Sesizarea Abuzului Asupra Copilului

Introducere

Suferința copiilor este invizibilă atunci când situațiile de abuz sau neglijare nu sunt reclamate; în anumite situații, oamenii nu au încredere în poliție, în serviciile sociale și în alte autorități ale statului; în alte părți, mai ales în zonele rurale, nu există autorități la care să aibă acces pentru a reclama aceste cazuri sau încă nu știu că pot reclama asemea fapte.

Lucrarea, cu limitele pe care ni le asumăm, prezintă, fără pretenția de exhaustivitate, tabloul complex al fenomenului, etiologia și tipurile, formele abuz, evidențiind totodată faptul că aceasta este un fenomen complex, unele dintre forme decurgând din altele și condiționându-se reciproc.

Abuzul fizic este adesea însoțită de abuz psihologic, emoțional. Insultele, injuriile, izolarea, respingerea, amenințările, indiferența emoțională și subaprecierea sunt toate forme de abuz care pot afecta dezvoltarea psihologică și bunăstarea copilului, în special atunci când provin de la un adult pe care îl respectă și în care investește emoțional, cum ar fi unul dintre părinți. Exte extrem de important ca părinții să fie încurajați să folosească în mod exclusiv metode non-violente de disciplinare.

O parte dintre aceste aspecte sunt analizate în lucrarea de față.

În primul capitol, „Abuzul asupra copilului ”, prezint câteva considerații asupra apariției, acceptării și introducerii termenului de abuz a copilului în literatura de specialitate psiho-socială, unele definiții și variabilele care se folosesc în practica taxonomică precum și teorii explicative utilizate în analizarea fenomenului (teoria medicală, teoria transmiterii transgeneraționale a abuzului, teoria atașamentului, paradigma ecologico-interacționistă, teorii de natură sociologică). O parte importantă a materialului teoretico-explicativ este alocată tipurilor, formelor abuz , caracterul (intențional sau nu) al violenței conducând la definirea abuzului (fizic, emoțional, sexual) și neglijării nevoilor de dezvoltare ale copilului.

În capitolul al II-lea, „Efectele abuzului asupra copilului”, analizez consecințele psiho-sociale ale abuzului , în plan afectiv-emoțional, al reușitei școlare, consecințe pe termen lung, precum și unele strategii dezvoltate de copii pentru a face față acesteia.

Capitolul al III-lea, „Cadrul juridic și instituțional al protecției drepturilor copilului”, este dedicat prevenirii abuzului aici sunt prezentate acte normative cu privire la protecția drepturilor copilului și instituții cu atribuții in domeniu. Schema cuprinzătoare a serviciilor sociale care trebuie să răspundă cazurilor de copii aflați în dificultate în propria lor familie, datorită unor tratamente inadecvate, servicii specializate pentru copilul care a fost abuzat/neglijat și care trebuie separat de părinte/persoană de îngrijire sau pentru cuplurile copil/părinte în vederea pregătirii reintegrării).

Capitolul al IV-lea, „Studiu privind sesizarea abuzului asupra copilului” este rezervat analizelor calitative, prima fiind o analiză cazuistică efectuată prin studierea documentelor, protocoalelor, planurilor de intervenție, rapoartelor de evaluare ale cazurilor instrumentate de DGASPC Dolj în anii 2013-2014.

În analiza cazuistică am utilizat datele Serviciului pentru Copilul Abuzat, Neglijat, Exploatat, Traficat aferente anilor 2013 – 2014, am urmărit modul în care anumiți factori de risc contribuie la propagarea abuzului asupra copilului, în plan fizic, psihologic și social.

De asemenea, am analizat rapoartele de evaluare inițială și complexe, contractele și rapoartele de consiliere, fișele de convorbire telefonică precum și planurile de intervenție utilizate în depistarea, identificarea și instrumentarea cazurilor, aferente perioadei. Datele oferite de analizele calitative sunt un reper în conturarea unui tablou comparativ cu privire la incidența fenomenelor de abuz și neglijare

Intervențiile și metodele de prevenire în mediul familial ar trebui orientate înspre îmbunătățirea abilităților de rezolvare de probleme și pe o mai bună gestionare a rolurilor familiale. Metodele de prevenire și tehnicile de intervenție cu cazurile de abuz și neglijare acordă prioritate abordărilor care se concentrează pe îmbunătățirea legăturilor și funcțiilor familiale, pe participare și pe suport.

Protecția copiilor împotriva abuzului este o problemă urgentă. Copiii au suportat abuzurile adulților fără să fie văzuți și auziți timp de secole întregi. Acum, deoarece dimensiunea și impactul tuturor formelor de abuz asupra copiilor sunt mai bine cunoscute, copiii trebuie să beneficieze de o prevenire și o protecție eficientă, la care au dreptul necondiționat.

I. Abuzul asupra copilului

Convenția cu privire la Drepturile Copilului, art. 19, restrânge câmpul de aplicare al noțiunii de abuz determinând ca subiecți activi părinții, unul din ei, reprezentantul sau reprezentanții legali sau orice persoană căreia i-a fost încredințat copilul.

Pentru a stabili dacă o anumită faptă este sau nu abuz, este util să se urmărească criteriile stabilite de prevederile Convenței cu privire la Drepturile Copilului, ratificată de către România prin Legea 18/1990. O faptă prin care se aduce atingerea conținutului drepturilor prevăzute în Convenție și prin care sunt puse în pericol dezvoltarea, securitatea sau integritatea fizică a copilului, reprezentând un abuz, sancționabil ca atare.

Pentru apărarea copilului împotriva oricăror forme de abuz trebuie asigurat un sistem de protecție adecvat, care să cuprindă: definirea juridică a abuzului, proceduri juridice de intervenție, programe naționale de prevenție, susținere și intervenție, structuri abilitate și competente, specializate în raportarea, instrumentarea și tratarea cazurilor de abuz,stategii comune de acțiune .

În concluzie, reorganizarea sistemului de protecție a copilului în așa fel încât să se ridice la nivelul standardelor internaționale, să corespundă necesităților copiilor, părinților și familiilor și să se încadreze în politica comunităților și localităților, este o sarcină foarte dificilă. Această reorganizare reprezintă de asemenea și o șansă unică pentru ca munca socială sa și dovedească valoarea, după renașterea sa din propria-i cenușă.

Rezistența sistemului de îngrijire a copilului din perioada anterioară (1992-1996) în adoptarea standardelor moderne euro-atlantice s-a datorat în primul rând absenței unei legislații corespunzătoare. Schimbarea de bază a legii pentru reglementarea protecței copilului a avut loc în perioada 1997-1998. Schimbările de structură legală sunt bine receptate de către profesioniști și de majoritatea cadrelor care lucrează în serviciile sociale pentru copii.

Schimbările legislației privitoare la abuzul față de copil nu sunt urmate prompt de schimbări practice. Protejarea copilului încă de la naștere împotriva oricărei forme de abuz sau exploatare din partea adulților familiei proprii sau a adulților din instituțiile de îngrijire specifice pentru copii, reprezintă unul din punctele stipulate în Convenția cu privire la Drepturile Copilului, semnată la 20 noiembrie 1989 și ratificată de către România la 25 septembrie 1990.

1.1.Conceptul de abuz asupra copilului

Termenul de «sindrom al copilului abuzat», exprimând morbiditatea de dezvoltare, a fost folosit pentru prima oară sub egida medicală a lui C. H. Kempe și a colaboratorilor săi, în 1962.

H. Kempe a impus medicilor pediatri din S.U.A., mai întâi, și apoi din lumea întreagă, în 1962, „sindromul copilului bătut”, fiind recunoscut drept inițiatorul domeniului prevenirii abuzului și neglijării copilului. Termenul de abuz asupra copilului folosit pentru prima dată de H. Kempe pentru a descrie copilul bătut este astăzi folosit pentru toate formele de maltratare, nu doar pentru abuzul fizic, dar și pentru formele de neglijare și abuz emoțional și sexual.

Variațiile abuzului se înscriu pe o gamă largă de intensități, de la maltratarea lejera, simpla neglijare (indiferență față de nevoile fundamentale ale copilului și față de îngrijire) ori diferitele forme de abuz emoțional (injurii, ironie, umilire, depreciere, exigențe sau constrângeri nerealiste, violența verbală), până la formele de abuz fizic (bătaie, schingiuire, explotare prin supunere la munci nepotrivite cu vârsta) și abuz sexual (inclusiv expunerea la situații imorale). Abuzul grav, repetat, mai ales asupra unui copil mic, poate conduce la moarte accidental sau prin infanticid sadic.

De-a lungul timpului, diferiți cercetători care au studiat fenomenul abuzului asupra copilului au propus mai multe definiții care doreau să evidențieze caracteristicile și modul de abordare a acestui fenomen social.

„Fenomenul de abuz asupra copilului, prezent astăzi în toate societățile și în rândul fiecărei clase sociale, are la bază mai multe teorii universal acceptate: medicală, psihologică, socială, ecologică, feministă . Aceste teorii conduc la definirea abuzului ca: o încălcare a legilor/a codului penal, un act cu consecințe medicale și/sau psihologice, un fenomen multidimensional rezultat din interacțiunea mai multor elemente: caracteristicile părinților și ale copiilor, procesul de interacțiune familială, contextul comunitar, cultural și social.”

În literatrura de specialitate se pot regăsi următoarele definiții:

Abuz asupra copilului: „profitarea de pe urma diferenței de putere dintre un adult și un copil prin desconsiderarea personalității celui de-al doilea” sau „cauzarea intenționată a unei vătămări ce afectează sănătatea fizică sau psihică a copilului”

Maltratarea: „orice formă de acțiune sau de omitere a unei acțiuni care este în detrimentul copilului și are loc profitându-se de incapacitatea copilului de a se apăra, de a discerne între ceea ce este bine sau rău, de a căuta ajutor și de a se autoserviʺsau „orice formă de violență, de tentativă sau de brutalizare fizică sau mentală sau de neglijare, inclusiv violență sexuală, în timpul în care copilul se află în îngrijirea părinților, sau a unuia dintre aceștia, sau a reprezentanților legali ai acestora, sau în îngrijirea oricărei alte persoane căreia i-a fost încredințat.”

În 1988, în lucrările pregătitoare ale legii referitoare la prevenirea relelor tratamente și a protecției copilului din Franța, comisia de lucru a utilizat ca definiție de lucru pentru copilul maltratat următoarea aserțiune:,,copilul victimă a părintelui sau a adultului care îl are în grijă, fie prin acte brutale voluntare comise contra copilului, fie prin omisiunea intenționată a îngrijirilor, fapte care conduc la răniri fizice sau comportamentale, mai greu de evidențiat pentru că nu lasă urme fizice; brutalități controlate, comportamente sadice, manifestări rejetante, disprețuitoare față de copil, abandon afectiv, exigențe educaționale disproporționate față de capacitățile copilului… ca și abuzul sexual.” Toate acestea afectează dezvoltarea psihoafectivă a copilului, putând duce până la distrugerea corporală a copilului.

1.2.Forme ale abuzului aupra copilului

1.2.1Abuzul fizic

Abuzul fizic este probabil cea mai frecventă formă de abuz. A fost prima formă de abuz recunoscută de specialiști, și definită de H. Kempe, inițiatorul domeniului prevenirii abuzului și neglijării copilului, ea fiind: „atacuri neaccidentale sau injurii fizice, mergând de la forme minime până la injurii fatale, provocate copilului de către persoana care îl îngrijește ” .

Abuzul fizic asupra copilului „reprezintă acțiunea sau lipsa de acțiune (singulară sau repetată) din partea unui părinte sau a unei persoane aflată în poziție de răspundere, putere sau încredere care are drept consecință vată marea fizică actuală sau potențială.” El presupune pedepse ca: așezarea în genunchi a copilului, legarea lui, lovirea, rănirea, otrăvirea, intoxicarea etc. În general abuzul fizic asupra copilului presupune folosirea forței fizice de către cel care îngrijește copilul (părintele, tutorele, părintele de plasament, baby-sitter) având ca rezultat vătămarea copilului. Categoria copiilnd duce până la distrugerea corporală a copilului.

