Serviciile Publice de Alimentare cu Apa, Canalizare Si Epurare

INTRODUCERE

În dezvoltarea social-economică a unei țări, apa trebuie să corespundă la două deziderate esențiale: calitate și cantitate. O apă bună din punct de vedere calitativ, dar insuficientă cantitativ nu poate acoperi necesitățile multiple ale unei colectivități evoluate: apă de băut, igiena individuală, agrement, ca și în satisfacerea altor nevoi gospodărești, urbanistice, economice, etc. De asemenea, cantități abundente de apă, dar necorespunzătoare din punct de vedere calitativ prezintă, între alte inconveniente, un pericol pentru sănătatea publică.

Prevenirea și combaterea unor boli transmisibile pe calea apei (boli infecțioase microbiene, virotice și parazitare), impicația unor constituienți normali ai acesteia (macro și microelemente), precum și a unor substațe străine din compoziția apei în favorizarea sau generarea unor afecțiuni cronice, tulburări de metabolism, intoxicații, etc, impun cu necesitate întreprinderea de măsuri riguroase de protecție a surselor și instalațiilor de aprovizionare cu apă. Această protecție este cu atât mai necesară cu cât, în prezent, datorită urbanizării, respectiv creșterii imense a volumelor de reziduuri cu conținut complex și foarte diversificat de substanțe chimice și agenți microbieni, care se evacuează în mediu fără o tratare sau o inactivare adecvată, în marea majoritate a țărilor s-a produs o stare pronunțată de poluare a resurselor de apă.

Sectorul serviciilor publice de alimentare cu apă a suferit transformări majore în ultimii 15 ani, atât din punct de vedere tehnic cât și organizatoric. Serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare joacă un rol capital pentru îmbunătățirea calității vieții tuturor cetățenilor și pentru lupta împotriva excluderii sociale și izolării. Ținând cont de importanța lor pentru economie și pentru producerea de alte bunuri și servicii, eficiența și calitatea acestora constituie un factor de competitivitate și de cea mai mare coeziune, în special datorită faptului că permit atragerea investițiilor în regiuni mai puțin favorizate. Furnizarea de servicii publice de alimentare cu apă într-o manieră performantă și nediscriminatorie constituie, la rândul său, o condiție pentru o mai bună integrare economică în [NUME_REDACTAT]. În plus, aceste servicii alcătuiesc un stâlp al cetățeniei europene, deoarece se numără printre drepturile cetățenilor europeni și oferă o posibilitate de dialog cu autoritățile publice, în cadrul unei bune administrări.

CAPITOLUL I.

ALIMENTĂRI CU APĂ, SISTEME DE CANALIZARE ȘI EPURARE

I.1. Istoricul alimentărilor cu apă

Necesitatea găsirii unor surse de apă curată a început din timpuri preistorice. Aproape în totalitate, începuturile așezărilor umane sunt legate sau s-au aflat în apropierea unor cursuri de apă. Tibrul, Eufratul, Nilul, Indusul, Gangele, Yan-Tse sunt principalele cursuri de apă, pe malul cărora au înflorit primele civilizații umane.

Primele mărturii arheologice asupra existenței unor sisteme de alimentare cu apă centralizate, datează în urmă cu 5 000 dc ani, pe vremea civilizației din Nippur, din Sumeria. În ruinele așezării Nippur s-a găsit un dren arcuit cu pietre fixate prin pene descrescătoare. Apa era colectată prin fântâni și cisterne.

Cele mai vechi relatări asupra cunoștințelor privind tratarea apei s-au găsit în [NUME_REDACTAT] Sanskrit și inscripțiile dc pe [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], datând din anul 2 000 î.Cr., este indicat modul de purificare a apei murdare prin fierbere în vase de aramă, expunere la soare, filtrare prin mangal și răcire în vase de pământ.

[NUME_REDACTAT] antică, se foloseau ca sursă de alimentare cu apă puțuri foarte adânci, din care apa se scotea cu găleți, prin intermediul unor scripeți și trolii.

Babilonienii posedau cunoștințe și tehnică necesară realizării unor lacuri dc acumulare, în vederea măririi gradului dc siguranță a funcționării sistemului dc alimentare cu apă..

Perioada de dezvoltare a Greciei antice coincide cu realizarea unor sisteme centralizate mari de alimentare cu apă, destinate, în special, igienii locuitorilor.

Primul raport privind o lucrare inginerească de alimentare cu apă și tratare a apei a fost făcut de [NUME_REDACTAT] Fontinus, comisarul de apă al Romei. El a redactat două cărți despre alimentarea cu apă a Romei. Sunt descrise diferitele construcții ale sistemului de alimentare cu apă a Romei, captări din prundiș, apeducte, rezervoarele de depunere din capul apeductelor. Gradul înalt atins de tehnica romană, mai ales în ceea ce privește transportul și înmagazinarea apei, stârnește și azi admirația specialiștilor.

Astfel, sistemul centralizat de alimentare cu apă al Romei s-a caracterizat printr-un număr impresionant – chiar și pentru zilele noastre – de obiective, dintre care cităm: 800 fântâni publice, 100 băi termale, 400 km de apaducte, care au reușit să asigure Romei imperiale aproximativ 8 000 l/s, cantitate care a fost asigurată, din nou, Romei moderne, doar la începutul deceniului al Vl-lea d.Cr.

Viața în orașele [NUME_REDACTAT] se desfășura în condiții de totală lipsă de igienă, iar epidemiile făceau, frecvent, mii de victime.

Măiestria hidraulicienilor Romei antice este scoasă în evidență, și astăzi, chiar și numai prin ruinele unor extraordinare apeducte apeductul Claudia – realizat în perioada anilor 38 și 52 d.Cr. sau [NUME_REDACTAT], cu rol de susținere a două apeducte – construită în 226 d.Cr.

În secolul al XVIII-lea, un alchimist arab, Geber, a scris un tratat asupra procesului de distilare, tratat care include diferite aparate de distilat pentru apă și alte lichide.

Filozoful englez [NUME_REDACTAT] a scris despre experiențele sale din domeniul purificării apei prin diferite procedee, ca: fierbere, filtrare, distilare și limpezire prin coagulare. Materialele respective au fost publicate la un an după moartea sa, adică în 1627. .

I.2. Obiectivul principal al alimentărilor cu apă

Istoria dezvoltării civilizației umane este strâns legată de dezvoltarea tehnicilor și mijloacelor de procurare, de către om, a hranei și apei necesare.

În prezent, domeniul alimentărilor cu apă se confruntă cu' mari probleme, datorită, în special:

– creșterii accentuate a cerinței de apă;

– caracterului limitat al resurselor de apă, precum și distribuției lor neuniforme, ceea ce presupune lucrări mari și costisitoare de amenajare și acumulare a apelor;

– deteriorării calității surselor de apă, ca urmare a activității umane și a apariției unor industrii care descarcă reziduuri, conținând substanțe impurificatoare foarte stabile, greu de înlăturat din apă, în cadrul proceselor de epurare sau tratare a apelor;

– măririi exigenței standardelor privind condițiile de calitate ce trebuie să le îndeplinească apa livrată populației.

Rezolvarea acestor probleme a impus atât o dezvoltare extensivă, cât și una intensivă a alimentărilor cu apă.

În afara acestor probleme – de a asigura alimentarea cu apă pentru nevoile proprii – omul a trebuit să asigure alimentarea cu apă atât a industriilor, cât și a unităților agrozootehnice, a irigațiilor, precum și alimentarea complexelor industriale de creștere a animalelor.

Astfel, se poate spune că a fost creată o adevărată industrie a apei, cu nimic mai simplă – din punct de vedere al problemelor care se pun – decât celelalte industrii existente.

În etapa actuală, nu se mai poate concepe traiul într-o localitate mai mare sau activitatea unei industrii, fără o alimentare cu apă și o canalizare corespunzătoare, strâns legate de planul de sistematizare al acestora.

Statisticile arată o strânsă legătură între realizarea lucrărilor de alimentare cu apă și canalizare și starea sănătății populației în așezările umane. Se știe că o serie de boli, ca : febra tifoidă, dizenteria, holera, precum și unele boli gastrice se propagă prin apă și, de aceea, se numesc boli hidrice, ele producând o mortalitate ridicată. Reducerea simțitoare a mortalității generale și, în special, a mortalității din febră tifoidă, se poate realiza prin asigurarea unor condiții de viață igienice în centrele populate și, mai ales, prin distribuția apei potabile întregii populații.

De calitatea apei și de asigurarea cantității de apă necesare, depind – în mare măsură – calitatea și costul produselor.

Alimentarea cu apă a centrelor populate și a industriilor se încadrează ca o folosință bine definită în cadrul planului de amenajare a apelor din bazinul hidrografic, în care este amplasat centrul populat sau industria, alături de celelalte folosințe ale apei: transformarea energiei hidraulice în energie electrică, navigația, agricultura, piscicultura, agrementul. Amenajarea cursurilor de apă urmărește însă,

I.3. Alimentările cu apă din țara noastră

Până acum 100 de ani, aprovizionarea orașelor și satelor se făcea în mod similar, sursele fiind constituite din puțuri săpate în straturile freatice, din izvoare sau din râuri. Localitățile situate mai departe de sursele de apă erau aprovizionate de sacagii, ce transportau apa de la sursă cu sacalele.

Perioada de început a secolului al XlX-lea cunoaște unele progrese în alimentarea cu apă a orașelor. în casele unor boieri sau în spitale se fac instalații interioare – 1822. De asemenea, are loc schimbarea conductelor ceramice cu conducte metalice, mult mai rezistente – l843.

Relația evidentă între starea de sănătate a populației și gradul de igienizare a localităților, precum și dezvoltarea industrială – ca rezultat al avântului economic – a dat un impuls deosebit alimentărilor cu apă a centrelor populate, în perioada 1880 – 1915. Se realizează alimentarea cu apă a orașelor București, Sinaia, Botoșani, Brăila, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] etc.

