Șezătoare în Maramureș, [632082]

5

,,…datinile ,proverbele,muzica și poezia sunt arhivele popoarelor,iar cu
ele se poate constitui trecutul lor îndepărtat.Căci nu există bucurii mai de preț
ca averea de cuget și simțire inclusă și păstrată cu sfântă grijă de -a lungul
vremurilor în adâncul sufletului românesc ,al moșilor și strămoșilor noștri.”
ALEXANDRU VLAHUȚĂ

ARGUMENT

Opțiunea pentru alegerea temei a decurs din dorin ța de a valoriza tradițiile și
obice iurile poporului nostru în contextul actual socio -cultural când influența mass –
mediei promovează în rândul copiilor împrumuturi din diverse culturi. Tradițiile
noastre, moș tenite din moși -strămoși trebuie să fie preluate și transmise următoarelor
generați i, pentru a sădi în inimile copiilor dragostea pentru frumos și autentic,
armonie, grație,ritm.
,, Pe-un picior de p lai , pe -o gura de rai” ne -am născut și trăim. Datoria
noastră, a dascălilor în primul rand este de a arăta semenilor noștri , cât și alt ora,
frumusețea datinilor ș i obiceiurilor noastre.
Faptul că tinerii din ziua de azi se îndepartează de tradițiile populare m -a
făcut să insist pe cunoaș terea de la cea mai frageda vârstă a tradițiilor populare și
păstrarea acestora.
Școala trebuie să fie elementul care să conș tientiz eze copilul asupra valorii
creaț iilor populare transmise din generație în generaț ie de -a lungul timpului. Ea
trebuie să pastreze ș i să cultive interesul pentru cunoașterea traditiilor ș i obic eiurilor,
de la cele mai mici v ârste , ca un semn de respect pentru trecutul româ nesc și să nu
permită ca aceste obiceiuri să se piardă odată cu trecerea anilor.
Lucrarea de față își propune să evidențieze valorile tradițiilor și obiceiurilor
românești. Astfel voi urmări să ii învăț pe copii să-și dezvolte abilitățile de
comunicare, toate ac estea prin intermediul jocului, să desprindă învățături din
proverbe și zicători, să readuc la viață jocurile și jucăriile din trecut, să îi stimulez să
aprecieze frumusețea portulu i popular, a dansului și cântecului românesc , a
meșteșugurilor tradiționale. Copiii și tinerii trebuie să intre în contact cu o lume
nouă, arta spectacolului ș i a traditiilor, care îi va ajuta să își dezvolte imaginația, să

6 își cunoască și să -și modeleze p ersonalitatea, să își cunoască tradițiile locale și să se
exprime printr -o for mă mai puțin exploatată de ei, arta.
Totodată mi -am propus încă din primii ani de m uncă la catedră să le cultiv încă
de la cea mai fragedă vârstă sentimentul de aparten ență, de iubire și dragoste pentru
rădăcinile și valorile poporului român
Am completat lucrarea cu informații, texte culese de la persoane din mediul
tradițional cât și cu date obținute în urma testărilor preșcolarilor . Toate datele
obținute au fost pre lucrate și evidențiate în statistici și fișe individuale, raportându -le
la statisticile prezentate în literatura de specialitate, apoi pe parcursul cercetării, prin
evaluări continue, conform obiectivelor stabilite și urmărite am aplicat noi tabele și
fise individuale. În funcție de rezultatele obținute de copii am utilizat noi jocuri, noi
materiale didactice, urmărind constant și perseverent realizarea obiectivelor
cercetării.
Lucrarea se încheie cu Concluzii, Bibliografie , cât și cu Anexele pe baza
cărora am întocmit de fapt acestă lucrare.

7
I. COORDONATE TEORETICE. OMUL CA PARTE A
MARELUI TOT
1.1 . Omul și relația sa cu u niversul în mediul tradițional .

Omul a fost și este prin structura lui oncologică o ființă
religioasă.Comportamentu l și rațiunile existențiale ale umanității sunt coordonate pe
o ază ce ține de sacralitate. Multitudinea și complexitatea fenomenelor prezente în
universul existențial al umanității, a dus la dezvoltarea ideii de supranatural, de sacru,
de Dumnezeu. La fel de complicată ca și decursul vieții umane a fost concepută și
această idee despre Puterea Supranaturală ce guvernează universul, dând naștere în
decursul timpului și datorită dezvoltării societăților și a civilizațiilor, la ceea ce
numim astăzi mituri. 1
Tema mitului, ritului, ca și cea a simbolului, afirmă J.M. Velasco 2 , constituie
domeniul privilegiat în care se pot verifica efectele nocive produse asupra minții
omenești de către raționalism și pozitivism. Doar o lectură superficială a mitului a
putut conduce la un proiect atât de șubred și irealist precum „demitologizarea” nu
numai a creștinismului, ci și a rațiunii în general.
Lucrări ale lui Eliade, cum ar fi Mituri, vise și mistere, Mitul eternei reîntoarceri
sau Aspecte ale mitului scot în evidență, în mod clar, „legitimitatea” rațiunii
simbolice, contribuind serios la recuperarea ei și a prestigiului său. După raționalism
și pozitivism, Eliade ne -a arătat că „avântul criticii” nu trebuie să ne determine,
totuși, să ignorăm alte stra turi, dimensiuni și niveluri ale rațiunii, cum ar fi cea
simbolică, pentru că acest fapt presupune, indubitabil, sărăcirea rațiunii, a culturii și a
omului însuși. Pătrunzând în labirintul simbolurilor, Eliade ajunge la concluzia că
simbolismul reprezintă „un dat imediat al conștiinței totale, adică al omului ce
conștientizează poziția sa în univers”. 3Simbolismul aduce în prim plan dubla
dimensiune a omului, constând în deschiderea sa către Dumnezeu, către

1 Eliade, Mircea, Mitul eternei reîntoarceri , Editura Univers enciclopedic, București, 1999
2 J.M. Velasco, Eliade și teologia creștină câteva repere, în: M. Eliade, Întâlnirea cu sacrul , Ed.
Echinox, Cluj, 2001, p. 133.
3 P. Barbăneagră, Optimismu l tragic al lui Eliade , editura AXA, Botosani, 1996

8 Transcendent, iar apoi condiția sa pur u mană. În viziunea lui Eliade, sacrul are
însușirea de a se face cunoscut, de a se manifesta (hierofania), de a se face prezent în
realitatea profanului, convertind -o pe aceasta într -o purtătoare a unei semnificații
transcen dente, în vreme ce simbolul apar e în ipostaza de „limbaj” al vieții prin
excelență. Simbolurile sunt o prelungire a descoperirii lui Dumnezeu și prezintă
dimensiuni ale realității inaccesibile experienței obișnuite. 4
În viziunea lui Eliade, un adevărat istoric al religiilor are, în primul rând,
obligația de a cerceta ceea ce rezultă din întâlnirea omului cu sacrul – homo
religiosus, cu alte cuvinte afirmarea omului desăvârșit din punct de vedere spiritual.
Eliade este convins de faptul că principala vocație a omului de a fi în lume este aceea
de a fi religios, adică de a trăi experiența sacrului, a lui Dumnezeu.
Religia sau religiile, subliniază Eliade 5, „nu mai pot fi considerate etape
depășite în evoluția spiritului uman”, întrucât comportamentul religios reprez intă
dintotdeauna „o permanență a conștiinței umane”. Eliade nu se lasă nici pe departe
impresionat de diferitele aspecte ale „geniului uman”; nu se lasă impresionat, de
pildă, de multiplele „creații ale artei occidentale sau orientale”, de „anumite sistem e
filosofice sau morale”; e interesat mai degrabă de decriptarea sacrului care se
ascunde în ele. În momentul în care se dobândește capacitatea de descifrare a
valorilor religioase și morale ale omului, camuflate în obiecte comune sau
evenimente cotidiene, o dată ce ne convingem că ele există acolo, o dată ce le
descoperim, viața devine pentru fiecare dintre noi infinit mai bogată.
Opera lui Eliade are, între multe altele, și un caracter „profetic”, respectiv
acela de a revela omului modern secul arizat modul religios de a fi în lume. Eliade are
tot timpul în vedere profilul unui astfel de om, afirmând că „omul areligios respinge
transcendența, acceptă relativitatea realității și chiar se îndoiește uneori de sensul
existenței. Omul modern areligios își asumă o nouă stare existențială, recunoscându –
se doar ca subiect și agent al istoriei și refuzând orice chemare la transcendență” 6.
Unui asemenea profil al omului modern secularizat, Eliade îi propune exact
contrariul: întoarcerea spre sacru, spre Du mnezeu.

4 M. Eliade, Imagini și simboluri , Ed. Humanitas, București, 1994, p. 15.
5 Paul Barbaneagra , Mircea Eliade și redescoperirea sacrului , Ed. Polirom, Iași, 2000, p. 193.
6 Mircea Eliade, Sacrul și pro fanul , Ed. Humanitas, București, 1995, p. 176.

9 Țăranul român traiește î ntr-o cuprinzatoare viziune metafizica și religioasă.
Viața sa este străbătută de un bogat suflu mistic. Aș ezat la limita între fizic și
metafizic cu încălcari în ambele domenii, conștient de această așezare
dramatică , țăranul româ n își exercită ființa pentru a depăși trecatorul din el. Trăiește
condiția materială cu conștiința că a rămâne în ea înseamnă a rămâne în pacat .
Așezarea sa în lume și viața este în așa fel întocmită î ncat lupta pentru împăcarea și
câștigarea unui prisos de bine în sensul soartei sale de oră, adică de ființă spirituală .
Activitatea spirituală ș i deosebitele forme pe care le ia î n satul ro manesc, sunt
o expresie firească și necesară stării ș i soartei omulu i aci. Pe aceasta cale el își alungă
uratul (metafizic sau social), își lărgește condițiile de viată, sporeste creația și se
recrează pe sine î n sensul legil or sale originare.
Religia apare î n viata satului nostru ca o expresie a nevoilor omului de a-și
găsi o cale de împacare ș i stabilitate a existenții lui în lume. Legat de anumite legi,
înconjurat de lucruri al căror rost nu -l știe deplin și de f orțe care îl depășesc până la
nimicire, omul își rânduiește viața și învinge aceste condiț ii numai prin credința sa ș i
prin legatura cu Dumnezeu. Puterile sale de gând și fapta îș i au origin ea în această
legatură .7
Viața religioasă a satului cupr inde o seama de fenomene, care printr -o
abstracție pot fi reduse la două catego rii: un sistem de reprezentari ș i unul de practici
religioase care dau expresie concretă celor dintâi. La temelia amândurora stă tră irea
religioasa ă, forța interioară care însuf lețește și face cu putință funcționarea celorlalte
două .
O concepție de viața, o reprezentare a lumii ș i ordinii care o ț ine, o determinare
a sensurilor și că ilor ce duc la cucerirea abso lutului, toate acestea desigur într -o
dominantă creștină, iată în câteva cuvinte alcă tuirea religiei în satul românesc.
Credințe și acte, trăiri, rosturi, sensuri și acte care transfigurează, experiențe care
deschid ca pe o carte învățătura cea mai înaltă și apropie tainele.8 Este în viața
religioasă a satului românesc stră vechi, atâta suflu, atâta tumult, atâta sens și bog ăție,
încat cu greu cercetatorul neavizat ar putea surprinde ceva din adâncurile vieț ii
spirituale, ci cu mult mai sigur va prinde aparențe lipsite de conț inut.

7 Mircea Eliade , Istoria credințelor și ideilor religioase , vol.I,II,III, Editura Știintifică, București,1991
8 Boldureanu, Ioan Viorel, Cultura tradițională orală. Teme, concepte, categorii , Editura Marine asa
, Timișoara , 2006

10 1.2. Omul și relația sa cu socialul în mediul tradițional
Comunitățile folclorice tr adiționale, cele rurale înainte de toate, dar în mare
măsură și cele urbane, acele medii care au păstrat folclorul, i -au transmis și au
continuat să -l lucreze, au constituit până la intrarea societății românești în epoca
modernă, structuri sociale bine con turate, bazate pe neam și legate între ele prin
stranse relații de înrudire. Relațiile inter -personale , relațiile de grup – deci și
comunitatea folclorică se realiz ează înăuntrul acestor structuri .
Cunoașterea structurii social e, a comunităților f olclorice pornind de la nucleul
lui de bază, neamul, este indispensabilă pentru înțelegerea fenomenelor folclorice
care se petrec în cadrul lor, a comunicării prin care se realizează ceea ce considerăm
astăzi în general fapte de folclor și în special crea ții de literature orală.
Omului îi este dat să trăiască în comunitate, apropierea de semeni fiind o
necesitate resimțită în mod stringent încă de la naștere, când nou -născutul caută
instinctiv corpul mamei sale. Odată născut, fiecare individ încep e călătoria spre
desăvârșire, învățând de la ceilalți, fie familie, fie instituții ale comunității, pentru ca,
de la un anumit moment al dezvoltării să poată să se Autodesăvârșească.9
Obiceiurile tradiționale, ca fenomene folclorice complexe – și, în cadrul lor
poezia – nu își dezvăluie deplin sensurile fără o raportare funcțională la planul de
referință reprezentat de structura socială a comunităților folclorice și la nucleul ei,
neamul. Analiza structurii sociale a comunităților și a relațiilor de înrudire constituie
astăzi baza oricărei cercetări de antropologie socială, nu doar atunci când este vorba
să fie descrisă monografic cultura unor societăți ,, primitive’’, sau a unor grupuri
sociale ca și atunci când se analizează miturile lor pentru a de scifra și articulațiile
elementelor ce le compun, modul de gândire ce le -a stat la bază.10
Comunitățile folclorice tradiționale aveau o endogamie locală limitată la sat sau
la zona mai apropiată. Numai în rare cazuri, în satele de țărani liberi, câ nd intra în joc
și ierarhia socială a acestor comunități, zona endogamică se putea mări, în raport cu
rangul neamului celor ce intrau în relații matrimoniale.
Viața țăranului român s -a desfășurat de -a lungul timpului în cadrul așezărilor, a
satelor noastre tradiționale în care surprindem două segmente de viață socială ce se

9 Tănase, Alexandru, Cultură și civilizație , Ed. Politică, București, 1977
10 D. Caracostea si Ov. Bârlea, Problemele tipologiei folclorice , București, Minerva, 1971

11 înscriu în două cercuri concentrice: unul mai mic, familia , neamul și altul mai larg,
comunitatea sătească, care se înscriu într -o simetrie simbolică atunci când ne referim
la “stătut/gospodărie ” ca expresie imediată a proprietății individuale și la așezare/sat
ca expresie comunitară. De aceea momentele mai importante din existența celor două
segmente vor fi puse sub semnul binelui ce se poate realiza printr -o serie de
practici, rituri și ceremoniale care în mentalitatea tradițională ajută la “trecerea” și
“petrecerea ” lor.
Obiceiul, prin excelență aparține grupului, în speță grupului social, familia
și/sau comunitatea. Etnologul Ernest Bernea consideră că “obiceiul es te un fapt
îndelung repetat, exprimat în forme moștenite din bătrâni” … “este un act social care
dă viață și actualizează datinile; datina este o formă socială (lucru gata făcut și
constatat obiectiv)”11.
Obiceiurile sunt o componentă a modului existențial al oamenilor și
constituie un sistem de viață care s -a statornicit în timp, în cadrul cărora s -au produs
și se produc mutații (de sens și funcționale), dar care se menține și în zilele noastre
păstrându -și funcțiile esențiale.
Momentele importante, hotărât oare din viața omului, ca nașterea, căsătoria,
moartea, dar și zilele de trecere de la un anotimp la altul, care presupun munci
specifice au determinat apariția unor ceremonii și ritualuri de o mare frumusețe și
originalitate. De -a lungul timpului, obiceiu rile au pierdut tot mai mult caracterul lor
magic cu implicații mitice și de ritual, au trecut în planul ceremonial, evoluând înspre
cel artistic, spectacular, păstrând de cele mai multe ori structurile esențiuale.12
Profesorul Dumitru Pop, care a consacrat un studiu acestei probleme
consideră că “Punctul de plecare cel mai îndepărtat al acestor asemănări, care explică
însăși semnificația și structura lor de bază similară, îl constituie însă viziunea
asemănătoare a omului arhaic asupra propriei sale vieți, p e de o parte, și asupra vieții
naturii și vegetației, pe de altă parte. Omul a făcut din natură o zeitate, și a făcut -o
anum e după chipul și asemănarea lui. Asemenea omului spune Profesorul Dumitru

11 Ernest Bernea, Introducerea teoretică la studiul obiceiurilor , în REF, Tom 13, nr. 5, 1968, p. 379 –
388
12 Dumitru Pop, Conceptul de “obicei”, în raport de “rit”, “mit” și “ceremonial”. Baza lor magică
oglindită în structura și desfășurarea lor scenică , p. 27 -48,

12 Pop – natura, zeul acesteia, are o viață: el se naște, cre ște și se maturizează, ca să
îmbătrânească și să moară în cele din urmă”13.
Pornind de la această constatare autorul aduce argumente și analizează
fenomenul acestei “răsturnări” a obiceiurilor dintr -un ciclu în altul. Dumitru Pop îl
citeză pe Mirce a Eliade când aduce argumentul vechimii acestei concepții. Astfel,
acesta susține că încă din neolitic, adică înainte de practicarea agriculturii ca ocupație
“omul a făcut legătura între fertilitatea pământului și fecunditatea femeii”14.
Dorim să precizăm că atunci când folosim termenii obicei , rit, ceremonial , o
facem în sensul dat de profesorii Mihai Pop și Dumitru Pop. Astfel, Mihai Pop în
lucrarea Obiceiuri tradiționale românești , afirmă: “ Obiceiul cuprinde ansamblul
manifestărilor folc lorice legate de un anumit eveniment sau de o anumită dată.
Ceremonia este o parte a obiceiului, constituit dintr -o secvență organizată de acte
solemne, îndătinate, cu conotații primordiale de bună cuviință. Ritul este acel
element al obiceiului în care in tervin reprezentările mitologice, care deci se plasează
la nivelul sacrului în virtutea credințelor vechi ale mediilor folclorice “15. Aceeași
accepțiune, cu mici note personale, o găsim și la Profesorul Dumitru Pop16.
Apreciem în continuare că în tra tarea obiceiu rilor tradiționale am avut în vedere
funcția modelatoare a acestora pe parcursul generațiilor. Profesorul Ion Șeuleanu
referindu -se la procesul de modelare al obiceiurilor constată că: “omul – ca
personalitate multidimensională – este integrat deci în angrenajele sociale ca ființă
biologică, psihică, spirituală. Alături de universul interior apare și se fortifică treptat
conștiința apartenenței la un grup oarecare.
Grupul face eforturi să -i asimileze pe indivizi, care, odată intrați în c ircuitul
social sunt supuși unei prelungite acțiuni de modelare culturală, spirituală etc. până
când pornirile individuale se obiectivează în cadrele angrenajului social.

13 Dumitru Pop, Între obiceiurile calendaristice și cele legate de vârstele omului , în vol. Studii și
comunicări , Asociația Folcloriștilor și Etnografilor din județul Sibiu, Sibiu, 1982, p. 11.
14 Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase , București, Editura științifică și
Enciclopedică, 1981, p. 4 1 citat la Dumitru Pop, op. cit . p. 12
15 Mihai Pop, Obiceiuri tradiționale românești , Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologice,
București, 1976, p. 76 și urm.
16 Dumitru Pop, Conceptul de “obicei”, în raport de “rit”, “mit” și “ceremonial”. Baza lor magică
oglindită în structura și desfășurarea lor scenică , Note de curs, dactilo, p. 27 -48, Univ. Cluj.

13 Are loc, deci, un proces formativ continuu la care colectivitatea îi supune pe
membr ii săi”17. Deci, iată că nu putem vorbi de obiceiuri în afara socialului pe
care-l regăsim în neamul mic și neamul mare, comunitatea sătească, dar nici în afara
timpului așa cum constată marele folclorist Mihai Pop care arată că faptele folclorice
demo nstreză că “nu numai neamul și lumea formează mari unități cu structură binară,
ci și timpul (s.n.), care nu -și încheie durata prin moarte , ci continuă dincolo pentru a
reveni prin naștere (s.n.); din ireversibil cum părea a fi, el ne apare în sistemul cel or
trei concepte fundamentale ale culturii populare, neam, lume, vreme, reversibil”18.
Cu referire la obiceiuri, literatura de sp ecialitate (română și străină) este
foarte bogată și variată. Referindu -ne la zona etnografică Maramureș constatăm că în
ultimul secol și în special în a doua parte a acestuia s -au scris și publicat o serie de
studii și cărți, chiar monografii, dar nici pe departe nu epuizează vastitatea și bogăția
fenomenului folcloric maramureșean19.
Acompaniate de un complex de rituri,în rândul cărora cele de purificare,de
inițiere, de propțiere ori de fertilitate joacă un rol major,trecerile acestea vizând
schimbările care intervin în situația socială a individului se fac prin intermediul unor
practici ceremoniale a căror finalitate rămâne iden tică cu sine indiferent de etapele
între care se realizează schimbul. Scopul, același de fiecare dată, este „de a -l face pe
individ să treacă de la o situație determinată la o altă situație și ea bine determinată.
Fiind același scop, e necesar ca și mijloa cele folosite pentru a -l obține să fie, dacă nu
identice, măcar analoage.„Trecerile au, în afara scopului și mijloacelor asemănătoare
și o esență comună, fapt care ar explica structurile comune ale ceremoniilor de la
naștere, copilărie, pubertate,căsători e. În toate cazurile acționează principii vitale
similare. Ele vor imprima ceremonialurilor coordonate și dimensiuni asemăntoare.
De la desprinderea de vechea stare și până la revenirea, cu statut schimbat în
colectivitate, individul străbate o perioadă „ marginală„.
El se află intr -o poziție periculoasă, precară, pe care un teritoriu al nimănui,
devenind altfel vulnerabil în înfruntarea cu forțele malefice. Insul se găsește într -un
fel de suspensie morală și socială; el nu mai aparține nici unui nucleu so cial, ci

17 Ion Șeuleanu, Poezia populară de nuntă , Universitas, Editura Minerva, B ucurești, 1985, p. 44 -45
18 Mihai Pop, Mitul marii treceri , în Folclor l iterar , vol. II, Timișoara, 1968, p. 79, 80, citat de Ion
Șeuleanu în op. cit ., p. 54.

