Sezonalitatea Turismului Si Etalarea Vacantelor

Economie

Sezonalitatea Turismului Si Etalarea Vacantelor

Byadmin ianuarie 1, 2024

INTRODUCERE ÎN TEMA ANALIZATĂ

Am ales ca temă pentru lucrarea mea de licență „Sezonalitatea turismului și etalarea vacanțelor pentru activitatea turistică din orașul Piatra Neamț”, pentru că România în general dar mai ales partea de nord-est a țării este foarte afectată de acest fenomen, datorat în primul rând climei temperat-continentale. Am considerat că acest fenomen trebuie analizat și chiar dacă nu se poate vorbi despre combaterea lui, care este practicabil de obicei numai pe perioada verii, trebuie încercată ameliorarea lui și atragerea turiștilor prin diferite metode.

În mediul concurențial de astăzi, dezvoltarea turismului trebuie să ajute lacrearea unui mediu favorabil acestui sector;turismul este o „întreprindere pluridisciplinară” care are nevoie de o strategie îndrăzneață, proprie sectorului, stabilită cu concursul responsabililor la nivel operațional, care să ofere o viziune, un model capabil să orienteze producția și comercializarea produselor turistice.

Experiența internațională a dovedit că țările și regiunile care nu au o politică turistică și nu depun eforturi pentru dezvoltarea turismului își pierd cu timpul poziția de pe piața națională și internațională, în favoarea concurenței, iar soluțiile miraculoase ulterioare în materie de politică turistică, necesare recuceririi pieței, sunt greu de găsit.

Luând în considerare avantajele turismului ca mobilizator al forței de muncă, cea mai importantă contribuție pe care statul o poate aduce pentru încurajarea creșterii numărului de locuri de muncă în turism este cea de a crea un mediu favorabil dezvoltării sectorului turistic pe piețele pe care acesta poate opera efectiv, cu o puternică focalizare de liberalizare, de reglementare și pe posibilitatea industriei turismului de a investi și inova.

În România în general dar și în anumite regiuni, turismul are următoarele caracteristici:

• este unul din sectoarele economice cu valențe reale de dezvoltare pe termen lung;

• este un mijloc de creare și îmbunătățire a imaginii României în străinătate;

• este o sursă de sporire a încasărilor valutare ale statului;

• este o piața sigură a forței de muncă și de redistribuire a celei disponibilizate din sectoarele puternic restructurate;

• este un mijloc de asigurare temporară a locurilor de muncă și a veniturilor populației;

• este un mijloc de dezvoltare economică și socială atât prin veniturile create, cât și prin schimburile interumane, culturale, pe care acesta le realizează;

• este o modalitate unică de valorificare a potențialului natural bogat și variat al țării, care nu poate fi exportat în stare brută, dar poate constitui o sursă importantă de export prin valorificarea sa la fața locului;

• este un sector economic pluridisciplinar care antrenează în sistemul de intrări – ieșiri un evantai larg de alte activități economice, culturale, sociale și sportive;

• este un mijloc de dezvoltare rurală prin extinderea ariei ofertei specifice, crearea de venituri și locuri de muncă în mediul rural, altele decât cele de bază;

• este un mijloc de păstrare și valorificare a potențialului istoric, cultural, folcloric al țării în condițiile respectării și promovării principiilor de dezvoltare durabilă.

Turismul poate deveni una din industriile de export puternice ale României, care poate concura efectiv cu a altor țări. Aspectele negative (privitoare la standardele produsului turistic în ansamblul său și ale serviciilor turistice) sunt rezultatul unei perioade de circa 15 ani de investiții slabe sau inexistente în turism și al schimbărilor legate de tranziția la o economie de piață.

Sezonalitatea turistică este o problemă delicată a industriei turistice, este necesar a se urmări acest fenomen și a se identifica metodele prin care să poată fi dacă nu eliminat, cel puțin limitat, dar înainte de acest lucru trebuiesc identificate cauzele care determină sezonalitatea. identificarea cauzelor și cautarea soluțiilor sunt două dintre obiectivel acestei lucrări de licență.

Lucrarea de față este structurată pe 5părți plus concluziile. Prima parte este cea introductivă apoi cel de-a doua reprezintă partea teoretică care se referă la prezentarea fenomenului sezonalității, cu cauze și efecte, aici incluzând explicarea diferiților termeni din turism și expunerea unor metode de atenuare a vârfurilor sezoniere. Dintre cauzele sezonalității se identifică aspectele legate de tipul de turism, vara se practică turismul estival iar iarna cel specific sporturilor de iarnă. Dar unel dintre cauze sunt și activitățile antropice, infrastructura turistică în general.Tot aici se prezintă metode și modele de analiză a problematicii alese ca titlu pentru lucrarea de licență și o analiză comparativă a unor studii similare. Astfel mai bine este analizată sezonalitatea prin studierea numărului de turiști, a numărului de înnoptări din care se poate calcula indicele de sezonalitate.

Capitolul 2 prezintă analiza concretă a problematicii alese, se vor prezenta principalele obiective turistice din cadrul orașului Piatra Neamț, tipurile de turism practicate iar a patra parte este dedicată analizei datelor statistice care vizează indicatorii turistici, circulația turistică și elementele care pot genera fluxuri turistice și în extrasezonul turistic.

Lucrarea se va încheia cu concluziile de rigoare dar și cu propuneri concrete pentru atenuarea impactului sezonalității asupra activității turistice din cadrul orașului Piatra Neamț.

Capitolul II

SEZONALITATEA TURISTICĂ

1.1 ACTIVITATEA DE TURISM

Turismul se prezintă ca o activitate economică situată la interferența altor ramuri și de aceea determină dificultăți în definirea lui.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „TURISM” provine din termenul englezesc „TO TOUR” (a călătorii, a colinda) și are semnificația de excursie. Acesta a fost folosit în Anglia în secolul al XVIII-lea, în verbul tranzitiv „to make a tour”și a desemnat acțiunea de a voiaja în Europa.Galicismul acesta, la rândul său derivă din cuvântul francez „TOUR” (călătorie,mișcare în aer liber, plimbare, drumeție în circuit) și a fost adoptat treptat înmajoritatea limbilor moderne, pentru a exprima unele forme de călătorie cu scop de agrement, recreere. Termenul francez provine din grecescul „TOURNOS” și din cuvântul latin „TURNUS”, păstrând semnificația decircuit. Un expert belgian, Arthur Haulot susține și ipoteza originii ebraice acuvântului, deoarece în ebraica antică „TUR” însemna călătorie, descoperire,recunoaștere, explorare.

În Imperiul Roman, patricienii tineri își completau studiile în școli din Grecia, Egipt, Asia Mică și vizitau importantele orașe ale vremii. Transportul era bine organizat, existând bilete de călătorie nominale fie „simple-diplomat”, fie „tractoria”. Cele din urmă includeau transport, cazare și masă. Alți locuitori ai Imperiului apreciau apele termale din Italia, Felix și se deplasau deseori în scopuri curative.

Din secolul al VII-lea încep marile călătorii religioase ale musulmanilor spre Mecca.

Toate aceste călătorii se pot considera ca fiind activități cu caracter turistic.

Evul mediu, caracterizat prin invazii, migrații ale popoarelor, constituirea unor noi state nu a fost prielnic călătoriilor.

Odată cu revoluția tehnico-științifică (industrializarea, descoperirea forței burilor, realizarea locomotivei, construirea primelor căi ferate și mai apoi inventarea automobilului, a căilor de comunicație) ia amploare și turismul.

Urmare a instituționalizării turismului și organizării sale pe plan internațional, acesta devine o activitate distinctă cu caracter economico-social.

O istorie a fenomenului turistic evidențiază trei etape evolutive diferite și anume:

– etapa turismului incipient;

– etapa pseudo-turistică;

– etapa turismului modern și contemporan.

Prima etapă se situează în antichitatea timpurie, când diversele fenomene și elemente naturale atrag locuitorii din proxima vecinătate.

Cea de-a doua etapă coincide perioadei Evului Mediu timpuriu și mijlociu când călătoriile se reduc datorită deselor războaie, circumstanțelor politice și fanatismului religios.

Etapa a treia debutează în Evul Mediu târziu și cuprinde următoarele perioade:

– cuprinsă între secolele al XV – XVII-lea;

– de la începutul secolului al XVIII până în anul1950;

– după anul 1950, a turismului de masă.

Așadar, noțiunea de turism exprimă acțiunea de a vizita variate zone, obiective atractive, pentru propria plăcere. Călătoria cuprinde deplasarea șișederea temporară (sejurul) în locurile alese ca destinație în vederea petreceriitimpului liber. Oamenii au încercat dintotdeauna să vadă, să știe mai mult, astfel, s-au născut călătoriile. Herodot din Halicarnas (485-425 î.e.n.) a călătoritîn Orientul Apropiat, Egipt, Libia, Italia, lăsând mărturie nouă cărți. Opera sa„Istorii” cuprinde date istorice și geografice, descrieri ale obiceiurilor localnicilor.

Numeroși eleni se deplasau din întreaga Eladă cu ocazia Jocurilor limpice și în pelerinaje spre Dodona și Delfi. Tot ei, au găsit o modalitate de a cunoaște diverse zone prin vizitele reciproce, între familii. Acestea erau asigurate prin intermediul unui obiect rupt în două numit „simbolon”. Practic, abia după revoluția industrială, așa cum s-a arătat, se poate vorbi despre turism ca o activitate socio-economică.

Dacă încă înaintea erei noastre aveau loc călătorii turistice după cum rezultă din cele prezentate mai sus, turismul este mult mai recent, potrivit celor mai mulți specialiști datând doar de aproximativ 200 ani . Ca fenomen de masă turismul devine abia din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Încă din anul 1880, în Europa, turismul începe a fi considerat ca fenomen social și economic. Prima definiție în acest sens aparține lui E. Guyer-Freuler, care în 1905 afirma că „turismul, în sensul modern al cuvântului, este unfenomen al timpurilor noastre, bazat pe creșterea necesității de refacere asănătății și pe schimbarea mediului ambient, pe nașterea și dezvoltareasentimentului de receptivitate pentru frumusețile naturii”.

