Similitudini între substanța chimică de sinteză și de origine naturală cu acțiune anticoagulantă [308328]

[anonimizat]: Farmacie

Similitudini între substanța chimică de sinteză și de origine naturală cu acțiune anticoagulantă

Coordonator științific: Absolvent: [anonimizat].Univ.Dr. [anonimizat]…………………………………………………………………………………………

Capitolul 1. Anticoagulante de sinteză…………………………………………………………

Clasificare……………………………………………………………………….

Anticoagulante orale……………………………………………………………

Acenocumarolum…………………………………………………..

Warfarin.……………………………………………………………

Antiagregante plachetare……………………………………………………….

Clopidogrelum……………………………………………………..

Ticlopidinum……………………………………………………….

Acidum acetylsalicylicum………………………………………….

Dipyridamolum…………………………………………………….

Iloprostum………………………………………………………….

Abciximabum………………………………………………………

Eptifibatidum………………………………………………………

Triflusalum…………………………………………………………

Prasugrelum………………………………………………………..

Cilostazolum……………………………………………………….

Ticagrelor…………………………………………………………..

Combinații………………………………………………………….

Fibrinolitice……………………………………………………………………..

Alteplasum………………………………………………………….

Reteplasum………………………………………………………….

Streptokinasum……………………………………………………..

Tenecteplazum………………………………………………………

Proteina C…………………………………………………………..

1.5.Inhibitori direcți ai trombinei………………………………………………….

Desirudinum………………………………………………………..

Lepirudinum………………………………………………………..

Bivalirudinum………………………………………………………

Dabigatranum etexilatum…………………………………………..

1.6.Inhibitori direcți ai factorului Xa……………………………………………….

Rivaroxabanum……………………………………………………..

Apixaban……………………………………………………………

Grupul heparinei………………………………………………………………..

Heparinum…………………………………………………………..

Dalteparinum……………………………………………………….

Enoxaparinum………………………………………………………

Nadroparinum………………………………………………………

Tinzaparinum……………………………………………………….

Sulodexidum………………………………………………………..

Bemiparinum……………………………………………………….

Capitolul.2. Plante cu potențial anticoagulant……………………………………………

2.1. Salix alba…………………………………………………………………

2.2. Allium sativum………………………………………………………

2.3. Foeniculum vulgare………………………………………………….

2.4. Citrus species………………………………………………………..

2.4.1. Citrus limon…………………………………………………

2.4.2. Citrus aurantifolia…………………………………………..

2.4.3. Citrus aurantium……………………………………………..

2.4.4. Citrus sinensis………………………………………………..

2.5.Glycine soja…………………………………………………………..

2.6.Levisticum officinale…………………………………………………

2.7.Melilotus officinalis…………………………………………………

2.8.Gallium odoratum……………………………………………………

2.9.Cinmomum zeylanicum………………………………………………

2.10.Cornus sanguinea……………………………………………………

2.11.Aesculus hippocastanum…………………………………………….

2.12.Verbascum species………………………………………………….

Capitolul.3. Studiul comparativ al anticoagulantelor sintetice și naturale……………………..

3.1. Mecanismul de acțiune al anticoagulantelor de sinteză………………

3.1.2. Mecanismul de acțiune al antiagregantelor plachetare……………

3.1.3. Mecanismul de acțiune al fibrinoliticelor…………………………

3.1.4. Mecanismul de acțiune al heparinelor…………………………….

3.2. Mecanismul coagulării și nivelele de intervenție posibile……………

3.3.Comparații ale structurilor anticoagulantelor sintetice și naturale……

Concluzii…………………………………………………………………..

Bibliografie………………………………………………………………..

INTRODUCERE

Medicamentele antitrombotice sunt eficiente în afecțiunile tromboembolice. Sunt indicate în tratamentul profilactic și curativ al trombozelor arteriale sau venoase, acute sau cronice, în funcție de mecanismul fiziopatologic al procesului trombogen. Medicația antitrombotică include : anticoagulantele, fibrinoliticele și antiagregantele plachetare.

Tratamentul anticoagulant este unul dintre cele mai comune tratamente din medicină după antibioterapie. Este întrebuințat pe termen lung sau scurt în diverse specialități medicale. Interesul pentru tratamentul anticoagulant a crescut în ultimul timp datorită folosirii heparinelor cu masă moleculară mică și asocierii cu alte medicamente antitrombotice.

Eficacitatea tratamentului anticoagulant este însă strict corelată cu siguranța sa și cu standardele de control ale unei anticoagulări optime. Atât pentru heparina nefracționată, cât și pentru anticoagulantele orale au fost precizate nivele optime de anticoagulare pentru majoritatea indicațiilor terapeutice aPTT între 1,5+2,5 ori valoarea normală pentru heparinoterapie și INR 2,0+3,0 pentru anticoagulantele orale. Folosind aceste standarde , riscurile folosirii anticoagulantelor sunt acceptabile cu un raport beneficiu-risc net favorabil beneficiului.

Creșterea speranței de viață în țările industrializate și în curs de dezvoltare conduce la o accelerare a îmbătrânirii populației. În același timp, vârsta constituie unul din cei mai importanți factori de risc pentru bolile cardiovasculare.

Anticoagulantele reprezintă una dintre cele mai frecvente categorii de medicamente prescrise vârstnicilor. Prevalența afecțiunilor ce prezintă un risc de complicații tromboembolice și care necesită tratament anticoagulant crește odată cu vârsta. De exemplu, prevalența fibrilației atriale crește mult la pacienții vârstnici, cu 5% la persoanele cu vârsta mai mare de 65 de ani și cu 10% în cazul celor cu vârsta mai mare de 80 de ani.

Este necesar ca dozele sa fie ajustate pentru fiecare pacient în parte. Anticoagulantele mai noi ar putea constitui alternative mai sigure pentru vârstnici, în vederea reducerii riscului hemoragic.

Persoanele vârstnice au un risc tromboembolic, cât și un risc hemoragic crescut. De obicei, anticoagulantele nu sunt administrate suficient, însă este important să se evalueze raportul risc-beneficiu. Cele mai importante indicații pentru anticoagulante sunt profilaxia și tratamentul tromboembolismului venos în situații atât medicale, cât și chirurgicale, fibrilația atrială și bolile valvulare cardiace. Anticoagulantele pentru profilaxia și tratamentul inițial al tromboembolismului venos sunt reprezentate de heparina cu greutate moleculară mică, heparina nefracționată și inhibitorii de factor Xa. Pentru tratamentul pe termen lung, antagoniștii de vitamina K reprezintă prima alegere și se găsesc doar sub formă orală. La populația vârstnică este importantă atenția asupra funcției renale alterate, comorbidităților, riscului de cădere, alterarea farmacodinamiei anticoagulantelor și asocierii cu antiagregante plachetare.

Reacțiile adverse mai frecvente al anticoagulantelor este hemoragia, trombocitopenia, mai rar întalnite sunt necroza cutanata, osteoporoza, reacțiile de hipersensibilizare, alopecia, hipoaldosteronismul.

În această lucrare sunt prezentate plantele care au acțiune anticoagulantă, a căror compuși activi i se datorează acțiunea lor și compararea cu anticoagulantele compușilor de sinteză, stabilit printr-un studiu comparativ.

CAPITOLUL.1. ANTICOAGULANTE DE SINTEZĂ

Capitolul.1.1. Clasificarea anticoagulantelor în funcție de clasa structurală

Anticoagulantele sunt medicamente care împiedică coagularea sângelui, acționând asupra diferiților factori ai coagulării. Anticoagulantele orale sau antivitaminele K sunt derivați cumarinici sau indanonici. Ele produc semnificativ mai puține reacții adverse sistemice non-hemoragice față de heparină și se pot administra pe termen lung pe cale orală.

Clasificarea medicației antitrombotice include:

Anticoagulantele

Fibrinoliticele

Antiagregantele plachetare

Anticoagulantele orale

Acenocumarolum

Este antagonist al vitaminei K , derivat de cumarină.

Indicații:

Este indicat în prevenirea formării trombosului postoperator, infart miocardic, fibrilație atrială, embolie pulmonară, tromboflebită, tromboze și accidente ischemice cerebrale, proteze valvulare.

Contraindicații:

Este contraindicat în sarcină dar este posibilă administrarea în alăptare; diateze hemoragice, endocardită lentă, HTA malignă, ulcer gastroduodenal evolutiv, hemoragie cerebrală.

Produse de pe piață : Comprimate (Acenocumarol 2 mg, Sintrom 4 mg, Trombostop 2 mg).

Warfarin

Este antagonist al vitaminei K, derivat de cumarină.

Indicații:

Este indicat în tratamentul și profilaxia trombozei venoase profunde, tratamentul emboliei pulmonare, tratamentul profilactic al tromboemboliei (fibrilație atrială), profilaxia accidentelor tromboembolice, profilaxia infarctului de miocard.

Contraindicații:

Este contraindicat în sarcină, diateze hemoragice, ulcer gastro-duodenal, accident vascular cerebral.

