Sergiu BRÂNZĂ , doctor în drept, conferențiar universitar, șef catedră USM Xenofon ULIANOVSCHI, doctor în drept, conferențiar universitar, ULIM… [619723]

Licență

Sergiu BRÂNZĂ , doctor în drept, conferențiar universitar, șef catedră USM Xenofon ULIANOVSCHI, doctor în drept, conferențiar universitar, ULIM… [619723]

Byadmin ianuarie 1, 2024

DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ

Autori:
Sergiu BRÂNZĂ , doctor în drept, conferențiar universitar, șef catedră USM
Xenofon ULIANOVSCHI, doctor în drept, conferențiar universitar, ULIM
Vitalie STATI, doctor în drept, lector superior universitar, USM
Vladimir GROSU , doctor în drept, lector universitar, USM
Ion ȚURCANU , magistru în drept, lector universitar, USM

CARTIER
j u r i d i cEdiția a II-aDREPT PENAL
Partea specială
Volumul IIUNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOV A

CARTIER ®
Editura Cartier, SRL, str. București, nr. 68, Chișinău, MD2012.
Tel./fax: 24 05 87, tel.: 24 01 95. E-mail: [anonimizat] Codex 2000, SRL, Strada Toamnei, nr. 24, sectorul 2, București.Tel./fax: 210 80 51. E-mail: [anonimizat]
Difuzare:
București: Strada Toamnei, nr. 24, sectorul 2.Tel./fax: 210 80 51. GSM: 0744 30 49 15.Chișinău: bd. Mircea cel Bătrân, nr. 9, sectorul Ciocana. Tel.:34 64 61.
Cărțile CARTIER pot ﬁ procurate în toate librăriile bune din România și Republica Moldova.
LIBRĂRIILE CARTIER
Casa Cărții Ciocana, bd. Mircea cel Bătrân, nr. 9, Chișinău. Tel.: 34 64 61.
Librăria din Hol, str. București, nr. 68, Chișinău. Tel./fax: 24 10 00.
Colecția Cartier juridic este coordonată de Viorel Frunză
Editor: Gheorghe ErizanuAutori: Sergiu Brânză, doctor în drept, conferențiar universitar, șef catedră, USM (cap. 3, 4, 5, 7, 8);
Xenofon Ulianovschi, doctor în drept, conferențiar universitar, ULIM (cap. 10, 14, 18, 19); Vitalie
Stati, doctor în drept, lector universitar, USM (cap. 1, 6, 9, 11, 12), Ion Țurcanu, magistru în drept, lector universitar, USM (cap. 13, 15, 16, 17); Vladimir Grosu, doctor în drept, lector universitar, USM
(cap. 2).
Recenzenți: Gheorghe Nistoreanu, profesor universitar, doctor, Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, București; Tudorel Toader, profesor universitar, doctor, Universitatea “Alexandru Ioan
Cuza”, Iași.
Lector: Liliana LupașcuCoperta seriei: Vitalie CorobanCoperta: Vitalie Coroban
Design: Victoria Dumitrașcu
Tehnoredactare: Victoria DumitrașcuPrepress: Editura Cartier
Tipar: Combinatul Poligraﬁc (nr. 51536)
Sergiu Brânză, Xenofon Ulianovschi, Vitalie Stati, Ion Țurcanu, Vladimir Grosu
DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ
Ediția a II-a, iunie 2005
© Sergiu Brânză, Xenofon Ulianovschi, Vitalie Stati , Ion Țurcanu, Vladimir Grosu, pentru prezenta
ediție. Această ediție a apărut în 2005 la Editura Cartier. Toate drepturile rezervate. Cărțile Cartier sunt disponibile în limita stocului și a bunului de difuzar e.

Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții
Drept penal / Sergiu Brânză, Xenofon Ulianovschi, Vitalie Stati,… Ed. a 2-a – Ch.: Cartier, 2005 (Com –
binatul Poligr.). Vol. 2. – 2005. – 804 p. – (Col. Cartier juridic / coord. Viorel Frunză).
2000 ex.
CZU 343(075.8)
D 82
ISBN 9975-79-325-8

CUVÂNT ÎNAINTE
În momentele de cotitură ale istoriei, în conjunctura de tranziție de la
un stat autoritar spre un stat democratic, structura dreptului penal, care este
în ultimă instanță un domeniu socioumanistic, e supusă unei metamorfoze
inevitabile. Desigur, dreptul penal în ansamblul său este dinamic, adică în schimbare. Dar, dacă în sfera Părții generale ritmul schimbărilor este mai
lent, normele ce compun Partea specială a dreptului penal se caracterizează
printr-un dinamism mai accentuat. Din această perspectivă, orice manual, consacrat studierii Părții speciale a dreptului penal, trebuie să dovedească spi
–
rit prospectiv, astfel încât să propună nu doar viziunea asupra actualelor pro –
bleme care însoțesc cercetarea naturii juridice a diverselor fapte infracționale.
În context, relevând predictibilitate și imersiune analitică, autorii manua –
lului “Drept penal. Partea specială” – S. Brânză, X. Ulianovschi, V. Stati, I. Țur –
canu și V. Grosu – au urmărit să creeze o lucrare de referință care ar rămâne
actuală și în următorul deceniu. Manualul de față reprezintă un document de
politică a educației și, în același timp, un instrument juridic, care sintetizează stadiul gândirii juridico-penale în societatea moldovenească. Reprezintă o
strategie viabilă de dezvoltare a învățământului juridico-penal, anticipând în
acest mod tendințele specifice celui de-al treilea mileniu.
Nu poți cere studentului sau doctorandului în permanență cunoaștere
și precizie, fără a-i oferi în schimb un resort funcțional și temeinic, care să-i emuleze capacitățile de interpretare reproductivă, analiză, sinteză, argumen
–
tare, valorizare, proiectare și elaborare de noi idei. Tocmai reieșind din ne –
cesitatea prevenirii unor asemenea disfuncționalități, autorii manualului au
propus un model eficient de orientare a tehnologiilor și strategiilor didactice
în învățământul juridico-penal, un reputat indicator de analiză a rezultatelor, de evaluare a randamentului de studiu al materiei Părții speciale a dreptului
penal. În acest sens, manualul este conceput ca principalul factor de formare
a ansamblului competențelor profesionale necesare integrării în câmpul mun
–
cii. Conștienți de faptul că Partea specială a dreptului penal constituie una
dintre disciplinele fundamentale pentru viitorii juriști, autorii manualului au
acordat suficientă atenție nu doar ideii de acumulare a cunoștințelor teoretice, dar și formării abilităților tipice domeniului de activitate, precum și formării
capacității de transfer al cunoștințelor teoretice și abilităților practice în situa
–
ții nestandarde.
Cunoștințele și capacitățile sunt prezentate la nivel sistemic, în conformi –
tate cu standardul curricular în materie. Astfel, unitățile didactice sunt expu –

6 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
se, în principiu, în aceeași consecutivitate în care se succed capitolele Părții
speciale a Codului penal. Prin aceasta, se accentuează legătura indisolubilă
care există între cele trei ipostaze ale părții speciale a dreptului penal: disci-
plină de studiu juridică; ramură de drept; ramură a științei dreptului. Ținând cont de exigențele unui manual modern, se adaugă un capitol necesar introdu-
cerii subtile și accesibilizate în materia Părții speciale a dreptului penal. Din
aceste considerente, Capitolul I al manualului are la bază premisa că studierea dreptului penal nu se poate restrânge la studiul Părții generale a dreptului penal. Formabilului îi este propus să însușească următoarele obiective de refe-
rință: să definească noțiunea de parte specială a dreptului penal; să determine
importanța Părții speciale a dreptului penal; să descrie sistemul Părții speciale a dreptului penal. De asemenea, este prezentat modul exemplar de expunere
a materiei în cadrul unităților didactice. Acest algoritm de felul său, străin de
orice schematism anost, este respectat începând cu primul și terminând cu ultimul capitol al manualului.
În continuare, capitolele manualului, păstrând consecutivitatea unităților
tehnico-legislative din Partea specială a Codului penal, se referă la: infracțiu-nile contra păcii și securității omenirii, infracțiunile de război; infracțiunile
contra vieții și sănătății persoanei; infracțiunile contra libertății, cinstei și
demnității persoanei; infracțiunile privind viața sexuală; infracțiunile contra drepturilor politice, de muncă și altor drepturi constituționale ale cetățenilor;
infracțiunile contra patrimoniului; infracțiunile contra familiei și minorilor;
infracțiunile contra sănătății publice și conviețuirii sociale; infracțiunile eco logice; infracțiunile economice; infracțiunile în domeniul informaticii și
telecomunicațiilor; infracțiunile în domeniul transporturilor; infracțiunile
contra securității publice și a ordinii publice; infracțiunile contra justiției; infracțiunile săvârșite de persoanele cu funcție de răspundere; infracțiunile
săvârșite de persoanele care gestionează organizațiile comerciale, obștești sau
alte organizații nestatale; infracțiunile contra autorităților publice și a securi-tății de stat; infracțiunile militare.
În cadrul Capitolului II al manualului, luându-se în considerație primatul
reglementărilor internaționale în materie de drept umanitar, este formulat conceptul de infracțiuni contra păcii și securității omenirii, precum și concep-
tul de infracțiuni de război. De asemenea, ținându-se cont de recomandările
metodologice de performanță din doctrina modernă, este efectuată tipologia infracțiunilor prevăzute în Capitolul I al Părții speciale a Codului penal. Len-
tila clarificatoare și măritoare a realităților pe care țin să ni le prezinte autorii
pune în lumină cele mai litigante chestiuni în materie, dar și soluțiile privind

7
identificarea deosebirilor și asemănărilor dintre faptele infracționale prevăzu-
te în Capitolul I al Părții speciale a Codului penal.
În continuare, blocul unităților didactice, consacrate infracțiunilor contra
persoanei, îl formează Capitolele III, IV, V și VIII ale manualului. Grupul in-dicat de infracțiuni este cercetat în calitate de sistem funcțional, care este di-
vizat în patru subsisteme, în funcție de obiectul juridic generic, comun pentru
un gen sau altul de infracțiuni contra persoanei. Este notabilă argumentarea convingătoare, completă și clară a procedeelor de aplicare a răspunderii penale
împotriva infracțiunilor care aduc atingere valorilor sociale ce alcătuiesc per-
soana omului. Explicațiile se disting prin enciclopedism, rigorism și discurs pragmatic. Nu sunt neglijate nici principiile unui manual modern: sistema-
ticitatea, consecutivitatea, ilustrativitatea. Criteriile de evaluare la care sunt
supuse secvențele și întregul demers se raportează la spiritul legii, la voința legiuitorului, la mijloacele de probă etc., amintind de faptul că legea penală
este de interpretare strictă și că orice improvizație și divagație asupra sensului
și semnificației legii penale pot periclita bunul mers al procesului educațional juridic. Este demnă de remarcat stimularea nivelurilor comportamentale de
aplicare și integrare. Astfel, este supusă examinării problema perfecționării
reglementărilor privind infracțiunile din Capitolul II al Părții speciale a Co-dului penal; este solicitată argumentarea pericolului social sporit al infracțiu-
nilor contra vieții persoanei; se propun metode de rezolvare a controverselor
privind încadrarea juridică a infracțiunilor contra vieții și sănătății persoanei; se propune compararea unor infracțiuni prevăzute în Capitolul III al Părții
speciale a Codului penal cu unele infracțiuni contra familiei și minorilor,
contra justiției etc.; se recomandă căutarea unor căi de optimizare a cadrului reglementar actual privind infracțiunile contra persoanei, reieșind din opțiu-
nile proeuropene ale Republicii Moldova.
În cadrul Capitolului VII al manualului, magistral prin aspectul său de
însemnătate teoretică și aplicabilitate practică, celor interesați nu doar li se oferă rețete de stabilire a semnelor infracțiunilor contra patrimoniului, ci mai
ales li se prezintă mijloace fructuoase și funcționale în găsirea unor soluții acceptabile la problemele și nevoile realității juridice. O compilare a opiniilor
altor autori nu mai poate mulțumi exigențele crescânde ale tinerilor dornici
să studieze subtilitățile calificării infracțiunilor contra patrimoniului. De aceea, cititorilor li se sugerează o conversație vie, coparticipativă, menită să-i
provoace la atitudine critică și constructivă vizavi de subiectele dezbătute. În
acest fel, se cultivă o conștiință juridică și o cultură juridică a unor cetățeni cu o mentalitate nouă, lipsită de prejudecăți și eliberată de dogmatism.

8 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Și în celelalte capitole ale manualului, este promovată misiunea descoperi-
rii relațiilor sintagmatice și contextuale noi, formate o dată cu masivele modi-
ficări ale normelor penale speciale. În condițiile derulării reformei economice
în legătură cu europenizarea cadrului legislativ, este constituită o imagine coe-rentă și obiectivă de percepere a caracterului și gradului de pericol social ale
faptelor ilicite, de defalcare în cadrul acestora a manifestărilor de ilicit penal,
de diferențiere a acestor manifestări una de cealaltă etc.
În special, studenților și doctoranzilor, dar și tuturor celor interesați de
problematica Părții speciale a dreptului penal, li se sporește interesul privind ridicarea competenței de formare profesională continuă, prin realizarea ur-mătoarelor obiective de referință: utilizarea prevederilor actelor internaționale
și naționale în materie de protecție a drepturilor omului la interpretarea nor-
melor din Capitolul V al Părții speciale a Codului penal; evaluarea gradului de pericol social al fiecăreia din faptele infracționale incriminate în Capitolul
VIII al Părții speciale a Codului penal; aplicarea regulilor de încadrare juridică
a infracțiunilor contra sănătății publice și conviețuirii sociale la soluționarea cazurilor practice; utilizarea metodelor științei dreptului penal în studiul in-
fracțiunilor ecologice; propunerea îmbunătățirii calității dispozițiilor incri-
minatoare referitoare la infracțiunile săvârșite în sfera economiei naționale; recomandarea lărgirii sferei de aplicare a răspunderii penale pentru faptele în
domeniul informaticii și telecomunicațiilor; evaluarea perspectivelor evoluției
cadrului legal cu privire la infracțiunile în domeniul transporturilor; estimarea opiniilor doctrinare existente cu privire la natura infracțiunilor contra secu-
rității publice și ordinii publice; utilizarea întregii game a metodelor de inter-
pretare la identificarea înțelesului normelor referitoare la infracțiunile contra justiției; argumentarea necesității incriminării faptelor, prevăzute în Capitolele
XV și XVI din Partea specială a Codului penal, în condițiile eficientizării luptei
cu fenomenul corupției; aplicarea regulilor de calificare a infracțiunilor contra autorităților publice și securității de stat la soluționarea cazurilor practice; efec-
tuarea analizei juridico-penale a infracțiunilor militare etc.
Din lectura atentă a celor nouăsprezece capitole ale manualului de față se
desprinde în mod evident că autorii au rezolvat cu succes următoarele sarci-ni: familiarizarea studenților, a masteranzilor, a doctoranzilor, a membrilor
corpului didactic, a lucrătorilor practici și a altor destinatari cu importanța și valorile promovate de știința dreptului penal; cultivarea spiritului de respect
pentru lege; familiarizarea cu modificările și completările din legislația în
vigoare; autoinstruirea și stimularea utilizării depline a potențialului intelec-tual al formabilului; aducerea la cunoștință formabilului a practicii judiciare

9
relevante în sensul unei bune asimilări a doctrinei penale; aducerea unei reale
contribuții la formarea abilităților practice ale juriștilor; facilitarea evoluării
multilaterale și a lărgirii orizontului intelectual al juristului.
În concluzie, prezenta lucrare reprezintă un studiu didactico-științific
fundamental, conținând o totalitate de rezultate principial noi, ce permit a for-mula concluzii, generalizări și legități net superioare celor antecedente. Conce-
pută și realizată după criterii științifice, dar având în primul rând o destinație didactică formativă, manualul dat constituie o primă încercare remarcabilă de
a trata Partea specială a dreptului penal prin prisma reperelor teoretice și me-
todologice ale standardizării în învățământul universitar. Manualul conține clarificări absolut necesare pentru a rândui unele întocmiri juridico-penale
astăzi neconsecvente. Cu certitudine, năzuința autorilor de a-l face cunoscut
pe cititor cu un spectru vast de probleme cu care se confruntă teoreticienii și practicienii le-a generat ideea de a cerceta în profunzime și de a elucida cât
mai adecvat starea actuală a problematicii privind răspunderea pentru faptele
prevăzute în Partea specială a Codului penal. Lucrarea de față reprezintă o rea-lizare concretă de promovare a standardelor profesionale în contextul politicii
educaționale, realizare care, datorită determinantei sale epistemologice, va in-
sufla multor generații de juriști – formați sau în devenire – respectul față de potențialitatea în ascensiune a științei dreptului penal național. Umanizarea
procesului de instruire juridică și obținerea unor noi dimensiuni și orizon turi,
performanțe și indicatori reclamă necesitatea ca toți cei care vor să devină juriști, precum și cei care sunt deja profesioniști în domeniul dreptului, să-și
aplece fruntea asupra acestui captivant și util volum, pentru a folosi cu maxim
randament informația cu valoare formativă superioară, conformă cu progra-ma analitică la disciplina “Drept penal. Partea specială”, și deschisă pedagogic
din perspectiva proiectării și dezvoltării curriculare.
Prof. univ., dr. Gheorghe Nistoreanu,
Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”,
București, România
Prof. univ., dr. Tudorel Toader,
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”,
Iași, România

10 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă

C a p i t o l u l I 11
C a p i t o l u l I
NOȚIUNEA, IMPORTANȚA ȘI SISTEMUL
PĂRȚII SPECIALE A DREPTULUI PENAL
Prin ipostaziere, noțiunea de drept penal poate fi prezentată sub trei as-
pecte:
1) ramură de drept;
2) ramură a științei dreptului (a jurisprudenței);
3) disciplină de studiu juridică.Pe de altă parte, dreptul penal este un sistem structurat în două părți
strâns legate între ele: Partea generală și Partea specială.
Raționând silogistic, în cele ce urmează vom înfățișa noțiunea de Parte
specială a dreptului penal sub cele trei aspecte menționate mai sus.
Astfel, sub primul său aspect – parte a ramurii de drept – Partea specială
a dreptului penal constituie totalitatea normelor penale care determină – atât
semnele obiective și subiective ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracțiu-
ne concretă, cât și cercul în care sunt circumscrise faptele ce pot fi recunoscute infracțiuni – precum și stabilesc categoriile și mărimile pedepselor aplicabile
persoanelor care comit astfel de fapte.
Sub cel de-al doilea aspect – parte a ramurii științei dreptului penal – Par-
tea specială a dreptului penal reprezintă ansamblul teoriilor, concepțiilor, ideilor despre Partea specială a dreptului penal (ca parte a ramurii de drept),
privită în complexitatea și dinamismul acesteia.
În fine, sub cel de-al treilea aspect – parte a disciplinei de studiu juridi-
ce – Partea specială a dreptului penal este privită ca un ciclu de lecții sau de prelegeri, expus într-un limbaj adecvat exigențelor didactice, în cadrul căruia sunt studiate cele mai importante soluții teoretice privind Partea specială a
dreptului penal (ca parte a ramurii de drept).
Toate aspectele specificate mai sus ale noțiunii de Parte specială a dreptului
penal se găsesc într-o corelație organică și indisolubilă: conținutul normelor din Partea specială a dreptului penal, în vigoare la un moment dat, este legat
cu necesitate de realizările Părții speciale a științei dreptului penal; la rândul lor, realizările Părții speciale a științei dreptului penal sunt mai multe sau mai
puține în funcție de gradul de eficiență a procesului educațional – universitar
și postuniversitar – în materie de Parte specială a dreptului penal.

12 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Vorbind despre importanța Părții speciale a dreptului penal (ca parte a
ramurii de drept), consemnăm că normele penale speciale (de rând cu normele
penale generale) exercită nu doar sarcina de apărare a ordinii de drept împotri-
va infracțiunilor, ci și funcția de garantare a respectării drepturilor și libertăți-lor fundamentale ale cetățenilor în domeniul înfăptuirii justiției penale. Acest
rol al ramurii dreptului penal este mai proeminent anume în Partea specială,
parte care, oglindind interesele primordiale ale persoanei, societății și statului, stabilește actele de ilicit penal prin care sunt încălcate aceste interese, precum
și pedepsele aplicabile celor care au săvârșit asemenea acte. Pedepsele aplica-
te persoanelor vinovate și prevăzute în sancțiunile normelor penale speciale corespund caracterului și gradului prejudiciabil al infracțiunilor descrise în
dispozițiile acelorași norme, sunt necesare și suficiente în vederea restabilirii
echității sociale, nu cauzează suferințe fizice și nu înjosesc demnitatea persoa-nelor care execută pedepsele.
În alt context, incriminând genocidul, ecocidul, tratamentele inumane,
propaganda războiului, clonarea și alte fapte infracționale de același gen, normele din Partea specială a dreptului penal protejează pacea și securitatea
omenirii, adică acele valori sociale fundamentale de a căror existență depin-
de perpetuarea civilizației umane. Prevăzând faptele îndepărtate împotriva atributelor prioritare ale persoanei, stabilind pedepse de maximă severitate
pentru cei care comit astfel de fapte, normele penale speciale ocrotesc viața,
sănătatea, libertatea, cinstea, demnitatea, inviolabilitatea și libertatea sexuală, precum și drepturile constituționale ale cetățenilor, adică valorile sociale de-
clarate esențiale într-un stat democratic și de drept, în care libera dezvoltare
a personalității umane este garantată. Prevăzând răspunderea penală pentru furt, jaf, tâlhărie, șantaj, escrocherie, ocuparea bunurilor imobile străine și alte
infracțiuni contra patrimoniului, normele cuprinse în Partea specială a drep-
tului penal apără proprietatea și posesia de fapt asupra averii mobiliare și imo-biliare, considerate drept factori de bază ai economiei naționale. În același re-
gistru, normele penale speciale prevăd și sancționează, în raport cu gravitatea
lor, fabricarea sau punerea în circulație a banilor falși sau a titlurilor de valoare false, spălarea banilor, limitarea concurenței libere, contrabanda și alte fapte
de același gen; prin aceasta răspunzând necesităților economice ale societății,
pe fondul tranziției de la economia planificată și centralizată la economia de piață, și asigură buna desfășurare și dezvoltare a relațiilor sociale economice.
De asemenea, normele penale care formează Partea specială a dreptului penal
protejează, împotriva infracțiunilor, mediul înconjurător, sănătatea publică și conviețuirea socială, securitatea publică și ordinea publică, justiția, orân-
duirea constituțională, suveranitatea, independența și integritatea teritorială a

C a p i t o l u l I 13
Republicii Moldova, precum și alte valori sociale fundamentale care constituie
ordinea de drept. Din această perspectivă, relevând destinația sa de apărare
eficientă și reală a celor mai nodale valori ale societății, Partea specială a drep-
tului penal (ca parte a ramurii de drept) își descoperă cu plenitudine impor-tanța și semnificația sa aplicativă.
Privită prin prisma importanței sale, Partea specială a științei dreptului
penal reprezintă un instrument plurifuncțional, care permite:
– analiza eficacității normelor penale speciale în funcție de soluțiile prac-
ticii judiciare în materie, în vederea sesizării unor posibile devieri de la principiul legalității;
– fundamentarea concepției legislației penale nou-adoptate, precum și a
necesității modificării sau abrogării unor norme penale speciale;
– investigarea în plan comparat a incriminărilor autohtone și străine, în
scopul identificării unor căi de inspirație nouă, vizând prevenirea și
combaterea actelor de ilicit penal;
– asigurarea unui echilibru între stabilitatea legislației penale și perfec-
ționarea cadrului reglementar penal, în raport cu evoluția relațiilor sociale;
– elaborarea de recomandări de lege ferenda adresate legiuitorului, în
vederea conceperii celor mai bune soluții de politică penală, ce pot fi
aplicate problemelor de fond și de formă pe care le ridică fenomenul infracționalității.
Cât privește importanța Părții speciale a dreptului penal (ca parte a disci-
plinei de studiu juridice), în planul formării profesionale continue, aceasta este
remarcabilă din două perspective: una proximă – de acumulare a cunoștințelor
penale speciale, și alta mai îndepărtată – de însușire a deprinderilor de a pro-pune îmbunătățiri permanente ale normelor penale speciale, pe baza conclu-
ziilor rezultate din investigarea lor științifică, atât sub aspect teoretic, cât și
din punctul de vedere al practicii judiciare. Cei care vor fi antrenați în viitor în înfăptuirea actului de justiție penală trebuie să învețe nu doar a înțelege
și a aplica corect norma penală specială, dar și a-i descoperi imperfecțiunile,
confruntând în permanență soluțiile practice cu voința legiuitorului, căreia normele penale speciale sunt chemate să-i dea expresie.
Privită ca parte a unei ramuri de drept, Partea specială a dreptului penal
integrează în plan sistemic anumite grupuri de norme penale speciale. În sis-tematizarea normelor din Partea specială a dreptului penal este folosit (după
exemplul structurării Părții speciale a Codului penal) criteriul obiectului juri-
dic sau, în alți termeni, al valorii sociale și relațiilor sociale aferente, protejate

14 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
prin normele amintite și, implicit, vătămate prin comiterea faptelor incrimina-
te1. În cadrul dreptului penal al Republicii Moldova, normele penale speciale
și, bineînțeles, componențele de infracțiuni, prevăzute de aceste norme, sunt
sistematizate în optsprezece capitole, după obiectul juridic generic al infrac-
țiunilor. În general, capitolele date sunt structurate în mod succesiv pe criteriul importanței valorilor și relațiilor sociale ocrotite penalmente, respectiv pe o
scară degresivă, de la cel mai important spre mai puțin important, de la cel mai
grav spre o gravitate redusă. Consacrând prioritatea valorilor general-umane, succesiunea capitolelor din Partea specială a dreptului penal urmează schema:
“persoana – societatea – statul”.
La rândul său, sistemul Părții speciale a științei dreptului penal este alcătuit
din totalitatea de cunoștințe despre normele penale speciale, din concepțiile și ideile elaborate pe parcursul timpului prin investigarea normelor care prevăd și
sancționează faptele considerate infracțiuni. Aceste cunoștințe, concepții, idei sunt dependente între ele și formează un sistem, care pune ordine în domeniul
de gândire teoretică al Părții speciale a dreptului penal, reglementând clasifi-
carea materialului în cadrul acestui domeniu al științei. Dacă sistemul Părții speciale a ramurii dreptului penal este în același timp și sistemul Părții speciale
a Codului penal, atunci sistemul Părții speciale a științei dreptului penal poate
fi și altfel. Așadar, în cadrul sistemului Părții speciale a științei dreptului penal, același criteriu al obiectului juridic poate servi la sistematizarea în continuare
a componențelor de infracțiune în cadrul fiecărui capitol
2. De exemplu, infrac-
țiunile contra vieții și sănătății persoanei, cuprinse în Capitolul II al Părții spe-ciale a Codului penal al Republicii Moldova, pot fi împărțite în trei subgrupuri:
infracțiuni contra vieții persoanei; infracțiuni contra sănătății persoanei; in-fracțiuni care pun în pericol viața și sănătatea persoanei. Sistematizarea poate
continua în cadrul acestor subgrupuri. De exemplu, infracțiunile contra vieții
persoanei pot fi împărțite în: omoruri și alte infracțiuni contra vieții persoanei; infracțiuni intenționate contra persoanei și infracțiuni contra vieții persoanei
săvârșite din imprudență etc. În acest fel, dacă sistemul Părții speciale a ramurii
dreptului penal nu corespunde unor exigențe de ordin științific, Partea specială a științei dreptului penal propune un alt sistem, mai elaborat, mai concret, mai
aproape de nevoile practicii dreptului penal.
1 V. Dobrinoiu, I. Pascu, I. Molnar și alții, Drept penal. Partea generală , București, Europa
Nova, 1999, p. 139.
2 C. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală , București, All, 1998, p. 198.

C a p i t o l u l I 15
Sistemul Părții speciale a dreptului penal, concepute ca disciplină de stu-
diu juridică, coincide nu în întregime cu sistemul Părții speciale a ramurii
dreptului penal. Pe cale de consecință, numerotarea capitolelor în cadrul celor
două sisteme nu este aceeași. Predarea materiei Părții speciale a dreptului pe-nal debutează în mod tradițional cu capitolul intitulat “Noțiunea, importanța
și sistemul Părții speciale a dreptului penal”. Din aceste motive, sistemul dis-
ciplinei de studiu “Drept penal. Partea specială” cuprinde nu optsprezece, ci nouăsprezece capitole. Expunerea materiei în fiecare capitol începe cu prezen-
tarea noțiunii, a caracterizării generale și a tipurilor infracțiunilor incrimina-
te. Analiza fiecărei componențe de infracțiune în parte se face după următorul sistem: definiția noțiunii legislative (sau doctrinele) a componenței de infrac-
țiune; obiectul juridic special; obiectul material (după caz); victima; conținu-
tul faptei (acțiunii sau inacțiunii) prejudiciabile; urmările prejudiciabile ale infracțiunii și legătura cauzală (după caz); alte semne ale laturii obiective a
infracțiunii (dacă acestea sunt obligatorii pentru calificarea faptei); indicarea
tipului componenței de infracțiune în funcție de rezultatul infracțiunii (com-ponență materială, componență formală); momentul de consumare a infrac-
țiunii; forma și tipul vinovăției; motivul, scopul, emoțiile (dacă acestea sunt
indispensabile pentru calificarea faptei); condițiile generale (și speciale – după caz) ale subiectului infracțiunii; circumstanțele agravante.

16 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
C a p i t o l u l I I
INFRACȚIUNI CONTRA PĂCII ȘI SECURITĂȚII OMENIRII,
INFRACȚIUNI DE RĂZBOI
Secțiunea I. NOȚIUNEA, CARACTERIZAREA GENERALĂ
ȘI TIPURILE INFRACȚIUNILOR CONTRA PĂCII
ȘI SECURITĂȚII OMENIRII, INFRACȚIUNILOR
DE RĂZBOI
Partea specială a Codului penal al Republicii Moldova este marcată, în
primul rând, prin introducerea unui capitol nou, necunoscut legii penale an-
terioare, și care este intitulat “Infracțiuni contra păcii și securității omenirii,
infracțiuni de război”. Extinderea dreptului penal asupra faptelor de tipul celor cuprinse în acest capitol și care sfidează comunitatea internațională în
întregime a fost determinată de experiența omenirii din ultimele decenii, când
aceasta a trecut printr-un șir de conflicte armate de proporții, fie prin alte în-cercări, când omului i s-a negat apartenența la umanitate. Cele mai grosolane
dintre aceste fărădelegi, evidențiate prin amploarea lor, care nu și-au găsit la
timpul potrivit un răspuns prompt din partea umanității, sunt calificate în prezent drept violări masive și pe scară largă a drepturilor omului. În doctrina
de specialitate, aceste infracțiuni internaționale au fost definite ca fiind fapte
contrare dreptului internațional și, în plus, într-atât de dăunătoare intereselor protejate de acest drept, încât s-a stabilit în raporturile dintre state o regulă,
care le atribuie un caracter infracțional, adică care cere sau justifică reprima-
rea lor pe cale penală
1.
Incriminarea la nivel internațional a faptelor de genocid, de război și a ce-
lor contra umanității a determinat legiuitorul Republicii Moldova a lua atitu-dine față de aceste evenimente prin incriminarea lor în noua lege penală, ceea ce necesită însă elaborarea unui suport informațional la nivel național, pentru
aceste infracțiuni noi.
1 S. Glaser, Introduction a l’étude du droit international pénal , Bruxelles, Bruylant, 1954,
p. 11.

C a p i t o l u l I I 17
Infracțiunile contra păcii și securității omenirii, precum și infracțiunile de
război, își găsesc origine și aplicare practică esențialmente în Statutul și lucră-
rile Tribunalului Militar Internațional de la Nürnberg, care a fost instituit de
forțele aliate învingătoare în cel de Al Doilea Război Mondial pentru a trage la răspundere marii criminali de război ai Germaniei fasciste, pentru atrocitățile
comise de ei în acest război. Conform Statutului, Tribunalul avea competența
asupra următoarelor categorii de infracțiuni: crime contra păcii (planificarea, pregătirea, declanșarea sau ducerea unui război de agresiune sau unui război
prin violarea tratatelor internaționale; participarea la un plan comun sau com-
plot în vederea realizării uneia dintre acțiunile menționate); crime de război (violarea legilor și obiceiurilor războiului); crime contra umanității (omorul,
exterminarea, alte acte inumane săvârșite față de populația civilă sau persecu-
tarea pe motive politice, religioase sau rasiale, dacă aceste fapte au avut loc în legătură cu crimele contra păcii sau crimele de război).
Astfel, după cel de Al Doilea Război Mondial, crimele de război, contra
păcii și umanității au căpătat statut de crime internaționale, al căror conținut a suferit însă schimbări semnificative de-a lungul timpului. O etapă din cele
mai importante în evoluția acestui domeniu relativ nou al dreptului, în special
privind crimele de război, a fost marcată de adoptarea celor patru Convenții de la Geneva în 1949 și a protocoalelor adiționale la ele, conglomerat de norme,
supranumit și Dreptul de la Geneva, care constituie nucleul dreptului uma-
nitar internațional. Adoptarea la 9.12.1948, la New York, a Convenției pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid a pus începutul conturării și sepa-
rării acestei crime din cadrul crimelor contra umanității și plasării ei deasupra
acestora din urmă, din punctul de vedere al periculozității pe care o prezintă.
Tribunalele internaționale pentru fosta Iugoslavie și Rwanda au fost cele
care au adus contribuția cea mai semnificativă în dezvoltarea jurisprudențială a conceptelor de bază privind crimele internaționale, constatările cărora tre-buie luate în considerație și la elaborarea fundamentului științific și practic al
acestor infracțiuni la nivel național, de către fiecare stat în parte. Clarificarea
terminelor de “stare de război”, “populație civilă”, aplicarea principiilor și regulilor de ducere a războiului, atât conflictelor armate internaționale, cât
și celor interne etc., constituie doar unele din multiplele merite ale acestor
tribunale internaționale ad-hoc în conturarea fundamentului teoretic al in-fracțiunilor internaționale.
Unul dintre cele mai importante evenimente în recunoașterea și afirmarea
pe plan internațional a crimelor internaționale menționate l-a constituit adop-tarea la 17-19 iulie 1998, la Roma, a Statutului Curții Penale Internaționale (în
continuare Statutul CPI), în al cărui art. 5 aceste infracțiuni sunt caracterizate

18 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
drept crime care trezesc îngrijorarea comunității internaționale întregi, nu-
mite crime contra păcii și securității omenirii în Proiectul Codului crimelor
contra păcii și securității omenirii, adoptat în anul 1991 de Comisia de Drept
Internațional a ONU.
Infracțiunile grupate în acest capitol al Codului penal al Republicii Moldo-
va sunt cele mai periculoase, deoarece ele trezesc îngrijorarea întregii umanită-ți. Spre deosebire de instrumentele internaționale și jurisprudența tribunalelor internaționale, Codul penal al Republicii Moldova mai include printre infracți-
unile contra păcii și securității omenirii și astfel de fapte infracționale cum sunt
clonarea și ecocidul, care nu au dobândit, pentru moment, în dreptul internați-onal, statutul de crime internaționale, neatingând astfel gradul de pericol social
caracteristic crimelor contra păcii și securității umanității. Din aceste motive,
am inclus aceste fapte într-un grup aparte al infracțiunilor contra păcii și secu-rității omenirii. Aceste infracțiuni, precum și altele, ca, de exemplu, atacul asu-
pra persoanelor sau instituțiilor care beneficiază de protecție internațională, au
primit în doctrină denumirea de infracțiuni convenționale, fie infracțiuni cu caracter internațional, găsindu-și sursa de reglementare în convenții interna-
ționale care le stabilesc. Aceste infracțiuni atentează fie la interesele mai multor
state, fie la cele ale comunității internaționale, subminând bazele colaborării dintre state, precum și alte aspecte ale relațiilor internaționale
2. Spre deosebire
de infracțiunile convenționale, cele internaționale au devenit deja parte a drep-
tului cutumiar, constituind niște reguli obligatorii și pentru cetățenii acelor
state care nu sunt parte la convențiile internaționale care le stabilesc, deoarece cutuma universală este superioară dreptului convențional în ceea ce privește
câmpul său de aplicare, care se referă tuturor statelor
3.
Din aceste considerente, infracțiunile din acest capitol pot fi împărțite în
următoarele categorii: infracțiuni contra păcii, infracțiuni contra umanității,
infracțiuni de război.
Infracțiunile contra pă cii sunt cele care pun în pericol pacea și coexisten-
ța pașnică dintre state. Statutul Tribunalului de la Nurnberg, după cum am menționat deja, numea printre crimele contra păcii, conducerea, pregătirea, declanșarea ori purtarea unui război de agresiune sau a unui război cu violarea
tratatelor, a garanțiilor ori a acordurilor internaționale, precum și participarea
la un plan concertat sau la un complot pentru săvârșirea oricăruia din actele
2 В. Панов, Международное уголовное право , Москва, Инфра-M, 1997, c. 68.
3 H. Ascensio, E. Decaux, A. Pellet, Droit International Penal , Paris, Pedone, 2000, p. 60.

C a p i t o l u l I I 19
menționate. Problema-cheie privind aceste infracțiuni constă în definirea ter-
menului de “agresiune”, care s-a dovedit a fi un obstacol de netrecut pentru
omenire și în zilele noastre, deoarece nu s-a reușit obținerea unui consens între
state cu privire la limitele acestui termen nici cu ocazia adoptării Statutului de la Roma în vederea instituirii Curții Penale Internaționale. Conform Statutu-
lui, această instanță judecătorească va fi competentă să judece cazurile de agre-
siune, numai după ce statele părți la statut vor conveni asupra unei definiții și vor modifica statutul în acest sens.
Infracțiunile de război , expresie a cărei origine este dificil a o stabili,
re-
prezintă grosso modo violarea legilor și obiceiurilor războiului. Comitetul In-
ternațional al Crucii Roșii a sumat regulile de bază ale dreptului internațional umanitar într-un conflict armat, după cum urmează:
1. Persoanele în afara luptei, precum și cele care nu iau parte în mod direct
la ostilități, au dreptul la respectul vieții și moralei lor, și integrității lor fizice. În toate circumstanțele, ele trebuie protejate și tratate uman, fără vreo distinc-ție adversă.
2. Se interzice a omorî sau a răni inamicul care se predă sau care este în
afara luptei.
3. Răniții și bolnavii trebuie să fie îngrijiți de către partea la conflict care
îi deține sub puterea sa. Protecția se răsfrânge de asemenea asupra personalu-lui medical, stabilimentelor, transporturilor și echipamentului cu destinație medicală. Emblema Crucii Roșii și Semilunii roșii este semnul unei astfel de
protecții și trebuie respectată.
4. Combatanții și civilii capturați sub autoritatea unei puteri adverse au
dreptul la respectul pentru viața lor, demnitatea, drepturile personale și con-vingerilor. Ei trebuie protejați de la orice acte de violență și represalii. Ei trebuie
să aibă dreptul la corespondență cu familiile lor și dreptul de a primi ajutor.
5. Oricine are dreptul de a beneficia de garanțiile fundamentale ale justi-
ției. Nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru o faptă pe care el nu a co-mis-o. Nimeni nu poate fi supus torturii fizice sau mintale, pedepsei corporale sau unui tratament crud și degradant.
6. Părțile la conflict și membrii forțelor lor armate nu au un drept nelimi-
tat de alegere a metodelor de ducere a războiului de natură să cauzeze pierderi inutile sau suferințe excesive.
7. Părțile la conflict, în orice timp, trebuie să facă distincție între populația
civilă și combatanți, în scopul protejării populației civile și proprietății. Nici populația civilă ca atare și nici persoanele civile nu trebuie să fie ținta atacuri-
lor. Atacurile trebuie dirijate doar contra obiectivelor militare.

20 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Infracțiunile contra umanității , fiind pentru prima dată prevăzute în Sta-
tutul Tribunalului de la Nurnberg, sunt definite de unii autori drept acte care
neagă singularitatea fiecărei ființe umane și apartenența ei la umanitate4. De
menționat este faptul că, spre deosebire de reglementările internaționale, Co-dul penal al Republicii Moldova, de fapt, nu incriminează faptele cunoscute în
dreptul internațional sub numele propriu-zis de crime contra umanității, ceea ce reprezintă o lacună esențială a legii penale naționale (art. 7 al Statutului
CPI). Vorbind la general, expresia “crime contra umanității” desemnează acele
fapte violente grave, săvârșite pe scară largă de către indivizi, fiind ei sau nu agenți ai statului, contra altor indivizi într-un scop esențialmente politic, ideo-
logic, rasial, național, etnic sau religios
5, ceea ce poate lua forma exterminării,
persecutării populației civile pe motivele menționate mai sus etc.
Genocidul constituie cea mai gravă atingere asupra bazelor umanității,
îndreptat contra existenței fizice a unui grup aparte. Cu toate că în dreptul
internațional genocidul este tratat ca o noțiune distinctă de crimele contra
umanității, o bună parte a doctrinei îl consideră drept cea mai periculoasă
dintre aceste infracțiuni.
Unele infracțiuni din acest capitol sunt niște norme de trimitere (art. 138
din CP al RM), ce se referă la alte norme penale sau la anumite acte internațio-nale la care Republica Moldova este parte (art. 142, 143 din CP al RM).
Obiectul juridic generic al infracțiunilor din acest capitol îl constituie
relațiile sociale cu privire la pacea și coexistența pașnică dintre state, bazele și securitatea umanității în întregime. Aceste infracțiuni pun în pericol nu numai existența și securitatea oamenilor, poporului unui singur stat sau unui
grup de state, ci amenință bazele comunității internaționale în totalitate.
Pacea, în calitatea sa de valoare socială apărată de legea penală și care, îm-
preună cu relațiile sociale aferente, constituie obiectul juridic al infracțiunilor contra păcii (art. 139, 140, 142 din CP al RM), este o stare care se caracterizea-
ză prin reglementarea pașnică a conflictelor și lipsa războiului, conflictului armat sau a operațiunilor militare de facto , adică cu sau fără declararea oficială
de către autoritățile statului a stării de război sau încheierii păcii.
Obiectul juridic al infracțiunilor contra umanității îl constituie relațiile
sociale privitoare la existența omenirii în întregime sau a unor grupuri demo-
4 Mireille Delmas-Marty, Les crimes contre l’humanite , p. 78.
5 E. David, Principes de droit des conflits armés , Presses de l’Université de Bruxelles, Bru-
ylant, 1993, p. 441.

C a p i t o l u l I I 21
grafice în parte (rasial, național, etnic sau religios), care sunt puse în pericol
de exterminare fizică.
Obiectul juridic al infracțiunilor de război (art. 137, 138, 141, 143 din CP al
RM) îl constituie relațiile sociale cu privire la legile și obiceiurile – internaționale sau interne – de ducere a războiului, încetățenite în dreptul conflictelor armate.
Obiectul material este prezent într-un șir de infracțiuni prevăzute în capi-
tolul dat, care se poate manifesta sub forma corpului persoanei (genocid – art. 135 din CP al RM, tratamente inumane – art. 137 din CP al RM), diferitelor
specii ale florei și faunei (art. 136 din CP al RM – ecocidul); în unele cazuri
însă obiectul material lipsește, de exemplu, în cazul art. 138 din CP al RM (încălcarea dreptului umanitar internațional) sau art. 141 din CP al RM (acti-
vitatea mercenarilor).
Latura obiectivă a infracțiunilor contra păcii, securității omenirii, a in-
fracțiunilor de război se manifestă prin acțiune, ceea ce presupune un com-portament activ al persoanei – art. 135, 136, 137, 138, 139, 140 din CP al RM
etc., în cazuri mai rare comportamentul criminal luând forma inacțiunii (alin. (3) al art. 138 din CP al RM). Datorită pericolului social sporit al infracțiunilor
prevăzute în acest capitol, legiuitorul a stabilit momentul consumării majorității
infracțiunilor în cauză o dată cu săvârșirea faptei prejudiciabile, independent de survenirea unor urmări prejudiciabile, adică le-a construit sub forma com-
ponențelor formale de infracțiune: de exemplu, art. 139, 140, 141, 142 din CP al
RM. Unele infracțiuni se consumă o dată cu survenirea urmărilor prejudiciabile, fiind niște componențe materiale de infracțiune (art. 144 din CP al RM – clona-
rea), fie se consumă o dată cu crearea unei stări de pericol real pentru survenirea
consecințelor – așa-numitele componențe formal-materiale (art. 136 din CP al RM – ecocidul). La unele infracțiuni se cere stabilirea semnelor secundare ale la-
turii obiective: metoda săvârșirii infracțiunii – propaganda războiului săvârșită
verbal, în scris, prin intermediul radioului etc. (art. 140 din CP al RM); timp de război sau conflict armat – tratamente inumane (art. 137 din CP al RM) etc.
Latura subiectivă a infracțiunilor contra păcii și securității omenirii se
manifestă de cele mai multe ori sub forma intenției directe (art. 135 din CP al RM – genocidul, art. 137 din CP al RM – tratamente inumane, art. 140 din
CP al RM – propaganda războiului etc.), în unele cazuri fiind posibilă și cea
indirectă (art. 136 din CP al RM), fie imprudența (alin. (3) al art. 138 din CP al RM). În unele cazuri, legiuitorul specifică scopul săvârșirii infracțiunii drept
necesar de a fi stabilit: genocidul (scopul nimicirii în totalitate sau în partea
unui grup național, etnic, rasial sau religios). Motivul, în marea majoritate a cazurilor, deține un rol atenuant sau agravant la individualizarea răspunderii
și pedepsei penale.

22 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Subiectul infracțiunilor contra păcii și securității omenirii, precum și
al infracțiunilor de război este de regulă unul general, ceea ce înseamnă că
acestea pot fi comise de orice persoană fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii faptei a atins vârsta de 16 ani. În cadrul unor infracțiuni însă, cum este de exemplu activitatea mercenarilor (alin. (1) al art. 141 din CP al RM)
sau aplicarea mijloacelor și metodelor interzise de ducere a războiului, sub-
iectul este unul special, legea instituind pentru subiectul infracțiunii un semn suplimentar obligatoriu – calitatea de mercenar al individului (alin. (1) al art.
141 din CP al RM) sau faptul că persoana care face parte din rândurile forțelor
armate ale părților participante la conflictul armat are vreo legătură cu o parte beligerantă (art. 143 din CP al RM).
O trăsătură specifică esențială a infracțiunilor contra păcii și securității
omenirii, precum și a infracțiunilor de război constă în imprescriptibilitatea lor. Astfel, conform alin. (8) al art. 60 din CP al RM “prescripția nu se aplică
persoanelor care au săvârșit infracțiuni contra păcii și securității omenirii,
infracțiuni de război…”. Alin. (4) al art. 97 din CP al RM dispune că “pre-scripția nu înlătură executarea pedepselor stabilite pentru infracțiunile contra
păcii și securității omenirii sau pentru infracțiunile de război, prevăzute la
art.135-137, 139 și 143.”
Aceste reglementări legale își au sursa în Convenția ONU asupra impre-
scriptibilității crimelor de război și a crimelor contra umanității, adoptată în 1968. Conform prevederilor Convenției, sunt imprescriptibile, indiferent de data la care au fost comise, crimele de război, precum și crimele contra umani-
tății, comise atât în timp de pace, cât și în timp de război, în modul după cum
sunt definite în Statutul Tribunalului Militar Internațional de la Nurnberg și confirmate prin rezoluțiile ulterioare ale Adunării Generale a ONU. Conven-
ția se referă la imprescriptibilitate în general, însă modalitatea de expunere
pune în evidență atât prescripția răspunderii penale, cât și prescripția execută-rii pedepselor aplicate
6.
6 V. Crețu, Drept internațional penal , București, Tempus, 1996, p. 119.

C a p i t o l u l I I 23
Secțiunea a II-a. INFRACȚIUNI CONTRA PĂ CII
§1. Planificarea, pregătirea, declanșarea sau ducerea războiului
Art. 139 din CP al RM incriminează fapta de planificare, pregătire, de-
clanșare sau ducere a războiului. Cu ocazia lucrărilor sale, Tribunalul de la
Nurnberg a declarat: “Învinuirea conform căreia acuzații ar fi pregătit sau dus
războaie de agresiune este capitală. Războiul este un rău ale cărui consecințe nu se limitează la singurele state beligerante, dar afectează lumea întreagă.
Declanșarea unui război de agresiune nu este deci numai o crimă internațio-
nală: aceasta este crima internațională supremă, care nu diferă de alte crime de război decât prin faptul că le conține pe toate.”
Art. 139 din CP al RM nu precizează expres, însă trebuie de înțeles că răs-
punderea penală în această normă este prevăzută anume pentru războiul de agresiune. În rezoluția Adunării Generale a ONU nr. 3314 (XXIX) din 14 decem-brie 1974 (art. 1), agresiunea este definită drept folosirea forței armate de către
un stat împotriva suveranității, integrității teritoriale ori independenței politice
a unui alt stat, sau în orice alt mod incompatibil cu Carta Națiunilor Unite.
Astfel, vom fi în fața unui act de agresiune în orice caz de utilizare a forței
armate de către autoritățile unui stat contra altui stat, în alte scopuri decât le-gitima apărare națională sau colectivă, fie executarea unei decizii sau în aplica-rea unei recomandări a unui organ competent al ONU. Din aceste consideren-
te, războiul dus de URSS, fie de alte state cotropite în timpul celui de Al Doilea
Război Mondial, trebuie de apreciat ca unul de apărare națională. Având la
bază un tratat de apărare colectivă încheiat între Franța, Anglia și Polonia, în
situație de apărare colectivă se găseau Anglia și Franța, care primele au decla-rat război Germaniei fasciste în 1939, după ce aceasta a invadat Polonia.
Comisia de Drept Internațional ONU include la agresiune și actele care
derivă de la aceasta, precum: amenințarea recurgerii la un act de agresiune, pregătirea utilizării forței armate contra altui stat, organizarea sau tolerarea
bandelor armate pe teritoriul său ori participarea la activitățile lor în scopul
efectuării incursiunilor pe teritoriul altui stat, încurajarea activităților care au drept scop izbucnirea războiului civil în alt stat, încurajarea activităților
teroriste în alt stat etc.
Obiectul juridic special
al infracțiunii date este format din relațiile sociale
privitoare la pacea și coexistența pașnică dintre state.
Latura obiectivă a faptei prevăzute la alin. (1) al art. 139 din CP al RM se
manifestă în fapta prejudiciabilă exprimată prin unul din următoarele tipuri de activități alternative – planificarea, pregătirea sau declanșarea războiului.

24 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Prin planificare înțelegem elaborarea concepției militare a statului agre-
sor, elaborarea strategiei de ducere a operațiunilor militare, planurilor de mo-
bilizare a armatei și de trecere la stare de război, a planurilor de mobilizare a
mijloacelor și resurselor tehnice, materiale și umane, desfășurarea activității de informare, dezinformare etc.
Pregătirea , spre deosebire de planificare, presupune realizarea planuri-
lor elaborate deja de declanșare și ducere a războiului de agresiune, mani-festându-se prin întreprinderea reală a unui complex de măsuri cu caracter
organizatorico-militar și material-tehnic în scopul asigurării pregătirii pentru
începutul războiului de agresiune
7. Astfel, pregătirea războiului presupune
întreprinderea diferitelor acte preparatoare, menite a asigura succesul ope-
rațiunilor militare, de exemplu, blocarea porturilor statului inamic, organi-
zarea incursiunilor de cercetare pe teritoriul străin unde se planifică invazia, organizarea și trimiterea de bande înarmate pentru incursiuni pe teritoriul
statului străin, organizarea actelor de diversiune pe teritoriul statului străin,
bombardarea teritoriului de frontieră sau organizarea de ciocniri armate în scopul provocării inamicului la conflict armat.
Declanșarea războiului se poate manifesta prin acapararea corăbiilor
militare și comerciale ale statului străin, ocuparea porturilor, desfășurarea atacurilor asupra forțelor armate străine.
În alin. (2) al art. 139 din CP al RM se incriminează fapta de ducere a
războiului. Prin ducere a războiului înțelegem o agresiune armată, invazie pe
scară largă, ocuparea teritoriilor întregi ale statului străin, înlocuirea organe-
lor puterii ale statului străin cu cele ale statului agresor etc.
Infracțiunea prevăzută la art. 139 din CP al RM este formală și se consumă
o dată cu comiterea uneia dintre faptele menționate în norma dată.
Latura subiectivă se manifestă prin intenție directă. Făptuitorul își dă
seama că prin actele sale el planifică, pregătește, declanșează sau duce un răz-
boi de agresiune și dorește săvârșirea acestor fapte.
Subiectul infracțiunii date este unul general, aceasta putând fi imputată
oricărei persoane fizice responsabile, care la momentul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani. În realitate însă, acestea sunt persoanele care ocupă
poziții de vârf în stat – șeful statului, șeful Guvernului, Parlamentului, alte
persoane de conducere din eșalonul superior de stat.
7 Ю. Скуратов, В. Лебедев, Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федера-
ции. Особенная часть , Москва, Норма – Инфра-М, 1999, c. 353.

C a p i t o l u l I I 25
§2. Propaganda războiului
Prin rezoluția nr. 110 din 3 noiembrie 1947, Adunarea Generală a ONU
a condamnat “propaganda de război în orice formă și în orice țară, care are
ca scop sau care poate crea sau amplifica o amenințare a păcii, o violare a ei
sau un act de agresiune”8. În anul 1970, ONU a declarat că în conformitate cu
scopurile și principiile Națiunilor Unite, statele au obligația de a se abține de la
orice propagandă în favoarea războiului de agresiune.
Propaganda războiului este definită în dispoziția art. 140 din CP al RM ca
“răspândirea de informații tendențioase ori inventate, instigatoare la război sau orice alte acțiuni orientate spre declanșarea unui război, săvârșite verbal,
în scris, prin intermediul radioului, televiziunii, cinematografului sau prin alte mijloace”. Însuși termenul de propagandă poate fi interpretat ca o exer-
citare de influență asupra intelectului uman în scopul de a-i impune careva
opinii, atitudini sau idei.
Obiectul juridic special al infracțiunii date reprezintă relațiile sociale cu
privire la pacea și coexistența pașnică dintre state.
În funcție de metoda de comitere a infracțiunii aleasă de infractor, aceasta
poate avea și obiect material. Astfel, în cazul răspândirii de informații insti-
gatoare la război, prin intermediul edițiilor periodice, ziarelor etc., obiectul
material al infracțiunii va constitui, după caz, acele foi volante, ziare, pancarte sau alți purtători de informație instigatoare la război.
Latura obiectivă
se caracterizează prin fapta prejudiciabilă concretizată
în acțiune, și anume răspândirea de informații tendențioase ori inventate,
instigatoare la război, sau orice alte acțiuni orientate spre declanșarea unui
război. Prin răspândire se are în vedere aducerea la cunoștința unui număr
nedeterminat de persoane a informației orientate spre declanșarea războiului,
ce are loc, de regulă, prin cuvântări adresate participanților la diverse adunări,
mitinguri, demonstrații, publicarea a astfel de informații în ziare, derularea diverselor reportaje la televiziune sau radio etc.
Prin informații tendențioase ori inventate, instigatoare la război se înțeleg
acele informații care nu corespund adevărului și care promovează cultul răz-boiului. Prin alte acțiuni orientate spre declanșarea unui război se au în vedere
derularea filmelor, punerea drept exemplu a guvernelor statelor care promo-vează o politică militaristă etc., toate acestea trezind un sentiment de acceptare a războiului ca formă de soluționare a diferendelor între state, de promovare a
8 G. Geamănu, Dreptul interna țional penal și infracțiunile internaționale , București, Edi-
tura Academiei, 1977, p. 142.

26 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
unei atitudini pozitive față de război, ca un comportament acceptabil în cadrul
comunității internaționale.
Legiuitorul enumeră expres diverse metode de comitere a infracțiu-
nii – verbală, în scris, prin intermediul radioului, televiziunii, cinematogra-fului –, cărora nu le atribuie însă un caracter exhaustiv, infracțiunea putând fi
săvârșită prin orice altă metodă sau prin utilizarea oricăror altor mijloace.
Infracțiunea dată este formală și se consumă o dată cu răspândirea in-
formațiilor, fie din momentul săvârșirii oricăror altor acțiuni care propagă războiul, indiferent de faptul declanșării războiului.
Latura subiectivă se manifestă prin intenție directă. Făptuitorul își dă seama
că răspândește informații tendențioase ori inventate, instigatoare la război, sau săvârșește alte acțiuni orientate spre declanșarea unui război, conștientizează
caracterul acestor informații sau acțiuni și dorește să comită aceste fapte. Moti-vul și scopul săvârșirii infracțiunii pot fi diverse și la calificare nu contează.
Subiectul infracțiunii în cazul faptei prevăzute la alin. (1) art. 140 din
CP al este general, și anume: persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii faptei a atins vârsta de 16 ani.
În alin. (2) al art. 140 din CP al RM se incriminează săvârșirea acțiunilor,
prevăzute la alin. (1), de o persoană cu înaltă funcție de răspundere. Conform alin. (2) al art. 123 din CP al RM, persoana cu înaltă funcție de răspundere este
acea persoană cu funcție de răspundere al cărei mod de numire sau alegere
este reglementat de Constituția Republicii Moldova și de legile organice, pre-
cum și persoanele cărora persoana cu înaltă funcție de răspundere le-a delegat
împuternicirile sale.
Subiectul infracțiunii în cazul faptei prevazute la alin. (2) al art. 140 din
CP al RM este unul special, și anume: persoana fizică responsabilă, cu înaltă funcție de răspundere (Președintele Republicii Moldova, Prim-ministrul și membrii Guvernului, deputații Parlamentului, judecătorii, inclusiv ai Curții
Constituționale etc.).
Răspândirea de informații sau săvârșirea acțiunilor orientate spre declan-
șarea războiului trebuie de deosebit de actele instigatoare în vederea săvârșirii infracțiunii în cauză. Propaganda războiului se caracterizează printr-un nivel
mai mic de concretizare și un nivel mai mare de ideologizare. Instigarea se săvârșește față de persoane concrete, iar propaganda războiului vizează un
cerc mai larg, nedeterminat de persoane
9.
9 Г. Борзенков, В. Комисаров, Курс уголовного права / Особенная часть , том. V, Мо-
сква, Зерцало-М, 2002, c. 357.

C a p i t o l u l I I 27
§3. Atacul asupra persoanelor sau instituțiilor care beneficiază
de protecție internațională
Art. 142 din CP al RM prevede răspunderea penală pentru o altă infrac-
țiune contra păcii, și anume: pentru săvârșirea atacului asupra persoanelor sau
instituțiilor care beneficiază de protecție internațională. Prin această normă,
legea penală incriminează “atacul asupra reprezentantului unui stat străin sau asupra colaboratorului unei organizații internaționale, persoane care benefici-
ază de protecție internațională conform prevederilor tratatelor internaționale
la care Republica Moldova este parte, precum și asupra oficiilor sau locuințelor acestora, dacă atacul are drept scop provocarea războiului sau complicațiilor
internaționale.”
Obiectul juridic principal al infracțiunii date este format din relațiile
sociale cu privire la coexistența pașnică între state, precum și alte relații de colaborare dintre state. Prin infracțiunea dată se atentează în mod adiacent la
relațiile sociale privind alte valori – sănătatea, integritatea corporală, bunurile persoanelor care se bucură de protecție internațională, – valori și relații care
constituie obiectul juridic secundar al infracțiunii date.
Sursele internaționale ale incriminării de la art. 142 din CP al RM pot fi
regăsite, în primul rând, în Convențiile de la Viena
10 care prescriu statelor să
asigure securitatea fizică a diplomaților acreditați. Agenții diplomatici, cate-gorie care include și alți reprezentanți ai statului, sunt de asemenea vizați și de
Convenția cu privire la prevenirea și reprimarea infracțiunilor contra persoa-nelor care se bucură de protecție internațională, inclusiv agenților diplomatici
11.
Reglementarea atentatelor contra persoanelor protejate sunt în mare măsură
legate de prevenirea și reprimarea terorismului internațional. Astfel, dacă, ini-
țial, atentatele contra persoanelor protejate au constituit o infracțiune aparte în varianta Proiectului Codului crimelor contra păcii și securității omenirii din
1984, atunci mai târziu ele au fost integrate în noțiunea actelor teroriste
12. Cu
toate acestea, Adunarea Generală a ONU, îngrijorată de creșterea atacurilor asupra personalului său, inclusiv a celui asociat, a adoptat, la 17 februarie 1995,
10 Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice din 18 aprilie 1961; Convenția
de la Viena cu privire la relațiile consulare din 24 aprilie 1963 // Tratate internaționale
la care Republica Moldova este parte, vol. IV, Chișinău, Moldpes, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova , 1998, p. 7-52.
11 Convenția cu privire la prevenirea și reprimarea infracțiunilor contra persoanelor care
se bucură de protecție internațională din 14 decembrie 1973.
12 H. Ascensio, E. Decaux, A. Pellet, op. cit. , p. 485.

28 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Convenția cu privire la securitatea personalului ONU și a personalului asociat13.
Convenția stabilește cerințe referitor la identificarea personalului vizat de con-
venție, a vehiculelor, vaselor și avioanelor ONU. Art.9 al Convenției se referă
la comiterea intenționată a omorului, răpirii sau altui atac asupra personalului ONU, asupra oficiilor, reședințelor private sau mijloacelor de transport ale per-
sonalului ONU – fapte care, ținând cont de gravitatea lor, trebuiesc incriminate
în legislația națională a fiecărui stat
14. Spre deosebire de Convenția menționată,
art. 142 din CP al RM nu prevede răspunderea penală pentru atacurile asupra
mijloacelor de transport ale personalului ONU. În legătură cu aceasta, în opinia
noastră, legea penală a Republicii Moldova urmează a fi modificată.
Obiectul material poate fi corpul persoanei care se bucură de protecție
internațională, fie oficiile sau locuințele lui.
Victima este de asemenea un semn obligatoriu al componenței de infrac-
țiune. În calitate de victimă a infracțiunii date poate evolua doar persoana care
cade sub incidența art. 122 din CP al RM: “Prin persoana care se bucură de
protecție internațională se înțelege:
a) șeful statului străin, inclusiv fiecare membru al organului colegial care
exercită funcțiile șefului de stat conform constituției statului respectiv, fie șeful guvernului, fie ministrul de externe al statului străin, precum și membrii familiilor lor care îi însoțesc;
b) oricare reprezentant ori persoană cu funcție de răspundere a statului
străin sau oricare persoană cu funcție de răspundere ori alt agent al or-ganizației internaționale interguver namen tale care, conform dreptului internațional, are dreptul la protecție specială contra oricărui atac asu-
pra persoanei, libertății și demnității sale, precum și membrii familiei
lor care locuiesc împreună cu ei. ”
Latura obiectivă se manifestă prin fapta prejudiciabilă concretizată în
acțiune, și anume: atacul comis asupra persoanelor ori asupra oficiilor sau locuințelor persoanelor vizate de această normă. Prin atac înțelegem un com-
portament violent, o influență de ordin fizic sau psihic exercitată asupra victi-
mei. Violența poate lua forma vătămărilor ușoare, medii sau grave ale integri-
tății corporale sau sănătății, pe care le absoarbe. Infracțiunea dată se consumă din momentul începutului atacului, indiferent de faptul s-a cauzat în realitate
13 Convenția cu privire la securitatea personalului ONU și a personalului asociat din 17
februarie 1995; A/Res/49/59 // http://www.un.org/icty/
14 L. Sunga, The emerging system of international criminal law, Kluwer law international ,
Hague, 1997, p. 204-205.

C a p i t o l u l I I 29
sau nu careva prejudiciu sănătății sau bunurilor persoanelor care se bucură de
protecție internațională. Datorită acestui fapt, infracțiunea este formală.
Latura subiectiv ă se manifestă prin intenție directă. Făptuitorul își dă
seama că săvârșește un atac asupra persoanei, oficiului sau locuinței persoanei
care se bucură de protecție internațională, conștientizează pericolul faptei sale
și dorește să o săvârșească. Scopul este un semn obligatoriu al laturii subiective
a infracțiunii date, și anume: provocarea războiului sau complicațiilor inter-
naționale (ruperea legăturilor diplomatice, colaborării în domeniul economic
etc.). Motivele infracțiunii pot fi diverse și la calificare nu contează.
Subiectul infracțiunii este general: persoana fizică responsabilă, care la
momentul săvârșirii faptei a atins vârsta de 16 ani.

Secțiunea a III-a. INFRAC ȚIUNI CONTRA UMANITĂȚII
§1. Genocidul
Genocidul este negarea dreptului la existență nu a unor indivizi luați în
particular, ci a grupurilor umane întregi. Pe calea incriminării faptei de ge-
nocid, a fost stabilită răspunderea penală pentru faptele care urmăresc distru-
gerea de popoare și națiuni. Această infracțiune este un răspuns la multiplele
fapte de exterminări masive ale unor popoare sau colectivități de oameni care
au avut loc în sec. XX. Exterminarea armenilor de către Imperiul Otoman în
timpul Primului Război Mondial, în anii 1915-1916, este doar un episod al acestui fenomen tragic, care a fost urmat de exterminarea evreilor de către
naziști în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, omorârea milioanelor de
cambodgieni de către Khmerii roșii în anii ’70 ai sec. XX, a minorităților reli-gioase, etnice sau naționale de pe teritoriul fostei Iugoslavii sau Rwandei.
Termenul “genocid” a fost introdus în limbajul juridic de către Raphael
Lemkin, prin combinația a două cuvinte: genos (din greacă – rasă sau trib) și
cide (din latină – omor
)15. În prezent, genocidul a ajuns să fie considerat cea
mai gravă infracțiune în dreptul penal internațional.
Genocidul, în redacția actuală a art. 135 din CP al RM, are la bază și citea-
ză practic întocmai formularea acestuia inserată în Convenția pentru preveni-rea și reprimarea crimei de genocid , adoptată la 9.12.1948, la New York.
15 Dezvoltarea conceptului sub aspect istoric a se vedea: R. Lemkin, Genocide as a crime
under international law // American Journal of International Law, 1947, nr. 41, p. 145.

30 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Genocidul este definit în art. 135 din CP al RM ca fiind săvârșirea, în
scopul de a nimici în totalitate sau în parte un grup național, etnic, rasial sau
religios, a vreuneia din următoarele fapte:
a) omorârea membrilor acestui grup;
b) atingerea gravă a integrității fizice sau mintale a membrilor grupului;
c) luarea de măsuri pentru scăderea natalității în sânul grupului;
d) traficul copiilor ce țin de grupul respectiv;e) supunerea intenționată a grupului la condiții de existență care conduc
la exterminarea lui fizică totală sau parțială.
Obiectul juridic principal al genocidului îl constituie relațiile sociale cu
privire la starea de siguranță a grupului național, etnic, rasial sau religios, exis-
tența lui fizică care este amenințată. Obiectul juridic secundar îl constituie
viața, sănătatea, integritatea fizică și mintală a membrilor grupurilor vizate de legea penală.
Obiectul material
îl constituie corpul persoanelor, membrilor grupului
vizat, contra cărora este îndreptată infracțiunea.
Astfel, victima genocidului este grupul ca atare, și nu individul în calitate
de reprezentant al acestui grup. Codul penal se referă doar la grupuri caracte-rizate prin legături “stabile”, pe când altele, cum sunt cele politice sau cultura-
le, nu sunt incluse în această listă.
Grupul național este o colectivitate de oameni care au aceeași cetățenie și
care beneficiază de aceleași drepturi și obligații.
Grupul etnic reprezintă acea colectivitate de oameni care vorbesc aceeași
limbă și împărtășesc aceeași cultură.
Grupul rasial se caracterizează prin trăsăturile fizice ereditare, care se
identifică frecvent cu anumite zone geografice, indiferent de factorul cultural,
lingvistic, național sau religios.
Grupul religios este constituit din membri care împărtășesc aceeași religie,
nume sau același mod de închinăciune.
Toate aceste grupuri se evidențiază prin caracterul lor stabil, care nu per-
mite membrilor să abandoneze apartenența la grup, caracter ce se transmite
prin naștere, fie într-un mod “automat” și practic ireversibil.
În cazul Rutaganda, Tribunalul pentru Rwanda
16 a decis că apartenența
la un grup este în mod esențial un concept subiectiv: victima este percepută de către infractor ca aparținând grupului desemnat pentru exterminare și, în
unele circumstanțe, victima se poate atribui pe sine însăși grupului respectiv.
16 Cazul Rutaganda, I-a instanță, paragr. 55 // http://www.ictr.org

C a p i t o l u l I I 31
Genocid va fi și în cazul când se urmărește distrugerea grupului sau unei
părți a lui într-o anumită arie geografică sau regiune, și nu neapărat pe tot teri-
toriul unui stat. Nimicirea în totalitate sau în parte a grupului înseamnă distru-
gerea unei părți semnificative a grupului atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ. Făptuitorul poate avea intenția de a nimici un număr mare de
membri ai grupului, fie o fracțiune mai puțin însemnată, dar reprezentativă, a
grupului, de exemplu intelectualitatea grupului, liderii politici sau religioși.
Latura obiectivă a infracțiunii
se exprimă prin fapta prejudiciabilă con-
cretizata în acțiunile sau inacțiunile indicate în lege, care au drept scop distru-
gerea fizică a grupului național, etnic, rasial sau religios ca atare.
Prima formă a laturii obiective constă în omorârea membrilor unui grup de-
mografic, faptă care are drept urmare prejudiciabilă decesul unei persoane sau, de regulă, a unui număr însemnat de persoane și care, luată izolat, se încadrează
în semnele componenței de infracțiune prevăzute de art. 145 din CP al RM. Omorârea membrilor unui
grup poate avea loc atât prin acțiune, cât și prin in-
acțiune. Prin inacțiune se înțelege omiterea intenționată de a-și îndeplini obliga-
țiile de păstrare a vieții, fapt care duce la moartea victimei. În cazul Kambanda,
Tribunalul pentru Rwanda l-a găsit vinovat pe acuzat de genocid prin omisiunea
de a-și îndeplini obligațiile de Prim-ministru al Rwandei în vederea luării mă-
surilor respective, pentru a pune capăt masacrelor despre care acesta a aflat, sau
de a proteja copiii ori populația de la posibile masacre, după ce lui personal i s-a cerut luarea a astfel de măsuri. Omiterea acestora a rezultat masacre.
Următoarea formă a laturii obiective este atingerea gravă a integrității
fizice sau mintale a membrilor grupului , care poate fi interpretată ca manifes-
tându-se prin vătămări grave ale integrității corporale sau sănătății, acte de
tortură fizică sau psihică. Jurisprudența tribunalelor internaționale ne arată
că și prin acte de viol, alt tip de violență sexuală, sau prin persecuție se poate aduce atingere gravă integrității fizice sau mintale
17. Atingerea gravă a integri-
tății mintale urmează a fi determinată în fiecare caz în parte. Violul și violența
sexuală sunt considerate ca fiind cele mai grave forme de atingere, deoarece se
atentează atât la integritatea fizică, cât și cea mintală a victimei.
Luarea de măsuri pentru scăderea natalității în sânul grupului presupune
mutilarea organelor sexuale, controlul forțat al nașterilor, sterilizarea, separa-rea forțată a sexelor, interzicerea sau limitarea căsătoriilor, practica gravidită-ților forțate într-o societate patriarhală în care copilul născut nu va aparține
grupului din care face parte mama sa naturală. Măsurile date pot fi de ordin
17 Cazul Akayesu, paragr. 504; Musema, paragr. 156 // http://www.ictr.org

32 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
fizic sau mintal, amenințările sau traumele (de exemplu, în cazul violului)
determinând victima să devină incapabilă de procreare. Forma dată a laturii
obiective a genocidului se constituie prin impunerea unei sau mai multor per-
soane a unor măsuri de genul celor menționate, infractorul având drept scop prevenirea nașterilor în cadrul grupului. Violurile în masă erau practicate
de inamic, în timpul conflictului armat din fosta Iugoslavie, contra femeilor
musulmane, care în urma actului sexual în afara căsătoriei deveneau “femei impure” și nu mai erau apte de căsătorie.
Prin traficul copiilor ce țin de grupul respectiv trebuie de înțeles transferul
lor forțat din sânul unui grup protejat în altul, precum și amenințările sau traumatizarea copiilor care ar duce la transfer forțat. S-ar putea de argumentat
că transferul forțat al copiilor dintr-un grup în altul cauzează o atingere gravă
de ordin mintal părinților și apropiaților, și că faptele infractorului ar putea fi încadrate și sub rubrica “atingerea gravă a integrității fizice sau mintale a
membrilor grupului”
18. Legea nu menționează expres, dar transferul trebuie să
aibă loc în mod forțat și în privința persoanelor în vârstă de până la 18 ani, fapt despre care făptuitorul trebuie sau ar fi trebuit să știe.
Supunerea inten ționată a grupului la condiții de existență care conduc
la exterminarea lui fizică totală sau parțială presupun anumite practici care nu provoacă imediat moartea membrilor grupului, distrugerea fizică fiind
scopul final urmărit de făptuitor. Condițiile de existență trebuie să fie preco-nizate a distruge grupul, în totalitate sau în parte, ceea ce înseamnă privarea
intenționată a grupului de resursele indispensabile supraviețuirii. Exemple de
astfel de condiții sunt: privarea membrilor grupului de adăpost prin expulza-rea din locuințele lor, privarea de hrană ce duce la foamete, privarea de condi-
țiile elementare de igienă, haine, medicamente pentru perioade îndelungate de
timp, supunerea membrilor grupului la muncă excesivă sau alte activități care duc la extenuarea fizică a grupului.
Genocidul nu presupune, în mod necesar, exterminarea de fapt a grupului:
săvârșirea cel puțin a unei fapte care intră în latura obiectivă a infracțiunii va fi suficientă pentru constituirea componenței date de infracțiune.
Genocidul îmbină trăsăturile unei infracțiuni materiale cu cele ale unei
infracțiuni formale, primele două forme ale infracțiunii consumându-se o dată cu survenirea urmărilor prejudiciabile respective – decesul membrilor
grupului sau vătămările integrității corporale sau sănătății etc.; pentru ultime-
18 Kriangsak Kittichaisaree, International criminal law , Oxford, University Press, 2002,
p. 82.

C a p i t o l u l I I 33
le trei forme nefiind necesară survenirea cărorva urmări prejudiciabile – scă-
derea de fapt a natalității sau nimicirea grupului în urma traficului copiilor ce
țin de grupul respectiv etc. Acestea din urmă au trăsăturile unei infracțiuni
formale și se consumă prin singurul fapt de săvârșire a faptelor menționate în lege, făptuitorul având intenția distrugerii totale sau parțiale a grupului.
Latura subiectivă a genocidului se exprimă prin intenție directă și sco-
pul de a distruge, în totalitate sau în parte, un grup național, etnic, rasial sau
religios ca atare. Făptuitorul își dă seama că prin faptele sale contribuie la di-
strugerea grupului și dorește săvârșirea acestor acțiuni (inacțiuni), iar în cazul
primelor două forme ale laturii obiective făptuitorul mai dorește și survenirea consecințelor (decesul victimei sau vătămările grave aduse integrității sau
sănătății). Lipsa scopului menționat specific infracțiunii de genocid exclude
posibilitatea calificării faptei în baza art. 135 din CP al RM.
Subiectul
infracțiunii este general, acesta poate fi o persoană fizică res-
ponsabilă, care la momentul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani.
Secțiunea a IV-a. INFRACȚIUNI DE RĂZBOI
§1. Tratamente inumane
Tratamentele inumane sunt prevăzute în art. 137 din CP al RM, prin care
se înțelege supunerea, prin orice metode, la tortură sau tratamente inumane
pentru a cauza în mod intenționat mari suferințe sau vă tămări grave integrită-
ții corporale sau sănătății răniților, bolnavilor, prizonierilor, persoanelor civile,
membrilor personalului sanitar civil sau al Crucii Roșii ș i al organizațiilor asi-
milate acesteia, naufragiaților, precum și oricărei alte persoane căzute sub pu-
terea adversarului, ori supunerea acestora la experiențe medicale, biologice sau științifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor
.
Incriminarea a astfel de fapte este dictată de necesitatea conformării cu
actele internaționale care reglementează dreptul conflictelor armate, în special Convențiile de la Geneva din 1949
19. Acestea fac parte deja din dreptul cutu-
19 Convenția (I) pentru îmbunătățirea sorții răniților și bolnavilor din forțele armate în
campanie din 12.VIII.1949; Convenția (II) pentru îmbunătățirea sorții răniților, bolna-
vilor și naufragiaților din forțele armate maritime din 12.VIII.1949; Convenția (III) cu privire la tratamentul prizonierilor de război din 12.VIII.1949; Convenția (IV) cu privire la protecția persoanelor civile în timp de război din 12.VIII.1949 // Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte, vol. V, Chișinău, Moldpres, Monitorul Oficial al
Republicii Moldova , 1998, p. 7-188.

34 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
miar și sunt obligatorii pentru toate statele, indiferent de faptul aderării sau nu
la ele. Aceste reglementări internaționale și naționale, care în prezent au primit
denumirea de drept umanitar, au menirea de a proteja victimele unui conflict
armat, indiferent de faptul participării sau nu la operațiunile militare (soldat sau persoană civilă).
Obiectul juridic principal îl constituie relațiile sociale cu privire la regu-
lile internaționale de ducere a războiului. Obiectul juridic secundar îl consti-
tuie relațiile sociale privitoare la viața, sănătatea, integritatea fizică și mintală,
libertatea, dreptul la un proces echitabil și de a fi judecat de o instanță legal
constituită ale persoanelor căzute sub puterea adversarului.
Obiectul material îl constituie corpul persoanelor indicate în legea pena-
lă, și anume al răniților, bolnavilor, prizonierilor, persoanelor civile, membri-lor personalului sanitar civil sau al Crucii Roșii și al organizațiilor asimilate acesteia, naufragiaților, precum și oricărei alte persoane căzute sub puterea
adversarului.
Victima infracțiunii poate fi numai persoana care, din anumite conside-
rente, nu participă activ sau direct la ostilități, altfel spus, ele sunt în afara luptei – hors du combat . Astfel, statut intermediar nu există – toți cei aflați în afara
luptei sunt protejați de legea penală (cetățeni ai statelor, apatrizi, refugiați, care
dispun sau nu de imunitate diplomatică etc.). Răniții și bolnavii sunt persoanele
care suferă de infirmități fizice sau psihice și au nevoie de îngrijire medicală. Pri-
zonier este combatantul nimerit sub puterea inamicului. Persoanele civile sunt
persoanele care nu iau parte sau încetează a participa la ostilități din diferite
motive și nu aparțin la nici una din categoriile menționate în art. 4 al Convenției
(III) cu privire la tratamentul prizonierilor de război, din 12.VIII.1949 și în art. 43 din Protocolul I adițional la Convențiile de la Geneva din 1949, referitor la
protecția victimelor conflictelor armate internaționale, semnat la Geneva la
10.VII.1977
20 (în continuare – Protocolul). Populația civilă este constituită din
persoane civile, iar prezența în mijlocul acesteia a altor persoane care nu sunt
civile nu schimbă caracterul ei. Din personalul sanitar civil fac parte persoanele
din forțele armate care se ocupă de îngrijirea și tratamentul bolnavilor. Persona-
lul Crucii Roșii sau al organizațiilor asimilate acesteia este alcătuit din persoanele
care acordă asistență medicală sau umanitară, din cadrul organizațiilor Crucii Roșii, Semilunii Roșii, fie altor organizații de asistență umanitară sau de îm-bunătățire a vieții oamenilor vulnerabili – Medicii fără frontiere, organismele
20 Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte, vol. 5, Chișinău, Moldpres,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 1998, p. 189-258.

C a p i t o l u l I I 35
ONU etc. Naufragiații sunt persoanele care se află în pericol pe mare, fie în alte
ape, în urma unui naufragiu, și care se abțin de la ostilități.
Latura obiectivă a infracțiunii constă din fapta prejudiciabilă exprimată
în acțiunile alternative de supunere, prin orice metode, la tortură sau trata-
mente inumane, pentru a cauza în mod intenționat mari suferințe sau vătămă-
ri grave integrității corporale sau sănătății persoanelor protejate, fie supunerea
acestora la experiențe medicale, biologice sau științifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor.
În contextul infracțiunilor de război, tortura constă în cauzarea intențio-
nată de puternice suferințe fizice sau psihice în scopul obținerii de informații sau mărturii, fie în vederea pedepsirii, intimidării, umilirii sau constrângerii
victimei sau altor persoane, fie în scopul discriminării, pe orice motiv, a vic-
timei sau a altor persoane, și cel puțin unul din făptuitori să fie un oficial de stat, adică să nu acționeze în calitate de persoană privată. Violul de asemenea
poate ajunge la rangul torturii dacă sunt întrunite celelalte semne. Tortura este
forma agravată a tratamentului inuman.
Tratamentul inuman înseamnă niște acțiuni intenționate care cauzează
puternice suferințe fizice ori psihice sau care constituie o atingere serioasă la integritatea fizică ori mintală sau la sănătate, fie care sunt contrare principiu-lui fundamental al tratamentului uman, în particular atingere la demnitatea
umană. Exemple de tratament inuman sunt: impunerea tatălui și fiului să se
bată unul pe altul în închisoare, deținerea intenționată a deținuților închisorii în condiții antisanitare, pe termen îndelungat, prin refuzul de a le permite
să-și satisfacă necesitățile vitale ale organismului, servirea în calitate de scut
uman în linia întâia de atac etc.
Cauzarea de mari suferințe sau vătămări grave integrității corporale sau
sănătății persoanelor presupune prejudicii atât de ordin fizic, cât și psihic. Semnele vătămărilor grave ale integrității corporale sau sănătății sunt indicate la art. 151 din CP al RM.
Experiențele medicale, biologice sau ș tiințifice sunt o formă a tratamentului
inuman. Nici consimțământul victimei nu înlătură caracterul penal al faptei dacă experiențele nu sunt justificate de un tratament medical, curativ în in-
teresul persoanelor asupra cărora se efectuează. Prin aceste experimente sunt
puse în pericol viața, sănătatea, integritatea corporală a persoanei, iar scopul experimentului nu este unul terapeutic și nu se justifică prin necesități de or-
din medical și nici nu este înfăptuit în alte interese ale victimei.
Infracțiunea dată este o infracțiune formală și se consumă o dată cu săvâr-
șirea faptei incriminate – tratamente inumane sau supunerea la experiențe

36 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
biologice, indiferent de survenirea unor urmări prejudiciabile (de exemplu,
vătămarea gravă a integrității corporale sau sănătății).
Timpul săvârșirii infracțiunii este un semn obligatoriu al laturii obiective
a faptei prevăzute la art. 137 din CP al RM. Ca și celelalte infracțiuni de război, tratamentele inumane pot fi comise doar în timpul conflictelor armate, în ma-
joritatea cazurilor, dar nu și în mod exclusiv, – pe timp de război. Conform art.
127 din CP al RM, prin timp de război se înțelege intervalul de la data declară-rii mobilizării sau a începerii operațiilor de război până la data trecerii armatei
la starea de pace. Infracțiunea dată poate fi comisă de la începutul conflictului
armat, adică de la începutul aplicării violențelor între părți la conflict, și până la încetarea ostilităților prin încheierea unui armistițiu de pace, în cazul unui
conflict internațional, sau o înțelegere de pace, în cazul unui conflict intern
21.
Varianta agravată a tratamentelor inumane, prevăzută la alin. (2) al art.
137 din CP al RM, presupune săvârșirea, față de persoanele indicate la alin. (1)
al aceleiași norme, a uneia dintre următoarele fapte:
a) Constrângerea de a îndeplini serviciul militar în forțele armate ale adver-
sarului . Nu este ilegal a recruta prizonieri de război care în mod voluntar se
angajează a lupta contra patriei sale, fapt care nu are loc când persoanele sunt constrânse a face acest lucru;
b) Luarea de ostatici presupune privarea de libertate a persoanelor nevi-
novate, ca o măsură de precauție contra inamicului, fie în scopul asigurării obținerii unei promisiuni, cedări de la adversar. Este necesar de demonstrat că
făptuitorul a acționat în scopul obținerii unui avantaj sau concesiuni;
c) Deportarea presupune mutarea forțată a unui grup de persoane de pe
teritoriul unui stat pe teritoriul statului advers ori pe teritoriul unui stat terț
22.
Conform art. 49 Convenția (IV) cu privire la protecția persoanelor civile în timp de război, din 12.VIII.1949, se interzice transferul sau deportarea per-
soanelor, indicate în alin. (1) al art. 137 din CP al RM, din teritoriul ocupat pe teritoriul statului ocupant sau al oricărui alt stat, indiferent de motivele care au
stat la bază. Se interzice transferul persoanelor în alt stat în care sunt temeiuri
a presupune că persoana va fi persecutată pentru convingerile sale politice sau religioase. Cu toate acestea, este permisă extrădarea indivizilor pentru infrac-
țiuni de drept comun;
21 Kriangsak Kittichaisaree, op. cit. , p. 131.
22 Gh. Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea specială , București, All Beck, 2002,
p. 558.

C a p i t o l u l I I 37
d) Dislocarea sau lipsirea de libertate făr ă temei legal . Dislocarea presupu-
ne o mutare forțată dintr-o localitate în alta, dar în interiorul aceluiași stat23.
Cu toate acestea, se permite deplasarea persoanelor dintr-o zonă ocupată în
alta, din considerente de securitate a oamenilor deplasați sau din motive mi-
litare stringente. Persoanele trebuie să fie totuși deplasate înapoi la locul de reședință, imediat ce ostilitățile au încetat în aria respectivă;
e) Condamnarea de către o instanță de judecată constituită în mod ilegal,
fără judecată prealabilă și fără respectarea garanțiilor juridice fundamentale
prevăzute de lege . În această normă sunt consfințite drepturile persoanei de a fi
judecată de o instanță constituită în mod legal, independentă și imparțială, de a fi condamnată doar în urma unei judecăți prealabile, și cu respectarea prin-cipiului unui proces echitabil. Aceste garanții se referă la principiul legalității,
dreptul de a fi informat despre infracțiunile de comiterea cărora persoana este
acuzată, dreptul de a nu fi supus unei pedepse colective etc.
Infracțiunea prevăzută la alin. (2) al art. 137 din CP al RM este formală,
consumându-se la momentul săvârșirii faptelor respective.
Alin. (3) al art. 137 din CP al RM prevede răspunderea agravată pentru
torturarea, mutilarea, exterminarea sau executarea fără o judecată legală a
persoanelor menționate la alin. (1) al aceleiași norme.
Noțiunea de torturare are un înțeles similar cu cel al noțiunii de tortură,
examinate cu ocazia analizei faptei prevăzute la alin. (1) al art. 137 din CP al RM. Din considerentele că tortura, fiind prevăzută și la alin. (1), este manifes-
tarea cea mai gravă a tratamentului inuman, precum și în vederea înlăturării unei confuzii în interpretarea legii, considerăm necesară excluderea ei din
conținutul legal al alin. (1) al art. 137 din CP al RM, cu atribuirea ei doar a
calității de circumstanță agravantă a infracțiunii de tratamente inumane.
Mutilarea constă într-un prejudiciu grav adus integrității corporale și
sănătății persoanei, rănire sau desfigurare prin sfărâmare, rupere, smulgere, tăiere a unei părți a corpului.
Exterminarea înseamnă supunerea intenționată a populației la condiții de
viață menite a produce distrugerea ei (răspândirea unor boli contagioase letale în rândurile populației, cu privarea de asistență medicală). Făptuitorul poate fi găsit vinovat de exterminare chiar și în cazul survenirii morții unei singure persoane.
Executarea fără o judecat ă legală a persoanelor menționate la alin. (1) al
art. 137 din CP al RM presupune aplicarea pedepsei capitale și constă în supri-marea vieții persoanei condamnate la această pedeapsă.
23 Ibidem , p. 558.

38 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Infracțiunea prevăzută la alin. (3) al art. 137 din CP al RM în forma
mutilării, exterminării sau executării fără o judecată legală a persoanelor se
consumă din momentul survenirii urmărilor prejudiciabile – pierderii sau
deformării unui organ sau a unei părți a corpului, morții măcar a unei per-soane și suprimării vieții persoanei condamnate la moarte. În această ipoteză,
infracțiunea are trăsăturile unei infracțiuni materiale.
Latura subiectivă
a infracțiunii se manifestă sub forma intenției directe.
Subiectul infracțiunii este un subiect special, și anume persoana fizică res-
ponsabilă, care la momentul săvârșirii faptei a atins vârsta de 16 ani și care face
parte din forțele armate ale unei părți beligerante, participante la conflictul militar, indiferent în ce calitate – soldat, ofițer, angajat al serviciului medical, al
personalului tehnic din rândurile forțelor armate etc. Acest fapt a fost confirmat
și de practica tribunalelor internaționale, în opinia cărora “indivizii de toate rangurile care aparțin forțelor armate sub comanda militară a uneia din părțile
beligerante cad în cercul subiecților infracțiunii; dacă indivizii nu aparțin for-
țelor armate, ei ar putea fi supuși răspunderii penale numai dacă este o legătură între ei și forțele armate.”
24 Această legătură există și în cazul indivizilor care au
fost în mod legitim împuterniciți sau de la care se aștepta – în calitate de oficiali
publici, agenți sau alte persoane deținătoare ale autorității publice sau de facto
reprezentând guvernul – susținerea ori îndeplinirea realizării de război.
§2. Încălcarea dreptului umanitar internațional
Scopul normei date din legea penală a Republicii Moldova este de a-i trage
la răspundere penală nu numai pe executorii infracțiunilor internaționale,
care își dau seama de faptele criminale pe care le comit, dar și pe cei care le-au
ordonat. Dispoziția art. 138 din CP al RM este de trimitere.
Obiectul juridic special al infracțiunii îl constituie relațiile sociale cu pri-
vire la respectarea regulilor și obiceiurilor de ducere a războiului.
Latura obiectivă a faptei prevăzute la alin. (1) al art. 138 din CP al RM
se manifestă prin fapta prejudiciabilă concretizată în acțiunea sau inacțiunea
de executare a unui ordin nelegitim care conduce la săvârșirea infracțiunilor
prevăzute la art. 137 din CP al RM.
În rândurile forțelor armate, în funcție de gradul militar și funcția deținută,
relațiile dintre militari se bazează pe principiul subordonării șefului și execută-
24 Cazul Procurorul versus Kayishema și Ruzindana, caz nr. ICTR-95-1, ICTR T. Ch. II,
21.V.1999, paragr. 175 // http://www.ictr.org

C a p i t o l u l I I 39
rii dispozițiilor sale din partea subordonaților. Șeful are putere deplină de a lua
de sine stătător decizii și a emite ordine, pe când subordonatul este obligat să
execute ordinele, și nu să le discute. Cu alte cuvinte, ordinul șefului este “lege”
pentru subordonat, iar neexecutarea ordinului poate constitui infracțiune mi-litară (art. 364 din CP al RM). Însă, relații de subordonare pot avea loc și față
de o persoană civilă. Jurisprudența actuală a tribunalelor internaționale ad-hoc

susțin opinia că persoana poate fi ținută să răspundă în calitatea sa de superior nu în funcție de statutul său civil sau militar, dar mai degrabă de gradul și natu-
ra autorității și controlului deținut de individ
25. În sensul art. 138 din CP al RM,
ordin nelegitim este o dispoziție verbală sau scrisă, îndreptată la săvârșirea din
partea subordonatului a unei fapte care conține semnele componenței de in-fracțiune prevăzute de art. 137 din CP al RM. Credem că ordinul trebuie să fie vădit ilegal pentru subordonat, cu toate că legea penală nu menționează expres
acest lucru. Infracțiunea se consumă o dată cu executarea ordinului nelegitim
de către subordonat. Deci, infracțiunea dată este o infracțiune formală.
Astfel, la examinarea problemei despre tragerea la răspundere penală pen-
tru executarea unui ordin nelegitim trebuie de ținut cont de un șir întreg de circumstanțe. Pe de o parte, acestea sunt circumstanțele referitor la conținutul ordinului dat de către șef, care permit să facem concluzia despre faptul dacă
ordinul contravine intereselor apărate de legea penală. Pe de altă parte, trebuie
de luat în vedere faptul dacă subordonatul a avut posibilitatea să-și dea seama despre legalitatea dispoziției adresate lui, ținând cont de experiența sa în satis-
facerea serviciului militar, situația în care a fost emis ordinul și nivelul pregă-
tirii sale profesionale. În caz de necesitate, trebuie de acordat atenție caracteru-lui relațiilor stabilite dintre șef și subordonat și alte circumstanțe similare
26.
Deoarece faptele prevăzute în art. 137 din CP al RM pot avea loc doar în
cadrul unui conflict militar, timpul săvârșirii infracțiunii – în timpul con-
flictului armat sau al acțiunilor militare – este un semn obligatoriu al laturii obiective a infracțiunii date.
Latura subiectivă a faptei alin. (1) al art. 138 din CP al RM se exprimă
prin intenție directă , ceea ce rezultă din caracterul vădit ilegal al ordinului.
Subordonatul conștientizează caracterul criminal al dispoziției superiorului
său și dorește să execute ordinul nelegitim.
25 Procuror versus Kayishema și Ruzindana (Cazul nr. ICTR-95-1A-T), sentința din 21 mai
1999, paragr. 216 // http://www.ictr.org
26 В. Давыдов, Ответственность военнослужащего за выполнение преступного при-
каза // Судовы Веснiк, 2004, №2, c. 16.

40 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Subiectul infracțiunii este un subiect special – persoana fizică responsabi-
lă, care – la momentul săvârșirii faptei – a atins vârsta de 16 ani și care satisface
serviciul militar, fiind un subordonat care execută ordinul superiorului.
Alin. (2) al art. 138 din CP al RM prevede răspunderea penală pentru “darea
de către șef unui subordonat în timpul conflictului armat sau al acțiunilor mili-tare a unui ordin vădit nelegitim, orientat spre săvârșirea de infracțiuni prevăzu-
te la art. 137 din CP al RM, dacă lipsesc semnele unei infracțiuni mai grave”.
Latura obiectivă a faptei date constă din acțiunile șefului care dă ordine
vădit nelegitime subordonaților săi, obiectul cărora este săvârșirea faptelor prevăzute la art. 137 din CP al RM. Infracțiunea se consideră consumată din momentul emiterii ordinelor vădit, nelegitime orientate spre săvârșirea de in-
fracțiuni prevăzute la art. 137 din CP al RM. Deci, infracțiunea dată este o
infracțiune formală. Totodată, lipsa semnelor unei infracțiuni mai grave este menționată în legea penală ca un semn al laturii obiective. Prin infracțiuni mai
grave ar trebui să înțelegem infracțiunile deosebit de grave și excepțional de
grave (în conformitate cu art. 16 din CP al RM).
Latura subiectivă a faptei analizate se exprimă prin intenție directă. Șeful își
dă seama de caracterul vădit nelegitim, adică evident ilegal, al ordinului, îndrep-tat la săvârșirea tratamentelor inumane, și dorește darea unui asemenea ordin.
Subiectul infracțiunii prevăzute la alin. (2) art. 138 din CP al RM este per-
soana fizică responsabilă, care – la momentul comiterii faptei – a atins vârsta de 16 ani și care emite ordine subordonaților săi. Astfel, orice persoană, militar sau civil, care evoluează de facto în calitate de superior, poate răspunde pentru
infracțiunea dată. Criteriul decisiv în determinarea faptului cine este superior va fi nu numai statutul legal formal al faptuitorului, dar și abilitatea sa de a exercita controlul, demonstrate de obligații și competență
27.
Alin. (3) al art. 138 din CP al RM prevede răspunderea penală pentru “ne-
îndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către șef a obligațiilor de preîntâmpinare a săvârșirii de către subordonați a infracțiunilor prevăzute la art. 137”. Conținutul faptei de neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoa-
re de către șef a obligațiilor sale coincide cu cel din art. 329 din CP al RM.
Latura subiectivă a faptei examinate se exprimă prin imprudență în am-
bele sale tipuri – încrederea exagerată sau neglijența.
Subiectul faptei prevăzute la alin. (3) al art. 138 din CP al RM are trăsături si-
milare cu cel al subiectului faptei prevăzute la alin. (2) al art. 138 din CP al RM.
27 Afirmație făcută de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, în contextul
dreptului internațional cutumiar în cazul Procurorul v. Aleksovski, sentința din 25 iunie
1999, paragr.76 // http://www.un.org.icty

C a p i t o l u l I I 41
§3. Activitatea mercenarilor
Activitatea mercenarilor face obiectul incriminării în art. 141 din CP al
RM, care prevede răspunderea penală pentru participarea mercenarului într-un
conflict armat sau la acțiuni militare. Sursa acestei reglementări se găsește în
Protocol, al cărui art. 47 este consacrat privării mercenarului de statutul de prizonier de război. O prevedere similară se conține în Convenția ONU din
4.XII.1989 contra recrutării, utilizării, finanțării și instruirii mercenarilor.
Obiectul juridic special al infracțiunii date îl reprezintă relațiile sociale
privind securitatea comunității internaționale și pacea internațională. Având în vedere că mercenarii sunt recrutați deseori pentru destabilizarea situației
într-un stat aparte, prin această infracțiune mai sunt puse în pericol și relațiile sociale privitoare la suveranitatea și integritatea teritorială a statului, securita-
tea lui, valori și relații care apar în calitate de obiect juridic secundar.
Latura obiectivă a infracțiunii se manifestă prin fapta prejudiciabilă ex-
primată în acțiune, și anume participarea mercenarului într-un conflict armat sau la acțiuni militare. Se are în vedere participarea nemijlocită a mercenarului
la ostilități. Termenul de “conflict armat” în cadrul articolului dat are același sens ca și în cazul celorlalte infracțiuni de război. Prin acțiuni militare înțele-
gem recurgerea părților aflate în conflict la forța armată.
Alin. (2) al art. 141 din CP al RM prevede răspunderea penală pentru
angajarea, instruirea, finanțarea sau altă asigurare a mercenarilor, precum și folosirea lor într-un conflict armat sau în acțiuni militare. Latura obiectivă
în acest caz vizează acțiunile alternative, infracțiunea putând fi realizată prin săvârșirea oricărei acțiuni din cele indicate.
Angajarea mercenarilor înseamnă recrutarea lor prin promiterea avanta-
jelor de natură diferită în schimbul prestării unor servicii. Nu are însemnătate dacă persoana recrutată a luat parte la acțiuni militare sau nu, fie a obținut ea
de fapt careva avantaje.
Instruirea mercenarilor înseamnă transmiterea unor cunoștințe, învățarea
diferitelor abilități pentru obținerea anumitor rezultate în conflictul armat: cunoștințe de tactică militară, utilizarea efectivă a armamentului, supraviețui-
rea în condiții de luptă sau alte situații extreme etc.
Finanțarea constă în punerea la dispoziție a mijloacelor bănești, destinate pen-
tru achiziționarea armamentului, plata remunerației mercenarilor, alte activități în scopul asigurării succesului în operațiunile militare la care participă mercenarii.
Prin altă asigurare a mercenarilor putem înțelege asigurarea cu armament,
acte de identitate sau alte documente, mijloace de transport, punerea la dispo-ziție a informației etc.