Au urmat multe definiri ale turismului în încercarea de a surprinde complexitatea elementelor care îl caracterizează. Economistul austriac Jean von Schullern zu Schattenhoffen în 1910, în lucrarea sa Jahrbuch für Nationalökon descria turismul ca „…fenomenul care desemnează toate legăturile, în specialeconomice, și care intră în acțiune pentru rezidenții temporari și străinidispersați înăuntrul unei comune, unei provincii, unui stat, unui statdeterminat…”.

În același an, profesorul belgian, Edmond Picard, într-un articol intitulat „Industria călătoriilor” consideră turismul… „ansamblul organelor și funcțiilelor, nu numai din punctul de vedere al celui care se deplasează, al călătorului propriu-zis, dar, în principal, din punctul de vedere al valorilor pe care călătorulle ia cu el și al celui care, în țările în care sosește cu portofelul doldora, profitădirect și indirect de cheltuielile pe care le face spre a-și satisface nevoile decunoștințe sau de plăcere”.

O definiție mai elocventă este cea formulată de Levaille-Nizerolle în 1938 și conform căreia „turismul este ansamblul activităților nonlucrative ale omului, în afara ariei de reședință”.

Noțiunea de turism a continuat să prezinte interes de-a lungul timpului, astfel au urmat și alte definiții.

Unele definiții urmăresc să scoată în evidență aspectul pozitiv al acestei activități pe plan economic și social, altele sunt negativiste și fac trimitere la influențele nefaste asupra mediului înconjurător și social. Una dintre acestea din urmă aparține psihologului Claire Lucques, în care turismul e socotit o cheltuială inutilă, o risipă și distrugere a bogățiilor materiale.

Turismul a devenit în zilele noaste o ramură importantă a economiilor naționale și mondiale. Multe țări privesc turismul ca o sursă valoroasă de comerț, cu conest sens aparține lui E. Guyer-Freuler, care în 1905 afirma că „turismul, în sensul modern al cuvântului, este unfenomen al timpurilor noastre, bazat pe creșterea necesității de refacere asănătății și pe schimbarea mediului ambient, pe nașterea și dezvoltareasentimentului de receptivitate pentru frumusețile naturii”.

Au urmat multe definiri ale turismului în încercarea de a surprinde complexitatea elementelor care îl caracterizează. Economistul austriac Jean von Schullern zu Schattenhoffen în 1910, în lucrarea sa Jahrbuch für Nationalökon descria turismul ca „…fenomenul care desemnează toate legăturile, în specialeconomice, și care intră în acțiune pentru rezidenții temporari și străinidispersați înăuntrul unei comune, unei provincii, unui stat, unui statdeterminat…”.

În același an, profesorul belgian, Edmond Picard, într-un articol intitulat „Industria călătoriilor” consideră turismul… „ansamblul organelor și funcțiilelor, nu numai din punctul de vedere al celui care se deplasează, al călătorului propriu-zis, dar, în principal, din punctul de vedere al valorilor pe care călătorulle ia cu el și al celui care, în țările în care sosește cu portofelul doldora, profitădirect și indirect de cheltuielile pe care le face spre a-și satisface nevoile decunoștințe sau de plăcere”.

O definiție mai elocventă este cea formulată de Levaille-Nizerolle în 1938 și conform căreia „turismul este ansamblul activităților nonlucrative ale omului, în afara ariei de reședință”.

Noțiunea de turism a continuat să prezinte interes de-a lungul timpului, astfel au urmat și alte definiții.

Unele definiții urmăresc să scoată în evidență aspectul pozitiv al acestei activități pe plan economic și social, altele sunt negativiste și fac trimitere la influențele nefaste asupra mediului înconjurător și social. Una dintre acestea din urmă aparține psihologului Claire Lucques, în care turismul e socotit o cheltuială inutilă, o risipă și distrugere a bogățiilor materiale.

Turismul a devenit în zilele noaste o ramură importantă a economiilor naționale și mondiale. Multe țări privesc turismul ca o sursă valoroasă de comerț, cu contribuții importante în balanțele de plăți, dar și cu potențial ridicat de generare a unui număr însemnat de locuri de muncă.

Alături de acestea, efectele prezenței și dezvoltării turismului într-o economie sunt pe multiple alte planuri, ca de exemplu: protejarea mediului, creșterea nivelului de instruire și cultură, promovarea unui climat de pace între țări, atenuarea dezechilibrelor interregionale.

Dictionnaire Touristique International (1969) conține și el o formulare: „Turismul reprezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea și desfășurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizații, societăți sau agenții specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum și industria care concură la satisfacerea nevoilor turiștilor" și tot în Dicționarul turistic internațional (1980) se precizează că „turismul se distinge de călătorie prin aceea că implică pentru persoana în cauză, pe de o parte, alegerea deliberată a țintei, pe de alta, preocuparea exclusivă pentru satisfacerea plăcerii sale".

Este considerat turist orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara reședinței obișnuite pentru o perioadă mai mică de 12 luni și ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activități remunerate în locul vizitat.

În anul 1968, Comisia de Statistică a ONU a dat o definiție considerată ca fiind cea mai apropiată de realitatea fenomenului: „Orice persoană care merge într-o țară, alta decât aceea în care îți are locul obișnuit de reședință, din orice alt motiv decât acela de a exercita o profesiune remunerată în aceea țară”.

OMT (Organizația Mondială a Turismului) va da în anul 1991 o nouă definiție cuprinzătoare a turismului: „Turismul reprezintă activitățile efectuate de o persoană ce călătorește în afara mediului său obișnuit pentru o perioadă de timp nespecificată al cărui scop principal de călătorie este altul decât cel de a efectua o activitate remunerată în interiorul locului vizitat”

Astfel sunt considerați turiști persoanele care:

– efectuează o călătorie de agrement (vacanță, concediu);

– se deplasează în stațiunile balneo-climaterice în scopul tratamentului sau îmbunătățirii stării de sănătate;

– se deplasează în alte localități în scopul de a participa la competiții sportive;

– călătoresc în scopuri profesionale, adică participă la conferințe internaționale, reuniuni științifice sau misiuni religioase etc;

– se deplasează în scopuri culturale.

În consecință turismul poate fi de mai multe tipuri în funcție de criteriile alese :

1. După durată : de week-end, cu un număr variabil de zile de la 2-3 și până la două-trei săptămâni, sejurul turistic.

2. După specificul activității : de afaceri, balneoclimateric, cultural, cinegetic, nautic, montan, alpinism, sporturi de iarnă piscicol.

3. După destinație : citadin, montan, rural, itinerant.

4. După forma de organizare : individual, prin intermediul unei organizații sau asociații de profil, colectiv.

5. După spațiu : regional, național, internațional

Activitatea de turism este un fenomen complex, piața turistică este locul de confruntare a

ofertei turistice cu cererea turistică, locul ofertei coincide cu consumul, dar nu și cu locul de formare a cererii, rezultând din acest punct de vedere o complexitate a activității . Piața turistică ca orice piață comercială este cea care reglează practic toată activitatea

1.2 SEZONALITATEA ACTIVITĂȚII TURISTICE

Sezonalitatea se poate defini ca o variație a activității turistice, asociate sezoanelor anului, care se repetă în aceeași formă de la an la an. Sezonalitatea poate fi de două feluri : sezonalitate naturală care e asociată climatului și factorilor legați de acesta și sezonalitate instituțională care este asociată planificării vacanțelor școlare și a concediilor.

Turismul, privit ca fenomen sau exprimat sub forma cererii și consumului, înregistrează, în evoluția sa, o serie de fluctuații. Unele au caracter continuu, structural, fiind provocate de dinamica unor factori de tendință sau de schimbări rapide și spectaculoase în domeniul tehnicii, altele au caracter alternativ, datorându-se unor condiții naturale, modului de formare a cererii sau a unor situații conjuncturale. Aceste variații, care pot fi de durată sau repetabile, mai greu sau mai ușor previzibile, profunde sau superficiale, se manifestă prin repartizarea inegală în timp și spațiu a numărului de turiști și a necesarului de servicii. Oscilațiile sezoniere sunt caracterizate printr-o mare concentrare a fluxului de turiști în anumite perioade ale anului calendaristic, iar în celelalte perioade se remarcă o reducere importantă sau chiar o stopare a sosirilor de turiști.

Sezonalitatea în turism prezintă o serie de particularități față de alte domenii ale economiei, unde se face de asemenea simțită, datorită dependenței mari a cererii față de condițiile naturale, a rigidității ofertei și a caracterului nestocabil al serviciilor. Posibilitățile de atenuare a efectelor sezonalității sunt relativ limitate, presupunând eforturi foarte mari din partea organizatorilor. Din aceste cauze se impune găsirea unor metode de atenuare a sezonalității, de stimulare a calătoriilor în scop turistic pe durata întregului an, reducerea concentrării în anumite perioade și prelungirea sezonului turistic.

1.2.1 Cauzele sezonalității turistice

Cunoașterea cauzelor sezonalității este foarte importantă, deoarece duce la înțelegerea procesului în sine și poate dezvolta căi de atenuare a fenomenului.

Cercetările întreprinse în domeniu au relevat faptul că la originea sezonalității se află o serie de factori istorico-sociali și culturali, care stimulează dezvoltarea turismului, suprapuși disponibilităților de timp liber și dorinței de distracție într-un interval climatologic și de mediu adecvat.

