Sfarsitul Istoriei

Francis Y. FUKUYAMA

Yoshihiro Francis Fukuyama, om de știință, politician american, economist politic și scriitor, s-a născut pe 27 octombrie 1952 în Chicago. Bunicul din partea tatălui, în urma războiului dintre Rusia și Japonia, a părăsit țara și a deschis un magazin pe coasta de vest a Americii. Provine din părinți cu valențe academice, tatăl pastor protestant și mama făcând parte dintr-o familie de intelectuali japonezi.

Francis Fukuyama a crescut în Manhatan, neavând contacte cu originile sale japoneze și nu a dorit să învețe limba natală.

A absolvit la Universitatea Cornell și și-a obținut doctoratul în științe politice la Universitatea din Harvard, după ce inițial începuse să studieze literatura comparată la Universitatea din Yale.

După ce a terminat studiile la Harvard, s-a alăturat Departamentului de Științe Politice al Corporației RAND, ca analist politic pe probleme politico militare, după care a deținut funcții la Departamentul de Stat al SUA.

Sfârșitul istoriei?

În 1989, Francis Fukuyama publică în revista The National Interest, eseul numit „The End of History?” („Sfârșitul istoriei”) la baza căruia stă întrebarea „dacă la sfârșitul secolului al-XX-lea mai are sens să vorbim despre o istorie a omenirii coerentă și direcțională, care va conduce în final cea mai mare parte a omenirii la democrația liberală.” Fukuyama își motiveaza răspunsul legându-se în mare parte de latura economică și „lupta pentru recunoaștere” a omului.

În 1992 își dezvoltă ideile în cartea „Sfârșitul istoriei și ultimul om”, carte care îi aduce notorietate pe plan internațional și pe care avea să o publice din nou după 16 ani incluzând în ea și răspunsurile la criticile aduse teoriei sale.

Fukuyama definește sfârșitul istoriei ca „finalul evoluției ideologice a umanității și universalizarea democrației liberale ca formă finală de guvernare”, văzând în liberalismul modern o ultimă ideologie a istoriei.

În teoria sa, Fukuyama încerca să demonstreze că, odată cu căderea comunismului în din țările sovietice, lumea se va îndrepta, încet, către o treaptă finală a evoluției sociale, ce se va concretiza cu acceptarea tuturor civilizațiilor a unui singur tip de stat: liberal, democratic, capitalist.

Pentru a demonstra acest lucru Fukuyama trece prin mai multe etape. Mai întâi tratează problema regimurilor precedente, a celor autoritare, deficiențele și contradicțiile lor interne și de ce ele ajung să fie înlocuite de democrații, apoi încearcă să argumenteze că cel mai eficient regim din punct de vedere economic este o combinație a capitalismului cu democrația și liberalismul.

Conceptul de „sfârșit al istoriei” nu îi aparține, Fukuyama dezvoltându-l pe baza ideilor care au apărut mai întâi la Kant și la Hegel (teza hegeliană stând la baza teoriei sale), ba chiar și la Karl Marx, care susținea că rezolvarea contradicțiilor anterioare se poate săvârși odată cu realizarea „utopiei comuniste”. De altfel, lucrarea lui Fukuyama a fost puternic influențată de prăbușirea Uniunii Sovietice.

Odată cu universalizarea democrației liberale, Fukuyama prevede și dispariția multora dintre problemele cu care lumea se confruntă. Războaiele, clasele sociale, statele unitare, conceptul de „naționalitate” se vor pierde, iar lumea la nivel mondial va trăi în pace și bunăstare.

Teoria lui Fukuyama are parte imediat de critici. Spre exemplu, Jackues Derrida spune că volumul „Sfârșitul istoriei și ultimul om” „nu este altceva decât o modalitate de a înlătura marxismul”, iar Samuel Huntingnton spune că „vechiul conflict Est-Vest, va fi inlocuit cu un altul civilizational”.

La victoria capitalismului democratic liberal și-au pus amprenta o serie de factori cruciali fără de care istoria nu ar mai fi putut fi aleatoare sau ciclică. Spre exemplu, procesul științific, industrial și tehnologic a dus la modernizarea societăților, ajutându-le să evolueze, proces care nu mai poate fi inversat și fără de care istoria ar fi putut lua o altă turnură.