1.2.Forme ale abuzului aupra copilului

1.2.1Abuzul fizic

Abuzul fizic este probabil cea mai frecventă formă de abuz. A fost prima formă de abuz recunoscută de specialiști, și definită de H. Kempe, inițiatorul domeniului prevenirii abuzului și neglijării copilului, ea fiind: „atacuri neaccidentale sau injurii fizice, mergând de la forme minime până la injurii fatale, provocate copilului de către persoana care îl îngrijește ” .

Abuzul fizic asupra copilului „reprezintă acțiunea sau lipsa de acțiune (singulară sau repetată) din partea unui părinte sau a unei persoane aflată în poziție de răspundere, putere sau încredere care are drept consecință vată marea fizică actuală sau potențială.” El presupune pedepse ca: așezarea în genunchi a copilului, legarea lui, lovirea, rănirea, otrăvirea, intoxicarea etc. În general abuzul fizic asupra copilului presupune folosirea forței fizice de către cel care îngrijește copilul (părintele, tutorele, părintele de plasament, baby-sitter) având ca rezultat vătămarea copilului. Categoria copiilor abuzați fizic îi include pe cei care au fost răniți în mod deliberat, precum și pe cei răniți datorită insuficientei supravegheri.

Gelles și Straus prevăd două stadii de dezvoltare a paternurilor abuzive și de facilitare sau inhibare a factorilor compensatori sau destabilizatori al abuzului: „expresivitatea violenței în abuzul fizic, văzută ca modalitate de reducere a tensiunilor acumulate, dar și ca reacție de răspuns la acțiunea violentă a altei persoane asupra abuzatorului și legitimitatea actului violent explicat prin folosirea forței în situații sociale speciale.”

Violența fizică se exprimă prin diferite gesturi aplicate copilului, în mod intenționat, de către o altă persoană, gesturi care pot merge de la pedepse corporale excesive până la comportamente extreme, care pot pune în pericol viața copilului. Printre consecințele comportamentelor extreme care pot fi regăsite în semnalările referitoare la copiii abuzați fizic putem cita: arsurile de țigară, fracturile, hemoragiile interne. Acestea sunt consecințele cel mai des semnalate și identificate de medicii din spitale, pentru că ele au consecințe grave asupra dezvoltării copilului.

1.2.2. Abuzul emoțional și psihologic

Toate formele de abuz și neglijare a copilului au componente și consecințe psihologice. Anumite forme de maltratare au însă, ca instrument, tocmai mijloace de natură psihologică, de aceea cercetători ca Garbarino, Guttman și Seelly (1986), precum și Brassard, Germain și Hart (1987) au propus definirea abuzului psihologic ca „fiind o formă distinctă de rele tratamente.” Garbarino și colegii săi considerau în 1986 că maltratarea psihologică nu trebuie considerată ca fiind doar o consecință a celorlalte forme de rele tratamente, subordonată față de ele, ci – dimpotrivă – ar trebui să fie luată ca pilon central al eforturilor de înțelegere a disfuncționării familiei, precum și a nevoilor de protecție a copilului. Garbarino și colaboratorii definesc abuzul psihologic comis împotriva unui copil ca fiind „atacul concertat al unui adult asupra dezvoltării conștiinței de sine și a competenței sociale a copilului.”

Abuzul emoțional asupra copilului este un comportament comis intenționat de un adult lipsit de căldură afectivă, care jignește, batjocorește, ironizează, devalorizează, nedreptățește sau umilește verbal copilul, în momente semnificative sau repetat, afectându-i, în acest fel, dezvoltarea și echilibrul emoțional . Abuzul emoțional reprezintă respingerea copilului ca ființă, fie intruziunea emoțională, fie ignorarea emoțiilor pozitive sau negative, călirea prin reguli stricte, fără drept de negociere, înfricoșarea copilului prin izolare, închizându-1 în spații întunecoase, făcându-1 să aștepte cu încordare, dezamăgindu-1, mințindu-1, blamându-1, amenințându-1 cu abandonul, abordându-1 cu atitudini inconsecvente pentru același tip de greșeli, comunicând cu el într-o manieră neclară, ambientală, prea încărcată, insensibilă. Tot abuz emoțional poate fi considerată și atitudinea autoritară dominatoare, îngrijirea și controlul excesiv sau discontinuu, care sufocă independența copilului. Uneori, copilul este abuzat emoțional prin supunerea la practici bizare-magice sau pseudo- religioase. De menționat că toate celelalte forme de abuz au o componentă emoțională.

Abuzul emoțional sau violența psihologică reunește : violența verbală (insultarea copilului, umilirea, denigrarea, respingerea, icliizul), pedepsele abuzive și izolarea, exigențele excesive, care pun copilul în situația de eșec,amenințările, ca, de exemplu, amenințarea cu moartea.

Violența psihologică este reprezentată și printr-o formă de violență repetată și susținută.

Față de abuzul fizic, violența psihologică este îndreptată, de obicei, spre copiii mai mari. După un studiu realizat de American Association for Protecting Children (1988), copiii violentați psihologic au în medie 7,87 ani, în timp ce cei abuzați fizic au 5,54 ani.

Asistarea copiilor la scenele de violență dintre părinții lor este de asemenea considerată o formă specifică de abuz emoțional.

Latimer (1998) include expunerea la violența familială ca entitate a mallratării. Aceasta survine atunci când copilul este martor al violenței din mediul familial. „Copilul se poate afla în aceeași cameră sau poate auzi schimburile verbale violente dintr-o altă cameră. Poate, de asemenea, să observe consecințele unei lupte dintre părinți (contuzii sau ferestre sparte). Majoritatea copiilor martori ai violenței familiale văd agresiunea comisă împotriva unuia dintre părinți, adesea împotriva mamei, însă uneori și împotriva fratelui sau sorei.”

1.2.2. Abuzul sexual

Abuzul sexual asupra copilului este deși conține certe elemente de abuz fizic și psihologic o categorie aparte de rele tratamente aplicate minorului. Abuzul sexual cuprinde: atragerea, convingerea, folosirea, coruperea, forțarea și obligarea minorului să participe la activități de natură sexuală sau asistarea unei alte persoane în timpul unor activități care servesc obținerea de către adulți a plăcerii.

Mai pe scurt, prin definiția sa, abuzul sexual împotriva copilului este obligarea sau îndemânarea acestuia, de către o persoană adultă, să participe la activități sexuale care servesc plăcerii adultului.

Abuzul sexual asupra copiilor este un fenomen nou cu care se confruntă specialiștii și opinia publică în general. Este greu de estimat incidența acestui fenomen, mai ales din cauza faptului că acesta nu este raportat de obicei datorită mentalității părinților sau persoanelor care îngrijesc copiii, conform căreia trebuie păstrat secretul presiunilor exercitate de abuzator și, nu în ultimul rând, datorită faptului că opinia publică nu este încă pregătită pentru a reacționa în astfel de cazuri.

Abuzul sexual reprezintă implicarea unui copil într-o activitate sexuală pe care nu o înțelege, ne având capacitatea de a-și da încuviințarea informată, pentru care nu este pregătit din punct de vedere al dezvoltării sau care încalcă legile sau tabuurile sociale. Copiii sunt dependenți de cei care îi îngrijesc pentru satisfacerea nevoilor fizice și emoționale. Din această cauză abuzul sexual asupra copiilor poate fi săvârșit de părinți, bunici și alte rude apropiate, precum și de către alți adulți de „încredere” (de exemplu, prietenul mamei), profesorul, vecinul sau persoana care îngrijește copilul.

Abuzul, sexual săvârșit de către cei ce îngrijesc copilul cuprinde un larg spectru de activități, de la urmărirea împreună cu copilul a filmelor sau revistelor porno până la privirea adultului în timpul masturbării sau practicarea unor jocuri cu tentă sexuală, ca pipăirea și apoi masturbarea sau intromisiunea orală, anală sau genitală. Adultul folosește astfel copilul pentru satisfacerea propriilor sale nevoi.

Copilul este supus unei relații de dependență culpabilizatoare, în care el trebuie să respecte tăcerea în ceea ce privește abuzurile sexuale, sub amenințarea că va crea necazuri abuzatorului. Impactul abuzului sexual depinde de identitatea abuzatorului (un abuz intra-familial – incestul în special – este mult mai dăunător decât un abuz extrafamilial), de vârsta copilului și de caracteristicile episoadelor de abuz sexual (frecvente, cu sau fără penetrare etc.).

1.2.3. Neglijarea

Considerată de unii autori ca o formă specifică de abuz, neglijarea este incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a-i asigura nevoile biologice, emoționale, de dezvoltare fizică și psihică, precum și limitarea accesului la educație .

Neglijarea copilului presupune privarea minorului de satisfacerea nevoilor sale biologice, emoționale și de dezvoltare psihică. Astfel, neglijarea fizică se referă la privarea de alimentație, de îmbrăcăminte, de medicamente sau de domiciliu; neglijarea educațională implică tot ceea ce ține de frecventarea unei forme de învățământ, prin obligarea copilului la alte activități decât cele școlare sau la vagabondaj, iar neglijarea emoțională presupune ignorarea evenimentelor importante din viața copilului, omiterea încurajărilor așteptate de copil, modalitățile neadecvate de răspuns la nevoile sale emoționale .

Neglijarea mai este definită ca reprezentând condițiile în care persoana responsabilă de îngrijirea copilului, fie intenționat, fie din neatenție, permite copilului să experimenteze suferințe care pot fi evitate și/sau nu reușește să asigure una sau mai multe condiții care sunt esențiale pentru dezvoltarea capacităților fizice, intelectuale și emoționale ale unei persoane.

Neglijarea pune în pericol dezvoltarea normală a copilului – dezvoltarea bio-psihi-socio-culturală – și, prin efecte grave pe care le produce, necesită intervenție promptă și adecvată.

Cele mai grave forme de neglijare sunt: neasigurarea unei alimentații adecvate nevoilor de dezvoltare ale copilului, neasigurarea unei îmbrăcăminți adecvate, dezinteres față de starea de sănătate a copilului, locuință cu spațiu și igienă necorespunzătoare, insuficientă supraveghere, lipsa de preocupare pentru educația copilului, privarea copilului de afecțiune, abandonul copilului.

Chiar dacă există o diferență uzuală între tipurile de abuz asupra copilului, ele se întrepătrund, astfel încât fiecare formă de abuz prezintă componente din celelalte forme.

Clasificarea abuzurilor în abuz fizic, psihic, sexual este artificială pentru că, de fapt, există o împletire a diferitelor forme de abuz. Abuzul fizic are și consecințe psihice, abuzul sexual este însoțit de efecte fizice și psihice asupra copilului, abuzul economic poate deveni abuz fizic (dacă munca depășește capacitatea fizică a copilului), emoțional (mai ales dacă munca este umilitoare) sau sexual (prostituția, pornografia).

Evantaiul formelor de rele tratamente este larg, cuprinzând toate aspectele personalității: cel fizic, cel psihic (emoțional), cel moral și cel sexual. De obicei relele tratamente cuprind și laturile fizice ale personalității, iar abuzurile sexuale sunt însoțite cel mai adesea de vătămări fizice și întotdeauna de vătămări emoționale. De asemenea, abuzurile fizice au adesea repercursiuni psihice și uneori au motivații sexuale sau sunt însoțite în mod expres de un comportament sexual Dacă formele de rele tratamente se întrepătrund, cu atât mai mult coexistă consecințele lor, care se manifestă simultan sau con-secutiv asupra tuturor laturilor personalității copilului, putând induce tulburări în dezvoltarea personalității pe plan cognitiv, emoțional, moral și sexual. Astfel, abuzul fizic, cel psihic sau sexual poate conduce la retard în dezvoltarea intelectuală, la tulburări de echilibru emoțional și la consecințe fizice pe plan psiho-somatic.

