Servicii de Leasing
Cuprins
Introducere
Capitolul I. Clasificarea serviciile destinate întreprinderii
I.1. (Clasificarea serviciilor destinate întreprinderii)
I.2. (Prezentarea serviciilor destinate intreprinderii)
Capitolul II. Prezentarea serviciilor de leasing din punct de vedere legislativ
2.1. Istoricul Leasingului
2.2 Leasing din punct de vedere legislative
Capitolul III Piața leasingului în Romania și în Europa
Capitolul IV – Studiu de caz la societatea SC Achim LEASING SRL
Concluzii
Bibliografie
Anexe (figuri, tabele, poze, etc)
INTRODUCERE
În România leasingul reprezintă o opțiune importană de finanțare a investițiilor productive, oferind totodată și un plus de siguranță deținătorului de capital. Lucrarea de față abordează o problematică de actualitate, relativ nouă pentru țara noastră. Leasingul este o alternativă modernă la creditul clasic, această formă de finanțare oferă creditorului drept garanție însuși dreptul de proprietate. Există o tendință modernă a capitalismului de a face o disociere între cei care dețin capitalul și cei care folosesc în mod activ acest capital. Valoarea pieței leasingului la nivel European atestă importanța subiectului. Pe plan internațional leasingul, este un mijloc de sprijinire a exportului, ori de finanțare a societăților cu proiecte de dezvoltare. În Europa la ora actuală exsită o asociație europeană numită „Leaseurope”, asociație ce apără interesele membrilor săi, promovează operațiunile de leasing și prezintă în simpozioanele și conferințele pe care le susține specte pertinente privind problemele intervenite în activitatea practică a societăților de leasing. Totodată asociația este o sursă bogată de statistici asupra pieței leasingului la nivel european. Leaseurope, întrunește 43 de asociații din Europa din 34 de țări. Până în 1997, anul când s-a adoptat Ordonața Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, problema leasingului era tratată exclusiv de dreptul comerțului internațional. În contextual economic actual leasingul se arată a fi o alternative de finanțare ale firmelor care poate răspunde cu succes necesităților de dezvolare ale acestora. Lucrarea este structurată în patru părți. Prima parte a lucrări își propune să evidențieze locul leasingului în cadrul serviciilor destinate întreprinderii, în cadrul părții a doua mi-am propus să scriu un succinct istoric al leasingului în lume și în România, cât și despre leasing, din punct de vedere legislativ. În partea a treia am încercat să arat într-o manieră comparativă a leasingului în Europa și în particular în România. În partea finală a lucrării am scris un studiu de caz asupra firmei societății SC Achim leasing SRL.
Capitolul I. Clasificarea serviciile destinate întreprinderii
Clasificarea serviciilor destinate întreprinderii
Pentru caracterizarea și ințelegerea fenomenelor economice tot mai complexe care alcătuiesc economia unei țări, se impune o delimitare a activităților economice.
Astfel, pe la mijlocul sec XX tabloul economiei naționale in viziunea lui Allan Fischer, cuprindea sectorul primar care grupează toate muncile agricole și miniere, sectorul secundar, industriile de transformare și prelucrare a bunurilor și materiilor prime și sectorul terțiar unde se pot include activitățile de obținere a producției nemateriale. Serviciile influențează direct producția de bunuri. În funcție de diverși factori, printre care nivelul de dezvoltare a economiei, serviciile pentru industrie sau producție, în general pot fi organizate în interiorul întreprinderilor producătoare sau în afara întreprinderilor în instituții specializate. Serviciile pentru intreprinderi s-au dezvoltat inițial ca activități integrate intreprinderilor deservind din interior procesele de producție. Creșterea complexității producției și nevoia beneficierii de unele prestații foarte specializate au condus la apariția unor firme externe cu existență de sine stătătoare.
Serviciile pentru producție se pot grupa în funcție de criteriul situării în timp față de derularea procesului de producție propriu-zis astfel avem servicii care sunt situate înaintea începeri producției și aici vorbim despre anumite studii de piață ce se pot efectua pentru a înțelege profunditatea pieței sau a preferințelor potențialilor consumatori, studii de fezabilitate, concepția și elaborarea produselor, consultanță. Anumite servicii se pot presta în timpul producției precum servicii de reparație și mentenanță.
Folosind drept criteriu de sistematizare domeniul de activitate pe care îl deservesc, serviciile pentru producție pot fi, servicii agro-zootehnice (servicii de reproducție, sanitare, de îmbunătățiri funciare, servicii cu caracteri industrial (servicii pentru producerea și conservarea de alimente, servicii de vinificație, servicii pentru utilaje de transport, prestări de servicii in construcții), servicii de transport, servicii comerciale, servicii de telecomunicații, poștă. Servicii cu caracter tehnico-științific, informatic, juridic economic, etc. Precum și servicii bancare și de asigurări.
Prezentarea serviciilor destinate intreprinderii
Comerțul reprezintă elementul principal al economiei de piață, și se manifestă prin comercianții care achiziționează materii prime sau produse pentru a le revinde înacelași stadiu fizic, dar în condiții convenabile pentru consumatorii care au și puterea financiară de a furniza o anumită contravaloare. Condițiile convenabile se referă la locul, cantitățile, timpul, prețul și sortimentul cerut. Comerțul mai definește și profesiunea unor agenți economici care acționează în cadrul pieței, fiind părți în cadrul actelor de schimb.
Din punct de vedere juridic noțiunea de comerț definește și transferul titlurilor de proprietate asupra bunurilor sau serviciilor, precum și prestațiile de servicii realizate de către producători în beneficiul consumatorilor, care sunt considerate că reprezintă acte de comerț.
La început, primii oameni se mulțumeau cu puține lucruri și se străduiau să-și producă tot ceea ce le era necesar, cu timpul nevoile tot mai diverse au împins oamenii să caute alte soluții pentru satisfacerea lor, totodată comerțul a facilitat, diviziunea socială a muncii.
Comerțul cuprinde activitățile care facilitează schimbul de mărfuri prin intermediul banilor. Serviciile comerciale sunt indispensabile vieții omenești, au o vechime considerabilă și sunt foarte răspandite. Ele permit aprovizionarea întreprinderilor cu, mijloacele de producție necesare și a populației cu bunurile de consum individual dar și valorificarea producției obținute, in afara țării sub formă de export.
Principala funcție a comerțului este cumpărarea mărfurilor de la producători și transportarea acestora în anumite depozite, în scopul pregătirii mărfurilor pentru vânzare către consumatorii finali sau alți intermediari. Vânzarea încheie un anumit ciclul pe care îl parcurg mărfurile, și confirmă transferul lor din sfera circulației în sfera consumației, unde, sub forma unor bunuri cu rol de întrebuințare sau servicii, vor satisface anumite nevoi de consum.
Comerțul oferă producătorului posibilitatea să-și orienteze sau direcționeze în orice zonă producția sa, prin folosirea rețelei de distribuție și să beneficieze prin aceasta de acțiunile publicitare destinate susținerii și realizării unei mai bune vânzări ale produselor sale.
Comerțul contribuie la micșorarea cheltuielilor consumatorilor legate de cumpărarea celor necesare, generate de deplasări costisitoare, produsul fiind pus la dispoziția cumpărătorilor în imediata apropiere a locului de consum.
Consumatorul joacă un rol important în cadrul mecanismului de piață, constituind în același timp elementul principal al tuturor acțiunilor întreprinse atât de comerciant cât și de producător. Caracteristicile cumpărătorilor în cadrul pieței industriale, în relație directă cu produsele pe care ei le cumpără, au cunoscut o perioadă în care au fost neglijate ca bază a strategiei de marketing și a dezvoltării viitoare a produsului. Aceasta deoarece și în cadrul pieței industriale, cumpărătorul reprezintă pentru vânzător, ultima etapă, la fel ca și corespondentul său din cadrul pieței bunurilor de larg consum. În etapa actuală se consideră însă că, pentru a clasifica șirul vast și eterogen al bunurilor și serviciilor industriale, care sunt cumpărate și vândute în cadrul pieței industriale, este necesar totuși să se înțeleagă semnificația lor în cadrul achiziționărilor efectuate de firmă, să se stabilească gradul lor de pătrundere în cadrul pieței și să se analizeze întregul proces decizional impus de achizițioarea unui astfel de produs.
În cadrul pieței operează o mare varietate de cumpărători organizaționali, a apărut necesitatea unei structurări a acestora, în special în funcție de motivația cererii acestora. În practică, o clasificare frecvent întâlnită structurează respectivii agenți economici în: cumpărători
industriali, insituționali și intermediari. Cumpărătorii industriali sunt cei care cumpără bunuri și servicii pentru unele scopuri productive și comerciale tangibile; aceștia sunt, de exemplu, producătorii din cadrul ramurilor extractive, prelucrative, agricultură, horticultură, piscicultură și silvicultură. Cumpărătorii instituționali sunt cei care cumpără bunuri și servicii în ideea de a furniza un serviciu care este adesea intangibil și care nu sunt în mod obligatoriu destinate unui scop comercial; este vorba aici de școli, spitale, forțele armate, insituțiile locale sau centrale, hoteluri etc. A treia grupa, cea a cumpărătorilor intermediari, desemnează acele persoane care cumpără bunuri și servicii în scopul revânzării sau pentru a facilita revânzarea altor bunuri sau servicii în cadrul piețelor industriale sau ale bunurilor de larg consum, deci pentru scopuri comerciale; este vorba, de exemplu de distributori, dealeri, angrosiști și, nu în ultimul rând, de comerțul cu servicii.
Transporturile sunt servicii deasemenea clasice, care cuprind activitățile de deplasare in spațiu a mărfurilor și a persoanelor in interiorul țării sau peste graniță.
Pe langă rolul strict economic, transporturile au un rol strategic permițand funcționarea normală a intregii economii, motiv pentru care serviciile de transport sunt organizate in majoritatea țărilor ca regii publice. În prezent sunt în creștere firmele private care prestează servicii de transport. În funcție de tipul mijloacelor de transport, serviciile de transport sunt: transporturi rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene.
Transporturile transporturile reprezintă acea ramură a economiei naționale care cuprinde totalitatea mijloacelor rutiere, aeriene și navale care asigură circulația bunurilor și a persoanelor; totalitatea bunurilor sau a persoanelor care sunt transportate la un moment dat în condiții determinate. Sensul cuvântului a transporta este: a deplasa cu un vehicul bunuri sau persoane dintr-un loc în altul. Transportul este strans legat de societatea omenească, el a apărut o dată cu aceasta și s-a dezvoltat din punct de vedere calitativ, cantitativ și structural concomitent cu dezvoltarea producției, științei și tehnicii, facilitand la randul său, intr-un mod directdezvoltarea producției și a schimbului, antrenând și condiționând creșterea economică pe plan mondial. În România, transportul de persoane între localități se poate face în mod obișnuit fie pe cale rutieră sau feroviară.
Transportul aerian a revoluționat transportul global, reducând dramatic timpul necesar cãlãtoriei pe mari distanțe. Transportul aerian se poate face cu ajutorul avioanelor , elicopterelor și cu dirijabilele Avioanele sunt vehiculele mai grele decât aerul, care folosesc aripi pentru a produce portanțã acestea transportã, poștã, mãrfuri, oameni, într-un timp relativ scurt și pe distanțe mari, dar cu costuri relativ ridicate.
Elnia, transportul de persoane între localități se poate face în mod obișnuit fie pe cale rutieră sau feroviară.
Transportul aerian a revoluționat transportul global, reducând dramatic timpul necesar cãlãtoriei pe mari distanțe. Transportul aerian se poate face cu ajutorul avioanelor , elicopterelor și cu dirijabilele Avioanele sunt vehiculele mai grele decât aerul, care folosesc aripi pentru a produce portanțã acestea transportã, poștã, mãrfuri, oameni, într-un timp relativ scurt și pe distanțe mari, dar cu costuri relativ ridicate.
Elicopterele sunt folosite în orașe pentru a transporta cãlãtorii din zonele suburbane la aeroporturi. Elicopterele asigurã de asemenea evacuare medicalã și acces la zone relativ greu de ajuns, cum ar fi platformele petroliere și regiunile muntoase. Astfel transportul aerian poate să faciliteze transportul anumitor bunuri ce altfel nu s-ar putea transporta, fie din motive de infrastructură, fie datorită calității mărfurilor, de exemplu mărfuri perisabile ce necesită a fi transportate într-un timp relativ scurt pe distanțe relativ mari. Transportul aerian este și cel mai scump.
Transportul fluvial se realizează la noi în țară pe Dunăre, Bega, Prut și Canalul Dunăre-Marea Neagră. Acest tip de transport are avantajele costurilor relativ mici, transportul fluvial a fost folosit, încă din antichitate, ca și căi incipiente de comerț.
