și negocieri internaționale și europene Modelul de luare a deciziilor de politică externă, al Consiliului de Coroană, al României, în perioada 1914 -… [606879]

UNIVERSITATEA “BABEȘ
–
BOLYAI” CLUJ
–
NAPOCA

FACULTATEA DE STUDII EUROPENE

LUCRARE DE DISERTA
ȚIE

2018

Coordonator științific:

Conf.univ.dr.habil. Melania
–
Gabriela

Ciot

Absolvent: [anonimizat], al Consiliului de Coroană,
al
României, în perioada 1914
–
1916

Cluj
–
Napoca

2018

Coordonator științific:

Conf.univ.dr.habil. Melania
–
Gabriela Ciot

Absolvent: [anonimizat], al Consiliului de Coroană, al României, în perioada 1914
–
1916,
este scrisă de
mine
ș
i nu a mai fost prezentată
,

niciodată
,

la o altă facultate sau institu
ț
ie de învă
ț
ământ
superior
,

din
ț
ară sau

străinătat
e. De asemenea, declar că toate sursele utilizate, inclusiv cele de
pe Internet, sunt indicate în lucrare, cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:



toate fragmentele de text reproduse exact, chiar
ș
i în traducere proprie din altă limbă,
sunt scri
se între ghilimele
ș
i de
ț
in referin
ț
a precisă a sursei;



reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către al
ț
i autori de
ț
ine referin
ț
a
precisă;



rezumarea ideilor altor autori de
ț
ine referin
ț
a precisă la textul original.

Cluj
–
Napoca,
30.05.2018

Absolvent: [anonimizat]

_________________________

(semnătura olograf)

1

Cuprins

Introducere

…………………………..
…………………………..
…………………………..
………………………..

2

1. Nume Capitol

…………………………..
…………………………..
…………………………..
……………….

11

1.1. Nume Su
bcapitol

…………………………..
………..

Eroare! Marcaj în

document nedefinit.

1.2. Nume Subcapitol

…………………………..
…………………………..
…………………………..
…….

25

2. Nume Capitol

…………………………..
…………………..

Eroare! Marcaj în document nedefinit.

2.1. Nume Subcapitol

…………………………..
………..

Eroare! Marcaj în document nedefinit.

2.2. Nume Subcapitol

…………………………..
………..

Eroare! Marcaj în document nedefinit.

2.3. Nume Subcapitol

…………………………..
………..

Eroare! Marcaj în document nedefinit.

3. Nume Capitol

…………………………..
…………………………..
…………………………..
……………….

31

3.1. Nume Su
bcapitol

…………………………..
…………………………..
…………………………..
…….

32

3.2. Nume Subcapitol

…………………………..
…………………………..
…………………………..
…….

37

3.3. Nume Subcapitol

…………………………..
…………………………..
…………………………..
…….

39

4. etc.
…………………………..
…………………………..
…………………………..
…………………………..
….

39

Concluzii

…………………………..
…………………………..
…………………………..
…………………………

50

Bibliografie

…………………………..
…………………………

Eroare! Marcaj în document nedefinit.

2

Introducere

I.1

Alegerea
ș
i importan
ța
temei de cercetare

„Nu de la filosofii, ci de la fapte
și probleme trebuie s
ă pornească imboldul spre cercetare”
–
Husserl
1

Pornind de la motto
–
ul de mai sus
, prezenta lucrare de diserta
ție își propune s
ă analizeze
decizia ca
parte

a procesului de negociere
ș
i de management a

politicii externe române
ști.
Dincolo de contextul interna
țional și factorii interni, în memoria colectiv
ă, din tot procesul de
negociere
,

continuă, ce are loc în rela
țiile internaționale, deciziile
de politică externă,
rămân
cele „răspunzătoare” pentru solu
ționarea unor probleme sau pentru producerea unor situații cu
consecin
țe negative.

Fără a minimaliza rolul întregului proces de negoci
ere, în toate componentele
și stilurile
sale, din motive pragmatice, se poate considera decizia de politică externă,

ca fiind unitatea de
măsură
,

cea mai potrivită pentru a aprecia succesul sau e
șecul unor negocieri internaționale.

Analizând cei 82 de ani

(1866
–
1948) în care România a fost condusă de
Suveranii
dinastiei
Hohenzollern
–
Sigmaringen
, prin prisma deciziilor de politică externă, sunt câteva
momente cruciale pentru destinul acestei
ț
ări care merită studiate mai aprofundat
,

deoarece,

ne
pot
fi
oferi
te

unele răspunsuri la problemele din rela
țiile internaționale contemporane.

Această lucrare î
și propune analizarea modului în care se luau deciziile de politic
ă
externă
, în România,

în perioada din preajma Primului Război Mondial, 1914
–
1916.
Consid
erăm, această perioadă, ca fiind una de apogeu a politicii externe române
ști, o încununare
a eforturilor depuse de întreaga
țar
ă
,

sub domnia lui Carol I
,

putând fi luată ca model de bune
practici, în luarea deciziilor de politică externă chiar
și ast
ăzi. D
at fiind limitările
obiective ale
acestei lucrări de diserta
ție
(dimensiuni, resurse, timp )
, ea nu poate avea decât o privire de
ansamblu, sumară, asupra acelei perioade, foarte intense din punct de vedere al negocierilor
interna
ționale și al deciziilor ad
optate. O lucrare mai ampla
,

s
–
ar impune
,

pentru a eviden
ția
această perioadă prin analogie cu deciziile de politică externă luate în perioada dictaturii regale
a lui Carol al II
–
lea, 1938
–
1940.
D
iscrepan
ț
a

uria
ș
ă între
deciziile curajoase
și inspirate din

anii
1914
–
1916
și cele din anii 1940, poate fi explicat
ă
și a fost studiat
ă din punct de vedere politic,
militar, economic

însă mai pu
țin din punct de vedere
al modelului decizional
, în ce măsură

1

Sorin

Borza
,
Geometria Consensului. Fundamentele politice ale autorită
ții formelor de gândire,
Cluj Napoca:
Eikon, 2014
, p.197
.

3

modelul de luare a deciziilor de politică externă a fost
acela
și sau dac
ă noul model a avut o
influen
ț
ă negativă
și în ce m
ăsură.

Dacă acceptam ca defini
ție, urm
ătoarea: „ Politica externă românească este emana
ția
geniului politic al poporului român, exprimată de factorii săi abilita
ți, uneori iluștri, pentru a

face fa
ț
ă confruntărilor sale geografice, geopolitice
și geostrategice, în spațiul carpato
–
dunăreano
–
pontic de existen
ța bimilenar
ă a acestui popor ”
2
, vedem că existen
ța bimilenar
ă a
acestui popor nu era posibilă în lipsa unor decizii în
țelepte

(eman
a
ț
ii
)
, luate în concordan
ț
ă cu
modul de gândire
și de raportare la restul lumii, al poporului român. Având aceast
ă experien
ț
ă

bimilenară,

intuim
,

existen
ța unui model de luare a deciziilor
,

de politică externă

românească,

care transced
e

forma de organizare statală (
voievodat, cnezat,
principat, regat, republică etc),
perioadele propice sau nefaste ale istoriei, calitate
a,
inten
țiile

deciden
ților și alți factori
perturbatori
,

astfel că, respectarea acestui model ar duce la minimizarea ris
cului decizional
aferent deciziilor de politică externă luate, în condi
ții de incertitudine.

Studiul de caz propus, respectiv analizarea Consiliilor de Coroana ce au avut loc între
anii 1914
–
1916, urmăre
ște a ilustra în ce m
ăsură modul de luare a deci
ziilor în cadrul lor
respecta modelul
intuit
, românesc de luare a deciziilor, care a fost contribu
ția acestor consilii la
îmbunătă
țirea sau degradarea lui și daca acest model decizional
,

al Consiliilor de Coroană
,

are
reminiscen
țe în alte instituții
contem
porane române
ști sau internaționale.

Studierea modului cel mai potrivit de a lua decizii de politică externă poate duce la
stabilirea unui model care să constituie un reper, util, viitorilor deciden
ți de politic
ă externă, ai
României, ca stat membru al
UE, atât în procesul de conducere al Afacerilor Europene cât
și
rela
țiile cu alți actori de pe scena internațional
ă. Ace
astă lucrare încearcă să contureze un astfel
de model bazându
–
se pe

cercetarea unor decizii anterioare, de politică externă, privite din

3
perspective: context istoric, legătura lor cu valorile fundamentale ale poporului român

și
analizate pe baza descrierii

făcu
te

de persoane cât mai apropiate de aceste decizii (diploma
ți,
persoane care au participat la negocieri, memorii, biografii

etc
).

2

Ș
tefan

Năstăsescu,
Politica Externă Românească
–

Însemnări,

Bucure
ști: Editura Niculescu, 2012
, p.15
.

4

I.2 Metodologia cercetării

(strategia de cercetare, metodele de cercetare, materialul de
investigat)

Această lucrare de diserta
ție
este întocmită pornind de la cercetarea unor decizii de
politică externă, din istoria României
și a poporului român.
Această cercetare s
–
a făcut, unde a
fost posibil, pe baza

unor surse primare, a

relatărilor unor persoane direct implicate (memorii)
sau pe baza relatărilor unor persoane contemporane cu cele implicate (biografii). Acolo unde
nu am avut acces la mărturiile

unor persoane direct sau indirect implicate s
–
a apelat la surse
secundare
, cu predilec
ție autori care sunt specializați în domeniul relațiilor internaționale
(diploma
ți, foști miniștri de externe

etc
). O altă sursă de informare a reprezentat
–
o lucrările
de
specialitate, sociologice, psihologice, istorice, asupra poporului român cu scopul de a pune într
–
un context cât mai corect, deciziile studiate. Din combinarea acestor surse de informare am
încercat să ob
ținem o imagine cât mai
cuprinzătoare asupra modu
lui în care ar trebui să se
procedeze în luarea unor decizii de politică externă.

Planul de cercetare porne
ște de la exemplificarea unor ipoteze, în partea teoretic
ă a
lucrării urmând ca pe baza studiului de caz ales să se valideze sau invalideze aceste ip
oteze. În
partea teoretică vom încerca să
intuim

modelul decizional al politicii externe române
ști, trecând
prin mai multe perioade istorice
și tipuri de decizii. Studiul de caz vine s
ă confirme

sau să
infirme

anumite ipoteze teoretice dar
și s
ă clarifice anumite cerin
țe necesare pentru a avea un
model de succes în luarea deciziilor.

Fiind o lucrare ce are în prim plan studierea unui proces, cel decizional,
abordarea temei
este istorică
–
interpretativă,
datele s
tudiate sunt analizate din punct de vedere calitativ folosind
metoda de analiză secundară.

Unul din neajunsurile de ordin metodologic, al prezentei lucrări
,

poate fi argumentul
că
,

din multitudinea deciziilor
și a faptelor istorice au fost alese cele care

să valideze ni
ște
concluzii predefinite
, subiective
. Tocmai pentru a evita această capcană am încercat să selectăm
decizii reprezentative pentru politica externă românească
, luate în momente istorice diferite
ș
i
să le analizăm
ț
inând seama
și de modul de gândire și de a acționa, specific al poporului român,
a
șa cum este el descris în lucr
ările de specialitate. Având aceste
„
filtre
”

la dispozi
ție am încercat
să evităm posibile erori de argumentare (ex: argument circular
,
erori a
ferente
induc
ției
),
încercând să ajungem la concluzii cât mai obiective
și pertinente.

5

I.
3

Întrebări ale cercetării

Tema de cercetare implică
studierea
și analizarea

unor multiple ipoteze
și r
ăspunsuri la
o varietate foarte mare de întrebări. Dintre acestea am încercat să selectăm câteva pe care le
considerăm importante pentru tema cercetării
și la care vom încerca s
ă dăm un răspuns pe
parcursul acestei lucrări.

Într
ebările cercetării sunt următoarele:

–

Există un model de luare a deciziilor în politica externă românească
și care ar fi
caracteristicile sale ?

–

Modelul de luare a deciziilor în cadrul Consiliilor de Coroană este unul tradi
țional al
politicii externe
române
ști sau a fost implementat odat
ă
cu regimul monarhic al lui Carol I ?

–

Care au fost punctele tari
și cele slabe ale instituției Consiliului de Coroan
ă ?

–

Este decizia de grup, în consens, metoda de luare a deciziilor specifică politicii externe
r
omâne
ști ?

I.4 Unitatea de analiză.

E
șantionarea (Decizii de politica extern
ă românească de
–
a
lungul istoriei)

Unitatea de analiză a cercetării este procesul decizional
,

în contextul unor varii negocieri
pe probleme de politică externă
,

din istoria diploma
ției românești.

Ț
inând cont de evolu
ția procesului decizional, în timp, se observ
ă, că procesul
decizional are o tendin
ța de instituționalizare. La începuturi procesul decizional era un demers
personal, al fiecărui decident/ grup, astf
el, analizarea procesului decizional se poate face
indirect prin mărturii, descrieri ale evenimentelor, caracterizări ale deciden
ților.

In contemporaneitate procesul decizional în problemele de politică externă cade în
sarcina unor institu
ții
, dintre care,

unele, î
și menționeaz
ă expres modelul de luare a deciziilor.
In acest caz unitatea de analiza nu mai este procesul decizional ca o rezultantă a diverselor
decizii luate ci institu
ția în sine care își asum
ă propriul mod de a lua deciziile.

Avem, a
șadar, p
e parcursul lucrării o modificare a unită
ții de analiz
ă, de la decizii
reprezentative de politică externă spre institu
ții specializate care
–
și asum
ă această misiune.

Perioada cercetată este cea din preajma Primului Război Mondial însă pe parcursul
lucrării

se vor face referiri
și la alte decizii și momente
din alte perioade. Aceste decizii
și
momentele au fost alese strict pentru relevan
ța lor pentru tema cercet
ării.

6

I.
5

Structura capitolelor

Capitolul I Introducerea

Subcapitolul I.1 Alegerea
și
importan
ța temei de cercetare

Subcapitolul I.2 Metodologia cercetării

Subcapitolul I.3 Întrebări ale cercetării

Subcapitolul I.4 Unitatea de analiză

Subcapitolul I.5 Structura capitolelor

Subcapitolul I.6 Bibliografie

Capitolul II Procesul de luare a

deciziilor de politică externă

Subcapitolul II.1 Aspecte teoretice ale procesului decizional

Subcapitolul II.2 Cultura consensului în politica externă românească

Subcapitolul
II.2.1 Trăsături de caracter, ale românilor, relevante ipostazei de
deciden
ți

Subcapitolul
II.2.2 Negocierea Actului Final de la Helsinki

Subcapitolul II.2.3
Declara
ția de la Snagov
,

1995

Capitolul
III. Luarea deciziilor în politica externă românească
–

perspective
contemporane

Subcapitolul
III.1. Procesul decizional na
țional al politicii externe, în prezent

Subcapitolul
III.2
Modelul decizional al Consiliului Suprem de Apărare a
Ț
ării
(CSAT)

Subcapitolul
III.3 Modelul decizional al Consiliul UE

Capitolul IV. Studiu de caz
–

Consiliul de cor
oană al României în perioada 1914
–
1916

Subcapitolul I
V.1 Contextul politico
–
istoric

Subcapitolul
IV.2 Consiliile de coroana din 1914
–
1916 vs. The National Security
Council (April
–
May 1954)

Subcapitolul
IV.3 Analiza calitativă
și cantitativ
ă a rezultatelor
cercetării

Capitolul V. Concluzii
și propuneri privind cercet
ări viitoare

7

I.
6

Bibliografie

Căr
ți tip
ărite

Alimăne
știanu Pia,
Însemnări din timpul ocupa
ției germane(1916
–
1918),
Bucure
ști:
Corint Books, 2017.

Basarab Neagoe,
Învă
ț
ăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie,
Bucure
ști
–
Chi
șin
ău: Litera Interna
țional, 2001.

Borza Sorin,
Geometria Consensului. Fundamentele politice ale autorită
ții formelor
de gândire,
Cluj Napoca: Eikon, 2014.

Cantacuzino Sabina,
Din via
ț
a familiei Ion C. Brătianu 1821
–
1891,
Bucure
ști:
Humanitas, 2013.

Cantacuzino Sabina,
Din via
ța familiei Ion C. Br
ătianu 1914
–
1919. Cu adaos de
însemnări 1870
–
1941,
Bucure
ști: Humanitas, 2014.

Căpu
șan Andrei Alexandru,
Diploma
ți Români de Elit
ă,
Bucure
șt
i: Ars Docendi,
2009.

Ciot Melania
–
Gabriela,
Negotiation and Foreign Policy Decision Making,

Newcastle
Upon Tyne: Cambridge Scolars Publishing, 2014.

Constantinescu N.N,
Istoria Gândirii Economice Române
ști
–

Studii
, Bucure
ști: Editura
Economică, 1999.

Curtin A. Patricia, Gaither T. Kevin,
Rela
ții publice internaționale. Negocierea
culturii, a identită
ții și a puterii,
Bucure
ști: Curtea Veche Publishing, 2008.

David Daniel,
Psihologia Poporului Român,
Ia
și: Polirom, 2015.

Dinu Marcel,
42 de ani în dipl
oma
ție. Ambasador sub patru președinți,
Bucure
ști:
Editura C.H. Beck, 2009.

Dinulescu Rodica,
Argumentul
nuclear în politica externă a statelor,
Ia
și: Institutul
European, 2011.

Drăghicescu Dumitru,
Din Psihologia Poporului Român,
Bacău: Vicovia, 2013.

Duca I.G.,
Amintiri Politice Vol I,
Munchen: Colec
ția „Memorii și Marturii”Jon
Dumitru Verlag, 1981.

Duca I.G.,
Amintiri Politice Vol II,
Munchen: Colec
ția „Memorii și Marturii”Jon
Dumitru Verlag, 1981.

Duca I.G.,
Amintiri Politice Vol III,
Munchen: Cole
c
ția „Memorii și Marturii”Jon
Dumitru Verlag, 1982.

Gray S. Colin,
Războiul, Pacea
și Relațiile Internaționale. O introducere în istoria
strategică,
Ia
și: Polirom, 2010.