Abuzul de orice formă înseamnă profitarea de pe urma diferenței de piliere dintre un adult și un copil, desconsiderarea personalității celui de-al doilea. El poate fi regăsit oriunde și oricând în istoria și în prezentul societății omenești, în artă și literatură, în legendele omenirii și în poveștile pentru copii. Violența adultului împotriva copilului, reprezintă fenomen de abuz prezent în realitatea noastră astăzi, mai aproape sau mai departe de căminul nostru, în funcție nu numai de valorile noastre, dar și de tradițiile pe care le urmăm în creșterea copiilor și de capacitatea de a ne controla impulsurile

1.3. Teorii explicative privind abuzul asupra copilului

Pentru ca protecția copiilor împotriva abuzurilor să poată dobândi consistența procedurală, profesioniștii au elaborat modele explicative care să le permită înțelegerea elementelor constituive și contextuale ale apariției relelor tratamente.

Teoriile se refera la: contextul de viață al copilului înainte de maltratarea propriu-zisă,caracteristicile traumatice ale relelor tratamente,reacțiile copilului și ale agenților semnificativi din mediul său de viață ca urmare a relelor tratamente și dezvăluirii acestora,modul cum se suprapune maltratarea peste dezvoltarea copilului,cursul recuperării în urma relelor tratamente.

13.1. Concepția medicală privind abuzul asupra copilului

Una din primele, dar și astăzi influentele concepții privind abuzul comis împotriva copilului este cea care consideră acest fenomen ca o boală.

Descriind simptomele după care pot fi diferențiate traumatismele neaccidentale de cele accidentale suferite de sugari, pornind de la sindromul abuzului fizic pe care l-a descris la sugari „battered baby sindrom”, Kempe (1962) a fundamentat concepția medicală privind abuzurile.

Pornind de la criterii medicale, s-a considerat că abuzul asupra copilului este o boală suficient de bine delimitată pentru a fi considerată o unitate specifică de diagnostic. Patologia specifică acestei „boli constă, primordial, în tulburări de personalitate ale părinților, tulburări care se manifestă în relația lor cu propriul copil, sub acțiunea unor factori stresori specifici relației părinți-copii.”

Caracteristicile părinților care își maltratează copiii:imaturitate,izolare socială,stima de sine redusă,obținere dificilă a plăcerii, percepție falsă despre copil, adesea cu schimbarea rolurilor, frica de a răsfăța copilul, încredere în valoarea pedepsei, incapacitatea de a dovedi emoție privind nevoile copilului și de a răspunde adecvat.

Unii părinți care comit abuzuri aparțin tipului de personalitate lipsit de autocontrol, imatur, cu impulsuri violente și agresivitate cronică; într-un alt tip s-ar încadra acei părinți care prezintă personalități rigide, lipsite de căldură, care sunt detașați de copii și de problemele lor; la unii părinți care comit abuzuri s-a găsit un grad scăzut de inteligență; dar alții au avut inteligența normală sau chiar superioară; din punctul de vedere al forței personalității; unii părinți au ca trăsături tipice anxietatea, autoculpabilizarea excesivă, precum și depresia cronică, pe când alții sunt plini de sine și lipsiți de remușcări. Este greu să se asocieze în mod global o anumită tipologie patologică la cazuistica părinților care abuzează frecvent copiii.

În urma unei analize a situației sociale a copiilor bătuți, s-a constatat că mulți dintre ei proveneau din sarcini nedorite și/sau nașteri nelegitime, aveau părinți prea tineri sau existau suspiciuni de infidelitate între soți. Factorii legați de statusul socio-economic pot influența și ei stresul suportat de părinți. În această concepție medicală, factorii sociali nu se consideră ca având o valoare explicativă în privința tulburărilor relației părinte-copil. Ei sunt însă considerați ca acționând asupra factorilor de personalitate, capacitatea de rezistență la stres fiind, în concepția medicală, o caracteristică de personalitate.

Pornind de la constatarea că părinții își tratează adesea în mod diferit proprii copii naturali, s-au identificat anumite caracteristici ale copiilor care, din stresului indus părinților, sporesc riscul comportamentului abuziv. Este vorba de factori ca greutatea scăzută la naștere, prematuritatea un anume handicap sau o boală cronică a copilului, temperamentul irascibil, neliniștit al acestuia. Acești factori pot conduce la dificultăți sporite ale părinților, ceea ce constribuie uneori la deficiențe ale relaționării părinte-copil.

Toate încercările de a stabili o tipologie foarte clară a părinților de tip abuziv par să conchidă că nu există un singur tip de trăsături psihice sau de caracteristici ale copilului sau ale situației de viață a familiei, care sa cauzeze instalarea unor tulburări grave în relația părinte-copil, de tipul abuzului și a neglijării copilului. Este mult mai probabil ca factorii cauzali sa se întrepătrundă. Concepția medicală privind abuzul are menirea, la fel ca în cazul descrierii celorlalte boli, de a permite descrierea simptomelor, recunoașterea și diferențierea lor, dar și prevenirea din timp a instalării bolii.

Cunoașterea simptomatologiei și a etiologiei permite nu numai diagnosticul sindromului de „copil bătut”, dar permite și identificarea preventivă a personalităților predispuse să comită abuzuri. În științele medicale, metodele principale de prevenție constau în distrugerea sau reducerea contactului cu agentul cauzal și tratamentul pentru reducerea efectului agentului cauzal care nu a putut fi evitat.

În fenomenul de abuz îndreptat împotriva copilului, agentul cauzal este văzut a fi adultul care comite abuzul. Serviciile sociale și medicale pot încerca depistarea acestor persoane și influențarea lor pentru a înlătura sau cel puțin pentru a reduce pericolul pentru copii .

În concluzie, modelul medical de analiză a cazurilor de abuz are avantaje incontestabile. El are o clară tendință spre obiectivitate, dorind să stabilească manifestările măsurabile ale abuzului și neglijării copilului.

Cu ajutorul simptomatologiei descrise, pe baza modelului medical, s-au inițiat studii de prevalență a fenomenului de rele tratamente îndreptate asupra copilului.

1.3.2. Teoria transmiterii multigeneraționale a abuzului

Concepția prin care problemele psihosociale se consideră a fi transmise din generație în generație este larg răspândită. Investigațiile în cazurile de abuz împotriva copiilor au constatat că părinții abuzivi proveneau din familii cu un grad crescut de violență, respectiv au fost ei înșiși abuzați în copilărie.

Rutter (1989) consideră că „ atitudinile și comportamentele parentale sunt complexe și nici transmiterea lor nu poate fi privită unidimensional.” Nu stilul parental este cel care se transmite genetic, ci, de exemplu, predispoziția către unele tulburări psihice. Intergenerațional se transmit, de asemenea dar pe căi sociale și nu genetice condițiile defavorizante de locuință, de venit, care acționează ca factori de stres social. Susținătorii acestei concepții scot în evidență transmiterea familială a anumitor modele culturale, de creștere a copiilor, modele în care autoritatea parentală, agresivitatea verbală sau fizică, ignorarea sentimentelor copiilor (sau opusul acestuia) sunt caracteristice .

Steele și Pollak (1968) au intervievat 60 de părinți, participanți la un program de tratament psihosocial, care și-au abuzat copiii. Autorii au susținut că toți părinții din grup fuseseră abuzați în copilărie. Deși invocat adesea ca punct de referință în cercetările care relevă transmiterea modelelor parentale peste generații, studiul a folosit o definiție neclară (prea largă) pentru a defini ceea ce înseamnă experiențe traumatice datorate abuzului în copilărie și nu a recurs la un grup de control, pentru a verifica diferențele de frecvență în privința experiențelor raportate prin interviu.

Sintetizând concluziile a numeroase cercetări care au examinat transmiterea multigenerațională a relelor tratamente adresate copiilor, Kaufman și Zigler (1989) trag concluzie că nu se poate neglija pericolul repetării istoriei abuzului, care este de aproximativ 30%, de 6 ori mai mare decât în populația neselecționată (de 5%).

1.3.3. Teoria atașamentului

Această teorie specifică are menirea să deschidă calea înțelegerii corecte a procesului de dezvoltare psiho-socială normală a personalității în general și a copiilor în special.

Unul dintre cercetătorii care au deschis calea spre analiza profundă a acestui domeniu a fost John Bowlby. Studiile lui Bowlby au pus în lumină nevoia puternică a oricărui copil pentru stabilirea unor legături profunde de atașament cu persoanele adulte (în primul rând, desigur cu părinții, în lipsa acestora cu bunicii … sau chiar cu alte rude, vecini, educatori etc.) și rolul fundamental, în această privință, al imaginii pe care și-o fac copiii despre aceste persoane. În lipsa unei asemenea imagini puternice sau cel puțin normale și în lipsa unui atașament adecvat, dezvoltarea copilului esie periclitată iar evoluția lui spre o viață de adult firească afectiv este pusă sub semnul întrebării. Stabilitatea și „forța” personalității adulte își au originea în stabilitatea și profunzimea sentimentelor de atașament afectiv din timpul copilăriei.(Miftode, 1998,p 212)

Atașamentul are caracter dinamic, adică apare, se formează, se „maturizează”, atinge apogeul în anumite condiții ale copilăriei, se poate deteriora sub incidența unor factori, slăbește și chiar dispare atunci când peisoana atașantă dispare și ea.

Relațiile de atașament au – conștient sau inconștient – misiunea de a proteja persoana mai slabă, vulnerabilă în raport cu factorii sau agenții externi sau interni. În această perspectivă, atașamentul poate fi definit drept mecanism de protecție (în legătură directă cu diferitele mecanisme de autoapărare ale individului în cauză – retragerea în sine, uitarea etc.).

Interacțiunea dintre părinți și copilul lor este decisivă pentru felul cum se percepe copilul pe el însuși și lumea din jurul său, și cum se dezvoltă. Interacțiunea este importantă pentru gradul și calitatea atașamentului copilului față de părinți. Un atașament față de cineva înseamnă să fii absolut dispus să cauți apropierea și contactul cu persoana în cauză și, mai presus de toate, atunci când situația este nesigură. Pare a fi o presupunere comună că există întotdeauna un atașament pozitiv față de părinți. Nu este așa. Calitatea interacțiunii decide calitatea atașamentul

Comportamentul de atașament poate fi cel mai bine observat atunci când copilul este obosit, speriat, bolnav sau are o nevoie specială de îngrijire

Mai multe cercetări efectuate au studiat în special modelele de atașament asociate cu abuzul fizic și neglijarea și au arătat că un copil maltratat, spre deosebire de alți copii, are un atașament nesigur față de persoanele care îi acordă îngrijire. Copiii abuzați și neglijați prezintă atașament nesigur față de părinții lor.

Atașamentul între părinți și copii apare ca un fir invizibil între ei. Acolo unde părinții și-au privat copilul și au negat interacțiunea și stabilitatea în relația cu ei, este greu să precizezi comportamentul de atașament al copilului.

Acolo unde inițiativa și lipsa de răspundere din partea celui care oferă îngrijire este slabă sau absentă, copilul se abține de la comportamentul mienlat spre atașament.

În evaluarea îngrijirii oferite copilului este foarte important să observăm calitatea interacțiunii și a tipului semnificativ de atașament. Calitatea atașamentului este factorul central, la fel ca și posibilitățile individuale ale copilului pentru dezvoltare, potențialul lui cu alte persoane. Copiii cu atașament sigur sunt cei mai flexibili.

Este nevoie ca tratamentele să fie îndreptate spre aceste modele de interacțiune.

1.3.4. Concepția ecologică-interacționistă privind abuzul

Analiza ecologică care studiază relația dintre individ și mediul în care trăiește este o metaforă sugestivă pentru concepția care are ca perspectivă de bază analiza și înțelegerea relației dintre individ și propriul său mediu.

Modelul ecologic aplicat în asistența socială a fost preluat din teoria sistemelor, printre primii de către Germain (1973, 1979).

