Sfântul Ambrozie al Milanului [626321]

Sfântul Ambrozie al Milanului

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

traducere din limba latin ă, introducere și note
de Pr.dr. Ilie Melniciuc-Puic ă

Performantica
Iași – 2010

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

3

CUPRINS

Introducere …………………………………………………………………………………………………….. …….5
Prolog …………………………………………………………………………………………………………. ………15
Cartea I (Lc. 1, 1-25)…………………………………………………………………………………………… .21
Cartea a II-a (Lc. 1, 26 – 3, 22) ………………………………………………………………………………44
Cartea a III-a (Lc. 3, 23-38)…………………………………………………………………………………..91
Cartea a IV-a (Lc. 4, 1-5, 11)……………………………………………………………………………….117
Cartea a V-a (Lc. 5, 12-6, 49) ………………………………………………………………………………144
Cartea a VI-a (Lc. 7, 29-9, 26)……………………………………………………………………………..179
Cartea a VII-a (Lc. 9, 27-16, 16) ………………………………………………………………………….212
Cartea a VIII-a (Lc. 16, 16-19, 27)……………………………………………………………………….285
Cartea a IX-a (Lc. 19, 28-20, 40)………………………………………………………………………….319
Cartea a X-a (Lc. 20, 41-24, 53)……………………………………………………………………………331
Indici ………………………………………………………………………………………………………… ………382
Inidici te matici………………………………………………………………………………………………… …396

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

4344. Și ce este de mirare în ce-i prive ște pe oameni, dac ă vitele spun, de
asemenea, printr-un act t ăcut, că râvna lor este de a avea urma și, nu de a se
împreuna? Într-adev ăr, când ele simt c ă pântecele lor este greu, și sămânța
este semănată în brazdă, deja nu mai îng ăduie împreunarea și urmăresc nu
pofta pretendentului, ci grija p ărintelui. Dar, cu adev ărat, oamenii nu- și
cruță nici urma șii, nici pe Dumnezeu; ei îi pervertesc pe primii și Îl supără
pe Celălalt !
Căci scrie: „Înainte de a te fi z ămislit în pântece, te-am cunoscut, și
înainte de a ie și din pântece, te-am sfin țit și te-am rânduit prooroc pentru
popoare”223. Simte mâinile Ziditorului t ău creând omul în pântece, ca s ă te
înfrânezi de la desfrânarea ta. El lucreaz ă, iar tu pâng ărești cu dorin țe
trupești taina pântecelui sfin țit? Sau imit ă vitele sau fie- ți frică de
Dumnezeu. Și de ce vorbesc eu despre vite? P ământul însu și se odihne ște
adesea de datoria rodirii, și dacă prin râvna plin ă de nerăbdare a oamenilor
este umplut cu semin țe prea des sem ănate, el pedepse ște obrăznicia
fermierului și schimbă rodnicia în sterp ăciune. Astfel, chiar la stihii și la vite
este rușinos a nu înceta rânduiala rodirii.
45. De aceea, Sfânta Elisabeta pe drept s-a ru șinat de har, chiar dac ă
ea nu a admis vina. Pentru c ă deși a zămislit de la b ărbatul ei -nici nu este
cinstit a crede altceva desp re originea unui om -, totu și ea s-a ru șinat de
vârsta la care va na ște. Și, pe de alt ă parte, ea s-a bucurat s ă fie eliberat ă de
ocară224; fiindcă este o ru șine pentru femei s ă fie lipsite de r ăsplata
căsătoriei, care este singura ra țiune pentru înso țirea lor. Deci, îndep ărtarea
acestei oc ări aduce mângâiere ru șinii ei; ru șinii care, precum am spus, o
avea din cauza vârstei sale. Astfel, se poate în țelege că ei s-au împreunat;
căci ea, care nu ar fi ro șit din pricina împreun ării la bătrânețe, nu ar fi ro șit
nici din pricina na șterii; și încă ea a roșit pentru povara de a fi p ărinte, de
vreme ce nu a cunoscut taina credin ței.
46. Cea care se ascunsese odinioar ă fiindcă zămislise fiu, a început s ă
se poarte cu încredere pentru c ă purta în pântece un prooroc; și cea care mai
înainte ro șise, a binecuvântat, iar cea care mai înainte se îndoise, a fost
întărită. Căci ea a spus: „C ă iată, cum veni la urechil e mele glasul salut ării
tale, pruncul a s ăltat de bucurie în pântecele meu”225. De aceea, a strigat cu
glas mare, când a în țeles venirea Domnului, fiindc ă a crezut în na șterea
dumnezeiasc ă: pentru c ă nu exista nici o pricin ă pentru care s ă se rușineze,
căci ea a primit na șterea proorocului ca pe un urma ș dăruit, nu dorit.

223 Ier. 1, 5.
224 cf. Gen. 30, 23.
225 Lc. 1, 44.

Sfântul Ambrozie al Milanului
44

Cartea a II-a
(Lc. 1, 26 – 3, 22)

„Iar în a șasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o
cetate din Galileea, al c ărei nume era Nazaret, C ătre o fecioar ă logodită cu
un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar num ele fecioarei era
Maria”226.
1. Taine dumnezeie ști, cu adev ărat, sunt ascunse, și nimeni dintre
oameni nu poate ști cu ușurință gândul lui Dumnezeu, potrivit proorociei227,
dar din faptele și învățăturile Domnului și Mântuitorului nostru, noi putem
înțelege aceasta a fi un plan chibzuit, c ă cea care a fost dat ă în căsătorie unui
bărbat a fost aleas ă, mai presus de to ți, pentru a sluji lui Dumnezeu. Dar de
ce nu a rămas ea îns ărcinată înainte de a fi dat ă în căsătorie? Poate, ca nu
cumva să se poată spune că ea a zămislit din p ăcat trupesc. Și Scriptura
potrivit aminte ște atât de faptul c ă ea era dat ă în căsătorie, cât și de faptul c ă
era fecioar ă: fecioară, ca ea să poată fi văzută ca neavând cuno ștință de
bărbat; dată în căsătorie, ca nu cumva ea – al c ărei pântece îngreunat purta
semnul unui seduc ător – să fie înfierat ă cu rușinea fecioriei siluite.
Dar Domnul a preferat ca cineva s ă se îndoiasc ă mai degrab ă de
nașterea Sa, decât de cinstea mamei Sale – pentru c ă El a știut că smerenia
unei fecioare este ginga șă, iar vestea necinstei este f ără scrupule -, nici nu a
crezut că verosimilitatea obâr șiei Sale trebuie ad ăugată la greșelile mamei
Sale. Astfel, fecioria Sfintei Maria este p ăstrată neștirbită de necinste și
nepângărită de zvon; pentru c ă se cuvine ca sfin ții să aibă, de asemenea,
mărturie de la str ăini, nici nu se c ădea ca vălul tainei s ă fie lepădat printr-o
reputație proastă de către cei care tr ăiesc în feciorie, deoarece îns ăși Maica
Domnului a fost v ăzută ca rușinată.
2. Atunci, ce s-ar putea repro șa evreilor, sau lui Irod, dac ă ei au fost
văzuți că prigonesc un copil n ăscut din adulter? Atunc i, cum ar putea spune
El Însuși: „Nu am venit s ă stric legea, ci s ă plinesc”228, dacă El a fost v ăzut
a-Și avea obâr șia într-o înc ălcare a legii, de vreme ce na șterea dintr-o femeie

226 Lc. 1, 26-27.
227 cf. Is. 40, 13.
228 Mt. 5, 17.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

45necăsătorită este pedepsit ă de lege229? Mai degrab ă este folosit ă mărturia
mai demn ă de încredere a cinstei c ăsătoriei, care ar putea și să ascundă
năpasta, și să apere de ocar ă, dacă nu s-a cunoscut taina.
Cum se face c ă credința Mariei se dovede ște mai mare decât se poate
spune, iar pricina necinstei este îndep ărtată? Pentru c ă o femeie nec ăsătorită
însărcinată ar fi fost v ăzută ca dorind s ă-și tăinuiască vina cu o minciun ă.
Atunci, nefiind dat ă în căsătorie, ea avea motiv s ă mintă; ca dată în
căsătorie, nu avea, deoarece a da na ștere este r ăsplata căsătoriei și harul
soțiilor.
3. Și nu este o pricin ă obișnuită pentru care fecioria Mariei l-a în șelat
pe stăpânitorul lumii acesteia230, cel care atunci când a v ăzut-o pe ea dat ă în
căsătorie unui b ărbat nu a putut s ă socoteasc ă suspicioas ă îngroșarea ei231.
Apoi, cuvintele Domnului nostru m ărturisesc inten ția de a-l în șela pe
stăpânitorul lumii acesteia, când apostolilor li se porunce ște să tacă cu
privire la Hristos232, când celor t ămăduiți nu li se îng ăduie să se laude cu
vindecarea lor233, când diavolilor li se porunce ște să păstreze tăcerea cu
privire la Fiul lui Dumnezeu234.
De asemenea, apostolul a m ărturisit, precum am spus, c ă scopul său
era de a-l în șela pe stăpânitorul lumii acesteia, zicând: „Ci propov ăduim
înțelepciunea de tain ă a lui Dumnezeu, ascuns ă, pe care Dumnezeu a
rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastr ă, pe care nici unul dintre
stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o, c ăci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi
răstignit pe Domnul slavei”235. Cu alte cuvinte, aposto lul spune: ei nu mi-ar
fi pricinuit niciodat ă să fiu răscumpărat prin moartea Domnului meu.
În acest chip, El a în șelat pentru noi, El a în șelat pentru a birui, El l-a
înșelat pe diavol când a fost ispitit, câ nd a fost întrebat, când s-a spus despre
El că este Fiul lui Dumnezeu, astfel ca El s ă nu aducă în nici un fel m ărturie
cu privire la Dumnezeirea Sa. Dar, cu toate acestea, El l-a în șelat în mai
mare măsură pe stăpânitorul lumii acesteia; pentru c ă deși diavolul s-a îndoit
uneori, de vreme ce a spus: „Dac ă Tu ești Fiul lui Dumnezeu, arunc ă-Te
jos”236, L-a cunoscut pe El, cu toate c ă prea târziu, și s-a depărtat de la El.
Demonii, de asemenea, L-au cunoscut pe El, ei care au spus: „ Ai venit aici

229 cf. Deut. 23, 17.
230 cf. In. 12, 31; 14, 30; 16, 11.
231 cf. In. 12, 31.
232 cf. Mt. 16, 20.
233 cf. Mt. 8, 4.
234 cf. Lc. 4, 35.
235 I Cor. 2, 7-8.
236 Mt. 4, 6.

Sfântul Ambrozie al Milanului
46mai înainte de vreme ca s ă ne chinuie ști?”237. Și ei știau că El a venit, pentru
că aveau mai înainte cuno ștință de venirea Sa.
Dar ce m ărturie mai puternic ă, că domnii veacului acestuia nu ar fi
avut cuno ștință, putem aduce noi decât spusele apostolilor: „c ăci, dacă ar fi
cunoscut-o, n-ar fi r ăstignit pe Domnul slavei”238. Fiindcă răutatea
demonilor a în țeles cu ușurință chiar ceea ce era ascuns, îns ă, cu adev ărat,
cei care sunt absorbi ți de preocup ări pământești nu pot pricepe adev ărurile
dumnezeie ști.
4. De aceea, evangheli știi au împ ărțit potrivit lucrarea între ei, astfel
că Sfântul Matei istorise ște că Iosif a fost prevenit de înger s ă nu o lase pe
Maria239; apoi Luca a adus dovada c ă ei nu s-au cunoscut; și aici Maria
însăși mărturisește când ea spune îngerului: „Cum va fi aceasta, de vreme ce
nu știu de bărbat?”240 Și tot Sfântul Luca însu și a vestit-o pe ea fecioar ă,
spunând: „ Și numele fecioarei era Maria”241; și proorocul a vestit-o, când a
zis: „Iată fecioara va lua în pântece”242; iar Iosif a v ădit acest lucru, el care,
deoarece a v ăzut-o îngreunat ă pe cea pe care nu o cunoscuse, a dorit s ă o
lase243.
Domnul Însu și, spânzurat pe cruce, de asemenea a dezv ăluit acest
lucru când a spus mamei Sale: „Femeie, iat ă Fiul tău”244, și apoi spune
ucenicului S ău: „Iată mama ta”245. Fiecare a adus m ărturie, ucenicul și
mama, fiindc ă „din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine”246. Fără îndoială,
dacă ea s-ar fi cunoscut cu so țul ei, nu și-ar fi părăsit niciodat ă propriul
bărbat, nici nu ar fi p ătimit un b ărbat drept ca femeia lui s ă se depărteze de
el. Atunci, cum ar fi rânduit Domnul desp ărțirea, când porunca Sa era ca
nimeni să nu-și poată lăsa soția, afară de pricina desfrân ării247?
5. Însă Sfântul Matei a înv ățat în chip mi nunat ce s-ar c ădea să facă un
bărbat drept când el a descoperit ru șinea soției sale, astfel ca el s ă se poată

237 Mt. 8, 29.
238 I Cor. 2, 8.
239 cf. Mt. 1, 20.
240 Lc. 1, 34.
241 Lc. 1, 27.
242 Is. 7, 14.
243 cf. Mt. 1, 19.
244 In. 19, 26.
245 In. 19, 27.
246 In. 19, 27.
247 cf. Mt. 5, 32.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

47feri pe sine însu și de vărsare de sânge de la crim ă și curat de desfrânare;
pentru că „cel ce se lipe ște de desfrânat ă un trup este”248 cu ea.
În acest fel, persoana și onoarea dreptului Iosif sunt ap ărate
pretutindeni, iat ă de ce el poate fi respectat ca martor: fiindc ă gura dreptului
nu cunoa ște înșelăciune, iar limba sa gr ăiește judecat ă, și judecata sa
grăiește adevăr249. Nici să nu te tulburi c ă Sfânta Scriptur ă spune adesea
„soție”250, pentru c ă nu pierderea fecioriei, ci dovada c ăsătoriei este ar ătată
prin slujba cununiei. În sfâr șit, nimeni nu o las ă pe cea pe care nu a primit-o,
iar cel care a dorit s ă o lase prin aceasta a m ărturisit că a primit-o.
6. Totodat ă, nu este de trebuin ță să schimbăm ceea ce spune
evanghelistul: „ Și fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a n ăscut pe Fiul
său Cel Unul-N ăscut”251; pentru c ă acesta este un grai aparte al Scripturii,
precum se poate vedea într-alt loc: „Pân ă ce veți îmbătrâni eu sunt”252. Cu
siguranță, Dumnezeu nu a încetat s ă fie după ce ei au ajuns la o vârst ă
înaintată. Și în psalmul: „Zis-a Domnul Domnului meu: șezi de-a dreapta
mea, până ce voi pune pe vr ăjmașii tăi așternut picioarelor tale”253. Nu va
sta El acolo și după aceea?
Într-adevăr, deoarece cel ca re conduce cauza socote ște că este
suficient a spune c ă aceea este cauza, el nu urm ărește prisosul; este
îndeajuns pentru el s ă afirme cauza întreprins ă și să lase deoparte ceea ce se
întâmplă. Și, prin urmare, cel care a lu at asupra sa do vedirea tainei
neprihănite a întrup ării a socotit netrebuincios a urm ări dovada fecioriei
Mariei, ca nu cumva el s ă fie văzut ca un ap ărător al fecioarei, mai degrab ă
decât ca un sus ținător al tainei. Neîndoios, când el a înv ățat că Iosif era
drept, a afirmat a șa cum se cuvine c ă el nu ar fi putut tulbura Templul
Sfântului Duh, Maica Domnului, pântecele tainei.
7. Am înv ățat despre semin ția Adevărului, am înv ățat despre sfat;
haideți să învățăm despre tain ă. În mod cuveni t, ea este dat ă în căsătorie, dar
fecioară, căci ea preînchipuie Biserica care este neprih ănită254, deși este
cununată. O fecioar ă ne-a zămislit pe noi de la Duhul, o fecioar ă ne naște
fără dureri. Și, astfel, cumva Maria, c ăsătorită cu unul, a fost plinit ă de

248 I Cor. 6, 16.
249 cf. Ps. 36, 30.
250 cf. Mt. 1, 20 și 23.
251 Mt. 1, 24.
252 Is. 46, 4.
253 Ps. 109, 1-2.
254 cf. Efes. 5, 27.

Sfântul Ambrozie al Milanului
48Altul, fiindc ă și Bisericile particul are sunt, într-adev ăr, pline de Duh și har și
cu toate acestea sunt unite cu vie țuirea unui preot vremelnic.
„Și intrând îngerul la dânsa, a zis: bucur ă-te ceea ce e ști plină de dar,
Domnul este cu tine, binecuvântat ă ești tu între femei. Iar ea v ăzând s-a
spăimântat de cuvântul lui”255.
8. Învață felul de a fi de la fecioar ă, învață smerenia de la fecioar ă,
învață proorocia de la fecioar ă, învață în taină. Este în firea fecioarelor s ă
tresară la fiecare intrare a unui om și să se teamă de orice cuvânt din partea
unui om. S ă lăsăm femeile s ă învețe a urma țelul smereniei. Ea era singur ă
în cămara dinl ăuntru în care nici unul dintre oameni nu poate intra, doar
îngerul a aflat-o pe ea; singur ă fără o însoțitoare, singur ă fără de martor, ca
nu cumva s ă fie prihănită de vorbirea necuviincioas ă, ea este salutat ă de
către înger. Înva ță, fecioară, să fugi de neru șinarea vorbelor; de altfel, Maria
s-a speriat de salutul îngerului.
9. „Și”, se spune, „cugeta în ce ch ip va fi închinarea aceasta”256, și,
prin urmare, cu sfial ă, căci ea s-a sp ăimântat; cu chibzuin ță, căci ea s-a
minunat de chipul str ăin al binecuvânt ării care nu era niciunde înv ățat,
niciunde dezv ăluit mai înainte. Acest salut a fost p ăstrat doar pentru Maria:
fiindcă numai despre ea se spune pe drept c ă este plină de dar, singura care a
dobândit darul de care nici o alt ă femeie nu s-a învrednicit, acela ca ea s ă fie
plinită cu Izvoditorul Darului. Deci Maria a ro șit, Elisabeta a ro șit și ea, și
astfel învățăm diferen ța dintre sfiala unei femei și cea a unei fecioare. Una a
roșit având pricin ă, cealaltă din sfial ă; măsura rușinii este h ărăzită femeii,
darul rușinii este sporit la fecioar ă.
„Și a zis ei îngerul: nu te teme Mariam, c ă ai aflat dar la Dumnezeu. Și
iată vei zămisli în pântece, și vei naște fiu, și vei chema numele lui Iisus.
Acesta va fi mare”257.
10. Într-adev ăr, s-a spus despre Ioan de c ătre înger c ă „va fi mare”258;
dar el ca om este mare, îns ă Iisus ca Dumnezeu este mare. Fiindc ă „mare
este Domnul și lăudat foarte, și slavei Lui nu este sfâr șit”259. Și Ioan este
mare, cu adev ărat, fiindc ă „între cei n ăscuți din femei, nimeni nu este mai

255 Lc. 1, 28-29.
256 Lc. 1, 29.
257 Lc. 1, 30-32.
258 Lc. 1, 15.
259 Ps. 144, 3.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

49mare decât Ioan”260. Dar este cineva mai mare ca Ioan, c ăci „dar cel mai mic
în împărăția lui Dumnezeu este mai mare decât el”261.
Așadar Ioan este mare. Dar înaintea Domnului nici m ăcar marele Ioan
nu bea vin și băutură tare262; însă Iisus mănâncă și bea cu vame șii și
păcătoșii263. El care nu are nici o putere prin fire va spori în vrednicie prin
înfrânare; îns ă de ce Hristos, a C ărui fire era de a ierta p ăcatele, s-ar fi ferit
de aceia c ărora El le-ar fi putut ar ăta cum să fie mai buni decât cei care se
înfrânează?
11. În acela și timp, El nu desconsider ă tovărășia celor c ărora El le va
da taina. Astfel, Iisus m ănâncă și Ioan poste ște, un chip al fiec ărui neam.
Într-unul este a posti; în Cel ălalt este a pr ăznui. Dar și Hristos a postit, ca nu
cumva cineva s ă respingi înv ățătura Sa; El a mâncat cu p ăcătoșii ca să poți
vedea Harul Lui și să-I poți recunoaște puterea. Prin urmare, Ioan este mare,
iar măreția lui are un început și un sfârșit, în vreme ce Domnul Iisus Hristos
este „începutul și sfârșitul”, „cel dintâi și cel de pre urm ă”264. Nimic nu este
mai înainte de cel dintâi, nimic nu este dup ă cel de pe urm ă265.
12. Și fie ca obiceiul neamului omenesc s ă nu te facă să crezi gre șit că
El nu este Cel dintâi pentru c ă El este Fiul. Urmeaz ă Scripturile ca s ă nu
greșești. Se spune c ă Fiul este Cel dintâi. De asemenea, este scris c ă Tatăl
„singur are nemurire și locuiește întru lumin ă neapropiat ă”266, pentru c ă ai
citit: „Împ ăratului veacurilor, celui nestric ăcios”267; dar nici Cel dintâi
înainte de Tat ăl, nici singur Tat ăl fără Fiul. Dac ă negi una, o mic șorezi pe
cealaltă. Urmează-le pe amândou ă și le poți adeveri pe ambele.
El nu a spus: „Eu sunt cel mai dinainte și cel mai de pre urm ă”, ci „Eu
sunt cel dintâi și cel de pre urm ă”268. Fiul este Cel dintâi și prin aceasta
împreună-veșnic cu Tat ăl; pentru c ă El Îl are pe Tat ăl cu care s ă fie veșnic.
Îndrăznesc a spune: Fiul este Cel dintâi, dar El nu este singur, și vorbesc
cum se cuvine, și vorbesc cu evlavie. De ce v ă ciuliți urechile c ătre hule, voi
ereticilor? A ți căzut în cursele pe care voi le-a ți întins. Fiul este Cel dintâi și
El nu este singur. Cel dintâi, fiindc ă este întotdeauna cu Tat ăl; nu este

260 Lc. 7, 28.
261 Ibidem .
262 cf. Lc. 1, 15.
263 cf. Mc. 2, 16; Lc. 5, 30.
264 Apoc. 1, 17; 22, 13.
265 cf. Apoc. 2, 8.
266 I Tim. 6, 16.
267 I Tim. 1, 17.
268 Apoc. 1, 17; 22, 13.

Sfântul Ambrozie al Milanului
50singur, fiindc ă El nu este nicicând f ără Tatăl. Nu eu spun aceasta, ci Însu și
El: „Dar nu sunt singur, pentru c ă Tatăl este cu Mine”269.
Tatăl singur este, pentru c ă este o Dumnezeire a Tat ălui, Fiului și
Sfântului Duh, și ceea ce este Una este singur ă. Tatăl este singur, Unul-
Născut este singur, singur este și Sfântul Duh; nu este una ceea ce este Fiul
și Tatăl, nici ceea ce este Tat ăl și Fiul, sau Sfântul Duh și Fiul. Fiul este o
persoană, Sfântul Duh este alta; pentru c ă noi citim: „ Și eu voi ruga pe Tat ăl
și alt Mângâietor va da vou ă”270. Dumnezeu este singur, pentru c ă Unul
Dumnezeu dintru care toate lucrurile sunt; Fiul este singur, pentru c ă Un
Domn este prin care toate lucrurile sunt271.
Dumnezeirea face singur ă. Nașterea mărturisește atât despre Tat ăl, cât
și despre Fiul, astfel c ă Fiul nu este nic ăieri văzut fără de Tatăl, nici Tat ăl
fără de Fiul. Prin urmare, nici singur, dar nu singur „în nemurire”, nici nu
„locuiește” El singur „întru lumin ă neapropiat ă”, pentru c ă „pre Dumnezeu
nimeni nu l-a v ăzut niciodat ă”, doar „Fiul cel Unul-N ăscut, Care este în
sânul Tatălui, Acela L-a f ăcut cunoscut”272, care șade de-a dreapta Tat ălui.
De altfel, exist ă unii care îndr ăznesc să spună că lumina în care
locuiește Tatăl este de neapropiat pentru Fiul. Sigur lumina nu este mai
puternică ca Tatăl? Căci care lumin ă este neapropiat ă Lui, pentru care Tat ăl
nu este neapropiat, când El Însu și este Lumina cea adev ărată și Creatorul
luminii ve șnice, despre care s-a spus: „Era lumina cea adev ărată, care
luminează pre tot omul ce vine în lume”273;274? Vezi că aceea este lumina
cea neapropiat ă în care Tat ăl locuiește și în care Fiul locuie ște, pentru c ă
Tatăl este în Fiul, și Fiul în Tat ăl275.
13. Așadar, este prea bine spus; fiindc ă puterea lui Dumnezeu este
universală, măreția Ființei Cerești este cu larghe țe dăruită. Sfânta Treime
este indefinit ă, necircumscris ă, nemăsurată ca lungime și lărgime. Este
neîngrădită în spațiu, de neîn țeles pentru mintea omeneasc ă, de necuprins cu
socotința, neschimb ătoare cu vremea.
Într-adevăr, Domnul Iisus Hristos a dat m ăreție oamenilor; pentru c ă
„în tot pământul a ie șit vestirea lor, și la marginile lumii cuvintele lor”276;
dar nu pân ă la marginile lumii, nu pân ă la marginile cerului, nu dincolo de

269 In. 16, 32.
270 In. 14, 16.
271 cf. I Cor. 8, 6.
272 In. 1, 18.
273 In. 1, 9.
274 Înț. Solomon 7, 25.
275 cf. In. 14, 11.
276 Ps. 18, 4.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

51ceruri. Căci cu adev ărat întru Domnul Iisus Hristos „pentru c ă întru El au
fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe p ământ, cele v ăzute, și cele
nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie încep ătorii, fie st ăpânii. Toate s-au f ăcut
prin El și pentru El”277. Privește către ceruri, Iisus este acolo; prive ște
pământul, Iisus este acolo; urc ă întru cuvânt c ătre cer, coboar ă întru cuvânt
către iad, Iisus este acolo. C ăci de te-ai fi în ălțat la cer, Iisus este acolo; de
te-ai fi coborât la iad, El este acolo278.
Astăzi, când vorbesc, El este cu mine , în acest loc, în acest moment; și
dacă un creștin vorbește acum în Armenia, Iisus este acolo, fiindc ă „nimeni
nu poate numi pre Domnul Iisus, f ără numai întru Duhul Sfânt”279. De ai fi
străbătut adâncurile, l-ai vedea și acolo pe Iisus lucrând; deoarece este scris:
„Să nu zici în inima ta: Cine se va sui la cer?”, ca adic ă să coboare pe
Hristos! Sau: „Cine se va coborî întru adânc?”, ca s ă ridice pe Hristos din
morți!280. Prin urmare, unde nu este El, Ce l ce a umplut cerurile, iadul și
părțile pământului? Deci, El este numit pe drept a fi mare, Cel a c ărui virtute
a umplut lumea, care pretutindeni este și va fi întotdeauna, pentru c ă
„împărăția lui nu va avea sfâr șit”281.
14. „ Și a zis Maria c ătre înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu
știu de bărbat?”282 Aici, Maria pare s ă nu fi crezut, dac ă nu ești cu luare
aminte: fiindc ă nu este drept ca cea care a fost aleas ă să-L poarte pe Unul-
Născut Fiu al lui Dumnezeu s ă pară a fi fost f ără credință. Și cum ar putea fi
aceasta – de și privilegiul de mam ă este neștirbit, ea c ăreia îi este d ăruit de
îndată un privilegiu mai mare, dar, pentru acesta, ei îi este h ărăzită și o
credință mai mare – c ă Zaharia care nu a crezut a fost condamnat la
muțenie, iar Maria, dac ă nu ar fi crezut, ar fi fost sl ăvită prin însuflarea
Sfântului Duh? Dar nici nu trebuie ca Maria s ă nu creadă, nici noi s ă fim cu
atâta neluare aminte și să o lipsim de credin ța ei: a nu-l crede pe înger,
uzurpă lucrurile dumnezeie ști. Nici nu este u șor a cunoa ște „iconomia tainei
celei ascunse din veci întru Dumnezeu”283, pe care n-ar putea-o cunoa ște
nici puterile cere ști. Cu toate acestea, ea nu a negat credin ța, ea nu a refuzat
datoria, ci și-a plecat voin ța sa, a făgăduit să asculte. C ăci, cu adev ărat, când

277 Col. 1, 16-17.
278 cf. Ps. 138, 7.
279 I Cor. 12, 3.
280 Rom. 10, 6-7; cf. Baruh 3, 29.
281 Lc. 1, 33.
282 Lc. 1, 34.
283 Efes. 3, 9; cf. Col. 1, 26.

Sfântul Ambrozie al Milanului
52ea spune: „Cum va fi aceasta?”284, ea nu s-a îndoit cu privire la urmare, ci a
cercetat natura acestei urm ări.
15. Cu cât mai cump ătat este acest r ăspuns față de cuvintele preotului!
Ea a spus: „Cum va fi aceasta?”285 El a răspuns: „Din ce voi cunoa ște
aceasta?”286 Ea deja cump ănește problema; el înc ă se îndoie ște cu privire la
mesager. Cel care neag ă că știe, neagă că crede și, ca să zicem așa, caută
încă alt autor al credin ței; ea făgăduiește că va face ce i s-a spus, nici nu se
îndoiește că trebuie făcut, și doar întreab ă cum s-ar putea petrece; de aceea
tu ai: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?”287 O naștere
străină și de necrezut trebuie s ă fie mai întâi auzit ă, ca să poată fi crezută.
Că o fecioar ă naște este un semn al unei taine dumnezeie ști, nu omene ști.
Deci „va da vou ă semn: iat ă fecioara în pântece va lua și va naște fiu”288.
Maria a citit aceasta și, de aceea, a crezut c ă se va întâmpla; îns ă ea n-a citit
mai înainte cum se va întâmpla, fiindc ă nu s-a revelat nici m ăcar unui
prooroc atât de mare cum ar avea loc. C ăci atât de mare este taina unei
porunci, încât trebuie vestit ă nu prin gura unui om, ci a unui înger. Ast ăzi se
aude pentru prima oar ă: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine”289, și este
auzit și crezut.
16. Ea a spus: „Iat ă roaba Domnului; fie mie dup ă cuvântul t ău”290.
Iată smerenia ei, iat ă evlavia ei. Ea spune c ă este roaba Domnului, ea care
este aleas ă a fi Maica Lui, nici nu s-a în ălțat de făgăduința neașteptată. În
același timp, numindu-se pe sine roab ă, ea nu a pretins ni ci un privilegiu
pentru un a șa de mare dar, ea care ar face precum i s-a poruncit; c ăci fiind
hărăzită a da naștere, ea îns ăși trebuie s ă arate blânde țe și smerenie291: „Iată
roaba Domnului; fie mie dup ă cuvântul t ău”292. Ai ascultarea, vezi
rugăciunea: căci „iată roaba Domnului” este preg ătirea chem ării ei, și „fie
mie după cuvântul t ău” este țelul rugăciunii.
17. Iată cât de repede a crezut Maria și cele cu privire la statutul ei
inegal ! C ăci ce este atât de inegal ca Sfântul Duh și un trup? Ce este atât de
nemaiauzit ca o fecioar ă ce poart ă în pântece, împotriva legii, împotriva
tradiției, împotriva cur ăției, a cărei grijă este atât de nepre țuită pentru o

284 Lc. 1, 34.
285 Ibidem .
286 Lc. 1, 18.
287 Lc. 1, 34.
288 Is. 7, 14.
289 Lc. 1, 35.
290 Lc. 1, 38.
291 cf. Mt. 11, 29.
292 Lc. 1, 38.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

53fecioară? Dar Zaharia a fost necredincios, nu cu privire la statul inegal, ci
din pricina vârstei înaintate; fiindc ă statutul s ău era potrivit. Z ămislirea de
către un bărbat cu so ția sa este obi șnuită, și nici nu trebuie s ă pară de
necrezut când firea este în armonie cu ea. Pentru c ă de vreme ce vârsta este
pentru fire, nu firea pentru vârst ă, se întâmpl ă adesea c ă vârsta împiedic ă
firea; pe deasupra, nu este exagerat c ă pricina mai mic ă se pleacă celei mai
mari și privilegiul firii mai degrab ă exclude folosirea vârstei mai mici. De
aici, s-a întâmplat c ă Avraam și Sara au z ămislit un fiu la b ătrânețe293, iar
Iosif este „fiu de b ătrânețe”294. Dar dac ă Sara este mustrat ă că a râs295, cel
care n-a crezut nici proorocia, nici pilda este mai pe drept pedepsit.
Dar Maria, când spune: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de
bărbat?”296, nu pare s ă se fi îndoit cu privire la faptul în sine, ci s ă fi întrebat
de natura faptului. C ăci este evident c ă cea care a întrebat cum ar putea fi, a
crezut că s-ar putea întâmpla. Prin urmare, ea s-a învrednicit s ă audă:
„Fericită este ceea ce a crezut”297. Și ea, care este mai sl ăvită decât un preot,
este cu adev ărat fericită. Când preotul a negat, Fecioara a îndreptat gre șeala.
Nici nu este ciudat c ă Domnul, Cel care va mântui lumea, Și-a început
lucrarea de la Maria, astfel încât ea, prin care mântuirea a fost g ătită pentru
toți, să fie prima care dobânde ște roada mântuirii de la Fiul ei.
18. Și ea potrivit a întrebat cum ar putea fi; c ăci ea a citit c ă o fecioar ă
va naște, dar nu a citit cum va na ște fecioara; ea a citi t, precum am spus,
„iată fecioara în pântece va lua”298, dar îngerul a spus pentru prima oar ă în
Evanghelie cum va lua ea în pântece.
„Și în acele zile, sculându-s e Maria, s-a dus în grab ă în ținutul muntos,
într-o cetate a semin ției lui Iuda. Și a intrat în casa lui Zaharia și a salutat pe
Elisabeta”299.
19. Este o pild ă pentru to ți că cei care cer credin ță pun lucrurile pe
seama credin ței. De aceea, îngerul, când a ve stit ceea ce era tainic, astfel
încât credin ța să fie adăugată pildei, a vestit Fecioarei Maria z ămislirea de
către o femeie stearp ă mai în vârst ă, pentru ca s ă se spună că orice îi este
plăcut lui Dumnezeu este cu putin ță la El300. Când Maria a auzit aceasta,
nefiind neîncrez ătoare față de proorocie, nici nesigur ă de mesaj, nici

293 cf. Gen. 21, 2.
294 Gen. 37, 3.
295 cf. Gen. 18, 13.
296 Lc. 1, 34.
297 Lc. 1, 45.
298 Is. 7, 13.
299 Lc. 1, 39-40.
300 cf. Lc. 1, 36-37.

Sfântul Ambrozie al Milanului
54îndoindu-se de pild ă, ci fiind bucuroas ă pentru ruga sa, evlavioas ă față de
datoria sa, gr ăbindu-se de bucurie, a purces c ătre cetatea din munte. C ăci
încotro ar merge ea, plin ă de Dumnezeu, dac ă nu degrab ă către înălțimi?
Harul Sfântului Duh nu cunoa ște strădanii încete.
20. De asemenea, voi, sfinte femei, înv ățați râvna pe care trebuie s-o
aveți față de surorile voastre îngre unate. Maria, care înainte s ălășluia în
sfânta sfintelor, nu a fost împiedicat ă d e l a a i e și afară, în lume, de c ătre
pudoarea fecioriei, nici de la dragostea sa de c ătre asprimea muntelui, nici
de la dorin ța sa de către lungimea c ălătoriei. Fecioara, atent ă față de datoria
sa, neatent ă față de rău, cu o compasiune vie, nerenun țând din cauza firii ei
femeiești, a purces din casa sa degrab ă, către cetatea din munte.
21. Învățați, voi, fecioarelor, s ă nu merge ți de colo-colo, prin casele
străinilor, nici s ă zăboviți pe străzi, nici să luați parte la nici o vorb ărie în
public301. Maria, târziu acas ă, în grabă în public, a r ămas cu rudenia sa
vreme de trei luni. Într-adev ăr, cea care a venit de dragul datoriei, a r ămas
fidelă datoriei ei. Ea a r ămas trei luni, nu pentru c ă o altă casă a încântat-o,
ci pentru c ă este nepl ăcut a fi văzut prea des în public.
22. Ați învățat, fecioarelor, pudoarea Mariei: înv ățați smerenia ei. O
rudă de parte femeiasc ă vine la o rud ă apropiată; nu numai c ă cea mai tân ără
a venit la cea mai în vârst ă, dar, de asemenea, ea a salutat-o prima302; pentru
că este cuviincios ca, cu cât este mai curat ă fecioara, cu atât s ă fie mai
smerită. Poate ea știe să-i respecte pe vârstnicii ei; poate ea, în care este
mărturisirea cur ăției, să fie doamna smereniei. Este o pricin ă de evlavie;
este, de asemenea, o regul ă a învățăturii. Fiindc ă trebuie socotit c ă cel mai
mare vine la cel mai mic, pentru ca cel mai mic s ă fie mângâiat; Maria la
Elisabeta, Hristos la Ioan, și după aceea, pentru a sfin ți botezul lui Ioan,
Domnul a venit s ă Se boteze303. Mai mult, venirea Mariei și binecuvânt ările
prezenței dumnezeie ști sunt făcute cunoscute: c ăci de îndat ă ce „a auzit
Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a s ăltat în pântecele ei și Elisabeta s-a
umplut de Duh Sfânt”304.
23. Vezi deosebirea și însușirile cuvintelor fiec ăruia. Elisabeta a fost
prima care a auzit glasul, dar Ioan a fost primul care a perceput harul; ea l-a
auzit prin firea lucrurilor, dar el a s ăltat datorit ă tainei; ea a perceput venirea
Mariei, el pe cea a Domnului; o femeie pe cea a unei femei, și un prunc pe
cea a unui Prunc; femeile vorbesc despre har, dar pruncii lucreaz ă lăuntric;

301 cf. I Cor. 14, 35; I Tim. 5, 13.
302 cf. Lc. 1, 40.
303 cf. Mt. 3, 13.
304 Lc. 1, 41.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

55mamele se apropie de taina evlaviei cu o sporire a maternit ății și într-o
îndoită proorocie minunat ă prin duhul fiilor lor. Pruncul a s ăltat, mama s-a
umplut de Duh Sfânt. Mama nu s-a um plut de Duh Sfânt înaintea fiului, dar
când fiul s-a umplut de Duh Sfânt, el a umplut-o și pe mama lui. Ioan a
săltat, iar duhul Mariei s- a bucurat de asemenea305. Când Ioan salt ă,
Elisabeta se umple de Duh Sfânt; dar noi știm, nu că Maria s-a umplut de
Duh, ci că duhul ei s-a bucurat – pentru c ă Cel de necuprins cu mintea lucra
într-un fel de necuprins cu mintea în Maica Lui –, iar Elisabeta se umple de
Duh Sfânt dup ă ce a zămislit, pe când Maria înainte.
„Și a strigat cu glas mare și a zis: „binecuvântat ă ești tu între femei, și
binecuvântat este rodul pântecelui t ău. Și de unde mie aceasta, ca s ă vină la
mine Maica Domnului meu?”306.
24. Sfântul Duh cunoa ște cuvintele Sale, nici nu le uit ă vreodată, iar
proorocia nu este împlinit ă doar prin minunile faptelor, ci și prin însu șirile
cuvintelor. Cine este acel Rod al pântecelui, dac ă nu Cel despre care se
spune: „Iat ă, fiii sunt mo ștenirea Domnului, r ăsplata rodului pântecelui”307?
Adică, moștenirea Domnului sunt fiii, care sunt plata acelui Rod care S-a
născut din pântecele Mariei. El Însu și este Rodul pântece lui, Floarea din
rădăcină despre care Isaia potrivit a proorocit, spunând: „O Ml ădiță va ieși
din tulpina lui Iesei și un Lăstar din r ădăcinile lui va da”308; pentru c ă
rădăcina este neamul evreiesc, toiagul este Maria, Floarea Mariei este
Hristos, Care ca Rod al unui pom bun înflore ște acum spre sporirea virtu ții
noastre, rode ște acum fructe în noi, este acum restaurat prin învierea
reînnoită a trupului.
„Și de unde mie aceasta, ca s ă vină la mine Maica Domnului meu?”309
25. Ea nu vorbe ște ca și cum nu ar ști – fiindc ă ea știe că este harul și
acțiunea Sfântului Duh, anume c ă mama proorocului este salutat ă de către
Maica Domnului pentru cre șterea pruncului ei –, ci pentru c ă mărturisește că
acest dar nu este al vredniciei omene ști, ci al harului dumnezeiesc, astfel c ă
ea spune: „De unde mie aceasta?”310 Adică, „Cum de mi s-a întâmplat mie
un bine atât de mare, c ă Maica Domnului meu vine la mine? Nu-l știu a fi al
meu”. „De unde mie aceasta?”311 Prin ce judecat ă, datorită căror fapte,

305 cf. Lc. 1, 47.
306 Lc. 1, 42-43.
307 Ps. 126, 3.
308 Is. 11, 1.
309 Lc. 1, 43.
310 Ibidem .
311 Ibidem .

Sfântul Ambrozie al Milanului
56pentru ce vrednicii? Aceste î ndatoriri ale femeilor nu sunt s ăvârșite „ca să
vină la mine Maica Domnului meu”312. Eu percep minunea, eu știu taina:
Maica Domnului este roditoare cu Domnul, este plin ă de Dumnezeu.
„Că iată, cum veni la urechile mele glasul salut ării tale, pruncul a
săltat de bucurie în pântecele meu. Și fericită este aceea care a crezut c ă se
vor împlini cele spuse ei de la Domnul”313.
26. Tu vezi c ă Maria nu s-a îndoit, ci a crezut și, ca urmare, a dobândit
rodul credin ței. „Fericit ă”, spune ea, „este ceea ce a crezut”314. Dar, voi, cei
ce ați auzit și ați crezut sunte ți, de asemenea, ferici ți; căci un suflet care a
crezut, a z ămislit și poartă Cuvântul lui Dumnezeu și face cunoscute
lucrările Lui. Fie ca duhul Mariei s ă fie în fiecare, astfel ca s ă-L mărească pe
Domnul; fie ca duhul Mariei s ă fie în fiecare, a șa încât să se bucure de
Dumnezeu315. Dacă ea este singura Mam ă a lui Hristos dup ă trup, totu și
Hristos este Rodul tuturor dup ă credință. Pentru c ă orice suflet prime ște
Cuvântul lui Dumnezeu, cu condi ția ca, nepâng ărit și nepătat de păcate, să-și
păzească curăția sa cu smerenie neprih ănită.
27. Atunci, orice suflet ar putea s ă-L mărească pe Domnul pe cât de
mult l-a m ărit sufletul Mariei, și duhul ei s-a bucurat de Dumnezeu
Mântuitorul ei316. Căci Domnul este m ărit, precum ai citit de asemenea
într-alt loc: „Sl ăviți pre Domnul cu mine”317; nu pentru c ă un glas omenesc
ar putea ad ăuga ceva despre Domnul, ci pentru c ă El este m ărit în noi.
Deoarece chipul lui Dumnezeu este Hristos318, și, prin urmare, dac ă sufletul
a săvârșit o fapt ă virtuoas ă și evlavioas ă, el mărește acel chip al lui
Dumnezeu cu asem ănarea căruia a fost creat319; și, ca urmare, pe cât de mult
îl slăvește, pe atât el devine mai sublim prin împ ărtășirea de m ăreția Lui,
încât pare s ă se manifeste acel chip în el însu și, prin culoarea str ălucitoare a
faptelor bune și prin strădania virtu ții. Astfel sufletul Mariei Îl m ărește pe
Domnul, iar duhul ei se bucur ă de Dumnezeu, deoarece devotat ă în suflet și
duh Tatălui și Fiului, ea sl ăvește cu cuget credincios pe Unul Dumnezeu
dintru Care și prin Care sunt toate320.

312 Ibidem .
313 Lc. 1, 44-45.
314 Lc. 1, 45.
315 cf. Lc. 1, 46-47.
316 cf. Ibidem .
317 Ps. 33, 3.
318 cf. II Cor. 4, 4; Col. 1, 15.
319 cf. Gen. 1, 27.
320 cf. I Cor. 8, 6.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

5728. Orice suflet îl urmeaz ă pe cel al Mariei: cu cât mai bun ă este
persoana, cu atât mai deplin ă este proorocia. Nici nu pare f ără temei că
Elisabeta prooroce ște înaintea lui Ioan, și Maria înaintea Na șterii Domnului;
fiindcă mărturiile mântuirii oamenilor se r ăspândesc deja. C ăci așa precum
păcatul a răsărit din femeie, tot a șa și binele începe de la femeie, astfel c ă
femeile las ă deoparte lucrurile femeie ști și leapădă slăbiciunea. Iar sufletul,
care nu are gen, asemenea Mariei care nu știe de păcat, zugrăvește curăția cu
râvnă evlavioas ă.
29. „Și a rămas Maria împreun ă cu ea ca la trei luni, și s-a înapoiat la
casa sa”321. Maria este bine descris ă ca făcându-și datoria și păstrând
numărul tainic. Pentru c ă nu numai din cauza rudeniei, ea a r ămas acolo atât
de mult timp, ci și datorită creșterii unui prooroc atât de mare. C ăci dacă o
asemenea sporire s-a petrecut la venirea sa, c ă a săltat pruncul în pântece la
salutul Mariei, iar mama lui s-a umplut de Duh Sfânt, cât de mult credem c ă
a însemnat prezen ța Mariei atât de mult timp?
„Și a rămas Maria împreun ă cu ea ca la trei luni”322. Așadar, proorocul
a fost uns și s-a preg ătit ca un bun atlet în pântecele mamei sale; astfel,
virtutea sa a fost preg ătită pentru lupta lui sl ăvită. Maria a r ămas până când
Elisabetei i-a venit vremea s ă nască. Dar dac ă bagi de seam ă cu luare
aminte, vei vedea c ă aceasta nu este spus ă nicăieri, decât la na șterea
dreptului. Atunci, vremea s-a plinit ca Maria s ă nască, vremea s-a plinit ca
Elisabeta s ă nască323, vremea vie ții s-a plinit când sfin ții trebuie s ă
părăsească această viață. Viața celui drept are o plin ătate, însă zilele celui
necucernic sunt zadarnice.
30. Deci, Elisabeta a n ăscut un fiu, iar cei de aproape ai ei s-au bucurat
împreună cu ea324. Nașterea sfin ților aduce bucurie în sufletele multor
oameni, deoarece este o binecuvântare de care se împ ărtășesc cu toții; căci
dreptatea este o virtute comun ă. Prin urmare, un semn al vie ții viitoare este
prefigurat în na șterea unui drept, și un har al virtu ții ce va s ă vină este
preînchipuit prin bucuria celor din preajm ă. Dar perioada m ărită când
proorocul se afl ă în pântecele mamei sale este descris ă ca nu cumva
prezența Mariei s ă fie trecut ă sub tăcere; însă este tăinuită vremea copil ăriei
lui, întrucât el a fost înt ărit în pântece de prezen ța Născătoarei de
Dumnezeu, el care n-a cunoscut greut ățile copilăriei. Și, în consecin ță, nu
citim nimic despre el în Evanghelie, în afar ă de nașterea sa și proorocia sa,

321 Lc. 1, 56.
322 Ibidem .
323 cf. Lc. 1, 57.
324 cf. Lc. 1, 57-58.

Sfântul Ambrozie al Milanului
58bucuria sa în pântecele maicii sale și glasul său în pustie. Nici nu a tr ăit el
vreo vârst ă a copilăriei, el care din pântecele ma icii sale, dincolo de fire,
dincolo de vârst ă, a pornit de la m ăsura vârstei des ăvârșite a plin ătății lui
Hristos325.
„Și răspunzând mama lui, a zis: nu, ci se va chema Ioan. Și au zis
către ea: Nimeni din rudenia ta nu se cheam ă cu numele acesta. Și au făcut
semn tatălui său cum ar vrea el s ă fie numit. Și cerând o t ăbliță, el a scris,
zicând: Ioan este numele lui. Și toți s-au mirat. Și îndată i s-a deschis gura și
limba și vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu”326.
31. Sfântul evanghelist a considerat c ă trebuie subliniat cu putere
faptul că foarte mul ți credeau c ă pruncul ar trebui numit precum vrea tat ăl
său, Zaharia, astfel încât tu s ă iei aminte c ă acesta nu era un nume str ăin
care nu era pe placul mamei sale, ci c ă numele care fusese vestit mai înainte
lui Zaharia de c ătre înger a fost f ăcut cunoscut Elisabetei de Sfântul Duh. Și,
într-adevăr, el, fiind mut, nu a putut face cunoscut so ției sale numele fiului
său, dar Elisabeta a aflat pr in proorocie ceea ce n-a știut de la b ărbatul ei.
Se spune: „Se va chema Ioan”327, adică: „Noi nu-i vom da un nume
lui, care a primit deja numele s ău de la Dumnezeu. El are numele s ău, pe
care l-am adeverit, nu pe care l-am ales”. R ăsplata sfin ților cuprinde aceasta,
că ei primesc un nume de la Dumnezeu. Astfel, Iacob este numit „Israel”,
fiindcă L-a văzut pe Dumnezeu328; în acest chip, Domnul nostru a fost numit
„Iisus” înainte ca El s ă se nască, Lui celui c ăruia nu un înger, ci Dumnezeu
Tatăl i-a dat numele S ău. Fiindcă El a spus: „Fiul Meu Iisus va fi ar ătat
celor care vor fi cu el”329.
Tu vezi c ă îngerii vestesc c eea ce ei au auz it, nu ceea ce ei și-au
închipuit. Și nu te minuna c ă femeia vorbe ște despre un nume pe care ea nu
l-a auzit, pân ă când Sfântul Duh, care a poruncit îngerului, nu i l-a dezv ăluit
ei. Nici nu putea ea, care a proorocit despre Hristos, s ă fie neștiutoare a
semnului Domnului.
32. Și este adăugat în mod cf. c ă nici una din rudele lui nu a purtat
acest nume, ca tu s ă poți cunoaște că numele nu era din familie, ci din
proorocie. În plus, Zaharia este cer cetat printr-un sem n, dar din pricina
necredinței lui s-a luat de la el vorbirea și auzul, și cum nu putea gr ăi cu

325 cf. Efes. 4, 13.
326 Lc. 1, 60-64.
327 Lc. 1, 60.
328 cf. Gen. 32, 28.
329 Text preluat din cartea 4 Ezdra 7, 28-30, care nu este inclus ă în canonul
Vechiului Testament.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

59glasul său, a vorbit cu mâna și cu scrisul; c ăci el „a scris, zi când: Ioan va fi
numele lui”330, și acest nume nu este pus, ci atribuit, și numaidecât limba sa
este pe drept dezlegat ă, deoarece credin ța dezleag ă ceea ce a legat
necredința.
Prin urmare, haide ți să credem și noi, ca s ă putem gl ăsui331, ca limba
noastră care este legat ă cu cătușele necredin ței să poată fi eliberat ă prin
vocea rațiunii. Haide ți să scriem taine cu Duhul dac ă vrem să vorbim332;
haideți să scriem proorocie despre Hris tos, „nu pe table de piatr ă, ci pe
tablele de carne ale inimii”333. Căci, într-adev ăr, cel care spune „Ioan”
proorocește despre Hristos. Haide ți să spunem „Ioan”; haide ți să spunem, de
asemenea, „Hristos”, astfel ca și gurile noastre s ă poată fi deschise,
asemenea gurii pe care frâiele credin ței ațipite au în ăbușit-o în preotul unei
turme atât de ira ționale.
33. „Și Zaharia tat ăl lui s-a umplut de Duh Sfânt și a proorocit,
zicând”334. Vezi cum Dumnezeu, bun și dornic să ierte păcatele335, nu numai
că a înapoiat ceea ce a luat, dar a și dăruit ceva nea șteptat. Cel care mai
înainte era mut, acum prooroce ște; pentru c ă acesta este darul suprem al lui
Dumnezeu, c ă cei care L-au t ăgăduit mai apoi Îl m ărturisesc. Prin urmare,
haideți să nu lăsăm nimic și pe nimeni s ă ne facă necredincio și; să nu lăsăm
nimic, con știenți de vechile f ărădelegi, să ne facă să nu nădăjduim la
răsplătirile dumnezeie ști. Dumnezeu poate comuta sentin ța, dacă tu îți repari
greșeala.
„Și tu, pruncule, prooroc celui prea Înalt te vei chema”336.
34. Când a proorocit cu m ăreție despre Domnul, el a schimbat
cuvintele sale în proorocie, astfel c ă el a prezentat aceasta ca fiind de
asemenea o binecuvântare a Domnului, ca nu cumva, atunci când a socotit
deschis, s ă pară nerecunosc ător păstrând tăcerea cu privire la propriile
binecuvânt ări pe care le-a primit, pe care le-a recunoscut în fiul s ău. Dar
poate că unii cred c ă este o exagerare ira țională faptul că el vorbea unui
copil de 8 zile337. Dacă noi îmbr ățișăm adevărul, înțelegem numaidecât c ă
pruncul care a auzit salutul Mariei înainte de na șterea sa putea auzi glasul
tatălui său. Proorocul știa că un prooroc are alte urechi care sunt deschise de

330 Lc. 1, 63.
331 cf. Ps. 115, 1; II Cor. 4, 13.
332 cf. I Cor. 14, 2.
333 II Cor. 3, 3.
334 Lc. 1, 67.
335 cf. Ps. 72, 1.
336 Lc. 1, 76.
337 cf. Lc. 1, 59.

Sfântul Ambrozie al Milanului
60Duhul lui Dumnezeu, nu de vârsta trupeasc ă; cel care are dispozi ția de a se
bucura a avut percep ția înțelegerii.
35. În acela și timp, observ ă în cât de pu ține cuvinte prooroce ște
Elisabeta338 și în cât de multe cuvinte o face Zaharia339. Și fiecare cuvânt
este plin de Sfântul Duh, dar p ăstrează rânduiala, c ăci femeia este mai
degrabă râvnitoare c ătre a învăța care lucruri sunt dumnezeie ști, decât c ătre
a le propov ădui340. Nici nu am întâlnit pân ă acum vreo femeie care s ă fi
proorocit mai mult ca Maica Domnului341. Miriam Prooroci ța, sora lui
Aaron, a sfâr șit cuvintele cântecului ei pe cât de repede posibil342 și când a
grăit mai mult cu fratele ei343 nu a scăpat de pedeaps ă pentru vorbirea ei.
„În zilele acelea a ie șit porunc ă de la Cezarul August s ă se înscrie
toată lumea”344.
36. Nu dorim s ă spunem mai multe despre na șterea Mântuitorului,
doar să cercetăm în ce timp S-a n ăscut El. Pentru c ă ce are a face înscrierea
celor lume ști cu nașterea Domnului, decât dac ă observăm că și aceasta este
o taină dumnezeiasc ă, că atunci când înscrierea lumeasc ă este hot ărâtă,
duhovnicescul se împline ște, mai bine spus, nu pentru împ ăratul pământului,
ci pentru Împ ăratul Cerului? M ărturisirea de credin ță este o înscriere a
cugetelor; fiindc ă atunci când era abolit ă vechea înscriere a sinagogii, era
pregătită o nouă înscriere a Bisericii care nu avea nevoie de suferin țe, ci le
stârpea, și duhovnice ște dădea acum, prin Hristos, numele ei chipului unui
popor.
Aici sunt evaluate dimensiunile, nu ale p ământurilor, ci ale cugetelor
și duhurilor, nici hotarele lo r nu sunt definite, ci l ărgite, nici nu este
deosebită vreo vârst ă, ci toate sunt cuprinse; pentru c ă nimeni nu este
exceptat de la aceast ă înscriere, c ăci fiecare vârst ă este chemat ă la a-I sluji
lui Hristos, pe Care pruncii care plâng Îl m ărturisesc prin mucenicie345,
despre Care ei aduc m ărturie cu bucurie pe când sunt înc ă nenăscuți346. Nu
trebuie s ă te temi, pentru c ă nu este nimic însp ăimântător în aceast ă
înscriere, nimic crud, nimic trist; credin ța singură și-o pecetluie ște fiecare.
Vrei să-i auzi pe cenzorii lui Hristos? Li s-a poruncit s ă evalueze f ără toiag

338 cf. Lc. 1, 42-45.
339 cf. Lc. 1, 68-79.
340 cf. I Cor. 14, 35.
341 cf. Lc. 1, 46-55.
342 cf. Ex. 15, 20-21.
343 cf. Num. 12, 1-2.
344 Lc. 2, 1.
345 cf. Mt. 2, 16.
346 cf. Lc. 1, 44.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

61sau înfrico șare347, dar să cerceteze poporul cu har, s ă vâre sabia în teac ă348,
să nu aibă aur349. Lumea este ad ăugată la asemenea cenzori.
37. Prin urmare, iat ă că tu poți cunoaște că înscrierea nu este a lui
August, ci a lui Hristos, fiindc ă întreaga lume este chemat ă să se înscrie.
Când Hristos Se na ște, toți Îl mărturisesc; când lumea este cuprins ă, toți sunt
testați. Deci, cine poate cere m ărturisirea întregii lumi decât Cel care are
putere asupra întregii lumi? C ăci „al Domnului este p ământul și plinirea lui,
lumea și toți cei ce locuiesc într-însa”350, nu ale lui August. August nu a
domnit peste go ți, nu a domnit peste armeni; Hristos a domnit. Cu siguran ță,
cei care au dat mucenici lui Hristos au primit cenzorul lui Hristos. Și cumva
ei ne cuceresc pe m ăsură ce propov ăduiesc prin obl ăduirea lor, întrucât ei au
adus aceast ă chestiune de tip arian Lui, pe care L-au m ărturisit prin v ărsarea
sângelui.
38. „Aceast ă înscriere – se spune – s-a f ăcut întâi”351. Cu toate acestea,
istoricii spun c ă foarte multe p ărți ale lumii au fost adesea înregistrate.
Așadar, aceasta este cea dintâi înscriere, nu a p ământurilor, ci a
cugetelor, în care to ți sunt înscri și352, deoarece nimeni nu es te exceptat de la
convocarea, nu a unui sol, ci a proorocului care a prevestit cu mult timp
înainte: „Toate neamurile plesni ți cu mâinile; striga ți lui Dumnezeu cu glas
de bucurie, c ă Domnul este Preaînalt, înfrico șat, Împărat mare preste tot
pământul”353.
Ca tu să poți cunoaște că era o înscriere a drept ății, Iosif și Maria au
venit la ea354, adică, dreptul și Fecioara, cel care a slujit Cuvântului și cea
care L-a purtat. Unde se înscriu dreptul și Fecioara, dac ă nu unde este n ăscut
Hristos? C ăci „orice duh care m ărturisește că Iisus Hristos a venit în trup,
este de la Dumnezeu”355. Dar unde este n ăscut Hristos potrivit unei
înțelegeri mai înalte, dac ă nu în inima ta și în sânul t ău? „Aproape este de
tine cuvântul, în gura ta și în inima ta”356.
39. Încă este potrivit c ă el a adăugat și numele guvernatorului, în
scopul de a indica cursul timpului. Aceast ă primă înscriere a fost f ăcută

347 cf. Mt. 10, 10; Lc. 9, 3.
348 cf. Mt. 26, 52.
349 cf. Mt. 10, 9; Lc. 9, 3.
350 Ps. 23, 1.
351 Lc. 2, 2.
352 cf. Lc. 2, 3.
353 Ps. 46, 1-2.
354 cf. Lc. 2, 4-5.
355 I In. 4, 2.
356 Deut. 30, 14; Rom. 10, 8.

Sfântul Ambrozie al Milanului
62când era guvernator Quiriniu357, astfel că evanghelistul pare s ă-l fi introdus
în această carte, ca s ă spunem a șa, pe consul drept martor. C ăci dacă
consulii fac parte din lista achizi țiilor, cu atât mai mult trebuie ca timpul s ă
fie inclus pentru r ăscumpărarea tuturor !
Deci, tu ai tot ceea ce con ținea în mod obi șnuit un contract: numele
celui care de ținea puterea suprem ă în acea vreme, ziua, locul, motivul. De
asemenea, se obi șnuiește a fi folosi ți martori; Hristos i-a citat ca martori la
Nașterea Sa și zămislirea Sa dup ă trup pe cei care au semnat Evanghelia,
spunând: „Îmi ve ți fi Mie martori în Ierusalim”358.
„Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea s ă nască, și a
născut pe Fiul s ău, Cel Unul-N ăscut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle, c ăci
nu mai era loc de g ăzduire pentru ei”359.
40. Sfântul Luca prezint ă pe scurt cum, în ce vreme și în ce loc S-a
născut Hristos dup ă trup. Dar, într-adev ăr, dacă te interesezi de obâr șia Sa
cerească, citește Evanghelia Sfântului Ioan , care începe de la cele cere ști și
coboară către cele p ământești. Acolo, tu vei g ăsi când era El, și cum era, și
ce era, ce a f ăcut, ce a lucrat, unde era, și unde a venit, cum a venit, când a
venit, și de ce a venit.
Se spune: „La început era Cuvântul”360: tu ai când era El; „ Și
Cuvântul era la Dumnezeu”361: ai cum era El. Ai, de asemenea, ce era El:
„Și – se spune – Dumnezeu era Cuvântul”362; ce a făcut El: „Toate
printr-însul s-au f ăcut”363; ce a lucrat El: „Era Lumina cea adev ărată, care
luminează pre tot omul ce vine în lume”364; și unde era El: „În lume era”365;
unde a venit El: „Întru ale sale au venit”366; cum a venit El: „ Și Cuvântul
trup s-au f ăcut”367. Ioan aduce m ărturie despre El, când a venit El, zicând:
„Acesta este despre Care eu am zis: Dup ă mine vine un b ărbat, Care a fost

357 cf. Lc. 2, 2.
358 Fapte 1, 8; cf. Lc. 24, 48.
359 Lc. 2, 6-7.
360 In. 1, 1.
361 Ibidem .
362 Ibidem .
363 In. 1, 3.
364 In. 1, 9.
365 In. 1, 10.
366 In. 1, 11.
367 In. 1, 14.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

63înainte de mine, fiindc ă mai înainte de mine era”368. Ioan însu și mărturisește
de ce a venit El: „Iat ă Mielul lui Dumnezeu, care ridic ă păcatul lumii”369.
Dacă, atunci, noi cunoa ștem fiecare Na ștere [n.tr.: cea sub vreme și
cea mai înainte de vreme] și pe una de cealalt ă, și înțelegem pricina pentru
care a venit El – astfel c ă luând asupra-I p ăcatele lumii muribunde El a luat
stricăciunea păcatului și moartea tuturor asupra Lui Însu și370 –, Cel care nu
ar putea fi cople șit, este firesc ca acum, pe lâng ă acestea, Sfântul
Evanghelist Luca s ă ne învețe și să ne arate c ăile Domnului crescând dup ă
trup.
41. Nici nu trebuie s ă se mâhneasc ă cineva că, printr-un sfat mai înalt,
am spus c ă pruncia lui Ioan este trecut ă cu vederea, dar afirm ăm că cea a lui
Hristos este zugr ăvită; fiindcă nu oricine poate spune: „Cu cei slabi m-am
făcut slab, ca pe cei slabi s ă-i dobândesc; tuturor toate m-am f ăcut, ca, în
orice chip, s ă mântuiesc pe unii”371, nici nu poate fi spus despre nimeni
altcineva c ă „El fusese str ăpuns pentru p ăcatele noastre și zdrobit pentru
fărădelegile noastre”372. Dar El a fost prunc, a fost copil, ca tu s ă poți fi om
desăvârșit; a fost înf ășat în scutece, ca tu s ă poți fi slobozit din la țul
morții373; a fost în iesle, ca tu s ă poți fi în altar; a fost pe p ământ, ca tu s ă
poți fi în ceruri. Nu a avut loc la gazd ă, ca tu să poți avea multe l ăcașuri în
ceruri374. „Că bogat fiind, pentru voi a s ărăcit, ca voi cu s ărăcia Lui să vă
îmbogățiți”375.
Prin urmare, s ărăcia Lui este mo ștenirea mea, iar sl ăbiciunea
Domnului este virtutea mea. El a ales s ă fie lipsit, ca s ă-i poată îmbogăți pe
toți. Suspinele acelei copil ării tulburate m ă curățesc, acele lacrimi surp ă
păcatele mele. De aceea, Doamne Iisuse Hristoase, eu datorez mai multe
nedreptăților suferite de Tine prin care am fost r ăscumpărat decât lucr ărilor
prin care am fost creat. Nu ar fi de nici un folos s ă te naști, dacă nu ar fi fost
câștigul de a fi r ăscumpărat.
42. Dar fie ca nimeni s ă nu circumscrie vreun ipostas al dumnezeirii
folosinței trupului. Firea trupului este una , slava dumnezeirii este alta.
Slăbiciune din pricina ta, putere în El Însu și; sărăcie din pricina ta, bog ăție
în El Însu și. Nu evalua ceea ce pricepi, ci recunoa ște ceea ce ai dobândit. Tu

368 In. 1, 30.
369 In. 1, 29.
370 cf. II Tim. 1, 10.
371 I Cor. 9, 22.
372 Is. 53, 5.
373 cf. Ps. 17, 6.
374 cf. In. 14, 2; Efes. 2, 6.
375 II Cor. 8, 9.

Sfântul Ambrozie al Milanului
64vezi că El este în scutece; tu nu vezi c ă El este în Cer. Tu auzi plânsul unui
prunc; tu nu auzi mugetul unui bou ce- și recunoa ște Stăpânul, deoarece
„cunoscut-a boul pre St ăpânul și asinul ieslea Domnului s ău”376; ba mai
mult, am spus mai degrab ă „iesle”377, precum a scris cel care a tradus;
fiindcă nimic nu este pentru mine vag în cuvânt care nu este vag în
înțelegere.
Căci dacă un orator dintre aceia care urmeaz ă capcanele vorbelor
neagă că norocul Greciei depinde de cum folose ște el un cuvânt sau altul,
dar crede c ă trebuie s ă se țină seama de cum în șiși filozofii lor, care î și
petrec toate zilele în discu ții, întrebuin țează mai puțin expresii latine și
uzuale pentru a le folosi pe cele prop rii, cu atât mai mult trebuie ca noi s ă nu
luăm în seam ă cuvintele și să respectăm tainele, noi pentru care domne ște
devalorizarea darului vorbirii, fiindc ă minunile lucr ărilor dumnezeie ști,
nespus de înfrumuse țate, lumineaz ă cu lumina adev ărului lor? În sfâr șit,
sfânta iesle a hr ănit acel asin în țelegător378, nu cu pref ăcătoria desf ătărilor,
ci cu puterea hranei fire ști.
43. Acesta este Domnul, aceasta este ieslea în care ne-a fost dezv ăluită
taina dumnezeiasc ă, astfel ca na țiunile de oi care duc vie ți iraționale
înlăuntrul ieslelor s ă se hrănească din belșugul hranei sfinte. Prin urmare,
asina, cu adev ărat chipul și expresia neamurilor379 cunoștea ieslea
Stăpânului ei. Și, astfel, ea spune: „Domnul m ă paște, și nimic nu-mi va
lipsi”380. Se arat ă Dumnezeu prin semne obi șnuite, pe care îngerii le
slujesc381, magii le cinstesc382 și mucenicii le m ărturisesc? El este n ăscut din
pântece, dar str ălucește din cer; El st ă culcat într-un loc p ământesc, dar este
plin de lumin ă cerească. O mireas ă a dat naștere, dar o Fecioar ă a zămislit; o
mirească a zămislit, dar o Fecioar ă a născut. Pentru c ă Sfântul Matei ne-a
spus nou ă de o tain ă nicidecum obi șnuită383, despre care Sfântul Luca,
fiindcă era deja pe deplin l ămurită, a găsit potrivit s ă păstreze tăcerea,
crezând c ă el va fi îndeajuns de bogat dac ă va ține pentru sine, din toate,
ieslea Domnului.

376 Is. 1, 3 – dar citatul folosit de Sfântul Ambrozie este urm ătorul: „cunoscut-a boul
pre Stăpânul și asinul pătuțul Domnului s ău”.
377 Lc. 2, 7.
378 cf. Num. 22, 23-33.
379 cf. Ex. 13, 13.
380 Ps. 22, 1.
381 cf. Lc. 2, 9.
382 cf. Mt. 2, 1, 16.
383 cf. Mt. 2, 1.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

6544. Deci, magii venind de la r ăsărit au căutat de departe acel Prunc
despre care tu care e ști necredincios cuge ți josnic; c ăzând la p ământ, ei Îl
slăvesc și Îl numesc Împ ărat, aducându-I Lui aur, t ămâie și smirnă din
comorile lor384 și mărturisesc c ă El Se va scula din nou. Care sunt acele
daruri ale adev ăratei credin țe? Aur pentru un Împ ărat, tămâie pentru
Dumnezeu și smirnă pentru Mort; c ăci unul este semnul unui împ ărat, altul
al jertfei puterii dumnezeie ști, altul al cinstei unei îngrop ări care nu stric ă
trupul mortului, ci îl p ăstrează. Fie ca și noi, fraților, care auzim și citim
aceste cuvinte, s ă aducem asemenea daruri di n comorile noastre; fiindc ă
„avem comoara aceasta în vase de lut”385. Deci, dac ă tu trebuie s ă prețuiești
ceea ce ești nu ca de la tine însu ți, ci ca de la Hristos, cu cât mai mult trebuie
să prețuiești întru Hristos, nu ale tale însu ți, ci ale lui Hristos !
45. Prin urmare, magii aduc daru ri din comorile lor. Vrei s ă cunoști ce
virtute au ei? Steaua este v ăzută de ei și nu este v ăzută unde este Irod; înc ă,
este văzută unde este Hristos și ea arată calea386. Astfel, aceast ă Stea este
Calea, și Calea este Hristos387, fiindcă potrivit tainei întrup ării, Hristos este
Steaua; căci „o stea r ăsare din Iacob; un toiag se ridic ă din Israel”388. Deci
unde este Hristos, este și Steaua; c ăci El este „steaua care str ălucește
dimineața”389. Prin urmare, El Se adevere ște pe Sine cu propria lumin ă.
46. Iată alt exemplu: magii au venit pe o cale, dar au plecat pe alta390;
fiindcă cei care L-au v ăzut pe Hristos, cei care L-au m ărturisit pe Hristos, se
întorc cu siguran ță mai buni decât au venit. Fiindc ă sunt dou ă căi, una care
duce către distrugere, alta care duce c ătre Împărăție391. Una este calea
păcătoșilor care duce c ătre Irod, cealalt ă este Hristos care ne întoarce în
patria mam ă392; pentru c ă aici este un s ălaș vremelnic, precum este scris:
„Mult a pribegit sufletul meu”393. Deci, haide ți să ne păzim de Irod, cel care
are puterea lumeasc ă pentru o vreme, ca noi s ă putem dobândi s ălășluirea
veșnică în patria noastr ă mamă din ceruri.

384 cf. Mt. 2, 2, 11.
385 II Cor. 4, 7.
386 cf. Mt. 2, 2-3, 9.
387 cf. In. 14, 6.
388 Num. 24, 17.
389 Apoc. 22, 16.
390 cf. Mt. 2, 12.
391 cf. Mt. 7, 13.
392 cf. In. 14, 6.
393 Ps. 119, 6.

Sfântul Ambrozie al Milanului
6647. Pentru c ă acele răsplăți nu sunt g ătite doar pentru cei ale și, ci
pentru toți, de vreme ce „ Hristos în toate și întru toți”394; fiindcă tu vezi c ă
atât Avraam dintre haldei, care sunt socoti ți a fi cât se poate de iscusi ți în
astronomie, nu a crezut în van în Dumnezeu395, cât și magii, care chiar dac ă
prin artele magice și-au folosit râvna de a dobândi dumnezeirea pentru ei
înșiși, au crezut în Na șterea Domnului pe p ământ; eu spun nu în van, ci ca
un martor al sfintei credin țe și exemplu de fric ă de Dumnezeu s ă se tragă din
națiile dușmănoase.
48. Cu toate acestea, cine sunt magii dac ă nu aceia care, precum ne
învață istoria, descind din Valaam prin care a fost proorocit: „Va r ăsări o
stea din Iacob”396. Așadar, ei sunt mo ștenitori ai credin ței nu mai pu țin decât
ai descenden ței. El a v ăzut Steaua în duh; ei au v ăzut-o cu ochii lor și au
crezut. Ei au v ăzut o nou ă Stea care nu a fost v ăzută de la crearea lumii; ei
au văzut o nou ă creație și au căutat nu numai pe p ământ, ci și în ceruri,
Harul unui nou om, dup ă cum a descris Moise în chip proorocesc c ă „o stea
răsare din Iacob; un toiag se ridic ă din Israel”397. Și ei au știut că aceasta
este Steaua care arat ă Omul-Dumnezeu. Ei s-au închinat Pruncului. Cu
siguranță, ei nu I s-ar fi închinat dac ă ar fi crezut c ă El este doar un prunc.
Deci, înțelege un mag c ă arta lui înceteaz ă, dar tu nu în țelegi că au venit
darurile tale? El m ărturisește un Str ăin, dar tu nu-L m ărturisești pe Cel
Făgăduit? Crede el împotriva lui însu și, și tu nu crezi c ă făgăduința pentru
binele tău ar trebui crezut ă?
49. Astfel, magii Îl vestesc pe Împ ăratul nou-n ăscut: Irod se tulbur ă,
adună laolaltă cărturarii și arhiereii, și îi întreab ă pe ei unde Se va na ște
Hristos. Magii doar vestesc Împ ăratul, Irod caut ă Hristosul; a șadar, el
mărturisește că Cel despre care întreab ă este Împăratul. Deci, atunci când se
întreabă unde Se va na ște El, El este neîndoios ar ătat ca Cel proorocit;
fiindcă nici nu ar putea fi c ăutat Cel care nu a fost proorocit398. O, nebuni
evrei, voi nu crede ți că Cel pe care-L vede ți a venit, voi nu crede ți că Cel
despre care spune ți că va veni a venit!
Se spune: „S ă îmi vesti ți și mie, ca și eu venind s ă mă închin lui”399.
Cu adevărat, Irod st ă la pândă așteptând, dar nu-L t ăgăduiește pe Dumnezeu,
despre care spune c ă trebuie sl ăvit. Apoi, el porunce ște ca pruncii s ă fie

394 Col. 3, 11.
395 cf. Gen. 15, 6.
396 Num. 24, 17.
397 Ibidem .
398 cf. Mt. 2, 3-7.
399 Mt. 2, 8.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

67uciși400. Către cine altcineva, dac ă nu Dumnezeu, se cuvenea o astfel de
jertfă? Cu toate c ă lipsiți de înțelegere, pruncii L-au m ărturisit pe Dumnezeu
pentru care au fost omorâ ți. Noi am luat aceste pu ține cuvinte de la Matei,
pentru ca s ă fie limpede c ă vremea prunciei nu este câtu și de puțin lipsită de
lucrările dumnezeirii. Dar dac ă vârsta trupului ar fi neputincioas ă în lucrare,
cu siguran ță Dumnezeu a fost Cel care a g ătit vârsta trupului pentru lucr ările
dumnezeirii, Cel care i-a f ăcut și pe păstorii din acel ținut să păzească, stând
de veghe noaptea împrejurul turmei lor401.
50. Tu vezi urzeala Bisericii ce cre ște: Hristos Se na ște și păstorii
încep să stea de veghe, cei care au adunat turma na țiilor care mai înainte
trăiau asemenea oilor în Casa Domnului, ca nu cumva ele s ă sufere unele
atacuri din partea fiarelor duhovnice ști, la adăpostul întunericului nop ții402.
Și păstorii pe care Bunul P ăstor403 îi învață sunt vigilen ți. Prin urmare,
turma este poporul, noaptea este lumea, iar p ăstorii sunt preo ții. Sau, poate,
este păstor de asemenea cel c ăruia i se spune: „Privegheaz ă, și întărește”404,
fiindcă Domnul nu numai c ă a hirotonit episcopi pentru a veghea asupra
turmei Sale, ci a trimis și îngeri405. „Iată îngerul Domnului a st ătut înaintea
lor”406.
51. Tu vezi cum grija dumnezeiasc ă sporește credin ța. Un înger
grăiește Mariei407, un înger gr ăiește lui Iosif408, un înger gr ăiește
păstorilor409. Nu este de ajuns c ă un mesager este trimis o dat ă. Fiindcă orice
cuvânt st ă cu două sau trei m ărturii410. „Și îndată s-a făcut împreun ă cu
îngerul, mul țime de oaste cereasc ă, lăudând pre Dumnezeu și zicând: slav ă
lui Dumnezeu întru cei de sus și pre pământ pace, între oameni
bunăvoire”411.
52. Cei care l-au urmat pe conduc ătorul oștii sunt potrivit numi ți oaste
a îngerilor412. Deci, cui ar da slav ă îngerii, dac ă nu Domnului lor, dup ă cum

400 cf. Mt. 2, 16.
401 cf. Lc. 2, 8.
402 cf. II Pt. 2, 12.
403 cf. In. 10, 11.
404 Apoc. 3, 2.
405 cf. Evr. 1, 14.
406 Lc. 2, 9.
407 cf. Lc. 1, 26.
408 cf. Mt. 1, 20.
409 cf. Lc. 2, 9.
410 cf. Deut. 19, 15; Mt. 18, 16.
411 Lc. 2, 13-14.
412 cf. Iosua 5, 14.