Transporturile de mărfuri reprezintă o activitate economică ce se poate efectua încadrul producției sau al circulației, ceea ce permite împărțirea lor în:
– transporturi interioare care se desfășoară în cadrul procesului de producție spre exemplu, în cadrul întreprinderilor, deplasarea în spațiu a materiilor prime, materialelor sau a forței de muncă de la o secție la alta;
– transporturi comerciale, care depășesc sfera procesului de producție propriu-zis și care se desfășoară în sfera circulației
Valoarea de întrebuințare produsă în transporturi constă în deplasarea spațială a mărfurilor, iar efectul util este determinat de faptul că produsul ajunge în alt loc decât cel în care a fost obținut, unde a existat, fără să aibă lor transformări fizice și chimice în proprietățile specifice ale mărfurilor transportate. Transporturile internaționale reprezintă mijlocul material ce stă la baza relațiilor economice ale unei țări cu celelalte țări ale lumii. Cheltuielile de transport și auxiliare adică cheltuieli de ambalare, marcare, depozitare, încarcare-descarcăre, asigurare participă direct la formarea prețurilor internaționale ale mărfurilor.
Starea transporturilor internationale deste influențată în mare măsură de situația comerțului mondial, iar comerțiul mondial depinde de situația economiei mondiale. Dacă economia mondială se află într-o perioadă de creștere, de expansiune economică, acest factor va determina o creștere a comerțului mondial și o cerere sporită de mijloace de transport. Și reciproca este valabilă adică, când economia mondială traverseaza o perioada de declin, de recesiune, comertul mondial regresează, iar cererea de transport scade la rândul său.
Raportul dintre cererea și ofertă în materie de transport tinde să formeze prețurile internaționale ale prestățiilor de transport. În transportul maritim și cel fluvial, aceste prețuri se numesc navlu și chirii în navigația tramp și forma tarifelor în navigația de linie. În transporturile terestre și aeriene prețurile prestațiilor de transport internațional iau forma tarifelor.
Serviciile, și mai ales calitatea celor care însoțesc cumpărarea unui bun oarecare,au devenit astăzi elementele determinante în formarea comportamentuluiclienților tuturor unităților comerciale. Într-un asemenea context, atâtcomercianții, cât și producătorii, pentru a valorifica în mod profitabil produsele pecare le oferă și pentru a răspunde cât mai adecvat așteptărilor și noilor exigențeale consumatorilor, sunt dispuși la eforturi suplimentare deosebite, în vedereadezvoltării unei ample și complexe politici a serviciilor.
Telecomunicațiile satisfac nevoile de comunicare, asigurand transmiterea la distanță a mesajelor, informațiilor și globalizarea economică a planetei.
In prezent telefonia mobilă și internet-ul fac posibilă circulația instantanee a informațiilor și accesul la servicii dintre cele mai diverse: documentare, publicitate, preluări de date, transmiteri de date, petrecerea interactivă a timpului liber, acesul la industria spectacolului, poșta electronică, recreere, etc. Datorită importanței strategice a domeniului serviciile de telecomunicații clasice sunt organizate de instituții publice.
Serviciile de consultanță fac parte din seria serviciilor moderne intensive in inteligență. Sunt prestate de profesioniști organizați in cabinete de specialitate, orientate pe domenii foarte diverse conform cu nevoile complexe ale intreprinderilor.
Servicii de cercetare – dezvoltare cuprind deasemeni servicii intelect intensive, cu rol esențial in dezvoltarea societăți ce stimulează introducerea progresului tehnico – științific in activitatea economică și socială.
Servicii de intermediere financiară au o influență puternică asupra activității economice a intreprinderilor, favorizand procesul de dezvoltare tehnico – productivă cu ajutorul unor metode de finanțare. Mai importante sunt: leasingul și factoringul.
Leasingul este un serviciu de finanțare oferit de o societate specializată de leasing care are ca efecte contractarea de echipamente pentru o ntreprindere beneficiară. Unele intreprinderi, pentru a evita dezechilibrele financiare provocate de necesitatea finanțării unor investiții (achiziții de echipamente) de valoare mare apelează la soluția inchirierii echipamentelor necesare prin societatea de leasing.
Factoringul este un serviciu de intermediere financiară în care o parte
numită “aderent” transferă altei părți “factor” proprietatea asupra unor categorii de creanțe. Contra dreptului de creanță cedat și a unui comision societatea factor se obligă să achite aderentului contravaloarea cuvenită, urmand să-și recupereze sumele de la debitorii aderentului.
Părțile implicate in serviciul de factoring sunt:
– aderentul – intreprindere producătoare de mărfuri sau un prestator de
servicii care vinde bunuri sau servicii.
– factorul – instituție financiară;
– clienții aderentului – cumpărători de bunuri sau servicii.
Plata amanată a devenit o practica des regăsită în relațiile dintre furnizor și cumpărator. Datorită plății amânte la cumparator se micșorează riscurile și se mărește rentabilitatea afacerii, ceea ce nu putem spune despre furnizor: marfa este real vandută, dar mijloacele bănesti vor fi încasate peste 30, 60, 90 zile ș.a.m.d.
La baza factoringului stă principiul cesionarii creanțelor. În funcție de momentul efectuării plății creanțelor de către factor se disting: factoringul cu plata imediată unde factorul plătește contravaloarea facturilor în momentul preluării acestora, factoringul la scadență unde creanțele aderentului îi sunt plătite în momentul exigibilității acestora sau factoringul mixt unde factorul plătește o parte din valoarea facturilor în momentul prezentării acestora sub forma de avans până la cel mult 80% din valoarea acestora, diferența urmand să fie platită la o dată ulterioară. În functie de confidențialitatea operațiunii putem deosebi factoringul închis numit și scontare confidențială a facturilor care să permită clientului să păstreze secret faptul că a apelat la un factor și factoringul deschis unde exportatorul/aderentul cedează factorului toate creanțele notificând importatorii/debitorii.
În funcție de participanții la operațiunea de factoring putem distinge factoringul intern unde la baza acestei operațiuni nu stă un contract comercial internațional, se desfasoară pe teritoriul aceleiași țări și, în cadrul ei, intervine un singur factor și factoring internațional unde se presupune existența unui contract comercial internațional, în cadrul operațiunii intervin doi factori. Factorul de export cumpară creanțele exportatorului care mai este numit și aderent, asupra importatorului, cedând creanțele apoi factorului de import.
Capitolul II. Prezentarea serviciilor de leasing din punct de vedere legislativ
2.1. Istoricul Leasingului
Apariției leasing-ului, datează din timpul Republicii Romane, dreptul roman, prevedea că împrumutatul (fiduciant) transfera proprietatea unui lucru mobil sau imobil în patrimoniul împrumutatorului (fiduciar), cu titlu de garanție a împrumutului primit. La randul său, fiduciarul se obliga să-i restituie bunul după înapoierea datoriei. În practică, datorită necesitaților economice, împrumutatul păstra folosința bunului.
În perioada modernă, apariția leasing-ului se arată mai cu seamă în S.U.A. Astfel, aparatele de telefon au fost închiriate abonaților prin anii 1877, iar acest contract avea sa poarte numele de "lease". Operațiunile de lease financing s-au dezvoltat foarte mult după al II-lea război mondial și datorită încurajărilor pe care S.U.A. le-au dat prin facilitățile fîscale. Principalele susținătoare aleoperațiunilor de „sale and lease-back” au fost marile companii de asigurare. „În 1936, “Safe Stories Inc.” A cumpărat un teren pe care ulterior a ridicat supermagazinul „Safe Stories”. Având nevoie de capital mobil, acesta l-a rândul lor, l-a lăsat în exploatare fostului proprietar în regim de lease, pe o perioadă îndelungată.”
Termenul de leasing este necunoscut în limba română, fiind preluat din jargonul economic și comercial englez, unde s-a impus de aproximativ un secol, fiind apoi preluat de țările europene occidentale. Leasingul reprezintă un sistem de finanțare a investițiilor conform căruia o întreprindere poate închiria materiale, mașini, utilaje de la societăți specializate. Leasingul este o practică de finanțare operativă și sigură a afacerilor în deosebi în ceea ce privește procurarea de echipament și tehnică de lucru este o formă modernă de finanțare și de circulație a bunurilor imobilizate sau mobile. Inventat de americani, ca formă de finanțare a afacerilor leasingul s-a transformat treptat într-o adevărată industrie.
2.2 Leasingul din punct de vedere legislativ
Leasingul a început să constituie și în România o alternativă destinată mai ales întreprinderilor mici și mijlocii. Leasingul un ansamblu de operațiuni prin care, o parte, denumită locator, se angajează la indicația altei părți, denumită utilizator sau locatar, să cumpere sau să preia de la un terț, denumit furnizor, un bun mobil sau imobil și să transmită utilizatorului posesia sau folosința asupra acestuia contra unei plăți numită redevență sau rată de leasing, în scopul exploatării sau, după caz, a achiziționării bunului. Din punct de vedere juridic, leasingul reprezintă un contract complex care permite unei persoane sa obtina și să utilizeze un bun fară a plăti imediat prețul, cu posibilitatea de a-l cumpăra la un preț rezidual. O cerință de bază în cazul contractelor de leasing este aceea că trebuie să existe ocontabilitate consecventă pentru ambele părți-locator și locatar. Deoarece evenimentele s-au tranzacțiile care au loc între locator și locatar sunt bazate pe un contract de leasing comun, este adecvat ca și leasing-ul să fie clasificat într-o manieră consecventă de către ambele părți. Astfel, dacă oricare dintre cele opt criterii specificate mai jos este îndeplinit și locatarul clasifică leasing-ul ca financiar, leasing-ul trebuie să fie încadrat ca atare și de către locator.
În cadrul contractelor de leasing, apar anunite noțiuni specifice leasingului, rata de leasing reprezinta în cazul leasingului financiar, cota-parte din valoare de intrare a bunului si a dobanzii de leasing. Dobanda de leasing reprezintă rata medie a dobanzii bancare pe piața romanească, iar în cazul leasingului operațional, cota de amortizare calculată în conformitate cu actele normative in vigoare și un beneficiu propriu al locatorului. Valoare de intrare reprezintă valoarea la care a fost achizitionat bunul de catre finanțator, respectiv costul de achizitie, iar valoare totala reprezintă valoarea totală a ratelor de leasing la care se adaugă valoarea reziduală. Valoare reziduală reprezintă valoarea la care, la expirarea contractului de leasing, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului catre utilizator.
Utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului, înainte de sfarsitul perioadei de leasing, dacă parțile convin astfel și dacă utilizatorul achită toate obligațiile asumate prin contract.
Avantajele leasingului pot fi urmarite atât din punct de vedere al locatorului cât și a locatarului, astfel prin sistemul de leasing, locatarul își asigură achizitionarea unui bun cu tehnologie ridicată, la nivelul tehnicii mondiale, printr-un mod avantajos de plată.
Sistemul de leasing favorizeaza concentrarea resurselor locatarului asupra activității profitabile prin protejarea capitalului de lucru. De asemenea pentru locatar sunt prezente anumite avantaje fiscale precum dobanda de leasing, cheltuielile de asigurare și de administrare a contractului de leasing se înregistrează pe costuri, diminuand astfel venitul anual impozabil. De asemenea TVA-ul se platește progresiv pe parcursul perioadei de leasing iar taxele vamale se calculează doar pentru valoarea reziduală de 20% si se platesc la sfarsitul perioadei de leasing prevăzute în contract. Bunul achizitionat in sistem leasing financiar este amortizat de catre locatar, acesta având posibilitatea de a alege regimul de amortizare dorit, conform legislației în vigoare, un alt avantaj pentru locatar reprezintă faptul că leasingul oferă o protecție împotriva efectelor inflaționiste în cazul contractelor pe termen lung, tot odată permite și dimensionarea potrivita și eficiența a investițiilor. Leasingul permite divizarea riscului între locator și locatar. Rentabilitatea operațiunilor deoarece costurile sunt inferioare veniturilor, avantajul regimului fiscal, beneficiarul nu suportă impozite generate de regulă de constituirea surselor și finanțarea investițiilor, iar constanța costurilor pe durata de locație permite o planificare financiară riguroasă, menținerea gradului de lichiditate al firmei dacă plata nu se face anticipat. Leasingul oferă posibilitatea reînnoirii bazei materiale la sfârșitul locației. Bunurile care fac obiectul de leasing (bunuri din import) în momentul în care importul este făcut direct de finanțator, acestea sunt exceptate de la plata tuturor costurilor aferente drepturilor de import: taxe vamale, suprataxe. Contractul de leasing constituie titlu executoriu cea ce înseamnă că acesta poate fi pus în executare contra utilizatorului fară nevoia parcurgerii vreunei proceduri judiciare, dacă utilizatorul refuză să returneze bunul la sfârșitul perioadei de leasing ori în cazul în care sa reziliat contractul din vina exclusivă a utilizatorului. Din punct de vedere juridic, leasingul reprezintă un contract complex care oferă posibilitatea unei persoane să obțina și să utilizeze un bun fară a plăti imediat prețul bunului, cu opțiunea de a achiziționa la un preț rezidual bunul.
Contractul de leasing trebuie sa cuprindă minimum următoarele elemente precum parțile în contractul de leasing, care sunt locatorul adică finanțatorul și locatorul adică utilizatorul, precum și descrierea exactă a bunului care face obiectul contractului de leasing precum și valoarea totală a contractului de leasing, valoarea ratelor de leasing și a termenului de plată a acestora stabilite între locator și locatar de comun acord, de asemenea perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului precum și clauza privind obligația asigurării bunului. Leasingul, pe langă avantaje, prezintă și unele limite, în idea că acesta induce anumite riscuri pentru furnizor și pentru utilizatorul bunului. Pentru societățile de leasing, riscurile se pot augumenta pe masura creșterii numarului beneficiarilor, a scăderii exigenței privind solvabilitatea, a creșterii duratei pe care pot acționa factorii aleatorii, a creșterii ponderii tranzacțiilor transnaționale. De asemenea, contractul de leasing presupune o instruire specială a personalului, iar derularea operațiunii presupune antrenarea unui numar mare de consilieri și analiști financiari. Pentru finanțatori, daca prețul contractului nu s-a stabilit într-o monedă stabilă, ratele fixe ale locatiei pot deveni foarte dezavantajoase în timp. Cel mai mare risc pentru finanțatori există în situația în care un bun utilizat temporar nu iși mai gasește solicitanți.