Pentru a surprinde varietatea influențelor de mediu, Bronfenbrenner (1979) propune studiul unei probleme sociale concomitent, la diferite nivele ale sistemului pe care îl reprezintă mediul social: al microsistemului, al mezosisternului și al macrositemului. (Roth-Szamoskozi, 1999, pp 154-155) Acest model a fost dezvoltat de Belsky (1980) pentru a servi ca un cadru teoretic integrator pentru comportamentele sociale, inclusiv cele din categoria relelor tratamente împotriva copilului.

Analiza de la nivelul subsistemului ontogenetic se preocupă de factorii individuali care privesc părintele care comite agresiuni împotriva copiilor săi (exemplu: istoria parentală, nivelul de dezvoltare intelectuală, înțelegerea nevoilor copilului etc.).

Microsistemul se referă la relațiile familiale care constituie mediul de viață proxim al copilului (tipul și mărimea familiei, influența copilului asupra dinamicii familiale, evenimente familiale care pot avea un rol declanșator în producerea unor fenomene de tipul maltratării).

Exosistemul este mediul mai larg de existență al unui individ sau al unei familii nucleare. El cuprinde familia lărgită, vecinătatea în care locuiește familia, comunitatea etnică, religioasă de care ea aparține, incluzând toate valorile și relațiile mai mult sau mai puțin suportive din acel sistem.

Macrosistemul este cel mai larg cadru de influență asupra fenomenelor din familie. în această categorie intră atitudinile societății față de violență și față de copii, așteptările față de școală, nivelul de viață din societate, politicile sociale în vigoare etc.

La nivelul tuturor acestor sisteme, Cichetti și Rizley constată factorii facilitori (de risc) și compensatori ai maltratării copilului.

Există o distincție între factorii situaționali stabili și cei tranziționali, atât în categoria factorilor compensatori cât și în cea a factorilor de risc. Printre factorii care contribuie în mod stabil la creșterea riscului de abuz pot fi înșirate caracteristicile de personalitate ale adultului, respectiv ale copilului, cum ar fi: lipsa stimei de sine, experiența unui abuz suferit în copilărie, dar și izolarea socială, sărăcia. De asemenea, se mai pune în evidență factorii de la nivelul macrosocial, cum ar fi acceptarea culturalг a violenței, a pedepselor fizice etc.

Factorii tranziționali de risc sunt purtători ai unor evenimente stresante care acționează pe durată mai scurtă,cum ar fii : dificultățile în viața maritală, șomajul, schimbările din viața familiei .

Dintre factorii compensatori de durată putem enumera climatul familial stabil, încrederea părintelui în propriile capacități parentale. Dintre factorii biologici pot fi remarcați cei legați de sănătatea membrilor familiei, dintre factorii economici se remarcă stabilitatea socio-economică, iar dintre factorii culturali, accentuarea metodelor neviolente de educare și socializare. Factorii compensatori cu valoare tranzițională pot și ei aduce progrese în atitudinea de nemaltratare a copilului (perioadele fericite și de armonie din viața unui cupul marital).

Acțiunea factorilor stabili și tranziționali de risc amintiți nu poate fi determinata prin ca însăși, pentru declanșarea unui comportament abuziv ia adresa copilului. Maltratarea este explicată în acest model prin interrelația factorilor compensatori și a celor de risc. Rezultă că abuzul împotriva copilului este un fenomen multicauzal în care factorii care privesc b#%l!^+a?dezvoltarea și personalitatea copilului interacționează cu factorii personalității părinților, interacțiunea lor trebuind analizată din perspectiva nivelurilor individuale, familiale, interpersonale, organizaționale și macrosociale.

Perspectiva ecologică asupra riscului privind copilul ne trimite la principalele relații de interacțiune dintre copil, părinții săi (sau înlocuitorii lor) și subsistemele modului lor de trai.

Conform principiului interacțiunii factorilor, riscurile pentru copii provin din interacțiunile părinților cu proprii copii, ambii prezentând anumite particularități și experiențe psihologice date. Aceste interacțiuni sunt influențate de elementele microclimatului social, cu propriul nivel de stres influențat, la rândul său, de factori sociali independenți de individ sau de familie. Aceasta însemnă că acțiunile și atitudinile parentale de neglijare sau de abuzare a copiilor pot fi concepute ca reacții inadecvate, improprii, la stresul social. Părinții care comit rele tratamente sunt deci în majoritatea lor indivizi cel mai adesea normali, care încearcă să facă față condițiilor lor severe de viață cu ajutorul unor mecanisme adaptative individuale, formate pe parcursul propriei lor dezvoltări ontogenetice.

1.3.5. Concepții de factură sociologică

Analiza familiilor ce-și maltratează copiii este concentrată asupra modului în care ei luptă cu problemele sociale și economice, pe lângă propriile lor probleme din interiorul familiei. Deseori ei au dificultăți economice considerabile, se confruntă cu o proastă acomodare, condiții de muncă nesigure sau lipsa unui loc de muncă. Modul în care acești factori afectează maltratarea poate fi evaluat. Ei sunt, de obicei, interrelaționați. ”Simons a studiat abuzul fizic exercitat de părinți în familiile cu multe probleme. El a arătat că numai factorii socio-economici nu sunt o cauză a abuzului. A fost stabilită o interacțiune între factorii sociali, psihici și emoționali. În orice caz, abuzul fizic apare mai des în regiunile cu familii ce au un venit redus și o rată mare a șomajului Cu toate acestea, o situație materială bună poate, de asemenea, să ascundă maltratarea. Tot așa cum situațiile economice pot fi ele însele motivele abuzului. De exempu, lipsa de control a impulsurilor poate conduce atât la probleme economice cât și la abuz.”.

Factorii de stres pot genera efecte negative. Un singur factor nu trebuie în mod necesar să reprezinte un risc deosebit.

Din ce în ce mai mulți cercetători ai fenomenului maltratării includ factorii legați de situația economică printre determinanții comportamentului parental. Mai mult, mediul socio-economic (scăzut sau ridicat) și calitatea suportului social al familiei sunt considerate astăzi de autori ca Aber et al. (1989), Mill și Aldgate (1996), Thoburn (1997) ca fiind factori care influențează nu numai declanșarea relelor tratamente, dar și consecințele abuzului asupra dezvoltării copilului, precum și posibilitățile de intervenție în aceste cazuri.

Nivelul socio-economic scăzut și nu independent de acest nivel se constată adesea ponderea crescută a relelor tratamente în familii cu mulți copii. Pentru a ilustra semnificația acestui factor, Zigler și Mall (1898) notează că 40% din cazurile de maltratare din S.U.A. se petrec în familiile cu 4 sau mai mulți copii, deși aceste familii sunt reprezentate doar 20% în populația totală

II. Efectele abuzului asupra copilului

Abuzul asupra copilului atrage consecinițe directe, cosecințe asupra dezvoltării copilului și consecințe pe termen lung.

Dintre consecințele directe putem menționa consecințele fizice ale abuzului și ale violenței fizice (arsuri, plăgi, contuzii, fracturi repetitive și multiple,fragilitate somatică, etc.).

Consecințele abuzului sexual pot fi: iritații excoriații,infecții sau leziuni ale organelor genitale, boli cu transmitere sexuală, tulburărihormonale.

Pe lăngă aceste consecințe, abuzul mai dă naștere și la diferite tulburări psihopatologice la copil: tulburări psihosomatice, tulburări ale sfereisfincteriene, tulburări alimentare (greață, anorexie, bulimie), tulburări alesomnului (insomnie, vise anxioase), tulburări de comportament (agresivitatesau retragere, automutilare), activitate sexuală compulsivă, depresie, tulburărinevrotice (fobii, teama de întuneric) sau psihotice (disociere, percepție greșită a pericolului, gânduri copleșitoare).

O stare de stres post-traumatică este frecventă la copiii care au trăit un abuz sexual sau au fost martori ai unui act deviolență. „Efectele abuzului asupra dezvoltării copilului depind în primul rând de tipul de abuz,dar și de alți factori de risc asupra dezvoltării copilului precum: gravitatea și frecvența episoadelor de maltratare, stadiul de dezvoltare pe care copilul l-a atins în momentul episodului, autorul maltratării ( urmările incestului sunt mai grave decât cele ale altor forme de abuz sexual ), plasarea în afara femiliei din motive de maltratare, sexul copilului, sprijinul existent ( rețeaua socială a copilului ), variabilele sistemului familial.”

Evenimentele traumatice delimitează douǎ categorii de victime: victime primare, care suferă direct de pe urma evenimentului și victimele secundare,care asistă la întâmplări de natură traumatică, exercitate asupra unor persoane îndrăgite, prieteni sau chiar necunoscuți.

În ultimele două decenii se acordă o importanță deosebită asupra studiilor clinice privind consecințele violenței asupra comportamentului copiilor.

S-a constatat că la copiii supuși violenței,tulburǎrile de comportament erau semnificativ mai frecvente decât la copiii care nu au avut experiențe traumatice.

Aceste probleme comportamentale ale copiilor abuzați reprezintă diferite tulburări de adaptare la cerințele mediului social: crize de furie, eșec școlar, rău și neascultător acasă, relații de prietenie cu minori problemă.

Un copil abuzat poate să simtă vinovăție, frică și să se gândească la răzbunare.

III. Cadrul juridic și instituțional al protecției drepturilor copilului

Preocuparea față de bunăstarea copilului este multidisciplinară acoperind aspecte multiple ale personalității copiilor, dominată fiind însă de unghiul de vedere al profesiei de asistent social.

Datorită specificului vârstei, lipsei de experiențe sociale și mai ales datorită dependenței totale de adult, copiii reprezintă cea mai vulnerabilă categorie socială, fapt pentru care el este îndreptățit la o protecție specială.

Thoburn definește sistemul ocrotirii copilului în vederea asigurării bunăstării sale ca fiind „ansamblul de servicii oferite de un stat, prin care li se asigură copiilor suport material, asistență medicală, educație și locuință.Thoburn distinge acest înțeles larg al sistemului ocrotirii copilului de accepția restrânsă a domeniului și anume aceea de acordare de servicii acelor copii care nu pot atinge, sau este puțin probabil să atingă, în lipsa unor servicii specializate, standarde acceptabile de sănătate și dezvoltare. Această a doua accepție a termenului este mai apropiată aceleia în care se folosește azi în România, termenul de sistem de protecție al copilului.” Herezog (1997) face și ea distincția între sensul larg și cel restrâns al ocrotirii copilului. În primul sens, asigurarea bunăstării se referă la întreg evantaiul de servicii menite să asigure dezvoltarea, sănătatea, educația și ocrotirea tuturor copiilor iar în cel de al doilea proiecția copiilor este o structură separată, menită să ofere sprijin categoriilor de copii aliați în situații speciale de dificultate, fiind expuși unor condiții de creștere care le pun în pericol sănătatea psihică sau fizică.

3.1. Acte normative cu privire la protecția drepturilor copilului

În România, sistemul de protecție a copilului a cunoscut schimbări majore după 1989, schimbări care se impuneau, dată fiind dorința țării noastre de a se alinia la standardele internaționale cu privire la protecția și bunăstarea copilului, precum și recunoașterea necesității respectării și promovării nevoilor și mai ales a drepturilor copiilor, prea puțin cunoscute și mediatizate în perioada comunistă, dar nu în ultimul rând și datorită contextului socio-economic și familial în care trăiesc copii, majoritatea familiilor confruntându-se cu probleme sociale diverse.

Condițiile tot mai dificile ale vieții copiilor, persistența problemelor în instituțiile de ocrotire și extinderea fenomenelor de neglijare și abuz au condus la recunoașterea necesității de a se renunța la formele și structurile vechi și de a accepta o concepție nouă despre protecția copilului, concepție orientată mai mult spre prevenirea abandonului și ajutorarea familiilor considerate ca fiind cele cu risc. Așa cum se arată în Raportul Dezvoltării Umane (1995), noua lege română pentru protecția copilului și a familiei trebuia să intre în vigoare în 1994. Ea a fost însă definitiv formulată abia în 1997 și adoptată ca lege de către parlament în 1998, după câteva corecțiuni minimale.