Variațiile sezoniere au fost considerate, mult timp, ca o categorie specială a fluctuațiilor conjuncturale. Este necesar să se facă o distincție între acești doi factori, care provoacă modificări alternative în volumul și intensitatea cererii turistice, deoarece schimbările ritmice și schimbările libere, au, în fond, un caracter foarte diferit. Mai întâi schimbările conjuncturale reprezintă modificări pe termen mijlociu sau lung în dezvoltarea economică a unei anumite regiuni, în timp ce variațiile sezoniere nu se limitează numai la dezvoltarea economică; ele se produc pe termen scurt și pentru diferite motive, într-un rotm mult mai precis decât manifestările în domeniul fluctuațiilor conjuncturale.Totuși, la rândul lor, acestea din urmă influențează și ele, mai mult sau mai puțin sensibil.
În ceea ce privește caracteristicile variațiilor sezoniere, acestea se produc, așa cum am precizat, în perioada unui an calendaristic și în contextul unui sezon determinat.
Fluctuațiile sezoniere, care se înregistrează în turism, trebuie considerate ca schimbări în consumul populației, cauzate de intensitatea variabilă a cererii turistice. Este adevărat că producția de servicii turistice este, de asemenea, supusă fluctuațiilor sezoniere; aceste fluctuații sunt dictate însă de modificările oscilante ale volumului cererii, fiind consecința automată a acestor schimbări.
Variațiile sezoniere ale cererii în turism sunt de două feluri: variațiile sezoniere artificiale și variațiile sezoniere naturale. Printre cele dintâi pot fi menționate acelea care privesc mecanismul concediilor plătite, al vacanțelor școlare etc. și care se disting prin caracterul lor economico-organizatoric. În paralel se constată însă în domeniul turismului și alte variații sezoniere, care au cauze extraeconomice, dacă ele rezultă, de exemplu, din schimbarea condițiilor climatice caracteristice diferitelor anotimpuri.

Problemele legate de diminuarea implicațiilor provocate de concentrarea sezonieră a activității turistice în anumite perioade ale anului și, respectiv, ale prelungirii sezonului sunt tot atât de vechi ca și turismul însuși. Fenomenul de concentrare a activității turistice și necesitatea atenuării curbei sezonalității în turism nu s-au manifestat însă niciodată atât de acut ca în zilele noastre. La aceasta contribuie, pe de o parte, creșterea considerabilă a numărului de turiști care călătoresc în perioadele sezonului plin, iar pe de altă parte eforturile prestatorilor, care sunt menite să ducă la prelungirea sezonului.

Deoarece durata sezonului turistic într-o zonă (sau stațiune) este determinată, în primul rând, de condițiile climaterice și meteorologice, instrumentele de politică comercială amintite au menirea să compenseze diminuarea atractivității factorilor naturali cu un set de elemente suplimentare de cointeresare a turismului potențial.

Variațiile sezoniere au fost considerate mult timp ca o categorie specială a fluctuațiilor conjuncturale. Este necesar să se facă o distincție între acești doi factori, care provoacă modificări alternative în volumul și intensitatea cererii turistice, deoarece schimbările ritmice și schimbările libere au în fond un caracter foarte diferit. Mai întâi, schimbările conjuncturale reprezintă modificări pe termen mijlociu sau lung în dezvoltarea economică a unei anumite regiuni, în timp ce variațiile sezoniere nu se limitează numai la dezvoltarea economică ; ele se produc pe termen scurt și pentru diferite motive, într-un ritm mult mai precis decât manifestările în domeniul fluctuațiilor conjuncturale. Totuși, la rândul lor, acestea din urmă influențează și ele, mai mult sau mai puțin sensibil, variațiile sezoniere.

In ceea ce privește caracteristicile variațiilor sezoniere, acestea se produc, așa cum am precizat, în perioada unui an calendaristic și în contextul unui sezon determinat, cuprinzând una sau mai multe luni.

Fluctuațiile sezoniere care se înregistrează în turism trebuie considerate ca schimbări în consumul populației, cauzate de intensitatea variabilă a cererii turistice. Este adevărat că producția de servicii turistice este de asemenea supusă fluctuațiilor sezoniere ; aceste fluctuații sunt dictate însă de modificările oscilante ale volumului cererii, fiind consecința naturală și automată a acestor schimbări.

Mai concret, variațiile sezoniere sunt provocate de :

– cauze naturale ca poziția geografică a unei țări, zone sau stațiuni, succesiunea anotimpurilor, condițiile de climă, varietatea și atractivitatea valorilor culturale, istorice, de artă și periodicitatea manifestărilor – târguri, festivaluri, serbări populare ;

– cauze (condiții) economico-organizatorice, cum sunt structura anului școlar și universitar, regimul concediilor plătite și durata lor, organizarea producției în diverse ramuri (agricultură, sectoare cu foc continuu ), obiceiuri (tradiții) industriale, cum ar fi trimiterea simultană a tuturor salariaților în concediu, acordarea unor miniconcedii suplimentare în perioada diverselor sărbători legale, creșterea duratei timpului liber și distribuirea lui.

Condițiile naturale au rolul determinant în manifestarea caracterului sezonier al cererii turistice și favorizează existența mai multor tipuri de oscilații, în funcție de momentele de avânt maxim ale ofertei. Pentru zonele geografice cu climă temperată, perimetru în care se situează și România, s-au identificat trei tipuri majore de variații sezoniere :

O primă categorie o reprezintă localitățile sau zonele în care activitatea se concentrează într-o singură perioadă,sezon, ca urmare a faptului că oferta întrunește optimul calității o singură perioadă pe an și pe o durată determinată. Acest lucru se întâmplă în țara noastră în zona de litoral, unde cererea și consumul se manifestă în intervalul mai-septembrie, cu un maxim în perioada 15 iulie – 15 august, în celelalte luni ale anului, litoralul nefiind solicitat decât pentru tratament, diverse evenimente sau chiar deloc.

O a doua categorie de oscilații este reprezentată de existența a două perioade de sezon , cu activitate turistică de intensități apropiate, duratele în timp și motivele deplasărilor fiind însă diferite. Acest fenomen se aplică stațiunilor montane, care răspund cerințelor unei activități bisezoniere : iarna pentru zăpadă și practicarea sporturilor de sezon, vara pentru drumeții, alpinism, odihnă. Perioadele de maximă intensitate sunt : decembrie – martie pentru sezonul rece, mai – septembrie pentru sezonul cald. In zonele montane însă, nici în perioadele de extrasezon, lunile aprilie și octombrie – noiembrie, cererea nu se reduce la zero.

A treia situație este reprezentată de zonele cu o activitate cvasipermanentă, sau fară concentrări sezoniere semnificative . Din această categorie fac parte stațiunile balneo – climaterice, unde sosirile turiștilor se distribuie uniform pe durata întregului an, deoarece condițiile de climă nu afectează buna desfășurare a tratamentelor și centrele urbane, unde circulația turistică este permanentă, ca urmare a activităților diverse ce se desfășoară (congrese, târguri și expoziții, cumpărături, călătorii în tranzit). Cu toate acestea și aici cererea turistică are perioade de mai mare amploare, în stațiunile balneo – climaterice în lunile mai – octombrie, sezonul cald oferind mai multe comodități, iar pentru centrele urbane, lunile aprilie – mai și septembrie – octombrie, se dovedesc optime pentru organizarea unor manifestări științifice, cultural – artistice, sportive sau de altă natură.

Totuși, fiecare stațiune înregistrează propria curbă de sezonalitate, rezultată din acțiunea factorilor naturali și a condițiilor oferite de organizatori.

Curbele de variație sezonieră înregistrează trei etape :

▪ sezonul , caracterizat prin intensitatea maximă a cererii ;

▪ începutul și sfârșitul sezonului, în care cererea e mai puțin intensă, cu tendință de creștere sau descreștere după caz ;

▪ extrasezonul, adică reducerea substanțială sau chiar sistarea solicitărilor pentru serviciile turistice.

Dacă se compară rezultatele obținute din turism în țara noastră, se observă o concentrare puternică a cererii turistice în sezonul cald, pentru toate formele de turism, circa 55 % din sosirile turiștilor străini se localizează în intervalul iunie – septembrie, iar în aceeași perioadă se petrec peste 60% din plecările turiștilor români în străinătate.

1.2.2 Efectele sezonalității

Amploarea oscilațiilor sezoniere și manifestarea lor frecventă, are efecte atât asupra dezvoltării turismului și eficienței acestuia, cât și asupra acelor ramuri ale economiei care se află în interconexiune cu activitatea de turism.

Efectele asupra activității turistice, survin pe de o parte din utilizarea incompletă a bazei materiale și a forței de muncă, influențând negative costurile si calitatea serviciilor turistice, amortizarea investițiilor, rentabilitatea, iar pe de altă parte, sezonalitatea se reflectă în nivelul scăzut al satisfacerii nevoilor consumatorilor. Concentrarea cererii pentru vacanțe în anumite perioade ale anului, duce la suprasolicitarea serviciilor intermediare și a spațiilor de cazare, determinând calitatea mai slabă a prestațiilor, creșterea gradului de nervozitate între solicitanți și prestatori, nemulțumirea turiștilor, în timp ce în perioada de extrasezon capacitățile de cazare rămân nefolosite, cerând totuși cheltuieli de întreținere.

În ceea ce-l privește pe turist, concentrarea sezonieră are implicații de ordin psihologic, fiziologic și economic. Turistul devine stresat din cauza aglomerațiilor rutiere, în cazul folosirii propriului autoturism, din mijloacele de transport în comun, riscului negăsirii unui spațiu de cazare care să-i satisfacă preferințele, acest lucru ducând la diminuarea efectelor recreative ale vacanței. O influență mare o au și prețurile serviciilor oferite, care de regulă sunt ridicate pe perioada sezonului, concordanța dintre nivelul acestora și calitatea serviciilor nefiind mereu în balanță.

Celelalte ramuri ale economiei sunt influențate de sezonalitatea activității turistice fie direct, prin solicitări suplimentare față de unele domenii, ca : transporturi, industria alimentară, agricultură, comerț, fie indirect, prin efectele ocupării periodice și limitate a unei mase însemnate de angajați, cu redistribuirea lor din alte sectoare sau zone ale țării. Transporturile, care se pot adapta prin suplimentarea numărului mijloacelor, sunt totuși cele mai afectate, deoarece în momentele de vârf capacitățile sunt supraîncărcate pe direcția destinațiilor de vacanță și subîncărcate în restul destinațiilor, determinând, pe ansamblu, un coeficient redus de utilizare, și o accelerare a deteriorării echipamentelor. Asupra forței de muncă are efecte de dezechilibru în alte ramuri, datorate creșterii numărului angajaților în turism pe perioada sezonului și de asemenea, ocuparea temporară influențează negativ psihicul angajaților și nivelul de pregătire profesională al acestora, cu efecte asupra calității serviciilor și eficienței muncii.