Din punctul de vedere al utilizatorului, dezavantajul ar putea fi faptul ca leasingul este mai costisitor decat creditul bancar și neplata unei singure rate atrage după sine pierderea bunului și obligația de plată a tuturor ratelor restante.
Pentru a concluziona dacă un contract trebuie sa fie clasificat ca leasing financiar, este necesară evaluarea a opt criterii: leasing-ul transferă dreptul de proprietate asupra bunului către locatar până la finalul perioadei de leasing. Leasing-ul conține o opțiune de cumpărare adică opțiunea de a cumpăra bunul care face obiectul leasing-ului la un preț suficient de mic față de valoarea justă la data la care opțiunea devine exercitabilă și este destul de sigur ca opțiunea va fi exercitată. Termenul de leasing acoperă cea mai mare parte din durata de viață economică activului. Valoarea actuală, la începutul leasing-ului, a plăților minime de leasing este mai mare sau cel puțin egală cu valoarea justă a bunului, mai puțin deducerile și creditelefiscale de care beneficiază locatorul la acest moment. Bunurile închiriate au o natură specializată în așa fel încât numai locatarul poate sa le utilizeze fără a le aduce modificări majore. Dacă locatarul poate revoca leasing-ul, pierderile locatorului generate de revocare a contractului sunt suportate de locatar. Câștigurile sau pierderile rezultate din fluctuații în valoarea reziduală justă îirevin locatarului. Locatarul are posibilitatea continuării leasing-ului pe un termen suplimentar la orată de leasing care este substanțial mai mică decât rata pieței.
Locatorii trebuie să recunoască în bilanț bunurile deținute în regim de leasing financiar drept creanțe, la o valoare egală cu investiția netă în leasing. În cazul unui leasing financiar, locatorul transmite locatarului, în mare măsură, toate riscurile și beneficiile aferente titlului de proprietate, de aceea, ratele de încasat setratează, de către locator, ca rambursare a principalului și ca venit financiar aferent, acestadin urmă reprezentând recompensa locatorului pentru investiția și serviciile sale. Recunoașterea venitului financiar trebuie să se bazeze pe un model care reflectăo rată periodică constantă a rentabilității aferente investiției totale nete neamortizate alocatorului, corespunzătoare leasing-ului financiar. Locatorul urmărește alocarea venitului financiar pe termenul de leasing, pe o bază sistemetică și rațională. Aceasta alocare a venitului se bazează pe un model carereflectă o rentabilitate periodică constantă a investiției neamortizate a locatorului,corespunzătoare leasing-ului financiar. Plățile de leasing aferente perioadei contabile,excluzând costurile serviciilor, se deduc din investiția brută în leasing în vederea diminuăriivalorii principalului și a venitului financiar nerealizat. Valorile reziduale negarantate estimate utilizate în calcularea investiției brute înleasing realizată de locator se revizuiesc periodic. Dacă a avut loc o diminuare a valorii reziduale negarantate estimate, alocarea venitului de-a lungul termenului de leasing esterevizuită și orice diminuare a sumelor deja acumulate se recunoaște imediat. Costurile directe inițiale, cum ar fi comisioanele și taxele juridice, sunt adeseasuportate de locatori la negocierea și perfectarea unui leasing. În cazul operațiunilor de leasing financiar, aceste costuri directe inițiale sunt efectuate în vederea obținerii unuivenit financiar și se inregistrează imediat în venituri sau se alocă pe termenul de leasingleasing-ului, scăzându-se din aceste venituri. Cea de-a doua variantă se poate realiza prin recunoașterea cheltuielii în momentul realizării acesteia și prin recunoașterea, în aceeași perioadă, drept venit, a unei părți din venitul financiar nerealizat, în valoare egală cucosturile directe inițiale. Locatorii care sunt producători sau comercianți trebuie să recunoască profitul sau pierderea din vânzare în rezultatul perioadei, în conformitate cu politica urmată în modnormal de întreprindere în cazul vânzărilor directe. Dacă se stabilesc în mod artificial ratescăzute ale dobânzii, profitul din vânzare trebuie limitat la cel care ar rezulta, dacă s-ar aplica o rată comercială a dobânzii. Costurile directe inițiale trebuie recunoscute ca ocheltuială în contul de profit și pierdere la începutul leasing-ului.Producătorii sau comercianții oferă adesea clienților opțiunea de a cumpăra sau dea închiria un bun în regim de leasing. Un bun închiriat în regim de leasing financiar delocatori, producători sau comercianți generază două tipuri de venit astfel avem profitul sau pierderea echivalentă profitului sau pierderii rezultate din vânzareadirectă a bunului în regim de leasing, la prețuri de vânzare normale, reflectând oricereduceri comerciale, și venitul financiar de-a lungul termenului de leasing .Venitul din vânzare, înregistrat de un locator–producător sau comerciant, laînceputul leasing-ului financiar, este valoarea justă a bunului sau, dacă este mai mică,valoarea actualizată a plăților minime de leasing datorate locatorului, calculată la o rată comercială a dobânzii. Costul vânzării, recunoscut la începutul termenului de leasing, estecostul proprietății în regim de leasing sau valoare contabilă, dacă aceasta diferă de costul bunului, mai puțin valoare actualizată a valorii reziduale negarantate. Diferența dintrevenitul din vânzări și costul vânzării este profitul de vânzare, recunoscut în conformitate cu politica privind vânzările aplicată de întreprindere. Locatarii trebuie să recunoască operațiunile de leasing financiar în bilanțurile lor ca active și datorii la o valoare legală, la începutul leasing-ului, cu valoarea justă a bunuluiîn regim de leasing sau cu valoarea actualizată a plăților minime de leasing, dacă aceastadin urmă este mai mică. Pentru calcularea valorii actualizate a plăților minime de leasing,se consideră ca factor de actualizare rata implicită a dobânzii din contractul de leasing,dacă aceasta se poate determina; în caz contrar, trebuie utilizată rata dobânzii marginale alocatarului. Tranzacțiile și alte evenimente trebuie înregistrate și reflectate în concordanța cu fondul lor și cu realitatea financiară, și nu numai cu forma juridică. În timp ce forma juridică a unui contract de leasing reflectă faptul că locatarul nu poate să dobândească titlul de proprietate a bunului în regim de leasing, în cazul operațiunilor de leasing financiar fondul și realitatea financiară rezidă în aceea că locatarul dobândește beneficiile economice din utilizarea bunului pe cea mai mare parte din durata de viață economică, în schimbulunei obligații de a plăti pentru acest drept o sumă aproximativ egală cu valoarea justă a bunului și cheltuielile de finanțare aferente. Dacă asemenea tranzacții de leasing nu sunt reflectate în bilanțul locatarului,resursele economice și nivelul obligațiilor unei întreprinderi sunt subevaluate, denaturându-se astfel indicatorii financiari, prin urmare este adecvată înregistrarea leasing-ului financiar în bilanțul locatarului atât ca un activ, cât și ca o obligație de a achita plățile viitoare deleasing. La începutul leasing-ului, activul și datoria pentru plățile viitoare de leasing seînregistrează în bilanț la valori egale. Nu este adecvat ca datoriile bunurilor în regim de leasing să fie prezentate însituațiile financiare ca o deducere din activele aferente bunurilor în leasing. Întrucât pentru prezentarea datoriilor în bilanț datoriile curente sunt evidențiate separat de cele pe termenlung, aceeași distincție se va utiliza și pentru datoriile generate de leasing.Anumite activități specifice aferente leasing-ului implică, adesea, apariția unor costuri directe inițiale, cum ar fi cele legate de negocierea și încheierea contractelor de leasing.
Costurile identificate ca fiind atribuibile direct activităților efectuate de locatar pentru un leasing financiar sunt incluse în valoarea înregistrată ca activ în baza contractuluide leasing. Plățile de leasing trebuie împărțite în cheltuieli de finanțare a leasing-ului șireducerea datoriei neachitate. Cheltuielile de finanțare trebuie alocate pe perioade de-alungul termenului de leasing, astfel încât să se obțină o rată periodică constantă a dobânziila soldul datoriei rămase în fiecare perioadă.În practică, în procesul de alocare a cheltuielilor de finanțare pe perioade de-alungul termenului de leasing, se poate folosi o formă de aproximare pentru simplificareacalculelor.Un leasing financiar dă naștere unor cheltuieli cu amortizarea aferentă bunului, precum și unor cheltuieli financiare, în fiecare perioada contabilă. Politica de amortizare pentru bunurile în regim de leasing trebuie să fie consecventă cu cea aplicată activelor amortizabile deținute în proprietate, iar amortizarea înregistrată trebuie calculată în baza prevederilor Standardelor Internaționale de Contabilitate.
Dacă nu există în mod rezonabil certitudinea că locatarul va obține dreptul de proprietate până la sfârșitul termenului deleasing, activul trebuie amortizat în totalitate pe durata cea mai scurtă dintre termenul deleasing și durata de viață utilă a acestuia.Valoarea amortizabilă a bunului în regim de leasing se alocă pe fiecare perioadă contabilă de-a lungul perioadei estimate de utilizare pe o bază sistematică și consecventă cu politica de amortizare adoptată de locatar pentru activele deținute în proprietate. Dacǎ există certitudinea că locatarul va obține dreptul de proprietate până la finalul termenului de leasing, perioada estimată de utilizare este durata de viață utilă a activului; astfel, activul se amortizează pe perioadă cea mai scurtă dintre termenul deleasing și durata de viață utilă. Suma dintre cheltuielile cu amortizarea aferente activului și cheltuielile definanțare aferente perioadei este rareori egală cu plățile de leasing datorate aferente perioadei și, de aceea, este inadecvată simpla recunoaștere a plăților de leasing ca ocheltuială în contul de profit și pierdere. Prin urmare, este improbabil ca activul și datoriaaferentă să fie egale ca valoare după începutul leasing-ului. Pentru a determina dacă un bun ce constitue obiectul leasing-ului s-a depreciat, adică beneficiile economice estimate a se obține în viitor din utilizarea bunului sunt mai mici decât valoarea sa contabilă, o întreprindere aplică Standardul Internațional de Contabilitate referitor la deprecierea activelor, care stabilește cerințele privind modalitatea de revizuire de către o întreprindere a valorii contabile a activelor sale, determinarea valorii recuperabile a unui activ și momentul la care trebuie să recunoască sau să reia o pierdere din depreciere.
Finanțatorul, respectiv utilizatorul au primit și denumirea de locator, respectiv locatar. Locatarul/utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului inainte de sfarșitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni, fiind astfel impusă o durată minimă a contractului de leasing. Desființarea titlului locatarului/utilizatorului inițial din orice motive va conduce la încetarea de drept a contractului de leasing încheiat între acesta din urmă și locatarul/utilizatorul final. Operațiunile de leasing au ca obiect bunuri imobile prin natura lor sau care devin imobile prin destinatie, precum și bunuri mobile, aflate in circuitul civil, cu exceptia inregistrarilor pe banda audio și video, a pieselor de teatru, a manuscriselor, a brevetelor, a drepturilor de autor și a bunurilor necorporale. Fata de vechea reglementare, obiectul operațiunilor de leasing a fost extins asupra bunurilor imobile prin destinație, respectiv asupra tuturor bunurilor mobile (cu exceptia bunurilor necorporale). Potrivit legii, obligația de a asigura bunul revine locatorului/finanțatorului, costurile asigurarii fiind în sarcina locatarului/utilizatorului, daca prin contract partile nu convin altfel. Locatorul/finantatorul are libertate in privinta alegerii asiguratorului. Bunurile mobile care sunt introduse în țară de către utilizatori, persoane fizice sau juridice române, în baza unor contracte de leasing încheiate cu societăți de leasing, persoane juridice străine, se încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe toată durata contractului de leasing, cu exonerarea totală de la obligația de plată a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanțiilor vamale. Bunurile mobile care sunt introduse în țară de societățile de leasing, persoane juridice române, se încadrează în regimul vamal de import, cu exceptarea de la plată a sumelor aferente tuturor drepturilor de import.