Lucrările de alimentare cu apă, realizate în țara noastră în prima jumătate a secolului XX, sunt legate de activitatea unor ingineri români cu o mare personalitate, dintre care pot fi menționați: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Aceștia au reușit să îmbine activitatea didactică, la catedrele de Edilitate sau Hidraulică, cu o bogată activitate de proiectare și execuție a unor mari sisteme de alimentare cu apă. Eforturile depuse au condus la situația ca, în preajma celui de-al doilea război mondial, cca. 78 de orașe – cu peste 10 000 de locuitori – din totalul de 214, să aibă lucrări de alimentare cu apă în sistem centralizat, iar cantitatea de apă distribuită, prin rețelele respective, să asigure apă pentru aproximativ 40% din populația localităților respective.

În perioada anilor 1950-1980, au fost realizate lucrări de alimentări cu apă de mare importanță, ca cele de la Iași, Brașov, București, Hunedoara, Cluj, Craiova etc.

De lucrările de alimentare cu apă menționate anterior, precum și de multe altele, de activitatea de pregătire a multor generații de inginer hidrotehnicieni, de promovarea unor noi tipuri de instalații sau tehnologii de captare, transport, tratare, înmagazinare sau distribuție – sunt legate numele unor remarcabili ingineri, bine cunoscuți și pe plan mondial printre specialiștii în domeniu.

Legat de situația actuală și de perspectivă a alimentării cu apă, trebuie menționat că, în comparație cu alte țări europene, țara noastră dispune de surse interne, relativ reduse, de apă, de ordinul a 2 000 m3/locuitor și an, față de 20 000 m3/locuitor și an – în țările nordice și 5 000 – 10 000 m3/locuitor și an – în cea mai mare parte a țărilor europene .

Acest fapt, corelat, pe de o parte, cu creșterea accentuată a cerințelor de apă, nu întotdeauna justificată,iar, pe de altă parte, cu evoluția calității apei naturale, în sensul apariției unor produși poluanți foarte stabili și a creșterii concentrației unor impuriflcatori, indică marile probleme cu care se confruntă, în prezent, specialiștii din domrniul alimentărilor cu apă, în acțiunea de asigurare, la fiecare consumator, a cantității și calității de apă solicitată.

Aspectele enumerate mai sus, amplificate – în ultimul timp – la o scară nebănuită cu câțiva ani în urmă, fac ca – la ora actuală – alimentările cu apă din țara noastră să se afle la un moment de răscruce, de opțiune pentru stabilirea direcției de evoluție și orientare, în viitor, a acestui domeniu al gospodăriri apelor.

I.4. Sisteme de alimentare cu apă – Generalități

O alimentare cu apă este un sistem hidrotehnic care captează apa dintr-o sursă, o tratează pentru a-i îmbunătăți calitatea, o transportă până în zona de utilizare și o distribuie la diferitele folosințe.

Alimentările cu apă pot fi:

Alimentări cu apă potabilă care distribuie apa pentru băut și alte utilizări gospodărești;

Alimentări cu apă industrială care distribuie apa pentru utilizări industriale;

Alimentări cu apă de incendiu care distribuie apa necesară stingerii incendiilor.

Există și sisteme de alimentare cu apă care satisfac mai multe din aceste scopuri. O nouă etapă în alimentarea cu apă potabilă este controlul optimizat prin automatizarea si centralizarea informațiilor

Sistemul de alimentare cu apă cuprinde: instalațiile exterioare și instalațiile interioare de alimentare cu apă – pentru. asigurarea necesarului de apă în scopuri menajere, industriale, combaterea incendiilor, etc.

Alimentarea cu apă a localităților se realizează pentru fiecare centru populat ținând seama de caracteristicile și condițiile de relief, mediu, poziția și natura sursei de apă, structura consumurior de apă etc.

Din acest punct de vedere se pot distinge ca principiu de alcătuire:

scheme de alimentare cu apă de izvor a unei localități de munte, cu alimentare prin cădere liberă (fără instalații de pompare),

sisteme de alimentare cu apă captată dintr-un strat subteran, pentru alimetarea unui oraș de șes (fiind necesară introducerea unui sistem de pompare),

scheme de alimentare cu apă captată dintr-o sursă de suprafață (o localitate de deal),

scheme de alimentare cu apă a unui grup de localități, din mai multe surse-pentru siguranță în funcționare.

Situația concretă cu particularitățile ei, a fiecărei așezări, conduce la adoptarea unei scheme de alimentare sau alta. Pentru aceasta însă trebuie cunoscute funcțiile și modul de realizare a lor, în raport cu fiecare componentă a sistemului de alimentare cu apă.

Alimentarea cu apă a centrelor populate și a industriilor trebuie să fie astfel încât să poată acoperi necesarul de apă, care să satisfacă toate nevoile de apă.

Pentru alimentarea cu apă cu distribuție centralizată, prin rețele de conducte, se folosește apa preluată din surse captabile, cu ajutorul lucrărilor de captare.

De obicei, sursele captabile sunt ape subterane și ape de suprafață.

1.5. Schema generală a alimentării cu apă

Sistemul de alimentare cu apă (sau, pe scurt, alimentarea cu apă) este alcătuit din totalitatea construcțiilor și instalațiilor necesare pentru satisfacerea cerințelor de apă ale tuturor folosințelor din centrele populate și industriale. Sistemul de alimentare cu apă al unui centru populat sau al unei industrii cuprinde, în general, ca părți componente, construcțiile și instalațiile pentru: captarea apei, corectarea (îmbunătățirea) calităților apei (sau tratarea apei), transportul, pomparea, înmagazinarea și distribuția apei.

Reprezentarea simplificată a acestui ansamblu se numește schema alimentării cu apă (fig.l)

Figura 1.1. Schema generală cu infrastructura de apă potabilă și apă uzată a unui centru populat

Captarea cuprinde totalitatea construcțiilor și instalațiilor necesare pentru devierea apei din sursa naturală și strângerea acesteia într-un singur loc. Captarea diferă, ca alcătuire, de la o sursă la alta (ape subterane, râuri, lacuri e t c ) , dar, nu poate lipsi din nici o schemă de alimentare cu apă.

Stația de corectare a calității apei (sau stația de tratare a apei) cuprinde totalitatea construcțiilor și a instalațiilor necesare pentru îmbunătățirea caracteristicilor calitative ale apei din natură, astfel încât să corespundă cerințelor consumatorului.

Apa din sursele de suprafață (râuri, lacuri etc.) este, în general, tulbure și trebuie să fie limpezită și dezinfectată pentru a deveni potabilă; apa subterană este, în general, limpede, însă conține, uneori, prea multe substanțe dizolvate (compuși ai calciului, magneziului, fierului, manganului etc), care trebuie să fie eliminate. În unele cazuri, sursa asigură o apă de bună.calitate, care se încadrează în limitele admisibile de mineralizare, așa încât, în aceste situații, stația de tratare a apei poate lipsi din schema sistemului de alimentare cu apă .

Transportul apei de la captare până la construcțiile și instalațiile de corectare a calității apei și, de aici până la construcțiile de înmagazinare, se face prin aducțiune sau apeduct (conductă, canal). Aducțiunea cuprinde și construcțiile accesorii necesare (poduri-apeduct, cămine, traversări de căi de comunicație etc). Apeductele pot fi extrem de scurte sau foarte lungi, dar nu pot lipsi din nici o schemă de alimentare cu apă.

Înmagazinarea apei în rezervoare sau castele de apă este procesul prin care se asigură o cantitate de apă în apropierea centrului populat sau a industriilor cu scopul de a face compensarea orară a debitelor de consum cu cele de alimentare și de a asigura atât continuitatea funcționării distribuției, în cazul unei defectări a apeductului, cât și rezerva de apă pentru stingerea incendiilor. În cazul în care rezervoarele sunt situate la înălțime și domină centrul populat, ele asigură și presiunea în rețeaua de distribuție. Rezervoarele nu pot lipsi din nici o schemă de alimentare cu apă.

Distribuția apei în centrul populat sau în industrie se face prin rețeaua de distribuție. Aceasta cuprinde toate conductele, instalațiile și construcțiile accesorii, care au rolul de a transporta apa de la rezervoare până la cel mai îndepărtat punct de consum, asigurând debitele de apă la presiunea necesară. Rețeaua de distribuție poate să aibă o lungime foarte mare (mii de km) sau foarte redusă (câteva sute de metri), dar nu poate lipsi din nici o schemă de alimentare cu apă.

Stațiile de pompare a apei au rolul de a ridica presiunea apei în conducte, în scopul transportului ei la distanță, sau de a satisface cerințele de presiune ale unor consumatori. Stația de pompare poate fi amplasată la captare, dacă instalațiile de corectare a calității apei se află la o cotă mai ridicată decât captarea, la stația de tratare a apei, dacă rezervorul este situat mai sus decât instalațiile de corectare și chiar după rezervor, dacă rețeaua de distribuție se află la o cotă mai ridicată sau sunt necesare presiuni de serviciu mai mari decât se pot asigura prin gravitație, din rezervoare. Așadar, stația de pompare nu este o parte componentă obligatorie a schemelor de alimentare cu apă, iar în cazurile în care este necesară, poziția ei în schemă poate fi diferită.

Din cele arătate, rezultă că schema generală a unui sistem de alimentare cu apă depinde de natura sursei de apă, de relieful terenului și de cerințele de ordin calitativ și de presiune ale folosințelor de apă deservite. Dintre părțile componente ale unei scheme generale de alimentare cu apă, unele sunt strict necesare în orice situație (captarea, aducțiunea, rezervorul și rețeaua de distribuție), iar celelalte (stația de tratare și stațiile de pompare) sunt necesare numai în anumite cazuri.