Hasson Gill,
Cum să
–
ți dezvolți abilit
ă
țile de comunicare,
Ia
și: Polirom, 2012.

Hei
tmann Klaus,
Imaginea românilor în spa
țiul lingvistic german,
Ia
și:Polirom, 2014.

Iorga Nicolae,
Politica Externă a Regelui Carol I,
Bucure
ști: Institutul de Arte Grafice
Carol Gobl, 1916.

Jusserand Jean Jules,
Scoala Ambasadorilor,
Ia
și: Institutul Euro
pean, 2011.

Lahovary EM. Alexandru,
Amintiri Diplomatice Constantinopol (1902
–
1906). Viena
(1906
–
1908),
Ia
și: Institutul European, 2009.

8

Lindenberg Paul,
Regele Carol I al României,
Bucure
ști: Humanitas, 2016.

Mali
ța Mircea,
Secolul Meu Scurt,
Bucure
ști
: Editura RAO, 2015.

Mali
ța Mircea,
Cumin
țenia P
ământului. Strategii de supravie
țuire în istoria poporului
român
, Bucure
ști: Corint, 2010.

Mali
ța Mircea, Dungaciu Dan,
Istoria prin ochii diplomatului,
Bucure
ști: Editura
RAO, 2014.

Mamina Ion,
Consilii de coroană,
Bucure
ști: Editura Enciclopedic
ă, 2015.

Maria Regina României,
Jurnal de Război 1918,
Bucure
ști : Humanitas, 2014
–
2015.

Mazilu Dumitru,
Diploma
ție European
ă,
Bucure
ști: Lumina Lex, 2008.

Mintz Allen, DeRouen Carl,
Understanding Forei
gn Policy Decision Making
, New
York: Cambridge University Press, 2010.

Motru Constantin Rădulescu,
Psihologia Poporului Român,
Bucure
ști: Editura
Paideia, 2012.

Năstăsescu
Ștefan,
Politica Externă Românească
–

Însemnări,

Bucure
ști: Editura
Niculescu, 201
2.

Noica Constantin,
Pagini despre sufletul românesc,
Bucure
ști: Humanitas, 1991,2012.

Pu
șcaș Vasile,
Negocieri pentru parteneriate,
Cluj Napoca: Editura
Școala Ardelean
ă,
2016.

Polizu
–
Mic
șunești Nicolae,
Filipescu Nicolae

Insemnări (1914
–
1916),

Bucure
ști:
Corint Books, 2017.

Pop Loredana Nastasia,
Statul si Interdependen
țele Globale,
Cluj Napoca: Eikon,
2013.

Scurtu Ioan,
Istoria civiliza
ției românesti. Perioada interbelic
ă (1918
–
1940),
Bucure
ști: Editura Enciclopedic
ă, 2012.

Stănel Ion,
Ștef
ă
nescu Alexandru Valentin, Mărcule
ț Vasile,
Personalită
ți str
ăine în
istoria României: Dic
ționar biografic,
Bucure
ști: Meronia, 2011.

Șter Arabela Iris,
Procesul decizional la nivelul Consiliului UE (Comportamentul
României),
Cluj Napoca: Eikon, 2012.

Tuunainen Pasi,
The Role of Presidential Advisory System in US Foreign Policy
–
Making. The case of the National Security Council and Vietnam 1953
–
1961,
Helsinki:
Soumalaisen Kirjallisuuden Seura, 2001.

Zaharia Drago
ș,
Politica externă a României de la izola
re la începerea negocierilor de
aderare la Uniunea Europeană,

Târgovi
ște: Editura Cetatea de Scaun, 2014.

9

Articole/Documente preluate de pe platfome online sau pagini Web.

A
dministra
ția Prezidențial
ă
, Transparen
ț
ă decizională,

2018,
http://www.presidency.ro/ro/administratia
–
prezidentiala/transparenta
–
institutionala?categ=33

,
05.05.2018.

Asocia
ț
ia pentru Promovarea Femeii din Rom
ânia, „Leadership
Și Sistemul decizional
al Managementului”, 2014,
http://www.snfm.ro/snfm/ws
–
content/uploads/Suport_Curs_Leadership.pdf

, 12.04.2018.

Averbuj

Nick, „Voting Vs. Consensus: What Would Policy Look Like If It Weren’t
Designed To Accommodate The

Majority?”, 2014,
https://thoughtcatalog.com/nick
–
averbuj/2014/11/voting
–
vs
–
consensus
–
what
–
would
–
policy
–
look
–
like
–
if
–
it
–
werent
–
designed
–
to
–
accomodate
–
the
–
majority
/

, 12.04.2018.

Beemer A. Brandon and G. Gregg G. Dawn, „Advisory Systems to Support Decision
Making”,
Researchgate
, 2008,
https://www.researchgate.net/publication/226338563_Advisory_Systems_to_Support_Decisio
n_Making?enrichId=rgreq
–
b3198a13702ed3cca7dffe8845b6f79a
–
XXX&enrichSource=Y292ZXJQYWdlOzIyNjMzODU2MztBUzoxMDEwNzg4MTczMTI3
ODRAMTQwMTExMDQ3Njc
2NQ%3D%3D&el=1_x_3&_esc=publicationCoverPdf

,
11.04.2018.

Comisi
a

Na
țional
ă

de fundamentare a Planului Na
țional de aderare la zona euro
, 2018,
https://economie.hotnews.ro/stiri
–
finante_banci
–
22425556
–
minuta
–
discutiilor
–
comisiei
–
nationale
–
fundamentare
–
planului
–
national
–
aderare
–
zona
–
euro.htm
, 03.05.2018.

Consiliul de Coroana,
Muzeul Na
țional Peleș, 2014,
http://www.peles.ro/cataloage/consiliuldecoroana.pdf

,14.05.2018.

Consiliul Suprem de Apărare a
Ț
ării, „Regulamentul de funcționare al Consiliului
Suprem de
Apărare a
Ț
ării”, 2003,
http://csat.presidency.ro/ro/

, 11.04.2018.

Consiliul Uniunii Europene, „European Consensus on Development”, 2017,
http://www.consilium.europa.eu/media/24011/european
–
consensus
–
for
–
development
–
st09459en17.pdf

, 11.04.2018.

Consiliul Uniunii Europene, „
The role o
f the Council in international agreements
”,
2017,
http://www.consilium.europa.eu/en/council
–
eu/international
–
agreements/

, 11.04.2018.

„
CONSTITUȚIA României din 1866
”,
c
dep.ro,
1866,
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=37755

, 11.04.2018.

10

„Diamantul luării deciziilor”,
http://www.tinapse.ro/home/coltul
–
liderilor/resurse
–
materiale
–
instrumente/diamantul
–
luarii
–
deciziilor

, 12.04.2018.

Galeria miniștrilor de e
xterne ai României (1862
–
2018), 2018,
https://www.mae.ro/node/6299

, 28.04.2018.

Hudson M. Valerie, „Foreign Policy Analysis: Actor
–
Specific Theory and the Ground
of International Relations”,
Edisciplinas
,
https://edisciplinas.usp.br/pluginfile.php/331946/mod_resource/content/1/Hudson
–
2005
–
Foreign_Policy_Analysis.pdf

, 11.04.2018.

Ioan
–
Franc Valeriu, „
Din lucrările Comisiei de la Snagov
–

martie
–
iunie
–
1995
”
, Camera
Deputa
ților,
http://www.cdep.ro/pdfs/snagov95.pdf

, 03.05.2018.

Ministerul Afacerilor Externe, Mandat
,
http://mae.ro/node/1603

, 05.05.2018.

Neculai Aurel, „Războiul

pentru

întregirea

națională

în expresii

memorabile”,
primariamarasesti.ro
, 2007,
http://primariamarasesti.ro/download/razboiul%20pentru%20intregirea%20nationala%20in%
20expresii%20memorabile.pdf

, 11.04.2018.

Ne
grescu Victor, Discurs, MAE, 2018,
http://afacerieuropene.mae.ro/local
–
news/2562

, 05.05.2018.

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa
, MAE, 2018,
http://mpviena.mae.ro/node/1252

, 03.05.2018.

Pena Roland Cătălin, In căutarea consensului,
http://evz.ro/klaus
–
iohannis
–
in
–
cautarea
–
consensului
–
de
–
la
–
snagov
–
al
–
lui
–
ion
–
iliescu.html

, 03.05.2018.

Prim
–
mini
ștri în istorie, 2018,
http://gov.ro/ro/fosti%20ministri

, 28.04.2018.

Regulamentul de organizare
și funcționare al Administrației Prezidențiale, 2018,
http://www.presidency.ro/files/documente/2017.11.01_
–
_ROF_AP.pdf

, 05.05.2018.

Sager L. Kevin
& Gastil John, „The Origins and Consequences of Consensus Decision
Making: A Test of the Social Consensus Model”, 2006,
http://jgastil.la.psu.edu/pdfs/Sa
ger%20Gastil%20
–
%20The%20Origins%20
–
%20SCJ%202006
.pdf

, 12.04.2018.

Taylor Elizabeth, Hewitt Kelsey, Dr. Reeves A. Robert, Dr. Hobbs H. Stephen,

W.F. Lawless, „Group decision
–
making: Consensus rule versus majority rule”,
ScienceDirect,
2013,
https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2212017313002090

, 12.04.2018
.

Wilson Strategies, „
When to use Consensus for decision making
”, 2005,
http://www.wilsonstrategies.com/notebook_120805.php

, 12.04.2018.

11

II
.
Procesul de luare a deciziilor de politică externă

II.1 Aspecte teoretice

ale procesului decizional

“Importan
ța
procesului de luare a deciziilor a crescut în mod semnificativ, în ultimii ani,
în câteva domenii de specialitate”
3
.

“În domeniul politicii externe, op
țiunile variaz
ă de la cele avand consecin
țe dramatice
pâna la cele mai banale. Liderii iau decizii
de a
declara război, încheie pace, formează alian
țe,
stabilesc rela
ții diplomatice, se poziționeaz
ă

vis
–
a
–
vis de neproliferarea nucleară, impun
sanc
țiuni economice sau ratific
ă acorduri globale privind protec
ția mediului
”
.

“Procesul de luare a deciziilor de po
litică externă se referă la alegerile pe care indivizii,
grupurile sau coali
țiile, le fac, și care influențeaz
ă
ac
țiunile ț
ării re
s
pective pe scena
interna
țional
ă. Deciziile de politică externă sunt, în general, caracterizate prin miză ridicată,
incertitud
ine foarte mare
și risc substanțial
”
4
.

“Având în vedere complexitatea procesului decizional
, devine evident că analizarea
politicii externe prin prisma procesului decizional este vitală pentru a în
țelege comportamentul
na
țiunilor. Procesul decizional de
politică externă con
ține modele și aspecte teoretice care ne
vor ajuta să în
țelegem cum factorii subiectivi și erorile, incertitudinea si poli
tica internă pot
influen
ța aceste decizii”
.
„Deciziile de politică externă pot fi analizate dintr
–
o perspectivă tr
iplă:
decizii individuale, decizii de grup
și decizii ale unor coaliții ”
5
.

„Deciziile luate în cadrul unui grup pot fi îngreunate deoarece membrii grupului pot
avea obiective, interese, preferin
țe diferite, astfel c
ă luarea deciziilor implică adesea negoc
ieri
între membrii grupului. Există o diferen
ț
ă substan
țial
ă între dinamica luării unei decizii
individual fa
ț
ă de luarea deciziei în grup.
Grupul este alcătuit din membri
a căror supunere este
direc
ționat
ă în principal către el
și care nu trebuie s
ă consu
lte pe altcineva din afara grupului.
Decizia luată astfel este o decizie de grup care se ia în urma unei dezbateri. Grupul poate ajunge
la o concluzie pe bază de colaborare (groupthink), unanimitate sau pluralitate.
Exemple de

3

Melania
–
Gabriela

Ciot
,
Negotiation
and Foreign Policy Decision Making,

Newcastle Upon Tyne: Cambridge
Scolars Publishing, 2014
, p.56.

4

Allen

Mintz
, Carl

DeRouen,
Understanding Foreign Policy Decision Making
, New York: Cambridge University
Press, 2010
, p.3
.

5

Melania
–
Gabriela Ciot,
Negotiat
ion and Foreign Policy Decision Making,

Newcastle Upon Tyne: Cambridge
Scolars Publishing, 2014, p
.
56
–
63
.

12

decizii luate în grup pot fi
deciziile luate în cadrul grupurilor consultative ale pre
ședinților, cele
din cadrul Consiliului de Securitate al ONU etc”
6

„

Modelele de luare a deciziilor pleacă de la premisa că este utilă conceptualizarea
na
țiunilor ca fiind actori raționali unitari, a
l căror comportament poate fi explicat prin referirea
la structura sistemului.
”

„Cele mai importante trei modele de luare a deciziilor sunt sintetizate în tabelul de mai
jos:”

Tabelul II.1 Modele teoretice de luare a deciziilor de politică externă

–

descriere
7

Modelul Politicilor
Guvernamentale

Dinamica grupului / modelul
organiza
țional

Modelul luării deciziilor la
nivel individual

Luarea deciziilor este
rezultatul negocierilor cu
autorită
țile. Comportamentul
organiza
țional este politic.
Structura

și procedurile
standard de operare
influen
țeaz
ă calitatea
procesului decizional.

Luarea deciziilor este
rezultatul interac
țiunii în
cadrul grupului. Majoritatea
deciziilor sunt luate de un
mic grup de elite. Grupul
este diferit de suma
membrilor săi. Din
amica
grupului influen
țeaz
ă
calitatea procesului
decizional.

Luarea deciziilor este
rezultatul alegerii
individuale. Este importantă
abordarea subiectivă
(definirea situa
ției și
procesele cognitive,
procesarea informa
țiilor etc)

Informa
ții imperfecte ca
rezultat al : centralizării
ierarhizării
și specializ
ării.
Iner
ție organizațional
ă.
Conflicte între indivizi
și
organiza
ție. Birocrația și
negocierile domină luarea
deciziilor
și implementarea
lor.

Grupurile pot fi mai
eficiente pentru anumite
sarcini
și m
ai pu
țin pentru
altele. Presiune pentru
conformare. Tendin
ț
ă de
asumare a riscului în
interiorul grupului
(goupthinking).

Limitări cognitive ale
ra
ționalit
ă
ții. Procesarea
informa
țiilor este
distorsionată de influen
țe
nemotivate. Influen
țe
sistematice
și
motivate în
analiză. Diferen
țe
individuale privind
competen
țele (rezolvarea
problemelor, abilită
ți,
toleran
ț
ă la ambiguitate,
apărare
și rezistenț
ă la
anxietate, căutarea de
informa
ții).

Teoria organiza
țional
ă.
Sociologia autorită
ții.
Politici birocratice

Psihologie socială.
Sociologia grupurilor mici

Disonan
ț
ă cognitivă

Psihologie cognitivă

Psihologia dinamicii

6

Allen

Mintz
, Carl

DeRouen,
Understanding Foreign Policy Decision Making
, New York: Cambridge University
Press, 2010
, p.16
–
19.

7

Melania
–
Gabriela Ciot,
Negotiation and Foreign Policy Decision Making,

Newcastle Upon Tyne: Cambridge
Scolars Publishing, 2014, p
.65
–
66
.

13

Modele tradi
ț
ionale de luare a deciziilor în grup prezintă de obicei următorii pa
ș
i
8
:



Prezentarea problemei



Identificarea cauzei bazale



Generarea alternativelor



Evaluarea alternativelor



Luarea deciziei

(Gouran și Hirokawa, 1996; vezi Beach, 1997, pentru o descriere asemănătoare)

Fig. II.1 Pa
șii de luare a deciziilor în grup

Dar când apare o decizie dificilă, majoritatea proceselor de
luare a deciziilor nu se
desfă
ș
oară a
ș
a de lin.

Modelul diamantului de luare a deciziilor prin participare
9

O abordare nouă a luării deciziilor (Sam Kaner, 1996)
–

Rombul de luare a deciziilor
prin participare

–

descrie procesul pe care îl parcurge grupul pentru a solu
ț
iona o problemă
dificilă
ș
i pentru a ajunge la un acord durabil:



Procesul nu este nici lin, nici secven
ț
ial
.



Se caracterizează prin confuzie
ș
i ne
î
n
ț
elegere
.



Majoritatea oamenilor tolerează cu gr
eu ambiguitatea
ș
i conflictul ce apar
e

în mod
inerent în cazul în care nu au puncte de referin
ț
ă comune sau un cadru comun
.



Cele mai importante realizări ale grupului sunt de
s
eori precedate de o perioadă de
luptă.

8

„Diamantul luării deciziilor”,
http://www.tinapse.ro/home/coltul
–
liderilor/resurse
–
materiale
–
instrumente/diamantul
–
luarii
–
deciziilor

, 12.04.2018

9

Ibidem

14

Fig. II.2
–
Etapele modelului diamantului

Modelul
diamantului de luare a deciziilor prin participare

prezintă următoarele etape
(
zone
)
10
:

1.

Subiectul nou
–

problema actuală
.

2.

Obi
ș
nuin
ț
a

–

la început sunt prezentate op
ț
iunile familiare, conven
ț
ionale
.



Discu
ț
iile sunt dificile
ț
i
rigide
.



Oamenii se autocenzurează
ș
i nu riscă să se pună într
–
o postură jenantă în care
să fie critica
ț
i
.



Membrii grupului î
ș
i exprimă punctele de vedere fără să analizeze în profunzime
implica
ț
iile opiniilor lor
.



Nimeni nu încearcă să ia în considerare
nevoile celeilalte păr
ț
i
.



Rezultatul întâlnirii poate fi o pseudo
–
solu
ț
ie a problemei
.

3.

Zona divergentă [gândirea divergentă]

–

apar perspective noi
ș
i variate
.

4
.

Zona de disconfort
–

diferen
ț
ele
.



Membrii grupului se luptă să în
ț
eleagă
ș
i să i
ntegreze toate ideile prezentate
.



Membrii grupului trebuie să se confrunte cu concepte străine pentru ei
ș
i cu
preconce
p
ț
ii nefamiliare
.



Cu cât este mai mare divergen
ț
a de opinii în sală, cu atât este mai mare
ș
ansa să
apară confuzii
ș
i interpretări gre
ș
it
e
.

