și privește simplitatea voluntară ca o alternativă demnă de luat în calcul. Această necesitate este accentuată de faptul că defectele capitalismului devin tot mai vizibile: capitalismul nu răspunde preocupărilor spirituale ale oamenilor, lumea materialistă devine tot mai lipsită de sens (Etzioni menționează ascensiunea fundamentalismului religios în lumea islamică), se înmulțesc tot mai mult problemele psihologice și de mediu determinate de consumism.

În articolul „Sustenabilitate producției și consumului de bunuri și servicii”, Stanciu et al (2011: p.115) apreciază că deși „producția și consumul de bunuri și servicii constituie principalul promotor al dezvoltării economice” și contribuie la îmbunătățirea calității vieții, acestea au avut numeroase efecte negative asupra mediului înconjurător: un ridicat nivel de poluare, încălzirea globală, menținerea biodiversității, epuizarea unor resurse naturale. Prin urmare, pentru o dezvoltare durabilă a societății, este necesar ca pattern-urile de producție și consum să fie adaptate „la cerințele normelor de valorificare ecologică a resurselor naturale și a mediului”.

La întrebarea dacă a fost depășită etapa hiperconsumului, Lipovetsky (2007: p.13) afirmă: „După părerea mea, nici vorbă de așa ceva, scenariul cel mai probabil fiind al extinderii lui la scară planetară, într-o perioadă ce nu dispune de niciun sistem alternativ credibil (…) Să nu fim naivi: nici protestele ecologiștilor și nici noile moduri de consum, mai sobre, nu vor detrona hegemonia crescândă a sferei comercialului, nu vor duce la deraierea trenului consumerist de mare viteză, nu vor contracara avalanșa de noi produse cu un ciclu de viață din ce în ce mai scurt. Nu suntem decât la începutul societății de hiperconsum, nimic nefiind momentan în stare să oprească și nici măcar să frâneze progresul transformării în marfă a experienței și a modurilor de trai”. Cu toate acestea, Lipovetsky (2007) este conștient de faptul că și această etapă va fi depășită la un moment dat.

Pentru Etzioni (2002: p.87), consumismul are o natură obsesivă, iar cei care doresc să se desprindă de consumism trebuie ajutați, susținuți de membri familiei sau de alți simplificatori voluntari, trebuie să învețe să înlocuiască mersul la cumpărături cu alte activități aducătoare de satisfacții și mulțumire. Etzioni este de părere că numeroși indivizi din societățile capitaliste bogate nu au adoptat simplitatea voluntară nu din cauza „unei carențe de satisfacție intrinsecă, ci pur și simplu neputinței de a opri brusc consumul obsesiv – astfel încât devine necesar un ajutor de tranziție”. Aceasta deoarece Etzioni (2002) consideră că atunci când este restrâns, consumismul poate lăsa un gol psihologic care trebuie umplut cu alte activități aducătoare de sens și satisfacție sufletească.

Roth (2002: p.115) este de părere că problemele de mediu determinate de activitățile umane, mai precis de modul de viață industrial-uban „sunt grave, dar nu de nerezolvat”, iar soluția nu constă în abandonarea activităților industriale, ci în „utilizarea posibilităților pe care însăși dezvoltarea tehnologică și științifică le oferă pentru combaterea poluării”. După Roth, aplicarea unor astfel de soluții întâmpină două probleme principale: creșterea costurilor de producție și opoziția din partea agenților economici care se opun creșterii cheltuielilor de producție (care, în țările dezvoltate, poate fi rezolvată pe cale legislativă). De asemenea, Roth (ibidem: p.118) împarte aceste probleme în: probleme locale, care pot fi rezolvate la nivel local și probleme globale (cum ar fi încălzirea planetei) care „nu pot fi soluționate satisfăcător decât la scară globală”.

Stanciu (2009: p.357) oferă o perspectivă spirituală asupra căilor de rezolvare a problemelor sus-menționate: „Singura cale de ieșire din deriva axiologică actuală și de evitare a riscurilor modernității, poate fi aflată doar prin refacerea comunicării conștiente a omului cu Dumnezeu, prin redescoperirea potențialului înalt umanizator al sfințeniei”.

3.15. Simplitatea voluntară ca stil de viață

În contextul în care mai multe studii despre simplitatea voluntară dintre cele prezentate anterior vorbesc despre aceasta ca stil de viață, am dorit să fac câteva precizări privind stilul de viață și diferențele dintre stil de viață și mod de viață.

Zamfir (1989: p.34) face următoarea disticnție între stil de viață și mod de viață:

„Modul de viață tinde să se refere la viața oamenilor considerată ca un fapt exterior, care trebuie descris și explicat. (…) Perspectiva este clar descriptivă: modul de viață apare ca un fapt social determinat de alte fapte sociale”. Zamfir (ibidem: p.34) identifică două tipuri de descrieri ale modului de viață: o descriere structurală (de exemplu, descriere modului de viață al studenților, intelectualilor etc.) și o descriere empirică (care se realizează prin intermediul unui sistem complex de indicatori ai modului de viață).

Stilul de viață, precizează Zamfir (ibidem: p. 35), „este asociat cu două idei distincte: aceea de principiu organizator intern, profil al vieții unei persoane ca grup, și aceea de opțiune. Dincolo de varietatea manifestărilor determinate de condițiile concrete există o unitate organică, internă a vieții unei persoane, grup, colectivitate, o logică internă care conferă acesteia o orientare proprie”.

În ceea ce privește principiul organizator intern al vieții, acesta poate avea mai multe surse (ibidem: pp. 35-36): un tip de personalitate, o strategie generată de viață, „un pattern generat de anumite condiții sociale” și „tipuri de realizare a diferitelor activități care compun viața”.

Pentru Roth (2002: p.125), „modul de viață este caracteristic fiecărui tip de societate” (tradițional-agrară, industrial-urbană, postindustrială) și cuprinde „modul în care oamenii își produc mijloacele de existență, dar și modul în care le folosesc pe acestea, modul în care își realizează viața ca membri ai unei anumite societăți”. Acesta consideră că principalii indicatori ai modului de viață sunt:

-natura muncii și durata ei;

-învățământul;

-rezidența și circulația (timpul alocat și mijloacele de locomoție folosite);

-locuința (ca suprafață pe membru de familie) și gradul de confort al acesteia (echipamentele aflate în dotare);

-igiena și asistența sanitară;

-mijloacele de comunicare;

-informație și cultură;

-timpul liber.

Pentru Vasile (2010: p.77), „modul de viață este denumirea sintetică a felului în care trăiesc locuitorii unei comunități. Este mai puțin important ce își doresc aceștia, care le sunt planurile de viață; contează mai mult care le sunt condițiile de viață. În raport cu stilul de viață, modul de viață este mai degrabă un factor important care contribuie la apariția și adoptarea celui dintâi”.

În ceea ce privește stilul de viață, Vasile (2010: p.74) precizează faptul că acesta „este un concept multidimensional”, iar „printre dimensiunile sale se numără: valorile, preferințele sau interesele, comportamentele, consumul, bugetul de timp etc”. Acesta constată că „una dintre cele mai întâlnite referiri la stilul de viață este cu privire la sănătate: stilul de viață sănătos este acel set de atitudini și practici pe care o persoană le adoptă și care au un impact pozitiv sau negativ asupra propriei sănătăți”.

Roth (2002: p.128) precizează faptul că „stilul de viață este modul de reacție al subiectului uman la condițiile sale de existență”.

Zamfir (1989: pp. 40-43) propune o listă de stiluri/modele, realizată mai mult intuitiv:

-Modelul omului rațional, care „accentuează rolul rațiunii, judecății în organizarea întregii vieți, autocontrolul”.

-Modelul omului total – „consideră ca o condiție a împlinirii umane satisfacerea tuturor necesităților umane, fie ele materiale sau spirituale”.

-Modelul renunțării – „recomandă reprimarea celor mai multe dintre tendințele naturale ale omului, «renunțarea la plăcere», oricare ar fi aceasta”.

-Modelul ascetic – „reprezintă o dezvoltare a modelului renunțării în cadrul multor concepții religioase. La modelul renunțării se adaugă și un sens specificat existenței umane: credința, participarea la o realitate spirituală supremă; renunțarea la «corporalitate» este gândită ca o condiție a realizării spirituale”.

-Modelul consumerist – poate fi identificat atât în cazul elitelor preindustriale, dar și în societatea capitalistă dezvoltată.

-Modelul centrat pe satisfacția imediată („trăirea clipei”) – „promovează un stil de viață orientat spre prezent și spre sine, având trei caracteristici distinctive”: refuzul orientării pe termen lung a efortului în vederea realizării a ceva dezirabil în viitor; centrarea pe satisfacerea necesităților mai simple; „include și o anumită doză de egocentrism, de refuz a amânării de responsabilități”.

-Modelul intelectual – „s-a conturat în mod special odată cu profesionalizarea activităților intelectuale și transformarea intelectualului într-un grup cu statut social distinct” și „se caracterizează prin două orientări”: „orientarea spre creația intelectuală” și „orientarea spre consumul cultural”.

-Modelul datoriei – „punctul central al acestui stil de viață îl reprezintă conștiința datoriei împlinite”.

-Modelul altruismului – „accentuează orientarea spre binele celorlalți (al familiei și prietenilor, al colectivității sau umanității), ca sursă fundamentală a satisfacției în viață”.

-Modelul activismului social – „activitatea social-politică pentru binele colectivității”.

Zamfir (1989: pp.43-47) realizează o listă cu elementele care alcătuiesc stilul/modul de viață:

-„Sistemul necesităților care caracterizează în mod diferențiat fiecare persoană și care orientează întreaga sa viață”.

-„Gradul de realizare a orientărilor în viață”.

-„Condițiile de viață fac parte integrantă din stilul/modul de viață”.

-„Comportamente și activități”.

-„Rezultatul global al orientărilor/proiectelor/obiectivelor/activităților în condițiile date: graul de satisfacție/insatisfacție, fericire/nefericire, realizare/nerealizare, într-un cuvânt, calitatea vieții”.

Capitolul IV. Simplitatea voluntară în contextul

comunităților intenționale din spațiul românesc

Introducere

În ultimii ani în România au început să ia naștere mai multe inițiative de formare a unor comunități intenționale, deși astfel de comunități există în întreaga lume de mulți ani, și în număr mare. Proiectele comunitare românești de acest tip aflate în stadii mai avansate de constituire sunt: Armonia Brassovia (jud. Brașov), Aurora (jud. Hunedoara), Valea Curcubeului (jud. Hunedoara), SatCitAnanda (jud. Hunedoara) și Stanciova (jud. Timiș).

Pentru cercetarea acestor comunități, am realizat o cercetare calitativă și o anchetă de teren exploratorie pe bază de chestionar.

Partea I: Cercetarea calitativă

1. Obiectivele cercetării

► Cum au luat naștere comunitățile?

► Care este motivația pentru care membri comunității doresc să facă parte dintr-o astfel de comunitate?

► În ce măsură membri comunităților sunt simplificatori voluntari?

(aplicarea teoriei simplității voluntare în contextul comunităților intenționale).

2. Culegerea datelor

Pentru atingerea obiectivelor cercetării am vizitat cele cinci comunități și am realizat o cercetare etnografică folosind două metode:

► observația (de teren, deschisă, necontrolată, nestructurată, participativă, intensivă).

► interviul (nestructurat, narativ, tip povestire tematică).

Am luat 30 de interviuri nestructurate, de profunzime, cu o durată cuprinsă între 30 minute și 2 ore (vezi anexa nr. 1, 2 și 3 – interviuri). Toate interviurile au fost înregistrate cu reportofonul și apoi transcrise integral, rezultând 388 de pagini A4 de text.

3. Analiza datelor

Pentru analiza datelor am folosit programul NVIVO 10 cu ajutorul căruia am realizat codarea deschisă (paragraf cu paragraf), în urma căreia au rezultat 246 subcategorii/categorii (vezi anexa nr. 4). Apoi am realizat codarea axială și codarea selectivă. Pentru codarea axială am ținut cont de aspectul temporal și de teoria simplității voluntare.

De asemenea, cu ajutorul programului NVIVO 10 am realizat o frecvență a cuvintelor formate din minim 10 litere (vezi anexa nr. 5). Cele mai frecvente 10 cuvinte sunt:

Tabel nr. 4: Frecvența cuvintelor din interviuri

Și un nor (cloud) relizat de programul NVIVO 10 după frecvența cuvintelor:

4. Interpretarea datelor

4.1. Povestea comunității

4.2. Comunitățile din perspectiva teoriei simplității voluntare

4.1. Povestea comunității

4.1.1. Cum au luat naștere comunitățile

a. Comunitatea Armonia Brassovia

Inițiatorul comunității Armonia Brassovia este F.D. din Brașov. În decembrie 2012, F.D. a fost implicat în organizarea „Festivalului comunităților autosustenabile din România”, la Brașov, în cadrul căruia a prezentat un proiect de comunitate pe care dorea să o înființeze într-o zonă din județul Brașov. La sfârșitul festivalului, a deschis o listă cu persoanele prezente la festival interesate să facă parte dintr-o astfel de comunitate. Începând cu luna ianuarie 2013, F.D. a organizat întâlniri o dată pe lună cu persoanele interesate de proiectul comunității (inclusiv cu posibilitatea participării de la distanță la aceste întâlniri prin intermediului programului Skype).

Cum a ajuns F.D. să-și dorească să înființeze o astfel de comunitate?

În cadrul interviului, F.D. a menționat că în urmă cu 5 ani în urmă a început să aibă o serie de preocupări care l-au adus în punctul de a dori să înființeze o astfel de comunitate: preocupări pentru producerea unor surse alternative de energie electrică (când a constituit și un blog), preocupări privind epuizarea resurselor de petrol, preocupări pentru o alimentație sănătoasă și tratamente naturale. De asemenea, înainte de a demara proiectul comunității, F.D. a încercat o reîntoarce la natură, dar la nivel familial, nu comunintar („chiar dacă stai în Brașov la casă, rupi contactul cu natura”): împreună cu părinții, a cumpărat un teren lângă Brașov, la Podu Olt și apoi a cumpărat un teren la Tărlungeni, lângă Brașov, de unde este mama lui, unde au construit o căbănuță:

„Am inaugurat o casă ca să zic așa, vara trecuta și atunci m-am lipit și eu de natură, de ce înseamnă să stai în aer, să dormi… Și pentru copii e bine, aleargă pe acolo, e fericire maximă. Și totuși mi-am dat seama că nu e bine și așa a venit festivalul de toamna trecută. Cu festivalul a fost deja actul comunității” (F.D.).

Ca sursă de inspirație pentru comunitate, F.D. menționează cărțile Anastasiei, seria „Cedrii sunători ai Rusiei” scrisă de Vladimir Megre.

b. Comunitatea Aurora

C.D. a inițiat proiectul comunității Aurora din jud. Hunedoara și care a declarat că totul a plecat de la o dorință pe care a avut-o împreună cu soția lui. Dar înaintea apariției acestei dorințe, C.D. a menționat că a trecut printr-o serie de transformări, în special de natură spirituală:

„… pe la 18 ani am avut un kick de genul spiritual, m-am decis ca da, eu vreau pace, că lumea asta nu e ok și nu îmi încăpea în minte să mă duc la facultate, să îmi scot diploma și dup-aia să lucrez pentru bani…Și m-am decis că nu, că eu vreau să mă dedic serviciului față de lume și vreau să fac altceva, și, efectiv, am intrat într-o instituție religioasă catolică, misionari, de preoți misionari, și un seminar, pac pac, am ieșit după 4 ani…” (C.D.).

Și transformările de natură spirituală continuă după ce o întâlnește pe soția sa:

„…Și-am început un proces … de fapt să ne întrebăm unde suntem, cum trăim, de ce trăim în felul ăsta, partea importantă era cât de sustenabil era ceea ce facem, felul în care ne alimentăm, felul în care ne îmbrăcăm, felul în care facem tot ceea ce facem. (…) e o insatisfacție interioară cu ceea ce trăiești acum și aici…” (C.D.).

În acest context, au făcut niște cursuri de meditații și treptat apare dorința de a se muta la țară:

„…noi am ajuns la un moment, după toată partea asta cu meditațiile și yoga și cu renunțarea la carne și what ever, în care am pus problema cu lifestyle-ul în oraș, și am vrut efectiv să facem un downshifting și un slowing al vieții, și atuncea ne-am decis că «mă, ar fi interesant să ne mutăm la țară»” (C.D.).

Nereușind să achiziționeze un teren în Portugalia pentru a se muta la țară și fiind nevoit să se întoarcă în România după 13 ani de stat în Portugalia pentru a-și reînnoi pașaportul, C.D. are sentimentul că locul lui este în România. Colaborează cu o firmă portugheză la un proiect derulat în România, care ulterior își deschide o sucursală în România și începe să vină în țară tot mai des. În paralel, intră în contact cu permacultura, mișcarea de tranziție, transition town, participă la o conferință organizată de Global Ecovillage Network în Portugalia unde descoperă că, de fapt, o comunitate este ceea ce caută:

„Am fost și mi-am dat seama ce căutam în tot timpul ăsta, e un context în care lumea trăiește de fapt mult mai, mult mai conectat unul cu celălalt, și aici apare dorința foarte clară că e o comunitate ce vrem, asta e ce vreau”.

c. Comunitatea Valea Curcubeului

Pentru M.C., inițiatorul proiectului comunitar de la Valea Curcubeului, dorința de a trăi în comunitate se întrepătrunde cu o dorință foarte puternică de a trăi în natură și mai puțin dependent de un trai la oraș:

„Păi am pornit ăăă.. în dorința de a trai aproape de natură, dar nu de unul singur …de a fi împreună cu alții care își doresc același lucru și cu adevărat de a face pasul ăsta de a ieși din oraș și din sistemul de dependență total față de sistem și de a încerca să devenim cât mai sustenabili și în același timp de a deveni mai conștienți de puterile noastre și de ce suntem ca oameni ..”.

Iar dorința de a trăi cât mai mult în contact cu natura a avut-o de copil:

„A pornit …bine dorința asta o aveam în mine de copil. Mi-a plăcut foarte mult la munte, eu sunt născut la București și trăit în București dar, am mers în toate vacanțele la munte și am colindat munții României și îmi place foarte mult… ”

Și pentru M.C. cărțile Anastasiei au constituit o sursă de inspirație cu privire la formarea unei comunități:

„…din cărțile Anastasiei am avut impulsul de a forma concret și după o viziune despre Anastasia scrisă de Vladimir Megre. Și acolo am văzut un model destul de concret, am simțit că e funcțional și cu adevărat de viitor că împlinește aproape, sau la modul ideal toate aspectele unei comunități…

Pornind de la modelul de comunitate al Anastasiei, M.C. consideră că sunt necesare următoare: fiecare familie să dețină minim un hectar de pământ, să trăiască în contact cu natura, să conștientizeze „de unde vin toate și care sunt de fapt sursele vieții” și să aibă o practică spirituală pentru a avea loc sau pentru a continua procesul de trezire spirituală.

d. Comunitatea SatCitAnanda

Proiectul comunității a fost inițiat de un grup de cinci persoane care s-au cunoscut la un foc de tabără în comunitatea Apusenii Verzi, jud. Alba, unde veniseră pentru a participa la o conferință pe teme spirituale. Conferința îl avea ca invitat pe Sal Rachele, un autor de cărți cu tematică spirituală. Toți cei cinci au declarat că aveau procupări spirituale foarte mari, iar întâlnirea din jurul focului au simțit-o ca un moment magic, în care s-a produs o conexiune între sufletele lor:

„…și am mai rămas doar noi, ceilalți s-au retras, am mai rămas doar noi și a fost un moment, nu pot să îl definesc exact când s-a declanșat, dar a fost ca un moment magic” (M.A.).

„Și acolo cumva a apărut ideea că, ok, vrem să stăm mai mult împreună, și vrem să trăim împreună, să facem lucruri împreună că ne era bine împreună, pur și simplu din legătura asta sufletească a izvorât proiectul să-i spunem așa …”(M.A.)

Una dintre cele cinci persoane, A.I. se întorsese de trei ani în România după o perioadă de 12 ani petrecută în Franța:

„… viața din Franța își pierduse orice sens, oricat de bine ne era, nu mai avea nici un sens… pentru că oamenii în jur erau în filmul acela al lor, casă, serviciu, credite, copii. Și stăteam și mă uitam la ei și ziceam Doamne…ce sens au toate astea că nu au nici un sens, nu găseam sensul la ele”.

A.I. a căutat „un sens de bucurie, pur și simplu. Bucuria de a fi cu ceilalți, cumva o bucurie, nu pot să îi spun acum cum mă gândeam atunci, o bucurie pur si simplu de a fi cu ceilanți și de a trăi într-un mediu de a te bucura de viață probabil”.

În acest context, împreună cu soțul ei au început să exploreze posibilitatea de a se muta într-o comunitate în Franța dar, considerând că nu vor avea suficiente resurse financiare pentru a face acest pas, și-au vândut casa și au venit în România cu gândul de a sta o periodă de timp în comunitatea Apusenii Verzi. Ulterior s-a produs o separare între A.I. și soțul ei, acesta a rămas în comunitatea Apusenii Verzi, iar A.I. era în căutarea unei alte comunități.

Denumirea comunității, „SatCitAnanda”, au ales-o după mai multe luni de zile în care au încercat de mai multe ori să găsească un nume pentru comunitate. În cele din urmă, s-au hotărât să aleagă o carte pe care să o deschidă la întâmplare și ceea ce vor citi acolo să-i inspire să găsească un nume pentru comunitate:

„și ne-a fost clar că, a sunat foarte clar, SatCitAnanda, pentru că este pura existență, pura conștiință, pura beatitudine, deci efectiv înglobează totul. … Prin urmare ne numim SatCitAnanda, comunitatea”.

e. Comunitatea Stanciova

Constituită la începutul anilor 2000, comunitatea Stanciova are cea mai mare vechime dintre toate celelalte. De asemenea, ea este singura dintre cele cinci comunități analizate care este constituită în cadrul unui sat, Stanciova, din județul Timiș, cei mai mulți membri ai comunității optând pentru cumpărarea unei case mai vechi în cadrul acestui sat și dorind să aibă relații de conviețuire strânse cu locuitorii satului. Toate celelalte comunități se găsesc la o distanță mai mare sau mai mică de locuitorii satelor învecinate.

Proiectul comunității a fost realizat de un grup de studenți din Timișoara cu preocupări pentru mediu și implicați în diferite proiecte de protecția mediului. Aceștia conștientizează faptul că cea mai atractivă cale de urmat după finalizarea studiilor era constituirea unei comunități în care să trăiască. Alte opțiuni, considerate neatractive pentru ei, erau întoarcerea la părinți, plecarea în străinătate sau angajarea într-o companie multinațională „unde să muncim de ne sar capacele și poate, poate putem să reușim să câștigăm suficient cât să ne luăm un credit la bancă pentru a plăti rate 20 de ani la apartament la bloc” (T.B.).

Grupul de tineri a contactat asociația Global Ecovillage Network cerând ajutorul pentru înființarea unui sat ecologic (ecovillage). Ca urmare a acestei solicitări, au primit două bilete de interrail, o prezentare la membri rețelei de a-i putea vizita și o invitație la întâlnirea lor anuală care a fost în Spania. Această oportunitate i-a ajutat să adune informații cu privire la alte comunități din lume și să-i ajute să-și concretizeze o viziune despre propria comunitate pe care doresc să o înființeze.

De asemenea, tinerii au organizat în anul 1999 o tabără internațională pe teme de mediu, care a adunat aproximativ 500 de persoane și unde doreau să lanseze noua comunitate. În urma taberei, grupul de tineri a primit o donație în bani cu care ulterior au achiziționat și prima casă a asociației, în satul Stanciova.

C. își amintește:

„…ne imaginam că suntem într-o comunitate în care facem proiecte în continuare, cu finanțare, și încet-încet ne dezvoltăm un sistem în care să putem totuși trăi fără să..nu știu..să muncim pe brânci în nu știu ce domeniu care nu ne place”.

4.1.2. Constituirea juridică a comunității

Dintre cele cinci comunități, doar comunitatea Armonia Brassovia era constituită din punct de vedere juridic ca asociație la momentul culegerii datelor (martie-august 2014). În comunitatea Stanciova, există asociația Ecotopia înființată înaintea demarării proiectului comunitar, dar noii membri nu se afiliază acestei comunități („cert e că Asociația o folosim ca și instrument legal…nu e ceva care definește comunitatea Stanciova”, I.T.).

Celelalte trei comunități urmează să dobândească în timp personalitate juridică.

„… noi vrem să ne dezvoltăm și ca organizație, să facem un ONG, o asociație, astfel încât să putem atrage și fondurile pentru dezvoltare” (M.B., SatCitAnanda).

Pentru M.C. din comunitatea Valea Curcubeului, constituirea juridică a comunității are și o componentă de natură spirituală:

„Deci e nevoie, pentru că în orice comunitate există și o conduită, niște reguli de intrare de ieșire, niște drepturi, niște obligații care sunt, ele trebuie stipulate într-o formă juridică, omul trebuie să știe, devii mai puternic, nu ești doar un membru separat care vrei ceva, când sunt mai mulți este o putere mult mai mare, nu doar juridic ci pentru că mai mulți oameni care dorim același lucru deja ne punem gândul, forța gândului împreună și devine mult mai mare decât suma părților”.

4.1.3. Proiecte, transformări, preocupări anterioare integrării în comunitate

4.1.3.1. Proiecte anterioare integrării în comunitate

Înainte de a afla de comunitate și a dori să trăiască într-o astfel de comunitate, mulți membri ai comunităților au avut proiecte, în marea majoritate eșuate de a se muta din oraș, de a-și cumpăra un teren mai mult sau mai puțin aproape de oraș (unii dintre ei chiar și-au cumpărat) sau chiar de a constitui comunități.

„Noi ne gândeam ceva, la țară să ne mutăm, undeva, oricum ne săturasem de stat la bloc” (A.Z., Armonia Brassovia).

„… ideea mea era să-mi iau un teren aproape de Brașov, să am grădină, mai mult spațiu, să nu fiu încorsetat de oraș, de condițiile de trai de la oraș…” (I.D., Armonia Brassovia).

„Ne-am luat teren cu gândul să fugim din oraș și ne-am apucat să construim. (…) Dar uite, încă o dovadă că cu o floare nu se face primăvară. .. Erau mai mulți din ăștia care erau cu furat, cu distrus, nici nu vreau să mă gândesc” (A.B., Armonia Brassovia).

„… înainte să încep cu comunitatea am avut și eu un episod de mutat, mi-am cumpărat un teren lăngă oraș la 10 km și am încercat, dar am văzut că nu a funcționat nimica. (…) În clipa aia mi-am dat seama, hopp, stai că nu calea individuală e ceea ce caut eu și uite că același lucru facem, tot așa, dar în grup și mult mai eficient” (B.S., Armonia Brassovia).

B.K., în încercările lui a găsi „o familie mai mare”, a fost implicat în constituirea unei asociații prin care avea „grijă de vechile datini”, în amenajarea unei grădini urbane, dar și a unei livezi, când a putut experimenta atât munca individuală, cât și beneficiile muncii în grup.

G.B. din comunitatea Armonia Brassovia și-a dorit să înființeze o astfel de comunitate: „eu am cochetat mult înainte, cu ideea de comunitate și cu ideea de a înființa ceva, chiar fiind unul dintre cei care îmi doream”.

Și O.T. din comunitatea Armonia Brassovia și-a dorit să înființeze o comunitate:

„Eu cu mulți ani în urmă am gândit un proiect exact ca ăsta, pe care eu să îl dezvolt. Am un teren la Bod pe care l-am păstrat pentru genul ăsta de proiect”.

V.N. a făcut un proiect pentru care dorea să obțină finanțare de la organizatorii emisiunii „Arena leilor” în care să fie implicate circa 10 familii și prin care să construiască locuințe, grădină etc., la care a renunțat, fiind nemulțumit de condițiile impuse de finanțatori:

„Plusul la comunitate e că nu mai ești implicat în business. Pentru că dacă ai face proiectul acela, să zicem că l-aș fi făcut, îmi dau seama iarăși ce bine că n-a mers, că nu s-a legat, eram bombardat tot timpul de stat”.

4.1.3.2. Transformări, preocupări anterioare integrării în comunitate

O parte dintre membri comunităților descriu anumite preocupări sau transformări anterioare integrării în comunitate și care au constituit o bază pentru dorința de a se integra ulterior în comunitate. Aceste transformări sau preocupări sunt foarte diverse:

► probleme de sănătate care au determinat o schimbare radicală a alimentației (A. și R. din comunitatea Valea Curcubeului au trecut de la o alimentație omnivoră la una complet vegană, adică 100% hrană vie – nici un produs de origine animală, legume, fructe, semințe neprocesate termic).

► scăderea interesului pentru dezvoltare profesională și contacte sociale:

„Între timp am mai tăiat legăturile cu lumea, nu mai sunt așa implicat în societate sau într-un grup social, chiar nu mă mai interesează nici ideea asta de evoluție profesională sau realizare profesională” (C.C., Armonia Brassovia).

► concedierea și schimbarea succesivă a mai multor locuri de muncă:

„Și la un moment dat am fost concediat pentru diverse motive de gen, multe detalii și chichițe și atunci s-a rupt ceva în mine, în sensul că mi-am dat seama că ceva nu mai merge, ceva nu știam exact ce se întâmplă, după aceea am flat că ceva nu mai era sustenabil, ceva din punct de vedere al stressului, al banilor, al rezistenței în general” (C.R., Armonia Brassovia).

► schimbarea concepției privind locul de muncă:

„Acuma zic: aș vrea să fiu lăsată cât mai în pace, ceea ce înseamnă nu într-o companie în care să fiu stresată și toți oamenii stresați …. Acuma sunt orientată spre a face cu plăcere ceea ce fac, a face exact ceea ce știu …” (M.T., Armonia Brassovia).

► accesarea unui credit:

„… experiența care am avut-o cu creditul a fost punctul maxim de trezire al nostru, care ne-a făcut să ne gândim … Păi stai puțin, am ajuns să muncim, să ne dăm aproape toată energia noastră ca să câștigăm niște bani, cu care să plătim rate, facturi și să mâncăm, și în final ce mai rămâne de fapt? Viața trece și tu rămâi un sclav pe plantație și nu faci nimic și am zis ok, stai puțin, noi de fapt ce vrem de la viață?” (Ș.B., Armonia Brassovia).

► preocupări pentru permacultură și dorința de a pune în practică principiile permaculturii prin amenajarea unei grădini.

► anumite transformări, preocupări spirituale:

Aflând că „indienii au o datină și au o credință că cine iese un an de zile la răsăritul soarelui în fiecare dimineață, aia se vindecă de toate bolile”, B.K. a început să facă acest ritual și a perceput anumite schimbări în propria ființă:

„…sufletul meu începea să se trezească, și am început să am percepții așa extrasenzoriale, deci am început să simt ce gândesc oamenii, ce simt, ce simte natura ce facem noi cu copacii, … Am luat o decizie, mi-am vândut terenul și am zis că iau vacanță un an de zile, cel puțin, sau un an jumate, trăiesc bine, citesc și trăiesc pentru sufletul meu și, între timp, o să găsesc, o să meditez ce să fac, de ce o să mă apuc”.

► transformări determinate de citirea cărților Anastasiei și venirea pe lume a copiilor:

„Eram foarte obsedată de a face carieră, de a face bani iar în momentul în care am rămas însărcinată și citind Anastasia cu toate informațiile care vin de acolo am început să am alte preocupări. Să mă preocupe o hrană sănătoasă, o educație sănătoasă pentru copii. Normal, asta a fost primul gând că ce le dau eu mai departe copiilor.” (G.G., Armonia Brassovia).

4.1.4. Motivația de a trăi în comunitate

Motivația de a trăi în comunitate cumulează nevoia de a trăi mai aproape de natură (toți membri comunităților provin din mediul urban), împreună cu oameni cu preocupări asemănătoare, îmbinate cu dorința mai mare sau mai mică de dezvoltare personală, spirituală și cu dorința unei autosuficiențe, autonomii alimentare și energetice.

► a fi împreună cu oameni cu aceleași preocupări:

B.K. afirmă: „eu doresc să trăiesc într-o astfel de comunitate unde ne simțim unii alții sufletul, deci unde, unde lucrăm așa că, pentru mine e foarte important ce vise ai tu și ce vise au restul, pentru mine e foarte important ca acele vise să se împlinească”.

C.R.: „motivația pentru activitățile zilnice acolo… motivația ar fi, nu știu exact, sunt mai multe, să fii alături de oameni calzi, de exemplu la mine să fiu alături de oameni calzi, să nu mai am în jurul meu conflicte de nici un fel…”.

„Și avem un scop comun. Toți oamenii aceștia au un vis pe care vor să-l traducă în realitate, acela de a se muta undeva în mijlocul naturii și atunci este normal ca să cauți să fii într-o comunitate, nu singur … să ne ajutăm unii pe alții, nu-i așa că întotdeauna specia umană a căutat asta” (S.S., Armonia).

► nevoia de a trăi alături de oameni cu aceleași preocupări spirituale:

„…pentru mine era ideea să găsesc ființe cu vibrație cel puțin asemănătoare cu a mea și împreună să putem să aducem un plus acestei lumi” (M.A., SatCitAnanda).

► căutarea armoniei cu semenii și cu natura:

„Eu caut… cred că în esență e armonia. Să fie totul așa lin, frumos, să creezi o lume mai bună, altfel de lume, știi?!” (C.R., Armonia Brassovia).

„…dorești de fapt să faci o comunitate, ca să poți să conviețuiești cu cei de lângă tine, să ai viziuni cât de cât comune asupra lucrurilor, să poți să crești împreună cu ei, să știi că copilul tău poate să interacționeze cu copilul lui frumos, să existe o armonie, că de la asta a plecat Armonia (Ș.B., Armonia Brassovia).

„Ăă..și-n primul rând, mi-am dorit foarte mult ca noi, ca și indivizi, fiecare membru în parte, să trăim curat, în armonie cu natura. Astfel încât, și noi la rândul nostru, prin această armonie cu natura, altfel aduci societății acea armonie” (M.B., SatCitAnanda).

► nevoia de a trăi mai aproape de natură

„…eu iubesc natura și totdeauna am iubit natura, și animalele chiar dacă am crescut la bloc în oraș dar vacanța era la țară…Principiile de viață comune ale celor din comunitate ar fi: în primul rând dragostea de natură și…deci stilul ăsta de viața ecologic în primul rând” (S.S., Armonia Brassovia).

„Dar, în final, una peste alta, poți să ajungi să îți produci tu singur și să îți îndeplinești nevoile de bază, ca să zic așa. Dacă te muți undeva și ți-ai produs tu toate astea și în același timp ai în permanență contactul ăsta cu pământul care te încarcă, că de fapt, asta este, cu lumina, cu soarele, cu apa” (Ș.B., Armonia Brassovia).

Dorința de a crește copiii într-un mediu natural:

G.G. din comunitatea Armonia Brassovia este de părere că traiul în natură ne schimbă valorile, ne oferă repere autentice în viață:

„…apropiindu-mă și de natură, sentimentul meu este că ne schimbăm un pic valorile și nu neapărat mie, că eu știu deja chestia asta, dar copiii. …Cel puțin acum în primii ani, eu cred că este vital să le dai copiilor repere autentice, adică viața în natură…..”.

Alți membri ai comunităților sunt de părere că natura te însănătoșește:

„…mi s-a părut fantastic cât de mult te aproprie, te deschide, îți deschide simțurile, te însănătoșești, fiind cât mai aproape de natură” (G.G., Armonia Brassovia).

„…probleme de sănătate, eu sunt așa un gen mai firav, fizic și am constatat că de fiecare dată cănd ieșeam în natură, după o zi-două imediat îmi schimbam felul de a fi, eram altfel, fizic eram bine, nu mai aveam sensibilități, alergii …Am crescut la oraș, acuma mi-am dat seama că inima mă cheamă în natură” (B.S., Armonia Brassovia).

„… oamenii au venit la bloc, au avut salarii, au avut unde să muncească, au avut de toate, dar și-au dat seama că lipsește ceva totuși, adică s-au rupt de natură, s-au rupt de ritmurile naturii…” (I.S., Armonia Brassovia).

Traiul în natură îți oferă posibilitatea de a fi în armonie cu tine însuți:

„…Nu o văd ca o fugă. O văd ca o reîntoarecere în natură pentru foarte mulți. Acum în bloc acolo, dacă stai în bloc, nu poți să trăiești în armonie cu tine însuți, poți fi în armonie atunci când ești în natură” (G.B., Armonia Brassovia).

„Ăă..și-n primul rând, mi-am dorit foarte mult ca noi, ca și indivizi, fiecare membru în parte, să trăim curat, în armonie cu natura” (M.B., SatCitAnanda).

Pentru I.S. (Armonia Brassovia), necesitatea de a trăi mai aproape de natură determină dorința de a construi o casă mică:

„…dacă eu am nevoie să, visul meu e să fiu în contact cu natura de ce dumnezeului m-aș izola, m-aș băga într-un căsoi eu știu, ca să stau acolo închis, pentru ce?” (I.S., Armonia Brassovia).

C.C. (Armonia Brassovia) constată dificultatea de a te simți aproape de natură în oraș: „…mie mi-au plăcut mai mult plantele, chiar îmi pare rău că aici în București văd copaci înfloriți, dar nu pot să urmăresc tot ciclul, cum apare floarea, fructul …”.

A.B. din comunitatea Armonia Brassovia declară că are nevoie de liniște, ceea ce nu poate găsi în oraș: „Și atunci a apărut nevoia de a lua terenul, să fie cât mai departe de oraș, să nu mai aud manele, să nu mai aud bormașini, vroiam să aud liniștea, vroiam să aud vântul, vroiam să aud animalele”.

► asigurarea auto-suficienței, autonomiei alimentare, energetice:

„Eram măcinat de mic să ai hrana asigurată. În momentul în care suferi de lipsa mâncării, e greu. Pe primul loc sunt nevoile de bază. Prima motivație: să fie abundență și să nu aveți grija asta” (V.N., Armonia Brassovia).

„Practic noi pierdem foarte mult timp câștigând niște bani cu care să ne cumpărăm ceea ce mâncăm, ori mâncarea ar trebui să fie ceva.. deci nu ar trebui să muncim pentru mâncare, ar trebuie să fie ceva care se găsește în abundență” (G.G., Armonia Brassovia).

„Dar poți să trăiești sustenabil, să-ți asiguri hrana, să-ți asiguri traiul de zi cu zi și chiar și pe viitor și prin ceea ce produci tu să poți să oferi și societății ceva” (M.B., SatCitAnanda).

„… poți să ajungi să îți produci tu singur și să îți îndeplinești nevoile de bază, ca să zic așa. Dacă te muți undeva și ți-ai produs tu toate astea și în același timp ai în permanență contactul ăsta cu pământul care te încarcă” (Ș.B., Armonia Brassovia).

„Păi am pornit ăăă.. în dorința de a trai aproape de natură, dar nu de unul singur …de a fi împreună cu alții care își doresc același lucru și cu adevărat de a face pasul ăsta de a ieși din oraș și din sistemul de dependență total față de sistem și de a încerca să devenim cât mai sustenabili” (M.C., Valea Curcubeului).

„Păi sunt oameni care au aceleași țeluri, care au recunoscut nebunia sistemului, vor să trăiască în natură pe propriile picioare. Asta e important, când trăiești, când reușești să-ți asiguri hrana și apa … nimeni nu te mai poate controla. Asta contează. Păi cu asta te au ei la mână” (A.S., Armonia Brassovia).

► dorința de a face activități care să aibă sens:

„…e o dorință mai mult de a face ceva, de fapt, cel puțin, din punctul meu de vedere, de a face ceva care să însemne ceva pentru mine. .. Când am văzut că petrec atâtea ore pe zi într-un loc unde simt că nu fac nimic care să însemne ceva” (E.M., Armonia Brassovia).

„După ce în 2009 a avut loc o trezire mai puternică pentru mine pe care am cerut-o de fapt și am primit-o. Si apoi toată viața și-a pierdut sensul și am căutat un sens pe care nu l-am găsit acolo și am început să ne interesăm de comunități” (A.I., SatCitAnanda).

► nevoia de a pleca din oraș:

„Nevoia de a pleca din oraș a pornit de la faptul că nu ne mai găseam locul aici, nu știu, energetic, spiritual… La acel moment când am vrut să plecăm mă sâcâia faptul că nu îmi găseam locul aici. Mă sâcâia orice.” (A.B., Armonia Brassovia).

„Am avut, da, în primul rând cred că exista un fel de saturație față de oraș..” (F., Stanciova).

► dorința de a se bucura de viață:

„.Am zis că acuma suntem tineri, acuma putem să clădim ceva, să avem energie, să ne bucurăm de viață….facem acuma investiții pentru viitor, investim în comunitate” (I.T., Stanciova).

„Căutam un sens de bucurie, pur și simplu. Bucuria de a fi cu ceilalți, cumva o bucurie, nu pot să îi spun acum cum mă gândeam atunci, o bucurie pur si simplu de a fi cu ceilalți și de a trăi într-un mediu, de a te bucura de viață probabil” (A.I., SatCitAnanda).

► dorința de a face ceva pentru oameni în general:

„Eu mă simt foarte bine și aici, la căsuța mea din Brașov, să-mi cresc copiii la Tărlungeni, să stau liniștit, să duc o viață lejeră. Evadarea asta am făcut-o pur și simplu, așa am simțit, ideea de a face ceva pentru comunitate” (F.D., Armonia Brassovia).

► dorința de a aplica principiile permaculturii:

„Căutam, adică simțeam că am nevoie să trăiesc într-o comunitate. Că singur nu pot să fac, adică pot să fac lucruri dar nu așa cum se fac într-o comunitate, mai .. și relațiile dintre oameni. Și plus că am mai căutat un grup care practică principiile permaculturii” (R., Aurora).

► împlinirea nevoilor de socializare ale copiilor și adulților:

„… nevoile sociale și nevoile de socializare ale copiilor e greu să le satisfaci de unul singur undeva. Copiii au nevoie să aibă și prieteni, să se joace…” (A.B, Armonia Brassovia).

„Pentru că iar să fii independent cum am zis, să ai hectarul tău și cu capul tău ești sustenabil, ok, ce faci, ești de unul singur, așa, nu mai trebuie să socializezi, sunt anumite lucruri care te depășesc” (I.D, Armonia Brassovia).

► susținerea grupului în realizarea proiectelor:

„…dacă eu mă duc și mă izolez undeva și nu am un suport în spate, ești, cum se zice, ușor de… Nu găsesc cuvântul. Ești o țintă sigură, îmi scapă cuvântul. Ești expus. Deci te duci de unul singur și fâs, când s-a format deja un grup e altceva. Se impune” (V.N., Armonia Brassovia).

► a trăi într-un mediu favorabil dezvoltării:

„O comunitate mie mi se pare că creează acel mediu care te ajută să te dezvolți tu ca om, dincolo de orice” (I.S., Armonia Brassovia).

„Știu, cred și sunt convins că omul nu este în armonie și în echilibru decât într-un mediu natural” (Ș.B., Armonia Brassovia).

4.1.5. Ce-i atrage la comunitate, ce le place în comunitate

► Oamenii din comunitate

„Am ales comunitatea deoarece aici oamenii sunt pe aceeași lungime de undă cu mine și toți de aici oferă ajutor când avem nevoie și voiam să socializăm mai mult cu oameni care sunt ca noi” (A.Z., Armonia Brassovia).

„…și asta contează până la urmă pentru o comunitate. Oamenii care să fie unu și unu” (A.S., Armonia Brassovia).

„Oamenii din comunitatea asta îmi plac, deși mai sunt divergențe, până la urmă va fi o selecție” (C.C., Armonia Brassovia).

„Și încet, încet a început să-mi placă ideea asta de comunitate și am rămas, am zis ok, mă simt bine, sunt altfel de oameni, sunt oameni mai calzi față de cei din București unde toți oamenii aleargă după bani și nu mai au timp să fie buni….” (C.R., Armonia Brassovia).

„…când am descoperit Armonia și așa m-am gândit și la partea cealaltă, că totuși să ai lângă tine niște oameni care să te ajute și cu care să te simți bine și cu care să împărtășești idei, diverse, e ceva. Și cu cât îi cunoaștem mai bine pe oamenii de aici, plusul acesta devine și mai mare” (E.M., Armonia Brassovia).

„…chiar dacă aș fi avut puterea financiară, era foarte important și unde anume, și nu neapărat ca locație, cât faptul de a fi înconjurat de niște oameni care să aibă niște, să spun, niște orientări apropiate” (F., Stanciova).

„La acest proiect m-au atras oamenii care împărtășeau o viziune comună despre un trai mai armonios, că până la urmă asta a fost și denumirea. Deci un trai mai armonios din toate punctele de vedere” (G.I., Armonia Brassovia).

„La comunitate mă atrage implicarea oamenilor, faptul că suntem o energie cu toții.. sunt oameni așa cum, simt că vibrăm la fel, că suntem pe aceeași lungime de undă să zic așa” (G.G., Armonia Brassovia).

„Pentru mine mai puțin locația în natură, sau undeva în natură contează, cât faptul să fim împreună. Să putem împreună, împreună putem fi foarte puternici” (G.B., Armonia Brassovia).

„Acuma iarăși, chestia asta cu căsuța sau cu locul, terenul și căsuța e important într-un fel, dar de când și cu Armonia, a început să-mi fie foarte clar că de fapt oamenii sunt un pic mai în față de toate chestiile astea” (I.S., Armonia Brassovia).

„Am ales această comunitate deoarece aici există oameni cu aceleași interese ca și mine, și în viață e de dorit să fi acolo unde sunt oameni care împărtășesc aceleași valori ca tine, aceleași dorințe de bine, de mai bine, de sprijin” (O.T., Armonia Brassovia).

„..avantajul comunităților de genul ăsta este că oamenii care se adună aici sunt de o anumită calitate (…) noi ne dorim un mod de viața sănătos, în armonie cu natura și împreună cu oameni de calitate” (S.F., Armonia Brassovia).

„…este o vorbă „cine se aseamănă se adună” și mă simțeam atât de bine între acei oameni, deja de la prima întâlnire, în prima oră, m-am simțit ca într-o familie cu ei” (S.S., Armonia Brassovia).

„ ….practic mediul în care sunt, asta a fost de fapt cel mai important, mediul social, oamenii pe care i-am găsit aicea s-au, s-au potrivit exact la ceea ce eu căutam ca nivel, ca mod de interacțiune și mod de a privi lucrurile..” (F., Stanciova).

