Seria I, grupa 1, anul III Proiect psiholingvistică [620877]

Buruiană Diana
Seria I, grupa 1, anul III Proiect psiholingvistică
Zburătorul – Ion Heliade Rădulescu
1. Încadrare
Zburătorul este o b aladă romantică ce transpune viziunea folclorică asupra mitului
iubirii, fiind culeasă de Ion Heliade Rădulescu și publicată în secolul al XIX -lea. Motivația
alegerii acesteia constă în îmbinarea aparte a mai multor elemente de psihologie populară,
folclor, men talități și mitologie . De asemenea, am ales balada Zburătorul pentru măiestria cu
care Ion H. Rădulescu conturează atât fiorii de iubire pe care tânăra îi simte și straniet atea pe
care aceasta o percepe. Dar mai mult decât atât, un alt motiv este misterul cu care este învăluită
apariția Z burătorului, prezență intimidantă și chiar periculoasă pentru fetele tinere. Poezia este
alcătuită din trei secvențe principale, prima dintre ele ilustrând monologul Floricăi (personajul
principal), a doua fiind o descriere a naturii (de tip pastel), iar a treia cuprinde prezentarea
apariției Zburătorului la Florica și concepțiile populare față de acesta. Astfel, analiza se va
concentra cu precădere asupra primei părți a poemului.
2. Prezentarea personajelor
Prima secvență a poeziei portretizează emoțiile de confuzie și spaimă pe care le resimte
Florica, tânăra adolescentă care experimentează pentru prima dată iubirea, un moment ce
produce puternice tulburări. De aceea, poemul debutează cu o sintagmă exclamativă ce
introduce c ititorul în contextul emoțional zbuciumat al fetei, prin ruga și destăinuirea plină de
disperare către mama sa „ Vezi, mamă, ce mă doare! ”. De asemenea, intensitatea emoției trăite
de fată este atât de puternică, încât textul face repetate referiri la simptome somatice asociate
cu trăirea sa interioară „mă doare”, „pieptul mi se bate”, „răcori mă iau l a spate”, „îmi ard
buzele”, etc. De asemenea, prin destăinuirea mamei a ceea ce simte, ea realizează un exercițiu
de conștientizare a stărilor sale interi oare, precum și a faptului că ceva în ea se schimbă, acest
lucru provocându -i deznădejde și confuzie. Confuzia este exprimată prin figuri de stil ce
exprimă incapacitatea fetei de a spune cu precizie ceea ce simte, fiind portretizată prin sintagme
contrast ante („Îmi cere..nu -s' ce-mi cere!”, „Și cald și rece”, „În brațe n -am nimica și parcă am
ceva”). Procesul interior de „maturizare” prin care trece tânăra fată este reliefat și prin
întrebările pe care și le pune sieși „Oar' ce să fie asta?”, „ Și parc -aștept… pe cine? ”. De
asemenea, relevant e pentru aceste stări copleșitoare ale fetei sunt și utilizarea punctelor de
suspensie în mod repetat, ce ar putea exprima sincope în discurs, pauze cauzate de răsuflarea
tăiată, dată fiind intensitatea emoțiilor și gr eutatea de a le exprima. Totodată, repetatele
rugăminți și întrebări retorice adresate mamei (a cărui nume este repetat deseori) susțin nevoia

Buruiană Diana
Seria I, grupa 1, anul III Proiect psiholingvistică
sa disperată de a fi ajutată să înțeleagă ceea ce simte „Că uite, mă vezi, mamă?”, „Ia pune mâna,
mamă, – pe frun te, ce sudoare!”. Cu toate acestea, răspunsul mamei nu apare, iar fata în
următoarele strofe ale poemului se îndreaptă spre bunică „ Oar' ce s ă fie asta? Întreabă pe
bunica/ O ști vrun leac ea doară… ”. Acesta poate fi considerat, din punct de vedere psihol ogic,
un apel transgenerațional, prin care fata cere ajutorul generațiilor dinaintea ei, care au avut șansa
de a se confrunta cu problemele sale actuale . Astfel, prin apelul la cunoașterea strămoșilor ea
poate readuce trecutul în prezent, reușind în acest fel să rezolve problema. Și într -adevăr, figura
bunicii apare în chip moralizator și la finalul poemului, însă într-o notă tragică și fără speranță
„Și ce-i mai fac i pe urmă? că nici descântătura/ Nici rugi nu te mai scapă. Ferească Dumnezeu!" .