În cazul în care utilizatorul, din vina societății de leasing sau a furnizorului, nu și-a exercitat dreptul de opțiune prevăzut în contract privind prelungirea termenului de leasing sau achiziția bunului, iar bunul nu a fost restituit, utilizatorul este obligat să plătească taxele vamale raportat la valoarea reziduală a bunului. Taxele vamale vor avea o bază de calcul ce nu poate avea o mărime mai mică de 20% din valoarea de intrare a bunului, indiferent dacă părțile în cauză au convenit o valoare reziduală mai mică. În cazul achiziționării unor bunuri care sunt introduse în țară, utilizatorul este obligat să plătească o taxă vamală calculată la valoarea reziduală a bunului din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Termenul în cadrul căruia bunurile urmează să fie restituite sau să primească o nouă destinație vamală este cel convenit între părți prin contractul de leasing. Termenul în cadrul căruia bunurile urmează să fie restituite sau să primească o nouă destinație vamală nu poate fi mai mare de 7 ani de la data introducerii în țară a bunului, indiferent dacă părțile au convenit prin contract o durată mai mare, cu excepția mijloacelor destinate transportului aerian pentru care termenul menționat este de 14 ani. Contractul de leasing finaciar este orice contract de leasing care îndeplinește cel puțin una din condiții precum, faptul că prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării contractului, sau o altă condiție perioada de leasing depășește 75%, din durata normată de utilizare a bunului ce face obiectul leasingului, o altă condiție, riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul încheierii contractului de leasing. Manifestarea riscurilor și responsabilităților referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului începe să curgă din momentul la care contractul de leasing produce efecte, și nu din momentul în care contractul de leasing s-a semnat, în Romania exista un decalaj semnificativ între cele două momente, mai bine de două săptămâni. Valoarea la care în momentul expirării contractului de leasing, se face transferul dreptului de proprietate. În modul cum se prezintă problema leasingului în legilația de la noi din țară precum, modul cum este prezentat în Standarde Internaționale de Contabilitate, sau mai nou sub numele de Standardele Internaționale de Raportare Financiară există unele diferențe de formă și de fond.
Există mai multe modalități de finanțare a operațiunilor de finanțare a operațiunilor de leasing, astfel atunci când firma de leasing, utilizează surse proprii de finanțare sau există posibilitatea ca firma de leazing să utilizeze resurse externe pentru finațarea leasingului, care poate lua forma leasingului cu finațare bancară, leasingul leverage sau leasingul cu credit furnizor. Dacă societatea de leasing dispune de resurse proprii utilizate în achiziționarea bunului care face obiectul contractului de leasing, bunul este achiziționat din surse financiare proprii, structura ratelor de leasing pe care beneficiarul le va achita, va include dobânda pe care ar fi plătit-o unei bănci dacă i-ar fi acordat un împrumut. În această dobândă va fi inclus riscul de plasament al sumelor antrenate. Adeseori, dobânda percepută acoperă și profitul vizat de finanțator din operațiune și trebuie să fie atractivă pentru beneficiar. Uneori furnizorul și societatea de leasing sunt una și aceași persoană se poate spune că acesta ar fi cea mai ieftină soluție penru beneficiar, dar situația este destul de rar întâlnită în practică. Un alt caz este destul de des întâlnit, socitatea de leasing finanțează bunul pe baza unor surse atrase de la o bancă, în acest caz dobânda percepută de bancă este transferată de societatea de leasing ăn cadrul ratelor de leasing pe care beneficiarul urmează să le achite. Deseori volumul operațiunilor de leasing depășește potențialul finaciar al societăților de leasing. Leasing leverage este reprezentată de situația în care socetatea de leasing finanțează doar o parte din valoarea bunului, restul este acoperit de diferiți creditori care în schimbul serviciului beneficiază de o dobândă, acești creditori își asumă riscul de neplată dacă nu este prevăzut în mod expres că societatea de leasing își asumă riscurile operațiunii, bunul în acest caz reprezintă garanția oferită. Pentru societatea de leasing, ineditul constă în poziția de debitor pe care și-o asumă față de finanțator. În calitate de debitor, ea trebuie să efectueze plăți de dobânzi pentru capitalul împrumutat, aceste plăți influnețează fluxurile de numerar net ale locatoarului.
Acest caz este utilizat în mod particular pentru sitația când valoarea activului achiziționat are o valoare mare. Un caz particular este contractele de time-sharing adică un bun se închiriază în comun de către mai mulți beneficiari în timpi partajați Această formă de leasing a fost adoptată în practică din raționamente economice datorită costului ridicat al unor echipamente precum și datorită uzurii morale ridicate ale anumitor utilaje. Un avantaj important reprezintă nivelul scăzut al ratelor pe care fiecare utilizator le plătește. Prima dată când s-a folosit acest tip de leasing a fost în anul 1965 de către firma General Electric. În prezent mea parte a parcurilor de mari computere este exploatat prin acest sistem. Consințământul reprezintă hotărârea exteriorizată de a încheia un contract și este determinată de voința juridică a părților contractante. Principiul aplicabil în materie este cel al libertății actelor juridice, limitată însă de ordinea publică și bunele moravuri. În vederea încheierii unui contract comercial, părțile contractante își pot exprima consințământul atât în scris cât și oral, iar dovada acestuia poate fi făcută prin orice mijloace de probă admis de legea civilă. Consițământul produce efecte juridice numai dacă a fost exprimat în mod liber, în cunoștință de cauză neffind viciat în conținutul său intelectual sau în exercitarea sa liberă. Consințământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violență sau surprins prin dol.
Aspecte relative la viciile de consințământ sunt cele din dreptul comun, însă necesită anumite precizări. Astfel în situația contractului de leasing, eroarea produce nulitate atât în cazul în care cade asupra obiectului contractului, cât și în cazul în care cade asupra persoanei cu care s-a contractat, în speță, finanțatorul când utilizatorul a avut inițiativa încheierii contractului, respectiv, utilizatorul, când inițiativa a aparținut finanțatorului, astfel că, din acest punct de vedere, contractul poate fi considerat încheiat intuitu persoane. Acest lucru înseamnă, desigur că părțile nu se pot subroga pe parcursul derulării unui contract de leasing, însă observăm că subrogarea nu are nimic în comun, cu existența viciului distructiv de voință al erorii. Utilizatorul sau finanțatorul poate face dovada că un element esențial la momentul încheierii contractului a fost considerația contractului de exemplu finanțatorul poate invoca faptul, că persoana cu care a încheiat în fapt contractul nu prezintă garanțiile financiare necesare, utilizatorul , la rândul său, poate invoca faptul că finanțatorul, cu care a încheiat contractul de leasing în eroare, nu îi poate pune la dispoziție bunurile dorite de el. De asemenea, în practică, pot fi întâlnite manopere dolosive, folosite atât de utilizator, cât și de finanțator, specific fiind însă faptul că utilizatorul poate uza mai ușor de dolul prin reticență, prin prezentarea unor acte care nu reflectă în mod corect situația sa financiară, lucru facilitat și de prevederile evazive ale legii.
De pildă, utilizatorul prezintă finanțatorului ultima balanță de verificare sau ultimul bilanț contabil, din care reiese o oarecare stabilitate și potență financiară, înscrisuri determinate pentru finanțator de a încheia contractul, însă nu prezintă și bilanțul precedent, din care rezultă pierderi sau penalități majore, datorate unor fraude comise de utilizator sau chiar rezilierii pentru neexecutare din culpa acestuia, a unui contract de leasing anterior. Dacă pentru finanțator, situația financiară pe care i-a prezentat-o utilizatorul, a fost determinată, la momentul încheierii contractului, atunci sunt întrunite și elemente constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții, prevăzute și pedepsite. Finanțatorul putând opta între formularea unei plângeri penale ori introducerea unei acțiuni în constatarea nulității pentru dol, la instanța civilă. În acest ultim caz însă, finanțatorul ca trebui să facă dovada dolului, întrucât dolul nu se presupune.
Dacă finațatorul cunoștea, înainte de încheierea contractului de leasing, atitudinea dolosivă a utilizatorului, el nu mai poate ataca contractul, întrucât, prin descoperirea la timp a dolului, el a înlăturat eroarea și a contractat în cunoștință de cauză. În literatura de drept al comerțului internațional, s-a arătat că în contractele de comerț internațional un loc important revine, leziunii contractuale, cunoscându-se și reglementări specifice privind eroarea substanțială și eroarea substanțială și eroarea de drept, precizându-se că acestea poate fi invocată, întrucât există mari dificultăți în cunoașterea normelor de drept dintr-un stat străin. În fine, violența, ca viciu de consimțământ, poate fi greu întâlnită în contractele comerciale. În acest sens, în practica judiciară s-a arătat că un comerciant diligent trebuie să ia măsuri corespunzătoare de precauție pentru a nu fi supus la constrângeri din partea partenerului său, începând cu alegerea acestuia să-l pună la adăpost de atitudinea violentă a acelui partener. Mai menționăm că în caxul existentței unui viciu de consințământ, contractul de leasing nu este nul de drept, ci dă loc unei acțiuni în nulitate. Fiind o formă de credit polivalentă, leasingul se aplică la utliziarea și achizitția echipamentului industrial, utilizarea și achiziția computerelor și a soft-ului, la locația și achiziția construcțiilor cu utlizare profesionață sau industrială, la locația fondului de comerț, la folosirea de comerț, la folosința și achiziția de automobile, precum și la investițiile cu predare la cheie. Operațiunile de leasing pot avea ca obiect bunuri imobile, precum și bunuri mobile de folosință îndelungată, aflate în circuitul civil, cu excepția înregistrărilor pe bandă audio și video, a pieselor de teatru, manuscriselor și a drepturilor de autor. În cazul contractului de leasing, obiectul îl formează, pe de-o parte, bunul dat în leasing, iar pe de altă parte, prețul ori valoarea leasingului adică valoarea totală a ratelor, plătită de utilizator.
Pentru a putea forma obiect al unui contract de leasing, bunul trebuie să fie în circuitul civil, să fie un bun corporal, îndeplinească condiția de a fi posibil și licit. Bunurile imobile pot forma obiect al unui contract de leasing, atât cele prin natura lor, cât și cele prin destinația lor. Contractele de leasing care au ca obiect bunuri imobile, pot îmbrăca, de lege lata, două forme, contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare și contractul de leasing în timpi partajați. Bunurile mobile pot, de asemenea, forma obiect al unui contract de leasing, fie că sunt considerate așa prin natura lor ori prin determinarea legii, fie prin anticipație. Se cere însă o condiție esențială și anume bunul trebuie să fie de folosință îndelungată. Produsele de folosință îndelungată trebuie să fie însoțite de certificatul de garanție și după caz declarația de conformitate, de cartea tehnică ori de instrucțiunile de folosire, instalare, exploatare, întreținere, eliberate de către producător. Bunul dat în leasing poate fi prezent, dar și viitor, în cazul în care acesta urmează a fi produs sau livrat de un furnizor. Rezultă, că întrucât prin contractul de leasing se transmite numai dreptul de folosință, nu este obligatoriu ca finanțatorul să fie proprietarul bunului dat în leasing, la data încheierii contractului. Conform legii, nu pot face obiect al unui contract de leasing, înregistrari audio și video, piesele de teatru, manuscrisele, precum și brevetele și drepturile de autor, reglementate.
Bunurile care fac obiectul unui contract de leasing încheiat între locatori/finanțatori, persoane juridice române, cu locatari/utilizatori, persoane fizice ori juridice străine, și care se exportă din România în temeiul acestor contracte se încadrează în regimul vamal de export temporar, în conformitate cu prevederile legale în materie. Termenul în cadrul căruia bunurile obiect al unui contract de leasing, urmează să fie restituite locatorului/finanțatorului sau să primească o nouă destinație vamală este cel convenit între părți prin contractul de leasing, dar nu poate fi mai mare de șapte ani de la data exportului din țară al bunului respectiv. Societățile de leasing care funcționează în România au obligația de raportare și dreptul de consultare a informațiilor de risc bancar la Banca Națională a României la Centrala Riscurilor Bancare. Societățile de leasing care funcționează în România trebuie să se conformeze obligațiilor de raportare, în termen de 6 luni de la data la care Banca Națională a României va emite norme cu privire la procedura de raportare." Prin contractul de leasing financiar sau operațional, obligația de a asigura bunul revine locatorului/finanțatorului, care are libertatea în privința alegerii asigurătorului, dacă părțile nu au convenit altfel. Costurile asigurării sunt în sarcina locatarului/utilizatorului, dacă prin contract părțile nu convin altfel." Drepturile locatorului/finanțatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic, în situația în care locatarul/utilizatorul se află în reorganizare judiciară și/sau faliment, în conformitate cu prevederile legale în materie. Dacă locatarul/utilizatorul se află în dizolvare și/sau lichidare, se aplică și lichidatorului numit potrivit Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Drepturile locatarului/utilizatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic și creditorilor în situația în care locatorul/finanțatorul se află în reorganizare judiciară și/sau faliment, în conformitate cu prevederile legale în materie.
Înregistrarea amortizării bunului ce face obiectul contractului se efectuează în cazul leasingului financiar de către locatar/utilizator, iar în cazul leasingului operațional de către locator/finanțator. Achizițiile de bunuri imobile și mobile, în cazul leasingului financiar, sunt tratate ca investiții, fiind supuse amortizării în conformitate cu actele normative în vigoare. Înregistrarea operațiunilor de leasing în evidențele contabile ale societăților care efectuează operațiuni de leasing, precum și ale societăților comerciale care utilizează bunuri în sistem de leasing se efectuează potrivit reglementărilor contabile în vigoare.
Astfel în funcție de durata închirierii vom distinge: Leasing pe termen scurt, adică altfel spus renting , leasing-ul pe termen mediu altfel spus equipment leasing și leasing-ul pe termen lung. În funcție de poziția furnizorului în contractul de leasing, leasingul ia numele de leasing direct și leasing indirect. În funcție de ponderea ratelor în prețul de vânzare a bunului avem, leasing financiar și leasing-ul operațional iar, după domiciliul părților contractante avem leasing intern și leasing extern (cross – border). După modul de calcul al costurilor pe baza cărora se calculează ratele de leasing avem leasing-ul net și leasing-ul brut sau full leasing.
