Seria Științe ale educa ției [628653]

Seria “ Științe ale educa ției”
Psiholo gie ISSN 1857 -2103

139 STILUL DE ATAȘAMENT – MEDIATOR AL RUMINAȚIEI ȘI IERTĂRII ÎN CUPLU
Tatiana TURCHIN Ă
Universitatea de Stat din Moldova

Cercetarea este focalizată pe un subiect legat de problema familiei și menținerii relației de cuplu. Variabilele evaluate
în cadrul studi ului au fost supuse analizei din mai multe perspective. Dar este pentru prima dată câ nd stilul de atașament,
predispo ziția de iertare și ruminația su nt cercetate la partenerii de cuplu, pentru a identifica dacă ex istă sau nu o interde –
pendență î ntre aceste a. Rezultatele atestă o asociere dintre predispoziția de a ierta și nivel redus al ruminației. Aștepta –
rea precum că stilul securizant favorizează relația dintre predispoziția de a ierta și diminuarea ruminației nu s -a realizat .
Cercetarea a evidențiat că favorizează iertarea și diminuarea ruminației în cuplu nu atât stilul de atașament, câ t combi nația
stilurilor a celor doi soți ce creează o familie .
Cuvinte -cheie: atașament, predispoziția de a ierta, ruminație.

THE ATTACHMENT STYLE AS MEDIATOR OF THE R UMINATION AND
FORGIVENESS IN A COUPLE
The research is focused on the topic related to the family issues and maintaining the relations in a couple. The
variables assessed during the study were analyzed from multiple points of view. However, it is for the f irst time when
the attachment style, predisposition to forgive and rumination are being analyzed in a couple in order to identify if there i s
interdependence between them. The results attest an association between the predisposition to forgive and the redu ced level
of rumination. The expectation that the securing style encourages the relationship between predisposition to forgive and
reduction of rumination has not been achieved. The research emphasized that it is not the attachment style that encourages
the forgiveness and the reduction of rumination in a couple, but it is the style combination in a couple that create a family.
Keywords: attachment, the tendency to forgive, rumination .

Familia și relațiile de cuplu rămâ ne a fi unul din subiectele centrale în cercetările p sihologice. Multe
aspecte au fost elucidate și, totodată , numeroase întrebări legate de secretele fericirii și longe vității cuplului
au rămas fără răspuns. Subiectul înain tat pentru cercetare se încadrează în tendința de căutare a răspunsurilor.
Stilul de atașament și iertare su nt concepte cercetate separat în cadrul multor altor studii. În același timp ,
vrem să presupunem că între acestea ar exista o legătură. Actualmente se consideră că iertarea este cea care
poate vindeca suferința .
,,Iertarea este un set de schimbă ri psihologice prin care persoana ce a greșit devine tot mai puțin motivată
să-și ia revanșa, să întoarcă spatele celui pe care l-a nedreptățit, după părerea l ui, să se îndepărteze de el atât
fizic, cât și psihic; în schimb victima se simte tot mai motivată să facă pace cu cel ce a greșit, în pofida faptu lui
că a fost rănit ă. Iertarea este un complex afectiv, cognitiv și un fenomen comportamental, în care e moțiile nega –
tive sunt reduse, nu însă negâ nd dreptul de a le simți, dar uitâ ndu-ne la cel ce a greșit cu compasiune, binevoire
și dragoste” [3]. Oricare cuplu, indiferent de vâ rsta acestuia , are nevoie să învețe să ierte pe sine și pe celălalt.
Numele lui Jo hn Bowlby este asociat cu Teoria atașamentului, potrivit căreia atașamentul este un element
integrant al comportamentului uman „de la leagăn până la mormânt ”, cu toate că primele justificări ale acestei
teorii au fost posibile prin explicarea legăturii din tre dezvoltarea sugarilor și primii lor îngrijitori. Astfel,
se insistă asupra ideii de atașament ce constă în relații importante care iau naștere, mai întâi, între copii și
părinți, iar mai târziu între parteneri, în cuplu.
Atașamentul reprezintă orice formă de comportament prin care persoana se plasează și menț ine proximi –
tatea cu un anumit individ pe care îl vede ca fiind mai capabil de a se confrunta cu dificultățile vieții. Ataș a-
mentul este evident de fiecare dată când persoana e speriată, obosită sau bolnavă și când are nevoie de îngri jiri
și reconfortare. În alte momente, ataș amentul nu este atât de evident [1].
Stilul de atașament format se menține ș i la persoana deja adultă, de ci și în cadrul relaț iei de cu plu. Shaver
și Hazan (1987), alț i cerc etători au fost cei care au studiat ulterior posibilitatea existenței unei legături între
atașamentul format în cadrul relaț iei copil -părinte și atașamentul în cadrul relaț iilor de cuplu. Din acest stu –
diu reiese că există o as tfel de legătură: stilul de a tașament din copilărie este echivalent și menț inut la vârsta
adultă, iar consecințele acestuia sunt simț ite de partener. Astfel, în cadrul relaț iilor de cuplu 56% dintre
subiecț i sunt securizanți, 24% evitanți și 20% anxioși -ambivalenț i.