► Diversitatea oamenilor

„….suntem și foarte diferiți, ceea ce e comun e că ne acceptăm diferențele și le celebrăm, mai mult decât că le acceptăm chiar ne bucurăm” (I.T., Stanciova).

► Întrajutorarea în comunitate

„..noi acuma suntem dependenți de servicii sociale suntem în societatea civilizată acolo, chestile astea sunt asigurate, by default, nu trebuie să faci ceva” (A.S., Armonia Brassovia).

„..noi muncim nu pentru a avea niște hârtii albastre în buzunar… noi muncim pentru a avea acces la resurse, știi? Și pe alea poți să le obții și din suflet. Poți să le obții și prin free-sharing, prin car-sharing, bike-sharing, food-sharing….” (C.R., Armonia Brassovia).

„Mie îmi place foarte mult ideea asta de a împărți, a împărtăși, cum e ghift economy… Eu am conștiința, asta că totul se întoarce…” (I.D., Armonia Brassovia).

„…..ne ajutăm reciproc și muncim ca și la țară, pe vremuri strămoșii noștri, la fel făceau, cum spuneau ei, ne facem o clacă” (S.S., Armonia Brassovia).

„În clipa aia mi-am dat seama, hopp, stai că nu calea individuală e ceea ce caut eu și uite că același lucru facem, tot așa, dar în grup și mult mai eficient” (B.S., Armonia Brassovia).

► Toleranța

„Una din caracteristicile principale este toleranța și faptul că fiecare face ce are chef, ce vrea. ..Toată lumea este foarte relaxată și faci ce vrei atâta timp cât nu contravine principiilor noastre generale” (C., Stanciova).

„Ce-mi place mie la Armonia este că în răgazul ăsta de un an de zile, am încercat să ne armonizăm și am constatat că e loc pentru orice idee” (I.D., Armonia Brassovia).

„..există o plajă foarte largă de, de acceptare a diverselor persoane cu diverse orientări, diverse vârste, nu știu, mie mi se pare că, că e o comunitate mai sănătoasă …” (F., Stanciova).

► Starea de optimism, generozitate

„Satisfacția mea și ceea ce mă motivează imens, este punctul definitoriu al experienței mele în comunitate, este starea asta de energie pozitivă, de optimism, de generozitate cu care mă hrănesc atunci când noi suntem împreună și facem orice” (T.B., Stanciova).

► Plusul informațional

„Deci ăsta-i un punct forte al comunității: informația circulă într-un ritm amețitor, deci cu tot internetul, înainte, nici vorbă. Aici circulă informație utilă, internetul e cu informații cu tonele, nu știi să faci legăturile cu ce trebuie” (B.S., Armonia Brassovia).

► Vindecare și evoluție personală

„Mă interesează în primul rând scopul personal de vindecare și de evoluție, iar în paralel cu asta apare automat și vindecarea grupului” (B.S., Armonia Brassovia).

► Dezvoltarea oamenilor

„Și iarăși comunitatea, așa cum o văd eu, are aici o, adică părerea mea e că face ca indivizii ei să se dezvolte cu totul și cu totul într-un alt mod decât într-o societate normală” (I.S., Armonia Brassovia).

► Senzația de libertate

„Senzația de libertate, este absolut magnific ce am trăit cînd am fost de curând să vizitez terenul de la Șinca Veche, este o senzație de libertate care este contrar opusă oricărei colivii de aur din cuburile de sticlă capitaliste în care se presupune că oamenii fac carieră, dar nu e întotdeauna așa” (C.R., Armonia Brassovia).

► Posibilitatea de a practica permacultura

„Și mă atrage faptul că tot acolo pot să fac permacultura, că găsesc un spațiu mare, un teren mare în care pot să zic da, ăsta e terenul meu pot să mă joc cu permacultura, să experimentez, să mă simt bine să așa…” (C.R., Armonia Brassovia).

► Localizarea comunității

„Ar mai fi și faptul că sunt în Ardeal, sunt mai aproape de locurile mele ideale pentru vacanță gen” (C.R., Armonia Brassovia).

„…zona asta e mai mult decât deosebită. Zona Făgărașului, munții Făgărașului… Bunicul meu a făcut parte din grupările de rezistență și am crescut cu o istorie puțin altfel decât au crescut alți copii. …Știu cât de mult au contat locurile astea pentru cei din familia mea și atunci legătura mea e puțin …” (O.T., Armonia Brassovia).

► Posibilitatea de a avea un trai simplu

„Eu văd o chestie importantă noi am învățat cu succes să ne complicăm foarte tare viețile deci, părerea mea este că comunitatea așa cum o văd și cum o văd alții care simt chestia asta. O să ne ajute să avem acea viață simplă din punct de vedere exterior dacă vrei, dar bogată din punct de vedere interior” (I.S., Armonia Brassovia).

4.1.6. Scopul comunității. Viziunea asupra comunității

Pentru membri comunității SatCitAnanda, scopul comunității este de natură spirituală:

„Și apoi, despre scopul nostru, l-am denumit spațiu de puritate și el spune așa: «Un spațiu în care cei care vin să găsească toate condițiile necesare, fizice și subtile în care ei să se simtă liberi și dornici să își atingă potențialitățile maxime și să se regăsească pe sine»” (A.I.).

Pentru C.D., inițiatorul comunității Aurora, comunitatea are atât un scop spiritual, cât și unul de susținere a tuturor proiectelor comunitare din România:

„…noi ce am simțit e că e nevoie în zona asta, adică în România, în general, e de un proiect care să susțină celelalte comunități în general … și eventual să fie un centru, aș spune eu, un exemplu pentru toată mișcarea, mișcarea asta de neoruralism, comunități intenționale … deci ceea ce simțim e emergența unei comunități intenționale, internaționale, pe caracter spiritual, în care transcendența eului, individului, fiecare se caută, să spunem așa, transcendența individului precum și transcendența comunității în sine…”

4.2. Comunitățile din perspectiva teoriei simplității voluntare

Studiind comunitățile intenționale din spațiul românesc, am constatat că motivațiile și intențiile membrilor comunităților se regăsesc în teoria simplității voluntare:

Pornind de la un articol scris de Richard Gregg în 1936, intitulat „The Value of Voluntary Simplicity” („Valoarea simplității voluntare”), Duane Elgin și Arnold Mitchell publică în anul 1977 articolul „Voluntary Simplicity” („Simplitatea voluntară”), în care definesc simplitatea voluntară astfel:

„Esența simplității voluntare este a trăi într-un mod care este simplu în exterior și bogat interior. Acest mod de viață presupune frugalitatea consumului, un sentiment puternic de urgență privind mediul, o dorință de întoarcere la a trăi și munci în medii care sunt pe o scală mai umană, și o intenție de împlinire a potențialului nostru uman mai înalt – atât psihologic, cât și spiritual – în comunitate cu alții‟ (Elgin și Mitchell, 1977, p. 1).

Cu privire la această definiție, un membru al comunității Armonia Brassovia, I.S., fără să fi parcurs literatura despre simplitatea voluntară, a declarat:

„Eu văd o chestie importantă: noi am învățat cu succes să ne complicăm foarte tare viețile deci, părerea mea este că comunitatea așa cum o văd și cum o văd alții care simt chestia asta, o să ne ajute să avem acea viață simplă din punct de vedere exterior dacă vrei, dar bogată din punct de vedere interior”.

Elgin și Mitchell menționează faptul că la baza simplității voluntare ca mod de viață stau cinci valori pe care le-am regăsit în diferite ponderi și la membri comunităților:

simplitate materială

scală umană

autodeterminare

conștiință ecologică

dezvoltare personală

Câteva observații generale:

-simplitatea materială poate fi observată în toate cele cinci comunități, dar este mai evidentă în comunitatea Stanciova și Valea Curcubeului;

-scala umană, ca valoare a simplității voluntare, consider că este prezentă prin însăși dorința, motivația și hotărârea membrilor comunităților de a trăi în comunitate;

-deși prezentă în toate comunitățile, autodeterminarea ca valoare a simplității voluntare este mai pronunțată în comunitatea Armonia Brassovia;

-conștiința ecologică este prezentă la membri tuturor comunităților analizate, dar mai pregnant în comunitatea Stanciova și Aurora.

-dintre toate cele cinci comunități, în comunitatea SatCitAnanda valoarea simplității voluntare cea mai importantă este dezvoltarea personală.

4.2.1. Simplitate materială

Director al Institutului Simplității din Melbourne, Australia, Samuel Alexander (s.a.: pp. 31-32) afirmă faptul că „simplitatea voluntară este o strategie de viață opusă/opozițională care respinge stilul de viață materialist al culturii de consum și afirmă ceea ce este deseori numit «viață simplă» sau «downshifting». (…) aceasta înseamnă în general acceptarea unui nivel mai scăzut de venit și de consum, și a avea în schimb mai mult timp și libertate pentru a atinge alte obiective în viață”.

Aspecte ale simplității materiale în comunitățile intenționale analizate:

► reducerea veniturilor: locul de muncă

Schreurs et al (2012: p.291) definesc fenomenul downshifting ca „o reducere a cheltuielilor, incluzând atât o dimensiune voluntară, cât și o dimensiune involuntară. Prin urmare, downshifterii sunt persoane care trăiesc cu mai puțini bani decât o făceau înainte, indiferent dacă schimbarea este voluntară sau involuntară”.

Întrucât simplitatea presupune reducerea venitului și a consumului, aceasta este strâns legată de locul de muncă al membrilor comunității. O parte dintre membri comunităților nu au un loc un loc de muncă, o parte au renunțat la locul de muncă pe parcursul cercetării. O parte dintre membri au diferite contracte de colaborare care le permit să aibă un program flexibil și mai multă libertate. Cei mai mulți dintre cei care au un loc de muncă doresc să renunțe în timp la acesta sau să îl schimbe cu unul care să le ofere mai multă libertate.

„Doar că la ultimul servici deja nu prea mai suportam, mă cam săturasem …” (A.M., Armonia Brassovia).

„…sunt conștient că ne-am complicat foarte tare cu toate alea, adică uită-te și tu deja alergi de la servici ca să poți să-ți plătești nu știu ce, ca să-ți iei nu știu ce, ca să faci nu știu ce, că să plătești o întreținere de nu știu câte milI.e ca să nu știu cum, ca să nu știu cum adică e o chestie extrem de complicată” (I.S., Armonia Brassovia).

► reducerea veniturilor prin traiul în comunitate

„Eu mă gândesc că într-o comunitate din asta care ne rezolvă problema hranei și a energiei, o să constatăm că putem să trăim cu foarte puțini bani” (I.D., Armonia Brassovia).

„…cred că folosim destul de puțini bani, mai ales pe chestii inutile, nu prea cumpărăm chestii procesate, evităm chestiile create de corporații, deci avem chestia asta activistă..” (I.T., Stanciova).

„…există varianta economiei bazată pe resurse, pe principiul nu mâncăm bani, ci mâncăm legume și fructe așa, acel gift economiy, în care dai și primești în natură diverse chestii…Deci există tot felul de formule prin care îți poți asigura resursele necesare traiului, nu neapărat prin bani sau nu 100% prin bani..” (C.R., Armonia Brassovia).

► reducerea dependenței de bani și moneda locală

Cei mai mulți membri ai comunităților doresc să folosească și să aibă nevoie de bani cât mai puțin posibil, pentru a nu mai fi dependenți de un loc de muncă, pentru a trăi mai intens o senzație de libertate, pentru a se putea desprinde de oraș:

„Povestea noastră este că am putea trăi mai simplu, putem trăi fără joburi de la 8-5, putem trăi fără credite, putem trăi dincolo de bani și ne ancorăm valorile mai degrabă în relații sociale decât în gO. după bani și cumva ca și corolare, din chestiile astea de a produce singuri hrana, zicea odată I. foarte drăguț că să îți produci legume în gradină e ca și cum ți-ai tipări proprii bani” (T.B., Stanciova).

„O chestie care, nu vreau să dau în teoria conspirației, dar chestia asta că ne trebuie bani și nu poți fără și pentru a-ți îndeplini visele e absolut ok și singura soluție este să iei un credit de la bancă pe care să îl plătești la suprapreț și pe perioade lungi de timp….putem trăi fără credite, putem trăi dincolo de bani” (T.B., Stanciova).

„Îmi doresc să rup orice legătură cu orașul și să îmi produc aici toate cele necesare, deoarece banii sunt o iluzie. Moneda reală din circulație este 5%, restul este monedă virtuală” (O.T., Armonia Brassovia).

„Și atunci m-am prins că în lumea civilizată ai … numai două posibilități. Ori bani, muncești, faci bani și te hrănești sau te hrănești de pe pământ. Banii ăia sunt, mâine nu sunt se devalorizează, ți-i fură bA., ți-i fură. … nu ai sursă de venit, ești la îndemâna altora. Eu nu sunt genul care să-mi placă să fiu la îndemâna altora” (A.S., Armonia Brassovia).

„…în momentul în care se vor extinde comunitățile, banii nu vor mai conta atât de mult” (C.R., Armonia Brassovia).

„…este absolut magnific ce am trăit cînd am fost de curând să vizitez terenul de la Șinca Veche, este o senzație de libertate care este contrar opusă oricărei colivii de aur din cuburile de sticlă capitaliste în care se presupune că oamenii fac carieră…și acele cuburi de sticlă sunt pentru bani, toți vin acolo pentru bani. Deci dacă, scopul unic și final și intrinsec al prezenței oamenilor acolo sunt banii, înseamnă că nu există suflet, totul se face mai mult sau mai puțin mascat pentru bani…” (C.R., Armonia Brassovia).

„…pământul ne oferă deja tot ce avem nevoie chiar dacă nu reușim să le producem noi toate într-un loc dar poți face schimburi sau o perioadă până vor începe să existe mai multe comunități și fiecare să producă anumite chestii să se poate producă schimburi, până atunci vom folosi tot banii că nu or să dispară peste noapte ei se vor transforma cu timpul dar nu așa de repede cum am vrea. Dacă s-ar schimba peste noapte ar fi un haos în lumea asta și ar fi rău de tot” (M.C., Valea Curcubeului).

„…într-o comunitate sursele financiare s-ar putea să fie mai dificil de realizat, adică să poți să continui să faci bani, atunci nu mai merită să te muți într-o comunitate” (G.B., Armonia Brassovia).

A.B. din comunitatea Armonia Brassovia menționează chiar posibilitatea dezvoltării în timp a unei monede locale (moneda locală este un aspect al sustenabilității economice așa cum a fost aceasta descrisă de Global Ecovillage Network și există comunități în lume, precum comunitatea Findhorn din Scoția care utilizează și moneda locală):

„…posibil și monedă locală, nu știm. (…) Oricum, în ceea ce privește moneda locală este o chestie foarte tare. Moneda comunitară, locală, are o putere foarte mare. Dar pentru ca povestea să fie cu happy-end este ca moneda să circule doar în interiorul comunității. (…) Trocul este mai dificil pentru că nu ai unitate de măsură”.

I.T. din comunitatea Stanciova menționează că banii ne predispun la alegeri greșite (aici din perspectiva daunelor aduse mediului).

„…și astăzi având bani m-am dus și am cumpărat o chestie într-o sticlă de plastic, un chefir într-o sticlă de plastic pe care…dacă nu aveam bani nu făceam alegerea asta, dar cumva e mai comod când ai bani să…uneori nu-ți vine să te gândești tot timpul”.

În comunitatea Stanciova au inițiat și un fel de bancă a asociației:

„Un voluntar a inițiat bA. asociației care funcționează în așa fel încât cine are ceva bani în plus, diferite monede, îi pune acolo, în niște borcane și se adună, nu ține nimeni contabilitate” (C., Stanciova).

► reducerea consumului

Dacă o componentă importantă a simplității materiale este reducerea veniturilor, cea de-a doua, care decurge din prima componentă, este reducerea consumului (aspect confirmat și de studiul realizat de Ballantine și Creery în anul 2009 asupra simplificatorilor voluntari).

„…de fapt n-avem nevoie să, să deținem lucruri, să posedăm lucruri sau cum să zic eu, să..da, să deținem lucruri, cât avem nevoie de accesul la lucruri și de fapt cam asta ar fi, cam asta ar fi ideea” (F., Stanciova).

T.B. din comunitatea Stanciova menționează necesitatea unui consum conștient:

„…tot o viață din asta în care trebuie să te înveți să trăiești cu costuri mai mici, de fapt să trăiești conștient. Chiar este nevoie să cheltuiești bani pe chestia x sau este de frustrare sau plictiseală că-i trebuie musai să o cumpăr”.

R. din comunitatea Valea Curcubeului menționează dorința de a renunța treptat la toate produsele pe care le consideră inutile, inclusiv la cosmetice și produse de înfrumusețare:

„…am renunțat încet încet de la mari consumatori, am devenit mici consumatori, încă suntem consumatori, dar măcar nu mai folosim chimicalele alea de la oraș, am renunțat complet la ele, am renunțat la toate prostiile astea care pentru femei să te înfrumusețezi și nu știu ce, eram o mare amatoare de machiaj și de creme și de nu știu ce, am renunțat complet la el”.

Simplitatea materială se referă și la diminuarea cheltuielilor pe articole vestimentare:

„… mi-a plăcut de fata de la Valea Curcubelui când a întrebat-o cineva, cum de-ți faci tu hainele? Că ești pe câmp, între dealurile ălea și așa, și a zis, am haine pentru 5 generații. Păi cum să ai atâtea haine? Unde le ții? Nu. Țin o haină până se rupe. Deci trebuie să înveți chestiile astea, fără ele nu ai ce căuta în comunități” (V.N., Armonia Brassovia).

I.S. din comunitatea Armonia Brassovia vorbește despre o reeducare interioară în sensul conștientizării adevăratelor nevoi:

„…e un fel de reeducare interioară, adică trebuie să te mulțumești cu strictul ăsta, nu e cuvântul potrivit, să te mulțumești cu ceea ce-ți este necesar, dar fără să stai acuma să înflorești lucrurile, toate nevoile și toate lucrurile astea la nesfârșit, știi. Adică ce-ți trebuie de fapt să fii fericit, foarte puține îți trebuie pe bune, deci foarte puține îți trebuie”.

O altă modalitate de reducere a consumului în comunități se realizează prin partajare (folosirea în comun de unelte, o mașină care deservește mai multe familii, cumpărarea de produse în comun ș.a.). acest aspect este confirmat și de Ballantine și Creery (2009) care au constatat faptul că simplificatorii voluntari împărtășesc produsele aflate în proprietate (shared ownership): împrumutarea de cărți sau închirierea unei mașini ș.a.

„Viața noastră, nu neapărat simplă, cât simplificată o numesc eu, înseamnă că acolo unde nu e musai ca toata lumea să aibă câte o chestie, se partajează” (T.B., Stanciova).

„….sunt 3 mașini la 7 case și cei care oficial nu au mașină se folosesc de celelate. … E o drujbă la 4 case care sunt mai aproape și care pot împărți una singură….în Stanciova mașina de spălat de la casa asociației este împărțită” (T.B., Stanciova).

„Noi acuma îl folosim noi (solar cookerul), casa asociației, dar și I.. Suntem deja trei familii care îl folosim și chiar nu e nicio problema” (C., Stanciova).

„…sunt utilități de care ne dăm seama că nu avem nevoie, să avem toți câte o mașină, câte un duș așa că le folosim la comun, cumpărăm împreună detergenți, facem comenzi online împreună, sunt o grămadă de chestii care ne ușurează treaba..” (I.T., Stanciova).

„Familia noastră are garsoniera în oraș care acum este folosită de alți membri, inclusiv asta o partajăm, cel puțin 4 alți oameni au cheia și când au nevoie numai sună să se asigure că este liber” (T.B., Stanciova).

► simplitatea locuinței

Simplitatea locuinței este prezentă în comunitățile intenționale analizate în două forme:

-cumpărarea de către membri comunităților a unor case vechi pe care le-au renovat (este cazul cu membri comunităților Stanciova, Valea Curcubeului și Aurora). Dintre aceștia, membri comunității Stanciova nu au de gând să construiască alte locuințe, spre deosebire de ceilalți membri ai comunităților care intenționează să construiască locuințe noi, ecologice.

-intenția de a construi locuințe mici, cu costuri cât mai mici, utilizând materiale de construcție locale și forța de muncă asigurată de membri comunității (care se vor ajuta reciproc să construiască locuințele).

Simplitatea locuinței se regăsește și în faptul că o parte din locuințele vechi ocupate deja de unii membri nu sunt racordate la toate utilitățile (în Valea Curcubeului nu sunt racordați nici la apă-canal, gaz, energie electrică; în comunitatea Aurora sunt racordați numai la energie electrică, iar în Stanciova și în SatCitAnanda sunt racordați la apă și la energie electrică). Cu excepția membrilor din comunitatea SatCitAnanda, cei mai mulți dintre membri doresc să folosească toaletă uscată pentru a nu polua apa.

Studiind simplificatorii voluntari din Marea Britanie, Shaw și Newholm (2002: pp.177-178) constată faptul că utilizarea produselor secondhand poate varia semnificativ „printre cei relativ prosperi”: la o extremă se situează articole de mobilier și îmbrăcăminte îmbunătățite care devin obiecte la modă, iar la cealaltă extremă unii respondenți locuiesc în case second hand mobilate cu piese care pot fi mai mult sau mai puțin reparate.

► asigurarea unui confort minim

Deși traiul în comunitate este mai simplu din punct de vedere material, fiecare încearcă sauu va încerca să-și asigure confortul minim necesar, potrivit propriilor necesități:

„…fiecare o să urmărească să-și asigure un confort acolo. Dar ceea ce vreau eu să zic este că nu e cazul să alergăm după lucruri, adică să-ți pui acum zece mii de becuri, cu nu știu ce leduri că astea-s la modă și eu stiu ce să mai faci, să-ți iei nu știu ce mașină de spălat care nu știu ce face. Hai să fim serioși!” (I.S., Armonia Brassovia).

Duane Elgin (1977: p.7) afirmă că „deși a trăi simplu implică a consuma cantitativ mai puțin (în special elemente care sunt ineficiente energetic, nebiodegradabile, articole de lux neesențiale etc.), aceasta nu presupune scăderea drastică a costului total al consumului. A trăi simplu nu trebuie să fie echivalat cu a trăi ieftin. Produsele lucrate manual, cele durabile, estetic durabile sunt adesea achiziționate la prețuri mai mari decât produsele produse în masă”.

4.2.2. Scala umană

Prin scala umană, Duane Elgin (1977: p. 6) înțelege „o preferință pentru o dimensionare umană a mediilor de viață și de muncă. (…) Aceasta implică în continuare ca eforturile oamenilor să fie de asemenea dimensiuni încât fiecare să știe cu ce fiecare contribuie la întreg și, prin urmare, are un sentiment de recompense comune și de responsabilitate comună”.

În cazul cercetării de față, fiind cercetată simplitatea voluntară în contextul comunităților intenționale, toți membri comunităților sunt atrași de o astfel de dimensionare umană a mediului de viață și de muncă, aceștia dorind să trăiască într-o astfel de comunitate „mai uman dimensionată” și dorind să-și desfășoare activitatea și „să-și câștige traiul” în comunitate.

4.2.3. Auto-determinare

Duane Elgin (1977: pp. 6-7) afirmă faptul că „simplitatea voluntară cuprinde o intenție de a fi mai mult autodeterminat și mai puțin dependent de instituții largi, complexe, fie din sectorul privat (economie) sau din sectorul public (procesele politice). Auto-determinarea se manifestă ea însăși în consum ca o dorință de asumare a unui control mai mare asupra destinului personal al fiecăruia și a nu duce o viață atât de legată de «plăți în rate, costuri de întreținere și așteptările celorlalți». Astfel, o persoană poate căuta să devină într-o măsură mai mare auto-sufiecientă din punct de vedere material – să crească el însuși, să facă el însuși, să facă fără, și să exerseze auto-disciplina în patternul și nivelul lui de consum astfel încât gradul de dependență (atât fizică, cât și psihologică) să fie redus”.

Pe pagina web a Global Ecovillage Network (http://gen.ecovillage.org/) găsim o operaționalizare a sustenabilității în patru dimensiuni: dimensiunea socială, ecologică, culturală/spirituală și economică. Comparând aceste patru dimensiuni cu cele cinci valori ale simplității voluntare enunțate de Elgin și Mitchell (1977), am constatat următoarele asemănări: dimensiunea socială enunțată de GEN se aseamănă cu scala umană enunțată de Elgin și Mitchell, dimensiunea ecologică cu conștiința ecologică, dimensiunea culturală/spiritual cu dezvoltarea personală și dimensiunea economică cu auto-determinarea.

Toți membri comunităților își doresc ca, trăind în comunitate, să fie mai auto-determinați în sensul menționat de Duane Elgin. Pentru a exprima aceasă dorință, membri comunităților vorbesc despre (auto)sustenabilitate și nu auto-determinare.

► ce înțeleg membri comunităților prin (auto)sustenabilitate?

În ceea ce privește auto-sustenabilitatea, părerile sunt împărțite între membri comunităților. Cert este faptul că toți își doresc să-și asigure prin traiul în comunitate sursele de hrană necesare, sursele energetice și să fie cât mai puțin dependenți de un loc de muncă.

C.D. din comunitatea Aurora chiar menționează cele patru dimensiuni ale sustenabilității afirmate și de Global Ecovillage Network: „…noi când vorbim de autosustenabilitate vorbim despre cele patru aspecte: la nivel cultural, la nivel social, la nivel economic și ecologic”.

„Prin autosustenabilitatea unui sistem trebuie să se asigure și resursele care se consumă pentru traiul comunității și un anumit surplus care să-i asigure duplicarea” (A.B., Armonia Brassovia).

„…sustenabil înseamnă să trăiești independent față de ajutorul statului. Să poți să ai o comunitate puternică în care să rămâi și să produci alimentele, alimente curate, bio, iar productiv, sunt mai multe forme de a te autosusține, ori vânzând ceea ce produci, o altă formă este să…devii o comunitate foarte puternică cu reprezentanți spirituali foarte capabili și foarte buni” (M.B., SatCitAnanda).

„Părerea mea, care probabil este un pic diferită de a celorlalți este că într-o comunintate autosustenabilă ar trebui ca fiecare celulă a ei să fie autosustenabilă ca aceea comunitate să aibă forță și să nu poată fi stârpită, să zic așa de nimic” (G.G., Armonia Brassovia).

► (auto)sustenabilitatea poate fi realizată doar la nivel comunitar

Membri comunităților cred că auto-sustenabilitatea nu este posibilă la nivel familial, ci doar la nivel comunitar (și chiar prin conexiune cu alte comunități intenționale și tradiționale):

„Noi am ajuns la ideea că autosustenabilitatea pentru o familie nu prea este realizabilă. Comunitatea însă, da, și aflată în relație cu alte comunități. Poți ajunge la autosustenabilitate dar numai prin relații. Pe familie, parțial sustenabil. Nevoile stricte de supraviețuire să fie sustenabile, fiecare familie să și le asigure. (…) Celelalte nevoi, sociale, culturale să fie în comunitate sustenabile” (A.B., Armonia Brassovia).

„…pentru mine e o diferență între autosustenabilitate și sustenabilitate, pentru mine, sustenabilul înseamnă că la nivel local încă îmi permit să susțin, să caut resurse la nivel local …deci noi ne dorim o conexiune cu ceea ce există deja în locul ăsta, resursele care există aicea, lumea care există aicea.” (C.D., Aurora).

„Cred că nici unul dintre noi nu crede în autosustenabilitate, ci crede în sustenabilitate la nivel comunitar” (I.T., Stanciova).

„…pe valea unde m-am oprit erau 30 de familii în viziunea mea, deci era o comunitate pilot, nu o comunitate funcțională, o comunitate funcțională cam din toate aspectele și economice și sociale ar fi cam la 150 de familii, între 100 și 150. Și atunci chiar s-ar îndeplini toate funcțiunile unei comunități și să fie autosustenabilă” (M.C., Valea Curcubeului).

„Pentru că iar să fii independent cum am zis, să ai hectarul tău și cu capul tău ești sustenabil, ok, ce faci, ești de unul singur, așa, nu mai trebuie să socializezi, sunt anumite lucruri care te depășesc” (I.D., Armonia Brassovia).

► cât de mult își doresc membri comunităților să fie autosustenabili?

Dacă pentru o parte dintre membri comunităților, autosustenabilitatea este o condiție esențială pentru comunitate, pentru alții este de dorit, dar nu ca obiectiv prioritar.

„…autosustenabilitatea este o condiție esențială pentru comunitate. Curentul, apa, hrana vor fi produse local” (A.B., Armonia Brassovia).

„Păi am pornit ăăă.. în dorința de a trai aproape de natură, dar nu de unul singur …de a fi împreună cu alții care își doresc același lucru și cu adevărat de a face pasul ăsta de a ieși din oraș și din sistemul de dependență total față de sistem și de a încerca să devenim cât mai sustenabili” (M.C., Valea Curcubeului).

„..noi nu ne dorim să devenim autosustenabili pentru că nu vedem rostul, adică ce înseamnă, că ne retragem din schimburi cu alții, că muncim noi ca disperații pentru a avea tot ceea ce ne trebuie” (T.B., Stanciova).

► păstrarea unei legături cu sistemul

Deși membri comunităților își doresc să fie cât mai puțin dependenți de sistem, sunt conștienți că nu se pot izola complet de acesta (și nici nu doresc acest lucru), dar se străduiesc să optimizeze legăturile cu instituțiile publice și private.

„…cu siguranță da…nu ne place sistemul cel mare, dar ne dăm seama că facem parte din el, adică nah…câtă vreme folosim curent și internet …..dar vrem să fie cât mai mici interacțiunile, deci ideea noastră e să clădim o alternativă…” (I.T., Stanciova).

► (auto)sustenabilitatea nu poate fi realizată la oraș

O parte dintre membri comunităților au menționat faptul că auto-sustenabilitatea pe care și-o doresc nu poate fi realizată la oraș:

„Orașul nu are cum să-ți ofere, îți creează un soi de dependență, ești dependent de job, de unde îți iei banii, muncești ca nebunul să-ți plătești proprietăți sau chirii din ce in ce mai mari, să-ți iei hrană și energie din ce în ce mai scumpă” (I.D., Armonia Brassovia).

„…. acum societatea este foarte dezechilibrată… la oraș se induc foarte multe nevoi pentru care noi nu le avem, omul nu le are. Sunt induse tocmai de a deveni un consumator și un dependent de sistem … orașele nu sunt sustenabile…” (M.C., Valea Curcubeului).

► necesitatea (auto)sustenabilității

Pentru unii dintre membri comunităților (auto)sustenabilitatea este o necesitate în condițiile socio-economice și de mediu cu care se confruntă omenirea în prezent și se va confrunta în viitor.

„…această comunitate se dorește a fi autosustenabilă și componenta asta mi se pare foarte faină pentru ca perspectiva modificărilor la nivel global, lucrurile în următorii zece ani se vor modifica în mod dramatic” (S.F., Armonia Brassovia).

„…ideea e că eu cred că dacă se fac comunități din astea micuțe în care o sa-și crească gradul, o să fie procesul invers decât globalizarea asta idioată, adică fiecare o să încerce să se arate gospodarească, acea autosustenabilitate într-o anumită formă, într-o anumită proporție” (I.S., Armonia Brassovia).

„Noi, de fapt, suntem, în momentul de față, într-o curbă de creștere a populației care deja atinge exponențialul foarte rapid, noi doi suntem așa, am crescut și acum suntem deja acolo, și curba asta de accelerare, de fapt, ne duce într-un context de sustenabilitate” (C.D., Armonia Brassovia).

► modelul de sustenabilitate al Anastasiei

Cărțile Anastasiei constituie o sursă de inspirație pentru mulți membri ai comunităților în care au găsit și un model de sustenabilitate. Potrivit acestora, pentru a-și asigura sustenabilitatea, o familie trebuie să aibă circa un hectar de pământ, ceea ce își doresc mulți în special membri din comunitățile Armonia Brassovia și Valea Curcubeului.

„Bine eu acum foarte marcată de cărțile cu Anastasia chiar cred în faptul că plantele pe care le cultivăm, legume, fructe, tot ceea ce mâncăm, hrana pe care o cultivăm, în momentul în care stabilim o legătură cu acele plante, așa devin hrană și medicament pentru noi” (G.G., Armonia Brassovia).

În contextul discuțiilor despre autosustenabilitate, membri comunităților sunt interesați în mod special de două direcții: asigurarea hranei proprii și asigurarea unor surse alternative de curent:

„…deci problema este, în primul rând, autosustenabilitatea, hrană și energie, în primul rând. ..Hrana, și anume, deci să se autosusținem, în primul rând prin hrană și energie, deci ăstea două le găsesc…” (G.I., Armonia Brassovia).

„Un mod de viață de sustenabilitate … Păi s-o luăm așa, care sunt nevoile de bază: energia și și hrana, asta ar fi, celelalte le susțin pe acestea…” (I.D., Armonia Brassovia).

„Autosustenabilitatea ne scapă de dependențe, de diverse forme de dependență pe care sistemul ni le-a creat” (G.G., Armonia Brassovia).

► asigurarea hranei prin grădinărit

Cu excepția membrilor comunității Armonia Brassovia care nu sunt încă mutați în comunitate, membrii celorlalte patru comunități au deja grădini și livezi din care obțin legumele și fructele necesare consumului familial. Dar, chiar și o parte dintre membrii comunității Armonia Brassovia au grădini în alte locații.

„Da, clar, vroiam grădină… dacă tot ne-am mutat la țară, ceea ce vrem e să trăim cât mai aproape de natură și cât mai natural și cât mai sănătos pentru noi și în momentul când ai copil deja începe să te preocupe chestiile astea care…” (C., Stanciova).

„…nu neapărat să ne producem tot, sunt lucruri la care vrem să renunțăm complet, de exemplu eu nu țin neapărat să consum orez și alte cerealiere din astea care… ” (R., Valea Curcubeului).

„…eu am mai învățat, am mai muncit când eram mic la părinți și am văzut cum te răsplătește pământul când îl muncești așa” (C.C., Armonia Brassovia).

„Oricum și acum trăim destul de mult dependenți de sistem dar e oricum, una e când ai pământ și poti să-ți cultivi mâncare și una e când ai doar apartament și nu-ți cultivi decât flori în balcon” (M.C., Valea Curcubeului).

Avantajul de a avea grădină în comunitate:

O parte dintre membri comunităților sunt conștienți de faptul că a avea grădină în comunitate oferă posibilitatea diversității prin schimburi între membrii comunității, așa cum se întâmpla în comunitățile tradiționale și oferă astfel posibilitatea de a fi autosustenabili la nivel comunitar.

În acest sens, Librová (2008: pp. 1123-1124) precizează faptul că deși „auto-suficiența alimentară este considerată o virtute de mediu cheie”, aceasta nu poate fi atinsă de fermierul solitar din prezent și rămâne doar un ideal (Librová menționează familiile de țărani din trecut care cooperau între ele, iar în prezent astfel de practici sunt imposibile deoarece puțini oameni cultivă pământul). Prin urmare, traiul în comunitate reușește să depășească acest obstacol și să recreeze, în forme mai mult sau mai puțin asemănătoare, traiul țăranilor din comunitățile tradiționale.

„Da, grădină avem și producem destul de multe, nu toate, că în fiecare zonă sunt chestii care se fac și care nu se fac, și oricum doar o familie …nu pot să produci tot necesarul, mă refer la diversitate. Familiile de acum 50 de ani sau de acum 100 de ani care erau angrenați de la cel mai mic copil la bătrânii casei și de obicei locuiau în familii cu trei generații, ei aveau în sine …fiecare familie era o comunitate …dar era un trai orientat exclusiv pe a produce mâncarea, la noi nu se mai pune problema așa să trăiești doar pentru a produce mâncare” (M.C., Valea Curcubeului).

„Deci chiar ne compensăm foarte bine energiile și cu grădinile la fel, fiecare gospodărie are grădină proprie…acuma casa Asociației are un început de grădină în care lucrează împreună cei care locuiesc acolo și învățăm unii de la alții” (I.T., Stanciova).

► dorința de aplicare a principiilor permaculturii în grădinărit

Toți membrii comunităților investigate doresc să se ocupe de agricultură în comunitate folosind principiile permaculturii. Pentru o parte dintre membrii comunităților, dorința de a experimenta principiile permaculturii a constituit chiar motivația inițială care i-a determinat să-și dorească să se mute din oraș la țară.

„Ne-a interesat să căutăm teren și să vedem cum putem să dezvoltăm permacultura. până am dat de site-ul lor” (E.M., Armonia Brassovia).

Sepp Holzer (2012, p. xiv) precizează că termenul de permacultură a fost inventat de ecologistul australian Bill Mollison și de studentul lui, David Holmgren, și provine din termenul de «agricultură permanentă». Un sistem permacultural este un sistem care imită natura, fiind bazat pe cicluri naturale și ecosisteme”.

Holzer (2012: p. xv) sintetizează principiile de bază ale permaculturii astfel:

„Toate elementele dintr-un sistem interacționează între ele.

Multifuncționalitate: fiecare element îndeplinește mai multe funcții și fiecare funcție este îndeplinită de mai multe elemente.

Folosește energia practic și eficient, lucrează cu energie regenerabilă.

Folosește resursele naturale.

Sisteme intensive pe arii restrânse.

Utilizează și formează ciclurile și procesele naturale.

Sprijină și utilizează efectul de muchie (creând structuri la scară mică foarte productive).

Diversitate în loc de monocultură”.

„…permacultura vine cu lucruri mai istețe” (S.S., Armonia Brassovia).

„…dacă lucrezi conform principiilor permculturii tu nu muncești decât cu capul, inițial” (A.S., Armonia Brassovia).

„Toate discuțiile într-o comunitate se învârt în jurul ideii de permacultură. .. toți venim de la oraș, avem deschiderea toți spre permacultură. …Permacultură înseamnă cultură permanentă, … un sistem care emite cicluri naturale, nu e o chestie forțată de om” (I.D., Armonia Brassovia).

„…vreau și eu un hectar al meu, în care să-mi fac eu casa mea, mai repede sau mai încet și grădina mea în care să fac eu absolut ce vreau, cum vreau, cum visez eu așa legat de permacultură” (C.R., Armonia Brassovia).

Unii dintre membri au făcut deja cursuri de permacultură, au fost implicați în diferite proiecte de permacultură sau doresc să organizeze ei înșiși școli și cursuri de permacultură:

„…am dinamizat mișcarea de permacultură, deci toată chestia asta cu permaculture în România e mult și din vina mea, ce se întâmplă acum cu asociația de permacultură, cu convergența de permacultură, la fel, deci eu inițiez convergențele de permacultură în România, cu întâlniri în București, la fel tranziția, în aceeați jucărie. …face parte dintr-un proiect mai amplu, de o școală de permacultură..” (C.D., Aurora).

Dorința de a practica agricultura folosind principiile permaculturii se datorează și unor opinii, în general, nefavorabile cu privire la agricultura și practicile obișnuite ale agricultorilor: folosirea pesticidelor, principiul monoculturii.

„….pentru că vorbim întotdeauna de agricultură organică, care nu o găsesc lângă, deci nu o găsesc la vecini, …Îngrășămintele nu ar fi o problemă dar niciunul nu monitorizează, folosesc mai mult…pesticide și ierbicide, eee…impresionant…” (C.D., Aurora).

„Așa am avut contact cu grădina clasică, în fiecare an punea aceleași chestii…monocultura și în același loc” (C.R., Armonia Brassovia).

„Și al doilea lucru foarte important este pur și simplu viziunea asupra îngrijirii pământului care tradițional se face într-un fel oamenii nu-și dau seama că pământul e viu și-l otrăvesc cu o grămadă de chimicale, chiar la țară fiind …” (M.C., Valea Curcubeului).

„…nu putem să le zicem faceți permacultură și nu faceți așa cum faceți voi, pentru că într-adevăr grădinile lor sunt mai productive decât ale noastre, chiar dacă înseamnă mult mai multă muncă, dar…” (I.T., Stanciova).

„…pământ curat înseamnă nu pământul tău curat, grădina ta de 500 de metri sau 1000 de metri cât înseamnă și în jur. Ori dacă vecinul stropește cu tot felul de chimicale, pământul și plantele, normal că nu se termină la gardul dintre noi, treaba asta. Și vin ploile, se infestează și… atunci nu pot să garantez că este într-adevăr mai bine decât la oraș unde cumperi din magazin, chiar din piață dacă cumperi tot, că de peste hotare sunt toate, deci un pic mai bine, dar na tot nu-i maxim de cât poți oferi” (G.G., Armonia Brassovia).

Un alt avantaj al traiului mai aproape de natură este determinat de posibilitatea consumului de plante din flora spontană:

„…ce am învățat și sunt foarte recunoscătoare de când sunt la Stanciova, plantele comestibile din flora spontană,” (T.B., Stanciova).

C.D. (Aurora) susține conceptul de „wildlife sustaining agriculture”:

„Și, până și în agricultura organică există practici care sunt complet împotriva mediului ambiental, practici complet care nu au nimic de a face, ceea ce eu îmi doresc, ceea ce noi ne dorim e o agricultură care, de fapt, să susțină wildlife, să fie wildlife sustaining agriculture”.

Neavând posibilitatea să experimenteze încă permacultura, I.S. din comunitatea Armonia Brassovia își exprimă unele îndoieli privind permacultura:

„Deci experiențele anemice care s-au făcut la noi în domeniul permaculturii nu m-au convins foarte tare. .. Acum e adevărat că dacă m-aș duce și eu să văd ce a făcut Geoff Lawton sau Bill Mollison, o să zic da bă, merge, știi, dar n-am văzut deocamdată asta”.

► alte activități aducătoare de venit în comunitate

În afară de asigurarea hranei prin grădinărit, membrii comunităților desfășoară sau doresc să desfășoare în viitor în comunitate și alte activități aducătoare de venit: diferite cursuri, workshop-uri, activități educative dar și creșterea albinelor, diferite servicii de întreținere (construcții, tâmplărie ș.a.), servicii de cazare ș.a.

„…toți membri comunității vor să renunțe la locul de muncă. …Toți vor produce hrană bio ..(…) vor face bani din diferite servicii și ceea ce se va produce în comunitate. Unele vor fi servicii sociale, de educație, cursuri de formare pentru alte comunități sau cursuri de educare ecologică. Astea ar fi servicii în legătură cu formarea de comunități, cu ajutorarea comunităților, tot felul de workshop-uri, susținere pentru cultivarea produselor bio” (A.B., Armonia Brassovia).

„Deocamdată, un prim atelier e de ecologie profundă, de yoga,…de…conceptul de construcție de comunitate, community building, de permacultură, ecovillage design education, dacă ar fi să luăm, la anul o să vorbim de Dragon Dreaming, despre sociocracy, despre earthworks, să faci design la nivel macro în teren, mișcări masive de teren de la o parte la alta, design de ambient, ceea ce e aicea, n chestii și lista e interminabilă…” (C.D., Aurora).

„..T. e cea mai cu idei tot timpul. Ea vrea să continue dezvoltarea rurală și să ofere locuri de cazare. B.și A.merg pe ideea de bike kitchen, cicloturism, promovare prin cicloturism, I. și G. mai ales I., ea e clar pe partea artistică, pe craft, pe dezvoltare artistică și cam toată lumea e interesată de dezvoltarea unei cooperative, fiecare face câte ceva aicea, adică eu fac siropuri, I. face săpunuri, T. alcool sau alte chestii care la un moment dat sperăm să le putem valorifica și să ne susțină și comunitatea și prin chestia asta. Ideea majorității din comunitate este să poți trăi aicea fără să fi obligat să muncești în afară. (…), ideea mea este să încep să fac ateliere și workshop-uri de psihologie, psihoterapie aicea, în viitor. Deocamdată e ok ce fac în afară” (C., Stanciova).

„Da, păi noi renovăm un grajd, e în gospodăria noastră, facem un atelier în care eu o să fac săpun, va fi și un printshop (…) Living for a living, trăim ca să trăim și…cred că facem ce ne place…eu fac săpun, Gab mai programează un pic sau se ocupă cu diverse chestii mai mult în mediul online și cu rețeaua de net…” (I.T., Stanciova).

Fiind o comunitate constituită pe fundamente spirituale, membrii comunității SatCitAnanda doresc să desfășoare activități cu tematică spirituală:

„…sunt câteva locuri aici care sunt locuri de vindecare și canale de enegie” (A.I., SatCitAnanda).

„Organizăm workshop-uri, workshop-uri de natură spirituală, comunitară, autosustenabilă, să ne dezvoltăm pe toate planurile, înțelegi? Să aducem mesajul nostru, tuturor” (M.B., SatCitAnanda).

Sau cultivarea de plante medicinale:

„… într-o primă fază ne-am gândit că ne-ar plăcea să facem ceaiuri, amestecuri din plante bio crescute aici și lucrate cu conștiință și rafinament și să le punem într-o formă foarte frumoasă și cu ambalaje foarte frumoase…” (M.A., SatCitAnanda).

A.B. din comunitatea Armonia Brassovia vizualizează constituirea în comunitate a unor bresle:

„Și vorbisem atunci de ideea de bresle. Oamenii care au preocupări asemănătoare să se învecineze, ca să se simtă bine împreună. Poate acolo unde se învecinează, fac și un atelier comun, să poată lucra împreună…” (A.B., Armonia Brassovia).

Preocupări și activități legate de sănătate, vindecare:

„…în ultimul timp, cam așa văd, că pun accentul foarte mult pe vindecare, atât a mea cât și a celor din jurul meu” (B.S., Armonia Brassovia).

Implicarea în activități educaționale în comunitate:

„…mi-ar plăcea să mă implic în școala din comunitate foarte tare da, da, foarte tare” (M.T., Armonia Brassovia).

În general, membrii comunităților doresc să-și asigure traiul exclusiv prin producerea de produse în comunitate sau oferirea de diferite servicii, în funcție de specializările și preocupările fiecăruia:

„…în vara asta, odată e un grup care este pe partea asta de produse locale, ce putem face să le vindem, să le dăm cadou, în primul rând mare noastră plăcere este să producem” (T.B., Stanciova).

„…Dar traiul am înțeles că ni-l vom asigura din vânzarea produselor, plante, legume, fructe ce vor crește acolo sau alte activități. Nu știu, miere, masă lemnoasă sau multe chestii, cam asta” (C.R., Armonia Brassovia).

„…am înclinația spre așa ceva, de a ne începe să, de a construi mici chestii, de a renova anumite chestii și-atuncea am putea avea un, un venit” (F., Stanciova).

„Și chiar ne gândeam că suntem în Șinca și o sa facem acolo un bazar, sobe de lemn și facem lipii și diverse lucruri pe care să le vindem celor care vin la mănăstire” (E.M., Armonia Brassovia).

