Sfințirea Vieții Creștinului la Sfântul [617141]

Sfințirea Vieții Creștinului la Sfântul
Nicolae Cabasila în lucrarea
„Explicarea Sfintei Liturghii”

Coordonator
Pr. Prof. Dr. Constantin Pătuleanu

Absolvent: [anonimizat]
2018

Cuprins

1. Argument …………………………………………….. …………………………………… ………. 1
2. Introducere ……………………………………. …………………………. ………….. ……………. 2
2.1 Sfânta Liturghie ………………………………………………………………………………. 2
2.2 Sfântul Nicolae Cabasila – Viața ……………………………………………………….. 7
2.3 Sfântul Nicolae Cabasila – Opera ………………………………………………………. 9
3. Premisele vieții cre știne la Sfântul Nicol ae Cabasila ………………….. 12
3.1 Premisele vieții celei noi ………………………………………………………………….. 12
3.2 Trăirea vieții spirituale ………………………………………………………………. ……. 14
3.3 Finalitatea v ieții cre știne – Unirea cu Hristos ……………………………………… 18
4. Nicolae Cabasila – „Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii” ……………… 21
4.1 Scopul și obiectul Sfinteii Liturghii …………………………………………………… 21
4.2 Sfânta Liturghie – Jertfă de laudă ……………………………………………………… 24
4.3 Sfințirea liturgic ă în gândirea cabasilian ă …………………………… ……………… 26
4.4 Sf ânta Liturghie – Jertfă cuvântătoare de mulțumire …………………………… 38
4.5 P rimirea darurilor de către Dumnezeu ……………………………………………….. 48
5. Roadele Sfintei Liturghii ………… ………………………………………………. 52
5.1 Sfințirea credincioșilor …………………………………………………………………….. 52
5.2 Sfințirea celor adormiți ………………………………. …………………………………… 55
5.3 Omul cel nou – sfințit ……………………………………………………………………… 58
5.4 Viața cea nou ă – viața sacramental ă ……………………………………………….. … 61
6. Concluzii ………………………………………………………………………………. 64
7. Bibliografie

1. Argument

Pentru obținerea titlului de licențiat in Teologie, mi -am propus sa aborde z o tem ă de
actualitate care, consider că privește în mod direct pe toți creștinii din zilele noastre: ”Sfințirea
vieții creștinului în o pera Tâlcuirea dumnezeiștii Liturghii , a Sfântului Nicolae Cabasila”
Tema aleasă împreună cu coordonatorul științific, Pr. Pro f. Dr. Constantin Pătuleanu,
este de actualitate, întrucât privește sfințirea vieții credinciosilor Bisericii noastre. Sfințirea
vieții este o temă actuală pentru toți creștinii care doresc să îl cunoască pe Dumnezeu.
Lucrarea de față este o incursiune în viața Sfântului Nicolae Cabasila, cu aprofundarea
învățăturii sale duhovnicești despre îndumnezeire. În lucrarea de față am urmărit aspectele
practice al sfințirii de care credincioșii se bucură în cadrul Sfintei și dumnezeieștii Liturghii.
În aprofundare a temei am început cu prezentarea personalității Sfântului Nicolae
Cabasila, apoi am urmărit firul logic, plecând de la premisele vieții creștine în gândirea
cabasiliană. Am continuat cu prezentarea Sfintei Liturghii sistematic, conform operei
principale a lucrării de față – “Tâlcuirea Sfintei Liturghii”. Ultima parte a lucrării prezintă
efectele administrării Sfintei Taine a Euharistiei credincioșilor.
Toate cele trei teme ale lucrării sunt organizate în capitole și subca pitole, grupate
sistematic și anal izate cât se poate de academic, fiind ușor de urmărit. Toate sursele
bibliografice sunt prezentate atât în cuprinsul lucrării, în notele de subsol, cât si la sfârșitul
lucrării, în Bibliografie.
În abordarea subiectului acestei lucrări, de multe ori, izvo arele biblice, patristice și
toate sursele de specialitate vorbesc de la sine.
Textul patristic pe care se bazează acestă lucrare nu limitează domeniul de cercetare și
documentare, ci deschide subiecte noi în domeniul misticii și spiritualității creștin -ortodoxe.
În ceea ce privește contribuția personală, toate ideile, datele și comentariile aduse pe
marginea subiectului, se înscriu în granițele duhovnicești și în spiritul gândirii patristice.

2. Introducere
2.1 Sfânta Liturghie

Sfânta și dumne zeiasca Liturghie constituie centrul cultului creștin -ortodox. Este
Taina cea mai mare a Bisericii noastre, taină prin care simțim prezența lui Hristos care
sălășluiește în sufletele noastre. Sfânta Liturghie este și rămâne întotdeauna unica nădejde a
vieții creștine autentice.
Instituirea acestei sfinte Jertfe a fost prevestită de Mântuitorul înainte de Pătimirea Sa,
atunci când a săvârșit minunea înmulțirii pâinilor, în cuvântarea Sa a spus „Eu sunt pâinea
cea vie, iar pâinea pe care Eu o voi da pentru v iața lumii este Trupul Meu” (In 6, 51).
Instituirea s -a făcut în ajunul Morții Domnului de pe cruce, adică joi seară, la Cina cea de
Taină, prin cuvintele Mântuitorului – „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu” și „Beți
dintru acesta toți, acesta este Sâng ele Meu, al Legii celei Noi, care pentru voi și pentru mulți
se varsă, spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 26 -28; Marcu 14, 22 -24; Luca 22, 19 -20).1
Mântuirea este momentul central al iconomiei lui Hristos și are ca scop unirea
oamenilor cu Dumnezeu, în dep lină libertate, pentru că dragostea lui Dumnezeu urmărește
mereu același scop – îndumnezeirea oamenilor.2
Pătimirile și moartea Mântuitorului Iisus Hristos pe Cruce reprezintă centrul activității
Sale răscumpărătoare, adică Jertfa sângeroasă adusă de El o dată pentru totdeauna pentru
mântuirea lumii(Evr 7, 27). Prin întemeierea Jertfei celei Noi care urmează a se aduce pururea
în Biserica Sa, Mântuitorul lasă generațiilor viitoare posibilitatea de a se împărtăși din roadele
binefăcătoare ale acestei Jertfe.3
Cuvântul „Liturghie” înseamnă „lucrarea poporului”, de aceea adunarea poporului
credincios în Biserică este începutul sfintei lucrări euharistice, iar sfârșitul și împlinirea
acestei lucrări este înălțarea Bisericii la cer. Întreaga Sfântă Liturghie este o mișcare continuă,
o înălțare din lumea această tre cătoare, în Împărăția lui Dumnezeu cea veșnică, după cum
spunea părintele Alexander Schmemann, așa cum vom vedea mai amănunțit în capitolele
următoare. Astfel, Liturghia nu este o simplă „comemorare” simbolică presărată cu
preînchipuiri, cum o consideră t eologia scolară, ci toate actele ce se săvârșesc la
dumnezeiasca Liturghie participă activ la realitatea pe care o prezintă.4

1 Pr. Prof. Univ. Dr. E. BRANIȘTE, Liturgică specială , Ed. Basilica, București, 2016, p. 214
2 Vladimir LOSSKY, Introducere in teologia ortodoxă , trad. Lidia și Remus Rus, coll. Edi ția a II -a, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2014, p. 169
3 Pr. Prof. Dr. Ene BRANIȘTE, Liturgică specială , p. 213
4 Pr. Alexander SCHMEMANN, Euharistia Taina Împărăției, trad. Pr. Boris Răduleanu, Ed. Sophia, București,
2012, p. 10

Sfânta Liturghie are un sens cosmic și eshatologic prin care înțelegem, de fapt,
Creștinismul. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, se coboară și restabilește lumea și viața
întreagă în starea inițială de Taină a creației. Noul Adam își varsă sângele jertfindu -se pe
Golgota, iar aceasta este temelia sfântă a Bisericii noastre și anume Taina Împărăției care este
Sfânta Euharistie, pen tru că Hristos Domnul continuă mântuirea lumii prin Duhul Sfânt „Și
Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă…” (Ioan 14, 16 -17).5
În creștinism, doctrina nu este o ideologie sau înțelepciune, nici etică omenească,
deoarece Hristos nu S -a într upat pentru a ne învăța o doctrină, ci pentru a mântui lumea,
pentru a -l îndumnezei pe om prin Sfintele Pătimiri, prin jertfa de pe cruce, învierea cea de a
treia zi și trimiterea Sfântului Duh, Mângâietorul.6 Aceasta este esența creștinismului în
istorie – faptul că împărtășește puterea necreată și transcendentă a Duhului lui Hristos cel
Înviat întregii lumi marcate de păcat pentru a o izbăvi din moarte și a îl aduce pe om în
Împărăția lui cea veșnică. Întreaga viață a Bisericii este constituită și întemei ată pe Taiana
Euharistiei și pe Taină Cincizecimii, acestea deschid întregii omeniri și „neamurilor” calea de
acces spre comuniune cu Hristos cel răstignit și înviat.
Viața liturgică a Bisericii nostre este întemeiată pe Taina Întrupării și Taina Jertfei, de
aceea înainte de Jertfa de pe Cruce, Mântuitorul instituie Euharistia și împarte uncenicilor săi
pâinea și vinul (Trupul și Sângele) euharistic prin cuvintele : „Luați, mȃncați, Acesta este
Trupul Meu‟ (Mt. 26,26) și „Beți dintru acesta toți, Acesta est e Sȃngele Meu, al
Legământului celui Nou, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor‟ (Mt. 26, 27 -28).
Iar după Ȋnviere, Mântuitorul împărtășește Duhul Sfȃnt ucenicilor : „Luați Duh Sfȃnt. Cărora
veți ierta păcatele, vor fi iertate, iar celor căror a le veți ține, ținute vor fi‟ (In. 20, 22 -23),
pentru ca la Cincizecime să trimită Duhul Sfȃnt peste întreaga lume, moment care reprezintă
un nou început în existența lumii, care dobândește o nouă stare, o nouă denumire a
comuniunii – Biserică (lumea = co smosul devine casa și lumea lui Dumnezeu = Basilica =
Biserică).
Biserica este mediul particular unde Duhul Sfânt introduce în lume energiile divine
necreate; este, de asemenea, Revelația întrupată a lui Dumnezeu în umanitatea acelora care o
acceptă prin c redință. Biserica este Trup tainic al lui Hristos, acel spațiu în care Revelația
divină își desăvârșește opera sfințitoare și mântuitoare, prin Duhul Sfânt, care rămâne în
Hristos și, implicit, în Biserică. Hristos cel înviat continuă să își exercite puter ea, prin fapte
directe, mai ales prin Taine și ierurgii. Credincioșii se reunesc în comuniune pentru a înălța
rugăciunile lor, pentru a cere prin rugăciunile lor și ale preotului, darurile harului divin, oferit
de Duhul Sfânt.7 Biserica este creată și alt oită pe Hristos și facută vie de Duhul.8

5 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia …, pp. 12 -13
6 Arhim. Placide DESEILLE, Ce este Ortodoxia , trad. Liviu Marcel Ungureanu, Ed. „Renașterea‟, Alba -Iulia,
2004, p. 10
7 Dumitru STANILOAE, Rugăciunea lui Iisus și experiența Duhului Sfânt, Ediția a II -a, Ed. Deisis, Sibiu, 2003,
pp. 129 -130
8 Panayotis NELLAS , Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă , Ediția a IV -a,
trad. Ioan I. ICĂ jr, Ed. Deisis, Sibiu, 4 2009, p. 156

Cu pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime, începe o nouă perioadă în care oamenii,
mângâiați de Duhul Sfânt, trebuie să dobândească în mod liber îndumnezeirea pe care natura
lor a primit -o în dar de la Hristos, o da tă pentru totdeauna.9
Astfel, Cincizecimea si Liturghia (Liturghia euharistică) oferă o nouă dimensiune și
dau viață Bisericii, oferindu -i adevărata sa realitate, transparența sacramentală.10 Această
transparență redă adevărul evanghelic și ne împărtășește Lumina lui Hristos. Sfânta și
dumnezeiasca Liturghie este, deci, lucrarea efectivă a Duhului Sfânt, după cum Însuși Duhul
este și harul și darul, dar și energia Liturghiei care se împărtășește credincioșilor.11
De aceea, așa cum vom vedea, toate acelea ce urmează Jertfei Euharistice reprezintă
tocmai „făgăduința Tatălui” , după cum a numit -o Hristos însuși, adică pogorârea Sfântului
Duh asupra Sfinților Apostoli și întoarcerea neamurilor la Dumnezeu.(Lc 24,49; FA 1,4)12.
Sfânta Liturghie nu ar fi putut să își împlinească rostul, scopul principal, adică să mântuiască
pe oameni, dacă odată săvârșită ar fi rămas necunoscută de cei ce trebuiau să se ridice în
Împărăția cerurilor.
Împărăția lui Dumnezeu pătrunde în lumea aceasta prin Sfânta Liturghie pentru a
înălța Biserica și lumea întreagă la Cina lui Hristos.13Astfel, printre aspectele care redau
misterul Tainei Euharistiei, observăm o mișcare dubla : Hristos se prelungește în timp prin
lucrarea Duhului Sfânt, iar lumea este asumată de Hristos extins în timp.14
Sfânta și dumnezeiască Liturghie este centrul cultului creștin -ortodox, este acel
serviciu divin care înalță Biserica la cer, împreună cu toate mădularele ei. Plecând de la natura
eshatologică a Bisericii, aceasta înfățișează, de fapt, o comuniune euharisti c-eshatologică,
având menirea de a re -actualiza și a face simțită prezența lui Hristos, Fiu din veșnicie al
Tatălui și inaugurează Împărăția lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, între cele două Parusii ale
lui Hristos.15
Pentru Răsăritul Ortodox, Liturghia este recapitularea actului de răscumpărare a lumii
prin Întrupare, Pătimiri, răstignirea pe cruce, coborârea în iadul neștiinței și învierea prin
comuniunea euharistica, este spațiul în care se manifestă preoția și arhieria lui Hristos, cel
care dăruiește Apost olilor, prin Duhul, darul cunoașterii adevărate; este, de asemenea, actul
care însuflețește trupul eclezial, dar și locul în care omul se întâlnește cu Dumnezeu. Astfel,

9 V. LOSSKY, Introducere …., p. 127
10 Pr. Prof. Boris BOBRINSKOY, Ȋmpărtășirea Sfȃntului Duh , trad. rom. Măriuca și Adrian Alexandrescu, Ed.
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1999, p. 6
11 André SCRIMA, Biserica Liturgică , trad. Anca Manolescu, Ed. Humanitas, București, 2005, p. 16
12 Nicolae CABASILA , Explic ări la dumnezeiasca Liturghie, trad. Diac. Ioan I. ICĂ jr., coll. Scrieri, Ed. Deisis,
Sibiu, 2014, p. 358
13 Pr. Alexander SCHMEMANN, Euharistia …, p. 9
14 P. NELLAS , Omul – animal …, p. 156
15 Diac. Ioan I. ICĂ jr, De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului – integrala comentariilor liturgice
bizantine, studii și texte , Ed. Deisis, Sibiu, 2011, p. 14

Sfintele Taine sunt Epifania, arătarea lui Dumnezeu, care emană energiile divine
îndum nezeitoare.16
Învățătura pe care au dezvoltat -o Sfinții Părinți și misticii liturghisti, precum Nicolae
Cabasila, ne introduce și ne prezintă lucrarea efectiv sfintitoarea a Duhului Sfânt în Taine și în
Liturghie, în vederea sfințirii vieții. Pentru că în Liturghie Hristos ni -L dăruiește pe Duhul, iar
Duhul ni -L dăruiește pe Hrisos. „Duhul face posibilă întruparea și manifestă filiația
dumnezeiască în omenitatea lui Iisus. Acesta, prin mijlocirea Sa la Tatăl, face cu putință
Cincizecimea. Ȋmpreună, Hristos și Duhul Ȋl revelează pe Tatăl. Duhul ne face să fim părtași
la filiația veșnică a lui Hristos. Amȃndoi, în chip nedespărțit, extind asupra omenirii și a
universului acest uriaș circuit de viață și iubire, căruia Tatăl îi este în același timp izvor și
țintă, izvor din care purcede, și țintă spre care tinde‟.17
Liturghia, ca experiență Duhului Sfânt, și ca punte de plecare spre viața cea nouă în
Hristos, este în mod cert și unic cerească, dumnezeiască, de aceea, în tradiția bizantină, este
numită Sfânta și du mnezeiască Liturghie; există o singură Liturghie, această este cea a lui
Hristos cel răstignit și înviat, înălțat la ceruri în slavă Tatălui. Însă, în timpul slujirii Jertfei
Euharistice, Mântuitorul este împreună -pătimitor cu noi, se află în stare de jert fă extatică;18
Sfăntul Maxim Mărturisitorul spune că Mântuitorul suferă alături de noi până la sfârșitul
veacurilor, iar Liturghia este, nu metaforic, ci în sens real Dumnezeiască și Cerească, prin
Însusi Cel care este Săvârșitorul nevăzut.19
În al doilea rând, Liturghia este, prin excelență sacramentală, este „creatoare de
Biserică ” 20și sfințitoare, pentru că în acest cadru liturgic se sfințesc oamenii și intră în
comuniune cu Hristos, dar și unii cu alții (ecclesia – adunare).
În al treilea rând, Liturghia are deschidere eshatologică, este scară pe care urcăm
treaptă cu treaptă, iar finalitatea este Împărăția Cerurilor; aceasta din urmă este atemporală.
Este, de asemenea, contemplativă deoarece ne pune în față ochilor prezența reală, istorică a
Mântuitorului în lume, dar ne deschide și ne lărgește viziunea către veșnicia Împărăției
prezentate de El. „Dă-ne nouă, Doamne, să ne împărtășim cu Tine mai cu adevărat, în ziua
cea neînserată a Ȋmpărăției Tale!‟ .
Sfânta Liturghie este, deci, contempla tivă pentru că ne descifrează urmele
Mântuitorului, după cum El Însuși spune ucenicilor: „Iată, Eu voi fi cu voi în toate zilele,
pȃnă la sfȃrșitul veacurilor!‟ (Mt. 28, 20), adică nu există noțiunea de „ieri” sau „mâine”, ci
este un „astăzi” continuu, int egrat în comuniunea și unitatea Bisericii care ne face
contemporani cu întreaga iconomie a mântuirii, cu Hristos Însusi, dar ne introduce și în cele
ce vor să fie, astfel: „Aducȃndu -ne aminte, așadar, de această poruncă mȃntuitoare, de toate
cele ce s -au făcut pentru noi, de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi și de înălțarea

16 Pavel EVDOKIMOV, Prezența Duhului Sfȃnt în tradiția ortodoxă , trad. rom. Pr. Vasile Răducă, Ed.
Anastasia, București, 1995, p. 117
17 Pr. Prof. Bo ris Bobrinskoy, Ȋmpărtășirea Sfȃntului…, p. 7
18 A. Scrima, Biserica Liturgică…, p. 32
19 Rugăciunea din timpul cântării heruvimice, în Liturghia Sfântului…., p. 48
20 A. Scrima, Biserica Liturgică…, p. 33

la Cer și de șederea de -a dreapta Tatălui, și de cea de a doua iarăși venire‟ (Din Anaforaua
Liturgică)21.
În acest sens, Parusia, sau a două venire, nu s -a întâmplat încă, însă noi o
comemorăm, deoarece ne facem părtași ai Împărăției lui Dumnezeu pregustată aici, prin rolul
Liturghiei, de actualizare a lucrării lui Hristos. Duhul ni -l împărtășește pe Hristos nu în sens
repetitiv, monoton, ci în noutate Sa absolută, iar Duhu l este noutatea absolut a lui Hristos și
astfel ne sfințim și ne înnoim și noi, prin înnoirea Duhului.22 Este, deci, în cadrul Sfintei
Liturghii, o descoperire nouă, de către Duhul, a aceluiași Hristos, actual, veșnic și
neschimbător.
Teologia liturgică a Bisericii noastre, în concepția părintelui profesor Alexander
Schmemann, oferă o bază teologică pentru întreg cultul și pentru întreaga tradiție liturgică și
exprimă deplin natura experimentală a harului divin, prin credință, în Biserică; experiența
liturg ică este un întreg coerent care sălășluiește în Biserică23 și ne aduce din ce în ce mai
aproape de unirea cu Hristos. În același sens, Sfântul Maxim Mărturisitorul, care redactează
primul comentariu al Liturghiei bizantine, Mystagogia – tratat compediu24, ne introduce în
tainele misterului lui Dumnezeu, plecând de la Sfânta Liturghie: „Ȋn acel locaș fericit și
atotsfȃnt – Biserica – se săvȃrșește taina înfricoșată a unirii mai presus de minte și de
rațiune, prin care Dumnezeu Se face un trup și un duh cu bise rica sufletului și sufletul cu
Dumnezeu‟.25
În tărâmul duhovnicesc al Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, pentru lucrarea de față,
ne intoduce în mod minunat Sfântul Nicolae Cabasila, marele teolog mistic și corifeul
teoretician al vieții liturgice duhovnic ești, cel mai de seamă reprezentant al umanismului
ortodox din secolul al XIV -lea.
La Sfântul Nicolae Cabasila, întreaga ecleziologie, întreaga taină a Bisericii, este
fundamentată pe Sfintele Taine și este o cosmologie hristocentrica, o adevărată învățătu ra
despre o creație nouă, o lume transfigurată în înțelesul ei întreg, care este organizată pe Trupul
lui Hristos cel răstignit și înviat. Cabasila identifică taina centrală a Bisericii Taina
Euharistiei, care re -prezintă, în sensul în care face din nou si mțită prezența actualității
planului divin pentru întreagă sa creație. Se creează un nou mod de viață, o nouă spiritualitate
și o nouă gândirea care are ca epicentru comuniunea oamenilor și a lumii, în Hristos cel
Înviat. Această nouă viață, în concepția c abasiliana, se numește „viața sacramentală” .26
Sfântul Nicolae Cabasila ne oferă o admirabilă sinteză de spiritualitate sacramentală,
integrând în opera sa întreaga moștenire și spiritualitate patristică grecească. Subiectul lucrării
de față, „Explicarea du mnezeieștii Liturghii” se completează în mod armonios cu „Viața în

21 Pr. Prof. Dr. E. BRANIȘTE, Liturgică specială , p. 315
22 A. Scrima, Biserica Liturgică…, pp. 34 -35
23 Pr. A. SCHMEMANN, Introducere în Teologia…, p. 57
24 Sf. Maxim Mărturisitorul, Mystagogia. Cosmosul și sufletul, chipuri ale Bisericii , trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru
Stăniloae, Ed. Institutulu i Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000, p. 20
25 Sf. Maxim Mărturisitorul, Mystagogia …, p. 24
26 P. NELLAS, Omul animal … , pp. 157 -158

Hristos” . În aceste două opere descoperim legătura dintre Sfântă Liturghie și idealul vieții
creștine, dar și scopul concret al vieții, adică sfințirea și mântuirea -îndumnezeirea omului. 27

2.2 Sfântul Nicolae Cabasila – Viața

Nicolae Cabasila s -a născut în Tesalonic, la o dată nesigură, în jurul anului 1300.
Cercetări mai recente consideră că este posibil să se fi născut în anul 1322/1323.28 După
informațiile oferite de cronicarul Gheor ghe Frantezes, se naște din părinți aleși, mama sa era
sora arhiepiscopului Nil Cabasila al Tesalonicului, celebru polemist antilatin; aceasta rămâne
văduvă în jurul anului 1363 și părăsește Tesalonicul pentru a se retrage la o mănăstire cu
hramul „Sfânta Teodora”.29
Primește învățătura primară de la unchiul său, iar studiile le începe în Tesalonic, oraș
care reprezenta un important centru al artei și culturii grecești ale vremii. Cu toate acestea,
pleacă la Constantinopol pentru studii aprofundate; deși că Bizanțul era tulburat de lupte
sociale și războaie civile ca urmare a conflictului dintre moștenitorul de drept al tronului –
Ioan V Paleologul și co -imperatorul Ioan al IV -lea Cantacuzino30, aici era o adevărată epocă
de renaștere culturală și artistică a dinastiei Paleologilor.31 Este perioada în care întreagă
aristocrație bizantină avea o sete nepotolită pentru a cunoaște cât mai multe, iar pentru
aceasta, personalități de seamă, precum Nicolae, își dedicau nopți întregi studiului. Aici va
studia teologia , retorică și științele.
După studii, Nicolae Cabasila, se va întoarce în Tesalonic și va juca un rol destul de
importantă în viața socială și politică a orașului și unde, probabil, va fi deținut și demnități
publice asupra cărora nu avem dovezi sigure.32
În 1342, anul întoarcerii sale, Tesalonicul se afla în mijlocul războiului civil dintre
nobilimea orașului care îl sprijinea pe co -imperatorul Ioan Cantacuzino și zeloți. În 1345,
Canatacuzino îl trimite pe Cabasila să negocieze cu fiul lui Ioan Paleologul , Manuel al II -lea,
însă izbucnește o nouă revoltă, iar Cabasila se află la un pas de a fi ucis.33

27 N. CABASILA., Explicări la…. , p. 336
28 Cf. Pr. Prof. Dr. Constantin P ătuleanu, Învăț ătura Sfântului Nicolae Cabasila în Cuvânt pentru suflet. Care
este sensul vieții?, Trinitas TV, Bucuresti, 20.06.2017
29 Arhid. Prof. Dr. Constantin VOICU, Patrologie și literatură postpatristică , coll. Patrolgie, vol. III, Ed.
Basilica a Patriarhiei Rom âne, București, 2010, p. 315
30 https://www.pemptousia.ro/2015/06/sfantul -nicolae -cabasila -teolog -si-cuvios -1322 -1392/ accesat la data de 1
aprilie, 2018.
31 Arhid. Prof. Dr. C. VOICU, Patrologie …. , p. 316
32 Arhid. Prof. Dr. C. VOICU, Patrologie …. , p. 316
33 Carmino J. DeCantazaro, The Life in Christ. Cabasilas Nicolaus, Ed. Seminary St. Vladimir's Press, New
York, 1974, p. 20

În anul imediat următor, Cantacuzino cucerește Bizanțul, iar Nicolae se retrage aici, la
Constantinopol, unde va sta în preajma Cantacuzinilor, față de care a arătat o fidelitate
deosebită, fapt dovedit de „Elogiul” lui Matei Cantacuzino, pe care Cabasila îl va scrie în
anul 1354, dar și de împărat însuși, care, așa cum reiese din „Istoria” sa, amintește de intenția
sa de a se retrage într -o mănăstire alături de Nicolae Cabasila și Dimitrie Kydones.34
În anul 1347, de vreme ce se încheie un acord, Ioan Cana tacuzino îi oferă lui Cabasila
și prietenului său Dimitrie Kydones pozițiile de consilieri -șefi, ceea ce indică începutul
carierei politice a acestuia. În același an, Cabasila, alături de unchiul sau Nil, îl susține pe
Sfântul Grigorie Palama în dispută is ihasta. Cei doi au fost adepți convinși ai partidei
ortodoxe. Însuși Sfântul Nicolae Cabasila, apărând doctrina palamită împotriva lui Varlaam
Calabritul, Nichifor Gregoras și Grigorie Akkindinos, va redacta un opuscul intitulat
„Împotriva aiurelilor lui G regoras”.35 Din aceast moment va fi numit de Sfântul Simeon al
Tesalonicului „fericitul Nicolae Cabasila, care a facut biruință la dreapta slăvitoare credință și
la curățirea vieții”.36
Anii trec și astfel îl găsim pe Nicolae Cabasila în anul 1354, fiind unu l dintre cei trei
candidați la scaunul de patriarh al Constantinopolului, printre Filotei de Iraclia și Macarie de
Filadelfia, cu toate că Nicolae era încă laic; aceasta este o dovadă clară a prestigiului de care
se bucura în întreagă lumea bizantină, dato rită sfințeniei și erudiției vieții sale. Cu toate
acestea, șansa îi surâde mitropolitului Filotei Kokkinos, iar Cabasila se retrage la o mânăstire,
așa cum face și mama lui evlavioasă.37
Acesta este momentul din care nu mai avem nicio știre sau mențiune despre Nicolae
Cabasila, exceptând faptul că după moartea unchiului său, arhiepiscopul Nil Cabasila, din
anul 1363, publică celebra lucrare a acetuia – „Despre purcederea Sfântului Duh” la care
adaugă și o prefață.
Unii cercetători consideră că cel care ar fi urmat în demnitatea de arhiepiscop al
Tesalonicului, după moartea lui Nil, este Nicolae. Nu există niciun indiciu despre Cabasila că
ar fi fost cleric. Singurele prezumții posibile sun t cele deduse din propriile sale lucrări, unde
se remarcă nu doar o cunoaștere, ci și o experiență liturgică. Cu toate că există un portret
istoric al lui Cabasila, care îl înfățișează purtând veșminte liturghice de ierarh38, cel mai
probabil în sens simbol ic pentru a -i onora figura și identitatea de mare mistic al Bisericii
Bizantine.
În ceea ce privește data trecerii la Domnul a fericitului Nicolae Cabasila, aceasta este
de asmenea, nesigură, însă majoritatea istoricilor alături de cercetătorul P. Salavil le o plasează

34 Arhid. Prof. Dr. C. VOI CU, Patrologie …. , p. 317
35 Pr.Prof. Dr. Teodor BODOGAE, Cultura Teologica în Răsărit. Scriitori din sec. XIV -XV, în Istoria
bisericească universală , vol II (1054 -1982), Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucuresti, 1993, pp 164 -165
36 Arhid. Prof. Dr. C. VOICU, Patrologie …. , pp. 316-317
37 Arhid. Prof. Dr. C. VOICU, Patrologie …. , p. 317
38 Carmino J. DeCantazaro, The Life in Christ. Cabasilas Nicolaus, Ed. Seminary St. Vladimir's Press, New
York, 1974, p. 21

până în jurul anului 1380.39 Cel mai sigur Sfântul Cabasila a murit în anul 1390 /1391.40 Acest
fapt ne face să credem ca Sfântul s -a bucurat de o bătrânețe liniștită, dedicată slujirii lui
Dumnezeu însă, din păcate, ascunsă de ochii noștri, ca mare parte din viața sa.
Nicolae Cabasila fost proclamat ca sfânt de către Biserica Greacă la data de 3 iunie
1982.