10

ibidem

15



Din această etapă dificilă pot să apară solu
ț
ii noi, creative, bazate pe în
ț
elegere
comună, reciprocă
.

5
.

Zona convergentă [gândirea convergentă]
–

dezvoltarea unor solu
ț
ii inclusive
.



Grupul explorează alternativele
ș
i le sintetizează într
–
o solu
ț
ie care îi s
ati
sface pe
to
ț
i.



După ce grupul a dezvoltat un cadru de în
ț
elegere comună, to
ț
i simt că lucrurile
decurg mai repede, mai lin, mai u
ș
or
.



Discu
ț
ia se poate desfă
ș
ura destul de rapid
ș
i destul de confortabil în cadrul grupului
.

6.

Zona de
încheiere
–

pa
ș
i
i finali
.

1.

Se încheie discu
ț
i
a
.

2.

Sunt lămurite propunerile
.

3.

Sunt chestiona
ț
i membrii grupului
.

4.

Grupul ajunge la o decizie pe baza unei
reguli de luare a deciziei

stabilită anterior
de comun acord
.

Fig. II.
3
–
Etap
a de încheiere

„
Luarea deciziilor în cadrul grupului este un proces complex, non
–
linear
ș
i nu urmează
decât în cazuri rare un model perfect. Sistemele dezvoltate în momentul de fa
ț
ă propun
următoarele modalită
ț
i de rezolvare a acestei probleme:
consensul, alegerea solu
ț
iei pe baza
votului
ș
i dictatura.

Sistemul care ne apropie cel mai mult de democra
ț
ie, regula unanimit
ă
ț
ii,
este
consensul
.

Consensul este un punct de vedere colectiv al unei echipe care lucrează
împreună în condi
ț
ii optime care pe
rmit comunicarea deschisă pentru ca fiecare să simtă că
poate a influen
ț
a decizia. Când se ia o decizie prin consens, to
ț
i membrii o pot reformula pentru

16

a arăta că o în
ț
eleg, au posibilitatea de a
–
ș
i exprima impresiile referitoare la decizia luată, iar
cei care nu sunt de acord cu decizia luată, vor acorda o
ș
ansă deciziei pentru un timp.
”
11

Luarea deciziei prin consens va căuta
să întrunească
acordul tuturor participan
ț
ilor
ș
i
integrarea solu
ț
iilor
,

în decizie
,

la problema pe care minoritatea din grup o ridică.
Consensul
este definit atât de rezultat, dar, primordial, de modul în care se ajunge la acel rezultat
.
12

Principii ale luării deciziilor prin consens
13

:



Includerea: to
ț
i membrii grupului trebuie să fie imp
lica
ț
i în proces
.



Participarea: procesul de luare a deciziei trebuie să fie luat prin analizarea,
clarificarea
ș
i generarea informa
ț
iei de la to
ț
i membrii echipei
.



Cooperarea: membrii grupului trebuie să încerce să ajungă la cea mai bună decizie,
pe cât po
sibil, în opozi
ț
ie cu regula majorită
ț
ii
.



Egalitarismul: to
ț
i membrii grupului au posibilitatea de a amenda sau bloca o
decizie
.



Orientarea către solu
ț
ie: un proces de luare a deciziei eficient subliniază ceea ce este
comun
ș
i are la bază tehnici care
ajută la legitimizarea solu
ț
iilor care se auto
–
exclud
.

II.
2

Cultura consensului
în
politica externă

românească

„Cultura dă statut
și civilizația, roluri”
14

A
șa cum am definit

anterior, politica externă românească, ca fiind legată de vechimea
bimilenară a acestui popor, pentru a
–
i atribui orice fel de etichetă trebuie să
ținem cont de
următorii factori

:



Trăsăturile de caracter ale românilor, a
șa cum au fost ele prezentate în
lucrările de
specialitate, care pot avea influente asupra modului de luare a deciziilor. Doar daca
aceste trăsături indică o predispozi
ție spre activit
ă
țile necesare ajungerii la consens
putem vorbi despre o tradi
ție statornic
ă
și îndelungat
ă

(în subcapito
lul următor)
.



Exemple de decizii
,
luate

și implementate
, în politica externă românească, printr
–
o
formă de consens

(pe parcursul subcapitolelor următoare

și a studiului de caz
)
.

11

Asociația pentru Promovarea Femeii din România, „Leadership
Și Sistemul decizional al Ma
nagementului”,
2014,
http://www.snfm.ro/snfm/ws
–
content/uploads/Suport_Curs_Leadership.pdf

,
p.22
–
24,
12.04.2018.

12

ibidem

13

ibidem

14

Mircea

Mali
ța
,
Secolul Meu Scurt,
B
ucure
ști: Editura RAO, 2015
, p.14
.

17

Poate cel mai elocvent
ă descriere a unui

model de luare a deciziilor, de poli
tică externă,
care se găse
ște documentat, în istoriografia româneasc
ă este cel descris în Învă
ț
ăturile lui
Neagoe Basarab către fiul său Theodosie. Lăsând la o parte diferen
țele
în registrul comunicării
fa
ț
ă de prezent, acesta descriere, într
–
un registru p
reponderent religios, con
ține majoritatea
elementelor pe care literatura de specialitate contemporană, le consacră etapelor luării
deciziilor,
de

grup, în consens
. De asemenea sunt subliniate trăsăturile de caracter pe care
trebuie să le aibă deciden
ții
pentru a asigura buna desfă
șurare a procesului decizional și luarea
deciziei potrivite.

„
Dreptu ac
e
ia, fra
ț
ii miei, c
â
nd auzi
ț
i c
ă

vin la voi soli mari,

carii cred
î
n Domnul nostru
Iisus Hristos
ș
i preacuratei lui maici,

…

atuncea
to
ț
i boiarii vo
ș
tri s
ă

fie str
â
n
ș
i
lâ
ng
ă

voi
ș
i
î
mpodobi
ț
i frumos
, cine cu ce va avea bun
ș
i cu cai buni
ș
i
î
mpodobi
ț
i

bine cu rafturi.
Iar
sf
e
tnicii cei b
ă
t
râ
ni niciodat
ă

de l
â
ng
ă

tine s
ă

nu s
ă

d
e
zlipeasc
ă
.

….
ș
i gazda solilor

s
ă

nu fie
aproape de voi, nici de gr
ă
dinile care
v
ă

primbla
ț
i voi

cu sf
e
tnicii vo
ș
tri. Deacii s
ă

nu
–
l
ț
ii mult,
nici s
ă
–
l z
ă
bove
ș
t
i, ci

numai 2 zile sau 3 p
â
n
ă

s
ă

va odihni, dup
ă

ac
e
ia s
ă
–
l chemi.

…
Ș
i
î
n ziua ac
e
ia ce vei vrea s
ă
–
l chemi

… să
–
ț
i

î
mpodobe
ș
ti j
ă
ți
ul bin
e …
s
ă

te
î
mpodobe
ș
ti
ș
i cu
haine

foarte frumoase

…
s
ă

e
ș
i

cu mare slav
ă

ș
i

ș
azi
î
n j
ă
ț
iul t
ă
u cu mult
ă

smerenie
.
Ș
i sv
e
tnicii t
ă
i cei b
ă
tr
â
ni
î
nc
ă

s
ă

ș
a
z
ă

pre scaunele lor, unde le iaste locul
ș
i li s
ă

cade
. Iar boiarii cei tineri
î
nc
ă

s
ă

fie
î
mpodobi
ț
i

cum s
ă

cuvine
ș
i frumos,
ș
i

s
ă

stea to
ț
i de
–
a
r
â
ndul,
î
mprejurul

tău …
Ș
i

dup
ă

ce va veni, tu s
ă

socote
ș
ti toate cuvintele lui cu socotin
ț
ă
ș
i cu
luare aminte
…
Ș
i nici s
ă

te foarte bucuri, c
ă
ci va spune cuvinte bune, nici

iar s
ă

te m
â
nii, c
ă
ci
va spune
ș
i va zice cuvinte de r
ă
u
.

…
Dragii miei boiari b
ă
tr
â
ni
ș
i iubi
ț
ii miei sf
e
tnici, acum acest

sol au venit la noi
ș
i am
v
ă
zut toate vorbele lui
ș
i cuvintele lui

le
–
am auzit.
Î
ntr
–
ac
e
ia
î
ntreb pre dumneavoastr
ă
, boiarii
miei

cei b
ă
tr
âni
pre to
ț
i, c
ă

sunte
ț
i b
ă
tr
â
ni
ș
i a
ț
i v
ăz
ut
multe lucruri,

ș
i bune,
ș
i r
e
le.
Ci acum
trebuia
ș
te s
ă

v
ă

sf
ă
tui
ț
i
î
mpotriva sfatului solului
, c
ă

voi sunte
ț
i dreapta mea
ș
i n
ă
d
ej
dea mea,
ș
i c
â
t ve
ț
i

putea mai bine, at
â
ta s
ă

socoti
ț
i, ca s
ă

putem da r
ă
spunsu bun

solului
î
mpotriva
cuvintelor lui.

…
A
șa s
ă
–
ți întrebi toți boiarii, iar tu nici un r
ăspunsu să nu le dai, ci numai ci
–
i ascultă
pre to
ți cu dragoste și
–
i întreabă
.

S
ă

nu
–
ț
i fie ru
ș
ine, sau s
ă

te
ț
ii mare, cuget
â
nd sau zic
â
nd
î
n

inima ta: „Eu, fiind domn, cum poate fi de
î
ntreb to
ț
i boiarii

miei de sfat,
ș
i ei sunt slugi mie?”
…
Pentru că tot domnul care nu
–
și va întreba boiarii de sfat, acela nu face bine
.

…
Să mergi cu dân
șii într
–
un loc de taină
și s
ă sf
ă
tui
ț
i

toate sfaturile
,
ș
i care

vor fi mai
bune voi le primi
ț
i
în
inimile voastre;
iar care nu v
ă

vor fi de folos voi le l
ă
sa
ț
i.
Ș
i
s
ă

nu opre
ș
ti
pre nimeni s
ă

nu gr
ă
iasc
ă

la sfat
, zic
â
nd:
<
<
Iat
ă

c
ă

cuvintele tale nu ne sunt nici

de o treab
ă
,

18

c
ă

gr
ă
i
ș
i ni
ș
te cuvinte
î
n zadar
>>
. Ce toate cuvintele,

ale tuturor, le priim
e
șt
e

a fi bune, iar
ș
i
pentru cinstea voastr
ă
;

pentru c
ă

tot sf
e
tnicii
ș
i boiarii fac sfaturile, iar deaca s
ă

ispr
ă
v
e
ș
te
ș
i s
ă

tocm
e
ș
te sfatul bine
ș
i cum s
ă

cade, deacii

numai lauda
ș
i pohvala domnului iaste preste toat
ă

lumea, iar

sf
e
tnicii
ș
i boiarii
î
ntru
nimica nu s
ă

pomenescu

…
Iar de s
ă
va

zminti sfatul
ș
i nu va
fi sfat bun
ș
i cu chibzuial
ă

decii nimeni

nu va vinov
ă
ț
i pre sf
e
tnici, nici pre boiari, ci numai pre
domn
.

… Că domnul să
socot
e
ș
te ca un deal mare
ș
i nalt, c
â
nd are ni
ș
te p
ă
zitori foarte

buni de
–
l p
ă
zescu
ș
i
–
l cur
ă
ț
escu de toate usc
ă
ciunile
ș
i

sec
ă
turile
ș
i de alte lucruri care nu sunt de treab
ă.

…
Deacii, deaca te vei ruga a
ș
a, tu socot
e
ș
te cuvintele solului

ș
i ale boiarilor t
ă
i. Deacii
te chibzuia
ș
te
ș
i tu cu mintea ta, dar

de
–
ț
i va da

Dumnezeu pric
e
pere mai bun
ă

dec
â
t tuturor
ș
i
vei

putea
î
nvinge cu socoteala min
ț
ii
tale cuvintele solului.
Ș
i deaca

vei vedea
ș
i vei cunoa
ș
te
c
ă

iaste sfatul t
ă
u mai bun, tu nu te

l
ă
uda, nici te
ț
inea c
ă

cu m
ă
estriia socotin
ț
ii tale iaste aceasta
.

…
Ș
i

iar
ă
ș
i s
ă

chemi boiarii t
ă
i la tine
ș
i s
ă

le zici: „Pace
î
ntre voi

boiari, doar ve
ț
i fi aflat
alt sfat mai bun. Iar deaca vor zice ei:

„Ba, doamne, tot sfatul cel de eri avem, iar altul mai bun
noi

n
–
avem”, atuncea tu s
ă

le r
ă
spunzi
ș
i s
ă

le zici: „Ascult
a
ț
i boiari,

eu a
ș
a am cugetat
î
n inima
mea c
ă

va fi mai bine…“
Ș
i spune

g
â
ndul t
ă
u
ș
i socoteala ta
î
naintea lor. Deacii, deaca vor zice
to
ț
i

c
ă

„iaste sfat bun acesta
ș
i s
ă

fie
î
ntre noi
ș
i cu aceasta vom birui

cuvintele solului”, tu nu
te trufi, ci mul
ț
um
e
ș
te lui Dumnezeu

…
Iar deaca vor zice to
ț
i: „Ba,

doamne, mai bun iaste
sfatul care l
–
am sf
ă
tuit mai nainte to
ț
i”,

voi, fra
ț
ilor
ș
i fe
ț
ii miei, nu v
ă

ru
ș
ina
ț
i de d
â
n
ș
ii, nici
v
ă

trufi
ț
i
ș
i

s
ă

v
ă

m
â
niia
ț
i. Ci zice
ț
i: „Ni dar iubi
ț
ii miei boiari, care

cunoa
ș
te
ț
i c
ă

sunt mai de
treab
ă

ș
i mai bune, noi ac
e
lea s
ă

r
ă
spundem, dup
ă

cuv
â
ntul prorocului, c
ă

zice: „
Unde vor zice

oamenii to
ț
i s
ă

fie, s
ă

fie
”. A
ș
a
ș
i eu zic voao:
Deaca zice
ț
i to
ț
i s
ă

fie mai bine a
ș
a,
ș
i eu
î
nc
ă

cu pace poruncescu s
ă

fie dup
ă

cuv
â
ntul vostru
”.

…
Ș
i iar

să

te sf
ă
tu
i
e
ș
ti
î
nt
â
i, s
ă

vezi la mas
ă

ce vorbe
ș
i ce

graiuri vei vorbi cu solul, ca
nu cumva s
ă

vorbe
ș
t
i niscare lucruri

f
ă
r’ de isprav
ă

ș
i niscare cuvinte de nimic, apoi s
ă
–
ș
i r
â
z
ă

solul

de tine.

”
15

Este remarcabilă asemănarea
între descrierea procesului de luare a unei decizii de
politică externă, în paragrafele de mai sus,
și modul de lucru în cadrul Consiliilor de Coroan
ă
din perioada 1914
–
1916

de
și aceste dou
ă momente sunt despăr
țite de aproape 500 de ani. Unele
elemente se
regăsesc
și în prezent, în procedurile de luare a deciziilor de politic
ă externă, prin
arhitectura institu
țiilor abilitate s
ă formuleze să avizeze
și s
ă implementeze deciziile.

15

Neagoe

Basarab
,
Învă
ț
ăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie,
Bucure
ști
–
Chi
șin
ău: Litera
Interna
țional, 2001
, p. 184
–
190
.

19

II.2.1
Trăsături
de caracter,
ale românilor
,

relevante ipostazei de deciden
ți

La
începutul secolului trecut a existat o preocupare intensă pentru stabilirea unui profil
psihologic al poporului român, pornind de la diverse abordări, specifice autorilor vremii
Constantin Rădulescu Motru, Dumitru Dr
ă
ghicescu, Klaus Heitmann. Miza la ac
ea vreme
, din
punct de vedere al politicii externe, era de a stabili folosind metode
științifice dac
ă poporul
român,

definit ca fiind de

„rasă occidentală cu obiceiuri orientale”
16

este parte a culturii apusene
sau
a celei
răsăritene, care este nivelul de „
desăvâr
ș
ire” a poporului român
și ce m
ăsuri ar trebui
luate pentru a se „racorda” la „statele civilizate”. După cum vedem această problemă este la fel
de actuală
și ast
ăzi.

Drăghicescu subliniază importan
ța acestor teme de studiu, motivându
–
și
demersul, as
tfel: „ Din punctul de vedere al întregului neam românesc, cea dintâiu observare de
făcut este că na
țiunea român
ă, propriu zisă, nu este încă pe deplin făurită. Rolul formativ al
istoriei noastre nu este dus până la capăt. Acest rol abia este la jumătate i
sprăvit
și nu va fi pe
deplin terminat decât atunci când neamul românesc, în întregimea lui, va fi una, va alcătui o
societate, fără bariere
și f
ără grani
țe
despăr
țitoare pe întreg teritoriul, pe care se împr
ă
știe azi
graiul românesc.
”
17

Principala
trăsătură fundamentală
,

de caracter
,

a românilor, ce apare eviden
țiat
ă de
autorii mai sus men
ționați și care influențeaz
ă decisiv modelul românesc de luare a deciziilor
este
„
năzuin
ța c
ătre deplina libertate
–

această năzuin
ț
ă temeinică adâncă pe care au mo
ș
tenit’o
cu sângele lor de o potrivă de la Daci, Romani
și Slavi
”
18

. Această trăsătura modelează luarea
deciziilor prin evitarea celor două extreme,
una
de nedorit
ș
i cealaltă dezirabilă
:
tirania

ș
i
respectiv responsabilitatea deciziilor
.
Solu
ția de mijloc și
–
a găsit de
–
a lungul timpului expresia
în deciziile de grup, luate în consens
. Ilustrativ pentru aceasta este alegerea unui domnitor străin
pe tronul României pentru a stăvili certurile interne care să
–
și asume deciziile dar care s
ă acc
epte
rolul de
monarh constitu
țional
.

