Sfanta Taina a Mirungerii
Sfânta taină a mirungerii
CUPRINS
INTRODUCERE
Sfintele Taine fac parte din viața bisericii încă de pe vermea Mântuitorului, Care este și întemeietorul lor. Încă dintr-u începutul creștinătăți tainele au avut un rol deosebit de important în urcușul duhonvicesc al omului. Sfintele Taine sunt slujbe săvârșite de către slujitorii Domnului având un rol indispensabil în drumul spre mântuire pe care omul îl parcurge pe acest pământ.
Credincioșii care sunt botezați în numele Sfintei Treimi primesc harul dăruit de Sfântul Duh, prin care li se iartă lor păcatele și sunt considerații fii lui Dumnezeu. Taina Sfântului Botez face parte din tainele inițierii, acest lucru este redat și de faptul că Botezul este prima taină săvârșită asupra omului, deoarece imediat dupa naștere la scurt timp copilul născut este botezat primind prin această taină iertarea păcatului strămoșesc și harul Duhului Sfânt care se pogoară asupra lui. Taina Sfântului Botez a fost întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos și așezată la rang de taină imediat după învierea Sa prin cuvintele : “Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântlui Duh” (Matei 28, 19; Marcu 16, 15-16). Necesitatea acestei Sfinte Taine este dată tot de către Iisus atunci când El menționează că: „De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5).
În Legea Veche, ungerea cu untdelemn sfințit era săvârșită ca ungere sacerdotală, pentru sfințirea preoților. După porunca lui Dumnezeu, Moise îl investește ca preot pe Aaron, turnând pe capul lui mir: „Apoi să aduci pe Aaron și pe fiii lui la intrarea cortului adunării și să-i speli cu apă…Apoi să iei untdelemn de ungere, și să-i torni pe cap si să-l ungi” (Ieșire 29, 4 și 7). De notat că aici apar, în legătură și succesiune cele două acte: spălare-ungere.
Mirul era preparat din cele mai bune mirodenii, iar cei unși cu el se sfințeau ca slujitori ai lui Domnului. Porunca lui Dumnezeu a fost implicită întocmai : „După aceea a turnat Moise mir pe capul lui Aaron și l-a uns și la sfințit”. (Levitic 8, 12).
Prin ungere erau investiți și regii. Samuel îl unge rege pe Saul,și Duhul Domnului coboară peste el, primind darul proorociei (I Regi 10, 1 – 10). Ungerea cu mir era considerată în Vechiul Testament ca pecetea unei împărtășiri sfinte (Ps. 2, 2).
Prin ungere erau consacrați, deci, preoții, regii și profeții Vechiului Legământ, aceasta însoțind o lucrare dumnezeiască, o ungere cu Duhul lui Dumnezeu.
În cartea lui Isaia, ungerea cu mir și cu Duh devine semnul distinctiv al „Alesului” lui Dumnezeu, al „Unsului ” prin excelență, adică a lui Mesia : „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor ( Isaia 61,1). „Ungerea cu Duhul Sfânt va fi semnul caracteristic al Preotului, Profetului, Alesului și Slujitorului (Robului) lui Dumnezeu, al Mântuitorului așteptat, de unde îi va veni și numele de Mesia, Unsul, Hristos.”
Ultimul dintre profeții Vechiului Testament, Sfântul Ioan Botezătorul, va recunoaște pe „Alesul” lui Dumnezeu în momentul ungerii Sale cu Duhul Sfânt, la ieșirea din apa Iordanului: „Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste care vei vedea Duhul Sfânt pogorându-se și rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt” (Ioan 1,33).
Apostolii împărtășeau Duhul Sfânt celor botezați prin punerea mâinilor, practică înlocuită, în curând, și încă prin Apostoli, cu ungerea cu Sfântul Mir. Creștinilor din Samaria, botezați de diaconul Filip, li s-a împărtășit Taina Mirului de Apostolii Petru și Ioan, care „își puneau mâinile peste ei și luau Duh Sfânt" (FA 8,15-17); iar cei care primiseră în Efes botezul lui Ioan au fost botezați de Sf. Apostol Pavel și după aceea, punându-și Pavel mâinile, a venit asupra lor Duhul Sfânt (FA 19, 6).
Pe lângă punerea mâinilor se întrebuința, chiar pe timpul Apostolilor, și ungerea cu Sf. Mir, ceea ce reiese din 2 Co 1, 21-22 și 1 In 2, 20, 27: „Iar Cel ce ne întărește pe noi împreună cu voi în Hristos și ne-a uns pe noi, este Dumnezeu, care ne-a și pecetluit și ne-a dat arvuna Duhului în inimile noastre"; Prin urmare, amândouă practicile – și punerea mâinilor și ungerea cu Sf. Mir – sunt apostolice.
Lucrarea de față își propune elaborarea unui conținut teologic, un studiu al Sfintei Taine a Mirungerii, urmat de un altul al Sfântului și Marelui Mir care se utilizează în această Sfântă Taină.
Capitolul 1
Temeiuri Biblice privind înfăptuirea Tainei Mirungerii
Sfânta Scriptură nu oferă o directivă clară legată de instituirea Sfintei Taine a Mirugnerii însă avem foarte multe exemple indirecte care se leagă de aceasta.
Îndată după ieșirea Mântuitorului din apa Iordanului – ne spun Sfintele Evanghelii – „cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel și venind peste El. Și iată glas din ceruri zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit ” (Matei 3, 16 – 17).
Ca și celelalte Taine, Sfântul Mir provine de la Mântuitorul, cu toate că în Evanghelii, în Faptele și Epistolele Apostolilor nu se arată direct instituirea ei de către Iisus Hristos, dar se arată indirect și suficient aceasta.
Încă profeții Vechiului Testament prezic o nouă revărsare a Duhului (Iz 35, 25; Ioil 2, 28), iar Mântuitorul făgăduiește Apostolilor că le va trimite Duhul Sfânt (In 14, 26; Lc 12,12; ), care S-a și pogorât peste ei, la Cincizecime. în această zi se declară, prin Ap. Petru, că Duhul Sfânt s-a revărsat nu numai asupra Apostolilor, ci se revarsă și asupra tuturor celor ce vor crede, după cuvântul lui Dumnezeu de la profetul Ioil.
Originea dumnezeiască a Tainei o dovedesc și numeroasele mărturii ale părinților și scriitorilor bisericești. Teofil de Antiohia zice: „Noi de aceea ne și numim creștini, pentru că am fost unși cu dumnezeiescul Mir". Sf. Ciprian: „Cel botezat trebuie să fie și uns, spre a putea deveni prin Mir, adică prin ungere, unsul lui Dumnezeu și a dobândi harul lui Hristos".
Numai protestanții și sectele lor nu recunosc ungerii cu Sfântul Mir caracterul de Taină. După ei, Apostolii și-au pus mâinile peste cei botezați, nu pentru a săvârși o Taină care să rămână totdeauna în Biserică, ci pentru a împărți daruri speciale, ca vorbirea în limbi, facerea de minuni etc. Părerea protestantă este însă, cum s-a văzut, contrară Sf. Scripturi, Sf. Tradiții și practicii Bisericii vechi.
Prin coborârea asupra lui Iisus, Duhul Sfânt a desăvârșit în mmod solemn consacrarea Sa mesianică, ungerea Sa cerească, în virtutea căreia El se va numi „Unsul” – Într-adevăr,este vorba aici de ungerea, de mirungerea Domnului Iisus. Deci, Fiul s-a făcut om pentru a da oamenilor acest Duh care se odihnește peste El din veșnicie. Acesta este darul lui Dumnezeu – Dumnezeu dăruit – despre care va vorbi Samarinencei. Deci, dacă El este Unsul, El s-a făcut om pentru a transmite ungerea Sa fraților Săi oamenii. Mirungerea ucenicilor este rațiunea de a fi a întrupării Fiului.
Dar nu numai întruparea constituie o premisă a mirungerii, ci și moartea, și învierea Mântuitorului, care trebuiau să preceadă Cincizecimea. Moartea și învierea Domnului sunt o pregătire a Cincizecimii
“Cele două evenimente, afundarea lui Iisus în apă și ungerea Sa cu Duhul Sfânt, s-au petrecut într-o succesiune imediată, fiind nu numai distincte ci și inseparabile unul de celălalt. În aceasta își află temei practica creștină privind administrarea în cadrul aceleiași rânduieli a celor două taine ale inițierii creștine, Botezul și Mirungerea.”
În Sfânta Scriptură găsim numai mărturii indirecte dar suficiente, privind instituirea divină a tainei Mirungerii.
Noua revărsare a Duhului, prevestită de profeții Vechiului Testament, a fost făgăduită Sfinților Apostoli, în repetate rânduri, de către Mântuitorul Hristos. (Ioan XIV, 16; XVI, 7, 13). În „ziua cea mare a praznicului, Iisus, chemând la Sine pe toți cei însetați i-a asigurat că Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o – explică Sfântul evanghelist – despre Duhul care aveau să-l primească acei ce cred în El. Căci încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit” (Ioan VII, 38 – 39). Este evident că această făgăduință nu se referea numai la harismele despre care se vorbește, de pildă în 1 Cor. XII,. 29 – 30. „Ea se adresează instinctiv tuturor creștinilor din toate generațiile până la sfârșitul veacurilor, și se realizează particular și peste toate prin Taina Mirungerii. Aceasta se poate deduce din comportarea ulterioară și din doctrina Sfinților Apostoli, care n-ar fi putut nici face nici învăța nimic, dacă nu le-ar fi auzit la Învățătorul lor și n-ar fi fost îndrumați de Acesta” .
Această făgăduință s-a împlinit la Cincizecime, când Duhul Sfânt s-a pogorât peste Sfinții Apostoli și se revarsă – după încredințarea Sfântului Apostol Petru – și asupra tuturor celor ce vor crede în Hristos (Fapte II, 1 – 38).
Conform învățăturii noastre de credință, bazată pe cuvintele Mântuitorului, intrarea în împărăția lui Dumnezeu se face prin Taina Botezului: „De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea intra în împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5). Din practica Sfinților Apostoli, observăm că ei nu socoteau că este suficientă numai Taina Botezului pentru începutul vieții creștine și pentru mântuire, ca dovadă este faptul că ei administrau celor de curând botezați și cea de-a doua Taină, care să confere acestora împărtășirea de darurile Duhului Sfânt, pe care și ei îl primiseră la Cincizecime. Urmând practica din Vechiul Testament, prin care darurile spirituale se transmiteau prin punerea mâinilor, ca semn văzut, peste capul primitorului, Sfinții Apostoli au administrat la început această a doua Taină, care nu era alta decât ceea ce numim noi astăzi Mirungerea, prin același act al punerii mâinilor, așa cum au procedat Sfinții Apostoli Petru și Ioan cu cei botezați de către diaconul Filip în Samaria, peste care și-au pus mâinile și au primit Duhul Sfânt (Fapte 8, 14-19).
Mai târziu, ținând cont de aceeași practică iudaică, prin care confirmarea aleșilor Domnului, cu rol important în viața poporului, se făcea cu untdelemn binecuvântat de Arhiereu sau Marele Preot, Sfinții Apostoli au înlocuit punerea mâinilor cu ungerea celor nou botezați cu untdelemn sfințit. La aceasta a contribuit și faptul că cei care crezuseră în Hristos, care înseamnă „uns”, au luat numele de creștini, adică de unși sau aleși ai credinței celei noi. De aceea și găsim, în Noul Testament expresia „ungere” (II Cor. 1, 21-22; I Ioan, 2, 20, 27).
Înmulțindu-se numărul creștinilor, Sfinții Apostoli au trebuit să încredințeze săvârșirea acestei Taine urmașilor la conducerea Bisericii sau a comunităților creștine, adică Episcopilor, singurii care aveau dreptul să sfințească untdelemnul de ungere, așa cum se arată în Canonul 6 al Sinodului local de la Cartagina, din secolul al IV-lea.
Pentru o vreme Episcopii au fost ei înșiși administratorii Mirungerii, dar, înmulțindu-se comunitățile și parohiile creștine, au trebuit să transmită preoților dreptul de a săvârși Taina, însă cu untdelemn sfințit de episcopi. Cu vremea la acest untdelemn s-a adăugat vin curat și alte elemente, balsamuri, aromate și alte esențe, ajun-gându-se până la numărul de 36-38 elemente, multe din acestea fiind produsul unor plante medicinale care cresc și la noi, adăugându-se unele rezine din Orient, cu care au alcătuit, împreună, ceea ce numim Sfântul și Marele Mir.
Catolicii administrează și ei Taina Maslului celor bolnavi conform îndemnului Sfântului Apostol Iacob. Taina se mei întâlnrște și în Biserica Germană și Elvețiană cu mici diferențe.
În Sfânta Scriptură, alături de pâine și vin, uleiul sau untdelemnul apare ca o binecuvântare a Iui Dumnezeu (Deuteronom 7, 13; Ieremia 31, 10). Absența sau privarea de el este o pedeapsă pentru necredincioșie, iar abundența lui un semn de mântuire (Ioil 2, 19) și simbol al fericirii veșnice (Oseea 2, 24).
Untdelemnul nu este, însă, numai aliment ci și un unguent sau o mireasmă care parfumează corpul (Amos 6, 6; Efeseni 2, 12), întărește membrele (Iezechiel 16, 9), vindecă și calmează rănile (Isaia 1, 6; Luca 10, 34), precum și sursă de lumină atunci când e folosit în candelă (Ieșire 27, 20; Matei 25, 3-8).
Uleiul de măsline este simbolul binecuvântării divine, iar măslinul verde este simbolul omului binecuvântat de Dumnezeu (Psalmi 51,7; 127, 3).
Uleiul este și simbolul bucuriei pentru că el, ca și bucuria, face să strălucească fața omului (Psalmul 103, 15).
A oferi uleiul-parfum cuiva, este semn de prețuire și prietenie (Luca 7, 46) 1 Untdelemnul ungerii împărătești se numește în modul cel mai înalt untdelemnul bucuriei (Psalmul 44, 9), semn exterior al alegerii divine, însoțită de revărsarea Duhului peste cel ales (1 Regi 10, 16; 16, 13).
Această legătură între ungere și Duhul Sfânt se află la originea simbolismului fundamental al Tainei Mirungerii cu untdelemnul bucuriei (Evrei 1, 9; Psalmul 44, 9) și a Maslului, ca vindecare (Luca 10. 34; Marcu 6, 13; Iacob 5, 14-15).
