Servicii DE Resocializare A Copiilor Strazii

SERVICII DE RESOCIALIZARE A COPIILOR STRĂZII

CUPRINS

INTRODUCERE

I. REPERE TEORETICE ÎN ABORDAREA FENOMENULUI “COPIII STRĂZII”

1.1. Dimensiuni sociale ale fenomenului copii străzii

1.2 Copilul – ființă umană caracterizată de nevoi

Ii. Cercetarea experimentală: Viața Copilului în stradă.

2.1. Metodologia, obiectivele și ipotezele cercetării

2.2. Identificarea factorilor, problemelor psiho-sociale ale copiilor străzii

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Copilul reprezintă una dintre categoriile de populație puternic dezavantajate din societatea noastră, care a cumulat multe probleme și riscuri grave pe termen mediu și lung. Comparativ cu generația adultă, mai mulți copii trăiesc în condiții precare material și social. Pe fondul unor erori ale politicilor din perioada socialistă, insuficiența sistemului de protecție din perioada tranziției a agravat situația.

Relansarea efortului public în domeniul social depinde de resursele financiare disponibile dar și de construcția instituțională. O societate incluzivă social pentru întreaga populație și în mod special pentru copil reprezintă un obiectiv esențial în perspectiva integrării în Uniunea Europeană.

Instituțiile publice implicate în protecția copilului împreună cu organizațiile neguvernamentale și chiar cu parteneri economici privați au inițiat în ultima perioadă programe care indică o nouă abordare.

Prezentarea organizației gazdă  

La Centrul de Plasament Temporar al Minorilor.

Aici lucreaza in doua directii speciale: copiii rezidenți care pot sta acolo pe o perioada mai indelungata si copiii care se afla acolo, sa zicem, ca intr-un filtru: a fost depistat in strada, a fost plasat la centru, apoi predat parintilor sau inspectorului pentru protectia copilului sau specialistilor din teritoriu, autoritatilor tutelare si mai departe.

Este vorba despre copiii strazii, copiii abandonati, copiii abuzati emotional, fizic sau sexual, copiii traficati, etc. Si este, ziceam, un adapost temporar pentru acesti copii, pentru ca noi, de fapt, lucram pentru a-i reintegra in familia lor biologica, extinsa sau pentru plasarea lor in alta familie, cu exceptia instituționalizării. În cazul în care nu este posibila integrarea, cautam o alta forma de protecție, de exemplu, un alt centru de plasament pentru copii orfani sau ramasi fara ăngrijire părintească. Aici lucreaza asistenti sociali profesionisti, pedagogi, psiholog, sora medicala. Datorita sprijinului financiar al UNICEF am reusit sa se angajeze și un logoped: pentru că foarte mulți copii, atunci cind vin la centru, în special copiii de vărsta preșcolara și vărsta școlara mica, au deficiențe de vorbire. 

Motivația alegerii obiectului cercetării

Acestă lucrare intenționează să identifice principalele puncte critice ale sistemului de suport pentru copiii străzii și să evidențieze direcții de acțiune pentru promovarea incluziunii sociale a copilului.

Analiza situației și recomandările formulate vizează aproape exclusiv nivelul de implementare a politicilor sociale, considerând că în momentul actual cadrul strategic de acțiune este conturat în liniile sale majore și că importantă este construirea sistemului instituțional în teritoriu și determinarea unor modalități concrete de îmbunătățire a situației copilului.

Problema cercetării practice. Prezența copiilor în stradă nu poate vorbi decât despre o situație de criză, care necesită soluții urgente în domeniul protecției sociale a familiei și copilului. Fenomenul este asociat căderii economice din ultimii ani și crizei în care se află întreg sistemul de protecție socială. Standardele de viață a majorității familiilor cu mulți copii s-au agravat sever. Majoritatea din ele trăiesc sub nivelul unui trai decent, situație agravată de contextul economic.

Obiectul cercetării practice. La momentul actual i-a amploare fenomenul copii străzii, sistemul de protecție socială a copilului are multe carențe, practic nu funcționează sub aspectul prevenirii acestui fenomen, puținele proiecte adresate copiilor străzii nu abordează toate aspectele acestuia și nu pot constitui o soluție viabilă.

Scopul cercetării practice: cercetarea a urmărit să realizeze o analiză generală a excluziunii sociale a copilului străzii: caracteristici, forme, mecanisme, cauze și factori. Furnizarea de date și informații sistematizate necesare elaborarii unor programe de ameliorare a situației sociale a copiilor străzii și formarea unei imagini detaliate asupra dimensiunilor, a cauzelor și a consecințelor aflării copiilor în stradă.

Obiectivele investigației:

Evaluarea impactului contextului socio-economic asupra copiilor străzii

Identificarea categoriilor de copii cu risc de a nimeri în stradă

Identificarea condițiilor și mecanismelor de excluziune și a interacțiunii dintre acestea

Identificarea unor strategii de suport și de promovare a incluziunii sociale a copilului străzii

Ipotezele cercetării :
1. Cauzele principale a eșirii copiilor în stradă țin de situațiile din familie, ele sunt de natură economică și de natură psihosocială, majoritatea copiilor străzii nu au pierdut legătura cu familia, realizarea unor măsuri de susținere a acestor familii ar contribui într-o mare parte la soluționarea problemei.

2. Nu copilul este cel care se afla mai mult sau mai puțin pe strada, ca spațiu geografic; din contra, strada, ca mediu social și ansamblu de relații sociale este cea care face parte din experiența copilului. Acest model este sistemic: dimensiunile diferite sunt interconectate și astfel orice variație a uneia dintre ele are repercusiuni asupra celorlalte.

Metode, procedee și tehnici de cercetare: Studierea problemelor protecției sociale a copilului străzii, analiza sistemului actual de îngrijire și a practicilor obținute în acest domeniu, a fost realizată în baza unei metodologii complexe de studiu, care a permis obținerea datelor relevante atît de natură cantitativă cît și calitativă, sprijinind interpretarea fenomenului în cauză.

În calitate de principii metodologice au servit: principiul abordării obiective, principiul analizei sistemice, principiul conexiunii universale, principiul interacțiunii dintre teorie și practică ș.a.

Drept metode principale în realizarea studiului au fost utilizate: analiza documentară (studierea legislației în vigoare, a hotărîrilor de guvern, rapoartelor anuale ale ministerelor de resort, ale donatorilor și ONG-urilor); culegerea informației obiective (analiza datelor statistice la nivel național și local); culegerea informației sociologice în teren: studiul experților din domeniul protecției sociale a copilului și familiei (interviuri de profunzime și focus grup-uri), observația, studiile de caz.

Etapele activității de cercetare profesională Etapele activității de cercetare profesională

Identificarea informației;

Stabilirea eșantionului;

Aplicarea metodelor și tehnicilor de lucru;

Analiza rezultatelor;

Baza experimentală a cercetării practice constă în definirea unor tendințe sociale noi, aferente problemelor care vizează copiii strazii, în elaborarea principiilor și condițiilor de realizare a acțiunilor și programelor de protecție a copilului și familiei în Republica Moldova în perioada de transformare a societății, în posibilitatea aplicării concluziilor conținute la dezvoltarea unui sistem contemporan și diversificat de servicii comunitare destinate copilului și familiei.

Cercetarea practică sa desfășurat pe o perioadă de cinci săptamini de pe data 12.03.2015 pînă pe 12.04.2015 în cadrul Centrul de Plasament Temporar al Minorilor , pentru realizarea practicie mi-am ales un eșantion format din șase familii, unde am folosit mai multe metode și tehnici pentru realizarea cercetării. Pentru efectuarea tehnicilor am discutat și am adresat unele întrebari membrilor familiei pentru a afla mai multă informație.

Termeni – cheie: Familie; copil în dificultate; copil în conflict cu legea; copil al străzii; situație de risc; factori de risc; structură socială; proces social; excludere socială; transformare socială; dezvoltare umană; mecanism social; sistem de protecție socială; asistența socială; serviciu social; dezvoltare comunitară; bunăstare; standard de viață; suport familial; copil lipsit de grija părinților; instituție rezidențială; reintegrare; centru de plasament; plasament familial; asistent parental; abuz; neglijare; disabilitate; adopție; reabilitare; socializare; integrare.

I. REPERE TEORETICE ÎN ABORDAREA FENOMENULUI “COPIII STRĂZII”

Dimensiuni psiho-sociale ale fenomenului copii străzii

“Copiii străzii” reprezintă, în limbajul contemporan, denominatorul unui fenomen social specific societății actuale și care se caracterizează prin:

amplitudine: investigațiile au presupus pe baza analizelor statistice, că unul din opt adolescenți cu vârsta între 12-18 ani va deveni copil al străzii;

globalitate: fenomenul copiilor străzii nu este tipic doar marilor orașe din lumea a treia, ci apare, cu anumite elemente specifice, și în țările dezvoltate

complexitate: etiologia fenomenului include variabile numeroase și diverse – de ordin economic, social, cultural, psihologic, pedagogic, axiologic, politic – care au o dinamică specifică și se determină reciproc;

gravitate/costuri (economico-financiare, sociale și umane): copiii străzii reprezintă, pe de-o parte, ca eșec al socializării pozitive, un segment al populației care nu se poate integra pe piața legitimă a muncii și, ca urmare, vor constitui pe termen lung obiectivul proiectelor și serviciilor de asistență socială; pe de altă parte, supraviețuirea pe stradă se corelează cu delincvența, în toate formele ei de manifestare, ceea ce antrenează costuri mari legate de anchetarea, inculparea, judecarea și condamnarea delincvenților, recuperarea prejudiciilor, executarea pedepselor etc. De asemenea, implicarea în prostituție și consumul de droguri crește riscul îmbolnăvirilor, ceea ce implică o altă serie de costuri [25, p.44].

Persprectiva Socială asupra fenomenului “copiii străzii” este necesară deoarece ne permite să-i înțelegem semnificația globală, ca fenomen de masă, oferind informații despre schimbările sociale profunde care întrețin acest fenomen și sprijinind formarea unei atitudini realiste cu privire la posibilitățile de diminuare. Astfel, apariția fenomenului “copiii străzii” a fost determinată de o serie de evoluții sociale majore, care se corelează între ele, dintre care mai vizibile sunt:

a) emergența tineretului ca o categorie socio-demografică distinctă. Sociologii au arătat că, până la cel de-al doilea război mondial, tineretul reprezenta o categorie nediferențiată în cadrul populației și nu ridica probleme educative deosebite [22, p. 54]. Autoritatea adulților, intoleranța și lipsa de permisivitate a educatorilor – fie părinți, fie profesioniști – modelau un proces de socializare a tinerilor fără sinuozități, iar diviziunea strictă a rolurilor familiale făcea ca formarea personalității tinerilor și integrarea lor în viața socială să se realizeze relativ ușor.