Sfântul Ambrozie al Milanului
68este scris: „L ăudați pre Domnul din ceruri, l ăudați pre el întru cele înalte.
Lăudați pre el to ți îngerii lui”413? Astfel, proorocia este împlinit ă. Domnul
este slăvit din ceruri, și El este v ăzut pe pământ, despre care Sfântul Marcu
spune că „era cu hiarele, și îngerii slujeau lui”414, astfel ca tu s ă poți
recunoaște într-unul semnul milostivirii și în celălalt mărturia puterii
dumnezeie ști. Pentru tine rabd ă fiarele sălbatice, El care este vestit de îngeri.
Și ei spun: „S ă vedem cuvântul acesta ce s-a f ăcut, care Domnul au ar ătat
nouă. Și au venit degrab ă”415.
53. Tu vezi c ă păstorii se gr ăbesc; fiindc ă nimeni nu-L caut ă pe
Hristos cu încetineal ă. Tu vezi c ă păstorii l-au crezut pe înger; și tu crezi în
Tatăl, Fiul, și Sfântul Duh, în îngeri, prooroci și apostoli. Vezi cum
Scriptura cump ănește limpede importan ța fiecărui cuvânt. Ea spune: „Ei se
grăbesc să vadă Cuvântul”. Cu adev ărat, când este v ăzut trupul Domnului,
este văzut Cuvântul, care este Fiul. Aceasta poate p ărea ție un exemplu
extraordinar de credin ță, persoană însemnat ă printre păstori.
Cu siguran ță, cu cât mai neimportant în ce prive ște înțelepciunea, cu
atât mai pre țios în ce prive ște credința. Domnul nu a c ăutat universit ăți pline
de mulțimi de înțelepți, ci oameni simpli care nu ar cunoa ște a îmbodobi și
deforma ceea ce au auzit; fiindc ă simplitatea este c ăutată și ambiția nu este
dorită. Nici nu po ți crede că cuvintele proorocilor trebuie s ă fie dispre țuite
ca lipsite de valoare. Maria ia de asemenea credin ță de la păstori, oamenii
sunt aduna ți de către păstori către închinarea lui Dumnezeu416; fiindcă „toți
cei ce au auzit s-au mirat de cele ce s-au zis de p ăstori către dânșii”417.
54. „Iar Mariam p ăzea toate cuvintele acelea , punându-le întru inima
sa”418. Haideți să învățăm de la cur ăția sfintei fecioare în toate privin țele, ea
care, nu mai pu țin smerită în cuvântul ei decât în trupul ei, a cump ănit
mărturiile credin ței în inima ei. Dac ă Maria înva ță d e l a păstori, de ce tu
refuzi să înveți de la preo ți? Dacă Maria este t ăcută înainte de înv ățăturile
apostolice, de ce tu, dup ă învățăturile apostolice, dore ști ca mai degrab ă să
înveți pe alții decât să înveți tu? Înva ță că greșeala este a individului, nu a
genului, fiindc ă genul este sfânt. A șadar, Maria nu a primit înv ățătura; ea a
dat exemplul.

413 Ps. 148, 1-2.
414 Mc. 1, 13.
415 Lc. 2, 15-16.
416 cf. Lc. 2, 17.
417 Lc. 2, 18.
418 Lc. 2, 19.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

6955. Apoi, Pruncul este t ăiat împrejur419. Cine este Pruncul, dac ă nu
Cel despre care este scris: „Prunc s-a n ăscut nouă, fiul, și s-a dat nou ă”420?
Fiindcă El a fost n ăscut sub Lege, ca El s ă-i poată câștiga pe cei ce erau sub
Lege421.
56. Dar de ce a ș spune că „l-au suit pre el în Ierusalim, ca s ă-l pună
înaintea Domnului”422, dacă nu pentru ceea ce am spus mai înainte în
comentariile la Isaia; fiindc ă fiind tăiat împrejur de p ăcate, El a fost socotit
vrednic de privirea dumnezeiasc ă, căci „ochii Domnului spre cei drep ți”423.
Tu vezi c ă întreaga succesiune din Legea Veche era o icoan ă a viitorului –
căci tăierea împrejur semnific ă de asemenea cur ățirea de p ăcate –, îns ă
deoarece sl ăbiciunea trupului omenesc și a minții omenești, aplecate c ătre
pofta pentru p ăcat, sunt încurcate în patimi f ără scăpare, prin cea de-a opta
zi a tăierii împrejur cur ățirea ce va s ă vină, a toată vinovăția, la Înviere a fost
preînchipuit ă prin vârsta Sa. Fiindc ă aceasta este astfel pentru c ă „toată
partea bărbătească ce deschide pântecele, sf ânt Domnului se va chema”424;
fiindcă nașterea Fecioarei a fost f ăgăduită în cuvintele Legii. Și cu adevărat
sfânt, pentru c ă este neprih ănit.
Apoi, cuvintele repetate de înger în acela și fel mărturisesc c ă este
vorba de Cel care este în țeles de Lege: „Sfântul ce se va na ște din tine se va
chema Fiul lui Dumnezeu”425. Fiindcă nici o unire cu b ărbat nu a descuiat
tainele fecioriei ei, ci Sfântul Duh a rev ărsat sămânța fără prihană în
pântecele ei nepâng ărit. Fiindc ă dintre cei n ăscuți din femeie, Domnul
nostru Iisus Hristos a fost singurul ca re, prin caracterul nefiresc al na șterii
Sale neprih ănite, nu a suferit necur ățiile stricăciunii pământești, ci le-a
îndepărtat cu măreție dumnezeiasc ă.
57. Căci dacă noi vom urma litera, în ce fel sunt to ți bărbații sfinți
când se știe că mulți erau foarte r ăi? Sigur, Ahaav nu era sfânt? Sigur, fal șii
prooroci nu erau sfin ți? Cei pe care, la rug ăciunea Sfântului Ilie, i-a mistuit
focul ceresc al izbândirii pentru f ărădelegile lor426? Dar El era sfânt, Cel
prin care înv ățăturile evlavioase ale Legii dumnezeie ști arătau forma tainei
viitoare, c ăci El singur a descuiat fecioria rodniciei nep ătate a Fecioarei –
Sfintei Biserici pentru z ămislirea poporului lui Dumnezeu.

419 cf. Lc. 2, 21.
420 Is. 9, 6.
421 cf. I Cor. 9, 21.
422 Lc. 2, 22.
423 Ps. 33, 15.
424 Ex. 13, 2; Lc. 2, 23.
425 Lc. 1, 35.
426 cf. IV Regi 1, 9-14.

Sfântul Ambrozie al Milanului
70Prin urmare, El singur a deschis pâ ntecele pentru Sine. Nici nu este
neobișnuit; fiindc ă El a spus proorocului: „Mai înainte de a te z ămisli tu în
pântece te știu, și mai înainte de ce ai ie șit tu din mitras te-am sfin țit”427, El
care, prin urmare, a sfin țit un pântece str ăin ca proorocul s ă se poată naște;
El este Cel care a deschis pântec ele mamei Sale, astfel ca El s ă Se poată
naște fără prihană.
58. „Și iată, era un om în Ierusalim anume Simeon, și omul acela era
drept și temător de Dumnezeu, a șteptând mângâierea lui Israil”428. Nașterea
Domnului este adeverit ă nu numai de îngeri și prooroci, de p ăstori și părinții
Săi, ci și de bătrâni și drepți. Fiecare vârst ă și fiecare parte – b ărbătească sau
femeiască, și minunile întâmpl ărilor adaug ă credința: o fecioar ă zămislește,
o femeie stearp ă naște, un bărbat mut gr ăiește, Elisabeta prooroce ște, un
mag se închin ă, un copil în pântece se bucur ă, o văduvă mărturisește429, un
drept așteaptă.
Și este numit în mod potrivit drept cel care a c ăutat nu propriul dar, ci
pe cel al poporului, el însu și dorind s ă fie slobozit din lan țurile slăbiciunii
trupești, dar așteptând să vadă Făgăduința430; fiindcă el știa că sunt „ferici ți
ochii care v ăd”431.
59. „Acum – se spune – sloboze ște pre robul t ău Stăpâne, dup ă
cuvântul t ău în pace”432. Iată dreptul, ca și cum ar fi fost închis în temni ța
trupului, dorind s ă fie slobozit, ca el s ă poată începe să fie cu Hristos; c ăci
„a mă slobozi și împreun ă cu Hristos a fi, mai bine cu mult mai vârtos”
este433. Dar să-l lăsăm pe cel care dore ște să fie slobozit s ă vină la templu,
să-l lăsăm să vină la Ierusalim, s ă-l lăsăm să-L aștepte pe Hristosul
Domnului, s ă-l lăsăm să primeasc ă în mâinile sale Cuvântul lui Dumnezeu,
și să-l lăsăm să-L îmbrățișeze pe El ca și cu brațele credin ței sale434. Apoi, el
va fi slobozit, ca cel care a v ăzut Viața să nu vadă moartea435.
60. Tu vezi c ă harul îmbel șugat a fost împ ărtășit tuturor prin na șterea
Domnului, și proorocia a fost t ăgăduită de necredincio și, nu de drep ți. Iată
Simeon prooroce ște, de asemenea, c ă Domnul Hristos a venit spre c ăderea și

427 Ier. 1, 5.
428 Lc. 2, 25.
429 cf. Lc. 2, 37-38.
430 cf. Lc. 2, 26.
431 Lc. 10, 23.
432 Lc. 2, 29.
433 Filip. 1, 23.
434 cf. Lc. 2, 27-28.
435 cf. Lc. 2, 30.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

71spre scularea multora436, pentru a deosebi vrednicia dreptului de cea a
păcătosului, și ca un adev ărat și drept Judec ător să hotărască pedepse sau
răsplăți potrivit naturii faptelor noastre.
61. „Și – se spune – prin însu și sufletul t ău va trece sabie”437. Nici
litera, nici is toria nu ne înva ță că Maria a plecat din aceast ă viață suferind o
moarte violent ă; fiindcă nu sufletul, ci trupul este str ăbătut de o sabie
materială. Și, astfel, el arat ă că proorocia f ăcută Mariei nu este în
necunoștință de cauză în ce prive ște taina cereasc ă. „Pentru c ă viu este
cuvântul lui Dumnezeu și lucrător și mai ascu țit decât toat ă sabia ascu țită de
amândouă părțile și străbate până la despărțirea sufletului și a duhului și a
mădularelor și a măduvei, și este judec ător cugetelor și gândurilor
inimii”438. Căci toate lucrurile min ții sunt dezv ăluite și deschise Fiului,
căruia nu Îi sunt ascunse tainele con științei.
62. Atunci, Simeon a proorocit, cea înso țită în căsătorie a proorocit,
Fecioara a proorocit, de asemenea o v ăduvă ar trebui s ă prooroceasc ă, ca nu
cumva vreo îndeletnicire sau clas ă să lipsească. Și, prin urmare, Ana este în
așa fel înfățișată prin slujba v ăduviei sale și prin caracterul ei, încât ea ar
trebui socotit ă în mod evident a fi fost vrednic ă să vesteasc ă că a venit
Mântuitorul tuturor439.
Deoarece noi am descris calit ățile ei în alt ă parte, când am vorbit
despre văduve, nu inten ționăm să le repetăm aici, fiindc ă suntem presa ți
către alte chestiuni. Cu toate aces tea, evanghelistul nu a amintit f ără scop cei
84 de ani ai v ăduviei ei440, căci și de 7 ori 12 și de 2 ori 40 su nt socotite a
reprezenta un num ăr sfânt.
63. „Și când au fost de doisprezece ani”441. După cum citim, începutul
controversei Domnului este so cotit din al 12-lea an al S ău; fiindcă acest
număr al evangheli știlor semnifica propov ăduirea credin ței442. Nici nu este
fără rost că, neatent fa ță de părinții Săi după trup, Cel care f ără îndoială
potrivit trupului a fost umplut de în țelepciunea și harul lui Dumnezeu este
găsit după trei zile în templu443, ca semn c ă Cel care a fost crezut mort

436 cf. Lc. 2, 34.
437 Lc. 2, 35.
438 Evr. 4, 12.
439 cf. Lc. 2, 36-38.
440 cf. Lc. 2, 37.
441 Lc. 2, 42.
442 cf. Mt. 10, 1-2, 7.
443 cf. Lc. 2, 43-46.

Sfântul Ambrozie al Milanului
72pentru credin ța noastră va învia din nou dup ă trei zile din patima Sa
biruitoare444 și stă pe tronul S ău ceresc cu cinste dumnezeiasc ă.
64. „De ce m ă căutați? Au n-a ți știut că întru cele ce sunt ale Tat ălui
meu se cade mie s ă fiu?”445 Sunt dou ă genealogii în Hristos: una este a
tatălui, cealalt ă a mamei: cea patern ă, dumnezeiasc ă; cea matern ă, care
coboară către truda și obiceiul nostru. Și, astfel, acele lucruri care se petrec
mai presus de fire, mai presus de vârst ă, mai presus de obicei nu trebuie s ă
fie atribuite virtu ților omene ști, ci puterilor dumnezeie ști.
În altă împrejurare, mama Sa Îl îndeamn ă către o tain ă446, dar aici
mama Sa este dojenit ă, fiindcă ea cere înc ă ceea ce este omenesc. Dar când
El este aici înf ățișat ca având 12 ani, și acolo arătat a avea ucenici447, tu vezi
că mama Sa a înv ățat de la Fiul ei, astfel încât ea care a fost uimit ă la
minunea Copilului448 cere o tain ă Omului ajuns mare.
65. „Și au venit în Nazaret și era supunându-se lor”449. Deși era
învățătorul virtu ții, totuși împlinea datoria dragostei de p ărinți. Ne mai
mirăm că se supune Tat ălui, cel ce a fost supus și Maicii? Nu sl ăbiciunii, ci
dragostei se datoreaz ă această supunere. Cu toate c ă șarpele necredin ței,
eliberat din locuri depravate ascunse, î și înalță capul și varsă răutate din
inimile de șarpe.
Când Fiul spune c ă El este trimis450, ereticul Îl nume ște pe Tatăl mai
mare, pentru a declara ca nedes ăvârșit pe Fiul care poate avea un mai mare,
astfel încât el afirm ă că Cel care este trimis are nevoie de ajutorul altuia.
Fără îndoială, nu a avut El nevoie de ajutor omenesc pentru a Se supune
cererii mamei Sale? El S- a supus unui om, El S-a supus unei roabe – fiindc ă
ea spune: „Iat ă roaba Domnului”451 –, El S-a supus tat ălui Său văzut, și tu te
minunezi c ă El S-a supus lui Dumnezeu?
Te supui unui om din evlavie, dar te supui lui Dumnezeu din
slăbiciune? Cump ănește dumnezeiescul de omenesc și recunoaște ce măsură
a dragostei este datorat ă unui tată. Tatăl Îl cinste ște pe Fiul452; nu vrei ca
Fiul să-L cinsteasc ă pe Tatăl453? Tatăl spune cu glas ceresc c ă El a binevoit

444 cf. Mt. 26, 61; 27, 63.
445 Lc. 2, 49.
446 cf. In. 2, 3.
447 cf. In. 1, 37.
448 cf. Lc. 2, 47-48.
449 Lc. 2, 51.
450 cf. In. 8, 26.
451 Lc. 1, 38.
452 cf. In. 8, 54.
453 cf. In. 8, 49.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

73întru Fiul S ău454; nu vrei ca Fiul, luând ve șmântul trupului omenesc, când El
grăiește cu glas omenesc, cu sim țământ omenesc, s ă spună că Tatăl este mai
mare455? Căci dacă „mare este Domnul și lăudat foarte, și slavei lui nu este
sfârșit”456, cu siguran ță slava care nu are sfâr șit nici nu spore ște. Dar de ce
nu aș primi eu cu urechi evlavioase c ă Fiul se supune Tat ălui fiind El în trup
omenesc, când primesc în chip cucernic c ă Tatăl Se supune Fiului?
66. Învață poruncile ce- ți sunt de folos și recunoa ște pildele iubirii.
Învață ceea ce datorezi p ărinților tăi când cite ști că Fiul nu Se deosebe ște de
Tatăl prin voin ță, prin lucrare, sau prin timp457. Deși în două Persoane, Ei
sunt Una în putere, și neîndoios Tat ăl Ceresc nu a cunoscut nici o durere a
zămislirii; dar tu e ști dator mamei tale pentru stricarea fecioriei ei, r ăul de
lungă durată, primejdiile îndelungate, ea pent ru care exista un pericol mai
mare în chiar roadele rug ăciunilor ei; și când ea a n ăscut ceea ce și-a dorit,
ea este izb ăvită de vlăstarul său, nu de frica sa.
Ce să mai spun eu de ta ții preocupa ți de creșterea fiilor lor, și muncind
din greu seam ănă semințe a căror roade le vor culege urma șii? Cu siguran ță,
este necesar ca m ăcar ascultarea s ă fie răsplăta pentru acestea? De ce ar
părea celui lipsit de evlavie via ța unui tat ă prea lung ă și prea scurt ă vremea
ce-i rămâne, când Hristos nu se fere ște să fie cu noi împreun ă-moștenitor458?
67. „Fost-a cuvântul lui Dumnezeu c ătre Ioan, fiul lu i Zaharia, în
pustie”459. Fiul lui Dumnezeu care trebuie s ă adune Biserica lucreaz ă întâi
printr-un rob. Și, astfel, Sfântul Luca spune în mod potrivit c ă Cuvântul
Domnului a fost c ătre Ioan, fiul lui Za haria, în pustie, astfel încât Biserica s ă
nu înceap ă de la un om, ci de la Cuvântul. Fiindc ă ea (Biserica) este o
pustie, căci „mai mul ți sunt fiii celei pustie, decât ai celei ce are b ărbat”. Tot
la ea (Biseric ă) se refer ă cuvintele: „Bucur ă-te cea stearp ă”460 și „saltă de
bucurie, de șertule”461: pentru c ă nu era înc ă cultivată prin munca unui popor
de străini, și acești pomi care nu puteau ține roadele462 nu ajunseser ă încă la

454 cf. Lc. 3, 22.
455 cf. In. 14, 28.
456 Ps. 144, 3.
457 cf. In. 10, 30.
458 cf. Rom. 8, 17.
459 Lc. 3, 2.
460 Is. 54,1.
461 Is. 52,9.
462 Trei manuscrise con țin aici o nega ție și ar invita la urm ătoarele traduceri: ace ști
arbori care nu puteau înc ă ține roadele; alt ă traducere ia în considerare aceea și arbori în
natura lor: ei ar fi putut ține roadele; și în viitor: va veni o zi în care harul lui Dumnezeu va
face ca acele roade s ă poată fi ținute.

Sfântul Ambrozie al Milanului
74înălțimea meritelor lor. Nu era înc ă venit Cel ce trebuia s ă spună: „Eu sunt
ca un măslin roditor în casa Domnului”463. Vița de vie cea cereasc ă nu
pregătise încă roadele pentru ml ădițele sale464, prin intermediul cuvintelor
sale. Deci cuvântul s-a f ăcut pentru c ă pământul mai înai nte pustiu nu
producea rodul s ău. Cuvîntul lui Dumnezeu s-a f ăcut (auzit), glasul urmând:
pentru că Cuvântul lucreaz ă mai înainte în interior, dup ă care glasul se face
cunoscut (în afar ă). Deasemenea David a zis: „Eu am crezut, de aceea am
zis”465. Mai întâi a crezut, pentru a putea vorbi.
68. Deci „Cuvântul s-a f ăcut” pentru ca Sf. Ioan Botez ătorul să
predice poc ăința. De aceea se aplic ă mult Sfântului Ioan chipul Legii, pentru
că Legea a putut denun ța păcatul, însă nu a putut s ă îl ierte; pentru c ă oricine
urma voia p ăgânilor era, prin Le ge, reabilitat din r ătăcirea lui, îndep ărtat de
crimă, îndemnat la poc ăință pentru a ob ține harul. Ori, „Legea și profeții au
durat pân ă la Ioan”466, iar Ioan este înaintemerg ătorul lui Hristos;
deasemenea, Legea anun ță Biserica, precum poc ăința harul. Sf. Luca a f ăcut
deci bine s ă se foloseasc ă de concizie pentru a-l ar ăta pe Sf. Ioan prooroc,
zicând că peste el a coborât cuvântul lui Dumnezeu, f ără a adăuga nimic
altceva; c ăci nu avem nevoie de dovezi când suntem plini de cuvântul lui
Dumnezeu. El nu a zis decât un cuvânt, care explic ă totul.
69. Dimpotriv ă, Sf. Matei și Sf. Marcu au vrut s ă-l arate profet prin
îmbrăcămintea, cing ătoarea și hrana sa, de vreme ce purta o hain ă din păr de
cămilă și o cingătoare din piele de animal peste șale și că se hrănea cu
lăcuste și cu miere s ălbatică. Înaintemerg ătorul lui Hristos nu suporta s ă lase
pierdute r ămășițele pământești ale animalelor necurate și, prin semnul
îmbrăcămintei sale, el prevestea venirea lui Hristos, Care, luând asupra lui
monstruozitatea, impregnat ă de greșelile faptelor noa stre ignobile, de
păcatele păgânătății imunde467 se va dezbr ăca pe trofeul crucii de haina
trupului nostru.
70. Însă ce vrea s ă zică această îmbrăcăminte, aceast ă cingătoare de
piele, decât c ă trupul, care pân ă atunci era perceput ca o povar ă a sufletului,
a început, dup ă venirea lui Hristos, s ă fie nu doar o jen ă, ci mai ales ceva de
susținere? Căci, potrivit lui David, „noi am atârnat harpele noastre în

463 Ps. 51, 10.
464 In. 15, 1.
465 Ps. 115, 1.
466 Lc. 16, 16.
467 prezentate în spiritul unei imagini mai pu țin estetice a unei c ămile, în care toate
trăsăturile sunt interpretate simbolic.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

75sălcii”468;469 și, potrivit Apostolului, noi nu ne punem încrederea în carne, ci
ne bizuim pe trup470; nu îl avem pentru pl ăceri, ci îl avem în suferin țe,
însuflețit, pentru ca s ă fim într-un sentiment de fervoare spiritual ă și
cingătorile, pentru a îndeplini toate poruncile cere ști, sufletul devotat și
deșteptat, trupul preg ătit și eliberat.
71. Hrana profetului indic ă misiunea sa, anun ță taina. Este vreun lucru
așa zadarnic și inutil pentru un om precum culesul l ăcustelor și lucru atât de
important precum taina proorocului? Mai mult, l ăcustele sunt lipsite de orice
utilitate, nefolositoar e la nimic, eschivâ ndu-se la atingere, s ărind ici și colo,
răgușite în țipătul lor, ele sunt potrivite s ă închipuie mul țimea neamurilor,
care fără o lucare folositoare, f ără vreo oper ă reușită, fără pondere, emi țând
sunetul nearticulat al murmurel or sale, ignora cuvântul vie ții. Acest popor
este deci hrana profe ților. Căci mai numeros este poporul care se grupeaz ă,
crește și abundă recolta în gura proorocilor. Delicate țea Bisericii este
deasemenea prefigurat ă în mierea s ălbatică, care nu se g ăsește în stupul
Legii, ca produs al poporului evreu, ci este risipit ă în câmpuri și sub
frunzele p ădurii, în r ătăcirea păgânilor, potrivit cuvântului : „În Efrata l-am
găsit în țarina lui Iaar”471.
72. Și acesta mânca din mierea s ălbatică pentru a vesti c ă popoarele se
vor sătura de mierea din stânc ă, precum este scris:

468 Ps. 136, 2.
469 Enigma acestui pasaj rezult ă, pentru noi, de la întâlnirea și compenetrarea a dou ă
simboluri familiare Sf. Ambrozie, și în mijlocul c ărora gândirea sa evolueaz ă cu o perfect ă
ușurință, cu o agilitate tulbur ătoare. Pielea, rezultat ă în urma jupuirii animalelor, înseamn ă
pentru el carnea, corpul . O piele de animal împov ărat; o cing ătoare scoas ă din ea înapoiat ă
în grabă. Deasemenea, trupul, odat ă supus sufletului, va fi un sprijin pentru el. Pe de alt ă
parte, în Hexaemeronul său, cartea a III-a, col.XIII, 53, Sf. Ambrozie explic ă utilitatea
diverșilor pomi, și mai ales a salciei, a c ărei ramuri flexibile servesc la împletit. Noi
regăsim aici ideea de cing ătoare: leg ăturile și cingătoarea țin strâns. Mai mult, în pasajul
din Hexaemeron regăsim citat psalmul 136; aceasta deoarece pentru episcopul de Milan,
hrfa este trupul ăn care sufletul cânt ă, vibrând din când ăn când la unisonul s ău, precum
artisrul face cu instrumentul s ău cf. VI, 10; De bono mortis , col. VI, VII; De Iacob , cartea I,
col. VII, cartea a II-a, col. IX). Atârnând harpele noastre în s ălcii, este ca și cum am fi legat
trupurile noastre prin disciplina austerit ății, a ascezei, f ăcându-le instrumente nu de pl ăcere
ci de suferin ță, și prin aceasta, punându-le gra bnic în slujba lui Dumnezeu.
Încălțămintea, făcută din piele, semnific ă deasemenea trupul. În unele relu ări, vom
găsi actul de dezlegare, corespunzând deta șării, care este cerut ă de apostoli și predicatori.
470 Filip. 3, 3.
471 Ps. 131, 6.

Sfântul Ambrozie al Milanului
76„Și el i-a săturat din stânca cu miere”472;473. Astfel, precum corbii îl
hrăneau pe Ilie în pustie cu alimente pe care le aduceau și cu o băutură pe
care ei o procurau: semn c ă mulțimea neamurilor, hidoas ă prin negreala
conduitei ei, care pân ă acum cerea hrana ei din ca davrele puturoase, s-ar
oferi acum ea îns ăși și ar aduce profe ților hrana lor; c ăci hrana profe ților
este realizarea voii divine, cum Însu și Domnul a spus-o prin cuvintele:
„Hrana Mea este s ă fac voia Celui Care M-a trimis”474.
73. „Glasul celui ce strig ă în pustie”475. Ioan este pe drept numit glas,
Înaintemerg ătorul Cuvântului. Fiindc ă Ioan însu și a fost întrebat: „Ce spui
tu despre tine însu ți?”476 El a spus: „Eu sunt glasul celui ce strig ă în
pustie”477. Prin urmare, el a spus: „Dup ă mine vine b ărbat, care înainte de
mine era”478, deoarece glasul mai mic a mers înainte, iar Cuvântul care este
mai mare vine dup ă. Așadar, El a dorit de asemenea s ă fie botezat de Ioan,
fiindcă printre oameni, cuvântul este consfin țit de glasul înv ățătorului.
Astfel, poate c ă și Zaharia a perceput un glas, c ăci el a rostit cuvânt479.
„Pui de n ăpârci, cine v-a ar ătat vouă ca să fugiți de mânia ceea ce va
să fie? Face ți dar roduri vrednice de poc ăință, și nu începe ți a zice întru voi:
tată avem pre Avraam; c ă zic vouă, că poate Dumnezeu și din pietrele
acestea să ridice fii lui Avraam”480.
74. Răutatea evreilor este într-adev ăr văzută a fi mustrat ă, deoarece
prin otrava unei min ți criminale numeroasele lor vini și vizuinele
pământești, iar nu vreo tain ă a înțelegerii dumnezeie ști, îi fac pe ei asemenea
șerpilor, fiindc ă este spus totu și: „Cine v-a ar ătat vouă ca să fugiți de mânia
ceea ce va s ă fie?”481 Prin mila lui Dumnezeu, chibzuin ța inspirat ă este
arătată lor, astfel ca temându-se cu evlavie prev ăzătoare de groaza judec ății
viitoare, ei s ă poată zămisli poc ăință pentru p ăcatele lor. În acest fel,
comparația cu năpârcile trebuie s ă fie raportat ă la aceast ă generație, nu la
urmașii ei. Or, întâmpl ător, potrivit cu ceea ce este scris: „Fi ți înțelepți ca

472 Ps. 80, 15.
473 În locul textului binecunoscut: de petra melle saturavit eos , Sf. Ambrozie citea de
petra mellis , “stânca cu miere”.
474 In. 4, 34.
475 Lc. 3, 4.
476 In. 1, 22.
477 In. 1, 23.
478 In. 1, 30.
479 cf. Lc. 1, 64.
480 Lc. 3, 7-8.
481 Lc. 3, 7.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

77șerpii”482, ei sunt ar ătați a avea în țelepciunea natural ă de a vedea utilul și a-l
cere de bun ăvoie, dar totu și a nu-l lep ăda pe cel vinovat.
75. Și, de aceea, lor li se porunce ște să reclame pentru ei în șiși mai
degrabă măreția faptei decât noble țea obârșiei, pentru c ă nu este nici un
privilegiu în succesiune decât dac ă ereditatea este într-o armonie cu credin ța
care – el a dezv ăluit în cuvântul proorocesc – la în științarea lui Dumnezeu
trebuie să fie transferat ă neamurilor p ăgâne, spunând: „C ă poate Dumnezeu
și din pietrele acestea s ă ridice fii lui Avraam”483.
Fiindcă deși Dumnezeu poate schimba și transforma naturi diferite, și
deoarece o tain ă este de mai mare folos pentru mine decât o minune, ar
trebui să recunosc în Înaintemerg ătorul lui Hristos nimic mai mult decât
făurirea Bisericii ce cre ște, care a fost construit ă nu din roci de piatr ă, ci din
pietre vii484, prin preschimbarea duhurilor noastre crescute într-un l ăcaș al
lui Dumnezeu și fronton al Bisericii485.
Cu adevărat, Dumnezeu a g ătit atenuarea durit ății minților noastre și
din pietre de poticnire ridic ă gospodari ai religiei486. Fiindcă ce altceva decât
pietre erau cei care slujeau pietrelor, cu siguran ță asemenea cu cei care le-au
făcut487? Prin urmare, credin ța este proorocit ă a fi dată inimilor de piatr ă ale
neamurilor p ăgâne, iar profe țiile făgăduiesc că prin credin ță vor exista fii ai
lui Avraam în care, prin duritatea min ții, s-a format cu repeziciune obiceiul
de piatră, insensibil și irațional al firii. C ăci dacă cuvintele apostolului s-au
potrivit oamenilor întemeia ți ca pietre vii cu t ăria credin ței, după cum este
scris: „Și voi înșivă ca niște pietre vii, v ă zidiți casă duhovniceasc ă, preoție
sfântă, ca să aduceți jertfe duhovnice ști”488, cu cât mai înal ți sunt văzuți aici
oamenii compara ți de glasul proorocesc cu pietrele, aceia care și-au pierdut
într-atât discern ământul min ții încât atunci când ei cred c ă există un
principiu al unei divinit ăți în pietre, ei în șiși au fost transforma ți în natura
pietrelor, nu prin obiceiul trupului, ci prin dispozi ția minții? „Asculta ți
cuvântul Domnului domnii Sodomei, și luați aminte la legea lui Dumnezeu
poporul Gomorei”489.

482 Mt. 10, 16.
483 Lc. 3, 8.
484 cf. I Pt. 2, 5.
485 cf. Efes. 2, 21-22.
486 cf. Is. 8, 14; I Pt. 2, 8.
487 cf. Ps. 113, 15; Fapte 17, 29.
488 I Pt. 2, 5.
489 Is. 1, 10.

Sfântul Ambrozie al Milanului
78Deci, urma șii lui Avraam dup ă trup sunt numi ți domni ai Sodomei și
pereți văruiți490. Astfel, mai degrab ă asemănarea obiceiurilor decât rangul
strămoșilor reclam ă privilegiul de urma ș pentru sine. Da, mai curând, tu po ți
cunoaște că deoarece oamenii erau asemui ți pietrelor, proorocul i-a
comparat de asemenea pe oameni cu pomii, c ăci „iată și securea la r ădăcina
pomilor st ă”491.
76. Dar schimbarea a fost f ăcută de dragul unui exemplu, astfel c ă prin
intermediul acestei compara ții poate fi în țeles progresul mai lin al multora.
Fiindcă cei care mai înainte erau diformi pentru a fi folosi ți, goi pentru a
împodobi, sterpi pentru a rodi, ira ționali pentru a progresa sunt acum
descriși în chipul pomilor, care prin darul ra țional al naturii sunt frumo și
pentru a fi folosi ți, mlădioși ca înfățișare, îmbel șugați ca roade, se înal ță cu
coroanele lor, r ăspândesc ramurile lor, sunt plini de fructe și îmbrăcați în
frunze. Și ce bine ar fi dac ă noi am putea imita obiceiul pomilor plini de
roade și înălțați de la p ământ prin vrednicii sporite, având drept temelie
rădăcina smereniei str ăvechi, gra țioși la înfățișare, crescând coroane mature
cu fapte pline de roade, ca nu cumva securea gospodarului propov ăduitor să
taie rădăcina pomului s ălbatic492.
„Iar amar mie este de nu voi binevesti”493 – de nu ar fi un glas
apostolesc; amar mie, dac ă nu mi-am plâns p ăcatele; amar mie, dac ă nu
m-am sculat în miezul nop ții să mă mărturisesc Ție494; amar mie, dac ă am
făcut rău vecinului meu495; amar mie, dac ă nu am gr ăit adevărul. Deja
securea este la r ădăcină; fie ca cel care poate face roadele harului, cel care
vrea, să le facă pe cele ale poc ăinței. Domnul este de fa ță, Cel care caut ă
roadele, și însuflețește pe cel roditor și demască pe cel sterp. Fiindc ă El a
fost vreme de trei ani și nu a putut g ăsi roade printre evrei; fie ca El s ă le
găsească printre noi ! El va porunci ca cel neroditor s ă fie tăiat, ca nu cumva
să împovăreze pământul496.
Dar fie ca cei care nu au înc ă roade să încerce s ă le aibă în viitor.
Bunul Gospodar al ogorului va mijloci pe ntru noi cei sterpi, pentru noi cei
neroditori, ca s ă ne fie dat un r ăgaz, ca acea r ăbdare să ne fie dat ă ca, poate,
și noi să putem aduce niscaiva roade lui Dumnezeu.

490 cf. Fapte 23, 3.
491 Lc. 3, 9.
492 cf. Mt. 3, 10.
493 I Cor. 9, 16.
494 cf. Ps. 118, 62.
495 cf. Ps. 14, 3.
496 cf. Lc. 13, 6-7.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

7977. Botez ătorul a dat un r ăspuns potrivit pentru fi ecare tip de oameni,
unul pentru to ți; astfel, vame șilor, că ei ar trebui s ă nu ceară plată peste ceea
ce era fixat; solda ților, că ei ar trebui s ă nu acuze pe nimeni în mod
nejustificat, nici s ă nu pretind ă pradă497, învățând așadar că leafa solda ților
este fixat ă, ca nu cumva atunci când este c ăutată extravagan ța, să se
răspândeasc ă jefuirea.
Dar acestea și alte învățături sunt potrivite pentru toate ocupa țiile, iar
deprinderea milostivirii este împ ărtășită; prin urmare, este un precept comun
că cele trebuincioase vie ții trebuie s ă fie date tuturor ocupa țiilor, tuturor
vârstelor, și tuturor oamenilor. Nici vame șul, nici soldatul nu este exceptat,
nici țăranul, nici or ășeanul, nici bogatul, nici s ăracul: tuturor li se porunce ște
deopotriv ă, că ei ar trebui s ă dea celui care nu are – pentru c ă milostivirea
este desăvârșirea virtu ților și, deci, expresia virtu ții desăvârșite este pus ă
înaintea tuturor –, nici nu trebuie ca ei s ă precupețească propria hran ă și
îmbrăcăminte. Cu toate acestea, m ăsura milostivirii este p ăstrată în raport cu
putința omeneasc ă, astfel încât fiecare nu ia totul pentru el însu și, ci împarte
ceea ce are cu cei s ărmani.
78. „Iar a șteptând norodul și cugetând to ți întru inimile sale de Ioan,
ca nu cumva el s ă fie Hristos, r ăspuns-a Ioan tuturor, zicând: eu cu ap ă vă
botez pre voi”498. Astfel, Ioan a v ăzut tainele inimilor lor. Dar haide ți să ne
gândim al Cui este acest dar. Apostolul Pavel a înf ățișat cum tainele inimilor
au fost ar ătate proorocilor, spunând: „C ele ascunse al e inimii lui ar ătate se
fac, și așa căzând pre fa ță se va închina lui Dumnezeu, zicând c ă cu adevărat
Dumnezeu întru voi este”499. Prin urmare, cel care dezv ăluie este darul lui
Dumnezeu, nu virtutea omului. El este ajutat mai degrab ă prin bun ăvoința
dumnezeiasc ă decât că el percepe prin dispozi ția firească.
Dar la ce bun acel cuget al evre ilor, decât pentru a dovedi c ă Hristos a
venit potrivit Scripturilor? Fiindc ă era Cel care era a șteptat, și cu siguran ță a
venit Cel care era a șteptat, nu cel care nu era a șteptat. Dar ce este mai
prostesc decât ca Cel care este pre țuit prin altul s ă nu fie crezut c ă există El
Însuși? Ei nu cred c ă Cel despre care credeau c ă va veni printr-o femeie a
venit dintr-o fecioar ă. Ce zămislire dup ă trup este mai vrednic ă de
Dumnezeu, decât c ă neprihănitul Fiu al lui Dumnezeu a p ăstrat curăția
zămislirii Sale neprih ănite chiar în întruparea Sa? Și, firește, semnul venirii
dumnezeie ști a fost așezat în na șterea dintr-o fecioar ă, nu dintr-o femeie500.

497 cf. Lc. 3, 10-14.
498 Lc. 3, 15-16.
499 I Cor. 14, 25.
500 cf. Is. 7, 14.

Sfântul Ambrozie al Milanului
80Se spune: „Eu cu ap ă vă botez pre voi”501.
79. El a ar ătat numaidecât c ă cel care lucreaz ă într-o slujb ă văzută nu
este Hristosul. Fiindc ă de vreme ce omul are dou ă naturi, cu alte cuvinte
este alcătuit din suflet și trup, văzutul este consfin țit de lucrurile v ăzute,
nevăzutul de o tain ă nevăzută; fiindcă trupul este sp ălat cu ap ă, dar
prihanele sufletului sunt cur ățite de Duh. Noi facem un lucru, cerem cel ălalt
lucru, cu toate c ă sfințirea dumnezeirii sufl ă deasupra aceleia și cristelni țe;
deoarece nu orice sp ălare este cu ap ă, însă aceste lucruri nu pot fi separate
unul de cel ălalt, și, prin urmare, exist ă un botez al poc ăinței și altul al
darului, primul fiind din dou ă și ultimul din unul.
Căci atunci când p ăcatele sunt comune cugetului și trupului, cur ățirea
trebuie să fie de asemenea comun ă. Și Sfântul Ioan, ar ătând în mod potrivit
că el cunoștea ce gândeau ei în inimile lor și îndepărtându-se ca și cum nu ar
fi înțeles invidia fa ță de măreție, a declarat nu în cuvânt, ci în lucrare, c ă el
nu este Hristosul. Fiindc ă este lucrarea omului s ă arate poc ăință pentru
păcate, dar este darul lui Dumnezeu s ă umple cu darul tainei.
80. „Vine cel mai tare decât mine”502. El nu face o compara ție ca să
spună că Hristos este pur și simplu mai tare decât el – nici nu poate exista
vreo asem ănare între Fiul lui Dumnezeu și un om –, ci pentru c ă mulți sunt
tari. Pentru c ă diavolul este de asemenea tare; apoi, „nimeni nu poate s ă
jefuiască vasele celui tare, intrând în casa lui, de nu va lega întâi pre cel
tare”503. Atât de mul ți sunt tari, dar nimeni nu este mai tare ca Hristos.
Așadar, el nu a f ăcut o compara ție, întrucât a ad ăugat: „Căruia nu sunt
vrednic a-i ținea încălțămintele”504, arătând că darul propov ăduirii
Evangheliei a fost d ăruit apostolilor care au fost înc ălțați întru g ătirea
Evangheliei505.
81. Încă aceasta pare s ă spună prin urmare c ă, în general, Ioan
simbolizeaz ă poporul evreilor. Astfel, ei au leg ătură cu faptul c ă el a spus:
„Acela trebuie s ă crească, iar eu s ă mă micșorez”506, astfel c ă poporul
evreilor trebuie s ă se micșoreze, iar poporul cre știnilor trebuie s ă crească în
Hristos. Apoi, Moise simbolizeaz ă poporul, dar nici el nu a purtat
încălțămintea St ăpânului, ci pe cea a propriilor picioare. Și cumva ei nu au
fost încălțați cu încălțămintele picioarelor lor, ci lui i se porunce ște să-și

501 Lc. 3, 16.
502 Lc. 3, 16.
503 Mc. 3, 27.
504 Mt. 3, 11.
505 cf. Efes. 6, 15.
506 In. 3, 30.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

81dezlege înc ălțămintele de la picioare507, ca slobozit din lan țurile acțiunilor
duhului s ău și de piedicile cugetului s ău trupesc, el s ă poată purcede în
călătoria sa duhovniceasc ă.
Apoi, apostolii s-au lep ădat de înc ălțămintele lor trupe ști, când au fost
trimiși fără încălțăminte, fără toiag, fără traistă, fără pungă508, dar ei nu au
purtat numaidecât înc ălțămintele Domnului. Probabil, ei au început s ă le
poarte dup ă Înviere; fiindc ă înainte, ei au fost avertiza ți să nu spună nimănui
despre lucrurile Domnului509.
După aceea, lor le este spus ă aceasta: „Merge ți în toată lumea și
propovăduiți evanghelia la toat ă zidirea”510, ca, dezv ăluind urma de picior a
propovăduirii evanghelice, s ă răspândeasc ă succesiunea lucr ărilor Domnului
în întreaga lume. Apoi, a propov ădui Evanghelia este înc ălțămintea de
nuntă. Dar vom l ămuri aceasta mai potrivit în alt ă parte.
82. „Acesta va boteza pre voi cu Duhul Sfânt și cu foc; a c ărui lopata
este în mâna lui, și va curăți aria sa, și va aduna grâul în jitni ța sa, iar plevele
le va arde cu focul nestins”511.
„A cărui lopata este în mâna lui”512. Prin cuvântul lopat ă, se spune c ă
Domnul are dreptul de a deosebi fapt ele, deoarece atunci când grânele sunt
vânturate în aria treierat ă, cele pline sunt separate de cele goale, cele rodnice
de cele fără valoare, ca printr-o cump ănire a unei brize ce sufl ă. Deci prin
această compara ție, Domnul este ar ătat, căci în ziua judec ății, El separ ă
faptele și roadele virtu ții trainice de superficialitatea nerodnic ă a ostenta ției
fără valoare și a faptelor nepotrivite, înainte ca El s ă rânduiasc ă oamenii cu
fapte desăvârșite într-o s ălășluire cereasc ă. Fiindcă cel care s-a învrednicit
să fie asemenea Lui este rodul des ăvârșit, Cel care asemenea bobului de
grâu a murit513, ca să ne lase nou ă moștenire foarte multe roade, urât de
pleavă și câtuși de puțin apărător al aptitudinilor de șarte.
Și, prin urmare, un foc care nu este v ătămător prin natura sa va arde
înaintea Lui514, pentru c ă cel care arde complet p ăcatele răutății sporește
strălucirea bun ătății.
83. „Și după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se și Iisus și
rugându-Se, s-a deschis cerul, și S-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip

507 cf. Ex. 3, 5.
508 cf. Lc. 22, 35.
509 cf. Lc. 8, 56.
510 Mc. 16, 15.
511 Lc. 3, 16-17.
512 Lc. 3, 17.
513 cf. In. 12, 24.
514 cf. Ps. 96, 3.

Sfântul Ambrozie al Milanului
82trupesc, ca un porumbel, și s-a făcut glas din cer: Tu e ști Fiul Meu cel iubit,
întru Tine am binevoit”515.
Așadar, Domnul a fost botezat, dorind nu s ă fie curățit, ci să
curățească apele, astfel c ă spălate prin Trupul lui Hristos care nu a cunoscut
păcatul, ele s ă aibă dreptul de botez516. Și, de aceea, cel care vine c ătre Baia
lui Hristos se leap ădă de păcatele sale. Apoi, Sfântul Luca Evanghelistul a
prescurtat în mod potrivit ceea ce a fost spus de al ții și a lăsat să se
înțeleagă, mai degrab ă decât explicit, c ă Domnul a fost botezat de Ioan.
Apoi, datorit ă botezului dumnezeiesc, Domnul Însu și declară aceasta,
spunând: „Las ă acum, c ă așa este cu cuviin ță nouă ca să plinim toat ă
dreptatea”517.
84. Atunci, de vreme ce Dumnezeu a f ăcut atât de multe concesii, prin
bunăvoință dumnezeiasc ă, pentru a ridica Biserica Sa, c ă după patriarhi,
prooroci și îngeri518, Cel Unul-N ăscut Fiu al lui Dumnezeu S-a pogorât și a
venit la botez, de ce nu în țelegem cu adev ărat și dumnezeie ște ceea ce s-a
spus despre Biseric ă: „De n-ar zidi Domnul casa, în de șert s-ar osteni cei ce
zidesc”519? Nici nu este straniu c ă omul care nu poate p ăzi nu poate
construi: „De n-ar p ăzi Domnul cetatea, în de șert ar priveghea cel ce o
păzește”520.
Cu toate acestea, chiar îndr ăznesc să spun că un om nu poate pleca pe
cale, dacă nu-L are pe Domnul mergând înaintea lui. De aceea, este scris:
„După Domnul Dumnezeul vostru s ă umblați”521 și „De la Domnul se
îndrepteaz ă pașii omului”522. În plus, cel care a în țeles că nu poate umbla
fără Domnul este des ăvârșit. Se spune: „C ăile tale Doamne arat ă-mi”523.
Dar pentru a ajunge la istorie – fiindc ă noi trebuie nu numai s ă citim
pe nerăsuflate simpla succesiune a evenimentelor trecute, ci și să raportăm
acțiunile noastre la imitarea celor al e Scripturilor – poporul a plecat din
Egipt. Ei nu cuno șteau calea care i-ar duce c ătre Țara Sfântă. Dumnezeu a
trimis un stâlp de foc, ca poporul s ă poată discerne calea noaptea. De
asemenea, El a trimis un stâlp de nor ziua524 pentru ca ei s ă nu se abat ă nici

515 Lc. 3, 21-22.
516 cf. II Cor. 5, 21.
517 Mt. 3, 15.
518 cf. Evr. 1, 1.
519 Ps. 126, 1.
520 Ps. 126, 2.
521 Deut. 13, 4.
522 Pilde 20, 24.
523 Ps. 24, 4.
524 cf. Ex. 13, 21-22.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

83de-a stânga, nici de-a dreapta. Îns ă tu, omule, nu e ști astfel ca s ă te
învrednice ști de un stâlp de fo c; tu nu îl ai pe Moise, tu nu prime ști semnul;
căci acum dup ă Venirea Domnului, credin ța este cerut ă, semnele sunt
ascunse. Teme-te de Domnul și crede în Domnul; c ăci „tăbărî-va îngerul
Domnului împrejurul celo r ce se tem de dânsul, și îi va izb ăvi pre ei”525.
Cu siguran ță, tu vezi c ă puterea Domnului conlucreaz ă pretutindeni cu
strădaniile omene ști, astfel c ă nimeni nu poate zidi f ără Domnul, nimeni nu
poate păzi fără Domnul526, nimeni nu poate începe nimic f ără Domnul. Și,
prin urmare, potrivit apostolului: „Deci ori de mânca ți, ori de be ți, ori
altceva de face ți, toate spre slava lui Dumnezeu s ă le faceți”527, în numele
Domnului nostru Iisus Hristos; fiindc ă în două epistole, el te mustr ă, într-un
loc pentru a face „întru numele Domnului Iisus”528, și într-altul pentru a face
„spre slava lui Dumnezeu”529, ca tu să poți cunoaște că slava și puterea
Tatălui și Fiului sunt una, nici nu Se deosebesc Tat ăl și Fiul în vreun aspect
referitor la dumnezeirea Lor, Ei care nu se deosebesc cu privire la ajutorul
nostru.
De aceea, David m-a înv ățat că nimeni nu zide ște casa sa, nici nu
păzește cetatea f ără Domnul530.
85. Moise m-a înv ățat de asemenea c ă nimeni altcineva decât
Dumnezeu a f ăcut lumea, fiindc ă „întru început a f ăcut Dumnezeu cerul și
pământul”531. El m-a înv ățat și că Dumnezeu a f ăcut omul prin lucrarea Sa,
nici nu a spus el f ără scop că „a făcut Dumnezeu pre om, țărână luând din
pământ și au suflat în fa ța lui suflare de via ță”532, astfel că tu vezi lucrarea
lui Dumnezeu cu privire la f acerea omului cu ajutorul str ădaniei trupe ști. El
m-a învățat și că Dumnezeu a f ăcut femeia, fiindc ă „au pus Dumnezeu somn
în Adam și a adormit; și au luat o coast ă dintru ale lui și au plinit cu carne
locul ei. Și au făcut Dumnezeu coasta, care o au luat din Adam, femeie, și o
au adus pre ea la Adam”533.
Precum am spus, Moise nu din gre șeală Îl înfățișează pe Dumnezeu
lucrând cu mâini trupe ști în jurul lui Adam și al Evei. Dumnezeu a poruncit
ca lumea s ă vină întru fiin ță și a venit; Scriptura m ărturisește că lucrarea

525 Ps. 33, 7.
526 cf. Ps. 126, 1-2.
527 I Cor. 10, 31.
528 Col. 3, 17.
529 I Cor. 10, 31.
530 cf. Ps. 126, 1-2.
531 Gen. 1, 1.
532 Gen. 2, 7.
533 Gen. 2, 21-22.

Sfântul Ambrozie al Milanului
84asupra lumii a fost ispr ăvită cu un cuvânt534; este rândul omului, iar
proorocul a fost oarecum râvnitor în a- ți arăta însele mâinile lui Dumnezeu
la lucru.
86. Nu știu de ce lucr ările pline de grij ă ale lui Dumnezeu m ă silesc să
înțeleg din acestea mai mult decât citesc . Apostolul m-a ajutat de asemenea
în nedumerirea mea, fiindc ă nu am priceput ce er a „os din oasele mele și
trup din trupul meu”535 și „aceasta se va chema femeie, pentru c ă din
bărbatul său s-a luat”536; prin Dumnezeiescul Duh, el mi-a dezv ăluit,
spunând: „Taina aceasta mare este”537. Ce taină? Că „vor fi amândoi un
trup” și „va lăsa omul pre tat ăl său și pre mama sa, și se va lipi de femeia
sa”538, deoarece „m ădulare suntem ale trupului Lui, din carnea Lui și din
oasele Lui”539.
Cine este acest b ărbat pentru care o femeie va l ăsa părinții ei? Biserica
își lasă părinții, ea care a fost alc ătuită din neamurile p ăgâne, către care se
spune în proorocie: „Uit ă poporul t ău și casa părintelui tău”540. De dragul
cărui Bărbat, dacă nu Cel despre care Ioan spune: „Dup ă mine vine b ărbat,
care înainte de mine s-au f ăcut”541. Dintru ale Lui pe când El dormea, a luat
Dumnezeu o coast ă542; fiindcă El Însuși este Cel care S-a culcat și a adormit,
și s-a sculat din nou c ă Domnul L-a sprijinit543.
Ce este coasta acestui B ărbat dacă nu virtutea? C ăci atunci când
ostașul a împuns coasta Sa, îndat ă au ieșit apă și sânge544, care s-a v ărsat
pentru via ța lumii545. Această viață a lumii este coasta lui Hristos, aceasta
este coasta celui de-al doilea Adam; fiindc ă „făcutu-s-a omul cel dintâi
Adam în suflet viu; iar Adam cel de pre urm ă în duh de via ță făcător”546;
Adam cel de pe urm ă este Hristos, coasta lui Hristos este via ța Bisericii.
Prin urmare, „m ădulăre suntem ale trupului Lui, din carnea Lui și din oasele
Lui”547.

534 cf. Iudita 16, 12; Ps. 148, 5.
535 Gen. 2, 23.
536 Ibidem .
537 Efes. 5, 32.
538 Efes. 5, 31.
539 Efes. 5, 30.
540 Ps. 44, 12.
541 In. 1, 30.
542 cf. Gen. 2, 21.
543 cf. Ps. 3, 5.
544 cf. In. 19, 34.
545 cf. Mc. 14, 24.
546 I Cor. 15, 45.
547 Efes. 5, 30.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

85Și poate că aceasta este coasta despre car e El a spus: „Eu am cunoscut
puterea care a ie șit din mine”548; aceasta este coasta care a ie șit din Hristos,
nici Trupul S ău nu S-a mic șorat; întrucât coasta nu este trupeasc ă, ci
duhovniceasc ă; Duhul Însu și nu este împ ărțit, ci Se împarte fiec ăruia
precum voie ște549. Aceasta este Eva, Mama tuturor celor vii550. Căci dacă tu
pricepi: „Ce c ăutați pre cel viu cu cei mor ți?”551, înțelegi că cei morți sunt
cei fără de Hristos, cei care nu sunt p ărtași în Hristos, deoarece Hristos este
Viața552. Astfel, Mama tuturor celor vii este Biserica553, pe care Dumnezeu a
zidit-o cu Hristos Iisus ca Piatr ă de temelie, în care toat ă zidirea, fiind
alcătuită laolaltă, crește într-un Templu554.
87. Deci, fie ca Dumnezeu s ă vină, fie ca El s ă modeleze femeia Eva,
într-adevăr, acest ajutor al lui Adam555, Biserica cu adev ărat a lui Hristos, nu
pentru că Hristos are nevoie de ajutor, ci pentru c ă noi căutăm și dorim să
venim prin Biseric ă către darul lui Hristos. Și îndată este zidit, și îndată este
modelat, și îndată femeia este modelat ă, și îndată ea este zidit ă. Și, de aceea,
Scriptura a folosit un cuvânt nou, fiindc ă noi suntem zidi ți pe temelia
apostolilor și a proorocilor556. Și acum casa duhovniceasc ă se înalță într-o
preoție sfântă557. Vino, Doamne Dumnezeule, zide ște acea femeie, zide ște
cetatea. Fie și ca Fiul T ău să vină; fiindcă eu cred în Tine, când Tu ai spus:
„Acesta va zidi cetatea mea”558.
88. Iată femeia, mama tuturor; iat ă casa duhovniceasc ă; iată cetatea
care trăiește de-a pururi, fiindc ă nu poate muri. Pentru c ă aceasta este
Cetatea Ierusalimului, care este v ăzută acum pe p ământ559, dar va fi r ăpită la
cer mai sus de Ilie560 – căci a fost un Ilie – și mutată mai sus de Enoh, a
cărui moarte nu s-a aflat561; căci „răpitu-s-a, ca s ă nu schimbe r ăutatea
mintea lui”562, dar ea este iubit ă de Hristos ca sl ăvită, sfântă, neavând

548 Lc. 8, 46.
549 cf. I Cor. 12, 11.
550 cf. Gen. 3, 20.
551 Lc. 24, 5.
552 cf. In. 14, 6.
553 cf. Gal. 4, 26.
554 cf. Efes. 2, 21; I Pt. 2, 5.
555 cf. Gen. 2, 18; Tobit 8, 6.
556 cf. Efes. 2, 20.
557 cf.I Pt. 2, 5.
558 Is. 45, 13.
559 cf. Gal. 4, 25-26.
560 cf. IV Regi 2, 11.
561 cf. Evr. 11, 5.
562 Înț. Solomon 4, 11.

Sfântul Ambrozie al Milanului
86întinăciune, nici prihan ă563. Și este cu atât mai bine c ă este răpit întregul
Trup, decât c ă a fost răpit un om ! Fiindc ă aceasta este n ădejdea Bisericii.
Ea va fi r ăpită sus, va fi luat ă, mutată la cer numaidecât. Iat ă, Ilie a
fost luat în car de foc564; Biserica va fi luat ă. Nu mă crezi? Atunci crede-l pe
Pavel, întru care a gr ăit Hristos565. El spune: „Vom fi r ăpiți în nori, întru
întâmpinarea Domnului în v ăzduh; și așa pururea cu Domnul vom fi”566.
89. Apoi, mul ți sunt trimi și să zidească această cetate: sunt trimi și
patriarhii, sunt trimi și proorocii, este trimis Arhanghelul Gavriil, sunt trimi și
nenumărați îngeri, și o mulțime de o ști cerești laudă pe Dumnezeu567,
fiindcă zidirea acestei cet ăți este aproape. Mul ți sunt trimi și la ea, dar numai
Hristos o cl ădește; totuși El nu este singur, fiindc ă Tatăl este de fa ță568, și
chiar dac ă El clădește singur, nu- Și atribuie doar Lui și darul unei atât de
mari zidiri.
Se scrie c ă pentru Templul lui Dumn ezeu pe care l-a construit
Solomon, care a preînchipuit Biserica , 70.000 de oameni purtau poverile pe
umerii lor și 80.000 t ăiau piatră în munte569. Să vină acei îngeri; s ă vină
tăietorii în piatr ă; să fie tăiate prisosurile pietrelor noastre, s ă fie netezite
muchiile noastre col țuroase; să vină și cei care poart ă poverile pe umerii lor,
pentru că este scris: „Pre umere le vor purta”570.
90. Astfel, El vine la Ioa n, deoarece tu te-ai încredin țat de celelalte. El
vine la botezul lui Ioan, dar botezul lui Ioan avea poc ăință pentru păcate571.
Și, de aceea, Ioan Îl opre ște, spunând: „Eu am trebuin ță a mă boteza de tine,
și tu vii către mine?”572 „De ce Tu care nu ai p ăcat, vii la mine?” Fiindc ă cel
care are p ăcat ar trebui boteza t, dar de ce caut ă baia poc ăinței Cel care nu
are păcat573? „Lasă acum – spune El, adic ă, câtă vreme Biserica este ridicat ă
–, că așa este cu cuviin ță nouă ca să plinim toat ă dreptatea”574. Ce este
dreptatea, dac ă nu milostivire? C ăci „risipit-au, dat-au s ăracilor; dreptatea

563 cf. Efes. 5, 27.
564 cf. IV Regi 2, 11; În ț. Isus Sirah 48, 9.
565 cf. II Cor. 13, 3.
566 I Tes. 4, 17.
567 cf. Apoc. 19, 14.
568 cf. In. 16, 32.
569 cf. III Regi 5, 15; II Cron. 2, 2.
570 Is. 49, 22.
571 cf. Mt. 3, 13.
572 Mt. 3, 14.
573 cf. I Pt. 2, 22.
574 Mt. 3, 15.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

87lui rămâne în veacul veacului”575. El mi-a dat mie, celui s ărac, El mi-a dat
mie, celui nevoia ș, darul pe care nu l-am avut înainte; de aceea, dreptatea
Lui rămâne în veacul veacului.
Ce este dreptatea, decât c ă tu începi întâi ceea ce vrei ca altul s ă
facă576, și îi încurajezi pe al ții prin exemplul t ău? Ce este dreptatea, decât c ă
El S-a întrupat, nu ca Dumnezeu ca s ă excludă înțelegerea și slujirea
trupului, ci ca Om ca s ă biruie trupul, ca s ă mă învețe pe mine s ă-l birui?
Fiindcă El m-a înv ățat cum pot înmormânta necur ăția trupului vinovat,
înveșmântat în sl ăbiciuni și păcate, și cum să-l tămăduiesc prin virtu ți.
91. O, cu adev ărat dumnezeiasc ă este grija în îns ăși smerenia
Domnului! Deoarece cu cât mai grozav ă este umilin ța, cu atât mai
dumnezeiasc ă este grija. Dumnezeu Se face cunoscut prin suferin ța rănilor
Sale și folosirea leacurilor Sale; Cel care nu ar avea nevoie de nici un leac se
dovedește a fi Dumnezeu. C ăci ce este atât de dumnezeiesc pentru adunarea
neamurilor, ca aceea c ă nimeni nu ocole ște baia darului dac ă Hristos nu
ocolește baia poc ăinței? Fie ca nimeni s ă nu spună că este fără de păcat,
dacă Hristos vine pentru cur ățirea păcatelor.
Dacă Hristos S-a sp ălat pentru noi, sau mai degrab ă, ne-a spălat pe noi
în Trupul S ău, cu cât mai mult ar trebui noi s ă spălăm păcatele noastre? Cu
cât mai mare este lucrarea, cu atât mai mare este taina lui Dumnezeu, c ă deși
Dumnezeu este în toate577, tot timpul, oriunde se afl ă oameni, prin ținuturile
și locurile îndep ărtate ale diferitelor regiuni, El Se face cunoscut într-o clip ă,
într-un Trup, când a nimicit în șelăciunea gre șelii străvechi și a revărsat darul
Împărăției Cerurilor. Fiindc ă Unul S-a cufundat, dar s-au ridicat to ți; Unul
S-a pogorât, ca noi to ți să ne putem în ălța578; Unul a luat asupra Sa p ăcatele
tuturor, astfel c ă păcatele tuturor au fost cur ățite prin El. Atunci „cur ățiți
inimile voastre”579, precum spune apostolul, fiindc ă Cel care nu avea nevoie
de nici o cur ățire S-a cur ățit El Însu și pentru noi. Aceste lucruri ne privesc
pe noi.
92. Acum, haide ți să cugetăm la taina Treimii. Noi spunem „Un
Dumnezeu”, dar m ărturisim pe Tat ăl, și mărturisim pe Fiul. Fiindc ă deși
este scris: „De Domnul Dumnezeul t ău să te temi, și lui să-i slujești”580, Fiul
a tăgăduit că El este singur, spunând: „Nu sunt singur, c ă Tatăl meu cu mine

575 Ps. 111, 8.
576 cf. Lc. 6, 31.
577 cf. Efes. 4, 6.
578 cf. Efes. 4, 9-10.
579 Iacob 4, 8.
580 Deut. 10, 20.

Sfântul Ambrozie al Milanului
88este”581. Nici nu este El singur acum, pentru c ă Tatăl aduce m ărturie că este
de față. Sfântul Duh este de fa ță; deoarece Treimea nu poate fi nicicând
separată de Ea Îns ăși. Prin urmare, „s-a deschis cerul, și S-a coborât Duhul
Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel”582. Deci cum spun ereticii
că Cel care nu este singur pe p ământ este singur în cer? Haide ți să cercetăm
taina. De ce „ca un porumbel”? Fiindc ă darul băii necesită simplitate, astfel
ca noi să putem fi nevinova ți ca porumbeii583. Darul băii necesită pace, pe
care odinioar ă, într-o reprezentare timpurie, porumbelul a adus-o arcei,
singura neatins ă de Potop584.
Cel al cărui chip era porumbelul, Cel care acum a binevoit s ă Se
pogoare în chipul unui porumbel, m-a înv ățat că în acea ramur ă, în acea
arcă, era chipul p ăcii și al Bisericii, fiindc ă în mijlocul potopurilor lumii
Sfântul Duh aduce pacea Sa roditoare Bisericii Sale. De asemenea, David a
învățat, cel care a în țeles taina botezului și a spus cu Duhul proorociei:
„Cine-mi va da mie aripi ca de porumbel”585?
93. Așadar, Sfântul Duh vine, dar ia seama la tain ă. El vine la Hristos;
căci „întru dânsul s-au zidit toate, (…) și toate întru dânsul sunt a șezate”586.
Dar prive ște la Domnul mult-milostiv care singur S-a supus nedrept ăților,
care singur nu a c ăutat darul. Și în ce fel a zidit El Biserica? „ Și eu voi ruga
pre Tatăl și alt Mângâietor va da vou ă, ca să rămână cu voi în veac; Duhul
adevărului, pre care lumea nu-l poate primi, c ă nu-l vede pre el, nici îl
cunoaște pre el”587. Astfel, El S-a ar ătat în mod potrivit în trup, deoarece El
nu este văzut în esen ța dumnezeirii.
94. Noi am v ăzut Duhul, dar în chip trupesc, haide ți să-L vedem și pe
Tatăl588. Dar pentru c ă nu putem vedea, haide ți să auzim; c ăci Dumnezeul
nostru cel milostiv este de fa ță, El nu va p ărăsi Biserica Sa. El vrea s ă ridice
fiecare suflet, El vrea s ă-l modeleze pentru mântuire, El vrea s ă conducă
pietrele vii de pe p ământ la cer589. El iubește Biserica Sa și haideți să-L
iubim pe El.

581 In. 16, 32.
582 Lc. 3, 21-22.
583 cf. Mt. 10, 16.
584 cf. Gen. 8, 10-11.
585 Ps. 54, 6.
586 Col. 1, 16-17.
587 In. 14, 16-17.
588 cf. In. 1, 18.
589 cf. I Pt. 2, 5.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

89Dacă Îl iubim pe Dumnezeu, haide ți să păzim poruncile Lui590; dacă Îl
iubim pe El, Îl vom cunoa ște; căci „cel ce zice: l-am cunoscut pre dânsul și
poruncile lui nu le p ăzește, mincinos este”591. Fiindcă cum poate cel care nu
iubește Adevărul să-L iubeasc ă pe Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este
Adevărul592? Prin urmare, haide ți să-L auzim pe Tat ăl, căci Tatăl este
nevăzut593. Dar Fiul este nev ăzut după dumnezeirea Sa, c ăci „pre Dumnezeu
nimeni nu l-a v ăzut vreodat ă”594.
Deci având în vedere c ă Fiul este Dumnezeu, El nu este v ăzut ca Fiul
după dumnezeirea Sa; dar El a vrut s ă Se arate în trup; și deoarece Tat ăl nu a
purtat trup, Tat ăl a vrut să ne dovedeasc ă că El este de fa ță în Fiul, spunând:
„Tu ești Fiul meu cel iubit, întru Tine bine am voit”595. Dacă vrei să auzi că
Fiul este întotdeauna de fa ță cu Tatăl, ascultă glasul Fiului spunând: „De m ă
voi sui în cer, tu acolo e ști; de mă voi pogorî în iad, de fa ță ești”596. Dacă tu
cauți mărturie despre Tat ăl, tu ai auzit de la Ioan. Crede lui, prin care
Hristos a socotit c ă trebuie s ă se boteze, c ăruia Tatăl l-a încredin țat pe Fiul
Său, spunând cu glas ceresc: „Acesta este Fiul meu cel iubit, întru care am
binevoit”597.
95. Unde sunt arienii, c ărora Fiul, în care Tat ăl a binevoit, nu le este
plăcut? Nu spun eu aceasta, nici vreun alt om nu a spus aceasta, nici
Dumnezeu printr-un om, prin îngeri, nici prin arhangheli, ci un glas trimis
din cer de c ătre Tatăl Însuși L-a arătat. Apoi, cu alt ă ocazie, acela și Tată
grăiește aceleași cuvinte: „Acesta este Fiul meu cel iubit, întru care bine am
voit, pe acesta s ă ascultați”598; cu siguran ță, ascultați-L spunând: „Eu și
Tatăl una suntem”599.
Așadar, cel care nu crede în Fiul, nu crede în Tat ăl. Tatăl este mărturia
Fiului. Dac ă există îndoială cu privire la Fiul, m ărturia Tat ălui nu este
crezută. Apoi, când Tat ăl spune: „Întru Tine bine am voit”600, El nu laud ă
virtuțile altuia, ci pe ale Sale în Fiul. Pe ntru ce se spune: „Întru Tine bine am

590 cf. In. 14, 15.
591 I In. 2, 4.
592 cf. I In. 5, 6.
593 cf. Col. 1, 15; I Tim. 1, 17.
594 In. 1, 18.
595 Lc. 3, 22.
596 Ps. 138, 7; cf. Amos 9, 2.
597 Mt. 3, 17.
598 Mt. 17, 5.
599 In. 10, 30.
600 Lc. 3, 22.

Sfântul Ambrozie al Milanului
90voit”601, dacă nu că „Tot ce are Fiul este al Meu”, precum Fiul a spus:
„Toate câte are Tat ăl, ale mele sunt”602? Căci puterea dumnezeirii
nepărtinitoare nu face deosebire între Tat ăl și Fiul, ci atribuie o singur ă
autoritate Tat ălui și Fiului.
Haideți să credem în Tat ăl al cărui glas îl vor ar ăta stihiile603, haideți
să credem în Fiul fa ță de al cărui glas stihiile au ar ătat ascultare604. Lumea a
crezut în stihii, s ă creadă în oameni; a crezut în cele neînsufle țite, să creadă
în cele însufle țite; a crezut mutului, s ă-i creadă pe cei care gr ăiesc605; a
crezut lucruri care nu au nici o în țelegere, s ă creadă celor care au urmat
înțelegerii, ca ea s ă poată ajunge să-L cunoasc ă pe Dumnezeu.

601 Ibidem .
602 In. 16, 15.
603 cf. Ier. 50, 42.
604 cf. Lc. 8, 24-25.
605 cf. Mc. 7, 37.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

117

Cartea a IV-a
(Lc. 4, 1-5, 11)

1. Am alc ătuit un studiu, care nu era f ără rost, cred, despre genealogia
Domnului. Bineîn țeles că n-a fost f ără folos să ne oprim mai mult timp
asupra str ămoșilor Domnului. C ăci cei care se preg ătesc să traverseze marea
adâncă navigând de-a lungul coastelor evit ă să ia drumul scurt mergând pe
cel lung, pentru c ă sunt, cu mediocritate lini știți. Le place, sedu și de
frumusețea locurilor, s ă viziteze și orasele dep ărtate de țărm, cu atât mai
mult nouă, celor pierdu ți nu în multimea elementelor, ci a ac țiunilor cere ști,
ar trebui s ă ne placă să facem o escal ă în porturile cele mai apropiate și să
înmulțim excursiile de team ă ca, obosi ți de grijile unei lungi c ălătorii, astfel
să nu ne putem re ține dezgustul și greața. Cu siguran ță
, dacă cineva își dă
seama că barca sa e pu țin sigură, are avarii îngrijor ătoare; deși se întâmpl ă
adesea, în momentul în care i se prezint ă cărțile care sunt pentru el port,
strânge vela, s ă-și strângă velatura urechilor, s ă arunce ancora lecturii, nu
vom zice c ă-și abandoneaz ă vasul, ci c ă și-a împlinit c ălătoria, intrând în
port.
2. Și în nenum ărate rânduri poate îns ăși dulceața locurilor este o
invitatie pentru trec ător. Dacă faimosul Ulise, cum spun legendele,
într-adevăr profetul asa a zi s: „ea va fi l ăcașul ficelor sirenelor”728; și dacă
profetul n-ar fi zis-o, ni meni nu ar avea dreptul s ă facă vreun repro ș, pentru
că Scriptura prime ște giganții și valea Titanilor și deci, dac ă Ulise, dup ă un
exil de 10 ani în timpul c ăruia a avut loc r ăzboiul Troiei și după 10 ani de
călătorii, atunci când se gr ăbea spre țara sa ar fi putut fi re ținut de
Lotophagi, datorit ă dulceții fructelor lor; dac ă grădinile Alcinus l-au
întârziat; dac ă în sfârșit sirenele, atr ăgându-l prin cântecele lor, erau cât pe
ce să-l atragă în acest faimos naufragiu al volupt ății, al plăcerii, și dacă el a
trebuit să lupte împotriva vr ăjii vocilor lor melodi oase, acoperind urechile
însoțitorilor săi cu dopuri de cear ă, cu atât mai mult se cuvine ca oamenii
credincioși să fie atrași de frumuse țea faptelor cere ști. Și acolo nu e vorba de
a te înfrupta din dulcea ță, ci din pâinea care a coborât din cer; nu-i vorba
nici de a contempla legumele lui Alcinus ci tainele lui Hristos: c ăci „cel care

728 Is. 13, 21.

Sfântul Ambrozie al Milanului
118este slab trebuie s ă mănânce legume”729. Nu e vorba deci de a astupa
urechile, ci de a le deschide pentru ca vocea lui Hristos s ă se poată face
înțeleasă; și oricine o va în țelege nu se va teme de pierzare: s ă nu greșească,
precum Ulise, leg ăndu-se de catarg prin leg ături materiale, pentru c ă inima
trebuie să fie legată de lemnul Crucii prin noduri spirituale pentru a nu fi
zguduită de atracția plăcerilor și să nu fie lăsată să se abată de la drumul
firesc către primejdia pl ăcerii. Imagina ția poeților a dat într-adev ăr culoare
acestei legende care spunea c ă tinere fete locuiau pe un țărm plin de stânci;
și, când prin farmecul vocii lor îi f ăceau pe cor ăbieri să se abată din drum
pentru pl ăcerea de a le asculta, ele îi atr ăgeau în recifi ascun și, îi
deziluzionau printr-un ad ăpost înșelător, și îi făceau să piară într-un
regretabil naufragiu. Aceast ă invenție a fost înfrumuse țată printr-o
prezentare și o regizare de excep ție: s-a descris marea, vocea feminin ă,
limanul și adâncurile sale. Dar ce mare e mai pu țin liniștită decât lumea, mai
nesigură, mai mi șcătoare, mai adânc ă, mai tulburat ă de suflul duhurilor
necurate? Și ce vrea s ă arate aceast ă imagine a tinerelor, dac ă nu momeala
unei pofte lipsit ă de vlagă, fără vigoare, care mole șește trăinicia inimii
înșelate?
Și ce altceva sunt recifii, dac ă nu piedicile din ca lea mântuirii noastre?
Nu există primejdii mai ascunse decât acelea ale dulce ților lumii: încântând
sufletul, ele î ți chinuiesc via ța și distrug în oarecare m ăsurăa sensul și
înțelegerea primejdiilor pentru trup.
4. Într-adev ăr Domnul nostru Iisus prin postul și singurătatea Sa ne-a
întărit împotriva atrac țiilor plăcerilor și îngăduie tuturor s ă fie ispiti ți de
diavol pentru ca în El to ți să învățăm să biruim. Observ ăm că evanghelistul
ne arată, nu fără motive, trei a șezăminte esentiale l ăsate de Domnul, c ăci
sunt trei lucruri ajut ătoare mântuirii omului: tain a, pustia, postul. „Nimeni
nu primește cununa, dac ă nu a luptat dup ă regulile jocului730 și nimeni nu e
primit în lupta virtu ților, dacă nu s-a cur ățit de toate gre șelile care-l
întinează și nu s-a sfin țit prin darul harului divin.
5. Domnul vine a șadar la botez pentru a ne ar ăta harul acestei taine
prin vedere și prin sim țire. Și în timp ce Legea a fost dat ă având drept
martori cerul și pământul731, pentru a v ă convinge c ă taina Dumnezeirii
veșnic ascuns ă în Dumnezeu732 biruie legea, cerul nu mai este chemat drept
martor, dar îndepline ște rolul de martor, pentru c ă vocea lui Dumnezeu

729 Rom. 14, 2.
730 II Tim. 2, 5.
731 Deut. 30, 12.
732 Col. 1, 26.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

119coboară din cer. În acela și timp, pentru ca taina Legii s ă nu se loveasc ă de
îndoiala sufletului vostru, opera nev ăzutului vă este vizibil ar ătată.
6. Domnul vine la botez: c ăci s-a făcut tuturor toate pentru voi733. Din
pricina Legii -ca și cum ar fi supus Legii, de și nu era supus Legii- a fost
tăiat împrejur, ca s ă-i câștige pe cei supu și Legii; a stat la mas ă cu cei fără
de lege, ca s ă-i câștige pe cei ce tr ăiau fără lege. Pentru bonavi s-a f ăcut
bolnav prin suferin ța trupului s ău, ca să-i câștige. În sfâr șit s-a făcut tuturor
toate, sărac pentru s ăraci734 bogat pentru boga ți, plângand cu cei ce plâng735,
flămând cu cei fl ămânzi, însetat cu cei înseta ți, îngăduitor cu cei avu ți. E în
închisoare cu cei prigoni ți736, plânge al ături de Maria737, mănâncă cu
apostolii738, este însetat al ături de samariteanc ă739. În deșert flămânzește740,
pentru ca mâncarea gustat ă abuziv de primul om s ă fie ispășită prin postul
Domnului. Adam și-a potolit foamea sa din știința binelui și a răului spre
paguba noastr ă, și spre folosul nostru Acesta (Hristos) a îndurat foame.
7. „Atunci Iisus a fost dus de Duhul în de șert ca să fie ispitit de
diavolul.”
E momentul s ă reamintim cum primul Adam a fost alungat din rai în
pustie, pentru a remarca cum al doilea Adam revine din pus tie în rai. Iat ă și
cum se îndreapt ă stricăciunile, rând pe rând, și cum binefacerile divine, se
reînnoiesc, intrând în f ăgașul propriu. Un p ământ feciorelnic l-a dat pe
Adam, Hristos s-a n ăscut din Fecioara; acela a fost f ăcut după chipul lui
Dumnezeu, Acesta e Chipul lui Dumn ezeu; acela a fost pus peste toate
viețuitoarele f ără rațiune, Acesta deasupra tuturor celor vii; printr-o femeie a
venit nebunia, printr-o fecioar ă înțelepciunea; moartea printr-un pom, via ța
prin cruce. Unul despuiat de cele spirituale s-a acoperit cu ve șmântul unui
arbore; Cel ălalt, golit de temporal, nu și-a dorit un ve șmânt trupesc. Adam e
în deșert, în deșert e și Hristos: c ăci știa unde s ă găsească vinovatul pentru
a-l scoate din r ătăcire și a-l readuce în rai; dar cum el nu putea s ă se
reîntoarcă aici înve șmântat în haina acestei lumi, cum nu po ți locui în cer
fără a fi curățat de orice gre șeală, el a părăsit omul vechi, îmbr ăcându-se cu

733 I Cor. 9, 22.
734 II Cor. 8, 9.
735 Rom. 12, 15.
736 Mt. 25, 26.
737 In. 11, 35.
738 Mt. 26, 20.
739 In. 4, 7.
740 Mt. 4, 12.