I.6. Sisteme de canalizare și epurare

Sistemul de canalizare al apelor uzate orășenești are ca scop colectarea acestor ape și conducerea lor spre stația de epurare. Rețeaua de canalizare este un sistem de conducte și/sau canale care colectează și transportă diversele tipuri de ape uzate. În general transportul se face sub acțiunea gravitației, dar dacă configurația terenului nu permite o curgere satisfăcătoare se recurge la pompaj. Canalizarea este construită din materiale ca: cimentul, fonta. PVC-ul, mai rar oțelul. Protecția împotriva corodării, erodării sau depunerilor se face în primul rând prin preepurarea apelor și apoi prin montarea de separatoare de grăsimi și hidrocarburi pe branșamentele unor restaurante, stații de distribuție a carburanților, service-uri auto, etc.

Există două tipuri mari de rețele de canalizare: rețele unitare și rețele separative.

În rețelele unitare apele uzate menajere și industriale se amestecă cu apele pluviale. Aceste rețele au avantajul economiei (se construiește și administrează o singură rețea) și a simplicității (nu apar erori la branșamente). La proiectare trebuie însă să se țină seama de variațiile, adeseori brutale, ale debitelor. Dacă sistemul de canalizare este unitar, pentru regularizarea volumelor de apă scurse prin colector în timpul ploilor torențiale sunt necesare echipamente de reținere temporară a volumelor suplimentare. Ele au scopul de a nu îngreuna procesele de epurare și de a feri localitatea de inundație.

La rețelele separative, apele uzate sunt colectate într-o rețea, iar apele pluviale în alta. Acest sistem are avantajul că evită deversarea de ape uzate în mediul natural, în timpul ploilor torențiale.

Apele uzate orășenești, conduse prin sistemul de canalizare ajung la stația de epurare. Epurarea apelor uzate are drept scop depoluarea acestora, în așa măsură încât ele să nu altereze emisarul natural în care sunt în final deversate. Metodele de tratare pot fi clasificate, din punctul de vedere al naturii proceselor la care se apelează, în metode fizico-chimice și metode biologice.

Metodele fizico-chimice utilizează mijloace fizice precum decantarea și filtrarea și reactivi chimici, de obicei coagulanți. Metodele biologice sunt folosite pentru eliminarea substanțelor organice dizolvate de tipul zaharurilor sau proteinelor, cu ajutorul microorganismelor heterotrofe, de obicei bacterii. Acestea utilizează același mecanisme de epurare ca și în cazul fenomenului autonom de autoepurare biochimică din soluri sau ape de suprafață. În cazul proceselor aerobe, din respectivele mineralizări se degajă dioxid de carbon. Aerarea poate fi naturală (vânt, sistem cascadă) sau artificială, prin folosirea unor turbine sau difuziunea unor microbule. Dacă procesele se desfășoară anaerob rezultatul mineralizărilor este un amestec de metan și dioxid de carbon, numit biogaz. În acest ultim caz se poate realiza și o transformare a ionului NHîn ion NO, dacă timpul de contact dintre bacterii și efluent este destul de lung. Procesul este cunoscut sub numele de nitrificare și este mediat de nitrobacterii, microorganisme autotrofe, ce necesită un timp mai lung pentru dezvoltare. Tot un proces anaerob este denitrificarea ce constă în transformarea NO în N2. În funcție de condițiile de aerare, procesele biologice se pot clasifica în:

procese aerobe, ce pot fi:

cu nămol activ;

cu culturi fixe (pat bacterian, biofiltre, etc.)

procese anaerobe, ce pot fi:

cu culturi libere;

cu culturi fixe.

Procesul tehnologic al unei stații moderne de epurare a apelor uzate orășenești cuprinde următoarele etape:

pretratament: trecere peste site, grilaje, etc.

decantare, cu recuperarea nămolului;

aerare și decantare secundară, eventual denitrificare; recircularea nămolului activ;

tratarea cu coagulanți;

eventuală eliminare a ionilor metalelor grele, prin modificarea pH-ului.

CAPITOLUL II.

SITUAȚIA SERVICIILOR PUBLICE DE ALIMENTARE CU APĂ ȘI CANALIZARE LA NIVELUL ȚĂRII NOASTRE

[NUME_REDACTAT] dispune de toate tipurile de resurse de apă dulce (râuri, lacuri și din straturile subterane).

Surse de alimentare cu apă

Ape de suprfață

Cea mai mare resursă de apă dulce provine din Dunăre și din râurile interioare. Lacurile naturale, deși numeroase (3450) au o contribuție nesemnificativă la volumul resurselor de apă ale României. Apele interioare sunt cele mai accesibile, mai bine repartizate pe teritoriu și cu o pondere mare în privința valorificării economice.

Cel mai important parametru ce caracterizează resursele de apă din râuri îl constituie stocul mediu multianual, exprimat fie sub formă de volum scurs, fie sub formă de debit. Din punct de vedere absolut cel mai mare aport de apă îl are bazinul Siret (224 m3/s, 7083 mil.m3) reprezentând 17% din volumul total al resurselor de apă ale țării. [NUME_REDACTAT] (186 m3/s, 5870 mil.m3) cu 14% și Oltul (174 m3/s, 5490 mil.m3) cu 13%, cele trei bazine furnizând, împreună, aproape jumătate din volumul resurselor de apă ale țării.

Apele subterane

Cele mai însemnate (cantitativ) ape descendente constituite în resurse permanente, sunt cele freatice, situate în primul orizont acvifer. În funcție de unitățile tectonice structurale, denumite regiuni, acestea se caracterizează în funcție de condițiile morfo-structurale.

Apele freatice sunt cantonate la adâncimi de 10 – 30 m, capabile să debiteze 1 – 10 l/s km2 și constituie principala sursă de apă în zonele rurale unde nu există sisteme centralizate de alimentare cu apă. Din punct de vedere calitativ acestea nu îndeplinesc condițiile de potabilitate datorită depășirii indicatorilor specifici fizico-chimici și microbiologici.

Apele subterane de adâncime sunt situate sub nivelul zonei schimbului activ și sunt influențate de apele superficiale și în acelaș timp ele depind în mai mică măsura de condițiile climatice.

[NUME_REDACTAT] Română, cele două depozite de Cândești, dinspre Carpați și de Fratești, în partea sudică, sunt cele mai bogate resurse subterane de adâncime. Stratele de Fratești ocupa circa 24.000 km2, de la vest de Jiu și până în Bărăgan, adâncimea ajungând la 300 m. Stratele de Cândești sunt și ele deosebit de dezvoltate, iar adâncimea variază între 50 m și 200 m, putând debita 1 – 10 l/s.

[NUME_REDACTAT] Moldovei, Câmpia de Vest și [NUME_REDACTAT], resursele de apă se găsesc la adâncimi de 300 – 500 m, unele strate de adâncime fiind mineralizate sub influența depozitelor de sare sau gaz metan, de fier sau mangan.

În concluzie, potențialul teoretic al resurselor de apă ale României totalizează 140,49 km3/an, din care Dunărea contribuie cu 87,8 km3/an, râurile interioare cu 42,089 km3/an, iar apele subterane cu 10,8 km3/an. Raportat la numărul locuitorilor, potențialul resurselor de apă ale României reprezintă 6450 m3/an/loc, cifră mult 10 superioară mediei europene care este de 4000 m3/an/loc. România ocupă din acest punct de vedere locul al nouălea printre țările europene.

Asupra potențialului resurselor de apă ale României trebuie făcute o serie de considerații care rezultă din specificul poziției geografice, reliefului, geologiei, climei, solului și vegetației și anume:

􀂾 fluviul Dunărea care constituie peste 62 % din potențialul resurselor de apă este situat pe cea mai mare parte a cursului său la periferia teritoriului României, motiv pentru care s-ar putea utiliza economic numai cca. 20 – 30 km3/an;

􀂾 rețeaua hidrografică interioară (cea mai accesibilă folosințelor) este neuniform distribuită pe teritoriul țării;

􀂾 debitele râurilor interioare sunt variabile nu numai de la o zonă la alta, de la un anotimp la altul, ci și de la un an la altul, motiv pentru care în regim natural potențialul utilizabil se cifrează la doar 5 km3/an, sporit însă cu 8,01 km3/an (volum util) prin cele 1232 lacuri de acumulare realizate;

􀂾 potențialul apelor subterane, utilizabile din punct de vedere tehnico-economic, este 5,5 km3/an;

􀂾 în România se întâlnesc și ani deosebit de ploioși, când debitele râurilor cresc foarte mult, producând inundații, adeseori catastrofale, cu pierderi de vieți omenești și mari pagube materiale;

􀂾 periodic, pe o bună parte a teritoriului României, se manifestă fenomenul de secetă care conduce la scăderea dramatică a resurselor de apă, uneori până la circa 30% din cele ale unui an normal.

Deși apa este o resursă naturală regenerabilă, este totuși limitată în ceea ce privește volumul anual disponibil, manifestând chiar tendințe de scădere în unele bazine hidrografice sau imposibilitatea utilizării în caz de poluare accentuată. Limitări ale utilizării resurselor noastre de apă apar și din alte cauze, printre care amintim:

􀂾 transportul resurselor de apă la distanță prezintă multe dificultăți sub aspect tehnico – economic, fapt ce face ca ele să fie privite ca o resursă regională, neputându-se realiza un sistem național interconectat al acestora;

􀂾 resursele de apă disponibile pe teritoriul României sunt puternic influențate, atât cantitativ cât și calitativ, de activitățile umane: pe de o parte prin prelevări apropiate de limita resurselor socio – economice (bazinul hidrografic Argeș), iar pe de altă parte, printr-o poluare pronunțată (râurile Tur, Lăpuș, Cavnic, Arieș, Târnava, Cibin, Dâmbovița, Vaslui, Jijia, Bahlui etc.).