3. Detalii ale contextului personajelor
Pe lângă apelul la generațiile anterioare, poemul introduce cititorul și în lumea mitică a
superstițiilor populare, în care magia și cre dințele populare sunt elemente centrale. Astfel,
Florica este dispusă să apeleze inclusiv la vrăjitori, babe și descântece, pentru a -i putea dezlega
vraja iubirii ce o terifiază „ Ori aide l-alde baba Comana, ori Sorica/ O ri du-te la moș popa, ori
mergi la vrăjitor. ”, „Și vrăjitorul ăla și apele încheagă;/ Aleargă la ei, mamă, că doar mi -or da
de leac. ” Importanța și centralitatea elementelor ce depășesc nivelul raționalității în lumea
populară este ilustrată și prin enumerația „entităților” la care ar putea apela (babe, moș popa,
vrăjitorul).
Cadrul mistic al poemului este înfățișat și prin descrierea spațiului (secțiunea de pastel
a poemului), cu accent pe elementele naturale, în care este ilustrat în mod plastic trecerea zilei.
Astfel, dacă pe timpul zi lei cadrul este unul liniștit („ plopul a sa frunză o tremură ușor ”), odată
cu apusul soarelui, apare chipul Zburătorului printre stele, putându -se afirma că iubirea și
tumultul apar după ce concretul, ziua, lumina dispar („ Încep a luci stele rând una câte una/Și
focur i în tot satul încep a se vedea).
Un alt element lingvistic ce transpare în acest poem este portretizarea simbolică a
Zburătorului, fiindu -i atribuite în mod constant elemente ce țin de unul dintre cele patru
elemente primordiale : „focuri în cep a se vedea”, „balaur de lumină”, „coadă -nflăcărată” .
Utilizarea acestor sintagme din câmpul lexical al focului contribuie la formarea unei imagini
malefice, impunătoare și infernale a Zburătorului, așa cum este cunoscut și în folclorul
românesc, sublin iindu -se încă o dată caracterul mitic al acestui poem.
Mai mult decât atât, utilizarea constantă a diminutivelor cu privire la elementele cadrului
natural („potecuță”, „ziulița”, „râuleț”, vântuleț”, etc) indică faptul că simțirea fetei este atât de

Buruiană Diana
Seria I, grupa 1, anul III Proiect psiholingvistică
puternică și de autentică, iar maturizarea sa interioară atât de intensă, încât lumea sa exterioară
parcă se minimizează, devine nesemnificativă, nemaiputând să o atingă. De asemenea,
pendularea între verbele la modul indicativ, timpul prezent („arde”, „înche agă”, „dezleagă”,
etc) cu cele la timpul viito r, exprimând doar prezumția („o ști”, „o fi”, „or da”), ilustrează
necunoașterea fetei cu dorința puternică de a scăpa din aceste chinuri ale iubirii și de a ști cu
certitudine ce se întâmplă cu ea, cu alte cuv inte a răspunde la întrebarea ce se repetă de -a lungul
poemului „ Oar' ce să fie asta? ”
De asemenea, alegerea cuvintelor cu caracter popular („alde”, „ nesațiu ”, „Oar' ce ”,
„vrun”, „leicuță”, etc) introduce și mai mult cititorul în universul rural, folcloric al satului,
creând o atmosferă autentică (prin expresii uzuale: „ca vai de el”, „bată -l crucea”), de trăire prin
limbajul poetic, în pofida caracterului evident irațional și mist ic al conținutului prezentat.

Buruiană Diana
Seria I, grupa 1, anul III Proiect psiholingvistică
Sursa:
https://ro.wikisource.org/wiki/Zbur%C4%
83torul_(Ion_Heliade_R%C4%83dulescu)

„Vezi, mamă, ce mă doare! și pieptul mi se
bate,
Mulțimi de vinețele pe sân mi se ivesc;
Un foc s -aprinde -n mine, răcori mă iau la
spate,
Îmi ard buzele, mamă, obrajii -mi se pălesc!

Ah! inima -mi zvâcnește!… și zboară de la
mine!
Îmi cere… nu -ș' ce-mi cere! și nu știu ce i -aș
da:
Și cald, și rece, uite, că -mi furnică prin vine,
In brațe n -am nimica și parcă am ceva;

Că uite, mă vezi, mamă? așa se -ncrucișează,
Și nici nu prinz de veste când singură mă
strâng
Și tremur de nesațiu, și ochii -mi văpăiază,
Pornesc dintr -înșii lacrimi, și plâng,
măicuță, plâng.

Ia pune mâna, mamă, — pe frunte, c e
sudoare!
Obrajii… unul arde și altul mi -a răcit!
Un nod colea m -apucă, ici coasta rău mă
doare;
În trup o piroteală de tot m -a stăpânit.

Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica:
O ști vrun leac ea doară… o fi vrun zburător.
Ori aide l -alde baba Comana, ori Sorica,
Ori du -te la moș popa, ori mergi la vrăjitor.

Și unul să se roage, că poate mă dezleagă;
Mătușile cu bobii fac multe și desfac;
Și vrăjitorul ăla și apele încheagă;
Aleargă la ei, mamă, că doar mi -or da de
leac.