„…când am ajuns ieri în Brașov nu prea aveam bani…chiar m-am descurcat cu mâncarea, cu toate cele fără bani…m-am dus am vândut niște săpunuri, am făcut pe vânzătorul ambulant, am făcut niște bani” (I.T., Stanciova).

„Ca activități producătoare de bani, nu știu nu am ceva foarte concret decât să-mi folosesc capacitățile personale, sau talentele personale, care la mine sunt în domeniul construcțiilor și în construcții de sobe..” (M.C., Valea Curcubeului).

„Mă gândesc că poate mă apuc să fac niște cosmetice, creme, săpunuri, poate chiar și de tratamente” (O.T., Armonia Brassovia).

„Dar am o direcție mai clară și vreau să practic și vreau să fac circuite cu bicicleta, caut oameni care încă mai fac ceva tradițional în zonă, costume populare am auzit că face o femeie și caut oameni care lucrează în lemn, vreau să învăț și eu” (R., Aurora).

„…grădinăritul, asta-mi place cel mai mult și legume, dar și fructe, pomi fructiferi, arbuști fructiferi așa, apoi sigur și ceva de meșterit, lemnul mă atrage, deci de făcut mobilier din lemn, mă rog, casă din lemn, sau structuri din lemn” (S.S., Armonia Brassovia).

Creșterea albinelor:

„Unul din motivele pentru care am luat albine a fost că, și o să țin în continuare albine…” (I.S., Armonia Brassovia).

Creșterea animalelor:

Cu privire la creșterea animalelor, părerile sunt foarte împărțite în cadrul comunităților, în special datorită propriului mod de alimentație: în comunități sunt persoane care sunt complet vegetarieni și care nu doresc să crească nici un animal pentru consum de carne sau pentru alte produse de origine animală, la persoane care consumă carne (în comunitatea Stanciova) și cresc deja găini, iepuri. Cei mai mulți fiind lacto-ovo-vegetarieni, doresc să aibă găini pentru ouă, capre pentru lapte, brânzeturi.

► asigurarea unor surse alternative de energie electrică

În afara unei autonomii și autosuficiențe alimentare, toți membrii comunităților doresc să găsească surse alternative de curent: dacă unii dintre ei sunt dispuși chiar să nu se racordeze la rețeaua națională de electricitate, preferând să nu aibă acces la curent electric până la obținerea unei surse proprii, alții sunt dispuși să se racordeze la rețeaua națională de electricitate și să dobândească în timp autonomie energetică. De altfel, dintre cele cinci comunități cercetate, doar două nu sunt racordate la rețeaua națională de electricitate: Armonia Brassovia și Valea Curcubeului.

„…curentul electric e…nu vrem să ne racordăm la rețea tot din principiul renunțării la dependențe” (M.C., Valea Curcubeului).

„Aici în primul rând nu mai vreau să dau banii la ENEL.. Dar eu îmi doresc oricum, reducerea dependenței de sistemul actual și pe acest plan. .. ideea e să fie totul cu cât mai mic consum de resurse, cât mai puțin poluant, cât mai în armonie și cu buzunarul meu și cu natura și cu muntele și cu alți oameni și cu tot cei în jurul meu” (C.R., Armonia Brassovia).

„Vrem să ne..cum să spun eu.. să ne dezvoltăm pe parte energetică autosustenabilă din accest punct de vedere. (…) poți să trăiești sustenabil, să-ți asiguri hrana, să-ți asiguri traiul de zi cu zi și chiar și pe viitor și prin ceea ce produci tu să poți să oferi și societății ceva” (M.B., SatCitAnanda).

„ …ne-ar plăcea foarte mult să avem un pârâiaș cu apă curgătoare, deci chestia de mică hidrocentrală…cu asta moriști și asta îmi place cel mai mult din toate variantele și cea pe vânt.” (I.T., Stanciova).

„Mi-am dorit mai multă autonomie în ceea ce privește energia, asta mă preocupă, dar din nou, decât să îmi pun un sistem desprins de rețea care este mult mai costisitor din cauza bateriilor, prefer să astept, în sfârșit se alinieză legislația românească cu cea europeană, ceea ce îmi va permite să devin producător de curent în rețeaua națională și prefer să fac o chestie din asta în care îmi reduc costurile și chiar investesc pentru a deveni producător și să-mi amortizez investiția” (T.B., Stanciova).

„…la casă efectiv panouri, dacă am vrea să avem curent nu am trage la casă, am trage undeva …am face un loc ceva, să avem separat de casă… n-am vrea să fie fix în casă… da, pentru că odată adus curentul în casă, începi să vrei să te folosești mai mult…mai mult și mai mult și tot așa…” (R., Valea Curcubeului).

În comunități se vorbește chiar de posibilitatea accesului la energie liberă:

„… Se caută și alte soluții ca să nu consume nimic, se caută energie liberă. …Oamenii vor să obțină energie din nimic, energia să fie din energia universului. (…) asta este o viziune foarte îndepărtată, dar se va ajunge și la asta” (A.B., Armonia Brassovia).

În cadrul comunității Armonia Brassovia există un grup de persoane care studiază posibilitatea construirii unor dispozitive de producere de energie liberă, pe care ulterior să le ofere mai departe altora:

„Ce înseamnă free-energy? Înseamnă a fi și gratis, dar și liber – energie liberă (îi spun eu). Și dacă e liberă, ea vrea să fie liberă.” (I.D., Armonia Brassovia).

Atitudinea față de sursele alternative de energie electrică:

Deși pare ceva de dorit beneficierea de surse de energie liberă, G. B. din comunitatea Armonia Brassovia consideră că omenirea nu este pregătită în primul rând din punct de vedere spiritual pentru a beneficia de energie liberă, iar I. T. din comunitatea Stanciova consideră că oamenii nu sunt pregătiți să folosească corect energia liberă și această energie ar avea efecte dăunătoare societății, pământului: războaie, producerea de bunuri inutile, de proastă calitate.

„O sursă de energie liberă este sau poate fi abordabilă în momentul în care este o conștiință înaltă a membrilor unei astfel de comunități și atunci o sursă de energie va fi ușor de accesat” (G.B., Armonia Brassovia).

„Eu cred că în momentul în care umanitatea o să fie pregătită să beneficieze de energie liberă sau mult mai ieftină sau…și cumva mult mai puțin limitată…atunci o vom avea, acum nu am ști ce să facem cu ea, acuma în continuare sunt războaie și nu vreau să mă gândesc ce ar însemna energie liberă pentru cineva care vrea să ducă războaie și…când va fi momentul, când vom fi suficient de integrați pe pământul ăsta…” (I.T., Stanciova).

Deși își doresc surse de energie liberă sau alternativă, membrii comunităților doresc să producă astfel de dispozitive în comunitate, cu costuri minime:

„.. noi din diverse materiale să încercăm cumva să facem o turbină din aia uriașă care să asigure toată comunitatea. Dar să nu dau…să dăm eu sau un grup de oameni… mii de euro pe o chestie din aia și după aia trebuie înlocuite piese….” (C.R., Armonia Brassovia).

„Dar cred că există posibilități cu bani mai puțini sau fără, așa cum s-a întâmplat și în alte comunități din lume, metode chiar energie solară sau eoliană cu soluții puțin costisitoare, făcute de membri comunității” (G.B., Armonia Brassovia).

Un alt aspect evidențiat de unii membri ai comunităților este ca aceste dispozitive să nu fie poluante:

„Categoric aș folosi tehnologie care nu poluează și există lucruri de genul ăsta, există, clar, deci… Și în primul rând, căldura soarelui se poate folosi, deci energia solară, energia eoliană, energia G.termală care iar este foarte, cum să spun eu, cu mare eficiență și randament…” (G.I., Armonia Brassovia).

M.B. din comunitatea SatCitAnanda se gândește că producerea curentului în comunitate poate reprezenta și o sursă de venit pentru comunitate, prin alimentarea sistemului național de electricitate cu energia produsă în comunitate:

„Da…vrem să ne producem energia electrică, ori cu panouri electrice, ori cu eoliene..dar cel mai important cu noile metode, cu motoare magnetice se poate foarte bine.. să vedem.. Există posibilitatea să existe la ora actuală panourile fotovoltaice sau cele eoliene, în care pur și simplu surplusul de energie, să-l bagi în sistemul energetic, astfel încât îți plătești energia pe care tu o consumi, dacă nu te debranșezi” (M.B., SatCitAnanda).

Cu privire la posibilitatea de a nu avea curent, părerile sunt împărțite: dacă unii sunt dispuși să nu aibă curent (în special cei care doresc să pună în practică cât mai fidel modul de viață al Anastasiei), alții nu sunt dispuși să locuiască pe perioade lungi de timp fără curent.

„Aș merge cât mai aproape de varianta Anastasiei (adică fără curent în casă), eu am trăit .. deci în Valea Curcubeului se respectă foarte bine principiile din cărțile cu Anastasia și m-am simțit foarte confortabil inițial nu am știut cum o să reacționez, dar trăind acolo 3 săptămâni efectiv mi-am dat seama că nu am nevoie” (G.G., Armonia Brassovia).

„Fără curent nu știu dacă aș putea să stau, depinde, acum e un pic delicat, complicat cu obiceiurile mele curente gen, ai nevoie de calculator sau nu știu cum aș putea să stau fără net, dar aș vrea să existe o soluție” (C.R., Armonia Brassovia).

„Cred că dacă avem o sursă de energie electrică, atunci cam toate sunt rezolvate și rezolvabile..” (G.B., Armonia Brassovia).

„Eu cred că putem să avem tot ceea ce ne dorim fără ajutorul tehnologiei dezvoltate de noi. Noi avem puteri interioare nebănuite, dar am uitat. De asta, o văd mult mai departe” (G.B., Armonia Brassovia).

„Dacă mi-aș împărți viața între oraș și comunitate, probabil că aș putea accepta ca atunci când sunt în comunitate, mai ales dacă e vară și ai lumină până la nouă seara, nu m-ar deranja absolut deloc să nu fie curent..” (M.T., Armonia Brassovia).

I.S. din comunitatea Armonia Brassovia este de părere că trebuie să ne redefinim nevoia de curent electric, în sensul reducerii consumului:

„Părerea mea e că în primul rând că în toate domeniile, în primul rând trebuie definite foarte bine nevoile de curent”.

F. din comunitatea Stanciova crede să o soluție ar fi ca doar casa asociației (care funcționează ca centru comunitar) să fie racordată la rețeaua de electricitate pentru a putea susține consumatori mari, iar casele individuale să fie autonome energetic, folosind de exemplu un panou solar:

„…hai să zicem cum e casa asociației, s-o păstrăm racordată la energia de la rețea, … iar restul să avem doar strictul necesar … să nu fie consumatori foarte mari și atuncea practic un panou de juma` de metru sau un metru pătrat ar fi suficient …” (F., Stanciova).

► racordarea la rețeaua de apă

Racordați la rețeaua locală de apă potabilă sunt membrii comunității Stanciova:

„E o rețea în sat, în primă fază n-am vrut să ne conectăm la ea că avem fântână în verandă, vecinii erau conectați, casa Asociației e conectată…am vrut independența asta față de ei, dar apa nu e potabilă pe termen lung din fântână, pentru că pânza de apă freatică e foarte sus, sunt cramele alături care mai stropesc și nah” (I.T., Stanciova).

► sustenabilitatea prin schimburi și economia cadoului (gift economy)

Membri comunităților consideră că o modalitate de a avea tot ce au nevoie este să facă schimburi pentru a obține produsele pe care nu le pot obține la nivel familial și comunitar.

„Dar o să se dezvolte schimbul ăsta între oameni din ce în ce mai tare, o să se dezvolte” (I.S., Armonia Brassovia).

Doi membri ai comunității Stanciova au realizat o pagină web, „Dincolo de bani” prin care se solicită și se oferă gratis bunuri și servicii. Iar în Brașov există un eveniment lunar numit „Bazar cu lucruri gratis”, precum și o pagină web prin care se oferă/se solicită diferite bunuri.

„…noi credem în ceea ce în ultimul timp se vorbește foarte mult, e conceptul de gift economy, și înțelegem că, comunitatea asta se naște dintr-un dar, din ceea ce eu și soția mea am pus ca energie, din ceea ce alții au depus ca…și se întoarce, de fapt, ca un dar către membrii ei și către lumea care trece pe aicea…” (C.D., Aurora).

„Sau, dacă nu, mai există varianta economiei bazată pe resurse, pe principiul nu mâncăm bani, ci mâncăm legume și fructe așa, acel gift economy, în care dai și primești în natură diverse chestii” (C.R., Armonia Brassovia).

„…între timp ne-am mai implicat un pic la Timișoara cu mișcarea de tranziție și noi și Teo și, chiar toți care locuiam la Stanciova am pornit piața lucrurilor libere…încă un experiment de economia cadoului … în principal economia cadoului funcționează” (I.T., Stanciova).

Atitudinea față de tehnologie

În general, membrii comunităților doresc să se folosească de tehnologie, dar să nu fie poluantă:

„Unii erau reticenți la tehnologie, dar zice și în „Anastasia” că dacă ai, folosește ce ai, pentru că până ajungi la telepatie și să poți să meditezi, te ajută tehnica cât de cât se poate și pe ideea asta merg și eu. O să se schimbe totul în 10 ani” (F.D., Armonia Brassovia).

„Pentru că..nimeni nu-și dorește să se ducă undeva la țară și să trăiască ca acum 100 de ani.. nu.. Doamne ferește. Nu-nseamnă că nu ai posibilitatea să trăiești într-un mod armonios cu toată tehnica sau modernul care există în prezent” (M.B., SatCitAnanda).

„De exemplu, eu tehnica nu mai vreau s-o văd. Acum mă folosesc un pic de ea pentru prejudiciul pe care mi l-a făcut, abuzez un pic – mi-a stricat ochii, mi-a zăpăcit creierul, ne-a făcut, ne-a radiat. Acuma pe final, mai mă folosesc un pic de ea, dar ușor, ușor vreau să renunț. Vreau să mă dezvolt, să trăiesc și să mă odihnesc ca un animăluț” (V.N., Armonia Brassovia).

„Acuma încă noi vedem în tehnologie un ajutor pentru o viață mai ușoară. Acum este cu dus și întors lucrul ăsta. Eu cred că putem să avem tot ceea ce ne dorim fără ajutorul tehnologiei dezvoltate de noi. Noi avem puteri interioare nebănuite, dar am uitat” (G.B., Armonia Brassovia).

„În principal, în principiu mă gândesc că…îmi place tehnologia, în măsura în care este, cum să spun, folosită rațional.. (…) nu vreau să neg tehnologia, îmi place tehnologia, dar, totuși, vreau să ocolesc pe cât posibil tot ce ar putea să dăuneze mediului sau tot ce ar putea fi risipă” (F., Stanciova).

„Și sunt convinsă, că era și asta o problemă, vom folosi tehnologie, nu vom folosi tehnologie, cine vrea, folosește, cine nu, nu, dar tehnologia suntem tot noi înșine, tehnologia… sunt niște extensii de-ale noastre și depinde de, nu tehnologia în sine este rea, ci prin felul în care o folosim noi poate fi rea” (G.I., Armonia Brassovia).

„Acum, in cartea a zecea a Anastasiei, ultima carte despre ea, zice că de fapt soluția pentru evoluție este îmbrățișarea celor două laturi, lumina și întunericul, adică un trai tehnocrat și un trai în natură” (A.B., Armonia Brassovia).

Televizor

Cei mai mulți membri din comunitate nu se mai uită de mulți ani la televizor, în schimb consideră internetul foarte util pentru activitățile de informare și învățare.

„La televizor am renunțat de..nici nu știu, 7-8 ani, adică n-am, în caz că prind undeva, merg la ai mei acasă, mă uit doar ca să-mi aduc aminte de ce nu mă uit, mă uit o oră, două ca să-mi amintesc de ce am renunțat la el, deci cu televizorul mi-e clar, nu mi se pare o sursă foarte bună de informare, de fapt și acolo până la urmă depinde pe ce canal, post dai, da, devine un fel de rutină, creează un pic de dependență” (F., Stanciova).

Internet

„Eu zic că orice cucerire a tehnicii nu e întâmplătoare pentru că altfel… uite exemplul cel mai clar: nu ne întâlneam daca nu exista internetul. Deci eu văd ca pe un instrument. Să nu ne acapareze, asta e problema. Socializarea cea mai buna tot directă este” (I.D., Armonia Brassovia).

„…noi credem în internet, acum conștiința umanității e acolo și e foarte util, tot ce știu eu despre permacultură și chestii practice și săpunărit, toate le-am învățat de pe internet. (…) E o unealtă și ca orice unealtă poate să facă rău și poate să facă bine și depinde cum o folosim, dar eu sunt foarte recunoascătoare că există și că am internet la Stanciova, chiar dacă e destul de limitat.” (I.T., Stanciova).

„Ca internet, ca opțiune aș vedea un loc comun, o locație comună unde copiii și oamenii mari, dacă vor să acceseze să fie acolo disponibil, curent…” (G.G., Armonia Brassovia).

Cu privire la diferite electrocasnice: o parte dintre membri comunităților declară că nu doresc să dețină frigider și preferă un beci. O familie din comunitatea Valea Curcubeului a povestit necesitatea de a deține o mașină de spălat rufe automată și dificultățile întâmpinate pentru instalarea acesteia deoarece apa nu avea presiunea necesară pentru ca mașina de spălat să funcționeze. O parte dintre membrii comunității Stanciova folosesc pentru gătit un solar cooker; de asemenea, în afară de dușul solar, au experimentat și un duș cu compost.

4.2.4. Conștiința ecologică

Conștiința ecologică este cea de-a patra valoare care, potrivit lui Elgin și Mitchell (1977) stă la baza simplității voluntare. În acest sens, „conștiința ecologică solicită recunoașterea faptului că Pământul nostru este într-adevăr limitat, cu tot ceea ce implică pentru conservarea resurselor fizice, reducerea poluării mediului, precum și întreținerea frumuseții și a integrității mediului natural”. Această valoare nu se referă numai la resursele fizice ale Pământului, ci și la ființele umane: „Din această conștientizare ar putea să apară un sentiment de compasiune și de îngrijire care se extinde dincolo de granițele statelor naționale pentru a include toată omenirea. Simplitatea voluntară aduce cu ea un puternic simț de responsabilitate socială și de implicare globală în ceea ce altfel ar putea fi o modalitate relativ izolată și auto-centrată a modului de viață” (Elgin și Mitchell 1977: pp.7-8).

Deși preocupări pentru mediu au toți membri comunităților, dintre cele cinci comunități studiate, comunitatea Stanciova se remarcă prin cea mai dezvoltată conștiință ecologică.

► Organizații de protecția mediului

O parte dintre membrii comunității Stanciova au activat în organizații de protecția mediului:

„Noi eram un grup de studenți în Timișoara foarte activi pe partea de mediu, am fost foarte implicați în tot felul de activități, campanii…” (T.B., Stanciova).

De atfel, grupul de inițiativă pentru constituirea comunității Stanciova a fost implicat în anul 1999 în organizarea unei tabere internaționale care a adunat circa 500 de activiști de mediu din Europa. P. și C. din comunitatea Stanciova au lucrat la asociația de voluntari CarBusters din Praga, care promova transportul durabil.

► Transportul

Craig-Lees (2002: p.201) a constatat faptul că simplificatorii voluntari se raportează la mașină „în termeni de rezistență, necesitate și funcționalitate”, în timp ce „grupul non-simplificatorilor voluntari era interesat de comfort și calitatea mărcii”.

Shaw și Newholm (2002: pp.176-177) studiază simplificatorii voluntari în calitate de consumatori etici și au observat faptul că aceștia, într-un număr semnificativ, „nu folosesc sau nu dețin o mașină în mod deliberat”, în timp ce alții caută soluții pentru o utilizarea moderată a mașinii (prin folosirea transportului public, plimbări, mersul pe bicicletă).

O parte dintre membri comunității Stanciova folosesc frecvent bicicleta, motivați de grija pentru mediu:

„Păi în prima faza, clar (mergeam cu bicicleta – n.a.) din motive de protecția mediului…în Timișoara militam pentru piste de bicicletă, la Praga cât am lucrat un an, eram tot așa contra mașinilor și traficului și ne plăcea, eu cu Paul am fost în mai multe tururi de bicicletă de mii de km, pentru promovarea transportului durabil, am organizat chiar la un moment dat în România un tur demonstrativ de vreo 1000 și ceva de km” (C., Stanciova).

„Cu bicicleta merg Brândușa și Anselm, ei sunt foarte bicicliști și merg chiar și până la Timișoara cu bicicleta…și mai avem vizitatori care vin cu bicicleta, dar cred că eu sunt mai comodă, e un deal…numa când mă gândesc să-l sui cu bicicleta mă…nu, nu, nu” (I.T., Stanciova).

Achiziționarea unei mașini este motivată de naveta la locul de muncă, deplasarea la școală a copiilor

Shaw și Newholm (2002) constată că simplificatorii voluntari (ca și consumatori etici) dețin mașini dacă nu au o altă alternativă: serviciul, vârsta înaintată, transportul public deficitar, localități rurale sau aflate pe dealuri și alte angajamente sociale.

„…cumva aveam dorința asta de a mă orienta spre, spre o zonă rurală de mai demult, de fapt așa mi-am cumpărat și mașina, mașina e cumpărată tot de fapt în ideea de a face o trecere, o tranziție spre zona rurală, în sensul că mă gândeam că voi fi dependent de job și atunci mă gândeam, deja m-am gândit la o navetă” (F., Stanciova).

„…la început făceam naveta cu bicicleta, eu cu Paul înainte să fie Iris, mașina am luat-o după ce am avut-o pe Iris și a trebuit să mergem toți trei la grădiniță…școală că era dintr-odată mai complicat” (C., Stanciova).

O altă modalitate de a diminua poluarea mediului este car-sharing-ul:

„…dacă chiar vrei să protejezi mediul până și car-sharingul este o opțiune” (C., Stanciova).

„Autostopul sau vecinii care mai fac ei naveta sau…nah…” (I.T., Stanciova).

Motive de a nu cumpăra o mașină:

„…varianta asta de transport are și o componentă economică, și una ecologică, amândouă. În primul rând cred că nu sunt foarte separate, componenta economică e legată de cea ecologică … (…) dacă am avea o mașină, probabil că am ajunge să o folosim mai mult decât avem nevoie cu adevărat” (I.T., Stanciova).

„Cu transportul eu văd așa, nu am carnet, nu am avut niciodată mașină și nu știu dacă o să-mi iau carnetul. Mai ales prin prizma faptului că am citit pe net că orașul Hamburg plănuiește ca în anul 2030 să nu mai aibă deloc mașini…” (C.R., Armonia Brassovia).

C.R. Din comunitatea Armonia Brassovia crede că vor fi create în viitor diferite dispozitive pentru un transport nepoluant:

„… și în privința transportului eu nu am bani să îmi iau mașină nu am… să iau mașină. .. eu prevăd că se vor găsi soluții de obținere a unei energii libere alternative prin diverse alternative.. care ne vor permite să ne deplasăm cu astfel de dispozitive” (C.R., Armonia Brassovia).

► Consum conștient:

„De exemplu e o chestie care iar ține de un consumator conștient la momentul ăsta, mi se pare mie că nefiind canalizare..sistem de epurare, e clar să folosim de exemplu detergenți ecologici care la momentul ăsta sunt mai scumpi decât cei neecologici, atâta concesie, mă rog, la buget putem face încât să facem asta, în plus reduci cât mai mult ambalaje și alte chestii fel și fel de chestii micuțe” (C., Stanciova).

► Reciclare

Deși în România nu este suficient de bine dezvoltată infrastructura necesară reciclării, membrii comunităților sunt interesați să găsească soluții pentru reciclarea resurselor:

„…pe mine mă interesează să fiu neapărat să fiu printre oameni cu conștiința trezită, care gândesc la fel ca mine… (…) Cu conștiința trezită înseamnă, îmi place să spun o conștiință postcapitalistă, adică o conștiință care-i face să reutilizeze materialele, diverse resturi care…(…) Să recicleze, să aibă grijă de natură, să aibă grijă de oameni.” (C.R., Armonia Brassovia).

De asemenea, toți membri comunităților fac compost sau doresc să facă compost. Membrii comunităților Aurora, Valea Curcubului și Stanciova, care sunt deja mutați în comunitate, folosesc toalete uscate pentru a nu polua apa.

Reciclarea bunurilor

Ballantine și Creery (2009) au observat faptul că simplificatorii voluntari cumpără bunuri second-hand sau folosite și făcând acest lucru, participanții consideră că aduc un beneficiu mediului.

► a nu risipi resursele este o preocupare foarte importantă în special pentru membrii comunităților Stanciova și Aurora.

În acest sens, Schreurs et.al (2012: p.304) afirmă faptul că downshifterii tind să re-utilizeze, să reducă și să recicleze, adoptă comportamente eco-prietenoase și sunt atenți și țin cont de resurse când cheltuie.

„…noi suntem ideea «,folosim tot ce putem, folosim ce există,, și apoi dacă nu e, atunci mai creem în continuare»” (I.T., Stanciova).

„…încercăm cât mai mult să economisim apă în sensul de să fi cât mai conștient de resurse” (C., Stanciova).

„…și racordarea la, la apă, curent e necesară, dar depinde foarte mult cum folosești toate lucrurile astea, adică e vorba de risipă în principal… nu vreau să neg tehnologia, îmi place tehnologia, dar, totuși, vreau să ocolesc pe cât posibil tot ce ar putea să dăuneze mediului sau tot ce ar putea fi risipă” (F., Stanciova).

Ballantine și Creery (2009) au constatat faptul că simplificatorii voluntari studiați au menționat necesitatea ca un produs să fie etic, această etică având în vedere companiile care produc aceste bunuri și bunurile în sine. Aceasta este și o cale de boicatoare a brand-urilor companiilor producătoare de bunuri care nu corespund acestei etici. În ceea ce privește bunurile produse, respondenții iau în considerare dacă sunt utilizate pentru producerea acestora materiale reciclate și efectele transportului acestor bunuri pe piață asupra mediului.

„…cred că în primul rând reducerea aparentă a facilităților, faptul că nu avem toți câte o mașină de spălat și nu avem toți câte un boiler și așa, apoi…când cumpărăm, cumpărăm local, cât mai local, deci susținem economia locală, primind chestiile în cofrajul nostru dacă mergem după ouă sau…refolosim foarte mult…casele de fapt sunt refolosite, am folosit cât am putut din ce am găsit acolo și mobilă și tot, am cumpărat cât mai puțin… (…) cumpăr hârtie reciclată….am început să avem și niște produse made in Stanciova și pe ele le ambalăm în chestii reciclabile, refolosibile, reciclate…folosim mult produse ecologice, detergenții pe care îi cumpărăm să fie ecologici….” (I.T., Stanciova).

„…stăm pe o planetă finită, are resurse finite, și noi trăim ca și cum n-ar exista nimeni pe ziua de mâine, și ca și cum resursele astea ar fi pentru totdeauna. Și, cu cât mai mult te conectezi cu mediul, mai ales când vii și ai contact cu chestia asta, îți dai seama ce se întâmplă…” (C.D., Aurora).

C. din comunitatea Stanciova observă risipa resurselor la oraș:

„…cred că genul ăsta de comunități sunt pur și simplu o metodă de a mai trezi din conștiințe, sau de a face oamenii pur și simplu mai conștienți de ce se întâmplă în jurul lor, de ce consumă..de ce risipesc..de ce..ce anume e..că așa ai impresia că..stând în oraș mai ales ești foarte rupt și de resurse și de tot…”.

► reducerea consumului de curent

Reducerea consumului de curent reflectă în special conștiința ecologică a celor mai mulți membri ai comunităților. Dorința de a consuma cât mai puțin curent electric (fie că este produs în comunitate, fie că este cumpărat de la furnizorii naționali) implică și o dorință de a avea în locuință puțini consumatori electrici.

Cercetând relația dintre simplitatea voluntară și utilizarea energiei, Leonard-Barton (1981: pp.248-249) a observant faptul că indicele simplității voluntare este un foarte bun predictor pentru cumpărarea sau intenția de cumpărare a unui echipament de conservare a energiei (un predictor „mai bun decât numeroși descriptori atitudinali, comportamentali și demografici utilizați în studiile realizate”). De asemenea, a identificat convingerea personal a simplificatorilor voluntari că este important să economisească energie indiferent ce fac cei din jurul lor. Prin urmare, Leonard-Barton a ajuns la concluzia că simplitatea voluntară se asociază cu o reducere a consumului de energie și cu un interes privind cel puțin una dintre tehnologiile alternative de energie.

„Curentul e o chestie relativă, chiar mă uitam, încerc să mă reeduc un pic” (I.S., Armonia Brassovia).

C.D. din comunitatea Aurora propune o atitudine pe care ar trebui să o avem față de Pământ:

„….unele dintre chestiile la care ținem mult e perspectiva asta a omului, a ființei umane, ca un îngrijitor al pământului, a ceea ce ne e dat, pentru noi și pentru generațiile viitoare ….” (C.D., Aurora).

„…dar se și observă că viața este dusă către consum și nu pe calitatea vieții, automat că resursele planetei sunt epuizate, automat când trăiești în inconștient și ai impresia că doar viața de zi cu zi este suficientă” (M.B., SatCitAnanda).

► încurajarea producției locale este tot o reflectare a conștiinței ecologice întrucât este eliminat transportul de la distanțe mari, care presupune costuri, poluarea mediului.

Analizând comportamentul de consum al simplificatorilor voluntari, Ballantine și Creery (2009) au constatat faptul că este este foarte important criteriul utilității în alegerea produselor și lipsește plăcerea cumpăratului (până la stări neplăcute când este necesar să fie făcute cumpărături). De aceea, respondenții afirmă faptul că merg rar la cumpărături, cumpără mai mult local. În ceea ce privește alimentele, caută alimente organice, proaspete, cumpărate mai degrabă de la producători locali decât din supermarket pe care le consideră importante pentru sănătata lor.

„…în momentul de față noi am trecut prin acest fenomen care se cheamă globalizare și te duci la supermarket și mănânci roșii de nu știu unde și nu știu ce, de nu știu unde. Care are efecte catastrofale asupra omenirii, în sensul că ne gândim numai la combustibil, dacă e să o luăm așa” (I.S., Armonia Brassovia).

„…încercăm să consumăm mai multe din sat, avem în sat o tanti care ne face la toți brânză și unt pe comandă, lapte luăm din sat, miere iarăși din sat, încercăm să luăm…carne și noi și Teo” (C., Stanciova).

„…mă bucur foarte mult să pot s-o susțin pe Aglaie, care are vaci și le văd cum vin seara de la păscut, le mulge și primesc laptele cald și…știu că are copii, știu că se descurcă greu cu banii” (I.T., Stanciova).

C.D. din comunitatea Aurora este preocupat de implicațiile consumului de carne asupra planetei:

„E natural să mâncăm carne în fiecare zi? 7 miliarde de persoane pe planeta asta? E posibil?… Nu e posibil”.

În acest sens, Friedman și Friedman (2010: p.11) consideră că reducerea consumului de carne constituie o modalitate simplă de a ajuta mediul. Pentru aceștia, „carnea nu este numai un mod relativ nesănătos și scump de a consuma proteine, dar are și un serios impact negativ asupra mediului”: fermele de animale sunt mai responabile pentru încălzirea globală decât mașinile, autobuzele și avI.ele.

Shaw și Newholm (2002: pp.174-175) au constatat că simplificatorii voluntari sunt preocupați de simplificarea dietei: discuțiile despre dietă sunt legate de „probleme de sănătate personală, calitatea alimentelor, bunăstarea animalelor, mediu, biodiversitate, echitate globală și relații de putere”. De asemenea, a fost întâlnită „o preocupare pentru o distribuție mai echitabilă a hranei” ca factor pentru schimbarea dietei. „În ambele studii cei mai mulți dintre respondenți și-au modificat dieta”: fie au redus consumul de carne, fie au adoptat o dietă vegetariană sau vegană sau au început să cumpere mai multe produse organice.

Cu privire la acel „simț de responsabilitate socială și de implicare globală în ceea ce altfel ar putea fi o modalitate relativ izolată și auto-centrată a modului de viață” (Elgin și Mitchell 1977: p.7), C.D. din comunitatea Aurora menționează necesitatea dezvoltării unei conștiințe globale:

„Conștiința asta globală e un pas foarte important în ceea ce facem, e ok, se vorbește mult act locally, think globally, think globally, act locally, e foarte important, nu think globally, e act și cu adevărat globally”.

C. din comunitatea Stanciova este optimistă cu privire la viitorul comunităților, cu privire la capacitatea de schimbare a oamenilor, observând o mai mare deschidere a tinerilor spre astfel de subiecte de genul comunități, grija pentru Pământ ș.a.:

„…eu știind cum a evoluat societatea românească în ultimii chiar și 10 ani chiar și acum 2 ani încă erau la nivel de mega început chestiile astea acuma dintr-odată mi se pare că e o deschidere extraordinară a tinerilor români în primul rând față de asta”.

4.2.5. Dezvoltare personală

Elgin și Mitchell (1977: pp.8-9) apreciază că pentru unele persoane, principalul motiv pentru care doresc să aibă un mod de viață simplu din punct de vedere material este tocmai dorința de a explora „viața interioară”, psihologic și spiritual, iar celelalte patru valori (simplitate materială, scală umană, auto-determinare și conștiință ecologică) „sunt, într-un fel, dispozitive pentru a îndepărta obstacolele în calea dezvoltării interioare”.

Realizând o cercetare a simplificatorilor voluntari în comparație cu persoane care nu sunt simplificatori voluntari, Craig-Lees (2002) a constatat faptul că simplificatorii voluntari au menționat religia sau credințele spirituale și mediul ca fiind importante și reprezentând motivul central pentru alegerea acestui stil de viață. Grupul de non-simplificatori voluntari a menționat munca, securitatea și sănătatea ca fiind aspecte importante ale vieții lor mai frecvent decât grupul simplificatorilor voluntari.

Pentru membrii comunităților intenționale studiate, nevoia de dezvoltare personală este prezentă în diferite forme și diferite trepte de intensitate. Deși în toate comunitățile există preocupări pentru dezvoltarea personală și chiar interese spirituale, comunitatea cu cele mai multe interese spirituale este SatCitAnanda. Pentru aceștia, denumirea comunității are o semnificație spirituală (SatCitAnanda înseamnă pura existență, pura conștiință, pura beatitudine) și alegerea terenului a avut la bază criterii spirituale: „ne-a fost foarte clar că trebuie să fie într-o zonă energetică foarte puternică și nu îmi mai amintesc exact ce ne-a adus, dar am rămas foste fixați pe zona asta, Sarmisegetuza, pe o anumită rază în zona Sarmisegetuza” (A.I., SatCitAnanda). De asemenea, preocupările spirituale sunt acelea care i-au adus în punctul de a înființa o comunitate:

„Pe de altă parte, ne-am unit așa în proiectul ăsta, pentru că avem aspirații comune, fiecare pe partea lui aspiră la o dezvolatare personală spirituală și ne-am dorit ca în această comunitate să trăim împreună în idealurile astea” (M.B., SatCitAnanda).

„…era clar, viața mea era deja printre ființe așa cu preocupări spirituale de foarte mulți ani, de 15 ani trăiesc printre astfel de oameni și asta era direcția mea clară” (M.A., SatCitAnanda).

„…eu aveam treabă cu, începusem să fac, lucram cu energia și făceam armonizări energetice, mă mai plimbam prin țară pe acolo…” (A.I., SatCitAnanda).

Având aceste preocupări spirituale, membrii comunității SatCitAnanda se consideră diferiți față de ceilalți: „…suntem un pic altfel decât ceilalți, pentru că foarte mult, 70-80 % din ceea ce facem și ceea ce suntem ne raportăm din perspectivă energetică subtilă, pe planuri subtile mai mult, adică noi avem mai puțină priză pe fizic, mai mult pe celelalte percepții” (M.A., SatCitAnanda).

Având aceste preocupări spirituale, membrii comunității SatCitAnanda au constatat că trăind în oraș nu-și pot împlini aceste aspirații spirituale:

„…ca și principii..foarte important la noi, este aspectul spiritual” (M.B., SatCitAnanda).

Deși M.B. și M.A. din comunitatea SatCitAnanda practică yoga, sunt deschiși la orice alte „căi” spirituale:

„Oricum suntem foarte deschiși către oricare evoluție spirituală..comunitatea nu-nseamnă a restrânge aspirația fiecăruia la anumite principii sau idealuri” (M.B., SatCitAnanda).

Activitățile pe care doresc să le organizeze în comunitate sunt tot de natură spirituală:

„…Organizăm work-shop-uri, work-shop-uri de natură spirituală, comunitară, autosustenabilă, să ne dezvoltăm pe toate planurile, înțelegi? Să aducem mesajul nostru, tuturor” (M.B., SatCitAnanda).

Dacă în comunitatea SatCitAnanda preocupările spirituale sunt cele mai importante, în comunitatea Stanciova acestea par să fie cel mai puțin importante:

„…nu știu, nu suntem o comunitate spirituală, nu avem toți o viziune spirituală clar bine definită sau comună” (I.T., Stanciova).

„Regula la noi în comunitate e că fiecare face ce crede … În privința asta religia nu e nici de discuție, nici de legătură. Fiecare crede în ce vrea, treaba lui” (C., Stanciova).

„Chestia de dogme și norme nu e o cale de urmat în comunitatea asta, nu vrem foarte multe reguli. Chestia cu religia nu a fost un punct nici comun, nici de discuție, faptul că noi mergem la biserică din toată gașca e așa uneori privit cu zâmbete…” (C., Stanciova).

Dintre toți membrii comunității Stanciova, C. și familia ei se declară practicanți ortodoxi:

„Eu cu Paul din tot grupul cred că suntem singurii care mergem la biserică” (C., Stanciova).

F. din comunitatea Stanciova este atras de astrologie și de științele ezoterice în general:

„…eu-s atras de, de științele ezoterice de fapt și cu zodiacele de diverse tipuri … (…) în mod cert sunt atras de, de zona asta a astrologiei, da, exact, dar nu, nu e singura, de asemenea, în ultima vreme, mi-am băgat așa un pic nasul și prin rhei-ki și în general cam tot, tot ce, tot ce poate să meargă în zona asta ezoterică mă, mă cam atrage”.

I.T. din comunitatea Stanciova nu este preocupată de religia ortodoxă, dar nici de yoga, ci de hinduism:

„…spiritualitatea mea aș zice că e de natură animistă și mă atrage hinduismul, tocmai pentru că e un amalgam de povești și au capacitatea să integreze orice poveste în viziunea lor și asta îmi place foarte mult”.

Preocupării spirituale există și în comunitatea Aurora: C.D. practică yoga de mai mulți ani împreună cu soția, iar Răzavan practică meditația.

„O practică spirituală individuală, însă cu o conștiință comună, de tipul «nu tre să practicăm toți aceeași chestie», nu avem de ce, dar ideea e că fiecare are o practică spirituală” (C.D., Aurora).

În comunitatea Valea Curcubeului, M.C. practică meditația:

„…Personal practic meditația și nu pot să zic un specific anume pur si simplu meditația tăcerii sau conștientizarea prezenței divine din noi și nu merg la o școală anume, dar am citit multe lucruri”.

În comunitatea Armonia Brassovia, practicile spirituale îmbracă mai multe forme: practicanți de rhei-qi, foști și actuali practicanți de yoga, practicant de ayurveda, până la persoane care sunt în căutarea unei căi spirituale, dar sunt în general deschiși către subiectele de natură spirituală.

„Calea mea spirituală, eu provin din o familie de ortodoxi, la noi în familie s-a practicat, dar nu cu habotnicism și în prezent am abandonat tot ce înseamnă religii și dogme, le respect și le-am înțeles la adevarată valoare, dar iau ceea ce este baza comună religiilor, iubirea” (B.S.).

„Eu am fost mai mult cu Ayurveda, mie mi-au plăcut mai mult plantele… explorez în continuare” (C.C.).

„Nu pot să zic neapărat că am găsit o cale, dar văd rolul, știu că e important până la urmă, pe partea de yoga, nu sunt chiar atât de priceput în chestiile astea cu yoga, dar știu că sunt utile exercițiile astea și de respirație și exercițiile fizice.” (A.M.).

„…fără să ai și componenta asta a sufletului, o componentă spirituală, viața e mult mai seacă, mai searbădă, și atunci ce faci?” (G.I.).

„Fără spiritualitate sau fără a putea să te înțelegi, să descoperi cine ești, nu se poate” (G. B.).

„Eu sunt foarte îndreptată spre partea spirituală..(…) Eu sunt fascinată de magic, totul e magic pentru mine și sunt momente când îl percep mult mai intens” (O.T.).

„…mulți dintre noi suntem acolo și cu preocupări de, nu numai de dezvoltare personală și pe partea spirituală, și când spun asta indiferent de apartenența la o confesiune religioasă” (S.S.).

„Aici am văzut că e foarte diversă treaba, părerea mea e că atâta timp cât există toleranță și înțelegere și respect fiecare ce face, e absolut ok. Atâta timp căt nu te apuci să judeci ce face ăla, ce face ălaltu” (I.S.).

„Da, așa am încercat într-o perioadă de, am avut o perioadă în care am mers pe calea rugăciunii” (I.S.).

„…eu am făcut acum douăzeci de ani de zile sau douășdouă de ani de zile m-am înscris la cursul de yoga și, cu yoghinii lui Gregorian Bivolaru… (…) Mi-am dat seama de mai multe șmecherii și acum vreo șase-șapte ani de zile m-am retras de tot și am zis că o să-mi caut și, și simțeam că o să-mi găsesc calea mea pe calea spirituală, deci, calea proprie” (B.K.).

„Înainte să rămân însărcinătă, eu am lucrat în asigurări de viață. Șapte ani de zile asta am făcut. A fost pentru mine un început în dezvoltarea personală, în sensul că am participat la foarte multe cursuri de comunicare, de autodezvoltare, de autocunoaștere. Ăsta a fost primul pas pentru mine în direcția asta” (G.G.).

„Am pornit cu metode și acum am abandonat tot, toate tehnicile și mă las condus de vocea interioare, să zic așa” (B.S.).

Unii membrii ai comunităților menționează diferite cărți cu tematică spirituală care le-au schimbat perspectiva asupra vieții și idealurile în viață. Printre cărțile menționate se numără:

-colecția „Cedrii sunători ai Rusiei” de Vladimir Megre;

-,,Școala zeilor” de Stefano Elio D’Anna;

-„Puterea prezentului” și „Noul Pământ” de Eckhart Tolle;

-„Ishmael” de Daniel Quinn;

-„Sacred Economics. Money, Gift & Society in the Age of Transition” de Charles Eisenstein;

-„Transformări planetare” de Sal Rachele;

-„Tao pentru sănătate” de Daniel Reid;

-cărți scrise de Valeriu Popa;

-cărți scrise de Lazarev;

-cărți scrise de Osho;

-interviurile lui Jiddu Krishnamurti;

-cărți scrise de Neal Donald Walsch;

– „Viața maeștrilor”;

– „Sufletul neamului românesc”;

-filmulețele Zeitgeist.

Dintre cărțile enumerate mai sus, colecția „Cedrii sunători ai Rusiei” de Vladimir Megre care relatează modul de viață al Anastasiei în taigaua siberiană este cel mai des menționată ca fiind o sursă de inspirație pentru membrii comunităților Valea Curcubeului și Armonia Brassovia. Principala influență exercitată de Anastasia este pe direcția reîntoarcerii la traiul în natură, achiziționarea unui hectar pentru o familie, auto-sustenabilitatea obținută prin cultivarea pământului, dietă vegetariană, traiul în comunități ș.a.

Astfel, atât pentru F.D., inițiatorul comunității Armonia Brassovia, cât și pentru M.C., cel care a inițiat comunitatea Valea Curcubeului, cărțile Anastasiei au constituit o sursă de inspirație pentru înființarea comunității:

„După aia, citind Anastasia, a venit de la sine treaba cu comunitățile, ca să zic așa…” (F.D., Armonia Brassovia).

„..din cărțile Anastasiei am avut impulsul de a forma concret și după o viziune despre Anastasia scrisă de Vladimir Megre. Și acolo am văzut un model destul de concret, am simțit că e funcțional și cu adevărat de viitor că împlinește aproape, sau la modul ideal toate aspectele unei comunități” (M.C., Valea Curcubeului).

Deținerea unui hectar de pământ și cultivarea plantelor:

„Păi îmi doresc un hectar, exact cum scrie, aș dori să respect cât mai mult din ceea ce spune Anastasia în cărțile sale” (G.G., Armonia Brassovia).

„…noi ca omenire o să mergem exact pe ideea asta comunitați legate între ele în sensuri mici. În sensul că o să-ți faci tu acolo cu mâna ta cum spunea și Anastasia, ce-ți crește ție în curte e pentru tine” (I.S., Armonia Brassovia).

G.G. din comunitatea Armonia Brassovia ia în calcul posibilitatea de a nu avea curent în locuință pentru a fi cât mai aproape de modul de viață al Anastasiei:

„Aș merge cât mai aproape de varianta Anastasiei (adică fără curent în casă), eu am trăit .. deci în Valea Curcubeului se respectă foarte bine principiile din cărțile cu Anastasia și m-am simțit foarte confortabil inițial nu am știut cum o să reacționez, dar trăind acolo 3 săptămâni efectiv mi-am dat seama că nu am nevoie”.

Pentru unii membrii ai comunităților, cărțile Anastasiei au oferit un model de creștere a copilului și o atenție acordată pregătirii părinților pentru conceperea copilului:

„…Anastasia pune foarte mult accent pe educația copiilor, ea întotdeauna a zis că asta e cel mai important până la urmă…(…) o altă chestie care mie mi se pare foarte importantă, poate unul din cele mai importante lucruri pe care Anastasia le zice și mulți nu le bagă în seamă este conceperea copilului” (R., Valea Curcubeului).

Citirea cărților Anastasiei a determinat pentru G.G. din comunitatea Armonia Brassovia o schimbare a valorilor, a preocupărilor, a locului de muncă:

„…am citit cărțile cu Anastasia și acela a fost momentul în care mi s-au schimbat… mi s-a răsturnat sistemul de valori, am început să-mi doresc altceva.”.

Cărțile Anastasiei oferă pentru membii comunităților un model de școală:

„Nu îl am concret, nu l-am definit dar poate fi o combinație din mai multe ..există descrisă în cărțile Anastasiei, despre sistemul școlilor lui Shetinin, este ideal și foarte frumos dar îți trebuie pedagogi extraordinari ca să poată să susțină așa ceva și copiii se deschid, copiii sunt cea mai mică problemă, problema este sistemul în sine de educație, pedagogii care să-l înțeleagă și să-l susțină” (M.C., Valea Curcubeului).

