Sfantul Ioan Scararul

Preacucernice Părinte Profesor, dragi colegi, duminica trecută a fost duminica Sfântului Ioan Scărarul, a dumnezeiescului urcuș. Această duminică nu a fost așezată întâmplător în mijlocul Postului Mare, ci pentru a ne aduce aminte de acest sfânt și a lua aminte la înțelepciunea sa, un fericit bărbat care a trăit în post și-n rugăciune, și care și-a închinat viața lui Dumnezeu, deoarece mai mult de 70 de ani n-a făcut altceva decât să-și lucreze sufletul, în așa fel încât să-l apropie cât mai mult de Dumnezeu.

L-am ales pe Sfantul Ioan Scararul ca model al zilelor noastre, pentru a înțelege mai bine ”motto”-ul cărții Psalmilor, adică psalmul întâi – despre care voi vorbi. Acesta este ”textul” predicii rostite de toți ceilalți psalmi, este rezumatul plin de ideile care vor fi apoi dezvoltate în conținutul tuturor psalmilor.

„Fericit bărbatul carele n-a umblat în sfatul necredincioșilor și cu păcătoșii-n cale nu a stat și pe scaunul ucigașilor n-a șezut;

ci în legea Domnului îi este voia, în legea Lui va cugeta ziua și noaptea.

Și va fi ca pomul răsădit lângă izvoarele apelor, cel ce roada și-o va da la vreme, a cărui frunză nu, nu va cădea și ale cărui fapte, toate, vor spori.

Nu așa-s necredincioșii, nu așa, nu!, ci-s ca praful ce-l spulberă vântul de pe fața pământului…

De aceea nu se vor scula necredincioșii în judecată, nici păcătoșii în sfatul celor drepți.

Că Domnul cunoaște calea drepților, iar calea necredincioșilor va pieri.”

Nu înainte de a pleca la drum, în urcușul scării duhovnicești, aș vrea să înțelegem cu toții: Cine este „bărbatul”, la ce este îndemnat să „cugete”, pentru ca la judecată să poată sta cu cei drepți, de-a dreapta Mântuitorului, Care a murit pe cruce pentru noi, de bunăvoie și în desăvârșita ascultare, ca veșnic să fie viu în noi și noi întru El.

Așadar, chiar dacă psalmistul folosește cuvântul „bărbat”, Sfântul Vasile cel Mare la comentarea textului ne dezvăluie că virtutea este aceeași, atât pentru bărbat cât și pentru femeie, și că aceasta este subînțeleasă, ca fiind parte din una și aceeași natură umană.

În cele trei stihuri ale primului verset este pusă în antiteză starea duhovnicească, atât a bărbatului cât și a femeii, prin scara ascedentă, dată de treptele căderii în păcat: se duce, se oprește, se așează, care sunt în asociere cu cele trei categorii de oameni: necredincioși, păcătoși și ucigași, – antiteză a stării duhovnicești cu scara dumnezeiescului urcuș, la care ne cheamă fericitul bărbat, Ioan Scărarul, care a ajuns să vadă scara de la pământ la Ceruri, scară ce se întinde din adâncurile iadului omenesc până în vârful Raiului.

Observăm că psalmistul ne arată că nu pot fi fericiți cei necredincioși, păcătoși și ucigași. Putem găsi o asemănare între cele trei categori de oameni? Nu! Se poate observa clar că cele trei categori de oameni nu reprezintă altceva decât treptele degradării omului, a unui urcuș care ne îndepărtează de Dumnezeu.

Necredincioșii sunt cei „fără de Dumnezeu”, cei lipsiți de evlavie și de orice sentiment religios. Din această categorie nu fac parte cei care-L hulesc pe Dumnezeu, pentru că aceștia au ceva de spus împotriva Sa, conferă recunoașterea. A nu umbla în sfatul necredincioșilor înseamnă a nu da atenție atât părerilor lor sau orientărilor lor, cât și a nu te lăsa influențat de aceștia. Dar astăzi observăm cu părere de rău că mulți se lasă purtați de ”dulceața” falsă a lumii moderne care a eclipsat viața creștină. Nu putem să ne cufundăm în Dumnezeu, dacă nu ne începem viața prin pocăință, prin lupta continuă cu patimile, ca în cele din urmă, omul lăuntric să fie răstignit împreună cu Hristos. Asta înseamnă să fii curățit de patimi, cufundarea lăuntrică cu Dumnezeu într-o lumină sfântă a Harului. “Căci voi ați murit, – spune Apostolul – iar viața voastră este împreună cu Hristos ascunsă-n Dumnezeu”. (Coloseni 3, 3). Și pentru că „Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu” (Iezechiel 18, 32), suntem chemați, măcar acuma pe parcursul Postului Mare, să pornim pe drumul crucii și al pocăinței, mistuindu-ne în focul răstignirii de sine, călindu-ne în lacrimile frângerii inimii și astfel vom deveni aur sau argint sau piatră prețioasă și, ca la timpul potrivit, să fim luați de Stăpânul ceresc pentru înfrumusețarea prea-luminoaselor și prealiniștitelor Sale lăcașuri!

