Simbolistica Mitului Minotaurului

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

Evoluția temei minotaurului în istoria artelor vizuale

CAPITOLUL II

Influențe artistice

CAPITOLUL III

Influențe conceptuale

Simbolistica mitului Minotaurului

CAPITOLUL IV

Evoluția lucrărilor

CONCLUZIE

BIBLIOGRAFIE

Moto: „Ce nu este atras în sus, cade în jos în mod necesar”

Vasile Lovinescu, Al patrulea hagealâc

INTRODUCERE

Subiectul proiectului “Asterion” își are originea în mitologia greacă, mai precis, am extras din seria creaturilor fabuloase de tip hibrid om-animal, Minotaurul, (în limba greacă: Μινόταυρος, Minótauros), monstru fantastic cu cap de taur și corp uman.

Legenda spune că înainte de a deveni rege, Minos a cerut zeului mării, Poseidon, un semn pentru a-l asigura, că el, și nu fratele său va fi urmașul tronului cretan. Poseidon a fost de acord și i-a trimis un taur alb, cu condiția ca Minos să-l sacrifice în cinstea zeului. Minos a fost copleșit de frumusețea taurului încât a hotărât să-l păstreze și a sacrificat în locul lui un altul. Poseidon s-a mâniat și a făcut-o pe soția regelui Minos, Pasiphae să își piardă mințile și să se îndrăgostească de taur.Cu ajutorul arhitectului Dedal, care i-a construit o vacă de lemn, acoperită cu piele și goală în interior, regina intră în această construcție și prin uniunea ei cu taurul alb a rezultat Asterius (cel strălucitor) sau Minotaurul, cu trupul uman și cap de taur. Crescând, acesta a devenit feroce, regale Minos poruncindu-i lui Dedal să construiască un labirint gigantic în care să fie închis monstrul.

Între timp Androgeus, fiul lui Minos, este ucis de către atenieni, care erau invidioși pe victoriile acestuia obținute la Jocurile Panatenaice. Alții spun că a fost ucis de taurul alb al lui Poseidon la Maraton, acțiune pe care o plănuise Aegeus, regele Atenei. Pentru a se răzbuna, Minos a declarat război Atenei și a obținut o strălucită victorie. Ca tribut, a cerut la fiecare nouă ani (sau în fiecare an, după unele variante) câte șapte tineri atenieni și șapte fecioare pentru a-i arunca în Labirint și a-i lăsa să fie uciși și devorați de Minotaur. Când a venit timpul celui de-al treilea sacrificiu, Tezeu, fiul lui Egeu, s-a oferit să ucidă monstrul. Planul lui era de a însoți grupul de tineri atenieni și de a intra în Labirint. Înainte de a pleca, i-a spus tatălui său că la întoarcerea corăbiilor, dacă planul lui a avut succes va înălța pânzele albe în loc de cele negre. Ajuns în Creta, Tezeu se îndrăgostește de Ariadna, fiica lui Minos, cea care îl ajută să găsească ieșirea din labirint cu ajutorul unui ghem de ață. Minotaurul este ucis de Tezeu cu o sabie magică oferită de Ariadna, tinerii atenieni sunt salvați și scoși din Labirint. Cu toate acestea, la întoarcere, Tezeu uită să înalțe pânzele albe ale corăbiilor. Aegeus vede pânzele negre, este cuprins de disperare și se aruncă în mare (marea preia numele regelui atenian: vezi Marea Egee).

  Minotaurul este o altă reprezentare a forței sexuale, taurul puternic și prolific, deci natura inferioară pe care trebuie să o înhămăm pentru a lucra pământul ca un bou. Labirintul are aceeași semnificație ca și castelul: este corpul fizic, și Ariadna reprezintă sufletul superior care conduce omul spre victorie.

Rostul prezenței Minotaurului în Labirint este tocmai pentru a semnala prezența porții înguste și a misterului din miezul Labirintului și, cel mai important rol era cel de păstrător al „cheilor” ce permiteau accesul spre centru, locul de unde izvorăște lumina în toate sensurile. Personaj prin esență brutal, violent și sângeros este ucis de eroul eliberator Tezeu.

Mitul Minotaurului are ramificații și în legendarul românesc, bourul-zimbru (tot o cornută) devenind emblema heraldică a noului voievodat Moldova. Datorită acestei conexiuni, am punctat cu accente etnografice reprezentarea convențională a personajului mitologic.

M-a atras modul de realizare a personajelor din jocurile video și am extras această idee, apoi am abordat-o într-o tehnică folosită pe parcursul anilor de facultate.

Lucrarea este realizată într-o tentă suprarealistă, în mărime supradimensionată, iar tehnica de lucru folosită este cărbune presat și pastel pe suport de pânză. Folosirea clarobscurului, ajută la obținerea redării volumelor, perspectivei și a "adâncimii" unei imagini prin raportul lumină-umbră și folosirea contrastelor.

Obsesia de informare legată de desen și modul de “dans al mâinii”, prezintă diferite tehnici de modulare a liniei pe un suport convențional folosind o tehnică mixtă. Acest lucru m-a dus la o analiză profundă, care mi-a arătat adevărul și valoarea desenului, adică cantitatea și calitatea lucrului care să exprime o idee în mod logic și coerent.

Lucrarea este și o expresie a impresiilor vizuale din universul jocurilor video (Warcraft, Titan Quest, God of War, Dark Age of Camelot: Labyrinth of Minotaur, etc), dar face trimitere și la arealul etnografic (tradiția jocului măștilor ritualice cu coarne în preajma Anului Nou din zona Moldovei).

Jean-Etienne Ramey- Tezeu luptându-se cu Minotaurul Masca ritualică din zona Moldovei

CAPITOLUL 1

EVOLUȚIA TEMEI MINOTAURULUI ÎN ISTORIA ARTELOR PLASTICE

Generalități

Istoria limbajului grafic, din antichitate și până în prezent, arată o evoluție din punct de vedere al expresiei plastice, dar și a tehnicilor de lucru.

Primele picturi rupestre de pe pereții stâncoși, datând din Paleoliticul târziu, în special în peșterile din Franța și nordul Spaniei ascund reprezentări de taurine. S-a crezut mult timp că omul primitiv, în esența om vânător, a observat mediul înconjurător și l-a reprezentat în imagini, fiind inspirat de crăpăturile și fisurile din pereții peșterilor, desenând mai întâi motive geometrice, abia apoi figuri propriu-zise. Însă atât spiralele, cât și celelalte desene datează din aceeași perioadă.