Ungerea cu untdelemnul parfumat era simbolul comuniunii frățești și al bucuriei poporului lui Israel adunat la Ierusalim pentru marile sărbători (Psalmul 132, 2) sau mângâierea fiilor Sionului întorși din exil (Isaia 61, 3).
Ungerea ca sfințire sau consacrare are o semnificație deosebită în Sfânta Scriptură. Astfel, vedem că erau consacrate prin ungere cu untdelemn unele obiecte de cult, în special altarul templului (Ieșire 29, 36; 30, 26-29; Levitic 8, 10), dobândind astfel o sfințire deosebită. Un ritual asemănător a săvârșit Iacob, după ce a văzut scara ce lega cerul și pământul, iar pe ea coborau îngerii. El a pus acolo o piatră peste care a turnat untdelemnul, pentru a marca locul prezenței divine, de aici numele de Bethel (casa lui Dumnezeu): „Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului” (Facere 28, 17-19; 31, 13; 35, 14).
Ungerea împărătească se face de către un om al lui Dumnezeu, profet sau preot. Saul și David au fost unși de către Samuel (I Regi 10, 1; 16, 13). Iehu de către un profet trimis de Elisei (IV Regi 9, 6). Regii lui Iuda au fost unși în templu de către un preot sau de către arhiereu (mare preot).
Prin ungere, regele devine părtaș al bucuriei Duhului lui Dumnezeu. „Și a luat Samuel cornul cu mir și l-a uns pe David în mijlocul fraților lui, și a odihnit Duhul Domnului asupra lui David din ziua aceea și după aceea” (I Regi 16, 13).
Numele de „Unsul Domnului” – destinat mai întâi regelui lui Israel – devine apoi titlul mesianic. Psalmul 2, 2 care vorbește de Dumnezeu și de „Unsul Său” este interpretat în sens mesianic (Fapte 4, 25-28), adică el se referea la Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Ungerea sacerdotală. Preoții și în special arhiereul Vechiului Testament sunt unși. Astfel, Aaron este uns preot de către Moise. Arhiereul este numit și „preotul” „sfințit prin ungere” sau „preotul miruit” (Levitic 4, 5; 16, 32).
Dar, atât ungerea împărătească cât și cea sacerdotală erau prefigurare și pregătire a venirii lui mesia – Hristosul sau Unsul Domnului. Aproape tot simbolismul ungerii și al folosirii untdelemnului se referă la Taina lui Hristos.
Ungerea lui Hristos menționată în Noul Testament este botezul Său: „Cum a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt și cu putere pe Acesta” (Fapte 10, 38). De aceea, în Biserică, Sfântul Duh, cu darurile Sale, pune în evidență taina mântuirii și a vieții veșnice descoperite în și prin Hristos – unsul lui Dumnezeu.
1.1.Săvârșitorul și primitorul Tainei
Săvârșitorul acestei Sfinte Taine este episcopul sau preotul. Această Taină împărătășește primitorului harul Sfântului Duh, care prin puterea Sa îi luminează primitorului mintea, ca prin aceasta el să fie un mărturisitor al adevărului creștin, ea întărește voia pentru săvârșirea tuturor lucrurilor celor bune, ca prin aceasta primitorul să fie un adevărat locaș al Sfântului Duh, ale cărui darurui se pogoară asupra lui prin această taină. Aceste daruri se observă în viața creștinului fiind vii și lucrătoare în sufletul aceluia care rămâne în Biserica lui Hristos și participă în mod activ la activitățile și slujbele săvârșite în aceasta.
Sfânta Taină a Mirungerii se săvârșește o singură dată asupra creștinului, ne putând fi repetată.Chiar dacă avem exemplele celor care pleacă din Biserica lui Hristos și renunță la credința creștină, iar revenind în sânul Sfintei Biserici sunt unși din nou, însă nu ca Taină ci doar ca o întărire a celor unși în dreapta credință.
Sfânta Taină Mirungerii nu se poate săvârși de către credincioșii de rândi,călugări sau diaconi, ci doar de preoți și arhierei, deoarece aceștia au primit succesiunea apostolică, în momentul punerii mâinilor de către arhierei.În lipsa Sfântului și marelui Mir, nici un slujitor nu pot să săvârșească Taina Mirungerii..
1.2. Rânduiala Tainei și simbolistica ei
Împărtășirea darurilor Duhului Sfânt, adică a Tainei Mirungerii s-a făcut încă din epoca apostolică și prin ungere cu mir. Sfântul Apostol Pavel le scrie corintenilor: „Iar Cel ce ne întărtește pe noi împreună cu voi, în Hristos, și ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a și pecetluit pe noi și a dat arvuna Duhului, în inimile noastre” (II Cor. I, 21 – 22). Este neîndoielnic faptul că această ungere despre care vorbește Apostolul neamurilor nu este numai spirituală, ci o ungere ca pe timpul lui Moise și David, cu mir preparat din mirodenii. De aici și remarca Sfântului Apostol în II, 15: „Noi suntem lui Dumnezeu mireasmă a lui Hristos”. Dacă n-ar evoca un ritual cunoscut cititorilor creștini, imaginea folosită ar fi artificială. Prin mirungere noi devenim buna mireasmă a lui Hristos
Despre ungerea cu Sfântul Mir vorbește și Sfântul Evanghelist Ioan, când zice: „Iar voi ungere aveți de la Cel Sfânt și toți știți…Cât despre voi, ungerea pe care ați luat-o de la El rămâne întru voi și n-aveți trebuință ca să vă învețe cineva…” (I Ioan II, 20, 27).
Formula ortodoxă de administrare a Tainei Mirungerii :” Pecetea darului Duhului Sfânt”, care exprimă efectul lăuntric al ungerii cu Sfântul Mir, își are originea în cuvintele pauline :”ați fost pecetluiți cu Sfântul Duh al făgăduinței, care este arvuna moștenirii noastre….” (Efeseni I, 13 – 14)
Apariția și răspândirea încă din epoca apostolică a practicii administrării Tainei Mirungerii prin ungerea cu Sfântul Mir s-a datorat condițiilor noi create odată cu înmulțirea comunităților creștine. Apostolii, neputând îndeplini toate cerințele privind administrarea acestei taine, au încredințat acest lucru și preoților, care ungeau cu Sfântul Mir pe cei nou botezați practică bine cunoscută la evrei.
Doctrina apostolică privind Taina Mirungerii se poate deduce din multe texte ale Noului Testament.
Prin Taina Mirungerii, „iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt” (Romani V, 5) și am primit Duhul înfierii, prin care strigăm :” Avva! Părinte!” (Rom. VII, 12; Gal. IV, 6). Dumnezeu care ne întărește în Hristos, ne-a pecetluit și ne-a dat arvuna Duhului în inimile noastre prin această ungere sfântă. (II Cor. I, 21-22); Duhul făgăduinței ne-a pecetluit în „ziua răscumpărării” (Efes. I, 13); sălășluindu-se în noi ca Duh al înțelepciunii (cf. I Ioan II, 20-27).
Pecetea darului Duhului Sfânt imprimă și întărește chipul lui Hristos în noi. Pecetea nu este decât prezența activă a Sfântului Duh în creștin, care-i imprimă un caracter de sfințenie, de consacrare în Dumnezeu. Arvuna Duhului garantează împărtășirea darurilor viitoare, adică dobândirea moștenirii cerești. „Începând din această zi, Duhul Sfânt în persoană locuiește permanent în fiecare creștin, care devine prin trupul și prin sufletul său templu al Duhului Sfânt” (I Cor. III,16)
1.3. Partea văzută și nevăzută a Tainei
Părintele Dumitru Stăniloaie vorbește despre aceste două aspecte referitoare la partea văzută și nevăzută a acestei Sfinte Taine, evidențiind faptul că de partea văzută se leagă “Mirul, ungerea cu el și cuvintele: Pecetea darului Duhului Sfânt. Mirul cu care este uns cel botezat e o fluiditate care se îmbibă și persistă mai mult decât apa în făptura lui, și îi împrumută mireasma.
Imbibarea intimă înseamnă asimilarea stării de naștere a omului nou, persistența înseamnă că Duhul Sfânt rămâne într-o comuniune continuă cu cel botezat, iar mireasma ce o împrumută acestuia înseamnă că Duhul îi devine atât de intim, încât lucrarea și calitatea Lui devin lucrare și calitate proprie a omului.
Dar toate acestea nu se realizează fără strădania stăruitoare a omului, ajutat de Duhul primit. Apoi, îmbibându-se Mirul în trup, trupul se înmoaie, își pierde rigiditatea, se lasă penetrat de Dumnezeu, omul și Duhul devin un singur izvor al miresmei vieții celei noi și deci al înseși acestei vieți. Dar mireasma cea bună, răspândită, de omul îmbibat de Mir, arată că Duhul îl face pe acesta să umple tot ce e în jurul lui de mireasma vieții lui curate și a făptuirii lui pline de bunătatea și de blândețea insuflate lui de Duhul, închipuit ca porumbel. Mireasma Iui umple Biserica și se răspândește în comunitatea umană.”
Partea ascunsă, nevăzută, pe care creștini nu o pot observa cu simțurile umane, mai exact cu văzul face referire la modul în care Sfânta Taină a Mirungerii, în mod tainic, ascuns, binecuvintează viața celui asupra căruia se săvârșește prin pogorârea darurilor Sfântului Duh.
Harul care se împărtășește prin Taina Mirului este cel care face să crească și să se întărească viața spirituală în cei botezați. Precum îndată după nașterea fizică este necesară o serie de factori fizici, ca aer, căldură, lumină, hrană etc, care să întrețină viața și s-o ajute în creștere și dezvoltare, tot așa și în viața duhovnicească cel renăscut prin Taina Botezului are nevoie de harul divin pentru menținerea și întărirea vieții spirituale începătoare din el. Botezul naște în Hristos, dând ființa sau existența în Hristos, el este ușa de intrare în viața spirituală a Bisericii; mirul dezvoltă și întărește viața duhovnicească începută prin Botez, el dă puterea în luptele spirituale și perfecționarea în Hristos, personalizând darurile primite prin Botez, adică făcându-le active ca proprietate personală a celui botezat.
Aceste adevăruri explică de ce Taina Mirului este atât de strâns legată de Botez și de ce, deși Taine deosebite, trebuie să se împărtășească imediat după Botez, nu mai târziu.
1.4. Efectele Tainei Mirungerii
Despre folosul pe care Sfânta Taină a Mirugnerii îl are asupra creștinului putem dsicuta pe larg, însă avem certitudini ale sfinților părtinți care au relatat foloasele acestei Sfinte Taine.
Clement Alexandrinul și Origen, deși în scrierile și învățătura lor vorbesc mai puțin depsre Sfânta Taină a Mirungerii, oferă și ei unele explicații clare despre modul în care Taina Mirungerii se face observată în viața omului: “După cum Hristos, după omenitate, a primit desăvârșirea numai printr-o singură scăldătoare și s-a sfințit prin pogorârea Duhului Sfânt, același lucru se petrece și cu noi, care avem ca și chip pe Domnul.Botezându-ne ne luminăm, luminându-ne înviem”
Origen isi expune mai lamurit invatatura despre Taina Mirungerii atunci cand explica modul in care s-a facut curatirea leprosului din Vechiul Testament,prin ungerea cu sange si turnarea undelemnului pe capul lui. El aratu cum preinchipuie aceasta Taina Mirungerii: “Așadar, dacă prin toate cele spuse înainte se dă celor întorși de la păcat purificare, darul harului Duhului este indicat prin imaginea undelemnului: cel ce se întoarce de la păcat poate nu doar să urmeze curațirea, ci și să umple de Duh Sfânt, prin care poate să-și primească straiul de dinainte și inelul, și împăcat iarăși în toate cu Tatăl, să fie restabilit în locul său de fiu, prin însuși Domnul nostru Iisus Hristos”
Sfântul Efrem Sirul vorbește despre lucrările și roadele Mirungerii pe care le expune astfel : “Toate intrările în sufletul tău sunt pecetluite cu pecetea Duhului Sfânt, toate membrele tale sunt pecetluite cu pecetea Ungerii. Împăratul a pus, așa zicând, pe tine scrisoarea Sa și a aplicat pe ea pecetea focului, pentru ca cei străini să nu citească și să nu distrugă scrisoarea”
Sfântul Chiril al Ierusalimului dezvoltă aceleași idei despre Mirungere, însă mai pe larg și mai determinant, scoțând în evidență credința Bisericii despre însemnătatea duhovnicească a acestei Taine, precum și deosebirea ei față de Botez, “…ați fost curățiți de păcate de Domnul, prin cuvânt, în baia apei, apoi ați fost părtași, în chip preoțesc, numelui lui Hristos, și v-a fost dată pecetea îmărtășirii Sfântului Duh…”
Prin Mirungere începe epifania sau arătarea lui Hristos în comportarea omului botezat, sau a luminii Duhului lui Hristos asupra ființei lui, arătându-1 ca un chip activ al lui Hristos și ca un locaș viu al Lui, întrucât îl ajută să actualizeze chipul Lui imprimat virtual în el. Astfel, s-ar putea spune că prin Mirungere ni se face arătat faptul că nu numai cu puterile noastre vom actualiza darurile primite la Botez, ci cu ajutorul Duhului. Acest ajutor începe imediat după Botez.
Fără această lucrare de ajutorare a Duhului, cu greu am putea actualiza darurile Botezului, sau nu le-am putea actualiza deloc; fără comunicarea continuă a Duhului cu noi, începută prin Taina Sfântului Mir, greu am putea să dezvoltăm viața noastră în Dumnezeu. Dialogul nostru, de fapte, cu Dumnezeu implică lucrarea ambilor parteneri, comunicarea activă continuă a ambilor, în Duhul Sfânt.
Așa cum moartea omului vechi prin nașterea celui nou prin Botez nu este un dat static, ci un dat plin de interminabile virtualități, așa și coborârea Duhului Sfânt la Cincizecime este începutul coborârii Lui continue pentru fiecare om care intră în Biserică și rămâne în ea. Este punerea și menținerea în mișcare, prin comuniune reciprocă, a acelei morți și nașteri de care ne-am împărtășit la Botez.