S T U D I A U N I V E R S I T A T I S M O L D A V I A E
Revist ă Științifică a Universit ății de Stat din Moldova, 2013, nr. 9(69)

140 Studiul teoriei n u se oprește însă aici, deoarece sunt aduse argumente privind diferențele individuale în
stilurile atașamentului la adulți, unde sunt inventariate și analizate cele patru stiluri de atașament care derivă
din dimensiunea anxietate și din dimensiunea evitare : siguranța, preocuparea, respingerea evitării și frica
evitării. Aceste tipuri diferite de atașament pot fi privite ca reacții ale individului la contextele emoționale
stresante [2].
Mary Main extinde perspectiva teoriei atașamentului . Studiind istoria d e viață a adultului cu referire la
sistemul de atașament (figura principală și figurile secundare de atașament), ea înce arcă să determine o co –
respondență între tipurile de atașament descrise în mica copilărie și comportamentele adultului posibil mani –
feste în intimitate, în cuplul cu partenerul de sex opus, dar mai ales în cele cu proprii copii. „Interviul de
Atașament al Adultului ” (The Adult Attachment Interview, AAI) , dezvoltat de Nancy Kaplan și Mary Main,
cere individului să reflecteze asupra relațiil or de atașament precoce și asupra experiențelor sale în acest sens.
Pe baza acestui interviu putem descrie următoarele tipuri de atașament la adult, corelate cu tipurile de ata –
șament din mica copilărie și , respectiv , cu tipul de atașament care se poate de zvolta la copiii acestor adulți
(în 75% cazuri cercetate copiii au abordat acelaș i stil de atașament ca și părinții acestora) [2]:
1. Adultul atașat autonom :
 În copilărie a fost atașat sigur, a dobândit un grad de independență, autonomizare, poate descrie coerent
experiențele proprii de atașament, chiar dacă sunt dureroase. Este capabil de a realiza cu ușurință pro-
cesele de adaptare.
 Detașare, fiind încrezător în unicitatea și forța cuplului și a capacităților fiecăruia de a reface echilibrul
temporar pie rdut. Poate descrie dificultăți cu părinții, inclusiv traume sau abandon, dar își menține o
înțeleaptă balanță în integrarea trecutului cu experiențele sale actuale.
 În relația cu copilul prezintă încredere în sine , ceea ce-i permite creativitate, flexibi litate în această
relație. Calmează și reconfortează partenerul (copilul etc.) într -o relație de plăcere împărtășită, impri –
mând copilului un atașamen t sigur, iar partenerului adult securizare.
2. Adul tul cu atașament dezinteresat ( indiferent):
 În copilări e corespunde unui atașament ambivalent ( evitant), presupune experiențe amprentate de
teamă. Este inflexibil și evitant (decât să rănească din nou, mai bine pretinde că nu e interesat de acea
relație, în care este sigur că va eșua din nou și acest lucru i s e pare de netolerat).
 Idealizează relația cu părinții, este incoerent și inconsistent în relatarea amintirilor despre copilărie,
persistă obsesiv în afirmațiile standard pozitive despre rolurile parentale. Tinde să idealizeze copilăria,
descriind -o ca sig ură, minunată, dar imaginile evocate nu constituie suportul pentru protecție și îngri –
jire, care, de fapt, reprezintă portretul actual idealizat al persoanei în cauză.
3. Adult cu ataș ament preocupa t:
 În copilărie corespunde unui atașament anxios rezistent , este invadat de amintiri dureroase în care
relatează drama inconstanței, incoerența experiențelor micii copilării .
 Interacționează imprevizibil la stări de frustrare, cu agresivitate, mânie, iar histrionismul posibil are un
patetism greu de confundat. Nu are structurat un sistem de atașament anume în care să poată avea
totală încredere; fiind suspicios, e gelos pe orice alt tip real sau imaginar de relație al persoanei iubite.
Se chinui e pe sine și pe alții căutâ nd dovezi, niciodată suficiente.
 Devine as tfel abuziv în relațiile de intimitate sau va imita modelul propriilor părinți, transmițând în
acest fel un sistem de atașament nesigur , anxios copilului.
4. Adultul cu ataș ament dezorganiza t (cu doliu și traume nerezolvate) :
 Corespunde în copilă rie atașament ului dezorganizat; este impredictibil și dezorganizat în relații; face
experiențe nerealiste. Speculează fără suport. Este un dezadaptat, potențial adictiv la alcool și drog,
aflându -se aproape în imposibilitatea de a -și asuma rolul de partener de cuplu sa u parental.
 În mod predictibil se poate afirma că își expune copilul la abuz sau neglijare. În cazul neintervenției
determină un atașament dezorganizat și la copil .
 Important de precizat este faptul că o intervenție de specialitate poate modifica, redire cționa ti pul de
atașament, cu condiția ca intervenția să aib ă loc înainte de vârsta de 5 ani a copilului (deoarece la vârsta
adultă intervenția nu poate schimba tipul primar de ata șament, dar poate fi eficientă la persoanele cu
potențial cognitiv nealterat , care sunt dispuse la acceptarea unui suport, obținându -se un comportament
față de copil asemănător atașamentului sigur autonom) [1].