42 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Folosirea lor într-un conflict armat sau în acțiuni militare se exprimă prin
participarea directă, nemijlocită a mercenarului la operațiunile militare, exe-
cutarea de către acesta a ordinelor celui care l-a angajat în vederea atingerii
scopurilor ultimului28.
Faptele infracționale prevăzute la alin. (1) și (2) ale art. 141 din CP al RM
sunt formale și se consumă din momentul săvârșirii faptei de participare a mer-cenarului la conflict armat, fie de finanțare, instruire, angajare a mercenarilor.
Latura subiectivă a infracțiunii se exprimă prin intenție directă. Persoana
conștientizează fie că participă într-un conflict armat contra unei recompense materiale, fie că angajează, instruiește sau finanțează mercenarii, și dorește să comită aceste acțiuni. În cazul faptei prevăzute la alin. (1) al art. 141 din
CP al RM, latura subiectivă mai include și scopul obligatoriu – primirea unei
recompense materiale.
Subiectul infracțiunii la alin. (1) al art. 141 din CP al RM este un subiect spe-
cial: persoana fizică responsabilă, care – la momentul comiterii faptei – a atins vârsta de 16 ani și care este mercenar. Conform art. 130 din CP al RM, prin mer-cenar se înțelege persoana care activează pe teritoriul unui stat implicat într-un
conflict armat sau în acțiuni militare, în scopul primirii unei recompense mate-
riale, nefiind cetățean al acestui stat, neavând domiciliu permanent pe teritoriul acestuia și nefiind împuternicită cu executarea unor obligații oficiale.
În cazul faptei prevăzute la alin. (2) al art. 141 din CP al RM, avem un sub-
iect general, deoarece orice persoană poate angaja, instrui, finanța sau folosi mercenari într-un conflict armat.
§4. Aplicarea mijloacelor și metodelor interzise
de ducere a războiului
În alin. (1) al art. 143 din CP al RM este incriminată fapta de folosire, în
cadrul unui conflict armat, a mijloacelor și metodelor de ducere a războiului in-
terzise de tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte. În acest
context, Protocolul prevede în art.35 că “în orice conflict armat dreptul părților la conflict de a alege metodele sau mijloacele de război nu este nelimitat”.
Obiectul juridic special al infracțiunii îl constituie relațiile sociale cu pri-
vire la respectarea regulilor internaționale de ducere a războiului.
28 А. Кибальник, И. Соломенко, Преступления против мира и безопасности челове-
чества , Санкт-Петербург, Юридический центр Пресс, 2004, c. 260.

C a p i t o l u l I I 43
Latura obiectivă a infracțiunii constă în fapta prejudiciabilă concretizată
în acțiunea (inacțiunea) de aplicare a mijloacelor și metodelor de ducere a răz-
boiului, interzise de tratatele internaționale. Mijlocul interzis de ducere a răz-
boiului presupune folosirea anumitor arme, aplicarea cărora este interzisă sau limitată în dreptul internațional. Metoda de ducere a războiului constă într-un
anumit mod, regulă, tactică utilizată în cadrul conflictului armat.
Din normele dreptului umanitar internațional pot fi distinse trei direcții de
interzicere sau limitare a folosirii unor mijloace și metode de luptă, și anume:
1) sunt interzise mijloacele și metodele de luptă care datorită naturii lor
sau modului de utilizare au un caracter nediscriminatoriu, neputând
face o distincție netă între obiectivele militare și cele civile, ca și între
combatanți și civili;
2) este interzis a se folosi arme, proiectile și materii, ca și metode de război,
de natură să cauzeze suferințe inutile sau să producă inevitabil moartea;
3) este interzisă folosirea metodelor sau a mijloacelor de război care sunt
concepute pentru a cauza sau de la care se poate aștepta că ar cauza
daune intense, durabile și grave mediului natural
29.
Astfel, mijlocul de luptă interzis poate consta în utilizarea unor arme care
au un caracter nediscriminatoriu – gaze otrăvitoare, minele marine de contact neancorate, armele incendiare utilizate în anumite metode; arme care pro-
voacă suferințe inutile – gloanțele “dum-dum” (care se desfac ușor în corpul
omenesc), proiectile cu schije nelocalizabile, proiectile cu uraniu sărăcit (care este totodată și o armă nediscriminatorie) etc.
Metodele interzise de ducere a războiului sunt atacurile care nu pot fi li-
mitate la anumite obiective militare și care pot lovi și obiectivele civile, atacuri care nu sunt îndreptate împotriva unui obiectiv militar determinat (art. 51 din
Protocol), tehnici de schimbare a mediului, perfidia, refuzul cruțării adver-
sarului, atacul asupra obiectelor și bunurilor culturale etc. Dacă tehnicile de modificare a mediului sunt folosite în scopuri militare, atunci calificarea va fi
efectuată în baza art. 143 din CP al RM, și nu ca ecocid.
Infracțiunea dată este formală și se consumă din momentul aplicării
metodelor sau mijloacelor de ducere a războiului interzise de tratatele interna-ționale la care Republica Moldova este parte. În calitate de exemplu de astfel
de tratate putem cita cele patru Convenții de la Geneva din 1949, protocoalele adiționale la ele, Convenția pentru protecția bunurilor culturale în caz de con-
flict armat din 1954 de la Haga etc.
29 V. Crețu, op. cit. , p. 186.

44 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
În alin. (2) al art. 143 din CP al RM se incriminează aplicarea armei de ni-
micire în masă interzise de tratatele internaționale la care Republica Moldova
este parte. Armele de nimicire în masă sunt cele care poartă un caracter nedi-
scriminatoriu și pot cauza moartea unui număr însemnat de persoane: armele biologice, chimice, nucleare etc. Ținem să menționăm că arma nucleară, care
este cea mai distructivă armă, nu face obiectul vreunei interdicții exprese în
careva acorduri internaționale
.
Latura subiectivă a infracțiunii se manifestă prin intenție directă. Subiectul
infracțiunii este un subiect special, deoarece este persoana fizică
responsabilă, care la momentul săvârșirii faptei a atins vârsta de 16 ani și face parte din rândurile forțelor armate ale părților participante la conflictul armat
sau are vreo legătură cu o parte beligerantă.
Secțiunea a V-a. ALTE INFRACȚIUNI CONTRA PĂCII
ȘI SECURITĂȚII OMENIRII
§1. Ecocidul
Ecocidul este definit în art. 136 din CP al RM ca fiind distrugerea intențio-
nată în masă a florei și faunei, intoxicarea atmosferei ori a resurselor acvatice,
precum și săvârșirea altor acțiuni ce pot provoca sau au provocat o catastrofă
ecologică.
Conținutul juridic al ecocidului a fost conturat încă în actele internațio-
nale care reglementează dreptul conflictelor armate, și anume în Protocol, al cărui art.35 interzice utilizarea metodelor și mijloacelor de ducere a opera-țiunilor militare care își pun drept scop sau în urma cărora se poate aștepta
cauzarea unui prejudiciu serios și durabil mediului înconjurător.
În esență, ecocidul, asemenea infracțiunilor ecologice, atentează la mediul
înconjurător, însă urmările lui, caracterul transnațional și forma intenționată de comitere pun pe primul plan securitatea întregii omeniri, care este pusă în
pericol. În consecință, ecocidul a evoluat de la o infracțiune de război la o in-fracțiune contra securității omenirii.
Ecocidul apare ca cea mai periculoasă infracțiune printre cele care au un
impact distructiv asupra mediului și se caracterizează prin cauzarea mediului unui astfel de prejudiciu care pune în pericol direct viața și sănătatea comuni-
tăților întregi de oameni, fie chiar a omenirii în întregime.
Obiectul juridic special
al ecocidului este format din relațiile sociale cu
privire la securitatea umanității.

C a p i t o l u l I I 45
Latura obiectivă a infracțiunii se caracterizează prin fapta prejudiciabilă
constând din acțiuni (inacțiuni) alternative, prin care se distruge regnul ani-
mal sau vegetal, are loc intoxicarea atmosferei sau a resurselor acvatice, pre-
cum și alte acțiuni (inacțiuni) care pot duce la o catastrofă ecologică.
Prin distrugerea în masă a florei și faunei se subînțelege încetarea funcțio-
nării sau existenței a unei sau mai multor forme de viață a lumii animale sau vegetale, chiar și pe teritoriul unei arii sau zone geografice luate în parte.
Intoxicarea atmosferei ori a resurselor acvatice poate avea loc prin răs-
pândirea în aer sau introducerea în bazinele acvatice a substanțelor chimice, radioactive, biologice sau altor substanțe având un efect comparabil.
Prin alte acțiuni care pot provoca o catastrofă ecologică se pot înțelege
diverse practici, inclusiv metode de ducere a conflictelor armate, de provocare a cutremurelor de pământ sau a valurilor gigantice tip tsunami, inundațiilor, ploilor chimice artificiale sau a invaziei insectelor dăunătoare etc.
Prin catastrofă ecologică putem înțelege acele schimbări ale mediului,
periculoase pentru umanitate, care poartă un caracter ireversibil, în rezultatul cărora este dereglat echilibrul ecologic.
Ecocidul face parte din așa-numitele infracțiuni formal-materiale, care se
consumă o dată cu crearea unei situații de pericol real de survenire a conse-cințelor, adică în momentul creării unui pericol real de provocare a catastrofei
ecologice.
Latura obiectivă a ecocidului include și legătura cauzală dintre fapta pre-
judiciabilă și situația de pericol de provocare a catastrofei ecologice, fie, în al doilea caz, legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă și urmarea prejudicia-
bilă prevăzută de lege – catastrofa ecologică.
Componența dată de infracțiune este construită într-un mod nu prea
reușit, stabilind două momente de consumare a infracțiunii: posibilitatea reală de provocare a catastrofei ecologice și următorul – provocarea de fapt a acestei catastrofe. Ultimul moment îl considerăm inutil, deoarece infracțiunea este
deja consumată la etapa creării unui pericol real de provocare a catastrofei
ecologice, iar survenirea de fapt a urmării prejudiciabile poate fi utilizată de legiuitor la construirea variantei agravate a infracțiunii de ecocid. În redacția
actuală a legii, prezența sau lipsa urmării prejudiciabile trebuie de luat în con-
siderație la individualizarea răspunderii penale și stabilirea pedepsei.
Latura subiectivă a infracțiunii date se exprimă prin intenție directă sau
indirectă.
Subiectul infracțiunii este general, infracțiunea putând fi săvârșită de
orice persoană fizică responsabilă, indiferent de rangul sau poziția ocupată în
stat, care la momentul comiterii faptei a atins vârsta de 16 ani.

46 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
§2. Clonarea
Articolul 144 din CP al RM prevede răspunderea pentru săvârșirea clonă-
rii, fenomen care a devenit o preocupare îngrijorătoare de ordin etic, moral,
medical, religios și juridic al ultimului deceniu, o dată cu realizarea în practică
a unor experimente în vederea creării, prin metodele ingineriei genetice, a plantelor, animalelor și organelor acestora, și chiar a ființelor umane. Aces-
te evenimente au determinat comunitatea internațională să adopte normele
necesare în vederea creării cadrului juridic respectiv, menit să reglementeze relațiile din domeniu. Convenția privind drepturile omului și biomedicina,
adoptată la Oviedo, Spania, la 4.IV.1997, Protocolul adițional la Convenția
dată referitor la interzicerea clonării ființelor umane, adoptat la 12.01.1998, la Paris – sunt actele directoare care formează politica în acest domeniu nou.
Plante și animale pot fi clonate, de asemenea organele acestora, însă doar
clonarea ființelor umane este incriminată în legea penală a Republicii Mol-dova. Clonarea umană este o tehnică genetică care permite crearea ființelor
umane identice, adică copii ale unui individ. Clonarea constă în a reproduce
indivizi uniformi din punct de vedere genetic, dintr-o celulă a donatorului. Este o multiplicare asexuată a unui singur individ, în urma căreia rezultă serii
de indivizi identici din punct de vedere genetic
30. Prin acest procedeu de în-
mulțire umană, fără a avea nevoie de ambele sexe, are loc sărăcirea fondului genetic al omenirii, deoarece nu se perpetuează decât informația genetică a
unui singur părinte, în rezultat obținându-se un material genetic identic
31.
Posibilitatea oferită de ingineria genetică de a obține indivizi identici prin pro-
ducerea de clone multiple determină riscul de a crea o populație formată din
indivizi care ar putea să sufere de aceleași boli sau malformații, iar un singur virus ar putea extermina populația dintr-o arie geografică întinsă. Malfor-
mațiile sau supracalitățile de care ar putea dispune indivizii nou-formați pot
contribui la crearea unei subrase umane sau rasei “omului perfect”.
Obiectul juridic special
al clonării este format din relațiile sociale cu pri-
vire la securitatea omenirii care este pusă în pericol prin faptul creării unor
ființe umane identice.
Latura obiectivă a infracțiunii se manifestă prin fapta prejudiciabilă ex-
primată în acțiunea de creare cu ajutorul anumitor tehnici genetice de ființe
30 M. Mutu, Aspecte generale privind clonarea ființei umane // Revista Națională de Drept,
2004, nr. 1, p. 22.
31 V. Boaghi, Clonarea ființelor umane: problemă etică moral ă și juridică // Revista Națio-
nală de Drept, 2004, nr. 6, p. 52.

C a p i t o l u l I I 47
umane noi, identice cu oamenii care au servit drept donatori de ADN la crea-
rea copiilor .
Din sensul dispoziției normei date rezultă caracterul material al infracți-
unii date, care se consumă din momentul creării ființei umane prin metode genetice. Latura obiectivă include fapta prejudiciabilă (practicile de transplan-tare a nucleelor celulelor somatice, alte manipulări genetice), urmările prejudi-
ciabile – crearea ființelor umane, și legătura de cauzalitate, de tip cauză-efect,
care trebuie să existe între fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Metoda creării ființelor umane – prin folosirea tehnicilor de inginerie
genetică – este un semn obligatoriu al laturii obiective, constatarea și demon-strarea căreia este indispensabilă pentru calificarea faptelor în baza art. 145 din CP al RM.
Latura subiectivă a infracțiunii se exprimă prin intenție directă. Făptuito-
rul conștientizează că tehnicile sale genetice duc la crearea ființelor umane și dorește să le practice în vederea obținerii acestui rezultat. Motivul și scopul (a
obține un profit, a urmări progresul științific etc.) pot fi diverse și la calificare
nu contează.
Subiectul
infracțiunii este general: persoana fizică responsabilă, care la
momentul săvârșirii faptei a atins vârsta de 16 ani.

48 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
C a p i t o l u l I I I
INFRACȚIUNI CONTRA VIEȚII ȘI SĂNĂTĂȚII PERSOANEI
Secțiunea I. NO ȚIUNEA, CARACTERIZAREA GENERALĂ
ȘI TIPURILE INFRACȚIUNILOR CONTRA VIEȚII
ȘI SĂNĂTĂȚII PERSOANEI
Infracțiunile contra vieții și sănătății persoanei reprezintă grupul de in-
fracțiuni prevăzute în Capitolul II al Părții speciale a Codului penal al Repu-
blicii Moldova. Acestea sunt fapte prejudiciabile, săvârșite cu intenție sau din
imprudență, care vatămă sau pun în pericol – în mod exclusiv sau în princi-pal – relațiile sociale privitoare la viața sau sănătatea persoanei.
Așa cum rezultă din definiție, obiectul juridic generic al infracțiunilor
din grupul specificat îl formează relațiile sociale privitoare la viața sau sănă-tatea persoanei.
Deja nu mai putem susține, așa cum s-a făcut sub legea penală anterioară,
că obiectul juridic generic al acestui grup de infracțiuni îl constituie relațiile sociale cu privire la persoană. Potrivit prevederilor art. 2 din CP al RM, per-
soana (“ființa umană considerată din momentul declanșării nașterii și până
la încetarea ei din viață”
1), privită drept componentă a ordinii de drept, este
valoarea socială fundamentală, reprezentând obiectul juridic suprageneric
comun pentru toate infracțiunile prevăzute în Capitolele II, III, IV și VII din
Partea specială a Codului penal al Republicii Moldova.
Viața și sănătatea constituie valorile sociale care desemnează atributele
principale ale persoanei. Viața persoanei reprezintă existența socială a aces-teia, adică realizarea posibilității de a participa la relațiile sociale, de a-și exer-
cita drepturile și interesele și de a-și executa obligațiile. Dintre toate atributele inerente oricărei persoane cel mai important este viața. Toate celelalte atribute
ale persoanei – sănătatea, libertatea, cinstea, demnitatea etc. – își pierd sensul
și semnificația o dată cu suprimarea vieții persoanei.
Alături de viața persoanei, o altă valoare socială, care reprezintă obiectul
juridic generic al infracțiunilor analizate, este sănătatea persoanei. Din pers-pectiva apărării juridico-penale, sănătatea persoanei nu trebuie înțeleasă în
1 T. Popescu, Definirea persoanei în Codul penal // Revista de drept penal, 1998, nr. 3 p. 41.

C a p i t o l u l I I I 49
sens îngust, ca rezultat, bun sau rău, al funcționării organismului omenesc.
Ea trebuie percepută ca un statu-quo de felul său, ca o stare psihosomatică,
oricare ar fi gradul de morbiditate, a unei persoane. De aceea, anomaliile, dis-funcționalitățile sau deficiențele de ordin fizic sau psihic nu influențează în nici un fel asupra facultății persoanei de a beneficia, pe tot parcursul vieții, de
apărarea sănătății sale prin mijloacele dreptului penal.
Luând în considerație că obiectul juridic generic este comun pentru toate
infracțiunile dintr-un grup, prevăzut de un anumit capitol al Părții speciale a Codului penal, în demersurile noastre cu privire la analiza juridico-penală a
infracțiunilor concrete nu vom mai stărui asupra acestui aspect.
Fiecare din infracțiunile cuprinse în Capitolul II al Părții speciale a Co-
dului penal al Republicii Moldova are și un obiect juridic special , format din
relațiile sociale referitoare la anumite valori sociale. Aceste valori sociale, spe-cifice, le constituie – în mod exclusiv (în cazul obiectului juridic simplu) sau în
principal (în cazul obiectului juridic complex) – viața persoanei sau sănătatea
persoanei, regulă de la care există și excepții: integritatea corporală (infracțiu-nea de la art. 154 din CP al RM) și libertatea psihică (morală) (infracțiunea de
la art. 155 din CP al RM).
Majoritatea infracțiunilor din cadrul grupului examinat au un obiect ju-
ridic special simplu : relațiile sociale cu privire la viața persoanei (de exemplu,
infracțiunile prevăzute la art. 145 (cu excepția unor modalități agravate), 146,
147, 148 etc. din CP al RM); relațiile sociale cu privire la sănătatea persoanei (de exemplu, infracțiunile prevăzute la art. 151, 152, 153 etc. din CP al RM);
relațiile sociale cu privire la viața sau sănătatea persoanei (infracțiunile prevă-
zute la art. 159, 160, 161 etc. din CP al RM). Există însă și cazuri în care infrac-țiunea are un obiect juridic special complex . De exemplu, în situația omorului
intenționat săvârșit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (lit. f) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM), ca obiect juridic secundar apar relațiile sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei sau, respectiv, relațiile sociale
cu privire la securitatea publică.
Majoritatea infracțiunilor contra vieții și sănătății persoanei au un obiect
material , și anume – corpul persoanei. Prin acesta înțelegem expresia cor-
porală a vieții sau sănătății persoanei, adică ansamblul de funcții și procese
organice care asigură individului prezența biologică și care, odată distruse, suprimă calitatea de ființă vie și sănătoasă a persoanei. Nu contează dacă aces-
ta este corpul unei persoane tinere sau în vârstă ori dacă persoana este sau nu
în plenitudinea facultăților fizice sau psihice. În cazul infracțiunii important este că făptuitorul influențează asupra corpului altei persoane, și nu asupra
propriului corp.

50 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
În unele cazuri, legiuitorul circumscrie noțiunea de victimă a infracțiunii:
soț (soție) sau rudă apropiată (lit. b) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM; lit.
a) din alin. (2) al art. 150 din CP al RM etc.); femeie gravidă (lit. c) din alin. (3)
al art. 145 din CP al RM; lit. b) din alin. (2) al art. 154 din CP al RM etc.); copil nou-născut (art. 147 din CP al RM) etc.
Sub aspectul laturii obiective , menționăm, în primul rând, că infracțiu-
nile contra vieții și sănătății persoanei se comit, în majoritatea cazurilor, prin acțiune sau inacțiune. Unele infracțiuni nu pot fi săvârșite decât prin acțiune
(de exemplu, infracțiunile prevăzute la art. 155, 158 din CP al RM etc.). Al-
teori, fapta prejudiciabilă se poate concretiza doar în inacțiune (infracțiunile prevăzute la art. 162 și 163 din CP al RM).
O mare parte din faptele infracționale prevăzute în Capitolul II al Părții
speciale a Codului penal al Republicii Moldova sunt infracțiuni materiale

(de exemplu, infracțiunile prevăzute la art.145-154, 156, 157 din CP al RM).
În această ipoteză, la calificarea faptei este obligatorie stabilirea legăturii de
cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile. Celelalte in-fracțiuni din cadrul grupului examinat sunt infracțiuni formale
.
Sub aspectul semnelor secundare ale laturii obiective, acestea sunt în gene-
ral irelevante pentru calificarea infracțiunilor contra vieții și sănătății persoa-nei. Totuși, pentru unele din aceste infracțiuni, existența următoarelor semne este obligatorie: 1) metoda : deosebită cruzime (lit. h) din alin. (3) al art. 145 din
CP al RM); schingiuire sau tortură (lit. e) din alin. (2) al art. 151 și lit. f) din alin. (2) al art. 152 din CP al RM) etc.; 2) mijloacele : mijloace periculoase pen-
tru viața sau sănătatea mai multor persoane (lit. k) din alin. (3) al art. 145 din
CP al RM); instrumente speciale de tortură (lit. g) din alin. (2) al art. 154 din
CP al RM) etc.; 3) locul : în afara instituțiilor medicale sau cabinetelor medicale
autorizate în scopul întreruperii cursului sarcinii (lit. a) din alin. (1) al art. 159
din CP al RM); în unități medico-sanitare nespecializate (lit. a) din alin. (2) al
art. 160 din CP al RM); 4) timpul : în timpul nașterii sau imediat după naștere
(art. 147 din CP al RM); 5) alte circumstanțe : în condiții antisanitare (lit. e) din
alin. (1) al art. 159 din CP al RM) etc.
Sub aspectul laturii subiective , menționăm, în primul rând, că, la majo-
ritatea infracțiunilor analizate, forma de vinovăție se exprimă prin intenție
(infracțiunile prevăzute la art. 145-148, 150-156, 158-163 din CP al RM). In-
fracțiunile prevăzute la art. 149 și art. 157 din CP al RM sunt săvârșite din imprudență. Existența a două forme de vinovăție se atestă în cazul infracțiunii
prevăzute la alin. (4) al art. 151 din CP al RM.
De regulă, motivul din care a acționat făptuitorul sau scopul urmărit de
acesta, fie starea emoțională ce l-a caracterizat nu prezintă relevanță la califi-

C a p i t o l u l I I I 51
carea infracțiunii, având semnificație doar pentru individualizarea pedepsei.
Totuși, în anumite cazuri, legiuitorul specifică semnele amintite ale laturii sub-
iective în conținutul dispoziției de incriminare: 1) motivul : interesul material
(lit. b) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM; lit. g) din alin. (2) al art. 151 din
CP al RM și lit. h) din alin. (2) al art. 152 din CP al RM); motive de dușmănie
sau ură socială, națională, rasială sau religioasă (lit. j) din alin. (3) al art. 145
din CP al RM) etc.; 2) scopul : de a ascunde o altă infracțiune sau de a înlesni
săvârșirea ei (lit. i) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM); de a preleva și/ sau
utiliza ori comercializa organele sau țesuturile victimei (lit. l) din alin. (3) al
art. 145 din CP al RM etc.) etc.; 3) starea emoțională : starea de afect (art. 146
și art. 156 din CP al RM); starea de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea
discernământului, cauzată de naștere (art. 147 din CP al RM).
De regulă, subiectul infracțiunilor contra vieții și sănătății persoanei
poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la momentul săvârșirii infrac-țiunii a împlinit vârsta răspunderii penale: 14 ani (art. 145, 147, 151 din CP al
RM; alin. (2) al art. 152 din CP al RM) sau 16 ani (în celelalte cazuri). Totuși, la calificarea unor infracțiuni legea cere ca subiectul să aibă o anumită calitate:
mama victimei (art. 147 din CP al RM); persoana care nu are studii medicale
superioare speciale (lit. b) din alin. (1) al art. 159 din CP al RM și lit. b) din alin. (2) al art. 160 din CP al RM); medic (art. 161 din CP al RM); persoana
care, în virtutea legii sau a regulilor speciale, era obligată să acorde ajutor unui
bolnav (art. 162 din CP al RM) etc.
Cât privește tipologia infracțiunilor contra vieții și sănătății persoanei,
aceasta poate fi prezentată astfel:
1) infracțiuni contra vieții persoanei (art. 145-150 din CP al RM);
2) infracțiuni contra sănătății persoanei (art. 151-153, 156, 157 din CP al
RM);
3) infracțiuni care pun în pericol viața și sănătatea persoanei (art. 154, 155,
158-163 din CP al RM).
Deosebirea principală dintre infracțiunile care fac parte din primele două
categorii, pe de o parte, și infracțiunile din cea de-a treia categorie, pe de altă
parte, constă în aceea că, în primul caz, obiectului infracțiunii – relațiilor socia-
le cu privire la viața sau, respectiv, sănătatea persoanei – i se aduce o vătămare,
pe când în cel de-al doilea caz, el este pus doar în pericolul de a fi vătămat.

52 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Secțiunea a II-a. INFRACȚIUNI CONTRA VIEȚII PERSOANEI
§1. Omorul intenționat
Omorul intenționat (sau pur și simplu omorul) este lipsirea ilegală și in-
tenționată de viață a unei alte persoane. Această definiție a noțiunii de omor
este aplicabilă tuturor infracțiunilor săvârșite prin omor, prevăzute la art.
145-148 din CP al RM.
Sintetizând principalele trăsături ale noțiunii de omor, menționăm că
această faptă infracțională trebuie deosebită de alte fapte – penale sau nepena-le – care comportă anumite similitudini: 1) lipsirea legală de viață a unei alte persoane (de exemplu, lipsirea de viață săvârșită în condițiile legitimei apără-
ri); 2) lipsirea ilegală de viață a unei alte persoane, săvârșită din imprudență,
care constituie o infracțiune distinctă contra vieții persoanei, prevăzută la art. 149 din CP al RM; 3) lipsirea intenționată de viață a propriei persoane, adică sinuciderea, care nu este susceptibilă de răspundere penală.
Obiectul juridic special al omorului intenționat (art. 145 din CP al RM) îl
formează relațiile sociale cu privire la viața persoanei.
Viața este ocrotită de legea penală din momentul apariției și până la în-
cetare. Momentul de început al vieții persoanei este nu cel al conceperii, dar cel al declanșării nașterii, când are loc apariția unei oarecare părți a corpului copilului din pântecul mamei. Momentul final al vieții persoanei este moartea
(decesul) persoanei. În conformitate cu Instrucțiunea cu privire la confirma-
rea decesului în baza constatării morții ireversibile a creierului (moartea cere-
brală), aprobată prin Ordinul nr. 297 din 16.12.1999 al Ministerului Sănătății
despre aplicarea Legii privind transplantul de organe și țesuturi umane în Re-publica Moldova
2, prin “deces” se înțelege stingerea integrală și ireversibilă a
activității biologice a proceselor vitale ale organismului. Întrucât, sub aspectul
existenței infracțiunii de omor, interesează momentul morții cerebrale, și nu
al celei clinice, menționăm că, potrivit actului normativ sus-menționat, prin “moarte cerebrală” se are în vedere stoparea ireversibilă a activității cerebrale.
Obiectul material al omorului intenționat îl formează corpul persoanei.La alin. (1) al art. 145 din CP al RM nu sunt descrise semnele concrete ale
laturii obiective a infracțiunii examinate, legiuitorul preferând o formulare elip-
tică – “omorul unei persoane”. În această exprimare, legiuitorul nu a considerat necesară o descriere mai amplă, deoarece s-a folosit de însușirea obiectivă a sub-
2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 29-30, 2000.

C a p i t o l u l I I I 53
stantivului (“omorul”), provenit dintr-un verb, de a comprima în el descrierea:
1) faptei (acțiunii sau inacțiunii) prejudi ciabile constând în lipsirea ilegală de
viață a unei alte persoane; 2) urmărilor prejudiciabile (moartea victimei); 3) le-
găturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Pornind de la această structură a laturii obiective, menționăm că, de cele
mai dese ori, omorul se comite prin acțiune. Acțiunea are un caracter fizi-co-mecanic, chimic, psihic sau de altă natură. Acțiunile fizico-mecanice se exprimă în: tăiere, înțepare, înțepare-tăiere, împușcare, înecare, strangulare,
lovire (cu mâinile, cu picioarele, cu un instrument bont etc.), electrocutare etc.
Acțiunile chimice constau, în principiu, în otrăvire. Acțiunile psihice constau în: sugestionarea victimei, pe calea hipnozei, a dorinței de sinucidere; produ-
cerea de șocuri psihice unei persoane care suferă de o boală gravă a inimii,
făptuitorul cunoscând aceasta etc.
Pentru calificare este irelevant dacă făptuitorul a activat direct și personal
asupra victimei sau a recurs la un mijloc indirect, activat de o altă forță (de exemplu, s-a servit de o reptilă veninoasă pe care a introdus-o în camera vic-timei sau a substituit un medicament cu o otravă pe care infirmierul a dat-o
fără să știe victimei etc.)
3. De asemenea, nu este exclusă nici folosirea energiei
fizice a victimei, ea fiind constrânsă fizic sau moral (psihic) să se împuște, să se înjunghie, să se arunce de la înălțime etc.
4 În această ordine de idei, procedeul
folosit de făptuitor nu influențează asupra calificării faptei, dar poate determi-na diferențieri în ce privește stabilirea pedepsei.
Omorul poate fi comis și prin inacțiune, atunci când, din cauza “nesăvârși-
rii unor acțiuni juridicește obligatorii, obiectiv necesare și realmente posibi-le”
5, nu s-a împiedicat sau nu s-a înlăturat desfășurarea unor procese de natură
să provoace moartea victimei (de exemplu, prin nehrănirea copilului, prin lăsarea în frig a unui bolnav sau neputincios etc.).
În contextul analizei laturii obiective a omorului, este necesar a menționa
că o mare parte din omorurile săvârșite în încăierare sau în timpul certei se califică potrivit alin. (1) al art. 145 din CP al RM. Totuși, săvârșirea omorului
în astfel de circumstanțe admite și altă calificare (conform alin. (2) sau (3) al art. 145, art. 146, 149 din CP al RM). Luarea în considerație doar a prezenței
3 C. Rătescu și alții, Codul penal adnotat , vol. III, Partea specială , București, Socec, 1937,
p. 64.
4 V. Dongoroz și alții, Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială , vol. III,
București, All Beck, 2003, p. 202.
5 А. И. Бойко, Преступное бездействие , Санкт-Петербург, Юридический центр
Пресс, 2003, c. 118.

54 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
încăierării sau certei, făcându-se abstracție de celelalte circumstanțe obiective
și subiective ale faptei (în primul rând, de motivul infracțiunii), poate avea ca
rezultat calificarea greșită a infracțiunii.
În general, conform alin. (1) al art. 145 din CP al RM, se califică orice
infracțiune de omor, în cazul în care lipsesc circumstanțele agravante sau ate-nuante indicate la alin. (2) sau (3) al art. 145, art. 146-148 din CP al RM.
Omorul face parte din rândul infracțiunilor materiale. El se consideră
consumat din momentul producerii morții cerebrale. Numai survenirea aces-tei urmări prejudiciabile întregește latura obiectivă a infracțiunii de omor. Nu
are importanță dacă moartea cerebrală s-a produs imediat sau după expirarea unui anumit interval de timp. Absența urmării prejudiciabile – a morții cere-
brale – atestă faptul că ne aflăm în prezența etapei de pregătire sau a tentativei
de omor.
Pentru calificare nu are importanță dacă fapta prejudiciabilă a fost sufi-
cientă prin ea însăși să producă moartea sau a condus la această urmare pre-judiciabilă unită cu alte cauze: preexistente, concomitente sau survenite. Este suficient să existe o legătură de cauzabilitate sine
qua non , adică să se constate
că celelalte cauze, fără această faptă prejudiciabilă, nu ar fi provocat moartea.
Din punctul de vedere al laturii subiective , infracțiunea prevăzută la art.
145 din CP al RM poate fi săvârșită cu intenție directă sau indirectă. Conclu-zia privind conținutul intenției rezultă din materialitatea faptei ( ex re ), adică
din examinarea tuturor semnelor laturii obiective, precum și din studierea caracterului relațiilor dintre făptuitor și victimă. În particular, efectuarea unei împușcături ochite în cap dintr-o armă de foc sau aplicarea unor lovituri
brutale și repetate cu un instrument ascuțit în regiunile vitale ale corpului etc.,
în prezența unui real pretext pentru răzbunare, mărturisește despre prezența intenției directe. Totodată, tragerea haotică de focuri de armă într-un loc aglo-
merat, în care sunt adunate persoane pe care făptuitorul nu le cunoaște, una
dintre care a decedat, denotă existența intenției indirecte.
Tentativa de omor este posibilă doar în prezența intenției directe.
Nu interesează pe cine anume făptuitorul a urmărit să omoare. Chiar
dacă din eroare a omorât o altă persoană ( error in persona ) sau, dintr-o greșită
manipulare a mijloacelor, a omorât pe altul decât pe persoana vizată ( aberratio
ictus ), infracțiunea de omor va exista, deoarece legea nu ocrotește viața unei
persoane concrete, ci viața oricui
6.
6 C. Rătescu și alții, op. cit. , p. 64.

C a p i t o l u l I I I 55
Latura subiectivă a infracțiunii de omor intenționat mai este caracterizată
de motiv și scop. În cazul infracțiunii de la alin. (1) al art. 145 din CP al RM,
acestea pot fi de orice fel, cu excepția celor specificate la alin. (2) sau (3) al art.
145, art. 146-148 din CP al RM. În special, omorul neagravat, prevăzut la alin. (1) al art. 145 din CP al RM, poate fi săvârșit din următoarele motive: răzbu-
nare, gelozie, ură, invidie, vanitate, lașitate etc.
7
Referindu-ne la cele mai frecvente din motivele nominalizate – răzbunarea,
menționăm că la baza acestuia se află supărarea și nemulțumirea de faptele altei persoane, însoțite de năzuința de a primi satisfacție pentru prejudiciile pricinu-
ite. Răzbunarea trebuie deosebită de răzbunarea în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligațiilor de serviciu sau obștești; ultima formă de răzbunare
intră sub incidența prevederilor de la lit. d), alin. (2) al art. 145 din CP al RM.
Gelozia reprezintă neîncrederea pasionată, îndoiala chinuitoare în ce
privește fidelitatea, dragostea, devotamentul deplin al cuiva. Victimă a omo-rului din gelozie poate fi nu numai persoana care a generat nemijlocit acest
sentiment, dar și o altă persoană, apropiată primei. În literatura de specialitate sunt atestate cazuri când adolescenții au săvârșit omoruri din motiv de gelozie
pentru faptul că părinții acestora sau alte rude aveau o atitudine mai “favora-
bilă” față de victimă (fratele sau sora făptuitorului), decât față de făptuitor
8.
Prin urmare, ar fi incorect a limita sfera generatoare de gelozie doar la relațiile
între bărbat și femeie.
Motivul și scopul infracțiunii de omor intenționat, chiar și atunci când
nu sunt semne obligatorii ale laturii subiective, necesită a fi stabilite în fiecare caz aparte în cadrul calificării, deoarece influențează periculozitatea socială a
faptei și a făptuitorului și, implicit, individualizarea pedepsei.
Subiectul infracțiunii analizate este persoana fizică responsabilă, care la
momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 14 ani.
Ca forme agravate ale infracțiunii prevăzute la alin. (1) al art. 145 din CP al
RM, variantele de omor intenționat de la alineatele (2) și (3) ale aceleiași norme
păstrează semnele esențiale ale omorului intenționat neagravat, la care se vor
alătura circumstanțele prevăzute în dispoziția incriminatoare ca circumstanțe agravante. În continuare va fi efectuată analiza acestor circumstanțe, păstrân-
du-se consecutivitatea în care le-a înfățișat legiuitorul.
7 О. С. Капинус, Убийства: мотивы и цели , Москва, ИМПЭ–ПАБЛИШ, 2003, c. 119-133;
С. В. Бородин, Преступления против жизни , Москва, Юристъ, 1999, c. 75-87.
8 С. В. Бородин, op. cit. , p. 79.

56 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Omorul săvârșit cu premeditare (lit. a) din alin. (2) al art. 145 din CP al
RM).
Premeditarea atribuie omorului caracter agravat, deoarece presupune,
pe de o parte, o concentrare a forțelor psihice ale făptuitorului, iar, pe de altă
parte, o pregătire a comiterii faptei, ceea ce asigură șanse sporite de reușită a
omorului. În același timp, premeditarea relevă și o periculozitate mai mare a
făptuitorului, care înțelege să procedeze metodic, cu calm, pentru traducerea în fapt a hotărârii sale infracționale.
În doctrina penală sunt consemnate următoarele condiții de realizare a
premeditării: 1) trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârși omorul și până în momentul executării infracțiunii; 2) în acest
interval de timp făptuitorul trebuie să mediteze, să-și concentreze forțele sale
psihice în vederea asigurării succesului acțiunii sale; 3) în acest interval de timp făptuitorul trebuie să treacă la săvârșirea unor acte de pregătire de natură
să întărească hotărârea luată și să asigure realizarea ei
9.
Premeditarea nu trebuie identificată cu intenția premeditată. Nu este deci
suficient ca făptuitorul să fi luat pur și simplu mai dinainte hotărârea de a
omorî, pentru a avea premeditare. În acest caz, vom avea o intenție premedi-tată care va putea cântări în gradarea pedepsei, dar nu și la calificarea faptei.
Așadar, existența agravantei analizate presupune prezența unui complex de
condiții (enunțate mai sus), care privesc atât latura subiectivă, cât și latura obiectivă a infracțiunii.
Omorul săvârșit din interes material (lit. b) din alin. (2) al art. 145 din
CP al RM).
Interesul material fiind un interes egoist și josnic în raport cu viața persoa-
nei ca valoare socială inestimabilă, legiuitorul a apreciat, pe bună dreptate, că un asemenea motiv este de natură să agraveze omorul.
Interesul material constituie motivul generat de necesitatea făptuitorului
de a-și spori activul patrimonial (de a obține sau de a reține un câștig material) sau de a-și micșora pasivul patrimonial (de a se elibera de cheltuieli materiale). Agravanta analizată operează numai atunci când s-a stabilit că tocmai intere-
sul material a servit ca pretext pentru omorul victimei. De aceea, fapta nu poa-
te fi calificată ca omor săvârșit din interes material, dacă: 1) câștigul material apare doar ca ocazie pentru săvârșirea omorului din intenții huliganice sau de
altă asemenea natură; 2) a avut loc în timpul când făptuitorul își păzea bunu-
rile sale; 3) a fost săvârșită în scopul recuperării de către făptuitor a propriilor
9 O. Loghin, T. Toader, Drept penal român. Partea specială , București, Șansa, 1999, p. 82.

C a p i t o l u l I I I 57
bunuri care se aflau ilegal la victimă; 4) a fost săvârșită în legătură cu nedorin-
ța victimei de a executa, față de făptuitor, obligațiunile patrimoniale; 5) a fost
săvârșită din răzbunare pentru prejudiciul material cauzat făptuitorului etc.
Se califică drept omor săvârșit din interes material: 1) omorul copilului de
către părinții săi în scopul de a se elibera de obligația de întreținere a acestuia; 2) omorul săvârșit în vederea primirii sumei asigurate; 3) omorul săvârșit în
scopul neachitării datoriei; 4) omorul săvârșit în scop de canibalism, cu preci-zarea că făptuitorul dorește să beneficieze de calitățile de consum ale corpului
victimei; 5) omorul săvârșit în vederea obținerii drepturilor la spațiu locativ, a
moștenirii, a altor foloase sau avantaje materiale etc.
Interesul material trebuie să premeargă omorul, nu să-l succeadă; în caz
contrar, lipsesc temeiurile aplicării agravantei analizate. De asemenea, este necesar a menționa că, pentru existența omorului săvârșit în interes material, este suficient a constata că făptuitorul a urmărit anume un astfel de interes,
indiferent dacă a realizat sau nu acel interes. Totuși, dacă interesul material a
fost realizat, există temeiuri de a califica fapta de omor în concurs cu una din infracțiunile contra patrimoniului.
Omorul săvârșit cu intenții huliganice (lit. c) din alin. (2) al art. 145 din
CP al RM).
Fapta de omor prezintă un caracter mai periculos când este săvârșită cu
intenții huliganice. Această incriminare dă expresie preocupării legiuitorului pentru apărarea vieții persoanei prin asigurarea unui climat de conviețuire pașnică și demnă, întemeiată pe respect și considerație reciprocă între mem-
brii societății.
Noțiunea “intenții huliganice” are, de fapt, înțelesul de “motive huligani-
ce” și își dovedește aplicabilitatea în raport cu fapta de omor, în cazul în care respectiva faptă este comisă în baza lipsei evidente de respect față de societate
și normele morale general acceptate, când conduita făptuitorului reprezintă o provocare manifestă ordinii publice, fiind condiționată de dorința de a se
contrapune altor membri ai societății și de a-și demonstra sentimentul de des-
considerare a acestora (de exemplu, lipsirea de viață fără a exista un pretext evident sau ca prilej pentru a omorî servind un pretext neînsemnat).
Prezența motivelor huliganice poate rezulta din înseși acțiunile făptuito-
rului, din pretextul servind drept cauză aparentă a comiterii omorului, pre-cum și din relațiile făptuitorului cu victima. Victimă a infracțiunii analizate
poate fi nu doar o persoană întâlnită întâmplător, dar chiar și o rudă sau o
cunoștință, dacă cauza omorului au constituit-o nu relațiile de ostilitate cu caracter personal, ci motivele huliganice (de exemplu, dorința de a profita de
un pretext neînsemnat pentru răfuiala cu victima).

58 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Dacă inițiator al încăierării sau al certei a fost făptuitorul sau dacă el a pro-
vocat conflictul anume pentru a se răfui cu victima, există suficiente temeiuri
de a califica fapta conform lit. c) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM, și nu
conform alin. (1) al aceleiași norme.
În practica juridică se întâlnesc așa-numitele “omoruri fără motiv”, atunci
când nici în cadrul urmăririi penale, nici la examinarea judiciară nu au putut fi stabilite motivele omorului. Asemenea fapte nu pot fi calificate ca omor săvârșit din intenții huliganice, deoarece nu poate fi pusă în sarcina victimei
lipsa de profesionalism a persoanelor din organele de drept sau factorii obiec-
tivi care împiedică stabilirea motivelor infracțiunii. În lipsa altor agravante, astfel de fapte trebuie calificate conform alin. (1) al art. 145 din CP al RM.
Omorul săvârșit î n legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligații-
lor de serviciu sau obștești (lit. d) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM).
Considerarea acestei circumstanțe ca agravantă se justifică prin aceea că
fapta de omor are caracterul de act de rebeliune sau de răzbunare, astfel încât alături de obiectul juridic special al omorului intenționat se mai adaugă atin-
gerea adusă autorităților publice.
Prin “îndeplinire a obligațiilor de serviciu” se înțelege executarea atribuții-
lor de serviciu care decurg din contractul de muncă, încheiat cu o întreprinde-re, instituție sau organizație, înregistrată în modul stabilit, indiferent de tipul
de proprietate sau de forma juridică de organizare a acesteia. Prin “îndeplinirea obligațiilor obștești” se are în vedere înfăptuirea de către cetățeni a unor înda-
toriri publice cu care aceștia au fost însărcinați (de exemplu, îndeplinirea obli-
gațiilor de membru al gărzilor populare) sau săvârșirea altor acțiuni în interesul societății sau al unor persoane aparte (de exemplu, comunicarea despre comite-
rea sau pregătirea infracțiunii, criticarea neajunsurilor la adu narea colectivului
de muncă, renunțarea de a participa la săvârșirea infracțiunii etc.).
Pentru aplicarea agravantei examinate este necesar a stabili că omorul
a fost săvârșit în legătură cu îndeplinirea legitimă a obligațiilor de serviciu
sau obștești. Caracterul legitim al îndeplinirii acestor obligații există în cazul în care conduita victimei a fost conformă cu cerințele și regulile serviciului
respectiv, cu normele morale și nu a format o încălcare a legii, cu atât mai
puțin – o infracțiune.
Expresia “în legătură cu” din dispoziția incriminatoare trebuie interpreta-
tă în sensul că omorul poate fi săvârșit: 1) până la îndeplinirea obligațiilor de serviciu sau obștești (în scopul neadmiterii); 2) în momentul îndeplinirii obli-gațiilor respective (în scopul reprimării); 3) după îndeplinirea acelor obligații
(din răzbunare).

C a p i t o l u l I I I 59
Pentru calificarea faptei analizate nu are însemnătate timpul ce s-a scurs
din momentul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu sau obștești. De asemenea,
este necesar a specifica că victima în cazul infracțiunii examinate poate fi
numai persoana care îndeplinește îndatoririle de serviciu sau obștești, nu și rudele sau alte persoane apropiate victimei (cum prevede legea penală a Fede-
rației Ruse).
Menționăm că norma de la lit. d) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM
poate fi o normă generală în raport cu normele concurente speciale de la lit. e) din alin. (3) al art. 145, art.305, 342 din CP al RM; lit. a) din alin. (3) al art. 365
din CP al RM etc. În astfel de cazuri, în acord cu prevederile art. 116 din CP al RM, se va aplica norma specială.
Omorul săvârș it profitând de starea de neputință a victimei (lit. e) din
alin. (2) al art. 145 din CP al RM).
Agravanta se justifică prin aceea că, pe de o parte, omorul asupra unei
persoane care se află în stare de neputință poate fi săvârșit mai ușor, iar, pe de altă parte, că cel care profită de o asemenea stare a victimei pentru a o omorî vădește un grad sporit de pericol social.
Prin “stare de neputință” se înțelege incapacitatea victimei de a se apăra din
cauza stării sale fizice sau psihice precare. Într-o asemenea situație se găsește o persoană infirmă sau bolnavă, ori în convalescență, sau aflată într-un loc
izolat și fără vreun mijloc de apărare, ori adusă în stare de inconștiență prin
narcotizare, sau a cărei forță fizică este vădit disproporționată de aceea a făp-tuitorului, ori atinsă de o maladie psihică și care nu-și dă seama de pericolul
ce o amenință etc.
10
Pentru calificare nu este suficient ca victima să se afle în stare de neputin-
ță. Mai este necesar ca făptuitorul să profite de această stare, ceea ce presupune că el cunoaște condiția precară a victimei și a hotărât să se folosească de ea
pentru a o omorî. Cele două elemente (cunoașterea unei stări precare și hotă-rârea de a se folosi de ea) trebuie să fie îndeplinite cumulativ.
Dacă în momentul omorului victima se află în stare de somn, există toate
temeiurile legale de a recunoaște cele comise ca omor săvârșit profitând de starea de neputință a victimei. Aflându-se în stare de somn, victima nu se
poate apăra, nici nu poate opune rezistență făptuitorului, care, conștientizând
această împrejurare, o folosește pentru comiterea infracțiunii
11. Totodată, sta-
10 V. Dongoroz și alții. op. cit. , p. 180-181.
11 А. Н. Попов, Убийства при отягчающих обстоятельствах , Санкт-Петербург,
Юридический центр Пресс, 2003, c. 328.

60 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
rea de beție nu provoacă întotdeauna neputința de apărare; uneori, reacțiile
persoanei aflate într-o asemenea stare sunt mai violente decât ale celei aflate
în stare normală. Ca urmare, fiecare caz se rezolvă în mod concret, ținându-se
seama de împrejurările particulare în care acționează făptuitorul12.
Pentru aplicarea agravantei examinate nu are însemnătate dacă însuși
făptuitorul a dus victima la așa stare sau ea se găsea în stare de neputință in-dependent de acțiunile lui.
Omorul săvârșit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic

(lit. f) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM).
Întrucât răpirea persoanei și luarea persoanei în calitate de ostatic sunt
fapte care prezintă un grad ridicat de pericol social, omorul săvârșit în con-dițiile prevă zute la lit. f) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM depășește prin
gravitatea sa omorul neagravat. La aceasta se adaugă și periculozitatea mult
sporită a făptuitorului, care, săvârșind fapta, manifestă totodată o desconsi-derare în raport cu astfel de valori sociale ca libertatea fizică a persoanei sau
securitatea publică.
Noțiunile de răpire a persoanei și de luare a persoanei în calitate de osta-
tic vor fi analizate o data cu ocazia examinarea componențelor de infracțiuni prevăzute la art. 164 și, respectiv, la art. 280 din CP al RM.
Omorul se consideră săvârșit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de
ostatic, dacă: 1) a fost săvârșit până la răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (în scopul de a înlesni săvârșirea lor în raport cu o altă persoană); 2) în
procesul răpirii sau luării persoanei în calitate de ostatic (de exemplu, în sco-pul înfrângerii obstacolelor); 3) după răpirea sau luarea persoanei în calitate de
ostatic (în scopul de a ascunde răpirea sau luarea persoanei în calitate de osta-
tic, fie din răzbunare pentru rezistența opusă sau din alte asemenea cauze).
Agravanta examinată poate fi aplicată atât în cazul în care omorul este
săvârșit asupra persoanei răpite sau asupra ostaticului, cât și în cazul când în legătură cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic au fost omorâte alte persoane.
Considerăm că la calificarea omorului, săvârșit cu răpirea sau luarea
persoanei în calitate de ostatic, nu este necesară calificarea suplimentară, con-form art. 164 sau 280 din CP al RM. Utilizând în dispoziția incriminatoare
prepoziția “cu”, legiuitorul nu a putut să nu aibă în vedere și sensul de asociere.
Or, infracțiunea prevăzută la lit. f) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM este o infracțiune complexă, iar “gradul de pericol social al infracțiunii complexe
12 A. Boroi, Infracțiuni contra vieț ii, București, All Beck, 1999, p. 127.

C a p i t o l u l I I I 61
este mai mare decât al fiecăreia din infracțiunile componente, pentru că sunt
puse în pericol mai multe obiecte juridice, iar reunirea lor într-o infracțiu-
ne complexă asigură o luptă mai eficientă împotriva unor astfel de fapte”13.
Așadar, fiind vorba de o infracțiune unică, calificarea prin concurs ar însemna încălcarea principiului înscris la alin. (2) al art. 7 din CP al RM, întrucât făp-
tuitorul ar fi tras de două ori la răspundere penală pentru aceeași faptă.
Omorul săvârșit asupra a două sau mai multor persoane (lit. a) din alin.
(3) al art. 145 din CP al RM).
Pericolul social ridicat al faptei derivă din numărul victimelor și din teme-
rea pe care o inspiră persoana făptuitorului. Dacă omorul săvârșit asupra unei
singure persoane constituie el însuși o infracțiune deosebit de gravă, este firesc
ca omorul săvârșit asupra a două sau mai multor persoane să fie considerat in-fracțiune excepțional de gravă.
Această infracțiune este o infracțiune unică, presupunând însă o plurali-
tate de victime. Ea se caracterizează prin unitatea intenției făptuitorului vizavi de lipsirea de viață a cel puțin două persoane, și, de regulă, este comisă simul-
tan asupra acestor persoane, deși este posibil să se comită succesiv.
Agravanta analizată se aplică dacă se produce efectiv moartea a cel puțin
două persoane, caz în care ne aflăm în prezența infracțiunii în formă consu-mată. Dacă fapta a fost îndreptată nemijlocit spre săvârșirea omorului asupra a
două sau mai multor persoane, dar, din cauze independente de voința făptui-torului, nu s-a produs moartea nici uneia din aceste persoane (nici vătămarea
sănătății sau a integrității corporale a acestora nu s-a produs), cele comise
trebuie calificate conform art. 27 și lit. a) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM. Dacă, în aceleași împrejurări, nu s-a produs moartea nici uneia din persoane-
le vizate, dar a fost vătămată sănătatea sau integritatea corporală a cel puțin
uneia din ele, stabilindu-se că făptuitorul a manifestat intenție directă inde-terminată, calificarea trebuie făcută în funcție de rezultatele real survenite (de
exemplu, conform art. 151, 152, 153 din CP al RM).
Mai dificil e de a identifica o soluție în cazul în care fapta a fost îndreptată
nemijlocit spre săvârșirea omorului a două sau mai multor persoane, dar, din cauze independente de voința făptuitorului, s-a produs un rezultat parțial,
decedând o singură persoană. În această ipoteză, ne alăturăm punctului de vedere exprimat în literatura de specialitate, potrivit căruia cele comise trebuie
calificate doar conform art. 27 și lit. a) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM
14.
13 M. Basarab, Drept penal. Partea generală , vol. II, Iași, Chemarea, 1992, p. 347.
14 А. Н. Попов, op. cit. , p. 82.

62 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Într-adevăr, nu-i putem incrimina făptuitorului concursul de infracțiuni,
atunci când acesta a urmărit să săvârșească o singură infracțiune. Or, plurali-
tatea urmărilor prejudiciabile nu implică inevitabil pluralitatea de infracțiuni,
iar neconsumarea infracțiunii din cauze independente de voința făptuitorului nu poate influența asupra construcției componenței de infracțiuni în sensul
modificării acesteia. O altă soluție la acest caz ar însemna agravarea nejus-
tificată și disproporționată a situației făptuitorului, constituind o încălcare a principiului legalității.
Or, interpretând prevederile de la art.81 și art. 84 din CP al RM, calificarea
celor comise conform art. 145 (alin. (1), (2) sau (3), cu excepția lit. a)) și art. 27, lit. a) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM ar atrage aplicarea unei pedepse mai
grave decât în cazul dacă s-ar fi săvârșit un omor consumat asupra a două sau
mai multor persoane. O astfel de soluție ar putea fi tălmăcită ca un fel de reproș făptuitorului că acesta nu a reușit să omoare și cea de-a doua persoană.
Totodată, în contextul infracțiunii examinate, gradul producerii rezulta-
telor – integrală sau parțială – trebuie luat în considerare la individualizarea pedepsei.
Omorul săvârșit asupra soțului (soției) sau a unei rude apropiate (lit. b)
din alin. (3) al art. 145 din CP al RM).
O asemenea faptă relevă un pericol extrem, deoarece victima, mizând pe
afecțiunea presupusă a făptuitorului, nu este avizată despre intențiile acestuia și nu ia măsuri de apărare, ceea ce poate să înlesnească comiterea infracțiunii. În acest caz se încalcă nu numai îndatorirea de a respecta viața oricărei persoa-
ne, dar și aceea de a respecta viața membrilor familiei.
În conformitate cu alin. (4) al art. 134 din CP al RM, rude apropiate sunt
părinții, copiii, înfietorii, copiii înfiați, frații și surorile, bunicii și nepoții lor.
La momentul săvârșirii infracțiunii, făptuitorul trebuie să cunoască că se
află în relații de rudenie apropiată cu victima și să urmărească lipsirea de viață
nu a oricui, ci a rudei sale apropiate.
Calitatea de soț (soție) trebuie să existe în momentul săvârșirii faptei. Dacă
această calitate a încetat, ca urmare a desfacerii căsătoriei prin divorț, fapta nu va putea fi calificată potrivit lit. b) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM. De
asemenea, nu va putea fi aplicată această prevedere, dacă făptuitorul și victima
erau legați printr-o căsătorie nulă (de exemplu, datorită bigamiei). Nu este ne-cesar ca la data săvârșirii omorului soții să fi conviețuit în fapt. Întrucât cali-
tatea de soț rezultă numai dintr-o căsătorie legal încheiată, concubinii nu au
această calitate. În consecință, omorul săvârșit asupra concubinului nu poate antrena aplicarea agravantei analizate.

C a p i t o l u l I I I 63
Omorul săvârșit cu bună-știință asupra unei femei gravide (lit. c) din
alin. (3) al art. 145 din CP al RM).
Pericolul social sporit al acestei fapte se explică prin aceea că, pe lângă
moartea femeii, se distruge și produsul de concepție care, deși nu este o per-
soană, constituie o viață în curs de dezvoltare.
Sintagma “cu bună-știință” denotă că făptuitorul cunoștea despre starea de
graviditate a victimei la momentul săvârșirii infracțiunii. Această cunoaștere trebuie să fie nu una prezumtivă, ci să se bazeze pe anumite împrejurări reale.
Nici sursa de informare despre graviditatea femeii, nici vârsta sarcinii, nici
viabilitatea fătului nu contează la calificarea infracțiunii.
Dacă făptuitorul nu știa despre graviditatea victimei, agravanta analizată
nu-i poate fi imputată. În același timp, dacă făptuitorul a considerat eronat că omoară o femeie gravidă, cele comise trebuie calificate conform art. 27 și lit. c) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM. Tentativa la omorul agravat este mai
periculoasă decât omorul neagravat consumat, de aceea, chiar dacă soluția pe
care o propunem pare a nu fi impecabilă, ea este totuși preferabilă, reieșind din faptul că alte soluții ar agrava nejustificat situația făptuitorului.
Omorul săvârșit cu bună-știință asupra unui minor (lit. d) din alin. (3)
art. 145 din CP al RM).
Această circumstanță dovedește periculozitatea socială sporită a făptuito-
rului care suprimă viața unei persoane aflate la început de cale în realizarea aspirațiilor și potențialității sale.
La momentul săvârșirii infracțiunii, victima trebuie să nu aibă împlinită
vârsta de 18 ani.
Folosind expresia generală “minor”, legiuitorul nu a intenționat să facă
careva deosebire în raport cu vârsta sau cu discernământul acestuia. Totuși,
aceste circumstanțe trebuie luate în calcul la individualizarea pedepsei.
La interpretarea noțiunii “cu bună-știință” și la calificarea erorii cu privire
la calitățile victimei sunt aplicabile explicațiile oferite cu prilejul analizei agra-vantei precedente, cu deosebirile de rigoare.
Omorul săvârșit asupra unui reprezentat al autorității publice ori asu-
pra unui militar în timpul sau în legătură cu îndeplinirea de către aceștia a
obligațiilor de serviciu (lit. e) din alin. (3) al art.145 din CP al RM).
Rațiunea cuprinderii unei asemenea agravante în Codul penal e condi-
ționată de calitatea victimei de reprezentant al autorității de stat. Ocrotirea autorității de stat împotriva infracțiunilor comise de elemente antisociale și
anarhice, care sfidează ideea de lege în Republica Moldova, presupune și ocro-tirea vieții funcționarilor care dețin atribuții ce implică exercițiul acestei auto-
rități. Orice atingere adusă vieții unui reprezentant al autorității publice sau

64 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
unui militar, care se află în exercițiul funcției sau pentru fapte îndeplinite în
exercițiul funcției, constituie, în același timp, o manifestare a lipsei de respect
față de autoritățile publice.
Pentru a se reține această agravantă, fapta trebuie să se comită când repre-
zentantul autorității publice ori militarul se află la serviciu sau să se comită în legătură cu îndeplinirea de către acesta a obligațiilor de serviciu. Observăm că
formularea “în timpul sau în legătură cu” de la lit. e) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM are o extindere semantică mai largă decât expresia “în legătură cu” de
la lit. d) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM. În adevăr, omorul săvârșit asupra
unui reprezentant al autorităților publice ori asupra unui militar în timpul ser-viciului acestora presupune situația când lipsirea de viață este săvârșită nu în
legătură cu îndeplinirea de către aceștia a obligațiilor de serviciu (de exemplu,
din răzbunare, având la bază relațiile de ostilitate personale). În astfel de situa-ții, calitatea specială a victimei, alături de timpul săvârșirii infracțiunii – în
timpul serviciului – determină agravarea răspunderii penale; astfel, fapta nu
mai poate fi calificată conform alin. (1) al art. 145 din CP al RM.
Prin “reprezentant al autorității publice” se are în vedere exponentul in-
tereselor oricărei autorități publice centrale (autorității legislative, autorității executive, autorității judecătorești) sau ale autorităților publice locale.
În baza prevederilor de la art. 128 din CP al RM, prin “militar” se înțe-
lege: 1) per soana care îndeplinește serviciul militar în termen sau în bază de contract; 2) persoana care trece pregătirea militară obligatorie; 3) persoana chemată la concentrări.
Specificăm că dispoziția de la lit. e) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM își
găsește aplicare doar în cazul în care nu operează o normă specială concurentă.
Omorul săvârșit de două sau mai multe persoane (lit. f) din alin. (3) al
art. 145 din CP al RM).
Periculozitatea socială sporită a omorului este condiționată, în acest caz,
de însăși pluralitatea făptuitorilor, care dă acestora o mai mare forță de ac-
țiune, le creează mai mari posibilități de a săvârși și a ascunde infracțiunea,
totodată îi face să acționeze cu mai multă siguranță și îndrăzneală.
Săvârșirea omorului de două sau mai multe persoane presupune:
a) coautoratul;
b) săvârșirea infracțiunii de către o persoană care întrunește semnele sub-
iectului infracțiunii, în comun cu una sau mai multe persoane care nu
întrunesc aceste semne;
c) săvârșirea infracțiunii de către o persoană care întrunește semnele sub-
iectului infracțiunii, prin intermediul unei persoane care nu întrunește
aceste semne.

C a p i t o l u l I I I 65
În primul rând, omorul se consideră săvârșit de două sau mai multe per-
soane atât în cazul în care la comiterea faptei au participat în comun doi sau
mai mulți autori, în lipsa unei înțelegeri prealabile între ei, cât și în cazul în
care la comiterea faptei au luat parte doi sau mai mulți autori care s-au înțe-les în prealabil despre săvârșirea în comun a omorului. Înțelegerea prealabilă
între coautori nu influențează calificarea omorului săvârșit de două sau mai
multe persoane, dar trebuie luată în considerație la individualizarea pedepsei.
Săvârșirea omorului de către o persoană care întrunește semnele subiec-
tului infracțiunii, în comun cu una sau mai multe persoane care nu întrunesc aceste semne, intră sub incidența agravantei analizate. Întrucât legiuitorul a fost suficient de precis și nu a utilizat formulele “de doi sau mai mulți parti-
cipanți” sau “prin participație simplă”, este inoportun a apela la dispoziția de
la alin. (6) al art. 42 din CP al RM. De aceea, este suficient ca numai una din persoanele care săvârșesc omorul să fie pasibilă de răspundere penală, pentru
a i se incrimina omorul săvârșit de două sau mai multe persoane.
În prevederea de la lit. f) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM, legiuito-
rul nu indică cerința participării în comun la săvârșirea omorului. De aceea, săvârșirea omorului de către o persoană care întrunește semnele subiectului
infracțiunii, prin intermediul unei persoane care cu bună-știință nu este pa-sibilă de răspundere penală (din cauza vârstei, a iresponsabilității sau din alte
cauze prevăzute de legea penală), intră sub incidența agravantei examinate.
În situația dată, deși omorul nu e săvârșit împreună, se consideră totuși co-mis de două sau mai multe persoane. Diferă doar caracterul acestei săvârșiri:
persoana care întrunește semnele subiectului infracțiunii săvârșește omorul
mediat (mijlocit), pe când persoana care nu este pasibilă de răspundere penală săvârșește omorul imediat (nemijlocit).
Omorul săvârșit de către o persoană care a mai săvârșit un omor intenți-
onat prevăzut la alin. (1) sau (2) (lit. g) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM).
Avînd în vedere dispoziția art. 31 din CP al RM, agravanta de la lit. g) din
alin. (3) al art. 145 din CP al RM se aplică în cazul în care omorul a fost săvârșit de o persoană care anterior a mai comis un omor (prevăzut la alin. (1) sau (2) al art. 145 din CP al RM), cu condiția că nu a fost condamnată pentru acesta și
nu a expirat termenul de prescripție.
Dacă omorul a fost precedat de un omor prevăzut la alin. (3) al art. 145 din
CP al RM, agravanta analizată nu funcționează. În astfel de cazuri, calificarea se face conform regulilor concursului real de infracțiuni.
În cazul în care infracțiunea prevăzută la alin. (1) sau (2) al art. 145 din
CP al RM este pre ce dată de o altă infracțiune prevăzută la același alin. (1) sau (2) al art. 145 din CP al RM (de exemplu, un omor neagravat este precedat de

66 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
un alt omor neagravat), cele săvârșite nu formează un concurs de infracțiuni.
Calificarea se face conform lit. g) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM.
Alta este situația în cazurile în care, după unul din omorurile prevăzute la
alin. (1) sau (2) al art. 145 din CP al RM, a fost săvârșit: a) un omor prevăzut la alin. (3) al art. 145 din CP al RM (de exemplu, omorul neagravat urmat de
omorul la comandă); b) un omor care a fost întrerupt la o altă etapă a activității
infracționale (de exemplu, când omorul consumat a fost urmat de tentativa de omor sau pregătirea de omor, ori viceversa); c) un omor în care făptuitorul a
avut un alt rol juridic (de exemplu, în primul caz a fost autor, iar în cel de-al
doilea – organizator, instigator sau complice, sau invers). În astfel de cazuri, calificarea trebuie să se facă conform regulilor concursului de infracțiuni. Nu
se permite a face concomitent calificarea conform regulilor concursului de in-
fracțiuni și conform regulilor repetării infracțiunii, deoarece prin aceasta s-ar încălca flagrant cerințele legii penale în vigoare și principiile dreptului penal.
Dacă omorul a fost săvârșit în prezența câtorva circumstanțe agravante,
prevăzute la diferite alineate ale art. 145 din CP al RM, atunci, în lipsa concur-sului real de infracțiuni, cele comise trebuie calificate numai potrivit acelui
alineat al art. 145 din CP al RM care prevede o sancțiune mai severă. Totodată,
în partea descriptivă a sentinței, necesită a fi nominalizate toate circumstanțe-le agravante ale faptei.
Fapta nu poate fi calificată conform lit. g) din alin. (3) al art. 145 din CP al
RM, dacă: 1) unul sau ambele omoruri, formând repetarea, sunt prevăzute la art. 146-148 din CP al RM; 2) este vorba de o atingere reiterată a vieții aceleiași
victime în scopul de a o lipsi de viață, cuprinsă de intenția unică; 3) este comisă
lipsirea simultană de viață a două sau a mai multor persoane; 4) este comisă lipsirea nesimultană de viață a două sau a mai multor persoane, cuprinsă de
intenția unică.
Omorul săvârșit cu deosebită cruzime, precum și din motive sadice (lit.
h) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM).
Agravanta dată e justificată de pericolul social sporit al faptei, caracterizat
prin metoda săvârșirii omorului: prin cruzimea deosebită exercitată asupra
victimei, când suferințele acesteia sunt inutil prelungite în timp, aducând sa-
tisfacție făptuitorului. De asemenea, lipsirea de viață din motive sadice face
dovadă unei adânci pervertiri a conștiinței făptuitorului.
În literatura de specialitate a fost formulată următoarea definiție a noțiu-
nii de omor săvârșit cu deosebită cruzime: “Lipsirea ilegală de viață a unei alte persoane, în procesul căreia victimei sau persoanelor apropiate acesteia li se cauzează suferințe deosebit de chinuitoare, ieșind la iveală astfel de trăsături
negative ale personalității făptuitorului ca neîndurarea și ferocitatea, care își

C a p i t o l u l I I I 67
găsesc expresia în metoda omorului sau în ambianța executării acestuia; iar
latura subiectivă a omorului se caracterizează prin intenție directă sau indirectă
față de moartea victimei, precum și prin conștientizarea faptului că victimei sau
persoanelor apropiate acesteia i se cauzează suferințe deosebit de chinuitoare”15.
Subscriind la această definiție desfășurată, menționăm că metoda aleasă
de către făptuitor mărturisește despre năzuința lui de a cauza suferințe deose-bit de chinuitoare în procesul lipsirii de viață a victimei, în următoarele cazuri: cauzarea unor plăgi multiple (când există probe suficiente care dovedesc in-
tenția de a comite omorul cu deosebită cruzime); arderea sau îngroparea unei
persoane vii; utilizarea curentului electric; stropirea cu acizi agresivi; asfi-xierea mecanică prelungită în timp; otrăvirea, urmată de suferințe prelungite;
privarea de mâncare, apă, somn etc.
Unul dintre cele mai răspândite cazuri de omor săvârșit cu deosebită cru-
zime, având în vedere ambianța executării lui, este omorul săvârșit în prezența persoanelor apropiate victimei, când făptuitorul își dă seama că, prin fapta
sa, le pricinuiește suferințe psihice deosebit de chinuitoare. Trebuie agreată opinia, potrivit căreia, din rândul persoanelor apropiate fac parte, pe lângă
rudele apropiate, și alte rude – afinii sau oricare alte persoane, ale căror viață,
sănătate și bunăstare interesează, cu bună-știință pentru făptuitor, victima, în virtutea relațiilor personale create
16.
În afară de metoda și ambianța comiterii infracțiunii, despre săvârșirea
omorului cu deosebită cruzime pot mărturisi următoarele circumstanțe: par-ticularitățile victimei infracțiunii; specificul motivului infracțiunii; alte cir-cumstanțe de natură obiectivă și subiectivă care trebuie apreciate cumulativ.
Delimitând motivele sadice de cruzimea deosebită, trebuie să specificăm
că aceasta din urmă nu întotdeauna este determinată de motive sadice. Moti-vele sadice reprezintă imboldul generat de tendința anormală (dar în limitele
responsabilității) spre cruzime, o plăcere bolnăvicioasă de a vedea pe cineva su-
ferind sau de a pricinui suferințe. În același timp, omorul săvârșit cu deosebită cruzime poate avea la bază: ura, interesul material, intențiile huliganice etc.
În sfârșit, deosebita cruzime caracterizează latura obiectivă a omorului și
persoana făptuitorului, pe când motivele sadice – latura subiectivă a acestei fapte.
15 Л. А. Андреева, П. Ю. Константинов, Влияние жестокости преступного поведения
на уголовную ответственность , Санкт-Петербург, Юридичееский центр Пресс,
2002, с. 196-197.
16 А. Н. Попов, op. cit. , p. 475.

68 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Omorul săvârșit cu scopul de a ascunde o altă infracțiune sau de a în-
lesni săvârșirea ei, precum și însoțit de viol (lit. i) din alin. (3) al art. 145 din
CP al RM).
În această împrejurare, este îndreptățită agravarea răspunderii penale, de
vreme ce făptuitorul a comis omorul fie pentru a face să se piardă urma și să
rămână nedescoperită o altă infracțiune, îngreunând astfel exercitarea justiției
penale, fie în legătură cu o altă infracțiune de gravitate comparabilă – violul – vătămând astfel în subsidiar relațiile sociale referitoare la libertatea și invio-
labilitatea sexuală a persoanei.
Omorul săvârșit cu scopul de a ascunde o altă infracțiune se caracterizea-
ză prin aceea că făptuitorul, lipsind de viață victima, urmărește să ascundă infracțiunea săvârșită în trecut sau infracțiunea care este plănuită a fi comisă
în viitor. La calificare nu contează a cui infracțiune ascunde făptuitorul omo-rului: a sa ori a unei alte persoane. De asemenea, nu contează dacă făptuitorul
omorului este autor sau alt participant la infracțiunea comisă înainte.
Omorul săvârșit cu scopul de a înlesni săvârșirea altei infracțiuni este
caracterizat prin aceea că făptuitorul, lipsind de viață victima, urmărește a crea condiții care să faciliteze comiterea infracțiunii plănuite. Prin săvârșirea
omorului, făptuitorul tinde să ușureze săvârșirea de către el însuși sau de către alte persoane a infracțiunii gândite din timp.
Dacă scopurile sus-menționate s-au realizat, va exista un concurs de in-
fracțiuni între omorul prevăzut la lit. i) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM și infracțiunea ascunsă sau înlesnită prin săvârșirea omorului.
Infracțiunea se califică drept omor însoțit de viol în cazul în care acesta a
fost săvârșit: 1) în procesul infracțiunii de viol; 2) în scopul ascunderii violului; 3) din răzbunare pentru rezistența opusă în timpul violului. Întrucât în situa-
ția dată este vorba de o infracțiune complexă, cu două obiecte juridice, nu este
necesară calificarea suplimentară conform art. 171 din CP al RM.
Omorul săvârșit din motive de dușmă nie sau ură socială, națională,
rasială sau religioasă (lit. j) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM).
Prezența acestei agravante în Codul penal este necesară, constituind un
factor de prevenire a unor infracțiuni de omor, care, prin rezonanța socială
pronunțată, pot da naștere unor situații conflictuale extrem de primejdioase,
degenerând în confruntări interetnice, interconfesionale, interreligioase sau chiar într-un război civil.
Noțiunile “dușmănie” și “ură” sunt echipolente și interschimbabile, ex-
primând înțelesul de ostilitate față de o altă persoană, având la bază anumite motive.

C a p i t o l u l I I I 69
Prin “motive de dușmănie sau ură socială, națională, rasială sau religioasă”
trebuie de înțeles imboldurile, condiționate de anumite necesități, care expri-
mă următoarele tendințe ale făptuitorului ce au ca efect atitudinea ostilă față
de victimă: 1) de a demon stra resentimentele în raport cu victima, datorate superiorității sociale pe care făptuito rul consideră că o are față de aceasta;
2) de a arăta inferioritatea victimei, care se datorează, în opinia făptuitorului,
apartenenței la o anumită națiune, rasă sau religie
17.
Săvârșind infracțiunea prevăzută la lit. j) din alin. (3) al art. 145 din CP al
RM, făptuitorul urmărește să lipsească de viață una sau mai multe persoane determinate, concrete, aparținând unui grup social, național, rasial sau religios. Dacă scopul constă în a nimici în totalitate sau în parte un grup național, etnic,
rasial sau religios, trebuie aplicată prevederea de la lit. a), art. 135 din CP al RM.
Omorul săvârșit prin mijloace periculoase pentru viaț a sau sănătatea
mai multor persoane (lit. k) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM).
Pericolul social sporit al omorului săvârșit în această împrejurare rezultă
din faptul că mijloacele folosite pentru lipsirea de viață a victimei, prin natura
lor sau prin modul în care sunt folosite, pun în pericol viața sau sănătatea mai
multor persoane, creând posibilitatea afectării unei pluralități de victime.
Agravanta analizată va exista în cazurile de: tragere haotică a focurilor de
armă într-un loc aglomerat; provocare a exploziei sau a incendiului; otrăvire a apei, a produselor alimentare sau a aerului etc. De asemenea, este necesar ca
la locul faptei să fi fost prezente cel puțin două persoane, una dintre care era victima.
Prezența pericolului real pentru viața sau sănătatea mai multor persoane
se stabilește în fiecare caz concret, ținând cont de toate circumstanțele: calită-țile vătămate ale mijloacelor alese pentru săvârșirea omorului; poziția victimei
în raport cu alte persoane; mărimea teritoriului afectat etc. Nu este suficient
ca mijloacele să fie obiectiv periculoase pentru viața sau sănătatea mai multor persoane; trebuie de stabilit că acest pericol, care provine de la mijloacele res-
pective, era cuprins de conștiința făptuitorului.
Calificarea se face conform alin. (3) al art. 145 din CP al RM, cu luarea în
considerație a circumstanțelor de la lit. a) și lit. k) ale acestui alineat, numai în cazul în care în afară de cei decedați sau cei la a căror viață s-a atentat au mai
fost și alte persoane, rămase în viață, dar care, fiind expuse unui real pericol, puteau muri sau suferi vătămări ale sănătății.
17 О. С. Капинус, op. cit. , p. 115-118.

70 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Omorul săvârșit cu scopul de a preleva și/sau utiliza ori comercializa
organele sau țesuturile victimei (lit. l) dib alin. (3) al art. 145 din CP al RM).
Agravanta este justificată de faptul că în acest caz persoana este tratată ca
și cum ar fi un bun, o bancă de organe și țesuturi umane care își găsește rostul
doar la salvarea unei alte vieți, fiind sacrificată în ideea prelungirii existenței
altcuiva, “mai demn” de a trăi.
Conform Legii privind transplantul de organe și țesuturi umane, adoptate
de Par la mentul Republicii Moldova la 25.06.199918, organele și țesuturile uma-
ne repre zintă formațiuni anatomice care nu definesc trăsăturile caracteristice ale personalității unui individ.
Printre astfel de formațiuni anatomice putem enumera: inima, plămânii,
rinichii, ficatul, pancreasul, măduva osoasă, corneea, țesutul osos, oasele, ten-doanele și țesuturile moi ale aparatului locomotor, ovulul, sperma, ovarele,
testiculele, embrionul, sângele și componentele lui etc.
Prin “a preleva organele sau țesuturile victimei” se înțelege a le recolta (de
exemplu, în vederea realizării unui transplant).
Prin “a utiliza organele sau țesuturile victimei” se înțelege: a realiza un
transplant (transfuzie); a le consuma în actul de canibalism; a le folosi în
cadrul unor ritualuri ezoterice sau pseudoreligioase ori pentru perversiuni
sexuale etc.
Prin “a comercializa organele sau țesuturile victimei” se înțelege a le vinde,
inclusiv peste hotarele țării.
Pentru calificarea faptei conform lit. l) din alin. (3) al art. 145 din CP al
RM nu se cere realizarea scopurilor menționate.
Motivele infracțiunii examinate sunt, de regulă, următoarele: interesul
material; salvarea propriei vieți sau a vieții altei persoane; carierismul, con-cretizat în dorința de a avansa în post prin salvarea persoanei care îl poate
promova pe făptuitor etc.
Această infracțiune poate fi săvârșită de orice persoană, inclusiv de un lu-
crător medical. De fapt, este greu a ne imagina că o asemenea faptă ar putea fi comisă fără participarea unei persoane având cunoștințe în domeniul medici-
nii (de exemplu, omorul poate fi săvârșit sub pretextul efectuării unei operații chirurgicale “în interesul” victimei).
Omorul săvârșit la comandă (lit. m) din alin. (3) al art.145 din CP al RM).
Periculozitatea socială ridicată a agravantei date este determinată de faptul
că cererea și oferta, înalte pe “piața” omorurilor săvârșite la comandă, riscă să
18 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 94-95, 1999.

C a p i t o l u l I I I 71
ducă la consolidarea acestei forme sui generis a activității de întreprinzător
ilicite. De aceea, practica lichidării fizice a concurenților în afaceri sau a altor
persoane trebuie sancționată în mod energic prin mijloacele legii penale.
Ca omor săvârșit la comandă trebuie calificat omorul condiționat de ob-
ținerea unei recompense materiale de la cel care comandă infracțiunea (auto-rului i se pun la dispoziție anumite foloase materiale sau el este eliberat de
cheltuieli materiale, de datorii etc.).
Omorul săvârșit la rugămintea cuiva, neavând o determinantă patrimo-
nială, nu poate fi considerat omor săvârșit la comandă. Termenul “comandă”, utilizat de legiui tor, presupune darea unui ordin, și, respectiv, asumarea co-relativă a unui angajament. În lipsa constrângerii fizice sau psihice, darea de
comandă poate să aibă doar o esență oneroasă.
La săvârșirea omorului la comandă întotdeauna iau parte câteva persoane
(cel puțin două – persoana care comandă și autorul). Fapta fiecăreia din aceste persoane necesită calificare de sine stătătoare. Totodată, persoana care coman-
dă omorul poate îndeplini orice rol juridic (organizator, instigator, complice, coautor).
Dacă persoana care execută comanda de omor nu este pasibilă de răspun-
dere penală, atunci cel care a dat comanda, având rolul de organizator sau instigator, va fi considerat autor al infracțiunii. Or, infracțiune fără autor nu
poate exista.
Dacă celui care comandă omorul nu i-a reușit să-l determine pe poten-
țialul autor să execute comanda, fapta primului trebuie calificată ca pregătire pentru omor la comandă.
Fapta autorului omorului săvârșit la comandă nu poate fi calificată su-
plimentar conform lit. b) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM, din moment ce interesul material îl ghidează în mod inerent. Totodată, persoana care dă
comandă de omor se poate conduce de alte motive (de exemplu, răzbunare); de aceea, dacă ea acționează din interes material, cele comise vor cuprinde și
agravanta de la lit. b) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM.
§2. Omorul săvârșit în stare de afect
Atenuarea răspunderii penale în cazul infracțiunii prevăzute la art. 146
din CP al RM este îndreptățită dacă luăm în considerație doi factori importan-ți: a) fapta dată reprezintă un “răspuns” la comportamentul provocator – ilegal
sau imoral – al victimei, fiind deci condiționată de “vina” victimei; b) făptui-torul se află într-o stare fiziologică aparte care îi îngustează aptitudinea de a
percepe ceea ce este și ce nu este infracțional.

72 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Obiectul juridic special al omorului săvârșit în stare de afect îl constituie
relațiile sociale cu privire la viața persoanei.
Obiectul material al infracțiunii examinate îl formează corpul persoanei.
Latura obiectivă a omorului săvârșit în stare de afect are următoarea
structură: 1) fapta prejudiciabilă, exprimată în lipsirea ilegală de viață a unei
alte persoane; 2) urmările prejudiciabile sub formă de moarte cerebrală a vic-
timei; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudi-ciabile; 4) circumstanțe: starea de afect este provocată de acte de violență sau
de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte
au avut sau ar fi putut avea urmări grave pentru făptuitor sau rudele lui.
Întrucât latura obiectivă a infracțiunii analizate are, practic, aceeași con-
figurație ca și latura obiectivă a omorului intenționat (art. 145 din CP al RM), în continuare ne vom referi doar la specificitatea trăsăturilor laturii obiective a omorului săvârșit în stare de afect.
Astfel, în pofida unei viziuni stereotipice formate în doctrina penală, con-
siderăm mai corect punctul de vedere potrivit căruia și inacțiunea poate alcătui conținutul faptei prejudiciabile în contextul acestei infracțiuni: “Nu este prea
greu de imaginat situația când, ca răspuns la conduita nelegitimă a victimei,
la făptuitor apare starea de afect, iar el nu îndeplinește acea acțiune pe care era obligat s-o îndeplinească. De exemplu, electricianul, care se află lângă pupitrul
de comandă al rețelelor electrice, primește de la brigadierul care lucrează pe
linie indicația să decupeze rețeaua de la curent, indicația fiind expusă într-o formă jignitoare. În loc să îndeplinească ce i s-a spus, electricianul, aflat în stare
de afect, părăsește locul de muncă, fără a decupla rețeaua de la curent, manifes-
tând astfel indiferență față de posibilele urmări prejudiciabile ale faptei sale. În acel moment, brigadierul atinge linia de contact și decedează”
19. În adevăr, nu
există nici o piedică în calea calificării celor comise ca omor săvârșit în stare de
afect, chiar dacă fapta prejudiciabilă s-a exprimat în inacțiune.
În contextul laturii obiective a infracțiunii analizate, este oportun a fi in-
vestigate și temeiurile apariției stării de afect, deoarece acestea se referă la con-duita victimei și nu fac parte din conținutul atitudinii psihice a făptuitorului
față de infracțiune. Ca temeiuri ale apariției stării de afect, legiuitorul numește următoarele acte ilegale sau imorale ale victimei: a) acte de violență; b) insulte
grave; c) alte acte ilegale; d) alte acte imorale. Important este ca toate aceste
acte să fi avut sau să fi putut avea urmări grave pentru făptuitor sau pentru ru-
19 А. Н. Попов, Преступления против личности при смягчающих обстоятельствах ,
Санкт-Петербург, Юриди чес кий центр Пресс, 2001, c. 79-80.

C a p i t o l u l I I I 73
dele lui. În acord cu prevederile de la art. 134 din CP al RM, prin “rude” trebuie
de înțeles ascendenții sau descendenții – naturali sau adoptivi – ai făptuitoru-
lui ori persoanele care au un ascendent comun cu cel al făptuitorului.
Gravitatea, reală sau presupusă, a urmărilor actelor ilegale sau imorale ale
victi mei pentru făptuitor sau rudele lui se stabilește în fiecare caz, luându-se în considerație toate circumstanțele obiective și subiective ale cazului (făptui-
torul ori rudele lui percep sau nu urmările ca fiind grave pentru ei; prejudiciile fizice sau morale ce s-au produs în dauna făptuitorului sau a rudelor lui; pozi-
ția socială și profesională a acestora etc.).
Prin “acte de violență” trebuie de înțeles influențarea ilegală pe calea aplică-
rii forței fizice sau a resurselor psihice ale făptuitorului. Din moment ce legiuito-rul nu face nici o specificare cu privire la caracterul violenței, vom atribui acestei
noțiuni atât înțelesul de violență fizică, cât și înțelesul de violență psihică.
Prin “insulte grave” se are în vedere o înjosire a cinstei și demnității per-
soanei, exprimată într-o formă atât de obscenă, încât, din punctul de vedere al conștiinței juridice, este considerată deosebit de jignitoare. Insultele grave pot îmbrăca forme dintre cele mai variate: injuriile, cuvintele de ocară, ce adoptă
de obicei o formă necenzurată; gesturile cinice; scuipatul în față; pălmuirea;
prezentarea indecentă a imaginii persoanei pe hârtie sau pe alt suport etc. Aprecierea insultelor ca fiind grave se face în funcție de circumstanțele con-
crete ale cazului, care, examinate cumulativ, pot ajuta la determinarea gravi-
tății insultelor. Printre aceste circumstanțe se numără: 1) nivelul de moralitate a mediului social de care aparține făptuitorul omorului săvârșit în stare de
afect; 2) în virtutea particula rităților situaționale și de personalitatea care îl
caracterizează, făptuitorul trebuie să aprecieze insultele ca fiind grave etc. De asemenea, nu trebuie de uitat că insultele grave reprezintă un act ilegal sau, cel
puțin, imoral; în acest sens, la art. 47
3 al Codului cu privire la contravențiile
administrative se prevede răspundere pentru injurie.
Prin “alte acte ilegale” se înțeleg faptele (acțiunile sau inacțiunile) interzise
de normele de drept (inclusiv de normele penale), altele decât actele de violență
și insultele grave (de exemplu, samavolnicia, distrugerea sau deteriorarea bu-
nurilor, contaminarea cu maladia SIDA, lăsarea în primejdie, neacordarea de
ajutor unui bolnav, calomnia, neachitarea datoriei bănești etc.).
Prin “alte acte imorale” se înțeleg faptele (acțiunile sau inacțiunile) care
contravin normelor morale dominante la moment în societate (de exemplu, tră-darea, infidelitatea (inclusiv cea conjugală), înșelarea, hărțuirea sexuală etc.).
Ca și oricare altă infracțiune săvârșită prin omor, cea de la art. 146 din CP
al RM este o infracțiune materială. Ea se consideră consumată din momentul producerii morții cerebrale.

74 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Latura subiectivă a omorului săvârșit în stare de afect se caracterizează,
în primul rând, prin intenție directă sau indirectă. Motivele infracțiunii pot fi
diferite, exprimându-se de cele mai multe ori în răzbunare sau gelozie.
Incontestabil, cel mai important semn al laturii subiective a infracțiunii
examinate, cel care îi imprimă acestei infracțiuni o fizionomie distinctă în raport cu celelalte infracțiuni săvârșite prin omor, este starea de afect . Carac-
terizând starea emoțională a făptuitorului, acest semn trebuie stabilit și probat
în mod obligatoriu.
Noțiunea de stare de afect, utilizată în dispoziția art. 146 din CP al RM, are
aceeași semnificație ca și noțiunea de afect fiziologic, consacrată în psihologie și psihiatrie. Fapta săvârșită în stare de afect patologic nu este susceptibilă de
răspundere penală, căci persoana care comite o asemenea faptă se află în stare
de iresponsabilitate; astfel, subiectul, ca element constitutiv al infracțiunii, în cadrul dat lipsește.
Prin “stare de afect” (ca circumstanță care atenuează răspunderea penală)
se înțelege starea: 1) care apare ca o reacție la o situație psihotraumatizantă acută; 2) care are o evoluție impetuoasă (la scară de secunde, minute); 3) care
limitează și modifică în mod considerabil cursul proceselor emoționale, vo-
litive și intelectuale (însă fără a le întrerupe); 4) care limitează și modifică în mod considerabil funcția constructiv-productivă a memoriei (însă fără a o
suprima), fapt ce se exprimă în concentrarea atenției asupra frământărilor cu
semnificație personală; 5) care constă în dezorgani zarea (“îngustarea”) vre-melnică a conștiinței subiectului, însoțită de dereglarea posibi lității de a perce-
pe – integral și adecvat – realitatea, precum și locul său în această realitate; 6)
care se caracterizează prin reducerea capacității de alegere a variantei social-mente admisibile a conduitei; 7) care se distinge prin predominarea aspectelor
emotiv-pasionale asupra celor conținutal-raționale; 8) care este asociată de
fapte impul sive, de dereglări funcționale ale organelor (neuroendocrine, car-diovasculare, gastrointestinale etc.); 9) care conduc la o extenuare postafectivă
de natură psihică (astenie, apatie) și fizică (imobilizare)
20.
După această prezentare desfășurată a notelor caracteristice ale noțiunii
“stare de afect”, menționăm că omorul săvârșit în stare de afect se consideră a
fi comis în circumstanțe atenuante numai dacă afectul și intenția de a săvârși omorul au survenit în mod subit. Termenul “subit” înseamnă: care se petrece
într-un timp foarte scurt și pe neașteptate; brusc, neprevăzut, neașteptat. De
20 Б. Спасенников, Аффект и уголовная ответственность // Закон и право , 2003, №6,
c. 31.

C a p i t o l u l I I I 75
aici rezultă că expresia “survenită în mod subit”, din dispoziția art. 146 din
CP al RM, presupune că nu este obligatoriu ca ruptura în timp între temeiul
de apariție a stării de afect, pe de o parte, și omorul săvârșit în stare de afect,
pe de altă parte, să lipsească sau să fie foarte mică. Uneori, această ruptură în timp este mai mare. De asemenea, trebuie de menționat că starea de afect poate
surveni nu doar în urma perceperii nemijlocite a actelor ilegale sau imorale,
dar și în urma reflectării asupra unor factori derivați, cum ar fi: a) amintirile despre actele ilegale sau imorale ale victimei; b) rezultatele actelor ilegale sau
imorale ale victimei conștientizate mai târziu; c) aflarea informației despre in-
fracțiunea anterior săvârșită de către victimă.
Este esențial ca intenția de a lipsi de viață victima să apară în mod subit
în starea de afect, provocată de actele ilegale sau imorale ale victimei. Dacă intenția de a lipsi de viață victima, survenită în mod subit în starea de afect, a fost realizată nu imediat, ci după scurgerea unui anumit interval de timp, după
ce starea de afect s-a consumat, nu vom mai fi în prezența omorului săvârșit în
stare de afect. Cu alte cuvinte, intenția de a comite omorul săvârșit în stare de afect, fiind o intenție afectizată, apare și se realizează pe durata aflării făptui-
torului în starea de afect.
Intenția afectizată este incompatibilă cu pregătirea de infracțiune. Totoda-
tă, nu se exclude posibilitatea tentativei la omorul săvârșit în stare de afect
21.
În ce privește circumstanțele care pot mărturisi despre faptul că infrac-
țiunea a fost săvârșită în stare de afect, acestea sunt următoarele: 1) de regulă,
pentru o astfel de infracțiune este specifică utilizarea, în procesul executării faptei, nu a unor instrumente special adaptate pentru a provoca leziuni inte-
grității anatomice a victimei, ci a unor obiecte care au nimerit întâmplător în
mâna făptuitorului; 2) în procesul săvârșirii unei astfel de infracțiuni are loc schimbarea aspectului exterior al făptuitorului (fața congestionată, agitație în
mișcări, gesticulare excesivă și nelalocul ei, ridicarea vocii până la țipăt; sau
diametral opus – fața palidă, înțepenire, pierderea darului vorbirii și a capa-cității de a se mișca etc.), ceea ce poate fi oglindit în declarațiile martorilor; 3)
pentru o asemenea faptă infracțională este caracteristică aplicarea multiplelor
lovi turi și cauzarea de leziuni, ceea ce uneori servește ca temei pentru cali-ficarea (incorectă) a faptei conform lit. h) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM;
4) după săvârșirea infrac țiunii în stare de afect, starea făptuitorului se distinge
printr-o decompensație, adică descărcarea psihică constând în sentimentul de
21 Т. Г. Шавгулидзе, Аффект и уголовная ответственность , Тбилиси, Мецниереба,
1973, c. 65.

76 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
pustiire sufletească, deprimare, căință – toate acestea găsindu-și reflectare în
conduita și aspectul exterior ale făptuitorului.
Omorul săvârșit în stare de afect trebuie delimitat de omorul săvârșit în
circumstanțe agravante, care sunt prevăzute la lit. a), b), c), d), g), h) și k) din alin. (3) art. 145 din CP al RM. În acord cu regulile de la lit. a), art. 117 din CP
al RM, în prezența vreuneia din agravantele de la aceste prevederi și a tuturor
semnelor omorului săvârșit în stare de afect, calificarea trebuie făcută conform art. 146 din CP al RM. Dacă fapta de omor este săvârșită în alte circumstanțe
agravante, prevăzute la alin. (2) și (3) ale art. 145 din CP al RM, aceasta în-
seamnă de fapt că infracțiunea nu a fost săvârșită în stare de afect, deci lipsesc temeiuri de a aplica art. 146 din CP al RM.
Subiectul infracțiunii examinate este persoana fizică responsabilă, care la
momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
Dacă în fapta persoanei având vârsta de la 14 la 16 ani sunt prezente atât
semnele omorului săvârșit în stare de afect, cât și semnele infracțiunii prevă-zute la alin. (2) sau (3) al art. 145 din CP al RM, nu există temeiuri de a o trage la răspundere penală.
§3. Pruncuciderea
Legiuitorul a procedat corect prin a stabili un tratament atenuant în cazul
infrac țiunii prevăzute la art. 147 din CP al RM. Starea de tulburare fizică sau psihică, cauzată de naștere, care se poate menține un scurt timp după aceasta, diminuează discernământul făptuitoarei, determinând-o să-și concentreze
agresiunea asupra propriului copil care este identificat cu cauza tuturor vicisi-
tudinilor ei de ordin psihosocial.
Obiectul juridic special al pruncuciderii îl formează relațiile sociale cu
privire la viața copilului nou-născut.
Victimă a pruncuciderii poate fi numai un copil nou-născut. În confor-
mitate cu Legea privind drepturile copilului, adoptată de Parlamentul Repu-blicii Moldova la 15.12.1994
22, o persoană este considerată copil din momentul
nașterii până la vârsta de 18 ani. Așadar, până la momentul nașterii, nu putem
vorbi despre copil ca ipostază a persoanei; putem vorbi despre embrion sau făt,
care nu poate fi considerat persoană.
Până la care vârstă a copilului putem vorbi despre calitatea de nou-născut?
Științele medicale răspund în mod diferit la această întrebare: a) 3-4 săptămâni
22 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 13, 1995.