Sfântul Ambrozie al Milanului
120cel nou741: astfel, legile dumnezeie ști neputând fi abrogate , va fi nevoie mai
curând de schimbarea persoanei, nu de schimbarea pedepsei.
8. Dar dac ă în rai, neavând un îndrum ător, omul a pierdut calea pe
care o urma, cum ar fi putut atunci s ă regăsească, în deșert, calea pierdut ă,
dacă n-ar fi avut un îndrum ător? Acolo ispitele sunt numeroase, lupta dup ă
virtute grea, și e ușor să aluneci spre gre șeală. Virtutea e ca lemnul: atunci
când e înc ă jos în urcarea de la p ământ către cer, atunci când vârsta-i
înflorește într-un frunzi ș fraged, acesta, amenin țat de veninul unui dinte
crud, poate fi lesne t ăiat sau uscat; dar odat ă așezat pe rădăcini puternice și
cu ramuri îndreptate spre în ălțime, copacul viguros va fi atacat de acum
înainte zadarnic de mu șcătura animalelor, de bra țul țăranilor sau de diverse
suflări ale furtunii.
9. Deci ce ghid va oferi el împotriva atâtor ispite ale veacului, a atâtor
viclenii ale diavolului, știind că avem de luptat mai în tâi „împotriva trupului
și a sângelui, apoi împot riva puterilor, a st ăpâniilor lumii acesteia, împotriva
duhurilor r ăufăcătoare care sunt în v ăzduh”742? Să trimiți un înger? Dar
chiar el a c ăzut. De-abia au salvat legiunile îngerilor câ țiva inși. Să trimită
un serafim? dar el a coborât pe p ământ „în mijlocul unui popor cu buze
necurate”743 și nu a fost acolo decât un singur profet c ăruia i-a cur ățit buzele
prin atingerea cu un c ărbune. Trebuia c ăutat un alt îndrum ător pe care s ă-l
urmăm cu toții. Care ar fi acest îndrum ător atât de puternic pentru a face
bine tuturor dac ă nu Cel care este deasupra tuturor? Cine m-ar a șeza
deasupra lumii dac ă nu cel care e mai tare decât lumea? Cine ar fi acest
îndrumător atât de puternic încât s ă poată conduce pe aceea și cale bărbați și
femei, evrei și greci, barbari și sciți, sclavi și liberi744, dacă nu Hristos, Cel
care toate în to ți e totul și în toate?
10. Căci ispitele sunt numeroase oriunde am merge: ispite de la trup,
din lege, ispite întinse de diavol, din vârful temple lor, pe culmea zidurilor,
ispite ale filosofiei, ale poftelor: c ăci ochiul desfrânatei e ispita
păcătosului745, ispita banului, în credin ță, în lucrarea virtu ții. Căci poverile
mărunte obosesc inima omului și adesea o fac s ă încline într-o parte sau alta
după iscusința amăgitorului. Diavolul pe omul credincios, care-i sluje ște lui
Dumnezeu plin de evlavie, plin de sfial ă pentru ceea ce este sfânt, incapabil
să facă vreo greșeală, îl face s ă cadă chiar prin credin ța lui, aducându-l la a

741 Col. 3, 9.
742 Efes. 6, 11-12.
743 Is. 6, 6.
744 Col. 3, 1.
745 Pilde 7, 21.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

121nu mai crede c ă Fiul lui Dumnezeu a luat cu adev ărat trup omenesc, și
slăbiciunea m ădularelor noastre, atun ci când a suferit l ămurit în trupul s ău,
dumnezeirea Sa r ămânând f ără știrbire; astfel chiar credin ța lui îl face s ă
greșească, deoarece: „oricine neag ă că Iisus Hristos a venit în trup nu-i de la
Dumnezeu”746. El vrea ca pe un om curat, de o neprih ănire desăvârșită, să-l
convingă să condamne c ăsătoria, ceea ce-l va face s ă respingă din biseric ă,
cultul fecioriei, care-l separ ă de acest trup neprih ănit. Astfel, un altul a
înțeles să spună că e un singur Dumnezeu, de la care vin to ți747: el îl ador ă și
îl cinstește. Diavolul se ține de capul lui, îi acoper ă urechile pentru a nu
înțelege că este „un singur Domn prin care sunt toate lucrurile”748: astfel,
printr-o evlavie exagerat ă îl determin ă să fie necredincios, separându-l pe
Tatăl de Fiul, crezând c ă e o unitate de persoane și nu de putere. Astfel,
cunoscând gre șit măsura credin ței, îi da povara gre șelii.
11. Cum s ă evităm aceste obstacole, aceste ispite, ca s ă putem zice și
noi: „sufletul nostru a sc ăpat ca o pas ăre din cursa vân ătorului; cursa s-a
sfărâmat și noi ne-am izb ăvit”749. Nu se spune „eu am sf ărâmat cursa” –
David n-a îndr ăznit să vorbeasc ă așa – ci „ajutorul nostru este în numele
Domnului”750 ca să arate cum va fi dezlegat ă cursa ca s ă profețească venirea
în aceast ă viață a celui care va sf ărâma piedicile preg ătite de viclenia
diavolului.
12. Dar cel mai bun mijloc de a sf ărâma piedicile ar fi acela de a-i
pregăti o momeal ă oarecare diavolului: as tfel, aruncându-se asupra pr ăzii va
fi prins în la țurile sale, și eu voi putea spune: „au preg ătit curse sub
picioarele mele și ei au căzut în ele”751. Ce ar putea fi acest ă momeală dacă
nu un trup? A trebuit a șadar să se foloseasc ă cu diavolul de acest artificiu,
căci Domnul Hristos a luat un trup co ruptibil, neputincios, pentru a fi
răstignit datorit ă acestor neputin țe. Dacă ar fi fost un trup sp iritual El n-ar fi
spus: „duhul e osârduitor, dar trupul neputincios”752. Asculta ți deci, și o
voce, și alta, aceea a trupului neputincios și aceea a duhului osârduitor –
„Părinte, de este cu putin ță, treacă de la Mine Paharul acesta”- e vocea
trupului; „Îns ă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voie ști”753: iată
devotamentul și vigoarea sufletului. De ce s ă disprețuim bun ătatea

746 I In. 4, 2-3.
747 I Cor. 12, 6.
748 Col. 1, 18.
749 Ps. 123, 7.
750 Prov. 8.
751 Ps. 56, 7.
752 Mt. 26, 41.
753 Mt. 26, 39.

Sfântul Ambrozie al Milanului
122Domnului? Din bun ătate a luat El trupul meu, din bun ătate a luat neputin țele
mele, bolile mele; firea lui Dumnezeu nu putea cu siguran ță să le resimt ă,
pentru că firea uman ă ea însăși a învățat să le disprețuiască sau să le suporte
și să le îndure. Astfel îl urm ăm pe Hristos dup ă cum s-a scris: „Vei merge în
urma Domnului Dumnezeului t ău și îi vei credincios”754. Cui să-i fiu
credincios, dac ă nu lui Histos, precum a spus sfântul Pavel: „cel ce se
alipește de Domnul este un duh cu El”755. Să mergem deci pe aceast ă cale,
întorcându-ne din de șert în rai.
13. Vede ți prin câte c ăi suntem aduna ți: Hristos e acum în de șert;
acolo El a șează omul, îl înva ță, îl formeaz ă, îl încearc ă, îl unge cu uleiul
duhovnicesc; de cum îl vede mai puternic, El îl duce, prin locuri sem ănate și
fertile, atunci când iudeii s-au plâns c ă ucenicii S ăi adunau spicele secerate
în zi de sâmb ătă756 – căci din acel moment el î și pusese apostolii în câmpul
semănat și în lucru rodnic; în sfâr șit El a făcut acest lucru în gr ădină, în
timpul Patimii, c ăci citiți: „Vorbindu-le astfel, Iisus a ie șit cu ucenicii S ăi
dincolo de pârâul Cedrilor unde era o gr ădină în care a intrat El și ucenicii
Săi”757. Căci ogorul este lucru mai mi c, mai neînsemnat decât gr ădina,
precum înva ță profetul în Cântarea Cânt ărilor: „E o gr ădină încuiată, sora
mea, soția mea, fântân ă acoperit ă; suflarea ta e o livad ă”758. Așa este
fecioria curat ă și neîntinat ă a unei inimi care nu se las ă întoarăa de la
credință de spaima niciunei pedepse, de nicio am ăgire a plăcerilor lume ști,
nici pentru iubirea de a tr ăi. În sfârșit, pentru chemarea omului de c ătre
harul Domnului d ă mărturie sigur ă între toți, evanghelistul care singur ne
arată pe Domnul zicând tâlharului: „Adev ărat zic ție, astăzi vei fi cu Mine în
rai”759.
14. Deci Iisus, plin de D uhul Sfânt, e purtat în de șert pentru a-l ispiti
pe diavol – dac ă acesta nu s-ar fi luptat, Domnul n-ar fi învins tainic pentru
mine– pentru a-l scoate pe acest Adam din pribegie, ca dovad ă, ca mărturie
că diavolul are necaz pe cei care se str ăduiesc să se îmbun ătățească, și că
mai ales atunci, trebuie s ă te păzești ca slăbiciunea sufletului s ă nu trădeze
harul tainei.
15. 40 de zile: recunoa ștem un num ăr tainic. E num ărul zilelor în care
s-au răspândit apele potopul ui, vi le aminti ți; e și numărul prin care profetul

754 Deut. 13, 4.
755 I Cor. 6, 17.
756 Mt. 12, 1.
757 In. 18, 1.
758 Cânt. 4, 12.
759 Lc. 23, 43.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

123s-a sfințit printr-un post de atâtea zile cât a ținut îngăduința unui cer
senin760; un post de atâtea zile a fost necesar pentru ca Moise s ă primeasc ă
tablele legii; e num ărul zilelor în care p ărinții noștri, trăind în de șert au
primit pâine îngereasc ă și binefacerea unei hrane cere ști și nu-i decât o
credință împlinită în timpul stabilit de acest num ăr tainic care fusese necesar
pentru a intra în Țara Făgăduinței; sunt în aceea și măsură numărul zilelor în
care Domnul poste ște pentru a ni se deschide intrarea Evangheliei. Deci,
dacăa cineva dore ște să dobândeasc ă slava Evangheliei și roadele Învierii, el
trebuie să nu se sustrag ă de la acest post tainic, pe care Moise în Lege și
Hristos în Evanghelie, în autoritatea a dou ă testamente, ni-l arat ă a fi dovada
autentică a virtuții.
16. Dar în ce scop a consemnat evanghelistul c ă Domnului i s-a fost
foame, în timp ce pentru postul lui Moise și al lui Ilie nu se g ăsește nicio
indicație de acest fel? Oare r ăbdarea oamenilor ar fi mai îndr ăzneață decât a
lui Dumnezeu? Dar Cel C ăruia nu i-a putut fi foame timp de 40 de zile a
arătat că Lui nu îi era foame de hrana trupu lui, ci de mântuire enervând cu
aceeași lovitură adversarul deja sl ăbit, pe care postul de 40 de zile îl
vătămase. Astfel, foamea Domnului este o viclenie respectuoas ă: diavolul
temându-se de superioritatea Lui, se urcase pe baricad ă; înșelat de vederea
foamei Sale, avea s ă-L ispiteasc ă ca pe un om și nimic nu ar fi împiedicat
biruința. Sa învățăm în acela și timp aceast ă taină: a fost lucrarea Sfântului
Duh, judecata lui Dumnezeu, ca Hristos s ă fie înfățișat diavolului ca s ă fie
ispitit.
17. „Si diavolul I-a zis: de e ști Fiul lui Dumnezeu, zi acestor pietre s ă
se prefacă în pâine”. Înv ățăm că există trei săgeți principale ale diavolului
cu care obi șnuiește să se înarmeze pentru a r ăni sufletul omenesc: una a
lăcomiei, alta a mândriei și a treia a ambi ției. Și începe prin cele cu care a
învins deja; astfel încep s ă înving în Hristos prin cea cu care am fost învins
în Adam: dac ă Hristos este chipul Tat ălui și modelul meu de virtute. S ă
învățăm deci să ne păzim de lăcomie, de pl ăcerile lume ști, căci acestea sunt
săgeți ale diavolului. Isp ita se întinde, dac ă se pregătește masa unei cine
regale, care adesea învinge statornicia sufletului. C ăci nu numai când auzim
cuvântul diavolului, ci și când vedem boga țiile sale trebuie s ă ne păzim de
ispita sa. A ți recunoscut a șadar săgeata diavolului: Luati pav ăza credinței761,
luați platoșa înfrânării.
18. Dar ce înseamn ă acest început de discu ție: „Dacă ești Fiul lui
Dumnezeu”, dac ă nu faptul c ă el știa că Fiul lui Dumnezeu va veni? Dar el

760 III Regi 19, 8.
761 Efes. 6, 16.

Sfântul Ambrozie al Milanului
124nu se gândea c ă ar putea veni în sl ăbiciunea acestui trup. Pe de o parte
iscodește, pe alta ispite ște; mărturisește credin ța în Dumnezeu, și se
străduiește să îl înșele pe om.
19. Dar vede ți armele lui Hristos, cu ajutorul c ărora El a triumfat
pentru noi, nu pentru El; c ăci El a arătat că măreția putea schimba pietrele în
pâine când a transformat o alta natur ă; dar ne înva ță că nu trebuie s ă facem
nimic dup ă voia diavolului, nici m ăcar pentru a ne ar ăta puterea. Înv ățăm în
acelasi timp, chiar în aceast ă ispită, îndemânarea artificial ă a diavolului: el
ispitește iscodind, și iscodește ispitind. La rândul S ău Dumnezeu îl joac ă în
așa fel, încât îl învinge și biruie, jucând acela și joc: căci dacă a r f i făcut
această schimbare a naturii, Creatorul ar fi fost tr ădat; El a dat a șadar un
răspuns evaziv, spunând: „Scris este: nu numai cu pâine va tr ăi omul, ci cu
orice cuvânt al lui Dumnezeu”.
20. Vedeți ce fel de arme folose ște Hristos, pentru a-l ap ăra pe om de
atacurile duhurilo r necurate, înt ărindu-l și scoțându-l din ispitele l ăcomiei.
El nu se folose ște ca Dumnezeu de puterea Sa – la ce mi-ar fi folosit?
– dar în calitate de om, El a folosit solu ția comun ă: preocuparea de a se
hrăni cu lectura duhovniceasc ă, astfel încât s ă neglijeze foamea trupului, s ă
dobândeasc ă hrana de la cuvintele dumnezeie ști.
Astfel îndeletnicit, Moise n-a dorit pâine; cu astfel de îndeletnicire,
Ilie nu a sim țit foamea unui post îndelungat. C ăci nu se poate, ca cel care
urmează Cuvântul, primind hrana pâinii cere ști, să doreasc ă pâine
pământească –nu e ciudat ca în locul omenescului s ă prefere divinul, în
locul trupescului spiritualul- ; astfel oricine dore ște adevărata viață râvnește
această pâine care, prin natura sa nev ăzută, întărește sufletele oamenilor762.
În același timp, când a spus: „Omul nu tr ăiește numai cu pâine”, Hristos
arată că firea Sa uman ă a fost ispitit ă, cu alte cuvinte, ceea ce a luat de la noi
oamenii, și nu dumnezeirea Sa.
21. Vine apoi s ăgeata mândriei: se p ăcătuiește aici cu u șurință, pentru
că dorind să facă paradă cu virtutea lor, oamenii abandoneaz ă postul, locul
meritelor lor. „ Și L-a dus, se spune, la Ierusalim, și L-a așezat pe tâmpla
tempului”.
22. Într-adev ăr astfel este mândria: când se crede c ă s-a ridicat prea
sus, dorin ța de a face fapte bune o arunc ă în prăpastie.
23. Și îi spune: „dac ă ești Fiul lui Dumnezeu, arunc ă-Te în jos.
Cuvinte într-adev ăr diavolești, care se str ăduie să arunce sufletul omenesc

762 Ps. 103, 15.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

125din locul în care l-au ridicat faptele sale! C ăci sunt alte lucruri mai potrivite
diavolului decât de a sf ătui să te arunci jos?
24. Să învățați deci și voi să-l învinge ți pe diavol. Duhul v ă conduce,
deci urma ți Duhului. Nu v ă lăsați prinși de atracțiile trupului; plini de Duhul
învățați să disprețuiți plăcerile; posti ți, dacă vreți să biruiți. E normal ca
diavolul s ă încerce s ă vă ispitească printr-un om; Hristos, fiind mai puternic,
e ispitit direct, noi prin oameni. Sunt vorbele diavolului când ni se spune:
„Sunteți puternici, mânca ți și beți și rămâneți aceiași.” Nu vă încredeți în voi
înșivă; nu vă rușinați că aveți nevoie de ajutorul de care Hristos nu avea
nevoie, pe care El nu-l neglijeaz ă totuși, ca să învățați din aceste cuvinte:
„Luati seama la voi în șivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de vin și de
necumpătare”763. Pavel nu s-a ru șinat, el care spune: „M ă străduiesc nu
lovind aerul”, c ăci apostolul nu lov ea aerul, dar lovea st ăpâniile aerului;
„Dar – spune el, îmi pedepsesc trupul și-l fac rob de team ă ca, după ce am
predicat altora, s ă nu mă găsesc eu însumi condamnat”764.
25. În aceea și luptă diavolul î și arată slăbiciunea și răutatea sa, c ăci
diavolul nu putea v ătăma decât pe cel ce se arunc ă el însuși. Cel care
renunță la cer pentru a alege p ământul în mod deliberat, face ca via ța lui să
cadă într-un fel de pr ăpastie. În acest moment, diavolul v ăzând omul sl ăbit,
el care supusese to ți oamenii cu puterea sa, începe s ă gândeasc ă că acolo e
mai mult decât un om. Dar o dat ă în plus, Domnul a în țeles că nu trebuie s ă
împlineasc ă voia diavolului, chiar dac ă aceea fusese profe țită în legătură cu
el. El se mul țumi cu autoritatea divinit ății care îi este proprie pentru a se feri
de șiretlicurile diavolului; astfel, cel care invoc ă citate din Scripturi, va fi
învins prin citate le Scripturii. C ăci Dumnezeu are puterea de a învinge, dar
Scriptura triumf ă, învinge pentru mine.
26. Aici înv ățați că și Satana se transform ă în înger de lumin ă765 și se
folosește adesea chiar de Sfânta Scriptur ă pentru a-i ispiti pe cei credincio și.
Astfel a făcut eretici, a sfâ șiat credin ța, astfel atac ă drepturile evlaviei. S ă nu
fiți atrași de eretici c ă pot scoate din Scripturi câteva argumente și că nu se
laudă cu ceea ce pare înv ățat. Diavolul se folose ște și el de m ărturii ale
Scripturilor, nu pentru a înv ăța, ci pentru a duce cu vorba și a înșela. El a
recunoscut c ă se pricepe în ale religiei, e renumit pentru virtu țile sale,
puternic în minuni și în lucrări; el îi întinde piedica mândriei pentru a-l
umple pe acesta de orgoliu, în a șa fel încât s ă nu se încread ă în adevăr, ci în
mândria sa, și în loc să îi atribuie lui Dumnezeu binele, se f ălește cu el.

763 cf. Lc. 21, 34.
764 I Cor. 9, 26.
765 II Cor. 11, 14.

Sfântul Ambrozie al Milanului
126Astfel, Apostolii porunceau dracilor nu în numele lor, ci în cel a lui
Hristos, pentru a nu p ărea că își atribuie vreun lucru. As tfel Petru a vindecat
paraliticul, spunând: „În numele lui Hristos din Nazaret, scoal ă-te și
mergi”766. Învățați ca de la sfântul Pavel s ă fugiți de mândrie: „Cunosc,
spune el, un om – c ă era în trup sau în afara trupului, nu știu, Dumnezeu știe
– care a fost r ăpit în rai și a auzit cuvinte de nespus, care nu-i îng ăduit
omului să le spună. Cu acela m ă voi lăuda, dar cu mine nu m ă voi lăuda,
decât cu sl ăbiciunile mele”767.
27. Deci și de aceast ă dată, diavolul recunoscând un puternic, pune în
lucrare mândria, care-i în șeală chiar și pe cei puternici; dar Domnul i-a
răspuns: „S ă nu ispitești pe Domnul Dumnezeul t ău”. Prin care cunoa șteți că
Hristos este Domn și Dumnezeu, și că Tatăl și Fiul nu au decât o singur ă
putere, dup ă cum s-a scris: „Eu și Tatăl una suntem”768. De aceea, dac ă
diavolul invoc ă acest „un”, ar ătați-i că stă scris: „Eu și Tatăl una suntem” și
separați „una”, a șa încât să nu separa ți puterea; separa ți „una” fără a-l separa
pe Tatăl și Fiul.
28. „Și diavolul îl duse apoi pe un munte foarte înalt și îi arătă toate
împărățiile lumii într-o clipit ă”. Într-adev ăr, într-o clipit ă sunt arătate
lucrurile lumii și ale pământului; c ăci nu se arat ă atât rapiditatea viziunii, cât
fragilitatea unei puteri pieritoare: într-o clipit ă totul va trece, și adesea slava
lumii se duce înainte de a sosi. Ce putem avea într-un timp de lung ă durată,
când însu și timpul nu e de lung ă durată? Asta ne înva ță să disprețuim suflul
unui orgoliu de șert, căci orice demnitate a lumii e supus ă puterii diavole ști,
nesigură și lipsită de roade pentru cel care o folose ște.
29. Dar cum de e diavolul cel care d ă aici puterea, când noi citim
altundeva: „toat ă puterea vine de la Dumnezeu”769? Se poate sluji la doi
stăpâni?770 sau să primim de la amândoi put erea? Este vreo contradic ție? În
niciun caz; dar vede ți că totul vine de la Dumnezeu. C ăci, fără Dumnezeu
nu e lume, pentru c ă „lumea a fost f ăcută prin El”771; dar cu toate c ă e făcută
de către Dumnezeu, lucr ările ei sunt totu și rele, căci „lumea zace sub
puterea celui r ău”772. Așezarea lumii e de la Dumnezeu, lucr ările lumii sunt
din rău. Tot astfel, de la Dumnezeu vine întemeierea puterilor, de la r ău

766 Fapte 3, 6.
767 II Cor. 12, 2-5.
768 In. 10, 30.
769 Rom. 13, 1.
770 Mt. 6, 24.
771 In. 1, 10.
772 I In. 5, 19.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

127însă, ambiția puterii. De asemenea, „nu exist ă, s-a spus, putere care s ă nu
vină de la Dumnezeu; cele ce sunt au fo st instituite de Dumnezeu”; nu date,
ci instituite; și cine se opune puterii, s-a spus, „se opune orânduirii lui
Dumnezeu”. Deopotriv ă, spunând c ă el dă puterea, diavolul nu neag ă că
această putere i-a fost l ăsată doar pentru un timp. Astfel, Cel care a l ăsat-o, a
rânduit-o, și puterea nu-i rea, ci modul în care te serve ști de ea. De
asemenea „vre ți să nu vă temeți de stăpânire? Face ți binele și veți primi
pentru asta laud ă”773. Deci, nu-i rea puterea, ci ambi ția. În rest instituirea
puterii vine chiar de la Dumnezeu, iar cel care o folose ște bine se face
slujitor al lui Dumnezeu. „Ea este slujitoare a lui Dumnezeu, s-a spus, pentru binele vostru”
774. Nu poate fi deci slujba de vin ă, ci slujitorul, nu
rânduiala a șezată de Dumnezeu poate displ ăcea, ci comportamentul celui
care o administreaz ă. Căci, pentru a trece din cer pe p ământ, arătând
exemple, un împ ărat dă onoruri și primește slavă; dacă cineva se folose ște
greșit de aceste onoruri, nu împ ăratul e cel care gre șește, ci judec ătorul:
vinovatul este re ținut pentru crimele sale, și nu puterea, ci folosirea ei e cea
care e în cauz ă.
30. Atunci? E bine s ă folosim puterea, s ă căutam onoruri? E bine s ă le
primim, dar nu s ă și punem st ăpânire pe ele. Mai trebuie f ăcută o deosebire
chiar și în aceast ă situație: căci una e buna întrebuin țare după lume, alta
buna întrebuin țare într-adev ăr virtuoas ă; e bine ca încercarea de a cunoa ște
divinitatea s ă nu fie întunecat ă de nicio alt ă îndeletnicire: c ăci dacă sunt
bunuri nenum ărate, viața veșnică e unică; ori „viața vesnică aceasta este, s ă
Te cunoasc ă pe Tine singurul Dumnezeu adev ărat, și pe Iisus Hristos pe
Care l-ai trimis”775. Astfel, via ța veșnică e cea care d ă mai multe roade, și
doar Dumnezeu d ă drept răsplată viața veșnică. Să-L cinstim astfel pe
singurul nostru Dumnezeu și Domn, s ă nu-I slujim decât Lui, pentru ca El
singur să ne dea drept r ăsplată darul cel mai des ăvârșit; să fugim de to ți cei
de sub puterea diavolului, de team ă ca răul stăpânitor să nu-și arate cu
cruzime puterea pe care a primit-o asupra celor pe care îi va g ăsi în
împărăția sa.
31. Puterea nu vine de la diavol, dar e prezent ă în cursele diavolului.
A nu se în țelege așadar, că toate instituirile puterilor sunt rele pentru c ă sunt
expuse răului, căci e bine s ă-l căutam pe Dumnezeu, dar chiar în aceast ă
căutare se poate aluneca în r ătăcire și greșeală: dacă cel care caut ă e
îndreptat spre blasfemie printr-o interpretare incorect ă, poticnelile acestui

773 Rom. 13, 3.
774 Rom. 13, 4.
775 In. 17, 3.

Sfântul Ambrozie al Milanului
128căutator au rezultate mai rele decât dac ă n-ar fi căutat; totuși, greșeala nu-i
în căutare, ci în c ăutător, și nu căutarea expune la r ău, ci dorin țele celui ce
caută. Ori, dac ă cel care îl caut ă pe Dumnezeu e adesea ispitit de
slăbiciunile trupului și de limitele intelectuale, cu atât mai mult cel care
caută lumea va fi în primejdie și marele pericol al ambi ției stă în faptul c ă ea
devine dezmierdatoare pe ntru a ajunge la demnit ăți înalte; și adesea ambi ția
face niște nelegiui ți din cei pe care nicio patim ă nu i-a fermecat și nicio
bogăție nu i-a zdruncinat. Ea aduce bun ă voință din afar ă, primejdie
înlăuntru, și, pentru a-i domina pe al ții, începe prin a fi sclav; se risipe ște în
plecăciuni pentru a primi cinstiri, și, vrând s ă fie în vârf, se înjose ște. Căci,
în ceea ce prive ște puterea, ceea ce e important vine dinafar ă; poruncim
legilor și suntem proprii no ștri sclavi.
32. Se va spune poate c ă doar cel care a f ăcut răul e fricos. Totu și, cel
care navigheaz ă pe mare se teme mai mult, și dimpotriv ă, așezat puternic pe
pământ, nu are obiceiul s ă se teamă de naufragiu; dar dac ă se îmbarc ă pe
ceva mișcător, este expus frecvent la pericole. Fugi ți de marea lumii și nu vă
veți teme de naufragiu. De și vârful ar borilor e b ătut adesea de suflul
vânturilor dezl ănțuite, rădăcinile lor sunt puternice și ei nu cad; dar atunci
când vânturile tulbur ă marea, dac ă nu naufragiaz ă, sunt totu și cu toții în
primejdie. La fel, împotriva suflul ui duhurilor necurate, nimeni nu e în
siguranță pe nisip776, sau pe mare și, „navele Tarsisului sunt adesea lovite de
furia vântului”777. Aceasta în sens moral.
33. Pe de alt ă parte, din punct de vedere mistic, leg ăturile vechilor
rătăciri au fost desf ăcute punct cu punct: mai întâi se dezleag ă cursa
lăcomiei, apoi a trufiei și în al treilea rând, cea a ambi ției. Căci Adam a fost
ademenit prin hran ă și, pătrunzând cu o siguran ță trufașă în locul în care se
afla pomul oprit, și-a atras în plus și mustrarea ambi ției îndrăznețe de a
năzui la asem ănarea dumnezeiasc ă. Astfel, Domnul a dezlegat mai întâi
nodurile vechii nedrept ăți, pentru ca, odat ă zdrobit jugul robiei, s ă învățăm
să biruim păcatele cu ajutorul Scripturilor.
34. Ori, dac ă Domnul Iisus nu a dorit ceea ce îi apar ținea, de ce c ăutați
voi bunul altuia? Dac ă Creatorul tuturor lucrurilor a dispre țuit slava lumii
pentru a îmbr ăca cu curaj s ărăcia, de ce apare la voi acest dezgust fa ță de
originile voastre, aceast ă dorință după ceea ce nu v ă trebuie? Pentru ce
cereți stăruitor ceea ce nu pute ți folosi mult timp, ceea ce v ă va fi pedeaps ă
îndelungat ă? Feriți-vă de curse, de în șelăciuni. Și pentru c ă diavolul umple
întreaga lume de r ăutatea sa, pentru a-l face pe om s ă cadă, pe care îl lupt ă

776 Mt. 7, 27.
777 Ps. 47, 8.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

129prin toate atrac țiile lumii, p ăziți-vă cu atât mai mult de dezmierd ările lui.
Eva nu a fost impresionat ă de un fruct, nici nu a uitat poruncile, ci
atrăgătoarea ambi ție a slavei ce i se promitea este cea care a în șelat-o. Dac ă
ar fi vrut s ă cinsteasc ă pe singurul Domn, n-ar fi c ăutat ceea ce nu i-ar fi fost
dat de către Acesta. Astfel vi se d ă leacul prin care s ă slăbiți legăturile
ambiției: să slujiți doar Domnului; nu este ambi ție în devotamentul religos.
35. „Și sfârșind toată ispitirea, diavolul s-a îndep ărtat de la El, pân ă la
o vreme”.
S-a arătat că aproape toate gre șelile au drept cauz ă aceste trei feluri de
patimi. Scriptura n-ar fi spus c ă toată ispitirea s-ar fi sfâr șit, dacă aceste trei
puncte nu ar fi cuprins toate felurile p ăcatelor, a c ăror germeni trebuie s ă fie
urmăriți chiar de la început. Astfel, sfâr șitul ispitirii e sfâr șitul oricărei pofte
nemăsurate, deoarece cauzele ispite lor sunt cauzele poftelor nem ăsurate.
Cauzele poftelor nem ăsurate sunt pl ăcerea trupului, am ăgirea slavei, dorin ța
de putere. Ce cucernic pare s ă nu respingi via ța conjugal ă cu o femeie
creștină! Iată desele ispite; dac ă diavolul v ă vede interesâdu-v ă de
Dumnezeu, v ă face sugestii în șelătoare; dar voi, or icât de încrez ători ați fi în
tăria voastr ă, fiți atenți la ispite, cunoscându-v ă firea. Sunt tr ei lucruri, dac ă
vi le aminti ți, pe care și Pavel a recomandat s ă le evităm: cele trei feluri de
păcate de care trebuie s ă fim liberi pentru a primi cununa drept ății: „Nu am
folosit cuvinte lingu șitoare- spune el, nici nu am fost birui ți de zgârcenie,
Dumnezeu ne e martor; și nu am c ăutat slava oamenilor”778; astfel a învins
pe diavol, umblând dup ă cunună779.
36. Vedeți dar, că diavolul nu depune un efort st ăruitor: el cedeaz ă, de
obicei în fa ța adevăratului curajos și, fără să înceteze de a invidia, se teme s ă
insiste, căci îi displace s ă fie prea des învins.
37. Auzind deci numele lui Dumnezeu „se dep ărtează, se spune, pân ă
la o vreme”: c ăci mai târziu a venit, nu pentru a-l ispiti, ci pentru a I se
împotrivi f ără ocolișuri. Sfintele Scripturi v ă învață să luptați nu împotriva
trupului și a sângelui, ci împotriva curselor diavole ști780. Vedeți noblețea
creștinului, care lupt ă împotriva st ăpâniilor lumii și, cu toate c ă locuiește pe
pământ, el î și probeaz ă forța sufletului împotriva duhurilor necurate ce
locuiesc în cer. Nu ne vom lupta pentru o miz ă pământească; dar pentru a
primi recompense spirituale, împ ărăția lui Dumnezeu și moștenirea lui
Hristos, trebuie s ă depășim mai întâi obstacolele spirituale. Cununa este
oferită, trebuie acceptat ă lupta. Nimeni nu poate fi încoronat, dac ă nu a

778 I Tes. 2, 5.
779 II Tim. 4, 8.
780 Efes. 6, 12.

Sfântul Ambrozie al Milanului
130învins; nimeni nu poate învinge, dac ă mai întâi nu a luptat781. Și cununa e
mai bogat ă când piedica e mai mare: „strâmt ă și îngustă e calea care duce la
viață, largă și mare e cea care duce la moarte”782. Astfel, nu trebuie s ă ne
temem niciodat ă de încerc ări: ele sunt ocazii ale vi ctoriei, materia biruin ței.
38. Bogatul care nu a fost încercat în aceast ă lume, va suferi în iad;
săracul Laz ăr care a fost lovit și împovărat de sărăcie și suferință, într-atât
încât bubele sale erau linse de câini, a dobândit prin greut ățile acestei vie ți
mizerabile cununa slavei ve șnice783; căci „multe sunt necazurile celor
drepti”784. Tot astfel, pe cei care îi iube ște, Domnul îi încearc ă adesea785.
Petru a fost ispitit ca s ă se lepede, s-a lep ădat ca să plângă. Și ce să spun
despre ceilal ți! Iov era în toate încerc ările în fața lui Dumnezeu, cu toate c ă
nu era mereu înving ător; credin ța i-a fost încercat ă, dar nu a primit r ăsplata
datorată curajul; astfel a fost pus în fa ța ispitei, pentru a ie și după aceea și
mai slăvit.
39. De asemenea trebuie s ă observăm în aceast ă luptă gradarea
ispitirii. Diavolul nu are numai o s ăgeată: el înmul țește loviturile, pentru a
birui, fie prin ofert ă, fie prin lips ă. Lovește mai întâi în dorin țe, apoi în
afectivitate și în al treilea rând, în s ănătate, căci atacă sufletul cu boli ca și
ale trupului. Pe de alt ă parte, varietatea încerc ărilor corespunde variet ății
luptătorilor. Bogatul e h ărțuit prin nedreptatea f ăcută lăcomiei sale, tat ăl prin
pierderea copiilor, omul prin dureri, corpul prin bube. Ce de lovituri! Ăsta-i
motivul pentru care Domnul n-a vrut s ă aibă ce pierde, și dacă a venit sărac
în această lume, a fost pentru ca diavolul s ă nu aibă ce să îi ia. Vre ți să stiți
cât e de adev ărat? Asculta ți-L chiar pe Domnul: „Iat ă vine, spune El,
stăpânitorul lumii acesteia, și nu găsește nimic la Mine”786. N-a vrut s ă mai
fie tatăl unui mic num ăr de oameni pentru a fi al tuturora – cât despre bolile
trupului, ar fi fost zadarnic s ă-l încerce prin acel ea, El care dispre țuia toate
suferințele trupești – și de asemenea pentru a ne ar ăta că avea dreptul la o
biruință fără pată, care va învinge pe du șmanii trupului. Dar acela, ca om, e
ispitit în bunurile sale. A cesta în zona cea mai înalt ă; unuia i se r ăpește
domeniul, altuia i se ofera împ ărăția lumii. Și diavolul nu va fi f ără viclenie:
se teme s ă-l îmbrânceasc ă mai întâi pe Fiul lu i Dumnezeu; pe unul îl
ispitește prin jigniri, pe Acesta îns ă, prin oferte. Acela, ca un slujitor, spune:

781 II Tim. 2, 5.
782 Mt. 7, 23.
783 Lc. 16, 19.
784 Ps. 33, 20.
785 Evr. 12, 6.
786 In. 14, 30.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

131„Domnul a dat, Domnul a luat”787; Acesta, con știent de firea și demnitatea
Sa, râde, v ăzând că i se oferă ceea ce este al Lui. Dar pentru a reveni la un
alt episod, sosesc trimi și după trimiși; îl rănesc, și totuși atletul curajos n-are
inima tulburat ă. O aduce pe so ție, unealta primei gre șeli (Cel care s-a n ăscut
dintr-o Fecioara n-avea nicio femeie care s ă poată greși); îi aduce apoi pe
prieteni ca s ă-i striveasc ă rezistența sub relele lor sfaturi. Dar „în tot ce i s-a
întâmplat, Iov nu a p ăcătuit deloc cu cuvântul în fa ța lui Dumnezeu788.
40. Căci, dacă a blestemat ziua, zicând „piar ă ziua în care m-am
născut”789, și, mai jos: „blestemat ă să fie de Cel care blestem ă această zi, de
către cei prin care un mare monstru trebuie s ă fie strivit”790, aceasta apar ține
profeției, în sensul c ă diavolul, monstrul acestei lumi de fr ământari, a fost
zdrobit de Domnul nostru Iisus Hristos; și dacă își dorește să piară ziua
nașterii sale în trup, e pentru ca ziua sa s ă fie socotit ă în renaștere: să piară,
spune el, ziua din aceast ă lume, pentru ca s ă se trezeasc ă într-o zi spiritual ă.
Astfel în ispitirea sa, Dreptul Iov vorbea despre taine; c ăci acest biruitor al
lumii îl vedea pe Hristos.
41. Noi ceilal ți să nu ne temem de încerc ări, ci mai degrab ă să fim
mândri de acestea și să zicem: „În sl ăbiciuni … suntem puternici”791; atunci
într-adevăr e slăvită dreptatea. Dar aceea e m ăsura lui Pavel, în timp ce noi
ceilalți, pentru c ă sunt mai multe cununi, trebuie s ă nădăjduim una oarecare.
În lume, laurul e cununa, cununa pavaz ă. Dar vă este promis ă o cunună de
daruri, căci „o cunun ă de daruri v ă va umbri”792 și altundeva: „V ă va
înconjura cu pavaza bun ăvoirii Sale”793; și Domnul „a încununat cu slav ă și
cinste pe cel care îl iube ște”794. Deci Cel care vrea s ă dea cunun ă, aduce
ispitele, și dacă se întâmpl ă să fiți ispitiți, să știți că vi se preg ătește cununa.
Oprind luptele martirilor, le lua ți și cununile; dac ă le opriți neliniștile,
tulburările, le lua ți și fericirea deplin ă.
42. Ispitirea lui Iosif nu a însemnat sfin țirea virtuții sale? Închisoarea
pe nedrept n-a fost încununarea fe cioriei sale? Cum ar fi putut ob ține
asocierea la regalitate în Egipt, dac ă nu ar fi fost vândut de fra ții săi? Și
aceasta a fost prin voia lui Dumnezeu ca s ă îl încerce pe acest drept, cum
arată atunci când spune: „Cum ar fi ajuns ast ăzi ca un popor numeros s ă aibă

787 Iov 1, 21.
788 Iov 2, 10.
789 Iov 2, 3.
790 Iov 3, 8.
791 II Cor. 12, 10.
792 Pilde 4, 9.
793 Ps. 5, 13.
794 Ps. 8, 6.

Sfântul Ambrozie al Milanului
132mâncare”795? Nu trebuie, deci, s ă ne temem de valurile încerc ărilor lumii,
pentru care ni se preg ătește mare răsplată, ci mai degrab ă să cerem –în ceea
ce privește condiția omului, s ă primim încerc ăr i l e p e c a r e s ă le putem
suporta.
43. „Si Iisus s-a intors, purtat de Duhul, în Galileea”.
În acest loc s-a împlinit profe ția lui Isaia, care spune: „P ământul lui
Zabulon și țara lui Neftali și ceilalți locuitori ai t ărâmului, cei de la malul
mării și al Iordanului, din Galileea N eamurilor, poporul cel ce locuia în
umbra mor ții, a văzut lumin ă mare”796. Cine e marea lumin ă, dacă nu
Hristos, care „lumineaz ă tot omul ce vine în lume”797?
44. Apoi a luat cartea, pentru a ar ăta că El e Cel Care a vorbit prin
profeți și a oprit blasfemiile necredincio șilor, care spun c ă este un
Dumnezeu al Vechiului Testament și un altul al Noului Testament, sau c ă
Hristos își începe existen ța odată cu nașterea din Fecioar ă: cum și-ar lua El
începuturile din Fecioara, când înc ă înainte de Fecioara El vorbea?
45. „Duhul Domnului este peste Mine.” Vedeți Treimea împreun ă veșnica și întreagă. E Acela și Hristos,
Scriptura ne spune c ă e Dumnezeu și Om, întreg ca om și ca Dumnezeu; El
vorbește și despre Tat ăl și despre Duhul Sfânt. C ăci pe Sfântul Duh ni-l
arată împreun ă lucrător, atunci când în chipul trupesc al unui porumbel
coboară asupra lui Hristos, în momentul în care Fiul lui Dumnezu era
botezat în râu, când Tat ăl vorbea din cer. Ce m ărturie mai mare decât
aceasta să căutam când cu propriul S ău glas El afirm ă a fi Cel care a vorbit
prin prooroci? Prime ște ungerea cu untdelemn duhovnicesc și de o for ță
cerească, ca s
ă spele sărăcia firii umane în comoara ve șnică a învierii, ca s ă
zdrobeasc ă robia sufletului, s ă lumineze întunecimea sufletului, s ă anunțe
anul Domnului, care se întinde peste timp f ără sfârșit și nu va putea s ă ne
întoarcă vremea lucrului, dar, care-aduce oamenilor continuitatea recoltei și
a odihnei. Și El S-a plecat atât de mult cu toate sarcinile, nedispre țuind nici
măcar slujba cititorului, în timp ce noi, cei întina ți, cercetăm trupul S ău și
refuzăm să credem în dumnezeirea Sa, care trebuie s ă se vadă din faptele
Sale minunate.
46. „Într-adev ăr vă zic: niciun profet nu e bi ne primit în patria sa.”
Nu e nici m ăcar jumătate din ostilitatea pe care o tradeaz ă: uitând de
dragostea între compatrio ți, ea serve ște cu ură crudă, motivele de a iubi. În
același timp aceast ă armă, ca și vorbele, dovedesc c ă așteptați în zadar

795 Gen. 50, 20.
796 Is. 9, 1.
797 In. 1, 9.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

133binefacerea milei cere ști, dacă râvniți roadele virtu ții altora; c ăci Dumnezeu
disprețuiește pe invidio și, și întoarce minunile puterii Sale de la cei care
urmăresc la alții binefacerile dumnezeie ști. Faptele Domnului în Trupul S ău
sunt expresia dumnezeirii Sale, și ceea ce are nev ăzut ne este ar ătat prin
ceea ce este vizibil798.
47. Nu fără motiv, a șadar, Domnul se dezvinov ățește că nu a făcut
minuni cu puterea Sa în patria Lui, ca s ă nu se cread ă că dragostea de patrie
trebuie să aibă pentru noi o valoare mic ă: nu putea s ă nu-și iubeasc ă
concetățenii, odat ă ce iubea pe to ți oamenii; ei sunt cei care, prin ura lor, au
renunțat la aceast ă dragoste de patria Sa. C ăci „dragostea nu este invidioas ă,
nu se trufe ște”799. Și totuși această patrie nu a fost exclus ă de la binefacerile
divine: ce minune mai mare decât na șterea lui Hristos în ea? Vede ți ce
răutăți aduce ura: din cauza acesteia, aceast ă țară e găsită nedemnă de
lucrarea Lui, ca cet ățean în ea, dup ă ce a avut cinstea ca Fiul lui Dumnezeu
să se fi născut în ea.
48. „Într-adev ăr v-am zis: erau destule v ăduve în zilele lui Ilie”.
Aceste zile nu apar ținuseră lui Ilie, dar în ele Ilie și-a împlinit lucrarea.
Sau, mai bine zis, el f ăcea zi pentru cei care, datorit ă lucrărilor sale, vedeau
lumina harului divin și se întorceau c ătre Domnul. De aceea, cerul se
deschidea când ei vedeau minunile ve șnice și dumnezeie ști și se închidea,
când era foamete din lipsa rodniciei cunoa șterii lui Dumnezeu.
49. Dar despre aceasta am scris mai pe larg în lucrarea noastr ă despre
văduve.
„Și erau destui lepro și în timpul profetului Elisei, și nici unul nu a fost
vindecat decât Neeman Sirianul”.
E clar că acest cuvânt al Mâ ntuitorului ne formeaz ă și ne îndeamn ă să-
L cinstim cu zel pe Dumnzeu: ne arat ă că niciunul nu a biruit și n-a scăpat
din boala, care-i sl ăbănogea trupul, dac ă n-a căutat sănătatea cu un leac
religios; nu celor care dorm li se dau binefacerile dumnezeie ști, ci acelora
care sunt treji. Și printr-un exemplu și o compara ție bine aleas ă, aroganța
compatrio ților invidio și e afundat ă, și se stabile ște că faptele Domnului sunt
în acord cu vechile Scripturi. În c ărțile Regilor citim, într-adev ăr, că un
bărbat pe nume Neeman, a fost, dup ă cuvântul profetului, sc ăpat de urmele
leprei800; și totuși mulți iudei erau mânca ți de lepra trupului și de cea a
sufletului: c ăci erau patru b ărbați leproși care, împin și de foame, au mers

798 Rom. 1, 20.
799 I Cor. 13, 4.
800 IV Regi 5, 14.

Sfântul Ambrozie al Milanului
134primii în tab ăra regelui Siriei, ne spune istoria801. De ce profetul nu- și
îngrijea fra ții, nu-și îngrijea concet ățenii, nu-i vindeca pe ai s ăi, atunci când
vindeca pe str ăini, când vindeca pe cei care nu respectau Legea, și nu
împărtășeau aceea și credință? Nu-i decât pentru a ar ăta, că vindecarea lor
depinde de voin ță, nu de na țiune și că binefacerile dumnezeie ști se
dobândesc prin cereri și nu sunt acordate de dreptul na șterii. Învățați să
cereți stăruitor ceea ce dori ți să obțineți: de roadele binefa cerilor divine nu
se împărtășesc oamenii indiferen ți.
50. Dar, de și această simplă prezentare poate forma înclina ții morale,
farmecul tainei nu r ămâne ascuns. Dup ă cum cele ce urmeaz ă se nasc din
ceea ce le precede, tot astf el ceea ce precede e c onfirmat prin ceea ce
urmează. Am spus în alt ă carte, că această văduvă la care a fost trimis Ilie,
prefigura Biserica. Se cuvine ca poporul s ă vină după Biserică. Acest popor
adunat dintre str ăini, acest popor alt ădată lepros, acest popor alt ădată întinat
de noroi înainte de a fi botezat în râul tainic, chiar acest popor, dup ă taina
botezului, sp ălat de murd ăria trupului și a sufletului, începe s ă fie nu numai
fără lepră, dar chiar feciorelnic, „f ără pată sau zbârcitur ă”802. Adevărat este
cuvântul care l-a descris pe Neeman mare în ochii st ăpânului său, cu o ținută
admirabil ă, pentru c ă în el s-a întruchipat chipul mânturii, care va veni
pentru neamuri. Sfaturile unei slujnice sfinte, care dup ă destrămarea țării
sale căzuse prizonier ă în puterea du șmanului, l-au avertizat s ă aștepte de la
un profet mântuirea sa; el s-a vi ndecat nu prin ordinul unui rege p ământesc,
ci printr-o d ărnicie a milei cere ști.
51. De ce i-a fost prescris acest num ăr miraculos de afund ări? De ce a
fost ales râul Iordan? „De ce, spune, nu-s bune fluviile Aban a sau Farfar din
Damasc, în locul Iordanului?” Dar în glum ă le-a dat întâietatea, dup ă
cugetare a ales Iordanul: c ăci furia nu atinge cu nimic taina, credin ța o
cunoaște. Învățați binefacerile botezului mântuitor: lepros când se cufund ă,
credincios când iese. Recunoa șteți chipul tainei spirituale: cerem vindecare
pentru trup și primim pentru suflet. Sp ălând trupul, ne cur ățim, de fapt,
sufletul. V ăd că lepra trupului n-a fost cur ățată mai mult decât cea a
sufletului, pentru c ă după acest botez, cur ățat de murd ăria vechii sale
rătăciri, spune c ă nu mai vrea s ă ofere zeilor str ăini jerfe, pe care promite c ă
i le va da Domnului.
52. Învățați de asemenea legea virtu ții care e mai important ă: si-a
arătat credin ța cel care a refuzat darurile. Înv ățați la îndoita școală a
vorbelor și a faptelor ceea ce trebuie înv ățat. Aveți poruncile Domnului,

801 IV Regi 7, 3.
802 Efes. 5, 25.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

135exemplul profetului: primi ți în mod dezinteresat, da ți la fel803; nu vă vindeți
darul, ci oferi ți-l; harul lui Dumnezeu nu trebuie s ă fie cântărit și calculat,
iar în taine preotul nu trebuie s ă caute să se îmbog ățească, ci să slujească.
53. Totuși, nu este de ajuns s ă nu căutati voi în șivă câștigul: trebuie s ă
strângeți mâinele slujitorilor vo ștri. Nu vi s-a cerut s ă vă păstrați singuri
curați și fără pată; căci apostolul nu a zis: „P ăzește-te doar tu curat”, ci
„păziți-vă curați între voi”804. Se cere nu doar cur ăția noastră în baza unui
astfel de schimb, ci și cea a casei noastre; se cere ca „episcopul s ă fie fără
pată, bine chivernisindu- și casa, având copii ascult ători și întru toate
binecredincio și. Dacă cineva nu știe să-și chiverniseasc ă casa sa, cum va
avea grijă de Biseric ă”805?
Educați-vă slujirea, convinge ți-o, supraveghea ți-o și, dacă un servitor
vă înșeală, nu exclud ceea ce este posibil la un om – dac ă l-ați prins, da ți-l
afară, după exemplul profetului. R ăsplata rușinoasă e repede urmat ă de
lepră, și banul prost dobândit murd ărește trupul și sufletul. Ai primit bani,
s-a spus, și îți vei lua un câmp, o vie și o livadă de măslini și turme; și lepra
lui Neeman se va prinde de tine și de urma șii tăi pentru totdeauna. Privi ți
cum fapta tat ălui aduce osând ă asupra unui întreg șir de moștenitori; c ăci e o
greșeală de neiertat s ă vinzi tainele, și harul divin face s ă rămână răzbunarea
asupra urma șilor. La fel de bine „moabi ții” și alții „nu vor intra pân ă la al
treilea și al patrulea neam”806; cu alte cuvinte, ca s ă interpret ăm pur și
simplu, pân ă ce vina str ămoșilor va fi fost ștearsă de mai multe genera ții
succesive.
54. Dar, v ăzând cum cei care au p ăcătuit față de Dumnezeu prin
rătăcirea idolatriei, sunt înl ănțuiți până la al patrulea neam, mai aspr ă pare
cu siguran ță osânda cu care autoritatea profetului love ște pentru totdeauna
pe urmașii lui Ghiezi, din cauza poftei sale nem ăsurate, mai ales c ă Domnul
nostru Iisus Hristos a dat tuturor prin rena șterea botezului ștergerea
păcatelor; dac ă ne gândim numai la mo ștenirea patimilor mai degrab ă, decât
la cea a speciei: a șa cum cei care sunt fiii leg ământului sunt socoti ți ca neam
bun, tot a șa cei care sunt fiii gre șelii sunt judeca ți ca neam r ău. Căci iudeii
au drept tat ă pe diavolul807 din care ei descind nu dup ă trup, ci prin
nelegiuirile lor. Astfel, to ți cei cu pofte p ătimașe, toți avarii au lepra lui
Ghiezi odat ă cu bogățiile lor și prin bunurile r ău dobândite au strâns mai

803 cf. Mt. 10, 8.
804 I Tim. 5, 22.
805 I Tim. 3, 2-5.
806 Deut. 23, 3.
807 cf. In. 8, 44.

Sfântul Ambrozie al Milanului
136puțin un tezaur de bog ății, cât mai degrab ă o comoar ă de fărădelegi pentru
chinul ve șnic și o scurtă întrebuin țare. În timp ce bog ățiile sunt trec ătoare,
pedeapsa e f ără sfârșit, pentru c ă nici avarul, nici be țivul, nici slujitorul la
idoli nu va mo șteni Împărăția lui Dumnezeu808.
55. „Și toți cei din sinagog ă au fost cuprin și de mânie, auzind aceste
lucruri; și s-au ridicat și l-au scos afar ă din oraș”.
Sacrilegiul iudeilor, care cu mult înainte de venirea Domnului a fost
prezis de profe ți -și într-un verset al psalmilor El ar ătase ce va suferi când va
fi în trup: «Îmi vor r ăsplăti răul pentru bine»809 – în Evanghelie îi arat ă
împlinirea. Atunci, cu adev ărat când El r ăspândea binefaceri prin popor, ei îl
împroșcau cu oc ări. Nu-i surprinz ător că au pierdut mântuirea, izgonindu-L
din pământul lor pe Mântuitor. Domnul se potrive ște după ei: i-a înv ățat,
prin exemplul S ău, pe Apostoli cum s ă se facă tuturor toate; nu îndep ărtează
bunele voin țe, nici nu cons trânge pe înd ărătnici; nu se opun e când e izgonit,
nici nu lipse ște când e chemat. Astfel, în alt ă parte, unde Gherasenii nu
puteau suferi minunile Lui, i-a p ărăsit ca pe ni ște infirmi și nerecunosc ă-
tori810.
56. În acela și timp în țelegeți că Patima Sa în trupul Lui n-a fost
constrâng ătoare, ci de bun ă voie; n-a fost prins de i udei, ci li s-a oferit. Când
vrea, e prins, când vrea, cade; când vrea, e r ăstignit, când vrea, nimic nu-L
oprește. Aici s-a suit în vârful muntelui pentru a fi aruncat; și iată că trece
prin mijlocul lor, sc ăpând imediat sau umplând de stupoare sufletele celor
furioși, căci nu venise ceasul Patimei Sale. Și chiar i-ar fi pl ăcut mai mult
să-i mai vindece pe evrei, decât s ă îi piardă, pentru ca rezultatul f ără efect al
furiei lor s ă-i facă să renunțe să dorească ceea ce nu puteau împlini. Îl
vedem, a șadar, acționând aici prin dumnezeirea Sa, și acolo prins de
bunăvoie: cum ar fi putut fi, oare, prins de careva, El pe care mul țimea nu
L-a putut (cu)prinde? Dar nu a vrut ca sacrilegiul s ă fie fapta unui num ăr
mare, pentru a face s ă cadă răstignirea asupra autorilo r crimei îngrozitoare.
El va fi răstignit de câ țiva, dar va muri pentru întreaga lume.
57. „Și în sinagog ă se găsea un om posedat de duh necurat”; și, mai
jos „ieșind din sinagog ă, a intrat în casa lui Simon și a lui Andrei”. Ori,
soacra lui Simon era cuprins ă de friguri puternice.
Vedeți îngăduința Mântuitorului. Nu a fost cuprins de indignare, nici
jignit de f ărădelege, nici afectat de ne dreptate, într-atât încât s ă părăsească
Galileea; din contra, uitând gre șelile, neîngrijindu-se decât de îndurare, când

808 cf. I Cor. 6, 9.
809 Ps. 34, 12.
810 Lc. 8, 37.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

137învățând, când eliberând, când vindecând, caut ă să înduioșeze inima acestui
popor necredincios. E bine c ă Sfântul Luca a men ționat mai întâi pe omul
eliberat de duhul necurat, apoi a povestit vindecarea unei femei; c ăci
Domnul a venit s ă vindece ambele genuri; a trebuit s ă vindece mai întâi pe
cel care a fost creat primul, nel ăsând deoparte pe cea care p ăcătuise mai
mult prin nestatornicia su fletului decât prin r ăutate.
58. Într-o sâmb ătă își începe Domnul vindec ările, pentru a ar ăta că
noua crea ție începe din punctul în care se oprise cea veche, pentru a ar ăta
chiar de la început c ă Fiul lui Dumnezeu nu e supus Legii, ci superior ei, c ă
nu o desfiin țează ci o împline ște. Nu prin Lege, ci prin Cuvânt a fost f ăcută
lumea, precum citim: „prin Cuvântul Domnului cerurile s-au înt ărit”811.
Legea nu e desfiin țată, ci împlinit ă, ca să reînnoiasc ă omul dec ăzut altădată.
Astfel, Apostolul spune: „Dezbr ăcați omul vechi și îmbrăcați-vă în omul
nou, cel creat dup ă chipul lui Hristos”812. Și cu dreptate a început sâmb ăta,
pentru a ar ăta că El e Creatorul, aducând lucrurile în rostul lor, continuând
opera pe care Însu și o începuse alt ădată.
59. Apoi a început de la mic la mare. A elibera un demon, și om în
cuvântul lui Dumnezeu poate; a porunci mor ților să învieze numai lui
Dumnezeu singur poate.
60. Iar dac ă nimeni nu poate a se mi șca decât în numele lui Iisus
Nazarineanul, cartea aceasta ne spune cum diavolul primul îi pronun ță
numele. C ă deși de el Hristos este numit, de sus îngerul c ătre Fecioara i L-a
dat, iar imprunden ța lui de a fi printe oameni primul care spune ceva nou, nu
poate decât teroare s ă inspire prin puterea sa. Cum și în Geneza primul
vorbește despre Dumnezeu omului, cum citi ți: „Și a zis femeii: de ce
Dumnezeu v-a zis s ă nu mânca ți din toți copacii”?813.
61. Ambii au fost am ăgiți de diavol, dar [au fost f ăcuți] sănătoși de
Hristos. Perseverând și lecturile evanghelice aprofundând tainic, în cele
două vindecări recunoa șteți taina mântuirii tuturor. „Precum to ți mor în
Adam, la fel to ți înviază în Hristos”814. Cine este acela dac ă nu sinagoga pe
care duhurile demonice au i nvadat-o [în] poporul iudeilor, care precum un
șarpe învinge și strânge diabolic deopotriv ă puritatea trupului prin necur ăția
interioară a sufletului? Și bine se spune c ă în sinagog ă era un om posedat de
duh rău, deoarece acesta pierduse Duhul Sfânt. Diavolul a intrat din locul de
unde a fost alungat Hristos. Ni se arat ă deopotriv ă că natura diavolului nu

811 Ps. 32, 6.
812 Col. 3, 9.
813 Gen. 3, 1.
814 I Cor. 15, 22.

Sfântul Ambrozie al Milanului
138este rea, c ă lucrările sale nu sunt nedrepte. Totu și prin superioare lucr ări ale
credinței este m ărturisită natura sa. Iar ceea ce arat ă malițiozitatea și
depravarea iudeilor, care au r ăspândit în acest popor orb o asemenea
infirmitatea a duhului, este c ă el renegă ceea ce demonii recunosc. O ucenici
și moștenitori cu mult mai r ăi decât înv ățătorul vostru! Acesta prin cuvânt
ispitește pe Domnul, iar ei prin fapte; ace știa Îl vor adora ca-L s ă prindă.
62. Dacă mai mult vom cugeta la aceasta, sufletului s ă-i dăm înțelgere
și trupului s ănătate, ca mai sus sufletul s ă lucreze decât [lucreaz ă] șarpele,
când înăuntru se a șează. Sufletul mut atunci va da via ță trupului, chiar dac ă
diavolul ispite ște mai întâi. Atunci când sufletul mut face viu și conduce
trupul, în ce mod ar putea fi prins în leg ături, când o putere în sine este mai
mare? La fel Eva nu a suferit foame decât când a fost ispitit ă cu dibăcie de
șarpe, și de aceea împotriva autorului p ăcatului mai întâi a trebuit ca
vindecarea mântuirii s ă lucreze.
63. Ascuns în chipul acelei femei vedem pe soacra lui Petru și Andrei,
care precum trupul nostru sufer ă de febra divers ă a păcatelor și arde de
diverse gre șeli. Febra de a iubi nu este mai u șoară, aș zice, decât cea a
căldurii. Aceast ă febră arde sufletul, cealalt ă [arde] trupul. C ăci febra
noastră este scăparea, pe când gre șelile sunt arz ătoare, dup ă cum apostolul
zice: „iar cei ce nu pot, s ă se căsătorească mai bine decât s ă ardă”815. Febra
noastră este de lux, este mânioas ă, ale cărei dorințe vicioase corpul le ține,
arzând oasele, afectând duhul, sufletul și sensul [vie ții]. Sufletul este primul
atins de încerc ările diavolului, printr-un câmp roditor, o hain ă, o podoab ă,
adică toate sunt ispitirea șarpelui. Dorin ța de măriri, pofta puterii, dulcea ța
meselor, frumuse țea unei curtezane, sunt curs e puse de diavol, propuneri
seducătoare ale duhurilor perverse, care prin seducerea trupului mole șit cu o
lejeritate feminin ă, grăbește și degradeaz ă sufletul prin intermediul ochilor
trupești. Dar de acestea de car e trupul este încercat, sufletul se aprinde
scăzând apărarea, duhul împ ărtășindu-se cu dragostea se mole șește după
cum zice: „ și vor amândoi un trup”816 și iată [cum] moartea sl ăbește prin
efectul ispitirii de la diavol.
64. Chiar mai vehement ă este febra sufletul ui decât cea a trupului și
iată că prin suflet vin pl ăcerile care distrug s ănătatea trupului, f ăr a evita
pericolul. Nu este gre șit a repeta în ce mod Teo timus, care suferea de o grea
boală a ochilor, iubindu- și femeia, medicul i-a interzis s ă-și iubeasc ă
[trupește] soția; însă în nerăbdarea dorin ței, accentuat ă de ardoarea pasiunii,
nu se putea st ăpâni. Știind cu siguran ță că poate să-și piardă vederea, înainte

815 I Cor. 7, 9.
816 Gen. 2, 24.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

139de a se apropia de so ție, în focul arz ător al dorin ței, pregătit să înceapă, a
zis: „pleac ă, lumină prietenă”. Astfel febra pasiunii se aprinde mai repede și
arde.
65. Dar cel ce cu furie se alimenteaz ă, conștiința în interior îi apare ca
în vis și fapta o repet ă, fără a-i produce poc ăință și prudență. Atunci
Dumnezeu îl însp ăimântă, păcătosul dorind s ă se pocăiască, dar nu mai
poate; de aceea se leag ă de trup, acuz ă pe diavol, pe trup ca fiind loca ș
izvorâtor de vicii, iar pe acela [pe diavol] ca autor al gre șelii. Diformitatea
se exprim ă; goliciunea chiar și lui Dumnezeu este ascuns ă, precum ascunde
smochinul fructele în[tre] frunze, a șa este ve șmântul trupului atins de
secretele patimii inaintea acestei lumi. Și fiecare, adic ă sufletul con știent de
greșeala sa, tremur ă înaintea judec ății lui Dumnezeu și zice: „Dac ă munții ar
putea cădea peste mine, în ce cr ăpături ale stâncii m-a ș putea ascunde când
va veni arzând [Domnul] p ământul”?817. Atunci trupul va produce sufletului
încercări și spini, adic ă ascuțite griji și preocup ări cu care sufletul s ă fie
învăluit prin robia c ărnii. Sufletul, într-adev ăr precum de cuie împuns de
voluptatea trupului, odat ă dăruit încerc ărilor pământești unde a c ăzut, îi este
[trupului] supus, f ără a răspunde îndemnului divin de a- și relua zborul. De
fapte în sine învins și plăcerilor lume ști dedat, [sufletul] în întuneric este
ținut.
66. Așa a fost Adam, a șa a fost Eva pe care Domnul a venit s ă-i
elibereze, pe cel care dup ă chipul lui Dumnezeu a fost f ăcut, iar cel ălalt prin
tăria sufleteasc ă a primit b ărbat deși a fost supus ă cu putere, au avut un
singur duh și o singur ă voință plăcută lui Dumnezeu, încât a șezați în rai, din
viața cerească a lui Dumnezeu s-au hr ănit. Dar odat ă ce trupul a început s ă
dea diverse sfaturi și să nu-și vadă propria lege, ei au fost arunca ți din rai,
meritând s ă cadă în fundul pr ăpastiei păcatului, din acest loc. Și așa nimeni
nu a putut s ă fie în mul țumire, că Adam și Eva ca tipuri ale sufletului și
trupului, tip [prefigur are] a Bisericii și [a lui] Hristos s-au aflat. Acum cele
două una fiind în trup, dup ă cum apostolul zice: „taina aceasta mare este, iar
eu zic în Hristos și în Biseric ă”818. În aceast ă lucrare m ăreață a lui
Dumnezeu, multe pot sufletel e noastre, fiind în tain ă.
67. Dar s-a ad ăugat, a fost capturat și împreun ă cu trupul în febril ă
compasiune carnal ă a suferit. C ăutat este doctorul. Cine îns ă va putea s ă
vindece pl ăgile sufletului r ănit? Ce om va putea s ă salveze pe al ții, de vreme
ce nu poate s ă se vindece pe sine? Cine ar putea da via ță altora, când însu și
nu poate sc ăpa de moarte? To ți au murit în Adam, c ă „printr-un om a întrat

817 cf. Osea 10, 8; Lc. 23, 30.
818 Efes. 5, 32.

Sfântul Ambrozie al Milanului
140păcatul în lume, și prin păcat moartea care a trecut la to ți oamenii, de vreme
ce toți au păcătuit”819. Deci gre șeala aceluia reprezint ă moartea tuturor. Iar
dacă a trimis pe sfin ți, pe profe ți pentru a vesti c uvintele divine, totu și [ei]
n-au putut înainta. Atunci s ă căutăm un medic printre îngeri și arhangheli.
Dar în ce mod m-ar putea ajuta s ă nu [mai] p ăcătuiesc, de vreme ce [în] ei,
arhangelii se p ăzesc să nu poată păcătui? Cum un înger ar putea s ă mă
re-aducă în rai, când chiar Satan și îngerii lui nu au putut p ăstra locul pe care
l-au primit [la crea ție]?
68. „Și urcând într-o corabie, care era a lui Simon, l-a rugat s-o
îndepărteze de la țărm”820. Iată că Domnul multora a dat vindec ări de tot
felul, nici timpul și nici locul oprindu-i, mul țimea dorind a se vindeca. Și
iată a urcat în corabia lui Petru. Acesta este[corabia] despre care dup ă Matei
vedem că era agitat ă [de valuri], iar dup ă Luca plin ă de pești, recunoscând
începuturile agitate ale Bisericii și mai apoi cât a fost de prolific ă, căci peștii
sunt cei care se mi șcă în viață. Acolo Hristos doarme între ucenici; aici este
conducător; dorm cei ce sunt tremur ători, pe când pentru cei treji [El] este
veghetor. În ce mod doarme Hristo s, auzim ce se zice în profe ți: „Eu dorm,
dar inima mea vegheaz ă”821.
69. Cu dreptate sfântul Matei nu a judecat trimiterea final ă a puterii
veșnice de la sfâr șit, care era cerut ă vânturilor. Nu este înv ățătură
omeneasc ă, cum ar putea s ă auzim de la iudei: „cuvântul porunce ște
duhurilor”, ci m ăreție cereasc ă înseamnă, care tulburata mare o a șează și
voce divin ă care porunce ște elementelor s ă asculte și celor insensibile sens
ascultării să dea. Taina divin ă a harului care se descoper ă atunci când trimite
fluctuații veacurilor, duhul cucere ște prin cuvânt ne știut, fără a [se]
împiedica unul pe altul, ci s ărbătorind împreun ă. Ai taină în elemente, ai
document în tain ă.
70. Lucrarea pe care sfântul Ma tei a considerat -o principal ă, Sfântul
Luca a legat-o de corabia în care Petr u pescuia. Nu Petru este agitat de
aceasta, ci Iuda este cel ce are tulburare. Sunt multe meritele ucenicilor care
navigheaz ă, chiar dac ă perfidia tr ădătorului îi agita. În ambele [st ări] Petru,
ca cel este primul în merite, nu tulbur ă pe ceilal ți. Să ne ferim, a șadar, de
perfidie, s ă ne păzim de trădare, pentru ca nu pentru unul pe mul ți să punem
în pericol. C ăci nu cu tulburare nava este, când cu pruden ță se navigheaz ă,
fără perfidia care sufl ă credința. În ce mod poate fi tulburat ă, sau cui se

819 Rom. 5, 12.
820 Lc. 5, 3.
821 Cânt. 5, 2.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

141datorează aceasta, în care Biserica are în tâietate? Este tulburare unde
credința este puțină. Aici este siguran ță, unde înv ățătura este perfect ă.
71. La fel și unde alții cer să arunce plasele [de pe scuit] numai Petru
zice: "mân ă [mai] la adânc", adic ă în profunzimea celor disputate. Ce
altceva decât adâncimea822 celor divine s ă vedem, s ă știm că fiii lui
Dumnezeu [suntem] și să mărturisim existen ța Sa divin ă? Că este permis
omului cu plin ătatea rațiunii umane c ăutând să înțeleagă, credința mai
degrabă să o completeze cu împliniri. C ă dacă nu-mi este permis a ști în ce
mod a fost n ăscut, nu-mi este permis s ă ignor că a fost născut. Nu eram când
din Tatăl Fiul lui Dumnezeu s-a n ăscut, dar eram când Tat ăl a spus despre
Fiul lui Dumnezeu. Dac ă lui Dumnezeu nu credem, cui vom crede? Toate pe
care le credem, le credem pentru c ă am văzut sau am auzit. Vederea aduce
înțelepciunii c ădere, iar auzirea [în] credin ță este. În final discuta ți despre
persoană? Dacă bărbatului bun zice ți că este nefast s ă nu putem crede c ă
Dumnezeu a zis, Fiul a s ăvârșit, soarele cu gr ăbire s-a ascuns, p ământul prin
cutremur a m ărturisit. Întru aceasta cel ce zice împotriva Bisericii, lui Petru
îi răspunde, ca v ăzând în acestea învierea Fiului lui Dumnezeu, de asemenea
[să vedem] rev ărsarea Duhul Sfânt.
72. Care sunt, îns ă, plasele apostolilor, a c ăror aruncare lini ștită
cuprind complexitatea cuvintelor și aproape ca rug ăciunile și controversele
sunt primite, în care prinse sunt cele netrimise? C ăci instrumente apostolice
bune sunt plasele la pescuit, pentru c ă nu capteaz ă spre pieire ci spre ie șirea
cu profunzime din lume, mi șcând pe cele neînsemnate la cele înalte.
73. Pentru Apostoli este un alt fel de pescuire, mod pe care lui Petru
singur Domnul i l-a spus: "arunc ă undița și peștele care va ie și întâi, ia-l".823
Mare și duhovniceasc ă lucrare este, ca pe cre știni să înveți puterea de a se
supune celui puternic, f ără a se opune înscri surilor regilor p ământului. Dac ă
Fiul lui Dumnezeu a pl ătit darea, cine ar putea s ă nu fie plătitor? Iar dac ă El
dare a pl ătit, deși nu poseda nimic, atunci tu, care împar ți din lucrurile
lumești, cum s ă nu recuno ști schimb ările lumii? Cum s ă judeci ca fiind
deasupra lumii când cu arogan ța sufletului te faci [din lume], când
cupidității acestei lumi mizere e ști subiect?
74. În acest fel didrahma este pl ătită, ca preț al mântuirii noastre și a
trupului, promis în Lege824, plătit în Evanghelie, aflat în gura pe ștelui nu
fără sens, căci „prin gura voastr ă vă veți mântui”825. Prețul nemuririi pentru

822 Rom. 11, 33.
823 Mt. 17, 26.
824 II Regi 12,4.
825 Mt. 12, 37.

Sfântul Ambrozie al Milanului
142noi este m ărturisirea noastr ă, cum s-a scris: „Cu gura se m ărturisește spre
mântuire”826.
75. Cu siguran ță cel pescuit întâi, devine primul martir, având în gur ă
didrahma, care este plat ă valoroasă. Didrahma noastr ă este Hristos. Astfel a
avut primul martir, a se în țelege Ștefan, în gur ă tezaur, dup ă cum despre
Hristos a vorbit în patima sa827. Deci să revenim la locul [Scripturii] de unde
am pornit, ca s ă vorbim despre smerenia apostolic ă.
76. „Învățătorule, toat ă noaptea am trudit și nimic nu am prins; dar
dacă zici, voi arunca n ăvodul”828. Eu Doamne știu că pentru mine când nu
poruncești se face noapte. Nimeni înc ă nu s-a oferit numelui t ău829, iar până
atunci este [în] noapte. Am pus nada cuvântului [s ă prindă] la [sărbătoarea]
Epifanie[i], dar înc ă nu am prins nimic, lipsit [fiind] de Dumnezeu. A ștept
să Te iubesc; la cuvântul T ău voi arunca mreaja. O, goal ă presupunere [a
mea], o, smerit ă culegere! Unde înainte nimic nu prindeam, cu cuvântul
Domnului finalizând, mul țime de pe ști prind. Nu prin ostenitoarea lucrare,
ci prin chemarea de sus sunt adu și. Să înceteze conflictele umane, credin ța
cea obișnuită se dă săracilor.
77. Năvoadele se pot rupe, dar pe știi nu mai scap ă. Cereți ajutorul
altora, care se afl ă în celelalte cor ăbii. Ce este cealalt ă corabie decât Iudeea,
în care Ioan și Iacob au fost chema ți [la apostolat]? „S-a f ăcut Iuda sfin țirea/
sanctuarul Lui”830. Aceștia vin de la sinagog ă la corabia lui Petru, adic ă la
Biserică să înțelegem, ca s ă umple ambele cor ăbii, în numele lui Iisus s ă
plece genunchiul to ți831 fie iudei fie elini, „Hristos în toate și în toți”832.
Pentru mine, îns ă, această adunare este suspect ă, căci nu în plin ătate, fără
frică vor merge; „c ă trebuie s ă fie între voi erezii, ca s ă se probeze cei
buni”833,834.
78. Putem astfel în țelege Biserica și altfel decât corabia cealalt ă; căci
de la una mai multe cor ăbii pornesc [sau deriv ă]. Alta a cerut Petru și
altceva bănuim că i s-a dat. C ăci în ce fel nou s ă slujească perfect poate

826 Rom 10, 10.
827 Fapte 7, 55.
828 Lc. 5, 5.
829 Catehumenul devine cre știn, adică poartă numele lui Hristos în fiin ța sa.
830 Ps. 113, 2.
831 cf. Filip. 2, 10.
832 Col. 3, 11.
833 I Cor. 11, 19.
834 Trecerea la cre știnism devenise o „mod ă”, care nu presupunea adeziune real ă ci
una formal ă. De aceea episcopul în țelege că pericolul erezei poate submina și contamina
credința sinceră a celor care nu au fost oportuni ști.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

143reface, dac ă înțelege pentru ceilal ți împrăștiați. Pe cei pe care cu cuvântul i-a
prins, Cuvântului i-a încredin țat, negând c ă prin fapta sa sunt aceia da ți
[Lui].
79. „Ieși de la mine Doamne, c ă sunt om p ăcătos”835. Mirat fiind de
darurile divine pe care mai mult a duc, plinind minus-urile posibile, s ă zici și
tu: „Ieși de la mine Domane, c ă sunt om p ăcătos”, încât Domnul s ă-ți zică
„Nu te teme”836. Păcatul cu milostivirea Domnului se cur ăță. Să nu fii cu
teamă când pe ale tale [p ăcate] Domnul le iart ă, căci sunt ale noastre cele pe
care El le-a împrumutat. S-a f ăcut [în tine] nev ăzut, răpire, aducere. S ă vezi
ce bun este Domnul, cât datoreaz ă oamenii Lui, ca s ă trăim putem [prin El].

835 Lc. 5, 8.
836 Lc 5, 10.

Sfântul Ambrozie al Milanului
144

Cartea a V-a
(Lc. 5, 12-6, 49)

1. „Și pe când erau într-una din cet ăți, iată un om plin de lepr ă; văzând
pe Iisus, a c ăzut cu fa ța la pământ și I s-a rugat zicând: Doamne, dac ă
voiești, poți să mă curățești. Și întinzând El mâna, S-a atins de lepros,
zicând: Voiesc, fii cur ățat!”
837. Bine spune c ă era un lepros din lume, pentru
că sigur nu este exprimat locul, c ă nu exista ca cet ățen al unui popor special,
dintr-o cetate, ci toate popoarele au fost f ăcute sănătoase. Bine este iar c ă
după Luca patru semne, de când a venit Domnul în Capernaum a f ăcut, iar
aceasta [este] vindecare; a patra zi soarele pe Dumnezeu l-a luminat și cu
claritate celelalte le-a f ăcut Dumnezeu, elementele lumii iluminând, încât cu
această claritate lucrarea trebuie s ă ni se pară. După Matei primul care dup ă
binecuvântare s ănătos a devenit este acesta, c ăruia i-a zis Domnul: „nu am
venit să stric legea, ci s ă o împlinesc”838, pe acel pe care Legea l-a exclus,
Domnul poate s ă-l curețe mai presus, dar nu din Lege ci prin harul de
deasupra Legii [se în țelege], care pe lepro și poate să curețe.
2. Cu adev ărat în puterea Domnului se poate spune, în care a crezut
constant. Acela cu fa ța s-a plecat [la p ământ], căci cu umilin ță și pudoare
este, și ca și cum via ța curată a murdărit-o, cu adev ărat mărturisește. A
arătat plaga, remediul a primit și în sine cu religiozitate și credință
mărturisește: „dacă vrei, poți să mă vindeci”. Voin ței Domnului îi atribuie
puterea, c ăci ei nu îi este îndoielnic ă credința în bunătate; deci con știent de
murdăria sa, nu este scos de la num ăr. Căruia Domnul cu sfin țenie i-a spus:
„vreau, cur ățește-te”.
3. „Și imediat lepra de pe el a c ăzut”. Nu este nimic [pus] între
lucrarea lui Dumnezeu și porunca Sa, întrucât ceea ce este în porunc ă găsim
în lucrare. Cum s-a zis: „Domnul a zis și s-a făcut”839. Vedeți imediat c ă nu
trebuie să ne îndoim c ă a vrea pentru Dumnezeu înseamn ă a [și] putea. Dac ă
a vrea pentru El înseman ă a putea, voin ța unuia este voin ța Treimii, la fel
cum puterea Unuia este puterea Treimii. Și iată că lepra s-a dus, recunoa șteți
voința de a vindeca, care a fost ad ăugată de [puterea de] a face.