Sfântul Chirii al Ierusalimului merge atât de departe în afirmarea completării Botezului prin Mirungere, încât declară că, de-abia prin primirea Mirungerii, cel botezat se numește creștin: "După ce ați fost învredniciți de ungerea cu Sfântul Mir, vă numiți creștini; acum renașterea voastră este întărită și de numele ce-l purtați. într-adevăr, înainte de a fi învredniciți de acest han propriu-zis nu erați vrednici de acest nume, ci erați doar pe cale de a ajunge creștini". Ceea ce spune Sfântul Chirii se explică prin faptul că Botezul nu era privit și practicat atunci ca o Taină separată de Taina Mirului, cum s-a petrecut mai târziu în Occident. Pe de altă parte în afirmația Sfântului Chirii se mai implică și faptul că pentru el nu se poate distinge între calitatea de membru al Bisericii sau de creștin și calitatea de om deplin unit cu Hristos, lucru care se săvârșește prin Mirungere. Prin Sfânta Taină a Mirungerii, credinciosul devine și el un alt Hristos, asemenea lui Hristos, Care înseamnă Unsul. Deci devine și el un uns, sau un creștin.
Ungerea cu Mir a fost socotită și în Vechiul Testament mijlocul de comunicare al unei puteri dumnezeiești proorocilor, preoților și regilor pentru a ține poporul în legământul cu Dumnezeu. Hristos este Unsul prin excelență, pentru că El ca om nu primește numai o putere a Duhului, ci Duhul ipostatic întreg, pentru a fi Proorocul, Arhiereul și împăratul suprem, Care introduce și ține în familiaritatea lui Dumnezeu poporul lui Dumnezeu,ca alcătuit din fiii Lui în Hristos Fiul, și a-1 conduce la deplina viață în Duhul iubirii lui Dumnezeu și al iubirii de Dumnezeu, în viața veșnică. Sfântul Chirii din Ierusalim spune că după ce S-a botezat Iisus și a ieșit din apă: "S-a coborât peste El Duhul Sfânt în chip ipostatic, odihnindu-Se Cel asemenea peste Cel asemenea".
Hristos este uns prin aceasta cu Duhul deplin, iar această ungere o anunță și o interpretează El însuși, prin aplicarea la Sine a unui loc din Isaia (Is. 61, 1), ca o trimitere a Sa ca om la activitatea Sa în slujba lui Dumnezeu și în favoarea mântuirii oamenilor: "Duhul Sfânt este asupra Mea, pentru că M-a uns, trimițându-Mă să binevestest săracilor, să vestesc celor robiți slobozirea și orbilor vederea, să dau drumul celor asupriți și să vestesc anul milei Domnului" (Lc. 4, 18-19).
Mărturie despre ungerea lui Hristos cu Duhul, spre slujirea și activitatea Lui, o dă și comunitatea din Ierusalim (Fapte 4, 27) și Apostolul Petru, care între altele arată în cuvântul despre Iisus, către Corneliu, "cum L-a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt și cu putere, cum a umblat din loc în loc făcând bine și vindecând pe toți cei asupriți de diavolul" (Fapte 10, 38).
Ca urmare a sălășluirii lui Hristos la Botez în cei ce cred, se împărtășesc și ei de ungerea cu Duhul Lui, în același scop al întăririi lor în viața cea nouă, al pecetluirii lor în ea. Mărturia că acest lucru se făcea chiar de la începutul Bisericii o dă și Sfântul Apostol Pavel,spunând: "Iar Cel ce ne întărește pe noi împreună cu voi, întru Hristos, și Cel ce ne-a uns pe noi Dumnezeu este, Care ne-a și pecetluit pe noi și a dat arvuna Duhului în inimile noastre" (2 Cor. 1, 21-22). Mărturia lui se adaugă la aceea a Sfântului Apostol Petru: "Să se boteze fiecare din voi și veți primi darul Duhului Sfânt" (Fapte 2, 38) și la cea din Faptele Apostolilor, unde se spune că apostolii Petru și Ioan, trimiși de toți apostolii din Ierusalim, și-au pus mâinile peste cei botezați de diaconul Filip: "și au luat Duh Sfânt" (8, 15-17). Exemplul Domnului și practica Apostolilor pot fi socotite o dovadă suficientă pentru instituirea acestei Taine de către Domnul însuși.
După pilda Domnului, și noi, ieșind din apa Botezului, ieșim având pe Hristos în noi, dar încă nearătat la suprafața noastră, iar drept urmare Duhul lui Hristos Se pogoară sau iradiază din Hristos și în noi ca să ne arate și pe noi "fii ai lui Dumnezeu", dar și ca să confirmăm această calitate prin activitatea noastră de după aceea, ajutați de El, așa cum a făcut Iisus după Botez. Cu ajutorul Duhului primit, începem să activăm totodată calitatea noastră de învățători-prooroci ai împărăției lui Dumnezeu, de preoți ce ne aducem pe noi și natura ca jertfă lui Dumnezeu, de împărați peste natura noastră și natura lumii, ca să nu mai fim stăpâniți de ea spre o folosire pătimașă și neliberă a puterilor firii noastre. Dacă odată cu coborârea Duhului Sfânt peste Hristos ca om s-au redeschis cerurile peste al doilea Adam, rămânând mereu deschise, sau s-au deschis deplin cum nu au fost deschise nici chiar lui Adam dinainte de cădere, prin ungerea cu Sfântul Mir plin de Duhul Sfânt fiecăruia i se arată cerurile deschise, întrucât e unit cu Hristos. Căci nu mai e o graniță între viața creaturii unite cu Hristos și ordinea cerească a Duhului. Precum Tatăl a recunoscut pe Fiul Său, după întrupare, și ca om, ca Fiu al Său în mod arătat, prin coborârea Duhului Sfânt peste El, așa ne recunoaște și pe noi, cei ce ne-am unit cu Hristos în Botez, dându-ne această calitate prin ungerea cu Sfântul Duh, și ajutorul să ne arătăm ca atare în fapt. Având prin coborârea Duhului peste noi și "cerurile deschise", sau tainele vieții viitoare, nesfârșite, superioare legilor naturii, într-o descoperire ce ni se actualizează treptat, de care ne vom împărtăși deplin în viața viitoare, putem prooroci toți venirea deplină a acelei vieți, putem tălmăci toți experiența arvunii ei, așa cum au proorocit Apostolii la Cincizecime; ne putem arăta prin viața nouă pe care o ducem, chiar în ființa noastră ca prooroci ai vieții viitoare. O dată cu Hristos și cu primirea Duhului Lui s-a arătat pentru oameni că viața limitată în cadrele naturii și a veacului de acum, care sfârșește în moarte, nu e totul, ci în ea a izbucnit lumina și puterea vieții viitoare și veșnice în Duh, a început arătarea sfârșitului acestui eon. Toate acestea le spune Sfântul Petru în ziua pogorârii Sfântului Duh: "Aceasta (ceea ce vedeți la noi) este ceea ce s-a spus prin proorocul Ioil: "Iar în zilele de pe urmă, zice Domnul, voi turna Duhul Meu peste tot trupul și feciorii voștri și fetele voastre vor prooroci, copiii voștri vor avea vederi și bătrânii voștri vor visa vise. Și peste robii Mei și peste roabele Mele voi turna, în acele zile, din Duhul Meu și vor prooroci" (Fapte 2, 17-18).
În general, Duhul Sfânt primit în Taina Mirungerii este puntea de comunicare în iubire între noi și Tatăl, comunicare veșnic nouă și mereu mai sporită. Aceasta înseamnă "cerurile deschise" și calitatea de "fii", pe care ne-o comunică. El ne dă prin aceasta sensibilitatea filială, de tot mai mare delicatețe fată de Tatăl, ca și cea de frățietate în Dumnezeu, cu semenii noștri. Duhul, Care este purtătorul iubirii părintești a Tatălui fată de Fiul, devenit purtătorul aceleiași iubiri și între Tatăl și Hristos ca om, Se face și pentru noi în Hristos purtătorul aceleiași iubiri și sensibilități, pe de o parte înfocate, pe de alta delicate, numai prin aceasta El pune în mișcarea de înălțare continuă puterile primite în Botez pentru a împlini voia Tatălui, făcându-ne vii și prin voință, și pentru a întipări și prin voință chipul Fiului tot mai adânc în ființa noastră totală, iubind ca El pe Tatăl și făcându-ne ascultători Tatălui asemenea Lui. în sensul acesta Duhul primit în această Taină ne sfințește. Dar prin aceasta însuși chipul personal al omului se face tot mai clar, mai luminos, ieșind din ceata generală a naturii sau din simpla virtualitate. Căci Duhul Sfânt e Duhul puterii.
Faptul că, prin Taina ungerii cu Sfântul Mir, se inaugurează pentru creștini o continuă și tot mai sporită conlucrare a Duhului Sfânt cu ei pentru dezvoltarea vieții noi primite la Botez, că deci creștinii devotați lui Hristos trăiesc o continuă Cincizecime, o continuă împărtășire de Duhul Lui, îl vedem din Faptele Apostolilor, unde comunitatea din Ierusalim, după ce mulțumește lui Dumnezeu că "a uns pe Fiul Său Iisus", îi cere să-i dea și ei putere "să propovăduiască cuvântul cu toată îndrăzneala". Drept urmare, încă în timpul rugăciunii, "s-au umplut toți de Duhul Sfânt și vesteau cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu" (Fapte 4, 29, 31).
Occidentul creștin, lăsându-se condus de aceleași divizări raționale exacte ale etapelor vieții omenești, care au dus în unele denominațiuni la amânarea Botezului până la o vârstă "conștientă" individuală, mai bine zis individualistă, a amânat "confirmarea" – cum numesc ei această Taină – până la începutul adolescentei, când omul poate începe de fapt – zic ei – să militeze pentru Hristos, neobservând că și un copil înainte de această vârstă poate iradia, prin frumusețea lui spirituală cea după chipul lui Hristos, pe Hristos în jurul lui. De fapt, cine poate indica momentul precis de când începe conlucrarea flintei umane cu Dumnezeu pentru a străbate drumul desăvârșirii ei și, prin aceasta, pentru a face pe Hristos cunoscut, după puterea ei, în mijlocul celor cu care trăiește? Nu începe acest dialog, al omului cu Hristos, încă dintr-o fază ascunsă celor maturi, pentru că el încă nu are posibilitățile de exprimare prin cuvinte prea bogate a ceea ce trăiește, adică din faza celei mai fragede copilării. Nu se roagă copilul lui Dumnezeu într-un chip adeseori mai curat decât adultul, nu se aprinde de un sfânt elan și de o minunată curăție împotriva răului, nu se entuziasmează pentru ceea ce e bun cu mult mai mult decât mulți din cei maturi? Nu trebuie ajutat el de mic să se deprindă în cele bune? Ce-ar fi dacă ne-am retine de la orice îndemn, ce simțim că trebuie să li-1 dăm, de a-i deprinde în cele bune? Dar dacă socotim necesare și folositoare asemenea îndemnuri, înseamnă că copilul poate de fapt să le dea urmare. Fiindu-le greu să amâne împărtășania până după Confirmare, adică până la 14 ani, romano-catolicii împărtășesc copiii la 7 ani, deci înainte de Confirmare.
1.5.Diferența dintre Mirungere și ungerea cu untdelemn sfințit
Încercând să expunem diferența dintre ungerea care se face la Taina Mirungerii și ungerea care se face cu untdelemn sfințit la Taina Sfântului Maslu, expunem în cuvintele ce urmează câteva noțiuni cu prvire la aceste două aspecte care crează adesea controverse în rândul mirenilor.
Pentru început, să expunem o semnificație a ceea ce înseamnă cuvântul untdelemn. Cuvântul “untdelemn” din limba română este tradus din grecescul “elaion” care înseamnă ulei de măsline.
Controversa untdelemnului utilizat la Taina Sfântului Botez a continuat să persiste până în zilele noastre, deoarece chiar și azi sunt mulți cei care confundă untelemnul pe care preotul îl toarnă în cristelniță înainte de săvârșirea Sfântului Botez cu Sfântul și Marele Mir utilizat la Taina Mirungerii.
În fapt, untdelemnul turnat în cristelniță de către preot este doar binecuvântat spre deosebire de Sfântul și Marele Mir care conține “o mulțime de mirodenii, treizeci și opt de plante diferite, cu esențe, cu arome deosebite, care au fost fierte în untdelemn de măsline și în vin alb.”
Astfel diferența dintre cele două untdelemne este una enormă din punct de vedere doctrinar sau din punctul de vedere al înățături creștine dar și din punct de vedere compozițional, pentru că prin ungerea copilului botezat cu Sfântul și Marele Mir asupra copilului se revarsă harurile Sfântului Duh.
1.6. Rânduieli canonice cu privire la Taina Mirungerii
În perioada Sinoadelor Ecumenice, învățătura despre Taina Mirugnerii s-a aprofundat și îmbogățit.
Atât Părinții din Apus, cât și cei din Răsărit, recunoșteau Mirungerea ca lucrare sfântă, mistic-harică, drept pentru care îi atribuie diverse numirii: istoricul Eusebiu de Cezareea o numește “ungere mistică”, Sfântul Chiril al Ierusalimului – “simbolul Duhului” și “pecetea darului Sfântului Duh”, Sfântul Ambrozie de Mediolanum- “pecete spirituală”, Fericitul Augustin și Sfântul Chiril al Alexandriei- “Taina Ungerii”, iar Papa Leon cel Mare- “ungerea mântuirii” și “pecetea vieții veșnice”.
Sinodul local din Cartagina, ținut în timpul Sfântului Ciprian, a luat în discuție problema botezului ereticilor și schismaticilor, și amintește că sfințirea Mirului se face numai în biserică, iar cei ce se botează trebuie să se și ungă cu Sfântul Mir, acest canon a fost aplicat și respectat doar în Biserica din Africa.
Sinodul local de la Laodiceea ținut în anul 365 prin canonul 7 și 49, stabilește că la primirea ereticilor în dreapta credință și la cei care primeau botezul, să se săvârșească dumnezeiasca Ungere.
Deși acest sinod nu precizează cum și când să se săvârșească această rânduială a Mirungerii, totuși, faptul că menționează obligativitatea primirii Tainei de către toți botezații arată că era foarte cunoscută și folosită, încât probabil nu mai era nevoie de alte detalii de rânduială.