2.3 Sfântul Nicolae Cabasila – Opera

Sfântul Cabasila este, fără îndoială, ultimul dintre cei mai marei teologi bizantini, unul
dintre c ei mai fecunzi și multilaterali scriitori ai secolului al XIV – lea, perioadă bine
cunoscută pentru mișcarea umanismului care a devenit o influență dominantă în rândul
intelectualilor și a atras multe personalități atât în Occident, cât și în Orient, mișca re la care a
contribuit și Sfântul. Bogata sa operă cunoaște o varietate de lucrări: teologice, politico –
sociale, filosofice, retorice, poetice. Din nefericire, nu toare scrierile sale au văzut încă lumina
tiparului.41
Între operele teologice, de departe, cea mai semnificativă este subiectul prezentei
lucrari – „Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii”. Scopul pentru care a fost redactată lucrarea, ne
este evidențiat de însuși autor – de a tâlcui, de a explica întreaga Sfântă Liturghie. Este o
erminie imparțită în 53 de capitole, asupra căreia ne vom opri și o vom cerceta amănunțit.
„Despre viața în Hristos” este a doua cea mai reprezentativă operă a lui Cabasila; este
scrisă în șapte cărți și este cea mai cunoscută și cea mai prețioasă lucrare de mistică liturg ică
sau sacramentală din întreagă teologie ortodoxă. Temele tratate în această operă sunt viața
harică, spirituală care ne este nouă împărtășită prin Sfintele Taine și care ne apropie pas cu
pas, până la unire, cu Hristos.42
Alte opere pur teologice, demne de consemnat sunt: „Cuvânt de laudă la cuvioasa
noastră maică Teodora, izvorâtoarea de mir”, „Cuvânt de laudă la slăvitul, mare mucenic al
lui Hristos și făcător de minuni Dimitrie, izvorâtorul de mir”, „Cuvânt de laudă la Sfinții Trei
Ierarhi”, „Rugăciun e către Domnul nostru Iisus Hristos”. Ne-au rămas, de asemenea, trei
omilii la sărbători închinate Maicii Domnului: la Bunavestire, la Nașterea Maicii Domnului și
la Adormirea Maicii Domnului. Tot cu caracter teologic este și prefața atașată la publicare
tratatului unchiului său – Nil, lucrare intitulată „Despre purcederea Sfântului Duh”.
Alte lucrări, cu caracter neteologic, bine cunoscute, sunt: „Cuvânt împotriva
cămătarilor ” – este o condamnare a celor care percep și rețin orice fel de dobândă; „Prea

39 Arhid. Prof. Dr. C. VOICU, Patrologie …. , p. 319
40 Cf. Pr. Prof. Dr. C. P ătuleanu, Învățătura Sfântului Nicolae …
41 Arhid. Prof. Dr. C. VOICU, Patrologie …. , p. 320
42 Nicolae CABASILA, Despre viața în Hristos , trad. Pr. Prof. Teodor BODOGAE, Ed. Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , București, 2014

pioasei împărătese. Despre camătă” – este, de asemenea, o condamnare a neomeniei
cămătarilor care asupreau populația săracă a Tesalonicului, este adresată împărătesei Ana de
Savoya; „Elogiul împăratului Matei Cantacuziono” – este scris în anul 1354; „Elogiul
împărătesei Ana de Savoya” – scris intre anii 1347 -1351; „Despre criteriul adevărului, dacă
există” – lucrare filosofică în care combate pe filosoful grec Pyrrhon; „Comentariu la cartea
a treia a Sintaxei lui Ptolomeu” – este o lucrare de astronomie, scr isă în anii tinereții, pe
când studia la Constantinopol și face referiri la anumite lacune ale matematicienilor din
secolul al IV – lea; „Scrieri” – au rămas de la Nicolae Cabasila nenumărate opere ocazionale,
adresate împărătesei Ana de Savoya, tatălui său , unchiului său Nil, prietenului său Dimitrie
Kydones și altor personalități contemporane. Acestea din urma sunt singurele care ne oferă o
sursă interesantă și cea mai bogată, de altfel, asupra vieții personalității Sfântului Nicolae
Cabasila.43 Din neferic ire, nu toate „Scrierile” sunt editate în prezent.
Din păcate, multe dintre lucrările prolificului autor bizantin, nu au văzut încă lumina
tiparului. Au rămas, însă, până astăzi în manuscris, dar sunt sau deloc, sau insuficient
cunoscute și implicit, stud iate. Foarte multe dintre aceste manuscrise se află în bibliotecile
mănăstirilor din Sfântul Munte Athos, Biblioteca Națională din Paris, Biblioteca Vaticanului
și Biblioteca Națională a Vienei, printre care și doi codici, foarte prețioși, scriși aproape d e
sfârșitul secolului XIV – începutul secolului XV de monahul Ioasaf de la Lavră sfântului
Xantopulos, monah care este nimeni altul decât fostul împărat Ioan Cantacuzion, călugărit
după retragerea să din anul 1354.44
După prezentarea părintelui arhidiacon C onstantin Voicu, din manualul său de
Patrologie, dintre operele teologice needitate, demne de luat în seamă sunt câteva opere:
„Despre sfânta haină sau despre veșmintele liturgice” și „Despre cele ce se săvârșesc la
dumnezeiasca Liturghie” – sunt două oper e liturgico -mistice. „Împotriva aiurelilor lui
Gregoras” este unicul tratat polemic al lui Nicolae Cabasila, scris în preajma disputei isihaste,
luând partea Sfântului Grigorie Palama și a isihaștilor din jurul său, împotriva lui Gregoras și
a lui Grigorie Achidin. Mai sunt, de asemenea, cunoscute cuvânturi cu diferite ocazii:
cuvântări la praznice precum Înălțarea Domnului, Sfintele Pătimiri ale Domnului, omilii
exegetice și panegirice la diferiți sfinți: Sfântul Nicolae, Sfântul Mucenic Mercur, Sfântul
Andrei cel Tânăr, Sfântul Dimitrie.
Întreaga operă scrisă de Cabasila este atât vastă, cât și variată și reflectă, în totalitatea
ei, caracteristici generale ale literaturii bizantine din epocă sa. Se remarcă preocuparea
autorului pentru literatură patristi că a vremii, însă și înclinația spre o polemică antilatina.
Scrierile sale, oferă Bisericii Bizantine a secolului al XV -lea o adevărată podoabă artistică și
culturală. În toate scrierile, Sfântul se distinge prin pietate, știință teologică și chiar ceva ma i
mult, dând dovadă de farmec literar, persuasiune în scrieri, ceea ce îl face să rivalizeze cu cei
mai de seamă scriitori greci.
Dacă ar fi să reconstituim trăsăturile cele mai reprezentative ale personalității Sfântului
Nicolae Cabasila din perioada biz antină târzie, ar trebui să notăm ceea ce îl face, de fapt, unic

43 Arhid. Prof. Dr. C. VOICU, Patrologie…. , p. 321
44 Arhid. Prof. Dr. C. VOICU, Patrologie…. , p. 322

în timpul sau. Astfel, ca teolog mistic, Cabasila nu se identifică complet cu isihasmul, și are o
viziune aparte, unică. Dacă isihaștii aveau o viziune care trăgea în direcția unei mistici pu re,
extraordinare, contemplative, care nu are altă finalitate decât unirea cu Dumnezeu prin
meditație și contemplație, adică o unire nemijlocită, Cabasila cunoaște faptul că această cale
este rezervată doar acelor personalități cu o trăire și experiență du hovnicească excepțională,
de aceea propune calea misticii liturgice, culturale sau sacramentale care nu urmărește nimic
altceva decât unirea cu Dumnezeu prin folosirea mijloacelor și formelor sensibile ale cultului
divin, accesibile tuturor oamenilor.
Acesta este sensul în care se arată unicitatea Sfântului, umanist desăvârșit, afirmă un
antropocentrism și un hristocentrism absolut. Prin această viziune a sa unică, spiritualitatea
liturgic -isihastă, dar și umanistă, prin caracterul ei concret și imaginati v, devine o „pietate
populară”, o „spiritualitate pentru mase”.45
Cabasila, urmând tradiția patristică, spune că adevărată viață a omului nu se află ca
esență în sine, ci în Iisus Hristos, spre care trebuie să tindă. Pentru acesta, Hristos întrupat
devine a tât sursa, cât și criteriul, „centru universului” și „masura tuturor lucrurilor”.
Umanitatea se unește cu Hristos și, prin urmare, primește o importanță și mai mare, însă și
veșnicie, prin această unire. În acest sens începe „viața în Hristos” , unde oameni i devin
părtași ai naturii divine prin har.
Talentul său este de necontestat, stilul de scriere este unic prin vivacitate și
persuasiune, de aceea cititorii săi au fost fascinați de expresiile sale puternice, însă grațioase,
dar, mai ales, de autenticitat ea ethosului religios. Reprezentativ pentru admirația
contemporanilor săi este un fragment dintr o scrisoare adresată lui Cabasila de către Grigorie
Akidin, care spune : „Dacă eu, care iubesc excesiv înțelepciunea și virtutea, deși nu le posed,
(dacă eu) n u iubesc și admir bărbatul care le posedă mai mult decât pe oricine altcineva și pe
cel care le colectează cel mai sârguincios, mă învinovățesc pentru că nu mă potrivesc cu
caracterul și judecata”.46
Cabasila nu oferă și nu formulează noi concepții dogmatice, ci, mai degrabă, prin
presupunere, el reunește întreaga tradiție eclezială de la Sfântul Apostol Pavel și Sfântul
Apostol Ioan, până la Ignatie, Alexandrini, Capadocieni, Dionisie Areopagiutul, Sf ântul
Maxim Mărturisitorul și Grigorie Palama, într -un fel unic, exprimând misticul și dimensiunea
experienței. Viziunea sa teologică nu este o simple speculație abstractă, ci mai concret, un
mod de viață în Hristos aici și acum în viața sacramentală a Bis ericii, unde ne unim cu Hristos
și El cu noi.
Sfântul Nicolae Cabasila nu numai că a influențat pe contemporanii săi, ci și
generațiile mai târzii, printre care Sfântul Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului(1410 -1429) și
Ghenadie Scholarios.47

45 N. CABASILA , Explicări la…, trad. de diac. Ioan I. ICĂ jr., coll. Sc rieri, Ed. Deisis, Sibiu, 2014, p. 7
46 Ken PARRY, David MELLING, The Blackwell Dictionary of Eastern Christianity, Ed. Blackwell Publishing,
Malden, 1999, p. 30.
47 Arhid. Prof. Dr. C. VOICU, Patrologie …. , p. 322

3. Premisele vieții creștine la Nicolae Cabasila
3.1 Premisele vieții celei noi

Întreaga operă a lui Nicolae Cabasila se referă la viață spirituală, de aceea, misticul
bizantin nu se preocupă cu descrierea treptelor vieții spirituale sau cu analiza metodelor prin
care se trăiește aceasta – pocăință, asceză, curățire, ci studiază însăși natura vieții spirituale.
Cercetează sensurile sacramentale și euharistice și astfel , Cabasila prezintă constituția
hristologică a omului, de aceea el promovează o antopologie hristolog ică.48
Adam a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, de aceea primește suflarea
Duhului și se face în mod concret suflet viu(Fc 2, 7), însă viața nu era deplină, nu era
duhovnicească, adică viața Duhului Sfânt în care să trăiască însuși Trupul lui Hristos. Din
această cauză, omul are nevoie sa urce la dumnezeire și astfel, „Dumnezeu se face om, pentru
ca omul să se poată îndumnezei ”49 această viață este data oamenilor în Biserică, după
Cincizecime.50
Hristocentrismul întregii opere cabasiliene es te dat de această legătură între viața
pamântească și cea cerească, pe care Mântuitorul o reface, asumând firea omenească.51 Viața
cea nouă este reactivată prin venirea Mântuitorului Hristos, care înlătură distanța dintre om și
Dumnezeu și oferă un izvor de sfințenie prin darurile dumnezeiești. Aceste daruri sunt
Sfintele Taine care nasc „omul cel nou” , îl întăresc și îl hrănesc, iar omul are posibilitatea de
a păstra darurile divine prin colaborarea cu Dumnezeu în vederea păstrării comuniunii.
În acest sen s, Cabasila vorbește despre „omul cel vechi”, adică despre sămânța răutății
protopărinților noștri, păcatul strămoșesc transmis tuturor oamenilor, de aceea nu există nicio
zi în viața omului care să fie lipsită de păcat, motiv pentru care, a fost imposibil ca oamenii să
se poată curați, vindeca și mântui singuri.52 În urma păcatului strămoșesc, mintea omului s -a
întunecat, voința a slăbit și astfel s -a ajuns la un cerc vicios al păcatului, de aceea este nevoie
de o reconciliere a omului cu Dumnezeu, de o rea firmare a iubirii lui Dumnezeu pentru
oameni. Aceasta se face prin întruparea Cuvântului, prin coborârea Mântuitorului la firea
omenească și restabilirea comuniunii dintre Dumnezeu și om, se face legătura între cele două
vieți, cea pământească și cea cerea scă.
Fiul s -a întrupat pentru a face posibilă unirea omului cu Dumnezeu, unire care fusese
întreruptă. Prin simpla întrupare, Hristos înlătură primul obstacol ce stătea în fața acestei uniri
– separarea celor două firi, natura dumnezeiască și natura omenea scă.53 Astfel, Hristos devine

48 P. NELLAS, Omul animal … , p. 127
49 Vladimir LOSSKY, Introducere în…, Ediția a II -a, Ed. Sophia, București, 2014, p. 139
50 P. NELLAS, Omul animal … , p. 128
51 Myrha LOT -BORODINE, “La grace deifiante des sacraments d’apres N. Cabasilas, in Revue des Sciences
philosophiques” , 1936 p. 7
52 N. CABASILA, Despre viața… , p. 66
53 V. LOSSKY, Introducere în…. , p. 138

întruparea binelui nesfârșit, imaginea omului desăvârșit, singurul obiectiv pe care omul
trebuie să -l urmărească pentru a dobândi fericirea veșnică.54
Obstacolele care îl despart pe om de Dumnezeu sunt firea, păcatul și moartea, de aceea
trebuiau biruite de Dumnezeu;55 acestea sunt desființate unul câte unul de catre Mântuitorul
Hristos prin asumarea firii umane, prin moartea pe cruce, iar tirania mortii este desființată prin
Înviere și astfel, odată depășite aceste piedici, nimic nu mai împiedică Duhul Sfânt să se
reverse asupra întregului trup.56
Prin jertfa de pe cruce, Mântuitorul ne dă puterea de biruire a păcatului, iar prin
Înviere, ne face părtași la „viața cea noua” care se dobândește prin Taina Sfântului Botez,
fiind cel ce șterge toată păcatele, omorând „omul vechi” . Moartea prin Botez este asemenea
morții lui Hristos: nu doar că omoară viață plină de păcate, însă are și putere de răscumpărare
pentru păcatul strămoșesc.57
Învierea Mântuitorului Hristos reprezintă o realit ate fizică, deoarece moartea intră în
dumnezeire și nu își găsește locul acolo și astfel, răscumpărarea semnifică lupta vieții
împotrivă morții și triumful vieții.58 Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul vieții veșnice, ne unește cu
Preasfânta Treime deoarece El îndu mnezeiește umanitatea și umanizează dumnezirea, fiind
atât Om adevărat, cât și Dumnezeu adevărat.59
„Omul nou” este dat de fericitul trup înviat al Domnului în care iau ființă noi simțiri
spirituale – vederea spirituală, gustarea spirituală, devenind astfel noul model al umanității.
Acest Trup al Domnului este Biserica – spațiul în care credincioșii trăiesc noua viață
spirituală și spațiul în care mântuirea devine concretă, este organismul care, avându -l Cap pe
Hristos, Trupul Său tainic ajunge la toate mădu larele, făcându -le vii.60
Această viață nouă nu mai are însușirile celei vechi pentru că este mai deplină,
simbolizează modelul celui ce vrea să se apropie de chipul dumnezeiesc, este modelul vieții
care a fost trăită de Hristos, Dumnezeu și Om, de aceea viața înnoită în Botez, este viața
Mântuitorului care îl curăță pe om de păcate și îl înalță la adevărata chemare, pentru că se
naște Hristos în cel botezat.61 Ne-am botezat în moartea lui Hristos, prin cufundarea în apă,
pentru a ne ridica vii împreună cu El.62
O premisă foarte importantă a vieții spirituale, după cum ne arată teologul grec
Panayotis Nellas, este ca omul să cunoască pe Dumnezeu, să își lucreze propria voința în așa
fel încât să devină aceeași cu voința lui Dumnezeu. Dacă viața spirituală est e întărită de

54 N. CABASILA, Despre viața…, p. 13
55 V. LOSSKY, Introducere …., p. 139
56 P. NELLAS, Omul animal … , p. 130
57 N. CABASILA, Despre viața…, p. 67
58 V. LOSSKY, Introducere .. .., p. 178
59 Pr. Prof. Dumitru STANILOAE, Opere Complete, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Vol. V, Ed. Basilica a
Patriarhiei Române, Bucuresti, 2013, p. 688
60 P. NELLAS, Omul animal … , p. 132
61 N. CABASILA, Despre viața…, pp. 69 -70
62 V. LOSSKY, Introd ucere …., p. 181

cunoașterea lui Dumnezeu și a voinței Sale, atunci această viață spirituală devine o
dimensiune a mântuirii, pentru că această descoperire și cunoaștere a lui Dumnezeu luminează
omul, însă ceea ce îl face viu este iubirea. Astfel, omul se în alță în Hristos, de la condiția de a
fi creat „dupa chip”, și ajunge la asemarea cu Dumnezeu.63
Viața cea nouă se împlinește în Euharistie, iar aceasta este Taina cea nouă în care toate
părțile ei se află în interdependență pentru că fiecare este necesară p entru fiecare, astfel se
descoperă sensul cu adevărat dumnezeiesc, sensul inepuizabit, veșnic și atotcuprinzător al
celor ce s -au săvârșit și se săvârșesc continuu. Euharistia este nedespărțită de Sfânta Liturghie,
pentru că scopul Liturghiei, în tot cupri nsul său, urmărește sensul și conținutul Tainei – a ne
introduce în această Taină și a ne face părtași, pentru că în Euharistie se încununează întreaga
operă de liturghisire a Bisericii. Această operă reprezintă încununarea și împlinirea întregii
credințe , a vieții și a trăirii Bisericii.64

3.2 Trăirea vieții spirituale

Viața adevărată este dată de omul care trăiește în Hristos, iar viață spirituală este viața
în Hristos, de aceea, aceasta nu poate fi trăită și experimentată decât prin unirea cu Hristos;
această unire în comuniune se numește îndumnezeire (gr. theosis) , iar după Cabasila,
conținutul trăirii este hristificarea.65 Ceea ce duce la această hristificare, la unirea tainică a
omului cu Dumnezeu, este împărtășirea cu Sfintele Taine, pentru că doar a tunci harul sfințitor
se revarsă asupra noastră. Tainele săvârșite în Biserică alcătuiesc o realitate deosebită, o
realitate proprie Harului; sfintele Taine sunt deosebite în esență prin întemeierea lor de către
Însuși Hristos.
În starea de „nevinovăție pr imordială” , omul nu avea nevoie de Taine, ci ele devin
absolut necesare ca urmare a faptului că omul a greșit și are nevoie de ele că de niște
medicamente pentru vindecarea rănilor provocate de păcat.66 Așadar, nu se poate redescoperi
plinătatea naturii ada mice decât în Hristos, Adam cel Nou.67
După cum ne arată Cabasila, prin Botez, omul este renăscut și remodelat, însă nu doar
la nivelul naturii sale, ci este o „renaștere a persoanei umane”, omul renaște spiritual în Duhul
Sfânt. Prin Botez, prima Taină, ad evărata latură spirituală a vieții este încununată de
încorporarea lui Hristos la simpla existența biologică pentru a -și găsi autenticitatea, sănătatea
și funcționarea corectă.68

63 P. NELLAS, Omul animal … , p. 133
64Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 192
65 P. NELLAS, Omul animal … , p. 138
66 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 41
67 V. LOSSKY, Introducere …., p. 109
68 P. NELLAS, Omul animal … , p. 140

Sigur, după Taina Botezului, adică după nașterea de -a două și iertarea păcate lor,
urmează Taina Mirului care împărtășește tuturor credincioșilor daruri folositoare precum
darul evlaviei, darul dragostei, al înțelepciunii și de aceea este firesc pentru creștinii care
trăiesc viața spirituală să dobândească toate binefacerile pe car e Duhul Sfânt le dăruiește prin
ungerea cu Sfântul Mir.69
Cabasila, explicând modul în care această Taină lucrează, pune în lumină legătură
strânsă dintre dimensiunea hristologică și pnevmatologică a iconomiei dumnezeiești. Prin
întruparea lui Hristos – Cuvântul lui Dumnezeu și prin asumarea firii omenești, acesta se face
„Mir” care constituie fericitul trup dumnezeiesc. Prin întrupare, Cuvântul mirunge întreagă
umanitate cu dumnezirea Sa.70
Cultul Bisericii are ca punct central renașterea și repetarea în ti mp a unei Taine
neschimbătoare prin semnificație, conținut și scop, iar aceasta este Taina Euharistie; esența
acestei Taine stă în posibilitatea cuceririi timpului prin realizarea unui eveniment din trecut, în
plinătatea realității istorice. Euharistia est e actualizarea acestui eveniment unic și irepetabil –
jertfa Mântuitorului și posibilitatea omului de a trăi viața cea nouă, viața cea adevărată. Ceea
ce se realizează în această slujbă, introduce și încorporează întreaga Biserică într -o realitate
nesupusă temporalității 71 – „Cinei Tale celei de Taina astazi, Fiule al lui Dumnezeu, partas
ma primeste…” .72
Dumnezeiasca Euharistie reprezintă întreagă viață în plinătatea ei, după cum spune
Cabasila: „După ungerea cu Sfântul Mir ne apropiem de Sfânta Masă, p iscul cel mai înalt al
vieții duhovnicești, la care dacă am ajuns, nimic nu mai lipsește ca să dobândim fericirea cea
dorită” – este vorba de dobândirea lui Hristos cel înviat, pentru că darul pe care în oferă
Sfântul Duh acum, este tocmai „Vistiernicul ac estor daruri, comoara întru care încape toată
bogăția darurilor73 și de aceea Euharistia este privită și ca desăvârșirea tuturor Tainelor, trup
al Întrupării, care strălucește de slava cea de pe urmă.74
Sfânta Euharistie este izvorul, dar și centrul vieții spirituale în Hristos pentru că doar
aici unirea cu Hristos este deplină. După cum spune teologul grec Panayotis Nellas, omul este
transfigurat și hristificat în toate dimnesiunile lui prin unirea profundă a simțurilor. Această
hristificare este tocmai ace ea prin care omul devine în mod real mădular al lui Hristos;
Euharistia este privită de Cabasila ca o nuntă în care Mirele -Hristos ia ca mireasă Biserica.75
Sfânta Liturghie este Taină a Adunarii , după cum spune Părintele Alexander
Schmemann, deoarece Hris tos vine pentru că „pe fiii împrăștiați ai lui Dumnezeu să -i adune
într-una”(In 11, 52), iar Euharistia este descoperirea și împlinirea unității poporului adunat de
Hristos și în Hristos. Euharistia este și Taină Bisericii deoarece minunea acestei adunări

69 N. CABASILA , Despre viața…, p. 106
70 P. NELLAS, Omul animal … , p. 141
71 Pr. A. SCHMEMANN, Introducere în … , p. 100
72 Rugăciunea Împărtășirii în Liturghia Sfântului…, pp. 9 4-95
73 N. CABASILA, Despre viața…, p. 113
74 Vladimir LOSSKY, Teologia Dogmatică , trad. Pr. Dr. Cristian Galeriu, Ed. Anastasia, București, 2014, p. 217
75 P. NELLAS, Omul animal … , p. 143

bisericești nu constă în adunarea laolaltă a oamenilor păcătoși, ci Biserica, în plinătatea ei,
este Trupul lui Hristos.76 De aceea, Cabasila arată că, pentru a șterge greșeala, „Hristos,
venind din sanurile Tatălui, s -a făcut pentru noi dreptate și sfinți re și rascumparare”( Efes. 2,
14) și împacă firea umană cu Dumnezeu, nu doar o dată, în istorie, ci de fiecare dată, prin
aceeași Jertfă, ori de care ori ne apropiem de Sfânta Masă.77
Dumnezeiasca Euharistie are și o semnificație cosmică, întrucât transform ă omul și
toate dimnesiunile universului; după Cabasila, reprezintă realitatea ultimă, scopul celor ce
trăiesc viața pământească, dar este și conținutul vieții cerești, prin transfigurarea istoriei.
Timpul Euharistiei unește trecutul, prezentul și viitorul pentru că activează veșnicia în
realitatea zilelor noastre. Spațiul Euharistiei este spațiul împărăției cerești 78, de aceea
părintele Schmemann defintește Euharistia ca Taină a Împărăției, pentru că este înălțarea
Bisericii la Cina lui Hristos.79 Euharisti a este actualizarea continuă a Bisericii ca popor al lui
Dumnezeu.80
Euharistia este adunarea credincioșilor în jurul altarului și de aceea reprezintă
reconstituirea centrului străvechi al paradisului, unificând umanitatea și făcând -o Trup tainic
al lui Hri stos. Euharistia este jertfă și dar care restabilește relația primordială de dinaintea
căderii omului, însă de această dată o desăvârșește; creația devine mediul în care omul se
unește cu Dumnezeu, iar materia se umple de Duhul și viața spirituală care izv orăște neîncetat
din Liturghie. Euharistia este totul pentru că reprezintă pe Hristos care se face dar de
sfințenie; Hristos reprezintă trecutul, prezentul și viitorul sfinților 81, actualizarea lumii în
sfințenie, pentru că Hristos și unirea cu El reprezin tă finalitatea vieții creștine autentice și
idealul vieții spirituale.
Ca celebrarea și ca împărtășire a Trupului și Sângelui lui Hristos, Taina Euharistiei
reconstituie și actualizează în prezentul concret, ceea ce Hristos a făcut pentru mântuirea
oameni lor – întruparea, pătimirea, moartea, învierea și înălțarea, dar și trimiterea
Mângâietorului, Duhul Sfânt. Celebrarea și traierea Euharistiei readuce în prezent
evenimentele istoriei mântuirii, introducând întreaga adunare a credincioșilor în timpul cel
nou al Bisericii și astfel, eternul se integrează în timp și devine prezent continuu al Bisericii –
Trupul lui Hristos. La Sfânta Euharistie, Trupul real al lui Hristos, așa cum a traiat, a murit, a
înviat și s -a înălțat la ceruri, unde strălucește de -a dre aptă Tatălui, se găsește pe Sfânta Masă.
Traierea vieții spirituale reprezintă împărtășirea cu Sfintele Taine.
Astfel, când credincioșii se apropie și gustă Sfintele, devin mădulare ale Trupului lui
Hristos, făcându -se părtași ai bunatăților viitoare; ace st Trup euharistic este trupul Bisericii,
slava lui Dumnezeu și bucuria oamenilor, libertate, bucurie și hrana sfinților.În traierea vieții
spirituale, după cum arată Cabasila, comuniunea euharistică, ca cină și ca Trup al lui Hristos

76 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 32
77 N. CABASILA , Despre viața…, p. 119
78 P. NELLAS, Omul animal … , p. 144
79 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 47
80 Pr. A. SCHMEMANN, Introducere în … , p. 225
81 P. NELLAS, Omul animal … , p. 144

reprezintă adevăratel e coordonate; Trupul devine timpul și spațiul Bisericii(FA 17, 28) în care
toți credincioșii viețuiesc. În această Taină Dumnezeu oferă totul și nu se mai poate adaugă
nimic.82
Trăirea vieții spirituale presupune rugăciune, pentru că Tainele și rugăciunea s unt
calea comună și conținutul tuturor formelor de viață spirituală; prin rugăciune, gândurile și
toate stările proprii omului sunt oferite lui Hristos și El vine în mijlocul lor. Rugăciunea
călăuzește gândurile și le îndreaptă spre Dumnezeu, luminează min tea și toate cele pe care
omul le înțelege cu mintea, conducându -l la adevăr, de aceea rugăciunea este cunoaștere reală;
această cunoaștere aduce voința și rațiunea minții în acord cu voința lui Hristos.
Prin cădere, omul a devenit inferior chemării sale primordiale, de aceea este nevoie de
Adam cel Nou, adică de Hristos, pentru a îi reda omului posibilitatea de a își îndeplini
misiunea, adică de a -i deschide drumul spre dumnezeire ; pentru că omul să poată totuși să
devină asemenea lui Dumnezeu, a fost nec esar că Dumnezeu să devină om.83
În Adam cel Nou se inaugureaaza „noua creație” , iar prin moartea de pe cruce,
Hristos reunește întregul cosmos pământesc cu cerul, pentru că a permis morții să între în El
pentru a o nimici cu divinitatea Sa. După Învierea S a, Hristos unește lumea cerească cu lumea
pământească, iar după Înălțarea sa la cer cu trupul, Cel ce stă de -a dreapta Tatălui, aduce
umanitatea deasupra cetelor îngerești, redând oamenilor comuniunea cu Însăși Sfânta Treime,
prin umanitatea Sa.84
Comuniu nea cu Dumnezeu oferă cunoașterea supremă, pentru că Dumnezeu -Tatăl
recunoaște în mintea omului tocmai voința Fiului, pentru că prin această unire a voinței omul
este hristificat și ajunge la cunoștința Tatălui prin Fiul – Hristos cel Întrupat.85 Această
cunoaștere reprezintă conținutul trăirii vieții spirituale și, prin urmare, conținutul vieții veșnice
– „Aceasta este viața veșnică, să Te cunoască pe Ține, singurul Dumnezeu adevărat și pe
Iisus Hristos pe care Tu L -ai trimis” (In 17, 3).