C a p i t o l u l I I I 77
(pediatrie); b) 28 de zile (neonatologie); c) o săptămână (obstetrică); d) 24 de
ore (medicina legală). Care din aceste criterii trebuie aplicat la interpretarea
noțiunii “copil nou-născut” din dispoziția art. 147 din CP al RM? Considerăm
că stabilirea criteriului respectiv trebuie condiționată de determinarea a două circumstanțe: 1) momentul apariției, în procesul nașterii, a unei oarecare părți a
corpului copilului în afara organismului matern, 2) momentul consumării stării
psihologice deosebite a făptui toarei. Se prezumă că starea psihologică deosebită a mamei, cauzată de naștere, durează în medie 24 de ore din momentul nașterii,
astfel că la determinarea stării de nou-născut este aplicat criteriul medico-legal.
Pluralitatea de victime nu influențează asupra calificării pruncuciderii,
dar trebuie să se țină de ea cont la individualizarea pedepsei.
Obiectul material al pruncuciderii îl constituie corpul copilului nou-născut.
Latura obiectiv
ă a acestei infracțiuni are următoarea structură: 1) fapta
(acțiunea sau inacțiunea) prejudiciabilă, exprimată în lipsirea ilegală de viață a copilului nou-născut; 2) urmările prejudiciabile sub formă de moarte cerebra-
lă a victimei; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile; 4) timpul săvârșirii infracțiunii, și anume – timpul nașterii sau
imediat după naștere.
Fapta prejudiciabilă în contextul pruncuciderii se poate exprima mai
des pe calea inacțiunii (de exemplu: refuzul mamei de a-și hrăni copilul sau neînfășarea copilului atunci când temperatura din încăpere este sub 8-10°C,
sau neefectuarea promptă a ligaturii cordonului ombilical al copilului etc.). Nu se exclude nici comiterea pruncuciderii pe calea acțiunii (de exemplu: compri-
marea gâtului cu mâinile; obturarea (astuparea) orificiului nazal și bucal cu
mâna, hârtie umedă sau materiale moi (pernă etc.); strangularea cu lațul sau cu cordonul ombilical; compresiunea toracoabdominală (înfășarea strânsă):
înecarea; lovirea; tăierea; înțeparea; electrocutarea; otrăvirea; influențarea
prin șocuri psihice etc.
Timpul săvârșirii infracțiunii este un element al calificării care trebuie
stabilit în mod obligatoriu. Acest element este caracterizat în textul legii prin cuvintele: “în timpul nașterii sau imediat după naștere”. Observăm că timpul săvârșirii infracțiunii de pruncucidere coincide practic cu perioada în care
copilul se consideră nou-născut.
Astfel, putem deosebi două situații în funcție de timpul concret de
săvârșire a pruncuciderii: 1) omorul copilului nou-născut săvârșit în timpul nașterii; 2) omorul copilului nou-născut săvârșit imediat după naștere.
Momentul inițial al perioadei “în timpul nașterii” este momentul de în-
ceput al vieții nou-născutului. Momentul final al perioadei nominalizate este momentul în care s-a terminat expulzarea copilului (chiar dacă nu a fost sepa-

78 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
rat încă de organismul matern prin tăierea cordonului ombilical și chiar dacă
nu s-a eliminat placenta).
Perioada de timp desemnată prin sintagma “imediat după naștere” trebuie
interpre tată într-un sens cronologic, raportat însă la criterii medicale morfofi-ziologice. Astfel, momentul inițial al acestei perioade este momentul în care s-a
terminat expulzarea copilului. Momentul final al acestei perioade este marcat
de expirarea termenului de 24 de ore după începutul vieții copilului nou-născut, adică până când se prezumă că se mențin încă semnele nașterii recente pe cor-
pul copilului, precum și starea de tulburare a mamei, cauzată de naștere.
Fapta se califică potrivit art. 147 din CP al RM, inclusiv în cazul în care
acțiunea sau inacțiunea de lipsire ilegală de viață s-a realizat în interiorul peri-oadei “imediat după naștere”, iar moartea s-a produs după consumarea acestei
perioade. Dimpotrivă, fapta nu urmează a fi calificată în conformitate cu art. 147 din CP al RM, ci conform art. 145 din CP al RM, dacă lipsirea ilegală de
viață a copilului a fost comisă nu în intervalul de timp “imediat după naștere”,
ci într-un moment posterior acestuia.
Infracțiunea de pruncucidere este o infracțiune materială. Ea se consideră
consumată din momentul survenirii morții cerebrale a victimei.
Latura subiectivă a infracțiunii examinate se exprimă, în primul rând,
prin vinovăție sub formă de intenție directă sau indirectă. Momentul apariției
intenției de a lipsi de viață copilul nou-născut nu are nici o relevanță asupra ca-
lificării pruncuciderii. Chiar dacă hotărârea de a lipsi de viață victima este pre-existentă nașterii, aceasta își pierde orice semnificație, fiind eclipsată de starea
emoțională deosebită din timpul nașterii sau imediat după naștere. Starea emo-
țională respectivă domină asupra constantelor social-psihologice ale femeii. În această situație ea se comportă conform schemei simplificate “stimul-reacție”,
fără a mai reuși să facă o estimare interioară a tuturor “pro” și “contra”.
În contextul analizei intenției de a săvârși pruncuciderea, este oportună
examina rea problemei privind delimitarea acestei fapte infracționale de lăsa-rea în primejdie (art. 163 din CP al RM). Criteriul de delimitare este următo-
rul: în cazul lăsării în primejdie, făptuitoarea dorește ca cineva să-i poarte de grijă copilului ei nou-născut; în situația pruncuciderii, ea dorește sau admite
moartea victimei. Orientarea intenției este apreciată în funcție de timpul și lo-
cul abandonării nou-născutului, de starea fizică la momentul abandonării lui, de probabilitatea salvării lui, de faptul cât de repede după abandonare copilul
va putea fi descoperit etc. De exemplu, lăsarea nou-născutului în pădure sau
în câmp, departe de locurile animate și căile de circulație, vorbește clar despre prezența intenției de pruncucidere. În contrast, lăsarea nou-născutului într-un

C a p i t o l u l I I I 79
cărucior, în timpul verii, la ușa maternității, mărturisește despre intenția de a
comite fapta de lăsare în primejdie.
Deși motivele nu influențează calificarea pruncuciderii, stabilirea lor ajută
la aprecierea corectă a faptei. Astfel, ca motive ale pruncuciderii evoluează: nă-zuința de a evita dezonoarea și rușinea de a avea un copil provenit dintr-o rela-
ție extraconjugală, dintr-un viol sau incest; năzuința de a nu complica evoluția
favorabilă a carierei profesionale de actriță, balerină, prezentatoare, top-model etc.; năzuința de a pune capăt suferințelor unui copil malformat etc.
Cu certitudine, semnul definitoriu al laturii subiective a pruncuciderii este
starea emoțională specială în care se află făptuitoarea, și anume – starea de tul-burare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naștere.
Esența acestei stări constă în aceea că ea apare la femeie în rezultatul impac-
tului fizic și psihic al procesului nașterii asupra organismului și echilibrului sufletesc ale femeii, slăbite de situația creată, care are implicații nefavorabile și
traumatizante. Trăind un șoc fizic și psihic puternic, făptuitoarea nu se poate
decide în ceea ce privește varianta corectă de conduită și comite omorul copilului nou-născut pentru a-și soluționa problema gravă de ordin personal sau familial.
Pentru existența stării emoționale speciale, care dă temei de atenuare a
răspunderii penale conform art. 147 din CP al RM, este necesară îndeplini-rea cumulativă a următoarelor condiții: 1) această stare să se exprime într-o
tulburare fizică sau psihică; 2) starea dată să fie cauzată de naștere; 3) starea
respectivă să aibă ca efect diminuarea discernământului.
În ce privește circumstanțele care mărturisesc despre existența stării de
tulburare fizică sau psihică, acestea se referă în special la aspectul exterior și la comportamentul femeii în timpul nașterii sau imediat după naștere: fața pali-dă speriată sau fața roșie agitată; pupilele ochilor mărite; expresia de suferință
și frică în ochi; dinții strânși; gura uscată; frecvența respirației mărită; puls
des, tensionat; tremurarea întregului corp; emiterea de gemete, țipete, urlete; manifestarea reflexului de apărare și a tendinței de evadare etc.
De asemenea, starea de tulburare, în care se află făptuitoarea, trebuie să
fie într-un raport de cauzalitate cu procesul nașterii. Dacă această stare a fost provocată de alte procese de ordin fizic sau psihic din organismul femeii, cele
comise de ea nu pot forma fapta de pruncucidere.
În fine, starea emoțională analizată trebuie să aibă ca efect diminuarea dis-
cernământului. Prin “discernământ” trebuie de înțeles facultatea de a discerne, de a pătrunde, de a judeca și a aprecia lucrurile la justa lor valoare. În contextul
pruncuciderii, diminuarea discernământului se exprimă prin aceea că, deși făptuitoarea înțelege că săvârșește o faptă, prevăzută de legea penală, ea nu-și
apreciază fapta ca omor, mai ales, ca omor săvârșit asupra propriului copil.

80 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Subiectul infracțiunii de pruncucidere este: 1) persoana fizică responsa-
bilă, care la momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 14 ani și care
este 2) mama copilului nou-născut.
Așadar, subiectul infracțiunii analizate este un subiect special. Între
mamă și copilul nou-născut trebuie să existe o rudenie de sânge, adică subiec-tul pruncuciderii poate fi doar mama biologică a victimei, nu și cea vitregă.
În cazul lipsirii de viață a unui copil străin, femeia, chiar dacă este par-
turientă sau lăuză, trebuie să răspundă conform prevederilor de la lit. e) din alin. (2) și lit. d) din alin. (3) ale art. 145 din CP al RM. În același timp, dacă ea
va lipsi de viață un copil străin, pe care l-a perceput eronat în calitate de copil propriu, fapta trebuie calificată potrivit art. 147 din CP al RM.
Participația este de neconceput la infracțiunea de pruncucidere, deoarece
trata men tul atenuat, prescris de legiuitor, se răsfrânge exclusiv asupra făptui-toarei, având un caracter personal, legat de procesele de graviditate și naștere.
În aceste condiții, dacă lipsirea de viață a copilului nou-născut se comite îm-
preună cu alte persoane, atunci: a) mama acestuia va răspunde în calitate de autor al infracțiunii prevăzute la art. 147 din CP al RM; b) celelalte persoane
vor răspunde ca autori ai infracțiunii prevăzute la art. 145 din CP al RM, in-
vocându-se prevederile de la lit. e) alin. (2) și de la lit. d) din alin. (3), dacă nu mai sunt prezente și alte circumstanțe agravante.
Dacă mama și-a lipsit de viață copilul nou-născut, în rezultatul instigării
sau complicității altor persoane, ea trebuie trasă la răspundere ca autor al in-fracțiunii de pruncucidere, pe când cei care au instigat-o sau i-au fost complici
trebuie trași la răspundere potrivit art. 42 și art. 145 din CP al RM, cu invoca-
rea lit. e) din alin. (2) și lit. d) din alin. (3) ale ultimei norme, dacă nu mai sunt prezente și alte circumstanțe agravante.
Totodată, dacă mama copilului nou-născut a avut rolul de instigator sau
complice la lipsirea de viață a acestui copil de către o altă persoană, ultima trebuie să răspundă ca autor al infracțiunii prevăzute la art. 145 din CP al RM,
cu invocarea lit. e) din alin. (2) și lit. d) din alin. (3), dacă nu mai sunt prezente
și alte circumstanțe agravante. Mama victimei trebuie trasă la răspundere con-form art. 42 și art. 147 din CP al RM. Nu-i putem interverti mecanicist calita-
tea de instigator sau complice în cea de autor, deoarece în așa caz s-ar încălca
o serie de principii ale dreptului penal. Considerăm că doar în astfel de situații se poate vorbi despre contribuție la săvârșirea infracțiunii de pruncucidere,
deși în lipsa unei participații propriu-zise.

C a p i t o l u l I I I 81
§4. Lipsirea de viață la dorința persoanei (eutanasia)
Atenuarea răspunderii penale în cazul acestei forme de omor se justifică
prin faptul că lipsirea de viață se face la dorința victimei (sau a rudelor aces-
teia – în cazul victimei minore). În plus, lipsirea de viață este comisă din mo-
tive “sociale”, în vederea încetării durerilor fizice ale unei persoane pe care o așteaptă o moarte apropiată.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 148 din CP al RM
îl constituie relațiile sociale cu privire la viața persoanei.
Obiectul material al eutanasiei îl formează corpul persoanei.
Latura obiectivă a acestei infracțiuni are următoarea structură: 1) fapta
(acțiunea sau inacțiunea) prejudiciabilă constând în lipsirea ilegală de viață a
unei alte persoane; 2) urmările prejudiciabile sub formă de moarte cerebrală a
victimei; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările pre-
judiciabile; 4) circumstanțe: a) legătura dintre lipsirea de viață a persoanei și maladia incurabilă a acesteia sau caracterul insuportabil al suferințelor fizice
ale acesteia; b) existența dorinței victimei sau, în cazul minorilor, a rudelor
acestora de a fi lipsită de viață.
În cazul eutanasiei, fapta prejudiciabilă poate îmbrăca forma acțiunii sau a
inacțiunii. În cazul acțiunii, fapta se numește eutanasie activă (sau “procedeul seringii umplute”), concretizându-se în: majorarea dozei medicației prescrise (de exemplu, a preparatelor barbiturice) până la cea letală; efectuarea unei in-
jecții mortale; gazarea victimei cu monoxid de carbon; utilizarea unei “mașini
a morții” speciale (de exemplu, mercytron-ul creat de Jack Kevorkian) etc.
Eutanasia poate fi săvârșită și pe calea inacțiunii, numindu-se eutanasie pasi-
vă ori negativă (sau “procedeul seringii amânate”). Aceasta se exprimă în abține-rea de la îndeplinirea acțiunilor îndreptate spre menținerea vieții persoanei (de exemplu, privarea de toate cele necesare vieții (apă, mâncare, căldură etc.) sau de
cele care sunt folositoare menținerii vieții (reanimarea sau tratamentul medical
care îi poate oferi victimei șansa de a continua viața în condiții normale).
Despre eutanasie ca infracțiune se poate vorbi numai dacă se urmărește
curmarea vieții persoanei sau precipitarea morții ei. De aceea, nu putem vorbi despre eutanasie în cazul asistenței paliative, aceasta din urmă presupunând o asemenea metodă care îmbunătățește calitatea vieții pacienților și a membrilor
familiilor acestora în cazul unei boli incurabile, asigurând profilaxia, evalua-
rea și înlăturarea durerilor și a altor probleme fizice, psihosociale și spirituale. Deși asistența paliativă abordează moartea ca pe un proces normal, totuși ea
sprijină ducerea de către pacient a unui mod activ de viață până în momentul
morții și nu-și pune ca scop apropierea morții.

82 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
În conformitate cu Legea ocrotirii sănătății, adoptată de Parlamentul Re-
publicii Moldova la 28.03.199523, pacientul are dreptul să moară cu demnitate.
Interpretând această prevedere, este necesar a menționa că nu va exista
eutanasie nici în următoarele cazuri: 1) când se întrerupe sau se omite un
astfel de tratament care ar avea un impact nefavorabil asupra persoanei (de exemplu, tratamentul care doar i-ar prelungi viața în condiții inumane, fără a
ușura starea pacientului); 2) când este sistată reanimarea, deoarece nici un fel
de tratament nu mai are careva efect pozitiv, nu ușurează suferințele, nu lasă nici o șansă pentru însănătoșire, ci prelungește doar agonia); 3) când nu este
reanimat un copil nou-născut malformat sau având o patologie gravă, a cărei
evoluție firească conduce spre moarte (când viața poate fi prelungită doar în mod artificial, fără o speranță de ameliorare și de apariție a capacității de exis-
tență autonomă, neasistată de aparatura medicală); 4) când se permite “a muri
în liniște” unui suferind de o boală incurabilă care evoluează, în mod firesc, către moarte în timp scurt (când orice terapie ar permite prelungirea vieții în
condiții insuportabile și doar pentru un scurt timp).
Așadar, dreptul la o moarte demnă nu este un drept de a omorî și nici un
drept la sinucidere, ci un drept la moarte netulburată, cu toată demnitatea omenească și creștină. În fața producerii morții apropiate și inevitabile, când
sunt epuizate toate posibilitățile medicinii moderne, medicului îi este permis, la drept vorbind, să ia decizia de întrerupere a unei astfel de asistențe care doar
ar prelungi viața, în condiții de suferințe irezistibile, pentru un scurt timp.
Însă, nu poate fi întrerupt cursul unui tratament obișnuit, prescris tuturor pacienților în asemenea situații (de exemplu, alimentarea, hidratarea, înde-
părtarea secreției bronhiale, tratamentul extern al plăgilor, decubitusurilor și
infecțiilor de piele etc.).
În contextul infracțiunii analizate, lipsirea ilegală de viață a victimei poa-
te avea la bază numai două cauze purtând un caracter alternativ: 1) victima suferă de o boală incurabilă; 2) suferințele fizice ale victimei au un caracter insuportabil.
În medicină, calitatea de boală incurabilă trebuie considerată ca atare
ținându-se cont și de mijloacele, posibilitățile de care dispun la moment medi-cii. În general, boală incurabilă înseamnă o boală nevindecabilă, lipsind orice
alternativă de tratament. Doar o expertiză medico-legală complexă poate con-
firma cu exactitate dacă tratamentul bolii victimei era capabil sau nu să ofere șanse de însănătoșire.
23 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 34, 1995.

C a p i t o l u l I I I 83
Cât privește caracterul insuportabil al suferințelor victimei, acesta poate
viza doar suferințele ei fizice (nu sunt suficiente suferințele morale). Doar
o comisie de medici-experți poate stabili dacă suferințele fizice ale victimei
aveau sau nu un caracter insuportabil.
Pentru a fi posibilă atenuarea răspunderii penale pentru eutanasie, mai
este necesar ca, în prealabil, victima să-și fi manifestat dorința. Dorința tre-buie exprimată de o persoană în deplinătatea facultăților sale mintale și care deci își dă seama de ceea ce cere. Dorința trebuie să fie fermă și persistentă, ex-
cluzând ideea de hotărâre luată în pripă, într-un moment de depresie. Dorința
unui minor de a fi lipsit de viață este irelevantă; doar rudele, care au împlinit la momentul săvârșirii infracțiunii vârsta de 18 ani, pot încuviința lipsirea de
viață a unui minor.
Infracțiunea examinată este o infracțiune materială. Ea se consideră con-
sumată din momentul producerii morții cerebrale a victimei.
Latura subiectivă a eutanasiei se caracterizează, în primul rând, prin
vinovăție sub formă de intenție directă sau indirectă. De cele mai dese ori,
motivul infracțiunii se exprimă în compătimire.
Subiectul infracțiunii date este persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani. Legiuitorul nu cere nici o calitate specială pentru subiect. Acesta poate fi un medic sau un asistent
social, dar și oricare altă persoană.
§5. Lipsirea de viață din imprudență
Lipsirea de viață din imprudență constituie rezultatul indisciplinei, neaten-
ției și lipsei de precauție a făptuitorului. Deși gradul de pericol social al aces-tei infracțiuni este mai redus în comparație cu cel al infracțiunilor săvârșite
prin omor, nu înseamnă că urmările prejudiciabile ale lipsirii de viață din imprudență sunt întotdeauna mai puțin grave. În condițiile progresului teh-
nico-științific se remarcă o vădită tendință de creștere a frecvenței comiterii
acestei infracțiuni. De aceea, periculozitatea cazurilor de lipsire de viață din imprudență nu trebuie subestimată.
Obiectul juridic special
al infracțiunii prevăzute la art. 149 din CP al RM
îl formează relațiile sociale cu privire la viața persoanei.
Obiectul material al lipsirii de viață din imprudență îl constituie corpul
persoanei.
Latura obiectivă a acestei fapte infracționale are următoarea structură:
1) fapta (acțiunea sau inacțiunea) prejudiciabilă care constă în lipsirea ilegală
de viață a unei alte persoane; 2) urmările prejudiciabile sub formă de moarte

84 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
cerebrală a victimei; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și
urmările prejudiciabile.
Există o anumită asemănare între activitățile constând în lipsirea ilegală
de viață a unei alte persoane, indiferent dacă sunt intenționate sau neintențio-nate. Cu toate acestea, omorul și lipsirea de viață din imprudență comportă
deosebiri chiar în materie de latură obiectivă: fapta de omor dă expresie unei
conduite violente, reprezentând o formă de manifestare a făptuitorului care a luat hotărârea de a suprima viața unei persoane și se folosește de mijloacele
apte să realizeze acest scop. În cazul lipsirii de viață din imprudență nu avem
un act de violență, ci o conduită greșită a făptuitorului într-o situație pericu-loasă, susceptibilă să producă, în anumite împrejurări, urmările prejudiciabile
sub formă de moarte cerebrală a victimei.
Lipsirea de viață din imprudență poate fi comisă prin acțiune sau inacțiu-
ne, care se exprimă în încălcarea unor reguli scrise sau nescrise de precauție, stabilite în societate. Spre deosebire de infracțiunile asemănătoare, incrimina-
te de norme concurente speciale (lit. b) din art. 213; lit. c) din art. 228; lit. a) din alin. (2) al art. 263; lit. b) din alin. (3) și alin. (4), (5) ale art. 264; lit. a) din
art. 300; lit. a) din art. 301 din CP al RM etc.), cea pe care o examinăm este
săvârșită în condițiile vieții cotidiene și timpului liber de activitățile profesio-nale și de serviciu, educative și social-politice; cu alte cuvinte, se au în vedere
condițiile în care trăiesc toate persoanele fără excepție.
Infracțiunea examinată este o infracțiune materială. Ea se consideră con-
sumată din momentul survenirii morții cerebrale a victimei.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 149 din CP al RM se ex-
primă în vinovăție sub formă de imprudență. Imprudența se poate exprima în
neglijență sau în încredere exagerată. Deși la calificarea faptei nu contează ti-
pul imprudenței, stabilirea acestuia este necesară la individualizarea pedepsei.
Or, încrederea exagerată denotă un grad mai ridicat de pericol social în com-parație cu neglijența: în primul caz, făptuitorul prevede posibilitatea produce-
rii morții, sperând în mod ușuratic să o evite, pe când, în cel de-al doilea caz,
făptuitorul nu prevede posibilitatea producerii morții în prezența obligației și a aptitudinii de a o prevedea.
În unele cazuri, lipsirea de viață din neglijență se consideră, în mod neîn-
temeiat, ca fiind intenționată, spre exemplu: de la o izbitură victima cade, se lovește cu capul de un corp contondent și moare sau când moartea victimei
survine de la loviturile aplicate de făptuitor. În astfel de cazuri, conștientizarea
de către făptuitor a laturii faptice a acțiunilor (inacțiunilor) sale este apreciată în mod eronat ca probă a previziunii survenirii morții victimei.

C a p i t o l u l I I I 85
Pentru a verifica temeinicia afirmațiilor făptuitorului că a lipsit de viață
persoana din neglijență, că a acționat fără intenție, aceste afirmații trebuie
confruntate cu datele ce-i caracterizează: acțiunea (inacțiunea) în momentul
infracțiunii; ambianța în care a fost săvârșită infracțiunea; relațiile făptuitoru-lui cu victima; conduita făptuitorului după lipsirea victimei de viață etc.
24
Lipsirea de viață în rezultatul încrederii exagerate trebuie delimitată de
omo rul săvârșit cu intenție indirectă, ținând cont de următoarele: a) în situația
încre de rii exagerate, făptuitorul prevede numai posibilitatea survenirii morții
în cazuri simi lare; în situația intenției indirecte, făptuitorul prevede nu doar posibilitatea, dar și vero similitatea producerii morții în cazul concret; b) în si-
tuația încrederii exagerate, făptuitorul speră oarecum că moartea victimei nu
va surveni; în situația intenției indirecte, făptuitorul, care nu ia nici o măsură de natură să preîntâmpine moartea victimei, nu dorește, însă admite în mod
conștient survenirea acestei urmări prejudiciabile.
Subiectul infracțiunii prevăzute la art. 149 din CP al RM este persoana
fizică responsa bilă care la momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
La alin. (2) al art. 149 din CP al RM este prevăzută agravarea răspunderii
penale în cazul în care lipsirea de viață din imprudență a condus la moartea a două sau a mai multor persoane (spre exemplu, cazul adolescenților care au
găsit o grenadă ce a explodat, cauzându-le moartea, sau: persoanele au decedat în urma unui incendiu pus la cale din teribilism, sau: turiștii și-au pierdut viața
din vina conducătorului de grup etc.).
§6. Determinarea la sinucidere
Legea penală nu incriminează doar fapta directă de lipsire de viață a unei
alte persoane, dar și faptele oblice care ar contribui la lipsirea de viață a altuia. În cazul determinării la sinucidere, nu ne găsim în fața unei participații la
sinucidere, deoarece participația presupune existența unei infracțiuni la care ea se atașează; sinuciderea nu este incriminată de legea penală, deci nu există
nici participație la ea.
Obiectul juridic special al infracțiunii analizate îl constituie relațiile so-
ciale cu privire la viața unei persoane.
Obiectul material al determinării la sinucidere constă în corpul persoanei
care s-a sinucis sau care a încercat să se sinucidă.
24 С. В. Бородин, op. cit. , p. 243.

86 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Latura obiectiv ă a faptei infracționale examinate are următoarea struc-
tură: 1) fapta (acțiunea sau inacțiunea) prejudiciabilă care se exprimă în de-
terminarea la sinucidere sau la tentativa (a se citi – încercarea) de sinucidere;
2) urmările prejudiciabile sub formă de: a) sinucidere sau b) încercare de sinucidere; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările
prejudiciabile; 4) metode: a) persecutare; b) clevetire; c) jignire.
În planul faptei prejudiciabile, pe care o analizăm, este necesar a mențio-
na, în primul rând, că sinuciderea este un act de autolezare constând în lipsirea victimei de propria viață, fiind determinată de către făptuitor.
Prin “determinare” trebuie de înțeles impulsionarea victimei să ia hotă-
rârea de a se sinucide, convingând-o, fără însă a o constrânge. Așadar, ideea de sinucidere emană de la cel care determină; hotărârea de a se sinucide o ia
însă cel determinat, și acesta trebuie să aibă putința de a cântări argumentele și motivele pe care i le servește cel care determină și de a decide dacă trebuie sau
nu să se sinucidă. Dimpotrivă, dacă victima nu a decis liber asupra îndemnului
venit de la cel care determină, ci a fost constrânsă de acesta să se sinucidă, fapta trebuie calificată ca omor.
Determinarea la sinucidere trebuie deosebită de înlesnirea sinuciderii. Prin
“înles nire” se înțelege orice acțiune de sprijinire a victimei în realizarea hotărâ-rii sale de a se sinucide; în ipoteza înlesnirii, victima s-a determinat singură sau
a fost determinată de o altă persoană să se sinucidă
25. Înlesnirea sinuciderii con-
stă în ajutorarea victimei de a se sinucide (prin procurarea de mijloace, darea de sfaturi privind folosirea lor, înlăturarea piedicilor etc.), nu în complicitatea la
determinarea la sinucidere, deci nu este susceptibilă de răspundere penală.
În conformitate cu alin. (1) al art. 150 din CP al RM, ca metode de deter-
minare la sinucidere apar: a) persecutarea; b) clevetirea; c) jignirea.
Prin “persecutare” se înțelege urmărirea victimei cu perseverență în toate
acțiunile sale (de exemplu, formularea de observații necontenite, criticarea
neîntemeiată etc.). Persecutarea nu poate avea o executare instantanee, repre-
zentând o activitate de durată.
Prin “clevetire” se înțelege săvârșirea calomniei. Calomnia reprezintă
răspândirea cu bună-știință a unor afirmații mincinoase ce defăimează o altă persoană (și este sancționată conform art. 47
2 al Codului cu privire la contra-
vențiile administrative).
Prin “jignire” trebuie de înțeles săvârșirea insultei sau, în alți termeni, a
injuriei. Injuria reprezintă înjosirea intenționată a onoarei și demnității unei
25 V. Dongoroz și alții, op. cit. , p. 202.

C a p i t o l u l I I I 87
persoane prin acțiune, verbal sau în scris (este sancționată conform art. 473 al
Codului cu privire la contravențiile administrative).
Infracțiunea analizată este o infracțiune materială. Ea se consideră con-
sumată din momentul sinuciderii victimei sau a încercării acesteia de a se
sinucide.
Latura subiectivă a determinării la sinucidere se exprimă, în primul rând,
în vinovăție sub formă de intenție directă sau indirectă. Motivele infracțiunii pot fi dintre cele mai diverse: răzbunare, gelozie, invidie etc.
Subiectul infracțiunii date este persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
În cadrul alin. (2) al art. 150 din CP al RM este prevăzută o serie de cir-
cumstanțe care agravează răspunderea penală pentru determinarea la sinuci-dere. În continuare, ele vor fi examinate în aceeași consecutivitate în care sunt prezentate de către legiuitor. În legătură cu circumstanțele agravante, prevăzu-
te la lit. a) și b) din alin. (2) al art. 150 din CP al RM, facem trimitere la expli-
cațiile privind circumstanțele omonime de la lit. b) și, respectiv, de la lit. d) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM. Totodată, în ce privește agravanta de la lit. b)
din alin. (2) al art.150 din CP al RM, privitoare la determinarea la sinucidere
sau la încercarea de sinucidere a unui minor, se impune o precizare: legiuitorul nu invocă cerința cunoaș terii cu bună-știință de către făptuitor a calității de
minor; de aceea, răspunderea penală trebuie aplicată nu doar în cazul în care
făptuitorul cunoaște cu certitudine calitatea de minor a victimei, dar și în ca-zul prezenței verosimile a acestei calități, când făptuitorul o admite.
Determinarea la sinucidere sau la încercarea de sinucidere a unei per-
soane care se află într-o dependență materială sau altă dependență față de
făptuitor (lit. c) din alin. (2) al art.150 din CP al RM).
Aplicarea acestei agravante se justifică în raport cu persoana, care, dând
dovadă de josnicie, exploatează starea de subordonare sau de supunere a vic-timei, aflate, de multe ori, într-un concurs de împrejurări grele, pentru a o determina să se sinucidă.
Dependența materială se atestă în următoarele situații: victima se află la
întreți ne re totală sau parțială a făptuitorului; de făptuitor depinde îmbunătă-țirea sau în rău tă țirea stării materiale a victimei; debitorul depinde de creditor;
soțul inapt de mun că depinde de celălalt soț; părinții neputincioși depind de
copiii capabili de muncă etc.
O altă dependență decât cea materială este dependența de serviciu sau de-
pendența dintre medic și pacient, sau cea dintre ofițerul de urmărire penală și bănuit (învinuit), sau cea dintre antrenor și sportiv etc.

88 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Determinarea la sinucidere sau la încercarea de sinucidere prin compor-
tare plină de cruzime (lit. d) din alin. (2) al art. 150 din CP al RM).
Agravanta se justifică prin aceea că denotă periculozitatea sporită a făp-
tuitorului, al cărui comportament se caracterizează prin lipsa unor constante
morale, cum ar fi mila, compasiunea, toleranța etc.
Metoda comportării pline de cruzime caracterizează acțiunea sau inacțiu-
nea în felul următor: supunerea la bătaie; torturarea; privarea de mâncare, apă, căldură, locuință etc.; luarea în derâdere a deficiențelor fizice sau intelectuale etc. Aprecierea dacă comportarea este sau nu plină de cruzime se face de la caz
la caz, cu luarea în considerație a tuturor circumstanțelor relevante.
Determinarea la sinucidere sau la încercarea de sinucidere prin înjosirea
sistematică a demnității victimei
(lit. e) din alin. (2) al art. 150 din CP al RM).
Tratamentul agravat al infracțiunii de determinare la sinucidere este în-
dreptățit, în acest caz, prin faptul că se lovește în subsidiar într-o valoare so-
cială de mare sensibi litate – demnitatea persoanei – constând în autoevaluarea propriilor calități, capacități, a importanței sale sociale.
Înjosirea sistematică a demnității victimei se exprimă în comportamentul
ofensator față de ea (hărțuire la serviciu, refuzul înjositor și brutal de a încheia căsătoria, acuzele anonime etc.). Spre deosebire de fapta de la alin. (1) al art.
150 din CP al RM, atunci când metoda se exprimă în clevetire ori jignire, fapta
de la lit. e) din alin. (2) al art. 150 din CP al RM nu poate fi de executare in-stantanee, deoarece presupune o activitate sistematică (adică actul de clevetire
sau jignire se repetă de cel puțin trei ori).
Secțiunea a III-a. INFRACȚ IUNI CONTRA SĂNĂTĂȚII PERSOANEI
§1. Vătămarea intenționată gravă a integrității corporale
sau a sănătății
Prin “vătămare a integrității corporale sau a sănătății” trebuie de înțeles
săvârșirea ilegală, în mod intenționat sau din imprudență, a oricărei acțiuni sau inacțiuni – de natură mecanică, fizică, chimică, biologică sau psihică
– care a adus o atingere sănătății unei alte persoane, atingere exprimată în dereglarea (gravă, medie sau ușoară) a integrității anatomice a organelor sau a
țesuturilor corpului victimei, ori a funcțiilor acestora.
Cu privire la folosirea distinctă, în denumirile art. 151, 152, 153, 156 și 157
din CP al RM, a noțiunilor “integritate corporală” și “sănătate”, este necesar a menționa că între conceptele “vătămare a sănătății corporale” și “vătămare a

C a p i t o l u l I I I 89
sănătății” există corelația de tip “parte-întreg”. Noțiunea de sănătate nu poate
fi privită doar sub aspectul său psihic, ea înglobând cu necesitate și aspectul
corporal (fizic, somatic). În același timp, nu putem face abstracție nici de faptul
că, urmărind o precizie juridică, trebuie să recunoaștem că integritatea corpo-rală, ca valoare socială distinctă, este lezată în cazul infracțiunii prevăzute la
art. 154 din CP al RM, care nu este o infracțiune contra sănătății. Deoarece în
situația infracțiunilor de la art. 151, 152, 153, 156 și 157 din CP al RM nu este lezată integritatea corporală, ca valoare socială distinctă de sănătate (inclusiv
sub aspect corporal), la fel valoare socială, formula “vătămare a integrității
corporale sau a sănătății” din denumirile celor cinci norme sus-amintite tre-buie înțeleasă în sensul de “vătămare a sănătății”.
Faptul că însuși legiuitorul utilizează în dispoziția de la alin. (1) al art. 151
din CP al RM sintagma “altă vătămare a sănătății” vine să confirme în mod concludent temeinicia acestei recomandări. În plus, nu trebuie de uitat că de-
numirea unei norme nu se aplică în procesul de calificare a faptei prevăzute de
acea normă. Menirea denumirii normei este de a facilita travaliul beneficiaru-lui sau al destinatarului legii penale de a identifica norma necesară.
Trecând la analiza propriu-zisă a infracțiunilor contra sănătății, vom în-
cepe cu examinarea infracțiunii prevăzute la art. 151 din CP al RM constând în vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății.
Obiectul juridic special al acestei infracțiuni îl formează relațiile sociale
cu privire la sănătatea persoanei. Nu are importanță dacă victima avea, sub ra-portul sănătății corporale, o sănătate desăvârșită sau dacă, dimpotrivă, corpul
ei era deja lipsit de anumite părți; după cum nu contează nici dacă victima era
pe deplin sănătoasă sau suferea de vreo boală. Este suficient ca sănătatea, așa cum există, să fi fost vătămată prin acțiunea sau inacțiunea făptuitorului.
Menționăm că în cazul variantei de infracțiune de la alin. (4) al art. 151
din CP al RM trebuie să vorbim despre caracterul complex al obiectului juridic special care include: obiectul juridic principal constând în relațiile sociale cu
privire la sănătatea persoanei și obiectul juridic secundar care este format din
relațiile sociale cu privire la viața persoanei.
Obiectul material al vătămării intenționate grave a integrității corporale
sau a sănătății îl constituie corpul persoanei.
Victimă a acestei infracțiuni poate fi orice persoană (în viață), cu condiția să
fie altă persoană decât însuși făptuitorul. Ocrotirea legii penale este îndreptată
spre relațiile dintre persoane, nu însă spre actele care nu ies din sfera vieții in-
time, indivi duale, acte care nu ating deci o relație socială. Legea penală intervine numai atunci când actul de violență iese din sfera individuală și atinge o relație
socială. Cazurile de autolezare a sănătății, denumite “automutilare”, nu intră sub

90 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
incidența prevederilor din Capitolul II al Părții speciale a Codului penal, fiind
incriminate la lit. b) din alin. (2) al art. 353; lit. b) din alin. (2) al art. 355 din CP
al RM (Capitolul XVII) și la art. 372 din CP al RM (Capitolul XVIII).
Consimțământul dat de victimă de a-i fi cauzată vătămarea intenționa-
tă gravă a integrității corporale sau a sănătății nu eliberează făptuitorul de răspundere penală. Or, în Capitolul III din Partea generală a Codului penal,
printre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei nu este nominalizat și acordul victimei.
Latura obiectivă a infracțiunii analizate are următoarea structură: 1)
fapta (acțiu nea sau inacțiunea) prejudiciabilă de cauzare a vătămării grave a integrității corporale sau a sănătății; 2) urmările prejudiciabile sub forma vă-
tămării grave a integrității corporale sau a sănătății; 3) legătura de cauzalitate
dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Așadar, fapta prejudiciabilă se poate concretiza în acțiune (lovire, înjun-
ghiere, otrăvire, aruncare de substanțe corosive, transmiterea unei boli con-tagioase etc.) sau inac țiune (rămânerea în pasivitate atunci când există obli-gația și aptitudinea de a acționa, de exemplu: stăpânul unui câine agresiv nu
inter vine când acesta se repede la un trecător și-l mușcă, deși asistă la această
scenă). Acțiunea poate avea nu doar natură mecanică, fizică, chimică sau bio-logică, dar și natură psihică (de exemplu, persoanei i se comunică despre o
mare nenorocire, imaginară, producându-i un grav șoc emoțional de pe urma
căruia victima a rămas suferindă; făptuitorul influențează asupra victimei prin hipnoză, deși cunoștea că aceasta suferă de o afecțiune psihică, hipnoza
agravându-i starea sănătății etc.).
La calificare nu are importanță dacă, în momentul cauzării vătămării
grave a integrității corporale sau a sănătății, victima a simțit sau nu durere; la moment, aceasta poate și să nu simtă durerea, deoarece este inconștientă sau a
fost anesteziată cu ajutorul substanțelor narcotice sau psihotrope.
La fel nu are relevanță dacă vătămarea gravă a integrității corporale sau a
sănătății a fost produsul direct al acțiunii sau al inacțiunii prejudiciabile (de exemplu, în urma lovirii cu piciorul sau cu un corp contondent) sau dacă, din contra, ea a rezultat indirect din acea acțiune sau inacțiune (de exemplu, victi-
mei i se pune piedică, ea cade și se lovește la cap).
De asemenea, nu contează dacă vătămarea gravă a integrității corporale
sau a sănătății este rezultatul nemijlocit (imediat) al acțiunii sau al inacțiunii făptuitorului, sau dacă, din contra, această acțiune sau inacțiune a provocat
intervenția unei alte energii care, la rândul ei (deci mediat), a produs vătă-marea gravă a integrității corporale sau a sănătății (de exemplu, pe post de
instrument animat de cauzare a vătămării grave a integrității corporale sau a

C a p i t o l u l I I I 91
sănătății se folosește o persoană iresponsabilă sau care nu are vârsta răspunde-
rii penale; lângă scările casei victimei se instalează o capcană, în așa fel încât
aceasta să nimerească în ea etc.).
Fapta se va califica în conformitate cu art. 151 din CP al RM și atunci când
făptuitorul constrânge victima să facă ceva care să-i cauzeze vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății (de exemplu, victima este silită să sară de la
înălțime, în cădere fiindu-i vătămată grav integritatea corporală sau sănătatea).
În general, la calificare nu are importanță metoda sau mijloacele pe care
le-a folosit făptuitorul pentru a cauza vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății (de exemplu, bâte, pietre, fragmente de sticlă, cuțite, topoare, arme de foc sau albe, curent electric, substanțe otrăvitoare, focul și alte aseme-
nea mijloace). Totuși, în unele cazuri, legiuitorul indică asupra unor metode
sau mijloace a căror aplicare determină agravarea răspunderii penale pentru infracțiunea examinată: schingiuirea sau tortura (lit. e) din alin. (2) al art. 151
din CP al RM); mijloacele periculoase pentru viața sau sănătatea mai multor
persoane (lit. f) din alin. (2) al art. 151 din CP al RM).
Ceea ce trebuie să se verifice de fiecare dată este legătura de cauzalitate din-
tre acțiunea sau inacțiunea prejudiciabilă și urmările prejudiciabile, deoarece, fără acțiunea sau inacțiunea respectivă, urmările date nu aveau să se producă.
Semnul care interesează în mod special, în planul examinării laturii obiec-
tive, și care conferă infracțiunii analizate o fizionomie distinctă în raport cu alte tipuri de vătămare intenționată a integrității corporale sau a sănătății îl constituie urmările prejudiciabile. Ele se exprimă în vătămarea gravă a inte-
grității corporale sau a sănătății.
În acord cu prevederile de la alin. (1) al art. 151 din CP al RM, indicatorii
(criteriile) vătă mă rii grave a integrității corporale sau a sănătății sunt: 1) pe-ricolul ei pentru viață; 2) faptul că ea se exprimă în pierderea vederii, auzului,
graiului sau a unui alt organ ori în încetarea funcționării acestuia; 3) faptul că ea se exprimă într-o boală psihică; 4) faptul că ea se exprimă într-o altă vătă-
mare a sănătății, însoțită de pierderea stabilă a cel puțin o treime din capacita-
tea de muncă; 5) faptul că ea se exprimă în întreruperea sarcinii; 6) faptul că ea se exprimă în desfigurarea iremediabilă a feței și/sau a regiunilor adiacente.
Acești indicatori au un caracter alternativ; pentru a califica fapta potrivit
art. 151 din CP al RM, este suficient ca acțiunea sau inacțiunea prejudiciabilă să condiționeze prezența oricărui indicator din aceștia.
Notele caracteristice ale indicatorilor vătămării grave a integ rității corpo-
rale sau a sănătății, în special, se determină în conformitate cu Regu la mentul Ministerului Sănătății al Republicii Moldova de apreciere medico-legală

92 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
a gravității vătămării corporale, nr. 99 din 27.06.200326 (în continuare –
Regulamen tul).
În cele ce urmează, vor fi supuși caracterizării indicatorii vătămării grave
a integrității corporale sau a sănătății, respectându-se aceeași consecutivitate
în care sunt prezentați de către legiuitor.
1. Conform Regulamentului, drept periculoase pentru via ță sunt conside-
rate vătă mă rile grave ale integrității corporale sau a sănătății, care prezintă pericol iminent – imediat, tardiv sau potențial, astfel ca vătămarea să determi-
ne moartea, indiferent dacă acest pericol a fost înlăturat printr-un tratament
medical sau datorită reactivității individuale a organismului.
Așadar, preîntâmpinarea morții, condiționată de aplicarea promptă a tra-
tamentului medical sau de reactivitatea individuală ridicată a organismului victimei, nu poate fi luată în considerare în procesul aprecierii pericolului pen-tru viață al vătămării grave a integrității corporale sau sănătății; este suficient
ca vătămarea să fie periculoasă pentru viață în momentul cauzării ei.
Dacă vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, în momentul
cauzării ei, nu era periculoasă pentru viață, dar a căpătat o asemenea caracte-ristică ulterior, rezultă că pe parcurs s-au suprapus careva circumstanțe supli-
mentare (de exemplu, infectarea rănii), care nu pot fi incriminate subiectului.
La vătămările grave ale integrității corporale sau a sănătății, periculoase
pentru viață, se raportează, în special:
– fracturile deschise ale craniului, inclusiv fără lezarea creierului și a membra nelor meningiene;
– fracturile închise ale oaselor bolții sau bazei craniului, cu excepția oaselor scheletului facial și fisurilor izolate ale laminei externe a bolții
craniului;
– contuzia cerebrala gravă cu sau fără compresia creierului, contuzia ce-
rebrală medie însoțită de semne obiective de afectare bulbară;
– hemoragiile intracraniene: hematom extra- sau subdural, hemoragii subarah noi diene sau intracerebrale – atunci când ele sunt asociate cu
dereglări periculoase pentru viață, obiectivizate prin semnele neuro-
logice și neurochirurgicale respective;
– leziunile penetrante ale coloanei vertebrale, inclusiv cele fără lezarea măduvei spinale;
– fracturo-luxațiile și fracturile corpurilor sau ambelor arcuri ale verte-brelor cervicale, precum și fracturile unilaterale ale arcurilor vertebre-
26 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 170-172, 2003.

C a p i t o l u l I I I 93
lor cervicale I sau II, fractura apofizei odontoide a vertebrei cervicale II,
inclusiv cele fără dereglarea funcției medulei spinale;
– luxațiile și subluxațiile vertebrelor cervicale;
– leziunile închise ale regiunii cervicale a măduvei spinării;
– fracturile și fracturo-luxația unei sau a câtorva vertebre toracice sau
lombare, leziunile închise ale segmentelor toracice, lombare sau sacrale
ale măduvei spinării aso ciate cu un șoc spinal confirmat clinic sau cu
dereglarea funcțiilor organelor bazinului;
– leziunile penetrante ale faringelui, laringelui, traheii, esofagului (din partea tegumentelor sau a mucoasei);
– fracturile închise ale cartilajelor laringiene sau ale traheii cu lezarea mucoasei, asociate cu un șoc grav sau dacă sunt însoțite de o stare pri-
mejdioasă pentru viața victimei;
– fracturile închise ale osului hioid, lezarea glandelor tiroidă și paratiroi-
dă, însoțite de dereglarea respirației cu semnele unei hipoxii cerebrale
profunde sau alte stări primejdioase pentru viață;
– leziunile cutiei toracice penetrante în cavitățile pleurale, pericardică, cu
sau fără lezarea organelor interne;
– leziunile abdomenului penetrante în cavitatea peritoneală, cu sau fără
lezarea organelor interne; plăgile deschise ale organelor spațiului retro-
peritoneal (rinichilor, suprarenalelor, pancreasului etc.); leziunile pene-trante ale vezicii urinare, segmentului superior și mediu ale rectului;
– leziunile închise ale vaselor magistrale și ale organelor cavității tora-cale, abdominale și bazinului, ale organelor spațiului retroperitoneal, diafragmului, prostatei, ureterelor, inclusiv rupturile subcapsulare ale
organelor, confirmate obiectiv prin semnele periculoase pentru viață;
– fracturile deschise ale oaselor tubulare lungi (humerus, femur și tibie),
leziunile deschise ale articulațiilor coxofemurale și genunchiului; frac-
turile închise ale osului femural;
– fracturile deschise ale radiusului, ulnei și fibulei, fracturile închise ale
articulațiilor mari (scapulohumerală, a cotului, radiocarpiană, talocru-
rală); în aceste cazuri, gravitatea vătămării integrității corporale sau a
sănătății se apreciază în funcție de pericolul pentru viață sau de gradul incapacității permanente de muncă;
– fracturile oaselor bazinului asociate cu un șoc grav sau cu ruptura por-
țiunii membranoase a uretrei;
– leziunile însoțite de un șoc grav sau de o hemoragie abundentă internă sau externă ce antrenează un colaps; de o embolie grasă ori gazoasă

94 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
clinic confirmată; de o toxicoză traumatică cu fenomene de insuficiență
renală acută, precum și alte stări periculoase pentru viață;
– lezarea unui vas sangvin mare: aorta, arterele carotidiene, subclavicu-lare, axilare, brahiale, cubitale, iliace, femurale, poplitee, precum și a
venelor ce le însoțesc;
– arsurile termice de gradul III și IV , cu lezarea a mai mult de 15% din
suprafața corpului; arsurile de gradul III a peste 20% din suprafața
corpului; arsurile de gradul II, cu antrenarea a mai mult de 30% din
suprafața corpului, precum și arsurile cu o suprafață mai mică, dar aso-ciate cu un șoc grav; arsurile căilor respiratorii cu fenomene de edem și
strictură a glotei;
– barotrauma, electrocuția, hipotermia și arsurile chimice (prin acizi
concen trați, baze alcaline, diverse substanțe cauterizante) care au ge-
nerat pe lângă modifi cările locale și manifestări patologice generale,
periculoase pentru viață;
– compresia organelor gâtului, precum și alte genuri de asfixie mecanică, asociate cu un complex pronunțat de fenomene periculoase pentru
viață (dereglarea circulației sangvine cerebrale, pierderea cunoștinței,
amnezia etc.), confirmate prin date obiective;
– stări periculoase pentru viață condiționate de acțiuni traumatice în re-giunile șocogene – plexul sinocarotid al gâtului, ciliar, organele genitale
masculine etc.
După caracterizarea primului dintre indicatorii vătămării grave a integri-
tății corporale sau a sănătății, este necesar a menționa că la o astfel de vătăma-
re poate fi raportată și o vătămare nepericuloasă pentru viață, cu condiția ca ea să fie caracterizată prin prezența vreunuia din următorii indicatori.
2. Potrivit Regulamentului, prin pierderea vederii se înțelege orbirea com-
pletă stabilă la ambii ochi sau o astfel de stare când are loc diminuarea acuității vederii până la enumerarea degetelor la o distanță de doi metri și mai puțin
(acuitatea vederii de 0,04 dioptrii și mai mică).
Pierderea vederii la un singur ochi nu intră sub incidența noțiunii “pier-
derea vederii”. Totuși, pierderea vederii la un singur ochi este considerată vă-tămare gravă a integrității corporale sau a sănătății, numai că într-un astfel de
caz se aplică un alt indicator: “altă vătămare a sănătății, însoțită de pierderea stabilă a cel puțin o treime din capacitatea de muncă”.
Într-adevăr, pierderea unui ochi duce la îngustarea inelelor vederii cu
30°, precum și la dispariția vederii binoculare stereoscopice; de asemenea, aceasta are ca efect îngreunarea sau chiar excluderea completă a aptitudinii de
percepție precisă a profunzimii. Persoanele care au pierdut un ochi întâlnesc

C a p i t o l u l I I I 95
dificultăți nu doar în alegerea profesiei, dar și în organizarea odihnei lor; la fel,
ele pot deveni foarte ușor victime ale unui accident.
Gradul de gravitate a vătămării a integrității corporale sau a sănătății, în
cazul lezării unui ochi orb, ce impune enucleația (extirparea) acestuia, se apre-ciază în funcție de durata dereglării sănătății.
Pierderea vederii, ca indicator al vătămării grave a integrității corporale sau
a sănătății, se atestă în două situații: 1) pierderea organului vederii, atunci când acesta este distrus în momentul cauzării vătămării integrității corporale sau a
sănătății ori este enucleat în procesul tratamentului, ori 2) încetarea funcționării
organului vederii (de exemplu, în cazul paraliziei nervului optic, când organul vederii arată, în mod aparent, ca fiind absolut intact). Pentru calificarea faptei,
diferențierea acestor două situații nu are, în genere, importanță. Totuși, nu se
poate face abstracție de faptul că enucleația sau distrugerea organului vederii de-termină prezența încă a unui indicator al vătămării grave a integrității corporale
sau a sănătății: “desfigurarea iremediabilă a feței și/sau a regiunilor adiacente”.
În conformitate cu Regulamentul, prin pierderea auzului se înțelege sur-
ditatea completă sau o asemenea stare ireversibilă când victima nu percepe vorbirea obișnuită la o distanță de 3-5 cm de la pavilionul urechii.
Auzul constituie unul din principalele simțuri ale persoanei. Activitatea
cotidiană, munca, precum și odihna acesteia sunt legate indisolubil de folosirea senzațiilor audi tive. De aceea, pierderea auzului reprezintă o traumă fizică și psi-
hică de o pronunțată gravitate. Este pe deplin justificat că legea penală, apărând relațiile sociale cu privire la sănătatea persoanei, recunoaște pierderea auzului ca
făcând parte din vătămările grave ale integrității corporale sau ale sănătății.
Este necesar a consemna că pierderea auzului la o singură ureche nu
lipsește victima de facultatea de a auzi vorbirea obișnuită, de a comunica prin telefon, de a-și îndeplini obligațiile profesionale, de a vizita concerte, alte ma-
nifestări social-culturale sau social-politice. De regulă, surditatea parțială, la o singură ureche, nu influențează considerabil asupra capacității de muncă.
O astfel de pierdere a auzului nu are un impact asupra funcționării aparatului
fonator (al graiului). Acesta este motivul din care Regulamentul nu raportează pierderea auzului la o singură ureche la vătămarea gravă a integrității corpo-
rale sau a sănătății: din moment ce o asemenea pierdere a auzului antrenează o
incapacitate permanentă de muncă în proporție de mai puțin de o treime (con-form unor date exacte – în proporție de 15%
27), cele comise trebuie calificate
27 Н. И. Загородников, Преступления против здоровья , Москва, Юридическая лите-
ратура, 1969, с. 50.

96 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
conform art. 152 din CP al RM, ca vătămare intenționată medie a integrității
corporale sau a sănătății.
În același timp, pierderea auzului la o singură ureche, însoțită de distru-
gerea sau extirparea pavilionului urechii, poate fi calificată ca infracțiune prevăzută la art. 151 din CP al RM, dat fiind că este prezent indicatorul “des-
figurarea iremediabilă a feței și/sau a regiunilor adiacente”.
În corespundere cu Regulamentul, prin pierderea graiului se înțelege
pierderea capacității de a-și exprima gândurile prin sunetele articulate, recep-ționate clar; această stare poate fi condiționată de pierderea limbii (ca organ
principal de grai), de afecțiuni anatomo-funcționale ale coardelor vocale sau de origine nervoasă (ale centrilor respectivi din sistemul nervos central).
Așadar, prin “pierderea graiului” se are în vedere nu numai distrugerea
sau extirparea limbii, privită ca organ de grai, dar și încetarea funcționării organului de grai, cu păstrarea acestui organ ca parte integrantă a corpului
persoanei. Ca exemplu de pierdere a graiului poate fi privită afonia, adică im-
posibilitatea de a vorbi ca urmare a lezării laringelui sau a nervilor acestuia.
Prin pierderea unui alt organ ori încetarea funcționării acestuia trebuie de
înțeles pierderea ireversibilă a organului sau privarea ireversibilă de capacita-tea de funcționare a lui.
În context, prin “organ” se înțelege partea corpului persoanei care înde-
plinește una sau mai multe funcții vitale sau utile vieții (cu excepția organului de vedere, de auz și de grai). Noțiunea de organ nu trebuie confundată cu cea de țesut, ultima desemnând un ansamblu de celule având aceeași structură și
aceleași funcții în corpul persoanei (de exemplu, țesutul cutanat). Este absolut
justificat că, în dispoziția art. 151 din CP al RM, se menționează despre pier-derea unui organ, nu și a unui țesut. Or, organul este o parte neregenerativă
(nesusceptibilă de regenerare) a organismului uman, pe când țesutul este o
parte regenerativă a organismului uman.
Desigur, este posibil ca vătămarea gravă a integrității corporale sau a să-
nătății să se exprime în pierderea unui organ intern, însă în practică o astfel de pierdere este posibilă numai datorită cauzării unei vătămări grave a inte-grității corporale sau a sănătății, periculoasă pentru viață. De aceea, în astfel
de cazuri, ca indicator prioritar al vătămării grave a integrității corporale sau
a sănătății evoluează tocmai pericolul pentru viață al acestei vătămări. Pe cale de consecință, prin “alt organ” trebuie de înțeles, în special, mâna, piciorul,
organele genitale, organul mirosului etc.
Conform Regulamentului, pierderea mâinii sau a piciorului înseamnă
detașarea lor de la trunchi sau pierderea funcțiilor acestora (paralizia sau o altă stare care exclude funcționarea lor); prin “pierderea anatomică a mâinii”

C a p i t o l u l I I I 97
se înțelege detașarea completă de la trunchi a mâinii mai sus de articulația
radiocarpiană (adică mai sus de extremitatea inferioară a antebrațului), iar
a piciorului – la nivelul articulației talocrurale (adică a articulației între laba
piciorului și gambă). Celelalte cazuri de detașare completă a mâinii sau a pi-ciorului de la trunchi se califică în funcție de gradul de pierdere a capacității
de muncă, conform art. 151 sau art. 152 din CP al RM.
Pierderea unui alt organ ori încetarea funcționării acestuia se poate manifes-
ta și prin pierderea organelor genitale sau pierderea capacității de reproducere.
Având în vedere prevederile Regulamentului, prin pierderea capacității de
reprodu cere se are în vedere pierderea capacității de coabitare și fecundare (la
bărbat) sau a capacității de coabitare, concepere și naștere (la femeie).
Efectuarea ilegală, prin constrângere, a sterilizării chirurgicale trebuie
calificată nu conform art. 160 din CP al RM, ci în funcție de gravitatea faptei, conform art. 151 sau art. 152 din CP al RM. Or, în cazul faptei de la art. 160 din
CP al RM, se are în vedere efectuarea ste rilizării chirurgicale, deși ilegale, dar
cu consimțământul victimei. Efectuarea ilegală a castrării, chiar cu consimță-mântul victimei, trebuie calificată conform art. 151 din CP al RM.
Pierderea unui alt organ ori încetarea funcționării acestuia se poate ex-
prima și în pierderea organului mirosului sau în pierderea simțului mirosului. În cazul pierderii organului mirosului, este de neconceput să nu fie prezent și
indicatorul “desfigurarea iremediabilă a feței și/sau a regiunilor adiacente”.
În general, referindu-ne la noțiunea “pierderea unui alt organ”, trebuie să
specificăm că pierderea nu înseamnă și debilitarea sau știrbirea adusă unui organ. În acest din urmă caz, vătămarea gravă a integrității corporale sau a
sănătății va exista numai dacă va fi prezent un alt indicator al acesteia, decât cel în discuție. În mod similar, noțiunea “încetarea funcționării unui alt organ” nu
trebuie confundată cu noțiunea “slăbirea funcționării unui alt organ”. Slăbirea
funcționării unui complex de organe poate să provină și din pierderea unui or-gan făcând parte din acest complex, caz în care vom avea ipoteza pierderii unui
organ. Totodată, slăbirea funcționării unui organ poate constitui și o infirmita-
te permanentă, caz în care poate opera indicatorul “o altă vătămare a sănătății, însoțită de pierderea stabilă a cel puțin o treime din capacitatea de muncă”.
Cazul în care organul este pierdut completamente și cazul în care, deși pă-
strat, organul nu mai poate funcționa, au o forță egală în ce privește calificarea faptei, însă trebuie diferențiate la individualizarea pedepsei. Sluțirea corpului
victimei are repercusiuni mult mai adânci pentru moralul acesteia decât în-
cetarea funcționării unui sau altui organ.
3. În cadrul Regulamentului, boala psihică mai este denumită infirmitate
psihică postagresională
.

98 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
În adevăr, ca exprimare a vătămării grave a integrității corporale sau a sănă-
tății, boala psihică se datorează, mai cu seamă, traumelor cerebrale. În alte cazuri,
boala psihică este rezultatul unui puternic șoc psihic exercitat asupra victimei.
În orice caz, prin “boală psihică” trebuie de înțeles orice stare de alienație
mintală cu caracter de boală, deci persistentă (nu neapărat și permanentă). O simplă surescitare trecătoare, o stare de inconștiență de scurtă durată sau pur
și simplu o tulburare nervoasă nu pot fi considerate boală psihică. În context, menționăm că, potrivit Regulamentului, boala psihică se stabilește în cadrul
expertizei psihiatrice cu concursul medicului legist, ținându-se cont de legă-
tura de cauzalitate dintre traumă și dereglarea psihică.
Vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, exprimată în
boala psihică, survenită în rezultatul traumei cerebrale în cazul leziunilor penetrante sau al fracturilor și fisurilor craniului, va fi recunoscută ca atare în temeiul prezenței indicatorului pericolului pentru viață. Dar și în asemenea
situații este necesară numirea expertizei psihiatrice, pentru a determina legă-
tura de cauzalitate dintre trauma aplicată și boala psihică
28.
Întrucât legiuitorul nu face nici o precizare, orice boală psihică (inclusiv
cea vindecabilă), constituind o imensă daună pentru victimă și persoanele apropiate acesteia, formează indicatorul vătămării grave a integrității corpora-le sau a sănătății. Chiar și o boală psihică cu caracter temporar traumatizează
pentru un timp îndelungat victima. De aceea, în privința bolii psihice, legea
penală nu ține seama de durata acesteia; o boală psihică își justifică gravitatea prin ea însăși, indiferent de durată. În plus, psihiatria modernă încă nu poate
să confirme cu exactitate că o boală psihică vindecabilă sau având caracter
temporar nu va genera recidive în viitor.
4. Deseori, vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății se expri-
mă într-o altă vătămare a sănătății (decât cele caracterizate până acum), care
este însoțită de pierderea stabilă a cel puțin o treime din capacitatea de muncă
.
Legea penală apără, în egală măsură, sănătatea tuturor persoanelor, indi-
ferent de situația lor patrimonială, activitatea de serviciu, vârstă etc. De aceea, când se menționează despre pierderea stabilă a cel puțin o treime din capacita-tea de muncă, în Regulament se are în vedere, ca regulă și în toate cazurile fără
excepție, capacitatea generală de muncă.
Prin “capacitate generală de muncă” se înțelege aptitudinea de a îndeplini
orice muncă fizică și intelectuală. În contrast, prin “capacitate profesională de
28 Н. И. Загородников, op. cit. , p. 52.

C a p i t o l u l I I I 99
muncă” se înțelege aptitudinea de muncă legată nemijlocit de activitatea pro-
fesională a persoanei respective.
Făcându-se referire la pierderea capacității profesionale de muncă, în Re-
gulament se cere ca această pierdere să fie deplină (și nu parțială, ca în cazul pierderii capacității generale de muncă); pe lângă aceasta, este specificat că
pierderea deplină a capacității profesionale de muncă se stabilește numai la
necesitate, prin ordonanța organului de urmărire penală sau prin hotărârea instanței de judecată.
O asemenea abordare diferențiată este pe deplin îndreptățită. Or, dacă ar
fi să luăm ca regulă pierderea capacității profesionale de muncă, aceasta ar conduce inevitabil la apărarea inegală a sănătății persoanei. Prin una și aceeași
vătămare a integrității corporale sau a sănătății poate fi cauzat un prejudiciu
material și moral diferit, în funcție de caracterul traumei și profesia victimei. Iar aceasta poate avea însemnătate pentru soluționarea problemei privind repa-
rarea prejudiciului cauzat de vătămarea integrității corporale sau a sănătății.
Însă, în legea penală, pierderea capacității de muncă este privită ca indica-
tor al gravității vătămării integrității corporale sau a sănătății, nu ca indicator al gravității prejudiciului material sau moral, suferit de victimă. De aceea, pen-
tru calificarea vătă mă rii grave a integrității corporale sau a sănătății contează tocmai gradul de pierdere a capacității generale de muncă, și nu cel de pierdere
a capacității profesionale de muncă.
Este notabil că legea penală are în vedere numai pierderea stabilă, adică
ireversibilă, a cel puțin o treime din capacitatea generală de muncă.
În conformitate cu Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire
la aprobarea Regulamentului organelor de expertiză medicală a vitalității din
Republica Moldova, nr. 470 din 29.08.1991
29, stabilirea gradului de pierdere a
capacității de muncă (în procente) se află în competența organelor de experti-
ză medicală a vitalității raionale, orășenești, interraionale și specializate.
Întrucât legea are în vedere pierderea capacității generale de muncă, și nu
a celei profesionale, este inoportun a pune de acord gradul de gravitate a vă-tămării integrității corporale sau a sănătății cu gradul de invaliditate, care va
fi stabilit victimei după tratamentul în urma vătămării integrității corporale sau a sănătății. Tocmai din această cauză, conform Regulamentului, la inva-
lizi, pierderea stabilă a capacității generale de muncă, generată de vătămarea
integrității corporale sau a sănătății, se apreciază ca și la persoanele practic să-nătoase, indiferent de invaliditate și grupa acesteia. În plus, la copii, pierderea
29 Nepublicată oficial. Vezi : MoldInfoLex.

100 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
capacității de muncă se apreciază ca la persoanele adulte, având în vedere gra-
dul de pierdere a capacității de muncă care le-ar fi fost cauzat acestora printr-o
vătămare similară a integrității corporale sau a sănătății.
5. Conform Regulamentului, întreruperea sarcinii se referă la vătămarea gra-
vă a integrității corporale sau a sănătății, dacă nu este o consecință a particula-rităților individuale ale organismului (uter infantil, plasmoză, devieri anatomice
ale bazinului etc.) și dacă se află în legătură de cauzalitate directă cu trauma.
Prin “întreruperea sarcinii” se are în vedere avortul sau nașterea prematu-
ră. Astfel, la calificare nu are importanță dacă produsul concepțiunii expulzat ajunsese sau nu la momentul de a fi apt pentru o viață extrauterină. Totuși, de această împrejurare trebuie să se țină cont la individualizarea pedepsei.
În conformitate cu Regulamentul, expertiza medico-legală, în cazul între-
ruperii sarcinii, se efectuează împreună cu medicul obstetrician-ginecolog.
Este obligatoriu ca făptuitorul să conștientizeze faptul că victima este în-
sărcinată. Această conștientizare poate avea ca sursă existența unor indicii ex-terioare ale gravidității sau luarea de cunoștință cu probele medicale privind graviditatea. Conștientizarea presupune nu doar cunoașterea cu bună-știință,
dar și admiterea conștientă a faptului că victima era însărcinată. În orice caz,
este necesar a reține că, dat fiind caracterul intenționat al infracțiunii de la art. 151 din CP al RM, făptuitorul trebuie să cuprindă cu intenția sa toate semne-
le laturii obiective a acestei infracțiuni. De aceea, nu-i vom putea incrimina
persoanei fapta de la art. 151 din CP al RM, dacă aceasta nu era conștientă de faptul că victima este însărcinată. În astfel de cazuri, persoana va putea fi trasă
la răspundere penală conform art. 157 din CP al RM.
6. Vătămarea integrității corporale sau a sănătății, exprimată în desfigura-
rea iremediabilă a feței și/sau a regiunilor adiacente , este recunoscută ca vătă-
mare gravă a integrității corporale sau a sănătății, dacă alterarea înfățișării fizi-
ce a chipului victimei a făcut ca aspectul său să devină neplăcut și respingător. Astfel, cicatricele care brăzdează fața, nasul turtit, buza sau pavilionul urechii
rupte, orice altă frângere a armoniei liniilor feței și/sau a regiunilor adiacente, a
regularității lor, a integrității lor va putea constitui indicatorul analizat.
În afară de față, ca parte anterioară a capului persoanei, desfigurarea ire-
mediabilă poate cuprinde și regiunile adiacente feței (pavilioanele urechilor, regiunile anterioare și anterolaterale ale gâtului). Desigur, faptul că au fost desfigurate iremediabil doar fața sau doar regiunile adiacente, sau și fața, și
regiunile adiacente, trebuie luat în considerație la individualizarea pedepsei.
Incluzând indicatorul examinat în rândul celor care desemnează vătă-
marea gravă a integrității corporale sau a sănătății, legiuitorul a ținut cont de aspectele anatomopatologice și estetice. De felul ei, desfigurarea iremediabilă

C a p i t o l u l I I I 101
a feței și/ sau a regiunilor adiacente ar putea fi considerată ca vătămare medie
sau chiar ușoară a integrității corporale sau a sănătății. Totuși, legiuitorul nu
a putut să ignore faptul că o astfel de manifestare a violenței făptuitorului ar
avea un impact profund negativ asupra stării de spirit a victimei, fiind capabilă să “pună cruce” pe întreaga ei viață sau chiar să aibă ca efect sinuciderea ei.
Tocmai de aceea indicatorul “desfigurarea iremediabilă a feței și/sau a
regiunilor adiacente” are conotații atât juridice, cât și medicale. Constatarea desfigurării feței și/sau a regiunilor adiacente este de competența organului
de urmărire penală și a instanței de judecată, nu a expertului medico-legal.
Organul de urmărire penală și instanța de judecată decid: 1) dacă desfigurarea este anume rezultatul cauzării vătămării integrității corporale sau a sănătății,
luându-se ca temei reprezentările adoptate în societate despre estetic; 2) dacă
desfigurarea este sau nu iremediabilă, ținându-se cont de raportul expertizei medico-legale. Medicul legist nu califică lezarea feței și/sau a regiunilor adia-
cente ca fiind o desfigurare, deoarece această noțiune nu este una medicală.
Medicul legist determină doar caracterul și gradul de gravitate a însăși vătă-mării integrității corporale sau a sănătății, analizând alți indicatori (de exem-
plu, pericolul ei pentru viață), la fel, prin raportul său, constată dacă lezarea
feței și/sau a regiunilor adiacente este sau nu remediabilă.
Conform Regulamentului, prin “lezare remediabilă” se înțelege o redu-
cere consi de ra bilă a gradului de pronunțare a modificărilor morfologice (a cicatricei, a deforma ției, a dereglării mimicii etc.), pe parcursul timpului sau sub influența mijloacelor de tratament conservativ, nechirurgical. Dacă însă
pentru înlăturarea lezării ori a urmărilor acesteia este necesară o intervenție
chirurgicală plastică, lezarea este considerată iremediabilă.
Infracțiunea prevăzută la art. 151 din CP al RM este o infracțiune mate-
rială. Ea se consideră consumată din momentul producerii vătămării grave a integrității corporale sau a sănătății.
Latura subiectiv
ă a infracțiunii analizate se exprimă, în primul rând, prin
vinovăție sub formă de intenție directă sau indirectă.
Este necesar a delimita vătămarea intenționată gravă a integrității cor-
porale sau a sănătății de tentativa de omor. Așa cum am menționat anterior, tentativa de omor este posibilă numai cu intenție directă. Rezultă că vătămarea
intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, periculoasă pentru
viață – atunci când făptuitorul își dădea seama de verosimilitatea producerii morții victimei și admitea, conștient, producerea acesteia, adică manifesta
intenție indirectă – trebuie calificată în funcție de urmările prejudiciabile
realmente survenite, adică potrivit art. 151 din CP al RM. Totodată, în cazul în care vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății nu a fost urmată de

102 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
moartea victimei, însă a fost stabilită intenția directă a făptuitorului de a lipsi
victima de viață, fapta trebuie calificată drept tentativă de omor.
Motivele infracțiunii analizate pot fi dintre cele mai variate: răzbunare,
gelozie, invidie, ură etc. Nici motivul infracțiunii, nici scopul acesteia nu au relevanță la calificare, cu excepția cazurilor când prezența lor este un temei de
agravare a răspunderii penale (lit. g), h), i) din alin. (2) și lit. d) din alin. (3) ale
art. 151 din CP al RM).
Subiectul vătămării intenționate grave a integrității corporale sau a sănă-
tății este persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 14 ani.
Circumstanțele agravante ale vătămării intenționate grave a integrității
corporale sau a sănătății, nominalizate la alin. (2) și (3) ale art.151 din CP al RM, coincid în mare parte cu circumstanțele agravante similare de la alin. (2) și (3) ale art.145 din CP al RM. De aceea, este admisibilă o abordare analoagă
a esenței circumstanțelor respective, cu luarea în considerație a particularită-
ților infracțiunii incriminate la art. 151 din CP al RM.
În cele ce urmează, vor fi supuse analizei numai acele circumstanțe agra-
vante ale vătămării intenționate grave a integrității corporale sau a sănătății care nu își găsesc un corespondent printre agravantele omorului intenționat.
Vătămarea intenționată a integrității corporale sau a sănătății, săvâr-
șită prin schingiuire sau tortură (lit. e) din alin. (2) al art. 151 din CP al RM).
Aplicarea unor astfel de metode ca schingiuirea și tortura la săvârșirea
infracțiunii mărturisește despre pericolul social sporit atât al infracțiunii
respective, cât și al persoanei care o comite, a cărei conduită se caracterizează
prin cinism și neomenie.
Literalmente, prin “schingiuire” se înțelege acțiunea de a supune victima
la mari suferințe fizice.
Noțiunile “schingiuire” și “tortură” sunt noțiuni al căror înțeles se com-
pletează reciproc. Astfel, conducându-se de prevederile art.3 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
30, conform
cărora nimeni nu poate fi supus torturii, pedepselor sau tratamentelor inuma-ne ori degradante, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârea sa
privind cauza Irlanda versus Marea Britanie , a definit noțiunea de tortură ca
“tratament inuman aplicat în mod intenționat și care provoacă suferințe deo-
sebit de grave și crude”
31.
30 Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte, vol. 1, Chișinău, Moldpres,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 1998, p. 341-358.
31 http://hudoc.echr.coe.int/Hudoc2doc/HEJUD/sift/91.txt

C a p i t o l u l I I I 103
Așa cum rezultă din prevederile art. 1 din Convenția ONU împotriva tortu-
rii și altor pedepse ori tratamente însoțite de cruzime, inumane sau degradante,
termenul “tortură” înseamnă orice act prin care unei persoane i se provoacă, cu
intenție, o durere sau suferințe puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a obține de la această persoană sau de la o persoană terță informații sau
mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terță persoană l-a
comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau a face presiuni asupra ei ori de a intimida și a face presiuni asupra unei terțe persoane, sau pentru oricare
alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi ea
32.
Astfel, din definițiile date se desprinde că orice formă de tortură este un
tratament inuman și degradant. În general, diferența dintre cele trei concepte
substanțiale, men țio nate în art.3 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este una de gradație. Aprecierea gradului
respectiv se face în funcție de circumstanțele concrete, în special în funcție de
durata tratamentului respectiv al victi mei, de caracterul urmărilor fizice și psi-hice ale unui astfel de tratament. În cazuri aparte, trebuie luate în considerație
vârsta, sexul și starea sănătății victimei. Oricum, tortura constituie gradul cel
mai ridicat pe care îl poate atinge un tratament inuman sau degradant.
În practică, s-a considerat că prevederile art. 3 al Convenției pentru apă-
rarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale au fost încălcate în situațiile în care: victima a fost pusă să stea în picioare vreme îndelungată fără să se sprijine, cu mâinile legate la spate cu cătușe; a fost pusă să stea complet
dezbrăcată în fața unei ferestre deschise, în curent etc. (cauza Tomasi versus
Franța (1992))
33; victima a fost supusă unei torturi, numite “agățare palesti-
niană”, când aceasta, suspendată de mâini și dezbrăcată, era supusă șocurilor electrice și bătută (cauza Aksoy versus Turcia (1996))
34; victima a fost bătută
până i-a fost ruptă o coastă, craniul – crăpat, apoi – supusă șocurilor electrice (cauza Cakici versus Turcia (1999))
35; victima a fost deținută în condiții de exis-
tență nocive, antisanitare: lipsă de apa, aer curat, lumină naturală etc. (cauza Dougoz versus Grecia (2001))
36 etc.
32 Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte, vol. 1, Chișinău, Moldpres,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 1998, p. 129-142.
33 Hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului. Culegere selectivă, vol. 1, Iași, Poli-
rom, 2000, p. 343 și urm.
34 Европейский Суд по правам человека, том II, Москва, 2001, p. 337 și urm.
35 Jurisprudența instituțiilor internaționale de drept în problematica refugiaților, vol. II,
Chișinău, Centrul de Drept, 2001, p. 268-298.
36 Ibidem , p. 459-472.

104 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății,
săvâ rșită de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală (lit.
c) din alin. (3) al art. 151 din CP al RM).
Săvârșirea infracțiunii în contextul celor mai periculoase forme de parti-
cipație este susceptibilă de o agravare justificată a răspunderii penale, întrucât
conjugarea eforturilor mai multor persoane în cadrul unui grup criminal
organizat și, mai ales, în cadrul unei organizații criminale, permite în mod obiectiv să fie comise infracțiuni mai grave, care sunt peste posibilitățile unei
singure persoane; de asemenea, înlesnește mult săvârșirea infracțiunii și face
dificilă descoperirea acesteia.
Grupul criminal organizat se deosebește de un simplu grup, format din cel
puțin doi coautori, prin stabilitate și unitate. Ca trăsătură specifică grupului criminal organizat, stabilitatea presupune durata și persistența legăturilor în-tre participanți, aceștia conștientizând faptul că sunt încadrați în reuniunea
respectivă în vederea săvârșirii infracțiunilor (profesionalismul). O altă tră-
sătură a grupului criminal organizat este unitatea membrilor, caracterizată prin existența organizatorului și a conducătorului, ceilalți fiind subordonați
indicațiilor acestora în vederea săvârșirii planificate și dirijate a unei sau a mai
multor infracțiuni.
În context, vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a
sănătății trebuie recunoscută ca fiind săvârșită de un grup criminal organizat în situațiile în care grupul a fost creat în scopul săvârșirii unor infracțiuni de mare gravitate, numaidecât cu aplicarea violenței, cum ar fi: vătămarea in-
tenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății; omorul intenționat,
violul; șantajul; tâlhăria etc. Or, organi zarea prealabilă a participanților unui grup criminal organizat presupune o anumită orientare a acestuia, excluzând
scopul săvârșirii orică rui gen de infracțiuni.
Faptele tuturor celor din grupul criminal organizat, care au luat parte la
săvârșirea in fracțiunii, trebuie calificate conform lit. c) din alin. (3) al art. 151 din CP al RM, indiferent de rolul pe care l-a îndeplinit fiecare la comiterea
vătămării intenționate grave a integrității cor po rale sau a sănătății, fără a se face referire la art. 42 din CP al RM. Explicația este că toți cei care săvârșesc
infracțiunea în cadrul grupului criminal organizat au rolul de coautori.
Vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății
poate fi săvârșită nemijlocit și de către o singură persoană, care a acționat la însărcinarea grupului criminal organizat. În astfel de cazuri, cele comise de
ea trebuie calificate potrivit lit. c) din alin. (3) al art. 151 din CP al RM, dacă autorul infracțiunii face parte din grupul criminal organizat în al cărui interes
a acționat.

C a p i t o l u l I I I 105
Spre deosebire de grupul criminal organizat, organizația criminală se ca-
racteri zea ză prin coeziune. Coeziunea organizației criminale înseamnă asocie-
rea participanților într-un tot indisolubil, precum și caracterul unitar și orga-
nizat al acțiunilor întreprinse în vederea realizării activității infracționale. În esență, organizația criminală este o reuniune de grupuri criminale organizate,
creată în scopul coordonării activității infracționale; pe când grupul criminal
organizat reprezintă un grup din două sau mai multe persoane, creat în scopul comiterii unei sau mai multor infracțiuni. Așa cum în cadrul grupului criminal
organizat fiecare persoană își are menirea sa, tot așa, în cadrul organizației cri-
minale, fiecare grup criminal organizat își are destinația sa funcțională.
Vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății se
consideră săvârșită de o organizație criminală, dacă a fost comisă de un mem-bru al acesteia în interesul ei sau de o persoană care nu este membru al organi-zației respective, la însărcinarea acesteia.
Membrul organizației criminale poartă răspundere penală numai pentru
infracțiu nile la a căror pregătire sau săvârșire a participat. În contrast, organi-zatorul și conducă torul organizației criminale poartă răspundere pentru toate
infracțiunile săvârșite de această organizație.
Vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății,
care a provocat decesul victimei (alin. (4) al art. 151 din CP al RM).
Deși, raportată la infracțiunile contra sănătății, această variantă de infrac-
țiune se aseamănă, prin urmările prejudiciabile secundare produse – decesul
victimei, cu infracțiunile contra vieții. Ca urmare, pedeapsa pentru o aseme-
nea infracțiune, care prezintă cel mai ridicat grad de pericol social în contex-
tul infracțiunilor contra sănătății, se apropie de asprimea pedepselor aplicate pentru cele mai grave infracțiuni contra vieții.
Din punctul de vedere al laturii obiective, fapta infracțională de la alin.
(4) al art. 151 din CP al RM cuprinde vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății (urmările prejudiciabile primare), care, la rândul său, a implicat
producerea unor urmările prejudiciabile și mai grave – decesul victimei (ur-
mările prejudiciabile secundare). Cu o mare doză de rezervă, putem afirma că norma de la alin. (4) al art. 151 din CP al RM prevede răspundere penală pen-
tru două infracțiuni: 1) vătămarea intenționată gravă a integrității corporale
sau a sănătății și 2) lipsirea de viață din imprudență. Aceste două infracțiuni au fost reunite în una singură, deoarece orientarea principală a faptei subiec-
tului o formează vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, iar
decesul victimei a reprezentat urmările prejudiciabile firești ale faptei, însă nedorite și neadmise de subiect.

106 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Decesul victimei urmează să se găsească într-o legătură de cauzalitate
directă cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății. Mai mult,
această legătură de cauzalitate trebuie să fie cuprinsă de vinovăția făptuitoru-
lui. Dacă decesul victimei a fost determinat în mare parte de starea de sănătate a victimei, caz în care este suficientă orice influențare din afară pentru a fi
posibil sfârșitul letal, atunci cele comise nu pot fi calificate potrivit alin. (4) al
art. 151 din CP al RM.
Latura subiectiv
ă în cazul faptei pe care o examinăm se caracterizează
prin intenție față de urmările prejudiciabile primare și prin imprudență față
de urmările prejudiciabile secundare.
Dacă decesul victimei s-a produs ca urmare a vătămării grave a integrității
corporale sau a sănătății, cauzate însă din imprudență, cele comise alcătuiesc infracțiunea de lipsire de viață din imprudență.
La săvârșirea acțiunilor sau inacțiunilor violentale, în prezența intenției
directe sau indirecte privind lipsirea de viață, fapta în ansamblul ei, în cazul producerii decesului, va forma componența de omor intenționat.
Dacă asemenea acțiuni sau inacțiuni au condus la vătămarea integrității
corporale sau a sănătății, iar decesul victimei nu s-a produs din cauze inde-pendente de voința făptuitorului, atunci cele comise vor forma tentativa de
omor (în cazul intenției directe) sau vătămarea intenționată – gravă, medie sau ușoară – a integrității corporale sau a sănătății (în cazul intenției indirecte).
În absența intenției directe sau indirecte față de decesul produs, care a ur-
mat vătămării grave a integrității corporale sau a sănătății, cele comise trebuie calificate potrivit alin. (4) al art. 151 din CP al RM.
La delimitarea infracțiunii de la alin. (4) al art. 151 din CP al RM de
omorul intenționat, tre buie luate în considerație toate circumstanțele cazu-lui (caracterul mijloacelor aplicate, locali za rea plăgilor, numărul loviturilor
aplicate etc.); nu poate fi luată drept criteriu de delimi tare durata perioadei de
la cauzarea plăgii până la momentul decesului victimei. Or, decesul care s-a produs imediat după cauzarea plăgii, fără a fi luate în considerație cele lalte cir-
cumstanțe obiective și subiective, nu este o condiție suficientă pentru a exclude
orice incertitudine în ce privește prezența la făptuitor a intenției de a lipsi de viață victima.

C a p i t o l u l I I I 107
§2. Vătămarea intenționată medie a integrității corporale
sau a sănătății
După gradul de gravitate, infracțiunea prevăzută la art. 152 din CP al RM
ocupă un loc intermediar între vătămarea intenționată gravă a integrității cor-
porale sau a sănătății și vătămarea intenționată ușoară a integrității corporale
sau a sănătății. Vătămarea intenționată medie a integrității corporale sau a sănătății este o infracțiune contra sănătății, care poate deregla integritatea
țesuturilor sau funcționarea normală a organelor, însă nu poate condiționa un
pericol pentru viață. O astfel de vătămare poate antrena un prejudiciu sesizabil funcțiilor organelor umane, însă nu poate fi urmată de pierderea unui organ,
nici de încetarea funcționării acestuia, de provocarea unei boli psihice sau de
pierderea stabilă a cel puțin o treime din capacitatea de muncă, de între ruperea sarcinii sau de desfigurarea iremediabilă a feței și/sau a regiunilor adiacente.
Obiectul juridic special al vătămării intenționate medii a integrității corpo-
rale sau a sănătății îl constituie relațiile sociale cu privire la sănătatea persoanei.
Obiectul material al acestei infracțiuni îl formează corpul persoanei.
Latura obiectivă a infracțiunii analizate are următoarea structură: 1) fapta
(acțiu nea sau inacțiunea) prejudiciabilă constând în cauzarea vătămării medii
a sănătății; 2) urmările prejudiciabile sub forma vătămării medii a integrității
corporale sau a sănătății; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă
și urmările prejudiciabile.
În planul caracteristicilor faptei prejudiciabile și ale legăturii de cauzali-
tate, vătămarea intenționată medie a integrității corporale sau a sănătății nu se deosebește în principiu prin nimic de infracțiunea precedentă. Deosebirea dintre aceste două infracțiuni ține de urmările prejudiciabile produse în urma
acțiunii sau inacțiunii prejudiciabile.
Astfel, având în vedere dispoziția art. 152 din CP al RM, urmările preju-
diciabile în contextul infracțiunii examinate comportă următoarele trăsături distinctive: a) lipsa pericolului pentru viață; b) lipsa urmărilor prejudiciabile
caracteristice pentru vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății; c) dereglarea îndelungată a sănătății; d) pierderea considerabilă și
stabilă a mai puțin de o treime din capacitatea de muncă.
Ultimele două trăsături au un caracter alternativ; prezența oricăreia din
ele, precum și prezența concomitentă a ambelor trăsături, va avea aceeași forță la calificarea infracțiunii.
Conform Regulamentului, prin “dereglare îndelungată a sănătății” trebuie
de înțeles urmările prejudiciabile determinate nemijlocit de cauzarea vătămă-rii (maladii, dereglări de funcții etc.), care au o durată de peste trei săptămâni

108 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
(mai mult de 21 de zile); gradul de gravitate a vătămării integrității corporale
sau a sănătății, după criteriul dereglării sănătății, se determină în funcție de
timpul necesar pentru restabilirea sănătății, precum și de volumul și caracte-
rul leziunilor.
În special, la dereglarea îndelungată a sănătății se raportează: fisurile și
fracturile oaselor tubulare mici, ale osului stern, a cel mult trei coaste de pe o parte a toracelui; fracturile închise nesemnificative ale oaselor scheletului facial; luxațiile oaselor în articulațiile mici; restrângerea mobilității în articu-
lațiile mari; pierderea auzului la o singură ureche; pierderea degetului mare
sau arătător de la mână; slăbirea considera bilă a vocii; îndepărtarea traumatică a dinților sănătoși etc.
37
Conform Regulamentului, prin “pierdere considerabilă și stabilă a mai
puțin de o treime din capacitatea de muncă” se înțelege o pierdere a capacității
generale de muncă într-un volum mai mare de 10%, dar nu mai mare de 33%
(o treime).
Metodele și mijloacele aplicate la săvârșirea infracțiunii analizate nu au,
de regulă, nici o relevanță la calificarea faptei. Totuși, în situațiile prevăzute la lit. f) și g) din alin. (2) al art. 152 din CP al RM, acestea reprezintă un temei de agravare a răspunderii penale.
Infracțiunea prevăzută la art. 152 din CP al RM este o infracțiune mate-
rială. Ea se consi deră consumată din momentul survenirii vătămării medii a integrității corporale sau a sănătății.
Latura subiectivă a vătămării intenționate medii a integrității corporale
sau a sănătății se exprimă, în primul rând, în vinovăție sub formă de intenție directă sau indirectă. Motivele acestei infracțiuni pot fi diverse: răzbunare,
gelozie, invidie, ură etc. În cazurile prevăzute la lit. h), j) din alin. (2) al art.152
din CP al RM, prezența unui motiv sau scop special determină agravarea răs-punderii penale.
Subiectul infracțiunii date este persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani (în cazul faptei de la alineatul (1)) sau de 14 ani (în cazul faptei de la alineatul (2)).
Fiecare din circumstanțele agravante, menționate la alin. (2) al art. 152 din
CP al RM, își are corespondentul în alin. (2) și (3) ale art.151 din CP al RM. De aceea, este admisibilă o abordare similară a esenței circumstanțelor respective,
cu particularizările de rigoare, condiționate de specificul infracțiunii de vătă-
mare intenționată medie a integrității corporale sau a sănătății.
37 Н. И. Загородников, op. cit. , p. 79.

C a p i t o l u l I I I 109
§3. Vătămarea intenționată ușoară a integrității corporale
sau a sănătății
La vătămarea intenționată ușoară a integrității corporale sau a sănătății
se raportează cazurile de încălcare a integrității anatomice a țesuturilor sau a
funcțiilor organelor și țesuturilor umane, care nu antrenează producerea urmă-
rilor prejudiciabile, specificate în dispozițiile art. 151 și art. 152 din CP al RM.
Obiectul juridic special al infracțiunii examinate îl formează relațiile so-
ciale cu privire la sănătatea persoanei.
Obiectul material al vătămării intenționate ușoare a integrității corporale
sau a sănătății îl constituie corpul persoanei.
Latura obiectivă a acestei infracțiuni are următoarea structură: 1) fapta
(acțiunea sau inacțiunea) prejudiciabilă care se exprimă în cauzarea vătămării ușoare a sănătății; 2) urmările prejudiciabile sub formă de vătămare a integri-
tății corporale sau a sănătății; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudicia-
bilă și urmările prejudiciabile.
Din perspectiva caracterizării faptei prejudiciabile și a legăturii de cauza-
litate, vătămarea intenționată ușoară a integrității corporale sau a sănătății nu înregistrează deosebiri de principiu vizavi de precedentele două infracțiuni. În ce privește trăsăturile caracteristice ale urmărilor prejudiciabile, deosebiri exis-
tă. Astfel, ca semn al laturii obiective a infracțiunii prevăzute la art. 153 din CP
al RM, urmările prejudiciabile denotă următoarele trăsături: a) lipsa pericolului pentru viață; b) lipsa urmărilor prejudiciabile caracteristice vătămării intențio-
nate grave a integrității corporale sau a sănătății, precum și vătămării intențio-
nate medii a integrității corporale sau a sănătății; c) dereglarea de scurtă durată a sănătății; d) pierderea neînsemnată, dar stabilă, a capacității de muncă.
Ultimele două din trăsăturile nominalizate au un caracter alternativ; pre-
zența cel puțin a uneia din ele este suficientă pentru calificarea infracțiunii analizate.
În conformitate cu Regulamentul, prin “dereglare de scurtă durată a sănă-
tății” se înțeleg urmările determinate nemijlocit de vătămare, care durează nu mai mult de 21 de zile (trei săptămâni).
În special, la dereglarea de scurtă durată a sănătății se raportează: slăbirea
vederii sau a auzului (legată de pierderea neînsemnată, dar stabilă, a capacității de muncă); numeroase excoriații (julituri) sau echimoze (vânătăi); pierderea
degetului de la mână (cu excepția celui mare și arătător) etc.
38
38 Уголовное право. Часть Особенная / Под ред. И. Я. Козаченко, З. А. Незнамовой,
Г. П. Новоселова, Москва, Норма – Инфра-М, 1998, с. 83.

110 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Potrivit Regulamentului, prin “pierdere neînsemnată, dar stabilă, a capa-
cității de muncă” se are în vedere o pierdere a capacității generale de muncă
într-un volum de până la 10%.
Metodele și mijloacele aplicate pentru cauzarea vătămării ușoare a inte-
grității corporale sau a sănătății nu contează la calificarea faptei, însă trebuie luate în considerație la individualizarea pedepsei.
Infracțiunea prevăzută la art. 153 din CP al RM este o infracțiune mate-
rială. Ea se consideră consumată din momentul producerii vătămării ușoare a integrității corporale sau a sănătății.
Latura subiectiv
ă a vătămării intenționate ușoare a integrității corporale
sau a sănătății se exprimă, în primul rând, prin vinovăție sub formă de intenție directă sau indirectă. Motivele infracțiunii pot fi dintre cele mai variate: răz-
bunare, gelozie, invidie, ură, interes material, motive huliganice etc. La califi-care, nici motivul infracțiunii, nici scopul acesteia nu au importanță. Totuși,
de acestea trebuie să se țină cont la individualizarea pedepsei.
Subiectul infracțiunii examinate este persoana fizică responsabilă, care la
momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
§4. Vătămarea intenționată gravă ori medie a integrității
corporale sau a sănătății în stare de afect
Legea penală defalcă unele tipuri de vătămare a integrității corporale sau
a sănătății ținând cont nu doar de caracterul gravității vătămării, produse în dauna sănătății, dar luând în considerație și alte circumstanțe care influen-
țează asupra pericolului social al infracțiunii. Făcându-se defalcarea unor componențe aparte de vătămări ale integrității corporale sau ale sănătății, se
urmărește nu doar scopul protejării eficiente a sănătății persoanei. În astfel de
cazuri, trebuie luate în considerație datele despre persona litatea făptuitorului și cele privind conduita victimei. Tocmai aceasta este cauza defalcării compo-
nenței de infracțiune prevăzute la art. 156 din CP al RM.
Obiectul juridic special al acestei infracțiuni îl constituie relațiile sociale
cu privire la sănătatea persoanei.
Obiectul material al vătămării intenționate grave ori medii a integrității
corporale sau a sănătății îl formează corpul persoanei.
Latura obiectivă a infracțiunii analizate are următoarea structură: 1) fapta
(acțiunea sau inacțiunea) prejudiciabilă exprimată în cauzarea vătămării grave
sau medii a integrității corporale sau a sănătății; 2) urmările prejudiciabile sub forma vătămării grave sau medii a integrității corporale sau a sănătății;

C a p i t o l u l I I I 111
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile;
4) circumstanțe: provocarea stării de afect prin acte de violență sau de insulte
grave sau prin alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut
sau ar fi putut avea urmări grave pentru făptuitor sau rudele lui.
În ce privește însușirile primelor trei semne ale laturii obiective a infrac-
țiunii analizate, facem trimitere la explicațiile date în cadrul analizei laturii obiective a infracțiunilor prevăzute la art. 151 și art. 152 din CP al RM. În această ordine de idei, menționăm că, la calificare, nu contează care urmări
prejudiciabile concrete au survenit: vătămarea gravă a integrității corporale
sau a sănătății ori vătămarea medie a integrității corporale sau a sănătății. Totuși, producerea unei sau altei din aceste urmări prejudiciabile alternative
trebuie luată în considerație la individualizarea pedepsei.
Dar cum să calificăm fapta, dacă, în urma vătămării intenționate grave a
integri tă ții corporale sau a sănătății provocate în stare de afect, s-au produs urmările prejudiciabile secun dare sub formă de deces al victimei?
Considerăm că vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a
sănătății, care a provocat decesul victimei, reprezintă varianta unei infracțiuni unice, numită “vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a să-
nătății”. De aceea, atunci când în art. 156 din CP al RM se menționează despre vătămarea (intenționată) gravă a integri tă ții corporale sau a sănătății, se are în
vedere și varianta de infracțiune de la alin. (4) art. 151 din CP al RM.
Dacă vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății,
săvârșită în stare de afect, a provocat decesul victimei, atunci decesul victimei nu se încadrează în limitele prevăzute de art. 156 din CP al RM. Decesul victimei se
ia în considerație la individualizarea pedepsei, nu și la calificarea infracțiunii.
Astfel, în baza prevederilor de la lit. a), art. 117 din CP al RM, concurența
dintre alin. (4) al art. 151 din CP al RM și art. 156 din CP al RM este soluțio-nată de asemenea în favoarea art. 156 din CP al RM.
Întrucât nu există o normă penală care ar incrimina vătămarea intențio-
nată ușoară a integrității corporale sau a sănătății săvârșită în stare de afect, iar la calificare nu putem aplica, așa cum prescriu regulile concurenței normelor penale, art. 153 din CP al RM, rezultă că persoana nu poate fi trasă la răspun-
dere penală pentru o asemenea faptă.
Cu privire la însușirile celui de-al patrulea semn al laturii obiective a in-
fracțiunii pe care o examinăm, facem trimitere la explicațiile prezentate în ca-drul analizei laturii obiective a infracțiunii prevăzute la art. 146 din CP al RM.
Infracțiunea prevăzută la art. 156 din CP al RM este o infracțiune mate-
rială. Ea se consideră consumată din momentul producerii vătămării grave ori medii a integrității corporale sau a sănătății.

112 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Latura subiectivă a infracțiunii analizate se exprimă, în primul rând, în
vinovăție sub formă de intenție directă sau indirectă. Vătămarea gravă ori
medie a integrității corporale sau a sănătății în stare de afect, săvârșită din
imprudență, trebuie calificată conform art. 157 din CP al RM. Având în vedere prevederile de la lit. i) din art. 76 din CP al RM, în astfel de cazuri, provocarea
infracțiunii de actele ilegale sau imorale ale victimei poate fi luată în conside-
rație ca circumstanță care ar atenua pedeapsa.
Motivele infracțiunii pot fi diferite, dar de cele mai dese ori constau în
răzbunare sau gelozie.
Cu privire la notele caracteristice ale celui mai important semn al laturii
subiective – starea de afect – facem trimitere la explicațiile corespunzătoare
vizând fapta infracțională prevăzută la art. 146 din CP al RM.
Subiectul infracțiunii examinate este persoana fizică responsabilă, care la
momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
§5. Vătămarea gravă ori medie a integrității corporale
sau a sănătății cauzată din imprudență
Pericolul social al infracțiunii depinde în mare măsură de atitudinea psi-
hică a făptuitorului față de fapta prejudiciabilă, față de urmările prejudiciabile ale acesteia și de legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările
prejudiciabile. Această dependență se atestă și în cazul infracțiunilor contra
sănătății. Mai mult, în cazul acestor infracțiuni, dependența gradului de peri-
col social de forma vinovăției este atât de mare, încât legiuitorul a incriminat aparte vătămările intenționate ale integrității corporale sau ale sănătății și vă-tămările integrității corporale sau ale sănătății cauzate din imprudență.
Obiectul juridic special al infracțiunii examinate îl formează relațiile so-
ciale cu privire la sănătatea persoanei.
Obiectul material al infracțiunii prevăzute la art. 157 din CP al RM îl
constituie corpul persoanei.
Latura obiectivă a vătămării grave ori medii a integrității corporale sau a
sănătă ții, cauzate din imprudență, are următoarea structură: 1) fapta (acțiunea
sau inacțiunea) prejudiciabilă constând în cauzarea vătămării grave ori medii
a integrității corporale sau a sănătății; 2) urmările prejudiciabile sub formă de vătămare gravă ori medie a integrității cor porale sau a sănătății; 3) legătura de
cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Întrucât toată informația necesară cu privire la trăsăturile semnelor no-
minalizate mai sus a fost deja oferită cu prilejul analizei laturii obiective a

C a p i t o l u l I I I 113
infracțiunilor prevăzute la art. 151 și la art. 152 din CP al RM, pentru a evita
repetările inutile, facem trimitere la această informație.
Articolul 157 din CP al RM, ca normă generală, nu poate fi aplicat dacă
fapta intră sub incidența unei norme concurente speciale, cum ar fi: art. 263, alin. (1) sau (2), ori lit. a) din alin. (3) art. 264 din CP al RM etc.
Infracțiunea prevăzută la art. 157 din CP al RM nu poate avea drept urma-
re prejudiciabilă decesul victimei. Lipsirea de viață din imprudență trebuie să fie calificată în conformitate cu art. 149 din CP al RM.
Infracțiunea examinată este o infracțiune materială. Ea se consideră con-
sumată din momentul producerii: a) vătămării grave a integrității corporale sau a sănătății ori b) vătămării medii a integrității corporale sau a sănătății.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 157 din CP al RM se ex-
primă în vinovăție sub formă de imprudență. Tipul imprudenței – neglijența sau încrederea exagerată – nu importă la calificarea faptei. Totuși, sub aspectul
individualizării pedep sei, nu putem face abstracție de faptul că infracțiunea
comisă din neglijență comportă un grad mai redus de pericol social decât in-fracțiunea săvârșită din încredere exagerată.
Vătămarea gravă sau medie a integrității corporale sau a sănătății, cauzată din
neglijență, trebuie deosebită de vătămarea gravă ori medie a integrității corporale sau a sănătății, săvârșită fără vinovăție. În această din urmă situație, persoana nu
trebuie trasă la răspundere penală, dat fiind că lipsește latura subiectivă a infrac-
țiunii; cauzând vătămarea gravă sau medie a integrității corporale sau a sănătății, persoana nu-și dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii
sale, și nu a prevăzut posibilitatea survenirii unor astfel de urmări; având în vede-
re circumstanțele cazului, nici nu trebuia sau nu putea să le prevadă.
Subiectul vătămării grave sau medii a integrității corporale sau a sănătății,
cauzate din imprudență, este persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
Secțiunea a IV-a. INFRACȚIUNI CARE PUN ÎN PERICOL VIAȚA
Ș I SĂNĂTATEA PERSOANEI
§1. Maltratarea intenționată sau alte acte de violență
Violentarea persoanei poate să prezinte gradul de pericol social al unei
infracțiuni chiar dacă nici viața persoanei, nici sănătatea acesteia nu au fost
vătămate efectiv, ci doar periclitate. În acest context se înscrie infracțiunea
prevăzută la art. 154 din CP al RM, care se distinge prin mai multe particula-rități în raport cu faptele infracționale analizate până acum.

114 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Obiectul juridic special al maltratării intenționate sau al altor acte de vio-
lență îl constituie relațiile sociale cu privire la integritatea corporală.
Așa cum am menționat anterior, există temeiuri serioase pentru a percepe
sănătatea persoanei și integritatea persoanei ca două valori sociale distincte.
Sferele celor două noțiuni – “sănătatea persoanei” și “integritatea corporală a
persoanei” – nu se intersectează. Ne vom convinge de corectitudinea acestei
axiome la examinarea urmărilor prejudiciabile ale infracțiunii de maltratare intenționată sau ale altor acte de violență.
Totuși, nu putem ignora faptul că toate atributele persoanei, având calitatea
de valori sociale, apărate de legea penală – viața, sănătatea, integritatea corpo-rală, cinstea, demnitatea, libertatea etc. – se află într-o strânsă legătură, fiind
complementare una față de cealaltă. În acest registru, nu ar fi greșit să afirmăm
că, prin săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 154 din CP al RM, se pune în pe-ricol cel puțin sănătatea persoanei. Este adevărat că, sub aspectul corelației din-
tre obiectul juridic generic și obiectul juridic special al infracțiunii examinate,
opțiunea pentru a desemna relațiile sociale cu privire la integritatea corporală a persoanei în calitate de obiect juridic special pare oarecum inoportună. O astfel
de problemă nu ar fi existat, dacă denumirea Capitolului II al Părții speciale a
Codului penal ar fi “Infracțiuni contra vieții, sănătății și integrității corporale”. Însă nu putem face abstracție nici de faptul că denumirea unui sau altui capitol
din Partea specială a Codului penal al Republicii Moldova nu reușește întot-
deauna să desemneze optimal esența identitară generică a fiecărei infracțiuni din cele incriminate în acel sau alt capitol. Or, atunci când am optat pentru for-
mula “relații sociale cu privire la integritatea corporală”, rațiunile identificării
esenței au fost mai puternice decât cele ale respectării rigide a formei.
Obiectul material al maltratării intenționate sau al altor acte de violență îl
formează corpul persoanei.
Latura obiectivă a acestei infracțiuni are următoarea structură: 1) fapta
(acțiunea sau inacțiunea) prejudiciabilă care se exprimă în maltratare sau în
alte acte de violență; 2) urmările prejudiciabile care se exprimă într-o altă for-
mă decât cea a urmărilor prejudiciabile produse de infracțiunile prevăzute la art. 151-153 din CP al RM; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă
și urmările prejudiciabile.
De cele mai dese ori, infracțiunea analizată este comisă prin acțiuni. Le-
giuitorul prevede două modalități normative ale acestor acțiuni: 1) maltratarea și 2) alte acte de violență.
Prin “maltratare” se înțelege actul de violență care constă în aplicarea lovi-
turilor multiple (trei și mai multe) asupra corpului victimei.