Contractele de leasing financiar trebuie sa cuprinda obligatoriu urmatoarele elemente, partile in contractul de leasing: locatorul / finantatorul sirespectiv utilizatorul, valoarea totala a contractului de leasing, clauza privind obligatia asigurarii bunului, valoarea initiala a bunului, perioada de utilizare in sistem de leasing a bunului, valoarea ratelor de leasing si termenul de plata a acestora, descrierea exacta a bunului care face obiectul contractuluide leasing, clauza privind dreptul de optiune al utilizatorului cu privire lacumpararea bunului si la conditiile in care acesta poate fiexercitat, eventuale garanții, obligațiile și drepturile părților, răspunderi, precum cele de forță majoră, notificări, litigii, clauze finale.
Simpla operatiune de achizitionare a unui activ transfera toate riscurileimplicate de aceasta achizitie asupra cumparatorului. De exemplu, este vorba despre punerea în functiune a activului si functionarea acestuia pe operioada cât mai îndelungata, despre riscul de uzura morala si, în aceastasituatie, despre posibilitatile de înlocuire a activului respectiv, precum sidespre recuperarea valorii reziduale la sfârsitul duratei de viata a bunului. Prin particularitătile sale, un contract de leasing permite cumparatorului să divizeze sau să minimizeze aceste riscuri. Simpla operatiune de vânzare-cumparare crează destul de multă incertitudine privind responsabilitatea vânzatorului cu privire la calitatea bunului achiziționat. Încredere între cele doua părți contractante un element cheie, precum și despre imaginea (reputația vânzatorului) pe care, dacă acesta dorește să o păstreze, trebuie să asigure o calitate corespunzatoare produselor sale.
În cazul contractului de leasing, locatorul asigură nu numai activul, dar și serviciile aferente. În cazul în care locatarul nu este mulțumit de acestea, el are opțiunea de a înceta plătile către locator. În acest sens, leasing-ul este o modalitate de a asigura calitatea activelor cumparate. Riscul de uzură morală nu este limitat prin leasing, dar este de cele mai multe ori o modalitate de transfer al acestuia. O serie de contracte de leasing dau locatorului opțiunea de a renunța la contract plătind o penalizare. În acest fel riscul de uzură morală este cedat locatorului, ce necesită să găsească o modalitate de plasament a bunului uzat pentru a nu pierde o parte din valoarea acestuia. Această împarțire a riscului are un preț și, în consecintă, locatorul va cuprinde în plațile cuvenite și o prima de risc corespunzătoare. Având în vedere avantajele prezentate, locatarul dorește plăti mai mari, dar și avantaje suplimentare spre deosebire de alte tipuri de finanțare.
Legislație privind leasing-ul include următoarele legi, Ordonanța Guvernului nr.51 din 28 august 1997 privind operațiunile de leasing și socieǎãțiile de leasing, republicatã în Monitorul Oficial al Romǎniei, Partea I, nr. 9 din 12 ianuarie 2000. Ordin al Ministerului privatizãrii nr.61 din 16 martie 1998 pentru aplicare a normelor metodologice privind privatizarea societãțiilor comerciale și vânzarea deactive, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 15 aprilie 1998. Legea nr. 90 din 28 aprilie 1998 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.51/1997 privind operațiunile de leasing și societãțiile de leasing publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 30 aprilie 1998. Legea nr. 99 din 26 mai 1999 privind unele mǎsuri pentru accelerarea reformei economice, publicatǎ în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 236 din 27 mai 1999. Circularǎ a Bǎncii Naționale a României nr. 3 din 10 ianuarie 2000 privind înregistrarea în contabilitatea bǎncilor a operațiunilor de leasing, publicatǎ înMonitorul Oficial al României, Partea I, nr 23. din 24 ianuarie 2000. Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul Fiscal, publicatǎ în Monitorul Oficial nr. 926 din 23 decembrie 2003.
Prețul trebuie să fie stabilit în bani, să fie determinat sau determinabil și să fie real. În cazul contractului de leasing, prețul este stipulat în contract sub forma valorii totale a contractului de leasing, a valorii reziduale și a ratelor de leasing. Valoarea totală a contractului de leasing reprezintă valoarea totală a ratelor de leasing la care se adaugă valoarea reziduală. Iar valoarea reziduală reprezintă valoarea la care, la expirarea contractului de leasing, se face transerul dreputului de proprietate asupra bunului către utilizator. În cazul în care opțiunea utilizatorului în sensul cumpărării bunului nu se exercită, valoarea reziduală nu mai există, mai exact nu mai există obligația utilizatorului de a plăti acest element al prețului din contractul de leasing. Cu toate acestea, el este stipulat încă de la încheierea contractului, sub aspectul cuantumului său și al datei plății. Valoarea reziduală corespunde, de regulă, cu ultima rată de leasing, însă aceasta poate fi achitată și în avans ori eșalona, adăugându-se la cuantumul ratei de leasing. Elementul cel mai important la stabilirea prețului într-un contract de leasing poartă numele de rată de leasing. În ceea ce privește modul de calcul al ratelor de leasing, aceasta are la bază anumiți indicatori economici, dintre care cei mai importanți sunt prețul de producție și cheltuielile efectuate, de către finanțator cu privire la bun, iar pentru conținutul ratei, de leasing, vor fi avute în vederea criteriile stabilite de lege, în funcție de natura financiară sau operațională a contractului de leasing. Potrivit legii, rata de leasing reprezintă cota parte din valoarea de intrare a unului și a dobânzii de leasing în cazul leasingului financiar, iar în cazul leasingului operațional cota de amortizare stabilită în conformitate, cu actele normative în vigoare, și un beneficiu stabilit de către părțile contractante. Contractul de leasing nu este un contract solemn însă forma sa scrisă este cerută ad probationem și pentru opozabilitate față de terți, necesitatea unui înscris care să constate exitența contractului rezultând fără echivoc din mai multe prevederi ale legii. Cu privire la conținutul contractului de leasing, contractul de leasing, trebuie să mențină părțile într-un contract de leasing/locatorul și finanțatorul, descrierea exactă a bunului ce face obiect al contractului de leasing, valoarea totală a contractului de leasing, valoarea ratelor de leasing și termenul de plată a acestora, perioada de utilizare în sitem de leasing a bunului și cauza privind obligația asigurarii bunului. În cazul leasingului finaciar, contractul trebuie să cuprindă și valoarea inițială a bunului, precum și clauza cu privire la dreptul de opțiune, al utilizatorului privind cumpărarea bunului și condițiile în care aceasta poate fi exercitat.
Orice contract ia naștere prin acrodul de voință al părților asupra clauzelor contractuale, acord care se realizează prin ofertă și acceptare. Contractul de leasing propriu-zis este un contract bilateral, care se încheie între locator/finanțator și utilizator. Pentru efectuarea unei operațiuni de leasing, orice persoană fizică sau juridică va formula unei societăți de leasing o ofertă fermă, însoțită de lista de bunuri care vor constitui obiectul contractului, precum și de acte din care să rezulte situația sa finaciară. Utilizatorul are dreptul de a-și alege, cu acordul societății de leasing, furnizorul, precum și societatea care va asigura bunul.
Pentru a se încheia, un contract de leasing, inițiativa îi va aparține utilizatorului, dar în practică frecvent uzitată în activitatea comercială a societăților de leasing trimiterea ofertei de către finanțator către potențialul utilizator. Societatea de leasing are obligația de a prezenta, în materialele publicitare, cuantumul integral al ratei de leasing sau cuantumul net al acesteia, însă cu obligația menționării vizibile a componentelor, care se adaugă la rata de leasing. Utilizatorul își va exprima manifestarea de voință de a încheia un contract de leasing numai în formă scrisă și anume printr-o ofertă fermă. Oferta trebuie făcută cu intenția de a se obliga din punct de vedere juridic. În literatura juridică străina s-a arătat că scrisoarea de intenția de a se obliga din punct de vedere juridic. În literatura juridică străină s-a arătat că scrisoarea de intenție nu constituie o ofertă de a încheia contractul, datorită faptului că punctele esențiale sunt încă în suspans, iar acordul cu privire la anumite prestații ce urmează a fi efectuae nu s-a realizat încă. Oferta va trebui să îndeplinească pe lângă fermitate și alte două condiții precum oferta să fie precisă, în sensul de a nu conține referiri ambigue la elementelecontractului, susceptibile de interpretări echivoce și oferta trebuie să fie completă, adică să conțină toate elementele esențiale ale contractului propus și aici se va ține seama și de negocierile care au precedat oferta.
Utilizatorul va trebui să înainteze viitorului finanțator, acte din care să rezulte situația sa financiară, însă legea nu prevede ce acte vor fi prezentate finanțatorului. O altă parte a consințământului este acceptarea, care reprezintă manifestarea de voință a destinantarului ofertei de a încheia contractul de leasing. Dacă oferta s-a făcut sub forma comenzii ferme, acceptarea o reprezintă confirmarea comenzii, iar dacă inițiativa utilizatorului, a îmbrăcat forma unei cereri de ofertă, răspunsul afirmativ, al societății de leasing este oferta. Falimentul societății de leasing ca ofertant ori al utilizatorului în calitate de acceptat, duce la caducitatea ofertei, respectiv a acceptării, astfel că judecătorul sindic care duce procedura falimentară, nu are dreptul nici să mențină oferta nici să o accepte, cu excepția cazului în care cealaltă parte, cunoscând intervenția judecătorului sindic, consimte perfectarea contractului de leasing. Rezilierea este o sancțiune specifică ce apare în contractele sinalagmatice cu executare succesivă, în cazul neexecutării culpabile de către părți, a obligațiilor stipulate în contract. Reziliarea își produce efecte pentru viitor și are ca efect desfacerea contractului. De lege lata, contractul de leasing este reziliat în urmatoarele situații, cazul în care utilizatorul refuză să primească bunul la termenul stipulat în contratul de leasing.
Finanțatorul poate renunța la dreptul său de a cere reziliarea contractului, în cazul refuzului utilizatorului de a primi bunul, el poate solicita executarea contractului de către utilizator, obligându-l, totodată la restituirea cheltuielilor făcute cu depozitarea și întreținerea bunului, peste termenul prevăzut în contract. Sub aspect procedural, acțiunea în reziliere a contractului de leasing poate fi introdusă fie la instanța sediului finanțatorului sau utilizatorului, ori la domiciliul utilizatorului, dacă acesta este persoană fizică, fie la instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, chiar în parte, a obligației. În ce privește caracterele juridice ale contractului internațional de leasing, acestea sunt aceleași ca și cazul contractului de leasing intern și anume, contract sinalagmatic, cu titlu oneros comulativ, cu executare succesivă și negociat.
Capitolul III. Piața leasingului în Romania și în Europa
În plan mondial leasingul are un rol important în susținerea dezvoltării economice, fiind un mijloc de sprijin a exporturilor ori de finanțare a societăților cu proiecte de dezvoltare. Primele operațiuni de leasing au avut loc în Statele Unite ale Americii în cursul anului 1954, aceste operațiuni au dus la înființarea companiei „American Leasing Corporation”. În perioada ce a urmat, activitățile legate de leasing au înregistrat o dezvoltare rapidă, extinzându-se în majoritatea statelor dezvoltate ale lumii, acest fapt a constituit un element important în dezvoltarea economiei.
În Marea Britanie, cele mai multe dintre societatile de leasing care se numesc "leasing companies", sunt finanțate și suținute de anumite bănci importante din sistemul bancar britanic. Ele beneficiază de un regim fiscal extrem de favorabil. Valoarea bunului, spre exemplu, poate fi dedusă până la 100% din profitul impozabil. Acest aspect a făcut ca și Marea Britanie să se bucure de o dezvoltare deosebită a acestor societăți. Leasing-ul s-a extins rapid în întreaga Europa, astfel ca în 1972 să se înființeze Federația Europeană a societăților de leasing, care controlează circa 80% din industria financiară de leasing a continentului. Cea mai mare cota parte națională aparține Marii Britanii, de circa 9 miliarde de dolari. În Franța, firmele furnizoare de leasing nu se bucură de avantaje în privința regimului de impozitare, dar chiar și așa leasingul, din cauza flexibilitatii operatiunilor, continua să se dezvolte și în Franța. În Italia, leasingul (locazione financiaro) este prevăzut în mod expres prin Legea nr. 183 din 2 aprilie 1986, care la art. 17 alin. 2 definește leasingul prin “închirierea bunurilor mobile ori imobile, pe care finanțatorul le dobândește, ori le confecționează, în raport cu indicațiile date de utilizator, acesta din urmă asumându-și toate riscurile pe timpul valabilității contractului, având și dreptul de a deveni proprietarul bunului primit în locațiune, cu condiția de a plăti prețul stabilit la data încheierii”. Nu se specifică nimic despre natura plăților și a prețului.