Fukuyama își descrie ideile ca fiind „materia brută a istoriei”, în schimb Hegel descrie aceste idei ca o „ideologie” care cuprinde nu doar doctrine politice, dar și religia, cultura și valorile morale ale societății. Politica economică modernă (care vede lumea numai în termeni de nevoi și dorințe) și comportamentul de maximizare nu poate explica în totalitate stilul de viață de la sine. Pentru a lua în considerare succesul economic în Asia, ca dovadă a viabilității pieței libere, fără a lua în considerare aspectele sociale, de etică, economie și alte calități morale înseamnă a ignora locul ideologiei în toate evenimentele mondiale actuale. Fukuyama susține relevanța acestui argument, deoarece înseamnă că liberalismul economic nu produce politici liberale în sine, și nici invers, dar că ambele sunt rezultatul unor cunostiinte anterioare.

Pentru a evalua că istoria într-adevar s-a sfârșit, Fukuyama analizează dacă au rămas conflicte de bază ale vieții umane, care se pot rezolva printr-o structură politico-economică, alta decât liberalismul modern. Două astfel de alternative au fost fascismul și comunismul. Fascismul și-a demonstrat latura sa destructivă în al Doilea Război Mondial, iar comunismul încă există, dar, după cum spune Fukuyama, „acele țări care sunt încă sub comunism sunt doar o anomalie pe plan internațional, important este că foarte puțini mai cred în această ideologie”. Comunismul își pierde din putere și fără alternativă, piața liberă va continua să crească și conflictele ideologice se vor risipi ușor. Alternativele la liberalismul occidental sunt epuizate, Fukuyama așteptând ca acest lucru va duce la o presiune pentru schimbarea pe care o susține în teoria sa.

În cele din urmă, Fukuyama analizează ce ar însemna sfârșitul istoriei pentru relațiile internaționale. Având în vedere că interesul național este întotdeauna o forță mult mai puternică decât teoria ideologică, este greu de crezut că vor fi rezultate, dar așa cum a exprimat tot el „relațiile internaționale sunt, de asemenea, rezultatul ideologiilor preconcepute”.

În finalul cărții sale, Fukuyama parcă își contrazice singur teoria „sfârșitului istoriei”, prin faptul că susține că acele zone că nu au ajuns la sfârșitul istoriei vor fi în conflict cu cele care au ajuns, conflictele nationalistice și etnice încă nu s-au epuizat și prevede o creștere a terorismului.

Tot Fukuyama susține că în momentul în care democrațiile liberale vor domina lumea, „sfârșitul istoriei” va fi unul trist. Oameni vor simți nostalgia vechilor conflicte și a competiției și, susține el, că după „secole de plictiseală de sfârșit de istorie, poate istoria va avea un nou început”.

Un moment în care ipoteza lui Fukuyama este supusă unui test sever, este momentul imediat după atacurile teroriste din septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii. Reintrarea în istorie devenea evidentă, și o altă ipoteză, în egală măsură simplificatoare, cea a ciocnirii civilizațiilor, formulată de Samuel Hungtington părea mai în măsură să explice atacarea obiectivelor de pe teritoriul american. Din fericire, atât administrația americană cât și aliații din coaliția antiteroristă au respins cu fermitate să răspundă amenințărilor în astfel de formule riscante, subliniind explicit că războiul pe care îl poartă nu este un conflict al civilizației vestice împotriva Islamului, la fel cum atacarea Afganistanului nu a reprezentat un război împotriva poporului afgan, ci a regimului taliban și a rețelei Al Qaeda.

Fukuyama a răspuns criticilor într-un articol din iarnă anului 2002, susținându-și în continuare ipoteza, pe care o reconsideră sub impactul evenimentelor: „În urmă cu mai mult de 10 ani, am susținut că am ajuns la sfârșitul istoriei (…) Consider că această ipoteză rămâne corectă, în pofida evenimentelor de după 11 septembrie: modernitatea, așa cum este reprezentată de Statele Unite și celelalte democrații dezvoltate, va rămâne forța dominantă în politica mondială iar instituțiile bazate pe principiile vestice ale libertății și egalității vor continua să se răspândească în jurul lumii”.