14 traversează un spațiu situat între două stări, una depășită, alta încă inaccesibilă.
Tocmai aici se concentrează acțiunea riturilor. Ele sunt înfăptuite pentru a înlesni și
grăbi trecerea și deci reintegrarea. Drumul către noua condiție este jalon at de
numeroase avansări, unde își exercită influența riturile cu acțiune pozitivă și opriri cu
rol protector.
Criza existențială apare și se consumă tocmai în acest spațiu afectiv, cuprins
între cele două stări de stabilitate, de echilibru. Individul renu nță, obligat de o
mulțime de factori socio -culturali la o etapă în care se află în siguranță și optează
pentru un statut nou. De aici criza, pe care însă riturile sunt chemate să o atenueze,
făcând ca durata ei să fie cât mai scurtă și să devină suportabil ă. Seria de rituri de
fecunditate de la nuntă, precum și cele legate de sarcină și lehuzie își propun să
influențeze în bine și mai apoi să facă posibilă intarea în colectivitate a noului născut,
în „ciclul de generații al nașterii.
1.3 Omul și Devenirea î n mediul tradițional
Viața umană în lume poate fi privită, analizată și descifrată drept o mișcare
neîncetată și neîntreruptă a omului prin spațiul și timpul ei. Acest drum al omului
prin viață, dar și al omenirii prin istorie, ne determină să ses izăm pe de o parte
caracterul comunitar, temporal și spațial al ființei omenești, iar pe de altă parte și o
manieră concretă de a percepe, a gândi și a explica lumea care îl înconjoară pe om.
Un astfel de caracter comunitar care se reflectă în asumarea sen sului metafizic al
comuniunii și al trăirii laolaltă, se reflectă cel mai bine și cel mai clar în structura
mediului rural sau altfel spus în organizarea satului înțeles ca grup restrâns și
închegat de indivizi. Iar dacă ne raportăm cu precădere la satul r omânesc vom
remarca dimensiunea etico -morală și antropologică a unității în sânul unei comunități
pentru care unitatea este modul primordial de viață, întrucât individul marchează
evoluția unei comunități și invers.20
Omul străbate de la naștere până la nef iință un intinerar exprimat în cicluri
existențiale, parcurgând succesiv fazele copilăriei, adolescenței, căsătoriei,
maturității, senectuții. Funcția primordială a acestor rituri care însoțesc și mijlocesc
aceste treceri este tocmai aceea de a permite ca ieșirea din vechea etapă și intrarea în

20 Jean Piaget, Reprezentarea lumii la copil , traducere de Mariana Pricop , Chișinău, Cartier, 2005

15 cea următoare să se facă normal, în limitele impuse de sistemul de reprezentări al
colectivității respective.
Aceasta veghează cu strășnicie ca totul să se înfăptuiască în conformitate cu
pattern -urile culturale de gândire și comportamentale stabilite de generațiile
precedente și preluate de ea, fără abateri sau erori. Colectivitatea se simțea
responsabilă de soarta fiecărui component al ei. Acțiunea acestora se putea repercuta
favorabil sau dezastruos asupra întregu lui bloc comunitar, putea în cazuri aberante să
pericliteze statutul colectivității.
Atunci când se urmărește evoluția realității insului -copil se poate constata
(adoptând terminologia consacrată de studiile piagetiene) că realitatea apare numai
atunci când dispare realismul (infantil)21 . Mai mult, realismul infantil ce precede
perceperea ca atare a realității de către insul -copil cunoaște el însuși o serie de etape
care se prelungesc până spre vârsta de 11 -12 ani.
Astfel, dacă pentru prim ii ani de viață se poate recunoaște un tip de realism
numit de Piaget nominal22 , către vârsta de 9 -10 ani el este abandonat (cel puțin în
forma sa inițială) fiind înlocuit cu o formă tranzitorie, numită de același a utor
„realism de formă logică” , formă c e va fi la rândul ei părăsită după vârsta de 12 ani.
Ori, vârsta la care copilul, părăsind realismul, intră în realitate coincide cu momentul
în care, în culturile tradiționale, se oficiază riturile de trecere (schimbarea statutului,
a cetelor din care ins ul face parte, de exemplu – pentru cultura tradițională română –
ieșirea din ceata copiilor și intrarea în cea a feciorilor, respectiv, cea a fetelor scoase
la joc). Cunoașterea Ființei – făcută, după cum s -a văzut, posibilă de apariția sinelui
și a conști inței de sine – va presupune, din perspectiva subiectului cunoscător nu o
asimilare și o includere a obiectului cunoscut, ci, dimpotrivă, o deschidere a sa către
Ființă, până acolo încât subiectul însuși este inclus și asimilat de obiectul cunoașterii.
Astfel, cele trei tipuri de cunoaștere pomenite mai sus (empiric -pozitivistă, magică și
religioasă) vor fi însumate și, totodată, depășite în ceea ce Corneliu Mircea numește
deschidere ontonomă23 a insului în fața Ființei, adică, în același timp, cunoaștere ș i

21 Mircea Eliade , Istoria credințelor și ideilor religioase , vol.I,II,I II, Editura Știintifică,
București,1991
21 Mircea Eliade, Sacrul și profanul , traducere de Rodica Chira, București, Humanita s, 1992

23 Mircea Eliade, Sacrul și profanul , traducere de Rodica Chira, București, Humanita s, 1992

16 ființare/ existență. Mircea Eliade merge chiar mai departe, avansând ideea conform
căreia cunoașterea tradițională este realmente un „mod de a fi în lume” .
În concluzie, în ceea ce privește structurarea realității în conștiința insului, se
poate afirma că descoperirea plenară a realității se produce – în cultura arhaică și în
cea tradițională – atunci când respectivul este gata să primească/să săvârșească
intrarea în ființă, fie în dimensiunea ei socială (ceata, obștea), fie în cea
generalumană (familia) și, prin intermediul lor, în Ființa -expresie a rânduielii
cosmice.24
Devenirea întru umanitate a insului se suprapune, deci, peste procesul de
conștientizare și de adecvare a sa întru Ființă. Tocmai acest proces asigură cadrul
necesar conceperii și reprezentării „lumilor de dincolo”.În devenirea istorică, cultura
tradițională s -a îndepărtat totuși de ceea ce va fi fost gândirea mitică. Cunoașterea
țăranilor din veacul al XX -lea nu se mai situează în exclusivitate în orizontul mitic, ci
devine – cum o demonstrează spusele lui Isac Stanemir din Drăgușul Făgărașului în
1929 – sensibilă la gândirea modernă și la mijloacele ei favorite – textele scrise:
„Poporu’ nostru nu crede în carte lucru mare.
Tendința de a păstra tradiția se manifestă diferit, de la o categorie folclorică la
alta, de la o zona folclorică la alta, de la o localitate la alta (exi sta categorii mai
novatoare ș i mai putin novatoare, zone mai no vatoare sau mai conservatoare, în
interiorul unei zone există parț i mai putin moder nizate sau, invers, mai novatoare).
Inovațiile reflectă diferențieri atât în planul mentalităț ii individuale, cât și în
planul mentalității de grup. Î ntr-un grup, atitudinea fata de tradiție și nou se
diferențiază în raport cu variațiile de vârstă și gen. De exemplu: persoanele înaintate
în varstă sunt mai legate de tradiție, î n timp ce tinerii sunt mai receptivi l a
innoiri, spre deosebire de bărbaț i, fem eile sunt, de obicei, mai tradiționaliste.
Diferențieri atitudinale față de tradiție și inovație se man ifestă și pe planul unor
colectivități mai largi: sunt sate și zone întregi în care tradiț ia este mai puternic ă,
altele în care, dimpotrivă , procesele inovatoare se impun mai puternic. Datorită
acestui fapt, î n circuitul folcloric viu coexistă tipuri distincte de variante care aparț in
unor zone diferite de circulație, relevand însa ș i structuri diacronice deosebite.

24 Tănase, Alexandru, Cultură și civilizație , Editura Politică, București, 1977

17 Atitudinea diferențiată față de tradi ție se manifestă și la nivelul conștiinț ei
individuale (de exemplu, tine rii sunt mai receptivi la nou până se căsă toresc). În
general, mutațiile funcționale conduc la schimbări de structură ș i, ca o consecință , la
adoptarea unor noi forme de realizare.25
Structura este în general mai stabilă , de multe ori formele vechi adaptându -se
la conținutul no u. Uneori se întamplă ca formele de realizare să rămână relativ
aceleași, schimbându -se numai funcția și mesajul pe care î l transmit.
Diferenț ierile de st abilitate se evidențiază în funcție de categorii. De exemplu:
cântecul epic este mai sta bil în an samblu, basmul este mai stabil în schema, dar
foarte variabil în realizarea concretă, descâ ntecele au de obicei o mare f ixitate,
bocetele, prin excelență , au un caracter improvizator care face posibila adaptarea lor
la situaț iile concrete. A ceasta mobilitate este implicată ș i de schimbar ea raportului
dintre categorii î n diverse etape ale dezvoltarii folclorice (unor anumite etap e de
dezvoltare social -culturală le corespund anumite categorii).
Crea torul popular, ca individ, aparține unei comunități folclorice, avâ nd mai
multe roluri:
 exponent;
 cunoscă tor;
 transmiță tor.
Unii dintre membrii gupului/comunității se mă rginesc la r olul de simpli
spectatori (purtă tori pasivi ai repertoriului folcloric), alții sunt purtători activi c are
memorează și reproduc, adesea cu intervenții personale, după talent ș i dispoziția
improvizatorică .
La transmiterea unei creații populare vor contribui în timp diferite generaț ii
de creatori: p rodusele/bunurile folclorice, făra să fie crea ții colective simultane, sunt
creații colective î n timp .
De la desprinderea de vechea stare și până la revenirea, cu statut schimbat în
colectivitate, individul străbate o perioadă „marginală„. El se află intr -o poziție
periculoasă, precară, pe care un teritoriu al nimănui, devenind altfel vulnerabil în
înfruntarea cu forțele malefice. Insul se găsește într -un fel de suspensie morală și

25 Boldureanu, Ioan Viorel, Cultura tradițională orală. Teme, concepte, categorii , Editura
Marineasa , Timișoara , 2006

18 socială; el nu mai aparține nici unui nucleu social, ci traversează un spațiu situat între
două stări, una depășită, al ta încă inaccesibilă. Tocmai aici se concentrează acțiunea
riturilor. Ele sunt înfăptuite pentru a înlesni și grăbi trecerea și deci reintegrarea.
Drumul către noua condiție este jalonat de numeroase avansări, unde își exercită
influența riturile cu acțiun e pozitivă și opriri cu rol protector.
Criza existențială apare și se consumă tocmai în acest spațiu afectiv, cuprins
între cele două stări de stabilitate, de echilibru. Individul renunță, obligat de o
mulțime de factori socio -culturali la o etapă în care se află în siguranță și optează
pentru un statut nou. De aici criza, pe care însă riturile sunt chemate să o atenueze,
făcând ca durata ei să fie cât mai scurtă și să devină suportabilă. Seria de rituri de
fecunditate de la nuntă, precum și cele legate de sarcină și lehuzie își propun să
influențeze în bine și mai apoi să facă posibilă intarea în colectivitate a noului născut,
în „ciclul de generații al nașterii.

1.4. Trecere/inițiere/întemeiere – modalități de reprezentare în
mediul tradițional

Momentele importante, hotărâtoare din viața omului, ca nașterea, căsătoria,
moartea, au determinat apariția unor ceremonii și ritualuri de o mare frumusețe și
originalitate. De -a lungul timpului, obiceiurile au pierdut tot mai mult caracterul lor
magic cu implicați i mitice și de ritual, au trecut în planul ceremonial, evoluând înspre
cel artistic, spectacular, păstrând de cele mai multe ori structurile esențiuale.26
În general, toate obiceiurile statornicite în viața de familie, dar și a
comunităților sătești cele din ciclul vieții, sunt marcate și de componente sacrale,
creștine, cu note proprii, care au contribuit la păstrarea și transmiterea lor peste
timp27.
În cadrul ciclului marii treceri se disting trei momente esențiale: nașterea cu
ceremonialul botejunii, c ăsătoria cu ceremonialul nunții si moartea cu ceremonialul

26 Ernest Bernea, Introducerea teoretică la studiul obiceiurilor , în REF, Tom 13, nr . 5, 1968, p. 379 –
388
27 Mihai Dăncuș, capitolul Obiceiurile în Zona etnografică Maramureș , București, 1986, p. 168

19 înmormântarii. Acestea sunt precedate si urmate de secvențe intermediare mai mult
sau mai putin importante.
Omul străbate de la naștere până la neființă un intinerar exprimat în cicluri
existențial e,parcurgând succesiv fazele copilăriei, adolescenței, căsătoriei,
maturității, senectuții. Funcția primordială a acestor rituri care însoțesc și mijlocesc
aceste treceri este tocmai aceea de a permite ca ieșirea din vechea etapă și intrarea în
cea următoa re să se facă normal, în limitele impuse de sistemul de reprezentări al
colectivității respective. Aceasta veghează cu strășnicie ca totul să se înfăptuiască în
conformitate cu pattern -urile culturale de gândire și comportamentale stabilite de
generațiile precedente și preluate de ea, fără abateri sau erori. Colectivitatea se
simțea responsabilă de soarta fiecărui component al ei. Acțiunea acestora se putea
repercuta favorabil sau dezastruos asupra întregului bloc comunitar, putea în cazuri
aberante să peri cliteze statutul colectivității.28
Acompaniate de un complex de rituri,în rândul cărora cele de purificare,de
inițiere, de propțiere ori de fertilitate joacă un rol major,trecerile acestea vizând
schimbările care intervin în situația socială a individului se fac prin intermediul unor
practici ceremoniale a căror finalitate rămâne identică cu sine indiferent de etapele
între care se realizează schimbul. Scopul, același de fiecare dată, este „de a -l face pe
individ să treacă de la o situație determinată la o altă situație și ea bine determinată.
Fiind același scop, e necesar ca și mijloacele folosite pentru a -l obține să fie, dacă nu
identice, măcar analoage.„
Trecerile au, în afara scopului și mijloacelor asemănătoare și o esență
comună, fapt care ar explic a structurile comune ale ceremoniilor de la naștere,
copilărie, pubertate,căsătorie. În toate cazurile acționează principii vitale similare.
Ele vor imprima ceremonialurilor coordonate și dimensiuni asemăntoare.
Atunci când se urmărește evoluția realității insului -copil se poate constata (adoptând
terminologia consacrată de studiile piagetiene) că realitatea apare numai atunci când
dispare realismul (infantil)29 . Mai mult, realismul infantil ce precede perceperea ca
atare a realității de către ins ul-copil cunoaște el însuși o serie de etape care se
prelungesc până spre vârsta de 11 -12 ani.

28 Crețu, Vasile Tudor, Existența ca întemeiere , Editura Facla, Timișoara, 1988
29 Jean Piaget, Reprezentarea lumii la copil , traducere de Mar iana Pric op, Chișinău, Cartier, 2005

20 Nașterea reprezintă trecerea din lumea necunoscută în lumea albă,
cunoscută. În această etapă este evident ă grija pentru integrarea perfectă în lum e, în
comunitate, obiceiurile de naștere fiind marcate de rituri și de ceremonialuri de
integrare. Aceasta implică o serie de rituri, obiceiuri si ceremoniale pre si post natale,
car sunt cunoscute ca ,, obiceiuri,,. Voi incepe prin a constata că în Giule ști, ca de
altfel în întreg Maramureșul, în mentalitatea tradițională si chiar actuală a sătenilor
există credința că prin copii se continuă neamul. Sunt rare cazurile când în sat se
afirmă de către perechi de tineri casătoriți că nu si -ar dori să aibă un copil.
Nașterea implică o serie de rituri, obiceiuri si ceremoniale pre si post natale,
care in ultimă instanță sunt cunoscute in satul Giulești ca ,, obiceiuri,,.30 Voi incepe
prin a constata că în Giulești, ca de altfel în întreg Maramureșul, în mentalit atea
tradițională si chiar actuală a sătenilor există credința că prin copii se continuă
neamul. Sunt rare cazurile când în sat se afirmă de către perechi de tineri casătoriți că
nu si -ar dori să aibă un copil.
Din investigațiile facute am constat faptul că nu cu mult timp in urmă, în sat
familiile aveau 6 si chiar 12 copii, astazi media este de 1 -2 copii și foarte puține
familii cu 3 -4 copii sau 5 copii. Motivația generală pentru numărul mic de copii pe
care-l au astazi este ,, pentru a le putea crea la f iecare o situație materială mai bună,,.
În trecut, în general familiile sărace, aveau mai mulți copii. Cei ,, gazde,, îi
luau in derâdere, spunand ,,că nu au ce lucra, numa a face mai mulți coconi,,. In
general numărul mare de copii, indiferent de starea socială, se explica prin credința
puternică a sătenilor, întreruperea actului de creație sau avorturile fiind considerate
păcate de moarte.
Dacă riturile premergătoare graviditătii sunt mai puține, cele din perioada
graviditații se constituie intr -o mare înșiruire fiind cu preponderență înterdicții,
astfel: femeile insărcinate nu aveau voie să se uite la oamenii morți sau la oameni
pociți pentru a nu semăna cu aceștia copilul care urmează să se nască. Există
interdicția de a nu purta floare la ureche și ni ci cheia la brâu, pentru ca pielea noului
născut să fie curată, fără semne. Din același motiv, femeile gravide nu aveau voie sa
ducă nimic in poală. Interdicțiile menționate mai sus, sunt pentru perioada primelor 6

30 Dumitru Pop, Între obiceiurile calendaristice și cele legate de vârstele omului , în vol. Studii și
comunicări , Asociația Folcloriștilor și Etnografilor din județul Sibiu, Sibiu, 1982, p. 11.

21 luni, respectiv pană când copilul este fo rmat și incepe să se miște. Femeia gravidă in
toată perioada putea sa mănânce ceea ce ii cădea bine.
În sat, în trecut, pentru femeile care întârziau să rămână insărcinate li se
recomandau băile sărate( la Coștiui sau Ocna -Sugatag)
Moașa satului nu -si făc ea prezența la gravidă până când acesteia îi incepeau
durerile, moașa fiind chemată de familie. In general gravida era scutită de eforturi
mari, dar lucra până la naștere. Frecvent s -au intâmplat cazuri cand femeile nășteau
la munca câmpului sau în alte îm prejurimi. Există credința că dacă gravida se mișcă
mereu, deci muncește, nașterea va fi mai ușoară. In general viitoarea mamă pregătea
cele necesare pentru noul născut(scutece din pânză de casă, din cămăși uzate, fa șă
din lâna impletită, perina din pene d e găină).31
În cadrul obiceiurilor de naștere un moment important este cel al botezului.
Si Copiii de obicei erau botezați la trei săptămâni după naștere, iar mamele se duceau
la molidvă la șase săptămâni dupa naștere.32
Înainte de botez era obiceiul să se facă o rugăciune diminața in zori de catre 7
văduve, aceasta se numea ,,blagodorița,,. Numele copilului era dat de părinți acesta
primind de obicei numele bunicului după tată , dacă era ,,fecior,,.Dacă copilul murea,
următorul copil nu mai primea acel nume . Înainte de botez era obiceiul să se facă o
rugăciune dimineața in zori de către șapte văduve, aceasta se numea,, blagodorița ’’.
Nou-născutul este dus la Biserică de către moașă, iar in timp ce copilul era botezat
mama acasă se roagă pentru viața acestui a.Adus acasă copilul este dat mamei sale.
Când copilul este singur în casă se lasă lânga el crucea și mătura pentru a -l
apăra de spiritele rele(informație primită de la vaduva Rednic Maria 82 ani).Numele
de botez se dă în general dupa numele părinților sau al bunicilor, nașilor sau al
sfinților din ziua în care s -a născut copilul.33
Botejunea este o să rbatoare de familie și de neam. Timp de 6 săptămâni
copilul trebuie botezat. Când sosește nașa cu copilul aceasta i -l dă mamei zicând:
,,Mi-ai dat un păgan; Ți -am adus un creștin ’’. Mama așeaza copilul în patuț sau în
fruntea mesei pentru a fi mare în neam și destept, iar sub el aceasta va a șeza o cruce

31 Inf. Iura Maria, 79 an i, Giulești
32 Dumitru Pop, Între obiceiurile calendaristice și cele legate de vârstele omului , în vol. Studii și
comunicări , Asociația Folcloriștilor și Etnografilor din jud ețul Sibiu, Sibiu, 1982, p. 11.
33 Pop Irina, 55 de ani, Giulești

22 și cărti.34 Invitații care participă la botez sunt părinții, nasii, rude sau prieteni și
vecini. Barbații aduce au țuica, femeile aduceau hainuțe pentru copil. Iar astăzi în
comparație cu vremurile acelea se mai dau și bani. Mai demult nu se făcea botejunea
cu ceteră, oamenii horeau fară muzică făcand urări noului născut :,, să vă trăiască
coconul, să crească mare, să va bucurați de el’’.35

Prima urare însa o face nașa :,, Să fii sănatos, norocos, voios și frumos, bogat,
om de treabă și întâi în sat’’. Când în odaia copilului intra cineva din sat este bine ca
la plecarea acestuia din casa să -i dea copilului ,,țâța și somnul înapoi’’.Pentru aceasta
ia o scamă și un fir de păr din cap care se pune la picioarele copilului zicând: ,,Na
țâța și somnul’’.

34 Rednic Ileana, 4 4 de ani, Giulești
35 Mihai Pop, Obiceiuri tradiționale românești , Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologice,
București, 1976

23

Dacă copilul se îmbolanvește de mai multe ori sau 1 -2 copii dintr -o familie
este vandut pe ferea stra unei vecine sau rude care are mulți copii sănatoși și îi
schimbă numele de botez în numele de animal.
Mama stă în casă cu copilul în dreptul ferestrei al vecinei sau cumparatoarei de
afară de langă geam copilul zicând:,, Eu iți vând pe Pătr u(numele nou al copilului) și
odata cu el tăte bolile tăte relele și necazurile lui. Tu sa imi dai înapoi pe
Lupu(numele vechi) curat și luminat și de beteșuguri scăpat. Vecina sau
cumpărătoarea ii dă copilul mamei tot pe fereastra zicând :,, Eu iți dau în apoi pe
Lupu curat și luminat și de toate beteșugurile scapat ți -l dau sănatos,,. Prima scalda
dupa ce copilul a fost vandut mama o aruncă într -o vale zicând :,, Așa cum cura apa
curată la vale, asa să piară tăte bolile de pe pruncul meu și să rămână cura t.36
Obiceiuri legate de na ștere
 Femeile gravide nu aveau voie s ǎ se uite la oamenii morți sau pociți;
 Interdicția de a nu purta cheia la brȃu pentru ca pielea copilului s ă fie
curat ǎ;
 În timpul sarcinii femeia este sub observația permanent ă a mamei si a
soțului;

36 Rednic Maria, 82 de ani, Giule ști

24  Dacǎ gravid ǎ munce ște , na șterea va fi mai u șoara;
 Copiii sunt botezați la 6 s ǎptǎmȃni dup ă naștere;
 Copilul primea de obicei numele bunicului;
 Prima baie se numea “ciupǎ” și i se puneau în ap ǎ flori și aghiazm ǎ , sǎ
fie frumos și pǎzit de rele;
 Cȃnd în odaia copilului intr ǎ cineva din sat , este bine ca la plecare s ǎ-i
dea copilului ,,țȃțǎ’’ și somnul inapoi.37

Căsătoria reprezintă cel mai complet rit de trecere și de întemeiere din viața
unui individ, rit care se desfășoară în întregime în lumea celor vii și care „celebrează
ciclurile reproductive (biologice) și productive (sociale) ale ordinii culturale; ea
reprezintă un eveniment social care reifică norme și valori sociale.”38 Fiind cel mai
desăvârșit rit de trece re dintr -o etapă de viață în alta, căsătoria reprezintă de fapt un
început de existență ca om integru, prin urmare, întemeierea unei așezări ; astfel se
repetă modelul exemplar, cel cosmic: nunta cosmică , unirea Cerului (simbolul
masclin) cu Pământul (simbo lul feminin). Prin urmare, cosmogonia servește drept
model oricărui gest de creație, de a face (naștere, nuntă), iar etapele care intră în
structura acestui rit stau sub semnul sacrului și al magiei.
Nunta era cea mai importantă ceremonie din ci clul vieții, în care rânduielile
cultice erau încadrate de numeroase obiceiuri, supraviețuiri din rituri de trecere, în
scenarii tot mai spectaculoase și mai bogate în creații folclorice. Prima zi se încheia
în noaptea nunții, în a doua zi momentul princip al era schimbarea portului și apariția
nevestei noi în rândul femeilor măritate, iar în a treia zi avea loc calea primară și
calea întoarsă, când tinerii căsătoriți însoțiți de nași și de nea -muri se duceau să se
ospăteze cu cei rămași in casa celui plecat .
Nunta în Maramureș este un obicei de cea mai mare participare, implicând
aproape toate creațiile folclorice specifice locului. Chiar dacă sărbatoarea nunții s -a
schimbat, structura ceremonialului s -a pastrat aceeasi. Manifestarile nunta -casatorie
în ge neral le întalnim și în celelalte regiuni ale Transilvaniei, dar apar note
particulare de la un sat la altul sau de la o epoca la alta.