Până în iunie 1997 a fost aplicată doar Legea 3/1970 pentru protecția copilului. Aceasta prevedea câteva reglementări pentru apărarea copilului dar nu prezenta posibilitățile de intervenție împotriva abuzului față de copil, nu deschidea nici o cale pentru copilul abuzat de a se putea adresa autorităților și nici ca altcineva să dezvăluie asemenea cazuri. Existau paragrafe în legea pentru protecția copilului care prevedeau posibilitățile de a pedepsi părintele care neglijează copilul sau care abuzează de el, dar nu se menționau modalitățile practice, nu se arăta unde sau la cine să se adreseze copilul, nici nu se specifica ce reprezintă un caz de urgență și cum să se acționeze într-un asemenea caz.

Principiile pe care le luăm în considerare în analiza stadiului actual de aplicare în România a Convenției privind Drepturile Copilului: respectarea primordialității interesului copilului, afirmarea dreptului acestuia de a crește într-o familie, luarea în considerare a opiniei copilului în toate problemele care îl privesc, primordialitatea siguranței copilului și posibilitatea luării unor măsuri de urgență pentru asigurarea acestui deziderat, necesitatea existenței unei perspective și a unei planificări pe termen lung în privința dezvoltării copilului, asigurarea participării profesioniștilor în activitățile de protecție a copilului, asigurarea continuității relațiilor copilului cu familia sa naturală, preferința acordării unui cât mai mare sprijin pentru familiile cu dificultăți, înaintea sau în locul îndepărtării copilului din familie.

Din punct de vedere legislativ, în România, încriminarea relelor tratamente aplicate copilului se poate face conform Codului Penal, care sancționează agresiunile produse asupra unei persoane de către o alta, Codul Familiei, care prevede decăderea din drepturile parentale a acelor părinți care aplică rele tratamente copilului și Legii 108/1998, care reia Ordonanța de Urgență nr. 26/1997 privind protecția copilului aflat în dificultate

Conform legii, copilul în dificultate este copilul a cărui integritate fizică și morală este pusă în pericol. Ceea ce trebuie luat în considerare atunci când se apreciază dacă un copil se află sau nu în dificultate este ce s-ar întâmpla dacă acest copil nu ar primi servicii și care este efectul pe care accesarea serviciilor l-ar avea asupra copilului

Se remarcă absența completă a cuvântului „abuz” din textul Ordonanței guvernamentale din iunie 1997. Această deficiență a fost corectată parțial în Legea 108/1998 care declară că statul este obligat să garanteze protecția copilului față de orice formă de violență, inclusiv violență sexuală, abuzul fizic sau psihic, abandonul sau neglijarea.

Dreptul român face referire doar la «abuz de drept», cu privire la acele situații în care un drept personal recunoscut de lege este exercitat, cu rea credință, cu depășirea limitelor prevăzute de lege și cu nerespectarea scopului său economic și social. Abuzul de drept este sancționat de justiție, în ceea ce privește noțiunea de «abuz asupra copilului» (fizic, emoțional sau psihic, sexual), ea nu este definită de către legislația română, rezultând doar din interpretarea prevederilor O.U.G 26/1997 și ale Convenței cu privire la Drepturile Copilului dar și a Legi 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copiilor Art. 85. unde se precizează:

(1) Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva diferitelor forme de violenta, abuz.

(2) Orice persoana fizica sau juridica, precum si copilul pot sesiza autoritatile abilitate de lege sa ia masurile pentru a-l proteja impotriva oricaror forme de violenta, inclusiv violenta sexuala, vatamare sau de abuz fizic sau mental, de rele tratamente sau de exploatare, de abandon sau neglijenta.

(3) Angajatii institutiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intra in contact cu copilul și au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare sau rele tratamente trebuie să sesizeze de urgenta directia generala de asistenta sociala și protectia copilului.

Iar în cadrul aceleași legi la Art. 86 se precizează și obligațile reprezentanților legali:

(1) Parintii copilului sau, dupa caz, alt reprezentant legal al acestuia, autoritatile publice și organismele private au obligatia sa ia toate masurile corespunzatoare pentru a facilita readaptarea fizica si psihologica si reintegrarea sociala a oricarui copil care a fost victima oricarei forme de neglijenta, exploatare sau abuz, de tortura sau pedeapsa ori tratamente crude, inumane sau degradante.

(2) Persoanele mentionate la alin. (1) vor asigura conditiile necesare pentru ca readaptarea si reintegrarea sa favorizeze sanatatea, respectul de sine si demnitatea copilului.

Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului este modificată și completată în temeiul Art.5 prin Legea nr. 257/2013 .

(1) Copiii au dreptul la protectie si asistenta in realizarea si exercitarea deplina a drepturilor lor, in condițiile prezentei legi.

(2) Răsunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltarii copilului revine în primul rand parintilor, acestia având obligația de a-și exercita drepturile si de a-si indeplini obligatiile față de copil .

(3Autoritatile administratiei publice locale au obligația de a sprijini părințiilor sau, după caz, alt reprezentant legal al copilului în realizarea obligațiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltând și asigurand în acest scop servicii diversificate, accesibile și de calitate, corespunzătoare nevoilor copilului.

(4) Statul asigură protecția copilului și garantează respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specifică realizată de instituțiile statului și de autoritațiile publice cu atribuții in acest domeniu.

3.2. Instituții cu atribuții in domeniu

Preocuparea față de bunăstarea copilului este multidisciplinară acoperind aspecte multiple ale personalității copiilor.

Instituțiile cu atribuții in domeniul protecției copilului sunt :

La nivel central

Ministerul Muncii, Familiei și Protecței Sociale;

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului;

Comitetul național director pentru prevenirea și combaterea exploatării copiilor prin muncă.

Oficiul Român pentru Adopții

Instituții la nivel județean

Consiliul județean, prin:

Comisia pentru Protecția Copilului

Direcția Generală de Asistență Socială

Protecția Copilului

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială

La nivel local cei care se preocupaă de bunăstarea copilului sunt :

Primăria și Consiliul local prin:

Serviciul public local de asistență socială

Autoritatea tutelară

Instituții de asistență socială aflate în subordinea consiliului județean sau a celui local sau susținute de organizații neguvernamentale și unități de cult

Organizații ale societății civile: organizații neguvernamentale, unități de cult etc.

3.3. Servicii sociale pentru copil si familie

Costin et al. (1991) clasifică serviciile de protecție orientate direct către copii în:

• servicii care oferă suport familiilor;

• servicii care suplimentează îngrijirea oferită de către părinți;

• servicii care suplinesc îngrijirea parentală.

În prima categorie se înscrie munca asistenților sociali care oferă suport copiilor și părinților, în conformitate cu criteriile de evaluare și intervenție ale muncii sociale cu indivizii și familiile. Uneori această muncă de suport este oferită fără ca ea sa fie cerută de către părinți, care nu recunosc neapărat nevoia de ajutor sau caracterul inadecvat al propriului lor comportament față de copil. A doua categorie cuprinde serviciile de zi destinate ocrotirii copiilor. în a treia categorie se încadrează alternativele pe care sistemul de protecție a copilului le are pentru cazul în care copilul este scos din propriul cămin, sau și-l pierde

Considerăm alături de Costin et al (1991) că pentru aceste forme de servicii să-și poată îndeplini menirea de a proteja copilul, ele trebuie să dobândească pe de o parte un caracter terapeutic, iar pe de altă parte un caracter preventiv. Evaluarea riscului este însă o activitate complexă, care necesită din partea profesionistului o evaluare detaliată a situației.

Schema cuprinzătoare a serviciilor sociale care trebuie să răspundă cazurilor de copii aflați în dificultate în propria lor familie, datorită unor tratamente inadecvate, include servicii specializate de investigație, comisia cu atribuții de decizie privind plasarea copiilor sau menținerea lor în familie, tribunale specializate pentru investigarea și decizia copiilor în care sunt implicați copii, servicii specializate de plasament familial, și o rețea de familii de plasament, un serviciu specializat de adopție, o rețea a instituțiilor rezidențiale de copii, o rețea terapeutică pentru copii și familii. Pentru ca o astfel de rețea de servicii sociale să funcționeze, ea trebuie să se afle în legătură cu serviciile poliției și cele medicale, pentru că acestea furnizează date indispensabile deciziilor care trebuie luate în favoarea copiilor.

3.4. Măsuri de protecție specială pentru copilul abuzat

Protejarea copilului încă de la naștere împotriva oricărei forme de abuz sau exploatare din partea adulților familiei proprii sau a adulților din instituțiile de îngrijire specifice pentru copii, reprezintă o preocupare majoră.Bunăstarea copilului este organic legată de necesitățile acestuia, de protecția lui în fața oricărei forme de abuz sau tendință de exploatare, de schimbările negative care se pot produce în viața sa, de posibilitatea părinților sau îngrijitorilor de a face față necesităților copilului, de gama împuternicirilor pe care Tribunalul le poate folosi.

Plasamentul în regim de urgență la o persoană, la o familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidențial, în baza hotărârii reprezentanților DGASPC – dacă părinții sau reprezentanții legali ai copilului nu se opun, sau în baza unei hotărâri judecătorești, în caz contrar (se solicită instanței de judecată emiterea unei ordonanțe președențiale de plasare a copilului în regim de urgență);

Plasamentul copilului la o persoană, la o familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidențial, în baza unei hotărâri judecătorești; Decăderea totală sau parțială din exercițiul drepturilor părintești.

1. Ordin nr. 385/2004 privind aprobarea Instrucțiunilor de organizare și funcționare a unităților pentru prevenirea și combaterea violenței în familie

2. Hotărâre nr. 1769/2004 privind aprobarea Planului național de acțiune pentru eliminarea exploatării prin muncă a copiilor

3. Hotărâre nr. 1443/2004 privind metodologia de repatriere a copiilor români neînsoțiți și asigurarea măsurilor de protecție specială în favoarea acestora

4. Ordin nr. 177 din 16/12/2003 privind aprobarea standardelor minime obligatorii pentru telefonul copilului, standardelor minime obligatorii privind centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat și exploatat, precum și a standardelor minime obligatorii privind centrul de resurse comunitare pentru prevenirea abuzului, neglijării și exploatării copilului;

5. Ordinului 288/2006 pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecției drepturilor copilului.

IV. Studiu privind sesizarea abuzului asupra copilului

Abuzul și neglijarea copiilor continuă să fie două subiecte sensibile ale agendei publice, asupra cărora atenția și eforturile autorităților, dar și cele ale actorilor relevanți din mediul non-guvernamental vor continua să se îndrepte cu aceeași preocupare.

Nevoia armonizării acestui efort comun trebuie să rămână o prioritate, având în vedere efectele grave pe termen lung, pe care actele de violență săvârșite asupra unui copil, le pot avea asupra dezvoltării sale viitoare și a comportamentului său de adult, în ansamblul regulilor de conviețuire social

4.1. Metodologia cercetării

Scopul

Frecvența sesizărilor de abuz făcută de persoane fizice, profesioniști la telefonul copilului în aniI 2013-2014.

Obiective

Principalele obiective care au stat la baza cercetării au fost:

Determinarea incidenței cazurilor de abuz și neglijare în familiile din județul Dolj, din perspectivele principalelor dimensiuni ale fenomenului: abuz și neglijare emoțională, fizică, educațională;

Distribuția valorilor indicilor de abuz și neglijare pe dimensiunea rural /urban

Măsurarea frecvenței cazurilor de abuz și neglijare a copilului pe forme și tipuri concrete de manifestare;

Distribuția indicilor de abuz și neglijare în raport cu diferite caracteristici socio-demografie, socio-economice și psiho-sociale ale părinților sau persoanelor care au copii în îngrijire;

Măsurarea frecvenței fenomenului

În acord cu obiectivele propuse pentru acest studiu s-a optat pe o cercetare calitativă principalelor tipuri de abuz.

4.2. Rezultatele obținute

Urmărind dinamica sesizărilor de abuz asupra copilului din județul Dolj în decursul anului 2013, am constatat un număr substanțial de cazuri care sunt prezentate în tabelul 1.