Sindoul I Ecumenic, ținut în anul 325, hotărăște prin canonul 8, ca primirea schismaticilor în Biserică să se facă prin “punerea mâinilor asupra lor”, care nu e altceva decât Mirungerea, săvârșită încă la vremea aceea sub cele două forme: punerea mâinilor și ungere.
Sinodul II Ecumenic, convocat în capitala imperiului, menționează în canonul 7 rânduiala primirii ereticilor la ortodoxie cu rânduiala miruirii acestora. Această precizare a fost probabil dictată de nevoia uniformizării practicilor existente la acea vreme cu privire la primirea ereticilor, și nicidecum de o regulă nouă: “Pe aceia dintre eretici care revin la Ortodoxie, îi primim cu rânduiala mai jos arătată și după obicei[…]Îi pecetluim, adică îi ungem mai întâi cu sfântul mir, mai întâi fruntea, după aceea ochii, nările, gura și urechile, și pecetulindu-i pe ei zicem: Pecetea Darului Sfântului Duh”
Acest sinod menționează pentru prima dată formula de administrare a acestei Sfinte Taine, fomrulă care a dăinuit peste veacuri și se folosește până în ziua de azi.
Sinodul local de la Cartagina din anul 419 stabilește prin canonul 6 că sfințirea Marelui Mir care se folosește la Taina Mirungerii să se poată face doar de către episcop, acest canon nu interzice însă preotului să săvârșească această Sfână Taină.
Sinodul IV Ecumenic ținut în anul 681, confirmă canonul 7 al Sindolui II Ecumenic și întărește și tot ceea ce s-a stabilit referitor la rânduiala administrării Taineii.
Sinodul local de la Toledo hotărăște că diaconul să nu săvârșească Mirungerea, ci preotul, în absența episcopului, iar dacă episcopul e prezent, atunci cu binecuvântarea lui.
Canonul 59 al Sinodului de la Trulan prevede că locul săvârșirii Sfintei Taine a Mirungerii este numai biserica.
Canonul 48 al Sinodului de la Laodiceea prevede că Taina Mirungerii se săvârșește imediat după Botez.
Capitolul 2
Sfântul și Marele Mir
Utilizarea Sfântului și Marelui Mir ca materie în taina Mirungerii, prin care noul botezat primește plinătatea darurilor Duhului Sfânt și pecetea lui Hristos, a apărut în momentul în care înmulțindu-se numărul convertiților la creștinism, episcopii care în mod personal oficiau și administrau Taina Mirungerii prin gestul punerii mâinilor deasupra neofiților, nu au mai putut administra personal această Taină. Ei au fost nevoiți să transmită preoților dreptul de a administra Taina, în numele lor cu undelemnul sfințit de ei persona. Sfințirea untdelemnului pentru Mirungere, așa cum se arată în can. 6 al Sin. local de la Cartagina era și a rămas un drept exclusiv episcopal ce constituie până astăzi semnul sau expresia concretă a autocefaliei Bisericilor locale. Episcopul invocă Sfântul Duh asupra mirului ce devine întrucâtva prelungirea mâinii sale și astfel preoții pot fără prezența fizică a episcopului dar în comuniune cu el, să săvârșească ungerea cu Sf. Mir, îndată după ridicarea din apa botezului
Mirungerea urmează imediat după botez. După chipul Epifaniei, mirungerea se integrează în inițierea creștină. Unirea celor două taine este foarte veche. Doctrina patristică despre sensul acestei legături este foarte clară: botezul reîntipărește chipul dumnezeiesc întunecat, iar ungerea îi redă asemănarea cu Dumnezeu. Acesta este darul desăvârșirii („fiți desăvârșiți, precum și Tatăl vostru cel ceresc desăvârșit este”) și darul sfințeniei {„fiți sfinți, cum și Eu sunt sfânt”). Mirul – este „chiar simbolul părtășiei noastre la Duhul Sfânt”. Ungerea ne încorporează în omenitatea lui Hristos, ea ne deschide sufletul pentru sfințenie; aceasta este turnarea directă a harului dumnezeiesc necreat, în suflete. Dăruirea Sfântului Duh este deja dăruirea împărăției: Duhul este numit împărăție și El pune începutul împărăției lui Dumnezeu în noi. Botezul reproduce în viața fiecărui neofit Patima Domnului și Pastele, iar ungerea cu sfântul mir este Cincizecimea noastră. Trezirea la viață, care este botezul, este urmată de unirea cu Duhul, cu lucrările Sale, ca să poată fi actualizat darul infuzat. Hristos purtătorul de duh (pnevmatofor) trimite Duhul peste noi, ca să ne sfințească martori și profeți. După Nicolae Cabasila, Duhul ne dă „puterea să lucrăm pentru slava lui Dumnezeu”. „Nu uitați pe Duhul Sfanț, în clipa luminării voastre, El este gata să însemne sufletul vostru cu pecetea Sa”. Rugăciunea asupra mirului cere „o putere dumnezeiască și cerească ca să întărească (pe primitor) și să-1 facă neclătinat”.
Sfințirea sfanțului mir, compus din ulei de măsline și din mirodenii de mare preț (în număr de 57), se face în Joia Mare, de însuși patriarhul Bisericii, ceea ce dovedește măreția evenimentului. Uleiul (mirul) nu este un instrument, ci este purtătorul Duhului care-L arată pe Hristos. Epicleza asemănătoare cu epicleza euharistică cere Tatălui să-L trimită pe Duhul Sfânt și să coboare ca „ungere împărătească”; nu este vorba numai de o putere care emană de la Duhul (rugăciunea latină), ci este Hristos care vine în Duhul, este parusia Sa, ca să ni Se împărtășească nouă. „Teama și bucuria, un zel sfânt să ne însuflețească… în ziua aceasta, o dumnezeiască taină se împlinește. în această clipă, ceata sfinților apostoli și-a întins mâinile peste noi”.
Prin epicleza, uleiul devine „darul lui Hristos care-L coboară pe Duhul Sfânt, prin prezența divinității” (Sfântul Chiril, Cateheze). Aceasta este învățătura pe care o împărtășesc Părinții asupra prezenței reale a Duhului Sfânt.
Mirul este elementul sub care Duhul își tăinuiește prezența Sa. Prin ungere „trupul șe unge cu mir văzut, iar sufletul cu Duhul Sfânt”. Nu se face numai o „ungere pe frunte”, ci se ung toate părțile trupului, pentru că ființa omenească „se pecetluiește cu pecetea darurilor Duhului Sfânt” în întregul iconomiei sale. Este, în adevăr, o ființă plină de dar în întregime. Mirungerea nu este o simplă confirmare a făgăduințelor de la botez, ci este o punere în mișcare a tuturor puterilor harismatice. Ungerea este inspirată din sfințirile Vechiului Testament, iar hirotonia, adică punerea mâinilor, este înglobată în ungerea cu sfântul mir.
Atunci când Iisus a fost botezat în Iordan: „îndată cerurile s-au deschis și Duhului lui Dumnezeu, s-a văzut pogorându-se ca un porumbel și venind peste El” (Matei 3, 16). De aceea, și Botezul creștinului este îndată urmat de ungerea cu Sfântul Mir, zicându-se formula „Pecetea darurilor Sfântului Duh!”.
Despre sensul duhovnicesc al acestei ungeri vorbesc Sfinții Apostoli Petru și Pavel: „Cel ce ne întărește pe noi împreună cu voi, în Hristos, și ne-a uns pe noi, este Dumnezeu, Care ne-a și pecetluit pe noi și a dat arvuna Duhului, în inimile noastre" (II Corinteni 1, 21-22). "Să nu întristați Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 4, 30; cf. I Ioan 2, 20 și 27).
Sfânta Scriptură arată că Sfinții Apostoli confirmă pe cei botezați și prin punerea mâinilor (Fapte 8, 16-17; 19, 2-6). Mai târziu, a rămas ca practică numai ungerea, pentru a nu se confunda cu hirotonia.
Ungerea cu Sfântul Mir întărește calitatea de creștin a celui botezat și îi dă putere să crească duhovnicește în iubirea lui Hristos. In acest sens, Sfântul Chiril al Ierusalimului spune celor nou botezați: „Acum ați devenit Hristoși prin punerea pecetei Duhului Sfânt și ați primit tot ce era prefigurat, deoarece voi sunteți «icoane ale lui Hristos”. (Cateheza mistagogică, III, 1-5).
Rugăciunile de sfințire a Marelui Mir arată că acesta a fost folosit în primul rând pentru mirungerea și sfințirea creștinilor. Iar mirungerea este numită: „ungere a nestricăciunii, armă a dreptății, înnoirea duhului și a inimii, scăpare de lucrarea diavolului” (Rugăciunea întâi). Sau „ungere de bucurie a Duhului Sfânt, ungere a nașterii celei de a doua, ungere sfințirii, îmbrăcăminte împărătească, pavăză de vitejie, trezvia inimii, bucurie veșnică” (Rugăciunea a doua). Sau „ungerea împărătească, ungere duhovnicească, apărător vieții, sfințitor sufletelor și trupurilor, untdelemn al bucuriei, care a fost cu adevărat în Legea Veche, iar în legea Nouă strălucit, cu care au fost unși împărații și arhiereii și toți care după aceea, de la arhierei și preoți, s-au uns până astăzi în Sfântul Botez, prin spălarea spre a doua naștere”. […] „Fiind cei însemnați cu Taina aceasta a Sfântului Mir, popor ales, preoție împărătească, neam sfânt, și să poarte pe Hristos în inimile lor locaș al Tău, al lui Dumnezeu Tatăl în Duhul Sfânt”.
Iar apoi se precizează că „Ungerea cu Mir este numele Domnului și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, al Unuia-Născut Fiului Tău, întru Care toată lumea văzută și cea nevăzută se umple de mireasma faptelor bune”.
Atât compoziția Sfântului și marelui Mir (ulei de măsline, vin natural și 36 de plante și uleiuri aromate), cât și ritualul de pregătire și de sfințire a lui arată cât de bogată este semnificația lui duhovnicească, și cât de mare și importantă este binecuvântarea și lucrarea Sfanțului Duh care se comunică Bisericii prin Sfanțul și Marele Mir.
Pe lângă folosirea lui în săvârșirea tainei Mirungerii, Sfântul și Marele Mir se mai utilizează la sfințirea bisericilor, în special a altarelor, ca odinioară în Sfânta Scriptură; apoi la sfințirea antimiselor și pentru reprimirea în Ortodoxie a celor căzuți de la dreapta credință. în privința aceasta, canonul 7.al Sinodului II ecumenic (din anul 381) prevede; „Pe cei dintre eretici care se întorc la Ortodoxie […]pecetluindu-i; adică îi ungem mai întâi cu Sfântul Mir pe frunte și pe ochi și pe nări și pe gură și pe urechi și pecetluindu-i zicem: Pecetea darului Duhului Sfânt”.
Se vede, așadar, că prin Sfântul și Marele Mir se pune temelie sfințeniei în viața Bisericii în Sfântul Duh și se aduce în lume bucuria Sfântului Duh, Domnului-de-viață-Făcătorul.
Sfințirea Marelui Mir se face astăzi numai de către Bisericile Autocefale. înainte de a-i fi recunoscută autocefalia, Biserica Ortodoxă Română primea Sfântul și Marele Mir de la Patriarhia de Constantinopol, deoarece Mitropolia Țării Românești (a Ungrovlahiei) și Mitropolia Moldovei erau părți componente, deși cu o largă autonomie bisericească, în cadrul Patriarhiei Ecumenice.
Totuși, și înainte de autocefalie, Marele Mir a fost sfințit de câteva ori pe teritoriul țării, atunci când se întâmpla să fie prezenți aici, venind după daruri, unii patriarhi răsăriteni. Așa de pildă, în 1513, la Târgoviște, marele Mir a fost sfințit de către Patriarhul Ecumenic Pahomie, al Constantinopolului.
După unirea Principatelor Române, Sfințirea Marelui Mir s-a făcut pentru prima oară în 25 martie 1882, în catedrala mitropolitană din București, numai de către ierarhi români. A doua oară, s-a sfințit în 1894, iar a treia oară în 30 martie 1906.
În România reîntregită, Marele Mir a fost sfințit pentru prima dată la 15/28 aprilie 1921.
Iar după ridicarea scaunului mitropolitan al Ungrovlahiei la rang de scaun patriarhal, în 1925 s-a continuat sfințirea Marelui Mir de 17 ori până în 1993 iar acesta de acum (1996) fiind a 18-a oară.
Deși un eveniment rar, sfințirea Marelui Mir este cerută azi mai des, pentru că poporul român ortodox credincios și jertfelnic, deși se confruntă cu multe greutăți, zidește biserici și mănăstiri care trebuiesc sfințite, împreună cu antimisele necesare.
După cum odinioară poporul ales, întors acasă din robie, era uns cu „untdelemnul bucuriei”, tot așa poporul român azi, scăpat din robia regimului ateu, are nevoie de întărirea și bucuria care vin din darurile Duhului Sfânt.
Momentul sfințirii Marelui Mir este o afirmare a unității Bisericii noastre în comuniune de dreaptă credință și viață în Hristos cu Sfinții Apostoli și cu Sfinții Părinți din toate timpurile, precum și o manifestare azi a libertății, în coresponsabilitate și purtare de grijă pentru credință și mântuire.
2.1..Sfântul și Marele Mir semnul autocefalei Bisericii
În anul 1821, după încetarea regimului domniilor fanariote în Țările Române, începe o mișcare de afirmare a autocefaliei Bisericii Române, iar către mijlocul secolului al XIX-lea o acțiune energică pentru recunoașterea formală a autocefaliei bisericești, ceea ce nu înseamnă decât oficializarea unei stări deja existente în fapt. Această acțiune de afirmare a autocefaliei Bisericii Române a fost sprijinită și de autoritățile politice, ai ales după unirea Țării Românești și a Moldovei în anul 1859,când s-a simțit nevoia să se înfăptuiască și unificarea structurilor bisericesști din Moldova și Țara Românească,
Astfel, prin Decretul organic pentru înfințarea unei autorități sinodale centrale, promulag la 3 decembrie 1864, odată cu unificarea celor două structuri bisericești din Moldova și Țara Românească, se hotăra că “Biserica Ortodoxă Română est eși va rămâne indepedentă de orice autoritate bisericească străină întru tot ce prievește organizarea și disciplina”(art.1), iar prin Legea Organică pentru alegerea mitropoliților și a episcopilor eparhioți, cum și a constituirii Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române și pentru înfințarea consistoriului superior bisericesc, promulgată la 14 decembrie 1872, se consacră “proclamarea oficială a autocefaliei din partea autorității bisericești de la noi. În această situație nu mai era necesară decât o recunoaștere formală a ei, adică a unei stări de fapt și de drept”
În acest concext, Biserica Ortodoxă Română nu mai putea accepta situația precedentă de a-și procura Sfântul și Marele Mir de la Constantinopol. De aceea, la 25 martie 1882, ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu mitropolitl primat Calinic Miclescu, au sfințit ei înșiși Marele Mir în Catedrala Mitropolitană din București. Aceasta a fost un act firesc care decurgea din starea de autocefalie proclamată pe care o avea în fapt la acea dată Biserica Ortodoxă Română, deși Patriarhia Ecumenică încă nu o recunoscuse oficial.