„Moldovenii au teamă de domnii prea lungi. Nici schimbările prea dese nu le plac, dar
ei socotesc nestatornicia puterii celui care îi cârmuiesc ca un mijloc de apărare
în potriva tiraniei
lui … Ei reu
șeau s
ă schimbe

foarte des pe Domni
și pe boieri din slujbe. … Chalcondyle observa
pe la jumătatea secolului al 16
–
lea , că „Românilor nu le place să păstreze aceea
și form
ă de
guvernământ
și se învoiesc foarte bine s
ă nu asculte totdeauna de aceea
și Domnitori, c
ăci îi

16

Dumitru

Drăghicescu,
Din Psihologia Poporului Român,
Bacău: Vicovia, 2013
, p.542
.

17

Ibidem, p.446

18

Ibidem, p.515

20

schimbă după voin
ț
ă, chemând aci pe unul aci pe altul la administra
ția și conducerea afacerilor
lor”

”
19

În acela
și registru

Constantin Rădulescu Motru remarca

„Pe terenul vie
ții politice
acordul este foarte vag. La noi este un fapt recunoscut că legile
care sunt obliga
ții contractate
prin reprezentan
ții majorit
ă
ților cet
ă
țenești, nu se respect
ă. … La noi, nerespectarea legilor este
o manifestare directă a individualismului subiectiv
. Românul consideră nerespectarea legii ca
un titlu de mărire
și de put
ere
.
”
20

Consecin
țele acestei tr
ăsături se văd
și ast
ăzi, cel mai evident în modul de func
ționare a
institu
țiilor statului. Referindu
–
ne strict la
institu
țiile cu rol în politica extern
ă românească, ca
la „furnizori de decizii”, la o minimă cercetare se poat
e constata „ nestatornicia puterii celui
care îi cârmuiesc” :



Din anul 1862 până în 201
8

la conducerea
Ministerului Afacerilor Externe ale
României (în diferitele sale forme de
–
a lungul vremii) au fost desemna
ți aproape
100 de mini
ștri. Durata medie a unui

mandat este de 1,5 ani de
și în realitate
majoritatea acestor mini
ștri au avut mai multe mandate de
–
a lungul vremii.
21



În aceea
și perioad
ă, în decursul a
156 de ani, în România au fost desemna
ți 93
de prim mini
ștri, având o durat
ă medie a mandatului de 1,7
ani de
și în realitate
se repetă scenariul privind multiplele mandate
22

„
A
șa fiind se înț
ălege atunci că criticile amare ale celor care blesteamă libertă
țile prea
largi, acordate poporului român prin legi
și constituție, ca nefiind potrivite
firii noastre, sunt sau
rodul ignoran
ței sau al unei lipse de bun
ă credin
ț
ă. Poporul român se caracterizează printr’un
adânc sim
ț de neatârnare și legile liberale, pe care le are ast
ăzi, sunt lucrul cel mai potrivit cu
firea profund libertară a Românului
.
”
23

„Ce

se deosibe
ște iar
ă
și în chip isbitor, desvoltarea vieții noastre istorice de a oric
ărui
alt neam, este desăvâr
șita incoerenț
ă
și anarhie a istoriei noastre politice, sociale și economice
.
Dela un cap la altul al istoriei noastre, organismul na
țiunii
fu sguduit de convulsii repezi,
repetate
”
24

19

Ibidem, p. 516

20

Constantin Rădulescu

Motru,
Psihologia Poporului Român,
Bucure
ști: Editura Paideia, 2012
, p.46

21

Galeria miniștrilor de externe ai României (1862
–
2018)
, 2018,
h
ttps://www.mae.ro/node/6299

, 28.04.2018.

22

Prim
–
mini
ștri în istorie
, 2018,
http://gov.ro/ro/fosti%20ministri

, 28.04.2018.

23
Dumitru Drăghicescu,
Din Psihologia Poporului Român,
Bacău: Vicovia, 2013,p
.
520
.

24
Dumitru Drăghicescu,
Din Psihologia Poporului Român,
Bacău: Vicovia, 2013,p
.479

21

Remarcabilă este descrierea făcută de Constantin Rădulescu Motru rela
ției dintre
individ
și grup, a modului în care se luau deciziile în cadrul comunit
ă
ților de români și cum își
mobilizau sau nu energiile pentru
a le duce la îndeplinire. Această raportare la grup este
cea de
–
a doua caracteristică fundamentală

ce are implica
ții majore asupra modului de luare a
deciziilor de politică externă
și un rol determinant în stabilirea unui model.
„Indiferent de
chestiunea în care cineva este chemat să zică ceva : fie în politică, fie în
ș
tiin
ț
ă
, fie în literatură,
părerea de

grup primează asupra celei individuale
.
Fiecare grup î
și are p
ărerea sa în bloc
,
căreia to
ți i se supun

întocmai cum si la tu
rmele de oi este un clopot la al cărui sunet se adună
toate oile laolaltă. Când un român stă la îndoială fi
ți sigur c
ă el nu stă fiindcă are o convingere
personală, de apărat, ci fiindcă nu
știe înc
ă de partea cărui grup să se dea. Să meargă după cum
bate
vântul din dreapta sau după cum bate cel din stânga? Iată suprema lui nelini
ște. Pentru
risipirea acestei nelini
ști,
sfor
țarea românului se îndreapt
ă în afară
, ca să prindă cu urechea
mai bine zvonul cel din urmă
; mai niciodată sfor
țarea nu merge în
ăuntru,

spre forul con
științei.

Omul de caracter, la români
, nu este acela care este consecvent cu sine însu
și, ci
acel care n
–
a
ie
șit din cuvântul grupului
, adică acela care a urmat totdeauna clopotul turmei. … Nu este
țar
ă
cu oameni mai curajo
și ca țara noas
tră românească.
Românii sunt eroi, dar cu deosebire când
sunt în grup
. În front, la război, în ceată , la revoltă, în cârd, la vânătoare… curajul românului
nu are pereche. Iure
șurile de la asaltul Griviței au r
ămas legendare;
și tot așa tind s
ă devină
le
gendare atacurile îndrăzne
țe din prim
ăvara anului 1907.
Dar românul izolat este blând ca
mielul
.
Când îi bate cineva la picior, el tace
. A
șa a t
ăcut
și tace în fața
celei dintâi ciocoroade,
dacă o vede îmbrăcată alt fel ca el. … De aceea, la oricine care

arată sabia, el se pleacă. Când
simte însă cotul tovară
șului, adic
ă atunci când este în ceată, atunci, de îndată el se ridică
și
atunci fere
ște, Doamne, pe oricine de dânsul c
ăci este repede la mânie. …
Dar absolut fără
pereche este curajul românului în

exprimarea opiniilor
,
dacă exprimarea el o face în numele
grupului
, ca redactor de jurnal bunăoară! E
ști din același grup cu dânsul, atunci lauda lui pentru
tine nu mai are margini; e
ști în cel
ălalt grup, atunci ocara lui nu mai are margini! Iată un redactor
curajos în tot cazul , î
ți zici! Ei bine, te înșeli.
E curajos
numai ca mandatar al grupului
.
Vorbe
ște cu el între patru ochi și vei constata c
ă nu
–
și aduce bine aminte
de ce a scris
. Între
patru ochi opinia lui este chiar că to
ți românii sunt buni și patrioți…
”
25

A treia caracteristică fundamentală
a românilor const
atată mai cu seamă de observatorii
străini care au călătorit
și au interacționat cu români pare a fi „bun
ătatea înnăscută”
26

căreia
Klaus Heitmann îi consacră un capitol din cartea sa. Conform afirma
țiilor lui, un num
ăr mare

25

Constantin Rădulescu Motru,
Psihologia Poporului Român,
Bucure
ști: Editura Paideia, 2012, p
.61
–
64

26

Klaus

Heitmann,
Imaginea românilor în spa
țiul lingvistic german,
Ia
și:Polirom, 2014
, p.191

22

de etnografi, în opozi
ție cu clișeele privind agresivitatea românilor, afirm
ă că acest popor se
remarcă tocmai printr
–
o remarcabilă lipsă de agresivitate, prin felul său pa
șnic de a fi , cuvântul
de ordine fiind
bunătatea
. O serie de mărturii întăresc acea
stă opinie:

„
… după cum omul de rând de aici, departe de îndărătnicia slavilor, se deosebe
ște printr
–
o mare bunătate (Lassalle, 1856, p.181).

… Principala trăsătură de caracter a poporului e blânde
țea inofensiv
ă (von Kotzebue,
1857a, p.32)
–

bunătatea
înnăscută (ibidem, p.77).

… Poporul este în genere blând (von Kloden, 1861, p.1154).

… Românul este mai cu seamă un om blând; el îi consideră pe to
ți la fel de sinceri și
binevoitori ca
și dânsul, ceea ce i
–
a adus multe
și amare dezam
ăgiri (Sbiera
și M
arian, 1899,
p.192) .

… Blânde
țea e principala tr
ăsătură a firii lui (tăranului român) (Schaffnit, 1921, p.22)
”
27

La acelea
și concluzii ajunge și Dr
ăghicescu în urma studiului său, caracterul românilor
fiind descris blânde
țe, raritatea cruzimii și a mânie
i. „Românii sunt, în general, un popor blând
și puțin pornit spre r
ău … pe fizionomia lor descoperi blânde
țea caracterului”
28

O interpretare
aparte, a acestei trăsături, îi dă Mircea Mali
ța, dedicându
–
i o carte, însă
sub denumirea de
cumin
țenie
,
ca
parte a unei strategii de supravie
țuire, ce are atât componente
armate (lupte, războaie) cât
și componente pașnice (negocierea și implicit luarea de decizii).

Unul din obiectivele primordiale în politica externă al oricărui popor este supravie
țuirea
,

în
sl
ujba c
ăreia, la nevoie, sunt puse cele mai de seamă calită
ți ale poporului respectiv, ținând cont
de posibilită
ți, împrejur
ări
și deciziile de politic
ă externă.

Pentru poporul român,
problema supravie
țuirii

a fost o preocupare constantă, cu mici
excep
ții, în toat
ă istoria ultimilor 2000 de ani. Sursa acestei probleme nu era lipsa resurselor
materiale, a calită
ților umane sau a unor condiții vitrege naturale ci în principal ca rezultat al
gestionării rela
ții
lor cu alte popoare, drept pentru care negocierea
și luarea deciziilor de politic
ă
externă
au devenit primordiale în asigurarea supravie
țuirii.

Dacă ceilal
ți autori au încercat s
ă creioneze un profil psihologic al poporului român, în
general, demersul dlu
i Mali
ța este unul mai specializat, punând în evidența tr
ăsăturile
românilor, prin prisma, utilită
ții lor, pentru asigurarea supraviețuirii. Spre exemplificare, le vom
selecta, pe cele care au legătură cu demersul de luare a deciziilor în cadrul negocieril
or:

„
Nu acceptă nicio situa
ție sau program în forma care i se ofer
ă, ori i se impune.
Nu spune
da sau nu
.

27

Klaus

Heitmann,
Imaginea românilor în spa
țiul lingvistic german,
Ia
și:Polirom, 2014
, p.191
–
192

28

Dumitru Drăghicescu,
Din Psihologia Poporului Român,
Bacău: Vicovia, 2013,p.
539
–
540

23

Încearcă să modifice datele constrângătoare
și caut
ă să definească obiective
și metode
care să
–
i permită căi mai propice pentru promovarea intereselo
r, din care primul este
supravie
țuirea.
Spune da, dar… sau nu, dar..
.

Acceptă opu
șii inseparabili în domeniul energiilor sociale sau psihice. Sunt pompele
tandem, care lucrează în ritm invers între ac
țiune și potențare.
Nu se sperie de contradic
ție.

Ș
t
ie că aceste polarită
ți, în aparent conflict, dar veșnic împreun
ă, sursă a aceea
și energii,
au devieri de la normalitate prin cre
șteri exagerate, conduc
ătoare la criză.
Veghează la mi
șcarea
opu
șilor în aria (nu în punctul)

de echilibru.

Nu acceptă dihotomiile adverse în care se duce lupta pentru desfiin
țarea celuilalt (jocuri
de sumă nulă).
Nu spune niciodată sau
–
sau , ci doar
și
–
și.

Îmbră
țișeaz
ă
ra
ționalitatea l
ărgită

cu orizontul experimental, afectiv
și intuitiv. Ca
urmare, are
oroarea

extremelor.

Orice superlativ i se pare suspect, orice exacerbare, orice
adâncire
–
lărgire
–
înăl
țare f
ără margini, orice preten
ție la absolut. În materie de filosofie, nu
–
i
plac nici preten
țiile generalit
ă
ții, nici componentele ultime ale singularului (totul

este voin
ța,
totul stă în atomi).

Punctele de mai sus se contopesc în faimoasa defini
ție a înțelepciunii ca
măsură
(Est
modus in rebus)
și, de fapt, e mai mândru de a fi înțelept, decât de a fi inteligent.

Din acest motiv,
nu poate fi

etichetat drept
pesi
mist sau optimist, extrovertit sau
introvertit, rău sau bun, blând sau aspru, lene
ș sau harnic (cu m
ăsură este
și una și alta).

Îi place perspectiva
, prognoza, explorarea viitorului (mai popular
și prezicerile).

Românul este realist.

Apreciază fic
țiunea, îi plac miturile și legendele, dar își ține
picioarele pe pământ.

Românii au

o gândire nuan
țat
ă.

Românii iubesc teoria, dar pun experien
ța înaintea ei.

”
29

„Dacă realismul este caracteristica principală a poporului român, atunci
emana
ția
politică a geniului său nu poate fi decât realistă”
30

T
răsături
le de mai sus,

vin să confirme ceea ce studiile generale despre psihologia
poporului român indicau dar mai ales subliniază
calită
țile necesare pentru a lua decizii prin
consens, a
șa cum

este el definit în literatura de specialitate.

În cadrul acestui capitol am încercat să demonstrăm că decidentul român are o cultură a
consensului ce î
și are r
ădăcinile în unele din trăsăturile de caracter fundamentale,
dorin
ța de

29

Mircea

Mali
ța,
Cumin
țenia P
ământului. Strateg
ii de supravie
țuire în istoria poporului român
, Bucure
ști:
Corint, 2010
, p. 267
–
283

30

Ș
tefan Năstăsescu,
Politica Externă Românească
–

Însemnări,

Bucure
ști: Editura Niculescu, 2012, p.
33.

24

libertate, valorizarea

grupului, bunătatea
–
cumin
țenia
, observate de
–
a lungul istoriei, până
înainte de Primul R
ă
zboi Mondial. Ar fi suficient, ca argument, pentru a satisface cerin
țele
acestei lucrări, de a demonstra că
românii aveau calită
țile necesare și predispoziția de a lu
a
decizii în grup, prin consens, având în vedere că perioada de referin
ța este 1914
–
1916. Cu toate
acestea argumentul nu ar fi complet dacă ar avea la bază doar observa
ții și relat
ări istorice fără
a continua cercetarea acestui fenomen
și în contemporaneit
ate. O modalitate de a înlătura acest
neajuns, speram să fie apelul la o lucrare de specialitate, de data recentă, asupra aceleia
și teme,
a psihologiei poporului român, care vrea să continue demersul lucrărilor mai vechi, men
ționate,
folosind metode noi de

cercetare

(compara
ția cu alte popoare folosind metode
psihologice
și
statistice
moderne

),

spre a determina dacă în ultimul secol au intervenit schimbări majore de
mentalitate
sau trăsături noi ale românilor. Ceea ce observăm în profilul pe care Daniel Da
vid
–

Psihologia Poporului Român, încearcă să
–
l facă românului este că trăsăturile fundamentale s
–
au păstrat
,

posibil fiind
ca modul de valorizare
și ierarhia lor, ca importanț
ă, să se fi modificat.
Redăm mai jos câteva extrase din profilul cultural românes
c, a
șa cum se arat
ă el când România
este membră a UE
și a NATO :

„ A
șadar, românii au o
cultură colectivistă
, fără a fi însă un colectivism extrem/ puternic.
În cultura colectivistă a românilor puterea nu este distribuită larg, ci este concentrată ierarhic.
Probabil de aceea, puterea, ca valoare socială prin care se ob
ține un statut și recunoaștere
socială, este foarte importantă la români. Românii consideră că

ob
ținerea puterii sociale este
posibilă prin muncă / realizări sociale. … Dar
la români utilizarea puterii se face într
–
o
paradigmă feminină, caracterizată prin discu
ții și c
ăutarea consensului
. A
șadar, dorința de
putere poate fi adesea mascată de o mod
estie aparentă. Din cauză că cinismul social
și
scepticismul sunt accentuate, adesea aceste discu
ții vizând atingerea consensului pot fi grevate
de certuri/ neîn
țelegeri, nu se ajunge la planuri concrete, iar leadership
–
ului adesea i se refuză
respectul cu
venit (charisma / valoarea). O cultură colectivistă este caracterizată de neîncrederea
în străini, care la români s
–
a generalizat într
–
o neîncredere cronică, inclusiv fa
ț
ă de cunoscu
ți.
Cultura românilor promovează la un nivel mediu heterodeterminarea (inf
luen
ța tradiției /
religiei) fa
ț
ă de autodeterminare (autonomie în decizie)
și pragmatismul (interesul personal)
fa
ț
ă de spiritul civic.

Românii au un stil cultural represiv
și evitativ, ceea ce îi poate face adesea s
ă fie
defensivi. Psihologic, defensivi
tatea se poate exprima prin ceea ce psihologia nume
ște
complexe de inferioritate sau, dacă acestea sunt compensate, prin complexe de superioritate.

… Principalele asump
ții / axiome sociale probabil c
ă rezultă la români din cinism, în
țeles
ca o neîncreder
e în institu
ții și oameni și ca un mijloc de ap
ărare fa
ț
ă de poten
țiale decepții. În

25

acela
și timp, sfidarea, îndoiala și relativismul sunt mai sc
ăzute, ceea ce ne face

predispu
și spre
conformism la dogme. Pentru a
și p
ăstra această imagine compensată, gener
ează reguli rigide,
ceea ce
–
i face conservatori
și inflexibili.

… Ceea ce trebuie remarcat ca indicator cultural stabil
și puternic pentru români este
neîncrederea în oameni, atât în cei cunoscu
ți, cât și în cei necunoscuți, cu excepția familiei /
rudel
or, … , românii investind masiv în familia lor
și în munc
ă (pe care o privesc în mod foarte
competitiv, ca un mijloc de emancipare socială).