C a p i t o l u l I I I 115
Prin “aplicarea loviturilor” trebuie de înțeles acțiunea mecanică a unei
energii cinetice exterioare de atingere, de compresiune sau izbire bruscă și
violentă a suprafeței de contact a corpului victimei cu sau de un corp conton-
dent, de regulă, prin proiectare, călcare, alunecare, aruncare sau cădere (de exemplu, cu palma, cu piciorul, cu cotul, cu un obiect, instrument sau armă;
de perete, de gard, de caldarâm, sau de alte obiecte ori obstacole materiale
aruncate asupra victimei etc.)
39.
Caracterul multiplu al aplicării loviturilor condiționează esența maltrată-
rii ca a unei fapte care cauzează nu pur și simplu o durere, ci o durere deosebit de chinuitoare, care este repetată iarăși și iarăși, prin aceasta traumatizând mai mult persoana. În acest sens, nu putem să nu agreăm opinia conform
căreia conceptele “maltratare”, “schingiuire”, “tortură”, “batjocură”, “sadism”
fac parte din același registru noțional, reprezentând cazuri particulare de ma-nifestare a cruzimii
40.
Prin “alte acte de violență” înțelegem toate manifestările brutale și constrân-
gerile de orice natură (de exemplu, pișcarea; bătaia cu nuiaua, biciul, cureaua sau cu alte asemenea obiecte; legarea mâinilor sau picioarelor; târârea; punerea unei piedici urmată de cădere; răsucirea mâinilor; mușcarea; tragerea de păr
sau de ureche; smulgerea părului; strivirea sau prinderea unor sau altor părți
ale corpului victimei cu ajutorul unor dispozitive; introducerea unor obiecte ascuțite sub unghii; stingerea țigaretei de corpul victimei; provocarea arsurilor
cu ajutorul lămpii de sudat, a fierului de călcat sau al altor asemenea obiecte;
privarea de somn, mâncare sau apă; deținerea într-o încăpere friguroasă etc.).
Alte acte de violență pot fi comise prin acțiune, dar și prin inacțiune, atunci
când, prin neluarea unei măsuri la care subiectul era obligat, victima este expu-să să se lovească (de exemplu, făptuitorul nu anunță victima că a dat pe scară cu o substanță alunecoasă pentru protejarea lemnului, provocându-i căderea)
41.
Din rândul altor acte de violență fac parte și actele de violență psihică (de
exemplu, amenin țarea în fața căreia victima timorată a încercat să fugă, dar, împiedicându-se, a căzut și s-a lovit).
Atât maltratarea, cât și alte acte de violență se pot realiza prin acțiunea di-
rectă a făptuitorului, dar și indirect, prin folosirea unor obiecte, a unui animal, sau chiar prin propria faptă a victimei constrânsă să se accidenteze.
39 O. A. Stoica, Drept penal. Partea specială , București, Editura Didactică și Pedagogică,
1976, p. 88.
40 А. Н. Попов, Убийства при отягчающих обстоятельствах , c. 471.
41 Gh. Nistoreanu și alții, Drept penal. Partea specială , București, Europa Nova, 1999,
p. 125.

116 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Pentru ca fapta să poată fi calificată conform art. 154 din CP al RM, mal-
tratarea sau alte acte de violență trebuie să nu provoace vătămarea gravă, me-
die sau ușoară a integrității corporale sau a sănătății. Dacă, în urma maltrată-
rii sau a altor acte de violență, aceste urmări prejudiciabile totuși s-au produs, cele comise trebuie calificate potrivit lit. e) din alin. (2) al art. 151; lit. f) din
alin. (2) al art. 152 sau conform art. 153 din CP al RM.
Dacă legiuitorul cere ca, în cazul infracțiunii prevăzute la art. 154 din CP
al RM, să nu se producă nici măcar o vătămare ușoară a integrității corporale sau a sănătății, rezultă că prin maltratare sau prin alte acte de violență nu poate
fi provocată nici măcar o dereglare de scurtă durată a sănătății. Însă sub pragul noțiunii “dereglare de scurtă durată a sănătății” nu mai există o noțiune care
să desemneze o vătămare a sănătății. În context, este necesar să specificăm
că, în Partea V “Leziuni corporale fără cauzarea prejudiciului sănătății” din Regulament, se menționează că din șirul leziunilor corporale ce nu cauzează
prejudiciu sănătății fac parte leziunile ce nu generează o dereglare a sănătății
sau o incapacitate temporară de muncă.
Această prevedere nu vine decât să confirme o dată în plus că obiectul
juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 154 din CP al RM îl formează tocmai relațiile sociale cu privire la integritatea corporală a persoanei, și nu cele cu privire la sănătatea persoanei.
Așadar, urmările prejudiciabile ale maltratării intenționate sau ale altor
acte de violență le consti tuie, în primul rând, leziunile corporale, adică iritarea pielii, excoriațiile, echimozele, alte semne exterioare superficiale. Dar, ținând
cont de interpenetrarea noțiunilor “maltratare sau alte acte de violență” și “tor-
tură”, trebuie să recunoaștem că nu numai suferințele fizice, dar și suferințele psihice pot constitui urmările prejudiciabile ale infracțiunii prevăzute la art.
154 din CP al RM. Recunoscând aceasta, nu vom face decât să respectăm una
din cerințele ce se conțin în dispoziția de la art. 1 din CP al RM, conform căre-ia Codul penal se aplică în conformitate cu prevederile Constituției Republicii
Moldova și ale actelor internaționale la care Republica Moldova este parte.
Infracțiunea prevăzută la art. 154 din CP al RM este o infracțiune materia-
lă. Ea se consideră consumată din momentul producerii leziunilor corporale, implicând suferințe fizice, cu sau fără suferințe psihice.
Latura subiectivă a infracțiunii analizate se exprimă, în primul rând, prin
vinovă ție sub formă de intenție directă sau indirectă. Ca motive ale infrac-țiunii pot să apară: răzbu na rea, gelozia, invidia, ura etc. Deși legiuitorul nu
individualizează expres scopul aces tei infracțiuni, acesta îl poate forma numai pricinuirea suferințelor fizice sau psihice.

C a p i t o l u l I I I 117
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
Majoritatea agravantelor, indicate la alin. (2) al art. 154 din CP al RM, se
regăsesc în dispoziția art. 145 din CP al RM. De aceea, este admisibilă o tratare
similară a esenței agravantelor respective, cu luarea în considerație a particula-
rităților infracțiunii de maltratare intenționată sau ale altor acte de violență.
La lit. g) din alin. (2) al art. 154 din CP al RM este prevăzută o circum-
stanță agravantă, specifică pentru infracțiunea analizată – “cu folosirea unor instrumente speciale de tortură”. Prin asemenea mijloace de săvârșire a mal-
tratării intenționate sau a altor acte de violență, această agravantă dovedește pericolul social sporit al faptei și al făptuitorului: acesta nu se mulțumește să
realizeze în orice fel maltratarea sau alte acte de violență, ci utilizează instru-
mente speciale de tortură.
Prin “instrumente speciale de tortură” trebuie de înțeles uneltele, dispozi-
tivele sau aparatele special confecționate sau adaptate pentru a cauza victimei, cu deosebită cruzime, suferințe grave de ordin fizic sau psihic. Îndeosebi, este vorba despre instru mente special confecționate (de către făptuitorul însuși sau
de către o altă persoană) în vederea producerii șocurilor electrice, a sufocă-
rii sau a provocării de arsuri etc., ori despre instrumente special adaptate în aceleași scopuri, adică transformate, prin adaptare, din obiecte de uz casnic,
din arme de autoapărare etc. Persoana care a acordat făptuitorului instrumen-
te speciale de tortură, fiind conștientă că acestea vor fi folosite la maltratarea victimei sau la săvârșirea altor acte de violență, trebuie să răspundă în calitate
de complice la infracțiunea prevăzută la art. 154 din CP al RM.
§2. Amenințarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrității
corporale sau a sănătății
Caracterul periculos al infracțiunii examinate este reliefat de împrejurarea
în care victima conștientizează că este amenințată cu un rău, creându-i-se o stare de teamă profund dăunătoare; victima este scoasă din starea sa normală,
teama ei își găsește reflectare și în acțiuni, comportament.
Cu privire la valoarea socială specifică ce este afectată prin săvârșirea
amenințării cu omor ori cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a să-nătății, în literatura de specialitate se consideră că aceasta o formează starea psihică a persoanei, în a cărei privință a fost expusă amenințarea cu omor ori
cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, stare caracterizată

118 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
prin tulburarea liniștii și prin sentimentul de teamă pentru viață și sănătate ce
i s-a creat42.
Agreând în principiu această opinie, considerăm că obiectul juridic spe-
cial al infracțiunii prevăzute la art. 155 din CP al RM îl constituie relațiile sociale cu privire la libertatea psihică a persoanei.
Prin “libertate psihică (morală, internă) a persoanei” se înțelege putința
ce-i este lăsată fiecărei persoane de a hotărî (de a dispune) în toate actele sale, în cadrul ordinii juridice, după cum va crede de cuviință, deci după cum îi vor dicta conștiința, sentimentele și interesele sale
43.
Întrucât prin asemenea amenințări nu se realizează o influențare nemij-
locită infracțională asupra corpului victimei, infracțiunea dată nu are obiect material.
Latura obiectivă a amenințării cu omor ori cu vătămarea gravă a inte-
grității corporale sau a sănătății are următoarea structură: 1) fapta prejudi-ciabilă exprimată în acțiunea de amenințare cu omor ori cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății; 2) circumstanțe: existența pericolului
realizării acestei amenințări.
Prin “amenințare” se are în vedere acțiunea constituind o formă a violen-
ței psihice, care presupune efectuarea de către făptuitor a unui act de natură să inspire victimei temere, fapt ce o pune în situația de a nu mai avea resursele
psihice necesare pentru a rezista constrângerii.
Totodată, nu orice amenințare adresată unei persoane poate fi calificată
conform art. 155 din CP al RM. Numai amenințarea cu omor ori cu vătăma-rea gravă a integrității corporale sau a sănătății poate forma acțiunea prejudi-ciabilă prevăzută la această normă. Nu importă dacă omorul sau vătămarea
gravă a integrității corporale sau a sănătății, cu care victima este amenințată,
se preconizează a fi săvârșite chiar de cel ce amenință; acestea pot fi săvârșite și de o altă persoană.
Amenințarea poate fi expusă verbal, în scris (nu contează dacă scrisoarea
este semnată sau anonimă; este suficient să se poată identifica amenințătorul), săvârșită prin fapte (gesturi, atitudini, semne convenționale etc.).
Amenințarea poate fi adresată direct de cel ce amenință sau indirect
(printr-o terță persoană).
42 Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации / Под общ. ред. В. В. Мо-
зякова, Москва, Экзамен, 2004, с. 234.
43 C. Rătescu și alții, op. cit. , p. 245-246.

C a p i t o l u l I I I 119
Amenințarea în contextul infracțiunii prevăzute la art. 155 din CP al RM
trebuie deosebită de amenințarea săvârșită, ca acțiune adiacentă, în cadrul in-
fracțiunilor complexe prevăzute la art. 171, 172, 188, 189 etc. din CP al RM.
Existența pericolului de a fi realizată amenințarea cu omor ori cu vătăma-
rea gravă a integrității corporale sau a sănătății constituie circumstanța, acel semn obligatoriu care întregește latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art.
155 din CP al RM.
Această circumstanță este prezentă dacă sunt întrunite cumulativ urmă-
toarele două condiții: 1) apariția la victimă a temerii pentru viața sau sănătatea sa, în cazul punerii amenințării în executare (condiția subiectivă); 2) apariția pericolului realizării amenințării (condiția obiectivă).
Existența primei condiții trebuie verificată în raport cu personalitatea vic-
timei: un om limitat poate fi alarmat în alte împrejurări decât un om cult; un om cu o situație modestă poate fi mai ușor intimidat decât un om cu o poziție
socială proeminentă etc.
Existența celei de-a doua condiții trebuie verificată în raport cu urmă-
toarele împrejurări: a) modul de exprimare a amenințării; b) personalitatea amenințătorului (gradul de agresivitate în contextul soluționării situațiilor
conflictuale; existența antecedentelor penale pentru infracțiuni contra vieții și sănătății etc.); c) faptul deținerii de către amenințător a armelor sau a altor
obiecte care pot fi utilizate pentru lipsirea de viață sau cauzarea vătămării gra-
ve a integrității corporale sau a sănătății; d) locul, timpul și ambianța în care a fost expusă amenințarea etc.
Infracțiunea prevăzută la art. 155 din CP al RM este o infracțiune for-
mal-materială. Ea se consideră consumată din momentul apariției pericolului realizării amenințării cu omor ori cu vătămarea gravă a integrității corporale
sau a sănătății.
Latura subiectivă a infracțiunii examinate se exprimă, în primul rând, în
vinovăție sub formă de intenție directă. Motivele și scopurile infracțiunii pot fi variate. Cel mai des, motivul se exprimă în răzbunare, iar scopul – în schim-
barea conduitei victimei în interesul făptuitorului.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.

120 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
§3. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor
sau țesuturilor pentru transplantare
La etapa luării deciziei despre alienarea unui fragment al corpului său, do-
natorul trebuie să aibă posibilitatea să cântărească toate repercusiunile acestei
decizii. Manifestarea liberă a voinței de către donatorul potențial presupune
lipsa constrângerii fizice și psihice asupra acestuia. Incriminarea de la art. 158 din CP al RM apare tocmai ca mijloc de asigurare juridico-penală a ordinii în
luarea deciziei privind autodeterminarea în raport cu donația ex vivo a orga-
nelor sau a țesuturilor umane.
Obiectul juridic special al infracțiunii analizate îl formează relațiile so ciale
cu privire la sănătatea, integritatea corporală sau libertatea psihică a persoanei.
Obiectul material al infracțiunii prevăzute la art. 158 din CP al RM îl
constituie corpul persoanei.
Latura obiectivă a infracțiunii de constrângere a persoanei la prelevarea
organelor sau țesuturilor pentru transplantare se exprimă în fapta prejudi-
ciabilă, concretizată în acțiune, constând în constrângerea persoanei la pre-
levarea organelor sau țesuturilor, săvârșită: 1) cu aplicarea violenței ori 2) cu
amenințarea aplicării ei.
Noțiunile “organe și țesuturi umane” și “prelevarea organelor și țesuturilor
umane” au fost definite cu prilejul analizei faptei de la lit. l) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM.
În contextul infracțiunii analizate, termenul “constrângere” semnifică
influențarea asupra victimei pe calea aplicării violenței sau a amenințării cu aplicarea ei, pentru a o determina să devină donator
44. Conform Legii privind
transplantul de organe și țesuturi umane și Legii privind donarea de sânge,
ultima fiind adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 25.03.199345,
prelevarea oricărui transplant prin constrângere este interzisă. Prelevarea de organe și țesuturi de la un donator în viață se permite numai dacă acesta și-a
dat în scris, liber și conștient, consimțământul pentru prelevarea organului sau țesutului său. Acest consimțământ este întărit prin semnătura donatorului
în certificatul de prelevare a organelor și țesuturilor umane de la donatorul
în viață pentru transplant, perfectat conform modelului din Anexa nr.7 la Ordinul Ministerului Sănătății al Republicii Moldova despre aplicarea Legii
privind transplantul de organe și țesuturi umane.
44 С. С. Тихонова, Прижизненное и посмертное донорство в Российской Федерации ,
Санкт-Петербург, Юридический центр Пресс, 2002, с. 99.
45 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 7, 1993.

C a p i t o l u l I I I 121
Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau țesuturilor se poate
exprima în: maltratarea intenționată sau alte acte de violență; vătămarea in-
tenționată medie sau ușoară a integrității corporale sau a sănătății etc. (con-
strângerea săvârșită cu aplicarea violenței); efectuarea unui act de natură să inspire victimei temere, care o pune în situația de a nu mai avea resursele
psihice necesare pentru a rezista constrângerii (constrângerea săvârșită cu
amenințarea aplicării violenței).
Dacă constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau țesuturilor s-a
exprimat în vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătă-ții, cele comise trebuie calificate numai conform lit. d) din alin. (3) al art. 151 din CP al RM. Dacă o asemenea constrângere s-a exprimat în amenințarea cu
omor ori cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, atunci,
având în vedere prevederile art. 118 din CP al RM, fapta se califică numai po-trivit art. 158 din CP al RM.
Amenințarea cu răspândirea unor știri defăimătoare despre victimă sau
cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor acesteia nu poate alcătui conținutul noțiunii de constrângere, utilizate în dispoziția de la art. 158 din CP al RM.
De asemenea, nu poate alcătui conținutul acestei noțiuni determinarea cu
rea-credință (prin rugăminți, ordine, prin oferirea unor sume de bani sau a diverselor avantaje ori profituri, prin îndemnuri, amăgiri etc.) la prelevarea
organelor sau țesuturilor. Pentru astfel de fapte se poate aplica răspunderea
conform art.189, conform art. 27 și art. 190, și/sau conform art. 26 și lit. d) din alin. (3) al art. 151 din CP al RM. Cât privește aplicarea incriminărilor privi-
toare la șantaj sau escrocherie, explicația este următoarea: în virtutea faptului
că posedă membrane materializate, precum și a faptului că sunt accesibile pentru a fi percepute din exterior, organele și țesuturile umane sunt obiecte
ale lumii materiale și, în cazul separării lor de corpul persoanei, devin bunuri
a căror circulație este limitată
46. A ignora aceasta ar însemna să ignorăm rea-
litatea: întregul set de fragmente ale organismului uman – de la inimă până la
hipofiză – costă, pe “piața neagră”, câteva sute de mii de dolari47.
Infracțiunea examinată este o infracțiune formală. Ea se consideră con-
sumată din momentul săvârșirii constrângerii, indiferent de faptul dacă a fost
sau nu înfrântă voința victimei.
46 Н. А. Маргацкая, Гражданско-правовые вопросы трансплантации и донорства //
Вестник Московского университета. Серия 11 «Право», 1980, №2, с. 84-85.
47 С. С. Тихонова, op. cit. , p. 130.

122 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Latura subiectivă a infracțiunii de la art. 158 din CP al RM se exprimă, în
primul rând, în vinovăție sub formă de intenție directă. Motivele infracțiunii
date pot fi dintre cele mai variate: interes material, carierism, năzuința de a acor-
da ajutor unei persoane apropiate (recipientului) pe seama victimei etc. Scopu-rile infracțiunii pot fi și ele dintre cele mai diverse: transplantare, consumare în
procesul canibalismului, utilizarea în cadrul unor ritualuri ezoterice sau pseu-
doreligioase, colecționare, utilizarea în industria farmaceutică și de parfumerie etc. Acestea sunt scopurile finale. Scopul primar este însă întotdeauna același
– prelevarea organelor sau țesuturilor. Dacă acest scop a fost realizat, cele comise
trebuie calificate prin concurs: art. 158 și art. 151, 152 sau chiar art. 145 din CP al RM, în funcție de urmările prejudiciabile concrete ale prelevării.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani. Nu se cere ca subiectul să aibă careva calitate specială; acesta poate fi un medic-transplantolog sau chirurg, o
persoană cu studii medicale, dar și oricare altă persoană.
Cu privire la cele două agravante prevăzute la alin. (2) al art. 158 din CP al
RM, facem trimitere la explicațiile corespunzătoare privind faptele prevăzute la lit. e) din alin. (2) art. 145 și, respectiv, la lit. c) din alin. (2) al art. 150 din
CP al RM.
§4. Provocarea ilegală a avortului
În art. 159 din CP al RM este consacrată teza conform căreia a da naștere
unei ființe umane este un act personal, nu unul social. Urmările acestui act
le suportă mai mult ca oricine femeia și, când ea nu dorește să le suporte, so-
cietatea, care nu contribuie în mod eficient la ușurarea acestor greutăți, nu are dreptul să-i impună contrar voinței ei obligația de a avea copii. Tocmai de
aceea, prin Legea ocrotirii sănătății, femeilor li se acordă dreptul să-și hotă-
rască personal problema maternității. Totuși, autonomia individuală a femeii în a decide asupra actului nașterii este relativă, întrucât trebuie să se confor-
meze faptului că viața și sănătatea femeii sunt valori sociale, susceptibile de
apărare în toate cazurile. Din aceste rațiuni, efectuarea avortului trebuie să se desfășoare în condiții de legalitate.
Obiectul juridic special al provocării ilegale a avortului îl formează rela-
țiile sociale cu privire la viața sau sănătatea persoanei.
Obiectul material al infracțiunii analizate este corpul femeii însărcinate.
Latura obiectivă a provocării ilegale a avortului are următoarea structură:
1) fapta prejudicia bilă exprimată în acțiunea de întrerupere a cursului sarcinii;
2) locul: în afara instituțiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în

C a p i t o l u l I I I 123
scopul întreruperii cursului sarcinii; 3) circumstanțe: a) în cazul sarcinii ce
depășește 12 săptămâni, în lipsa indicațiilor medicale stabilite de Ministerul
Sănătății; b) în cazul contraindicațiilor medicale pentru efectuarea unei ase-
menea operații; c) în condiții antisanitare.
Prin “întreruperea cursului sarcinii” se înțelege expulzarea sau suprima-
rea produsului concepțiunii, când acesta este neviabil (în primele 22-28 de săptămâni ale gravidității), sau suprimarea produsului concepțiunii, când acesta este viabil (în faza finală a gravidității).
În contextul infracțiunii prevăzute la art. 159 din CP al RM se are în vede-
re numai întreruperea cursului sarcinii cu consimțământul femeii însărcinate. Dacă ea nu și-a dat consimțământul la avort, cele comise trebuie calificate
conform art. 151 din CP al RM.
Metodele de întrerupere a cursului sarcinii nu contează la calificare, pu-
tând fi dintre cele mai variate: operativă, mecanică, toxică etc.
Locul și circumstanțele săvârșirii infracțiunii analizate, nominalizate la
lit. a), c), d) și e) din alin. (1) al art. 159 din CP al RM, au un caracter alternativ.
Prezența oricăruia din acestea este suficientă pentru ca întreruperea cursului
sarcinii să atragă răspunderea penală conform art. 159 din CP al RM.
În ce privește locul săvârșirii infracțiunii, acesta este determinat ca fiind
în afara instituțiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop
.
Conform art.32 din Legea ocrotirii sănătății, operația de întrerupere a cur-sului sarcinii poate fi efectuată numai în instituțiile medico-sanitare publice.
Așadar, întreruperea cursului sarcinii, efectuată în afara unor astfel de institu-ții, intră sub incidența art. 159 din CP al RM.
Referitor la circumstanța “în cazul sarcinii ce depășește 12 săptămâ ni,
în lipsa indicațiilor medicale stabilite de Ministerul Sănătății” , este necesar
a specifica că regula privitoare la această situație este stabilită la alin. (2) al
art. 32 din Legea ocrotirii sănătății, potrivit căreia operația de întrerupere a
cursului sarcinii poate fi efectuată până la sfârșitul primelor 12 săptămâni de sarcină. Dar, în alineatul următor al aceleiași norme este prevăzută excepția
de la această regulă: “Modul de efectuare a acestei operații după primele 12
săptămâni de sarcină este stabilit de Ministerul Sănătății”. În adevăr, când se constată o stare patologică gravă care pune în pericol viața femeii, efectuarea
avortului este oportună, chiar dacă vârsta sarcinii a depășit 12 săptămâni; în
astfel de cazuri, o viață certă este salvată prin renunțarea la menținerea unei probabilități de viață. Dacă însă indicațiile medicale stabilite de Ministerul Să-
nătății pentru întreruperea cursului sarcinii ce depășește 12 săptămâni lipsesc,
cele comise trebuie calificate conform art. 159 din CP al RM.

124 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Referitor la circumstanța privind existența contraindicațiilor medicale
pentru efectuarea operației de întrerupere a cursului sarcinii , este necesar a
menționa că respectivele contraindicații atestă că efectuarea avortului ar putea
periclita viața sau sănătatea femeii. În literatura de specialitate, existența unor astfel de contraindicații e semnalată pentru următoarele cazuri: blenoragia
acută sau subacută; procesele inflamatorii acute sau subacute ale organelor
genitale; prezența unor focare purulente, indiferent de localizarea acestora; nu a expirat termenul de 6 luni de la ultima întrerupere a cursului sarcinii etc.
48
De asemenea, la circumstanțele săvârșirii infracțiunii examinate se referă
condi țiile antisanitare în care e săvârșită întreruperea cursului sarcinii . Aceste
condiții există dacă nu sunt respectate regulile sanitare, în special – dispoziții-le Legii privind asigu ra rea sanitaro-epidemiologică a populației, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 16.06.1993
49. Astfel, în conformitate cu art.
20 al acestui act normativ, în timpul exploatării clădirilor publice, a încăperi-
lor, instalațiilor și utilajului, trebuie să se asi gure condiții de muncă favorabile
sănătății omului, să se desfășoare măsuri pentru pre ve nirea apariției și răs-pândirii bolilor în rândul populației; în cazul în care regulile sa ni tare stabilite
nu se respectă, persoanele juridice sunt obligate să sisteze sau să înce te ze pres-
tarea serviciilor, să întreprindă măsuri sanitaro-antiepidemice cu scopul de a preîntâmpina bolile infecțioase și contagioase etc.
În contextul acestei circumstanțe, cel mai relevant exemplu de boală, pe
care o poate contacta femeia care a avortat în condiții antisanitare, este septi-cemia – o infecție generalizată a sângelui care poate provoca decesul femeii.
Infracțiunea prevăzută la art. 159 din CP al RM este o infracțiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul întreruperii cursului sarcinii, con-diționat de stagnarea completă a dezvoltării produsului concepțiunii.
Latura subiectivă a provocării ilegale a avortului se exprimă, în primul
rând, prin vinovăție sub formă de intenție directă. Motivele infracțiunii pot fi diferite: interesul material; compătimirea față de femeia care are o sarcină
nedorită etc.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
Chiar dacă la lit. b) din alin. (1) al art. 159 din CP al RM legiuitorul speci-
fică expres persoana care nu are studii medicale superioare speciale , aceasta nu
trebuie să ducă la concluzia că doar o astfel de persoană ar putea fi subiectul
48 Н. И. Загородников, op. cit. , p. 128-129.
49 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 9, 1993.

C a p i t o l u l I I I 125
infracțiunii analizate. Concluzia corectă este următoarea: dat fiind caracterul
alternativ al prevederilor de la lit. a)-e) alin. (1) al art. 159 din CP al RM, în-
treruperea cursului sarcinii de către o persoană, care nu are studii medicale
superioare speciale, constituie un temei necesar și suficient pentru a atrage răspunderea penală; dacă însă persoana, care întrerupe cursul sarcinii, are
studii medicale superioare speciale (de obstetrician-ginecolog), răspunderea
penală pentru aceasta poate fi angajată numai în prezența condițiilor de la lit. a), c)-e) din alin. (1) al art.159 din CP al RM.
Prin “persoană care nu are studii medicale superioare speciale” se are în
vedere: chirurgul, terapeutul, pediatrul, stomatologul, narcologul, alți medici nespecialiști; moașa, felcerul, infirmiera, studentul medicinist, oricare altă
persoană, care nu dispune de un act valabil privind absolvirea unei instituții
de învățământ medical superior, specialitatea “obstetrică și ginecologie”.
Noțiunea “persoană care are studii medicale superioare speciale” este mai
largă decât noțiunea “persoană care are calificarea de medic de specialitate”. Restrângerea nefondată a primei noțiuni la cea de-a doua ar însemna inter-pretarea extensivă defavorabilă a noțiunii “persoană care nu are studii me-
dicale superioare speciale”, deci s-ar încălca principiul legalității. Chiar dacă
persoana nu a reușit să devină medic de specialitate, sau, din anumite motive, a pierdut această calitate, sau i-a fost suspendată etc., însă dispune de proba
studiilor medicale superioare speciale, ea nu se consideră persoană care nu are
studii medicale superioare speciale.
Agravantele prevăzute la lit. a)-c) din alin. (2) al art. 159 din CP al RM nu
necesită o analiză aparte, întrucât toate noțiunile specificate la aceste prevede-ri au fost caracterizate anterior. Menționăm doar că, în cazul faptelor de la lit. b) și c) ale acestui alineat, trebuie să vorbim despre manifestarea imprudenței
în raport cu urmările prejudiciabile respective; datorită obligativității prezen-
ței acestor urmări prejudiciabile, infracțiunea dobândește caracterul unei in-fracțiuni materiale.
§5. Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale
Consacrând libertatea reproductivă a persoanei, art. 31 din Legea ocrotirii
sănătății prevede că sterilizarea chirurgicală voluntară la femei și la bărbați
poate fi efectuată la dorința lor sau la indicația medicului, cu consimțământul
în scris al persoanei, în cazurile și în modul stabilit de Ministerul Sănătății.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 160 din CP al RM
îl constituie relațiile sociale cu privire la viața sau sănătatea persoanei.
Obiectul material al acestei infracțiuni îl formează corpul persoanei.

126 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Latura obiectivă a infracțiunii de efectuare ilegală a sterilizării chirur-
gicale se exprimă în fapta prejudiciabilă constând în acțiunea de efectuare
ilegală a sterilizării chirurgicale.
Prin “sterilizare chirurgicală” trebuie de înțeles influențarea asupra cor-
pului persoanei, pe calea intervenției chirurgicale, în vederea lipsirii acesteia de capacitatea de reproducere, cu păstrarea potenței sexuale. Sterilizarea chi-
rurgicală se efectuează în scopuri contracepționale sau de profilaxie, trata-ment al bolilor aparatului urogenital.
Sub incidența dispoziției de la art. 160 din CP al RM intră numai sterili-
zarea săvârșită prin metoda chirurgicală. Dacă sterilizarea a fost realizată prin alte metode (de exemplu, prin iradiere cu raze ionizante), fapta urmează a fi
calificată în funcție de gra vitatea vătămării integrității corporale sau a sănătă-
ții, conform art. 151 sau art. 152 din CP al RM.
Efectuarea ilegală a castrării având ca efect inerent pierderea organelor de
reproducere se califică potrivit art. 151 din CP al RM.
Pentru ca sterilizarea chirurgicală să atragă răspunderea penală, ea trebuie
să fie ilegală, adică să fie efectuată altfel decât în cazurile și în modul stabilit de
Ministerul Sănătății (de exemplu, în cazul contraindicațiilor medicale pentru
efectuarea unei astfel de operații sau dacă pacientul nu a atins o anumită vârstă, sau dacă numărul copiilor pe care îi are nu corespunde minimului necesar etc.).
Infracțiunea dată este o infracțiune formală. Ea se consideră consumată
din momentul efectuării ilegale a sterilizării chirurgicale.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 160 din CP al RM este
exprimată, în primul rând, în vinovăție sub formă de intenție directă. Motivele infracțiunii pot fi dintre cele mai diverse: interes material; tendința de a ajuta femeia să nu aibă sarcini nedorite etc.
Subiectul
infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani. În afară de aceasta, se cere o
calitate specială pentru subiect – cea de medic. Prin “medic” se înțelege per-
soana care are studii medicale superioare speciale. La o astfel de interpretare ne obligă formularea de la lit. b) din alin. (2) al art. 160 din CP al RM.
Noțiunea “medic” trebuie interpretată în coroborare cu prevederea de
la alin. (2) al art. 15 din Legea cu privire la ocrotirea sănătății reproducti-ve și planificarea familială, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
24.05.2001
50: “Persoana care acordă servicii, ce țin de realizarea drepturilor
la reproducere, trebuie să aibă pregătire specială în acest domeniu”. Deci, prin
50 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 90-91, 2001.

C a p i t o l u l I I I 127
“medic”, în contextul infracțiunii analizate, trebuie de înțeles persoana care
are studii medicale superioare speciale.
În ce privește agravantele de la alin. (2) și (3) ale art. 160 din CP al RM,
acestea nu necesită a fi examinate în mod special, deoarece termenii folosiți la caracterizarea lor au fost definiți anterior. Menționăm doar că, în acord cu
alin. (1) al art. 15 al Legii cu privire la ocrotirea sănătății reproductive și plani-
ficarea familială, prin “unități medico-sanitare nespecializate” (lit. a) din alin. (2) al art. 160 din CP al RM) trebuie de înțeles persoanele juridice și fizice care
își desfășoară activitatea în lipsa licențelor eliberate de Camera de Licențiere.
§6. Efectuarea fecundării artificiale sau a implantării
embrionului fără consimțământul pacientei
Dacă efectuarea sterilizării chirurgicale reprezintă o formă a interven-
ției medicale în procesele reproductive, în scopul restrângerii acestora, atunci efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului presupune
scopul stimulării acestor procese. Totuși, stimularea proceselor reproductive trebuie realizată în condiții stricte de legali tate, pentru a nu fi pusă în pericol viața sau sănătatea femeii. Tocmai aceasta este ideea care derivă din dispoziția
de la art.33 al Legii ocrotirii sănătății, potrivit căreia fecun darea artificială și
implantarea embrionului se efectuează în modul stabilit de lege.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 161 din CP al RM
îl constituie relațiile sociale cu privire la viața sau sănătatea persoanei.
Obiectul material al acestei infracțiuni îl formează corpul persoanei.
Latura obiectiv
ă a infracțiunii analizate are următoarea structură: 1) fapta
prejudiciabilă exprimată în oricare din următoarele două acțiuni: a) efectuarea fecundării artificiale; b) efectuarea implantării embrionului; 2) circumstanțe:
lipsa consimțământului scris al pacientei.
Prin “fecundare artificială” se înțelege însămânțarea gameților altfel decât
printr-un raport sexual, când procrearea pe cale naturală e imposibilă. În con-textul art. 161 din CP al RM, se are în vedere fecundarea artificială efectuată in vivo , asupra corpului femeii, nu însă fecundarea artificială in vitro , când în-
sămânțarea gameților are loc în condiții de laborator. La calificare, nu importă dacă pentru fecundarea artificială a fost folosit lichidul seminal aparținând soțului-donator sau unei alte persoane.
Prin “implantarea embrionului” se înțelege introducerea produsului con-
cepțiunii în cavitatea uterină, produs obținut prin fecundarea artificială in
vitro
.

128 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Lipsa consimțământului în scris al pacientei la efectuarea fecundării artifi-
ciale sau a implantării embrionului constituie condiția ilegalității cu relevanță
penală. Caracterul obligatoriu al exprimării unui astfel de consimțământ rezi-
dă din unul dintre principiile de bază ale realizării drepturilor la reproducere, înscris în Legea cu privire la ocrotirea sănătății reproductive și planificarea
familială, potrivit căruia realizarea acestor drepturi se face conform voinței și
intereselor persoanei.
Infracțiunea de efectuare a fecundării artificiale sau a implantării embrio-
nului fără consimță mântul pacientei este o infracțiune formală. Ea se conside-ră consumată din momentul efectuării operațiilor sus-numite.
Latura subiectivă a infracțiunii analizate se exprimă, în primul rând, în
vinovăție sub formă de intenție directă. Motivele infracțiunii sunt dintre cele mai diverse: interesul material; dorința de a ajuta femeia să aibă un copil etc.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani. În afară de aceasta, subiectul trebuie să aibă calitate specială – cea de medic, adică să aibă studii medicale superioare speciale. Dacă persoana nu are această calitate, ea va putea fi trasă
la răspundere penală doar în cazul producerii unor urmări prejudiciabile în
dauna vieții sau sănătății femeii, conform art. 149 sau art. 157 din CP al RM.
§7 . Neacordarea de ajutor unui bolnav
Infracțiunea dată, prezentând pericol social, este incriminată și sancționa-
tă penal, deoarece denotă nu numai lipsă de compasiune, de spirit elementar
de solidaritate uma nă, dar și nedorința de a acorda ajutorul necesar, precum o
cere legea sau regulile speciale.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 162 din CP al RM
îl formează relațiile sociale cu privire la viața sau sănătatea persoanei.
Obiectul material lipsește în cazul acestei infracțiuni, deoarece făptuitorul nu
întreprinde o influențare nemijlocită infracțională asupra corpului persoanei.
Victimă a infracțiunii analizate poate fi nu oricare persoană fizică, ci doar
un bolnav, adică o persoană fizică suferind de o boală. În conformitate cu In-strucțiunea cu privire la modul de acordare a concediului medical în Republi-
ca Moldova, aprobată prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova, nr. 57
din 11.02.1993
51, prin “boală” se înțelege o stare în care individul își pierde
capacitatea de a-și exercita funcțiile și obligațiunile obișnuite și, în urma dere-
51 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 2, 1993.

C a p i t o l u l I I I 129
glării structurii anatomice și a funcțiilor lui psihofiziologice, nu este în stare
să-și realizeze în mod normal atribuțiile sale sociale.
În contextul aplicării sistemului de asigurare obligatorie de asistență medi-
cală, este necesar a menționa că, în conformitate cu Legea privind minimul de asistență medicală gratuită, garantat de stat, adoptată de Parlamentul Republi-
cii Moldova la 3.02.1999
52, minimul garantat de servicii medicale, acordat gra-
tuit, se asigură tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Volumul acestui minim garantat este prevăzut în Anexa la sus-numita lege, incluzând, printre altele,
asistența medicală de urgență la etapele prespitalicească și spitalicească, în caz de stări acute care pun în pericol viața. Numai acest tip de asistență medicală
alcătuiește volumul minimului garantat pentru cetățenii străini și apatrizi.
În ce privește persoana asigurată, ca subiect al asigurării obligatorii de
asistență medicală, aceasta, conform art.11 din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală, adoptată de Parlamentul Republicii Moldo-
va la 27.02.1998
53, are dreptul, printre altele, să i se acorde asistență medicală
pe întreg teritoriul Republicii Moldova, precum și să beneficieze de servicii
medicale în volumul și calitatea prevăzute în Programul unic al asigurării
obligatorii de asistență medicală, indiferent de mărimea primelor de asigu-rare achitate. Potrivit art.9 al aceleiași legi, cetățenii străini și apatrizii au, în
domeniul asigurării obligatorii de asistență medicală, aceleași drepturi ca și
cetățenii Republicii Moldova, cu excepția cazurilor când tratatele internațio-nale prevăd altfel.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 162 din CP al RM are
următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în inacțiune – în ne-acordarea de ajutor unui bolnav; 2) circumstanțe: lipsa motivelor întemeiate în
ce privește neacordarea de ajutor unui bolnav.
Prin “ajutor” se înțelege asistența medicală sau primul ajutor medical. Prin
“neacordare de ajutor” se are în vedere: neprezentarea la chemare; refuzul de a primi bolnavul în instituția medicală; refuzul de a aplica respirația artificială;
refuzul de a efectua pansamentul rănii; refuzul de a administra medicamente-le necesare; refuzul de a expedia bolnavul la spital etc.
În ce privește motivele întemeiate pentru care nu se poate acorda ajutor
unui bolnav, acestea sunt: forța majoră (de exemplu, calamitatea naturală); extrema necesitate (de exemplu, necesitatea de a acorda în același timp ajutor
unui alt bolnav aflat în stare gravă); boala lucrătorului medico-sanitar însuși;
52 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 33-34, 1999.
53 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 38-39, 1998.

130 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
lipsa instrumentelor sau a medicamentelor necesare; lipsa la lucrătorul medi-
cal a calificării necesare intervenției în acest caz; opunerea manifestă și agre-
sivă a bolnavului sau a persoanelor care îl însoțesc, când este pusă în pericol
viața sau sănătatea celui care dorește să acorde ajutor etc. Aflarea făptuitorului în pauza de masă sau în concediu nu poate fi admisă ca motiv întemeiat al ne-
acordării primului ajutor medical de urgență.
Infracțiunea examinată este o infracțiune formală. Ea se consideră con-
sumată din momentul neacordării de ajutor unui bolnav, în lipsa unor motive întemeiate.
Latura subiectivă a neacordării de ajutor unui bolnav se exprimă, în pri-
mul rând, prin vinovăție sub formă de intenție directă. Motivele infracțiunii pot fi diferite: indiferența; răzbunarea; dușmănia sau ura socială, națională,
rasială ori religioasă etc.
Subiectul acestei infracțiuni este persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani. În afară de aceasta, subiectul trebuie să aibă o calitate specială: să fie persoana care, în virtutea legii sau a regulilor speciale, era obligată să acorde ajutor unui bolnav.
Considerăm că problema stabilirii subiectului special al infracțiunii anali-
zate tre buie tranșată în funcție de tipul ajutorului care urmează a fi acordat unui bolnav. În ce pri veș te primul tip – asistența medicală – aceasta poate și trebuie
să fie acordată doar de un lucrător medico-sanitar calificat. Or, nu poți cere in-
tervenția chirurgicală unui tera peut, spre exemplu. Referitor la cel de-al doilea tip de ajutor care trebuie acordat unui bolnav – primul ajutor medical – cercul
subiecților este mult mai larg: lucrătorii medico-sanitari; lucrătorii farmaceutici;
lucrătorii organelor de poliție; lucrătorii serviciului de pom pieri; conducătorii auto; orice persoană care este de față la producerea unei acci dentări sau îmbol-
năviri grave și care este obligată să acorde ajutor în limita posibilităților sale.
Obligația de acordare a ajutorului unui bolnav este consacrată în urmă-
toarele norme cuprinse în legi sau în acte având caracterul de reguli speciale: art. 24 al Legii ocrotirii sănătății; art. 14 al Legii cu privire la asigurarea obli-
gatorie de asistență medicală; art. 4 și art. 12 din Legea cu privire la poliție, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 18.12.1990
54; pct.12 al Regu-
lamentului circulației rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova, nr. 713 din 27.07.199955 etc.
54 Veștile Sovietului Suprem al RSS Moldova , nr. 12, 1990.
55 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 83-86, 1999.

C a p i t o l u l I I I 131
Termenii folosiți pentru caracterizarea agravantelor de la alin. (2) al art.
162 din CP al RM au fost definiți anterior. De aceea, facem trimitere la expli-
cațiile corespunzătoare.
§8. Lăsarea în primejdie
Ordinea și morala publică reclamă ca viața sau sănătatea celor neputincioși să
nu fie lăsată la voia sorții. De aceea, legea a considerat că, pentru a asigura paza și îngrijirea persoanelor care nu se pot păzi și îngriji singure, este necesar să intervi-
nă chiar mijloacele juridico-penale față de cei care, îndatorați fiind de a veghea și a purta de grijă unor asemenea persoane, s-au eschivat de la această îndatorire.
Obiectul juridic special al infracțiunii de la art. 163 din CP al RM îl con-
stituie relațiile sociale cu privire la viața sau sănătatea persoanei.
Obiectul material al acestei infracțiuni lipsește, nefiind vorba de o in-
fluențare nemijlocită infracțională asupra corpului victimei.
Victimă a lăsării în primejdie nu poate fi orice persoană fizică, ci doar
persoana care: 1) se află într-o stare periculoasă pentru viață și 2) este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vârstei fragede sau înaintate, a bolii sau
a neputinței.
În primul rând, victima trebuie să se afle într-o stare periculoasă pentru
viață. Pericolul pentru viață trebuie să fie iminent, adică să amenințe efectiv viața victimei la un moment dat, în timp ce victima s-a găsit fără ajutor. Nu
este necesar ca pericolul pentru viață să fi avut un caracter continuu. Este su-
ficient ca el să fi amenințat victima în timpul în care aceasta era fără ajutor.
Pericolul pentru viață există în cazul când victima este lăsată într-un loc pe-riculos prin natura sa (de exemplu, pe marginea unui râu, lângă o intersecție
auto etc.). În celelalte cazuri, existența pericolului pentru viață se deduce din
ansamblul circumstanțelor concrete ale faptei.
În al doilea rând, victima trebuie să fie lipsită de posibilitatea de a se salva
din cauza vârstei fragede sau înaintate, a bolii sau a neputinței. Prin “imposi-bilitatea de a se salva” trebuie de înțeles neputința de a se proteja și a se îngriji de sine stătător.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 163 din CP al RM se ex-
prima în fapta prejudiciabilă concretizată în inacțiunea de lăsare fără ajutor.
“A lăsa fără ajutor” înseamnă a lipsi victima de sprijin, de îngrijire. Lăsarea
fără ajutor se poate manifesta prin eschivarea pentru totdeauna de la obligații-le sale sau numai într-un anumit interval de timp. Ceea ce contează este dacă în timpul cât a durat lăsarea fără ajutor a existat un pericol real pentru viața victimei și aceasta a fost lipsită de posibilitatea de a se salva.

132 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Infracțiunea de lăsare în primejdie este o infracțiune formală. Ea se consi-
deră consumată din momentul în care victima a fost lăsată fără ajutor.
Latura subiectivă a infracțiunii examinate se exprimă, în primul rând, în
vinovăție sub formă de intenție directă. Motivele infracțiunii pot fi diverse:
egoismul, lașitatea, indiferența etc.
Formula “cu bună-știință” indică asupra faptului că subiectul are certi-
tudinea că persoana pe care o lasă fără ajutor se află într-o stare periculoasă pentru viață și că aceasta e lipsită de posibilitatea de a se salva.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani. În afară de aceasta, subiectul trebuie să aibă una din următoarele două calități speciale alternative: 1) să aibă
posibilitatea de a acorda ajutor victimei, fiind obligat să-i poarte de grijă; 2) el
însuși a pus victima într-o situație periculoasă pentru viață.
Cu privire la prima calitate, subiectul trebuie să aibă posibilitatea reală de
a acorda ajutor victimei, chiar cu o anumită doză de risc pentru sine sau pen-tru terțe persoane (dacă nu se creează starea de extremă necesitate). Totodată, persoana care are posibilitatea reală de a acorda ajutor victimei trebuie să aibă
obligația de a-i purta de grijă (în virtutea legii sau a unor reguli speciale). În
context, deosebirea de infracțiunea de neacordare de ajutor unui bolnav se face după următorul criteriu: în cazul infrac țiunii de la art. 162 din CP al RM, situ-
ația-premisă constă în existența unui raport juridic obligațional între făptuitor
și victimă, în care obligația făptuitorului este opozabilă în raport cu un cerc de persoane nedeterminate. În contrast, lăsarea în primejdie presupune, ca
situație-premisă, cazul când, în raportul juridic obligațional dintre făptuitor și
victimă, obligația făptuitorului există în raport cu o persoană concretă.
Cu privire la cea de-a doua calitate specială alternativă a subiectului lăsării
în primejdie, ea este prezentă când acesta însuși a pus victima într-o situație periculoasă pentru viață, chiar dacă nu avea obligația să-i poarte de grijă.
În cazul agravantelor de la alin. (2) al art. 163 din CP al RM, interpretarea
noțiunilor utili zate se face prin apelarea la explicațiile prezentate anterior vi-zavi de noțiunile similare.

C a p i t o l u l I V 133
C a p i t o l u l I V
INFRACȚIUNI CONTRA LIBERTĂȚII, CINSTEI
ȘI DEMNITĂȚII PERSOANEI
Secțiunea I. NOȚIUNEA ȘI CARACTERIZAREA GENERALĂ
A INFRACȚIUNILOR CONTRA LIBERTĂȚII, CINSTEI
ȘI DEMNIT ĂȚII PERSOANEI
Infracțiunile contra libertății, cinstei și demnității persoanei reprezintă
grupul de infracțiuni prevăzute în Capitolul III al Părții speciale a Codului
penal al Republicii Moldova, fiind fapte prejudiciabile, săvârșite cu intenție,
care vatămă – în mod exclusiv sau în principal – relațiile sociale cu privire la libertatea persoanei.
Obiectul juridic generic al infracțiunilor din acest grup îl constituie rela-
țiile sociale privitoare la libertatea persoanei.
O dată cu abrogarea art. 170 din CP al RM și, implicit, cu dezincriminarea
faptei de calomnie
1, nu mai putem susține că ar exista vreo infracțiune, prevăzu-
tă de normele Capitolului III din Partea specială a Codului penal, care ar vătă-
ma, în mod exclusiv sau în principal, relațiile sociale cu privire la cinstea și dem-
nitatea persoanei. De aceea, sub aspectul corelației dintre obiectul juridic special și obiectul juridic generic, constatăm că obiectul juridic generic al grupului
examinat de infracțiuni îl formează doar relațiile sociale cu privire la libertatea
persoanei, fapt ce trebuie recunoscut ca just fără demonstrație, deoarece toate, fără excepție, vatămă această valoare socială și relațiile sociale aferente. Este de
datoria legiuitorului să reajusteze denumirea Capitolului III al Părții speciale a
Codului penal, în legătură cu modificările operate la acest capitol.
Concepută ca valoare socială, ocrotită de legea penală, libertatea persoanei
este un atribut al acesteia, inerent din momentul nașterii. Deloc întâmplător chiar, în art. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, se menționea-ză: “Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele
sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de
celelalte în spiritul fraternității”
2.
1 A se vedea : Legea pentru modificarea Codului penal al Republicii Moldova, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 22.04.2004 // Monitorul Oficial al Republicii Moldo-
va, nr. 73-76, 2004.
2 Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte, vol. I, Chișinău, Moldpres,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 1998, p. 11-17.

134 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Din această prevedere rezultă că libertatea dă posibilitate persoanei să va-
lorifice în practică toate însușirile, interesele și dorințele legitime și raționale
ale sale, singura limită fiind aceea a legii, care impune respectul datorat stării
de libertate a semenilor săi. Deci, ordinea de drept, fără de care nu poate fi concepută o societate, impune, prin normele sale, oarecare limite libertății,
dar, în același timp, garantează această libertate atât în interesul persoanei, cât
și în interesul societății.
Ca suveranitate morală și posibilitate conștientizată, libertatea persoanei
condiționează formarea continuă în societate a relațiilor care ridică la gradul su-perior valoarea persoanei. Fără libertate persoana nu-și poate găsi afirmarea, iar toate celelalte atribute ale ei, inclusiv viața și sănătatea, își pierd în mare parte va-
loarea, deoarece, numai în măsura în care este liberă, persoana se poate bucura
pe deplin de viață și de celelalte atribute ce-i sunt inerente. Întrucât nimănui nu-i este îngăduit să aducă atingere, în condiții de ilegalitate, libertății, legea asigură
ocrotirea acestei valori sociale, inclusiv prin mijloace specifice dreptului penal.
Fiecare din infracțiunile cuprinse în Capitolul III din Partea specială a
Codului penal are un obiect juridic special , format din relațiile sociale care pri-
vesc, în mod obligatoriu, libertatea persoanei. În funcție de infracțiunea con-
cretă, libertatea persoanei poate fi vătămată în deplinătatea ei (de exemplu, cea prevăzută la art. 167 din CP al RM), fie sub anumite aspecte ale acesteia: liber-
tatea fizică (de exemplu, cele prevăzute la art. 164, 166 din CP al RM etc.), sau
libertatea alegerii muncii (infracțiunea prevăzută la art. 168 din CP al RM).
Majoritatea faptelor infracționale din cadrul grupului examinat au un
obiect juridic special simplu . Unele însă au un obiect juridic special complex
,
cum ar fi infracțiunea de trafic de ființe umane (art. 165 din CP al RM).
În cadrul grupului de infracțiuni din Capitolul III din Partea specială a
Codului penal aproape că nu întâlnim un obiect material . Totuși, la unele din-
tre aceste infracțiuni (de exemplu, cea de la art. 167 din CP al RM) sau la unele
dintre modalitățile de realizare a lor (de exemplu, a celei de la lit. e) din alin. (2)
al art. 166 din CP al RM), poate să apară și un obiect material.
În anumite cazuri, când cere situația, sunt reliefate calitățile speciale ale
victimei: femeia gravidă (lit. c) din alin. (2) al art. 164; lit. c) din alin. (2) al art. 165 din CP al RM); minor (lit. d) din alin. (2) al art. 164; lit. c) din alin. (2) al art. 166 din CP al RM) etc.
Sub aspectul laturii obiective , trebuie de consemnat, înainte de toate, că
infracțiunile examinate se comit, de regulă, prin acțiune. Totuși, privațiunea ilegală de libertate (art. 166 din CP al RM) poate fi săvârșită și prin inacțiune.
În variantele lor neagravate, toate infracțiunile prevăzute în Capitolul III
al Părții speciale a Codului penal sunt infracțiuni formale . În cazul unor moda-

C a p i t o l u l I V 135
lități agravate, acestea adoptă aspectul de infracțiune materială (de exemplu,
modalitățile de la lit. b) din alin. (3) al art. 164; lit. b) din alin. (3) al art. 165
din CP al RM etc.).
În unele cazuri, semnele secundare ale laturii obiective a infracțiunii au
un caracter obligatoriu: 1) metoda : înșelăciune, constrângere etc. (art. 167 din
CP al RM); 2) mijloacele : armă sau alte obiecte folosite în calitate de armă
(lit. g) din alin. (2) al art. 164; lit. f) din alin. (2) al art. 166 din CP al RM) etc.
În planul laturii subiective , toate infracțiunile analizate sunt săvârșite cu
intenție. Totodată, în cazul unor modalități agravate (de exemplu, ale infrac-
țiunilor de la lit. b) din alin. (3) al art. 164; lit. b) din alin. (3) al art. 165 din CP al RM etc.), nu este exclusă posibilitatea manifestării imprudenței față de
urmările prejudiciabile.
De regulă, nici motivul infracțiunii, nici scopul acesteia nu au careva relevan-
ță la calificarea infracțiunilor din Capitolul III al Părții speciale a Codului penal. Uneori însă aceste semne ale laturii subiective devin indispensabile pentru între-
girea componenței de infracțiune: 1) motivul : interesul material (lit. f) din alin.
(2) al art. 164 din CP al RM); 2) scopul : întoarcerea unei datorii a cărei mărime nu
este stabilită în mod rezonabil (lit. a) din alin. (1) al art. 165 din CP al RM).
De regulă, subiectul infracțiunilor examinate poate fi orice persoană fizi-
că responsabilă, care la momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de
14 ani (pentru infracțiunea de la art. 164 și cele de la alin. (2) și (3) ale art. 166
din CP al RM) sau de 16 ani (în celelalte cazuri). Totuși, faptul că legiuitorul utilizează, în prevederea de la lit. c) din alin. (1) al art. 165 din CP al RM, for-
mula “abuz de putere”, ne face să recunoaștem că, în această ipoteză, traficul
de ființe umane poate fi săvârșit doar de un subiect special: persoana cu func-ție de răspundere dintr-un organ al autorității publice.
Secțiunea a II-a. ANALIZA INFRACȚIUNILOR CONCRETE
CONTRA LIBERTĂȚII, CINSTEI ȘI DEMNITĂȚII
PERSOANEI
§1. Răpirea unei persoane
Această infracțiune contra libertății persoanei prezintă un pericol social
vădit, deoarece victima este extrasă, fără a-și fi exprimat acordul, din micro-
mediul său social, fiind lipsită un anumit timp de putința de a lua parte la viața
socială, adică de a se manifesta, potrivit situației sale, în procesul de realizare a valorilor materiale și spirituale și de a participa la circulația lor. În plus, oricare

136 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
răpire a unei persoane presupune, ca potențialitate sau în subsidiar, aplicarea
violenței față de victimă, scoțând în evidență gradul comparativ mai mare de
pericol social al acestei infracțiuni în raport cu celelalte fapte infracționale din
același grup.
Obiectul juridic special al răpirii persoanei îl formează relațiile sociale cu
privire la libertatea fizică a persoanei. Prin “libertate fizică” trebuie de înțeles posibilitatea persoanei de a se mișca, de a circula și de a activa după voința sa, în limitele statornicite de normele juridice.
Este posibil ca, prin răpirea unei persoane, să fie vătămate, în mod adia-
cent, relațiile sociale cu privire la integritatea corporală, sănătatea sau liber-tatea psihică a persoanei. În astfel de situații, aceste relații sociale reprezintă
obiectul juridic secundar (cu caracter alternativ) al infracțiunilor analizate;
pe cale de consecință, relațiile sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei ocupă locul obiectului juridic principal.
În cazul modalității de la lit. b) din alin. (3) al art. 164 din CP al RM,
obiectul juridic secundar îl formează relațiile sociale cu privire la sănătatea sau viața persoanei.
În genere, trebuie să recunoaștem că, întrucât răpirea unei persoane nu
presupune o influențare nemijlocită infracțională asupra corpului persoanei răpite, această infracțiune nu are obiect material. Totuși, presupunând în sub-
sidiar aplicarea violenței asupra victimei, dar și ținând seama de modalitatea
de la lit. b) din alin. (3) al art. 164 din CP al RM, corpul persoanei devine, in-discutabil, obiectul material al răpirii unei persoane.
De regulă, victimă a răpirii de persoane poate fi oricare persoană fizică.
Totuși, nu va exista această infracțiune atunci când între persoana luată ilegal și cel care o ia ilegal există raporturi specifice reglementate de norme extra-
penale (de exemplu, de normele din Codul familiei). De aceea, luarea ilegală
de către unul din părinți a copilului de vârstă fragedă, cu care celălalt părinte nu-i permite să comunice, nu se califică potrivit art. 164 din CP al RM. De
asemenea, nu poate fi considerată victimă a acestei infracțiuni fratele, sora,
nepotul (considerat în raport cu bunicii), dacă făptuitorul acționa, în opinia lui, în interesele copilului.
Latura obiectivă a răpirii unei persoane se exprimă în fapta prejudiciabilă
concretizată în acțiunea de răpire a unei persoane.
De regulă, săvârșirea acestei acțiuni presupune existența următoarelor trei
etape succesive: 1) capturarea persoanei; 2) luarea și deplasarea acesteia din habitatul ei permanent sau provizoriu (locul de trai, de muncă, de odihnă, de tratament etc.); 3) reținerea persoanei (cu privarea deplină de libertate) împo-
triva voinței sale sau neluându-se în seamă voința ei.

C a p i t o l u l I V 137
În calitate de acțiuni adiacente (ajutătoare), care pot însoți răpirea unei
persoane, trebuie numite: aplicarea violenței; amenințarea cu aplicarea violen-
ței; înșelăciunea etc. În asemenea cazuri, structura laturii obiective a infracțiu-
nii analizate se complică, adoptând forma unei infracțiuni complexe.
În ce privește aplicarea violenței, răpirea unei persoane o absoarbe numai
pe cea care este necesară asigurării realizării sale (vătămarea intenționată me-die sau ușoară a integrității corporale ori a sănătății; maltratarea intenționată sau alte acte de violență). Aplicarea violenței, care depășește această necesitate,
realizează concursul de infracțiuni între răpirea unei persoane și vătămarea
intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății.
Durata reținerii ilegale a persoanei răpite nu are importanță la calificarea
infracțiunii prevăzute la art. 164 din CP al RM.
Nu poate fi calificată ca răpire a unei persoane cazul de imitare a acestei
infracțiuni, când “victima” părăsește benevol locul aflării sale, după care, îm-
preună cu “răpitorul”, cer o recompensă, sub aparență că e pentru eliberarea ei.
În asemenea situații, latura obiectivă a răpirii unei persoane lipsește, dar sunt prezente componențele unor astfel de infracțiuni ca șantajul (art. 189 din CP
al RM) și escrocheria (art. 190 din CP al RM).
Întrucât art. 164 din CP al RM este o normă generală în raport cu art. 280
din CP al RM, care prevede răspunderea pentru luare de ostatici, apare necesi-tatea delimitării celor două fapte infracționale. Sub aspectul laturii obiective,
putem evidenția următoarele criterii de delimitare: a) destinatarii revendicărilor înaintate de către făptuitor: victima sau persoanele apropiate ei – în cazul răpirii
unei persoane; statul, organizația internațională, persoana juridică sau fizică,
ori un grup de persoane – în cazul luării de ostatici; b) personalitatea victimei: care interesează direct făptuitorul – în cazul răpirii unei persoane; care, de cele
mai dese ori, nu interesează făptuitorul – în situația luării de ostatici, deoarece
victima este nu un obiectiv, ci un mijloc de presiune asupra destinatarului re-vendicării; c) modul de luare și de reținere: ascuns cu meticulozitate – în cazul
răpirii unei persoane, doar persoanele apropiate fiind contactate de către făptui-
tor, cu respectarea tuturor măsurilor de precauție pentru a nu fi descoperit; făcut public, deseori prin intermediul mass-media – în cazul luării de ostatici
3.
Infracțiunea de răpire a unei persoane este o infracțiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul reținerii persoanei (cu privarea deplină de libertate) împotriva voinței acesteia sau neluându-se în seamă voința ei.
3 Г. В. Овчинникова, М. Ю. Павлик, О. Н. Коршунова, Захват заложника , Санкт-Пе-
тер бург, Юридический центр Пресс, 2001, с. 92-94.

138 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Latura subiectivă a infracțiunii de la art. 164 din CP al RM se exprimă,
în primul rând, în vinovăție sub formă de intenție directă. Motivele răpirii
unei persoane pot fi dintre cele mai variate: răzbunarea, gelozia, concurența
neloială, intențiile huliganice etc. În cazul în care motivul ia forma interesului material, răspunderea se agravează, fapta fiind calificată conform lit. f) din
alin. (2) al art. 164 din CP al RM.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 14 ani.
În cele ce urmează ne vom referi la agravanta de la lit. f) din alin. (2) al art.
164 din CP al RM – “din interes material” – care comportă explicații în con-
textul infracțiunii analizate, precum și la agravanta de la lit. g) din alin. (2) al
art. 164 din CP al RM – “cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate
de armă” – care nu a fost caracterizată anterior.
Răpirea unei persoane, săvârșită din interes material (lit. f) din alin. (2)
al art. 164 din CP al RM).
În cazul răpirii unei persoane, cel mai frecvent motiv este interesul materi-
al. Astfel, interesul material se poate manifesta prin năzuința făptuitorului de
a obține de la victimă sau persoanele apropiate ei un folos material (de exem-
plu, banii oferiți făptuitorului în scopul “răscumpărării” victimei). În general, răpirea unei persoane, însoțită de cererea de a se transmite bunurile proprie-
tarului, posesorului sau deținătorului, ori dreptul asupra acestor bunuri, sau
de a săvârși acțiuni cu caracter patrimonial, trebuie calificată numai conform alin. (4) al art. 189 din CP al RM. Având în vedere prevederile art. 118 din CP
al RM, în astfel de cazuri nu este necesară calificarea suplimentară conform
art. 164 din CP al RM. Uneori, revendicările privind transmiterea banilor sau a altor avantaje materiale ori privind săvârșirea în folosul făptuitorului a unor
acțiuni cu caracter patrimonial sunt avansate în contul restituirii de către vic-
timă a datoriei anterior asumate sau în contul achitării de către victimă a re-compensei pentru serviciul anterior prestat de către făptuitor (care s-a dovedit
a fi nejustificat), sau în contul compensării unui alt prejudiciu material cauzat
realmente de către victimă. Dacă prezența acestor circumstanțe va fi probată, cele comise trebuie calificate conform art. 164 din CP al RM (cu excepția lit. f)
din alin. (2)) și art. 352 din CP al RM (“Samavolnicia”).
Sunt însă posibile situații când nu este necesară apelarea la alte norme
penale, fapta fiind calificată conform lit. f) din alin. (2) al art. 164 din CP al RM (de exemplu, când victima este răpită pentru o perioadă anumită de timp,
pentru a o lipsi de posibilitatea de a încheia o tranzacție profitabilă sau de a lua parte la o licitație etc., caz în care făptuitorul își sporește activul patrimonial

C a p i t o l u l I V 139
pe seama victimei; când făptuitorul manifestă dorința de a obține un câștig
material pentru a executa în schimb comanda de răpire etc.).
Răpirea unei persoane, săvârș ită cu aplicarea armei sau altor obiecte
folosite în calitate de armă ( lit. g) din alin. (2) al art. 164 din CP al RM)
Fiind săvârșită într-o astfel de împrejurare, răpirea unei persoane este mai
gravă, deoarece relevă un grad sporit de periculozitate socială a făptuitorului, acesta înțelegând să recurgă pentru săvârșirea infracțiunii la mijloace de natu-ră să-i asigure într-o mai mare măsură reușita.
În conformitate cu alin. (1) al art. 129 din CP al RM, prin “arme” înțelegem
instrumen tele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispozițiile legale.
O asemenea dispoziție legală se conține în Legea cu privire la arme, adop-
tată de Parlamentul Republicii Moldova la 18.05.1994
4: “Arma individuală este
un dispozitiv (mijloc material), destinat (adaptat) prin construcție și util din
punct de vedere tehnic pentru vătămarea unei persoane, unui animal, pentru
apărarea contra unui atac sau pentru imitarea proprietăților sale de luptă”.
Armele individuale (sprescurtat – armele) pot fi de mai multe tipuri: a) arme
de infanterie: de foc; cu tuburi cu gaze (pneumatice); mecanice; b) arme albe: cu lamă; percutante; balistice; c) arme de autoapărare: cu gaze toxice neutra-lizante; cu aerosol; cu cartușe cu gaze; pulverizatori mecanici; electrocutante.
De asemenea, armele pot fi de fabricație industrială sau de fabricație artizanală.
Oricare din aceste tipuri de arme poate fi aplicată ca mijloc de săvârșire a in-fracțiunii prevăzute la art.164 din CP al RM. Or, legiuitorul nu a indicat nici o
limitare a tipurilor de arme ce pot fi aplicate la răpirea unei persoane.
Este important ca în raportul de expertiză criminalistică să fie stabilit dacă
obiectul, aplicat la răpirea unei persoane, reprezintă sau nu o armă. În pre-zența unor temeiuri legale, acțiunile persoanei care a aplicat arma în procesul
săvârșirii răpirii trebuie calificate suplimentar conform art.290 din CP al RM.
Cât privește cea de-a doua categorie a mijloacelor de comitere a infracțiu-
nii analizate – alte obiecte folosite în calitate de armă – acestea sunt obiecte având o altă destinație decât cea de vătămare a unei persoane, a unui animal ori decât cea de apărare contra unui atac sau pentru imitarea proprietăților de
luptă. Acestea pot fi utilizate contrar destinației lor, anume – în calitate de armă
(briceag, topor, rangă, bâtă, foarfece, cuțit de bucătărie etc.). Totodată, obiectele folosite în calitate de armă pot fi și animate (de exemplu, câinii dresați).
Aplicarea, în cadrul răpirii, a unei arme inutilizabile sau defectate (fapt
cunoscut făptuitorului), ori a unei machete (imitații) de armă, ori a unui obiect
4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 4, 1994.

140 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
asemănător cu arma nu formează, de regulă, circumstanța agravantă prevăzu-
tă la lit. g) din alin. (2) al art. 164 din CP al RM. Excepție constituie cazurile
când obiectele nominalizate sunt aplicate ca obiecte folosite în calitate de armă
(de exemplu, victima este lovită în tâmpla capului cu patul de oțel al unui pis-tol defectat sau cu macheta de plumb a unui pistol etc.). În asemenea cazuri, se
aplică prevederile de la lit. g) din alin. (2) al art. 164 din CP al RM.
Pentru calificare nu importă dacă armele sau obiectele, folosite în calitate
de armă, au fost pregătite sau adaptate din timp, sau au fost luate de la locul capturării unei persoane ori de la locul unde aceasta a fost deplasată.
Pentru incriminarea agravantei examinate, nu este suficient ca făptuitorul
să aibă asupra sa, în timpul răpirii, arma sau obiectul folosit în calitate de armă. Este necesar ca acestea să fie aplicate în vederea anihilării victimei sau a persoa-
nelor care au încercat să împiedice răpirea victimei ori s-o elibereze. Prin “ani-hilare” trebuie de înțeles violența sau amenințarea cu aplicarea violenței (de-
monstrarea armei în scopul înfricoșării, sprijinirea cuțitului de gâtul victimei,
agitarea pumnului cu boxul îmbrăcat, tragerea focurilor de armă pe deasupra capului victimei sau în imediata apropiere de picioarele ei etc.). Răpirea unei
persoane, săvârșită cu aplicarea armei sau a altor obiecte, folosite în calitate de
armă, nu necesită calificare suplimentară conform art.155 din CP al RM.
§2. Traficul de ființe umane
Anual, milioane de oameni din întreaga lume devin victime ale traficului
de ființe umane. Majoritatea o constituie femeile, deși nu este exclus să fie tra-
ficați și bărbații. În Republica Moldova, în ultimii ani s-au făcut pași concreți
în vederea prevenirii, combaterii și sancționării traficului de ființe umane. Astfel, a fost creat Comitetul național pentru combaterea traficului de ființe
umane, a fost adoptat Planul național de acțiuni pentru combaterea traficului
de ființe umane. Totuși, luând în considerație că cele mai vulnerabile în acest context se dovedesc a fi persoanele de vârstă reproductivă, fiind pusă în peri-
col securitatea demografică a Republicii Moldova, se impune aplicarea mij-
loacelor de maximă eficiență, a celor juridico-penale, în vederea contracarării proliferării fenomenului traficului de ființe umane. Tocmai în acest scop a fost
adoptat art. 165 din CP al RM.
Luând în considerație caracterul complex al faptei prejudiciabile din con-
textul traficului de ființe umane, obiectul juridic special al acestei infracțiuni
este și el complex. Astfel, obiectul juridic principal al infracțiunii prevăzute la
art.165 din CP al RM îl constituie relațiile sociale cu privire la libertatea fizică
a persoanei; obiectul juridic secundar al traficului de ființe umane îl formează

C a p i t o l u l I V 141
relațiile sociale cu privire la libertatea psihică, integritatea corporală, sănătatea,
libertatea sau inviolabilitatea sexuală, ori viața persoanei, ori alte valori sociale.
Atunci când vătămarea obiectului juridic secundar se face pe calea in-
fluențării nemijlocite infracționale asupra corpului victimei, traficul de ființe umane are și obiect material
.
Victimă a infracțiunii prevăzute la art.165 din CP al RM poate fi numai
persoana care la momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 18 ani. Prin aceasta, infracțiunea dată se deosebește de traficul de copii, incriminat la art. 206 din CP al RM.
În conformitate cu alin. (4) al art. 165 din CP al RM, victima traficului
de ființe umane este absolvită de răspunderea penală pentru infracțiunile săvârșite de ea în legătură cu această calitate procesuală, dacă a acceptat cola-
borarea cu organul de urmărire penală în cauza dată.
De asemenea, în alin. (4) al art. 362 din CP al RM (“Trecerea ilegală a
frontierei de stat”) se menționează că acțiunea acestui articol nu se extinde și asupra persoanelor devenite victime ale traficului de ființe umane.
Aceste măsuri legiferate sunt menite să prevină revictimizarea în cazul
traficului de ființe umane și să contribuie la resocializarea victimelor.
Latura obiectivă a traficului de ființe umane se exprimă în fapta prejudi-
ciabilă care cuprinde următoarele două acțiuni cu caracter alternativ: 1) acțiu-
nea principală, constând în recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea
sau primirea unei persoane; 2) acțiunea adiacentă, care se concretizează în: a)
amenințarea cu aplicarea sau aplicarea violenței fizice sau psihice nepericuloa-se pentru viața și sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscarea do-
cumentelor și prin servitute; b) înșelăciune; c) abuz de poziția de vulnerabilita-
te a victimei sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăți sau beneficii.
Referindu-ne la modalitatea sub care se poate exprima acțiunea principa-
lă, menționăm următoarele:
– recrutarea este racolarea (prin selectare) a persoanelor traficate în ve-
derea deplasării lor către punctul de destinație, în care se preconizează
ca acestea să fie exploatate sexual sau exploatate prin muncă sau servicii
forțate, sau exploatate în sclavie sau în condiții similare sclaviei, ori să fie folosite în conflicte armate sau în activități criminale, ori să le fie
prelevate organele sau țesuturile pentru transplantare;
– transportarea este deplasarea persoanelor traficate peste frontiera de
stat a Republicii Moldova sau în interiorul Republicii Moldova, în ve-
derea folosirii lor în scopurile prevăzute la art. 165 din CP al RM;
– transferul este transmiterea persoanelor traficate de la un traficant către
altul, prin vânzare-cumpărare, schimb, dare în chirie, cesiune în contul

142 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
unei datorii, donație sau alte asemenea tranzacții ilegale, pentru ca victi-
ma să fie folosită în scopurile prevăzute la art. 165 din CP al RM;
– adăpostirea este plasarea persoanelor traficate într-un loc ferit, pentru a
nu fi descoperite de reprezentanții organelor de drept sau de persoanele terțe, care ar putea anunța autoritățile despre infracțiunea de trafic de ființe umane, și pentru ca victima să poată fi folosită în scopurile pre-
văzute la art. 165 din CP al RM;
– primirea este luarea în “custodie” a persoanelor traficate de către un tra-
ficant de la altul, ca urmare a vânzării-cumpărării sau a altor tranzacții ilegale, pentru ca victima să poată fi folosită în scopurile prevăzute la
art. 165 din CP al RM.
Acțiunea principală, sub oricare din modalitățile specificate mai sus, este
însoțită de acțiunea adiacentă, care, la rândul ei, se poate prezenta sub oricare din modalitățile de la lit. a)-c) din alin. (1) al art. 165 din CP al RM:
a) Prima din modalitățile care alcătuiesc acțiunea adiacentă se manifestă
prin aplicarea violenței nepericuloase pentru viața sau sănătatea per-
soanei ori prin amenințarea cu aplicarea unei astfel de violențe. În plus,
legea cere ca aplicarea unei asemenea violențe sau amenințări cu ea să fie săvârșită alături de confiscarea documentelor victimei sau de deți-
nerea ei în stare de servitute, ori în cadrul răpirii victimei.
Prin “violență nepericuloasă pentru viață și sănătate” trebuie de înțeles
cauzarea intenționată a leziunilor corporale, care nu au avut drept urmare
dereglarea de scurtă durată a sănătății sau o pierdere neînsemnată, dar stabilă, a capacității de muncă, fie aplicarea intenționată a loviturilor sau săvârșirea
altor acte de violență, care au cauzat o durere fizică, dacă acestea nu au pus în
pericol viața sau sănătatea victimei.
Noțiunea de amenințare a fost definită în cadrul analizei infracțiunii
prevăzute la art.155 din CP al RM. De aceea, trimitem la această definiție în vederea interpretării conceptului “amenințarea cu aplicarea violenței neperi-culoase pentru viață și sănătate”.
Nu contează când a fost aplicată violența specificată sau amenințarea cu
ea – până la confiscarea documentelor sau deținerea în stare de servitute, ori concomitent cu acestea. Este important ca în aceste cazuri, ca și în cazul răpi-
rii, violența nepericuloasă pentru viață și sănătate sau amenințarea cu aplica-
rea acesteia să urmărească facilitarea confiscării documentelor de la victimă sau să aibă scopul de a o deține în stare de servitute ori de a o răpi.
Având în vedere prevederile art. 118 din CP al RM, confiscarea docu-
mentelor, însoțită de aplicarea violenței menționate sau a amenințării cu ea, săvârșită în contextul traficului de ființe umane, nu necesită calificare supli-

C a p i t o l u l I V 143
mentară conform alin. (2) al art. 360 din CP al RM. Prin “documente” se înțe-
lege: pașaportul; buletinul de identitate (inclusiv pentru apatrizi sau refugiați);
permisul de ședere; documentul de călătorie etc.
În conformitate cu Convenția suplimentară a ONU privitoare la abolirea
sclavajului, a traficului de sclavi și a instituțiilor și practicilor similare scla-vajului
5, prin “servitute” se înțelege starea sau condiția rezultând din faptul
că un debitor s-a angajat să dea drept garanție pentru o datorie serviciile sale personale sau ale unei alte persoane asupra căreia își exercită autoritatea, dacă
valoarea echitabilă a acestor servicii nu este destinată lichidării datoriei sau dacă durata acestor servicii nu este limitată și nici caracterul lor definit.
Noțiunea de răpire a unei persoane a fost caracterizată la examinarea in-
fracțiunii prevăzute la art.164 din CP al RM.
b) Cea de-a doua din modalitățile care alcătuiesc acțiunea adiacentă se
manifestă prin înșelă ciune. Înșelăciunea fie că se exprimă în prezen-
tarea vădit falsă a realității, fie în trecerea sub tăcere a realității, când
are loc ascunderea faptelor și a circumstanțelor care trebuie comuni-cate în cazul încheierii cu bună-credință și în conformitate cu legea a
convenției de angajare a victimei să presteze o anumită muncă, sau în
cazul când victimei i se prestează servicii turistice etc. De regulă, în contextul traficului de ființe umane, este vorba de înșelăciunea privi-
toare la promisiuni, atunci când făptuitorul induce victima în eroare în
ceea ce privește intențiile sale adevărate (de exemplu, îi promite că va fi angajată la o muncă decentă și bine plătită, cu toate că în realitate nu are
această intenție).
c) Cea de-a treia din modalitățile care alcătuiesc acțiunea adiacentă se
manifestă alternativ prin: 1) abuz de poziție de vulnerabilitate; 2) abuz de putere; 3) dare sau primire a unor plăți sau beneficii.
Prin “abuz de poziție de vulnerabilitate” se înțelege uzarea în mod exage-
rat de situația vulnerabilă a victimei sub aspect economic (sărăcia extremă), juridic (lipsa de încredere în organele de drept – adeseori concrescute cu rețe-
lele de traficanți –, precum și necunoașterea prevederilor legale în materie de protecție a persoanelor traficate), afectiv (încrederea victimei în promisiunile
unei persoane apropiate care se dovedește a fi autorul traficului de ființe uma-
ne sau complicele la această infracțiune) sau de altă natură.
5 I. Vida, Drepturile omului în reglementări internaționale , București, Lumina Lex, 1999,
p. 185-192.

144 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Prin “abuz de putere” se are în vedere că persoana cu funcție de răspundere
reprezentând autoritatea publică se folosește în mod exagerat de atribuțiile ce i-au
fost conferite de lege. În această situație, potrivit prevederilor art. 118 din CP al
RM, nu este necesară calificarea suplimentară conform art. 327 din CP al RM.
În cazul dării sau primirii unor plăți sau beneficii, se au în vedere oricare
plăți sau beneficii având rolul de recompensă ilicită (bănească sau sub formă de bunuri, servicii sau avantaje patrimoniale). Ipoteza primirii de către făptuitor a unor plăți sau beneficii presupune îndeplinirea comenzii, care parvine de la o
persoană interesată (de exemplu, deținătorul unei case de toleranță), de a cum-
păra consimțământul unei persoane (părinte, tutore, curator etc.) care deține controlul faptic sau juridic asupra victimei. În această ipoteză, persoana care dă
comandă are rolul juridic de organizator sau instigator, pe când persoana care
deține controlul asupra victimei – de complice la traficul de ființe umane.
Infracțiunea de la art. 165 din CP al RM este o infracțiune formală. Ea
se consideră consumată din momentul obținerii controlului asupra facultății victimei de a se deplasa nestingherit în spațiu.
Latura subiectiv
ă a traficului de ființe umane se exprimă, în primul rând,
în vinovăție sub formă de intenție directă. Motivele infracțiunii se concreti-
zează, de regulă, prin interesul material.
În dispoziția art. 165 din CP al RM legiuitorul nominalizează anumite
scopuri speciale în raport cu acțiunea principală (în scopul exploatării sexuale comerciale sau necomerciale, sau al exploatării prin muncă sau servicii for-
țate, sau al exploatării în sclavie sau condiții similare sclaviei, sau al folosirii în conflicte armate ori în activități criminale, sau al prelevării organelor sau
țesuturilor pentru transplantare) sau în raport cu acțiunea adiacentă (scopul
întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil – lit. a) din alin. (1) al art. 165 din CP al RM), sau al obținerii consimțământului
unei persoane care deține controlul asupra unei alte persoane – lit. c) din alin.
(1) al art. 165 din CP al RM).
Prin “exploatare sexuală comercială” se înțelege activitatea aducătoare de
profituri, care are drept urmare majorarea activului patrimonial al făptuitoru-lui, exprimându-se în folosirea victimei, prin constrângere, în prostituție sau în industria pornografică.
Prin “exploatare sexuală necomercială” se înțelege activitatea care nu are
nici un impact direct asupra mărimii patrimoniului, exprimându-se în căsă-torie (inclusiv poligamică), concubinaj sau alte asemenea forme de coabitare,
realizate pentru propria consumație a făptuitorului.
Conceptul de muncă sau servicii forțate va fi supus examinării în cadrul
analizei infracțiunii prevăzute la art. 168 din CP al RM.

C a p i t o l u l I V 145
Noțiunea “sclavie sau condiții similare sclaviei” va fi interpretată cu ocazia
analizei infracțiunii prevăzute la art.167 din CP al RM.
Prin “conflicte armate” se înțelege lupta armată (război interstatal, civil,
de secesiune etc.) între cel puțin două subiecte, care nu implică cu necesitate
recunoașterea formală de către beligeranți a stării de război.
Folosirea victimei în conflicte armate presupune folosirea ei, de regulă, în
calitate de mercenar.
Folosirea în activități criminale presupune folosirea victimei în calitate de
participant la infracțiune sau în calitate de mijloc animat (în cazul persoanelor iresponsabile) de săvârșire a infracțiunii.
Noțiunea “prelevarea organelor sau țesuturilor pentru transplantare” a
fost examinată în cadrul analizei faptelor prevăzute la lit. l) din alin. (3) al art. 145 și la art. 158 din CP al RM.
La calificare nu se cere realizarea oricăruia dintre scopurile speciale
sus-menționate, fiind suficientă probarea existenței acestuia la făptuitor, la momentul comiterii infracțiunii.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani. Comiterea abuzului de pu-tere, în contextul acțiunii adiacente de la lit. c) din alin. (1) al art. 165 din CP al RM, reclamă calitatea specială de persoană cu funcție de răspundere repre-
zentând autoritatea publică centrală sau locală. În baza prevederilor art. 123
din CP al RM, prin astfel de persoană se are în vedere persoana căreia, într-o instituție de stat sau a administra ției publice locale ori într-o subdiviziune a
lor, i se acordă, permanent sau pro vizoriu, prin stipularea legii, prin numire,
alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi și obligații în vederea exercitării funcțiilor autorității publice.
În continuare ne vom referi la notele caracteristice agravantelor care nu-și
au un corespondent în componențele de infracțiuni anterior examinate:
Traficul de ființe umane, să vârșit cu aplicarea violenței periculoase pen-
tru viața, sănătatea fizică și psihică a persoanei (lit. e) din alin. (2) al art. 165
din CP al RM).
În contextul infracțiunii examinate, prin “violență periculoasă pentru via-
ță și sănătate” se are în vedere aplicarea intenționată a violenței care s-a soldat cu vătămarea medie sau ușoară a integrității corporale sau a sănătății, ori care, deși nu a cauzat aceste consecințe, constituie la momentul aplicării sale, dato-
rită metodei de operare, un pericol real pentru viața și sănătatea victimei.
Traficul de ființe umane, însoțit de vătămarea intenționată gravă a integri-
tății corporale sau a sănătății, trebuie calificat prin concurs, conform art. 165 și art. 151 din CP al RM. Această soluție se impune prin comparația prevede-

146 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
rilor de la lit. e) din alin. (2) și, respectiv, de la lit. b) din alin. (3) al art. 165 din
CP al RM, fiind dictată de evaluarea corectă a pericolului social al faptei.
Sub incidența noțiunii “violență periculoasă pentru viață și sănătate” ni-
meresc și cazurile: de compresiune a gâtului cu mâinile sau cu ajutorul unui șnur; de ținere îndelungată a capului victimei sub apă; de îmbrăcare pe capul
victimei a unei pungi de polietilenă; de aruncare a victimei de la înălțime ori
dintr-un mijloc de transport aflat în mișcare etc. Deși asemenea acțiuni vio-lente pot să nu provoace moartea victimei ori vătămarea integrității corporale
sau a sănătății acesteia, totuși, datorită caracterului lor, ele creează un pericol
real pentru viața și sănătatea victimei.
Traficul de fiin țe umane, săvârșit prin folosirea torturii, a tratamentelor
inumane sau degradante pentru a asigura subordonarea persoanei, ori prin folosirea violului, a dependenței fizice, a armei, a amenințării cu divulgarea informațiilor confidențiale familiei victimei sau altor persoane, precum și a
altor mijloace (lit. f) din alin. (2) al art. 165 din CP al RM).
Noțiunea “tortură” a fost supusă analizei cu ocazia examinării faptei de la
lit. e) din alin. (2) al art. 151 din CP al RM. De aceea, în vederea evitării repe-tărilor inutile, facem trimitere la explicațiile respective.
În conformitate cu soluția pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor
Omului în cauza Irlanda contra Marii Britanii (1978), prin “tratament in-
uman” trebuie de înțeles cauzarea unei puternice suferințe fizice sau psihice;
prin “tratament degradant” trebuie de înțeles tratamentul de natură să produ-că victimei sentimente de teamă, de inferioritate, de îngrijorare, în stare s-o
însoțească și să-i înfrângă rezistența sa fizică și psihică
6.
De notat că tortura ori tratamentul inuman sau degradant este folosit în
raport cu victima anume pentru a asigura subordonarea ei față de făptuitor.
Numai prezența acestui scop special este susceptibil să agraveze răspunderea penală pentru traficul de ființe umane, săvârșit prin folosirea torturii ori a
tratamentelor inumane sau degradante.
Conceptul de viol urmează a fi caracterizat cu prilejul analizei infracțiunii
prevăzute la art. 171 din CP al RM.
Prin “dependență fizică” înțelegem starea psihică sau fizică ce rezultă din
interacțiunea organismului persoanei cu substanțe narcotice ori psihotrope,
utilizabile sau inutilizabile în scopuri medicale, stare caracterizată prin modi-
ficări de comportament și alte reacții, însoțite întotdeauna de nevoia de a lua
6 http://hudoc.echr.col.int/Hudoc 2doc/HEJUD/sift/91.txt

C a p i t o l u l I V 147
asemenea substanțe în mod continuu sau periodic, pentru a le resimți efectele
psihice și, uneori, pentru a evita suferințele.
Dependența fizică se manifestă la reducerea severă a dozelor, la întrerupe-
rea completă a administrării sau la amânarea acesteia, peste limitele suporta-bile de către organism. În această situație apar o serie de tulburări fizice greu
de suportat, care diferă în funcție de natura substanței narcotice sau psihotro-
pe, de cantitatea și modul de utilizare a acestora, precum și de particularitățile personale ale victimei.
Noțiunea de armă a fost definită în cadrul analizei faptei de la lit. g) din
alin. (2) al art. 164 din CP al RM.
Prin “amenințarea cu divulgarea informațiilor confidențiale familiei vic-
timei sau altor persoane” trebuie de înțeles efectuarea de către făptuitor a unui act de natură să inspire victimei temerea că anumite informații, constituind secretul per so nal al victimei, ar putea fi destăinuite familiei sale ori altor
persoane, ceea ce ar pune-o într-o lumină nefavorabilă în raport cu aceste
persoane, astfel reducându-i la minimum resursele psihice necesare pentru a rezista constrângerii.
Întrucât formula “precum și a altor mijloace” din finalul prevederii de la
lit. f) din alin. (2) al art. 165 din CP al RM este susceptibilă de interpretare extensivă defavorabilă, considerăm că această formulă nu trebuie luată în
considerație la aplicarea răspunderii penale pentru traficul de ființe umane,
pentru a nu admite încălcarea principiului legalității.
§3. Privațiunea ilegală de libertate
Cu excepția limitărilor prevăzute explicit sau implicit de normele juridice,
care stabilesc fie activitățile interzise, fie, dimpotrivă, activitățile a căror în-
deplinire este impusă de lege, persoana fizică trebuie să aibă garantată posibi-
litatea de a se deplasa și de a activa în conformitate cu interesele sale, și legea nimănui nu-i permite s-o lipsească de această libertate.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 166 din CP al RM
îl constituie relațiile sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei. Sunt însă cazuri când, în condiții concrete de săvârșire a infracțiunii analizate, sunt
vătămate adiacent relațiile sociale cu privire la libertatea psihică, integritatea
corporală, sănătatea sau viața persoanei. Atunci, astfel de relații formează obiectul juridic secundar alternativ al privațiunii ilegale de libertate; în același
timp, relațiile sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei vor constitui
obiectul juridic principal al acestei infracțiuni.

148 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
De regulă, privațiunea ilegală de libertate nu are obiect material. Însă, în ca-
zul aplicării violenței fizice asupra corpului victimei, în vederea facilitării comi-
terii acțiunii principale, corpul victimei devine obiect material al infracțiunii.
Latura obiectivă a infracțiunii de la art.166 din CP al RM se exprimă în
fapta (acțiunea sau inacțiunea) prejudiciabilă, concretizată în privațiunea ile-gală de libertate a unei persoane, dacă nu este legată cu răpirea acesteia.
Prin “privațiune ilegală de libertate” se înțelege împiedicarea victimei de a
se deplasa conform voinței sale, de a-și alege liber locul aflării, de a comunica cu alte persoane atunci și așa cum ea dorește, pe calea izolării victimei în locul
aflării ei permanente sau provizorii, loc în care ea a ajuns benevol, și fără a fi deplasată din alt loc. Așadar, în cazul privațiunii ilegale de libertate, persoana
nu este scoasă în afara micromediului ei social. Anume prin aceasta infrac-
țiunea de la art. 166 din CP al RM se deosebește de răpirea unei persoane. De fapt, art. 166 din CP al RM este norma generală în raport cu norma concurentă
specială de la art. 164 din CP al RM, iar transferul spațial al victimei din locul
aflării ei în locul reținerii ei reprezintă diferența specifică dintre cele două componențe de infracțiuni.
Simpla interdicție, venită din partea unei persoane din aceeași încăpere,
de a folosi anumite obiecte, inclusiv mijloacele de comunicație, fără reținerea prin constrângere a victimei, nu poate forma componența de la art. 166 din
CP al RM.
Noțiunea de ilegalitate, ce caracterizează privațiunea de libertate, presu-
pune ideea de privațiune neconsimțită de libertate. De aceea, consimțământul persoanei de a fi izolată într-un anumit loc exclude posibilitatea calificării
faptei conform art. 166 din CP al RM. Însă, dacă persoana care se găsește într-un anumit loc, potrivit propriei sale voințe, este împiedicată să părăsească
acel loc, atunci suntem în prezența privațiunii ilegale de libertate. În general,
această infracțiune este comisă mai ales prin acțiuni. Dar dacă făptuitorul nu-și îndeplinește obligația de a repune persoana în libertate, deși putea și
trebuia s-o îndeplinească (de exemplu: persoana cu handicap fizic este privată
de căruciorul de invalid, rămânând în imposibilitate de a se deplasa singură; persoana se află în încăperea anterior încuiată cu acordul ei, iar făptuitorul
refuză s-o elibereze etc.), atunci el săvârșește o inacțiune care este calificată ca
privațiune ilegală de libertate.
Privațiunea ilegală de libertate poate să includă, în structura sa, aplicarea
violenței fizice sau psihice. Aceasta are loc mai cu seamă în cazul: imobiliză-rii victimei prin legarea ei; fixării victimei, cu ajutorul cătușelor, de obiecte nemișcătoare; abandonării victimei într-o încăpere încuiată, amenințând-o
cu aplicarea violenței în raport cu ea sau cu persoanele apropiate ei etc.

C a p i t o l u l I V 149
Durata privațiunii ilegale de libertate nu influențează calificarea faptei.
Totuși, timpul prea scurt, cât persoana a fost lipsită ilegal de libertate, poate
determina aplicarea prevederii de la alin. (2) al art. 14 din CP al RM. Privațiu-
nea de libertate în condițiile legitimei apărări, ale reținerii infractorului sau ale stării de extremă necesitate nu poate fi calificată conform art. 166 din CP
al RM, deoarece lipsește caracterul penal al faptei.
Fapta infracțională de la art. 166 din CP al RM este o infracțiune formală.
Infracțiunea examinată se consideră consumată din momentul în care
victima conștientizează că este privată de libertate sau din momentul privării obiective de libertate a persoanelor care nu pot să perceapă adecvat cele întâm-plate lor (din cauza vârstei fragede, a stării patologice etc.).
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 166 din CP al RM se ex-
primă, în primul rând, în vinovăție sub formă de intenție directă. Considerăm întemeiată opinia, formulată în doctrina penală, potrivit căreia, dacă intenția
de a priva victima de libertate a apărut până la “invitarea” ei în locul în care
se află făptuitorul, cele comise se califică drept răpire a unei persoane; dacă însă asemenea intenție apare la făptuitor în momentul aflării victimei în locul
amintit, fapta trebuie calificată ca privațiune ilegală de libertate
7. Dacă victima
s-a deplasat în spațiu neasistată de făptuitor, dar îndeplinind dorința acestuia, fiind înșelată asupra intenției lui adevărate, deci dacă ea s-a deplasat nu benevol,
ci cvasibenevol, cele săvârșite trebuie calificate conform art. 164, și nu potrivit art. 166 din CP al RM, deoarece ea a contribuit într-un fel la propria sa răpire.
Motivele infracțiunii analizate pot fi dintre cele mai variate: răzbunare,
intenții huliganice, năzuința de a înlesni comiterea altor infracțiuni (de exem-plu, a violului) etc.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani (pentru fapta de la alin. (1) al art. 166 din CP al RM) sau de 14 ani (pentru fapta de la alin. (2) și (3) ale art.
166 din CP al RM).
Dacă o persoană cu funcție de răspundere, abuzând de atribuțiile sale de
serviciu ori săvârșind vreo infracțiune contra justiției, privează ilegal o per-soană de libertate, cele comise trebuie calificate potrivit art. 307, 308, 327 din
CP al RM sau art. 328 din CP al RM.
De vreme ce toate agravantele de la alin. (2) și (3) ale art. 166 din CP al RM
își au corespondente în circumstanțele agravante anterior analizate, trimitem la explicațiile corespunzătoare acestora.
7 А. Клименко, Отграничение похищения от смежных составов преступлений //
Закон и право , 2004, №4, с. 56.

150 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
§4. Sclavia și condițiile similare sclaviei
Sclavia constituie, în esență, negația stării de libertate. Sclavul, conside-
rat un simplu obiect al dreptului de proprietate, se află în dispoziția altuia și
folosit după bunul plac al acestuia, fiind deci pus în condiții în care pentru el
nu există o stare de libertate; el nu este și nu poate fi subiect în sfera relațiilor sociale. Pericolul social al acestei infracțiuni este evidențiat, pe de o parte, de
totala nesocotire a persoanei, social mutilată și lipsită de orice drepturi, iar,
pe de altă parte, de degradarea vieții sociale, în care persoana este coborâtă la regimul animalelor și al altor bunuri.
Obiectul juridic special al infracțiunii de la art. 167 din CP al RM îl con-
stituie relațiile sociale cu privire la libertatea persoanei, însă nu sub un anumit aspect (așa cum se întâmplă în cazul celorlalte infracțiuni din Capitolul III al
Părții speciale a Codului penal), ci libertatea înțeleasă în sensul cel mai larg,
deoarece, prin săvârșirea acestei infracțiuni, persoana este lipsită complet de acest atribut esențial al ei.
În unele modalități de săvârșire a infracțiunii de sclavie și condiții similare
sclaviei, sunt adiacent vătămate relațiile sociale cu privire la integritatea cor-porală, sănătatea sau libertatea psihică a persoanei. În astfel de situații, aceste
relații dobândesc calitatea de obiect juridic secundar.
Spre deosebire de celelalte infracțiuni din același grup, infracțiunea de la
art.167 din CP al RM are și obiect material. Din moment ce ființa umană este
redusă, prin comiterea faptei, la un simplu obiect al dreptului de proprietate,
asupra ei exercitându-se direct regimul inuman al stării de sclavie, ea, ființa umană, ajunsă la această stare de depersonalizare, constituie chiar obiectul
material al infracțiunii examinate
8.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art.167 din CP al RM se expri-
mă în fapta prejudiciabilă care se concretizează în oricare din următoarele trei
acțiuni: a) punerea unei persoane în condiții în care o altă persoană exercită stăpânire asupra acesteia; b) ținerea unei persoane în condiții în care o altă
persoană exercită stăpânire asupra acesteia; c) determinarea unei persoane,
prin utilizarea înșelăciunii, constrângerii, violenței sau amenințării cu violen-ța, să se angajeze sau să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie.
Prin “punerea unei persoane în condiții în care o altă persoană exercită
stăpânire asupra acesteia” se înțelege crearea pentru o persoană a unei stări de
8 G. Antoniu, T. Vasiliu și alții, Codul penal comentat și adnotat. Partea specială , vol. I,
București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1975, p. 171.

C a p i t o l u l I V 151
totală dependență față de altă persoană, în așa fel încât să fie lipsită de putința
de a se sustrage puterii și voinței persoanei sub a cărei dependență se găsește.
Prin “ținerea unei persoane în condiții în care o altă persoană exercită
stăpânire asupra acesteia” se înțelege situația când o persoană are sub totală dependență o altă persoană și dispune de ea.
Prin “condiții în care o persoană exercită stăpânire asupra unei alte persoa-
ne” se înțelege sclavia (sclavajul) sau condițiile similare sclaviei. În conformitate cu Convenția suplimentară privitoare la abolirea sclavajului, a traficului de sclavi
și a instituțiilor și practicilor similare sclavajului, prin “sclavaj” se înțelege starea
sau condiția unui individ asupra căruia se exercită unele sau toate atributele drep-tului de proprietate. Conform prevederilor aceleiași Convenții, condiții similare
sclavajului sunt considerate, în primul rând: servitutea (pentru datorii) și șerbia.
Este necesar a specifica că potrivit art. 167 din CP al RM trebuie calificată
numai punerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii. Totodată, așa cum rezultă din dispoziția art. 168 din CP al RM, conform acestei norme
se va califica ținerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii. În ce privește noțiunea de șerbie, potrivit textului Convenției sus-amintite, ea desem-
nează condiția aceluia care este ținut prin lege, cutumă sau un acord să trăiască și
să muncească pe un pământ aparținând altei persoane și să aducă acesteia anu-mite servicii, contra plată sau în mod gratuit, fără a-și putea schimba condiția.
În legătură cu cea de-a treia acțiune alternativă, sub care se poate înfățișa
fapta prejudiciabilă analizată – determinarea unei persoane, prin utilizarea înșelăciunii, constrângerii, violenței sau amenințării cu violența, să se angajeze
sau să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie – este necesar a menționa
că, potrivit prevederilor aceleiași Convenții, se asimilează sclaviei orice instituție sau practică în virtutea căreia: 1) o femeie, fără ca ea să aibă dreptul de a refuza,
este promisă sau dată în căsătorie în schimbul unei despăgubiri în bani sau în
natură vărsată părinților săi, tutorelui său, familiei sale sau oricărei alte persoane sau oricărui alt grup de persoane; 2) soțul unei femei, familia sau clanul acestuia
au dreptul de a o ceda unui terț, cu titlu oneros sau altfel; 3) la moartea soțului
său, femeia poate fi transmisă prin succesiune unei alte persoane.
Prin “violență”, în contextul infracțiunii analizate, se are în vedere vătă-
marea intenționată medie sau ușoară a integrității corporale sau a sănătății, maltratarea intenționată sau alte acte de violență. În cazul violenței de intensi-tate mai mare, este necesară calificarea prin concurs: art. 167 și art. 145 din CP
al RM sau art. 151 din CP al RM.
Infracțiunea de la art. 167 din CP al RM este o infracțiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul suprimării stării de libertate de care vic-tima dispunea până atunci.