În România, prima mențiune a leasingului într-un act normativ datează din anul 1993 în Hotărârea Guvernului nr. 72/1993 privind regimul vamal al bunurilor importate ce fac obiectul operațiunilor de leasing. Aceasta a fost urmată de Ordonanța Guvernului nr. 12/1995 privind unele măsuri referitoare la regimul vamal almașinilor,utilajelor și instalațiilor importate în cadrul tranzacțiilor de leasing. Astăzi, domeniul este reglementat prin Ordonanța nr.51/1997, republicată, Hotărârea Guvernului nr. 577/2002 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare aacestei Ordonanțe și, din punct de vedere contabil, prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 686 din 1999 pentru aprobarea Normelor privind înregistrarea în contabilitate aoperațiunilor de leasing și de Circulara BNR nr.3/2000. În România privit din punctul de vedere al societății de leasing, leasingul constituie o cumpărare a unui bun cu scopul închirierii, urmată de o închiriere în scopul vânzării. Deci leasingul este o operație de finanțare (creditare) pe baza unui contract prin care utilizatorul poate folosi un bun cu posibilitatea de a-1 cumpăra la finele locației, după ce a fost plătită chiria aferentă și ultima tranșă de plată (valoarea reziduală). Prin prisma finalității, operațiunea de leasing poate fi asemănată cu cea de vânzare-cumpărare cu plata în rate, în cazul în care bunul trece în proprietatea beneficiarului.
Deosebirea este aceea că prin operațiunea de vânzare un anumit bun este cedat contra unei sume de bani, în timp ce prin leasing se cedează dreptul de folosință a bunului respectiv. Din punctul de vedere al beneficiarului, leasingul reprezintă o formă de creditare în cadrul căreia sumele necesare achiziționării bunului se obțin din exploatarea acestuia, iar rambursarea lui se face eșalonat, sub forma ratelor de leasing, și, în final a valorii reziduale. În această situație, leasingul apare ca o vânzare în rate, în cadrul căreia dreptul de proprietate se transferă odată cu achitarea valorii reziduale, respectiv odată cu achitarea bunului. Diferența față de vânzarea în rate se observă la durata de rambursare a ratelor, care este de minim 75% din durata de funcționare normală a bunului, în anumite țări. Corespunzător autorului italian R. Rouzi „leasing-ul este o operațiune de finanțare pe termen mediu și lung ce are la bază un contract de locație de bunuri mobile și imobile”. Primii autori români care s-au încumetat să dea o definiție operațiunii de leasing sunt D. Voiculescu și M. Coraș: „ leasingul este o formă de închiriere a unor mașini, utilaje, mijloace de transport și a altor bunuri întreprinderilor care, în general, nu dispun de suficiente fonduri proprii ori împrumuturi, nici de credite bancare tradiționale, de către societățile financiare care le cumpără de la producători și le închiriază pe o perioadă anumită cu condiții de plată și utilizare clar stipulate într-un contract ce constituie suportul juridic al acțiunii.”
În România, înregistrarea în contabilitate a achizițiilor prin leasing se face diferit , în functie de tipul acestuia. Astfel, în cazul leasing-ului financiar, operațiunea va modifica valoarea contului mijloace fixe , pe de o parte, iar pe de alta parte va majora valoarea contului alte împrumuturi si datorii asimilate si a contului corespunzator de dobânzi la aceste împrumuturi.În schimb, în cazul leasing-ului operational, intrarea de imobilizari corporalese va înscrie numai în debitul contului de ordine si evidenta redevente,locatii de gestiune, chirii si alte datorii asimilate. Acest cont se va debita siîn cazul leasing-ului financiar cu valoarea imobilizarilor corporale, inclusiv dobânda. Contul mijloace fixe se va modifica numai daca locatarul alege achiziționarea bunului respectiv. Practic, se poate spune că numai leasing-ul operațional nu este asimilat îndatorării, deci poate fi mai accesibil firmelor cu restricții la îndatorare.
În anumite țări din Europa, legislația ce reglementează falimentul acordă anumite avantaje locatorului, cum ar fi prioritatea la recuperarea activelor cedate în leasing , mai repede și mai usor decât în situatia în care acesta ar fi fost creditor obișnuit. Din poziția privilegiată a locatorului , acesta poate să-și procure mijloace fixe necesare pentru desfasurarea activitașii sale , chiar și atunci când rating-ul companiei nu este acceptabil din punct de vedere al unui creditor obișnuit pentru acordarea unui împrumut în acest scop. În al doilea rând și în legatură cu cele prezentate mai sus, un creditor obișnuit se acoperă împotriva riscului de neplată a debitorului printr-o finanțare parțială a activelor necesare întreprinderii, în timp ce locatorul oferă de cele mai multe ori finanțare 100% din valoarea activului. În al treilea rând, în sistemul de leasing plată chiriei se face pe duratacontractului , ce poate coincide cu durata de viata economica a bunului închiriat. Astfel, plațile făcute sunt echilibrate de încasarile obținute din exploatarea bunului. Majorarea contractelor de creditare pentru achiziții de active au însa o scadență cu mult mai mică decât durata economica de viata a activelor respective. În acest caz, firma este obligata sa mobilizeze resurse din întreaga sa activitate pentru rambursarea împrumutului.
În România, prima companie de leasing a fost înființată în 1994 și anume SC Mister D Leasing SRL. Într-un contract de leasing financiar, utilizatorul este tratat, din rațiuni de impozitare, drept proprietarul obiectului închiriat. Astfel, utilizatorul înregistrează bunul în cpmtabilitate, și apoi îl depreciază în scopul impozitării și contabilității, în conformitate cu metodele de stabilire a duratei de viață și a deprecierii bunului respectiv. Cheltuielile legate de amortizarea bunurilor finanțate sunt deductibile fiscal pentru utilizator la calcularea impozitului pe profit. Pe lângă aceasta, utilizatorul înregistrează de asemenea cheltuieli legate de dobândă, pentru care compania de leasing emite o factură, și care sunt deductibile pentru utilizator, din rațiuni privind impozitul pe profit. În cazul contractului de leasing operațional, utilizatorul este acela care își crează ratele de leasing, care sunt deductibile în scopul impozitării. La finalul contractului, dacă utilizatorul optează pentru cumpărarea bunului închiriat, acesta poate înregistra bunul în contabilitate, și îl poate deprecia bunul în scopul contabilității și impozitării de-a lungul duratei de viață rămase a bunului respectiv. Calculul ratei de leasing are la bază următoarele elemente: prețul de achiziție al bunului, valoarea reziduală, durata leasingului și cuantumul amortizării, asigurarea, cheltuielile prilejuite de achiziție, transport, întreținere și reparații, rata de actualizare, dobânda,TVA, comisionul de gestiune și profitul finanțatorului. Partea din rată, care reprezintă beneficiul firmei de leasing, este impozitată atât la client, cât și la firma de leasing ca impozit pe profit, nefiind deductibilă aspect negativ pentru acest sector al economiei. Aceeași sumă de bani este considerată ca fiind un venit al utilizatorului, cât și al locatorului. Aceast mod de a privi leasingul financiar, îi obligă pe potențialii clienți să se reorienteze și spre altă modalitate de finanțare. Dacă utilizatorul este pus în situația de a deduce doar dobânda și amortizarea, atunci uneori este mai avantajos pentru client dacă cumpără în rate și nu mai plătește restul elementelor, care compun ratele de leasing. Fiecare caz trebuie studiat în parte. În recunoașterea elementelor de active, datorii, venituri și cheltuieli ale locatarului generate de operațiunea, de leasing financiar, ne vom prevala de aceleași definiții și criterii de recunoaștere a activelor, datoriilor, capitalurilor proprii utilizate de IAS prezentate și pentru locator. Principiul prevalenței realității economice asupra formei juridice devine criteriul esențial de recunoaștere a activelor în această situație, deoarece aici activul este o resursă controlată fără să existe și un drept de proprietate. Locatarul va beneficia de rezultatele exploatării bunului pe care le poate estima în mod rezonabil,
În 2010, piața leasingului a scăzut cu 14%, la 1,12 miliarde de euro față de 2009, din care finanțările pe segmentul auto au atins 917 milioane de euro în 2011, de la 712 milioane de euro în urmă cu un an, reiese din datele Asociației Societăților Financiare. Potrivit estimărilor președintelui ALB, piața leasingului își va menține trendul de creștere în 2012, avansul urmând să fie de 10-15%. Clienții corporativi au atras cea mai mare parte din totalul finanțărilor (96%), urmați de componenta de retail (3%) și de sectorul public (1%). Din punctul de vedere a perioadei finanțate, în anul 2011 perioada cel mai des întâlnită a fost de 4-5 ani (24%), urmată de 3-4 ani (22%), 2-3 ani (21%), peste 5 ani (19%), 1-2 ani (9%) și de 1 an (5%). Piața de leasing din România este formatǎ din câteva mii de agenți economici careîndeplinesc cele douǎ condiții impuse de lege pentru a fi operatori pe aceastǎ piațǎ șianume: includerea “activitǎții de leasing” în obiectul de activitate și un capital social de ROL 500 mil.Dintre acestea, aproximativ 200 de societǎți sunt active, iar din acestea 38 suntmembre ASLR, deținând însǎ o cota de piațǎ de cca. 54%. Piața de leasing din România este structuratǎ astfel, firmele de leasing afiliate unor bǎnci reprezintă 10% din totalul firmelor, firmele de leasing afiliate unor producǎtori sau furnizori de produse 15 %, firme de leasing independente 75 %. Ca durată a contractelor pentru bunurile mobile, cea mai mare parte sunt încheiate pe durata între 3-5 ani si numai circa 15% din valoarea finanțatǎ a bunurilor sunt contracte între 1-2 ani. Contractele de leasing imobiliar sunt încheiate în marea majoritate pe duratade 5-8 ani. În condițiile în care mediul concurențial din țara noastră devine tot mai aspru, viteza de reacție a companiilor la schimburile din mediul extern este vital.
Leasing-ul, prin operativitatea, sa satisface în intervale de timp foarte scurte nevoia de fonduri pentru investiții a agenților economici. De asemenea, prin leasing, agenții economici evită procedurile complicate ale contractării de credite bancare, proceduri care presupun imobilizarea unor elemente din patrimoniul societății sau cel privat pentru constituirea de garanții. Din punctul de vedere al locatorului, este esențial faptul că contractul deleasing îi protejează dreptul de proprietate și deci poate acționa direct asuprabunului în cazul în care utilizatorul nu se achită de obligațiile contractuale. De asemenea, obiectul finanțării fiind legat direct de contract și fiind personalizat, există posibilitatea urmăririi afacerii în intimitatea ei și este mult mai ușor de luat o decizie în caz de insolvabilitate temporară a utilizatorului.
Leaseurope, reprezintă o asociație la nivel european care reprezintă industria leasingului în Europa și întrunește 43 de asociații din Europa din 34 de țări. Raportul pe 2011 arată că industria a crescut la nivel european cu 7,3% în 2011, nominal a crescut la 222 miliarde în comparație cu 208 valoara din 2010. Afacerile cu leasingul echipamentelor și vehiculelor a crescut în 2011 cu 8,4% respectiv cu 11,7 %. Piața imobiliară a leasingului a scăzut cu 13%, în mare măsură datorită contracției piețelor din Italia și Franța, cele mai mari din Europa pe acest segment. Cu toate că piața la nivel european a avut în 2011 o performanță bună, raportul arată că creșterea nu a fost uniformă la toate activele și în toate regiunile din Europa. Germania, Franța și Austria au manifestat creșteri la toate clasele de active cu excepția pieței imobiliare. În tabelul numărul unu se poate observa toate asociațiile care au făcut parte din Leaseurope în anul 2010, cât și valoarea contractelor de leasing încheiate în anul 2009 și 2010, se pot observa că cele mai mari piețe la nivel european sunt în Marea Britanie, Germania, Italia, Franța și Suedia.
De asemena în figura 1 se poate observa cum a crescut piața leasingului în 2010 față de 2009 în particular îm zona euro cu excepția Olandei și Sloveniei, cele mai mari creșteri s-au înregistrat, în Spania și Estonia dar și în Polonia și Suedia țări care nu fac parte din zona euro. Scăderi mai mici s-au înregistrat în Olanda și Marea Britanie, față de scăderi importante în Ungaria, România, Bulgaria, Grecia. În România s-a înregistrat o scădere de 20% față de anul precedent. Dacă caracterizăm piața în funcție de tipul activului care face obiectul contractului de leasing, o pondere importantă se poate observa în figura 2, o au autoturismele private acestea constituind aproximativ 40% din total, urmate de echipamente cu 30% , autoturisme comerciale 16% și construcții cu 13%. În figura 3 am evidențiat ratele de creștere anuale pe tipuri de active, analiza s-a făcut pe o perioadă de 15 ani, în urma analizei, se poate observa că piața leasingului a avut de suferit în urma turbulențelor economice pornite din SUA, iar în 2009 piața imobiliară a suferit în SUA scăderi importante, acest lucru se poate observa și pe piața leasingului din Europa.