… Prin raportare la
ț
ările/culturile europene analizate, românii au scoruri mai mici la
valori ca universalism
(preocuparea pentru binele general), benevolen
ț
ă (preocuparea pentru
binele celor cunoscu
ți), hedonism (c
ăutarea plăcerii), stimulare (căutarea noului),
și
autodeterminare (autonomie / independen
ț
ă), dar aparent, pentru a face o impresie bună se pot
prezen
ta
ca dând importan
ța acestor valori
.

”
31

În continuarea acestui capitol vom urmări să exemplificăm, prin intermediul a doua
decizii de politică externă, modul în care trăsăturile poporului român
și ale politicii externe
române
ști tind s
ă formuleze solu
ții

și s
ă modeleze procesul decizional chiar daca temele
și
contextele sunt diferite.

II
.2.
2
Negocierea Actului Final de la Helsink
i
, 1975

În
plin Război Rece, cu Europa, ca principal teatru al confruntării dintre
URSS

și SUA,
în anii ’70 au avut loc o serie de runde de negocieri, având ca temă reglementarea situa
ției post
război
și
,
în general, a problemelor de securitate cu care se confrunta Europa, la acea vreme.
Aceste negocieri au fost finalizate printr
–
o decizie r
ămasă sub denumirea de Actul Final de la
Helsinki

din anul

1975

și urmate de crearea Organizației pentru Securitate și Cooperare în
Europa care

a oferit un cadru de dialog multilateral
,
de negocieri între Est
ș
i

Vest
, devenind
cea mai cuprinzătoare organi
za
ție de securitate
.
32

România ca parte a blocului socialist a participat la lucrările acestei conferin
țe având
interese majore în concluziile
și deciziile ce vor fi adoptate aici.
Pornind de la modul în care
erau organizate
ședințele de negociere, diplomația român
ă a urmărit în principal următoarele
doua obiective, de natură organizatorică: schimbarea sistemului copre
ședințiilor cu președinția
rotativă
și acceptarea de c
ătre restul
delega
țiilor a
procedurii consensuale

de luare a deciziilor.
Se poate observa cum aceste două obiective urmează modul de gândire, tratat la subcapitolul

31

David Daniel,
Psihologia Poporului Român,
Ia
și: Polirom, 2015
,
p.165
–
167.

32

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, MAE, 2018,
http://mpviena.mae.ro/node/1252

,
03.05.2018
.

26

anterior, ambele urmărind reducerea riscului de acumulare a puterii de decizie la nivel
individual
și o
rientarea acesteia spre grup.

Pentru o privire mai detaliată asupra modului în care diploma
ția român
ă a urmărit
influen
țarea procesului decizional spre a soluționa problemele, de pe agend
ă, în maniera pe care
o considera cea mai potrivită vom apela la îns
emnările făcute de dl. Stefan Năstăsescu, diplomat
de carieră, care relatează
,

aspectele esen
țiale
:

„În cursul preparativelor vizând participarea la Conferin
ța pentru securitate și cooperare
în Europa, diploma
ția român
ă a constatat existen
ța unui alt imped
iment de natură să afecteze
buna desfă
șurare a deliber
ărilor
și chiar modalit
ă
țile de luare a deciziilor de fond. Sistemul
copre
ședinției. La aproape toate reuniunile importante de pân
ă atunci se încetă
țenise practica
de a se asigura conducerea acestora, î
n mod invariabil, de
șefii delegațiilor american
ă
și
sovietică
. … Având însă pozi
ții proprii, diplomația român
ă nu se dorea reprezentată de niciun
bloc. Diploma
ția român
ă mai observa că se află în prezen
ța unei conivențe deloc benefice
pentru restul
participan
ților, care nu erau în niciun fel consultați sau m
ăcar informa
ți asupra
modului în care copre
ședinții intenționau s
ă orienteze cursul negocierilor. … Nu ar fi fost nimic
rău în această conduită diplomatică dacă nu ar fi avut acel iz duplicitar

fa
ț
ă de care diploma
ția
română manifesta o totală indispozi
ție
. Căci partea română vedea clar că sistemul copre
ședinției
era menit să realizeze, prin în
țelegeri comune, majorit
ă
ți confortabile pentru șefii de bloc,
punând în dificultate delega
țiile r
ămase

într
–
o pozi
ție minoritar
ă, ale căror interese, pe cale de
consecin
ț
ă, urmau să fie neglijate sau chiar sacrificate.

… În primele
ședințe plenare ale Conferinței, când delegațiile au deliberat asupra
chestiunilor de procedură, delega
ția român
ă a pus pe m
asa negocierilor trei propuneri cu aspect
procedural însă vizând obiective de fond: conferin
ța s
ă se desfă
șoare pe baza unui num
ăr de trei
reguli de bază
–

regula rota
ției, regula consensului
ș
i regula discutării în afara alian
țelor
militare
.

…
Regula co
nsensului

propusă de delega
ția român
ă era strâns legată de mecanismele
decizionale ale conferin
ței. În general, sistemul lu
ării deciziilor de fond în cadrul reuniunilor
de sub egida ONU, după care se orientau alte conferin
țe internaționale, constau în votu
l
majoritar. … Diploma
ția român
ă pleca de la premisa că
hotărârile ce urmau a fi luate în sfera
cooperării, dar mai ales în cea a securită
ții în Europa, erau atât de importante încât, pentru a fi
respectate, ele trebuiau să reflecte cu necesitate punctel
e de vedere
și interesele tuturor statelor
participante.
Procedura consensuală

urmărea tocmai atingerea acestui obiectiv. În acord cu o
serie de delega
ții consultate în prealabil, delegația român
ă a prezentat conferin
ței o formulare
de natură să explice co
n
ținutul politico
–
juridic al consensului: <<
Conferin
ța va lua hot
ărârile

27

prin consens. Consensul este definit ca fiind absen
ța oric
ărei obiec
ții exprimat
ă de un
reprezentat
și prezentat
ă de acesta ca fiind un obstacol în adoptarea hotărârii în cauză.

>>

Astfel concepută, procedura consensuală seamănă cu un drept de veto, întrucât
excep
țiunea obiecției v
ăzută ca un obstacol în luarea unei hotărâri
, ridicată de un singur
reprezentant, are drept efect respingerea propunerii. Un drept de veto, sui generis, de
osebit de
cel ce guvernează sistemul adoptării deciziilor în Consiliul de Securitate, cel pu
țin din dou
ă
puncte de vedere. Primul, dreptul de veto de la Consiliu, este restrâns la cei cinci membri
permanen
ți … Spre deosebire de acest drept restrictiv, dr
eptul de obiec
ție valabil
ă
–

un drept de
veto disimulat
–

este extrapolat la to
ți participanții la conferinț
ă, indiferent de mărimea lor,
resursele lor sau de capacitatea lor strategică. Este un fel de democratizare a dreptului de veto.
Al doilea, votul de i
nterdic
ție ce guverneaz
ă Consiliul are un con
ținut în principiu negativ
pentru că el este de natură să blocheze fără drept de apel orice hotărâre neconvenabilă cel pu
țin
unuia din cei cinci. … Nu aceea
și situație este în cazul procedurii consensuale. Nat
ura acesteia
are un con
ținut pozitiv întrucât ea invit
ă la tratative. Delega
țiile participante știu de la bun
început că o propunere ini
țial
ă se cere a fi dezbătută în profunzime, în condi
ții în care s
ă se
țin
ă
seama
de toate punctele de vedere exprimate,
pentru ca ele să fie re
ținute în forme convenabile
tuturor. Prin înlăturarea, pe baza negocierilor, a asperită
ților, neconcordanțelor sau
dezechilibrelor pe care eventual le
–
ar con
ține o propunere inițial
ă, se evită ridicarea de
obiec
țiuni valabile, se obț
ine o coordonare a opiniilor divergente, realizându
–
se în final acordul
lor
și consensul tuturor participanților. Sub aspect tehnic, nu suntem în prezența unei
unanimită
ți pentru c
ă hotărârea respectivă nu este adoptată în urma unui vot. Ea este adoptată
p
rin consens.

… Drept urmare, la punctul ce privea definirea con
ținutului acestui principiu, prin care
se consfin
țea, printre altele, inviolabilitatea frontierelor europene, delegația român
ă împreună
cu alte delega
ții, a supus spre adoptare membrul de fra
ză <<
frontierele
europene pot fi
modificate, prin mijloace pa
șnice și prin consens
>>
.

… Multe din ideile dezbătute
și reținute în Act se pot reg
ăsi
și în cele de baz
ă, orientative,
pe care se fundamentează Uniunea Europeană în activită
țile ei generale. P
rocedura consensuală
ce se aplică în anumite chestiuni importante, ca de pildă în admiterea de noi membri, constituie
doar un exemplu. Este firesc să fie a
șa de vreme ce, în procesul devenirii sale evolutive ,
Uniunea Europeană are de făcut fa
ț
ă unor probl
eme dificile, nu pu
ține, unele dintre ele
adevărate dileme. Ca atare, compatibilizarea de principiu, de ordin conceptual, dintre UE
și
OSCE este un dat necesar.

28

Se cuvine a se face o men
ține cu privire la forța juridic
ă a documentului adoptat la
încheierea

conferin
ței. Opiniile delegațiilor au fost împ
ăr
țite. Unele dintre ele au fost de p
ărere
că prevederile documentului au o valoare de recomandare; altele au socotit ca ele joacă un rol
orientativ
…
alte delega
ții, între care și cea român
ă, au opinat că do
cumentul adoptat prin
consens are o valoare juridică deplină, întrucât el exprimă voin
ța politic
ă suverană a tuturor
statelor participante.

”
33

Descrierea procesului decizional, de mai sus, teoretizează conceptul de consens
decizional, fiind definit în mod
oficial
și acceptat la nivel european, în cadrul conferințelor de
securitate
și cooperare în Europa. Mai mult în viziunea diplomației românești,
consensul
decizional, ca metodă, are legitimitate
și o valoare atât de mare încât poate fi izvor de drept
inte
rna
țional
.

II.2.3 Declara
ția de la S
nagov
,
199
5

Singura strategie, aprobată prin consens de către toate partidele parlamentare, care
ș
i
–
a produs efectul a fost „Declara
ț
ia de la Snagov”, semnată pe 21 iunie 1995. Acel document a
fost redactat de o
comisie ad
–
hoc condusă de academicianul Tudorel Postolache, un apropiat
al lui Ion Iliescu, care a fost părintele ini
ț
i
ati
vei. Partidele parlamentare se angajau să sus
ț
ină
proiectul de integrare europeană
ș
i

să ac
ț
ioneze pentru atingerea acestui deziderat.

România
a trimis solicitarea de a deveni membru UE pe 22 iunie 1995, împreună cu „Declara
ț
ia de la
Snagov”
34
.

Această

constatare
făcută la peste 20 de ani distan
ț
ă vorbe
ște de la sine despre
importan
ț
ă acestui eveniment, dar mai ales subliniază încă o data că, în situa
ții de incertitudine,
politica externă românească tinde să revină la modelul des utilizat, cel al luării deciziilor
în
grup, prin consens. A
șa cum am încercat s
ă demonstrăm prin exemplele anterioare, acest model
este unul cu vechi tradi
ții, ce izvor
ă
ște din mentalul colectiv românesc și care, atunci când este
pus în practică cu bune inten
ții, produce rezultate pozitive
chiar
și
–
n contextul
neclar al
societă
ții românești
,

după evenimentele din 1989.

Declara
ția de la Snagov din 1995 marcheaz
ă finalul unei perioade de derută
și de c
ăutare
în politica externă românească. La nivel declarativ, încă din 22.12.1989 , prin comuni
catul
CFSN se fixează ca obiectiv strategic integrarea României în structurile europene. Cu toate
acestea, în realitate, s
–
au luat decizii de politică externă, contradictorii care au întârziat parcursul
european al
ț
ării
, căutându
–
se solu
ții alternative pe
ntru asigurarea securită
ții naționale
.
„Variantele explorate de către deciden
ții români au avut în vedere
utilizarea de mijloace diferite

33

Ș
tefan Năstăsescu,
Politica Externă Românească
–

Însemnări,

Bucure
ști: Editura Niculescu, 2012, p.
129
–
142.

34

Pena Roland Cătalin,
In căutarea consensului,
http://evz.ro/klaus
–
iohannis
–
in
–
cautarea
–
consensului
–
d
e
–
la
–
snagov
–
al
–
lui
–
ion
–
iliescu.html

, 03.05.2018.

29

pentru atingerea acestui deziderat, mergând de la stabilirea unei rela
ții privilegiate cu URSS, la
tentativa de a umpl
e vidul constitu
țional din Europa central
ă
și de est prin crearea unei
organiza
ții care s
ă includă fostele state socialiste, concepută la Bucure
ști ca o contrapondere la
structurile occidentale, trecând prin încercarea de a pune la punct un sistem de trata
te bilaterale
cu toate statele vecine, dar
și cu alte state, inclusiv din Europa occidental
ă. E
șecul înregistrat în
toate aceste demersuri, cuplat cu unele evolu
ții internaționale (dispariția URSS, dezintegrarea
Iugoslaviei) a arătat că singura cale viabil
ă pentru asigurarea securită
ții naționale era cea
europeană
”
35
.

Parte din ezitările acestei perioade, în luarea unei decizii strategice de orientare a
ț
ării
poate fi pusă
și pe seama vocației politicii externe, dincolo de vina individual
ă sau colectivă a
de
ciden
ților vremii. Pornind de la așezarea geografic
ă a României dl. Năstăsescu
concluzionează că „politica externă românească
are voca
ția

de a privi spre toate punctele
cardinale
și spre toate azimuturile, cu același interes, aceeași atenție și aceeași preocupare.
Aceasta nu exclude, ci dimpotrivă, presupune existen
ța unei liste a priorit
ă
ților, stabilit
ă în
func
ție de importanța și urgența

intereselor na
ționale legitime. Ceea ce se înțelege prin vocația
politicii externe române
ști, de a avea o viziune periscopic
ă în microregiunea balcanică, regiunea
mediană europeană
și macroregiunea planetar
ă, este că toate priorită
țile din list
ă, de la pr
ima
și
până la ultima, trebuie să se afle în aten
ția permanent
ă a factorilor decizionali
.
”
36

Pe fondul prăbu
șirii vechiului regim, diversele curente de opinii privind calea de urmat
în politica externă românească au dus la luarea unor decizii care nu respec
tau
modelele
și
instrumentele testate cu succes de diploma
ția româneasc
ă.

„
Principalul câ
știg al acestei
perioade este
în
țelegerea faptului c
ă integrarea în structurile euro
–
atlantice era calea cea mai
sigură pentru garantarea securită
ții naționale și asum
area treptată a acestui obiectiv
, nu numai
la nivel declarativ.
”
37

Asistăm
, in această perioadă, la un fenomen de „politizare” a modelului decizional
consensual
, încercându
–
se a fi folosit
și în politica intern
ă, respectiv în modul de lucru inter
și
intra institu
țional. Trebuie s
ă men
țion
ăm că pe lângă multiplele avantaje ale acestui model, ea
vine
și cu un dezavantaj major, acela al consumului mare de timp și re
surse pentru a ajunge la
decizie. Când este utilizat pentru probleme minore, decizii repetitive sau pentru a fugi de

35

Drago
ș

Zaharia,
Politica externă a României de la izolare la începerea negocierilor de aderare la Uniunea
Europeană,

Târgovi
ște: Editura Cetatea de Scaun, 2014
, p.213
–
214
.

36

Ș
tefan Năstăsescu,
Politica Ex
ternă Românească
–

Însemnări,

Bucure
ști: Editura Niculescu, 2012, p.
35.

37

Drago
ș

Zaharia,
Politica externă a României de la izolare la începerea negocierilor de aderare la Uniunea
Europeană,

Târgovi
ște: Editura Cetatea de Scaun, 2014
, p.215.

30

responsabilitate el nu
–
și mai valorific
ă poten
țialul ci devine contraproductiv sau chiar poate fi
folosit ca o strategie de amânare a luări
i unei decizii.

„Programul electoral al Pre
ședintelui Iliescu enunța, în ceea ce privește politica extern
ă,
un principiu cu valoare axiomatică:
politica externă nu este atributul exclusiv al unui partid,
fie el
și de guvern
ământ
.

… Cert este că, pentru f
ixarea integrării în Uniunea Europeană ca
principal obiectiv al politicii externe a României, în concordan
ț
ă cu principiul amintit,
Pre
ședintele a urm
ărit ob
ținerea sprijinului
tuturor partidelor politice reprezentate în
Parlament.
”
38

O inten
ție l
ăudabilă,
la prima vedere, însă
ținând cont de istoria partidelor politice
reprezentate atunci în Parlament, privind retrospectiv, pare mai degrabă o tactică de amânare,
o fugă de responsabilitate din partea deciden
ților vremii care aveau un discurs dublu.
„Necesita
tea ob
ținerii unui consens, a unei legitimit
ă
ți sporite, ar putea reflecta, de fapt,
persisten
ța îndoielilor Președintelui faț
ă de corectitudinea obiectivului respectiv, teama de a
–
și
asuma o decizie care nu corespundea întru
–
totul viziunilor sale politice
.”
39

Chiar
în prezen
ța unor intenții îndoielnice s
–
a creat cadrul organizatoric necesar
procesului decizional consensual, principalele momente fiind următoarele:
40



3 noiembrie, 1993, cele 14 partide parlamentare au semnat un protocol de
constituire a
Consiliului Na
țional Consultativ pentru Integrarea Euro
–
Atlantică
.



28 decembrie 1994, la finalul Consiliului National Consultativ se adoptă o
declara
ție prin care este reconfirmat
ă op
țiunea strategic
ă de integrare rapidă
și
deplină a României în structuril
e de securitate euro
–
atlantice
și urgenta
elaborare
de către Guvern a unei strategii na
ționale de integrare a României, pe baza
dialogului politic dintre partidele parlamentare, Pre
ședinție și Guvern.