Tabelul nr. 4.1. Sesizări la DGASPC privind situații/cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului an 2013.

După cum relevă cifrele analizei, din tabelul nr. 4.1 privind sesizări la DGASPC a situațiilor sau cazurilor de abuz, neglijență, exploatare a copilului, cazurile de neglijență 78,94 % (675 de cazuri)sunt cele mai dese sesizări primite urmate îngrijorător de?numărul sesizărilor primate privind cazurile de abuz sexual 7.01,% (64 de cazuri) și cazurile de abuz emoțional 7.71% (70) iar cazurile nivelul abuzului fizic fiind de 5,38 % (55 de cazuri).

Grafic nr. 4.1. Număr total cazuri raportate pe fiecare tip de abuz

Grafic nr. 4.2. Sesizări la DGASPC privind situații/cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului an 2013.

Analizând graficul nr. 4.2 constatăm că cele mai multe sesizări au fost făcute la telefonul copilului 36,83% (285 de sesizări), iar 11,11% (125 de sesizări) sunt persoane fizice(părinți,reprezentanti legali,vecini,rude) care au făcut sesizări iar profesoniști (medici, cadre didactice, psihologi,etc) sunt cei mulți 52.05 % (445 de sesizări) care au indentificat situații de abuz, neglijență, exploatare a copilului.

Grafic nr. 4.3.Numărul total de sesizări făcute la DGASPC

b#%l!^+a?

Grafic nr. 4.4. Reprezentare privind sesizările la DGASPC la telefonul copilului și numărul total ce sau confirmat.

Privind graficul 4.4 din numărul total de sesizări primite toate sau confirmat proportia fiind de 100%.

Tabel nr. 4. 2. Sesizări la DGASPC privind situații/cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului an 2014.

Din tabelul nr. 4.2 reiese că sesizări la DGASPC a situațiilor sau a cazurilor de abuz, neglijență, exploatare a copilului în an 2014 sunt mai puține cu 24 de cazuri, dar tot cazurile de neglijență 81,71 % (676 de sesizări) sunt cele mai dese sesizări primite urmate de numărul sesizărilor primate privind cazurile de abuz fizic 7,14 %,(60 sesizări) și cazurile de abuz emoțional 7,26% (60 de sesizări) iar cazurile nivelul abuzului sexual fiind de 3,63,%.(31 sesizări), costatăm că au scăzut numărul cazurilor de abuz sexual și emoțional dar a crescut numărul cazurilor de abuz fizic.

Grafic nr. 4.5. Sesizări la DGASPC privind situații/cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului an 2015.

Observând cu atenție graficul 4.5 ce prezintă sesizări la DGASPC privind situații/cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului în anul 2014. Vom constata sesizarea făcută de copii în cauză 0,84% două cazuri de abuz emoțional și două cazuri de copii ce au fost neglijații, la telefonul copilului sau făcut 303 (36.68 %) sesizări iar un număr de sesizări de 149 (18,03%) sesizări au fost făcute de persoane fizice (părinți,reprezentanti legali,vecini,rude) profesoniști (medici,cadre didactice,psihologi,etc) sunt tot cei care au făcut cele mai multe sesizări 345 (41,76) indentificând situatii de abuz, neglijență, exploatare a copilului,dar și în 23 de cazuri 2.78% au existat autosesizări DGASPC făcute. b#%l!^+a?

Grafic nr. 4.6. Sesizările de la DGASPC înregistrate la telefonul copilului și numărul total ce s-au confirmat în anul 2014

Din numărul total de sesizări primite 826 toate sau confirmat proportia fiind de 100%. observăm în graficul nr. 4.6 ce reprezintă grad mare de îngrijorare.

Tabel nr. 4 3. Distribuția pe sexe privind sesizările la DGASPC privind situații/cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului an 2013.

b#%l!^+a?

Graficul nr. 4.7 Analiza pe sexe privind sesizările la DGASPC privind situații/cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului an 2013

Analizând comparativ distribuția pe sexe a numărul de cazuri sesizate la DGASPC în anul 2013,( Tabel 4 3. și graficul 4.7) vom observa unele diferențe: numărul de cazuri de neglijență este mai mare la băieții 239 (82,13%) de sesizări dintr-un număr total de 291, la fete 221(71,51%) din numărul de cazuri raportate 309, deasemenea numărul de cazuri de abuz emoțional este mai mare la băieți 12,97%(31 de cazuri), la fete abuz emoțional reprezintă 9,06 % (28 cazuri ) din numărul de sesizări (309) privind abuzul fizic la fete sau raportat mai multe cazuri 19(6,14%), la băieți sunt 13 (4,47%), privind datele din tabel 4.3 și graficul 4.5 constatăm un număr de 41 de fete din numărul total de sesizări (309) 13,47% au suferit în urma abuzul sexual,iar la băieți numărul este mai mic 8 cazuri 2,74% .

Tabel nr. 4.4 Distribuția pe sexe privind sesizările la DGASPC privind situații/cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului an 2014

b#%l!^+a?

Graficul nr. 4.8 Analiza pe sexe privind sesizările la DGASPC privind situații/cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului an 2014

Observăm analizând comparativ distribuția pe sexe a numărul de cazuri sesizate la DGASPC în anul 2014, ( Tabel 4 4. și graficul 4.8) numărul de cazuri de neglijență este mai mare la băietii 251 (85,37%) de sesizări dintr-un număr total de 294, la fete 261(80,3%) din numărul de cazuri raportate 325, deasemenea numărul de cazuri de abuz emoțional este mai mare la fete 8% (26 de cazuri din cele raportate 325), la băieți abuz emoțional reprezintă 6,72 % (18 cazuri ) din numărul de sesizări (296), 7,07% dintre fete au avut parte de abuz fizic dintr-un număr de 325 cazuri sesizate la DGASPC din tabel 4.4 și graficul 4.6 observăm un număr de 26 fete din numărul total de sesizări (325) 4,6% au suferit în urma abuzul sexual,iar la băieți numărul este mai mic 18 cazuri 2,72% .

Analizând cu atenție sesizări la DGASPC privind situații/cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului an 2013-2014 cresterea numărului de fetițe abuzate emoțional și fizic chiar dacă numărul de cazuri de abuz sexual a scăzut situatia rămâne gravă.

Tabel nr. 4.5. Distribuția pe grupe de vârstă privind sesizările la DGASPC privind situații/cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului an 2013

b#%l!^+a?

Graficul nr. 4.9 Analiza distribuției pe grupe de vârstă privind sesizările la DGASPC privind situații/cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului an 2013

Observând cu atenție graficul nr. 4.9 și tabelul nr. 4.5 ce prezintă analiza distribuției pe grupe de vârstă privind sesizările la DGASPC privind situații/cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului an 2013 constatăm 37 de cazuri de neglijență la copii mai mici de un an 1an, la copii între 1și 2 an în două cazuri de abuz emoțional și 57 de cazuri de copii ce au fost neglijații, dar si cazuri de copii sexual și fizic.

Continuând analiza observăm un număr mare de cazurii de abuz sexual la copiii cu vârste cuprinse între 10 -17 ani (34 de cazuri) si tot aici întânlim cele mai multe cazuri de neglijență, abuz fizic și emotional (28 emotional și 27 fizic). Grupa de vârstă 3-6ani prezintă deasemenea un număr mare de abuz emoțional 21 de cazuri si 96 de cazuri neglijenți.

Tabel nr. 4.6. Distribuția pe grupe de vârstă privind sesizările la DGASPC privind situații/cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului an 2014

b#%l!^+a?

Graficul nr. 4.10 Analiza distribuției pe grupe de vârstă privind sesizările la DGASPC privind situații/cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului an 2014

Analiza distribuției pe grupe de vârstă privind sesizările la DGASPC privind situații/cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului an 2014 din Graficul nr. 4.10 și Tabelul nr. 4.6 cu distribuția pe grupe de vârstă privind sesizările la DGASPC observăm o creștere a numărului de abuzuri săvârșite asupra copilor 1 – 9 ani. Sunt 55 de cazuri de neglijență la copii mai mici de 1an și două abuzuri fizice, la copii între 1-2 an caz de abuz fizic și emoțional și 79 cazuri neglijență, între 3-6ani sunt trei cazuri de abuz sexual și 14 cazuri de abuz emoțional și 102 de cazuri de copii ce au fost neglijații.

Continuând analiza observăm că numărul de cazurii de abuz sexual, fizic și emoțional la copiii cu vârste cuprinse între 10 -17 ani a scăzut dar nu multumitor (18 cazuri abuz sexual,21 fizic și 17emoțional ) dar cazuri de neglijență au rămas tot în număr mare. La grupa de vârstă 3-6ani se mentine,deasemenea un număr mare de abuz emoțional 14 de cazuri si 102 de cazuri neglijență și in anul 2014 apar și trei cazuri de abuz sexual.

Tabel nr. 4 7. Servicii primite de copii în situații/ cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului an 2013

Graficul nr. 4.11. Serviciile primite de copii în situații/ cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului an 2013

În tabelul nr. 4 7. și graficul nr. 4.11 sunt prezentate servicii primite de copii în situații/ cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului an 2013 și observăm un număr mare de cazuri de abuz fizic,emoțional, sexual și de negljare care au necesitat consiliere psihologică dar consiliere jurtică și mai multe cazuri de exploatare prin muncă 49 abuz sexual,59 abuz emoțional și foarte multe pentru neglijare 349 de cazuri.

Tabelul nr. 4.8.Servicii primite de copii în situații/ cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului an 2014

Graficul nr. 4.12. Serviciile primite de copiii în situații/ cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului an 2014

Se observă numărul mare de cazuri ce au necesitat consiliere psihologică atât în situațile de abuz fizic,emoțional, sexual dar totuși fiind mai mic comparativ cu anul 2013 dar nu a scăzut numărul de cazuri ce au necesitat consiliere juritică/asistență numărul lor fiind mai mare în 2014. În anul 2014 s-au făcut și reintegrări scolare în 28 de cazuri iar în 20 de cazuri au beneficiat de servici de orientare și pregătire profesională. După cum observăm analizând, tabelul 4.9 privind sesizări la DGASPC a situațiilor sau cazurilor de abuz, neglijență, exploatare a copilului în mediul urban și rural în anul 2013, cazurile de neglijență cele mai multe 79,74 % în mediu rural și 71,76% sunt în mediul urban urmate îngrjorător de numărul sesizărilor primate privind cazurile de abuz sexual 9.80% în urban și 7.16 % în rural și cazurile de abuz emoțional 12,54% în urban,8,05% în rural,cazurile nivelul abuzului fizic fiind de 6,6 % în urban și 5,07% în rural. Din numărul de cazuri sesizate majoritatea au rămas în familie cu service oferite,doar în 28 de cazuri de neglijență directorul DGASPC a dispus plasamnet în regim de urgență (și servicii cf.PIP). Analizând locația unde s-au produs observăm că în 93,55% s-au produs în familie,1,52% la AMP,1.86% în unității de învățământ și 4.78% în alte locații.

b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Tabel nr. 4. 9. Cazuri de abuz și neglijență, exploatare a copilului în mediul urban și rural în anul 2013

b#%l!^+a?

Graficul nr. 4.13.Cazuri de abuz și neglijență, exploatare a copilului în mediul urban și rural în anul 2013

Conform graficului nr.4.13 dintre cazurile sesizate privind abuzul fizic 53,1% sunt din rural iar 46,9 % sunt din urban și un număr de 54,23% din cazurile semnalate la abuz emoțional sunt din urban iar 45,76% sunt din rural, iar din cazuri semnalate la abuz sexual 51,3% sunt din urban iar 48,7% sunt din rural, privind cazurile de neglijență 59,3% s-au petrecut în rural și 40,7% petrecute în urban.