82 P. NELLAS, Omul animal … , p. 146
83 V. LOSSKY, Introducere …., p. 108
84 V. LOSSKY, Introducere …., p. 109
85 P. NELLAS , Omul animal … , p. 150

3.3 Finalitatea vieții spirituale – Unirea și comuniunea cu Hristos

Unirea și comuniunea cu Hristos se realizează prin voință pentru că, după cum explică
Nicolae Cabasila, omul dorește să trăiască fericit, de aceea toate mișcările sufletului caută
existe nța adevărată, existența fericită; voința omului tinde spre Binele Suprem, pentru că așa a
fost creată de la început. Această voință se lucrează prin dorirea Sfintelor Taine, iar
Înfricoșătoarele Taine duc la unirea cu Trupul cel tainic al lui Hristos. În acest sens, vorbind
despre unirea cu Hristos în voința, Bousset spunea „Mă încred Ție, o Dumnezeul meu, mă
încred uniății Tale, spre a fi una cu Tine … înțelepciunii Tale nesfârșite, spre a fi cârmuit
după planurile Tale veșnice”86 Biserica trăiește confo rm voinței lui Hristos, iar în Biserică, de
la Cincizecime, prin pogorârea Duhului Sfânt se transmite neîncetat acest har divin sfințitor
prin Sfintele Taine.
Calea de intrare în trăirea Bisericii și participarea la această trăire este înainte de toate
Taină Tainelor, cum o numește părintele Schmemann; de fiecare dată când Biserica săvârșește
această Taină, credincioșilor li se dăruiește plinătatea trăirii. Atingerea de această
înfriocoșătoare Taină naște dorința vie de a fi părtași la dumnezeire.87 Sfânta Taină a
Euharistie îi dăruiește omului integritatea de a se face părtaș al Harului. Prin Jertfa euharistica
se împlinește sensul de mulțumire, adică de inălțare a Bisericii la Prestolul ceresc, pentru că
întreaga Euharistie este aducere -aminte de Hristos, este taina trăirii prezenței Lui, a Fiului lui
Dumnezeu care s -a întrupat pentru ca în Sine să înalțe firea omenească la cer.88
Fiul – Hristos a luat firea omenească și a îndurat toate relele pentru „ca să îl lege de
Sine pe cel iubit,… să -l întoarca la Sine și să înduplece voința lui”; Hristos se oferă preț de
răscumpărare pe Cruce pentru a răscumpăra și a înnoi voința omului, și de aceea primirea lui
Hristos ca Mântuitor reprezintă pentru credincios supunerea integrală a voinței, după cum
spune Sfântul Apostol Pavel „Nu mai sunteți ai voștri, căci ați fost răscumpărați cu
preț”(1Cor. 6, 20), iar aceasta, spune Cabasila, înseamnă că voința celui mântuit nu îi mai este
proprie, ci aparține Mântuitorului.89
Hristos este Acela care adună pe toți în Biserică, El transformă adunarea credincioșilor
în intrare și inălțare, după cum spune părintele Schmemann, El „ne deschide nouă mintea”
pentru a înțelege cuvântul lui; El este „Cel ce aduce și Cel ce se aduce” și împlinește unitatea
oamenilor ca unitate în iubirea lui nemărginita, prin jertfa euharistică dăruită nouă, ne înalță la
cer și ne descoperă nouă pe Tatăl.90 Aducerea -aminte își atinge scopul în Hristos pentru că se
înfăptuiește prin Sine înălțarea Bisericii la cer, iar aceasta se transformă în mulțumire –
realitatea Împărăției.

86 Thomas A. KEMPIS, Urmarea lui Hristos , trad. Pr. Prof. Toma Chiricuță, Ed. Bunavestire, Bac ău, p 272
87 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia… , p. 239
88 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia… , p. 240
89 P. NELLAS, Omul animal … , p. 153
90 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia… , p. 240

Noi putem să recunoaștem ca realitate prezentă în mijlocul nostru și să fim
moștenitori ai acestei împărații cerești prin arătarea acesteia de la Cina cea de Taină, atunci
când Hristos o încredințează nouă – „Și Eu vă încredințez vou ă Împărăția precum Mi -a
încredințat -o Mie Tatăl Meu, ca să mâncați și să beți, la Cina Mea, în Împărăția Mea ”(Lc.
22. 29 -30). În noaptea în care lumea era căzută robiei păcatului, Cina cea de Taină descoperea
lumina dumnezeiască a împărăției lui Dumnezeu, care nu este din lumea aceasta, iar această
descoperire este transformată în sensul și realitatea veșnică a Bisericii.91
Biserica aparține Duhului iar în relație cu lumea această este împărăție a veacurilor
viitoare; Biserica nu este din această lume și to tuși, există în această lume pentru că este
noutatea introdusă de Hristos, iar în Dumnezeu, Biserica este actuală, dar și viitoare.
Euharistia sau Cina Domnului este de asemenea, actualizarea, prezența și manifestarea în
acest veac a împărăției cerești.92
Acest sens al Cinei celei de Taină se descpera în trăirea euharistică a Bisericii, sens
descoperit prin înălțarea Bisericii la această realitate cerească arătată și dăruită de Hristos
oamenilor o dată pentru totdeauna. Atunci când credincioșii se apropie de sfânta Împărtășanie,
se roagă „Cinei Tale celei de Taină, astăzi, Fiul lui Dumnezeu, părtaș mă primește…” 93,
fiind identificarea a ceea ce Biserica săvârșește astăzi cu ceea ce s -a săvârșit atunci. Este o
identificare reală, deoarece credincioșii se ad ună astăzi în aceeași Împărăție, la aceeași Cină
pe care a săvârșit -o Hristos atunci, în taină.94
Prin participarea la Cina lui Hristos, creștinii primesc viața și împărăția lui – viața
nouă, deoarece, eshatologia Euharistiei nu este evadare din timp și s pațiu, ci este, mai ales,
afirmarea realității și prezenței acestei împărații înăuntrul Bisericii, care va fi umplută de
slavă la sfârșitul lumii. Această participare la împărăție, în Biserică, reprezintă cucerirea
timpului, după cum spune părintele Schmem ann, posibilitatea de a fi făcuți părtași la veacul
ce vine prin bucuria și pacea Duhului Sfânt, în timp ce trăim în această lume.95
Prin Jertfa Sa, Hristos săvârșește aceasta cu cei „pe care i -a iubit până în sfârșit” (In
13, 1) pentru că în traierea euhari stică, Cina cea de Taină este începutul, dar și sfârșitul –
finalitatea, încoronarea și împlinirea iubirii lui Hristos; prin iubire Dumnezeu a creat lumea,
din iubirea nu a părăsit -o, din iubirea Sa nemărginită a trimis în lume pe Unul –Născut Fiul
Său, a dică Iubirea Sa. De asemenea, la Cina cea de Taină, Dumnezeu descoperă și dăruiește
împărăția Sa, fiind tocmai această „rămânere” în iubire: „După cum M -a iubit pe Mine Tatăl,
așa v -am iubit și Eu pe voi, rămâneți în Iubirea Mea” ( In 15, 9).96 Aceasta râmân ere in iubire
inseamna rămânere în Dumnezeu – „Cel ce râmâne în iubire, în Dumnezeu rămâne, și

91 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia… , p. 241
92 Pr. A. SCHMEMANN, Introducere în .. ., p. 136
93 Rugăciunea Împărtășirii în Liturghia Sfântului.. ., p. 95
94 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia …, p. 242
95 Pr. A. SCHMEMANN, Introduce re în . .., p. 137
96 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia …, p. 243

Dumnezeu în el” (1In 4, 16), de aceea Cabasila spune că adevărată viață spirituală e iubirea,
pentru că Dumnezeu e iubire.97
La Cina cea de Taină, Hristos a insti tuit Biserica, a încredințat împărăția cerurilor
ucenicilor săi, de aceea Testamentul cel Nou al lui Hristos este tocmai Biserica. Euharistia
este instituită că Taină a Bisericii, fiind Taina care înalță Biserica la cer. Toate cele trei –
Cina, Euharistia, Biserica, sunt strâns legate prin raportarea unică la finalitatea comună –
Împărăția lui Dumnezeu; aceasta din urmă este descoperită la Cina cea de Taină, prin
Euharistie, și este dăruită Bisericii.98 În lucrarea și în împlinirea Euharistiei, se descoperă
sensul Tainei: prefacerea darurilor euharistice în Trupul și Sângele Mântuitorului și primirea
Harului Duhului Sfânt. Cina cea de Taină este eveniment culminant deoarece ne descoperă în
această lume sfârșitul – Împărăția lui Dumnezeu.99
Astfel, comuniunea ș i unirea cu Hristos sau dobândirea mântuirii, ca scop ultim,
reprezintă înnoirea omului; existența nouă, cunoștința nouă, voința nouă și viața nouă, prin
darurile Duhului și simțurile spirituale, sunt aspecte ale omului îndumnezeit și transfigurat,
constit uind „noul om în Hristos”. Înnoirea pe care o oferă Duhul lui Dumnezeu omului se
extinde la întreaga creație, prin sfințire. Cabasila, în întreaga sa antropologie hristologică,
arată că întreaga creație este ridicată la rangul de Trup al lui Hristos.100

97 P. NELLAS, Omul animal… , p. 154
98 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia …, p. 244
99 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 245
100 P. NELLAS, Omul animal …, p. 155

4. Sfântul Nicolae Cabasila – „Tâlcuirea dumnezeiștii Liturghii” 101
4.1 Preliminarii. Scopul și obiectul Sfintei Liturghii.

În tratatul său, Nicolae Cabasila prezintă forma hristologiei și ecleziologiei vieții
spirituale a omului, de unde derivă contribuția sa la teologia ortodoxă – promovează hotărât
antropologia hristostologică.102 Hristificarea omului este posibilă prin Sfintele Taine, adică
prin comunicarea omului cu Dumnezeu, cele din urmă fiind roadele vieții spirituale.
Încă din primul capito l al Tratatului, aflăm că scopul Sfintei Liturghii este sfințirea
vieții credincioșilor, hristificarea lor și dobândirea vieții celei veșnice, drept pentru care se
cuvine ca cei ce participă la liturghisire, să se afle într -o stare de pregătire, de vrednic ie spre a
se uni cu Hristos.
În acest sens, avem mijloacele sfințitoare – rugăciunile, cântările și tot ceea ce se
săvârșește după sfânta rânduială; acestea sunt cele ce ne sfințesc și ne fac vrednici să primim
harul, apoi ne întăresc pentru a -l putea păs tra în noi. Ele ne sfințesc în chip îndoit, primul în
sensul în care rugăciunile și psalmii ne întorc la Dumnezeu și ne oferă iertare de păcate,103
după cum zice și psalmisul David „Jertfește lui Dumnezeu jertfă de laudă, și te voi scoate(din
necaz), iar tu Mă vei slăvi”( Ps 49, 14 -15).
Al doilea chip al sfințirii, prin citirea Sfintelor Scripturi, ne întoarce privirea și
gândul către bunătatea și iubirea de oameni, dreptate și judecata lui Dumnezeu; astfel se
sădește în adâncul sufletelor noastre frica și i ubirea de Dumnezeu, spre sfințirea vieții prin
păzirea poruncilor Legii celei Noi. Toate acestea la un loc apropie de Hristos atât pe preot, cât
și pe credincioși, făcându -i dornici pentru primirea și păstrarea harului divin care izvorăște din
Sfintitele D aruri.
Obiectul principal al Sfintei și dumnezeieștii Liturghii este prefacerea darurilor de
pâine și vin în Trupul și Sângele Mântuitorului, iar ca scop sfințirea credincioșilor și a întregii
vieți a acestora. Mijloacele prin care se săvârșește sfințirea sunt rugăciunile, cântările, citirea
din Sfânta Scriptură și, în general, toate acele acte ritualice care se săvârșesc înainte și după
prefacerea darurilor. Liturghia are ca temă centrală adorarea lui Dumnezeu în Treime, însă,
momentul central pe care îl actualizează și pentru care mulțumește este jertfa de pe cruce;
darul cel mai mare al lui Dumnezesu este cununa desăvârșită a sfințeniei, sfinții fiind scopul
tuturor mulțumirilor.104 Dumnezeu dăruiește lumii o nouă oportunitate: unirea nedespărțită,
neîmpăr țită și neamestecată cu făptură Sa.105

101 Nicolae CABASILA , Explicări la dumnezeiasca Liturghie, trad. Diac. Ioan I. ICĂ jr., coll. Scrieri, Ed.
Deisis, Sibiu, 2014
102 P. NELLAS, Omul animal…, p. 127
103 N. CABASILA , Explicări la…, p. 337
104 Diac. Ioan I. Ică jr., în Studiu Introductiv la Tâlcuirea Sfintei Liturghii după Nicola e Cabasila , Explicări la
dumnezeiasca Liturghie, p. 64
105 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 11

Sfânta Liturghie este precedată de Proscomidie, aici se aduc și se închidă lui
Dumnezeu darurile de pâine și vin; aceste nu se așează de la început pe Sfânta Masă, și nu se
jertfesc imediat cum au fost aduse. Aceste sun t, mai întâi, închinate lui Dumnzeu. În vechime,
pe lângă jertfele sângeroase, se mai aduceau lui Dumnezeu și daruri, cum ar fi vase de argint,
de aur. Trupul lui Hristos a fost, însă, încă de la început, și dar și jertfă, deoarece s -a născut
ca pârga a n eamului omenesc și a sfârșit prin a se jertfi. Darurile aduse la Proscomidie,
reprezintă Trupul lui Hristos, de aceea, aceste se închină, se afierosesc lui Dumnezeu, devin
astfel, „cinstite daruri” .106
Biserica nu ar face aceasta dacă nu ar avea garanția că Însuși Hristos a făcut în acest
fel – „Aceasta să faceți întru pomenirea Mea” (Lc 22, 19). Aceste „cinstite daruri” sunt
închinate lui Dumnezeu ca pârgă a vieții omenești; pâinea și vinul sunt elemente specifice
omului, prin care se întreține viața trupeas că, dar acestea sunt și simbol al vieții omenești.
Jertfele din vechime nu erau elemente pur omenești, ele constituiau și hrana animalelor, însă
pregătirea pâinii și fabricare vinului sunt specifice doar omului.107
În schimbul darurilor de pâine și vin, Dumn ezeu ne oferă viață, de aceea, este
important ca darul nostru să fie, simbolic, asemănător cu cel al lui Dumnezeu. Cel ce ne oferă
darul, este și Cel ce instituie darul – Dreptul Judecător, El ne -a poruncit să aducem dar de
pâine și vin, oferindu -ne în sch imb „pâine cea vie” (Ioan 6, 51) și Paharul vieții veșnice.
Astfel, prin puterea sfințitoare a Sfintei Liturghii, în schimbul vieții celei vremelnice,
nedeplină, primim a ne împărtăși cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Domului; primim
totodată harul sfinți tor ca răsplată pentru milostivirea nemăsurată a lui Dumnezeu.108
Asemenea se întâmplă și la Taina Botezului, această fiind prima etapă în parcursul
duhovnicesc al fiecărui creștin. La Botez schimbăm o viață cu alta, pe una o dăm, o lepădăm,
iar pe cealaltă o dobândim, ca dar,109 tot prin harul sfințitor al Duhului Sfânt. Lepădarea de
viața veche este o moarte simbolică, însă învierea prin botez, „baia nașterii de a doua” (Tit
3,5) este naștere adevărată, deoarece așa cum Mântuitorul a murit și a înviat din mor ți, a voit
să ne facă și pe noi părtași la viața cea nouă întru El.110
Prescurile, ca dar de pâine adus de credincioși, nu se afierosesc întregi, ci numai o
parte care este tăiată de preot, este mai apoi închinată și sfințită. În vechime, darurile de jertfă
erau alese chiar de aceia care le aduceau și le puneau în mâinile preoților la altar, aceștia la
binecuvântau și le întrebuințau așa cum se cuvinte pe fiecare dintre ele. Jertfa cea nouă a lui
Hristos se deosebește prin faptul că „materia” aleasă, trupul D omnului a fost ales și închinat
lui Dumnezeu și abia apoi jertfit de catre însuși Hristos, ca preot. Fiul lui Dumnezeu își alege
singur trupul din mijlocul firii omenești unind firea dumnezeiască cu cea omenească și mai
apoi jertfindu -se pe cruce. 111 Preotu l întipărește mai apoi pe Agneț, ca un tablou, Pătimirea și

106 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 344
107 N. CABASILA, Explicări la…. , pp. 344 -345
108 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 345
109 N. CABASILA, Explicări la… , p. 346
110 N. CABASILA, Despre viața…, pp. 63-64
111 N. CABASILA, Explicări la… ., p. 347

moartea lui Hristos, pentru a arăta atât în cuvinte, cât și în acțiuni, pe cât posibil care este
„prețul” mântuirii noastre.112
Pomenirea Domnului, ce urmează, reprezintă îndeplinirea poruncii insti tuită de
Mântuitorul Hristos, pentru că El nu ne -a poruncit să îi vestim minunile care Îl arătau pe El
Dumnezeu Atotputerinc, ci ne -a poruncit să amintim lucrurile ce par a arată salabiciunea Lui
– pătimirea, crucea, moartea, deoarece pătimirile erau mai necesare decât minunile. Întru
„pomenirea Domnului” ne sfințim noi, creștinii, căci această ne -a lăsat Hristos – „Acesta este
Trupul Meu” (Mt 26, 26) și „Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se
varsă spre iertarea păcatelor” (Mt 26, 27), adică ne -a lăsat darul cel mai de preț, iertarea
păcatelor, sfințirea vieții și dobândirea împărăției Sale .113 Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne
oferă, de asemenea, și cheia sfințirii vieții noastre – recunoștința. Așa cum ne arată Cabasila,
suntem datori să facem „pomenirea Domnului” pentru a nu fi nerecunoscători.
Aceste cinstite daruri, după ce au fost aduse și închinate lui Dumnezeu pentru
„iertarea păcatelor sufletelor celor vii sau celor adormiti” sunt urmate de mulțumiri aduse
lui Dumnezeu pentru tot binele oferit nouă, oamenilor, dar și de cereri. Acestea sunt daruri de
mulțumire, dar și de rugă. Îi mulțu mim lui Dumnezeu și Îl rugăm pentru unul și același lucru:
iertarea păcatelor și moștenirea împărăției cerurilor, după cum Domnul ne poruncește să le
căutăm mai înainte de toate (Mt 6, 33).114
În acest sens, Biserica a primit puterea de a ne face fii ai lu i Dumnezeu, dar de obște
făcut nouă prin moartea și învierea Sa, pe care îl dobândim prin harul Duhului Sfânt, prin
mijlocirea Botezului și a Sfintelor Taine, prin care suntem înfiați de Dumnezeu. De asemenea,
Biserica a moștenit impărăția cerurilor prin m iile de oameni sfințiți pe care i -a trimis acolo, în
cer. De asemenea, Biserica se roagă și pentru cei care sunt în viață și al căror sfârșit este, încă,
necunoscut, precum și de cei care au murit fără prea mare siguranță sau nădejde de înviere.
Biserica p omenește sfinții desăvârșiți încă din această viață, precum și pentru cei încă
nedesăvârșiți – pentru cei dintâi mulțumește și aduce slavă, iar pentru cei de pe urmă se
roagă.115
Atunci când preotul, la proscomidirea darurilor, scoate părticele din prescuri, rostește
„Întru (spre) pomenirea Domnului” , mijlocește un fel de răsplată, de recunoștință pentru
moartea lui Hristos, pentru că această moarte este pentru noi izvorul tuturor bunătăților. Din
prisma Jertfei, preotul aduce întâi slavă, iar apoi înalță rug ăciunile de cerere pentru iertarea
păcatelor și odihna sufletelor celor adormiți.116

112 N. CABASILA, Explicări la…. , pp. 348 -349
113 N. CABASILA, Explicări la…. , pp. 350 -351
114 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 354
115 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 355
116 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 356

4.2 Sfânta Liturghie – Jertfă de laudă

Convorbirea cu Dumnezeu poate fi de mulțumire, de slăvire, ori de cerere, însă cea
dintâi este slăvirea(doxologia), după cum ne arată Cabasila, întrucât cel ce cere, cere să se
facă mai bune cele care sunt ale sale, deci să se sfințească. Sfințirea este pr ecedată de slăvirea
lui Dumnezeu pentru nemăsurată Sa bunătate și iubire de oameni, iar slăvirea izvorăște din
uimirea și admirația noastră pentru El. Preotul pomenește toate cele Trei Persoane ale Sfintei
Treimi pentru a ne arăta că, acum, împărăția cerur ilor se coboară pe pământ, iar fiecare dintre
Persoanele Treimice are rolul propriu în economia mântuirii – Tatăl trimite pe Fiul, Acesta se
jertfește pentru noi, iar Duhul Sfânt, trimis de Fiul, este Mângâietorul și Sfințitorul. Aceasta
arată și că cele s ăvârșite sunt o inițiere în taina înomenirii lui Iisus Hristos 117, operă
mântuitoare a Sfintei Treimi, prin care este posibilă sfințirea și înălțarea omului.
Momentul ecteniilor mici în Sfânta și dumnezeiasca Liturghie, surprinde poporul care
stăruie în rug i și continuă să înalțe lui Dumnezeu cererea de a fi miluiți, adică de a primi mila
lui Dumnezeu, atât de necesară sfințirii. Preotul, în taină, se roagă asemenea ca Dumnezeu să
reverse peste ei toți milele și îndurările Sale cele bogate. Dumnezeu dăruieșt e milele sale, nu
pentru că cei ce se roagă ar fi neapărat vrednici, ci pentru că, așa cum spune și ecfonisul rostit
de preot cu glas mare – „Tie se cuvine toată slavă, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului
și Sfântului Duh…”118, pentru slava lui Dum nezeu îi înălțăm rugăciunile noastre, căci pentru
slava Sa a arătat nevrednicilor oameni atât de multă iubire.119
După ce sfârșește rugăciunea tainică preotul rostește ecfonisul, pentru că este și o
încununare a rugăciunii, dar și pentru ca întreaga adunare să ia parte la cântare și astfel
Dumnezeu să fie slăvit în adunare, în comuniune. Preotul rostește acesta din altar, însă
răspunsul dat de credincioșii prezenți – „Amin!” este încununarea rugăciunii tainice,
deoarece, deși preotul este în altar și credinc ioșii în naos, îi unește și îi aduce în deplină
comuniune ideea adunării în Euharistie sau pregătirea pentru sfințire. După cum spune
părintele Alexander Schmemannm în aceasta constă Taina Adunării – Biserica, locaș liturgic,
devine acum cer coborât pe păm ânt, devine o mărturisire a faptului că se apropie de noi
împărăția lui Dumnezeu.120 Această Taină creștină face ca unitatea sa înflorească în
diversitate.121
Urmează vohodul cu Sfânta Evanghelie, purtată cu mare cinste, înconjurată de sfeșnice
și de cădelniț e; când urmează să intre în Sfântul Altar, preotul se roagă lui Dumnezeu ca,
alături de sfintiții slujitori, să intre și sfinții îngeri care să fie împreună -lucrători la slăvirea
Lui, deoarece este lăudat atât de oameni, cât și de îngeri. Aceasta înseamnă „toată slava” –

117 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 359
118 Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur…. p. 10
119 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 368
120 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 28
121 V. LOSKY, Teologia …, p. 217

atât cea cerească, cât și cea pământească, toată făptura, văzută și nevăzută, se inchină și aduce
slavă lui Dumnezeu.122
Ridicarea Sfintei Evanghelii pentru a putea fi văzută de întreg poprul amintește de
ieșirea Mântuitorului în lume, pent ru că Evanghelia îl întruchipează pe Hristos și Cuvântul
Său.123 Preotul intră în Altar și așează Sfânta Evanghelie în punctul central al locașului –
Prestolul(Sfânta Masă); acesta este epicentrul locașului de cult, de unde izvorăște toată
sfințenia lui. Ese nța acestei intrări cu Sfânta Evanghelie este aproapiere de Prestol – simbolul
lui Hristos și al împărăției Sale, prin aceasta întregul Altar devine acum cer, pol eshatologic al
Liturghiei, prezența tainică ce umple întreg locașul, transformându -l în cer c oborât pe
pământ.124
Despre Jertfă în sine și despre ceea ce se jertfește, Cabasila face niște precizări
importante, întrucât nu este doar o închipuire simbolică, ci este jertfă adevărată. În acest sens,
misticul bizantin lămurește problema momentului jertfi rii, explicând că are loc chiar în
momentul sfințirii. Deci momentul sfințirii și jertifirii, în gândirea cabasiliana, sunt unul și
același.125
Astfel, vedem că nu avem doar o închipuire sau un simbol al jertifirii Domnului, că nu
pâinea se jertfește, și În suși Trupul lui Hristos și că Jertfa Mielului lui Dumnezeu este una
singură, adusă o singură dată, pe cruce. Pâinea nejertfita se preface, prin sfințirea oferită de
Duhul Sfânt, în ceva ce a fost jertfit – în Trupul Domnului. Dacă pâinea adusă înainte ar f i
jertfită ca pâine, atunci ar însemna că jertfa constă în junghierea pâinii, ceea ce este greșit
pentru că, atât pe Golgota cât și la sfințirea darurilor, materia de jertfă suferă prefacere: atunci
Mielul nejertfit se preface în Miel Jertfit , iar acum pâ inea se preface în Trupul lui Hristos. De
asemenea, există o singură jertfă, întrucât jertfa nu constă în junghierea Mielului din timpul
sfințirii darurilor euharistice, ci din prefacerea darurilor, prin sfințire, în Mielul cel junghiat.126
Jertfirea aceast ă este legată, în esență, de iubire, deoarece nu poate exista jertfă fără de
iubire, întrucât aceasta este tocmai a te sacrifică pentru altul, de aceea se sacrifică Mielul lui
Dumnezeu, prin Jertfa de pe Golgota.127

122 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 369
123 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 378
124 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 75
125 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 406
126 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 407
127 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 250

4.3 Sfințirea liturgică la Nicolae Cabasila

După ce preotul termină închinarea darurilor, le tămâiază și înalță cererea spre
împlinirea scopului sfintei slujbe, sfințirea tuturor, după cuvintele psalmistului: „ Acoperă -ne
pe noi cu acoperământul aripilor Tale” (Ps 16, 8) și vine la Sfânta Ma să pentru a începe
propriu -zis Liturghia.128
Sfânta Liturghie, începe cu binecuantarea solemnă a Împărăției Tatălui, Fiului și
Sfântului Duh, a lui Dumnezeu slăvit în Treime. Adunarea în Biserică este, în sensul cel mai
profund al cuvântului, începutul lucr ării sfinte euharistice, atunci condiția de bază, dar și
scopul final, și desăvârșirea adunării, stă în ridicarea Bisericii la cer, împlinirea ei la Cina lui
Hristos, în împărăția veșnică. „Euharistia este Taina Împărăției lui Dumnezeu” și de aceea
începe cu binecuvântarea solemnă a împărăției.129
După binecuvântare, preotul rostește rugăciunea cererilor, sau ectenia mare, zicând „În
pace, Domnului, să ne rugam” , deoarece „nu știm să ne rugăm cum se cuvine” (Rm 8, 26),
Cabasila ne arată că se cade să ne rugăm „în pace” Această pace introduce cu sine
mulțumirea și mărturisirea. Preotul îndeamnă poporul la rugăciune, fiind sfințit pentru aceasta
și fiind un mijlocitor care stă înainte credincioșilor, pentru că rugăciunea stăruitoare își
împlineste scopul, deveni nd purtătoare de har sfințitor, atunci când toți aceia pentru care se
face rugăciunea aduc toate cele ce se cuvin a se închină lui Dumnezeu de către ei: curăția
vieții, împreună -rugăciunea și toate virtuțile care sunt bine -plăcute lui Dumnezeu.130
Prima cere re – „Pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor noastre”131 ne
oferă nouă, credincioșilor, un important prim indiciu după care trebuie să ne ghidăm pentru a
ne sfinți viața: „mântuirea sufletelor” înseamnă chiar „împărăția lui Dumnezeu”, așa cum
„pacea de sus” este dreptatea lui Dumnezeu. Este acea pace sfințitoare despre care vorbește
Pavel, pe care Sfinții Apostoli o primesc înainte de înălțarea lui Hristos la cer – „Pace las
vouă, pacea Mea dau vouă” (Ioan 14, 27). Această pace, care este mai presu s de intelegearea
minții umane (Filipeni 4, 7) este rodul tuturor virtuților, este cununa unei înțelepciuni
desăvârșite.132
Aceasta este pacea „care vine de sus” și care este cultivată de un exercițiu ascetic al
fiecăruia dintre noi pentru a dobândi pacea d eplină, pacea care se pogoară de la Dumnezeu, de
aceea preotul ne vorbește întâi de pacea care vine de la noi, ca stare, nu în sensul în care am fi
certați cu cineva, ci de pacea din adâncul inimii noastre, iar mai pe urmă ne îndeamnă să
cerem pacea lui Du mnezeu, pacea desăvârșită,133 care este esențială sfințirii. Doar primind de
la Dumnezeu această „pace de sus” ne putem înălța cererile noastre de iertare a păcatelor și