Alimentarea cu apă a localităților

La recensământul din 18 martie 2002, populația României a fost de 21.680.974 locuitori, din care : 11.435.080 locuitori în mediul urban (52,7%) și 10.245.894 locuitori în mediul rural (47,3%).

Administrativ, România are 42 judete, 268 municipii și orașe și 2686 comune (cca. 15.700 localități rurale).

În prezent dispun de sisteme centralizate de distribuție a apei potabile 2.915 de localități, din care:

• 268 municipii și orașe (100%);

• 2647 localități rurale, reprezentând cca.17% din numărul total al acestora.

Rețelele de distribuție a apei potabile au o lungime totală de 40.267 km, asigurând o echipare în mediul urban de 71 % din lungimea totală a străzilor.

Capacitatea actuală a sistemelor centralizate de alimentare cu apă pentru centrele populate este de 120 mc/s, din care 48 mc/s îi furnizează sursele subterane, iar 72 mc/s sursele de suprafață, inclusiv Dunărea.

Cantitatea anuală de apă potabilă distribuită consumatorilor însumează cca. 1.350 milioane mc, din care pentru uz casnic 811 milioane mc.

În ultimii 10 ani se constată o scădere a cantității totale de apă distribuită în rețea datorată în principal contorizării și a reducerii activităților industriale. Repartizarea neuniformă a resurselor de apă pe teritoriul țării, gradul insuficient de regularizare a debitelor pe cursurile de apă, poluarea semnificativă a unor râuri interioare, face ca zone importante ale țării să nu dispună de surse suficiente de alimentare cu apă în tot cursul anului, mai ales în perioadele de secetă sau în iernile cu temperaturi scăzute, când zile întregi alimentarea cu apă este întreruptă sau debitele se reduc drastic.

Canalizarea și epurarea apelor uzate

În prezent, dispun de rețele de canalizare publică un număr de 644 localități, din care:

• 266 de municipii și orașe;

• 378 de localități rurale.

Rețeaua de canalizare are o lungime totală de 16.812 km, din care, în mediul urban 15.736 km. Lungimea străzilor echipate cu rețele de canalizare în mediul urban este de 51,8% din lungimea totală a străzilor. În comparație cu străzile echipate cu conducte de alimentare cu apă, numai 73% din acestea sunt echipate și cu rețele de canalizare.

În cele 206 stații de epurare a apelor uzate municipale existente în România se epurează numai 77 % din debitul total evacuat prin rețelele publice de canalizare; 47 de localități urbane (printre care: București, Craiova, Drobeta-Turnu-Severin, Brăila, Galați, Tulcea), deversează apele uzate în emisari fără o epurare prealabilă.

Accesibilitatea populației la servicii hidroedilitare

Din totalul de cca. 21,7 mil. locuitori, în România beneficiază de apă potabilă din rețeaua publică 14,7 mil. persoane (68%), din care 11,3 mil. în mediul urban (ceea ce reprezintă 77% din populatia alimentată cu apă și 98% din populatia urbană), și 3,4 mil. în mediul rural (ceea ce prezintă 23% din popuția alimentată cu apă și 33% din populația rurală ). Într-un interval de 25 de ani s-a realizat o creștere a numărului de utilizatori racordați la rețele de apă curentă de la 29% din populația țării la 68% în condițiile în care, în același interval de timp, s-au produs mutați majore și în raportul dintre populația urbană și cea rurală.

Nivelul de echipare cu sisteme centralizate de alimentare cu apă potabilă a populației este net defavorabil mediului rural.

Populația care beneficiază de serviciul de canalizare este de cca. 11,45 mil. Ca și în cazul alimentării cu apă potabilă, populația care beneficiază de serviciul de canalizare publică este mult mai mare în mediul urban decât în cel rural : 10,3 mil. locuitori (ceea insemnă 90% din populația care beneficiază de acest serviciu și 90% din populația urbană), respectiv 1,15 mil. (ceea ce insemnă 10% din populația care beneficiază de acest serviciu și 10% din populația rurală).

Corelând cele două echipări hidroedilitare se poate grupa populația țării în trei mari categorii:

• populația care beneficiază de ambele servicii – 52%;

• populația care beneficiază numai de alimentare cu apă, dar nu și de canalizare – 16%;

• populația care nu beneficiază nici de alimentare cu apă și nici de canalizare – 32%;

Calitatea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare

Calitatea apei distribuite prin sisteme publice este permanent controlată.Din punct de vedere microbiologic apa distribuită populației a fost sigură. Din totalul de probe analizate pentru indicatorul [NUME_REDACTAT] – 3% au fost necorespunzătoare,iar din probele analizate pentru coliformi Fecali – 1% au fost necorespunzătoare. Calitatea chimică a apei distribuite prin sisteme publice de aprovizionare a putut fi caracterizată doar prin indicatorii generali de potabilitate, nefiind analizate în rutină substanțe toxice cum sunt:plumbul, trihalometanii sau pesticidele. Au fost efectuate analize pentru determinarea substanțelor toxice din apă ( 4% având valori mai mari decât concentrațiile admise), a consumului chimic de oxigen ( 5% având valori mai mari decât cma), a amoniacului ( 5% valori necorespunzătoare) și a azotaților ( 3% rezultate necorespunzătoare). In concluzie, supravegherea apei potabile a fost eficientă, siguranța microbiologică fiind asigurată pentru majoritatea populației aprovizionate.

O influență majoră asupra calității apelor o au apele insuficient epurate deversate în receptori naturali. Cele mai mari volume de ape uzate neepurate provin de la sistemele de canalizare ale localităților (peste 89%), prelucrări chimice (3%), producerea energiei electrice și termice (8%). Se constată că în ultimii ani situația funcționării stațiilor de epurare și pre-epurare nu a cunoscut o îmbunătățire semnificativă. Cei mai mari poluatori ai apelor de suprafață cu substanțe organice, suspensii, substanțe minerale, amoniu, grăsimi, cianuri, fenoli, detergenți, metale grele sunt marile aglomerări urbane: București, Craiova, [NUME_REDACTAT], Brașov, Sibiu, [NUME_REDACTAT], Slatina, Târgoviște, Ploiești, Slobozia, Bacău, Bârlad, Vaslui, Botoșani, Iași și Timișoara. Poluatori importanți ai cursurilor de ape sunt: industria petrolieră, industria chimică și de medicamente, exploatările miniere și prelucrarea metalelor, industria siderurgică și construcția de mașini, industria alimentară, industria celulozei și hârtiei și fermele zootehnice..

Serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare au fost influențate de diversele transformări organizatorice, tehnice și a administrațiilor economice din România.

CAPITOLUL III.

STUDIU DE CAZ

Alimentarea cu apă în sistem centralizat și sistemele de canalizare și epurare în zonele urbane din județul [NUME_REDACTAT] Bihor face parte din județele graniței vestice. Bihorul este situat în nord-vestul României, fiind străbătut de paralela de 470 latitudine N și de meridianul de 220 longitudine E. La N, se învecinează cu județul Satu-Mare; la vest, cu județele Sălaj și Cluj; la SV cu județul Alba; la sud cu județul Arad; la V, cu Ungaria. Având o suprafață de 7.544 km2 (3,2% din teritoriul țării și 22,1% din regiunea de NV).

II.1. Sursele de apă ale județului [NUME_REDACTAT] de apă din județul Bihor sunt formate dina ape subterane, ape de suprafață și lacuri artificial, surse care sunt folosite în cea mai mare parte pentru alimentarea cu apă a localităților, cât și aîn alte scopuri. Aceste surse de apă aparțin apațiului hidrografic Crișuri.

Apele subterane sunt acumulări de ape dintre rocile permeabile, ape care provin din precipitațiile atmosferice, apele de suprafață, apele din condensarea vaporilor din sol și apele capilare. Acestea se pot clasifica în funcție de poziția lor față de nivelul terenului, în:

ape freatice – care sunt cantonate în primul orizont acvifer de sub nivelulu terenului;

ape de adâncime – care se găsesc în roci permeabile, situate sub cel puțin un strat impermeabil.

Apele subterane din județul Bihor perzintă o mare varietate, în funcție de condițiile litologice, structural, climatic, precum și de particularitățile drenării li dinamicii lor, se deosebesc astfel: ape subterane freatice și de adâncime.

Dinamica apelor freatice, precum și poziția lor vertical, impun deosebirea a trei categorii de manifestare: ape suprafreatice, ape freatice propriu-zise și ape de stratificație.

Apele suprafreatice se acumulează în depozitele deluviale și în pătura de sol fiind cantonate în zona de aerație, apariția și dinamica lor variază în funcție de condițiile meteorologice, respectiv de perioadele anului bogate în umiditate, când cantitatea precipitațiilor depășește evaporația. Drept urmare, în [NUME_REDACTAT] și în zona Dealurilor piemontane Crișene, caracterizate printr-o umiditate variabilă, apele suprafreatice apar mai ales primăvara, când precipitațiilor bogate li se adaugă și topirea zăpezilor.

Apele freatice propriu-zise sunt acumulate în depozitele aluvionare de luncă și terasă ce se dezvoltă de-a lungul râurilor din județ, precum și în zonele de interfluviu. Apele de strati ficație pot fi întâlnite în regiunea dealurilor piemontane Crișene și în spațiul muntos, acolo unde văile râurilor s-au adâncit mult în depozitele sedimentare; regimul lor depinde în mai mică măsură de condițiile climatice, alimentându-se din apele freatice propriu-zise.

Apele de adâncime constituie acvifere cu nivel sub presiune, care poate fi ascensional sau artezian. Regimul lor depinde de structura geologică, de posibilitățile de alimentare din orizonturile freatice superioare și, în foarte mică măsură, de condițiile climatice. Ele sunt legate prezența formațiunilor sedimentare, reprezentate prin alternanțe de nisipuri, nisipuri argiloase, argile și marne, uneori nisipoase, la care se adaugă, local pietrișuri mărunte. Aceste acvifere se dezvoltă în zona de câmpie și de dealuri, fiind absente în formațiunile din zona montană. În genera1, aceste ape au o mineralizare redusă, ceea ce creează posibilitatea de a fi utilizate în alimentarea cu apă potabilă a unor localități, ca de exemplu Salonta, Beliu. Beiuș, Diosig etc.