Graficul nr. 4.14. Numărul de copii rămașii în familie,în regim de urgență și a cazurilor în lucru și închise în 2013

Observăm din graficul 4.14 dintre numărul de cazuri sesizate 15 cazuri de neglijentă s-au închis mai sunt în lucru 435 de cazuri iar 28 din cazuri copii au fost plasați in regim de urgență. Dintre cazurile de abuz fizic cele 32 de cazuri semnalate 22 de copii au rămas în familie la fel 42 de copii ce au suferit un abuz emoțional au rămas în familie,dintre cele 59 cazurii de abuz sexual în 42 de cazuri copiii au rămas în familie. În toate cele trei cazuri li sau oferit servici pentru susținerea copiilor .

Graficul nr. 4.15. Locații unde au avut loc cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului în anul 2013

Observăm în graficul 4.15. dintre numărul total de cazuri de abuz fizic cele mai multe sau petrecut în familie 81, 25%, la AMP sau petrecut 6,25%, iar în unitățile de învățământ sau petrecut 9,37 % iar în alte locații 3,12%. În ce privește cazurile de abuz emoțional în familie 89,8%, iar la AMP 6,77%, la unitățile de învățământ sau petrecut 1,7% la fel și în alte locații. Cazuri de abuz sexual tot în familie sau petrecut cele mai multe 46,93%, urmat de alte locații 40,81%, la AMP și la unitățile de învățământ cazurile sunt de 6,12%. Cazuri de neglijență sau întâmplat doar în familie.

Graficul nr. 4.16. Cazurile de abuz și neglijență, exploatare a copilului în mediul urban și rural în anul 2013

Analizând, tabelul 4.10 privind sesizări la DGASPC a situațiilor sau cazurilor de abuz, neglijență, exploatare a copilului în mediul urban și rural în anul 2014, cazurile de neglijență cele mai multe 84,11 % în mediu rural și 80,42%,sunt în mediul urban urmate îngrjorător de numărul sesizărilor primate privind cazurile de abuz emoțional 11,06.% în urban și 5,57 % în rural și cazurile de abuz fizic 6,80 % în urban,6,25% în rural,cazurile nivelul abuzului sexual fiind de 1,7% în urban și 4,95% în rural. Din numărul de cazuri sesizate majoritatea au rămas în familie cu service oferite,doar în 42 de cazuri de neglijență și înt-un un caz de abuz fizic directorul DGASPC a dispus plasamnet în regim de urgență (și servicii cf.PIP). Analizând locația unde s-au produs observăm că în 95,63% s-au produs in familie,2,1 % în unității de învățământ și 2,28% în alte locații.

Tabel 10. Cazuri de abuz și neglijență, exploatare în mediul urban și rural în anul 2014

Graficul nr. 4.17.Locații unde au avut loc cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului în anul 2014 b#%l!^+a?

Conform graficului 4.17 dintre cazurile sesizate privind abuzul fizic 60 % sunt din rural iar 40 % sunt din urban și un număr de 50,07% din cazurile semnalate la abuz emoțional sunt din urban iar 40,90% sunt din rural, iar din cazuri semnalate la abuz sexual 17,39% sunt din urban iar 80,6% sunt din rural, privind cazurile de neglijență 63,08% s-au petrecut în rural și 36,91% petrecute în urban. Numărul de cazuri de abuz sexual a scăzut atât în urban cât și rural dar a crescut cazurile de neglijență și abuz fizic în urban .

Graficul nr. 4.18.Numarul de copii rămașii în familie,în regim de urgență și a cazurilor în lucru și închise în 2013

Analizând graficul 4.18 observăm 36 de cazuri de neglijentă s-au închis și mai sunt în lucru 476 de cazuri în lucru și 42 de cazuri de copii neglijați au fost plasați în regim de urgență. b#%l!^+a?Dintre cazurile de abuz fizic cele 40 semnalate 10 cazuri de copii au rămas în familie la fel 17 cazuri de copii ce au suferit un abuz emoțional au rămas în familie și dintre cele 23 cazurii de abuz sexual în 12 cazuri copiii au rămas în familie. În toate cele trei cazuri li sau oferit servici pentru sustinerea copiilor. În lucru mai sunt 39 cazuri de abuz fizic,40 de cazuri de abuz emoțional și 23 de cazuri de abuz sexual sau închiat un caz de abuz fizic și patru de abuz emoțional.

Grafic nr. 4.19. Locații unde au avut loc cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului în anul 2014

Observăm în graficul 4.19.ce reprezentă locațiilor unde au avut loc cazuri de abuz, neglijență, exploatare a copilului în anul 2014,cazuri de abuz fizic cele mai multe sau petrecut în familie 82, 5%, iar în unitățile de învățământ sau petrecut 12,5 % iar în alte locații 5 %. În ce privește cazurile de abuz emoțional în familie 90,09%, iar la unitățile de învățământ sau petrecut 9,01 % la fel și în alte locații. Cazuri de abuz sexual tot în familie sau petrecut cele mai multe 30,43%, la unitățile de învățământ cazurile sunt de 17,39 %.și 52,17% în alte locații. Cazuri de b#%l!^+a?neglijență sau întâmplat doar în familie.

Grafic nr. 4.20. Cazuri de abuz și neglijență, exploatare a copilului în mediul urban și rural în anul 2014.

Grafic nr. 4.21. Numărul total de cazuri de abuz sesizate în anii 2013-2014

Din graficul 4.21.observăm numărul de cazuri sesizate la DGASPC în 2013 au fost mai multe cu 29 de cazuri față de anul 2014.

Grafic nr. 4.22. Cazuri de abuz raportate în anii 2013-2014 pe tipuri

Analizând graficul 4.22. observăm numărul de cazuri sesizate la abuz fizic au fost mai mari comparativ cu anul 2013, la abuz emoțional numărul de cazuri scade la fel si la cel sexual. Dar numărul de neglijență a crescut doar cu 1 caz.

Grafic nr. 4.23. Cazurile de abuz raportate in anii 2013-2014, în funcție de modalitatea de sesizare

În anul 2013 numărul de sesizări făcute de profesioniști a fost cel mai mare comparativ cu anul 2014, în acest an nu au existat sesizări făcute de copilul în cauză ,nici autosesizări la DGASPC.

În anul 2014 avem atât sesizări făcute de copilul în cauză mai multe sesizări făcute la telefonul copilului dar și de persoane fizice dar și autosesizări efectuate de DGASPC

4.3. Concluzii

Abuzurile asupra copiilor sunt într-un număr însemnat reprezentat de neglijență unde numărul de cazuri raportat atât de profesioniști, telefonul copilului și persoane fizice este cel mai mare pe fiecare an. Abuzul fizic asupra copilului și abuzul emoțional sunt și ele într-un număr mare de sesizări raportate atât de profesioniști, persoane fizice și la telefonul copilului, abuzul sexual raportat de profesioniști în cel mai mare număr de sesizări și de persoane fizice, dar într-un număr mai mic de sesizări la telefonul copilului.

În anul 2014 apar și sesizări făcute de copilul în cauză în număr de 4, dar și autosesizări DGASPC în număr de 24.

În mediul urban sunt raportate cele mai multe cazuri de neglijență, tot aici avem cel mai mare număr de sesizări privind abuzul fizic, emoțional și sexual.

Conform graficului 4.23 putem evidenția că în anul 2013 numărul de sesizări făcute de profeșioniști a fost cel mai mare comparativ cu anul 2014,însă nu s-au înregistrat sesizări făcute de copilul în cauză sau autosesizări la DGASPC.

Comparativ cu anul 2013, în anul 2014 apar mai multe sesizări făcute de copilul în cauză,fiind înregistrate 4 cazuri ,dar și de persoane fizice ,fiind înregistrate la telefonul copilului și un numar de 24 de autosesizări DGASPC.

Concluzii

Abuzul, neglijarea, exploatarea și traficul de copii, ppot fi comise de către părinți, persoane cunoscute de copil sau străine acestuia Astfel, aceste acte se pot produce atât în familie, cât și în instituții publice ori private, adresate copilului și/sau familiei, precum și în afara acestora, de exemplu la locul de muncă.

Această delimitare între diferitele forme de abuz asupra copilului este strict de ordin teoretic. În realitate ele apar frecvent împreună; abuzul fizic de exemplu, este însoțit de abuz emoțional, abuzul sexual presupune, de regulă, abuzul fizic și emoțional.

Dezvoltarea copilului într-un mediu care oferă elemente protective poate duce la prevenirea consecințelor abuzului, neglijării și exploatării, mai ales a celor pe lungă durată și chiar a abuzului.

a) Caracteristici ale copilului: starea bună a sănătății, reziliența, gradul de dezvoltare, atașamentul securizant, abilitățile sociale, stima de sine.

b) Factori protectivi ai adultului victimă/familiei: existența și implicarea familiei lărgite, familie

armonioasă afectiv, sprijinul, credibilitatea și respectul familiei față de copil, interacțiuni diverse și pozitive, activități comune în familie .

c) Factori protectivi în comunitate: gradul de informare și sensibilizare a comunității, rețeaua de

suport social, valorizare personală, existența serviciilor comunitare de sprijin și de specialitate și

accesibilitatea copiilor și familiilor la acestea, aptitudini sociale puternice .

Cunoașterea factorilor de risc și de protecție este deosebit de importantă pentru profesioniștii care interacționează cu copilul pentru a putea evalua riscul expunerii la o situație de abuz, neglijare și exploatare. De aceea este de preferat utilizarea unor instrumente de evaluare a riscului.

Consecințele se reflectă asupra dezvoltării copilului atât pe plan afectiv, cât și asupra celorlalte aspecte ale dezvoltării și asupra adaptării școlare.

• Pe plan afectiv: atașament atipic (dezorganizat), carențe afective, emoționalitate negative,

agresivitate, stima de sine redusă etc.

• Pe planul celorlalte aspecte ale dezvoltării: retard al creșterii, întârzieri în dezvoltarea motorie,

cognitivă și de limbaj, competențe sociale reduse ș.a.

• Pe planul adaptării școlare: performanțe școlare reduse, dificultăți de învățare, abandon școlar.

Consecințele produse de abuzul fizic

Abuzul fizic poate avea consecințe fizice, neurologice și poate conduce la apariția unei boli, fracturi, dizabilități și chiar a decesului. De asemenea, conduce frecvent la instalarea unor comportamente agresive, probleme emoționale și de comportament și la dificultăți de învățare și de diminuare a performanțelor școlare.

Consecințele produse de abuzul emoțional

Abuzul emoțional susținut are mai ales consecințe pe termen lung asupra dezvoltării copilului, sănătății sale mintale, comportamentului și stimei de sine.

Consecințele produse de abuzul sexual b#%l!^+a?

Abuzul sexual este deseori recunoscut prin comportamente autoagresive, depresii, pierderea stimei de sine și comportament sexual inadecvat vârstei copilului. Severitatea impactului este cu atât mai mare cu cât abuzul are o durată și intensitate mai mari, cu cât copilul este mai mare ca vârstă, dacă există o componentă de premeditare, amenințare, coerciție, sadism etc. În cazul abuzului sexual, odată ce copilul l-a recunoscut și dezvăluit, este vitală prezența unui adult, mai ales a unui părinte protector sau a unei persoane de îngrijire, în care copilul are încredere și îl ajută să facă față acestei experiențe dramatice și să înțeleagă ce i s-a întâmplat, oferindu-i sprijin și protecție.

Consecințele produse de neglijare

Neglijarea severă mai ales a copiilor de vârstă mică afectează major creșterea și dezvoltarea fizică și intelectuală a copilului, iar în cazurile extreme poate conduce la spitalizarea, instalarea unei dizabilități și/sau decesul copilului. b#%l!^+a? b#%l!^+a?

În urma cercetări numărului de sesizări primite la DGASPC constatăm numărul mare de cazuri de neglijență raportate acesta fiind mai mare la urban decât la rural. Cazurile de abuz fizic, emoțional și sexual au fost mai multe în urban decât în rural.

Numărul de sesizări la DGASPC au fost făcute în număr mare de profesioniști și la telefonul copilului dar se observă din cercetare un număr însemnat de cazuri de abuz, care au fost sesizate de persoane fizice.