Seria “ Științe ale educa ției”
Psiholo gie ISSN 1857 -2103

141 Atașamen tul constituie baza într -o relaț ie, ca litatea ataș amentul ui depinde de calitatea interacț iunii celor
doi, a plăce rii pe care o a u fiind împreună, a sensibilității ș i ajustărilor pe care le fac, fizic și psihic, în inter –
acțiunea lor [4].
Alt aspect surprins în cadrul teoriei atașamentului este problema stabilității și a schimbării în stilurile
atașamentului adult, u nde a u fost subliniate studiile atașamentului romantic al adultului, centrate pe analiza
stilului atașamentului, cu valențe ca emoția, comportamentul, gândirea și psihofiziologia.
Una alt concept important inclus în cercetare este „ruminația” . Există moda lități de a gândi care conduc
la perturbări ale stării de sănătate mintală sau care produc o schimbare în ritmul și performanțele persoanei.
O astfel de gândire este ruminația. Și la perso anele cu scleroză multiplă pot apărea astfe l de gânduri ce con –
duc la discon fort emoțional și constitue un risc pentru dezvoltarea depresiei.
Gândirea repetitivă asupra unui subiect, fără ca să existe o stimulare imediată din mediu care să producă
această gândire , se mai numește ruminație . Deși unele forme ale gândirii r uminative pot să fie utile mai ales
ca metode de a face față stresului sau în urmărirea și îndeplinirea scopurilor, ruminarea poate „ocupa” capa –
citatea noastră de a fi atenți și nu ne lasă să realizăm alte activități. L ucrurile merg chiar mai departe: anumite
gânduri ruminative negative pot să fie prezente pe o perioadă de mai mulți ani, conducând astfel la scăderea
stării de bine și contribuind la dezvoltarea depresiei.
Ruminaț ia a fost definită de Noel -Koeksema (1987, 1991) ca fiind alcătuită din gând urile ș i comport a-
mentele care concentrează atenț ia individului depresiv asupra sim ptomelor, cauzelor ș i consecințelor acestor
simptome. Ruminația conține gândire repetitivă și de auto analiză , care include analiza motivelor eșecului și a
dispoziț iei joase .
Oamenii gândesc și acționează, în general, în funcție de scopurile pe care le au. Gândirea ruminativă nu
este o excepție, întrucât conținutul acesteia este clar în legătură cu lupta persoanelor de a atinge anumite
țeluri, de a îndeplini anumite scopuri, de a realiza ceea ce și -au propus. Totuși , gândirea ruminativă este rea –
lizată fără intenție. Oamenii își adaptează gândurile și acțiunile comparându -și frecvent rezultatele obținute
cu ceea ce își doresc. Dacă nu există nicio diferență , oamenii continuă eforturile în îndeplinirea scopului, dar
dacă sunt percepute diferențe între starea actuală și cea dorită , se încearcă realizarea unor pași pentru redu –
cerea diferențelor. În măsura în care acești pași realizați nu conduc, în mod repetat, la rezultatele s contate,
oamenii vor începe să aibă gânduri ruminative negative. Cu alte cuvinte, gândirea ruminativă apare atunci
când progresul către un scop dorit este amenințat.
Konecni (1975 ) a raportat fenomene le de disipare și ruminație care duc s pre scăderea sau c reșterea unui
comportament agresiv în funcție de perioada de timp care separă instigare a la agresivitate de momentul în
care devine efectiv posibil ca persoana să reacționeze agresiv.
Aceste două variabile sunt două extreme, sunt dimensiuni de personalitat e ipotetică caracterizate la un
capăt prin înclinație spre disipa re rapidă și ruminație minimă, iar la celălalt capăt – spre disipare înceată și
ruminație maximă.
Gândurile ruminative pot afecta persoana în mai multe domenii. În primul rând persoanele pot avea
reacții emoționale la aceste gânduri. Pot crește intensitatea emoțiilor resimțite, întrucât eșecul de a atinge
scopul do rit este adus permanent în prim -planul gândirii.
Există cercetări ce ate stă o relație semnificativă între iertare și tendința spre ruminație ( Jack W. Berry,
Everett L. Worthington, Jr., Lynn E. O’Connor, Nathaniel G. Wade, 2005). Astfe l, persoanele predispuse
spre gâ ndire ruminativă au tendința de a prelucra disfuncțional info rmația primită din exterior sau interior ,
ceea ce le face să depășească cu greu sau deloc supărările, frustrările. Aceste persoane, conform autorilor , au
redusă predispoziția de a ierta.
Cercetările indică faptul că este imperativ pentru cei ofensați să re cunoască durerea lor. Pentru ca procesul
de vi ndecare să înceapă, cel ofensat trebuie să se angajeze să ierte și să recunoscă nevoia de schimbare.
Pentru a avea intenția de a ierta ș i a o realiza este necesară o gâ ndire rațională și funcțională. Cercetăril e
relatează despre ruminație ca despre o gâ ndire repetitivă, automată, intrusivă, care , de regulă, nu produce
comportament adaptativ.
Deoarece relațiile de familie și de cuplu sunt în spectrul intereselor practice, am intenționat să supunem cer –
cetării re lația dintre stilul de atașament, predispoziția de iertare și tendința de ruminație la partenerii de cuplu.
Ipoteza cercetării : Presupunem că stilul de atașament al partenerilor de cuplu joacă rol de mediator în
diminuarea ruminației asociate cu predispoz iția de iertare la partenerii de cuplu.