837 Lc. 5, 12-13.
838 Mt. 5, 17.
839 Ps. 32, 9.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

1454. După Marcu Domnul a avut mil ă de el, ceea ce este pozitiv [bine]
de remarcat. Și dacă din plin au fost acest ea specificate de evangheli ști, este
pentru că și pe altă temelie au vrut s ă fim, descriind semnele virtu țiilor în
credință, pentru a experimenta lucrarea virtu ților spre imitare. De aceea l-a
atins fără reticență și a poruncit f ără ezitare; iat ă aici semnul puterii, pe care
putere a îns ănătoșirii și iubirii aproape imperativ a lucrat-o, f ără a se
ascunde m ărturisirii. A spus „vreau” cu dr eptate împotriva lui Fotinus, a
poruncit cu dreptate împotriva lui Arie , a atins cu dreptate împotriva lui
Maniheu.
5. Că nu doar unul de lepr ă s-a curățit, ci toți cărora le-a zis: „Acum
voi sunte ți curați, pentru cuvântul pe care vi l-am spus”840. Dacă
medicamentul pentru lepr ă este cuvântul, gândim c ă prin cuvânt lepra min ții
se curățește. Că lepra nu poate trece la medic, a c ărui umilin ță a Domnului
urmează imediat. De ce atunci porunce ște că este necesar s ă nu spună nimic
și nimic să nu învețe pe cei mul ți? Pentru c ă nu numai cu mul țumirea opririi
de la [plata în] bani, ci cu har [s ă ne învățăm]. La fel cu t ărie era acea lini ște
posterior cerut ă, pentru c ă mai bine cerem o credin ță spontană mare, decât
să nădăjduim la binefaceri.
6. I-a dat atunci [porunc ă] după Lege cu dreptate s ă se prezinte
înaintea preo ților, nu pentru a i se mai f ace ceva, ci ca lui Dumnezeu însu și
să-i ofere jertf ă duhovniceasc ă, încât lucrul dinainte s ă fie șters, ca s ă fie
sfințit lui Dumnezeu ca jertf ă bineprimit ă, prin cunoa șterea credin ței și
înțelepciunii, cum se zice: „cu sare [fiind] s ărați”841. Că și Pavel spunea:
„Vă îndemn, deci, fra ților, pentru îndur ările lui Dumnezeu, s ă înfățișați
trupurile voastre ca pe o jertf ă vie, sfânt ă, bine plăcută lui Dumnezeu”842.
7. Deopotriv ă acelea mir ă cum El a vindecat ca obicei iar nu ca
cerință. „Dacă vrei, poți să mă vindeci”. „Vreau, a zis, s ă fi curățit!” Voință
are, are și efectul credin ței. „Și întinzând mâna, L-a atins”. Legea interzicea
atingerea de lepro și843, dar Acesta, care este Do mnul Legii nu a urmat Legea
ci a făcut Legea. El a atins, nu pentru c ă dacă atingea s-ar fi putut vindeca
mai puțin, ci pentru a dovedi c ă era mai pu țin subiectul Legii, pentru c ă nu
se temea de molipsire ca oamenii, El care vindeca pe al ții, prin atingerea Sa
vâna lepra prin care se cont amina tot cel care o atingea.
8. I-a spus s ă se arate preotului și să aducă jertfă pentru cur ăție; dacă
se prezint ă așa la preot, acela va în țelege că nu a fost vindecat prin proceduri

840 In. 15, 3.
841 Mc. 9, 48.
842 Rom. 12, 1.
843 cf. Lev. 13, 3.

Sfântul Ambrozie al Milanului
146legale, ci prin harul lui Dumnezeu, car e este de-asupra Legii; apoi aducând
jertfă după cum Moise a spus, Domnul arat ă că nu stric ă Legea ci o
împlinește. Urmeaz ă Legea, chiar când vindec ă, dar o dep ășește prin
remedii care nu vindecau sub Lege. De aceea a ad ăugat: „cum a prescris
Moise”, c ăci „Legea este duhovniceasc ă”844, trimițând la împlinirea unei
jertfe.
9. Adaugă iarăși: „ca să fie mărturie pentru tine”, adic ă dacă credeți în
Dumnezeu, chiar dac ă lepra necredin ței se cur ăță, dacă preotul cunoa ște
ceea ce este ascuns, ca martor al purit ății sentimentelor voastre, cei cei vor
să vadă în preot pe Cel c ăruia nimic nu-i r ămâne ascuns, a știut: „tu e ști
preot în veac, dup ă rânduiala lui Melchisedec”845.
10. „Și iată niște bărbați aduceau pe pat un om care era sl ăbănog și
căutau să-l ducă înăuntru și să-l pună înaintea Lui. Dar neg ăsind pe unde s ă-
l ducă, din pricina mul țimii, s-au suit pe acoperi ș și, printre c ărămizi, l-au
lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus846”. Nu este vorba de frumoasa
medicină în vindecarea acestui pa ralitic, când Domnul se rugase înainte, și
nici de reprezentarea dreapt ă, ci mai degrab ă [este vorba] de exemplu; ca s ă
imite a dat acest exemplu, iar pentru ca s ă perceapă ambiție. Și comuniunii
învățaților Legii dintre oame nii care din Galileea și Iudeea și Ierusalim
veniseră, între al ții, remediu medicina va de scrie, acestui paralitic
neputincios.
Între toate, dup ă cum am spus mai sus, fiecare boal ă trebuie
vindecatăprin mijlocitori care cer vindecare acestuia: salvarea din p ăcate,
prin care [rug ăciuni] înso țirea vieții noastre s ă fie rezolvat ă, și prin faptele
noastre urmele cuvântului ceresc s ă repună în siguran ță pe cel paralitic. Ca
având sfaturile inimii, oricât de sl ăbit ar fi trupul, s ă ridice tot mai sus
spiritul uman. C ăci prin slujirea lor, de a ridica și coborî, va fi a șezat
înaintea lui Iisus, demn de afi v ăzut de ochii Domnului. C ă Domnul prive ște
smerenia: „c ă a căutat spre smerenia roabei sale”847.
11. „Văzând credin ța lor”848 este spus. Mare este Domnul: pentru unii
iartă pe alții, și chiar când apreciaz ă pe unii, altora le iart ă greșelile. De ce,
omule, înso țitorul tău nu poate c ătre tine, dar fa ță de Domnul slujitorul s ău
are puterea de a interveni, cu dreptate s ă obțină ceea ce cere? Înv ățați voi
care judeca ți să iertați; învățați voi cei bolnavi s ă nu fiți împietri ți [a cere].

844 Rom. 7, 14.
845 Ps. 109, 4.
846 Lc. 5, 18-19.
847 Lc 1, 48.
848 Lc. 5, 20.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

147Dacă păcatelor grave vindecarea nu vine, c ătre alți păcătoși veniți [la
ajutor], către Biseric ă, care pentru tine mijloce ște, a cărei contemplare a ei
Domnul nu o poate nega ca necunoscând-o.
12. Iar istoria credin ței să nu o omitem, ca s ă vedem trupul acestui
păcătos a fi sănătos, să cunoaștem sănătatea interioar ă a oamenilor, c ăruia
i-au fost iertate p ăcatele. Spunând ca iudeii c ă singurul Domn poate ierta
păcatele, ei recunosc cu putere divinitatea Sa, tr ădând în credin ța lor,
preferând fapta dar negând persoana. Astfel Fiul lui Dumnezeu a primit mărturisirea lor de spre fapta Sa, f ără a cere confirmarea prin cuvânt,
deoarece credin ța alterată poate admite, dar nu poate crede; pot crede, dar
negând divinitatea Lui, credin ța nu are [ca] finalitate mântuirea. C ă mare
ajutor pentru credin ță este mărturia involuntar ă; iar a nega este dezastruos,
mai ales când e ști convins în propriile afirma ții. Mare este infidelitatea
poporului necredincios, recunoscând c ă
doar lui Dumnezeu îi apar ține
iertarea p ăcatelor, fără a crede lui Dumnezeu care iart ă păcatele. Domnul,
care dore ște să ridice păcatele, se face cunoscut Dumnezeu și cu admira ție
adaugă faptei: „Ce este mai u șor? A zice: Iertate sunt p ăcatele tale, sau a
zice: Scoal ă și umblă?”849.
13. În acest loc din plin s ă vedem a șteptarea învierii, în care
slăbiciunile min ții și ale sănătății trupului fiind vindecate, p ăcatele suflete ști
dă vindecare, sl ăbiciunea trupului excluzând, ca omul în întregime s ă fie
vindecat. Iar ăși, cât de mare este iertarea p ăcatelor oamenilor, -c ăci zic
„Cine poate s ă ierte păcatele decât unul Dumnezeu?”850, decât că le iartă
pentru cei c ărora au nevoie de aceast ă putere?- cu atât mai mult este darul
divin al învierii dat trupurilor, în acela și mod în care însu și Domnul a înviat.
14. Acest pat pe care trebuia s ă-l ducă, ce semnific ă decât că trebuie să
ridice trupul uman? Acesta este ceea ce noaptea David singur sp ăla, după
cum zice: „sp ăla-voi în fiecare noapte patu l meu, cu lacrimile mele
așternutul meu voi uda”851. Acesta este patul durerii , în care sufletul nostru
cu grave crize de con știință se luptă. Dar dacă după preceptele lui Hristos se
conduce, nu mai este pat al durerii, ci al lini știrii. Atunci milostivirea
Domnului schimb ă ce era somnul mor ții în bucuria harului.
Nu doar a primit porunca de a ridica pa tul, ci a merge la casa sa, adic ă
la paradis s ă se îndrepte f ără încetare, care este adev ăratul domiciliu [sau
casă] pe care l-a pierdut prin fraud ă, dar cu dreptate îl re-g ăsește.

849 Lc. 5, 23.
850 Lc. 5, 21.
851 Ps. 6, 7.

Sfântul Ambrozie al Milanului
14815. Că nu cu s ănătatea moral ă intervine, ci spusele împreun ă cu
remediul sunt ale momentului. Necredincio șii îl văd ridicându-se, se mir ă de
plecarea sa, dar minunea lucr ării divine cu r ăutate cinstesc, f ără să creadă.
Dacă ar fi crezut, nu s-ar fi temu t ci ar fi zis: „iubirea des ăvârșită alungă
frica”852. Iată de ce cine nu este condus [de iubire] calomniaz ă. Iar
calomniatorilor le zice: „Pentru ce cugeta ți rele în inimile voastre?”853. Cine
zice acestea? Marele Arhiereu. Le pra vedea în inimile iudeilor, ar ătând lor
că [inimile] sunt mai stricate decât ale lepro șilor. Pentru ei Preot acesta s-a
făcut ca să-i curățească, celor care au negat sfin țenia [Lui], de fric ă să nu
contamineze lepra și pe alții.
16. Urmeaz ă tainica chemare a vame șului, pe care nu cu trupul s ă-l
urmeze îl cheam ă, ci cu mintea și sentimentul sufletului. Astfel acela mai
avara dup ă daruri, împietrit de pericolele muncii sale și de a marinarilor
primejdii, a schimbat, prin cuvântul chem ării, bunurile sale, pe care le-a
răpit de la al ții, văzându-le ca desp ărțitoare de Domnul, pe care L-a urmat
cu mintea. Și cu convivii mare osp ăț a prezentat, la casa sa pe Hristos
primid, cu maxim ă plăcere culegând bucuria. Și iată Domnul îl înva ță cu
atenție, acoperind cu afec țiune pe cei ce I-au crezut.
17. Se ridic ă, însă, invidia celor pefizi și se prefigureaz ă pedepsirea
viitoare, c ăci cei credincio și vor dobândi împ ărăția în ceruri, iar împ ărăția
perfidiei va suferi854 pedepse. În aceea și vreme va apare a șteptarea harului și
a Legii, cu care urm ătorii Legii vor fl ămânzi veșnic cu sufletele lor, pe când
cei care au primit Cuvântul în str ăfundul inimii, vor primi hrana cereasc ă și
izvorul [vie ții] veșnic[e], pentru a nu mai fi fl ămânzi și însetați. Iată, deci,
cum sufletul pus la ajunare, murmura zicând: „Pentru ce m ănâncă
Învățătorul vostru cu vame șii și cu păcătoșii?”855.
Vocea șarpelui este aceasta. C ăci prima voce a șarpelui spunea Evei:
„Dumnezeu a zis El, oare, s ă nu mânca ți roade din orice pom?”856. Veninul
tatălui său857 a împrăștiat și când a zis: „De ce mânca ți și beți împreun ă cu
vameșii și cu păcătoșii?”858. De vreme ce Domnul a mâncat împreun ă cu

852 I In 4, 18.
853 Mt. 9, 4.
854 Textul spune „va posti”, cu gândul la efortul nedirec ționat spre Mirele ceresc (cf.
Lc. 5, 35).
855 Mt. 9, 11.
856 Gen. 3, 1.
857 Indirect, Sf. Ambrozie afirm ă că șarpele nu a prezentat mesajul s ău, ci al
diavolului, pentru a separa, atât între Adam și Eva cât și între Hristos și păcătoșii de la cina
vameșului Matei.
858 Lc. 5, 30.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

149păcătoșii, înseamn ă că nu ne este interzis a mânca al ături de neamurile
păgâne, cum și zice: „N-au trebuin ță de doctor cei s ănătoși, ci cei
bolnavi”859.
19. Nou medicament, nou ă învățătură a oferit. Nu despre p ământul
murdărit, ci despre creaturile confec ționate de fiecare prin gre șeală
[atenționează]. Veniți toți care în vriate p ăcate nevindecate tr ăiți, folosiți
medicamentul c ălătoriei, ca veninul șarpelui să-l expulza ți, încât nu doar
cicatricea patimii s ă fie tratat ă, ci ceea ce a cauzat sl ăbiciunea s ă fie tăiat.
Acest medicament nu cere înfometare, ci este oferit hran ă sufletului, cum
[se zice]: „A venit și Fiul Omului, mâncând și bând, și ziceți: Are
demon!”860, și iată nu este om postind. Postitor este cel care cu onoare pe
Hristos imit ă în virtute, dincolo de suficien ța plăcerii, care prime ște pe
Domnul Hristos în marea petrecere de acas ă; aceste bun ătăți le lucreaz ă
duhovnice ște, încât oameni boga ți să aducă, prin sărăcie să cucereasc ă. Căci
nu pot posti fiii nun ții, când cu ei este mirele.
20. „Vor veni zile când Mire le se va lua de la ei”861. Care sunt acele
zile pe care Hristos ni le pune înainte, sau cum s ă înțelegem mai bine spusa:
„Eu cu voi sunt în toate zilele, pân ă la sfârșitul veacului”862, sau „Nu v ă voi
lăsa orfani”863? Sigur este c ă dacă nu ne las ă, este pentru ca s ă fim mântui ți.
Nimeni de sub puterea lui Hristos nu poate scoate, decât dac ă însuți ieși de
sub ea. Nu te scoate dup ă vanitatea ta, nu ie și mândrindu-te cu Legea, nu
numi dreptate ceea ce vine, precum p ăcătoșii.
21. În ce mod iube ște Domnul dreptatea864, a spus-o dreptul David
când nu s-a v ăzut părăsit865. Ce este aceast ă dreptate care abandoneaz ă pe
cel drept și cheamă la sine pe p ăcătoși? Să înțelegem pe cei ce sunt numi ți
drepți după Lege, dar nu mai caut ă harul Evangheliei, deoarece nimeni nu se
mântuiește prin Lege, ci este primit prin harul Evangeliei. Dreptatea este în
Lege, dar dreptatea nu are loc prin Lege, cum spune Apostolul: „evreu din
evrei, dup ă lege fariseu;[…] în ce prive ște dreptatea cea din Lege, f ără de
prihană”866, a cărui slăvire din Lege „le-am socotit pentru Hristos

859 Lc. 5, 31.
860 Combinare prin comprimare a textului din Lc. 7, 33-34, unde Ioan Botez ătorul
pentru că postea era considerat posedat, pe când Hristos pentru înso țirea cu vame șii la mese
era numit „mânc ăcios și băutor de vin”.
861 Lc. 5, 35.
862 Textul latin red ă cu „sfârșitul lumii” textul din Mt. 28, 20.
863 In. 14, 18.
864 Cf. Ps. 10, 7.
865 Cf. Ps. 36, 25.
866 Filip. 3, 5-6.

Sfântul Ambrozie al Milanului
150pagubă”867; adică a lepădat dreptatea Legii și slava Legii, întrucât dreptatea
Legii fără Hristos este goal ă, căci plinătatea Legii este Hristos. Chiar dac ă
dreptate ar fi în Lege, nu este prin Lege dreptate. C ăci „dacă dreptatea vine
prin Lege, atunci Hristos a murit în zadar”868. De aceea și Ioan zice: „Eu am
trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine?”869, primid r ăspunsul:
„Lasă acum, că așa se cuvine nou ă să împlinim toat ă dreptatea”870. Încât
Hristos nu a murit degeab a, ci pentru noi, ca s ă strrălucim precum soarele în
împărăția Tatălui Său. Că nu iudeii sunt drep ți, le-a zis: „ve ți vedea pe drep ți
intrând în Împ ărăția cerurilor”871. Aceai sunt drep ți care nu r ăspund loviturii
cu lovitur ă, care iubesc pe cei ce îi du șmănesc.
22. Dacă nu accept ăm, vom veni la contrariu: „N-am venit s ă chem pe
drepți”872, că nu pe aceia îi cheam ă pe care îi nume ște drepți: „ei căutând să
statorniceasc ă dreptatea lor, drept ății lui Dumnezeu nu s-au supus”873. Că
usurpatorii drept ății nu sunt chema ți la har; cum harul este din poc ăință, tot
cel ce gr ăbește a nu se poc ăi, renunță la har. Au stat vulnerabi cei se
sfințesc, Mirelui supunându-se, pe când noi ni ci lui Caiafa, nici lui Pilat ca
Hristos nu ne-am înf ățișat ca postind, pentru c ă avem pe Hristos și suntem
hrăniți cu trupul și sângele lui Hristos. Cum s ă părem în [atitudine de]
postire, dac ă nu ședem, cum s ă părem înseta ți dacă nu stăm ? Î n c e m o d
putem să stăm și să bem din Hristos, dup ă cum a spus: „cel ce va bea din
apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac”874? Despre postul
sufletului a fost ceea ce a spus în aceast ă parte.
A spus, iar ăși: „o pild ă: Nimeni, rupând petic de la hain ă nouă, nu-l
pune la hain ă veche”875.
23. Fiilor Mirelui a spus aceste cuvinte, c ă atât timp cât Mirele este cu
ei să nu poată posti, pentru c ă prin spălarea [botezului] s-au n ăscut la
dreptatea divin ă a genera ției lor. Nu este vorba de o interzicere a postului
pentru ucenici, care sensibilizeaz ă trupul și reprimă senzualitatea acestuia,
doarece chiar Domnul a postit, când împotriva duhului neascult ător a spus
că numai cu post și rugăciune poate fi îndep ărtat876. Este post și acolo unde

867 Filip. 3, 7.
868 Gal. 2, 21.
869 Mt. 3, 14.
870 Mt. 3, 15.
871 Cf. Lc. 13, 28.
872 Lc. 5, 32.
873 Rom. 10, 3.
874 In. 3, 14.
875 Lc. 5, 36.
876 Cf. Mt. 17, 21.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

151numim un ve șmânt vechi, pe care Aposto lul l-a judecat a fi bun de
dezbrăcat, atunci când a zis: „v-a ți dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreun ă
cu faptele lui”877, pentru a-l îmbr ăca înnoit prin baia botezului. În aceast ă
primă serie de prescrip ții sunt în acord cu o înv ățătură [general ă]: nu
amestecați faptele omului vechi cu cele ale omului nou, pentru c ă în acela
faptele cărnii sunt exteriorizate, iar în acesta care rena ște interior s ă nu apară
împestrițarea lucrurilor vechi cu cele noi, ci dup ă culoarea lui Hristos, s ă
imite suflete ște pe Cel care l-a ren ăscut prin ap ă. Să ne lipsim prin albire de
voalurile colorate ale sufletului, care displac Mirelui, precum displac cei ce
au haină, dar nu de nunt ă. Cum putem fi pl ăcuți Mirelui, deci, decât prin
puritatea inimii, pacea sufletului, [cât și prin] mărinimia min ții?
24. Bunul Mire este Domnul Iisus, care în noua parte a naturii ne-a
inițiat, despărțindu-ne de coruptibilitatea c ărnii și iertându-ne. Nu fii ai
morții ne prime ște – pentru c ă nu în durerile Evei ne-am compl ăcut – nu
bărbați ai plăcerii, nu mo ștenitori ai p ărintelui [Adam] condamnat. El a
văzut rănile trupului prin car e se manifestau dorin țele păcatului, ne-a
atenționat că nu au frumuse țe adevărată, ci au diformitatea viciilor. Și ce-ți
este ție, femeia, cu care te-ai c ăsătorit? Prime ște-o cu grij ă și în toate ale
corpului descoper ă-i cicatricile. Cunoa ște atunci pe marele Mire, înconjurat
de lumină, a cărui lucrare nu poate fi îngropat ă. Ia-l atunci în inima ta,
sfințește-te în templul Lui, poart ă-l în trupul t ău, după cum Scriptura spune:
„[purtați] pe Dumnezeu în trupul vostru”878. Acestuia larma nou ă să-i
aduceți, acestuia s ă-i împodobim spectacolul c ălătoriei, pe Acesta s ă-l aduci,
pe acesta s ă-L vezi de-a dreapta Tat ălui și bucuros s ă fie cel care are astfel
de Mire. Acesta te va îmbr ăca cu binecuvânt ări, ca să nu suferi [de]
deșirarea păcatelor.
25. Luați atunci aceste haine, pe care Domnul Sfânt cu gr ăbire din ap ă
ne-a îmbr ăcat. Chiar mai mult, s ă nu le rupem dac ă faptele nu sunt pe
măsura lor, mai mult s ă înfrânăm. Decât s ă le sfâșiem prinn fapte ce nu sunt
conforme lor, ne este interzis de c ătre Apostol s ă amestecăm noul cu ceea ce
este vechi, r ămânând dezbr ăcați, dar nu goi879. Ne dezbr ăcăm pentru a lua ce
este mai bun, s ănătos pentru ceea ce a fost vicios în noi.
26. „Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi”880. Slăbiciunea
firii umane este dezvelit ă, când trupurile noastre sunt comparate cu trupurile
animalelor moarte. C ă place lui Dumnezeu când cu sfintele [taine] pe care le

877 Col. 3, 9.
878 I Cor. 6, 20.
879 Cf. II Cor. 5, 2-4.
880 Lc. 5, 37.

Sfântul Ambrozie al Milanului
152primim, lucrul S ău plinim. Ridic ă ceea ce produce nesiguran ță, dacă crezi că
vinul nou te înnoie ște. Să-l păstrăm ca să servim din el cu plin ătate,
eliminând mai bine ceea ce am cinstit [înainte], și consumat cu cump ătare,
de har slujitor s ă fim umplu ți.
27. Frumos [spus] este despre lucr ările pe care aceste înv ățături le-au
adus [nou ă]; a șasea lucrare este cea pe ca re Levi ne-o prefigureaz ă881. În
șase zile a f ăcut Dumnezeu pe om; a șasea lucrare a lui Hristos a fost de a
re-forma nu creatura veche, ci acea form ă care trece. Iar ca și creatură nouă
împreună cu Hristos vie țuind, [el] se bucur ă în Hristos și însuși ia parte la
bucuria ve șnică de a fi cu Hristos. La aceasta ajunge informându-se de
poruncile date de Domnul de a îndep ărta ceea ce este prisositor, vesel și cu
grăbire zice: „nu mai sunt vame ș, nu mă mai port ca Levi. Scot pe Levi ca
să-L introduc pe Hristos. Vai mie, cum trece via ța mea; numai Ție voi urma,
Doamne Iisuse, care e ști sănătatea mea”. „Cine [m ă] va desp ărți de iubirea
lui [Dumnezeu]?”882care este în Tine? Suferin țele în întristare sau foamea?
Legat sunt prin credin ță de Tine precum cuiele de oasele Tale care eman ă
dragoste celor apropia ți. Toate poruncile Tale s unt ca o cauterizare pentru
mine. Dac ă cele infectate [ale mele] sunt arse, putreziciunea c ărnii se
elimină, pentru a nu fi contagios celor vii. Medicamentul pare a omorî,
pentru a elimina ulcera țiile viciului. Doamne Iisuse f ă, atunci, puternic ă
sabia ta peste putreziciunea p ăcatelor mele. Vino repede penru a suprima
multele pasiuni latente, ascunse cu lichidul șarpelui. Îndreapt ă tot ce prin
făptuire este trec ător de la sp ălare[a botezului]. Auzi ți-mă oameni
pământești, care cugeta ți că păcatele le pute ți îmbăta cu bătrânețea. Eu,
Levi, însumi am fost r ănit de asemenea patimi. A venit medicul, care în cer
locuiește și pe pământ doctorii r ăspândește. El singur poate vindeca r ănile
mele, care sunt știute doar de el, acoperind inim a [Sa] cu durere, cu culoarea
sufletului, pentru c ă știe secretele mele din nou.
28. „Într-o sâmb ătă, a doua dup ă Paști, Iisus mergea prin sem ănături și
ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau”883. Nu doar
înțelegerea cuvintelor, ci fapta și gesturile Domnul Iisus la oameni le
observă că sunt ale Legii vechi și cu nou ve șmânt al harului le îmbrac ă.
Iată-l dus în zi de sâmb ătă prin sem ănături, aplicâdu-le lucr ări roditoare. Ce

881 Editorii colec ției Sources Chretiennes afirm ă că cele șase fapte amintite aici sunt:
vindecarea demnizatului din Capernaum (Lc. 4, 33-35), vindecarea soacrei lui Petru (Lc. 4,
38-39), pescuirea minunat ă (Lc. 5, 1-10), vindecarea leprosului (Lc. 5, 12-14), a unui
paralitic (Lc. 5, 17-26) și în final chemarea lui Levi (Lc. 5, 27 ș.u).
882 Cf. Rom. 8, 35.
883 Lc. 6, 1.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

153[vrea să spună] sabat, ce strângere, ce spice, nu mic ă taină este! Câmpul
reprezintă pe toți din lumea aceasta, culegerea țarinii produce s ăturarea
genului uman prin rodirea numero șilor sfinți, spicele țarinii [reprezint ă]
roada Bisericii, în care lucrarea apostolilor S ăi de a ne p ăstori se
alimenteaz ă complet.
29. Iată stă recolta bogat ă a virtutei sub spicel e germinate, comparate
cu fructele meritelor noastre; și iată cum ele, din umbra murdar ă la soarele
arzător și ploaia umed ă, de la nesiguran ță sunt alese cu fericire la m ăsurarea
și stocarea în hambare. C ăci a primit p ământul cuvântul lui Dumnezeu și
semințe cerești pline de gr ăsimea divin ă, vărsat cu rug ăciune. Au ie șit
ucenicii cu mântuirea c ătre oameni, iar trupul foliculilor, care fructul
credinței mențin, lucesc preaclar, prin lucrarea lor minuni sco țând. De aceea
imputau iudeii c ă nu se poate face aceasta, Hristos printr-o nou ă răsplătire a
harului, dovedind c ă cele ale Legii sunt opuse harului.
30. Nu fără taină este aceasta la evanghelist, c ă după Matei și Marcu
sâmbăta este fără altă completare numit ă, în sabat [sau odihn ă] cele săvârșite
sunt ale învierii ve șnice. Fie c ă sunt din acest veac f ăcute, unde se odihnesc
cu supersti ție iudeii, fie în viitor îns ăși solemnă celebrare va fi, cele bune
care sunt pe p ământ vom mânca cu dreptate, dup ă cum spune Scriptura:
„vor mânca și vouă vă va fi foame”884.
31. De mirare dup ă Luca că este [sabatul] al doilea, cum este scris
deuteroprw,ton|885, preferându-l pe cel ce este mai bun. Al doilea sabat,
pentru că primul a venit din Lege, unde pedepsirea era prescris ă pentru
oricine lucra; primul pentru sabatul de sub Lege a fost abolit, iar cel ce a fost
primul a ajuns pe al doilea loc. C ăci, fiind permis s ă lucrezi sabatul iar
lucrătorul nu este pedepsit, din sabatul Legii care a încetat nu a mai r ămas
decât numele; pentru c ă a fost primul ca origine iar cel ălalt mai bine f ăcut,
cel din urm ă nu este mai neînsemnat, pentru c ă este al doilea. C ăci primul
Adam este primul și nu se compar ă cu al Doilea Adam: „"F ăcutu-s-a omul
cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urm ă cu duh d ătător de
viață”886 și „Omul cel dintâi este din p ământ, pământesc; omul cel de-al
doilea este din cer”887. Lovitura celui de-al doil ea spre primul [se îndreapt ă]:
primul aduce moartea, cel ălalt viața. La fel vorbim de un sabat al doilea-
primul: al doilea în ordine numeric ă, primul prin lucrarea harului adus ă; mai

884 Is. 65, 13.
885 Din punctul de vedere al criticii textuale, textul astfel colectat se g ăsește doar la
Robinson-Pierpont Majority Text (1995), fiind diferit de varianta Nestle Aland 27.
886 I Cor. 15, 45.
887 I Cor. 15, 47.

Sfântul Ambrozie al Milanului
154bun este sabatul unde frica este înlocuit ă, decât acela în ca re pedeapsa este
prescrisă. Legea este prima, Evanghelia a doua, inferioar ă față de prima
precum harul fa ță de frică. Sau mai clar, primul în sfaturile predestinate, al
doilea în executarea decretului888.
32. În Lege vede bine Domnul tipul viitorului care demonstreaz ă
nașterea unor legi din Lege, care o abrog ă, după cum în exemplul cu David,
care fiind fl ămând, împreun ă cu însoțitorii, a intrat în casa lui Dumnezeu,
luând pâinile punerii înainte și mâncându-le889. Mare și adevărat exemplu
profetic, unde pentru prima oar ă ni se arat ă să nu ne alipim de Lege, ci de
utilitatea ce ne-o produce, precum David și însoțitorii săi care fugeau de la
fața regelui Saul, în Lege fiind prefigurat Hristos, care împreun ă cu
Apostolii au lep ădat stăpânirea acestei lumi890.
33. În ce mod, atunci, cel ce er a împlinitorul Legii a putut mânca
pâinile și le-a dat și celor ce erau cu el, dac ă nu pentru a ar ăta cum hrana
preoților era pus ă la dispozi ția poporului, sau –mai bine- c ă toți trebuie s ă
imite pe preo ți, sau că toți fiii Bisericii sunt preo ți? Unși suntem în
sacerdoțiul sfânt, oferindu-ne jertfe spirituale pe noi în șine891.
34. Urmeaz ă Legii înv ățătura lui Hristos, f ără a o distruge ci
umplând-o, pentru c ă nu distruge sabatul. Dac ă sabatul este f ăcut pentru om,
iar utilitatea omului cere ca omul s ă fie eliberat, cel ce a fost privat de
roadele p ământului, scap ă de ajunarea foamei din vechime, nu distrugând
Legea ci împlinid-o. Cum, deci, încrimina ți pe Domnul, de vreme ce pe
slujitor [adic ă pe David] nu-l pedepsi ți?
35. Ce este mai evident în aceast ă figură [tipologic ă], prin care curge
istoria?David a intrat în casa preotului Abimelec; dar în fa ța pericolului
morții nu refuz ă propunerea de ospitalit ate, cu bucurie l ăudând sufletul sfânt
al preotului. Astfel de ospitalier este harul, care cu libertate transform ă
străinele pericole din noi.
36. Adev ărat în aceast ă istorie moral ă, este profe ția tainică, în fața
cărora a scăpat de moarte David cu adev ărat, că sufletele reli gioase nu l-au
exclus pe David de la ospitalitate. Nu ne înva ță Hristos și în ce cas ă să
cinstim ospitalitatea, ci prin figur ă [tipologic ă] mâinile celor duhovnice ști și

888 Exista, din punct de vedere filosofic, ordinea inten ției și apoi ordinea execu ției.
Legea a fost inten ția, iar Evanghelia împlinirea, ambele fiind complementare.
889 cf. I Regi 21, 3-6.
890 Expresia „st ăpânitorul lumii acesteia” din In. 12, 31; 14, 30; 16, 11 –sinonim ă cu
cea a Sf. Ambrozie din acest pasaj- se refer ă la cel ce lucreaz ă pentru aceast ă lume, dar nu
aplică principiile lui Hristos.
891 Cf. II Pt. 2, 5.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

155armele care s ă supună în Hristos pe cele ce de [c ătre] Goliat au fost
pângărite.
37. Ce este mai evident decât modul în care Abimelec în cas ă pâinile
le-a pus înaintea lui David care, acceptând, demonstreaz ă tipologic ceea ce
nu este în cele cinci c ărți892, adică trupul lui Hristos care se împarte
credincioșilor, pentru a nu fl ămânzi? Și Doeg893 [idumeul] p ăzitorul săbiilor
nu este lipsit de sens figurat, pentru c ă lipsa de rodire a lui Iuda care a tr ădat
împlinește.
38. Ce facem atunci când pentru c ă l-a primit pe David toat ă casa lui
Abiatar a fost pedepsit ă de Saul, în afar ă de preotul Abiatar, conduc ătorul
preoților din acel timp894, extinzând profe ția nouă, celor ce nu suntem în
noapte, la adev ăratul Conduc ător al preo ților, care este Hristos singur.
39. Acum la alte [fapte] trece Domn ul Iisus. Cum în tot omul a f ăcut
posibilă mântuirea, a dispus ca pentru un membru vindecat, s ă spună cu
adevărat: „vă mâniați pe Mine c ă am făcut sâmb ăta un om întreg
sănătos?”895 Și iată cum în acest pasaj mâna pe care a întins-o Adam
apucând fructele interzise ale pomului, cu grij ă a impregnat-o cu faptele
mântuirii, ca ceea ce moartea a adus, s ănătoasă bunătăți să lucreze. În
această [minune] Hristos c ătre iudei a revenit, pentru c ă interpretau r ău
preceptele Legii, gândind c ă sabatul trebuia s ă fie odihn ă și pentru facerea
faptelor bune, de și Legea a prefigurat acum cele viitoare, în care r ăul va fi
făcut, nu binele.C ăci dacă permitem lucr ărilor din lumea aceasta s ă se
odihneasc ă, nu înseamn ă că le-am lipsit de bun ătate, ci că ele se odihnesc în
așteptarea lăudării lui Dumnezeu.
40. Iarăși auziți cuvântul Domnului: „întinde mâna ta”896. Iată cum
remediu comun este medicina . Iar tu care ai mâna s ănătoasă, ia seama la
zgârcenie, p ăzește-te să nu te alipe ști de sacrilegiu. Întinde-o adesea,
întinde-o c ătre săracii care te a șteaptă, către ajutorul aproapelui, ca v ăduvei
să-i faci prioritate, smulgând de la nedreptate pe cei ce-i vezi supu și unei
obișnuite nedrept ăți, întinde-o c ătre Dumnezeu pentru p ăcatele tale. Dac ă
mâna este întins ă, ea se vindec ă. Așa Ieroboam, care slujea idolilor mâna a
retras-o, apoi a întins-o când pe Dumnezeu ruga897.

892 Este vorba de Pentateuhul din Vechiul Testament.
893 Cf. I Regi 22, 9.
894 I Regi 22, 20.
895 In. 7, 23.
896 Lc. 6, 10.
897 III Regi 13, 4.6.

Sfântul Ambrozie al Milanului
15641. „Și în zilele acelea, Iisus a ie șit la munte ca s ă Se roage și a
petrecut noaptea în rug ăciune către Dumnezeu”898.
Nu doar cei care se roag ă urcă în munte –c ăci este [și] o rugăciune
care produce p ăcat899 – ci cel ce se roag ă bine, țintind la cele înalte prin cele
superioare, vindecându-se în mod sublim. Nu urc ă la munte, îns ă, cel care se
îngrijește de bog ățiile lumii și se dorește onoare, nu urc ă în munte cel ce
dorește cele pământești ale altuia. Urc ă cel ce caut ă pe Dumnezeu, care
cheamă în mersul s ău ajutorul știut al Domnului. To ți cei mari, to ți cei
sublimi muntele urc ă, cum spune profetul cuiva: „Suie-te pe munte înalt, cel
ce bineveste ști Sionului, ridic ă glasul tău cu putere, cel ce bineveste ști
Ierusalimului”900. Nu urmele trupului vostru ci faptele cele mai sublime va
urcă în acest munte.Urma ți pe Hristos, ca Însus și să vă pună în munte, c ăci
„Munți sunt împrejurul lui”901. Căutați în Evanghelie c ă doar cu Domnul au
urcat în munte ucenicii [Lui].
42. Se roag ă Domnul nu poentru Sine, ci pentru mine cere; c ă toate ce
le poate Tat ăl sunt posibile și Fiului, Fiul condi ția Sa uman ă împlinind-o
când gândim c ă i-a cerut pentru noi, ca avocat [mijlocitor] ce este pentru
noi. Nu închide ți în mod insidios urechile [voastre], c ă cererea Fiului pentru
cei slăbănogiți imploră, dar nu poate pentru cei împietri ți să umple cu putere
lucrarea lor. Ascult ării Învățătorului în înv ățăturile virtu ții sale, cu exemple,
ne [in]formeaz ă. „Avem mijlocitor c ătre Tatăl”902. Dacă este Mijlocitor,
trebuie pentru p ăcatele mele s ă intervină. Nu ca și cum ar lucra neputincios,
ci credincios cu bun ătate. Vrei s ă știi, în ce mod, [cum] ceea ce vrea poate?
Căci este deopotriv ă avocat [Mijlocitor] și Judecător. Într-unul se afl ă
lucrarea pioas ă, iar în altul se exprim ă puterea.
43. „Și a petrecut noaptea în rug ăciune către Dumnezeu”903. Îți este
dat un exemplu, î ți este dat modelul care trebuie s ă-l urmezi. Ce faci pentru
a te mântui, în timp ce pentru tine Hristos se roag ă în noapte? Ce este de
făcut când vre ți să faceți ceva pios, asemenea lui Hristos, care s-a rugat
singur înainte de a-i trimite pe Apostoli? Și nicăieri, dacă nu mă înșel, nu
găsim că s-a rugat cu Apostolii, pentru c ă totdeauna implor ă singur [pe
Dumnezeu]. Asta pentru c ă sfatul uman nu poate dorin ța divină a o cuprinde

898 Lc. 6, 12.
899 Cf. Ps. 108, 6.
900 Is. 40, 9.
901 Ps. 124, 2.
902 I In. 2, 1.
903 Lc. 6, 12.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

157[sau înțelege], și nimeni nu poate avea in trare la gândirea tainic ă a lui
Hristos. Vre ți să știți în ce fel, pentru mine , nu pentru El s-a rugat?
44. „A chemat la Sine pe ucenicii S ăi și a ales dintre ei doisprezece”904
pentru a-i trimite, sem ănători ai credin ței, să vestească ajutorul și mântuirea
oamenilor în toat ă lumea. S ă observăm, în acela și timp, sfatul ceresc, c ă nu
pe cei înțelepți, nici boga ți, nici nobili, ci pe p ăcătoși și vameși a trimis, de
teamă să nu devin ă asemănători acelora, experimenta ți în abilitate, r ăpiți de
bogăție, atrași de putere cu miraj c ătre notorietate, încât victoria s ă fie
datorată calității adevărului, iar nu cuvânt ării frumoase.
45. Este ales Iuda, nu din ne știință. Cât de mare adev ăr, încât un
slujitor du șman să nu poată cădea în slăbiciune! Cât ă putere moral ă are
Domnul, care mai mult și-a periclitat dup ă judecata noastr ă, cugetarea
despre iubirea Sa! A luat sl ăbiciunea uman ă și nu a respins infirmitatea
umană. A vrut lep ădare, a vrut tr ădarea apostolului S ău, pentru ca tu, dac ă
ești deșertat de cineva, s ă accepți calm gre șeala judec ății lui, acoperindu-l cu
bunătate.
45. „Și coborând împreun ă cu ei, a stat în loc șes”905. Vedeți aceasta
cu grijă, în ce mod a urcat cu Apostolii, coborând apoi spre mul țime, cum îl
vedea în smerenie pe Hristos [coborându-se] mul țimea? Nu-l vedea stând
întru înălțime, nu urca la El cu sublimitate. Dup ă cum Matei906 ne învață, cei
bolnavi au fost vindeca ți în câmpie, ca fiecare vindecat, urcând prin virtute,
să poată veni în munte. Și iată cum unul care în cele de jos s ănătate află, se
sustrage de la dezordine, îndep ărtându-se de orbirea disgra țioasă; El a
coborât spre r ănile noastre, ca prin intimitatea și copierea naturii Sale s ă ne
facă să devenim cere ști. Iar pe cel ce a fost vind ecat, în cele inferioare l-a
legat. „Văzând mulțimile, S-a suit în munte, și așezându-se, ucenicii Lui au
venit la El”907.
47. Evanghelizând și din tezaurul binecuvânt ărilor divine, a început
profeția, cre este cea mai sublim ă. Aici, îns ă, toți erau în loc umil [coborât],
de aceea ochii și-au ridicat [spre El]. Precum la învierea lui Laz ăr, a suspinat
în Duh908, a ridicat capul când a iertat p ăcatele femeii adulterine909. Ce este
atunci, ridicarea ochilor, dac ă nu privirea în interiorul lumii?

904 Lc. 6, 13.
905 Lc. 6, 17.
906 Mt. 8, 1.
907 Mt. 5, 1.
908 In 11, 33.
909 In. 8, 10.

Sfântul Ambrozie al Milanului
15848. Matei a spus „deschizând- și gura”, adic ă înțelege tezaurul științei
și înțelepciunii lui Dumnezeu, aducându-i în templul s ău. Rugăciunea a
deschis, ca tu s ă deschizi gura, c ăci primul ca s ă o deschizi te implor ă. Dacă
Pavel în deschiderea gurii cere ajutor910, cu mai mult El te implor ă. Aceasta
să înțelegi, păzind știința, că gura tu trebuie s ă deschizi, cum zice profetul:
„Deschide gura ta” lui Dumnezeu911. Cuvântul lui Dumnezeu este cheia
gurii tale, iar cheia științei este cheia gurii prin care lan țurile tăcerii o dat ă
căzute, nepieritoare lini știri vestesc.
49. „Ferici ți voi cei s ăraci, că a voastră este împărăția lui Dumnezeu.
Fericiți voi care fl ămânziți acum, c ă vă veți sătura. Ferici ți cei ce plânge ți
acum, că veți râde. Ferici ți veți fi când oamenii v ă vor urî”.912 Patru sunt
fericirile pe care Domnul la Sfântul Luca a pus, iar opt cu adev ărat la
Sfântul Matei. C ă în[tre] cele opt s unt patru, iar în pa tru cele opt.Aici el
patru amplific ă drept virtu ți cardinale, acolo în cele opt num ărul mistic
ascunde. C ă muți psalmi se intituleaz ă „pentru octav ă”, iar mandatul de a
primi opt, aceast ă parte a binecuvânt ării Fericirilor poate fi. Precum în
octava noastr ă nădejdea este perfect ă, la fel octava reprezint ă suma tuturor
virtuților.
50. Mai bine s ă vedem care este prima. „Ferici ți cei săraci cu duhul, c ă
a lor este împ ărăția cerurilor”913. Această fericire a fost prima pus ă de unul
și altul din evangheli ști. Ea este prima în ordine, precum p ărinții din care
generează virtutea, care alung ă bunătățile veacului acestuia pentru meritele
eterne; nimic nu ar putea primi r ăsplata împ ărăției cerurilor, dac ă de
cupiditatea lumii este cuprins, f ără a se putea elibera.
51. A doua fericire: „ferici ți –zice- cei blânzi”914: A treia: „ferici ți cei
ce plâng”915. A patra: „Ferici ți cei ce fl ămânzesc”916. A cincea: „Ferici ți cei
milostivi”917. A șasea: „Ferici ți ce curați cu inima”918. A șaptea: „Ferici ți
pacificatorii”919. Bine este a șaptea, în care Dumnezeu tuturor faptelor lumii

910 Efes. 6, 19.
911 Extindere a textului biblic de la Proverbele lui Solomon 31, 9.
912 Lc. 6, 20-22.
913 Mt. 5, 3.
914 Mt. 5, 5. Avem o inversiune între fericirile 2 și 3 de la Evanghelia dup ă Sf.
Matei.
915 Mt. 5, 4.
916 Mt. 5, 6.
917 Mt. 5, 7.
918 Mt. 5, 8.
919 Mt. 5, 9.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

159răspunde, [c ă] Dumnezeu lini ștește lucrarea lumii pacificând-o. A opta:
„Fericiți cei prigoni ți pentru dreptate”920.
52. Vino Doamne Iisus [ca] s ă ne înveți ordinea Fericirilor Tale: c ă nu
este fără ordine c ă ai spus prima fericire s ăracilor cu duhul, [în] a doua
fericind blânzii și în a treia fericind pe cei ce plâng. Știu că cunosc ceva, dar
cunosc în parte. Ca odinioar ă Pavel în parte cunosc, atât cât pot cunoa ște,
căci mai inferior [în cunoa ștere] am via ța lui Pavel. Iute cuvântul a ie șit și a
ajuns, cuvântul rostit care nu [este] cuvântul de la Dumnezeu. Cum Pavel
este mi în țelept ca mine! Acela se l ăuda cu primejdiile921 iar eu cu victoriile;
el se lăuda cu lipsa de descoperiri [e xtatice], [pe când] eu când am
descoperiri m ă preaslăvesc. Așa poate Dumnezeu din pietre s ă ridice
oameni922, să scoată sunete, cuvinte clare din gura mu ților. Că dacă a
deschis ochii asinei pentru a vedea pe înger923, poate și nouă care zărim cu
ochii, să ne facă a vedea taina lui Dumnezeu.
53. Și a zis „Ferici ți cei săraci”924. Nu toți săracii sunt ferici ți; sărăcia
este [la] mijloc. Pot fi buni sau r ăi săraci, încât tare [greu] este a în țelege
fericirea s ăracului, pe care profetul a descris-o zicând: „Mai de pre ț este
săracul care umbl ă întru dreptatea lui, decât un bogat mincinos”925. Fericit
este „Săracul acesta [care] a strigat și Domnul l-a auzit pe el”926, sărac în
scăderi, sărac în vicii, s ărac în care st ăpânitorul lumii nu se [re]g ăsește,
sărac în imitarea S ăracului care nu este bogat, f ăcându-se pentru noi
sărac927. Pe deplin Matei a zis: „ferici ți cei săraci cu duhul”928, că cel sărac
în duh nu se mândre ște, nu se exteriorizeaz ă în gândurile trupului s ău.
54. Prima a fost aceast ă fericire, cu care dezgolind tot p ăcatul și
dezvelind toat ă răutatea, cu simplitatea mea, nelucr ător [fac] r ăul. Mai mult
[prin acestea] temperez moravurile mele. Ce mi-ar folosi s ă grijesc de cele
ale lumii, dac ă nu am fost trimis [de acestea] la mul țumire? C ă cel ce
drumul drept urmeaz ă, ajunge la Acela, cum se spune: „înv ățați-vă de la
Mine, că sunt blând și smerit cu inima”929. Repede s ă lăsați cele [ce sunt]
nesigure, s ăltați viciile prin [înlocuirea cu] s ărăcia bună, îndulciți-vă

920 Mt. 5, 10.
921 II Cor. 12, 5.
922 Cf. Mt. 3, 9.
923 Num. 22, 23.
924 Lc. 6, 20.
925 Prov. 19, 1.
926 Ps. 33, 6.
927 II Cor. 8, 9.
928 Mt. 5, 3.
929 Mt. 11, 29.

Sfântul Ambrozie al Milanului
160sentimentele, pentru a nu v ă deranja p ăcătuind cu adev ărata iritare, dup ă
cum drept spune Scriptura: „mânia ți-vă dar nu gre șiți”930. Clar este c ă
trebuie să temperăm moravul cu sfatul, încât începutul virtu țiilor, mici fiind,
să nu viețuiască cu indignarea mânioas ă –și să cuprindă totul în indignare-,
ci să se întărească prin plinirea celor lente, cu t ărie.
55. Acestea f ăcând, aminte ște-și că ești păcătos, și cu plângerea
păcatului tău să speli păcatul. Iar a treia fericire este pentru a plânge
păcatele, căci Treimea iart ă păcatele. Cur ăță-te cu lacrimile tale, spal ă-te cu
plângerea.Dac ă vă [de]plânge ți, altcineva nu [te] va considera [vrednic] de
plâns; cum și Saul plângându- și păcatele sale931, de către Samuel nu a fost
deplâns. Fiecare s ă-și plângă mortul s ău. Sunt mort când p ăcătuiesc, când
combin oasele mele cu cele ale mor ților. Mort este cuvântul r ău, care iese
din gură. Iese din mormânt r ău; „groap ă deschisă grumazul lor”932.
Deasemenea și Apostolul zice: „s ă-mi fiți mie urm ători”933. Vrea să spună
ca amintirea gre șelilor să o ștergem. Pavel nu avea ce s ă plângă, din moment
ce a crezut lui Hristos, încât doar se ap ăra mai întâi zicând: „nu sunt vrednic
să mă numesc apostol, pentru c ă am prigonit Biserica lui Dumnezeu”934.
Acela păcătos [a fost] înainte de credin ță, pentru c ă noi păcătuim după ce
am ajuns la credin ță. Cine păcătuiește se plânge și se învinov ățește, ca să fie
apoi drept, cum se spune: „dreptul se învinov ățește pe sine”935.
56. Să persever ăm, în ordine, dup ă cum este scris: „înt ăriți în mine
bucuria”936. Lepădat fiind p ăcatul, temperate [fiind] moravurile, plânse
greșelile, flămânzesc la început, fl ămânzesc de dreptate, precum dintr-o
groapă a morții nehrănit, că suferința durerii mi-a curmat foamea. Dar ce
este aceast ă flămânzire de dreptate? Ce sunt aceste pâini,dup ă care dreptul
flămânzește? Nu sunt acele pâini puternice, despre care s-a spus: „Tân ăr am
fost și am îmb ătrânit și n-am văzut pe cel drept p ărăsit, nici semin ția lui
cerând pâine”?937 C i n e e s t e f l ămând, cu argument se îmb ărbătează. Care
virtute este mai mare, decât regula drept ății?
57. Apoi „ferici ți cei milostivi”938 a zis, pentru c ă după dreptate
urmează milostivirea. De aceea s-a zis: „Împ ărțit-a, dat-a s ăracilor; dreptatea

930 Ps. 4, 5.
931 I Regi 15, 35.
932 Ps. 5, 9.
933 I Cor. 4, 16.
934 I Cor. 15, 9.
935 Prov. 18, 17; traducerea sinodal ă este diferit ă de LXX.
936 Cânt. 2, 4.
937 Ps. 36, 25.
938 Mt. 5, 7.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

161lui rămâne în veacul veacului”939. Cel care face milostenie pierde plata sa
atnci când nu d ăruiește cu inima curat ă; că dacă se caută imediat, f ără fruct
se găsește. Inundă interiorul min ții tale încât cur ățiți cu grijă de secretul
lumesc, s ă compătimiți cu cei care sunt în lupt ă, ca să înțelegi câți omului,
fratelui tău ești folositor.
58. Dar dac ă interiorul t ău mai întâi nu-l gole ști de toat ă murdăria
păcatului, de con ținutul disensiunilor contesta tare, din sentimentul produs
de tine, nu vei putea medicament s ă faci altuia. Începe pacea de la tine, încât
pacificator f ăcându-te, altora s ă aduci pace, precum altora cu inima înaintea
lumii ai făcut:
59. Ai pus aceasta înaintea altora, pe cele ale tale înaintea celor mul ți:
Grăbește-te, îndeamn ă spre final. Multe sunt ie șirile vieții, dar una singur ă
place Domnului -c ă cel născut după trup, purtat dup ă trup va muri. El a ales
să pătimească, să moară pentru noi și ți-a zis, despre toate pe care le-a pl ătit,
căci a pătimit: „Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi
chema”940. Unde aceasta [adic ă patima] este, c ă de-a dreapta și de-a stânga a
sta, înseamn ă „Puteți, oare, să beți paharul pe care-l voi bea Eu?”941. Până la
final te va duce, pân ă la martiriu te va înso ți și cu palma fericirii [El] te va
așeza.
60. Vede ți, deci, aceast ă ordine. Te deschide la s ărăcie din mândria
duhului, smerit în duhul, bogat cu virtute fiind. Nici dac ă sărac ai fi, nu vei
fi trimis f ără putere. Cine trimite este puternic prin prezen ța plângerii – care
[în locul] celor inferioare dore ște să ajungă la cele mai bune, iar din cele
superioare cucerite la cele inferioare nu mai caut ă- scoțând din inima sa
murdăria. Ce este în obi șnuința sufletului, încât urâciunea mor ții nu poate
suprima? „Milostenia, zice, de la moarte elibereaz ă”942, răbdarea adev ărată
este în prefec țiunea iubirii. Cine sufer ă persecuție, constituindu-se cu
siguranță în încercarea adversarului, cu adev ărat legitim va fi încununat.
Acestea sunt dorite de virtuo și, prin care [virtu ți] la cele ultime sau
superioare urc ă.
61. Și iarăși, dacă creștere în virtute este, nu are descre ștere în
răsplătire; a fi fiu lui Dumnezeu mai mult [este] decât a st ăpâni pământul și
a obține mângâiere, c ăci cel ce este primul r ăsplătit în Împ ărăția cerurilor,
este ca și ultimul [r ăsplătit], pentru c ă egali sunt primii cu ultimii în
perfecțiune, învățând cu mare tain ă prin Apostol c ă: „doresc s ă mă despart

939 Ps. 111, 9.
940 Ps. 115, 4.
941 Mt. 20, 22.
942 Tobit 4, 10.

Sfântul Ambrozie al Milanului
162de trup și să fiu împreun ă cu Hristos”943. Avem prima împ ărăție, în care
sfinții sunt răpiți în nori ca s ă întâmpine pe Hristos944; mulți dintre cei
adormiți se vor scula, unii pentru via ța veșnică iar alții pentru osând ă945.
Deci împ ărăția cerurilor este prima dat ă promisă sfinților în eliberarea de
trupurile lor, iar a doua împ ărăție a cerurilor este [promis ă] după învierea cu
Hristos. Când ve ți fi în împ ărăția cerurilor, acest fapt va fi în bucurie. Cum
una suntem în împ ărăție, diverse r ăsplătiri sunt [preg ătite] în împ ărăția
cerurilor. Dup ă înviere vei poseda p ământul tău946, liber fiind de moarte. Va
fi ceea ce s-a zis: „p ământ ești și în pământ te vei întoarce”947, fără ca
pământul să te posede, pentru c ă nu poate fi posedat ceea ce nu a adus
roadă. Deci elibera ți prin crucea Domnului, cum sub jugul Domnului a ți fost
aduși [sau inventa ți], veți găsi mângâiere în aceast ă apartene ță [sau
posesiune]. Mângâierea este urmat ă de plăcere, plăcerea [este urmat ă] de
milostivire divin ă. Căci la milostivul Domn e ști chemat: Am v ăzut pe Cel
care a chemat cum ne-a chemat, pe Dumnezeu în dreptate genera ții adunând
[la Sine]. Atunci, precum Fiul lui Dumnezeu, în împ ărăția cerurilor se vor
desfăta. Iată cum a început, iat ă cum sunt r ăsplătiți. Precum în aceast ă lume
[sau acest veac] mul ți sunt în Imperiul Roman, [a șa și] aceia au mai mult ă
răsplătire care aproape de împ ărat se găsesc.
62. Acum s ă spunem cum în patru fericiri Sfântul Luca a șează
plinătatea celor opt. Noi știm că sunt patru virtu ți cardinale: cump ătarea,
dreptatea, pruden ța și puterea. Cine este s ărac, duh al avari ției nu are, cel
care plânge nu se trufe ște ci trimite la p ăcatul său, cine plânge se umile ște,
cine este drept neag ă ceea ce știe că sunt date tuturor spre folos comun, cu
milă bunul său dându-l, pentru a nu fi piedic ă aproapelui s ău.
63. Leagă aceasta cu virtu țile, care de și una mai multe [forme] vedem,
[cum] și sfințenia este una în virtute, dar fiind r ăspândită, răsplătește prin
unicitate. Ce ospitalita te a avut Avraam, cât ă smerenie, cât ă sfințenie, ca pe
fiul fratelui ca oaspete s ă-l slujeasc ă, sau câtă înfrânare, încât nimic dintre
prăzi să nu ceară! După câtă credință a arătat, pentru credin ță între ceilal ți
primul merit ă a fi [cinstit]. Încât cui i se d ă mult, i se d ă pentru mai multe
virtuți neîncetate, deoarece r ăsplătirea meritelor la cel virtuos este
redundant ă.

943 Filip. 1, 23.
944 Cf. I Tes. 4, 17.
945 Cf. In. 5, 29.
946 Trupul omului, creat cf. Gen. 2, 7, va fi privit cu deta șare de cel înviat.
947 Gen. 3, 19.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

16364. „Ferici ți cei săraci cu duhul”948. Ai aici cump ătarea, sau ab ținerea
de la păcat, lumea c ălcând-o, de tulbur ările ei [fiind] neclintit.
65. „Ferici ți cei ce fl ămânzesc și înseteaz ă”949; că cel ce flămânzește
are compasiune fa ță de flămânzi, cu compasiune oferind [hrana sa], prin
dăruire devenind drept, c ăci „dreptatea lui r ămâne în veacul veacului”950. La
Matei însetarea și flămânzirea s ă le înțelegem în sens spiritual, ca vârful
dreptății să-l dorim mai mult decât marginea [ei], dup ă cum dreptatea
precum materia câteodat ă devine virtute, încât dreptatea cu egalitate s ă fie
aplicată celor inferiori [adic ă săracilor], în șelăciunea să fie exclus ă, pentru
ca adevărul să fie găsit.
66. „Ferici ți cei ce plânge ți acum, c ă veți râde”951. Să ai cumpătare,
care apar ține celor ce plâng în c ăutarea ve șniciei, plângând lumea care se
luptă în sine; caut ă pe Dumnezeul p ăcii952 „care a ales pe cele nebune ale
lumii, ca s ă rușineze pe cei în țelepți”953 „pe cele ce nu sunt, ca s ă nimiceasc ă
pe cele ce sunt”954, că pe acelea s ă le așeze.
67. „Ferici ți veți fi când oamenii v ă vor urî pe voi”955. Să avem tăria
[adică virtutea cardinal ă], care în loc s ă conducă la răutate din ur ă, suferă
persecuții pentru credin ță; că prin pătimiri primim coroana, dac ă nu
oamenilor lucr ăm, în urmarea lui Dumnezeu. De asemenea, s ă știi, că
patimă este consumarea cu putere, „dup ă cum – zice- f ăceau părinții voștri
profeților”956, pe care profe ți iudeii la moarte trupeaasc ă i-au persecutat.
Tăria este și învingerea mâniei, oprirea indign ării, prin care t ărie [fiind]
închis sufletul și trupul, nu sunt tulburate de fric ă sau durere, de cele ce
adesea ne place s ă le interpret ăm.
68. Iată cumpătarea inimii cum are și bucuria sufletului, dreptatea
milostivirii, r ăbdarea păcii, tăria mulțumirii.
69. „Vai vou ă bogaților, că vă luați pe pământ mângâierea voastr ă”957.
Este spus c ă în mulțimea monedelor se afl ă rădăcina fărădelegilor,
fiind pline de dreptate virtuoas ă. În ce mod virtutea subzist ă nu ni se spune;
și cum sunt pu și alături săracii și bogații în libertate, în cât nu cel care are

948 Mt. 5, 3.
949 Mt. 5, 6.
950 Ps. 111, 8.
951 Lc. 6, 21.
952 Cf. Rom. 15, 33.
953 I Cor. 1, 27.
954 I Cor. 1, 28.
955 Lc. 6, 22.
956 Lc. 6, 23.
957 Lc. 6, 24.

Sfântul Ambrozie al Milanului
164bogății, ci cel care nu știe sențința cereasc ă să o cumpere, este [de]
condamnat. Dac ă cel sărac este demn de elogiu, când din inim ă cu larghe țe
primul dă, fără a se opri de frica lipsurilor; nu gândi ți că a fi sărac este
suficient pentru sine; la fel nici bogatul nu este mai condamnabil, dac ă
primește mai pu ține răsplătiri de la Dumnezeu fa ță de câte a primit [prin
bogăția material ă], ținând ascuns în mod inutil un dar comun în folosire, un
tezaur ascuns p ământului958. Nu despre num ărare este vorba ci despre
alăturarea vinovat ă. În toată viața zgârcitul, pentru care mai mare pedeaps ă
nu este ca ie șirea din sine, înfrico șat de adunarea anxioas ă pentru urma și, a
cărui învățătură și dorință avară se contopesc când priove ște cu voluptate
bogăția, se consoleaz ă că are plată veșnică în aceast ă viață, [plată] pe care
nu o va pierde.
70. Putem în țelege aici pe bogat ca [fiind] poporul evreu, sau ereticii,
sau filosofii lumii, care se complac în mul țimea cuvintelor și în exprimarea
pretențioasă din patrimoniul lor, de care se folosesc, dep ășind tezaurul
adevăratei credin țe cu aspecte inutile. Nu vezi pe eretic, când auzi cuvântul
despre genera ția Domnului spus în mod lumesc, ap ărând bogat în cuvinte
dar sărac în [bărbăție sau] sens? Cine s-ar putea pune în acel timp în locul
bogatului, dac ă în viitor fl ămând din credin ță îi va fi recunoscut ă perfidia,
care în prezent provoac ă foame ve șnică, în credin ța veșnică împreun ă
amestecând postirea, de și știe că va fi pedepsit? Iat ă timpul ca râsul s ă fie
deplâns, cei ce ne spun nou ă acum râzând.
71. Cui zice bine: „Vai vou ă când toți oamenii v ă vor vorbi de
bine”959! Nu vezi c ă zice celor de la sinodu l din Rimini, autori ai
instabilității cu perfidie, care caut ă grația împăratului, pierzând harul lui
Dumnezeu? C ă celui care îi place împ ărțirea puterii, blestemului ve șnic se
supune.
72. Sfântul Matei provoca la început pentru virtute și credință pe
popor, pe când acesta [sf. Luca] denun ță suferințele viitoare ale p ăcătoșilor,
care nu prin multe motive împiedic ă progresul enumer ării cerești la locurile
fericirii, încât poporul lucrând minunile dumezeie ști învățate, de la Lege s ă
urce pe urmele virtu ții. Sunt p ăzite de fric ă acelea în care inima poporului
ezită, pe când aici sunetul trompetei îndeamn ă să facem virtutea. Ne înva ță
cartea [Sf. Luca] celui care în prolog și în vestirea propov ăduirii, la
rugăciune deschide. Acela de la care cel mic din laptele Legii cre ște, prin
căile Legii ducând la har, o în țeleg ca mijloc prin care Legea urmat ă,
depășită este prin ceea ce precede –adic ă întemeierea Bisericii nu prin lapte

958 Georgice, 507.
959 Lc. 6, 26.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

165ci prin hrana tare- hrana consisten ă care este iubirea. C ă trei mari sunt
credința, nădejea și dragostea, dar mai mare este dragostea960.
73.Iubirea este poruncit ă, cum se zice: „iubi ți pe vrăjmașii voștri”961,
ca să împlineasc ă aceasta în Biseric ă, spusă mai înainte: „porunce ște în mine
iubirea”962; porunce ște iubirea, petru c ă dragostea formeaz ă porunca.Vezi
cum la cele mai înalte cuget ă, așezând Legea înapoia fericirii evanghelice.
Legea porunce ște revanșa care răzbună; Evanghelia aduce celor du șmănoși
iubirea, bun ăvoință celor haini [la suflet], ur ări bune celor ce blestem ă,
ajutorare celor ce persecut ă, răspândind asupra fl ămânzilor r ăbdare și cu har
răsplătind pe cel [se] caut ă În ce fel [iat ă] atletul tinde spre perfec țiune, nu
simte rănirea!
74. Ca să nu vedem pe Domnul ca distrug ător al Legii, în beneficiul
viciilor a slujit, ca cel neglijat s ă se îndep ărteze de r ăniri. După cum zice:
„Și precum voi ți să vă facă vouă oamenii, face ți-le și voi asemenea”963,
neplăcerile fiind cumulate, c ăci lucrarea cu voin ța trebuie echilibrate. Nu
știe virtutea s ă măsoare harul, nu face adunare la ceea ce a primit, pentru c ă
dorește să sporeasc ă ceea ce a primit, de team ă să nu răsplătească cu mai
puțin beneficiul primit, chiar dac ă slujirea este pl ătită corect. Binefacerile nu
sunt prezentate doar din punc t de vedre cantitativ, ci și în funcție de ordine
și timp, deoarece în beneficii egale, cel ce prime ște primul, ofer ă [și] primul;
beneficiu este [în țeles] fapta bun ă în har către cel ce a primit [fapta]. Fapta
este mai bun ă decât inten ția de a face fapta, c ă cel care ofer ă bani nu pl ătește
fapta bun ă, ci devine dator faptei, chiar dac ă ea nu este de [r ăs]plătit. Atunci
cum pute ți gândi c ă răsplătind putem s ă ne achit ăm, deoarece m ărturia
primită mai sus devine clar ă?
75. La acest exemplu este format cre știnul, ca s ă nu foloseasc ă
dreptatea natural ă atunci când caut ă cu delicate țe harul. Dac ă obișnuit este
păcătoșilor de a oferi afec țiune, celui care are convingeri mult mai înalte îi
revine obliga ția de a o iubi mai mult. C ă nu este nici un merit care conduce
dragostea la cre ștere, precum cre șterea în virtute. Dac ă răsplătirea celui ce
vă iubește produce sfiala, r ăsplătirea faptei bune na ște iubire c ătre cel pe
care nu l-a ți iubit, încât iubind ce este virtuos, începe ți să iubiți ceea ce
înainte nu iubea ți. De aceea, pe cât de mic ă este plata pentru dragoste,
veșnică va fi plata pentru virtute.

960 Cf. I Cor. 13, 13.
961 Mt. 5, 44.
962 Cântarea 2, 4.
963 Lc. 6, 21.

Sfântul Ambrozie al Milanului
16676. Dar ce este atât de admirabil s ă produci mângâiere celui care te
lovește? Nu este t ăierea elanului pe care omul nedrept ățit, [prin mângâiere]
calmează mânia sa? NU ve ți ajunge ca, prin r ăbdare, să loviți mult mai
puternic pe cel ce v ă lovește, făcându-l să regrete? Astfel ve ți ajunge la el și
dacă veți înfrâna r ănirea, obținând harul. Adesea cele mai mari motive de
prietenie vin din r ăbdarea care întoarce nes ăbuința, din întoarcerea unei
fapte bune în schimbul r ănirii. Mi-aduc aminte c ă s-a zis, iar noi credem c ă
la acest subiect filosofia este ascu țită, se face împ ărțire dreptății în trei p ărți:
una [îndreptat ă] spre Dumnezeu, numit ă și pietate, alta c ătre părinți și
ceilalți din genul uman, iar a treia c ătre cei mor ți, ca să le oferim funeralii
meritate. Dar Domnul Iisus, dep ășind profeția Legii și rezolvările filosofiei,
a extins facerea de bine dincolo de slujire. Dac ă dușmanul, care cu tine lupta
a obținut cu adev ărat, prin depunerea armelor mil ă care-l salveaz ă, la fel,
extinzând prin contemplare natura la care r ăzboiul este un drept, trebuie s ă
fim de acord cu l ăsarea în via ță a învinsului, pentru c ă superioar ă ordinei
lumii este religia. Iar dac ă războinicul nu este condu s de instinctul de
conservare [în lupt ă], nu ne-am face mai bine ap ărători ai păcii?
77. Aceasta este în textul Apos tolului: „Dragostea îndelung rabd ă;
dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuie ște, nu se laud ă, nu se
trufește”964, iar aceste precepte le vedem însumate. Dac ă este răbdătoare,
oferă răbdare celui care love ște; dacă este binevoitoare, nu r ăspunde la
blesteme; dac ă nu caută ale sale, nu rezist ă la a fi furat ă; dacă nu este
invidioasă, nu răspunde de sus du șmanului. De aceea tr ăsăturile dragostei
divine sunt mai abundende decât ale Apostolului: a da înseamn ă mai mult
decât a ceda; a iubi pe du șmani însemn ă mai mult decât a fi pizmui. Acestea
Domnul le-a zis și le-făcut. El care a fost insultat nu a r ăspuns insultei, lovit
nu a întors loviturile, nu s-a opus dezbr ăcării, iar răstignit [fiind] a cerut
iertare pentru persecutorii S ăi, zicând: „P ărinte, iart ă-le lor, că nu știu ce
fac”965. Pe cei ce L-au ucis i-a iertat de crim ă. Aceia crucea I-au adus, iar El
mântuirea prin har a r ăspândit.
78. Iar cum studiul virtu ții fără aplicare nu- și are finalitatea, ca
exemplu pentru r ăsplătire cu mul țumire, în împ ărăția cerurilor ca fii al lui
Dumnezeu, ne-a grantat plata cereasc ă.Cine sărbătorește și pentru premiu se
bucură nu trebuie s ă dea exemplu decât slujirea pentru premiul cel mai
râvnit. Cât de mare este r ăsplătirea milostivirii, pentru cei ce în dreptatea
divină au fost adopta ți! Să fiți imitatori ai milostivirii, ca s ă primiți răsplata.

964 I Cor. 13, 4.
965 Lc. 23, 34.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

16779. Bunătatea lui Dumnezeu se resfrânge; peste cei nemul țumitori
plouă, pământul nu opre ște roadele sale, dup ă cum soarele lumii, celor
părăsiți de religiozitate și sacrilegi, lumineaz ă. Ca să înțelegem mistic,
Domnul a udat poporul iudeu prin iriga ția ploii și radiațiile soarelui
totdeauna a trimis celor ce nu [le] meritau, ca prin aceia mul țumire lumii s ă
aducă, Bisericii lui Dumnezeu lumin ă din ceruri, încât cel ce are milostivire,
dacă crede, să poată beneficia de întâietate.
80. A ad ăugat să nu judec ăm cu fric ă, ca și cum suntem p ărtași la
greșeală, învinovățind pe altul.
81. Mare este ordinea virtu ții, ca pe cele neproductive s ă le facă
fructuoase, din cele necultivate s ă producă fecunditatea a șteptată. Fructul pe
care-l așteaptă fiecare îl va [ și] primi: din spinii lumii acesteia nu se poate
culege smochine, c ăci, excelând prin fecundita tea fructelor sale, este
imagine a învierii, fie c ă după Lege, „smochinii î și dezvelesc mugurii”966,
prin imaturitate, caducitate și inutilitate nu au a dus roade în sinagog ă,
precum via ța imatură în trupul nostru, care se va maturiza în înviere. Și iată
departe de noi trebuie s ă scoatem grijile lumii aceste ia, care obosesc sufletul
și împrăștie duhul, încât s ă culegem fructe mature din cultivarea diligent ăm,
căci în necultivarea lumii nu trebuie s ă fim răpiți, că „nu se adun ă smochine
din mărăcini și nici [nu se culeg] struguri din spini”967. Primele se refer ă la
lume și la înviere, iar celelalte la suflet și trup, fie c ă nimic nu prime ște
drept rod sufletul de la p ăcate, precum strugurel e copt ce se afl ă [atârnat] în
apropierea p ământului, fie c ă nimeni nu poate evita pedepsirea trupului,
dacă nu este mântuit de Hristos, care –precum strugurele- atârn ă pe lemn.
Departe de acel trup, care prin pe depsirea oamenilor a adus porunca968, să
ridicăm ochii spirituali, s ă întindem mâna, ca de c ătre Hristos s ă putem fi
tranforma ți în vin.
82. Învățăm atunci c ă la baza virtu ților stă ascultarea poruncilor
cerești, prin care casa aceasta a noastr ă nu va fi purtat ă în curgere de
voluptate, nici scoas ă din albie de duhurile nedrept ății, nici de ploaia lumii,
nici de disputele pline de nebuloas ă ale ereticilor.
83. Frumos este ca împlinind aceste porunci, s ă ne conform ăm celor
ce urmeaz ă acestora; adic ă stând ca suta șul păgân care slujitorului s ău
vindecarea Domnului ofer ă, în care mul țimea popoarelor, înl ănțuite în robie,
cu grăbire din patimile letale, de Hristos s ă fie însănătoșite. Împlinind

966 Cânt. 2, 13.
967 Lc. 6, 44.
968 Cf. Gen. 3, 18.

Sfântul Ambrozie al Milanului
168porunca dragostei cere ști, care înseamn ă că a iubit pe du șmani, mor ții s.a dat
ca veșnică nădejde în mântuire s ă aducă.
84. Ce semn al smereniei divine, ca Domnul cerului s ă nu fie demn de
a vizita pe slujitorul suta șului! Credin ța este luminat ă în lucrare, ca
umanitatea mai mult s ă fie ajutat ă în sentimente. C ăci dacă nu a făcut, prin
lipsire nu putea vindeca, dar imitând forma smerit ă pe care ți-a dat-o, cu
dreptate prin cele smerite a înv ățat să dorim pe cele superioare. De aceea a
spus prima regul ă: „Mergi, copilul t ău trăiește”969, că știa puterea divin ă și
smerenia harului. De aceea nu a mers, ca s ă nu fie lăudat pentru marea
bogăție de a vedea pe fiul, ci mai mult, nev ăzând condi ția căzută a
slujitorului centurionului, ca fiecare, rob sau liber, în Hristos una s ă fim970.
85. Dar s ă vedem care este prerogativa credin ței în fața medicinei.
Observați că în [acest] p ăgân se dezv ăluie taina. Domnul sose ște, sutașul se
apără că este militar, acoperindu-se de respectul contagios, ca [apoi]
ușurința credinței să fie prompt onorat ă. Și ne spune bine Luca ce au f ăcut
prietenii suta șului trimi și la Domnul, care au v ăzut slujirea Sa, c ă prin
depărtare [de cas ă] a produs apropiere. Aceasta este în sens moral.
86. În sens mistic, pe Cel pe care poporul iudeu l-a r ăstignit,
neamurile p ăgâne fără reținere l-au primit, la credin ță prin predicare
pertinentă crezând, nu prin puterea oamenilor, ci prin cea a lui Dumnezeu,
pe care Hristos a dat-o oamenilor s ănătoși. Ceea ce prin tain ă așteptăm
[adică credința], vedem în pieptul p ăgânilor, la care Hristos este p ătrunzător.
Și iată cum cugetând dinainte la cur ăția celor întinate, [suta șul] mai mare
demnitate a primit de la Dom nul, pe care L-a iubit. Ca și acea văduvă din
Sarepta, care se considera nedemn ă de a găzdui pe profet971.Iată cum
Domnul prefer ă credința păgânilor.
87. De aceea se cite ște: „nici în Israel n-am aflat atâta credin ță”972,
adică sensul simplu, care este u șor de înțeles, sau cum zic grecii „chiar și în
Israel nu am g ăsit asemenea credin ță”, credință aleasă pe care v ăzând-o
înainte, Dumnezeu [i-]a chemat.
88. Vedeți, acum, iconomia: a dovedi credin ța către Domnul și a lucra
la sănătatea slujitorului. Pute ți să fiți supuși darului Domnului, nu primind
doar darul credin ței, ci fiind ordona ți cu grijă. Așteptăm o altă iconomie, [pe
cea] a smereniei Domnului. Pentru c ă nu lucreaz ă prin răspuns, dar impune

969 In. 5, 40.
970 Cf. Gal. 3, 28.
971 III Regi 17, 18.
972 Lc. 7, 9.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

169vindecarea, încât slujitorul care a fost vindecat, de slujitorul [în credin ță, sau
sutaș] a fost descopeit.
89. „Iar când S-a apropiat de poarta cet ății, iată scoteau un mort,
singurul copil al mamei sale, și ea era v ăduvă, și mulțime mare din cetate
era cu ea. Și, văzând-o Domnul, I s-a f ăcut milă de ea și i-a zis: Nu plânge!
Și apropiindu-Se, S-a atins de sicriu”973.
Și în acest loc [scripturistic] reg ăsim harul, de care repede este
divinitatea mi șcată cu milostivire spre lacrimile v ăduvei mame, al c ărei
scump și unic fiu cu moarte este [în]frânt, încât mul țimea din mil ă a ieșit
pentru a o consola. Vedem [în mul țime] mai mult decât o femeie care
așteaptă învierea fiului l acrimilor ei, încât în ea sfânta Biseric ă ca popor pe
tânăr cu cinstire funebr ă la mormântul s ău suprem conduce, cu lacrimi
contemplând la via ța unde nu este suspin, în a șteptarea învierii.
90. Cum mortul era dus la groap ă în sicriu de patru elemente ale lumii
materiale: avea n ădejdea învierii, c ăci era purtat în lemn. Este adev ărat că nu
înainte ne-a ajutat lemnul, ci dup ă ce Iisus l-a atins [adic ă crucea Sa de
lemn], ne-a adus via ța, ca să fie exemplu de mântuire a popoarelor prin
înfingerea patibului [crucii]. Auzi ți cuvântul lui Dumnezeu mai cu putere
decât plângerile funerare, când fluxul mor ții trupului gr ăbește natura
materiei. Ce altceva înseamn ă moartea decât modalitatea de a închide în
lemn, prin instrumente funerare ceea ce a fost însufle țit, cugetând ca glum ă
frigidă că focul obi șnuit al trupului viu revars ă lumini curate? Ace știa sunt
purtătorii noștri funerari.
91. Când ultimile n ădejdi ale vie ții sunt abolite de rev ărsarea mor ții,
iar mormântul lâng ă trupurile defunc ților [se afl ă], la cuvântul lui
Dumnezeu cei mor ți din [stare de] cadavre se ridic ă, dobândesc grai, copii
sunt [re]da ți mamelor, r ăpiți de la groap ă, smulși de la locul de odihn ă. Ce
este acest mormânt al t ău, dacă nu moravurile rele? Mormânt î ți este
perfidia, mormântul t ău este gura – c ă „groapă deschisă grumazul lor”974 –
care produce cuvinte mortale. De acest mormânt Hristos te scap ă, din
această groapă vei învia dac ă auzi cuvântul lui Dumnezeu.
92. Chair dac ă aveți păcate grave nu v ă puteți spăla cu lacrimile
pocăinței, pentru c ă pentru voi plânge mama Biseric ă, care pentru cei
singuri, repcum v ăduva pentru fiul ei, ma rterial intervine, comp ătimind
chiar cu o durere spiritual ă naturală, când ale tale vicii letale, lucrate în mod
liber, la moarte cu gr ăbire duc. Suntem m ădulare ale trupului ei, adic ă
mădulare spirituale, dup ă cum Pavel a spus: „frate, eu te rog, f ă-mi binele

973 Lc. 7, 12-14.
974 Ps. 5, 9.

Sfântul Ambrozie al Milanului
170acesta în Domnul; lini ștește inima mea în Hristos!”975 Noi suntem membre
ale Bisericii, membre ale trupului ei, din carnea ei și din oasele ei976.
Ascultă[-ți] mama pioas ă, stai lâng ă mulțime, nu doar în mul țime, că dacă
sunt mulți, pot comp ătimi ca buni p ărinți. Dacă sunteți [ca] în moarte, v ă va
elibera din mormânt, slujirea mor ții se va opri în lo cul unde începe via ța,
încât din mul ți temători [în fa ța morții], Unul [Cel înviat] va corecta prin
exemplu pe cei mul ți. Lăudat să fie Dumnezeu care atâtea remedii de via ță
ne-a oferit împotriva mor ții.
93. „Și chemând la sine pe doi dintre ucenicii s ăi, Ioan i-a trimis c ătre
Domnul, zicând: Tu e ști Cel ce va s ă vină sau să așteptăm pe altul?”977
Nu este simplu s ă înțelegem aceste cuvinte spuse cu simplitate, ori
[dacă] nu este în contradic ție cu cele de mai sus. În ce mod Ioan nu-L
cunoaște pe Acesta, când mai sus a demonstrat c ă de la Dumnezeu Îl
cunoaște? Iar dac ă L-a cunoscut, cum a putut s ă-L ignore? Se zice: „ Și eu
nu-L cuno șteam pe El, dar Cel ce m-a trimis s ă botez cu ap ă, Acela mi-a zis:
Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se ”978. Ceea ce s-a zis a crezut
[Ioan] dep ășind necunoa șterea și adorând pe Cel botezat și a profețit. De
aceea „eu am v ăzut și am mărturisit că Acesta este Alesul lui Dumnezeu”979.
Cum așa? Ar fi putut un profet s ă greșească când a spus: „Iat ă [pe] Cel ce
ridică păcatul lumii”980, dacă nu ar fi crezut c ă este Fiul lui Dumnezeu? Sau
[altfel spus] ar fi obraznic a avea nevoie de cele divine cel care nu știe de
Fiul lui Dumnezeu și în mod perfid se îndoie ște. Să nu cădem, iarăși, a
spune că profetul în spusele sale era suspect de a face erori.
94. Dacă această înțelegere simplist ă ne repugn ă, să căutăm un înțeles
figurat. Ceea ce s-a spus mai sus de c ătre Ioan este tip [prefigurare] a Legii,
pentru că el era prietenul Mirelui Hristos, dup ă Lege, către oameni cu inimi
perfide care în temni țe întunecate, ve șnic lipsite de lumin ă se aflau, cu
interiorul lucrând pedepsiri datorit ă închiderii înafara sufletului, [care Ioan]
din plin a vestit m ărturia eliber ării aduse de Domnul prin Evanghelia, care
covârșea dreptatea înscris ă mai înainte [în Lege]. Legea profe țea în Exod
botezarea cu har în nor și mare981, prin miel prevestea hrana în mod
spiritual, izvoare bogate izvorâte din Piatr ă; iertarea p ăcatelor în Levitic a

975 Filimon v. 20.
976 Cf. Efes. 5, 30.
977 Lc. 7, 19.
978 In. 1, 33.
979 Text prelucrat prin combinarea din In. 1, 34 cu Lc. 9, 35.
980 In. 1, 29.
981 I Cor. 10, 2 sintetizeaz ă Exod 14, 19-21.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

171descoperit982, împărăția cerurilor a anun țat în Psalmi, a împlinit promisiunea
despre pământul făgăduinței în Isus Navi
95. Toate acestea și de Ioan au fost m ărturisite, încât puterile tiranice
ale acestei lumi, care la lumina învierii Domnului nu particip ă, să rămână
captive [ne științei]. A trimis Ioan pe ucenici la Hristos, ca știință
suplimentar ă să primeasc ă, cum Hristos este plenitudinea Legii, încât nu
spuse fără fapte ci credin ță plină de lucrare s ă confirme evident înso țirea
cuvintelor, ca în pieptu rile iudeilor Legea v ăzând-o legat ă, în observarea
crucii Domnului s ă mărturiseasc ă tuturor plin ătatea învierii.
96. Poate ace ști ucenici dou ă popoare reprezint ă, din care primul
[semnific ă] iudeii care cred, iar cel ălalt păgânii care din auzi re cred. Ei au
vrut să vadă, de aceea bine este [spus]: „ferici ți sunt ochii vo ștri că văd și
urechile voastre c ă aud”983. Că [și] noi am v ăzut prin Ioan, cu ochii no ștri
[am văzut] prin Apostoli, iar mâinile noast re prescurtate au fost în degetul
lui Toma: „Ce era de la în ceput, ce am auzit, ce am v ăzut cu ochii no ștri, ce
am privit și mâinile noastre au pip ăit despre Cuvântul vie ții, și Viața s-a
arătat”984. Când a ap ărut? Când am v ăzut. Nu c ă n-ar fi ap ărut înainte de a
vedea. Har deci Domnului, care s-a r ăstignit pentru credin ța noastră, pentru
că ne-a iubit pe noi. Sufletul meu a fost r ăstignit în El.
97. Iar ceea ce cuprinde Vechiul Te stament, prin care am aflat
Evanghelia și legăturile trupului Domnului, este ca s ă credem c ă Hristos
Fiul lui Dumnezeu însu și va veni. Când citim cum Avraam l-a întâlnit985,
înțelegându-L conduc ător al oștilor cerești986, zicem: „Tu e ști Cel ce va s ă
vină sau să așteptăm pe altul?”987 Venind timpul Evangheliei, iar cei orbi
cunosc lumina, surzii aud, lepro șii sunt vindeca ți iar morții înviați, ei zic:
„l-am văzut și ochii no ștri au rămas mirați”, așezând degetul [cunoa șterii] în
urmele cuielor. Vedem ceea ce citim, contemplându-L și cele plăpânde [ale
Scripturii] cu duhul Bisericii scrutând le ținem, ca degetul cu care scoate
demonii988, prin credin ță ca deget al Bisericii s ă-l identific ăm. Mai mult,
prin aceast ă parte a lucr ării trupului nostru s ă vedem toate cercetate de
Domnul în patima Sa, adic ă prin cele umile credin ța a venit la cei mul ți.