S-a presupus că picturile rupestre nu aveau un scop pur estetic și nu fuseseră realizate de un individ talentat, ci înfãțișau lumea unui întreg grup. Principala temă este vânatul, reprezentat din profil și în mișcare. În contrast cu acesta, figurile umane par a fi abstracte. Siluetele sunt întotdeauna izolate și realizate în stiluri diferite. Reprezentările realiste alternează cu imagini de oameni și animale extrem de abstractizate și cu detalii exagerate. Un alt motiv des întâlnit în peșteri este amprenta mâinii umane. Gravurile rupestre în piatră depășesc chiar ca număr, picturile apărând uneori suprapuse și conținând cam aceleași teme. Se grava nu doar în piatră, ci și pe coarne de cerb sau oase de animal.

S-au găsit mici sculpturi din perioada Paleoliticului târziu, realizate în calcar, os și corn de cerb, precum și figurine de lut ars, cele de dimensiuni mai reduse erau probabil purtate ca pandantive. Statuetele înfățișează cel mai frecvent figuri feminine și au fost considerate niște simboluri ale fertilității. Figurinele puteau avea forme conice brute, dar și fețe realizate cu mare atenție la detaliu.

Reprezentare taurină în pictura rupestră preistorică

În arta Egiptului Antic, unul dintre numeroasele animale venerate și reprezentate era Apis, boul sacru, zeul forței și al fecundității. Însuși Herodot scria despre palatul lui Apis:” Când a devenit stăpânul întregului Egipt, faraonul Psametic i-a ridicat lui Hefaistos propileele din Memfis, îndreptate spre vântul din sud și a construit pentru Apis, în fața propileelor, o curte în care e îngrijit, înconjurată de colonade și decorată cu desene: în locul colanelor, acoperișul este susținut de coloși de doisprezece coți”.

Apis, taurul sacru al egiptenilor

Mai târziu, imaginea Minotaurului joacă un rol central în mitologia greacă ca o paradigmă a ceea ce înseamnă a fi un monstru. În Arta Greciei Antice apar reprezentări ale Minotaurului pe vasele de ceramică pictată cu figurine negre pe fond roșu, și în pictura murală, fiind preferată scena luptei dintre eroul semi-zeu Tezeu și monstrul din Creta. Alături de cei doi eroi principali ai legendei, apare reprezentată și Ariadna, personajul feminin cu rol decisive, de călăuză prin meandrele labirintului.

În sculptură, Minotaurul este înfățișat direct prin statui, și cu trimitere la tema pe frizele unor temple.

Reprezentări ale Minotaurului în arta Greciei Antice

În perioada Evului Mediu referiri indirecte la tema Minotaurului apar sub forma labirinturilor din catedrale, cu diferența față de labirinturile clasice că în cele gotice există un singur drum de la intrare până la ieșire. Acest labirint se asociază cu durul drum pană la Dumnezeu, de la naștere (ieșirea) până la a ajunge la El (Centrul) și este asociat cu ideea de salvare. În multe catedrale labirintul se așează după intrarea în templu (locul unde este cristelnița) și înainte de accesul la altar (unde coboară influența spirituală).

Reprezentarea labirintului în catedrala din Chartres

Ca o epocă imediată după Evul Mediu, Renașterea a fost axată pe întoarcerea la idealurile clasice ale civilizației antice. Efect al distanțării de răul individualist și decăderea morală, există o lipsă evidentă de reprezentare a Minotaurului atât în ​​literatură cât și în arta plastică. Chiar și în operele de artă frumoase, cum ar fi lucrarea "Tezeu și minotaurul ", al Master Cassoni Campana la începutul sec. al XVI-lea, Minotaurul joacă un rol nesemnificativ în pictură. Urâtul, hidoșenia este izolată într-un plan îndepărtat (Labirintul), iar frumosul aproape idilic este înfățișat direct privitorului.

Master of Cassoni Campana "Theseus and the Minotaur" (1510)

Spre deosebire de Renaștere, perioada barocă a acceptat Minotaurul ca o imagine adecvată pentru artă. Această perioadă a fost o vreme în care oamenii și-a exprimat și au reprezentat puterea lor și controlul asupra lumii naturale prin artă și literatură. După cum este descris de Antonio Canova (secolul al XVIII-lea), în sculptura " Tezeu și Minotaurul”, Minotaurul joacă un rol de supunere în fața lui Tezeu, eroul uman. În plus, spre deosebire de Renaștere, Minotaurul este complet expus la toate, pentru a arăta că puterea animalică este inferioară în comparație cu măreția omului.

Antonio Canova-Tezeu si Minotaurul

În 1700, artistul William Blake prezintă monstrul cu cap de taur, tors uman, și restul corpului de taur. Capul de taur subliniază temperamentul Minotaurului bestial, în timp ce trunchiul uman pe umerii de taur face o legătură cu centaurii.

 În 1857 artistul Gustave Dore reia tema Minotaurului în ilustrațiile la “Infernul” lui Dante Alighieri. Monstrul este pedepsit în cercul al șaptelea al iadului, unde sunt osândiți cei violenți. Minotaurul este prezentat ca un gigant adăugând la monstruozitate sentimentul pericolului. Ilustrația originală prezintă Minotaurul ca o creatură cu trunchiul și capul unui om și trup de taur. Capul cu fața de om pare foarte simplist și poate chiar nevinovat, în contrast cu descrierea din text, iar asocierea cu centaurii este foarte puternică, deși Minotaurul și centaurul nu au o legătură directă. În iad, ei ocupă același spațiu ca paznici ai sufletelor scufundate în râul sângeros. În ilustrațiile ulterioare ale aceste teme, artiștii variază în portretizarea Minotaurului ca o parte om și o parte taur.

Ilustrații de William Blake și Gustave Dore

Tot în aceeași perioadă a sec. al XVIII-XIX-lea, Francisco Goya spre sfârșitul vieții execută câteva schițe rapide pe piatră litografică, reprezentând scene din luptele cu taurii. În aceste desene, schițate cu mâna bătrânului care și-a pierdut nu numai auzul dar este și aproape orb, regăsim întreaga energie și elanul care ne sunt cunoscute din “Caprichos și Disparates”, notează Theophile Gaultier în anul 1840.

Alături de gravurile care prezintă luptele de tauri, realizează și tablouri cu aceeași temă. “Corida”, aflată astăzi la Prado, este una dintre cele patru pânze realizate în Franța, consacrate acestui subiect. Goya, executase cânnotează Theophile Gaultier în anul 1840.