Crearea unor organisme cu atribu
ții în preg
ătirea aderă
rii, la nivelul Guvernului,
un comitet interministerial
și un departament pentru integrare, la nivelul
Parlamentului, o Comisie Permanentă ca for de dialog între partidele
parlamentare.



8 februarie 1995 întâlnirea Pre
ședintelui Iliescu cu liderii partidelo
r
parlamentare, primul ministru
și alți reprezentanți ai guvernului unde se ia
decizia desemnării de către partidele parlamentare a unui număr de reprezentan
ți

38

Drago
ș Zahar
ia,
Politica externă a României de la izolare la începerea negocierilor de aderare la Uniunea
Europeană,

Târgovi
ște: Editura Cetatea de Scaun, 2014, p.2
43.

39

ibidem

40

Ibidem, p. 243
–
250.

31

care, împreună cu
reprezentan
ții Guvernului, specialiști din mediul academic s
ă
elaboreze în te
rmen de 3 luni, proiectul strategiei na
ționale.



27 februarie 1995 se constituie Comisia de elaborare a Strategiei na
ționale de
pregătire a aderării României la Uniunea Europeană, din personalită
ți ale vieții
publice, ale
științei și cercet
ării, speciali
ști

din economie
și din alte domenii ale
societă
ții, instituții și persoane care doresc s
ă participe cu contribu
ții proprii la
lucrările acesteia. Comisia putea face apelul la ajutorul exper
ților provenind din
statele membre ale UE sau ai Comisiei Europene.



2
1 iunie 1995 are loc reuniunea finală a Comisiei care adoptă Strategia na
țional
ă
de pregătire a aderării la UE
și Declarația de la Snagov, declarație politic
ă,
expresie a
acordului atins între for
țele politice în privința României în structurile
euro
–
atlan
tice.



La 22 iunie
1995, autorită
țile Române au transmis președinției franceze a
Consiliului Uniunii cererea oficială de aderare la Uniunea Europeană.

Modelul decizional consensual, descris mai sus, se înscrie în galeria exemplelor de
succes prin prisma d
eciziilor luate însă poate fi luat
și ca un contraexemplu privind limitele
acestui model atunci când el implică deciden
ți care vor s
ă fugă de responsabilitate sau să
tergiverseze
implementarea deciziilor luate în cadrul grupului
, urm
ărind în principal un
e
xerci
țiu de imagine
.

III
.

Luarea deciziilor în politica externă românească
–

perspective
contemporane

Conceptul de politică externă a unei
ț
ări, în era globală, tinde să se „fluidizeze” în
încercarea de a
ține pasul cu schimb
ările rapide ce au loc pe
scena interna
țional
ă. In acest
context cred că obiectivul major al politicii externe îl constituie men
ținerea, națiunii pe care o
serve
ște, ca subiect al ordinii globale și mai puțin ca obiect al acesteia.

În această „horă globală” indiferent de forma sub

care vor negocia na
țiunile / societ
ă
țile,
prin intermediul statelor sau a altor actori reprezentativi, problema procesului decizional
rămâne la fel de actual precum
și
importan
ța dezvolt
ării unor modele noi, capabile să genereze
decizii în timp util la ca
re să adere membrii na
țiunii/ societ
ă
ții respective și s
ă fie implementate
cu succes.

România si
–
a ales ca vector de intrare în această „horă a globalizării” Uniunea
Europeană motiv pentru care este firesc ca
și procesul decizional al politicii sale exter
ne să aibă

32

două dimensiuni, un proces decizional na
țional și unul în cadrul Uniunii Europene. La o prim
ă
vedere se pune problema întâietă
ții între aceste dou
ă procese. Este o abordare gre
șit
ă, aceste
două procese trebuie să fie complementare

și într
–
o comp
eti
ție productiv
ă

pentru genera procese
decizionale performante
.

România, ca stat membru al Uniunii Europene, trebuie să aibă in vedere îmbunătă
țirea
procesului decizional na
țional în toate aspectele sale, astfel
va putea să
–
și proiect
eze
, într
–
o
măsură
mai mare, interesele de politică externă prin intermediul Uniunii Europene.

În paralel
România trebuie să contribuie
la îmbunătă
țirea procesului decizional, în materie de politic
ă
externă, la nivelul Uniunii Europene, spre a avea un model de bune practici
pentru propriul
model.

In continuarea acestui capitol vom descrie procesul decizional na
țional, al politicii
externe, al României, atât la modul general prin descrierea institu
țiilor cu atribuții în domeniu
dar
și prin exemplificarea unui model decizional

al unei institu
ții specializate, Consiliul Suprem
de Apărare al
Ț
ării.
În ultimul subcapitol vom analiza modelul decizional al Consiliul UE
pentru a încerca să analizăm modul în care interac
ționeaz
ă modelul decizional na
țional cu cel
european.

III
.1
.
Procesul deci
z
ional
na
ț
ional al politicii externe, în prezent

Ne vom referi în continuare la
procesul decizional na
țional al politicii externe, având in
vedere intervalul cuprins între schimbarea regimului politic în România concretizat în apari
ția
insti
tu
țiilor democratice, prin adoptarea Constituției din 1991
,

și anul 2018.

Ne propunem să
identificăm particularită
țile acestui model pornind de la decidenții implicați, persoane sau
institu
ții, și modul de relaționare între aceștia.

Parlamentul
–

fiind organul reprezentativ suprem al poporului român
și unica autoritate
legiuitoare a
ț
ării, alcătuit prin alegeri libere
și pluripartite garanteaz
ă reprezentativitatea
și
legitimitatea puterii în raport cu societatea civilă.
41

Parlamentul are pu
ține atr
ibu
ții directe în procesul decizional al politicii externe,
limitându
–
se la ratificarea tratatelor interna
ționale, declararea st
ării de război, suspendarea sau
încetarea ostilită
ților de r
ăzboi. Indirect însă, rolul Parlamentului este mult mai important pr
in
preeminen
ța pe care o are în raport cu celelalte puteri ale statului. Astfel, Camera Deputaților
și Senatul, în ședinț
ă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului
ș
i demiterea acestuia.
Parlamentul exercită func
ția de control asupra membrilor Gu
vernului
și implicit asupra

41

Ibidem, p.33
–
34.

33

Ministerului Afacerilor Externe, ace
știa având obligativitatea de a r
ăspunde întrebărilor
și
interpelărilor formulate de senatori sau deputa
ți.
42

Cele două camere ale Parlamentului prin Comisiile de politică externă au în sfera d
e
ac
țiune problemele și programele de politic
ă externă a României, rela
țiile dintre Parlamentul
României
și Uniunea Interparlamentar
ă, Parlamentul European
și cu alte organisme
parlamentare, regionale
și mondiale,
ratifică
tratatele, conven
țiile și alte in
strumente
interna
ționale
, audiază persoanele propuse a fi numite în func
ția de ambasador în str
ăinătate
.

Ca mod de lucru, Comisiile de politică externă, întocmesc rapoarte sau emit avize, cuprinzând
atât opinia majorită
ții membrilor comisiei cât și p
ărerea

contrară, motivată, a celorlal
ți membri.
Aceste rapoarte sunt forme prealabile ale examinării, având valoarea unor propuneri, rolul
Comisiilor fiind unul tehnic, ele neavând capacitate sau putere decizională proprie nici în
materie legislativă, nici în do
meniul controlului parlamentar, deciziile finale fiind luate, prin
vot, în plenul acestora.
43

Legătura dintre Comisiile de politică externă
și plen se fac prin intermediul Birourilor
permanente în a căror atribu
ții intr
ă
și urm
ătoarele:
analizează
și
supune dezbaterii propunerile
Comisiilor privind orientările generale ale politicii externe sau programele de politică externă,
analizează
și stabilește problemele privind dialogul cu parlamentele altor state, supune spre
aprobare componen
ța delegațiilor p
ermanente la organiza
țiile parlamentare mondiale, europene
sau regionale.
44

„Diploma
ția parlamentar
ă nu reprezintă o concurentă a diploma
ției clasice. Dimpotriv
ă,
rela
ția cu aceasta din urm
ă este mai degrabă de complementaritate. Diploma
ția parlamentar
ă
se
mnifică, în primul rând, un gest politic fundamental: afirmarea deschiderii, a disponibilită
ții
la cooperarea interna
țional
ă a clasei politice
și, implicit a națiunii pe care o reprezint
ă.
Diploma
ția parlamentar
ă promovată de România are sprijinul
și supor
tul Pre
ședintelui
României
și al factorilor guvernamentali în vederea înf
ăptuirii obiectivelor
fundamentale de
politică externă
și ap
ărării interesului nostru na
țional”
45

In concluzie diploma
ția parlamentar
ă numită
și acțiunea extern
ă a Parlamentului
mobil
izează următorii actori:



Pre
ședinții celor doua Camere, ca reprezentanți ai forurilor pe care le conduc.



Birourile permanente ale Camerelor.

42

Ibidem p.34
–
35.

43

Ibidem p. 36
–
37.

44

Ibidem p.38.

45

Ibidem p.39.

34



Comisiile de politică externă.



Grupurile de
prietenie organizate cu Parlamentele altor state.



Delega
țiile
parlamentare ale Parlamentului României la diferite organiza
ții
interna
ționale (
NATO, Consiliul Europei etc
)
.
46

Pre
ședinția
–

rolul Pre
ședintelui în formularea politicii externe românești este
fundamentat prin atribu
țiile prev
ăzute în cele trei documente imp
ortante din perioada post
–
decembristă: Decretul Lege nr. 2 din 1989, cu caracter cvasi
–
constitu
țional, Constituția din 1991
și Constituția din 2003. Una din observațiile de ordin general asupra Constituției este c
ă nu
clarifică precis atribu
țiile
pe care l
e au în materie de politică externă, institu
țiile implicate, astfel
că ambiguitatea creează dificultă
ți, în practic
ă, în ceea ce prive
ște inclusiv procesul decizional.
Această ambiguitate poate fi pusă pe seama contextului în care a apărut Constitu
ția din
1991,
modificată în 2003, în grabă, pentru a facilita procesul de aderare
și integrare european
ă. O altă
explica
ție poate fi aceea c
ă ea este rezultatul op
țiunii decidenților de atunci, privind
managementul puterii, respectiv evitarea concentrării puterii
decizionale, în privin
ța politicii
externe, în mâna unui singur om sau a unei singure institu
ții.
Avantajul, ce rezidă din această
particularitate, este o oarecare flexibilitate a procesului decizional care poate depinde în mare
măsură de personalitatea Pr
e
ședintelui și a celorlalți actori guvernamentali, cu rol de decizie,
balan
ța înclinând în favoarea celui care performeaz
ă cel mai bine în domeniul politicii externe
și care reușește s
ă ob
țin
ă consensul celorlal
ți actori implicați.

În conformitate cu legea, principala
func
ție

a Pre
ședintelui este aceea de reprezentare a
statului român
, atât în raporturile interne cât
și în relațiile internaționale cu alți actori, având
următoarele atribu
ții
47
:



Pre
ședintele încheie tratate internaționa
le în numele României.

Acestea sunt
negociate de Guvern
și supuse ratific
ării Parlamentului.



Pre
ședintele
,

la propunerea G
uvernului, acreditează
și recheam
ă reprezentan
ții
diplomatici ai României
și aprob
ă înfiin
țarea, desființarea sau schimbarea
rangului
misiunilor diplomatice.



Acreditează reprezentan
ții diplomatici ai altor state.



Poate lua parte
și prezida, ședințele Guvernului în care se dezbat probleme de
interes na
țional privind politica extern
ă, apărarea
ț
ării, asigurarea ordinii publice
și, la cerer
ea primului
–
ministru, în alte situa
ții.

46

Ibidem p.40.

47

Ibidem p. 41
–
43.

35

În desfă
șurarea activit
ă
ții sale, Președintele României are la dispoziție structura
institu
țional
ă a Administra
ției Prezidențiale, din a c
ărei organigramă redăm, în figura de mai
jos, departamentele cu competen
țe în
domeniul politicii externe.

Fig
.

III.4 Extras din Organigrama Administra
ției Prezidențiale
48

Doar analizând principalele atribu
ții ale acestor departamente, așa cum sunt ele stipulate
în Regulamentul de organizare
și funcționare al Administrației
Preziden
țiale
49
, putem
concluziona că întreaga politică externă românească gravitează în jurul institu
ției Președintelui,
centrul de greutate al procesului decizional în materie de politică externă.

Pre
ședintele este cel
care stabile
ște direcțiile strategic
e ale politicii externe
și inițiativa în procesul decizional îi
apar
ține.
50

Guvernul României
–
Primul Ministru
–

e
ste actorul guvernamental a cărui activitate în
politica externă românească este grevată o ambiguitate legislativă sporită, încă de la primele
legi post
–
decembriste
și care nu a fost rezolvat
ă nici până în prezent.

„O prevedere relativ
precisă: Guvernul asigură realizarea politicii interne
și externe a ț
ării, potrivit programului de
guvernare acceptat de către Parlament (Art. 102 în Constitu
ția
din 2003) î
și pierde din claritate
dacă o coroborăm cu prevederile constitu
ționale referitoare la atribuțiile Președintelui în

48

Administra
ția Prezidențial
ă, Transparen
ț
ă decizională, 2018,
http://www.presidency
.ro/ro/administratia
–
prezidentiala/transparenta
–
institutionala?categ=33

, 05.05.2018.

49

Regulamentul de organizare
și funcționare al Administrației Prezidențiale, 2018,
http:/
/www.presidency.ro/files/documente/2017.11.01_
–
_ROF_AP.pdf

, 05.05.2018
, p.8
–
19.

50

Drago
ș Zaharia,
Politica externă a României de la izolare la începerea negocierilor de aderare la Uniunea
Europeană,

Târgovi
ște: Editura Cetatea de Scaun, 2014, p.
47
.

Președintele
României
Departamentul
Securității
Naționale
Secretariatul
C.S.A.T.
Directorul Oficiului
pentru Informații
Integrate
Compartimentul
pentru probleme
de apărare
Grupul de
permanență
Departamentul de
Politică Externă
Departamentul
Afaceri Europene
Departamentul
Legislativ

36

materie de politică externă.”
51

Această ambiguitate constitu
țional
ă a permis afirmarea pe rând
a Pre
ședintelui și a Primului Minis
tru în domeniul politicii externe, în func
ție de personalit
ă
țile
și competențele în acest domeniu, ale celor doi.

Ministerul Afacerilor Externe

(MAE)
–

este organul administra
ției publice centrale,
aflat în subordinea Guvernului, a cărui sarcină este
asigurarea realizării politicii externe a
statului român
,
inclusiv participarea la procesul de integrare europeană
ș
i euroatlantică a
României,
ș
i colaborează la elaborarea, fundamentarea
ș
i realizarea politicii economice a
României, în conformitate cu reg
lementările legale în vigoare
ș
i cu Programul de guvernare
.
52

Mandatul Ministerului Afacerilor Externe este de a asigura realizarea

politicii externe a
statului român

în concorda
n
ț
ă cu

interesele na
ț
ionale

ș
i cu

statutul României de membru în
structurile europene
ș
i euroatlantice
.
53

Pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate, MAE exercită
următoarele

func
ț
ii
54
:



func
ț
ia de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în
aplicare
a Programului de guvernare în domeniul său de activitate
.



func
ț
ia de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ
ș
i
institu
ț
ional pentru realizarea obiectivelor strategice din domeniul său de
activitate
.



func
ț
ia de reprezentare, prin ca
re se asigură, în numele statului sau al Guvernului
României, reprezentarea pe plan intern
ș
i extern în domeniul său de activitate
.



func
ț
ia de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea
ș
i controlul aplicării
ș
i respectării reglementărilor legale d
in domeniul său de activitate
ș
i a celor
privind organizarea
ș
i func
ț
ionarea institu
ț
iilor care î
ș
i desfă
ș
oară activitatea în
subordinea sau sub autoritatea sa;



func
ț
ia de administrare, prin care se asigură administrarea patrimoniului său,
potrivit dispozi
ț
iilor legale.

Concluzionând, putem afirma că, datorită modului de reglementare din punct de vedere
legislativ, al actorilor institu
ționali cu atribuții în procesul decizional de politic
ă externă se
creează premisele ca întregul proces să nu poată fi influ
en
țat decisiv de un singur decident,
lăsând cale negocierilor
și lu
ării deciziilor, prin consens, prin consultare
și dialog.

51

Ibid
em, p.49

52

Ministerul Afacerilor Externe, Mandat,
http://mae.ro/node/1603

, 05.05.2018
, p.1.

53

Ibidem

54

Ibidem, p.2.

37

După integrarea în Uniunea Europeană, diploma
ția româneasc
ă
și totalitatea
participan
ților la formularea și implementarea politicii

externe a României, trebuie să răspundă
unei noi provocări, să sufere o nouă adaptare astfel încât să devină performantă în noul mediu
în care ac
ționeaz
ă.
55

III
.2

Modelul deci
z
ional al C
onsiliului
S
uprem de
A
părare a
Ț
ării (CSAT)

Conform

figur
ii

III. 4
, în cadrul Administra
ției Prezidențiale, a Departamentului
Securită
ții Statului, funcționeaz
ă Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a
Ț
ării, fiind
autoritatea administrativă autonomă

investită, potrivit Constitu
ț
iei, cu organizarea
ș
i
coordon
area unitară a activită
ț
ilor care privesc apărarea
ț
ării
ș
i siguran
ț
a na
ț
ională
, a cărei
activitate
este supusă examinării
ș
i verificării parlamentare.

Expresie a preocupării constante
,

a
poporului român,
privind

problema supravie
țuirii
,
a
șa cum am v
ăzut
în capitolul II.2.1
, această institu
ție are menirea de a lua deciziile pentru
crearea
„
mix
–
ul
ui

potrivit”

între strategiile armate
și cele pașnice de ap
ărare
și supraviețuire a
poporului român.

Putem afirma că această institu
ție este varianta instituționa
lizată
și modern
ă a
Consiliului de Coroană din perioada când România
avea ca formă de guvernământ
Monarhi
a

Constitu
țional
ă
, prin similaritatea membrilor componen
ți dar și prin modul de funcționare și de
luare a deciziilor.

Membrii componen
ți ai CSAT sunt
56
:



Pre
ședintele României care îndeplinește funcția de președinte al CSAT.