152 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Latura subiectivă a infracțiunii de sclavie sau condiții similare sclaviei se
exprimă, în primul rând, în intenție directă. Motivele acestei infracțiuni pot fi
diferite, dar cel mai des se concretizează în interesul material.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
§5. Munca forțată
Supunerea la o muncă forțată sau obligatorie constituie un act de silni-
cie, deoarece lipsește consimțământul celui supus la o astfel de muncă. Prin săvârșirea acestei fapte se răpește posibilitatea persoanei fizice de a-și alege
liber munca pe care o va presta. Caracterul periculos al infracțiunii prevăzute la art. 168 din CP al RM rezidă în flagranta încălcare a libertății persoanei, ală-
turi de posibilele atingeri aduse altor valori sociale, reprezentând alte atribute
inerente persoanei.
Obiectul juridic special al muncii forțate îl constituie relațiile sociale cu pri-
vire la libertatea persoanei de a-și alege munca și de a o presta după voința sa.
Este posibil ca, în cazul unor modalități ale infracțiunii examinate să fie
vătămate, adiacent, relațiile sociale cu privire la integritatea corporală, sănăta-tea sau libertatea psihică a persoanei.
În genere, obiectul material lipsește la infracțiunea de muncă forțată.
Totuși, în cazul aplicării violenței față de victimă este necesar să recunoaștem
că corpul victimei va fi obiectul material al acestei infracțiuni.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 168 din CP al RM se ex-
primă în fapta prejudiciabilă constând din următoarele patru acțiuni cu carac-ter alternativ: 1) forțarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinței
sale; 2) forțarea la muncă obligatorie; 3) ținerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii; 4) obținerea muncii sau a serviciilor prin înșelăciune,
constrângere, violență sau amenințare cu violența.
În prima ipostază, victima este determinată, prin constrângere, să îndepli-
nească o muncă, pe care din proprie inițiativă și voință nu ar îndeplini-o.
În cea de-a doua ipostază, victima este pusă în situația de a presta o muncă
la care nu era obligată, însă de parcă ar fi avut îndatorirea de a o efectua.
Este necesar a menționa că, în termenii Convenției Organizației Interna-
ționale a Muncii privind munca forțată sau obligatorie
9, prima ipostază este
9 Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte, vol. 27, Chișinău, Moldpres,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 2001, p. 210-222.

C a p i t o l u l I V 153
numită “muncă forțată”, iar cea de-a doua – “muncă obligatorie”. Totuși, cele
două noțiuni reprezintă părți ale unui tot coerent, diferența între ele fiind de
nuanță, nu de principiu. Chiar în textul Convenției sus-numite cele două no-
țiuni formează, prin juxtapunere, una singură, definită ca “orice muncă sau serviciu pretins unui individ sub amenințarea unei pedepse oarecare, și pen-
tru care numitul individ nu s-a oferit de bunăvoie”. Din această perspectivă,
expresia “muncă forțată”, folosită în legislația Republicii Moldova, se referă, în egală măsură, și la noțiunea de muncă obligatorie.
În cea de-a treia ipostază, victima se află în totală dependență de făptuitor,
care dispune de ea, deoarece victima nu a fost în stare să-i achite datoria. Pri-vitor la caracteristicile conceptului “servitute”, facem trimitere la explicațiile
privind fapta de la lit. a) din alin. (1) al art. 165 din CP al RM.
În ce privește cea de-a patra ipostază, sub care se poate înfățișa fapta pre-
judiciabilă analizată, ea se referă la obținerea efectivă a muncii sau a serviciilor prin următoarele metode: înșelăciune, constrângere, violență sau amenințare
cu violența. În cazul aplicării violenței, aceasta nu poate depăși gradul de gra-vitate al vătămării intenționate ușoare a integrității corporale sau a sănătății.
În caz contrar, fapta va trebui calificată prin concurs: art. 168 din CP al RM și
art. 151 din CP al RM sau art. 152 din CP al RM.
Pentru întregirea laturii obiective este necesar ca munca să fie prestată
în alte cazuri decât cele prevăzute de dispozițiile legale. Astfel, conform alin. (2) din art. 44 al Constituției Republicii Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 29.07.1994
10, nu constituie muncă forțată: a) serviciul cu
caracter militar sau activitățile desfășurate în locul acestuia de cei care, potrivit
legii, nu satisfac serviciul militar obligatoriu; b) munca unei persoane condam-
nate, prestată în condiții normale, în perioada de detenție sau de libertate con-diționată; c) prestațiile impuse în situația creată de calamități ori de alt pericol,
precum și cele care fac parte din obligațiile civile normale, stabilite de lege.
Evident, în nici unul dintre aceste cazuri, dispoziția de la art. 168 din CP
al RM nu este susceptibilă de aplicare.
Infracțiunea de muncă forțată este o infracțiune formală. Ea se conside-
ră consumată din momentul în care victima a fost lipsită de libertate în ce
privește prestarea muncii.
Latura subiectivă a infracțiunii analizate se exprimă, în primul rând, în
vinovăție sub formă de intenție directă. De regulă, motivul infracțiunii constă în interesul material.
10 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 1, 1994.

154 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
§6. Internarea ilegală într-o instituție psihiatrică
În conformitate cu alin. (2) din art. 51 al Constituției Republicii Moldova,
nimeni nu poate fi supus unui tratament medical forțat, decât în cazurile pre-
văzute de lege. Tratamentul psihiatric forțat, aplicat altădată față de cei de alte
convingeri, poate lăsa, datorită specificului său, sechele adânci nu doar asupra libertății și sănătății persoanei, ci și asupra întregii ei biografii ulterioare. De
aceea, incrimi na rea de la art. 169 din CP al RM are menirea principală, de a
preveni repetarea practicilor de tristă amintire în condițiile edificării unui stat de drept și democratic.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 169 din CP al RM
îl constituie relațiile sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei. În subsi-diar, pot fi vătămate relațiile sociale cu privire la libertatea psihică, integritatea
corporală, sănătatea sau viața persoanei.
De cele mai dese ori, internarea ilegală într-o instituție psihiatrică nu are
un obiect material . Totuși, în cazurile prevăzute la alin. (2) al art. 169 din CP
al RM, precum și în cazul aplicării violenței la internarea ilegală a victimei într-o instituție psihiatrică, prezența obiectului material – a corpului persoa-
nei – devine obligatorie.
Victimă a infracțiunii analizate nu poate fi orice persoană fizică, ci doar
persoana vădit sănătoasă din punct de vedere psihic. Prin “persoană vădit sănă toasă din punct de vedere psihic” se are în vedere persoana care nu a fost
exa minată, în ordinea stabilită, de către psihiatru sau persoana al cărei diag-
nostic psihiatric a fost stabilit cu bună-știință inexact, în vederea realizării unor scopuri nemedicale
11.
Ordinea de internare a unei persoane într-o instituție psihiatrică este
prevă zută de Legea privind asistența psihiatrică, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 16.12.1997
12. În baza prevederilor art. 11 al acestei legi,
internarea într-o instituție psihiatrică a unei persoane suferinde de tulburări
psihice, fără con simțământul ei sau al reprezentantului ei legal, este posibilă
numai în cazuri excep ționale – ca măsură de urgență și în temeiul hotărârii
11 Ю. Аргунова, Почему не действует статья 1262 УК? // Советская юстиция , 1993,
№11, c. 9-11.
12 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 44-46, 1998.

C a p i t o l u l I V 155
comisiei de medici psihiatri. Potrivit art. 28 din sus-numita lege, persoana
suferindă de tulburări psihice poate fi spitalizată forțat în staționarul de psi-
hiatrie, până la emiterea hotărârii judecăto rești, dacă examinarea sau tratarea
ei este posibilă numai în condiții de staționar, iar tulburarea psihică este gravă și condiționează: a) pericol nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur; b) in-
capacitatea de satisfacere independentă de necesități vitale; c) prejudiciul grav
sănătății sale, dacă nu i se va acorda asistență psihiatrică.
Din cele consemnate, tragem concluzia că latura obiectivă a infracțiunii
prevăzute la art. 169 din CP al RM se exprimă în fapta prejudiciabilă, care consistă în acțiunea de internare ilegală a victimei într-o instituție psihiatri-că, acțiune care poate avea următoarele două forme: 1) spitalizare forțată a
unei persoane vădit sănătoase din punct de vedere psihic (care nu suferă de
nici o tulburare psihică) într-o instituție psihiatrică, contrar voinței acesteia; 2) internarea într-o instituție psihiatrică a unei persoane aflate în perioada de
remisie (a cărei boală psihică s-a estompat la moment), în lipsa temeiurilor și a
ordinii prevăzute în cadrul Legii privind asistența psihiatrică.
Reținerea în instituția psihiatrică a persoanei care s-a tratat completa-
mente de tulburarea psihică nu se califică potrivit art. 169 din CP al RM, ci conform art. 166 sau art. 327 din CP al RM, întrucât internarea ilegală într-o instituție psihiatrică nu poate fi comisă prin inacțiuni.
Infracțiunea examinată este una formală. Ea se consideră consumată din
momentul internării victimei într-o instituție psihiatrică.
Latura subiectivă se manifestă, în primul rând, prin vinovăție sub formă
de intenție directă. Motivele infracțiunii pot fi dintre cele mai diverse: interes mate rial, răzbunare, carierism, ură etc.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momen-
tul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani. Legea nu cere o calitate specială pentru subiect. Acesta poate fi: lucrătorul medico-sanitar, inclusiv medicul-psihiatru (singur sau în componența unei comisii); ruda apropiată a
victimei; vecinul; alte persoane având interesul să se izbăvească de victimă.
Judecătorul care a pronunțat, în conformitate cu art. 34 al Legii privind
asistența psihiatrică, o hotărâre contrară legii, de spitalizare forțată a victimei, trebuie tras la răspundere conform art. 307 din CP al RM. Dacă judecătorul se
află în înțelegere prealabilă cu medicul-psihiatru, el trebuie tras la răspundere și conform art. 169 din CP al RM (în calitate de coautor sau complice). Dacă
medicul-psihiatru sau judecătorul fabrică decizia sau hotărârea de spitalizare
forțată contra unei recom pense ilicite, cele comise trebuie calificate și conform art. 324 din CP al RM.

156 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Producerea din imprudență a urmărilor prejudiciabile, specificate la alin.
(2) din art. 169 din CP al RM, trebuie evaluată prin prisma explicațiilor vizând
urmările prejudiciabile de aceeași factură din componențele anterior analizate.

C a p i t o l u l V 157
C a p i t o l u l V
INFRACȚIUNI PRIVIND VIAȚA SEXUALĂ
Secțiunea I. NOȚIUNEA, CARACTERIZAREA GENERALĂ
ȘI TIPURILE INFRACȚIUNILOR PRIVIND
VIA ȚA SEXUALĂ
Infracțiunile privind viața sexuală reprezintă grupul de infracțiuni prevă-
zute în Capitolul IV al Părții speciale a Codului penal al Republicii Moldova,
fiind fapte prejudiciabile, săvârșite cu intenție, care vatămă – în mod exclusiv
sau în principal – relațiile sociale cu privire la viața sexuală a persoanei.
Rezultă că obiectul juridic generic al infracțiunilor din grupul menționat
îl constituie relațiile sociale cu privire la viața sexuală a persoanei.
Viața sexuală a persoanei este o valoare socială importantă, care se iden-
tifică cu atributul vital al conservării individului și speciei, cu însăși rațiunea
de a fi a persoanei. Viața sexuală a persoanei a apărut o dată cu persoana, ca
individ social. Caracterul și formele ei s-au schimbat pe măsură ce s-a reformat structura socială. Cultura modernă exercită influență asupra persoanei, deter-
minând-o să-și perfec țio neze viața sexuală. Dragostea unei persoane culte a
încetat a mai fi doar un instinct al înmulțirii, transformându-se într-un factor esențial al evoluției ei spirituale.
Relațiile sociale cu privire la viața sexuală intră în alcătuirea relațiilor soci-
ale conjugale, dar ele au existat și până la apariția căsătoriei, ca instituție socia-lă; ele există alături de căsătorie și în afara acesteia. Însăși rațiunea desfășurării
relațiilor sociale conjugale constă în satisfacerea necesității sexuale, în dorința
de a lăsa urmași. La baza acestor relații se găsește activitatea sexuală a persoa-nei, având o origine firească. Dar realizarea acestei necesități are și un caracter
social, deoarece familia este elementul de bază al societății, factorul principal
socio-coagulant. De aceea, infracțiunile privind viața sexuală, având o pro-fundă semnificație anti socială, generează repercusiuni deosebit de dăunătoare
pe plan social, contra desfășu rării normale a vieții sexuale a persoanelor. De
vreme ce respectarea atributelor inalienabile ale persoanei în sfera relațiilor sociale cu privire la viața sexuală constituie una din bazele existenței societății,
vătămarea acestor relații creează o stare de nesiguranță socială, un dezechili-
bru deosebit de primejdios pentru însăși existența societății. De aceea, reacția penală împotriva respectivelor infracțiuni constituie o necesitate imperioasă.

158 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Fiecare dintre infracțiunile privind viața sexuală are și un obiect juridic
special , constituit din relațiile sociale privitoare la anumite valori sociale spe-
cifice, care derivă din viața sexuală a persoanei. Aceste valori sociale specifice
sunt: libertatea sexuală și inviolabilitatea sexuală. Libertatea sexuală înseamnă libertatea persoanei împotriva agresiunilor și abuzurilor sexuale cu caracter
infracțional, condiționată de autodeterminarea persoanei în planul deciderii
de sine stătătoare cu cine și în ce formă să-și satisfacă necesitatea sexuală. Dacă libertatea sexuală presupune exteriorizarea prealabilă a dorinței persoanei de
a-și satisface necesitatea sexuală, atunci inviolabilitatea sexuală presupune lip-
sa (de exemplu, în cazul persoanei care este în imposibilitate de a-și exprima voința) sau irelevanța (de exemplu, în cazul persoanei lipsite de discernământ
din cauza stării sănătății) unei asemenea dorințe. Ca o componentă a cate-
goriei de inviolabilitate sexuală a persoanei apare noțiunea de inviolabilitate sexuală a minorului. Acesta, datorită vârstei sale, nu este capabil să aprecieze
independent semnificația etico-socială a propriei decizii, fapt care poate fi
exploatat de infractori. De aceea, legea penală îi apără inviolabilitatea sexuală, indiferent de manifestarea voinței lui.
Pe lângă relațiile sociale cu privire la valorile sociale sus-numite, infrac-
țiunile, prevăzute în Capitolul IV al Părții speciale a Codului penal pot aduce atingere relațiilor sociale cu privire la libertatea psihică, integritatea corporală,
sănătatea sau viața persoanei (care pot constitui obiectul juridic secundar al
infracțiunii).
Toate infracțiunile privind viața sexuală (cu excepția celei prevăzute la art.
173 din CP al RM) au un obiect material care constă în corpul persoanei.
Victim
ă a acestor infracțiuni poate fi orice persoană fizică, dacă legea nu
prevede altfel. Restricționarea cercului de victime pentru unele infracțiuni sau
modalități de infracțiuni se face, de regulă, după criteriul de vârstă: minor
(lit. b) din alin. (2) al art. 171; lit. b) din alin. (2) al art. 172 din CP al RM); persoana care nu a atins vârsta de 16 ani (art. 174 și art. 175 din CP al RM);
persoana care nu a atins vârsta de 14 ani (lit. b) din alin. (3) al art. 171; lit. a)
din alin. (3) al art. 172 din CP al RM). În afară de criteriul vârstei, la circum-scrierea victimei cu calități speciale mai poate contribui criteriul raporturilor
preexistente dintre făptuitor și victimă: persoana care se află în grija, sub ocro-
tirea, protecția, la educarea sau tratamentul făptuitorului (lit. a) din alin. (3) al art. 171 din CP al RM).
În planul laturii obiective , infracțiunile privind viața sexuală se comit nu-
mai prin acțiuni. Aceste acțiuni presupun un raport sexual sau un alt act sexual, sau un alt contact sexual, ori o activitate complementară contactului sexual.
Alături de aceste acțiuni care au un caracter principial pot subzista acțiuni adi-

C a p i t o l u l V 159
acente, constând în constrângere explicită sau implicită, folosită ca procedeu de
încălcare a obiectului juridic secundar al infracțiunilor analizate.
Toate faptele infracționale prevăzute la art. 171-175 din CP al RM sunt in-
fracțiuni formale. Numai în cazurile indicate la lit. d)-f) din alin. (3) al art. 171 și la lit. c)-e) din alin. (3) al art. 172 din CP al RM se poate vorbi că infracțiu-
nile adoptă forma unei infracțiuni materiale.
Sub aspectul laturii subiective , este necesar a menționa că toate infracțiu-
nile privind viața sexuală se săvârșesc numai cu intenție. În cazul unor moda-lități agravate ale violului sau acțiunilor violente cu caracter sexual, făptuitorul
manifestă imprudență față de urmările prejudiciabile produse (vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, decesul victimei, alte urmări grave). Latu-
ra subiectivă a infracțiunilor examinate nu include vreun motiv sau scop special.
Aceste semne însă trebuie luate în considerare la individualizarea pedepsei.
De regulă, infracțiunile prevăzute în Capitolul IV al Părții speciale a
Codului penal pot fi săvârșite de orice subiect care îndeplinește condițiile
generale, adică este o persoană fizică responsabilă, care la momentul comiterii infracțiunii a atins vârsta de: 14 ani (art. 171, 172, 175 din CP al RM) sau 16 ani
(în celelalte cazuri). Totuși, e important să se țină seama de faptul că subiec-
tul unor infracțiuni din acest grup trebuie să aibă, obligatoriu sau alternativ, aceeași sau altă apartenență sexuală decât victima (de exemplu, în cazul violu-
lui, trebuie să aibă o apartenență sexuală diferită de cea a victimei).
Cât privește tipologia infracțiunilor privind viața sexuală, aceasta poate fi
prezentată în felul următor:
1) infracțiuni contra inviolabilității sexuale și libertății sexuale a persoanei
(art. 171, 172, 173 din CP al RM);
2) infracțiuni contra inviolabilității sexuale a minorilor (art. 174, 175 din
CP al RM)
Secțiunea a II-a. INFRAC ȚIUNI CONTRA INVIOLABILITĂȚII
SEXUALE ȘI LIBERTĂȚII SEXUALE A PERSOANEI
§1. Violul
Raportul sexual, săvârșit prin constrângere fizică sau psihică a persoanei
sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-și exprima voin-ța, reprezintă forma cea mai gravă de încălcare a vieții sexuale a persoanei.
Violul poate duce la vaste leziuni ale organelor genitale și ale țesuturilor adia-cente, el se poate solda cu serioase dereglări neuropsihice care ar putea marca

160 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
victima pentru tot restul vieții, ducând la sociopatia acesteia. Tocmai în ideea
de a sublinia deosebita gravitate a acestei infracțiuni, legiuitorul a așezat-o la
începutul capitolului consacrat infracțiunilor privind viața sexuală.
Obiectul juridic special al violului are, de cele mai dese ori, un caracter
complex, constând din: 1) obiectul juridic principal – relațiile sociale cu privire
la inviolabilitatea sexuală și libertatea sexuală a persoanei; 2) obiectul juridic
secundar – relațiile sociale cu privire la libertatea psihică, integritatea corpo-rală, sănătatea sau viața persoanei.
În cazul faptelor de la lit. b) din alin. (2) și de la lit. b) din alin. (3) ale art.
171 din CP al RM, obiectul juridic principal îl formează relațiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a minorilor.
Obiectul material al infracțiunii prevăzute la art. 171 din CP al RM îl
constituie corpul persoanei.
Victimă în cazul violului poate fi nu numai o femeie, dar și un bărbat. Ac-
tualmente, persoanele de sex feminin dau dovadă de nu mai puțină inițiativă decât persoanele de sex masculin în sfera relațiilor sociale privind viața sexua-lă. Însă practicii îi sunt cunoscute foarte puține cazuri de evoluare a bărbaților
în calitate de victime ale violului.
Pentru existența infracțiunii de viol nu interesează vârsta victimei. Dacă
însă persoana este minoră (inclusiv cea care are vârsta sub 14 ani), infracțiunea ia formele agravate prevăzute la lit. b) din alin. (2) și la lit. b) din alin. (3) ale
art. 171 din CP al RM.
La fel nu interesează dacă victima este căsătorită sau divorțată, nici dacă
a avut o experiență sexuală înainte de viol. În doctrina penală este consacrată noțiunea “viol conjugal”
1, de aceea nu se exclude nici posibilitatea săvârșirii
violului asupra soției (soțului). De asemenea, victimă a violului poate fi chiar o
persoană sancționată administrativ pentru practicarea prostituției.
Este important ca, în toate aceste ipoteze, victima să aibă o altă aparte-
nență sexuală decât autorul. E posibil însă și coautoratul la viol, când o parte a laturii obiective este executată de o persoană de aceeași apartenență sexuală.
De aceea, în cazul coautoratului, victima trebuie să aibă o altă apartenență se-xuală, decât persoana care realizează raportul sexual, principala parte a laturii
obiective a violului.
Latura obiectivă a infracțiunii analizate se exprimă în fapta prejudiciabilă,
concretizată în acțiuni de două tipuri: 1) acțiunea principală: raportul sexual;
1 R. Chiriță, Violul conjugal în dreptul comparat // Revista de drept penal , 2002, nr. 2,
p. 154-161.

C a p i t o l u l V 161
2) acțiunea adiacentă: a) constrângerea fizică; b) constrângerea psihică; c) pro-
fitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința.
Latura obiectivă a violului este întregită numai atunci când acțiunea prin-
cipală a fost săvârșită în asociere cu oricare dintre acțiunile adiacente.
Privitor la acțiunea principală, menționăm că prin “raport sexual” se în-
țelege săvârșirea unui act sexual normal (sub aspect fiziologic), care constă în introducerea membrului viril în vagin sau în vestibulul vaginului, astfel creându-se condiții pentru concepere. Prin urmare, nu este vorba de o simplă
atingere a organelor genitale, ci este necesar să aibă loc actul fiziologic de îm-
binare a celor două sexe.
Orice alte acte sau contacte sexuale, care nu corespund condițiilor specifi-
cate mai sus, nu pot intra sub incidența noțiunii de raport sexual. În acest sens, nu este corect a opera cu concepte de tipul “raport sexual firesc” și “raport sexual nefiresc”. În realitate, există noțiunea de raport sexual, pe de o parte,
și noțiunea de act sau contact sexual, pe de altă parte. Această distincție este
importantă, deoarece contează la delimitarea violului de infracțiunile conexe privind viața sexuală.
Săvârșirea violului cunoaște două etape: 1) înfrângerea sau paralizarea
prin constrângere – fizică sau psihică – a rezistenței victimei ori profitarea de starea de imposibilitate a victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința;
2) săvârșirea raportului sexual, săvârșire care a fost pregătită prin activitatea
desfășurată la prima etapă.
Așadar, infracțiunea de viol presupune un raport sexual fără a exista
consimță mântul persoanei cu care se dorește a avea raport sexual. Această nesocotire a voinței victimei se poate înfățișa sub trei modalități, corespun-zătoare celor trei ac țiuni adiacente, cu caracter alternativ, din alcătuirea faptei
prejudiciabile examinate.
Constrângerea fizică se poate exprima în: lovirea victimei; vătămarea inten-
ționată a integrității corporale sau a sănătății; imobilizarea victimei prin legare; fixarea prin intermediul cătușelor de obiecte nemișcătoare; dezgolirea violentă a
organelor genitale și atribuirea unei poziții anumite corpului victimei; răsucirea mâinilor în articulații; deținerea forțată într-o încăpere încuiată etc.
Constrângerea psihică se manifestă de cele mai dese ori prin amenințarea
apli cării imediate a violenței fizice, dacă victima nu se va conforma cerințelor făptuito rului. Este esențial ca această amenințare să fie percepută ca una reală,
care poate fi pusă imediat în executare, ceea ce constituie factorul de presiune
psihică, de supri mare a voinței victimei. Amenințarea se poate exprima verbal, prin gesturi speciale, prin demonstrarea armelor, a cătușelor, a frânghiei sau a
altor asemenea obiecte.

162 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Este posibil ca constrângerea fizică să se îmbine, să se interconecteze cu
constrângerea psihică: deținerea îndelungată a victimei într-o încăpere întune-
coasă, fără apă și mâncare; constrângerea victimei la săvârșirea raportului
sexual, prin aplicarea violenței, într-un astfel de loc unde nu poate apela la aju-torul nimănui, conștientizând sentimentul acut de singurătate și neajutorare;
amenințarea de a abandona victima fără bani și haine într-o localitate îndepăr-
tată (mai ales pe timp de iarnă), în cazul în care ea refuză raportul sexual etc.
Așadar, comun pentru constrângerea fizică și constrângerea psihică este
faptul că împotrivirea victimei la raportul sexual e înfrântă prin producerea unui rău, a cărui amplificare nu poate fi evitată decât prin acceptarea rapor-tului sexual. Aptitu dinea acestui rău de a constrânge (adică de a o face pe vic-
timă să nu-și mai poată dirija acțiunile, să nu mai poată fi stăpână pe propriul
corp) se apreciază în fiecare caz concret, în funcție de circumstanțele în care s-a exercitat constrângerea, precum și de posibilitățile reale ale victimei de a
opune rezistență. Nu contează dacă rezistența victimei a fost ușor înfrântă sau
nu. Mai mult, constrângere va exista și atunci când, dându-și seama că în con-dițiile create orice rezistență ar fi inutilă și chiar periculoasă pentru viața sau
sănătatea ei, victima nu opune nici o rezistență făptuitorului. Ceea ce intere-
sează la calificare este ca raportul sexual să se fi produs fără consimțământul victimei; numai așa se poate atesta vătămarea inviolabilității sexuale și a liber-
tății sexuale a persoanei.
Totodată, în situația în care victima nu opune nici o rezistență făptuito-
rului, din conduita ei trebuie să rezulte refuzul categoric de a intra în raport sexual. Dacă rezistența victimei a fost de circumstanță (de formă), și nu cate-
gorică (adică putea fi interpretată și în sens de acceptare a raportului sexual), cele comise nu pot fi calificate ca viol.
Examinând problema constrângerii fizice în vederea înfrângerii rezis-
tenței victimei, este necesar a aborda ipoteza în care victima se află de mai mult timp în relații amicale cu persoana acuzată de viol. În astfel de situații,
caracterul violenței, intensitatea, motivarea și orientarea ei trebuie cercetate
cu deosebită atenție. Este cunoscut că unor adolescente le sunt specifice sen-timentele de timiditate, modestie, pudoare firească. Aceste calități comporta-
mentale se manifestă într-un mod special atunci când are loc raportul sexual
benevol acceptat (mai ales, care are loc prima dată). În astfel de cazuri, aproape întotdeauna se opune o pretinsă rezistență, care nu poate fi înfrântă doar prin
cuvinte, îndemnuri, înduplecări. Și atunci, conștien tizând starea dată, parte-
nerul interpretează că adolescenta acceptă raportul sexual, și este pus în fața faptului de a aplica, în forme adecvate, anumite eforturi fizice.

C a p i t o l u l V 163
Evident, o asemenea “violență” nu poate fi calificată drept constrângere
fizică în contextul violului. Referindu-se la această “violență”, știința consideră
următoarele: “Această agresivitate acceptată apare ca o trăsătură masculină,
exprimată prin dorința de a domina-poseda a bărbatului și prin dorința femeii de a fi dominată-posedată de către bărbat. În această situație, comportamentul
psihosexual implică în mod obligatoriu un anumit nivel de agresivitate, care
are rolul de a declanșa actul în sine, de a-l întreține și de a-l finaliza”
2.
În alt context, este necesar a consemna că atât constrângerea fizică, cât și
cea psihică, trebuie aplicate pentru a determina victima să săvârșească rapor-tul sexual. Dacă însă constrângerea a fost exercitată în alte scopuri, fapta nu poate fi calificată conform art. 171 din CP al RM, ci potrivit art. 151-154, 287
din CP al RM etc.
Pentru calificare nu contează dacă constrângerea a fost exercitată de
aceeași persoană care a săvârșit raportul sexual sau de către o altă persoană. Dacă raportul sexual a fost realizat de o persoană, iar constrângerea – de o altă
persoană, vom fi în prezența coautoratului la infracțiunea de viol, când fiecare dintre coautori execută o parte din latura obiectivă a infracțiunii.
Raportul sexual, chiar și contrar voinței persoanei, însoțit de amenințarea
de a distruge sau a deteriora bunurile acelei persoane ori de amenințarea de a răspândi știri defăimătoare despre ea, nu poate fi calificat ca viol. Totodată, con-
strângerea unei persoane la raport sexual prin amenințarea de a răspândi știri
defăimătoare despre ea se califică în conformitate cu art. 173 din CP al RM.
Nu se încadrează în noțiunea de viol fapta aceluia care, prin promisiuni de
căsătorie, prin promiterea de beneficii materiale sau de angajare la muncă etc., determină o persoană de a avea cu el raport sexual. Nici hărțuirea sexuală nu face parte din latura obiectivă a violului. Prin “hărțuire sexuală” se vor înțelege actele
repetate, comise de făptuitor pentru a necăji, a chinui, a nu da cuiva pace, a cicăli,
a sâcâi, acte susceptibile să neliniștească persoana hărțuită, în așa fel încât aceasta este determinată să accepte propunerile de natură sexuală ale făptuitorului
3.
În afară de constrângerea fizică și constrângerea psihică, acțiunea adia-
centă în cazul violului se poate exprima în profitarea de imposibilitatea victi-mei de a se apăra ori de a-și exprima voința.
Imposibilitatea de a se apăra presupune incapacitatea fizică de a opune rezis-
tență făptuitorului care încearcă să aibă raport sexual cu victima (de exemplu, în
2 C. Enăchescu, Tratat de psihosexologie , Iași, Polirom, 2003, p. 150.
3 V. Dobrinoiu, W. Brânză, Considerații privind infracțiunea de hărțuire sexuală // Revista
de drept penal , 2002, nr. 4, p. 22-31.

164 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
cazul defectelor fizice exprimate în amputarea piciorului sau mâinii, al oboselii
extreme, al unei poziții incomode în care a fost surprinsă victima etc.).
Imposibilitatea de a-și exprima voința presupune o stare psihofiziologică
ce lipsește victima de putința de a-și da seama de ceea ce se petrece cu ea sau de a-și manifesta voința (de exemplu, în cazul vârstei fragede, al oligofreniei,
al altor stări patologice de natură psihică, al somnului hipnotic sau letargic, al
leșinului, al ebrietății de grad avansat (nu întotdeauna însă), al comei, al morții clinice etc.).
La calificare este irelevant dacă starea de imposibilitate de a se apăra sau de
a-și exprima voința este sau nu provocată chiar de făptuitor
4.
Legea penală cere ca făptuitorul să profite de starea în care se află victima,
ceea ce înseamnă că aceasta și-a dat seama de situația dificilă a victimei și a folosit prilejul pentru a întreține un raport sexual cu ea.
Ca și în cazul constrângerii fizice sau psihice, în ipoteza profitării de im-
posibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința, lipsește consim-țământul victimei. Diferența constă doar în faptul că în acest din urmă caz, lipsa de consimțământ nu este explicită.
Starea de imposibilitate a victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința
poate avea un caracter permanent sau provizoriu. În cazul în care are un ca-racter provizoriu, este important ca ea să se suprapună momentului săvârșirii
raportului sexual.
Infracțiunea de viol este o infracțiune formală. Ea se consideră consumată
din momentul începerii raportului sexual, adică din momentul introducerii depline sau parțiale a membrului viril în cavitatea vaginală. Se consideră con-
sumat și acel viol când membrul viril a fost introdus doar în vestibulul vagi-nului, dar din anumite cauze (ejacularea ante-portas, reacția de vaginism, ac-
țiunile de rezistență reușite ale victimei etc.) nu a fost introdus în profunzime.
Pentru a considera violul consumat, nu este obligatorie confirmarea deflorării sau a gravidității victimei sau făptuitoarei de sex feminin.
Acțiunile îndreptate nemijlocit spre săvârșirea raportului sexual (dezbră-
carea victimei, imobilizarea ei, aplicarea violenței față de ea pentru a-i înfrânge rezistența etc.), dar care nu au condus la începerea raportului sexual, din cauze
ce nu depind de voința făptuitorului, formează tentativa de viol. Acțiunile date
pot forma tenta tiva de viol numai dacă au fost întreprinse în scopul săvârșirii raportului sexual.
4 V. Dongoroz și alții, Explicații teoretice ale Codului penal român , vol. III, București, Edi-
tura Academiei, All Beck, 2003, p. 333.

C a p i t o l u l V 165
Renunțarea de bunăvoie la săvârșirea violului este o circumstanță care
exclude răspunderea pentru tentativa de viol. Însă, așa cum rezultă din preve-
derile alin. (3) al art. 56 din CP al RM, în acest caz, făptuitorul poate fi tras la
răspundere pentru acțiunile pe care le-a realizat de facto (de exemplu, pentru infracțiunile prevăzute la art. 153, 154, 175 din CP al RM etc.). Dacă victima a
săvârșit o faptă prevăzută de legea penală (de exemplu, vătămarea intenționa-
tă – gravă, medie sau ușoară – a integrității corporale sau a sănătății), pentru a împiedica consumarea violului, acea faptă va fi considerată ca fiind săvârșită
în stare de legitimă apărare.
Latura subiectivă a infracțiunii de la art. 171 din CP al RM se exprimă,
în primul rând, în vinovăție sub formă de intenție directă. Motivele violului constau în: năzuința satisfacerii necesității sexuale (de cele mai dese ori); răz-
bunare; năzuința de a dezonora victima în fața altora; năzuința de a determina victima să se căsătorească cu făptuitorul etc.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 14 ani.
În cele ce urmează vor fi supuse analizei agravantele violului care necesită
a fi examinate:
Violul săvârșit repetat
(lit. a) din alin. (2) al art. 171 din CP al RM) .
Violul se consideră repetat, dacă făptuitorul a comis anterior un alt viol, cu
condiția că acesta nu a fost condamnat pentru vreunul din ele și că nu a expirat termenul de prescripție.
Dacă făptuitorul realizează două sau mai multe raporturi sexuale asupra
aceleiași victime și în executarea aceleiași intenții infracționale, violul prezintă forma prelungită de săvârșire a infracțiunii unice, consumându-se în momen-tul comi terii ultimului raport sexual; în acest caz, făptuitorul nu poate fi tras la
răspun dere conform lit. a) din alin. (2) al art. 171 din CP al RM. Dacă raportu-
rile sexuale au fost săvâr șite cu două sau mai multe victime, chiar în cazul unei întreruperi de scurtă durată între aceste raporturi, trebuie aplicată dispoziția
de la lit. a) din alin. (2) al art. 171 din CP al RM.
La săvârșirea a două sau mai multor violuri, pentru care este prevăzută
răspundere la diferite alineate ale art. 171 din CP al RM cele comise se califi-că de sine stătător, conform regulilor concursului de infracțiuni. Calificarea
este similară în situația săvârșirii, într-un caz, a violului consumat sau a rea-lizării autoratului la viol, iar în alt caz – a tentativei de viol sau, respectiv, a
complicității la viol.
Violul săvârșit cu bună-știință asupra unui minor
(lit. b) din alin. (2) al
art. 171 din CP al RM).

166 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Având în vedere prevederea de la lit. b) din alin. (3) al art. 171 din CP al
RM, victima violului săvârșit cu bună-știință asupra unui minor trebuie să
aibă vârsta între 14 și 18 ani. Mai mult, făptuitorul trebuie să aibă certitudinea
privind vârsta victimei (din maniera de conduită a acesteia, din aspectul ei exterior sau din alte surse). Dacă făptuitorul presupunea, în mod întemeiat,
că victima a împlinit majoratul, agravanta analizată nu-i poate fi imputată. O
asemenea ipoteză se poate atesta în cazul victimelor care au o vârstă cu puțin sub 18 ani sau care, datorită proceselor de accelerare, arată mai în vârstă.
Violul săvârșit de dou ă sau mai multe persoane
(lit. c) din alin. (2) al art.
171 din CP al RM).
Această agravantă se aplică în situația în care asupra victimei violului
acționau de comun acord nu mai puțin de două persoane. Violul săvârșit de două sau mai multe persoane are loc în următoarele cazuri: 1) coautoratul; 2)
săvârșirea infrac țiunii de către o persoană care întrunește semnele subiectu-
lui infracțiunii, în comun cu o persoană care nu întrunește aceste semne; 3) săvârșirea infracțiunii de către o persoană care întrunește semnele subiectului
infracțiunii, prin intermediul unei persoane care nu întrunește aceste semne.
Ca viol săvârșit de două sau mai multe persoane sunt calificate nu doar
acțiunile persoanelor care au săvârșit raportul sexual, dar și acțiunile persoa-nelor care, prin aplicarea constrângerii fizice sau psihice față de victimă, au
făcut posibilă săvârșirea acestuia.
Coautor al violului săvârșit de două sau mai multe persoane asupra unei
femei poate fi și o femeie
5. Dacă aceasta din urmă aplica lovituri victimei,
pentru a-i înfrânge rezistența, sau ținea victima imobilizată, pentru ca ceilal-
ți coautori (de sex masculin) să poată săvârși raportul sexual, sau a ajutat la
aducerea victimei în starea de imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința, sau a săvârșit pe altă cale acțiunea adiacentă din cadrul violului, atunci
persoana respectivă îndeplinește o parte a laturii obiective a violului, deci tre-
buie considerată coautor al violului.
Agravanta analizată a violului funcționează și atunci când făptuitorii,
acțio nând conjugat și aplicând constrângerea fizică sau psihică față de mai multe per soane, săvârșesc ulterior, fiecare din ei, un raport sexual cu una din-tre aceste persoane.
Violul săvârșit de două sau mai multe persoane trebuie deosebit de com-
plici tatea la viol, când cele comise sunt calificate potrivit art. 42 și art. 171 din
5 Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации / Под общ. ред. В. В. Мо-
зякова, Москва, Экзамен, 2004, с. 264.

C a p i t o l u l V 167
CP al RM. Com pli cele la viol este persoana care: a ademenit victima într-un
loc dinainte con venit, comod pentru săvârșirea violului; a pus la dispoziție
mijlocul său de trans port, în scopul săvârșirii violului; a pregătit mijloacele
necesare aducerii victimei în starea de imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința; a săvârșit cu victima un raport sexual benevol, creând imediat
condițiile pentru comiterea violului de către alte persoane, cu care a intrat în
înțelegere prealabilă etc.
Persoana poate fi considerată complice la viol numai dacă între fapta ei și
viol există o legătură de cauzalitate. În alți termeni, aceasta trebuie să-și dea seama că fapta ei are menirea să contribuie la săvârșirea violului de către alte persoane.
Violul săvâr șit prin drogarea sau otrăvirea prealabilă intenționată a
victimei
(lit. d) din alin. (2) al art. 171 din CP al RM).
Se are în vedere una din ipotezele când violul este săvârșit profitându-se
de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința, când însuși făptuitorul creează această stare. Agravarea răspunderii penale se justifică prin faptul că, în vederea creării acestei stări, făptuitorul utilizează nu orice fel de
mijloace, ci droguri sau substanțe otrăvitoare. Or, intoxicarea victimei cu ase-
menea substanțe poate pune în pericol nu doar sănătatea, dar și viața victimei.
În cazul drogării sau otrăvirii prealabile intenționate a victimei, făptuito-
rul îi administrează acesteia substanțe narcotice, psihotrope sau chimice toxi-ce, de regulă, cu proprietăți sedative, care au ca efect prevenirea opunerii de rezistență a victimei sau reducerea substanțială a intensității acestei rezistențe;
astfel, făptuitorul nu mai are nevoie să recurgă la constrângerea fizică sau psi-
hică pentru a învinge rezistența opusă de victimă.
Violul însoțit de contaminarea intenționată cu o boală veneric
ă (lit. e)
din alin. (2) al art. 171 din CP al RM).
Din rândul bolilor venerice fac parte: sifilisul, blenoragia, șancrul moale,
limfogranulomatoza pubiană etc. Contaminarea victimei cu o altă boală decât cea venerică exclude aplicarea acestei agravante.
Condițiile în care agravanta dată funcționează sunt următoarele: a) făp-
tuitorul cunoaște că suferă de o boală venerică; b) între săvârșirea raportului sexual cu vic ti ma și boala de care aceasta s-a contaminat există legătura de
cauzalitate; c) față de urmările prejudiciabile sub formă de contaminare cu
boală venerică a fost manifestată intenția – directă sau indirectă.
Calificarea suplimentară conform art. 211 din CP al RM nu este necesară.

168 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Violul însoțit de torturarea victimei (lit. f) din alin. (2) al art. 171 din CP
al RM).
Literalmente, prin “torturare” se înțelege acțiunea de a supune pe cineva la
tortură. De aceea, pentru a evita repetările inutile, facem trimitere la explicațiile
de rigoare referitoare la fapta de la lit. e) din alin. (2) al art. 151 din CP al RM.
Violul însoțit de amenințarea victimei sau a rudelor ei apropiate cu
moartea ori cu vătă marea gravă a integrității corporale sau a sănătății (lit.
g) din alin. (2) al art. 171 din CP al RM).
Noțiunea de amenințare cu omor ori cu vătămarea gravă a integrității
corporale sau a sănătății a fost definită în cadrul analizei infracțiunii de la art. 155 din CP al RM.
Răspunderea penală pentru modalitatea violului prevăzută la lit. g) din
alin. (2) al art. 171 din CP al RM se aplică numai în cazul în care amenințarea cu moartea (cu omor) ori cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a
sănătății a constituit calea de înfrângere a rezistenței opuse victimei violului.
În acest caz, potrivit dispoziției art. 118 din CP al RM, nu este necesară califi-carea suplimentară a faptei conform art. 155 din CP al RM.
Dacă amenințarea cu moartea (cu omor) ori cu vătămarea gravă a integri-
tății corporale sau a sănătății a fost expusă după săvârșirea violului (de exem-plu, pentru a face presiuni asupra victimei ca aceasta să nu comunice nimănui
despre infrac țiune), fapta trebuie calificată conform art. 171 din CP al RM, cu
excepția lit. g) din alin. (2), și art. 155 din CP al RM.
Violul persoanei care se află în grija, sub ocrotirea, protecția, la educarea
sau tratamentul făptuitorului
(lit. a) din alin. (3) al art. 171 din CP al RM).
Față de preexistența unei situații speciale privitoare la relațiile dintre făp-
tuitor și victimă, săvârșirea de către persoana învestită cu asemenea responsa-bilități a infracțiunii de viol asupra persoanei care tocmai trebuie să se bucure de prezența făptuitorului și de sprijinul lui, constituie dovada unei sporite
periculozități sociale a faptei și a făptuitorului. De aceea, legiuitorul a conside-
rat, și pe bună dreptate, că atingerea adusă inviolabilității sexuale și libertății sexuale într-o astfel de situație este susceptibilă de un tratament agravat.
Victima se află în grija făptuitorului atunci când acesta are obligația lega-
lă, contractuală sau morală de a acorda victimei asistență socială.
Victima se află sub ocrotirea făptuitorului atunci când ultimul are calita-
tea de tutore sau de curator în raport cu victima, sau când acesta și-a asumat în fapt sarcina de a ocroti un minor.
Victima se află sub protecția făptuitorului în cazul în care este privată în
mod legal de libertate, iar cel care a săvârșit violul are obligația de a o păzi și suprave ghea.

C a p i t o l u l V 169
Victima se află la educarea făptuitorului atunci când el face parte din rân-
dul cadrelor didactice sau personalului pedagogic, fie este o persoană angajată
de către părinții victimei, pentru educarea și instruirea acesteia.
Victima se află la tratamentul făptuitorului atunci când acesta din urmă
face parte din personalul medical, aplicând îngrijirea medicală față de victimă în instituțiile medico-sanitare sau la domiciliu.
Violul unei persoane în vârstă de până la 14 ani
(lit. b) din alin. (3) al art.
171 din CP al RM).
Aplicarea acestei agravante este posibilă numai în cazurile în care făptui-
torul știa sau admitea că săvârșește violul asupra unui minor având vârsta de
până la 14 ani.
În situațiile când a avut loc violul unei persoane în vârstă de până la 14 ani,
după care raporturile sexuale ce au urmat au fost săvârșite cu consimțământul victimei, cele comise formează concursul infracțiunilor prevăzute la art. 171 și
art. 174 din CP al RM.
Violul însoțit de contaminarea intenționată cu maladia SIDA
(lit. c) din
alin. (3) al art. 171 din CP al RM).
Condițiile în a căror prezență persoana poartă răspundere pentru violul
însoțit de contaminarea intenționată cu maladia SIDA sunt similare celor în
care operează agravanta de la lit. e) din alin. (2) al art. 171 din CP al RM. Însă
legiuitorul a prevăzut o răspun dere mai aspră pentru contaminarea intențio-
nată a victimei anume cu mala dia SIDA, întrucât această boală prezintă un pe-ricol ridicat pentru viața și sănăta tea persoanei. În cazul aplicării răspunderii
penale pentru modalitatea agravată prevă zută la lit. c) din alin. (3) al art. 171
din CP al RM, nu este necesară calificarea suplimentară potrivit art. 212 din CP al RM.
În interpretarea dispoziției de la lit. d) și e) din alin. (3) al art. 171 din CP al
RM, este oportun a apela la explicațiile corespunzătoare făcute anterior.
Violul soldat cu alte urmări grave
(lit. f) din alin. (3) al art. 171 din CP al
RM).
Circumstanța agravantă analizată funcționează în acel caz când există
legătura de cauzalitate între viol și urmările grave, adică când se constată că urmările prejudiciabile suportate de victimă sunt tocmai ale violului comis
asupra ei.
Legiuitorul nu a descifrat noțiunea “alte urmări grave”. Din sensul legii,
astfel de urmări pot fi: sinuciderea; pierderea capacității de naștere normală (fără cezariană); graviditatea extrauterină; pierderea capacității de a duce o
viață sexuală; apariția gravidității în cazul contraindicațiilor medicale pentru naștere sau întreruperea cursului sarcinii etc.

170 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
§2. Acțiuni violente cu caracter sexual
Ceea ce caracterizează infracțiunea prevăzută la art. 172 din CP al RM este
că în locul raportului sexual, care reprezintă manifestarea normală a sexualită-
ții, instinctul sexual caută a fi satisfăcut prin acte contrare naturii firești a aces-
tora. Denaturând instinctul genetic de procreare, acțiunile violente cu caracter sexual pot duce la deformarea personalității, la conflicte morale, la bulversarea
instituției familiei, precum și la alte grave repercusiuni sociale. Acestea condi-
ționează pericolul social major al faptei infracționale examinate, determinând reacția energică a legii penale în vederea prevenirii și combaterii acestei fapte.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 172 din CP al RM
are de cele mai dese ori, ca și în cazul violului, un caracter complex, deoarece acesta îl constituie: 1) relațiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală și
libertatea sexuală a persoanei (obiectul juridic principal ); 2) relațiile sociale cu
privire la libertatea psihică, integritatea corporală, sănătatea sau viața persoa-
nei (obiectul juridic secundar ).
În cazul modalităților de la lit. b) din alin. (2) și de la lit. a) din alin. (3) ale
art. 172 din CP al RM, obiectul juridic principal al infracțiunii analizate este format din relațiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a minorilor.
Obiectul material al acțiunilor violente cu caracter sexual îl constituie
corpul persoanei.
Victima în cazul infracțiunii analizate adoptă o postură sau alta, în func-
ție de modalitatea sub care apare acțiunea principală din cadrul laturii obiec-tive: persoana de sex masculin (în cazul homosexualismului); persoana de sex feminin (în cazul lesbianismului); persoana de sex masculin sau feminin (în
cazul satisfacerii poftei sexuale în forme perverse). În cazul primelor două
modalități enunțate, victima are aceeași apartenență sexuală ca și autorul (sau coautorul care săvârșește actul sexual).
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 172 din CP al RM se exprimă în
fapta pre judiciabilă, concretizată în acțiuni de două tipuri: 1) acțiunea prin-cipală: a) homo sexualismul; b) lesbianismul; c) satisfacerea poftei sexuale în
forme perverse; 2) acțiunea adiacentă: a) constrângerea fizică; b) constrânge-
rea psihică; c) profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința.
Luând în considerație caracterul alternativ al modalităților sub care se
exprimă acțiunea principală și acțiunea adiacentă, la calificare va fi suficient a stabili îmbinarea oricăreia din modalitățile de la acțiunea principală cu oricare
dintre modalitățile de la acțiunea adiacentă.

C a p i t o l u l V 171
Referindu-ne la acțiunea principală, este necesar a specifica că, în general,
aceasta se exprimă într-o acțiune constând în imitarea raportului sexual, fie
într-o altă acțiune care vizează organele genitale ale bărbatului sau femeii ori
alte părți ale corpului, săvârșită pentru satisfacerea poftei (necesității) sexuale.
O astfel de acțiune nu se rezumă doar la “penetrarea sexuală”, adică la
introducerea membrului viril în cavitățile naturale ale altei persoane, pentru satisfacerea poftei (necesității) sexuale. Se au în vedere și alte acte sau contacte sexuale care implică organele genitale sau alte părți ale corpului
6. Acțiunea
principală în contextul infracțiunii prevăzute la art. 172 din CP al RM nu
constituie un raport sexual. De aceea, în legătură cu această acțiune nu poate
fi folosită expresia de tipul “raport sexual nefiresc”. În caz contrar, vom ajunge la aplicarea legii penale prin analogie, ceea ce ar reprezenta o gravă încălcare
a principiului legalității.
Cât privește modalitățile, notele caracteristice sub care se poate prezenta
acțiunea principală, acestea sunt:
• homosexualismul, care reprezintă introducerea membrului viril al unei
persoane de sex masculin în rectul altei persoane de sex masculin;
• lesbianismul, care constituie: contactul dintre organele genitale a două
persoane de sex feminin; manipulările cu aceste organe cu ajutorul degetelor mâinilor; alte asemenea acte și contacte săvârșite cu ajutorul
mâinilor și altor părți ale corpului;
• satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, reprezentând următoarele
genuri de acte și contacte analo-genitale, analo-digitale, oralo-genitale, oralo-anale, faloimitatoare etc.:
– introducerea membrului viril sau a altor părți ale corpului persoa-
nei de sex masculin în rectul persoanei de sex feminin;
– actele oralo-genitale între bărbați, între femei, între bărbat și femeie;
– imitarea raportului sexual prin săvârșirea unor fricțiuni cu mem-
brul viril în spațiul dintre mamelele femeii, coapsele, umărul și
gâtul ei, ori pe suprafața abdomenului acesteia;
– imitarea actului homosexual pe calea introducerii de către o per-
soană de sex masculin a unui mulaj al membrului viril în rectul altei persoane de sex masculin;
– imitarea actului de lesbianism pe calea introducerii de către o per-
soană de sex feminin a unui mulaj al membrului viril în cavitatea vaginală ori în rectul altei persoane de sex feminin;
6 Ю. Е. Пудовичкин, Ответственность за преступления против несовершенно-
летних , Санкт-Петербург, Юридический центр Пресс, 2002, с. 218-219.

172 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
– introducerea de către o persoană de sex feminin a unui mulaj al
membrului viril sau a unei părți a corpului său în rectul unei per-
soane de sex masculin;
– imitarea “penetrării sexuale” pe calea masturbării unei persoane
de sex masculin de către o persoană de sex feminin (sau viceversa) ori a unei persoane de sex masculin de către o altă persoană de sex
masculin;
– săvârșirea (prin constrângere) a actelor sau a contactelor sus-men țio-
nate de către două sau mai multe persoane, când făptuitorul își sa-tisface pofta (necesitatea) sexuală prin contemplarea celor comise.
Noțiunile “constrângerea fizică”, “constrângerea psihică”, “profitarea de
imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința”, care se referă la acțiunea adiacentă în contextul acțiunilor violente cu caracter sexual, au, în principiu, aceeași semnificație ca și noțiunile similare ce caracterizează acțiu-
nea adiacentă în contextul violului.
Infracțiunea examinată este o infracțiune formală. Ea se consideră con-
sumată din momentul începerii acțiunilor cu caracter sexual. Nu putem vorbi despre renunțarea de bunăvoie la săvârșirea infracțiunii analizate dacă s-au
traversat următoarele limite: a) buzele, care delimitează cavitatea bucală – în cazul actului de felație asupra victimei; b) partea anterioară a membrului vi-
ril – în cazul actului de felație a victimei; c) labiile mari (sau mici, în funcție
de particularitățile individuale) – în cazul frontajului sau al unor penetrări în profunzimea vaginului; d) sfincterul exterior al rectului – în cazul actelor sau
contactelor anale.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 172 din CP al RM se
exprimă, în primul rând, în vinovăție sub formă de intenție directă. Pe lângă năzuința satisfacerii poftei (necesității) sexuale, motivele infracțiunii se con-
cretizează în: năzuința de a înjosi cinstea și demnitatea victimei; năzuința de a impune victima să îndeplinească în viitor cerințele făptuitorului, prin ame-
nințarea de a răspândi despre ea informații defăimătoare, legate de săvârșirea
acțiunilor violente cu caracter sexual; răzbunare; intenții huliganice etc.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 14 ani. Trebuie de evidențiat că sub-iectul infracțiunii analizate poate avea rolul de partener activ sau de partener pasiv în cadrul actului sau contactului sexual respectiv.
În privința circumstanțelor agravante de la alin. (2) și (3) ale art. 172 din
CP al RM este admisă o abordare similară celei referitoare la agravantele co-respondente ale violului.

C a p i t o l u l V 173
§3. Constrângerea la acțiuni cu caracter sexual
Inviolabilitatea sexuală sau libertatea sexuală a persoanei pot fi vătămate
nu doar prin săvârșirea violului sau a acțiunilor violente cu caracter sexual. Nu
mai puțin periculos pentru desfășurarea în normalitate a relațiilor sociale este
cazul constrângerii la comiterea de acte sau contacte sexuale prin șantajarea victimei sau prin exploatarea dependenței acesteia față de făptuitor.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 173 din CP al RM
îl constituie relațiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală sau libertatea sexuală a persoanei.
În timpul constrângerii prin șantaj, în subsidiar se aduce atingere relațiilor
sociale cu privire la libertatea psihică a persoanei (care obțin calitatea de obiect juridic secundar).
Dată fiind natura constrângerii aplicate, infracțiunea nu are obiect material.Victimă a infracțiunii analizate poate fi orice persoană fizică, indiferent
de apartenența sexuală a acesteia.
Latura obiectivă a constrângerii la acțiuni cu caracter sexual se exprimă
în fapta prejudiciabilă constând în acțiunea de constrângere a unei persoane la raporturi sexuale, homosexualism, lesbianism ori la săvârșirea altor acțiuni cu
caracter sexual. Structura laturii obiective a infracțiunii date mai include una
din următoarele două metode ale constrângerii: a) șantajul sau b) profitarea de dependența materială, de serviciu sau de altă natură a victimei.
Metodele de constrângere, nominalizate în dispoziția art. 173 din CP al
RM, sunt prezentate exhaustiv. De aceea, nu se are în vedere nici constrân-gerea fizică, nici cea psihică, exercitate în cazul infracțiunilor de la art. 171 și
art. 172 din CP al RM.
Constrângerea prin șantaj se exprimă în amenințarea cu divulgarea infor-
mațiilor care, devenind notorii, pot prejudicia onoarea și demnitatea victimei sau a persoanelor apropiate ei ori pot fi cauza altor urmări nedorite. Conținu-
tul unor asemenea informații despre victimă poate privi: practicarea prostitu-ției; boala venerică a acesteia; consumul de substanțe narcotice sau psihotrope;
săvârșirea unor ilegalități; infidelitatea conjugală etc. Totodată, la calificare nu
are importanță dacă aceste informații sunt mincinoase sau veridice.
Interpretând noțiunea “dependența materială, de serviciu sau de altă natu-
ră a victimei”, este necesar să ne adresăm explicațiilor privind noțiunea simi-lară menționată la lit. c) din alin. (2) al art. 150 din CP al RM.
Totodată, este obligatoriu ca făptuitorul să profite de dependența victimei
față de el, adică să folosească conștient starea dificilă în care aceasta se află.

174 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Deseori, constrângerea prin profitarea de dependența materială, de servi-
ciu sau de altă natură a victimei se manifestă prin aceea că făptuitorul pune
condiția să nu violeze drepturile și interesele legitime ale victimei, dacă aceasta
va accepta raportul sexual, homosexualismul, lesbianismul sau alte acțiuni cu caracter sexual.
Noțiunile “raportul sexual”, “homosexualismul”, “lesbianismul” au
aceeași semnificație ca și în cazul infracțiunilor de viol și, respectiv, al acțiuni-lor violente cu caracter sexual. Prin “alte acțiuni cu caracter sexual” se înțelege
“satisfacerea poftei sexuale în forme perverse”, noțiune examinată în cadrul
analizei faptei infracționale de la art. 172 din CP al RM.
Infracțiunea prevăzută la art. 173 din CP al RM este o infracțiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul avansării cerințelor de intrare într-un raport sexual, de săvârșire a actului de homosexualism, lesbianism sau a altor acțiuni cu caracter sexual, întărind aceste cerințe prin constrângerea corespun-
zătoare. La calificare, nu contează dacă făptuitorul a săvârșit sau nu raportul
sexual, homosexualismul, lesbianismul ori alte acțiuni cu caracter sexual. Însă această împrejurare trebuie luată în considerație la individualizarea pedepsei.
De una singură, propunerea de a săvârși respectivele acțiuni cu caracter
sexual nu poate fi calificată potrivit art. 173 din CP al RM.
Latura subiectivă a infracțiunii de constrângere la acțiuni cu caracter se-
xual se exprimă, în primul rând, prin vinovăție sub formă de intenție directă. Motivul acestei infracțiuni constă, de cele mai multe ori, în năzuința făptuito-rului de a-și satisface necesitățile sexuale.
Subiectul infracțiunii date este persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani. Apartenența sexuală a subiectului nu importă la calificare.
Dacă o persoană cu funcție de răspundere a săvârșit fapta prevăzută la
art. 173 din CP al RM prin folosirea situației de serviciu, ea poate fi trasă la răspundere conform art. 327 din CP al RM (fără calificare suplimentară potri-
vit art. 173 din CP al RM).

C a p i t o l u l V 175
Secțiunea a III-a. INFRACȚIUNI CONTRA INVIOLABILIT ĂȚII
SEXUALE A MINORILOR
§1. Raportul sexual cu o persoană care nu a atins vârsta
de 16 ani
Inviolabilitatea sexuală a minorilor constituie o condiție importantă a
dezvoltării sexuale normale a acestora. Raportul sexual cu o persoană care nu
a atins vârsta de 16 ani, dar mai ales actul de homosexualism sau de lesbianism
săvârșit asupra unei asemenea persoane, poate avea grave repercusiuni nu doar de ordin fizic, dar mai ales de ordin psihosocial. Deseori, devenind maturi,
copiii traumatizați sexual se evidențiază printr-un respect redus față de pro-
pria persoană, printr-un simț hipertrofiat al culpei și rușinii, prin înstrăinare în raport cu alte persoane, prin înclinația spre alcoolism și narcomanie, fiind
predispuși spre sinucidere și victimizare. Nu este exclus ca astfel de persoane
să comporte un potențial pericol pentru alții pentru tot restul vieții.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 174 din CP al RM
îl formează relațiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală a persoanelor
care nu au atins vârsta de 16 ani.
Obiectul material al infracțiunii analizate îl constituie corpul persoanei.
Victimă a infracțiunii date poate fi numai persoana de sex feminin sau
masculin, care la momentul săvârșirii infracțiunii nu a atins vârsta de 16 ani. La calificare nu are importanță gradul de maturizare sexuală a victimei.
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 174 din CP al RM se exprimă în
fapta prejudiciabilă, manifestată prin acțiune. Această acțiune poate îmbrăca oricare din modalitățile următoare: 1) raportul sexual; 2) homosexualismul;
3) lesbianismul.
Noțiunile de raport sexual, homosexualism și lesbianism nu necesită a fi
caracterizate, deoarece au fost definite cu ocazia analizei infracțiunilor de la art. 171 și art. 172 din CP al RM.
În dispoziția de la art. 174 din CP al RM nu se face nici o referire la satisfa-
cerea poftei sexuale în forme perverse (alte acțiuni cu caracter sexual). Astfel de acțiuni săvârșite în lipsa unei constrângeri fizice sau psihice, a șantajului
sau profitând de dependența de orice natură a victimei, precum și de imposibi-litatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința, pot fi calificate numai
conform art. 175 din CP al RM
7. Vulnerabilitatea acestei soluții (sub aspectul
7 Ibidem, p. 217; Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации / Под
общ. ред. В. В. Мозякова, с. 272.

176 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
evaluării corecte a pericolului social al faptei) impune intervenția legiuitoru-
lui, în vederea incriminării altor acțiuni cu caracter sexual, săvârșite față de
o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani. Însă la moment, în absența unei
alternative, astfel de acțiuni trebuie calificate conform art. 175 din CP al RM.
Sub incidența dispoziției art. 174 din CP al RM se află raportul sexual,
homo sexua lismul și lesbianismul, care au fost săvârșite cu consimțământul victimei sau prin amenințarea ce i-a fost adusă acesteia de a-i distruge sau a-i deteriora bunurile (mobile sau imobile), sau prin orice alt gen de constrânge-
re – explicită sau implicită (cu excepția celei specificate în textul art. 171-173
din CP al RM).
Exprimarea consimțământului de către victimă are, în contextul infrac-
țiunii analizate, un caracter dualist: 1) consimțământul univoc, la a cărui teme-lie se poate afla curiozitatea, interesul material sau atracția sexuală; 2) consim-țământul aparent, care constă în neîmpotrivirea victimei, din cauza că ea nu
înțelege semnificația celor ce i se întâmplă.
Ultima ipoteză este valabilă în cazul copiilor de vârstă fragedă (de regulă de
până la 5-6 ani). Consimțământul aparent al acestora nu are nici o relevanță ju-ridică, iar făptui torul este conștient de acest fapt. De aceea, raportul sexual, ac-
tul de homo sexua lism sau lesbianism, săvârșit cu o persoană de vârstă fragedă, trebuie calificate potrivit lit. b) din alin. (3) al art. 171 sau lit. a) din alin. (3) al
art. 172 din CP al RM. În astfel de cazuri, există toți indicii pentru a recunoaște
că făptuitorul a profitat de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința.
Infracțiunea prevăzută la art. 174 din CP al RM este o infracțiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul începerii raportului sexual, a actu-lui de homo sexualis m sau lesbianism.
Latura subiectiv
ă a infracțiunii examinate se exprimă, în primul rând,
prin vinovăție sub formă de intenție directă. Motivul infracțiunii se concreti-
zează, de cele mai dese ori, în năzuința făptuitorului de a-și satisface necesită-
țile sexuale.
Este obligatoriu ca făptuitorul să nu presupună, ci să știe cu certitudine că,
la momentul comiterii infracțiunii, victima nu a atins vârsta de 16 ani. Această certitudine se poate datora: cunoașterii anterioare a victimei; aspectului exte-rior al acesteia; manierei de conduită a victimei etc.
Subiectul faptei infracționale incriminate la art. 174 din CP al RM este
persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârșirii infracțiunii a împli-nit vârsta de 16 ani. Ca subiect poate evolua o persoană de sex masculin sau o
persoană de sex feminin.

C a p i t o l u l V 177
§2. Acțiuni perverse
Pericolul social al infracțiunii prevăzute la art.175 din CP al RM constă în
primejduirea dezvoltării fizice și psihice normale a minorilor, în depravarea
lor morală, în dezvoltarea la ei a unor reprezentări eronate despre viața sexua-
lă, iar uneori – a unor deviații de la normele firești ale vieții sexuale. Curiozita-tea inerentă vârstei, receptivitatea sporită condiționată de starea psihofizică a
minorului, influența făptuitorului, toate acestea fac să crească pericolul social
al acțiunilor perverse, reclamând reacția penală împotriva acestei fapte.
Obiectul juridic special al infracțiunii analizate îl formează relațiile sociale
privind inviolabilitatea sexuală a persoanei care are vârsta de până la 16 ani.
Obiectul material al infracțiunii de la art. 175 din CP al RM îl constituie
corpul persoanei.
Victima infracțiunii date poate fi numai persoana de sex feminin sau mas-
culin, care la momentul comiterii infracțiunii nu a împlinit vârsta de 16 ani.
Latura obiectivă a infracțiunii incriminate la art. 175 din CP al RM se
exprimă în fapta prejudiciabilă concretizată în acțiuni perverse.
Prin “acțiuni perverse” se are în vedere, înainte de toate, acțiunile cu ca-
racter sexual (altele decât raportul sexual, homosexualismul și lesbianismul),
care sunt săvârșite fără constrângere fizică sau psihică, ori prin șantaj, fără a
profita de dependența de orice natură a victimei ori de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința. Sub incidența dispoziției art. 175 din
CP al RM se află acele acțiuni cu caracter sexual, care au fost comise cu con-
simțământul victimei, sau prin amenințarea ce i-a fost adusă acesteia de a-i distruge sau a-i deteriora bunurile (de exemplu, de a-i rupe hainele), sau prin
orice alt gen de constrângere – explicită sau implicită (cu excepția celei speci-
ficate în textul art. 171-173 din CP al RM). În context, semantismul dualist al conceptului “exprimarea consimțământului de către victimă” trebuie abordat
de aceeași manieră ca în cazul infracțiunii de la art. 174 din CP al RM.
De asemenea, ca modalități faptice ale acțiunilor perverse pot să apară:
dez go lirea organelor genitale ale făptuitorului în prezența victimei; dezgolirea organe lor genitale ale victimei, însoțită de contemplarea, pipăirea, sărutarea
acestora; săvârșirea raportului sexual, a actului de homosexualism, lesbianism sau a altor acțiuni cu caracter sexual, săvârșite special între făptuitori (sau de
către un singur făptuitor – în cazul masturbării sale), astfel ca victima să poată
urmări aceasta etc.
Dacă acțiunile perverse au fost însoțite de vătămarea gravă, medie sau
ușoară a integrității corporale sau a sănătății (de exemplu, ruperea himenului),

178 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
lipsind condițiile de aplicare a art. 171-173 din CP al RM, cele comise trebuie
calificate prin concurs: art. 175 și art. 151-154 sau art. 157 din CP al RM.
Mai sus au fost caracterizate modalitățile faptice “fizice” ale acțiunilor per-
verse, care presupun, în general, un contact direct între făptuitor și victimă. Însă o serie de modalități faptice ale acestei infracțiuni, numite “intelectuale”,
nu presupun un asemenea contact între făptuitor și victimă. În șirul acestora
se înscriu discuțiile cu caracter obscen și cinic despre viața sexuală; audierea înregistrărilor cu conținut pornografic; vizionarea imaginilor de orice gen cu
același conținut; lecturarea literaturii cu conținut pornografic etc.
Deși la calificare nu se ia în calcul diferențierea dintre acțiunile perverse
“fizice” și cele “intelectuale”, la individualizarea pedepsei este necesară distin-ge rea lor. Or, acțiunile perverse “fizice” denotă un grad mai mare de periculo-
zitate, putând degenera mai facil în infracțiunea prevăzută la art. 171 sau art. 172 din CP al RM.
În concluzie, se poate menționa că acțiunile perverse pot fi comise: a) asu-
pra victimei; b) în prezența victimei.
Săvârșirea acțiunilor perverse asupra victimei se poate exprima în co-
miterea altor acțiuni cu caracter sexual (altor decât raportul sexual, actul de homo sexua lism sau lesbianism), dar este obligatoriu să existe consimțământul univoc al victi mei și să nu se exercite o constrângere – explicită sau implicită –
asupra acesteia. În caz contrar, fapta trebuie calificată conform art. 171-173
din CP al RM.
Săvârșirea acțiunilor perverse asupra victimei (cu excepția celei exprimate
în comiterea altor acțiuni cu caracter sexual), precum și săvârșirea acțiunilor perverse în prezența victimei, poate fi făcută și în absența consimțământu-lui univoc al victimei. Dacă, în această ipoteză, față de victimă se exercită o
constrângere (de exemplu, este forțată să-și dezgolească organele genitale, fie
este imobilizată pentru ca făptuitorul s-o poată palpa, sau este ținută încuiată într-o încăpere în care îi sunt demonstrate filme pornografice etc.), cele comi-
se necesită a fi calificate prin concurs: potrivit art. 175 și, în funcție de circum-
stanțele concrete ale cazului, art. 151-155, 166 etc. din CP al RM.
Infracțiunea prevăzută la art. 175 din CP al RM este o infracțiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul începerii acțiunilor perverse.
Latura subiectivă a infracțiunii analizate se exprimă, în primul rând,
prin vinovăție sub formă de intenție directă. Motivele infracțiunii pot fi dife-
rite: năzuința făptuitorului de a-l iniția pe minor în detaliile vieții sexuale, în
vederea exploatării lui sexuale pe viitor; năzuința de a-și satisface necesitățile sexuale etc.

C a p i t o l u l V 179
Subiect al acestei infracțiunii poate fi persoana fizică responsabilă, care la
momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 14 ani. Ca subiect poate
evolua o persoană de sex masculin sau una de sex feminin.

180 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
C a p i t o l u l V I
INFRACȚIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE,
DE MUNCĂ ȘI ALTOR DREPTURI CONSTITUȚIONALE
ALE CETĂȚENILOR
Secțiunea I. NOȚIUNEA, CARACTERIZAREA GENERALĂ
ȘI TIPURILE INFRAC ȚIUNILOR CONTRA
DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCĂ ȘI ALTOR DREPTURI CONSTITUȚIONALE ALE CETĂȚENILOR

În conformitate cu alin. (3) al art. 1 din Constituția Republicii Moldova,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.07.19941, Republica Moldo-
va este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile și
libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul
politic reprezintă valori supreme și sunt garantate. Capitolele I și II din Titlul II al Constituției concretizează și dezvoltă aserțiunea din alin. (3) al art. 1 pri-
vind vocația de valoare supremă a drepturilor și libertăților omului.
În acest mod, se recunoaște că respectarea deplină a drepturilor omului
și a libertăților fundamentale este o condiție prealabilă necesară asigurării unui viitor prosper în cadrul unei Europe unite. Apărarea drepturilor omu-
lui reprezintă baza societății civile democratice. Neglijarea acestor drepturi, în discordanță cu angajamentele asumate în domeniul dimensiunii umane,
constituie cauza principală de instabilitate și conflicte în societate, fiind in-
compatibilă cu aspirațiile proeuropene ale unei națiuni.
În sistemul de garanții ale drepturilor și libertăților omului, un loc impor-
tant aparține apărării juridico-penale a acestor valori. Astfel, conform art. 2 din CP al RM, legea penală apără împotriva infracțiunilor, inclusiv, drepturile și libertățile persoanei. În corespundere cu această prevedere, în art. 176-185
1
din Capitolul V al Părții speciale a Codului penal, este stabilită răspunderea
penală pentru cele mai periculoase, din punct de vedere social, încălcări ale
drepturilor constituționale ale cetățenilor.
1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 1, 1994.

C a p i t o l u l V I 181
Cu privire la denumirea de drepturi constituționale ale cetățenilor, subli-
niem că aceasta este folosită într-un sens convențional, cu o semnificație mai
mult de prescurtare terminologică, deoarece, în fapt, prin această denumire
se înțeleg, în egală măsură, și libertățile inerente și proprii tuturor ființelor umane, prevăzute în Constituție. Vorbind, deci, despre drepturi constituțio-
nale ale cetățeanului, vom înțelege, de regulă, drepturile și libertățile ființelor
umane – cetățeni ai Republicii Moldova, cetățeni străini sau apatrizi – care sunt expuse în textul Constituției.
Obiectul juridic generic al infracțiunilor contra drepturilor politice, de
muncă și altor drepturi constituționale ale cetățenilor este format din rela-țiile sociale privitoare la realizarea drepturilor constituționale ale cetățenilor.
Obiectul juridic special îl reprezintă relațiile sociale referitoare la realizarea
unui drept constituțional concret al cetățeanului, care sunt supuse lezării prin săvârșirea unei sau altei infracțiuni (de exemplu: relațiile sociale privitoare la
realizarea dreptului la viața intimă, familială și privată, lezate prin infrac-
țiunea de la art. 177 din CP al RM; relațiile sociale privitoare la realizarea dreptului la secretul corespondenței, lezate prin infracțiunea de la art. 178 din
CP al RM; relațiile sociale referitoare la realizarea dreptului la inviolabilitatea
domiciliului, lezate prin infracțiunea de la art. 179 din CP al RM etc.)
În unele componențe de infracțiuni, este necesară stabilirea obiectului
material : trimiterile poștale (în cazul infracțiunii de la art. 178 din CP al RM);
localurile secțiilor de votare, urnele de vot, documentele electorale sau corpul persoanei (în cazul infracțiunii de la art. 181 din CP al RM); corpul persoanei
(în cazul infracțiunii de la art. 184 din CP al RM) etc.
Prin prisma laturii obiective a infracțiunilor contra drepturilor politice,
de muncă și altor drepturi constituționale ale cetățenilor, să menționăm că majoritatea componențelor date de infracțiuni sunt formale. În unele cazuri,
ele sunt construite ca materiale (în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 180, 183; alin (5) al art. 185
1 din CP al RM). În cazul infracțiunilor care sunt prevă-
zute la art. 176 și 185 din CP al RM, se poate vorbi despre combinarea indicilor
unei componențe de infracțiune materiale cu indicii unei componențe de in-
fracțiune formale. În situația unor componențe de infracțiuni în general for-male, anumite modalități agravate iau forma unei componențe de infracțiune
materiale (de exemplu, modalitățile de la lit. b), d) și e) din art. 181; lit. c) și d)
din alin. (2) al art. 184 din CP al RM).
Cele mai multe dintre infracțiunile din Capitolul V al Părții speciale a Co-
dului penal sunt săvârșite pe calea acțiunii sau inacțiunii. În cazuri mai rare, fapta prejudiciabilă ia numai forma acțiunii (în ipoteza faptelor de la art. 177, 178 și 182 din CP al RM).

182 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
În cazul unor componențe de infracțiuni, este obligatorie stabilirea mij-
loacelor de săvârșire a infracțiunii: mass-media, utilizată la săvârșirea in-
fracțiunii de la lit. a) din alin. (2) al art. 177 din CP al RM; mijloacele tehnice
speciale, destinate pentru dobândirea ilicită a informației, care sunt utilizate la comiterea faptei de la lit. b) din alin. (2) art. 178 din CP al RM; armele sau alte
obiecte care au servit drept armă ori au fost special adaptate pentru vătămarea
integrității corporale sau a sănătății, aplicate la comiterea faptei de la lit. a) din alin. (2) al art. 184 din CP al RM etc.
Pentru a intra sub incidența art. 176-185
1 din CP al RM, faptele descrise în
aceste norme trebuie să fie executate în condiții de ilegalitate. În conformitate
cu art.54 din Constituție, nu este ilegală restrângerea exercițiului unui drept,
dacă aceasta se face în interesele securității naționale, integrității teritoriale, bunăstării economice a țării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor
în masă și infracțiunilor, protejării drepturilor, libertăților și demnității altor
persoane, împiedicării divulgării informațiilor confidențiale sau garantării autorității și imparțialității justiției. Totodată, restrângerea trebuie să fie pro-
porțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existența dreptu-
lui sau a libertății.
Din punctul de vedere al laturii subiective , infracțiunile prevăzute la art.
176-185
1 din CP al RM se caracterizează prin intenție: directă – în situația în
care componența de infracțiune este formală – sau directă ori indirectă – în
cazul când componența de infracțiune este materială.
În raport cu urmările prejudiciabile ale unor infracțiuni, făptuitorul ma-
nifestă imprudență (de exemplu, faptele prevăzute la lit. d), e) din art. 181; art. 183; lit. d) din alin. (2) al art. 184 din CP al RM).
Subiectul infracțiunilor contra drepturilor politice, de muncă și altor drep-
turi constituționale ale cetățenilor este persoana fizică responsabilă, care la momentul comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani. În cazul unor com-
ponențe de infracțiuni, este necesară prezența subiectului special: persoana cu funcție de răspundere (lit. a) din art. 176; art. 180; lit. a) din alin. (1) al art. 184
din CP al RM); persoana cu funcție de răspundere sau persoana care gestionea-
ză o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală (lit. b) din alin. (2) al art. 177; lit. a) din alin. (3) al art. 179; art. 183 din CP al RM.)
Persoana juridică ce desfășoară activitatea de întreprinzător poate fi sub-
iectul infracțiunii prevăzute la art. 185
1 din CP al RM.
În urma trecerii în revistă a elementelor constitutive ale infracțiunilor,
prevăzute în Capitolul V din Partea specială a Codului penal, putem formula următoarea definiție a noțiunii acestor infracțiuni: prin “infracțiuni contra
drepturilor politice, de muncă și altor drepturi constituționale ale cetățenilor” se

C a p i t o l u l V I 183
înțeleg faptele prejudiciabile, săvârșite cu intenție, care lezează, prin excelență,
relațiile sociale privitoare la realizarea drepturilor constituționale ale cetățenilor,
răspunderea penală pentru care se prevede în art. 176-1851 din CP al RM.
Punând la bază diferențierea drepturilor constituționale ale cetățenilor,
care rezultă din titulatura Capitolului V din Partea specială a Codului penal,
precum și din clasificarea drepturilor omului, care răspunde concepției Pactu-lui internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale
2 și Pac-
tului internațional cu privire la drepturile civile și politice3, putem distinge ur-
mătoarele patru tipuri ale infracțiunilor prevăzute de capitolul nominalizat:
a) infracțiuni contra principiului egalității și drepturilor politice ale cetă-
țeanului (prevăzute la art. 176, 180, 181, 182, 184 și 185 din CP al RM):
b) infracțiuni contra drepturilor de muncă ale cetățeanului (prevăzută la
art. 183 din CP al RM);
c) infracțiuni contra drepturilor civile ale cetățeanului (prevăzute la art.
177, 178 și 179 din CP al RM);
d) infracțiuni contra drepturilor culturale ale cetățeanului (prevăzută la
art. 1851 din CP al RM).
Secțiunea a II-a. INFRACȚIUNI CONTRA PRINCIPIULUI
EGALITĂȚII ȘI DREPTURILOR POLITICE
ALE CETĂȚEANULUI
§1. Încălcarea egalității în drepturi a cetățenilor
La art. 176 din CP al RM este prevăzută răspunderea penală pentru încăl-
carea drepturilor și libertăților cetățenilor, garantate prin Constituție și prin
alte legi, în funcție de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice
alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 176 din CP al RM
îl constituie relațiile sociale care țin de realizarea eficientă, în conformitate cu art.16 al Constituției, a principiului egalității în drepturi a cetățenilor.
În afară de aceste relații și valori sociale, este posibil să fie lezate relațiile
sociale cu privire la integritatea corporală, sănătatea, libertatea psihică sau fi-
2 Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte, vol. 1, Chișinău, Moldpres,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 1998, p. 18-30.
3 Idem , p. 32-49.

184 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
zică a unei alte persoane (de exemplu, încălcarea dreptului la integritatea fizică
și psihică, proclamat în art. 24 al Constituției, în funcție de unele motive de
discriminare (dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă)).
De regulă, încălcarea egalității în drepturi a cetățenilor nu presupune pre-
zența obligatorie a unui obiect material . Totuși, dacă această încălcare presu-
pune și o oarecare influențare directă asupra corpului persoanei, atunci acesta
va forma obiectul material al infracțiunii în cauză.
Victima infracțiunii prevăzute la art. 176 din CP al RM poate fi orice per-
soană, indiferent dacă este cetățean al Republicii Moldova, cetățean al unui alt stat sau apatrid.
Latura obiectivă a faptei penale în cauză include: a) fapta (acțiunea sau inac-
țiunea) prejudiciabilă de încălcare a drepturilor și libertăților cetățenilor, garanta-te prin Constituție și prin alte legi; b) urmările prejudiciabile sub formă de daune în proporții considerabile (semn alternativ obligatoriu); c) legătura cauzală între
fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile (semn alternativ obligatoriu).
Încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, garantate prin Constitu-
ție și prin alte legi, poate avea o formă activă sau una pasivă. În cazul formei active, fapta prejudiciabilă se exprimă în acțiune, și anume în crearea unor
piedici pentru realizarea egalității în drepturi a cetățenilor. În cazul formei pasive, fapta prejudiciabilă se exprimă în inacțiune, când victimei nu i se oferă
posibilitatea să-și realizeze drepturile în mod egal cu ceilalți, deși făptuitorul
putea și trebuia să-i ofere această posibilitate.
Esența ambelor forme specificate constă în limitarea, directă sau indirec-
tă, a drepturilor persoanelor la: angajarea sau disponibilizarea la (din) muncă; soluționarea problemelor locative; înmatricularea sau exmatricularea la (din) instituția de învățământ; propunerea de înlesniri financiare sau de alt gen etc.
Principiul egalității în drepturi reclamă ca situații egale să fie tratate egal și
situații inegale – diferit. De aceea, nu va exista o încălcare în sensul art. 176 din CP al RM, dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă. De exemplu, con-
form Legii cetățeniei Republicii Moldova, adoptate de Parlamentul Republicii
Moldova la 2.06.2000
4, numai cetățenii Republicii Moldova au dreptul de a
alege și de a fi aleși, de a ocupa funcții ce implică exercitarea autorității publice
și de a participa la referendum, în modul stabilit de lege. De asemenea, potrivit
Legii Republicii Moldova privind partidele și alte organizații social-politice, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 30.12.1991
5, militarii, lucrătorii
4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 98-101, 2000.
5 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 11-12, 1991.

C a p i t o l u l V I 185
organelor afacerilor interne, ai securității statului, ai serviciilor vamale, jude-
cătorii, procurorii, ofițerii de urmărire penală, avocații parlamentari, contro-
lorii de stat, precum și lucrătorii presei și radiotele viziunii oficiale nu pot face
parte din partide și din alte organizații social-politice.
Asemenea justificări obiective și rezonabile, în exercitarea unui sau altui
drept aparținând persoanei, pot fi stabilite și de alte acte normative.
După cum rezultă din art. 176 din CP al RM, se are în vedere încălcarea
drepturilor și libertăților cetățenilor, care sunt garantate nu numai prin Con-
stituție, dar și prin alte legi. Prin “alte legi” trebuie de înțeles, nu în ultimul
rând, pactele și tratatele în materie de drepturi ale omului, la care Republica Moldova este parte.
Pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii de la art. 176 din CP al
RM, când aceasta nu este săvârșită de o persoană cu funcție de răspundere, se cere survenirea daunelor în proporții considerabile. În corespundere cu alin.
(2) al art. 126 din CP al RM, caracterul considerabil al daunei cauzate, în cazul
prejudicierii drepturilor, se stabi lește luându-se în considerare gradul lezării drepturilor date.
Dacă cele comise nu implică producerea urmărilor prejudiciabile sub for-
mă de daune în proporții considerabile, făptuitorul poate fi tras la răspundere conform art. 346 din CP al RM.
Infracțiunea de încălcare a egalității în drepturi a cetățenilor poate fi ma-
terială (în condițiile enunțate la lit. b) din art. 176 din CP al RM) sau formală (în condițiile enunțate la lit. a) din art. 176 din CP al RM). Aceasta nu înseam-
nă că dacă infracțiunea e comisă de o persoană cu funcție de răspundere, ea nu
poate să se soldeze cu daune în proporții considerabile.
Infracțiunea dată se consideră încălcată din momentul producerii dau-
nelor în proporții considerabile (lit. b) din art. 176 din CP al RM) sau din momentul încălcării dreptu rilor și libertăților cetățenilor, garantate prin Con-stituție și prin alte legi (lit. a) din art. 176 din CP al RM).
Latura subiectivă a încălcării egalității în drepturi a cetățenilor se
caracteri zează prin intenție. În ipoteza în care fapta se soldează cu daune în proporții considerabile, intenția poate fi directă sau indirectă. Dacă această
urmare prejudiciabilă nu este susceptibilă de a se produce, însă fapta este
săvârșită de o persoană cu funcție de răspundere, intenția este directă.
Este obligatoriu ca infracțiunea de la art. 176 din CP al RM să aibă la bază
un motiv de discriminare. Discriminarea trebuie să se datoreze unei situații care o caracterizează pe victimă: sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii poli-tice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o mino-
ritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.

186 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Prin “orice alte opinii” se au în vedere: opinia deputatului, exprimată în
exercitarea mandatului; opinia separată a judecătorului; opinia ziaristului,
exprimată într-o emisiune sau într-o publicație etc.
Prin “orice altă situație” se înțelege: situația participanților la cel de Al
Doilea Război Mondial, care au luptat de o parte sau alta a frontului; situația pluralității sau unicității cetățeniei; moștenirea genetică a persoanei; situația
participării cetățeanului la activitatea unei sau altei asociații obștești ori a apartenenței lui la un sindicat sau altul etc.
Lista motivelor de discriminare din dispoziția art. 176 din CP al RM nu
este exhaustivă. De aceea, nu trebuie să existe interpretări a contrario în ce
privește încălcarea drepturilor și libertăților pe motive neincluse în listă.
Subiectul infracțiunii în cauză este persoana fizică responsabilă, care la
momentul comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani. Subiectul poate avea calitatea specială de persoană cu funcție de răspundere (lit. a) din art. 176 din
CP al RM). În această ipoteză nu mai este necesară calificarea suplimentară
conform art. 327 din CP al RM.
§2. Încălcarea intenționată a legislației privind accesul
la informație
Art. 180 din CP al RM prevede răspunderea penală pentru încălcarea in-
tenționată de către o persoană cu funcție de răspundere a procedurii legale de asigurare și de realizare a dreptului de acces la informație, încălcare ce a cauzat daune în proporții considerabile drepturilor și intereselor ocrotite de
lege ale persoanei care a solicitat informații referitoare la ocrotirea sănătății
populației, la securitatea publică, la protecția mediului.
Obiectul juridic special al infracțiunii date este constituit din relațiile
sociale referitoare la realizarea în conformitate cu art. 34 al Constituției, a
dreptului la informație.
Obiectul material al infracțiunii, prevăzute la art. 180 din CP al RM, exis-
tă în cazul în care informația este stocată pe un suport material.
În corespundere cu Legea Republicii Moldova cu privire la informatizare și
resursele informaționale de stat, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova
la 21.11.2003
6, prin “informație” se au în vedere cunoștințele despre persoane,
subiecte, fapte, evenimente, fenomene, procese, obiecte, situații și idei.
6 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 6-12, 2004.

C a p i t o l u l V I 187
Victima încălcării intenționate a legislației privind accesul la informație
este persoana care a solicitat informații referitoare la ocrotirea sănătății popu-
lației, la securitatea publică, la protecția mediului.
Dacă sunt solicitate informații oficiale, atunci, în conformitate cu Legea
Republicii Moldova privind accesul la informație, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 11.05.2000
7, persoana solicitantă trebuie să facă parte
din vreuna din următoarele categorii:
a) orice cetățean al Republicii Moldova;
b) cetățenii altor state, care au domiciliul sau reședința pe teritoriul Repu-
blicii Moldova;
c) apatrizii stabiliți cu domiciliul sau cu reședința pe teritoriul Republicii
Moldova.
În cazul solicitării informației cu caracter personal, nu sunt prevăzute
asemenea restricții.
Este necesar de subliniat că doar persoana care a solicitat informații de
interes public (în terminologia alin. (8) al art. 8 din Legea privind accesul la
informație) – adică informații referitoare la ocrotirea sănătății populației, la
securitatea publică, la protecția mediului – poate fi victima infracțiunii de la art. 180 din CP al RM. Astfel, de exemplu, conform Legii sindicatelor, adoptată
de Parlamentul Republicii Moldova la 7.07.2000
8, sindicatele sunt în drept să
primească gratuit informație de la autoritățile administrației publice, patroni și asociațiile lor în problemele ce țin inclusiv de starea mediului înconjurător
și ocrotirea sănătății. De asemenea, potrivit Legii audiovizualului, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 3.10.1995
9, lucrătorul de creație al insti-
tuției audiovizualului, care îndeplinește însărcinarea ei, are dreptul să obțină
fără obstacole informația necesară pentru pregătirea emisiunilor (presupu-
nându-se că această informație este cea de interes public).
Dacă a fost încălcat dreptul la informație al unei persoane care a solicitat
informații ce nu sunt de interes public, atunci calificarea nu se face conform art. 180 din CP al RM, ci potrivit art. 199
7 al Codului cu privire la contraven-
țiile administrative (de exemplu, pacientul și rudele lui, care solicită informații
despre starea sănătății acestuia; persoana suferindă de tulburări psihice sau
reprezentantul ei legal, care solicită informații despre starea sănătății psihice și
7 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 88-90, 2000.
8 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 130-132, 2000.
9 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 70, 1995.

188 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
despre asistența psihiatrică acordată; persoana care solicită informații asupra
sănătății sale repro ductive și planificării familiei; persoana care solicită, de la
organele securității statului, informații asupra problemelor ce țin de interesele
ei personale etc.).
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 180 din CP al RM include: a) fapta
(acțiunea sau inacțiunea) prejudiciabilă de încălcare a procedurii legale de asigurare și de realizare a dreptului de acces la informație; b) urmările pre-judiciabile sub forma daunelor în proporții considerabile aduse drepturilor și
intereselor ocrotite de lege ale persoanei; c) legătura cauzală între fapta preju-
diciabilă și urmările prejudiciabile.
Acțiunea de încălcare a procedurii legale de asigurare și de realizare a
dreptu lui de acces la informație se exprimă în: prelungirea neîntemeiată a ter-menului de furnizare a informației; prezentarea necorespunzătoare a informa-ției solicitate; atribuirea neîntemeiată a informației la categoria informațiilor
care conțin secrete de stat, secrete comerciale sau la categoria informațiilor
confidențiale; secretizarea neîntemeiată a unor informații; punerea la dispozi-ție a unei informații false sau incomplete etc.
Inacțiunea de încălcare a procedurii legale de asigurare și de realizare a
dreptului de acces la informație poate consta în: refuzul neîntemeiat de a pri-mi și înregistra cererea; refuzul de a asigura accesul liber și necondiționat la
registrele publice aflate la dispoziția furnizorului de informații; neprezentarea
informațiilor solicitate etc.
În conformitate cu alin. (4) din art. 7 al Legii privind accesul la informație,
nu se vor impune restricții ale libertății de informare, decât dacă furnizorul de informații poate demonstra că restricția este reglementată prin lege organică și necesară într-o societate democratică pentru apărarea drepturilor și intere-
selor legitime ale persoanei, sau protecției securității naționale, și că prejudi-
ciul adus acestor drepturi și interese ar fi mai mare decât interesul public în cunoașterea informației.
Infracțiunea de încălcare intenționată a legislației privind accesul la infor-
mație este o infracțiune materială. Ea se consideră consumată din momentul survenirii daunei în proporții considerabile drepturilor și intereselor ocrotite
de lege ale victimei.
Latura subiectivă a infracțiunii de la art. 180 din CP al RM se caracteri-
zează prin intenție directă sau indirectă. Motivele infracțiunii pot fi: excesul de zel; frica de a fi sancționat de conducător; răzbunarea; dușmănia sau ura
socială, națională, rasială sau religioasă etc.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.

C a p i t o l u l V I 189
În afară de aceasta, subiectului trebuie să-i aparțină calitatea specială
de persoană cu funcție de răspundere. Dar nu orice persoane cu funcții de
răspundere, ci doar acelea care sunt furnizori de informație sau activează în
cadrul unor instituții, întreprinderi sau organizații furnizoare de informație.
Conform art. 5 din Legea privind accesul la informație, furnizorii de in-
formație sunt posesorii informațiilor oficiale, obligați să le furnizeze solicitan-ților, adică: autoritățile publice; instituțiile publice; persoanele fizice și juri-dice, care, în baza legii sau a contractului cu autoritatea publică ori instituția
publică, sunt abilitate cu gestionarea unor servicii publice și culeg, selectează,
posedă, păstrează, dispun de informații oficiale.
§3. Împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral
sau a activității organelor electorale
La art. 181 din CP al RM este prevăzută răspunderea penală pentru împie-
dicarea prin orice mijloace a exercitării libere a dreptului electoral sau împie-
dicarea activității organelor electorale:
a) săvârșită prin blocarea sau atacarea localurilor secțiilor de votare prin
orice mijloc și în orice formă;
b) săvârșită prin sustragerea urnelor de vot sau a documentelor electorale;
c) săvârșită cu periclitarea vieții persoanei;
d) însoțită de vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății;
e) soldată cu alte urmări grave.
Obiectul juridic special al infracțiunii date este un obiect juridic com-
plex. Astfel, obiectul juridic principal îl constituie relațiile sociale privitoare
la realiza rea, în conformitate cu art. 38 al Constituției, a dreptului de vot și dreptului de a fi ales. Obiectul juridic secundar are un caracter alternativ, în
funcție de prevederea concretă de la lit. a)-e) ale art. 181 din CP al RM, și poate consta din relațiile sociale referitoare la:
a) realizarea, în conformitate cu art.27 al Constituției, a dreptului la liberă
circulație sau securitatea publică;
b) posesia asupra urnelor de vot sau a documentelor electorale;
c) libertatea psihică a persoanei;d) sănătatea persoanei;
e) alte valori sociale.
Obiectul material al infracțiunii prevăzute la art. 181 din CP al RM este
format, după caz, din: localul secției de votare; urnele de vot; documentele
electorale; corpul persoanei etc.

190 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Prin “localul secției de votare” se înțelege imobilul în care își desfășoară
activitatea biroul electoral al secției de votare, cu prilejul alegerilor Parlamen-
tului, autorităților administrației publice locale sau cu ocazia desfășurării refe-
rendumului. În cazul alegerii Președintelui Republicii Moldova, localul secției de votare trebuie considerat sediul Parlamentului Republicii Moldova.
Prin “urnă de vot” se are în vedere cutia prevăzută cu deschizătură îngus-
tă, pe unde se introduc buletinele de vot.
Prin “documente electorale” se înțeleg actele care confirmă un fapt de
natură electorală sau un drept electoral, ori prin care se recunoaște o obligație electorală, ori se identifică, în scopuri electorale, o persoană juridică sau o per-soană fizică (de exemplu, lista electorală, lista de subscripție, buletinul de vot,
procesul-verbal sau raportul organului electoral etc.).
Victima infracțiunii în cauză este persoana care face parte din următoare-
le categorii: 1) electori; 2) observatori; 3) membrii organelor electorale.
Prin “elector” se înțelege titularul dreptului electoral, adică al dreptului
constituțional al cetățeanului Republicii Moldova de a alege, de a fi ales sau de
a-și exprima prin vot, la referendum, atitudinea față de cele mai importante
probleme ale statului și ale societății în ansamblu sau față de probleme locale
de interes deosebit.
Calitatea de elector o are: alegătorul, concurentul electoral, persoana de
încredere a concurentului electoral.
Alegătorul este cetățeanul Republicii Moldova cu dreptul de a alege. În
conformitate cu art.11 și 13 ale Codului electoral al Republicii Moldova, adop-
tat de Parlamentul Republicii Moldova la 21.11.1997
10, dreptul de a alege îl au
cetățenii Republicii Moldova care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani, cu excepția celor privați de acest drept în modul stabilit de lege (per-
soanele recunoscute incapabile prin hotărârea definitivă a instanței de judeca-tă; persoanele condamnate la privațiune de libertate prin hotărâre definitivă a
instanței de judecată). Potrivit art.12 și 13 din Codul electoral, dreptul de a fi
ales (adică dreptul de a avea calitatea de concurent electoral) îl au cetățenii Re-publicii Moldova care au dreptul de a alege și care nu sunt: militari cu serviciul
în termen, persoane cu antecedente penale nestinse.
Restricțiile speciale cu privire la dreptul de a alege sau de a fi ales sunt stabi-
lite la art. 75, 123, 124 ale Codului electoral, precum și la art. 78 al Constituției.
Persoanele de încredere ale concurenților electorali îi ajută pe aceștia, fac
agitație electorală în favoarea lor și le reprezintă interesele în relațiile cu terții.
10 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 81, 1997.