Cele prezentate atestă multitudinea și profunzimea implicațiilor sezonalității turistice și reacțiile în lanț pe care le dezvoltă, argumentând necesitatea atenuării ei.

1.2.3 Mijloace de diminuare a sezonalității

Atenuarea sezonalității înseamnă, în principal, reducerea intensității cererii din perioadele de vârf, prelungirea sezonului și a momentelor de pre- și post sezon, reducerea parțială sau totală a extrasezonului și creșterea solicitărilor în această perioadă. Aceste mutații se pot realiza prin acționarea atât asupra ofertei, cât și asupra cererii, încercându-se atragerea segmentelor de populație care pot călători și în afara sezonului, cum sunt : participanții la congrese, pensionarii, tinerii de 18-30 de ani fără familie

Problemele legate de diminuarea implicațiilor provocate de concentrarea sezonieră a activității turistice în anumite perioade ale anului și respectiv, ale prelungirii sezonului sunt tot atât de vechi ca și turismul însuși. Fenomenul de concentare a activității turistice și necesitatea atenuării curbei sezonalității în turism nu s-au manifestat însă niciodată atât de acut ca în zilele noastre. La aceasta contribuie, pe de-o parte, creșterea considerabilă a numărului de turiști care călătoresc în perioadele sezonului plin, iar pe de altă parte, eforturile prestatorilor, care sunt menite să ducă la prelungirea sezonului.

Printre cele mai eficiente metode de reducere a sezonalității se regăsesc :

– dezvoltarea și diversificarea ofertei de programe și servicii ;

– practicarea unor prețuri diferențiate în funcție de etapele sezonului și acordarea de facilități ;

– intensificarea eforturilor promoționale ;

– etalarea vacanțelor.

Se poate încerca atragerea în circuitul turistic a noi zone, prin amenajări suplimentare care sa valorifice varietatea patrimoniului turistic. De asemenea, prin diversificarea serviciilor de agrement se pot realiza programe turistice complexe, care să compenseze absența unor condiții naturale propice, sporind atractivitatea stațiunilor în extrasezon.

Diferențierea tarifelor pe sezoane sau acordarea unor facilități favorizează prelungirea perioadelor de maximă intensitate prin atragerea anumitor categorii de turiști, cum ar fi cei cu venituri mai reduse, cei care călătoresc pentru schimbarea decorului, cei care au ca scop de vacanță odihna.

O mare importanță o au și acțiunile de promovare și publicitate, pentru că aduc la cunoștința publicului consumator ofertele din perioada de extrasezon și stimulează în general nevoia de turism.

S-au constatat rezultate favorabile prin folosirea următoarelor metode :

– generalizarea vacanțelor luate fracționat, o parte vara și o parte iarna, înmulțirea vacanțelor de scurtă durată, planificarea vacanțelor angajaților pe perioada întregului an ;

– organizarea și desfășurarea manifestărilor științifice, cultural – artistice, expoziționale, în perioada de extrasezon.

Deoarece durata sezonului turistic într-o zonă sau stațiune, este determinată, în primul rând de condițiile climaterice și meteorologice, instrumentele de politică comercială amintite au menirea să compenseze diminuarea atractivității factorilor naturali cu un set de elemente suplimentare de cointeresare a turismului potențial, în vederea valorificării mai depline a patrimoniului turistic, prin menținerea cererii de servicii turistice la un volum și nivel rezonabile pentru prestatori, pe o perioadă de timp cât mai lungă posibilraportat la un an.

1.3 STUDII GENERALE ÎN PRIVINȚA SEZONALITĂȚII TURISTICE

În activitatea turistică există o periodicitate care delimitează diuă tipuri de turism:

1. TURISM PERMANENT : desfășurat de-a lungul întregului an (turism balnear, cultural)

2. TURISM SEZONIER: legat de anumite perioade ale anului, mono-sezonier pe litoralul românesc dar și bi-sezonier în spațiul montan .

În privința sezonalității există trei tipuri de situații la nivel internațional din prisma serviciilor de cazare în dependență de factorii naturali:

– Sezonalitate foarte accentuată: Grecia 7%, Maroc 10%, Italia 11%, Bermude 18%

– Sezonalitate de nivel mediu: Mexic 48%, Portugalia 34%, Spania 24%, Turcia 24%; implică state cu o ofertă diversificată.

– Sezonalitate cu niveluri scăzute: Hong-Kong 71%, Singapore 73%, Kenya 55%; implică state cu o ofertă turistică de interes pe aproape toată durata anului.

Sezonalitatea turistică mai este numită și momentul manifestării cererii turistice și implică următoarele tipuri de turism:

– Turismul de iarnă: pentru sporturi de iarnă și cure helioterapeutice, implică țări ca Austria, Elveția sau zone turistice ca Valea Prahovei din România.

– Turismul de vară: considerat cel mai valoros din punct de vedere cantitativ dar și ca posibilitate de practicare a diverselor tipuri și forme de turism (cură balneară, sport, drumeție, cultură, recreere, plajă, sporturi acvatice, odihnă), implică state ca Spania, Franța, Italia, Grecia, Turcia.

– Turismul de circumstanță: ocazional sau insolit, localizat în timp și spațiu, cu durate limitate și ocazionat de diferite activități sportive, științifice, pescuit și vânătoare.

1.4 SEZONALITATEA TURISTICĂ ÎN SPAȚIUL MONTAN ROMÂNESC

Zonele montane se caracterizează printr-o sezonalitate moderată, deoarece beneficiază de două sezoane, adică perioada de mai – septembrie pentru sezonul cald și respectiv decembrie – martie pentru sezonul rece. Nici în perioada de extrasezon nu poate fi vorba de o cerere turistică redusă la zero.

În graficul următor este prezentată sezonalitatea pentru zonele montane, raportată la frecvența solicitărilor venite din partea turiștilor:

Fig. 1.1 – Graficul sezonalității turistice în zonele montane, România, 2000

Sursa : Rodica Minciu, Economia Turismului

România nu se poate lăuda cu un potențial turistic montan foarte ridicat, comparativ cu țări europene precum Elveția sau Franța, având din această cauză și o cerere slabă de sporturi de iarnă ; dispune de doar 64 de instalații de transport prin cablu și în ceea ce privește distribuția spațială și caracteristicile ( lungime, capacitate orară ), acestea sunt departe de nevoile turiștilor și cerințele unei exploatări adecvate a cadrului natural.

Cele mai cunoscute stațiuni din zona montană sunt Poiana Brașov, Predeal, Sinaia, Bran, Azuga, Bâlea, Vatra Dornei, Stâna de Vale, cele mai frecventate de turiști fiind cele de pe Valea Prahovei, care sunt mai bine întreținute și amenajate. Acest lucru datorită pârtiilor de care dispun și condițiilor propice pentru sporturile de iarnă, motiv pentru care investițiile organizatorilor de turism sunt canalizate spre această zonă.

În medie, 4,5 % din înnoptările din România sunt în stațiunile montane și dintre acestea 13,9% sunt ale turiștilor străini, în special din Israel, Germania și Marea Britanie . Românii reprezintă 86,1% din turiștii sosiți în stațiunile montane și aproape 86,8% din numărul înnoptărilor.

Fig. 1.2 – Structura înnoptărilor turiștilor străini pe țări de origine în zonele montane, 2000

Sursa : Institutul Național de Statistică

Aceasta se datorează faptului că majoritatea turiștilor care vin în stațiunile montane, doar le tranzitează, sau petrec o zi întreagă, bucurându-se de mijlocele de agrement, neavând obiceiul de a sta o perioadă mai lungă de timp.

Comparând anul 2007 cu anul 2006, muntele înregistrează o creștere cu 12,9 procente a numărului de turiști cazați și o creștere cu 7,5 procente la numărul de înnoptări.

Pentru atenuarea sezonalității la nivelul zonelor montane sunt necesare investiții majore în infrastructură, cazare și mijloacele de agrement. Trebuie să se țină cont de faptul că pe timpul iernii, atracția majoră o constituie schiul, deci trebuie să se pună accent pe sporturile de iarnă și organizarea în mai bune condiții a pârtiilor de schi. Cu toate acestea, sezonul de iarnă nu poate fi prelungit decât în condițiile în care există zăpadă, principalul factor. Există și pe Valea Prahovei câteva tunuri de zăpadă, dar nu pot fi folosite decât sub zero grade. O altă atracție exercitată de zonele montane este cea a tradițiilor și obiceiurilor de iarnă care s-au păstrat cel mai bine în satele de munte, motiv pentru care s-au și făcut tot felul de demersuri prin care să fie atrași turiștii prin turismul rural, aceasta fiind șansa reală de a prelungi sezonul la munte.

Pe timpul verii se pot face drumeții, fiind trasee turistice foarte bine marcate.

Luând ca punct de referință luna iulie, ca lună de vârf a sezonului estival, muntele se poate lăuda cu aproximativ 130.000 de turiști în 2007, dintre care circa 80% au fost turiști români , iar restul de aprox. 20% turiști străini. Durata medie a unui sejur în iulie a fost de 2,1 zile/turist.

1.5 INDICATORI AI SEZONALITĂȚII TURISTICE

Pentru a studia fenomenul sezonalității turistice trebuie să avem la îndemănă câțiva indicatori care să ne indice direcția și cantitatea fenomenului, în acest sens cele mai utile sunt:

NUMĂRUL DE TURIȘTI

Se obține din cumularea informațiilor cuprinse în diferite documente statistice, calculându-se efectiv la sfârșitul anului calendaristic, dar și pe perioade mai mici, în funcție de nevoile utilizatorului. În același timp se poate determina pe total circulație turistică sau pe tipuri de acțiuni, zone turistice etc.