Definirea și reprezentările sociale asupra tineretului ca o categorie distinctă, cu trebuințe și identitate socială distincte – efect al democratizării vieții sociale și al difuzării rezultatelor cercetării din domeniul psihologiei copilului – au condus la acutizarea conflictului cu adulții [6, p. 35].

Sociologii consideră adolescența ca pe o etapă de achiziții socio-culturale, în cursul căreia conflictele cu adulții nu au numai o semnificație negativă, deoarece antrenează pe tânăr în conștientizarea limitelor morale ale libertății sale. Atitudinea de contestare a autorității adulților pare firească în condițiile în care:

– normele sociale și culturale asimilate de părinți nu mai sunt valabile/atractive pentru copii, în contextul schimbărilor sociale accelerate;

– adulții devin mai puțin adaptabili pe măsură ce îmbătrânesc și nu valorizează la fel ca și copiii lor expunerea la alte surse deă pe tânăr în conștientizarea limitelor morale ale libertății sale. Atitudinea de contestare a autorității adulților pare firească în condițiile în care:

– normele sociale și culturale asimilate de părinți nu mai sunt valabile/atractive pentru copii, în contextul schimbărilor sociale accelerate;

– adulții devin mai puțin adaptabili pe măsură ce îmbătrânesc și nu valorizează la fel ca și copiii lor expunerea la alte surse de socializare, cum ar fi de exemplu, prietenii de aceeași vârstă sau mass-media;

– realismul adulților este prea puțin compatibil cu idealismul centrat pe covârstnici al copiilor;

– tinerii par centrați mai mult pe căutarea unor roluri sociale, a unei identități, decât pe realizarea unor scopuri precise; schimbările sociale curente au făcut ca obiectivele tradiționale, cum ar fi obținerea unei diplome sau a unui loc de muncă să fie depășite de încercarea de a se defini, de a se cunoaște, de a dobândi o identitate [22, p. 72].

b) Schimbarea valorilor de referință în educație-socializare. În ultimele patru decenii, s-a realizat tranziția de la setul de valori tradiționale – obediența, ca supunere necondiționată față de adulți, respectul față de adulți, supunerea, conformismul în raport cu normele și valorile adulților, dependența economică și morală față de adulți – la setul de valori democratice, care afirmă ca principiu suprem în educație-socializare, respectul față de persoana educatului. Respectarea acestui principiu în familie și la școală presupune recunoașterea unor drepturi, cum ar fi dreptul la propria opinie, dreptul de a face alegeri, dreptul la autodeterminare – toate acestea desființând monopolul autorității adulților[13, p. 78].

c) Dispersarea funcției educativ-socializatoare a familiei pe mai multe instituții. Factori esențiali în socializare devin, în urma acestei evoluții sociale, părinții, școala, biserica, mass-media, grupul informal. Apare, astfel, posibilitatea unei lipse de sincronizare și convergență a acțiunii educative între acești factori la nivelul valorilor urmărite, al metodelor, al stilului de disciplinare etc., cu efecte negative asupra modelării personalității tânărului. Dacă părinții și școala ignoră noua secvență motivațională, definitorie pentru tânăra generație, care plasează nevoia de identitate/rol înaintea nevoii de obiective, acești factori vor eșua în demersul lor de a pregăti tinerii pentru integrarea socială [23, p. 14].

Ca rezultat specific al combinării acestor evoluții, în literatura de specialitate psihosociologică, s-a schimbat radical modelul de interpretare a conduitei copiilor care fug de acasă/din instituții și devin copii ai străzii; astfel, motivele fugii de acasă nu au mai fost relaționate automat și exclusiv doar cu caracteristicile de personalitate ale fugarilor. Dacă până la începutul anilor 1970, fuga de acasă și traiul pe stradă semnala specialiștilor prezența unui substrat psihopatologic în personalitatea copilului, la începutul anilor 1980, această conduită s-a relaționat cu contextul psihosocial, ce definea interacțiunile copilului cu adulții semnificativi pentru el. Cele mai multe studii asupra acestui tip de conduită au demonstrat că nivelul de conflict adult-copil, gradul de suport și înțelegere, deschiderea și acuratețea comunicării sunt principalele variabile care intervin în decizia de a fugi de acasă și a trăi în stradă [15, p. 22]. Astfel, în urma acestor concluzii, modelul explicativ psihopatologic a fost abandonat, proiectându-se concomitent imaginea fugarului ca actor social rațional, ca un tânăr capabil, orientat către obiective proprii și care a experimentat un stres relațional deosebit în relația cu familia.

Perspectiva Individuală asupra fenomenului “copiii străzii” trimite la variabilele de personalitate ale actorilor sociali, la experiențele lor sociale și la resursele lor personale [8, p. 67]. Datele acumulate până în prezent indică faptul că dincolo de trăsăturile de personalitate specifice, dincolo de valori și de situațiile de viață personale, factorul determinant în decizia de a părăsi familia/instituția și de a se alătura altor copii ai străzii este conflictul. Se pot diferenția două categorii de conflicte care, fiecare sau împreună, pot facilita decizia unui tânăr de a fugi de acasă:

1) conflicte determinate de problema individualității, independenței și controlului. Adolescența este etapa în care indivizii acționează pentru o mai mare independență și autonomie, accentuând deliberat diferențierile între ei și ceilalți, urmărind să obțină mai mult control asupra deciziilor ce le afectează viața. Adolescența este și vârsta la care procesul de construire a identității atinge un vârf al intensității; adolescenții au nevoie să-și testeze posibilitățile și limitele, să se confrunte cu situații noi și riscante, să experimenteze descoperirea (inclusiv auto-descoperirea) și aventura. Dacă mediul familial și școlar sunt prea restrictive, prea autoritare și nu permit satisfacerea acestor trebuințe, apare probabilitatea ca adolescentul să evadeze temporar din contextul hiperconstrângător, pentru a-și căuta și defini identitatea proprie, pentru a-și menține stima de sine [25, p. 54].

2) conflicte determinate de lipsa de înțelegere și sprijin din partea adulților: etichetarea, neglijarea, abuzul fizic, sexual și emoțional, amenințările, atitudinea de respingere ostilă, discriminările și acțiunile de marginalizare sunt exemple de lipsă de sprijin din partea adulților în afirmarea tinerilor. Adulții (profesori, dar și părinți) care experimentează ei înșiși în viața personală sau/și profesională situații stresante (divorț, dependență de alcool, droguri, situații materiale precare sau redefiniri existențiale) nu sunt disponibili emoțional și cognitiv pentru a se implica în relații de sprijin cu adolescenții. Pe de altă parte, acest tip de conflict este alimentat și de criticismul specific vârstei adolescentine; pentru adolescenți este firească interogarea asupra ordinii sociale și bazelor ei, asupra a ceea ce este permis și ceea ce este interzis și mulți adolescenți caută susținere din partea covârstnicilor pentru a demonstra că normele adulților sunt greșite. Această convingere poate fi întărită de descoperirea de către tineri a ipocriziei adulților, a comportamentelor lor duplicitare; cu cât agenții de socializare își pierd credibilitatea și prestigiul, cu-atât ordinea socială le apare tinerilor ca fiind mai arbitrară și, deci, contestabilă [13, p. 56].

Efectele acestor două tipuri de conflicte asupra deciziei de a pleca de acasă și asupra personalității copiilor străzii au fost investigate de psiholog [12, p. 74] care, comparând eșantioane de adolescenți copii ai străzii și adolescenți din familii, au raportat următoarele diferențe semnificative:

copiii străzii au experimentat mai mult pedeapsa și au primit mai puțin sprijin și înțelegere de la părinții lor, comparativ cu covârstnicii lor care au rămas împreună cu părinții;

în cadrul eșantionului de copii ai străzii, fetele au raportat mai multe conflicte determinate de stilul de control parental decât băieții; după variabila sex, raportul este net favorabil băieților, concluzie validată și de rezultatele unor investigații realizate în Europa , la fete fuga de acasă având mai mult semnificația primului gest de independență;

copiii străzii au o reprezentare de sine și o stimă de sine mai săracă, comparativ cu copiii care au rămas împreună cu părinții;

copiii străzii arată o mai mare nevoie de consiliere personală decât subiecții din eșantionul martor.

În marea lor majoritate, copiii străzii speră să găsească altundeva satisfacerea acelor trebuințe pe care mediul familial și școlar le-au ignorat: securitate afectivă, înțelegere și valorizare. Suficient de maturi psihologic pentru a-și compara situația existențială cu cea a altor covârstnici, dar lipsiți de putere economică și de mijloace instrumentale, copiii străzii încearcă să-și rezolve problemele prin abandonul unui context care nu le oferă nici o șansă de reușită [9, p. 18].

În contrast cu modelul psihopatologic de interpretare a fenomenului “copiii străzii”, prevalent în anii 1990, studii recente arată că mulți din acești subiecți, în ciuda conflictelor personale cu părinții, sunt tineri relativ bine adaptați la exigențele mediului lor, care își asumă și se străduiesc să rezolve sarcinile specifice status-ului lor.

Astfel, o treime din copiii străzii erau bine adaptați la mediul social și școlar, cu rezultate academice bune și integrați în grupul de elevi, având formate o bună imagine de sine și deprinderi de autocontrol. Marea lor majoritate și-au stabilit obiective pentru viitor. Grupurile de copii ai străzii care se descurcă foarte bine pe stradă, învață din călătoriile lor, dezvoltă o mai bună adaptare la viața de familie când se întorc acasă și își apreciază experiența vieții pe stradă într-o manieră pozitivă [14, p.35].