Primul
–
ministru al Guvernului României care îndepline
ște funcția de
vicepre
ședinte al CSAT.



ministrul apărării na
ț
ionale, ministrul afacerilor

interne, ministrul afacerilor
externe, mi
nistrul justi
ț
iei, ministrul economiei, ministrul finan
ț
elor publice,
directorul Serviciului Român de Informa
ț
ii, directorul Serviciului de Informa
ț
ii
Externe,
ș
eful

Statului Major al Apărării
ș
i consilierul preziden
țial pentru
securitate na
ț
ională.

In
ceea ce prive
ște modul de lucru, sunt relevante pentru tema acestei lucr
ări, primele
doua articole din Regulamentul de func
ționare al CSAT :

55

Drago
ș Zaharia,
Politica externă a României de la izolare la începerea negocierilor de aderare l
a Uniunea
Europeană,

Târgovi
ște: Editura Cetatea de Scaun, 2014, p.
57.

56

Consiliul Suprem de Apărare a
Ț
ării, „Regulamentul de func
ț
ionare al Consiliului Suprem de Apărare a
Ț
ării”,
2003,
http://csat.presidency.ro/ro/

, 11.04.2018
.

38

„Art. 1.

(1) Pentru organizarea
ș
i coordonarea unitară a activită
ț
ilor care privesc
apărarea
ț
ării
ș
i siguran
ț
a na
ț
ională, Consiliul Suprem de Apărare a
Ț
ării
–

denumit în
continuare Consiliu
–

se convoacă de pre
ș
edintele acestuia, trimestrial sau de câte ori este
necesar.

(2) Consiliul poate fi convocat
ș
i la ini
ț
iativa a cel pu
ț
in patru membri din componen
ț
a
prevăzută de lege.

Art. 2.

(1)
Consiliul lucrează în prezen
ț
a a cel pu
ț
in două treimi din membri
ș
i adoptă
hotărâri prin consens
.

(2) în intervalul dintre
ș
edin
ț
e, pentru rezolvarea problemelor urgente, Consiliul adoptă
hotărâri cu acordul individual al m
embrilor.

(3) Hotărârile Consiliului
–

semnate de pre
ș
edintele acestuia
–

se comunică autorită
ț
ilor
administra
ț
iei publice
ș
i institu
ț
iilor publice la care se referă, integral sau în extras, cu excep
ț
ia
celor pentru care se hotără
ș
te altfel, în cel mult 10

zile de la data
ș
edin
ț
ei.”
57

Aceste două articole de lege ne
confirmă, pe deplin,
că procesul de luare a deciziilor în
CSAT este unul de grup, în consens
, în concordan
ț
ă cu ceea ce intuim a fi, modelul românesc
de luare a deciziilor de politică externă.

Fig. III.5 Diagrama de rela
ții a CSAT

57

Ibidem

39

Î
n exercitarea atribu
ț
iilor ce îi revin
CSAT

emite hotărâri, potrivit legii, care sunt
obligatorii pentru autorită
ț
ile administra
ț
iei publice
ș
i institu
ț
iile publice la care se referă
58
.

Importan
ța și impactul deciziilor din CSAT este ilustrat
ă cel mai bine de figura III.5, de mai
sus
, care ilustrează această institu
ție conectat
ă cu cele mai importante institu
ții guvernamentale
și neguvernamentale prin intermediul unor relații de autoritat
e, de lucru sau de colaborare, fiind
instan
ța ultim
ă care să ia decizii privind siguran
ța și ap
ărarea
ț
ării.

III
.3
Modelul decizional al Consiliul UE

„
Privim cu optimism declara
țiile președintelui Comisiei Europene

…

și reiter
ăm
angajamentul nostru pentru o
Europă

a valorilor, a consensului
și a statului de drept
.
”
59

Poate domeniul în care România a fost integrată în UE, încă înainte de aderare, este cel
al

procesul
ui de luare a
decizi
ilor,

ca expresie a deschiderii spre negocieri colective, spre
consens
și spre c
ăutarea unor solu
ții care s
ă slujească interesul general al Uniunii Europene.
Problemele de reprezentare ale României la Consiliile UE au
ținut mai degrab
ă de caren
țe de
natură admi
nistrativă, lipsă de personal, bugete reduse, probleme generale de acomodare
inerente statutului de nou membru.

În acest subcapitol vom analiza modelul decizional al Consiliului UE prin prisma
modului de interac
țiune a României cu celelalte state membre,
in cadrul procesului decizional,
precum
și prin prisma rezultatelor, a num
ărului deciziilor luate
, combătute sau a ab
ținerilor, în
perioada 2007
–
2011, a
șa cum reiese din lucrarea dnei Șter.
60

Luarea deciziilor în Consiliul UE este un proces institu
ționaliza
t, care a evoluat, de
–
a
lungul timpului, sub influen
ța provoc
ărilor permanente ale construc
ției europene, într
–
o serie
de modele decizionale
61
:



Modelele procedurale
–

au la bază procedurile decizionale stipulate în Tratate
și
dezvoltate în practică.



Modelul

negocierilor informale
–

pune accent pe procesul de negociere
considerând procedurile ca fiind mai pu
țin importante, având doar rolul de a
asigura cooperarea dintre actori
:

o

Sub
–
categoria metodei compromisului.

58

Ibidem

59

Negrescu Victor, Discurs, MAE, 2018,
http://afacerieuropene.mae.ro/local
–
news/2562

, 05.05.2018.

60

Arabela Iris

Ș
ter,
Procesul decizional la nivelul Consiliului UE (Comportamentul României),
Cluj Napoca: Eikon,
2012.

61

Ibidem, p.47
–
50.

40

o

Sub
–

categoria metodei constrângerilor
na
ționale.

o

Sub
–
categoria schimburilor de pozi
ții.

o

Sub
–
categoria metodei provocării, non
–
cooperării.



Modelele decizionale mixte
–

combină elemente specifice negocierilor informale
cu cele ale modelelor procedurale
:

o

Modelul alian
țelor
–

presupune evaluarea gr
adului de divergen
ța între
membrii alian
ței.

o

Modelul procedural al schimburilor
–

presupune un transfer de resurse de
putere.

o

Modelul procedural condi
țional
–

presupune reducerea aspectelor
controversate la o singură dimensiune generală de conflict.

„Dintre

modelele de negociere, cele care dau na
ștere la cele mai precise predicții sunt
cele bazate pe solu
ții cooperative, care implic
ă asocierea tuturor actorilor. Formele de
interac
țiune bazate pe modelele de negociere non
–
cooperativă sau pe în
țelegeri bilater
ale sunt
mai pu
țin aplicabile contextului european.”
62

În cadrul procesului de luare a deciziilor în Consiliu, se remarcă o veritabilă
cultură a
consensului
,

în ciuda valurilor succesive de extindere, noii membrii atestă disponibilitatea spre
compromis. „
Luarea deciziilor în consens
, inclusiv în situa
țiile în care ar fi suficient
ă întrunirea
majorită
ții calificate , a devenit un principiu director al procesului decizional … caracterizând
ansamblul negocierilor
purtate între statele membre.
”
63
. Această cul
tură este confirmată de
numărul mic de voturi negative sau ab
țineri, începând cu anul 1999, proporția acestora fiind
sub 30% din totalul deciziilor supuse la procedura votului cu majoritate calificată.

„Conform acestui principiu, actorii urmăresc luarea d
eciziilor fără a recurge la votul
formal, fiind dispu
și s
ă continue discu
țiile pân
ă când se întrune
ște acordul tuturor p
ăr
ților
implicate.”
64

Sunt autori ca Philippe Urfalino

sau Jonathan Golub care contestă cultura consensului
în Consiliu argumentând că
aceasta ar trebui să excludă practica votului, ceea ce nu se întâmplă.
O a doua opinie se referă la coexisten
ța consensului și a votului și c
ă, de fapt, deciziile
consensuale sunt luate „în umbra votului”.
65

62

Ibidem , p.50.

63

Ibidem, p.55.

64

Ibidem , p.56.

65

Ibidem , p.59.

41

Cercetările întreprinse de

Deloche
–
Gaudez
și
Beaudonnet, identifică o oarecare
adaptabilitate a culturii consensului la valul extinderii din care a făcut parte România.

Concluziile relevă faptul că lărgirea nu a dus la blocarea capacită
ții Consiliului de
luare a
deciziilor. Numărul mediu de acte legi
slative adoptate înainte
și dup
ă este comparabil în timp
ce durata medie necesară adoptării a scăzut. Se constată totu
și un efect negativ asupra culturii
consensului, de prea multe ori discu
țiile fiind sistate de îndat
ă ce se atinge pragul majorită
ții
cali
ficate.
66

Acest efect trebuie inversat pentru a periclita procesul decizional, pe termen lung.

Printre sursele de putere, ale României, în negocierile din Consiliu, se află capacitatea
administrativă, mai precis capacitatea de a lua decizii, la nivelul de
ciden
ților naționali, pe baza
cărora să se formuleze
și susțin
ă, pozi
țiile noastre în cadrul ședințelor din Consiliu. Aici devine
esen
țial
ă condi
ția, de a avea un model de luare a deciziilor de politic
ă externă performant,
capabil să genereze solu
ții cu un

grad scăzut de divergen
ț
ă fa
ț
ă de pozi
țiile celorlalți membri ai
Consiliului, dar care să reflecte
și interesul nostru național.

„Pozi
ția de negociere a României pentru temele de pe agenda european
ă se adoptă sub
formă de mandat
, de către Comitetul de co
ordonare, cu avizul Ministerului Afacerilor
Europene. În cazul implica
țiilor economice, sociale sau de mediu … care au o importanț
ă majoră
sau privesc mai multe domenii sectoriale, pozi
ția de negociere a României se adopt
ă sub formă
de mandat general, de

către Guvern”. Elaborarea mandatelor asupra problematicii rela
țiilor
externe ale UE, a extinderii sau a politicii externe
și de securitate comun
ă, inclusiv a politicii
europene de securitate
și ap
ărare este de competen
ța Ministerului Afacerilor Externe.
67

„În primii ani de la aderare, România a avut mai degrabă o atitudine re
–
activă, decât pro
–
activă, preferând ralierea sa la pozi
ția majoritar
ă sau la cea de compromis, a Pre
ședinției sau a
Comisiei. Din acest punct de vedere,
România s
–
a adaptat exemplar
culturii compromisului
,
evitând pozi
ții extreme sau de blocaj
. Manifestarea
rezervelor fa
ț
ă de anumite decizii s
–
a
materializat, în principal, prin declara
ții atașate concluziilor Consiliului, ceea ce atest
ă pe de o
parte, preocuparea fa
ț
ă de interesul na
ț
ional, iar pe de altă parte
importan
ț
ă acordată
consensului

și interesului european”
68

În anii 2007
–
2011, România a votat de 3 ori împotriva adoptării unui act legislativ.
Dincolo de manifestarea culturii consensului, interpretarea acestei observa
ții arat
ă că pozi
ția

66

Ibidem , p.65
–
66.

67

Ibidem , p. 197
–
198.

68

Ibidem , p.204.

42

României a fost apropiată sau chiar identică cu rezultatul negocierii,
deci o eficien
ț
ă crescută
în negocieri.
69

Parte din comportamentul României, în procesul decizional al Consiliului UE, în primii
ani după aderare, se datorează faptului că s
–
a făcut recurs la experien
ț
ă diploma
ției românești
în materie de luare a deciziilor,
în grup, în consens
, în conformitate cu

Strategia post
–
aderare.
Se confirmă încă o data, că în situa
ții noi, de incertitudine, politica extern
ă românească apelează
la acela
și model de luare a deciziilor,

„ la cumin
țenie”
, recunoscându
–
i meritele
și
performan
țele demonstrate de
–
a lungul secolelo
r.

69

Ibidem,
p.214.

43

I
V
.

Studiu de caz
–

Consiliul de coroană al României în perioada 1914
–
1916

I
V.1 Contextul politico
–
istoric

cele 4 probleme de politică externă ale României, în
perioada 1866
–
1914 , văzute prin prisma diploma
ților si istoricilor
vremii, modalită
țile de luare
a deciziilor
și de negociere.

Studierea modelului decizional din cadrul Consiliilor de coroană, ce au avut loc între
anii 1914
–
1916
, trebuie analizate în contextul istoric al vremii,
ținând cont de situația politic
ă
din inter
iorul României
și mai ales al relațiilor cu celelalte state din vecin
ătate.

La începutul secolului al XX
–
lea, regatul României, era într
–
o etapă de consolidare a
independen
ței proasp
ăt cucerite, printr
–
o politică internă de dezvoltare a infrastructurii
și

a
avu
ției, completat
ă de o politică externă „tradi
țional
ă” de contrabalansare a influen
țelor venite
din partea marilor puteri ale vremii.

La acea vreme Europa se confrunta cu ample transformări în ceea ce prive
ște relațiile
dintre statele nou apărute, pl
us cele care se luptau pentru emancipare
și vechile imperii care
încercau să se reformeze. Fie că vorbim de Prusia lui Bismark care
–
și consolideaz
ă pozi
ția, în
urma victoriei asupra Fran
ței, 1870
–
1871
, ce va duce la apari
ția Germaniei, Ungaria care
începân
d de la 1867 capătă un rol egal cu Austria în cadrul imperiului Austro
–
Ungar sau
România care printr
–
un efort diplomatic sus
ținut în a doua jum
ătate a secolului al XIX
–
lea,
încearcă să se desprindă de sub suzeranitatea Imperiului Otoman.

Statul na
țional, ca form
ă de
organizare na
țiunilor din Europa, intra astfel, în etapa final
ă a conflictului cu vechile imperii,
culminând cu declan
șarea
P
rimului
R
ăzboi
M
ondial, în urma căruia acestea dispar de pe scena
interna
țional
ă.

Potrivit lui Nicola
e Iorga, patru au fost problemele majore de politică externă cu care s
–
a confruntat României la sfâr
șitul secolului al XIX
–
lea
și începutul secolului al XX
–
lea

și fat
ă
de care era imperios necesar a se lua atitudine:



Legăturile cu Turcia
–

„Aceasta a cauzat

greută
țile cele mai mari principelui

celui
nou … Solu
ț
ia era, dar nu noi o puteam da, una sigura:
independen
ț
a
. Turcii
î
n
ț
elegeau aceasta.
Î
n inten
ț
ia lui Cuza
–
Voda era, de sigur, independen
ț
a prin
r
ă
zboiu.
Și nu este o sc
ă
dere a unui Suveran faptul ca
î
nnainta
ș
ul lui a avut
aceia
ș
i direc
ț
ie pe care el ajunge a o urm
ă
ri
până

la cap
ă
t
,

mai t
â
rziu, ci, din

potriva, este o glorie pentru dansul el a realizat dorin
ț
a
î
nnainta
ș
ului sau,
ș
i e
ș
i

44

o dovada de s
ă
n
ă
tate politica a unei
ț
eri, atunci c
â
nd dela un Dom
n la altul
tradi
ț
iile necesare se impun
ș
i interese esen
ț
iale men
ț
in aceia
ș
i politica.”
70



Legăturile posibile cu vecinii cre
știni de peste Dun
ăre
–

„Rela
ții cu Bulgaria nu
puteau sa existe: Bulgaria, ca Stat, nu se alcătuise,
și nici bande bulg
ăre
ști nu
plecau încă dela noi; acestea sunt fenomene care apar
țin Domniei celei noi, care,
ea, a stab
ilit legăturile dintre noi si dân
șii. …

Si altă dată, când era vorba de rolul
pe care
–
1 jucam în Orient, reprezentantul României spunea că «rela
ț
iunile

noastre cu Serbia sunt din cele mai intime
.
»
”
71



Legăturile cu Austro
–
Ungaria
–

erau îngreunate din două

motive principale:

o

Calitatea na
țional
ă a Principelui
–

„ Rela
ț
iunile acestea erau grele din
dou
ă

motive :
Î
nt
â
iu, c
ă

principele Carol venia din
ț
ara

d
u
ș
manilor de
atunci ai Austriei, din Prusia, care adusese izgonirea, pentru a doua oar
ă
,
dup
ă

izgonirea d
e care Napoleon I, dar definitiv, data aceasta, a Austriei
din Confedera
ț
ia Germanica, din toate rosturile germane pe care, la
1853
–
9,
î
ncercase a le prinde din nou. Acest print de Prusia, ruda cu
regele Wilhelm, era considerat ca un agent prusian, menit s
ă

î
ndeplineasc
ă

rosturi germane, fiind considerat astfel ca un antagonist
firesc al Austriei.”
72

o

Calitatea noastră na
țional
ă
–

„ Chestiunea Romanilor din Ungaria, cari,
dup
ă

ce trecuser
ă

printr'o serie
î
ntreag
ă

de peripe
ț
ii, iar,
î
n urma, prin
s
â
ngeroasa rid
icare a maselor
ț
e
r
ă
n
e
șt
i la 1848, apoi prin negarea de c
ă
tre
oficialitate a dreptului de r
ă
spl
ăt
ire pentru acest imens sacrificiu
–

și

ce
naive sunt popoarele care
–
ș
i

î
nchipuie c
ă

sacrificiile de s
â
nge sunt trecute
î
n condica de recuno
ș
tin
ț
ă

a acelora c
ă
rora li profit
ă
!
–

ajunseser
ă

î
n faza
de reorganizare
l
iber
ă a

Mitropoliilor din Bla
j

î
nt
â
iu, din Sibiul lui
S
aguna pe urm
ă
. Starea Romanilor de dincolo r
ă
m
â
nea critica
însă
, fiind
hr
ă
nita de toata nemul
ț
umirea trecutului
ș
i de ner
ă
bdarea altui viitor, ce
nu se putea
î
nlocu
i

prin procupe
ț
iri

oficiale, care, totdeauna, irit
ă

f
ă
r
ă
a
satisface.
”
73

70

Nicolae

Iorga,
Politica Externă a Regelui Carol I,
Bucure
ști: Institutul de Arte Grafice Carol Gobl, 1916
, p.13
.

71

Ibidem, p. 16
–
17.

72

Ibidem, p. 18.

73

Ibidem.