128 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 357
129 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, pp. 35-36
130 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 360
131 Ectenia Mare , în Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur…., p. 8
132 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 361
133 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 362

de mântuire a sufletelor noastre. „Pacea de sus” este tocmai redus la împărăția lui Dum nezeu
– bucurie, pace și dreptate în Duhul Sfânt.134
Dobândind această pace sfințitoare, adică eliberarea minții de orice fel de tulburare,
suntem îndemnați să ne rugăm din tot sufletul pentru toate lucrurile care fac parte din viață
noastră: pentru Biseric ă și pentru cârmuitorii bisericești, pentru stăpânire și pentru
conducătorii lumii, pentru cei aflați în primejdii, în nevoi și în necazuri, pentru toți oamenii
din întreaga lume; ne rugăm pentru „pacea a toată lumea” pentru că știm că Dumnezeu, ca
ziditor al lumii și al făpturii Sale, este Stăpânul tuturor și astfel poartă grijă lumii Sale. De
asemenea ne rugăm și pentru cele care sunt necesare trupului, pentru ca pământul să fie
roditor, astfel ne aducem aminte, din nou, că Dumnezeu este izvorul tuturor b unătăților și spre
El ne îndreptăm toate gândurile noastre.135 Cabasila ne arată aici, în capitolul XII al Tâlcuirii
sale, că Însuși Hristos ne învață să cerem de la Dumnezeu „pâinea noastră ce de toate zilele”
( Luca 11, 3).
La toate cererile pe care preotu l le înalță în numele credincioșilor, poporul răspunde cu
„Doamne miluiește!” deoarece, în primul rând, rugăciunea aceasta este și mulțumire și
mărturisire, iar în al doilea rând pentru că a cere de la Dumnezeu „mila” înseamnă a cere
încredințarea de împăr ăția Lui; cerând aceasta avem siguranța că toate celelalte se vor adaugă
nouă (Mt 6, 33; Lc 12, 31) . Iată, deci, de ce „pacea de sus ” este sfințitoare, purtătoare de har
și cum o singură cerere a credincioșilor către Dumnezeu le aduce acestora toate cele necesare
sfințirii lor.
Cabasila ne arată ca mila lui Dumnezeu reprezintă una și aceeași cu împărăția
cerurilor prin aceea că Hristos, când vorbea despre cununa celor milostivi, spunea că aceia vor
fi miluiți și vor dobândi împărăția cerurilor – „Fericiti cei milostivi, aceia vor fi miluiti”(Mt 5,
7). În alt loc, explicând ce înseamnă a fi miluit, spune: „Și va zice împăratul celor de -a
dreaptă Lui(adică celor milostivi): Veniți, binecuvântații Tatălui Meu și moșteniți împărăția
cea gătită vouă de la zidir ea lumii” (Mt 25, 34). Deci, Dumnezeu este izvorul milei și de
aceea trimite pe Unul Născut Fiul Său care curăță păcatul lumii prin Jertfa de pe cruce, de
aceea a cere milă de la El, înseamnă a cere făgăduința împărăției Sale celei veșnice.136
Rugăciunile pe care preotul le săvârșește în taină, îl prezintă pe acesta ca rugându -l pe
Dumnezeu să nu fie socotit nevrednic spre a aduce Sfânta Jertfă, ci să se arate vrednic spre
slujire cu suflet, limbă și mâini curate; aceasta reprezintă puterea cuvintelor, putere sfințitoare
și curățitoare. În toate cele pe care le săvârșesc sfintiții liturghisitori de -a lungul întregii
slujbe, este recapitulată întreagă iconomie a Mântuitorului Iisus Hristos 137 , astfel: sfințirea
darurilor, jertfa însăși, „vesteste moartea Lui”(1C or 11,26), învierea și înălțarea la cer, pentru
că darurile închinate, se transformă, prin sfințire, în însuși Trupul Domnului, care a pătimit, a
înviat și a fost înălțat la cer de către Tatăl. Cele ce preced jertfa, recapitulează venirea,
arătarea și desc opeirea desăvârșită, iar cele de după jertfă reprezintă chiar, după cuvintele

134 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 68
135 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 363
136 N. CABASILA, Explicări la…. , pp. 364 -365
137 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 338

Mântuitorului, „fagaduinta Tatalui” – pogorârea Mângâietorului peste Sfinții Apostoli,
deschiderea către neamuri și comuniunea în Duhul Sfânt (Lc 24, 49; FA 1, 4).
După cum spune Cabasila, aceste rugăciuni, cântări și acte au îndoit scop – sfințirea,
dar și rememorarea iconomiei mântuitoare, asemea este cu toate actele și gesturile ritualice, de
exemplu, intrarea cu Sfântă Evanghelie în Sfântul Altar, sau intrarea cu cinstitele da ruri, au un
scop practic, dar și un scop simbolic. Ambele întruchipează ieșirea și arătarea Mântuitorului
în lumea, prima nedeplina, iar cea din urmă desăvârșită și deplină, dar și ultimă.138
Liturghia, dacă ar fi rămas necunoscută, nu ar fi putut să își îndeplinească scopul
sfințitor și mântuitor, de aceea, încă din stadiul incipient al răspândirii, ea sădea în sufletele
celor ce abia o descopereau credința, iubire pentru Hristos, dar și frică de Dumnezeu. Însă,
acum, când este cunoscută, întreține aceste sentimente: statornicește, înnoiește și întărește în
credință. Pentru a rămâne în această stare, Sfântul Nicolae ne arată că avem nevoie de ochii
gândului pentru a ne putea face sufletul pregătit pentru a -L primi pe Hristos, pentru a ne uni
cu El; nu este suficient ca, oarecând, să fi cunoscut vag tainele Sfintei Liturghii, asemenea
cum nu este suficient doar să raționăm cu mintea opera mântuitoare, ci, minundandu -ne de
noutatea uimitoare a mântuirii, să încredințăm sufletele noastre lui Dumnezeu și să ne
aprindem inimile cu focul iubirii Lui.139
Astfel, prin toate simbolurile și semnificațiile profunde, nu numai prin cuvinte, ci
aducându -le pe toate în fața ochilor noștri, privindu -le cu ochiul gândului, arătându -le pe toate
ca însumând lucrarea sfințitoare a Liturghiei, acestea nu ne lasă să ne îndreptăm gândul spre
altceva, ci ne duce până la însăși Masa Sfântă, având vie amintirea jerftei istorice a
Mântuitorului, ne împărtășim de Sfintele Taine adăugând sfințire peste sfințire. Aceasta
reprezintă opera s fințitoare a cuvintelor sfinte, cântărilor sfinte și actelor liturgice, apoi însăși
opera sfântă, jertfa euharistica. Prin aceasta, prin rugăciunile preotului și ale poporului se
sfințesc sufletele creștinilor, atât ale celor vii cât și ale celor mutați la Domnul.140 Toate aceste
acte reprezintă iconomia mântuitoare și sunt celebrate prin lucrarea Jertfei, însă cele ce au loc
la celebrarea darurilor euharistice, ne sfințesc sufletele și ne fac vrednici pentru primirea
Sfintelor Daruri.
După înălțarea rugilor și a cererilor, credincioșii sunt îndemnați să se ofere pe sine
întru totul lui Hristos Dumnezeu. Despre îndemnul „Toată viața noastră lui Hristos –
Dumnezeu să o dăm”. Sfântul Nicolae Cabasila ne arată că nu este dat oricui să se
încredințeze pe sine însuși lui Dumnezeu, pentru că nu este de ajuns să voim noi, ci trebuie ca
Dumnezeu să încuviințeze. Aceasta este posibilă doar printr -o îndrăznire, printr -o familiaritate
cu El, este nevoie de încredere desăvârșită, iar aceasta se face prin curățirea cugetului care se
îndreaptă spre conteplarea celor dumnezeiești și uitarea de noi înșine. Doar atunci suntem
liberi și lăsăm în urmă grija pentru propria persoană, întrucât suntem încredințați că
Dumnezeu ne primește pe noi, ca dar, și ne face ai Săi. Pentru aceasta chemăm în ajutor pe
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, alături de toți sfinții care s -au încredințat de împărăția

138 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 339
139 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 341
140 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 342

cerurilor, ca mijlocitori și miluitori ai noștri. Întâi cerem „unitatea credinței” , apoi
„împărtășirea Sfântului Duh” – harul sfințitor și ne cesar pentru a ne încredința întru totul lui
Dumnezeu.
Aici, „unitatea credinței” , reprezintă siguranța, statornicia noastră de care avem
nevoie atunci când ne incredințăm lui Dumnezeu141 pentru ca El, prin mila și harul Său, să ne
sfințească și să ne facă hristofori. Această hristificare a omului, această îndumnezeire, trebuie
să devină un scop al creștinilor, iar ca mijloace ale acestui scop, avem credința, deci și
„unitatea credinței” , asceza, Tainele Bisericii și, în mod minunat, Sfânta Liturghie.142
Această împărtășire a Sfântului Duh înseamnă primirea harului dumnezeiesc; primirea
aceasta se realizează prin dărâmarea zidului dintre Dumnezeu și oameni prin Jertfa de pe
cruce, pentru ca oameni să revină la starea de comuniune cu Creatorul – aceasta o f ace Duhul
Sfânt atunci când se pogoară peste Apostoli, începând de atunci, izvorăște oamenilor harul
tuturor Tainelor prin care, sfințiți fiind, ajungem părtași ai firii Dumnezeiești, după cum spune
Apostolul Pavel (2Ptr 1, 4). Deci, încredințarea această nu se poate realiza decât prin credință
asumată total, trăită și întărită de ajutorul primit de la Duhul; ne încredințăm nu doar pe noi,
individual, ci și unii pe alții, adică legea iubirii instituită de Mântuitorul, ne obligă să caută și
cele ale aproape lui.143
Atunci când preotul se roagă tainic pentru toți, pentru plinirea Bisericii în general și în
mod special pentru toți cei ce iubesc si înfrumusețează sfântul locaș; preotul mijloceste
sfințirea acestora prin rugăciunea tainică – „sfințește pe cei ce iu besc podoaba (bunăcuviința)
casei Tale; Tu pe aceștia îi proslăvește cu dumnezeiască puterea Ta și nu ne lăsa pe noi, cei
ce nădăjduim întru Tine”144. Rugăciunea aceasta este încununată de răspunsul preotului –
„Că Bun și Iubitor de oameni ești și Ție slavă înălțăm …” , arătând cauza pentru care
Dumnezeu va împlini cererile credincioșilor – bunătatea și iubirea de oameni.145
Slava stă în mâinile împăraților, astfel Dumnezeu are puterea de a îi ridica și de a îi
slăvi pe cei ce doresc să se facă părtași împăr ăției cerurilor. Următoarea rugăciune de obște
care este rostită în numele tuturor credincioșilor aflați în unitate liturgică, îl surprinde pe preot
rugându -se tainic pentru împlinirea cererilor folositoare înălțate de obștească adunare care se
roagă împre ună cu el, arătând că și rugăciunile tainice întăresc comuniunea; Inițial, toate
rugăciunile Sfintei Liturghii se citeau de către preot cu voce tare, deoarece atât prin sensul lor,
cât și prin conținutul lor, sunt rugăciuni ale întregii Biserici.146
Înaint e de cântarea cea întreit -sfântă, preotul, îl roagă în taină pe Dumnezeu să
primească cântarea întregii Biserici și să dăruiască har celor ce o cântă – harul sfințitor care se
revarsă peste sufletele și trupurile celor ce înalță cântarea, dăruindu -le ierta re de greșeli,
pentru a fi vrednici a sluji lui Dumnezeu cu sfințenie. Rugăciunea preotului culmină cu cauza

141 N. CABASILA, Explicări la… , p. 366
142 P. NELLAS, Omul animal …, p. 75
143 N. CABASILA, Explicări la… , p. 367
144 Rugaciunea Antifonului al doilea , în Liturghia Sfântului…., p. 14
145 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 369
146 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 72

pentru care înalță aceaste rugi: „Ca Sfânt ești și întru sfinți Te odihnești ..” , deoarece celui ce
este sfânt cu adevărat, i se cuvine a fi înconj urat de sfinți.147
Cântarea înălțată lui Dumnezeu Cel în Treime, de trei ori sfânt – „Sfinte Dumnezeule,
Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește -ne pe noi!” este alcătuită de Biserica lui Hristos,
însă, după cum ne arată Sfântul Ioan Damaschinul, imnul este „împrumutat” de la îngeri.148
Cuvântul „sfinte” de trei ori este cântarea serafimilor (Isaia 6, 1 -3) iar adaosul „Dumnezeu
tare, fară de moarte” este un adaos din Psalmii lui David, unde acesta spune: „Insetat -a
sufletul meu de Dumnezeu cel tare, Cel viu”(Ps 41, 2).
De asemenea și cererea milei este adăugată și înălțată către Sfânta Treime, arătând și
că Vechiul Testament este acum desăvârșit în Legea cea Nouă, iar pe de altă parte, îngerii și
oamenii s -au unit într -o singură Biserică, prin venirea l ui Hristos, care este mai presus de
ceruri, dar în același timp, este pe pământ. De aceea, după ce Sfânta Evanghelie a fost arătată
și apoi dusă și așezată pe Sfânta Masă, întreaga Biserică înalță cu glas înalt această rugăciune,
pentru că, sălășluindu -se între noi, Mântuitorul Hristos a sfințit toată firea umană și ne -a
așezat împreună cu îngerii Săi.149
Această idee a unei singure Biserici este introdusă de Sfântul Chiril al Ierusalimului,
datorită întrupării și răscumpărării Mântuitorului, este o idee co mună pentru primii liturghisti,
în spiritualitatea răsăriteana.150 Darul lăsat de Mântuitorul Hristos oamenilor, dar fără de preț,
este de a se face asemenea îngerilor care slujesc la Jertfelnicul cel ceresc, prin sfințirea vieții,
a trupurilor și a sufletel or.
După cântarea întreit -sfântă, preotul îndeamnă pe credincioși să rămână în acea stare
de trezvie, de atenție desăvârșită – „Să luam aminte!” , urmând ca mai apoi să mijlocească
revărsarea păcii lui Dumnezeu asupra întregii comuniunii euharistice – „Pac ea tuturor!” ,
pacea necesară în vederea sfințirii. Alături de pace este nevoie și de înțelepciune, de acea
„sophia” care, după Cabasila, este necesar în timpul sfintei slujbe și cu care trebuie să ne
deschidem ochii și să privim spre toate cele ce se săvâr șesc și se rostesc; aceasta este
înțelepciunea creștină.151
Urmează îndemnul „Drepți!” care este alăturat înțelepciunii, deoarece aceasta este
starea în care trebuie să ne aflat atunci când ne apropiem de Dumnezeu și de Sfintele Taine,
dacă voim să ne împăr tășim de harul lor sfințitor. Aceasta este postură în care se află
credincioșii care se pregătesc să primească sfințirea, aceasta este poziția demnă, și acesta este
înțelesul și rațiunea sfintelor îndemnuri ale preotului.152
Cântarea întreit -sfântă introduc e citirea Sfintelor Scripturi deoarece, se cuvine să
înălțam slavă lui Dumnezeu pentru a ne face vrednici de a dobândi un dar atât de prețios,

147 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 380
148 Cf Expunerea exacta a credintei ortodoxe 3, 10; PG 94, 1021
149 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 3 79
150 Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza a V -a Mystagogică în Catehezele , coll. Izvoarele Ortodoxiei, trad. Pr. D.
Fecioru, București, 1943 -1945 , p. 569
151 N. CABASILA., Explicări la…. , p. 380
152 N. CABASILA., Explicări la…. , p. 381

auzirea și cunoașterea cuvintelor dumnezeiești; dacă înainte de citirea Apostolului cântarea de
laudă este ameste cată cu cererea „miluiește -ne pe noi” , la citirea Sfintei Evanghelii, înălțăm
doar lauda „Aliluia” , fără cerere, pentru că Sfânta Evanghelie întruchipează pe Hristos Însuși
pe Care, cunoscându -L, dobândim totul.153
Evanghelia este pentru Biserică o icoană vie, cuvântătoare ce ni -L descoperă pe
Hristos aflat în mijlocul nostru; este icoana Învierii lui Hristos și de aceea ea semnifică
împlinirea făgăduinței: „Unde sunt doi sau trei în numele Meu, acolo și Eu sunt în mijlocul
lor”( Mt 9, 20). Aceasta este pro misiunea de înălțare a omului prin sfințirea care izvorăște din
prezența tainică a Mântuitorului în mijlocul Bisericii.154
Folosul citirilor din Scriptură în acest moment al slujbei liturgice este de a pregăti și
curăți pe credincioși și de a îi umple pe ac eștia de Cuvântul lui Dumnezeu155 în vederea
sfințirii lor; este necesară citirea Apostolului asemenea cum s -a făcut și arătarea
Mântuitorului: treptat de la ceea ce era necunoscut și neînțeles, la ceea ce se face cunoscut.
Evanghelia este citită ulterior A postolului pentru că este încununarea mărturiei date de Sfinții
Apostoli, Cuvântul lui Dumnezeu, sfințitor și dătător de viață. Preotul citește tainic rugăciunea
prin care îl roagă pe Dumnezeu -Tatăl să trimită credincioșilor pe Sfântul Duh, asemenea
asupra cinstitelor daruri și asupra credincioșilor care urmează să asculte Cuvântul.156
Sfințirea celor ce ascultă Vestea cea Bună este realizată prin luminarea minții și a
gândului lor prin venirea Duhului, care mijlocește integerea tainei evanghelice a învierii
Fiului lui Dumnezeu. După citirea Sfintei Evanghelii, toți credincioșii, aflați în comuniune, se
roagă stăruitor, iar rugăciunile mulțimii sunt încununate de cererea stăruitoare a preotului
care, aflat în Altar, mijlocește milele lui Dumnzeu cele bogate și împlinirea cererilor, cele spre
sfințire si mântuire.157
Sfânta Jertfă se apropie și pentru aceasta este nevoie ca cei vrednici să rămână, iar
catehumenii din vechime, cei nebotezați nu pot participa, întrucât aceștia nu îl cunosc pe
Hristos; pentru aceșt ia preotul se roagă mai întâi, urmând să îi „îndeparteze” din obște
credincioșilor. Este imperios necesar ca „numai cei credincioși” să rămână deoarece Biserica
este noul popor ales al lui Dumnezeu. Acest „nou popor” 158 este cel pe care Domnul nostru
Iisus Hristos l -a adunat, l -a sfințit și l -a inițiat în taina mărturisirii și a cinstirii Lui în întreaga
lume. Așa cum spune părintele Alexander Schmeman, „Biserica nu este o societate religioasă,
în care Dumnezeu stăpânește prin preoți asupra oamenilor, ci est e însuși Trupul lui Hristos”,
acest Trup are ca izvor viața și ființa divino -umană a lui Hristos Însuși, prin aceasta se
dobândește sfințirea în Biserică sau, altfel spus, se împlinește Taina Credincioșilor în
Biserică.159

153 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 382
154 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 87
155 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 336
156 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 93
157 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 383
158 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 108
159 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 109

Preotul se roagă în continuare pentru sine și pentru toți cei credincioși care stau de
față, pentru ca nimeni să nu stea înaintea sfântului Jertfelnic, pătat, închinat trupește sau
sufletește. Preotul cere lui Dumnezeu ca cei prezenți și aflați în comuniune cu el să se facă
vrednici s pre a se împărtăși cu Sfintele Taine și, deci, a se sfinți și a dobândi împărăția
cerurilor. Rugăciunile aceste sunt încununate de exclamarea slavei lui Dumnezeu, pentru că
aceasta este grija principală a Bisericii: instituirea slavei divine în rândul oam enilor, slava din
care credincioșii se sfințesc și se fac sălaș al lui Hristos, prin mijlocirea Duhului Sfânt.160
Prin această Jertfă adusă o dată și pentru totdeauna, Domnul se aduce și se jerfeste pe
Sine neîncetat, răstignindu -se pentru păcatele lumii; e l este Arhiereul și mijlocitorul lumii în
fața Tatălui, de aceea Biserica -Trup Tainic al lui Hristos participă la preoția Lui și mijlocește
mijlocirea Sa.161
După ce preotul a slăvit și a lăudat pe Dumnezeu și slava Sa, ridică cinstitele daruri cu
evlavie în dreptul frunții, iese din altar purtându -le solemn pentru a le aduce la Sfântul
Jertfelnic; credincioșii cântă și îngenunchează înaintea cinstitelor daruri cu respect și se roagă
să fie pomeniți la aducerea darurilor, iar preotul înaintează spre Sfântul A ltar.
Credincioșii, prin sârguința preotului, nădăjduiesc a fi sfințit și pomeniți chiar în
împărăția cerurilor. În sens simbolic, spune Cabasila, aceasta poate fi și transpunerea în acte
liturgice a ultimei arătări a Mântuitorului, atunci când se afla în drumul său din Galileea spre
Ierusalim, unde intră aclamat și cinstit așa cum se cuvine, acolo trebuia să se jertfească și să
instituie Jertfa. De aceea și credincioșii cad înainte preotului și îi cer să fie pomeniți, pentru că
este varianta cea mai pioas ă de a primi nădejdea sfințirii prin Jertfa care a curățit toate
fărădelegile lumii 162 și a sfințit firea umană.
După ce preotul așează cinstitele daruri pe Sfântul Jertfelnic, simte că Jertfa se
apropie, se pregătește, se curățește pe sine prin rugăciuni p entru săvârșirea Sfintei Jertfe;
mijlocește nu doar pentru sine, ci pentru întreaga obștească adunare care stă înainte. Întrega
adunare este unită și reprezentată de glasul preotului care se roagă pentru „cinstitele daruri”
pentru a fi sfințite și izvorâto are de har și astfel, aducerea lor la Proscomidie să fie împlinită;
pentru aceasta este nevoie de dăruirea noastră deplină, de jertfă de sine care este
premergătoare dobândirii sfințirii – „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viață noastră, lui
Hristos -Dumnezeu să o dam” . Porunca iubirii este introdusă de pace; pacea este necesară
înainte iubirii, deoarece nu poate exista una fără cealaltă. Pacea lui Dumnezeu, la care sunt
credincioșii îndemnați de către preot, este întoarsă către preot prin forumula „ Si duhului tău!”
deoarece, așa cum ne arată Sfântul Ioan Gură de Aur, nu doar preotul se roagă pentru popor
ci, asemenea și poprul înalță rugi pentru savarsitorul văzut al înfricoșătoarelor Taine.163
Preotul mijlocește, prin rugăcaiune, iubirea care pătrunde reciproc întreaga mulțime
adunată în numele Domnului Hristos și care așteptă sfințirea – „Să ne iubim unii pe alții, ca

160 N. CABASILA, Explicări la…. , pp. 384 -385
161 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 112
162 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 386
163 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia XXVIII, Migne, P. G., t . LXI, col. 527

într-un gând să mărturisim …”164. Aceasta este pregătirea pe care o impune Domnul atunci
când zice: „Fiți gata!” (Mt, 24, 44), prin aceas ta se exprimă credința și faptele, deoarece
credința se arată prin mărturisire, iar faptele sunt încununate de iubire; iubirea este
încununarea faptelor bune și rezumatul virtuții. Aceasta iubire este darul lui Hristos pentru
Biserica Sa; este începutul, conținutul și scopul ultim al vieții Bisericii și al Tainelor. Această
iubire este „sfințenia Bisericii”.165
De asemenea, din iubirea pe care o avem unii față de alții, izvorăște și iubirea pentru
Dumnezeu, iar aceasta este cea care întreține flacără credi nței desăvârșite în El, de aceea după
porunca iubirii, preotul, ne aduce în vedere și mărturisirea – „….ca într -un gând să
marturisim” , mărturisire pe care credincioșii o proclamă: „Pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul
Duh, Treimea cea de o ființă și nedespăr țită” .166
După ce preotul îndeamnă pe toți credincioșii să mărturisească ceea ce a fost însuflețit
în ei despre Dumnezeu sau, altfel spus, adevărata înțelepciune sensibilă, de care se bucură
Biserica, în aceasta „sophia” trebuie să deschidem toate „usile” adică urechile noastre, gurile
noastre și îndată este rostit Crezul sau Simbolul de Credința. Această este atmosfera
euharistica pe care o simt credincioșii în inimile lor atunci când mărturisesc cu glas mare.
Următorul îndemn al preotului pentru credincioș i este de a își pregăti simțirile – „Să
stăm bine, să stăm cu frică …” pentru că este necesar să stăruim în credința care tocmai a fost
mărturisită; frica este starea de dinaintea descoperirii „înfricoșătoarelor lui Hristos taine”.
Acesta este momentul în care începe canonul euharistic, partea principală a dumnezeieștii
Liturghii, când începe săvârșirea Tainei – prefacerea darurilor euharistice în Trupul și Sângele
lui Hristos 167, de aceea este nevoie de frică. Sfânta Jertfă urmează a fi adusă „în pace” – este
pacea interioară, dar și pacea lăsată de Mântuitorul Hristos oamenilor și Bisericii, pacea
aducătoare de sfințenie.168
Credincioșii răspund acestui îndemn prin „Mila păcii, jertfa laudei!”, adică nu doar că
Jertfa este adusă în pace, dar este adusă pa cea în dar, deoarece Mântuitorul spune : „Milă
voiesc, iar nu jertfă”(Mt 9, 13). Și care este roada păcii, dacă nu mila? Un suflet curățit și
sfințit este îndestulat de milă.169 După ce credincioșii au fost introduși în această stare harică,
preotul trimite spre ei cel mai mare, cel mai de preț dar – „Harul Domnului nostru Iisus
Hristos, dragostea lui Dumnezeu -Tatăl si părtășia (comuniunea) Sfântului Duh să fie cu voi,
cu toți!”, asemenea păcii descrise de Apostolul Pavel(2 Co 13, 13). Credincioșii răspund
preotului asemenea.
Aici este menționat darul care vine de la fiecare Persoană Treimica: de la Fiul har, de
la Tatăl iubire și de la Duhul Sfânt comuniune, pentru că Fiul s -a dat pe sine și s -a jertfit,
devenind astfel Mântuitor, Tatăl a îngăduit aceasta pentru împăcarea cu n eamul omenesc prin

164 Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur…, p. 63
165 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 162
166 N. CABASILA, Explicări la… , p. 388
167 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 190
168 N. CABASILA, Explicări la… , p. 389
169 N. CABASILA, Explicări la… , p. 390

patimile Fiului, iar Duhul Sfânt oferă părtășie, atunci când vine peste Sfinții Apostoli; de
aceea bunătatea Duhului Sfânt, atunci când oferă sfințire oamenilor se numește „împărtășire”
sau „părtășie”.170
Deși aceste daruri au fost date o amenilor prin Jertfa Mântuitorului, este necesar ca
aceste daruri să rămână în oameni – „să fie cu voi, cu toți!” adică, să nu se departeze Harul
care a fost oferit prin scump Sângele Mântuitorului.
Observăm, deci, că participanții la Jertfa Euharistica p rimesc daruri de mare preț de la
Dumnezeu, în toate Ipostasele sale; aceste daruri sfințesc pe credincioșii și îi apropie de
primirea lui Hristos. Inimile credincioșilor sunt înălțate la îndemnul preotului, adică sunt
îndreptate spre dorirea celor de sus, spre împărăția cerurilor, nu spre cele pământești(Col 3,
2). Iar credincioșii încredințează că inimile lor sunt înălțate către Domnul, înviat și șezând de –
a dreapta Tatălui.171 Aceasta nu este o schimbare de loc, ci o înălțare a ei, o transfigurare a
modului de existență pentru că, spune Cabasila, în acest mod trăim în Hristos, mutând
spiritual inimile noastre de la lumea pământească, văzută, la cea cerească și nevăzută;
Dumnezeu s -a coborât la noi, pe pământ și suntem, deci, datori să ne înălțăm inimile la E l,
care, găsind firea umană și asumând -o, a făcut -o fire cerească încă din viața pământească, a
pus în noi viața cerească prin coborârea cerurilor pe pământ.172 Acest ecfonis -îndemn aparține
exclusiv Liturghiei dumnezeisti și nu se găsește în nicio altă slu jbă bicericeasca, această
înălțare confirmă că Euharistia se săvârșește în cer.173
Punct central al Jertfei Euharistice reprezintă cele ce urmează, înălțarea rugăciunilor
de mulțumire și sfințirea darurilor; acestea sunt prezentate de Cabasila în capitolul X XVII al
Tâlcuirii sale. Astfel, preotul, imitând pe Cel Dintâi Preot, care, înainte de a institui Taina și
înainte a sfinți pâinea și vinul, a înălțat mulțumire către Dumnezeu -Tatăl, mulțumire pe care
credincioșii o încuviințează „cu vrednicie și cu drepta te”. Preotul aduce în taină mulțumire
lui Dumnezeu, îl slăvește, îl laudă împreună cu îngerii și mărturisește recunoștința pentru
toate bunătățile dăruite nouă, recapitulând întreaga iconomie a Mântuitorului, după care
sfințește cinstitele daruri. Sfințire a începe prin amintirea înfricoșătoarei Cine, taină care a fost
încredințată Apostolilor înainte de pătimire: cum a primit Mântuitorul paharul, a luat pâinea, a
mulțumit și a sfințit Euharistia, asemenea repetă și preotul la sfințire: „Luați, mâncați…” și
„Beți dintru acesta toți …” rugându -se că aceleași cuvinte rostite de Mântuitorul Iisus Hristos
la Cina cea de Taină să facă pe Duhul Sfânt să reverse și auspra darurilor puse înainte harul
sfințitor și să le prefacă în sfântul Trup și scumpul Sânge.174
Prin rostirea acestor cuvinte sfinte, punctul culminant al sfintei slujbe este atins,
darurile sunt sfințite prin venirea Sfântului Duh, Jertfa s -a împlinit. Așa cum spune Cabasila,
marea și Sfânta Victimă, adică Mielul lui Dumnezeu este înjunghiat pentr u lume și se găsește
zăcând pe Sfânta Masă, deoarece pâinea Trupului dumnezeiesc nu este un simplu tablou ce