S T U D I A U N I V E R S I T A T I S M O L D A V I A E
Revist ă Științifică a Universit ății de Stat din Moldova, 2013, nr. 9(69)

142 Pentru realizarea obiectivelor înaintate, precum și în încercarea de a valida ipoteza lansată , am aplicat
următoarele instrumente:
1. Chestionarul Experiențele în Relațiile Apropiate, ERA -R (R.C. Fraley, N. G. Waller și K.G. Brennan
(2000 );
2. Scala predispoziț iei de a ierta TFS ( Berry ș i Worthington, 2001);
3. Scala Ruminaț ie elaborată de Vittorio Caprara (1985) .
Cercetarea a fost realizată pe un eș antion constituit din 30 de cupluri, v ârstă soților fiind cuprinsă între 25
și 45 ani. În selecția subiecților s -a ținut cont de un singur criteriu – cuplurile sa fie la prima căsătorie.
Rezultatele cercetării
Rezultatele atestă o rată de p este 80% din subiecți ce prezintă stil insecurizant de atașament. Această
repartizare nu o pu tem considera ca semnificativă p e întreaga populație. Acestea su nt rezultatele pe lotul
cercetat format din 30 de cupluri. Deși nu există diferențe semnificative la nivel de gen în abordarea unui stil
de atașament securizant, preocupat și dezorganizat, put em observa o oarecare tendință mai evidentă a soțiilor
de a aborda stilul de atașament dezinteresat . Menționăm că stilul de atașament dezinteresat este fuziunea
stilului anxios și evitant. Implicarea în relații este sub formula ambivalenței. Persoanele cu acest stil își do –
resc să se apropie de partener mai mult decât acesta din urmă își dorește. Principala teamă a acestor persoane
este ideea de abandonare. Conceptul de „ambivalent” descrie în mod frecvent o relație de tipul iubire -ură. În
studiul nostru ju mătate din soți prezintă acest stil de atașament.
Conform rezultatelor obținute , există diferențe semnificative între grupurile de subiecți cu diferite stiluri
de atașament în ceea ce privește predispoziția de a ierta și tendin ța spre ruminație. Menționăm că au fost su –
puse analizei datele întregului eșantion (60 persoane). Se observă valori ușor mai înalte la scala TFS la su bi-
ecții cu stil securizant și la cei cu stil preocupat. Conform testului , acestor doua stiluri de atașament le este
caracteristic un nivel redus de evitare, deci am putea presupune că persoanele cu nivel redus de evita re ar
avea un nivel mai înalt al predispoziției de a ierta și în acela și timp un nivel mai redus al gâ ndirii ruminative .
Constatăm că subiecții ce prezintă stil de ataș ament dezinteresat și dezorganizat au obținut valori mai
reduse la scala predispoziția de a ierta și la scal a ruminație. Menționăm că acestor două stiluri de atașament