NUMĂRUL MEDIU DE TURIȘTI

Se calculează prin punerea în relație a numărului de turiști cu un aspect economic, este indicatorul cel mai bun pentru determinarea sezonalității turistice: număr mediu de turiști pe zi, lună sau pe litoral, la munte etc. Acest indicator arată intensitatea circulației turistice într-un anumit interval (calendaristic sau sezon turistic).

Nt = ∑ T/ n

Nt= numărul mediu de turiști

ΣT = suma turiștilor înregistrați într-o perioadă dată

n – numărul zilelor din perioada respectivă

NUMĂRUL DE ÎNNOPTĂRI (NUMĂRUL DE ZILE/TURIST) datele se obțin din înregistrările în spațiile de cazare, prin însumarea numărului de zile de ședere al fiecărui turist și se poate determina pe tipuri de unități de cazare, pe tipuri de acțiuni, pe zone de proveniență a turiștilor etc.

DURATA MEDIE A SEJURULUI

Pentru a calcula durata medie a sejurului se aplică următoarea formulă:

Ds = ∑NZT / T

Ds = durata medie a sejurului

∑NZT = total zile/turist

T = număr de turiști

Acest indicator este foarte important pentru sezonalitatea turistică deoarece arată timpul mediu (zile) de rămânere a turiștilor în spațiile de cazare și reflectă astfel posibilitatea ofertei de a reține turistul într-o anumită perioadă, zonă, regiune.

DENSITATEA CIRCULAȚIEI TURISTICE

Pune în legătură directă circulația turistică cu populația rezidentă a țării (zonei, regiunii) receptoare. Se aplică următoarea formulă pentru calculul circulației turistice:

D = ∑T / P

D = densitatea circulației turistice

∑T = numărul de turiști sosiți în zona respectivă

P = populația rezidentă a zonei

În general, acest indicator are valoare subunitară, dar există și zone din România (jud. Constanța, în perioada de sezon turistic estival atinge nivelul de 2,12 la densitatea circulației turistice) sau țări (Spania vara și Austria, iarna) în care valoarea este supraunitară.

PREFERINȚA RELATIVĂ A TURIȘTILOR

Oferă informații privind orientarea geografică a fluxurilor turistice emise de un bazin de cerere (zonă, țară etc.). se aplică din nou o formulă:

Pr = ∑ T1 / P

Pr = preferința relativă a turiștilor

∑ T1 = numărul de turiști

P = populația țării sau regiunii respective

INDICELE SE SEZONALITATE

Vizează exclusive studiere fenomenului sezonalității turistice și se poate calcula după următoarea formulă:

S = Nî / Mî x 100

S = indicele de sezonalitate

Nî = numărul de înnoptări

Mî = numărul maxim de înnoptări

În evaluarea sezonalității turistice se pot utilize și indicatori cantitativi după cum urmează:

– Volumul total al încasărilor din turism, care se urmărește pe zone turistice, pe tipuri de acțiuni, pe societăți comerciale.

– Încasarea medie pe zi-turist (turist), care se calculează ca raport între volumul încasărilor și numărul zile-turist (turiști)

Pentru ca o zonă să fie mai mult sau mai puțin atractivă trebuie să ținem cont și de anumite particularități ale pieței turistice:

– Veniturile populației : suportul material al dezvoltării turismului.

– Nivelul prețurilor și tarifele practicate: practicarea unor tarife ridicate limitează accesul serviciilor turistice și se reflectă mai ales în reducerea numărului de turiști, darnu sunt excluse reacțiile adverse, în care tarife foarte scăzute pot genera neîncrederea turiștilor în calitatea serviciilor determinând, o reducere a solicitărilor pentru serviciile turistice.

CONCLUZII

Sezonalitatea turistică este un fenomen mai vechi, a apărut odată cu apariția turismului și este în continuare o problemă greu de rezolvat. Se prezintă foarte simplu printr-o mare concentare de turiști în anumite perioade ale anului și printr-o diminuare, uneori până la zero a circulației turistice în extra-sezon. Cauzele implică variația sezoniră a cererii, turism estival cu plajă, sporturi acvatice, agrement, drumeție pentru sezonul cald și sporturi de iarnă pentru sezonul rece. Există cauze naturale legate de succesiunea anotimpurilor dar și legate de relief și climă însă și cauze legate de activitățile umane, cum ar fi organizarea unor festivaluri, concursuri auto, compionate de fotbal, olimpiade sportive etc.

Din cele analizate mai sus se observă o sezonalitate cu numai un sezon activ, cum este pe litoral dar și o sezonalitate cu două sezoane în cazul spațiului montan. Există și o a treia situație în care xistă o prezență relativ constantă de-a lungul anului, mai mult sau mai puțin în anumite perioade ale anului, aici poate fi vorba despre stațiunile balneare.

Această problemă a sezonalității turistice implică și soluții care nu sun totdeauna eficiente dar care uneori au dat rezultate, din acest punct de vedere, consider că practicarea unor tarife preferențiale, mai mici în extra-sezon, diversificarea ofertei turistice, introducerea altor obiective turistice în circuitele turiștilor și diversificarea agrementului sunt cele mai bune soluții. Sezonalitatea turistică poate fi cuantificată prin diferiți indicatori care vor fi analizați ăn partea practică a lucrării.

Capitolul II

ACTIVITATEA TURISTICĂ ÎN CADRUL MUNICIPIULUI

PIATRA NEAMȚ

2.1 PATRIMONIUL TURISTIC AL MUNICIPIULUI PIATRA NEAMȚ

2.1.1 Poziția geografică, elemente legate de accesibilitate, căi de comunicație

Municipiul Piatra Neamț este municipiul de reședință al județului Neamț situat în NE României. orașul Piatra Neamț a fost declarat în același timp și reședința Regiunii de Dezvoltare NE.

Din punct de vedere geografic, Piatra Neamț este situat la ieșirea din spațiul montan al râului Bistrița, fiind localizat la contactul dintre Grupa Centrală a Carpaților Orientali și Subcarpații Moldovei. Altitudinea medie la care este situat orașul este de 310 m, fiind înconjurat de mai multe înălțimi: Pietricica (528 m) la SE, Cozla (650 m) la N, Cernegura (850 m) la SV, Cârloman (617 m) la NV și Bâtca Doamnei (462 m) la SV.

Fig.2.1-2.2 Poziția geografică a orașului Piatra-Neamț în cadrul Romăniei și în cadrul județului Neamț, sursa: www.interferențe.ro

Coordonatele geografice matematice sunt: 46 grade și 56 minute latitudine nordică și 20 grade și 22 minute longitudine estică.

Orașul este traversat de DN 15, care o leagă de Bacău în E și de Toplița, Tg.Mureș, Turda în V. Din această șosea principală o ramificație, DN 15C duce către Fălticeni, și din acesta la rândul lui se desprinde DN 15D spre Roman și Vaslui. Din interiorul orașului se mai desprinde și DJ 157, care se îndreaptă spre Dumbrava Roșie și Dochia.

Orașul are o gară pentru traficul feroviar dar și trei autogări care o leagă de alte localități din țară și din afara României. Distanțele rutiere fața de alte orașe importante din Romănia sunt: București la 342 km, Iași la 136 km, Suceava la 100 km, Târgu Neamț la 44 km

Municipiul Piatra Neamț este situat pe calea ferată Bicaz-Bacău cu nr.506 iar cel mai apropiat aeroport este cel de la Bacău.

Fig. 2.3 Harta căilor ferate din România, se observă situarea orașului Piatra-Neamț pe o linie secundară marilor magistrale, sursa: arcparc.ro

2.1.2 Potențialul turistic natural

a) Potențialul turistic al reliefului

Este determinat în mod special de poziția de contact dintre înălțimile montane și zone deluroasă care oferă un peisaj deobit de atractiv. În acest sens orașul Piatra-Neamț este străjuit de câteva înălțimi care îi cresc în mod substanțial potențialul de atractivitate turistică.

Dealul Cozla- Pietricica- Cernegura

Cu o altitudine de aproximativ 700 m, situat în nordul orașului, are o formă alungită N-S, Delul Cozla este format din marne, atrage în mod deosebit turistul pentru drumețiile care se pot face spre punctul Trei Coline, unde într-o stâncă izolată există trei orificii rotunde, cu un diametru de aproximativ 60-90 cm, o adâncime de 80-90 cm și o vechime estimată la 20 000 ani, a căror origine este fie carstică, eoliană sau periglaciară Săpate în gresii de Kliwa numite și Căldările Urieșilor.

Existența unor izvoare minerale cloruro-sodice și sulfuroase dar în timp colmatate și prezența unor puncte de belvedere spre oraș sunt tot atâtea atracții turistice ale Dealului Cozla.

Fig.2.4-2.5 Dealul Pietricica care domină orașul dinspre SE, sursa: neamtonline.ro

De menționat importanța științifică a acestor locații, rezervații paleontologice, relicve ale mării Oligocene (în urmă cu 60 milioane ani), fauna fosilă a fost cercetă aici încă din anul 1883, treptat s-au descoperit 50 specii de pești, lamelibranhiate, izopode, decapode, 20 dintre ele noi pentru lumea științifică). Relieful poate fi valorificat din punct de vedere turistic prin drumeții, puncte de belvedere, studiu științific, cicloturism, studierea florei și faunei locale.

Fig.2.6-2.7 Căldările Urieșilor în imaginea din stânga și Dealul Cozla, vedere de ansamblu în cea din dreapta, sursa: turistu.ro

b) Potențialul turistic al climei

Clima orașului Piatra Neamț este una temperat-continentală moderată, favorabilă turismului, caracterizată prin veri scurte și nu foarte călduroase, toamne prelungite și ierni blânde fără geruri puternice și persistente. Zoan geografică a orașului Piatra-Neamț se caracterizează prin bioclimatul sedativ-indiferent de cruțare specific dealurilor și podișurilor. Acesta este caracteristic altitudinilor de 200-800 m, cu un climat de dealuri și un covor vegetal variat. Valorile medii anuale ale temperaturii variază de la un an între 7,5- 9 grade Celsius . În cazul acestui bioblimat temperaturile de-a lungul anului sunt mai moderate, nebulozitatea și gradul de umiditate sunt mai mari decât în zonele de câmpie, presiunea atmosferică, durata de strălucire a Soarelui și vânturile sunt mai moderate.