Întru apărarea acțiunilor de sfințire a Marelui Mir de către ierarhii Bisericii Române, necesară datorită divergențelor create de către Patriarhul Ecumenic Ioachim III a venit învățatul episcop Melchisedec Ștefănescu al Romanului care a întocmit un Memoriu canonic-istoric, însușit de Sfântul Sinod sub titlul: Act sinodal care cuprinde autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, în care el preciza cu fermitate: “Pe temeiul istoriei noastre române, pe temeiul legislației noastre moderne, pe temeiul deminității statului român și demnității națiunii române, Sfântul Sinod declară sus și tare că Biserica Ortodoxă Română a fost și este autocefală în cuprinsul teritoriului României și nici o autoritate bisericească străină nu are drept a ne impune ceva. Nu avem nevoie a fi din nou recunoscută de cineva autocefalia noasră bisericească; ea este un fapt isotric îndestulător pentru noi și pentru cei ce ne iubesc și voiesc a fi cu Biserica și cu statul nostru în relațiunii amicale”
Biserica Autocefală care a dovedit de-a lungul secolelor statornicie în dreapta credință și maturitate în misiune poate săvârși sfințirea Marelui Mir, dar același Mir Sfânt care se săvârșește într-o Biserică Autocefală este egal cu Mirul Sfânt și Mare in celalalte Biserici Ortodoxe surori.
În practica a 125 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, se menționează faptul că Sfâtul Sinod hotărăște cu privire la sfințirea Sfântului și Marelui Mir, potrivit cerințelor pastoral-misionare din Biserica Ortodoxă Română, observându-se faptul că Sfințirea acestuia devine un simbol al autocefaliei Bisericii. Asta nu doar pentru faptul că Biserica Ortodoxă Română nu a mai procurat de la Patriarhia de Constantinopol Sfântul și Marele Mir ci și la însușit prin autocefalia ei, producând în funcție de nevoile Bisericii, în funcție de numărul activităților care necesitau utilizarea Sfîntului și Marelui Mir.
2.2.Sfințirea Sfântului și Mareului Mir în Biserica Ortodoxă Română
Din vechime, potrivit mărturiilor istorice, Biserica Ortodoxă Română a pregătit și sfințit Marele Mir pentru toate comunitățile proprii, așa cum rânduiseră sfintele canoane.
În decursul vremii, însă, datorită unor condiții vitrege, o lungă perioadă de timp Biserica noastră n-a mai putut să-și exercite în întregime atribuțiile, inclusiv cele legate de pregătirea și sfințirea Marelui Mir. In această situație, ne-am împărtășit de ajutorul Patriarhiei Constantinopolului, de la care am primit multă vreme Sfanțul și Marele Mir, așa cum Biserica noastră, atunci când a trebuit, a venit în sprijinul altor Biserici surori, ca în cazul Bisericii Ortodoxe Bulgare, căreia i s-a trimis Sfântul și Marele Mir sfințit la București, începând din 1921 și până la recunoașterea autocefaliei sale de către Patriarhia Ecumenică.
Dar, chiar și în situația de care s-a pomenit, deseori, Biserica noastră n-a încetat să se prevaleze de drepturile ei, ca în 1513, când Patriarhul Ecumenic Pahomie, aflat pe pământul țării noastre a sfințit Marele Mir la Târgoviște, împreună cu arhiereii locului, act repetat în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea de patriarhii Ierusalimului, Teofan, Dositei și Hrisant Nottara.
După unirea Principatelor, în 1859, dar, mai ales, în urma dobândirii Independenței de stat a țării, în 1877-1878, Biserica noastră și-a putut reafirma autocefalia, adică starea de neatârnare, pe care, de fapt, nu și-o pierduse niciodată, și astfel, s-a reluat și practica pregătirii și sfințirii Marelui Mir pe pământul românesc.
De fapt, încă la 25 martie 1882, cu trei ani înainte de a se recunoaște autocefalia (1885), Biserica noastră a reînnodat firul sfințirii Marelui Mir pentru trebuințele proprii, act săvârșit arunci în catedrala mitropolitană din București, pentru prima dată numai de către ierarhii români, prezidați de către mitropolitul primat Calinic Miclescu.
De atunci, sfințirea Sfântului și Marelui Mir s-a repetat de încă 19 ori, până în vremea noastră și anume în 1894, de mitropolitul primat Ghenadie Petrescu; în 1906, de mitropolitul primat Iosif Gheorghian; Alăturat redăm documentul întocmit de Sfanțul Sinod în 1906.
Printre îndatoririle de seamă pe care le are Biserica noastră Ortodoxă Autocefală este și aceea de a pregăti și a sfinți Sfântul și Marele Mir, necesar Tainei Mirungerii, tâmosirii bisericilor și sfînțiiii antimiselor. Marele Mir este, deci, materia trebuitoare săvârșirii celei de a doua sfinte taine, a Mirungerii, ce se administrează imediat după Botez, prin care se împărtășește celui botezat harul Sfântului Duh, necesar pentru întărirea și creșterea sa în viață duhovnicească, pentru dobândirea mântuirii.
Vorbind despre Botez, Domnul nostru Iisus Hristos arată că, pentru a intra cineva în împărăția lui Dumnezeu, trebuie să se nască din apă și din Duh (Ioan 3, 5). Nașterea din apă se referă, cum lesne se înțelege, la Botez, iar nașterea "din Duh", la împărtășirea harului dumnezeiesc, prin Taina Mirungerii.
Administrarea Tainei Botezului, renașterea pe care el o determină trebuie întărită, pecetluită prin Harul Sfântului Duh, întărire pe care o acordau Sfinții Apostoli în vechime, „când își puneau mâinile peste cei botezați și ei primeau Duhul Sfanț” (Fapte 8, 17), chiar și atunci când Botezul îl săvârșiseră alții, mai înainte.
Cu vremea, Biserica a rânduit ca împărtășirea darului Sfântului Duh, după săvârșirea Tainei Botezului să se facă printr-o ungere specială pe care o săvârșeau Episcopii, ca și Preoții, – din încredințarea Episcopilor -, mai ales pentru că numărul celor botezați sporea neîntrerupt. Ungerea cu Sfântul Mir, confirma, în același timp, în cel mai înalt grad, calitatea creștinilor de ucenici ai Mântuitorului: „cei unși” (II Cor. 1, 21-22; Evrei 1, 9; I Ioan 2, 20, 27), sau aleșii „credinței celei noi”.
Ce este Sfântul și Marele Mir? Este un amestec de ulei curat de măsline, virgin, cu vin de calitate, vechi, pregătit și fiert, după o rânduială specială, solemnă, în primele trei zile din Săptămâna Patimilor și sfințit de către Soborul Arhiereilor unei Biserici Autocefale, în frunte cu întâistătătorul ci, în Joia aceleiași săptămâni, la Liturghia Sfântului Vasile cel Marc. în vehicolul de vin și ulei intră un număr mare de plante medicinale măfunțite, uleiuri esențiale și alte mirodenii, precum și unele rezine și gumi-rezine prevăzute în Arhieraticon
Untdelemnul sfințit în vehicolul vin – ulei, a unor plante medicinale, arome și esențe, rezine și gumi-rezine, a primit denumirea de Sfântul și Marele Mir, după slujba de sfințire, săvârșită de către întreg soborul de Arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române, iar Taina Sfântă în cadrul căreia se săvârșește Ungerea s-a numit cum e și firesc, Mirungerea. Pregătirea, prepararea și Sfințirea Sfântului și Marelui Mir a devenit o lucrare de mare însemnătate în Biserica Ortodoxă, căci fără el, Taina Mirungerii nu se poate săvârși.
Fiind sfințit de Arhierei, care sunt urmașii legiuiți ai Sfinților Apostoli la conducerea Bisericii, Sfântul și Marele Mir are puterea și harul pe care le avea însăși punerea mâinilor Sfinților Apostoli peste capul primilor creștini.
În trecut, Sfântul și Marele Mir se aducea, de obicei, de la Patriarhia din Constantinopol. El s-a sfințit însă, în unele rânduri, și pe pământul românesc, dar la aceste ocazii erau de față și participau chiar și ierarhi din lumea ortodoxă, prezenți atunci în țară. De exemplu, în anul 1513, la Târgoviște, când era de față, însuși patriarhul Pahomie al Constantinopolului – venit după milostenii și ajutoare, sau în anul 1643, când Sfântul și Marele Mir se sfințea la Iași, cu cheltuiala mărinimosului Vasile Lupu. Atunci alături de ierarhi moldoveni, participa și Patriarhul Teofan al Ierusalimului.
La 25 martie 1882, în Catedrala mitropolitană din București se sfințea Sfântul și Marele Mir – pentru prima dată – și numai de către ierarhi români, Mitropolit primat fiind Calinic Miclescu.
A doua oară s-a sfințit în anul 1894, Mitropolit primat fiind Ghenadie Petrescu, iar a treia oară, la 30 martie 1906, în timpul Mitropolitului primat Iosif Gheorghian.
A patra oară s-a sfințit la 15/28 aprilie 1921 (pentru prima dată în România reîntregită), Mitropolit primat fiind Miron Cristea.
Din anul 1921, Biserica noastră a oferit Sfântul și Marele Mir și Bisericii surori bulgare, până la reînființarea Patriarhiei acesteia și până la recunoașterea autocefaliei ei de către Patriarhia de Constantinopol (1945).
După ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie, s-a sfințit Sfântul și Marele Mir la următoarele date:
1 aprilie 1926 sub patriarhul Miron Cristea;
6 aprilie 1934 sub patriarhul Miron Cristea;
2 aprilie 1942 sub patriarhul Nicodim Munteanu;
6 aprilie 1950 sub patriarhul Justinian Marina;
14 aprilie 1955 sub patriarhul Justinian Marina;
10 aprilie 1958 sub patriarhul Justinian Marina;
22 aprilie 1965 sub patriarhul Justinian Marina;
18 aprilie 1968 sub patriarhul Justinian Marina;
26 aprilie 1973 sub patriarhul Justinian Marina;
27 aprilie 1978 sub patriarhul Iustin Moisescu;
5 mai 1983 sub patriarhul Iustin Moisescu;
7 aprilie 1988 sub Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist;
15 aprilie 1993, sub Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist;
11 aprilie 1996, sub Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist;
2 mai 2002, sub Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist.
1 aprilie 2010, sub Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel.
2.2.1. Sfințirea Sfântului și Marelui Mir din 1993
Partea liturgică prevăzută pentru Sfințirea Sfântului și Marelui Mir este scrisă în Arhieraticon, iar sfințirea acestuia este confirmată prin actul sinodal alcătuit și semnat de membrii Sfântului Sinod.
Sfântul și Marele Mir nu este o mixtură de plante medicinale, rezine, uleiuri esențiale într-un venicol ulei și vin la fierbere, puse întâmplător, ci este o preparare și apoi o consacrare (sfințire) a acestor elemente componente, combinate după o riguroasă ordine științifică. Pentru autorul acestor rânduri tehnica preparării Sfântului și Marelui Mir a fost de o importanță deosebită, insuflată de colegul său de Facultate de Farmacie, regretatul episcop Roman Jalomițeanul.
Terminându-se Marele Mir ce fusese sfințit în anul 1988, s-au luat din vreme măsurile cuvenite pentru ca, în ziua de 15 aprilie 1993 – Joia cea mare -, în biserica Sf. Spiridon-Nou din București, să se săvârșească după rânduială, în cadrul dumnezeieștii Liturghii a Sfanțului Ierarh Vasile cel Mare, o nouă slujbă de sfințire a Marelui Mir, a șaptesprezecea de la recunoașterea autocefaliei Bisericii noastre (1885) și pentru a doua oară în timpul arhipăstoririi Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist.
Pentru aceasta, s-au achiziționat materiile necesare obținerii unei cantități de circa 250 litri de Mare Mir, care au fost păstrate la loc potrivit, în paraclisul mănăstirii Antim din București, în vederea amestecării-combinării și fierberii lor, la timpul cuvenit, conform Rânduielii aprobată de Sfântul Sinod în anul 1906.
Pentru supravegherea pregătirii Marelui Mir, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist a delegat pe P. S. Episcop Nifon Ploieșteanul și pe P. S. Episcop Teofan Sinaitul, vicari patriarhali, și P. S. Episcop Roman Ialomițeanu, vicarul Arhiepiscopiei București, ajutați de P. Cuv. Arhimandrit Grigore Băbuș, P. Cuv. Protosinghel Ieronim Crețu, eclesiarhul Catedralei patriarhale, P. C. Pr. Augustin Rusu, precum și colegul de facultate de farmacie al P. S. Roman Ialomițeanul, domnul colonel Dumitru Răducanu – ca farmacist specialist.
În săptămâna a șasea a Părcsimilor și anume în zilele de joi și vineri, înainte de Duminica Floriilor (Stâlpărilor), în paraclisul mănăstirii Antim din Capitală, a început pregătirea materiilor vârtoase pentru Marele Mir, care au fost alese, pisate și cernute, iar în Sâmbăta lui Lazăr, aceste ingrediente, împreună cu vinul și untdelemnul de măsline, precum și vasele necesare, au fost așezate la locul rânduit pentru fierbere.
Luni, 12 aprilie 1993, după Utrenie, în paraclisul mănăstirii Antim, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist și PP. SS. Episcopi Vicari Nifon Ploieșteanul, Teofan Si-nairul și Roman Ialomițeanu, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi de la Catedrala Patriarhiei, au săvârșit slujba sfințirii apei. Apoi, Prea Fericirea Sa a stropit cu aghiasmă materiile, vasele și vatra de foc.