Alături de gravurile care prezintă luptele de tauri, realizează și tablouri cu aceeași temă. “Corida”, aflată astăzi la Prado, este una dintre cele patru pânze realizate în Franța, consacrate acestui subiect. Goya, executase cândva ilustrații pentru o carte despre coride, publicată în anul 1777. Acest proiect a luat amploarea unui întreg ciclu grafic întitulat “Tauromania”, publicat în anul 1816.Pe plăcile de gravură și pe pânză, Goya ne transmite impresiile și amintirile sale de veritabil aficionado (iubitor de coride), de obișnuit al arenelor și prieten al celor mai mari toreadori ai vremii.

S-a presupus chiar că artistul însuși s-ar fi măsurat cândva cu un taur, fapt care s-a dovedit o scorneală. Nu ne surprinde, totuși, că abordează tema coridei, și nici nu ne surprinde prezența morții în arta bătrânului Goya. Încheindu-și creația prin imaginea sângelui curgând în arene și prin portretul unei tinere lăptărese de o frumusețe răpitoare, Goya ne dă o lecție despre caracterul efemer și complex al vieții de care se va despărți în scurtă vreme.

În anul 1779, Goya a publicat o serie de 80 de gravuri, denumite” Los Caprichos” (“Capriciile”), care reprezentau viața amară, prostia și slăbiciunea firii omenești, dar acestea au fost retrase de pe piață după doar câteva zile.

“Capriciile”, sub formă de gravuri și vopsea de apă, nu au putut fi egalate până la Goya și nici după el. Ele înfățișează o lume întreaga, văzută printr-o lupă deformată, reprezentată pe jumătate reală și pe cealaltă fantastică. Oamenii sunt bestii și bestiile sunt oameni, scenele descriu rapacitatea, ipocrizia, cruzimea, superstiția, vocabularul grosolan, violența, prostia și destinul inevitabil al creaturii cu numele de OM, care își începe viața în speranță și și-o termină în dezastru.

“Capriciile” lui Goya se aseamănă “Infernului” lui Dante. Dar, spre deosebire de Dante, Goya nu descrie suferința morții, ci tortura vieții. Și se pare că Goya consideră infernul vieții a fi cu mult mai tragic decât infernul morții. Caracterul de critică socială al” Capriciilor”, cu adresă exactă în epocă, este indiscutabil, exprimând un Goya, OM al secolului său, cenzor al viciilor societății sale.

Goya-Corida Goya-lucrare din seria cu “Capricii”

André Masson a fost primul artist al secolului al XX-lea, care a lansat mitul Minotaurului și a inițiat reapariția acestuia (a fost mai mult sau mai puțin influențat mai târziu de opera Pasiphae a artistului Jackson Pollock); în orice caz, André Masson și Georges Bataille, au fost cei care au sugerat Minotaurul, precum și Labirintul ca titluri pentru publicațiile lui Albert Skira. Potrivit lui Masson, el trebuia să ilustreze prima copertă pentru Minotaurul “dar Teriade și Skira mi-au cerut să-l las pe Picasso să o facă. Am fost de acord. Am făcut una câțiva ani mai târziu.”1

André Masson-The Minotaur and the Labyrinth

Publicația Le Minotaure a apărut între 1933-1939 și Labyrinthe din 1944 până în 1946; catastrofele din Europa, primul Război Mondial, Marea Criză economică, Războiul Civil Spaniol, și schimbările din civilizația occidentală au marcat mințile oamenilor. Acest anti-metafizician german, Oswald Spengler, născut cu un an înainte de Picasso, a scris în Declinul Occidentului.

Minotaurul, de Pablo Picasso, 18 Mai 1933

Scrisoarea, 26 iunie 1967, în răspunsul la întrebările de către autorul Masson

“Din nou și din nou între aceste catastrofe sângeroase și teroare se ridică strigătul pentru reconciliere a popoarelor și de pace pe pământ. Stima de sine e că ne putem dori să se împlinească toate acestea, trebuie să avem curajul să ne confruntăm cu faptele așa cum sunt – care este semnul distinctiv al oamenilor evoluați superior și este felul de a fi al acestor oameni. Viața îți permite să alegi doar între victorie și ruină, între război și pace, iar biruința face parte din sacrificiile victoriilor. 

De aceea, când se amestecă criticii și invidioșii, de partea evenimentelor este numai literatura-scrisă sau gândită sau literatura trăită – adevăruri simple care se pierd strivite în mișcarea de fapte. Istoria nu a binevoit să ia cunoștință de aceste propuneri.”2

Aparițiile mitului Minotaurului în arte: Matisse a ilustrat Pasiphaë, Chant de Minos de Henry de Montherland; Labyrinth de Max Ernst și Wheel of the Sun, fac aluzie la acest mit, în timp ce lucrarea sa Spanish Physician prezintă o femeie cochetă, aruncându-și batista înaintea unui minotaur; Giorgio de Chirico a făcut mai multe versiuni ale somnului The Soothsayer's Recompense înconjurate de colonade labirintice, arcade, și fațade, iar Victor Brauner a reprezentat o Ariadna complet trează, în înțelesul pe care Ernst Trova ar fi putut să realizeze opera sa Falling Man; în timp ce Masson continuă variațiile sale pe ideea Pasiphaë-Labyrinth-Minotaur, adesea a fost influențat de Picasso.

Giorgio de Chirico- The Soothsayer's Recompense

2 Spengler, Oswald. The Decline of the West, tr. Charles Francis Atkinson, 2 vols., Alfred A. Knopf, N.Y., 1947; vol. 2, p.429

Max Ernst- “Men Shall Know Nothing of This” Henri Matisse- Pasiphaë

Gravurile lui Picasso pentru Metamorphosis of Ovid de Skira și Lysistrata, o serie caracterizată prin calm clasic, au fost urmate de Minotauri lubrici, vibranți și energici. Niciuna dintre reprezentările acestei himere om-taur nu spune o poveste cunoscută; ele sunt mai mult o serie de Capricii, cu Minotaurul descoperindu-se ca un sculptor (care arată ca Zeus) și modelul său, apropiindu-se de un nud dormind, femeile adormite a lui Picasso sunt de multe ori în postura din fresco Somnul Ariadnei de la Vatican, desfășurându-se într-o orgie delirantă” prima concluzie a principiului morții” – Alfred de Musset, urmărit de o femeie frumoasă, în timp ce el doarme în spatele unei perdele cu modele florale. Acesta nu este teribilul monstru din Creta, ci un animal de companie simpatic și răsfățat.