C a p i t o l u l V I 191
Persoanele de încredere ale concurenților electorali sunt înregistrate la orga-
nul electoral respectiv, și primesc de la acesta legitimații.
În afară de electori, și observatorii pot fi victime ale infracțiunii de la
art. 181 din CP al RM. Prin “observator” se înțelege persoana acreditată pe lângă consiliul electoral de circumscripție, la cererea concurentului electoral,
a Ministerului Afacerilor Externe sau a Comisiei Electorale Centrale pentru
monitorizarea alegerilor în secțiile de votare.
Ca victime pot evalua și membrii organelor electorale, adică membrii
Comisiei Electorale Centrale, ai consiliilor electorale de circumscripție sau ai birourilor electorale ale secției de votare.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 181 din CP al RM include
în fapta prejudiciabilă: 1) acțiunea (inacțiunea) principală de împiedicare, prin orice mijloace, a exercitării libere a dreptului electoral sau de împiedicare a activității organelor electorale; 2) acțiunea (inacțiunea) adiacentă, care se pre-
zintă în oricare din modalitățile de la lit. a)-d) ale art. 181 din CP al RM.
Împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral se poate exprima în:
neîn mâ narea nejustificată a buletinului de vot alegătorului înscris în listă; distrugerea, murdărirea, deteriorarea listelor electorale, a programelor și plat-
formelor afișate ori a oricăror altor afișe sau anunțuri de agitație electorală; împiedicarea accesului observatorului în localul secției de votare; limitarea ne-
întemeiată a participării candidaților electorali la întâlnirile cu alegătorii etc.
Împiedicarea activității organelor electorale se poate exprima în: nefurni-
zarea de către persoanele oficiale a datelor și materialelor necesare organelor electorale sau neîndeplinirea hotărârilor acestora; refuzul de a îndeplini dis-
pozițiile președintelui biroului electoral al secției de votare privind asigurarea ordinii în localul secției de votare și pe teritoriul din jurul lui etc.
Pentru a antrena răspunderea penală, acțiunea (inacțiunea) principală trebu-
ie, de regulă, să fie însoțită de acțiunea (inacțiunea) adiacentă. Excepție constituie cazul când acțiunea (inacțiunea) principală se soldează cu urmări grave (lit. e)
din art. 181 din CP al RM). În celelalte cazuri, făptuitorul poate fi tras la răspun-
dere conform art. 200
1 al Codului cu privire la contravențiile administrative.
Referitor la modalitățile acțiunii (inacțiunii) adiacente, menționăm că
prin “blocarea localurilor secțiilor de votare” se înțelege izolarea localurilor respective, prin împiedicarea circulației persoanelor care ies din sau intră în localurile secțiilor de votare. Prin “atacarea localurilor secțiilor de votare” se
înțelege acțiunea agresivă, surprinzătoare pentru victimele care se află în in-
cinta localurilor date, acțiune care e însoțită de violență sau de amenințarea aplicării violenței. Violența se manifestă prin vătămarea intenționată medie
sau ușoară a integrității corporale sau a sănătății, ori maltratarea intenționată

192 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
sau alte acte de violență. Dacă gradul violenței este mai grav, atunci este nece-
sară calificarea prin concurs: art. 181 și 151 sau 145 din CP al RM.
Cu privire la noțiunea de sustragere, trimitem la explicațiile de rigoare de
la §1 din Secțiunea II a Capitolului VII din prezenta lucrare.
Analizând sancțiunea de la art. 181 din CP al RM, prin prisma prevede-
rilor de la art. 81 din CP al RM și a sancțiunii de la art. 145 din CP al RM, ajungem la concluzia că, la lit. c) din art. 181 din CP al RM, prin “periclitarea vieții persoanei” nu se poate avea în vedere tentativa de omor. Se poate avea în
vedere numai amenințarea cu omor în lipsa unor variante mai acceptabile.
De asemenea, confruntând sancțiunea de la art. 181 din CP al RM cu cea
de la art. 151 din CP al RM, deducem că, la lit. d) din art. 181 din CP al RM, nu se are în vedere vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a
sănătății. Pe cale de consecință, poate fi vorba numai de vătămarea gravă a in-tegrității corporale sau a sănătății, cauzată din imprudență.
La lit. e) art. 181 din CP al RM, se prevede răspunderea pentru împiedica-
rea, prin orice mijloace, a exercitării libere a dreptului electoral sau împiedica-rea activității organelor electorale, soldată cu alte urmări grave.
Prin “alte urmări grave” se înțelege: decesul persoanei (din imprudență);
declararea alegerilor ca fiind nevalabile; anularea alegerilor; destabilizarea situației social-politice din țară etc.
Considerăm că, pentru întregirea laturii obiective, este necesar să stabilim
și timpul săvârșirii infracțiunii: timpul perioadei electorale, adică perioada de timp cuprinsă între ziua aducerii la cunoștință publică a datei alegerilor și
ziua în care rezultatele finale ale alegerilor sunt confirmate de către organele
competente.
Infracțiunea prevăzută la art. 181 din CP al RM este o infracțiune: for-
mală (dacă operează prevederea de la lit. a)); formal-materială (dacă operează prevederea de la lit. c)); materială (dacă operează prevederea de la lit. b), d) sau e)). Respectiv, infracțiunea se consideră consumată din momentul blocării sau
atacării localurilor secțiilor de votare (lit. a)); apariției pericolului real de rea-
lizare a amenințării cu omor (lit. c)); obținerii de către făptuitor a posibilității reale de a se folosi sau a dispune la propria discreție de urnele de vot sau docu-
mentele electorale (lit. b)); producerii vătămării grave a integrității corporale
sau a sănătății (lit.d)); producerii altor urmări grave (lit.e)).
Latura subiectivă a infracțiunii date se caracterizează prin prezența in-
tenției, care este, după caz, directă sau indirectă. Motivele infracțiunii pot fi: năzuința promovării altui concurent electoral, decât victima; năzuința rămâ-nerii în funcția eligibilă pentru încă un mandat; dușmănia sau ura socială,
națională, rasială sau religioasă; intențiile huliganice etc.

C a p i t o l u l V I 193
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
§4. Falsificarea rezultatelor votării
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 182 din CP al RM
este constituit din relațiile sociale cu privire la realizarea, în conformitate cu
art.38 al Constituției, a dreptului de vot și a dreptului de a fi ales.
Obiectul material îl poate reprezenta procesul-verbal al organului electo-
ral privind totalizarea rezultatelor votării.
Latura obiectivă a infracțiunii în cauză include fapta prejudiciabilă care
constă în acțiunea de falsificare, prin orice mijloace, a rezultatelor votării.
Sintagma “prin orice mijloace” indică asupra multitudinii modalităților
prin care se poate manifesta acțiunea de falsificare a rezultatelor votării. Aces-
te modalități sunt următoarele: includerea buletinelor de vot, care nu au fost eliberate alegătorilor, în rândul buletinelor de vot din urnele de vot (în paralel
se falsifică lista electorală, prin semnarea în locul alegătorului respectiv, pre-
cum că acestuia i s-a eliberat buletinul de vot); schimbarea buletinelor de vot valabile prin altele, falsificate; degradarea buletinelor de vot valabile, pentru ca acestea să fie declarate nevalabile (de exemplu, prin aplicarea ștampilei cu
inscripția “votat” în mai multe patrulatere sau prin înscrierea denumirilor
sau numelor suplimentare ale concurenților electorali, sau prin deformarea
sau mâzgălirea acestora, astfel încât să nu fie clară opțiunea alegătorului); di-
strugerea neîntemeiată a buletinelor de vot valabile; numărarea incorectă, cu bună-știință, a numărului de voturi exprimate de către un concurent electoral
sau altul; semnarea de către membrii organului electoral a procesului-verbal
de totalizare a rezultatelor votării, înainte ca aceste rezultate să fie stabilite; perfectarea incorectă, cu bună-știință, (care nu corespunde rezultatelor reale
ale votării) a procesului-verbal despre totalizarea rezultatelor votării; introdu-
cerea neîntemeiată a modificărilor în procesul-verbal de totalizare a rezultate-lor votării, după perfectarea acestuia.
În cazul înscrierii cu bună-știință, în listele electorale, a persoanelor care,
în conformitate cu legislația în vigoare, nu au drept de vot sau a unor persoane fictive, ori înscrierea unei persoane în mai multe liste electorale, răspunde-
rea penală survine nu conform art. 182 din CP al RM, ci potrivit alin. (5) al
art. 200
1 din Codul cu privire la contravențiile administrative.
Infracțiunea de la art. 182 din CP al RM este o infracțiune formală. Ea se
consideră con sumată din momentul falsificării chiar și a unui singur buletin

194 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
de vot sau a intro ducerii unei mențiuni false în procesul-verbal de totalizare a
rezultatelor votării.
Latura subiectivă a falsificării rezultatelor votării se caracterizează prin
intenție directă. Motivele infracțiunii coincid, în mare parte, cu motivele in-fracțiunii precedente.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani. În afară de aceasta, subiectul infracțiunii trebuie să aibă calitatea specială de membru al organului electoral.
§5. Violarea dreptului la libertatea întrunirilor
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 184 din CP al RM constă
în violarea dreptului la libertatea întrunirilor, prin împiedicarea ilegală a
desfășurării mitingului, demonstrației, manifestației, procesiunii sau oricărei
alte întruniri ori a participării cetățenilor la acestea, fie prin constrângerea lor la participare:
a) săvârșită de o persoană cu funcție de răspundere;
b) săvârșită de două sau mai multe persoane;
c) însoțită de violență nepericuloasă pentru viață sau sănătate.Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză îl reprezintă relațiile socia-
le referitoare la realizarea, în conformitate cu art. 40 al Constituției, a libertății
întrunirilor. În mod adiacent, pot fi lezate relațiile sociale cu privire la liber-
tatea psihică, integritatea corporală, sănătatea, viața persoanei, sau substanța,
integritatea și potențialul de utilizare a bunurilor, sau posesia de fapt asupra bunurilor, sau activitatea normală a transportului etc.
Obiectul material al violării dreptului la libertatea întrunirilor îl constituie
corpul persoanei, în cazul influențării directe asupra acestuia. De asemenea, obiectul material poate consta în bunurile necesare desfășurării întrunirii, care
sunt sustrase, distruse, deteriorate etc. (de exemplu: aparatajul de amplificare
a sunetului; corturile instalate în scop de pichetare; mijloacele de transport cu care se deplasează participanții la întrunire; drapelele, pancartele etc.
Victimă a infracțiunii poate fi oricare persoană ce organizează întrunirea
sau participă la aceasta.
În conformitate cu Legea Republicii Moldova cu privire la organizarea
și desfășurarea întrunirilor, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 21.07.1995
11, au dreptul să organizeze întruniri: a) cetățenii Republicii Moldo-
11 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 61, 1995.

C a p i t o l u l V I 195
va cu capacitate de exercițiu, de la vârsta de 18 ani; b) partidele, alte organizații
social-politice, unitățile economice, sindicatele, bisericile și alte organizații
religioase, asociațiile obștești, înregistrate în modul stabilit.
În ce privește participarea la o întrunire, nu există nici o restricție: con-
form art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
12, orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 184 din CP al RM include
fapta prejudiciabilă care se exprimă în: 1) acțiunea (inacțiunea) de împiedicare
ilegală a desfășurării mitingului, demonstrației, manifestației, procesiunii sau oricărei alte întruniri, ori a participării cetățenilor la acestea; 2) acțiunea de
constrângere a cetățenilor privind participarea la întruniri.
Acțiunea sau inacțiunea specificată poate fi însoțită de o acțiune adiacentă
constând în violența nepericuloasă pentru viață sau sănătate.
Împiedicarea ilegală a desfășurării mitingului, demonstrației, manifes-
tației, procesiunii sau oricărei altei întruniri, ori a participării cetățenilor la
acestea, se poate concretiza în: silirea persoanelor să semneze declarații prin
care semnatarii se obligă să nu participe la întrunire; cererea semnării anga-
jamentelor prin care nu s-ar permite persoanelor din subordine să ia parte la întruniri; intimidarea agenților economici și a posesorilor de transport în
comun, amenințându-i cu retragerea licențelor, pentru a-i determina să nu
transporte persoane care doresc să ia parte la întrunire; blocarea circulației transportului către locul de desfășurare a întrunirii; neluarea măsurilor de
creare a condițiilor normale pentru desfășurarea întrunirii etc.
Încălcarea termenului și modului de examinare a declarațiilor privind
desfășurarea întrunirilor nu atrage răspundere penală, fiind calificată conform alin. (1) al art. 174
1 din Codul cu privire la contravențiile administrative.
În general, potrivit art. 11 al Convenției pentru apărarea drepturilor omu-
lui și a libertăților fundamentale, exercitarea dreptului la libertatea de întruni-
re pașnică nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democra tică, pentru se-
curitatea națională, siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infrac-
țiunilor, protejarea sănătății sau a moralei, ori pentru protecția drepturilor și libertăților altora. Totodată, nu se interzice ca restrângeri legale să fie impuse
exercitării dreptului menționat de către membrii forțelor armate, ai poliției
sau ai administrației de stat. În concluzie, orice împiedicare a desfășurării întrunirii ori a participării cetățenilor la aceasta, care nu se bazează pe preve-
12 Tratate interna ționale la care Republica Moldova este parte , vol. 1, p. 341-358.

196 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
derile art. 11 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale – indiferent dacă întrunirea este sau nu autorizată –, trebuie
considerată ca fiind ilegală, deci susceptibilă inclusiv de răspundere penală.
Prin “oricare altă întrunire” se are în vedere: marș, pichetare, grevă, orice
altă adunare.
O altă componentă alternativă obligatorie a faptei prejudiciabile este ac-
țiunea de constrângere a cetățenilor privind participarea la întruniri. Se are în
vedere constrângerea fizică sau psihică, care, după gravitate, corespunde faptei
prevăzute la art. 153, 154 sau 155 din CP al RM.
În ce privește noțiunea de violență nepericuloasă pentru viață sau sănă-
tate, aceasta este cunoscută din explicațiile făcute pe marginea infracțiunii prevăzute la art. 165 din CP al RM.
Infracțiunea de violare a dreptului la libertatea întrunirilor este o infrac-
țiune formală. Ea se consideră consumată din momentul în care întrunirea nu poate fi desfășurată sau cetățeanul nu poate să participe la aceasta.
Latura subiectivă a infracțiunii de la art. 184 din CP al RM se caracte-
rizează prin intenție directă. Motivele infracțiunii pot consta în: răzbunare, concurența politică neloială; excesul de zel; interpretarea incorectă a interese-
lor de serviciu etc.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani. Subiectul poate avea și calita-tea specială de persoană cu funcție de răspundere (lit. a) din alin. (1) al art. 184 din CP al RM). În această ipoteză, componența de infracțiune va fi întregită
indiferent dacă infracțiunea a fost comisă de două sau mai multe persoane ori
a cuprins violența nepericuloasă pentru viață sau sănătate.
La lit. b) din alin. (1) al art. 184 din CP al RM este prevăzută modalitatea
alternativă de violare a dreptului la libertatea întrunirilor, săvârșită de două sau mai multe persoane. Cu privire la semnificația formulării “de două sau mai multe persoane” este admisibilă apelarea la explicațiile privind fapta de la
lit. f) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM, cu rectificările de rigoare.
Varianta agravată, prevăzută la alin. (2) al art. 184 din CP al RM, presupu-
ne săvârșirea violării dreptului la libertatea întrunirilor, în prezența următoa-relor circumstanțe agravante:
a) săvârșită cu aplicarea armei sau a altor obiecte care au servit drept armă
ori au fost special adaptate pentru vătămarea integrității corporale sau a sănătății.
Prin “obiecte special adaptate pentru vătămarea integrității corporale sau
a sănătății” se înțeleg obiectele care servesc în calitate de armă, care au fost
anume transformate din obiecte cu destinație neutră pentru a corespunde

C a p i t o l u l V I 197
cerinței de a cauza o vătămare a integrității corporale sau a sănătății cel puțin
de gravitate ușoară.
În scopul interpretării noțiunii “aplicarea armei sau a altor obiecte care au
servit drept armă” este oportun a recurge la explicațiile referitoare la fapta de la lit. g) din alin. (2) al art. 164 din CP al RM.
În calitate de alte obiecte, care au servit drept armă, pot fi recunoscute:
bastoanele de cauciuc, tunurile de apă, câinii de serviciu sau alte mijloace speciale din dotarea poliției. În conformitate cu pct. 3) din alin. (1) al art. 16
din Legea cu privire la poliție, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
18.12.1990
13, mijloacele speciale pot fi aplicate și în cazul încălcărilor în grup
ale ordinii publice. Participarea pașnică la o întrunire neautorizată nu poate fi
considerată încălcare în grup a ordinii publice. Pentru a fi în prezența încăl-
cării în grup a ordinii publice, fapta a cel puțin două persoane trebuie să intre sub incidența art.164-173 din Codul cu privire la contravențiile administrative
ori art. 287, 288 sau 302 din CP al RM. În caz contrar, aplicarea mijloacelor
speciale va fi ilegală, iar victima ar putea recurge la legitima apărare;
b) însoțită de violența periculoasă pentru viață sau sănătate.
În legătură cu interpretarea noțiunii “violență periculoasă pentru viață sau
sănătate”, facem trimitere la explicațiile privind fapta penală de la art. 165 din
CP al RM;
c) soldată cu cauzarea de daune în proporții mari.
În ipoteza dată, valoarea bunurilor sustrase, dobândite, distruse sau dete-
rio rate, depășește la momentul săvârșirii infracțiunii 500 unități convenționa-
le de amendă.
Față de producerea daunelor în proporții mari, făptuitorul manifestă in-
tenție directă sau indirectă;
d) soldată cu alte urmări grave.
Se are în vedere survenirea urmărilor prejudiciabile sub formă de: deces
al unei persoane (din imprudență); vătămarea gravă a integrității corporale
sau a sănătății unei persoane, cauzată din imprudență; sistarea îndelungată a
activității transporturilor, din imprudență etc.
13 Veștile Sovietului Suprem al RSS Moldova , nr. 12, 1990.

198 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
§6. Atentarea la persoană și la drepturile cetățenilor sub formă
de propovăduire a credințelor religioase și de îndeplinire
a riturilor religioase
Art. 185 din CP al RM prevede răspunderea penală pentru organizarea,
conducerea sau participarea activă la un grup a cărui activitate, desfășurată
sub formă de propovăduire a credințelor religioase și de îndeplinire a riturilor
religioase, este însoțită fie de cauzarea de daune sănătății cetățenilor, fie de alte atentate la persoană sau la drepturile acesteia, fie de instigarea cetățenilor la
refuzul de a îndeplini obligațiile cetățenești.
Obiectul juridic special al infracțiunii date are un caracter complex. Astfel,
obiectul juridic principal îl reprezintă relațiile sociale privitoare la realizarea, în
con formitate cu art. 31 al Constituției, a libertății conștiinței. Obiectul juridic
secundar este format din relațiile sociale referitoare la: sănătatea, integritatea
corporală, libertatea psihică ori fizică a persoanei sau realizarea unor drepturi
constituționale (dreptul la viața intimă, familială și privată; libertatea opiniei și a
exprimării; dreptul la informație etc.), sau îndeplinirea obligațiilor cetățenești.
În cazul influențării directe asupra corpului persoanei, acesta poate forma
obiectul material al infracțiunii prevăzute la art. 185 din CP al RM.
Latura obiectivă a infracțiunii în cauză include fapta prejudiciabilă care
constă din: a) acțiunea principală de organizare, conducere sau participare acti-
vă la un grup a cărui activitate este desfășurată sub formă de propovăduire a cre-
dințelor religioase și de îndeplinire a riturilor religioase; b) acțiunea (inacțiunea) adiacentă care se poate înfățișa sub oricare din următoarele modalități: 1) cau-
zarea de daune sănătății cetățenilor; 2) alte atentate la persoană sau la drepturile
acesteia; 3) instigarea cetățenilor la refuzul de a îndeplini obligațiile cetățenești.
Organizarea grupului, a cărui activitate este desfășurată sub formă de
propovăduire a credințelor religioase și de îndeplinire a riturilor religioase, se manifestă prin elaborarea structurii, a sistemului de subordonare a membrilor grupului respectiv, a ordinii de completare a lui, a asigurării tehnico-materiale,
a orientării funcționale și a metodelor lui de activitate; conducerea grupului
presupune dirijarea activității acestuia, adică repartizarea obligațiilor între membrii grupului, recrutarea noilor membri, numirea conducătorilor de rang
inferior etc.; participarea activă la grup înseamnă îndeplinirea, frecventă și
prin manifestarea propriei inițiative, a obligațiilor impuse de conducător, mai ales în ce privește racolarea cât mai multor adepți, precum și stabilirea contro-
lului deplin asupra acestora.
Un grup care își desfășoară activitatea sub formă de propovăduire a credin-
țelor religioase și de îndeplinire a riturilor religioase nu este neapărat un cult re-

C a p i t o l u l V I 199
cunoscut de stat, în conformitate cu art.14 din Legea Republicii Moldova despre
culte, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 24.03.199214. Acest grup
se poate constitui sub formă de organizație obștească sau sindicat, ori să nu aibă
în genere o prezență identificabilă (de exemplu, să fie un cult clandestin).
Constrângerea de a practica sau de a nu practica exercițiul religios al unui
cult, de a contribui sau nu la cheltuielile vreunui cult, sau intoleranța con-fesională, manifestată prin acte care stânjenesc liberul exercițiu al unui cult
recunoscut de stat, sau exercitarea, în numele unui cult înregistrat sau neîn-registrat, a unor practici și ritualuri care contravin legislației în vigoare – toate
acestea nu sunt suficiente pentru a antrena răspunderea penală. De aceea, se
califică conform art. 200 din Codul cu privire la contravențiile administrative. Pentru a aplica art. 185 din CP al RM, mai este necesar să fie prezente urmă-
toarele: cauzarea daunelor sănătății cetățenilor (vătămarea intenționată medie
sau ușoară a integrității corporale sau a sănătății); sau comiterea altor atentate la persoană (maltratarea intenționată sau alte acte de violență, privațiunea
ilegală de libertate, munca forțată etc.) sau la drepturile acesteia (încălcarea
inviolabilității vieții personale, violarea dreptului la secretul corespondenței, violarea dreptului la libertatea opiniei și a exprimării etc.); sau săvârșirea in-
stigării cetățenilor la refuzul de a îndeplini obligațiile cetățenești (refuzul de
a-și educa copiii, de a îngriji de aceștia sau de părinții inapți de muncă, de a participa la înlăturarea consecințelor unei calamități etc.).
Infracțiunea prevăzută la art. 185 din CP al RM este, în funcție de modali-
tatea de realizare, o infracțiune formală sau materială. Ea se consideră consu-mată din momentul producerii daunelor sănătății cetățenilor sau al producerii
suferințelor fizice ori psihice, sau al privării de libertate, sau al violării unuia
dintre drepturile subiective, sau al determinării cetățenilor să nu-și execute obligațiile cetățenești etc.
Latura subiectivă se caracterizează prin prezența intenției care este, după
caz, indirectă sau directă. Motivele infracțiunii pot consta în: interesul mate-rial; dușmănia sau ura religioasă; năzuința izolării de restul societății etc.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani.
14 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 3, 1992.

200 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Secțiunea a III-a. INFRACȚIUNI CONTRA DREPTURILOR
DE MUNCĂ ALE CETĂȚEANULUI
§1. Încălcarea regulilor de protecție a muncii
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 183 din CP al RM constă în
încălcarea, de către o persoană cu funcție de răspundere ori de către o persoa-
nă care gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație
nestatală, a tehnicii securității, a igienei industriale sau a altor reguli de pro-tecție a muncii, dacă această încălcare a provocat accidente cu oameni sau alte
urmări grave.
Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză este un obiect juridic com-
plex. Astfel, obiectul juridic principal îl reprezintă relațiile sociale referitoare
la realizarea, în conformitate cu art. 43 al Constituției, a dreptului la protecția
muncii. Obiectul juridic secundar este format din relațiile sociale privitoare
la sănătatea sau viața persoanei, ori integritatea, substanța și potențialul de utilizare a bunurilor, ori activitatea normală a întreprinderii etc.
Victimă
a infracțiunii de la art. 183 din CP al RM nu poate fi orice persoa-
nă. Potrivit alin. (2) al art. 43 din Constituție, salariații au dreptul la protecția
muncii. În conformitate cu art.1 al Codului muncii al Republicii Moldova,
adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 28.03.200315, salariatul este per-
soana fizică care prestează o muncă conform unei anumite specialități, califi-
cări sau într-o anumită funcție, în schimbul unui salariu, în baza contractului
individual de muncă. Legea Republicii Moldova cu privire la protecția muncii,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 2.07.199116, extinde acțiunea
legislației de protecție a muncii și asupra: studenților și elevilor care fac practi-ca de producție; militarilor antrenați să muncească la întreprinderi; persoane-
lor care își ispășesc pedeapsa conform sentinței instanței judecătorești în pe-rioada de lucru la întreprinderile penitenciarelor sau la întreprin derile stabilite
de organele care răspund de executarea sentințelor; executanților unor altor
tipuri de activitate, organizate în interesul societății și al statului (de exemplu, persoanele care activează în baza Hotărârii Guvernului Republicii Moldova cu
privire la lucrările publice remunerate, nr. 582 din 5.09.1992
17).
15 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 159-162, 2003.
16 Moldova Suverană , nr. 169, 1991.
17 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 9, 1992.

C a p i t o l u l V I 201
Toate celelalte categorii de cetățeni, chiar dacă au suportat urmările pre-
judiciabile specificate în textul art. 183 din CP al RM, pe teritoriul unității,
nu pot fi considerate victime ale infracțiunii prevăzute la această normă. În
legătură cu faptele săvârșite asupra lor, vor fi aplicate prevederile art. 149, 157 etc. din CP al RM.
Latura obiectivă a încălcării regulilor de protecție a muncii include:
a) fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea sau inacțiunea de încălcare a tehnicii securității, a igienei industriale sau a altor reguli de protecție a muncii;
b) urmările prejudiciabile sub formă de accidente cu oameni sau alte urmări
grave; c) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Regulile de protecție a muncii se conțin în actele cu vocație internațională
(de exemplu, Convenția Organizației internaționale a muncii referitoare la se-curitatea și igiena muncii, precum și mediul de muncă, nr. 155 din 22.06.1981
18)
sau în actele normative naționale (Constituția; Codul muncii, Legea cu privire
la protecția muncii; Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind aproba-
rea Nomenclato rului de industrii, profesii și lucrări cu condiții grele și nocive, proscrise persoanelor mai tinere de 18 ani, nr. 562 din 7.09.1993
19; Regulamen-
tul și normele igienei ale Ministerului Sănătății referitoare la întreprinderile de
fabricare a mixturilor asfaltice, nr. 01-9/1196 din 25.09.199820 etc.).
De fiecare dată, la calificarea faptei, este necesar de stabilit cu precizie:
care anume regulă în vigoare de protecție a muncii a fost încălcată? Era oare
obligat făptuitorul să asigure respectarea acestei reguli?
Regulile privind tehnica securității reprezintă cerințele cu caracter tehnic,
îndreptate spre protecția lucrătorilor împotriva influențării obiectelor și mij-loacelor muncii, funcționarea în condiții de securitate a mașinilor, utilajului și instrumentelor, asigurarea strungurilor și mașinilor cu grilaje și dispozitive
de prezervare.
Încălcarea regulilor privind tehnica securității se poate exprima în: ne-
asigurarea instruirii victimei în materie de protecție a muncii; neorganizarea examenelor la tehnica securității și normele de exploatare a utilajului; neuti-
larea tehnică corespunzătoare a tuturor locurilor de muncă; neelaborarea in-strucțiunii cu privire la protecția muncii, corespunzătoare condițiilor în care
se desfășoară activitatea la locurile de muncă.
18 Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte, vol. 28, Chișinău: Moldpres,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 2001, p. 22-31.
19 Nepublicată oficial. A se vedea : MoldInfoLex
20 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 100-102, 1998.

202 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Regulile de igienă industrială și alte reguli de protecție a muncii determină,
de pe pozițiile fiziologiei și igienei muncii, structura încăperilor de producție,
a locurilor de muncă, limitele de sigu ranță referitoare la noxele periculoase,
munca unor categorii de persoane în condiții vătămătoare etc.
Încălcarea regulilor de igienă industrială sau a altor reguli de protecție a
muncii se poate exprima în: nerespectarea exigențelor privind epurarea aerului și excluderea gazelor nocive; neasigurarea localurilor cu căldură și instalații de ventilare; neasigurarea salariaților cu echipament individual de protecție etc.
Pentru întregirea laturii obiective, este necesar să se producă accidente cu
oameni sau alte urmări grave. Prin “accidente cu oameni” se are în vedere: ră-nirea, electrocutarea, arsura, degerarea, asfixierea, intoxicația acută profesio-
nală etc., care, după gravitate, corespunde vătămării grave sau medii a integri-
tății corporale sau a sănătății. Prin “alte urmări grave” se înțelege: distrugerea sau deteriorarea bunurilor unității, în proporții mari; sistarea îndelungată a
funcționării unității etc.
Dacă încălcarea regulilor de protecție a muncii nu poate conduce la ase-
menea urmări, cele săvârșite trebuie calificate conform art.41 din Codul cu privire la contravențiile administrative.
Infracțiunea de la art. 183 din CP al RM este o infracțiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul survenirii urmărilor prejudiciabile sub formă de accidente cu oameni sau alte urmări grave.
Latura subiectivă a încălcării regulilor de protecție a muncii se carac-
terizează prin imprudență față de urmările prejudiciabile. În raport cu fapta prejudiciabilă, făptuitorul poate manifesta intenție sau imprudență. Motivele
infracțiunii se exprimă, de cele mai dese ori, în năzuința de a-și executa sarci-na mai repede și a se odihni.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani. În plus, subiectul trebuie să aibă calitate specială de persoană cu funcție de răspundere sau persoană care
gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nesta-
tală, în ale cărei atribuții intră asigurarea respectării regulilor de protecție a muncii în cadrul unității respective.
Noțiunile de persoană cu funcție de răspundere și de persoană care gestio-
nează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală sunt definite la art. 123 și 124 din CP al RM.
Varianta agravată de la alin. (2) al art. 183 din CP al RM presupune
săvârșirea încălcării regulilor de protecție a muncii, care a provocat din im-prudență decesul unei persoane.

C a p i t o l u l V I 203
Numărul de victime se ia în considerație la individualizarea pedepsei. Nu
este necesară calificarea suplimentară conform art. 149 din CP al RM.
Secțiunea a IV-a. INFRACȚIUNI CONTRA DREPTURILOR CIVILE
ALE PERSOANEI
§1. Încălcarea inviolabilității vieții personale
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 177 din CP al RM constă în
culegerea ile gală sau răspândirea cu bună-știință a informațiilor, ocrotite de
lege, despre viața per so nală, ce constituie secret personal sau familial al altei
persoane, fără consimță mântul ei.
Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză este constituit din relațiile
sociale referitoare la realizarea, în conformitate cu art. 28 al Constituției, a dreptului la viața intimă, familială și privată.
Obiectul material al încălcării inviolabilității vieții personale există în ca-
zul în care informațiile, ocrotite de lege, despre viața personală, ce constituie
secret personal sau familial al altei persoane, au un suport material (document
scris sau document electronic).
Din rândul informațiilor sus-menționate fac parte: informațiile despre tul-
burările psihice, despre solicitarea de asistență psihiatrică și tratament într-o instituție de psihiatrie, precum și alte informații despre starea sănătății psihice
a persoanei; informațiile despre adresarea persoanei în instituțiile specializate,
în legătură cu realizarea drepturilor sale la reproducere și la ocrotirea sănătății reproductive, sau despre măsurile luate și starea sănătății sale reproductive;
informațiile privind examenele medicale la infectarea cu virusul HIV (SIDA)
și rezultatele lor; informațiile confidențiale ce i-au fost comunicate avocatului în timpul acordării asistenței juridice; informațiile cu privire la faptele care
i-au devenit cunoscute notarului în timpul activității sale sau informațiile cu
privire la actele notariale îndeplinite; informația culeasă de persoanele care practică activitatea particulară de detectiv și pază; informațiile obținute de
poliție, dacă executarea atribuțiilor ei nu cer contrariul; informațiile devenite
cunoscute participanților la acțiunile procesuale; informațiile obținute de or-ganele securității statului, în procesul activității acestora etc.
Pe lângă faptul că informațiile ce constituie secret personal sau familial
sunt ocrotite de lege, ele trebuie să se refere la viața personală a victimei. Via-ța personală este o componentă a vieții sociale, excluzând viața publică, care include: viața intimă, viața familială, viața privată. Viața intimă presupune

204 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
exercitarea dreptului de singurătate și a dreptului la viața sentimentală. Viața
familială ține de relațiile în cadrul familiei, de căsătorie, nașterea copiilor,
adopție, desfacerea căsătoriei, partajul bunurilor soților, bugetul familial,
dispunerea de depunerile bănești și alte bunuri comune ale soților etc. Viața privată include dreptul la propria imagine, dreptul la nume, situația averii,
starea sănătății, faptele săvârșite, concepțiile, opiniile și convingerile persona-
le, atitudinea față de alte persoane, alte fapte din biografia persoanei, care nu trebuie să fie cunoscute publicului.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 177 din CP al RM inclu-
de fapta prejudiciabilă care constă în acțiune. Acțiunea dată se exprimă sub oricare din următoarele două modalități, realizate în raport cu informațiile,
ocrotite de lege, despre viața personală, ce constituie un secret personal sau
familial al altei persoane: 1) culegerea ilegală; 2) răspândirea fără consimță-mântul victimei.
Culegerea ilegală constă în adunarea informațiilor respective prin încăl-
carea reglementărilor legale (de exemplu, înregistrarea audio sau video, fo-tografierea, interceptarea convorbirii la distanță, interogarea altor persoane,
interceptarea trimiterilor poștale, a convorbirilor telefonice, a înștiințărilor
telegrafice etc.).
Astfel, în corespundere cu Legea Republicii Moldova privind activitatea
operativă de investi gații, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 12.04.1994
21, în scopul soluționării sarcinilor activității operative de inves-
tigații, organele care exercită activitate operativă de investigații, respectând
regulile de conspirație, sunt în drept, inclusiv, să culeagă informații (de exem-
plu, despre evenimentele sau acțiunile care pun în pericol securitatea de stat, militară, economică sau ecologică a Republicii Moldova). Rezultă că, dacă in-
formațiile sunt culese în alte scopuri, culegerea va fi considerată ilegală.
În conformitate cu Legea Republicii Moldova privind activitatea parti-
culară de detectiv și de pază, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 4.07.2003
22, detectivului particular i se interzice să culeagă date despre convin-
gerile politice, religioase, despre viața privată sau date de altă natură despre oameni; persoanele care practică activitatea particulară de detectiv și de pază
au dreptul să obțină, în modul stabilit, informații și copii de pe documente din partea persoanelor fizice și juridice, cu acordul lor.
21 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 5, 1994.
22 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 200-203, 2003.

C a p i t o l u l V I 205
Prin “răspândire fără consimțământul victimei” se înțelege comunicarea
informațiilor corespun zătoare măcar unei singure persoane, care nu avea
dreptul să le afle, în lipsa acordului victimei.
Astfel, în standardele, recomandate de OSCE și Consiliul Europei, pen-
tru telera dioorganizațiile publice din Republica Moldova, se menționează că înregistrările ascunse pot fi utilizate inclusiv în scopuri distractive, dar, în
asemenea cazuri, materialul poate fi folosit numai cu consimțământul obținut după înregistrare
23.
În unele cazuri, răspândirea informațiilor, ocrotite de lege, despre viața
perso nală, ce constituie secret personal sau familial al altei persoane, fără consimțământul ei, se califică nu conform art. 177 din CP al RM, ci conform altor norme. Astfel, divulgarea secretului adopției se califică potrivit art. 204
din CP al RM. De asemenea, divulgarea tainei mărturisirii de către un slujitor
al cultelor trebuie calificată conform art. 200 din Codul cu privire la contra-vențiile administrative.
Dacă făptuitorul culege ilegal informațiile, ocrotite de lege, despre viața
perso nală, ce constituie secret personal sau familial al altei persoane, fără con-simțământul ei, pe calea violării dreptului la secretul corespondenței, cu în-
călcarea legislației, atunci cele comise trebuie calificate prin concurs: art. 177
și 178 din CP al RM.
Infracțiunea de la art. 177 din CP al RM este o infracțiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul culegerii ilegale sau al răspândirii, fără consimțământul victimei, a informațiilor respective, indiferent de urmările prejudiciabile survenite.
Latura subiectivă a infracțiunii în cauză se caracterizează prin prezența
intenției directe. Motivele infracțiunii pot consta în: interesul material, răzbu-nare, gelozie, carierism, năzuința de discreditare a concurentului electoral sau
a concurentului în afaceri etc.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
Varianta agravată a infracțiunii de încălcare a inviolabilității vieții per-
sonale, prevăzută la alin. (2) al art. 177 din CP al RM, presupune săvârșirea
acesteia (în modalitatea răspândirii informațiilor menționate la alineatul (1)):
a) într-un discurs public sau în mass-media;
b) prin folosirea intenționată a situației de serviciu.
23 Е. Османова, ОБСЕ и Совет Европы учат “Телерадио-Молдова” азам профессиона-
лизма // Молдавские ведомости, 2004, № 23.

206 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Prin “discurs public” se înțelege expunerea făcută în fața unui număr mare
de oameni, la o adunare, miting, consfătuire, conferință, în companie etc.
Prin “mass-media” se înțelege presa scrisă sau cea electronică (radio, tele-
viziune, Internet).
În cazul modalității agravate de la lit. b) din alin. (2) al art. 177 din CP al
RM, subiectul infracțiunii este un subiect special: persoana cu funcție de răs-
pundere sau persoana care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală. Nu este necesară calificarea suplimentară conform
art. 327 sau 335 din CP al RM.
§2. Violarea dreptului la secretul corespondenței
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 178 din CP al RM constă în
violarea dreptului la secretul scrisorilor, telegramelor, coletelor și altor trimite-ri poștale, al convorbirilor telefonice și înștiințărilor telegrafice, cu încălcarea
legislației.
Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză îl reprezintă relațiile socia-
le referitoare la realizarea, în conformitate cu art.30 al Constituției, a dreptului
la secretul corespondenței.
Obiectul material al violării dreptului la secretul corespondenței poate să
se exprime în: scrisori, telegrame, colete sau alte trimiteri poștale.
Având în vedere prevederile Legii poștei, adoptate de Parlamentul Repu-
blicii Moldova la 18.05.1995
24, prin “alte trimiteri poștale” trebuie de înțeles:
cărțile poștale, pachetele mici, mandatele poștale sau telegrafice etc.
Obiectul imaterial al infracțiunii date poate cuprinde: radiograme, comu-
nicări prin poșta electronică etc.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 178 din CP al RM include
fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea de violare a dreptului la secretul
corespondenței, cu încălcarea legislației.
Această acțiune se exteriorizează pe calea luării de cunoștință cu co-
respondența scrisă sau în ascultarea (interceptarea) convorbirilor telefonice (inclusiv ca urmare a contaminării telefoanelor mobile cu viruși de tip “cal troian”, atunci când este salvat un joc piratat), sau în divulgarea conținutului
acestei corespondențe sau al acestor convorbiri (fără acordul adresantului sau
al persoanei pe al cărei nume e adresată corespondența, ori în lipsa mandatului
24 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 65-66, 1995.

C a p i t o l u l V I 207
judiciar emis în condițiile Codului de procedură penală al Republicii Moldova,
adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 14.03.200325).
Pentru a putea fi susceptibilă de răspundere penală, violarea dreptului la
secretul corespondenței trebuie să fie efectuată cu încălcarea legislației (de exemplu, a prevederilor: Legii privind activitatea operativă de investigații (lit. j), k), l), m) din alin. (2) al art. 6); Legii poștei (art.6); Legii telecomunicații-
lor (art.4), adoptate de Parla mentul Republicii Moldova la 7.07.1995
26; Legii
securității statului (art.7), adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 31.10.1995
27; Ordinului Ministerului Justiției cu privire la respectarea dreptu-
lui la corespondență a persoanelor deținute, nr.122 din 8.04.200228 etc.).
Nu în ultimul rând, este necesar de accentuat că sechestrarea corespondenței
poștale și interceptarea comunicărilor se vor considera executate cu încălcarea
legislației, dacă vor contraveni prevederilor art. 133-138 ale Codului de proce-dură penală (de exemplu, executarea acțiunii procesuale amintite în condițiile
neîntocmirii de către procuror a ordonanței despre sechestrarea corespondenței
poștale sau interceptarea comunicărilor ori ale neautorizării de către judecătorul de instrucție sau instanța de judecată a ordonanței nominalizate, ori ale netrans-
miterii ordonanței autorizate amintite șefului instituției poștale etc.).
Infracțiunea prevăzută la art. 178 din CP al RM este o infracțiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul aflării secretului corespondenței de către făptuitor sau o terță persoană.
Latura subiectivă a infracțiunii în cauză se caracterizează prin intenție
directă. Motivele infracțiunii pot consta în: curiozitate, năzuința de a găsi ca-lea de a o face pe victimă șantajabilă, năzuința de a stabili legăturile victimei
cu lumea interlopă etc.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani.
Varianta agravată a violării dreptului la secretul corespondenței, prevăzu-
tă la alin. (2) al art. 178 din CP al RM, presupune săvârșirea acestei infracțiuni
în prezența următoarelor circumstanțe:
a) cu folosirea situației de serviciu.
În cazul dat, subiectul trebuie să dispună de calitatea specială – a fi per-
soană cu funcție de răspundere sau persoană care gestionează o organizație
25 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 104-110, 2003.
26 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 65-66, 1995.
27 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 10-11, 1997.
28 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 57-58, 2002.

208 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
comercială, obștească sau o altă organizație nestatală. Nu este necesară califi-
carea suplimentară conform art. 327 sau 335 din CP al RM;
b) prin utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru dobândirea
ilicită a informației.
Se au în vedere dispozitivele, de fabricație industrială sau artizanală, apli-
cate în scopul captării sau decodificării informației conținute în coresponden-
ță, ori al racordării la canalele tehnice de comunicații;
c) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații crimi-
nale.
Cu privire la noțiunile “grup criminal organizat” și “organizație crimina-
lă”, a se vedea explicațiile care vizează fapta de la lit. a) din alin. (3) al art. 164 din CP al RM.
În conformitate cu alin. (2) al art. 47 din CP al RM, infracțiunea se con-
sideră săvârșită de o organizație criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia, în interesul ei. Dacă persoana care nu este membru al organizației
criminale comite infracțiunea în interesul ei și la însărcinarea acesteia, atunci infracțiunea se consideră săvârșită de o organizație criminală.
Așadar, infracțiunea poate fi săvârșită în interesul unei organizații crimi-
nale de către un membru al acesteia (din proprie inițiativă sau la însărcinarea organizației respective) sau de către o persoană care nu este membru al orga-
nizației criminale (la însărcinarea acesteia). Aceleași principii pot fi aplicate la
interpretarea noțiunii “în interesul unui grup criminal organizat”.
§3. Violarea de domiciliu
Varianta-tip a infracțiunii de la art. 179 din CP al RM constă în pătrun-
derea sau rămânerea ilegală în domiciliul sau în reședința unei persoane, fără
consimțământul acesteia, ori refuzul de a le părăsi la cererea ei, precum și per-
chezițiile și cercetările ilegale.
Obiectul juridic special al infracțiunii date îl reprezintă relațiile sociale
privitoare la realizarea, în conformitate cu art. 29 al Constituției, a dreptului la inviolabilitatea domiciliului.
În cazul variantei agravate de la alin. (2) al art. 179 din CP al RM, în mod
adiacent, sunt lezate relațiile sociale referitoare la integritatea corporală, sănă-tatea sau libertatea psihică a persoanei.
În conformitate cu art. 6 din Codul de procedură penală, prin “domiciliu”
se înțelege locuința sau construcția destinată pentru locuirea permanentă sau temporară a unei sau a mai multor persoane (casă, apartament, vilă, cameră la hotel, cabină pe o navă maritimă sau fluvială), precum și încăperile anexate

C a p i t o l u l V I 209
nemijlocit la acestea, constituind o parte indivizibilă (verandă, terasă, mansar-
dă, balcon, beci, un alt loc de uz comun); de asemenea, se înțelege și orice teren
privat, automobil, navă maritimă și fluvială privată, birou.
Noțiunea de domiciliu, definită în art.6 al Codului de procedură penală,
are același înțeles ca noțiunea “domiciliu sau reședință” din art. 179 din CP al RM. Reședința, spre deosebire de domiciliu, are un caracter temporar. În rest,
sub aspectul destinației funcționale, reședința nu se deosebește de domiciliu. De aceea, în continuare, vom utiliza doar noțiunea de domiciliu, presupunând
că aceasta include și conceptul de reședință.
Noțiunea de domiciliu implică nu ideea de imobil, luat în considerare
în materialitatea sa, ci ideea de loc în care o persoană își desfășoară viața sa personală
29. Iată de ce domiciliul nu poate constitui obiectul material al in-
fracțiunii de violare de domiciliu. În situația violării de domiciliu cu aplicarea violenței, obiectul material este format din corpul altei persoane.
Victima infracțiunii în cauză poate fi orice persoană – cetățean al Repu-
blicii Moldova, cetățean străin sau apatrid. La calificare, nu are importanță statutul victimei: proprietar; chiriaș; membru al familiei, care are dreptul
de abitație etc. De asemenea, nu contează dacă victima are sau nu viză de reședință. Legea penală nu se interesează de legitimitatea poziției victimei, ci
de ilegalitatea conduitei făptuitorului.
Latura obiectivă a violării de domiciliu include fapta prejudiciabilă care
ia forma acțiunii sau inacțiunii. Această acțiune sau inacțiune se prezintă sub oricare din următoarele modalități, realizate în raport cu domiciliul: 1)
pătrunderea ilegală, fără consimțământul victimei; 2) rămânerea ilegală, fără consimțământul victimei; 3) refuzul părăsirii, la cererea victimei; 4) perchezi-
țiile și cercetările ilegale.
În temeiul prevederilor alin. (2) din art. 29 al Constituției, pătrunderea sau
rămâne rea în domiciliul unei persoane, fără consimțământul acesteia, nu este considerată ilegală, dacă este săvârșită:
a) pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecă-
torești;
b) pentru înlăturarea unei primejdii care amenință viața, integritatea fizi-
că sau bunurile unei persoane;
c) pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.
Prin “pătrunderea ilegală” se înțelege introducerea, contrară legii, a făp-
tuitorului cu întreg corpul în spațiul în care victima își are domiciliul. Prin
29 O. Loghin, T. Toader, Dreptul penal rom ân. Partea specială , București, Șansa, 1999, p. 145.

210 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
“rămânerea ilegală” se are în vedere situația când pătrunderea a fost realizată
legal, însă rămânerea în continuare în domiciliul victimei este indezirabilă
pentru aceasta, dobândind astfel caracter ilegal.
În cazul refuzului părăsirii domiciliului la cererea victimei, este necesară
stabilirea următoarelor condiții: a) prezența făptuitorului în spațiul destinat domiciliului (situația-premisă); b) pătrunderea anterioară în domiciliu să aibă
caracter ilegal sau legal; c) să existe o cerere categorică și expresă a victimei, adresată făptuitorului, de a părăsi domiciliul; d) să nu fie prezente excepțiile
prevăzute la alin. (2) din art. 29 al Constituției.
Perchezițiile și cercetările, pentru a fi legale, trebuie ordonate și efectuate
în baza unui mandat judiciar, cu excepția cazurilor și modului care sunt prevă-zute de Codul de procedură penală (de exemplu, în cazul unui delict flagrant).
În cazul efectuării acțiunilor procesuale fără mandat judiciar, organul abilitat să efectueze aceste acțiuni, imediat, dar nu mai târziu decât 24 de ore de la ter-
minarea acțiunii, prezintă instanței de judecată materialele respective pentru
controlul legalității acestor acțiuni. Perchezițiile în timpul nopții sunt interzise (în afară de cazul delictului flagrant).
Infracțiunea de violare de domiciliu este o infracțiune formală. Ea se con-
sideră consumată din momentul: pătrunderii sau rămânerii ilegale în domici-liul persoanei, fără consimțământul acesteia; al refuzului de a părăsi domici-
liul la cererea persoanei; al efectuării perchezițiilor sau cercetărilor ilegale.
Latura subiectivă a infracțiunii de la art. 179 din CP al RM se caracteri-
zează prin intenție directă. Motivele infracțiunii se pot exprima în: curiozitate, interesul material, intenții huliganice etc.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani.
Varianta agravată a violării de domiciliu, prevăzută la alin. (2) al art. 179
din CP al RM, presupune săvârșirea acestei infracțiuni cu aplicarea violenței
sau cu amenințarea aplicării acesteia. Prin “violență”, în contextul acestei va-
riante, trebuie de înțeles vătămarea intenționată medie sau ușoară a integrității
corporale sau a sănătății ori maltratarea intenționată sau alte acte de violență.
Nu este necesară calificarea suplimentară conform art. 152, 153, 154 sau
155 din CP al RM.
În ce privește modalitățile agravate de la alin. (3) al art. 179 din CP al RM,
este admisibilă interpretarea în maniera similară celei privind faptele de la lit. a)
din alin. (2) al art. 178 și, respectiv, lit. a) din alin. (3) al art. 164 din CP al RM.

C a p i t o l u l V I 211
Secțiunea a V-a. INFRACȚIUNI CONTRA DREPTURILOR
CULTURALE ALE CETĂȚENILOR
§1. Încălcarea dreptului de autor și a drepturilor conexe
Fapta de încălcare a drepturilor de autor și a drepturilor conexe este in-
criminată în cinci variante-tip și o variantă agravată.
Potrivit alin. (1) al art. 1851 din CP al RM, prima variantă-tip constă în
însușirea dreptului la paternitate (plagiatul) sau altă violare a dreptului de autor
și/sau a drepturilor conexe, dacă valoarea drepturilor violate sau valoarea exem-
plarului licențiat de operă, de program de computer, de bază de date, de inter-pretare, de fonogramă, de emisiune, care formează obiectul dreptului de autor
sau al drepturilor conexe, este de proporții mari, aceasta fiind săvârșită prin:
a) reproducerea integrală sau parțială, modificarea sub orice formă a
obiectului protejat de dreptul de autor sau de drepturile conexe;
b) comercializarea, închirierea, exportarea, transportarea, depozitarea sau
publicarea obiectului protejat de dreptul de autor sau de drepturile co-nexe;
c) comunicarea publică a unei opere cinematografice sau a unei opere
audiovizuale pe cale radioelectrică sau prin cablu în regim interactiv,
inclusiv prin Internet ori prin alt procedeu similar;
d) demonstrarea publică a originalului sau a unui exemplar de operă;
e) demonstrarea publică a operei sau a fonogramei;
f) transmiterea simultană sau retransmiterea operei, fonogramei, inter-
pretării sau emisiunii pe cale radioelectronică sau prin cablu, prin alt
procedeu similar ori în localurile unde intrarea este cu plată;
g) fixarea pe suport material a operei audiovizuale, emisiunii sau interpre-
tării în săli de concerte, cinematografe, precum și în alt loc public, fără
acordul titularului de drepturi asupra operei, emisiunii sau interpretării;
h) permiterea accesului public la bazele de date din computer care conțin
sau constituie opere protejate de dreptul de autor;
i) traducerea, publicarea în culegeri, adaptarea sau transformarea operei,
precum și prelucrarea, aranjamentul acesteia.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la alin. (1) al art. 185
1 din
CP al RM este constituit din relațiile sociale referitoare la realizarea, în confor-mitate cu art.33 al Constituției, a dreptului la libertatea creației.
Infracțiunea dată nu are un obiect material. Opera, programul de com-
puter, baza de date, interpretarea, fonograma sau emisiunea – care formează

212 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
obiectul dreptului de autor sau al drepturilor conexe – constituie obiectul ima-
terial al infracțiunii în cauză.
În conformitate cu Legea Republicii Moldova privind dreptul de autor și
drepturile conexe, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 23.11.199430,
obiecte ale dreptului de autor sunt: operele literare; operele dramatice și muzi-
cal-dramatice, scenariile, proiectele de scenarii, libretele, sinopsisul filmului;
operele muzicale cu sau fără text; operele coregrafice și pantomimele; operele audiovizuale; operele de pictură, sculptură, grafică și alte opere de artă plastică;
operele de arhi tec tură, urbanistică și de artă horticolă; operele de artă aplicată;
operele fotografice și operele obținute printr-un procedeu analogic fotografiei; hărțile, planurile, schițele și operele plastice referitoare la geografie, topografie,
arhitectură și alte științe; operele derivate și integrante; alte opere.
Programul de computer reprezintă totalitatea instrucțiunilor și dispoziții-
lor (ordinelor) exprimate prin cuvinte, coduri, scheme care, fiind redate într-o formă lizibilă de mașină, pune în funcțiune computerul pentru a atinge un
anumit scop sau rezultat.
Baza de date constituie compilația de date sau de alte materiale atât în for-
mă mecanolizibilă, cât și sub altă formă, care, prin selectarea și aranjamentul conținutului, reprezintă un rezultat al muncii creatoare.
În acord cu prevederile Legii privind dreptul de autor și drepturile co-
nexe, prin “interpretare” trebuie de înțeles rezultatul activității de creație a actorului, dirijorului, vocalistului, instrumentistului, dansatorului sau a unei alte persoane care joacă roluri, cântă, recită sau interpretează într-un alt mod
opere literare, artistice sau expresii folclorice.
Prin “fonogramă” se are în vedere imprimarea exclusiv sonoră a oricărei
interpretări, a altor sunete sau a reprezentărilor lor, cu excepția imprimării sunetelor incluse în opera audiovizuală.
Emisiunea reprezintă programul, transmis prin radio sau prin televiziune,
într-o ordine dinainte stabilită, care este produs nemijlocit de organizația de difuziune pe cale radioelectrică sau prin cablu, ori produs de o altă organizație
la comandă și din contul organizației de difuziune.
De asemenea, dreptul subiectiv de autor și/sau drepturile subiective cone-
xe formează obiectul imaterial al infracțiunii prevăzute la alin. (1) al art. 185
1
din CP al RM. Aceste drepturi subiective se constituie din drepturi cu caracter
patrimonial (economic) și nepatrimonial (personal, moral).
30 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 13, 1994.

C a p i t o l u l V I 213
Pentru calificarea faptei conform alin. (1) al art. 1851 din CP al RM, este
obligatoriu ca valoarea drepturilor subiective violate sau valoarea exemplarului
licențiat de operă, de program de computer, de bază de date, de interpretare, de
fonogramă, de emisiune, care formează obiectul dreptului de autor sau al drep-turilor conexe, să se exprime în proporții mari. Prin “proporții mari” înțelegem
valoarea, exprimată în bani, a drepturilor violate sau a exemplarului licențiat
de operă, de program de computer, de bază de date, de fonogramă, de emisiune, care depășește la momentul săvârșirii infracțiunii 500 unități convenționale de
amendă. Dacă valoarea respectivă este mai mică, cele săvârșite urmează a fi
calificate potrivit art. 51
2 din Codul cu privire la contravențiile administrative.
Victimă a infracțiunii prevăzute la alin. (1) al art. 1851 din CP al RM este
titularul dreptului de autor și/sau al drepturilor conexe, adică autorul sau in-
terpretul, sau o persoană fizică, alta decât autorul sau interpretul, sau o per-
soană juridică învestită cu drepturi patrimoniale.
Latura obiectivă a faptei penale în cauză include fapta prejudiciabilă, ex-
primată în acțiunea de însușire a dreptului la paternitate (plagiatul) sau altă violare a dreptului de autor și/sau a drepturilor conexe.
Prin “însușirea dreptului la paternitate (plagiat)” se înțelege arogarea
dreptului de a se considera autor sau coautor al operei și de a cere o atare recunoaștere, inclusiv prin indicarea numelui său pe fiecare exemplar de operă publicată sau la interpretarea în public a operei, dacă așa ceva este posibil.
Autorul este persoana fizică prin a cărei muncă creatoare a fost realizată
opera. Totodată, paternitatea aparține persoanei (persoanelor) sub al cărei nume a fost publicată opera, dacă nu există alte dovezi. Pe cale de consecință, din mo-
mentul creării operei sau a unei părți din operă și până la publicarea acesteia,
cel care pretinde că este autor trebuie să facă dovada acestei calități prin orice mijloc legal de probă. După publicarea operei, existând prezumția legală relativă
că autorul este persoana sub al cărei nume opera a fost publicată, dovada că nu
această persoană este autorul revine celui care pretinde acest lucru.
În cele ce urmează, vor fi analizate cele nouă modalități alternative ale
acțiunii de altă violare a dreptului de autor și/sau a drepturilor conexe. Aceste modalități vizează următoarele activități realizate în lipsa consimțământului titularului dreptului de autor și/sau al drepturilor conexe:
a) reproducerea integrală sau parțială, modificarea sub orice formă a
obiectului protejat de dreptul de autor sau de drepturile conexe.
Prin “reproducere” se are în vedere realizarea unui sau a câtorva exem-
plare de operă sau fonogramă în orice formă materială, inclusiv audio- și
videoimprimare, ori imprimarea operei sau a fonogramei pentru păstrarea ei
temporară sau permanentă sub formă electronică (inclusiv numerică), optică

214 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
sau într-o altă formă lizibilă de mașină. În conformitate cu Legea Republicii
Moldova cu privire la difuzarea exemplarelor de opere și fonograme, adoptată
de Parlamentul Republicii Moldova la 14.11.200231, prin “exemplar de operă
sau fonogramă” se înțelege copia unei opere sau fonograme, imprimată pe ori-ce suport material, produsă, direct sau indirect, de pe original sau de pe o altă
copie a operei sau fonogramei.
Prin “modificare sub orice formă” se înțelege “prelucrarea” obiectului
protejat de dreptul de autor sau de drepturile conexe, care nu imprimă origi-nalitate literară, artistică sau științifică obiectului nou-creat;
b) comercializarea, închirierea, importarea, exportarea, transportarea, de-
pozitarea sau publicarea obiectului protejat de dreptul de autor sau de drepturile conexe.
Comercializarea reprezintă difuzarea obiectului protejat de dreptul de au-
tor sau de drepturile conexe, prin punerea acestui obiect în rețeaua de comerț.
Închirierea constă în difuzarea obiectului protejat de dreptul de autor
sau de drepturile conexe, prin darea acestui obiect în folosință temporară, în schimbul unei chirii.
Importarea rezidă în aducerea – prin cumpărare sau prin schimb, în țara
proprie, a obiectului protejat de dreptul de autor sau de drepturile conexe, care a fost produs în străinătate.
Exportarea constituie vinderea în afara țării a obiectului protejat de drep-
tul de autor sau de drepturile conexe, care a fost produs în țară.
Transportarea reprezintă deplasarea (cu un vehicul), dintr-un loc în altul,
a obiectului protejat de dreptul de autor sau de drepturile conexe.
Depozitarea constă în deținerea obiectului protejat de dreptul de autor sau
de drepturile conexe în spații comerciale sau în anexele acestora, în alte spații sau în mijloace de transport.
Publicarea rezidă în editarea sau punerea în circulație a obiectelor proteja-
te de dreptul de autor sau de drepturile conexe, într-un număr suficient pentru a satisface cerințele publicului;
c) comunicarea publică a unei opere cinematografice sau a unei opere
audiovizuale pe cale radioelectrică sau prin cablu în regim interactiv, inclusiv prin Internet ori prin alt procedeu similar.
Prin “comunicare publică” se înțelege comunicarea unei opere, făcută
într-un loc deschis publicului sau în orice alt loc în care se adună un număr
de persoane care depășește cercul normal al membrilor unei familii sau al
31 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 11-13, 2003.

C a p i t o l u l V I 215
cunoștințelor apropiate ale acesteia, indiferent dacă membrii care compun acel
public susceptibil de a recepționa astfel de comunicări pot sau nu să o facă în
același loc sau în locuri diferite, în același timp sau în momente diferite;
d) demonstrarea publică a originalului sau a unui exemplar de operă.
Demonstrarea publică reprezintă demonstrarea originalului sau a unui
exemplar al operei nemijlocit sau pe ecran cu ajutorul peliculei, diapozitivului,
cadrului ori prin alte dispozitive sau procedee (exceptând comunicarea lor pe
cale radioelectrică sau prin cablu), astfel încât ele să poată fi recepționare de persoane care nu fac parte din cercul normal al membrilor unei familii sau al
cunoștințelor apropiate ale acesteia;
e) interpretarea publică a operei sau a fonogramei.
Prin “interpretare publică” trebuie de înțeles reprezentarea operei sau a fo-
nogramei prin recitare, joc, cântec sau într-un alt mod, atât în interpretare vie,
cât și cu ajutorul diverselor dispozitive și procedee (cu excepția comunicării pe
cale radioelectrică sau prin cablu), astfel încât ele să poată fi recepționate de
persoane care nu fac parte din cercul normal al membrilor unei familii sau al cunoștințelor apropiate ale acesteia;
f) transmiterea simultană sau retransmiterea operei, fonogramei, in-
terpretării sau emisiunii pe cale radioelectrică sau prin cablu, prin alt procedeu similar ori în localurile unde intrarea este cu plată.
Transmiterea reprezintă comunicarea operei, fonogramei, interpretării
sau emisiunii cu ajutorul unui post emițător de radio, de televiziune sau prin telegraf.
Retransmiterea constă în transmiterea simultană pe cale radioelectrică
sau prin cablu a emisiunilor unei organizații de difuziune, efectuată de o altă organizație de difuziune;
g) fixarea pe suport material a operei audiovizuale, emisiunii sau interpre-
tării în săli de concerte, cinematografe, precum și în alt loc public, fără acordul titularului de drepturi asupra operei, emisiunii sau interpretării.
Prin “fixare” se are în vedere încorporarea de coduri, de sunete, de imagini
ori de sunete și imagini sau de reprezentări numerice ale acestora, pe orice su-
port material, chiar electronic (peliculă de film, bandă magnetică, disc etc.), care
permite perceperea, reproducerea ori comunicarea lor într-un mod oarecare;
h) permiterea accesului public la bazele de date din computer care conțin
sau constituie opere protejate de dreptul de autor.
Această modalitate se exprimă în încuviințarea punerii la dispoziția tu-
turor a bazelor de date, create la computer, care conțin sau constituie opere protejate de dreptul de autor;

216 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
i) traducerea, publicarea în culegeri, adaptarea sau transformarea operei,
precum și prelucrarea, aranjamentul acesteia.
Traducerea constă în realizarea unei opere derivate, prin expunerea unui
text dintr-o limbă în alta.
Publicarea în culegeri rezidă în tipărirea unor opere, adunate într-o operă
unică, aceasta constituind “opera derivată”.
Adaptarea constituie transformarea unor opere, pentru a putea fi utilizate
în alte scopuri decât destinația lor inițială (de exemplu, transformarea unei
nuvele într-un scenariu de film).
Transformarea reprezintă schimbarea înfățișării, atribuirea unui alt as-
pect sau a unei alte forme, modificând anumite elemente ale operei și păstrând altele, potrivit anumitor formule.
Prelucrarea constă în adaptarea operei pentru utilizarea acesteia în scopu-
ri determinate.
Aranjamentul constituie prelucrarea unei opere muzicale pentru instru-
mente sau voce.
Infracțiunea prevăzută la alin. (1) al art. 185
1 din CP al RM este o infrac-
țiune formală. Ea se consideră consumată din momentul arogării calității de
autor (coautor) sau al realizării altei violări a dreptului de autor și/sau a drep-
turilor conexe.
Latura subiectivă a infracțiunii în cauză se caracterizează prin intenție di-
rectă. De cele mai multe ori, motivele infracțiunii constau în interesul material.
Subiect al infracțiunii analizate este persoana fizică responsabilă, care la
momentul comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani. De asemenea, sub-iect al infracțiunii date poate fi persoana juridică ce desfășoară activitate de
întreprinzător.
Potrivit alin. (2) al art. 185
1 din CP al RM, cea de-a doua variantă-tip a în-
călcării dreptului de autor și a drepturilor conexe constă în comercializarea, închirierea sau schimbul de exemplare de opere sau de fonograme, cu violarea
drepturilor de autor și/sau a drepturilor conexe prin anunțuri publice, prin mijloace electronice de comunicare sau prin expunerea publică a cataloagelor
cu coperte ori a copertelor operelor sau fonogramelor, precum și refuzul de a
declara proveniența exemplarelor de opere sau de fonograme comercializate, închiriate sau schimbate cu violarea drepturilor de autor și/sau a drepturilor
conexe.
Obiectul juridic special al infracțiunii examinate îl formează relațiile
sociale privitoare la realizarea, în conformitate cu art. 33 al Constituției, a dreptului la libertatea creației.

C a p i t o l u l V I 217
Ca și infracțiunea precedentă, cea de față nu are un obiect material. Ope-
rele sau fonogramele constituie obiectul imaterial al faptei infracționale prevă-
zute la alin. (2) al art. 1851 din CP al RM.
Victimă a infracțiunii în cauză este titularul dreptului de autor și/sau al
drepturilor conexe.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la alin. (2) al art. 1851 din CP al
RM se exprimă în fapta prejudiciabilă care se concretizează în: 1) acțiunea de comercializare, închiriere sau schimb de exemplare de opere sau de fonogra-
me cu violarea dreptului de autor și/sau a drepturilor conexe prin anunțuri publice, prin mijloace electronice de comunicare sau prin expunerea publică
a cataloagelor cu coperte ori a copertelor operelor sau fonogramelor, sau în
2) inacțiunea de refuz al declarării provenienței exemplarelor de opere sau de fonograme comercializate, închiriate sau schimbate cu violarea dreptului de
autor și/sau a drepturilor conexe.
Noțiunile “comercializare” și “închiriere” au fost definite supra . În ce
privește cea de-a treia modalitate a acțiunii prejudiciabile analizate, prin “schimb” trebuie de înțeles cedarea exemplarelor de opere sau de fonograme,
pentru a lua în locul lor altele (echivalente ca valoare).
Pentru calificarea faptei conform alin. (2) al art. 185
1 din CP al RM, este
obligatorie stabilirea metodei de săvârșire a infracțiunii: a) darea de anunțuri
publice; b) utilizarea de mijloace electronice de comunicare; c) expunerea pu-
blică a cataloagelor cu coperte ori a copertelor operelor sau fonogramelor.
Caracterul ilegal al acțiunii examinate este condiționat de lipsa consim-
țământului titularului dreptului de autor și/sau a drepturilor conexe de a-i fi valorificate operele sau fonogramele.
Prin “copertă a operei sau a fonogramei” trebuie de înțeles partea amba-
lajului care conține reprezentarea grafică a informației privind administrarea drepturilor asupra operei sau fonogramei, fixată pe orice suport material, care trebuie să însoțească fiecare exemplar de operă sau fonogramă.
În ce privește inacțiunea prejudiciabilă, aceasta se exprimă în împotrivirea
voită la solicitarea expresă a organelor competente de a denunța identitatea persoanei de la care au fost primite exemplarele de opere sau de fonograme
comercializate, închiriate sau schimbate, fie de a declara modalitatea în care
acestea au fost realizate de însuși deținătorul lor.
Prin “organe competente” trebuie de înțeles: organele de urmărire penală;
Agenția de Stat pentru Drepturile de Autor (în continuare – ASDA); organi-zațiile de administrare pe principii colective a drepturilor patrimoniale ale titularilor drepturilor de autor și/sau a drepturilor conexe.

218 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Infracțiunea prevăzută la alin. (2) al art. 1851 din CP al RM este o infrac-
țiune formală. Ea se consideră consumată din momentul săvârșirii acțiunii sau
inacțiunii prejudiciabile corespunzătoare.
Latura subiectivă a infracțiunii date se caracterizează prin intenție direc-
tă. În cele mai frecvente cazuri, motivele infracțiunii se exprimă în interesul material.
Subiect
al infracțiunii analizate este persoana fizică responsabilă, care la
momentul comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani. De asemenea, subiect al infracțiunii în cauză poate fi persoana juridică ce desfășoară activitate de
întreprinzător.
Conform alin. (3) al art. 185
1 din CP al RM, cea de-a treia variantă-tip a
încălcării dreptului de autor și a drepturilor conexe constă în comercializarea,
închirierea, schimbul, transmiterea cu titlu gratuit, exportarea, depozitarea
sau altă valorificare a exemplarelor de opere și/sau de fonograme, de programe de computer, de baze de date fără marcaje de control corespunzătoare, dacă
valoarea acestor obiecte este de proporții mari.
Obiectul juridic special
al infracțiunii în cauză îl constituie relațiile socia-
le referitoare la realizarea, în conformitate cu art. 33 al Constituției, a dreptu-lui la libertatea creației.
Infracțiunea dată nu are un obiect material. În schimb ea are un obiect
imaterial, care constă în: opere; fonograme; programe de computer; baze de date. Este obligatoriu ca valoarea acestor obiecte ale dreptului de autor sau ale
drepturilor conexe să se exprime în proporții mari. Dacă valoarea este mai mică, cele săvârșite trebuie calificate potrivit art. 51
2 din Codul cu privire la
contravențiile administrative.
Victimă a infracțiunii prevăzute la alin. (3) al art. 1851 din CP al RM este
titularul dreptului de autor și/sau al drepturilor conexe.
Latura obiectivă a infracțiunii date se exprimă în fapta prejudiciabilă
concretizată în acțiunea de comercializare, închiriere, schimb, transmitere
cu titlu gratuit, exportare, depozitare sau altă valorificare a exemplarelor de
opere și/sau de fonograme, de programe de computer, de baze de date, în lipsa marcajelor de control corespunzătoare.
Transmiterea cu titlu gratuit constă în mărirea din contul patrimoniului
făptuitorului – în lipsa unui echivalent valoric din partea persoanei căreia i se transmite obiectul dreptului de autor sau al drepturilor conexe – a patrimo-
niului acestei persoane.
Prin “altă valorificare” trebuie de înțeles publicarea, comunicarea publică,
demonstrarea publică, interpretarea publică, imprimarea, reproducerea, emi-

C a p i t o l u l V I 219
terea, retransmiterea sau alte acțiuni privind utilizarea sub orice formă și în
orice mod a obiectelor dreptului de autor sau ale drepturilor conexe.
Ilegalitatea faptei prevăzute la alin. (3) al art. 1851 din CP al RM este con-
diționată de lipsa marcajelor de control corespunzătoare.
Marcajul de control confirmă legalitatea și justețea utilizării exemplarelor
de opere și fonograme, pe care este aplicat, și asigură respectarea dreptului de autor și a drepturilor conexe. Potrivit Legii cu privire la difuzarea exemplare-
lor de opere și fonograme, conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova
pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de producere, eliberare și aplicare a marcajelor de control pe exemplarele de opere și fonograme și Re-
gulamentului cu privire la modul de înregistrare în Registrul de stat al titulari-
lor marcajelor de control, nr. 744 din 20.06.2003
32, prin “marcaj de control” se
are în vedere eticheta de model unic sub formă de imagine tridimensională, cu
un nivel special de protecție pe partea exterioară, realizată pe un suport auto-
adeziv și autodistructiv, având înscris pe ea un cod alfanumeric ce reprezintă seria și numărul înregistrării exemplarului de operă sau fonogramă.
Infracțiunea prevăzută la alin. (3) al art. 185
1 din CP al RM este o infrac-
țiune formală. Ea se consideră consumată din momentul săvârșirii acțiunii
prejudiciabile corespunzătoare.
Latura subiectivă a infracțiunii analizate se caracterizează prin intenție di-
rectă. De cele mai multe ori, motivele infracțiunii constau în interesul material.
Subiectul infracțiunii date este persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani. De asemenea, subiect
al infracțiunii în cauză poate fi persoana juridică ce desfășoară activitate de
întreprinzător.
Potrivit alin. (4) al art. 1851 din CP al RM, cea de-a patra variantă-tip a în-
călcării dreptului de autor și a drepturilor conexe constă în eludarea mijloacelor tehnice de protecție a dreptului de autor și a drepturilor conexe, precum și înlătu-
rarea sau schimbarea informației privind administrarea dreptu ri lor de autor și a drepturilor conexe, indiferent de faptul dacă au fost încălcate aceste drepturi.
Obiectul juridic special
al infracțiunii date îl formează relațiile sociale
privitoare la realizarea, în conformitate cu art.33 al Constituției, a dreptului la
libertatea creației.
Obiectul material al infracțiunii examinate îl reprezintă mijloacele teh-
nice de protecție a dreptului de autor și a drepturilor conexe. În calitate de
32 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 134, 2003.

220 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
obiect imaterial apare informația privind administrarea dreptului de autor și
a drepturilor conexe.
Victimă a infracțiunii prevăzute la alin. (4) al art. 1851 din CP al RM este
titularul dreptului de autor și/sau al drepturilor conexe.
Latura obiectivă a infracțiunii analizate constă în fapta prejudiciabilă care
se concretizează într-o acțiune. Această acțiune se poate exprima prin urmă-
toarele două modalități alternative: 1) elu da rea mijloacelor tehnice de protec-
ție a dreptului de autor și a drepturilor conexe, indiferent de faptul dacă au fost încălcate aceste drepturi; 2) înlăturarea sau schimbarea informației privind
administrarea dreptului de autor și a drepturilor conexe, indiferent de faptul
dacă au fost încălcate aceste drepturi.
Prin “eludare” trebuie de înțeles neutralizarea mijloacelor tehnice de pro-
tecție a dreptului de autor și a drepturilor conexe (în special, neutralizarea dispozitivelor tehnice care protejează programul de computer).
Înlăturarea sau schimbarea informației privind administrarea dreptului
de autor și a drepturilor conexe va fi considerată ilegală, determinând aplicarea alin. (4) al art. 185
1 din CP al RM, dacă a fost săvârșită de către altcineva decât ti-
tularul dreptului de autor și/sau al drepturilor conexe ori organizația de admini-
strare pe principii colective a drepturilor patrimoniale ale titularilor respectivi.
Răspunderea conform alin. (4) al art. 1851 din CP al RM survine indiferent
de încălcarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe. Totuși, prezența sau lipsa încălcării date trebuie luată în considerație la individualizarea pedepsei.
Infracțiunea în cauză este o infracțiune formală. Ea se consideră consu-
mată din momentul comiterii acțiunii prejudiciabile corespunzătoare.
Latura subiectivă a faptei infracționale examinate se caracterizează prin
intenție directă. Motivele infracțiunii se pot exprima în: interesul material,
curiozitate, teribilism etc.
Subiect al infracțiunii date este persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani. De asemenea, subiectul infracțiunii prevăzute la alin. (4) al art. 185
1 din CP al RM poate fi persoana
juridică ce desfășoară activitate de întreprinzător.
Conform alin. (5) al art. 1851 din CP al RM, cea de-a cincea variantă-tip a
încălcării dreptului de autor și a drepturilor conexe constă în marcarea, comer-
cializarea, importarea, exportarea, transportarea sau depozitarea ilegală a mar-
cajelor de control, falsificarea acestora, care au cauzat daune în proporții mari.
Obiectul juridic special al infracțiunii analizate îl constituie relațiile so-
ciale cu privire la realizarea, în conformitate cu art.33 al Constituției, a drep-tului la libertatea creației.

C a p i t o l u l V I 221
Obiectul material al infracțiunii date îl formează marcajul de control.
Victimă a infracțiunii este titularul dreptului de autor și/sau al drepturilor
conexe.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la alin. (5) al art. 1851 din CP al
RM include: 1) fapta prejudiciabilă constând în acțiunea de marcare sau de
comercializare, importare, exportare, transportare sau depozitare ilegală a
marcajelor de control, sau de falsificare a acestora; 2) urmările prejudiciabile care se exprimă în daune în proporții mari; 3) legătura de cauzalitate dintre
fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Marcarea ilegală presupune aplicarea marcajului de control pe exemplare-
le operelor și fonogramelor, în lipsa autorizării ASDA.
Falsificarea marcajelor de control reprezintă confecționarea neautorizată
de către ASDA a acestora sau alterarea marcajelor de control autentice, astfel
încât informația de pe ele să nu corespundă realității.
Pentru consumarea infracțiunii date este obligatorie producerea daunelor
în proporții mari. Dacă cele săvârșite nu implică producerea unor astfel de daune, calificarea se face conform art. 51
2 din Codul cu privire la contraven-
țiile administrative.
Infracțiunea examinată este materială. Momentul ei de consumare coinci-
de cu survenirea daunelor în proporții mari.
Latura subiectivă a faptei infracționale, prevăzute la alin. (5) al art. 1851
din CP al RM, se caracterizează prin intenție directă. Motivele infracțiunii se
exprimă, de cele mai multe ori, în interesul material.
Subiect al infracțiunii în cauză este persoana fizică responsabilă, care la
momentul comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani. De asemenea, persoana juridică, care desfășoară activitate de întreprinzător, poate evolua ca
subiect al acestei infracțiuni.
În conformitate cu alin. (6) al art. 185
1 din CP al RM, răspunderea pentru
încălcarea dreptului de autor și a drepturilor conexe se agravează dacă această
faptă este săvârșită:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală;
d) prin constrângere fizică sau psihică;e) în proporții deosebit de mari.
Cu excepția ultimei agravante, trăsăturile tuturor celorlalte ne sunt cunos-
cute din analiza infracțiunilor examinate supra
.

222 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Prin “proporții deosebit de mari” înțelegem valoarea, exprimată în bani, a
drepturilor violate sau a exemplarului licențiat de operă, de program de com-
puter, de bază de date, de fonogramă, de emisiune, care depășește la momentul
săvârșirii infracțiunii 1500 unități convenționale de amendă.

C a p i t o l u l V I I 223
C a p i t o l u l V I I
INFRACȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
Secțiunea I. NOȚIUNEA, CARACTERIZAREA GENERALĂ
ȘI TIPURILE INFRACȚIUNILOR CONTRA
PATRIMONIULUI
Infracțiunile contra patrimoniului reprezintă grupul de infracțiuni
prevăzute în Capitolul VI al Părții speciale a Codului penal al Republicii
Moldova, fiind fapte prejudiciabile, săvârșite cu intenție sau din imprudență,
care vatămă – în mod exclusiv sau în principal – relațiile sociale cu privire la patrimoniu.
Respectiv, obiectul juridic generic al infracțiunilor din grupul analizat îl
constituie relațiile sociale cu privire la patrimoniu.
În terminologia legii penale, noțiunea de patrimoniu are exact același în-
țeles ca și în terminologia dreptului civil: “totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active și pasive, strâns legate între ele, aparținând unor persoane fizice și juridice deter-
minate” (alin. (1) al art. 284 din Codului civil al Republicii Moldova).
Referitor la caracterizarea rolului și locului patrimoniului, privit, în pri-
mul rând, ca valoare socială fundamentală, acesta reprezintă o condiție de participare la raporturile juridice de ordin patrimonial. Bunurile și drepturile
ce constituie obiectul acestor raporturi permit persoanei să-și îndeplinească obligațiile cu caracter economic. În această ipostază, patrimoniul apare ca o
condiție a capacității juridice a persoanei și deci ca o valoare socială care tre-
buie să fie apărată prin toate mijloacele juridice, inclusiv cele de drept penal.
În al doilea rând, patrimoniul este o emanație a personalității, deoarece
drepturile și obligațiile patrimoniale sunt caracteristice subiectelor de drept. Apărarea persoanei ca subiect de drept înseamnă și apărarea acesteia ca titu-lară a unui patrimoniu.
În fine, dar nu în ultimul rând, sub unul dintre elementele patrimoniului,
și anume: dreptul de proprietate, un drept real tipic, este recunoscut ca drept fundamental al omului, prevăzut în tratatele și convențiile internaționale.
Astfel, de exemplu, conform art. 17 al Declarației Universale a Drepturilor
Omului, nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. De aseme-nea, potrivit art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea

224 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
drepturilor omului și a libertăților fundamentale1, orice persoană fizică sau
juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale; nimeni nu poate fi lipsit de
proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute
de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Termenul “proprietate” și cel de “drept de proprietate” nu sunt sinonime.
În corespundere cu alin. (1) al art. 2 din CP al RM, legea penală apără, împotri-va infracțiunilor, de rând cu alte valori sociale, și proprietatea, nu însă dreptul de proprietate. Faptul că scopul legii penale constă, printre altele, în apărarea
penală a proprietății, denotă fără putință de tăgadă că proprietatea constituie
chintesența patrimoniului. În alți termeni, apărând proprietatea, legea pena-lă protejează, implicit, patrimoniul. De aceea, abordarea problemei privind
apărarea penală a proprietății într-un context mai larg – al apărării penale a
patrimoniului – se impune cu necesitate și nu are decât să faciliteze înțelegerea corectă a semnificației noțiunii de patrimoniu ca valoare socială.
Astfel, menționăm că relațiile sociale de proprietate se referă la apropie-
rea bunurilor, a obiectelor dreptului de proprietate, care sunt fie mijloace de producție, fie produse ale activității omului. Termenul “apropiere”, utilizat
în context, se referă la apropierea înțeleasă nu ca proces de producție, ci ca
premisă și, totodată, ca rezultat al acestui proces. Desemnând în fond o stare de apartenență a bunurilor, proprietatea poate fi privită ca latura statică a pro-
ducției sociale.
Așadar, totalitatea relațiilor de producție cuprinde, pe de o parte, latura
statică a producției sociale, iar, pe de altă parte, latura dinamică a acesteia. Altfel spus, ea cuprinde, în primul rând, starea de apartenență a bunuri-
lor – statului, persoanelor juridice sau fizice. De aceea, atunci când făptuitorul săvârșește o infracțiune contra patrimoniului, victima este lipsită de posibili-
tatea de a poseda bunurile ce i-au fost sustrase, distruse, deteriorate, ocupate
etc., în același timp fiind lipsită de posibilitatea de a le repartiza, schimba, consuma sau de a le utiliza pentru producerea altor bunuri.
Dacă latura statică a producției sociale se exprimă în proprietate, atunci ce
exprimă latura dinamică a producției sociale? Aceasta din urmă exprimă pro-cesul de funcționare reală a relațiilor sociale de proprietate în diversele ramuri
ale economiei naționale. De aceea, procesele însoțite de utilizarea, reproducția
și circuitul proprietății trebuie raportate la sfera activității economice. Latura dinamică a relațiilor de producție, adică relațiile sociale economice (privite în
1 Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte, vol. 1, Chișinău, Moldpres,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 1998, p. 359-360.

C a p i t o l u l V I I 225
accepțiune îngustă), trebuie raportate, din punctul de vedere al dreptului penal,
la obiectul juridic generic al infracțiunilor prevăzute în Capitolul X “Infracțiuni
economice” din Partea specială a Codului penal al Republicii Moldova.
Denumirea “Infracțiuni contra patrimoniului” a Capitolului VI din Partea
specială a Codului penal în vigoare este, în raport cu ocrotirea pe care o asigură legea penală, mai adecvată decât denumirea “Infracțiuni contra proprietății”,
pe care o avea Capitolul III din Codul penal anterior. Or, legea penală exercită această ocrotire sub aspectul menținerii poziției faptice a bunurilor, poziție
care poate să derive din alte drepturi reale decât din dreptul de proprietate.
Noțiunea de patrimoniu, privită ca universalitate ideală, este mult mai
cuprinzătoare decât noțiunea de proprietate, incluzând, în afara expresiei sale juridice – dreptul de proprietate, toate celelalte drepturi reale, precum și
drepturile de creanță, alături de obligațiile patrimoniale, de asemenea orice si-tuație care prezintă chiar numai o aparență de drept. În același timp, nu putem
face abstracție de faptul că proprietatea constituie chintesența patrimoniului.
Aceasta este explicația pentru care legiuitorul enumeră, la alin. (1) al art. 2 din CP al RM, printre valorile sociale funda mentale, ocrotite de legea penală îm-
potriva infracțiunilor, tocmai proprietatea, nu însă patrimoniul.
Fiind reglementat de legea civilă, patrimoniul este apărat, în primul rând,
prin mijloace de drept civil. În cazul faptelor prevăzute de normele Capitolului VI din Partea Specială a Codului penal, patrimoniul este supus însă unor vătă-
mări care fac necesară intervenția mijloacelor de drept penal. Toate aceste fap-te sunt prejudiciabile, pentru că aduc atingere unei valori sociale fundamen-
tale și fac cu neputință circuitul civil. Împotriva acestora, mijloacele de drept
civil sunt neputincioase, deoarece se limitează la repararea prejudiciului, adică la refacerea activului patrimonial. Dar ele nu pot să prevină, prin represiune,
repetarea unor astfel de fapte care creează starea de nesiguranță a proprietă-
ților și de insecuritate a circuitului civil. De aceea, se impune incriminarea și sancționarea penală a faptelor de acest gen, fără să excludă, ci, dimpotrivă, să
facă mai active mijloacele de drept civil de reparare a prejudiciului.
Fiecare din infracțiunile contra patrimoniului are și un obiect juridic spe-
cial, format din relațiile sociale referitoare la anumite valori sociale specifice:
relațiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile (în cazul infrac-
țiunilor de la art. 186, 187 din CP al RM); relațiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor imobile (în cazul infracțiunii de la art. 193 din CP al RM);
relațiile sociale cu privire la substanța, integritatea și potențialul de utilizare a
bunurilor (în cazul infracțiunilor de la art. 197, 198 din CP al RM) etc.
Dar pe lângă infracțiunile cu obiect juridic simplu , mai există și infracțiu-
ni cu obiect juridic complex și infracțiuni cu obiect juridic multiplu, făcând

226 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
parte din același capitol al legii penale. În cazul ultimelor, relațiile sociale,
referitoare la anumite valori sociale specifice care derivă din patrimoniu, sunt
vătămate nu în mod exclusiv, ci în principal. Totodată, în mod adiacent, se
aduce atingere relațiilor sociale referitoare la anumite valori sociale specifice, care derivă din alte valori sociale fundamentale decât patrimoniul.
Printre infracțiunile cu obiect juridic complex se numără: tâlhăria (art.
188 din CP al RM); șantajul (art. 189 din CP al RM); escrocheria (art. 190 din CP al RM) etc. Totodată, se poate remarca vătămarea, în mod adiacent, a unor
relații sociale referitoare la valorile sociale specifice, care derivă din alte valori
sociale fundamentale decât patrimoniul, la unele modalități agravate ale in-fracțiunilor cu obiect juridic simplu. Aceste modalități sunt prevăzute la: lit. e)
din alin. (2) al art. 187; lit. b), c) din alin. (2) al art. 193; lit. a), b) al alin. (2) al
art. 197; lit. a), b) din alin. (2) al art. 198 din CP al RM etc.
Printre infracțiunile cu obiect juridic multiplu pot fi enumerate: delapida-
rea averii străine (art. 191 din CP al RM); dobândirea sau comercializarea bu-nurilor despre care se știe că au fost obținute pe cale criminală (art. 199 din CP al RM). Astfel de infracțiuni, ca și infracțiunile complexe, au unul sau câteva
obiecte juridice secundare. Însă, spre deosebire de infracțiunile complexe, ele
reprezintă o singură acțiune (inacțiune), și nu un sistem de acțiuni (inacțiuni).
În principiu, toate infracțiunile contra patrimoniului au un obiect mate-
rial. În cazul unor infracțiuni complexe din grupul examinat se poate vorbi
chiar despre prezența a două obiecte materiale – obiectul material principal și obiectul material secundar. În orice caz, obiectul material al infracțiunilor
contra patrimoniului îl formează, în mod prioritar, anumite bunuri. Unele
dintre infracțiunile contra patrimoniului (de exemplu, cele prevăzute la art. 186-188, 190-192 din CP al RM etc.) nu pot avea ca obiect material decât un
bun mobil. Dimpotrivă, infracțiunea de la art. 193 din CP al RM nu poate avea
ca obiect material decât un bun imobil. Dar există și infracțiuni care au, ca obiect material, orice fel de bun – mobil sau imobil (de exemplu, infracțiunile
prevăzute la art. 197, 198 din CP al RM).
De regulă, în calitate de victimă a infracțiunilor contra patrimoniului
evoluează posesorul de fapt. În acest sens, se poate consemna că, incriminând faptele îndreptate contra patrimoniului, legea penală are în vedere nu poziția
juridică a victimei, ci fapta ilicită a subiectului. Victima nu are obligația să probeze că deține careva poziție juridică în raport cu bunul ce i-a fost sustras,
distrus, deteriorat etc. prin comiterea faptei infracționale.
Totuși, în unele situații, legiuitorul indică, chiar în dispoziția normei pe-
nale, trăsăturile victimei: persoana agresată (art. 188 din CP al RM); proprie-

C a p i t o l u l V I I 227
tarul, posesorul, deținătorul, rudele sau apropiații acestora (art. 189 din CP al
RM); proprietarul (art. 193, 196, 200 din CP al RM) etc.
Sub aspectul laturii obiective , este necesar a menționa că infracțiunile
contra patrimoniului se comit, în majoritatea cazurilor, prin acțiune. Numai în cazul faptelor infracționale prevăzute la art. 196, 197, 198, 200 din CP al RM
se poate săvârși și o inacțiune.
Cea mai mare parte a faptelor incriminate în cadrul Capitolului VI din Par-
tea specială a Codului penal sunt infracțiuni materiale . Pe de altă parte, infrac-
țiuni formale sunt cele prevăzute la art. 188, 189, 192 din CP al RM etc. Totuși,
chiar în ipoteza unora dintre infracțiunile formale, anumite modalități agravate
pot adopta forma unei infracțiuni materiale (de exemplu, modalitățile de la lit. f)
din alin. (2) al art. 188, de la lit. e), f) din alin. (3) al art. 189 din CP al RM).
Semnele secundare ale laturii obiective sunt, în general, irelevante pen-
tru calificarea infracțiunilor contra patrimoniului. Totuși, pentru unele din aceste infracțiuni, existența următoarelor semne este obligatorie: 1) metoda
:
pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuință (lit. c) din alin. (2) al art. 186; lit. d) din alin. (2) al art. 187; lit. d) din alin. (2) al art. 188
din CP al RM) etc.; 2) modul : ascuns (art. 186 din CP al RM); deschis (art. 187
din CP al RM); 3) mijloacele : armă sau alte obiecte folosite în calitate de armă
(lit. e) din alin. (2) al art. 188; lit. b) din alin. (3) al art. 189 din CP al RM); 4) locul : încăpere, alt loc pentru depozitare sau locuință (lit. c) din alin. (2) al
art. 186; lit. d) din alin. (2) al art. 187; lit. d) din alin. (2) al art. 188 din CP al
RM); buzunare, genți sau alte obiecte prezente la victimă (art. 192 din CP al
RM); 5) timpul : timpul unei calamități (lit. a) din alin. (3) al art. 186; lit. a) din
alin. (3) al art. 187; lit. a) din alin. (3) al art. 188 din CP al RM) etc.
Din punctul de vedere al laturii subiective , menționăm, în primul rând,
că forma de vinovăție la majoritatea infracțiunilor analizate se exprimă prin intenție. Doar faptele incriminate la art. 198 și 200 din CP al RM sunt săvârșite
din imprudență.
Majoritatea infracțiunilor contra patrimoniului presupun existența obli-
gatorie a scopului de cupiditate. Prezența acestui scop nu se cere în cazul in-fracțiunilor prevăzute la art. 193, 197, 198, 199, 200 din CP al RM.
De regulă, subiect al infracțiunilor contra patrimoniului poate fi orice
persoană fizică responsabilă, care la momentul săvârșirii infracțiunii a îm-plinit vârsta răspunderii penale: 14 ani (art. 186-188; alin. (2)-(4) ale art. 189;
alin. (2), (3) ale art. 190; alin. (2) ale art. 192; art. 195; alin. (4) al art. 196; alin.(2) art.197 din CP al RM) sau 16 ani (în celelalte cazuri). De asemenea,
în cazul unor fapte infracționale din grupul examinat, legea cere ca subiectul
să aibă o calitate specială: persoana căreia i s-au încredințat în administrare

228 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
bunurile victimei (art. 191 din CP al RM); persoana căreia i-a fost încredințată
paza bunurilor victimei (art. 200 din CP al RM) etc.
Luând în considerație specificul faptei prin care se aduce atingere obiectu-
lui juridic special, precum și prezența sau lipsa scopului de cupiditate, tipolo-
gia infracțiunilor contra patrimoniului poate fi înfățișată în felul următor:
1) infracțiuni săvârșite prin sustragere (art. 186-188, 190-192 din CP al
RM);
2) infracțiuni având scop de cupiditate, care nu sunt săvârșite prin sustra-
gere (art. 189, 196 din CP al RM);
3) infracțiuni comise în scop de cupiditate, având o natură mixtă (art. 194,
195 din CP al RM);
4) infracțiuni comise fără scop de cupiditate (art. 193, 197, 198, 199, 200
din CP al RM).
Se impune o precizare cu privire la natura infracțiunilor din cel de-al
treilea subgrup sus-menționat: datorită modalităților de realizare, aceste in-fracțiuni îmbină atât caracteristicile infracțiunilor săvârșite prin sustragere,
cât și ale infracțiunilor comise în scop de cupiditate, însă nu prin sustragere.
Ca urmare, infracțiunile de la art. 194 și art. 195 din CP al RM nu pot fi incluse nici la primul tip menționat, nici la cel de-al doilea.
Secțiunea a II-a. INFRACȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
SĂVÂRȘITE PRIN SUSTRAGERE
§1. Noțiunea și semnele sustragerii
Prin “sustragere” se înțelege luarea ilegală și gratuită a bunurilor mobile
din posesia altuia, care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia,
săvârșită în scop de cupiditate (profit).
Această definiție doctrinară a noțiunii de sustragere cuprinde următoare-
le șapte semne constitutive, care au un caracter necesar și suficient: 1) “luarea”; 2) “din posesia altuia”; 3) “a bunurilor mobile”; 4) “ilegală”; 5) “gratuită”; 6)
“care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia”; 7) “săvârșită în scop de cupiditate (profit)”.
Semnele nominalizate sunt obligatorii pentru orice infracțiune contra pa-
trimoniului, săvârșită prin sustragere. Absența oricăruia din aceste semne ne permite să percepem cele comise deja nu în calitate de sustragere, ci ca alt gen
de infracțiune, sau, în genere, ca faptă care nu are relevanță penală.

C a p i t o l u l V I I 229
Considerăm binevenită examinarea semnelor constitutive ale noțiunii de
sustragere în cadrul analizei elementelor componenței generice a infracțiunii
de sustragere, componență ce formează un sistem integral.
Abordând problema obiectului infracțiunilor săvârșite prin sustragere,
menționăm că, la toate aceste infracțiuni, obiectul juridic comun îl constituie
relațiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile.
Desfășurarea normală a relațiilor sociale interesând existența, dezvoltarea
și consolidarea patrimoniului impune respectarea posesiei asupra bunurilor, adică a poziției, de fapt, în care se află, din punctul de vedere al păstrării și al
destinației lor, bunurile ce țin de sfera patrimonială a victimei.
Prin comiterea de sustragere a acestor bunuri, violându-se reglementările
ce sunt destinate să asigure poziția de fapt a bunurilor aparținând altor persoa-ne fizice, persoanelor juridice sau statului, se aduce, implicit, o gravă atingere relațiilor și valorilor sociale menționate mai sus. Anterior săvârșirii sustrage-
rii, bunul se află într-o anumită poziție, cu relevanță socială, care constă în
faptul că el se găsește în posesia de fapt a unei alte persoane decât făptuitorul. Sustragerea implică, pe de o parte, preexistența acestei situații privitoare la po-
ziția bunului, iar, pe de altă parte, săvârșirea acțiunii prin care bunul este scos,
în mod ilicit, din această poziție și trecut în același mod într-o altă poziție, sub stăpânirea făptuitorului.
De obiectul juridic comun al infracțiunilor săvârșite prin sustragere se
ține seama atât la stabilirea gradului de pericol social generic, cât și la deter-minarea gradului de pericol social concret al faptelor care aparțin acestui sub-
grup al infracțiunilor contra patrimoniului. Cercetarea obiectului infracțiuni-
lor săvârșite prin sustragere nu se poate limita la obiectul juridic comun. De aceea, în cadrul §3-§8 ale secțiunii de față vor fi analizate și obiectele juridice
speciale ale acestor infracțiuni.
Obiectul material al infracțiunilor săvârșite prin sustragere îl constituie
bunurile care au o existență materială, care sunt create prin munca omului și care dispun de valoare materială și cost determinat, fiind bunuri mobile și
străine pentru făptuitor. Astfel, în calitatea lor de obiect material al infracțiu-nilor analizate, bunurile se caracterizează printr-un ansamblu de aspecte de
natură socială, economică, fizică și juridică.
Sub aspect social , obiectul material al sustragerii este constituit din bu-
nurile în a căror creare este investită munca umană, prin care bunurile sunt detașate de starea lor naturală. Aspectul examinat este important mai ales în
planul delimitării infracțiunilor contra patrimoniului, săvârșite prin sustra-gere, de unele infracțiuni ecologice (de exemplu, de infracțiunile prevăzute la
art. 231, 233, 234 din CP al RM).

230 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
În general, aplicarea muncii umane constituie o condiție pentru trecerea
entităților materiale din categoria de produse ale naturii în categoria de valori
material-marfare create prin munca omului. Totuși, nu trebuie absolutizată
teza conform căreia produsele naturii se desprind din starea lor naturală doar materializând în sine o anumită măsură a muncii umane. Cauza constă în ace-
ea că, la ora actuală, majoritatea componentelor materiale ale mediului încon-
jurător sunt legate, într-un fel sau altul, de activitatea prealabilă de investire a muncii umane. Cu alte cuvinte, aceste componente sunt trecute prin “filtrul”
muncii anterioare a omului (de exemplu, sub formă de lucrări de regenerare a
pădurilor, de strămutare a animalelor sălbatice etc.).
Dacă însă componentele indicate, care materializează în sine munca omu-
lui (fâșiile forestiere artificiale, animalele sălbatice strămutate etc.), ulterior există în condiții naturale (firești, neartificiale), atunci aceste componente nu vor putea forma obiectul material al sustragerii. Aceasta deoarece scopul
lucrărilor de regenerare, de strămutare etc. constă nu în a introduce aceste
componente în circuitul marfar, ci în a restabili sau a păstra echilibrul ecolo-gic, favorabil vieții și activității omului. Prin urmare, infracțiunile, care au ca
obiect material asemenea componente, aduc atingere, în ultimă instanță, nu
relațiilor sociale cu privire la patrimoniu, ci relațiilor sociale cu privire la in-tegritatea mediului înconjurător, deci constituie infracțiuni ecologice.
Dimpotrivă, este posibilă situația când: 1) produsele naturii sunt detașate
de starea lor naturală datorită muncii aplicate; 2) produsele naturii își păstrea-ză legătura cu mediul natural, dar sunt incluse în procesul de producție.
În această situație, cele comise sunt calificate ca sustragere, dacă se ex-
primă, de exemplu, în: acțiunile de prindere a peștelui sau de capturare a animalelor, crescute de întreprinderi specializate în încăperi sau locuri special
construite sau adaptate; acțiunile de luare în posesie a roadei crescute, dar care
nu a fost culeasă; acțiunile de luare în posesie a copacilor care au fost tăiați și pregătiți pentru stivuire, comercializare sau transportare etc.
În concluzie, este necesar a specifica că, pentru a delimita obiectul mate-
rial al infracțiunilor contra patrimoniului, săvârșite prin sustragere, de infrac-țiunile ecologice prevăzute la art. 231, 233, 234 din CP al RM, este nevoie de a
stabili scopul aplicării muncii umane asupra componentelor materiale ale me-
diului înconjurător. Dacă acest scop a constat în a restabili sau a păstra situația ecologică favorabilă pentru viața și activitatea omului, atunci cele săvârșite for-
mează una din faptele infracționale incriminate la art. 231, 233 sau la art. 234
din CP al RM. Din contra, dacă scopul în care s-a aplicat munca umană asupra componentelor materiale ale mediului înconjurător s-a exprimat în a include
componentele date în circuitul marfar, în procesul de producție, atunci cele

C a p i t o l u l V I I 231
comise se califică potrivit normelor corespunzătoare cuprinse în Capitolul VI
din Partea specială a Codului penal.
Sub aspect economic , bunurile care formează obiectul material al infracțiu-
nilor săvârșite prin sustragere trebuie să aibă o valoare materială (economică) și un cost determinat.
Prezența valorii materiale (economice) constă în aceea că, în calitate de bu-
nuri apar valorile material-marfare, precum și alte valori care au cost și expresia bănească a acestuia – preț. Costul exprimă valoarea obiectivă a bunului, utilitatea
socială a acestuia. Dacă bunul are doar o valoare subiectivă, sentimentală, având
o utilitate individuală, el nu va putea forma obiectul material al infracțiunilor săvârșite prin sustragere (de exemplu, o agendă, o poză a unei cunoștințe, un
jurnal intim cu însemnările persoanei etc.). Aceasta deoarece un astfel de bun nu
va putea fi evaluat în bani. Or, pentru a fi considerat parte a sferei patrimoniale a unei persoane, bunul trebuie să poată fi evaluat în bani, cerință ce se desprinde
chiar din definiția noțiunii de patrimoniu conținută la art. 284 al Codului civil.
Există bunuri care, pe lângă o utilitate individuală, au și o utilitate socială:
pozele unor celebrități (mai ales cu autografele acestora), jurnalele intime ale acestora, scrisorile lor etc. Evident, asemenea bunuri, constituind exponate
muzeale, piese de arhivă, obiecte de vânzare-cumpărare sau de licitație, tre-buie recunoscute ca obiect material al infracțiunilor săvârșite prin sustragere.
Sub aspect fizic , bunurile, privite ca obiect material al infracțiunilor
săvârșite prin sustragere, trebuie să fie bunuri mobile. Reprezentând unul dintre semnele constitutive ale noțiunii de sustragere, calitatea de bun mobil
permite delimitarea infracțiunilor săvârșite prin sustragere de infracțiunea
prevăzută la art. 193 din CP al RM (“Ocuparea bunurilor imobile străine”).
Limitarea obiectelor materiale ale sustragerii la bunurile mobile are ca
explicație faptul că sustragerea este înțeleasă tradițional ca deplasare a bunu-rilor în spațiu de pe o locație permanentă sau provizorie, în rezultatul căreia făptuitorul devine stăpânul de facto al acestor bunuri, iar posesorul precedent
încetează a le mai stăpâni.
În contrast, un bun imobil nu poate constitui obiectul material al sustra-
gerii. De altfel, cu privire la un asemenea bun, realizarea acțiunii de luare e de neconceput: nu poți lua ceva care este imutabil prin definiție. Pentru bunurile
imobile, prezintă importanță nu numai legătura lor solidă de sol, dar și desti-nația lor funcțională, care nu poate fi realizată în lipsa unei asemenea legături.
Multe din bunurile imobile sunt, în același timp, bunuri indivizibile. De aceea,
oricare atingere având natura sustragerii, săvârșită prin influențarea asupra acestor bunuri, ar însemna fie anularea, ca rezultat al divizării lor, a destinației
economice pe care o aveau, fie, cel puțin, o depreciere considerabilă.