1.2. Copilul – ființă umană caracterizată de nevoi

Complexitatea fenomenului “copiii străzii” permite construirea a numeroase tipologii, în funcție de variabile semnificative precum: tipul de relație cu părinții, tipul de relație cu prietenii, aspirații academice, rezultatele școlare, convingeri și atitudini, caracteristici de personalitate, prezența comportamentului delincvent [28, p.75]. De asemenea, tipologiile pot să includă și descrierea comportamentului la ultima fugă de acasă: dacă decizia plecării a fost spontană sau planificată, durata rămânerii pe străzi, cum a călătorit, cu cine s-a asociat, dacă a fost victimizat, atitudinea părinților față de subiect la întoarcere etc. Considerând toate aceste variabile, Brennan și colaboratorii au descris următoarele 7 tipuri de copii ai străzii:

a) Tânărul evadat hipercontrolat are conflicte cu părinții care îi neagă autonomia, nu îl sprijină și folosesc frecvent etichete negative pentru a-l caracteriza. Disciplina parentală este rigidă, părinții uzează de pedeapsa fizică, îl izolează și îl resping. De regulă, acești subiecți au o stimă de sine bună, au relații bune cu colegii și rezultate bune la școală.

b) Singuraticul are relații bune cu părinții, cu rezultate bune la școală și nu are prieteni implicați în activități delincvente; părinții îi sprijină aspirațiile educaționale, dar îl izolează de prieteni, cu scopul de a-l proteja și de a-l implica mai mult în activitățile școlare. Deoarece petrec mult timp în solitudine, singuraticii ajung să idealizeze solidaritatea cu covârstnicii și motivația dominantă a evaziunii lor este dată de dorința de a fi împreună cu o persoană sau un grup.

c) Fugarul neconstrâns, centrat pe prieteni, primește puțin sprijin din partea părinților, cu care comunică insuficient. Are rezultate școlare slabe și un nivel ridicat de libertate și autonomie față de părinți. În general, au o atitudine negativă față de școală, aspirații modeste, petrecându-și cea mai mare parte a timpului cu câțiva prieteni.

d) Respinsul centrat pe prieteni are sentimentul de a fi respins atât la școală cât și în familie. Își petrece cea mai mare parte a timpului cu prietenii, față de care se simte foarte atașat și care sunt implicați în activități delincvente. Relația cu părinții este săracă, nesatisfăcătoare; părinții îl etichetează negativ, îi impun o disciplină severă, manifestă o atitudine de respingere și folosesc pedeapsa fizică.

e) Rebelul – categoria rebelilor este compusă în principal din fete. Ele experimentează un nivel ridicat de stres și respingere, atât în familie, cât și la școală. De regulă, părinții le neagă autonomia, sunt hiperprotectori și intransigenți. Caracteristică este percepția acestor adolescente că părinții acordă un tratament preferențial fraților/surorilor, negându-le lor libertatea, de unde și sentimentele de furie și atitudinile de contestare. Majoritatea sunt implicate în relații de prietenie cu parteneri delincvenți[13, p.28].

f) Respinsul fără adăpost a experimentat o respingere cronică și severă din partea părinților, care manifestă o lipsă totală de preocupare față de evoluția lui școlară, proiectele lui etc. Acest tip se simte detașat de școală, petrece mult timp singur, iar prietenii lui au activități delincvente.

g) Expulzatul a trăit o respingere parentală extremă; părinții sunt distanți, nu-l sprijină, nu comunică, sunt indiferenți. Respingerea parentală este resimțită de adolescent în special în plan emoțional. În mod similar, resimt o atitudine de respingere și la școală, de unde și atitudinea lor de non-implicare în activitățile școlare și nivelul scăzut al expectanțelor în privința achizițiilor școlare și profesionale. Stima de sine este foarte scăzută și se simt neajutorați. Nu au interiorizat normele și valorile social-morale, ceea ce explică atât relațiile cu covârstnici delincvenți, cât și propriile activități delincvente.

Caracteristicile individuale de dezvoltare ale ființei umane sunt determinate de modul în care mediul oferă un răspuns nevoilor sale, creând condiții optime, care să contribuie la împlinirea lor sau, dimpotrivă, neglijând aceste nevoi[13, p.73].

Dezvoltarea optimă a unui copil ca ființă normală, capabilă de a fi fericită și de a-i face fericiți pe cei din jurul său, sau ,din contră, orientarea spre comportamente situate la limita normalității sau dincolo de ea, depinde în mare măsură de modul în care cei din jur, în primul rând părinții, știu să vină în întâmpinarea nevoilor lui și să înțeleagă caracteristicile care țin de vârsta copilului [17, p. 18].

Recunoașterea nevoilor copilului a căpătat un caracter oficial, și încă mai mult, un caracter de obligativitate pentru adulți, prin stipularea respectării acestor nevoi, sub forma unor legi și reglementări legale. Pe măsură ce nevoile copilului au fost puse în lumină de către specialiștii în dezvoltarea ființei umane, justiția a rescris sub formă de drepturi ale copilului aceste nevoi [20, p. 48].

Dreptul de a avea o familie, de a nu suferi, de a beneficia de îngrijiri medicale, de educație, de a fi protejat de toate formele de abuz și neglijare trasează cadrul optim de dezvoltare a copilului. Orice stat care a semnat documentul amintit se obligă să respecte aceste drepturi, în beneficiul copiilor lui[30, p. 56].

Familia reprezintă cadrul în care se dezvoltă copilul. Pe lângă nevoile biologice ale copilului, cărora familia le răspunde după posibilități și după cunoștințele pe care le are, familia reprezintă cadrul în care are loc “nașterea psihică” a individului [15, p. 69]

Funcția “alpha” a familiei este de a constitui un cadru competent pentru nașterea psihică a copilului, ceea ce înseamnă accesul lui la o gândire autonomă, ca bază a dezvoltării individualității lui unice și irepetabile. Prin stimularea dezvoltării acestei funcții care are rolul de a transmite istoria familiei, părinții și întreaga constelație familială încadrează și acompaniază maturizarea fizică și psihică a copilului. Copilul se construiește beneficiind de asistența corporală și psihoafectivă pe care i-o asigură mediul lui de viață. Dezvoltarea psihică a copilului – accesul la reprezentări, construirea unui sistem de para-excitație, interiorizarea care conferă identitate, receptarea istoriei familiei, care îi parvine transgenerațional și orizontal, în grupul familial – depinde de sistemul de valori al familiei și de tipul de relații stabilite între membrii ei[9, p. 56].

Există o multitudine de factori care pot periclita buna desfășurare a acestui proces complex de dezvoltare psihică. Unii dintre acești factori țin de caracteristicile copilului cum ar fi: fragilitatea lui fizică și/sau psihică, prematuritate, intoleranța la frustrare, reacția la anumite evenimente sau accidente care fragilizează copilul, făcându-l mai dificil sub aspectul îngrijirilor de care are nevoie. Există, însă, factori care țin de funcționarea de ansamblu a familiei sau a unuia dintre membrii săi: boală sau depresie, patologie sau fragilitate mentală, doliu, accidente, catastrofe, procese de dezrădăcinare a vieții familiei etc [14, p. 67].

Dezvoltarea normală a copilului presupune satisfacerea a patru categorii mari de nevoi: nevoia de dragoste, nevoia de experiențe cognitive, nevoia de responsabilități, nevoia de a fi apreciat, răsplătit, valorizat, premiat [12, p. 68].

a) Nevoia de dragoste

Dragostea oferă fiecărui copil șansa umanizării și a construirii unei personalități normale, fericite, capabile să dea și să primească. Dragostea este poarta prin care copilul trece spre umanitate. Satisfacerea nevoii de dragoste a copilului înseamnă construirea încrederii sale în ceilalți, în lume. În vreme ce întâmplările plăcute ale vieții îl fac pe copilul iubit capabil să depășească neplăcerile și să simtă, o dată în plus, gustul victoriei, întâmplările neplăcute prin care trece copilul care nu este iubit îl fac pe acesta să se simtă murdar, fără valoare, un “coș de gunoi” în care cei din jur își aruncă resentimentele, o platoșă învârtoșată în spatele căreia el, copilul, stă în permanență la pândă [5, p. 42].

Părinții, adulții care se ocupă în general de creșterea copiilor, au nevoie de educație pentru a înțelege nevoile copilului și pentru a ști cum să le vină în întâmpinare, astfel încât să acorde șanse optime copilului pentru dezvoltare. Una dintre cele mai provocatoare sarcini parentale este aceea de a pune limite copilului, fără a-l maltrata, și anume, a educa și a disciplina copilul conform regulilor socialmente acceptate, fără a folosi metode abuzive. Părinții trebuie să dețină un important set de abilități și competențe psiho-educaționale, pentru a putea face față atât frustrărilor, cât și revendicărilor copilului, impunându-i limite pe care să le interiorizeze ca norme de conduită și care să-l susțină să-și construiască o personalitate normală [13, p. 48].

b) Nevoia de experiențe cognitive

Așa cum dragostea este hrana echilibrului și a fericirii copilului, experiențele cognitive reprezintă hrana dezvoltării mentale a copilului [7, p. 68].

susținea că, pentru a beneficia de o dezvoltare normală, copilul nu are nevoie de jucării scumpe, ci doar să fie lăsat liber, să i se îngăduie să exploreze mediul său de viață.

Un alt tip de experiențe de care are nevoie copilul, sunt experiențele trăite în relație cu mediul social. Părinții care izolează copiii, nelăsându-i să participe la evenimentele sociale, la discuții când au vizitatori, la joacă cu alți copii, la cumpărături, la plimbarea în parc, să călătorească cu tramvaiul singuri sau însoțiți de prieteni, riscă să dezvolte un copil inabil din punctul de vedere al comunicării, al relaționării cu ceilalți [15, p. 12].

c) Nevoia de responsabilități

Ca și cele două nevoi prezentate anterior, nevoia asumării de responsabilități de către copil influențează dezvoltarea sa. Neglijarea de către părinți de a acorda responsabilități copilului poate deveni un teren prielnic abuzului. Atunci, însă, când responsabilitățile acordate copilului depășesc cu mult capacitățile lui, când copilul este folosit de către cei din jur pentru a duce la bun sfârșit anumite munci din viața de zi cu zi a familiei, se manifestă o formă specifică de abuz emoțional combinat, adeseori, cu abuz fizic – exploatarea copilului prin muncă [8, p. 34].

d) Nevoia de a fi apreciat, răsplătit, valorizat, premiat

Aprecierea, valorizarea și premierea copilului este o nevoie resimțită intens de acesta, din păcate, adeseori neglijată chiar și de către părinții buni. Mulți părinți, preocupați de evoluția copiilor lor, îi sancționează imediat atunci când greșesc, în vreme ce reușitele lor sunt trecute sub tăcere, părându-li-se “ceva normal”. Această atitudine conduce, însă, conform principiilor învățării comportamentaliste, spre opusul așteptărilor părinților față de copil [18, p. 78].

În vreme ce comportamentele pozitive ale copilului nu sunt întărite, cele negative capătă o sancționare care are și aspectul de păstrare îndelungată a comportamentului sancționat în prim planul conștiinței copilului. În loc să șteargă acest comportament așa cum ar dori părinții, sancțiunea îl menține ca pe un focar de excitație permanentă și ceea ce se obține în final va fi repetarea comportamentului nedorit.

Copilul păstrează în permanență dorința de a fi pe placul părinților, al adulților, în general. Pentru o laudă, o apreciere, copilul este gata să facă orice. Când această atenție, bunăvoință, mulțumire a adultului față de ceea ce face copilul nu poate fi captată, copilul va căuta atenție în altă parte și, adeseori, nu în moduri socialmente acceptate. El va deveni “oaia neagră” a clasei din care face parte, copilul vinovat de toate lucrurile rele ce se întâmplă, va intra în bande de copii, în care cu cât acțiunile lui vor fi mai asociale, cu atât vor fi mai valorizate. Nimeni nu poate trăi fără recunoașterea existenței sale, fără să fie “văzut” și apreciat de către cei din jur[17, p. 62].