Concluziile cercetării calitative

Pornind de la obiectivele cercetării calitative, se pot desprinde următoarele concluzii:

► Cum au luat naștere comunitățile?

În general, motivația inițiatorilor comunităților intenționale analizate de a constitui aceste comunități se regăsește în motivația membrilor comunităților de a trăi într-o astfel de comunitate (descrisă mai jos): dorința de a trăi mai aproape de natură, în armonie cu natura, dorința de a ajunge la auto-suficiență alimentară și energetică, de a trăi alături de oameni cu aceleași idealuri, preocupări, de a desfășura activități care să aibă sens, de a avea parte de liniște, armonie, de a desfășura activități spirituale ș.a. Am observat însă că inițiatorii acestor comunități sunt motivați și de dorința de a ajuta, de a schimba, de a face ceva pentru oameni (deși acest aspect poate fi regăsit în diferite grade și forme la cei mai mulți dintre membrii comunităților). Aceasta deoarece membrii comunităților consideră că traiul în comunitate poate oferi un stil de viață alternativ care ar putea fi un model, un exemplu de urmat de tot mai mulți oameni în viitor (în acest sens, unii dintre membrii consideră că nu există un viitor viabil în afara comunităților).

În acest sens, F.D., inițiatorul comunității Armonia Brassovia, a dorit să ajute oamenii prin constituirea unei astfel de comunități. Membrii comunității SatCitAnanda consideră că pot ajuta oamenii prin activitățile de natură spirituală pe care le desfășoară. Membrii comunității Stanciova și Valea Curcubeului consideră că pot ajuta prin oferirea unui mod de viață armonios ș.a.m.d. Pe lângă aceste motivații, C.D., inițiatorul comunității Aurora dorește să susțină dezvoltarea celelalte comunități.

De asemenea, pentru comunitatea Armonia Brassovia și Valea Curcubeului, cărțile Anastasiei au constituit o sursă de inspirație pentru proiectul comunității.

Dacă motivațiile sunt destul de asemănătoare, modalitățile de demarare a proiectelor comunitare sunt diferite:

-în cazul comunității Armonia Brassovia, F.D. a fost implicat în organizarea „Festivalului comunităților autosustenabile din România”, în decembrie 2012, la Brașov, în cadrul căruia a prezentat proiectul comunității pe care dorea să o înființeze într-o zonă din județul Brașov. La sfârșitul festivalului, a deschis o listă cu persoanele prezente la festival interesate să facă parte dintr-o astfel de comunitate. Începând cu luna ianuarie 2013, F.D. a organizat întâlniri lunare cu persoanele interesate de proiectul comunității, în cadrul cărora au avut loc dezbateri și s-au luat hotărâră în grup privind localizarea comunității, achiziționarea terenului, designul comunității ș.a.m.d.

-comunitatea Aurora a fost constituită de o familie care a achiziționat o gospodărie într-un sat din județul Hunedoara, unde au organizat diferite activități, iar promovarea comunității a fost și este realizată atât în mediul online, cât și prin activitățile desfășurate.

-comunitatea Valea Curcubeului a fost creată de un grup de tineri care au avut o întâlnire în București în cadrul căreia au discutat despre proiectul comunității. A început apoi căutarea terenului, găsirea și achiziționarea acestuia, cultivarea pământului ș.a.

-comunitatea SatCitAnanda a fost inițiată de un grup de cinci persoane care s-au cunoscut la un foc de tabără în comunitatea Apusenii Verzi, jud. Alba, unde veniseră pentru a participa la o conferință pe teme spirituale. Toți cei cinci au declarat că aveau procupări spirituale foarte mari, iar întâlnirea din jurul focului au simțit-o ca un moment magic, în care s-a produs o conexiune între sufletele lor și și-au dorit să constituie o comunitate care să atragă oameni cu aceleași preocupări ca și ei.

-comunitatea Stanciova a fost constituită la începutul anilor 2000 în cadrul satului Stanciova din jud.Timiș de către un grup de studenți din Timișoara cu preocupări pentru mediu și implicați în diferite proiecte de protecția mediului. Aceștia conștientizează faptul că cea mai atractivă cale de urmat după finalizarea studiilor era constituirea unei comunități în care să trăiască. Alte opțiuni, considerate neatractive pentru ei, erau întoarcerea la părinți, plecarea în străinătate sau angajarea într-o companie multinațională. De asemenea, aceștia au fost susținuți în demararea proiectului comunității de către asociația Global Ecovillage Network căreia i-au cerut ajutorul pentru înființarea unui sat ecologic (ecovillage).

Constituirea juridică a comunității

Dintre cele cinci comunități, doar comunitatea Armonia Brassovia era constituită din punct de vedere juridic ca asociație la momentul culegerii datelor (martie-august 2014). În comunitatea Stanciova, există asociația Ecotopia înființată înaintea demarării proiectului comunitar, dar noii membri nu se afiliază acestei comunități. Celelalte trei comunități urmează să dobândească în timp personalitate juridică.

Proiecte, transformări, preocupări anterioare integrării în comunitate

Înainte de a afla de comunitate și a dori să trăiască într-o astfel de comunitate, mulți membri ai comunităților au avut proiecte, în marea majoritate eșuate de a se muta din oraș, de a-și cumpăra un teren mai mult sau mai puțin aproape de oraș (unii dintre ei chiar și-au cumpărat) sau chiar de a constitui comunități.

O parte dintre membri comunităților descriu anumite preocupări sau transformări anterioare integrării în comunitate și care au constituit o bază pentru dorința de a se integra ulterior în comunitate. Aceste transformări sau preocupări sunt foarte diverse:

-probleme de sănătate care au determinat o schimbare radicală a alimentației.

-scăderea interesului pentru dezvoltare profesională și contacte sociale.

-concedierea și schimbarea succesivă a mai multor locuri de muncă.

-schimbarea concepției privind locul de muncă.

-accesarea unui credit și implicațiile acestuia.

-preocupări pentru permacultură și dorința de a pune în practică principiile permaculturii prin amenajarea unei grădini.

-anumite transformări, preocupări spirituale.

-transformări determinate de citirea cărților Anastasiei.

► Care este motivația pentru care membri comunității doresc să facă parte dintr-o astfel de comunitate?

Motivația de a trăi în comunitate cumulează nevoia de a trăi mai aproape de natură (toți membri comunităților provin din mediul urban), împreună cu oameni cu preocupări asemănătoare, îmbinate cu dorința mai mare sau mai mică de dezvoltare personală, spirituală și cu dorința unei autosuficiențe, autonomii alimentare și energetice.

Pe scurt, motivația membrilor comunităților intenționale studiate de a trăi în comunitate înseamnă:

-a fi împreună cu oameni care au aceleași preocupări, același vis. Membrii comunităților consideră că în comunitate găsesc oameni calzi, care sunt pe aceeași lungime de undă cu ei, care au aceleași valori, în mijlocul cărora se simt ca în familie. Unii dintre membrii consideră un avantaj faptul că există o mare diversitate de oameni, care se pot ajuta unii pe ceilalți (întrajutorarea este considerată un punct tare al comunității), care sunt toleranți unii cu ceilalți. Alți membrii sunt motivați de o stare de optimism și generozitate pe care o trăiesc în comunitate; alții sunt motivați și de fluxul informațional foarte intens (un plus informațional) care este prezent în comunitate.

-nevoia de a trăi alături de oameni cu aceleași preocupări spirituale (în special pentru membrii comunității SatCitAnanda).

-căutarea armoniei cu semenii și cu natura, crearea unei altfel de lumi, a unei lumi mai bune.

-nevoia de a trăi mai aproape de natură: pentru membrii comunităților care au copii, dorința de a fi mai aproape de natură are la bază dorința de a crește copiii într-un mediu natural; alți membrii ai comunităților doresc să trăiască în natură deoarece s-au convins că traiul în natură are putere vindecătoare; alți membrii consideră că traiul în natură oferă posibilitatea de a fi în armonie cu ei înșiși. Și, în aceste condiții, membrii comunităților constată că nu își pot împlini aceste nevoi, dorințe trăind în oraș.

-asigurarea auto-suficienței, autonomiei alimentare, energetice: pentru a nu mai fi dependenți de sistem, în general, de un loc de muncă, în particular, pentru a nu mai munci doar pentru împlinirea nevoilor de bază.

-dorința de a face activități care să aibă sens.

-nevoia de a pleca din oraș: unii membrii ai comunităților au constatat că nu mai doresc să trăiască în oraș, nu le mai place viața din oraș, au ajuns la o saturație față de oraș.

-dorința de a se bucura de viață, de a duce o viață care să le aducă bucurie, să desfășoare activități care le aduc bucurie, nu doar activități pe care trebuie să le desfășoare pentru a trăi sau care să nu aibă sens pentru ei.

-dorința de a face ceva pentru oameni în general, oferind un mod de viață alternativ.

-dorința de a aplica principiile permaculturii.

-o parte dintre membrii comunităților au dorit să plece din oraș înainte de a afla de comunitate (sau înainte de a constitui comunitatea) și au ajuns la concluzia că împlinirea nevoilor de socializare ale copiilor și ale lor pot fi împlinite doar într-o comunitate.

-a face parte dintr-un grup îți oferă susținere, ești mai puternic în grup.

-a trăi într-un mediu favorabil dezvoltării (mediu natural, dar și social).

-trăirea unei senzații de libertate.

-posibilitatea de a avea un trai simplu.

► În ce măsură membri comunităților sunt simplificatori voluntari?

(aplicarea teoriei simplității voluntare în contextul comunităților intenționale)

Studiind comunitățile intenționale din spațiul românesc, am constatat că motivațiile și intențiile membrilor comunităților se regăsesc în teoria simplității voluntare.

Elgin și Mitchell (1977) menționează faptul că la baza simplității voluntare ca mod de viață stau cinci valori pe care le-am regăsit în diferite ponderi și la membri comunităților: simplitate materială, scală umană, autodeterminare, conștiință ecologică și dezvoltare personală

Câteva observații generale:

-simplitatea materială poate fi observată în toate cele cinci comunități, dar este mai evidentă în comunitatea Stanciova și Valea Curcubeului;

-scala umană, ca valoare a simplității voluntare, consider că este prezentă prin însăși dorința, motivația și hotărârea membrilor comunităților de a trăi în comunitate;

-deși prezentă în toate comunitățile, autodeterminarea ca valoare a simplității voluntare este mai pronunțată în comunitatea Armonia Brassovia;

-conștiința ecologică este prezentă la membri tuturor comunităților analizate, dar mai pregnant în comunitatea Stanciova și Aurora.

-dintre toate cele cinci comunități, în comunitatea SatCitAnanda valoarea simplității voluntare cea mai importantă este dezvoltarea personală.

Simplitate materială

Aspecte ale simplității materiale în comunitățile intenționale analizate:

-reducerea veniturilor: locul de muncă

Întrucât simplitatea presupune reducerea venitului și a consumului, aceasta este strâns legată de locul de muncă al membrilor comunității. O parte dintre membri comunităților nu au un loc un loc de muncă, o parte au renunțat la locul de muncă pe parcursul cercetării. O parte dintre membri au diferite contracte de colaborare care le permit să aibă un program flexibil și mai multă libertate. Cei mai mulți dintre cei care au un loc de muncă doresc să renunțe în timp la acesta sau să îl schimbe cu unul care să le ofere mai multă libertate.

-reușind să-și satisfacă nevoile de bază prin traiul în comunitate, membrii comunităților doresc să-și reducă veniturile și să trăiască cu cât mai puțini bani: construindu-și locuințe ecologice ieftine sau cumpărând case vechi tradiționale, ajutându-se unii pe ceilalți la contruirea caselor și la alte activități, producându-și hrana și energia electrică în comunitate, făcând schimburi unii cu ceilalți. Cei mai mulți membri ai comunităților doresc să folosească și să aibă nevoie de bani cât mai puțin posibil, pentru a nu mai fi dependenți de un loc de muncă, de credite, pentru a trăi mai intens o senzație de libertate, pentru a se putea desprinde de oraș.

-reducerea consumului:

Dacă o componentă importantă a simplității materiale este reducerea veniturilor, cea de-a doua, care decurge din prima componentă, este reducerea consumului: membrii comunităților consideră important accesul la lucruri și nu deținerea de lucruri, menționează necesitatea unui consum conștient, vorbesc despre renunțarea treptată la toate produsele pe care le consideră inutile, diminuarea cheltuielilor pe articole vestimentare. Precizează, de asemenea, necesitatea unei reeducări interioare în sensul conștientizării adevăratelor nevoi.

O altă modalitate de reducere a consumului în comunități se realizează prin partajare (folosirea în comun de unelte, o mașină care deservește mai multe familii, cumpărarea de produse în comun ș.a.).

-simplitatea locuinței

Simplitatea locuinței este prezentă în comunitățile intenționale analizate în două forme:

-cumpărarea de către membri comunităților a unor case vechi pe care le-au renovat (este cazul cu membri comunităților Stanciova, Valea Curcubeului și Aurora). Dintre aceștia, membri comunității Stanciova nu au de gând să construiască alte locuințe, spre deosebire de ceilalți membri ai comunităților care intenționează să construiască locuințe noi, ecologice.

-intenția de a construi locuințe mici, cu costuri cât mai mici, utilizând materiale de construcție locale și forța de muncă asigurată de membri comunității (care se vor ajuta reciproc să construiască locuințele).

Simplitatea locuinței se regăsește și în faptul că o parte din locuințele vechi ocupate deja de unii membri nu sunt racordate la toate utilitățile (în Valea Curcubeului nu sunt racordați nici la apă-canal, gaz, energie electrică; în comunitatea Aurora sunt racordați numai la energie electrică, iar în Stanciova și în SatCitAnanda sunt racordați la apă și la energie electrică). Cu excepția membrilor din comunitatea SatCitAnanda, cei mai mulți dintre membri doresc să folosească toaletă uscată pentru a nu polua apa.

Scala umană

Prin scala umană, Duane Elgin (1977: p. 6) înțelege „o preferință pentru o dimensionare umană a mediilor de viață și de muncă. (…) Aceasta implică în continuare ca eforturile oamenilor să fie de asemenea dimensiuni încât fiecare să știe cu ce fiecare contribuie la întreg și, prin urmare, are un sentiment de recompense comune și de responsabilitate comună”.

În cazul cercetării de față, fiind cercetată simplitatea voluntară în contextul comunităților intenționale, toți membri comunităților sunt atrași de o astfel de dimensionare umană a mediului de viață și de muncă, aceștia dorind să trăiască într-o astfel de comunitate „mai uman dimensionată” și dorind să-și desfășoare activitatea și „să-și câștige traiul” în comunitate.

Auto-determinare

Toți membri comunităților își doresc ca, trăind în comunitate, să fie mai auto-determinați (sau, după spusele lor, auto-sustenabili).

Membrii comunităților doresc să-și asigure prin traiul în comunitate sursele de hrană necesare, sursele energetice, să defășoare diferite activități productive și să fie cât mai puțin dependenți de un loc de muncă. De asemenea, membrii comunităților cred că auto-sustenabilitatea nu poate fi realizată la oraș, iar în comunitate nu este posibilă la nivel familial, ci doar la nivel comunitar (și chiar prin conexiune cu alte comunități intenționale și tradiționale).

Dacă pentru o parte dintre membri comunităților, autosustenabilitatea este o condiție esențială pentru comunitate, pentru alții este de dorit, dar nu ca obiectiv prioritar. Deși membri comunităților doresc să fie cât mai puțin dependenți de sistem, sunt conștienți că nu se pot izola complet de acesta (și nici nu doresc acest lucru), dar se străduiesc să optimizeze legăturile cu instituțiile publice și private.

Pentru unii dintre membri comunităților (auto)sustenabilitatea este o necesitate în condițiile socio-economice și de mediu cu care se confruntă omenirea în prezent și se va confrunta în viitor: problema creșterii populației, diminuarea resurselor pământului și toate implicațiile care decurg de aici.

Cărțile Anastasiei constituie o sursă de inspirație pentru mulți membri ai comunităților în care au găsit și un model de sustenabilitate. Potrivit acestora, pentru a-și asigura sustenabilitatea, o familie trebuie să aibă circa un hectar de pământ, ceea ce își doresc mulți în special membri din comunitățile Armonia Brassovia și Valea Curcubeului.

În contextul discuțiilor despre autosustenabilitate, membri comunităților sunt interesați în mod special de două direcții: asigurarea hranei proprii și asigurarea unor surse alternative de curent. Cu excepția membrilor comunității Armonia Brassovia care nu sunt încă mutați în comunitate, membrii celorlalte patru comunități au deja grădini și livezi din care obțin legumele și fructele necesare consumului familial. Dar, chiar și o parte dintre membrii comunității Armonia Brassovia au grădini în alte locații. O parte dintre membri comunităților sunt conștienți de faptul că a avea grădină în comunitate oferă posibilitatea diversității prin schimburi între membrii comunității, așa cum se întâmpla în comunitățile tradiționale și oferă astfel posibilitatea de a fi autosustenabili la nivel comunitar. Toți membrii comunităților investigate doresc să se ocupe de agricultură în comunitate folosind principiile permaculturii.

În afară de asigurarea hranei prin grădinărit, membrii comunităților desfășoară sau doresc să desfășoare în viitor în comunitate și alte activități aducătoare de venit: diferite cursuri, workshop-uri, activități educative dar și creșterea albinelor, cultivarea de plante medicinale, comercializarea de produse realizate în comunitate, activități cu tematică spirituală, diferite servicii de întreținere (construcții, tâmplărie ș.a.), servicii de cazare ș.a.

În afara unei autonomii și autosuficiențe alimentare, toți membrii comunităților doresc să găsească surse alternative de curent (deși, în prezent, dintre cele cinci comunități cercetate, doar două nu sunt racordate la rețeaua națională de electricitate: Armonia Brassovia și Valea Curcubeului). În cadrul comunității Armonia Brassovia există un grup de persoane care studiază posibilitatea construirii unor dispozitive de producere de energie în comunitate. Pentru membrii comunităților, aceste dispozitive trebuie să îndeplinească două condiții: să fie realizate cu costuri cât mai mic și să nu fie poluante.

Membri comunităților consideră că o modalitate de a avea tot ce au nevoie este să facă schimburi pentru a obține produsele pe care nu le pot obține la nivel familial și comunitar. În acest sens, doi membri ai comunității Stanciova au realizat o pagină web, „Dincolo de bani” prin care se solicită și se oferă gratis bunuri și servicii.

Conștiința ecologică

Conștiința ecologică este cea de-a patra valoare care, potrivit lui Elgin și Mitchell (1977: pp.7-8) stă la baza simplității voluntare. În acest sens, „conștiința ecologică solicită recunoașterea faptului că Pământul nostru este într-adevăr limitat, cu tot ceea ce implică pentru conservarea resurselor fizice, reducerea poluării mediului, precum și întreținerea frumuseții și a integrității mediului natural”.

Deși preocupări pentru mediu au toți membri comunităților, dintre cele cinci comunități studiate, comunitatea Stanciova se remarcă prin cea mai dezvoltată conștiință ecologică (o parte dintre membrii comunității Stanciova chiar au fost foarte activi în diferite organizații de protecția mediului).

Conștiința ecologică poate fi observată în preocupări privind trasnportul, reciclarea bunurilor și a resurselor, preocupări privind un consum conștient, încurajarea producției locale (prin achiziționarea de produse locale):

-în ceea ce privește transportul, o parte dintre membrii comunităților (în special cei din comunitatea Stanciova) folosesc frecvent bicicleta, motivați de grija pentru mediu. Pentru aceștia, achiziționarea unei mașini este motivată de naveta la locul de muncă, deplasarea la școală a copiilor. O altă modalitate de a diminua poluarea mediului este car-sharing-ul. Alți membrii speră că vor putea folosi în viitor diferite dispozitive pentru un transport nepoluant.

-unii dintre membrii comunităților doresc să realizeze un consum conștient, eliminând toate bunurile care nu servesc unor nevoi reale și străduindu-se în paralel să producă în familie și comunitate cât mai multe dintre bunurile și produsele de care au nevoie.

-preocupări privind reciclarea (bunurilor și a resurselor): deși în România nu este suficient de bine dezvoltată infrastructura necesară reciclării resurselor (hârtie, metal, sticlă), membrii comunităților sunt interesați să găsească soluții pentru reciclarea resurselor. De asemenea, toți membri comunităților fac compost sau doresc să facă compost. Membrii comunităților Aurora, Valea Curcubului și Stanciova, care sunt deja mutați în comunitate, folosesc toalete uscate pentru a nu polua apa. A nu risipi resursele este o preocupare foarte importantă în special pentru membrii comunităților Stanciova și Aurora. Preocupări privind reciclarea bunurilor pot fi observate prin achiziționarea de locuințe vechi tradiționale și de mobilier vechi recondiționat.

-încurajarea producției locale este tot o reflectare a conștiinței ecologice întrucât este eliminat transportul de la distanțe mari, care presupune costuri, poluarea mediului.

De asemenea, C., inițiatorul comunității Aurora, este preocupat de implicațiile consumului de carne asupra planetei și de necesitatea dezvoltării unei conștiințe globale în contextul problemelor cu care se confruntă omenirea, Pământul.

Dezvoltare personală

Elgin și Mitchell (1977: pp.8-9) apreciază că pentru unele persoane, principalul motiv pentru care doresc să aibă un mod de viață simplu din punct de vedere material este tocmai dorința de a explora „viața interioară”, psihologic și spiritual, iar celelalte patru valori (simplitate materială, scală umană, auto-determinare și conștiință ecologică) „sunt, într-un fel, dispozitive pentru a îndepărta obstacolele în calea dezvoltării interioare”.

Pentru membrii comunităților intenționale studiate, nevoia de dezvoltare personală este prezentă în diferite forme și diferite trepte de intensitate. Deși în toate comunitățile există preocupări pentru dezvoltarea personală și chiar interese spirituale, comunitatea cu cele mai multe interese spirituale este SatCitAnanda (denumirea comunității are o semnificație spirituală, motivația principală de a trăi în comunitate a membrilor este de natură spirituală, activitățile pe care doresc să le desfășoare în comunitate sunt preponderent de natură spirituală).

Dacă în comunitatea SatCitAnanda preocupările spirituale sunt cele mai importante, în comunitatea Stanciova acestea par să fie cel mai puțin importante, deși unii dintre membrii au preocupări spirituale, dar foarte diverse: de la yoga, preocupări pentru hinduism, astrologie și științe ezoterice, până la practici specifice creștinismului ortodox.

Preocupării spirituale există și în comunitatea Aurora și îmbracă forma meditației, la fel ca și în comunitatea Valea Curcubeului.

În comunitatea Armonia Brassovia, practicile spirituale îmbracă mai multe forme: practicanți de rhei-qi, foști și actuali practicanți de yoga, practicant de ayurveda, până la persoane care sunt în căutarea unei căi spirituale, dar membrii se declară deschiși la subiectele de natură spirituală.

În urma analizei datelor se observă faptul că cele cinci dimensiuni ale simplității voluntare sunt prezente, în diferite grade, în toate cele cinci comunități intenționale analizate. Variabilitatea intensității acestor dimensiuni în cadrul comunităților poate fi determinată și de faptul că toate cele cinci comunități sunt în etapa de formare, unele având o vechime mai mare (comunitatea Stanciova are cea mai mare vechime), iar altele o vechime mai mică (comunitatea Aurora, SatCitAnanda). De asemenea, o parte dintre membrii studiați participă la întâlnirile și activitățile comunității de la începutul formării ei, în vreme ce alții au o participare recentă la activitățile comunității. Prin urmare, se poate spune despre membrii comunităților intenționale faptul că sunt simplificatori voluntari (pentru a măsura gradul în care membrii comunităților intenționale sunt simplificatori voluntari am construit o scală, prezentată în următoarea secțiune a lucrării).

Câteva concluzii privind membrii comunităților intenționale:

► sunt orășeni, educați, tineri, cei mai mulți constituiți în familii (cu sau fără copii; cei care au copii sunt în general nemulțumiți de sistemul actual de învățământ și caută alternative pentru învățământ/școală), au preocupări privind o alimentație sănătoasă, preocupări pentru mediu.

► unii dintre ei au trăit un sentiment de insatisfacție, neîmplinire, nemulțumire cu privire la viața de la oraș: accesarea unui credit, concedierea, învățământul, diferite probleme ale orașului (poluare, consumerism, relații nesatisfăcătoare cu cei din jur ș.a.). Alții au început să aibă diferite preocupări spirituale, să citească cărți pe teme spirituale, să se documenteze de pe internet (un impact mare l-a avut seria Cedrii sunători ai Rusiei / cărțile Anastasiei; alții au luat în calcul posibilitatea unui colaps al societății în 21.12.2012, când au căutat soluții reale, alternative). Toate acestea, au cristalizat soluția unui trai mai aproape de natură, mai armonios, dătător de sens, cu posibilități de asigurare a hranei proprii, a unor surse alternative de curent electric.

► O parte dintre ei și-au cumpărat teren, în general în zona rurală sau la distanțe mici/medii de oraș, unde s-au confruntat cu diferite probleme (au realizat că sunt singuri acolo, întâmpină dificultăți și greutăți, au fost furați sau li s-a distrus ce au făcut, au realizat că proprii copii au nevoie de socializare, au visat mai departe o posibilă școală alternativă) și în acest context, apartenența la o comunitate reprezenta o soluție la aceste necesități, idealuri.

► Părerile sunt împărțite între membrii comunităților cu privire la relațiile cu satul, sau constituirea comunității în cadrul unui sat. Dacă membrii comunității Stanciova au dorit să constituie comunitatea în cadrul unui sat, celelalte patru comunități au dorit să constituie comunitatea în mediul rural, dar la distanțe mai mari sau mai mici de sat.

► De asemenea, cei mai mulți dintre membrii comunităților intenționale par să dorească o viață simplă, cu cele cinci direcții/dimensiuni descrise: o viață simplă din punct de vedere material, caută un mediu de viață și de lucru mai uman dimensionat, întruchipat de traiul în comunitate (dimensiunea scala umană), doresc auto-determinare (despre care vorbesc în termeni de auto/sustenabilitate), au conștiință ecologică și sunt preocupați de dezvoltarea personală (sau au preocupări spirituale).

Simplitatea voluntară în contextul

comunităților intenționale din spațiul românesc

Partea II: Cercetarea științifică

1. Obiectivele cercetării

► Identificarea gradului în care membrii comunităților intenționale sunt simplificatori voluntari.

► Identificarea gradului în care membrii comunităților intenționale se percep ca simplificatori voluntari (sau se percep ca făcând parte din „mișcarea pentru un trai simplu”).

► Identificarea atitudinii față de oraș a membrilor comunităților intenționale.

► Identificarea motivelor pentru care membrii comunităților doresc să trăiască în comunitate.

► Realizarea profilului membrilor comunităților intenționale (caracteristici socio-demografice și caracteristici ale locuinței).

Ipoteze:

► Mai mult de jumătate din subiecții investigați au copilărit exclusiv în mediul rural sau preponderent în mediul rural.

► Membrii comunităților intenționale sunt simplificatori voluntari.

2. Designul cercetării

Studiul sociologic este de tip descriptiv-explicativ, exploratoriu. Metoda de cercetare folosită a fost ancheta sociologică pe bază de chestionar. Chestionarul (anexa nr. 6) a fost trimis prin e-mail persoanelor intervievate în cadrul cercetării calitative (în cazul comunității Armonia Brassovia, chestionarul a fost postat și pe blog-ul comunității pentru a putea fi completat și de alți membri ai comunității care nu au fost intervievați). Cercetarea a fost realizată în perioada iulie – septembrie 2014.

3. Instrumentul cercetării

Chestionarul cuprinde 64 de întrebări (inclusiv întrebările socio-demografice). Pentru a identifica în ce măsură membrii comunităților intenționale sunt simplificatori voluntari, am pornit de la teoria simplității voluntare formulată de Elgin și Mitchell (1977) cu cinci dimensiuni: simplitate materială, scală umană, autodeterminare, conștiință ecologică și scală umană.

Tabel nr. 5: Indicatorii aferenți obiectivelor

4. Culegerea datelor

Universul cercetării este reprezentat de membrii comunităților intenționale din România – deși există mai multe inițiative, cele cinci comunități intenționale investigate sunt cele mai „închegate” comunități intenționale din România până în acest moment.

Mărimea eșantionului: 30 de persoane (care reprezintă mai mult de jumătate din numărul total de persoane care fac parte în prezent din aceste comunități. Întrucât toate aceste comunități intenționale investigate sunt în formare, numărul membrilor este fluctuant).

5. Analiza și interpretarea datelor

5.1. Caracteristici socio-demografice ale respondenților și situația locativă, caracteristicile locuinței

Media de vârstă a respondenților este de 36,7 ani. Cei mai mulți dintre subiecți sunt tineri (dintre cei 30 de subiecți investigați, 22 au vârsta mai mică de 40 de ani), care confirmă concluziile mai multor studii despre simplificatorii voluntari (Elgin și Mitchell 1977, Leonard-Barton 1981, Schreurs et.al 2012 ș.a.).

Grafic nr. 1: Categorii de vârstă

În ceea ce privește genul subiecților investigați, 15 sunt de gen feminin și 15 de gen masculin.

Din 30 de subiecți investigați, majoritatea (28) au studii universitare, ceea ce confirmă din nou diferitele studii despre simplificatori voluntari (Elgin și Mitchell 1977, Leonard-Barton 1981, Schreurs et.al 2012, Huneke 2005).

Grafic nr. 2: Ultima școală absolvită

În ceea ce privește venitul, jumătate dintre respondenți au venitul familial net lunar mai mic de 1500 de lei. Venitul mediu familial lunar net este de 2420 lei.

Grafic nr. 3: Categorii de venit familial lunar (net)

De asemenea, venitul mediu net pe membru de familie este de 1125,67 lei (două treimi dintre respondenți au venitul net pe membru de familie mai mic sau egal cu 1500 lei).

O treime dintre subiecți alocă aproximativ 50% din venit pentru cheltuieli precum chirie și întreținere locuință, rate la bancă (mai mult de jumătate dintre subiecți – 17- alocă 50% și mai mult din venitul familial pe astfel de cheltuieli).

Tabel nr. 6: Procent din venit alocat cheltuielilor precum chirie, întreținere locuință, rate la bancă

Jumătate dintre subiecți apreciază că veniturile actuale ale familiei le permit achiziționarea de bunuri mai scumpe, dar cu restrângeri în alte domenii, precum și posibilitatea de a avea tot ce le trebuie, fără să se restrângă de la ceva. Ceea ce poate părea surprinzător, dintre cei incluși în această categorie (14 persoane), jumătate (7) au venitul familial mai mic de 1000 lei lunar, ceea ce paote fi o reflectare a eticii simplității voluntare.

Grafic nr. 4: Opinii privind veniturile familiei

Majoritatea subiecților (25) și-au petrecut copilăria exclusiv în mediul urban și foarte puțin în mediul rural (ceea ce infirmă ipoteza copilăriei petrecute în mediul rural).

Grafic nr. 5: Locul copilăriei (urban-rural)

Întrucât dintre cele cinci comunități intenționale analizate, comunitatea Armonia Brassovia are cei mai mulți membri, cele mai multe date au fost culese de la membrii acesteia. Prin urmare, cei mai mulți respondenți (16) sunt din Brașov și din București (aceeași majoritate regăsindu-se și în componența comunității Armonia Brassovia).

Tabel nr. 7: Județul în care subiecții au locuit cel mai mult

Aproximativ jumătate dintre subiecți (16) nu au un loc de muncă, iar dintre aceștia, 15 declară că nu doresc să aibă un loc de muncă (o reflectare a eticii simplității voluntare), și doar unul dintre ei declară că nu și-a găsit încă un loc de muncă.

Grafic nr. 6: Distribuția răspunsurilor la întrebarea „Aveți loc de muncă?”

De asemenea, dintre subiecții investigați, sunt mai mulți bărbați angajați, și mai multe femei casnice.

Tabel nr. 8: Distribuția răspunsurilor la întrebarea „Aveți loc de muncă?”(femei-bărbați)

Tabel. nr. 9: Motivul pentru care subiecții nu au loc de muncă

Jumătate dintre subiecți (14) sunt căsătoriți, și mai puțin de jumătate (12) au cel puțin un copil minor în întreținere.

Grafic nr. 7: Starea civilă

Tabel nr. 10: Număr de copii minori aflați în întreținere

Majoritatea subiecților (27) au o locuință în afara comunității, iar jumătate dintre ei sunt proprietarii acelei locuințe. În cazul celorlalți, locuința este proprietatea părinților (rudelor) sau închiriată. Doar trei dintre subiecți au declarat că nu au altă locuință în afara comunității. De asemenea, cele mai multe locuințe din afara comunității (17 din 27) sunt locuințe la bloc.

Tabel nr. 11: Distribuția răspunsurilor la întrebarea „Aveți o locuință în afara comunității?”

Tabel nr. 12: Distribuția răspunsurilor la întrebarea „Locuința din afara comunității este: proprietate personală, proprietatea rudelor, închiriată..”

Tabel nr. 13: Locuința din afara comunității este la bloc sau la casă?

Aproximativ jumătate (14) dintre respondenții care au declarat că mai au o locuință în afara comunității se declară mulțumiți sau foarte mulțumiți de această locuință.

Tabel nr. 14: Gradul de mulțumire cu privire la locuința din afara comunității

În ceea ce privește dotarea locuinței din afara comunității, cei mai mulți dintre respondenți declară că dețin computer, laptop, frigider, aragaz, mașină de spălat rufe, și mai puțin televizor și cablu / antenă parabolică.

Cu privire la locuința din cadrul comunității, cei mai mulți dintre respondenți (28) au sau doresc să aibă computer/laptop și acces la internet (deși o parte, respectiv 6 respondenți dintre cei 28 sus-menționați nu doresc să aibă acces la internet în locuința personală, ci în centrul comunitar). Jumătate (15) dintre respondenți au /doresc să aibă aragaz în locuința din comunitate, și mai puțin de jumătate (12) au / doresc să aibă frigider în locuința din comunitate.

Cu privire la centrul comunitar, cei mai mulți respondenți (22) declară că au/doresc să aibă mașină de spălat rufe în centrul comunitar și doar 9 doresc să aibă în locuința personală din comunitate mașină de spălat rufe.

Grafic nr. 8: Dotarea locuinței din afara comunității, din comunitate și din centrul comunitar

5.2. Care este atitudinea față de oraș a membrilor comunităților intenționale

Jumătate dintre subiecți se declară foarte nemulțumiți și nemulțumiți cu privire la viața de la oraș în general. Cealaltă jumătate s-a declarat mulțumit(ă) și nici mulțumit(ă)/nici nemulțumit(ă). Nici un subiect nu s-a declarat foarte mulțumit de viața de la oraș.

Grafic nr. 9: Gradul de mulțumire cu privire la oraș în general

Cu privire la frecvența deplasărilor în oraș (trăind în comunitate), aproximativ jumătate (14) dintre subiecți declară că merg (pentru cei care trăiesc în comunitate) și doresc să meargă (în cazul celor care nu sunt mutați în comunitate) de câteva ori pe lună în oraș. Scopul principal al acestor deplasări este vizitarea altor persoane din oraș, apoi realizarea de diferite achiziții/cumpărături, recreere și vânzarea produselor obținute în comunitate.

Tabel nr. 15: Frecvența deplasărilor din comunitate în oraș

Grafic nr. 10: Scopul deplasărilor din comunitate în oraș

Principalele probleme ale orașului care-i nemulțumesc cel mai mult pe respondenți sunt lipsa de sustenabilitate a orașelor, relațiile nesatisfăcătoare dintr oameni și consumerismul. Urmează apoi poluarea aerului, poluarea fonică (zgomotul) și stress-ul.

Tabel nr. 16: Principalele probleme ale orașului

Grafic nr. 11: Principalele probleme ale orașului

5.3. Care sunt motivele pentru care membrii comunităților doresc să trăiască în comunitate?

Principalele trei motive care-i determină pe respondenți să-și dorească să trăiască în comunitate sunt: dorința de a fi împreună cu oameni care gândesc la fel, care au aceleași idealuri și preocupări; pe locul al doilea se situează posibilitatea de a trăi mai aproape de natură, în armonie cu natura; pe locul trei se situează posibilitatea asigurării condițiilor necesare pentru evoluția spirituală.

Tabel nr. 17: Motivele care stau la baza dorinței de a trăi în comunitate

Grafic nr. 12: Motivele pentru care subiecții doresc să trăiască în comunitate

5.4. În ce măsură membrii comunităților intenționale sunt simplificatori voluntari?

5.4.1. Simplitatea materială

Cu privire la achiziționarea de haine second hand, două treimi dintre subiecți (20) au declarat că au cumpărat puține și foarte puține haine second hand.

Tabel nr. 18: Achiziționarea de haine second hand

Mai mult de jumătate dintre subiecți (18) au folosit însă diferite produse (mobilier, electronice, electrocasnice) utilizate de alte persoane des, foare des și nici rar, nici des.

Tabel nr. 19: Folosirea produselor second hand (mobilier, electronice etc.)

Mai mult de jumătate dintre respondenți (18) au declarat că și-au diminuat consumul personal (cu privire la haine, bijuterii, cosmetice) mult și foarte mult.

Printre principalele motive invocate se numără: reevaluarea și reducerea nevoilor, o atitudine anti-consumeristă, conștientizarea implicațiilor consumului asupra mediului, dorința de a face economii, calitatea slabă a produselor, independența financiară (dorința de a nu mai avea de-a face cu banii), criteriul utilității în selectarea bunurilor.

De asemenea, cei mai mulți dintre subiecți (23) au declarat că au renunțat la bunuri, posesiuni mult, foarte mult și nici puțin, nici mult.

Grafic nr. 13: Diminuarea consumului personal – Renunțarea la bunuri, posesiuni

5.4.2. Scala umană

Aproape toți subiecții (29) declară că preferă în foarte mare măsură și în mare măsură traiul și mediile de lucru mai uman dimensionate, ceea ce reflectă intenția și motivația lor de a trăi în comunitate, într-un mediu mai uman dimensionat.

Grafic nr. 14: Preferința pentru traiul și medii de lucru mai uman dimensionate

5.4.3. Autodeterminare

Deși cei mai mulți dintre subiecți (22) își obțin în prezent puține și foarte puține fructe și legume din propria livadă/grădină, cei mai mulți (27) doresc să-și asigure în comunitate hrana necesară consumului familial.

Grafic nr. 15: Cât de mult își obțin în prezent legume, fructe din propria grădină/livadă și cât de mult doresc să-și asigure în comunitate hrana necesară consumului familial

În ceea ce privește îmbrăcămintea, două treimi dintre subiecți declară că repară sau confecționează îmbrăcăminte (personal sau în familie) puțin sau foarte puțin.

Tabel nr. 20: Cât de mult repară sau confecționează îmbrăcămintea

Majoritatea subiecților (27) declară că realizează în familie diferitele servicii de întreținere a casei, fără a apela la servicii contra cost.

În ceea ce privește cadourile, subiecții aleg atât să le cumpere, cât și să le facă ei înșiși; 11 respondenți optează foarte rar și rar să le facă ei înșiși, și tot 11 respondenți aleg des și foarte des varianta de face ei înșiși cadourile.

Subiecții deținători de mașină optează mai degrabă să nu schimbe uleiul la mașină în familie sau de către un prieten al familiei.

Aproape jumătate dintre subiecți (14) au schimbat rar și foarte rar bunuri sau servicii cu alții și în loc de bani au făcut reparații sau au prestat alte servicii.

Grafic nr. 16: Cât de des realizează în familie servicii de întreținere, schimbă uleiul la mașină, confecționează cadourile, schimbă bunuri sau servicii

Aproape jumătate dintre subiecți (14) declară că s-au pregătit mult și foarte mult pentru a-și dezvolta abilitățile de auto-suficiență (în tâmplărie, dulgherie, instalații sanitare etc).

Tabel nr. 21: Gradul de pregătire pentru dezvoltarea abilităților de auto-suficiență

Majoritatea subiecților (28) au declarat că doresc să aibă acces în comunitate la surse de energie electrică alternativă sau liberă.

Grafic nr. 17: Măsura dorinței de a-și asigura energia electrică din surse alternative

Mai puțin de jumătate dintre respondenți (13) sunt implicați în orice fel de schimb sau sisteme informale de schimb de genul Bazar cu lucruri gratis, Dincolo de bani; dintre aceștia, sunt mai multe femei (9 femei și 4 bărbați).

Tabel nr. 22: Implicarea în schimburi de genul „Bazar cu lucruri gratis”, „Dincolo de bani” (femei-bărbați)

Grafic nr. 18: Implicarea în schimburi de genul „Bazar cu lucruri gratis”, „Dincolo de bani”

5.4.4. Conștiință ecologică

Cei mai mulți dintre subiecți (23) cumpără des și foarte des produse organice, locale, verzi.

Aproape jumătate dintre subiecți (14) nu achiziționează nici rar, nici des produse durabile, ușor de reparat, ne-poluante (la fabricarea și utilizarea lor).

Grafic nr. 19: Frecvența achiziționării de produse organice, locale verzi și a produselor durabile, ușor de reparat, ne-poluante

Dacă în prezent 10 persoane s-au declarat omnivore, doar 4 dintre ele doresc să aibă o alimentație omnivoră în viitor. Celelalte persoane fie doresc să renunțe la carne și să adopte o dietă lacto-ovo-vegetariană + pește (4 persoane), fie doresc să devină vegetariene (două persoane).

Dintre cele 4 persoane care au declarat că au o alimentație lacto-ovo-vegetariană + pește, două dintre ele doresc să-și mențină tipul de alimentație, în timp ce două dintre ele doresc să devină vegane în viitor.

Dintre cele 8 persoane care au o alimentație lacto-ovo-vegetariană fără pește, două dintre ele doresc să-și mențină și în viitor tipul de alimentație, una dintre ele dorește să devină vegetariană, iar 5 persoane doresc să devină vegane.

Dintre cei 6 vegetarieni, doi doresc să rămână vegetarieni, în timp ce 4 doresc să devină vegani.

Dacă în prezent sunt doar două persoane care au declarat că au o alimentație vegană, sunt 13 persoane care au declarat că doresc să devină vegane.

Tabel nr. 23: Alimentația din prezent și alimentația dorită în viitor

Grafic nr. 20: Alimentația din prezent și alimentația dorită în viitor

O treime dintre subiecți consumă carne, iar jumătate dintre ei nu consumă carne niciodată. Se poate observa faptul că bărbații sunt mai mari consumatori de carne decât femeile: dintre cele 15 persoane care nu mănâncă carne, 10 sunt femei; dintre cele 10 persoane care consumă carne de câteva ori pe săptămână și de câteva ori pe lună, 7 sunt bărbați.

Tabel nr. 24: Frecvența consumului de carne

În general, subiecții sunt preocupați de aspecte legate de reciclarea resurselor (23 subiecți s-au declarat preocupați mult și foarte mult de aceste aspecte).

Tabel nr. 25: Gradul de preocupare privind reciclarea resurselor (metal, sticlă, hârtie)

Cei mai mulți dintre subiecți (22) au făcut compost până în prezent, ceea ce reflectă preocupări pentru mediu, dar și pentru activități de agricultură, grădinărit.

Tabel nr. 26: Distribuția răspunsurilor la întrebarea: „Ați făcut compost până în prezent?”

Foarte puțini subiecți (4) se implică în mod constant în organizații de protecția mediului, în schimb, cei mai mulți subiecți (17) nu se implică deloc în astfel de organizații.

Tabel nr. 27: Gradul de implicare în organizații de protecția mediului

Cei mai mulți dintre subiecți (21) au mașină personală și aproximativ jumătate (16) folosesc mașina zilnic și de câteva ori pe săptămână.

Tabel nr. 28: Distribuția răspunsurilor la întrebarea: „În prezent dețineți un autotursim proprietate personală sau a familiei?”

Tabel nr. 29: Frecvența deplasărilor cu mașina

Aproximativ jumătate dintre subiecți (16) nu folosesc mersul cu bicicleta pentru exerciții, recreere (doar o treime dintre subiecți merg cu bicicleta zilnic și de câteva ori pe săptămână, și doar 5 merg cu bicicleta la serviciu zilnic și de câteva ori pe săptămână).

Grafic nr. 21: Frecvența deplasărilor cu bicicleta pentru exerciții, recreere și la serviciu

5.4.5. Dezvoltare personală

Jumătate dintre subiecți au declarat că au practici spirituale zilnice. Aproape o treime (9 subiecți) se implică foarte rar sau niciodată în practici spirituale.

Tabel nr. 30: Frecvența implicării în practici spirituale (rugăciune, meditație)

Printre practicile spirituale menționate, cel mai des se numără rugăciunea și meditația. Alte tehnici menționate sunt: căutarea liniștii, a fi prezent, conștientizare, stare de prezență, iubire necondiționată, yoga, rugăciunea inimii, protecția ingerilor, pathwork, qi-gong, rhei-qi.

În schimb, mai mulți subiecți (23) se declară preocupați de diferite practici de sănătate, vindecare alternative, neconvenționale.

Tabel nr. 31: Gradul de procupare pentru diferite practici de sănătate, vindecare alternative, neconvenționale

Activitatea desfășurată cel mai frecvent de subiecți este accesarea internetului, apoi citrea cărților și sportul. Cei mai mulți dintre subiecți (24) declară că se uită la televizor foarte rar sau niciodată.

Tabel nr. 32: Frecvența accesării internetului, citirii de cărți, practicării sporturilor, vizionării televizorului

Grafic nr. 22: Frecvența accesării internetului, citirii de cărți, practicării sporturilor, vizionării televizorului

Alte hobby-uri menționate: desen, muzică, pictură, trekking.

5.5. În ce măsură membrii comunităților intenționale se percep ca simplificatori voluntari (sau ca făcând parte din „mișcarea pentru un trai simplu”)?

În ceea ce privește simplitatea voluntară, două treimi dintre subiecți (20) au auzit de „simplitate voluntară” sau „downshifting”, și 21 dintre ei se văd ca făcând parte din mișcarea pentru un trai simplu, în timp ce 8 subiecți nu știu dacă fac parte din această mișcare (cel mai probabil din lipsă de informații cu privire la această mișcare). De asemenea, 23 dintre subiecți cred că traiul în comunitate îi ajută/va ajuta să aibă un trai simplu.

Grafic nr. 23: În ce măsură subiecții au auzit de expresia „simplitate voluntară”, se văd făcând parte din „mișcarea pentru un trai simplu” și consideră că traiul în comunitate î va ajuta să aibă un trai simplu

Două treimi dintre subiecți își doresc în mare și foarte mare măsură să aibă un trai simplu.