În concluzie putem spune că județul Bihor dispune de numeroase surse de alimentare cu apă în special surse subterane și astfel se are în vedere realizarea cât mai rapidă a unor sisteme centrale de alimentare cu apă cât mai eficiente și cât mai igienice pentru cea mai mare parte a localităților din județ, în special a zonelor rurale.

II.2. Alimentarea cu apă a zonelor urbane din județul [NUME_REDACTAT] cum am amintit anterior, județul Bihor este unul dintre județele care dispune de surse bogate de apă și ca urmare numărul de localități care folosesc pentru alimentarea cu apă un sistem central fie el și unul foarte simplu, este relativ mare.

[NUME_REDACTAT] face parte din grupul de județe care au beneficiat și beneficiază în continuare de fonduri europene, fonduri care sunt alocate în totalitate pentru alimentarea cu apă a populației și pentru canalizare.

Teritoriul județului este divizat în zece orașe după cum urmează: Oradea, Salonta, Marghita, Nucet, Ștei, Vașcău, Beiuș, Aleșd, Valea lui Mihai și Săcuieni din care patru sunt municipii: Oradea, Marghita, Beiuș și Salonta. Numărul de comune și sate este mai mare, comunele sunt în număr de 90 și cuprind 429 de sate. Populația care se găsește pe suprafața județului este de 593.431 locuitori din care 297.825 în zonele urbane iar 295.606 în zonele rurale. La nivelul județului, în anul 2006, au fost înregistrate un număr de 71 de localități (orașe și comune) care dispun de alimentare cu apă în sistem centralizat. Lungimea totală a rețelei de distribuție din cadru1 sistemului de alimentare cu apă la nivelul județului este de 796,1 km care se găsește în orașe și municipii. Instalațiile de canalizare sunt prezente în 21 de localități unde sunt cuprinse și orașele, iar lungimea totală a rețelei de canalizare este de 566 km. în anul 2008 au fost înregistrate încă 7 localități care dispun de alimentare cu apă, ca urmare a finalizări proiectelor finanțațe de [NUME_REDACTAT] sau prin alte programe care au ca scop asigurarea de apă potabilă în mediul rural.

În continuare voi analiza situația orașelor din județul Bihor, unde vom putea observa că toate cele zece orașe menționate anterior dispun de alimentare cu apă în sistem central și de sisteme de canalizare. Apa potabilă distribuită în mediul urban a avut o potabilitate de 92%.

II.2.1. [NUME_REDACTAT]

Reședință de județ, orașul Oradea, are numărul cel mai mare de locuitori care sunt deserviți de un sistem foarte complex de alimentare cu apă, iar apa uzată este colectată de un sistem de canalizare mixt. Populația municipiului Oradea în anul 2008 a fost estimată la un număr de 202.578 locuitori din care 180.100 beneficiază de alimentare cu apă în sistem centralizat, 2.800 locuitori prin cișmea în curte și 1.100 locuitori prin cișmea stradală. Necesarul de apă potabilă al municipiului Oradea este asigurat din pânza de apă freatică și parțial din apele de suprafață din râul [NUME_REDACTAT], prin intermediul captărilor existente pe ambele maluri ale acestuia în amonte de oraș și a cinci stații de pompare amplasate în partea de nord-est a municipiului, având o capacitate totală proiectată de 2.100 l/s. Rezerva de apă a orașului de 22.000 m3, o constituie bazinele de 10.000 m3, în număr de două și încă unul de 2.000 m3 . Apa brută este captată din stratul freatic prin intermediul drenurilor. Pentru îmbogățirea stratului de apă subterană se utilizează cele 23 de bazine, 15 pe malul drept al Crișului și 8 pe malul stâng, alimentate din [NUME_REDACTAT] prin intermediul conductelor de aducție de la captări.

Tehnologia existentă permite și utilizarea apei de suprafață, captată din râul [NUME_REDACTAT] și tratată apoi corespunzător. Cantitatea de apă captată din sursa de suprafața este de 19.718,7 m3 /zi și o cantitate de 50.792,2 m3 /zi din sursa de profunzime. Această soluție este una de rezervă, preferându-se apa subterană, care este de calitate mai bună și mai ieftină, necesitând ca tratare doar clorinarea. Întregul sistem de captare, aducțiuni apă, bazine de înmagazinare, drenuri, stații de pompare, se utilizează într-o zonă de protecție sanitară cu regim sever, având o suprafață de cca. 280 ha. Sistemul de transport și distribuție al apei în municipiul Oradea se asigură printr-un sistem inelar de rețele principale și de serviciu care au o lungime de aproximativ 549 de km cu un diametru cuprins între 80-900 mm. Consumul total de apă în Oradea, exprimat prin indicatorul litru/om/zi este de 141,5 1, ceea ce se încadrează în recomandările de specialitate (OMS 50-360 l/om/zi).

Apele uzate menajere, rezultate de la populația din municipiul Oradea și din zona [NUME_REDACTAT] precum și o parte din apele uzate industriale preepurate sunt colectate de rețeaua de canalizare a orașului, rețea care este în sistem mixt Sistemul de canalizare separativ este întâlnit în cea mai parte a orașului, cel unitar este întâlnit numai în partea de nord-vest a orașului, zonă care este delimitată de calea ferată Oradea-Arad și râul [NUME_REDACTAT]. Apele uzate menajere și cele industriale sunt colectate împreună într-o rețea de canalizare care are lungimea totală de 370 km din care aproximativ 60 km sunt destinați sectorului industrial. În zonele în care colectarea se

face în sistem separativ rețeaua de canalizare pluvială are o lungime de 320 km, iar lungimea arterelor municipiului care nu dispun de rețea de canalizare menajeră. este de circa 85 km, restul au canalizare proprie sau locuiesc la case, iar sistemul de canalizare este reprezentat de latrinele din curțile proprii. Toate aceste ape care sunt colectat fie prin sistemul unitar, fie în cel separativ, sunt transportate spre stația de epurare a orașului unde sunt epurate și deversate în emisar, adică. [NUME_REDACTAT].

Stația de epurare a orașului a fost construită între anii 1910-1914 când s-a dat în funcțiune un decantor orizontal longitudinal de 40 m lungime. De-a lungul anilor stația de epurare a suferit mai multe transformări și îmbunătățiri fie ca urmare a creșterii volumului de apă care trebuia supus epurării, fie din cauza creșterii nivelului calității apei deversate în emisar. Ca urmare a acestor îmbunătățiri, în prezent stația de epurare ocupă o suprafață de circa 5 ha pentru păturile de uscare a nămolului și 5 ha penrtu iazurile biologice de epurare. Stația cuprinde următoarele elemente: bazinul de compensare debite, treapta mecanică, treapta biologică și iazurile biologice. Din debitul total epurat de 982.3 l/s, un debit de 945.6 l/s s-a epurat în stația mecano-biologică, iar restul de 36,7 l/s a fost epurat prin treapta mecanică și prin iazurile biologice. Apa supusă procesului de epurare provine de la circa 250.000 de locuitori din localitățile: Oradea, Sânmartin, [NUME_REDACTAT] și Băile 1 Mai, precum și de la cei aproximativ 40 de agenți economici.

II.2.2. [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] este situat în partea de nord-est a județului, cu o populație de cca. 17.152 locuitori, din care 1.145 se găsesc în satul Cheț și 800 se găsesc în satul Ghenetea. Din numărul total de locuitori 14.500 beneficiază de alimentare cu apă, cea mai mare parte se regăsește în orașul Marghita. Cantitatea de apă necesară aprovizionării cu apă a orașului provine din cele 21 foraje care se găsesc la o adâncime cuprinsă între 100-120 m în cea mai mare parte dar există și foraje care se găsesc la o adâncime de 160 m. La fiecare dintre aceste foraje diametrul tubajului este de 8, apa este potabilă iar debitele de apă captată variază între 5 și 21 m3 /h, fiecare foraj având un anumit debit iar debitul necesar pentru asigurarea consumului de apă din oraș este de 339 m3 /h. Apa, o dată captată din cele 21 de foraje, este colectată în castelul de apă și în rezervoare care au un volum cuprins între 20-1000 m3 după care este supusă procesului de tratare cu clor gazos și în cele din urmă ajunge în rețeaua de distribuție care transportă apa spre consumator. Conductele care alcătuiesc rețeaua de distribuție au diametrul de 25 până la 100 mm cu o lungime de 30 km, în cadrul rețelei înregistrându-se pierderi de 50-60% datorită învechirii conductelor. După ce este folosită atât în scopuri menajere cât și industriale apa este colectată în sistemul de canalizare care este unul unitar și transportată spre stația de epurare din oraș. În cadrul rețelei de canalizarea de-a lungul timpului s-au înregistrat numeroase defecțiuni care au dus în multe cazuri la inundarea subsolului locuințelor fapt care poate determina apariția unor epidemii. De menționat este faptul că, în unele zone, conductele de alimentare cu apă se găsesc sub blocuri și în cazul în care subsolul blocului este inundat există pericolul ca apa potabilă să fie contaminată, în condițiile unei distribuții intermitente sau în urma defecțiunilor care pot să apară în ambele rețele.