Toate aceste patru nevoi se realizează, sau ar trebui să se realizeze, la nivelul familiei. De-a lungul timpului, familia, ca formă de organizare socială, a înregistrat schimbări atât în funcțiile sale, cât și în structura sa. Criteriile de întemeiere a familiei, stabilirea normelor de autoritate s-au modificat, trecându-se de la familia de tip tradițional la familia modernă. Familia a evoluat de la familia extensivă, tip arbore, care cuprinde mai multe generații, la familia nucleară [9, p. 74].

Ii. Cercetarea experimentală: Viața Copilului în stradă.

2.1. Metodologia, obiectivele și ipotezele cercetării

Metodologie de cercetare este una calitativa si se bazeaza pe un instrument conceptual sistemic, “sistemul copil-strada”. Cu ajutorul acestei metodologii, ancheta  copiilor străzii vizeaza intelegerea relatiilor multiple pe care copiii le au cu viata pe strada si propunerea unei tipologii in acest sens. De asemenea, aceasta  metodologie trebuie sa permita ameliorarea abilitatilor individului de a raspunde intr-o maniera potrivita unor situatii traite de catre copiii din strada [24, p. 73].          

       8              1 

          7                                2 
 

          6                                3 

       5              4

Fig.1. Sistemul copil-strada, cu cele 8 dimensiuni ale sale

Schema urmatoare prezinta sistemul copil-strada, cu cele 8 dimensiuni ale sale (numerotarea nu reprezinta o ierarhizare) si principalii indicatori:  (numerotarea nu reprezinta o ierarhizare) si principalii indicatori: 

Spatiu geografic – camp, teritoriu

Timp – durata, varsta, ruptura/progresie

Socializare – strada/familie

Sociabilitate – mode de organizare a grupului, ierarhizarea stăzii , relatiile cu adultii

Dinamica – tipul de activitati in strada, droguri, jocuri

Identitate – imaginea de sine, identitate, cariera in strada

Motivatie – bilant familie-strada, perceptia străzii, cariera in strada

Sex – baiat/fata

  Dimensiunile sistemului compun experienta pe care copilul si-o formeaza in strada. Metodologia studiului de caz a copiilor străzii a fost elaborată plecand de la aceste dimensiuni, care sunt si “porti de intrare” in lumea acestuia. 

  Aceste legaturi diferite ale copilului cu mediul stradal sunt cele care ar trebui sa permita celui din afara sa inteleaga mai bine situatia. Deoarece fiecare copil are o relatie particulara cu strada, ar fi logic sa nu se reduca identitatea sa la un anumit loc, implicit negativ, in care el se afla, ci sa se incerce o intelegere a modului in care acest individ isi plaseaza, isi evalueaza si isi valorifica mediul in care traieste. Astfel, nu copilul este cel care se afla mai mult sau mai putin pe strada, ca spatiu geografic; din contra, strada, ca mediu social si ansamblu de relatii sociale este cea care face parte din experienta copilului. Acest model este sistemic: dimensiunile diferite sunt interconectate si astfel orice variatie a uneia dintre ele are repercusiuni asupra celorlalte. Aceasta maniera de abordare a copiilor străzii permite restituirea uniformitatii unor situații și reliefarea complexitații sociale a străzii. Acest model vizeaza întelegerea sistemului de relații dintre copil și mediul său [22, p. 78]. 

Asadar, este vorba despre limbajul propriu copilului străzii, despre modul in care el se identifica cu acest spatiu, care sunt punctele sale de reper etc. De asemenea, e vorba de intelegerea felului in care copilul experimenteaza si percepe strada in conformitate cu pozitia sa in acest mediu. Aceasta perspectiva atrage atentia asupra strategiei actorilor sociali, care vizeaza copilul in sine. Situatia din strada este o combinatie, mereu variabila, de contradictii care vizeaza copilul si activitatile pe care acesta le desfasoara. 

Scopul si necesitatea studiului

Scopul general al studiului îl constituie furnizarea de date si informatii sistematizate necesare elaborarii unor programe de ameliorare a situatiei sociale a copiilor străzii. Studiul a urmărit să realizeze o analiză generală a excluziunii sociale a copilului străzii : caracteristici, forme, mecanisme, cauze și factori de risc, măsuri de combatere a fenomenului și a rolului asistentului social în resocializarea copilor străzii-

Obiectivele studiului

Subsumate scopului general obiectivele studiului au fost urmatoarele:

Evaluarea impactului contextului socio-economic asupra copiilor străzii

Identificarea categoriilor de copii cu risc de a nimeri în stradă

Identificarea condițiilor și mecanismelor de excluziune și a interacțiunii dintre acestea

Identificarea aspectelor-cheie legate de excluziunea socială a copilului care pot facilita dezvoltarea unor politici în domeniu

Identificarea unor strategii de suport și de promovare a incluziunii sociale a copilului străzii

Crearea unei baze de date autentice si actuale continând: informatii sociodemografice, nivelul de educatie, ocupatiile, starea de sanatate, problemele sociale cu care se confrunta copiii străzii.

Nivele de analiză

Datorită complexității fenomenului Copiilor străzii , analiza a fost desfășurată pe mai multe nivele:

nivelul individual al copiilor

familiile lor sau instituțiile de ocrotire

societatea ca întreg, statul bunăstării (nivel reprezentat de actorii relevanți implicați în sistemul de protecție a copilului)

Ipoteza de bază

La momentul actual i-a amploare fenomenul copii străzii, sistemul de protecție socială a copilului are multe carențe, practic nu funcționează sub aspectul prevenirii acestui fenomen, puținele proiecte adresate copiilor străzii nu abordează toate aspectele acestuia și nu pot constitui o soluție viabilă.

Ipoteze de lucru

Ipoteza 1. Cauzele principale a eșirii copiilor în stradă țin de situațiile din familie, ele sunt de natură economică și de natură psihosocială, majoritatea copiilor străzii nu au pierdut legătura cu familia, realizarea unor măsuri de susținere a acestor familii ar contribui într-o mare parte la soluționarea problemei.

Ipoteza 2. Nu copilul este cel care se afla mai mult sau mai putin pe strada, ca spatiu geografic; din contra, strada, ca mediu social si ansamblu de relatii sociale este cea care face parte din experienta copilului. Acest model este sistemic: dimensiunile diferite sunt interconectate si astfel orice variatie a uneia dintre ele are repercusiuni asupra celorlalte.

2.2. Identificarea factorilor, problemelor psiho-sociale ale copiilor străzii

Studiu de caz:

În continuare, vom arăta cum poate afecta intrarea unui părinte în închisoare, viața unui copil și a întregii familii. Pentru aceasta, ne vom referi la un caz concret: D.C.R.; sex masculin; 14 ani; este din Chișinău; mama lui “i-a părăsit“ când el avea doi ani, din cauză că tatăl lui intrase din nou în pușcărie. Atunci, toată familia s-a destrămat și, neavând cine să-i crească pe el și pe ceilalți 4 frați ai lui (3 frați și o soră), copiii au fost trimiși la internat. Copilul a rămas cu “un gust amar” în ceea ce privește familia, pentru că nu a avut niciodată o familie. El nu-și mai aduce aminte de mama lui și nu știe nimic despre ea. Tatăl lui nu a avut niciodată un serviciu stabil, lucrând cu ziua pe pământurile diferiților oameni și nici cu sănătatea nu stătea prea bine. Tatăl lor era mai mult prin închisori sau prin spitale și copiii nu au avut și nu au o legătură profundă cu el. D.C.R. este pe stradă de la vârsta de 5 ani și acesta pentru că a fugit de acasă, că să nu fie din nou trimis la internat. Așadar, faptul că tatăl copilului a ajuns în închisoare și că a avut dese probleme cu poliția poate fi considerat ca o cauză mai mult decât importantă pentru destrămarea familiei și pentru ajungerea copilului în stradă.

Trebuie menționat faptul că, de multe ori, mediul de proveniență al acestor copii este un mediu infracțional: “mama ținea la ea în casă pe mulți care furau în gară centrală“.

și va marca copilul pentru toată viața.

Nivelul de educație al părinților și statutul socio-economic

În ceea ce privește nivelul de educație al părinților, acesta este destul de scăzut, ca și al copiilor, dacă nu chiar mai scăzut (părinții fără o educație solidă nu au cum să transmită tinerei generații o serie de cunoștințe necesare unei vieți normale, pentru că ei înșiși nu le au). Centrați pe prezent și lipsiți de orice preocupare pentru reușita școlară a copiilor lor, atitudinea părinților față de școală se reflectă și prin faptul că nu se interesează de frecvența și situația școlară a copiilor. Odată cu plecarea copilului la școală, părinții nu se mai implică în supravegherea copilului, ei declină în totalitate sarcina școlii. Încă din primul an de școală, copilul este lăsat să petreacă din ce în ce mai mult timp pe stradă, în compania altor copii și, astfel, învață să chiulească înainte de a învăța literele alfabetului.

Școala introduce reguli și norme în viața copilului. Acestea îi sunt impuse și așteptările sunt de a fi respectate de către copil. Astfel, apar primele divergențe în conștiința copilului – între ceea ce se transmite la școală și ceea ce se spune acasă. Acest dezacord între valorile promovate în familie și cele transmise la școală conduce la insucces școlar și abandon școlar timpuriu. În consecință, cu doar câteva excepții, copiii întâlniți pe stradă nu au urmat mai mult de trei-patru clase. Abilitățile de citit, scris și calcul aritmetic sunt minime, iar cunoștințele de cultură generală sunt neconsolidate. Mamele acestor copii, care în mod normal ar trebui să fie primele persoane ce inițiază copilulul în formarea limbajului, au o educație minimă și nu dețin capacitatea de a favoriza dezvoltarea capacităților lingvistice ale copiilor lor.

Minimum de cunoștințe pe care copiii ar fi trebuit să-l asimileze în cadrul familiei lipsește aproape în totalitate, fie pentru că nici părinții nu dețin aceste cunoștințe, fie nu au timpul necesar pentru a se ocupa de educația copiilor. Climatul educativ din familie se caracterizează, cu alte cuvinte, prin gradul de participare foarte scăzut al părinților în educarea morală și intelectuală a copiilor.

Dat fiind acest mediu lipsit de stimulări cognitive și de aspirații profesionale, copiii rar trec de clasa a patra. De obicei, abandonul școlar se instalează la clasa a doua și a treia, după ce, în prealabil, copiii încep “să chiulească” de la școală, încă din clasa întâi, fără ca părinții lor să știe acest lucru și fără a face ceva să-i oprească din acest drum greșit pe care au apucat.

Având doar o pregătire minimă, părinții acestor copii nu pot avea un serviciu stabil, deci un venit sigur care să asigure un trai decent copiilor lor. În aceste condiții, singura soluție rămâne lucrul ocazional, la negru, și, fapt care trebuie precizat, numai atunci când aceștia sunt dispuși să muncească. Din nefericire, părinții nu sunt motivați să muncească din dorința de a le asigura un trai decent copiilor, ci, mai degrabă, de dorința de a satisface propriile nevoi. Ex.: “Cu ce se ocupă prinții? Cu cerutul, cu pomana…”.