Pablo Picasso – Scena bahică cu minotaur Pablo Picasso – Somnul minotaurului

Pe 12 iunie 1934, Picasso a făcut gravura Tauromachiai cu o Europă ca toreador (cu pieptul gol ca acrobații de sex feminin ai Cretei antice, drapată peste un taur. Aceasta a fost urmată de o serie de Minotauri oedipieni lipsiți de puteri creative și conduși de un "copil de flori". În stânga este un spectator, iar în spatele solului este o barcă cu marinari, amintind întoarcerea lui Tezeu la Atena după ce a evadat din labirint și abandonarea Ariadnei. Seria de Minotaurii a lui Picasso capătă un sens mai grav odată cu apariția Minotauromachia în 1935.

Această gravură importantă cuprinde elemente ale activității anterioare, dar, spre deosebire de cele mai multe desene ale lui Picasso de la aceea vreme, este puternic texturată, indicând multe retușări, și anume:

norul de ploaie, din dreapta sus, cu linia trasată de-a lungul brațului stâng al Minotaurului (placă de gravură, evident, a fost lustruită pentru a șterge linia și în cele din urmă zgâriata);

Picasso este întotdeauna explicit despre organele sexuale, dar aici ignoră organele genital ale Minotaurului;

există o diferență în proporția brațelor și picioarelor Minotaurului, piciorul său stâng este asemănător în deformare cu genunchiul femeii grăbite din Guernica;

decorul de pe costumul toreadoarei este modificat; piciorul și brațul ei drept par desprinse de corpul ei;

clădirea pare că se extinde în apă dincolo de țărm, sau Picasso nu a continuat partea de jos a pământului.

Acestea și multe alte indicii sugerează că Minotauromachia a început ca o altă variantă a brutei zbenguite. Evident că Picasso a fost atras de implicațiile profunde ale mitului și l-a folosit ca o critică a epocii sale, și aceasta a atins punctul culminant cu Guernica, ca pictogramă gri a vieții și anti-vieții.

Pablo Piccaso- Minotauromachia

Pablo Piccaso-Guernica

Lucrarea artistului Joe Shannon numită Shannon Monitor Minotaur Pink, Night Guests, datând din 1982, se bazează pe activitatea lui Beckman (stilistic) și Picasso (subiectul). Din Beckman el preia figurile idealizate, cu picioarele lor supradimensionate și atributele fizice exagerate, iar împrumuturile de la Picasso, din fascinația lui cu taurul, pe care el o afișează atât în "viața reală", și așa cum se vede într-o imagine TV. Lucrările sale nud par aproape fotografice, chiar pornografice.

Joe Shannon -Shannon Monitor Minotaur Pink, Night Guests

George Grosz

În secolul al XX-lea, artistul George Grosz prezintă o lucrare în acuarelă în care este schițată o femeie blondă, modernă, care stă cu picioarele încrucișate la o masă cu o băutură, alături de un taur îmbrăcat modern. Lucrarea face referiri la situația de atunci și la cea actuală, în care bărbatul nu mai este considerat un om, ci mai degrabă un taur care îndeplinește toate plăcerile unei femei.

Un alt artist, graficianul Marcel Chirnoagă, ilustrează labirinturile și monștrii de inspirație goyescă, care îi vor orna panteonul imaginar din vremea maturității. Așezate sub sticlă, ilustrațiile sale la albume, coperți, cărți – de la Rilke la Dante și Cervantes, vor fi asociate mereu de cititorul roman cu numele său, după cum francezii o fac cu Gustave Dore și ilustrațiile acestuia la același Dante, La Fontaine, Rabelais, Cervantes sau Balzac. Lucrările respiră un farmec aparte, mărturie a desăvârșitei maniere stilistice pe care acest artist a știut să o mențină și totodată să o perfecționeze.

Marcel Chirnoagă prezintă un ciclu intitulat Labirint, în care fiecare lucrare are un sens specific vizual și grafic, aducând spre o latură simbolică, folosind elemente precum: taurul, pasărea care reprezintă evadarea din labirint și obsesia omului de a găsi ieșirea.

Marcel Chirnoagă-Minotaurul

CAPITOLUL II

INFLUENȚE ARTISTICE

În lucrarea de față, am fost atras de artiștii care au abordat în creația lor jocurile video cu personaje fantastice. Dintre cei care au dat viață universului bestiar aș remarca pe: Frank Frazetta, Todd McFarlame, Joe Madureia, Glenn Rane, John Howe, Alan Lee, Glen Angus, Todd Lockwood, Raymond Swanland, Andy Park, Di Ji Yong Ho și Justin Sweet.

Dintre toți artiștii care și-au lăsat amprenta asupra stilului meu de lucru sunt în primul rând: Andy Park, Frank Frazetta, Glenn Rane, Raymond Swanland, Joe Madureira și Justin Sweet,dar nu pot nega nici influența altor artisti vizuali ale caror lucrari nu apartin temei.

Primul artist care m-a influențat a fost Andy Park, cel care a dezvoltat de aproape 2 decenii, concepte de design și servicii de ilustrare a industriei de divertisment. Creația sa și-a pus amprenta în mediile de divertisment, film și televiziune, reviste de benzi desenate și jocuri video.

Ofertele artistului au început în 1995 cu ilustrații la cărți de benzi desenate pentru companii de gen, cum ar fi Tomb Raider, Marvel Comics (X-Men), și DC Comics (Superman). Andy Park Art este specializat în proiectarea conceptului de ilustrare și dezvoltare vizuală pentru film, televiziune, și industria de jocuri video. Artistul a contribuit la o varietate de proiecte de film: The Avengers, Thor, Captain America: First Avenger, scenarii TV (True Blood, V), și jocuri video (seria God of War).

Dacă analizăm partea de creaturi mitologice din seria God of War, vedem o altă abordare a artistului, în care eroul este reprezentat ca un gladiator fantastic grotesc. Povestea narează înfruntarea dintre personajul luptător cu rol principal și adversari din mitologia greacă ce păstrează trăsăturile caracteristice prezente în textul antic, dar cu înfățișarea modificată prin folosirea contrastelor foarte puternice, din care rezultă o inversare de roluri. Am reținut modul de tratare modern a subiectului mitologic, diferit față de ceea ce s-a făcut până atunci, ceea ce reprezintă o schimbare de viziune.

Andy Park- ilustratie la God of War

Următorul artist de pe lista care m-a inspirat este “lumina reflectoarelor de astăzi”, Frank Frazetta, unul dintre cei mai influenți ilustratori, care face o bandă desenată legată de minotaur, “Curse Of The Labyrinth! Vol.1”. Este fascinat de ceea ce ține de povești fantastice și cu creaturi mitologice. Lucrările sale prezente în reviste de benzi desenate, au personaje realizate cu energie și dinamism.