Joi, 15 aprilie 1993, dimineața la ora 8,30, membrii Sfântului Sinod, în frunte cu Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, înveșmântați în odăjdii, au coborât din palatul patriarhal și s-au îndreptat spre Catedrală, unde așteptau preoții și diaconii cu cele șase amfore cu materia pregătită pentru sfințire.
De aici, la ora 9,00, în sunetul clopotelor Catedralei, ce tâlcuiau chemări la rugăciune, întregul sobor a plecat în procesiune solemnă către biserica Sf. Spiridon-Nou, pentru săvârșirea Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare și pentru sfințirea Marelui Mir, parcurgând pe jos Dealul Mitropoliei și străzile Bibescu Vodă și Șerban Vodă, străjuite de o parte și de alta, de militari în uniforme de ceremonie și de mulțime de credincioși.
În fruntea soborului, rânduit în procesiune, erau trei slujitori purtând Crucea patriarhală și cele două ripide, apoi, diaconi cădelnițând, urmați de 12 arhimandriți și ieromonahi, purtători, doi câte doi, ai celor șase vase cu Marele Mir pregătit pentru sfințire, însoțiți de preoți stabiliți pentru liturghisire. După un alt grup de diaconi cu cădelnițe și dichero-trichere, au pășit, îmbrăcați în veșminte sclipitoare, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist și membrii Sfântului Sinod, urmați de consilieri de la Centrul patriarhal și Arhiepiscopia Bucureștilor, profesori la Facultatea de teologie și Seminarul teologic din București, stareți și starețe de mănăstiri și schituri, călugări și călugărițe, studenți teologi și elevi seminariști.
Ajungând la ora 9,30, la biserica Sf. Spiridon-Nou, soborul ierarhilor și preoților slujitori, cu vasele conținând materia pregătită pentru sfințirea Marelui Mir, au fost întâmpinați la intrare, în sunetul clopotelor, de protopopii și preoții bisericilor bucureștene, purtând epitrahil și culion, precum și de un marc număr de credincioși, care veniseră încă de dimineață, ocupându-și loc, unii în străni, iar alții în picioare, pentru a participa la acest important eveniment din viața Bisericii strămoșești.
După intrarea în biserică a Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist și a înalților ierarhi și închinarea arhiereilor la sfintele icoane, s-a început Liturghia Sfântului Vasile cel Marc, potrivit rânduielilor tipiconale, răspunsurile fiind date de către Corala Patriarhiei, condusă de P. C. Pr. Constantin Drăgușin.
Făcându-se vohodul cu Sfânta Evanghelie, pe care au sărutat-o toți ierarhii, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, Ia cântarea rugăciunii „Lumină lină”, a binecuvântat biserica și pe credincioși cu dichero-trichcerele, după regulă, apoi, Prea Fericirea Sa a pășit în Sfântul Altar, urmat de ceilalți membri ai soborului.
La sfârșitul paremiilor, în timpul troparelor și condacelor rânduite după tipic, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist a cădit altarul și biserica, apoi, înalții Ierarhi s-au adunat împrejurul Sfintei Mese, lângă care erau așezate vasele cu Marele Mir și Prea Fericirea Sa a citit prima rugăciune de sfințire, iar I. P. S. Mitropolit Daniel al Moldovei și Bucovinei a citit a doua rugăciune, după care Sfânta Liturghie a continuat cu Evanghelia și ectenia întreită, rostită alternativ de către diaconii slujitori.
La Heruvic, la ieșirea cea mare cu cinstitele Daruri – mai înainte de ieșirea diaconului cu Sf. Disc. – P. Cuv. arhimandriți și ieromonahi, rânduiți în procesiune, înconjurați de diaconi și ipodiaconi cu ripide și cădelnițe, au ieșit din Sfântul Altar, câte doi, prin ușa din stânga, purtând cele șase vase cu Marele Mir, până în mijlocul bisericii, ducându-le după rânduiala vohodului, până la ușile împărătești, unde au fost primite de către Prea Fericitul Patriarh Teoctist, H.PP.SS. Mitropoliți și Arhiepiscopi, PP. SS. Episcopi și P. P. SS. Arhierei care, ridicându-le, le-au depus în partea stângă a Sfântului Prestol. După ce diaconul a rostit: „Să luăm aminte”, au fost descoperite toate vasele purtătoare ale Marelui Mir și Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoetist a citit rugăciunea a treia, iar după, „Capetele voastre Domnului să le plecați”, a citit a patra și ultima rugăciune de sfințire a Marelui Mir.
Terminându-se această rugăciune, Prea Fericitul Părinte Patriarh, făcând, de trei ori, seninul crucii asupra vaselor cu Marele Mir, a spus: „Se sfințește acesta cu puterea, cu lucrarea și cu pogorârea Duhului Sfânt, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” și îndată ce corul a răspuns: „Amin”, a adăugat: „Iată, acest mir s-a făcut Mir sfințit, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, apoi în timp ce se cânta „întru mulți ani” Prea Fericirea Sa a ieșit din Sfântul Altar cu tricherul și dicherul și a binecuvântat pe credincioși.
Sfântul Mir, ca materie a Tainei Mirungerii, s-a introdus din cele mai vechi timpuri în practica Bisericii Ortodoxe. El se administrează copiilor, îndată după Botez sau adulților care se botează târziu, dar nu e unica lui întrebuințare. El se mai folosește la sfințirea antimiselor care stau pe Sfânta Masă a tuturor bisericilor, și la sfințirea bisericilor, în interior și în exterior. Se mai folosește și la primire eterodocșilor și a celor căzuți, care revin la Biserica Ortodoxă, la sfințirea sfintelor vase43. Pecetea darului Duhului Sfânt, ca mod de sfințire și conferire a darului Sf. Duh, s-a mai păstrat în Biserică și sub o altă formă, dar numai în Taina hirotoniei: prin punerea mâinilor; transmițându-se în felul acesta Harul arhieriei, al preoției și al diaconiei, prin episcopi, în succesiune neîntreruptă de la Sfinții Apostoli care au fost hirotoniți direct de Hristos. Cei hirotoniți în afara succesiunii apostolice, nu au Har, sunt în afara firului transmițător și se află în erezie, când nu au succesiune apostolică limpede afirmată, în toate celelalte momente de transmitere a darurilor Sf. Duh se folosește Sf. Mir, pornind desigur de la Ungerea lui Iisus și de la însuși numele lui Iisus, de Hristos, adică acela de Uns. Ca și transmiterea harului preoției, în cele trei trepte, prin succesiune apostolică, și folosirea Sf. Mir exprimă un sens de transmitere, un sens de legătură spirituală, de comuniune între toți creștinii, în cazul Ortodoxiei, între toți fiii unei Biserici. De aceea și la sfințirea lui participă toți episcopii unei Biserici.
De altfel, dreptul de sfințire a Sf. Mir, tocmai pentru că el semnifică puterea spirituală a fiecărei Biserici, și prerogativa ei de a fi întru totul Biserică apostolică, îl are fiecare Biserică autocefală, deoarece nici-una nu este altfel decât celelalte și, niciuna nu arc prerogative în plus, toate fiind egale. De obicei sfințirea Sf. Mir se face în orașul de reședință a Capului Bisericii, sfințitorii trebuind să aibă în frunte pe capul Bisericii locale, ca simbol al unității neamului peste care păstorește.
O vreme s-a încercat sfințirea Sf. Mir numai la Patriarhiile mari, sau numai la Constantinopol, dar – în timp – principiul Bisericilor naționale s-a impus, în virtutea faptului că toate moștenesc de la Apostoli prerogative egale, căci, potrivit cuvântului, toți -în mod egal – sunt slujitori (Matei, 20, 26).
Biserica noastră a devenit autocefală în 1885, dar ea a avut din totdeauna conștiința unei existențe independente. Independența de care au lipsit-o numai evenimentele politice, cuceririle cărora a fost supusă sau, în orice caz, unor presiuni care au profitat fie de situația noastră geografică, aflați „în calea răutăților”, fie de imposibilitatea de a ne organiza, tot din aceleași motive.
Că am avut din totdeauna conștiința de o Biserică a neamului nostru liber, se vede și din aceea că, de pildă, pe vremea lui Vasile Lupu (1634-1653) s-a sfințit Sf. Mir în Moldova, iar pe coama dintre sec. XVII-XVIII, patriarhul Dositei al Ierusalimului, în vizită în Țara Românească, participă la sfințirea Mirului aici, la București, împreună cu ierarhia locală. în 1826, Domnitorul Moldo-Valahiei, Ioan Sturza, ca să nu fie acuzat de abuz, a cerut Constantinopolului dreptul de a Sfinți Sf. Mir la București. Nu 1-a primit, dar românii n-au descurajat. La 27 martie 1882 ziarul „Românul” nota:
„Ieri, în Joia Mare, a avut loc la Mitropolie o ceremonie pe care Țara Românească n-a mai văzut-o de la Vasile Lupu. (Ignora sfințirea împreună cu Dositei al Ierusalimului n.n.). Ne referim la sfințirea Sf. Mir, pe care îl primeau de mulți ani de la Constantinopol”.- Și apoi ziarul comentează: „Pasul făcut este considerabil: el mărturisește o mare independență și de acest lucru ne bucurăm toți. Pentru acest lucru camerele au acordat Ministerului de Culte un credit de 10.000 de franci pentru cumpărarea de vase de argint, de bronz, etc, ca și pentru cumpărarea substanțelor necesare pentru prepararea Sf. Mir”. Au urmat polemici între cele două Biserici. Patriarhul Ioachim al III-lea, împreună cu Sinodul constantinopolitan a emis un Tomos la 10 iulie 1882, reproșând Sf. Sinod de la București „îndrăzneala”. La 23 noiembrie 1882 Sfântul Sinod răspundea printr-o largă scrisoare, se pare alcătuită de episcopul de Roman, Melchisedec Ștefănescu, despre care un teolog străin scrie că "a redus la nimic toate argumentele invocate de Marea Biserică a Constantinopolului.
E păcat că nu avem timp să reluăm acum, măcar câteva idei din argumentarea Sinodului de la București. Se pomenește, evident, în primul rând, de canonul 34 apostolic: „Episcopii fiecărei națiuni să-l recunoască pe cel dintâi dintre dânșii și să-l socotească pe el cap, și să nu facă nimic de prisos fără el”. Este și argumentul nostru principal, astăzi, când am reactivat Mitropolia Basarabiei, cu noi aflându-se acum și P. S. Petru, episcop de Bălți și Lt. de Mitropolit al Basarabiei. Nici un alt Patriarh nu arc drepturi canonice asupra românilor din Basarabia.
Scrisoarea Sinodului de la București arată că românii și-au apărat întotdeauna independența, și statală și bisericească. Nu se proclamase încă autocefalia în mod oficial, dar Scrisoarea o anticipează: Biserica Română Ortodoxă a fost și este autocefală și nici o autoritate străină nu are drept a ne impune ceva. Respectuoși, ca între frați, și pe temeiul tradiției, sinodalii români declarau că nu voiau nici o dezbinare și că recunoșteau Patriarhiei de Constantinopol rolul de centru moral, dar consultările în toate problemele trebuie să fie în ambele sensuri. Se arăta că în Pidalion (cartea canoanelor) se vorbește despre Sf. Mir o singură dată și, anume, când se arată că el nu poate fi sfințit de preoți, ci numai de episcopi (Can. 6 Cartagina), tot așa cum era și transmiterea Harului prin punerea manilor, autoritatea aceasta fiind dată de Mântuitorul numai apostolilor și succesorilor lor (Fapte 8, 14-17).
Scrisoarea Sinodului român face și teologia Tainei Mirungerii și a folosirii Sf. Mir: cu el se ung cele cinci organe ale simțurilor, al gândirii și lucrări, după celebrarea botezului, declarându-se ele organe ale Sfântului Duh, ca să se poată omul mântui și desăvârși. Ungerea se face în chipul crucii, pe frunte, pe ochi, nas, piept, gură și urechi, mâini și picioare. V. Mitrofanovici precizează: Se fac ungerile în chipul crucii spre a însemna că efectele Sfântului Mir avem să le atribuim jertfei aduse pentru noi de Domnul nostru Iisus Hristos pe Lemnul Crucii, Teologul român V. Mitrofanovici ne dă și slujba sfințirii Mirului, cu epicleza specială de invocare a Sfântului Duh pentru sfințirea Sf. Mir, asemănătoare cu cea de la sfințirea Sfintelor Daruri de la Liturghie, de data aceasta în cadrul Liturghiei Sf. Vasile cel Mare. „Pe tine te rugăm, și Ție ne plecăm, trimite-ne pe Duhul cel Sfânt, și sfințește mirul acesta”. Această epicleza se repetă de trei ori, în trei invocări succesive, ușor cu alte cuvinte, dar cu aceeași invocare. în rugăciunea a III-a se arată foloasele ungerii cu Sf. Mir: „Ca să fie cei însemnați cu Taina aceasta nepătați, popor ales, preoție împărătească, neam sfânt și să-L poarte pe Hristosul Tău în mâinile lor, spre lăcașul Tău, al lui Dumnezeu și Tatăl, în Duhul Sfânt”. A căuta Sf. Mir în alte țări, ar însemna că Biserica dintr-o anumită țară nu are plenitudinea mijloacelor de mântuire și sfințire. Dacă nu poate produce Sf. Mir, nu poate comunica nici Duhul Sfânt celor botezați de dânsa.
Delicați, membrii Sfântului Sinod Român, din 1882 încheie Scrisoarea declarând că nu se supără pe supărarea Sinodului de la Constantinopol, ci o privesc „cu simțul blândeții", afirmându-și dorința de pace și armonie.
În 1885, Biserica Ortodoxă Română s-a declarat în mod oficial autocefală și, de arunci, fără supărarea nimănui, își sfințește singură Sfântul Mir, ori de câte ori se tennină cantitatea sfințită ultima oară. La noi s-a sfințit ultima oară în 1988, tot sub păstorirea P. F. Patriarh Teoctist.
Astăzi e a 17-a ceremonie de sfințire a Sfanțului Mir în Biserica Ortodoxă Română, a doua sub păstorirea P. F. Patriarh Teoctist.