Aeroterapia, helioterapia și cura de teren asociată cu gimnastica aerobic sau jogging sunt numai câteva dibntre activitățile care se pot face în aer liber profitând de climatul moderat al acestor locuri.

c) Potențialul turistic al apelor

Potențialul turistic al apelor curgătoare este constituit în special de râul Bistrița (unul dintre cei mai mari afluenți ai Siretului, are o lungime de 283 km și o suprafață a bazinului de peste 7 000 kmp, izvorăște din Munții Rodnei, are un debit mediu de 53 mc/s, un potențial hidroenergetic apreciabil, dar și un potențial turistic remarcabil dar și de cursurile secundare Cuiejdi, Doamna sau Sărata și este întregit de lacurile antropice de pe Bistrița: Bâtca Doamnei și Reconstrucția.

Fig. 2.8-2.9 Râul Bistrița la Piatra-Neamț în imaginea din stânca și frumosul peisaj din zona lacului Bâtca Domanei, sursa: www.drao.ro

Malurile joase ale cursurilor de apă pot fi folosite pentru nînot, plajă, pescuit sportive, sporturi nautice, aceste artere hidrografice devenind aliniamente de maximă polarizare în perioada caldă a anului.

Lacul Bâtca Doamnei

Construit în anul 1962, având ca scop inițial reglarea debitului râului Bistrița și a lacului Izvorul Muntelui s-a constituit în timp într-un interesant obiectiv turistic prin formele de turism care se pot practica aici. Cu o lungime de 3,2 km și o suprafață de 235 ha acest lac a devenit în timp o escală pentru păsările migratoare. Acest lac se impune în primul rând prin peisaj apoi poate fi valorificat

turistic prin turismul de sfârțit de săptămână, de recreere și agrement.

d) Potențialul turistic al vegetației și faunei

Pădurile de foioase (fag, measteacăn, carpen, stejar și plop) de conifere (brad, molid, pin) oferă turistilor un cadrul deosebit desfășurării activităților turistice. Pădurile au pe lângă funcția sanitară și pe cea recreativă și de agrement (important cinegetică, piscicolă, cadru de campare și sport, agrement). fauna contribuie prin varietatea speciilor și importanța lor la creșterea potențialului turistic din zona respectivă. Valoarea sa estetică, recreativ-cinegetică și științifică poate fi pusă în valoare mai ales aici în zona de contact dintre Carpați și Subcarpați.

e) Potențialul turistic al ariilor protejate

Pe teritoriul administrativ al orașului Piatra-Neamț au fost declarate zone protejate arealele Cozla, Pietricica, Cernegura, Agârcia, Dealul Vulpii-Botoaia.Primele patru sunt zone interesante din punct de vedere paleontologic, în straturile de rocă s-au descoperit fosile de pesști dar și scoici, caracteristice unui climat subtropical din Oligocen. Dealul Vulpii-Botoaia are caracterul unei rezervații floristice, cu o inedită floră caracteristică stepei cu plante xerofile.

Fig. 2.10 Dispunerea ariilor protejate fața de centrul orașului, sursa: wikipedia

– Locul fosilifer Cozla: rezervație naturală paleontologică, are o suprafața de 10 ha, declarată inițial rezervație de interes local în anul 1971, apoi în anul 2000 este declarată oficial arie protejată, fauna marină descoperită aici aparține perioadei Oligocene și acoperă toate nișele ecologice disponibile, reprezentând un fund de mare, stive de roci moi cu o grosime de 100 m care au conservat foarte bine fauna acelor timpuri.

– Locul fosilifer Pietricica:rezervație naturală de tip paleontologic, cu o suprafața de 39,5 ha, în stratele de roci moi (nisipuri, gresii și marne) au fost descoperite fosile de pești caracteristice Oligocenului cu un climat subtropical, arealul fiind situate atunci pe fundul Mării Paratethys. A fost declarată arie de interes local în anul 1971 apoi arie protejată în anul 2000.

– Locul fosilifer Cernegura: rezervația naturală de tip paleontologic, situată pe unul dintre versanții dealului cu același nume, pe o suprafață de 198,20 ha. Înființată ca arie de interes local în anul 1971 apoi declarată arie protejată în anul 2000. Implică depozite de resturi fosilifere, scoici și pești din perioada Oligocenă de pe fundul Mării Paratethys., depozitate în roci sedinmentare (gresii și marne).

– Locul fosilifer Agârcia: rezervație natural de tip paleontologic, cu o suprafață de numai 1 ha este situată pe malul drept al afluentului Bistriței, Doamna. Înființată în anul 1971 și apoi declarată arie protejată prin legea 5 din 2000. În anul 2002 s-au efectuat săpături de studio ale Național Geografic Society, care au relevant aspect diferite față de Cozla sau Pietricica, apărând specii noi de pești oligoceni.

2.1.3 Potențialul turistic antropic

Scurt istoric

Teritoriul actualului municipiu a fost locuit din cele mai vechi timpuri, s-au descoperit resturi de civilizație din epoca pietrei slefuite, precum și urma de civilizație dacică. În a sa Geographia, Ptolemeu vorbește despre existența unie localități cu numele de Petrodava, poate viitoarea așezare, poate o altă cetate din împrejurimi.

În Epoza feudal, aici s-a dezvoltat no intensă activitate meșteșugărească, foarte curând cetatea devine târg. La începutul, orașul este menționat în documente sub numele de Piatra lui Crăciun

(aproximativ prin anii 1387-1392). În anul 1431, Alexandru cel Bun făcea o danie mănăstirii Bistrița, iar cu această ocazie vorbea despre “Casa lui Crăciun de la Piatra”. Legat de fortificația de la Bâtca Doamnei, Nicolae Iorga nota: …poate că Cetatea de Piatră, vechiul nume al urbei, vine de la această clădire barbară de lespezi, marele istoric se referea la tabăra militară feudal care s-a suprapus cetății dacice .

Orașul se va dezvolta sub domnia lui Ștefan cel Mare care va ridica aici curți domnești și alte construcții devenite de mult obiective de mare atracție pentru turiști și odoare prețioase ale noului oraș. În sec.XVIII- XIX devine important centru comercial În anul 1840, Gh.Asachi înființează aici prima moară de hârtie din Moldova. În anul 1869, profesor la gimnaziu este marele Calistrat Hogaș iar în anul 1871, Petrache Liciu-Caia întemeiază Teatrul Roxy unul dintre cele mai vechi din țară.

Obiective turistice antropice

BISERICA SFÂNTUL IOAN

Ctitoria lui Ștefan cel Mare, lucrările au durat doi ani, 1497-1498, fiind una dintre puținele construcții care s-au păstrat integral din timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Prezintă elemente gotice și tradiționale bizantine. Se compune din pronaos, naos, altar. Plafonul este format dintr-o boltă sferică amplă iar ferestrele de mici dimensiuni sfârșeșc în partea superioară cu arce frânte. Biserica nu dispune de turlă și reține atenția îmbinarea diferitelor materiale de construcții (piatră, cărămidă, teracotă), zidurile sunt susținute de șapte contraforturi din piatră. Fațada este frumos decorată cu ajutorul cărămizilor și discurilor smălțuite. Pisania bisericii se află lângă ușa de intrare și menționează faptul că biserica a fost ridicată în 16 luni în al 42-lea an de domnie al gloriosului Ștefan .

TURNUL CLOPOTNIȚĂ

Situat în imediata apropiere a bisericii, este așezat pe latura nord-vestică a acesteia. Inițial, avea 19 m înălțime, dar în secolul XIX i s-a mai adăugat un etaj. baza este pătrată cu o latură de 5,8 m iar de la 7 m înălțime turnul capătă o formă octogonală. Anul construcției este 1499.

CURTEA DOMNEASCĂ

Biserica Sf.Ioan și Turnul-clopotniță fac parte din ansamblul Curții Domnești din Piatra-Neamț care are data oficială a atestării 20.04.1491. Alte construcții mai sunt casele domnești, dependințele și puternicele ziduri apărate de metereze. În prezent numai câteva sectoare au fost identificate arheologic. După anul 1635, izvoarele scrise amintesc din ce în ce mai rar despre Curtea de la Piatra-Neamț pentru ca mai apoi să dispară în totalitate.

Fig. 2.11-2.12 Turnul-clopotniță și Biserica Sf.Ioan din Piatra-Neamț, sursa: ghidmoldova.ro

MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE

A fost întemeiat în anul 1934, amenajat într-o clădire construită între cele două războaie mondiale, prezintă mileniile de civilizație de pe valea Bistriței. Aici sunt expuse urme materiale din Paleolitic, Neolitic, Bronz și Fier. Ce atrage cel mai mult atenția și foarte valoros pentru turiști este bogatul material ceramic care aparține de cultura Cucuteni (2 800-1 800 î.H.). Foarte valoroasă este Hora de la Frumușica, fondul arheologic daco-roman, monedele grecești, dacice, romane, bizantine, românești-medievale. Iată structura interioară a muzeului cu prezentarea unor săli cu exponate valoroase.: sala 1: artefacte, reprezentări grafice și reconstituiri ale vieții din paleolitic și neolitic, sala 2: reconstituirea unui locuințe neo-enolitice, sala 3: artefacte precucuteniene, sala 9: sunt expuse cele mai importante descoperiri din perioada metalelor, eneolitic-bronz, sala 10: vestigii ale culturii Noua, implică metalurgia bronzului, sălile 11-13: exponate din perioada daco-romană, sălile 14-15: exponate specifice culturii Carpice, sala 16: exponate aparținând interesantei culturi a Tumulilor Carpatici. La etaj sunt prezentate artefacte descoperite în perioada medievală, colecție de arme de foc și albe, colecție de steaguri, unele capturate, uniforme militare, echipament militar și cabinet numismatic.