232 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Dacă un bun imobil nu poate fi sustras, în schimb părțile dintr-un aseme-
nea bun, devenite mobile prin detașare, pot constitui obiectul material al faptei
date. De exemplu, dacă o casă nu poate fi sustrasă, în schimb pot fi sustrase
ușile, ferestrele acesteia etc. Dacă prin detașarea părților dintr-un imobil s-a provocat și distrugerea sau deteriorarea imobilului respectiv, alături de fapta
de sustragere subzistă și acea prevăzută la art. 197 sau la art. 198 din CP al RM,
faptele fiind calificate în concurs.
În conformitate cu alin. (5) al art. 288 din Codul civil, bunuri mobile sunt
considerate inclusiv banii și titlurile de valoare.
Banii reprezintă echivalentul universal al costului, fiind o marfă distinc-
tă care exprimă prețul oricăror altor genuri de bunuri. Ca obiect material al
infracțiunilor săvârșite prin sustragere, banii pot fi reprezentați prin valută
națională sau străină.
Având în vedere conținutul Legii cu privire la piața valorilor mobiliare,
adoptate de Parla men tul Repub li cii Moldova la 18.11.1998
2, pentru titlurile
de valoare (valorile mobiliare) se stabilește o ordine specială de emisie, care
include în special înregistrarea emiterii valorilor mobiliare și înregistrarea
dării de seamă asupra rezultatelor emiterii la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Această ordine specială de emisie reprezintă un criteriu precis de
delimitare a titlurilor de valoare (valorilor mobiliare) de alte documente (poli-
țe de asigurare, testamente, tichete de călătorie în transport, bilete de concert, bilete de loterie, tichete de combustibil și lubrifianți etc.). Sustragerea unor
astfel de documente poate fi calificată conform art. 360 din CP al RM. În-
trucât ele nu intră sub incidența noțiunii “bunuri mobile”, reglementate de prevederile legislației civile, sustragerea unor asemenea documente nu poate
fi făcută potrivit normelor din Capitolul VI al Părții speciale a Codului penal.
De asemenea, cardurile sau alte carnete de plată, din moment ce nu constituie titluri de valoare, nu pot forma obiectul material al infracțiunii săvârșite prin
sustragere. Luarea ilegală a cardurilor sau a altor carnete de plată, în prezența
unor probe suplimentare, poate forma pregătirea de sustragere a mijloacelor bănești corespunzătoare. În mod similar, în prezența probării intenției de a
comite ulterior sustragerea hainelor persoanei de la vestiarul restaurantului,
teatrului, cafenelei etc., trebuie calificată luarea ilegală de la victimă a jetonului cu număr de identificare, care nu poate constitui obiectul material al sustrage-
rii, însă poate fi mijlocul de săvârșire a acesteia.
2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 27-28, 1999.

C a p i t o l u l V I I 233
Sub aspect juridic , bunurile, privite ca obiect material al infracțiunilor
săvârșite prin sustragere, trebuie să fie străine pentru făptuitor. În alți terme-
ni, evocând unul dintre semnele constitutive ale noțiunii de sustragere, bunul
trebuie să se afle, în momentul săvârșirii infracțiunii, în posesia altuia. Fapta va fi calificată ca sustragere atât în cazul în care bunurile au fost luate de la
proprietar sau posesorul legitim, cât și în cazul în care ele au fost luate de la
un posesor nelegitim, de exemplu de la persoana care a sustras anterior aceste bunuri. Pentru calificare nu contează dacă bunurile, sustrase de la posesorul
lor de fapt, au fost dobândite de el legitim sau nelegitim nici dacă dorința aces-
tuia de a dispune de ele corespundea normelor juridice și morale. În același timp, dacă făptuitorul ia bunurile de la posesorul nelegitim, pentru a le trans-
mite proprietarului sau posesorului legitim, fapta nu poate forma sustragerea.
Aceasta deoarece nu are loc o înstrăinare a bunurilor, ci o revenire a acestora în sfera patrimonială a victimei. În genere, “sustragerea” propriului bun nu
vatămă relațiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile. Revendi-
carea, prin metode ilegale, a propriului bun (de exemplu, revendicarea de către proprietar a bunului aflat la o altă persoană care este posesorul lui legitim) sau
a bunului asupra căruia făptuitorul admite că ar avea careva drepturi trebuie
calificată ca samavolnicie (art. 352 din CP al RM sau art. 175 din Codul cu privire la contravențiile administrative) sau ca pregătire de escrocherie (art. 26
și art. 190 din CP al RM) (dacă a fost probată intenția făptuitorului de a obține
compensarea pentru bunul, sub aparență, dispărut).
Latura obiectivă a infracțiunilor săvârșite prin sustragere are următoarea
structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea de luare ilegală și gra-tuită; 2) urmările prejudiciabile sub formă de prejudiciu patrimonial efectiv; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Optând pentru termenul “luare”, în vederea desemnării acțiunii prin care
se săvârșește sustragerea, am ajuns la concluzia că tocmai acesta caracterizea-ză cel mai deplin și corect toate formele posibile ale sustragerii. Considerentele
în spri jinul acestei afirmații sunt următoarele: 1) acest termen indică asupra
faptului că, până la săvârșirea acțiunii prejudiciabile, bunul se găsea în posesia altuia; 2) prin conținutul său semantic, acest termen măr tu risește despre ine-
vitabilitatea prejudi ciu lui patrimonial efectiv ca urmare a sus tra gerii săvârșite;
3) indicând mecanismul de atingere a obiectului juridic comun al infracțiunii săvârșite prin sustragere, acest termen reflectă cel mai exact însuși pro ce sul de
influențare nemijlocită infracțională din exterior asupra bunului străin, privit
ca obiect material al sustragerii; 4) termenul dat determină cel mai reușit mo-mentul de consumare a sustragerii.

234 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Prin prisma celor menționate mai sus, este oportun să examinăm terme-
nul “luare”, care desemnează și unul dintre semnele constitutive ale noțiunii
de sustragere, prin prisma analizei construcției terminologice similare din ca-
drul celei mai elaborate definiții a noțiunii de sustragere ce se conține la nota 1 a art. 158 din Codul penal al Federației Ruse: “În articolele prezentului Cod,
prin sustragere se înțelege luarea și (sau) trecerea ilegală și gratuită a bunurilor
străine în folosul făptuitorului sau al persoanelor terțe, prin care s-a cauzat prejudiciu proprietarului sau altui posesor al acestor bunuri, săvârșite în scop
de cupiditate”.
Observăm că, în această definiție, acțiunea prejudiciabilă este descrisă ca
“luarea și (sau) trecerea bunurilor străine în folosul făptuitorului sau al per-soanelor terțe”.
Din această formulare se poate deduce că fapta prejudiciabilă din contex-
tul sustragerii poate fi caracterizată prin trei acțiuni posibile:
a) luarea bunurilor străine;
b) trecerea bunurilor străine în folosul făptuitorului sau al unor terțe per-
soane;
c) luarea bunurilor străine și trecerea lor în folosul făptuitorului sau al unor
terțe persoane.
În doctrina penală rusă este răspândit punctul de vedere conform căruia
“luarea”, alături de “trecere”, sunt acțiuni obligatorii în cazul furtului, jafului,
es crocheriei; numai “trecerea” este acțiunea obligatorie în cazul delapidării și al escrocheriei
3. Cu alte cuvinte, de una singură, acțiunea de luare nu este con-
cepută de acești autori în raport cu nici o formă a sus tragerii.
În context, urmează să stabilim: care sunt motivele reticenței unor autori
vizavi de termenul “luare”, folosit la caracterizarea noțiunii de sustragere?
În acest sens, menționăm că, în Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme
a URSS, nr.4 din 11.07.1972, “Despre practica judiciară în cauzele cu privire la sustragerea averii de stat și obștești”
4, se explica: trecerea ilegală gratuită a
averii de stat sau obștești în proprietatea făptuitorului ori în proprietatea altor
persoane trebuie recunoscută ca sustragere.
Potrivit opiniei absolut corecte a lui B.A. Kurinov, o caracterizare atât de
unidirecțională a laturii obiective a sustragerii își are originea în perioada ac-țiunii Ucazului Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 04.06.1947 “Despre
3 С. В. Скляров, Уголовная ответственность за хищение недвижимого имущества //
Рос сий ская юстиция, 2001, № 6, c. 52-53.
4 Бюллетень Верховного суда СССР, 1972, № 4.

C a p i t o l u l V I I 235
răs pun derea penală pentru sustragerea averii de stat și obștești”5, care prezenta
o listă exemplificativă a formelor de sustragere (“furtul, însușirea, delapidarea
sau altă sustragere”) și în conformitate cu care orice trecere ilegală a bunurilor
(chiar și a celor găsite) în folosul făptuitorului era recunoscută ca sustragere6.
După acest excurs istoric, să trecem la examinarea punctelor de vedere
ale auto rilor care au manifestat reticență față de aplicarea termenului “luare” la desemnarea absolută a acțiunii prejudiciabile din cadrul sustragerii. De exemplu, G.A. Kri gher invocă două considerente care, în opinia lui, denotă
inadmisibilitatea unei atare abordări: primo – “în practica judiciară, acest
termen este întotdeauna legat de caracterizarea numai a acelor forme de su-
stragere care presupun deplasarea bunurilor din posesia străină (de exemplu,
furtul, jaful)”
7; secundo – “termenul “luare” nu oglindește acea împrejurare
importantă, potrivit căreia în cazul sustragerii bunurile să fie nu propriu-zis luate, ci să intre în posesia de fapt ilegală a unei anumite persoane, care obține
în rezultat posibilitatea de a dispune de acele bunuri ca de ale ei proprii”
8.
Un alt autor – S. A. Tararuhin – prezintă un alt argument. El men țio nează
că acest termen este inaplicabil în raport cu fapta de dela pi dare, întrucât, în aceste cazuri, “bunu rile se află în posesia legală a făptui to ru lui și, prin urmare, aici nu poate fi vorba despre luare”
9.
Însă, paradoxal referindu-se în continuare la fapta de însușire, S.A. Tararu-
hin menționează că “sustragerea se exprimă în fapta activă a celui care însușește bunurile, din moment ce până “a le reține”, “a nu le restitui” infractorul le ia

(sublinierea ne aparține – n.a.), ridicându-le din sfera patrimo nială a altuia”10. În
aceeași ordine de idei, G.A. Krigher opinează că, pe lângă nerestituirea bunuri-
lor la scadență, pentru delapidare mai este specific că făptuitorul intră în posesia
ilegală a acestor bunuri11. Totuși, această constatare a autorului citat nu-l împie-
dică să afirme că, în cazul comiterii sustragerii în for ma de delapidare, acțiunile
făptuitorului “nu sunt legate de luarea bunurilor din posesie străină. În această
5 Ведомости Верховного Совета СССР, 1947, № 19.
6 Б. А. Куринов, Уголовная ответственность за хищения государственного и общес-
твен ного имущества , Москва, Госюриздат, 1954, с. 58.
7 Г. А. Кригер, Борьба с хищениями социалистического имущества , Москва, 1965,
c. 72.
8 Ibidem.
9 C. А. Тарарухин, Социалистическая собственность – неприкосновенна , Киев, 1963,
с. 9.
10 Ibidem, p. 27.
11 Г. А. Кригер, op. cit. , p. 180.

236 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
situație, făptuitorul mai întâi posedă bunurile în mod legal, după care, luând re-
zoluția de a le reține, începe să le po sede ilegal. Momentul de schimbare a carac-
terului posesiei reprezintă esențial mente nu altceva decât intrarea infracțională
în posesia bunurilor care ante rior s-au aflat în posesia legală a făptuitorului”12.
În acest fel, spre deosebire de S. A. Tararuhin care a recunoscut, de facto, că și în
cazul delapidării trebuie să aibă loc luarea bunurilor, G. A. Krigher nu a explicat
în ce mod posesia legală se transformă în posesie ilegală.
Este clar însă că o simplă “luare a rezoluției” de către făptuitor, care nu este
exprimată în careva acțiune, nu este suficientă pentru a schimba caracterul social al posesiei. G. A. Krigher a recunoscut totuși că, în toate cazu rile de su-stragere, făptuitorul “intră infracțional în posesia bunurilor, adică, extră gând
aceste bunuri din fondurile altuia, devine stăpânul de facto al lor…”
13. Dar, în
legătură cu aceasta, necesită a fi constatat faptul că termenul “extragere” nu este decât un sinonim al termenului “luare”.
În linii generale, principala obiecție a criticilor utilizării absolute a terme-
nu lui “luare” la desemnarea acțiunii din cadrul sustragerii se reduce la urmă-toarele: “Dacă nu ar exista rezerva despre posibilitatea trecerii fără luare, uni-
cul termen rămas “luare” ar trebui interpretat extensiv în raport cu asemenea formă de sustragere ca delapidarea”
14.
Referindu-ne la esența noțiunii de luare, trebuie de spus că pentru a încăl-
ca sta rea de apartenență a anumitor bunuri ale posesorului, acesta trebuie lip-sit de posibili tatea socială de a-și exercita puterea asupra acestor bunuri. Acest lucru se întâmplă atunci când bunurile sunt despărțite fizic de către făptuitor
de cealaltă masă patrimo nială. În cazul sustragerilor, ca metodă de realizare
a unei astfel de departajări poate evolua luarea. Dar oare, în cazul delapidării, făptuitorul nu operează prin intermediul luării?
Raportându-ne la formele concrete de deplasare ilicită a bunurilor de la
pose sor la făptuitor, observăm că, în unele cazuri, ea se realizează pe calea uzur-pării fizice ru di mentare a bunurilor altuia. Însă astfel de cazuri nu epuizează în-
treaga natură a sus tra gerii. De aceea, nu putem agrea viziunea lui S. V. Sklearov
care menționează că lua rea reprezintă numai “deplasarea bunurilor în spațiu”
15.
Astăzi, nu mai putem opera exclusiv cu un astfel de criteriu spațial.
12 Ibidem , p. 73.
13 Ibidem .
14 В. С. Устинов, Российское уголовное законодательство об ответственности за
преступления против собствен ности (история и концепция), Нижний Новгород,
1997, с. 132.
15 С. В. Скляров, Понятие хищения в уголовном законодательстве России: теорети-
ческий анализ // Государство и право, 1997, № 9, c. 65.

C a p i t o l u l V I I 237
Nu este deloc surprinzător că autorul, căruia îi aparține cea din urmă
opinie citată, comite aceeași eroare pe care a făcut-o S. A. Tararuhin, afir-
mând: “În cazul delapidării, făptuitorul este în același timp și infractorul care
săvârșește sustragerea, și posesorul legal al bunurilor împotriva căruia se co-mite această sustragere”
16.
În cazul delapidării, făptuitorul este persoana căreia bunurile i-au fost în-
credințate în temeiul legii. Însă, ele sunt încredințate pentru executarea unor atribuții strict determinate. Pentru a săvârși sustragerea și a deveni posesor ilegal, făptuitorul ia bunurile din fondurile proprietarului. Luarea se face de
la proprietar, nu de la făptuitorul însuși (lucru imposibil), prin aceasta adu-
cându-se atingere pozi ției bunurilor care aparțin sau interesează patrimoniul unității publice sau private.
În context, nu putem să nu amintim de aserțiunea din cadrul doc tri nei
penale române, potrivit căreia luarea “se săvârșește fie cu mișcarea și ridi ca rea bunu lui din locul unde se află, fie cu lăsarea bunului în același loc, dar, în orice
caz, cu încetarea dispozițiunii posesorului de până atunci asupra bunului și
stabilirea dispozițiunii asupra acestuia”
17.
În această încetare și stabilire, sau în această scoatere a bunului de sub
stăpâ ni rea (“dispozițiunea”) proprietarului, posesorului sau a detentorului și în trecerea lui sub stăpânirea făptuitorului și constă acțiunea luării. În acest
sens, în literatura de specialitate se observă pe bună dreptate: “…acțiunea su-
stragerii constă din două acte cu rezultate ce se îmbină: încetarea sau scoaterea
din stăpânirea prece dentă este actul extinctiv, iar trecerea în noua stăpânire este actul achizitiv; sau, mai scurt, constă din deposedare și imposedare. De-
posedării îi urmează imposedarea”
18.
Aceste idei conduc la teza că prin luare trebuie înțeleasă nu doar ridicarea
bunurilor din locul aflării lor și deplasarea acestora, nici doar extragerea fizică
și scoaterea bunurilor din stăpânirea altuia, ci și departajarea juridică a bunu-rilor care de facto se aflau deja în stăpânirea făptuitorului în temeiuri legale.
De exemplu, în cazul delapidării averii străine (art. 191 din CP al RM),
această teză poate fi ilustrată prin cazul când administratorul patrimoniului unei unități trece în mod ilicit la pierderi careva bunuri aflate în administrarea
lui. În cazul dat, poziția în spațiu a bunurilor se păstrează, dar se schimbă ati-
16 С. В. Скляров, Уголовная ответственность за хищение недвижимого имущества ,
с. 53.
17 C. G. Rătescu și alții, Codul penal adnotat. Partea specială , vol. III, București, Socec,
1937, p. 412.
18 Ibidem .

238 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
tudinea făptuitorului față de aceste bunuri, care transformă posesia confirma-
tă legalmente într-o stăpânire ilegală. Deși bunurile respective continuă să se
afle în același loc, ele nu mai există pentru proprietar, fiind trecute prin act la
pierderi, ca și cum distruse din cauza inutilității lor. În acest context, acțiunea de trecere (sau, altfel spus, actul de imposedare), văzută de unii autori ca acțiu-
ne absolută în cazul delapidării, se înfățișează în reali tate ca parte integrantă a
acțiunii de luare. Mai mult, actele de deposedare și imposedare urmează unul după altul într-un mod care face practic imposibilă disocierea lor.
Din acest punct de vedere, dispare și temeiul de a considera că termenul
“luare” trebuie interpretat extensiv în raport cu o asemenea formă de sustra-gere ca delapidarea. De asemenea, dispare necesitatea de a utiliza, în definiția
noțiunii de sustragere, termenul “trecere”. De vreme ce este imposibil a trece
bunurile în sfera de stăpânire a făptui to rului, fără a le scoate din sfera de stă-pânire a altuia, este suficientă prezența termenului “luare”.
În continuarea aceleiași idei, nu putem afirma nici că acțiunea prejudi-
ciabilă în cazul escro che riei (art. 190 din CP al RM) ar fi reprezentată nu de “luare”, ci de “trecere”. Or, în cazul acestei infracțiuni săvârșite prin sustragere,
nu putem afirma că transmiterea bunurilor către făptuitor are loc prin voința
posesorului lor. În dreptul penal, “noțiunea de voință coincide cu cea de con-simțământ”
19. În plus, “un act volitiv este actul pe care omul îl alege liber în li-
mitele conștiinței sale și ale ambianței concrete”20. În conformitate cu art. 199 al
Codului civil, consimțământul este valabil dacă nu este viciat. Dar viclenia este
tocmai unul din astfel de vicii. Așadar, în cazul escrocheriei, voința posesorului
care își remite bunurile către făptuitor nu este valabilă și nici realizată în mod liber. Pentru a sustrage bunu rile prin escrocherie, făptuitorul trebuie mai întâi
să intre ilegal în stăpânirea acestor bunuri, fiind vorba, așadar, de acțiunea de
luare. Circumstanța potrivit căreia luarea, în cazul escrocheriei, are loc cu par-ticiparea voinței posesorului bunurilor nu contravine ideii că luarea se realizea-
ză totuși de făptuitor. Or, voința posesorului este falsificată prin înșelăciune sau
abuz de încredere, urmărindu-se scopul nu pur și simplu de a-l induce în eroare sau de a abuza de încrederea acordată de el, ci și de a-l determina să participe
volens-nolens în procesul de luare a bunurilor din propria-i posesie. Includerea
poseso rului în acest proces este dictată de dorința făptuitorului de a atribui luă-rii o tentă de legalitate, de a asigura o “acoperire juridică” actului de transferare
a bunurilor din sfera de stăpânire a posesorului în sfera sa de stăpânire.
19 Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации / Под общ. ред. Ю. И.
Скуратова и В. М. Лебедева, Москва, Норма-Инфра-М, 1998, с. 17.
20 Ibidem .

C a p i t o l u l V I I 239
Necesitatea specificării ilegalității acțiunii de luare , ca semn constitutiv al
noțiunii de sustragere, rezultă din săvârșirea sustragerii pe calea violării imi-
nente a prevederilor legislative ce reglementează regimul posesiei asupra bunu-
rilor, și, implicit, din săvârșirea sustragerii numai în formele cerute de normele incri mi na toare din cadrul Capitolului VI al Părții speciale a Codului penal (cri-
teriul obiectiv al ilegalității). De asemenea, necesitatea specificării ilegalității
acțiunii de luare, ca semn constitutiv al noțiunii de sustragere, rezultă din lipsa la făptuitor a oricăror drepturi asupra bunurilor luate (criteriul subiectiv al ile-
galității). De aici se desprinde că luarea bunurilor, asupra cărora făptuitorul are
un drept, nu este o sustragere, chiar dacă această luare a fost realizată în una din formele cerute la art. 186-188, 190-192 din CP al RM. În prezența unor condiții
necesare, asemenea acțiune poate fi calificată ca samavolnicie.
În calitate de alt semn constitutiv al noțiunii de sustragere, examinat în
contextul laturii obiective a sustragerii, trebuie consemnată gratuitatea luării
bunurilor de către făptuitor. Luarea ilegală, dar echivalentă (integ ral compen-
sată) a bunurilor altuia nu constituie sustragere, deoarece în acest caz poseso-rului nu i-a fost cauzat nici un prejudiciu patrimonial.
Gratuitatea luării are loc în cazurile în care această luare se realizează fără
o despăgubire în bani pe măsură a costului bunului luat sau fără o acordare a echivalentului sub formă de muncă sau bunuri de aceeași valoare, fie cu des-
păgubire simbolică ori neadecvată a costului bunului luat.
De exemplu, primirea mijloacelor bănești pentru munca efectiv prestată,
deși în baza unor documente falsificate sau incorect perfectate, nu constituie o sustragere. Aceasta deoarece luarea ilegală nu este legată, în acest caz, de cau-
zarea unui prejudiciu patrimonial, dacă făptuitorul îl compensează printr-un echivalent sub formă de muncă.
Totodată, dacă remunerarea muncii se face nu numai cu luarea în calcul
a cantității și calității muncii prestate, dar mai include și diverse sporuri de retribuție (pentru anii serviți, pentru munca în localitățile îndepărtate, pentru
gradul științific etc.), atunci primirea ilegală intenționată a unor asemenea
sporuri de către persoanele care nu au dreptul să beneficieze de ele se califică nu doar conform art. 361 din CP al RM, dar și ca sustragere (sub formă de
escrocherie). Însă, în acest caz, mărimea sustragerii o va forma nu întreaga
sumă a banilor primiți, ci numai acea parte a ei care constituie sporul procen-tual de retribuție sau diferența dintre salariul obișnuit și cel majorat.
Luarea ilegală va fi considerată gratuită și atunci când compensarea cos-
tului bunurilor luate a avut loc deja după săvârșirea sustragerii, după consu-marea acesteia ca urmare a căinței sincere. În conformitate cu lit. g) a art. 76

240 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
din CP al RM, această circumstanță poate atenua răspunderea penală pentru
sustragere, dar nicidecum să-l absolvească pe făptuitor de ea.
Despre lipsa gratuității luării, ca absență a semnului constitutiv al noțiunii
de sustragere, se poate vorbi în situația acordării compensării corespunzătoare până la consumarea sustragerii, nu însă ulterior acesteia.
Ca parțială, compensarea costului bunurilor luate trebuie considerată în
funcție de mărimea părții în raport cu întregul, ca: 1) lipsa sustragerii infracți-onale (operând prevederea de la alin. (2) al art. 14 din CP al RM); 2) sustragere
în proporții mici din avutul proprietarului (art. 51 din Codul cu privire la con-
travențiile administrative); 3) sustragere prevăzută la alin. (1) al art. 186-188, 190 sau la art. 192 din CP al RM; 4) sustragere săvârșită cu cauzarea de daune
în proporții considerabile (lit. d) din alin. (2) al art. 186; lit. f) din alin. (2) al
art. 187; lit. f) din alin. (2) al art. 188; lit. c) din alin. (2) al art.190; lit. c) din alin. (2) al art. 191 din CP al RM); 4) sustragere în proporții mari (alin. (1) al
art. 195 din CP al RM); 5) sustragere în proporții deosebit de mari (alin. (2) al
art. 195 din CP al RM).
Pentru a alege corect una din aceste soluții, este necesară analiza tuturor
circumstanțelor concrete ale cazului, cu luarea în seamă, când o cere situația, a opiniei victimei.
Infracțiunile săvârșite prin sustragere (cu excepția tâlhăriei și a pungășiei)
sunt infracțiuni materiale. Așadar, la calificarea infracțiunilor date este impe-rioasă determinarea urmărilor prejudiciabile pe care le provoacă luarea ilegală și gratuită a bunurilor mobile din posesia altuia. În cazul fiecărei infracțiuni
săvârșite prin sustragere (cu excepțiile sus-menționate), asupra obiectului ma-
terial se produc schimbări privind bunul care formează acest obiect, schimbări în poziția de fapt a acestui bun, legate de trecerea lui din sfera patrimonială
a victimei în sfera patrimonială a făptuitorului. Expresia juridică, pe planul
dreptului civil, a acestor schimbări materiale (gol patrimonial) este prejudiciul
patrimonial cauzat victimei.
Dar de ce numai prejudiciul patrimonial, nu și cel moral? Răspunzând la
această întrebare, menționăm, în primul rând, că, întotdeauna, răspunderea penală pentru infracțiunile contra patrimoniului, în general, și pentru infrac-
țiunile săvârșite prin sustragere, în special, era și este condiționată de mărimea
prejudiciului cauzat. Anume această concepție se desprinde din interpretarea prevederilor art. 126 din CP al RM. De altfel, experimentul eșuat de promova-
re a tezei conținute în redacția inițială a alin. (2) al art. 126 din CP al RM nu
vine decât în sprijinul acestei concepții. Iar sensul acestei concepții este urmă-torul: conștiința făptuitorului trebuie să cuprindă în vizorul său toate semnele
laturii obiective a infracțiunii; nu-i poți imputa unei persoane ceva care nu era

C a p i t o l u l V I I 241
cuprins de conștiința ei la momentul săvârșirii infracțiunii. Or, determinarea
mărimii prejudiciului moral, precum și probarea acestuia, întotdeauna a fost
dificilă, fapt la care se face referință și în doctrina juridico-civilă21.
În al doilea rând, așa cum rezultă din prevederile art. 1398 și art. 1422 ale
Codului civil, reparația prejudiciului moral este posibilă numai în cazurile
prevăzute de legislație (de exemplu, în cazul încălcării drepturilor personale nepatrimoniale, cum ar fi în ipoteza atingerii aduse vieții, sănătății, libertății,
inviolabilității sexuale și libertății sexuale sau a altor valori sociale care privesc
persoana). Evident, oricare infracțiune, implicând o încălcare a drepturilor victimei, pricinuiește acesteia cel puțin suferințe de ordin moral, dacă victima
este capabilă să conștientizeze că i-au fost încălcate anumite drepturi. Însă,
la fel de adevărat este că nu orice infracțiune generează dreptul victimei la reparația prejudiciului moral cauzat prin respectiva infracțiune. În această or-
dine de idei, sprijinim punctul de vedere exprimat în doctrina juridico-civilă,
potrivit căruia “infracțiunile care aduc atingere unor valori sociale ce țin de patrimoniu (de exemplu, furtul, escrocheria etc.), deși în majoritatea cazurilor
cauzează victimei suferințe morale, nu atrag apariția la aceasta a dreptului
subiectiv de reparație a prejudiciului moral; prin corelație, la făptuitor nu apa-re obligația de a repara prejudiciul moral cauzat”
22. Logic, rezultă că prejudi-
ciul moral nu poate fi o componentă a prejudiciului provocat de infracțiunile
contra patrimoniului, în general, și a infracțiunilor săvârșite prin sustragere,
în special. Excepție constituie cazurile când, în mod adiacent, se aduce atinge-re relațiilor sociale cu privire la libertatea psihică, integritatea corporală, sănă-
tatea persoanei (lit. e) din alin. (2) al art. 187, art. 188 din CP al RM). În toate
celelalte cazuri, luarea în calcul a prejudiciului moral la calificarea infracțiunii ar echivala cu încălcarea flagrantă a principiului legalității.
În literatura de specialitate este răspândită poziția potrivit căreia mărimea
prejudiciului patrimonial, cauzat de infracțiunile săvârșite prin sustragere, corespunde valorii bunurilor sustrase de către făptuitor, adică se exprimă în
prejudiciul patrimonial efectiv, nu și în venitul ratat
23. Această poziție este co-
rectă, deoarece crearea, prin infracțiunile săvârșite prin sustragere, a obstaco-
21 Договорное право . Книга 1. Общие положения / Под ред. М. И. Брагинского, В. В.
Витрянского, Москва, 1997, с. 517-522.
22 А. М. Эрделевский, Компенсация морального вреда , Москва, БЕК, 1999, p. 175.
23 В. Мальцев, Понятие хищения // Российская юстиция, 1995, №4, с. 37; Научно- прак-
тический комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации , том I / Под ред.
П. Н. Панченко, Нижний Новгород, Номос, 1996, с. 403.

242 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
lelor în calea realizării de către posesorul bunului a facultăților economice de
posesie, folosință și dispunere de acel bun exprimă esența prejudiciului cauzat
prin respectivele infracțiuni. Numai prejudiciul patrimonial efectiv (care se
prezintă sub forma valorii, exprimate în bani, a bunului sustras) corespunde acestor cerințe. Pagubele sub forma venitului ratat nu au relevanță la califica-
rea sustragerii, întrucât “acesta constituie niște beneficii prezumate, care nu se
află la momentul săvârșirii sustragerii în posesia reală a victimei și, din această cauză, ele nu pot fi luate din posesia victimei”
24. În adevăr, este de neconceput
să iei ceva care, deocamdată, nu există în natură.
În afară de aceasta, trebuie de menționat că gravitatea și caracterul in-
fracțiunilor săvârșite prin sustragere își găsesc realizarea sub forma de ieșire din posesia victimei a unei mase determinate de bunuri ce-i aparțin; valoarea
economică a acestei mase de bunuri este condiționată de costul lor, exprimat
în bani, la momentul comiterii infracțiunii. Iată de ce clarificarea cu privire la caracterul efectiv (real) al prejudiciului patrimonial, cauzat de infracțiunile
săvârșite prin sustragere, este importantă nu numai pentru elucidarea esenței
obiectului material al acestor infracțiuni, dar și pentru întregirea imaginii no-țiunii de sustragere în ansamblu.
În concluzie, specificăm că semnul “care a cauzat un prejudiciu patrimoni-
al efectiv altuia” face parte în mod întemeiat din rândul semnelor constitutive ale noțiunii de sustragere; la calificarea infracțiunilor săvârșite prin sustragere
trebuie să se țină seama numai de prejudiciul patrimonial efectiv, care este de
esența acestor infracțiuni și care se datorează mecanismului de atingere adusă relațiilor sociale cu privire la posesia exercitată asupra bunurilor mobile.
Imputarea prejudiciului patrimonial efectiv cauzat prin sustragere presu-
pune stabilirea legăturii de cauzalitate dintre luarea ilegală și gratuită a bunuri-lor mobile din posesia altuia, pe de o parte, și prejudiciul sus-amintit, pe de altă
parte. Cu alte cuvinte, pentru a imputa cuiva săvârșirea sustragerii, este necesar
a stabili că golul patrimonial, creat în sfera patrimonială a victimei, și, implicit, sporirea atestată în cadrul sferei patrimoniale a făptuitorului reprezintă efectul
tocmai al luării ilegale și gratuite a bunurilor mobile din posesia victimei.
Nu putem finaliza analiza laturii obiective a sustragerii fără a examina
problema privind momentul de consumare a acestei fapte.
Infracțiunile săvârșite prin sustragere (cu excepția tâlhăriei și a pungășiei)
se consideră consumate din momentul în care bunurile au fost luate din pose-
24 В. А. Владимиров, Ю. И. Ляпунов, Ответственность за корыстные посягатель-
ства на социалистическую собственность , Москва, Юридическая литература,
1986, с. 66-67.

C a p i t o l u l V I I 243
sia altuia, iar făptuitorul are posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de
acele bunuri la dorința lui. Dacă făptuitorul nu a obținut posibilitatea reală de
a se folosi de bunurile luate sau de a dispune de ele la propria dorință, adică
nu a dus infracțiunea până la capăt din cauze independente de voința lui, cele comise urmează a fi calificate ca tentativă de sustragere (art. 27 și art. 186, 187,
190 sau art. 191 din CP al RM).
Criteriul, în baza căruia a fost determinat momentul de consumare a su-
stragerii, se întemeiază, așadar, nu pe deposedare (scoaterea bunului din sfera patrimonială a victimei), ci pe imposedare (trecerea acelui bun în sfera patri-
monială a făptuitorului). Dacă deposedarea nu a fost urmată de cel de-al doilea act – imposedarea, nu putem vorbi despre sustragere consumată.
Posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de bunurile altuia la propria
dorință a făptuitorului nu presupune, necesarmente, ca acesta să înceapă să se folosească efectiv sau să dispună de acele bunuri. Dacă ne amintim că dreptul de
proprietate presupune existența a trei atribute – posesia, folosința și dispoziția –
atunci, pentru a considera că sustragerea este consumată, doar primul atribut – posesia – trebuie să existe la modul obiectiv, în realitate, celelalte două – folosin-
ța și dispoziția – existând doar subiectiv, în sfera psihică a făptuitorului. Așadar,
prin “posibilitatea reală de a folosi sau a dispune de bunurile luate la propria dorință” se înțelege situația când aceste bunuri se află în posesia făptuitorului și
el singur hotărăște cum să procedeze cu ele mai departe – să le consume, să le
vândă, să le transmită altor persoane etc. Altfel spus, are loc o îmbinare a două criterii: a criteriului obiectiv (bunurile se află în posesia făptuitorului) și a crite-
riului subiectiv (făptuitorul se consideră proprietar al bunurilor luate).
O examinare aparte reclamă problema privind momentul consumării
sustra gerii săvârșite de pe teritoriul unui obiectiv păzit. De regulă, în astfel de cazuri, sustragerea se consideră consumată din momentul scoaterii bunurilor
în afara teri toriului păzit. În același timp, reținerea făptuitorului având asupra lui, la ieșirea din obiectivul păzit, bunurile respective formează tentativa de
sustragere.
Lucrătorul învestit cu paza unui obiectiv, care a contribuit intenționat la
săvârșirea sustragerii de către o altă persoană (de exemplu, a înlăturat obsta-colele din calea săvârșirii sustragerii), trebuie tras la răspundere pentru com-
plicitate la sustragere.
În acord cu prevederile art. 56 din CP al RM, persoana care a ascuns bunu-
rile pe teritoriul obiectivului păzit, având scopul scoaterii lor ulterioare în afa-ra acestui teritoriu, în cazul retrocedării din propria voință a bunurilor date, poate fi liberată de răspunderea penală în legătură cu renunțarea de bunăvoie
la săvârșirea infracțiunii.

244 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Până când bunurile nu au fost scoase de pe teritoriul obiectivului păzit, su-
stragerea nu poate fi considerată consumată, chiar dacă aceste bunuri au fost se-
parate de restul și au fost pregătite pentru scoaterea lor ulterioară sau dacă a avut
loc înțelegerea prealabilă cu lucrătorul învestit cu paza obiectivului respectiv. De asemenea, sustragerea nu poate fi considerată consumată în cazul în care a fost
scoasă numai o parte din bunuri, existând intenția făptuitorului de a sustrage
toate bunurile selec tate. Aruncarea bunurilor, peste gard, unui alt participant la infracțiune, care a fost de îndată reținut, de asemenea trebuie calificată ca
sustragere neconsumată (în formă de tentativă), deoarece făptuitorii nu obținuse
încă posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de acele bunuri la dorința lor.
La fel, o examinare aparte necesită problema privind momentul de consu-
mare a sustragerii titlurilor de valoare, dat fiind că există câteva tipuri de astfel de titluri. Astfel, sustragerea titlurilor de valoare la purtător și a titlurilor de va-loare la ordin, girate în alb, trebuie considerată consumată din momentul luării
lor fizice și, implicit, trecerii lor în folosul făptuitorului. Sustragerea titlurilor de
valoare nominative și a titlurilor de valoare la ordin, girate la ordin, trebuie con-siderată consumată din momentul înregistrării transferului de drepturi asupra
acestor titluri de valoare în sistemul de ținere a registrului deținătorilor titlurilor
de valoare sau din momentul în care făptuitorul a obținut posibilitatea reală de a exercita drepturile ce rezultă din acele titluri de valoare. Luarea fizică a titlurilor
de valoare nominative sau la ordin, girate la ordin, care nu este urmată de o luare
juridică a acestor titluri, trebuie calificată ca tentativă de sustragere.
Latura subiectivă a infracțiunilor săvârșite prin sustragere se exprimă,
în primul rând, în vinovăție sub formă de intenție directă. De asemenea, este obligatorie prezența scopului special – a scopului de cupiditate (profit).
În definiția noțiunii de sustragere, pe care am formulat-o supra , nu am
concretizat nici forma de vinovăție – intenția – nici tipul intenției – intenția directă. Aceasta deoarece concluzia cu privire la ele poate fi făcută în urma exa-minării profilului faptei prejudiciabile din cadrul sustragerii (a lua ceva, mani-
festând imprudență, este practic imposibil), precum și prin specificarea scopu-
lui special – de cupiditate – care circumstanțiază prezența intenției directe.
Totuși, este necesar a menționa că, în literatura de specialitate, există și
viziunea potrivit căreia sustragerea poate fi comisă cu intenție directă sau in-directă
25. Considerăm incorectă această viziune. Argumentele sunt următoa-
rele: prevăzând cauzarea, prin acțiunea sa, a prejudiciului patrimonial efectiv
25 В. В. Векленко, Квалификация хищений , Омск, 2001, с. 170.

C a p i t o l u l V I I 245
în dauna victimei, făptuitorul dorește să intre în posesia bunurilor victimei,
incluzându-le în sfera sa patrimonială. Orientarea intenției făptuitorului este
focalizată pe luarea bunurilor din posesia altuia. Tocmai aceasta îi dirijează
dorința de luare. O asemenea orientare a intenției deosebește sustragerea de alte fapte, în cazul cărora făptuitorul, obținând ilegal și gratuit anumite bunu-
ri, nu dorește, ci doar admite în mod conștient obținerea lor.
Lipsirea victimei de bunurile ce-i aparțin, în prezența intenției indirecte,
survine ca un rezultat colateral. Or, făptuitorul dorește să realizeze alte sco-puri (de exemplu, să-și justifice absența nemotivată de la lucru). În această
ipoteză, primirea banilor, ca urmare a prezentării certificatului medical pen-tru justificarea absenței nemotivate, nu era cuprinsă de dorința făptuitorului;
aceasta s-a produs ca un rezultat colateral.
În doctrina penală se afirmă că, alături de intenția directă, poate exista,
excepțional, și o intenție indirectă, atunci când bunul sustras ar conține în el un alt bun, a cărui eventuală prezență făptuitorul a putut s-o prevadă și a ac-
ceptat rezultatul eventual al acțiunii sale (de exemplu, a luat un palton în care se aflau valori)
26.
Nu putem sprijini un astfel de punct de vedere. Or, este cunoscut că prin-
tre tipurile nenormative de intenție se numără și intenția inițială, și intenția supravenită.
Intenția inițială există atunci când făptuitorul a prevăzut rezultatul faptei
sale până a începe executarea acesteia; intenția supravenită apare în situația în care, în timpul executării unei fapte infracționale, făptuitorul prevede un alt rezultat decât cel inițial – datorită condițiilor în care a comis fapta – și se decide
să-l producă și pe acesta
27. Prin prisma exemplului evocat mai sus, chiar dacă
intenția inițială se poate exprima și în intenție indirectă – odată ce făptuitorul dobândește certitudinea că pe lângă palton nu mai sunt și alte bunuri sau că pe
lângă acesta sunt și alte bunuri, pe care le ia – această intenție inițială se trans-formă într-o intenție supravenită. Or, la calificare, are importanță tocmai in-
tenția supravenită. Aceasta se formează până la consumarea sustragerii, de ace-
ea nu poate să nu fie luată în considerație la calificare. Amintim că, dacă există intenția de a sustrage întregul, format din mai multe bunuri, sustragerea va fi
considerată consumată doar atunci când pentru făptuitor va exista posibilitatea
reală de a se folosi sau a dispune de toate părțile acestui întreg, adică de toate
26 V. Dongoroz și alții, Explicații teoretice ale Codului penal român , vol. III, București, Edi-
tura Academiei, All Beck, 2003, p. 439.
27 M. Zolyneak, Drept penal român. Partea generală , vol. II, Iași, Chemarea, 1993, p. 224.

246 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
bunurile. O astfel de posibilitate nu poate exista în cazul în care făptuitorul nici
nu cunoaște dacă în bunul pe care îl ia mai sunt sau nu și alte bunuri.
Absența intenției directe și a scopului de cupiditate exclude calificarea ca
sustragere a luării ilegale și gratuite a bunurilor mobile din posesia altuia, prin care acestuia i s-a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv. De vreme ce scopul
de cupiditate (profit) este semnul constitutiv, fără care noțiunea de sustragere nu
poate fi considerată întregită, este necesar a menționa că nu poate fi recunoscu-tă ca sustragere luarea ilegală și gratuită a bunurilor mobile din posesia altuia,
luare prin care acestuia i s-a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv, săvârșită
în scopul folosinței temporare a acelor bunuri, făptuitorul intenționând resti-tuirea lor ulterioară. Esența “folosinței temporare” constă în aceea că bunurile
sunt luate pe un timp oarecare, și anume – pe o perioadă nesemnificativă sau
strict determinată (de exemplu, pe timpul creditării). În astfel de cazuri, făptui-torul nu urmărește scopul de cupiditate, deoarece nu dorește să treacă bunurile
în stăpânirea lui definitivă. În funcție de circumstanțele cazului, asemenea fap-
te pot fi calificate conform art. 196, 238, 273, 274 etc. din CP al RM.
Așadar, dacă ținem seama că scopul infracțiunii “este anticiparea în
conștiința persoanei a rezultatului, spre a cărui realizare sunt îndreptate acțiunile ei, arătând ce anume tinde persoana să atingă prin conduita sa”
28,
atunci scopul de cupiditate reprezintă anticiparea în conștiința făptuitorului
a stăpânirii sale definitive asupra bunurilor luate, când el va avea posibilitatea
de a poseda, a folosi și a dispune de aceste bunuri ca și cum ele ar fi ale lui proprii. Bineînțeles, nu se are în vedere că el poate deveni proprietar, deoarece
este imposibil a dobândi dreptul de proprietate pe cale infracțională. Victima
sustragerii nu-și pierde drepturile sale asupra bunurilor ce i-au fost sustrase.
Potrivit unei opinii exprimate în literatura de specialitate, scopul de
cupiditate există doar în cazul în care făptuitorul este interesat personal în sustragerea bunurilor
29. Acest punct de vedere nu poate fi acceptat, deoarece el
îngustează neîntemeiat conținutul social al scopului de cupiditate. Este posi-
bilă comiterea sustragerii în scopul transmiterii bunurilor unor terțe persoane
dintr-un sentiment de gratitudine față de acestea, în vederea achitării către ele a datoriilor nestinse etc. Și în acest caz, sustragerea este comisă în scop de
cupiditate (la concret – în scop de înavuțire a unor terțe persoane), deoarece,
văzându-se în postura de pretins proprietar, făptuitorul nu face decât să rea-
28 С. А. Елисеев, Преступления против собственности по уголовному законодатель-
ству России ( вопросы теории), Томск, 1999, с. 135.
29 В. Н. Дерендяев, Уголовная ответственность за присвоение вверенного имущества:
Автореферат диссертации кандидата юридических наук, Москва, 1996, с. 20-21.

C a p i t o l u l V I I 247
lizeze atributul de dispoziție care derivă din dreptul de proprietate. În ipoteza
dată, chiar dacă făptuitorul urmărește scopul de cupiditate, el nu urmărește
totuși să obțină profitul pentru sine personal.
Nu vom putea înțelege corect esența scopului de cupiditate fără a examina
problema privind motivul de cupiditate. În general, motivul de cupi ditate se prezintă ca unul dintre aspectele interesului material, și anume: ca năzuință
de a obține un venit material pentru făptuitor sau pentru alte persoane (dar, cum se va vedea infra , nu pentru oricare persoane). Năzuința de a fi scutit de
cheltuielile materiale – celălalt aspect al interesului material – nu reprezintă motivul de cupiditate.
Prezența scopului de cupiditate nu presupune prezența obligatorie a motivului
de cupiditate. Explicația este că motivul de cupiditate constă în năzuința făp tui-torului de a obține, de pe urma celor sustrase, venit material pentru sine sau pentru apropiații săi, fie pentru ceilalți participanți la infracțiune, sau, mai scurt, pentru o
persoană care a acordat, direct sau indirect, o asistență materială făptuitorului sau
care, în previziunea făptuitorului, îi va acorda o astfel de asistență în viitor.
Este însă perfect posibilă situația când făptuitorul ia bunurile de la persoa-
nă pentru a le trece în folosul unor terțe persoane, fără a se înavuți personal sau fără a spera la o înavuțire personală în viitor (de exemplu, făptuitorul transferă întreaga sumă de bani sustrasă pe contul unei case de copii, păstrându-și ano-
nimatul abso lut, deci excluzând din start orice fel de “contraprestație” pentru
“altruismul” său).
În aceste condiții, fapta întrunește toate semnele constitutive ale noțiunii
de sustragere, însă fără a fi săvârșită din motiv de cupiditate. De aceea, motivul de cupiditate nu este imanent pentru existența faptei de sustragere, deci nu este susceptibil de a fi înscris printre semnele constitutive ale noțiunii de sustragere.
În ultimă instanță, pentru componența generică de sustragere, contează
nu cine anume va obține venitul material provenit de pe urma infracțiunii – însuși făptuitorul sau alte persoane? Are însemnătate faptul că victima este
lipsită, contrar voinței sale, de bunurile ce-i aparțin.
Susținem, în acest sens, opiniile exprimate în literatura de specialitate pri-
vind caracterul neobligatoriu al motivului de cupiditate în cazul sustragerii. Astfel, V. N. Litvinov afirmă, alături de alți autori, că motivele participanților
minori la sustragerea săvârșită de două sau mai multe persoane se exprimă în “dorința lor de a se impune în fața altora”
30. Alți autori consideră că, în ipoteza
30 В. И. Литвинов, Корыстные посягательства на личную собственность и их
предупреждение , Минск, Университетское, 1989, с. 149; Ю. А. Мерзогитова, От-
ветственность за мошенничество в сфере финансово-кредитных отношений .
Автореферат диссертации кандидата юридических наук , Москва, 1998, с. 19.

248 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
sustragerii, motivul de cupiditate nu trebuie să fie în mod obligatoriu unicul
motiv31. Așa cum s-a văzut mai sus, săvârșind sustragerea, făptuitorul se poate
conduce și de alte motive, inclusiv unele “nobile”, cum ar fi năzuința de a-i
ajuta dezinteresat pe cei nevoiași. În concluzie, nu motivul de cupiditate, ci
scopul de cupiditate, indispensabil pentru oricare infracțiune săvârșită prin sustragere, trebuie să fie reflectat în definiția noțiunii de sustragere.
Subiectul sustragerii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta răspunderii penale: 14 ani (art. 186-188; alin. (2) și (3) ale art. 190; alin. (2) al art. 192 din CP al RM) sau 16 ani (în ce-
lelalte cazuri).
Coborârea limitei de vârstă a răspunderii penale pentru infracțiunile pre-
văzute la art. 186-188, alin. (2) și (3) ale art. 190, alin. (2) al art. 192 din CP al RM este condiționată nu doar de gradul sporit al pericolului social al acestor
infracțiuni, dar și de frecvența lor ridicată printre faptele penale săvârșite de minori, determinată de accesibilitatea intelectuală și executorie a formelor res-
pective de sustragere pentru minorii care au atins vârsta de 14 ani.
În unele cazuri, infracțiunile din subgrupul sustragerilor pot fi săvârșite
numai în prezența subiectului având calități speciale. Astfel, delapidarea averii străine (art. 191 din CP al RM) poate fi săvârșită, după cum am menționat,
doar de o persoană căreia i s-au încredințat în administrare bunurile altei per-soane. În afară de aceasta, despre prezența subiectului special se poate vorbi
în cazul modalităților agravate de la lit. d) din alin. (2) al art. 190 și de la lit. d)
din alin. (2) al art. 191 din CP al RM.
Întrucât calitatea de subiect special constituie totuși o excepție, și nu o
regulă, care privește subiectul sustragerii, considerăm oportună examinarea calității respective în contextul concret al faptelor de la lit. d) din alin. (2) al art. 190 și art. 191 (inclusiv de la lit. d) din alin. (2)) din CP al RM.
Înainte de a trece la analiza fiecărei infracțiuni în parte din grupul ce-
lor săvârșite prin sustragere, menționăm că noțiunile “dobândirea ilicită” (art. 190 din CP al RM); “însușirea ilegală” (art. 191 din CP al RM); “însușire”
(art. 196, 273 și 274 din CP al RM) sunt considerate drept echivalente cu no-
țiunea de sustragere. Toate aceste noțiuni exprimă în forme diferite același conținut. Totodată, în sensul art. 195 din CP al RM, prin “însușire” se are în
vedere “sustragere și șantaj”.
31 И. С. Тишкевич, С. И. Тишкевич, Квалификация хищений имущества , Минск,
Репринт, 1996, c. 42.

C a p i t o l u l V I I 249
§2. Circumstanțele agravante comune ale sustragerii
Întrucât circumstanțele agravante ale unor infracțiuni, săvârșite prin su-
stragere, coincid în mare parte, considerăm că, pentru a nu ne repeta, aceste
circumstanțe trebuie examinate în comun, cu indicarea, atunci când e cazul,
a specificului funcționării lor în contextul infracțiunilor concrete săvârșite prin sustragere. Propunem următoarea ordine de examinare a circumstanțelor
agravante comune ale sustragerii: 1) repetat; 2) de două sau mai multe persoa-
ne; 3) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuință; 4) cu cauzarea de daune în proporții considerabile; 5) în timpul unei calamități;
6) de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală; 7) de o persoa-
nă mascată, deghizată sau travestită; 8) cu folosirea situației de serviciu.
Pentru calificarea sustragerii conform alin. (2) sau (3) al art. 186-188, 190,
191 ori alin. (2) al art. 192 din CP al RM, este suficientă prezența măcar a uneia dintre agravan tele sus-menționate. Cu toate acestea, în sentința instanței de ju-decată, trebuie indi cate toate agravantele care și-au găsit confirmarea în cazul
concret, cu specificarea precisă a literelor corespunzătoare și a alineatului din
articolul corespunzător.
În cazurile în care într-o infracțiune unică sunt prezente câteva agravan-
te, se aplică, în conformitate cu lit. c) a art. 117 din CP al RM, acel alineat al normei care prevede o pedeapsă mai aspră. În același timp, îmbinarea câtorva circumstanțe agravante ale sustragerii nu reprezintă un concurs de infracțiu-
ni, întrucât lipsește însăși pluralitatea faptelor.
Sustragerea săvârșită repetat
(lit. a) din alin. (2) al art. 186; lit. a) din alin.
(2) al art. 187; lit. a) din alin. (2) al art. 188; lit. a) din alin. (2) al art. 190; lit. a) din alin. (2) al art. 191; lit. a) din alin. (2) al art. 192 din CP al RM)
Având în vedere prevederile alin. (4) al art. 186 din CP al RM, coroborate
cu dispoziția art. 31 din CP al RM, furtul, jaful, tâlhăria, escrocheria, delapida-rea averii străine și pungășia se consideră săvârșite repetat, dacă aceste infrac-
țiuni au fost săvârșite de o persoană care, anterior, a comis una din infracțiunile prevăzute la alin. (1) al art. 186-192 din CP al RM, cu condiția că nu a fost con-
damnată pentru vreuna din ele și nu a expirat termenul de prescripție.
Dacă furtul, jaful, tâlhăria, escrocheria, delapidarea averii străine sau
pungă șia au fost precedate de o formă agravată a infracțiunilor prevăzute la art. 186-192 din CP al RM, circumstanța agravantă “repetat” nu se aplică. În astfel
de cazuri, calificarea se face conform regulilor concursului real de infracțiuni.
În cazul în care infracțiunea prevăzută la alin. (1) al art. 186-188, 190-192
din CP al RM este precedată de o altă infracțiune identică, prevăzută la alin. (1) al art. 186-188, 190-192 din CP al RM (de exemplu, un furt neagravat este

250 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
precedat de un alt furt neagravat), repetarea infracțiunii se prezintă în for-
ma sa veritabilă. În această ipo teză, cele săvârșite nu formează un concurs
de infracțiuni. Calificarea trebuie fă cută doar conform lit. a) din alin. (2) al
art. 186-188, 190-192 din CP al RM.
O cu totul altă situație juridică apare în cazul în care după o sustragere ne-
agravată a fost săvârșită o sustragere de către două sau mai multe persoane sau cu cauzarea de daune în proporții considerabile, sau în timpul unei calamități etc.; cu alte cuvinte, făptuitorul a comis a doua infracțiune, care este omogenă,
dar nu identică, cu prima. Într-un asemenea caz, calificarea faptei doar potri-
vit lit. a) din alin. (2) al art.186-188, 190-192 din CP al RM nu ar mai fi sufi-cientă. Aceasta deoarece ar rămâne fără apreciere faptul săvârșirii infracțiunii
de două sau mai multe persoane sau faptul cauzării prin infracțiune a daunei
în proporții considerabile, sau faptul săvârșirii infracțiunii în timpul unei calamități etc. În alți termeni, la calificare s-ar subevalua gradul pericolului
social al faptei, deci s-ar încălca principiul înscris la alin. (1) al art. 7 din CP al
RM. De aici ar rezulta că cele comise trebuie calificate nu doar conform lit. a) din alin. (2) al art. 186-188, 190-192 din CP al RM, dar și cu invocarea regulilor
concur su lui real de infracțiuni (de exemplu, alin. (1) al art. 186-188, 190-192
din CP al RM și lit. b) din alin. (2) al art. 186-188, 190-192, sau lit. d) din alin. (2) al art. 186, lit. f) din alin. (2) al art. 187, 188, lit. c) din alin. (2) art. 190,
191 din CP al RM sau lit. a) din alin. (3) al art. 186-188 din CP al RM).
Însă nici această variantă de calificare nu este impecabilă, deoarece, în
confor mitate cu principiul cumulului pedepselor, făptuitorului i s-ar aplica o pedeapsă care nu ar fi proporțională cu pedeapsa ce i se cuvine pentru cele
săvârșite: sustragerea neagravată este luată în considerație de două ori (prima oară – ca element al repetării infracțiunilor, iar a două oară – ca element al
concursului real de infracțiuni). În acest fel, s-ar încălca principiul înscris la
alin. (2) al art. 7 din CP al RM, deoarece făptuitorul ar fi supus pedepsei de două ori pentru una și aceeași faptă.
O coliziune similară se atestă și în acele cazuri când una din sustrageri s-a
consumat, iar cea de-a doua a fost întreruptă la etapa de tentativă sau de pregă-tire. Se creează o situație paradoxală: dacă amândouă sustragerile sunt consu-
mate, calificarea se face doar potrivit lit. a) din alin. (2) al art. 186-188, 190-192
din CP al RM (în ipoteza unei sustrageri neagravate); însă, dacă o sustragere este consumată, pe când cealaltă reprezintă o tentativă de sustragere sau o
pregătire de sustragere, calificarea este mai complicată: art. 26 sau 27 și alin.
(1) al art. 186-188, 190-192 din CP al RM și lit. a) din alin. (2) al art. 186-188, 190-192 din CP al RM. Și în acest caz, pedeapsa ar trebui aplicată ținându-se

C a p i t o l u l V I I 251
cont de concursul de infracțiuni, adică în conformitate cu principiul cumulu-
lui pedepselor. O situație asemănătoare se remarcă în cazul în care făptuitorul
are mai întâi rolul juridic de autor al infracțiunii, iar ulterior – de organizator,
instigator sau complice; ori viceversa.
Ținând cont de cele menționate mai sus, considerăm că calificarea trebuie
făcută numai conform regulilor concursului de infracțiuni în cazurile în care, după vreuna din infracțiunile prevăzute la alin. (1) al art. 186-188, 190-192 din CP al RM, a fost săvârșită: a) o infracțiune omogenă, prevăzută de o altă
normă (de exemplu, furtul urmat de jaf); b) o infracțiune omogenă, prevăzută
de un alt alineat al aceleiași norme (de exemplu, furtul neagravat urmat de furtul săvârșit de două sau mai multe persoane); c) o infracțiune care a fost
întreruptă la o altă etapă a activității infracționale (de exemplu, când furtul
consumat a fost urmat de tentativa de furt sau pregătirea de furt; ori vicever-sa); d) o infracțiune în care făptuitorul a avut un alt rol juridic (de exemplu,
în primul caz a fost autor, iar în cel de-al doilea – organizator, instigator sau
complice; ori viceversa).
Suntem obligați să optăm anume pentru această soluție. Chiar dacă nu
se întemeiază întru totul pe prevederile alin. (4) al art. 186 din CP al RM, ea are la bază principiul individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, înscris la art. 7 din CP al RM, precum și principiul non bis in idem , respectat
încă de pe timpurile dreptului roman public.
Sustragerea, săvârșită repetat, trebuie deosebită de sustragerea prelungită
care constă din mai multe acțiuni infracționale identice, săvârșite pe calea
sustragerii bunurilor din una și aceeași sursă, caracterizate prin unitatea in-
tenției infracțio nale și care în ansamblul lor alcătuiesc o infracțiune unică.
Nu poate fi considerată repetată sustragerea bunului divizibil pe părți, nici
scoaterea de pe teritoriul unui obiectiv păzit, în câteva tranșe, a bunurilor care au fost pregătite pentru a fi sustrase împreună.
Dacă sustragerea este săvârșită în privința câtorva victime concomitent
(în prezența identității formei sustragerii și a unității intenției), agravanta “repetat” nu funcționează. Dimpotrivă, câteva sustrageri, comise în privința aceleiași victime (de la aceeași sursă), pot forma sustragerea săvârșită repetat,
dacă, după fiecare din aceste sustrageri, la făptuitor apărea intenția de a comite
o nouă sustragere.
Sustragerea săvârș ită de două sau mai multe persoane
(lit. d) din alin. (2)
al art. 186; lit. b) din alin. (2) al art. 187; lit. b) din alin. (2) al art. 188; lit. b) din
alin. (2) al art. 190; lit. b) din alin. (2) al art. 191; lit. b) din alin. (2) al art. 192
din CP al RM).

252 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Circumstanța agravantă analizată operează în oricare din următoarele
trei ipoteze: a) coautoratul (inclusiv coautoratul cu repartizarea rolurilor);
b) săvârșirea infracțiunii de către o persoană care întrunește semnele subiec-
tului infracțiunii, în comun cu o persoană care nu întrunește aceste semne; c) săvârșirea infracțiunii de către o persoană care întrunește semnele subiectului
infracțiunii, prin intermediul unei persoane care cu bună-știință nu este pasi-
bilă de răspundere penală.
Participația complexă, atunci când latura obiectivă a sustragerii e realizată
de un singur autor, nu poate fi considerată sustragere săvârșită de două sau mai multe persoane. Chiar dacă alături de acest autor mai participă un organizator, instigator sau complice, aceștia doar contribuie la săvârșirea sustragerii, deci
nu o săvârșesc.
Sustragerea se consideră săvârșită de două sau mai multe persoane atât
în cazul participației simple, cât și în cazul acelei participații complexe care presupune realizarea laturii obiective a sustragerii de doi sau mai mulți auto-
ri. Cu alte cuvinte, se are în vedere ipoteza când la săvârșirea sustragerii au participat în comun doi sau mai mulți autori în lipsa unei înțelegeri prealabile
între ei sau în prezența unei asemenea înțelegeri. Deși existența sau lipsa în-
țelegerii prealabile între coautori nu are nici un impact asupra calificării faptei de sustragere, săvârșite de două sau mai multe persoane, această împrejurare
trebuie luată în calcul la individualizarea pedepsei.
Specificul coautoratului constă în aceea că latura obiectivă a sustragerii
este executată – simultan sau nesimultan – de către toți coautorii. Astfel, coau-toratul poate fi de două tipuri: 1) coautoratul paralel; 2) coautoratul succesiv.
În primul caz, toți coautorii realizează simultan latura obiectivă a sustragerii. În cel de-al doilea caz (care se atestă, de exemplu, în situația infracțiunilor
complexe), latura obiectivă a infracțiunii este divizată de către coautori în câ-
teva etape. Fiecare din aceste etape este îndeplinită de către un alt coautor (de exemplu, mai întâi se aplică violența nepericuloasă pentru viața sau sănătatea
persoanei ori amenințarea cu o asemenea violență, după care se săvârșește su-
stragerea deschisă (lit. e) din alin. (2) al art. 187 din CP al RM)). În acest fel, săvârșirea comună a sustragerii de către doi sau mai mulți coautori se exprimă
în aceea că fiecare din aceștia săvârșește – în volum deplin sau parțial – acțiu-
nea sau sistemul de acțiuni caracteristic pentru o formă sau alta a sustragerii.
Executarea unei părți a laturii obiective a sustragerii nu trebuie înțeleasă
doar ca participare nemijlocită la acțiunea de luare a bunurilor. Într-adevăr, latura obiectivă a sustragerii, având o structură uneori destul de complexă, nu se poate reduce doar la luarea fizică realizată de făptuitor. Însă, o astfel de

C a p i t o l u l V I I 253
repartizare a rolurilor va avea “nu semnificație calificativă, ci tehnologică”32.
Executarea laturii obiective a sustragerii se apreciază cu luarea în considerare
a specificului formei de sustragere. Astfel, în cazul furtului, coautor trebuie
recunoscută și persoana care stă de pază, pentru a veghea ca cei care iau ne-mijlocit bunurile să nu fie descoperiți. În adevăr, această persoană asigură
modul ascuns al furtului, deci execută parțial latura obiectivă a acestei forme
de sustragere, chiar dacă nu participă nemijlocit la acțiunea de luare.
Totodată, acțiunile persoanelor care nu au luat parte la săvârșirea sustra-
gerii, dar care au contribuit la săvârșirea acesteia prin sfaturi, indicații, prin promisiunea prealabilă că vor tăinui urmele infracțiunii, că vor vinde bunurile sustrase etc., trebuie calificate drept complicitate la sustragere.
Sustragerea săvârșită de două sau mai multe persoane nu se reduce nici pe
departe doar la sustragerea săvârșită în coautorat. Astfel, și săvârșirea sustra-gerii de către o persoană, care întrunește semnele subiectului infracțiunii, în
comun cu una sau mai multe persoane care nu întrunesc aceste semne, intră
sub incidența circumstanței agravante “de două sau mai multe persoane”. În-trucât legiuitorul a fost suficient de precis și nu a utilizat, la lit. b) din alin. (2)
al art. 186-188, 190-192 din CP al RM, formulele “de doi sau mai mulți parti-
cipanți” sau “prin participație simplă”, sau alte formule echivalente, apelarea la dispoziția alin. (6) art. 42 din CP al RM este inoportună. De aceea, este su-
ficient ca numai una din persoanele care săvârșesc sustragerea să aibă semnele
subiectului infracțiunii, astfel încât să-i fie incriminată sustragerea săvârșită de două sau mai multe persoane.
În conformitate cu prevederile Codului penal român, răspunderea pentru
furt sau tâlhărie se poate agrava, dacă acestea sunt săvârșite de două sau mai multe persoane împreună. În contrast, în prevederile de la lit. b) din alin. (2)
al art. 186-188, 190-192 din CP al RM nu este indicată cerința săvârșirii in-
fracțiunii împreună. De aceea, săvârșirea infracțiunii de către o persoană care întrunește semnele subiectului infracțiunii, prin intermediul unei persoane
care, cu bună-știință, nu este pasibilă de răspundere penală, de asemenea in-
tră sub incidența circumstanței agravante “de două sau mai multe persoane”. Cauzele potențiale din care persoana folosită în calitate de instrument animat
de comitere a infracțiunii nu este pasibilă de răspundere penală sunt urmă-
toarele: nu a atins vârsta minimă de răspundere penală; este iresponsabilă; a
32 А. И. Бойцов, Преступления против собственности, Санкт-Петербург, Юриди чес-
кий центр Пресс, 2002, с. 574.

254 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
săvârșit acțiunea de luare fără vinovăție sau din imprudență; a fost constrânsă
fizic sau psihic să realizeze luarea etc.
În ipoteza examinată, sustragerea, deși nu e săvârșită împreună, este
totuși comisă de două sau mai multe persoane. Diferă doar caracterul acestei săvârșiri: persoana care întrunește semnele subiectului infracțiunii săvârșește
sustragerea mediat (mijlocit), pe când persoana care este pasibilă de răspunde-
re penală săvârșește sustragerea imediat (nemijlocit).
După cum rezultă din prevederile alin. (2) al art. 42 din CP al RM, per-
soana care a organizat sustragerea sau care a determinat la săvârșirea acesteia o persoană care, cu bună-știință, nu este pasibilă de răspundere penală, este trasă la răspundere penală în calitate de autor al sustragerii. În prezența unor
temeiuri legale suficiente (respectarea cerințelor cu privire la limitele necesare
de vârstă a făptuitorului și a victimei), când în calitate de instrument animat de săvârșire a sustragerii este folosit un minor, calificarea trebuie făcută supli-
mentar potrivit art. 208 din CP al RM.
La calificare nu are importanță forma sub care s-a manifestat circumstanța
agravantă “de două sau mai multe persoane” – coautorat; de către o persoană care întrunește semnele subiectului infracțiunii, în comun cu o persoană care
nu întrunește aceste semne; de către o persoană care întrunește semnele sub-iectului infracțiunii, prin intermediul unei persoane care, cu bună-știință, nu
este pasibilă de răspundere penală. Totuși, această formă nu poate fi ignorată
la individua li zarea pedepsei: de regulă, coautoratul denotă un grad de pericol social mai scăzut al făptuitorului și al faptei, în comparație cu ultimele două
forme de manifestare a agravantei analizate.
Sustragerea să vârșită prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru de-
pozitare sau în locuință (lit. c) din alin. (2) al art. 186; lit. d) din alin. (2) al
art. 187; lit. d) din alin. (2) al art. 188 din CP al RM).
Pericolul social sporit al agravantei examinate se datorează nu numai me-
todei de săvârșire a infracțiunii (care întotdeauna comportă o anumită doză de aplicare potențială a violenței fizice sau psihice față de persoana care se poate
afla în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuință), dar și faptului că, într-o încăpere, în alt loc pentru depozitare, dar, mai ales, în locuință, se găsesc
cele mai de valoare bunuri ale persoanelor fizice sau juridice ori ale statului.
Nu trebuie să se facă abstracție nici de faptul că în cazul sustragerii săvârșite prin pătrundere în locuință apare și un obiect juridic secundar, reprezentat de
relațiile sociale cu privire la inviolabilitatea domiciliului.
Pentru a incrimina făptuitorului circumstanța agravantă analizată, este
necesară prezența cumulativă a următoarelor trei condiții: 1) să fie săvârșită

C a p i t o l u l V I I 255
o pătrundere; 2) această pătrundere să fie ilegală; 3) pătrunderea să se facă în
încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuință.
Prin “pătrundere” se înțelege intrarea, pe ascuns sau deschisă, în încăpe-
re, în alt loc pentru depozitare sau în locuință, în scopul săvârșirii furtului, a jafului sau a tâlhăriei. Ea poate fi săvârșită atât cu înfrângerea obstacolelor, cu
învingerea rezistenței altor persoane sau pe calea înșelăciunii, cât și în mod ne-
stingherit, precum și cu ajutorul unor dispozitive care îi permit făptuitorului să extragă bunurile vizate fără a intra în încăpere, în alt loc pentru depozitare
sau în locuință.
Pătrunderea poate fi efectuată în mod nemijlocit (sub forma intrării fizice
sau a întinderii mâinii înăuntru) sau mijlocit, atunci când bunurile sunt extrase fără intrarea propriu-zisă, cu utilizarea diverselor cârlige, “undițe”, magneți,
furtunuri aspiratoare, clește etc., precum și a animalelor dresate sau chiar a unor persoane care, cu bună-știință, nu sunt pasibile de răspundere penală.
Săvârșirea pătrunderii pe calea înșelăciunii presupune că – în scopul comiterii
furtului, jafului sau tâlhăriei din încăpere, din alt loc pentru depozitare sau din locuință – făptuitorul se deghizează în angajatul serviciului comunal sau de
deservire socială, lucrător medical, poștaș, colaborator al poliției, instalator, cu-
rier, inspector al pazei antiincendiare etc., utilizând totodată legitimația falsă.
În cazul în care făptuitorul și-a propus să săvârșească jaful sau tâlhăria,
pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuință poate fi realizată prin învingerea rezistenței persoanelor care împiedică, încearcă să împiedice sau care pot împiedica săvârșirea sustragerii.
De asemenea, pătrunderea poate fi efectuată cu înfrângerea obstacolelor
(ușilor, porților, încuietorilor, geamurilor etc.). Dacă în procesul sustragerii, săvârșite prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locu-
ință, făptuitorul a distrus sau a deteriorat bunurile victimei, care nu formează
obiectul material al sustragerii, cele comise, în prezența unor suficiente temeiu-ri, trebuie calificate suplimentar conform art. 197 sau art. 198 din CP al RM.
Din punct de vedere juridic, pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru
depozitare sau în locuință trebuie întotdeauna să fie ilegală. Aceasta înseamnă că făptuitorul nu trebuie să posede dreptul de apariție în genere sau în anumite
momente în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuința respectivă,
atunci când el se află totuși acolo, în pofida interdicției sau fără știrea și con-simțământul persoanelor abilitate, fie pe calea înșelării acestora.
Aflarea persoanei în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuință,
în temeiuri legale (de exemplu, cu acordul benevol al victimei sau în legătu-ră cu munca efectuată în locul respectiv) exclude posibilitatea funcționării
agravantei examinate. De asemenea, intrarea făptuitorului în sala comercială

256 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
a magazinului sau în sala expozițională a muzeului, atunci când accesul în
acestea este deschis pentru fiecare, nu formează agravanta “prin pătrundere în
încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuință”, chiar dacă făptuitorul
urmărește scopul comiterii furtului, jafului sau tâlhăriei. La fel, existența la făptuitor a accesului liber în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în lo-
cuință, în virtutea legăturilor de rudenie (ca membru al familiei) sau în baza
raporturilor contractuale (ca locatar provizoriu), face inoportună circumstan-ța agravantă analizată.
Dimpotrivă, această agravantă este prezentă dacă făptuitorul a intrat în
mod legal în locul respectiv, însă rămâne în el după închiderea lui (pentru pauza de masă sau cea nocturnă), în scopul săvârșirii sustragerii. În context,
rămânerea ilegală nu se deosebește principial de intrarea ilegală, odată ce făp-
tuitorul rămâne în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuință, în pofida rigorilor ce condiționează regimul de lucru în locurile respective sau în
pofida voinței persoanei responsabile pentru integritatea bunurilor păstrate în
acele locuri ori a persoanei care are în stăpânire acele locuri.
Legiuitorul a înțeles să agraveze răspunderea penală nu pentru sustrage-
rea din încăpere, alt loc pentru depozitare sau locuință, ci pentru sustragerea săvârșită cu pătrunderea în aceste locuri. Pe cale de consecință, pentru incri-minarea agravantei examinate, este necesar a proba dacă scopul de sustragere
a apărut la făptuitor până la pătrunderea lui în încăpere, în alt loc pentru
depozitare sau în locuință. Prin urmare, dacă făptuitorul a intrat în asemenea locuri, conducându-se de scopuri legitime, iar scopul de a sustrage a apărut
ulte rior, în cele comise lipsește circumstanța agravantă analizată. Astfel, la
noțiunea de pătrundere ilegală nu se atribuie cazurile când făptuitorul a fost invitat ca oaspete, pentru efectuarea reparației sau pentru a face cunoștință cu
victima, iar apoi, aflându-se în locuința ei și profitând de încrederea acesteia,
săvârșește acolo o sustragere.
În cazul sustragerii săvârșite prin pătrundere în locuință nu este necesară
(ținând seama de prevederile art. 118 din CP al RM) calificarea suplimentară conform art. 179 din CP al RM.
În situația sustragerii, săvârșite de două sau mai multe persoane, prin pă-
trundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuință, trebuie de luat în considerație că acțiunile persoanei care nu a intrat în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuință, dar care, potrivit înțelegerii despre reparti-
zarea rolurilor, a luat parte la acțiunile legate de intrarea în ele a altor persoane
sau de luarea bunurilor din ele (de exemplu, persoana a deschis cu șperaclul ușa locuinței, dar nu intră, iar cealaltă persoană intră în locuință și sustrage
nemijlocit bunurile din aceasta), reprezintă coautorat și nu necesită calificare

C a p i t o l u l V I I 257
suplimentară conform art. 42 din CP al RM. Într-adevăr, în situația descrisă,
un coautor realizează în mod nemijlocit acțiunea de luare, iar altul, fără a o
realiza pe aceasta – în timpul, la locul și în procesul săvârșirii infracțiunii – re-
curge la acțiuni care se integrează organic în cursul săvârșirii acesteia și fără care ar fi imposibil sau, deși posibil, însă foarte dificil, a săvârși sustragerea
prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuință.
În sfârșit, pentru a face operabilă circumstanța agravantă examinată, este ne-
cesar ca pătrunderea ilegală, în scopul săvârșirii sustragerii, să fie efectuată nu în oricare loc, dar anume în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuință.
Prin “încăpere” se înțelege un edificiu permanent sau provizoriu, fix sau
ambulant, aflat în proprietatea publică sau privată, care este destinat dislocării atât a oamenilor care își îndeplinesc obligațiile profesionale, cât și a bunurilor
necesare activității întreprinderilor, instituțiilor sau organizațiilor care își au sediul în astfel de edificii.
Ca exemplu de încăpere pot fi prezentate: atelierele, muzeele, oficiile
poștale, magazinele, teatrele, instituțiile de învățământ, edificiile sportive acoperite, depo zi tele, antrepozitele, garajele, beciurile, hambarele, hangarele
gonflabile, corturile de prelată etc.
Noțiunea analizată include nu numai încăperea care se află sub pază spe-
cială, dar și alte încăperi (sau o parte a acestora), în care accesul persoanelor străine este totuși interzis ori în care intrarea acestora nu este admisă fără
acordul respectiv al persoanelor împuternicite.
Prin “alt loc pentru depozitare” se are în vedere sectorul de teritoriu sau
dispozitivul care este destinat, adaptat sau special utilat pentru păstrarea perma nen tă sau provizorie a bunurilor și care este înzestrat în acest scop cu anumite accesorii ce împiedică pătrunderea în el (mecanisme de zăvorâre, si-
gilii, îngră di turi etc.), sau este asigurat cu pază (paznici, mecanisme de semna-
lizare, camere video de supraveghere nonstop etc.) pentru a împiedica accesul la bunurile depozitate.
Ca exemple de alte locuri pentru depozitare pot fi specificate: platforme și
semivagoane fero viare păzite, cisterne, furgoane auto, magazine ambulante, caroseriile camioanelor în stare sigi lată, seifurile, containerele, colectoarele
mașinilor de casă și control sau ale automatelor comerciale etc.
De asemenea, ca alt loc pentru depozitare poate fi recunoscut teritoriul
sub cer deschis, dacă este împrejmuit cu un gard sau este special păzit. Astfel, deseori, bunurile care sunt greu de amplasat într-un loc pentru depozitare în-
chis (de exemplu, materialul lemnos, îngrășămintele minerale, cărbunele etc.) se stochează pe teritoriul întreprinderii sau într-un loc special rezervat pentru
aceasta. Dacă sectorul dat de teritoriu este păzit sau îngrădit, acesta reprezintă

258 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
un alt loc pentru depozitare. Însă, dacă unele din aceste condiții nu sunt înde-
plinite (de exemplu, cărbunele adus la stația de cale ferată a fost descărcat de-a
valma sub cerul deschis), atunci sustragerea nu va putea fi calificată ca fiind
săvârșită prin pătrundere în alt loc pentru depozitare.
Așadar, un sector de teritoriu, care nu este îngrădit sau păzit în vreun
fel, chiar dacă este utilizat pentru păstrarea bunurilor, nu intră sub incidența noțiunii “alt loc pentru depozitare”. Dar nici oricare teritoriu păzit (de exem-plu, teritoriul uzinei) nu poate fi recunoscut ca “alt loc pentru depozitare”.
La acesta se raportează numai acea parte a teritoriului păzit care este special
destinată pentru amplasarea, depozitarea, păstrarea bunurilor, fiind păzită în mod deosebit anume în acest scop.
În același context, noțiunea “alt loc pentru depozitare” include acele locuri
și dispozitive din încăperi, care se găsesc în incinta acestora și care sunt me-nite și adaptate special pentru amplasarea și păstrarea bunurilor în ele, fiind
inaccesibile pentru persoanele străine. Printre asemenea locuri și dispozitive
se numără: casieriile din cadrul unităților comerciale; antrepozitele pentru păstrarea mărfurilor în magazine; locurile de păstrare a coletelor poștale de
mare valoare din cadrul unui oficiu poștal etc.
Prin “locuință” se înțelege încăperea menită pentru locuirea permanentă
sau provizorie a oamenilor (apartament, casă individuală, vilă, odaie din hotel etc.) sau părțile ei componente, care sunt folosite pentru odihnă, păstrarea
bunurilor sau pentru satisfacerea altor necesități umane (balcon, verandă, cămară etc.).
La calificare nu contează nici tipul de proprietate asupra locuinței, nici
dacă aceasta face parte din fondul de locuințe. Important este ca destinația principală a încăperii respective să se concretizeze în cea de locuire, fie și pro-
vizorie, a oamenilor. Dacă destinația locuinței a fost schimbată (de exemplu,
apartamentul de la parter a fost transformat într-un magazin), se schimbă și statutul acesteia: din locuință în încăpere.
Ținând seama de destinația funcțională a locuinței, nu poate fi considerat
locuință oricare loc de habitat temporar al oamenilor care nu este destinat locuirii lor (de exemplu, compartimentul (cupeul) dintr-un vagon feroviar,
cabina dintr-o navă fluvială sau maritimă, cabina dintr-un autocamion sau alte
asemenea încăperi care reprezintă o parte constructivă a mijlocului de trans-port). Pe cale de consecință, destinația funcțională a acestor încăperi constă
în asigurarea confortului transportării pasagerilor, nu în locuirea acestora.
Totodată, tocmai destinația de locuire provizorie a oamenilor o posedă: cabina dintr-o navă, în care locuiesc membrii echipajului navei; cupeul dintr-un vagon
feroviar, în care locuiește însoțitorul de vagon sau constructorii, refugiații etc.

C a p i t o l u l V I I 259
În concluzie: faptul că, în cuprinsul agravantei examinate, legiuitorul a
specificat porțiunea determinată în spațiu prin noțiunile “încăpere”, “alt loc
pentru depozitare” și “locuință” este condiționat de prezența a două criterii
cumulative: 1) destinația funcțională adecvată (pentru locuință – locuirea; pentru încăpere – amplasarea oamenilor și a bunurilor; pentru alt loc pentru
depozitare – păstrarea bunurilor) și 2) protejarea într-un mod sau altul (pen-
tru locuință – protecția juridică a inviolabilității domiciliului; pentru alt loc pentru depozitare – mijloacele tehnice sau de alt gen de protecție).
Sustragerea săvârșită cu cauzarea de daune în propor ții considerabile (lit.
d) din alin. (2) al art. 186; lit. f) din alin. (2) al art. 187; lit. f) din alin. (2) al art. 188; lit. c) din alin. (2) al art. 190; lit. c) din alin. (2) al art. 191 din CP al RM).
La calificarea sustragerii, săvârșite cu cauzarea de daune în proporții
conside rabile, este necesar să se țină cont de faptul că caracterul considerabil al daunei pricinuite se stabilește luându-se în considerație valoarea, cantitatea
și însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială și venitul acesteia,
existența persoanelor întreținute de ea, alte circumstanțe care influențează esențial starea materială a victimei.
Printre “alte circumstanțe care influențează esențial asupra stării mate-
riale a victimei” pot fi enumerate: venitul global al membrilor familiei; starea de sănătate a victimei și a membrilor familiei ei apți de muncă; angajarea sau
neangajarea victimei la o muncă permanentă sau provizorie etc.
La aprecierea stării materiale și a veniturilor victimei nu poate să se țină
cont mecanicist doar de faptul că victima nu are un câștig stabil sau are un câștig foarte mic, sau are un buget familial redus etc., făcându-se abstracție de
aflarea în posesia victimei a unei case, vile, a unui automobil, cont în bancă, a acțiunilor unei întreprinderi profitabile etc. Cu alte cuvinte, se cere o analiză
obiectivă a situației activelor circulante, dar și a activelor fixe ale victimei. În
același timp, nu poate fi ignorat faptul că victima, spre exemplu, este datoare la moment cu o sumă mare de bani sau este obligată la achitarea pensiei de întreți-
nere, sau are nevoie urgentă de bani pentru a-și efectua o operație chirurgicală,
sau este angajată în alte asemenea cheltuieli de semnificație majoră pentru ea.
Circumstanța agravantă “cu cauzarea de daune în proporții considerabi-
le” are un caracter estimativ. Ea nu este formalizată prin prevederi legale, așa cum este cazul “proporțiilor mari” sau al “proporțiilor deosebit de mari”, ori al “proporțiilor mici”. Explicația constă în aceea că în societate există o stratifi-
care patrimonială accentuată dintre diferite grupuri sociale. Prin urmare, una
și aceeași valoare materială a bunului este interpretată în mod diferit de repre-zentanții păturii socialmente vulnerabile și de reprezentanții păturii avute. În
consecință, caracterul considerabil al daunei depinde, în primul rând, nu atât

260 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
de costul celor sustrase, cât de totalitatea factorilor care determină starea mate-
rială a victimei. Totodată, după parametrii cantitativi, exprimați bănește, marja
mărimii considerabile a daunei se situează între limitele de 5 salarii minime și
500 unități con venționale de amendă. Dacă mărimea prejudiciului patrimonial, cauzat de sustragere, va fi cuprinsă între aceste limite, însă nu vor exista probe
care să ateste cauzarea de daune în proporții considerabile, cele comise trebuie
calificate conform alin. (1) al art. 186-188, 190, 191 din CP al RM.
Este necesar a lua în considerație că, chiar dacă aprecierea subiectivă de
către victimă este importantă la stabilirea caracterului considerabil al daunei cauzate, aceasta nu trebuie să influențeze asupra regulii că prin sustragere poate fi cauzat doar un prejudiciu patrimonial efectiv (real). De aceea, me-
todica de determinare a prejudiciului patrimonial nu trebuie confundată cu
caracterul acestui prejudiciu.
O altă problemă importantă este evitarea incriminării obiective în cazul
sustragerii săvârșite cu cauzarea de daune în proporții considerabile. Or, de cele mai dese ori, făptuitorul nu cunoaște care este valoarea, cantitatea sau însemnă ta tea bunurilor sustrase pentru victimă, nici starea ei materială sau
venitul acesteia, nici existența persoanelor aflate la întreținerea ei etc. În aceste
condiții, a-i incrimina făptuito rului agravanta “cu cauzarea de daune în pro-porții considerabile” ar echivala cu o încălcare grosolană a principiului legali-
tății. De aceea, agravanta dată va funcționa numai dacă făptuitorul a cuprins,
cu intenția lui, această agravantă. În alți termeni, trebuie probat faptul că el a prevăzut că, prin sustragere, îi va cauza victimei daune anume în proporții
considerabile și că a dorit aceasta.
La art. 192 din CP al RM nu este prevăzută circumstanța agravantă “cu
cauzarea de daune în proporții considerabile”. Și, atunci, care trebuie să fie calificarea dacă s-a stabilit că, prin pungășie, au fost cauzate astfel de daune?
Conducându-ne de principiul care guvernează regula de la lit. a) a art. 117 din CP al RM, în astfel de cazuri calificarea trebuie făcută conform alin. (1) sau (2)
al art. 192 din CP al RM.
Sustragerea săvârșită î n timpul unei calamități (lit. a) din alin. (3) al art. 186;
lit. a) din alin. (3) al art. 187; lit. a) din alin. (3) al art. 188 din CP al RM).
Calamitățile, indiferent că sunt naturale sau provocate de om, creează în
plan social o amplă tulburare, controlul social fiind diminuat. În plan sub-
iectiv, cel care profită de o asemenea împrejurare, pentru a săvârși sustragerea,
evidențiază o lipsă evidentă de solidaritate umană și o periculozitate deosebită
care justifică agravarea răspunderii penale.

C a p i t o l u l V I I 261
Prin “calamitate” se are în vedere situația de fapt determinată de un eveni-
ment neașteptat care poate provoca urmări grave pentru o anumită colectivi-
tate sau pentru un grup de persoane33.
Prin “colectivitate” se înțelege totalitatea locuitorilor unei localități, raion
sau chiar țări. Prin “grup relativ numeros de persoane” se are în vedere: to-
talitatea lucră torilor unei întreprinderi, instituții sau organizații; totalitatea persoanelor care locuiesc într-un bloc de locuit; totalitatea pasagerilor unui
avion, tren, autobuz etc.
Este necesar a menționa că noțiunea de calamitate nu poate fi restrânsă
la înțelesul de calamitate naturală (cutremur de pământ; inundație; alunecări de teren; întroienire; furtună; uragan etc.). Calamitatea poate avea și o natură
tehnogenă (avarii industriale; accidente de proporție în transport; pră bu șirea bruscă a edificiilor și construcțiilor; ruperea digurilor; accidente cu degajarea
substanțelor puternic toxice, radioactive sau biologice periculoase; incendii,
explozii etc.) sau o natură socială (război, intervenție militară străină, conflict militar local, lovitură de stat, puci militar etc.).
Pentru a califica fapta conform lit. a) din alin. (3) al art. 186-188 din CP
al RM, este necesar ca furtul, jaful sau tâlhăria să fie săvârșite în timpul unei calamități. Aceasta înseamnă că infracțiunea va fi comisă în perioada de timp
cuprinsă între momentul când se produce evenimentul ce dă naștere stării de
calamitate și momentul când această stare încetează. Este condiția de fapt a existenței timpului de calamitate.
Declararea oficială a stării de urgență, a stării de război sau a stării de ase-
diu este condiția de drept a existenței timpului de calamitate. Totuși, starea de calamitate poate fi declarată mult mai târziu, după ce s-a produs evenimentul
care a declanșat această stare (de regulă, așa și se întâmplă, datorită caracte-
rului neașteptat al calamității). De aceea, mai important este ca, la momentul săvârșirii sustragerii, această stare să fi existat de facto. Drept moment de înce-
tare a stării de calamitate trebuie considerat momentul încetării efectelor alar-
mante care produc panica ce înlesnește săvârșirea infracțiunii (neproducerea unor noi replici ale cutremurului de pământ; scăderea substanțială a nivelului
apelor; stingerea incendiului; dezactivarea radiologică a terenului etc.).
Circumstanța agravantă “în timpul unei calamități” poate fi reținută nu-
mai în raport cu faptele săvârșite în zona calamitată, adică în raza de acțiune a efectelor calamității. De asemenea, după cum rezultă din sensul legii, este obli-
gatoriu ca făptuitorul să profite de starea de calamitate, ceea ce înseamnă că
33 V. Dongoroz și alții, op. cit. , p. 451.

262 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
acesta își dă seama că eforturile autorităților și ale populației sunt îndreptate
cu precădere spre salvarea de vieți omenești și că măsurile de pază a bunurilor
lipsesc ori sunt reduse, iar făptuitorul folosește prilejul pentru a săvârși furtul,
jaful sau tâlhăria.
Sustragerea săvârșită de un grup criminal organizat sau de o organizație
crimi nal ă (lit. b) din alin. (3) al art. 186; lit. b) din alin. (3) al art. 187; lit. b) din
alin. (3) al art. 188; alin. (3) al art. 190; alin. (3) al art. 191 din CP al RM).
Dacă între participanții la sustrageri sunt stabilite raporturi infracționale
durabile, a căror prezență le acordă posibilitatea de a elabora și a realiza în deta-liu planurile sustragerii, participația între aceștia poate îmbrăca forma grupului
criminal organizat. Săvârșirea sustragerii de un grup criminal organizat are loc
în cazul în care această faptă e comisă de o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracțiuni.
Spre deosebire de două sau mai multe persoane, care s-au înțeles în preala-
bil despre săvârșirea sustragerii, grupul criminal organizat se caracterizează, în special, prin stabilitate, prin prezența în componența lui a unui organizator
și printr-un plan dinainte elaborat al activității infracționale comune, precum
și prin repartizarea obligatorie a rolurilor între membrii grupului criminal organizat, în timpul pregătirii sustragerii.
Apare necesitatea delimitării activității membrilor grupului criminal or-
ganizat de complicitatea la sustragere: dacă conținutul înțelegerii prealabile se referă la contribuția concretă până la sau după săvârșirea sustragerii, și această
contribuție are un caracter episodic, este vorba de complicitate; însă dacă în-
țelegerea prevede contribuția regulată, activitatea în comun cu grupul, atunci e vorba despre activitatea în cadrul unui grup criminal organizat (nefiind ne-
cesară referirea la art. 42 din CP al RM).
Săvârșirea sustragerii de o organizație criminală are loc în cazul în care
această faptă este comisă de o reuniune de grupuri criminale organizate, for-mând o comunitate stabilă, a cărei acti vitate se întemeiază pe diviziune, între
membrii organizației și structurile ei, a funcțiilor de administrare, asigurare și executare a intențiilor criminale ale organizației în scopul de a influența
activitatea economică și de altă natură a persoanelor fizice și juridice sau de a o
controla, în alte forme, în vederea obținerii de avantaje și realizării de interese economice, financiare sau politice.
Spre deosebire de grupul criminal organizat, organizația criminală se
caracterizează, în special, prin consolidare, printr-un grad înalt de organizare și prin scopurile specifice ale activității acesteia. “Consolidare” înseamnă mai
mult decât “stabilitate”, presupunând coeziune și solidaritate social-psiholo gică a
membrilor organizației criminale. Gradul înalt de organizare a organizației

C a p i t o l u l V I I 263
criminale presupune existența unui sistem, care constă din subsisteme sub
forma câtorva grupuri criminale organizate. Datorită înaltului grad de organi-
zare, între structurile superioare, medii și inferioare ale organizației criminale
se atestă legături ierarhice complexe, în conformitate cu un “cod de conduită” nescris. Scopurile speciale ale activității organizației criminale se exprimă atât
în influențarea directă sau indirectă a sectorului de producere, de distribuție și
de consum al bunurilor și serviciilor, precum și a altor sectoare aferente în care sunt implicate persoanele fizice și juridice, cât și în controlul, în alte forme, al
acestor sectoare, pentru a-și realiza interesele economice, financiare sau poli-
tice. Scopul suprem al oricărei organizații criminale este de a conduce statul (sau cel puțin o parte a acestuia) “din umbră”.
Infracțiunea se consideră săvârșită de o organizație criminală dacă a fost
comisă de un membru al acesteia în interesul ei sau de o persoană care nu este membru al organizației respective, la însărcinarea acesteia.
Organizatorul și conducătorul organizației criminale poartă răspundere
pentru toate infracțiu nile săvârșite de această organizație, indiferent de faptul dacă au luat sau nu parte la săvârșirea acestor infracțiuni.
În cazurile în care organizația criminală și-a început activitatea infracționa-
lă, iar membrii acesteia au săvârșit sustrageri concrete, prevăzute de planurile or-ganizației date, atunci acțiunile organizatorului sau ale conducătorului organiza-
ției criminale trebuie calificate prin concurs, conform art. 284 și lit. b) din alin.
(3) al art. 186-188, alin. (3) al art. 190 sau alin. (3) al art. 191 din CP al RM.
În cazul săvârșirii, de către membri aparte ai organizației criminale, a
infracțiunilor care nu au fost prevăzute în planurile activității organizației criminale, răspunderea pentru aceste infracțiuni o vor purta numai cei care au realizat nemijlocit aceste infracțiuni.
Sustragerea săvârșită de o persoană mascată , deghizată sau travestită

(lit. c) din alin. (2) al art. 187; lit. c) din alin. (2) al art. 188 din CP al RM).
Această circumstanță justifică agravarea răspunderii penale, deoarece
contribuie la intimidarea victimei, la diminuarea rezistenței acesteia, face mai dificilă descoperirea făptuitorului, iar fapta acestuia este de natură să producă
un ecou social mai mare.
La calificarea sustragerii săvârșite de o persoană mascată, deghizată sau
travestită trebuie de luat în conside rație că cele trei procedee – mascarea, de-ghizarea sau travestirea – au, în principiu, aceeași esență: disimularea (ascun-
derea) identității făptuitorului pentru a nu fi recunoscut. Diferă doar nuanțele care, de altfel, sunt nesemnificative: în cazul mascării, făptuitorul își acoperă
fața sau o parte din ea cu o mască (cagulă, improvizație din ciorap de mătase
etc.); în cazul deghizării, făptuitorul se maschează sau își aranjează altfel exte-

264 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
riorul (își pune mustață, barbă, perucă etc.); în cazul travestirii, făptuitorul se
deghizează într-un reprezentant al sexului opus.
Dacă pe lângă deghizarea sa într-un reprezentant al autorităților publice
(colaborator al poliției, al procuraturii, al SIS, al inspectoratului fiscal etc.), făptuitorul mai uzurpează calitățile oficiale (prezintă o legitimație falsă,
săvârșește acțiuni pe care le poate comite doar un reprezen tant al autorității
publice, semnează documente oficiale etc.), cele săvârșite trebuie calificate conform lit. c) din alin. (2) al art. 187 sau lit. c) din alin. (2) al art. 188 și art. 351
din CP al RM. Totodată, este esențial ca jaful sau tâlhăria să fie săvârșite pe
baza uzurpării de calități oficiale.
Sustragerea săvârșită cu folosirea situației de serviciu (lit. d) din alin. (2)
al art. 190; lit. d) din alin. (2) al art. 191 din CP al RM).
Este mult mai periculoasă persoana care, pe lângă faptul că săvârșește
escrocheria sau delapidarea, profită de încrederea ce-i este acordată de socie-
tate la învestirea ei în funcție, nu pentru a promova interesul social, ci pentru
a se înavuți pe cale ilegală, sfidând interesele membrilor societății și discredi-tând calitatea de factor de decizie.
În aceste cazuri, ca subiect al infracțiunii poate să apară numai o persoană
cu funcție de răspundere sau o persoană care gestionează o organizație comer-cială, obștească sau altă organizație nestatală. Persoanele, care nu dispun de
atribuții de serviciu, dar care au luat parte la sustragere împreună cu subiecții
speciali indicați, trebuie trase la răspundere nu în calitate de coautori, ci în calitate de organizatori, instigatori sau complici ai persoanei care își folosește
situația de serviciu.
Prin “folosirea situației de serviciu” se înțelege săvârșirea unor acțiuni sau
inacțiuni care decurg din atribuțiile de serviciu ale făptuitorului și care sunt în limitele competenței lui de serviciu. În cazul faptelor prevăzute la lit. d) din
alin. (2) al art. 190 și la lit. d) din alin. (2) al art. 191 din CP al RM, situația de serviciu este folosită pentru a sustrage bunurile, și nu doar pentru a obține
acces la ele. În caz contrar, fapta trebuie calificată ca furt.
Atunci când abuzul de putere sau abuzul de serviciu reprezintă metoda
de săvârșire a escrocheriei sau a delapidării averii străine, trebuie aplicate nu-mai prevederile de la lit. d) din alin. (2) al art. 190 și de la lit. d) din alin. (2)
al art. 191 din CP al RM. Având în vedere dispoziția art. 118 din CP al RM, în acest caz nu este necesară calificarea suplimentară conform art. 327 sau
art. 335 din CP al RM.
Abuzul de putere sau abuzul de serviciu care, deși a fost săvârșit din interes
material și a cauzat un prejudiciu patrimonial, însă care nu este legat de lua-rea gratuită a bunurilor (de exemplu, tăinuirea bunurilor pe calea denaturării

C a p i t o l u l V I I 265
datelor privind evidența deficitului bunurilor, creat ca urmare a neglijenței
în serviciu; folosința temporară de bunuri, în lipsa scopului de a le trece în
stăpânirea sa definitivă; cheltuirea banilor pentru organizarea banchetelor,
recepțiilor etc.), nu poate forma componențele de infracțiune de la lit. d) din alin. (2) al art. 190 și de la lit. d) din alin. (2) al art. 191 din CP al RM. Astfel de
fapte trebuie calificate conform normelor corespunzătoare din Capitolele XV
și XVI din Partea specială a Codului penal.
§3. Furtul
Fiind cunoscut din cele mai îndepărtate timpuri, furtul constituie și astăzi
forma cea mai tipică și, totodată, cea mai frecventă de încălcare a relațiilor so-
ciale cu privire la patrimoniu. În șirul infracțiunilor săvârșite prin sustragere,
furtul este cea mai des întâlnită, dar și cel mai puțin periculoasă din punct de vedere social: făptuitorul tinde să ia bunurile “fără a se întâlni” cu persoana
care l-ar putea împiedica s-o facă. A săvârși sustragerea în alt mod el fie că nu
are posibilitatea (nu se pricepe să înșele; nimeni nu i-a încredințat bunurile în administrare), fie că nu dorește (de exemplu, să aplice violența sau amenința-rea cu violența).
Obiectul juridic special al furtului îl constituie relațiile sociale cu privire
la posesia asupra bunurilor mobile.
În cazul furtului săvârșit prin pătrundere în locuință sunt vătămate, în
mod adiacent, relațiile sociale cu privire la inviolabilitatea domiciliului.
Obiectul material al furtului îl formează bunurile care au o existență
materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială și cost determinat, fiind bunuri mobile și străine pentru făptuitor.
Latura obiectiv
ă a infracțiunii prevăzute la art. 186 din CP al RM are
următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea de luare
ilegală și gratuită; 2) urmările prejudiciabile sub formă de prejudiciu patrimo-
nial efectiv; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile; 4) modul ascuns.
Specificul furtului, în raport cu celelalte infracțiuni săvârșite prin su-
stragere, constă în modul ascuns (clandestin) de comitere a faptei. Întrucât, anterior, la analiza elementelor constitutive ale sustragerii, au fost supuse exa-
minării semnele comune ale laturii obiective a tuturor formelor de sustragere,
în cele ce urmează ne vom îndrepta atenția asupra modului ascuns de comitere a faptei, care este specific pentru furt.
Pentru a stabili modul ascuns de comitere a faptei de sustragere, este ne-
cesar a ține seama atât de criteriul obiectiv, cât și de criteriul subiectiv.