În Statele Unite și în Europa de Vest se utilizează mai ales Warfarina , în timp ce în Romania se utilizează aproape exclusiv Acenocumarol.

Produse de pe piață: Tablete (Warfarina 5 mg, Warfarina sodica 5 mg, Coumadin 2,5 mg).

1.3. Antiagregante plachetare

1.3.1. Clopidogrelum

Indicații:

Este indicat în prevenirea accidentelor aterotrombotice la pacienții cu infarct miocardic , accident vascular cerebral ischemic sau arteriopatie obliterantă a membrelor inferioare; pacienți cu sindrom coronarian acut fără supradenivelare de segment ST, poate fi asociat cu acidul acetilsalicilic.

Contraindicații:

Este contraindicat în sarcină și alăptare.

Produse de pe piață: Comprimate ( Clopidix 75 mg, Clopez 75 mg, Clopidogrel Polipharma 75 mg, Clopigamma 75 mg, Plavix 75 mg ).

1.3.2. Ticlopidinum

Indicații:

Este indicat în prevenirea complicațiilor tromboembolitice arteriale ( accident vascular cerebral, infarct miocardic, moarte de cauză vasculară) , prevenția accidentelor ischemice majore, in speciale coronare, la pacientii cu arteriopatie cronică a membrelor inferioare,prezentați în stadiul de claudicație intermitentă. Previne trombozele interative ale abordurilor arterio+venoase la pacienții cu hemodializă cronică , previne trombozele subacute la nivelul protezelor coronariene.

Tratamentul trebuie rezervat bolnavilor cu intoleranță la aspirină.

Contraindicații:

Este contraindicată asocierea cu anticoagulante orale, aspirină și AINS (cu excepția indicației STENT) , leucopenie, trombopenie.

Produse de pe piață: Comprimate (Ipaton 250 mg, Ticlodin 250 mg).

1.3.3. Acidum acetylsalicylicum

Indicații:

Este indicat în profilaxia recidivei infarctului miocardic, infarct miocardic acut, angină pectorală instabilă, menținerea revascularizării după angioplastie și bypass coronarian, accident vascular cerebral ischemic acut, profilaxia accidentelor ischemice cerebrale tranzitorii și infarctului cerebral. Reduce ocluziile vasculare în arterita obliterantă.

Contraindicații:

Este contraindicat în ulcer gastroduodenal, alergie la salicilați, risc de hemoragie.

Produse pe piață: Comprimate (Acid acetilsalicilic 100 mg, Aspenter 75 mg, Aspirin cardio 100 mg, Alupirin 75 mg).

1.3.4. Dipyridamolum

Indicații:

Este indicat în prevenirea tromboemboliilor.

Contraindicații:

Este contraindicat în hipotensiune.

Produse pe piață: Dipiridamol zentiva 25 mg comprimate.

1.3.5. Iloprostum

Indicații:

Este indicat în ischemie cronică severă a membrelor inferioare la bolnavi cu risc de amputație. Fenomene Raynaud severe cu tulburări trofice în evoluție.

Contraindicații:

Este contraindicat în sarcină, alăptare, boli cu risc de hemoragie, tulburări coronariene severe, insuficiență cardiacă, aritmii.

Produse pe piață: soluție perfuzabilă (Ilomedin) , soluție perfuzabilă de inhalat prin nebulizator (Ventavis).

1.3.6. Abciximabum

Este imunoglobulina G, anticorp monoclonal obținut prin inginerie genetică.

Indicații:

În asociere cu heparina și aspirina este indicat în prevenirea complicațiilor acute ischemice la bolnavi supuși angioplastiei coronare transluminale percutanate. Angină instabilă troponin-pozitivă și troponin-negativă.

Contraindicații:

Este contraindicat la bolnavii cu sângerări sau risc de hemoragie.

Produse pe piață: Soluție injectabilă sau perfuzabilă Reopro 2 mg/ml.

1.3.7. Eptifibatidum

Este o heptapeptidă ciclică de sinteză, inhibitor reversibil al agregării plachetare, de tip RGD.

Indicații:

Previne infarctul miocardic precoce la bolnavi cu angor instabil sau infarct fără undă Q, cu un ultim episod dureros toracic în 24 de ore și modificări ecg și/sau creșterea enzimelor cardiace.

Contraindicații:

Este contraindicat în sangerări, antecedente de accident vascular cerebral, operație sau traumatism în ultimele 6 săptămâni, trombopenie, HTA severă, insuficiență hepatică.

Produse pe piață: Integrilin soluție injectabilă 2 mg/ml ;i perfuzabilă 0,75 mg/ml , Eptifibatida strides 2 mg/ml soluție injectabilă, soluție perfuzabilă 0,75 mg/ml.

1.3.8. Triflusalum

Este inhibitor al agregării plachetare.

Indicații:

Este indicat în profilaxia accidentelor tromboembolitice și în tratamentul complicațiilor trombotice.

Contraindicații:

Este contraindicat în leziuni gastrointestinale active, accidente hemoragice acute , hepatopatie severă, diateze hemoragice, trimestrul III de sarcină.

Produse de pe piață: Platrox capsule 300 mg, Aflen capsule 300 mg.

1.3.9. Prasugrelum

Indicații:

În asociere cu acidul acetilsalicilic previne evenimentele aterotrombotice la bolnavi cu sindrom coronarian acut ( angor instabil și a infractului miocardic).

Contraindicații:

Este contraindicat în insuficiență hepatică severă, sângerare, antecedente de accidente vasculare cerebrale sau accident ischemic tranzitor.

Produse de pe piață: Efient 10 mg, 5 mg comprimate.

1.3.10. Cilostazolum

Este vasodilatator , inhibitor al fosfodiesterazei-3, inhibitor al agregării plachetare.

Indicații:

Este indicat pentru pacienți cu claudicație intermitentă fără dureri în stare de repaus și fără semne de necroză la nivelul țesuturilor periferice.

Contraindicații:

Este contraindicat în sangerări, insuficiență hepatică, renală severe, tahiaritmii, angină instabilă, infart miocardic, sarcină, antecedente de accidente vasculare cerebrale sau accident ischemic tranzitor, asociere cu antiagregante plachetare sau anticoagulante.

Produse de pe piață: comprimate (Ciclostazol Sandoz 100 mg, Ciclostazol Teva 100 mg, Dilvas 100 mg, Ciclostazol Galenica 100 mg, Noclaud 100 mg, Pladizol 100 mg, Velyn 100 mg).

1.3.11. Ticagrelor

Este un derivat de ciclopentiltriazolopirimidine, analog nucleozidic. Antagonist selectiv al receptorului pentru adenozindifosfat( ADP) P2Y12 care poate împiedica agregarea plachetară mediată de ADP.

Indicații:

Asociat cu aspirina este indicat în angină instabilă, infarct miocardic, pentru pacienți cu intervenție coronariană percutanată sau by-pass coronarian.

Contraindicații:

Este contraindicat în sangerări acute , istoric de sângerare intracraniană, insuficiență hepatică, nu se vor asocia cu medicamente care influențează enzima CYP3A4.

Produse pe piață: Brillique 90 mg comprimate.

1.3.12. Combinații:

Aggrenox capsule – aspirină și dipiridamol

Duoplavin comprimate – clopidogrel și aspirină

Axanum capsule – esomeprazol și aspirină

Indicații:

Sunt indicate în profilaxia accidentului ischemic tranzitoriu sau accident vascular cerebral ischemic de etiologie trombotică.

Contraindicații:

Este contraindicat la pacienții cu ulcer gastric sau duodenal activ sau cu tulburări de coagulare.

Fibrinolitice

Streptokinasum

Indicații:

Este indicat în tromboflebite, tromboze și embolii ale arterelor periferice, embolii pulmonare și infarct miocardic.

Contraindicații:

Este contraindicat în perioada postoperatorie și postpartum, după biopsie hepatică si renală, accident vascular cerebral, hemoragii acute , ulcere, HTA severă, tuberculoza activă.

Produse pe piață : streptase soluție injectabilă și perfuzabilă.

Alteplasum

Este o glicoproteină din structura activatorului plasminogenului tisular uman.

Indicații:

Este indicat în tromboliza în faza acută a infarctului de miocard și a emboliei pulmonare.

Contraindicații:

Este contraindicat în perioada postoperatorie și postpartum, după biopsie hepatică și renală, accident vascular cerebral, hemoragii acute , ulcere, HTA severă, tuberculoza activă.

Produse pe piață: Actilyse solvent pentru soluție injectabilă 50 mg.

Reteplasum

Indicații:

Este indicat în tratamentul trombolitic al infarctului acut de miocard în primele 12 ore de la debut.

Contraindicații:

Este contraindicat în diateza hemoragică, tumori cu risc de hemoragie, ulcer peptic în puseu , pancreatită acută , pericardită, retinopatie diabetică.

Produse pe piață: Rapilysin actavis group, pulbere injectabilă.

Tenecteplazum

Este un activator recombinant al plasminogenului.