37 Inf. Lazăr Maria, 71 ani, Giulești
38 Gail Kligman, Nunta mortului. Ritual, poetic ă și cultură în Transilvania , Iași, Editura Polirom,
2005, pag. 58

25 Daca părinț ii fetei nu sunt de acord cu măritatul acesteia sau cu feciorul care
o pețea, invoca o mulțime de motive: b a e prea tanară, ba feciorul este mai bogat , și
ca o glumă ,, fata noastă nu stie să facă de mâncare, nu stie face nici tocană, las -o să
mai învețe,,. În sfârșit, dacă parinții s -au hotărât să -și mărite fata pețitorul sau
feciorul sunt invitați de parinți i miresei să vină cu parinții lui ,,pe văzute
A doua zi duminică -preotul le striga herdetișul care se face in trei duminici la
rând. După ce fata a fost pețită și băiatul a primit cuvânt din partea ei, dar și din
partea părinților, pețitorii încep să fie cinstiți și are loc schimbul de daruri : băiatul îi
dă fetei câteva monede de argint, iar fata îi va da o năframă de mătase frumos cusută.
Există de asemenea riscul ca darul să se refuze, gest ce atrage după sine ruperea
relațiilor, deoarece după cum ne spune Arnold Van Gennep „refuzul de a accepta
darul este un semn al neacceptării unirii propuse; iar în cazul logodnelor înainte de
naștere sau la vârste mici, înapoierea darului semnifică ruperea înțelegerii.”39 Acest
schimb de daruri reprezintă legătu ra dintre cei doi tineri.
Gătitul miresei are loc duminică dimineața la casa părintească a acestei;
mireasa este așezată pe un scaun, iar nașa, în prezența druștelor și a mamei, începe să
o gătească. „În acest context, devenit sacru prin încăr cătura ce i se acordă, fiecare
gest, cuvânt și obiect, dincolo de utilitatea lui cotidiană, capătă valoare simbolică.”
Gătitul miresei care apare în multe variante în spațiul românesc, începând cu
îmbăiatul și continuând cu pieptănatul, împletitul părulu i, apoi cu îmbrăcatul
veștimintelor și continuând cu preluarea acesteia de nași, vornici și nuntași aduc în
discuție ceremonialul.
Cel care făcea parte din viața cotidiană se prezintă asemenea unui actor,
deoarece oficianții ceremonialului interp retează niște roluri, cele ale pragurilor
ontologice fundamentale. Este vorba în fapt de o detașare foarte pronunțată de
cotidian și înscrierea într -un plan al fantasticului, simbolicului deoarece acesta
transfigurează realitatea cu ajutorul mitului sau si mbolului.

39 Arnold Van Gennep, Riturile de trecere , Iași, Editura Polirom, 1996, pag. 103

26

Urarea nelipsită de la nuntă, casă de piatră , nu are sensul propriu de locuință
zidită din piatră pentru tinerii care se vor căsători, ci de întemeierea adăpostului
locuit de suflet în preexistență, în perioada deschisă de actul nupțial și m omentul
nașterii. Și asta deoarece „în concepția celor vechi, orice adăpost, inclusiv casa
copilului, este creat spiritual după un scenariu ritual din care nu lipsesc practicile
magice de descoperire a locului favorabil întemeierii, de obicei vânătoarea ri tuală,
întemeierea propriu -zisă prin actul nupțial al bătutului parului (stâlpului) și, în fine,
însuflețirea adăpostului cu sufletul unei jertfe.”40 Crearea microcsomosului uman,
adică întemeierea casei copilului este identică cu întemeierea marelui cosmos .
Obiceiuri legate de c ǎsǎtorie
 Pețitul;
 Logodna;
 Credința;
 Herdeti șul;
 Cǎlǎreții;
 Steagul:
 Cusutul cununii;
 Strig ǎturile : la mire , la mireas ǎ , la grȃu , la g ǎinǎ;

40 Ion Ghinoiu, Lumea de aici, lumea de dincolo , București, Editura Fundației Culturale Române,
1999, pag. 11 3

27  Îmbǎlțuitul ; 41
 Invȃrtita de dimineaț ǎ.
Cu nunta se încheie cea de -a doua etapă din ciclul vieții, tinerețea, în care
feciorii și fetele se alăturau părinților în activitățile productive, străduindu -se să se
impună în cadrul colectivității sătești prin hărnicie, iscusință, modestie, cumințenie.
Acestea constituiau criter iile principale prin care se definea frumusețea,în satul
tradițional, numai pe al doilea plan se situau „ochii și sprâncenele, „gura dulce ca
mierea„. De multe ori „ursitul„ ori „ursita„ o alegeau părinții, care urmăreau
comportarea tineretului, atât în ac tivitățile productive, cât și în viața socială.42
Moartea este un ultim rit de trecere care marchează un moment de criză din
viața unui individ, dar asigură totodată rămânerea lui în comunitate . Adică, gesturile
și ritualurile care se desfășoa ră în acest moment în primul rând au rolul de a ajuta
defunctul să treacă în lumea de dincolo și de a înlătura semnele morții care s -au
„instalat” în familie și -n al doilea rând au rolul de a -l menține aproape de cei vii în
calitate de stămoș și ocrotitor al familiei.

41 Inf. Roman Maria, 81 de ani, Giulești
42 Mihai Pop, Obiceiuri tradiționale românești , Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologice,
București, 1976, p. 76

28 Continuitatea noastră ca neam și popor, precum și limba ce -o vorbim, este
atestată documentar de cultul morților, document de necontestat al istoriei
permanenței românești.
Fiind un popor care nu ne -am părăsit limba, obiceiurile și mormint ele
înaintașilor, suntem puternic legați de pământul pe care trăim. Între cei vii și cei
plecați în ,,lumea fără dor”, există,, o punte de legătură permanentă, nevăzută, pe
care cei de aici trec la cei de dincolo și cei de dincolo coboară la cei de aici, î n
ceremonialul cultului morților, la pomenirile pe care le fac cei vii pentru ei.”43
Această legătură cu străbunii noștri, s -a perpetuat în timp, de -a lungul întregii noastre
istorii, mai ales prin viu grai, acea,,oglindă a sufletului unui popor”44care este poezia
populară.
Încă de la începuturi, pentru a -și putea explica mediul în care trăia, relația cu
ceilalți membri ai colectivității, omul a avut nevoie de mijloace de comunicare pe
care și le -a creat singur. 45Acestea, exercitându -și cele două funcții, de integrare și de
interpretare, au reușit să populeze, atât spațiul cât și mintea omului arhaic, cu acele
elemente care i -au asigurat perpetuarea (în mare măsură nealterată)în timp:
simbolurile. Indiferent de apartenența sa la un anumit mediu sau timp isto ric,
simbolismul este comun tuturor oamenilor, fie că e vorba de simbolismul trupului
său (antropocosmos), fie de simbolismul arhaic.
Făcând uz de aceste elemente, precum și de capacitatea creatoare, omul
arhaic a reușit să -și elibereze spiritul construin du-și mituri în care intuiția Divinului
și dorința de armonizare cu ritmurile Cosmosului, s -au manifestat în moduri variate,
constituite mai apoi în rituri și obiceiuri, miturile se degradează, iar simbolurile se
laicizează, dar ele nu dispar niciodată”.46 Reflectare a spiritualității unui popor,
folclorul este depozitarul miturilor, riturilor și obiceiurilor acestuia.Constituit din
totalitatea producțiilor artistice: literare, muzicale, plastice, coregrafice, mimice și
dramatice, folclorul are un caracter o ral, tradițional, colectiv(expresie artistică a unei
conștiințe colective), anonim, sincretic prin înglobarea contribuției mai multor arte
la realizarea unei opere.

43 Pr.dr.Ioan Ionescu, Revista Română de studii etnoistorice ,ISSN1844 -0991,nr.4/2007
44 Tache Papahagi, Poezia lirică populară, Ed. pt.literatură,București,1967,p.12
45 Gail Kligman, Nunta mortului. Ritual, poetică și cultură populară în Transilvania , Iași, Polirom,
1998
46 M.Eliade ,Imagini și simboluri, Ed. Humanitas,1994,p.31

29 Petrecania este un rit de trecere, un început al călătoriei mortului spre o lume
necunoscută. Ajunși la groapă, preotul „peceluiește” groapa, sicriul este lăsat
înăuntru, iar când groparii încep să arunce pământ întreaga asistență pe rând aruncă
câte un pumn de pământ și chiar câte un ban spunând: “Să -i fie țărâna ușoară”. În
groapă s e aruncă și apa sfințită și lumânarea trupului. Cu acestea se încheie acest
ritual.

Obiceiuri legate de moarte
 Semne prevestitoare: c ăderea stelelor, căderea icoanelor de pe
pereți,căderea unui dinte ;
 Omul nu este l ăsat singur când trage la moa rte;
 Bărbații din familia mortului umblă cu capul descoperit și neb ărbieriți;
 Spălarea și pregătirea mortului pentru trecerea în noua stare;
 Se iau oglinzile și podoabele de pe pereți;
 Cântatul după mort este făcut de către femeile din casă;
 Priveghiul;
 Feștania ;
 Petrecania;
 Iertăciunile;
 Verșul ;
 Masa de pomană;

30  Pomenele;
 Masa de a treia zi .
Caracteristica obiceiurilor vieții de familie o reprezintă succesiunea continuă
de secvențe distincte, dar similare ca structură, organizate în baza anumitor
principi i.47 Principiul fundamental care stă la baza acestor obiceiuri este cel conform
căruia individul, în momentele cruciale ale existenței sale, suportă o trecere de la o
stare la alta, de la existența prezentă la una nouă; A.van Gennep le numește ,,rituri de
trecere”48. Acestea implică trei etape esențiale: despărțirea de vechea stare, starea
propriu -zisă și reintegrarea în noua stare .
Ritul desemnează un comportament diferit de cel manifestat zilnic, cotidian,
impus de un act, deoarece are loc întâlnirea cu mi tul. În mentalitatea omului
medieval, moartea era considerată groaznică și macabră, mai ales datorită înfățișării
acesteia; în schimb pentru omul tradițional aceasta nu reprezintă decât o
„executoare” a unor rânduieli care stau la baza cosmosului. 49

II. FORME DE ÎNVĂȚARE A APARTENENȚEI
2.1. Comunicarea ca formă de învățare. Forme de reprezentare.
Funcții
Comunicarea reprezintă ansamblul proceselor prin care se efectuează schimburi
de informații și de semnificații între persoane aflate într -o situație socială dată.
Aceasta reprezintă un act social, deliberat sau involuntar, conștient sau nu, fiind unul
din actele care stau la baza legăturii sociale. Fără indoială , comunicarea nu se
bazează exclusiv pe exprimarea orală, ea fiind un sistem cu mu ltiple canale.
Gesturile, mimica, poziția corporală și chiar tăcerea sunt acte de comunicare .50
Orice individ care comunică este direct implicat în situația de comunicare,
angajandu -se în ea cu personalitatea sa și cu propriul sistem de nevoi care îi detrmină

47 Mihai Pop și Paul Ruxă ndoiu, Folclor literar românesc , p. 213 -214.
48 A.van Gennep, Les rites de passage, Paris ,1909
49 Dumitru Pop, Conceptul de “obicei”, în raport de “rit”, “mit” și “ceremonial”. Baza lor magică
oglindită în structura și desfășurarea lor scenică , Note de curs, dactilo, p. 27 -48, Univ. Cluj.
50 Abric, Jean -Claude, 2002, Psihologia comunicării. Teorii și metode , Traducere de Luminița și
Florin Botoșineanu, Polirom, 2000

31 motivațiile. În sensul cel mai larg ,, mijloacele de comunicare ’’ includ tot felul de
limbaje și alte sisteme simbolice ce pot fi folosite pentru a comunica. O condiție
necesară pentru participarea la comunicarea socială, este posedarea anumi tor
priceperi sau mijloace, care, de obicei, au o anumită structură de alocare.
Comunicarea implică schimbarea ea putând deopotrivă fi cauza sau efectul
schimbărilor din structura socială .51
Principalele elemente implicate în procesul comunicării s unt: un comunicator
sau transmi țător, un mesaj, un limbaj sau cod, un mijloc de transmitere, un receptor
capabil să ,, citească ’’ sau să ,, decodifice’’ mesajul. Orice act de comunicare implică
o succesine de evenimente , a cărei formă de bază cuprinde: dec izia de a transmite o
semnifica ție, formularea mesajului intenționat intr -un limbaj sau cod, actul de
transmitere, receptarea. Acest proces de comunicare poate servi drept cadru pentru
discutarea mai detailată a elementelor constitutive.
Comunica torul nu e obligatoriu să fie un singur individ sau poate la fel de bine
să fie un grup sau o entitate colectivă. Comunicatorii sunt de asemenea și receptori,
deși în sistemele de comunicare organizate formal, rolurile de comunicator și
receptor pot fi def inite separat.
Conținutul mesajului este referința pe care o face la un obiect din ambientul
transmițătorului și receptorului, obiect care e numit mesaj. Utlizarea termenului de
mesaj în locul celui de informație lasă deoparte unele probleme care vor fi reluate
ulterior . Conceptul de mesaj este ambiguu, pe de o parte datorită separării arbitrare a
conținutului ca formă, pe de altă parte datorită posibilei discrepanțe dintre ceea ce
intenționează să transmită comunicatorul și ceea ce percepe rece ptorul.52
Un limbaj sau un cod înseamnă o pluralitate de semne care au o semnificație
comună pentru un număr de interpreți și care pot fi produse de aceștia. Semnificația
semnelor limbajului trebuie să rămână relativ constantă în diferite situați i, iar
semnele trebuie să se constituie într -un sistem în care să se interconecteze și să se
poată combina în anumite moduri și nu în altele pentru a genera o varietate de
procese – semn. Ca activitate codificarea variază inevitabilul , în funcție de măsur a în
care este deliberată și conștientă și constituie o etapă aparte în cadrul evenimentului
sau procesului de comunicare. În vorbirea obișnuită transpunem gândurile în cuvinte

51 Prutianu, Ștefan, Antrenamentul abilităților de comunicare , Iași, Polirom, 2004
52 Anghel, Pet re, Stiluri și metode de comunicare , Aramis, 2003

32 fără prea multă atenție , dar atunci când urmărim un scop avem grijă să formul ăm
expresiile astfel încât să transmitem o anumită interpretare sau să obținem efectul
dorit. Transmiterea se referă la orice formă posibilă de a câștiga atenția și a face
mesajele disponibile altora, prin vorbire, scriere, utilizarea mijloacelor electr onice ,
filme, sculptură, pictură. Toate acestea sunt mijloace de comunicare , mai precis
mijloace de transmitere. Ele implică materiale fizicea căror accesibilitate e
varialbilă.53
Termenul de receptor are o conotație foarte limitată implicând un rol pasiv,
definit mai ales în termenii reacției sau răspunsului. Pare de asemenea un rol definit
în mare de așteptările comunicatorului și ca atare, lipsit de autonomie ca și cum nu ar
exista în absența transmițătorului.
Receptorul este adesea și un inițiator, atât în sensul că generează el însuși
mesaje de răspuns, cât și în acela că inițiază procese de interpretare cu un anumit
grad de autonomie. Receptorul utilizează și acționează asupra informației de care
dispune. Când receptăm mesaje deopo trivă, răspundem, acționăm asupra mediului,
iar această mai mult sau mai puțin continuă explorare a lumii fizice și sociale e
preponderentă ca activitate umană asupra generării de mesaje pentru alții.
Această descriere a elementelor constitutive a le unui act de comunicare nu
epuizează semnificația completă a comunicării ca proces social. Există premise și
consecințe ale comunicării care ar trebui menționate. Comunicarea a fost definită ca
procesul care determină creșterea numărului de trăsături com une, a ceea ce
împărtășesc participanții . Calitatea unui act de comunicare depinde în mare măsură
de calitatea și pertineța codului utilizat care va fi cu atât mai eficient cu cât va fi mai
adaptat la natura informației vehiculate, la finalitatea situație i și la caracteristicile
actorilor sociali. 54
Procesul de comunicare, indiferent de caliatatea participanților, nu poate exista
fără un sistem de semnificare adiacent de altfel, este imposibil să se conceapă și o
relație de semnificare care să nu fie motivată de intenția de comunicare. De cele mai
multe ori, codurile nonverbale, în ipostaza de mesaje ,, analogice ’’, redundate în

53 Corniță, Georgeta, 2006, Comunicare și semnificare. Studiul mimicii. Perspective interdisciplinare,
Editura Universității de Nord
54 Abric, Jean -Claude, 2002, Psihologia comunicării. Teorii și metode , Traducere de Luminița și
Florin Botoșineanu, Polirom, 2000

33 raport cu mesajul verbal, gestionează relația și facilitează transferul eventualelor
conținuturi informative.
Mișcările mimice ( mișcările mușchiulare, strâmbăturile, încrețiturile,
,,ridicările ’’, ,,coborârile ’’, etc) pot fi însă doar relativ transpuse în termeni
lingvistici, de cele mai multe ori sau aproape în toate cazurile fiind înregistrate
efectele, prin in termediul expresiilor metalingvistice intens conotate.55
Așa se face că procesul de comunicare devinde un adevărat izvor de
metamorfizare, o dată cu crearea produsului -text. Principalul mijloc al comunicării
umane este limba vorbită atât în sensu l priorității istorice cât și pentru că este formă
de comunicare . Limbajul este un fapt universal al societății omenești și are esențial
aceleași caracteristici în toate manifestările sale. Originile limbajului ne rămân
obscure , el a existat înaintea ori cărei încercări conștiente de a -l studia, iar dovezile
evoluției sale sunt puține.
Exista șase funcții ale limbajului, în care sunt angajați factorii
comunicării(elementele situatiei de comunicare). Funcțiile limbii corespund situării
comunicării lingvisti ce în perspectiva unuia dintre factorii comunicării:
 emitator – funcția emotivă
 receptor – funcția conativă
 mesaj – funcția poetică
 cod – funcția metalingvistică
 context (sau referent) – funcția referențială
 canal de transmitere – funcția fatică
1. Func tia corespunzătoare centrării mesajului pe emițător este funcția emotivă,
care trădează starea afectivă, sentimentele, val orile morale, capacitățile cognitive și
cultura emițătorului. Funcția emotivă a comunicării constă în evidențierea stării
interne a em ițătorului . Aceasta se referă, cum bine se știe, la capacitatea pe care o
avem, ca emițători, să marcăm poziția noastră față de informația pe care o conține
enunțul nostru.
2. Funcția orientată spre receptorul mesajului este cea conativă, ce servește la
incitarea acestuia la acțiune/respectiv la încetarea acțiunii prin ordine, îndemnuri,

55 Corniță, Georgeta, 2006, Comunicare și semnificare. Studiul mimicii. Perspective interdisciplinare,
Editura Universității de Nord

34 rugăminți, interdicții , etc. Prin acesta functie se urmareste un anumit raspuns de la
receptor.
3. Funcția aferentă mesajului este cea poetică, prin care limbajul se orientează spre
sine, spre propria organizare . Limbajul poetic pune accentul pe modul cum se spune ,
cum se vorbește, spre deosebire de limbajul științific, care pune accentul pe ce se
spune.
4. Funcția corespunzătoare codului este cea metalinvistică, ce are în vedere
înțelegerea corectă și completă a mesajului. Ea presupune intervenții prin care se
verifică folosirea și înțelegerea cuvintelor, a sensului lor, a implicațiilor colaterale ale
semnelor din cod.
5. Funcția limbajului corespunzătoare contextu lui este cea referențială. Aceasta
ilustrează modul de folosire a limbajului pentru a exprima o realitate, o interpretare
personală, o imagine, o părere sau o idee, așa cum o percepe emițătorul .
6. Funcția limbajului corespunzătoare canalului este cea fat ică, interacțională. Ea
servește la stabilirea relației de comunicare și la cultivarea interesului pentru aceasta
până la încheierea mesajului, prin verificarea funcționării optime a circuitului .
Activitatea cea mai importantă care contribuie la formarea deprinderilor de
exprimare corectă sub toate punctele aspectele, la stimularea vorbirii coerente și
expresive, în vederea integrării cu succes în activitatea școlară, este activitatea de
dezvoltare a limbajului și comunicării orale, care, în progr amă are cea mai mare
pondere. Ca atare, dezvoltarea vorbirii copiilor constituie o sarcină de bază a
învățământului preșcolar știută fiind importanța pe care o are vorbirea la această
vârstă pentru dezvoltarea intelectuală a copilului. 56
Cercetare a comunicării inclusiv cea a copilului, a debutat cu cea mai pregnantă
dintre forme : limbajul . Faptul este, oarecum paradoxal fa ță de drumul firesc al
dezvoltării naturale a copilului caracterizat de precocitatea manifestării
competențelor comunicative faț ă de cele lingvistice. Înainte de a fi o ființă
vorbitoare, copilul este o ființă comunicatoare.57

56 Prutianu, Ștefan, 2004, Antrenamentul abilităților de comunica re, Iași, Polirom
57 Wald, Lucia, 1973, Sisteme de comunicare umană , Editura Științifică, București