982 Cf. Lev. 25, 10.
983 Mt. 13, 16.
984 I In. 1, 1-2.
985 Cf. Gen. 18, 20.
986 Cf. Iosua 5, 14.
987 Lc. 7, 19.
988 Lc. 11, 20.

Sfântul Ambrozie al Milanului
172Legea anun ța, deci, venirea lui Hristos, iar Evanghelia a venit s ă confirme
Scriptura [Vechiului Testament].
98. Nu știm cum însu și Ioan a în țeles [acestea], c ă mare era între
profeți, ca pe Hristos s ă-L cunoasc ă, anunțând că iertarea p ăcatelor va avea
loc, fără îndoială sau exprimare pioas ă, încât cei ce cred prin credin ța lor să
nu moară. Nu doar credin ța poate fi pus ă în îndoial ă, ci și pietatea. S-a
îndoit Petru zicând: „fere ște-Te Doamne, s ă nu Ți se întâmple Ție
aceasta”989. Acel încep ător al credin ței, căruia i-a spus [c ă este] Hristosul,
Fiul lui Dumnezeu și în acela a crezut, despre moartea lui Hristos [iar nu]
despre Hristos n-a crezut. Credin ța afectuoas ă nu este c ăzută când rămâne
[doar] sentimentul. Când nu a vrut s ă i se spele picioarele990, pentru c ă taina
nu o cuno ștea, Domnului cu gravitate s-a opus. La fel și sfinții nu au crezut
că Hristos poate muri, [dup ă cum se zice]: „Cele ce ochiul n-a v ăzut și
urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a g ătit
Dumnezeu alor s ăi”991. Celor care sunt religio și, deci, sc ăpările în iubire nu
pun piedic ă credinței.
99. Domnul știind că nimeni f ără Evanghelie nu poate crede deplin,
deoarece credin ța din Vechiul Testament a început și s-a plinit în Noul, fiind
întrebat de ai S ăi, nu prin cuvânt ci prin fapte s-a manifestat. „Merge ți și
spuneți lui Ioan cele ce a ți văzut și cele ce a ți auzit: Orbii v ăd, șchiopii
umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, mor ții înviază și săracilor li se
bineveste ște”992.
100. Plin ă de sănătate mărturie, pe care despre Domnul profetul
cunoscuse, c ă despre sine, nu despre altul a fost profe țit: „[Domnul] d ă
hrană celor flămânzi. Domnul dezleag ă pe cei fereca ți în obezi; Domnul
îndreaptă pe cei gârbovi ți, Domnul în țelepțește orbii, Domnul iube ște pe cei
drepți; Domnul p ăzește pe cei str ăini; pe orfani și pe văduvă va sprijini și
calea păcătoșilor o va pierde”993. Aceasta face ca împ ărăția Lui să fie în
veac994. Că nu doar urme ale celor omene ști, ci semne ale drept ății divine
sunt ca orbilor afla ți într-o noapte f ără sfârșit să li se dea liberare, sl ăbiciunii
ochilor să l i s e d e a s ănătatea luminii, sunetul în ureche s ă intre la surzi,
liniștind membrele paralizate, [precum și] să cheme viguros la lumin ă pe cei
răposați.

989 Text prelucrat din Mt. 16, 22.
990 In. 13, 18.
991 I Cor. 2, 9.
992 Lc. 7, 22.
993 Ps. 145, 7-9.
994 Cf. Ps. 145, 10.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

173101. Înainte de Evanghelie acestea au fost rare sau nu au fost.
Refacerea ochiului lui Tobit este un exemplu995, iar vindecarea s-a f ăcut prin
înger [iar] nu prin oameni . Ilie a înviat pe mort996, s-a rugat și a plâns ca
dreptatea s ă se facă. Elisei pe lepros l-a cur ățit997, nu pentru c ă autoritatea
poruncii evalua, ci chipul tainei. S ă nu lăsăm [uitării] înmul țirea făinei998 la
văduva unde profetul era hr ănit; că prin făina aceea a v ăduvei putem vedea
și prefigurarea tainelor [Bisericii]. Dar prin acest ă săracă [văduvă] exemple
verificabile ale Domnului avem: credin ța în plin ătatea crucii Domnului,
Care a fost îngropat. De aceea s-a spus ma i sus: „fericit este acela care nu se
va sminti întru Mine”999.
102. Crucea și celor ale și poate aduce scandal, când m ărturisește
Persoana mai mult decât Divinitatea, c ă ceea ce este mai mare nu poate fi
văzut, că toate în Unul se cupr ind pentru lume, în acest fel doar pe Domnul
cu plinătate mărturisind. La fel ca Ioan care a m ărturisit: „Ia ă Mielul lui
Dumnezeu, care ridic ă păcatul lumii”1000. Adevărat, nu despre cei doi
bărbați [au fost cuvintele], ci pentru noi to ți s-a răspuns, încât crezând în
Hristos, la fapte s ă pornim. Va veni, astfel, ca s ă usurpe numele Lui1001, cel
care nu are nume1002 când este numit, și se vor [dis]cerne faptele.
103. „Ce a ți ieșit să priviți, în pustie? Oare trestie cl ătinată de
vânt?”1003Unde a avertizat ucenicii lui Ioan s ă creadă în crucea Domnului, a
revenit către mulțime întorcându-se, pe s ăraci la virtute provocând [nu doar]
prin săltarea inimii, cu suflet schimb ător, ci folosind sfaturile neputincioase
pentru a dobândi cele ve șnice. Nu în zadar este l ăudat sfântul Ioan, pentru c ă
oferind dragostea vie ții, nu a schimbat forma drept ății, chiar când mort în
pământ s-a mutat.
104. „Ce a ți ieșit să priviți, în pustie?”1004 Lumea este comparat ă aici
cu deșertul, necultivat, steril, f ără roadă, la care negarea Domnului ne
conduce, dac ă imităm pe oamenii ce se trufesc în duhul trupului [fiind]
goliți de virtutea l ăuntrică, ca înălțându-se cu de șertăciunea veacului acesta,
să se primejduiasc ă cu agitarea vie ții, precum cl ătinarea trestiei, în care

995 Tobit 12, 14.
996 III Regi 17, 20.
997 IV Regi 5, 14.
998 III Regi 17, 16.
999 Lc. 7, 23.
1000 In. 1, 29.
1001 Cf. Mt. 24, 5
1002 Cf. II Tes. 2, 4.
1003 Lc. 7, 24.
1004 Lc. 7, 24.

Sfântul Ambrozie al Milanului
174dreptatea nu g ăsește fruct puternic, c ăci este împodobit ă cu înveli ș căzător,
presărat cu noduri, în ăbușind sunetul, f ără folos deranjând și separându-se
de specia sa. Suntem trestii, f ără rădăcini puternice, u șor de rănit la suflarea
unei reușite bucuroase, incapabili de a comu nica cu cei din jur. Trestiile
iubesc fluviul, iar noi cu lipsa de folos lumeasc ă ne delect ăm.
105. De aceea, dac ă smulgem trestia din planta ții eliberându-o, de cele
vechi și de lucrările sale1005 omul [fiind] debarasat și devenind în mâna
scribului vestit trestie cu rost de stilou muiat în cerneal ă, imprimat
duhovnice ște cu preceptele Scripturii cere ști, va scrie pe table de inim ă1006.
Despre aceast ă unealtă de scris s-a zis: „Limba m ea este trestie de scriitor ce
scrie iscusit”1007. Una sunt locul și cuvântul din care pa na scriitorului cite ște
și scrie: Cuvânt, care prin na ștere de la Tat ăl [pro]vine în secret –„Cuvânt
bun răspuns-a inima mea”1008- din mișcarea panei, a c ărui scriere se exprim ă
cu bucurie despre voin ța paternal ă asupra lui Hristos, [voin ță] împlinit ă prin
sfânt sângele S ău; scribii, care individualizeaz ă și fac distinc ție între Noul și
Vechiul Testament precum între paternitatea din trup și [cea] din
dumnezeire, ne pun la îndemân ă descoperirea tainelor.
106. În felul acesta pana de scris imit ă temperamentul trupului t ău,
condeiul t ău fiind trupul, muiat nu în cerneal ă ci în Duhul Dumnezeului
celui viu, cu care s ă scrii așezat. Despre o asemenea trestie, de scris scrisori
Pavel în epistol ă a scris: „Scrisoarea noastr ă sunteți voi, scris ă în inimile
noastre […] nu cu cerneal ă, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu”1009. Cu
trupul să te atingi de sângele lui Hristos, cum este scris: „s ă se afunde
piciorul tău în sânge”1010. Iar dacă urmele sufletului t ău și mintea neîncetat
mărturisesc, de crucea Domnului atinge-te. Întinge trupul t ău în sângele lui
Hristos, ca viciile [fiind] sp ălate, păcatele cur ățate, tăind împrejur trupul t ău
în moartea lui Hristos, ca un apostol în țelept să zici: „Să purtăm totdeauna
în trup omorârea lui Iisus”1011. Nimeni pe p ământ nu te va rupe, ca trestie nu
te va frânge. Aceasta este profe ția despre Hristos, care nu era despre
pământul înconvoiat: „Trestia frânt ă nu o va zdrobi”1012; ci despre trupul
Căruia, fără a fi zdrobit de p ăcate, a înviat cu virtute puternic ă. Bună trestie

1005 Cf. Col. 3, 9.
1006 Cf. II Cor. 3, 3.
1007 Ps. 44, 2.
1008 Ps. 44, 1.
1009 II Cor. 3, 2-3.
1010 Ps. 67, 24.
1011 II Cor. 4, 10.
1012 Is. 42, 3.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

175a iubitului Hristos, care șarpelui diabolic i-a pus sfâr șit și ușurătatea lumii în
brațele crucii a țintuit.
107. „Ce a ți ieșit să priviți, în pustie? Oare trestie cl ătinată de vânt?
Dar ce ați ieșit să vedeți? Oare om îmbr ăcat în haine moi?”1013 Aici Domnul
nu predic ă despre ve șminte, prin care grosime și moliciune ne efeminiz ăm,
ca și cum nu am putea suporta asprimea lânei, m ăturând pământul peste
urme[le pa șilor], fără încetare. S ă vedem în acestea [în cuvinte] un semn al
căderii, trupul uman fiind îmbr ăcăminte a sufletului. Despre tunica lui
Iosif1014, ca tip al trupului Domnului, Apostolul a zis: „Dezbr ăcând
începătoriile și stăpâniile, le-a dat de ocar ă în văzul tuturor”1015, ce altceva
să înțelegem decât c ă a fost ve șmânt dezbr ăcat la patima Domnului, cu
libertate divin ă rămânând neatins? La fel, acest loc [scripturistic] în mod
profetic ne îndeamn ă să depășim prin virtute suferin ța.
108. Apoi adaug ă: „Iată, cei ce poart ă haine scumpe […] sunt în casele
regilor”1016. Acestea sunt hran ă moliilor prin dulcea ța faptei și a moralei,
după cum ne-a îndemnat Apostolul s ă dezbrăcăm omul vechi cu faptele
celui nou, în care nu dulcea ța și lascivitatea obi șnuită se află, ci obișnuitele
fructe necesare, care departe de lascivitate și lux ne țin, suspinând dup ă
înălțimile cere ști, la care urc ăm după o lucrare dur ă a marilor virtu ți.
Adevărat că scurgerea deliciilor în membre, pentru cei urm ăresc împărăția
cerurilor, îmb ătrânesc în aceast ă lume, încât st ăpânii acestei lumi și ai
întunericului – c ă aceștia regii cre au putere a conduce aceast ă lume –
cuprind în persoana lo r pe cei ce le urmeaz ă lucrările.
109. „Dar ce-a ți ieșit să vedeți? Oare prooroc? Da! Zic vou ă: și mai
mult decât un prooroc”1017. În ce mod în de șert să-l vadă pe Ioan puteau,
[pentru] c ă era în închisoare? Ce vrea Domnul s ă ne propune a imita, decât
calea Domnului, nu prin na șterea ci dup ă ordinea trupului și a credin ței să
fim legați, iar prin acestea s ă precedăm venirea Sa în slav ă. Să ne trăiești
mare profet, în care se afl ă sfârșitul profe ților. Mare profet [e ști], în care
mulți au văzut ceea ce a șteptau să vadă1018, pe cel profe țit, pe Care l-a
botezat.
110. Cum, totu și este acela mare, despre care Moise a zis: „Prooroc
din mijlocul t ău și din fra ții tăi, ca și mine, î ți va ridica Domnul

1013 Lc. 7, 24-25.
1014 Gen. 37, 31.
1015 Col. 2, 15.
1016 Lc. 7, 25.
1017 Lc. 7, 26.
1018 Cf. Mt. 13, 17.

Sfântul Ambrozie al Milanului
176Dumnezeu”1019 și „cine nu va asculta cuvintele Mele, pe care Proorocul
Acela le va gr ăi în numele Meu”1020 va fi omorât? Dac ă Hristos este acel
profet, cum [Ioan] este mai mare dintre to ți? Negăm, atunci, c ă Hristos este
profet? Dimpotriv ă, când mărturisesc pe Domnul, pe Ioan îl numesc cel mai
mare profet, care este di ntre oameni, din femeie 1021iar nu din fecioar ă
născut. Mai mare este între cei egali din na ștere. Alta este natura și alta este
comparația cu genul omenesc. Nu se poate omul cu Dumnezeu a șeza în
comparație, deoarece ea se face între cei asemenea. Și cum Fiul lui
Dumnezeu nu poate fi asemenea cu Ioan, ultimul este considerat mai mic decât îngerii. „Cel mai mic în împ ărăția lui Dumnezeu este mai mare decât
el”
1022.
111. Iar pentru c ă de îngeri a vorbit1023, drept este ca s ă fie așezat
înainte de oameni, ca n ăscut din femeie, dup ă cum a spus, completând: „Cel
mai mic în împ ărăția lui Dumnezeu este mai mare decât el”, ca îngerilor s ă
fie ascult ător. Meritul lui Ioan de a fi preferat celor egali lui este c ă „din
zilele lui Ioan Botez ătorul pân ă acum împ ărăția cerurilor se ia prin
străduință”1024. În ce mod aceast ă expresie este obscur ă, și cum din
Evanghelie putem s ă o derivăm? Dacă litera urm ăm, la puțină cunoaștere ne
vom adăpa, că împărăția cerurilor vine asupra oamenilor. Dac ă vom cugeta
la altele, nu este absurd a gândi la împ ărăție, pe care cei mul ți o
frecventeaz ă.
112. „Fiecare se sile ște spre ea”1025. Dacă repetăm ce Domnul a spus
și cum Scriptura spune despre Fiul lui Dumnezeu, [adic ă] „împărăția lui
Dumnezeu este în ăuntrul vostru”1026, suntem avertiza ți că în împărăție nu
ajungem singuri, ci cu Hristos, fugind de st ăpânitorul lumii și plăcerile
veacului, domnind în taina interioar ă a sufletelor noastre. Vezi astfel cum
sufletul cuprins de diverse suferin țe fuge de munc ă, caută voluptatea, iar
când întâlne ște încercări constrâng ătoare, ridicate de primul [st ăpânitor],
lucrează negându-se, se tr ădează dușmanilor, necontenit gre șind. Ridicând,
deci, mâna mântuirii în aceast ă lume, precum am culege fructe îngrijora ți de
lucrarea șarpelui, s ă fim nu fugitiv supu și, ci să stăm triumfători precum
cuceritorii. Mai este o alt ă formă de cucerire, [a celor] care au fost d ăruite

1019 Deut. 18, 15.
1020 Deut. 18, 19.
1021 Lc. 7, 28.
1022 Lc. 7, 28.
1023 Cf. Lc. 7, 27.
1024 Mt. 11, 12.
1025 Lc. 16, 16.
1026 Lc. 17, 21.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

177altora. Nu ne intereseaz ă c i n e s u n t r ăpitorii acestei lucr ări, precum din
Veniamin genul a fost r ăpit de lup1027. A trecut Ioan întâi pentru ca poporul
iudeilor s ă fie îndreptat, apoi însu și Domnul a venit spre oile pierdute ale
casei lui Israel1028, apostoli a trimis încât credin ța poporului iudeu f ără
controverse, pe semne și minuni s ă fie zidită. Aceia plat ă fără dăruire au
dorit, iar vame șii și păcătoșii au crezut în Dumnezeu, în credin ță altoiți
[fiind]. Întru aceast ă propovăduire apostolic ă au cunoscut împ ărăția
cerurilor, înt ărindu-se inspirata cugetare și credință a poporului.
113. S-a apropiat de împ ărăție aceea în care curg erea sângelui lucra,
încât cum Domnul la fiica mai marelui sinagogii se îndrepta, pe furio ș și
tăcut a prelevat remediul vindec ării1029. S-a apropiat de împ ărăție
cananeeanca, a c ărei strigăt cerea zicând: „Miluie ște-mă, Doamne, Fiul lui
David! Fiica mea este r ău chinuit ă de demon”1030. Cu adev ărat aceasta
împărăția cu pertinen ță a cucerit, r ăspunzând cu în țelepciune, credincioas ă
[fiind] în cuvânt. Mai întâi a fost îndep ărtată, dar cu tăcere s-a rugat, cerând
iertare a iubit, fiind re-negat ă s-a supus. Nu te vezi pe tine, când ea prime ște
ce a[u] negat [al ții], [adică credința] care altora a fost rezervat ă? Negat-a
Domnul c ă pâinea fiilor trebuie dat ă câinilor, iar ea consim țind și cu
îndrăzneală conștientă a zis: „Da, Doamne, dar și cățeii mănâncă din
fărâmiturile care cad de la masa st ăpânilor lor”1031.
114. Prin aceste spuse împ ărăția cerurilor a r ăpit. Să ne forțăm și noi,
acolo să urcăm, că nimeni nu serbeaz ă paștile mâncând. Dar ce este leg ătura
dintre aceasta și răpirea împ ărăției? [Este]. C ă nu șovăiala, lascivitatea,
voluptatea sunt c ărora le zice: „mare este credin ța ta; fie ție după cum
voiești”1032. Ea a răpit ce a vrut cu t ărie, ce a rugat a stors. A r ăpit și văduva
aceea, care cu rug ăciuni repetate, dac ă nu chiar nevinovate, cu sare pe
judecătorul nedrept1033, fără audiență l-a stors.
115. A răpit cu grăbire împărăția, Biserica, de la sinagog ă. Împărăția
mea este Hristos; s ă-L răpească pe El iudeii supu și Legii, n ăscuți în Lege,
hrăniți cu dreptatea Legii, pe mine ce eram f ără Lege slujeam ei. R ăpit este
Hristos, de cei c ărora le-a f ăgăduit și apoi i-a preferat; este r ăpit Hristos
pentru că s-a născut, pentru c ă a împărțit, pentru c ă a ucis [răul] pentru a ne

1027 Cf. Gen. 49, 27.
1028 Mt. 15, 24.
1029 Cf. Lc. 8, 44.
1030 Mt. 15, 22.
1031 Mt. 15, 27.
1032 Mt. 15, 28.
1033 Cf. Lc. 18, 5.

Sfântul Ambrozie al Milanului
178ridica, a fost r ăpit de cei ce culeg, de cei ce dorm. Avem m ărturie că a fost
răpit când dormea, atunci când zice: „Spune ți că ucenicii Lui, venind
noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam”1034. Ridicați-vă cei ce dormi ți, ca
să nu-L pierde ți pe Hristos. „De șteaptă-te cel ce dormi și te scoal ă din
morți”1035. Și iată că suntem invidio și pe alții, îngrijindu-ne și de noi.
116. Dacă nu se vor scula cei care adân c dorm, vor pierde pe Hristos.
Nu-l pierd doar pe Hristos, da r nu-l vor revedea, chiar dac ă în vor căuta,
regretând c ă nu au fost vigilen ți. Pentru cei gr ăbiți [însă] va fi prezent, ca s ă
placă tuturor. Nu este unde s ă nu fie, în care s ă nu fie, umplând toate, pentru
că unde a prisosit p ăcatul, a venit din bel șug harul1036. Harul este Hristos,
viața este Hristos, Hristos este învierea.
117. Cine se ridic ă a c u m Î l g ăsește prezent. Deci r ăpită [fiind]
împărăția cerurilor, cu Hristos de casnicii S ăi negat, [împreun ă] cu păgânii
să-L slăvim; răpit când a fost repudiat de ei, adorat de noi, r ăpit de cei ce nu
i-au [re]cunoscut mo ștenirea, [de noi] care prin adop ție suntem primi ți.

1034 Mt. 28, 13.
1035 Efes. 5, 14.
1036 Cf. Rom. 5, 20.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

179

Cartea a VI-a
(Lc. 7, 29-9, 26)

1. „Și tot poporul auzind, și vameșii s-au încredin țat de dreptatea lui
Dumnezeu, botezându-se cu botezu l lui Ioan. Iar fariseii și învățătorii de
lege au călcat voia lui Dumnezeu în ei în șiși, nebotezându-se de el”
1037.
Sfântul Luca a f ăcut lumin ă prin detaliile pe care le adaug ă, în ceea ce
privește Sf. Matei, vorbind în general, las ă oarecum obscur: deoarece acesta
spune: „Dar în țelepciunea s-a dovedit dreapt ă din faptele ei”1038. Pentru
început despre ce în țelepciune este vorba se ve de aici exprimat, deoarece
spune: „Ei l-au îndrept ățit pe Dumnezeu”. Dumnezeu este deci
înțelepciunea, deoarece în țelepciunea lui Dumnezeu este Fiul S ău,
înțelepciune natural ă și nu dobândit ă. Alta este în țelepciunea, virtute a lui
Dumnezeu Tat ăl, alta este ca virtute a sufletului: una este înn ăscută, alta este
creată. Alta este în țelepciunea care face lucruri, alta este lucrarea: c ăci este
lucrarea sufletului de a putea aprecia cu pruden ță, de a gândi în mod viu;
acestea sunt daruri de la natur ă; cât despre creatorul lor, nu este o creatur ă ci
este Creatorul, adic ă nu este dar de la natur ă ci creator de natur ă.
2. Astfel Dumnezeu Însu și este îndreptat prin botez, în timp ce
oamenii se justific ă prin mărturisirea propriilor p ăcate, după cum este scris:
„Adu-Mi aminte ca s ă judecăm împreun ă, fă tu însuți socoteala ca s ă te
dezvinovățești”1039. Este justificat în acest sens deoarece în loc s ă fie
îndepărtată de încăpățânare, binefacerea Domnului este recunoscut ă prin
dreptatea Sa, deoarece Domnul este drept și Lui îi place dreptatea. Iat ă deci
în ce const ă justificarea Domnului. El pare ca și când a r ăspândit binefacrile
Sale nu în fa ța celor ce nu merit ă și în fața celor vinova ți, ci asupra celor
care au devenit inocen ți și drepți în urma botezului. S ă-l justific ăm pe
Domnul, pentru a putea fi justifica ți de către Dumnezeu.
3. Ce înseamn ă justificarea Domnului? S ă mai căutăm. Apostolul
spune: „Ci Dumnezeu se v ădește în adev ărul Său, pe când tot omul întru
minciună, precum este scris: „Drept e ști Tu întru cuvintele Tale și biruitor

1037 Lc. 7, 29.
1038 Mt. 11, 19.
1039 Is. 43, 26.

Sfântul Ambrozie al Milanului
180când vei judeca Tu”1040. David spune de asemenea: „ Ție unuia am gre șit și
rău înaintea Ta am f ăcut, așa încât drept e ști Tu întru cuvintele Tale și
biruitor când vei judeca Tu”1041. Deci cel care p ăcătuiește și recunoa ște în
fața Domnului justific ă pe Dumnezeu, admi țând victoria sa și așteptând
mântuirea de la El. Dumnezeu este deci justificat prin botez care înseamn ă
mărturisirea și iertarea p ăcatelor.
4. Să nu dispre țuim ca fariseii c ăile Domnului. C ăile Domnului se
regăsesc în botezul lui Ioan, deci cine poate pune la îndoial ă căile Domnului
care se reg ăsesc în cur ățirea spiritual ă a lui Hristos? Este calea pe care
Îngerul căii Domnului a descoperi-o, pe care nimeni nu o cuno ștea: „Căci
cine a cunoscut gândul Domnului?”1042. Ca nimeni s ă nu dispre țuiască calea
omului, cine ar putea s ă se supun ă voinței Domnului. Deci, ca și fii, să
justificăm pe Mama noastr ă, să ne urmăm mama. Noi știm că orice mam ă ar
lua orice pericol din fa ța pruncului s ău. Să ascultăm de calea în țeleaptă a
Mamei noastre, s ă ascultăm poruncile Mamei noastre.
5. „Noi am cântat pentru voi și voi nu a ți dansat; noi am cântat
plângeri și voi nu a ți plâns”. Acest lucru este în strâns ă legătură cu
caracterul copiilor, care neavând înc ă înțelepciunea maturit ății își agită și
frământă trupul lor foarte u șor. Fără îndoială; eu cred totu și că putem
înțelege acest lucru într-un sens mai pr ofund: evreii nu au crezut nici
Psalmilor, la început și nici mai târziu vorbelor profe ților; psalmii îi invitau
la recompense, plângerile îi îndep ărtau de c ăile greșite. David a cântat
pentru ca noi s ă oprim harpele nostre1043. El a cântat și a dansat în fa ța
chivotului, a f ăcut acest lucru nu pentru a se zbengui ci din credincio șie.
Deci ceea ce este indicat este agilitatea unui spirit în veghe și mai este
indicat să avem un corp menit, consacrat. Dar nici triumful, nici dezastrele,
nu au îndreptat poporul evreilor; ei ar fi trebuit s ă-și ridice sufletul, s ă-și
ridice trupul, s ă părăsească pământul, s ă caute cerul, sfâ șiați de suferin țele
captivității, să-și plângă păcatele deoarece gre șeala lor a fost cauza
suferințelor lor.
6. Deci, „în țelepciunea a fost justificat ă de către toți copii s ăi”:
într-adevăr de toți, deoarece dreptatea este pentru to ți, astfel încât cei care
cred să fie primi ți și cei care nu cred s ă fie izgoni ți. Astfel multe texte
grecești spun: „În țelepciunea a fost justificat ă prin toate lucr ările sale”
deoarece sunt lucr ări drepte, juste care î și au rolul, sensul.

1040 Rom. 3, 4.
1041 Ps. 50, 5.
1042 Rom. 11, 34.
1043 Ps. 136, 2.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

1817. El spune: „Noi am cântat pentru voi și voi nu a ți dansat”. Deoarece
Moise a cântat atunci când în Marea Ro șie, la trecerea evreilor, apa s-a
despicat și aceeași apă a revenit și a înecat egiptenii și călăreții lor. Isaia a
cântat o cântare de mul țumire viței sale de vie mult iubite, pentru a anun ța
că poporul s ău va fi cuprins de vicii, cel care era cândva un popor plin de
virtuți binefăcătoare. Evreii (cei trei tineri di n cuptorul cel de foc) au cântat
atunci când picioarele lor s-au atins de fl ăcări care se transformaser ă în rouă,
și după cum erau înconjura ți de jeratic, picioarele lor erau atinse de o flac ără
inofensivă. Avacum, de asemenea, vrând s ă slăvească tristețea public ă a
profețit că Pătimirea Domnului va fi binef ăcătoare credincio șilor. Deci
profeții au cântat, f ăcând să răsune în melodii spirituale vestirea mântuirii
comune; profe ții au plâns, pentru a îmbuna prin plângerea lor inimile
evreilor.
8. Sfânta Scriptur ă ne-a învățat să cântăm în mod grav, s ă îmbinăm cu
înțelepciune. Ea ne-a înv ățat chiar să dansăm cu înțelepciune când Domnul
spune lui Iezechiel: „Love ște palmă de palm ă, bate cu piciorul”1044, căci
Dumnezeu, cel care vegheaz ă asupra obiceiurilor noastre, nu va contesta
mișcările haioase ale unui corp agitat, nu va comanda oamenilor aplauze
fără demnitate, aplauzele femeilor și nu va coborâ un atât de mare profet
până la nivelul divertismentului actorilor. Nu exist ă raport între descoperirea
tainelor Învierii și impunerea dezordinii dansului. Cu siguran ță este vorba de
un fel de aplauze aduse lucr ărilor bune și acțiunilor așa cum în lume vorba
despre ceva bun se r ăspândește. Este un dans onor abil în care sufletul
tresare, în care corpul se ridic ă prin lucrurile bune, atunci noi ne suspend ăm
harpele în s ălcii.
9. Profetul prime ște porunca de a cânta deoar ece el vedea deja nunta
Logodnicului, în care Biserica este Logodnica și Hristos este mult iubitul. O
nuntă unde sufletul se une ște cu cuvântul, trupul cu sufletul. La aceast ă
nuntă, David a vrut s ă participăm, deoarece el a c ăsătorit descenden ții săi.
De asemenea, mai fericit decât ceilal ți, ca și când ar fi prezent la acea nunt ă,
el ne îndeamn ă să ne bucur ăm de spectacolul minunat: „Bucura ți-vă de
Dumnezeu, ajutorul nostru; striga ți Dumnezeului lui Iacob! Cânta ți psalmi
și bateți din timpane; cânta ți dulce din psaltire și din alăută!”1045; nu vi se
pare profetul a fi pe punctul de a dansa? Și de altfel: „C ă eu voi lăuda cu
instrumente de cântare adev ărul Tău, Dumnezeule, cânta-voi ție din alăută,
Sfântul lui Israel. Bucura-se-vor buzele mele când voi cânta ție și sufletul

1044 Iez. 6, 11.
1045 Ps. 80, 1-2.

Sfântul Ambrozie al Milanului
182meu pe care l-ai mântuit”1046. Auziți vocea celor ce cânt ă, auziți zgomotul
făcut de cei ce danseaz ă? Este nunt ă, să o credeți!
10. Luați voi înșivă strunele pentru ca sub influen ța Sfântului Duh,
coardele firii voastre interioare s ă transmită sunetul lucr ării celei bune. Lua ți
harpa pentru a exista în țelegere deplin ă între cuvintele voastre și faptele
voastre. Lua ți tamburina pentru ca spiritul s ă facă să cânte în interior,
instrumentul corpului nostru și ca activitatea voastr ă să respecte în
deplinătate bunătatea obiceiurilor voastre. Astfel cânta Profetul când
spunea: „Vino din Liban, mireasa mea, vino din Liban cu mine!”1047.
11. Aceast ă cântare a fost cântat ă de copii, dar nu i-am ascultat. Ce
copii? Cei despre care se spune: „Iat ă eu și pruncii pe care mi i-a dat
Dumnezeu”1048. Dar acest cântec se cânt ă doar în Ierusalim: deoarece prin el
se realizeaz ă concertul Domnului, unde fixeaz ă Dreptul poruncile cere ști.
12. „Și iată o femeie p ăcătoasă”1049. Acest pasaj pare s ă pună
probleme mai multor persoane și ridică anumite întreb ări: să fie vorba de
neînțelegearea asupra celor relata te în cazul a doi evangheli ști? Sau poate c ă
ei au vrut, prin diversitatea exprim ării lor, să marcheze diferit o tain ă? Se
citește în Evanghelia lui Matei c ă „Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon
Leprosul, S-a apropiat de El o femeie , având un alabastru cu mir de mare
preț, și l-a turnat pe capul Lui, pe când ședea la mas ă”1050. Și apoi, aici,
fariseul și-a zis: „Acesta, de-ar fi prooroc, ar ști cine e și ce fel este femeia
care se atinge de El, c ă este păcătoasă.” În timp ce parfumul îi face pe
ucenici să protesteze. Trebuie deci s ă explicăm ambele cazuri; dar pentru
început să ne concentr ăm asupra unuia dintre ele.
13. Domnul Iisus, vine deci în casa lui Simon Leprosul. Deja se vede
planul Său. El nu se dezv ăluie leprosului, El nu evit ă elementul inpur pentru
a putea șterge păcatele corpului uman. Cât despre casa leprosului, ea era în
Betania, care înseamn ă casă a ascultării. Deci întreaga lo calitate era Betania
și casa lui Simon o parte din toat ă localitatea. Nu vi se pare c ă Betania este
lumea întreag ă în care noi trebuie s ă slujim prin ascultare, și nu vi se pare c ă
Simon și casa sa reprezint ă pământul care face parte din lume? Și prințul din
această lume este în felul s ău un Simon lepros. Deci Domnul Iisus Hristos a
venit din regiuni superioare în aceast ă lume și a coborât pe p ământ. El nu
era în aceast ă lume, ci într-o ascultare deplin ă, el a fost trimis în aceast ă

1046 Ps. 70, 25-26.
1047 Cânt. 4, 8.
1048 Is. 8, 18.
1049 Lc. 7, 36.
1050 Mt. 26, 6-7.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

183lume; El Însu și spune acest lucru: „Precum M-a trimis pe Mine Tat ăl”1051.
Această femeie înva ță că Hristos a sosit; ea a intrat în casa lui Simon,
deoarece aceast ă femeie nu ar fi putut fi vindecat ă dacă Hristos nu ar fi venit
pe pământ. Și dacă ea a intrat în casa lui Simon, acest lucru s-a întâmplat
deoarece ea are un suflet în ălțat sau ca în cazul Bisericii care a coborât pe
pământ pentru a atrage popoarele în jurul ei prin bun ătatea ei.
14. Deci Matei face ca aceast ă femeie s ă intre și să ungă capul lui
Hristos cu parfum, poate c ă de aceea el nu a vrut s ă o numeasc ă păcătoasă;
căci după Luca, păcătoasa a răspândit parfumul pe picioarele lui Hristos. Se
poate să nu fie aceea și; astfel evangheli știi nu se contrazic. Problema se
poate rezolva printr-o diferen ță de merit și de timp, astfel încât ea s ă fie
păcătoasă și în acela și timp să fie perfect ă; căci dacă Biserica, sau sufletul,
nu își schimbă personalitatea, ea se schimb ă față de progres. S ă presupunem
un suflet care se apropi e de Dumnezeu cu credin ță, care în locul p ăcatelor să
slujească în mod pios Cuvântul Domnului care are siguran ța castității fără
de cusur și veți vedea c ă ea se ridic ă către capul lui Hristos „capul lui
Hristos: Dumnezeu.”1052 și își răspândește parfumul meritelor sale: „Pentru
că suntem lui Dumnezeu bun ă mireasm ă a lui Hristos”1053. Deoarece
Dumnezeu este onorat de via ța celor drep ți care eman ă un miros pl ăcut. 15.
Dacă auziți acest lucru, ve ți vedea că această femeie într-adev ăr fericită este
citată: „Oriunde se va propov ădui Evanghelia aceasta, în toat ă lumea, se va
spune și ce-a făcut ea, spre pomenirea ei”1054, deoarece ea a v ărsat pe capul
lui Iisus aroma obiceiurilor bune, parfumul ac țiunilor persoanelor drepte.
Cel care se apropie de cap nu va ști să se bucure c ă acel cer este
împământenit în spiritul s ău trupesc și nu se ata șează de capul s ău. Dar cine
nu se ata șează de capul Mântuitorului trebuie, cel pu țin să se atașeze de
picioarele Sale, deoarece „În loc s ă se țină strâns de capul de la care tot
trupul, prin încheieturi și legături, îndestulându-se și întocmindu-se, spore ște
în creșterea lui Dumnezeu”1055.
16. Celălalt caz – despre persoan ă sau despre progres, este apropiat
nouă, deoarece noi înc ă nu am renun țat la păcatele noastre: „Veni ți să ne
închinăm și să cădem înaintea Lui și să plângem înaintea Domnului, Celui
ce ne-a f ăcut pe noi”1056, pentru a putea ajunge cel pu țin la picioarele

1051 In. 6, 57.
1052 I Cor. 11, 3.
1053 II Cor. 2, 15.
1054 Mt. 26, 13.
1055 Col. 2, 19.
1056 Ps. 94, 6.

Sfântul Ambrozie al Milanului
184Mântuitorului. Noi p ăcătoșii nu putem s ă trecem direct la capul
Mântuitorului; p ăcătoșii la picioare, cel drept la cap.
17. Și totuși cea care a p ăcătuit are un parfum. Aduce ți-i și voi, dup ă
păcatele voastre poc ăința voastră. Peste tot unde ve ți auzi că cel drept a
sosit, fie în casa unei persoane nedemne sau casa unui fariseu, gr ăbiți-vă,
luați-i gazdei privilegiul s ău, luați din Împ ărăția Cerurilor, deoarece pe
vremea lui Ioan Botez ătorul, împ ărăția Cerurilor era for țată și prin forță vie
putem să câștigăm Împărăția Cerurilor. Oriunde ve ți auzi numele Domnului
alergați acolo, oriunde a ți fi, știți că Domnul Dumnezeu a intrat, voi trebuie
să vă grăbiți acolo. Dup ă ce veți fi găsit înțelepciune și dreptatea din
interiorul cuiva, alerga ți la picioarele acelei persoane, adic ă căutați cel puțin
partea inferioar ă a înțelepciunii. Nu v ă temeți de picioare: „s-a atins de
poala hainei Lui și îndată s-a oprit curgerea sângelui ei”1057. Mărturisiți-vă
păcatele prin lacrimile voastre, ca și dreptatea cereasc ă să spună despre voi:
„Cu lacrimile sale, el a udat picioarele mele și cu părul său el le-a șters”.
18. Și poate că Iisus nu a sp ălat picioarele sale pentru ca noi ceilal ți să
le spălăm cu lacrimile noastre. Lacr imi bune, capabile nu numai s ă spele
greșeala noastr ă, dar în acela și timp să ude pașii Cuvântului Dumnezeiesc,
pentru ca faptele sale s ă prospere în noi! Lacrimi bune în care se g ăsesc nu
numai poc ăința păcătoșilor dar și hrana celor drep ți! Deoarece o persoan ă
dreaptă spune: „F ăcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine ziua și noaptea”1058.
19. Și dacă nu puteți să vă apropiați de capul lui Hristos, atunci fie ca
Hristos să vă atingă capul cu picioarele Lui. P ărul Său vindecă și picioarele
Sale vindec ă. Desfăceți-vă părul, apleca ți-vă în fața Lui. Aceasta nu este
puțin că părul care a putut s ă șteargă picioarele lui Hristos, martor cel care
atât cât a avut p ăr nu putea s ă fie vindecat. În acela și timp nu este bine ca o
femeie să se roage cu p ărul tăiat1059. Dar ea s ă aibă păr pentru a putea
acoperi picioarele lui Hristos, pentru a șterge cu p ărul său –frumuse țea și
podoaba sa– picioarele în țelepciunii, pentru ca în cele din urm ă doar ea s ă
fie atinsă de ultima rou ă a virtuții divine. Ea s ă sărute picioarele drept ății. Ea
nu are un merit vulgar: „De când am intrat ea nu a încetat s ă-mi sărute
picioarele”.
20. Neștiind să vorbeasc ă decât despre în țelepciune, ne știind să
iubească decât dreptatea, neg ăsind gust bun decât în castitate, ne știind să
îmbrățișeze decât puritatea. Deoarece s ărutul este simbol al iubirii tainice;
sărutul este proba castit ății.

1057 Lc. 8, 44.
1058 Ps. 41, 4.
1059 I Cor. 11, 5.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

18521. Ferice cel ce poate unge cu ulei picioarele lui Hristos – Simon nu
făcuse lucrul acesta – dar mai ferice de cea care le-a uns cu parfum; c ăci,
concentrând farmecul mai multor flori el r ăspândește mirosuri suave și
variate. Și poate c ă nimeni nu poate oferi aces t parfum decât Biserica
singură, care posed ă flori nenum ărate cu mii de mire sme; ea ia aparen ța unei
păcătoase, deoarece Hristos a luat și el chipul unui p ăcătos.
22. Și de aceea nimeni nu poate iubi la fel de mult ca ea, care iube ște
din plin. Nici chiar Petru care a spus: „Doamne, Tu știi toate; Tu știi că Te
iubesc”1060; nici chiar Petru care s-a sup ărat când a fost întrebat: „M ă iubești
tu pe Mine?” Deoarece era evident, lui nu-i pl ăcea să ne facem griji ca și de
un lucru necunoscut, ca și cum ar fi fost un lucr u necunoscut. Deci nici
Petru, deoarece Biserica iubea prin Pe tru; nici chiar Pavel, deoarece și el
făcea parte de acolo. Și voi să iubiți mult, pentru ca multe s ă vă fie iertate.
Pavel a păcătuit mult, a fost o persoan ă care a persecutat; dar el a iubit mult
deoarece el a perseverat pân ă la martir; numeroasele sale p ăcate i-au fost
iertate deoarece el a iubit mult, el cel care nu a scutit sângele s ău pentru to ți
oamenii în numele Domnului.
23. Iată, așadar ordinea cea bun ă: în casa fariseului este p ăcătoasa care
este lăudată, în casa Legii și a Profetului nu este fa riseul, ci este Biserica
care este îndreptat ă; deoarece fariseul nu credea, ea credea îns ă. De aceea
acesta spune: „Acesta, de-ar fi prooroc, ar ști cine e și ce fel e femeia care se
atinge de El, c ă este păcătoasă.” Dar casa Legii este Iudeea, ea este înscris ă
nu numai pe pietre ci și pe tablele inimii1061; acolo este îndreptat ă biserica,
care este de acum superioar ă Legii, deoarece legea nu cunoa ște iertarea
păcatelor; legea nu posed ă taina necesar ă purificării greșelilor ascunse; deci
ceea ce lipsea Legii î și găsește locul în cad rul Evangheliei.
24. „O persoan ă care a dat cu împrumut, avea doi datornici: unul
datora 500 de dinari și altul 50.”
Ce sunt ace ști doi datornici? Nu este oare vorba despre dou ă popoare,
unul reprezentat de evrei, cel ălalt de cei buni, îndatora ți față de cel ce a
împrumutat avu ția cerurilor? „Unul, spune El, datora 500 de dinari, altul
50”. Pe acest dinar este încustrat chipul regelui, ban pe care se afl ă tipărit
trofeul regelui. Banii datora ți acestei persoane nu sunt materiali; este
greutatea meritelor, moneda virtu ților, a c ărei valoare se m ăsoară în
greutatea gravit ății, în strălucirea drept ății, în sunetul preasl ăvirii. Rușine
să-mi fie mie, dac ă acum nu mai am ce am primit! Sau mai bine cât este de
dificil oric ăruia să poată înapoia creditorului tot ce trebuie s ă-i dea, ru șine

1060 In. 21, 17.
1061 II Cor. 3, 3.

Sfântul Ambrozie al Milanului
186să-mi fie dac ă nu mă întreb: „Da ți-mi datoria înapoi”. Deoarece Domnul nu
ne-ar fi înv ățat să cerem în rug ăciune ca datoriile noastre s ă fie achitate,
dacă El nu ar ști că rari sunt cei care le pot achita pe toate.
25. Dar care este acest popor care datoreaz ă mai mult, dac ă nu noi, cei
cărora ni s-a dat mai mult? Altora s- au dat proorociril e, cuvintele lui
Dumnezeu1062 nouă ni s-a dat Fiul Fecioarei. Voi ave ți un talant: Fiul
Fecioarei; voi ave ți fructul credin ței însutit. Emanuel, Domnul cu voi, ne-a
fost încredin țat; încredin țată ne-a fost și crucea Domnului, moartea și
Învierea Sa. De și Hristos a suferit pentru to ți, el a suferit în special pentru
noi, deoarece El a suferit pentru Biseric ă. Astfel nu încape îndoial ă că, cel
care a primit mai mult, datoreaz ă mai mult. Și poate printre oameni nu
placem mai mult altora, atunci când le dator ăm mai multe, dar mila lui
Dumnezeu a schimbat situa ția și acesta iube ște mai mult pe cel care
datorează mai mult, dac ă în cele din urm ă va găsi eliberarea. Deoarece cel
care face este în d ăruirea divin ă; și cel care o are, din însu și faptul că o are,
se achită; căci o posed ăm dându-o și posedându-o, o d ăm.
26. Așadar, deoarece nu avem cum s ă dăm ceva lui Dumnezeu – ce
trebuie să-i dăm pentru Întruparea Sa? Pentru lovituri? Pentru cruce, moarte,
mormânt? – s ă ajung rău dacă nu îmi place! Nu m ă tem să spun: Petru a dat,
pentru asta a iubit mai mult. Pavel nu a dat? El și-a dat moartea pentru
moarte, dar el ne-a dat și restul; deoarece el avea datorii mari. Asculta ți-l pe
el spunând c ă nu a dat: „Cine mai înainte I-a dat Lui și va lua înapoi de la
El?”1063. Totuși, noi am dat cruce pentru cruce, moarte pentru moarte; oare
să fie aici vorba de tot ce avem de la El, prin El și în El: toate lucrurile. Deci
să dăm dragostea noastr ă pentru datoria noastr ă, milostenia pentru
binefacere, recuno ștință pentru pre țul sângelui, c ăci „acesta iube ște mai mult
pe cel care are de dat mai mult”.
27. Dar s ă revenim la prima (Betania) cea din care nici Apostolii nu
înțeleg voin ța Domnului, care a fost mereu ascuns ă în Dumnezeu (Efes. 3,
9) deoarece „cine a cunoscut gândul Domnului”1064? Ucenicii protestau
deoarece aceast ă femeie v ărsase parfumul pe cap și ei se plângeau: „De ce
risipa aceasta? C ăci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii s ă se dea
săracilor”1065. Ceea ce nu i-a pl ăcut lui Hristos în afirma ția lor nu ve ți ști să
descoperi ți decât dac ă veți reuși să recunoașteți taina; deoarece este vorba
despre un om plin de voluptate, sau ma i bine spus nu este vorba de un om

1062 Rom. 3, 2.
1063 Rom. 11, 35.
1064 Rom. 11, 34.
1065 Mt. 26, 8-9.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

187care să simtă acest parfum. Ce a displ ăcut în aceste cuvinte: „se putea vinde
scump, iar banii s ă se dea săracilor?” Este el care a spus mai sus: „întrucât
ați făcut unuia dintre-ace ști frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-a ți făcut”1066, dar
el își oferea singur moartea Sa pentru cei s ăraci.
28. Nu este vorba de simple aparen țe. Astfel, cuvântul Domnului le-a
răspuns: „Pentru ce face ți supărare femeii? C ăci lucru bun a f ăcut ea față de
Mine. Căci pe săraci totdeauna îi ave ți cu voi, dar pe Mine nu M ă aveți
totdeauna”1067. Deci voi ave ți mereu s ăracii cu voi, deci face ți bine. Deci
trebuie să faceți să aștepte săracul, deoarece este cu voi mereu, în timp ce
profetul v ă spune: „Du-te și vino, mâine î ți voi da!”1068. Dar acesta nu
vorbea de mil ă; El face credin ța să treacă înaintea milei, care nu are nici un
merit decât dac ă credința precede ac țiunea: „C ă ea, turnând mirul acesta pe
trupul Meu, a f ăcut-o spre îngroparea Mea” (Mt. 26, 12). Domnului nu-i
plăcea parfumul ci iubirea; El a primit credin ța, El a aprobat umilin ța.
29. Și voi la fel dac ă vreți să obțineți mântuirea, spori ți iubirea
voastră; răspândiți pe corpul lui Iisus credin ța în Înviere, în parfumul
Bisericii parfumul iubirii pentru comunitate; și prin astfel de ac țiuni veți da
celor săraci. Acești bani vă vor fi mai utili dac ă în loc să dați din abunden ța
voastră, voi veți împărți cu dărnicie în numele Domnului ceea ce v-ar fi
servit și dacă le-ați dat săracilor ca și ofrandă în numele lui Hristos. S ă nu
înțelegem în sens literar acest parfum pe cap – deoarece litera, cuvintele pot
ucide, ci mai bine s ă înțelegem aceast ă sintagmă din punct de vedere
spiritual, deoarece spiritul este via ța.
30. Ce este deci parfumul ac estei femei? Cine poate în țelege? Cine are
astfel de urechi f ăcute să poată sesiza adâncul, profunzimea atât de mare a
misterului, profunzime care s ă reiese din cuvântul pe care Iisus l-a primit de
la Dumnezeu Tat ăl, mai bine zis Cuvânt ul care este El Însu și. Ucenicii, ei
înșiși, înțeleg în parte, de și nu înțeleg în totalitate. În opinia unora, ucenicii
spuneau c ă în locul pre țului parfumului ar fi trebuit s ă se cumpere credin ța
celor buni, care nu trebuia s ă se facă decât prin pre țul plătit în sângele
Domnului. Și acest lucru pare adev ărat: evanghelistul Ioan ne spune c ă la
judecata lui Iuda acest parfum a fost es timat la 300 de dinari; este ceea ce
citiți: „Pentru ce nu s-a vândut mirul aces ta cu trei sute de dinari și să-i fi dat
săracilor?”1069 dar cifra 300 este emblema cruc ii. Dar Domnul nu cere decât

1066 Mt. 25, 40.
1067 Mt. 26, 10-11.
1068 Pilde 3, 28.
1069 In. 12, 5.

Sfântul Ambrozie al Milanului
188o cunoaștere superficial ă a tainei. El prefer ă ca și credința credincio șilor să
fie în interiorul s ău, cu El.
31. Totuși noi auzim aceasta din cuvintele altor apostoli; cât despre
Iuda el este condamnat ca fiind avar, pentru c ă a prețuit mai mult banul
decât îmb ălsămarea Domnului, și chiar dac ă s-a gândit la Patimi și pentru
faptul că s-a înșelat în cazul unei situa ții atât de în ălțătoare: deoarece Hristos
vrea să aibă un preț mic, pentru a putea fi cump ărat de toți, ca nici un s ărac
să nu stea deoparte: „în dar a ți luat, în dar s ă dați”1070. „Comoara
inepuizabil ă” nu cere bani, ci recuno ștință. El Însuși prin prețiosul său sânge
ne-a răscumpărat nefiind vându ți.
32. Deci dup ă cuvintele Domnului, în care se afl ă ascunse comorile
înțelepciunii și ale științei pe care nimeni nu a putut s ă le dezvăluie, va
trebui să lucreze la mormântul s ău, astfel încât s ă se creadă că trupul său s-a
liniștit spre odihna ve șnică, dar nu a cunoscut stric ăciunea1071 și ca moartea
Sa trupeasc ă să umple locuin ța noastră prin parfumul S ău, făcându-ne s ă
credem că El și-a pus sufletul în mâinile Tat ălui, și că divinitatea Sa, str ăină
de moarte nu a cunoscut asocierea cu suferin țele corpului.
33. Înțelegeți cum trupul Fiului eman ă parfumul: este acest trup care a
fost părăsit și nu a pierdut. Trupul S ău înseamn ă înscrisurile din Scriptur ă;
trupul Său este Biserica. Pa rfumul trupului S ău, suntem noi; de aceea se
cuvine să onorăm moartea Sa trupeasc ă; dacă ea nu are nevoie de p ărerile
noastre, cei s ăraci au. Voi onora trupul S ău prin predicarea celor spuse,
descoperind fa ță de cei drep ți taina Crucii. El l-a onorat, acela ce a spus:
„Însă noi propov ăduim pe Hristos cel r ăstignit: pentru iudei, sminteal ă;
pentru neamuri, nebunie . Dar pentru cei chema ți, și iudei și elini: pe Hristos,
puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu”1072. Crucea este
cinstită, atunci când ne știința judecă ca fiind f ără sens ceea ce are cea mai
înaltă slavă în cadrul Evangheliei, astfel putem înv ăța cum for ța vrăjmașului
este distrus ă prin crucea Domnului. Eu am aplicat parfumul pe corpul
Domnului: ceea ce p ărea mort a început s ă parfumeze.
34. Deci, fiecare prin munc ă și prin virtute s ă încerce s ă cumpere un
vas cu parfum, nu un parfum ieftin și comun, ci unul pre țios într-un vas
scump, un parfum pur. C ăci, dacă adunăm florile credin ței, și dacă-l
predicăm pe Iisus pe cruce, noi r ăspândim parfumul credin ței noastre peste
tot în Biseric ă, care este trupul lui Hristos, mort pentru lume, odihnindu-se
în Dumnezeu; întreaga locuin ță începe să parfumeze Patima Domnului: ea

1070 Mt. 10, 8.
1071 Ps. 15, 10.
1072 I Cor. 1, 23-24.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

189începe să parfumeze moarte a Sa; ea începe s ă parfumeze învierea Sa. Astfel
oricine din acest popor sfânt poate spune: „Iar mie, s ă nu-mi fie a m ă lăuda,
decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este
răstignită pentru mine, și eu pentru lume!”1073. Pentru cel care nu iube ște
bogățiile, nu iube ște preamăririle veacului, nu iube ște ceea ce este al s ău, ci
lui îi place ceea ce Iisus Hristos atinge, nu iube ște ceea ce se vede, ci ceea ce
nu se vede, nu ține la viață, ci se grăbește să o dizolve pentru a fi cu Hristos,
lumea întreag ă este crucificat ă. Acest lucru înseamn ă să-ți iei crucea și să
urmezi lui Hristos, pentru ca și noi să-L cuprindem pe El; pentru a putea
respira parfumul pe care acea feme ie l-a folosit pentru a-I preg ăti trupul de
înmormântare. Prin acest parfum numele lui Hristos se împr ăștie în toate
lucrurile. De aici și cuvintele profetice: „Miresmele tale sunt balsam
mirositor, mir v ărsat este numele t ău”1074, răspândit deoarece credin ța
împrăștie mai mult acest parfum.
35. Deci mul țumită acestei femei, noi în țelegem cuvântul Apostolului
„iar unde s-a înmul țit păcatul, a prisosit harul”1075. Căci, dacă în cazul
acestei femei p ăcatul nu ar fi fost mare, harul nu ar fi fost nici el mare. De
aceea Legea este necesar ă; prin Lege recunosc p ăcatele mele; dac ă nu ar fi
fost Lege, p ăcatul ar fi r ămas ascuns; dup ă ce mi-am recunoscut p ăcatul am
cerut iertare. Prin Lege rec unosc felurile diferite ale p ăcatelor, m ă îndrept
spre pocăință, obțin harul; Legea procur ă binele, deoarece ea trimite la har.
36. „Mama și frații mei sunt cei care ascult ă cuvântul lui Dumnezeu
și-l împlinesc”1076.
În calitatea Sa de Înv ățător, El ofer ă în persoana Sa un exemplu
celorlalți și, poruncind, El execut ă El Însuși poruncile Sale. Înainte de a
predica lumii c ă, dacă nu părăsește pe tatăl și pe mama sa nu este, în astfel
de condiții, nimeni vrednic de Fiul lui Dumnezeu1077, El S-a supus primul
acestei înv ățături; nu înseamn ă că El condamn ă respectul datorat unei
mame, căci de la El vine și preceptul acesta: „Oricine nu va cinsti pe tat ăl și
pe mama sa va fi pedepsit de moarte”1078, ci pentru c ă El știe a se d ărui
tainelor Tat ălui Său mai mult decât sentimentelor fa ță de Mama Sa. P ărinții
nu sunt îndep ărtați în mod nedrept, ci El i-a înv ățat pe oameni c ă legăturile
sufletești sunt mai importante decât leg ăturile trupe ști.

1073 Gal. 6, 14.
1074 Cânt. 1, 2.
1075 Rom. 5, 20.
1076 Lc. 8, 19.
1077 cf. Mt. 10, 37; Lc. 14, 26.
1078 Ex. 20, 12; Deut. 27, 16.

Sfântul Ambrozie al Milanului
19037. Cei ce-L caut ă pe Dumnezeu ar trebui s ă-l caute în interiorul lor
căci „Cuvântul este aproape, pe buzele și în inima voastr ă”1079. Înăuntrul
inimii, deci, este Cuvântul, în ăuntrul ei, lumina. De asemenea, este scris a șa:
„Apropiați-vă de Domnul și veți fi lumina ți”1080.
38. Nimeni nu consider ă pietatea înc ălcată din moment ce s-a
îndeplinit porunca Legii; dac ă, într-adev ăr, „omul v ă părăsi pe tatăl său și pe
mama sa și se va ata șa de soția sa, ei vor fi amândoi un singur trup”1081,
această taină este în Hristos și în Biseric ă. Încă de atunci El nu putea s ă dea
părinților săi prioritatea. Nu înseamn ă, deci -așa cum sus țin unii eretici- c ă
El reneag ă pe Mama Sa; El a recunoscut-o chiar și pe cruce, ci înaintea
legăturilor trupe ști trebuie s ă fie învățăturile spirituale. De altfel, este
evident c ă Iisus, care, trupe ște, descinde din evrei, acord ă întâietate
Bisericii.
39. Știind, deci, c ă El a venit pe p ământ pentru a transmite înv ățătura
lui Dumnezeu și pentru a întemeia Biserica, El î și lasă părinții și urcă într-o
barcă. Căci nimeni n-ar putea s ă-și trăiască viața fără Hristos și chiar și cei
care Îl urmeaz ă sunt adesea încerca ți de imprevizibilul tenta țiilor vremii.
Iisus ne face s ă remarcăm că nimeni nu poate sfâr și viața fără a cunoaște
încercările; căci ispita este exerci țiul credin ței.
40. Noi suntem, deci, supu și furtunilor duhurilor rele; dar, precum
mateloții care vegheaz ă, să trezim pilotul. C ăci pilotul –referindu-ne la
conducătorii Bisericii– este, de obicei, în pericol. La ce pilot, deci, ne
adresăm? La Acela, bineîn țeles, care nu este scla vul vânturilor, ci le
poruncește lor; la Cel despre Care este scris: „ Și sculându-se El a certat
vântul”.
41. De ce se spune „sculându-se”? Pentru c ă El se odihnea; dar El se
odihnea cu trupul adormit, îns ă, în Sine ocupându-se de taina mântuirii.
Căci unde este În țelepciune, unde este Cuvântul, nimic nu se face f ără
prudență.
42. Voi citea ți mai sus c ă El și-a petrecut noaptea în rug ăciune: cum ar
fi putut s ă doarmă în timpul furtunii? Dar aceasta denot ă siguranța puterii
sale: toți se temeau, El, îns ă, se odihnea f ără frică. El nu împ ărtășește
slăbiciunea firii umane. Chiar dac ă trupul S ău e adormit, divinitatea sa
acționează, credința acționează; de aceea, bine zice El: „Pu țin credincio șilor,

1079 Deut. 30, 14; Rom. 10, 8.
1080 Ps. 33, 6.
1081 Efes. 5, 31-32.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

191de ce v-ați îndoit?”1082. Și ei merită reproșul de a fi avut fric ă în prezen ța lui
Iisus, atunci când, ata șându-se Lui, ar fi trebuit s ă știe că nu pier.
43. El a înt ărit, deci, credin ța, a adus lini ștea. El a poruncit vântului s ă
se potoleasc ă: nu crivățului, nici vântului din sud, ci acelui vânt despre care
Arhanghelul Mihail zice, în Epistola lui Iuda: „Domnul s ă te certe”1083. De
aceea, Sfântul Evanghelist Matei mai zice: „El poruncea vântului și
mării”1084. Și mulțumim Domnului pentru c ă a binevoit s ă reprime în noi
vijeliile violente și să redea calmul vie ții noastre agitate de teama
naufragiului. Și să fim atenți ca, prin somnul din trupul nostru, El s ă nu fie
pentru noi adormit și în repaus.
44. E suficient c ă am atins subiectul pe care l-am indicat mai sus.
Acum, fiindc ă știm din cartea Sfântului Evanghelist Matei c ă, în ținutul
Gherghesenilor, doi oameni poseda ți de diavol s-au prezentat la Hristos, în
timp ce, aici, Sfântul Luca pune în scen ă unul singur și gol (este gol oricine
a pierdut haina virtu ții sale), eu consider c ă acest aparent dezacord dintre
evangheli ști, în privin ța numărului, nu trebuie s ă fie neglijat ci trebuie
căutată rațiunea acestui dezacord. De fapt, chiar dac ă numărul nu
corespunde, exist ă o legătură în privin ța tainei. Acest om posedat de diavol
reprezintă pe poporul p ăgân, acoperit de vicii, înclinat spre erori și crime.
Ceilalți doi reprezint ă, de asemenea, pe poporul p ăgân: căci Noe avea trei
fii, Sem, Ham și Iafet, dar doar familia lui Sem a fost binecuvântat ă; din
ceilalți doi au ie șit popoarele diverselor na țiuni: unul a fost blestemat pentru
că nu a acoperit nuditatea tat ălui său, celălalt a fost binecuvântat pentru c ă,
retrăgându-se pentru a nu vedea goliciunea tat ălui său, respectul îl conduse
spre a-l acoperi pe tat ă și a scăpa de blestem.
45. „De mult timp, se zice, era el agitat”. Evident, pentru c ă, de la
potop pân ă la venirea Domnului, omul a fost agitat, întrerupând, prin starea
sa păcătoasă, legătura cu natura. Și pe bun ă dreptate, ne zice Sfântul
Evanghelist Matei, aceia lo cuiau în morminte; c ăci astfel de suflete par s ă
locuiască ca în gropi sau în morminte; ce sunt, într-adev ăr, trupurile
necredincio șilor dacă nu morminte pentru mor ți în care nu locuiesc
cuvintele divine? El era, deci, îm pins spre locurile pustii, adic ă goale de
virtuțile sufletului, fugar fa ță de lege, separat de profe ți, exclus din har.
46. Căci el nu suferea din cauza unui singur demon ci de asaltul unei
întregi legiuni: aceasta, la vederea Domnului, știind și prevăzând că în
vremea venirii Domnului ea va fi îndep ărtată în pustiu, implor ă permisiunea

1082 Mt. 8, 26.
1083 Iuda 9.
1084 Mt. 8, 26.

Sfântul Ambrozie al Milanului
192de a intra în ni ște purcei. Și, mai întâi, trebuie s ă remarcăm blânde țea
Domnului. El nu condamn ă pe nimeni primul, ci fiecare este autorul propriei
pedepse. Demonii nu sunt vâna ți din porci ci ei în șiși o cer pentru c ă nu pot
suporta str ălucirea luminii divine, a șa cum cei pe care îi dor ochii nu pot
suporta soarele ci prefer ă întunericul și fug de lumina zilei. Demonii fug,
deci, de lumina spiritual ă și se tem dinainte de suferin țele pe care le merit ă:
nu pentru c ă pot ghici ce va veni ci pentru c ă își amintesc ceea ce fusese
profețit de Zaharia care a zis: „« Și în ziua aceea», zice Domnul Savaot, «voi
stârpi din țară numele idolilor, ca nimeni s ă nu-i mai pomeneasc ă; de
asemenea voi da afar ă din țară pe proorocii lor și duhul cel spurcat»”1085.
Noi învățăm, deci, c ă ei nu vor r ămâne pentru totdeauna, pentru ca r ăutatea
lor să nu fie fără sfârșit. Acum, deci, ei, temându-se de pedeaps ă, zic: „Ați
venit să ne faceți să pierim”. Dar, deoarece ei doresc s ă existe înc ă, se
îndepărtează de oameni din cauza c ărora știu că au de suferit pedepse,
cerând să fie trimiși în porci. De ce în porci? Nu e deloc la întâmplare c ă se
zice despre ei: „Nu da ți cele sfinte câinilor, nici nu arunca ți mărgăritarele
voastre înaintea porcilor, ca nu cumva s ă le calce în picioare și, întorcându-
se, să vă sfâșie pe voi”1086. Aceia, ca orice animal murdar, f ără rațiune și
grai, reprezint ă pe oamenii care murd ăresc, prin ac țiunile păcătoase din via ța
lor, podoaba virtu ților naturale. Mânia lor îi ruineaz ă căci ei nu sunt re ținuți
de valoarea nici unei recompense ci, mâna ți pe panta perversit ății, ei se
îneacă în apă, printre fluctua țiile acestei lumi, și pier ca sugruma ți, cu
canalele respiratorii obstruc ționate; căci pentru cei pe care valul pl ăcerilor îi
duce ici și colo, la întâmplare, nu poate exista nici o rela ție vie cu Duhul
Sfânt.
48. Noi vedem, deci, c ă omul este autorul propriului chin. C ăci, dacă
cineva nu ar tr ăi ca porcii, diavolul n-ar fi primit putere asupra lui; sau, dac ă
ar fi primit putere, ar fi fost nu pentru a-l face s ă piară ci pentru a-l încerca.
Probabil c ă nemaiputând, dup ă venirea Domnului, s ă perverteasc ă pe cei
buni, el caut ă pe viitor pierderea nu a tuturor oamenilor ci a celor
inconstan ți: la fel, ho țul nu întinde capcane oamenilor înarma ți ci celor
dezarmați și supune pe cel slab, cu actele lui de violen ță, știind prea bine c ă
ar fi învins de cel puter nic sau condamnat de oamenii legii. Dar, va zice
cineva, de ce s ă fie încerca ți, iar cei p ăcătoși pedepsi ți: aceasta este,
într-adevăr, suferin ța pentru p ăcat. Citiți, de altfel, c ă Dumnezeu trimite
toate pedepsele, dup ă meritele p ăcătoșilor1087.

1085 Zah. 13, 2.
1086 Mt. 7, 6.
1087 Deut. 28, 59; Ps. 31, 10.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

19350. Dar s ă revenim la lectura noastr ă: „Văzând aceasta, st ăpânii
porcilor au fugit”. Nici profesorii de filosofie și nici conduc ătorii Sinagogii
nu pot să ofere un remediu oarecare popoarelor aflate în r ătăcire. Numai
Hristos ridic ă păcatele popoarelor, cu condi ția ca ei să nu refuze, totu și, să
îndure remediul. De altfel, El nu dore ște să ofere îngrijiri cu for ța și
abandoneaz ă pe bolnavii la care El vede c ă prezența Sa este nedorit ă; astfel
era popula ția din Gerasa, care, ie șind din ora ș, simbolizând Sinagoga, Îl
ruga să se retragă, „pentru c ă ei erau st ăpâniți de o spaim ă mare”.
51. Sufletul p ăcătos nu poate suporta Cuvântul lui Dumnezeu, nu
poate îndura greutatea în țelepciunii: el se îndoaie și se afund ă.
52. De asemenea, El nu i-a mai sup ărat mult timp ci „El urcat și s-a
îndepărtat de ei”: da, El urca de jos spre în ălțimi, de la Sinagog ă la Biseric ă.
„El reveni pe lac” cum zice Sfântu l Evanghelist Matei, „pe malul m ării”1088
căci „între noi și ei există o prăpastie mare”1089; de asemenea, nimeni nu
poate să treacă din Biseric ă la Sinagog ă fără să piardă mântuirea; și chiar cel
care dorește să treacă de la Sinagog ă la Biseric ă trebuie s ă-și poarte crucea,
pentru a sc ăpa de necazuri.
53. Sufletul celui eliberat trebuie s ă intre în locuin ța sa natural ă, trupul
său – templul lui Dumnezeu. De aceea, ob ținând remediu de vindecare, îi
recomand ă să revină din morminte în locuin ța sa spiritual ă care să devină
templul lui Dumnezeu, ceea ce fusese mormântul sufletului.
54. „Și iată venind un om numit Iair: era mai marele Sinagogii. Și
căzând la picioarele lui Iisus, Îl rug ă să intre la el pentru c ă avea o singur ă
fiică, de aproape 12 ani, muribund ă”1090.
Hristos, ziceam noi, p ărăsise Sinagoga simbolizat ă de Ghergheseni; și
El, pe care ai S ăi nu-l primiser ă, noi ceilal ți l-am primit; noi am primit pe
Cel pe care l-am a șteptat. E rândul nostru, deci, s ă-l așteptăm. El nu face
discrimin ări; și spre cei care Îl roag ă, nu întârzie s ă vină. Căci acest om,
conducătorul Sinagogii, care avea o singur ă fiică, implora vindecarea
Sinagogii muribunde, care era pe punctul de a muri pentru c ă nu recuno ștea
pe Hristos. Cine este acest conduc ător al Sinagogii? Nu este oare Legea? În
privința ei, Domnul nu a p ărăsit-o ci a oferit remediul salvator pentru cei ce
cred în El. În timp ce Iisus se gr ăbea spre fiica acestui conduc ător pentru a
salva pe copiii Israelului, Sfânta Biseric ă provenit ă din păgâni oferea
mântuirea preg ătită pentru to ți, dar care ar fi fost mai accesibil ă evreilor.

1088 Mt. 9, 1.
1089 cf. Lc. 16, 26.
1090 Lc. 8, 40.

Sfântul Ambrozie al Milanului
194Cuvântul lui Dumnezeu n ăscut din evrei a fost primit de p ăgâni și cei
care nu au crezut în El prin Lege, au fost primii care au crezut în har.
56. Căci, după exemplul celei care a cheltuit tot avutul la medici,
mulțimea neamurilor pierduser ă, la fel, toate darurile naturale, cheltuise
toată moștenirea vie ții. Sfântă, discretă, religioas ă, gata să creadă, reținută
prin smerenie – c ăci există o smerenie și credință în a recunoa ște
neajunsurile ei, în a nu dispera în privin ța iertării – smerenia, deci, o face s ă
cunoască iertarea, credin ța o apropie de ea, religia o face s ă creadă,
înțelepciunea o face s ă cunoască faptul că ea este vindecat ă. De asemenea,
poporul sfânt dintre p ăgâni care a crezut în Dumnezeu s-a ru șinat de păcatul
său, părăsindu-l, și-a întărit credința, s-a dedicat rug ăciunii, s-a îmbr ăcat cu
înțelepciune pentru a sim ți vindecarea sa.
57. De ce Hristos este atins pe la spatele Lui? Este pentru c ă este scris:
„Domnului Dumnezeului vostru s ă-I urmați”1091. Ce vrea s ă însemne faptul
că fiica mai marelui Sinagogii se stingea la 12 ani și că acea femeie suferea
de o pierdere de sânge de 12 ani? Nu înseamn ă că, atâta timp cât Sinagoga
fusese sănătoasă, Biserica suferise? Estomparea uneia este for ța celeilalte
căci „prin c ăderea lor, neamurilor le-a venit mântuirea”1092, și sfârșitul uneia
este începutul celeilalte; debut nu în privin ța naturii sale ci în privin ța
mântuirii, c ăci „împietrirea s-a f ăcut lui Israel în parte, pân ă ce va intra tot
numărul neamurilor”1093. Sinagoga este, deci, mai veche decât Biserica, nu
în timp, ci din punct de vedere al s ănătății: căci, în timp ce prima a crezut,
cealaltă nu credea și zăcea pradă diverselor boli suflete ști și trupești, fără
remediu care s ă o vindece. Ea [Biserica] înva ță din boala poporului evreu,
ea speră în remediul care o va salva, ea a recunoscut tim pul mântuirii; ea se
ridicase s ă meargă în întâmpinarea Cuvântului, ea v ăzuse că El era presat de
mulțime: acești oameni nu realizau c ă-L împing pe Iisus ci credeau c ă-L
ating pe El. Este vorba de credin ța care Îl atinge pe Hristos, credin ța care Îl
vede; trupul nu-L atinge, ochii nu-L z ăresc: căci nu înseamn ă a vedea când
vezi fără să vezi, nici a auzi când nu în țelegi ceea ce auzi, nici a atinge dac ă
nu atingi cu credin ță. De aceea, pentru a face s ă fie exprimat ă credința celei
care L-a atins, El zice:
58. „Cineva M-a atins, c ăci am sim țit o putere ie șind din Mine”.
Dovadă evidentă că înțelepciunea nu este închis ă, divinitatea nu este izolat ă
în capacit ățile naturii umane și în formele corpului: puterea divin ă nu e
captivă, nu e re ținută în strâmtoarea corpului ci debordeaz ă în afara

1091 Deut. 13, 4.
1092 Rom. 11, 11.
1093 Rom. 11, 25.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

195frontierelor trupe ști. Nu este vorba de o salvare uman ă care elibereaz ă pe
poporul p ăgân, ci este o binefacere divin ă că această adunare a neamurilor,
chiar cu o credin ță recentă, să determine iertarea divin ă. Dacă vrem să
cunoaștem gradul credin ței noastre în compara ție cu măreția Fiului lui
Dumnezeu, noi vedem c ă față de El nu atingem decât marginile credin ței;
partea de sus a ve șmântului S ău nu putem s ă o atingem. Dac ă vrem să fim și
noi vindeca ți, să atingem cu credin ță poala veșmântului lui Hristos.
59. El nu ignor ă pe nimeni dintre cei care Îi ating haina, când este
întors cu spatele la ei: c ăci Dumnezeu n-are nevoie de ochi pentru a vedea,
nici de alte sim țuri trupești, ci posed ă î n E l c u n o ștința tuturor lucrurilor.
Fericit, deci, este cel ce atinge m ăcar extremitatea Cuvântului: c ăci cine
poate să-L cuprind ă în întregime? Dar pentru a reveni la aceea care era
bolnavă încă, noi atribuim moartea sa nou ă, nu întârzierii lui Hristos, dac ă
întârziem mult timp momentul intr ării în Biseric ă.
60. „Slujitorii, se zice, venir ă să spună conducătorului: nu Îl mai
deranjați, fiica dumneavoastr ă a murit”. Mai întâi s ă examinăm următoarele
aspecte: înainte de a învia o moart ă, pentru a produce credin ța El a început
să vindece. Și pentru a v ă învăța că fluxul de sânge s-a oprit spre pild ă nouă
tocmai în momentul în care El s-a întors spre una iar cealalt ă, astfel, s-a
vindecat. De asemenea, noi s ărbătorim învierea istoric ă începând cu
Răstignirea Domnului, demonstrând credin ța în învierea de ob ște. De
asemenea, na șterea este anun țată Mariei de o femeie stearp ă pentru a ne face
să credem c ă o Fecioar ă va naște; totodat ă și Maria a în țeles că Elisabeta va
naște și nu s-a îndoit de misiunea ei de mam ă.
61. „Slujitorii, se zice, au venit s ă spună conducătorului: nu Îl mai
deranjați!” Ei demonstreaz ă că nu cred în învierea pe care Iisus a profe țit-o
în Lege1094, înviere împlinit ă în Evanghelie. De asemenea, sosit la casa lui
Iair, El a luat cu Sine pu țini martori pentru învierea ce urma s ă se produc ă:
căci nu erau mul ți cei care au crezut, de la început, în înviere. La fel, când
Domnul zice: „copila nu e moart ă ci doarme”, „ei au râs de El” este scris.
62. Căci ei râdeau deoarece nu credeau. Ei plâng pe mor ții lor
deoarece îi cred mor ți. Dar când ai credin ța în înviere nu consideri c ă au
murit ci c ă sunt adormi ți. Și ceea ce zice Matei1095 are referire la cele
discutate: erau în casa lui Iair cânt ăreți din flaut și o mulțime zgomotoas ă –
fie pentru a urma obiceiul str ămoșilor în vederea accentu ării lamenta țiilor,
fie din cauz ă că Sinagoga, cu toate cânt ările Legii și cu învățătura ei, nu a
știut să perceapă bucuria harului.