Și mai condamnabil este faptul că acești părinți își antrenează și copiii în astfel de activități. Cu alte cuvinte, îi învață că astfel pot câștiga o pâine ușor (promovând un model negativ), fără a depune efort (în sensul de a merge la școală sau de a învăța o meserie).

În alte familii, chiar dacă părinții lucrează, cheltuiesc banii în alte scopuri decât cel de întreținere a familiei. Este cazul lui I.M.C.: sex: masculin; locul nașterii: Bălți; 17 ani; tânărul spune că părinții “când se despărțeau, când se împăcau”. Când a fost întrebat dacă părinții lui sunt împreună, el a stat pe gânduri și apoi a spus că da, mama era casnică (când copilul a plecat de acasă mama avea 32 de ani și tatăl 44); tatăl zugrav; mai avea o soră și mărturisește că nu le ajungeau niciodată banii, pentru că atât tatăl, cât și mama lui dădeau aproape toți banii pe alcool:

“…nu ne ajungeau banii pentru că erau amândoi bețivi, se îmbătau mereu amândoi “.

Chiar și atunci când unul dintre părinți, de regulă tatăl, reușește să câștige bani mai mulți, priorități nu sunt nevoile imediate ale copiilor (hrană, îmbrăcăminte, medicamente, rechizite școlare), ci dorința de a-și cumpăra alcool. Ceea ce a contribuit la fuga de acasă a acestor copii, a fost și abandonul mamei de la îndatoririle de creștere și îngrijire a copiilor, alăturându-se soțului la consumarea de alcool.

Asocierea unor factori cum sunt: absența unui loc de muncă, consumul de alcool și stabilirea unor prietenii dubioase, i-a împins pe acești părinți spre exersarea unor comportamente negative – cerșit, furt, tâlhării, spargeri, comerț ilicit -, fapte care intră sub incidența Codului Penal și sunt sancționate conform legii, atunci când sunt descoperite, prin amendă sau închisoare. Impactul pe care reținerea în închisoare a unuia dintre părinți îl are asupra copiilor este dezastruos și, în câteva cazuri, detenția unuia dintre părinți a constituit cauza principală a ajungerii copiilor pe stradă.

Dacă părinții, din dorința de a câștiga mai ușor bani, se pretau la utilizarea unor practici de sensibilizare a trecătorilor, cum ar fi cerșitul, și nu reușeau să fie suficient de credibili pentru a impresiona generozitatea oamenilor, atunci ei apelau la utilizarea propriilor copii în astfel de activități. Supravegheați din umbră chiar de părinți sau de alte persoane de încredere ale acestora (unchi, veri), copiii erau obligați să-și petreacă ore în șir, zi de zi, pe stradă, în metrou sau prin magazine, cerșind sau spălând parbrizele mașinilor în intersecții. Este un mod de a încuraja copiii spre o viață parazitară, de a nu-i motiva să frecventeze școala, creându-se, astfel, un sistem de atitudini și valori comportamentale cu impact negativ asupra dezvoltării și a viitorului lor.

Chiar dacă starea economică a acestor familii nu este prea bună, nu trebuie să generalizăm, deoarece s-au întâlnit și cazuri în care familiile aveau un venit acceptabil și totuși copii acestora erau pe stradă. Este cazul lui B.C.D: locul și data nașterii: 22-02-1985, din municipiul Chișinău; părinții divorțați; tatăl lucrează în armată și s-a recăsătorit cu o femeie care nu-l acceptă pe B.C.D; venitul familiei este mediu; mama naturală a copilului este alcoolică și se prostituează, acesta fiind și motivul pentru care tatăl a divorțat; părinții sunt divorțați de mult, iar copilul și-a cunoscut mama foarte târziu, pe la 13 ani; a fost dat de mic la un leagăn de copii și își vizita din când în când familia; copilul spune că a fugit de acasă pentru că tatăl lui dorea să-l trimită din nou la cămin. Acest copil a găsit chiar un mod de a se răzbuna pe părinții lui: el și-a propus să facă exact ceea ce a fost învățat să nu facă:

“Mama mi-a zis să nu vin la ușa ei cu vreun plod, dar eu o să-i duc mai mulți, nu unu”.

Condiții de locuit și starea de sănătate a familiei

Întrebările legate de ocupația și venitul părinților au avut scopul de a cunoaște dacă veniturile familiilor de proveniență sunt suficiente pentru satisfacerea nevoilor de bază ale familiei. Pentru a avea o imagine cât mai clară a situației economice a familiilor din care provin “copiii străzii”, a fost cerută copiilor o descriere a locuinței. Locuința nu reprezintă doar un indicator al satisfacerii nevoii elementare de adăpost, ci un reper necesar analizei sociologice a calității locuirii, a nivelului de trai, a statusului și integrării sociale. Deținerea unei locuințe asigură protecție fizică și socială individului. Când au fost rugați să descrie locuința în care trăiau, copiii au început astfel: “locuiesc la bloc, trei camere…”. Mulți dintre ei au spus că nu știu să descrie apartamentul în care trăiau. Alții au descris locuința sărăcăcioasă în care au trăit.

Spațiul fizic de locuit este adesea insuficient, insalubru și lipsit de obiectele necesare unei locuințe decente. Igiena locuinței, a îmbrăcămintei, a alimentației sunt aspecte frecvent neglijate de mamă, în primul rând și, apoi, de ceilalți membrii ai familiei.

Familiile de proveniență se caracterizează prin existența unui număr mare de copii cu vârste diferite, la care se adaugă, în multe cazuri, prezența permanentă sau temporară a altor membrii din familia lărgită (unchi, veri, mătuși). Starea de sănătate a membrilor familiei este precară. Proasta și insuficienta alimentație, condițiile improprii de odihnă și de desfășurare a unor activități în mijlocul familiei influențează apariția, de timpuriu, a unor carențe în dezvoltarea psiho-somatică a copiilor: stoparea creșterii în înălțime, greutatea sub limita considerată normală prin raportare la vârsta fizică, anemie, sechele ale bolilor copilăriei netratate corect.

Copiii și-au amintit că și părinții lor sufereau de anumite boli. Pornind de la manifestările descrise de copii, se poate desprinde concluzia că părinții lor suferă de boli provocate de consumul excesiv de alcool și tutun, de lipsa administrării unui tratament la timpul potrivit, de condițiile de viață și de muncă. De asemenea, anumite comportamente aberante, de cele mai multe ori însoțite de violență, îndreptate spre copii, trădează prezența unor tulburări psihice cronice.

Percepția copiilor asupra părinților

Încurajați să-și descrie familia, fără a li se pune întrebări ajutătoare, copiii au întâmpinat mari dificultăți în relatare, explicabile prin faptul că acestor copii le lipsește capacitatea de a comunica liber și coerent despre orice subiect, implicit despre familia lor:

”- Îmi povestești despre familia ta?

– Ce să zic?…“

S-a observat că, în ceea ce privește vârsta ambilor părinți, copiii au probleme în a menționa cu siguranță care este aceasta. Sunt copii care au rămas cu o imagine plăcută a unuia dintre părinții, de obicei a celui care-i apăra de “loviturile” celuilalt: ”mama era bună, tata era alcoolic…”, sau a unui părinte care a murit între timp, de care are nevoie în prezent și căruia îi simte lipsa.

Cea mai frecventă imagine pe care o au acești copii despre părinții lor este, însă, una negativă. Ei consideră că adevăratul motiv al plecării lor “ de acasă “ și starea proastă în care se află în prezent se datorează, în primul rând, părinților alcoolici, violenți, neglijenți și neinteresați de soarta lor.

Copiii care sunt de mult timp pe stradă și au rupt orice legătură cu familia, încep să-și uite părinții. I-am întrebat pe unii copii despre părinții lor, dar nu și-au adus aminte de ei.

CONCLUZII

De exemplu:

“- Știi câți ani are mama ta?"

Copiii de cele mai multe ori nu au știut să răspundă:

“- Nu știu“.

Un alt copil a fost rugat să-și descrie mama:

“- Dar poți să mi-o descrii pe mama ta?“

– “E grasă și are burtă mare și grăsime pe ea“;

“- Și părul cum e?“

“- Nu știu“

“- Ochii mamei tale ce culoare au?”

“- Eu stau s-o urmăresc pe ea ce ochi are“.

Se poate spune că însăși familia, mai precis climatul existent în interiorul acesteia, constituie o cauză majoră pentru care copilul ajunge în stradă. Familiile din care provin acești copii, în majoritatea lor, nu îndeplinesc trei din cele patru funcții menționate la început, și anume funcția economică, pe cea de socializare și integrare socială și pe cea de solidaritate conjugală și coeziune. Nu se poate spune care este mai importantă, dar tindem să credem că dacă prima funcție nu este realizată de către familie, celelalte două nu pot apărea. Copii străzii provin, în marea lor majoritate, din familii sărace, dar sărăcia nu poate fi considerată singura cauză. Asocierea sărăciei cu lipsa de socializare și solidaritate între membrii familiei și cu mediul nefavorabil existenței unor relații normale, conturează mai bine cauzele care determină ajungerea în stradă a copiilor.

Lipsa afectivității, a atenției, indiferența, absența unui program comun și a controlului, îl fac pe copil să se simtă mai bine în grupul de prieteni (a cărui scenă este strada). Total dezinteresați, părinții copiilor nu au nici cea mai vagă idee despre prietenii pe care copilul și i-a făcut. Atașându-se de grupul din stradă, copilul începe să trăiască sentimentul că este acceptat și valorizat așa cum este el. Afecțiunea împărtășită cu membrii grupului devine un substitut al dragostei părintești de care copilul nu a beneficiat. Prin legarea unor prietenii cu copii mai mari, copilul fugit de acasă caută protecție, având o mare nevoie de a fi ocrotit. În grup se simte securizat, se împart alimentele, banii, țigările, se găsește un loc comun de dormit.

În majoritatea cazurilor întâlnite, copiii străzii se stabilesc în grupuri. În cadrul grupului, există alte reguli, norme, valori, ce diferă de cele existente în familie. De aceea, unui copil care a trăit mult timp într-un astfel de grup îi va fi greu să se reintegreze în familie, și chiar în societate. Grupul preia rolurile pe care familia ar trebui să le joace în viața unui copil. De asemenea, copiii care au fost timorați de părinți abuzivi ajung să trăiască un sentiment de nesiguranță și inferioritate; ei obțin, însă, în contact cu alții ca ei, un sentiment al siguranței și libertății, devenind foarte activi și predispuși să comită acte delincvente. Șocurile emoționale repetate, suferite de copil în familie, determină apariția unor sentimente de frică și insecuritate. Instabilitatea emoțională a unuia sau a ambilor părinți și efortul copilului de a-i face față mereu, creează copilului mari probleme de atașament și de adaptare socială.