Dacă am încerca o sinteză istorico-teologică a foloaselor ungerii cu Sfântul și Marele Mir, în viziunea ortodoxă, potrivit căreia neamurile sunt entități care se prezintă și ca atare, ca neamuri, în fața lui Dumnezeu, nu numai ca indivizi aparte -avem textul clar în Apocalipsă 21, 24 – căci de aceea noi facem rugăciuni și pentru neam, atunci prin ungerea tuturor fiilor neamului cu același Sfânt și Mare Mir, ținem neamul unit în fața lui Dumnezeu, autorul neamurilor și al limbilor, ne legăm ca frați de sânge și de destin în fața lui Dumnezeu să fim una în gând și simțire și ne ajutăm unii pe alții să dobândim Har înaintea lui Dumnezeu, ca neam și ca indivizi, că toți adastăm spre acel "sfârșit creștinesc" în împărăția lui Dumnezeu.
Sfințirea de azi să fie spre sfințirea noastră a tuturor, spre sfințirea pruncilor și a viitorului nostru, pe pământ și în ceruri. Amin".Ingredientele care au intrat în prepararea Sfântului și Marelui Mir din 1993, au fost nominalizate și calculate de Prea Sfințitul Episcop Vicar Roman lalomițeanul, ajutat de P. C. Preoți: Augustin Rusu și alți slujitori de la Arhiepiscopia Bucureștilor, alăturându-i-se, ca farmacist specialist participant Dl. Colonel Dumitru Răducanu:
Hypcricum (sunătoare)
Piper
Myrrha
Cypericum (radix)
Visci (vâsc)
Caryophilli (cuișoare)
Sămânță de rozmarin
Cinnamonum (scorțișoară)
Maghiran
Calamus (rezina)
IDInula
Aristolochia
Iris (stânjenel)
Din import
Lignum balsami
Spina alba
Lignum aloes
Folium nardi indicae
Fructus balsami
Radix asari
Caulis muscata (nucșoara)
Stachis
Lignum aloes
Rășini
Terebentina
Labdanum
Olibanum (tămâie)
Styrax (smirnă)
Moschus
Opobalsamum
Ulei de măsline
Vin curat
Aloes – ulei esențial
Ulei esențial de trandafir
Apă de trandafir
Carnaval II (rășini sintetice în amestec)
2.2.2.Prepararea și sfințirea Sfântului și Marelui Mir în anul 1996
Prin Raportul de necesitate al Prea Sfințitului Teodosie Snagoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, către Prea Fericitul Părinte Patriarh, s-a propus prepararea a 300 de litri de Sfânt și Mare Mir. Aducându-i-se la cunoștință că logistica cu care s-a preparat Sfântul și Marele Mir din 1993 nu mai corespunde pentru prepararea a 300 litri de "Mir". Prea Sfințitul Episcop-Vicar Teodosie Snagoveanul a luat toate măsurile pentru confecționarea logisticii necesare pregătirii cantității de 300 de litri de Mare și Sfânt Mir.
În ziua de 11 aprilie 1996 a avut loc Sfințirea Sfântului și Marelui Mir. Prin rezoluția pusă pe Raportul de necesitate de Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, care a aprobat ca în anul 1996 Sfântul și Marele Mir să fie preparat în cantitate de 300 de litri, Prea Sfințitul Părinte Episcop Teodosie Snagoveanul este de acord, (la recomandarea Prea Cuviosului Părinte Arhimandrit Băbuș), ca Dl. colonel în retragere Răducanu Dumitru să participe ca farmacist specialist.
Prepararea Sfântului și Marelui Mir s-a făcut sub atenta supraveghere a Prea Sfântului Episcop Teodosie Snagoveanu.
Vicarul Administrativ al Patriarhiei Române, Părintele Constantin Pârvu, a propus Prea Fericitului Patriarh prepararea cantității amintite mai sus. Părintele Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Teodosie Snagoveanul, s-a aflat în situația de a schimba întreaga logistică a preparării acestei cantități de 300 de litri de Mir. Confecționându-se, prin grija Arhiepiscopiei Bucureștilor, un cazan mare de inox, cu capac, capacitatea de 1.000 litri și întreaga logistică de preparare a 300 litri de Mir. întreaga activitate de preparare a Sfântului și Marelui Mir a revenit Prea Sfințitului Părinte Episcop Teodosie Snagoveanul. Ingredientele au fost asigurate centralizat, prin Mitropolii, iar Părintele Patriarh Teoctist al României, personal a asigurat ingredientele de la Bisericile Surori din Grecia, Ierusalim și Bulgaria.
Prin grija înalt Prea Sfințitului Părinte Mitropolit Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului s-a asigurat procurarea plantelor medicinale, iar prin grija înalt Prea Sfințitului Arhiepiscop Lucian al Tomisului s-a asigurat uleiul de măsline și multe alte ingrediente necesare preparării Sfântului și Marelui Mir. Preoții și diaconii care au luat parte la prepararea Sfântului și Marelui Mir din anul 1996 au fost din cadrul Catedralei Patriarhale și Arhiepiscopiei Bucureștiului. Ingredientele pentru prepararea a circa 300 litri de Mir au fost stabilite de Secretariatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Nu s-a introdus la prepararea „Mirului din 1996” ingredientele prevăzute de Arhieraticon, cu numerele: 8, 14, 15, 20, 22, 25, 35 -adică: 8 Cassia lignea; 14, Saluinca; 15 Cassia nigra; 20, Maceris; 22. Zinzibens; 25 Zedoaria; 35. Bdelium. S-au introdus, în plus, următoarele ingrediente, neprevăzute în Arhieraticon:
Tabel. 2. Ingrediente introduse în Sfântul și Marele Mir neprevăzute în Arhieraticon
Procesul verbal de predare-primire a Sfântului și Marelui Mir s-a făcut între Preotul Bartolomei Matei și Prea Cuv. Protos. Eclesiarh Rafailă Ghiță, proces verbal văzut și de prea Sfințitul Episcop Vicar Teodosie Snagoveanul, de Părintele vicar administrativ Patriarhal Constantin Pârvu și de Secreatarul Cancelariei Sfântului Sinod.
La consfătuirea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 10 aprilie 1996 s-a stabilit modul și locul, desfășurării Sfințirii Sfântului și Marelui Mir și nominalizarea participării acestora la Sfințirea Marelui și Sfântului Mir, conform tabelului aflat la autor.
Prin Raportul Prea Sfințitului Episcop Vicar Teodosie Snagoveanul, al Arhiepiscopiei Bucureștilor se propunea spre aprobare Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist următoarele măsuri organizatorice pentm buna desfășurare a ceremonialului de sfințire a Sfanțului și Marelui Mir: Mobilizarea preoților disponibili și a credincioșilor din Capitală, prin anunțarea lor în Biserici, prin grija Arhiepiscopiei Bucureștilor și a preoților Capitalei. Convocarea studenților și elevilor teologi bucureșteni și din împrejurimi care să însoțească procesiunea cu cântări adecvate sub conducerea Prea Sfințitului Părinte Episcop Vicar Teodosie Snagoveanul. Convocarea de personal monahal pentru însoțirea procesiunii. Convocarea consilierilor eparhiali ai Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și a celuilalt personal clerical din Administrația Arhiepiscopiei Bucureștilor, pentru ordine, prin Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Corala Patriarhiei să dea răspunsurile necesare la Sfânta Liturghie, prin grija vicarului administrativ patriarhal. Să se solicite sprijinul Poliției Capitalei pentru protecția ordnii și siguranței. Prin grija Părintelui Secretar Manole Marcel a fost asigurat uleiul esențial de trandafir din Bulgaria.
Redactarea unui Comunicat pentru informarea asupra evenimentului, prin presă, radio și televiziune, prin grija Prea Sfințitului Părinte Episcop Teodosie Snagoveanul.
Slujba de Sfințire a Sfanțului și Marelui Mir a avut loc în BisericaSf. Spiridon-Nou – în ziua de 11 aprilie 1996.
2.2.3.Prepararea și sfințirea Sfântului și Marelui Mir în anul 2002
Terminându-se Sfântul și Marele Mir ce a fost preparat și sfințit în 1996, Sfântul Sinod a luat hotărârea ca în anul 2002 să se prepare circa 300 litri Mir care să fie sfințit în Joia cea Mare, 2 mai 2002, în incinta Sfintei Patriarhii.
Ca delegat al Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, Patriarhul României, a fost numit înalt Prea Sfințitul Teofan, Mitropolitul Olteniei, iar cu supravegherea atentă și permanentă a preparării Sfântului și Mirului Mir au fost numiți: Prea Sfințitul Episcop Vincențiu Ploieșteanu, Vicar Patriarhal și Secretarul Sfântului Sinod, Prea Sfințitul Episcop Ambrozie Sinaitul, Vicar Patriarhal, Prea Sfințitul Episcop Sebastian Ilfoveanul, Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Prea Cuviosul Arhimandrit Ciprian Spiridon, consilier patriarhal. Au mai' participat: Prea Cucernicul Părinte Constantin Pârvu, vicar administrativ patriarhal, Prea Cucernicul Părinte dr. Augustin Rusu, consilier patriarhal, diaconi și călugări din Catedrala Patriarhală și din Arhiepiscopia Bucureștilor, călugări ai mănăstirii Antim. Ca farmacist specialist a participat și ajutat Dl. colonel în retragere Răducanu Dumitru -farmacist primar.
Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul României, a controlat desfășurarea activității de preparare, venind la capela Pompilian, dimineața și chiar după-amiaza, în fiecare zi.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române a publicat în „Vestitorul Ortodoxiei” următorul comunicat:
Luni, 29 aprilie 2002, prima zi din Săptămâna Mare, la mănăstirea Antim din București, a început prepararea Sfântului și Marelui Mir, printr-o slujbă de sfințire a apei, oficiată de un sobor de ierarhi. I. P. S. Teofan, Mitropolitul Olteniei, delegatul Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, a binecuvântat vasele în care a fost preparat Sfântul și Marele Mir și a oficiat rânduială aprinderii focului.
Sfântul și Marele Mir se prepară din untdelemn curat, amestecat cu multe mirodenii, după o rânduială solemnă, în primele trei zile din Săptămâna Patimilor. El este sfințit de către Sinodul Arhiereilor, în frunte cu Părintele Patriarh, la Sfânta Liturghie din Joia Mare. După sfințire, Sfântul și Marele Mir se împarte episcopiilor și tuturor parohiilor.
Sfântul și Marele Mir se folosește la Taina Mirungerii, administrată fiecărui nou botezat, o singură dată, imediat după Botez, precum și la sfințirea bisericilor și anti-miselor. Sfântul și Marele Mir este sfințit numai de Bisericile Ortodoxe autocefale.
În Biserica Ortodoxă Română, Sfântul și Marele Mir a fost sfințit pentru prima oară, numai de ierarhi români, în Catedrala Mitropolitană din București, la 25 martie 1882. Până acum s-au făcut 18 sfințiri ale Sfântului și Marelui Mir, ultima dată în 1996.
Joi, 2 mai 2002, ora 9,30 la Catedrala Patriarhală, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, împreună cu ceilalți membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit Sfântul și Marele Mir în cadrul Sfintei Liturghii. (Biroul de Presă și Comunicații al Patriarhiei Române) Prepararea Sfântului și Marelui Mir s-a făcut în anul 2002 în Capela Pompilian din Complexul mănăstirii Antim. Necesarul ingredientelor din compoziția Marelui Mir a fost stabilit de Consilierii Patriarhali și supus aprobării Prea Sfințitului Episcop Vincențiu Ploieșteanu, vicar-patriarhal și secretar al Sfântu lui Sinod, în vederea obținerii unei cantități de cea. 300 litri Mir, pentru nevoile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române.
La ora 10 înalt Prea Sfințitul Teofan, Mitropolitul Olteniei, cu respectarea ritualului, a aprins focurile sub cazanul de vin. S-a adăugat treptat amestecul de plante prevăzut în tabelul de ingrediente (capitolul plante), în vinul încălzit din cazan, cu ajutorul unei scafe. Preoții și diaconii rânduiți au început să amestece cu energie, cu lo-pețile din lemn, combinația de plante și vin din cazanul sub care ardea focul. Pe măsură ce conținutul se îngroșa, în timpul fierberii, s-au adăugat treptat încă 200 litri de vin peste această fiertură, amestecându-se permanent de slujitori, prin schimburi din 20 în 20 de minute. Fierberea vinului cu plantele medicinale durează 2 ore, din momentul începerii fierberii acestui amestec. în tot timpul acestei operații, slujitorii au amestecat cu lopețile, energic, în așa fel încât să nu se ardă pe fundul vasului sau lateral din amestecul de vin cu plante medicinale. Preoții slujitori desemnați, tot timpul au citit rugăciuni conform prevederii din Arhieraticon. După 2 ore de fierbere, care nu trebuia să depășească 120°C, s-a stins focul și a fost lăsată acoperită fiertura până a doua zi.
Miercuri 1 mai 2002, de la orele 7,00, cei rânduiți cu prepararea Sfântului și Marelui Mir încep slujba și se aprinde focul sub cazanul cu fiertura de vin, plante medicinale, din ziua de 30 aprilie 2002. Se începe așa de dimineață pentru a ajuta să se răcească o tonă de material. Se încălzește până ce fiertura devine fluidă, prin amestecarea continuă cu energie. Când fiertura a devenit fluidă, conținutul acestuia se trasferă în cazanul de inox de 1000 litri, cu ajutorul unei căldări de inox. La sfârșit, cazanul în care a fost fiertura de plante și vin se spală bine cu 50-60 litri vin lichid, care se toarnă peste fiertura din cazanul de inox. Peste fiertura de plante și vin din cazanul mare, acum se toarnă 300 litri ulei de măsline extra virgin, adică din prima extracție, ulei care a fost ținut înainte de folosire 60 de ore într-o cameră cu temperatura de + 25 grade, pentru motivul că, uleiul de măsline la + 8°C se coagulează. Preoții rânduiți pe patru grupe a câte trei încep să amestece cu lopețile mari, mixtura de ulei, vin și plante medicinale. Este foarte important de știut că, dacă în timpul fierberii se observă că uleiul s-a îngroșat prea mult și vinul s-a evaporat, se adaugă treptat restul de circa 200 litri vin, pentru ca uleiul să nu ajungă la fundul cazanului și să se ardă, situație în care Mirul ar căpăta o culoare cafeniu-deschis.