Indicații:

Este indicat în tratamentul trombolitic al infarctului miocardic acut.

Contraindicații:

Este contraindicat în tulburări hemoragice , pacienți sub tratament anticoagulant, leziuni ale SNC, disfuncții hepatice, retinopatie,ulcer peptic activ , anevrism arterial, pericardită, pancreatită.

Produse pe piață: Metalyse pulbere pentru soluție injectabilă.

1.4.5. Proteina C

Este o glicoproteină dependentă de vitamina K, inhibitoare a coagularii.

Indicații:

Este indicată în deficit sever în proteina C la nou-născut responsabilă de tromboza venoasă severă și masivă. Pentru prevenirea trombozei la heterozigoți în timpul intervenției chirurgicale și cezariene, în caz de ineficacitate sau contraindicații a heparinei/antivitamine K.

Produse pe piață: Ceprotin solvent pentru soluție injectabilă.

Inhibitori direcți ai trombinei

Desirudinum

Indicații:

Este indicat la bolnavii care fac implantari de proteze totale de șold și în tromboza venoasă profundă.

Contraindicații:

Este contraindicat în hemoragii și tulburări de coagulare.

Produse pe piață: Revasc soluție injectabilă 15 mg/0,5 ml.

Lepirudinum

Este o hirudină recombinată, derivată din celulele de drojdie.

Indicații:

Este indicat în inhibiția coagularii la adulți cu trombopenie indusă de heparină și cu boala tromboembolitică necesitând tratament antitrombotic parenteral.

Contraindicații:

Este contraindicat în tulburări de coagulare, puncții, anomalii vasculare, accidente vasculare , HTA severă, endocardită, insuficiență renală, intervenții chirurgicale.

Produse pe piață: pulbere pentru soluție injectabilă Refludan.

Bivalirudinum

Indicații:

Este indicat în tratamentul pacienților adulți cu sindrom coronarian acut.

Contraindicații:

Este contraindicat în HTA severă, endocardite bacteriene subacute, insuficiență renală severă, la pacienți dependenți de dializă, hipersensibilitate la oricare din excipienți, risc crescut de sângerare datorită tulburărilor de hemostază sau tulburărilor ireversibile de coagulare.

Produs pe piață: Angiox pulbere pentru soluție injectabilă sau pefuzabilă.

Dabigatranum etexilatum

Indicații:

Este indicat în prevenirea evenimentelor tromboembolitice venoase la adulți care au suferit o intervenție chirurgicală de înlocuire completă de șold sau o intervenție chirurgicală de înlocuire completă a genunchiului.

Contraindicații:

Este contraindicat în hemoragii, hipersensibilitate la substanța activă sau oricare din excipienți, insuficiență renală severă, leziuni organice cu risc de sângerare, tulburări spontane sau farmacologice ale hemostazei, insuficiență hepatică, tratament concomitent cu chinidină.

Produse pe piață: Pradaxa capsule 75 mg, 110 mg.

Inhibitori direcți ai factorului Xa

1.6.1 Rivaroxabanum

Indicații:

Este indicat în prevenirea evenimentelor tromboembolitice venoase în chirurgia ortopedică.

Contraindicații:

Este contraindicat în hemoragii, hipersensibilitat la substanța activă sau la excipienți , leziuni, tratament concomitent cu alte anticoagulante, afecțiuni hepatice asociate cu coagulopatie și risc hemoragic , în sarcină și alăptare.

Produse de pe piață: Xarelto comprimate 10 mg, 15 mg, 20 mg.

1.6.2. Apixaban

Indicații:

Este indicat în prevenirea evenimentelor tromboembolitice venoase.

Contraindicații:

Este contraindicat în afecțiuni hepatice însoțite de coagulopatie, sarcină, sângerări.

Produse de pe piață: Eliquis comprimate 2,5 și 5 mg.

Grupul heparinei

Grupul heparinei cuprinde heparine nefracționate sau standard ( heparina sodică, calciparina), heparine cu greutate moleculară mică și heparinoizi. Heparinele cu greutate moleculară mică au durata de acțiune mare , se administrează de regulă o dată pe zi, și tratamentul standard nu necesită monitorizare.

1.7.1. Heparinum

Este anticoagulant cu acțiune antitrombinică, antiprotrombinică, împiedică formarea tromboplastinei și aglutinarea plachetelor.

Indicații:

Este indicat în tromboflebite , tromboze și embolii arteriale, infarct miocardic, chirurgia cardiacă și vasculară, transfuzii de sânge.

Contraindicații:

Este contraindicat în hemofilie, purpură, icter, hemoragii postoperatorii, avort iminent, suspiciune de hemoragie cerebrală, anevrism cerebral, leziuni ulceroase ale tubului digestiv, șoc, ulcer de gambă, fibron uterin, plăgi, HTA severă.

Produse pe piață: soluție injectabilă: Heparina Polipharma, Heparin Natrium, Heparinum Sodium, Heparine Sodique.

1.7.2. Dalteparinum

Este heparină cu masă moleculară mică preparată prin degradarea în mediu acid a heparinei obținută din mucoasa intestinală de porc.

Indicații:

Este indicata în profilaxia bolii tromboembolitice, în chirurgia ortopedică și generală, tromboza venoasă profundă constituită, angor instabil,infarct miocardic.

Contraindicații:

Este contraindicat în trombopenie.

Produse pe piață: soluție injectabilă Fragmin

Enoxaparinum

Heparina cu masă moleculară mică obținută prin depolimerizare în mediu alcalin.

Indicații:

Este indicata în profilaxia bolii tromboembolitice, în chirurgia ortopedică și generală, tromboza venoasă profundă constituită, angor instabil,infarct miocardic.

Contraindicații:

Este contraindicat în trombopenie.

Produse pe piață: soluție injectabilă Clexane

1.7.4. Nadroparinum

Indicații:

Este indicat în profilaxia bolii tromboembolitice, în chirurgia ortopedică și generală, tromboza venoasă profundă constituită, angor instabil,infarct miocardic.

Contraindicații:

Este contraindicat în trombopenie.

Produse pe piață: soluție injectabilă Fraxiparine

Tinzaparinum

Indicații:

Este indicat în tratamentul profilactic al bolii tromboembolitice venoase, în chirurgia cu risc moderat sau ridicat.

Contraindicații:

Este contraindicat în manifestări hemoragice, leziuni organice susceptibile de sângerare, endocardită infecțioasă acută, antecedente de trombocitopenie.

Produse pe piață: soluție injectabilă Innohep.

1.7.5. Sulodexidum

Este un glicozaminoglican cu acțiune antitrombotică și fibrinolitică; hipolipemiant și hipofibrinogenemiant.

Indicații:

Este indicat în arteriopatii periferice, flebopatii, sindroame post-tromboflebitice, accidente vasculare ischemice, boli vasculare cu risc crescut de tromboză.

Contraindicații:

Este contraindicat în diateza hemoragică, asociere cu anticoagulante.

Produse pe piață: capsule moi, soluție injectabilă Vessel due, Coreflux.

1.7.6 Bemiparinum

Este o LMWH obținută din polimerizarea heparinei din mucoasele intestinale porcine cu greutate medie moleculară.

Indicații:

Este indicata în prevenirea afecțiunilor tromboembolice la pacienții supuși intervenției chirurgicale. Previne apariția cheagurilor de sânge în circuitul extra-corporal al aparatului de hemodializă.

Contraindicații:

Produse pe piață: soluție injectabilă Zibor.

CAPITOLUL.2. PLANTE CU POTENȚIAL ANTICOAGULANT

2.1. Salix alba, Familia Salicaceae

Denumire popularӑ: salcie, rӑchitӑ, rӑchitӑ de luncӑ, salsi, sӑlcuțӑ, lozie, rӑchitӑ albӑ.

Descrierea speciei:

Este un arbore foios cu radacina ramuroasa , cu tulpina sinoasă, înaltă până la 30 m. Scoarța subțire la început , netedă, cenușie-verzuie , apoi brun-cenușie. Coroana este larg rotunjită, neregulat ramificată. Frunze alterne, lanceolate, lungi până la 10 cm, pe margini mărunt-serate, la început argintii-mătăsos-păroase pe ambele fețe, la maturitate, pedos,mătăsos pubescente.

Florile sunt unisexuat-dioice, cele masculine grupate în amenți gălbui, cele femele grupate în amenți verzi. Fructele sunt capsule alungite. Planta înflorește în luna aprilie-mai.Ca parte medicinală este folosită scoarța. (Cortex Salicis).

Istoric:

Planta vegeteazӑ ȋn lunci și zӑvoaie, cu cerințe mari fațӑ de umiditate. Este rӑspȃnditӑ ȋn Europa, Asia temperatӑ, Africa de Nord, iar ȋn Romȃnia este comunӑ ȋn ȋntreaga țarӑ, pe valea rȃurilor ȋn zona de cȃmpie.