În Spania leasingul a fost reglementat în anul 1977 prin Decretul Lege nr.15/25.02.1977. Legea presupune existența unei operațiuni care se desfășoră în două faze: locația propriu zisă a bunurilor, cu o durată minimă de doi ani pentru bunurile mobile și zece ani pentru bunurile imobile, urmată de momentul exercitării dreptului de opțiune între a reînchiria bunul a-l cumpăra, sau a rezilia contractul existent. Legea din 1988 prevede că ratele de leasing vărsate de locatar sunt compuse din două părți din care una reprezintă cheltuilelile financiare adică renumerația societății de leasing, reprezintă efectiv rambursarea valorii bunului dat în leasing. Acest element rambursarea valorii bunului dat în leasing, trebuie să fie fix sau eventual progresiv, dar niciodată regresiv, în scopul de a evita toate amortismentele deghizate de către locatar. Contractele de leasing operațional, sunt asimilate în dreptul spaniol cu acela al închirierilor pe termen scurt. Indiferent de natura financiară sau operațională a contractului încheiat, riscul se transmite întodeauna la utilizator, însă dreptul de proprietate asupra bunului rămâne în patrimoniul societății de leasing.
Leasingul în Olanda este asimilt a fi un contract de locațiune-vânzare sau un contract de locațiune. Locațiune-vânzarea este o formă particulară a vânzării la termen, astfel potrivit legislației olandeze, vânzarea la termen este acel contract de vânzare în care vânzătorul acordă un credit cumpărătorului, care este îndreptățit să achite contravaloarea unui bun în mai multe etape, potrivit articolului 1576 din codul civil olandez, legea din 1961. Proprietatea economică a bunului ce constituie obiect al unui contract de leasing, este decisivă, astfel că în cazul leasingului financiar, utilizatorul calculează amortizarea, iar pentru leasingul operațional acest lucru este făcut de locator.
Leasingul în Italia leasingul financiar este leasingul activelor circulante sau imobilizate, pentru o perioadă determinată de timp, la sfârșitul căreia utilizatorul are o opțiune de cumpărare la un preț prestabilit. Iar leasingul operațional în Italia, este reprezentat de leasingul activelor circulante, pentru o perioadă scurtă de timp, la sfârșitul căreia utilizatorul nu are o opțiune de cumpărare. Piața italiană este dominată pe de-o parte de companii de leasing nespecializate aparținând băncilor, iar pe de altă parte, de companii integrate de leasing, care operează cu precădere în industria de automobile și de calculatoare.
Leasingul în Elveția a început să se dezvolte la începutul deceniului șase din secolul trecut, cu precădere în domeniul comerțului cu automobile, contractul fiind semnat pe baza instațelor cantonale sau comerciale, jurisprudența elvețiană recunoscând că este transferată proprietatea economică, la locatar iar pe de altă parte proprietatea juridică rămâne la finațator. Leasingul financiar este privit ca o cesiune a dreptului de folosință, asupra bunurilor mobile rentabile economic, iar leasingul operațional ca o pură locație realizabilă după un anumit timp. La sfârșitul contractului de leasing locatarul are patru opțiuni, el poate să restituie bunul, să îl achiziționeze în care finanțatorul îi face o ofertă de vânzare a bunului, el poate să prelungească contractul de leasing, cu o redevență mai mică decât cea inițială, sau să semneze un alt contract, pentru un alt bun, iar bunul economic din vechiul contract, va fi returnat locatarului. Perioada în care se desfășoară contractul de leasing finaciar este irevocabilă, iar utilizatorul își asumă totalitatea riscurilor.
Leasingul în Marea Britanie, este reglementat mai mult în legislația contabilă și anume leasingul financiar, este acel contract în care riscurile și beneficiile aferente proprietății bunului se transmit către utilizator, toate celelalte contracte fiind considerate contracte de leasing operațional, în Marea Britanie, opțiunea utilizatorului care include dreptul său de a cumpăra bunul la finalul contractului nu este esențială, astfel că atât la leasingul financiar cât și la leasingul operațional, acest drept poate fi exercitat numai în anumite condiții specificate în clauzele contractuale, clauze convenite între părți la încheierea contractului de leasing. Pentru a fi considerat leasing financiar, trebuie ca la finalul contractului valoarea totală a plăților să fie egală sau să depășească 90% din valoarea reală a bunului, în acest caz se prezumă că riscurile și beneficiile se transferă la utilizator.
Leasingul în Rusia a fost legiferat potrivit Legii Federale din 11.09.1998 privind leasingul, astfel contractul de leasing este acea formă de investiții prin care proprietarul unui bun îl transferă în schimbul unui onorariu pentru o anumită perioadă în condițiile prevăzute în contract. Legea rusă prevede încheierea a trei tipuri de contracte de leasing, în primul rând este vorba de contractul de tip leasing financiar, unde contractul care se încheie pnetu o perioadă egală sau mai mare decât durata de depreciere a bunului, operațiunea de cesiune-locațiune, care este un tip de leasing financiar în idea că vânzătorul bunului obiect al contractului de leasing acționează simultan și ca utilizator.
CAPITOLUL IV – Studiu de caz la societatea SC Achim LEASING SRL
Prezentarea companiei SC ACHIM LEASING SRL
Denumirea societății, sediul, forma juridică
SC ACHIM LEASING SRL, cu sediul în Oradea, Aleea Călinului nr.11, cod fiscal 1425283 funcționează ca dealer în comerțul cu autovehicule din marca Mercedes, Toyota, Renault, Nissan, și Dacia. Din luna martie 2007 SC ACHIM LEASING SRL este și reparator agreat al rețelei Toyota.
Obiectul de activitate
În prezent semnificativă este activitatea de vânzare auto atât în comision -12.34%, cât și direct 11.31%, dar a devenit preponderentă activitatea de comercializare piese si accesorii auto, în special prin service 32.88% împreună cu manopera aferentă 14.13%, precum și închirieri de spații comerciale, 1% și închirieri de autoturisme 1% și etc.
Codul CAEN al societății este 4511 adică Comerț cu autoturisme și autovehicule ușoare.
De la înființare până în prezent cifra de afaceri a firmei SC ACHIM LEASING SRL a crescut în general de la un an la altul astfel :
– cifra de afaceri :
Societatea s-a preocupat de achiziționarea de utilaje, mașini, lucrări de proiectare și construire de clădiri, amenajare birouri și încăperi destinate asigurării vânzării și service-ului auto.
În anul 2006 s-a finalizat investiția la Showroom-ul Toyota de pe Aleea Călinului nr.11.
În 2007 SC ACHIM LEASING SRL a achiziționat terenuri în vederea extinderii rețelei service auto în Beiuș și Marchita. În 2008 a demarat lucrările la amenajarea unui atelier de
tinichigerie și spălătorie.
Cu o tradiție de peste 30 de ani pe piața auto bihoreana, SC ACHIM LEASING SRL, a crescut și s-a dezvoltat în ritmul impus de creșterea pieței auto din România.
La începutul anilor 1980 societatea asigura vânzarea și service-ul pentru marca autohtonă Dacia. Atunci se numea Octalex, însă odată cu evoluția societății și a pieței auto s-a luat decizia schimbării denumirii companiei, schimbare care s-a dovedit benefică și care a dus la o mai buna vizualizare și recunoaștere a mărcii care a consacrat-o pe piața auto locală. .
În momentul de față, ACHIM Leasing deține o linie ITP autorizată, precum și o linie de service autorizat de Toyota, Renault și Nissan la standardele impuse de uzină, tinichigerie și vopsitorie dar și un parc auto propriu pentru activitatea de închiriere a mașinilor.
4.3. Organizarea și conducerea contabilității la SC ACHIM LEASING SRL
Societatea ține contabilitatea conform Art. 3 (1), în care ne este specificat următoarele: Contabilitatea se ține în limba română și moneda națională. Contabilitatea operațiunilor efectuate în valută se ține atât în moneda națională, cât și în valută.
În cartea „Contabilitate financiară” autorii ne specifică următoarele: sub aspect metodologic, înregistrarea în contabilitate a operațiunilor economice și financiare se face cronologic, prin respectarea succesiunii documentelor justificative individuale sau centralizatoare, în funcție de data de întocmire sau intrare în entitate și sistematic în registrele deschise pe conturi sintetice și analitice.
Documentele justificative sunt înregistrate în contabilitate în urma centralizării acestora, a ordonării și a verificării care este de trei feluri:
Verificarea formei, constă în urmărirea complectării corecte a tuturor datelor obligatorii din formular, dacă aceste date corespund cu cele din anexe, dacă s-au complectat exemplarele prevăzute și dacă există semnăturile necesare.
Verificarea de fond, prin care se urmărește realitatea,legalitatea, necesitatea și oportunitatea operațiilor economice pentru care s-au întocmit
Verificarea aritmetică, prin acesta se urmărește dacă calculele aritmetice sunt corect efectuate.
În Legea contabilități nr. 82 din 24/12/1991, republicat din 18/06/2008, ne specifica faptul că persoanele juridice obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară
SC ACHIM LEASING SRL este dealer auto la mărcile : Toyota, Dacia, Renault, Nissan și reparator agreat pentru aceste mărci. În aceste condiții majoritatea pieselor pe care le cumpărăm vin de la Automobile Dacia SA. Piesele sunt recepționate separat la cele două gestiuni de piese: o gestiune Dacia și o gestiune Renault.
La sosirea mașinilor în service se deschide un Ordin de reparații. Pe baza Bonului de consum către atelier se eliberează piesele din magazie și se încarcă pe Ordinul de reparații. Tot aici se calculează și manopera. Când mașina e reparată se închide Ordinul de reparații și de la casierie se facturează reparația.
Pentru vânzarea în comision (clientul ia mașina de la Automobile Dacia sau de la Renault România iar societatea facturează numai comisionul) , acest comision întocmit în factura de comision se înregistrează în contul 708.
Structura de producție și managerială
Cel mai important capital al companiei îl constituie angajații societății, care nu sunt deloc puțini: 165 de oameni sunt implicați în procesul de vânzare, servicii post-vânzare, service, vopsitorie, tinichigerie.
Întreg personalul care intră în contact direct cu clienții este supus periodic la instructaje și calificări la Academia Automobilului din București pe diferite teme în funcție de natura postului pe care îl ocupă în companie.
Prin aceste calificări periodice se asigură înnoirea bagajului de cunoștințe în conformitate cu produsele și serviciile pe care grupul Renault le oferă în România și implicit pe produsele si serviciile pe care ACHIM Leasing le oferă clienților locali.
Capacitatea service-ului este și ea pe măsura renumelui. Lună de lună peste 1000 de autovehicule intră în service, iar cei peste 100 de angajați calificați în procesul service asigură buna desfășurare a procesului de reparație.
Personalul TESA este și el pe măsura anvergurii activității companiei.
20 de angajați cu studii superioare asigură bună și în deplină legalitate a activității companiei ACHIM Leasing .
SC ACHIM LEASING SRL este certificat cu certificatele de calitate ISO 9001, ISO 14001, SRAC – OHSAS 18001 privind întreținerea și reparația auto, transport și vânzări auto încă din 2006, certificate care garantează calitatea lucrărilor efectuate în service-ul autorizat ACHIM LEASING .
ORGANIGRAMA
4.5 Misiunea Firmei
1. Obiectivele generale ale Companiei
Satisfacția clientului, protecția mediului înconjurător, securitatea și sănătatea în muncă reprezintă elemente cheie care definesc strategia de dezvoltare ale firmei și reprezintă valorile definitorii ale SC ACHIM LEASING SRL.
Managementul Companiei este înțelege faptul că funcționarea corectă a sistemului asigură îmbunătățirea continuă a performanțelor Societății prin impactul pozitiv pe care îl poate avea ca urmare a gestionării corespunzătoare a riscurilor, reducerii costurilor, creșterii credibilității Companiei și a satisfacției clienților.
Pentru realizarea acestui deziderat ne propunem următoarele obiective generale:
Menținerea și îmbunătățirea conținuă a nivelului satisfacției clienților și partenerilor noștri față de produsele realizate, de serviciile prestate și de modul de colaborare;
Asigurarea de resurse corespunzătoare pentru procese optime deoarece fidelitatea clientului impune produse și servicii ireproșabile;
Asigurarea nevoilor de instruire și constientizare a întregului personal privind cerințele clienților, probleme de mediu și obligațiile, protecția și sănătatea angajaților;
Aplicarea principiilor dezvoltării durabile respectiv ale dezvoltării care rezolvă necesitățile prezentului fără a compromite posibilitățile generațiilor viitoare de a-și realiza propriile necesități prin reducerea consumului de materii prime, materiale și energie și prin utilizarea materialelor cu impact minim asupra mediului, a celor recuperabile;
Întărirea imaginii de marcă a Companiei și reducerea impactului produs, asupra mediului înconjurător de activitățile desfășurate de organizație sau de alte organizații ce activează pe amplasamentul societății prin îndeplinirea cerințelor privitoare la protecția mediului, ale legislației în vigoare și standardelor naționale și internaționale;
Evaluare și controlul riscurilor de accidentări și îmbolnăviri profesionale și informarea personalului cu privire la riscurile la care este expus în cadrul activităților desfășurate.
Managementul integrat aparține strategiei de bază a organizației noastre. Directorul General a hotărât asigurarea resurselor necesare pentru analizarea, menținerea și îmbunătățirea continuă a sistemului de management. Întregul personal al unității este obligat să sprijine acțiunea factorilor desemnați cu menținerea și îmbunătățirea continua a sistemului, să respecte întocmai prevederile acestuia și să contribuie activ la îmbunătățirea sa permanentă.
4.6 Analiza Swot
Ca orice Companie de succes, managementul de varf analizeaza saptamanal, rezultatele departamentelor implicate in procesul de vanzare si post vanzare prin rapoartele emise de catre sefii de departamente.