le corespunde un stil înalt de evitare. Acest rezultat ne permite să concluzionăm că per soanele ce vor avea
tendința intensă de evitare vor prelucra informațiile în mod ruminativ și în situații dific ile, stresante, conflic –
tuale nu le va fi ușor să ierte cele întâ mplate. Persoanele cu stil evitativ manifestă implicare scăzută în relație,
mai puțină suferință după despărțire, dependență de muncă ca o modalitate de evitare a relațiilor intime, tind
să își amintească traume suferite în copilărie, nu oferă sprijin partenerului atunci când acesta se găsește într -o
situa ție stresantă, interacțiunile sociale le plictisesc, nu își amintesc relațiile foarte bine.
Ipoteza înaintată pentru cercetare pretinde că stilul de atașament joacă un rol de mediator asupra predisp o-
ziției de a ierta și diminuării ruminației. Cele menționate și analizate ne permit să spunem că stilul de atașa –
ment influențează predispoziția de a ierta și menținerea sau diminuarea ruminației. Și anume, dimensiunea
evitativă a atașamentului se asociază cu predispoziția de a ierta și cu diminuarea ruminației.
Consider ăm oportun să valid ăm rezul tatele obț inute și prin metoda corelației , care ne demonstrează dacă
există sau nu dependență între variabile.
Coeficienții de corelaț ie denotă că există o relație semnificativ pozitivă între predispoziția de iertare a
ambilor soți (r=0,499; p=0,00 5). Deci, coeficientul de corelație confirmă o rată de 24 % din cazuri , în care
ambii soți recurg la iertare ca și proces vindicativ, pentru a depăși împreună probleme, dificultăți, frustrări,
necazuri, indiferent cine le -a provocat. Predispoziția de iertar e a soților este în relație invers proporțională cu
stilul evitativ și cu gâ ndirea ruminat ivă (r=-0,302; p= 0,045) . Astfel, soții care au tendința de a manifesta
comportament evitativ în relații de cuplu (ceea ce poate aparține fie stilului securizant, fie preocupat) vor avea
mai accentuat ă predispo ziția de a ierta și ace asta, la rândul său , se asociază cu gâ ndire a mai puțin ruminativă.
Rezultatele descriu un tablou similar și pentru grupul soțiilor. Ceea ce este diferit și probabil specific
femeilor – relația direct proporțională dintre comportamentul anxios în relația de cuplu și gâ ndirea rumina –
tivă (r=0,524; p=0,005). Mai multe cercetări au demonst rat că ruminația este implicată în anxietate, tulbu –
rarea obsesiv -compulsivă, depresie. În cazul lotului ce rcetat soțiile care manifestă o g ândire ruminativă vor
prezenta semnele și comportamentele stilului anxios de relaționare. Persoana cu stil anxios are capacitatea
sufletească necesară unei intimități profunde, dar adesea se teme că partenerul nu își dore ște să fie la fel de