1094 Ps. 15, 10.
1095 Mt. 9, 23.

Sfântul Ambrozie al Milanului
19663. Luând, deci, mâna copilului, Iisus vindec ă pe copil ă și porunci
celor de fa ță să-i dea de mâncare. Aceasta demonstreaz ă că fetița este în
viață, nu este o fantom ă, ci este o realitate. Fericit cel c ăruia Înțelepciunea îi
întinde mâna! Dea Domnul ca În țelepciunea s ă susțină activitățile noastre,
ca Dreptatea s ă dea mâna cu noi, ca Iisus s ă mă primeasc ă, îndepărtând
erorile să ne restabileasc ă mântuindu-ne. Poruncindu-le s ă-i dea de mâncare
exprimă importan ța hranei cere ști, adică Împărtășania, Trupul și Sângele
Domnului: „Veni ți să mâncați pâinea și să beți vinul pe care eu vi le-am
pregătit”1096.
64. Care este, totu și, cauza unei astfel de diferen țe: mai sus era
amintită învierea fiului v ăduvei în public; aici El îndep ărtează surplusul de
martori. Eu cred c ă și aici se manifest ă înțelepciunea Domnului: pentru fiul
văduvei se ruga Biserica dar pe ntru fiica lui Iair erau pu țini care credeau în
înviere.
65. „Și de fiecare dat ă când lumea va refuza s ă vă primeasc ă, ieșiți de
acolo și scuturați-vă chiar și praful de pe picioarele voastre ca m ărturie
împotriva lor.”1097.
Cum trebuie s ă fie cel care anun ță Împărăția lui Dumnezeu,
menționează preceptele Evangheliei: f ără baston, traist ă, încălțăminte și
bani, adic ă fără a căuta ajutorul resurselor materiale, abandonat credin ței și
având încredere c ă atunci când nu va urm ări bunăstarea material ă i se va
oferi chiar și aceasta. Se poate în țelege și un alt sens de aici: acest pasaj are
ca scop formarea unei st ări suflete ști de mare spiritualitate, nu numai
renunțând la putere și disprețuind bogățiile ci îndep ărtând chiar și atracțiile
trupului.
66. Apostolilor li s-a dat înainte de toate și recomandarea general ă de
pace și perseveren ță: ei sunt cei care vo r aduce pacea, vor p ăstra
perseveren ța, vor observa respectarea legilor ospitalit ății: nu se cuvine unui
propovăduitor al Împ ărăției cerurilor, spuse Iisus, s ă alerge din cas ă în casă,
încălcând legile ospitalit ății. Dacă ei nu sunt primi ți, au îndemnul de a
părăsi acea cas ă. Dar ospitalitatea este recompensat ă: asigurând pacea
oaspeților noștri, ei vor duce cu sine praful p ăcatelor noastre, adic ă ni le vor
ierta.
67. Când alegem o cas ă suntem în c ăutarea unei gazde bune. Care ar fi
gazda cea mai bun ă pentru vestitorii apostolici decât Biserica și Iisus care
are obiceiul de a ne sp ăla picioarele, indiferent cât de murdare ar fi (sufletul
murdar de noroiul p ăcatelor). El binevoie ște să le spele pentru a ne continua

1096 Prov. 9, 5.
1097 Lc. 9, 1.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

197drumul. El este, deci, Singurul pe care nimeni nu trebuie s ă-L părăsească, pe
care nimeni nu trebuie s ă-L înlocuiasc ă. Lui I s-a spus, pe bun ă dreptate:
„Doamne, la cine s ă mergem? Tu ai cuvintele vie ții veșnice”1098. Vedeți
cum Petru respect ă preceptele spirituale? El are meritul de a fi luat parte la
Cina cea de tain ă.
68. Este important ca, înainte de toate, s ă cercetăm credin ța unei
Biserici: dac ă Iisus este locuitorul s ău, trebuie, f ără nici o îndoial ă, să-L
urmăm; dar dac ă un popor de rea credin ță sau un înv ățător eretic deformeaz ă
adevărul, scris este s ă evităm comuniunea cu eret icii, evitând aceast ă
biserică. Trebuie s ă scuturăm praful picioarelor pentru ca s ă nu ne murd ărim
și noi sufletul. C ăci dacă vestitorul Evangheliei trebuie s ă ia asupra lui
infirmitățile corporale ale popor ului credincios, s ă le facă să dispară
acțiunile lor zadarnice, comp arabile cu praful – dup ă cum este scris: „Cine
este slab și eu să nu fiu slab?”1099 – trebuie îns ă, de asemenea, s ă abandonăm
orice Biseric ă care respinge credin ța cea dreapt ă și nu posed ă baza
propovăduirii apostolice, pentru a nu fi stropi ți și murdăriți de credin ța
greșită. Apostolul, la rândul s ău, afirmă lămurit acest lucru: „De omul eretic,
după întâia și a doua mustrare, dep ărtează-te”1100.
69. Și El le-a zis: „da ți-le voi s ă mănânce”! Dar ei au zis: „Nu mai
sunt decât 5 pâini”1101. Care este ra țiunea pentru care patimile (suferin țele)
lui Ioan sunt povestite mai jos -înc ă de acum se aminte ște, prin cuvintele lui
Irod- că Ioan era deja mort1102? Probabil pentru c ă, după sfârșitul Legii,
alimentul Evangheliei a început s ă hrănească inimile înfometate ale
popoarelor? De altfel, dup ă ce femeia cu scurgere de sânge a fost vindecat ă –
simbolizând Biserica – și după ce Apostolii au fost trimi și la propov ăduirea
Împărăției cerurilor, s-a vorbit despre alimentul spiritual distribuit
oamenilor. Dar s ă remarcăm cui l-a distribuit: nu nep ăsătorilor, nu celor care
au anumite demnit ăți ci celor care caut ă pe Hristos precum acei oameni în
deșert. Cei care nu se arat ă dificili, aceia sunt primi ți de Hristos, și Cuvântul
lui Dumnezeu conlucreaz ă cu ei.
70. Vindecându-i de r ănile dureroase ale p ăcatului, El le potole ște
foamea cu alimente spirituale. Astfel, nimeni nu prime ște hrana lui Hristos

1098 In. 6, 69-70.
1099 II Cor. 11, 29.
1100 Tit 3, 10.
1101 Lc. 9, 13.
1102 cf. Lc. 9, 9.

Sfântul Ambrozie al Milanului
198dacă nu a fost mai întâi vindecat, și cei pe care îi invit ă la masă sunt dinainte
vindecați chiar prin invita ție1103.
Dacă era un șchiop, el primea posibilitatea de a merge pentru a veni,
dacă era un orb el primea vindecarea ochilor.
71. Permanent o ordine tainic ă este observat ă: mai întâi iertarea
păcatelor ofer ă remediu r ănilor, apoi alimentul celest se înmul țește. Totuși,
această mulțime nu este înc ă hrănită cu bucate consistente; sufletele ca re
n-au încă credință solidă nu pot să se hrănească, dintru început, cu Trupul și
Sângele Domnului: „Cu lapte v-am hr ănit, nu cu bucate, c ăci încă nu puteați
mânca și încă nici acum nu pute ți”1104. Cele 5 pâini corespund laptelui;
hrana solid ă este Trupul lui Hristos, b ăutura cea bun ă este Sângele
Domnului. Nu deodat ă putem mânca și bea orice. Exist ă, deci, un prim
aliment.
Sunt două situații în Biblie: înmul țirea celor 5 pâini, apoi înmul țirea
celor 7 pâini. Aceasta înseamn ă că în evolu ția spiritual ă se începe gradat:
mai întâi 5 pâini, apoi 7, apoi Trupul și Sângele Domnului.
72. Să nu abandon ăm deci cu nici un pre ț un astfel de Înv ățător, care
binevoiește să ne distribuie alimentele dup ă puterea fiec ăruia, pentru ca cel
slab să nu fie cople șit de o hran ă prea solid ă sau ca alimentele u șoare să nu
sature pe cel puternic; c ăci „cel care este neputincios trebuie s ă mănânce
legume”1105 și cel care deja a sc ăpat de piedicile sl ăbiciunii va mânca din
cele 5 pâini și din cei 2 pe ști. Cel pu țin, dacă nu îndrăznește să ceară
mâncare, s ă abandoneze toate bunurile sale și să se grăbească spre cuvântul
lui Dumnezeu: începând s ă-l înțeleagă, el va începe s ă-i fie foame: Apostolii
observă pe cel înfometat; chiar dac ă ei nu înțeleg încă de ce anume le e
foame, Hristos îi în țelege: El știe că nu le e foame de hrana material ă ci de
hrana Sa. Și El zice: „Nu vreau s ă-i trimit înapoi fl ămânzi, ca s ă nu se
istovească pe cale”1106. În calitatea Sa de Înv ățător bun, El cere zel și
alimenteaz ă forțele.
73. Cel trimis înapoi sl ăbește pe drum, adic ă pe traseul vie ții. El
trebuie să cunoască puterea divino-uman ă a lui Iisus Hristos, înainte de a
ajunge la Tat ăl ceresc.
74. Pentru ca s ă nu slăbească pe drum „da ți-le voi să mănânce” zice
El. Dar ei zic: „Nu avem decât 5 pâini și 2 pești, să mergem s ă cumpărăm

1103 Este vorba de pilda nun ții fiului de împ ărat. Cuvântul ca invita ție este harul
convertirii, care ac ționează în interiorul omului procurând deja vindecarea.
1104 I Cor. 3, 2.
1105 Rom. 14, 2.
1106 Mt. 15, 32.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

199alimente pentru toat ă această mulțime”. Apostolii înc ă nu înțeleseseră că
hrana poporului credincios nu e obiect de cump ărat. Hristos știa acest lucru;
El știe că noi trebuie s ă fim răscumpărați și că ospățul Său e gratuit.
Ucenicii nu aveau înc ă hrana care putea s ă ne răscumpere. Îns ă, ei aveau
deja hrana care putea s ă ne potoleasc ă foamea, ei aveau hrana care putea s ă
ne fortifice, c ăci „pâinea, inima omului o înt ărește”1107. Domnul are, deci,
milă pentru ca nimeni s ă nu-și piardă puterile pe drum. Dac ă, deci, cineva
slăbește în putere, nu este deloc din vi na lui Iisus ci din cauza lui, c ăci voi
nu aveți nimic de imputat Domnului care va fi „biruitor” când va judeca1108.
Ce veți zice voi Celui care v-a acordat tot spijinul? Nu este El Cel care
v-a conceput, Cel care v-a hr ănit? Hrana Sa este for ță, este curaj. Dar dac ă
voi, prin neglijen ța voastră, ați cheltuit for ța pe care a ți primit-o, nu
alimentele cere ști vă lipsesc ci cele ale suflet ului vostru. Precum Domnul,
care face s ă plouă peste cei drep ți și peste cei nedrep ți1109, hrănește, de
asemenea, și pe cei nedrep ți și pe cei drep ți.
75. Nu datorit ă hranei, Sfântul Ilie, deja obosit de drum, mergea timp
de 40 de zile?1110 și această hrană un înger i-o d ădea. Dar voi, dac ă Hristos
vă hrănește și dacă voi păstrați hrana astfel primit ă, veți merge, nu 40 de zile
și nopți ci, 40 de ani de la ie șirea din Egipt pân ă la sosirea în țara
îmbelșugată, în pământul unde curge lapte și miere, promis cu jur ământ de
către Domnul str ămoșilor evreilor1111. Este pământul din care trebuie s ă
căutați resursele, cel care posed ă dulceața1112; nu e vorba de p ământul acesta
uscat ci cel bogat în hrana lui Hristos, care, supus domniei Împ ăratului
veșnic, este locuit de mul țimea sfinților.
76. Hristos distribuie, deci, hrana cea de toate zilele. Și El, fără
îndoială, vrea să o dea tuturor, nu refuz ă pe nimeni, c ăci El este furnizorul
tuturor; dar când El rupe pâinile și le dă ucenicilor, dac ă voi nu întinde ți
mâinile pentru a primi hrana voastr ă, voi veți pierde puterile pe cale. Și nu
veți putea da vina pe El: El are mil ă și împarte; dar El ofer ă celor care
locuiesc cu El, chiar în de șert, care nu-L p ărăsesc nici în prima, nici în a
doua, nici în a treia zi, c ăci scris este: „Mil ă Îmi este de mul țime, că iată
sunt trei zile de când a șteaptă lângă Mine”1113. Ce bunăvoință, ce umanitate

1107 Ps. 103, 17.
1108 Ps. 50, 5.
1109 Mt. 5, 45.
1110 III Regi 19, 6 ș.u.
1111 Ex. 3, 8; 13, 5.
1112 Mt. 12, 43.
1113 Mt. 15, 32.

Sfântul Ambrozie al Milanului
200este inspirat ă oamenilor! El nu vrea s ă-i lase să plece flămânzi; El nu vrea
asta pentru ca ei s ă nu oboseasc ă pe cale.
77. Nu sl ăbiți, deci, sub îndreptarea Domnului; l ăsați-vă restabiliți de
El; nu vă leneviți acum cu gândul c ă veți obosi mai târziu. Ce ve ți răspunde
Lui sau cum v ă veți scuza, dac ă voi ați pierdut for ța hranei pe care El v-o
asigura? Voi nu pute ți să ziceți că nu v-a dat hran ă pentru că El a dat tuturor.
Voi nu pute ți să ziceți că El n-a vrut ca voi s ă faceți binele, propunându-v ă
binele și lipsa binelui pentru ca libertatea voastr ă să nu fie constrâns ă ci
voluntară1114. Căci există o mare diferen ță între cel care ac ționează prin
constrângere și împotriva lui și cel care alege singur ceea ce e bine: „dac ă eu
fac ceva din necesitate este o misiune care mi s-a încredin țat; dacă este de
bunăvoie, voi avea plat ă”1115. Să considerăm, deci, c ă noi ne vom înf ățișa la
judecata lui Hristos și că lucrarea noastr ă va arde1116. Noi nu vom putea
deloc să ne scuzăm; căci El ne va zice precum a spus odinioar ă prin Profet:
„Poporul meu, ce ți-am făcut sau cu ce te-am îngreunat? R ăspunde-mi”1117.
El va zice celui care va fi c ăzut pe cale: „De ce-ai c ăzut pe cale? Nu am
făcut pâini, nu le-am binecuvântat, nu ți le-am dat? dar tu de ce n-ai vrut s ă
le primești?”
78. Câți vor slăbi pe drum dup ă aceste predici care pot fi numite ca
pâini pentru c ă „nimeni nu poate numi pe Domnul Iisus decât prin Duhul
Sfânt”1118. Câți vor slăbi și se vor duce pe c ăile păgânilor și pe căile
strâmbe, desfrânate! Dar slav ă Domnului c ă nu sunt în num ăr mare cei ce-L
părăsesc. Dar nu Iisus este cauza sl ăbirii lor în credin ță, chiar atunci când
cineva slăbește: căci El dăruiește tuturor celor care Îl urmeaz ă, de sunt 5 mii
sau 4 mii.
79. Numărul nu este indiferent, or dinea nu este indiferent ă, resturile
celor care m ănâncă nu sunt indiferente. De ce acei mai numero și, cei 5 mii
sunt hrăniți cu 5 pâini, adic ă un număr mic, și cei mai pu țin numero și, cei 4
mii sunt hr ăniți cu 7 pâini, adic ă un număr mai mare? Divinitatea arat ă mai
mult dacă o măsură mai mică a fost abundent ă pentru un mai mare num ăr.
De ce ceea ce este mai pu țin s-a adăugat la ce este mai mult? C ăci noi citim
mai întâi c ă 5 mii fuseser ă hrănite cu 5 pâini, apoi 4 mii cu 7 pâini. S ă
căutăm, deci, taina pe care minunea o prezint ă.

1114 Filimon 14.
1115 I Cor. 9, 17.
1116 I Cor. 3, 15.
1117 Miheia 6, 3.
1118 I Cor. 12, 3.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

20180. Deci, cei 5 mii reprezint ă cele 5 sim țuri ale trupului care au primit
de la Hristos hran ă corespunz ătoare trupului; în privin ța celor 4 mii, de și ei
sunt încă în trup și în aceast ă lume care este compus ă din 4 elemente, nu
este, totuși, fără motiv că ei au primit hrana ve șnică, ei sunt deja pe aceea și
treaptă cu lumea, ei care vor fi deasupra lumii c ăci, deși ei sunt din aceast ă
lume, nu sunt, totu și, închiși în ea. Lor li se ofer ă hrana ve șnică: căci în 6
zile lumea a fost f ăcută, a 7-a fiind zi de odihn ă pe care Domnul a sfin țit-o.
În afara lumii se afl ă, deci, odihna; în afara lumii, de asemenea, roada
odihnei. De asemenea, „Ferici ți făcătorii de pace, c ă aceia fiii lui Dumnezeu
se vor chema”1119. Căci, Dumnezeu fiind mai presus de lume, nimeni cu
siguranță nu poate s ă-L vadă pe Dumnezeu dac ă mai întâi nu dep ășește
această lume printr-o atitudine spiritual ă. Astfel, a șaptea fericire este pentru
făcătorii de pace. De asemenea, r ămân 7 co șuri cu firimituri pentru cei 4
mii. Nu este lipsit ă de importan ță această pâine a sabatului, pâinea sfin țită,
pâinea odihnei. Și, probabil, dac ă începeți să mâncați cele 5 pâini prin
simțurile voastre, eu voi îndr ăzni să spun: dup ă cele 5 pâini și cele 7, în al
treilea loc, nu pe p ământ, veți mânca 8 pâini, precum cei care sunt în ceruri;
căci cum cele 7 pâini sunt pâinile odihnei, astfel cele 8 pâini sunt pâinile
învierii. Deci, cei care au fost hr ăniți cu pâini au perseverat trei zile și,
probabil, au ob ținut credin ța deplină și siguranța învierii ce va s ă vină. De
asemenea, și sfinții spun: „las ă-ne să mergem în pustie cale de trei zile, ca s ă
aducem jertf ă Domnului Dumnezeului nostru”1120. Dar asta va veni la
timpul său. Cât prive ște cele 5 pâini, Sfântul Ioan m-a înv ățat ceea ce eu
ignorasem, ceea ce nu m ă învățase Sfântul Evanghelist Matei, nici Sfântul
Evanghelist Luca –c ăci fiecare a primit un har deosebit-, el m-a înv ățat,
ziceam, c ă cele 5 pâini erau de orz. Nu e lipsit de importan ță faptul că
această hrană era la îndemâna trupului. Dar de ce pâini de orz? Pentru c ă
trebuie să se hrănească mai întâi cu lapte, apoi cu carne cel care vine la
credință; căci „încă nu putea ți mânca”1121 și, probabil, mul ți dintre noi nu
pot încă; căci, din moment ce exist ă printre noi certuri și disensiuni, nu-i a șa
că suntem trupe ști și ne conducem dup ă moduri omene ști? Alimentele sunt
adaptate for țelor fiecăruia: orz mai întâi, apoi grâu, în timp ce celui mai
puternic – precum lui Ilie1122 – i se dă o pâine din f ăina făcută din măduva
grâului, din care p ăcătoșii nu pot s ă se hrănească.

1119 Mt. 5, 9.
1120 Ex. 5, 3.
1121 I Cor. 3, 2-3.
1122 III Regi 17, 12.

Sfântul Ambrozie al Milanului
20282. Există diferențe nu numai referitor la pâine, ci și la număr și la
mediul desf ășurării evenimentului: aceia sunt a șezați pe iarbă, aceștia pe
pământ; cei 5 mii pe iarb ă, cei 4 mii pe p ământ. A c ălca pe pământ este mai
mult decât a fi întins pe iarb ă: cei ale c ăror simțuri sunt înc ă carnale iubesc
moliciunea și, în consecin ță, sunt așezați pe iarbă – căci tot trupul este ca
iarba1123; pentru ceilal ți din pământul produc ător de grâu, de vin și de măslin
obțin ei alimentul harului. Unii sunt a șezați, alții sunt întin și căci se
odihnesc mai bine stând întin și.
Există acolo 2 pe ști: harul celor dou ă Testamente, în timp ce cele 7
pâini sunt darurile Sfântului Duh.
83. Cei 4 mii, aduna ți din cele 4 col țuri ale lumii și simbolizând
Biserica, primesc hrana unui har mai mare, dup ă cum este scris: „mul ți de la
răsărit și de la apus vor veni și vor sta la mas ă cu Avraam, cu Isaac și cu
Iacob în împ ărăția cerurilor1124.
Într-un loc este numai binecuvântare, aici ac țiunea harului de
asemenea1125. Da, Domnul are obiceiul de a da harurile Tat ălui Bisericii
Sale, de a revela celor mici cele ascunse celor în țelepți ai lumii1126.
Binecuvântarea este, deci, pe ntru noi care suntem mai pu țin înălțați,
acțiunea harurilor pentru cei care au biruit sl ăbiciunile trupului prin sfântul
martiriu.
84. Există, de asemenea, o alt ă taină în faptul c ă poporul m ănâncă și
se satură și că Apostolii sunt cei care îi servesc. C ăci sațietatea indic ă și
arată foamea alungat ă pentru totdeauna pentru c ă noi nu vom mai avea
foame odat ă ce am primit hrana lui Hristos; de asemenea, slujirea
Apostolilor prefigureaz ă împărțirea Trupului și Sângelui Domnului. Dar
divinul, la cele 5 pâini, pentru cei 5 mii de oameni, este exprimat prin
înmulțirea lor, care a s ăturat poporul.
85. Ca un flux de ap ă, în mâinile slujitorilor (Apostolilor), f ără a rupe
și fără a le atinge, buc ățile de hran ă apăreau spontan. Când citim astfel de
lucruri ne mir ăm precum apele cu valuri ce se succed f ără încetare. Aceasta
s-a împlinit pentru a ne face s ă vedem lucruri pe care noi nu le putem vedea.
Prin acestea, El a prezentat, în mod evident, c ă el este Creatorul tuturor și al
lumii materiale, care nu este preexistent ă, cum spun filosofii, ci creat ă.
86. Iată aici ce este uimitor: tot ce be ți din cursul de ap ă nu este
înregistrat ca pierdere; totul este înlocuitor, precum și în fântâni apa luat ă

1123 Is. 40, 6.
1124 Mt. 8, 11.
1125 In. 6, 11.
1126 Mt. 11, 25.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

203este înlocuit ă. Dar chiar și fluviile, dac ă ele nu pierd nimic, totu și, nici nu
câștigă nimic. Dar aceast ă pâine pe care o rupe Iisus este, în privin ța tainei,
cuvântul lui Dumnezeu și predica despre Hristos: împ ărțită, ea se
înmulțește, căci prin câteva predici El a dat tuturor popoarelor hran ă din
abundență; El ne-a dat predicile precum ni ște pâini și în timp ce noi le
gustăm ele se înmul țesc în gura noastr ă. De asemenea, în mod vizibil și de
necrezut, aceast ă pâine, când o împarte, când o ofer ă, când se m ănâncă, se
adună fără a suferi nici o diminuare.
87. Și să nu vă îndoiți că acest aliment se înmul țește în mâinile care o
distribuie, fie în gurile care o m ănâncă pentru că, în toate acestea, m ărturia
activității noastre este invocat ă pentru a înt ări credința noastră. Este precum
la nuntă, când apele iau culoarea vinului în timp ce slujitorii lucreaz ă și
chiar cei care umpluser ă cu apă ulcioarele scoseser ă un vin pe care ei nu-l
pregătiseră1127.
Înțelegeți, dacă puteți, realitățile tainice. Aici, în timp ce mul țimile
mănâncă, bucățile se înmul țesc pe măsură ce se consum ă și din cele 5 pâini
se adună resturi mai multe decât ceea ce fu sese la început; în acest caz,
natura nu sufer ă o micșorare. De asemenea, vinul transformat este de
calitate mai bun ă decât vinul natural pentru c ă și el provine din
atotputernicia Creatorului. Vede ți prin ce fapte El dovede ște pronia Sa: în
timp ce servitorul vars ă apa, mirosul transformat îmbat ă, culoarea
modificat ă naște încredere, savoarea b ăuturii cople șește.
88. Păgânii compar ă binefacerile lui Hristos nu cu ac țiunile ci cu
ficțiunile dumnezeilor lor. Fabulele lor, într-adev ăr, menționează că era un
rege care schimba în au r tot ce atingea; dar ospe țele lui erau funeste:
șervețelele, chiar, apucate cu degetele sale se înt ăreau și hrana trosnea în
gura sa, procurându-i nu alimente ci r ăni și băutura se lipea de gâtlejul s ău,
neputând s ă înainteze nici s ă refuleze. Minuni conforme dorin țelor lor!
Prezențe conforme cu o asemenea solicitare! Libertate dup ă felul autorului!
Așa sunt minunile idolilor: când ele par c ă fac servicii, ele sunt, de fapt,
foarte dăunătoare. Prin contrast, bine facerile lui Hristos par m ărunte dar, de
fapt, sunt foarte mari. De asemenea, nu unuia ci mul țimilor ofer ă El aceste
minuni. Hrana se înmul țea în gura celor ce mâncau și părea că este un
aliment pentru trup dar noi îl lu ăm pentru mântuirea ve șnică.
89. Dar de ce r ămâne mai mult pentru cei 5 mii și mai puțin pentru cei
4 mii? Pentru c ă cei 4 mii petrec 3 zile cu Hristos și, prin urmare, au

1127 In. 2, 6 ș.u.

Sfântul Ambrozie al Milanului
204pricinuit mai mult aliment ceresc (dac ă cei 4 mii au l ăsat mai pu ține resturi
înseamnă că ei au mâncat mai mult).
90. Și nu e fără importan ță faptul că rămășițele mulțimii sunt adunate
de Apostoli, c ăci voi pute ți să aflați lucrurile divine mai u șor la cei ale și
decât în mul țime. Slav ă Domnului c ă mi-a fost dat s ă înțeleg: Aduna ți ceea
ce rămâne! Dac ă eu înțeleg aceast ă poruncă, și dacă o îndeplinesc, eu voi
avea multe lucruri, precum mul țimile. Ferici ți cei ce pot s ă culeagă ceea ce
lasă învățații!
91. Vedem cum trebuie s ă culegem. Legea a zis: Nu fi ți desfrâna ți!
Hristos a rupt aceast ă pâine, a transmis cuvântul S ău fără a adăuga, de altfel,
ci dăruind din al S ău.
„Cine se uit ă la o femeie, poftind-o, a și săvârșit, deja, adulterul cu
ea”1128: iată un cuvânt care vine de la El. El a ad ăugat: „Dac ă ochiul tău
drept te în șeală, scoate-l”1129. Iată un altul: „Dac ă mâna ta te sminte ște, taie-
o”1130 și, „dacă s e v a c ăsători cea care a l ăsat-o soțul său, săvârșește
adulter”1131. Iată câte fragmente [care vorbesc] despre acela și lucru! Moise
zice că Avraam a avut doi fii, unul de la servitoare și celălalt de la femeia
liberă1132. Sfântul Apostol Pavel a zis: „acestea (femeile) sunt dou ă
testamente”1133; el a transmis acest cuvânt și a aflat taina. Fericit, deci, cel
care adun ă ceea ce Hristos a împ ărțit!
92. Dar pentru care ra țiune Hristos a umplut 12 co șuri? Nu este pentru
a pune cap ăt acestei dureri a poporului iude u: „mâinile lui au robit la
coșuri”1134? Altfel spus, poporul care, alt ădată, aduna noroiul în co șuri își
procură acum, prin crucea lui Hristos, alimentul vie ții cerești și adună hrana
credinței în ceea ce, odinioar ă, era noroiul necredin ței păgâne. Nu este șansa
unui num ăr mic ci a tuturor; c ăci cele 12 co șuri reprezint ă întâlnirea fiec ărui
trib în credin ță puternică, pentru c ă „pâinea inima omului o înt ărește”1135.
93. „Și El le zice: voi, cine spune ți că sunt Eu?” Simon „Petru
răspunse: Tu e ști Hristosul lui Dumnezeu”.1136
Chiar opinia mul țimii nu este f ără interes: unii credeau în învierea
Sfântului Ilie, pe care îl credeau venit pe p ământ, alții în învierea lui Ioan,

1128 Mt. 5, 28.
1129 Mt. 5, 29.
1130 Mt. 5, 30.
1131 Mt. 5, 32.
1132 Gen. 21, 2.9.
1133 Gal. 4, 24.
1134 Ps. 80, 5.
1135 Ps. 103, 17.
1136 Lc. 9, 20.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

205pe care ei îl știau decapitat sau în învi erea unuia dintre profe ții vechi. Dar a
căuta aceasta este mai presus de noi. C ăci, dacă îi ajunge Apostolului Pavel
că-L cunoaște pe Hristos Cel r ăstignit1137, de ce aș vrea eu s ă cunosc mai
mult pe Hristos? În acest cuvânt este exprimat ă divinitatea și Întruparea și
realitatea R ăstignirii. De altfel, de și ceilalți apostoli îl știu și ei, totu și,
numai Petru r ăspunde: „Tu e ști Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu”. El a
îmbrățișat, deci, toate lucrurile exprimând și firea și numele care rezum ă
virtuțile. Vom pune întreb ări despre crearea lui Dumnezeu, când Pavel a
gândit că el nu știe nimic în afar ă de Iisus Hristos Cel R ăstignit, când Petru
a crezut c ă nu trebuie s ă te mărturisești decât Fiului lui Dumnezeu? Noi
căutăm, cu ochii sl ăbiciunii omene ști, când și cum S-a n ăscut și care este
măreția Sa. Pavel a recunoscut în toate acestea piedica întreb ărilor mai mult
decât folosul edific ării și de atunci a d ecis de a nu ști nimic în afar ă de Iisus
Hristos. Petru a știut că întru Fiul lui Dumnezeu sunt toate lucrurile c ăci
„Tatăl a dat totul Fiului”1138; dacă El a dat totul, El a transmis ve șnicia și
măreția pe care o are. Dar de ce s ă merg atât de departe? Sfâr șitul credin ței
mele este Hristos, sfâr șitul credin ței mele este Fiul lui Dumnezeu; El nu mi-
a permis s ă cunosc taina Întrup ării Sale, dar El nu mi-a permis s ă ignor
realitatea acesteia.
Credeți, deci, în felul în care Petru a crezut, ca s ă fiți fericiți voi
înșivă, pentru a merita s ă înțelegeți: „căci nu carnea și sângele ți-au revelat
ție acestea, ci Tat ăl meu care este în ceruri”. Într-adev ăr, carnea și sângele
nu pot să dezvăluie decât ceea ce este p ământesc; dimpotriv ă, cel care
vorbește despre tainele spir ituale nu se sprijin ă pe învățătura trupului ci pe
inspirația divină. Nu vă odihniți, deci, pe cele lume ști ale trupului pentru a
nu deveni voi în șivă trupești. Căci cine se robe ște cărnii este carne și „cine
se apropie de Dumnezeu este un duh cu El”1139. „Sufletul Meu nu va r ămâne
mai mult cu ace ști oameni pentru c ă ei sunt trupe ști”1140.
95. Dar slav ă Domnului c ă cei care ascult ă nu sunt carne și sânge ci,
străini de poftele c ărnii și sângelui; fiecare poate s ă spună: Eu nu m ă voi
teme ce-mi va face mie omul1141! Cine a învins carnea este temelia Bisericii
și dacă el nu poate s ă-l egaleze pe Petru, poate, totu și, să-l imite. C ăci
darurile lui Dumnezeu sunt multe: nu numai c ă El a restabilit ceea ce era al
nostru ci, înc ă, ne-a dat ceea ce Îi era propriu.

1137 I Cor. 2, 2.
1138 In. 3, 35.
1139 I Cor. 6, 17.
1140 Gen. 6, 3.
1141 Ps. 55, 5.

Sfântul Ambrozie al Milanului
20696. Există, totuși, întrebarea: De ce mul țimile nu vedeau în El altul
decât [pe] Ilie sau Ieremia sau Ioan Botez ătorul. Ilie, probabil, pentru c ă
acesta fusese ridicat cu trupul la cer; dar Hristos nu este Ilie: unul este
ridicat, cel ălalt revine; unul este ridicat, cel ălalt n-a crezut c ă se ridică la
egalitatea cu Dumnezeu1142; unul e r ăzbunat de fl ăcările pe care le
cheamă1143, celuilalt i-a pl ăcut, mai degrab ă, să vindece pe persecutorii s ăi
decât să-i piardă. Dar de ce L-au crezut Ieremia? Probabil pentru c ă fusese
consacrat Domnului înc ă de la sânul matern. Dar El nu ac ționează ca
Ieremia. Unul e consacrat, cel ălalt consacr ă pe alții; sfințirea unuia a început
cu trupul s ău, celălalt este Sfântul Sfin ților. De ce, totu și, poporul L-a crezut
a fi Ioan? Ar fi pentru faptul c ă de la sânul mamei el percepea prezen ța
Domnului? Dar El nu ac ționează ca Ioan: unul adora fiind la sân, cel ălalt era
adorat; unul boteza cu ap ă, Hristos în Duhul Sfânt; unul recomanda
pocăința, celălalt ierta pe p ăcătoși.
97. De asemenea, Petru n-a a șteptat părerea poporului ci a exprimat
părerea sa spunând: „Tu e ști Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu”. Cel care
este, este totdeauna, n-a început și nici n-a încetat s ă existe. Bun ătatea lui
Hristos este mare: aproape toate numirile Sale le-a descoperit ucenicilor S ăi:
„Eu sunt Lumina lumii”1144; și, totuși, acest nume prin care El se reveleaz ă,
El l-a acordat ucenicilor S ăi, zicând: „Voi sunte ți lumina lumii”1145.
„Eu sunt pâinea cea vie”1146; și „o pâine, un trup suntem cei mul ți”1147.
„Eu sunt vi ța cea adev ărată”1148; și El vă spune: „Eu te-am s ădit ca pe o vi ță
de soi, ca pe cea mai curat ă sămânță”1149. Hristos este piatra – „ Și toți,
aceeași băutură duhovniceasc ă au băut, pentru c ă beau din piatra
duhovniceasc ă ce îi urma. Iar piatra era Hristos”1150. El nu a refuzat harul
acestui nume ucenicului S ău, astfel încât îl nume ște Petru pentru c ă el va
avea trăinicia constant ă a pietrei, în materie de credin ță, deci fermitatea
credinței.
98. Străduiți-vă, deci, să fiți piatră la rândul vostr u; în consecin ță,
căutați piatra nu în afar ă ci în voi. Piatra voastr ă este lucrarea voastr ă care
construiește locuința voastră, pentru ca nici o vije lie a duhurilor rele s ă nu o

1142 Filip. 2, 6.
1143 III Regi 18, 38.
1144 In. 8, 12.
1145 Mt. 5, 14.
1146 In. 6, 51.
1147 I Cor. 10, 17.
1148 In. 15, 1.
1149 Ier. 2, 21.
1150 I Cor. 10, 4.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

207poată dărâma. Piatra voastr ă reprezint ă credința; credin ța este temelia
Bisericii. Dac ă voi sunte ți piatră, sunteți în Biseric ă, pentru c ă Biserica
odihnește pe piatr ă. Dacă voi sunte ți în Biseric ă, porțile iadului nu v ă vor
birui: por țile iadului sunt por țile morții și porțile morții nu pot fi ale
Bisericii.
99. Dar ce sunt por țile morții, altfel spus por țile iadului, dac ă nu
diferitele feluri de p ăcate? Dac ă voi, desfrâna ți, ați trecut prin por țile morții,
dacă voi răniți dreapta credin ță, voi ați atins por țile infernului. Dac ă ați
comis un p ăcat de moarte, a ți trecut por țile morții. Dar Dumnezeu are
puterea de a v ă ridica din por țile morții pentru ca voi s ă exprimați toate
laudele fa ță de El la por țile fiicei Sionului1151. În privin ța porților Bisericii,
acestea sunt por țile purității, porțile dreptății, pe care dreptul s-a deprins s ă
le treacă: „Deschide ți-mi mie por țile dreptății, intrând în ele voi l ăuda pe
Domnul”1152. Dar cum poarta mor ții este poarta iadului, poarta drept ății este
poarta lui Dumnezeu; c ăci „Aceasta este poarta Domnului; drep ții vor intra
prin ea”1153. Astfel, fugi ți de încăpățânarea păcatului, pentru ca por țile
iadului să nu poată să vă biruie: căci dacă păcatul este st ăpân pe voi, poarta
morții a biruit. Fugi ți, deci, de certuri, de dezbin ări, de discu ții zgomotoase
și tumultuoase, pentru a nu trece por țile morții. Căci Domnul Iisus n-a vrut,
la început, s ă fie nimic scris pentru a nu face nici o tulburare; El porunce ște
ucenicilor S ăi să nu spună nimănui că „Fiul Omului trebuie s ă pătimească
multe și să fie defăimat de c ătre bătrâni și de către arhierei și de către
cărturari și să fie omorât, iar a treia zi s ă învieze”1154.
100. Și, probabil, Domnul a ad ăugat aceasta pentru c ă El știa cât de
greu chiar discipolii s ăi vor crede în R ăstignire și Înviere; atunci El Însu și a
preferat s ă afirme despre r ăstignirea și învierea Sa, pentru ca evenimentul s ă
dea naștere credin ței și nu îndoielii. Deci, Hristos n-a vrut s ă se
preamărească ci El a dorit mai mult s ă pară fără slavă pentru a suporta
suferința; și voi, care v ă nașteți fără slavă, vă lăudați? Pe calea pe care a
mers Hristos trebuie s ă înaintați. Aceasta înseamn ă a-L recunoa ște, a-L
imita în smerenie și în bună cuviință1155, a cinsti crucea, cum El Însu și S-a
ridicat prin ea. A șa a fost și purtarea lui Pavel și prin ea s-a pream ărit: „Mie
să nu-mi fie a m ă lăuda decât în Crucea Domnului”1156.

1151 Ps. 9, 14.
1152 Ps. 117, 19.
1153 Ps. 117, 20.
1154 Lc. 9, 22.
1155 cf. II Cor. 6, 8.
1156 Gal. 6, 14.

Sfântul Ambrozie al Milanului
208101. Dar vedem de ce, dup ă Matei1157, noi găsim că ucenicii sunt
preveniți să nu spun ă nimănui că El este Hristos, în timp ce aici El le
poruncește să nu spună nimănui că El trebuie s ă sufere și să învie. Vede ți că
în numele lui Hristos se face totul. Hristos s-a n ăscut dintr-o fecioar ă, El a
săvârșit minunile în fa ța poporului, El a murit pentru p ăcatele noastre și a
înviat din mor ți. Dacă reducem unul din lucrurile s ăvârșite de Iisus
înseamnă să reducem șansele mântuirii noastre. C ăci chiar ereticii consider ă
că Î l a u p e H r i s t o s cu ei: nimeni nu neag ă numele lui Hristos; dar a nu
renega pe Hristos nu înseamn ă a recunoa ște tot ceea ce apar ține lui Hristos.
Pentru multe motive, deci, El porunce ște ucenicilor s ă tacă: pentru a în șela
pe diavol, pentru a evita mândria, pentru a înv ăța smerenia pe oameni și, de
asemenea, pentru ca ucenicii S ăi, încă imperfec ți, să nu fie zdrobi ți sub
greutatea unei afirma ții complete.
102. Să cercetăm acum pentru ce motiv El porunce ște, de asemenea,
sufletelor imperfecte s ă tacă. Dar aceasta chiar Scriptura ne-a descoperit,
căci „Dumnezeu zice p ăcătosului: de ce poveste ști tu drept ățile mele?”1158
de teamă ca, ascultându-l predicând, s ă nu urmăm rătăcirea sa, c ăci este un
stăpân rău precum diavolul, adesea și el amestec ă minciuna cu adev ărul,
pentru a acoperi cu înf ățișările adevărului mărturia sa fals ă.
103. Să descoperim și aceasta: acum este prima dat ă când cere
ucenicilor de a nu spune nim ănui că este Hristos? sau El a recomandat
aceasta când i-a trimis pe cei 12 Apostoli și le-a prescris: „Nu merge ți în
calea păgânilor și nu intra ți în orașele samarinenilor; ci merge ți la oile
pierdute ale casei lui Israel, vindeca ți pe bolnavi, cur ățați pe lepro și, scoateți
pe demoni”; și „cerceta ți cine este în el [sat] vrednic și acolo rămâneți”1159.
Astfel, în acest loc vedem c ă este indicat ă vestirea lui Hristos Fiul lui
Dumnezeu.
104. Exist ă, deci, o porunc ă: de a-L predica pe Iisus. Și, în consecin ță,
noi, de asemenea, atunci când p ăgânii sunt chema ți la Biseric ă, trebuie s ă
respectăm ordinea recomand ărilor în felul urm ător: să-i învățăm mai întâi c ă
există un singur Dumnezeu, Creatorul lumii și al tuturor, prin care noi tr ăim,
existăm și ne mișcăm, și din semin ția Căruia ne tragem1160. Apoi noi vom
distruge ideea c ă există idoli, căci materia de aur, argint sau lemn nu poate
avea în ea energie divin ă. Convingându-i de existen ța unui singur
Dumnezeu, ve ți putea, datorit ă Lui, să dovediți că mântuirea ne-a fost dat ă

1157 Mt. 16, 20.
1158 Ps. 49, 16.
1159 Mt. 10, 5 ș.u.
1160 Fapte 17, 28.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

209prin Hristos, începând prin cee a ce a împlinit în trupul S ău și arătând
caracterul divin, în felu l de a face ca lumea s ă vadă în El mai mult decât un
om, învingând moartea El Însu și.
Într-adevăr, puțin câte pu țin, credin ța sporește: văzând că El este mai
mult decât un om, lumea va crede c ă este Dumnezeu; c ăci dacă dovedim c ă
El n-a putut împlini aceste lucruri f ără o putere divin ă, cum putem explica
existența acesteia în El?
105. Dar lumea ne va da, probabil, pu țin respect și puțină crezare:
citiți cuvântul adresat de Apostol atenienilor. Dac ă dorise dintr-odat ă să
distrugă ceremoniile idolatre, urechile p ăgâne respinseser ă cuvântul s ău. El
începe, deci, printr-un singur Dumnezeu, f ăuritorul lumii, spunând:
„Dumnezeu, Care a f ăcut lumea și toate cele ce sunt în ea”1161. Ei nu puteau
să nege că era un creator unic al lumii, singurul Dumnezeu, singurul Creator
al tuturor lucrurilor. El adaug ă că Stăpânul cerului și al pământului nu
concepe s ă locuiască în lucrurile mâinilor noastre; apoi c ă nu este posibil ca
arta uman ă să închidă în materia trec ătoare a aurului și argintului puterea
divinității; remediul la aceast ă greșeală este zelul poc ăinței.
Atunci el vine la Hristos; și totuși el nu a vrut s ă-l numeasc ă
Dumnezeu mai degrab ă decât om: „În om, Dumnezeu a explicat pentru
credința tuturor Învierea din mor ți”. Într-adev ăr, cel care predic ă trebuie s ă
se refere la persoane care s ă-l înțeleagă, pentru a nu fi ironizat înainte de a fi
înțeles. Cum atenienii crezuser ă că Iisus S-a f ăcut om și că o Fecioar ă a
zămislit de la Duhul, ei care ironizau pe cei care vorbeau de învierea din
morți? Totuși, Dionisie Areopagitul a crezut, și alții, de asemenea, au crezut
în acest om pentru a crede în Dumnezeu. Ce conteaz ă ordinea adev ărurilor
în care fiecare crede? Noi nu cerem perfec țiune de la început ci de la început
se produce perfec țiunea. El a înv ățat, deci, pe atenieni s ă urmeze acest
principiu și aceasta e porunca pe care noi trebuie s ă o păstrăm în privin ța
păgânilor. Dar atunci când Apostolii se adreseaz ă evreilor, ei ziceau c ă
Hristos este Cel care ne-a fost promis în c ărțile profetice. Profe ții nu-l
numeau direct și din propria lor autoritate Fiul lui Dumnezeu, ci un om
încercat, un om drept, un om înviat din mor ți, omul despre care era scris în
Profeți: „Tu ești Fiul Meu, eu ast ăzi te-am n ăscut”1162. Astfel, deci, voi, de
asemenea, apela ți, în sprijinul lucrurilor gr eu de crezut, la autoritatea
cuvântului divin și arătați că venirea Sa a fost promis ă prin glasul Profe ților;
învățați că învierea Sa a fost, de asemenea, afirmat ă cu mult timp înainte
prin mărturiile Scripturii –nu î nvierea care este normal ă și comună tuturor la

1161 Fapte 17, 24.
1162 Ps. 2, 7.

Sfântul Ambrozie al Milanului
210sfârșitul lumii, precedat ă de distrugerea trupului (care n-a avut loc în cazul
lui Hristos) – pentru a ob ține, prin învierea Sa trupeasc ă, o mărturie a
divinității Sale.
Constatând, într-adev ăr, că trupurile sufer ă descompunerea dup ă
moarte și văzând că despre Iisus se zice: „Nu vei l ăsa pe Sfântul T ău să vadă
stricăciunea”1163 voi recunoa șteți la Hristos lipsa sl ăbiciunii omene ști,
constatați că El depășește caracteristicile naturii umane și trebuie s ă fie
asociat cu Dumnezeu mai degrab ă decât cu oamenii.
107. Dacă este vorba de a instru i un catehet care aspir ă la Împărtășania
credincioșilor, trebuie s ă-i spunem c ă există un singur Dumnezeu, cauza
tuturor lucrurilor și un singur Iisus Hris tos, prin Care s unt toate lucrurile1164;
că nu trebuie deloc s ă vorbim de doi Domni; c ă Tatăl este perfect, perfect
egal cu Fiul, dar c ă Tatăl și Fiul au aceea și natură; că Cuvântul ve șnic al lui
Dumnezeu, cuvânt nespus dar lucr ător, S-a n ăscut din Tat ăl și nu e creat
prin cuvântul S ău.
Este, deci, interzis A postolilor de a-L anun ța ca Fiu al lui Dumnezeu
pentru ca, mai târziu, ei s ă-l anunțe răstignit. Aici este splendoarea credin ței
de înțelege cu adev ărat crucea lui Hristos. Alte cruci [greut ăți] nu-mi
servesc la nimic; numai crucea lui Hristos îmi este util ă, cu adev ărat utilă:
prin ea „lumea a fost r ăstignită pentru mine și eu pentru lume”1165. Dacă
lumea e r ăstignită pentru mine, eu știu că a murit: n-o mai iubesc; știu că
trece: nu o mai doresc; știu că descompunerea va mistui aceast ă lume: eu o
evit ca pe un r ău, eu fug de ea ca de cium ă, eu o părăsesc pentru a nu m ă
vătăma.
108. Dar unii nu pot s ă creadă dintr-odat ă că mântuirea a fost dat ă
lumii prin Cruce. Demonstra ți prin povestirea grecilor c ă acest lucru e
posibil. Astfel, Apostolul el însu și, ocazional, convinge pe necredincio și și
nu se dă înapoi de la folosirea versurilor poe ților pentru a di struge legendele
lor. Într-adev ăr, ne amintim c ă, adesea, armatele și marile popoare au fost
eliberate prin sacrificiul și moartea cuiva, cum afirm ă istoria greac ă; dacă ne
amintim c ă fata unui conduc ător a fost consacrat ă sacrificiului pentru a face
să treacă armatele grecilor, dac ă ne amintim, la noi, c ă sângele țapilor și
taurilor și cenușa unei juninci sfin țesc prin împr ăștiere trupul lor
purificându-l, cum este scris la evrei1166; dacă ciuma, atras ă în unele
provincii de anumite p ăcate ale oamenilor, a fost alungat ă de moartea unuia:

1163 Ps. 15, 10.
1164 I Cor. 8, 6.
1165 Gal. 6, 14.
1166 Evr. 9, 13.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

211toate acestea, prevalând prin ra ționament sau rezultând din asociere pentru a
crede mai u șor în crucea lui Hristos, vor crea o punte prin care, neputând
nega istoria lor, vor câ știga învățătura noastr ă.
109. Dar cum nimeni dintre oameni n-a fost atât de mare pentru a ierta
păcatele lumii întregi – nici Enoh, nici Avraam, nici Isaac, care, de și dați
morții, au fost ierta ți – ce om a fost destul de mare pentru ca în el s ă nu
existe păcate? În consecin ță, nu exist ă cineva din lume, cineva ales dup ă
rang, ci Fiul lui Dumnezeu, care a fost ales de Dumnezeu Tat ăl; fiind
deasupra tuturor, El putea s ă se ofere tuturor; El trebuia s ă moară, pentru ca,
fiind mai puternic decât moartea, s ă elibereze pe ceilal ți, devenind printre
morți liber, fără ajutorul cuiva1167, scutit de moarte, f ără ajutorul omului sau
al unei creaturi oarecare, și cu adev ărat liber, deoarece El a respins robia
poftelor și a sfărâmat legăturile mor ții.

1167 Ps. 87, 5.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

285

Cartea a VIII-a
(Lc. 16, 16-19, 27)

1. „Legea și profeții au fost pân ă la Moise”
1544, nu petru c ă Legea a
încetat, ci pentru c ă predicarea Evangheliei a început; s ă vedem cum cele
mai mici se completeaz ă [prin cele mai mari], cum cele mai puternice
urmează [celor dintâi]. C ă iată vedem că împărăția cerurilor vine cu putere;
iar cine iute este cu o dorin ță arzătoare, nu se las ă copleșit de toropeal ă. Căci
în credință violența este religie, iar necuno ștința criminal ă. Legea a chemat
spre multe dup ă natură, cu natural ă îngăduință dorind să învățăm dreptatea;
Hristos a t ăiat natura, încât cele ale naturii și voluptățile să le elimine. Iat ă
de ce făcând cu violen ță cele ale naturii, nu de p ământ să ne legăm, ci de
cele de sus s ă ne prindem.
2. „Oricine las ă soția sa și se duce cu alta s ăvârșește desfrânare și cine
dup bărbat se duce, este adulter ă”1545. Să zicem mai întâi despre legea
căsătoriei, ca apoi s ă rezolvăm disputa despre interzicerea divor țului.
Oricine crede c ă pentru to ți căsătoria de la Dumnezeu este, dup ă cum cel
mai bine spune Scriptura: „ceea ce a unit Dumnezeu omul s ă nu
despartă”1546. Dacă toată legătura [căsătoriei] este de la Dumnezeu, nu este
permis omului singur din c ăsătorie [să fie]. Și în ce mod a zis apostolul: „iar
cel necredincios [sau infidel] s ă o lase”1547? În ceea ce este admirabil este c ă
nu a vrut ca s ă se afle în cre știni cauză de divor ț și a arătat că nu toată
căsătoria este în Dumnezeu; chiar dac ă creștinii nu se unesc cu neamurile
pentru judecata lui Dumnezeu, fiindc ă Legea interzice1548.
3. Dar iat ă ce a spus Solomon despre asta: „Casa și averea o împart
părinții fiilor; dar Dumnezeu preg ătește acestora so ție”1549. După cum în
zicerea din greac ă nu există ceva contrar. Bine zice grecul άρμὦζεσται ; o
numim armonie convie țuirea și adaptată unire pus ă lucrurilor. Este armonie
pentru că găurile instrumentelor de cân tat, într-o ordine asigur ă armonia

1544 Lc. 16, 16.
1545 Lc. 16, 18.
1546 Mt. 19, 6.
1547 I Cor 7, 15.
1548 cf. Iez. 34, 16; Deut. 7, 3.
1549 Prov. 19, 14.

Sfântul Ambrozie al Milanului
286unei melodii dup ă inimă. La fel și noi nu avem armonia nop ții, când
borbatul cre știn cu femeie dintre p ăgâni se cupleaz ă. Acolo unde este nunt ă
este armonie; unde este armonie Dumnezeu une ște; unde nu este armonie,
luptă și disensiune este, care nu de la Dumnezeu [exist ă], pentru c ă
„Dumnezeu este iubire”1550.
4. Nu vă repudiați soția, ca nu pe Dumnezeu din înso țirea ta să-L
elimini. Mai mult, dac ă altora, mai mult ă cinste so țiilor [lor] ve ți da, tolera ți
și adăugați alte moravuri. Auzi ce zice Domnul: „cine repudiaz ă pe femeie o
fce să desfrâneze”1551. Deci cum nu este permis s ă schimbi c ăminul conjugal
al soțului, poți opri pornirea p ăcătoasă [de la ea]. La fel, dac ă ești autorul
greșelii depărtându-te prin vin ă, când so ția este înlocuit ă cu una mai mic ă
[sau tânără], urmele celei mai în vârst ă cu trudă vei încerca s ă le înlocuie ști..
Tare greu este s ă părăsești părinții, mai ușor pe cei mici, ca milei iubitoare
să-i adaugi r ănirea credin ței; mai pu țin greu este dac ă după mamă și pe fii cu
asemenea r ăutate îi răpești, după cum mare este a p ărinților liberi [voin ța] să
culpabilizeze pe p ărinți. Cât de periculos este, ca la o vârst ă atât de fraged ă a
adolescen ței greșeli să oferi! Cât de nedemn, dac ă la bătrânețe pe ea o
eliberezi, a c ărei înflorire nu mai este în tinere țe! Oare cu deznoare trimitând
și pe veteran împ ăratul eliberând, libereaz ă în glorie, cu posesiuni imperiale
la lucrul câmpului, ca agricultura s ă-l susțină? Deci ceea ce este interzis
despre acest subiect, poate fi persmis c ătre consoart ă?
5. Elibereaz ă soția după o lege care-i d ă dreptate și pune-ți-o ție ca
lege uman ă, care interzice [divor țul]. Căci legea divin ă interzice [prin
zicerea] „ceea ce auzi ți de la oameni, la Dumnezeu se adevere ște”. Asculta ți
legea Domnului, ai c ărei plinitori fiind, pe cele ale legii el ve ți face: „ceea ce
Dumnezeu a unit, omul s ă nu despart ă”1552.
6. Dar nu numai un precept ceresc este pe care îl distrugem aici, ci
este o lucrare a lui Dumnezeu. P ărintește, vă rog, ca cei ce tr ăiesc [cu tine]
să-i eliberezi, depinzând de un tat ă bun, sau de o mam ă vitregă în locul
mamei vii s ă degenereze? Mai pune [în gândul t ău], dacă cea repudiat ă nu se
mărită, trebuie s ă vă deplângă pentru că-i sunteți soț, iar pentru c ă vă este
credincioas ă, să vă înșele [vreți]? Gândi ți-vă că se mărită; capătul în care se
găsește ea vă va acuza, dac ă credeți că este adulter ă măritată [încă] fiind. Ce
contează că comentați adulterul prezentânu-v ă greșeala deschis ca și cum ați
fi căsătorit, dacă nu că mai grav este s ă comiteți crima în principiu decât s ă
o eliberați [pe soție]?

1550 I In. 4, 8.
1551 Mt. 5, 32.
1552 Mt. 19, 6-8.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

2877. Dar s-ar putea zice: „Pentru ce, dar, Moise a poruncit s ă-i dea carte
de despărțire și să o lase?”1553. Cela ce spune astfel este iudeu, nu cre știn, iar
pentru că obiecteaz ă ceea ce i s-a spus Domnului, r ăspunde Domnul
[acuzei]: „Pentru învârto șarea inimii voastre, v-a dat voie Moise s ă lăsați pe
femeile voastre, dar din început nu a fost a șa”1554. Moise, zice El, a permis;
nu Dumnezeu a zis. Dar la început nu er a lege [de] la Dumnezeu. Care este
legea de la Dumn ezeu? „De aceea va l ăsa omul pe tat ăl său și pe mama sa și
se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup”1555. Deci cine repudiaz ă
femeia în trup produce ruptur ă, rupe unitatea trupului.
8. Găsim în acest loc ceea ce pentru fragilitatea uman ă s-a scris, nu de
la Dumnezeu s-a scris. De aceea apostolul delimiteaz ă „le poruncesc, nu eu,
ci Domnul: Femeia s ă nu se despart ă de bărbat!”1556, iar mai jos „Celorlal ți
le grăiesc eu, nu Domnul: Dac ă un frate are o femeie necredincioas ă”1557, și
celelate. În felul acesta, dac ă căsătoria este inegal ă, a adăugat: „Dac ă însă
cel necredincios se desparte, s ă se despart ă”1558. La fel, asem ănător,
Apostolul a negat c ă divorțul ar fi lege divin ă, ca să rezolve în vreun fel
căsătoria, că nu dă autoritate abandonului, ci disculp ă pe cea părăsită.
9. Aceasta este moral. Întrucât mai sus a anun țat împărăția cerurilor,
iar apoi a zis c ă nici un corn din Lege nu poate c ădea1559, a adăugat:
„Oricine- și lasă femeia sa și ia pe alta s ăvârșește adulter”1560. Drept ne
avertizeaz ă apostolul zicând c ă taina aceasta este mare în Hristos și în
Biserică1561. Găsiți aici o căsătorie pe care f ără îndoială Dumnezeu a unit-o,
pentru că zice: „Nimeni nu poate s ă vină la Mine, dac ă nu-l va trage Tat ăl,
Care M-a trimis”1562, că numai El poate înso ți în unire. Și iată cum, mistic,
Solomon a zis: „o femeie în țeleaptă este un dar de la Dumnezeu”1563.
Bărbatul este Hristos, so ția este Biserica, so ție prin dragoste, fecioar ă prin
curăție. Iar că Dumnezeu a tras pe Fiul [este] pentru a nu fi desp ărțit în
persecuție, deturnat prin bog ăție, împrăștiat prin filosofie, contaminat de
maniheian, de arian nedrept ățit, de sabelian terminat. Dumnezeu a unit ca

1553 Mt. 19, 7.
1554 Mt. 18, 8.
1555 Gen. 2, 24; Mt. 19, 5.
1556 I Cor. 7, 10.
1557 I Cor. 7, 12.
1558 I Cor 7, 15.
1559 cf. Mt. 5, 18-19.
1560 Lc. 16, 18.
1561 cf. Efes. 5, 32.
1562 In. 6, 44.
1563 Prov. 19, 14.

Sfântul Ambrozie al Milanului
288iudeii să nu separe. Sunt adulterini to ți care vor s ă înșele credin ța și
adevărata înțelepciune [cu pu ținătatea lor].
10. Încât „unde este cartea de desp ărțire cu care am alungat pe mama
voastră”1564? Ați auzit „desp ărțire” și credeți că a fost unire conjugal ă. Ați
auzit că acestui b ărbat săracii iudei au zis: „c ă numai pentru f ărădelegile
voastre a ți fost vându ți și pentru p ăcatele voastre am alungat pe mama
voastră”1565. Rămâneți, deci în casa p ărintească, rămâneți cu soția, siliți-vă
să plăceți bărbatului! Omului a c ărui credin ță este în Dumnezeu, are femeie
puternică, adică sufletul Bisericii și Biserica, despre care zice Solomon:
„Cine poate g ăsi o femeie virtuoas ă? Prețul ei întrece m ărgeanul. Într-însa se
încrede inima so țului ei”1566. Să vedem ce face so țul pentru aceasta care este
lucrarea ei, cum șade supus ă, încât încredere în ea are Hristos.
11. Bună soție îmbrac ă pentru b ărbat. Pe Iisus îl îmbrac ă credința
trupului nostru, trupul este înve șmâtat cu slava Sa divin ă, încât în aceea
două haine face pentru b ărbatul său, pentru veacul de acum și cel ce va s ă
fie onorându-l1567. Nu este o femeie oarecare care lucrarea ei și-o face astfel,
pe care molia [lâna] nu o stric ă, ci cu pre țioase virtu ți atrage gândul
bărbatului ei, a c ărei mâini se înal ță [în rugăciune] la miezul nop ții1568
coduse de lucrarea la Carte și cu moravurile ei examinate atent, știind a
păstra măsura gesturilor, urzind țesătura unei sl ăvite munci, se îngrije ște de
momentul când so țul va reveni, singuratic, suspin ător și dornic de a fi cu
soția sa, prin zicerea: „so țul meu întârzie, deci voi gr ăbi spre el, îl voi întâlni
față către față, când va veni întru slav ă”.
12. Vino Doamne Iisuse, ca s ă găsești soția Ta nep ătată, neatinsă de
adulter, care nu a tr ădat casa Ta și nu a călcat cele ce ai trimis! Și-ți va zice:
„l-am găsit, pe cel iubit”1569 și te va introduce în casa vinului – „vinul
veselește inima omului”1570 – te va îmb ăta de Duh, cunoscând taina,
înțelegând profe ția.
13. „Era un om bogat care se îmbr ăca în porfir ă și în vison”1571. Pare a
fi mai degrab ă o povestire decât o parabol ă, de vreme ce numele nu este
exprimat. Nu f ără motiv Domnul a ar ătat aici un bogat p ământesc legat de
dulceața lumii, care în focul nestins al foamei spirituale respira; c ă cinci

1564 Is. 50, 1.
1565 Ibidem .
1566 Prov. 31, 10-11.
1567 cf. Prov. 31, 21 ș.u.
1568 cf. Ps. 133, 2.
1569 Cânt. 3, 4.
1570 Ps. 103, 15.
1571 Lc. 16, 19.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

315pedepsește lovirea p ărinților în urma unei mari înfomet ări, mai mult decât
moartea!
79. În acest loc Domnul stopeaz ă obrăznicia deosebit ă. Mulți, în fapt,
pentru a fi l ăudați de oameni, dau Bisericii ceea ce se cuvine rudeniilor lor,
încât milostivirea din casa lor s ă înceapă slujirea lor credincioas ă. Dați
lucrarea voastr ă întâi părinților, dați întâi săracilor, da ți apoi preotului
excesul vostru de p ământ, pentru a primi de la el ajutorul duhovnicesc care
vă lipsește, încât pe cine-l onora ți să vă cinsteasc ă. Vezi lucrul pe care acela
îl primește nu ca pe ceva al s ău, ci ca pe ceva care trebuie r ăsplătit cu o
măsură mai mare. D ă săracului ca s ă fii aminti de el, cum și tu răspuns vei
avea de la el.
Iar dacă Scriptura zice s ă hrănim pe p ărinți, tot ea cere ca pentru
Dumnezeu s ă-i părăsim, dacă devotamentul sufletesc este împiedicat de
aceștia1740.
80. „Și mergând, pe când se apropia de Ierihon, iat ă un orb era a șezat
la marginea drumului”1741.
În cartea dup ă Matei1742 ne sunt indica ți doi, nu doar unul; acolo [la
Matei] la ie șirea din Ierihon, aici pe când se apropia. Dar nu este distan ța
[care ne preocup ă] ci cum în acesta un tip al p ăgânilor ce st ă [așezat], care a
primit prin taina Domnului claritatea luminii pierdute; nu intereseaz ă dacă a
primit vindecarea una sau dou ă [persoane], c ăci dintre fiii lui Noe tr ăgân-
du-și originea – din Ham și Iafet – în cei doi orbi dou ă neamuri din sine a
arătat.
81. Pe care Luca nu le-a trecut cu vederea, deoarece despre Zaheu a
vorbit [în continuare], a c ărui statur ă mică, adică lipsă de noble țe prin
naștere, dar demnitate sublim ă, smerit în merite precum neamurile p ăgâne
care aud de mântuirea Domnului, vine dac ă nu pentru a-L primi, m ăcar
pentru a-L vedea1743. Dar nimeni nu-L vede u șor pe Iisus, nimeni nu-L vede
alcătuit pe pământ. Și ceea ce nici profe ții, nici împ ărații nu au avut prin
forma natural ă a harului, urcat în sicomor, c ălcând sub picioare vanitatea
iudeilor, corectând gre șelile cu care a în aintat în vârst ă, a primit vizita lui
Iisus în casa sa. Și bine urcat în copac, bune fructe producând1744, ca măslin
sălbatic în natura sa, s ădit pe măslin bun, a purtat roadele Legii1745; încât

1740 Lc. 14, 26.
1741 Lc. 18, 35.
1742 Mt. 20, 29.
1743 cf. In. 1, 11.
1744 Mt. 7, 17.
1745 Rom. 11, 24.

Sfântul Ambrozie al Milanului
316dacă rădăcina este sfânt ă, în ciuda ramurilor neroditoare, mul țimea
păgânilor cred învierii, ca o în ălțare a trupurilor.
82. „Și iată un bărbat cu numele Zaheu”1746. Zaheu este în sicomor,
orbul este pe cale. Pe unul Domnul îl a șteaptă pentru milostivire, pe altul l-a
înnobilat trimi țându-i vedere clar ă; pe unul îl întreab ă petru a-l îns ănătoși, la
altul fără fi invitat se invit ă; știa că oaspetele s ău i-ar fi mul țumitor lui, c ăci
dacă nu i-ar fi auzit glasul invita ției, i-ar fi auzit inima.
83. Cu adev ărat pe acel orb nu l-ar fi p ărăsit repede, dup ă cum săracii
care ne plictisesc, pentru a trece la bogat, a c ărui așteptare este Domnul, s ă-l
întrebăm, ceea ce l-a întrebat Hristos. Întreb ăm noi, ceea ce nu știm, ca
știind unde st ă acest păzitor, pe el s ă-l întrebăm dacă discernem în unul mai
multe, unde Domnul ne duce; s ă-l întrebăm iarăși cu credin ța mărturisită
fără de care nu ne putem vindeca.
84. „Și se spune, pe drum venea; și îl urmau, sl ăvind pe Domnul. Și
călătorea în Ierihon”. Altceva nu putea vedea decât urmarea lui Hristos,
vestirea Lui, dep ășirea veacului acesta. Revenim și [cu vorbirea] despre cei
bogați în har, c ăci cu nimic nu vrem s ă jignim pe ei boga ți, ci voim, dac ă cu
mândrie putem, s ă vindecăm pe toți, prin repunerea drept ății care ofensez ă,
[încât] nu în compara ția cu cămila să fie ei constrân și, în orașul lui Zaheu pe
care abia l-a p ărăsit.
85. Ei zic c ă nu în bog ății moștenesc gre șeala, ci în ceea ce prin
neștiința folosirii bog ăției; că nu bogățiile sunt nedrepte, iar virtutea se
adaugă în bunătatea ei. Cu siguran ță bogatul Zaheu a fost ales e Domnul,
căci micșorându-și bunurile sale le-a l ărgit către săraci, fiind returnate
împătrit ceea ce prin în șelăciune a sustras – c ă altfel nu poate fi, s ă nu ai
libertatea harului pentru c ă perseverezi în nedreptate nu prin r ăpire ci prin
nedăruire- primind o r ăsplată abundetă, mai mul țumitoare decât [se] a ștepta.
86. Și bună a fost gândirea vame șilor. Cine f ără disperare, care este
parvenit, de ea [bog ăție] se desparte, când a avut parte din fraud ă? „Și era
bogat” este scris, c ăci știm că nu toți bogații sunt avari.
87. Cum se face c ă Scriptura despre statura niciunuia nu s-a exprimat
astfel „Că era mic de statur ă”? Vezi c ă nu mai puternic ă era exprimarea
malițioasă despre micimea sa cât despre micimea credin ței, nimic fiind
promis, atunci când a urcat, nimic pân ă a văzut pe Hristos, încât merita s ă
fie numic scund. Și la fel Ioan mare [a fost numit] pentru c ă a văzut pe
Hristos și Duhul precum porumbelul r ămânând asupra lui Hristos, dup ă cum

1746 Lc. 19, 2.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

317zicea: „am v ăzut pe Duhul pogorându-se ca un porumbel și rămânând
deasupra Lui”1747.
88. Ce altceva, cu gravitate, s ă nu împiedice mul țimea, decât
nevederea dreapt ă a înțelepciunii? Lucreaz ă Zaheu, nu-L vede pe Hristos;
unii sunt în tu[lbu]rare, dar deasupra urc ă și vede, ceea ce este [înseamn ă că]
depășind neștiința mulțimii contempl ă pe Cel pe care L-a dorit cu ardoare.
89. Frumos a ad ăugat acela [Luca]: „c ăci pe acolo avea s ă treacă
Domnul”1748 unde era în sicomor, era în credin ța crescând ă, ca să slujească
tainei și să devină semănătorul harului; încât cel ce venereaz ă pe iudei trece
către neamuri.
90. Și iată l-a văzut pe Zaheu sus; c ăci în mod eminent a v ăzut
sublimitatea credin ței lui ca fruct între lucr ările noi z ămislite în în ălțimea
arborilor. Și pentru c ă am trecut de la tip[ul biblic] la sensul moral, bine este
ca duminica s ă ne relax ăm sufletul în voia credincio șilor numero și,
delectându-ne în participarea la festivit ăți. [Pe] Zaheu în sicomor, vedem
[ca] fruct nou al noului anotimp, ca s ă se împlineasc ă în el aceasta:
„smochinul și-a dat primele roade”1749; căci în aceasta Hristos a venit, ca din
lemn și nu din poame, s ă se nască oamenii. În alt ă parte citim: „te-am v ăzut
când erai sub smochin”1750. Lucra Natanael sub copac, adic ă asupra
rădăcinii, ceea ce era drept -dup ă cum corect se spune „r ădăcina este
sfântă”1751 – deci Natanael este sub [coroana] arbore[lui] ca sub Lege, pe
când Zaheu deasupra, pentru c ă este deasupra Legii. Acela ap ăra în ascuns
pe Domnul, acesta în public îl predica; acela înc ă îl căuta pe Hristos în Lege,
acesta deasupra Legii a legat cele ale sale și Domnului i-a urmat.
91. „«Doamne, mina ta a adus câ știg zece mine»”1752.
Este bine s ă pună în ordine lucrurile. Înai nte de a chema neamurile și
ca iudeii s ă se dea la moarte, pentru c ă nu au vrut ca Hristos s ă domneasc ă
peste ei, a propus aceast ă parabolă, pentru ca s ă nu se spun ă: Nu a dat
poporului evreu niciun mijloc de a se îmbun ătăți sau – mai mult – pentru ce
cer celui de la care n-a primit nimic? Nu este pu țin lucru aceast ă mină; mai
sus femeia din Evanghelie – neg ăsind-o – aprinde lampa, o caut ă ajutându-
se de lumin ă, se ferice ște găsind-o1753.

1747 In. 1, 32.
1748 Lc. 19, 4.
1749 Cânt. 2, 13.
1750 In. 1, 48.
1751 Rom. 11, 26.
1752 Lc. 19, 16.
1753 Lc. 15, 8.

Sfântul Ambrozie al Milanului
31893. În sfâr șit, de la o min ă unul a scos zece, altul cinci. Poate acestea
le reprezint ă în practic ă, căci avem cinci sensuri în trup, iar acestea sunt
dublate, adic ă tainele Legii și practica onestit ății. Pentru acela și motiv Matei
a pus cinci talan ți și doi talan ți, în așa fel încât cei cinci talan ți reprezint ă
practica, cei doi deopotriv ă mistica și practica, încât ceea ce este inferior ca
număr este mai bogat decât realitatea.
Putem în țelege de asemenea, prin cele zece mine Decalogul, adic ă
învățătura Legii, iar prin cele cinci mine regula de conduit ă. Dar văd că un
cărturar al Legii ar vrea s ă fie desăvârșit din toate punctele de vedere, c ăci
«nu în cuvinte, ci în virtute se afl ă Împărăția lui Dumnezeu»1754. Și, pentru
că vorbește El de iudei, este bine c ă două aduc um beneficiu cerut; nu în
mod sigur pecuniar, cât prin propov ăduire. Altfel, în fapt, unul este interesul
banului investit, iar cel ălalt învățătura cereasc ă.
94. Mai mult, zicând: De ce nu a ți investit banul meu?Domnul solicit ă
atenția nu față de banul nostru, ci fa ță de sine.
95. Unul spune c ă l-a îngropat în p ământ1755, pentru c ă a căzut în
căutarea plăcerilor motiv ării – care ne-a fost dat ă după chipul și asemănarea
lui Dumnezeu – și l-a ascuns, am putea zice, în groapa trupului s ău. Nu
vorbim despre al ții care, datori de seam ă, au risipit ceea ce au primit. Ace ști
doi reprezint ă micul num ăr al celor care, de dou ă ori, au fost trimi și la
lucrătorii viei1756; alții, adunarea iudeilor.
Sfântul Matei a vrut s ă ne pună în compara ție, în urm ătorul sens:
Precum bogatul – care nu a împ ărțit banul s ău la săraci – la fel și cei ce nu
împart la ignoran ți binefacerea înv ățăturii sale, de și ar putea s ă învețe, este
vinovat de o gre șeală considerabil ă. Cum am vorbit deja în C ărțile despre
Credință1757, mult mai bine va trece [ea] la al ții.
96. De altfel, cele zece cet ăți, nu sunt cele sufletele puternice, ale
căror numire de dreptate înseamn ă că au așezat în în țelegerile umane
răsplata Domnului – aceste „cuvinte curate, argint l ămurit în foc”1758? Căci
sufletele lini știte sunt ca Ierusalimul, cons truite – se zice – precum o
cetate1759; iar cum îngerii slujesc1760, la fel și cei ce au ajuns la via ța
îngereasc ă.”

1754 I Cor. 4, 20.
1755 Mt. 25, 18.
1756 Lc. 20, 10.
1757 Sf. Ambrozie, De Fide ad Gratianum , V, Prolog, 13 ș.u.
1758 Ps. 11, 6.
1759 Ps. 121, 3.
1760 cf. Apoc. 1, 20.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

331

Cartea a X-a
(Lc. 20, 41-24, 53)

1. „Zis-a Domnul Domnului Meu”
1822. Învățămintele Domnului sunt
completate înaintea patimei [Sale] cu testamentul iubirii, credin ță în care ca
Hristos și Domn st ă de-a dreapta Dumnezeului nos tru, nu în mod corporal,
pentru că este pretutindeni. Mai mult, El este în Tat ăl, și Tatăl în El,
deoarece Cuvântul este în Dumnezeu [ și] Dumnezeu în Cuvântul; El este în
Tatăl, este de-a dreapta Tat ălui, pentru c ă unit cu Tat ăl nu lasă loc nimănui
[după El]; este trimis de Tat ăl, pentru c ă a coborât din cer pentru a împlini
voia Tatălui. Elimina ți șicanele întreb ărilor rele, încât religia s ă fie deplin ă.
Nu este a șezat nici înainte, pentru c ă șade de-a dreapta, nu este nici s ărăcit
pentru că este trimis. Nu a c ăutat creștere în demnitate, pentru c ă din plin
este divinitate.
2. În acela și fel trebuie s ă fie considerat ă numirea lui Hristos ca fiu al
lui David, de c ătre acel fiu orb al lui David1823 care prin m ărturisire a meritat
vindecarea? Cum spusele copiil or „Osana, fiul lui David”1824 trebuie
preferate cuvânt ărilor de spre slava lui Dumnezeu întru cele de sus? Dar s ă
nu înțelegem altfel acest loc c ă mărturiseau pe fiul lu i David, cât [faptul] c ă
nu credeau Fiului lui Dumn ezeu. Nu este altceva, c ăci alternan ța în credin ță
[spune] adev ărul, nu ca și cum am judeca de la început f ără a cunoaște „pe
Hristos cel r ăstignit”1825, acum când de apropiata judecat ă cunoaștem nu un
nou Hristos, care vine pe norii cerului1826. Necredinciosul a v ăzut rănile1827,
credinciosul pe Hristos r ăpit în [pe] nori va întâlni1828.
3. Să credem c ă Hristos este deopotriv ă om și Dumnezeu, într-o
singură Persoană, iar nu în dou ă. Tatăl i-a supus Lui pe du șmanii Săi1829, nu
pentru că puterea [Acestuia] ar fi insuficient ă, ci în baza unei unit ăți în

1822 Lc. 20, 42.
1823 cf. Lc. 18, 35.
1824 Mt. 21, 9.
1825 I Cor. 2, 1.
1826 II Cor. 5, 16.
1827 cf. In. 20, 25.27.
1828 cf. I Tes. 4, 16.
1829 cf. Ps. 109, 1.

Sfântul Ambrozie al Milanului
332natura [fiin ței], căci unul lucreaz ă în celălalt. Că și Fiul a supus Tat ălui pe
dușmani, ca s ă-l preamărească pe Tatăl pe pământ1830. Tatăl a dat Fiului „un
nume mai presus de tot numele”1831, după cum și Fiul a zis despre Tat ăl:
„Am descoperit numele T ău oamenilor pe care mi i-ai dat”1832. Dând nume
mai presus decât tot numele, nu a dat c eea ce nu avea, ci I- a dat tot ce avea.
I-a dat acest nume pentru ca „toat ă limba să mărturiseasc ă că Domn este
Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tat ăl”1833.
4. Să vedem fiecare în parte. Tat ăl [se] supune Fiului; Fiul [se] supune
Tatălui. Tatăl învie pe Fiul; Fiul pe sine se ridic ă din mor ți, cum zicea:
„Stricați acest templu și în trei zile îl voi ridica”1834. Tatăl este Domn cum și
Fiul este Domn – „zis- a Domnul Domnului Meu”1835 – deși nu sunt doi
Domni ci unul singur; c ă Tatăl este Dumnezeu, și Fiul este Dumnezeu, dar
doar un Dumnezeu [este], Tat ăl în Fiul și Fiul în Tat ăl1836. Un singur
Dumnezeu în care este o singur ă dumnezeire – „scaunul T ău, Dumnezeule,
în veacul veacului. Toiag de dreptate … și ai urât nedreptatea: Pentru aceasta
Te-a uns pe Tine, Dumnezeul T ău”1837 – deci un singur Dumnezeu
[descoperit] în Noul și Vechiul Testament care concord ă. În Scriptura
Vechiului Testament este scris: „S ă iubești pe Domnul Dumnezeul t ău” și
„Domnului Dumnezeului t ău să-I slujești”1838, iar în Noul [Testament] „un
Dumnezeu și Tatăl tuturor”1839. Încât și Tatăl este Domn, cum și Fiul este
Domn, cum este [scris] în Scriptur ă: „să nu sluje ști la doi domni”1840.
Aceasta în Noul Testament, pe câ nd în Vechiul este scris: „Ascult ă Israel,
Domnul este Dumnezeul t ău, singurul Domn”1841. Apostolul în mod
admirabil a spus nu de doi Dumnezei, numind nu doi Domni prin retragerea când a Fiului când a Tat ălui, ci: „este un singur Dumnezeu, Tat ăl, din care
sunt toate [ și noi întru El]; și un singur Domn, [Iisus Hristos], prin care sunt
toate [și noi prin El]”
1842. Încât cine este Domn este Dumnezeu și cine este

1830 cf. In. 17, 4.
1831 Filip. 2, 9.
1832 In. 17, 6.
1833 Filip. 2, 11.
1834 In. 2, 19.
1835 Ps. 109, 1.
1836 cf. In. 14, 10; 17, 21.
1837 Ps. 44, 8-9.
1838 Deut. 6, 5.13.
1839 Efes. 4, 6.
1840 Mt. 6, 24.
1841 Deut. 6, 4.
1842 I Cor. 8, 6.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

333Dumnezeu [este] Domn.. De aceea Scriptura zice: „cunoa șteți că Domnul,
El este Dumnezeul nostru”1843.
5. Deci ce are Tat ăl și Fiul are. Dumnezeu ete Tat ă în ordinea
generației, Fiul este dup ă Tatăl în unitatea chipului1844. Fiul este Domn, c ăci
toate sunt ale lui, dup ă cum cu putere poate, prin supunerea [lor] ra țională,
Domn este [ și] Tatăl, din a c ărui rădăcină este Fiul. În acest fel f ăcând
distincție între Tat ăl și Fiul, ca diversitate de Persoane, dar ca Unitate în
putere. În acest fel unul este în Unul și Unul este în Altul.. C ăci a Tatălui
este slava, nemic șorată în Fiul, precum a Fiului este harul, ca pe Tat ăl să-L
vedem în Hristos. Nu este mic șorat în unitatea m ăreției; nu este str ăin, în
actul nașterii, ca exprimare a adev ărului.
6. „Nu va r ămâne piatr ă peste piatr ă care să nu se risipeasc ă”1845. Este
locul de unde a v ăzut văduva, pentru care am f ăcut în cartea despre v ăduve
vorbire1846, iar acum ne rupem. Adev ărate sunt cuvintele acestea și lângă
templul construit de Solomon sunt spuse, de și primul de du șmanii iudeilor
în timp a fost îngropat; c ăci nu este lucrare a mîinilor noastre care s ă nu fie
scoasă din uz, fie prin violen ță, fie prin foc. Dar este un alt templu, construit
din pietre de alt ă specie și încărcat de daruri, în care Domnul a v ăzut semnul
distrugerii: sinagoga [se în țelege] a iudeilor, a c ărei structur ă veche Biserica
cu grăbire a împr ăștiat-o. Și este un templu în care fiecare care are credin ță
labilă se prăbușește; mai mult, dac ă în numele unui fals Hristos st ă, din
interior[ul templului] prin sentimente se exclude.
7. Se poate ca aceast ă interpretare s ă fie mie mai mult decât util ă. Căci
ce-mi folose ște să știu venirea zilei judec ății? Ce-mi folose ște [să arăt]
conștiința păcatului, dac ă Domnul vine, dar nu vi ne în sufletul meu, s ă fie
redat de mintea mea, s ă trăiască în mine Hristos, s ă locuiască Hristos în
mine? Totu și eu am nevoie de venirea lui Hristos, am nevoie de venirea
aceasta cu t ărie. Să ne facem astfel urm ători venirii Domnului prin ne-
funcționarea în lume, ca s ă putem zice: „pentru mine lumea este r ăstignită și
eu pentru lume”1847.
8. Dar dac ă această decădere a lumii pe un b ărbat va afla în cele de
deasupra ale casei1848, stând în leg ătură [a vorbirii] cu cerurile1849, această

1843 Ps. 99, 2.
1844 cf. II Cor. 4, 4.
1845 Lc. 21, 5.
1846 Elogiul se g ăsește în De viduis , V, 27 ș.u.
1847 Gal. 4, 14.
1848 cf. Mt. 24, 17.
1849 cf. Filip. 3, 20.