MUZEUL DE ȘTIINȚE NATURALE

Are în vedere flora și fauna Carpaților de Răsărit, alături de elemente de floră și faună locale sunt prezentate și colecții de roci, pești fosili cu numeroase unicate. expoziția de bază este structurată pe două mari categorii: evoluția scoarței terestre, evoluția florei și faunei de-a lungul perioadelor geologice și prezentarea florei și faunei județului Neamț. Se remarcă colecția de pești fosili oligoceni colectați din locurile fosilifere din zona orașului începând cu anul 1883, apoi sunt prezentatți factorii externi care modelează scoarța terestră. al doilea segment expozițional dedicat florei și faunei județului prezintă prin intermediul dioramelor ecosistemele cele mai importante depe teritoriul județului.

Fig. 2.13-2.14 Diorama Capre negre pe Ceahlău în imaginea din stânga și exponate din Muzeul de Istorie și Arheologie din Piatra-Neamț, sursa:neamtonline.ro

CASA MEMORIALĂ CALISTRAT HOGAȘ

Păstrează documentele și manuscrisele marelui scriitor, ediții ale operelor sale precum și

obiecte personale, toate adăpostite în casa familiei din sec.XIX. Muzeul a fost întemeiat în anul 1939 și vizează opera scriitorului din perioada 1848-1917. Casa care adăpostește muzeul este specifică târgului moldovenesc de la sfârșitul sec.XIX fiind singura care păstrează integral aspectele acelei perioade .

CETATEA DACICĂ DE LA BÂTCA DOAMNEI

Intrată de mult timp în istorie prin descoperirile făcute aici de C.Mătasă, care a identificat urmele acestei cetăți dacice asemănătoare cu cele din Munții Orăștiei. Datând din perioada sec.II î.H.- II d.H., unii specialiști susțin că aceasta ar fi de fapt Petrodava, menționată de Ptolemeu. Zidul de piatră cu o grosime de 3,5 m, sanctuarul, locuințele, totul ilustrează înalta civilizație a dacilor. În sec.XIII, aici va fi așezat un punct de strajă, lucru dovedit de către săpături.

Fig.2.15-2.16 Casa memorială Calistrat Hogaș și ruinele cetății de la Bâtca Doamnei, sursa: infoneamt.ro

BISERICA DE LEMN DIN CARTIERUL VĂLENI

Datează din anul 1574, având drept ctitori pe Petru Rareș și Alexandru Lăpușneanu, are o

temelie din piatră peste care sunt dispuse bârne de brad și stejar, acoperișul este acoperit cu țindrilă.

Chenarele ferestrelor și de la ușa de la intrare sunt încrustate cu motive tradiționale geometrice, de o mare valoare sunt icoanele din secolele XVI-XVII, ca factură artistică se impun ca fiind printre cele mai reușite creații ale genului iconografic.

MUZEUL DE ARTĂ ENEOLITICĂ CUCUTENI

Inaugurat în anul 2005, este găzduit de un imobil monument istoric, construit între anii 1928-1930. Structura muzeului este pe scurt următoarea:

Subsolul: laborator de restaurare-conservare și impresionant depozit de artefacte cucuteniene

Sala 1- parter: dedicată istoricului cercetărilor în domeniul culturii Cucuteni

Sala 2- parter: dedicată artei decorative cucuteniene, decorul pictat al vaselor dar și cel adâncit incizat și canelat, în general vase cultice.

Sala 3- etaj 1: găzduiește adevarate opere ale artei decorative Cucuteni, cele mai valoroase exponate, reprezentări antropomorfe, zoomorfe, ornitomorfe, obiecte de podoabă și cult, machetele unor complexe de cult cucuteniene cum sunt cele de la Poduri și Ghelăiești.

Sala 4- etaj 2: dedicată expozițiilor temporare; Sala 5- etaj 2: sunt expuse artefacte valoroase din culturile Gumelnița și Cucuteni, inclusiv cele descoperite în tell-ul de la Poduri (jud.Bacău), cel mai valoros și reprezentativ sit al culturii Precucuteni-Cucuteni-Tripolie din Românie dar și din Europa

Fig. 2.17-2.18 Clădirea monument istoric care găzduiește muzeul culturii Cucuteni în imaginea din stânga și exponate specifice culturii Cucuteni în imaginea din dreapta, sursa. maecpn.muzeu-neamt.ro

2.1.4 Serviciile turistice

a) Serviciile turistice de cazare

În tabelul de mai jos este prezentată infrastructura de cazare disponibilă la sfârșitul anului 2014. conform datelor obținute de la Institutul Național de Statistică. Este prezentată și capacitatea de cazare existentă la sfârșitul lui 2014 care este de 1 031 locuri.

Analiza datelor scoate în evidență o infrastructură de czare reltiv mică în funcție de potențialul turistic valoros disponibil în oraș, cu toate acestea lipsa unor fluxuri mari de turiști către oraș nface ca aceste unități de cazare să fie suficiente pentru deservirea cererii de cazare. Există un număr de patru hoteluri cu dotări bune, trei dintre ele fiind de trei stele dar și un număr important de pensiuni turistice multe dintre acestea fiind clasificate cu 3 margarete catre preiau cererea de cazare pentru perioadele de vârf de sezon.

Tabel 2.1 Structura unităților de cazare din cadrul Municipiului Piatra-Neamț, anul 2014

Sursa: INS

Tabel 2.2 Principalele unități de cazare din orașul Piatra-Neamț

b) Serviciile turistice de servire a mesei

Tabel 2.3 Principalele unități de alimentație din orașul Piatra-Neamț

Serviciile de servire a mesei prezintă o diversitate atât din punct de vedere al tipologiei unității (restaurant, cafenea, pizzerie, bar de noapte, bar de zi, patiserie, cofetărie) dar și ca specific cu bucătărie tradițională românească, foarte căutate de către turiștii străni dar și din bucătăria internațională. La unitățile de la tabelul 2.3 se adaugă și unitățile de servire a mesei din unitățile de cazare prezentate în tabelul 2.2.

c) Serviciile de transport

Accesul pe calea ferată se face prin Gara din Piatra-Neamț inaugurată în anul 1913, fiind un obiectiv de atracție din punct de vedere arhitectural. De-asemenea există patru autogări care o leagă de alte orașe din țară: Conpastru, Mega Travel, Patru Plus Trans, Transmoldavia.

fig. 2.19 Clădirea monument de arhitectură a gării din Piatra-Neamț, sursa: ziarpiatraneamt.ro

Transportul public de persoane în interiorul orașului Piatra Neamț este asigurat de către societatea Troleibuzul SA care are la dispoziție un număr de 25 troleibuze (operează pe 7 trasee), 14 autobuze (operează pe 9 trasee), 2 autobuze de capacitate mai mică .

Fig. 2.20-2.21 Harta serviciile de transport public de persoane și unul dintre autobuzele care asigură traficul intern de călători, sursa: primarianeamt.ro

Există și servicii de taximetrie, Taxi Luca, Taxi Niela, Taxi Vali dar și servicii maxi-taxi (pe 11 trasee). Rețeaua de transport public de persoane se întinde până în Dumbrava Roșie dar și pe Platforma Săvinești, Roznov, Slobozia, Brășăuți, Slatina, Gârcina, Cuejdiu, Almăș, Bisericani și Mănăstirea Bistrița fiind asigurate atât de microbuze dar și de autobuze . În principiu sistemul

actual de transport asigură cererea de transport intern dar nu și pe cea turistică.

d) Servicii de agrement

Serviciile de agrement implică diverse activități menite a spori gradul de satisfacție a turiștilor aflați în Piatra-Neamț. Din acest punct de vedere se remarcă:

– Complexul de agrement Cozla-Piatra Neamț

Este destinat agrementului de iarnă, implică pârtie de schi, pârtie de tubing, plimbare cu telegondola. parcul Cozla oferă mai multe puncte de belvedere, drumeție, accesul se face direct din oraș pe o șosea pietruită care pleacă din Str.Șefan cel Mare sau cu telegondola. La baza parcului Cozla se află gradina zoologică cu specii specifice locului geografic. În poiana Trei Coline se află punctul de sosire cu telegondola fiind în același timp și punctul de plecare al pârtiei de schi șid e tubing.

– Pârtia Cozla- Piatra Neamț

Este o pârtie de nivel mediu, alături de care se află pârtia de turbing cu o lungimed e 200 m. Lungimea pârtiei de schi este de 965 m, altitudinea de plecare este 647 m iar cea de sosire este de 387 m, diferența de nivel este de 260 m cu lățime minimă de 20 m, panta are o înlinație medie de 27%, există iluminat artificial și instalație pentru producerea zăpezii artificiale . Există și telescaun care funcționează zilnic după un anumit orar.

Fig. 2.22-2.23 Schema Pârtiei Cozla în stânga și pârtia luminată noapte de nocturnă, sursa: cozlaparc.ro

– Strandul Tineretului

Situat la poalele Muntelui Cernegura pa malul râului Bistrița, este destinația preferată de vară. Este dotat cu bazine de înot, terenuri de tenis și fotbal cu gazon artificial, terenuri de volei pe nisip și baschet, piste de skateboard și role, spații de joacă pentru copii, căsuțe pentru cazare, terase, cluburi și discoteci, patinoar cu o suprafața de 648 mp, iluminat pe timp de noapte și cu instalație pentru generarea gheții artificiale.

Fig. 2.24 Strandul Tineretului din Piatra-Neamț, sursa: http://www.viziteazapiatraneamt.ro/

– Telegondola

Traseul telegondolei pornește din Piața Gării, dispune de servicii de asistență tehnică specializată. De-a lungul traseului se pot admira de la înălțime importante obiective turistice ale orașului. Traseul este deosebit de atractiv și spectaculos (Biserica Pogorârea Sf.Duh- Baza hipică- Strandul- Hotelul Central- Biblioteca G.T.Kirileanu- Muzeul de Istorie- Curtea Domnească- Muzeul Cucuteni- Zoo- Poiana Trei Coline, punct de belvedere la 360 grade asupra orașului)

Fig. 2.25-2.26 Telegondola și un urs de la Zoo- Piatra-Neamț, sursa: http://www.viziteazapiatraneamt.ro/

– Parcul zoo Cozla

Aici pot fi admirate specii autohtone ale faunei, urși, lupi, vulpi, căprioare, cerbi și păsări. De admirat veverițele care coboară din pădurile de pe Cozla după hrana de aici. Grădina

zoologică este dotată cu spațiu de joacă pentru copii, alei cu bănci, astfel ca sederea să fie cât mai plăcută.În interiorul grădinii se află și un bazin cu o fântănă arteziană unde se găsesc câteva broaște țestoase.