Seria “ Științe ale educa ției”
Psiholo gie ISSN 1857 -2103

143 apropiat. La anxios, r elațiile tind să consume o mare parte din energia lui emoț ională , el este sensibil la mici
fluctuații în dispoziția partenerului ș i percepe prea personal comportamentul acestuia . Are dificultăți în a
spune ce îl der anjează și se așteaptă ca partenerul să ghicească, fiind și suspicios de felul sau. Când simte că
partenerul devine mai distant, anxiosul are tendința de a -și exprima neliniștea prin urmă toarele reacții: sună,
dă mesaje tip SMS sau e -mailuri ori se plimbă prin zona în care se află partenerul în speranța că îl va găsi.
Atunci când partenerul sună sau se întoarce acasă anxiosul îl „pedepsește” prin ignoranță sau printr -un com –
portament mai rece.
Un astfel de comportament al soției datorat gâ ndirii ruminative condiționează soțul spre un comportament
de retragere sau evitativ. Fapt ce este dovedit prin corelația semnificativ pozitivă între ruminația soției și evi –
tarea soțului (r=0,446, p= 0,014).
În intenția de a determina dacă există diferențe între soți și s oții în ceea ce privește predispoziția de a ierta
și gândi ruminativ, testul T -Student atestă diferență semnificativă la scala ruminație. Astfel, soțiile au obținut
o valoare medie semnificativ mai mare decâ t soții. Ne permitem să explicăm prin particulari tatea specifică
femeilor de a prelucra prin rugumare intensă informația, și în mare parte cea ce ține de relațiile de cuplu.