Sfântul Ambrozie al Milanului
334distrugere a templului trupesc de și vizibilă prin legea trupului, de la Pa știle
trupesc la Pa știle duhovnicesc, ca de la azima trupeasc ă la azima vizibil ă, va
fi în timpul lui Hristos, cum a fos cu Pavel înainte de a crede1850, în lumea
lui Hristos odihnindu-se ve șnic. Acest templu este duhovnicesc, legea este
spirituală, Paștile de asemenea duhovnicesc, pentru c ă Hristos a murit o
sigură dată1851, prăznuind fără azime1852 și roadele p ământești, ci cu fructele
dreptății. Faceți ca în prezen ța înțelepciunii, s ă arătați virtutea și dreptatea,
mântuirea de acum c ăci „mai întâi Hristos pentru p ăcatele poporului a murit,
ca azi poporului de p ăcătoși mântuire s ă-i facă.
9. „Și veți auzi de r ăzboaie și de zvonuri de r ăzboaie…”1853. Domnul
întrebat fiind când va fi distrus templul și care semne vor fi înaintea venirii
[Sale], nu înva ță despre semne și despre timp în mod special. Dac ă Matei
mai adaug ă a treia întrebare1854 referitoare la distrugerea templului, la
semnul venirii Sale și la sfârșitul vremurilor, Luca știind că despre sfâr șitul
lumii este suficient, vorbe ște despre venirea Domnului.
10. Nici cuvintele nu pot exprima despre cele cere ști la care vom fi
încercați, când sfâr șitul lumii va veni! Câte r ăzboaie și câte zvonuri de
războaie vom primi! Huni împotri va Alanilor, Alani împotriva Go ților, Goți
împotriva Taifales și Sarmați se vor ridica, nu doar din Iliria fiind exila ți ci
și din Goția, dar nu va fi sfâr șitul. [Va fi] foame peste tot, boal ă în vite ca și
în oameni și în sălbăticiuni, iar pe acei care de r ăzboi nu am pierit,
slăbiciunea ne va face urât mirositori! Acestea pentru c ă lumea este în
curgerea declinului, fiind precedate de tulburarea lumii. Tulburare a lumii
este foametea, tulburare lumii este duhoarea, tulburare lumii este persecu ția.
11. Vor fi r ăzboaie pe care cre știnii le vor purta, cu diver și care prin
superficialitate se vor r ăzboi, și în multe case cu profunzime vor locui, mai
mult decât înafar ă. Atunci avari ția va fi un stimulent, se va accentua patima,
se va răspândi frica1855, cele pământești vor fi mai atractive decât cele
duhovnice ști și [vor purta r ăzboi] duhurile r ăului care sunt în v ăzduhuri1856.
Ca și luptătorii ce se r ănesc și strigă, vor fi cutremure de p ământ, sufletul
fiind împresurat de mi șcările neașteptate.

1850 cf. Gal. 4, 14.
1851 cf. Rom. 7, 14.
1852 cf. I Cor. 5, 8.
1853 Mt. 24, 6.
1854 cf. Mt. 24, 1-3.
1855 Aluzie la evenimentele din anul 378, dezvoltat ă în Comentariul la Ps. 118, în
tratatul XX, 43-51.
1856 cf. Efes. 6, 12.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

33512. Dar cei curajo și vor zice: „De s-ar ridica împotriva mea o știre, nu
se va înfrico șa inima mea, de s-ar ridica împotriva mea r ăzboi, eu în El
nădăjduiesc”1857. Va sta pe pieptul du șmanului cu t ărie; chiar dac ă în Goliat
se va transforma, m ăreț și greu de învins, cu m ărire cinstit, precum umilul
David va dezbr ăca armele p ământești1858 ridicând plato șa credinței; și cu o
întreită forță va arunca m ărturisirea curat ă împotriva persecutorului
vulnerabil prin impruden ță, ridiculizându-i dorin țele, de puterea-i
netemându-se pentru c ă Hristos vorbe ște [pr]in el. Ap ărător este Hristos,
apărător este Tat ăl, apărător este Duhul care despre Tat ăl vorbește. Nu este
împărțire [între ei] ci unitate. Ceea ce unul zice, zic cei Trei, c ăci o singur ă
voce are Treimea. Dinaintea acestui înving ător, care pe Goliat cu sabia lui a
lovit, ca prin moartea în Hristos pe fug ă să pună pe filisteni, iat ă tinerele
venind, precum vulturii, în țelegând c ă [se] zice: „Saul a biruit mii, iar David
zeci de mii”1859. Ceea ce arat ă că învingătorii trec înaintea conduc ătorilor. Și
dacă regii mor, martirii nu mo ștenesc laurii regatului [p ământesc], ci
împărăția cereasc ă a harului, iar prin p ătimire devin ocrotitorii [regi]lor.
13. Mai este o sabie a lui Golia t, cu scop diabolic, a se în țelege
cuvântările ereticilor, de care omul care știe cânta psalmi se fere ște pentru a
învinge du șmanul, cu auzul bun, f ără a fi purtat cu u șurință de vântul
învățăturilor mi șcătoare1860, fără foame de cuvintele s ățioase ale Scripturilor
cerești, care nu sunt formulate precum vanitoasele voci ale persoanelor
eretice. Atunci cine este slab trebuie s ă aștepte, ca s ă nu propov ăduiască
altceva, cu prejudiciu adunând inegal puterile cu altul. Vino David, [c ă] ție
ți-a deschis Hristos gura ca tainele cu elocin ță [să le veste ști; vino
Nazarineanule dela care nimic având u șuratic capul nu a c ăzut, de la care
nimeni având virtu ți superioare nu [le] pierde, r ămânând întreg în sobrietate,
puternic în pace, al c ărui sens le p ăstrează chiar și în cuvinte alese.
14. Să fie propov ăduită Evanghelia, încât veacul s ă fie terminat1861.
Cum a venit propov ăduirea Evangheliei în toat ă lumea, iat ă că Goții și
Armenii au crezut [în ea], încâ t vedem lumea la finalul ei, c ă omului
duhovnicesc vestind Evanghelia cu toate puterile în țelepciunii și cu toată
tăria cântând psalmi în duh și în suflet1862, moartea din nou au distrus1863.

1857 Ps. 26, 5-6.
1858 cf. I Regi 17.
1859 I Regi 18, 7.
1860 cf. Efes. 4, 14.
1861 cf. Mt. 24, 14.
1862 I Cor. 14, 15.
1863 cf. I Cor. 15, 55-58.

Sfântul Ambrozie al Milanului
336Atunci va fi sfâr șitul, când „în Hristos va avea împ ărăția lui
Dumnezeu și Tatălui, … și toate vor fi supuse Lui … ca Dumnezeu s ă fie
toate în to ți”1864. Iar Evanghelia va fi vestit ă în toate cet ățile, adică în
cetățile Iudeii; c ă se spune: „cunoscut este în Iudeea Dumnezeu”1865. Atunci
se va adeveri c ă „cetățile lui Iuda se vor zidi”1866, când se vor fundamenta pe
virtuți.
15. „Când ve ți vedea Ierusalimul împresurat de armat ă…”1867. Cu
adevărat Ierusalimul a fost împresurat și asediat de armata roman ă, prin care
iudeii au crezut c ă s-a împlinit în fapt urâciunea pustiirii1868 deoarece
romanii au aruncat un cap e porc în Templu pentru a- și bate joc de
ritualurile de cur ăție ale iudeilor. Și aceasta nu o spun înfuriat. Urâciunea
pustiirii este sosirea nelegiuirii lui Antihrist, în sensul c ă, prin urâtele
sacrilegii, spurc ă templul sufletelor, a șezat, conform relat ării, în templu, ca
să revendice putearea divin ă a Celui singur puternic. Dreapta interpretare
[sau] spiritual ă vorbește de starea în care se a șează, căci dorește să stea în
inima fiec ăruia care are c ăile răutății, cu perfidie dorind s ă fie din Scripturi
recunoscut ca Hristos.
16. Atunci se va apropi a pustiirea, pentru c ă mulți, căzând în gre șeala
lor, se vor goli de adev ărata religie. Atunci va fi ziua Domnului, pe care
Apostolul a eviden țiat-o, spunând s ă fim aten ți „că ziua Domnului a sosit.
Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; c ăci ziua Domnului nu va sosi
până ce mai întâi nu va veni lep ădarea de credin ță și nu va fi descoperit
omul păcatului, fiul pierz ării, potrivnicul care se înal ță împotriva a tot ce se
numește Dumnezeu sau se cinste ște cu închinare, a șa încât să se așeze el în
templul lui Dumnezeu”1869 și celelate ce urmeaz ă.
17. Așa va ședea în templu, în templul interior al iudeilor care neag ă
pe Hristos; în acest templu vulnerabi l, dar posibil a fi corupt, care cu
perfidia falsei credin țe este ruinat de violen ța mâniei, aprins de focul
cupidității. Și bine se zice c ă va veni ziua Domnului , iar zilele celor ale și vor
fi scurtate1870, întrucât prima venire a Domnului s-a f ăcut prin ridicarea
păcatelor, iar a doua pentru a pedepsi gre șelile, încât nu pu țini prin perfidia
greșelii vor oscila.

1864 I Cor. 15, 24.28.
1865 Ps. 75, 1.
1866 Ps. 68, 39.
1867 Lc. 21, 20.
1868 Mt. 24, 15; Dan. 9, 27.
1869 II Tes. 2, 2-4.
1870 cf. Mt. 24, 22.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

33718. Vor fi atunci profe ți mincino și, va fi [și] foamete. Spune ți-mi de
vremurile lui Ilie1871, de confuzia venit ă de la profe ți, de Isabela, de foamete,
de seceta p ământului, cu ce scop oare au fost? Pentru c ă nedreptatea era din
abundență, răcind iubirea1872. De aceea cel drept [era] în pustie, cel nedrept
la conducere.
19. Dar este un alt Antihrist, a se în țelege diavolul, care se str ăduiește
să pătrundă în Ierusalimul meu, în sufletul meu -suflet ce se manifest ă în
siguranța lui Dumnezeu ca suflet pa șnic- cu oștirea sa de legiuni1873. Că „noi
nu luptăm împotriva c ărnii și a sângelui, ci împotriva încep ătoriilor,
împotriva st ăpâniilor, împotriva st ăpânitorilor întunericului acestui
veac”1874. Atunci abandonare va fi, c ăci sufletul va fi abandonat; apoi,
gândind la Dumnezeu, ea se va r ăspândi pentru a cutremura și a tulbura.
Atunci deoarece acest Antihrist „este ținut până când din mijloc [va fi
scos]1875, dreptatea va fi exilat ă, nedreptatea va domni, credin ța va fi rar ă
încât cu îndoial ă Domnul zice: „când va veni Fiul Omului, va g ăsi credință
pe pământ?”1876, căci gândind la p ământul nostru se gânde ște la alte lumi. În
altă parte la fel [zice]: „Domnul … a privit peste fiii oamenilor, [s ă vadă]
dacă este cel ce în țelege și cel ce caut ă pe Dumnezeu”1877, nu cu îndoial ă
spre Dumnezeu ci fa ță de credin ța care va fi rar ă în oamenii credincio și,
după cum vedem c ă părerile oamenilor sunt îndoielnice.
20. Atunci când în mijlocul templului este diavolul, [este] urâciunea
pustiirii, dup ă [spusele lui] Daniel profetul, și numai celor care lucreaz ă cele
duhovnice ști în Hristos lumineaz ă, ucisă în mijloc va fi nedreptatea,
dreptatea va domni, din toate sufletele credincio șilor eliminând domnia
[răului].
21. Ar fi al treilea antihrist , fie Arie fie Sabelie, to ți fiind antihri ști
care cu nedreapt ă interpretare seduc. Și iată „cine cite ște să înțeleagă”, cine
înțelege nu ar fi sedus a crede ce este fals în locul adev ărului, și mai mult
iudeilor, care pe adev ăratul Hristos neag ă, ținând drept adev ăr ceea ce este
fals. Încât arienii care neag ă pe Hristos nu neag ă pe antihrist.
22. „Vai de cele care vor avea în pântece și vor alăpta în zilele
acelea!”1878. Înseamn ă că a concepe [copii] este incriminare? Și totuși ei

1871 III Regi 18.
1872 cf. Mt. 24, 12.
1873 cf. Lc. 8, 30.
1874 Efes. 6, 12.
1875 cf. II Tes. 2, 7.
1876 Lc. 18, 8.
1877 Ps. 13, 2.
1878 Lc. 21, 23.

Sfântul Ambrozie al Milanului
338sunt cu libertate recompensa ți în căsătorie. În ce mod Sara, a fost
binecuvântat ă de Domnul și a născut1879? Cum Anna s-a rugat și a
zămislit1880? Cum Rahela fiind binecuvântat ă a avut fii1881? Nu cumva
profeții au gre șit; nu cumva Domnul a putut gre și? Că în profe ți și în
vorbirea Domnului nu a fost gre șeală sau eroare!
23. Cum s-ar putea împ ăca dezacordul literar? Dar pentru c ă este
luptă, să ne întoarcem la Duhul p ăcii, căci Pacea a zis: „Femeia când e s ă
nască, se întristeaz ă, fiindcă a sosit ceasul ei; dar dup ă ce a născut copilul,
nu-și mai aduce aminte de durere, pentru bucuria c ă s-a născut om în
lume”1882, ca să arate clar c ă a se bucura este permis, sl ăbănogilor [le este
permis] s ă sară, luptând împotriva nesiguran ței. Dar aici vine și zice:
„Mâncau și beau, se însurau și se măritau”1883 ca să înțelegi legătura atașării
de aceast ă viață și de necesit ățile solicitante ale acestei lumi. A șa sunt
femeile îns ărcinate, c ărora le-a prezis durere pr in „vai”, care au arvunit
trupurile lor și a căror căutare s-a îngreunat în str ăfundul sufletelor lor,
lepădând virtu țile și îngroșând viciile.
24. Dar nu acele îns ărcinate sunt sortite condamn ării, care în lucr ări
bune rămân și molipsesc pe al ții prin lucrarea d ăruită lor. Este ceea ce se
spune despre frica de Dumnezeu: „de frica ta am conceput și am născut”1884.
Dar nu to ți nasc, nu to ți sunt perfec ți, nu toți pot spune: „Am n ăscut duh de
mântuire pe p ământ”1885, nu toți sunt Maria, care de la Duhul Sfânt a
zămislit, pe Cuvântul n ăscându-L. Sunt acelea care avorteaz ă expulzând
[din ele] cuvântul, înainte de a na ște, sunt aceia care în pântece pe Hristos
au, dar nu L-au lucrat, c ărora li se zice: „Fiii mei, pentru care suf ăr iar
durerile na șterii, până ce Hristos va lua chip în voi!”1886. Cei care sunt în
pântece sunt înc ă în formare, fiind imperfec ți; iar pe acea știa la perfec țiune
[îi cheam ă], cărora le zice: „c ăci eu pentru evanghelie v-am n ăscut [în
Hristos]”1887.
25. Mulți părinți [sunt] pentru Evanghelie și multe mame, care pe
Hristos nasc. Cine, deci, îmi va ar ăta părinții lui Hristos? El Însu și ni i-a
arătat când a zis: „Cine este mama Mea și cine sunt fra ții Mei? … Oricine va

1879 cf. Gen. 18, 10.
1880 cf. I Regi 1, 10.
1881 cf. Gen. 30, 22.
1882 In. 16, 21.
1883 Mt. 24, 38; Lc. 17, 27.
1884 cf. Is. 26, 18.
1885 Ibidem .
1886 Gal. 4, 19.
1887 I Cor. 4, 15.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

339face voia Tat ălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate și soră”1888.
Faceți voia Tat ălui, pentru a fi mam ă lui Hristos! Multe au z ămislit pe
Hristos dar nu L-au exprimat. Cele care nasc dreptatea pe Hristos nasc; cele
care nasc în țelepciunea, pe Hristos nasc, cele care nasc cuvântul pe Hristos
nasc1889.
26. Căci este spusa: „a z ămislit silnicia și a născut nelegiuirea”1890.
„Vai-ul” [spus] îns ărcinatelor, al c ăror trup gros la sc ăpare le sunt
provocatoare de pericol, al c ăror viitor prunc mi șcă în tot corpul, cu durere
suferind; acesta semnele viitoarei judec ăți semnaleaz ă „începutul
durerilor”1891.
27. Ne-a înv ățat Moise c ă a fi însărcinată, ca și între doi oameni ce nu
se înțeleg se afl ă, în pericol de a face un avort1892. Și iată femeia legitim ă din
pat fuge, c ăutând pacea, ca s ă se elibereze, dup ă ce timp de nou ă luni a
așteptat; nașterea cuvântului nu în timp [se face] ci prin zel, c ăci: „ajungând
curând la des ăvârșire dreptul a tr ăit ani mul ți”1893. Dimpotriv ă, sufletul
imperfect este repede p ăcălit, cuvântul conceput fiind sc ăpat. Dar „vai” celui
care sminte ște pe unul din ace știa mai mici1894, „vai” celei îns ărcinate care
pierde [pruncul]. Chiar și fără formă dacă îl va da afar ă, banii va arunca
pentru aceasta, cum drept se zice: „och i pentru ochi, dinte pentru dinte,
mână petru mân ă”1895.
28. De ce [vorbe ște] despre ochi sau mân ă? Cel avortat are un ochi și
o mână, că i s-a produs deja forma. Unde, deci, pare c ă pentru ea modul în
care pe unul l-a dat, este spre damnare. Dac ă pe un catehumen care de c ătre
eretic sau schismatic este scos ca din pântece din sânul Bisericii, pedeapsa îi
va fi ușoară, mai grea va fi [pedeapsa] pentru un credincios. Ave ți grijă,
discutând cu acest fel de oameni, s ă nu vinde ți Biserica, ci „fere ște-te de de
întrebările nebune ști, știind că dau prilej de ceart ă”1896, deoarece Biserica ca
mădulare ale întregului trup este r ănită.

1888 Mt. 12, 48.50.
1889 Textul latin prezint ă numiri ale lui Hristos (Dreptate, Cuvânt, În țelepciune), sub
forma virtu ților, care dau textului sens polivalent.
1890 Ps. 7, 14.
1891 Mt. 24, 8.
1892 cf. Ex. 21, 22.
1893 Înț. Solomon 4, 13.
1894 cf. Lc. 17, 2.
1895 Ex. 21, 23.
1896 II Tim. 2, 23.

Sfântul Ambrozie al Milanului
34029. Repede umple pântecele t ău, ca mai sus s ă pui partea d ăruită ție.
Ascultă în ce mod r ăspunde și cui răspunde: „din rodul gurii omului se
satură pântecele lui; din ceea ce d ă buzele lui se îndestuleaz ă”1897.
30. Despre hrana de care m ă învață Solomon s ă gândești că este
sublimă, fiind în disput ă la două femei1898, care în dureri au n ăscut, fiind în
continuare agitate în leg ătură cu atribuirea copiilor lor. Somnul toropitor a
cuprins-o pe cea ce hr ănea, de aceea a în ăbușit pruncul, celeilalte cerându-i
copilul. Dar cea care nu și-a ucis copilul are team ă pentru el, hr ănindu-se cu
nesiguran ța judecății.
31. Iată de ce și noi, pentru a nu ne g ăsi lucrători vinova ți în ziua
judecății sau a mor ții, să ne străduim a sluji copii no ștri. O dat ă alăptat,
Isaac nu s-a temut de somnul mamei sale; la fel și Avraam a f ăcut cină mare
când a hr ănit fiul său1899. Alăptat fiind David, a n ădăjduit răsplata pentru
sufletul s ău1900. Cel din Corint care nu este la începutul credin ței sale,
incapabil de a primi hran ă tare, va suge lapte, înt ărindu-se cu consisten ța
pâinii, pân ă la vârsta maturit ății1901. Nu este suficient doar a purta grij ă în
procreere, ci trebuie s ă [și] hrănești cu eficien ță.
32. Și pentru tine, ca pentru Mari a cuvântul lui Dumnezeu va cre ște,
va progresa în în țelepciune odat ă cu vârsta. Aceasta va fi, dac ă veți păstra în
inimă toate cuvintele drept ății, nu așteptând ceasul îmb ătrânirii ci, uni ți cu
vârta omului des ăvârșit, vă veți strădui să purtați înțelepciunea în trupurile
voastre, n ăscând-o și hrănind-o. Privesc la Pavel care ieri [era] persecutor,
azi crede, [iar] ziua urm ătoare predicând.
33. „Ruga ți-vă să nu fie fuga voastr ă iarna sau sâmb ăta”1902.
Cum cuget ăm ziua judec ății venind va sta Domnul, înaintea focului
care va arde1903, foc care mereu arde și mai sus se ridic ă, în ce fel vo zice
rugăciunea noastr ă, încât fuga noastr ă să nu fie iarna, fie c ă cel ce alearg ă în
munți de frig va înghe ța, încercările și marile ispitiri iubind nu pentru vara
luminoasă, ci pentru c ă urmele de pe p ământ[ul noroios] vor sl ăbi trupul.
34. La fel și sufletul, înt ărit în călătoria sa, prinzându-se de r ădăcini
puternice, se bucur ă zicând: „Iarna a trecut, timpul ploii a venit”1904. Căci
iarna vântul dezgole ște copacii de onoare și asprimea frigului ține în moarte

1897 Pilde 18, 20.
1898 cf. III Regi 3, 16 ș.u.
1899 Gen. 21, 8.
1900 cf. Ps. 130, 2.
1901 cf. I Cor 3, 2; Evr. 5, 12; Efes. 4, 13.
1902 Mt. 24, 20.
1903 cf. Ps. 49, 3.
1904 Cânt. 3, 11.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

341specia sa; vara îns ă încolțesc semin țele și starea naturii ca un b ărbat se
desăvârșește1905. Vara este Pa știle, vara sunt mântuit; vara este Cincizecimea
săvită a învierii, care va de-a pururi.
35. Ne rug ăm să nu fie sâmb ăta [fuga], c ă din lucrările aceleia venind
Domnul ne-a desprins. C ă drept se zice în Lege s ă lucrăm zi de zi, cu
fervoarea duhului, în [pri]veghere atent ă, după cum scris este: „sâmb ăta să
smeriți sufletele voastre [prin post]”1906; iar cum poporul a fost robit
șaptezeci de ani, re ligia fiindu-i violat ă, [să căutăm] libertatea du șmanită și
pudoarea sl ăbită [de ei]. Atunci tu vei ie și din viața aceasta, când virtu țiile
vor fi viguroase, vi ciile prizoniere [ și] fără putere.
36. „Și vor fi semne în soare, în lun ă și în stele”1907.
Proorocia se va împlini în realitate și în taină se desăvârși, după cum
iudeii captivi în Babilon de asirieni au fost du și, captivi în toat ă lumea sunt
cei ce contest ă pe Hristos, iar Ierusalimul pe care îl vedem de armate
dușmănoase va fi c ălcat, pe iudei trecându-i prin rug ăciunea sabiei, iar
Iudeea va fi supus ă de popoarele care cred prin sabia duhovniceasc ă, care
este cuvântul cu dou ă tăișuri1908, pentru a face diverse semne în soare și în
lună și în stele.
37. Semenele acestea sunt eviden țiate după exprimarea lui Matei.
„Atunci soarele se va întuneca și luna nu- și va mai da lumina ei, iar stele vor
cădea”1909. După cum mul ți au abandonat religia, limpezimea credin ței va fi
umbrită de norii necredin ței, că soarele a luminat și a pălit lumina dup ă cum
am crezut. Sunt mul ți care consider ă că strălucirea soarelui este f ăcută
pentru ei; la fel fiecare crede c ă lumina duhovniceasc ă se răspândește [doar]
asupra sa. În ce mod schimb ările periodice ale lunii fac luna s ă dispară când
pământul se [inter]pune între ea și soare, la fel și sfânta Biseric ă, dacă
patimile trupului împiedic ă lumina cereasc ă, nu poate primi fulger ările
luminii divine a lui Hristos. De aceea adesea în prigoane str ălucește lumina
lui Dumnezeu, umplând cu iubire via ța celor care sunt exclu și [de la via ță].
38. „Stelele vor c ădea”, adic ă oamenii care au atins slava învierii, acei
bărbați „ca niște luminători în lume, ținând cu putere cuvântul vie ții”1910,
bărbați despre care lui Avraam i s-a zis c ă precum lumineaz ă stelele cerul,

1905 cf. Efes. 4, 13.
1906 Lev. 16, 31.
1907 Lc. 21, 25.
1908 cf. Evr. 4, 12.
1909 Mt. 24, 29.
1910 Filip. 2, 15-16.

Sfântul Ambrozie al Milanului
342vor fi din s ămânța lui1911. Au căzut din cle ale oamenilorpatriarhii, au c ăzut
proorocii, dac ă cu tărie cei persecuta ți au suferit. Trebuia s ă se împlineasc ă
aceasta pân ă când virtutea Bisericii în to ți [s-a rev ărsat], cumulându-se ca
într-o unitate, pentru s ă fie încercat ă bunătatea în cei ce afirm ă în neputin ță.
Așa suferințele sufletelor diverse fiind, pentru c ă au conștiința încărcată de
mulțime de gre șeli, frica judec ății care va veni va desfunda prospe țimea
fântânii sfinte, oprind perfidia prin împrosp ătarea [izvorului] credin ței.
39. „Puterile cerurilor se vor cl ătina, și atunci vor vedea pe Fiul
Omului venind pe nori”1912. Cu tărie așteaptă venirea Domnului și prezența
ei va fi [cunoscut ă] pentru to ți oamenii din lume și lumi, chiar dac ă vor fi în
singurătate, căci simțămintele tuturor vor recunoa ște pe Hristos, ca și cum
tăriile cerului la venirea mântuitoare a Domnului aduc omagiu – c ă este
„Domnul puterilor”1913 – adăugând celor necesare harul pentru c ă divinității
mișcare trainic ă se cuvine.
40. Sunt puteri ale cerului care „vestesc slava lui Dumnezeu”1914, care
se mișcă infuzate de plin ătatea lui Hristos, puteri spirituale care v ăd pe
Hristos. Ne înva ță David în ce fel ele sunt mi șcate de virtu ți când zice:
„Apropiți-vă [de Mine] și vă luminați”1915.
41. A înv ățat Pavel în ce mod pe Hristos vom vedea: „când v ă veți
întoarce c ătre Domnul, v ălul se va ridica”1916 și vor vedea pe Hristos. Îl vor
vedea pe nori. Nu pentru c ă în întuneric arz ător sau în ploaie glacial ă Hristos
va veni, ci pentru c ă vom vedea nori care vor acoperi cerul cu o pâcl ă
întunecată, căci se zice „cortul s ău în soare”1917.
42. Sunt totu și nori care acoper ă, din necesitate, taina cereasc ă, nori
umeziți de roșeala harului duhovnicesc. Privi ți norii în Vechiul Testament:
„în stâlp de nor le vorbea”1918. Prin Moise le vorbea, și prin Isus Navi,
pentru care soarele s-a oprit, ca din plin lumina str ălucitoare s ă
primească1919. Moise și Isus Navi sunt nori. Privi ți cum ace ști bărbați sfinți
nori sunt, cum „zboar ă ca norii și ca porumbi ța cu cei mici ai ei”1920.

1911 cf. Gen. 15, 5.
1912 Lc. 21, 26-27.
1913 Ps. 23, 10.
1914 Ps. 18, 2.
1915 Ps. 33, 5.
1916 II Cor. 3, 16.
1917 Ps. 18, 6.
1918 Ps. 98, 7.
1919 Iosua 10, 12.
1920 Is. 60, 8. Textul folosit de Sf. Ambrozie urmeaz ă versiunea Septuagintei, fa ță de
Vulgata sau textul ebraic care are „c ătre casa ei”.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

343Deasupra mea sunt norii [precum] Isaia, Iezechiel, care mie pe heruvimi și
serafimi mi-a ar ătat așezată sfințenia Treimii Sfinte1921. Pe acești nori va
veni Hristos, nori [aminti ți] din Cântarea Cânt ărilor1922, luminând grija
căsătoritului, va veni „pe un nor u șor”1923 întrupat din Fecioar ă, pe care
proorocii l-a v ăzut venind de la r ăsărit. Și bine a spus „nor u șor”, că nu s-a
îngeunat de viciile p ământești. Vezi norii pe care Duhul Sfânt a coborât și
puterea Celui Preaînalt a umbrit1924.
43. Când va ap ărea pe nori „se vor tulbura toate semin țiile
pământului”1925, încât regula uciderii și seria păcatelor vor fi d ărâmate prin
venirea lui Hristos.
44. „Privi ți smochinul și toți copacii. Când fac frunze știți că vara este
aproape”1926. În diverse moduri vedem cum evangheli știi prezint ă o singură
afirmație. Matei ne vorbe ște doar de smochin „care are ml ădița fragedă”1927,
dar aici se vorbe ște despre to ți copacii. Cu adev ărat când în to ți copacii
fructe verzi apar, și în smochin apare floarea -încât toat ă făptura să laude pe
Dumnezeu1928, și poporul iudeu s ă nădăjduiască în venirea Domnului-
precum fructele învierii se men țin în timpul verii, deodat ă omul nedrept ății
înveșmântat în u șurința vanității, precum sinagoga de ramurile înfrunzite,
atunci gândi ți-vă că judecata este aproape, penru c ă credincio șii vor fi
răsplătiți de Domnul și necredincio șii vor sfâr și grăbirea sfârșitului [lor].
45. Smochinul are aici sens figurativ, fie u șurătatea durit ății, fie
păcatele în bog ăția lor. De aceea pentru credincio și credem c ă [smochinul]
este însetat s ă înfloreasc ă și prin har urm ările păcatelor să le elimine cu
săvire. Aici fructul este credin ța, aici perfidia este înl ăturată. Roada mea a
făgăduit-o grădinarul evanghelic c ătre proprietar1929. Să nu avem disperare
dacă păcatele sunt acoperite de fr unzele smochinului ca de ve șminte
înșelătoare, pentru a acoperi con știința; iată frunze care ascund nerodirea.
Acestea sunt ve șmintele pe care le poart ă cei alunga ți din paradis1930.

1921 Is. 37, 16; Iez. 10, 1.
1922 Cânt. 3, 6.11.
1923 Is. 11, 1.
1924 cf. Lc. 1, 35.
1925 Apoc. 1, 7.
1926 Lc. 21, 29-30.
1927 Mt. 24, 32.
1928 cf. Filip. 2, 11.
1929 cf. Lc. 13, 9.
1930 Gen. 3, 7.

Sfântul Ambrozie al Milanului
34446. „Iată că la intrarea voastr ă în oraș, se va ar ăta un om purtând un
ulcior cu ap ă” 1931.
Este bine s ă examinăm unde Mântuitorul face Pa ștele. La Evanghelia
după Matei citi ți: „Merge ți în cetate la cutare”1932. Remarca ți de la început
demnitatea divin ă: El vorbe ște cu Apostolii și știe deja ce se va întâmpla
apoi. Apoi vede ți smerenia Sa: El nu alege un personaj bogat sau puternic,
ci Lui îi trebuie un s ărac; el prefer ă ospitalitatea redus ă a unui sărac decât
casele mari ale nobililor; „s ă mergem, spune El, la cineva”. Mântuitorul știa
numele lui pentru c ă știa serviabilitatea sa; știa serviabilitata sa știind că se
va prezenta (va accepta s ă-i primeasc ă să cineze acolo). Dar îl desemneaz ă
fără să-l numeasc ă, judecând c ă nu este cineva important. Nimic din ceea ce
ar putea fi aranjat pentru c ă nu se men ționează persoana, ci întâmplarea.
Potrivit lui Marcu, „el poart ă un ulcior cu ap ă1933.
47. Iată deci pe acela pe car e Apostolii trebuie s ă-l urmeze. De ce „tat ă
al familiei”? Pentru a v ă face cunoscut c ă este descris ă demnitatea vie ții
Sale, nu bog ăția Sa. De ce are o c ăsătorie bun ă? Pentru a v ă face să
remarcați mărimea meritului S ău, pe care Mântuitorul și cu Apostolii se pot
baza cu complezen ță pe virtuțile lui înalte. Slav ă lui Dumnezeu c ă îmi este
dat să port amfora, ulciorul, c ă îmi este dat s ă port ulciorul de ap ă, pe care îl
poartă acel cap de familie având o c ăsnicie reu șită. Nu este altceva decât
amfora. Este m ăsura împlinit ă, care nu con ține o m ăsură mediocr ă?
Mântuitorul a spus: „V ă vor da m ăsura bună, îndesată și cu vârf”1934.
48. Despre ap ă, ce voi spune? Pe ap ă, înainte chiar de na șterea lumii,
se purta, dup ă cum citim, Sfântul Duh1935. Apa, care a sp ălat Universul
murdar de sânge uman, f ăcând să preceadă baia actual ă a chipului s ău. Apa,
cea căreia i-a fost dat s ă fie Taina lui Hristos, cur ățind tot fără să fie spălat!
Tocmai tu (apa) începi, tocmai tu împline ști, tu desăvârșești tainele. De la
tine vine începutul, de la tine sfâr șitul sau mai degrab ă tu ești cea care ne
face să ignorăm sfârșitul. Prin tine, mirosul c ărnii putrezite este alungat și
ceea ce surp ă corupția este conservat pentru o perioad ă mai mare de timp de
sarea răspândită. Prin tine, corpurile care nu mai au c ăldură, primesc un leac
ușor și agreabil care salveaz ă viața, care procur ă o plăcere suav ă. Tu ai dat
numele tău Profeților și Apostolilor, tu ai dat numele t ău Salvatorului:

1931 Lc. 22, 10.
1932 Mt. 26, 18.
1933 Mc. 14, 13.
1934 Lc. 16, 38.
1935 Gen. 1, 2.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

345primii sunt norii cerului1936, ceilalți sarea p ământului1937. El este sursa
vieții1938. Munții te covâr șesc fără să te înrobeasc ă. Tu îți izbești piedicile
fără să te zdrobe ști. Te răspândești pe pământ fără să te epuizezi; dar
izbucnind din adâncuri profunde, ca și întreg răspândești un suflu de via ță și
dispersată dai seva fertil ă, puțin desfășurată dai o stropire binef ăcătoare
pentru ca p ământul, epuizat și uscat în m ăduva sa s ă nu refuze recoltele
anuale. Substan ță a tuturor elementelor, cerul, aerul, marea, p ământul te
produc. Lovit ă și izbită de profe ți, stânca a dat ap ă pentru a stropi inimile
oamenilor altera ți1939. Când ai ie șit din coasta Mântuitorului, c ălăii te-au
văzut și au crezut1940; de asemenea e ști unul din cei trei martori ai rena șterii
noastre: c ăci „sunt trei martori, apa, sângele și Duhul”1941: apa pentru a
spăla, sângele pentru a r ăscumpăra și Duhul pentru a învia1942.
49. „Și eu vă pregătesc o împ ărăție, așa cum Tat ăl meu Mi-a preg ă-
tit-o”1943.
„Împărăția lui Dumnezeu nu este din aceast ă lume”1944. Omul nu
trebuie deci s ă țintească egalitatea, ci asem ănarea cu Dumnezeu. În
consecință singur Hristos es te imaginea deplin ă a lui Dumnezeu deoarece în
El este exprimat ă în unitate slava Tat ălui; referitor la omul drept, el este
chipul lui Dumezeu dac ă, pentru a reproduce asem ănarea vie ții divine, el
desconsider ă această lume ca s ă-L cunoasc ă pe Dumnezeu și disprețuiește
bucuriile p ământului pentru a primi Cuvântul care este hrana vie ții noastre:
de aceea mânc ăm Trupul lui Hristos pentru a putea participa la via ța eternă.
Nici mâncarea, nici b ăutura nu ne este promis ă ca o recompens ă și onoare,
ci comuniunea cu harul și cu viața în ceruri. Cele 12 tronuri nu sunt f ăcute
înainte pentru a primi corpurile noastre; ci la fel ca și cu Hristos, în virtutea
asemănării Sale divine, judec ă prin a Sa cuno ștință a inimilor și nu
interogând asupra ac țiunilor pentru a re compensa virtutea și condamna
impietatea, în acela și fel și Apostolii înva ță să judece în duh, recompensând
credința și detestând falsa credin ță, reluarea cu putere a gre șelii și urmarea
în ura lor a sacrilegiilor.

1936 Is. 60, 8.
1937 Mt. 5, 13.
1938 In. 7, 38.
1939 Ex. 17, 6.
1940 In. 19, 34.
1941 I In. 5, 8.
1942 cf. Rom. 8, 11.
1943 Lc. 22, 29.
1944 In. 18, 36.

Sfântul Ambrozie al Milanului
34650. Să ne convertim deci și să fim treji s ă nu survin ă între noi dispute
de întâietate spre propria pierzanie; dac ă Apostolii au constestat, nu este o
scuză pentru noi, ci o invita ție de a lua aminte. Dac ă Petru s-a intors într-o
zi1945, el care a r ăspuns primei chem ări a Stăpânului, cine poate s ă spună că
a lui intoarcere a fost rapid ă? Păziți-vă deci de mândrie, p ăziți-vă de
secularism; c ăci cel care este îns ărcinat să-și întărească ferestrele este cel
care a zis: „Am p ărăsit totul pentru a v ă urma”1946.
51. Încă trebuie să considerăm că grăbirea spre a onora pe aproape nu
se face cu toat ă umilința: căci puteți fi respectuo și față de cineva pentru un
avantaj lumesc, de teama fa ță de putere și într-un scop interesat. Este vorba
să construiți voi ceva, nu s ă vă onorați semenul; de asemenea se d ă tuturor
nimic altceva decât un sfat formulat în aceia și termeni, în sensul c ă nu se
avântă să fie prefera ți, ci se întrec în smerenie . În acest punct, Mântuitorul
propune imitarea: am avea nevoie de tot, El de nimic; și totuși, El S-a
afirmat ca st ăpân al smereniei, slujindu- și discipolii; el nu a f ăcut aceasta în
mod sigur pentru un scop interesat, ci în exerci țiul virtuții.
52. În ceea ce prive ște Petru, prompt în spirit, f ără îndoială, dar încă
slab în ceea ce prive ște dispozi ția corpului s ău1947 este prevenit c ă îl va nega
de mai multe ori, c ăci nu putea egala fermitatea voin ței divine: patimile
Domnului are imitatori, dar nu egali. Astfel, nu-i repro șez că l-a negat, îl
felicit că a plâns; primul lucru este roada condi ției noastre comune, cel ălalt
este pecetea virtu ții. Este prevenit înai nte de a fi în fa ța apărării sale; nu este
constrâns s ă se lepede.
53. Acela care are un sac, spune El, trebuie s ă aducă și o trăistuță; și
cel care nu are spad ă, să-și vândă tunica sa pentru a cump ăra una”. De ce mi
se ordonă aceasta, pentru c ă voi îmi interzice ți să lovesc1948. De ce îmi
prescrieți să am ceva ce îmi interzice ți să folosesc? Poate pentru a avea
apărarea preg ătită, nu în mod necesar r ăzbunarea; pentru a ar ăta că ați putea
să vă răzbunați, dar că nu ați vrut. Cu toate acestea, Legea nu-mi interzice s ă
facă ceea ce i s-a f ăcut; poate c ă în momentul în care Petru prezint ă două
spade, dac ă voi ziceți: „de ajuns”, este ca și cum ar fi fost permis pân ă la
Evanghelie, împlinirea bun ătății.
54. Pentru mul ți, aceasta pare nedrept ; da r Domnul nu este nedrept:
chiar dacă poate să se răzbune, prefer ă să se jertfeasc ă. Există de asemenea
o spadă spirituală, care vă face să vindeți averea voastr ă pentru a cump ăra

1945 Mt. 13, 15; Mc. 4, 12.
1946 Lc. 18, 28.
1947 Mt. 24, 41.
1948 Mt. 26, 52.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

347cuvântul care acoper ă intimitatea inimii. Mai avem de-a face cu sabia
Patimilor, care v ă face să vă renunțați la trupurile voastre și să cumpărați cu
pielea trupului jertfit coroana sfânt ă a martirului: pute ți să impliniți fericirile
Domnului, care a preg ătit coroana suprem ă între toate celui care sufer ă
prigonirea pentru dreptate1949. Întru sfâr șit, pentru a v ă arăta că vorbea de
Patimi, nedorind s ă tulbure spiritul apostol ilor, El a dat propriul S ău
exemplu zicând: „c ăci ceea ce este scris trebuie s ă se împlineasc ă în Mine:
El a fost socotit cu cei nedrep ți”1950.
55. Rămâne totu și o îndoial ă referitor la cele dou ă săbii prezentate de
Apostoli: poate una pentru Noul Testament, cealalt ă pentru Vechiul. Prin ei
noi suntem înarma ți „contra uneltirilor diavolului”1951. La fel de bine spune
Domnul: „Este suficient” pentru a face în țeles că nimic nu lipse ște aceluia
care se fortific ă cu învățămintele celor dou ă Testamente.
56. „Părinte, de voie ști, treacă de la Mine acest pahar”1952.
Mulți se servesc de acest verset pentru a exploata angoasa
Mântuitorului ca dovada unei infirmit ăți înnăscute, principial ă, și nu luată
pentru un timp; ei ar vrea s ă îndepărteze cuvintele de sensul lor natural.
Pentru mine, nu numai c ă nu vreau s ă-I găsesc scuze, dar în nici o parte nu
admir mai mult p ătimirea Sa și maiestatea Sa: binefacerea Sa ar fi fost mai
mică dacă n-ar fi luat sim țămintele mele. Deci pentru mine S-a mâhnit ( și-a
exprimat durerea) neavând pentru Sine subiect pent ru îndurerare; și punând
la o parte întrebuin țarea divinit ății Lui eterne, El Se las ă atins de
descurajarea infirmit ății mele. El a luat triste țea mea pentru a-mi da cu
dărnicie bucuria Sa; în lo cul nostru a coborât pân ă la suferin ța morții, dorind
ca prin pa șii Lui să ne aminteasc ă viața. Nu ezit deci s ă vorbesc despre
tristețe pentru c ă propovăduiesc crucea. Prin aceasta se arat ă că nu S-a
întrupat în mod aparent, ci real. Trebuia deci s ă ia și durerea pentru a
triumfa în fa ța tristeții și nu de a o îndep ărta: nu am fi știut să-L lăudăm
pentru curajul S ău dacă nu ar fi cunoscut r ănile, ci numai oboseala f ără
durere.
57. Om al durerilor și cunoscător al suferin țelor1953, El a vrut s ă ne
instruiasc ă. Iosif ne-a înv ățat să nu ne temem de închisoare; în Hristos,
învățăm să învingem moartea; înc ă și mai bine: cum s ă învingem angoasa
morții care va s ă vină. La fel de bine, cum L-am imita pe Mântuitorul

1949 Mt. 5, 10.
1950 Lc. 22, 37.
1951 Efes. 6, 11.
1952 Lc. 22, 42.
1953 cf. Is. 53, 3.

Sfântul Ambrozie al Milanului
348Hristos mai bine decât s ă-L urmăm ca om, crezând c ă a fost mort, v ăzând
rănile Lui? Cum ar fi crezut Apostolii c ă vor muri dac ă n u a r f i c o n s t a t
angoasa unui muribund?
Astfel, ei dorm înc ă și ignoră durerea, ei pentru care Hristos era în
durere. Iat ă ce citim: „El poart ă păcatele noastre și pentru noi, El sufer ă”1954.
Mântuitorul sufer ă nu pentru r ănile Lui, ci pentru ale mele, nu pentru
moartea Lui, ci pentru infirmitatea noastr ă; și noi ne uit ăm la El cum cade
pradă durerii, când ar suferi nu pe ntru El ci pentru mine. C ăci a devenit
neputincios, dar din cauza p ăcatelor noastre1955 pentru că această infirmitate
nu a primit-o de la Tat ăl, dar a luat-o pentru mine; pentru c ă era bine ca
învățătura păcii lor (a sfintei Treimi) s ă fie în voi (noi) și loviturile Lui s ă
vindece suferin țele noastre1956.
58. Dar ce minune c ă pentru to ți El a suferit când pe ntru unul a plâns?
Ce minune dac ă în momentul suferin ței pentru to ți, El își sfârșește puterile și
în momentul învierii lui Laz ăr El varsă lacrimi? Atunci este emo ționat de
lacrimile unei surori iubitoare care au atins inima Sa uman ă; aici un gând
profund îl face s ă acționeze: precum în carnea Sa, extermina p ăcatele
noastre, la fel angoasa suflet ului nostru va fi disipat ă de angoasa sufletului
Său.
Și poate triste țea Sa ține de faptul c ă, de la căderea lui Adam, singura
noastră cale de a ie și din aceast ă lume este în mod necesar moartea. C ăci
Dumnezeu nu a f ăcut moartea și nu dovede ște nici o bucurie în a pierde pe
cei ce trăiesc1957. Îi repugn ă să accepte ceea ce n-a f ăcut.
59. Apoi El spune: „Îndep ărteaza de la Mine ac est pahar”. Omul, El
respinge moartea; Dumnezeu Îi men ține sentin ța. A trebuit s ă moară în lume
pentru a-i învia pentru Dumnezeu pentru ca, potrivit hot ărârii divine, legea
blestemului s ă fie abolit ă prin întoarcerea naturii noast re la linia de plutire.
60. Atunci când spune: „Dar nu voia mea, ci voia Ta s ă fie”, El
raportează voia Sa la umanitatea Sa, aceea a Tat ălui la divinitatea Sa. Voin ța
omului este temporar ă; voința lui Dumnezeu este etern ă. Nu exist ă o voință
a Tatălui alta decât a Fiului: nu au decât o voin ță, precum au o divinitate.
Învățați totuși să fiți supuși lui Dumnezeu, s ă nu alege ți propria voastr ă
voință, ci ceea ce știți că place lui Dumnezeu.
61. Să consider ăm în cele din urm ă valoarea proprie a cuvintelor:
„Inima mea este trist ă”, și apoi „Acum inima mea este într-o tulburare

1954 Is. 53, 4.
1955 Is. 53, 5.
1956 Ibidem .
1957 Înț. Solomon 1, 13.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

349extremă” – tuburarea nu este deci pentru Ce l care a luat un suflet, ci pentru
cea care a fost luat ă: căci inima este subiect al pa siunilor, divinitatea este
acolo dispensat ă – și în sfârșit: „Duhul este osârduitor, trupul neputincios”.
Nu este El care este tris t, ci sufletul Lui. În țelepciunea nu este trist ă, nici
substanța divină, ci sufletul: c ăci El a luat sufletul meu, El a luat corpul
meu. El nu m-a în șelat fiind altul decât p ărea: părea trist și era trist, nu de
suferința Sa, ci de împr ăștierea noastr ă; El spune: „Voi bate p ăstorul și se
vor împrăștia oile”1958. Era trist s ă ne lase atât de mici. Cât despre restul,
Scriptura ne spune cu cât curaj Se ofer ă morții, mergând înaintea celor care
Îl caută, încurajând pe cei tulbura ți, susținând pe cei ce se temeau, binevoind
să accepte pe tr ădătorul infam.
62. Nu este contrar adev ărului că fusese trist și pentru persecutorii s ăi
știind că va experia în suplicii sacrilegiul lor. De aceea zice: „Îndep ărtează
paharul acesta de la Mine”, nu pentru c ă Fiul lui Dumnezeu se teme de
moarte, ci pentru c ă nu vrea pierderea celor r ăi. Astfel, El zice: „Doamne,
nu le socoti lor p ăcatul acesta”1959 pentru ca Patima Sa s ă fie mântuitoare
pentru toți.
63. Iudo, printr-un s ărut vinzi pe Fiul Omului?”1960. Mare manifestare
a puterii divine, mare lec ție de virtute. Planul tr ădării este demascat, cu toate
acestea, r ăbdarea nu este refuzat ă. Mântuitorul i-a demascat secretul. A
arătat încă o dată ce vindea (Iuda), zi când „Fiul Omului”: c ăci a arestat
carnea, nu divinitatea; cu toate acestea este pentru ingrat un repro ș în plus că
l-a vândut pe Cel care, fiind Fiul lui Dumnezeu, a vrut s ă fie pentru noi Fiul
omului; pare s ă spună: pentru tine, ingratule, am luat ceea ce po ți tu vinde
acum. Ce ipocrizie! Dup ă părerea mea, trebuie citit ă cu o interoga ție, ca și
cum, într-un sentiment afectuos, el critic ă trădătorul: „Iuda, printr-un s ărut
vinzi pe Fiul Omului? A ltfel spus, prin garan ția iubirii, îi aplic ă rana, prin
semnul afec țiunii îi vars ă sângele, prin semnul p ăcii îi dă moartea, servitorul
își vinde St ăpânul, Apostolul – pe Domnul, Creatorul lui. Este cazul de a
spune: „R ănile unui prieten valoreaz ă mai mult decât s ărutările calculate ale
unui dușman1961. Aceasta pentru tr ădător; împăciuitorul, ce spune? „s ă mă
sărute cu sărutarea gurii sale”1962!
64. Și el Îl sărută: nu pentru a ne înv ăța disimularea, ci pentru a nu
părea deloc c ă se sustrage tr ădării și pentru a învinge mai mult pe tr ădător,

1958 Mt. 26, 31 apud Zaharia 13, 7.
1959 Lc. 23, 34.
1960 Lc. 22, 48.
1961 Pilde 27, 6.
1962 Cânt.1, 1.

Sfântul Ambrozie al Milanului
350nu-i refuz ă semnul de afec țiune. Căci este scris: „Cu cei ce urau pacea
făcător de pace eram1963.
65. Și la semnalul convenit, cei care veniser ă cu furci și topoare, L-au
prins. Dar Domnul a toate a fost prizonier al tainelor, nu al armelor. La fel
de bine vorbe ște și cade pe spate. Ce am nevoie de legiunile îngerilor din
oastea cereasc ă? Singură vocea Mântuitorului produce mai mult ă teroare.
Aceasta a re ținut ca indiciu evident al maiest ății divine pe cel care se
odihnea pe inima lui Hristos. Deci pentru c ă a vrut (permis) l-au prins
trupele și L-au pus în lan țuri. O neru șinaților! O perfizilor! Nu este prins ă
Înțelepciunea, nu este înl ănțuită Dreptatea.
66. Și zelul ucenicilor nu a lipsit. Pe tru, instruit de Lege, cu inima
promptă, știind că Fineas a fost judecat drept pentru c ă a adus la moarte pe
cei ce au produs sacrilegiile1964, lovește servitorul preo ților. Dar Domnul a
vindecat rana pentru a- i substitui taina divin ă. Astfel sclavul prin țului lumii,
servitor al puterii vremii, nu prin drept înn ăscut, ci prin gre șala sa, a primit o
rană la ureche pentru c ă nu a ascultat cuvintele în țelepciunii. C ăci „oricine
comite păcatul, este sclavul p ăcatului1965; „pentru p ăcatele voastre, este
scris, a fost El vândut1966. Vina este a p ăcatelor noastre; prin bun ătatea lui
Dumnezeu au fost r ăscumpărate păcatele noastre. Sau dac ă Petru a lovit
deliberat urechea, a fost pentru a înv ăța că nu trebuia s ă aibă ureche vizibil ă,
adică în sens mistic. Dar Domnul, care este bun, a pus îna poi urechea pentru
a arăta după cuvântul Profetului1967 că vindecarea este posibil ă dacă se
convertesc, pentru cei care au fost lovi ți cu ocazia Patimilor Mântuitorului:
căci tot păcatul este șters prin Taina credin ței.
67. Lucrarea lui Petru a fost s ă taie urechea. De ce Petru? Pentru c ă el
a primit cheile împ ărăției cerurilor. El condamn ă așa cum absolv ă pentru că
a primit puterea de a lega și a dezlega. El taie urechea celui ce ascult ă rău;
cu sabia spiritual ă, el taie urechea interioar ă a celui ce în țelege greșit.
68. Să luăm aminte c ă nimeni nu are urechea t ăiată. Citim în Patima
lui Hristos: dac ă ne raport ăm la divinitatea Sa, infirmitatea și suferința
corporală, urechea noastr ă este tăiată și tăiată de Petru care nu a suferit ca
Hristos să treacă precum un Profet, înv ățându-ne s ă-L proclam ăm Fiul lui
Dumnezeu printr-o m ărturisire de credin ță1968. Deci, atunci când citim de

1963 Ps. 119, 7.
1964 Ps. 105, 31 ș.u.
1965 In. 8, 34.
1966 cf. Is. 50, 1.
1967 cf. Is. 6, 10.
1968 Mt. 16, 14 ș.u.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

351arestarea lui Iisus, s ă ne păzim să ascultăm și să credem pe cel care ne-ar
zice că El a fost arestat ca Dumnezeu pentru c ă era neputincios. El este
arestat și legat1969, în realitatea corpului S ău; dar vai de cei care înl ănțuiesc
Cuvântul! Înl ănțuitorul vede în Hristos doar un om; acela nu crede în
preștiința Sa și nu recunoa ște atotputernicia Sa. Biete lan țuri ale iudeilor!
Ele nu leag ă pe Hristos, ci se leag ă pe ele însele. Or, El este înl ănțuit nu în
casa unor oameni pio și și drepți, ci în casa lui Caiafa, o cas ă lipsită de
pietate, unde se profe țește că trebuie s ă moară un om pentru to ți1970. Câtă
nesimțire la cei care recunosc binefacerile și persecut ă autorul lor!
69. La fel î și pierd ei urechile, l ăsând să-și piardă utilitatea urechilor.
Mulți nu le au, cine crede, le are: în Biseric ă toți le au, în afara Bisericii nu
le au. Poate c ă a tăiat urechea pentru a nu p ăcătui și mai mult dac ă
înțelegeau, pentru c ă nu puteau s ă observe ceea ce în țelegeau; astfel,
Mântuitorul a încurcat limbile celor care construiau turnul1971 pentru a-i opri
să se înțeleagă, ei nu avanseaz ă lucrarea lor f ără smerenie.
70. Înțelegeți, dacă puteți, cum, în contact cu dreapta Mântuitorului,
durerea dispare și plăgile se vindec ă, fără să se foloseasc ă vre-un
medicament. Lutul î și recunoa ște meșterul și carnea se pred ă mâinii
Domnului care a lucrat-o. C ăci Creatorul repar ă la rândul S ău ceea ce a
lucrat. Astfel, atunci a redat vederea orbului, f ăcând tină în noroi1972 ca o
reîntoarcere la natura sa. El putea s ă porunceasc ă, dar a preferat mai mult s ă
lucreze pentru a ne face s ă recunoaștem pe Acela care, dintr-un p ământ
argilos a format membrele trupului nostru apte pentru diverse func ții și le-a
dat viață dându-le energia sufletului.
71. Ei sesizeaz ă aceasta. Succesul planului lor a fost pierderea lor cea
mai funest ă; și neferici ții nu vor în țelege taina, nici nu vor venera o
dispoziție de bun ătate atât de iert ătoare încât nu permite ca du șmanii lui s ă
fie răniți. Ei aduceau la moarte un drept. El vindeca r ănile persecutorilor.
72. Petru îi urma de departe. Este foarte adev ărat că îi urma de
departe, fiins deja atât de preg ătit de a-L nega: c ăci nu ar fi putut s ă-L nege
dacă stătea strâns lâng ă Hristos. Dar, poate trebuie s ă avem cea mai mare
admirație și reverență pentru el datorit ă faptului c ă nu L-a abandonat chiar
dacă îi era fric ă: teama este fireasc ă, preocuparea pioas ă; faptul că se teme
nu este propriu lui, a nu fugi este al lui. El Îl urmeaz ă: acesta este
devotamentul; dac ă Îl reneag ă, aceasta este surpriza. C ăderea sa este felul

1969 cf. In. 18, 12.
1970 Mt. 26, 57; In. 18, 24.
1971 Gen. 11, 7 ș.u.
1972 In. 9, 6.

Sfântul Ambrozie al Milanului
352comun; poc ăința sa vine din credin ța sa. Avea acolo lâng ă arhiereul preo ților
un foc str ălucitor; Petru s-a apropiat pentru c ăldura lui pentru c ă Domnul,
fiind prizonier, c ăldura inimii s-a r ăcit în el.
73. Ce semnific ă faptul că prima care l-a denun țat a fost o servitoare,
când bărbații ar fi putut mai degrab ă să-l recunoasc ă. Nu pentru c ă sexul
feminin p ăcătuiește în mod egal cauzând moartea Mântuitorului, fiind în
cele din urm ă răscumpărat prin Patimile Mântuitorului? Pentru acela și motiv
o femeie a aflat prima misterul Învierii și a observat ceea ce I-a fost
profețit1973, pentru a șterge vechea r ătăcire.
74. Deci Petru, fiind denun țat se leap ădă. Da, admitem c ă Petru s-a
lepădat pentru c ă Mântuitorul a zis: „Te vei lep ăda de Mine de trei ori”1974 și
că mi-ar pl ăcea mai mult s ă cred într-o lep ădare de-a lui Petru decât o
greșală de-a Mântuitorului. Ce a renega t el? Ceea ce în mod imprudent a
promis. A luat în calcul devotamentul s ău, nu a luat în schimb condi ția sa; a
fost pedepsit pentru c ă a zis că își va da via ța, care nu apar ținea slăbiciunii
umane, ci puterii divine. Dac ă a trebuit s ă plătească atât de scump un cuvânt
imprudent, cum va fi pedeapsa pentru necredin ță!
75. Totuși, unde se leap ădă Petru de El? Nici pe munte, nici la templu,
nici în locuin ța sa, ci în tribunalu l iudeilor, în camera arhiereului preo ților.
El neagă în locul în care nu se g ăsește adevărul; el neag ă în locul în care
Hristos este întemni țat, în care Iisus este înl ănțuit. Cum s ă nu cadă în greșală
fiind introdus de o port ăreasă și fiind întrebat de o port ăreasă a iudeilor?
Este o nenorocire c ă Eva l-a convins pe Adam, o nenorocire c ă o femeie l-a
introdus pe Petru. Dar prima c ădere era în pa radis unde o gre șală este
impardonabil ă; cea din urm ă, s-a petrecut în pretoriul iudeilor unde
păstrarea inocen ței este dificil ă. În primul caz nu îi era permis s ă cadă; în cel
de-al doilea, gre șala lui i-a fost prezis ă. Greșeala primului a adus nedreptate
Celui de aici, Cel de aici a eliberat pe cel dintâi.
76. Să ne gândim și în ce stare îl reneag ă: „Era frig”. Dac ă ne gândim
la ce anotimp era, nu putea s ă fie frig; dar era frig în acel loc unde Iisus nu
era recunoscut, unde nu era nimeni care s ă trăiască lumina, unde se lep ăda
focul care consum ă. Deci era frig pentru suflet , nu pentru corp; de asta se
ținea Petru aproape de c ărbuni pentru c ă avea inima înghe țată. Rău foc al
iudeilor! El arde, dar nu înc ălzește. Rea vatr ă care răspândește greșala până
la inima sfin ților. Aproape de el, ochii interiori ai lui Petru s-au ars: nu ochii
cărnii și ai sângelui, ci ochii inimii care îl f ăceau să-L vadă pe Hristos.

1973 In. 20, 14 ș.u.
1974 Mt. 26, 34.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

35377. Mi s-ar spune: Condamna ți pe iudei pân ă și în elementele lor? – nu
condamn elementele pentru c ă aparțin iudeilor, dar este alt foc pe care îl
condamn: acela al falsei credin țe. Condamn aceast ă flacără a iudeilor
urmând profe țiilor divine c ăci Mântuitorul a zis: „Argint de lep ădat se vor
numi, că Domnul i-a lep ădat”1975; dacă argintul iudeilor este de lep ădat, la
fel este și vatra lor. La fel este și cu focul și aurul iudeilor care au modelat
capul de vi țel1976 adică punctul de plecare al sacrilegiului.
78. Dar să vedem ținerea lep ădării. Văd că ea variaz ă în felul urm ător
la sinoptici. Era un lucru atât de nou c ă Petru a p ăcătuit, încât p ăcatul nu a
putut fi descoperit de evangheli ști. Astfel, când servitoarea îl denun ță pe
Petru ca f ăcând parte din cei ce erau cu Iisus din Nazaret, Matei scrie c ă
primul răspuns a fost „ Nu știu despre ce vorbi ți”; la fel Marcu, apropiat de
al lui Petru și care a putut s ă o audă de la Petru cu certitudine. Este primul
cuvânt de lep ădare al lui Petru; totu și, nu pare acolo c ă-l neagă pe
Mântuitorul, ci c ă respinge denun țul femeii.
79. Totuși să vedem ce a negat: c ă era cu cei apropia ți de Iisus din
Galileea, sau cum l-a descris Marcu cu Iisus din Nazaret. A negat el c ă se
afla cu Fiul lui Dumnezeu? Adic ă: nu-L cuno șteam ca Galileean, nu-L știam
ca nazarinean pe Cel pe care Îl știam ca Fiul lui Dumnezeu. Specific
oamenilor s ă desemneze pe cineva dup ă numele localit ăților; Fiul lui
Dumnezeu nu poate fi desemnat prin patr ia Sa, slava Sa nefiind circumscris ă
în nici un loc. Și pentru a v ă face cunoscut cât este de adev ărat este acolo o
mărturie ce sus ține acest lucru ; c ăci într-un alt loc Mântuitorul îi întreab ă pe
Apostoli: „Cine zice lumea c ă sunt eu?” un ii spun Ilie, al ții Ieremia, al ții
unul din Profe ți; dar Petru zice: „E ști Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui
viu”1977. L-a renegat atunci când i-ar fi pl ăcut mai mult s ă-l recunoasc ă pe
Hristos nu ca Fiul omului, ci ca Fiul lui Dumnezeu? Cum putem noi s ă
găsim echivoc la ce a aprobat însu și Hristos.
80. Alt lucru în aceea și direcție. La întrebarea: „Faci parte din cei care
erau cu Iisus din Galileea?”, Petru se desparte de acea expresie de eternitate: căci nu era, începând s ă fie. Acela zice. Acolo singur era Cel ce era din
inceput
1978.
81. Apoi el spune: „Nu sunt eu” c ăci a exista apar ține Celui care este
întotdeauna; de aceea Moise a zis: „Cel ce este m-a trimis”1979. Când s-a

1975 Ier 6, 30.
1976 Ex. 32, 4.
1977 Mt. 16, 16 s.u.
1978 In. 1, 1.
1979 Ex. 3, 14.

Sfântul Ambrozie al Milanului
354insistat că era totuși printre cei apropia ți lui Iisus, a negat înc ă odată după
Marcu: ceea ce arat ă că evanghelistul a ar ătat mai mult adev ărul decât
complezen ța. Totuși, el a negat c ă era în num ărul lor, dar nu L-a negat pe
Hristos. El a putut s ă nege raporturile sale cu oamenii, nu harul lui
Dumnezeu. El a putut s ă nege că era alături de cei apropia ți Galileanului; pe
Fiul lui Dumnezeu, el nu L-a negat.
82. În fine, dup ă Matei, denun țat că se găsea cu Iisus din Nazaret, el
spune: „Nu-L cunosc pe acest om.” Este ceea ce cei doi evangheli ști de care
ne ocupăm spun că răspunde a treia oar ă și cu jurământ: că nu cunoa ște pe
acel om. Și bine a f ăcut că a negat ca om pe Cel pe care îl știa că e
Dumnezeu. La fel, când a jurat, a r ăspuns studiat: c ăci, chiar dac ă L-a negat,
Petru nu a înc ălcat jurământul căci nici Mântuito rul nu a spus c ă și-l va
încălca. Dacă jurământul este discutabil la Petr u, cum este lucrul riscant?
83. În ceea ce prive ște Ioan, el a scris acestea: întrebat de servitoare
dacă era unul din Apostolii acelui om, Petru a r ăspuns mai întâi: „Nu sunt”
dintre ei1980; căci nu era un apostol al oamenilor, ci al lui Hristos. La fel
Pavel a negat c ă este apostol al unui om: „Pavel , Apostol nu de la oameni, ci
de la Iisus Hristos și de la Dumnezeu Tat ăl”1981; dar pentru a nu p ărea că
aruncă o anumit ă îndoială asupra întrup ării, a adăugat: „care L-a înviat din
morți”pentru ca s ă aveți credință și în umanitatea Sa, dup ă ce ați crezut în El
ca Dumnezeu. Este ceea ce înc ă se menține în termeni asem ănători când
zice: „Căci unul este Dumnezeu, unul este și Mijlocitorul între Dumnezeu și
oameni: omul Hristos Iisus”1982; L-a numit, bine în țeles, mai întâi mijlocitor
al lui Dumnezeu mai întâi și apoi al oamenilor, c ăci nu este suficient s ă crezi
în cele dou ă lucruri, dac ă ordinea credin ței nu este ținută.
84. Deci, r ăspunsul se ține de la un cap ăt la altul. C ăci zicând „Eu nu-
L cunosc pe acest om, se referea numai la întrebarea este un apostol al omului; el r ăspunde „nu sunt”. Astfel nu a negat c ă este apostol al lui
Hristos, ci c ă este apostol al unui om. Astfel, Petru ca și Pavel au negat ca
om pe Acela c ăruia i-au afirmat divinitatea. Iat ă ceea ce a gândit Petru.
Pavel a exprimat acela ți lucru: a profitat și el la rândul lui. Eroarea lui Petru
este o lec ție pentru cei drep ți și încercarea lui Petru este stânca tuturor. La
fel se scufund ă în ape, dar întinde mâna lui Hristos, el cade pe munte, dar
este ridicat de Hristos
1983. Este acela și Petru care a ezitat pe mare dar a mers.
Petru ezitând este mai ferm ca fermitatea noastr ă: el cade acolo unde nimeni

1980 In. 18, 17.
1981 Gal. 1, 1.
1982 I Tim. 2, 5.
1983 cf. Lc. 9, 34.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

355nu urcă; el se împiedic ă acolo unde nimeni nu merge. Cu toate acestea, de și
ezită pe ape, nu este înghi țit, ezită fără să cadă, se clatin ă fără să cadă. Dacă
pică, pică pe munte; dar c ăderea lui a fost mai bun ă decât statul altora la
început; mai degrab ă a valorat mai mult s ă cadă deorece Hristos l-a ridicat.
85. Întrebat din nou dac ă făcea parte din Apostolii Lui, el neag ă, scrie
Ioan. Și L-a negat pe bun ă dreptate, c ăci nu era apostolul unui om. La a treia
întrebare el a negat c ă a fost v ăzut cu El, aceasta decurge din ceea ce
precedă; cu cel pe care voi îl numi ți om, nu eram; dar pe Fiul lui Dumnezeu
nu L-am p ărăsit.
86. Luca, la rândul s ău a scris c ă Petru, fiind întrebat dac ă era cu El, a
răspuns că nu-L cunoa ște. Și a răspuns drept; ar fi avut curaj s ă fi zis că Îl
cunoaște pe Cel pe care spiritul uman nu știa să-L sesizeze; c ăci nimeni
nu-L cunoa ște pe Fiul decât Tat ăl”1984. La fel, a doua oar ă, Petru a zis
conform lui Luca „Nu sunt di ntre aceia”, în consecin ță a preferat s ă se nege
pe sine decât s ă-L nege pe Hristos, sau bine, p ărând că neagă raporturile sale
cu Hristos, s-a negat pe el însu și. Este sigur c ă prin negarea sa ce viza omul,
el a păcătuit contra Fiului Omului, astfel încât a fost iertat1985, dar nu contra
Duhului Sfânt. Întrebat a treia oar ă, el spune: „nu știu ce spune ți” altfel zis
„nu înțeleg nimic din sacrilegiile voastre”.
87. Dar, noi îl scuz ăm, el însă nu se iart ă. Nu este suficient un r ăspuns
ambiguu pentru a-L m ărturisi pe Iisus; trebuie o m ărturisire clar ă. La ce
servesc cuvinte acoperite dac ă vreți să aveți aerul de renegare. Ceea ce
indică faptul că Petru nu a r ăspuns cum a vrut pentru c ă a plâns dup ă
aceasta. A vrut mai degrab ă să-și acuze singur p ăcatul său și să se justifice
printr-o m ărturisire decât s ă-l agraveze printr-o negare; c ăci dreptul începe
acuzându-se pe sine însu și1986. Și a plâns. 88. De ce a plâns? Deoarece a
păcătuit prin surprindere. Am obiceiul s ă plâng, eu, dac ă lipsește păcatul,
adică dacă nu mă răzbun, dac ă nu obțin ce râvnesc; Petru a suferit și a plâns
pentru că a greșit ca un om. Citesc c ă a plâns, nu c ă s-a scuzat; dar cei ce nu
pot să se apere, pot s ă se spele. Lacrimile produc iertarea și sugereaz ă
onestitatea. Lacrimile spun gre șala fără să tremure; lacrimile m ărturisesc
crima fără atingere a pudorii; lacrimile nu cer iertare și totuși o obțin. Am
găsit de ce Petru a p ăstrat liniștea: pentru a nu m ări ofensa cerând prea
repede iertare: trebuie mai întâi s ă plângă și apoi să-și ceară iertare; trebuie
mai întâi s ă plângem și apoi să ne rugăm.

1984 Mt. 11, 27.
1985 Mt. 12, 32.
1986 Prov. 18, 17.

Sfântul Ambrozie al Milanului
35689. Bune lacrimi care spal ă greșala! Bine este de cel care plânge și Îl
vede Iisus. Petru s-a lep ădat o dată și nu a plâns pentru c ă Iisus nu l-a v ăzut.
S-a lepădat și a doua oar ă și n-a plâns pentru c ă Mântuitorul înc ă nu l-a
privit. L-a negat și a treia oar ă, Iisus l-a privit și a plâns cu amar. S ă se uite
la noi Iisus Hristos pentru a ști să plângem p ăcatele noastre. Aceasta arat ă că
realitatea c ăderii sfinților este util ă: negarea lui Petru nu mi-a f ăcut rău, am
câștigat din poc ăința sa; am înv ățat să fiu atent fa ță de cei vicleni. Petru în
mijlocul iudeilor s-a lep ădat, Solomon, în șelat de insotitorii p ăgâni a căzut
în greșală.
90. Deci, Petru a plâns și foarte amar; a plâns s ă spele gre șala lui prin
lacrimi. Voi de asemenea, dac ă vreți să obțineți iertarea, ștergeți greșala prin
lacrimi: în acel moment, Hristos se uit ă la voi. Dac ă suferiți vreo cădere, El,
martor al vie ții voastre nevazute, v ă privește pentru a v ă aminti s ă vă
recunoașteți greșalele voastre. Imita ți-l pe Petru care spune de trei ori
„Doamne, Tu știi că Te iubesc”1987 căci negându-l de trei ori, îl m ărturisește
de trei ori. Dar neg ăsindu-L noaptea, Îl m ărturisește mai mult ziua.
91. Or, toate acestea sunt scrise pentru a v ă face cunoscut c ă nimeni
nu trebuie s ă se laude. C ăci, dacă Petru a c ăzut pentru c ă a zis „Dac ă toți se
vor sminti întru Tine, eu niciodat ă nu mă voi sminti”1988, care altul se va
trufi. La fel și David dup ă ce spune: „Doamne, întru voia Ta, dat-ai
frumuseții mele putere”, recunoa ște că această vanitate i-a f ăcut rău: „dar
când ți-ai întors fa ța Ta, eu m-am tulburat”1989.
92. De unde te-a f ăcut să vii Petre, pentru a m ă învăța care erau
gândurile tale printre lacrimile tale. De unde ți-au venit? Din cer, unde ai
deja loc printre coruri le de îngeri sau înc ă din mormânt? C ăci nu ți-a
repugnat s ă fii în locul din care Iisus a înviat. Înva ță-ne și pe noi la ce ți-au
servit lacrimile: ne-ai înv ățat repede, c ăci fiind c ăzut înainte de a plânge,
lacrimile tale te-au ales s ă-i conduci pe al ții, tu care nu ai știut mai întâi pe
tine să te conduci.
93. Lucrarea lacrimilor avea Petru, care s-a r ăspândit în inima sa
iubitoare; tr ădătorul n-a avut lacrimi s ă-și spele gre șala, ci doar mustrarea
conștiinței sale pentru a-l face s ă mărturiseasc ă sacrilegiul s ău. Astfel,
vinovatul, fiind condamnat de propria sa judecat ă, și nelegiuirea fiind
expiată de un supliciu voluntar, vedem bun ătatea Mântuitorului care nu a
vrut să se răzbune El însu și și divinitatea Sa care punea în chestiune acest
suflet și această conștiință prin puterea lui invizibil ă.

1987 In. 21, 15.
1988 Mt. 26, 33.
1989 Ps. 29, 7.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

35794. „Am p ăcătuit -spune el- vânzând sânge le unui Drept”. Chiar dac ă
regretele tr ădătorului sunt inutile c ăci a păcătuit contra Duhului Sfânt, totu și,
este acolo o oarecare pudoare recunoscându- și partea sa de vin ă pentru
uciderea Mântuitorului. Și, dacă nu este absolvit, cu atât mai pu țin
impruden ța evreilor îi condamn ă. Acuzat de m ărturia vânz ătorului, el
revendică drepturile acestui contract criminal și se consider ă exonerați de
culpabilitate când spun „Ce ne prive ște pe noi? Tu vei vedea”1990. În mod
clar insensibili, se cred exonera ți și nu angaja ți de crima vânz ătorului. În
problema argin ților, prețul rambursat, dreptul înceteaz ă; ei reiau banul și
continuă sacrilegiul lor. Prin ata șarea de patimi, ei preiau în contul lor
funesta vânzare a sângelui, cînd vânz ătorul dă înapoi pre țul sacrilegiului.
95. Astfel, când pre țul sângelui este pus la o parte din comoara sacr ă a
Iudeilor, când cump ără țarina cu banii cu care Hristos a fost vândut, când
acest teren este consacrat înmormânt ării resturilor celor str ăini, oracolul
profetic se împline ște în mod clar și misterul Bisericii ce se na ște se
revelează. Căci, câmpul, dup ă cuvintele divine este toat ă lumea prezent ă1991;
olarul este cel care ne-a f ăcut din lut, și de care citi ți voi în Vechiul
Testament, c ă a făcut omul din lut”1992. El avea la rândul Lui puterea de a
clădi prin natur ă, de a reforma prin har: c ăci, chiar dac ă avem căderi prin
viciile noastre, mila Sa ne face s ă luăm din nou inim ă și suflare de via ță,
după profeția lui Ieremia1993 și ne schimb ă.
96. Pe de alt ă parte, pre țul sângelui este pre țul patimilor Mântuito-
rului. Deci prin pre țul sângelui, lumea este r ăscumpărată de Hristos; c ăci a
venit în lume „ca s ă se mântuiasc ă, prin El, lumea”1994, căci în ea, autorul ei
își găsește deschiderea (începutul) și dreptul s ău. A venit deci pentru a o
păstra, în vederea binefacerii pentru et ernitate pentru cei care prin botez mor
și sunt îngropa ți cu Hristos1995. Dar locul mormântului este distinct pentru
toți: căci dacă lumea con ține toți oamenii, el nu-i p ăstrază pe toți; locuiesc
acolo toți împreun ă, dar mormântul este dreptul acelora care acum, datorit ă
credinței sunt ai casei lui Dumnezeu1996 în loc să fie străini sub Lege. Cine
sunt ei, dac ă nu aceia despre care se zice „De aceea, aduce ți-vă aminte c ă,
odinioară, voi, păgânii cu trupul, numi ți netăiere-împrejur de c ătre cei

1990 Mt. 27, 4.
1991 Mt. 13, 38.
1992 Gen. 2, 7.
1993 Ier. 18, 2 ș.u.
1994 In. 3, 17.
1995 Rom. 6, 4, 8; Col. 2, 12.
1996 Efes. 2, 19.