Putem spune, în concluzie, că fiecare copil dorește să fie acceptat și susținut de familie, fiecare copil este sensibil la afecțiunea și aprecierea celor din jur. Eșecul unor încercări de a rezolva aceste probleme în familie, de a se împlini pe sine, i-a împins pe copiii intervievați spre acele situații care le-au dat iluzia că pot face singuri ceva pentru ei. Lipsiți de sentimentul de valoare, de recunoașterea calităților lor, acești copii nu mai au încredere nici în adulți și nici în ei înșiși.

STUDIU DE CAZ 1

Numele și prenumele subiectului: A. L. M.

Vârsta: împlinește 13 ani;

Sex: masculin

Mama: B N, 30 ani, locuiește împreună cu concubinul ei, V, în vârstă de 19 ani.

Tatăl natural: A M, 35 ani, divorțat de B N, consumă alcool; copiii au păstrat legătura cu el.

Frați: F (14 ani și 3 luni, este pe stradă în prezent,), I (7 ani) și C (5 ani) sunt acasă, zilnic sunt trimise de mama lor să cerșească. Au mai avut doi frați care au murit.

Educație: nu a fost dat la școală; a învățat literele . Silabisește, nu știe să-și scrie numele corect, știe însă să adune și să scadă corect, ar dori să meargă la școală.

Viața pe stradă: a plecat de acasă acum 3 ani. Perioadele petrecute în stradă Periodic, trece pe acasă pentru o zi, două. Relațiile cu familia sunt proaste.

A plecat de acasă din pricina bătăilor pe care le primea de la tatăl său, apoi de la concubinul mamei sale, a faptului că era trimis să cerșească. Nu dorește să rămână acasă. Spune că s-ar întoarce doar dacă mama lui i-ar cumpăra bicicletă. La sfârșitul anului trecut, Laurențiu, aflat sub influența aurolacului, și-a turnat aurolacul pe picior apoi a aprins bricheta. Cicatricile de pe picior le va purta toată viața. Întrebându-l de ce a făcut asta, mi-a spus că se săturase de viața pe care o duce. Se mai află în atenția Organizației Salvați Copiii și a Fundației Archway. Fumează și inhalează aurolac zilnic.

Surse de venit: cerșește, fură, spală mașini.

Relația cu autoritățile: deseori a fost reținut de poliție pentru vagabondaj și furt și de trei ori a fost predat de Minori.

Profil psihologic: IQ = 73

Acest coeficient reflectă o întârziere în dezvoltarea inteligenței cu 3 ani față de vârsta cronologică. În funcție de gradul de dificultate al sarcinii și de împrejurări, poate să facă față situațiilor. Acest retard poate fi recuperat în condiții educaționale favorabile, având posibilitatea să atingă un nivel de dezvoltare intelectuală normală. Este deficitar în plan cognitiv, dar prezintă o inteligență socială peste medie.

Gândirea: din analiza desenelor, reiese stereotipia gândirii și insuficienta dezvoltare a capacităților intelectuale. Clișeele specifice vârstei de 5-6 ani sunt reluate în majoritatea desenelor sale. Redarea incorectă a mărimii obiectelor și, mai ales, a relațiilor dintre ele reflectă o întârziere în dezvoltarea proceselor gândirii.

Imaginația: săracă.

Personalitate oscilantă, datorată anxietății față de propria emoționalitate și impulsivitate. Tendințe agresive, exhibiționiste, de dominare. Optimism excesiv și nerealist privind viitorul, care alternează cu un sentiment apăsător al unei presiuni externe și lipsa de speranță.

Afectivitatea: labilitate afectiv-emoțională. Dorește să reprime amintiri neplăcute și dureroase. Simte nevoia de a fi valorizat, apreciat, are nevoie de sprijin, suport afectiv.

Voința: trăsături volitive slab formate – renunțare, cedare; predomină motivația extrinsecă.

Notă: În evaluarea sa psihologică, am utilizat testul pentru măsurarea inteligenței elaborat și validat de Al. Roșca, Universitatea Cluj, testul arborelui și interpretarea desenelor cu temă solicitată, cât și a celor spontane.

STUDIU DE CAZ 2.

Numele și prenumele subiectului: A. F.

Vârsta: 14 ani și 3 luni

Data și locul nașterii: 25.02.1986,

Sex: feminin

Educație: 2 clase la Școala generală nr. 74 din abandon școlar

Mama: B N, 30 ani, locuiește împreună cu concubinul ei, V, în vârstă de 19 ani.

Tatăl natural: A M, 35 ani, divorțat de B N, consumă alcool; copiii au păstrat legătura cu el.

Frați: L (13 ani, este pe stradă în prezent, I (7 ani) și C (5 ani) sunt acasă, zilnic sunt trimise de mama lor să cerșească. Au mai avut doi frați care au murit. (identic cu cazul de mai sus)

Viața pe stradă: prima dată, a plecat de acasă la vârsta de 10 ani, în urma violurilor repetate ale tatălui ei natural, apoi, ale concubinului mamei. La aceasta, se adăugau dezinteresul și lipsa de comunicare ale mamei, pe de o parte, iar pe de altă parte, exploatarea la care era supusă împreună cu fratele și surorile mai mici: erau trimise la cerșit. Mai târziu, chiar mama ei o trimitea să se prostitueze în zona garii feroviare din municipiul Chișinău.

Fumează și inhalează zilnic aurolac în cantități mari (3 sticluțe pe zi). De o lună, trăiește în stradă, vizitându-și fratele , dar relațiile dintre ei sunt conflictuale. Își petrece timpul și doarme în zona Calea Griviței, ziua vine și pe Calea Victoriei. Timp de 4 zile, a stat la ,,un om” care a folosit-o sexual.

Surse de venit: prostituție, cerșit.

Observații: Deși F și-a exprimat dorința de a se întoarce acasă, reintegrarea familială este pusă sub semnul întrebării, luând în considerare abuzurile suferite, atât din partea mamei și a concubinului ei, cât și a tatălui, pe care-l vizitează din când în când. Decăderea din drepturile părintești și simpla internare într-un centru de plasament, nu rezolvă problemele lui F. Este necesar un program susținut de consiliere și psihoterapie.

În prezent, nu se află în atenția niciunui ONG sau serviciu public specializat pentru protecția copilului.

"- De cât timp ești pe stradă?

– De o lună n-am mai stat acasă.

– Când ai plecat prima dată de acasă?

– La vârsta de 10 ani. Plecam câteva zile, apoi mă întorceam acasă.

– De ce plecai de acasă? Povestește!

– Eu o mințeam pe mama că mă duc la școală și mă duceam în centru și cântam. Era 12. Rămăsesem in centru și am luat-o pe jos până la circ. La circ m-am întâlnit cu V și se droga. Tot vedeam că dă cu picioarele în perete și striga: Deschide ușa… deschide ușa…. Ce-am zis? Hai să încerc și eu să văd cum e! Aveam vreo 60 de lei la mine pe care i-am dat și am început să mă droghez. Mama a aflat, pe urmă, că mă drogam și a zis să mă duc pe stradă să cerșesc, iar lui taică-miu să-i spunem că-i am de la bunica.

Într-un timp, tatăl meu cel bun stătea acasă și făcea de toate, mai rău ca o femeie, mama, doar cafeaua… . Într-o noapte, mama s-a dus la muncă schimbul III și tata a început să abuzeze de mine. Când a venit mama de la muncă, eu tocmai voiam să mă îmbrac și m-a chemat la toaletă, să-i spun ce mi-a făcut M, adică tata. Păi, a făcut prostii cu mine, eram mică, aveam 9 ani. Mama i-a zis lui tata: Așa ai făcut, M? Și tata a zis: Păi, am crezut că ești tu! Mama l-a amenințat, că, dacă se mai întâmplă, se duce Și, tot așa, s-a dus la muncă și el iar a abuzat. Mă droga cu bronz, cu roparchin, cu diazepam. Pe urmă, tata i-a spus lu’ mama, că, dacă ea nu se mai culcă cu el, ce era să facă. Mama l-a întrebat: Și, la fata noastră trebuia să te dai?

La noi stătea unu’ V, care cerșea pe stradă cu sora mea mai mică, I, de 5 ani, în care tata avea mare încredere. Într-o seară, nu știu cum, mama s-a culcat cu ăsta. Atunci, V avea 15 ani, acum face 20. Mama a găsit motiv să scape de tata și s-a dus să spună că m-a violat. Da’ asta, mai mult ca să fie cu V. Tata a plecat. A stat vreo 2 ani pe 14; trebuia să ne ducă pe tata și pe mine la detectorul de minciuni. Dl. B, căpitanul, tot spunea că e ocupat. Tocmai acum un an, s-a gândit să redeschidă dosarul. Dar mama a spus că, dacă eu sunt vagaboandă, mă droghez, de ce să-l mai bage în pușcărie.

Într-un timp, s-a luat de mine și ăstălaltul, Vasile. I-am spus mamei, da’ nu m-a crezut, a zis că vreau să o despart de el, ca să fiu eu cu C. Ea și-a dat seama, într-o zi, că el îmi zicea: Fă-te că pleci și intri în WC! Atunci, mama s-a jurat că nu mai stă cu el și tot cu el este. Aș vrea mult să mă întorc acasă. Dar mama nu mă mai primește, zice că stau 2-3 zile și apoi plec.

Am aproape 4 ani de când mă droghez. De patru ani, tot plec de acasă pentru câteva zile. Acum am stat cel mai mult plecată, am trei săptămâni de când n-am mai fost acasă.

Prima dată când am plecat de acasă, aveam nouă ani și jumătate-zece. Pe acasă mai trec. Și aseară am fost la mama la gogoșerie, unde lucrează ca femeie de serviciu. Am rugat-o să mă primească acasă și mi-a zis: Să vorbesc cu V! I-am zis că mi-e foame și că mă duc acasă să-i cer lu’ V. Ea n-a zis nimic, iar Vasile m-a trimis înapoi la ea, fără să-mi dea să mănânc.

Nu vor să-mi facă B.I., deși le-a venit citația de , zice că nu merit până la 18 ani.

Într-o vreme, mama mă trimitea pe Victoriei să mă prostituez. M-a luat Poliția de la sectorul 2 și nu puteau să-mi dea amendă, că eram minoră, aveam 13 ani, și mi-au luat la vrăjeală 80.000 și m-au lăsat să plec. Când am ajuns acasă, i-am spus lu’ mama că nu mă mai duc, iar ea a zis: Ba da!

Ținea la ea în casă pe mai mulți care furau în gară, pe D, pe mai mulți, și ăia au fugit când a venit Poliția la noi. Au găsit casetofoane, celulare, tot felul de lucruri furate.