Compoziție chimică:

Tanin, salicozidӑ, saligenol, populozidӑ, salirepozidӑ, piceozitӑ, cearӑ, rezine, oxalați, glicozide și esterii acidului salicilic (salicinӑ, salicortinӑ, derivați acilați de salicinӑ, fragilinӑ), flavonoide.

Saligenol Salicină

Tanin Populozidă

Salicozidă

Flavonidă

Acțiuni și farmacologie:

Eficacitatea medicicamentului este în principal prezența proporției salicinei. Acidul salicilic este antipiretic, antiflogistic și analgezic. Componentul salicină este responsabil de acțiunea antiinflamatoare și antipiretică. Taninul conținut are proprietăți astringente asupra membranelor mucoase.

Indicații:

Este indicat în reumatism și dureri.

În gemoterapie, de la salcie, pe lângă scoarța de salcie mai sunt utilizate și mugurii și amenții.

Extract din amenți de salcie – Salix Alba Amenti

Organotropism: axa hipotalamo-hipofizo-suprarenaliano-genitală

Acțiune: estrogenizant

Este recomandat în amenoree, dismenoree, hiperexcitabilitate sexuală sau eretism genital, colică uterină, dureri pelviene, sindrom premenstrual, sterilitate cu hipoestrogenie, tulburări de menopauză, nimfomanie, ejaculare precoce, spermatoree.

Extract din muguri de salcie – Salix Alba Gemme

Organotropism: sistemul nervos central , hematopoeză.

Acțiune: sedativ, reechilibrant, stimulează formarea globulelor roșii.

Recomandări: insomnie nervoasă, tulburări nervoase de origine sexuală, adjuvant în anemii.

Asocieri: în anemii cu extract din mlădițe de tamarix, în nevroze de origine gastrică cu tulburari dispeptice psihosomatice, cu extract din muguri de smochin și extract din muguri de tei argintiu.

Extract din scoarța de salcie – Salix Alba Cortex

Organotropism: aparatul osteoarticular, centrii hipotalamici.

Acțiune: antiinflamator, antipiretic.

Este recomandat în reumatism articular, poliartritareumatoidă, artroză, nevralgie reumatică, stări febrile, sindroame gripale.

Asocieri: în artroza din muguri de coacaz negru, extract din muguri de jneapăn și extract din muguri de viță de vie.

2.2. Allium sativum, Familia Alliaceae

Denumire populară: ceapă albă, usturoi pur, usturoi de primăvară, usturoi de toamnă, usturoi de vară, usturoni, balb, aniu.

Descrierea speciei:

Este o plantă perenă care crește între 25 și 70 cm înalțime. Planta conține o tulpină erectă, rigidă sau curbată cu frunze în mijloc. Frunzele sunt plate , drepte și largi; ele pot fi dure sau netede. Bulbul este fie de culoare albă , fie verde mătăsos, bulbii fiind folosiți ca parte medicinală. Organul vegetativ utilizat sunt bulbii proaspecți și uscați.

Planta este constituită dintr-un mănunchi de flori lungi unde axul floral se termină într-o singură floare. Au numerosi bulbi căzători capabili să producă plante noi. De obicei plantele rămân în formă de muguri și de multe ori nu produc semințe. Petalele sunt de culoare roșcată sau verzi-albui decât staminele.

Istoric:

Asia de Sud este considerată regiunea de origine. Usturoiul a fost introdus în mediterană cu cultivarea la nivel mondial.

Compoziție chimică:

Conține aliină, alicină , allildisulfidă, ajoenă, propenil-alliină, metilalliină, vitamine, protide, enzime,ulei eteric, zaharuri, săruri minerale.

ajoena

alliicina

alliina

Conține, de asemenea, și seleniu , care previne bolile de inimă iar substanța ajoenă diluează sângele și previne formarea cheagurilor.

Acțiuni și farmacologie:

Usturoiul a fost recomandat pentru a fi utilizat ca agent hipolipemiant și antihipertensiv dar , de asemenea s-a constatat a fi util ca antineoplazic. Prepararea usturoiului este folosit pentru efectul pozitiv al lipidelor din sânge, activitatea fibrinolitică, lipoproteine cu densitate mică de oxidare , presiunea sângelui, precum și pentru a preveni și a trata bolile cardiovasculare.

2.3. Foeniculum vulgare, Familia Apiaceae

Denumire populară: anason, anason dulce, chimin dulce, chimion, cumin, fenhiel,finchil, molură, secărea.

Descrierea speciei:

Este o plantă perenă cu radacină pivotantă , înaltă de 80-150 cm, spână, verde care are un miros picant puternic. Tulpina este erectă, cilindrică, fistuloasă, glabră. Frunzele sunt alungit-triunghiulare , penat-sectate, cele bazale lung pețiolate, iar cele superioare sesile. Inflorescența este de tip umbelă. Florile sunt mici și de obicei androgine, de culoare galben-aurii. Fructele sunt diachene, ovoide de culoare maronie sau gri-verzui. Organele vegetative sunt reprezentate de fructele și semințele plantei, din fructe fiind extras uleiul de fenicul.

Istoric:

Feniculul este o plantă indigenă din regiunea mediteraneană, s-a raspandit în Anglia, Germania și Argentina. Feniculul este , de asemenea, găsit astăzi și în Iran, India și China.

Compoziție chimică:

Feniculul are o aromă picantă. Uleiul esențial alcătuiește până la 6% din semințe și conține în principal anetol, plus estragol și fenconă. Semințele conțin fitosteroli, flavonoide și cumarine.

De asemenea, în semințe se găsesc vitamine A, B, C, săruri minerale de fosfor, potasiu, sodium, fier , uleiuri volatile ,anetol, fencona, camfen, limonen, felandren, fitosteroli, triterpene, tocoferoli, cumarine, furano-cumarine, acid clorogenic, glucide, pectide.

eugenol anetol

Acșiuni și farmacologie:

Uleiul de fenicul cât și semințele stimulează motilitatatea gastrointestinală iar în concentrații mari este antispasmodic. Semințele de fenicul mai au efect antiseptic, antispastic, carminativ, stomahic, calmant gastric, laxativ, diuretic galactogen, tonic, vermifug, antiparazitar, sedativ nervos, este eficient în stări de nervozitate, iritabilitate, are efect afrodisiac, antiemetic.

Indicații:

Este indicat în sindroame dispeptice, tuse, bronșită.

2.4. Citrus species, Familia Rutaceae

2.4.1. Citrus limon

Denumire populară: lamâi

Descierea speciei:

Lămâiul este un copac mic, frunzele sunt de culoare verde deschis, eliptice, acută și serată sau crenată. Florile sunt dispuse în raceme, fructul este galben iar pulpa este acidă. Ca organ vegetativ este utilizat epicarpul fructului proaspăt. Cojile servesc la extracția uleiului esențial.

Istoric:

Copacul este originar din nordul Indiei, cultivat în regiunile mediteraneene și la nivel mondial în regiunile subtropicale.

Compoziție chimică:

Conține ulei volatil, limonen, n-decanal, n-dodecanal, acetat de linalil, acetat de geranil, acetat de citronelil, metil antranilat; flavonoide lipofile incluzând sinensetin, nobiletin și furocumarine. Flavonoide, în particular naringina, neoesperidoxidă și neoesperidina dihidrocalconică, în plus hesperidină, rutină și ericitină.

limonen

Acțiuni și farmacologie:

Citroflavonoidele în lămâi afectează permeabilitatea vasculară și are acțiune antiinflamatoare , diuretică și este o sursă de vitamina C.

Lămâiul este folosit ca sursă de vitamina C care e în general utilizat în cazul de rezistență redusă , scorbut și răceli. În medicina tradițională , sucul de lămâi a fost recomandat pentru febră, remediu pentru reumatism acut și ca antidot în intoxicațiile, în special cu opiu.

În gemoterapie este utilizată scoarța lămâiului.

Organotropism: sânge

Acțiune: anticoagulantă, reduce nivelul de fibrinogen din sânge.

Recomandări: sindroame de hipercoagulare cu hiperfibrinogemie, ateroscleroză, ischemie cerebrală, sechele de infarct miocardic și angină pectorală, valvulopatii, adjuvant în cure de slăbire. Este complementar cu Cornus Sanguinea, cu Olea Europea , ca aterosclerotic, hipotensiv și hipocolesterolemiant.

Asocieri: în manifestări tromboembolitice cu Cornus Sanguinea, în tulburări circulatorii venoase cu extract din muguri de castan comestibil, în arterioscleroză cu extract din muguri de arin negru, extract din mlădițe de măslin, extract din muguri de sânger, în arterite cu extract din muguri de sânger, în miocardioangioscleroză cu insuficință cardiacă, cu extract din muguri de liliac și mlădițe de paducel.

2.4.2. Citrus aurantifolia

Denumire populară: merele lui Adam, lămâiul verde italian, lămâiul verde.