În timpul fierberii mixturei: vin, ulei și plante medicinale, se adaugă rezinele și unele uleiuri esențiale, ținându-se seama de proporțiile necesare.
Cu o jumătate de oră înainte de a se termina fierberea, se adaugă rezina Styrax-Smirnă naturală, care trebuie pisată Ia mojar sau la o moară de măcinat, sau se încearcă solubilizarea ei, de către specialist, prin solvenți organici ori C2 H5-O-C2H5, dar cu mare atenție și profesionalism, întrucât produsul este foarte inflamabil și poate produce toxicomania.
După patru ore de fierbere (ce nu trebuie să depășească 120°C), se stinge focul și se adaugă ingredientul Moschus care este secreția unui mamifer de mărimea unei căprioare, ce trăiește prin înălțimile munților Himalaya și care se hrănește cu rădăcină de Nard. Tot produsul din cazan se mai amestecă bine și se lasă să se liniștească fiertura cel puțin 16 ore, printr-o ventilație capabilă să răcească o tonă de material. (Noi am improvizat 5 ventilatoare electrice Ia sugestia călugărului inginer din Complexul mănăstirii Antim, pentru a grăbi răcirea).
După cea. 16 ore, Mirul se ridică deasupra reziduului în următoarele straturi: un strat limpede, de culoare gălbui-verzui; un strat mai puțin limpede; un strat slab opalescent; un strat reziduu. (Constatarea acestor straturi s-a făcut cu ajutorul unei rigle de 2 m gradată din 5 în 5 centimetri).
Ar fi trebuit în această situație să separăm prin decantare straturile, dar din lipsă de logistică am separat prin aspirație, cu un furtun flexibil transparent, întreaga cantitate de Mir, într-un vas de 600 litri.
În noaptea de joi, 2 mai la orele 3,00 Mirul colectat s-a încălzit ușor la 30°-40°, s-a strecurat într-un alt cazan de 600 litri, prin 8 straturi de tifon. În acest vas în care s-a strecurat Mirul se adaugă, amestecând, ingredientele, Opabalsam și unele uleiuri esențiale frumos mirositoare ca: xantal, nard, lavandă și altele, printr-o riguroasă testare a miscibilității acestor esențe cu produsul final-Mirul. Mirul astfel preparat s-a turnat în vasele Eparhiale. (La adăugarea uleiurilor esențiale trebuie supravegheată cu insistență, miscibilitatea acestora cu produsul preparat, pentru prevenirea unor precipitări, schimbări de culoare sau anulări de principii active).
În ziua de 2 mai, Joia Mare, dimineața în timpul citirii ceasurilor, Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul României, Mitropoliții, Arhiepiscopii, Episcopii și Arhiereii din Țară și alți înalți Arhierei din străinătate s-au îmbrăcat în sfintele veșminte și au început rânduiala sfințirii Sfântului și Marelui Mir.
Lista ingredientelor care au fost folosite pentru prepararea Sfântului și Marelui Mir, în anul 2002.
I. LICHIDE
Ulei de măsline – Olea Europae (L.);
Vin – Vinum (L.);
II. PLANTE MEDICINALE
Hypericum – Sunătoare, Pojarniță (R.) – Hypericum perforatum (L);
Visci (vâsc) – Viscum album (L.) Gui morve (Fr.) Mistel (G.);
Inula – Inula helenium (L); Iarba mare, Omag…. Aunee(Fr); Echiter-Alant(G.);
Iris (stânjenel) – Iris pseud alorus (L.); Flambe iris (Fr.); Deutscher Schvvertel (G.);
Isop – Hyssopus officinalis (L.); Hysope (Fr.); Ysop (G.);
Caryophili (cuișoare) – Eugenia caryophillata (L.); Clous de girofe (Fr.); Gewiirzenelke (G.); Clove (Engl.);
Cinnamomum (scorțișoară) – Cinnamomum ceylanicum (L.) Cannelle (Fr.); Zimmtrinde (G.);
Palitum Caulis Muscata (nucșoara) – Myristica fragranus (L.); Nox Muscade (Fr.); Musskathuss (G.); Nutmeg (Engl.);
Vanilie – Vanilia planifolia (Fructele aromatice); Vanilie (Fr.); Vanilie (G.); Vannila (Engl.);
Piper – Piper nigrum (Piper negru- fructele); Poivre (Fr.); Pfeffer (G.);
Piper alb;
Myrrha – Un sort de tămâie, brută;
Folium nardi indicae – Frunze de Nard – S-a primit o soluție de Folium nardi;
Lignum aloes, aloe (R.); Aloe vera (L.); Aloes (Fr.); Aloe (G.);
OLEOREZINE
Terebentină- Oleum terebentmi (L:);
Labdanum Rezină de culoare ciocolatie foarte frumos mirositoare, extrasă din scoarța unor arbori ce trăiesc în Orient;
Olibanum – Tămâie;
Stirax – Smirnă;
Moschus = artificial, cristale greu solubile.
ULEIURI ESENȚIALE – adăugate pentru a conferi „Mirului” miros plăcut și permanent și pentru a înlocui unele plante prevăzute în „Arhieraticon”.
Ulei esențial din semințe de rosmarin – Rosemary oil (Engl.);
Ulei esențial din Lignum cassia – sau Cinnamomum; Cannelle oil (Engl.);
Ulei esențial de nucșoară – Nutmeg oil (Engl.);
Ulei esențial de maghiran – Marjoram oil (Engl.);
Ulei esențial din Calamus aromaticus – Calamus oil (Engl.);
Ulei esențial din Lemn de cedru – Atlas cedarwood oil (Engl.);
Ulei esențial din dafin – Laurel – Base laurier oil (Engl.);
Ulei esențial din busuioc – Basil oil (Engl.);
Ulei esențial din priboi – Geranium oil (Engl.);
Ulei esențial din chiparos – Cypress oil (Engl.);
Ulei esențial din Salvia officinalis (Salvie) – Sage oil (Engl.);
Ulei esențial din Coriandru – Coriander oil (Engl.);
Ulei esențial din ienupăr – Juniper oil (Engl.);
Ulei esențial din mirt – Myrtus communis (L.) – Mirth oil (Engl.);
Ulei esențial din cuișoare – Eugenia aromatica (L.) – Clove buds oil (Engl);
Ulei esențial din Santal – Santal oil (Engl.);
Ulei esențial din rădăcini de Nard – Nard oil (Engl.);
Ulei esențial din trandafir (Bulgaria);
Ulei esențial din levănțică – Lavandula spica (L.);
2.3. Întrebuințarea Sfântului și Mareului Mir în Biserica Ortodoxă Română
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia celei de a XXI-a sfințire a Sfântului și Marelui Mir, în data de 1 aprilie 2010, în Sfânta și Marea Joi, în interiorul Catedralei Patriarhale de București, și-a început cuvântul de învățătură adresat tutuor oamenilor prezenți în acel moment dar și întregii comunității creștin-ortodoxe din țara noastră, cu modul în care va fi întrebuințat Sfântul și Marele Mir, și anume, Preafericitul Patriarh Daniel a menționat la ce se v-a folosi Sfântul și Marele Mir: “Sfântul și Marle Mir va fi folosit pentru mirungerea celor botezați, pentru sfințirea bisericilor și pentru sfințirea Antimiselor…”
Un lucru important care trebuie menționat în ceea ce privește utilizarea Sfântului și Marele Mir este faptul că el nu se întrebuințează decât în trei momente: la săvârșirea Tainei Mirungerii, atunci când o prevăd regulile tipiconale, anume imediat după ce se săvârșește Tainai Botezului și la primirea acelor persoane de alte confesiuni creștine la Ortodoxie, cu condiția că aceștia au primit Botezul în numele Sfintei Treimi sau dacă un creștin ortodox, trecând la altă confesiune, revine la credința ortodoxă, la sfințirea sau resfințirea unei biserici aflată sub jurisdicția Patriarhiei Române și la sfințirea antimiselor. În orice alt caz exceptând cele menționate mai sus, nu este îngăduit ca Sfântulși Marele Mir să fie întrebuințat.
Sfântul și Marele Mir nu trebuie încurcat cu celelalte feluri de uleiuri utilizate în practica liturgică a Bisericii, ca de exemplu: “cu uleiul sau untdelemnul bucuriei, care se sfințește și cu care se ung pruncii înainte de întreita afundare în cristelnița Botezului, cu cel care se sfințește la Taina Sfântului Maslu și la slujba Litiei, cu uleiul din candelă, care se întrebuințează la ungerea credincioșilor la sfârșitul Sfintei Liturghii ori cu esențele de parfumuri din Orient combinate cu untdelemn. Așadar, Sfântul și Marele Mir, pentru rostul și importanța sa deosebită, se folosește numai la cele trei slujbe menționate și nu se poate da la cerere credincioșilor, spre a servi la diverse trebuințe și în special pentru vindecarea sau tămăduirea de boli sau suferințe”.
Conlcuzii:
BIBLIOGRAFIE
Biblia sau Sfânta Scriptura, Ed. I.B.M.B.O.R. 2005
Arhim. Teofil Anăstăsoaiei, “Taina Mirungerii în isotia Bisericii” în revista B.O.R. Nr.2/2010
Laurențiu Streza “Tainele de inițiere creștină în Bisericile Răsăritene” în Colecția Teologie și Spiritualitate, Ed. Trinitas a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2002, p.21
Pr. Prof. Ene Braniște, Cultul Bisericilor vechi-Catolice în comparație cu cel ortodox și cu cel catolic, în rev. O., an. XX, nr. 1/1968, p. 54.
Pr, Prof. Ene Braniște, Despre Sfântul și Marele Mir și Taina Mirungerii, în „Biserica Ortodoxă Română”, 1978, nr. 5-6, p. 534.
Sfântul Ambrozie, PSB, Scrieri Partea a doua, Ed. I. B. M. al B.O.R., 1994, p. 16.
Mgr. Chițu I. Viorel, Raportul dintre Cultul Vechiului Testament și cultul creștin, în ST., an XIII, nr. 5-6/1961, p. 309.
Pr. Prof. Dr. D. Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, volumul 3 , Ed. I.B.M.B.O.R., București, 1997, p.48
Origen, “Omilii și adnotări la Levitic (studiu introductiv, traducere și note de Adrian Muraru), Ed. Polirom, Iași, 2006, p.347
Pr. Prof. Dr. Nicolae V. Dură, Dispoziții și norme canonice privind administrarea Sfântului și Marelui Mir. Sfințirea Sfântului și Marelui Mir pe teritoriul tării noastre expresie elocventă a autocefaliei Bisericii Române de-a lungul secolelor, în rev. MMS., an LVII, nr. 1-3/1981, p. 39-41.
Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note și comentarii, Sibiu, 1992, p. 126.
Pr. Asist. Dr. Liviu Streza, Taina Mirungerii în Biserica Ortodoxă și în Bisericile Vechi-Orientale, în rev. O., an XXXIX, nr. 2/1987, p. 70.
Nicolae Cabasila, Despre Viața în Hristos, Ed. I.B.M. al B.O.R., București, 1997, p. 99.
Paul Evdokimov, Ortodoxia, Ed. I. B. M. al B. O. R., București, 1996, pp. 301-303.
Sfântul Ambrozie al Milanului, De sacramentis (despre Sfintele Taine) în rev. ST., an. XIX, nr. 9-10/1967, p. 581.
Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, Ed. I.B.M. al B.O.R București, 2003, p. 351.
Pr. Mircea Păcurariu, “Câteva considerații privind vechimea <autocefaliei> Bisericii Ortodoxe Roâne”, în vol. Centenarul autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, 1885-1985, București, 1987, p.151
Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului, Tratat I, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, 2002, p. 124.
Drd. Alex-Marcel Sabău, Expunere catehetică a Sfintelor Taine: Botezul și Mirungerea, în rev. ST., an XXXIV, nr. 5-6/1982, p. 368.
Col. Răducanu Dumitru, Ce trebuie să știm despre Sfântul și Marele Mir, Ed. I.B.M. al B.O.R., București , 2002, p. 14.
Ariereticon, Ed. IBM. Al BOR., București, 1993, pp. 192-193.
***Cuvântarea Preafericituui Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la a XXI-a sfințire a Sfântului și Marelui Mir, în Sfânta și Marea Joi, 1 aprilie 2010, Catedrala Patriarhală din București, în revista B.O.R, Nr.1/2010, p.147
***Arhieraticonul, Rugăciunea a treia, Ed. I.B.M. al B.O.R București, 1993, pp. 205-206 și 231-232.
***Sfințirea Marelui Mir în 1882, act sacramental major pe calea proclamării autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, în revista B.O.R. Nr.1/2010, p.151
***Sfințirea Marelui Mir, BOR, An LXXXVI, nr. 3-5/1968, pp. 260-261.
***Sfințirea Marelui Mir la Mănăstirea, BOR, an LXVIII, nr. 3-6/1950, pp. 241-242.
***Sfințirea Marelui Mir la Mănăstirea Cernica, BOR, an XCVI, nr. 5-6/1978, pp. 448-449.
***A XXI-a sfințire a Sfântului și Marelui Mir în Bisereia Ortodoxă Română, în revista B.O.R. , Nr. 1/2010, p.146
http://biserica.org/ro/viataduhovniceasca/ghidpastoral/maslu.htm.
http://vladherman.blogspot.ro/p/contact.html#.VTPaNdLtmko
https://gocromania.wordpress.com/mirungere/
http://www.crestinortodox.ro/drept-bisericesc/administrarea-sf-taine-botezului-69931.html
https://gocromania.wordpress.com/mirungere/
http://www.crestinortodox.ro/credinta/sfintele-taine-bisericii-ortodoxe-69802.html
http://moldovacrestina.md/Raspunsuri-din-Biblie/ungerea-cu-untdelemn-semnificatia.html
http://ziarullumina.ro/agenda-crestinului/sfaturi-practice-biserica-cum-se-intrebuinteaza-untdelemnul-sfintit-la-botez
http://www.crestinortodox.ro/diverse/marele-mir-sfintirea-marelui-mir-118281.html
http://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/biserica-ortodoxa-romana-sfinteste-marele-mir-pentru-douazeci-si-una-oarahttp://www.romania-actualitati.ro/sfintirea_marelui_mir_la_patriarhia_romana-12148
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Sfanta Taina a Mirungerii (ID: 167938)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.