În a doua categorie îi avem pe cei păcătoși, care sunt mai condamnabili decât primi. A păcătui înseamnă a cunoaște o lege, a știi ce trebuie să faci, îl cunoști pe Dumnezeu, de aceea nu este permisibil să încalci legea cu bună știință. Dar din nefericire și în zilele noastre sunt mulți învățători de lege care cunosc legile, dar le încalcă cu bună știință, învață mulțimea să respecte legile lui Dumnezeu, când vin în Casa Domnului pentru Sfânta Liturghie sau alte evenimente religioase. O fac cu dragoste și har în biserica, dar după ce părăsesc lăcașul sfânt, uită că și-au dedicat viața Domnului… uită de aproapele lor, se lasă atrași de bogații și bunăstare, uită de umilință, rabdare și smerenie și cel mai dureros este faptul că uită de Marea Judecată.

În cele din urmă am ajuns și la cea de a treia categorie de oameni: ucigașii. Cine sunt acești ucigași? Un exemplu de ucigaș este Irod, care a ordonat de pe scaunul său, adică scaunul ucigașului, să fie uciși toți pruncii de parte bărbatească până la doi ani. Astăzi Irod s-a multiplicat prin genocidul spiritual, un ucigaș care nu se limitează în a-și ucide propriul suflet, ci încearcă să producă același efect și cu semenii săi. Astăzi aproape că nu mai există familie în care Irod nu-și ucide copiii; să ne rugăm Maicii Domnului să scape pe maica omului de pofta ucigașă a lui Irod.

Un exemplu cât mai vizibil al zilelor noastre este promovarea anticoncepționalelor de către medicii ginecologi, medicamente care sunt relativ scumpe și pe care o femeie urmează să le ia mulți ani de zile. După cum se știe efectul acestor anticoncepționalelor nu este unul benefic, dar dacă vă închipuiți că interesul unui ginecolog este ca să aibă o pacientă cât mai sănătoasă, înseamnă că suferiți de o admirabilă inocență. Circula mai demult un banc bun cu avocați. Tânărul, proaspăt intrat în avocatură, vine triumfător acasă și îi spune tatălui său, bătrân virtuoz al barei: „tată, tăticule! Am câștigat procesul acela pe care tu îl duci de 14 de ani!” Mulțumit numai pe jumătate, maestrul îi răspunde: "Fiule, știu și eu dacă ai făcut bine? Cu procesul acela te-am crescut eu și te-am ținut în facultate!". Tot cam așa e și la medici. Și ce instrument bun sunt anticoncepționalele acestea pentru a face din pacientă o dependentă de medic! Altfel, cum să transformi o pacientă perfect sănătoasă într-una care îți dă bani periodic, mai bine decât dându-i medicamente de care nu are nevoie! Numai și numai cu anticoncepționalele este posibil să pui pe cineva sănătos pe tratament cronic! Desigur, o femeie care ia anticoncepționale are nevoie de control medical la 6 luni. Pe urmă, cu timpul, se instalează amenorea, care trebuie tratată. Sterilitatea, care, ohoho! trebuie tratată precum procesele de mai sus. Sesizați potențialul? Ia comparați cu o femeie care nu ia anticoncepționale: din ce să trăiască ginecologul ei, dintr-un Papanicolau făcut odată la doi ani? Să fim serioși! Nimeni nu spune femeilor cărora le sunt recomandate anticoncepționalele ca tratament că acestea pot provoca dereglări hormonale, cancer sau avort spontan.

Cunoașteți vreo organizație, ce se ocupă de strângere de fonduri pentru bolnavii de cancer, care să le spună femeilor ca sânul lor nu este complet protejat de cancer? Lobulii sânilor femeii vulnerabile la cancer se transformă în lobuli rezistenți la cancer numai în momentul în care femeia își duce sarcina până la capăt. Ați întâlnit vreo organizație care să spună femeilor că anticoncepționalele orale combinate conțin aceleași medicamente ca și terapia de înlocuire a hormonilor, doar că în doze mai mari? V-a avertizat cineva asupra acestor riscuri, începând cu anii '80, de când există dovezi? Nu este greu de înțeles de ce aceste organizații nu le spun femeilor adevarul! Unele dintre ele sunt conduse de către feministe, care au lucrat anterior pentru organizația de Planificare Familială (Planned Parenthood), pentru Liga Națională de Acțiune pentru Avort (National Abortion Action League) sau pentru Uniunea Americană a Libertăților Civile (American Civil Liberties Union). Evident că donațiile către ei s-ar micșora în mod substanțial, dacă le-ar spune femeilor că avorturile provoacă apariția cancerului mamar.

Nu, nimeni nimic, cu toții suntem dezinteresați! Tinerii din ziua de azi sunt preocupați nu să facă voia Domnului, ci mai mult tind să-și facă voia lor proprie, dar ce-i mai absurd e că au așteptări ca Dumnezeu să se conformeze, de parcă El este făcut după chipul și asemănarea noastră și nu viceversa.