Pentru ca acestea sa fie concludente si sa duca la sporirea eficacitatii Societatii, analizele includ raportări de tip SWOT, raportări rezultate din acțiunile departamentelor implicate în procesele Societatii.
In urma raportarilor in anul 2009 s-au reliefat urmatoarele puncte forte, puncte slabe, oportunități si amenintari la nivelul Societătii:
Puncte tari
Autovehicule oferite la un preț corect calitate/fiabilitate
Calitate servicii vânzare ireproșabile
Dptare cu echipamente de ultimă generație
Personal cu o mare experiență
Organizare conform metodelor Dacia și Toyota
Stoc piese de schimb
Acoperire teritorială
Puncte slabe
Concurență acerbă pe piața vehiculelor turisme
Motorizări standard
Prețuri mari față de concurența neloială
Promovarea slabă a atelierului
Recuperare ineficientă a creanțelor de la asiguratori
Oportunități
Contracararea tuturor clienților din bazele de date existante
Exploatarea bazelor de date în vvederea notificărilor clienților despre date scadente precum înnoirea ITP-ului la 2 ani, revizie la 1 an, etc
Amenințări
Lipsa creditării
Introducerea taxei auto
Inflența crizei asupra intrărilor
Restructurări de personal
Riscul apariției blocajului financiar la firmele de asigurări
Autorizarea altor unități ca service Dacia de către R.A.R
4.6 Relațiile cu mediul extern
Relațiile SC ACHIM Leasing SRL cu furnizorii
Principalii furnizori ai companiei sunt :-Automobile Dacia pentru mașini din marca Dacia și pentru piesele de schimb pentru toate cele trei mărci pentru care firma este autorizată, Renault Nissan România pentru mașinile din marca Renault și Nissan și Texaco Lubricants SRL și Lubexpert Romania SRL pentru uleiurile de motor.
Relațiile SC ACHIM Leasing SRL cu clienții
Principalii clienți ai companiei sunt : Toyota, Automobile Dacia și Renault Nissan România pentru comisioanele aferent autoturismelor vândute în comision de ACHIM Leasing SRL, firmele de asigurări pentru reparațiile în atelierul de tinichigerie-vopsitorie și alte persoane fizice și juridice pentru reparațiile mecanice efectuate atât în perioada de garanție cât și în postgaranție.
Principalii concurenți ai SC ACHIM Leasing SRL
Poziția de dealer auto și reparator agreat al mărcilor Dacia, Renault și Nissan îi conferă SC ACHIM Leasing SRL statutul de leader în Oradea și chiar în județ pe piața acestor mărci. Totuși în perioada de postgaranție există posibilitatea ca unii clienți să se îndrepte spre alte ateliere service din oraș.
Ordonanța de Urgentă nr. 24/2012 aduce anumite modificări privind deductibilitatea TVA aduse asupra Codului Fiscal (art 145^1), aplicabile începand cu 1 iulie 2012.
Acestea se refera la limitarea la 50% a dreptului de deducere a TVA aferentă avansului, ratelor precum și a valorii reziduale în cazul contractelor de leasing al caror obiect il reprezintă vehiculele rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activitatii economice, cu o masă totală maximă autorizată care nu depașeste 3.500 kg și care nu au mai mult de nouă scaune de pasageri, incluzând și scaunul șoferului, aflate in proprietatea sau în folosința persoanei impozabile.
Limitarea dreptului de deducere a TVA nu se aplică urmatoarelor categorii de vehicule:
Vehicule utilizate exclusiv pentru servicii de urgenta, servicii de paza si protectie si servicii decurierat;
Vehicule utilizate de agentii de vanzari si de achizitii;
Vehicule utilizate pentru transportul de persoane cu plata, inclusiv pentru servicii de taximetrie;
Vehicule utilizate pentru prestarea de servicii cu plata, inclusiv pentru instruire de catre scolilede soferi;
·Vehicule utilizate pentru închiriere sau a căror folosință este transmisă în cadrul unui contract de leasing financiar ori operațional;
·Vehicule utilizate ca mărfuri în scop comercial.
Prevederile enumerate anterior se aplică inclusiv în situația în care au fost emise facturi și/sau au fost plătite avansuri, pentru contravaloarea parțială a bunurilor și/sau serviciilor, înainte de data de 1 iulie 2012, dacă livrarea sau prestarea intervine după această dată.
Concluzii
O companie are mai multe posibilități în a obține capitalul de care are nevoie pentru a crea bunurile și serviciile necesare societății, astfel societatea are capacitatea de a emite acțiuni sau obligațiuni, societatea poate contracta un înprumut bancar, o altă alternativă este reprezentată de leasing, o modalitate relativ nouă în România în comparație cu alte state din Vestul Europei, avantajele sunt multiple prin leasing, locatarul își asigură achizitionarea unui bun cu tehnologie avansată, printr-un mod avantajos de plată, avantaje fiscale precum dobanda de leasing, cheltuielile de administrare și de asigurare a contractului de leasing se înregistrează pe costuri, diminuand astfel venitul anual impozabil. Permite dimensionarea potrivita și eficienta a investitiilor, iar costul este fix și cunoscut de la începutul contractului, pe baza graficului de rambursare, permite o buna gestionare a lichiditatilor societății, cu efecte pozitive asupra anumitor indicatori economico-financiari ai societății, pentru că costul este fix, putem vorbi și de o protecție împotriva efectelor inflaționiste în cazul contractelor pe termen lung.
De asemenea este posbil ca societatea să economisească din punct de vedere fiscal astfel TVA-ul se platește progresiv pe parcursul perioadei de leasing iar taxele vamale se calculează doar pentru o anumită valoarea reziduala prevăzută în contract. Valoarea se plătește la finalul perioadei de leasing.
Bunul achiziționat prin leasing financiar este amortizat de către locatar, acesta are obțiunea de a alege regimul de amortizare fie ea liniară, accelerată sau degresivă în limita legislației în vigoare. Bunul achiziționat poate produce o anumită valoare pentru societate, iar această valoare poate reprezenta sursa de unde se pot plăti ratele de leasing. La nivel european Leaseurope reprezintă o asociație care reprezintă industria leasingului în Europa și întrunește 43 de asociații din Europa din 34 de țări. Piața leasingului la nivel european a avut în 2011 o performanță bună, raportul arată că creșterea nu a fost uniformă la toate activele și în toate regiunile din Europa. În România piața a scăzut cu aproximativ 20% în 2010.
Cele mai mari piețe la nivel european sunt în Marea Britanie, Germania, Italia, Franța și Suedia. Fiecare stat din europa are propria legislație când vine vorba de leasing, iar anumite caracteristici găsite într-un anumit stat nu se regăsec în altul. În România, prima mențiune a leasingului într-un act normativ datează din anul 1993 în Hotărârea Guvernului nr. 72/1993.
Ce mai utilizată clasificare împarte leasingul în două tipuri de operațiuni și anume, leasing financiar și leasing operațional, criteriile care stau la baza acestei clasificări diferă de la țară la țară. Astfel în unele țări caracteristic leasingului financiar sunt obligațiile părților contractate ce devin irevocabile după semnarea contractului de leasing, riscurile sunt în mare parte suportate de locatar, durata contractului de leasing coincide cu durata normală de utilizare a bunului, iar la final locatarul are opțiunea de a prelungi contractul, de a achiziționa bunul sau de a returna bunul la locator. În cazul leasingului operațional durata contractului este mult mai mică decât durata de viață economică a bunului închiriat. Din prețul de vânzare al bunului se recuperează prin chirii, în perioada de bază numai o parte din valoarea acestuia și nu integral ca în cazul leasingului financiar. Leasingul a început să constituie și în România o alternativă destinată mai ales întreprinderilor mici și mijlocii. Leasing-ul, prin operativitatea, sa satisface în intervale de timp foarte scurte nevoia de fonduri pentru investiții a agenților economici. De asemenea, prin leasing, agenții economici evită procedurile complicate ale contractării de credite bancare, proceduri care presupun imobilizarea unor elemente din patrimoniul societății sau cel privat pentru constituirea de garanții.
BIBLIOGRAFIE
Monica Violeta Achim, Leasing – o afacere de succes!, Editura Economică, București, 2005
Dorin Clocotici, Gh. Gheorghiu, Operațiunile de leasing, Editura Lumina Lex, 1998
Cerasella Nae și Doru Pleșea, „Noua contabilitate a întreprinderilor mici și mijlocii și a microîntreprinderilor, Ediția a –II-a revizuită, Editura Ecran Magazin, Brașov, 2004.
Prof.univ.dr.Dumitru Patriche; Prof.univ.dr.Ion Stănescu; Prof.univ.dr.Mihai Grigorescu; Curs, Bazele comerțului – http://www.biblioteca-digitala.ase.ro
Lepadatu M., Transportul rutier de marfuri periculoase ADR, Editura Institutul deFormare Profesionala în Transporturi Rutiere – I.F.P.T.R., Miercurea Ciuc, 2000
Pântea Petru Iacob; Bodea Gheorghe „Contabilitate financiară”, Editura Intelcredo, Deva, 2011
Iacob Petru Pântea și Gheorghe Bodea, „Contabilitatea financiară românească conformă cu directivele europene”, Editura Inteleredo, Deva, 2006.
Gabriel Tița-Nicolescu, Regimul juridic al operațiunilor de leasing, Editura ALL Beck, București, 2003, pag 31
Rouzi R., Il leasing, Ed. Giuffre, Milano, 1981, pag.26
Voiculescu D., Coraș M., Leasing – teorie și practică, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1985
Stoian I., Dragne E., Stoian M., Comerț internațional, Editura Caraiman, Bucuresti, 2000
Lege nr. 82 (r4) din 24/12/1991, Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 454 din 18/06/2008
Leaseurope, Annual Survey 2010
Legea 287/2006.
OMFP 3.055/2009 „Noile reglementări contabile conforme cu directivele europene”, Best Publishing România, București.
Lege nr. 82 (r4) din 24/12/1991, Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 454 din 18/06/2008
http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/piata-de-leasing-din-romania-a-crescut-anul-trecut-cu-20-la-1-35-miliarde-euro-9476783 , vizualizat la 05.03.2012.
http://www.leaseurope.org/uploads/pr120302-Preliminary%20Survey%20of%20the%20European%20leasing%20market%20for%202011.pdf vizualizat la 23.05.2012.
Ordonanta de Urgenta nr. 24/2012
Circulara BNR nr.3/2000
ANEXE
Tabel nr.1 Piața Leaseurope pentru 2010
Figura 1
Figura 2
.
Figura 3 și 4
Figura 5
Tabelul nr. 2 Cotele de piață la nivel european, pentru 2009
BIBLIOGRAFIE
Monica Violeta Achim, Leasing – o afacere de succes!, Editura Economică, București, 2005
Dorin Clocotici, Gh. Gheorghiu, Operațiunile de leasing, Editura Lumina Lex, 1998
Cerasella Nae și Doru Pleșea, „Noua contabilitate a întreprinderilor mici și mijlocii și a microîntreprinderilor, Ediția a –II-a revizuită, Editura Ecran Magazin, Brașov, 2004.
Prof.univ.dr.Dumitru Patriche; Prof.univ.dr.Ion Stănescu; Prof.univ.dr.Mihai Grigorescu; Curs, Bazele comerțului – http://www.biblioteca-digitala.ase.ro
Lepadatu M., Transportul rutier de marfuri periculoase ADR, Editura Institutul deFormare Profesionala în Transporturi Rutiere – I.F.P.T.R., Miercurea Ciuc, 2000
Pântea Petru Iacob; Bodea Gheorghe „Contabilitate financiară”, Editura Intelcredo, Deva, 2011
Iacob Petru Pântea și Gheorghe Bodea, „Contabilitatea financiară românească conformă cu directivele europene”, Editura Inteleredo, Deva, 2006.
Gabriel Tița-Nicolescu, Regimul juridic al operațiunilor de leasing, Editura ALL Beck, București, 2003, pag 31
Rouzi R., Il leasing, Ed. Giuffre, Milano, 1981, pag.26
Voiculescu D., Coraș M., Leasing – teorie și practică, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1985
Stoian I., Dragne E., Stoian M., Comerț internațional, Editura Caraiman, Bucuresti, 2000
Lege nr. 82 (r4) din 24/12/1991, Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 454 din 18/06/2008
Leaseurope, Annual Survey 2010
Legea 287/2006.
OMFP 3.055/2009 „Noile reglementări contabile conforme cu directivele europene”, Best Publishing România, București.
Lege nr. 82 (r4) din 24/12/1991, Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 454 din 18/06/2008
http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/piata-de-leasing-din-romania-a-crescut-anul-trecut-cu-20-la-1-35-miliarde-euro-9476783 , vizualizat la 05.03.2012.
http://www.leaseurope.org/uploads/pr120302-Preliminary%20Survey%20of%20the%20European%20leasing%20market%20for%202011.pdf vizualizat la 23.05.2012.
Ordonanta de Urgenta nr. 24/2012
Circulara BNR nr.3/2000
ANEXE
Tabel nr.1 Piața Leaseurope pentru 2010
Figura 1
Figura 2
.
Figura 3 și 4
Figura 5
Tabelul nr. 2 Cotele de piață la nivel european, pentru 2009
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Servicii de Leasing (ID: 123850)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.