Descrierea speciei:

Copacul verde este mic, îndoit , spinos și crește doar până la 2,5 m înalțime. Frunzele sunt ovat-lanceolate și acuminate. Floarea este de dimensiune mică și de culoare alb pur. Fructul este aproximativ jumătate din dimensiunea unei lămâi, cu coaja subțire, mai netedă, de culoare galben-verzuie și gust dulce. Organul vegetativ este reprezentat de epicarpul fructului. Se folosește uleiul de bergamot din plantă.

Istoric:

Lămîiul verde este originar din Sudul Asiei și e cultivat în Vestul Indiei, zonele semi-tropicale ale Americii și America Centrală.

Compoziție chimică:

Conține ulei volatil, limonen, pinen, alcani, alcanoli, beta-bisabolen și furanocumarine; acid citric, flavonoide incluzând hisperidina.

limonen pinen

Acid citric

Acțiune si farmacologie:

Acționează ca antiscorbutic și refrigerent precum și ca supliment de vitamina C.

2.4.3. Citrus aurantium

Denumire populară: portocal

Descierea speciei:

Este un copac verde cu o coroană rotunjită și scoarța netedă , roșie-brună. Frunzele sunt alterne. Florile sunt aranjate individual sau în grupuri , în axile, și sunt foarte aromate. Caliciul este în formă de cupă și cele 5 petale sunt de culoare alb intens. Fructul este subglobular, ușor turtit la ambele capete. Coaja este groasă, aspră și portocalie atunci când este coaptă. Miezul este gol la interior atunci când este copt. Parțile medicinale utilizate sunt fructele proaspete și uscate, florile și semințele.

Istoric:

Planta este originară din Asia tropicală dar astăzi este cultivată și în alte regiuni, precum în Mediteraneeană.

Compoziție chimică:

Conține ulei volatil-linalol, acetat de linalil, alfa pinen, limonen, nerol; metil antranilat, principii amare triterpenice, flavonoide, furanocumarine..

linalol limonen

Indicații:

Este indicat pentru pierderea poftei de mâncare și dureri dispeptice.

2.4.4. Citrus sinensis

Denumire populară: portocal, portocal chinez, citrice dulci.

Descrierea speciei:

Parțile medicinale sunt cojile proaspete și uscate precum și uleiul extras din coajă. Este un copac cu coroana rotunjită, frunzele sunt acute și rotunjite mai jos. Florile aromate sunt aranjate individual sau în raceme scurte. Fructul este globular. Coaja este netedă, portocaliu spre galben-portocaliu la maturitate. Pulpa este dulce iar miezul rămâne solid la maturitate. Parțile medicinale sunt reprezentate de epicarpul fructului proaspăt.

Istoric:

La fel ca celelalte citrice , planta este originară din Asia și este cultivată în Mediteraneeană și alte regiuni subtropicale în mai multe părți ale lumii.

Compoziție chimică:

Conține uleiuri volatile, acizi organici, vitamine, pectine, glucide, flavonoide lipofile și furanocumarine.

furanocumarina flavonidă

Indicații:

Este indicat în lipsa poftei de mancare, dureri dispeptice, fragilitate capilară.

2.5. Glycine soja, Familia Fabaceae

Denumirea populară: soia

Descrierea speciei:

Soia este o plantă anuală , erectă. Frunzele sunt trifoliate iar florile sunt mici. Corola este de obicei de culoare violet. Este utilizată lecitina, uleiul de soia, soia extrasă din boabele de soia și din semințele soia.

Istoric:

Planta este originară din Asia de Est dar niciodata nu a fost gasită în sălbăticie. Este găsită în Nordul Chinei, Taiwan, Korea și Japonia.

Compoziție chhimică:

Conține polizaharide, în special fosfatidilcolină, fosfatidiletanolamină, fosfatidilinozitol; ulei gras și fitosteroli.

fosfatildilcolina

Indicații:

Este indicat în îmbunatățirea memoriei, influențează pozitiv capacitatea intelectuală, puterea de concentrare, de invațare și capacitatea de reacție, reglementează nivelul de colesterol, curăță vasele de sânge, întărește mușchii inimii, reduce durerea articulară, este benefică celor care suferă de scleroză multiplă, încetinește sau oprește în întregime formarea calculilor biliari, reglementează hormonii în timpul menopauzei, consolidează funcția nervoasă și funcția celulară, are acțiune anti-depresivă, detoxifiază ficatul, îmbunătățește metabolismul grăsimilor, promovează reproducerea și dezvoltarea fetală, promovează sănătatea pielii și a părului, îmbunătățește performanța fizică și rezistența musculară, ameliorează artrita.

2.6. Levisticum officinale, Familia Apiaceae

Denumire populară: buruiană de lungore, leuștean, leoștean, libistoc, lustrean, păscănuț.

Descierea speciei:

Este o plantă erbacee perenă, care prezintă o radacină pivotantă ramificată. Tulpina florală fistuloasă , dreaptă, înaltă de 100-125 cm. Frunzele sunt penat sectate, glabre, lung-pețiolate. Florile sunt de culoare gălbuie, mici, grupate în umbele compacte. Fructele dicariopse albe-gălbui până la brune , lat-eliptice și turtite. Se utilizează rizomii și rădăcina uscată, planta uscată, și fructul uscat.

Istoric:

Planta este originară din regiunea Mediteraneană. Ea crește sălbatic în Balcani și Nordul Greciei si este cultivată și în alte părți.

Compoziție chimică:

Conține ulei volatil, cumarine, hidroxicumarine (umbeliferone, furocumarine) apterin, bergapten, falcarindiol, terpineol, acid acetic, benzoic, gumirezine, grăsimi, săruri minerale.

Acțiuni și farmacologie:

Planta are proprietăți colinergice, are acțiune diuretică, sedativă și antimicrobiană.

Indicații:

Este indicat în infecții al tractului urinar, pietre la rinichi și vezică urinară.

2.7. Melilotus officinalis, Familia Fabaceae

Denumire populară: sulfină, iarbă de piatră, molotru, molotru galben, saleină, solcină, salchină,sufulg, surcină.

Descrierea speciei:

Este o plantă perenă de 60-120 cm înălțime. Tulpinile netede sunt puternic ramificate. Frunzele sunt alternate, fără peri, trifoliate și lung pețiolate. Frunzulițele sunt obovate și dentate.

Florile sunt galbene grupate în raceme alungite. Fructele sunt niste păstăi, ușor comprimate, brun-negricioase, nedehiscente. Organul vegetativ utilizată sunt floarile.

Istoric:

Planta este întâlnită în toată Europa , Australia și Nordul Americii și în unele zone temperate din regiunea Asiei.

Compoziție chimică:

Conține cumarine, melilotozidă (in planta proaspătă), hidroxicumarine, flavonoide, saponine triterpene, ulei volatil, în tulpină conține canavanin, trigonelină.

canavanină

trigonelină

Indicații:

Este indicat în leziuni deschise, hemoroizi, condiții venoase.

Intern este indicat în insuficiență cronică venoasă, cum ar fi durere și greutate în picior , crampe nocturne la nivelul piciorului, mâncărime și umflare; pentru tratamentul de susținere în tromboflebite , sindrom post-trombotic, hemoroizi și congestie limfatică. Extern , drogul este folosit pentru contuzii, entorse și superficiale efuziuni al sângelui.

2.8. Gallium odoratum, Familia Rubiaceae

Denumirea populară: vinariță, aviruță, cucuruz de pădure, dumbravnic, floarea pădurii, vinarie, tămăioasă.

Descrierea speciei:

Este o plantă erbacee perenă care prezintă în sol un rizom orizontal , lung, subțire, ramificat. Frunzele sunt lanceolat-eliptice, uninerve, glabre, sesile. Florile sunt de culoare albă , mici, grupate în cime. Fructele sunt nucule mici acoperite cu țepi. Planta are gust amar și astringent când este uscată. Organul vegetativ utilizat este reprezentată de părțile aeriene ale plantei ( Herba Galii Odoratae).

Istoric:

Planta crește în nordul și centrul Europei , Siberia și nordul Africii.

Compoziție chimică:

Are în compoziția sa glicozizi cumarinici, asperulozidă, substanțe amare, monoterpene, melilotozidă, tanin, cumarină, cantități mici de acid nicotinic și amida acidului nicotinic, ulei gras, ulei volatil, săruri minerale.

cumarină acid nicotinic

Acțiuni și farmacologie:

Soia este utilizată pentru formele mai puțin severe de hipercolesterolemie atunci când sunt necesare măsuri dietetice. De asemenea, este utilizat pentru ficat și vezică biliară, anemie, deficit de concentrare și debilitate generală. Mai este folosit pentru hiperhidroză, transpirații nocturne, dureri articulare și confuzii.

2.9. Cinamomum zeylanicum – Cinnamomum camphora, Familia Lauraceae

Denumire populară: scorțișoară

Descrierea speciei:

Este un copac verde cu frunzele alternate, oval-lanceolate, acuminate și lucioase. Ele sunt de culoare galben-verzui. Florile sunt mici, de culoare albă și sesile. Petalele sunt pubescente în interior. Fructul este violet-negru. Organul vegetativ este reprezentat de scoarță.