170 N. CABASILA, Explicări la… , p. 390
171 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 391
172 P. NELLAS, Omul animal … , p. 161
173 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 200
174 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 392

poartă pecete pictată, ci este însuși Darul adevărat, însuși preasfântul Trup care poartă toate
răutățile oamenilor, răstignirea, groapa. În acela și chip desăvârșit, vinul prefăcut nu este nimic
altceva decât Sângele care a ieșit îndată după împungerea coastei. Acest Trup și acest Sânge
sunt cele ce iau ființă prin zămislirea de la Duhul Sfânt asupra Fecioarei Maria, acesta este
Trupul înviat și înă lțat la ceruri.175
Un lucru interesant pe care Cabasila îl tratează în Tâlcuirea sa, este acela că preotul, nu
invocă pe Fiul, care este Preotul și Sfintitorul jertfei, ci invocă pe Tatăl; face aceasta pentru că
Mântuitorul Hristos are putere sfințitoare nu ca om, ci ca Dumezeu, adică sfințește prin
puterea dumnezeiască pe care o are comună cu Tatăl. Aceasta o arată chiar El atunci când, la
Cina cea de Taină, și -a înălțat ochii spre cer și a închinat Tatălui Pâinea Euharistică și după
aceea, când arată Își a rată și firea dumnezeiască și firea omenească înainte de Jertfa de pe
cruce – „Facă -se nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu” (Mt 26, 39), cu toate că este vorba de
aceeași voie, pe care Fiul o împlinește, pentru că le zice Apostolilor: „Cu dor am dorit să
mănânc cu voi aceste Paști, înainte de pătimirea Mea”.176
După ce Sfânta Jertfă se săvârșește, preotul are în față dovada vie a iubirii
neamarginite a lui Dumnezeu pentru oameni – Mielul lui Dumnezeu jertfit; avându -l deci, ca
Mijlocitor și pe Sfântul Duh ca M ângâietor, se roagă lui Dumnezeu ca darurile primite și
înălțate până la Jertfelnicul ceresc, să lucreze și să își împlinească efectul asupra celor pe care
i-a pomenit la Proscomidie. Cererile înălțate de preot sunt ca Dumnezeu să dea, în schimbul
Sfintelo r Daruri, Harul său sfințitor atât celor vii, cât și celor adormiți. Pentru cei adormiți, în
mod deosebit, se cere odihna sufletelor și moștenirea împărăției cerurilor, alături de sfinții cei
desăvârșiți, iar pentru cei vii, cere să se facă vrednici de Cin a Sfântă pentru a se îndestula de
harul sfințitor, pentru a nu cădea sub osândă. Preotul cere acum de la Dumnezeu toate cele
necesare dobândirii împărăției cerurilor: iertarea păcatelor, pace și îndestulare.177
Acum, când Darurile sunt jertfite și sfințite, preotul îi mulțumește lui Dumnezeu
pentru sfinții pe care Biserica a reușit să -i trimită în împărăția Lui însă, îl roagă stăruitor
pentru cei care încă nu sunt desăvârșiți în sfințenie și au nevoie de mijlocire; insistă acum
asupra celor adormiți în credi nță – părinți, strămoși, patriarhi, prooroci, evangheliști, apostoli,
propovăduitori, mărturisitori, pustnici și sufletele tuturor care s -au mutat în Împărăția
Veșnică, prin dreapta credința. Cererea preotului este accentuată de rugăciunea pentru
mântuirea sufletelor tuturor, întrucât Euharistia este mulțumirea care îi împlinește sensul,
adică înălțarea întregii Biserici spre Prestolul ceresc; este și taină, dar și trăirea prezenței lui
Hristos, Fiul lui Dumnezeu care se coboară și ne înalță la cer.178
Sfântul Ioan Gură de Aur, în Liturghia sa, se roaga pentru ca toți credincioșii să se
învrednicească de împărtășirea cu Sfintele Taine, pentru „a afla har dimpreună cu toți Sfinții,
care din veac au bineplăcut Ție (lui Dumnezeu)” și adaugă apoi: „Mai ales cu Preasfânta …
Născătoarea de Dumnezeu” , arătând că Jertfa Euharistică este cerere, pentru a ne invrednici

175 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 393
176 N. CABASILA, Explicări la…. , pp. 404 -405
177 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 408
178 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 240

toți de mântuirea în Hristos, dar și mulțumire – „Să ne dăruiești și nouă Harul, pe care l -ai
dat mai intai sfinților, să ne sfințesti precum ai s fințit și mai înainte pe alții de aceeasi fire cu
noi”.
Astfel, Dumnezeu este proclamat ca Binefacător, Sfințitor și Mântuitor al neamului
omenesc179. Tocmai acesta este rolul Euharistiei, de a curați păcatul care este căderea omului
de la Dumnezeu, dar și de la el însuși, de la natura primordială, slava și cinstea la care l -a care
la chemat Dumnezeu pe om. Biserica știe această pentru că întreaga viață bisericească
liturgică este dată de trăirea harică a restabilirii, a ridicării la această înălțime.180
După ce s-a rugat pentru cele necesare tuturor pentru a dobândi sfințirea, preotul se
roagă pentru sine, ca și el să fie sfințit; sfințirea preotului înseamnă iertarea păcatelor, pentru
că acesta este scopul și efectul principal al Sfintelor Daruri, după cum ne arată Cabasila în
capitolul XXXIV al Tâlcuirii sale. Această iertare este oferită de Sfântul Duh tuturor celor ce
se împărtășesc cu Sfintele Daruri. Preotul se roagă de asemenea, în acest timp, pentru ca
Harul să nu fie oprit de la Sfintele Daruri pentru motiv de nevrednicie, deoarece Harul
lucrează într -un scop îndoit în cinstitele Daruri: o dată pentru sfințirea darurilor, iar acesta nu
poate fi împiedicat sub nicio formă, deoarece este lucrarea Sfântului Duh și nu a celor
omenești, iar al doilea mod de lucrare a harului este sfințirea credincioșilor; aici este nevoie și
de sârguință, de râvna fiecăruia. Harul este sfințitor prin Sfintele Daruri dacă ne găsește
pregătiți să primim sfințirea. Pentru acest dar haric preotul se roagă a se arată vrednic să îl
mijlocească pentru credincioși, fie că este vorba de iertarea păcatelor, fie că o dată cu el sunt
date și alte daruri celor ce voiesc să sfințească la Ospăț.181
Nu mult după aceasta, preotul înalță această rugăciune cu întreaga mulțime aflată în
comuniune euharistică: se roagă pentru unirea tuturor, pentru a fi întreaga Biserică una, care
invocă milele lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos alături de toți sfinții Bisericii.
Preotul se roagă acum pentru cinstitele daruri care sunt sfințite, deci, este nevoie ca
sfințirea aceasta să fie dăruită și împărtășită și credincioșilor, pentru că preotul spune: „Ca
Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, Cel ce le -a primit pe dânsele … să ne trimită nouă
dumnezeiescul har și darul Duhului Sfânt …” 182. Ne rugăm, pentru Sfintele Daruri în sensul
în care voim ca ele să lucreze și să se reverse asupra noastră. Această cerere este întărită de
rugăciunea tainică a preotului, implorând pe Dumezeu ca toți credincioșii să se împărtășească
din Sfintele Taine cu co nștiința curată și să se bucure de toate roadele Sfintei Mese,
dobândind, deci, iertarea păcatelor, împărtășirea Sfântului Duh și împărăția cerurilor 183, adică
pre-gustare a sfințeniei.
După aceasta, preotul cere pentru toți ajutor de la Dumnezeu, pază pen tru a petrece
toată ziua în sfințenie, în pace și fără de păcat, având ca ajutător și păzitor credincios pe
îngerul păcii, în care credincioșii trebuie să își încredințeze nădejdea de a fi păzitor al

179 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 410
180 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 223
181 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 411
182 Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur…, p .84
183 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 412

sufletelor și trupurilor; asemenea, cere de la Dumnezeu iertarea păcatelor și toate cele ce sunt
necesare și folositoare sufletelor sfințite, pace lumii și apoi toate cele pentru viitor, pentru ca
restul zilelor să fie petrecute în pocăința, iar sfârșitul să ne fie creștinesc. O cerere importantă
aici este acee a a unității de credință și a împărtășirii Sfântului Duh pentru că, adunarea
credincioșilor în Biserică este Taină a Unității, lucrare sfântă a lui Hristos184, sfințită de
Duhul și prin care noi devenim fii ai lui Dumnezeu. Unitatea este alături de împărtăș irea
Sfântului Duh deoarece cuvântul „unitate” este dumnezeiesc; în trăirea credinței creștine și în
viața Bisericii, se referă la Dumnezeu Însuși, descoperit ca unitate – plinătate a vieții
dumnezeiești. Această unitate este lăsată Bisericii pentru a desc operi împărăția cerurilor în
lume și pentru a mântui lumea prin vestirea acestei împărații.185 Sfânta Euharistie, Taina
tainelor, face ca unitatea sa înflorească în diversitate.186
După ce credincioșii au fost întăriți și îndemnați de preot spre cele bune, acu m au
devenit vrednici de înfierea dumnezeiască, de aceea, toți îl invocă pe Dumnezeu ca „Tata
ceresc” , rostind Rugăciunea Domnească împreună, aceasta este desăvârșită de preot care îl
proclamă, din nou, pe Dumnezeu ca Stăpân; toți își îndeplinesc datoria de robi și își pleacă
captele, mărturisind supunerea. Pleacarea capetelor se face nu numai ca unuia ce este prin fire
Dumnezeu, Ziditor și Stăpân, ci și ca unuia ce este Răscumpărătorul robilor săi; Dumnezeu
ne-a răscumpărat prin Scump Sângele Fiului Său, Sânge care mijlocește și prin care se
realizează înfierea noastră 187, iertarea păcatelor și sfințirea.
Preotul se roagă pentru cele trebuincioase fiecăruia, invocând pentru aceasta numele
Unuia -Născut, harul și iubirea Sa de oameni, arătând că în El se pli nesc toate cererile –
„Toate câte veți cere de la Tatăl, în numele Meu, vă va da vouă!” (In 14,13; 14,23). În aceasta
stare, preotul continuă rugăciunea tainică, înalțând lui Hristos – Victima, Preotul, Pâinea, ruga
de a se împarți El Însuși robilor Săi, pr in Sine Însuși.188
Întreaga învățătură a lui Cabasila culmină în acest sens, în care acest Trup real, Trupul
Isusului istoric este Pâinea Euharistică și în același timp Trupul Bisericii; Trupul acesta
sfințitor va străluci la a Doua Venire, iar cei ce se vo r împărtăși de El vor fi înălțați, iar raza
dumnezeirii în care trăiesc sfinții încă din vremea acestei vieți nu -i va părăsi. Când se va arăta
Hristos, atunci trupurile moarte ale sfinților își vor arăta frumusețea, vor străluci cu lumina
Trupului Aceluia.189
Acum preotul este gata să se apropie de sfânta Cină euharistică la care cheamă și pe
credincioși; luând Pâinea cea de viață făcătoare, o arată și cheamă la împărtășire doar pe cei
ce sunt vrednici să o primească, prin îndemnul: „Sfintele, sfinților!” . Cu alte cuvinte, preotul
spune credincioșilor că ceea ce se află în față ochilor este „Pâinea vieții” (Cf. Ioan 6, 35), deci
toți cei ce doresc să se împărtășească se pregătesc să vină, însă nu toți, ci doar aceia care sunt

184 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 166
185 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 184
186 V. LOSKY, Teologia …, p. 217
187 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 414
188 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 414
189 P. NELLAS, Omul animal …, p. 167

sfinți; această sfințenie nu este a ceea desăvârșită prin virtute, ci este acea stare de pregătire
pentru obținerea desăvârșirii. Nimic nu îi împiedică acum pe credincioși să se sfințească prin
împărtășirea cu Sfintele Taine și să devină și ei sfinți, așa cum întreagă Biserică este sfântă.
Credincioșii sunt numiți sfinți deoarece participă la sfințenia lui Hristos, de al cărui Trup și
Sânge se împărtășesc pentru că ei devin mădulare ale acestui Trup, carne din carnea Lui și
oase din oasele Lui, până la unirea desăvârșită din care se trage vi ața și sfințirea
desăvârșită.190
Cu aceste cuvinte – „Sfintele Sfinților!” – și cu răspunsul credincioșilor, „Unul Sfânt,
Unul Domn, Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu -Tatăl …” se încheie orice rațiune
omenească. Sfintele, adică Trupul și Sângele Domnului sunt doar pentru cei sfinți, însă
nimeni nu este sfânt, în afară de Unul Sfânt, Domnul nostru Iisus Hristos, de aceea, din
nespusa Sa iubire de oameni, El ne dăruiește, ne împărtășește și nouă darul sfințeniei,
făcându -ne pe noi „semintie aleasă, preoție împărătească, neam sfant” (1Ptr 2, 9). Astfel,
sfințenie lui Hristos este singură care ne face astfel sfinți și vrednici să ne primim împărtășirea
sfintelor Taine și a Harului dumnezeiesc.191

4.4 Sfânta Liturghie – Jertfă cuvăntătoare de mulțumitre

Sfinții, care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu, sunt desăvârșiți și locuiesc
împreună cu îngerii în rândul ierarhiei cerești, de aceea, nu mai au nevoie de ajutorul ierarhiei
pământești. Sfântul este asemenea unui lui Hristos – Mielul nevinovat, totde auna dispus să se
jertfească, să ia asupra sa toate neputințele celorlalți.192
Dacă sfintele Daruri, pe de o parte sunt aduse și închinate lui Dumnezeu, iar pe de altă
parte sfințesc pe credincioșii care au nevoie de harul sfințitor, există un raționament prin care,
prin această aducere, sunt cinstiți cei sfințiți și desăvârșiți întru totul și de asemenea, atunci
când chemăm în ajutorul nostru pe sfinți, le făgăduim Liturghia acestor daruri, într -un
asemenea fel în care ar fi, parcă, închinate lor. Cabasila spune că acest aspect ține de scopul
aducerii darurilor; darurile devin ale sfinților atunci când sunt aduse lui Dumnezeu că dar de
mulțumire pentru slava cu care El a încununat pe sfinți și pentru desăvârșirea de care ei se
bucură.
Aceste cinstite Da ruri sunt ale lui Dumnezeu pentru că Îi sunt închinate, dar sunt și
ale credincioșilor, pentru că aceștia au nevoie de ajutor și de sfințire, însă ele sunt și ale
sfinților, deoarece sunt închinate lui Dumnezeu din cauza lor. Cabasila exemplifică aici,

190 N. CABASILA, Explicări la…., p. 415
191 Pr. Alexander SCHMEMANN, Postul Mare – Pași spre Înviere , Ed. Sophia, București, 2013, p. 130
192 Dumitru STANILOAE, Rugăciunea lui Iisus ș i experiența Duhului Sfânt, Ediția a II -a, Ed. Deisis, Sibiu,
2003, p. 57

spunând că darul dedicat cuiva îi aparține, oricare ar fi primitorul, pentru că nu toate darurile
sunt ținute în mâinile primitorului, ci unele daruri sunt oferite și prin mijlocitori; acești
mijlocitori sunt persoane pe care cel ce încredințează și oferă dar ul le alege, pentru a transmite
bucuria dăruirii.
În acest sens, Mântuitorul Însuși exemplifică, spunând că El este Acela care primește
atunci când facem milostenie și oferim ceva săracilor (Cf. Mt 25, 40), deoarece aceia care
dăruiesc celor ce au nevoie , o fac pentru Domnul Hristos. Asemenea este și cu mijlocirea
sfinților, aceștia iau darurile, pentru că datorită lor se aduc aceste daruri lui Dumnezeu, după
cum milostenia se face în numele iubirii de Hristos, așa se aduc și Darurile, pentru iubirea față
de sfinți. Iubind sfinți cu o putere nemăsurată, asemănăm bunurile încredințate lor cu cele ale
noastre și ne bucurăm împreună cu ei pentru fericirea cu care au fost încununați, că și cum noi
înșine am fi părtași ai acestei fericiri; bucurându -ne de bunăt ățile cu care au fost învredniciți
de Dumnezeu sfinții, înălțam laudă de mulțumire Dătătorului și îi oferim daruri în semn de
recunoștință. 193
Sfinții primesc Darurile nu doar din cauza iubirii pentru ei, ci și pentru că ei se bucură
atunci când credincioși i aduc și înalță lui Dumnezeu mulțumire și slavă prin aceste daruri;
aceasta o arată Cabasila spunând că, după cum cel mai mare păcat este că numele lui
Dumnezeu să fie hulit între neamuri (Cf. Rm 2, 24), tot așa, cea mai mare dorință și cea mai
mare bucur ie a sfinților este că, prin ei, Dumnezeu să fie slăvit. De aceea ei s -au nevoit fără
încetare atunci când au trăit viața pământească și tot așa, și în viața cerească, se îndeletnicesc
cu aceeași nevoire, fiind cea mai mare bucurie după ce au trecut la via ță veșnică. Dacă
membrii Bisericii trăiesc înalțând lui Dumnezeu mulțumire necontenită și dacă fac toate spre
slava Lui, chiar și atunci când aceștia nădăjduiesc cu greu această fericire, cu atât mai mult
fericirea sfinților este cu mult mai mare, pentru c ă ei sunt desăvârșiți, ei nu mai nădăjduiesc
bunurile, ci simț dărnicia lui Dumnezeu în totalitate. Ei au ajuns din simpli oameni ce au
viețuit pe pământ, luminători ai împărăției cerești, fii măriți și moștenitori ai împărăției
cerurilor, mijlocitori și o crotitori ai noștri pentru că au trecere în față Judecătorului.194
Din pricina bucuriei imense pe care sfinții o trăiesc , nu se mai satură să slăvească pe
Dumnezeu, li se pare că ei singuri nu sunt de ajuns, de aceea doresc să le fie alături întreaga
ierarhie îngerească și toți oamenii să ia parte, împreună cu ei, la imnul lor de laudă, pentru că
datoria lor de recunoștință să fie plătită lui Dumnezeu, înmulțind pe cei ce laudă numele Său
cel sfânt.
De aceea, spune părintele Alexander Schmemann că Euha ristia este Taină a
Împărăției, deoarece este înălțarea Bisericii la Cina lui Hristos, este în același timp taină
eshatologică, dar și taină cosmică, pentru că se referă la împlinirea lumii în împărăția lui
Dumnezeu. Biserica este sărbătoare eshatologică a împărăției lui Dumnezeu.195 De asemenea,
Biserica este Taină cosmică, deoarece în Ea ni se descoperă, în această lume pământească,
adevărata lume a lui Dumnezeu, cea dintru început, iar aceasta este salvată de Hristos. În

193 N. CABASILA, Explicări la…., p. 437
194 N. CABASILA, Explicări la…., p. 438
195 Pr. A. SCHMEMANN, Introducere în … , p. 225

trăirea liturgică nu ne rupem de sf ârșitul veacurilor, deoarece lumea a fost mântuită în Hristos.
De aceea, sfinții se bucură de a fi membri ai ierarhiei cerești, fii ai împărăției lui Dumnezeu și
prin iubirea pe care credincioșii o poartă lor, ei ne încearcă să ne înalțe la adevărată iubi re a
lui Dumnezeu.
În acest sens, Cabasila oferă ca mărturie pentru mulțumirea sfinților și exemplul celor
trei tineri din Babilon care, atunci când au ieșit nevătămați din cuptorul încins (Daniil, 3), s -au
simțit nevoiți să înalțe mulțumire Izb ăvitorului lor și să îi adauca laudă pentru minunea pe
care o făcuse cu ei; ei nu s -au mulțumit prin a cântă ei înșiși, socotind că glasul lor nu este
suficient, au chemat în ajutor pe sfinții îngeri, pe tot neamul omenesc și chiar toate lucrurile
necuvânt ătoare și neînsuflețite, cerul cu soare și stele, pământul și munții, adică toată făptura.
Iată, deci, cât de mare este râvnă sfinților pentru a îl lăuda pe Dumnezeu încă din viața
pământească și, deci, cu atât mai mult după ce au fost eliberați de trup.196
De aceea, părintele Alexander Schmemann numește Euharistia – Taină a Mulțumirii ,
deoarece mulțumirea este experierea raiului, pentru că omul a fost creat în rai și pentru rai.197
Sfinții, care se bucură de veșnicia raiului, ne vin în ajutor și mijlocesc la Stăpânul lor pentru
noi, după cum am văzut mai sus, pentru ca sfinții au ajuns la adevărata cunoaștere –
cunoașterea lui Dumnezeu. Mântuitorul spune că „Viața veșnică este această: Să Te cunoască
pe Tine, Singurul Dumnezeu Adevărat” (In 17, 3) iar în acest e cuvinte se cuprinde întregul
sens al creștinismului. Omul a fost creat pentru a cunoaște pe Dumnezeu și pentru a se
asemăna cu El; cunoașterea despre care vorbește Hristos că fiind viață veșnică – raiul, nu este
o cunoaștere rațională. Oricât de corectă ar fi cunoașterea rațională, rămâne închisă în limitele
naturii căzute și slăbite de păcat. Adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu transformă viața
oamenilor în mulțumire, iar mulțumirea transformă veșnicia în viață veșnică.198
Deci, dacă cineva își va aduce am inte de sfinți, de fericirea, de cinstea și de slava lor și
lăuda pe Dumnezeu – cel ce încununează pe sfinți, acela le produce o mulțumire foarte mare,
nu doar prin simple cuvinte, ci și prin daruri de mulțumire și încă unele daruri care îi plac așa
de mul t și sunt prețuite cu cea mai mare cinste. Mântuitorul însuși, atunci când primește
darurile noastre, ne da în schimb mult mai mult decât se cuvine – Trupul și Sângele Său, de
aceea sfinții, care se bucură de Daruri mai mult decât orice altă cinste pe care am putea să o
oferim lor, ne vin cu totul în ajutor la orice nevoie avem, pentru ca ei înșiși imită pe Stăpânul
lor în toate.199
In conținutul Tâlcuirii sale, Nicolae Cabasila, tratează împotrivă celor care cred că
această pomenire a sfinților la sfânta și dumnezeiasca Liturghie ar fi o rugăciune a preotului
către Dumnezeu, pentru sfinți și nu o mulțumire pentru ei, ori o mijlocire a lor și astfel, unii
au căzut în rătăcire; o astfel de părere exprimase episcopul Teodor al Andidelor (secolele XI –
XII).200

196 N. CABASILA, Explicări la…., p. 438
197 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 207
198 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 209 -210
199 N. CABASILA, Explicări la…., p. 439
200 Diac. I. I. ICĂ jr., De la Dionisie … , pp. 306 -308

Astfel, Cabasila face lumină, spunând că o astfel de părere nu este validă pentru că,
dacă Biserica s -ar ruga pentru sfinți, ar trebui să ceară pentru ace știa aceleași lucruri pentru
care se roagă de obicei. Spre exemplu, pentru cei adormiți cere iertarea păcatelor, odihnă
veșnică și moștenirea împărăției cerurilor, alaturii de sfinții desăvârșiți, iar pentru ceilalți, se
adaugă rugăciunea de cerere a credi ncioșilor, după nevoile fiecăruia. Însă, nu orice dorește
cineva este și cu putință să ceară în rugăciune, existând o limită, o barieră reprezentată de
faptul că „noi nu știm să ne rugăm” și de aceea Duhul mijlocește pentru noi (Rm 8, 26). Deci,
dacă Bis erica s -ar ruga pentreu sfinți, ar însemna că cere iertarea păcatelor acestora, ei fiind
nevinovați însă, în realitate, Biserica nu cere odihnă celor desăvârșiți, nu se roagă pentru
iertarea păcatelor sfinților.201
În acest sens, tocmai cuvintele Sfintei Li turghii spun „Înca aducem Ție această slujbă
cuvântătoare pentru cei adormiți întru dreapta credință: strămoși, patriarhi, profeți, apostoli,
propovăduitori, evangheliști, mucenici, mărturisitori, pustnici și pentru tot sufletul ce s -a
săvârșit în dreapta credință; mai ales pentru Preasfânta curata, preabinecuvântata, slăvita
Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioară Maria, pentru Sfântul
Prooroc, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, Ioan, pentru Sfinții și întru tot lăudații
Aposto li și pentru toți sfinții, pentru ale căror rugăciuni cercetează -ne pe noi, Dumnezeule.
Adu-ți aminte de cei adormiți întru nădejdea învierii și a vieții celei veșnice și îi odihnește
acolo unde strălucește lumina feței Tale” .202 Acestea sunt cuvintele cu ca re sunt sfinții
pomeniți la Liturghie, iar aici nu este cuprinsă nicio cerere pentru ei iar atunci când
pomenește pe credincioșii adormiți, cere odihna veșnică, „…acolo unde strălucește lumina
feței Tale”. Preotul nu cere nimic pentru sfinți, ci doar îi pomenește că mijlocitori ai noștri.
Această înșiruire a sfinților reprezintă nu cum au înțeles unii greșit – o cerere pentru sfinți, ci
o mulțumire, iar dovadă pentru aceasta este tocmai faptul că în această înșiruire a sfinților este
și Maica Domnului, or i aceea care este mai presus de orice ierarhie cerească și omenească,
fiind mai sfântă decât orice putere îngerească, nu ar fi numărată în lista celor ce au nevoie de
mijlocirea noastră. De asemenea, Hristos se face Mijlocitor între Dumnezeu și oameni, nu
prin cuvinte sau prin rugăciuni, ci prin propria Sa persoană, că unul ce este Dumnezeu și Om,
unind pe Dumnezeu cu oamenii, făcându -se pe Sine hotar comun între cele două firi, atunci
când asumă firea umană.203
Hristos este Savarsitorul tainic al sfintei J ertfe, este Cel care împlinește obiectul
principal al Liturghie, cât și scopul, adică sfințirea darurilor și sfințirea credincioșilor, însă
aceste rugăciuni, invocații și toare cererile sunt înălțate de preot; primele aparțin Stăpânului,
iar cele din urmă aprțin robului. Preotul este rugător, iar Hristos împlinește rugăciunile,
Mântuitorul dăruiește, iar preotul mulțumește pentru cele primite, preotul oferă darurile
noastre, iar Domnul Dumnezeu le primește; și Domnul aduce lui Dumnezeu -Tatăl daruri, dar
El se aduce pe Sine odată cu darurile noastre, atunci când acestea devin El însuși, când se
prefac în Sfântul Trup și Scumpul Sânge, de aceea spunem că El este Cel ce aduce și Cel ce se

201 N. CABASILA, Explicări la…., p. 440
202 Anaforaua liturgică , în Liturghia Sfântului…, p. 77
203 N. CABASILA, Explicări la…., p. 442

aduce pe Sine și Cel ce primește – „… căci Tu ești Cel ce aduci si Cel ce Te aduci, Cel ce
primești și Cel ce Te împarți, Hristoase, Dumnezeul nostru ….” .204
Hristos primește darurile de pâine și vin, înălțate de preot, atunci când ele sunt pâine și
vin, le primește sfințindu -le și prefăcându -le în Trupul și Sângele Său, ad ică își împropriază
darurile iar acesta este modul în care Hristos săvârșește sfânta slujbă. După cum arată
Cabasila, cuvintele Liturghiei nu sunt ale lui Hristos, ci ale preotului care cheamă în ajutor
spre mijlocire pe toți sfinții, toate cuvintele rugă ciunilor sunt cuvintele unor robi pentru că nu
se aduce mulțumire din partea unei singure persoane, ci a întregii comunități, a întregului
popor; credincioșii mulțumesc asemenea unor păcătoși pe care Dumnezeu, din nespusa Sa
iubire de oameni, nu îi trece c u vedere, iar această mulțumire nu este adusă numai lui
Dumnezeu -Tatăl, și Fiului și Sfântului Duh. Pomenirea Maicii Domnului, asemenea robilor
către Stăpâna lor, aduce rugăciune că, prim mijlocirea ei și a sfinților, să dobândească grijă lui
Dumnezeu, iar la toate acestea, preotul adaugă : „Mulțumim Ție și Unuia -Născut Fiului Tău
…”. Deci, Hristos nu poate rosti aceste cuvinte, întrucât nu își poate mulțumi singur. Așadar,
această pomenire a sfinților nu este una de cerere, ci este una de mulțumire, euhar istică,
aceasta fiind esența Liturghiei – mulțumirea. Rugăciunea care ne întoarce către Dumnezeu
poate fi sau de cerere, sau de mulțumire, deci, în primul caz rugăm pe Dumnezeu să ne trimită
Harul său sfințitor, iar în al doilea caz îi mulțumim pentru bună tățile primite de noi.205
O dovadă în acest sens este și aceea că desavrasirea sfinților, posibilitatea ca omul să
devină sfânt, este cel mai mare dintre darurile oferite de Dumnezeu oamenilor, de aceea nu
este deloc nepotrivit ca Biserica să înalțe mulțumi re pentru acest dar. Aceste cete ale sfinților
reprezintă cununa bunătăților oferite de Dumnezeu oamenilor, de aceea S -a întrupat Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, pentru ca oamenii să fie trecuți de pe pământ la cer și să fie moștenitorii
împărăției cerești. De aceea, părintele Alexander Schmemann numește Euharistia Taina
Mulțumirii, deoarece Euharistia nu răspunde prin definiții, ci prin putere și prin lumina ei;
aceasta mulțumire este puterea care transformă viața în dorință și în însetare, în iubire care
împlinește totul în lume, transformă toate cele pe care Dumnezeu ni le oferă în cunoașterea lui
Dumnezeu, iar cunoașterea adevărată ne descoperă și ne aduce în comuniune cu El;206 această
cunostere este sfințenia, bucuria cu care au fost sfinții încununați în îm părăția cerurilor,
cunoscându -l pe Dumnezeu.
Deci, spune Cabasila, dacă în Liturghie există o adevărată mulțumire centrală (gr.
Euharistia) și dacă sfintele Daruri sunt în același timp daruri de mulțumire și de cerere, atunci
înseamnă că rezumatul acestei mulțumiri sunt tocmai sfinții desăvârșiți.207
Cauza mulțumirii pe care o înalță Biserica este tocmai dobândirea celor cerute – ceea
ce i se poruncește omului să ceară, adică împărăția lui Dumnezeu (Mt 6, 33), pentru că și
credincioșii să o moștenească și să ajungă desăvârșiți, adică sfinți, după cum și Cel ce îi
cheamă la sfințenie este Sfânt. De aceea, dacă Biserică îi cere lui Dumnezeu aceasta, urmează