Grafic nr. 24: Măsura în care subiecții își doresc un trai simplu

Cei mai mulți dintre subiecți (17) declară că nu sunt motivați de noțiunea de „peak oil” să aibă un trai simplu.

Grafic nr. 25: Motivarea traiului simplu de epuizarea resurselor de petrol (peak oil)

Pentru a trăi simplu, subiecții au făcut sau sunt hotărâți să ia următoarele decizii: mutarea în mediul rural (respectiv mutarea în comunitate), reducerea numărului de ore de muncă și schimbarea locuinței.

Grafic nr. 26: Alegeri pentru a trăi mai simplu

Indicele „simplitate voluntară”

Am construit un indice de tip medie simplitatea voluntară din indicatorii menționați în tabelul de mai jos (Tabel nr.33). Acești indicatori fac parte dintr-o singură dimensiune (Cronbach Alpha=0.769>0.50). Scorul maxim 4 reprezintă identitatea socială puternic negativă, iar scorul 1 identitate socială puternic pozitivă.

Tabel nr. 33: Indicatori componenți ai indicelui simplitate voluntară

Grafic nr. 27: Indice simplitatea voluntară

Cei mai mulți dintre respondenți (63,3%) au obținut un scor mediu la indicele simplității voluntare (83,3% dintre subiecți au obținut un scor mediu și mare la acest indice). Doar 16,7% au obținut un scor mic la indicele simplității voluntare. Prin urmare, se poate afirma faptul că membrii comunităților intenționale sunt simplificatori voluntari (confirmându-se această ipoteză).

Concluziile anchetei sociologice pe bază de chestionar

Pornind de la obiectivele cercetării, pot fi formulate următoarele concluzii:

► Identificarea gradului în care membrii comunităților intenționale sunt simplificatori voluntari.

83,3% dintre respondenți au obținut un scor mediu și mare la indicele simplității voluntare (și doar 16,7% au obținut un scor mic la acest indice). Prin urmare, se confirmă ipoteza potrivit căreia membrii comunităților intenționale sunt simplificatori voluntari.

Simplitatea materială

În ceea ce privește simplitatea materială ca dimensiune a simplității voluntare, cei mai mulți dintre subiecți:

-și-au diminuat consumul personal;

-au renunțat la anumite bunuri și posesiuni;

-folosesc produse second hand (mobilier, electronice etc.);

-în general, nu cumpără haine second hand.

Printre principalele motive ale reducerii consumului se numără: reevaluarea și reducerea nevoilor, o atitudine anti-consumeristă, conștientizarea implicațiilor consumului asupra mediului, dorința de a face economii, calitatea slabă a produselor, independența financiară (dorința de a nu mai avea de-a face cu banii), criteriul utilității în selectarea bunurilor.

Scala umană

Scala umană, ca dimensiune a simplității voluntare, reflectă intenția, dorința, nevoia de a trăi și lucra în medii mai uman dimensionate, criterii îndeplinite de traiul într-o comunitate. Prin urmare, aproape toți subiecții declară că preferă în foarte mare măsură și în mare măsură traiul și mediile de lucru mai uman dimensionate.

Autodeterminare

Membrii comunităților intenționale doresc să ajungă la auto-suficiență alimentară prin înființarea și cultivarea propriei grădini, livezi, dar și prin desfășurarea în comunitate a unor activități aducătoare de venit. De asemenea, membrii comunităților intenționale doresc auto-suficiență energetică prin folosirea unor surse alternative de curent. Majoritatea subiecților realizează în familie diferitele servicii de întreținere a casei, fără a apela la servicii contra cost și jumătate dintre ei s-au pregătit pentru a-și dezvolta abilitățile de auto-suficiență (în tâmplărie, dulgherie, instalații sanitare etc).

În general, subiecții nu-și repară sau confecționează îmbrăcămintea personal sau în familie. În ceea ce privește cadourile, subiecții aleg în egală măsură atât varianta cumpărării cadourilor, cât și varianta confecționării lor. Subiecții deținători de mașină nu optează pentru schimbarea uleiului la mașină în familie sau de către un prieten al familiei.

În general, subiecții nu au schimbat bunuri sau servicii cu alții și în loc de bani au făcut reparații sau au prestat alte servicii și mai puțin de jumătate dintre respondenți sunt implicați în orice fel de schimb sau sisteme informale de schimb de genul Bazar cu lucruri gratis, Dincolo de bani.

Conștiință ecologică

Cei mai mulți dintre subiecți cumpără produse organice, locale, verzi, dar cumpără mai puțin produse durabile, ușor de reparat, ne-poluante (la fabricarea și utilizarea lor).

O treime dintre subiecți consumă carne, iar jumătate dintre ei nu consumă carne niciodată. Se poate observa faptul că bărbații sunt mai mari consumatori de carne decât femeile.

Dintre cele 10 persoane consumatoare de carne, 6 doresc să renunțe la carne în viitor. Din totalul respondenților, doar o treime dorește să-și mențină și în viitor alimentația pe care o are în prezent. Ceilalți doresc să-și schimbe alimentația: consumatorii de carne să renunțe la carne (și/sau lactate, pește), consumatorii de pește doresc să renunțe la pește (și/sau lactate), consumatorii de lactate doresc să renunțe la lactate, vegetarienii să devină vegani. Dacă în prezent sunt doar două persoane care au declarat că au o alimentație vegană, 13 persoane doresc să devină vegane în viitor.

În general, subiecții sunt preocupați de aspecte legate de reciclarea resurselor și cei mai mulți dintre ei au făcut compost până în prezent, ceea ce reflectă preocupări pentru mediu, dar și pentru activități de agricultură, grădinărit.

Foarte puțini subiecți se implică în mod constant în organizații de protecția mediului, în schimb, cei mai mulți subiecți nu se implică deloc în astfel de organizații.

Cei mai mulți dintre subiecți au mașină personală și aproximativ jumătate folosesc mașina zilnic și de câteva ori pe săptămână. Doar o treime dintre subiecți merg cu bicicleta zilnic și de câteva ori pe săptămână, și mai puțini merg cu bicicleta la serviciu.

Dezvoltare personală

Jumătate dintre subiecți au declarat că au practici spirituale zilnice. Printre practicile spirituale menționate, cel mai des se numără rugăciunea și meditația. În schimb, mai mulți subiecți se declară preocupați de diferite practici de sănătate, vindecare alternative, neconvenționale.

► Identificarea gradului în care membrii comunităților intenționale se percep ca simplificatori voluntari (sau se percep ca făcând parte din „mișcarea pentru un trai simplu”).

Analiza datelor relevă faptul că membrii comunităților intenționale se percep ca simplificatori voluntari: două treimi dintre ei au auzit de simplitate voluntară sau downshifting și se văd ca făcând parte din mișcarea pentru un trai simplu. De asemenea, cei mai mulți dintre subiecți cred că traiul în comunitate îi ajută/va ajuta să aibă un trai simplu și își doresc în mare și foarte mare măsură să aibă un trai simplu. Aproximativ jumătate dintre subiecți declară că nu sunt motivați de noțiunea de „peak oil” să aibă un trai simplu.

Pentru a trăi simplu, subiecții au făcut sau sunt hotărâți să ia următoarele decizii: mutarea în mediul rural (respectiv mutarea în comunitate), reducerea numărului de ore de muncă și schimbarea locuinței.

► Identificarea atitudinii față de oraș a membrilor comunităților intenționale.

Jumătate dintre subiecți se declară foarte nemulțumiți și nemulțumiți cu privire la viața de la oraș în general. Cu privire la frecvența deplasărilor în oraș (trăind în comunitate), aproximativ jumătate dintre subiecți declară că merg sau intenționează să meargă de câteva ori pe lună în oraș. Scopul principal al acestor deplasări este vizitarea altor persoane din oraș, apoi pentru diferite achiziții/cumpărături, recreere și vânzarea produselor obținute în comunitate.

Principalele probleme ale orașului care-i nemulțumesc cel mai mult pe respondenți sunt lipsa de sustenabilitate a orașelor, relațiile nesatisfăcătoare dintr oameni și consumerismul. Urmează apoi poluarea aerului, poluarea fonică (zgomotul) și stress-ul.

► Identificarea motivelor pentru care membrii comunităților doresc să trăiască în comunitate.

Principalele trei motive care-i determină pe respondenți să-și dorească să trăiască în comunitate sunt: dorința de a fi împreună cu oameni care gândesc la fel, care au aceleași idealuri și preocupări; pe locul al doilea se situează posibilitatea de a trăi mai aproape de natură, în armonie cu natura; pe locul trei se situează posibilitatea asigurării condițiilor necesare pentru evoluția spirituală.

► Realizarea profilului membrilor comunităților intenționale (caracteristici socio-demografice și caracteristici ale locuinței).

Media de vârstă a subiecților este de 36,7 ani. Cei mai mulți dintre subiecți sunt tineri (din cei 30 de subiecți investigați, 22 au vârsta mai mică de 40 de ani). Membrii comunităților intenționale au un nivel ridicat de educație (din 30 de subiecți investigați, 28 au studii universitare).

Jumătate dintre respondenți au venitul familial net lunar mai mic de 1500 de lei. Venitul mediu familial lunar net este de 2420 lei. Jumătate dintre subiecți apreciază că veniturile actuale ale familiei le permit achiziționarea de bunuri mai scumpe, dar cu restrângeri în alte domenii, precum și posibilitatea de a avea tot ce le trebuie, fără să se restrângă de la ceva. Ceea ce poate părea surprinzător, dintre cei incluși în această categorie (14 persoane), jumătate (7) au venitul familial mai mic de 1000 lei lunar, ceea ce poate fi o reflectare a eticii simplității voluntare.

Majoritatea subiecților și-au petrecut copilăria exclusiv în mediul urban și foarte puțin în mediul rural (ceea ce infirmă ipoteza copilăriei petrecute în mediul rural).

Aproximativ jumătate dintre subiecți (16) nu au un loc de muncă, iar dintre aceștia, 15 declară că nu doresc să aibă un loc de muncă (o reflectare a eticii simplității voluntare).

Jumătate dintre subiecți sunt căsătoriți, și mai puțin de jumătate au cel puțin un copil minor în întreținere.

Majoritatea subiecților au o locuință în afara comunității, iar jumătate dintre ei sunt proprietarii acelei locuințe. De asemenea, cele mai multe locuințe din afara comunității (17 din 27) sunt locuințe la bloc.

Activitatea desfășurată cel mai frecvent de subiecți este accesarea internetului, apoi citrea cărților și sportul. Cei mai mulți dintre subiecți (24) declară că se uită la televizor foarte rar sau niciodată.

CONCLUZII

Stadiul actual al cunoașterii temei

Expresia „simplitate voluntară” a fost folosită pentru prima dată de Richard Gregg care a publicat în anul 1936 un articol numit „Valoarea simplității voluntare” („The Value of Voluntary Simplicity”).

În anul 1977, Duane Elgin și Arnold Mitchall reiau tema simplității în articolul „Simplitatea voluntară” („Voluntary Simplicity”). Elgin continuă printr-o serie de cărți și articole analiza simplității voluntare (mai multe informații despre acestea se pot găsi pe site-ul http://duaneelgin.com/), fiind un susținător al mișcării pentru un trai simplu (simple living movement). Tot în Statele Unite ale Americii, în anul 1981, Leonard-Barton publică un studiu în care cercetează legătura dintre simplitatea voluntară și atitudinile de conservare a energiei. În anul 1995, Nolen și Clawson publică un articol în care prezintă un model al factorilor care influențează simplitatea voluntară (preocupări ecologice, probleme etice și considerații economic). În anul 2003, Amitai Etzioni publică cartea „Voluntary Simplicity: Responding to Consumer Culture (Rights and Responsabilities)”. Huneke publică în anul 2005 un articol despre motivația pentru care simplificatorii voluntari din Statele Unite ale Americii adoptă un astfel de stil de viață, dificultățile pe carele întâmpină aceștia ș.a.

Urmează apoi o serie de studii ale simplității voluntare în Europa, mai precis în Marea Britanie și Olanda. Cele mai multe dintre studii abordează simplitatea voluntară în contextul mai larg al consumului:

În Marea Britanie, Shaw și Newholm (2002) și Shaw și Moraes (2009) realizează două studii despre simplificatorii voluntari și caracteristicile de consum ale acestora.

În Olanda, Schreurs et al publică în anul 2012 un articol în care analizează legătura dintre traiul simplu și sustenabilitate.

Tot în Europa, Cehia, Librová publică în anul 2008 un articol care prezintă nouă dimensiuni ale simplității bune și se întreabă dacă într-adevăr stilul de viață prietenos cu mediul este simplu, și nu complicat.

Iar Kronenberg și Iida, în Polonia, publică în anul 2011 un articol în care sunt interesați cum poate fi promovat traiul simplu pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă a societății, ce instrumente politice să fie folosite și ce obstacole pot fi întâmpinate.

În Melbourne, Australia ia naștere (nu este precizată data) Institutul Simplității, coordonat de dr. Samuel A.ander și dr. Simon Ussher care publică numeroase studii despre simplitatea voluntară. De asemenea, sub coordonarea lui Samuel A.ander, lector în cadrul Universității din Melbourne, Departamentul de Studii de Mediu, se realizează în Australia lucrări de licență și dizertație despre simplitatea voluntară. Tot în Australia, Craig-Lees și Hill (2002) publică un articol despre simplificatorii voluntari, atitudinea față de bunuri și alegerile de consum.

În Noua Zeelandă, Ballantine și Creery publică în anul 2009 un articol care analizează simplitatea voluntară tot din perspectiva consumului.

Cercetări pe plan național în domeniul temei

Din câte cunosc până în prezent, în România nu au fost efectuate cercetări despre aceste comunități intenționale și nici studii despre simplitatea voluntară.

Puncte tari și puncte slabe ale cercetării calitative și cantitative

Printre punctele tari ale cercetării calitative se numără:

-noutatea temei: este primul studiu al comunităților intenționale realizat în România;

-bogăția datelor culese: pentru realizarea cercetării calitative am luat 30 de interviuri nestructurate, ocazie cu care am vizitat toate cele cinci comunități intenționale investigate. De asemenea, în cazul comunității Armonia Brassovia, am participat la numeroase întâlniri ale membrilor comunității, realizând observații participative.

Puncte slabe ale cercetării calitative

-cele cinci comunități intenționale investigate nu sunt egal distribuite între cele 30 de interviuri luate. De exemplu, în cazul comunității Aurora, am luat doar două interviuri (la un total de membrii de 4 persoane stabile în comunitate și încă 2 persoane care vin periodic în comunitate).

Printre punctele tari ale cercetării cantitative se numără, ca și în cazul cercetării calitative, noutatea temei: simplitatea voluntară nu a mai fost studiată în România. De asemenea, pornind de la teoria simplității voluntare și diferitele studii realizate despre simplitatea voluntară, am construit o scală a simplității care a fost aplicată membrilor comunităților intenționale din România.

Puncte slabe ale cercetării cantitative

Deși universul cercetării cantitative este format dintr-un număr mic de persoane (circa 50-60 de familii), principalul punct slab al cercetării cantitative este reprezentat de numărul mic de persoane care au completat chestionarul (30 de persoane). De asemenea, este necesară îmbunătățirea scalei simplității voluntare, pentru a avea un număr relativ egal de indicatori pentru fiecare dimensiune în parte.

Noi direcții de cercetare

În urma studiului realizat, identific două direcții principale de continuare a cercetărilor:

► continuarea studierii comunităților intenționale din România:

-studii longitudinale ale unor astfel de comunități (studiul de față a surprins etapa de formare a acestor comunități) pentru a surprinde evoluția acestora, dificultățile pe care le întâmpină, dinamica lor în timp;

-identificarea noilor comunități intenționale care se formează în România;

-un studiu deosebit de necesar în contextul analizei comunităților intenționale este comparația acestora cu comunitățile tradiționale românești.

► continuarea studiilor privind simplitatea voluntară în România:

-identificarea simplificatorilor voluntari din România și profilul acestora;

-studierea simplificatorilor voluntari din România din perspectiva teoriei nevoilor a lui Maslow;

-îmbunătățirea scalei simplității voluntare în contextul socio-cultural din România;

-identificarea aspectelor teoretice ale simplității voluntare în literatura de specialitate românească și în tradițiile poporului român.

LISTA BIBLIOGRAFICĂ

Abraham, Dorel. (1991). Introducere în sociologia urbană. București: Editura Științifică.

Alexander, Samuel. Voluntary Simplicity. Toward a post-growth theory of property. [online]

Disponibil la http://www.nzcel-conf.auckland.ac.nz/papers/A.ander_Samuel.pdf.

Alexander, Samuel. (2011). Voluntary Simplicity as an Aesthetics of Existence. [online]

Disponibil la http://simplicitycollective.com/wp-content/uploads/2011/10/

VoluntarySimplicityAsAnAestheticsofExistence2.pdf.

Amerio, Piero. (2003). Evoluția conceptului de comunitate în cultura occidentală. În Zani, Bruna și Palmonari, Augusto (coord.). Manual de psihologia comunității (pp.25-39). Iași: Editura Polirom.

Ballantine, Paul W. și Creery, Sam. (2009). The consumption and disposition behaviour of voluntary simplifiers. Journal of Consumer Behaviour, 8, pp. 1–12.

Bauman, Zygmunt. (2001). Comunitatea. Filipeștii de Târg, Prahova: Editura Antet XX Press.

Bădescu, I. și Radu, N. (1980). De la comunitatea rurală la comunitatea urbană. București: Editura Științifică și Enciclopedică.

Bădescu, Ilie. (1994). Istoria sociologiei – perioada marilor sisteme. Galați: Editura Porto-Franco.

Bădescu, Ilie. (2004). Dezvoltare și subdezvoltare. Contribuții la critica sociologiei tranziției. Sociologie Românească, vol. II, nr. 3, pp. 108-127.

Bădescu, Ilie. (2005). Enciclopedia Sociologiei. Fondatorii. Vol. I. București: Editura Mica Valahie.

Bădescu, Ilie. (2006a). Enciclopedia sociologiei. Teorii contemporane. Vol.II. București: Editura Mica Valahie.

Bădescu, Ilie. (2006b). Noopolitica. Sociologie noologică. Teoria fenomenelor asincrone. București: Editura Mica Valahie.

Bădescu, Ilie. (2007). Sociologie noologică. Ordinea spirituală a societății. București: Editura Mica Valahie.

Biblia sau Sfânta Scriptură. (2009). Versiune diortosită după Septuaginta, redactată, adnotată și tipărită de Bartolomeu Valeriu Anania. Cluj-Napoca: Editura Renașterea.

Brăileanu, Traian. (1941). Teoria comunității omenești. București: „Cugetarea” G.rgescu Delafras. [online] Disponibil la www.dacoromanica.ro.

Chiriac, Dumitru, Humă, C. și Stanciu, Mariana. (2009). Spațiile verzi – o problemă a urbanizării actuale. Calitatea vieții, XX, nr. 3–4, 2009, pp. 249–270.

Choay, Françoise. (2002). Urbanismul, utopii și realități. București: Editura Paideia.

Chombart de Lauwe, Paul-Henry. (1972). Pentru o sociologie a aspirațiilor (Elemente pentru noi perspective în științele umane). Cluj: Editura Dacia.

Craig-Lees, Margaret și Hill, Constance. (2002). Understanding Voluntary Simplifiers. Psychology &Marketing, Vol. 19(2), pp. 187–210.

Cristea, Doina. (1980). Elemente de mediu în sistematizare. București: Editura Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”.

Dicționarul Explicativ al Limbii Române. (1998). Academia Română. Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan” (ediția a II-a). București: Editura Univers Enciclopedic.

Dungaciu, Sandra. (2003). G.rg Simmel și sociologia modernității. Elemente pentru o teorie socială a postmodernității. Cluj-Napoca: Editura Dacia.

Elgin, Duane. (2011). A garden of simplicity. Adaptat după: Duane, Elgin. (2010). Voluntary Simplicity (a doua ediție rev.). New York: Harper. [online] Accesat la:

http://duaneelgin.com/wp-content/uploads/2010/11/A-Garden-of-Simplicity.pdf

Elgin, Duane și Mitchell, Arnold. (1977). Voluntary Simplicity, The Co-Evolution Quarterly, vară 1977 [online]. Disponibil la

http://www.duaneelgin.com/wp-content/uploads/2010/11/voluntary_simplicity.pdf

Encyclopedia of Religion. Ediția a doua. Ediție îngrijită de Lindsay Jones. Thompson Gale, Macmillan Reference USA.

Encyclopedia Universalis. Paris: Éditeur à Paris.

Etzioni, Amitai. (2002). Societatea monocromă. Iași: Editura Polirom.

Flanagan, William G. (2010). Urban Sociology (Fifth Edition). Maryland, USA: The Rowman & Littlefield Publishing Group, Inc.

Flick, Uwe. (1998). An Introduction to Qualitative Research. Londra: Sage Publications.

Friedman, Hershey H. și Friedman, Linda Weiser. (2010). Dying of Consumption? Voluntary Simplicity as an Antidote to Hypermaterialism (January 13, 2010). [online] Disponibil la http://ssrn.com/abstract=1536006 sau http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.1536006.

Giddens, Anthony. [1989] (2000). Sociologie. București: Editura BIC ALL.

Goodman, Norman. (1992). Introducere în sociologie. București: Editua Lider.

Gregg, Richard B. (1936). The Value of Voluntary Simplicity. Visva-Bharati Quarterly, august 1936. [online]. Disponibil la: http://www.duaneelgin.com/wp-content/uploads/2010/11/the_value_of_voluntary_simplicity.pdf.

Hamilton, Clive și Breakspear, Christie. (2004). Getting a life. Understanding the downshifting phenomenon in Australia. The Australia Institute. [online]. Disponibil la: http://www.tai.org.au/documents/dp_fulltext/DP62.pdf.

Hamilton, Clive și Mail, Elizabeth. (2003). Downshifting in Australia. A sea-change in the pursuit of happiness. The Australia Institute. [online] Disponibil la http://www.tai.org.au/documents/dp_fulltext/DP50.pdf.

Harouel, Jean-Louis. (2001). Istoria urbanismului. București: Editura Meridiane.

Holzer, Sepp. (2012). Permacultura. Ghid practic pentru agricultura la scară mică. TEI, Traduceri Ecologice Independente.

Huneke, Mary E. (2005). The Face of the Un-Consumer: An Empirical Examination of the Practice of Voluntary Simplicity in the United States. Psychology & Marketing, Vol. 22(7), (July 2005), pp. 527–550.

Iluț, Petru. (2000). Iluzia localismului și localizarea iluziei. Iași: Editura Polirom.

International Encyclopedia of the Social Sciences. (1972). Sills l. David Editor. Vol. 3. London: Collier – Macmillan Publishers.

Kronenberg, Jakub și Iida, Natsuyo. (2011). Simple living and Sustainable Consumption. Problems of Sustainable Consumption, vol. 6, nr. 2, pp. 67-74.

Le Gathes, T. Richard, Stout, Frederic. (1996). The City Reader. London and New York: Editura Routledge.

Leafe Christian, Diana. (2003). Creating a Life Together. Practical Tools to Grow Ecovillages and Intentional Communities. Canada: New Society Publishers.

Leonard-Barton, Dorothy. (1981). Voluntary Simplicity Lifestyles and Energy Conservation. The Journal of Consumer Research, Vol. 8, No. 3. (Dec., 1981), pp. 243-252.

Librová, Hana. (2008). The Environmentally Friendly Lifestyle: Simple or Complicated? Sociologický časopis/Czech Sociological Review, Vol. 44, No. 6, pp. 1111–1128.

Lipovetsky, Gilles. (2007). Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum. Iași: Polirom.

Marcu, Florin. (2006). Marele Dicționar de Neologisme (ediția a VIII-a revăzută). București: Editura Saeculum I. O.

Mardache (Sava), A. C. (2009). Community of Predeal – general descriptive elements. Bulletin of the Transilvania University of Brașov, Vol. 2 (51) – 2009, Series VII: Socio-Humanistic Sciences, pp. 52-60.

Mardache, A. C. (2010). Community of Predeal – a diagnosis of social problems. Bulletin of the Transilvania University of Brașov, Series VII: Social Sciences and Law, Vol.3 (52)-2010, ISSN 2066-7701 (Print), ISSN 2066-771X (CD-ROM), Sociology and Anthropology, pp. 33-40.

Mardache, A. C. și Atudorei I.a A. (2013). Projects for the Establishment of Intentional Communities in Romania. Bulletin of the Transilvania University of Brașov, Series VII: Social Sciences and Law, Vol. 6 (55) No. 2 – 2013, pp. 167-172.

Mărginean, I.. (2000). Proiectarea cercetării sociologice. Iași: Editura Polirom.

Mic Dicționar Enciclopedic. [1972] (1978). București: Editura Științifică și Enciclopedică.

Mihalache, F.. (2011). Calitatea vieții comunitare. În Mărginean, I. și Precupețu, Iuliana (coordonatori). Paradigma calității vieții (pp. 131-140). București: Editura Academiei Române.

Minea, E.M.-Maria. (2011). Urbanism și Amenajarea teritoriului. Suport de curs pentru învățământ la distanță. Cluj-Napoca: Editura Universității Babeș-Bolyai.

Moser, Gabriel. (2009). Introducere în psihologia mediului. Iași: Editura Polirom.

Neuman, William Lawrence.(1997). Social Research Methods: Qualitative and Quantitative Approaches. Boston: Allyn and Bacon.

Nolen P., Teris și Clawson, Barbara. (1995). Choosing voluntary simplicity as a lifestyle. Journal of Family and Consumer Sciences Education, Volume 13, Number 2, Fall/Winter, pp. 62-76.

Oates, Caroline, McDonald, Seonaidh, Alevizou, Panayiota, Hwang, Kumju, Young, William și McMorland, Leigh-Ann. (2008). Marketing sustainability: Use of information sources and degrees of voluntary simplicity. Journal of Marketing Communications, Vol. 14, No. 5, December 2008, pp. 351–365.

Öllerer, Kinga. (2012). Educația ecologică – între necesitate și oportunitate. Calitatea Vieții, XXIII, nr. 1, 2012, pp. 25–44.

Otgaar, A.ander, Klijs, Jeroen, Van den Berg, Leo. (2011). Towards Healthy Cities – Comparing Conditions for Change. England: Ashgate Publishing Limited.

Pascaru, Mihai și Buțiu, Călina Ana. (2007). Restituirea rezultatelor și dezvoltarea comunitară. Cluj-Napoca: Editura Argonaut.

Pitulac, Tudor. (2009). Sociologia comunității. Iași: Editura Institutul European.

Poledna, Rudolf. (1995). Urbanul în viziunea lui Max Weber. În Rotariu, Traian, Poledna, Rudolf și Roth, Andrei (coordonatori). Studii weberiene (pp. 218-229). Cluj-Napoca: Casa de Editura «Atlas-Clusium».

Popescu, Raluca. (2008). Sustenabilitatea economică a gospodăriei. În Mărginean, I. și Precupețu, Iuliana (coordonatori). Calitatea vieții și dezvoltarea durabilă. Politici de întărire a coeziunii sociale (pp. 35-52). Academia Romănă. Institutul de Cercetare a Calității Vieții. București: Editura Expert.

Portney, Kent E. (2003). Taking Sustainable Cities Seriously. Economic Development, the Environment, and Quality of Life în American Cities. Cambridge, Massachusetts: The MIT Press.

Precupețu, Iuliana. (2006). Strategii de dezvoltare comunitară. Iași: Editura Expert Projects.

Precupețu, Iuliana (2008). Calitatea vieții și dezvoltarea durabilă. Căi spre coeziune socială. În Mărginean, I. și Precupețu, Iuliana (coordonatori). Calitatea vieții și dezvoltarea durabilă. Politici de întărire a coeziunii sociale (pp. 11-32). Academia Romănă. Institutul de Cercetare a Calității Vieții. București: Editura Expert.

Putnam, Robert D. (2001). Cum funcționează democrația. Tradițiile civice ale Italiei moderne. Iași: Editura Polirom.

Roth, Andrei. (2002). Modernitate și modernizare socială. Iași: Editura Polirom.

Sandu, Dumitru. (2005). Dezvoltare comunitară. Cercetare, practică, ideologie. Iași: Editura Polirom.

Sandu, Dumitru (coord.). (2007). Practica dezvoltării comunitare. Iași: Editura Polirom.

Scârneci, Florentina. (2006). Îndrumar de cercetare calitativă în științele socioumane. Brașov: Editura Universității Transilvania din Brașov.

Scârneci, Florentina (coord.). (2007). Cercetări calitative în asistența socială. Încercări studențești, vol. I. Brașov: Editura Universității Transilvania din Brașov.

Scârneci, Florentina (coord.). (2009). Cercetări calitative în asistența socială. Încercări studențești, vol. II. Brașov: Editura Universității Transilvania din Brașov.

Schreurs, Jeanine, Martens, Pim și Kok, Gerjo. (2012). Meet the Dutch downshifters: How people adjust consumption expenditures, experience downsizing and contribute to sustainability. International Journal of Home Economics. Volume 5, No 2, pp. 290-306.

Schroer, Markus. (1995). Orientări etice și estetice ale vieții între modern și postmodern.În Rotariu, Traian, Poledna, Rudolf și Roth, Andrei (coordonatori). Studii weberiene (pp.). Cluj-Napoca: Casa de Editura «Atlas-Clusium».

Shaw, Deirdre și Moraes, Caroline. (2009). Voluntary simplicity: an exploration of market interactions. International Journal of Consumer Studies, 33 (2009), pp. 215–223.

Shaw, Deirdre și Newholm, Terry. (2002). Voluntary Simplicity and the Ethics of Consumption. Psychology & Marketing, Vol. 19(2), pp. 167–185.

Stanciu, Mariana. (2009). Explozia trebuințelor omului modern – semn de progres ori decadență? Brașov: Editura Omnia Uni S.A.S.T.

Stanciu, Mariana (coord.), Chiriac, Dumitru, Humă, C. și Mihăilescu, Adina. (2008). Dimensiunea ecologică a consumului de bunuri și servicii. Academia Română. Institutul de Cercetare a Calității Vieții. Centrul de Informare și Documentare Economică. București: Editura Expert.

Stanciu, Mariana, Chiriac, Dumitru și Humă, C.. (2010). Impactul schimbărilor ecoclimatice recente asupra calității vieții. Calitatea vieții, XXI, nr. 3–4, pp. 238–250.

Stanciu, Mariana, Humă, Dumitru și Chiriac, Dumitru. (2011). Sustenabilitate producției și consumului de bunuri și servicii. Calitatea vieții, XXII, nr. 2, pp. 115–136.

Tan, Philomena. (2000). Leaving the rat race to get a life: A study of midlife career downshifting. Teză de doctorat, Universitatea Swinburne, Australia.

[online] Disponibilă la:

http://researchbank.swinburne.edu.au/vital/access/manager/Repository/swin:27919

The Oxford English Dictionary. Ediție îngrijită de Simpson, J.A. și Weiner, E.S.C. Ediția a doua. Vol. III. Oxford: Clarendon Press.

Tönnies, Ferdinand. [1887] (2001). Community and Civil Society. Cambridge: Cambridge University Press.

Vasile, Marian. (2010). Stiluri de viață în România postcomunistă. Ce modele comportamentale adoptăm și de ce. Iași: Editura Lumen.

Vedinaș, Traian. (2001). Introducere în sociologia rurală. Iași: Editura Polirom.

Zamfir, Cătălin. (1989). Stil de viață și mod de viață. Reflecții asupra stadiului actual al analizei sociologice. [online] Dispinibil la www.bibliotecadesociologie.ro.

Zamfir, Cătălin și Stoica, Laura (coord.). (2006). O nouă provocare: Dezvoltarea socială. Iași: Editura Polirom.

Zamfir, Cătălin și Ștefănescu, Simona (coord.). (2007). Enciclopedia Dezvoltării Sociale. București: Editura Polirom.

Surse web:

Global Ecovillage Network: http://gen.ecovillage.org/

Simplicity Institute: http://simplicityinstitute.org/

Duane Elgin: http://duaneelgin.com/

Center for a New American Dream: http://www.newdream.org/

Armonia Brassovia: http://armoniabrassovia.ro/

Aurora: http://www.aurora-circle.org/

Valea Curcubeului: http://www.valeacurcubeului.org/

Stanciova: http://stanciova.wordpress.com/

ANEXE

Anexa nr. 1: Interviu nr. 1 (G.B., Armonia Brassovia)

… m-ar interesa așa la început ar fi cum ați aflat de comunitate și cum ați ajuns să faceți parte din comunitate. Așa, o poveste a începutului.

Păi, este o poveste, este o poveste frumoasă pentru noi, pentru că ne-am dorit lucrul ăsta înainte să aflăm de comunitate. Eu am cochetat mult înainte, cu ideea de comunitate și cu ideea de a înființa ceva, chiar fiind unul dintre cei care îmi doreau. Adică eu îmi doream să înființez așa ceva.

Ahhh, chiar? Unde?

Mai mult în zona asta a Subcarpațiilor Getici, adică undeva începând din, nu știu, zona Buzăului, Prahova, Târgoviște sau Dâmbovița, până în Argeș. Numai că zona asta e o zonă foarte populată și este destul de dificil de a găsi un teren, o zonă mai întinsă așa cum și eu îmi doream.

Dar ce vroiați la momentul ăla? Cam cu cât timp înainte să aflați de comunitate?

Sunt vreo 5-6 ani de când…

Aveați în minte.

Da. De comunitatea Armonia am aflat acum 1 ani și 2 luni. Sau 2-3 luni. După primul congres.

Festival. A fost festival. Dar asta devenind un pic mai interesant. Și ce vă doreați la momentul ăla? Înainte cu 5-6 ani, cam ce ați fi vrut?

Ce aș fi vrut? O altfel de viață, un altfel de mod de a trăi. Eu știu… în natură, în mijlocul naturii, să poți să construiești mai întâi pornind de la un vis. Un vis care înseamnă a fi în mijlocul naturii, a fi cu oamenii care eu știu, îi simți aproape, a împărtăși aceleași idei.

În momentul acela era să poți să fi relativ aproape și într-o perioadă știu eu, de nu știu câți ani să poți face o trecere relativ lină. Și același lucru e valabil și acuma. Nu-i nimic schimbat, doar că în momentul în care am văzut că este, poate nu atât de ușor să găsești ceva ce înseamnă un volum mare de energie, să depui. Așa am zis că poate ar fi de dorit să vedem dacă nu găsim deja o comunitate. Și sigur că visul puternic și dorința puternică a făcut ca să aflăm de ea și nu numai. Mai sunt însă, nu cred că e o comunitate în adevăratul sens al cuvântului în momentul ăsta.

Păi în România nu. Acuma toate sunt le-am în faze de proiecte de comunități. Faze de proiect, vis. Sunt niște stagii chiar de început, față de ce e în lume. Din ce am văzut ce e în lume deja constitit. Și de Armonia cum ați aflat?

Păi am găsit date despre Armonia pe internet imediat după aia am început să ne scriem, cu F.D.. Și ne-am și văzut la o primă întâlnire undeva în aprilie.

Aprilie 2013.

2013, da. Și din aprilie m-am ținut o perioadă destul de aproape, adică am participat la următoarele întâlniri până în iulie, în august nu, în septembrie din nou, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie la festival. Și în ianuarie iarăși ne-am văzut, februarie, martie mai puțin. Suntem prezenți online. Ne-am mai întâlnit și noi aici în București, care suntem din București. Ne mai întâlnim așa cam o dată, de două ori pe lună, uneori da, alteori nu. Ultima dată am fost chiar la Ș..

Ați zis la un moment dat ați vrut un alt mod de viață. Mă interesează ai multe detalii în ce ar consta acest nou mod de viață. M-ar interesa.

Alt mod de viață dacă ne uităm, sau am citit cărțile lui Vladimir Megre, atuncia pot înțelege ce înseamnă un alt mod de viață. Am putea spune că ceva de genul ăla, nu atât de…

Avansat.

A ajunge de a trăi într-o lume din sticlă sau total ruptă de lumea în care trăim.

E un trai foarte… E un vis pus în realitate. Un vis în care să credem în totalitate. Dacă în visu ăsta putem să credem 100%, atuncia putem să ajungem la un astfel de trai.

Dacă nu ai visu, n-ai cum să ajungi la realitate. Și visul a fost comunitatea. Comunitatea în ideea de oameni care să fie pe aceeași lungime de undă, care să… Chiar dacă suntem diferiți și e foarte bine că suntem diferiți, să putem atunci când ne vedem să ne bucurăm unii de alții…

Să vă completați.

Să ne completăm, sigur că da. Să putem să ne ajutăm.

Deci visul a fost mai puternic de comunitate sau de trai în natură? De la început, așa ca stadiu, ca nevoie, că vorbeam la un moment dat de traiul în natură.

N-aș spune că mai puternic într-o direcție sau alta, și de trai în natură, dar și de comunitate. Pentru mine mai puțin locația în natură, sau undeva în natură contează, cât faptul să fim împreună. Să putem împreună, împreună putem fi foarte puternici. Sigur, putem fi și fiecare separat foarte puternici, însă atunci când suntem împreună, suntem cu atât mai puternici. Putem conștientiza că putem, putem să fim, că toți suntem unu, din unu suntem și-n unu ne întoarcem. Atunci va fi un lucru extraordinar. Și atuncia ușor-ușor tre să facem niște pași. Viața pe care o avem e alegerea noastră și ceea ce vedem în jurul nostru e creația noastră. Nu-i nimic creat de altcineva, decât de noi. Realitatea este creația noastră. Realitatea poate fi mai rapid transformată, și să ajungem unde ne dorim…asta depinde câtă energie infuzăm și cât ne dorim de tare lucrul ăsta. Si atuncia vom ajunge și suntem de fapt, suntem acolo unde trebuie să fim, sau….

Sau ziceați la un moment dat că varianta de sat, nu vă atrage la fel ca idea de comunitate.

Și satul e o comunitate.

Corect. O comunitate tradițională.

Și eu am crescut la sat, așa că pentru mine satul ne este…

Chiar? Unde ați crescut?

Într-un sat din Moldova, în apropiere de Piatra Neamț. Într-un sat pe care-l consider, știu eu, sau perioada respectivă este perioada mea de bază în existența asta, că tot timpul mă raportez la ea și e o zonă de unde…când merg acolo simt altfel că mă pot încărca. Într-un fel este firesc… și poate nu e cel mai frumos sat….Dar…

Este satul copilăriei…

Este satul copilăriei, desigur.

Cât ați crescut acolo?

Am crescut până în clasa a VII-a, după care am mers la liceu, în oraș, tot acolo stăteam…Satul e aproape de oraș.

Făceați naveta.

Știu și ce-nseamnă viața în oraș. Dupa aia am venit ști.

La facultate…

Da, da. Facultatea am făcut-o aici. Și… am rămas aici.

Dar acolo în satul natal v-ați mai întoarce să trăiți sau nu?

Nimic nu este de neluat în calcul, există posibilitatea, sigur că da. Acuma chiar ne-am creat acolo o zonă destul de comfortabilă să zic, din toate punctele de vedere, numai că nu este o suprafață atât de mare încât cineva să poată să se autosusțină acolo lângă. Și atunci satele sunt construite, și casele din sate sunt construite pe suprafețe mici, terenurile sunt extra…

Da, păi se făcea vatra satului și după aia terenurile erau în afară.

Exact. Și atunci este de dorit să poți să ai a suprafață de teren acolo lângă casă. Bine, sunt acolo vreo . Poate fi o variantă, și e o suprafață care la limită te poate autosusține. Acuma depinde de nevoile fiecăruia. Nevoia de mâncare, că există, acuma chiar aseară am văzut un mic filmuleț între Lilu și…. am uitat cum îi spune… un tip din Sri Lanka… O persoană luminoasă… Partea asta, de fapt dacă putem să ne simțim bine oriunde am fi, putem să emanăm din noi iubire, să fim luminoși, ceilalți să se simtă bine, și noi să ne simțim bine în orice situație, atunci este extraordinar. N-ai cum să nu te miști într-o direcție pozitivă.

Poate asta…Că la un moment dat ca să poți să ajungi la starea aia, de multe ori ai nevoie să te rupi un pic de zbuciumul orașului. Nu știu, asceții, sfinții, ca să poate să dobândească aceea forță interioară și pace interioară și echilibru, au simțit nevoia mai întâi să aibă liniște, să se rupă, să se retragă un pic din lume.

Contează foarte mult și exteriorul. Acuma este extraordinar dacă ai putea să poți să te simți bine în orice situație, și pornind de la interiorul tău. Exteriorul este greu să poți să modelezi. Anumite retrageri în anumite perioade sunt de dorit, să poți să te regăsești.

Dar ziceai la un moment dat că și la sat există comunitatea tradițională. Ce diferență ar fi între comunitatea tradițională sătească și comunitatea pe care o visați cu toții?

Sigur, aicia depinde de nivelul de conștiință și de conștientizare al fiecăruia, ce încercăm noi, este pe un alt nivel de conștiință, pe un alt palier de conștiință. Ceea ce într-o comunitate actuală sătească este mai greu de găsit. Nivelul de conștiință în momentul ăsta la sat este undeva. Noi încercăm, și persoanele care suntem în comunitate, cred că avem un alt nivel de conștiință și atuncia este o altă abordare și o altă viziune asupra modului de trai. Un mod de trai mai sănătos, de la mâncare, de la curățenia din jur, de la curățenia noastră sufletească, curățenia noastră interioară. Care înseamnă gândurile noastre, vorbele noastre, o permanentă autocunoaștere și dezvoltare a noastră în sensul de a depăși temerile, fricile, sentimentele negative. O permanentă muncă cu noi înșine și atunci e mai dificil de a găsi la sat oameni care să poată să vadă lucrurile în felul ăsta. Și ăsta este motivul pentru care o astfel de comunitate pornește de pe un alt nivel. Poate asta e principala diferență pe care o văd eu, un alt nivel de conștiință. Nivel, care înseamnă, cum am zis și mai înainte, o muncă permanentă cu noi înșine, de a putea să accedem spre lumină până la urmă.

Așa ca și viziune spirituală, practică spirituală, în afară așa de cărțile despre Anastasia, au mai fost altele, sau nu? Aveți vreo practică spirituală, sau anumite cărți, anumiți autori care v-au influențat viziunea asupra vieții legat de conștiință?

Sunt. Mult mai mulți și sunt cunoscuți, sunt actuali sau sunt încă actuali prin ceea ce au scris. Unul dintre ei este Eckhart Tolle, probabil că-l știi.

Nu. Am auzit discutându-se despre el în comunitate, dar eu n–am citit.

Și prin modul lui de a fi, de a trăi, prin cărțile pe care le-a scris, Puterea prezentului și Noul Pământ, sunt cărțile principale… este unul dintre cei care cred că au adus și aduc în continuare o lumină.

Le-ați citit de mai mult cărțile astea sau mai recent?

Puterea prezuntului l-am citit acum vreo 5-6 ani și Noul Pământ, nu știu, 4 ani…

Puterea prezuntului e din 99, 2000, nu știu, și Noul Pământ după aia. E unul dintre cei care într-adevăr merită și n-a scris prea multe, două cărți nu sunt prea multe.

După aia au fost cărțile lui Lazarev. Le-am citit pe toate, cam tot ce a scris, de Volumul 1, până ția părinților și în sfârșit ultimele cărți…Nu știu care sunt ultimele…de 1 an 2 dacă a mai scris ceva, dar ultima era prin 2011 parcă.

Eu cred că Iubirea am citit-o ultima, nu știu a câta e…

E mai veche…

Aha…Până acolo am ajuns eu…

Așa…După aia sunt scrierile lui Osho, sau nu neaparat ale lui, a celor care….Unele dintre ele sunt interesante. El are o abordare pentru vremea aia extraordinar de revoluționară să zic așa, sau asta e părerea mea. După aia sunt interviurile…știu eu…al lui Jiddu Krishnamurti. O conștiință extraordinară din punctul meu de vedere, una din cele mai evoluate… După Iisus… De o profunzime totală din punctul meu de vedere. După aia sunt cărți ale autorilor accidentali…și cărți precum Neal Donald Walsch… Conversații cu Dumnezeu…Prima carte…Sigur… E cartea de bază… sau Moartea nu există… sau în sfârșit….am câteva cărți… cărți de ale lui… Chiar o să fie un seminar, workshop cu el în România.

Ahhh…Chiar? Cu el?

Da, dar n-a fost niciodată. Și este și o organizație nonprofit, Humanity Team, pornită de la cărțile lui…

Cărțile lui Tobias, și aia a fost o perioadă foarte interesantă… Cercul lui Crimson. Au fost pentru mine o… să zic…cărțile de început… Foarte interesante… Și acolo cam toată seria, acum în ultima vreme mai puțin… pentru că el s-a reîncarnat să spunem ca ființă umană și transmisiile nu mai sunt susținute de altcineva. Dar sunt de luat în seamă.

Una dintre cele mai bune cărți și asta nu știu dacă ai acces pe forum, .. Școala zeilor.

Am auzit de ea. Cred că , atuncia am auzit că se vorbea că e o carte extraordinară. Pe forum n-am intrat. Nu știu dacă am acces la ea ca persoană străină care accesează forumul. Nu știu. Știu că unele sunt publice.

Ămmm…Da…Unele sunt publice s-ar putea să fie chiar în zona pubică. Și cred că merită, este o carte foarte bună.

Am auzit de ea, am auzit vorbindu-se și chiar am ciulit așa urechile, am zis că atunci când pot, s-o găsesc și eu.

În completare, sau o carte la fel de bună este Viața maeștrilor. Dar sigur, deja aici se ajunge într-o zonă foarte interesantă.

De cine e scrisă asta?

Sunt cărți care nu au neaparat autor… Sunt unele cărți care nu au neapărat autori…Cum este și Sufletul neamului românesc. Sunt trei, de fapt două am citit, a treia încă n-a apărut. Am putea spune, autori necunoscuți. Sunt multe… Sufletul neamului românesc poate fi găsită și pe internet…

Face referire și la trecutul dacic, și la apariția creștinismului, în zona noastră, a religiei, așa cum o avem noi acuma, cum s-au întâmplat, faptul că aici nu era un teren virgin, exista credința, credința neamului.

Despre daci se știa că sunt monoteiști, pentru ei a fost foarte ușor să fie creștinați.

Acuma… adevăru-i peste tot. Adevărul nu e într-un singur loc…

Da… Și e spus în diferite moduri.

Da… așa cum știm și din cărțile lul Megre, Anastasia, vedem cum s-au întâmplat lucrurile cu creștinarea la momentul respectiv și simt că lucrurile astea sunt reale, sunt aproape de adevăr. Cartea vieții și a morții…. este o carte care are la bază, știu eu, budismul, este o carte de valoare. Sunt multe cărți.