Singura substanță pe care o conține este camforul extras din uleiul volatil al trunchiului plantei și cantitate mică de eugenol și hidrocarburi terpenice.

camfor eugenol

Indicații:

Este indicat în aritmii, tuse, bronșite, hipotensiune, dureri nervoase de inimă, reumatism.

Folosit extern , camforul acționează ca un bronhial secretolitic si hiperemic. Intern este folosit ca analeptic respirator și bronhospasmolitic.

Uleiul esențial al frunzelor servește la extracția eugenolului ( sursă de semisinteză a vanilinei).

2.10. Cornus sanguinea, Familia Cornaceae

Denumire populară: sânger

Descierea speciei:

Este un arbust sau arbore care crește până la 4 m. Frunzele sunt opuse , simple. Lamina este oval-eliptică sau ovată, lung acuminată, de culoare galben-maro. Ramurile sunt netede, albăstrui-verzui. Umbela conține 20-30 flori înconjurate de 4 bractei acuminate. Drupa este alungit-eliptică. Fructul este utilizat ca plantă medicinală.

Istoric:

Arbore originar din Europa și Asia de Vest. În țara noastră face parte din flora spontană și se găsește ca și arbore în pădurile de la câmpie, deal și regiunile montane inferioare.

Compoziție chimică:

Conține iridoide: glicozide iridoide, incluzând loganină, taninuri, triterpene: acid oleanolic, acid ursolic și antociani.

Loganină

Acid oleanolic

Planta este folosită pentru efectul astringent datorită taninurilor. A fost expus ca diuretic și scădere a tensiunii arteriale.

În gemoterapie sunt utilizați mugurii.

Extract din muguri de sânger

Organotropism: sistem cardiovascular, factori de coagulare, tiroidă.

Acțiune: anticoagulant, antitrombotic, stimulează celulele hepatice.

Recomandări: stări de tromboză acută, infarct miocardic și prevenirea lui, arterita membrelor inferioare, complicații oculare și cardiace ale tireotoxicozei, stări de hipertiroidism, trombofilie.

Asocieri: în sindrom hemoragic provocat de anticoagulante cu extractul din muguri de carpen.

În arterite și arteriopatii ale membrelor inferioare cu extractul din muguri de plop.

În complicațiile cardiace ale tireotoxicozei cu extract din mlădițe de paducel.

În complicațiile oculare ale tireotoxicozei cu extract din muguri de călin, în resorbția hematoamelor post-traumatice cu extract din muguri de smochin.

2.11. Aesculus hippocastanum, Familia Hippocastanaceae

Denumire populară: castan sălbatic, aghistin, cartan de India,castanul calului, chistin.

Descrierea speciei:

Castanul salbatic este un arbore cu radacina puternică și tulpina scurtă și groasă, puternic ramificată. Scoarța este cenușiu-negricioasă, solzoasă. Frunzele sunt palmat-compuse, lung-pețiolate cu 5-7 foliole. Flori albicioase, pătate în roșu la bază, grupate în panicule. Fructele sunt capsule sferice verzi cu țepi mari la exterior. Semințele sunt sferice, turtite, brune, lucioase cu o pată gălbuie.

Organul vegetativ și reproducător utilizat este scoarța de pe ramurile tinere ( cortex hippocastani), florile ( flores hippocastani), frunzele ( foliul hippocastani), semințele ( semen hippocastani).

Compoziție chimică:

Scoarța conține oxicumarină, cvercetină, esculină și fraxină; scopulină, taninuri, flavonoide; semințele conțin amidon, albumine, grăsimi, substanțe amare, escină, saponine triterpene.

cvercetină

fraxină esculină

Este utilizat intern în varice, hemoroizi, hipertrofie de prostată și uz extern , hemoroizi și dureri abdominale.

În gemoterapie sunt utilizați mugurii.

Extract din muguri de castan salbatic:

Organotropism: sistemul venos, aparatul respirator.

Acțiune: vasoprotector și decongestionant nervos, acțiune vasoprotectoare asupra capilarelor, diminuează staza bronșică.

Recomandări: tulburări de circulație venoasă, tulburări de capilaritate, degerături, hemoroizi, tromboză hemoroidală, asocieri în emfizem pulmonar și insuficiență respiratorie.

Asocieri: în patologia varicoasă cu extract din muguri de castan comestibil, pentru stimularea corticosuprarenalei în caz de dezechilibru la acest nivel cu extract din muguri de coacaz negru, în insuficiență respiratorie cu extract din muguri de alun și extract din mlădițe de mur.

2.12. Verbascum species – v. Phlomoides, v. thapsiforme, v. Thapsus- Familia Scrophulariaceae

Denumire populară: lumânărică, coada-lupului, coada-boului, corobatică, cucuruz galben, lipan, lipean, lumânarea Domnului.

Descrierea speciei:

Planta erbacee perenă, robustă, păroasă. Frunzele sunt superioare sesile, cu marginile bazale scurt concrescute cu tulpina, pe margini crestate, flori galbene, dispuse într-un racem dens, simplu și ramificat. Frucutele sunt capsule ovoidale. Organul vegetativ utilizat sunt florile.

Istoric:

Planta este originară din Europa Centrală și Regiunea Mediteraneeană.

Compoziție chimică:

Are în compoziția sa mucilagii, saponine, flavonoide ( apigenină, luteolină, cvercetol, kampferol), carotenoide, fitosteroli, zaharoză.

Camferol

Luteolină

Apigenină

Acțiuni:

Are acțiune emolientă, expectorantă, slab diuretic și este indicat intern în tuse, bronșită, laringită, traheită, boli ale vezicii urinare și extern este indicat în hemoroizi și stimularea creșterii părului.

CAPITOLUL. 3. STUDIUL COMPARATIV AL ANTICOAGULANTELOR SINTETICE ȘI NATURALE

3.1. Mecanismul de acțiune al anticoagulantelor

Mecanism de acțiune: anticoagulanele orale împiedică sinteza hepatică a factorilor coagulării I, VII, IX, X și a unor anticoagulanți endogeni care depind de vitamina K pentru a deveni activi ( proteina C și S). Vitamina K provenită din alimente este redusă prin dehidrogenare în vitamina K ( hidroquinonă). Aceasta favorizează gama-carboxilarea hepatică a acidului glutamic situat la extremitatea amino-terminală a factorilor II, VII, IX, X și a proteinelor C și S. Antivitaminele K blochează pe de o parte gama-carboxilarea factorilor din complexul protrombinic și pe de altă parte inhibă epoxid reductaza. Cele două acțiuni au efect sinergic de reducere directă a sintezei factorilor II, VII, IX, X și de blocare a ciclului metabolic al vitaminei.K.

Fig. 1. Ciclul vitaminei K

Efectul anticoagulant al derivaților cumarinici depinde de depurarea factorilor carboxilați circulanți, care la randul său depinde de timpul de înjumătățire. Acest lucru explică în mod clar , întârzierea existentă între momentul în care se atinge concentrația plasmatică maximă a medicamentului și efectului maxim anticoagulant.

Mai mulți factori de coagulare sau protrombinina VII, IX și X necesită prezența Ca2 + pentru activitatea lor.

Capacitatea de a se lega de Ca2 + se datorează prezenței unor structuri particulare la extremitatea amino terminală ai acestor factori.

În particular, o secvență de 9-12 reziduuri de acid glutamic trebuie să fie supuse unui proces de y-carboxilare, catalizată de vitamina K.

3.1.2. Mecanismul de acțiune al antiagregantelor plachetare

Mecanism de acțiune: inhibă ciclooxigenaza-1 sau blochează receptorii GP IIb/ IIIa ori receptorii pentru ADP blocând astfel semnalele care stimulează agregarea plachetară. Deoarece acești agenți au mecanism de acțiune diferite , medicamentele au efecte sinergice și aditive. Acești agenti sunt utili pentru prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare ocluzive , menținerea permeabilității grefelor vasculare și arteriale, și ca terapie asociată cu inhibitori de trombină sau tratament trombolitic la pacienții cu infarct miocardic.

Acțiunea acestor medicamente se realizează între două mecanisme principale:

– inhibarea activării plachetare – medicamente care interferă cu metabolismul al acidului arahidonic; medicamente care interferă cu ADP- independent al activării plachetare.

– inhibarea dezagregării plachetare – inhibitorii ai GP IIb\IIIa.

Fig.2. Complexul GP IIB/IIIA

Complexul glicoproteic GP IIB/IIIA e o integrină prezentă în toate trobocitele. În prezența stimulilor agreganți ca ADP sau trombină , receptorul suferă o schimbare conformațională care o face capabilă să interacționeze cu proteinele de adeziune. Legarea complexului fibrinogenului și factorului Von Willebrand reprezintă evenimente fundamentale pentru activarea și agregarea plachetară.