Ilustrațiile sunt realizate digital, excepționale ca tehnică, dar și tradiționale din punct de vedere anatomic, în tehnica clarobscurului cu contraste foarte puternice care ajută la conturarea compoziției.

Frank Frazetta-Minotaurul

Glenn Rane, alias Raneman, este un artist grafician care lucrează de peste un deceniu pentru industria jocurilor video. Ca angajat al companiei Blizzard Entertainment, Glenn a creat conceptul artistic și ilustrațiile pentru popularul “World of Warcraft” jocuri online, a lucrat pentru World of Warcraft joc de cărți, romane, precum și alte produse "wow".De asemenea, Glenn Rane a conceput partea artistică a jocurilor Starcraft și Diablo. În timpul său liber, Glenn lucrează ca un artist independent, specializat în ilustrațiile utilizate în mass-media digitală și pictează în ulei în tehnica tradițională.

Artistul își păstrează același stil de lucru la fiecare joc, deoarece realizează ca această viziune personală proprie este una cu priză mare la publicul larg. În jocul Diablo, desenul Minotaurului păstrează trăsăturile caracteristice subiectului mitologic, este tăios, cu multe unghiuri ascuțite, de aici impresia de perpetuuă mișcare, iar paleta cromatică se bazează pe contrastul roșu-negru, accentuând și ajutând la crearea unei atmosfere plină de mister. Personajele realizate de acest artist au forță, iar folosirea culorilor foarte stridente reușește să imprime jucătorului o stare emoțională foarte puternică. Vestimentația este una modernă, plină de fantezie.

Glenn Rane – Ilustratii

Un alt artisit din acest domeniu, Raymond Swanland realizează o artă fantastică în formă digitală pentru benzi desenate, și a colaborat din 2009 la proiecte pentru Dark Horse Comics, cum ar fi Aliens, Predator și Aliens vs Predator,.

Un bine-cunoscut artist conceptual și SF/fantezie pentru jocuri video, romane, filme de lung metraj, Swanland este intrat recent în industria cărților de benzi desenate. El a ilustrat, de asemenea, cărți de joc la Dr. Solar: Man of the Atom/Magnus Robot Fighter pentru o companie de profil.

Păstrează stilul și caracterele personajelor create de artistul Glenn Rane, diferențiindu-se de o încărcătură a imaginii cu tot felul de ornamente, aplicate în jocuri video și în cărți de joc.

Raymond Swanland-Minotaurul

Unul dintre cei mai influenți zece artiști de benzi desenate din toate timpurile cum este numit, Joe Madureira, ilustrator de jocuri video este recunoscut pentru munca sa la Marvel Comics' Uncanny X-Men, și creator al benzii desenate Battle Chasers. Stilul artistului Madureira combină influențele benzii desenate occidentale cu aspecte japoneze (stilul manga). Primele colaborări artistice sunt la vârsta de 16 ani când era încă în liceu, cu firma Marvel Comics.

 Îmi place arta sa, galeria de schițe în creion, deoarece reușește să se exprime cu claritate, folosind o linie îndrăzneață. Desenul artistulului este aproape cinetic, populat de super-eroi, monștri în armuri medievale, creaturi infernale diforme, dar și personaje feminine foarte frumoase. Iată de ce, Joe Madureia este unul dintre artiștii mei favoriți din domeniul ilustrației de benzi desenate.

Joe Madureira-Minotaurul

Justin Sweet este un artist conceptual, ilustrator care abordează în principal genul fantastic. El a lucrat la proiecte cinematografice, cum ar fi Game of Thrones, Cronicile din Narnia: Prințul Caspian și Green Lantern și a ilustrat cărțile de joc din seria Magic: The Gathering.

Deși lucrările sale sunt realizate în acuarelă și ulei, artistul Justin Sweet lucrează digital pentru arta conceptuală. Picturile sale par că prind viață, conceptul este simplu, iar personajele sunt modelate rapid și cu un impact exploziv.

Arta lui ne amintește de marii ilustratorii, cum ar fi Singer Sargent și Frank Frazetta. Justin face o pictură în clar-obscur, compoziția este concentrată pe acțiune, reușind să povestească atât de mult cu atât de puține personaje. El realizează mai multe lucrări, folosind culori de apă abordând un stil rapid și gestual.

Personajele sale de sex masculin sunt realizate cu forme musculare, dar nu obscene. Femeile lui variază de la siluetele atletice la cele voluptoase, dar întotdeauna elegante și ademenitoare.

Justin Sweet-Minotaurul

Tema Minotaurului este abordată cu succes de Beth Carter, la care descoperim o meditație cu privire la dilemele existențiale ce ne asaltează pe toți, într-o lume proprie în devenire.Destabilizarea mitologiei clasice este o temă constantă în linia sculpturilor lui Beth Carter. Ea înfățișează creaturi-hibrid de tipul păsărilor cu cap de pisică, mai puțin agresive vizual că imaginea Minotaurului.

O combinație ingenioasă între miturile clasice și cele de masculinitate contemporane, se observă în seria sculpturilor "Minotaur pe o cutie", unde unul din marile simboluri de hiper-masculinitate este redus la o cifră în scădere, învins, având trimiteri la complexul bărbătesc al vârstei de mijloc. O altă sculptură intitulată " Frâu liber", un cal-om, transmite un mesaj care poate fi citit ca întruchiparea constrângerilor parțial auto-impuse ale personalității în societate de la natura fizică esențială și dorințele noastre.

Beth Carter -Minotaur pe cutie(variante)

Antony Micallef, artist contemporan englez, a apărut pe scena artei în 2000, câștigând premiul al doilea la concursul BP Portrait Award desfășurat la National Portrait Gallery. De atunci, amestecul său de imagini politice a fuzionat cu expresionismul contemporan a câștigat aprecieri la nivel mondial. El ilustrează multe aspecte culturale contemporane și le conectează cu experiența umană.

Stilul său pictural a fost comparat cu cel al lui Francis Bacon, și este văzut ca un amalgam de influențe de la vechii maeștri precum Caravaggio și Velázquez, fotografi contemporani și artiști grafici moderni. Stilul lui de reprezentare a corpului uman se face ecoul studiilor cu John Virtue, un fost student al lui Frank Auerbach.Pe tot parcursul operei sale, cruditatea picturală a stilului expresionist este în contrast puternic cu cele mai multe elemente grafice din compoziție.