35 Limbajul în perioada preșcolară, devine un instrument activ și deosebit de complex
al relațiilor copilului cu cei din jurul său și în același timp, un inst rument de
organizare a activității psihice. 58
Copiii trebuie să dobândească încă de la vârsta preșcolară capacitatea de a
comunica cu cei din jur, de a -și exprima î n mod inteligibil impresiile, ide ile, ceea ce
va constitui o bază în activitatea școlară și apoi în viața socială de mai târziu.
Însușindu -și limba, copilul dobâ ndeste mijlocul prin care poate real iza comunicarea
cu cei din jur î n forme superioare, poate ajun ge la cunoașterea tot mai deplină a
realității obiective. Pe masură ce își însușeș te vor birea , copilul poate fi educat mai
ușor prin intermediul cuvâ ntului ce contribuie la educrea lui intelectuala.59
Dacă la începutul vietii sale, până la însuș irea vorbirii copilul i -a contact cu
mediul înconjurator mai ales prin acțiunea directă a mediului înconjurator e xterior
asupra organelor de simț, la vâ rsta preșcolară, când copilul începe să mânuiască
limbajul, c unoașterea directă se realizează la un nivel mai înalt fiind însoțită de
explicaț iile, sublinierile ș i concluziile adultului. Prin cuvânt îl î nvățăm pe copil să se
straduiască mintal, să găsească un răspuns la întrebarile adresate. Î n acest mod se
contribu ie la dezvoltarea concomitentă a gândirii și limbajului, la creșterea
capacităților de cunoaștere, la lărgirea sferei de cunoaș tere, la dezvol tarea
vocabularului, la mărirea posibilităț ilor de exprimare.
Limbajul se dezvoltă treptat, prezentâ nd diferite pa rticularități ce trebuie să
constituie un ghid în dezvoltarea gâ ndirii copii lor. Semnificativ este faptul că în
procesul cunoaș terii, limbajul devine pentru cop il un instrument de comunicare și
exprimare a impresiilor trăite, a gândurilor și emoț iilor, a d orințelor și intereselor, ca
și un mijloc de dobândire a cunoștinț elor.
La vârsta preșcolară limbajul capată noi valențe și îi promite copilul ui să
realizeze relații cu adulții și cu ceilalți copii, să -și organizeze activitatea psihică, să -și
exprime ideile și stările interioare dar și să înțeleagă și să acumulze informaț ii. Prin
intermediul limbajului copilul îș i dezv oltă propria experiență și mai cu seamă învață
din experienț a altora. Din punct de vedere psihologic, momentul importa nt pentru

58 Liviu, Chiscop, Ghid metodic, Didactica educației limbajului în învățământul preșcolar , Editura
Gr. Tăbăcaru, Bacău, 2000, pag. 34
59 Birkenbihl, Vera, Antrenamentul comunicării sau arta de a ne înțelege , Gemma Pres, 1988

36 dezvoltarea ulterioară a sistemului verbal îl constituie recunoașterea, întelegerea și
pronunțarea primelor cuvinte de că tre copil.
Capacitatea de a utili za simbolurile verba le constituie momentul crucial în
dezvoltarea gâ ndirii și psihicului în general. Cercetarea atentă și profundă a
limbajului c opilului prescolar este necesară și pentru înț elegerea modului cum
se organizează și se dezvoltă întreaga acti vitate psihică .60
Comportamentul verbal implică întotdeauna conștiința al că rui control se
desfasoară, dar la rândul sau, el exercită influența asupra conștiinței. Relația este
specifică și dependentă de gradul de normalitate psihică și al limbajului, de v ârstă . La
copiii cu intelect normal se manifestă cu multa finețe, î n timp ce la copiii cu intelect
normal, dar cu tulburari de vorbire sunt deficitare nu numai modu l de transmitere a
ideilor, a gândurilor, dar ș i modalitatea de receptionare a ideilor altor a, fapt ce se
datoreaza tocmai han dicapurilor de vorbire. Datorită acestui aspect adaptarea
copilului cu tulburari de limbaj la condițiile comunicarii, recepționarii și fixării
ideilor se face î ntr-un mod deficitar.61
Asup ra copiilor cu intelect normal ș i asupra acelora cu intelect normal dar cu
tulburari de limbaj pot fi exercitate influente instructiv -educative nelimitate.
Influentele educative exercitate, trebuie să țină seama de plasticitatea intelectua la a
copiilor de a diversifica și receptiona î n mod personal. Gradul de dezvoltare
intelectuala joacă un rol hotarator î n definirea nivelului pe care îl atinge limbajul. Cu
cât copilul dovedește o mai mare capacitate mentală, cu atâ t comport amentul verbal
se caracterizează prin finețe, suplețe, complexitate și superioritate.
Imposibilitatea de a comunica cu cei din jur prin limbaj adu ce la o stagnare în
dezvoltrea personalității copilului, ar modifica relaț iile lui cu oamenii , cu realitatea
înconjuratoare, l -ar izola ș i daca ar fi lipsit d e influenta instru ctiv-educativă specială,
l-ar impiedica să se pregateasca pentru participarea l a viața socială .
Folosind limba ca un mijloc puternic de educație intelectuala, morala și
estetică , educ ataoarea realizează instruirea ș i educarea copiilor, le dezvol tă vorbirea
necesară în procesul de comunicare, și de cunoastere a vieții înconjuratoare ș i în

60 Abric, Jean -Claude, 2002, Psihologia comunicării. Teorii și metode , Traducere de Luminița și
Florin Botoșineanu, Polirom, 2000
61 Prutianu, Ștefan, Antrenamentul abilităților de comunica re, Iași, Polirom, 2004

37 același timp le perfecțio nează exprimarea corectandu -le pronunția, le îmbogățește
vocabularul și îi ajută să -și însușească î n mod practic structura gramaticală a limbii.62
Preșcolaritatea este perioada unei proeminente și intensive receptivități,
mobilități și flexibilitati psihice, făcând posibilă dezvoltarea și perfecț ionarea
limbajului ca o necesitate a pregătirii copilului pentru școala, pentru viață .63
Orice comunicare se înscrie inttr -un context psihologic care rămâne
întotdeauna unul social și ideologic. Rolul și ponderea care revin normelor sociale,
reprezentărilor sociale și valorilor de referință sunt considerabile, o simplă analiză
psihologică a comunicării fiind dec i insuficientă. Comunicarea trebuie studiată și
înțeleasă prin prisma interacțiunii a trei tipuri de factori : psihologici, cognitive și
sociali.

2.2. Aforismul ca formă de comunicare a legilor nescrise
Din zestrea creației literare populare, la vârsta preșcolară sunt selectate
proverbele și ghicitorile, zicătorile și creațiile copiilor, așa numitele poezii rimate,
cântece -formulă ce îmbogățesc vocabularul preșcolarilor și dezvoltă gândirea și
imaginația creatoare.
,, Proverbele sunt expresii impersonale și de mare vechime înzestrate cu
autoritate și purtătoare de înțelepciune. Caracterul colectiv, oralitatea, anonimatul,
raportul specific dintre tradiție și inovație, ca trăsături specifice ale faptelor de
folclor, domină și limbajul proverbial. ’’64 Totodată acestea cultivă frumusețea
morală prin transmiterea unor norme, reguli și valori morale. Prin ironii mascate, prin
buna dispoziție pe care o răspândesc, acestea asigura un climat educativ adecvat,
pozitiv, eficient. Sunt totodată p use în relație cu inteligenta, simulează însușirile,
creează buna dispoziție –trăsături de personalitate. 65
Folosirea în joc a proverbelor, zicătorilor constituie mijloace de formare a
unor trăsături morale pozitive, varietat ea lor tematică pune copilul în contact cu
medii sociale, relații sociale, obiceiuri, răspunde setei sale de cunoaștere. Încetul cu

62 Miclău, Paul, Semiotica lingvistică , Facla, Timișoara, 1979
63 Anghel, Petre, Stiluri și metode de comunicare, Aramis, 2003
64 Teoderescu, G.D., Cercetări asupra proverbelor române , București, 1877
65 Gheorghe, G . Proverbele române sti si proverbele lumii romanice ,Editura Albatros, Bucure sti, 1986

38 încetul, atitudinea personală va fi subordonată mai întâi cerințelor anumitor norme
estetice, desprins din morala proverbelor, zicătorilor, strigătorilor.
După ascultarea unei povestiri cu conținut moral, concluzia exprimata prin
proverbe sau zicători este cu ușurința reținută de copii. Astfel după audierea povestii
„Ionică mincinosul” copii vor cunoaște proverbul „Minciuna are pi cioare scurte” sau
după ascultarea poveștii „Povestea unui om leneș” ei vor putea înțelege mesajul
povestirii prin proverb ca „Leneșul mai mult aleargă” sau „Lenea e cocoană mare,
care cere de mâncare”, etc.66
Perceperea conținutului unui prov erb sau al unei zicători este strâns legată
de dezvoltarea limbajului și gândirii copilului. Ascultarea acestora îi dezvoltă
copilului capacitatea de verbalizare, îi îmbogățește vocabularul nu numai sub aspect
cantitativ, dar acesta devine și mai expresiv, mai variat și mai bogat. Tot ce este
hazliu îl atrage pe copil și va fi reținut cu mai multa ușurința. Așa că, alături de
proverbe, vor fi gustate cu plăcere de către copii și ghicitorile.
În mediile populare întâlnim ghicitorile . Ele au rolul de a pun e la încercare
istețimea și abilitatea minții. Acestea reprezină o testare a iscusinței, și a
cunoștințelor. Deși ca intenție directă sunt un joc pur, ghicitorile nu rămân străine de
stările afective ale omului, de atitudinea lui față de viață, față de lu me. Ele sunt
folosit e în cadrul activităților din grădiniță acestea dezvoltâdu -le astfel gândirea și
imaginația preșcolarilor , având asfel un rol important în îmbogățirea și dezvoltarea
limbajului acestora. Când li se prezintă ghicitoarea „Mergi cu e a, dar roate n -are,
/Nu e tren, dar șine are. /Iarna bucurii aduce, /Sus o duci , și-n jos te duce/” copiii își
vor pune mintea la contribuție , vor pune în practică informațiile acele dobândite în
activitățile de cunoaștere a mediului înconjurător și vor fi cababili să dea răspunsul
corect .
În folclorul copiilor vom descoperi acele cântece –formulă, creaț ii populare,
create de copii ce contribuie la dezvoltarea imaginației și gândirii preșcolarului.
Copii i se bucură să asculte rimele și să creeze rime. Î n acest fel, copii i se
familiarizază mai ușor cu limbajul, având astfel capacitatea de a -i stăpânii din ce în
ce mai bine semnificațiile și ajung să se elibereze de constrângerile practicilor
verbale și formale sunt și un exercițiu de memor ie, de imaginație. Preșcolarilor le

66 Negreanu, Constantin, Structura proverbelor românești, Editura Științifică și Enciclopedică, 1983

39 place cântecul melcului, „Melc, melc codobelc/ Scoate coarne bourești/ Și le du la
Dunăre/ Și bea apă tulbure/ „ sau „Cântecul curcanului” , „Mai curcane/ N -ai
mărgele/ Roșii ca ale mele” sau cântecul lunii „Lună, lu nă nouă/ taie pâinea în două/
Și ne dă și nouă/ Ție ju mate/ Mie jumate/ Nouă sănătate.67
Trebuie specificat faptul că în exercițiul de rimă, rima ș i imaginația trebuie
îmbinate cu poezia din literature fiindcă copilului trebuie să i se ofere î ntotdeauna
valori adevărate.
Primele idei re feritoare la educatia prescolară apar la marii gânditori din Grecia
Antică . Astfel, Platon preconizează educatia prescolara publică . Copiii de 3-6 ani
trebuie educați în institutii publice de că tre feme i special pregatite. El a tribuie
poveștilor, cântecelor și jocului un rol însemnat în educaț ia copiilor.
El afirma, pe buna dreptate, că prima noastra datorie este să contribuim la
formarea caracterului fiecarui copil ce ne -a fos t încredintat. Fă ră însușirea treptată și
permanentă a bunelo r deprinderi de ordine, de muncă, de sinceritate, de politeț e,
eforturile pe care le depunem pentru instruirea lor vor fi nesatisfăcă toare.
Obiectivele educaț iei pentru societate decurg chiar di n scopul i nstitutiei
preșcolare: acela de a -i pregăti pe copii pentru instruirea în scoală ș i, implici t, pentru
societate, pentru viață. Ele se realizează cu mare eficiență prin cantec, joc și povești.
Nu trebuie să uitam și nici să evităm proverbele ș i zic ătorile populare
românești.Acestea reprezintă un tezaur inestimabil de înțelepciune, ale cărui valori și
sensuri nu se sting niciodată . Proverbele constituie nu numai norme de comportare,
ci și modele de acțiune în cele mai variate împrejurari din viață , cu care omul s -a
confruntat ș i se confrunta.68
Proverbul reprezint ă o categorie de cultură orală care a cunoscut de t impuriu
înregistrarea scrisă și prin aceasta, interferențe masive cu expresii de tip similar
aparținând stilului cărturăresc. Antichitatea e ste dominată nu numai de colecții de
autor, elaborate firesc, nu cu intenții științifice, ci predominant funcționale pentru
utilizare în structura discursului, în special de tip retoric, ca element de argumentare,
pentru a fixa, transmite și impune sisteme de percepte morale, juridice sau religioase
ci și bogată în scrieri de caracter divers, în specil filozofic, dar și de factură

67 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, vol. III , București, Editur a Artemis,
1995, pag. 496
68 Kiseleff, Beatrice, Proverbe, zicători, ghicitori pentru copii , Editura Elis, București, 2002

40 religioasă, didactică, etc., sau cu adresă practică, înțesate de exprimări aforistice sau
sentențioase. Asimilările de fond trad ițional oral la nivelul acestor elaborate
cărturășești, confirmate prin conștiința asupra circulației și vechimii proverbelor (
sfaturi ale bătrânilor, care știau să dea ascultare odinioară zeilor)69, se manifestă încă
în cele mai vechi atestări scrise.70
Studiind proverbele, înțelegem mai bine universul vieții țărănești , a relațiilor
dintre oameni, creatorul anonim dovedind astfel o capacitate aparte de a ierarhiza,
filosofa și cumpăni. Ele au o mare forță de sugestie și de sinteză. Proverbele sunt
expresia raporturilor omului din popor cu lumea în care trăiește, cu viața prudentă,
fiind un reflex puternic al personalității omului, a aspirațiilor sale. Ele închid multă
experiență de viață, o sumedenie de constatări acumulate în timp și condensate la
maximum, ca urmare a experienței umane practice a obștilor sătești care le -au
zămislit. Dăinuirea lor în vreme le -a fost asigurată și de plasticitatea lor, imprimată
de formule poetice de mare expresivitate și bine cizelate printr -un lung drum al
circulației pe car e l-au parcurs.
Caracterul ,, literar ’’ al proverbelor este pus în relație cu conținutul lor
filozofic, fiind implicate și rezervate față de absolutrizarea valorii lor estetice. Pentru
N. Iorga, ,, Proverbele sau zicalele apar ca rămășițe ale unei literatu ri gnostice
ferecate în versuri care sunt adesea de o mare frumusețe ’’.
Folosirea proverbelor și zicătorilor în educația morală a preșcolarilor
reprezintă un aspect al trecerii la o nouă calitate, superioară, în învățământul
preșcolar.
Este recoamdat ca educatoarele să foloseasc ă în cadrul activităților pe care le
desfățoară proverbe și zică tori pentru că ele contribuie din la formarea
personalită tii copilului, de la c ea mai fragedă vârstă .
La copiii preș colari se pot educa prin proverbe și zicători c alități morale și
patriotice ca: cinste, hărnicie, răbdare, dragoste de muncă , dragoste de oameni,
dragoste de țară, bunătate, curaj, atitudine justă față de colegi, respectul față de cei
mari, modestie.

69 Cf. Gândirea egipteană antică în texte , București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1974, p 42
70 Gheorghe, G. Proverbele române sti si proverbele lumii romanice ,Editura Albatros, Bucure sti, 1986

41 Cercetarea proverbelor sub aspect lingvis tic se întâlnește cu interpretarea lor ca
forme de creație literară în abordările realizate din perspectiva poeticii. După I.
Coteanu, ele contituie, în raport cu caracteristicile generale ale limbajului, un mijloc
de poetizare, recunoscute ca bunuri lingv istice comune, ele circulă rapid datorită
structurii lor ritmice, rimei, atunci când este cazul, structurii lor semantice, adesea
simetrică, însușiri care le ajută să fie memorate cu ușurință.71
Functia educativă a proverbelor este realizată prin faptul că acestea spun în
mod direct ce este bine și ce este rău în viață, în legătură cu activitatea omului, cu
relațiile dintre el ș i colectivitatea în mijiocul căreia trăieș te.
Comportam entele n egative sunt semnalate de regulă mai pregnant decât cele
pozitive, pentru că din rău omul învață mai mult decât din bine. Ș i proverbul zice
“Până nu pățești nu te cuminț esti”, “Capul face, capul trage ” (se folosesc foart e des
la copiii care sunt neastâmpărați, aleargă, cad ș i se lovesc etc.).
Proverbele care se înscriu î n această regula morală reprezinta în esență o
atitudine combativă față de aspectele negative ale vieții, față de ideea de ră u.Aceasta
atitudine este prezentă și î n proverbul:” Lene ul mai mult alearg ă”. În cadrul
activităților desfățurate cu copiii preșcol ari se ivesc numeroase situații potrivite
pentru a aplica î n special proverbele.72
Proverbul: “Graba strică treaba ” se poate folosi la act ivitătile comune,
atragându -le atenția copiilor că trebuie să se gândeasca înainte de a da un răspuns la
întrebari; î nainte de a realiza un desen, î nainte de a modela obiectul cerut. Toate
acestea au avut un efect educativ deosebit asupra copiilor, fapt co nstatat î n
comportarea lor ( nu-și mai strică constructiile, se ajuta rec iproc, nu se cearta, nu se
mai îmbrâ ncesc).
Cand am prezentat povestea: “Cuvâ ntul fermecat” am tras concluzia
folosindu -mă de proverbul “Vorba dulce mult aduce” sau, la povestea “Ciripel cel
lacom” , am aratat că lăcomia aduce întotdeauna necazuri ș i am folosit proverbele:
“Unde mă nâncă unul, pot manca și doi”, ,, Oaia când se îndepartează de turmă, o
mănâncă lupii” .

71 I. Coteanu, Stilistica funcțională a limbii române , I. București, Editura Academiei, 1973, p.99
72 Gheorghe, G. Proverbele române sti si proverbele lumii romanice, Editura Albatros, Bucure sti, 1986

42 Prin proverbul “Până nu bați la ușă nu îndrazni să intri în casă ”, am format
deprinderea de comportare civilizată de a bate la ușa când întră într -o locuință .
La povestea Scufiț a Rosie le-am spus: “Ascultă sfatul pă rintesc, că altfel e rău de
tine”. Proverbul îl putem folosi și î n povestea “Puiul!” de Bră tescu -Voineș ti. La
povestea Capra cu trei iezi am folosit proverbul “Cine sapă groapa altuia cade singur
în ea “. Se pot da multe exemple ș i dacă le folosim ori de câte ori se iveș te prilejul,
sunt de o mare eficiență .
Zicătorile își au ș i ele rolul lor , contribuind la educatia morală a copiilor
preșcolari. Astfel, î n povestea “Capra cu trei iezi”, întalnim o serie de expr esii.
“Iedul cel mare ș i cel mijlociu dau prin băț de obraznici ce erau” sau “căci iedul cel
cuminte tacea molcom în horn, cum tace peștele în borș la foc”.
Aceste formulari succinte și plastice exprimă concentrat adevăruri cu
valabilitate genera la, îmbinând o largă și bogată experiența de viată, generalizată și
aprofundată de fiecar e generaț ie.
Zicători ca: “Nu vorbi neî ntrebat ” sau “Nu te amesteca nepoftit în vorba
altora ” folosite la moment ul potrivit, pot avea o influență pozitivă asupra copiilor
apropiindu -i de noțiunile elementare de bunăvoință .
În activitatea desfăș urata am f olosit proverbele și zică torile ca subiecte ale
unor activităț i, ca material co mplementar la celelalte activităț i comune sa u alese,
pentru stimular ea atenț iei copiilor, pentru concretizari, pentru concluzii, pentru
form area unor norme morale, pentru î nfrum usețarea exprimarii. Țin să precizez că
din însuș irea valorii morale a proverbebor și zicătorilor, copiii au învățat să fie
prieteni, să se ajute, să vorbeasca frumos, să fie cinstiți, să spună adevărul, să fie
perseverenți în muncă .
Proverbele și zicătorile fac parte dintr -o grupă mai mare de producții
populare pe care știința modernă a literaturii le denumește specii scurte, expr imând
într-un mod concis experiența bogată, multiseculară a poporului. Proverbele sunt
expresii literare care sub forma imaginii caută nu numai să constate o anumită
împrejurare, să adâncească înțelesul ideii la care se referă , dar să aducă și o
concluzie : ,, Bate fierul c ât e cald ’’, ,, Nu l ăsa pe mâine ce poți face azi ’’. Zic ătorile
le limitează doar să formuleze o simplă constatare : ,, A trage m âța de coadă ’’, ,, A
scoate castanele dn foc cu m âna altuia ’’. Proverbele și zicătorile exprimă cât se

43 poate de limpede concepția despre viață a poporului și au un conținut extrem de
variat și de bogat, reflectând toate compartimentele vieții sociale și individuale.
Ghicitorile reprezintă o specie aflată în spațiul investigat astăzi în regres și care
odinioară a circulat in variante de mare varietate, nelipsindu -i nici unele caracteristici
zonale. Este o specie despre care specialiștii au afirmat că se întemeiază atât de
funcția ei de cunoaștere, cât și pe efectul ei artistic. Inventarul de însușiri la care se
referă ghicitoarea este bogat și exprimă proprietățile lucrurilor și ființelor în mod
concret, nelipsind timbrul sonor, conținutul și efectil acestora.73 Universul ghicitorii
este bogat și ne exprimă legătura omului din popor cu mediul domestic, cu natura
înconjurătoare, cu cosmosul, etc. Multe ghicitori au ca obiect de ghicit ustensile
casnice : sita, lampa, ceasul, zarul de la u șă.
Ghicitoarea este o creație inspirată din universul familiar al tăranului.
Dificultățile în dezlegarea ghicito rilor rezidă în încifrările brodate în jurul noțiunii de
ghicit. ,, Două late, lăturate \ Două-nguste -ncârligate ’’ ( Foarfecele) 74. În cadrul
repertoriului de ghicitori al zonei există o categorie care au îndeplinit o funcție
ludică. Ghicitorile axate pe în trebări și răspunsuri, erau mult mai savurate în spatial
zonei, ele, bazate pe dialog, reprezentau o formă antrenantă. Ele cuprind mai multe
asociații vizând perfecțiunea unor operații sau lucruri. ,, Ce -i tri? \ La casa cu tri
ferești bine i se șade ’’. Ghi citorile reprezentau o form ă bună de verficare a
perspicacității și istețimii. Ca structură multe se evidențiază ca mici poeme în versuri.
,, Îi albastră la culoare \ Cap are, picioare n -are\ Și la tăt îi pă plăcere \ Și la mic și și la
mare ’’ ( Suta de lei) 75. Ghicitorile ca și basmele și poveștile sunt încadrate în
formule inițiale, dar și finale, o trăsătura caracteristică ghicitoarei românești.
Ghicitoarea era odinioară o specie mult performată, datorită valențelor sale poetice,
suspansul pe care îl crea până la aflarea răspunsurilor. Prin dispariția șezătorii, ca
ocazie propice performării acestei specii, ea a intrat în repertoriul pasiv, antrenând -o
astfel pe drumul dispariției.
Ghicitorile și proverbele sunt instrumente prin care imaginația, f ascinația și
curiozitatea copiilor căpăta noi dimensiuni, având efecte benefice asupra