3.1.3. Mecanismul de acțiune al fibrinoliticelor

Mecanism de acțiune: toți agenții trombolitici convertesc în mod direct sau indirect plasminogenul la plasmină , care la randul ei clivează fibrina și produce astfel liza trombilor. Deoarece cheagurile devin mai rezistente la liză, pe masură ce se maturizează, dezintegrarea lor și reperfuzia sunt mai probabile când terapia se inițiază la scurt timp după formarea acestora. Pe masură ce cheagul se dezintegrează numarul trombilor locali poate crește, ceea ce accentuează agregarea plachetară și conduce la tromboză. Strategiile pentru prevenirea acestui fenomen includ administrarea de agenți antiplachetari ( ex: aspirina) sau medicamente antitrombotice ( ex: heparina).

Fig. Procesul fibrinolitic

Agenții fibrinolitici în prezent disponibili induc o modificare conformațională al plasminogenului sau taie proteolitic plasminogenul în plasmină.

Activatorul de țesut al plasminogenului ( t-PA) și urochinaza transformă plasminogenul în forma activă al plasminei permițând astfel fibrinoliza.

II t-PA și urochinaza sunt la randul lor inhibiți de PAI-1 și PAI-2 ( inhibitori de activator al plasminogenului 1 si 2).

A doua antiplasmină și a doua macroglobulină inactivează plasmina. Activitatea plasminei e și redusă de TAFI ( inhibitor de fibrinoliză trombină), care modifică fibrina facându-l mai puțin asemanatoare cu tPA-plasminogen.

3.1.4. Mecanismul de acțiune al heparinelor

Grupul heparinei cuprinde heparine nefracționate sau standard ( heparina sodică, calciparina), heparine cu greutate moleculară mică și heparinoizi. Heparinele cu greutate moleculară mică au durata de acțiune mare, se administrează de regulă o dată pe zi, și tratamentul standard nu necesită monitorizare.

Mecansim de acțiune: heparinele cu masa moleculară mică ( HMMM) reprezintă un grup eterogen de anticoagulante având în medie o treime din masa moleculară a heprinei nefracționate ( între 4000 și 5000 de daltoni cu extreme între 1000 și 10000). Ele se obțin prin depolimerizarea enzimatică sau biochimică a heparinei nefracționate rezultând lanțuri de sub 18 monozaharide , care conțin secvența pentazaharidică responsabilă de activarea AT III; numai 25-50% din moleculele unui preparat de HMMM conțin lanțuri polizaharidice mai lungi de 18 unități, procentul variind în funcție de procedeul de obținere. Rezultă astfel că numai aceste molecule inhibă atât trombina cât și factorul Xa. 50-70% din moleculele HMMM, care conțin mai puțin de 18 unități polizharidice inhibă numai factorul Xa. Scurtarea lanțului heparinei nefracționate și omogenizarea moleculară în comparație cu heparina nefracționată modifică biodisponibilitatea, proprietățile farmacocinetice și efectul anticoagulant al acestei clase terapeutice.

HMMM acționează în același mod ca heparina nefracționată și activează AT III fixându-se pe aceasta prin intermediul secvenței pentazaharidice specifice. Spre deosebire de heparină, HMMM inactiveaza predominant factorul Xa deoarece lanțul polizaharidic este prea scurt pentru a inactiva și trombina.

Fig.1. Mecanismul de acțiune al heparinelor

Antitrombina III este o serin protează , sintetizată de ficat, ce inactiveaza trombina și factorii Xa, IXa, XIa, XIIa, kalikreinei și VIIa al coagularii.

Interacțiunea cu heparina induce o modificare de conformație al antitrombinei III , ce accelerează acțiunea sa inhibitoare pe trombină, pe factorul IXa și pe factorul Xa.

Acțiunea heparinei este de a oferi atât trombinei cât și antitrominei III un substrat unde enzima și antienzima se leagă pentru a forma un complex terțiar.

O dată ce trombina este legată la antitrombina III, heparina se detașează de complex facându-se disponibil pentru o altă moleculă de antitrombina III.

Proprietățile heparinelor

Nu trec membranele fiziologice și este degradat de mediul gastric. Acest lucru implică necesitatea administrării parenterale. Numai intravenos sau subcutanat deoarece intramuscular poate provoca hematomi periculoși. Un avantaj este abilitatea de a fi utilizat în timpul sarcinii deoarece nu trece bariera placentară. Doza este exprimată în U.I., în funcție de efectul anticoagulant, deoarece nu există o corespondență exactă cu greutatea, având în vedere caracterul eterogen al produslui în funcție de producția sa.

Proprietățile heparinelor cu masă moleculară mică

Heparinele cu masă moleculară mică se produc între depolimerizarea chimică sau enzimatică controlată de cea naturală , până la greutatea moleculară medie. HMMM au o activitate mai mică asupra trombinei în comparație cu FXa. HMMM au caracteristici farmacocinetice mai bune și efecte secundare minore nedorite, cum ar fi toxicitatea hepatică și osteoporoza.

Simplificarea moleculară mai mică a structurii de heparină, încă activă, păstrează 5 reziduuri glicozidice.

Cele mai bune caracteristici farmacologice, precum și efectele secundare limitate, au promovat utilizarea în terapia cu numele de fondaparinum.

3.2. Mecanismul coagulării și nivelele de intervenție posibile

Conform teoriei clasice, coagularea se desfășoară în cascadă. Procesele fiziologice pot parcurge fie calea intrinsecă, fie calea extrinsecă, ambele căi terminându-se cu activarea factorului X.

Fig.1. Cascada coagulării

Calea extrinsecă este inițiată de leziuni ale peretelui vascular și ale țesutului perivascular. În acest fel, plasma este expusă celulelor extravasculare (care conțin factor tisular). Factorul VII plasmatic se va lega de factorul tisular, activându-se la FVIIa. Acest complex, în prezența calciului și a fosfolipidelor, activează factorii IX și X la IXa și Xa. Factorii IXa și Xa pot rămâne legați de celulele purtătoare de factor tisular sau pot difuza și se pot lega la suprafața trombocitelor, care au format deja trombusul alb, plachetar .

Factorul Xa și factorul Va formează un complex legat de fosfolipide numit protrombinază, care este intens activat pe suprafața plachetară și care, în prezența calciului, scindează protrombina (factorul II), la trombină (factor IIa). Trombina scindează fibrinogenul (factor I) la fibrină (factor Ia). Ulterior, factorul XIIIa determină formarea legăturilor covalente între filamentele de fibrină. Factorul VIII determină creșterea importantă a vitezei de activare a factorului X.

Calea intrinsecă.

Rolul fiziologic și mecanismul precis al activării căii intrinseci sunt mai puțin bine elucidate. Probabil factorul inițiator al acestei cascade este expunerea sângelui la colagenul denudat din peretele vascular. Rezultatul este, pe de o parte, conversia factorului XII (factorul Hageman) în forma sa activă (factor XIIa) și, pe de altă parte, activarea plachetară. Factorul XIIa, printr-o reacție enzimatică, activează factorul XI la factor XIa, reacția necesitând prezența kininogenului cu greutate moleculară mare (HMWK) și prekalikreinei. Factorul XIa are rolul de a converti factorul IX la factor IXa, care, la rândul lui, activează factorul X la factor Xa. Odată generat factorul Xa, fenomenele urmează calea comună, la fel ca și în cazul căii extrinseci.

Mecanismele de modulare ale cascadei coagulării

Menținerea unei balanțe între coagulare și anticoagulare, între fibrinoliză și antifibrinoliză înseamnă, de fapt, activarea coagulării dar numai local, fără extinderea fenomenelor trombotice, și are ca rezultat formarea unui trombus care să oprească hemoragia, dar să nu producă ischemie tisulară. Factorii principali implicați în menținerea acestui echilibru includ inhibitorul căii factorului tisular (TFPI), antitrombina III (ATIII), proteina C activată și proteina S, trombomodulina și sistemul fibrinolitic.

Elementele celulare care intervin în procesul de coagulare sunt reprezentate de plachete care sunt structuri subcelulare care provin din megacariocitele din măduva osoasă. Acestea au, alături de monocite, un rol esențial în coagulare.

În procesul de coagulare intervin cel putin 13 factori precum și o serie de factori mai recent descoperiți.

Factorul I : fibrinogenul –glicoproteina dimerică sintetizată în ficat și funcționează ca substrat specific al trombinei.

Factorul II : protrombina – glicoproteina monomerică sintetizată în ficat în prezența vitaminei K.

Factorul III : factorul tisular – este o lipoproteină transmembranară.

Factorul IV : calciu ionic , indispensabil tuturor etapelor coagularii.

Factorul V : proaccelerina ( precursorul accelerinei ), sintetizată în hepatocit și megakariocit.

Factorul VI : accelerina ( factorul Va), proteina foarte labilă, de origine hepatică, fără activitate proteazică, stimulează activitatea proteazică a factorului Xa, ducând la accelerarea transformării protrombinei în trombină.

Factorul VII : proconvertina , glicoproteină monomerică dependentă de vitamina K.

Factorul VIII : globulina antihemofilică A, alcătuită din mai multe subunități distincte sintetizate în ficat, splină, rinichi, țesut limfoid; este prezent doar în plasma proaspătă.