Rețeaua de canalizare din municipiul Marghita are o lungime totala de 27 km și este realizată în sistem divizor în care 5,5 km canalizare pluvială. Numărul de locuitori care sunt racordați în prezent la rețeaua de canalizare este de 9.665 din numărul total de locuitori menționat anterior. Capacitatea de colectare a sistemului de canalizare din Marghita este mică, și în plus, datorită nedimensionării corespunzătoare, este adesea mult depășită în sezonul ploios. Apele menajere din zonele neconectate la sistemul de canalizare sunt descărcate în fose septice sau latrine, cauzând contaminarea solului și a pânzei freatice, generând un risc potențial de infecții și îmbolnăviri, asupra populației. Stația de epurare care are rolul de a epura apa provenită din oraș este prevăzută cu treaptă mecano-biologică și preia un debit colectat de 21,5 l/s apă care ulterior este evacuată în râul Barcău. În prezent stația de epurare se găsește într-un proces de reabilitare și modernizare, proces care are ca termen de finalizare anul 2013. Tot în cadrul acestui proces de modernizare se urmărește și introducerea epurării terțiare pentru a îmbunătăți calitatea apei epurate conform prevederilor legale.

[NUME_REDACTAT] are importante probleme în ceea ce privește alimentarea cu apă și canalizarea, acest lucru fiind dovedit prin focarul de infecție care a apărut în anul 2001, în urma căruia au ajuns în spital numeroase persoane datorită simplului fapt că au consumat apă de la robinet. În următorii anii s-au realizat multe lucrări de remediere a problemelor existente în ambele sisteme, insă nici în prezent nu s-au rezolvat în întregime.

[NUME_REDACTAT] și Ghenetea dispun de alimentare cu apă potabilă în proporție de 81,4% din toate gospodăriile, alimentarea cu apă se face de la cișmele stradale sau fântâni proprii. Numai 8,1% din gospodăriile din mediul rural dispun de alimentare cu apă potabilă de la rețea publică. În general există alimentări zonale în cadrul comunelor (prin captări de izvoare sau din surse subterane) prin intermediul cișmelelor stradale, aceasta pentru că localitățile rurale nu dispun de stații de epurare.

II.2.3. [NUME_REDACTAT]

Aflat la o distanță de 38 km de municipiul Oradea, municipiul Salonta este situat în partea de sud-vest a județului Bihor se întinde pe o suprafață de circa 12,04 km2, cu o populație de 18.343 locuitori. În prezent orașul dispune de un sistem centralizat de alimentare cu apă constituit din captare, aducțiune, rezervoare de înmagazinare, stație de pompare și rețea de distribuție. Din numărul total de locuitori doar 8.850 sunt racordați la sistemul central de alimentare cu apă al orașului, restul folosesc sistemul local de alimentare cu apă din curțile proprii sau cel stradal. După cum am amintit anterior sistemul cuprinde toate etapele unui sistem centralizat astfel, sistemul de captare este reprezentat de un număr de 20 de puțuri forate care au o adâncime medie le 100 m, conductele de aducțiune cu o lungime de 5,2 km, conducte ce transportă apa spre cele două rezervoare de înmagazinare având o capacitate de 1.000 m3 fiecare rezervor. Din aceste rezervoare apa este pompată în rețeaua de distribuție prin intermediul unei stații de pompare.

Rețeaua de distribuție existentă, în lungime de 32,8 km acoperă numai 49% din lungimea rețelei stradale care este de 67,3 km și vechimea conductelor fiind foarte mare (construite din 1974-1976) pierderile în rețea sunt de peste 40% și de aici derivă presiunea insuficientă și întreruperile frecvente ale alimentării cu apă. Volumul total de apă potabilă consumată de locatari și nu numai, este de 43.066 m3 /lună.

[NUME_REDACTAT] Guvernului nr.465/25.05.2007 se preconizează a se asigura de la bugetul de stat prin [NUME_REDACTAT] și a [NUME_REDACTAT], prin subprogramul „Lucrări prioritare de extindere și reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare", realizarea a încă 23,6 km rețea de distribuție a apei, reabilitarea conductei de aducțiune pe o lungime de 2,2 km, realizarea de noi branșamente și extinderea rețelei de canalizare cu aproximativ 4 km, necesarul de rețea de canalizare pentru întreaga populație fiind de 65 km. Derularea acestui program se realizează pe perioada 2007-2013.

Apele uzate rezultate din activitatea casnică și cea industrială sunt colectate de sistemul de canalizare care transportă apa spre stația de epurare cu ajutorul a trei pompe pe o lungime de 8 km de canale colectoare. Din numărul total de locuitori sunt racordați la sistemul de canalizare doar 6.240 adică 34,4%, la acest număr avem un debitul de apă uzată colectat de 31.204 m3 /lună. O dată ajunsă în stația de epurare apa este supusă unor procese mecanice și biologice de epurare, debitul stației fiind de 80 l/s cu o capacitatea lunară de 31.304 m3 /lună apă epurată care este deversată în [NUME_REDACTAT].

Stația de epurare are două linii care pot funcționa independent: linia veche de 35 l/s construită în anii 1974-1976; linia nouă de 45 l/s dată în funcțiune în anul 1997. De la punerea în funcțiune este utilizată doar linia nouă, însă aceasta necesită reabilitare urgentă pentru materialele corozive, treapta biologică nu funcționează la parametrii solicitați, este puternic energofagă și calitatea apei epurate deversate în emisar este total necorespunzătoare.

Analizând datele de mai sus, se constată existența unor deficiențe majore cantitative și calitative care apar în cadrul sistemului de canalizare și în procesul de epurarea a apei menajere. Situația existentă corespunde parțial cerințelor impuse prin Directiva nr.91/271/CE, precum și a condițiilor de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, stipulate în [NUME_REDACTAT] nr. 188/2002 cu modificările și completările ulterioare.

II.2.4. [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] este situat în partea de sud a județului la o distanță de 65 km față de Oradea cu o suprafață de 24,46 km2 și o populație de 11.134 locuitori. Necesarul de apă potabilă al municipiului Beiuș este asigurat din pânza freatică a râului [NUME_REDACTAT], printr-un dren de captare în lungime de circa 1.000 m. Pentru menținerea nivelului pânzei freatice, paralel cu drenul de captare s-au executat 8 bazine de îmbogățire, alimentate cu apă direct din [NUME_REDACTAT] prin intermediul stației de pompare Criș, iar în albia [NUME_REDACTAT] s-a realizat lucrarea pragului de fund cu stăvilare. Apa din dren este înmagazinată într-un cheson colector prevăzut cu șicane, unde are loc și procesul de dezinfecție al apei. Dezinfecția se realizează cu clor gazos introdus în apă cu ajutorul a două aparate de clorinare. Din chesonul colector apa potabilă este pompată de la Uzina de apă în rețeaua de distribuție prin intermediul a trei conducte principale, două direct spre oraș și una spre cele trei rezervoare de înmagazinare (1×1000 m3, 2×500 m3), de unde apa potabilă, gravitațional echilibrează sistemul de furnizare a apei în oraș și totodată asigură o rezervă de apă în caz de necesitate. Transportul apei spre beneficiari se realizează prin intermediul rețelei de distribuție care are o lungime de 48,2 km atât în oraș cât și în satul aparținător și care deservește aproximativ 80% din locuitori.

Apele uzate menajere sunt colectate de sistemul de canalizare centralizat, la care sunt racordați 75-95% din locuitori, ajungând mai apoi în stația de epurare a municipiului Beiuș de unde, după epurare, sunt deversate în emisarul [NUME_REDACTAT]. Rețeaua de canalizare a orașului are o lungime de 41,1 m, satul Delani nu dispune de sistem de canalizare. Stația de epurare este situată în aval de municipiul Beiuș pe malul drept al [NUME_REDACTAT], funcționând doar cu treaptă mecanică. Stația de epurare lucrează cu un randament necorespunzător, apa deversată în râu nu corespunde normelor legale, înregistrându-se numeroase depășiri ale limitei maxime admise la: suspensii, CB05, azot total și fosfor total. O parte din apele pluviale sunt colectate prin rețeaua de canalizare pluvială și evacuate fără preepurare prin trei secțiuni de evacuare: 2 în [NUME_REDACTAT] și una în [NUME_REDACTAT]. În satul Delani, necesarul de apă potabilă este asigurat printr-un foraj, apa prin pompare, este acumulată într-o hidrosferă (60 m3), alimentând localitatea gravitațional. Nu există sistem de canalizare centralizat, apele uzate menajere fiind colectate în fose septice individuale.

Calitatea apei este bună dar un inconvenient îl constituie utilizarea clorului gazos pentru dezinfecție, acesta influențând negativ în timp starea rețelelor, conductelor de apă necesitând totodată o monitorizare cantitativă riguroasă deoarece o cantitate peste limită STAS de clor în apă ar avea repercursiuni și asupra stării de sănătate a consumatorilor. Probleme majore mai apar și în cadrul sistemului de canalizare care este învechit și necesită lucrări de reabilitare și modernizare.

II.2.5. [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] este așezat în partea de est a județului Bihor, la 38 km distanță de Oradea ocupând o suprafață de 71,95 km2, așezat pe prima terasă de pe malul drept al [NUME_REDACTAT], cu o populație de 10.654 locuitori. în zona orașului Aleșd, alimentarea cu apă se realizează din subteran prin dren din [NUME_REDACTAT] în localitatea Aleșd. În satul [NUME_REDACTAT], sursa de apă este de suprafață, pârâul Bistra. Apa prelevată este în general de bună calitate și este clorinată cu clor gazos înainte de distribuirea în rețea. Alimentarea cu apă se realizează și prin intermediul a 5 cișmele stradale în Aleșd și 2 în [NUME_REDACTAT]. Au fost realizate și forări de adâncime: 12 în Aleșd și 5 în [NUME_REDACTAT]. Conductele de apă potabilă sunt din fontă, oțel și polietilena: 45 km în Aleșd și 3,8 km în [NUME_REDACTAT], executate în anii 1977,1982, 2000 și 2004, în mare parte necesitând înlocuire. Sunt deservite aproape 90% din locuințele din Aleșd și [NUME_REDACTAT].