204 Rugăciunea din timpul cântării heruvimice , în Liturghia Sfântului…., p. 48
205 N. CABASILA, Explicări la…., p. 444
206 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 226
207 N. CABASILA, Explic ări la…., p. 445

ca tot pentru aceasta să înalțe mulțumire, dacă se roagă pentru că fiii Bisericii să se
desăvârșească î n sfințenie, urmează să mulțumească pentru sfinții care s -au desăvârșit deja și
în același timp să mulțumească și Celui ce i -a desăvârșit. Acesta este, de asemenea, și motivul
pentru care această sfântă slujbă se numește și Euharistie , pentru că alături de toate celelalte
lucruri, pomenim sfinții, care sunt cununa întregii vieți și de aceea le cerem pe toate prin
mijlocirea lor, iar când mulțumim pentru ele, mulțumim, de fapt, pentru desăvârșirea
sfinților.208 De asemenea, după cum scopul Mântuitorului a fost să întemeieze ceata sfinților,
atunci când Biserica îl lăuda pentru tot ce a făcut, îi înalță mulțumire având în vedere ceata
sfinților, iar această Taină este instituită mulțumind lui Dumnezeu -Tatăl, pentru că El trebuia
să deschidă cerurile, pentru a st rânge acolo ceata celor „întâi -născuți”( Evr 12, 22).
Biserica imită pe Domnul Hristos și aduce Jertfă nu doar pentru a cere, ci și pentru a
mulțumi, iar această se vede în multe locuri, dar mai ales în rugăciunea care exprimă un scop
central al sfintei sl ujbe, Anaforaua sau Marea rugăciune a Sfintei Jertfe 209 – „Cu vrednicie
și cu dreptate este a -Ți cânta Tie, pe Tine a te binecuvânta, pe Ține a te lăuda, ție a -ți
mulțumi, Ție a ne închina, în tot locul stăpânirii Tale; căci Tu ești Dumnezeu negrăit și
necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind și același fiind: Tu și Unul -Născut Fiul
Tău și Duhul Tău cel Sfânt. Tu din neființă la ființă ne -ai adus pe noi, și căzând noi, iarăși
ne-ai ridicat și nu te -ai depărtat, toate făcându -le, până ce ne -ai su it la cer și ne -ai dăruit
nouă împărăția Ta ce va să fie. Pentru toate acestea mulțumim Ție și Unuia -Născut Fiului
Tău și Duhului Tău celui Sfânt, pentru toate pe care le știm și pe care nu le știm; pentru
binefacerile Tale cele arătate și cele nearătate, ce ni s -au făcut nouă. Mulțumim Ție și pentru
Liturghia aceasta, pe care ai binevoit a o primi din mâinile noastre, deși stau înaintea Ta mii
de arhangheli și zeci de mii de îngeri, heruvimii cei cu ochi mulți și serafimii cei cu câte șase
aripi, care se î nalță zburând …” 210 – rugăciune care, după Cabasila, cuprinde toată intenția
Sfintei Liturghii. Astfel, după ce rezumă toate câte a făcut Dumnezeu pentru noi, preotul
mulțumește pentru ele, amintește de întruparea Domnului, de instituirea Tainei și de por unca
de a face asemenea întru pomenirea lui Hristos – „Aducandu -ne aminte, așadar, de această
poruncă mântuitoare și de toate cele ce s -au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de
învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de șederea cea de -a drea pta, și de cea de a
doua și slăvită venire” 211 apoi adaugă și motivul pentru care această punere înainte a
darurilor este aducere aminte de toate binefacerile primite.
Mulțumirea, tocmai această ”eucharistein” din Tâlcuirea lui Nicolae Cabasila, este
cinst irea cu daruri a Binefăcătorului212, de aceea preotul spune „Ale Tale, dintru ale Tale, Ție
Ți-aducem de toate și pentru toate”. Mai departe, mulțumirea se arată și mai lămurit pentru că
alături de preot, unit în rugăciune euharistică, este poporul care înal ță în timpul jertfei

208 N. CABASILA, Explicări la…., p. 446
209 Pr. Prof. Dr. E. BRANIȘTE, Liturgică specială , p. 315
210 Liturghia Sfântului…, pp. 68-69
211 Liturghia Sfântului…, p. 72
212 N. CABASILA, Explicări la…., p. 447

mulțumire – „Pe Tine te laudăm, pe Tine te binecuvântăm, Ție îți mlțumim, Doamne, și ne
rugăm Ție, Dumnezeului nostru”.213
Cu alte cuvinte, după cum am arătat de la început, scopul sfintei Jertfe este de a lăuda
pe Dumnezeu, de a mulțu mi și în același timp de a ruga pe Dumnezeu fiind deci, Jertfa de
mulțumire și de cerere, în același timp. Săvârșirea acestei Jertfe, urmărește firul aducerii
aminte de două aspecte; primul aspect este dat de poruncă Mântuitorului: „Aceasta să o faceți
întru pomenirea Mea” , iar al doilea aspect este dat de toate lucrurile pe care Mântuitorul le -a
săvârșit pentru noi, pentru că această amintire a binefacerilor primite, ne îndeamnă în mod
natural să fim recunoscători și, totodată, să oferim ceva în întregime , Celui ce ne -a oferit nouă
nenumărate daruri sau, după cum spune Cabasila, „Celui ce a fost pentru noi cauza a mii de
haruri” .214
Aducerea și săvârșirea acestei sfinte Jertfe este întocmai darul Mântuitorului Hristos,
nu e ceva ce vine de la oameni, este aceeași Jertfă adusă lui Dumnezeu -Tatăl de Unul -Născut
Fiul Său, ca unui Părinte și Dumnezeu; noi, asemenea lui Hristos, aducând această Jertfă,
mulțumim, pentru că și Hristos a mulțumit și pentru că, de asemenea, cele aduse sunt tot
daruri ale lui Dumneze u, făcătorul a toate. Totodată, această formă de mulțumire nu este de la
oameni, oamenii doar au dezvoltat -o, ci este tot de la Dumnezeu, descoperită oamenilor prin
Iisus Hristos, care ne îndeamnă să o săvârșim; de aceea, Cabasila spune „Tu Însuți ne -ai
îndemnat la ea (sfânta Jertfă) prin Fiul Tău Unul Născut …” și astfel, darurile aduse lui
Dumnezeu, sunt din cele ale lui Dumnezeu dăruite nouă, oamenilor, și sunt pentru toate câte a
făcut nouă. În acest sens, chiar și pentru a înălța această Jertfă de m ulțumire lui Dumnezeu,
este nevoie, încă o dată, de recunoștință, pentru că nimic nu este al nostru, ci toate sunt din ale
lui Dumnezeu, inclusiv primirea și lucrarea Jertfei.215
Pomenirea sfinților se face la dumnezeiasca Liturghie de două ori; mai întâi la început,
la Proscomidie, acolo când darurile sunt închinate, iar a două pomenire se face atunci când
darurile sunt sfințite, la fel cum aducerea în sine a darurilor are două semnificații. Prima oară
este simplă aducere de prinoase, iar a doua oară este ad ucere de jertfă, de aceea este necesar
că și cei pentru care se aduc darurile și se înălța mulțumirea să fie pomeniți atât prima, cât și a
doua oară, la cele două aduceri. Deci, dacă la Proscomidie preotul spune „Intru pomenirea
Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos…”, la sfânta Jertfă preotul
spune „Aducandu -ne aminte, așadar, de cele ce s -au făcut pentru noi: de cruce, de groapă…”
pentru că pomenirea Domnului de la Proscomidie este aducere aminte de răstignire și de
moartea de pe cruce, adică Hristos mort și jertfit.216
Prin această primă aducere se împlinește și se desăvârșește Persoana Mântuitorului
care renunță la sine cu desăvârșire pentru că Fiul se golește de egalitatea Sa cu Dumnezeu –
Tatăl și părăsește conditita proprie de slavă, se coboară la firea umană, acceptă rușinea,
asumând condițiile obiective ale păcatului, adică asumă condiția oamenilor muritori. Acum,

213 Liturghia Sfântului…, p. 73
214 N. CABASILA, Explicări la…., p. 447
215 N. CABASILA, Explicări la…., p. 448
216 N. CABASILA, Explicări la…., pp. 448 -449

Mântuitorul, își ascunde slavă în suferința și în moarte pentru că, deci omul a fost creat după
chipul neasemănat de frumos al dumnezeirii, era necesar că E l să descopere în propriul său
trup măsură în care omul se degradase din pricina păcatului. Hristos acceptă să devină muritor
pentru că singură cale de a birui moartea era aceea de a face posibilă pătrunderea morții în
Dumnezeusi astfel, să fie învinsă.217
A doua aducere, cea de la sfânta Jertfă este aducere aminte a celor ce au urmat
crucii; asemenea este și cu pomenirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la Proscomidie
fiind pomenite slava Maicii Domnului și a sfinților, iar la sfânta Jertfă fiind pome niți toți
sfinții, în frunte cu Maica Domnului;218 asemenea Mântuitorului, Maicii Domnului și
sfinților, preotul pomenește atât la Proscomidie, cât și la sfânta Jertfă, pe toți credincioșii care
au nevoie de milă și de har sfințitor, atât vii cât și adormiț i, pentru că prin Sfânta Taină se cere
harul sfințitor pentru aceștia.
Dacă la închinarea darurilor, de la Proscomidie, preotul arată pentru cine se aduce
Jertfa, pomenind pe Mântuitorul întâi, Maica Domnului, toți sfinții pentru care se aduce
mulțumire, dar și pe credinciosiii pentru care se roagă și se cere sfințire, săvârșind Jertfa în
chip văzut, adică afierosește Agnețul și miridele pentru fiecare în parte, tăindu -le din pâine, la
a două aducere, adică la Jertfa de sfințirea a darurilor, acestea sunt oferite spre a fi sfințite în
chip nevăzut, tainic, de către Preasfântul Duh care se pogoară prin rugăciunile sfințitoare ale
preotului, după cum ne arată Cabasila.
Sfânta și dumnezeiască Liturghie poartă și denumirea de „slujba cuvantatoare”
deoarece, cum am prezentat, Jertfa nu este introdusă de fapte, ci de cuvinte; sunt cuvinte
savarsitoare și sfințitoare. Aducerea și închinarea darurilor la Proscomidie este o acțiune
specifică preotului ca om, de aceea este o lucrare activă a preotului, însă ce -a de a doua
aducere este tocmai prefacerea darurilor de pâine și vin în Trupul și Sângele Mântuitorului
Hristos, iar această Jertfă nesângeroasă, cuvântătoare, este mai presus de puterile omenești, de
aceea o împlinește Harul lui Dumnezeu, pe când preotul doar se roagă. De aceea, după cum ne
lămurește Cabasila, chiar dacă sfânta Jertfă este o faptă adevărată și o realitate deplină, pentru
că preotul nu lucrează propriu -zis, ci se folosește de rugăciuni sfințitoare, nu de acte fizice, ea
se numește „slujba cuvântăt oare”.219
În acest sens, aportul culminant pe care omul îl are în această lucrare de aducere, dar și
chemare a harului divin, este mulțumirea. De aceea, întreaga Taină prin care ni se dăruiesc
Trupul și Sângele Mântuitorului a primit numele de Euharistie, adică „Multumire”. Foarte
frumos arată părintele Schmemann că, la Liturghie totul este real, însă nu este realitatea
acestei lumi, a timpului căzut, și este realitatea Adunării Bisericii, în timpul nou al Duhului
Sfânt. Taina Euharistiei, încadrată organ ic în Sfânta Liturghie, nu este altceva decât esența
vieții creștine, a lumii și a coborârii cerului pe pământ, care întrepătrunde întreagă Biserică a

217 Vladimir LOSSKY, Introducere în…, p. 153
218 N. CABASILA, Explicări la…., p. 449
219 N. CABASILA, Explicări la…., p. 450

lui Hristos; este unirea nedespărțită, neîmpărțită și neamestecata a lui Dumnezeu cu făptură
Sa. 220
Un pu nct foarte important pe care Nicolae Cabasila îl surprinde în Tâlcuirea să, este
dat de numirea sfintei Jertfe cu termenul de „eucharistia”(= mulțumire), de vreme ce sfânta
slujbă este simultan și de mulțumire, dar și de cerere. În acest sens, Cabasila por nește de la
conținutul sfintei Liturghii și afirmă că, de -a lungul slujbei, sunt mai multe prilejuri de a înălța
mulțumire lui Dumnezeu decât de a -i înălța cereri. Astfel, liturghistul bizantin ne arată că sunt
mult mai multe lucruri pe care Dumnezeu ni le -a oferit, decât cele care ne lipsesc și pe care le
solicităm, acestea din urmă fiind o parte, pe când toate binefacerile lui Dumnezeu sunt un
întreg. Ne rugăm să primim o parte din ceea ce Dumnezeu ne -a dăruit deja, pentru că ne -a
dăruit totul, numai că sunt unele daruri pe care nu avem încă momentul oportun să le
dobândim, cum ar fi nestricăciunea trupului sau nemurirea și împărăția cerurilor.
De asemenea, alte binefaceri, deși le primim, nu le păstrăm, din cauza naturii firii
umane, acestea sunt date de iertarea păcatelor și toare celelalte daruri că urmare a Sfintele
Taine; alte daruri cum ar fi relaxarea, sănătatea, bogăția le -am pierdut pentru că le -am folosit
în mod greșit, iar Dumnezeu le -a luat înapoi pentru a nu cădea și mai mult în stricăciune,
făcând din ele mijloace de desfătare.
Sigur, lista darurile primite de la Dumnezeu poate continuă, așa că sunt unele care ni
se iau, pentru ca să ni se înapoieze ca fiind bunuri și mai mari și mai prețioase, în locul celor
trecătoare, așa este exemplul dreptului Iov (Iov 42, 10), astfel, Dumnezeu nu ne -a lăsat niciun
motiv ca noi să nu cerem de la El, însă avem mult mai multe motive să îi mulțumim.
Asemenea, din cauză că noi înșine ne -am înfăptuit lipsa, avem nevoie să înălțăm cerere către
Dumnezeu.221
Cu toate că am început o viață nouă în Hristos, prin Botez – o a doua naștere și am
dobândit astfel iertarea păcatelor,222 cerem din nou aceasta pentru că suntem vinovați pentru
continuarea săvârșirii păcatelor și prin urmare, tot noi suntem și cauza acestei so licitări, după
cum ne arată Cabasila.
De asemenea, cerem de la Dumnezeu și împărăția cerurilor, deși ne -a fost oferită nouă
odată, că fii ai lui Dumnezeu Însuși, Stăpânitorul împărăției, căci moștenitori sunt fiii, așa
cum nu este nimic din bunurile pămân tești care să nu rămână fiilor (Gal. 4, 1 -7); însă, ca
oameni, după ce am fost născuți de Dumnezeu și chemați la veșnicia Sa, am făcut lucruri
neîngăduite unor fii, am devenit robi ai păcatului, de aceea, tot noi suntem cauza acestei
cereri. Aceste acte pă cătoase repetate și succesive, care sunt date de nevoi și de satisfacerea
nevoilor prin patimi creează o falsă impresie a vieții pentru ca nu fac decât să mascheze
absența adevăratei vieți, iar aceasta este tocmai moartea spirituală de care omul este
respo nsabil.223

220 A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 11
221 N. CABASILA, Explicări la…., p. 451
222 N. CABASILA, Despre viața…, p. 53
223 P. NELLAS, Omul animal … , p. 129

Vorbind despre bunurile materiale, Mântuitorul Hristos Însuși spune „Căutați mai întâi
împărăția cerurilor și toate celelalte se vor adăuga vouă” (Mt 6, 33) sau „Nu vă îngrijiți de
hrană și de îmbrăcăminte, căci știe Tatăl vostru cel ceresc toate câte vă trebuiesc” (Mt 6, 25 –
32), iar dacă suntem în lipsă de aceste bunuri, este fie din necredința, pentru ca nu am păzit
această poruncă – atunci lipsa este opera noastră, fie pentru ca să dobândim lucruri mai
prețioase, asemenea dreptului Iov – atunci lipsa este operă a providenței divine și astfel,
devine prilej de slăvire și de mulțumire, după exemplul dreptului Iov: „Domnul a dat, Domnul
a luat, fie numele Domnului binecuvântat!”( Iov 1, 21).
Toată opera lui Dumnezeu, toate darurile și binefacerile pe care ni le oferă nouă ne
duc spre slăvire și mulțumire, iar cauza cererilor suntem noi înșine, de aceea atunci când
cerem orice lucru, fie trupesc, fie sufletesc, în rugăciunile înălțate lui Dumnezeu, le pomenim
pe toate întâi mulțumind, pentru că El n i le-a dat o dată pe toate. Atunci când a dăruit viață
oamenilor, Dumnezeu nu a lăsat nimic la o parte, de aceea Sfântul Apostol Pavel ne
îndeamnă să mulțumim pentru toate – „Bucurati -vă totdeauna! În toate mulțumiți!” (1Tes 5,
16).224
Iată, deci, câteva d intre motivele pentru care această convorbire intimă cu Dumnezeu,
sfânta Taină a Împărtășaniei, în care nu amintim de un anumit dar sau har, ci de toate
bunătățile lui Dumnezeu, atât cele pe care le avem, cât și cele pe care le vom avea, primește
numele de Euharistie, adică de „multumire”. Această însușire de mulțumire, nu își are
originea în cererile pe care le înalță credincioșii strâmtorați, nici în lipsurile acestora, ci în
toate binefacerile pe care le oferă Dumnezeu, în bogăția bunătății Lui; deși est e întocmai
Jertfă de mulțumire și de cerere, mulțumirea se datorează lui Dumnezeu și iubirii Sale de
oameni nemărginite, pe când cererea se datorează neputinței omenești, iar mulțumirea se
înalță pentru mai multe, pentru întregul dar oferit neamului omenes c, dar cererea se aduce
pentru mai puține. După cum arată Cabasila, plecând de la acele lucruri care sunt și mai multe
și mai bune, numele potrivit pentru sfânta Jertfă este Euharistie, adică mulțumire, după cum și
omul se numește „ animal rațional ”.225
De as emenea, sfânta Jertfă este numită și „multumire” pentru că imită modelul
Mântuitorului Hristos, primul Săvârșitor, care după ce o celebrează, îndeamnă la aceeași
săvârșire: Mântuitorul nu este surprins cerând, ci mulțumind Tatălui (Mt 26, 26 -27). Părintele
Alexander Schmemann, numește Sfânta Liturghie Taină a Mulțumirii pentru că sensul și
puterea rugăciunii euharisice se descoperă numai în totalitatea ei, pentru că, după cum
Dumnezeu creează lumea cu cuvântul cel bun și cu binecuvântare, și lumea se restab ilește cu
binecuvântarea dăruită în Biserică, dar și cu mulțumire. 226 În această mulțumire se împlinește
adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu, nu prin teorii sau idei despre El, ci prin întâlnirea cu
Dumnezeu; mulțumirea este aerul care susține viața Biseric ii.227

224 N. CABASILA, Explicări la…., p. 452
225 N. CABASILA, Explicări la…., p. 453
226 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 211
227 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 215

Aceasta este Sfântă Taină și Jertfă de mulțumire, după cum ne arată Cabasila, pentru
încredințarea Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos care Însuși zice: „Acesta este Tupul Meu” și
„Acesta este Sângele Meu”, El poruncește Apostolilor „Aceasta să faceți întru pomenirea
Mea” (Lc 21, 49). Prin porunca dată Apostolilor, Hristos transmite această putere sfințitoare,
prin Duhul Sfânt, întregii Biserici; nu i -ar fi înzestrat pe Apostoli cu o asemenea putere dacă
nu le -ar fi poruncit să o facă întru pomenirea S a. Puterea dată Sfinților Apostoli este Duhul
Sfânt, puterea de sus pe care aceștia au așteptat -o în Ierusalim (FA 1,8). Acest Mângâietor nu
s-a pogorât o singură dată, la Cincizecime, nici nu a părăsit Biserica apoi, ci este Duhul
Adevărului care este pre zent în Biserică pentru todeauna, până la sfârșitul veacurilor (Mt 28,
20). Acesta este cel ce desăvârșește Tainele lucrate de mâna și glasul preotului; El este
nevăzut, deoarece nu a purtat trup, însă Domnul rămâne Însuși cu noi și este văzut și poate fi
„atins” prin sfintele și înfricoșătoarele Taine, deoarece a purtat natura noastră.228
De asemena, am văzut că pâinea Euharistiei este prefăcută în mod real în Trupul lui
Hristos, Trup în care este asumată întreaga lume și o transformă în Biserică, prin Tain e.229
Biserică a mai primit de la Hristos și darul de a avea puterea preoției; Preotul și
Arhiereul prin excelență este Hristos, deoarece El nu își încetează preoția după ce s -a adus pe
Șine și S -a jertfit, ci continuă să liturghiseasca necontenit, mijlocind pentru noi la Dumnezeu –
Tatăl, de aici înțelegem preoția neîntreruptă a Mântuitorului – „Tu ești Preot în veac”(Ps 109,
4; Evr 7, 17). Prin această, pentru credincioșii care participă la Jertfa Euharistică, nu există
nicio urmă de îndoială față de sfințire a darurilor, a tuturor Tainelor Bisericii, și chiar a vieții
lor de vreme ce ele sunt săvârșite prin rugăciunea preotului, însă mijlocite la Tatăl de Fiul și
desăvârșite de harul Duhului Sfânt.230

4.5 Primirea darurilor de către Dumne zeu

Dumneiasca Euhar istie sfințește pe toți credincioșii, însă Cabasila încearcă să pună în
lumină modul în care se face sfințirea totdeauna, adică să cerceteze dacă această sfințire se
face la fiecare Sfântă Liturghie. Lucrarea sfântă a Liturghiei este aducere de daruri, îns ă
darurile nu sunt întotdeauna primite de Dumnezeu pentru că sunt unele momente în care, din
pricină răutății celor ce le aduc, din pricina păcătoșeniei, după cum spune Cabasila că sunt
cazuri „atat la cei din vechime (Fc 4, 5), cât și la cei ce viețuiesc în har (FA 5, 10).231
De aceea, autorul Tâlcuirii consideră demn de urmărit dacă există momente în care
darurile aduse la altar se slujesc uneori în zadar, nesfintindu -se, adică nefiind primite după
expresia sfintei slujbe, adică după făgăduința celebrări i, deoarece uneori nu sunt aduse doar de

228 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 394
229 P. NELLAS, Omul animal …, p. 167
230 N. CABASILA, Explicări la…. , p. 394
231 N. CABASILA, Explicări la…., p. 432

oameni sfinți, ci și de oameni răi. În acest sens, faptul că Dumnezeu își întoarce spatele,
refuzând darurile dacă aducătorul nu este vrednic, observăm din predania Bisericii: nu pot
aduce daruri spre sfințire cei c are au asupra lor păcate de moarte, Biserica îi oprește. Nicolae
Cabasila notează aici, în capitolul XLVI al Tâlcuirii sale – „ca cei pe care -i știe că au
păcătuit de moarte nu -i lasă să aducă astfel de daruri, și dacă ar îndrăzni, nu le primește, ci
îi alungă cu darurile lor cu tot”
. Problema este, însă, în faptul că Biserica nu cunoaște pe toți care au asupra lor
asemenea osândă, mulți dintre ei ținând ascuns acest lucru, de aceea Cabasila arată că, uneori,
se aduc daruri și de la acești oameni și ne lămurește – Ce se întâmplă cu ace ste daruri ?
Rămân neprimite de Dumnezeu și, deci, nesfințite ? În acest sens, litughistul spune că dacă ar
fi așa, nu am putea niciodată să avem siguranță că cele ce sunt puse înainte pe Sfânta Masă
sunt sfințite și izvorâtoare de har, deoarece curăția s au vrednicia celor ce le aduc este de cele
mai multe ori nesigură, iar credincioșii care se apropie de Sfintele Taine având o astfel de
îndoială, sau fără nicio încredere și siguranță, nu se aleg cu nimic și nu primesc niciun
folos.232
Aducerea darurilor es te aducere în chip îndoit: prima este desăvârșită de către
aducător, atunci când le pune în mâinile preoților, iar cea de a doua este făcută de către
Biserică, închinată lui Dumnezeu. Prima aducere, fiind privită din prisma unui aducător
nevrednic, păcătos , vedem că nu îi aduce acestuia niciun folos pentru sine însuși, fiind
necredincios însă, darurile prin felul lor, nu sunt neplăcute lui Dumnezeu, pentru că orice
creatură a lui Dumnezeu este bună (1Tim 4, 4). A două aducere, fiind adusă după cum spune
Cabasila, „de bărbați buni”, de sfintitii slujitori, spre slava lui Dumnezeu și a sfinților, spre
mântuirea întregii lumi sau pentru o cerere îndreptățită, nu poate fi împiedicată de la primirea
de către Dumnezeu în Sfântul Jertfelnic, cel mai presus de cerur i, pentru că mâinile celui ce le
aduce, nu pot pângări darurile ce au fost aduse întru început, la Proscomidie, ele sunt curate și
oferite de mâini curate, se sfințesc și de asemenea, sfințesc și pe cei ce se apropie de ele.
Nimic din lucrurile nerațional e și neînsuflețite nu poate fi purtător de păcat, deoarece
păcatul este boala voinței, întunecarea rațiunii, de aceea păcatul aparține doar ființelor
raționale. Cu toate că aceste daruri sunt întotdeauna curate, chiar dacă sunt aduse de cei
păcătoși, Biser ica a rânduit să nu fie primite, acestea pentru a îi rușina pe cei ce le aduc,
pentru a se cutremura aceștia și să învețe despre mânia lui Dumnezeu, care este asupra lor și,
învățând aceasta, că Dumnezeu le întoarce spatele, să se înfricoșeze și să se îndr epte în
întreaga viață. Astfel, în esența darurilor, Dumnezeu nu găsește vreo vină, de aceea sfințirea
lor nu este în pericol atunci când a doua aducere este săvârșită de persoane, de preoți vrednici
și drepți.233
Cu toate acestea, uneori, se poate spune că există și preoți întinați, motiv pentru care
ne aflăm într -un impas în a înțelege sfințirea darurilor și a credincioșilor prin acestea. Cabasila
lămurește și acest aspect, astfel: se întâmplă că ambii aducători, atât credinciosul cât și
preotul, să fie vi novați în față lui Dumnezeu pentru că, ne arată autorul, există și aceast

232 N. CABASILA, Explicări la…., p. 432
233 N. CABASILA, Explicări la…., p. 433

situație. În acest caz, s -ar părea că ele sunt cu adevărat neprimite de Dumnezeu și de
asemenea, veșnic puse la îndoială din cauza aducătorilor și a celor ce le liturghisesc pentru c ă
„Nimeni nu cunoaște în chip sigur cele ale omului decât duhul ce este în el” (1Co 2, 11). Se
înțelege de aici că, în detrimentul credinței și siguranței credincioșilor, aceștia vor fi cuprinși
de nesiguranța, de o îndoială asupra sfintei Jertfe și astfel , împărtășirea cu Sfintele Taine nu
va aduce niciun folos celor ce se împărtășesc cuprinși de îndoială și lipsiți de credință.
Asemenea îndoieli poate avea doar cine crede că aducerea darurilor depinde numai și
numai de preotul liturghisitor, însă nu este așa; ceea ce lucrează în sens propriu la sfințirea și
desăvârșirea darurilor este Harul sfințitor al lui Dumnezeu, iar preotul liturghisitor nu este
decât un slujitor al Harului. În esență, a fi aduse darurile, înseamnă a fi sfințite, iar preotul nu
aduce nimic de la sine de acasă, și nici nu spune, nici nu face nimic de la șine, sau de la
gândurile sale ci, fie că e vorba de cuvinte sau de gesturi el ridică darurile și le aduce înapoi
lui Dumnezeu doar ce a primit de la El, fie cuvânt, lucru sau faptă.
Astfel, se înțelege că darurile fiind aduse totdeauna după voia lui Dumnezeu și după
cum Îi place, sunt în chip necesar plăcute și le primește întotdeauna.234
În continuare Cabasila explică însemnătatea păcătoșeniei aducătorului sau
savarsitorului – aceștia s unt păcătoși ca oameni, deci nevrednicia lor nu pângărește și nu
întinează cu nimic darurile, nu face zadarnică Jertfa, deoarece ticăloșia lor nu adaugă nimic
darurilor; dacă liturghisitorul este întinat nu poate stă împotrivă Harului lui Dumnezeu, așa
cum nici medicamentul nu își pierde puterea de tămăduire atunci când este oferit de un om
simplu, dar este alcătuit și administrat după cum îndrumă medicul. Acest medicament nu
devine vindecător din prisma celui ce se îl administrează, chiar cu neștiință, ci din prisma
medicului ce l -a prescris, pentru că medicamentul nu primește nimic din neștiință celui ce îl
servește, și toată puterea vindecătoare vine de la medicul care îl prescrie. Asemenea
exemplului oferit de Cabasila este și în cazul Sfintei Jertfe. H arul este cel ce lucrează totul, pe
când preotul este doar un slujitor care nici macare puterea de a sluji nu o are de la sine însuși,
ci o are tot de la și prin Harul lui Dumnezeu, pentru că preoția este tocmai investirea cu
puterea de a sluji și a admini stra cele sfinte. Nicolae Cabasila surprinde astfel, o idee foarte
importantă în acest capitol – darurile se sfințesc totdeauna, devenind izvorâtoare de Har, care
sfințește, de asemenea, totdeauna pe credincioși, pentru că ele sunt mereu primite de
Dumneze u.235
În acest sens, Cabasila ne pune în lumină cât de mult si cât de bine sunt primite
sfintele Daruri. Un dar omenesc, pentru a fi primit, nu înseamnă a fi luat și purtat în mâini,
dacă luăm exemplul unei case, sau a unui câmp, a unui teren, acestea pot fi primite în dar, însă
nu pot fi purtate. De aceea, în general, a primi daruri înseamnă a le însuși, a le așeza între
celelalte posesiuni, a ni le împropria, de aceea se și numesc daruri primite. Dumnezeu însă, își
însușește aceste daruri, le împropriază , facându -le Trupul și Sângele Unuia -Născut Fiului
Său, de aceea, oamenii nu pot afla și nu pot cuprinde cu mintea nimic egal cu aceasta relație

234 N. CABASILA, Explicări la…., p. 434
235 N. CABASILA, Explicări la…., p. 434 – 435

de împropriere, de aceea nu se poate exprima și nici măsura cât de mult sunt primite sfintele
Daruri de către Dumnezeu.236
Pentru a arată cât de mult prețuiește primitorul darul, observăm valoarea contradarului,
fiind evident în ceea ce dă înapoi, astfel primim și noi daruri în schimb, de la Dumnezeu;
aceste daruri sunt tocmai Sfintele Taine – Trupul și Sângele lui Hristos Însuși. Această este
vizibil prin faptul că Dumnezeu ia de la noi daruri de pâine și vin și ne daruiese, în schimb,
tocmai pe Fiul Sau. Faptul că Dumnezeu ne dă, ca dar, în schimbul celor aduse de noi se vede
tocmai din ceea ce spune chiar Acela c are a purtat și s -a îmbrăcat în acestea, atunci când
spune „Luați …” – acesta fiind modul în care darurile sunt indicate, fiind astfel însemnat și
Cel ce da, și cel ce primește, însă și Darul.
Există, însă, și unele daruri care nu sunt neapărat necesare , care pot fi întrebuințate
asemenea unui depozit, a unei rezerve, iar Mântuitorul, pentru a face diferența de aceste daruri
din urmă și pentru a fi siguri că este chiar darul nostru, necesar pentru sfințire, chiar Domnul
ne îndeamnă și ne învață și cum să ne folosim de el: „Mâncați …” .237
Astfel, Mântuitorul oferă prescripții clare în vederea primirii darului sfințitor, pentru
că spune „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia
în ziua cea de apoi” (Lc 6, 54), pe ntru că acesta este scopul vieții creștine în Hristos, scop
comun cu al Sfintei Euharistii – unirea cu Hristos și desăvârșirea în împărăția lui Dumnezeu
cea veșnică.
Cu toate cele prezentate mai sus, cu asemenea excese, după cum însuși Cabasila spune
(gr. hyperboles) , darurile sunt bine -primite de către Dumnezeu, de aceea ele sunt purtătoare
de har sfințitor care se revarsă totdeauna asupra sufletelor credincioșilor, atât a celor vii, cât și
a celor adormiți, sfințindu -le pe cele încă nedesăvârșite.

