Siguranta Alimentelor In Relatie cu Protectia Consumatorilor

Siguranța alimentelor în relație cu protecția consumatorilor

Cuprins

INTRODUCERE

Capitolul 1 – Abordări teoretice

Siguranța alimentului

Legislația națională și europeană cu privire la siguranța alimentelor

Standarde internaționale privind SR EN ISO 22000:2005

Principalii factori de agresiune ai alimentelor

Modalități corecte de depozitare a alimentelor

Capitolul 2- Eficiența SANEPID-ului în relație cu consumatorii

2.1 Cadrul legislativ și instituțional al Protecției consumatorilor

2.2 Sanepidul

2.3 Standardele de calitate utilizate de Sanepid

2.4 Relevanța controalelor Sanepid-ului pentru siguranța consumatorilor

Capitolul 3- Analiza alimetelor contaminate

3.1 Alimentele contaminate cel mai des în România

3.2 Principalele orașe cu probleme în România

3.3 Impactul controalelor în timp (2008 vs 2012)

3.4 Perspectiva firmelor direct implicate în controale

3.5 Sugestii de îmbunătățire a calității și rezistenței în timp a alimentelor

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Introducere

Capitolul 1 – Abordări teoretice

Siguranța alimentului- Apariția conceptului

Siguranța alimentelor reprezintă un concept elaborat relativ recent și anume la începutul anilor 1970, de către Organizația Mondială a Sănătății și constă în disponibilitatea și securitatea alimentelor precum și în elaborarea accesului pe care oamenii îl au la aceste alimente. Conceptul de ”siguranță alimentară”, s-a făcut remarcat inițial prin intermediul Raportului Brundtland,elaborat de către Organizația Mondială pentru Alimentație și Agricultură conceput în 1987, reafirmat in cadrul Summitului Pamântului de la Rio, in anul 1992, dezvoltarea durabila reprezintă „acea dezvoltare ce raspunde nevoilor prezentului fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a raspunde nevoilor lor” si este situata la intersectia a 3 principii și anume: economic, social și al mediului.

Obiectivul Uniunii Europene în materie de siguranță a alimentelor este reprezentat asigurarea unei bune funcționări a pieței alimentare precum și de protejarea și păstrarea sănătății și a intereselor consumatorilor.

Un alt scop declarat al Uniunii Europeane,este acela că are capacitatea de a decide asupra normelor corecte de etichetare a mărfurilor precum și acela de a monitoriza și controla standardele de calitate a produselor.

Legislația națională și europeană cu privire la siguranța alimentelor

Cadrul general al legislației cu privire la siguranța alimentelor este coordonat de către ”Cartea Albă a Siguranței Alimentare” adoptate în ianuarie 2000, principiul de bază al acesteia fiind reprezentat de faptul că siguranța alimentară trebuie să se bazeze pe : date științifice, analiză, control și o bună informare a populației cu privire la riscurile ce ar putea să apară în cazul anumitor alimente. În plus, Cartea Albă urmărește o bună integrare a tuturor proceselor prin care trece un aliment până în pragul consumului, pentru a elimina astfel toate problemele ce pot duce la o problemă cauzată de un produs alimentar.

Printre dispozițiile generale de siguranță a alimentelor se numără, Regulamentul(CE), nr.178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002, de stabilire a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare. Regulamentul prezintă în primul rând normele de siguranță prin intermediul cărora se poate determina dacă un produs alimentar poate fi privit drept unul sigur, sau dimpotrivă, dacă acesta are anumite deficiențe. Aceste norme au în vedere mai exact următoarele aspecte:

Condițiile normale de utilizare

Sensibilitatea specifică a anumitor consumatori

Efectele probabule imediate sau întârziate asupra sănătății

Efectele toxice cumulative

Informațiile oferite consumatorilor

Plecând de la aceste norme, analiza riscurilor alimentare se desfășoară în mai multe etape, astfel o primă astfel de etapă, fiind reprezentată de către Evaluarea riscurilor alimentare. Conform legii nr. 150 din 14 mai 2014, privind siguranța alimentelor, Capitolul 2, Secțiunea 5, Articolul 14, alineatul 3 ” pentru a determina dacă un aliment nu este sigur, se va ține seama de condițiile normale de utilizare a alimentelor de către consumator la fiecare etapă a producției, procesării și distribuției, precum și de informațiile furnizate consumatorului, inclusiv informațiile de pe etichetă sau alte informații generale puse la dispoziție consumatorului, privind evitarea efectelor dăunătoare sănătății personale, determinate de un anumit aliment sau categorie de alimente”.

A doua etapă privind analiza riscurilor alimentare este reprezentată de către gestionarea riscurilor, etapă ce evidențiază eforturile Uniunii Europene de a colabora cu toate statele membre pentru o bună coordonare la reacțiile sau amenințările grave pentru sănătate. O metodă adoptată în acest sens de către Comisia Europeană, este reprezentată de ”Inițiativa pentru securitate sanitară” prin intermediul căreia, statele membre Uniunii, au obligația de a transmite imediat informații cu privire la anumite boli sau orice tip de amenințare alimentară ce a avut loc pe teritoriul țării lor, precum și acțiunile ce au fost întreprinse pentru a se remedia această amenințare.

Ultima etapă este reprezentată de comunicarea riscului către public, etapă ce constă în prevenirea populației cu privire la cauzele ce au dus la aceste riscuri cât și la metodele de prevenire sau de âmbunătățire a efectelor produse.

O altă autoritate europeană a cărei activitate este reprezentată siguranța alimentelor și a consumatorilor este reprezentată de către EFSA, sau mai exact, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară. A fost fondată în anul 2002 drept o societate independentă, ca reacție la criza alimentară din anul 1990, principalul său obiect de activitate fiind acela de a oferi consultanță tehnică Comisiei Europene precum și asistență în toate domenii ce au impact asupra siguranței alimentelor.

Cu timpul, activitatea EFSA a devenit tot mai complexă, în prezent aceasta nu se rezumă doar la a oferi consultanță sau informații cu privire la alimente ci are capacitatea de a coordona și identifica riscurile ce ar putea apărea pe atât pe parcursul prelucrării unui produs alimentar cât și după ce este lansatpe piață, de a culege și publica date din domeniile siguranței alimentare precum și de a crea anumite rețele europene ale tuturor organismelor ce își desfășoară activitatea în domeniul alimentar.

La nivelul țării noastre se remarcă Legea nr.150/2004 privind siguranța alimentelor și hranei pentru animale, modificată și completată prin Legea 412/2004, aceasta reprezentând baza prin intemediul căreia se asigură sănătatea și protecția intereselor consumatorilor. Prezenta lege are capacitatea atât de a stabili principalele proceduri cu privire la problemele ce ar putea să aibă un impact direct sau indirect asupra siguranței alimentelor cât și asupra hranei pentru animale. De asemenea ”prevederile legii se pot aplica pentru toate etapele de producere, prelucrare, distribuție și punere în piață, cu excepția priducției primare pentru uz casnic privat ori preparării, manipulării sau depozitării alimentelor destinate consumului sau uzului casnic”.