De cum se face ziuă și scot mânzat -afară
S-o mân pe potecuță la iarbă colea -n crâng,
Vezi, câtu -i ziulița, și zi acum de vară,
Un dor nespus m -apucă, și plâng, măicuță,
plâng.
Brândușa paște iarbă la umbră lângă mine,
La râuleț s -adapă, pe maluri pribegind ;
Zău, nu știu când se duce, că mă trezesc
când vine,
Și simt că mișcă tufa, aud crângul trosnind.

Atunci inima -mi bate și sar ca din visare,
Și parc -aștept… pe cine? și pare c -a sosit.
Acest fel toată viața -mi e lungă așteptare,
Și nu sosește nimeni!.. . Ce chin nesuferit!

În arșița căldurii, când vântuleț adie,
Când plopul a sa frunză o tremură ușor
Și-n tot crângul o șoaptă s -ardică și -l învie,
Eu parcă -mi aud scrisul pe sus cu vântu -n
zbor;

Și când îmi mișcă țopul, cosița se ridică,
Mă sperii, dar îmi place — prin vine un fior
Îmi fulgeră și -mi zice: «Deșteaptă -te,
Florică,
Sunt eu, vin să te mângâi…» Dar e un vânt
ușor!

Oar' ce să fie asta? Întreabă pe bunica:
O ști vrun leac ea doară… o fi vrun zburător;
Ori aide l -alde baba Coman a, ori Sorica,
Ori du -te la moș popa, ori mergi la vrăjitor.”

Așa plângea Florica și, biet, își spunea dorul
Pe prispă lângă mă -sa, ș-obida o neca;
Junicea -n bătătură mugea, căta oborul,
Și mă-sa sta pe gânduri, și fata suspina.

Era în murgul serii și so arele sfințise;
A puțurilor cumpeni țipând parcă chemau
A satului cireadă, ce greu, mereu sosise,
Și vitele muginde la jgheab întins pășeau.

Dar altele -adăpate trăgeau în bătătură,
În gemete de mumă vițeii lor strigau;
Vibra al serii aer de tauri grea murmură;
Zglobii sărind vițeii la uger alergau.

S-astâmpără ast zgomot, ș -a laptelui fântână
Începe să s -audă ca șoaptă în susur,
Când ugerul se lasă sub fecioreasca mână
Și prunca vițelușă tot tremură -mprejur.

Buruiană Diana
Seria I, grupa 1, anul III Proiect psiholingvistică
Încep a luci stele rând una câte una
Și focuri în tot satul încep a se vedea;
Târzie astă -seară răsare -acum și luna,
Și, cobe, câteodată tot cade câte -o stea.

Dar câmpul și argeaua câmpeanul ostenește
Și dup -o cină scurtă și somnul a sosit.
Tăcere pretutindeni acuma stăpânește,
Și lătrătorii numai s-aud necontenit.

E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei
Veșmântul său cel negru, de stele semănat,
Destins cuprinde lumea, ce -n brațele
somniei
Visează câte -aievea deșteaptă n -a visat.

Tăcere este totul și nemișcare plină:
Încântec sau descântec pe lume s -a lăsat;
Nici frunza nu se mișcă, nici vântul nu
suspină,
Și apele dorm duse, și morile au stat.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

„Dar ce lumină iute ca fulger trecătoare
Din miazănoapte scapă cu urme de scântei?
Vro stea mai cade iară? vrun împărat mai
moare?
Ori e –să nu mai fie! — vro pacoste de
zmei?
Tot zmeu a fost, surato. Văzuși, împelițatu,
Că țintă l -alde Floarea în clipă străbătu!
Și drept pe coș, leicuță! ce n -ai gândi,
spurcatu!
Închină -te, surato! — Văzutu -l-ai și tu?

Balaur de lumină cu coada -nflăcărată,
Și-pietre nestemate lucea pe el ca foc.
Spun, soro, c -ar fi june cu dragoste curată;
Dar lipsa d -a lui dragosti! departe de ast loc!

Pândește, bată -l crucea! și -n somn colea mi –
ți vine
Ca brad un flăcăiandru, și tras ca prin inel,
Bălai, cu părul d -aur! dar slabele lui vine
N-au nici un pic de sânge, ș -un nas –ca vai
de el!

O! biata fetișoară! mi -e milă de Florica
Cum o fi chinuind -o! vezi, d -aia a slăbit
Și s-a pălit copila! ce bine -a zis bunica:
Să fugă fata mare de focul de iubit!

Că-ncepe de visează, și visu -n lipitură
Începe -a se preface, și lipitura -n zmeu,
Și ce -i mai faci pe urmă? că nici
descântătură,
Nici rugi nu te mai scapă, ferească
Dumnezeu!”