73 Pamfil Bilțu, Maria Bilțu, Folclor din țara Maramureșului, vol II, Editura Etnologica, Baia Mare,
2006
74 Inf. Iura Maria, 79 de ani, Giule ști
75 Inf. Pop Irina, 55 de ani, Giulești

44 comportamentului copilului, dar și asupra modului în care el se raportează la cei din
jur.
Așadar , literatura cultă și folclorul copiilor are o contribuție de seamă în
educația preșcolarului, familiarizându -l cu inteligenț a poporului român și astfel
deteriminându -l să prețuiască aceste valori populare.
2.3. Povestitul ca formă de comunicare a ap artenenței
Existența prozei orale populare este leg ată, la toate popoarele, de obiceiul de a
povesti, obicei atestat din timpurile cele mai vechi. Documente istorice și de altă
natură, confirmă universalitatea acestui obicei în timp și spațiu, cum se poate
constata din bogatele date despre povestit proven ite din antichitate . Povestitul a fost
răspândit , deci, în toate timpurile și toate clasele sociale, în mediile populare, el a
constituit una din dintre formele principale de distracție și manifestare spiritual în
general, nu o distracție numai a copiilo r , deși exsită obiceiul ca bunicii să
povestească copiilor , ci mai ales a oamenilor maturi.
În folclorul nostru povestitul a fost, până de curând( și este și azi) un fenomen
viu, deși nu mai are amploarea de altădată, iar în multe locuri încep e să devină din ce
în ce mai rar pentru că oamenii care aparțineau traditional mediilor folclorice trec
treptat în alte sisteme de viață culturală, citesc literature, urmăresc prigrame radio -tv
etc.
Tradițional povestitul se desfășura la sate și chiar la orașe pe scară largă și se
împletea cu activitatea curentă a oamenilor, fiind un fenomen strâns legat de viața
cotidiană. Ocaziile în care se povestea depindeau asedeori și de modul de trai al
oamenilor din diferite regiuni. Se povestea în timpul anumitor munci și în clipe de
răgaz, duminica, iarna la șezători, la clăci, pe uliță, pe toloacă, toamna la curățatul
porumbului, iar în regiunile de munte, unde oamenii plecau la cosit, departe de sat,
seara, după terminatul muncii sau în pauza de la amia ză. Povesteau păzitorii vitelor
când se întâlneau mai mulți la un loc și ciobanii la munte. Se povestea la moară, în
cabanele lucrătorilor forestieri, la armată și în spital.
Ocaziile enumerate arată că povestitul avea o funcție importantă în vi ața
colectivităților folclorice și explică, alături de alți factori bogatul și variatul
repertoriu de povestiri al folclorului nostru. Spre deosebire de cântece și îndeosebi de

45 cântecele lirice propriu -zise, care pot fi interpretate de oricine și se cântă adesea în
grup, poveștile se spun numai de cître anumite personae, pentru că nu oricine știe să
povestească. Ca modalitate de actualizare a unor valori folclorice, povestitul constă
în retransmiterea unor mesaje constituite ca structură și cod , orientate însă, prin
adaptare, prin exigențele și receptivitatea unui grup de ascultători. 76
În general colectivitățile tradiționale, în care legăturile dintre oameni erau mai
strânse , dar și unele colectivități mai noi, cum sunt suburbiile orașelor își
recunoașteau povestitorii și îi ascultau ori de câte ori se ivea prilejul. Dacă într -o
comunitate folclorică numai anumiți indivizi erau recunoscuți drept povestitori,
existau în schimb , mai mulți cunoscători ai basmelor. Ei formau de fapt, publicul cel
mai fidel al ocaziilor de povestit, contribuind active la actualizarea discursului
narativ, atât în sensul respectării tiparelor tradiționale, cât și în determinarea
elementelor de inovație corespunzătoare gustului și receptivității lor. Prin puterea
exempl ului, povestirile au capacitatea de a influența în mod hotărâtor atitudinile
oamenilor.
Astăzi povestitul are și rosturi mai practice, legate de caracterul ocaziilor în
care se desfășoară, așa cum reiese din mărturiile povestitorilor și ale ascu ltătorilor.
Dintotdeauna, poveștile și legendele au fost metoda cea mai eficientă de a de
a învăța valori, de a împărtăși lecții de viață și de a comunica informații. Ele sunt o
invitație de a intra într -o lume a imaginației unde realul este suspendat, at enția este
concentrată și cel mic poate simți emoțiile personajelor. În plus, poveștile întrunesc
caracteristicile comunicării eficiente: sunt interactive, implică și hrănesc imaginația
și creativitatea, învață prin atracția lor, trecând ușor peste reziste nța copiilor de astăzi
de a învăța ceva nou, dezvoltă capacitatea de a găsi soluții, creează noi posibilități în
mintea ascultătorului și invită la luarea unor decizii de unul singur .77
După Arnold van Gennep ipoteza primatului genetic al legen dei față de
celelalte categorii ale prozei orale a fost larg acceptată în literatura de specialitate. În
culturile populare de specialitate, însă, legenda reprezintă o categorie principal
diferită de legenda primitivă, deși nu se poate nega existența unor indicii comune . În
folclorul românesc, ca și în cel al altor popoare europene, legenda desemnează un

76 Sevastos, Elena, Literatura populară , vol. I,II, ediție îngri jită de Ion Moanță, prefață de Ion
Alexandru, Editura Minerva, București,1990
77 Salade, D., Educația prin artă și literatură , E.D.P. 1973

46 repertoriu de narațiuni orale cu funcție predominant cognitivă. În esență ea, ea
explică un fapt real sau considerat a fi real, printr -un simbol narativ c are include, de
regulă, motive fabuloase și supranaturale. În acest sens s -a subliniat adeseori că, în
contextul culturii orale, legendele alcătuiesc mai mult o știință decât o literatură, dar
nu o știință bazată pe cunoașterea reală și raționament, ci o p seudo -știință
fundamentată pe reprezentări imaginare.78
Statutul estetic al legendei, ca specie folclorică, nu este mai puțin determinat
decât al altor categorii de proză orală. Ea nu are structura monotipică și gradul înalt
de stereotipieale basmu lui fantastic, dar este mai puternic formalizată față de basmul
animalier sau snoavă, pentru că însăși funcția ei, în contextul culturii populare, este
mai unitar definită. Sensul cognitiv al legendelor trebuie căutat nu atât în caracterul
lor etiologic, c ât în obervarea realistă a obiectelor și fenomenelor lumii
înconjurătoare sau a comportamentului uman, consemnarea unor aspecte specifice ,
cărora li se specifică o anumită semnificație.79
Tipologic, folcloriștii disting în cultura tradi țională româ nească, patru categorii
de legende80:
a. Legendele etiologice cuprind acele texte care se ocupă de crearea și organizarea
lumii. Î n ansamblul lor, nu se dezvalui e numai originea a tot ce există pe pământ,
ființe și lucruri, ci și cauzele inițiale ale parti cularităț ilor organice ale ace stora, ale
trăsăturilor ce nu țin de structura lor și ale denumirii a tot ce există în lumea
înconjuratoare.
b. Legendele mitologice cuprind aparițiile, existențele și lucrurile suparnaturale,
înfațișâ nd o lume de fantasme.
c. Legendele religioase înfațiș ează figurile biblice, sfinții și sărbă torirea lor,
obiceiuri și sărbă tori legate de alte zile precise ca și sărbătorirea unora dintre zilele
săptămâ nii.
d. Legendele istorice sunt o oglindire a trecutului , uneori povest iri de spre lucruri
petrecute, aș a cu m au fost preluate de la înaintași, bazate pe amintiri sau pe

78 Ruxăndoiu, Pavel, Folclorul literar în contextul culturii populare românești , Editura Grai și suflet
– Cultura nați onală, București, 2001
79 Duțu, Alexandru, Cărțile de înțelepciune în cultura românească , Editura Academiei
Române,București, 1972
80 Cf. Ov. B ârlea, Mică enciclopedie a poveștilor românești , București, Editura Științifică și
Enciclopedică, 1975, p 221 -224

47 închipuirea faptelor descrise . De cele mai multe ori aceste întamplari au și un nucleu
veridic, deși nu se indentifică cu istoria. Vorb esc despre figurile istorice – în mica
masură despre personaje istorice strai ne, despre figurile istorice naționale, haiduci ș i
căpetenii de ră scoale, dom nitori, figuri feminine ce au rămas în istorie, personaje
locale și diferite alte întâmplări care zugră vesc trecutul.81
În legendele populare românești ca și în alte spații culturale soarele și luna sunt
simboluri frecvente, contextualizate, însă, în enunțuri narative diferențiate și fiind
purtătoare de semnificații de asemenea diferențiate, chiar dacă numai prin nuanțe.
Literatura pentru copii este un gen care nu se adresează doar copiilor, ci și
adolescenților. Începe cu literatura populară, cu basmul și cu poveștile – cele mai
îndrăgite specii literare din literatura pentru copii – și continuă cu legenda, snoava,
apoi cu creațiile lirice, populare și culte, cu povestiri și romane cu tematici dintre
cele mai variate. Acest gen de literatură are o valoare etică, prezentând aspectele
vieții în complexitatea ei, oferă modele de viață sau, dimpotrivă, exemple negative pe
care micii cititori trebuie să le ocolească.82 Oricât de simple și ușoare ar părea aceste
povești, ele nasc în copii, fără îndoială, dorința de a fi asemănători cu cei buni care
ajung fericiți și în același timp se naște în sufletul lor teama de nenoroci rile ce li s -ar
putea întâmpla dacă i -ar urma pe cei răi. (Charles Perrault )
Cărțile de povești cu ilustrate au un rol important în educația și în activitățile
de zi cu zi ale copiilor, ele ajutând copiii să -și dezvolte personalitatea, gândirea,
atenția, imaginația, limbajul și să descopere lumea minunată a cărților. După o logică
simplă, o planșă cu desene însoțită de text va ajuta copilul să facă o corelare între
imagini și mesajul textului, să descopere relația dintre pagini, dintre personaje.
Astfel, poate învăța și afla despre animale, plante, eroi de poveste, obiecte cu care în
mod obișnuit nu intră în contact, peisaje și alte lucruri care îl ajută să cunoască și să
facă mici corelații privind mersul lucrurilor în natură și în lumea înconjurăt oare.83
Literatura pentru copii are marele dar de a te face să te întorci (cu mintea
doar, din păcate) în anii ce ți se par demult apuși, când ți se părea ceva absolut
normal că personajele cărților vorbeau cu animalele și plantele, iar viața era împărțită

81 Ruxăndoiu, Pavel, Folclorul literar în contextul culturii populare românești , Editura Grai și suflet
– Cultura națională, București, 2001
82 Birch, A., Psihologia dezvoltării , Ed. Tehnică, București, 2000
83 Bratu, B., Preșcolarul și literatura , E.D.P., B ucurești, 1977

48 între Bine și Rău, totul era alb sau negru. Copilăria noastră a fost presărată de basme
și povești cu Feți Frumoși deștepți și atotputernici și Ilene Cosânzene ’’la soare te
puteai uita, dar la ele , ba’’ sau la polul opus mame vitrege rele și fără inimă.
S-a constatat că un copil care are încă de mic o carte de povești în mână va fi
curios să cunoască acea carte, să îi vadă imaginile, iar apoi, pe măsură ce crește, să
citească poveștile și să evadeze în lumea lor. La vârsta preșcolară, efectele educative
realizate prin creațiile literare se opresc mai mult la însușirea noțiunilor morale și
sensibilizarea vieții afective a copilului. Tot legat de afectivitate s -a observat că
succesul literaturii la preșcolari este asigurat prin puternica încărcătură afectivă a
textului. 84
Lectura basmelor și poveștilor prezintă o deosebită importanță educativă și
prin reliefarea calităților eroilor, care constituie pentru copii modele demne de urmat.
Să vedem cum se aplică această idee celor două cărți despre care vorbeam mai sus.
Una din principalele învățături este tăria de caracter. Din punct de vedere
moral, copilul apreciază cu mai multă ușurință și obiectivitate conduita altora decât
propria lui comportare. Înțelege mai ușor ce este “bine” și ce este “rău” din
comportare a altora decât din propriile sale fapte.
În acest sens, un rol însemnat îl au exemplele pozitive arătate copiilor la
momentul oportun. Adresându -se emoției celor mici, creațiile literare le câștigă
sufletul oferindu -le eroi cu fapte și calități morale deo sebite cu care copilul se
identifică de multe ori, luându -le ca model. Din cărțile cu basme si povești, copiii
învață să fie curajoși și dârji, perseverenți și hotărâți, modești și harnici, cinstiți și
drepți, învață să fie prieteni adevărați, iar morala d in poveste contribuie la formarea
normelor de conduită socială.85
Făt Frumos, personajul principal al basmului lui Petre Ispirescu, apare aici ca
un învingător de monștri. Deși are doar 15 ani, este foarte curajos, hotărât și plin de
inițiativă. El își îngr ijește singur calul, își asumă responsabilitatea pentru faptele sale
și, mai ales, indiferent de obstacolele întâlnite pe drumul spre obținerea tinereții fără

84 Eva Monica SZEKELY, “ Literatura pentru copii și tineri ”, Editura Universității “Petru Maior”,
Târgu – Mureș, 2006
85 Claparede , E. – Psihologia copilului si pedagogia exp erimentală E.D.P., București 1975

49 bătrânețe și vieții fără de moarte, nu renunță, nu se lasă bătut, ci înfruntă
impedimentele plin de vitejie. Este cea mai bună lecție cu care se poate alege un
copil aflat în perioada învățării, când creierul său absoarbe orice informație ca un
burete: viața trebuie trăită așa cum este ea, trebuie să fii curajos, hotărât și să faci
ceea ce îți place și îți dorești.
O altă lecție importantă este responsabilitatea față de animale. Fie că este
vorba despre calul năzdrăvan (în Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte ), fie
că vorbim despre cațelușa pe care a îngrijit -o fata moșului din Fata moșulu i și fata
babei de Ion Creangă sau de motanul din Motanul încălțat de Ch. Perrault, copiii
învață că animalele nu sunt doar o simplă distracție. Necuvântătoarele cuvântă, își
exprimă sentimentele și durerile și astfel îi fac pe copii să empatizeze cu ele. Tinerii
cititori descoperă că animalele trebuie îngrijite (la început, calul este răpciugos și
bubos și slab , dar îngrijit de Făt Frumos, se transformă, îi apar patru aripi. Animalele
se dovedesc a fi extrem de recunoscătoare față de noii lor stăpâni, scă pându -i din
primejdii și ascultându -le și respectându -le dorințele.
Când eram mici și ni se spuneau povești, era întotdeauna simplu să înțelegi
lupta dintre Bine și Rău, dintre Lup și Scufiță, dintre Fata cea Bună a Moșului și cea
Rea a Babei. Cea mai cunoscută clasificare a personajelor din basme și povești
divizează personajele în pozitive sau negative. Se constată că nu există o categorie a
personajelor intermediare, iar explicația rezidă în concepția populară conform căreia
între bine și rău nu se află nimic. Așadar, victoria va fi întotdeauna de partea binelui,
iar finalul fericit este obligatoriu în povești, altfel acestea și -ar pierde autenticitatea.
La vârsta copilăriei, poveștile și desenul sunt principalele mijloace de exprimare
a vieții afective a copilului. În această etapă de vârstă se fixează principalele valori și
modele de viață, iar copilul se identifică cu personajul care corespunde cu modelului
educațional existent.Personajele din basme ne însoțesc în anii copilăriei și ne o feră
modele pe care se le urmeze în viața adultă.86
Poveștile joacă un rol foarte important din punct de vedere educativ. Prin
intermediul poveștilor, copilul descoperă lumea și se poate plasa în situații de viață în
afara contextului familial. Prin luptă dintre bine și rău și situațiile conflictuale

86 Bratu, B., Preșcolarul și literatura , E.D.P., București, 1977

50 întâlnite, copilul învață strategii de viață, descoperă consecințele unor fapte și
atitudini și își însușește comportamente sociale pozitive.Fără a fi obligat să treacă
printr -o experiență negativă, copil ul poate învăța astfel să descopere lumea din jur,
oamenii și modul în care aceștia acționează în diferite situații de viață. Multe dintre
poveștile pentru copii semnalează la nivel metaforic lupta dintre bine și rău,
identifică principalele tipologii comp ortamentale, precum și modul în care anumite
situații concrete d e viață își pot găsi rezolvarea.
Așadar, rolul literaturii pentru copii este de a educa, de a da o lecție de viață.
Copiii trebuie să învețe din faptele și greșelile altora, vor avea toată v iața de adult la
dispoziție să învețe din propriile greșeli.

2.4. Jocul și jucăriile – – forme de descoperire și de învățare a
devenirii și întemeierii
Jocurile copiilor se înscriu în ceea ce putem numi folclorul copiilor care este un
produs spe cial ce se manifestă în forme proprii. Jocuriile copiilor au fost în atenția
cărturarilor români încă din secolul trecut și au continuat să exprime intersul
cercetătorilor și pe parcursul secolului nostru87.
Jocurile copiilor, multe dintre ele sunt expresia unor manifestări spontane de
multe ori pornite dintr -un ,, inconștient’’ și poate că analizate din această persectivă
pot duce la ipoteze surprinzătoare atunci când ne referim la ,, copilaria popoarelor ’’.
Mai aproape de noi și cu alte instrumente de investigare, mergând totuși pe tradiția
transilvană, I. Mușlea va îndemna spre culegeri sistematice în domeniul jocurilor
noastre copilărești ’’.88 Acestea mențin trăsăturile jocului public, manifestare
tradințională existent în toate culturile lumii, ad aptându -i regulile și modul de
desfășurare la particularitățile vârstei.
Printre însușirile jocului de copii, în afara caracterului syncretic, cercetătorii
remarcă atașamentul la regulă din partea jucătorilor, respectful pentru canon, care nu
exclud totuși o diversitate tipologică de la o etnie la alta sau în cadrul aceleași culture
naționale. Dacă prin joc și cant copilul ia contact cu mediul înconjurător și cu zestrea

87 Petre Ispirescu, Jucării și jocuri de copii , Sibiu, 1885 ; Alexandru Bogdan , Cântece și jocuri de
copii , Brașov, 1905
88 I. Mu șlea, Problema jocurilor no astre copilărești , în cercetări etnografice și de folclor , II,
București, 1972 ;

51 spiritual a strămoșilor, atunci probabil că tocmai această atmosferă de o extre mă
arhaitate emanate de producțiile și manifestațiile sale ludice atinge straturile
profunde ale sensibilității adulților. Gesturile, obiectele manipulate, ca și cuvintele
din care erau compuse textile din jocurile de copii aveau cândva un character
ințiat ic,ele erau distanțate la maximum posibil de codurile comunicării obișnuite și
făcând parte dintr -un limbaj cu valențe sacrale.
În cazul copiilor, jocul reprezintă o activitate fundamental. Nu trebuie, uitat, de
asemenenea, că există o serie de activități mature de mare effort și complexitate, cum
sunt îndeletnicirile artistice unde granițile dintre liberate și necessitate, utilitate și
gratuitate sunt extreme de labile . Cum cea mai mare parte a jocurilor tradiționale
aflate astăzi în repertoriu l copiilor conțin reguli de o mare complexitate logică și
operațională, care nu puteau fi inventate de o minte infantile, trebuie să admite,
ipoteza elaborării lor de către o inteligență matură.
Jocul este un stadiu firesc și obligatoriu în dezv oltarea copilului, necesar
exersării funcțiilor fizice și psihice.89 Cu toate acestea, în jocurile sale, copilul
inventează foarte puțin. El urmează, de cele mai multe ori, niște modele rigide. Tinde
să facă mereu ceea ce a mai făcut o data. Repertoriul fol cloric al copiilor cuprinde,
desigur, și unele producții infantile propriu -zise, jocuri și cântece inventate de copii
pentru uzul copiilor.
Jocurile copiilor oferă argumente și mărturii incontestabile ce vin în sprijinul
recunoașterii unității cu lturale de profunzime a omenirii și caracterului universal al
categoriilor fundamentale care modelează gândirea și simțirea umană. Marele
etnomuzicolog roman Constantin Brăiloiu descoperea în cântecele și formulele de
joc ale copiilor un ritm infantile un iversal, apropiat de muzică însă fără să o implice
prea mult. Desigur in afara unor jocuri răspândite pe toate continentele lumii există și
forme ludice infantile cunoscute numai în anumite țări, regiuni sau chiar localități.
În primul volum din I storia literaturii române90, Emilia Comișel elaborează
capitolul ,, Folclorul copiilor în care include și jocurile și jucăriile copiilor. Autoarea
constată că : ,, Folclorul copiilor constituie un gen de sine st ătător care însoțeșye pe
copil în toate manif estările, dezvoltându -se de -a lungul secolelor în strânsă legătură
cu jocurile lor și cu educația care o primeau în familie. Natura și funcția social –

89 Ivan Evseev, Jocurile tradiționale de copii , Editura Excelsior, Timișoara, 1994
90 Emilia Comișel, Istoria literaturii române , I, Editura Academiei R.P.R., București, 1964

52 artistică a genului au necesitat o structură literar muzicală proprie, potrivit gradului
de dezvoltare psi hică a copilului ’’.
Consider ăm folclorul copiilor, respectiv jocurile de copii ca foarte vechi. Ele s –
au transmis din generație în generație. Au fost supuse fenomenului mutațiilor de
sens și de funcționalitate care au acționat în diferite mom ente ale epocilor istorice ,
atunci când s -au propus marile ,,rupturi ’’. Produc țiunile folclorice ale copiilor aduc
în contemporaneitate relicte ale unei vieți culturale și spirituale străvechi , care s -au
pierdut demult și nu se ai regăsesc în viața adulț ilor, de aceea ele sunt foarte
importante pentru studiul comunitățlor rurale din perspectivă etnologică. Unele
jocuri de copii,, sunt ca cimiliturile,poezii enigmatice ’’. Gheorghe Vrabie consider ă
că: Sensul lor ascuns nu e de domeniul metaforei ori a al tor mijloace de exprimare
artistică,ci al unor cuvinte cheie , ori versuri semnal care au rostul să declanșeze
anumite mișcări ; sunt jocuri de cubinte cu structur ă specială.91
Că jocurile copiilor aduc în contemporaneitate relicte ale unei vieți spirituale
demult dispărute o dovedesc și colindele copiilor pe care profesorul Mihai Pop le
descrie ca : ,, scurte, vestesc sărbătoarea, urează belșug la nuci, viței, porci, etc și cer
în versuri pline de haz darurile cuvenite: alune, mere, pere,colaci, et c, ba mai mult,
atunci când colindă copiii în unele părți ale Olteniei și în Transilvania, atingeau cu
bețe sau nuiele stâlpii porților, ușorii ușilor de la garduri și hambare , grinda casei și
scormoneau în cărbuni pentru a aduce noroc și belșug.92 .
În Maramureș s -au ocupat special de culegerea jocurilor de copii învățătorul
Vasile Anania și Lenghel Petre Izanul. Unul din cei doi harnici culegători de folclor
din Maramureș, respectiv învățătorul Ananie încearcă o clasificare a jocurilor după
locul de desfășurare a acestora în :
A. Jocuri simple care se desfășoară în casă, descriind 19 asemenea jocuri
B. Jocuri simple care se desfășoară afară : în curte, în grădină, la râu sau pe uliță
În continuare voi da câteva denumiri ale acestor jocuri . A stfel din categoria
celor care se joacă în casă amintim : ,, De -a merge goga peperete’’, ,, De -a pițigaie,