Un număr mai mare de cazuri de neglijență a fost raportat în anul 2014 față de anul 2013. Cazuri de abuz fizic, emoțional și sexual au fost raoprtate mai multe în anul 2013, numărul acestora scăzând în 2014.

În 2014 observăm copii în cauză care raportează abuzuri suferite (4) dar și autosesizări făcute de DGASPC în număr de 24.

Note și propuneri

Un rol deosebit de important în activitatea de prevenire a abuzului și neglijării copilului l-au avut și trebuie să-l aibă în continuare organizațiile nonguvernamentale și profesioniste ce activează în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului, atât cele internaționale („Save the Cildren”, Médecins du Monde, ISPCAN – International Society for Prevention of Child Abuse and Neglect, ECPAT – End Child Prostitution, Child Pornography and Trafficking of Cildren for Sexual Purposes, UNICEF, WHO – Organizația Mondială a Sănătății, CCFC- Christian Children Fund of Canada, ILO-IPEC – International Labour Organization – International Programme on the Elimination of Child Labour) cît și cele ce activează în România („Salvați Copiii” România, FICF – Fundația Internațională pentru Copil și Familie, FONCP – Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Protecția Copilului, FICE România – Federația Internațională a Comunităților Educative, SNCAN – Societatea Națională pentru Copilul Abuzat și Neglijat), dacă ar fi să enumerăm doar câteva dintre cele care au dezvoltat, susținut programe eficiente de intervenție și prevenire a maltratării, de-a lungul anilor.

Intesificarea intervențiilor și a metodele de prevenire în mediul familial ce trebui orientate înspre îmbunătățirea abilităților de rezolvare de probleme și pe o mai bună gestionare a rolurilor familiale.

Programele și metodele de prevenire trebuie să promoveze o relație sănătoasă părinte-copil și să orienteze părinții spre forme pozitive și constructive de disciplinare și de abordare a dezvoltării copilului, luând în considerare capacitățile în plină dezvoltare ale copiilor și importanța respectării opiniilor lor. Familia trebuie ajutată în a deveni sau redeveni protectivă, părinții pot „învăța”, deprinde calitatea de a fi un „părinte suficient de bun”, prin utilizarea unor metode și tehnici de disciplinare pozitivă, non-violentă a copiilor.

Mass-media poate să aibă și un rol important în prevenirea maltratării copiilor, pe de o parte putând să ofere informații despre acest fenomen, iar pe de altă parte să reducă expunerea copiilor la imagini și mesaje violente, generatoare de comportamente agresive. De asemenea, mass-media trebuie încurajată să promoveze valorile non-violenței și să aplice principii care să asigure respectarea deplină a drepturilor copiilor și a confidențialității în relatarea unor cazuri de abuz

Bibliografie

CONSTANTIN M., Maltratarea copilului intre cunoastere si interventie, Ed. Lumen, 2008, Iași

FREUDE,N. , Psihologia colectivă și analiza eului, Ed. Herald, 1989

GARBARINO J. și COLAB , Children in Danger, San Francisco, Iassy-Boss, 1986

IONESCU Ș. , Copilul maltratat. Evaluare. Prevenire. Intervenți, Ed. Fundației Internaționale pentru copil și familie , 2001, București

IONESCU Ș. , Copilul Maltratat. Evaluare. Prevenire. Intervenți, Ed. Fundației Internaționale pentru copil și familie , 2001, București

IRIMESCU Gabriela ,Asistența socială a persoanelor abuzate –note de curs Universitatea,Ai. I.Cuza ,2001, Iași

KILLEN K. , Copilul maltratat , Ed. Eurobit , 1998 ,Timișoara

MARGINEAN I. , Proiectarea cercetării sociologice, Editura Polirom,2000, Iași

MIFTODE V. , Tratat de metodologie sociologică , Ed. Lumen , 2002, Iași

MITROFAN I. , (coord.) Cursa cu obstacole a dezvoltării umane, Editura Polirom , 2003, Iași

MUNTEAN A. , Familia și copii în dificultate- Note de curs, Ed. Miruna, 2001,Timișoara

MUNTEAN A . , Violența în familie și maltratarea copilului în Tratat de asistență socială, NEAMȚU G. (coord.), Editura Polirom, 2003, Iași

PAȘA M., F., Asistența socială în România , Editura Polirom,2004, Iași

PALICARI G. , Maltratarea copilului ,Curs CRIPS-Grand Project, Editura Fundației Internaționale pentru Copiii și Familie , iunie 2001

PAȘA M., F. , Asistența socială în România, Editura Polirom,2004, Iași

PĂUNESCU C. , Agresivitatea și condiția umană, Editura Tehnică, 1995,București

POPESCU-NEVEANU P., Dicționar de psihologie , Ed.Albatros, 1989,București

ROTH-SZAMOSKOZI M . , Protecția copilului- Dileme, concepții și metode, Ed. Presa Universitară Clujeană,1999, Cluj-Napoca

VOINEA M. , Psihosociologia familiei, Editura Universității din București, 1996

Articole științifice

ABRAHAM D. , CÂRȚÂNĂ C. , CHINDEA D. , Abuzul și neglijarea copilului în familie. Prevalență, factori de risc, cauze generatoare, în Revista de Asistență Socială nr.1, Editată de Catedra de Asistență Socială, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială , 2003, București

Rapoarte și studii (naționale și internaționale)

ALEXANDRSCU G., MUNTEANU D. (Eds.). , Drepturile copiilor între principii și realitate , Organizația „Salvați Copiii", Ed. Speed Promotion, 2004 , București

Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție , Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului "Alfred Rusescu", UNICEF România , Abuzul asupra copilului în instituțiile de protecție socială din România (coord. STATIVĂ Ecaterina ), 2005 , București

apud, Raport of the Consultation on Child Abuse Prevention -WHO

4. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copiilor (ANPDC), Rolul și responsabilitățile asistenților sociali în protecția și promovarea drepturilor copilului ,ANPDC. , Editura Trei,2006 , București

5.Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului, art. 19 Exploatarea și abuzul sexual al copilului, UNICEF, „Salvați Copiii” România, Comitetul Național pentru Protecția Copilului, 1996

6. ROTARIU T., (coord.), Expunerea minorilor la abuz și neglijare în județul Cluj, Ed. Conttrax, 1996 , Cluj-Napoca

7. Organiația „ Salvați copiii ” România , Abuzul și neglijarea copilului , 2000 ,București

8. Organizația Salvați Copiii/ Alternative Sociale, 2002

Legislație

1. Codul Penal (Legea 286/2009, publicată în Monitorul Oficial, nr. 510 din 24.07.2009);

2. Convenția nr. 182 /17 iulie 1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea imediată în vederea eliminării lor, ratificată prin legea 203/2000 publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 577 din 17.11.2000.

3. Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, ratificată prin legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial nr.314 din 13.06.2001;

4. Hotararea nr. 867/2009, privind interzicerea muncilor periculoase pentru copii, Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 568 din 14/08/2009.

5. Ordinul 69/2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecției copilului, publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 539 din 16.06.2004

6. Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 557 din 23.06.2004;

7. Legea 47/2006 privind sistemul național de asistență socială, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 239 din 16.03.2006;

8. Legea nr. 497/2006 pentru consacrarea zilei de 5 iunie ca Ziua împotriva violenței asupra copilului în România, publicată în Monitorul Oficial, nr. 16 din 10.01.2007;

Bibliografie

CONSTANTIN M., Maltratarea copilului intre cunoastere si interventie, Ed. Lumen, 2008, Iași

FREUDE,N. , Psihologia colectivă și analiza eului, Ed. Herald, 1989

GARBARINO J. și COLAB , Children in Danger, San Francisco, Iassy-Boss, 1986

IONESCU Ș. , Copilul maltratat. Evaluare. Prevenire. Intervenți, Ed. Fundației Internaționale pentru copil și familie , 2001, București

IONESCU Ș. , Copilul Maltratat. Evaluare. Prevenire. Intervenți, Ed. Fundației Internaționale pentru copil și familie , 2001, București

IRIMESCU Gabriela ,Asistența socială a persoanelor abuzate –note de curs Universitatea,Ai. I.Cuza ,2001, Iași

KILLEN K. , Copilul maltratat , Ed. Eurobit , 1998 ,Timișoara

MARGINEAN I. , Proiectarea cercetării sociologice, Editura Polirom,2000, Iași

MIFTODE V. , Tratat de metodologie sociologică , Ed. Lumen , 2002, Iași

MITROFAN I. , (coord.) Cursa cu obstacole a dezvoltării umane, Editura Polirom , 2003, Iași

MUNTEAN A. , Familia și copii în dificultate- Note de curs, Ed. Miruna, 2001,Timișoara

MUNTEAN A . , Violența în familie și maltratarea copilului în Tratat de asistență socială, NEAMȚU G. (coord.), Editura Polirom, 2003, Iași

PAȘA M., F., Asistența socială în România , Editura Polirom,2004, Iași

PALICARI G. , Maltratarea copilului ,Curs CRIPS-Grand Project, Editura Fundației Internaționale pentru Copiii și Familie , iunie 2001

PAȘA M., F. , Asistența socială în România, Editura Polirom,2004, Iași

PĂUNESCU C. , Agresivitatea și condiția umană, Editura Tehnică, 1995,București

POPESCU-NEVEANU P., Dicționar de psihologie , Ed.Albatros, 1989,București

ROTH-SZAMOSKOZI M . , Protecția copilului- Dileme, concepții și metode, Ed. Presa Universitară Clujeană,1999, Cluj-Napoca

VOINEA M. , Psihosociologia familiei, Editura Universității din București, 1996

Articole științifice

ABRAHAM D. , CÂRȚÂNĂ C. , CHINDEA D. , Abuzul și neglijarea copilului în familie. Prevalență, factori de risc, cauze generatoare, în Revista de Asistență Socială nr.1, Editată de Catedra de Asistență Socială, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială , 2003, București

Rapoarte și studii (naționale și internaționale)

ALEXANDRSCU G., MUNTEANU D. (Eds.). , Drepturile copiilor între principii și realitate , Organizația „Salvați Copiii", Ed. Speed Promotion, 2004 , București

Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție , Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului "Alfred Rusescu", UNICEF România , Abuzul asupra copilului în instituțiile de protecție socială din România (coord. STATIVĂ Ecaterina ), 2005 , București

apud, Raport of the Consultation on Child Abuse Prevention -WHO

4. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copiilor (ANPDC), Rolul și responsabilitățile asistenților sociali în protecția și promovarea drepturilor copilului ,ANPDC. , Editura Trei,2006 , București

5.Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului, art. 19 Exploatarea și abuzul sexual al copilului, UNICEF, „Salvați Copiii” România, Comitetul Național pentru Protecția Copilului, 1996

6. ROTARIU T., (coord.), Expunerea minorilor la abuz și neglijare în județul Cluj, Ed. Conttrax, 1996 , Cluj-Napoca

7. Organiația „ Salvați copiii ” România , Abuzul și neglijarea copilului , 2000 ,București

8. Organizația Salvați Copiii/ Alternative Sociale, 2002

Legislație

1. Codul Penal (Legea 286/2009, publicată în Monitorul Oficial, nr. 510 din 24.07.2009);

2. Convenția nr. 182 /17 iulie 1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea imediată în vederea eliminării lor, ratificată prin legea 203/2000 publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 577 din 17.11.2000.

3. Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, ratificată prin legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial nr.314 din 13.06.2001;

4. Hotararea nr. 867/2009, privind interzicerea muncilor periculoase pentru copii, Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 568 din 14/08/2009.

5. Ordinul 69/2004 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecției copilului, publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 539 din 16.06.2004

6. Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 557 din 23.06.2004;

7. Legea 47/2006 privind sistemul național de asistență socială, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 239 din 16.03.2006;

8. Legea nr. 497/2006 pentru consacrarea zilei de 5 iunie ca Ziua împotriva violenței asupra copilului în România, publicată în Monitorul Oficial, nr. 16 din 10.01.2007;