Vroiam să știu cele care v-au format un pic viziunea asta și dorința…să zicem perspectiva spirituală, asupra vieții.

Fără spiritualitate sau fără a putea să te înțelegi, să descoperi cine ești, nu se poate. Și cred că asta înseamnă mai mult spiritualitatea. Așa, putem să trăim, fără să fim conștienți de sine, în inconștiență. Cei mai mulți dintre noi, și eu simt, în cursul unei zile, câte momente am în cursul zilei când sunt total inconștient, sunt rupt. Atuncia îmi dau seama că e momentul unei schimbări, deja este o altă energetică a momentului. Dacă nu ești în ton cu ea, într-un fel vin peste tine, nu faci față. Ești ca un computer, tre să te adaptezi programului.

Lumea asta energetică de cine e schimbată? Cine a determinat-o sau cum credeți că s-a schimbat?

Noi am determinat-o.

Tot noi?

Este creația noastră, este ceea ce… Am venit aici să trăim ceva, am venit aici să experimentăm ceva și ne-am dat experiențele astea nouă înșine să le experimentăm.

Ne-am programat cumva.

Ne-am programat. Nu e ușor să vedem lucrurile în felul ăsta. E nevoie de multă acceptare și de multă viziune și de multă înțelegere, și de reamintire și de a putea să vezi dincolo de ceea ce vezi în fizic, să simți dincolo de ceea ce simți.

Da, pentru că lumea în care trăim ne acaparează foarte mult și ne ține forte strâns și acuma ține de noi cât ne permintem să fim prinși.

E adevărat că suntem într-o lume, sau credem foarte mult că suntem în lumea asta exterioară, în care suntem într-un fel captivi. Dar și asta e creația noastră, e creația tuturor, și tot noi ni le infuzăm cu energie ca ea să existe în continuare. Și așa dacă vrem să o schimbam, nu putem să o schimbam, decât schimbându-ne pe noi, fiecare schimbându-se pe sine însuși. Ușor-ușor, pas cu pas.

Mai ales lucrurile care sunt de durată sau care au trăinicie, sunt niște schimbări care sunt foarte trainice, și se obține foarte greu.

Acum, și greul și ușorul este tot o creație a noastră. Dacă vedem că ceva este greu, atunci va fi greu. Dacă vedem că ceva e ușor, dacă putem să vedem jocul în care ne aflăm și să vedem iluzia în care trăim, este extraordinar să vezi aicia, să vezi că de fapt trăiești într-o iluzie. Vedem că totul este în schimbare, în transformare, nimic nu este forever, ceea ce este în exterior. Și atuncia ce este pentru întotdeauna? Doar esența din noi. Și atuncia poate fi văzut că tot ceea ce ne-nconjoară e ceva iluzoriu. Este o iluzie creată de noi și este un joc creat de noi, și dacă vedem că e un joc și încercăm să ne jucăm și să nu o luăm mai puțin în serios, este extraordinar. Dar în momentul în care o luăm în serios, suntem prinși în joc, nu mai vedem jocul. Eu nu trebuie să mă uit la alții, eu mă uit la mine. Dacă văd la mine lucrul ăsta și conștientizez ceea ce se-ntâmplă, în momentul acela deja mă ridic deasupra.

Acum legat de plecarea în comunitate, de oraș v-ați rupe? Vă place orașul? Vă e bine în oraș? Îl respingeți? Ați pleca?

Nimic nu e de respins, noi l-am construit, e tot creația noastră și nu pot să spun că îl resping, am încercat să ne creem o oază aici, și în mare măsură am reușit, atât prin vegetație. În primul rând prin stările noastre. De fapt asta e munca permanentă, de a-ți crea stările, de a crea starea prin care în mediul ăsta să poți să te simți bine. Și nu numai aici, și în oraș. Și dacă toți am încerca să evadăm în momentul ăsta, să fugim de ceea ce am creat, atuncia unde am fugi? Că nu știu ce am crea, am putea să creăm altceva, doar dacă noi suntem în stare.

Ar putea să se recreeze același lucru, nu?

Posibil. Nu o văd ca o fugă. O văd ca o reîntoarecere în natură pentru foarte mulți. Acum în bloc acolo, dacă stai în bloc, nu poți să trăiești în armonie cu tine însuți, poți fi în armonie atunci când ești în natură.

Stăteam cu cineva de vorbă, și mi-a zic că la bloc e ruptă legătura cu Pământul. Și atunci nu mai ai legătura, ești suspendat. Rădăcinile nu mai sânt.

Noi aicia ne mai detensionăm un pic, băgăm mâna în pământ.

Aicia totuși v-ați creat niște condiții mai…

Da… A fost un vis și visul ăsta l-am materializat. și dorința a fost atât de puternică, încât l-am materializat. Au fost momente, când n-a rămas, decât credința pentru că altfel sursele financiare păreau că nu mai există, și atunci dacă credința a rămas, a venit totul așa cum trebuiau să vină. Vin firesc. Toate vin firesc. Așa e și cu comunitatea. Atâta vreme cât vom putea să trăim, să credem că ea este materializată, că există, fără să ne îndoim, deja există și se va materializa efectiv.

Si v-ați rupe de oraș, acolo ați pleca?

Acuma sunt situații și situații. Unii dintre noi suntem tineri, uni mai puțin tineri.

Unii cu copii, unii singuri…

N-aș vedea o ruptură totală. Nu poți să fugi de ceva. Sunt rădăcini și aici. Însă pe de altă parte și atașamentul de ceva. Nu e de dorit să te atașezi de ceva, ar trebui să te simți bine oriunde.

Teoria atașamentului… De tot ceea ce te atașezi, pierzi…

Acuma și partea asta de pierdere poate fi interpretată. Dacă o vezi ca pierdere….Nu pierzi nimic, totul e un câștig, este experiența noastră. Și comunitatea este o experiență. Cunoști oameni noi, locuri noi, am fost în atâtea locuri, și ne-am simțit bine, și împreună ne-am simțit bine și o să ne simțim în continuare…

Și ați lua fetele? Familia?

E dificil e spus, că-s fetele mari, și totul trebuie să vină natural, nu poți să forțezi. Poate fi și ceva de week-end la început. Eu nu merg acolo să construiesc o casă, nici pe departe, așa… o căsuță…

Naturală nu? Cam cum a-ți vedea căsuța aia?

Căsuță de lemn, cu o singură încăpere, poate și o baie, poate și o scăriță, un fel de… un planșeu….

Eu am în minte casa asta. E un model mai vechi, de cândva de 5-6 ani, model mai vechi de căsuță.

Seamănă puțin cu ceea ce văzusem, aceea al lui Simon Dale. Nu știu dacă o știți.

Nu, nu. Sau poate că o știu…

Casa Hobbit…

Ahh… da, da. Am văzut-o dar casa aia e semiîngropată. Asa pe care o văd, o văd supraterană….dar și varianta îngropată…varianta îngropată ar fi ceva lângă. Acuma depinde și de teren. După cum am văzut terenul ăsta e bun pentru orice…

Și ați vedea varianta aceea hectar?

Varianta hectar mulți dintre noi am văzut-o, și eu am văzut-o și deja există. Nu pot să zic că nu există ca și viziune, dar avem nevoie doar de timp, și se va manifesta. Știu deja cum va fi, sau în mare știu cum va fi. Este extraordinar.

În cazul familiei, ați vedea o implicare acolo treptat, în timp, firesc, fetele fiind…..na….cu școala pentru ele, rămâne valabil Bucureștiul.

Sunt implicate, și toți suntem implicați în creația din momentul ăsta, așa că nu poți să spui că dai totul peste cap și….

Da….Nu poți să faci schimbări bruște…

Nu sunt nici…Eu nu sunt adeptul schimbărilor bruște. Pot fi și asemenea schimbări…acuma este…ceea ce-ți asumi responsabilitatea, și trebuie să fi convins că asta îți dorești. Orice poate fi luat în calcul. Dar sunt alegeri pe care le facem în momentele alea.

Și simți la momentul ăla când este o hotărâre de tipul ăsta, simți când e momentul, sau nu. Fiecare are momentul lui. Și viața în comunitate cum o vezi, cum o imaginezi?

Este o viață…aș putea spune liniștită…o viață în care să putem interacționa unii cu alții într-un mod firesc, ne putem ajuta să putem petrece timp împrenă, să ne bucurăm împreună. Este în armonie totală cu natura. Pot fi făcute lucruri împreună, dar și separate, nu va fi nimic ceea ce e obligatoriu. Este o viață pe un alt nivel de conștiință. În care tot ceea ce se-ntâmplă e ceva firesc, natural. Și desigur că există situații în care s-ar putea ca unele lucruri să fie văzute în mod diferit de unii sau de ceilalți, dar sunt convins că prin permanenta noastră comunicare, și încercare de a evolua…o evoluție interioară, o evoluție până în cele mai adânci cotloane, putem să ajungem să găsim soluția la problema sau la problemele apărute.

Nu mai știu cine zicea parcă…cevaa legat de Orice problemă are cel puțin două soluții posibile… sau ceva de genul ăsta…

O pot vedea așa, desigur. Și așa cum mi-o imaginez, din punctul meu de vedere e ceva frumos, în care poți să fi tu însuți, să te desfășori…să poți să te joci frumos, să te bucuri. Cu ceilalți să împărtășești trăirile. Să trăieși de la inimă la inimă, să simți de la inimă la inimă. Bine, depinde cum este înțeleasă iubirea asta.

Și aspectele legate de…nu știu…

Cele două transmisii de la comunitățile din afară. A fost o transmisie foarte interesantă pentru cel de acolo a spus că unul dintre principalele obstacole pe care au trebuit să le depășească a fost legat efectiv de sentimentele care apăreau între membrii comunității. Sentimentele astea nu sunt ușor de depășit..uneori…pentru că se pot crea anumite relaționări care pot fi privite….dacă oamenii nu sunt atât de pregătiți, se poate ajunge la ceva neplăcut. Pot fi interpretate… Adică, sunt oameni care s-au dus în comunitate, s-au apropiat de alți oameni, relații între femei și bărbați. E foarte delicată treaba asta, pentru că oamenii nu sunt atât de pregătiți ca să poată să depășească asemenea situații. Eu aș vedea…și mă refer strict la relația dintre un bărbat și o femeie, care nu neaparat este de dorit să ajungă la…intimitate. Chiar dacă oamenii trăiesc anumite sentimente fantastice, alea pot fi cultivate și în interiorul fiecăruia, să se creeze ceva frumos și nu ceva neplăcut. Astea sunt lucruri foarte delcate în comunitate…

Poate cele mai delicate. Relațiile și sentimentele cum sunt gestionate.

Exact. Depinde de fiecare, dar depinde și de ceilalți, ca în situații de genul ăsta să ajute, nu neaparat prin morală, prin sfaturi ci prin…efectiv prin exemplul lor. Sunt provocări…și sunt convins că pot fi depășite.

Eu am ceva experiență asemănătore legat de subiectul ăsta. Am avut că cursurile despre care povesteam se fac în cadrul unei organizații. Sunt foarte mulți oameni. Și ne întâlnim și ne cunoaștem. Și aicia, fiind un mediu unde oamenii se întâlnesc și au diferite activități și acțiuni împreună, iarăși….mediul în care oamenii se întâlnesc, se fac direct relații. Și alea trebuie gestionate corect, frumos. Și știu că și aicia am fost martoră la anumite situații și interacțiuni.

Așa e. Unele pot degenera. Dar trebuie să vedem aspectele plăcute, frumoase a fiecărei situații.

Și aspectele legate de energie….de energie în sensul curent, aspecte legată de hrană, agricultură…Cum le le vezi?

Sigur. Dacă lucrul ăsta este văzut ca o plăcere, ca ceva ce-ți face plăcere atunci este ok. Dacă este văzut ca fiind o necesitate, sigur că și atuncia poate fi în regulă, dar e de dorit să putem să putem să ne vedem dincolo de necesitate, e de dorit ca lucrul ăsta să vină firesc. Avem nevoie de hrană fizică, pentru a simți plăcerea, de a simți bucuria pentru hrana fizică. Pe de altă parte nu avem nevoie atât de mult de hrană fizică. Eu sunt adeptul….sau știu că se poate și fără. Deci hrana are energie, are informații și calorii. Dacă vorbim de informații, e foarte importantă informația. Informația este dată de mediul, de unde vine, știu eu, prin câte mâini a trecut, cât de proaspătă este, și în ce zonă a crescut planta respectivă și ce informație a luat de , de la sfere, de Și avem nevoie de energie. Mare parte din energia este luată din natură, de , de , de la aer. Este venită din altă parte decât din hrană, de unde credem că e venită. Avem nevoie de calorii? Puțin probabil. Am cunoscut oameni care nu au mâncat 9 luni.

Doar pe lichide…

La un moment dat nici lichide. Am cunoscut persoane care nu au mâncat 2-3 luni sau cunosc și persoane care nu mănâncă, doar atunci când vrea. N-aș merge pe ideea asta neaparat. Eu aș merge pe ideea că dacă simți că vrei să mănânci, dacă simți că-ți place să mănânci, atunci mănâncă. Până când vei conștientiza de cât ai nevoie, și vei conștientiza că nu ai nevoie. Ai putea poate să nu mănânci deloc o perioadă, sau să mănânci tot timpul. Este important ceea ce mănânci până într-un anumit moment. Și acuma depinde. Are atâta importanță…ceea ce mănânci, câtă importanță îi dai. Indiferent ce mâncare ar fi, poți s-o aduci să fie….să-ți dea exact ceea ce ai nevoie. Să-ți dea bucuria de a mânca, plăcerea ei, să-ți dea necesarul de informații, de energie, de calorii, dacă ai nevoie.

Dar cum ți-ai dori tu să fii, așa un exemplu de alimentație, sau visul tău legat de alimentație care ar fi? Ai gânduri sau nu?

Dacă ne uităm în cărțile Anastasiei, atuncia omul instinctiv sau senzitiv, el simte permanent de ce are nevoie. Când se duce în curtea lui, pe hectarul lui și se apleacă asupra unui fruct, dacă are nevoie de el. Poate peste 2 ore are nevoie de altceva. Instinctiv se duce acolo unde are nevoie.

Dar e posibil ca lucrul ăsta să fi denaturat? Civilizația și stilul de viață să ne fi denaturat simțurile astea?

Sigur că noi acuma credem că avem nevoie de trei mese pe zi, e deja un program în mintea noastră, în ADN-ul nostru. Nu avem nevoie de trei mese pe zi. Sau doar programul crează necesitatea. Eu cred că trebuie să simțim când avem nevoie de ceva. Dacă în momentul ăsta simțim că avem nevoie de apă, vom bea apă. De ce să beau apă când mi se spune lan televizor sau în reclame să beau de apă?

Legat de subiectu ăsta, chiar am citit un material pe iternet, mi l-a trimis cineva, legat de faptul că e dăunător dacă bei de apă, dacă tu nu simți nevoia, și deja la nivel de Organizație Națională a Sănătății se vor interzice reclamele care te-ndeamnă să bei lichide. Trebuie să ne recâștigâm simțiul de a consuma ce avem nevoie și când avem nevoie.

Eu așa cred că e de dorit să consumăm ce avem nevoie și când avem nevoie. Dacă punem pe masă mai multe fructe, legume, vom știi și ne vom duce spre ăla. Doar că nu suntem permanent prezenți, și nefiind permanent prezenți, atunci nu conștientizăm și pur și simplu ne ducem și luăm. Și de ce? Pentru că gândul nostru nu este acolo, este în altă parte, și atunci faci lucrul ăla mecanic. Pur și simplu introduci în tine. Și ce intoduci de multe ori nu știi de introduci. Multe din cele pe care le introducem, nu avem nevoie de ele, dar așa ne-am obișnuit.

Atunci te vezi în acel hectar, în care ai diverse legume, fructe și consumând, cam cum consuma Anastasia.

Dacă merg undeva la țară cam așa procedez. Dacă e perioada cireșelor și ești în comunitate și cineva a vrut el să-și pună cinci cireși, cu prioade de maturare diferite, atunci și ceilalți vor fi bineveniți, nu îi va ține numai pentru el. Dacă unul vrea să-și pună căpșuni, unul vrea cireșe, sau toți vor cireșe, nu are importanță, vom avea cam tot ce vom avea nevoie, eu așa văd lucrurile. Eu am fost pasionat der vița de vie nobilă dar nu rezistă, n-aș mai pune viță de vie nobilă. Oricum, aici nu am putea să fim autosustenabili pe suprafața asta. Aici avem 600 mp. Mai vrei și flori. Aici e un amalgam de plante.

Animale ați crește în comunitate?

Nu pentru că eu, spre exemplu, nu mănânc carne de 8 ani…

Pește? Lactate?

Nici pește, lactate foarte puțin.

Și noi cam așa suntem. Nu mănânc care de vreo 16 ani. Vreo 6-7 ani am fost vegetariană, n-am mâncat nici lactate. După care am revenit la lacturi, și-mi pare rău de revenirea aia.

Poate vreo pisică, vreun câine pe acolo, nu știu. Nu știu dacă noi avem nevoie de vaci, oi, capre. Dacă unii dintre noi au nevoie, probabil că o să avem acolo 20 de capre de exemplu.

Oricum se spune că din toate tipurile de lapte, laptele de capră e cel mai bun. De origine animală mă refer.

Și noi am mers în ultima vreme pe laptele de capră și pe brânza de capră. Sunt vreo 4-5 ani și luăm de la cineva care are capre, dar parcă nu mai au același gust. Trăind atâția ani la țară, știu ce înseamnă laptele, ouăle.

Acuma aspecte legate de technologie? Cum le vezi în comunitate? Să ai curent…Să ai televizor, internet, telefonie…

Cred că dacă avem o sursă de energie electrică, atunci cam toate sunt rezolvate și rezolvabile. Acum curentul poate să fie de la rețeaua obișnuită și mare parte dintre noi vedem în felul ăsta. Până când va exista, sau deja există, dar nu o putem accesa, energie….o sursă de energie curată, dincolo de ceea ce vedem acuma. Sau dincolo de modalitatea de producere a energiei la momentul ăsta. Adică bazată pe soare, apă, vânt, atomică.

Acolo la Șinca aveți posibilitatea să vă conectați cumva la rețea?

Da. Avem posibilitatea de a trage acolo, dar sigur, asta însemnă și costuri…și ….eu cred că lucrurilea astea se vor așeza în timp. O sursă de energie liberă este sau poate fi abordabilă în momentul în care este o conștiință înaltă a membrilor unei astfel de comunități și atunci o sursă de energie va fi ușor de accesat. Asta este o etapă intermediară până când nu o să mai ai nevoie nici de așa ceva și sperăm că se va întâmpla lucrul ăsta cât mai repede, în funcție de cât de repede vom reuși să ne ridicăm noi vibrațional. Eu nu sunt pentru energia solară și nici eoliană pentru că sunt doar pași în drumul ăsta către o altă energie. Asta înseamnă tot o energie bazată pe tehnologie, și nu neapărat pe tehnologie, ci o energie bazată pe a consuma, a cumpăra, a vinde. Ori într-o comunitate sursele financiare s-ar putea să fie mai dificil de realizat, adică să poți să continui să faci bani, atunci nu mai merită să te muți într-o comunitate. Dar cred că există posibilități cu bani mai puțini sau fără, așa cum s-a întâmplat și în alte comunități din lume, metode chiar energie solară sau eoliană cu soluții puțin costisitoare, făcute de membri comunității.

Dar fără curent ați sta, cel puțin în faza de început?

Este dificil de spus în momentul ăsta. Cu siguranță că dacă ar fi o situație în care să stau, aș sta, n-ar fi nici o problemă, m-aș putea acomoda, aș putea accepta o soluție de genul ăsta. Nu știu dacă o întoarcere de o asemenea natură ar fi de dorit. Acuma încă noi vedem în tehnologie un ajutor pentru o viață mai ușoară. Acum este cu dus și întors lucrul ăsta. Eu cred că putem să avem tot ceea ce ne dorim fără ajutorul tehnologiei dezvoltate de noi. Noi avem puteri interioare nebănuite, dar am uitat. De asta, o văd mult mai departe. Depinde și membri comunității până unde văd posibilă realizarea unui astfel de …

Pe termen mediu și lung astfel de comunități vor fi un exemplu pentru ceilalți că se poate, dar desigur că unii le vor vedea, alții nu le vor vedea, unii vor auzi și alții nu vor auzi, nu vor înțelege ce înseamnă comunitate. Suntem prea prinși, mulți dintre noi suntem prea prinși în iluzia asta în care trăim.

Ce impact crezi că au astfel de comunități, ca și Armonia? În cazul în care ele apar? Asupra societății… Consideri că e ceva necesar, e ceva ce este, și bine că este, sau vezi chiar ca un viitor al societății?

Nu am vorbit cu cărțile lui Sal Rachele și în contextul discuției despre comunități, cărțile lui sunt importante. Sunt trei cărți de bază care sunt interesante din punct de vedere al viitorului apropiat, pe câțiva zeci de ani. El vede dezvoltarea comunităților foarte accentuată și accelerată. Eu aș spune că influența comunităților nu poate fi decât pozitivă pentru restul societății. Unii dintre noi vor rămâne în continare sau unii vor rămâne în a vedea lucrurile alții vor migra în stânga, în dreapta. Societatea așa cum e ea acuma e într-o schimbare, e dificil de spus care e direcția. Eu aș vedea o direcție nu spre catastrofă, ci o direcție pozitivă, de transformare, de înțelegere a ceea ce suntem, de conștientizare, de trezire. Cred că ușor, ușor ne vom trezi. Dacă aș spune un interval, chiar dacă mi-aș dori mai repede, dar probabil că este vorba de câteva sute de ani. Cam asta e viziunea mea asupra unei transformări totale. Doar că unii vor fi mai devreme, se vor trezi mai devreme, alții un pic mai târziu, dar ușor, ușor ne vom trezi toți.

Cum vezi viitorul orașelor?

Dacă mă gândesc că dacă tot ceea ce s-a construit se dărâmă, nu știu cum va fi, dar altfel cred că va fi. Mă apuc acum să dărâm, să pun acum o dinamită. Dar blocurile pe care le vedem acum, au și ele o durată de viață de 40-50-60, astfel că în 20 deani, că le vom dărâma noi, că vor cădea singure, natural, nu știu. În oraș ai nevoie de apă, ai nevoie de hrană, sursele de hrană sunt necunoscute, energia din hrană este necunoscută. Dacă intri în amănunt și te gândești ce mănânci, ce respiri, cum trăiești, la un moment dat spre îndrepți fie spre o comunitate, fie spre altceva.

Văd zilnic câți oameni se îndreaptă sau văd într-o astfel de comunitate, inclusiv cea a noastră, visul lor. Deja sunt 2-3 pe zi, nu e mult, dar la nivel de an sunt sute. Tendința e accelerată ca oamenii să vadă un altfel de trai. Ce este interesant este că marea majoritate sunt tineri, tineri însemnând între 20 și 35 de ani. Cei care sunt trecuți de o anumită vârstă nu mai caută, nu au viziunea spre așa ceva. Și la noi în comunitate, cei care erau mai în vârstă, au cam renunțat. Unii dintre tineri au o altă energetică și pot susține altfel. Trebui să ne apdata și noi.

Anexa nr. 2: Interviu nr. 2 (I.S., Armonia Brassovia)

…pentru început vreau să-mi zici cum ai ajuns tu la comunitate.

-Ăăă, la idei sau la armonia?

-Și-și, m-ar interesa.

-Ăăă.

-Eu până atuncea mai mănânc un biscuite.

-Te rog, te rog, te rog.

-Nu stiu dacă mai vrei si altceva stai să ma gândesc să-ți mai aduc ceva de mA.re.

-Nu că trebuie să ajung la prietenii care au zis că mi-au pregătit mâncarea.

-Aaa…

-Și, da.

-Bun.

-Păi ce să zic cred că acum vreo 3-4 ani, poate chiar mai mult am început așa să mă gândesc un pic la chestia asta în momentul în care aveam câțiva bănuți puși deoparte și mă gândeam să-mi cumpăr un teren și am început să mă uit. Și m-am tot uitat la munte pe unde m-a intersat, pe o zonă de deal așa, dar după aia am stat și m-am gândit ce fac eu acolo. I-au o bucată de teren mă duc îmi fac o căsuță dacă o să pot. Și ce? Adică ceva nu se lega ști și apoi am zis nu e bine așa hai să văd…..trebuie să existe ceva în care să fie niște oameni compatibili din anumite puncte de vedere care să facă ca un fel de grup. Așa în sensul cum trăiau țăranii pe vremuri, adică când unul avea nevoie săreau ăilalți și-l ajutau și așa mai departe.

-Erau o comunitate.

-Da da da și zic hai să vedem ce se întâmplă în direcția asta și apoi am început să mă uit în stânga-dreapta, foarte greu. Adică nu știu sunt mulți oameni care vor chestia asta sau voiau chestia asta dar nu știu de ce nu reușesc să se pună unul lângă altul să vorbească și să se înțeleagă. Și la un moment dat îmi găsisem pe aici câțiva prin București care căutau în zona Argeșului teren, dar iarăși am fost la întâlniri cu ei și nu știu de ce nu se mai legau lucrurile adică erau așa …..

-Dar întâlnirile astea cam cănd au fost?

-Acum vreo 2 ani cred.

-Și mai spune-mi un pic înainte de a ajunge la Armonia spune-mi un pic de ce și-a i dorit să-ți iei teren?…Adică să pleci în București.

-Cu siguranță deci există la HR acea întrebare enervantă: unde te vezi peste 5 ani?

-Da.

-E și eu deja, mă rog, lucrez la o companie din asta mare și eu deja chinui un calculator acolo toată ziua și mă gândesc aproape în fiecare zi eu nu mă văd aicea, nu mai mă văd, nu peste 5 peste 3 ani nu mă mai văd făcând chestia asta. Deci eu am fost crescut la țară de bunici mă rog de părinți, apoi de bunici în vacanță și astea. Eu eram învățat să fiu liber și m-am băgat așa în niște …într-o viață constrânsă în care te duci dimineața într-o cutie, vii înapoi obosit te bagi în altă cutie și aia e viața și nu…

-Și la țară unde și până la ce vârstă ai crescut la țară?

-Ăăă ai mei au stat cu bunicii mei până când am făcut eu 6 ani, ceva de genul și apoi ei au plecat de acolo.

-Părinții?

-Părinții și s-au mutat, adică noi am plecat de acolo și ne-am mutat la oraș ca să zic așa la Câmpina, Prahova și-am cumpărat, pe vreme aia se dădeau apartamente, s-au chinuit să-l plătească repede să nu stea cu datorii și ne-am mutat acolo, dar n-au rezistat. Adică deja după 5-6 ani căutau disperați să găsească o casă că nu…

-Nu le plăcea.

-Da și ei erau tot de la țară și nu nu nu le pria deloc la bloc. Și abia am găsit o casă și am făcut schimb cu apartamentul și ne-am mutat acolo la casă toți.

-În Câmpina?

-În Câmpina, da la marginea Câmpinii și de asta….

-Apoi tu ai venit în București să faci facultatea…

-Da am venit la școală, după ce am terminat școala, facultatea m-am dus înapoi în Câmpina pentru că pe vremea aceea se făcea încă armată și eu eram un pic încurcat. Ar fi trebuit să mă ia imediat după facultate, dar în anul ăla nu s-a putut și-a trebuit să amân să ia pe unii mai târziu. Și ca să nu stau degeaba m-am angajat și eu acolo un pic. Ăăă m-au luat într-un final, m-am întors din armată, am mai stat acolo în Câmpina vreo 2 ani și după aia m-am întors în București. Mă rog mi-am căutat aicea alt servici. Și de atuncea sunt aici ăăă nu mă încântă prea tare Bucureștiul. E frumos dar nu, are părțile lui frumoase dar, nu știu, din punct de vedere a ceea ce caut eu mi se pare foarte stresant, adică na, e zăpăceala asta, toată lumea aleargă după toate cele. Nu poți să-ți tragi sufletul, ce câștigi pe o parte, dai pe altă parte. Adică, nu e nici un avantaj și oricum planul meu era să plec din București la un moment dat, deci asta înainte de comunitate unde la un moment dat o să fac mișcarea asta.

-Spre Câmpina sau nu neapărat?

-Ăăă nu mă gândeam atunci neapărat la Câmpina, undeva într-un oraș mic, undeva la Brașov, am căutat servici chiar prin Brașov adică am vrut să ies un pic din București. Și apoi a venit chestia asta cu comunitatea și-am zis că hai că mai îndur un pic.

-Așa.

-Un pic însemnând sunt conștient că înseamnă câțiva ani, poate 2 adică nu e vorba de un pic, o lună. Adică poate să însemne și mai mult, dar știu că fac un pas către ceva care se apropie de ceea ce visez.

-Zi-i un pic acuma că ai zic tocmai ai zis, zi-mi ce visezi, ce îți dorești?

-Măi, nu știu, eu tot am …chiar stând aici la bloc și cu serviciul ăsta tot încerc să fac și eu una alta că am câțiva stupi, mă rog acuma.

-Și unde-i ții?

-La Câmpina dar e peste mână pentru că trebuie să ai grijă de ele, nu e departe Câmpina 100 de kilometrii da…

-Fiind obosit, probabil ți-e greu.

-Tot e peste mână adică ști și din cauza asta, de exemplu astă iarnă mi-au murit niște albine pentru că na…

-Și ai tăi nu știu să se ocupe sau nu pot?

-Nu nu.

-Sau nu pot?

-Da, nu se pricep. Ăăă apoi am avut tot felul de … m-am implicat și eu pe aici, de exemplu prin proiectele care s-au făcut prin București, sunt tot felul de grupuri care fac tot felul de chestii de permacultură, orașe în tranziții. Tot felul de proiecte și d-astea, am mai fost și eu când am stat în București m-am mai dus. Apoi, mă rog, a început treaba cu Armonia și apoi o dată pe lună sunt și acolo, la Brașov.

-Și apoi nu mai poți să-ți mai găsești timp pentru stupi la sfărșit de săptămână sau…?

-Da, acuma bine eu am făcut un pic o greșeală pentru că în general sunt interesat de chestii bio, ecologice, naturale și prin perspectiva asta am privit și treaba asta cu stupii. La vremea respectivă mi-am ales niște, un sistem de stupi care e un pic altfel decât ce se întâmplă acuma și din cauza asta nici nu au putut să se ocupe ai mei sau vecinii, că mai am niște vecini care se ocupă.

-A deci nu sunt stupii tradiționali?

-Nu, nu, nu.

-Aha dasta să-mi povestești că și soțul meu vrea să avem stupi și sunt curioasă poate povestim odată.

-Ăăă să-ți spun să nu faci așa, eu am învățat pe pielea mea.

-Să nu fac cum faci tu acum?… Poate nu așa cum faci tu acum să meargă totuși pe varianta tradițională sau…?

-Nu ăăă păi ideea e că eu neștiind foarte multe despre albine decât teorie m-am dus într-o parte unde ar fi trebuit să cunosc despre albine ca să pot să fac lucrurile să meargă, știi?

-Am înțeles.

-Deci am riscat prea mult și mi-au lipsit niște cunoștințe ca să reușesc să fac asta și m-am păcălit. De exemplu, astă iarnă le-am verificat, albinele în toamnă aveau mâncare, totul era în regulă. Însă a fost o iarnă atipică, a fost cald..

-Da.

-Albinele, fiind cald s-au mișcat și-au mâncat foarte multă miere decât când e iarnă normală și din cauza asta au rămas descoperite exact când a fost frigul ășa în februarie și n-am putut să umblu la ele atunci și din păcate mi-au murit. Dacă aș fi avut o experiență în spate legată de albine aș fi știut că se întâmplă așa da, mă rog.

-Am înțeles.

-D-asta zic că eu acuma m-am dat un pic în spate și-am zis hai să nu ne mai grăbim așa și hai să s-o luăm pas cu pas și…

-Știu că se fac și niște cursuri.

-Da, da da se fac și cursuri.

-Se dau parcă și niște finanțări pentru apicultură.

-Da nu m-aș băga la finanțări.

-Da.

-Pentru că știu ce înseamna a primi bani așa.

-Presupune niște costuri de altă natură sau…?

-Nu costuri. Dar sunt niște lucruri, niște constrângeri, tre să faci, tre să faci aia, să faci aia, iar după ce ai luat banii trebuie să faci aia, să faci aia, să faci aia, să faci aia.

-Da probabil multă birocrație.

-Exact, da și am zis că oricum o fac pe scară mică deocamdată, nu mă interesează să cumpăr 100 de stupi.

-E și să crești așa treptat dacă chiar e.

-Unul din motivele pentru care am luat albine a fost că, și o să țin în continuare albine, este că încerc să mă alătur și eu celor care caută soluții pentru a găsi un sistem de albinărit în care să le fie bine și lor și mie și nouă ca oameni ști, pentru că în momentul ăsta albinăritul clasic din păcate este dus într-o direcție în care nu e deloc bine.

-În care lor nu le e bine, mă gândesc.

-Deloc, deloc.

-Da, deci.

-Asta nu-mi place nici mie, nu știu, dar nu-mi place.

-Da, din păcate, sunt foarte forțate, se trage de ele foarte mult, li se ia hrana, mă rog, li se dă zahăr în loc de hrană și normal, dacă eu m-aș hrăni numai cu pâine, numai cu pâine, normal că m-aș îmbolnăvi. Ele se îmbolnăvesc, după aia se fac tratamente, că așa știm noi să reacționăm. Deci nu se gândesc la asta.

-Și care ar fi echilibrul aicea?

-Păi de asta zic că sunt câțiva oameni în țara asta și nu numai în țară și-n lume care au început să zică, mă nu e bine ce facem. Numai, hai să nu mai fim atât de hapsâni, că de aici pleacă totul. Te gândești cât mai multă miere ca să vând cât mai mult, ca să câștig cât mai mult. Nu-mi pasă de biata albină.

-Exact.

-Nu-mi pasă de biata albină ști și hai să ne, întâi să ne repoziționăm noi ca oameni și să nu mai fim atât de hapsâni și să încercăm să găsim lucrurile, să facem, să găsim un echilibru. Adică ei să-i las mierea ei că-i mierea ei și ea a strâns-o.

-Produce un surplus?

-Întotdeauna!

– Întotdeauna? Și atunci trebuie să găsești acel surplus nu?

-Exact.

-Ăla să-l iei numai.

-Exact daca-l iei pe ăla îl iei dar nu să faci cum se face acuma. Acuma deja e….

-Exploatare.

-Exact da, adică e albina de exemplu nu face miere de rapiță, miere de nu știu ce, miere de nu știu cum. Adică bine, face și ea, dar nu la modul cum se face acuma. Deci asta pentru ea e nasol, deci ea știe miere polifloră, deci are nevoie de toți nutrienții din toate florile, așa e făcută ea să funcționeze.

-Și probabil când o duci numai la anumite culturi și anumite plante ea intră în suferință.

-Da, plus nu mai spun de condiții că o duci, o transporți, ei nu îi plac chestiile astea deloc. Adică, mă rog, deci ideea e că sunt oamnei care au început să gândească mai departe, din ăștia care se pricep la albine și eu încerc să fiu acolo pe lângă ei, să zicem punând în practică un pic ideile pe care le au ei. Pentru că, dacă nu am experiență, nu pot să zic că sparg eu drumuri acuma. Oricum niciodată n-am fost așa. Și de asta, acum în primăvara asta o să încep cu, o să încep cu…mă repliez un pic și-o să încep cu două sisteme de stupi. Unul clasic, dar vreau să-l trec în timp la albinărit din ăsta mai curat și unul deja curat de la început, dra am nevoie de ăia clasici ca să-i fac pe ăștia. Adică e o chestie, că nu pot să încep direct.

-Am înțeles.

-Și mă rog să iasă bine mă uitam că și F.D. a avut aceeași experiență ca și mine într-un fel.

-Da?

-Și a ajuns oarecum la aceeași concluzie fiecare pe calea lui.

-Am înțeles.

-Da nu te-am întrebat hai că pun un pic de pauză.

-Ele sunt în casa lor da și toată ziua vine unu care-ți desface casa. Ele au un mediu acolo pe care-l creează pentru pui și pentru alea și în momentul în care ai desfăcut capacul la stupul ăla automat toată căldura se duce, tot mirosul pe care-l au ele specific se duce. Se duce, puiul ăla ăăă puietul e supus unor variații de temperatură, poate să răcească, adică e o chestie ști…și eu d-aia m-am tot uitat la sisteme așa-zis naturale care să nu trebuiască să umbli toată ziua la ele acolo, ști, adică să le lași pe ele să-și facă treaba.

-Și există?

-Există, dar sunt niște variațiuni de exemplu există un sistem, mă rog, toată lumea care vorbește de sistemele astea naturale îl pomenește pe Warre ăsta care a fost francez și care a pus un sitem la punct. Problema e că nu prea se mai potrivește ce a gândit el, ce făceau albinele pe vremea lui, cu situația actuală. Adică mătcile și-au schimbat, și-au schimbat comportamentul și numai funcționează treburile.

-Interesant, da.

-Nu, au fost săracele, din cauza oamenilor au fost duse într-o direcție greșită ca să zic așa. Și de asta și F.D. și eu am observat chestia asta și nu numai ei și alții, că noi am început cu Warre că am zis că astea-s naturale, astea-s…Și am început și eu, bine eu am avut două sisteme din astea în paralel. Și Warre nu merge în România, deci mătcile nu mai știu să facă Warre, deci nu mai știu să se comporte în Warre.

-Da, interesant.

-Ăăă există un sistem care seamană cu Warre, există un sistem care e așa numitul sistem japonez natural. Ăăă care la idee încerci să reproduci ăăă un trunchi de copac și bine ele tot pătrate sunt, dar asta e ideea ști.

-Da.

-Că albina își face acolo înăuntru.

-Da.

-Și ăăă la ei merge foarte bine chestia asta pentru că au albinele cu mătcile care au un anumit comportament. La noi deocamdată nu, am văzut pe forum-uri că sunt vreo 2 băieți care au încercat și-au început de câțiva ani să obțină niște rezultate în sensul să se reeduce mătcile care săăă.

-Le reprogrameze.

-Da, e complicat ști.

-Da, interesant.

-Și d-aia, acuma sistemele viabile pe care le văd eu sunt totuși un fel de mix, în sensul că sunt oare similare cu ce există acuma ca sisteme.

-Da.

-Dar că atitudinea ta ca și apicultor față de albină e un pic schimbată, știi, adică…

-Și ele simt asta așa-i sau bine ar trebui să simtă?

-Se simte în sensul că deja nu mai au nevoie să le îndopi cu medicamente, adică acolo se vede ști, înseamnă că ai grijă de mediul lor și înseamnă că le protejezi, ai grijă de ele.

-Bine, hai că mai povestim dacă e.

-Asta e discuție lungă.

-Bine hai să revenim un pic la la ce-mi ziceai tu, la visul tău, ști la ce ziceai tu că aveai un vis.

-Da ăăă mă rog, eu având în spate copilăria să zicem sau s-o luăm așa în care eram aproape de pământ și închipuie-ți când luam vacanță, mă duceam la bunici, dădeam încălțările jos din picioare și le mai puneam în septembrie că stăteam desculț acolo, știi?

-În ce zonă?

-Aproape de Ploiești și, deci am fost în contact cu pământul foarte mult și-ți dai seama că visul meu era oarecum, na oamenii pe vremea aia plecau de la țară, dar eu vroiam să mă întorc acolo știi.

-Da, se vorbește tot mai mult de urban-rural.

-Ăăă, da pentru că oamenii au venit la loc, au avut salarii, au avut unde să muncească, au avut de toate, dar și-au dat seama că lipsește ceva totuși, adică s-au rupt de natură, s-au rupt de ritmurile naturii, de tot ce înseamnă anotimpuri, zile, zi-noapte. Și își dau seama că ne îndreptăm ca și albinuțele alea săracele într-o direcție în care o să fim toți bolnavi, știi?

Că pe mine nu boala mă sperie slavă Domnului, că Dumnezeu m-a ferit de boală în viața asta, dar ca idee, știi. Adică e un drum greșit și atunci ăsta era visul meu, hai să vedem, cum să fac, poate îmi i-au o bucată de teren, poate reușesc să-mi fac și o căsuță, nu visez la case impunătoare că…

-Ce căsuță?

-Ideea e că eu zic așa dacă eu am nevoie să, visul meu e să fiu în contact cu natura de ce dumnezeului m-aș izola, m-aș băga într-un căsoi eu știu, ca să stau acolo închis, pentru ce?

-Da.

-Adică…

-Și asta visezi de atunci sau de acum, s-au ai mai schimbat așa?

-Bine, s-au mai schimbat în sensul că, evident am văzut și eu ce au mai făcut alții, am văzut ce idei se mai vehiculează în direcția asta și s-au nuanțat un pic treburile.

-Da, am înțeles.

-Dar eu am rămas cu nostalgie, de exemplu casei bunicii unde, care era lipită cu pământ pe jos și unde vara era o răcoare și stăteam toți copiii și ne jucam acolo, știi că era foarte răcoare acolo în chestia aia.

-Avea pământ pe jos?

-Da, avea pământ și rogojină și am rămas cu chestia aia în cap, știi, că de aceea eu nu rezonez la materiale moderne gen rigips și astea, deci pe mine mă lasă un pic rece, deoarece creează un mediu care e departe de ce ar putea să fie, adică nu știu.

-Da.

-Și evident că în timp am mai văzut și eu ce au mai făcut alții, de exemplu, acum vreo câțiva ani mi-a picat sub ochi un tip nu mai știu din ce țară sau undeva o țară din asta anglicană, engleză sau vorbitoare de engleză, nu mai știu.

-Ăăă Simon Dale, nu știu dacă știi.

-Știu, i-am văzut căsuța ori în Anglia sau în Irlanda. Da, o știu, ne-am uitat și noi la poze am studiat-o foarte bine.

-Bine, nu neapărat exact ca acolo, dar ca și concept vreau să zic că mi-a intrat în cap.

-Da, o știu, o știu.

-Și ți-ai face așa ceva sau…?

-Da!

-Sau asta acum în comunitate spre asta tinzi?

-Deocamdată am rămas numai cu chestia asta, nu m-a convins nimeni pentru altceva.

-N-ai găsit o variantă mai atractivă?

-Da, mie mi se pare că răspunde, genul ăsta de casă răspunde foarte bine la ce aștept eu de la o casă. Acuma să vedem și terenul care o să fie, dacă se pretează la o astfel de construcție. Contează totuși și asta, știi?

-Am înțeles că da, nu mai știu cine zicea acuma din discuțiile de astăzi, că s-ar putea preta la toate tipurile, inclusiv varianta asta.

-E bine atunci, adică chiar m-aș bucura să îmi fac o căsuță similară cu aia, știi.

-Da.

-Acuma iarăși, chestia asta cu căsuța sau cu locul, terenul și căsuța e important într-un fel, dar de când și cu Armonia, a început să-mi fie foarte clar că de fapt oamenii sunt un pic mai în față de toate chestiile astea. Adică, totuși ideea aia, cum aveam eu pe vremea aceea cu satul ăla în care mergeam toți chiar, și la bunicii mei se întâmpla chestia asta, da era oarecum bazată pe rubedenie, în sensul că se făcea între rude mai mult.

-Într-ajutorarea.

-Da, dar mi-aduc aminte ce experiență faină era deci eram mic atuncea dar știu că se zicea hai să mergem să săpăm porumbul. Erau, locuiau undeva la țară, aveau teren mult și se făcea chestia asta și mamă, când dădea strigarea, deci veneau deci veneau, mama a avut patru frați, la rândul lor mulți copii și când se strângeau toți ăștia grămadă acolo și mergeam, păi nu mai era muncă, era deja distracție. Pentru că copiii munceau și ei, dar mai mult se distrau, ăștialalți adulți stăteau de vorbă și mă rog trecea timpul cu totul altfel ști. Și mie mi-e foarte clară chestia asta și atuncea comunitatea sau ideea de comunitate e așa o suprapun, deci oamenii sunt importanți adică o comunitate de…. cum ar fi un blog da, o comunitate de oameni care fiecare stă în pătrățica lui, deja nu mai e o comunitate e doar așa o, un loc unde stau.

-Exact, o coabitare.

-Și de asta, de asta am și avut niște discuții mai ciudate cu un prieten, zilele astea m-am simțit un pic ciudat, dar na, a trebuit să-i zic și cred că s-a supărat ăăă am fost cu el la Gherdeal ști că la un moment dat…

-Știu, știu locația aceea, n-am fost acolo dar am auzit de ea.

-Și am fost cu el astă vară și el cochetează, cochetează și el un pic cu ideea de comunitate, dar nu-i e foarte clar nici lui ce vrea, ce…nici ce vrea el, nici ce înseamnă comunitate și acuma când a auzit de Armonia că e posibil să fii găsit terenul ăsta, că se bagă și el, știi… Și zic mă, zic da, e bine, da zic tu de astă vară de când ai venit prima dată când am mers împreună la Gherdeal nu te-a mai interesat absolut deloc de oamenii ăia, deci nu ai vrut să vezi cine sunt, nu te-a interesat deloc de ei. Zic, ce comunitate vrei tu, că nu te înțeleg ști și s-a supărat pe mine evident, dar o să-i treacă. Și la urmă, a stat el și a pritocit ce i-am scris pe mail și zice bă da, ai dreptate, ai dreptate într-adevăr nu e vorba de teren, mă gândisem eu așa că e vorba de oameni și o să vină și el să vadă cum i se pare. Da, e delicată treaba știi, pentru că oamenii sunt diferiți, oamenii, adică mi-e teamă și mie un pic de aspectul ăsta știi că, cum se cheamă, până nu conviețuiești cu cineva…

-Nu poți să zici că-l cunoști cu adevărat și nici atuncea, dar ideea e că așa la distanță probleme nu prea apar, adică e o chestie idilică știi?

-Da.

-Dar în momentul în care ești acolo zi de zi atunci cu siguranță apar probleme. Mie mi se pare și o să apară în permanență, ori cât de bine sau oricât de deosebiți ar fi oamenii, n-are cum să nu apară probleme, că suntem oameni. Ceea ce mi se pare mie că face diferența ce vrem noi să facem e faptul că ar trebui să avem o atitudine de a trece peste problemele astea și de a nu sta, cum mai stau acuma eu știu cine s-a supărat pe țata nu știu care și nu mai vorbește toată viața cu ea. Adică nu se pune problema așa, trebuie să ai o atitudine constructivă și să depășești problemele alea și să…

-Să le rezolvi și să găsești soluții.