236 N. CABASILA, Explicări la…., p. 435
237 N. CABASILA, Explicări la…., p. 436

5. Roadele Sfintei Liturghii
5.1 Sfințirea credincioșilor

Viața sfințită reprezintă unitatea și legătură cu Hristos, izvorul sfințeniei, Capul și
Inima Bisericii, prin Sfintele Taine. Însă, spune Cabasila, dacă ne despărțim sau ne rupem din
această în tregime a Trupului, în zadar vom gusta Înfricoșătoarele Taine, căci mădularele se
taie și nu mai sunt purtătoare de viață și de sfințenie. Chiar Hristos ne învață ce anume
desparte mădularele de Trup; Sfântul Evanghelist Ioan reproduce cuvintele Domnului:
„Pacatele voastre stau ca un zid despărțitor între Mine și voi”(Ioan, 15, 1 -8), referindu -se la
păcatele de moarte. În acest sens, orice credincios care nu a săvârșit păcate de moarte nu este
oprit să se împărtășească din Sfintele Taine și să devină purtăt or de sfințenie, devenind
mădular viu, unit cu Hristos -Capul.
Acesta este motivul pentru care, atunci când preotul strigă „Sfintele, sfinților!”,
credinciosii răspund „Unul Sfânt! Unul Domn, Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu –
Tatăl” , adică nimeni nu are sfințenia prin sine însuși, ci de la izvorul nesecat, Hristos. Acesta,
exemplifică Nicolae Cabasila, este că atunci când sunt așezate sub soare mai mult oglinzi, ele
strălucesc și împrăștie razele lor ca și cum ar fi mai mulți sori, însă, de fapt, est e un singur
soare care emană razele sale în toate, asemenea este și cu Cel singur Sfânt cu adevărat, se
răsfrânge pe Sine asupra credincioșilor, strălucește în sufletele lor și îi sfințește și le
împărtășește din sfințenia Sa, care este în slava Tatălui. L ui Dumnezeu, Fiul cel Unul -Născut
îi arată slava cuvenită, de aceea spune Hristos înainte de Pătimirile sale, în rugăciunea
arhierească: „Eu Te -am proslăvit pe Ține pe pământ …”(Ioan 17,4) – Hristos a făcut aceasta
arătând oamenlior sfințenia adevărată a lui Dumnezeu, arătându -se pe Sine Sfânt, asemenea
Tatălui. În acest sens, Fiul este slava sfințeniei Tatălui.238
Chemând pe credincioși la Sfânta Cină, preotul se împărtășește primul, împreună cu
toți slujitorii sfințiți ai Sfântului Altar, însă, mai întâi toarnă apă caldă în Potir; această
„căldura a sfintilor” închipuie, după Cabasila, pogorârea Sfântului Duh în Biserică.
Odinioară, la Cincizecime, Mângâietorul s -a pogorât și a încununat toată lucrarea
Mântuitorului Hristos, iar acum, se pogoară și sălășl uiește în cei ce se împărtășesc, după ce s –
a săvârșit Sfânta Jertfă și darurile au fost sfințite. Liturghia în sine, prezintă întreaga Iconomie
a lui Dumnezeu și astfel, această pogorâre este încununarea Iconomiei. Venirea Sfântului Duh
în Biserică este ur mare a faptelor, a învățăturii și a pătimirii Mântuitorului, de aceea, acum
este necesară și această venire a Duhului, prin apă.239
De aceea această apă caldă închipuie pe Duhul Sfânt care este numit și „apă” (Ioan 7,
38-39), dar este și foc atunci când se c oboară în chip de limbi de foc asupra Apostolilor (FA
2,3) și de aceea se adaugă după ce Darurile sunt desăvârșite. Aceste Sfinte Taine
întruchipează Biserica, prin pogorârea Duhului Sfânt de după Înălțarea lui Hristos la cer, iar

238 N. CABASILA, Explicări la…., p. 416
239 N. CABASILA, Explicări la…., p. 417

acum această Biserică pr imește pe Duhul după ce Sfintele Daruri sunt primite în altarul
ceresc, penru că este trimis de Dumnezeu.240
Biserică este întruchipată în Sfintele Taine, nu simbolic, ci ca niște mădulare, așa cum
Mântuitorul spune, ca mlădițele de vită(Ioan 15, 5); este vo rba de o identitate, nu doar de o
alăturare de nume sau de o simplă asemănare. Sfintele Taine, după cum evidentieaza
Cabasila în Tâlcuirea sa, sunt Trupul și Sângele Mântuitorului, hrana și băutura cea adevărată
a Bisericii lui Hristos. Prin împărtășirea cu aceste înfricoșătoare Taine, Biserica nu le schimbă
într-un trup omenesc, nu le aplică o metodă specifică pentru hrana omenească, ci Biserica se
preface și se identifică în ele, deoarece biruiesc cele mai tari.
În acest sens, Cabasila spune că precum ș i fierul aruncat în foc se preface el în foc, și
nu focul în fier, din cauza însușirii focului, așa și Biserica lui Hristos: dacă ar putea cineva să
o cuprindă cu privirea, în măreția Ei, nu ar putea să vadă decât Trupul Domnului, pentru că
Hristos este un it cu Biserica, iar aceasta se împărtășește de Trupul Său.
De aceea, Sfântul Apostol Pavel scrie „Voi sunteți Trupul lui Hristos, și fiecare în
parte mădularele Lui”(ICor 12, 27) sau îl numește pe Hristos „Capul nostru”, iar pe noi
„trupul Lui”(Efes. 1, 22; Colos. 1, 18), arătând prin aceasta, nu simpla purtare de grijă pentru
oameni, ci faptul că, prin împărtășirea cu acest Trup și sfântul Sânge, credincioșii trăiesc viața
în Hristos 241, unirea tainică, prin Har, cu acest Cap și acest Trup, de aceea, în Sfintele Taine
și în Euharistie este acum închipuită Biserica întreagă.
După ce preotul se împărtășește, acesta se întoarce spre popor și înalță Sfintele Daruri,
chemându -i pe cei ce voiesc, să se apropie, cu frică lui Dumnezeu, dar și cu credința, altfel
spus, să nu nesocotească Sfintele Daruri sau Harul izvorâtor din ele; credincioșii sunt pătrunși
de taina credinței care este mai presus de mintea și de firea omenească, recunosc sfințenia
Darurilor și se apropie, întăriți în credința că ele sunt izvorul sfințeniei și al vieții veșnice.
Aceștia se închină cu evlavie mare și îl cinstesc pe Dumnezeu; aici, Cabasila spune că ei
„teologhiesc”, adică încearcă să pătrundă și să înțeleagă taina Dumnezeirii, astfel, ei se
folosesc de cuvintele profetice „Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului,
Dumnezeu este Domnul și s -a arătat nouă” ( Ps 117, 25 -26). Dumnezeu Tatăl este numit aici
„Domn”, iar Cel ce s -a arătat și vine întru numele lui, Hristos, este numit Dumnezeu Însuși,
această credință o au credin cioșii atunci când se împărtășesc, că se împărtășesc de Hristos
Însuși și se unesc cu El, care vine și li se arată acum.242
După împărtășirea credincioșilor, preotul se roagă pentru ei, care s -au învrednicit să
primească Sfintele Taine și cere mântuirea și b inecuvântarea lui Dumnezeu pentru ei; și aici,
este folosit de asemenea, un cuvânt profetic – „Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tău și
binecuvîntează moștenirea Ta”(Ps 27, 9). Aici, Cabasila ne aduce în vedere că același profet –
David, proorocește un alt c uvânt de la Tatăl către Fiul „Iti voi da ție neamurile (păgâne)
moștenirea Ta și stăpânirea Ta la marginile pamantului”(Ps 2,8); cu alte cuvinte, ceea ce Fiul

240 N. CABASILA, Explicări la…., p. 418
241 N. CABASILA, Explicări la…., pp. 418 -419
242 N. CABASILA, Explicări la…., p. 420

avea din veșnicie, ca Dumnezeu, a moștenit ca Om și a dăruit firii omenești. Această
moștenire lăsată nouă este tocmai legătura însușită mai bine decât creația, pentru că, prin
moștenire, El ne -a dobândit prin această impropriere care ne face să fim proprii lui Hristos, să
îi apatinem întru totul.243 Prin creație, Hristos era stăpân al firii umane, în să prin moștenire, se
face stăpân al minții și al voinței oamenilor, aceasta este adevărata stăpânire; aceasta este
moștenirea lui Dumnezeu și de aceea voiește că firea umană să fie sfințită, înălțată și
desăvârșită.
Dupa ce credincio;ii s -au împărtășit, s fânta slujbă este împlinită, iar Euharistia ia
sfârșit; acum Darurile sunt sfințite, acestea l -au sfințit pe preot și de asemenea, pe întreaga
adunare a credincioșilor. De aceea, părintele Alexander Schmemann spune că scopul Sfintei
Euharistii nu este prea facerea darurilor de pâine și vin, ci a ne face părtași la dumnezeire, a ne
uni cu Hristos care devine hrana izvoratoare de sfințenie, dătătoarea de viață și ne descoperă
Biserica – Trup al lui Hristos.244
Preotul și credincioșii înalță mulțumiri lui Dumnez eu, preotul binecuvântând, iar
credincioșii mulțumind și slăvind – „Să se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne, ca să
lăudăm slava Ta ….”(Ps 70, 8). De asemenea, credincioșii se roagă să primească ajutorul divin
pentru a păstra și a spori în sfințire a pe care au primit -o, să nu piardă Harul – „Întărește -ne pe
noi întru sfințenia Ta” – și nici darul Duhului Sfânt. Pentru aceasta, pe lângă ajutorul lui
Dumnezeu, este nevoie și de efortul personal – „Toată ziua să ne învățam dreptatea Ta” –
adică înțelep ciunea, iubirea și toate darurile date de Dumnezeu prin Sfintele Taine și astfel se
păstrează sfințenia de către cei ce tocmai s -au împărtășit de Sfintele Taine. Această sfințenie
lucrează și sporește credința în Dumnezeu, aprinde și întreține iubirea pent ru El. 245
Astfel, spune Cabasila, că în lumina celor prezentate în toate capitolele Tâlcuirii sale,
fără gândurile curate și sfințite ce se cuvin Sfintelor Taine, nu este posibilă dobândirea
sfințeniei, mai cu seamă sporirea acesteia.
După împărtășire, p reotul înalță celor ce s -au împărtășit cu Sfintele Taine îndemnul de
a mulțumi lui Dumnezeu, Cel ce i -a împărtășit cu sfințenie, iar acest lucru trebuie făcut cu
toată sârguința, cu toată inima, cu vrednicie, din poziția „Drepți (primind dumnezeieștile,
sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereștile și de viață făcătoarele, înfricoșătoarele lui
Hristos Taine…)246, adică având atât sufletul, cât și trupul înălțate către Dumnezeu, cerând
toate lucrurile obișnuite.247
Acum, la sfârșitul slujbei, după ce toate sunt îndeplinite, preotul se desprinde, parcă,
din acea împreună -petrecere cu Dumnezeu; dacă până acum preotul s -a rugat în taină
înăuntrul altarului, acum se coboară pas cu pas, rugându -se, în mijlocul poporului, unde
rostește rugăciunea de obște pentru Biserică și pentru toți credincioșii. Astfel, credincioșii
slăvesc în acest timp pe Cel ce este cauza și izvorul acestui dar și har de care s -au împărtășit.

243N. CABASILA, Explicări la…., p. 421
244 Pr. A . SCHMEMANN, Euharistia…, p. 271
245 N. CABASILA, Explicări la…., pp. 422 -423
246 Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur…, p. 108
247 N. CABASILA, Explicări la…., p. 454

Credincioșii sfințiți cântă „Fie numele Domnului binecuvantat …” (Iov 1, 21) și continuă cu
Psalm ul 33. După ce se săvârșesc toate acestea, preotul înalță ultima rugăciune pentru popor,
stând afară din altar și cu fața către ei, pentru a evidenția comuniunea euharistică pe care
aceștia au dobândit -o. Preotul cere de la „Hristos, Adevăratul Dumnezeu .. .” , nu de la un zeu
fals, ci de la Cel ce singur poate să ne mântuiască, milă și desăvârșire, adică mântuirea
sufletelor noastre; alături de Hristos, preotul pomenește pe mijlocitori, întâi pe Maica
Domnului, prin care am dobândit și am gustat și noi înce putul desăvârșirii, iar apoi pe mulți
sfinți, pentru că aceștia au primit cununa desăvârșirii, au gustat de -a dreptul împărăția
cerurilor, iar acum mijlocesc pentru noi.248

5.2 Sfințirea celor adormiți

Două întrebări deosebit de importante la care Nicolae Cabasila ne oferă răspunsul, în
Tâlcuirea sa, în capitolele XLII și XLV sunt: Cei morți sunt și ei sfințiți de către Sfintele
Daruri? Pentru cei adormiți sfințirea este mai deplină?
Sfânta și dumnezeiasca Jertfă este sfințitoare în chip îndoit; într -un fel prin mijlocire,
întrucât Darurile aduse și închinate lui Dumnezeu, sfințesc atât pe cei pe care le -au adus, cât și
pe cei pentru care sunt aduse, prin însăși aducerea lor, atrăgând astfel îndurarea lui
Dumnezeu. Acest chip al sfințirii este comun pentr u cei vii și pentru cei morți. De altfel,
Darurile sfințesc prin împărtășire, pentru că ele sunt pentru credincioși adevărata hrană și
băutură (Ioan 6, 53 -57), acest chip al sfințirii fiind posibil doar pentru cei vii, întrucât cei
adormiți nu mai pot mânc a sau bea.249
Întrebarea pe care o pune acum Cabasila, este dacă, oare, cei adormiți, din cauză că nu
pot mânca și nu pot bea, sunt oare mai puțin sfințiți decât cei care se bucură de împărtășirea
cu Sfintele Taine? Tot Nicolae Cabasila răspunde categoric la această înt rebare – nicidecum.
Hristos se împarte și celor adormiți, într -un mod unic, pe care îl știe El însuși. Astfel,
întrebându -se care sunt condițiile sfințirii, Cabasila spune că nu se rezumă nici la a avea trup,
nici la alerga către Sfânta Masă, nici la primi rea Sfintelor Taine în mâini, pentru că mulți care
îndeplinesc aceste condiții, aceste cerințe fizice, apropiindu -se doar cu trupul, doar fizic de
Sfintele Taine, nu au dobândit niciun folos, nu au primit sfințirea.
Hristos cere de la noi curățirea suflet ului, credința, iubirea de Dumnezeu, dorința
arzătoare de a primi Sfintele Taine, râvna pentru Sfintele, nevoia de unire cu Hristos – acestea
sunt virtuțile sfințitoare, acestea sunt condițiile cu care credinciosul trebuie să se apropie de
Înfricoșătoarele Taine pentru a fi cu adevărat părtaș al lui Hristos cel înviat. Acestea nu sunt
însușiri ale trupului, nu sunt condiții fizice, ele sunt însușiri care țin doar de suflet, deci nimic
nu împiedică pe sufletele celor adormiți să aibă aceste virtuți, precum ș i cei vii le au.

248 N. CABASILA, Explicări la…., p. 455
249 N. CABASILA, Explicări la…., p. 424

Astfel, dacă aceste suflete sunt pregătite pentru primirea Sfintelor Taine și de vreme ce
Hristos, Sfințitorul și Săvârșitorul Veșnic al Jertfei, voiește să se împartă pe Sine pentru ca
sufletele adormiților să se sfințească totdeauna, at unci nimic nu poate împiedica împărtășirea
lor.250
Cabasila surprinde încă un punct de vedere foarte interesant, întrebându -se dacă cineva
dintre cei vii are sufletul împodobit de aceste virtuți, însă nu se apropie de Sfintele Taine, este
posibil să dobândească aceeași sfințire? Astfel, de această sfințire se pot bucura doar acei vii
care, asemenea celor adormiți, nu se poate apropia fizic, cu trupul de Taine, ca de exemplu
pustnicii, oamenii munților și ai peșterilor care își închinau viața lui Dumne zeu, dar nu aveau
în apropierea lor nici altar, nici preot; pe aceștia îi sfințește Hristos Însuși, însă în chip
nevăzut, deoarece, deși în pustie, sau în munți, sau în crăpăturile pământului, aceștia aveau
viața în ei. Dacă nu s -ar fi împărtășit de harul sfințitor și dătător de viață al Sfintelor Taine, nu
ar fi putut viețui în pustie, pentru că Însuși Hristos spune „De nu veți mânca Trupul Fiului
Omului și nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață în voi! „(Ioan 6, 53), de aceea pentru a
se arată și ace stor pustnici sfinți, Dumnezeu trimite pe îngerii Săi pentru a le aduce lor
Sfintele Daruri. Cunoașterea la care ajunge sfântul nu încetează să deschidă și să închidă, în
iubire, distanță de la unul la Celălalt.251
Astfel, dacă cineva se poate apropia de Sf intele Taine, dar nu o face, nu va dobândi
harul sfințitor care izvorăște din Acestea, pentru că sufletul său nu a voit să se apropie și s -a
lipsit de virtuțile necesare pentru unirea cu Hristos; nu poate fi vorba de o dorință arzătoare
din partea cuiva ca re poate să alerge spre Sfântă Cină, însă nu o face, nu este credință
adevărată în acela care nesocotește cuvintele Domnului despre Cina aceasta – „Amin, amin,
zic vouă, de nu veți mânca Trupul Fiului Omului și nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață
întru voi !”(Ioan 6,53) – și nu se teme de amenințarea acestor cuvinte. Sfintele Taine se
dobândesc prin iubirea și prin osteneala celui ce voiește să le primească. La Cabasila este
foarte important modul în care este surprinsă diferența dinte cei vii și su fletele celor adormiți
– nu este ceva surprinzător faptul că Hristos împarte această Cină Sfântă unor suflete
despărțite de trup și pe care nu le poate învinui de o astfel de răutate, de a nu alergă cu ardoare
spre Sfinitele Daruri. Surprinzător este atunc i când omul, supus stricăciunii, gustă din Trupul
cel nestricăcios, nu este surprinzător pentru suflete, care sunt nemuritoare, să se împărtășească
de Trupul și Sângele lui Hristos, cel nemuritor. Deci, dacă prin nespusă iubire de oameni, prin
înțelepciune a nemărginita, Dumnezeu face acest lucru minunat, împărtășirea celor vii, este
posibilă, cu atât mai mult Dumnezeu face posibilă împărtășirea sufletelor nemuritoare.252
De asemenea, în capitolul XLV al Tâlcuirii sale, Cabasila, arată că sfințirea pentru cei
adormiți este mai deplină, desăvârșită pentru cei adormiți, deoarece sufletele dezlegate de
trupuri au ceva în plus în sfințire, față de cele ce încă viețuiesc în trupuri. Pe de o parte, prin
rugăciunile preoților și prin mijlocirea harului Sfintelor Darur i, aceste suflete ale celor
adormiți sunt curățite și primesc iertarea păcatelor. Pe de altă parte, aceste suflete nu mai
păcătuiesc, nu mai adaugă nicio vină nouă la cele vechi, așa cum este în cazul celor vii, ci ele

250 N. CABASILA, Explicări la…., pp. 424 -425
251 V. LOSKY, Teologia …, p. 216
252 N. CABASILA, Explicări la…., pp. 425 – 426

sunt fie iertate întru totul de pede apsă, fie sunt, cel puțin, scutite de păcat pentru totdeauna.
Astfel, sufletele celor adormiți sunt mai pregătite să participe la Mântuitorul Iisus Hristos, să
se împărtășească de El, nu doar față de cei mai mulți dintre cei vii, ci chiar față de ele, dac ă ar
fi viețuit în trup; tocmai faptul că sunt eliberate de trup, le face face să fie cu mult mai
vrednice pentru împărtășirea cu Sfintele Taine.
După cum arată Nicolae Cabasila, în cer există multe locașuri diferite (Ioan 14, 2),
pentru ca să poată fi ci nstită fiecare treaptă a virtuții și astfel, nimic să nu rămână nerăsplătit
de către Judecătorul cel Drept și iubitor de oameni; de aceea, Cabasila dă aici exemplu pe
Sfântul Apostol Pavel, sau alții ca el, care fiind întru totul desăvârșiți, s -au incredni cit de cele
mai mari cununi și au moștenit cea mai deplină fericire, după ce au fost dezlegați de tupuri
bucurându -se cu mult mai mult decât în viața pământească. Așa este și cu cei ce sunt așezați
într-o stare de mijloc într -o astfel de odihnă, o dată ple cați din lumea trecătoarea pământească,
este firesc să dobândească ceva mai mult, ceva mai bun decât atunci când trăiau în trup. Deci,
orice odihnă a sufletelor, orice răsplată a virtuții de orice treaptă mai mică sau mai mare, nu
este nimic altceva decât această Pâine și acest Pahar, care sunt împărțite în mod corespunzător
atât celor vii, ce viețuiesc în trupuri, cât și celor adormiți, de aceea numește Domnul Sfânta
Împărtășanie „bucuria sfinților în veacul ce va să fie” (Lc 22, 30), pentru a arată că în
împărăția Sa cea veșnică, nimic nu este mai important decât Sfânta Cină.253
Așa cum ne arată Cabasila, acesta este modul în care dumnezeiasca Jertfă a Euharistiei
se aduce și pentru cei vii, însă și pentru cei adormiți; după cum cei vii sunt sfințiți așa cum
vom vedea, se sfințesc astfel și cei răposați, fără să fie mai prejos de cei ce încă viețuiesc,
fiind chiar mai desăvârșiți în sfințire din cauză că nu mai pot păcătui.
Sfințirea se realizează cu precădere în sufletul celui ce se împărtășește; Sfintel e Daruri
sunt primite de cei în viață prin trup, însă ele pătrund mai întâi în adâncul sufletului, în
substanța sufletului, din care trec în trupul primitorului, de aceea Sfântul Apostol Pavel spune
că „Cel ce se lipește de Domnul, e un singur duh cu El” ( 1Cor 7, 17), pentru a arată că unirea
și contopierea tainică are loc în special în suflet. Sufletul este prin excelență ființă omului, în
suflet își are locașul sfințenia dobândită prin virtuți și prin osteneală, însă tot aici, se află și
începutul păcatul ui, de aceea, tot aici, se simte prima dată nevoia de vindecare prin Sfintele
Daruri.
Sufletul este izvorul tuturor celor ce se revarsă asupra sufletului, așa cum prin
gândurile rele, care izvorăsc din inimă, se întinează tot trupul (Mt 15, 11 -20), tot de aici
izvorăște și sfințenia, pe de o partea cea care este rezultatul virtuților și pe de altă parte acea
sfințenie care este finalitatea Înfricoșătoarelor Taine. Astfel, Cabasila, da exemplu vindecarea
slăbănogului din Capernaum (Mt 9, 2 -8) și arată astfe l cauza principală a suferințelor și
neputințelor, bolilor trupești – ticăloșia sufletului; aceasta a vrut să arate Mântuitorul atunci
când, pentru a vindeca sufletul bolnav a slăbănogului, pentru a -l elibera de păcate, i -a vindecat
mai întâi neputințele t rupești.254

253 N. CABASILA, Explicări la…., p. 431
254 N. CABASILA, Explicări la…., p. 427

Astfel, sufletul nu are nevoie de trup pentru primirea sfințirii, ci mai degrabă trupul are
nevoie de suflet, după cum afirmă explicit Cabasila care își pune întrebarea ce au, în plus, prin
Sfânta Jertfă, sufletele care sunt în trup, față de suf letele eliberate de trup? În acest sens,
sufletele morților se bucură de Preotul cel Veșnic, care le oferă lor toate acestea și care Se
împarte și celor ce îl primesc cu adevărat acelora vii, care se împărtășesc cu adevărat.
Cabasila punctează că nu toți c ei cărora le dă preotul liturghisitor Sfintele Taine se
împărtășesc cu adevărat, ci se împărtășesc negreșit, deplin aceia cărora le dă Hristos Însuși,
pentru că sfințenia nu are alt izvor decât pe Dumnezeu, de aceea sfinții sunt fericiți. Preotul
împărtășe ște, într -adevăr, pe toți cei care vin la Sfânta Împărtășanie, însă Hristos, le dă celor
ce sunt vrednici de această împărtășire sfințitoare, pentru a -i face părtași ai Săi. De aici se
observă, explicit, că Săvârșitorul Tainei și Sfințitorul sufletelor, at ât ale celor vii cât și ale
celor morți, este Unul singur – Hristos cel Veșnic.255
Din toate cele pe care le expune Nicolae Cabasila în Tâlcuirea să, reiese că toate cele
ce privesc săvârșirea Sfintei Taine sunt comune atât celor vii, cât și celor adormiți pentru că,
în primul rând, condițiile sfințirii depline sunt virtuțile sufletești, iar acestea sunt specifice atât
celor vii, cât și celor adormiți. În al doilea rând, substanța sufletului, adică acea condiție
proprie pentru sfințire, este identică, fiind proprie sufletelor, fie că este vorba de cei vii, fie de
cei morți. În al treilea rând, Preotul Săvârșitor și Sfințitor este Unul și același – Mântuitorul
Iisus Hristos.256
După Cabasila, se pare că un singur lucru este specific acelora care sunt încă în v iață –
aceștia, chiar nevrednici fiind, se pot atinge fizic de Sfintele Taine, prin cuminecare și se arată
sfințiți pe când, cei adormiți nu îl pot face; dintre cei adormiți, nimeni dintre cei nevrednici
nu se poate apropia măcar de Cina Sfântă, însă aces t lucru nu impune un plus de sfințenie, o
sfințenie diferită pentru cei vii, deoarce dacă cei în viață fiind s -ar află nevrednici, pedeapsa ar
fi mai grea, deci este de departe un avantaj pentru cei vii.257

5.3 Omul cel nou – omul sfințit

După Cabasila, Hristos se extinde și devine actual în Sfintele Taine prin care este
organizată viața Bisericii, de aceea există o identitate între trupul istoric al lui Iisus și cel al
Bisericii, adică între lucrările trupului concret al Domnului și cele ale Tainelor, în trucât
Tainele prelungesc funcțiile acelui Trup. Sfintele Taine reprezintă prelungirea Întrupării și a
tuturor faptelor mântuitoare ale lui Hristos.258

255 N. CABASILA, Explicări la…., p. 427
256 N. CABASILA, Explicări la…., p. 428
257 N. CABASILA, Explicări la…., p. 428
258 P. NELLAS, Omul animal … , p. 156