Chiar dacă mă duc și spun că nu vrea să-mi facă B.I. , că mă punea să fac ce făceam, tot ei îi dau dreptate. Într-un fel, are și ea dreptate, că de câte ori nu m-a primit! Eu mă drogam, ăsta fura bani (fratele), dar acum mi-am dat seama că nu e bine pe stradă. Sunt golani fel și fel. Aș vrea să mă întorc acasă, dar nu mă mai primește mama, cică venim ca la hotel și iar plecăm. Am întrebat-o: Mamă, cum îi ții pe alții străini și pe noi, nu? A zis că pe frate-miu îl primește acasă, dacă-i aduce banii care i-a furat, 150 lei.

Doamna A (asistentă socială la ONG) a zis că-i dau banii, da’ mama zice că frate-miu nu vrea să se întoarcă acasă. Eu i-am zis că vrea, dar i-e frică să nu-l bată V. Tata ne-a bătut pe mine și pe frate-miu. Tata meu bun e gelos, dacă mă vede cu un alt băiat, e gelos.

Mai ții legătura cu el?

Da. Acum o săptămână, mi-a dat bani să mă droghez. Acum o zi, m-am dus la el și i-am zis că mi-e foame. Mi-a dat să mănânc, apoi i-am cerut de o sticlă și a început să mă înjure.

Acum o lună, m-am dus să dorm la nenicu F, la frate-su. El era în pat, beat. M-am pus și eu lângă el și, pe la 2-3 noaptea, a început să-mi pună mâna pe piept, …pe așa. Am început să țip și a venit mătușa mea: Ce-ai fă, de țipi așa?

Zice tata: I-am zis să se dea mai încolo și ea țipă! A doua zi, i-am zis mătușii că tata a încercat să se ia de mine. Apoi, m-a întrebat tata de ce i-am spus. Mereu face așa; zice să mă duc cu el să-mi dea de mâncare și … . Așa a făcut într-o zi, când a vrut să mă tragă în beci. M-a bătut și cu lanțu’. Bine, nici eu nu sunt așa cuminte! Am ajuns așa, că nici mama n-a fost în stare de noi.

– De ce spui că nu ești cuminte?

– Că plec să mă droghez, că am prins gustul de stradă. Eu n-aș vrea să mă fac fată normală? Cum e când merg cu punga pe stradă? Aș vrea să fiu și eu îmbrăcată, să am o școală. I-am spus mamei să-mi facă B.I., multe i-am spus! Are 30 de ani și mai vrea să facă un copil cu V. I-am zis că nu e în stare să ne crească pe noi patru, mai face unul! N-are 2 milioane, să-și desfacă trompele, să facă copil iar. Într-un timp, mă primea drogată acasă, că-i aduceam bani. Și s-au supărat surorile mele mai mari. Pe ele le trimite la cerșit și le bate dacă n-aduc bani. Dacă ați putea să mă ajutați să mă întorc acasă, mi-ar prinde bine. Dar nu cred că vrea V ăsta, care e cu ea.

– Nu te gândești că, dacă te întorci, s-ar putea lua V din nou de tine?

– Anul trecut, când s-a luat de mine, a zis că eu am tras de el. Eu am stat, ca să fiu cu C, fratele lui V, da’ n-a mers.

M-a dus la unu’ care se injecta cu ,,bilă neagră” (un pseudodrog: plasticul de la periuța de dinți este topit într-o lingură, amestecat cu hellas; este injectat în venă). Tragi în seringă câte linii vrei să-ți faci; mie, că eram mai mică, mi-a făcut 5 linii. Când l-am văzut pe el, mi s-a făcut frică și n-am mai vrut, dar m-a obligat. N-am mai știut de mine. A doua zi, a zis că s-a luat de mine.

Altădată, m-am dus noaptea să beau apă și a rămas frate-miu, L, în pat și, crezând sunt eu, s-a luat de el. Când l-a întrebat mama de ce face asta, a zis: pentru că e șmecher și poate.

Poliția nu a crezut că tata m-a violat. S-a aflat că dădea bani la căpitan. Tata a făcut pușcărie pentru amenzi.

– Cum faci rost de bani acum? Ți-e rușine să spui?

– Mai găsesc băieți… așa. Am făcut 50.000. Mă culc cu băieți pentru bani când am nevoie. Azi-noapte am fost cu unu’ care e urmărit de Poliție pentru amenzi. Mi-a dat 50.000 și m-am culcat cu el. Mi-a dat nume fals. El face bani furând o dată pe săptămână. Avea 24 de ani. Mi-am dat întâlnire cu el mâine, iar.

– Îți place de el?

– Nu!

– Te-a durut aseară?

– Da… (are o infecție netratată)."

………………………………………………………………………………………………………………

"Mama nu mă iubește. A zis că i-ar pare bine să mor, să mă calce mașinaLa ăla ține (). La mine și nu ține, zice că semănăm cu M.

Eu o iubesc pe mama, dar nu mă crede, zice că mă fac. Mama știe viața noastră în stradă, dar zice că noi suntem de vină. Pe C a dus-o la internat. N-are loc de noi să facă ,,sex apile”. Ce îi place să râdă, să se distreze! Are și ea dreptate, nu numai noi. Da’ când eram acasă mă bătea până arunca apă pe mine, să-mi revin. Când cerșeam pe strada, dacă nu-i aduceam bani sau ciocolata care-i plăcea, ,,băga dinții în mână”; până nu mă-nvinețea, nu se oprea. Când eram mici, nu împărțeam mâncarea, ne era silă unii de alții."

CONCLUZII ȘI RECOMANDARI

Copilul reprezintă una dintre categoriile de populație puternic dezavantajate din societatea românească actuală, care a cumulat multe probleme și riscuri grave pe termen mediu și lung. Comparativ cu generația adultă, mai mulți copii trăiesc în condiții precare material și social. Pe fondul unor erori ale politicilor din perioada socialistă, insuficiența sistemului de protecție din perioada tranziției a agravat situația.

Relansarea efortului public în domeniul social depinde de resursele financiare disponibile dar și de construcția instituțională. O societate incluzivă social pentru întreaga populație și în mod special pentru copil reprezintă un obiectiv esențial în perspectiva integrării în Uniunea Europeană.

Instituțiile publice implicate în protecția copilului împreună cu organizațiile neguvernamentale și chiar cu parteneri economici privați au inițiat în ultima perioadă programe care indică o nouă abordare. Legea protecției copilului reprezintă un argument pentru această nouă direcție.

Acestă lucrare intenționează să identifice principalele puncte critice ale sistemului de suport pentru copiii străzii și să evidențieze direcții de acțiune pentru promovarea incluziunii sociale a copilului.

Prezența copiilor în stradă nu poate vorbi decât despre o situație de criză, care necesită soluții urgente în domeniul protecției sociale a familiei și copilului. Fenomenul este asociat căderii economice din ultimii ani și crizei în care se află întreg sistemul de protecție socială. Standardele de viață a majorității familiilor cu mulți copii s-au agravat sever. Majoritatea din ele trăiesc sub nivelul unui trai decent, situație agravată de contextul economic.

Copiii străzii reprezintă o categorie din populația, care necesită să beneficieze de îngrijire, întreținere și educație conform nevoilor de creștere și dezvoltare. Copiii străzii sunt în dezvoltarea propriei personalități, în dezvoltarea relațiilor sociale. Cauzele cînd copii ajung în stradă sunt multiple, dominante fiind condițiile de trai nesatisfăcătoare și dificultățile materiale ale familiilor. Majoritatea copiilor străzii provin din familii cu un statut socio-economic, cultural scăzut, cu venituri financiare insuficiente pentru acoperirea necesităților. De aceea în zilele noastre rolul asistentului social comunitar are în vedere, în primul rînd interesele supreme ale copilului, prin încheierea acesteia copilul urmînd să beneficieze de un srviciu comunitar, care să înlocuiască de regulă, cu titlul definitiv, familia biologică.

Astfel, fiecare copil trebuie să fie crescut într-un mediu favorabil dezvoltării fizice și psihice, trebuie să fie ferit de orice fel de atentate la viață, sănătate, libertate și demnitate umană. Asigurarea și respectarea drepturilor copiilor și plasarea acestora într-o zonă de interes special constituie o prioritate națională.

Protecția copiilor în Republica Moldova înseamnă realizarea unui echilibru între trei componente esențiale: copilul, familia și societatea.

Susținerea familiei este mijlocul cel mai eficient de a oferi condiții normale de viață copilului de a preveni situațiile de dificultate.

Analiza fenomenului “Copiii străzii” ne permite să facem următoarele concluzii:

La momentul actual i-a amploare fenomenul copii străzii. Motivarea: tranziția către o economie de piață a dus la reducerea nivelului de trai al unor familii, care nu sunt în stare să mențină copiii în familie;

Sistemul de protecție socială a copilului și familiei funcționează slab;

Societatea nu în deplină măsură conștientizează esența și eventualele evoluții ale fenomenului “copiii străzii”;

Copiii străzii în marea lor parte sunt dominați de valori pozitive, nu își doresc un viitor “în stradă”, și pot fi resocializați;

Prevederile Convenției Națiunilor Unite, cu privire ratificată de Republica Moldova, nu constituie o preocupare primară a structurilor guvernamentale și a opiniei publice.

Totodată menționăm că cu toții ar trebui să participăm la o bătălie importantă o bătălie de idei, o bătălie despre nevoia de a avea o viziune nouă care să rezolve probleme vechi. Învățăm că un copil trebuie tratat ca o persoană, și că el are o identitate la fel ca noi toți.

Copiii provin din familii, iar relațiile cu familiile trebuie ocrotite chiar atunci cînd copiii sunt in situații de risc.

În perioade de criză economică mai mulți factori economici, sociali sau ai mediului familial poartă în sine un caracter de risc, afectînd grav stabilitatea și integritatea familiei. Acest fenomen se manifestă prin creșterea numărului f copiilor străzii, a minorilor delincvenți, copiii, deseori, devenind victime ale abuzului, neglijării, exploatării fizice și sexuale și a traficului de ființe umane. În asemenea condiții problemele sociale cu care se confruntă copilul și familia necesită o atenție deosebită, iar soluționarea lor trebuie să devină un obiectiv prioritar al politicilor sociale promovate.

Capacitatea familiei pentru creșterea și bunăstarea copilului depinde de nivelul de protecție și asistență oferit de stat. Necesitățile familiei care includ resurse economice, valori morale, condiții de realizare socio-culturală a membrilor săi, de educare a copiilor, sînt de tip integrativ, iar lipsa condițiilor de satisfacere ale acestora, transformă familia normală în una vulnerabilă și o împing treptat în situație de risc, acest risc fiind transferat în mod automat asupra copilului. În aceste circumstanțe, nevoile copilului trebuie să fie tratate ca drepturi a căror satisfacere este obligatorie, societatea oferind un sistem integral de protecție specială împotriva factorilor agresivi ai mediului, totodată responsabilizînd familia în exercitarea pe deplin a funcției de creștere și educare a copilului.