-Exact despre asta e vorba că lucrurile nu sunt ideale nicăieri în lumea asta.

-Și problemele apar, acuma să fi dispus să le rezolvi.

-Absolut, da și să existe acolo fondul ăla și intenția aia comună să facem împreună lucrurile că așa mâine ne zicem ceva așa, dar poimâine e important să ne îmbrățișăm din nou, știi?

-Da, deci dacă inițial gândul a fost un teren ca să ieși din București.

-Nu, ăsta l-am pierdut de mult.

-Așa, acuma ți se pare asta, recapitulez așa un pic, adică mult mai importantă ți se pare ideea de a fi într-o comunitate decât ideea de a fi în natură, de a avea un teren sau…

-Nu este suficient, dacă stai așa să te gândești așa, și un cioban este în natură, părerea mea că până la urma urmei, și eu nu sunt exemplul cel mai bun, totuși suntem ființe sociale în primul rând și contează foarte mult și mai e un aspect. O mare parte din ceea ce suntem, ceea ce facem și ceea ce simțim și gândim se datorează mediului, deci dacă reușești să-ți creezi, să te pui într-un mediu adecvat cu ceea ce ești tu, îți dai seama că potențialitățile tale pot fi mult mai bine puse în practică decât cum sunt acum eu în Bucureștiul ăsta mă lovesc de mentalități și de ca să nu merg mai departe să zic energii și d-astea, știi? Adică, una e când ai, să zicem între ghilimele un copil care este într-un un cadru proprice pentru a se dezvolta și una e când e chinuit. Și într-un fel așa suntem toți.

-Da.

-Și iarăși comunitatea, așa cum o văd eu, are aici o, adică părerea mea e că face ca indivizii ei să se dezvolte cu totul și cu totul într-un alt mod decât într-o societate normală.

-Dezvoltatrea asta în plan psihic, în plac mental, afectiv, spiritual sau din toate?

-Din toate punctele de vedere.

-Adică gândește-te numai la o chestie că dacă vine cineva cu o idee despre ceva, nu contează despre ceva dacă el găsește susținere în cei din jurul lui, el o să aibă acea încredere și o să meargă mult mai repede mai departe, decât cum se întâmplă acuma când îți vine o idee din asta un pic mai avangardistă și cei din jur zic că ești nebun.

-Da, nici n-ai pus în practică nimic și deja ți-i demolează.

-Da, și tu în interior deja ești un pic erodat, adică îți pierzi încrederea da, pe când într-un cadru restrâns în care ai susținere e altceva, mai ales că te pot și ajuta un pic în direcția aia pe care rezonează cu ideea, știi? Adică, e cu totul altceva, d-aia zic că o comunitate mie mi se pare că creează acel mediu care te ajută să te dezvolți tu ca om, dincolo de orice. Deci chiar am fost acum, anul trecut am fost în vizită la o comunitate din Italia și am stat acolo vreo trei săptămîni.

-Da, e o comunitate de tip voluntară sau…?

-E un pic specifică aia pentru că e o comunitate spirituală, în sensul că a fost fondată de un discipol mă rog de-al unui învățător din ăsta din Asia care s-a dus prin America. Nu contează deci ideea e că au la bază…

-O practică spirituală.

-Ceea ce îi unește pe ei e o practică spirituală comună ca să zic așa.

-Eu bănuiesc budistă, yoghină sau nu?

-E yoghină, da, e mă rog, cel care s-a dus în America se numea Paramahansa Yogananda, iar tipul ăsta care a făcut două comunități. Prima în America și după asta în Italia a fost un american care a fost discipol de-al lui și de origine, care a trăit în România mulți ani. Ideea e că mă uitam, primul lucru pe care îl spunea despre comunitate spunea așa: eu nu vreau să creez o comunitate pentru hippioți sau pentru ceva, vreau să creez o comunitate care asigură cadrul necesar pentru devoțiunea pentru Dumnezeu. Bine, asta fiind comunitate cu specificul ăsta. Dar extrapolând, asta face o comunitate, îți creează un cadru proprice pentru tine în care tu te dezvolți din toate punctele de vedere cu totul altfel. E adevărat, că nu poți să stai să primești, comunitatea e făcută de oameni, deci ei trebuie să creeze comunitatea, că nu e ca și cum zici gata m-am pus aicea și mi-e bine, e o interacțiune permanentă acolo.

-Da, aicea era cu specific, cu practică spirituală, aicea nu e.

-Da, aicea nu, e să zicem un pic mai pragmatică, dar ideea e că din ce am vorbit cu cei de acolo, toți simt nevoia asta ști, adică vorbeam cu cineva care spunea că vai eu am pus suflet și pun suflet în tot ce fac, dar am început să obosesc să tot pun în chestii care nu au, chestii care care nu se strâng laolaltă. Da, adică sunt așa, adică vreau și eu să fiu acolo cu niște oameni care să, în care să facem împreună ceva, nu eu tot așa dau în ăla, dau în ăla și nu se întâmplă nimic. Nu toți, din ce am văzut eu, cam toți văd lucrurile la modul ăsta.

-Și au și preocupări spirituale.

-Aici am văzut că e foarte diversă treaba, părerea mea e că atâta timp cât există toleranță și înțelegere și respect fiecare ce face, e absolut ok. Atâta timp căt nu te apuci să judeci ce face ăla, ce face ălaltu.

-Când nu ești de acord ce face.

-Exact până la urmă fiecare are drumul lui din punctul ăsta de vedere și trebuie să respecți asta ști.

-Pentru tine e ceva așa ca practică spirituală care te definește, ai găsit așa o cale să zic?

-Da, eu ce pot să zic că neântâmplător am mers în comunitatea asta acolo, eu nu prea sunt în stare nici să meditez, nici să mai mă rog, nu e în firea mea să stau așa de liniștit. Și mă rog ca și practică spirituală am mers pe linia pe care, sau am avut abilitate față, pentru ceea ce am găsit acolo la oamenii ăștia.

-În Italia?

-Nu în Italia, aia a fost ca să văd cum sunt ca și comunitate, dar și practică spirituală pentru că sunt două chestii distincte există abordarea asta spirituală pe care a dat-o Paramahansa Yogananda de fapt nu el, mă rog alții dinaintea lui și există comunitățile astea care sunt o urmare a îndemnului lui deci el a zis în 1930 și ceva 40 nu mai știu când, la o conferință, a zis că viitorul omenirii va consta în comunități mici și legate între ele și unul din discipoli adică americanul ăsta a zis că dacă a zis maestrul meu așa, eu așa trebuie să fac. Și s-a apucat să facă.

-Și oricum bănuiesc că membrii comunității practică?

-Ei sunt destul, ei sunt destul de toleranți, ca să zic așa.

-Da.

-Dar, totuși marea majoritate a lor merg pe linia asta.

-Și tu ai găsit o afinitate cu tipul ăsta de yoga.

-Da, am găsit o afinitate cu tipul ăsta de yoga pentru că, mă rog e cam mult spus tipul ăsta de yoga cum se cheamă. Eu nefiind în stare să meditez adică să stau acolo liniștit și să așa, că nu sunt în stare, mintea mea o i-a razna, tipul ăsta, abordarea lor mi s-a potrivit foarte bine mie ca psihologie.

-Ca mod de a fi?

-Da, ca mod de a fi și atuncea nu știu, mie mi se potrivește chestia asta foarte mult. Dacă m-ai pune să meditez, nu mi s-ar potrivi, de fapt și asta e o formă de meditație, doar că are ceva pe lângă care mă ajută pe mine să mă liniștesc.

-Am înțeles.

-Da, așa am încercat într-o perioadă de, am avut o perioadă în care am mers pe calea rugăciunii, dar iarăși nu mi s-a părut că mi se potrivește foarte bine. Da, mă rog, eu mi-am găsit deocamdată să zicem liniștea spirituală deocamdată în asta. O să vedem unde mă duce viața pentru că sunt convins că nimeni nu are adevărul absolut într-o privință, adică fiecare om trece prin niște lucruri pentru că îi sunt necesare sau pentru că îi sunt de ajutor la un anumit moment. După aia poate să facă altceva.

-Dar zi-mi așa ce așteptări mai ai tu legat de viață în comunitate sau cum vezi tu viața în comunitate sau ce te atrage, ce te mai atrage la…

-Eu văd o chestie importantă noi am învățat cu succes să ne complicăm foarte tare viețile deci, părerea mea este că comunitatea așa cum o văd și cum o văd alții care simt chestia asta. O să ne ajute să avem acea viață simplă din punct de vedere exterior dacă vrei, dar bogată din punct de vedere interior.

-Ai citit cumva că acuma ai zis ceva ce am regăsit într-un articol scris de un tip care cred că e și într-o comunitate șn Statele Unite Duane Elgin parcă a scris un articol care se numește simplitate voluntară ști și pe care l-am găsit apoi dezbătut și de diferiți oameni de știință, să zic pe care pot să-l introduc ca parte teoretică în lucrarea mea și în care exact asta spunea: simplitatea voluntară înseamnă viața simplă în exterior și bogată în interior și tu exact asta scria articolul. Am început acuma să-l traduc l-am găsit pe internet în format electronic adică pdf în engleză în 77 definea conceptul ăsta. Dacă dai o căutare îți apare un pdf în care apare articolul ăsta vreo 20 și ceva de pagini din care asta definește și m-am bucurat foarte mult că l-am găsit că mă ajută foarte mult în lucrare, știi.

-Da, da, d,a deci eu cred că noi ca oameni cum se cheamă am ajuns unde suntem acuma ca societate într-un mod necesar, dar acuma trebuie să înțelegem că ne-am jucat un pic și că am ocolit așa și că e bine să o luăm în altă parte adică se schimbă un pic drumul. Și din punctul ăsta de vedere sunt conștient că ne-am complicat foarte tare cu toate alea, adică uită-te și tu deja alergi de la servici ca să poți să-ți plătești nu știu ce, ca să-ți iei nu știu ce, ca să faci nu știu ce, că să plătești o întreținere de nu știu câte milI.e ca să nu știu cum, ca să nu știu cum adică e o chestie extrem de complicată.

-Cooperativa munca în zadar.

-Ceva de genul.

-Simplitatea asta exterioară cum o vezi?

-Exterioară păi în primul rând reducându-ți nevoile, acuma mă rog sper să nu intru pe partea filozofică.

-Dar poți să intri.

-Reducându-ți nevoile, adică tu ca om nu-ți găsești fericirea dacă îți iei un laptop în fiecare an, nu asta te face fericit, adică, mă rog, dau și eu un exemplu cu laptop. În general, dacă alergăm după o chestie ști deci asta îți aduce probabil o satisfacție de moment. Psihologic vorbind, în momentul în care ți-ai luat lucrul respectiv, deja tânjești după altceva, adică e pentru că așa am fost educați de cultura asta.

-Conține risc.

-Da, și atuncea de fapt e un fel de reeducare interioară, adică trebuie să te mulțumești cu strictul ăsta, nu e cuvântul potrivit, să te mulțumești cu ceea ce-ți este necesar, dar fără să stai acuma să înflorești lucrurile, toate nevoile și toate lucrurile astea la nesfârșit ști. Adică ce-ți trebuie de fapt să fii fericit, foarte puține îți trebuie pe bune, deci foarte puține îți trebuie.

-Care le-ai pus așa puțin la un loc?

-Deci părerea mea e că dacă ai un loc unde să stai și care să nu, nu trebuie să fie super adică nu palat sau nu știu ce, uite vezi mă gândeam chiar zilele trecute apropo de confort, centralele da, îți faci case cu centrale, zici că ai un anumit confort, temperatură constantă că nu știu ce, că nu știu cum, dar eu mi-a duc aminte cu nostalgie de focul din sobă. Deci pentru mine ăla era magic, e adevărat că nu e același conforti pentru că la sobă până se încălzește, după aia s-a încălzit prea tare, după aia.

-După aia se răcește.

-Da, nu e același lucru, totuși era ceva acolo viu, eu mi-aduc aminte de bunica, mă punea să fac focul când gătea în chestia aia avea o sobă din aia cu plită. Și noi copiii eram fascinați, mamă hai să facem focul, aicea avem voie. Și de asta zic că, din punctul meu de vedere, e nevoie și de comoditate, dar în limite rezonabile, adică nu mai trăim totuși în epoca de piatră, suntem undeva, adică asta se poate observa într-un mod relativ simplu, adică nu trebuie să-ți iei centrală de 100 de milI.e care să meargă cu nu știu ce, cu 10 părți electronice care se strică odată la 2 ani.

-Și tu cum ai vedea sistemul de încălzire de la căsuță?

-Nu știu, eu ținând cont că nu vreau o casă mare și văzând ce experiențe s-au mai făcut de alții că eu nu am avut cum, eu cred că tot un sistem de încălzire gen sobă din astea gen rocket stove sau ceva și cu un sistem de încălzire al apei încorporat, pentru că deja am văzut cum sunt, adică părerea mea e că ar trebui să satisfacă nevoile pe care le am.

-Si legat de curent?

-Curentul e o chestie relativă, chiar mă uitam, încerc să mă reeduc un pic. Așa, în sensul că, nu știu de ce, noi ne-am învățat să avem lumină în permanență și mă uit că mă duc dimineața la bucătărie, când evident că afară e lumină și dau să aprind lumina și zic, stai așa un pic, de ce trebuie să am atâta lumină în cap. La ce îți mai trebuie atâta lumină când e totul luminat aici și părerea e că din punctul meu de vedere, ce nevoie de curent poți să ai? O să ai nevoie într-adevăr de iluminat, dar nu e așa de complicat precum pare mai ales că nu intenționez să fac o casă mare, ar trebui să fie ușor rezolvabilă asta. Și altceva nu știu să-ți spun, frigider sigur n-o să am, deja mă uit și eu să văd ce soluții sunt.

-Dacă faci un beci foarte deștept?

-Exact, poți să faci cu beci, că deja am văzut că s-au inventat tot felul de chestii și îți dai seama, se pot face multe lucruri, adică pe timpul zilei de exemplu există, e o fată din Anglia care….fată deci elevă care a inventat, a inventat, n-a inventat nimic, a interpretat în anume fel legile termodinamicii și a făcut ea un frigider care nu știu cred că a primit și niște premii de inventică pentru el. Care e folosit în mod curent în Africa pentru transportul medicamentelor în momentul ăsta și care e foarte simplu și spune așa: apa când se evaporă, ea odată cu evaporarea trage și căldura din mediul ambiant și a făcut și ce a zis apăi dacă e așa hai să vedem un sistem foarte simplu respectiv e în Africa așadar se poate adapta. Un tub, da un tub gol pe dinăuntru, mă rog, nu știu cât de lung o fi, altul un pic mai mare,băgate unul într-altul, între ele umplut cu ce au găsit ei pe acolo pământ, nisip chestii.

-Așa.

-Și udă pământul ăla deci să fie îmbibat cu apă da, ei și în momentul în care-l ții în soare că d-aia funcționează în Africa, în momentul în care-l ții în soare, apa din pereții ăia începe și se evaporă căldura aia din înăuntru și înăuntru se ajunge la 4 grade, la ei așa transportă medicamentele și îmi aduc aminte că într-adevăr era o chestie, deci eu când eram mic și mergeam la muncă la câmp, bunicii mei foloseau pe vremea aia, dacă mai ții tu minte, ulcioare din alea nezmălțuite.

-De lut?

-De lut, exact același principiu e, deci apa în general trece un pic prin lutul ăla, e alea stând, unde stăteau, se evaporu și se menținea apa rece, nu înțelegeam de ce stătea apa rece în ele, dar acum mi-am dat seama că e, chiar se poate, știi?

-Și una la mână am aflat că soțul meu a citit o carte cu Vrăjitorul apei nu știu dacă știi de ea și printre altele zicea că ideal este apa în forma naturală în care apei îi este bine și își păstrează proprietățile e cea de amforă, în general vasele de lut erau, erau în forma asta.

-Da, în cartea aia sunt niște chestii care eu nu le-am înțeles prea bine, dar oricum mă înspăimântă un pic câte se pot face.

-Da.

-Așa, da.

-Deci asta zicea-i tu legat de curent?

-Da, curent, eu nu-i văd utilitatea decât pentru iluminat eventual deși, nu știu, o să încerc câte o perioadă poate chiar vara asta o să încerc să stau două zile, nu aici evident, dar când mă duc pe undeva o să încerc să văd cum e fără lumină, că sunt curios.

-Mai fac aici o paranteză.

-Sau 10 zile, deci ne gospodăream, trebuia să gătim să facem nu știu ce și era ok adică mergeam la râu spălam nu aveam, nu era ooo, însăși că mergeam la râul ăla, era interesant , nu era ca si cum vai ce nasol pare nu știu cum.

-Eu am pațit. De exemplu mie imi priau perioadele astea știu că , nu mă pieptanam cu zilele , ne spălam pe dinți când apucam,cum apucam,poatea aveai acelasi haine pe tine 3 zile.Mai transpirai, le mai schimbai,le adai, iar le dadeai jos și tot așa, dar imi prindeau bine.Simțeam că îmi era bine când mă întorceam acasă și știam era confortul ăla psihic că te întorci acasă te cureți, te speli.

-Da, aia era o extremă de asta adică, acum adată ce știm și no ice înseamna confort, fiecare o să urmarească să-și asigure un confort acolo. Dar ceea ce vreau eu să zic este ca nu e cazul să alergăm după lucruri, adică să-ți pui acum zece mii de becuri, cu nu știu ce leduri că astea-s la modă și eu stiu ce să mai faci, să-ți iei nu știu ce mașină de spălat care nu știu ce face. Hai să fim serioși!

-Se poate mult mai simplu. Așa e și mult mai sănătos până la urmă.

-Da, se poate simplifica și vreau să zic… uite de exemplu am fost acum vreo 2 sau 3 ani, nu mai știu când, nu am prea ieșit eu des din țară. Una dintre ieșiri a fost la Viena și mă uitam la palatal lor de acolo și primul lucru a fost să mă enervez tare. Că era ditamai palatul și știam istoria și ziceam uite ăștia românașii erau exploatați acolo ca să facă ăștia nu știu ce palat. Și apoi am intrat înăuntru și am văzut unde dormea Franz Josef, care avea o cameră cât jumate din asta, mai mică un pic, cu un pat atâta. Era din ditamai palatul ăla, el acolo stătea, acolo lucra, acolo dormea. Știi și zic, ups, stai că nu e chiar așa cum credeam eu

-Adică ceea ce vreau eu să fac respectiv să mă apropii din nou de natură, iarăși e incompatibil cu a-ți face un buncăr stii…

-Da.

-Adică na, nu știu dacă ai citit „Anastasia”, da bine…

-Am citit până la volumul 6.

-E un pic extremistă și ea, adică ea merge în direcția cealaltă.

-Eu cu toate că mi-a plăcut cum trăiește ea nu mai realizez că diferența cum trăiesc în prezent și cum trăiește ea este mult prea mare să acopăr într-un timp scurt. Poate într-un timp lung, poate în altă viață, poate generațiile de după noi vor reuși, numai că la cum am fost crescuți și la cum trăim în prezent și la cum trăiește ea. Trebuie să faci niște pași foarte mari știi.

-Da, nu stiu. Eu sunt un pic sceptic. Omenirea nu o să ia direcția care spune ea, dar cine știe.

-Da, trăim și vedem.

-Adică e un pic extrem ce spune ea, dar mă rog… Acum mă mai gandesc la o chestie, știi, noi ca omenire suntem un pic debusolați, în sensul că suntem deturnați de mici de la ceea ce vrem, ceea ce dorim, ceea ce ne place, ceea ce facem să trăim, să nu știu ce știi știi și…

-Suntem programați să vrem ceva.

-Da, și am ajuns, am ajuns să alergăm după mașini, după case, după lucruri, când astea nu au nicio importanță. Deci astea, valorile, ar trebui să fie cu totul altele, ar trebui să fie cu totul altele după care ar trebui să alergăm. Și atuncea n-ar mai conta atât de mult astea și n-ai mai vrea să faci. Atuncea nu ți-ar păsa atât de tare că dormi într-un pat de 2 pe 2 jumate sau că dormi pe un pat mai mic, stii, adică e altceva pentru că alta-i preocuparea către altceva, ți se duce atenția către altceva, știi, e altceva și de asta zic că în viitor, nu noi în comunitate, omenirea probabil că încet-încet o să se schimbe. Văd că din ce în ce mai mulți zic că societatea asta n-are unde să meargă mai departe, o să se lovească de un zid la un moment dat.

-Și crezi că comunitățile constituie soluția?

-Eu înclin să cred că da. Hai să ne gândim logic, deci în momentul de față noi am trecut prin acest fenomen care se cheamă globalizare și te duci la supermarke și mănânci roșii de nu știu unde și nu știu ce, de nu știu unde. Care are efecte catastrofale asupra omenirii, în sensul că ne gândim numai la combustibil, dacă e să o luăm așa. Deci îți dai seama că până sunt alea transportate până aici, te apucă bâțu… și de ce? Pentru că noi local nu suntem în stare să facem, nu, asta este o îndoctrinare și o prostire a noastră.

-E o afacere până la urmă să iei marfa din supermarket si ei aduc marfa.

-Nu, dar nu e vorba de supermarket, ca idee știi și eu cred că, eu cred nu, alții au crezut, au spus-o și eu sunt de acord cu ei că noi ca omenire o să mergem exact pe idea asta comunitați legate între ele în sensuri mici. În sensul că o să-ți faci tu acolo cu mana ta cum spunea și Anastasia, ce-ți crește ție în curte e pentru tine știi, deci asta e idea de bază. Deci nu o să aduci din Peru nu știu ce, că ăla e impersonal, nu e.

-Și apoi sunt anumite elemente care fac ca tu să beneficiezi de acel lucru și e tratat cumva să reziste nu știu cât, e făcut nu știu cum.

-De aia nu mai vorbesc, aia e partea a doua. Nu, dar dincolo de asta, stii, ideea e că eu cred că dacă se fac comunități din astea micuțe în care o sa-și crească gradul, o să fie procesul invers decât globalizarea asta idioată, adică fiecare o să încerce să se arate gospodarească, acea autosistemabilitate într-o anumită formă, într-o anumită proporție. Părerea mea e că ăsta o să fie viitorul pentru că n-ai cum altfel, deci hai să zicem mâine se termină petrolul, se încearcă, se inventează, ce super alternative nu știu ce, dar tot nu are sens, adică de ce să aduc eu din Peru fructe, de ce, pentru ce.

-Da, asa e. Tu vizavi de tehnologie cum ești? Așa, în comunitate.

-Eu la ce te referi când zici tehnologie?

-Nu știu, internet.

-Astea cred că sunt, adică o comunitate nu trebuie să fie ruptă, ea trebuie să fie integrată.

-A și legat de current nu mi-ai zis un pic cum să fie produs, te-ai legat și la rețea, vrei sisteme din astea liber, sau chiar și la rețea, sau chiar și astea alternative, nu știu eoliană, radiante, solare.

-Părerea mea e că în primul rând că în toate domeniile, în primul rând trebuie definite foarte bine nevoile de curent, știi și lucrat aici, pentru că odată ce tu realizezi că nu ai nevoie de foarte mult curent ca să trăiești o viață împlinitoare și frumoasă, deja lucrurile se schimbă. Și, în al doilea rând, acel puțin curent de care o să mai ai nevoie, totuși, ăsta poate fi produs în toate felurile, adică părerea mea e că de exemplu, aici la Șinca de exemplu, e dealul ăla care are coamă, cum ar veni, și acolo fiind coamă normal că sunt curenți. Da, deci ăla se pretează la eoliene foarte bine, Există deja astea fotovoltaice, eu nu mă refer la cele care încă nu există, există din astea fotovoltaice care deja au devenit accesibile și cu un panou din ăla fotovoltaic îți asiguri un laptop, de n-ai nicio treabă, și mai și luminezi. Deja se găsește , dacă nu vrei să ții în priză nu știu, frigider care din punctul meu de vedere consumă foarte mult, iar cu mașina de spălatdeja cred că se pot gasi soluții foarte interesante și cu asta. Ce nevoie de curent ai, că nu ai mare nevoie de curent.

-Așa e. Da și pe hectar, că bănuiesc că și tu mergi pe ideea de hectar, nu?

-Nu chiar. Eu cred că fiecare ar trebui să se întindă cât îi ține plapuma în sensul că, dacă eu nu am înclinație pentru a sta pe acolo să muncesc prin pământ, să fac treabă. De ce mi-aș lua foarte mult pământ, pentru că eu mai știu un lucru, când faci de unul singur nasol, e greu, și să stai toată ziua în grădină acolo să muncești de unul singur, nu e plăcut. Părerea mea e că fiecare ar trebui, iarași, să-și definească interior de ce are nevoie ca și teren și să-și i-a strict cât are nevoie. Adică, că e un hectar, că e o jumătate de hectar, cum zicea Anastasia, că e mai puțin, că e 1000 de metri, nu știu, fiecare cât simte că poată să aibă grijă, dar în comunitate există un avantaj, tu ți-ai luat partea ta individuală cât ai simțit, dar restul terenului poate fi folosit de comunitate, știi, și aicea poate să vină unu și să zică bă, eu cred că aș fi în stare să fac o plantație de aronia și tu ca și comunitate discuți și zici hai încearcă, ăsta e terenul tău, ia-ți 2 hectare de acolo și fă-ți, știi adică lucrurile se întâmplă altfel.

-Da. Și tu cât, ai analizat un pic sau cât ți-ai dori, cât ai avea nevoie să iei?

-Eu sunt un pic încurcat în momentul ăsta pentru că experiențele pe care le-am avut cu permacultura, ar trebui să încerc să mă duc undeva unde se face permacultură, să văd ce se întâmplă. Deci experiențele anemice care s-au făcut la noi în domeniul permaculturii nu m-au convins foarte tare. Eu provin dintr-o familie care a făcut agricultură dintotdeauna, știi și e adevărat că poate e vorba de aceeași lăcomie a omului, poate o fi și asta, nu-mi dau seama, dar știu ce înseamnă când ai roșii și produci roșii, deci nu e ca atunci când arunci 2 semințe și îți iese o roșie colo și una colo știi. Adică e o diferență. Pe mine deocamdată permacultura nu m-a convins din punct de vedere practic, ca filozofie și ca teorie sunt 100% cu ea. Acum e adevărat că dacă m-aș duce și eu să văd ce a făcut G.ff Lawton sau Bill Mollison, o zic da bă, merge, știi, dar n-am văzut deocamdată asta.

-Da da da.

-Și de asta zic mi-e greu să spun de ce suprafață de teren aș avea nevoie, eu știu că eu efectiv să lucrez nu sunt în stare să lucrez prea mult pentru că nu vreau să mă dau cu roatele în sus pe acolo știi, adică n-are rost.

-Ce activități ți-ai plăcea să desfășori acolo în comunitate care ar fi ?

-Păi mi-ar place totuși să mă ocup de agricultură, asta e clar, altceva nu știu să spun prea bine, cu albinele sunt încă la început. Mie îmi place, îmi plac albinele, mă uit la ele, chiar mi-ar place să mă ocup de albine, dar nu știu dacă pe scară largă, adică să fac 100 de stupi, știi.

-Da.

-Ăăă…

-Și agricultură cât să îți asiguri ție hrana? Sau poate și mai puțin, dar nu neapărat ?

-Eu văd așa, tu cu bucata ta de teren, dacă e să o iei așa, noi în general, fiecare din noi avem afinitate pentru niște lucruri, știi, mie poate îmi plac roșiile, de exemplu că tot am încercat cu mama și pe ai mei nu i-am mai lăsat să cultive altfel decât ecologic să zicem.

-Așa.

-De fapt un pic mai mult de atât, dar să zicem ecologic și am tot încerat să le fac rost și de semințe din astea tradiționale.

-Super.

-Da, și am cumpărat de prin America, de pe unde am gasit și eu am tot luat semințe de ce ziceau ei că vor. Ai mei au un fix cu roșiile, nu știu de ce.

-Și cele americane ar intra în categoria celor ecologice sau?

-Nu, sunt din astea tradiționale, sunt soiuri care au fost păstrate din tată în fiu, adică nu sunt din astea manipulate în vreun fel.

-Genetic.

-Nu neapărat genetic, că ei le manipulează și altfel, dar sunt din astea care sunt păstrate din an în an, știi. Și sunt 1000 de soiuri, deci există o diversitate înfiorătoare, deci mie nu mi-a venit să cred. I-am dus mamei, am tot cumpărat în ultimii ani și i-am zis uite astea sunt așa, astea sunt așa, i-a vezi care merge, că na. Nu toate merg într–o zonă știi.

-Sigur.

-Și mă uitam că anul trecut a fost unul din soiuri care mamei nu-i place, dar mie îmi place la nebunie, sunt unele soiuri care sunt jumate roșii, jumate galbene, dar prin năuntru așa, și când le tai rămân înspicate așa galben cu roșu, o nebunie, și sunt și sunt foarte moi și nu rezistă la transport deloc, deci sunt pentru consum local.

-Da.

-Știi și sunt foarte gustoase și mie mi-au plăcut foarte mult roșiile alea.

-Și ce soi? Din America?

-Da, unul din alea din America și de asta zic că fiecare are câte o păsărică, ca să zic așa.

-Da, da, da, un fix.

-Și probabil că o să insiste pe lucrul ăla mai mult, dar cu siguranță o să producă mai mult decât are nevoie, că așa se întamplă.

-Da, va produce un surplus pe care îl va putea valorifica să-și asigure ce…

-Și aici sunt două tipuri de surplus.

-Sunt surplusuri care se, se închid dacă vrei local, adică între vecini, să zicem așa că, sunt surplusuri mai mari care pot fi duse în afara comunitații.

-Exact. Și la tine activitatea nu ar fi numai agricultură și pe stupi.

-Deocamdată astea două. Partea proastă este că eu zic că nu văd în fața calculatorului, zic că nu îmi place ceea ce fac acum clar, dar din păcate nu am reușit să-mi definesc foarte bine ce mi-ar place să fac, știi. Adică probabil că sufar și eu de această boală a societății în care copilul în loc să fie încurajat să-și descopere aptitudinile, am mers și eu așa cu ochii închiși într-o directie și acum îmi dau seama că nu-mi place evident, unde am ajuns.

-Dar nici nu știi.

-Da, nici nnu știu ce mi-ar place.

-Da trebuie să te redescoperi.

-Da. Și ăsta e un proces destul de greu și de dureros, în condițiile în care tot trebuie să mă duc la servici, că tot trebuie să plătesc aici chirie și alte bălării, știi adică.

-Dar de oraș te-ai rupe total, adică ai trăi numai în comunitate?

-Da, da, da, da, da. Da, bine, nu m-aș rupe din prima, în sensul că deci nu m-aș muta acolo până nu mi-aș face o căsuță, ceva.

-Ai pune-o pe picioare sigur.

-Da, exact adică, nu vreau să fiu unul dintre oamenii entuziaști, când mâine dacă o să avem terenul, să zicem că de poimâine sunt acolo.

-Da, da, da.

-Cu siguranța nu.

-Poți să faci asta în momentul în care ai o sursă de venit și te poți asigura, știi.

-Da, nu e cazul.

-Și cu animale? Ai crește?

-Cu animale, adică eu sunt deja vegetarian de mulți ani.

-Lacto sau strict? Și pește?

-Lacto-ovo-vegetarian, fără pește. Fără pește, așa că aici e o problemă pe care iarăși nu o înțeleg cu mintea, acum nu pot să o înțeleg. Mulți au zis că dacă noi n-am mai exploata animalele astea, s-ar restabili un echilibru. În momentul ăsta cu mintea nu pot să înțeleg ce înseamnă asta, știi, adică, de exemplu, să zicem că aș avea o vacă da, că am grijă de ea să-i fie și ei foarte bine.

-Da.

-Da oricât aș vrea eu, ea tot o să facă un vițel o dată pe an. Ce fac cu vițelul ăla eu care nu, care sunt vegetarian, știi, adică deocamdată nu văd soluție la asta. Cert este că, ca și animale să spun, punctual m-ar interesa niște căprițe pentru că sunt ovo-lacto-vegetarian, dar deja lacto foarte puțin și în special lapte de capră. Deci căprițele m-ar interesa să fie ceva. Acum strict din punct de vedere, din alte puncte de vedere poate că și niște oițe ar fi interesante pentru că în ultimul timp am încercat să mă detașez un pic sau să mă îndepărtez un pic de hainele astea ciudate care se fac azi. Și am constatat, nu neapărat cu surprindere, că lâna se comportă mult mai bine decât orice material sofisticat pe care l-au inventat ei vreodată și pe care-l prezintă ca fiind super materialul lu pește prăjit.

-Si are oare care niște efecte benefice, am citit odată în Formula As legat de terapia cu lână.

-Da, da, da. De asta zic că e ceva care n-au ajuns încă să-l reproducă. Adică ea ține cald când e frig, nu te încingi în ea când e cald, nu miroase, deci nu dezvoltă bacterii, adică are niște proprietăți careee.

-Noi am fost surprinși acuma la un momentdat ne bătea gândul acolo la teren să ne facem și noi să încropim chiar varianta lui Simon Dale sau altceva și la un moment dat soțul meu zice măi cu ce am putea noi izola în afară de baloți de paie, în afară, oare cu lână că în zonă se aruncă multă lână, sunt multe oi și vin acolo și cu vaci și cu oi. Și se aruncă pe acolo și el zice oare dacă am pune lână și ne-am interesat puțin pe varianta de lână ca izolație.

-Se poate da, da, da.

-Am înțeles că unii ziceau că lâna să o iei așa să o pui în stare pură acolo, totuși un pic miroase, dacă o speli atrage dăunători ști? Atrage în ea tot felul de dăunători din ăștia care sunt paraziți sau tot felul care stau în ea. Poate în stare pură totuși ar funcționa, dar am găsit așa ca să vorbim un pic de lână, a căutat pe internet și a găsit că există o firmă din Germania sau cu tehnologie germană care face izolație pentru case din lână ști și nu foarte scumpă. Ne-a surprins un pic tratată, nu știu cu ce o tratează.

-Da, da, da, o tratează un pic, da. Da oricum asta spuneam că asta am constatat și eu că nu se compară, deci.

-Și ai lua oițe pentru lână?

-Exact și căprițele pentru lapte. De exemplu căprițele au și ele rolul lor pe acolo prin grădină și oile dacă e să ne gândim așa, păsări nu știu, probabil că aș ține doar pentru grădină, nu neapărat pentru ouă pentru că deja am redus destul de mult consumul de ouă.

-Consumul.

-Consumul de ouă.

-Și te-ai apuca de tors sau s-ar găsi cineva din comunitate care…?

-Asta nu știu da….

-Să valorifice?

-Deci eu, bunica mea făcea chestia asta dar acuma nu știu dacă mă văd pe mine făcând asta.

-Da, te cred.

-Mă gândesc că totuși poate s-ar găsi soluții, dar ca idee totuși cred că materialele astea naturale, e altceva. De exemplu chiar și bumbacul, deci bumbacul e un material care a fost adus de americani oarecum și impus la nivel mondial, dar noi aveam altceva înainte de bumbac noi, aveam in, aveam cânepă. Cânepa era un pic mai aspră, e adevărat, adică ieșeau mai grosiere lucrurile, dar inul e o chestie care scotea lucruri foarte faine și comportamentul inului față de bumbac e diferit. Deci bumbacul, când transpiri ține rece, el rămâne îmbibat cu transpirație, nu e super chestie, adică nu se compară cu lâna sau cu inul de exemplu ca și coportament. Chiar și lâna, deci au început să scoată acum, tehnologiile moderne între ghilimele, au început să facă haine de vară cu lână adică tricouri, toate alea, știi. Au reușit să o prelucreze și sunt niște oi, în special prin Australia niște soiuri de oi, care fac firul foarte, foarte subțire. Și au reușit să prelucreze așa, în așa fel încât fac de grosimea tricoului.

-Super, na până la acum n-am văzut lână subțire.

-Da, da, da, chiar fac. Și de asta zic că eu m-am convins de lână, am tot urmărit să tot văd chestia asta și am mai comandat să văd pe afară ce și cum. Și e într-adevăr, adică mă uit, mi-am luat la un moment dat pentru munte, de ăsta de ținut firstlayer, de ținut pe piele de frig.

-Maieu.

-Nu maieu că e cu mânecă șiii.

-Aaa un din ăsta de corp așa.

-Da, exact din lână, știi și la un moment dat, eu nefiind învățat să port pe sub haine chestii d-astea zic, bă eu nu pot să i-au d-astea că mă încing, eu oricum mă încing. Și după ce-l luam, nu-mi venea să-l mai dau jos, deci mă duceam la munte și stăteam vreo 3-4 zile numai cu alea pe mine știi, adică e atât de natural.

-Era confortabil.

-Da, da, da, deci afară că era frig, ăla ținea cald, intram în cabană sau unde era cald nu simțeam că mă încing ști adică.

-Da, eu d-asta m-am mirat, ți-am zis am citit un articol că mersul dacă ai covoare de lână, ciorapi de lână ținându-le direct pe piele e un efect terapeutic pe care îl are lâna asupra corpului.

-Da da, da, sunt convins că așa este.

-Da.

-Da, ce mai mi-ar place într-adevăr cu plantele, cu copacii să mă ocup. Am fost la câteva, la câteva, la vreo două workshop-uri.

-Da.

-Despre altoit, despre astea și mi se pare interesant subiectul.

-Ai vrea probabil pomi fructiferi, la asta te referi? Sau la alt tip de pomi?

-Mă refer la pomi fructiferi.

-La fructiferi?

-Da, da, da, din ce în ce văd că sunt mai multe așa zise exotice care îmi dau seama că ar putea să nu se numească exotice, adică au fost aclimatizați, au fost, deci chiar se poate ști?

-Se poate păi eu m-am mirat că am auzit tot așa în zona, acuma tu ști zona Mizil, Buzău, Ploiești pe acolo migdali. După aia gojii iar se pot.

-A, goji am și eu în curte, e ok ăla, crește peste tot.

-Da și nu știu acuma.

-Nu, nu, nu dar sunt dastea.

-Având exemplul lui Sepp Holzer care avea kiwi și lămâi.

-Nu, dar kiwi avem și noi, am luat pentru acasă, nu, deja sunt climatizați. Deci sunt plante care trăiesc oriunde. Deci anul trecut, acum 2 ani, mi se pare că am luat kiwi de la o firmă din Ungaria, mă rog din România, care aducea din Ungaria și l-am pus undeva mă rog, nu e el strălucit acolo săracu că nu are chiar așa de mult soare. Am crezut că a înghețat și-a murit și anul trecut și-a revenit nu știu ce și-a și a făcut 3 kiwi așa. Deci și zic uite mă.

-Da, tu.

-Și chiar se poate, știi.

-Și te bucuri adică ai așa o satisfacție și o bucurie când vezi căăă?

-Da, și de asta zic că mi-ar place iară să intru pe domeniul ăsta, în special că e interesant, că e o varietate enormă de fructe de așa. Adică noi suntem educați să …ionatan, golden și nu știu ce soiuri or mai fi, dar ele săracele sunt zeci de soiuri de mere care se fac și vara și toamna și nu numai mere, în general la fructe, știi. Adică noi suntem foarte limitați așa ca înțelegere.

-Da se poate experimenta multe în direcția asta.

-Absolut, absolut da.

-Deci, de exemplu am un vecin care avea el un măr nici nu știu ce măr e ăla, n-am mai văzut nicăieri în altă parte, probabil că o fi vreun măr din ăla vechi, românesc.

-Da.

-Și pe mine mă distrează că e un măr, seamănă un pic cu golden, dar nu-i chiar golden, e altceva, dar ideea e că poate să facă și mere așa mici, mici, mici dar poate să facă și niște mere așa, știi? Și când vezi câte un măr din ăla nici nu poți să-l mănânci singur că e prea mare și zici cine-l vede zice mamă ăsta e măr din ăla umflat cu pompa, dar nu e săracu, deci n-a primit, nici măcar o stropeală n-a primit.

-Da.

-Adică eee.

-Interesant.

-Și e măr din ăla vechi.

-Tradițional.

-Tradițional, deci nu eee.

-Am auzit că sunt niște bănci de semințe, am încercat să-i contactăm pe cei de la Suceava care mai adună așa semințe tradiționale. Am găsit pe site-ul de la Stanciova, am găsit vreo trei surse de semințe tradiționale așa. Că și noi am zis când o să punem, vrem să fim siguri că punem ceva curat, care din sămânță e curat, nu care a trecut prin nu știu ce influențe și modificări.

-Cei de la Suceava din păcate nu o să mai funcționeze prea mult, am înțeles că au fost cumpărați la rândul lor. Nu știu, de 2 ani, ați primit ceva de la ei?

-Am trimis un mail, mi-au confirmat ceva, am trimis comanda și n-am primit.

-Da, am înțeles că de 2 ani, de vreo 2 ani nu prea mai funcționază săracii.

-Da? Anul trecut mi se pare că le-am trimis un mail.

-Dar o să se dezvolte schimbul ăsta între oameni din ce în ce mai tare, o să se dezvolte. Părerea mea e că, există un site care se cheamă Lucruri gratis, nu știu dacăăă.

-Aaa a lui C. Mosora?

-Așa, a lui C. și m-am uitat și eu pe acolo, mai mă uit și pe acasă pe aici să văd de ce aș putea să mă lipsesc și, la un moment dat, tot uităndu-mă eu pe acolo, văd o tanti care zice că dau roșii nu știu de care, semințe de roșii nu știu de care. Și zic, hai să mă înscriu și eu, știi și după aia mă uitam că nu știu cine era, soția cuiva, care are efectiv un fel de fermă care tot are cred că 40 de soiuri de roșii, cu poze pe acolo, cu toate alea. Eu zic, uite ce chestie, deci oamenii cu asta se ocupă, cu bilețele de roșii pe care scrie soiul, cum e, lalala, omul foarte documentat, știi? Și de asta zic, nevastă-sa dă foarte puțien, nu e ca și cum ți-ar vinde. Dă la toată lumea, vrei roșii dălea, da și tot spui, mie mi-a dat 2 semințe, dar din asta fac o plantă, știi? Și după aia o să am roșii și după aia o să înmulțesc.

-De asta zic că nu prea mă pricep nu am făcut grădinărit niciodată am înțeles căăă.

-Erau niște valori pe care le aveau ei, acuma deja, mă uitam că la un moment dat veneam de la Târgoviște și ne-am oprit undeva, unde vindeau nu știu ce pe margine. Și nu știu cum am intrat în vorbă și s-a dovedit că îl știam pe acela prin intermediul altcuiva și i-am zis bine, nu știu ce voiam să i-au atunci, roșii sau nu mai știu ceva. Și zice, a stai, că nu-ți dau din astea că astea-s pentru vânzare, stai că-ți dau din alea de-ale noastre, astea știi, adică când faci asta înseamnă că ai deja înăuntru niște valori morale care-s date peste cap, știi?

-În care să-ți dorești să câștigi cu orice preț indiferent că poate e dăunător cuiva nu mai contează, știi?

-Da, adică deja să pui problema că stai că le vând pe astea ție că sunt așa și eu mănânc din alea curate, nu. Cum adică, tu vrei să-mi vinzi ceva care nu-mi face bine, păi ce-i asta?

-Exact.

-Sunt adică niște valori care sunt date peste cap, de asta zic că aici e buba cea mai mare, că noi ca societate suntem un pic putrezi așa și trebuie să ne redefinim noi valorile și dacă redefinim valorile n-o să mai conteze atît de tare, nici palatele, nici mașinile, nici nimic. O să conteze altceva, dar asta e o chestie care se schimbă foarte greu.

-Da.

-Eu mă uitam că toată lumea zice copii dar da, dacă copilul ăla vede la părinte că face într-un fel, el săracu de unde să învețe ceva bun?

-Copilul va face ceea ce va face părintele și nu ceea ce trebuie.

-Păi asta spun.

-Poți să-i zici tu copilului orice.

-Asta spun și eu, deci el copilul nu are ce să facă decât ce vede de la părinți. Dacă părinții gândesc și fac într-un fel așa o să privească și el săracu. Când e mic el e ca un burete, nu știe, el absoarbe.

-Da.

-Și de asta schimbările astea se fac greu.

-Da bine că e totuși un început.

-Da, lucrurile se schimbă asta e clar.

-Acum se pare că toată lumea gândește așa, toți își doresc să se schimbe, toți își doresc, toți ști?

-Da, și mai e o chestie, da, la început e greu, că sunt puțini, e unul colo, unu colo, unu colo, știi, sunt puțini, dar părerea mea e că atunci când o să fim din ce în ce mai mulți care gândim în anume fel o să se ajungă la punctul ăla de inflexiune, la masa aia critică care o să schimbe societatea. Poate mai e până atunci, dar drumul într-acolo e.

-Da și la un moment dat când se ajunge în punctul ăla de masă critică, automat ceilalți cărora nu le dăm nici-o șansă între ghilimele acuma, o să facă și ei schimbarea.

-Sigur. Da eu ce sunt curioasă.

-Sunt tot mai mulți conștienți de ce se întâmplă pe lumea asta, adică nu se mai lasă așa ușor prostiți. Și sunt din ce în ce mai mulți și atunci e ca și cum îți dai seama că ai o frânghie în spate de care te ducea cineva. Și-ți dai seama tu singur și nu mai accepți ștoi, deci eu cred că o să fie bine. Singura întrebare este când?

-Da și eu cred așa în perspectivă și eu cred într-o viziune.

Anexa nr. 3: Interviu nr. 3 (C.R., Armonia Brassovia)

Mă intereseză pentru început să-mi spui cum ai ajuns tu la ideea asta de comunitate, la Armonia…ai aflat mai întâi de Armonia și apoi s-a născut dorința de a fi într-o comunitate. Sau a aparut dorința de a fi într-o comunitate și ai aflat ulterior de Armonia, care-i povestea?