Anthony Micallef merge mai departe de o portretizare strictă, preferând să combine rafinamentul său cu o explorare adâncă și pasională a culorii, folosind expresionismul contemporan ca un mijloc despre cum vede frivolitatea culturii pop. El spune: "Problema cu imaginea pop este că nu merge prea adânc ci este de suprafață, trebuie trasă în jos și provocată pentru a o face interesantă. Când puneți două imagini contrastante împreună, ele provoacă reacția de interes."Lucrarea de față evocă asociații neașteptate între accentele întunecate de tip Bacon-esque combinate cu trandafirii delicați și ademenitori. Juxtapunerea dezvăluie încă o dată dulcegăria imaginii pop colorată seducător și dedesubturile întunecate și tulburătoare ale consumerismului. Această complexitate și frumusețe brutală explică de ce Anthony Micallef a devenit unul dintre cei mai promițători tineri care lucrează în Marea Britanie de azi.

Anthony Micallef –Minotaurul

Conor Harrington provine din Cork, Irlanda. Munca lui este un mixaj de succes între arta plastică și tehnici de stradă. Potrivit lui Conor însuși, centrul uleiurilor sale pe pânză este"figura masculină referindu-se la masculinitatea culturii urbane". Bărbații din picturile lui Conor fac aluzie la un masculin nu neapărat eroic, dar stoic și gânditor în picturile moderniste. Cu toate acestea, piesele sunt tencuite cu înflorituri graffiti postmoderne, într-un conflict pertinent de stiluri – "Eu sunt interesat de dinamica elementelor în opoziție", spune artistul. În timp ce ambele cifre de sex masculin și elemente abstracte de muncă sunt în mod incontestabil contemporane, emoțiile pe care le transmit sunt atemporale, în cazul în care în prezent subevaluat: demnitate, curaj și un sentiment liniștit de datorie la sine și pe cei din jurul nostru. În timp ce figurile masculine și elementele abstracte ale lucrărilor sunt în mod incontestabil contemporane, emoțiile pe care le transmit sunt atemporale, în timp ce în prezent sunt subevaluate demnitatea, curajul și simțul datoriei față de cei din jurul nostru. Într-un timp când, oamenii sunt acuzați că nu sunt activi în societate, activitatea lui Conor este un memento inteligent și modest la emoționalul pozitiv al colectivității. De asemenea, stilul graffiti nu trebuie să șocheze, sau să fie prea sentimental ci să aibă substanță, fond.

Conor Harrington-Minotaurul Doug Foster-Minotaurul

Doug Foster a fost mult timp fascinat de complexitatea sistemului vizual uman și cum poate fi înșelat de iluzia optică. În 1981 el a construit o instalație mobilă de filmare pentru un show de promovare în care a folosit imagini proiectate și oglinzi mari pentru a cuprinde telespectatorii într-o panoramă infinită.Timp de câțiva ani a lucrat în Londra, folosindu-și abilitățile sale de a face film ca un cameraman la BBC și apoi cameraman șef de lumini al celei mai mari companii europene de difuzare a filmului. În 1993, el a fost promovat ca director comercial la Blink Productions, a filmat peste tot în lume și a câștigat câteva premii din industria de top, incluzând D&AD, BTAA și Creative Circle Golds and Silvers.

În 2006, Foster a început să folosească noile tehnologii pentru a realiza unele din ambițiile sale anterioare. El a creat o serie de instalații video de finețe, de înaltă definiție și instalații video stereoscopice oferind narațiuni ciclice în seriile sale Experimente Umane.

CAPITOLUL III

INFLUENȚE CONCEPTUALE

Un factor vital în dezvoltarea conștiinței colective a fost utilizarea de simboluri pentru a reprezenta idei și dorințe. Simboluri magice dau viață ideilor, oferind nenumărate sensuri cunoașterii.

Mitologia a fost folosită de secole în creația poeților, dramaturgilor și artiștilor. Cu toate acestea, secolul al XIX-lea a văzut apariția raționalismului științific și realismului social în domeniul artelor. Miturile au fost în pericol de a fi retrogradate la statutul de povești învechite despre zei inexistenți.

Odată cu dezvoltarea psihologiei, miturile și-au găsit un nou statut. Sigmund Freud le-a văzut că exprimând de obicei impulsurile reprimate închise în subconștientul personal. De exemplu, mitul lui Oedip exprimă dorința inacceptabilă social a unui băiat de a-și ucide tatăl și conviețui cu mama lui.

Claude Levi-Strauss, un antropolog structuralist, a văzut miturile că provenind de la o nevoie umană de a da sens lumii și de a rezolva dilemele culturale. Aceste dileme sunt încorporate în structura de mit, care este alcătuit din contrarii, cum ar fi bine-rău, noapte-zi. Pentru Levi-Strauss, miturile sunt un fel de limbaj universal. În timp ce evenimentele din mituri variază, structurile de bază, cum ar fi gramatica, sunt similare în mituri din întreaga lume – pentru că oamenii sunt asemănători.

La un alt nivel de "a da sens", miturile explică lumea, făcând-o mai ușor de gestionat. De exemplu, miturile din întreaga lume în care ființele umane sunt urzite din lutul unui olar divin, cum ar fi egipteanul Ptah, îndeplinesc nevoia noastră de a ști cum și de ce am ajuns să fim aici. Alte mituri răspândite explică moartea și ciclul anotimpurilor.

O altă perspectivă asupra mitului se concentrează în jurul de ideii de magie. Povești cu zei eroi care coboară la apus în lumea sub pământeană (Hades), și se îndreaptă spre răsărit, reflectă apusul și răsăritul soarelui. Mituri în care o zeiță îmbătrânita renaște ca o tânără fecioară simbolizează venirea primăverii după iarnă. Acest tip de mit trebuia să-i de-a siguranță omului primitiv. Probabil că, mai important era istorisirea repetată de povești simbolizând răsăritul soarelui, venirea primăverii, sau coacerea culturilor, un mod magic de a face ca aceste lucruri să se întâmple.

Mulți comentatori au remarcat asemănări între miturile din diferite culturi. Una dintre teorii este că acest lucru poate fi explicat prin migrație, contactele comerciale, precum și schimbul de mituri între cuceritori și cuceriți. De exemplu, există cu siguranță ceva adevărat, dacă ne referim la împletirea de mituri aztece și civilizația Maya. Cu toate acestea, acest lucru poate explica cu greu asemănări, cum ar fi aspectul de "Trickster" zei: copilul Hermes fura vitele lui Apollo, nordicul Loki taie pletele aurii ale soției lui Thor Sif, sau o zeitate la fel de răutăcioasa a indienilor nord-Americani din tribul Winnebago.