Perioada post septembrie 2001 înregistrează o acutizare a divergențelor transatlantice. Fukuyama își pune singur sub semnul întrebării teza sfârșitului istoriei, întrebându-se dacă victoria ultimă a democrației liberale mai este posibilă în condițiile în care conceptul de „vest” este contestat astăzi. Răspunsul criticilor relației transatlantice, formulat de Robert Kagan într-un articol devenit în scurt timp celebru implică o contestare radicală a unității de percepții și valori împărtășite de americani și europeni: „Europa se îndepărtează de putere, sau ca să o spunem puțin diferit, trece dincolo de putere într-o lume autosuficientă de legi și reguli, negocieri și cooperare transnațională. Ea intră într-un paradis postistoric al păcii și prosperității relative, realizarea „păcii eterne” descrisă de Kant. În acest timp, Statele Unite rămân ancorate în istorie, exercitându-și puterea într-o lume hobbesiană, anarhică, în care legi și normele internaționale nu prezintă încredere și în care adevărata securitate și promovarea unei ordini liberale depinde încă de posesia și folosirea forței militare. Din această cauză în marile probleme strategice și internaționale de astăzi, americanii sunt din Marte și europenii sunt din Venus: cad de acord asupra puținor lucruri și se înțeleg din ce în ce mai puțin.” (2002).

Într-un articol din cotidianul The Wallstreet Journal, în 2014, autorul răspunde încă odată criticilor atrăgând atenția asupra faptului că conflictele din Ucraina și Irak, criză economică, primavara Arabă sunt evenimente, iar istoria nu este același lucru cu evenimentul și nici invers. Evenimetele nu vor înceta să existe, „acestea având loc într-o postistorie”.

Concluzii

După căderea comunismului în Europa, au apărut multe teorii care aveau să prezică viitorul lumii pe termen mediu și lung. Aparent, această teorie a „sfârșitului istoriei” încă rezistă, chiar dacă multe altele nu au făcut față evenimentelor ultimilor ani.

Universalizarea Occidentului

În 1989, observând căderea comunismului în Europa și victoria democrației, ca ideologie de conflict, Fukuyama constată că istoria a ajuns la final.

El susține că s-a ajuns la un punct în care americanii tind să creadă că instituțiilor și valorile lor, democrația, drepturile individului, a statului de drept și a prosperității, reprezintă aspirații universale, care în curând vor fi împărtășite de întrega lume. Fukuyama argumentează că acest lucru este valabil și din cauza multitudinii de imigranți din toată lumea care doresc să ajungă să trăiască în America, și de aici susține clar că universalizarea propusă de el va avea loc.

Totuși, capitalismul democratic despre care vorbește Fukuyama are șanse foarte mici să ajungă o perspectivă universală și, după cum consideră foarte mulți critici, este o utopie care nu va ajunge să se realizeze.

Modernizare sau nu?

Fukuyama consideră că în modernizarea societăților, afilierile culurale și mai ales cele religioase se vor pierde și că modernitatea și secularismul vor forma o inseparabilă „împletire”. Problema cu acest punct de vedere este că este contrazisă de multe dintre tendințele lumii de astăzi.

11 septembrie 2001

Atacurile teroriste din 2001 vin parcă să supună această teorie unui test. Chiar dacă teoria lui Fukuyama părea să aibă un moment în care putea claca, acesta din urmă replică, susținând că islamismul radical nu poate oferi o alternativă de guvernare pe termen lung la liberalism și că astfel de evenimente vor mai avea loc și vor încetini procesul liberalizării, dar într-un final, sfârșitul istoriei va avea loc.

„Cea mai mare problemă a societăților ce aspiră să devină democratice a constituit-o incapacitatea acestora să ofere esența a ceea ce oamenii își doresc de la un guvern: securitate personală, prosperitate economică și funcționarea unor servicii publice de bază, în special sănătate, educație și infrastructură” – Francis Fukuyama. Altfel spus statele democratice au nevoie și de o conducere bună cu abilități organizatorice și ”de puțin noroc”, așa cum observă Fukuyama

Fukuyama este convins că teoria sa este corectă. Cu toate acestea, din punctul meu de vedere este greu să anticipăm că se va adeveri.

Istoria are un țel și o traiectorie. Aceasta nu se va putea sfârși atât timp cât oamenii vor exista, datorită naturii lor.

Așadar teza sa poate fi adevărată, dar nu a ajuns încă la maturitate, în punctul final în care putem spune că se verifică în totalitate.

Bibliografie

Fukuyama Francis, Sfarsitul istoriei si ultimul om, Paideia, 1994;

Fukuyama Francis, At the 'End of History' Still Stands Democracy, http://www.wsj.com/articles/at-the-end-of-history-still-stands-democracy-1402080661, accesat la 12.06.2015.

Kagan Robert, Power and weakness, Policy Review, 2002, http://users.clas.ufl.edu/zselden/course%20readings/rkagan.pdf, accesat la 13.06.2015;

Fukuyama Francis, Has history started again?, Policy magazine, 2002,

https://www.cis.org.au/images/stories/policy-magazine/2002-winter/2002-18-2-francis-fukuyama.pdf, accesat la 13.06.2015;