Îngrijirea rezidențială periclitează dezvoltarea armonioasă a copiilor, procesul integrării lor ulterioare în societate fiind marcat, din această cauză, de reținere în dezvoltarea copilului, de lipsa abilităților pentru viața independentă, de pierderea relațiilor cu familia și comunitatea.

Pe parcursul perioadei, examinate în teză, în municipiul Chișinău s-au produs unele schimbări în abordarea problematicii copilului străzii, accentul transferîndu-se de pe acțiuni de urgență pe acțiuni de prevenire și reabilitare, cu dezvoltarea unei serii de servicii comunitare, centrate pe drepturile copilului. În același timp, capacitatea de acoperire a necesităților existente prin serviciile respective este redusă, din cauza blocajelor de ordin legal, financiar și instituțional.

Redresarea situației actuale a copilului și familiei depinde de acțiuni concrete și măsuri urgente, întreprinse atît la nivel municipal, cît și național.

Acțiunile necesare de a fi promovate la nivel de mun. Chișinău ar fi:

Pentru a asigura durabilitatea serviciilor dezvoltate cu contribuția societății civile și a donatorilor internaționali, este necesar ca autoritățile mun. Chișinău să elaboreze mecanisme flexibile de finanțare a serviciilor sociale, redirecționînd resursele financiare de la sistemul rezidențial de îngrijire perimat la serviciile bazate pe familie și comunitate.

Pentru a dezvolta serviciile comunitare este necesar ca autoritățile mun. Chișinău să dezvolte mecanisme de prevenire a fenomenului copiilor strazii și să reorganizeze, concomitent, sistemul existent de îngrijire rezidențială astfel, încît acesta să promoveze: dezvoltarea armonioasă a copilului prin intermediul oferirii unei îngrijiri individualizate; caracterul temporar al plasamentului copilului în instituție; colaborarea activă și permanentă cu familiile; integrarea deplină a copiilor în familie și comunitate. Finalitatea acestui proces ar fi micșorarea numărului de copii îngrijiți în sistemul rezidențial și eliberarea resurselor financiare către serviciile comunitare.

Acțiunile necesare de a fi promovate de Guvernul Republicii Moldova ar fi:

Pentru a susține diversificarea sistemului de servicii sociale, este necesar ca Guvernul Republicii Moldova să elaboreze standarde minime de calitate și regulamente de funcționare pentru serviciile dezvoltate, precum și a unui sistem de inspecție și monitorizare care să asigure respectarea drepturilor copilului în serviciile de ocrotire. În elaborarea mecanismelor de implementare a legislației și standardelor de calitate este important să se ia în considerare practicile pozitive deja existente în Republica Moldova.

Pentru a spori operativitatea de identificare și eficacitatea soluționării problemelor ce țin de protecția socială a copilului și familiei este oportună înlăturarea dispersării existente în sistemul de protecție socială a copilului la nivel central și, în special la nivel local, prin crearea structurilor specializate de protecție a copilului, care să abordeze problematica copilului multidisciplinar.

Pentru a facilita replicarea la nivel național a serviciilor dezvoltate este necesară efectuarea de către autoritățile centrale de guvern, a unei analize a experiențelor locale și incorporarea rezultatelor practice în politica socială. Este necesară și încurajarea de către Guvern a cercetărilor sociologice și de alt ordin care ar oferi suportul informațional obiectiv, necesar pentru procesul de luare a deciziilor în elaborarea politicilor sociale în domeniu.

Pentru a spori gradul de profesionalism a asistenței acordate familiei și copilului este binevenită dezvoltarea de către ministerele de resort a unui sistem durabil de instruire și perfecționare a specialiștilor din domeniu, mediatizarea practicilor pozitive obținute la nivel comunitar, publicarea unor recomandări metodice pentru studenții și practicienii din domeniu, utilizarea serviciilor dezvoltate în procesul de instruire practică a studenților, precum și în calitate de centre de resurse pentru profesioniștii din domeniu.

Acțiunile necesare de a fi promovate de legislativul Republicii Moldova ar fi:

Pentru a dezvolta serviciile de prevenirea a fenomenului „copii strazii”este necesară armonizarea cît mai rapidă a cadrului legal astfel, încît să fie luat în considerare interesul superior al copilului și dreptul lui de a crește în familie. Proiectul de lege cu privire la protecția socială a copilului aflat în dificultate care reglementează serviciile comunitare dezvoltate în țară necesită o aprobare cît mai rapidă de către Parlament. Pentru realizarea acestei legi este necesar ca ea să fie însoțită de mecanisme practice de implementare și susținere financiară în sursele bugetare.

BIBLIOGRAFIE

Anderson W. Curs practic de încredere: șapte pași spre împlinirea personală. București: Curtea Veche, 2000. 228p.

Băltăceanu O. Carte pentru tineret. București: Medicală 1990. 335 p.

Băncilă G. Algoritmul succesului. Iași: Polirom, 1999. 167 p.

Birkenbihl F. Antrenamentul comunicării sau arta de a înțelege. Stabilirea unor relații interumane eficiente. București: Gemma Press, 1998. 288 p.

Carol R. Iubirea, eterna poveste. Pro familia. București: Albatros, 2007. 275 p.

Coroleov I. Tineretului despre căsătorie și familie. Chișinău: Lumina, 2004, 179 p.

Cosnier J. Întroducere în psihologia emoțiilor și a sentimentelor. Iași: Polirom, 2002. 196 p.

Dimitriu–Tiron E. Psihologie educațională. Iași: Polirom, 2000, 314 p.

Dimitriu C. Constelația familială și deformările ei. București: Didactă și pedagogică. 2003, 282 p.

Doron R. Dicționar de psihologie. București: Humanitas. 2009, 886 p

Druță M. Filosofie și umanism. București: Didactică și pedagogică, 2009, 223 p.

Drăgan I. Psihologie Educațională. Timișoara: Mirton, 2008, 501 p.

Druță F. Psihologia familiei. București: Didactică și pedagogică. 2008. 240 p.

Goody J. Familia europeană: o încercare de antropologie istorică. Iași: Polirom, 2003. 251 p.

Grebenicov I. Etica și psihologia vieții de familie. Chișinău: Lumina, 1986. 281 p.

Greimas A. Semiotica pasiunilor. București: Scripta, 2007. 287 p.

Gladun M. Compendiu de planificare familială. Chișinău: Lumina, 2000. 131 p.

Habra G. Iubire și senzualitate. București: Anastasia, 2004. 292 p.

Harris C. Relațiile de rudenie. București: Dustyle, 2008.123 p.

Jinga I. Familia acest miracol înșelător. București: Didactică și pedagogică, 2009. 180 p.

Mitrofan I. Psihologia relațiilor dintre sexe. București:Alternative, 2007. 367 p.

Mitrofan I. Elemente de psihologie a copilului. București: Șansa, 2004, 190 p.

Mitrofan I. Incursiune în psihosociologia familiei. București: Press Mihaela S.R.L. 2008. 388 p.

Neculau A. Aspecte psihosociale ale sărăciei. Iași: Polirom, 1999. 318 p.

Neculau A. Psihopedagogia. Iași: Spiru Haret, 2004. 316 p.

Parkinson L. Separarea, divorțul și familia. București: Alternative, 2003. 175 p.

Stog L.Psihologia managerială. București: Cartier, 2002. 296 p.

Stănciulescu E. Sociologia educației familiale. Iași: Polirom. 2007. 268 p.

Stamatin O. Dragostea, viața, familia. Ghid pentru profesori. Chișinău: Epigraf, 2000. 309 p.

Tincu V. Dreptul la fericire: Familia și viața. București: Politica, 2006. 205 p.

BIBLIOGRAFIE

Anderson W. Curs practic de încredere: șapte pași spre împlinirea personală. București: Curtea Veche, 2000. 228p.

Băltăceanu O. Carte pentru tineret. București: Medicală 1990. 335 p.

Băncilă G. Algoritmul succesului. Iași: Polirom, 1999. 167 p.

Birkenbihl F. Antrenamentul comunicării sau arta de a înțelege. Stabilirea unor relații interumane eficiente. București: Gemma Press, 1998. 288 p.

Carol R. Iubirea, eterna poveste. Pro familia. București: Albatros, 2007. 275 p.

Coroleov I. Tineretului despre căsătorie și familie. Chișinău: Lumina, 2004, 179 p.

Cosnier J. Întroducere în psihologia emoțiilor și a sentimentelor. Iași: Polirom, 2002. 196 p.

Dimitriu–Tiron E. Psihologie educațională. Iași: Polirom, 2000, 314 p.

Dimitriu C. Constelația familială și deformările ei. București: Didactă și pedagogică. 2003, 282 p.

Doron R. Dicționar de psihologie. București: Humanitas. 2009, 886 p

Druță M. Filosofie și umanism. București: Didactică și pedagogică, 2009, 223 p.

Drăgan I. Psihologie Educațională. Timișoara: Mirton, 2008, 501 p.

Druță F. Psihologia familiei. București: Didactică și pedagogică. 2008. 240 p.

Goody J. Familia europeană: o încercare de antropologie istorică. Iași: Polirom, 2003. 251 p.

Grebenicov I. Etica și psihologia vieții de familie. Chișinău: Lumina, 1986. 281 p.

Greimas A. Semiotica pasiunilor. București: Scripta, 2007. 287 p.

Gladun M. Compendiu de planificare familială. Chișinău: Lumina, 2000. 131 p.

Habra G. Iubire și senzualitate. București: Anastasia, 2004. 292 p.

Harris C. Relațiile de rudenie. București: Dustyle, 2008.123 p.

Jinga I. Familia acest miracol înșelător. București: Didactică și pedagogică, 2009. 180 p.

Mitrofan I. Psihologia relațiilor dintre sexe. București:Alternative, 2007. 367 p.

Mitrofan I. Elemente de psihologie a copilului. București: Șansa, 2004, 190 p.

Mitrofan I. Incursiune în psihosociologia familiei. București: Press Mihaela S.R.L. 2008. 388 p.

Neculau A. Aspecte psihosociale ale sărăciei. Iași: Polirom, 1999. 318 p.

Neculau A. Psihopedagogia. Iași: Spiru Haret, 2004. 316 p.

Parkinson L. Separarea, divorțul și familia. București: Alternative, 2003. 175 p.

Stog L.Psihologia managerială. București: Cartier, 2002. 296 p.

Stănciulescu E. Sociologia educației familiale. Iași: Polirom. 2007. 268 p.

Stamatin O. Dragostea, viața, familia. Ghid pentru profesori. Chișinău: Epigraf, 2000. 309 p.

Tincu V. Dreptul la fericire: Familia și viața. București: Politica, 2006. 205 p.