Factorul IX : globulina antihemofilică B sau factorul Cristmas este o glicoproteină de origine hepatică prezentă în plasmă sub forma inactivă; este activata de F XIa ; dupa activare intervine ca protează în prima etapă a coagularii.

Factorul X : factorul Stuart-Prower , glicoproteina de origine hepatică ( sinteza dependentă de vitamina K).

Factorul XI : globulina antihemofilică C ( factorul Rosenthal ).

Factorul XII : factorul Hageman – de contact.

Factorul XIII : factor stabilizator al fibrinei .

Factorul von Willebrand : proteina transportoare a factorului VIII.

Proteina C si Proteina S – sintetizate în hepatocit , dependente de vitamina K.

Prekalicreina – gamaglobulina monomerică sintetizată în ficat.

Kininogenul cu masă moleculară mare (HMWK) alfaglobulina monomerică sintetizată în ficat.

Trombomodulina sintetizată în celula endotelială , exprimată pe suprafața acesteia , rol de receptor pentru trombina.

Antitrombina III sintetizată în hepatocit, formează complexe cu haparina.

3.3. Comparații ale structurilor anticoagulantelor sintetice și naturale

Warfarin versus Melilotus officinalis

Este un anticoagulant care aparține grupului de derivați 4-hidroxi-cumarină. Acesta dispune de un atom de carbon chiral pe catena laterală în poziția 3: prezintă astfel doi enantiomeri, dintre care unul este mai activ levogir. Forma utilizată în terapie este racemică.

Warfarina este un antagonist al vitaminei K inhibând epoxid reductaza, enzima care catalizează reducerea vitaminei ca atare.

Interacțiunea dintre warfarină și enzimă nu este stereoselectivă; de fapt, o parte a moleculei responsabile pentru proprietățile farmacodinamice ale warfarinei este reprezentat de sistemul 4-hidroxi-cumarină și nu de catena laterală, ceea ce conduce carbonul chiral. Blocând conversia în forma activă a vitaminei K, warfarina inhibă, de asemenea, reacția cuplata la aceasta, și anume transformarea restului de acid glutamic în acidul dicarboxilic factorilor II, VII, IX și X.

Anticoagulantul asemenea, inhibă sinteza proteinei C și cofactorul său, proteina S.

Vitamina K intervine în sinteza formelor active ale factorilor de coagulare: II (protrombină), VII, IX și X. La acești factori, catena peptidică se termină cu un rest de acid glutamic, transformat în acid carboxiglutamic cu activarea factorului însuși. În prezența calciului, grupările dicarboxilici astfel formate constituie complexe între proteinele și fosfolipidele prezente pe suprafața trombocitelor.

Fig. Mecanismul de acțiune al cumarinelor

Warfarina este eficace după administrarea pe cale orală, si cea intravenoasă; efectul anticoagulant apare la aproximativ 24 de ore după administrare, dar efectul maxim este atins după 2-3 zile de tratament. Acțiunea sa farmacologică nu este imediată deoarece intervine asupra sintezei factorilor de coagulare și nu la nivelul trombocitelor deja formate.

Este eficient în tratamentul trombozei venoase profunde, embolia pulmonară, în prevenirea episoadelor tromboembolice, în caz de fibrilație atrială, infarct miocardic, accident vascular cerebral, atac ischemic tranzitor.

Antagoniștii de vitamina K (warfarina, acenocumarol și alți derivați cumarinici) sunt medicamente de elecție pentru pacienții cu fibrilație atrială și care au unul sau mai mulți factori de risc pentru accident vascular cerebral.

Metabolismul cumarinelor

Cumarinele sunt prezente in natură, în legume, fie în forma liberă , fie în forma heteroxidică. Cumarinele libere sunt solubile în alcool și în solvenți organici, între timp ce forma eteroxidică sunt mai mult sau mai puțin solubili în apă.

Sunt găsite în multe plante, în mod particular în Familia Fabacee, Asteracee, Apiacee și Rutacee. Sunt întalnite în frunze, fructe , semințe și rădăcini.

Cumarinele și heteroxizii lor se întalnesc în frunzele din Asperula odorata, în florile și frunzele din Melilotus officinalis, în fructele din Ammi Visnaga, Ammi Majus, în tegumentul semințelor al Aesculus hipocastanum.

Acțiunea fiziologică al cumarinelor și derivaților acestora e foarte diversificată. Unele au proprietăți vitaminice P , crește rezistența și diminuează permeabilitatea și fragilitatea capilară, ca esculozida prezentă în tegumentul semințelor castanului.

Melilotozida prezentă în somitățile florale din Melilotus are o acțiune tonică veno-limfatică. Frunzele conțin cumarină și eliberează mirosul placut de fân proaspăt cosit atunci când acestea sunt uscate. Piranocumarinele, ca visnadina prezentă în fructele din Ammi visnaga au o acțiune accentuată antispasmodică și vasodilatatoare. Umbeliferona are acțiune antiseptică. Alte furanocumarine , printre care bergapten și psoralen conținute în uleiul esențial al Citrus aurantium și în fructele Ammi majus au o acțiune fotosensibilizantă.

Melilotus officinalis aparține de familia Fabaceae și sunt utilizate frunzele și somitățile florale. Principii activi continuți în această plantă sunt: cumarina, glucozizi ( cea mai importantă este melilotozida) , flavonoide ( camferol și quvercetina) și saponinele. Aceste substanțe împreună conferă drogului multiple proprietăți. În primul rând, melilotus e un diuretic blând dar, protejează microcirculația , în special la nivelul membrelor inferioare și favorizează circulația limfatică. În acest mod melilotus acționează împotriva edemului. A fost demonstrat că, cumarina e capabilă să stabilizeze membrana eritrocitelor, precum și creșterea oxigenului țesuturilor accelerând procesul de cicatrizare. Cele mai bune indicații ale plantei sunt insuficiența venoasă cronică și crampele nocturne ale arterelor inferioare. Alte indicatii importante sunt retenția hidrică și staza limfatică. La nivel local planta exercită acțiune astringentă și antiflogistică.

Plantele care conțin glicozizi cumarinici și derivații lor, ca de exemplu, Lavandula officinalis și Melilotus officinalis dezvăluie prezența cumarinelor pentru parfumul plăcut.

Printre derivații cumarinici unul dintre cei mai periculoși e dicumarolul care se formează în planta Melilotus officinalis ea având o acțiune puternică vitaminică K, împiedicând coagularea sângelui. Mai prezintă și acțiune antiedematoasă, antiinflamatoare ,favorizează cicatrizarea și regenerarea țesuturilor.

Fig. Mecanismul de acțiune al dicumarolului

Prin urmare, modelul similar al răspunsului privind împedicarea coagularii sângelui al dicumarolului din Melilotus officinalis și cel al Warfarinei reflectă un mecanism comun de acțiune prin inhibarea epoxid reductazei.

Concluzii

În această lucrare am prezentat substanțele de origine naturală și de sinteză cu acțiune anticoagulantă , în prima parte a lucrării precizând indicațiile și contraindicațiile acestora.

Partea experimentală a lucrării prevede mecanismele de acțiune în funcție de clasa terapeutică , mecanismul coagulării precum și compararea speciei Melilotus officinalis cu Warfarina. Sulfina a început să fie folosită cu mulți ani înainte iar acest rol important al acestei plante a primit o atenție deosebită în industria suplimentelor naturale. Planta Melilotus este recomandată mai ales pentru efectele de combatere a stresului, de ameliorare a calității somnului și de tratare a tulburărilor de circulație sanguină.

Pacienții trebuie să evite o alimentație bogată în vitamina K. întrucît aceasta scade eficiența medicamentelor, determinând coagularea sângelui. Sulfina se situează și ea printre plantele cu efecte adverse. Tratamentul natural cu sulfină , în doze normale, este practic lipsit de reacții adverse , cu excepția persoanelor alegice. Această plantă trebuie evitată de persoanele cu sânge foarte fluid sau de cele care iau medicamente anticoagulante. Este total interzisă modificarea dozei fără un aviz medical . În caz de supradozaj cumarinic se va administra vitamina K și în caz de hemoragii se va efectua transfuzie de sânge , plasmă sau concentrat de factori II, VII, IX, X.. Supradozarea prezintă stări de amețeală, dureri de cap, comă, hemoragii nazale, somnolență. Avantajele produselor naturiste sunt acelea că nu au reacții adverse, nu creează dependență și au efect benefic multidistributiv pe mai multe organe în comparație cu medicamentele de sinteză.

Bibliografie

Aurel Ardelean și Gheorghe Mohan, Flora medicinalӑ a Romȃniei

Memomed 2015, Editura Universitară

Sorina Sorescu, Simona Nițu, Carmen Ponoran, Neli Olah, Gemoterapia de la A la Z

Simona Conea, Farmacologie clinicӑ vol.I (2014), Editura Bisoprint, Cluj-Napoca

http://www.pharmamedix.com

https://www.revistagalenus.ro/

http://slideplayer.it/