– Baza hipică Virgil Bărbuceanu

Înființată în anul 1986 și este una dintre cele mai bine dotate baze hipice din țară. Aici sunt crescute și găzduite valoroase exemplare de cai de rasă. Baza hipică pune la dispoziția turiștilor exemplare de cai de rasă special dresați și adaptați traseelor montane. Se pioate opta pentru școala de echitație, pentru călărie de agrement sau plimbări de agrement cu trăsura. Cei mici se pot distra alături de un ponei.

Fig. 2.27-2.28 Baza hipică din Piatra-Neamț, sursa: www.viziteazapiatraneamt.ro

CONCLUZII

Analiza capitolului secund scoate în evidență un potențial turistic natural și antropic apreciabil, care ar putea fără probleme printr-o bună organizare să asigure atragerea unor fluxuri importante deturiști din șară dar și de peste hotare.

Patrimoniul turistic este întregit de o bună rețea a unităților de cazare care ar mai trebui în anumite situate îmbunătățite calitativ și catitativ pentru a putea face față unor eventuale fluxuri turistice mai mari,

Servicii de transpoprt acceptabile care asigură legăturile orașului cu restul țării dar și din punct de vedere internațional, transportul intern poate asigura, cel puțin la nivelul actual al fluxurilor de turiști, circulația spre obiective turistice dorite.

Servicile de servire a mesei sunt prezente atât în cadrul unităților de cazare dar și ca unități individuale fiind diversificate

Agrementul este prezent și el printr-o ofertă bună care lasă totuși loc de investiții care să crească gradul de satisfacție al turiștilor care vizitează orașul.

Municipiul Piatra-Neamț este un oraș cu reale posibilități de dezvoltare turistică pe care în mare măsură le-a pus în valoare până în acest moment.

Capitolul III

INDICATORI AI CIRCULAȚIEI TURISTICE ȘI AI SEZONALITĂȚII TURISTICE PENTRU ORAȘUL PIATRA NEAMȚ

Sosiri ale turiștilor în cadrul structurilor de primire turistică pe tipuri de structuri, 2013

Tabel 3.1 Sosiri turiști pe unități de primire, Piatra-Neamț, 2013

Sursa: Tempo online INSSE

Grafic 3.1 Sosiri ale turiștilor în Piatra-Neamț după unitatea de cazare preferată, anul 2013 (%)

Sosiri ale turiștilor pe luni între ianuarie 2010- decembrie 2014

Tabel 3.2 Sosiri ale turiștilor pe luni între ianuarie 2010- decembrie 2014

Sursa: Tempo online INSSE

Grafic 3.2 Număr total de turiști sosiți în Piatra-Neamț între anii 2010-2014

Sursa: Tempo online INSSE

Tabel 3.3 Sosiri ale turiștilor pe luni între anii 2010-2014

Sursa: Tempo online INSSE

Grafic 3.2 Număr total de turiști sosiți în Piatra-Neamț pe luni calendaristice între anii 2010-2014

Sursa: Tempo online INSSE

Grafic 3.3 Procentual preferința turiștilor pentru o anumită lună a anului pentru perioada 2010-2014

Sursa: Tempo online INSSE

Grafic 3.4 Procentual preferința turiștilor pentru un anumit sezon, perioada 2010-2014

Sursa: Tempo online INSSE

Concluzii capitolul III și interpretarea datelor

În primul rând este de remarcat preferința turiștilor care vizitează orașul Piatra Neamț pentru unitățile de tip hotelier, în anul 2013, mai mult de 85% din totalul celor peste 45 000 de turiști care au vizitat orașul s-au cazat la hotel, este de înțeles pe de-o parte pentru că unitățile de cazare de acest tip sunt cel mai bine echipate și asigură un grad de confort superior altor categorii de unități de cazare care oricum sunt prezente în proporție scăzută la totalul ofertelor de cazare. Cu toate acestea peste 9% din totalul turiștilor au preferat și pensiunile turiștice fie cele din oraș sau de la ieșirile din municipiu, Ponderi mici, de numai 3,6 pentru elevii și preșcolarii aflați în tabere școlare și ponderi nesemnificative pentru vilele turistice și căsuțele turistcie care împreună nu au adunat o jumătate de procent.

În privința numărului total de turiști care au vizitat orașul, din graficul 3,2 se observă o creștere susținută începând din anul 2012, când orașul a fost vizitat de peste 40 000 turiști și se va ajunge aproape de 50 000 turiști pentru anul 2014. Criza economică a afectat și acest sector, astfel în anul 2011, numărul vizitatorilor a fost cu puțin peste 30 000 persoane.

Luna cea mai preferată pentru vizitarea orașului a fost septembrie pentru perioada 2010-2014 cu un total de aproximativ 30 000 turiști, dar la mici difererențe s-au situat august, iunie și iulie cu diferențe între cele patru luni de aproximativ 1 000 persoane.

Deși pare surprinzător nu ar trebui să fie, pentru că luna septembrie este luna în care prețurile la servicii încep să scadă iar vremea este în continuare frumoasă, cu toate acestea se observă clar preferința turistilor pentru lunile de vară, diferențele fiind mici, între luna septembrie și imediat următoarea, august fiind de numai 200 persoane. Sezonul estival rămâne sezonul preferat al turiștilor pentru vizitarea orașului, peste 35% dintre turiștii care au vizitat orașul în perioada 2010-2014 au venit în sezonul estival urmat totuși la o distanță imporatntă de sezonuld e toamnă cu peste 27%. Turiștii vin toamna atrași de prețurile în scădere la serviciile turistice și de faptul că vremea se menține în continuare frumoasă cel puțin și luna septembrie. Sezonul de primăvară este plasat undeva la peste 24%, deci aproximativ un sfert din cei care vizitează orașul vin în perioada martie- mai, majoritatea în jurul Paștelui. surprinde cumva ponderea scăzută a sezonului de iarnă cu numai 13,5 % cu toate că orașul poate să ofere și posibilități de practicare a schiului pe Muntele Cozla, și ami ales în contextul sărbătorilor de iarnă, numai luna decembrie a depășit 10 000 turiști care au preferat această în perioada anilor 2010-2014.

CAPITOLUL IV

STUDIU DE CAZ

PENSIUNEA CRISTINA

Caracteristici generale ale Pensiunii Cristina

http://www.tourismguide.ro/

http://www.skytrip.ro/pensiunea-cristina-din-almas-judetul-neamt-c-3341.html

http://www.turism-360.ro/cazare_pensiunea-cristina_3836.html

CONCLUZII FINALE

Din păcate sezonalitate există și în cazul orașului Piatra-Neamț, dar o sezonalitate nu atât de pregnantă ca în alte localități. Se observă o creștere constantă a numărului de turiști din ianuarie și până septembrie apoi o scădere foarte bruscă față de luna următoare, octombrie, și apoi o continuă scădere pentru noimebrie, decembrie și ianuarie, Tocmai această ruptură dintre septembrie și octombrie trebuie remediată prin câteva intervenții din care poate cele mai bune și eficiente ar fi:

– Organizarea unor evenimente sportive, cultural-artistice specifice toamnei, în luna octombrie care să atragă tot mai mulți turiști

– Reducerea tarifelor pentru serviciile turistice și de la sfârșitul lunii septembrie nu numai de la 1 septembrie.

– Diversificare ofertei de agrement a orașului cu activități pretabile toamnei și iernii

– Punerea accentului pe sărbătorile de iarnă, prea puțin puse în valoare, dovadă numărul de turiști care vin în luna decembrie care nu este deloc impresionabil.

– Implicarea tuturor partenerilor din turism pentru găsirea soluțiilor de reducere a decalajului dintre sezoanea: Consiliul Local, unități care asigură servicii turistice, agenții de turism.

BIBLIOGRAFIE

Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara,.România.Potențial turistic și turism.Editura Universității din București, București, 2001

Cristureanu Cristiana, Economia și politica turismului internațional.Editura Abeona, București,1992

Cucu V., Ștefan M., România.Ghid-atlas al monumentelor istorice. Editura Sport-Turism, București,. 1979

Gâștescu P. Fluviile Terrei, Editura Dc Press, București, 2010

Glăvan V. Geografia Turismului, Editura Fundației România de Mâine, București, 2005

Ielenicz M, Comănescu Laura, România.Potențial turistic.Editura Universitară, București, 2006

Minciu Rodica,Economia Turismului,Editura Uranus, București (2000)

Nedelea Al. Piața turistica, Editura Didactică și pedagogică, București, 2003

Neguț S. Geografia turismului, Editura Meteor, București, 2004

Pascu I.M.România-ghid autoturistic.Editura Coresi, București, 2003

Russu C. Managementul IMM, Editura Expert, București, 1996

www.arcparc.ro

www.cozlaparc.ro

www.drao.ro

www.ghidromania.ro

www. ghidmoldova.ro

www.interferențe.ro

www. infoneamt.ro

www.neamt.ro

www.neamtonline.ro

www.mmchpn.muzeu-neamt.ro

www.troleibuzul.ro

www.turistu.ro

www.ziarpiatraneamt.ro

www.viziteazapiatraneamt.ro

***cursuri Economia_turismului. file.ucdc.ro

Wikipedia

Institutul Național de Statistică, Tempo online INSSE

Primăria Piatra-Neamț

ANEXE

GALERIE FOTO MUNICIPIUL PIATRA NEAMȚ

Piatra Neamț, vedere aeriană și nocturnă

Piatra Neamț, vedere spre Pietricica

Telegondola din Piatra-Neamț

Cartiere de locuit din Piatra Neamț

Curtea Domnească din Piatra Neamț

Stadionul de fotbal din Piatra Neamț