91 Gheorghe Vrabie, Folclorul – obiect principii, metodă, categorii, Editura Academiei R.P.R.,
București, 1970, p. 298 -299;
92 Mihai Pop, Obiceiuri tradiționale românești , București, 1976, p.40

53 gaie’’, ,, De -a mâna moartă ’’, ,, De -a face m ămăligă la urs ’’, ,,De -a mama și de -a
tata’’.93
Câteva jocuri care se întâmplă în afara casei , a stfel: ,, De -a caii’’, ,, De -a
trânta’’, ,, De -a hoțul’’, ,, De -a tupul’’, ,, De -a dracul’’, ,,De -a primarul’’, ,, Jocul cu
pietricele’’, ,, De -a mingea’’, ,, De -a lupii și oile . În continuare voi enumera câteva
din jucăriile tradiționale ale copiilor di n Maramureș : măturile și scaunele din casă,
mânuțele și piciorușele copiilor mici, roșteiele din fereastră, cozile de păpădii,
mătase de porumb din care se fac mustăți, barbă, peruci, cununițe de flori, păpuși din
cânepă, picioroange, tilincă, fluier din soc, mingea din par de vacă sau cal.
Putem vorbi despre următoarele categorii de jocuri :
 jocuri a le feti țelor și jocuri ale băieților;
 jocuri de imitație a unor vietăți, insect, animale;
 jocuri care iau in derâdere defecte corporale, verbale, vestimantare ;
 jocuri sportive;
 jocuri ce se pot constitui în rituri de inițiere ( ,,De -a femeia gravidă’’ ,
,,De-a înțărcatul, alimentatul și adormitul copiilor ’’, ,,De -a mama și
tata’’,dar și inițiere în demnități – ,, De -a primarul ’’, ,, De -a
petreceania’’, ,, De -a nunta’’, ,, De -a împăratul ’’, ,, De -a țara’’);
 jocuri sportive și de îndemânare;
 jocuri din viața domestică;
 jocuri de iscusință și inteligență;
Și jucăriile sunt de o mare varietate și aproape în totalitatea lor sunt fie
confecțtionate de către copii, fie preluând diferite obiecte de uz gospodăresc sunt
transformate în jucării sau chiar luate din natură. Vasile Ananie când se referă la
copii constată : ,,copiii încep să se joace încă din leagăn sau din trăsurică, singuri cu
mânuțele și piciorușel e proprii ca si pisicuțele cu lăbuțele și cu codițele lor, mai
traziu când ajung mai mărișori se joacă cu mânuțele sau cu piciorușele frățiorilor sau
surioarelor mai mici decât ei, legănându -le sau lovindu -le de -olaltă, zicând : ,,una
mami, dou ă tatii’’. Du pă ce au învățat să umble se joacă cu tot ce văd în casă și pe
afară : cu m ătura, cu scaunele, cu farfuriile, cu ceștile, cu lingurile, cu roșteile de la

93 Vasile Ananie, Din jocurile și jucăriile copiilor de pe la noi , manuscris dactilografiat, 69 pagini ;
Lenghel Petru Izanu, Jocuri de copii din Maramure ș, manuscris dactilografiat

54 ferestre, cu coceni de cucuruz, cu lemnele tăiate pentru foc, cu fructele, cu frunzele și
cu florile ’’.
O clasificare func țională ar fi :
 jucării care derivă din obiecte de uz casnic;
 jucării provenite din diferite fructe și legume,flori de câmp;
 păpuși confecționate ad -hoc( cocean de porumb, resturi de textile, etc.);
 instrumente muzicale : cetera, doba, t ilinca, fluierul;
 jucării confecționate pentru sport : săniuța, picioroangele, patinele din lemn;
 arme, jucării : arcuri cu s ăgeți,pușca de soc;
 cărucioare miniaturale, etc.
Jocurile și jucăriile copiilor apar încă din faza când copiii se joacă cu propriile
mânuțe și piciorușe și se continuă pe toată perioada copilăriei până în adoleșcență,
când acestea capătă alte conotații și care în majoritatea lor implică inițierea. Jocurile
copiilor au și caracter formativ, dar mai ales ele dezvoltă fantezia c opiilor, pun în
evidență inteligența și capacitatea creatoare. Un rol deosebit îl au în a stimula curajul,
voința și încrederea în propriile forțe și calități.94
Jucăriile sonore sau muzicale, de o extremă varietate în lumea ludicului
infantil, su nt prelungiri sau relicte ale instrumentelor miraculoase, încărcate cu puteri
magice, din basmele, legendele și ceremoniile tradiționale.
Un număr impresionant de rituri arhaice presupun în mod obligatoriu
producerea unor sunete stridente sau un acompaniament muzical adecvat, având o
funcție dublă : izgonirea duhurilor malefice și stimularea forțelor creatoare ale naturii.
Strigătele, larma, bătăile de tobă sau toacă, pocniturile din bici, slobozirea focurilor
de pușcă, tragerea clopotelor și o se amă de alte manifestări sonore care însoțesc
alaiurile mascaților în sărbătorile de iarnă sau primăvară sunt destinate să instituie un
adevărat ,, cordon de protecție ’’ împotriva invaziei forțelor haosului.
Mingea a fost și a rămas una din cele mai răspândite jucării de pe glob, jocurile
tradiționale cu mingea fac parte din patrimoniul cultural al popoarelor străvechi și
noi, prezentând o mare varietate de forme naționale și zonale. Unele dintre el, în
urma unor modificări succesive, au intrat în ludoteca jocurilor sportive

94 Mihai Dăncuș, Obiceiuri din viața omului din Maramureș, Nașterea și copilăria , Cluj Napoca,
Editura Dacia, 2009, pag. 394

55 internaționale. În Ardeal, mingea se mai numea și pilă, iar modul ei de confecționare ,
la sfârșitul secolului trecut, seamănă cu un adevărat ritual. ,, Pila ’’ o f ăcea din păr de
vacă ori de cal, pe care îl strangeau vara când năpârleau vitele.
În continuare voi descrie câteva din jocurile copiilor pe care le jucau în trecut
și care se mai practrică și acuma.
De-a pițigaia, gaia
Explicația jocului : Prin acest joc pomenit și de Ion Creangă în ,, Amintirile ’’
sale , ii prindea unul dintre copii, cu primele două degete, pielea de pe dosul palmei
unui alt copil din casă, ca și când i -ai ciupi -o. Acesta -i prindea în același fel pielea de
pe mâna celui care i -a prins -o pe a sa. Al treilea copil îi prindea pielea de d easupra
palmei copilului al doilea, iar un al patrulea, dacă intra în joc i -o prindea pe a lui în
același fel. Prinși cu mâinile astfel, unele de altele, le ridicau în sus și le coborau în
jos toți, incet de mai multe ori strigând95:
,, Pițigaie, gaie
Ce-ai pus în tigaie?
– Un picior de oaie
– Cine ți l -o dat?
– Popa din Bedeu
-M-am speriat rău. ’’
De-a mâna moartă
Explicația joclui : Prin acest joc era p ăcălit cel mai micuț și mai naiv din casă astfel : îi
spunea un frățior mai mare acestuia să -și lase mân a moartă, la dispoziția lui, fără să
reacționeze cu ea nici intr -un fel. Acesta ii mișca mâna în sus și în jos, apoi de
câteva ori și -l lovea pe urmă cu ea, pe neașteptate, peste frunte, spunându -i râzând că
s-a lovit cu mâna proprie.96
De-a mama și tata
Explicația jocului : Imit ându -și părinții sau pe vecinii lor, fetițele se joacă ,, de -a
mama ’’ și numai cu păpușile pe care le îmbracă, le culcă și le leagănă ci și cu
frățiorii și surorile mai mici, cu care procedează la fel. Ele se joacă însă cu frățiorii
lor uneori și ,, de -a mama și tata ’’. Fr ățiorul care acceptă rolul de tată, vorbește

95 Pop Irina, 51 de ani, Giulești
96 Pop Vasile, 88 de ani, Giulești

56 imediat mai gros, mai autoritar și începe apoi să se radă pe barbă cu un brici făcut
dintr -un bețișor rupt pe jumătate, sau se apucă să taie lemne cu ferăstrăul închipuit și
uneori frecând o bucată de lemn de alta.97
De-a trânta
Numărul jucătorilor
Sexul : băieți
Vârsta : 6-12 ani
Locul: o pajiste în grădină
Anotimpul : prim ăvara, vara și toamna
Explicația joclui : Se agață doi băieți, unul de altul prinzâdu -se cu mâinile cruciș
peste umărul și pe sub mâna celuilat, cu piepturile lipite și zvârcolindu -se la dreapta
și la stânga, fără să -și pună unul altuia piedică cu picioarele ,, ca să fie luptă dreaptă
de la Dumnezeu lasată’’ încearcă fiecare să să -l trântească pe celălalt jos . Cel trântit
de trei ori, una după alta este socotit învins.98
De asemenea, copii se mai jucau cu bețișoare, coarda, pietricele, iar pietricica
cu care se jucau la șotron se numea „paia“, în timp ce un alt joc se numea „De -a Puia
Gaia“, un fel de „hoții și vardiștii“ în varianta de la oraș.
Jocurile erau jucate și în funcție de perioada anului. Astfel, de Paște se juca
„Azi se lasă sec“ (de Păresimi), miercurea de Paști de juca „câtu mâții“, iar joia de
Paști se juca „tocoanele“. Copiii nu ratau nici un prilej de a se juca, astfel, ei aveau
chiar și jocul „de -a priveghiul“.
În ziua de Florii, copiii își confecționau tilinci din coaja smicelor de salcie,
corn sau bucium din coajă de salcie, vioară din coceni de porumb sau muzicuțe din
foi de ceapă.
Joaca e o activitate firească pentru orice copil. Ea le oferă copiilor multe
ocazii de a învăța și de a se dezvolta pe plan fizic, intelectual și social. Dacă am
considera joaca munca unui copil, atunci jucăriile ar fi uneltel e, iar o unealtă
adecvată îl poate ajuta pe copil să -și îndeplinească bine munca.

97 Mihai Dăncuș, Obiceiuri din viața omului din Maramureș, Nașterea și copilăria , Cluj Napoca,
Editura Dacia, 2009, pag. 394
98 Lazăr Maria, 71 ani, Giulești

57 Copilăria, cu jocurile sale, este cea mai frumoasă perioadă a vieții, iar
amintirile din copilărie nu pot fi separate de jocurile la care participau copii din
acelaș i sat sau cartier, în orașe.
Amintirile lui Creangă sunt considerate amintiri ale copilului universal, jocul
fiind lumea pe care tovarășii de joacă o țes în jurul lor.
O hartă a copilăriei poate fi descrisă în funcție de jocuri. Acest ea se regăsesc
pe toate continentele și în toate timpurile. Dacă în trecut copiii se jucau cel mai
adesea împreună, acum aceste jocuri de societate se restrâng și din ce în ce mai mult
teren câștigă jocurile pe calculator, în lumea virtuală.
III. CONTEXTE ALE ÎNVĂȚĂRII ÎN MEDIUL
TRADIȚIONAL
3.1.Sezatoarea
Șezătoarea constituie poate cea mai veche și continuă formă de manifestare
culturală, intrată, prin tradiție, în viața satului românesc, fiind declarată în trecut
obligatorie (șezătoarea literară), parte integrantă a instrucției în școlile de adulți.
Prin intermediul lor se urmăreau mai multe obiective: ridicarea nivelului cultural al
participantelor, realizarea unei activități practice de interes economic (împletit,
tors, cusut etc.), întărirea spiritului de solidaritate necesar pregătirii atmosferei
favorabile unirii țăranilor în cooperative economice și în tovărășii, organizarea
plăcută a timpului liber etc.99
Șezătorile aveau în programul lor și numeroase elemente distractive și
moralizatoare, manifestă ri artistice organizate: grupuri vocale și recitări, teatru
sătesc, hore, cântece la diferite instrumente etc.100 Întocmirea programului era o
sarcină a cadrelor didactice, cărora li se recomanda să respecte cerințele
principiului accesibilității: “bucățile care se dau sau care se citesc la șezători
trebuie să fie mai întâi de toate pe înțelesul sătenilor” , al gradării: “cele dintâi
șezători trebuie să cuprindă numai bucăți hazlii și plăcute și numai cu încetul să se
amestece și câte ceva folositor și de int eres”  și al adaptării la necesitățile locale

99 D.C.Amzar, Sociologia sezătorii, īn Arhiva p entru Știință și Reformă socială IX, 1930 -1931,
100 Nicolae Bot, Sezătoarea īn Zona Năsăudului, īn Anuarul Muzeului etnografic al Transilvaniei pe
anii 1965 -1967

58 ale satului, la cerințele și preocupările țăranilor. Astfel că, datorită eforturilor
depuse și bunei organizări, șezătorile au reușit să adune de la an la an un număr tot
mai mare de participanți.

Organizarea sezătorii ținea seama de condițiile gospodăriei. Evident,
pentru că ea se prelungea în noapte era bine ca în casa de sezătoare să nu trăiască
bătrâni, bolnavi sau copii prea mici. Locuința trebuia să fie suficient de
încăpătoare și plasată oport un față de vecini pentru ca petrecerea să nu deranjeze
pe nimeni atunci când se prelungea după miezul noptii.101
Un motiv de a deveni gazdă putea fi și grija pentru fiii sau fiicele
necăsătorite care era preferabil să își petreacă serile acasă, sub s upraveghere,
astfel încât să nu poată păți nimic rău. „Se țineau sezători în casele unde erau fete
și feciori pe care părinții preferau să -i țină lânga ei, cu vecinii și cei dragi, decât
să-i lase să hoinărească prin sat . 102
La sezători participau fete de măritat, feciori de însurat, bărbați, neveste,
bătrâni. Transferul de valori între generații are loc prin participarea unor oameni
aflați pe paliere de vârstă diferite. Excluși sunt doar copiii și bătrânii pe care
activitate a nocturnă i -ar deranja.

101 Inf. Lazăr Maria, 71 ani, Giulești
102 Valer Butura, Cultura spirituală romānească , Ed. Minerva, București, 1992,

59

În sezătoare aveau loc activități productive legate în special de
confecționarea îmbrăcămintei, prelucrarea lânii sau cânepii. În primul rând
sezătoarea este pilej de comportare și de muncă în grup, de dovedire a priceperii
și hărniciei fetelor .

Sezătoarea se organiza apoi pentru caracterul ei de petrecere, fiind prilej de
întâlnire a fetelor cu feciorii.” Sezătoarea avea funcția de a oferi cadrul întâlnirii
și comunicării între tinere cupluri ca re se simpatizau . pregătire a căsătoriei.

60

La jocurile sezătorii participă toți cei prezenți. Jocurile sunt animate de
erotism constituindu -se în etape ale căutării și alcătuirii cuplurilor de feciori și
fete. N.Bot descrie câteva jocuri ca: Fântirea, Maimuțele, Cotca, Matahui a, De -a
Hotu și Pedepsitu, Stupul de Albine, Ascunderea Acului, Găina Beată, Puricele,
Nunta, Capra, De -a Caii, Moara, etc.
Sezătorile sunt prilejuri de armonizare a relațiilor interpersonale prin muncă
și joc. Animozitățile care ar putea evolua spr e conflicte sunt estompate și
resorbite prin jocuri de rol care declanșează râsul și buna dispoziție. Ironia,
păcăleala, strigăturile sunt instrumente de convertire a tensiunilor interpersonale
în fapte artistice.103

103 Dumitru Pop, Între obiceiurile calendaristice și cele legate de vârstele omului , în vol. Studii și
comunicări , Asociația Folcloriștilor și Etnografilor din județul Sibiu, Sibiu, 1982, p. 11.

61 Postul Cră ciunului este așteptat de către feciorii și fetele din sat pentru
frumusețea obiceiurilor de sărbatoare prilej de întîlnire a fetelor cu băietii. La
șezători participă fete si femei mai tinere. Aici se lucrează: torc, rășchiază,
croșeteaza, brodează cămăși, trag cânepa prin h rebdincă, urzesc, țes, fac țevi. O serie
de practici magice se executau în șeză tori pentru a aduce feciorii doriți. Astfel, se
puneau pietre î n soba de jar, după ce erau fierbinți se scoteau afară și se urinau pe ele
ca să le vină mai repede șezătorenii. D e aici a rămas vorba și astazi, când un băiat se
grabește să plece de acasă părinții ii spun:
,,Iară ți -o înfocat piatră d e n-ai pristuială să stai acasă ’’
Era obiceiul să se ia o sita, se așezau două fete î n spatele celeilalte și
rostogoleau sit a de la una la alta printre picioare ro stind:
,, Turduluc butuc,
Pe cine s -aduc?
Pă Ionu Ioanii Pacurarului ’’104

O altă practică in teresantă este ca fetele să formeze un cerc, ținând fiecare în
mână câte o mătrăgună spunâ nd:
,,Mătrăgună, doamnă bună
Mărită -ne într -o lună.
De nu -n asta -n ceielaltă
Mărintă -ne dupăolaltă

104 Inf. Iura Maria, 79 de ani

62 Că dacă ni ’ mărita
Te-om cinsti te -om lăuda ’’ 105

Tot la șezătoare, noaptea , cand era lună nouă, fetele ieșeau afară ș i se uitau cu
ochii ațintiți la lună descântâ nd:
,,Crai luna nouă
Cei tineri să mă iubească
Cei bătrani să mă cinstească’’106
În șezătoare feciorii duceau uneori bautură, jucau cate o î nvartită pe
acompaniament de fluier. Aici se învațau colinde și cântece. În șezători se î ntemeiau
familii care de cele ma i multe ori se familiarizau cu î ntemeierea unei familii.

105 Inf. Pop Irin a , 55 de ani, Giulești
106 Inf. Iura Maria, 79 ani, Giulești

63 Dacă feciorii și fetele î nvățau colindele in șe zătoare, ,,coconii ș i cocoanele,,
se adun au la locuința unuia dintre ei și aici sub supravegherea ș i îndrumarea
părinților învătau colindel e pentru sărbătoarea Crăciunului. 107
Șezătoarea se organiza la una sau mai multe case din sat, de obicei iarna. Se
făcea pentru torsul lânii, a cânepii, dar și pentru cusut și brodat cămăși, croșetat etc.
La șezătoare participă în general numai femei și mai ales fete, la care vin feciori, care
prin glumele, veselia și jocurile lor fac ca timpul să pară că trece mai repede. De fapt
șezătoarea continuă până la miezul nopții. Pe lângă jocuri, glume și cântece se
discută și se comentează toate noutățile din sat.
Câteva jocuri specifice șezătorilor:
Fetele recurgeau 108la tot felul de metode pentru a -i aduce pe feciori la
șezătoare. Ele strigau feciorii, torceau și strigau în același timp:
“Eu nu torc, îndrug
Pe feciori să -i aduc
Că de n -or zini
Boala cea rea i -a “stropși”
De n -or pleca, boala i -a călca!
Șoareci în cioareci!
Furnici în opinci.
Mintenaș să sii aici
Să n-aibă “apocluială
Până n -or zini în ia sară”. 109

107 Inf. Pop Vasile, 88 ani, Giulești
108 Inf. Pop Ileana, 85 ani, Giulești
109 Inf.Iura Maria, 79 ani, Giulesti

64

Când veneau feciorii fetele legau ulița cu firele de fuior care s -au tras din
caier și opreau fecio rii – ca să vină la ele să nu meargă la altă șezătoare. Feciorii
furau fusul fetelor pentru ca acestea să -i petreacă până în tindă, unde în schimbul
fusului trebuia să obțină un sărut. Uneori feciorii le ungeau pe fete cu “șteregie”
(funingine) când se înt orceau din tindă (în tindă fiind hornul).Târziu, după miezul
nopții șezătorile se încheiau, fetele mergând acasă, de cele mai multe ori conduse de
feciorii cu care au legat simpatii și prietenii. 110
Șezătoarea nu este un obicei specific românilor ; ea se întâlnește pretutindeni
unde satul ca tip specific de viață socială, este înca viu.
Șezătorile reprezintă un mijloc complex de educație, acestea familiarizându -i
pe copii cu elemente de folclor, contribuind astfel la dezvoltarea dragost ei pentru
tradițiile populare, le dezvoltă dragostea pentru frumos, pentru armonie, le cultivă
rabdarea, stăpânirea de sine, spiritual de echipă. Datinile și obiceiurile populare ne
reprezintă si constituie o adevarată,, valută’’ a țării noastre, apreciat ă în lume, fapt
care determină dorința de a cunoaște frumusețea si naturalețea obiceiurilor, a
folclorului autentic, a portului popular și a graiului local. De asemenea au rolul de
cunoaștere de către copii a specificului zonei si a frumuseților din jur.

110 Inf. Rednic Ileana, 44 ani, Giulești

65 3.2. Claca
Ca forme de întrajutorare, de solidaritate între membrii comunități i, pe lângă
nunți, înmormântări, șezători, trebuie să amintim și clăcile . Acestea sunt legate de
anumite munci care se desfășoară în diverse perioade ale anului : toamna ( desfăcatul
porumbului, iarna adusul fânului, adusul lemnelor, iarna și primăvara căratul
gunoiului. Cel în favoarea căruia se făcea claca, cel care ,,strânge ’’ claca, are doar
obligația de a asigura mâncarea, de a da o masă clăcașilor în ziua respectivă.111
Se mai obișnuiește să se mai faca clacă la ogoratul cartofilor, porumbului, la
secerat. Claca se mai 112organizează și pentru a răsplăti gazda care a acceptat în casa
ei să se facă șezătoare, fetele torcand o cantitate de lană sau fuior de canepă . În astfel
de situații atmosfera e mai sobră, făra feciori, ci doar cu glume î ntre femeile care
muncesc. Gazda nu are nici o obligație, dar din plăcerea sa, dacă este sănătoasă, f ace
gogoși sau plăcinte și cu câ te un pahar de horincă servește pe cele care o ajută.
Acestea sunt legate de anumite munci care se desfășoară în diverse perioade
ale anului: toamna “desfăcatul” porumbului; iarna adusul fânului, adusul lemnelor;
iarna și primăvara căratul gunoiului, vara la seceratul grâului, etc . Cel în favoarea
căruia se fă cea claca, cel care “strânge claca” are doar obligația de a asigura
mâncarea, de a da o masă clăcașilor în ziua respectivă.