Concluzii
Orice persoan ă are două nevoi fundamentale , și anume : acea de a avea o identitate și de a fi legat ă emoțio-
nal de alte ființe umane. Din păcate, pentru unii relația emoțională cu partenerul este echivalentă cu nega rea
propriei identităț i. Intimitatea este tră ită ca o fuziune cu celălalt, ceea ce conduce la pierderea propriei perso –
nalități. Aceasta determină trăirea fiecărei clipe, a fiecărei zile cu anxietate. Teama permanentă de a nu pierde
partenerul conduce la autoanihilare, la pierderea sensului existenței.
Stilul de atașament format din copilărie se reflectă în relația de cuplu. Cercetătorii preocupați de psiholo gia
cuplului au constatat că prin intermediul unor mecanisme inconștiente partenerii se atrag prin complementa –
ritatea sau similaritatea stilul ui de atașament.
Considerăm că a avea o gâ ndire ruminativă și a învăța să ierți sunt niște competențe ce su nt învățate din
familia de origine, din experiențe personale. Există mai mulți factori determinanți ai ruminației și menținerii
acesteia. În cercetarea noastră ne -am propus să identificăm rolul stilului de atașament în medierea iertării și
ruminației la partene rii de cuplu.
Ipoteza lansată a fost confirmată, de unde ne permitem să formulăm următoarele concluzii:
Un număr foarte mic de cupluri prezintă stil securizant de atașament, ceea ce este alarmant, deoarece
stilul insecurizant denotă anumite atitudini și c omportamente ce se asociază cu probleme de relație.
Se constată diferențe semnificative între grupurile de subiecți cu diferite stiluri de atașament în ceea ce
privește predispoziția de a ierta și tendința spre ruminație.
Stilul de atașament exercită impac t asupra predispoziției de a ierta și asupra diminuării ruminației,
astfel încât persoanele cu stil evitant de atașament prezintă un nivel mai înalt al predispoziției de a
ierta și în acela și timp un nivel mai redus al gâ ndirii ruminative. Timp în care per soanele cu stil de ata –
șament dezinteresat și dezorganizat manifestă un nive l mai accentuat al gâ ndirii ruminative, respectiv
o tendință mai redusă de a ierta.
Predispoziția de iertare a soților este în relație invers proporțională cu stilul evitativ și cu gândirea
ruminativă.
Deși atașamentul de tip securizat aduce c ele mai multe beneficii dezvoltă rii relațiilor de cuplu , nici
celelalte tipuri de atașament nu sunt tipuri patologice de atașament. În cercetarea noastră am dovedit
acest aspect prin faptul că în acele cupluri în care ambii parteneri au același stil de atașament tendința
de iertare este la nivel similar pentru ambii parteneri, chiar dacă atașamentul este unul insecurizant.
Totodată, exist ă necesitatea de a înțelege felul în care se dezvolt ă relațiile de cuplu și din ce cauz ă unele
din acestea e șuează. Care sunt motivele pentru care o mare parte din tineri își doresc, dar totodată se feresc
de a se implica în rela ții de lung ă durat ă? În ce mă sură rezultatele obținute su nt semnificative pentru o po pu-
lație extinsă? În ce m ăsură sunt o caracteristic ă a societ ății rom ânești în compara ție cu cele vestice și în ce
măsură se poate vorbi despre diferen țe culturale? Toate acestea pot fi decise doar prin replicarea studiului,
prin folosirea unui e șantion re prezentativ și care s ă cuprindă un numă r mai mare de cupluri. Rezultatele obți –
nute oferă posibilitatea lansării unor noi scopuri de cercetare.

S T U D I A U N I V E R S I T A T I S M O L D A V I A E
Revist ă Științifică a Universit ății de Stat din Moldova, 2013, nr. 9(69)

144 Bibliografie:
1. BONCHIȘ , E. Teorii ale dezvoltării copilului . Cluj-Napoca: Dacia, 2006. 394 p. ISBN 973 -35-2067 -5
2. HAZAN, C., & SHAVER , P. Romantic love conceptualized as an attachment process. In: Journal of Personality
and Social Psychology , 1987 , no.52 (3), p. 511-524. ISSN: 0022 -3514
3. MCCULLOUGH, M.E., BONO, G., & ROOT, L. M. Rumination, emotion, and forgiveness: Thr ee longitudinal
studies. In: Journal of Personality and Social Psychology , 2007 , no.92, p.490-505. ISSN: 0022 -3514
4. MUNTEAN, A. Psihologia dezvoltării umane . Iași: Polirom, 2006. 459 p. ISBN (10) 973 -46-0095 -8

Prezentat la 13.06.2013