Rețeaua de canalizare acoperă 19,67 km în Aleșd și 3 km în [NUME_REDACTAT], sunt deservite 70,44% din gospodăriile din Aleșd și 64% din [NUME_REDACTAT] și a fost executată în anii 1977, 1982 și 2000. Aceasta se află în prezent într-o stare accentuată de degradare și sunt înregistrate pierderi mari pe rețea. În localitatea Peștiș lipsește rețeaua de canalizare, iar la rețeaua de apă curentă au acces doar o treime dintre gospodării. În localitatea Tinăud rețelele de apă și canalizare centralizate lipsesc, aceste utilități fiind asigurate de către fiecare gospodărie în parte prin fântâni respectiv bazine vidanjabile. [NUME_REDACTAT] dispune și de o stație de epurare care cuprinde procese mecanice și biologice de epurare a apei însă și aceasta necesită un amplu proces de modernizare. Apele uzate orășenești (fecaloid-menajere și industriale) neepurate sunt evacuate în [NUME_REDACTAT] prin guri de vărsare. Agenții economici deversează și ei apa în canalizarea orașului, care de aici ajunge direct în [NUME_REDACTAT]. Unii dintre agenții economici dispun de instalații de preepurare a apelor uzate, dar în general acestea, fie sunt subdimensionate, fie nu sunt întreținute corect iar alții nici măcar nu dețin astfel de instalații. în viitorul apropiat se are în vedere: modernizarea și extinderea stației de epurare existente, creșterea eficienței tehnice și economice a sistemului de epurare și cel mai important eliminarea impactului negativ asupra mediului.

II.2.6. [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] este situat în partea de sud-est a județului Bihor, în depresiunea Beiușului la confluența [NUME_REDACTAT] cu [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Orașul se află la 80 km de municipiul Oradea și la 18 km de municipiul Beiuș cu o populație de 8.339 locuitori. Pe plan hidrologic localitatea Ștei este străbătută de 3 cursuri de apă [NUME_REDACTAT] la vest, [NUME_REDACTAT] la nord, și [NUME_REDACTAT] care îl traversează iar apa freatică se găsește în general la 2 m adâncime cu tendință de ridicare la lm. Alimentarea cu apă a orașului se realizează în regim centralizat. Sursa de apă o constituie apa de suprafață captată din valea Aleului, la o distanță de 12 km de oraș. Captarea se face cu ajutorul unui baraj, debitul de captare este prevăzut pentru 80 secundă, dar instalația poate asigura până la 150 l/sec. Rețeaua de distribuție nu acoperă în totalitate localitatea însă are o lungime destul de mare (20 km) și deoarece captarea se face de la o distanță foarte mare față de oraș, costurile înregistrate în cadrul sistemului sunt foarte ridicate. Gospodăriile racordate la sistemul central de alimentare cu apă și canalizare sunt în număr mare, aproximativ 80-90%. Sistemul de canalizare are o lungime de 26,4 km și deoarece colectarea apelor menajere se face împreună cu cele pluviale, se ajunge la suprasolicitarea sistemului și astfel o cantitate însemnată de apă uzată neepurată ajunge în emisar unde provoacă daune faunei și florei. O parte din apele uzate colectate sunt supuse procesului de epurare în stația de epurare a orașului care dispune de treaptă mecanică și biologică, însă de cele mai multe ori sunt înregistrate depășiri ale limitelor maxime admise la unii indicatorii ca: CBO5 sau CCO-Cr.

Ca și multe alte orașe ale județului Bihor, orașul Ștei este cuprins în cadrul unor programe care au ca scop reducerea pierderilor de apă pe rețeaua de aducție și de distribuție a apei, creșterea gradului de racordare la rețeaua de alimentare cu apă și canalizare și nu în ultimul rând, modernizarea și reabilitarea stației de epurare astfel încât să nu se mai înregistreze depășiri ale limitelor admise.

II.2.7. [NUME_REDACTAT] lui [NUME_REDACTAT] lui Mihai este un oraș situat în partea cea mai de nord a județului Bihor, la limita dintre Bihor și [NUME_REDACTAT], se întinde pe o suprafață de circa 73,45 km2 cu o populație de aproximativ 10.800 locuitori. Orașul se găsește la o distanță de 65 km față de municipiul Oradea. Hidrografic teritoriul orașului se încadrează în bazinul Crișurilor, sub zona Ierului. Apa subterană se găsește la adâncimi variabile de-a lungul perimetrului orașului, astfel în zona centrală apa freatică se interceptează la adâncimi de 2,50 m, în zona gării la adâncimi de 3 m. În anotimpurile ploioase nivelul apei subterane se ridică la 0,81-1,00 m. În adâncime apa se găsește la orizontul de până la 200 m exploatabili.

Valea lui Mihai dispune de un sistem central de alimentare cu apă, la care sursa de alimentare cu apă este constituită din 3 foraje cu caracter de explorare cu adâncimea de 100 m și cu debitul de apă furnizată la fiecare din ele de cea. 18 m3/oră. Doar aproximativ 21% din populația orașului este racordată la sistemul de alimentare cu apă, populația neconectată la sistemul central utilizează apa din fântâni care sunt în cea mai mare parte de mică adâncime, (10-15-40 m) ceea ce duce la o contaminare a apei în urma infiltrațiilor din fosele septice și latrine. Mari probleme au fost semnalate în cadrul sistemului de alimentare cu apă datorită conductelor care sunt învechite și uzate, cauzând astfel mari pierderi de apă și de multe ori impurificarea apei în urma numeroaselor intervenții și reparații. Stația de tratare a apei captate de la sursă se face numai prin clorinare, cea mai mare parte a echipamentului din stație fiind învechit, cauzează costuri mari de operare în tot sistemul și întreruperi în alimentarea cu apă potabilă a locuitorilor.

Rețeaua de distribuție a apei potabile din oraș are o lungime de 25 km, aceasta nefiind echilibrată hidraulic, presiunea la robinet nu mai este cea dorită sau cea prevăzută de normele legale.

Sistemul de canalizare este unul foarte simplu format numai din rețeaua de canalizare, numărul de locuitori racordați la rețea fiind foarte mic. Stația de epurare lipsește în totalitate astfel apele de la gospodăriile racordate la rețeaua de canalizare sunt deversate în pârâul Moca care este un afluent al râului Barcău ce se varsă în Tisa, pe teritoriul Ungariei, cauzând astfel contaminarea apelor de suprafață aducând un mare prejudiciu României.

Problemele foarte mari întâlnite în rețeaua de canalizare precum și lipsa stației de epurare au dus la mobilizarea [NUME_REDACTAT] cu privire la extinderea și reabilitarea sistemului de canalizare precum și construcția stației de epurare. Toate aceste lucrări au o importanță deosebită deoarece poluarea apei produsă de lipsa stației de epurare este una transfrontalieră și astfel se încalcă [NUME_REDACTAT] pentru Apă a [NUME_REDACTAT] 2000/60 și a [NUME_REDACTAT] 107/1996, modificată prin Legea 310/2004 precum și acordurile bilaterale dintre România și Ungaria.

II.2.8. [NUME_REDACTAT]

Teritoriul administrativ al orașului Nucet este situat în partea de sud a județului Bihor, pe cursul superior al râului Băița, în zona munților Apuseni cuprinzând ca relief dominant dealuri și munți. Suprafața totală este de 4.111 ha din care: teren agricol 1.917 ha, păduri 2.898 ha. suprafața locuită 258 ha, procentul din suprafața totală a județului ocupat de cursuri de apă 15 ha, respectiv lungimea totală a cursului de apă: 7,2 km.

Populația orașului Nucet este de 2.453 locuitori, din care cea mai mare parte au ca ocupație de bază mineritul care este specific în zonă, prin extracția de minereu. Sistemul central de alimentare cu apă există și aici chiar dacă nu este unul foarte complex, acesta are ca principal scop alimentarea cu apă a orașului și a localităților componente. Apa potabilă este captată din izvoare de adâncime situate în Băița-Plai, care intră în administrația primăriei orașului. Transportul apei către locatari se face printr-o rețea de distribuție care a fost amenajată în anul 2006 pe teritoriul orașului precum și pe cel al localităților aparținătoare pe o lungime de 15 km. Rețeaua de canalizare are o lungime de 3,9 km, rețea care transportă apa uzată spre stația de epurare. Apa uzată are o încărcătură foarte mare de substanțe poluante deoarece pe lângă apele fecaloid menajere sistemul mai colectează și apele care provin de la spitalul de psihiatrie care se găsește în oraș. Din această cauză lipsa unei stații de epurare ar fi dus la mari probleme provocate de deversarea apelor uzate direct în emisar. Stația de epurare din oraș dispune de treaptă mecanică și biologică. Totuși numărul de locuitori racordați la sistemul de alimentare cu apă și la cel de canalizare, raportat la numărul total de locuitori ai orașului, este foarte mic.

În viitorul apropiat se urmărește creșterea nivelului de trai al locuitorilor din orașul Nucet prin asigurarea unor servicii comunitare de utilități publice la standarde mai ridicate prin asigurarea cu apă potabilă a populației și păstrarea calității mediului.

II.2.9. [NUME_REDACTAT]

Zona orașului Săcuieni cu cele 5 sate arondate se găsește în partea de nord a județului Bihor la 42 km de Oradea, cu o suprafață totală de 15.140 ha și o populație de 11.688 locuitori. Alimentarea cu apă a orașului se realizează în sistem centralizat, sursa de aprovizionare cu apă fiind reprezentată de o serie de foraje de adâncime din care apa este captată și distribuită consumatorilor prin intermediul rețelei de distribuție, rețea care are o lungime de numai 6 km. Din lungimea rețelei de distribuție ne putem da seama de numărul foarte mic de locuitori racordați la sistemul de alimentare, deoarece dacă analizăm situația altor orașe vom vedea că lungimea rețelei este mult mai mare, asta raportat la numărul de locuitori.