Fericiți sunt toți cei care rămân în voia Domnului, luptând astfel cu necredincioșii, păcătoșii și ucigașii. Dar mai fericiți vor fi aceia care având o stare de trezvie se vor întoarce la Domnul spunând ca oarecând tatăl lunaticului lui Hristos: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele.” (Marcu 9, 24) Versetul al 24-lea din capitolul 9 al Evangheliei Sfântului Marcu, Evanghelie citită în a IV-a duminică din Postul Mare, a rămas ca o mărturisire de credință autentică, care i-a adus tatălui, prin smerenie, lacrimi și rugăciune, trecerea de la starea complexă (dubioasă, apăsătoare) de credință – necredință la starea stabilă de credință. Ce ne arată această mărturisire? Că este nevoie de har, fără Hristos nu putem moșteni Împărăția cerurilor. De la întruparea Fiului lui Dumnezeu, omul este legat pe veci de Hristos și taina omului nu poate fi despărțită de taina lui Hristos.

De aceea, chiar dacă Hristos ne-a îndemnat să rostim rugăciunea domnească, Tatăl nostru – care este o rugăciune desăvârșită, Sfântul Efrem cunoscând neputința noastră și patimile noastre ne-a pus la îndemână o scurtă rugăciune pe care s-o rostim pe parcursul Postului Mare: „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert depărtează-l de la mine. Iar duhul curației, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii Tale. Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.” Patimile și păcatele noastre sunt ”tatăl” nostru și aceluia îi spunem ”tată”, așa că, atâta timp cât suntem robiți de păcatele noastre trebuie să ne adresăm lui Dumnezeu cu „Doamne și Stăpânul vieții mele”, ca eliberați fiind de păcate, sau cel puțin ajunși la o stare de căință, să putem mărturisii din adâncul inimii noastre pe Cel care este cu adevărat „Tatăl nostru”.

În continuare aș vrea să vă aduc la cunoștință că „pomul răsădit lângă izvoarele apelor” este omul, omul care s-a născut cu starea morală și spirituală în A.D.N., stare ce de la căderea în păcat nu o mai putem activa fără de Hristos. Și astfel Hristos ne ”răsădește” „lângă izvoarele apelor”, care este însuși Izvorul vieții veșnice. El este și Semănătorul și Sămânța, este și Jerfitorul și Jertfa. Numai prin participarea la sfintele slujbe ne vom putea adăpa din Izvorul vieții, ne vom putea hrăni cu Sfânta Euharistie, pentru a fi hristofori. Singura noastră preocupare fiind să ne întindem rădăcinile spre Izvor și apoi să aducem roadele la vremea lor.

Din finalul psalmului vom înțelege astfel: necredincioșii nu sunt așa, ci vor sfârși asemenea pomului neroditor din Evanghelie: „Iată, securea stă la rădăcina pomilor, și tot pomul care nu face roadă bună se taie și se aruncă-n foc.” (Matei 3, 10) Tot Hristos ne spune că „orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu Cel ceresc va fi smuls din rădăcină.” (Matei 15, 13)

Necredincioșii sunt „ca praful ce-l spulberă vântul de pe fața pământului”, adică foarte neînsemnați, încât și o adiere de vânt îi va spulbera de colo-colo. Aceștia nu vor fi prezenți la judecată, că ei înșiși s-au judecat prin faptele lor, încă din această lume. Dar nici păcătoșii nu vor fi în sfatul celor drepți. Domnul cunoaște calea celor drepți și le poartă de grijă, dar necredincioșii nu se vor putea odihni și nu vor avea parte de bucurie, după cum reiese din Isaia 57, 20 – 21 „Dar cei nedrepți vor fi zgâlțâiți ca de valuri și nu se vor putea odihni. Necredincioșii n-au parte de bucurie, a zis Domnul Dumnezeu.”

Credincioșii sunt încurajați să continue eforturile pentru a ajunge la scopul acestora, moștenirea Împărăției cerurilor, deoarece Domnul spune: doar „cei care îndură până la sfârșit vor fi mântuiți.” (Matei 24, 13)

Noi, atât femeile cât și bărbații, cei formați în dreapta credință trebuie să aducem la credință pe cei deznădăjduiți sau rătăciți prin purtarea noastră și prin cuvântul rostit. Suntem misionarii zilelor noastre, suntem cei care trebuie să luptăm împotriva avortului, oferindu-le sprijin, atât moral cât și material, unde există posibilitate, celor aflați în nevoi sau în punctul de a renunța la o nouă viață, la copil, mergând pe premiza că nu vor avea cu ce-l crește. Nu trebuie să fim preoți sau preotese doar cu numele, ci toți trebuie să fim preoți si preotese în adevăratul sens al cuvântului, să fim slujitori ai lui Hristos. Noi trebuie să fim, prin fapta noastră, ”pomană” pentru credincioși, pentru cei flămânzi, însetați, însingurați sau goi, și mereu o scânteie pentru cei în căutarea adevăratei Lumini, în căutarea lui Dumnezeu.

În urcușul acestui post să rostim cu toții la fiecare treaptă treptele refrenului cântării liturgice: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, ca la vreme de răsărit de ziuă, să aflăm mormântul plin de razele Învierii.

Lumina lui Hristos să lumineze tuturor. Amin.