Explorarea miturilor și-a găsit o nouă dimensiune în activitatea lui Carl Jung. În timp ce Freud a văzut subconștientul ca fiind în întregime personal, produs de reprimarea impulsurilor sexuale din timpul vieții, Jung a identificat un strat de conștiință sub acesta – subconștientul colectiv. Acesta este un mare bazin psihic sub tensiune de simboluri împărtășite de întreaga omenire. Acesta este “umplut “, cu figuri simbolice de tip arhetipal (Mama, Tatăl, etc).

Aceste figuri reprezintă, de asemenea, animus și anima: părțile nedezvoltate și mai puțin cunoscute de sex opus, respectiv, psihicul feminin și masculin. Un alt arhetip important este Umbra, care întruchipează tot ceea ce ne negăm noi înșine și proiecția asupra oamenilor care nu ne plac. Aceste arhetipuri prind formă în personajele dramatice ale mitului. Astfel, miturile oferă culturilor o modalitate de a explora impulsurile lor colective, și de a le exprima creativ, mai degrabă decât distructiv.

Jung recunoaște că visele sunt căi de acces între o persoană și subconștientul colectiv. El spune, că multe vise exprimă arhetipuri care ar putea fi altfel proiectate în lumea reală ca temeri iraționale, iluzii sau ură. Joseph Campbell, care a dezvoltat această idee, scrie: “Aici putem să vedea începe unui mod de lucru cu miturile privite la un nivel personal, pentru propria noastră dezvoltare”.

Campbell și alți scriitori au subliniat, de asemenea, faptul că, miturile sunt încă în curs de dezvoltare și în ziua de azi. La nivel social vedem acesta în reapariția de arhetipuri mitice în cultura populară, de exemplu, în filmele din seria Star Wars.

Simbolistica mitului Minotaurului

Filosoful Hein Stufkens oferă o explicație a simbolurilor prezente în acest mit antic. Sacrificiile umane ale Atenei la care trebuia să facă față și Minos regele Cretei, reprezintă o presiune psihologică asupra minții individului care trebuie să urmeze un ordin împotriva voinței lui. A trebuit să fie sacrificați tineri, care reprezintă puritatea individului, să fie de sex masculin și feminin reprezentând aspectele duale ale minții individuale și trebuiau să fie șapte la număr, cifra simbolică a purității și a perfecțiunii. Masculinul reprezintă, de asemenea, partea noastră spirituală, în timp ce femininul reprezintă partea fizică sau pământească. Sacrificiile făcute în mit reprezintă sacrificiile pe care le facem toți cu scopul de a păstra pacea și armonie în mediul nostru, elemente ale personalității noastre care ne fac ceea ce suntem. Acțiunea lui Tezeu reprezintă voința din noi, care se trezește și nu mai acceptă sacrificii ale personalității individuale.

Labirintul în care se aventurează Tezeu, reprezintă subconștientul cu elementele necunoscute sau întunecate ale minții noastre. Sprijinul pe care îl primește de la Ariadna poate fi explicat ca un ajutor neașteptat primit când suntem într-o situație de luptă.

Firul înmânat lui de Ariadna pentru a găsi drumul afară din labirint, reprezintă sprijinul dragostei de femeie. Puterile masculine ale minții trebuie să fie echilibrate de puterile de sex feminin ale minții, în scopul de a atinge succesul. Firul conectează puterea masculină cu puterea de intuiție feminine, pentru a crea echilibrul necesar în luptă și uciderea Minotaurului. Taurul a fost un simbol de forță de intimidare în multe culturi antice, iar în acest mit reprezintă luptele noastre interioare pe care le ascundem în subconștientul nostru. Prin ucidere nu depășim doar obstacolele noastre, deoarece moartea poate fi, de asemenea, interpretată ca o tranziție, vom lua puterea de "fiară" în noi, energia întunecată și negativă, pentru a o transforma sau redirecționa într-o forță pozitivă de viață. Dualitatea ne învață că trebuie să ne unim puterea de sex masculin (Tezeu) cu cea feminină (Ariadne), în scopul de a crea unitate, o putere unificată.

Dimensiunile imaginarului și ale viselor sunt departe de a fi infinite ori imprevizibile. Spre deosebire de realitate, care poate căpăta dimensiuni radical diferite în urma survenirii unui eveniment, imaginarul este în esență un mecanism repetitiv.

Pierre Clastres, antropolog și etnograf francez, numise societățile primitive „societăți ale luxului “, pentru că membrii lor se îndeletniceau cu munca abia câte două-trei ore pe zi. În comparație cu acestea, societățile „civilizate “întrețin o retorică a muncii ca virtute în sine, cu care trebuie să te „identifici “pentru a avea „succes “. Imaginarul timpului liber, atât cel al claselor inferioare, cât și cel al antreprenorilor, împărtășește aceleași imagini, luate direct din peisajul societăților primitive. Comunitatea imaginară a claselor inferioare cu cele dominante primește poate cea mai exactă măsură – și cea mai repetitivă – în producțiile industriei media (de ex.: telenovelele, clipurile publicitare). După cum au insistat, la momente diferite, în contexte diferite, atât Siegfried Kracauer, cât și Félix Guattari, filmele (ca și cărțile ori albumele muzicale de succes) exprimă dorințele ascunse ale societății – sunt canapeaua psihanalitică a săracului. Măsura în care aceste dorințe ajung să fie supracodate, anticipate, înregistrate și transmise de industria culturală de masă, din nou și din nou, este cea în care dorințele rămân ancorate în domeniul imaginarului, private de pretenția la realitate, ornamente destinate acoperirii găurilor realității.

Dacă ar fi să rezumăm, trebuie să subliniem funcția politică a culturii de masă, care a crescut pe măsura extinderii timpului liber al clasei mijlocii: reproducerea relațiilor de producție (hegemonice) existente, prin modelarea formelor de gândire și comportament care reduc apetența protestatară a indivizilor, întrerup procesul de atingere a conștiinței (de clasă) protestatare și induc adaptarea supusă a subiecților la condițiile sociale ale capitalismului modern. Cu alte cuvinte, timpul liber nu e un templu al libertății, ci un labirint cu minotaur.

CAPITOLUL IV

Evoluția lucrărilor

Pentru proiectul de față, am urmărit o evoluție treptată, de la etapa schițelor în creion în care personajul principal prinde formă, la studiul corpului uman în relație cu cel animal-taurul, transpunând simbolul Minotaurului într-un anume context etnografic (asociere cu obiceiul păgân al măștilor ritualice din zona Moldovei).