Sfântul Ambrozie al Milanului
358numiți tăiere-împrejur, f ăcută de mână în trup, Era ți, în vremea aceea, în
afară de Hristos, înstr ăinați de cetățenia lui Israel, lipsi ți de nădejde și fără
de Dumnezeu, în lume. Acum îns ă, fiind în Hristos Iisus, voi care alt ădată
erați departe, v-a ți apropiat prin sângele lui Hristos”1997? Dar acum nu mai
suntem str ăini când venim sau trec ători, întrucât am devenit cet ățeni sfințiți
credinței.
97. Iată un loc [scripturistic] admirabil, care cufund ă răbdarea în
pieptul uman. Domnul acuzat [fiind] tace. C ăci tace bine cel ce nu are
nevoie de ap ărare, de cei din jur ap ărat fiind cel ce este învins de team ă. Nu
prin tăcere fapta acuzat ă o confirm ă, ci demnitatea [Sa] care nu refuleaz ă.
Cine este cel tem ător, dacă nu cel ce vrea s ă se mântuiasc ă? Cine de
Dumnezeu vrea s ă vorbeasc ă? Suzana a t ăcut și a învins1998; dar mai mare
este cauza celei care se f ără să se apere, dovede ște [nevinov ăția]. Aici Pilat a
iertat; dar a iertat dup ă judecata sa, cu tain ă răstignind. Cu adev ărat este
specific lui Hristos, ca ce este uman, înaintea judec ății nedrepte, mai mare
să fie văzut, ca să nu poată fi apărat.
98. Cum Domnul astfel a t ăcut, ca spusele acestea s ă le împlineasc ă în
sine: „Dac ă vă voi spune nu M ă veți crede; dac ă vă voi întreba nu-Mi ve ți
răspunde”1999. Mai presus este aceasta, adic ă a arăta regalitatea Sa decât a o
afirma, încât fiind condamnat pentru o cauz ă, ei să nu poată decât să ce
obișnuiesc [a face].
99. Atunci Irod dorind s ă-L vadă [făcând] câteva minuni, a t ăcut și
nimic nu a f ăcut, pentru c ă cruzimea personajului nu merita s ă vadă fapte
divine, dar și pentru c ă Domnul evita s ă fie puse în valoare. Poate Irod este
tipul tuturor necredincio șilor, care nu cred Legii și Proorocilor, ne-v ăzând
lucrările minunate ale lui Hristos din Evanghelie.
100. A fost trimis la Irod; apoi [t rimis a fost] înapoi la Pilat. C ă dacă
ambii nu l-au declarat vinovat, altei studieri cu cruzime s-au supus. A sp ălat
Pilat mâinile, dar fapta nu a cur ățit; încât judeca nu cu invidie c ă fricii
trebuie să cedeze, dar sânge de nevinovat a adus [jertf ă]. Precum un ban a
strălucit soția, a strălucit în noapte harul, divinitatea a fost eviden țiată; totuși
unei sențințe nedrepte nu s-a ferit.
101. Noi avem în el, dup ă judecata mea, tipul [sau imaginea] tuturor
judecăților arbitrare care condamn ă pe cei ce se simt nevinova ți. Pe de alt ă
parte, Pilat arat ă că neamurile sunt mai pu țin vinovate decât iudeii, c ă pot fi

1997 Efes. 2, 11-13.
1998 Dan. 13, 35.
1999 Lc. 22, 68.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

359mai ușor aduși la credin ță prin lucrarea minunilor. Dar au r ăstignit pe
Domnul Slavei!
102. Ei cer f ără merit să fie absolvir un uciga ș de oameni, iar cel
nevinovat s ă fie scos pentru biciuire. Acestea sunt legile nedrept ății: urăsc
nevinovăția, nu pedepsesc crima. În ceea ce prive ște traducerea numlor,
există un fel de specie a figurii: c ăci Baraba vrea s ă spună în latină „fiul
tatălui”. De aceea s-a spus: „Voi sunte ți din tatăl vostru diavolul”2000,
denunțați fiind că preferă adevăratului Fiu al Tat ălui pe fiul tat ălui lor,
Antihrist.
103. „Și L-a îmbr ăcat cu o hain ă albă și L-a trimis”2001. Nu fără
dreptate l-a îmbr ăcat cu hain ă albă la Irod, ci pentru a semnifica patima Sa
fără pată; căci Mielul lui Dumnezeu f ără de pată a luat asupra Sa cu putere
păcatele lumii. Faptul c ă Irod și Pilat, care din du șmani au devenit prieteni
prin Iisus Hristos, reprezint ă tipul [nedrept ății], figurând pe s ăracii lui Israel
și popoarele p ăgâne, care prin patima Domnului vor sta în armonie,
deoarece neamurile primesc cuvîntul lui Dumnezeu și-l transmit poporului
iudeu prin devotamentul credin ței lor; acestea vor îmbr ăca măreț trupul lui
Hristos, care a fost de demult dispre țuit.
104. Hlamida dat ă militarilor îi îmbrac ă, și precum o tunic ă de
purpură preînchipuie victoriile martirilor, iat ă că aceasta prezint ă puterea
regală, pentru c ă trupul său devine amintire ca noi sângele s ă-l răspândim în
tot universul, pentru ca prin patima Sa s ă aflăm împărăția în noi2002.
105. Coroana din spini, care înconjura capul, ce altceva [înseamn ă]
decât lucrarea divin ă adusă de Dumnezeu pentru p ăcătoșii acestei lumi, iar
spinii veacurile în care Dumnezeu domne ște. El a fost biciuit, pentru ca noi
înșine să nu ne flagel ăm; căci era „om al durerilor și cunoscător al
suferinței”2003; pentru noi a întors gre șelile noastre, pe care le-a îndurat
înaintea lui Dumnezeu; Domnul este r ăbdător până la a-și oferi mîinile
fugitivilor înl ănțuiți, trupul nebuniei celor fugari. Detstabile min ți ale
iudeilor care l-au onora t astfel [pe Iisus]; c ă presând coroana, cu derâdere îl
cinstesc. Inima lor nu crede, dar totu și aduc închinare Celui pe care-L
jerfesc. Poate le-a lipsit dorin ța de a face binele, dar Dumnezeu nu a uitat s ă
fie cinstit; este salutat ca un rege, încoronat ca un înving ător, cinstit ca un
Dumnezeu și Domn.

2000 In. 8, 44.
2001 Lc. 23, 11.
2002 cf. Lc. 17, 21.
2003 Is. 53, 3.

Sfântul Ambrozie al Milanului
360106. Mai mult, dup ă [cum spune] Matei, i-au pus o trestie în mân ă,
pentru că fragilitatea uman ă să nu fie cl ătinată de vânt ca o trestie2004, ci
întărită și așezată pe lucrările [mâinilor] lui Hristos, ca prin r ăstignirea pe
cruce2005 vechea pedeaps ă să înceteze; dup ă Marcu, au lovit capul S ău,
pentru ca a noastr ă condiție umană, în atingere cu puterea divinit ății, să ne
scoată din îndoial ă.
107. Iată, deci, cum înving ătorul ridic ă [sus] trofeul s ău Crucea este
așezată pe umeri ca un trofeu, pe care, fie Simon [Cirineul] sau El l-a purtat,
Hristos [a purtat] ca om, iar omul în Hristos: Nu exst ă dezacord între
evangeliști, petru c ă taina îi pune în acord, iar ordinea bun ă pentru noi este
[spre] perfec țiune, că ridicând trofeul Crucii, ex emplu pentru martiri s-a
făcut. Nu un iudeu a purtat crucea, ci un str ăin care era în trecere. Nu-l
precede, ci-l urmeaz ă [acest str ăin], cum drept spune în Scripturi: „Ia- ți
crucea ta și urmează-Mi”2006. Căci Iisus nu a urcat [doar] pe crucea Sa ci pe
a noastră cruce. Nu este mort în divinitate, ci precum un om a murit. De
aceea s-a zis: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”
2007.
108. Urcând pe cruce a p ărăsit veșmântul regal, ca s ă cunoașteți că
suferă ca om, nu ca Dumnezeu și rege, de și Hristos este și unul și altul [din
cei dinainte], fiind pe cruce pironit. Deci solda ții [iar] nu iudeii au știut în ce
vreme, hainele lui Hristos s ă le împart ă. Judecat ca un înving ător, a venit
spre patim ă ca un răufăcător umilit.
109. Acum, dac ă am văzut trofeul, [s ă vedem] cum înving ătorul înalță
pe acesta, nu pe lemnul copacului unde de patruzeci de ori a cucerit cu mâna în final prin moartea Sa din latura mor ții, ci triumfal pe patibul
2008 pe cei de
veacuri captivi i-a ridicat. Nu vedem aici popoarele cu bra țul legat la spate,
nici imaginea ora șelor distruse sau a statuilor a șezate în locur ile cucerite. Nu
admirăm regi captivi, cu capul plecat, cum este obiceiul triumf ătorilor
umani, nici vestirea victoriei l ăudată peste limitele regiunilor lumii, ci
[vedem] popoare și neamuri în bucurie, adunate nu pentru suferin ță ci pentru
răsplătire, regi cinstind prin liber ă plecăciune, ora șe doritoare s ă aducă
slujire binevoitoare, [ca] imagine a ora șelor luminate nu de culori false, ci
desenate de o credin ță devotată, și cu armele înving ătorului [care-i confer ă
drepturi] în lume mergând, supune pe st ăpânitorul acestei lumi și toate

2004 cf. Lc. 7, 24.
2005 cf. Col. 2, 14.
2006 cf. Lc. 9, 23.
2007 cf. Ps. 21, 1; Mt. 27, 46.
2008 Latura orizontal ă a crucii Mântuitorului.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

361duhurile rele care sunt în cer2009, [ca să fie] ascult ătoare poruncilor date prin
cuvinte omene ști, cu puterea [lor] supus ă, iar variate feluri e virtu ți să
lumineze în ei, prin moravuri în ălțătoare. Să lumineze cur ăția, credința să fie
răspândită făr frica mor ții, mai puternic ă prin curaj [privind] spre final!
Triumful unic al lui Dumnezeu a f ăcut pe toți oamenii s ă învingă prin crucea
Domnului.
110. Să luăm în considerare de la ce stare a urcat [lumea]. Goal ă o
văd, că lucrarea aceasta a ri dicat-o, învingând veacurile, ca veacurile s ă nu
poată să o ajute. Adam a fost învins și [de aceea] a c ăutat veșmânt2010, dar
învinge Cel ce a lep ădat veșmântul. Iar urcat în acest fel ne-a ar ătat cum
Dumnezeu a alc ătuit natura [adic ă ființa] noastră. Așa în paradis primul om
locuia, iar acum al doilea om [sau omul nou] intr ă în paradis. C ă nu pentru
Sine în singur ătate a învins, ci a întins mâna ca pe to ți să-i tragă la Sine2011,
scoțându-i din leg ăturile mor ții prin supunerea sub jugul credin ței cerești,
prin care a asociat p ământul cerului.
111. Au scris și titlul [sau învinuirea]. De obicei un alai merge
înaintea înving ătorului; cu adev ărat carul triumfal al Domnului a fost
precedat de alaiul mor ților învia ți. Doar un titlu arat ă numărul popoarelor
care au fost supuse [de un conduc ător]. Se afl ă în acesta [în titlu] victorii
înscrise într-o anumit ă ordine, învin și dintre popoare car e au avut vinova ți
capturați, iar în acest [titlu] poporul care pr in har este salvat. Demn este
acest purt ător al triumfului, c ă cerul, p ământul marea și iadul de la
stricăciune se pot muta prin har.
112. Inscrip ția titlului a fost deasupra crucii pus ă, nu dedesubt, pentru
că „stăpânirea este pe[ste] um ărul lui”2012. Ce este aceast ă stăpânire, dac ă nu
puterea ve șnică și divină? De aceea, când [El] a fost întrebat: „cine e ști Tu?”
a răspuns: „începutul, cum v-am spus”2013. Să citim acum titlul. „Iisus, [care
este] din Nazaret re gele Iudeilor”.
113. Titlul de deasupra crucii este meritul împ ărăției, pe care nu prin
trupul uman, ci prin puterea divin ă pe care o are Hristos. Drept este c ă titlul
este așezat deasupra crucii, deoarece Domnul Iisus pe cruce fiind, r ăspândea
majestatea [Sa] regal ă. Era vierme pe cruce, gândac [scarabeu] în cruce. Bun

2009 cf. Efes. 6, 12.
2010 cf. Gen. 3, 7.
2011 cf. In 12, 32.
2012 Is. 9, 2.
2013 In. 8, 25. Textul latin prin cuvântul „principium” poate indica un subiect, dar și
un complement. Sf. Ambrozie prefer ă folosirea subiectului, pentru a confirma leg ătura
divină dintre profe ția anterioar ă și împlinirea din Evanghelia dup ă Ioan.

Sfântul Ambrozie al Milanului
362vierme, care în lemn st ă; bun scarabeu, care striga din lemn2014. Ce a rostit
[El]? „Doamne nu le socoti lor p ăcatul acesta”2015. Către tâlhar a rostit:
„astăzi cu Mine în rai vei fi”2016, rostind ca scarabeul: „Dumnezeule,
Dumnezeul Meu, spune-mi; pentru ce M-ai p ărăsit”?2017. Și bunul scarabeu,
care lutul corpului nostru [chinuit] pân ă la deformare, cu urmele virtu ții l-a
vărsat; bun scarabeu care pe s ărac ridică din pulbere2018. A ridicat pe Pavel,
care se considera gunoi2019; a ridicat pe Iov care ședea pe gunoi2020.
114. Nu în mijloc era titlul [crucii]. Însu și locul crucii era în mijloc
pentru a fi v ăzut de to ți, deasupra [mormântului] lui Adam, ca evreii s ă
dispute pentru mormânt. C ă se aseam ănă primițiilor2021 vieții noastre, de
unde a ieșit moartea.
115. Au împ ărțit hainele, ca sor ții să ofere fiec ăruia o parte; c ăci
Duhul lui Dumnezeu nu este captiv gâ ndirii uane, ci intervine ca o
întâmplare nea șteptată. Poate cei patru solda ți închipuie pe evangheli ști,
scriitori al unui titlu pe care to ți putem s ă-l citim. Eu citesc titlul regelui
Iudeilor, când lecturez: „împ ărăția Mea nu este din lumea aceasta”2022;
citesc motivul pentru care Hristos deasupra capului avea acest înscris: „ Și
Dumnezeu era Cuvântul”2023, căci „capul lui Hristos este Dumnezeu”2024.
116. Ace știa prin lucrare slujeau lui Iisus și slujesc și azi, nu cu
lucrarea for ței, nu cu patim ă coborând, cum cerea poporul iudeu2025. Pentru
mine Hristos din plin moare în patim ă, ca dupăpatimă să fiu înviat. Nu
pentru sine a coborât, ci pentru mine a murit. Pentru noi Hristos a slujit, ca
noi să nu împărțim hainele Sale. Nu singuri putem avea totul, iar dac ă
asupra cămășii au fost arunca ți sorți, aceasta a fost nu prin voin ța oamenilor
ci a Duhului Sfânt care nu fragmenteaz ă; căci „toate acestea le lucreaz ă unul
și același Duh, împ ărțind fiecăruia deosebi, dup ă cum voie ște”2026.

2014 cf. Avacum 2, 11.
2015 Lc. 23, 34.
2016 Lc. 23, 43.
2017 cf. Ps. 21, 1; Mt. 27, 46.
2018 cf. Ps. 112, 7.
2019 Filip. 3, 8.
2020 cf. Iov 2, 8.
2021 Primițiile sau primele roade agricole dintr-un an, erau aduse și oferite ca
mulțumire lui Dumnezeu, la începutul recolt ării produselor, atât de evrei cât și creștini.
2022 In. 18, 36.
2023 In. 1, 1.
2024 I Cor. 11, 3.
2025 cf. Mt. 27, 40.
2026 I Cor. 12, 11.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

363117. Să intuim acum ce au împ ărțiti hainele lui Iisus. Unde s ă căutăm?
La Matei [s ă căutăm] pe pământ hlamida2027, la Ioan ve șmântul [ro șu] de
purpură2028, la Marcu doar purpura2029, la Luca haina alb ă2030; încât cea
unică a fost împ ărțită în patru p ărți! Vu doar patru au dorit-o, ci to ți soldații
s-au îmbr ăcat [cu haina] din plin.
118. Revenim totu și la evangheli ști. Cele patru p ărți sunt împ ărțite
celor patru [evangheli ști], dar calitatea virtu ții mă intereseaz ă să văd. Altul
[adică Sf. Matei] despre împ ărăție a scris în mod sublim, iar în alt ă parte
despre instruirea oamenilor a sp us. Luca a ales pentru sine ve șmântul
sacerdotal, Marcu cuvântul textului nu a de șirat, iar Ioan a țesut cu afirma ții,
ca să fim îmbr ăcați cu haina credin ței. Nu vezi acest ă țesătură: „La început
era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu Cucântul era.
Acesta era la început la Du mnezeu. Toate prin El sunt f ăcute”2031? Cu
adevărat Marcu lumineaz ă purpura, f ără a rupe con ținutul [Evangheliei] prin
cuvintele „Începutul Evangheliei lu i Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu”2032.
119. Hainele sunt împ ărțite de Hristos prin lucrare [ și] prin har,
credința întreagă fiind tunica care nu a putut fi împ ărțită, că nu aparține
unuia ci tuturor; c ă dacă este împărțită nu mai rămâne integr ă.
120. Bine spus „croit ă de sus”2033, pentru c ă credința în Hristos este
țesută în așa fel ca să coboare de la divinitate la omenire, pentru care înainte
de veacuri din Dumnezeu [s-a n ăscut], iar în timp [posterior] sub forma
cărnii s-a ridicat. Înseamn ă că aceasta pentru noi credn ța nu trebuie s ă fie
scindată, ci să rămână puternică [sau întreag ă].
121. „Amin, ami zic ție, astăzi cu Mine vei fi în rai”2034. Extrem de
frumoasă mărturia care în interior a întors [tîlharul] prin exemplu, deoarece
iertarea rapid ă a venit la tâlhar, iar harul ma i abundent decât a fost cerut;
adesea pe acesta Domnul [îl d ă] după cum trebuie, nu dup ă cum ne rug ăm.
Acela ruga pe Domnul s ă fie pomenit, când va veni în împ ărăția Sa, încât
Domnul a zis: „ Amin, ami zic ție, astăzi cu Mine vei fi în rai”; c ă viața este
[înseamnă] a fi cu Hristos, c ă unde este Hristos este și împărăția [Sa].
122. Repede Domnul l-a recunoscut, pentru c ă repede acela s-a
convertit. Expic ă deci, că acela s-a v ăzut mântuit, iar în alt ă parte că ambii

2027 cf. Mt. 27, 28.
2028 In. 19, 2.
2029 Mc. 15, 17.
2030 Lc. 23, 11.
2031 In. 1, 1-3.
2032 Mc. 1, 1.
2033 In. 19, 23.
2034 Lc. 23, 43.

Sfântul Ambrozie al Milanului
364tâlhari îl mustrau, doar unul rug ător fiind. Poate c ă primul a început s ă-l
mustre, apoi deodat ă s-a convertit, c ă a se pocăi înseamn ă a se converti. C ă
mirul, dac ă ne întoarcem de la p ăcatele noastre, recunoscând vina, vine s ă
odihneasc ă pe cei care au insultat. Se poate s ă fi fost mai mul ți, dar de unul
zice: „S-au ridicat împ ărații pământului și căpeteniile s-au adunat
împreună”2035, căci Irod este singurul rege , iar Pilat singurul conduc ător,
care împotriva faptelor lui Hr istos au conspirat, cum arat ă cuvintele lui
Petru2036. La fel și în [epistola c ătre] Evrei ai [text scris]: „au pribegit în piei
… de capr ă …, au fost t ăiați”2037, „au astupat gurile leilor”2038, cum Ilie
singur purta o piele de capr ă2039, Isaia a fost t ăiat [cu fier ăstrăul], [iar]
Daniel de la lei neatins ne-a înv ățat că a rămas2040.
123. Cât de execrabil ă a fost nedreptatea iudeilor, c ă au răstignit ca pe
un tâlhar pe Cel ce pe to ți îi mântuie ște! În sens mistic este [Iisus] un bun
tâlhar, căci a fst ademenit de diavol, iar cu vasele lui l-a închis2041. Tot în
sens mistic cei doi tâlhari reprezint ă două popoare p ăcătoase, care prin botez
au fost r ăstigniți cu Hristos, disensiunile diferite printr-o credin ță [El]
semnând2042.
124. Și oțet i-au dat iudeii. Pentru a împlini toate era bine [a șa], cu
sinceritatea s ă învingă corupția, că prin cruce a înfipt viciile. De aceea bea
oțet, pentru c ă vin cu fiere nu a b ăut, nu din cauza fierei, ci pentru a
îndepărta amărăciunile amestecate în vin. C ă a primit am ărăciunile vie ții
noastre în starea Sa întrupat ă. De aceea a zis: „ Și mi-au dat spre mâncarea
mea fiere și în setea mea m-au ad ăpat cu o țet”2043. Însă nu trebuie
amestecat ă sinceritatea cu am ărăciunea, pentru a ar ăta că fără amărăciune va
fi nemurirea în înviere, deoarece aceast ă nemurire nu mai s ălășluia în vasele
umane, fiind reparate în Hristos. Deci a b ăut oțet, altfel spus am ăgirea lui
Adam a abolit nemurirea în ro șeală [a sângelui], care s ă fie absorbit ă din
corpul omnesc. Și noi, care prin viciile noastre din mintea și trupurile
noastre ne îngrop ăm în Hristos, prin botez ne îngrop ăm, rătignindu-ne în
Hristos, ne îngrop ăm pentru p ăcate ca în nobilul vin și sânge al S ău cu
sinceritate incoruptibilit ății cerești să ne zidim.

2035 Ps. 2, 2.
2036 cf. Fapte 4, 17.
2037 Evr. 11, 37.
2038 Evr. 11, 33.
2039 cf. IV Regi, 1, 8.
2040 cf. Dan. 6, 23.
2041 cf. Mt. 12, 29.
2042 cf. Gal. 5, 11.
2043 Ps. 68, 25.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

365125. Și bând oțet a zis „s ăvârșitu-s-a”2044, căci toată taina trupului
muritor a fost împlinit ă, tot misterul deplin di n toate viciile numai bun ătatea
în nemurire a r ămas.
126. Și iată a zis: „Părinte, în mâinile Tale încredin țez duhul Meu”2045.
Bine a făcut că a mandatat Duhul, ca s ă fie păstrat; că ceea ce trimite nu este
fără prietenie. Duhul este un mic dar, un depozit bun. Cum spune în alt loc:
„O, Timotei …. comoara cea bun ă … păzește-o”2046. A încredin țat duhul S ău
Tatălui, cum zice: „ne vei l ăsa sufletul meu în iad”2047. Vezi marea tain ă.
Acum încredin țează în mâinile Tat ălui duhul S ău, [tot] acum în sânul
Tatălui șade, încât altul în acest într eg nu încape de Hristos. Iar ăși: „Eu sunt
în Tatăl și Tatăl întru Mine”2048. Încredin țează, deci, duhul S ău la Tatăl. Iar
cum este în în ălțime, [El] lumineaz ă iadul, ca toate din univers s ă fie supuse
Lui; și „Hristos este în toate și toate în Hristos”2049, sau, altfel spus, în
Hristos toate sunt cuprinse. Trupul moare pentru a învia, duhul este
încredințat Tatălui, ca cele cere ști și de nedreptate învinse s ă fie mântuite,
pace să fie în cer, iar pe p ământ unitate.
127. „Și acestea zicând, și-a dat duhul”2050. Bine se spune c ă „și-a
dat”, deoarece nu l-a pierdut. În acest fel Matei a spus: „ Și-a dat duhul”2051,
pentru că l-a oferit în mod voit, diferit de lipsa ne-trimiterii. A ad ăugat „cu
glas mare” pe bun ă dreptate. În acesta m ărturisire m ăreață până la moarte a
adus, pe Sine pentru noi p ăcătoșii coborându-Se – fapt pentru care eu nu
roșesc cînd recunosc c ă Hristos printr-un strig ăt mare a m ărturisit – ca
manifestare a divinit ății și corporabilit ății Sale prin care a manifestat cu
succes lui Dumnezeu. A șa avem [scris]: „A strigat Iisus cu glas mare,
zicând: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai p ărăsit?”2052. A
strigat ca un om care știa că separarea sa de Dumnezeu moarte îi aduce. Cu
dumnezeirea era liber de moarte, moartea nu putea s ă fie [în El], pentru c ă
viața nu-L părăsise, căci viața este a dumnezeirii [existen ță]2053.

2044 In 19, 30.
2045 Lc. 23, 46.
2046 II Tim. 1, 14.
2047 Ps. 15, 10.
2048 In. 14, 10.
2049 Col. 3, 11.
2050 Lc. 23, 46.
2051 Mt. 27, 50.
2052 Mt. 27, 46.
2053 Părere a Sf. Ambrozie asupra c ăreia au fost dispute serioase, deoarece se
îndepărtează de afirma țiile ortodoxe.

Sfântul Ambrozie al Milanului
366128. Ceea ce urmeaz ă demonstreaz ă cî sfârșitul lumii va avea loc din
cauza necredin ței oamenilor. De aceea patima Domnului ne ofer ă semne că
prezentul se va pr ăbuși, pentru a se ridica un nou viitor. Întunecimile se vor
răspândi în ochii necredincio șilor, pentru c ă lumina credin ței s-a retras:
Soarele s-a culcat sau a fost dezbr ăcat de fărădelegi[le oamenilor], pentru a
ascunde uciga șa reprezentare. Pietrele se vor sparge, ca în sf ărâmăturile
făcute să pătrundă în viitor puterea cuvântului dincolo de împietrirea inimii,
pentru a u șura vânătorilor ceea ce Ieremia a zis2054 despre venirea
Domnului. Mormintele se vor deschide, nu înseamn ă, oare, că legăturile
morții vor fi rupte, și că vor învia mor ții petru a face calea credin ței, a cărei
apariție este figurativ ă? Ei ieșind din cetatea sfânt ă, vor anun ța, sub aparen ța
prezentului, c ă Ierusalimul ceresc va fi întâlnirea ve șnică a celor învia ți. Din
nou perdeaua catapetesmei este rupt ă, pentru a vesti fie împ ărțirea celor
două popoare, fie profanarea tainelor sinagogii. Vechea perdea a fost
sfâșiată, pentru ca noua Biseric ă să-și ridice pânzele. Vela sinagogii fusese
ridicată, pentru a permite privirii sufletului nostru s ă cunoasc ă prin
contemplare2055 tainele secrete ale religiei. Iat ă, în final, cum suta șul
mărturisește că Fiu al lui Dumnezeu este Cel r ăstignit. O, inimi ale iudeilor,
mai tari decât piatra! Pietrele au devenit maleabile, dar inima lor s-a împietrit. Judec ătorul îi acuz ă, slujitorul crede, tr ădătorul cu remu șcare
pentru crima sa se condamn ă, stihiile se dezl ănțuie, pământul este
cutremurat, mormintele se deschid, în timp ce duritatea iudeilor în nemișcare rămâne printre resturile lumii.
129. Erau femeile care vedeau acestea, era și Maica [Domnului],
întrecând în zelul lor, cu a șezarea piet ății, ceea ce ar fi urmat periculos. St ă
și Domnul suspendat pe cruce, contem plând pericolul de epe ea, pentru
Mamă recomandând pietate afectuoas ă. Acestea nu f ără motiv le-a spus
Ioan, pentru c ă erau persecuta ți mulți [în vremea sa]; al ții au descris
tulburarea crea ției, întunecarea cerului de tenebre, fuga soarelui. Au ad ăugat
Matei și Marcu, c ă umanitatea și moralitatea mai mult sunt necesare în
persecuții, [când redau strig ătul]: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu,
pentru ce M-ai p ărăsit?”
2056, ca să credem c ă pe cruce Hristos condi ția
[noastră] umană a ridicat-o. Luca, cu competen ță, a eviden țiat cum tâlharul
ca un slujitor sacerdotal a mijlocit d ăruirea, iar iudeilor persecutori r ăsplata
[lui Hristos] cu bun ătate le-a ar ătat.

2054 cf. Ier. 16, 16.
2055 cf. II Cor. 3, 14.
2056 Mt. 27, 46.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

367130. Ioan, care a p ătruns profund tainele divine, cu grij ă a arătat că cea
care L-a n ăscut, a rămas fecioar ă. Este deci, [Ioan] singurul care m ă învață
ceea ce al ții nu pot: cum, urcat pe cruce, El [o] nume ște Mamă, biruitoare a
chinurilor și durerilor, înving ătoare a diavolului, slujirea împ ărțind cu
credincioșie, ca să dăruiască împărăția cereasc ă. Încât dac ă este religios ca
Domnul pe tâlhar s ă-l ierte, mai mult este ca Mama s ă fie cinstit ă de Fiul.
131. Acum s ă nu judecăm că în interven ția mea am men ționat iertarea
tâlharului înainte de cuvintele adre sate Mamei Sale, cum este ordinea
scrierii [sfinte]; c ă „a venit s ă mântuiasc ă pe cel pierdut”2057 nu este absurd,
dacă primul în scrierea mea ob ține iertarea p ăcatelor. C ăci în altă parte a
spus: „cine este mama Mea, și cine sunt fra ții Mei?”2058, pentru c ă nu a venit
să cheme pe cei drep ți, ci pe păcătoși2059. Aici însă era locul, înaintea crucii,
să-și aminteasc ă de Mama [sa] numind-o, cu m [se] zice: lui Ioan „iat ă
Mama ta”, iar ei „iat ă fiul tău”2060. Ioan a scris aceast ă mărturie, ca
testament al celui care d ă testamentul. Bun testament, care nu bani, ci via ță
oferă, scris nu cu cerneal ă, ci cu Duhul viu al lui Dumnezeu2061. „Limba
mea este trestie de scriitor ce scrie iscusit”2062.
132. Dar Maria nu era mai mic ă decât mama lui Hristos, pentru c ă a
stat înaintea crucii, când Apostolii au fugit, contemplând cu privirea pioas ă
a ochilor r ănile Fiului, a șteptând nu moartea Copilului s ău, ci mântuirea
lumii. Mai mult, știind că moartea Fiului ei însemna mântuirea lumii, ea –
„aula regelui” – gândea c ă propria moarte putea [r ăs]plăti [păcatele]cele
aduse de al ții. Dar Iisus nu avea nevoie de aj utor pentru mântuirea tuturor,
căci a zis: „aflatu-m-am ca un om f ără ajutor, între cei mor ți liber”2063.
Gândesc c ă așa dorea Mama Sa, c ă El nu ceruse ajutor oamenilor
Avem un înv ățător al piet ății. Să învățăm lecția prin care pe Mam ă să o
imităm în simțire, pentru a ne ar ăta respectul de fii, cum ei i s-a dat Copilul
în [moment de] pericol, iar aici f ără măreața singurătate a mamei care st ă în
durerea majestuoas ă a morții.
133. Acest loc [scripturistic] m ărturisește cu prisosin ță de virginitatea
Mariei. Nu de [fecioria] cea finalizat ă de soț când [ea] se m ărită, pentru c ă
scris este: „Ce a unit Dumnezeu, omul s ă nu despart ă”2064, ci de cea care

2057 I Tim. 1, 15.
2058 Mt. 12, 48.
2059 cf. Mt. 9, 13.
2060 In. 19, 26-27.
2061 cf. II Cor. 3, 3.
2062 Ps. 44, 3.
2063 Ps. 87, 6.
2064 Mt. 19, 6.

Sfântul Ambrozie al Milanului
368tainic în c ăsătorie este ascuns ă, chiar dac ă tainele s-au împlinit. Sau, pentru
a întări sensul moral [al interpret ării], castitatea este regul ă î n s t a r e a d e
doliu.
134. De aceea mistic este c ă o încredin țează lui Ioan, cel mai tân ăr
între ceilal ți, ca nu cumva s ă înțelegem prin auz gre șit. Periculos este pentru
femei leg ătura cu un adolescent, ca repezentant al tinere ții, nu pentru c ă este
un exemplu curios, ci o tain ă a cunoașterii, pe care Mariei ca exponent ă [a
genului feminin] în Hristos cu bog ăție a permis-o, nu pentru a urma
afecțiunea pe care b ărbații din lume o au fa ță de femei, ci pentru a da
exemplu [mistic] cum p ărăsirea vechiului b ărbat, pentru unul tân ăr este
posibilă. Biserica, zic, unit ă fiind cu un popor vechi, în mod aparent, dup ă
ce a născut Cuvântul și l-a semănat în trupurile și sufletele oamenilor, prin
credința crucii, a pus în mormânt trupul Domnului, iar la porunca lui
Dumnezeu a preferat compania [popoarelor] tinerilor [în credin ță].
135. Caut, de aceea, și nu găsesc cum a fost împuns înainte de moartea
Sa. Poate ca noi s ă învătăm că plecarea Sa a fost voluntar ă iar nu for țată, ca
să putem în țelege tainele noi: cum botezul este înaintea altarului, pe care se
află paharul. Mai trebuie amintit cum s ă remarcăm natura trupului S ău, care
este nemuritoare, de și a fost întru totul în condi ția noastră, diferită însă prin
har. De aceea dup ă moarte sângele [Lui] s-a co agulat în trupurile noastre,
dar în trupurile care poart ă incoruptibilitatea, murind ca via ța să rămână [în
ele]; apă și sânge a ie șit, una pentru a sp ăla, cealalt ă pentru a mântui. S ă [le]
bem la rândul nostru, deci, pentru a fi ridica ți [cu El].
136. Înmormântarea. Ce mai vrea s ă spună faptul c ă Iisus este
înmormântat nu de apostoli, ci de Iosif și Nicodim? Unul este drept și
statornic; cel ălalt nu făcuse înșelătorii. Aceasta este adev ărata înmormântare
a lui Iisus; ea nu cunoa ște nici vicle șug, nici indoieli. Trebuie s ă pună capăt
tuturor în șelătoriilor (minciunilor) și să cucereasc ă evreii printr-o m ărturie
care le apar ține; căci dacă apostolii l-ar fi înmormântat, ei (evreii) ar spune
cu siguran ță că El n-a fost înmormântat, pentru c ă ei (apostolii) au spus c ă
L-au înmormântat.
137. Așadar adev ărul (cel drept) acoper ă corpul lui Iisu s cu un giulgiu,
nevinovatul uns cu mirodenii; nu f ără motiv întâlnim aceast ă separare, c ăci
adevărul (nevinov ăția) este ve șmântul bisericii, nevinov ăția îi aduce
frumusețea. „Îmbr ăcați și voi trupul Domnului cu m ăreția Sa, ca s ă fiți și voi
drepți, chiar crezând în moartea Sa, acoperi ți-L totuși cu măreția divinității
Sale. Mirui ți-vă cu smirn ă și aloe, ca s ă mirosiți bine lui Iisus2065. Iosif cel

2065 II Cor. 2, 15.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

369drept a pus un giulgiu bun, poa te cel pe care Petru l-a v ăzut coborând din cer
spre el, unde erau animale dife rite cu patru picioare, animale și păsări,
asemănare și imagine a p ăgânimii2066. Biserica este deci înmormântat ă cu
acest parfum misterios și neprețuit, adunând popoare diverse în credin ța sa.
138. Vorbind de Iosif, numai la Ioan afl ăm că el a venit pe ascuns, de
frica evreilor, s ă găsească pe Pilat. Cum a c ăutat un (om) drept taina de frica
primejdiei? În ceea ce m ă privește, eu cred c ă el a cerut în secret s ă obțină
corpul, nu ca s ă evite primejdia.
Cât este totu și de mirare c ă cel drept s-a ascuns, în vreme ce și
apostolii s-au ascuns, St ăpânului celor drep ți? Veniți și voi: fie c ă veniți
târziu sau noaptea, la orice or ă veți găsi pe Iisus dornic s ă vă întâmpine și
fără ca întârzia ții să plătească; căci și cel venit în ceasul al 12-lea nu va fi
lipsit de r ăsplată2067. În plus, Nicodim a venit în timpul nop ții2068; era
noapte, pentru c ă nu era înc ă (timpul) învierii; a șa încât, o dat ă Iisus inviat,
cel drept spune: „Noaptea e pe sfâr șite; ziua este aproape”2069.
139. Luca îl socote ște pe acest Iosif ca cel drept, Matei ca cel bogat;
este cazul s ă-l socotim bogat, în acest moment în care a primit corpul lui
Iisus; căci primind pe cel bogat, el nu a cunoscut lipsa credin ței. Deci e ști
bogat când e ști drept. Astfel el Îl înf ășoară într-un giulgiu, dar israelitul
amestecă parfumurile variate ale virtu ților și pune în ele aproape 100 litre de
aloe: adic ă măsura perfect ă a credinței. Și ei legară trupul lui Iisus – dup ă
obiceiul evreilor – cu (lucruri) spirituale, nu cu nodurile necredin ței, ci cu
bentițele credin ței. Și ei Îl așezară într-o grădină: cu aceasta este comparat ă
Biserica, ca având fructele meritelor variate și florile virtu ții.
140. Nu f ără motiv unul vorbe ște despre un mormânt nou, altul despre
mormântul lui Iosif. Asfel Iisus nu avea un mormânt al Lui; c ăci se
pregătește un mormânt celor care sunt supu și legilor mor ții; înving ătorul
morții nu are un mormânt al Lui, c ăci ce este comun între un mormânt și
Dumnezeu? La fel de bine spune Ec leziastul despre cel ce mediteaz ă asupra
binelui: „ Și nu este mormânt pentru El”2070. Moartea lui Iisus are deci
propriul s ău caracter, diferit de moartea obi șnuită a celorlal ți (tuturor): astfel
el nu este înmormântat cu ceilal ți, ci închis singur în mormânt. C ăci
întruparea Domnului a avut toate asem ănările cu omenirea; dar asem ănarea
nu merge f ără diferență: există asemănare în na șterea unei fecioare,

2066 Fapte 10, 11 ș.u.
2067 Mt. 20, 50.
2068 In. 3.
2069 Rom. 13, 12.
2070 Eccl. 6, 3.

Sfântul Ambrozie al Milanului
370deosebire în procrearea sa; El vindec ă pe cei bolnavi, doar poruncind; Ioan a
botezat cu ap ă, El cu Duhul2071. Deci la fel moartea lui Hristos este comun ă
în ceea ce prive ște natura sa corporal ă, și specială în ceea ce prive ște
puterea.
141. Dar, cine este acest Iosif, în al c ărui mormânt a fost depus?
Evident, cel drept. Deci este bine c ă Iisus a fost încredin țat mormântului
unui om drept, pentru ca Fiul omului s ă aibă unde să-și plece capul2072 și să
se odihneasc ă într-o ședere dreapt ă. Este la fel de bine c ă mormântul a fost
nou, în sens literal, pentru ca necredincio șii să nu spun ă că altcineva a
înviat; în sens mistic, ce putem pricepe? Poate c ă ceea ce am citit: „groap ă
deschisă grumazul lor”2073. Deci gâtul omului este un mormânt larg deschis,
în care sunt îngropate necredin ța care ucide și cuvintele moarte; el se crap ă
și se ruineaz ă din cauza uzurii, vizitat ca s ă spunem a șa de fiare. Exist ă,
deopotriv ă, un mormânt în intimitatea omului, pe care Cel Drept și l-a săpat
prin pătrunderea cuvântului în su fletele împietrite ale p ăgânimii; el este
șlefuit de munca credin ței și a învățăturii, ca puterea lui Hristos s ă se
desfășoare în fa ța popoarelor.
142. Și este nemaipomenit de bine c ă acolo s-a pus o piatr ă, ca el să
nu mai fie deschis, c ăci atunci când Iisus a fost înmormântat în el, trebuia
păzit cu grij ă, ca să nu se piard ă și să nu fie lăsată să intre credin ța falsă.
Vedeți într-adev ăr că Petru și Ioan au meritat s ă intre primii și de altfel
însuși Ioan nu a intrat înainte de a fi crezut2074.
143. Și se spune c ă era tăiat în stânc ă, adică în puterea credin ței, de
unde adev ărații israeliți au supt mierea dulce și uleiul Duhului2075. Așadar
Hristos este înmormântat de cel drept și de cel care a v ăzut pe Dumnezeu;
căci nu poți să-L înmormântezi pe Hristos decât dac ă îl vezi pe Dumnezeu.
144. Nu toat ă lumea îl poate înmormânta pe Iisus; astfel femeile,
oricât de cucernice ar fi, r ămân la distan ță, dar cucernicia lor face ca ele s ă
observe a șezarea cu grij ă, ca să aducă parfumuri și să le împrăștie. În grija
lor totuși, ele sunt ultimele care se îndep ărtează de mormânt, primele care se
întorc la el. Dac ă statornicia lipse ște, grija nu lipse ște; sexul lor este slab,
devotamentul lor este înfl ăcărat.
145. Așa încât, la vremea Învierii, ele sunt acolo; și în timp ce b ărbații
fug, ele singure sunt avertizate de înger s ă nu le fie fric ă. Ele îl cheam ă pe

2071 Lc. 3, 16.
2072 Lc. 9, 58.
2073 Ps. 5, 11.
2074 In. 20, 6.8.
2075 Deut. 32, 13.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

371Petru; sârguin ța lor îl întrece, credin ța lor îl urm ărește. De altfel, el sose ște
fără frică, și, ajuns mai târziu, el intr ă primul, ca unul care primise cheile
Împărăției ca să deschidă celorlalți.
146. Cât despre cutremurul de p ământ, înseamn ă pentru credincio și
învierea, pentru cei sminti ți frica. Pentru unii, înseamn ă timpul împov ărat
eliberându-se de somnul mor ții; ceilalți tulburați de frica trupeasc ă și de
nestatornicia p ământeană, pierd credin ța și încrederea în înviere.
147. „Iar în prima zi dup ă sâmbătă, foarte de diminea ță, au venit ele la
mormânt”. Acest text d ă naștere, la mul ți oameni, unei mari nedumeriri; c ăci
dacă nu vedem c ă evangheli știi s-au contrazis, ei au vorbit totu și în moduri
diferite. Asta spune, într-adev ăr, „diminea ța, foarte devreme”, Marcu,
„Dis-de-diminea ță”, Matei; „În seara sâmbetei”, Ioan. „A doua zi dup ă
sâmbătă, când era înc ă noapte”, femeile au venit la mormânt. Apoi acesta
menționează că a u f o s t v ăzuți doi bărbați, Marcu un tân ăr stând jos,
îmbrăcat în alb, Matei un înger, Ioan doi îngeri stând jos, în ve șminte albe.
În sfârșit, ceea ce pare aproape de nerezolvat, Ioan scrie c ă I s-a spus Mariei
Magdalena: „Nu m ă atinge, pentru c ă n-am urcat înc ă la Tatăl”. Matei scrie
că Domnul s-a înf ățișat Mariei Magdalena și unei alte Marii și el a descris
amănunțit cum de s-au apropiat, îi luar ă picioarele și I se închinar ă.
148. Care este deci solu ția? Nu ar trebui gândit c ă cei patru
evanghelisti au vorbit de patru morminte diferite, și să presupunem diverse
personaje feminine, și apariții diverse. Tot a șa unele au venit cu parfumuri a
doua zi a sabatului, altele f ără parfumuri, în seara sabatului; se d ă numele
unora, se men ționează că celelalte L-au urmat pe Domnul în Galileea.
149. Ca cineva de fric ă să nu fie șocat de a termina aici, prin asprimile
unei exegeze spinoase, în timp ce se a ștepta la ni ște lucruri delicate,
închipuiți-vă că strângem pânzele unui discurs gata s ă se sfârșească; căci
ajungem în port, și corabia care a traversat m ările într-o curs ă rapidă, îndată
ce a început s ă se apropie de mal, î și încetine ște mersul ca s ă evite col ții
stâncilor. Pentru a evita deci ca discursul meu s ă se împotmoleasc ă (să
eșuieze) ca un cârmaci neîndemânatic, pe nisipul de pe mal, alunecând într-
un fel oarecare pe pragurile ascunse ale m ării, prefer s ă încetinesc mersul
decât să mă grăbesc, de team ă ca discursul nostru s ă nu se distrug ă și să nu
se piardă.
150. Trebuie deci în primul rând s ă examinăm cu aten ție semnifica ția
acestui text, când Domnul a înviat „î n seara sabatului, când se întrez ărea a
doua zi a sabatului”. Voi citi ți, într-adev ăr, că „în seara sabatului, Maria
Magdalena și o altă Marie au venit s ă vadă mormântul; și iată că se produce
un mare cutremur de p ământ”. Deci nu este ziua sabatului – c ăci, după lege,

Sfântul Ambrozie al Milanului
372ele rămân inactive în ziua sabatului – ci dup ă ziua sabatului, noaptea, El
învie. La fel, sosind diminea ța, foarte devreme chiar, ele aflar ă că Domnul
înviase deja.
151. Trebuie deci, cânt ărind bine, s ă credem c ă Învierea n-a avut loc
nici duminica diminea ța, care este a doua zi a sa batului, nici în ziua
sabatului (c ăci cum s-ar fi ajuns la trei zile?). Deci El nu a înviat la
scăpătatul zilei, ci la terminarea nop ții. Astfel grecii spun: târziu, adic ă όψέ;
ori, „târziu” înseamn ă la fel de bine momentul când se termin ă ziua ca și
întârzierea unui lucru oa recare: de exemplu dac ă spuneți: mi s-a sugerat
târziu un lucru, adic ă în mod tardiv, el a sosit târziu, adic ă după timpul
convenit. Chiar dac ă el a sosit în diminea ța celei de-a doua zile, este târziu,
pentru că vremea de a ac ționa a trecut. Târziu, înseamn ă și momentul nop ții
adânci, de exemplu când spune ți: m-am sculat târziu pentru a munci, asta
înseamnă: m-am sculat nu spre sear ă ci în plin ă noapte.
152. Este tocmai ceea ce permite femeilor s ă se apropie cu u șurință de
mormânt, paznicii odihnindu-se deja, și de aceea în șiși paznicii sunt mai
mult speria ți, cum se întâmpl ă când ești trezit brusc. În sfâr șit, înșiși mai
marii preo ților, la întâlnirea cu cei b ătrâni, confirm ă că evenimentul s-a
petrecut noaptea, când ei spun paznicilor: „Spune ți că ucenicii Lui, venind
noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam”2076; căci este momentul, despre
care paznicii i-au informat, ca re le-a sugerat argumentul în șelătoriei lor. Tot
așa Ioan arat ă că Maria Magdalena a venit spre el și spre Petru „diminea ța
când era înc ă noapte”, și totuși o arată neștiind că Învierea s-a s ăvârșit cu
siguranță, dacă aceasta a avut loc la sfâr șitul zilei, c ă ar fi putut s ă știe
imediat.
153. Este diminea ță și Petru nu stie înc ă, Ioan nu știe. Oare Domnul ar
fi suferit c ă ucenicii au fost mai mult timp chinui ți de nesiguran ța morții
sale, în timp ce pe rând îngerul, a poi Domnul le-a trimis pe femei s ă le
anunțe evenimentul s ăvârșit? Și ca să vă arăt că este noapte, unele dintre
femei nu știu, altele știu. Știu cele ce l-au vegheat zi și noapte; nu știu cele
ce s-au retras. O Marie Magdalena nu știe, după Ioan, o alt ă Marie
Magdalena știe, după Matei. Deci dac ă există mai multe Marii, pot exista
mai multe Magdalene; primul este nume personal, al doilea de localitate (Magdala).
154. De altfel, afla ți că e vorba de o alta; una este admis ă să țină
picioarele Domnului, celeilalte i s-a interzis s ă atingă pe Domnul; una a
meritat să vadă pe înger, cealalt ă, venită în primul rând, n-a v ăzut pe nimeni;

2076 Mt. 28, 13.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

373una a anun țat pe ucenici c ă Domnul a înviat, cealalt ă le spune c ă a fost
răstignit; una este vesel ă, cealaltă plânge; uneia Hristos i se înf ățișează deja
glorificat, cealalt ă îl caută încă mort; una a v ăzut pe Domnul și a crezut,
cealaltă nu L-a putut recunoa ște când L-a v ăzut; una adora dintr-un
sentiment de credin ță, cealaltă se chinuia în nesiguran ța inimii sale.
155. Este foarte adev ărat că îi este interzis s ă atingă pe Domnul: c ăci
nu printr-un contact cu corpul, ci prin credin ță îl înțelegem pe Hristos. „Nu
te atinge de Mine, c ăci încă nu M-am suit la Tat ăl Meu” ceea ce înseamn ă:
nu am urcat înc ă în ochii vo ștri, pentru c ă „voi îl căutați pe cel viu printre
cei morți”. Astfel ea este trimis ă la cei mai puternici, al c ăror exemplu v ă
învață să-l credeți, pentru ca ei s ă-I predice învierea.
156. Așa cum la început femeia a fost instigatoarea p ăcatului pentru
bărbat, bărbatul săvârșind greșeala, tot a șa în prezent cea ca re a gustat prima
moartea a v ăzut prima învierea. Dup ă ordinea gre șelii, ea a fost prima
lecuită; și pentru c ă nu mai suporta la nesfâr șit în fața oamenilor oprobriul
vinovăției, pentru c ă a transmis gre șeala bărbatului, ea i-a transmis și harul;
ea compenseaz ă dezastrul vechii dec ăderi prin anun țarea învierii. Buzele
femeii au l ăsat altădată să treacă moartea; buzele unei femei redau via ța.
157. Dar cum ea are prea pu țină perseveren ță pentru a predica, cum
sexul său este prea slab pentru a pune în aplicare, b ărbaților le-a fost dat ă
misiunea de a evangheliza. C ăci dacă Iisus, nemul țumit de a spulbera
greșeala femeilor, le înmul țește faptele, a șa încât mai mul ți oameni s ă fie
convinși de ea că mai întâi a în șelat pe unul singur, la fel b ărbatul, care la
început a ad ăugat credin ța în mod ciudat, a trebuit s ă-și ascundă un dar
sporit și lăsându-se odinioar ă condus la neîncredere, s ă devină capabil s ă
predice altora.
158. Dar s ă remarcăm termenii misiunii „Nu te atinge de Mine, c ăci
încă nu M-am suit la Tat ăl Meu. Mergi la fra ții Mei și le spune: M ă sui la
Tatăl Meu și Tatăl vostru și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru”. Cum
nu ai urcat înc ă, Învățătorule Iisus? Cum e ști absent, Tu care ți-ai lăsat duhul
în mâinile Tat ălui? De altfel, când po ți fi absent, fiind mereu în Tat ăl
Ceresc, cu Tat ăl? Ai spus la fel de bine: „De m ă voi coborî în iad, de fa ță
ești. De voi lua aripile mele de diminea ță și de mă voi așeza la marginile
mării și acolo mâna Ta m ă va povățui și mă va ține dreapta”2077. Tot la fel,
cum vei urca, Tu fiind mereu pretutindeni?
159. Tu ai coborât, adev ărat, ca Fiu al omului și ai coborât f ără să-L
părăsești pe Tatăl. Dar ai coborât pentru noi, pentru ca ochii și sufletele

2077 Ps. 138, 8-10.

Sfântul Ambrozie al Milanului
374noastre să te vadă, pentru ca noi s ă credem în Tine. Deci tot pentru noi ai
urcat, pentru ca noi s ă te urmăm în duh, neputând s ă te vedem cu ochii. Ai
urcat pentru Apostoli, c ărora le-ai spus: „Cine m-a vazut, a v ăzut pe
Tatăl”2078. La fel de bine Ioan a v ăzut unde s ă te caute: la Tat ăl te-a căutat și
găsit; de aceea a scris: „Si Cuvântul era la Dumnezeu”. Ai urcat pentru
Pavel, care, nemul țumit să te urmeze singur, ne-a înv ățat și pe noi s ă te
urmăm și unde te putem g ăsi: „Dacă – zice el – a ți înviat împreun ă cu
Hristos, c ăutați cele de sus, unde se afl ă Hristos, șezând de-a dreapta lui
Dumnezeu”2079. Și pentru ca noi s ă nu facem din asta o func ție a ochilor și
nu a inimilor, el a ad ăugat: „Cugeta ți cele de sus, nu cele de pe p ământ”2080.
160. Deci nu pe p ământ, nici în p ământ, nici dup ă trup trebuie s ă te
căutăm, dacă vrem să te găsim; căci „chiar dac ă am cunoscut pe Hristos
după trup, acum nu-L mai cunoa ștem”2081. Astfel Ștefan nu l-a c ăutat pe
pământ, el care Te-a v ăzut stând în dreapta Tat ălui2082; în timp ce Maria,
care te căuta pe pământ, nu te-a putut atinge, Ștefan te-a atins, pentru c ă el
te-a căutat în cer. Ștefan în mijlocul evreilor, te-a v ăzut deși absent; Maria
printre îngeri nu te-a v ăzut prezent. Dar de ce nu te-a putut atinge,
evanghelistul însu și ne-a spus-o, zic ănd că el te vedea bine, dar f ără să știe
că ești tu. Căci se citește: „Ea se întoarse și văzu pe Iisus în picioare, și nu
știa că este Iisus”. Nu l-a putut atinge, neputând s ă-l vadă; căci a vedea
înseamnă a atinge.
161. Astfel textul evangheliei sugereaz ă diferențele dintre o Marie și
cealaltă. Una se duce în fa ța lui Iisus s ă-l vadă, cealaltă se întoarce înapoi;
prima este salutat ă, mustrată. Căci citiți: „Iisus îi spune: Femeie”. Cea care
nu crede este femeie, desemnat ă prin calitatea sexului s ău după trup; căci
cea care crede, ajunge „la starea b ărbatului des ăvârșit, la măsura vârstei
deplinătății lui Hristos”2083. Ea nu mai are numele s ău de epoc ă, sexul
trupului s ău, mobilitatea tinere ții, sporovoiala batrâne ții.
Deci Iisus spune: „Femeie, de ce pl ângi?” ca pentru a spune: acestea
nu sunt ni ște lacrimi oarecare pe care le cere Dumnezeu, ci credin ța;
adevăratele lacrimi înseamn ă a-l recunoa ște pe Hristos. „Pe cine cau ți?”
spune El; c ăci Domnul condamn ă încetineala (lipsa de în țelegere)
complicat ă. Dar a ad ăugat pe drept: „Pe cine?”, nu pentru c ă El se îndoie ște,

2078 In. 14, 9.
2079 Col. 3, 1.
2080 Col. 3, 2.
2081 II Cor. 5, 16.
2082 cf. Fapte 7, 55.
2083 Efes. 4, 13.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

375El, pe care ea îl caut ă, ci pentru c ă și ea însăși nu știe pe cine caut ă, căci nu
pe Hristos îl caut ă, pentru c ă îl crede luat (în ălțat). Hristos este acolo, la ce
bun să cauți? Înseamn ă că nu înțelegi decât c ăutându-l, decât s ă nu-l
recunoști când îl vezi.
162. Tot a șa ea vedea pe Hristos și îl lua drept un gr ădinar. Este
adevărat ce citi ți: „Ea, crezând c ă este grădinarul, I-a zis: Doamne, dac ă Tu
L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus și eu Îl voi ridica”. Dac ă credința sa este
ezitantă, cuvântul s ău nu se rătăcește; dacă ea l-a crezut gr ădinar, l-a tratat
totuși ca pe Fiul lui Dumnezeu; dac ă ea nu crede înc ă, ea dorește totuși să
creadă; căci El i-a luat trupul, înviindu-l. Deci gre șeala acestei femei poate fi
iertată. Evident, n-ar fi trebuit s ă se îndoiasc ă că trupul lui Hristos s-a ridicat
datorită slavei Învierii; totu și ea vrea s ă fie învățată de Hristos, și deja, în
devotamentul s ău ea promite credin ță; El va lua trupul de pe p ământ și-l va
căuta la dreapta lui Dumnezeu.
163. Tot a șa, în urma acestor cuvinte, ea nu mai este numit ă femeie, ci
Maria; primul cuvânt este comun mul țimii celălat este specific unei
persoane care îl urmeaz ă pe Hristos. Și dacă ea este trimis ă la ucenici, f ără
să fie în deplin ă stăpânire a credin ței sale, cel pu țin ca mesager. Dar îi este
interzis s ă-l atingă pentru c ă nu a înv ățat încă cu Pavel c ă plenitudinea
divinității sălășluește în trupul lui Hristos. Ea nu s-a lep ădat încă de
nesiguran ța timpului, de îndoielile c ărnii; ea nu a tr ăit înc viața lui Hristos.
Tot așa ea nu îl ador ă pe Domnul și nu-I ia picioarele ca cealalt ă Marie; la
aceasta din urm ă, nu atât omagiul trupesc, cât mi șcarea unei credin țe
complete se traduce: ea crede pe Hristos omul și pe Dumnezeu împreun ă,
căci pe Dumnezeu îl ador ăm, pe om îl îmbr ățișăm.
164. Domnului nu-I produce dezgust s ă fie atins de o femeie, pentru
că Maria I-a uns picioarele cu mir. El nu refuz ă contactul, ci ne arat ă
progresul; c ăci nu toți îl pot atinge pe Hristos înviatul, cel pe care l-au atins
în timpul șederii sale în aceast ă viață și în acest timp. Cine vrea s ă-l atingă
pe Hristos trebuie s ă-și mortifice membrele, și, e destinat s ă învie, să-și
îmbrace str ăfundurile fiin ței cu mil ă2084, să renunțe fără ezitare la cele
pământești.
165. Ce înseamn ă deci: „Nu m ă atinge?” „Nu pune mâna pe lucrurile
mari; dar mergi la fra ții mei, adic ă cei mai des ăvârșiți – căci „cine va face
voia Tatălui meu care este în ceruri, este fratele meu, sora mea și mama
mea”2085 – pentru c ă Învierea nu poate fi în țeleasă cu ușurință decât de cei
desăvârșiți. Privilegiul acestei credin țe este rezervat da r mai bine înt ărit;

2084 Col. 3, 12.
2085 Mt. 12, 50.

Sfântul Ambrozie al Milanului
376„Nu îngăduiesc femeii nici s ă învețe pe altul, nici s ă stăpânească pe bărbat,
ci să stea liniștită”2086. Ea este deci trimis ă acasă; ea a îndeplinit poruncile ce
i s-au dat.
166. Nu știm care este sentimentul unora despre acest pasaj: Hristos
n-ar fi vrut s ă fie atins, pentru c ă El nu primise înc ă chipul, pe care-l
încredințase Tatălui, și el nu trebuia înc ă atins.
167. „Mă urc la Tat ăl Meu și la Tatăl vostru, la Dumnezeul meu și la
Dumnezeul vostru”. El a f ăcut la momentul potrivit deosebirea, vorbindu-i
unei femei, c ăci noi nu avem în com un cu Hristos decât condi ția sa uman ă.
Tatăl este cineva pentru El prin na șterea adev ărată, pentru noi prin adoptare
liberă; pentru El prin natur ă pentru noi prin har. El este Dumnezeu pentru El
în unitatea misterului, pentru noi prin puterea Sa cereasc ă.
168. Cineva va spune: Cum a putut Toma de vreme ce înc ă nu credea,
să-l atingă pe Iisus? Dar se pare c ă el s-a îndoit nu de Învierea Domnului, ci
de modul Învierii. Și trebuia ca el s ă mai înve țe atingându-l, a șa cum și
Pavel m-a înv ățat; „Căci trebuie ca acest trup stric ăcios să se îmbrace în
nestricăciune și acest (trup) muritor s ă se îmbrace în nemurire”2087, așa încât
necredinciosul s ă creadă și cel ce este nehot ărât să nu se mai îndoiasc ă, căci
noi credem mai u șor ceea ce vedem. Ori, Toma s-a întâmplat s ă se mire,
cănd a văzut, totul fiind închis, un trup strecurându-se prin barierele de
nepătruns ale corpului, f ără stricăciune pentru structura lor. Da, este o
minune c ă o natură corporală a traversat un corp de nep ătruns; nu-l vezi
venind, vezi prezen ța lui: a fost u șor să-l atingi greu s ă-l recunoști.
169. Tot a șa ucenicii, tulbura ți au crezut c ă văd un duh. De aceea
Domnul, ca s ă ne arate felul Învierii zice: „pip ăiți-Mă și vedeți, că duhul nu
are carne și oase, precum M ă vedeți pe Mine c ă am”2088. Nu este deloc o
natură imaterial ă, ci starea trupului s ău înviat care l-a f ăcut să pătrundă ușile
încuiate în mod normal, de nep ătruns; căci ceea ce se atinge este trup, ceea
ce se pipăie este trup. Ori, noi î nviem în mod trupesc: c ăci „se seam ănă trup
firesc, înviaz ă trup duhovnicesc”2089; unul este subtil, cel ălat grosolan, fiind
încă îngroșat de condi țiile imperfec țiunii sale p ământești.
170. Cum într-adev ăr nu a avut un trup, atunci cum r ămâneau semnele
rănilor, urmele cicatricelor , pe care Domnul le-a ar ătat pentru a-i fi atinse?
Astfel nu numai c ă el întărește credința dar treze ște evlavia: r ănile primite
pentru noi, El a preferat s ă le ducă la cer, El nu a vrut s ă le șteargă ca să-I

2086 I Tim. 2, 12.
2087 I Cor. 15, 53.
2088 Lc. 24, 39.
2089 I Cor. 15, 44.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

377arate lui Dumnezeu Tat ăl prețul eliberării noastre. În aceast ă stare Tat ăl l-a
așezat în dreapta sa primind roadele salv ării noastre; acestea sunt m ărturii
pentru care coroana r ănilor sale le-a f ăcut pentru noi.
171. Și pentru c ă discursul nostru, a ajuns aici, s ă considerăm, așa cum
se face ca, dup ă Ioan, apostolii au crezut, pentru c ă s-au bucurat, ca, dup ă
Luca, ei s-au blamat ca necredincio și; că aici au primit Duhul Sfânt, c ă aici
le-a fost poruncit s ă rămână în oraș până ce vor fi îmbr ăcați cu acest dar al
cerului. Mi se pare c ă unul, în calitate de apostol, a atins ceea ce este mai
elevat, altul alaiul, mai aproap e de omenesc; unul a urmat am ănuntele
întâmplării, celălalt a rezumat. C ăci n-ar putea s ă te îndoie ști de cel care
aduce mărturie despre ni ște fapte la care a asistat el însu și și „mărturia sa
este adev ărată”2090; cât despre cel care a meritat s ă fie evanghelist, el se
silește să îndepărteze de el orice b ănuială de neglijen ță sau de minciun ă.
Astfel noi gândim c ă și unul și celălalt este demn de crezare: ei nu sunt
despărțiți nici de diferen ța ideilor, nici de dive rsitatea persoanelor. C ăci dacă
Luca spune mai întâi c ă ei n-au crezut, mai târziu totu și el arată că au crezut.
Dacă examinâm începutul, exist ă opoziție; pentru mai departe, exist ă
potrivire. S ă examinăm cuvintele textului.
172. Ioan se exprim ă astfel: „Deci s-au bucurat ucenicii, v ăzând pe
Domnul. Și Iisus le-a zis iar ăși: Pace vou ă! Precum M-a trimis pe Mine
Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis:
Luați Duh Sfânt”2091. Cât despre Luca, el spune „… cum a fost cunoscut de
ei la frângerea pâinii. Și pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor
și le-a zis: Pace vou ă”2092. S-ar parea c ă aici erau mai mul ți. Dar cum aici se
petrece seara Învierii (c ăci cei doi care, la sfâr șitul zilei, au intrat s ă stea cu
Domnul, ne sunt ar ătați, o dată cu El este luat, înto rcându-se pe loc spre
ucenici), și cum dup ă Ioan, seara târziu, în a doua zi de sabat, L-au v ăzut
arătându-se ucenicilor și arătându-le r ănile să le atingă, ni se pare c ă, pentru
a evita orice nesiguran ță, ar trebui s ă privim mai atent.
173. Se pare într-adev ăr că s-a arătat separat celor unsprezece, cum s-a
arătat separat lui Luca și Cleopa spre sear ă și, ca și aceștia doi, cei
unsprezece au putut s ă se adune și să întărească pe ceilal ți. Tot așa, „ei au
fost tulbura ți”, cum spune Luca, și de aceea El le-a deschis mintea ca s ă
înțeleagă ceea ce este scris. Nu este nici o îndoial ă că acesta a scris mai pe
îndelete, cel ălalt mai succint. Într-adev ăr, cum ar spune ei c ă numai Petru l-a
văzut, dacă El s-a ar ătat tuturor? Dar a șa cum printre femei El nu s-a ar ătat

2090 In. 21, 24.
2091 In. 20, 20-23.
2092 Lc. 24, 35-37.

Sfântul Ambrozie al Milanului
378decât Mariei și celeilalte Maria Magdalena, tot a șa printre b ărbați, s-a arătat
lui Petru, în zorii zilei. Și Pavel spune astfel: „C ăci v-am dat, întâi de toate,
ceea ce și eu am primit, c ă Hristos a murit pentru p ăcatele noastre dup ă
Scripturi; Și că a fost îngropat și că a înviat a treia zi, dup ă Scripturi”2093. Și
de aceea Marcu ne arat ă în mod expres pe tân ărul om poruncind femeilor s ă
spună lui Petru și ucenicilor c ă Domnul a înviat2094.
174. Petru a v ăzut deci pe Domnul, singur. Pentru c ă credința sa era
totdeauna hot ărâtă și gata să creadă: astfel se str ăduie să adune semne mai
multe pentru credin ța sa. Când cu Ioan, când singur, peste tot el c ăuta cu
stăruință; peste tot el este fie singur, fie primul. Nemul țumit că a văzut, el se
întoarce s ă privească ceea ce a v ăzut și, înflăcărat de dorin ța de a căuta pe
Domnul el nu se satur ă să-l vadă. Îl vede singur, îl vede cu cei unsprezece, îl
vede cu cei șaptezeci. Îl mai vede atunci câ nd Toma a crezut, Îl vede când
era la pescuit; dar nemul țumit că l-a văzut, în ner ăbdarea dorin ței sale,
neglijându- și izbânda sa, uitând primejdia (f ără să uite totu și respectul:
îndată ce vede pe Domnul pe un mal î și ia veșmântul), i se p ărea prea mult
timp să ajungă cu ceilalți navigând. La fel, când Do mnul mergea pe ape, el
alearga să-l întâmpine pe valurile m ării, uitând de natura sa; la fel, când
Domnul a fost arestat de evrei, numai el a scos sabia împotriva osta șilor. La
fel, și aici când Domnul st ătea pe mal, el s-a gr ăbit să aducă omagiul
credinței sale.
175. Nu este deci nici o îndoial ă că Petru a crezut c ă îl iubea, c ă l-a
iubit pentru c ă el credea. De aceea este mâhnit când este întrebat de trei ori:
„Mă iubești?”, căci îl întrebi pe cel de care te îndoie ști. Dar Domnul nu se
îndoiește; El pune întrebri nu ca s ă afle, ci ca s ă învețe pe cel care, în
momentul când se va în ălța la cer, îl va l ăsa pe pământ ca pe reprezentantul
iubirii sale. C ăci voi citi ți: „Simone, fiul lui Iona, m ă iubești? Da, tu știi,
Doamne, c ă te iubesc. Și Iisus spune: Pa ște oile mele”. Având o bun ă
cunoaștere de sine însu și, Petru dovede ște o voca ție pe care n-a dobândit-o
din întâmplare, ci pentru c ă Dumnezeu îl cunoa ște de mult ă vreme. Cine
altul ar fi putut s ă s e a f i r m e c u u șurință p e e l î n s u și? Astfel, fiind singur
între toți a se afirma, el este preferat tuturor. C ăci iubirea este mai mare ca
orice altceva2095.
176. Trebuie s ă examinăm cu mare grij ă de ce Domnul, întrebându-l:
„Mă iubești”, el a r ăspuns: „Știi, Doamne, c ă te iubesc”. Mi se pare c ă a
îndrăgi conține iubire sufleteasc ă, a iubi, un fel de c ăldură, izvorâtă din

2093 I Cor. 15, 3-5.
2094 Mc. 16,7.
2095 cf. I Cor. 13, 13.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

379înflăcărarea trupului și a sufletului; și Petru eviden țiază, după părerea mea,
că nu numai sufletul s ău, ci și trupul său erau înfl ăcărate pentru slujirea lui
Dumnezeu. La fel, a treia oar ă, Domnul îl întreab ă nu numai: „M ă
îndrăgești”, ci și „Mă iubești” și El îi porunce ște să-I pască nu numai mieii,
ca prima oar ă, pe care trebuie s ă-i hrănească cu lapte, nici, ca a doua oar ă,
oile tinere, ci oile, a șa încât el fiind mai des ăvărșit va conduce pe cei mai
desăvârșiți.
177. De aceea, fiind des ăvârșit în toate aspectele, nemaiputând fi
fermecat de trup spre gloria pasiunii, i se d ă coroana. „Dac ă erai mai tân ăr,
te încingeai singur și umblai unde voiai; dar când vei îmb ătrâni, vei întinde
mâinile tale și altul te va încinge și te va duce unde nu voie ști”2096. Bătrânețe
plăcută! prelungirea vie ții nu a făcut-o neputincioas ă de a fi de folos, ci
maturitatea virtu ții a pregatit-o pentru martir. Ea în ăbușă zvâcnetul
pasiunilor trupului, nu cedeaz ă poftelor, fuge de desf ătări, nu râvne ște la
frumusețe. „Căci trupul pofte ște împotriva duhului”2097, și găsește, ca să
meargă unde vrea, c ărările scurte ale pl ăcerilor diverse; dar b ătrânețea
curată a sufletului alege nu ceea ce este pl ăcut trupului, ci ceea ce este
folositor sufletului și nu se las ă luat de voile schimb ătoare ale trupului, ci
este înfrânat printr-un frâu care o st ăpânește.
178. Deci Petru, fiind gata în suflet s ă îndure martiriul, când primejdia
s-a arătat, el și-a îndoit taina sufletului s ău. Căci folosirea darului ceresc ne
captiveaz ă prin ging ășia sa; cine n-ar alege martiriul, dac ă ar putea dup ă
voia sa? Deci însu și Petru pare s ă nu vrea, dar se preg ătește să învingă. Și ce
minune dac ă Petru nu vrea, dar când Domnul zice: „P ărintele Meu, de este
cu putință, treacă de la Mine paharul acesta! Îns ă nu precum voiesc Eu, ci
precum Tu voie ști”2098. La sfârșit Petru, dup ă experien ța trufiei sale nu mai
îndrăznește să promită stăruința voinței sale, ci c ă pentru a fi sus ținut caută
tovărășia altcuiva.
179. Atâtea dovezi de virtute ne fac s ă credem c ă Petru n-a putut s ă se
îndoiască. Ca și Ioan a crezut când a v ăzut pe Domnul, este limpede, pentru
că el a crezut îndat ă ce a văzut mormântul gol de trup. De ce Luca spune c ă
ei au fost tulbura ți? Înainte de orice, pentru c ă părerea celor mai mul ți
cuprinde p ărerea câtorva; și pentru c ă, chiar crezând în Înviere, Petru a putut
fi tulburat, v ăzând că Domnul cu trupul S ău, pătrunde pe nea șteptate într-un
loc închis cu u și zăvorâte și pereți puternici. Luca a urm ărit fiecare am ănunt
în ordine istoric ă; celălalt a examinat sfâr șitul, acesta succesiunea, c ăci

2096 In. 21, 18.
2097 Gal. 5, 17.
2098 Mt. 26, 39.

Sfântul Ambrozie al Milanului
380spunând: „Atunci le-a deschis mintea ca s ă priceapă Scripturile”2099. Și El
admite că ucenicii au crezut.
180. Cât despre Duhul Sfânt, sau El l-a suflat asupra celor unsprezece
fiind mai des ăvârșiți, și a promis s ă-l dea mai târziu și altora – sau l-a suflat
asupra acelora și aici – lucru acesta fiind promis. Și nu pare s ă fie vreo
contradicție pentru „c ă unuia i se d ă prin Duhul Sfânt cuvânt de
înțelepciune, iar altuia, dup ă același Duh, cuvântul cuno știnței. Și unuia i se
dă întru acela și Duh credin ță, iar altuia, darurile vindec ărilor, întru acela și
Duh; Unuia faceri de minuni, iar al tuia proorocie; unuia deosebirea
duhurilor, iar altuia feluri de limbi și altuia tălmăcirea limbilor”2100. El a
insuflat o misiune; de altfel El promite o alta. C ăci acum a fost dat darul de
a ierta păcatele, ceea ce pare mai mare ț2101 și el (darul) a fost suflat de
Hristos, ca s ă vă facă să credeți că este Duhul lui Hristos și să credeți că
Duhul vine de la Dumnezeu; c ăci numai Dumnezeu iart ă păcatele. Luca
descrie efuziunea d ăruirii darului limbilor. Veti citi în acest loc: „Lua ți Duh
Sfânt; Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le ve ți ține, vor fi
ținute”2102, în timp ce în Faptele Apostolilor citi ți: „Și s-au umplut to ți de
Duhul Sfânt și au început s ă vorbeasc ă în alte limbi, precum le d ădea lor
Duhul a gr ăi”2103.
181. Cât despre diversitatea apari țiilor, ele înseamn ă mulțimea
îngerilor care îl slujesc, a șa cum Domnul însu și a promis cu aceste cuvinte:
„veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și
coborându-se peste Fiul Omului”2104. Și i-a plăcut lui Dumnezeu c ă, odată
cu sfârșitul Evangheliei, se încheie și discursul nostru!
182. De ce, dup ă Matei2105 și Marcu2106, porunce ște ucenicilor: „dup ă
învierea Mea voi merge mai înainte de voi în Galileea” în timp ce, dup ă
Luca și Ioan, El s-a ar ătat privirilor lor la întâlnire? Și El li s-a ar ătat deseori
și „deodată la peste cinci sute de fra ți”, și lui Petru și Iacob, cum dovede ște
mărturia apostolului2107. Și Luca ne-a ar ătat, în Faptele Apostolilor, c ă „S-a
și înfățișat pe Sine viu dup ă patima Sa prin multe semne doveditoare,
arătându-li-Se timp de patruzeci de zile și vorbind cele despre împ ărăția lui

2099 Lc. 24, 45.
2100 I Cor. 12, 8-10.
2101 cf. In. 20, 23.
2102 In. 20, 22-23.
2103 Fapte 2, 4.
2104 In. 1, 51.
2105 Mt. 26, 32.
2106 Mc. 14, 28.
2107 I Cor. 15, 5-7.

Expunere la Evanghelia dup ă Luca

381Dumnezeu”2108. Deci, dac ă El a ap ărut des și de mai multe ori, dac ă
Scriptura nu atribuie nici un moment precis și diferit al apari ției sale în
Galileea, în timp ce ea exprima și ziua și ora când El s-a ar ătat la Ierusalim,
înseamnă că ei erau speria ți când El i-a vizitat la adunare; mai puternici, ei
se vor întâlni pe munte.
183. În sfâr șit, Ioan arat ă pe ucenici aduna ți în foișor, cu ușile
încuiate, de frica iudeilor. Luca scrie c ă erau nu unsprezece, ci mai mul ți.
Cât despre Matei, el nu ascunde c ă numai cei unsprezece s-au întâlnit în
Galileea; în sfâr șit citiți: „Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la
muntele unde le porun cise lor Iisus. Și văzându-L, I s-au închinat, ei care se
îndoiseră”2109 și El le-a dat puterea s ă învețe pe alții și să boteze. Și Marcu a
scris că la sfârșit El s-a ar ătat celor unsprezece ucenici a șezați la masă; și
atunci le-a încredin țat sarcina de a pred ica în lumea întreag ă.
184. Iată deci ce îmi pare demn de crezare: Domnul a f ăcut bine s ă
spună ucenicilor c ă îl vor vedea în Galileea; dar, cu fric ă îi făcea să stea în
foișor, El s-a înf ățișat prima oar ă lor; mai târziu, cu sufletele înt ărite, cei
unsprezece au ajuns în Galil eea. Sau poate – constat c ă aceasta este
preferința scriitorilor zelo și – nimic nu ne împiedic ă să spunem c ă erau mai
puțini în odaie, mai mul ți pe munte.

2108 Fapte 1, 3.
2109 Mt. 28, 17.

Sfântul Ambrozie al Milanului
382

Indici

Vechiul Testament

Geneza
Gen. 1, 1…………..83, 91
Gen. 1, 2………………344
Gen. 1, 11………………17 Gen. 1, 27………………56
Gen. 2, 4………………277
Gen. 2, 5………………277 Gen. 2, 7…..24, 83, 162,
357
Gen. 2, 16………………17 Gen. 2, 18………………85
Gen. 2, 21………………84
Gen. 2, 21-22………….83
Gen. 2, 23………………84
Gen. 2, 24..36, 138, 287 Gen. 3, 1……….137, 148
Gen. 3, 7……….343, 361
Gen. 3, 18…………….167 Gen. 3, 19..17, 162, 254
Gen. 3, 20………………85
Gen. 4, 7………………300 Gen. 4, 10………………41
Gen. 6, 3………………205
Gen. 8, 10-11………….88 Gen. 9, 4………………303
Gen. 11, 7…………….351
Gen. 12, 1-3……………94 Gen. 14, 24…………..292
Gen. 15, 5…………….342
Gen. 15, 6….66, 94, 101 Gen. 16, 14…………….15
Gen. 18, 1………………33
Gen. 18, 10…………..338
Gen. 18, 13…………….53
Gen. 18, 20…………..171 Gen. 21, 2…………36, 53 Gen. 21, 2.9 ………… 204
Gen. 21, 8 …………… 340
Gen. 21, 32 …………… 15
Gen. 25, 27 …………. 221 Gen. 26, 33 …………… 15
Gen. 27, 27 …………. 299
Gen. 30, 22 …………. 338 Gen. 30, 23 …………… 43
Gen. 32, 25 …………. 102
Gen. 32, 28 …………… 58 Gen. 37, 3 …………….. 53
Gen. 37, 31 …………. 175
Gen. 49, 11 …………. 279
Gen. 49, 27 …………. 177
Gen. 50, 20 …………. 132
Exod
Ex. 3, 2……………….. 251
Ex. 3, 3……………….. 294
Ex. 3, 5….. 81, 108, 227,
327
Ex. 3, 8……………….. 199
Ex. 3, 14……………… 353
Ex. 4, 10……………….. 41 Ex. 5, 3……………….. 201
Ex. 12, 11……………. 229
Ex. 13, 2……………….. 69 Ex. 13, 5……………… 199
Ex. 13, 13……………… 64
Ex. 13, 21-22 ………… 82 Ex. 14, 19-21 ………. 170
Ex. 15, 20-21 ………… 60
Ex. 17, 6……………… 345
Ex. 20, 12……………. 189
Ex. 20, 18……………… 23 Ex. 21, 17……………. 313 Ex. 21, 22 …………….339
Ex. 21, 23 …………….339
Ex. 24, 17 …………….251
Ex. 32, 4 ………………353
Levitic
Lev. 13, 3 …………….145
Lev. 16, 31 …………..341
Lev. 17, 14 …………..303
Lev. 23, 15 …………..292 Lev. 24, 5 …………….303
Lev. 25, 10 …………..171

Numerii
Num. 1, 4……………….93
Num. 2, 2……………….93
Num. 12, 1-2 ………….60
Num. 12, 8……………..42 Num. 21, 8……………328
Num. 22, 23…..159, 322
Num. 22, 23-33 ………64 Num. 23, 10………….223
Num. 24, 17………65, 66
Num. 25, 7……………220 Num. 36, 6-8 ………….93

Deuteronom
Deut. 4, 24……………251
Deut. 5, 31……………279
Deut. 6, 4………309, 332 Deut. 6, 5.13…………332
Deut. 6, 16……………311
Deut. 7, 3………106, 285
Deut. 10, 20……………87
Deut. 13, 4.82, 122, 194 Deut. 16, 20……………31