Povestea este așa…am spus de curând pe forum-ul Armoniei…pe scurt povestea cum am reușit eu să mă trezesc. După criza din 2008, am dus-o așa câțiva ani în care nu conștientizam ce se întâmplă, am avut bani și nu am avut bani. Au fost diverse perioade de genul ăsta. Și la un moment dat am fost concediat pentru diverse motive de gen, multe detalii și chichițe și atunci s-a rupt ceva în mine, în sensul că mi-am dat seama că ceva nu mai merge, ceva nu știam exact ce se întâmplă, după aceea aam flat că ceva nu mai era sustenabil, ceva din punct de vedere al stressului, al banilor, al rezistenței în general și îmi căutam alt job… cu toată ziua și noaptea pe linktin. Și acolo citeam cât este de greu să găsești un job în perioada aceea în România și în lume. Asta se întîmplă undeva la începutul anului 2013 și bine, în fine, mi-am găsit un job, am stat o lună jumate acolo după care mi-am găsit un alt job la care lucrez și acum… Și între timp… citeam tot mai mult pe internet, mă interesam tot mai mult să citesc articole despre sustenabilitatea lumii, despre criză, despre faptul că sistemul monetar va pica și așa am descoperit mișcarea Zeitgeist, Proiectul Venus, permacultura, ideile de protejarea naturii, a pămîntului, cum să facem o lume mai bună. Am descoperit apoi permacultura, centru de închirieri unelte, tot felul de idei din astea post capitaliste, comunităti și așa am ajuns din link în link, am ajuns la Armonia Brassovia și am descoperit-o. Asta se întămpla undeva la începutul lunii august 2013 și așa am luat legătura cu F.D. și am bătut eu la ușă să cer voie să intru în comunitate „a zis ok, vino să ne cunoaștem”. A fost prima mea vizită în comunitate, am fost la Gherdeal și a fost super, atunci a fost cu munca în echipă și căram cărămizi împreună și dădeau cu sapa, făceam glume și era muncă în echipă așa. În aer liber și era altceva. Și încet, încet a început să-mi placă ideea asta de comunitate și am rămas „am zis ok, mă simt bine, sunt altfel de oameni, sunt oameni mai calzi față de cei din București unde toți oamenii aleargă după bani și numai au timp să fie buni… nu mai au timp să… pur și simplu să stai și să te bucuri de prezența celuilalt, să stai la un ceai, să stai la o bere… să vorbești despre tot felul de chestii de felul ăsta și… da la modul ăsta sa vorbești, nu știu cum să spun… să savurezi discuția, nu să faci mișto unul de altul și uite așa am ajuns eu în comunitate.

Și ce… orașul… n-ai mai vrea să stai în oraș?

Nu mai vreau să stau în oraș pentru că aerul în oraș se bazează pe un job și la job-ul ăla este foarte stresant. Am avut confirmarea că ăsta este sistemul chiar dacă eu, să zicem nu mai fac job-ul ăsta sau mă dă afară sau din orice alt motiv, nu mai merge job-ul actual, mă duc în altă parte, unde e la fel. După pregătirea și experiența mea aș găsi acelaș job într-un tub de sticlă din ăsta capitalist, adică o colivie de aer în care totul e frumos și curat și așa… și în care te bagă în niște birouri și te analizează și îți reproșează… că de ce nu nu ai făcut aia… x, y, z și s-o faci și pe aia și pe aia și repede și bine și devreme dimineța și până seara târziu și s-o faci și pe aia și pe aia și așa mai departe. Și ca să ce… să mă duc să mă stresez să mă doară capul și după aia să iau un salariu cu care doar să-mi plătesc facturile, utilitățile și mâncare și dacă mai ai o rată la bancă trebuie să o plătești și pe aia, am zis nu se poate așa. Adică dacă trăiesc doar pentru facturi și mâncare înseamnă că trăiesc degeaba, adică dacă îmi mai permit și eu mici plăceri așa… Și de asta nu mai pot… adică îmi place să stau în oraș, nu am o problemă, doar dacă aș avea totul pe tavă, dacă mi-ar da cineva bani pe gratis ar fi ok. În condițiile astea, nu mai pot să stau în oraș.

Și la bloc?

Stau la bloc, da.

Și cum, iți place, ți-e bine?

Da, la început m-am mutat acolo unde stau acum mi-a plăcut și mie, bine, mi-a fost bine că este cum să zic… e o garsonieră destul de mică așa, nu e confortabi unu, e așa. Dar am zis că mai bine ca să… fiind singur o perioadă, temporar, sunt singur și am zis să…. nu am nevoie de o casă… ceva de genul cum să zic… și să plătesc mai puțin la chirie și sunt aproape de metrou e așa…

Cum ai tăi, unde ai crescut, de unde ești?

Eu sunt din Giurgiu de loc și am venit în București după facultate. Am dat examen de admitere și aici, și la Ploiești și în Craiova și am luat doar la Craiova, am intrat la facultate și după aia am venit în București să-mi fac bani, un rost.

Am înțeles, ai crescut la țară, în zona rurală…

Nu, la țară, am crescut la bloc, deci la țară mă duceam la părinții mamei rar, destul de rar în comparație cu perioada copilăriei, am crescut o perioadă, între 10 și 14 ani am crescut, stăteam multe săptămâni la o mătușa de-a mea la curte, la casă în orașul Giurgiu. Deci nu era la țară.

În orașul tău natal, da? Nu la bloc, la casă.

Așa am avut contact cu grădina clasică, în fiecare an punea aceleași chestii…monocultura și în același loc. Punea castraveți, după aia ardei, după aia roșiile jumătate de grădină și după aia mai punea salată, nu salată, fasole și numai stiu ce… și cam asta era deci… era același tipic în fiecare an. Nu era deloc diversitate, ceea ce mă face să am o sete de diversitate în grădină, să practic, să pun tot felul de chestii noi în grădină, în permacultura, știi…?

Perspectiva de a fi la sat nu în comunitate te atrage sau nu?

Nu, deci nu vreau să fiu la sat pe modelul bunicilor din partea mamei, pentru că pe mine mă interesează să fiu neapărat să fiu printre oameni cu conștiința trezită, care gândesc la fel ca mine, eu dacă mă mut într-un sat, după modelul actual, dau de aceeași oameni, cum să zic, înguști la minte, poate e răutăcios termenul, dar eu așa îi văd.

Și așa, cu conștiința trezită ce înseamnă?

Cu conștiința trezită înseamnă, îmi place să spun o conștiință postcapitalistă, adică o conștiință care-i face să reutilizeze materialele, diverse resturi care…

Să reciclezi, nu?

Să recicleze, să aibă grijă de natură, să aibă grijă de oameni, în fapt, esența acestui comportament ar fi cele trei principii ale permaculturii: grija față de oameni, grija față de natură, pământ și distribuirea surplusului. Deci practic să fii tu un om mai bun și să faci în jurul tău o lume mai bună, din toate punctele de vedere. Grădină sau relațiile cu oamnii sau nu știu carburant, poluare, becuri și așa mai departe…

Da, și acuma cum…ce te atrage? sau Cum vezi tu viața în comunitate? Ce te atrage acolo în afară de posibilitatea de a pleca în oraș, de a fi cu oameni care au conștiința trezită, ce alte momente mai sunt care te atrag?

Senzația de libertate, este absolut magnific ce am trăit cînd am fost de curând să vizitez terenul de la Șinca Veche, este o senzație de libertate care este contrar opusă oricărei colivii de aur din cuburile de sticlă capitaliste în care se presupune că oamenii fac carieră, dar nu e întotdeauna așa. Adică pot să stai 5 ani fără să promovezi pe unde erai și toate chestiile alea și acele cuburi de sticlă sunt pentru bani, toți vin acolo pentru bani. Deci dacă, scopul unic și final și intrinsec al prezenței oamenilor acolo sunt banii, înseamnă că nu există suflet, totul se face mai mult sau mai puțin mascat pentru bani…așa. Și mă atrage faptul că tot acolo pot să fac permacultura, că găsesc un spațiu mare, un teren mare în care pot să zic da, ăsta e terenul meu pot să mă joc cu permacultura, să experimentez, să mă simt bine să așa… Ți-am zis, senzația de libertate, să nu mă mai streseze nimeni la cap, deci asta e: lipsa stresului, senzația de libertate, faptul că stau în aer liber. Ar mai fi și faptul că sunt în Ardeal, sunt mai aproape de locurile mele ideale pentru vacanță gen: Sighișoara și Sibiu și bine, multe altele gen: Munții Făgărașului, n-am fost nicodată acolo, ăsta Transfăgărășan și altele pe lângă Ardeal, în vestul țării pe unde aș putea să mă plimb dacă n-ar fi problema banilor, dacă n-ar fi grija banilor.

Și aicea dacă în oraș, cum ai zis tu, toată lumea aleargă după bani și fac totul pentru bani, în comunitate de ce îi înlocuită legătura asta după bani, care sunt să zicem, care ar fi motorul, care ar fi valoare centrală, sau bine probabil că e un tumul e greu să zic că e numai ceva…

Te referi la motorul existenței economice, sau cum?

Nu, nu așa, că aici motivația este banul, acolo motivația ar fi…?

Motivația pentru activitățile zilnice acolo… motivația ar fi, nu știu exact, sunt mai multe, să fii alături de oameni calzi, de exemplu la mine să fiu alături de oameni calzi, să nu mai am în jurul meu conflicte de nici un fel. Adică doar, să fac o paranteză, doar conflicte constructive de idei, adică să numai văd contre și tensiuni în jurul meu indiferent că au impact asupra mea sau sunt direcționate către mine sau către alții din jurul meu. Să nu mai existe chestii forțate, lucrurile să se facă din suflet, asta este ideea. Până la urmă intră tot la capitolul stress, știi?! Că faptul că auzi manele, clacsoane sau știri nepatriotiste sau vezi străzi murdare sau neângrijite, tot negativism înseamnă, tot la stres, tot nepăsare față de semenii lor. Adică tot o absență a aplicării principiilor permaculturii. Știi tot un fel de absență a grijei față de o lume mai bună, tot un fel de lipsă a preocupării oamenilor pentru a face lumea mai bună. De asta vreau pur și simplu, eu caut… cred că în esență e armonia. Să fie totul așa lin, frumos, să creezi o lume mai bună, altfel de lume, știi?! Că deja nu mă mai impresionează mall-urile, clădiri din sticlă, mașini luxoase, nu mă mai interesează multe chestii. Și în hipermarket, multe chestii nu mă mai impresionează, cumpăr așa de câteva sute de mii și am plecat, nu dau pe.. oricum multe chestii sunt nesănătoase, alea sunt puse acolo pentru bani. Sunt făcute în laborator, sunt chimizate și se vând ca să locuiască unii peste mări și țări, să-și facă vacanța la Saint Tropez sau la Ibiza sau chestii de astea, niște chestii așa…

Și zi-mi așa un pic cum vezi viața în comunitate?

Viața în comunitate o văd, să participăm împreună, să construim împreună casele, să plantăm împreună, să organizăm grădina de permacultură, să lucrăm unul pe parcela altuia, să împărțim munca, să împărțim mâncarea, adică să fie așa, un fel de …. să fie niște schimburi naturale, făcute din inimă, nu forțate, nu cu priviri piezișe, stai că mă uit urât la tine că tu mi-ai dat mai puțin decât ți-am dat eu sau… Adică să fie așa o… să curgă… totul, să curgă așa natural, fără hârțâoage, hârtii. Adică totul să se facă pe încredere, de la suflet la suflet, să muncim împreună la case, la grădini, să culegem roadele muncii, să ne bucurăm împreună de roadele muncii, să petrecem împreună, să avem timp să vorbim. Și aici m-ai provocat… mi-am adus aminte de o chestie pe care o aștept de mult timp și sper să ajung la acea situație în care să am timp să vorbesc așa…. să vorbim în doi. Indiferent că e vorba de un cuplu sau femeie cu bărbat sau bărbat cu bărbat sau femeie cu femeie să vorbim chestii profunde așa. De exemplu, mie îmi place să vorbim total dezinteresat, fără interese secundare ascunse. Stai că eu mă dau la tine, tu te dai la mine, eu îți fur nu știu ce…

Fără suspiciuni, adică cu încredere…

Da așa, așa… adică să vorbești așa, de la suflet la suflet. Să spui, uite ce mult așteptam să nu știu cum să zic să fie zilele așa, să nu te mai uiți la ceas să…Nu știu cum să-ți spun să ai niște discuții care să te vindece la suflet așa pur și simplu știi…?! Cam asta văd eu viața în comunitate și bineînțeles să faci, să ne umplem sufletul cu ceea ce ne place fiecăruia. Deci pur și simplu poate mie îmi place să învăț limba germană sau unuia îi place să învețe ikebana sau să învețe să croșeteze sau să învețe radiestezie sau să învețe să planteze sau să învețe chestii noi. Așa tot felul de chestii banale până la urmă, dar care fac bine sufletului știi….?!

Și rămâi și după ideea de hectar sau nu neapărat?

Da, vreau și eu un hectar al meu, în care să-mi fac eu casa mea, mai repede sau mai încet și grădina mea în care să fac eu absolut ce vreau, cum vreau, cum visez eu așa legat de permacultură. Adică să pun eu în aplicare tot ce am citit pe net în ultima vreme, în fazele mele de trezire. Să pun în aplicare toate chestiile alea faine de permacultură știi…?! Și de bine, și de… și cu casa de cob și nu știu ce terase și să fie casă de cob și un spațiu în care pot veni la mine în vizită oameni care, în care nu au intrat în comunitate sau nu sunt la fel de… de prinși de ideea asta de comunitate, dar prin simpla lor vizită eu m-aș simți bine în sensul că… poate e urât să spun ca m-aș simți mândru, că mă laud eu că uite ce am realizat eu, dar…. să le împărtășesc din bucuriile mele. Că una e să zici că uite eu vreau să fac aia și am fost acolo și alta e să vadă ei cu ochiul lor. Altfel va fi impresia.

Și ce… în afară de grădinărit ce alte activități te-ar mai atrage să faci, acolo în comunitate?

O să judeci, eu când mă duc acolo, eu așa vreau, așa sper să se întâmple lucrurile. Adică, ok nu vreau să vină nimeni să muncescă, să zică ia uite m-a pus la muncă, mă face sclav, dar eventual nu știu exact cum va fi organizat, dar să muncescă fiecare pe terenul lui cât poate și după aia prin completare cum e urgență și așa să venim cu toți grămadă la x și să termine după aia la y, într-o săptămână, două nu știu cât durează. Adică să facem așa mai mulți la gramadă așa toți lucrează la cutărescu, să lucreze și la Popescu și la Ionescu, dar așa…. și ce mi-ar mai plăcea să fac? Să fac permacultura, să….nu știu, să descopăr diverse preparate din plante, să văd ce gust au, să fac diverse preparate, ceaiuri, salate, să încerc tot felul de combinații de plante, eventual câteva produse alimentare din comerțul capitalist, dar alese pe sprânceană, care sunt eco, bio, sănătoase, bla, bla cu eticheta citită și așa mai departe.

Deci pe partea culinară ai experimenta…

Da, pe partea culinară, doar așa pentru plăcerea gustului, pentru plăcerea mea personală.

Ceva gen, murături sau conservare?

Murături, nu neapărat. Cu murăturile mi-am dat seama că nu prea sunt sănătoase pentru că sunt acide și au o cantitate prea mare… acidul ăla roade pereții stomacului sau ceva de genul. Nu știu exact cum e dar nu prea… nu prea mă mai pasionează murăturile. Ce să mai fac? Să fac excursii, drumeții pe acolo prin zonă, meșteșuguri. Nu știu dacă cineva are o pasiune pe care nu o împărtășește ști…? Dacă eu simt că acel om este aproape de sufletul meu sau este un om bun și…eu îl văd așa într-o lumină, îi văd aura cum se zice îl ajut, îl ajut dezinteresat. Bine ce mi-ar plăcea să fac, nu știu exact, adică să descopăr așa. Bine vreau… ar mai fi o chestie, nu știu cât ține neapărat de comunitate, sper să….sunt în căutarea unei femei cu care să-mi împărtășesc traiul de zi cu zi. Și momentan în București mi-am dat seama că… nu știu poate e lume așa… e prea precaută, prea grăbită, prea pretențioasă, nu știu cum să zic. Am încercat și nu am găsit și poate, și poate se adeverește gândul meu, cum că partea spirituală are un rol. Și anume dacă ai mai multă energie negativă în jurul tău nu-ți mai face atât de bine. Când te duci într-un mediu în care ai energie negativă aproape de zero, automat totul îți merge mai bine, inclusiv toate planurile vieții, partea sentimentală, cu oameni în general așa….Nu știu, zic și eu părerea mea, nu știu. Nici eu nu sunt…și eu așa am ciudățeniile mele și poate sunt așa… și în fine.

Fiecare om are ciudățeniile lui…

Așa asta ar fi un alt gând al meu. Să-mi întemeiez și eu o familie în sensul clasic. Că familia în sensul comunitar na… Da, momentan e bine și acum din anumite puncte de vedere. Și bine…. cam asta ar fi… dacă mă întrebi strict în pedimentul comunității acolo, așa cam asta aș face, dacă îmi permit să mai adaug și după momentul mutării în comunitate vreau să continui…cum să zic, să-mi continui activitățile în domeniul comunitar sau postcapitaliste și în afara comunității în sensul că, să vizitez alte comunități din țară și din Europa. Să merg de exemplu la evenimente gen: Convergența comunităților din Convergența Dunărescă a comunităților, care anul acesta se desfășoară în Iugoslavia, Serbia sau diverse evenimente din astea pe teme de comunitate sau de permacultură sau de protejarea pământului sau așa care vor avea loc în diverse țări, așa… și nu știu….într-un cuvânt să fac doar ceea ce-mi place, nu ceea ce trebuie. Adică să trăiesc eu viața aia pe care o visez așa în deplină armonie cu mine însumi, cu natura, cu oamenii din jurul meu. Adică să nu mai am… să stau în jurul oamenilor care îmi produc senzații negative gen….nu neapărat că mă insultă sau altceva… ei și prin niște….prin faptul că au alte preocupări sau alte viziuni asupra vieții și aia îmi produce așa o mică…. ceva nu e în regulă deci…cum să zic…

Da, și legat… să faci ce-ți place și traiul să ți-l asiguri singur din munca ta?

Da, eu să mi-l asigur. Nu știu exact dacă îi spus bine eu să mi-l asigur singur. Pentru că noi ni-l vom asigura împreună, nu știu exact care vor fi proporțiile. Bineînțeles că nu mă duc să profit de alții, să muncească alții pentru mine, că eu mă duc acolo și muncesc în grădină de drag. Dar traiul am înțeles că ni-l vom asigura din vânzarea produselor, plante, legume, fructe ce vor crește acolo sau alte activități. Nu știu, miere, masă lemnoasă sau multe chestii, cam asta. Sau, dacă nu, mai există varianta economiei bazată pe resurse, pe principiul nu mâncăm bani, ci mâncăm legume și fructe așa, acel gift economiy, în care dai și primești în natură diverse chestii, nu neapărat mâncare așa… Sau obiectele, diversele obiecte nealimentare de folosință temporară sau se pot transmite de la un om la altul. Există și varianta despre un centru de închirieri unelte sau închirieri a tot felul de obiecte în Canada așa… Deci există tot felul de formule prin care îți poți asigura resursele necesare traiului, nu neapărat prin bani sau nu 100% prin bani, cum se întâmplă aici…

Și acuma animale ai crește, ți-ai lua ceva să crești?

Animale… cu animale nu prea… am auzit de varianta în care se pot pune găini în sera îngropată în perioadele dintre culturi. Când se face rotația culturilor, de exemplu toamna sau primăvara. Ca ele scormonind așa să afâne pământul, să intre aer, să bla, bla. Și… sau mai există varianta în care găinile stau în livadă printre pomi să curețe toate cele pe acolo. Așa poate că aș pune… poate într-un viitor mai îndepărtat, poate că aș lua câteva găini cu scop utilitar, nu să pun găina în farfurie, nu pentru scopul asta…

Sau ouă…

Da, ouă și cu scopul să mănânc ouă și după aia cojile de ou să le pun la compost. Iarăși un alt scop în afară de cel clasic de a pune găina în farfurie să o mănânci. Sau, nu știu, ceva capre, oi….da în termen îndelungat asta….Nu știu.

Dar prioritate au casa, grădina nu?

Da, sau nu știu o vacă sau ceva de gen…mă gândesc la ideea tot, nu să le mănânc. Să producă altceva care să mă ajute pe mine, de exemplu … prin bălegar să fac compost sau prin lână să-mi fac haine pentru iarnă sau chestii de pus pe jos.

Da, da, da covoare…

De alea cum le zice?….blănițe, le zic eu, de pus pe jos sau diverse alte chestii, dar nu să le mănânc, nu să le omor.

Bineînțeles acum, legat de electricitate de tehnologie cum vezi…?

Aici în primul rând nu mai vreau să dau banii la ENEL. Adică nu vreau să dau banii la niște oamenii care n-au nicio… nu se compatibilizează deloc cu vibrația mea pozitivă…așa. Aș vrea să se găsească niște formule ale electricității… energie liberă…chestii de care am auzit la F.D. și despre care am citit și pe net. Diverse link-uri, acum nu știu exact cum se va produce. Dar eu îmi doresc oricum, reducerea dependenție de sistemul actual și pe acest plan. Și nu știu…poate și lampa cu gaz sau ideea e să fie totul cu cât mai mic consum de resurse, cât mai puțin poluant, cât mai în armonie și cu buzunarul meu și cu natura și cu muntele și cu alți oameni și cu tot cei în jurul meu.

Varianta de nu știu… de asta alternative eoliană, fotovoltaice te încântă sau nu?

M-ar încânta, dar nu prea, pentru că mi-am dat seama că obiectele, dispozitivele în sine pentru obținerea unor astfel de energii sunt foarte scumpe. Deci la început îți trebuie o sumă mare de bani și le obții numai pe bani. Nu poți să dai roșii ca să obții o turbină din aia….un stâlp din ăla cu trei brațe… așa …. eventual pot să le fac eu din comunitate, noi din diverse materiale să încercăm cumva să facem o turbină din aia uriașă care să asigure toată comunitatea. Dar să nu dau…să dăm eu sau un grup de oameni… mii de euro pe o chestie din aia și după aia trebuie înlocuite piese. Și la fel și la panourile fotovoltaice și așa….

Ai fi dispus pentru început să stai și fără curent, fără…?

Fără curent nu știu dacă aș putea să stau, depinde, acum e un pic delicat, complicat cu obiceiurile mele curente gen, ai nevoie de calculator sau nu știu cum aș putea să stau fără net, dar aș vrea să existe o soluție. Acolo am văzut că există semnal de internet, curent în sensul de lumină, de văzut nu-mi trebuie neapărat, dar am nevoie de curent electric pentru calculator, pentru net.

Televizor?

Televizor nu. Deci televizorul l-am exclus din viața mea acum doi ani și îmi este foarte bine fără el așa….altceva … poate nu știu… frigiderul, dar acolo oricum se pot pune alimente la rece. Faci o groapă în pământ de o jumătate de metru și ții acolo… pentru a ține toți facem o singură groapă, muncim toți la o groapă, facem o groapă mai mare, săpăm așa și punem acolo și stă la rece. Sau într-o zonă mai umbroasă sau așa…asta ar fi o chestie. Ar mai fi curentul electric necesar iarna pentru diverse sisteme de încălzire. Aici iarăși e cu…nici aici nu înclină balanța nici într-o parte nici în alta, nici sistemele actuale de încălzire și iluminat nu sunt bătute în cuie pe vecie, și nici nu știu altfel cum se va desfășura în comunitate.

Cu încălzirea cum o vezi la casă, te-ai gândit?

Încălzirea….nu știu exact. Încălzirea, din câte am văzut eu se pot face așa numitele rocket stove sau sobe rachetă, cu… din cob. Adică casa să fie din cob turnată cu totul așa, proiectată așa și să bagi înăuntru lângă sobă aia rachetă înaltă așa să vină…o canapea tot din cob din care să vină țeava respectivă care încălzește aia. Sau să vină un pic pe sub podea, că practic se face groapa acolo și se construiește. E ca un fel de mulaj așa, în care se poiectează de la început toate elementele și se rezolvă mai multe necesități. Și încălzirea și adăpostul și dormitul, gen canapeaua din cob pe care se pot pune ….zii…cum le zice…. blănițele de la oile alea care dau bălegar pentru compost. Deci să fie așa o întrepătrundere, o refolosire, deci fiecare element să ajute la mai multe chestii și să se ajute unele pe altele. Exact ca în permacultură unde preiei modelul unei păduri și în care fiecare element, respectiv cu planta, insecta, gâza, soare, lumină, vânt se ajută una pe alta, sunt un ecosistem. Așa și cu… în casă, știi? Adică să nu mai dai nu știu câți bani pentru o singură nevoie și după aia alți nu știu câți bani să întreții acele dispozitive pentru a funcționa. Adică și să fie bine….să fie și estetic și să fie așa…. cam așa văd eu încălzirea. Asta cu lemne în sobă nu prea sunt ok, cu tăierea copacilor excesivă.

Și racheta, merge parcă cu crengi, cu varianta de crengi sau… parcă așa știu?

Da, merge cu crengi, merge și cu gaz, nu știu exact cum e… Sunt tot felul de chestii, care e mai eco și mai sigură și mai… să nu ia foc și așa…pe aia o aplic, știi…?

Am înțeles.

Cam așa văd eu, nu știu care dintre astea le voi aplica, da eu așa văd. Depinde acuma ce mai apar, tot felul de dispozitive.

Dar la capitolul spiritualitate, aici am văzut că există o mai mare diversitate. Fiecare are anumite deschideri și o anumită preocupare, dar aici ai anumite principii, o anumită cale…?

În realitate nu stau așa de bine precum văd alții din comunitate. În sensul că eu sunt conștient că există niște energii invizibile pe care se bazează relația cauză-efect. De exemplu, ți s-a întâmplat nu știu ce, ai făcut rău unui om și după aia peste o săptămână ți s-a întâmplat nu știu ce necaz. Sau ai făcut bine nu știu ce… și binele ți se întoarce, dai cuiva niște bani împrumut și apoi primești un cadou, să zicem sau o sumă de bani din străinătate de la cineva. Sau dai o farfurie de mâncare și după aia primești o pungă cu mere să zicem, exemple de genul ăsta, știi? Plus că am mai studiat așa un pic sub influența unor oameni din comunitate pe care eu îi consider aproape de sufletul meu, dacă nu-i consideram aproape de sufletul meu nu acordam atenție subiectelor lor. Și astăzi am descoperit site-ul lui Sal Rachele cu dimensiunea a patra, a cincea până la a doisprezecea, dimensiunea a patra mentalul cu vreo cinci substraturi ceva de genul și după aia dimensiunea a cincea a iubirii și după aia tinde tot mai mult spre divinitate, spre hrănirea cu lumină solară, cu căldură solară doar cu căldură solară, doar cu apă, doar cu lichide tot felul de chestii de astea, așa… M-am apucat acum câteva luni să citesc o carte pe care mi-a împrumutat-o cineva drag mie din comunitate ,,Școala zeilor” de Stefano Elio D’Anna. N-am avut timp să o citesc, am citit doar trei capitole și m-am oprit, nu am mai putut, nu am mai avut timp să…. deja mă luase frenezia aia de a aplica ceea ce citisem pe net și în cartea respectivă. Și mi-am dat seama că nu mai simt nevoia să mai citesc nimic pe internet despre asta. Pentru că deja mi-am făcut un plin de …mi-am făcut niște idei și vreau să aplic. Vreau să aplic ceea ce am citit acolo, chestii de alea faine postcapitaliste, așa le zic eu. Așa am văzut în comunitate un cristal pare-se….zice-se…Făcător de Bine și care atrage energii pozitive. Dar eu nu prea cred in chestia aia…

Al cui era cristalul?

L-a adus cineva, nu știu dacă e bine să dau nume, dar…

Nu, că nu mă interesează cu nume…

Ideea e de proces în sine, știi?

Aha, dacă funcționează, nu?

Așa… m-am și exprimat la un moment dat, în comunitate că nu prea cred în obiecte, în puterea unor obiecte, gen orgon sua cristale sau… eu cred în energia pozitivă a oamenilor. Adică cum să zic, energia fie pozitivă sau negativă pe care ți-o dă un om când stai față-n față cu el și vorbești cu el, știi? Sunt niște semnale, niște chestii…

Păi, obiectele dacă au într-adevăr o valoare, tot de la oamenii o preiau, știi?

Da, și la un moment dat mi s-a răspuns că acele obiecte te ajută dacă tu crezi în ei…Ceea ce iarăși nu prea m-a aranjat pentru că nu e ….Nu știu probabil nu cunosc și de asta…așa, dar cum să spun eu, nu am nimic împotriva oamenilor care sunt mai așa…mai spirituali decât mine sau….

Sau au avut diferite experiențe sau au încercat diferite chestii…

Da, da, da. Eu personal simt, nu prea cred în tot pentru că, probabil din cauza că nu cunosc totul. Si de asta, și ar trebui să citesc foarte mult ca să ajung să cred atât de mult cum cred alții.

Oricum, e bine că ai totuși obiectivele și nu-i lași, nu-i judeci, ești deschis și tolerant.

Așa… da, deci încerc să cred în acea chestie, cum să mă exprim?! Acea relație cauză-efect, cu cât eu în fiecare emit, zi, secundă am gânduri mai bune, acțiuni mai bune, mai benefice pentru mine, pentru cei din jur, mai benefice în general. Cu atât consider că voi ajunge mai repede sau mai ușor la scopurile mele, știi? Cam așa văd eu chestia aia…și cu… bineânțeles dacă faci bine, binele ți se întoarce, dacă faci rău, răul ți se întoarce. În principiu pot și mai…și de un prieten care nu este în comunitate. Și dau un exemplu, l-am sunat anul trecut prin toamnă sau vară și i-am cerut să mă împrumute cu un milion. Mi-a trimis un milion și a doua zi după ce mi-a pus acel milion la bancă, l-a sunat nu știu cine pe care îl imprumutase el și i-a dat… da de mult, nu mai avea speranța că banii ăia o să îi de-a înapoi și i-a dat, nu știu …doua, trei milI.e. Deci…

A fost pe loc așa o confirmare…

Deci la o zi după ce m-a ajutat pe mine, a primit și el ajutor…

Și mai mare…

Da, nu știu cum a primit el atunci…

Conteză că s-a întors fapta lui.

Și și-a confirmat și lui însuși și mi-a confirmat și mie că binele ți se întoarce dacă faci bine…

Totul ți se întoarce știi…?

Da, exact. Așa și… cam asta cred. Adică cred în niște chestii invizibile, dar nu cred în toate chestiile alea despre care trebuie să stau să citesc foarte mult, și nu am timp. Eu veau să aplic ceea ce-mi place mie postcapitalist, adică să aplic permacultura, așa….

Și ce alte….mai sunt și alte lucruri, alte cărți care ți-au schimbat așa mult modul de a gândi? Viziunea asupra vieții? Sau… în afară de cele pe care le-ai menționat?

Da. Aș mai putea adauga aici și un curs de permacultură la care am fost prima oară în septembrie anul trecut și care are cinci ediții, cinci sesiuni și la care, la a doua ediție a fost în noiembrie anul trecut și a treia ediție a fost acum în martie.

Cu cei de la Cluj, nu?

Da, Asociația de Permacultură de la Cluj și în urma ediției din noiembrie, a doua a luat naștere un club de inițiativă locală pentru crearea unei grădini pe sistem permacultural aici în București și în care m-am implicat activ cu ce am putut. Cu prezentarea, crearea unui proiect, cu idei… eu împreună cu câțiva oameni. Un grup de oameni și am pregătit acest proiect…

Grădina din curtea școlii?

Da, da, da …. așa facem la o casă de copii din București, e un fel de casă de copii… pe sistemul…nu e chiar casă de copii pe sistemul clasic, ci pe sistem nemțesc așa. Un fel de sat al copiilor, o curte mai mare cu mai multe case. Și am pregătit proiectul, l-am scris, cu plan design, cu schițe, cu desen, cu așa…și am prezentat conducerii acelei instituții, acelei așa… și l-am… Au fost de acord, le-a plăcut și am purces la treabă. Am început să facem măsurătorile să tăiem copaci, crengi, să aranjăm pe acolo, să semănăm tot felul de chestii de astea, să cărăm pământ cu roaba, să punem acolo, să punem paie și mi-a plăcut. Adică, dacă nu aș avea acest job stresant m-aș duce în fiecare zi la grădina acolo, serios vorbesc. Așa de mult îmi place să merg acolo…de asta…ăsta e unul din punctele forte ale comunității, că dacă mă duc acolo fac în fiecare zi chestia asta, care-mi place știi? Care mă face să simt sustenabilitatea, mă face să simt natura…

Asta și în afară… la ideea cărții, de cursuri ai mai …

Nu…nu neapărat, nici nu am timp să stau să citesc cărți pe net am citit o grămadă și chiar așa și pe diagonală și îmi dau seama despre ce e vorba și…îmi place să descopăr pe internet tot felul de chestii, sau îmi plăcea. Momentant am trecut de faza aia, despre metode alternative de producere a energiei, a energiei libere, diferite sisteme pentru captarea apei, prin picurare, aquaponice, hidroponice, aeroponice, sere îngropate, sere semiîngropate, centre de închiriere unelte, tot felul de soluții de optimizarea a traficului.

Mașină, mașină ți-ai lua în comunitate? Că tot m-am raportat la mașină…

Cu transportul e așa…

Asta n-am atins-o deloc până acum…

Bănuiam că o să mă întrebi… după aia cu… cu electricitatea, știi? Cu transportul eu văd așa, nu am carnet, nu am avut niciodată mașină și nu știu dacă o să-mi iau carnetul. Mai ales prin prizma faptului că am citit pe net că orașul Hamburg plănuiește ca în anul 2030 să nu mai aibă deloc mașini…

Și să se deplaseze doar cu bicicletele sau cu…ce?

Nu știu exact cu ce, dar bicicletele sau ceva..pe principiu se vor găsi soluții o grămadă, lângă soluțiile clasice. Dar eu când am intrat în comunitate am pus o întrebare ca să știu de la început cum va fi ,, e ok dacă nu am mașină?” și mi s-a răspun că e ok dacă nu ai mașină. Că oricum… și în privința transportului eu nu am bani să îmi iau mașină nu am… să iau mașină. Da oricum lumea este deja săturată de mașini, nu mai cred în virtutea mașinii sau în nu știu…„ce tare e dacă ai mașină”. Nu, nu cred în asta, eu prevăd că se vor găsi soluții de obținere a unei energii libere alternative prin diverse alternative, cu led-uri cu condesator…cu tot felul de nebunii din astea care ne vor permite să ne deplasăm cu astfel de dispozitive sau să înlocuim motoarele actuale ale mașinilor cu așa ceva sau care ne vor permite să înlocuim benzina, motorina cu alte chestii nepoluante. Prin puterea apei, aerului, a magneților, a biogazului, a tuturor astfel de tipuri de combustibili alternativi ca să zic așa… a vântului, a soarelui, depinde tot felul de soluții. Bineânțeles că nu se va produce dintr-o dată înlocuirea acestor sisteme, dar pentru transportul…bineînțeles că nu ne vom rupe complet de lumea actuală dar se vor găsi soluții în care rolul banilor va fi redus. În care de exemplu dacă voi vrea să merg din comunitate să zicem peste un an, doi când vreau să merg în vizită în comunitatea „X” din Germania sau Ungaria sau Elveția, ori voi merge cu mașina cu energie liberă, o mașină din comunitate cu energie liberă, cu tot felul de combustibili liberi sau voi da bani sau voi da produse pentru a primi în schimb, transport cu mașină cu benzină, cu combustibili practici… știi?

Da, da, da….până se vor găsi soluții…

Sau voi da bani pentru puține locuri, pentru puține nevoi…deci am primit confirmare de la cineva că poți călători și cu bani puțini. Acum depinde ce înseamnă bani puțini, că pentru unii înseamnă 1000 de euro puțin, pentru alții înseamnă 100 de euro puțini. Pentru mine puțin înseamnă nu știu…pentru mine mult înseamnă și trei milI.e, poate pentru alții mult înseamnă zece milI.e, depinde…

Da, da, da ….de fiecare….

Da, oricum pe măsură ce te duci acolo în comunitate, în altă comunitate între oameni care au aceeași așa…și automat transporturile vor fi mult mai flexibile.

Așa cum vezi viitorul comunității sau cum…ți-am mai pus întrebarea asta așa…vezi societatea din prezent încolo nu e mai viabilă, sustenabilă pe termen lung și comunitățile vor constitui alternativa. Pentru toată lumea constituie viitorul sau ce…cum vezi situația asta?

Situația eu o văd așa…sistemul ăsta pică la un moment dat, deci toate strălucirile astea capitaliste pe care le vezi în jurul nostru vor pica la un moment dat sau își vor reduce importanța, ponderea undeva sub 50%. La fel și corporațiile și guvernele, primăriile își vor reduce ponderea, importanța sub 50%, nu știu dacă vor dispărea complet. Dacă s-ar produce acum o schimbare bruscă ar fi tragic, întelegi?

Da, că oamenii nu sunt pregătiți…

Da. Nu sunt pregătiți, aici în primul rând la conștiință….eu văd calea de urmat, cea a comunităților…

O vezi că aici trebuie să ajungă toți oamenii?

Da, este un punct final prin care trebuie să ajungă toți oamenii. Probabil că unii proiectul final îl văd în proiectul Venus și că faza de comunități ar fi o fază intermediară pentru a putea… ca proiectele să fie puse în practică?

Și tu crezi asta?

Nu prea cred momentan în proiectul Venus, am crezut la un moment dat, dar nu mai cred. Pentru că nu se poate aplica momentan. Pentru că este o lume absolut ideală în care nu se spune nimic despre suflet, despre individualitate. Totul e mecanic, totul tehnic, totul e calculat, programat. Ok, și consumul ăla de resurse libere, fără bani, gen mâncare, combustibili, și așa….și ăla e programat, uite atâția litri, atâtea kilograme, atâtea nu știu ce… Dar nu spune nimic despre spiritualitate, despre nevoia omului de a…despre nevoile spirituale ale omului, știi? Deci eu nu văd realizabilă aia, nici în o suta de ani….așa… Dar eu văd… ori eu așa văd că această cale a comunităților este calea de urmat sau a permaculturii a…. Da, și a comunităților pentru că… ok permacultura în sensul strict, așa la prima vedere înseamnă să lucrezi cu plantele în sistem permacultural. Să se ajute una pe alta, să faci policultură, dar extrapolând sensul, înseamnă sa ai grijă de oameni, iar în sistemul actual nu prea există grija față de oameni. Totul e..totul ce vezi în jurul nostru are ca unic scop banul.

Și în interesul tău?

Da, exact.

E interesul personal al fiecăruia.

Care tot prin bani se realizează. Adică în momentul în care se vor extinde comunitățile, banii nu vor mai conta atât de mult. Adică oamenii….

Crezi că se va ajunge la un moment în care nu se vor mai folosi banii deloc?

Eu așa sper.

Am înțeles.

Eu așa sper, pentru că de fapt noi muncim nu pentru a avea niște hârtii albastre în buzunar, pe care nu le mâncăm oricum sau nu ne încălzesc sau care…dar… noi muncim pentru a avea acces la resurse, știi? Și pe alea poți să le obții și din suflet. Poți să le obții și prin free-sharing, prin car-sharing, bike-sharing, food-sharing…diverse…așa…

Deci asta o vezi…varianta comunităților, o vezi ca o variantă la care trebuie să ajungă toată lumea într-o perioadă de timp mai scurtă sau mai lungă?

Într-un orizont…nu știu, de doi ani, cinci ani, zece ani, nu știu…

Așa repede?

50 de ani, nu știu cât de repede. Repedele ăsta e relativ pentru că, pentru unii repede înseamnă un an, pentru alții însemnă zece ani. Depinde fiecare cum simte…

Da, da…

Știi, eu așa văd lucrurile…

Cam asta era, ultimul gând legat de cum vezi comunitatea și perspectivele ei și impactul asupra comunităților, știi?!

– Da, da…

Anexa nr. 4: Analiza datelor calitative (listă categorii și subcategorii)

Anexa nr. 5: Frecvența cuvintelor – tree map

Anexa nr. 6: Chestionar

Chestionar

Comunități intenționale în spațiul românesc

Buna ziua! Vă solicit sprijinul prin completarea acestui chestionar care-mi permite realizarea unor prelucrări statistice necesare finalizării tezei de doctorat cu tema „Comunități intenționale în spațiul românesc”. Informațiile furnizate nu vor fi transmise altor persoane, ci vor fi prelucrate statistic și vor fi utilizate doar în scop științific.De asemenea, rezultatele tezei de doctorat vor fi puse la dispoziția și pentru folosul comunităților.

Vă mulțumesc pentru sprijin!

A. Mardache

1. (com) Comunitatea:

Partea I. Despre oraș

2. (nascut 1-2) Unde v-ați născut? (menționați numele localității și județul): _________________________

3. (copilarie) Unde v-ați petrecut copilăria?

4. (localit1-2) În ce localitate ați petrecut cea mai mare parte din viața dvs.? (menționați numele localității și județul): ____________________________________________________________________________

5. (oras1) Cât de mulțumit(ă) sunteți în general de viața de la oraș?

6. (oras2) Trăind în comunitate, cât de des doriți să mai mergeți în oraș?

7. (oras3) În ce scop doriți să mai mergeți în oraș? (bifați maxim trei răspunsuri)

8. Care sunt problemele orașului care vă nemulțumesc cel mai mult? (bifați maxim cinci probleme):

Partea II. Locuința

9. (loc1) Aveți o locuință în afara comunității?

Partea II.1. Locuința din afara comunității

10. (loc2) Locuința din afara comunității este….

11. (loc3) Locuința este:

12. (loc4) Cât de mulțumit(ă) sunteți în general de locuința dumneavoastră din afara comunității?

13. (dot1) În prezent, locuința dvs. din afara comunității este dotată cu:

Partea II.2. Locuința în cadrul comunității

14. (dot2-3) Ce fel de dotări doriți să aveți în locuința personală sau să aveți la dispoziție în centrul comunitar?

Partea III (SM)

15. (haine1) Cmpărați haine second hand?

16. (produse1) Cât de des ați folosit produse (mobilier, electronice, electrocasnice, unelte) care au fost utilizate de alte persoane?

17. (consum) Până în prezent, cât de mult v-ați diminuat consumul personal (cumpărând mai puține haine, bijuterii, cosmetice)?

18. (motive) Dacă v-ați diminuat mult sau foarte mult consumul, care au fost motivele?

________________________________________________________________________________________

19. (renunt) Până în prezent, cât de mult ați renunțat la anumite bunuri, posesiuni în viața dvs.?

Partea IV (SU)

20. (scala) În ce măsură preferați traiul și mediile de lucru mai uman dimensionate*, în opoziție cu scala gigantică a instituțiilor?

* care favorizează un sentiment/simț al comunității, contactul față-în-față, și îngrijirea reciprocă

Partea V (AD)

21. (gradina1) În prezent, vă obțineți fructe și legume din propria livadă/grădină?

22. (gradina2) În ce măsură doriți ca în comunitate să vă asigurați individual și prin schimburi cu membri comunității hrana dvs. și a familiei dvs.?

23. (haine2) În prezent, vă reparați sau vă faceți îmbrăcăminte (personal sau în familie)?

24. (servicii) În general, cât de des realizați în familie diferitele servicii de întreținere a casei, fără a apela la servicii contra cost?

25. (cadou) Cât de des optați pentru a face cadourile și nu a le cumpăra?

26. (ulei) Cât de des optați pentru schimbarea uleiului la mașină de către dvs., un membru al familiei sau un prieten?

27. (pregatit) Cât de mult v-ați pregătit (dvs. sau un membru al familiei) pentru a vă dezvolta abilitățile de auto-suficiență, de exemplu în tâmplărie, dulgherie, reparații de mașini, instalații sanitare, croitorie etc:

28. (energie) În ce măsură doriți ca în comunitate să vă asigurați la nivel familial sau comunitar sursele de energie electrică alternativă sau liberă?

29. (schimb1) Sunteți implicat în orice fel de schimb sau sisteme informale de schimb de genul „Bazar cu lucruri gratis”, „Dincolo de bani” etc.?

30. (schimb2) Ați schimbat bunuri sau servicii cu alții și în loc de bani ați făcut reparații sau ați prestat alte servicii?

Partea VI (CE)

31. (verde) În general, cât de des cumpărați produse organice, locale, „verzi”?

32. (aliment1-2) Ce fel de alimentație aveți în prezent și doriți să aveți în viitor?

33. (carne) Consumați carne?

34. (reciclat) Cât de mult vă preocupă aspecte legate de reciclarea resurselor (metal, sticlă, hârtie)?

35. (compost) Ați făcut compost până în prezent?

36. (org.med) Sunteți implicați în organizații de protecția mediului?

37. (produse2) Cât de des achiziționați produse durabile, ușor de reparat, ne-poluante (la fabricarea și utilizarea lor)?

38. (auto1) În prezent dețineți un autoturism proprietate personală sau a familiei?

39. (auto2) Dacă DA, Cât de des folosiți mașina personală?

40. (bike1) Cât de des mergeți cu bicicleta pentru exerciții, recreere?

41. (bike2) Cât de des mergeți cu bicicleta la servici?

Partea VII (DP)

42. (spirit1) Cât de des vă implicați în practici spirituale (rugăciune, meditație ș.a.)?

43. (spirit2) Ce fel de practici spirituale aveți? __________________________________________________

44. (sanatate) Cât de mult sunteți preocupați de diferite practici de sănătate/vindecare alternative, neconvenționale?

Partea VIII. Timp liber

45. (loisir) Cât de des desfășurați următoarele activități în timpul dvs. liber?

46. (TV) Cât de des vă uitați la televizor?

Partea IX. Comunitate

47. (comunit) Alegeți trei motive care vă determină să doriți să trăiți în comunitate:

Partea X. Simplitate voluntară

48. (sv1) Ați auzit de expresia „simplitate voluntară” sau „downshifting”?

49. (sv2) Vă vedeți făcând parte din „simple living movement” („mișcarea pentru un trai simplu”)?

50. (sv3) În ce măsură doriți să aveți un trai simplu?

51. (sv4) Noțiunea de „peak oil” (epuizarea resurselor de petrol) vă motivează să aveți un trai simplu?

52. (sv5) Considerați că traiul în comunitate vă ajută/va ajuta să aveți un trai simplu?

53. (sv6) Ați făcut sau sunteți hotărâți să faceți următoarele alegeri pentru a trăi mai simplu? (se pot bifa mai multe)

Date socio-demografice

54. (ocupat1) În prezent aveți loc de muncă (sunteți angajat)?

55. (ocupat2) Pentru cei care NU au un loc de muncă: Care este motivul pentru care nu aveți un loc de muncă?

56. (gen) Gen:

57. (civil) Stare civilă:

58. (copii) Număr de copii minori aflați în întreținere: ____________

59. (varsta) Vârsta (în ani împliniți): _____

60. (scoală) Ultima școală absolvită:

61. (ocupat3) Ocupația principală: _____________________________________________________________________

62. (venit) Venitul familiei lunar (net):

63. (procent) Cât la sută din venitul familial lunar net este folosit pentru plăți precum chirie și întreținere locuință, rate la bancă: circa ____________ %

64. Cum apreciați veniturile actuale ale familiei dvs.?