După cum am amintit anterior toate orașele din județ au sistem de alimentare cu apă și canalizare, deci și orașul Săcuieni dispune de un sistem de canalizare dar acesta la fel ca și cel de alimentare cu apă, este foarte deficitar și nu acoperă în totalitate suprafața orașului fără să mai includem aici și satele care intră în administrația orașului. Din momentul în care sistemul de canalizare este prezent într-un oraș, stația de epurare este o necesitate covârșitoare, însă după cum mai văzut și în cazul altor orașe aceasta poate să lipsească din cauza unor probleme care apar în sistemul de organizare și gospodărire al orașului. În momentul în care stația de epurare lipsește apele uzate sunt deversate direct în emisar fără ca acestea să mai fie supuse procesului de epurare fapt care duce la apariția multor probleme în cadrul natural al emisarului în cazul de față râul Ier.

În prezent primăria orașului a realizat toate demersurile necesare pentru realizarea unui proiect finanțat de SAPARD, care urmărește reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă și canalizare. Tot în cadrul acestui proiect se mai dorește și construcția unei stații de epurare care, o dată cu extinderea captării de apă potabilă, să poată epura în totalitate și la standarde cât mai ridicate apa uzată.

II.2.10. [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] este unul din orașele cu populația cea mai mică din județul Bihor. Are o populație de 2.863 locuitori, este situat pe cursul superior al râului [NUME_REDACTAT] iar suprafața totală a teritoriului orașului Vașcău împreună cu localitățile componente este de 66,135 km2, ceea ce reprezintă 0,88% din teritoriul județului Bihor. Dacă analizăm situația orașului din punct de vedere al alimentarii cu apă și canalizare vom observa că situația nu este una tocmai bună.

Alimentarea cu apă se face din foraje de adâncime care nu prezintă o zonă de protecție, apa captată nu este tratată în cele mai bune condiții iar rețeaua de distribuție are o lungime de numai 5 km și prezintă numeroase defecțiuni care pot duce la impurificarea apei. Sistemul de alimentare cu apă din oraș nu poate asigura în totalitate consumul de apă al orașului, necesarul de apă raportat la numărul de locuitori este foarte mare, iar sistemul de canalizare nu acoperă nici arterele în care există în momentul de față rețeaua de distribuție a apei potabile. Orașul nu dispune de o stație de epurare a apelor uzate colectate de sistemul de canalizare existent, apele sunt deversate direct în emisar iar cele care nu sunt colectate de sistemul de canalizare sunt deversate în canalizări proprii care se găsesc în gospodării.

Din totalul de locuitori ai zonei urbane din județul Bihor putem spune ca aproximativ 80 % beneficiază de alimentare cu apă în sistem centralizat și aproximativ 50% de sisteme de canalizare, procentul cel mai mare se regăsește în cele 4 municipii ale județului, pe primul loc situându-se reședința de județ orașul Oradea, unde 90 % din locuitori beneficiază de alimentare cu apă și canalizare în sistem centralizat.

Aceste procente sunt raportate numai la numărul de locuitori racordați la cele două sisteme dar dacă analizăm situația din punctul de vedere al numărului de orașe existente în județ putem observa că din cele 10 orașe, toate au sistem central de alimentare cu apă și canalizare chiar dacă necesită unele lucrări de extindere și reabilitare dar există deci, 100%.

Tabelul II.1.

Stații de epurare existente în zonele urbane din județul Bihor

*Orașe care nu au stații de epurare, dar sunt cuprinse în diferite programe finanțate din diferite fonduri.

După cum se poate observa în tabelul de mai sus, din cele 10 orașe ale județului amintite în studiul meu, 3 nu dispun de stații de epurare a apelor uzate, dar toate 3 sunt cuprinse în diferite programe finanțate, fie din fonduri europene, fie din fonduri locale, programe care au ca obiectiv principal, realizarea unor astfel de stații.

CAPITOLUL III.

CONCLUZII

Trăim într-o lume civilizată iar accesul la apă reprezintă un drept fundamental de care noi, oameni ai civilizației mileniului trei, considerăm că se bucură toți locuitori planetei albastre. Din nefericire constatăm că există multe așezări care nu beneficiază de o sursă sigură de apă potabilă fie aceasta lipsește, fie apa nu poate fi consumată din cauza unor substanțe prezente în compoziția acesteia.

Evoluția omului a fost condiționată de prezența apei și astfel în zilele noastre apa ocupă un loc foarte important atât în viața de zi cu zi cât și în cadrul societăți. Pentru a avea acces cât mai direct la sursele de apa omul a creat de-a lungul timpului mai multe forme de captare a apei și în cele din urmă a ajuns la folosirea pe scară largă a sistemelor centrale de alimentare cu apă. Utilizarea unui asemenea sistem implică o serie de factori care trebuiesc respectați astfel încât serviciile oferite să fie dintre cele mai bune. In județul Bihor utilizarea unor asemenea sisteme de alimentare cu apă este foarte întâlnită atât în zonele urbane cât și în cele rurale, numărul de localități care dispun de un asemenea sistem central de alimentare cu apă este unul foarte mare raportat la numărul total de localități din județ. Aici facem referire la numărul de orașe și de comune.

Deși ca suprafață sau ca număr de locuitori județul Bihor nu este unul dintre cele mai mari sau mai dezvoltate județe ale țări, este unul dintre cele care știe să-și administreze foarte bine toate resursele de care dispune. Acest lucru se poate observa din numărul foarte mare de localități care dispun de alimentare cu apă în sistem centralizat și restul de localități care au alimentare cu apă în sistem local, în județ nefiind înregistrate zone sau localități care să nu dispună de unul dintre aceste sisteme de alimentare cu apă. Râurile care străbat teritoriul județului sau apele subterane, se găsesc într-o stare foarte bună din punct de vedere al calității apei și acest lucru se datorează și [NUME_REDACTAT] "[NUME_REDACTAT]" [NUME_REDACTAT] Crișuri care realizează în mod periodic un control minuțios al calității apei și monitorizează toate sursele de poluare astfel încât mediul acvatic să nu aibă de suferit. Conform unor studii realizate de către [NUME_REDACTAT] Crișuri în mai multe secțiuni ale râurilor din județ s-a ajuns la concluzia că apa râurilor se încadrează în categoria I de calitate din punct de vedere al ionilor generali iar din punct de vedere al metalelor sau a regimului de oxigen se încadrează în grupa II, grupele de calitate fiind în număr de patru iar în grupa IV se regăsesc apele de cea mai slabă calitate.

Agenția de [NUME_REDACTAT] Bihor cu sediul în Oradea este cea care monitorizează permanent localitățile care dispun de un sistem central de alimentare cu apă și astfel sunt oferite date exacte cu referire la calitatea acestor sisteme. Mulți dintre locuitorii care utilizează aceste instalații nu știu cât de importantă este igiena acestor instalații și funcționarea continuă a acestora, în județul Bihor în ultima perioadă nu au fost înregistrate cazuri de îmbolnăvire a populației ca urmare a calității proaste a apei de băut provenită de la sistemele centrale de alimentare cu apă.

Deși aceste sisteme există în majoritatea localităților din județ, gradul de racordare al locuitorilor la rețea este foarte mic iar lungimea rețelei de distribuție nu acoperă în totalitate suprafața localității, acestea pot fi amintite ca probleme ale acestor sisteme la nivel de județ.

Sistemele de canalizare sunt prezente în toate orașele din județ însă stațiile de epurare nu funcționează la standardele normale iar în trei orașe lipsesc. Situația în județul Bihor din punct de vedere al stațiilor de epurare putem spune că este una foarte bună în comparație cu alte județe sau localități din țară. Aici putem aminti capitala țării, care este singura capitală din Europa care nu are stație de epurare a apelor uzate, acestea sunt deversate direct în râul Dâmbovița, și din această cauză orașul București este cel mai mare poluator al râului.

Toate aceste progrese sunt un rezultat al unei bune organizări a fondurilor europene pe care județul Bihor le-a solicitat pentru alimentare cu apă canalizare și stații de epurare. Tot aici putem aminti și finanțările guvernamentale care au venit în sprijinul autorităților locale pentru finalizarea proiectelor sau pentru începerea altora noi.

BIBLIOGRAFIE

Giurconiu,M.., și colab.(2002) –Construcții și instalații hidroedilitare, Ed. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] P., Pienaru, A., (2000) Alimentări cu apă, Ed. Globus, [NUME_REDACTAT], O., Ionescu, Gh., (2002) Alimentări cu apă, Ed. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] V., Bold I., ZoticV., [NUME_REDACTAT], 2005, Amenajarea teritoriului și infrastructuri tehnice , Ed.[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] M., Al. Dimache, 2002, Poluarea apelor subterane. Studii de caz, Ed. [NUME_REDACTAT], Timișoara

*** Manualul de Instalații, vol. I , [NUME_REDACTAT], București, 2003

*** Strategia de dezvoltare durabilă a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare România 2025

www. apecrisuri.ro

www. mmediu.ro

www.apm-bihor.ro

www.legestart.ro

BIBLIOGRAFIE

Giurconiu,M.., și colab.(2002) –Construcții și instalații hidroedilitare, Ed. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] P., Pienaru, A., (2000) Alimentări cu apă, Ed. Globus, [NUME_REDACTAT], O., Ionescu, Gh., (2002) Alimentări cu apă, Ed. [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] V., Bold I., ZoticV., [NUME_REDACTAT], 2005, Amenajarea teritoriului și infrastructuri tehnice , Ed.[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] M., Al. Dimache, 2002, Poluarea apelor subterane. Studii de caz, Ed. [NUME_REDACTAT], Timișoara

*** Manualul de Instalații, vol. I , [NUME_REDACTAT], București, 2003

*** Strategia de dezvoltare durabilă a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare România 2025

www. apecrisuri.ro

www. mmediu.ro

www.apm-bihor.ro

www.legestart.ro