45



Legăturile cu Rusia
–

„Unirea se făcuse în contra intereselor ruse
ști … greutatea
în ce prive
ște Rusia consista mai ales în împotrivirea, așa de grea, a intereselor
noastre de desvoltare cu interesele de domina
ție la gurile Dun
ării, la Strâmtori
și de i
nfluen
ț
ă, in Peninsula Balcanica, ale Rusiei. În orice caz, dificultă
țile din
partea Rusiei erau mult mai mici decât din partea Austriei, a cărei politica
,
apare
in adev
ă
r curioasa”
74

La capătul unui drum lung
și anevoios, de câteva secole, diplomația român
ă, modernă a
proaspătului stat independent
și suveran intr
ă într
–
o nouă fază de existen
ț
ă
și activitate. Perioada
cuprinsă de la recunoa
șterea Independenței de c
ătre Marile Puteri
și Primul R
ăzboi Mondial,
1880
–
1914,
a fost în planul rela
țiilor internațion
ale
, o epocă extrem de agitată, cuprinsă de
convulsii
și fr
ământări, concretizate în războaie coloniale
și conflicte locale, form
ări de blocuri
politico
–
militare rivale, regrupări de for
țe, alc
ătuiri de sisteme de alian
țe ale Marilor Puteri.
Pozi
ția geostr
ategică a României, importantă atât pe plan economic
–

comercial cât
și politico
–
militar, a făcut ca
țara noastr
ă să constituie obiectul intereselor Angliei, Fran
ței, Germaniei, dar
mai ales al imperiilor vecine, Rusia
Țarist
ă
și Imperiul Austro
–
Ungar, car
e s
–
au străduit
,

prin
orice mijloace
, să o atragă în sfera lor de influen
ț
ă
și dominație. Doar îngrijorarea și teama, pe
deplin justificată, în fa
ța metodelor și procedeelor de forț
ă, pu
țin diplomatice, întrebuințate de
Rusia, fa
ț
ă de autorită
țile române,
au determinat cercurile politice de la Bucure
ști, pe regele
Carol I, prim
–
ministrul Ion C. Brătianu
și ministrul de externe Dimitrie A. Sturza , s
ă se
orienteze către o alian
ț
ă secretă cu Puterile Centrale, Germania
și Austro
–
Ungaria, prin tratatul
secret
semnat cu ace
știa în octombrie 1883.

Era singura cale preferabilă, unica orientare în
raport cu interesul na
țional, în acea conjunctur
ă
interna
țional
ă, de
și din punct de vedere moral
nu era cea mai indicată, având în vedere politica brutală de maghiarizare

for
țat
ă la care erau
supu
și românii din Ardeal de c
ătre autorită
țile de la Budapesta.
75

În materie de politică externă, problemele României, la începutul secolului XX,
necesitau solu
ții înțelepte, datorit
ă contextului extern nefavorabil
și a unor dezavantaje interne,
o economie agrară, slab dezvoltată, fără infrastructură de produc
ție, neincl
usă în circuitul
economic regional
și foarte frecvent necesitând împrumuturi externe, pentru funcționare.
Această problemă este ilustrată de un comentariu al lui Eminescu: „E cumplit de mare diferen
ța
între valori. Încărcând 500 de vagoane cu grâu, cape
ți
în schimb jumătate de vagoane de obiecte
de lux. C
–
un cuvânt na
ția agricol
ă e espusă de
–
a fi esploatată de vecinul industrial
și ajunge s
ă

74

Ibidem, p.19.

75

Andrei Alexandru

Căpu
șan,
Diploma
ți Români de Elit
ă,
Bucure
ști: Ars
Docendi, 2009
, p.63
–
64
.

46

fie exterminată economic. … Sunt acum două feluri de exterminări
–

cea prin robie, sigur cea
mai pu
țin eficace, și c
ea prin sărăcie, care este cea adoptată de politica economică a
Occidentului”.
76

Rela
țiile dintre state deveneau din ce în ce mai complexe, deciziile de politic
ă
externă trebuind să
țin
ă seama de mai multe dimensiuni
și planuri de interacțiune, relațiile
c
omerciale prost gestionate putând fi la fel de primejdioase ca cele militare.

Forma de guvernământ a României era monarhia constitu
țional
ă, instaurată în 1866,
prin aducerea pe tronul
ț
ării
a lui

Carol I,
unul dintre prin
ții

dinastiei
germane,
Ho
henzoller
n
–
Sigmarigen.
„Dimitrie Sturza a rostit în Senat aceste cuvinte simple
și adev
ărate:
<<
Prin
preluarea conducerii, Carol I a salvat România de la războiul civil
și a ajutat
–
o să nu cadă în
prăpastia pe marginea căreia se află aproape fără speran
ț
ă!
>>
”
77

Aceasta a fost consfin
țit
ă prin
Constitu
ția din 1866, realizat
ă după modelul celei belgiene, fiind considerată una dintre cele
mai liberale
și moderne ale vremii.

Relevante, pentru această lucrare, sunt articolele care
stabilesc prerogativele statului
și a
le principalilor deciden
ți din cadrul s
ău.

„
Art. 31.

–

Tote puterile Statului emana de la natiune care nu le pote esercita decat numai prin
delegatiune si dupa principiile si regulile asedete in Constitutiunea de facila.

Art. 32.

–

Puterea legislativa se
esercita colectiv de catre Domn si representatiunea nationala.
Representatiunea nationala se imparte in duoe Adunari: Senatul si Adunarea deputatilor. Ori
–
ce lege cere invoirea a caror trele ramuri ale puterii legiuitoare. Nici o lege nu pote fi supusa
san
ctiunei Domnului de cat dupa ce va fi discutat si votat liber de majoritatea ambelor Adunari.

Art. 35.

–

Puterea esecutiva este incredintata Domnului,

care o esercita in modul regulat prin
Constitutiune
.

Art. 92.

–

Persona Domnului este neviolabila.
Ministrii lui sunt respundetori
. Nici un act al
Domnului nu pote avea tarie deca nu va fi contra
–
semnat de un Ministru care prin acesta chiar
devine respundetor de acel act.

Art. 93.

–

Domnul numesce si revoca pe Ministrii sei
.
El sanctioneza si promulga
legile.

El pote
refusa sanctiunea sa. El are dreptul de amnistie in materie politica. Are dreptul de a erta sau
micsora pedepsele in materii criminale; afara de cea ce se statornicesce in privirea Ministrilor.
El nu pote suspenda cursul urmarirei sau al ju
decatei, nici a interveni prin nici un mod in
administratia justitiei.
El numesce sau confirma in tote functiunile publice
.
El nu pote crea o
noua functiune fara ua lege speciala
. El face regulamente necesarii pentru esecutarea legilor
fara sa pota vre
–
uad
ata modifica sau suspende legile si nu pote scuti pe nimeni de esecutarea

76

N.N

Constantinescu,
Istoria Gândirii Economice Române
ști
–

Studii
, Bucure
ști: Editura Economic
ă, 1999
, p.159
–
160
.

77

Paul

Lindenberg,
Regele Carol I al României,
Bucure
ști: Humanitas, 2016
, p.91
.

47

lor
. El este capul puterei armate.

El confera gradurile militare in conformitate cu legea. El va
confera decoratiunea romana conform unei anume legi. El are dreptul de a bate moneda,

conform unei legi speciale. El inchea cu Statele streine Conventiunile necesarii pentru
comerciu, navigatiune si alte asemenea; insa ca pentru ca aceste acte sa aiba autoritate
indatoritore, trebue mai inteiu a fi supuse puterei legislative si aprobate de

ea.
”
78

Constitu
ția din 1866 a fost prima Constituție româneasc
ă întocmită de reprezentan
ții
legitimi ai na
țiunii române.

Ea a reprezentat baza juridică a regimului monarhiei
constitu
ționale, fiind dominat
ă de 3 principii fundamentale: principiul suveranită
ții naționale
(potrivit căruia toate puterile statului emană de la Na
țiune), principiul guvern
ării reprezentative
(Na
țiu
nea î
și poate exercita puterile doar prin delegați) și principiul separ
ării puterilor în stat
(legislativă, executivă
și judec
ătorească, ai căror titulari sunt independen
ți unii de alții).
Domnitorul (devenit rege din 1881) simboliza organul suprem care ga
ranta principiul
colaborării celor 3 puteri, fiind
și elementul ponderator între acestea. El se afla deasupra
partidelor, a pasiunilor politice, asigurând stabilitatea întregului sistem constitu
țional. Pe aceste
temeiuri s
–
au putut convoca, în momente poli
tice
importante, Consiliile de Coroană, la care au
luat parte atât exponen
ții puterii, cât și ai opoziției. Nu trebuie neglijat
ă nici tradi
ția istoric
ă,
care readucea în con
științe și în practica politic
ă rolul sfatului domnesc.
79

Prerogativele regelui, c
onform
C
onstitu
ției

din 1866, îi confer
ea

putere decizională
,

în
materie de politică externă atât direct cât
și indirect prin faptul este cel care numește Miniștrii,
func
ționarii publici și are dreptul de a
–
i destitui, este conducătorul armatei, negociază
ș
i
semnează tratatele.
Din punct de vedere legal, procesul decizional putea fi unul individual,
simplificat, la discre
ția regelui
.

Î
n realitate el respectă modelul de luare a deciziilor în grup,
uneori for
țat de opoziția partidelor parlamentare și a liderilor acestora
dar
și voluntar
,

mai
ales
când problemele sunt de natură existen
țial
ă pentru
țar
ă, Carol I apelează la sfatul
ș
i
îndru
marea unui grup informal, sub denumirea de Consiliu de Coroană.

78

„
CONSTITUȚIA României din 1866
”,
c
dep.ro,
1866,
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=37755

, 11.04.2018.

79

Ion

Mamina,
Consilii de coroană,
Bucure
ști: Editura Enciclopedic
ă, 2015
, p.8
–
9.

48

I
V.
2

Consi
li
i
l
e

de coroana

din 1914
–
1916

vs.
The National Security

Council

(April
–
May 1954)

"
Ț
in la Regele Carol fiindcă e un rege în
țelept și 1
–
am urmat adesea când mi se

părea că

merge pe calea cea bună, dar azi, când soarta tarii mele e in joc

ș
i când con
știința mea îmi spune ca el se înșeal
ă, lupt împotriva lui, voi lupta pe fa
ț
ă
și din
toate puterile mele
–

Emil Costinescu"

80

vs.

„Trebuie să iei oameni curajo
și, oameni cu opinii

viguroase
și s
ă
–
i la
și s
ă dezbată
și s
ă se
contrazică unii cu al
ții
–

Eisenhower”
81

În acest capitol vom analiza modelul decizional
din cadrul celor două Consilii de
Coroană ce au avut loc în intervalul 1914
–
1918 prin analogie cu modelul decizional din cadrul
Consiliului Na
țional de Securitate al Președintelui SUA din perioada aprilie
–
mai 1954. Am ales
două consilii pentru că din punct

de vedere decizional a fost vorba de o singură decizie dar care
a fost luată în două etape. Practic a fost vorba despre alegerea cărei păr
ți combatante s
ă sus
țin
ă
România în cadrul Primului Război Mondial. Analogia ni se pare utilă pentru a eviden
ția mai
bine punctele tari
și cele slabe, ale modelului decizional al Consiliului de Coroan
ă, raportându
–
ne la o institu
ție solid
ă, specializată în luarea deciziilor de politică externă, respectiv Consiliul
Na
țional de Securitate al Președintelui SUA, în
rezolvarea situa
ției din Vietnam, în anul 1954.

Consiliile de Coroană erau întâlniri informale, convocate de suveran, la cererea
Guvernului,
având numai rol consultativ
. Însu
și faptul convoc
ării unui asemenea forum,
demonstra că evolu
ția unei situații pol
itice
atinsese un punct critic
. Deliberările lor au constituit
un suport pentru executiv
, acestuia
și numai acestuia revenindu
–
i decizia politică.

Această
situa
ția a durat cât a d
ăinuit regimul monarhiei constitu
ționale, iar dup
ă anul 1938 când s
–
a
instaur
at regimul de autoritate monarhică al lui Carol al II
–
lea, Consiliul de Coroană a fost
institu
ționalizat, ca organ permanent consultativ,
cu menirea de a gira actele noului regim
.
82

Având în vedere numărul mare de participan
ți, personaje de prim plan ale v
ie
ții politice
române
ști, în analizarea procesului decizional vom urm
ări doar principalele două curente de
opinii, divergente, cel reprezentat de regele Carol I, PP Carp, A. Marghiloman pe de
–
o parte
și
cel reprezentat de Ion I.C. Brătianu, Take Ionescu, N
icolae Filipescu, regina Maria, pe de altă
parte.

Vom avea în vedere modul de organizare al întâlnirilor, atmosfera, protocolul diplomatic,
sistemul de vot, tacticile de negociere
și mai ales argumentele participanților.

A
șadar vom avea

80

I.G.

Duca,
Amintiri Politice Vol I,
Munchen: Colec
ția „Memorii și Marturii”Jon Dumitru Verlag, 1981
, p.48
.

81

Pasi Tuunainen,
The Role of Presidential Advisory System in US Foreign Policy
–
Making. The case of the
National Security Council and Vietnam 1953
–
1961,
Helsinki: Soumalaisen Kirjallisuuden Seura, 2001, p.
26
.

82

Ion Mamina,
Consilii de coroană,
Bucure
ști: Editura Enciclopedic
ă, 2015, p.8
–
9.

49

în vedere
procesele

decizionale
și mai puțin decidenții, încercând s
ă identificăm tipare ale unui
model de luare a deciziilor a politicii externe române
ști.

„Procesul decizional al politicii externe ale SUA, a fost
și este în continuare un proces
continuu, avându
–
l ca
Șef E
xecutiv
și principal decident, pe Președinte. Procesul decizional
preziden
țial este atât un demers intelectual cât și unul organizațional”
83
.

D
in punct de vedere al
puterii decizionale în materie de politică externă putem afirma că Pre
ședintele SUA, din ace
a
vreme, avea prerogative similare cu cele ale regelui Carol I,
acesta fiind
o

primă asemănare
.
Deosebirile apar în modul de utilizare a
l

acestor puteri
,

conferite de Constitu
ție, ținând
cont
de
personalită
țile
, stilul de conducere al
celor doi
șefi de state
ș
i

de caracteristicile
fundamentale
ale
celor două popoare.
O primă deosebire ar fi
,

caracterul formal

al Consiliului Na
țional de
Securitate (CNS) ca institu
ție în subordinea Președintelui
.

Latura

informal
ă

se regăse
ște,

uneori
,

în

modul de desfă
șurare al discuțiilor, putând fi privit ca un „management consultativ”,
principalul rol fiind „să definească situa
ții și s
ă prezinte alternative de abordare ale acestora”
,
având în vedere un stil de conducere bazat pe „maximizarea delegării
de autoritate”.
84

În timp ce în cadrul Consiliilor de Coroană se dezbăteau probleme de politică externă,
urgente, deseori în condi
ții de criz
ă, mecanismul decizional al CNS „era interesat în principal
cu politici
și planuri pe termen lung dar în timpul
administra
ției Einsenhower a fost adesea
folosit ca o unealtă pentru
deciziile administrative curente
”
.
85

CNS a fost înfiin
țat în anul 1947 prin Legea Național
ă de Securitate, cu inten
ția : <<de
a
–
l sfătui pe Pre
ședinte în privința gestion
ării politicilor
interne, externe
și militare care intr
ă în
sfera securită
ții naționale astfel încât s
ă faciliteze cooperarea eficientă între institu
țiile militare
și alte departamente și agenții ale guvernului>>
.
86

Ș
edin
țele erau coordonate de un Asistent
Special pentru Af
aceri de Securitate Na
țional
ă, având rolul de a forma <<o formă coerenta de
unitate de gândire>> din persoanele care îl sfătuiau, pe Pre
ședinte, în nume propriu nu în
numele
și interesul instituțiilor pe care le reprezentau. Erau favorizate întâlniri regul
ate
și
frecvente, cu agenda încărcată, cu discu
ții în contradictoriu ale liderilor de pe toate nivelurile.
CNS a fost proiectată ca un mecanism în interiorul altui mecanism în care principalii membri
se bazau pe angaja
ții proprii din cadrul instituțiilor d
in care proveneau dar puteau sa utilizeze

83

Pasi

Tuunainen,
The Role of Presidential Advisory System in US Foreign Policy
–
Making. The case of the
National Secur
ity Council and Vietnam 1953
–
1961,
Helsinki: Soumalaisen Kirjallisuuden Seura, 2001
, p.15
.

84

Ibidem, p. 16
–
17.

85

Ibidem, p.19.

86

Ibidem, p.20.

50

ș
i
resursele puse la dispozi
ție de CNS. Principiul de funcționare a acestui Consiliu era de a
separa procesul premergător luării deciziilor de procesele necesare implementării lor.
87

Întregul mecanism de luare a de
ciziilor
,

din cadrul CNS,
putea fi caracterizat ca un
„deal
al politicilor”, Consiliul de Planificare aflându
–
se la bază, ce întocmea propunerile în care
opiniile contradictorii erau marcate ca „fisuri”. La vârful „dealului” propunerile erau discutate
și d
ezbătute de Pre
ședinte și de principalii consilieri, „f
ără a fi inhiba
ți de leg
ăturile cu interesele
agen
țiilor din care f
ăceau parte”. După aprobarea Pre
ședintelui, deciziile erau transmise „în
josul dealului” către departamente
și agenții pentru implemen
tare. Consiliul de Coordonare
și
Opera
ționalizare, din cadrul CNS, era responsabil pentru urm
ărirea
și coordonarea
implementării politicilor aprobate, sub îndrumarea Asistentului Special pentru Afaceri de
Securitate Na
țional
ă.
88

IV.3 Analiza calitativă
și
cantitativă a rezultatelor cercetării

V.
Concluzii

și propuneri privind cercet
ări viitoare

87

Ibidem, p.21.

88

Ibidem, p.23.

Pre
ședinte

SUA

Casa
Alba
–

Personal

Asistent special pentru
afaceri de securitate
na
țional
ă

Asistent special

coordonarea
opera
țiunilor de securitate

Consiliul Na
țional
de Securitate

Comitetul special al
CNS

Consultan
ți