111 Ion Țelman, Ioana Mariș Dăncuș, Cuhea în ist oria și cultura Maramureșului , Muzeul
Maramureșului, Asociația pentru Cultura Poporului Român din Maramureș, 2005
112 Inf. Roman Maria, 81 ani, Giulești

66 Rămânând în mediul rural, claca a căpătat sensul de muncă voluntară, care se
face de obicei între vecini, spontan și gra tuit, cu caracter de reciprocitate; se face în
general pentru muncile câmpului, pentru construcții și între femei, pentru treburile
gospodărești, terminându -se de obicei printr -o petrecere, cu băuturi și jocuri de
societate.113

.
.

Însă firele trebuiau țesute, veșmintele croite și cusute, spălate săptămânal și
cârpite ș.a.m.d. De aceea, neputând face față tuturor cerințelor, femeile cereau
ajutorul altor femei, care aveau mai puțini de îmbrăcat, sau fetelor vrednice,
organizând clăci de tors. În unele sate, se împărțeau caierele femeilor și fetelor ca să
le toarcă acasă, în altele se adunau la casa celei care punea la cale claca. În această
situație, se torcea de zor, iar când terminau, se ospătau și dănțuiau, dacă nu erau
oprite jocur ile. De multe ori, clăcile erau totuna cu șezătorile, căci și colo și colo se
muncea, se glumea, se dansa etc.
Iată cum descrie Ion Creangă, în ”Amintiri din copilărie”, atmosfera satului de
altădată: ”Ș -apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu er au numai așa, un sat de
oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu
gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti hora,
dar și suveica, de vuia satul de vatale în toate părțile; (…)114

113 I. Dermer, Maramureșul Românesc , 1933
114 Creangă, Ion, Amintiri din copilărie , Editura Tedit, 2009

67

Claca de tors pare a fi fost, mai demult, un termen ultimativ, pentru
încheierea primei faze din prelucrarea cânepii și în gospodăriile în care femeile nu
puteau face față cerințelor în textile de bază, pentru confecționarea îmbrăcămintei.
De aceea, obiceiul ne apare asemănător cu cel de la sfârșitul secerișului.” La Pria,
județul Sălaj, fetele care torceau cânepa femeii în casa căreia se ținea șezătoarea sau
claca îi făceau și ”o jirebdie împănată frumos, tătă cu ruji, în for mele”.115
La terminarea lucrului, ”gazda clăcii” avea datoria de a -i ”omeni” pe
participanți. La clăci, fiecare se vroia fruntaș, căci leneșii erau întotdeauna luați în râs
și, să pice de frumoși, nu aveau mari șanse de căsătorie, cel puțin în sat ul lor, unde
erau cunoscuți.
Obiceiurile rituale legate de evenimentele importante din viața omului
(naștere, botez, căsătorie, moarte) sau unele obiceiuri agrare, cunosc modificări în
sensul simplificării lor, sau în unele cazuri chiar s -a renu nțat la ele datorită dispariției
din viața economică a satului a unor forme de muncă colectivă ca de exemplu
‘‘claca'' de tors cânepă.

115 Valer Butură , Cultura spirituală românească , Editura Minerva, 1992

68 3.3 Indice de informatori

Nr.
Crt Numele și prenumele Vârsta Pregătirea
școlară Ocupația
1. Roman Maria 81 0 clase Casn ică
2. Pop Ileana 85 7 clase Casnică
3. Pop Vasile 88 7 clase Țăran
5. Lazăr Maria 71 7 clase Casnica
6. Iura Maria 79 7 clase Casnica
8. Rednic Ileana 44 Univ.de Vest
,,Vasile Goldiș,, Educatoare
9. Pop Irina 55 10 clase Casnică

69 IV. MODALITĂȚI DE REACTUALIZARE A FORMELOR
TRADIȚIONALE DE ÎNVĂȚARE ÎN ȘCOALA DE AZI

Concluzii

Lucrarea intitulată Ipostaze ale învățării în mediul tradițional. Modalități
de reactualizare în școala de azi este structurată în patru mari ca pitole alături de
Argument și Concluzii .
Primul capitol intitulându -se ,,Coordonate teoretice. Omul ca parte a
marelui tot ’’, al doilea capitol ,,Forme de învățare a apartenenței ’’, al treilea
capitol ,, Contexte ale învățării în mediul tradițional ’ ’, iar capitolul al patrulea
reprezentând partea de aplicație ,, Modalități de reactualizare a formelor tradiționale
de învățare în școala de astăzi ’’.
Aceste capitole propun atât o viziune diacronică a faptelor de cultură
popular ă, cât și o viziune sincronică, prin urmărirea desfășurării obiceiurilor și a
legăturilor dintre ele.
Argumentul se axează mai ales pe o motivare a alegerii subiectului lucrării și
de asemenea, pe o descriere sintetică a temei supuse cercetări i.
Lucrarea de față se axează pe transmiterea spre viitor a tradițiilor și
obiceiurilor prin familiarizarea copiilor cu activitățile din zonă, având caracter
folcloric: șezători, hore, clăci, descântece, nunți, botezuri cât și pe formarea s imțului
estetic și a dragostei pentru tot ce înseamnă folclor și tradiții. Folclorul reprezintă
oglinda vie a existenței poporului român ,o dovadă grăitoare a străvechii unit ăți
culturale a poporului român
Imensul tezaur folcloric al poporului nostru co nstituie o componentă
valoroasă a acestei moșteniri.Valorificând cu copiii tradiția folclorică în cadrul
diverselor activități școlare și extrașcolare realizăm un important act cultural și
educativ.
Prin varietatea folclorului copii i pot să cunoască ,să î nțeleagă și să prețuiască
mai mult trecutul glorios al poporului nostru ,ocupația ,obiceiurile,sentimentele
,năzuințele generațiilor de ieri .

70 Tradițiile populare românești rămân tezaurul nostru cel mai de preț și
trebuie să facem tot ce se poate pen tru ca ele să se păstreze vii în mintea copiilor
și a oamenilor. Noi,educatorii trebuie să „sădim” încă din fragedă copilărie,în
sufletele copiilor dragostea pentru folclor,dans popular,cântec popular,pentru tot
ceea ce au creat strămoșii noștri.
Contrib uția mea se manifestă în primul rând în ordonarea materialului cules
de la bătrânii satului, cât și părerea personală cu privire la f rumoasele tradiții și
obiceiuri . În al doilea rând consider că îmi aparțin cele mai multe din exemplele
ilustrate, pentru că, din iubirea si respectul pentru tradiție, respect cu sfințenie și
totodată practic și desfășor cu preșcolarii diferite activității cu tematică tradițională,
acestea având un impact pozitiv atât asupra copiilor cât și a celorlalți parteneri
educațional i.
Prin cele relatate, consider că lucrarea pe care am realizat -o merit ă să fie
citită. Cu siguranța o voi completa cu date noi, astfel încât sa -mi poată fi utilă și mie
ca și dascăl, cât și tuturor celor interesați de astfel de fapte.

71 GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 28 BAIA MARE

Proiect didactic
Cântec, joc și voie bună

Prof. înv. pre școlar : Câmpian Ileana Ileana

72
GRĂDINIȚA : cu Program Prelungit nr.28 Baia Mare
NIVELUL: II
GRUPA : mare ,, Istețeii”
TEMA: Șezătoare în Maramureș,
Suită de dansuri populare din Maramureș
TIPUL DE ACTIVITATE: consolidare;
SCOPUL ACTIVITĂȚII:
 Consolidarea pașilor de dans popular învățați
 Cunoașterea și respectarea tradițiilor și obiceiurilor populare specifice zonei
Maramureșului
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
 să prezinte în mod expresiv glume, proverbe, zicatori;
 să creeze, print r-o participare cît mai activă , o atmosfera specifica
șezatorii;
 să interpreteze expresiv rolurile;
 să intoneze în grup câ ntece cunoscute;
 să execute corect și grațios pașii de dans;
 să sesizeze diferențele de ritm și să -și armonizeze mișcările raportate la
colegii de dans;
 să-și coordoneze mișcările cu ritmul dansului și cu ritmul exprimării verbale
(strigături);
METODE ȘI PROCEDEE: conversația, explicația, exercițiul;
MATERIAL DIDACTIC FOLOSIT: costume populare din Maramureș,
caiere, gherghef, costume p upulare din Maramureș, cd cu muzica populară
BIBLIOGRAFIE:
 „Programa activităților instructiv -educative în grădinița de copii” -București,
2005;
 „Grădinița altfel” – București, 2003,
 “Curriculum pentru educatia timpurie a copilului de la 3 -6/7 ani”, M.E. C.T.

73

DESFĂȘURAREA ACTIVIT ĂȚII
EVENIMENTUL
DIDACTIC CONȚINUTUL ȘTIINȚIFIC STRATEGII
DIDACTICE EVALUARE
I. Moment
organizatoric Pregătirea copiilor pentru
șezătoare și pentru dans.
II. Anunțarea t emei
și a obiectivelor Voi anunța tema și obiectivele
activității ce urmează a fi
desfășurată.
„ Astăzi vom repeta suita de
dansuri populare moroșenești pe
care le -am învățat în activitățile
anterioare: ,, învârtita din
Maramureș, jurelul, b ărbăte sc din
Maramureș, strigături specifice
zonei , vom spune proverbele și
ghicitorile învățate și vom prezenta
musafirilor șezătoa rea pe care noi
am pregatit -o ,astfel î ncât vom putea
demonstra că ne mândrim că
suntem maramureșeni.

-conversația;

-explica ția;

Evaluare orală
– toți copiii șă
manifeste
interes pentru
subiectul
propus
III. Desfășurarea
activității În continuare copiii vor prezenta
momente de:
 Recitare
 Proverbe

-conversația; Evaluare orală
– toți copiii să
interpreteze
rolurile

74  Ghicitori
 Dansuri populare
 Interpretare cântece
– se va pune accent pe prezen tarea
proverbelor și ghicitorilor, astfel
încât acestea vor fi și explicate
pentru a întelege mai bine învățătura
fiecăui proverb;
,, Vorba dulce mult aduce’’
,, Prietenul la nevoie se cunoaște’’
,, Nu l ăsa pe astăzi, ce poți face
mâine ’’
,, Vorba mult ă-i sărăcia omului ’’
,, Cine are carte, are parte’’
– se execută suita de dansuri
populare din Maramureș
-dau comenzile de începere a
dansurilor, iar copiii execută
mișcările

-explicația;

-demonstrația

-exercițiul;

Evaluare
practică
– toți copiii
execută pașii
de dans învățați

– cel putin 90%
dintre copii să
spună câte un
proverb
IV. Încheierea
activității
În încheierea activității se fac
aprecieri asupra modului de
participare a copiilor la sezătoare si
la executarea suitei de dansuri
-explicația Evaluare orală
Aprecieri
individuale și
colective

75
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 28 BAIA MARE

Proiect didactic
,, Fapte bune, fapte rele ’’

Prof. înv. preșcolar : Câmpian Ileana

76 GRĂ DINIȚA : cu program prelungit nr. 28 Baia Mare
NIVELUL: II
GRUPA MARE: ,,ISTEȚEII”
TEMA ANUALĂ DE STUDIU :,,CINE SUNT SUNTEM?”
TEMA DE STUDIU :Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?”
TEMA SĂPTĂMÂNII : „În lumea poveștilor”
TEMA ACTIVIT ĂȚII : : „Fapte bune, fapte rele
TIPUL ACTIVITĂȚII : formare de priceperi și deprinderi
MIJLOC DE REALIZARE : Joc didactic
FORMA DE REALIZARE: Activitate integrată
DURATA : 30 min

SCOPUL : Formarea priceperii si deprinderii de a-și aprecia propriul comportament
în raport cu personaje și situații cunoscute;

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
– să recunoască personajele din povești ;
– să denumească povestile din care fac parte personajele ;
– să specifice care sunt personajele pozitive s i care sunt negative ;
– să specifice faptele bune sau faptele rele facute de personajele din povesti ;
– să mânuiască materialul pus la dispoziție ;
– să-și aprecieze propriul comportament în ra port cu personajele din povești;
SARCINA DIDACTICĂ:
Copilu l care va fi atins cu bagheta va alege o imagine cu un perso naj dintr -o
poveste, va recunoa ște personajul, va denumi povestea din care face parte, ș i-l va
așeza la panoul corespunzător ( panoul cu personaje pozitive/ negative ) argumentând
alegerea facută.
Regulile jocului:
 Copiii sunt împărțiți in două echipe;

77  Cu ajutorul “Baghetei fermecate” vor fi aleși pe rând copii de la ambele
echipe;
 Pentru fiecare răspuns corect echipa primește o recompensă;
 Dacă un copil nu poate da răspunsul corect, poate fi ajut at de un coechipier;
Elemente de joc:
 Recompensa;
 Manipularea imaginilor;
 Surpriza .
STRATEGII DIDACTICE:
Metode si procedee : conversația, expunerea, explicația, exercițiul, problematizarea,
jocul, cubul.
Mijloace de învățământ : panouri, recompense, “cutia cu surprize”, “bagheta
fermecată”, planse cu personaje din povești, cubul.
Forma de organizare : individual, frontal, pe grupe;
BIBLIOGRAFIE:
Culea, L., “ Aplicarea noului curriculum pentru educație timpurie – o provocare?”,
editura Diana
Ezechel,L., Lază rescu, M.,“ Laborator preșcolar”, editura V & I Integral, Bucuresti
2002,
Popa, C., „Elemente de pedagogie preșcolară aplicată” – Editura Universității din
Oradea 2006

78 DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII
Evenimentul
didactic CONȚINUT ȘTIINȚIFIC CONȚINUTUL ȘTII NȚIFIC STRATEGII
DIDACTICE EVALUARE
1.Moment
organizatoric Pentru buna desfășurare a activității se vor
lua măsuri organizatorice: aerisirea sălii de
grupă, pregătirea materialului didactic,
aranjarea copiilor . Conversația

2.Captarea
atenției
Prezint copiilor un pachet adus de Zâna
Poveș tilor. Rog un copil să se uite în
pachetul adus de Zână și să ne spună ce am
primit. Le citesc copiilor scrisoarea „ Astăzi
am dorit sa particip și eu la voi la activități,
dar m -am simtit foarte rău. De aceea vă rog
să fiți atenți la lecție, căci, atunci când o să
mă fac bine, o să vă vizitez să văd câte
lucruri ați învățat. Cei care vor răspunde la
activitate și vor păstra liniștea vor fi
rasplătiti cu bunătățile trimise de mine. Cu
drag Zâna”
– Ce credeți că a p ățit Zâna de se simte rău?
Zâna a aflat că sunt unii copii care se
comportă ca unele personaje din povești:
sunt zgârciți, mincinoși, se poartă urât cu
ceilalți.
– Cum putem noi să o bucurăm pe Zâna
Poveștilor?

Conversația

Expunerea

Explicația

Evaluarea orală
– cel puțin 85%
dintre copii să
manifeste interes
pentru subiectul
propus

79

3.Anunțarea
temei și a
obiectivelor Pentru a o bucura pe Zâna Poveștilor astăzi
la activitatea Om si societate vom desfășura
jocul „Fapte bune/ fapte rel e”. Voi va trebui
să recunoașteți personajele din povești, să
denumiți poveștile din care fac parte
personajele, să specificați care sunt
personajele pozitive, care sunt cele negat ive
și de ce le -ați numit așa. Î n funcție de cum
veți descrie personajele, s a-mi spuneți cu
care din ele vă asemănați.

Explicația
Evaluare orală
– majoritatea
copiilor să
înțeleagă ce
inseamnă
personaje negative
și pozitive

4.Reactualiza –
rea
cunoștințelor
Înainte de a începe jocul vă voi adresa
câteva întrebări despre unele fapte bune/
rele făcute de personajele din povești.
– De ce s -a dus Scufița Roșie la bunica ei?
– Cine a mâncat iezii caprei?
– Ce l-a pus vulpea pe urs să facă pentru a
prinde pește?
Explicația

Conversația
5.Prezentarea
conținutului și
dirijarea
învățării
Explicarea regulilor jocului și a modului
de desfășurare:
Copilul care va fi atins cu bagheta va alege
o imagine cu un persona j dintr -o poveste, va
recunoaște personajul, va denumi povestea
din care face parte, și -l va așeza la panoul
corespunzător ( panoul cu personaje
pozitive/ negative ) argumentând alegerea
făcută.
Se execută jocul demonstrativ de către
educatoare .
La execut area jocului de probă, se fac
observații și precizări suplimentare .
Conver sația

Explicația

Demonstratia

Exercițiul
Evaluare orală
– cel puțin 80%
dintre copii să
respecte regulile
jocului

– 75% dintre copii
să facă diferența
între personaje
pozitive și
negative

80 5.Obtinerea
performantei Se execută jocul de către copii, educatoarea
fiind conducătorul.
Copiii aleg pe rând imagini cu personaje
din povesti, recu nosc personajele, denumesc
poveș tile din care fac parte, și le așază la
panoul corespunzăto r ( panoul cu personaje
pozitive/ negative ) argumentând alegerea
facută.
Conver sația

Exercițiul
Evaluare orală
– cel puțin 70%
dintre copiii să
rezolve corect
sarcina dată

Asigurarea
retenției și
transferului

Se complică jocul (2 variante),
introdu cându -se noi reguli și noi obiective
pe echipă și individual.
Varianta I
Joc exercițiu ,,Atent daca vei fi, personajul
vei ghici !’’–prezentarea unor ghicitori
despre personaje cunoscute
Copiii vor trebui să recunoască despre ce
personaj este vorba in ghic itoare, apoi să
specifice dacă este un personaj pozitiv sau
negativ argumentând alegerea făcută.
Pe mama capră o ascult
Ușa eu nu o deschid,
Ghiciți, oare, cine sunt ?
(iedul cel mic -Capra cu trei iezi de Ion
Creangă)
Când miros de pește mi -a venit
Eu moartă -n drum m -am prefăcut.
Ghiciți, cine sunt?
(vulpea -Ursul păcălit de vulpe)
Zglobie și drăgălașă,

Conver sația
Explicația
Demonstratia

Expunerea

Evaluare orală
– majoritatea
copiilor să aibă
capacitatea de
înțelegere si de
concent rare a
atenției

81 La bunica a plecat,
Dar când a ajuns în pădure
De sfatul mamei a uitat. »
(Scufița Roșie din Scufița Roșie de Ch.
Perrault).
Dintr -o poveste am venit
Și-am pedepsit fără de veste
Un lup și el tot din poveste.
( Vânătorul -Scufița Roșie )
În căsuța din pădure,
Repede face curat,
Farfurii, ceșcuțe, oale
Stau acum frumos pe raft
Si hăinuțe și pătuțuri
Astăzi le -a aerisit,
Iar piticii pot să vină
Totul este pregătit !
Să vedem dacă ghiciți
Despre cine v -am vorbit ?
(Albă -ca-Zăpada -“Albă -ca-Zăpada și cei
șapte pitici”).
Varianta a II -a
A doua variantă a jocului se va desfașura cu
ajutorul metodei cubului.
Copiii vor fi împărțiți în șase echipe.
Fiecare echipă va primi un plic în care sunt
trecute șase bilete cu cerințe. Fiecare bilet
are trecut pe el o cifră de la 1 -6.
Un singur elev din echipă va arunca cubul
care are trecut pe fiecare față câte o cifră de

Evaluare orală
– cel puțin 80%
dintre copii să
răspundă corect la
ghicitori

82 la 1-6. Cifra care rămâne în partea de su s va
corespunde cu numărul biletului care va fi
luat din plic. Educatoarea va citi ceea ce
scrie pe bilet, iar elevul va rezolva sarcina.
-prima echipă va trebui să descrie personaje
din povești
-a II- a echipă va compara personaje din
povești
-a III-a ech ipă ne va spune de ce s -au
comportat personajele frumos/ urât
-a IV-a echipă va specifica la ce ne gandim
când rostim numele unor personaje ( fapte
bune/ rele )
-a V-a echipă ne va învăța care sunt
comportamentele personajelor din povesti
pe care ar trebu i si noi sa le urmăm
-a VI- echipă ne va expica de ce unele
personaje merită să fie numite rele/ bune Evaluare orală
– majoritatea
copiilor să
răspundă corect la
intrebări

7.Evaluarea Voi adresa copiilor următoarele întrebări:
– Ce ati î nvățat de la aceste personaje din
povești?
-Dacă ați fi un personaj dintr -o poveste cu
cine v -ați asemăna? Conversația

Exercițiul
8. Încheierea
activității
Se fixează tema.
Se fac aprecieri privind modul de realizare a
sarcinilor și se dau recompen se.
Conversația Aprecieri verbale
generale
Recompense

83
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 28 BAIA MARE

Proiect didactic
,, Primăvara maramureșeană ’’

Prof. înv. preșcolar : Câmpian Ileana

84 GRADINIȚ A : cu prog ram prelungit nr. 28 Baia Mare
NIVELUL: I
GRUPA MI JLOCIE : Step by step,,ISTEȚEII”
TEMA ANUALĂ DE STUDIU :,,CINE SUNT SUNTEM?” :
TEMA ZILEI :,,PRIMAVARA MARAMUREȘEANA ”
TIPUL ACTIVITĂȚII : predare și verificare de cunoștințe
FORMA DE REALIZARE: Activita te integrată
SCOPUL ACTIVITĂȚII:
Familiarizarea copiilor cu obiceiurile și tradițiile din Maramureș;
Formarea deprinderii de a intona corect, expresiv și omogen cântecul, respectând
poziția corectă pe scaunel, tonul, semnalul de început, dicția și respirația în emiterea
sunetului;

ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE :
ACTIVITĂȚI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ (ADP) – salutul, prezen ța,
calendarul naturii, știrea zilei, noutatea zilei, împărtășirea ;

JOCURI ȘI ACTIVITĂȚI ALESE :
JOCURI MANIPULATIVE:
,, Portul popul ar’’- puzzle
,, Moroșeni și morosence’’ – formare de perechi
,,Costume populare de iarnă/ Costume populare de primavară’’ – sortare
ALFABETIZARE:
,,Trăistuțe și ulcioare ’’ – grafisme
BUCĂTARIE:
,,Cozonaci cu nuca și cu mac’’
CONSTRUC ȚII:
,, Case și porti maramureșene’’
PROGRAM RECREATIV :
,, Drag mi -e jocul moroșănesc’’ – dans tematic
,, Petrecere pentru musafiri’’

85
ACTIVITĂȚI PE DOMENII EXP ERIENȚIALE
a) Domeniul estetic și creativ: (DEC): Muzică ,, Maramures plai cu flori’’ –
predare cântec;
,, Bat din palme’’ – joc cu text și cant
b) Domeniul estetic si creativ(DEC): – Pictur ă: ,, Decoram farfurii tradiționale’’

OBIECTIVE OPERAȚIONALE :
 să interp reteze versurile și melodia cântecului “Maramures plai cu flori”;
 să înceapa (și să termine) cântecul la semnalul educatoarei;
 să interpreteze cântecul în mai multe variante : educatoare -copii, grupuri de
copii, individual;
 să decoreze farfuriile cât mai original folosind tehnica picturii ;
 să decoreze traistuțele și ulcioarele dupa modelul dat ;
 sǎ exerseze capacitatea de a reconstitui o imagine;
 să formeze perechi între baieti și fetițe;
 să sorteze costumele populare de primavară de cele de iarnă
 să realizeze cozonaci cu nuca și cu mac;
 să construiască împreună porti și case maramuresene;
MATERIALE : coșuletul surpriză, scrisoarea, cd -player , imagini reprezentative din
cântec, farfurii din lut, acuarele, pensule, pahare, carioci, jetoane cu copii in c ostume
populare, puzzle,tăvi, boluri cu apă, prosoape, șorturi , cuburi din lemn, costume
populare traditionale, traistute, covoare maramuresene.
METODE ȘI PROCEDEE: brainstorming, observa ția, conversația, explicația,
demonstrația, problematizarea, exerciti ul muzical,jocul, turul galeriei, munca
individuală .