Din prima propoziție a Tâlcuirii sale, Nicolae Cabasila afirmă că Sfânta Liturghie are
ca obiect sfințirea darurilor, ca taină și Jertfă euharistică, prefăcându -le în Trupul și Sângele
Mântuitorului259, iar ca scop sfințirea credincioșilor care, împărtășindu -se, primesc Harul
sfințitor al lui Dumnezeu, pentru că sfințirea credincioșilor reprezintă scopul final al întregii
Sfinte Liturghii.260
La sfințirea darurilor euharistice, Hristos este El Însuși Jertfă, dar și Jerfelnic,
Arhiereul Sfintei Liturghii, Săvârșitorul Tainei și al Jertfei, dar și Mijlocitor, de aceea
mijlocirea lui nu este o simplă intervenție sau mijlocire, ci este una reală – cu fapta și prin
Sine Însuși. De aceea, prin prezența tainică a lui Hristos darurile euharistice sunt sfințite și
prefăcute în Trupul și Sângele Domnului.
Credincioșii se sfințesc prin toate cele care sunt săvârșite și spus e în Liturghie, după
cum arată Cabasila, în dumnezeiasca Euharistie, pâinea și vinul devin realmente Trupul și
Sângele lui Hristos. Sfințirea pe care care credincioșii o primesc de la Sfântă Liturghie este
dată de pregătirea acestora pentru unirea cu Hris tosul euharistic, prin extindere.
Desigur, făcând o paralelă cu viziunea părintelui Alexander Schmemann, vedem că în
Biserica Primară, împărtășirea tuturor credincioșilor era o regulă de aur, nu pentru a arăta
evlavia personală, individuală,ci ca un act ce izvorăște din apartenența la Biserică sau, mai
concret spus, pentru a desăvârși acest act de apartenență. Sfânta Euharistie a fost definită, dar
și experimentată în egală măsură ca Taină a Bisericii, Taină a Comunității și Taină a Unității .
De aceea Sfânt ul Ioan Hrisostom spune „s -a amestecat cu noi” sau „ne -a împărtășit de Trupul
Său, astfel încât să putem fi un trup unit cu Capul” , pentru că Biserica Primară nu cunoastea
alt sens deplin pentru a exprima participarea deplină la Sfânta Taină, astfel, este evidentă
legătură dintre Sfânta Euharistie și apartenența la Biserică, identificarea cu Biserica.261
Împărtășirea credincioșilor, devine astăzi mai curând o excepție decât o regulă, se
întâmplă din cauza unei frici întemeiate, de a nu profana Taina prin par ticiparea cu
nevrednicie, punând astfel în pericol propria mântuire însă, în realitate, lucrurile nu stau așa.
Când sunt împărtășiți, cei vii primesc Sfânta Împărtășanie ca pe o obligație, ca pe o nouă
regulă prin care pentru un alt an de zile ei se consid eră creștini, fii ai Bisericii. Aceasta nu
trebuie să devină o nouă regulă a Bisericii, deoarece nu reprezintă nici adevărata pocăință,
nici smerenie, nici cinstirea lui Dumnezeu. Sfinții Părinți, nu văd aici un rezultat al smereniei,
așa cum ne arată pări ntele Schmemann în „Postul cel Mare” , ci văd mai curând neglijență.
Este imposibil de găsit un text patristic ce susține abținerea de la Sfintele Taine pentru
nevrednicie. În acest sens, Sfântul Ioan Casian spune „Nu trebuie să nu primim Sfânta
Împărtășani e fiindaca ne știm păcătoși, ci cu totul mai mult să ne grăbim către ea, pentru
vindecarea sufletului și pentru curăția duhovnicească”.262

259 N. CABASILA, Explicări la…., p. 335
260 Diac. Ioan I. ICĂ jr., Studiu Introductiv , N. CABASILA., Explicări la…., p. 55
261 Pr. A. SCHMEMANN, Postul Mare…. , p. 122
262 Pr. A. SCHMEMANN, Postul Mare…. , p. 123

Sfânta Euharistie este, deci, elementul care invredniceste, curățește și sfințește
sufletele atât ale celor vii, care se pot simți nevrednici însă nu trebuie să se lipsească de
Sfintele Taine, cât și ale celor adormiți. Sfânta Taină trebuie, deci, primită ca un medicament
al tristeții sufletelor celor vii. Nicolae Cabasila, de asemenea, spune „Cum putem să credem
că iube ște Sfintele Taine cel care, având posibilitatea să le primească, nu se ostenește să le
primească?. ”263 Această osteneală este sfințirea care izvorăște din Sfintele și de viață
făcătoarele Taine, care se înrădăcinează în sufletele celor dornici de unirea și desăvârșirea în
Hristos – Capul Bisericii.
De altfel, această împărtășire cu Sfintele Daruri atât a sufletelor celor vii, cât și ale
celor adormiți, este posibilă și mai mult de atât, se impune cu necesitate, în vederea sfințirii;
dacă pentru cei adormiți, ar exista o altă desfătare, altă odihnă pentru sufletele lor, ar există o
altă răsplată pentru cei vrednici de curățire și atunci ei nu ar mai aveam neapărată nevoie de
Sfânta Cină. Însă, ceea ce lucrează cu adevărat pentru ei, în acea lumea numită fie „rai”, fie
„sânul lui Avraam” , fie „loc luminos, loc cu verdeață” sau „împărăția cerurilor” , este exact
acest Pahar și aceasta Pâine euharistică. Numai în acestea aflăm „Mijlocitorul” (Evr 8, 1),
„Înainte -mergătorul celor vii în Sfânta Sfintelor” (Evr 6, 20) și singurul Soare al sufletelor.
Acum, El se arată și se împărtășește și celor legați după trup, după propria Lui voința, însă
atunci, în împărăția veșnică, va fi văzut și împărtășit în chip natural, când Îl vom vedea așa
cum este (1Cor 13, 12) sau când „ Se va încinge și -i va pune la Masă și, venind, le va sluji”
(Lc 12, 37). Aici, spune Cabasila, ca cei neuniți cu Hristos, așa cum doar Sfânta Euharistie
poate uni, nu se vor bucura de odihna veșnică, nu se vor bucura de niciun bun, fie mic, fie
mare.264
Săvârșitorul nevăzut al Jertfei euharistice este Hristos, pentru că El este Mijlocitorul
prin care au ajuns la noi toate bunătățile date de Dumnezeu, cele pe care ni le dăruiește
întotdeauna; El nu a mijlocit o singură dată, pentru ca mai apoi să ne părăseasc ă, ci mijlocește
în veci, nu doar prin cuvinte sau cereri asemenea solilor, mijlocitorilor lumești, ci prin fapte
reale, după cum ne arată Cabasila.
Această realitate este însăși unirea cu Sine și împărtășirea harului, a darurilor proprii,
primite după mă sura curăției și a vredniciei fiecăruia; această împărtășire este asemenea
luminii care oferă prin ea însăși puterea de a vedea, însă celor ce le lipsește lumina, le lipsește
și vederea, acesta este modul în care sufletele au nevoie de unirea cu Hristos, t rebuie să fie
deplină, permanentă, așa cum subliniază Nicolae Cabasila, asemenea unei conviețuiri, pentru
a avea viață adevărată și odihnă deplină. Astfel, cum nici ochiul nu poate să vadă fără lumină,
nu există nici viață adevărată și pace adevărată fără Hristos, pentru că El este singurul care
aduce această pace între Dumnezeu și oameni și doar pacea deplină face posibilă împărtășirea
de harul și darurile divine ;265 Hristos este Mijlocitorul oamenilor la Dumnezeu și
Împăciuitorul acestora cu Dumnezeu.

263 N. CABASILA, Explicări la…., p. 425
264 N. CABASILA, Explicări la…., pp. 428 -429
265 N. CABASILA, Explicări la…., p. 429

Euha ristia este Taina care ne unește cu Trupul lui Hristos, cu Trupul cel luminos al
noii creații în care Dumnezeu este totul în toate.266
Astfel, dacă cineva nu s -a unit de la inceput cu Hristos, prin Botez, sau dacă după
această unire nu rămâne în Hristos, devine străin și dușman al bunurilor dumnezeiești.
Cabasila arată că ceea ce a împăcat firea umană cu Dumnezeu este, fără îndoială, faptul că
Fiul Său cel iubit se face om, de aceea Dumnezeu trimite pacea și se îndură de orice om, dacă
acesta poartă chipul Unuia Născut care mănâncă Trupul lui, bea Sângele lui și se unește în
Duh cu El. Fără toate acestea, prin propria natură, omul rămâne omul cel vechi, care s -a
depărtat de natura ființei dumnezeiești și de asemănarea cu Dumnezeu, neavând nimic comun
cu El. De aceea, prin rugăciunile preoților, la Sfânta Liturghie și prin aducerea sfintelor
Daruri, se aduce sufletelor o odihnă, iar aceasta nu se poate face decât în chipul în care
sufletele sunt ușurate, pentru că acest chip al împăcării cu Dumnezeu, este toc mai aceea de a
nu mai fi dușmani ai lui Dumnezeu, ci a deveni vas al dumnezeirii. Împăcarea cu Dumnezeu
aduce după sine și unirea tainică, în duh, cu Cel Iubit, Unul -Născut, singurul întru care
Dumnezeu -Tatăl a binevoit (Mt 3, 17).267
Acesta este tocmai e fectul Sfintei Împărtășanii, a Cinei Euharistice – împăcarea și
unirea cu Dumnezeu, iar acest efect este comun atât celor vii cât și celor adormiți.268

5.4 Viața ce nouă – viața sacramentală

Nicolae Cabasila consideră Euharistia că Taină centrală a cult ului Bisericii; această
Taină face din nou simțită prezența întregii opere a Mântuitorului de răscumpărare a lumii.
Din Sfânta Euharistie izvorăsc toate tainele care îmbrățișează viața și dimnesiunile omului,
creând un nou mod de viață, o nouă organizare ș i raportare a oamenilor Dumnezeu, o nouă
raportare a oamenilor între ei și la lume – nouă organizare în Hristos a comuniunii oamenilor.
După Cabasila, noua viață pe care Hristos o oferă se numește „viața sacramentală” ,
de aceea punctele din timp și spați u în care viață dumnezeiască întâlnesc, asumă și
transfigurează viața omenească, se numesc „Taine”.269 De aceea, liturghistul bizantin învață
că Sfintele Taine ale Bisericii sunt calea prin care viața lui Dumnezeu se coboară la creație și
o izbăvește de păcat și moarte pentru că, făcându -o vie, o sfințește.
Euharistia este taină centrală a Bisericii, care nu încetează să restaureze prin har firea
omenească.270 Aceasta este Taina care aduce dupa sine adevărata viață – viața sacramentală,
sau unirea tainică, în timpul nou, cu Hristos cel Jertfit si Înviat.

266 V. LOSKY, Teologia …, p. 219
267 N. CABASILA, Explicări la…., p. 430
268N. CABASILA, Explicări la…., pp. 424 -426
269 P. NELLAS, Omul animal … , p. 157
270 V. LOSKY, Teologia …, p. 219

Hristos îmbracă trupul omenesc stricăcios întru nestr icăciune, trupul muritor întru
nemurirea Sa (1Cor 15, 50 -53) și dezleagă firea omenească, făcând pe oameni fii ai lui
Dumnezeu. Prin înradăcinarea vieții celei noi, Hristos înnoiește firea omenească și o
îndumnezeiește, însă prin Cina Sfântă, Hristos devin e propriu creștinilor.271
Ca Trup al lui Hristos, Biserica este sub aspectul ei hristologic este un organism
sacramental care devine este un unic și imens sacrament, iar slujbele bisericești manifestă
continuu taina Celui care este însăși Taină – Hristos, ch ipul Tatălui. “Taina cea din veac
ascunsa” (Efes. 6, 19) se descoperă în Hristos, deci în Biserică și în Tainele acesteia .272
În Taine, se realizează unirea deplină a creatului și necreatului, iar această unire
învinge limitele de timp și spațiu, oferindu -le noi dimensiuni. Creația reconstituită
sacramental se numește Biserică, aceasta are noi dimensiuni, noi funcții și o viață nouă cu
totul – viața Trupului cel Înviat. Toate pot acum să trăiască într -un mod nou care nu este
omenesc, dar nici exclusiv dumneze iesc, ci este divino -uman pentru că astfel se creează
spațiul liturgic și timpul liturgic, mediul în care se amestecă viața cerească cu viața
pământească. Biserica nu mai este în acest timp și spațiu doar „casa”, ci devine Trup al lui
Dumnezeu.273 Euharistia , ca Taină a Împărăției, ridică Biserica la Cina lui Hristos, în
Împărăția lui, care este conținutul vieții creștine, adică la cunoașterea și iubire lui Dumnezeu,
la unitatea cu El și la viața în El.274
În această nouă stare oamenii trăiesc în iubirea lui Du mnezeu, având simțirea lui
Dumnezeu, adică în sfințenie; de fapt, sfințenia, nu are alt izvor în afară de Dumnezeu, de
aceea sfințenia presupune bucuria sfinților. Sfinții, după cum spune Cabasila, „sunt sfinți din
pricina celui Sfânt și Drept unit cu ei”. Astfel, virtuțile omenești au o valoare reală atunci
când sunt virtuți ale lui Hristos, pentru că doar astfel ceea ce este propriu lui Dumnezeu
devine lucru duhovnicesc. Cele duhovnicești depășesc limitele morții și îl fac pe om să fie viu
și să aibă valo are reală pentru veșnicie. Aceste virtuți care duc la sfințenie sunt virtuțile
dumnezeuiesti – mila, precum „milostiv este Tatăl vostru” (Lc 6, 36), iubirea, „precum Eu v –
am iubit pe voi”(În 15, 12) și „pacea lui Hristos” (Col 3, 15 ). Acestea sunt funcți ile omului
care trăiește viața cea nouă, funcții care sunt chemate spre a fi curățite, umplute de Duhul lui
Dumnezeu că să poată să funcționeze într -un mod nou, „în acord cu funcțiile trupului lui
Hristos”, dar nu prin abandonare, ci prin acel proces de tr ansfigurare care unește lucrarea
oamenilor cu harul lui Dumnezeu.275
Euharistia înseamnă ieșirea din lumea pământească și înălțarea Bisericii la cer pentru
că lumea a fost creată ca „Prestol al lui Dumnezeu”, templu și simbol.276 Biserica își zidește
un timp care va fi înveșnicit. 277

271 N. CABASILA, Despre viața…, p. 147
272 V. LOSKY, Teologia …, pp. 215-216
273 P. NELLAS, Omul animal …, p. 158
274 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 51
275 P. NELLAS, Omul animal …, p. 160
276 Pr. A. SCHMEMANN, Euharistia…, p. 76
277 V. LOSKY, Teologia …, p. 222

Credinciosul nu este privat de nimic dacă trăiește în plinătatea vieții sacramentale,
întrucât conținutul esențial al acestei vieți spirituale este participarea reală la Crucea și
Învierea lui Hristos, adică moartea reală a omului față de păcat, dar și învierea ca mădular al
Trupului lui Hristos, iar aceasta din urmă presupune oferirea vieții spirituale din revărsarea
harului Preasfantului Duh al lui Dumnezeu. Cabasila a arătat că nu doar sufletul, prin
însănătoșirea funcțiilor, ci și chiar trupil însuși, atunci când este restaurată funcția euharistică
a creației, se sfințește – „toată creatură e bună și nu există nimic de lepădat dacă se ia cu
mulțumire” (1Tim 4, 4).278 De aceea, din clipa în care s -au unit cu Hristos, credincioșii de vin
fericiți și sfinți, deoarece participă la fericirea oferită de El – cauza pentru care morții se fac
vii, nebunii înțelepți, iar slugile netrebnice devine sfinți și drepți și chiar fii ai lui Dumnezeu;
dacă ajung sfinți, nu este din cauza lor, ci a celu i singur Sfânt care se sălășluiește întru ei.279
Reconstituirea lumii în Biserică este învățătura lui Cabasila despre noua organizare pe
care lumea o dobândește atunci când se transformă în Biserică, iar aceasta se obține prin
lărgirea dimensiunilor fundamen tale care definesc lumea; timpul este depășit în Euharistie 280,
după cum am arătat mai sus. Asemenea se realizează și reorganizarea spațiului, dimensiunea
ecleziala se realizează prin excelență în Euharistie, iar Biserica devine împărăția lui
Dumnezeu pe p ământ, descoperită oamenilor prin Fiul Întrupat.
Biserica, definită ca Trup al lui Hristos este, deci, viața în Hristos, însă Biserica îi este
sacrament lui Hristos. Întotdeauna, Duhul este cel care lucrează prefacerile sacramentale, de
aceea, Biserica, T aină a lui Hristos revelează Taina vieții în Dumnezeu cel în Treime slăvit.281
Adevărata viață sacramentală este dată de legătură cu Hristos, pentru că prin acesta
legătură ajungem să fim „mădulare” și „fii” ai Lui, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele
Său, pentru că Hristos, după cum spune Cabasila, „e mai înrudit cu noi, decât sunt chiar
părinții trupesti”.282 Aceasta se întâmplă deoarece taina creștina porneșe de la o identificare cu
Cel Înviat.283
Euharistia se înnoiește în mod infinit, este hrană care susț ine în noi viața harului.
Această sfântă Taină este taină unității care ne unește cu Trupul lui Hristos și face să curgă în
noi Scump Sângele Său. Sfânta Liturghie este făcută pentru a ne face părtași la această
Euharistie tocmai pentru că această împărtăș ire euharistică este hrana indispensabilă vieții
duhovnicești.284

278 P. NELLAS, Omul animal … , p. 162
279 N. CABASILA, Despre viața…, p. 144
280 P. NELLAS, Omul animal … , p. 163
281 V. LOSKY, Teologia …, p. 216
282 N. CABASILA, Despre viața…, p. 145
283 V. LOSKY, Teologia …, p. 217
284 V. LOSKY, Teologia …, p. 219

6. Concluzii

Timpul Bisericii reprezintă așteptarea Celei de a doua veniri a Mântuitorului, chiar
daca El este, în același timp deja aici, mai ales prin Sfintele Taine. Astfel, credincioși i sunt
îndumnezeiți de fiecare dată când se împărtășesc, însă ochii trupești nu știu să deslușească
această slavă care strălucește încă de acum, iar viașa duhovnicească tocmai aceasta înseamnă
– deschiderea ochilor către slava lui Dumnezeu.
În acest sens, Sfântul Nicolae Cabasila dorește să arate că prin Sfănta Liturghie
credinciosul are posibilitatea de a fi îndumnezeit, de a fi înduhovnicit prin sacralitatea vieții
noi, a vieții în Hristos, adică în Biserică. Cabasila preia învățătura unirii tainic și mis tice cu
Hristos, accesează și trăiște această unire cu Dumnezeu, această viață nouă. Întreaga sa
învățătura se bazează pe două opere fundamentale care au fost și baza acestei lucrări
„Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii ”285 și „Viața în Hristos”286. Cabasila este cel mai
autorizat teoretician al misticii cultice și hrisocentrice, iar marele său merit ca teolog mistic
este dat de faptul că a știut să readucă toată pietatea creștină șa adevărata sursă, la unirea cu
Hristos „pe calea mistică deschisă tuturor prin sfintele Taine”287
Nicolae Cabasila a încercat să descifreze ontologia vieții bisericești în trăirea sa, dar
mai ales în dimensiunea liturgică a vieții spirituale ; această dimensiune este dată de întraga
viață a Bisericii și de sfintele Taine.
Astfel, la Sf ântul Părinte, sensul vieții este de natură spirituală, dincolo de
materialitatea lumii, de timpul și spațiul acesta lumesc, trecător, fiind de natură
duhovnicească. Scopul ultim al vieții omului este unul mai înalt decât lumea trecătoare, este
dat de căut area și găsirea acelei dimensiuni duhovnicești în viața Bisericii și în spiritualitatea
sacramentală a Bisericii, dar mai ales în Sfânta Liturghie.
Euharistia, în gândirea cabasiliană, este Taina centrală a Bisericii, centrul vieții
spirituale. În Tâlcuir ea sa, Cabasila accentuează că Sfânta Liturghie are două scopuri
fundamentale : sfințirea darurilor și a credincioșilor. Astfel, darurile aduse de credincioși se
sfințesc de către Dumnezeu prin rugăciunile preotului și pogorârea Duhului Sfânt, iar după
sfințire, ținta este ca și credincioșii să se sfințească și să se mântuiască.
Sfințirea se realizează prin împărtășirea cu Sfintele Taine, sfințite de Duhul lui
Dumnezeu. Prin primirea darurilor oferinte înainte, credincioșii îl primesc în schimb pe
Hristos Însuși, Sfințitorul vieții celei noi.

285 Nicolae CABASILA , Explicări la dumnezeiasca Liturghie, trad. și Studiu Introdu ctiv diac. Ioan I. ICĂ jr.,
coll. Scrieri, Ed. Deisis, Sibiu, 2014
286 Nicolae CABASILA, Despre viața în Hristos , trad. Pr. Prof. Teodor BODOGAE, Ed. Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2014
287 Diac. Ioan I. ICĂ jr., Studiu Introductiv, Nicolae Cabasila – Explicări la dumnezeiasca Liturghie, trad. de
diac. Ioan I. ICĂ jr., coll. Scrieri, Ed. Deisis, Sibiu, 2014, p. 59

Întreaga Jertfă euharistică reprezint ă Taina cea mai înaltă și cea mai mare a Bisericii.
Aceasta este Taina dumnezeirii și Taina lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu care mântuiește
neamul omenesc prin jertfa Sa. Întreaga Sfantă Liturghie repre zintă recapitularea iconomiei
mântuitoare a lui Dumneze u. Planul Său din veșnicie se împlinește în lucrarea sfințitoare a
Sfintei și dumnezeieștii Liturghii.
Credincioșii care se împărtășesc cu sfintele Taine se pregătesc înainte de primirea
Euhristiei prin post și rugăciune. După cum multe bunătăți se revars ă asupra celui ce se
împărtășește cu evlavie,288 vedem că darurile oferite de către Dumnezeu sunt iertarea
păcatelor, sfințirea sufletului și a trupului și înnoirea vieții. Toate bunătățile pe care
Dumnezeu le oferă oamenilor prin această sfântă Taină se r evarsă asupra sufletului care
sfințește mai apoi trupul și întreaga viață. Acest har sfințitor de revarsă asupra celor ce încă
viețuiesc în trup, care au nevoie de această sfințire pentru a se mântui, cât și a celor ce nu mai
viețuiesc în trup pe pământ.
Importanța Sfintei Euharistii este dată tocmai de sensul acestei sfinte Taine. Astfel,
Sfântul Apostol Pavel spunea: “Să nu știți că trupul vostru este temple al Duhului Sfânt, Care
este în voi, pe Care îl aveți de la Dumnezeu” și “voi nu mai sunteți ai vo ștri, căci ați fost
cumpărați cu preț; slăviți pe Dumnezeu, în trupul vostru și în duhul vostru, care sunt ale lui
Dumnezeu” (ICorinteni 6, 19 -20). Creștinii trebuie să trăiască și să se conformeze la cele ce s –
au întâmplat cu noi, în Hristos. Împăcarea, i zbăvirea, mântuirea și “cumpararea cu preț” ne -au
fost deja dăruite, de aceea trebuie să lucrăm la mântuirea proprie.289
După cum arată Sfântul Nicolae Cabasila, “Sfintele” se cuvin “Sfinților” , adică celor
curățiți de patimi care voiesc s ă Îl cunoască pe Hr istos pentru a -și sfinți propria viață. Trebuie
să fim părtași ai Jertfei lui Hristos, deoarece, după cum spune Sfântul Apostol Pavel, “voi
sunteți ai lui Hristos și Hristos al lui Dumnezeu” (ICorinteni 3, 32). Idealul vieții creștine
autentice devine real izabil în și prin Euharistie, a deveni părtași ai bunătăților oferite
oamenilor, în împărăția cea veșnică, alături de sfinții care s -au sfințit și s -au învrednicit deja
de aceste bunătăți.
În ultimul timp, în Biserica Ortodoxă, simțim o renaștere euharisti ca, prin dorință
credincioșilor de a se împărtăși mai des. În acest sens, Biserica, poporul cel nou al lui
Dumnezeu și Liturghie ce cuprinde în sine întreaga creație a lui Dumnezeu, devine Taină a
mântuirii și Taină a Împărăției lui Dumnezeu. În această no uă stare oamenii trăiesc în iubirea
lui Dumnezeu, având simțirea lui Dumnezeu, adică în sfințenie. Euharistia reprezintă ieșirea
din lumea pămantească și înălțarea Bisericii la cer, împlinind astfel sensul cel mai înalt al
vieții omenești. Hristos îmbracă trupul omenesc stricăcios întru nestricăciune, trupul muritor
în nemurirea Sa și dezleagă firea omenească, făcând pe oameni fii ai lui Dumnezeu. Prin
înrădăcinarea vieții celei noi, Hristos înnoiește firea omenească și o îndumnezeiește, făcandu -l
pe credin cios moștenitor al vieții celei veșnice, pregustată aici prin Sfintele Taine, dar trăită
deplin în împărăția cerurilor.

288 T. A. KEMPIS, Urmarea lui…, p. 242
289 Pr. A. SCHMEMANN, Postul Mare…. , p. 128

În concluzie, după cum arată fericitul Nicolae Cabasila, prin Sfânta Taină a
Euharistiei, se împlinește sensul cel mai înalt al vieții p ământești – unirea cu Hristos,
îndumnezeirea, trăirea noi vieți spirituale. Noua viață sacramentală, trăită în Biserică, nu este
învățătura despre lumea de după moarte, ci devine împlinirea bucuriei depline a vieții veșnice
și participarea omului duhovnice sc, a “omului nou”, la dumnezeire, pentru c ă Euharistia se
înnoiește în mod infinit, fiind hrană care susține în credincioși viața harului.
Această sfântă Taină este unirea tainică și sfințitoare cu Trupul lui Hristos, care face
să curgă în noi Scump Sân gele Său.

7. Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucuresști, 2008
2. Nicolae CABASILA , Explicări la dumnezeiasca Liturghie, trad. și Studiu Introductiv
diac. Ioan I. ICĂ jr., coll. Scrieri , Ed. Deisis, Sibiu, 2014
3. Nicolae CABASILA, Despre viața în Hristos , trad. și Studiu Introductiv Pr. Prof.
Teodor BODOGAE, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 2014
4. Pr. Alexa nder SCHMEMANN, Euharistia Taina Împărăției, trad. Pr. Boris Răduleanu,
Ed. Sophia, București, 2012
5. Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur pentru preoți , Ed. Doxologia, Iași, 2009
6. Pr. Prof. Univ. Dr. Ene BRANIȘTE, Liturgică specială , Ediție revizuită și co mpleată
de Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula și Arhim. Asist. Dr. Chiril Lovin, Ed. Basilica a
Patriarhiei Române, București, 2016
7. Arhid. Prof. Dr. Constantin VOICU, Patrologie și literatură postpatristică , coll.
Patrolgie , vol. III, Ed. Basilica, București
8. Pr. Alexander SCHMEMANN, Postul Mare – Pași spre Înviere , trad. rom. Andreea
Stroe și Laurențiu Constantin, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1995
9. Panayotis NELLAS , Omul – animal îndumnezeit.Perspective pentru o antropologie
ortodoxă , trad. și Studiu In troductiv Ioan I. ICĂ jr, Ed. Deisis, Sibiu, 2009
10. Dumitru STANILOAE, Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant, coll. Ediția
aII-a, Ed. Deisis, Sibiu, 2003
11. Pr. Alexander SCHMEMANN, Introducere în Teologia liturgică , trad. Ieromonah
Vasile Bârzu, Ed. Sophia, București, 2009
12. Arhim. Placide DESEILLE, Ce este Ortodoxia , trad. rom. Liviu Marcel Ungureanu,
Ed. Renașterea, Alba -Iulia, 2004
13. Pr. Prof. Boris BOBRINSKOY, Ȋmpărtășirea Sfȃntului Duh , trad. rom. Măriuca și
Adrian Alexandrescu, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1999

14. Vladimir LOSSKY, Introducere în teologie ortodoxă , trad. Lidia și Remus Rus,coll.
Editța a II -a, Ed. Sophia, București, 2014
15. André SCRIMA, Biserica Liturgică , trad. rom. Anca Manolescu, Ed. Humanitas,
București, 2005
16. Pr. Prof. Dr. Teodor BOGODAE, Cultura Teologica in Răsărit. Scriitori din sec. XIV –
XV, în Istoria bisericească universală , vol II (1054 -1982), Ed. Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române , București, 1993
17. Thomas A. KEMPIS, Urmarea lui Hristos , trad. Pr. Prof. Toma Chiricuță, Ed.
Bunavestire, Bac ău
18. Vladimir LOSSKY, Teologia Dogmatică , trad. Pr. Dr. Cristian Galeriu, Ed. Anastasia,
București, 2014
19. Diac. Ioan I. ICĂ jr., De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului – integrala
comentariilor liturgice bizantine. Studii și texte, Deisis, Sibiu, 2011
20. Pr. Prof. Dumitru STANILOAE, Opere Complete. Chipul nemuritor al lui Dumnezeu,
Vol. V, Ed. Basilica, Bucuresti, 2013
21. Sf. Maxim Mărturisitorul, Mystagogia. Cosmosul și sufletul, chipuri ale Bisericii , trad.
rom. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 2000
22. Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele , coll. Izvoarele Ortodoxiei , trad. rom. Pr.
Dumitru Fecioru, București, 1943 -1945
23. Pavel EVDOKIMOV, Prezența Duhului Sfȃnt în tradiția ortodoxă , trad. rom. Pr.
Vasile Răducă, Ed. Anastasia, București, 1995
24. Ken PARRY, David MELLING, The Blackwell Dictionary of Eastern Christianity,
Ed. Blackwell Pub lishing, Malden, 1999
25. Carmino J. DeCantazaro, The Life in Christ. Cabasilas Nicolaus, Ed. Seminary St.
Vladimir's Press, New York, 1974
26. Myrha LOT -BORODINE, “La grace deifiante des sacraments d’apres N. Cabasilas,
in Revue des Sciences philosophiques” , 193 6, pp. 6 -7

Surse audio – video / web

1. Pr. Prof. Dr. Constantin P ĂTULEANU , Învățătura Sfântului Nicolae Cabasila în
Cuvânt pentru suflet. Care este sensul vieții? , Trinitas TV, Bucuresti, 20.06.2017
2. http://www.ancientfaith.com/podcasts/spiritandtruth
3. https://www.pemptousia.ro/2015/06/sfantul -nicolae -cabasila -teolog -si-cuvios -1322 –
1392/
4. http://www.omhksea.org/2013/01/interpretation -of-the-divine -liturgy -by-saint –
nicholas -cabasilas/