Imaginea minotaurului este reprezentată dual, parte masculină și parte feminină, și este expresia unei viziuni personale asupra mitului antic, un mesaj contemporan despre nevoia de întoarcere la rădăcinile ancestrale (tradițiile), atât la nivel individual cât și, prin extindere la nivel colectiv.

Analizând tehnica folosită la realizarea lucrării, și anume pastelul pe suport textil, am pornit de la desenul gestual, direct pe suprafața de lucru, fără ajutorul videoproiectorului, în fața unei provocări dată de dimensiunile pânzei. Caracterul de forță al Minotaurului l-am subliniat prin dinamică mișcării iar folosirea clarobscurului trimite spre latura ocultă. Lucrarea propriu-zisă a fost realizată prin suprapunerea a patru straturi de pastel, la început cu un fond închis luminat treptat prin dispunerea de accente luminoase zonale.

La alegerea paletei cromatice axată pe contrastul roșu-violet, m-am ghidat după simbolistica culorilor. Kandinsky consideră roșul deschis, exploziv, centrifug, ca fiind diurn, masculin, tonic, îndemnând la acțiune și aruncându-și strălucirea aidoma soarelui, cu o putere uriașă și de neînvins. Roșul închis este, dimpotrivă, nocturn, feminin, tainic, centripet. El reprezintă nu expresia, ci misterul vieții. Roșul închis are și o semnificație funerară. Ambivalența culorii roșii a sângelui ne dezvăluie două situații: când este ascuns, sângele este esența vieții, vărsat, el înseamnă moarte.

Violetul este o culoare a măsurii, constituită din roșu și albastru în proporții identice, din luciditate și acțiune cugetată, echilibru între pământ și cer, simțuri și spirit, patimă și înțelepciune.

Extremul Orient, interpretează această trecere de la roșu la violet într-un cu totul alt sens, pur carnal, care înseamnă și trecerea de la activ la pasiv. În cadrul tantrismului, fuziunile amoroase rituale se realizează într-o încăpere scăldată într-o lumină violet, căci lumina violeta stimulează glandele sexuale ale femeii, pe când cea roșie le stimulează pe ale bărbatului.

Leonardo Da Vinci susținea că puterea de meditație a ființei umane poate fi mult mărită dacă medităm într-o cameră cu geamuri violete la ferestre atunci când soarele este la amiază.

CONCLUZIE

Din perspectiva psihologică, nefiind nici animal nici om sau zeu, ambiguitatea acestui personaj a crescut, fiind plasat dincolo de limitele convenționale ale moralei. Minotaurul, efigie a splendorii civilizației Greciei Antice, unde totul purta marca “mega” (ex. megalopolis) a revenit în creațiile artiștilor contemporani, ca o reacție la fenomenul topirii valorilor tradiționale ce definesc o colectivitate, (grup etnic, națiune) în marele creuzet global.

Am reprezentat Minotaurul ca evadând din labirint, o trimitere la circulația miturilor, dar și a motivelor universale (elemente de port popular). Marile aglomerări urbane în care trăim, adevărate labirinturi contemporane, s-au dezvoltat în jurul unui centru politico-economic sau religios. Aici jertfim timpul și energia noastră pe altarul banului ca zeu absolut. Migrațiile urbane din weekend și vacanțe sunt răspunsuri la nevoia de întoarcere în matricea originară. Inflația de super-eroi contemporani, din seria Batman, Superman, Spiderman și noile mituri născute de industria jocurilor video, axate pe inversarea rolurilor, pe supremația răului, ar putea să ne ducă la concluzia, că traversăm o perioadă asemănătoare celei din Grecia Antică, marcată de măreție și strălucire dar și amenințată de declin.

În societatea contemporană măcinată de intrigi politice și corupție generalizată, rolul artistului ca transmițător de mesaje este mult diminuat sau deformat de canalele mass-media aservite unor grupuri de indivizi sau de interese.

Se pare că, simbolistica Minotaurului capătă accente și valențe noi în contextul mondial, puternic globalizat, în care forța nu este doar de ordin fizic, ci mai cu seamă financiar. Importanța rațiunii (firul Ariadnei) poate schimba evoluția societății spre acest proces de dezagregare. Artistul și creația sa pot fi elementele de echilibru în această ecuație, dar la fel de important este și rolul potentatului financiar, asemeni unui Medici din perioada Renașterii.

Rezumând, proiectul “Asterion” păstrează canonul tradițional clasic de reprezentare a figurii Minotaurului, dar într-un vestmânt neconvențional, iar mesajul transmis invocă relația om – animal, în care cel ce se cere îmblânzit este nu bestia, ci persoana umană.

BIBLIOGRAFIE

Spengler, Oswald. The Decline of the West, tr. Charles Francis Atkinson, 2 vols., Alfred A. Knopf, N.Y., 1947; vol. 2, p.429

Kenson, Stephen (April 1999). "ProFiles: Todd Lockwood". Dragon (Renton, Washington: Wizards of the Coast)

Parley Peter – Tales About the Mythology of Greece and Rome

Cassandra Eason – Fabulous Creatures, Mythical Monsters and Animal Power Symbols

J. A. Coleman – Dictionary of Mythology

New Larousse – Encyclopedia of Mythology

Arthur Cotterell – The Encyclopedia of Mythology

The Mermaid and the Minotaur: Sexual Arrangements and Human Malaise de Dorothy Dinnerstein, Adrienne Harris și Ann Snitow

Dicționar de simboluri vol,I,II,III de Jean Chevalier și Alain Gheerbrant

BIBLIOGRAFIE

Spengler, Oswald. The Decline of the West, tr. Charles Francis Atkinson, 2 vols., Alfred A. Knopf, N.Y., 1947; vol. 2, p.429

Kenson, Stephen (April 1999). "ProFiles: Todd Lockwood". Dragon (Renton, Washington: Wizards of the Coast)

Parley Peter – Tales About the Mythology of Greece and Rome

Cassandra Eason – Fabulous Creatures, Mythical Monsters and Animal Power Symbols

J. A. Coleman – Dictionary of Mythology

New Larousse – Encyclopedia of Mythology

Arthur Cotterell – The Encyclopedia of Mythology

The Mermaid and the Minotaur: Sexual Arrangements and Human Malaise de Dorothy Dinnerstein, Adrienne Harris și Ann Snitow

Dicționar de simboluri vol,I,II,III de Jean Chevalier și Alain Gheerbrant