86 RESURSE UMANE: copiii, educatoarea, ajutorul de educatoare
RESURSE DE TIMP: o zi

Bibliografie:
 ,,Curriculum Pentru Invățământul Preșcolar” Ed.Dph -București 2009
 ,,Activitatea Integrată în Grădiniță”, Ed.Didactica Publishing House, 2008
 ,,Ghid pentru proiecte tematice”, Ed.Didactica Publishing House, 2008
 ,,Învățământul preșcolar și primar”,Ed. Arlequin, 2013

87 ȘCENARIUL ZILEI

Activitatea debutează cu ,, Întalnir ea de diminea ță’’, sub genericul ,, Bună
dimineața, mă bucur c ă sunt pui de morosan ’’. Se derulează salutul, prezen ța,
calendarul naturii cu punctarea caracteristicilor anotimpului.
Câțiva copii doritori iși vor exprima impresiile din ziua trecut ă în cadrul
împărtășirii. La Știrea zilei voi anun ța programul fiind întrerup ți de apari ția ,,
surpriză’’ a unor personaje ( 4 copii de la grupa mare îmbrăcați în costume populare)
care intră în dialog , anun țându -i pe copii care este scopul vizite i lor. Ei fiind
reprezentantii copiilor din Maramureș ne-au adus o scrisoare de la aceștia.
Educatoarea le propune copiilor să citească scrisoarea , dupa care vom începe
să desfășurăm activită țile pe centre de interes. Astăzi vom prega ti câtev a surprize
pentru oaspeții noștri , printre care și un cântec deoarece vrem sa le arătam cât de
frumos știm noi să cântăm cantece din Maramureș și cât de mult ne dorim noi să
câștigăm concursul pe care a ceștia l -au organizat deoarece ei organizează azi u n
concurs prin mai multe gradinițe, iar la sfarsitul activităților vom afla dacă am
câștigat sau nu. Aceștia ne -au adus de la ei de acasă materiale foarte frumoase pe
care să le folosim la activități, dovedindu -le astfel că și noi iubim tradițiile
maramur eșene.
Predarea cântecului se desfă șoară la centrul Muzică, cu întreaga grupă de copii,
cu interpretarea model a cântecului de către educatoare.
Opțiunea copiilor la centrele de activitate se realizează sub forma promisiunii de
a le arăta ce lor patru copii maramureșeni ce lucruri interesante pot realiza ei
individual sau în echipă, iar motiva ția cea mai bună este aceea de a câ știga concursul
și de a participa la petrecere unde vor avea parte de foarte multe surprize. Se intuiesc
împreună mate rialele, uneltele și instrumentele de lucru, iar explica țiile sau
demonstrarea unor tehnici se vor face la momentul oportun și atunci când va fi
nevoie.
Opțiunea la ac țiuni de învă țare este liberă potrivit intereselor copiilor, fiind
condiționată ca numar de copii și prin oferte speciale care să atragă copiii în

88 realizarea obiectivelor propuse pentru ziua respectivă, îndeosebi la activită țile
comune.
La centrul Artă, copiii vor decora farfurii din lut folosind tehnica picturii. Fiind
una din a ctivitățile de bază, copiii sunt m otivati cu câte o pălarie (baieții) și cu câ te
un batic (fetele) pentru a ne completa costumul popular ș i pentru a putea paricipa la
petrecere alături de c musafirii nostr i . La centrul Jocuri manipu lative copiii vor face
un puzzle, vor sorta atât costumele populare de iarna cât și pe cele de primavară și
vor forma perechi între băieți și fetiț e. La centrul Al fabetizare copiii vor decora
trăistuțe ș i ulcioare cu ajutorul grafi smelor, iar la centrul construcții copiii vor
construi case și porți maramureș ene.
Centrul Bucătarie propune re alizarea unor cozonaci cu nuca și cu mac, după o
rețetă ilustrată,cozonaci pe care îi vor servi la petrecerea moroșenească .
Copiii care realizeaza lucrări într -un centru pot opt a la alte ac țiuni de învă țare
prin schimbarea centrului. Educatoarea supraveghează toate centrele insistând
asupra realizării obiectivelor propuse, oferă sprijin, încurajează activitatea
individuală și colectivă.
Evaluarea activitatii copiilor s e face prin aprecierea modului de lucru, produsele
activității, cât și prin comportamente urmărite la fiecare centru în parte sau global.
Pentru că toți copiii au dat dovadă de hărnicie, dibăcie și prietenie, împreuna cu
cei patru musafiri vom săr bători la petrecere unde vom cânta cântecelul înva țat, vom
servi prăjiturele făcute de copii, vom dansa și ne vom distra și vom primi
recompense , deoarece am câ știgat concursul, drept urmare merităm din plin să
participăm la petrecere.

89 DESFĂȘURAREA ACTIVIT ĂȚII

EVENIMENTUL
DIDACTIC CONȚINUT ȘTIINȚIFIC STRATEGII
DIDACTICE EVALUARE

1. MOMENT
ORGANIZATORIC Pregătirea climatului psiho -afectiv necesar
desfasurarii activitatii;
Se organizează întâlnirea de dimineață cu
momentele aferente;
Conversația

2. CAPTAREA
ATENȚIEI
Își fac apariția personajele surpriză care aduc
un cosulet.
Copiii se prezintă copiilor și ne spun ce
surprize ne -a pregatit și care este motivul
vizitei lor;
Din coșulet voi scoate scrisoarea si o voi citi.
Conver sația
Surpriza
Evaluarea orală
– cel puțin 85%
dintre copii să
manifeste interes
pentru subiectul
propus

3. ANUNȚAREA
TEMEI ȘI A
OBIECTIVELOR Se anunță titlul cântecului ,,Maramureș plai cu
flori’’;
-va avea loc o scurtă conversație referitoare la
tradițiile și obiceiurile populare din
Maramures;
– anunțarea obiectivelor în termeni accesibili;
-după învațarea cântecului vor realiza surprize
cadou pentru musafiri.
Conversație
tematică

Evaluare orală :
-cel puțin 90 %
dintre copii să
rețină titlul
cantecului

90

4. DIRIJAREA
ACTIVITĂȚII
-se derulează activitatea cu întreaga grupa de
copii;
-se atrage atenția asupra adoptarii poziției
corecte a corpului când cântăm: spatele drept,
picioarele sub scăunele, mâinile pe genunchi;
Exerciții pentru reg larea respiraiei si
omogenizarea vocii:
a)exercitii de respirație: (mirosim floarea,
suflăm o frunză, umflăm balonul);
b)exerciții de mobilizare a corzilor vocale: (ca
trompeta, ca toba, claxonul masinii);
c)scurte fragmente melodice din cântecul ce va
fi predat, cu ajutorul sunetelor ,,la”;
– demonstrarea exercitiilor în fața copiilor;
– repetarea cu copiii de 1,2 ori ;
Familiarizarea copiilor cu textul cântecului
– prezentarea unor imagini reprezentative
pentru cântec;
– discutarea acestor imagini ;
– explicarea cuvintelor: plai,mandru, instrutati,
sumane;
Demonstrarea cantecului
-se interpretează cântecul de către educatoare;
-se recită versurile care apoi se repetă cu toți
copiii;
-se repetă cântecul model de către educatoare;
-se vor face pre cizari asupra modului de

Conversația

Exercițiul muzical

Exercițiul muzical

Explicația

– cel puțin 70 %
dintre copii să
execute corect
exercițiile de
respirație

Evaluare orală
-toți copii să
recunoască și să
denumescă
elementele din
imagini

Evaluare orală
– cel puțin 70 %
dintre copii să dea
dovadă că au
reținut versurile

91 interpretare corectă a cântecului;
Executarea cântecului împreună cu copiii
-se execută cântecul cu toată grupa, urmărindu –
se intonția și dicția (pe fragmente și în
întregime);
-se repetă cântecul de 2,3 ori, făra a obosi prea
mult copiii;
-se repetă cântecul cu grupe de 5 -6 copii si
individual;
Repetarea jocului cu text și cânt
-reamintirea titlului jocului și demonstrarea
acestuia de către educatoare ,,Bat din palme’’;
-repetarea jocului de către copii ;
-se va urmari exe cutarea cât mai corectă a
mișcărilor și coordonarea cât mai bună a
acestora cu ritmul melodiei; Demonstrația

Interpretarea
model

Demonstratia

Jocul cântecului

Evaluare orală
– cel puțin 80%
dintre copiii să
interpreteaze
cântecul

Evaluare orală
-majoritatea
copiilor să
execute corect
mișcarile jocului
muzical

5. FIXAREA
CONȚINUTULUI
JOCURI MANIPULATIVE :
,, Portul popular’’ – puzzle
,, Moroseni si morosence’’ – formare de pere chi
,,Costume de iarna/ Costume de primavara’’ –
sortare

ALFABETIZARE:
,,Decorăm traisțute și ulcioare cu ajutorul
grafismelor ’’

Conversația
Explicația

Munca individuală

Evaluare practică
-cel puțin 70 %
dintre copii să
reconstituie o
imagin e
Evaluare scrisă
-75% dintre copiii
să unească
punctele pentru a
obține razele de
soare

92

6.VALORIZAREA
CONȚINUTURILOR
ÎNVĂTĂRII
BUCĂTĂRIE: “Cozonac cu nuca si cu mac”
-copiii vor face cozonaci pe care ii vor umple
cu nuca si cu mac;
-se vor respecta normele de igienă;
Domeniul estetic și creativ: “Farfurii
decorative ” – pictură ;
-anunț tema și prezint modelele cu accent pe
denumirea corectă a tuturor elementelor;
– intuirea materialului de lucru : farfurii din lut,
acuarele, pensule, apa;
-demonstra rea modului de lucru;
-executarea exercițiilor pentru încălzirea
mâinilor;
-executarea temei de către copii;
-în timp ce copiii lucrează educatoarea îi
supraveghează, le oferă sprijin și face
corecturi, dacă este nevoie ;
-amplasarea lucrărilor la sectorul constructii
unde vom face analiza acestora;
CONSTRUC ȚII:
,, Porți ș i case maramureșene’’
Având ca și model o casă și o poartă
maramureșeană copiii vor construi și ei porți și
case maramureșene.

Conversația

Demonstra ția
Evaluare practică
-80% dintre copii
să respecte
regulile de igiena
și servire a mesei.

Evaluare practică
-cel puțin 70 %
dintre copii să
denumească
materialele de
lucru;
Evaluare practică
– cel puțin 70 %
dintre copii
reușesc să
decoreze
farfuriile

Evaluare practică
-majoritatea
copiilor reușesc
să contruiască
poarta și gardul;

93

7. ASIGURAREA
FEEDBACK -ULUI
-la finalul activității toate lucrăriile vor fi duse
la centrul construcții unde vom face analiza
acestora împreună cu copiii;
-pentru destinderea și r elaxarea co piilor am
pregătit două dansuri tematice.
-vom afla de la musafiri că am câștigat
concursul
-vom org aniza împreună “Petrecerea
Moroșeneasca” vom cânta câ ntecul învățat,
vom dansa și vom servi din cozon acii realizaț i
de copii;
Turul galeriei

Munca în echipă

Evaluare orală
-toti copiii să
participe la
momentul de
destindere

8. ÎNCHEIEREA
ACTIVITĂȚII -voi face aprecieri asupra activității desfășurate
în centre și asupra modului în care s -au
comportat pe durata întregii zile. Recompensa

94 GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 28 BAIA MARE
Proiect didactic
,, Șezătoarea ’’

Prof. înv. preșcolar : Câmpian Ileana

95 Unitatea de învățământ : Grădinița cu program normal Nr. 33 Baia Mare
Grupa : mare
Tema de studiu : Cum este /a fost și va fi pe pământ?
Subtema : Meșteri populari
Categoria de activitate :activitate integrată ADP+ALA +ADE( DS, DEC)
Tipul de activitate : predare, consolidare, sis tematizare, complectare a cunoștin țelor;
Durata: o zi;
Tema activitatii : ,, Șezătoare a’’;

Scopul activității : Îmbogățirea și aprofundare cunoștiințelor copiilor referitoare
la meșteri și meșteșuguri,utilizând experienta socio cognitivă acumulată prin
intermediul activităților din grădinită.

ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE :

1. ACTIVITĂȚI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ:
ÎNTÂLNIREA DE DIMINEAȚĂ:

Salutul :,,Bună dimineața meșteri populari’’
Prezența
Calendarul naturii
Tranziție:”Drag mi -e jocul românesc’’

2.ACTIVITĂȚI LIBER ALESE
ALA I : Joc de rol:,,La sezatoare’’(depanam,desfacem porumb, coasem )
Construcții:“ Scărițe din lemn”; “Greble”;
Bibliotecă:Repetarea poeziei,, Româncuța’’;
ALA II – “În pași de dans popular: Noi venim de pe Iza’’

1. ACTIVITATE PE DOMENII EXPERIENȚIALE(ADE)

DS:,,Meșteșuguri tradiționale -Olăritul’’(vizionarePPT);
DEC: ,,Obiecte de artă populară’’(pictura pe lemn,vase de ceramica,desen pe pânză)

Obiective operationale:

 să realizeze gre ble si scărițe din lemn prin îmbinarea sau ansamblarea pieselor
existente;
 să recite poezia ,,Româncuța’’ iar in locul spatiilor libere să deseneze sau să
scrie cuvântul lipsă;

96  să coase trăistuțe, să desfacă porumb, să depene lâna,să țeasă, să pună
franju ri;
 să recepteze textul care i se prezintă,să rețină ideeile acestuia și să
demonstreze că la înțeles;
 să participe la activitate atât in calitate de auditor,cât și în calitate de vorbitor;
 să obțină efecte plastice,forme spontane și elaborate prin tehnici specifice
picturii;
 să cunoască și să diferențieze materiale și instrumente de lucru, să cunoască si
să aplice reguli de utilizare a acestora;
 să compună în mod original si creativ spatiu plastic;

BIBLIOGRAFIE:

 ,,Curriculum pentru invatamantul preșc olar” (3 -6/7
ani) 2008
 ,,Activitatea Integrată în Grădiniță”, Ed.Didactica Publishing House, 2008
 ,,Ghid pentru proiecte tematice”, Ed.Didactica Publishing House, 2008
 ,,Învățământul preșcolar și primar”,Ed. Arlequin, 2013

97 DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

Evenimentul
didactic Conțintul științific Strategii
didactice Evaluare
Moment
organizatoric Pregătirea climatul ui psiho -afectiv necesar
desfășurării activității. Educatoarea
aranjează mobilierul și materialele pentru
desfășurarea activităților. .

Captarea
atenției Se va realiza în cadrul întâlnirii de
dimineață,prin salutul adresat:
,,Bună dimineata, m eșteri populari!’’
Se poarta un dialog între
educatoare și copii referitor la
meșterii populari.
Ce sunt meșterii populari?
Ce realizează ei?
Ce este și ce se intampla la o
șezătoare?
Eu m -am gândit să fim si noi azi,
meșteri renumiți.

Conversația

Evaluare orală
– cel puțin 80%
dintre copii să
răspundă la
întrebări

Anunțarea
temei
Copii ,astăzi o să realizăm si noi aici in
grupa o șezătoare și o să fim meșteri
renumiti. Vreți să
vedeți ce se petrece la o șezătoare? Explicaț ia Evaluarea orală
– cel puțin 85%
dintre copii să
manifeste interes
pentru subiectul
propus
Dirijarea
învățării și
obținerera
performanței
Vom proceda la expunerea ppt a
materialului despre meșteșuguri
tradiționale: olăritul. Voi cere
copiil or să fie atenți la prezentarea
materialului și să scoată în evidență
conținutul lui.
– Ce este olăritul?
– Care sunt uneltele olarului?
– Care sunt etapele în realizarea
obiectelor?
– La ce se folosesc obiectele
obținute?
În încheiere voi face apreci eri
individuale și colective asupra modului de
modului de participare la
activitatea de știință.

Conversația

Evaluare orală

-toți copiii să
participe
activ la dialog

98 Asigurarea
Feed -bach –
ului
Activitate in
arii de
stimu lare
Acum pentru câ teva minute o să
ne imaginăm și noi că suntem
la o șezătoare și că suntem
meșteri vestiți în cadrul
sectoarelor.
La joc de rol azi vom realiza o
șezătoare în cadrul careia vom
coase, țese, depâ na lână ,vom
face tot ceea ce făceau buni cii
voștri în trecut.
La sectorul bibliotecă vom
repeta poezia ,,Româncuța’,iar
pe fișa pe care ați primit -o va
trebui să înlocuiți spațiile
punctate cu cuvintele care
lipsesc sau să desenați în acele
spații imaginea care reprezintă
cuvântul lipsă.
În cad rul sectorului construcții
vom face câteva scărițe din
lemn și câteva greble. Î n timp ce
vom lucra vom asculta muzică
populară.
Daca tot am fost la șezătoare
vom fi și pictori pentu a putea
realiza câteva obiecte de artă
populară.
O parte dintre voi vor d ecora
obiecte de ceramică, alții o să
realizați câteva tablouri folosind
tehnica
picturii iar alții o să decorați
șorțulețele și fața de masa cu
ajutorul
cariocilor. Munca in grup
sau
individual
Dialogul

Exercițiul

Explicația

Conversația

Exercițiul

Evaluare practică
– toți copiii să
realizeze lucrari
la șezătoare

Evaluare scrisă
– cel pușin 75%
dintre copii să
completeze
spațiile punctate

Evaluare practică
– 80% dintre copii
să realizeze
scărițe și greble

Evaluare Se va realiza prin metoda
cvintetului.
Se fac aprecieri asupra
comportamentului copiilor pe
durata activității. Conversatia
Încheierea
activității Activitatea se va încheia prin
dansul popular
,,Noi venim de pe Iza’’ Toți copiii vor
participa la
momentul de
destindere

99
BIBLIOGRAFIE

1. Abric, Jean -Claude, 2002, Psihologia comunicării. Teorii și metode, Traducere de
Luminița și Florin Botoșineanu, Polirom
2. Antologie de folclor din Județul Maramureș , redactor responsabil Ion Chiș Șter,
cuvânt înainte Mihai Pop, Baia Mare, 1980
3 .Arnold Van Gennep, Rituri de trecere , Polirom, Iași, 1996
4. Bârlea, Ovidiu, Folclorul românesc , I, Momente și sinteze , Editura Minerva,
București, 1981
5.Bernea, Ernest, Cadre ale gândirii populare românești , Editura Cartea
Românească, București,1985
6. Călinescu, G., – Estetica basmului București, E.P.L., 1965
7. Corniță, Constantin, Zona Maramureș. Matricea etnologică și paradigmele
folclorului
8.Corniță,Georgeta, 2006, Comunicare și semnificare. Studiul mimicii. P erspective
interdisciplinare , Editura Universității de Nord
9. Cuceu, Ion, Dicționarul proverbelor românești , Editura Litera Internațional, 2006
10. Culegerea Metodică – „ Educația Copilului Preșcolar”, 1978;
11. Dăncuș, Mihai, Obiceiuri din viața omului d in Maramureș, Nașterea și copilăria ,
Cluj Napoca, Editura Dacia, 2009
12. Dumitrescu Bega, Angela , Jocuri de copii , București, Editura Flora, 1998
13. Duțu,Alexandru, Cărțile de înțelepciune în cultura românească, Editura
Academiei Române, 1972
14. Eliade, Mircea, Imagini și simboluri , Humanitas, București, 1994
15. Eliade, Mircea, Sacrul și profanul , Humanitas, București, 1995
16. Evseev, Ivan, Jocurile tradiționale de copii , Editura “Excelsior”, Timișoara,
1994
17. Gulian, C.I., Lumea culturii primitive , Editura Albatros, 1983
18. Kiseleff, Beatrice, Proverbe, zicători, ghicitori pentru copii , Editura Elis,
București, 2002
19. Medan, Virgil, Folclorul copiilor , Editura Anotimp, Cluj Napoca, 1980

100 20. M. E. N. – „ Programa activităților instructiv – educativ e in grădinița de copii ”,
București 2005;
21. Negreanu, Constantin, Structura proverbelor românești , Editura Științifică și
Enciclopedică, 1983
22. Panea, Nicolae, Antropologia tradițiilor , Editura Omniscop, Craiova, 1995
23. Pânișoară, Ion Ovidiu, 2004, Comunicarea eficientă , ediția a II -a revăzută și
adăugită, Iași, Polirom
24. Piajet, Jean, Judecata morala la copil, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1980
25. Pop, Dumitru, Între obiceiurile calendaristice și cele legate de vârstele omului ,
în vol. Studii și comunicări , Asociația Folcloriștilor și Etnografilor din județul Sibiu,
Sibiu, 1982
26. Pop, Ioan Aurel, Istoria, adevărul și miturile , Bucuresti, Editura Enciclopedica,
2002
27. Pop, Mihai, Obiceiuri tradiționale românești , ICED, Bucureșt i, 1976
28. Popa, Radu Țara Maramureșului în secolele al XIV -lea – al XV -lea.pag Editura
Academiei, București,1970
29. Prutianu, Ștefan, 2004, Antrenamentul abilităților de comunicare , Iași, Polirom
30. Ruxăndoiu, Pavel, Folclor literar, Editura, Grai și suflet -Cultura
națională,București
31. Salade, D., Educația prin artă și literatură , E.D.P. 1973
32. Stanciu, I., Copilul și cartea , Ed. De Stat Didactică si Pedagogică, București,
1958
33. Suiogan Delia, Cursuri
34. Suiogan Delia, Forme de interacțiune între cult și popular, Editura Universității
de Nord, Baia Mare 2006
35. Tănase, Alexandru, Cultură și civilizație , Editura Politică, București, 1977
36. Ursache, Petru, Poetica folclorică , Junimea, Iași, 1976
37. Vlad, Carmen, 1994, Sensul, dimensiune ese nțială a textului , Dacia, Cluj
38. Wald, Lucia, 1973, Sisteme de comunicare umană , Editura Științifică, București
39 .Wikipedia, alte surse internet

101 Anexe
FIȘA NR.1
Desenează o bulină roșie în dreptul personajului pozitiv și o bulină albastră
în dreptul personajului negativ.

102 FIȘA NR. 2
Recunoaște și colorează personajul care nu a ascultat de mama și s -a abătut
din drum.

103 FIȘA NR.3 Cum se numește personajul care apare în toate poveștile de mai jos?
Cum este vu lpea?

104 FIȘA NR.4
“Într -un basm cu -a fost odată,
Știți voi cine a purtat
Cizmulițe, că să -i poată
Fi cuvântul ascultat? ’’

,,Pică pară mălăiață, în gura lui Nătăfleață ’’

105

106

107

108

109

110