266 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Criteriul obiectiv este prezent atunci când sustragerea este săvârșită:
a) în lipsa posesorului sau a oricăror altor persoane (cea mai des întâlnită
ipoteză, când făptuitorul tinde să evite oricare contact vizual cu alte persoane care l-ar putea împiedica să săvârșească infracțiunea sau să-l demascheze ca martori oculari);
b) în prezența altor persoane, dar pe neobservate pentru acestea (în ase-
menea caz, făptuitorul trebuie să depună mai multe eforturi, deoarece trebuie să se apropie imperceptibil de victimă sau să ia bunurile în așa mod încât să rămână neremarcat, sau să se retragă neobservat cu bunu-
rile sustrase);
c) în prezența altor persoane, care observă luarea bunurilor, dar care nu
conștientizează caracterul infracțional al celor comise (caz în care fie
aceste alte persoane nu cunosc cui aparțin bunurile luate (admițând că acestea ar putea să aparțină făptuitorului), fie făptuitorul creează, prin
înșelăciune, caracterul aparent legitim al luării bunurilor, fie făptuitorul
profită de situația că alte persoane nu sunt în stare să conștientizeze obiectiv caracterul infracțional al celor comise de el (din cauza vârstei
fragede, a ebrietății, a somnului, a bolii psihice ori a unei alte stări spe-
cifice în care se află aceste persoane));
d) în prezența altor persoane care urmăresc luarea bunurilor și conștienti-
zează caracterul infracțional al celor comise (urmărind luarea bunu-rilor, aceste persoane insuflă încredere făptuitorului că nu-i vor crea impedimente în procesul săvârșirii sustragerii, în virtutea calității de
soț, a relațiilor de rudenie, a raporturilor afective etc.).
Așadar, criteriul obiectiv este exterior în raport cu făptuitorul, întrucât
se caracterizează fie prin lipsa martorilor oculari ai faptei, fie prin prezența
altor împrejurări în care cei de față la fapta lui nu conștientizează sau nu au posibilitatea de a conștientiza caracterul infracțional al celor comise, fie aceste
persoane au interesul de a nu-i crea piedici în săvârșirea sustragerii – împreju-
rări de care profită făptuitorul.
Dar numai criteriul obiectiv este insuficient pentru stabilirea, în cazul fur-
tului, a modului ascuns de comitere a faptei. Pentru calificarea faptei ca furt, mai este necesară prezența criteriului subiectiv de stabilire a modului ascuns. Acest criteriu se exprimă în convingerea făptuitorului că cele săvârșite de el
rămân neobservate sau neînțelese de către alte persoane, ori că aceste persoane
nu-i vor zădărnici săvârșirea sustragerii. Bineînțeles, concluziile asupra cir-cumstanței că făptuitorul era convins de modul ascuns al acțiunii sale trebuie
să se bazeze pe anumite premise de ordin obiectiv, iar nu pe declarațiile lui
neîntemeiate.

C a p i t o l u l V I I 267
Decisiv pentru stabilirea modului ascuns de comitere a furtului este crite-
riul subiectiv. În context, este necesar a menționa că, de cele mai dese ori, nu
există o coliziune între cele două criterii: făptuitorul nu este observat de cei din
jur sau aceștia nu înțeleg semnificația juridică a acțiunii lui, sau, deși înțeleg, cei de față nu întreprind nici o măsură de natură a-l împiedica în realizarea in-
fracțiunii; totodată, făptuitorul are convingerea că nu este observat de nimeni
sau nu este înțeleasă semnificația juridică a acțiunii lui, sau că persoanele de față nu-i vor crea piedici în săvârșirea acțiunii date.
Există însă și cazuri de coliziune, când cele două criterii nu concordă. Mai
precis, criteriul subiectiv este prezent, iar criteriul obiectiv lipsește. În aseme-nea cazuri, pentru a califica fapta ca furt, va fi suficientă prezența criteriului
subiectiv.
De aceea, în cazul în care făptuitorul consideră că săvârșește sustragerea pe
ascuns, iar, în realitate, acțiunea de luare i-a fost observată sau înțeleasă adecvat de alte persoane, nu există temeiuri de a-i califica fapta ca sustragere deschisă.
Aceasta deoarece făptuitorul, ținând seama de circumstanțele concrete, nu a conștientizat faptul descoperirii sale și considera că acționează pe ascuns.
Dimpotrivă, sustragerea nu este ascunsă atunci când făptuitorul este
convins că acțiunile lui sunt evidente pentru cei din jur, deși în realitate ele au rămas neobservate sau nu le-a fost înțeleasă semnificația juridică.
Este necesar de menționat că prioritatea criteriului subiectiv nu trebuie
să ducă la ideea că celălalt criteriu – cel obiectiv – nu prezintă nici o relevanță semnificativă. Or, convingerea subiectivă a făptuitorului de modul ascuns al
acțiunilor sale trebuie să se bazeze pe anumite premise de ordin obiectiv. În
legătură cu aceasta, modul ascuns al sustragerii sub formă de furt apare în virtutea condițiilor obiectiv formate sau se creează și se asigură prin eforturile
făptuitorului însuși sau ale altor participanți la furt.
Întrucât modul ascuns al sustragerii este un semn obligatoriu al laturii
obiective a furtului, persoana care asigură modul ascuns al sustragerii (de exemplu, cel care stă “de pază”) trebuie recunoscută coautor al infracțiunii de
furt, și nu complice al acesteia.
În practică sunt cunoscute și situații când persoana care încearcă să
săvârșească sustragerea pe ascuns e surprinsă la locul faptei, nereușindu-i până la capăt acțiunea de luare (de exemplu, au apărut pe neașteptate careva persoane străine sau a revenit stăpânul locuinței, pentru a-și lua bunul uitat
etc.). Care trebuie să fie calificarea în asemenea situații?
În funcție de posibilul comportament ulterior al făptuitorului, pot fi spe-
cificate patru răspunsuri la întrebarea de mai sus:

268 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
1) dacă făptuitorul înțelege că a fost descoperit, încetează realizarea su-
stragerii și încearcă să fugă, abandonând bunurile, atunci cele comise
formează tentativa de furt (art. 27 și art. 186 din CP al RM);
2) dacă, în pofida faptului că a fost surprins în procesul sustragerii necon-
sumate, făptuitorul continuă realizarea sustragerii, atunci sustragerea
începută ca furt se transformă în jaf (art. 187 din CP al RM); implicit,
intenția inițială (de a săvârși furtul) se transformă în intenția suprave-
nită (de a săvârși jaful);
3) în cazul în care făptuitorul, întâmpinând rezistență, aplică violență față
de persoana care încearcă să împiedice luarea bunurilor sau să le rețină nemijlocit după deposedare, atunci fapta se califică fie ca jaf cu apli-
carea violenței nepericuloase pentru viața sau sănătatea persoanei ori
cu amenințarea aplicării unei asemenea violențe (lit. e) din alin. (2) al art. 187 din CP al RM), fie ca tâlhărie (art. 188 din CP al RM);
4) dacă făptuitorul aplică violența sau amenință cu aplicarea violenței
după consumarea furtului, având scopul de a scăpa de urmărire sau de a evita reținerea sa, atunci fapta nu mai poate constitui jaf sau tâlhărie. În
această ipostază, cele săvârșite formează concurs real între infracțiunea
de furt și, în funcție de gradul de violență sau de caracterul amenințării cu violența, una din infracțiunile prevăzute la art. 145, 151-155 din CP
al RM etc.
În acest fel, putem susține că violența (sau amenințarea cu violența) poate
fi legată, într-un fel sau altul, de furt sau de tentativa de furt. Însă, în nici un
caz, violența (sau amenințarea cu violența) nu poate să constituie acțiunea adiacentă (ajutătoare) din cadrul faptei prejudiciabile în contextul furtului.
Infracțiunea de furt este o infracțiune materială. Ea se consideră consu-
mată din momentul în care făptuitorul obține posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de bunurile altuia la propria sa dorință.
Latura subiectivă a faptei incriminate la art. 186 din CP al RM se mani-
festă, în primul rând, prin vinovăție sub formă de intenție directă. De aseme-nea, obligatoriu pentru calificarea faptei este stabilirea scopului de cupiditate
(profit).
Subiectul infracțiunii de furt este persoana fizică responsabilă, care la
momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 14 ani.

C a p i t o l u l V I I 269
§4. Jaful
În cazul infracțiunii de jaf, modul deschis al sustragerii nu doar sporește
obiectiv pericolul social al acestei infracțiuni, dar mărturisește și despre pericu-
lozitatea socială mai mare a făptuitorului. Or, în acest caz, făptuitorul ignorează
prezența altor persoane și, implicit, sfidează riscul de a fi descoperit și reținut. Spre deosebire de făptuitorul furtului, cel al jafului se bizuie nu pe absența mar-
torilor oculari sau pe necunoașterea de către aceștia a caracterului faptei, ci pe cu
totul alte împrejurări: fizicul slab al victimei (în majoritatea cazurilor, victime ale jafului sunt femeile, iar făptuitori – bărbații); caracterul inopinat și imperti-
nent al acțiunilor sale; dezorientarea, surprinderea și șovăiala martorilor ocula-
ri; teama martorilor oculari de o eventuală aplicare a violenței; dispariția rapidă a făptuitorului de la locul infracțiunii etc. Toate acestea justifică tratamentul mai
aspru aplicat pentru jaf, în comparație cu cel aplicat pentru furt.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 187 din CP al RM
corespunde, în majoritatea cazurilor, cu obiectul juridic special al furtului: re-lațiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile. Excepție constituie
cazul acțiunii agravantei specifice a jafului de la lit. e) din alin. (2) al art. 187 din CP al RM. În cazul dat, jaful adoptă forma unei infracțiuni complexe. De aceea,
și obiectul juridic special devine complex: obiectul juridic principal al faptei
prevăzute la lit. e) din alin. (2) al art. 187 din CP al RM îl formează relațiile
sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile; obiectul juridic secundar

îl constituie relațiile sociale cu privire la integritatea corporală a persoanei (în
cazul aplicării violenței nepericuloase pentru viața sau sănătatea persoanei) sau
libertatea morală a persoanei (în cazul amenințării cu aplicarea unei asemenea violențe). Așadar, în ipoteza examinată, obiectul juridic secundar al jafului are
un caracter alternativ, care se datorează caracterului alternativ al acțiunii adia-
cente din cuprinsul faptei de la lit. e) din alin. (2) al art. 187 din CP al RM.
În situația jafului săvârșit prin pătrundere în locuință, ca obiect juridic
secundar apar relațiile sociale cu privire la inviolabilitatea domiciliului.
Când nu se referă la fapta de la lit. e) din alin. (2) al art.187 din CP al RM,
obiectul material al jafului se caracterizează prin aceleași trăsături ca și obiec-
tul material al furtului: bunurile care au o existență materială sunt create prin
munca omului, dispun de valoare materială și cost determinat, fiind bunuri mobile și străine pentru făptuitor.
În cazul faptei ce formează excepția nominalizată supra , obiectul mate-
rial al jafului are un caracter complex: obiectul material principal coincide cu
obiectul material al furtului; obiectul material secundar (în cazul aplicării vio-
lenței nepericuloase pentru viața sau sănătatea persoanei, nu și în cazul ame-nințării cu aplicarea unei asemenea violențe) îl formează corpul persoanei.

270 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Latura obiectivă a infracțiunii de jaf are următoarea structură: 1) fapta
prejudiciabilă care constă în acțiunea de luare ilegală și gratuită, 2) urmările
prejudiciabile sub formă de prejudiciu patrimonial efectiv; 3) legătura de cauza-
litate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile; 4) modul deschis.
În afară de ultimul semn al laturii obiective, toate celelalte au fost exami-
nate cu prilejul analizei laturii obiective a sustragerii.
Trăsătura de bază care deosebește jaful de furt este modul deschis de co-
mitere a sustragerii. Ca și furtul, sustragerea sub formă de jaf are loc dacă sunt
întrunite criteriul obiectiv și criteriul subiectiv. Însă conținutul acestor criterii
este altul decât în cazul furtului: criteriul obiectiv se exprimă în aceea că ac-țiunea de luare se realizează în prezența posesorului bunurilor luate sau a altor
persoane care conștientizează semnificația juridică a celor comise, fără a face
parte din categoria de persoane care insuflă încredere făptuitorului că nu-i vor crea impedimente în procesul realizării sustragerii; criteriul subiectiv se expri-
mă în convingerea făptuitorului, bazată pe premise obiective, că el acționează
în mod manifest (vădit) pentru cei din jur, care percep semnificația juridică a faptei lui, fără a face parte din rândul persoanelor de încredere, care nu-i pot
crea piedici în realizarea sustragerii.
Dacă persoanele care insuflau încredere făptuitorului că nu-l vor împiedi-
ca să comită sustragerea (soț, rudă, alte persoane apropiate) totuși au întreprins măsuri pentru a împiedica sustragerea, cele comise nu pot fi considerate furt,
ci trebuie calificate ca jaf. Dacă persoanele făcând parte din categoria nomina-lizată nu și-au manifestat în nici un fel atitudinea negativă față de sustragerea
comisă, până la consumarea acesteia, după care l-au denunțat pe făptuitor, cele
comise nu-și schimbă caracterul de sustragere pe ascuns.
În cazul coliziunii între cele două criterii – criteriul obiectiv și criteriul
subiectiv – prioritate are, ca și în situația furtului, criteriul subiectiv. Astfel, sustragerea nu va fi calificată ca furt, ci ca jaf, dacă făptuitorul este convins că acțiunea de luare, pe care o realizează, este vădită pentru alte persoane, deși
această acțiune a rămas neobservată sau neînțeleasă adecvat de acestea.
Infracțiunea de jaf este o infracțiune materială. Ea se consideră consumată
din momentul în care făptuitorul obține posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de bunurile altuia la propria sa dorință.
Dacă persoana care a încercat să săvârșească sustragerea pe ascuns, a fost
surprinsă la locul faptei și nu a reușit să intre în stăpânirea bunurilor, iar bu-nurile date i-au fost luate înapoi (nemijlocit la locul faptei, în timpul altercației
pentru reținerea bunurilor), cele comise urmează a fi calificate ca tentativă de jaf (art. 27 și art. 187 din CP al RM).

C a p i t o l u l V I I 271
Latura subiectivă a infracțiunii de jaf se manifestă, în primul rând, prin
vinovăție sub formă de intenție directă. La calificare, este obligatorie stabilirea
scopului special – a scopului de cupiditate (profit).
Subiectul faptei infracționale analizate este persoana fizică responsabilă,
care la momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 14 ani.
În cele ce urmează va fi supusă examinării singura circumstanță agravantă
specifică jafului, care nu este întâlnită în cazul celorlalte infracțiuni săvârșite
prin sustragere: “cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața sau sănăta-
tea persoanei ori cu amenințarea aplicării unei asemenea violențe” (lit. e) din
alin. (2) al art. 187 din CP al RM).
Astfel, prin “violența nepericuloasă pentru viața sau sănătatea persoanei”
se înțelege fie cauzarea intenționată a leziunii corporale, care nu a avut drept urmare o dereglare de scurtă durată a sănătății sau o pierdere neînsemnată, dar stabilă, a capacității de muncă, fie aplicarea intenționată a loviturilor sau
săvârșirea altor acțiuni violente care au cauzat o durere fizică, dacă acestea nu
au creat pericol pentru viața sau sănătatea victimei.
Prin “alte acțiuni violente” (ca formă de manifestare a violenței nepericu-
loase pentru viața sau sănătatea persoanei) se înțelege doborârea victimei de pe picioare, răsucirea mâinilor ei sau alte asemenea acțiuni care au cauzat o durere fizică. În ce privește limitarea libertății victimei, această acțiune nu
poate intra sub incidența noțiunii “alte acțiuni violente”. Astfel, în cazul legării
mâinilor sau picioarelor ori al folosirii mijloacelor de imobilizare a victimei, dacă limitarea libertății a fost însoțită de atingerea adusă integrității corporale
a victimei, cele comise trebuie calificate conform art.187 (cu excepția lit.e)
alin.(2)) și art.166 din CP al RM. În acest caz, aplicând violența nepericuloasă pentru viața sau sănătatea persoanei, făptuitorul urmărește scopul proxim
de a priva această persoană de libertate, iar privațiunea ilegală de libertate
depășește latura obiectivă a jafului.
În cazul modalității agravate a jafului de la lit.e) alin. (2) art. 187 din CP
al RM, violența nepericuloasă pentru viața sau sănătatea persoanei ori ame-nințarea cu aplicarea unei asemenea violențe îndeplinește, în cadrul faptei prejudiciabile, rolul de acțiune adiacentă. Nu contează când a fost săvârșită ac-
țiunea adiacentă – până la deposedarea de bunuri, concomitent cu aceasta sau
nemijlocit după deposedare (dar până la consumarea sustragerii). Este impor-tant ca în toate aceste ipoteze acțiunea adiacentă să fie săvârșită în scopul de a
facilita săvârșirea acțiunii principale – sustragerii – sau de a reține la făptuitor
bunurile de care a fost deposedată victima. Realizarea scopurilor date se poate exprima prin preîntâm pina rea rezistenței posibile din partea victimei sau prin
suprimarea ori înfrângerea rezistenței care a început să fie opusă.

272 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Interpretarea corectă a scopului violenței nepericuloase pentru viața sau
sănătatea persoanei, care însoțește jaful, permite soluționarea justă a calificării
cazurilor de sustragere deschisă, care este săvârșită pe calea metodei denumite
convențional “salt”.
În asemenea cazuri, făptuitorul, contând pe caracterul neașteptat al ac-
țiunilor sale pentru cei din jur, precum și pe reacția lor întârziată, smulge din mâini o geantă, smucește de pe cap o cușmă sau comite alte asemenea acțiuni, după care se retrage de la locul faptei. În astfel de cazuri, victimei îi poate fi
cauzată – din imprudență – o durere fizică sau o leziune corporală minoră.
Deoarece făptuitorul nu dorește și nici nu admite survenirea acestor urmări prejudiciabile, având scopul tocmai să evite aplicarea violenței, cele comise de
el trebuie calificate conform art. 187 din CP al RM, însă fără a apela la preve-
derile de la lit. e) a alin. (2) din această normă.
Alta este calificarea atunci când eforturile făptuitorului sunt îndreptate
spre: smulgerea cerceilor din urechi (ceea ce duce la ruperea lobului urechii), scoaterea inelului de pe deget (ceea ce duce la vătămarea falangei), smucirea lanțului de la gât (ceea ce duce la excorierea pielii gâtului) etc. În astfel de situa-
ții, făptuitorul, chiar dacă nu dorește, cel puțin admite posibilitatea cauzării
atingerii integrității corporale sau a sănătății victimei. În funcție de urmările prejudiciabile concrete produse, cele comise trebuie calificate potrivit lit. e)
din alin. (2) al art. 187 sau art. 188 din CP al RM.
În cazul modalității agravate de la lit. e) din alin. (2) al art. 187 din CP
al RM, acțiunea adiacentă se poate exprima și în amenințarea cu aplicarea violenței nepericuloase pentru viața sau sănătatea persoanei. În ipoteza dată,
făptuitorul efectuează un act de natură să inspire victimei temerea că față de ea va fi aplicată – în mod real și imediat – violența nepericuloasă pentru viața
sau sănătatea ei, fapt care o pune în situația de a nu mai avea resursele psihice
necesare pentru a rezista constrângerii.
Amenințarea cu care este însoțită sustragerea poate avea un caracter ne-
determinat (neconcretizat). Cu alte cuvinte, din vorbele, gesturile, mimica sau acțiunile de alt gen ale făptuitorului nu poate fi formată o concluzie certă privind gradul de violență – nepericuloasă sau periculoasă pentru viață sau să-
nătate – cu care se amenință. Întrucât orice incertitudini, legate de calificare,
trebuie tratate în folosul făptuitorului (conform principiului in dubio pro reo ),
cele comise nu pot fi recunoscute ca tâlhărie, ci ca jaf.
Pentru a exclude astfel de incertitudini, trebuie analizate meticulos toate
circumstanțele cazului: caracterul amenințării; caracteristicile obiectelor cu care amenința făptuitorul; locul și timpul săvârșirii infracțiunii; numărul făp-
tuitorilor și numărul victimelor etc. Totodată, este necesar a lua în considerație

C a p i t o l u l V I I 273
nu doar percepția subiectivă de către victimă a celor comise, dar și orientarea
intenției făptuitorului.
§5. Tâlhăria
Tâlhăria este considerată, pe bună dreptate, cea mai periculoasă infracțiu-
ne săvârșită prin sustragere și una dintre cele mai periculoase infracțiuni în
genere. Tratamentul sancționator pe măsură se justifică întru totul, de vreme
ce luarea bunurilor altuia se dorește a fi realizată nu pe orice cale, ci tocmai pe calea agresării persoanei, agresare care comportă un real pericol pentru viața
sau sănătatea acesteia. Deși atât furtul sau jaful, cât și violența sau amenințarea
cu violența, sunt incriminate distinct, totuși, atunci când violența sau amenin-țarea cu violența având intensitatea corespunzătoare au fost aplicate în vede-
rea comiterii sustragerii, între sustragere (de regulă, sub formă de infracțiune
fapt tentat) și violență sau amenințarea cu violență există o strânsă conexiune. Tocmai aceasta l-a impulsionat pe legiuitor să alcătuiască din aceste două acte
de conduită de sine stătătoare o unitate infracțională. Evident, această unitate
infracțională a coagulat pericolul social al infracțiunilor absorbite, devansând mult în acest sens infracțiunile date.
Caracterul complex al faptei prejudiciabile în contextul tâlhăriei are ca
efect caracterul complex al obiectului juridic special al tâlhăriei. Astfel, obiec-
tul juridic principal al acestei infracțiuni îl constituie, ca și în cazul obiectului
juridic special al furtului și jafului, relațiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile. În cazul aplicării violenței periculoase pentru viața sau să-nătatea persoanei agresate, obiectul juridic secundar îl constituie relațiile so-
ciale cu privire la sănătatea persoanei. Precizăm că, spre deosebire de tâlhăria incriminată în legea penală română, tâlhăria prevăzută la art. 188 din CP al RM nu poate avea ca obiect juridic secundar relațiile sociale cu privire la viața
persoanei. În sfârșit, în situația amenințării cu aplicarea violenței periculoase
pentru viața sau sănătatea persoanei agresate, obiectul juridic secundar este format din relațiile sociale cu privire la libertatea morală a persoanei.
În ipoteza tâlhăriei săvârșite prin pătrundere în locuință, obiectul juridic se-
cundar îl formează și relațiile sociale cu privire la inviolabilitatea domiciliului.
Complexitatea faptei prejudiciabile în contextul tâlhăriei se răsfrânge și
asupra obiectului material al tâlhăriei. Astfel, obiectul material principal este
constituit din bunurile care au o existență materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială și cost determinat. Obiectul material se-
cundar al tâlhăriei (în cazul în care este aplicată violența periculoasă pentru

274 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
viața sau sănătatea persoanei agresate, nu și amenințarea cu aplicarea unei
asemenea violențe) îl formează corpul persoanei.
Latura obiectivă a tâlhăriei are următoarea structură: a) acțiunea princi-
pală care se exprimă în sustragere (sub forma infracțiunii fapt tentat); b) ac-țiunea adiacentă care constă în atacul săvârșit asupra unei persoane, care este
însoțit în mod alternativ de: 1) violența periculoasă pentru viața sau sănătatea
persoanei agresate; 2) amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe.
După cum rezultă din dispoziția art. 188 din CP al RM, atacul asupra
victimei este săvârșit în scopul sustragerii. Deci, o dată cu săvârșirea atacului, începe realizarea scopului de sustragere. Realizarea acestui scop nu poate avea loc decât prin luarea ilegală și gratuită a bunurilor mobile din posesia altuia.
Însă, pentru calificarea tâlhăriei, nu se cere ca acțiunea de luare să fi avut loc în
întregime. Este suficient ca doar să înceapă executarea ei. Gradul de executare a acțiunii date (victima încă nu a fost deposedată; victima a fost deposedată;
victima a fost imposedată) contează la individualizarea pedepsei, nu și la ca-
lificarea faptei. De aceea, sustragerea consumată, realizată în contextul tâlhă-riei, nu necesită o calificare suplimentară.
În continuare, ne vom concentra atenția asupra analizei acțiunii adiacente
din cadrul tâlhăriei.
Componenta indispensabilă a acțiunii adiacente este atacul asupra unei per-
soane. Prin “atac” se înțelege acțiunea agresivă a făptuitorului, surprinzătoare pentru victimă, care este însoțită de violența periculoasă pentru viața sau sănăta-tea persoanei agresate ori de amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe.
După cum se poate observa din această definiție, în contextul tâlhăriei, no-
țiunea de atac dobândește semnificație juridică numai în corelație cu noțiunile “violența periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei agresate” și “amenința-
rea cu aplicarea violenței periculoase pentru viața sau sănătatea persoanei agre-
sate”. Cu alte cuvinte, tâlhăria presupune nu oricare violență periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei agresate (nu oricare amenințare cu aplicarea unei
asemenea violențe), ci doar acea care este legată de atac asupra unei persoane.
De aceea, aducerea victimei în stare de neputință de a se apăra ori de a-și
exprima voința nu poate fi privită ca modalitate de realizare a laturii obiective a tâlhăriei. Din moment ce în astfel de cazuri nu există o persoană agresată
(cerință definitorie pentru caracterizarea victimei tâlhăriei), introducerea în organismul victimei a substanțelor cu efecte puternice, toxice sau euforizante,
periculoase pentru viața sau sănătatea ei, în scopul aducerii acesteia, prin astfel
de procedeu, în starea de neputință de a se apăra sau de a-și exprima voința, însoțită de scopul sustragerii, nu poate fi calificată ca tâlhărie. În funcție de
circumstanțele concrete ale cazului, cele comise trebuie calificate ca furt sau

C a p i t o l u l V I I 275
jaf (cu sau fără trimitere la prevederea de la art. 27 din CP al RM), în concurs
cu infracțiunea de la art. 151, 152 sau de la art. 153 din CP al RM.
După cum a fost specificat, atacul asupra unei persoane trebuie să fie
însoțit de oricare din următoarele două componente alternative ale acțiunii adiacente: 1) violența periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei agresa-
te; 2) amenin țarea cu aplicarea unei asemenea violențe.
Prin “violență periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei agresate”
se înțelege aplicarea intenționată a violenței care s-a soldat cu vătămarea gravă, medie sau ușoară a integrității corporale sau a sănătății, ori care, deși nu a cauzat
aceste urmări prejudiciabile, constituie la momentul aplicării ei, datorită meto-dei de operare, un pericol real pentru viața sau sănătatea persoanei agresate.
Este necesar a preciza că, dacă violența din cadrul tâlhăriei a dus la vătă-
marea gravă a integrității corporale sau a sănătății, se aplică prevederea de la lit. c) din alin. (3) al art. 188 din CP al RM.
În ce privește partea finală a definiției noțiunii – “violență periculoasă
pentru viața sau sănătatea persoanei agresate”, putem observa că sub inciden-ța acestei noțiuni se află și cazurile de aplicare intenționată a violenței care
constituie, la momentul aplicării ei, datorită metodei de operare, un pericol
real pentru viața sau sănătatea persoanei agresate (deși această violență nu s-a soldat cu vătămarea gravă, medie sau ușoară a integrității corporale sau a
sănătății). Aici se au în vedere cazurile de: compresiune a gâtului victimei cu
mâinile sau cu ajutorul unui șnur, de ținere îndelungată a capului victimei sub apă, de îmbrăcare pe capul victimei a unei pungi de polietilenă, de aruncare a
victimei de la înălțime ori dintr-un mijloc de transport aflat în mișcare etc.
Prin “amenințarea cu aplicarea violenței periculoase pentru viața sau să-
nătatea persoanei agresate” se înțelege efectuarea de către făptuitor a unui act de natură să inspire victimei temerea că va fi supusă, în mod real și imediat,
violenței periculoase pentru viața sau sănătatea ei, act care o pune în situația de a nu mai avea resursele psihice necesare pentru a rezista constrângerii.
La calificare, nu are relevanță forma exteriorizării amenințării. De cele
mai multe ori, ea se exprimă prin cuvinte, dar nu se exclude nici exteriorizarea prin gesturi sau acțiuni concludente (pe baza cărora se poate trage o conclu-
zie). Este important ca amenințarea, expusă într-o formă evident clară victi-
mei, să fie percepută de aceasta ca fiind reală și imediată. În virtutea acestui fapt, amenințarea trebuie să creeze convingerea că, în caz dacă făptuitorul, în
timpul săvârșirii infracțiunii, va întâmpina careva rezistență din partea victi-
mei, amenințarea va fi realizată de îndată.
De regulă, în cazul tâlhăriei, amenințarea cu aplicarea violenței periculoase
pentru viața sau sănătatea persoanei agresate poartă un caracter determinat

276 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
(concretizat) și se exteriorizează într-o formă a cărei semnificație este absolut
evidentă și univocă pentru victimă. Dar amenințarea poate avea și un caracter
nedeterminat (neconcretizat), fiind exteriorizată în așa mod, încât poate fi in-
terpretată de victimă în mai multe feluri. Dacă din circumstanțele concrete ale faptei rezultă că făptuitorul, care urmărește scopul sustragerii, nu tinde să-și
realizeze amenințarea cu aplicarea violenței periculoase pentru viață sau sănă-
tate, totodată lipsind condițiile obiective, propice înfăptuirii acestei amenințări, deși amenințarea a luat cea mai intimidantă formă posibilă, făptuitorul trebuie
să răspundă nu pentru tâlhărie, ci pentru jaf. O astfel de amenințare, având un
caracter doar imaginar, nu creează un pericol real pentru viața sau sănătatea victimei, deci nu poate intra sub incidența prevederii de la art. 188 din CP al
RM. Acest gen de amenințare este suficient numai pentru a constrânge victima
să transmită bunurile către făptuitor, dar este insuficient pentru a exista com-ponența de tâlhărie, în sensul pericolului real pentru viață sau sănătate.
Infracțiunea de tâlhărie este o infracțiune formală. Ea se consideră consu-
mată din momentul săvârșirii atacului asupra unei persoane, care este însoțit de aplicarea violenței periculoase pentru viața sau sănătatea persoanei agresate
ori de amenințarea cu aplicarea unei asemenea violențe.
Conform regulii generale, survenirea prejudiciului patrimonial efectiv nu
contează la calificarea tâlhăriei. Excepție constituie situațiile când, prin tâlhă-rie, sunt cauzate daune în proporții considerabile (lit. f) din alin. (2) al art. 188
din CP al RM) sau când valoarea bunurilor sustrase se cifrează în proporții mari sau deosebit de mari (art. 195 din CP al RM).
Latura subiectivă a faptei incriminate la art. 188 din CP al RM se manifes-
tă, în primul rând, prin vinovăție sub formă de intenție directă. La calificare, este obligatorie stabilirea scopului special – de sustragere, prin care se exprimă
scopul de cupiditate.
Fapta nu va putea fi calificată în conformitate cu art. 188 din CP al RM,
dacă scopul de sustragere a apărut la făptuitor deja după aplicarea violenței sau a amenințării corespunzătoare. În această ipoteză, cele comise trebuie califi-
cate prin concurs: furt sau jaf și infracțiunea prevăzută la art. 151, 152 sau 153, ori la art. 155 din CP al RM.
Subiectul infracțiunii examinate este persoana fizică responsabilă, care la
momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 14 ani.
În cele ce urmează vor fi supuse analizei modalitățile agravante specifice
ale tâlhăriei de la lit. e) din alin. (2) și de la lit. c) și d) din alin. (3) ale art. 188 din CP al RM.

C a p i t o l u l V I I 277
Tâlhăria să vârșită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în cali-
tate de armă (lit. e) din alin. (2) al art. 188 din CP al RM).
Prin “aplicarea, în cadrul tâlhăriei, a armei sau a altor obiecte folosite în ca-
litate de armă”, se are în vedere utilizarea acestor mijloace în procesul săvârșirii
tâlhăriei, în vederea sporirii gradului de intensitate a 1) violenței periculoase
pentru viața sau sănătatea persoanei agresate; 2) amenințării cu aplicarea unei
asemenea violențe. În primul caz, o astfel de aplicare se poate exprima în in-fluențarea sau în încercarea de a influența, cu ajutorul armei sau al obiectelor
folosite în calitate de armă, asupra sferei fizice a organismului victimei, sub for-
mă de aplicare a loviturilor cu arma albă, de tragere a unui foc din arma de foc etc. În cel de-al doilea caz, o astfel de aplicare constă în influențarea exercitată
asupra sferei psihice a victimei, sub formă de provocare a temerii prin demon-
strarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă.
Potrivit alin. (1) al art. 129 din CP al RM, prin “arme” se au în vedere in-
strumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziții legale.
O asemenea dispoziție legală se conține în Legea cu privire la arme: “Arma
individuală este un dispozitiv (mijloc material), destinat (adaptat) prin con-
strucție și util din punct de vedere tehnic pentru vătămarea unei persoane, a
unui animal, pentru apărarea contra unui atac sau pentru imitarea proprietă-ților sale de luptă”.
Armele individuale (sau, pe scurt – armele) pot fi de mai multe ti puri:
a) arme de infanterie: de foc; cu tuburi cu gaze (pneumatice); mecanice; b) arme albe: cu lamă; percutante; balistice; c) arme de autoapărare: cu gaze toxice
neutra li zante; cu aerosol; cu cartușe cu gaze; pulverizatori mecanici; electro-
cutante. De asemenea, armele pot fi de fabricație industrială sau de fabricație artizanală. Oricare din aceste tipuri de arme pot fi aplicate ca mijloc de săvârșire
a infracțiunii prevăzute la art. 188 din CP al RM. Or, legiuitorul nu a indicat nici
o limitare a tipurilor de arme aplicate în cadrul infracțiunii de tâlhărie.
Este important ca raportul de expertiză criminalistică să confirme că
obiectul aplicat în cadrul tâlhăriei reprezintă sau nu o armă. În prezența unor temeiuri legale, acțiunile persoanei care a aplicat arma în procesul comiterii tâlhăriei trebuie calificate suplimentar conform art. 290 din CP al RM.
În procesul calificării faptei pot să apară îndoieli în privința capacității
armelor cu tuburi cu gaze (pneumatice), a armelor cu gaze toxice neutrali-zante, a armelor cu cartușe cu gaze, a armelor pulverizatoare mecanice și a
armelor electrocutante de a avea calitatea de arme aplicate în cadrul tâlhăriei.
În astfel de cazuri, atitudinea trebuie să fie diferențiată: aplicarea oricărui tip de arme din cele menționate mai sus se va califica potrivit lit. e) din alin. (2)
al art. 188 din CP al RM numai dacă instanța judecătorească va stabili că ele,

278 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
în împrejurările concrete în care au fost aplicate, au prezentat pericol pentru
viața sau sănătatea persoanei agresate. Dacă nu a existat un astfel de pericol,
cele săvârșite trebuie calificate ca jaf.
Aceluiași criteriu – pericolul pentru viața sau sănătatea persoanei agresate –
trebuie să corespundă obiectele folosite în calitate de armă, obiecte ce au o altă destinație decât cea de vătămare a unei persoane, a unui animal, ori de apărare
contra unui atac sau pentru imitarea proprietăților sale de luptă, deși acestea, după calitățile lor obiective, dispun de anumite capacități de vulnerare, astfel în-
cât să poată fi utile anume în calitate de armă (briceag, topor, rangă, bâtă etc.).
Acțiunile persoanei, care săvârșește atacul în scopul sustragerii cu folosi-
rea unor câini sau a altor animale prezentând pericol pentru viața sau sănă-tatea persoanei agresate ori cu amenin ța rea aplicării unei asemenea violențe,
trebuie calificate, ținându-se cont de circumstanțele concrete ale cauzei, con-form lit. e) din alin. (2) al art. 188 din CP al RM.
Aplicarea, în cadrul tâlhăriei, a unei arme inutilizabile sau defectate (acest
fapt fiind cunoscut făptuitorului) ori a unei machete (imitații) de armă, ori a unui obiect asemănător cu arma, nu formează, de regulă, circumstanța agra-
vantă prevăzută la lit. e) din alin. (2) al art. 188 din CP al RM. Din moment
ce victima tâlhăriei percepe arma inutilizabilă sau imitația de armă ca pe o armă reală, în stare să-i prejudicieze viața sau sănătatea, fapta trebuie califica-
tă ca tâlhărie, nu ca jaf. Însă această faptă nu poate fi recunoscută ca tâlhărie
săvârșită cu aplicarea armei. Totodată, dacă cu ajutorul obiectelor nominali-zate se cauzează violența periculoasă pentru viața sau sănătatea victimei (de
exemplu, victima este lovită în tâmpla capului cu patul de oțel al unui pistol
defectat sau cu macheta de plumb a unui pistol etc.), aceasta poate forma tâl-hăria săvârșită cu aplicarea altor obiecte folosite în calitate de armă. Este unica
excepție de la regula specificată mai sus.
Tâlhăria săvârșită cu vătămarea gravă a integrităț ii corporale sau a
sănătății (lit. c) din alin. (3) al art. 188 din CP al RM).
Circumstanța agravantă analizată operează în cazurile în care a fost
săvârșită vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății,
în scopul de a facilita comiterea sustragerii sau în procesul deposedării bu-
nurilor prin înfrân gerea rezistenței victimei, sau nemijlocit după deposedarea
bunurilor în vederea reținerii lor.
În temeiul prevederilor art. 188 din CP al RM, în cazul săvârșirii faptei
de la lit. c) din alin. (3) al art. 188 din CP al RM, nu este necesară o calificare suplimentară conform art. 151 din CP al RM.
Vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, cauzată din
imprudență în cazul tâlhăriei, ori lipsirea de viață din imprudență, în cazul

C a p i t o l u l V I I 279
tâlhăriei, nu dau temei de a califica cele comise potrivit lit. c) din alin. (3)
al art. 188 din CP al RM. În această ipoteză, calificarea trebuie făcută prin
concurs: art. 157 sau art. 149 și art. 188 (cu excepția prevederii de la lit. c) din
alin. (3)) din CP al RM.
Dacă, în cadrul tâlhăriei, vătămarea intenționată gravă a integrității
corporale sau a sănătății a provocat din imprudență decesul victimei, cele săvârșite trebuie calificate conform lit. c) din alin. (3) al art. 188 și art. 149 din CP al RM. În această ipoteză, ar fi incorect să optăm pentru soluția calificării
potrivit lit. c) din alin. (3) al art. 188 și alin. (4) al art. 151 din CP al RM. O
asemenea variantă de calificare ar avea ca efect tragerea făptuitorului de două ori la răspundere pentru vătămarea intenționată gravă a integrității corporale
sau a sănătății. Iar aceasta ar echivala cu o încălcare flagrantă a principiului
înscris la alin. (2) al art. 7 din CP al RM.
Lipsirea intenționată de viață a victimei, în cazul tâlhăriei, depășește li-
mitele laturii obiective a infracțiunii prevăzute la art. 188 din CP al RM. De aceea, cele săvârșite trebuie calificate prin concurs: art. 188 și lit. b) din alin. (2) al art. 145 din CP al RM. Aceasta nu exclude ca, la calificarea faptei, să fie
luate în considerație și alte posibile circumstanțe agravante, în a căror prezență
a fost comis omorul intenționat (de exemplu, “cu premeditare”, “asupra a două sau mai multor persoane”, “asupra soțului (soției) sau a unei rude apropiate”,
“de două sau mai multe persoane”, “cu scopul de a ascunde o altă infracțiune
sau de a înlesni săvârșirea ei” etc.
Este de notat că posibilitatea calificării conform art. 188 și lit. b) din
alin. (2) art. 145 din CP al RM se realizează în situația când făptuitorul a do-rit, în rezultatul lipsirii victimei de viață, să obțină un venit material pe calea luării ilegale și gratuite a bunurilor acesteia, nu însă să obțină alte avantaje sau
foloase patrimoniale sau să se elibereze de careva cheltuieli materiale.
Tâlhăria săvârșită prin schingiuire, tortură, tratament inuman sau de-
gradant (lit. d) din alin. (3) art. 188 din CP al RM).
Caracteristic pentru modalitatea agravată analizată e că acțiunea adiacen-
tă din cadrul tâlhăriei este săvârșită prin oricare din următoarele patru meto-
de: 1) schin giuire; 2) tortură; 3) tratament inuman; 4) tratament degradant.
Prin “schingiuire” trebuie de înțeles acțiunile care provoacă victimei sufe-
rințe prin privațiunea de hrană, apă sau căldură ori prin plasarea sau abando-narea victimei în condiții nocive pentru viață.
În sensul Convenției ONU împotriva torturii și altor pedepse ori trata-
mente cu cruzime, inumane sau degradante, termenul “tortură” înseamnă orice act prin care unei persoane i se provoacă, cu intenție, o durere sau sufe-
rințe puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a obține de la această

280 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
persoană sau de la o persoană terță informații sau mărturisiri, de a o pedepsi
pentru un act pe care aceasta sau o terță persoană l-a comis ori este bănuită că
l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau
de a face presiuni asupra unei terțe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere
sau astfel de suferințe sunt aplicate de către un agent al autorității pub lice sau
de orice altă persoană care acționează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consim ță mântul expres sau tacit al unor asemenea persoane. Acest termen nu
se referă la durerea ori suferințele rezultând exclusiv din sancțiuni legale, in-
erente acestor sancțiuni sau ocazionate de ele.
Prin “tratament inuman” trebuie de înțeles orice tratament, altul decât
tortura, de natură să provoace intenționat grave suferințe fizice ori psihice, care nu pot fi justificate.
Prin “tratament degradant” trebuie de înțeles orice tratament, altul decât
tortura, care umilește în mod grosolan individul în fața altora sau îl impune să acționeze împotriva voinței și conștiinței sale, sau este de natură să producă victimei sentimente de teamă, de inferioritate, de îngrijorare, în stare să o în-
josească și să-i înfrângă rezistența fizică și morală.
§6. Escrocheria
Persoanele care intră în relații sociale cu privire la patrimoniu trebuie să
manifeste un minim de promptitudine, pentru ca interesele lor patrimoniale să nu fie încălcate prin anumite manopere frauduloase. În același timp, în
vederea formării, desfășurării și dezvoltării normale a relațiilor amintite, este nevoie de o bună-credință a participanților la ele. Buna-credință este o
categorie etico-morală. De aceea, și actele de conduită, care aduc atingere bu-
nei-credințe – înșelăciunea și abuzul de încredere – se pot transforma din acte imorale în acte cu relevanță juridico-penală numai în prezența unor anumite
condiții. Acestea sunt considerentele din care legiuitorul, urmărind obiectivul
asigurării unui climat de credibilitate reciprocă, prevede, în art. 190 din CP al RM, răspunderea nu pentru înșelăciune sau abuz de încredere, ci pentru
dobândirea ilicită (a se citi – sustragerea) a bunurilor altei persoane prin
înșelăciune sau abuz de încredere.
Obiectul juridic special al escrocheriei are un caracter complex. Astfel,
obiectul juridic principal al infracțiunii date îl formează relațiile sociale cu pri-
vire la posesia asupra bunurilor mobile. Obiectul juridic secundar al escroche-
riei îl constituie relațiile sociale cu privire la libertatea manifestării de voință și la minimul necesar de încredere.

C a p i t o l u l V I I 281
Dacă escrocheria este săvârșită în condițiile agravantei de la lit. d) din alin.
(2) al art. 190 din CP al RM, atunci obiectul juridic secundar cuprinde și rela-
țiile sociale cu privire la desfășurarea normală a activității de serviciu.
Obiectul material al escrocheriei este format din bunurile care au o exis-
tență materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială și cost determinat, fiind bunuri mobile și străine pentru făptuitor.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 190 din CP al RM are
următoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă constând din două acțiuni: a) ac-țiunea prin ci pală, care constă în dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane,
adică sustragerea lor; b) acțiunea sau inacțiunea adiacentă, care constă, în mod alternativ, în înșelăciune sau abuz de încredere; 2) urmările prejudiciabile sub
forma prejudiciului patrimonial efectiv; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta
prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
În continuare, ne vom referi la acțiunea adiacentă din cadrul laturii obiec-
tive a escrocheriei. Remarcând specificul faptei prejudiciabile în contextul acestei infracțiuni, N.I. Panov menționează: “Înșelăciunea și abuzul de încre-dere apar în componența escrocheriei în rol de acțiuni adiacente (ajutătoare),
care asigură îndeplinirea acțiunii principale și care sunt incluse în ultima ca
elemente asigurătoare”
34. Nu putem sprijini partea finală a acestei opinii: nici
înșelăciunea, nici abuzul de încredere nu pot fi incluse ca elemente asigurătoa-
re în conținutul sustragerii. Noțiunea de sustragere rămâne aceeași, indiferent
de componența de infracțiune în care este utilizată. În rest, ideea exprimată de autorul citat este corectă. Ea se conține, în linii generale, în aserțiunea altui
doctrinar – V. I. Plohova: “A lua bunurile pe calea înșelăciunii sau abuzului
de încredere este imposibil, deoarece înșelăciunea sau abuzul de încredere reprezintă influențări asupra persoanei, nu asupra bunurilor”
35. În concluzie:
înșelăciunea sau abuzul de încredere nu constituie metode ale sustragerii. Ele
reprezintă modalități ale acțiunii adiacente care subzistă alături de sustragere,
privită ca acțiune principală. Având un rol ajutător, recurgerea la înșelăciune sau la abuz de încredere se produce nu ca un scop în sine, ci în vederea trecerii
în sfera patrimonială a făptuitorului (sau a altor persoane) a bunurilor aparți-
nând persoanei înșelate sau de a cărei încredere s-a abuzat.
Prin intermediul înșelăciunii sau al abuzului de încredere, făptuitorul
exercită o influențare psihică asupra conștiinței și voinței victimei care, ca și
34 Н. И. Панов, Способ совершения преступления и уголовная ответственность ,
Харьков, 1982, с. 35.
35 В. И. Плохова, Ненасильственные преступления против собственности , Санкт-
Пе тербург, Юридический центр Пресс, 2003, с. 243.

282 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
cum cedând bunurile sale făptuitorului, presupune în mod eronat că ultimul
este îndrituit a le lua. În astfel de situații, nu se pune la îndoială faptul că se
lezează libertatea manifestării de voință concretizate în facultatea persoanei
de a adopta, în mod nestingherit, decizii privind dispunerea de bunurile care se află în posesia ei. Deși, în aparență, victima își transmite bunurile benevol
către făptuitor, aceasta nu este decât o “prezentare scenică” făcută cu scopul de
a demonstra celor din jur (deseori, inclusiv “martorilor oculari” care fac parte din același grup infracțional) caracterul “legitim” al tranzacției efectuate.
Care este înțelesul noțiunilor “înșelăciune” și “abuz de încredere”?Prin “înșelăciune” se înțelege dezinformarea conștientă a victimei, care
constă în prezentarea vădit falsă a realității (înșelăciunea activă) sau în trece-
rea cu tăcere a realității, când are loc ascunderea faptelor și a circumstanțelor
care trebuie comunicate în cazul săvârșirii cu bună-credință și în conformitate cu legea a tranzacției patrimoniale (înșelăciunea pasivă).
La calificare, nu au importanță metodele sub care se prezintă înșelăciunea.
Aceasta poate fi realizată pe cale verbală, în scris sau sub forma unor acțiuni (trișarea în jocul de cărți; amăgirea în “jocul cu degetarul”; transmiterea, în cali-
tate de contraprestație, a unui pachet cu hârtie tăiată, în locul celui cu bani etc.).
Înșelăciunea poate privi diferite circumstanțe, care se referă, în special,
la: persoana făptuitorului sau a altcuiva (este denaturată informația despre identitatea acestora, despre calitățile lor personale etc.); bunurile care for-
mează obiectul material al escrocheriei (este denaturată informația privind cantitatea, mărimea, calitatea bunurilor etc.); acțiuni sau evenimente anumite
(de exemplu, boala, cazul asigurat, câștigarea potului într-o loterie etc.); pro-
misiuni (când făptuitorul ia de la victimă banii, angajându-se să presteze un anumit serviciu, să execute o lucrare, când ia bunuri în chirie, promițându-i
că le va întoarce, sau ia bani cu împrumut etc., cu toate că, de facto, nu are in-
tenția să execute lucrarea, să presteze serviciul, să întoarcă bunurile închiriate sau să stingă datoria) etc.
Deseori înșelăciunea se prezintă sub formă de oferire victimei a unor do-
cumente false. Este necesar a menționa că sustragerea în rezultatul folosirii de către făptuitor a documentului, falsificat anterior de o altă persoană, urmează
a fi calificată numai conform art. 190 din CP al RM. În acest caz, nu este ne-
cesară calificarea suplimentară potrivit art. 361 din CP al RM, deoarece, în temeiul prevederilor art. 118 din CP al RM, prezentarea unor astfel de docu-
mente apare ca o varietate a înșelăciunii, deci și a componenței de escrocherie.
În același timp, falsificarea unor astfel de documente, urmată de folosirea lor de către falsificator în vederea sustragerii bunurilor, trebuie calificată în con-

C a p i t o l u l V I I 283
formitate cu art. 190 și art. 361 din CP al RM. Or, falsificarea documentelor
depășește limitele laturii obiective a escrocheriei.
Cea de-a doua modalitate sub care se înfățișează acțiunea adiacentă în
cazul escrocheriei, mult mai puțin răspândită, este abuzul de încredere.
În această ipoteză, făptuitorul exploatează raporturile de încredere care
s-au stabilit între el și victimă. Ultima este, de regulă, proprietarul sau admi-nistratorul unei anumite mase patrimoniale (fondatorul, directorul general sau alt conducător al unei întreprinderi). De regulă, raporturile de încredere
decurg din încheierea unor convenții de drept civil (mandat, depozit, asigura-
re, comision, administrare fiduciară etc.) sau din alte fapte juridice. În alte ca-zuri, aceste raporturi se creează pe fondul atitudinii de colegialitate, prietenie,
afecțiune între făptuitor și victimă, atitudine care, de multe ori, este artificial
creată și susținută timp îndelungat, prin eforturile făptuitorului.
Este necesar a menționa că cele două modalități ale acțiunii adiacen-
te – înșelăciunea și abuzul de încredere – se completează reciproc în procesul comiterii escrocheriei. Deși au, incontestabil, un caracter de sine stătător, înșelăciunea și abuzul de încredere sunt legate strâns una de cealaltă, astfel
încât, în practică, în majoritatea cazurilor este destul de dificil a trasa o linie
de demarcare între ele.
La calificare nu au relevanță mijloacele care au fost utilizate pentru
săvârșirea escrocheriei: documente sau instrumente de măsurat false; unifor-ma specială sau alte însemne de apartenență la un anumit rol social; compu-terul etc. Important este de a stabili că aceste mijloace au fost folosite pentru
sustragere, și nu pentru facilitarea accesului la bunurile respective, nici pentru
crearea unor condiții întru luarea ulterioară a bunurilor pe altă cale.
Escrocheria este o infracțiune materială. Ea se consideră consumată din
momentul în care făptuitorul obține posibilitatea reală de a se folosi sau a dis-pune de bunurile altuia la propria sa dorință.
Latura subiectivă a infracțiunii analizate se manifestă, în primul rând,
prin vinovăție sub formă de intenție directă. De asemenea, la calificarea faptei este obligatorie stabilirea scopului special – a scopului de cupiditate (profit).
Primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament poate fi
calificată ca escrocherie doar în cazul în care făptuitorul, încă la momentul intrării în stăpânire asupra acestor bunuri, urmărea scopul de a le sustrage, și nu avea intenția să-și onoreze angajamentul asumat.
Alături de alte circumstanțe, intenția cu privire la sustragere este demon-
strată prin: situația financiară extrem de precară a persoanei care își asumă angajamentul la momentul încheierii tranzacției; lipsa de fundamentare eco-
nomică și caracterul irealizabil al angajamentului asumat; lipsa unei activități

284 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
aducătoare de beneficii, îndreptate spre încasarea mijloacelor bănești necesare
onorării angajamentului; achitarea veniturilor către primii deponenți din
contul banilor depuși de deponenții ulteriori etc. În special, dacă tranzacția
de vânzare-cumpărare este grevată de condiția achitării către vânzător a unei sume suplimentare, iar cumpărătorul care și-a propus dinainte să nu-și ono-
reze promisiunea înșală vânzătorul, imitând prin diverse căi achitarea sumei
suplimentare, cele săvârșite trebuie calificate ca escrocherie.
Subiectul infracțiunii date este persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul comiterii infracțiunii a împlinit vârsta răspunderii penale: 16 ani (pen-tru fapta de la alineatul (1)) sau 14 ani (pentru fapta de la alineatele (2) și (3)).
În cazul modalității agravate prevăzute la lit. d) din alin. (2) al art. 190 din
CP al RM, subiec tul trebuie să aibă o calitate specială: persoană cu funcție de răspundere sau persoană care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală.
§7 . Delapidarea averii străine
În cazul faptei incriminate la art. 191 din CP al RM, încredințarea, în con-
diții de legalitate a bunurilor care constituie obiectul material al infracțiunii,
subiectului delapidării averii străine formează particularitatea determinantă a
acestei fapte infracționale, ce presupune că subiectul special al acestei forme
de sustragere poate trece în folosul său doar bunurile care i-au fost date în
grijă, în expectativa că acel subiect este demn de încredere. Funcționarul care săvârșește o astfel de faptă demonstrează lipsa de respect față de legea pena-
lă. Datorită calității făptuitorului, infracțiunea de delapidare a averii străine
poate fi mai ușor săvârșită și mai greu descoperită, ceea ce-i sporește gradul de pericol social. Săvârșind delapidarea, făptuitorul nu-și încalcă doar obligația de a nu aduce nici o atingere patrimoniului altuia, ci și obligația specială pe
care o are în această privință tocmai datorită posturii sale de administrator al
acelui patrimoniu. În aceste condiții, legiuitorul a considerat întemeiată ne-cesitatea apărării penale a patrimoniului împotriva sustragerii săvârșite chiar
de persoana care, în virtutea obligațiilor pe care și le-a asumat, deține bunurile
respective în administrarea sa.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 191 din CP al RM
este un obiect juridic multiplu. Aceasta deoarece, în cazul delapidării averii străine, printr-o singură acțiune (iar nu printr-un sistem de acțiuni, ca în cazul infracțiunilor complexe), se aduce atingere mai multor valori sociale
speciale și, implicit, relațiilor sociale aferente.

C a p i t o l u l V I I 285
Astfel, obiectul juridic principal al infracțiunii analizate îl formează rela-
țiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile.
Obiectul juridic secundar al delapidării averii străine îl constituie relațiile
sociale cu privire la executarea corectă a atribuțiilor de administrare în privin-
ța bunurilor încredințate.
Dacă delapidarea averii străine este comisă în condițiile agravantei de la
lit. d) din alin. (2) al art. 191 din CP al RM, atunci obiectul juridic secundar cuprinde și relațiile sociale cu privire la desfășurarea normală a activității de
serviciu.
Având în vedere faptul că obiectul juridic principal îl formează relațiile
sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile și, ținând seama de preve-derile de la art.304 din Codul civil, putem susține că victima delapidării averii
străine este posesorul mijlocit, acesta încredințând bunurile sale în admini-
strarea făptuitorului care are rolul de posesor nemijlocit.
Obiectul material al faptei incriminate la art. 191 din CP al RM îl con-
stituie bunurile care au o existență materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială și cost determinat, fiind bunuri mobile și străine
pentru făptuitor.
În afară de aceste calități, comune pentru obiectele materiale ale tuturor
infracțiunilor săvârșite prin sustragere, mai există o calitate specială care este caracteristică numai pentru obiectul material al delapidării averii străine:
bunurile încredințate de către o altă persoană în administrarea făptuitorului. Deși bunurile încredințate în administrarea făptuitorului sunt străine lui, re-
gimul juridic al acestor bunuri se distinge de regimul juridic al bunurilor care
sunt luate de către făptuitor în cazul altor infracțiuni săvârșite prin sustragere (în special, în cazul furtului).
Încredințarea bunurilor în sarcina făptuitorului este un act cu semnifi-
cație juridică de manifestare a voinței persoanei, care răspunde următoarelor condiții:
a) creează în sarcina făptuitorului dreptul de a deține bunurile respective,
precum și atribuția de a le administra;
b) făptuitorului îi revine răspunderea pentru respectarea regimului de utili-
zare a bunurilor încredințate, precum și pentru asigurarea integrității lor;
c) nu se face în scopul de a transmite dreptul de proprietate asupra bunu-
rilor către făptuitorul care le dobândește.
Bunurile pot fi încredințate în virtutea funcției de răspundere a făptuito-
rului, a raporturilor contractuale sau a însărcinării speciale din partea persoa-nei care le încredințează. Încredințarea bunurilor în virtutea raporturilor con-
tractuale poate fi făcută de oricare subiecte ale dreptului civil, fie ele persoane

286 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
fizice sau persoane juridice. Încredințarea bunurilor în celelalte cazuri se face,
în principiu, în privința bunurilor persoanelor juridice, în cadrul raporturilor
de muncă. Aceste cazuri sunt legate, de regulă, de folosirea de către făptuitor a
situației sale de serviciu, adică presupune existența circumstanțelor agravante de la lit. d) din alin. (2) al art. 191 din CP al RM.
Contractele în baza cărora bunurile aparținând unei persoane pot fi în-
credințate altei persoane sunt contracte de: gaj (cu deposedare); arendă; loca-țiune; comodat; antrepriză; transport de bunuri; expediție; depozit; depozit
bancar; mandat; administrare fiduciară etc.
Latura obiectivă a delapidării averii străine are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea de însușire ilegală (a se citi – su-stragere); 2) urmări prejudiciabile sub forma prejudiciului patrimonial efectiv;
3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmări prejudiciabile.
În cazul delapidării averii străine, fapta prejudiciabilă constă în acțiunea
de sustragere. În fond, mecanismul sustragerii este același. Însă, un anumit specific este determinat de particularitățile obiectului material al infracțiu nii analizate: făptuitorul săvârșește luarea bunurilor ce-i sunt străine, dar care, la
moment, se află în detenția lui legitimă, profitând de atribuția lui de a admi-
nistra aceste bunuri.
Nu putem susține că, în ipoteza delapidării averii străine, făptuitorul este, în
același timp, și subiectul care săvârșește sustragerea, și posesorul legal al bunu-rilor împotriva căruia se comite această sustragere. Până la momentul săvâr șirii infracțiunii, făptuitorul are calitatea de detentor (deținător) legitim al bunurilor
altuia. Aplicând ideea, specificată la alin. (6) al art. 335 din Codul civil – “posesiu-
nea este precară când nu se exercită sub nume de proprietar”, s-ar putea afirma că, înainte de a comite delapidarea averii străine, făptuitorul, deși are puterea mate-
rială asupra bunurilor încredințate, nu are intenția de a le poseda pentru sine.
Este adevărat că, în cazul delapidării averii străine, făptuitorul este per-
soana căreia bunurile i-au fost încredințate în temeiul legii. Însă, ele sunt încredințate pentru executarea unor atribuții strict determinate, nu pentru a
fi sustrase. Pentru a săvârși sustragerea și a deveni posesor ilegal, făptuitorul ia bunurile de la persoana care i le-a încredințat. Luarea se face de la această
persoană, nu de la făptuitorul însuși (ceea ce este imposibil), prin aceasta
aducându-se atingere poziției bunurilor care aparțin de sfera patrimonială a persoanei care a încredințat bunurile. În cazul dat, prin trecerea în mod
ilicit la pierderi a bunurilor respective, poziția lor în spațiu se păstrează, dar
se schimbă atitudinea făptuitorului față de aceste bunuri, care intervertește (transformă) detenția legitimă într-o stăpânire ilegală. Deși bunurile respec-
tive continuă să se afle în același loc, ele nu mai există pentru persoana care

C a p i t o l u l V I I 287
a încredințat bunurile sale, deoarece sunt trecute prin act la pierderi, fiind ca
și cum distruse din cauza inutilității lor. În concluzie, se poate menționa că
făptuitorul ia bunurile ce i-au fost încredințate, transformându-se din deten-
tor legitim în pretins proprietar, având intenția de a le poseda pentru sine, nu pentru posesorul mijlocit ce i-a încredințat bunurile.
Fapta incriminată la art. 191 din CP al RM este o infracțiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul în care făptuitorul obține posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de bunurile altuia la propria sa dorință.
Latura subiectivă a delapidării averii străine se exprimă, în primul rând,
în vinovăție sub formă de intenție directă. În afară de aceasta, la calificare este obligatorie stabilirea scopului special – a scopului de cupiditate (profit).
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
În afară de calitățile generale, subiectul delapidării averii străine trebuie să
aibă calitatea specială de administrator.
În sensul art. 191 din CP al RM, prin “administrator” se înțelege persoana
care: 1) fără a avea contact direct cu bunurile aparținând altei persoane, are drep-
tul de a da dispoziții cu privire la primirea, păstrarea sau eliberarea de bunuri
(această ipoteză este valabilă în cazul modalității agravate de la lit. d) din alin. (2) al art. 191 din CP al RM); 2) vine în contact direct cu bunurile altei persoane,
datorită atribuțiilor sale legate de primirea, păstrarea sau eliberarea bunurilor.
Dacă sustragerea este comisă de persoane cărora nu li s-au încredințat bunu-
rile, dar care au avut acces la bunurile pe care le-au sustras, în legătură cu munca prestată de ele (hamali, paznici etc.), cele comise urmează a fi calificate ca furt.
§8. Pungășia
Faptul că legea penală incriminează pungășia mărește mult eficacitatea legii
penale în ce privește apărarea patrimoniului în situațiile în care se prefigurează doar pericolul vătămării acestuia. Specificul acestei incriminări constă în aceea
că, dacă, spre exemplu, după reținerea făptuitorului se va constata că în mâinile acestuia a nimerit o simplă foaie de hârtie, dar, în momentul săvârșirii faptei,
acesta urmărea scopul sustragerii, el trebuie tras la răspundere pentru pungășie
(dacă se confirmă și celelalte cerințe din dispoziția art. 192 din CP al RM). Lip-sa unor căi extrapenale eficiente de diminuare a fenomenului cerșetoriei, vaga-
bondajului și a “copiilor străzii” contribuie la proliferarea pungășiilor. În aceste
condiții, construcția specifică a componenței pungășiei, atunci când pentru existența ei nu sunt necesare toate condițiile cerute pentru infracțiunea-tip,
răspunde obiectivului de contracarare și prevenire a pungășiei.

288 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Obiectul juridic special al pungășiei îl constituie relațiile sociale cu privi-
re la posesia asupra bunurilor mobile.
Obiectul material al infracțiunii prevăzute la art. 192 din CP al RM îl for-
mează bunurile care au o existență materială, sunt create prin munca omului,
dispun de valoare materială și cost determinat, fiind bunuri mobile și străine
pentru făptuitor.
De regulă, în calitate de obiect material al pungășiei apar banii, titlurile de
valoare, bijuteriile, obiectele prețioase de dimensiuni mici etc. Aceste obiecte pot fi lăsate temporar fără supraveghere, fără a ieși definitiv din posesia altuia. Ast-
fel, bunul abandonat și bunul găsit nu pot forma obiectul material al pungășiei.
Un document (de exemplu, un buletin de identitate) nu poate forma obiec-
tul material al pungășiei, chiar atunci când documentul se află în buzunar, în geantă sau în alte obiecte prezente la victimă. Calitatea specială a documente-lor, privite ca obiect material, este factorul care generează un obiect juridic ge-
neric, altul decât relațiile sociale cu privire la patrimoniu, și anume – relațiile
sociale cu privire la autoritatea publică și securitatea de stat. De aceea, acțiu-nea în scopul sustragerii documentelor altei persoane, săvârșită în condițiile
sus-menționate, se califică potrivit art. 27 și art. 360 din CP al RM.
Latura obiectivă a pungășiei are următoarea structură: 1) fapta prejudi-
ciabilă care se exprimă în acțiunea de sustragere (sub forma infracțiunii fapt tentat); 2) locul săvârșirii infracțiunii: buzunare, genți sau alte obiecte prezen-
te la victimă.
În fond, pungășia este nu altceva decât un furt săvârșit în împrejurări
speci fice și incriminat sub forma infracțiunii fapt tentat. Precedentul legislativ proxim al art. 192 din CP al RM este art. 124
1 din CP al RM din 1961, care
prevedea răspunderea pentru sustragerea în proporții mici din avutul proprie-
tarului, săvârșită prin furt de buzunar.
Sustragerea fapt tentat reprezintă condiția necesară și suficientă pentru
între girea faptei prejudiciabile în contextul pungășiei. Astfel, pentru a ne afla în pre zența pungășiei fapt consumat este necesară și suficientă comiterea ten-
tativei de sustragere.
Interpretând sistematic prevederile de la alin. (1) al art. 186, alin. (1) al
art. 187, alin. (1) al art. 192 din CP al RM și aplicând în subsidiar metoda de in-terpretare istorică a legii penale (având în vedere precedentul legislativ proxim al art. 192 din CP al RM), considerăm că singurul mod posibil de săvârșire a
faptei de pungășie este modul ascuns. În cazul acțiunii deschise, săvârșite în
scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare, genți sau din alte obiecte prezente la persoană, fapta trebuie calificată ca tentativă de jaf, con-
form art. 27 și art. 187 din CP al RM.

C a p i t o l u l V I I 289
Sub aspectul locului săvârșirii infracțiunii, pungășia presupune încercarea
de luare a bunurilor nu din oricare locuri, ci din buzunare, genți sau din alte
obiecte prezente la victimă. Prin “alte obiecte prezente la victimă” înțelegem
obiectele care se află asupra acesteia (în poșetă, sacoșă, servietă, portmoneu, borsetă sau atașate de haine ori încălțăminte etc.) sau în imediata apropiere de
victimă (pe bancă, pe banchetă, pe tarabă, pe masă etc.), astfel încât să fie clară
apartenența bunului persoanei respective.
Infracțiunea de pungășie este o infracțiune formală. Ea se consideră consu-
mată din momentul începerii săvârșirii acțiunii de sustragere (introducerea mâinii în buzunar, tăierea poșetei cu lama, manipularea lacătului de la ser-vietă etc.), chiar dacă făptuitorul nu a obținut posibilitatea reală de a se folosi
sau a dispune de bunurile victimei la propria dorință. Sustragerea reușită a
bunurilor vizate nu se ia în considerație la calificare, dar se ia în calcul la in-dividualizarea pedepsei.
Latura subiectivă a infracțiunii examinate se exprimă, în primul rând, în
vino văție sub formă de intenție directă. La calificarea faptei, este obligatorie stabi lirea scopului special – de sustragere – sub care se prezintă scopul de cu-
piditate (profit).
Subiectul infracțiunii de la art. 192 din CP al RM este persoana fizică res-
ponsabilă, care la momentul comiterii infracțiunii a împlinit vârsta răspun-derii penale: 16 ani (pentru fapta prevăzută la alineatul (1)) sau 14 ani (pentru
fapta prevăzută la alineatul (2)).
Secțiunea a III-a. INFRACȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI,
AVÂND SCOP DE CUPIDITATE, CARE NU SUNT
SĂVÂRȘITE PRIN SUSTRAGERE
§1. Șantajul
La sfârșitul anilor ’80 – începutul anilor ’90 ai secolului trecut, infrac-
țiunea de șantaj a devenit deosebit de răspândită în tot spațiul postsovietic,
inclusiv în Republica Moldova. Dacă anterior aspirațiile subiecților șantajului
erau îndreptate cu preponderență spre obținerea unei cote-părți din veniturile afaceriștilor tenebri, atunci, o dată cu legalizarea activității de întreprinzător,
în colimatorul lor au fost luați și alți reprezentanți ai sectorului de afaceri,
care, conștientizând sprijinul legii, s-au încadrat în relațiile de piață. Însă, contrar așteptărilor, acești întreprin zători onești, eliberându-se întrucâtva
de presiunea statului, s-au văzut sub o opresiune mult mai rigidă și subtilă.

290 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
În aceste condiții, “racket-ul” a devenit o amenințare extrem de gravă pentru
dezvoltarea economiei de piață funcționale în Republica Moldova. De aceea,
incriminarea șantajului în parametrii art. 189 din CP al RM este chemată, în
primul rând, să asigure realizarea eficientă a principiului libertății comerțului și a activității de întreprinzător, al protecției concurenței loiale și al creării
unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producție, principiu
înscris la lit. b) din alin. (2) al art. 126 al Constituției Republicii Moldova.
Obiectul juridic special al șantajului are un caracter complex. Astfel, dacă
acțiunea principală din cadrul șantajului îmbracă 1) fie forma cererii de a se transmite bunurile proprietarului, ale posesorului sau ale deținătorului, 2) fie forma cererii de a se transmite dreptul asupra bunurilor proprietarului, ale
posesorului sau ale deținătorului, atunci obiectul juridic principal îl formează
relațiile sociale cu privire la patrimoniu, care au în conținutul lor un drept
real. Dacă însă acțiunea principală din cadrul șantajului îmbracă forma cererii
de a săvârși acțiuni cu caracter patrimonial, atunci obiectul juridic principal
al șantajului îl constituie relațiile sociale cu privire la patrimoniu, care au în conținutul lor un drept de creanță.
În ce privește obiectul juridic secundar al infracțiunii prevăzute la art. 189
din CP al RM, natura acestuia se schimbă în funcție de alternarea naturii ac-țiunii adiacente din cadrul șantajului.
Astfel, dacă acțiunea adiacentă se exprimă în amenințare (în formele
specifi cate la alin. (1) sau la lit. d) din alin. (2) al art. 189 din CP al RM), atunci obiectul juridic secun dar este format din relațiile sociale cu privire la liberta-
tea morală a persoanei.
Dacă acțiunea adiacentă se exprimă în aplicarea violenței, atunci obiectul
juridic secundar al șantajului îl constituie, după caz:
– relațiile sociale cu privire la integritatea corporală a persoanei (lit. c)
din alin. (2) al art. 189 din CP al RM);
– relațiile sociale cu privire la sănătatea persoanei (lit. c) din alin. (3) al
art. 189 din CP al RM).
În cazul în care acțiunea adiacentă constă în deteriorarea sau distrugerea
bunurilor (lit. e) din alin. (2) al art. 189 din CP al RM), obiectul juridic secun-
dar îl formează relațiile sociale cu privire la integritatea, substanța și potenția-
lul de utilizare a bunurilor unei alte persoane.
În sfârșit, dacă acțiunea adiacentă ia forma răpirii unei persoane (alin. (4)
al art. 189 din CP al RM), atunci obiectul juridic secundar este format din relațiile sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei.

C a p i t o l u l V I I 291
Nu este exclus ca, în cazul modalității agravate de la lit. f) din alin. (3) al
art. 189 din CP al RM, obiectul juridic secundar să fie alcătuit din alte valori și
relații sociale (de exemplu, relațiile sociale cu privire la viața persoanei).
Obiectul material al infracțiunii prevăzute la art. 189 din CP al RM are și
el un caracter complex.
Care este obiectul material principal al șantajului?
Răspunzând la această întrebare, consemnăm că, în cazul în care acțiunea
principală din cadrul șantajului constă în cererea de a se transmite bunurile
pro prie tarului, ale posesorului sau ale deținătorului, obiectul material prin-
cipal este format din bunurile care au o existență materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială și cost determinat, fiind bunuri
mobile și străine pentru făptuitor.
Există oare obiect material principal atunci când acțiunea principală din
cadrul șantajului se exprimă în cererea de a se transmite dreptul asupra bunu-rilor sau de a săvârși careva acțiuni cu caracter patrimonial? Dacă da, atunci
ce formează obiectul material principal în astfel de cazuri?
Înainte de a da răspuns la aceste întrebări este nevoie, în primul rând, de
precizat că, în rezultatul săvârșirii infracțiunii, un drept subiectiv (oricare ar fi el) nu poate fi transmis. Mai corect ar fi să vorbim, în cazul dat, despre transmi-terea către făptuitor a anumitor facultăți (prerogative) în privința bunurilor vic-
timei, facultăți care derivă din drepturile respective asupra bunurilor victimei.
După această precizare, menționăm că noțiunea “dreptul asupra bunuri-
lor” este, prin definiție, o noțiune mai îngustă decât noțiunea “dreptul patri-monial”, deoarece nu include drepturile de creanță.
Dar dreptul asupra bunurilor, ca și oricare alt drept subiectiv, nu poate for-
ma, de felul său, obiectul material al infracțiunii în general și obiectul material principal al șantajului în special. În schimb, acesta îl pot forma bunurile care
au o existență materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială și cost determinat – fiind bunuri mobile sau imobile – și străine pen-
tru făptuitor, asupra cărora se constituie și se exercită dreptul respectiv.
Însă acțiunea principală din cadrul șantajului se poate exprima și în cere-
rea de a săvârși (de către victimă) careva acțiuni cu caracter patrimonial.
Prin “acțiuni cu caracter patrimonial” se înțelege executarea de lucrări sau
prestarea de servicii: lucrările de antrepriză (construcție, reparație, proiectare
etc.); serviciile de mandat, comision, intermediere, agenție comercială, trans-
port, expediție, publicitate, asigurări și finanțe, turism etc.
Lucrările și serviciile date trebuie să aibă un caracter patrimonial (să poată
fi evaluate în bani), deoarece constituie obiectul unor raporturi de creanță, care au un caracter patrimonial.

292 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Nu se află sub incidența noțiunii “acțiuni cu caracter patrimonial” presta-
rea unor servicii cu caracter nepatrimonial, cum ar fi: referințele personale
pozitive (nefiind de natură publicitară), acordarea asistenței în cazul unui
accident etc.
Acțiunile cu caracter patrimonial, neavând o existență materială, nu pot
forma obiectul material principal al șantajului. Dacă acțiunea principală din cadrul șantajului îmbracă forma cererii de a se săvârși careva acțiuni cu ca-racter patrimonial, atunci această infracțiune este lipsită de obiect material
principal.
Prezența obiectului material secundar al șantajului depinde de natura ac-
țiunii adiacente corespunzătoare.
Astfel, dacă acțiunea adiacentă se exprimă în amenințare, atunci obiectul
material secundar lipsește.
În același timp, dacă acțiunea adiacentă se exprimă în aplicarea violen-
ței – nepericuloase sau periculoase – pentru viață sau sănătate, atunci obiectul
material secundar îl formează corpul persoanei.
În cazul în care acțiunea adiacentă constă în deteriorarea sau distrugerea
bunurilor, obiectul material secundar îl constituie bunurile respective. Este consemnabil de specificat că aceste bunuri nu pot coincide cu bunurile ce for-mează obiectul material principal al șantajului.
În fine, dacă acțiunea adiacentă îmbracă forma răpirii unei persoane,
atunci obiectul material secundar lipsește (dacă nu este exercitată o influența-re nemijlocită infracțională asupra corpului persoanei).
Astfel, în funcție de combinația concretă pe care o poate avea acțiunea
principală cu acțiunea adiacentă, șantajul poate: 1) să nu aibă nici obiect ma-terial principal, nici obiect material secundar; 2) să aibă doar obiect material
principal; 3) să aibă numai obiect material secundar; 4) să aibă atât obiect ma-
terial principal, cât și obiect material secundar.
În concluzie la cele sus-menționate, este necesar a specifica că șantajul nu
poate fi inclus în rândul infracțiunilor săvârșite prin sustragere.
Cauza principală constă în aceea că prezența obiectului material ține de
esența infracțiunilor săvârșite prin sustragere. Mai mult, sub aspect fizic,
obiectul material al sustragerii îl poate forma numai un bun mobil. Or, în
cazul în care acțiunea principală din cadrul șantajului o constituie cererea de a transmite dreptul asupra bunurilor proprietarului, ale posesorului sau ale
deținătorului, obiectul material al șantajului îl formează bunurile mobile sau
cele imobile. De asemenea, trebuie de consemnat că în cazul în care acțiunea principală din cadrul șantajului o constituie cererea de a săvârși careva acțiuni
cu caracter patrimonial, șantajul nu are obiect material.

C a p i t o l u l V I I 293
De aceea, doar în situația când acțiunea principală din cadrul șantajului
o constituie cererea de a se transmite bunurile proprietarului, ale posesoru-
lui sau ale deținătorului, putem susține că șantajul adoptă forma sustragerii.
Totuși, privind infracțiunea de șantaj ca un tot unitar, nu putem afirma că această infracțiune este săvârșită prin sustragere.
Latura obiectivă a infracțiunii incriminate la art. 189 din CP al RM se
exprimă în fapta prejudiciabilă care constă dintr-un complex de acțiuni: acțiu-nea principală și acțiunea adiacentă.
Acțiunea principală poate îmbrăca oricare din următoarele trei modalități:1) cererea de a se transmite bunurile proprietarului, ale posesorului sau
ale deținătorului;
2) cererea de a se transmite dreptul asupra bunurilor aparținând proprieta-
rului, posesorului sau deținătorului;
3) cererea de a săvârși acțiuni cu caracter patrimonial.
Oricare din cele trei modalități ale acțiunii principale poate fi însoțită de
oricare din cele zece modalități ale acțiunii adiacente.
Modalitățile sub care se prezintă acțiunea adiacentă din cadrul șantajului:
1) amenințarea cu violență a persoanei, a rudelor sau a apropiaților aces-
teia;
2) amenințarea cu răspândirea unor știri defăimătoare despre persoană,
rudele sau apropiații acesteia;
3) amenințarea cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietaru-
lui, ale posesorului sau ale deținătorului;
4) amenințarea cu răpirea proprietarului, a posesorului, a deținătorului, a
rudelor sau a apropiaților acestora.
Aceste patru modalități ale acțiunii adiacente sunt prevăzute la alin. (1) al
art. 189 din CP al RM, referindu-se la varianta neagravată a șantajului. Urmă-
toarele șase modalități ale acțiunii adiacente sunt, în același timp, și circum-
stanțe agravante, deoarece se referă la variantele agravate ale șantajului:
5) aplicarea violenței nepericuloase pentru viață sau sănătate;
6) amenințarea cu moartea (a se citi – cu omorul);
7) deteriorarea ori distrugerea bunurilor;
8) aplicarea violenței periculoase pentru viață sau sănătate;9) aplicarea schingiuirii, a torturii, a tratamentului inuman sau degradant;
10) răpirea proprietarului, a posesorului, a deținătorului, a rudelor sau a
apropiaților acestora.
În fond, toate noțiunile care se referă la acțiunea principală și la acțiunea
adiacentă au fost analizate anterior. Excepție constituie noțiunile “deteriorarea

294 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
bunurilor” și “distrugerea bunurilor”, care vor fi examinate infra , cu prilejul
cercetării infracțiunilor prevăzute la art. 197 și la art. 198 din CP al RM.
Infracțiunea de șantaj este o infracțiune formală. Ea se consideră consu-
mată din momentul înaintării cererii, însoțită de acțiunea adiacentă, indife-
rent dacă făptuitorul și-a atins sau nu scopul propus.
Excepția de la această regulă o constituie modalitățile agravate ale
șantajului de la lit. e) din alin. (2) și de la lit. e) și f) din alin. (3) al art. 189 din CP al RM. În aceste ipoteze, șantajul se consideră consumat din momentul
survenirii prejudiciului patrimonial efectiv sau, respectiv, din momentul pro-
ducerii altor urmări grave.
Latura subiectivă a infracțiunii analizate se exprimă, în primul rând, în
vinovăție sub formă de intenție directă. De asemenea, la calificare, este obliga-torie stabilirea scopului special – a scopului de cupiditate (profit).
Subiectul infracțiunii de șantaj este persoana fizică responsabilă, care la
momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta răspunderii penale: 16 ani (pentru fapta de la alineatul (1)) sau 14 ani (pentru fapta de la alineatele (2), (3) sau (4)).
În cele ce urmează, vor fi analizate modalitățile agravate specifice ale
șanta jului.
Șantajul urmat de dobândirea bunurilor cerute (lit. e) din alin. (3) al art.
189 din CP al RM).
În cazul dat, șantajul adoptă forma unei infracțiuni materiale. În ce
privește esența juridică a acestei modalități, aceasta reprezintă o variație atipi-
că a șantajului – șantajul fapt epuizat. Este de o gravitate mai mare decât cea
tipică, deoarece acumulările cantitative conduc la salturi calitative, antrenând și o răspundere agravată.
Modalitatea examinată se caracterizează prin amplificarea, după momen-
tul înaintării cererii de a transmite bunurile proprietarului, ale posesorului sau ale deținătorului, a rezultatului produs inițial. Astfel, momentul de consu-
mare a fost deplasat, suprapunându-se cu momentul de epuizare.
Șantajul soldat cu alte urm ări grave (lit. f) din alin. (3) al art. 189 din CP
al RM).
Și în situația dată, șantajul adoptă forma unei infracțiuni materiale. Dar, în
acest caz, urmările prejudiciabile nu se mai exprimă în prejudiciul patrimonial
efectiv, ci în alte urmări grave.
Prin “alte urmări grave” se înțelege: moartea sau sinuciderea victimei; în-
cetarea impusă a activității agentului economic sau a activității profesionale a persoanei fizice etc.

C a p i t o l u l V I I 295
Este obligatorie stabilirea legăturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabi-
lă și urmăile prejudiciabile. În plus, este necesar a menționa că, față de urmări-
le grave, făptuitorul trebuie să manifeste vinovăție sub formă de imprudență.
Dacă, săvârșind șantajul, făptuitorul a lipsit intenționat de viață o persoană, cele comise trebuie calificate prin concurs: art. 189 și art. 145 din CP al RM.
§2. Cauzarea de daune materiale prin înșelăciune sau abuz
de încredere
Vorbind despre necesitatea apărării penale a patrimoniului împotriva
infracțiunii prevăzute la art. 196 din CP al RM, vom menționa că aceasta se
apropie, după gradul de pericol social, de escrocherie. Mai mult, cele două in-
fracțiuni au în comun și modus operandis , pe care îl alcătuiește acțiunea de
înșelăciune sau de abuz de încredere. Totuși, așa cum se va putea observa în
continuare, incriminând distinct fapta de la art. 196 din CP al RM, legiuitorul
a înțeles să-i imprime un caracter specific, care o particularizează, înainte de toate, de infracțiunile săvârșite prin sustragere.
Obiectul juridic special al infracțiunii analizate are un caracter complex.
Astfel, obiectul juridic principal îl constituie relațiile sociale cu privire la patri-
moniu, care au în conținutul lor un drept de creanță. Totodată, obiectul juridic secundar îl formează relațiile sociale cu privire la buna-credință și la minimul
necesar de încredere.
Obiectul material al cauzării de daune materiale prin înșelăciune sau abuz
de încredere se prezintă în mod diferit, în funcție de modalitatea faptică prin
care se exprimă fapta prejudiciabilă. Astfel, în situația eschivării de la plata pentru folo si rea bunurilor, serviciilor, lucrărilor, obiectul material îl formează
sumele bănești pe care făptuitorul le reține și nu le transmite către victimă în
schimbul bunurilor, serviciilor, lucrărilor prestate de victimă. În alte modali-tăți faptice, obiectul mate rial îl constituie bunurile folosite ilicit (de exemplu,
trenul, în cazul călătoriei fără bilet în tren) sau bunurile pe care făptuitorul le
trece în folosul său, în loc de a le trece în folosul victimei (de exemplu, banii pe care însoțitorul de vagon îi trece în folosul său, deși aceștia provin de la pasa-
gerii fără bilet, fiind achitați ca plată pentru călătorie).
Victimă a infracțiunii prevăzute la art. 196 din CP al RM poate fi doar
proprietarul. De aceea, fapta proprietarului, care cauzează, prin înșelăciune sau abuz de încre dere, daune materiale unui posesor legitim, nu poate fi cali-
ficată conform art. 196 din CP al RM. În prezența unor temeiuri suficiente, o asemenea faptă ar putea fi califi cată ca samavolnicie (art. 352 din CP al RM sau art. 175 din Codul cu privire la contravențiile administrative).

296 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Latura obiectivă a infracțiunii analizate are următoarea structură: 1) fapta
pre judiciabilă care constă din: a) acțiunea sau inacțiunea principală de cauzare
a daunelor materiale; b) acțiunea sau inacțiunea adiacentă care se exprimă în
înșe lă ciune sau abuz de încredere; 2) urmări prejudiciabile sub formă de daune materiale; 3) legă tura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările pre-
judiciabile; 4) circumstanțe: dacă fapta nu constituie o însușire (adică să nu fie
întrunite cumulativ semnele constitutive ale noțiunii de sustragere).
Referindu-ne la fapta prejudiciabilă, menționăm că aceasta este prezentă
ori de câte ori are loc o cauzare de daune materiale, însoțită de înșelăciune sau abuz de încredere, cu condiția să nu opereze prevederile unei norme speciale (art. 194 (parțial), 240, 244 etc. din CP al RM).
Important este ca acțiunea principală să nu constea în luarea din posesia
altuia, deoarece altfel ar ajunge sub incidența art. 190 din CP al RM.
În general, îmbinarea, în contextul infracțiunii de la art. 196 din CP al
RM, a acțiunii sau a inacțiunii principale cu acțiunea sau cu inacțiunea adia-centă se poate înfăptui în următoarele modalități faptice.
În primul rând, este vorba de folosința bunurilor altuia în vederea tragerii de
foloase patrimoniale, săvârșită contrar intereselor proprietarului acestor bunuri și în interesele personale ale făptuitorului (sau ale terților). În acest fel, se produ-ce o influență nemijlocită infracțională asupra dreptului proprietarului bunuri-
lor de care făptuitorul este obligat să se folosească în corespundere cu pre vederile
contractului de muncă, ale contractului comercial. Totodată, bunu ri le altuia sunt folosite în mod gratuit, în lipsa unei contraprestații corespunzătoare.
Primul tip al acestei modalități faptice se exprimă în folosința ilicită a
bunu rilor mobile ale altuia (care au fost încredințate făptuitorului), urmată de trecerea în folosul său a profitului obținut care trebuia să fie remis pro-
prietarului (de exemplu, exploatarea mijloacelor de transport, a utilajelor, a
mecanismelor, a tehnicii de calcul sau a altor obiecte încredințate în legătură cu serviciul; transpor tarea fără bilet contra recompensă a pasagerilor sau a
mărfurilor de către însoțitorii de vagoane sau de către alte persoane care nu
sunt îndrituite să primească plata pentru transportare etc.).
Un alt tip al modalității faptice analizate ar trebui să-l constituie dobân-
direa ilicită a dreptului asupra bunurilor altuia, când făptuitorul exercită facultățile pe care le are un subiect al unui drept real derivat (uzufructuar, superficiar, uzuar etc.), fără a avea acest drept.
O altă modalitate faptică a infracțiunii prevăzute la art. 196 din CP al RM,
și anume: în conformitate cu contractul, o persoană pune la dispoziția alteia bunuri sau servicii ori lucrări cu caracter patrimonial (de producere, de trans-
port, de reparație, de deservire socială, comunale etc.). Aceasta din urmă, care

C a p i t o l u l V I I 297
profită de bunurile, serviciile sau lucrările respective, este obligată să achite
costul lor. De notat că, spre deosebire de prima modalitate faptică nominaliza-
tă, în cazul dat, făptuitorul folosește bunurile respective în temeiuri legale sau
con venționale. El comite o faptă ilegală din momentul în care se eschivează de la plata pentru folosința bunurilor, serviciilor, lucrărilor.
Bineînțeles, sunt posibile și alte modalități faptice ale infracțiunii prevăzu-
te la art. 196 din CP al RM. Însă, fapt important, de esența tuturor acestor mo-dalități ține comportarea necorectă, abuzivă și păgubitoare a celui care deține
un bun ce i-a fost încredințat de altul pentru a-l păstra sau pentru a-i da o anu-
mită între buin țare, iar acesta, în desconsiderarea încrederii ce i s-a acordat, trece acel bun în propria sa stăpânire. Pe de altă parte, dacă făptuitorul, prin
înșelăciune sau abuz de încredere, induce sau menține în eroare proprietarul
și obține, în acest mod, în folosință bunurile lui, cauzându-i daune materiale, aceste acțiuni trebuie de asemenea calificate potrivit art. 196 din CP al RM.
Deosebirea principală dintre infracțiunea prevăzută la art. 196 din CP al
RM și escrocherie constă în mecanismul cauzării de către făptuitor a prejudi-ciului patrimonial. Astfel, în cazul primei infracțiuni, se atestă necompletarea
masei patrimoniale a victimei, adică păstrarea volumului acestei mase la nive-
lul de până la săvârșirea infracțiunii, în pofida faptului că, dacă s-ar respecta legea, masa patrimonială a victimei ar fi urmat să sporească. În opoziție, în
cazul escrocheriei, are loc reducerea masei patrimoniale a victimei, pe atât cât
sporește masa patrimonială a făptuitorului.
Astfel, în temeiul prevederilor alin. (2) al art. 14 din Codul civil, putem
menționa că, dacă în cazul sustragerii (inclusiv al escrocheriei) este cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv, atunci, în cazul infracțiunii de la art. 196 din CP al RM, prejudiciul patrimonial se cauzează sub forma venitului ratat.
Cauzarea de daune materiale prin înșelăciune sau abuz de încredere este
o infracțiune materială. Ea se consideră consumată din momentul producerii daunelor materiale (a prejudiciului patrimonial) sub forma venitului ratat.
Latura subiectivă a infracțiunii examinate se manifestă, în primul rând,
prin vinovăție sub forma intenției directe. În afară de aceasta, făptuitorul trebuie să urmărească un scop special – scopul de cupiditate (profit), care, de
această dată, nu cuprinde scopul sustragerii.
Subiectul faptei incriminate la art. 196 din CP al RM este persoana fizică
respon sa bilă, care la momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta răs-punderii penale: 16 ani (pentru fapta de la alineatele (1), (2) sau (3)) ori 14 ani
(pentru fapta de la alineatul (4)).
În ce privește circumstanțele agravante ale infracțiunii analizate, ele se
interpretează după modelul pe care îl cunoaștem din cadrul analizei infrac-țiunilor săvârșite prin sustragere.

298 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Secțiunea a IV-a. INFRACȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI,
COMISE ÎN SCOP DE CUPIDITATE, AVÂ ND
O NATURĂ MIXTĂ
§1. Însușirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice,
termice sau a gazelor naturale
Necesitatea apărării patrimoniului împotriva acestei fapte se impune da-
torită gravității ei sporite. Or, această gravitate este determinată, pe de o parte,
de însem nă tatea resurselor energetice pentru economia națională, iar, pe de
altă parte, de repercusiunile pe care le poate provoca comiterea infracțiunii date (scurgeri de gaze naturale sau agent termic, posibilitatea electrocutării,
primejdia declanșării incendiilor sau exploziilor etc.).
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 194 din CP al RM
este un obiect juridic multiplu. Astfel, obiectul juridic principal al infracțiunii
date îl formează relațiile sociale cu privire la posesia asupra gazelor natura-
le sau la folosința energiei electrice ori termice. Obiectul juridic secundar îl
constituie relațiile sociale cu privire la securitatea publică sau potențialul de
utilizare a infrastructurii energetice ori comunale.
În cazul în care utilizarea ilicită a energiei termice, a energiei electrice sau
a gazelor naturale se face prin sistemele de evidență instalate în modul stabilit, care sunt deteriorate de către făptuitor, obiectul juridic secundar îl formează și
relațiile sociale cu privire la substanța, integritatea și potențialul de utilizare a sistemelor de evidență respective.
Infracțiunea de la art. 194 din CP al RM are ca obiect material gazele na-
turale (în stare gazoasă sau lichefiată). Energia electrică și energia termică, ne-având o existență materială, nu pot constitui obiectul material al infracțiunii
date. Se poate considera că aceste forme de energie formează obiectul imaterial
al faptei infracționale examinate.
În cazul în care utilizarea ilicită a energiei electrice, a energiei termice sau
a gazelor naturale se face prin sistemele de evidență, instalate în modul stabilit, care sunt deteriorate de făptuitor, ca obiect material secundar apar sistemele de
evi den ță, instalate în modul stabilit (contorul de energie electrică, calorime-
trul, gazo metrul etc.).
Latura obiectivă a faptei incriminate la art. 194 din CP al RM are urmă-
toarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea ce se poate prezenta sub oricare din cele două modalități de realizare: a) însușirea energiei
electrice, termice sau a gazelor naturale; b) utilizarea ilicită a energiei electrice,

C a p i t o l u l V I I 299
termice sau a gazelor naturale, evitându-se sistemele de evidență instalate în
modul stabilit sau prin acestea, dar deteriorate de făptuitor; 2) urmări prejudi-
ciabile sub formă de daune în proporții mari (prejudiciul patrimonial efectiv
sau venitul ratat); 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmă-rile prejudiciabile.
Cu privire la prima modalitate de realizare a acțiunii specificate, conside-
răm inoportună utilizarea improprie a termenului “însușire”.
Pe cale de consecință, ar fi mai corect să substituim noțiunea “însușirea
energiei electrice, termice sau a gazelor naturale” printr-o noțiune adecvată: “furtul gazelor naturale sau utilizarea ilicită, pe ascuns, a energiei electrice sau termice”.
Anume acesta este sensul adevărat care decurge din interpretarea sistema-
tică a prevederilor de la art. 194 din CP al RM.
Furtul gazelor naturale presupune sustragerea pe ascuns a acestora din
conducte, cisterne, alte rezervoare, când nu există un raport juridic preexistent între victimă și făptuitor cu privire la furnizarea (consumul) de gaze naturale.
În fond, aceeași situație se atestă la utilizarea ilicită, pe ascuns, a energiei
electrice sau termice: scoaterea de către făptuitor a energiei electrice sau termi-ce din sfera de folosință a victimei, urmată de trecerea acestei energii în sfera de folosință a făptuitorului, având un caracter ilegal și gratuit.
Cea de-a doua modalitate de realizare a acțiunii presupune existența
unei situații-premisă: existența între victimă și făptuitor a unui raport juridic contractual ce ar viza furnizarea (consumul) de gaze naturale, de energie elec-
trică sau termică. Asupra acestui fapt indică formula “sistemele de evidență
instalate în modul stabilit”. Astfel, utilizarea ilicită, în aceste condiții, a gaze-lor naturale, a energiei electrice sau termice presupune folosința, prin abuz de
încredere, de serviciile acordate de către furnizorii de gaze naturale, energie
electrică sau termică.
La calificare, nu importă dacă utilizarea ilicită s-a efectuat pe calea evitării
sistemelor de evidență instalate în modul stabilit ori prin astfel de sisteme, dar care au fost deteriorate de făptuitor.
Infracțiunea prevăzută la art. 194 din CP al RM este o infracțiune materia-
lă. Ea se consideră consumată din momentul survenirii daunelor în proporții mari (alineatul (1)) sau deosebit de mari (alineatul (2)).
Latura subiectivă a faptei infracționale examinate se manifestă, în primul
rând, prin vinovăție sub formă de intenție directă. De asemenea, este obligato-rie stabilirea scopului special – a scopului de cupiditate (profit).
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani. De menționat că, în cazul

300 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
celei de-a doua modalități de realizare a acțiunii – utilizarea ilicită a energiei
electrice, termice sau a gazelor naturale, evitându-se sistemele de evidență in-
stalate în modul stabilit sau prin acestea, dar deteriorate de făptuitor, subiectul
trebuie să aibă o calitate specială – cea de consumator.
În conformitate cu Legea privind protecția consumatorilor, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 13.03.200336, prin “consumator” se înțelege
orice persoană fizică ce intenționează să comande sau să procure ori care co-
mandă, procură sau folosește produse sau servicii pentru necesitățile ce nu țin
de activitatea de întreprinzător sau profesională.
§2. Însușirea în proporții mari și deosebit de mari
Depășind 500 și, respectiv, 1500 unități conven ționale de amendă, valoarea,
exprimată în bani, a bunurilor care constituie obiectul material al infracțiuni-
lor conferă legiuitorului suficiente temeiuri de a con si dera că gravitatea atin-
gerii aduse relațiilor sociale privitoare la patrimoniu va fi în asemenea cazuri mult mai mare decât în cazurile când prejudiciul cauzat este în proporții mici, esențiale sau consi de rabile. Proporțiile mari sau deo se bit de mari ale bunurilor
respective schimbă substanțial evaluarea socială și juri dică a infracțiunii. Din
această cauză, legiuitorul a defalcat o dispoziție legală specială, care prevede răspundere pentru însușirea în proporții mari și deosebit de mari a bunurilor.
Obiectul juridic special al infracțiunii de la art. 195 din CP al RM se poate
înfățișa sub oricare din valorile și relațiile sociale care sunt vătămate prin in-
fracțiunile de la art. 186-192 din CP al RM.
Obiectul material al însușirii în proporții mari și deosebit de mari trebuie
privit în două ipostaze: 1) obiectul material al sustragerii, indiferent de forma acesteia (art. 186-188, 190-192 din CP al RM); 2) obiectul material al șantajului
(art. 189 din CP al RM). În această privință, facem trimitere la explicațiile date anterior cu privire la obiectul material al acestor infracțiuni.
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 195 din CP al RM are următoarea
structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea de însușire (a se citi – sustragere sau șantaj); 2) urmări prejudiciabile sub formă de daune materiale
în proporții mari sau deosebit de mari (prejudiciu patrimonial); 3) legătura de
cauzalitate între fapta prejudicia bilă și urmările prejudiciabile.
În ce privește conținutul faptei prejudiciabile, al consecințelor și al legăturii
de cauzalitate, este oportun a apela la explicațiile referitoare la faptele prejudi-cia bile din cadrul infracțiunilor prevăzute la art. 186-192 din CP al RM.
36 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 126-131, 2003.

C a p i t o l u l V I I 301
Singura precizare necesară este că, în toate cazurile, însușirea în propor-
ții mari și deosebit de mari este o infracțiune materială. Chiar și atunci când
această infracțiune îmbracă forma tâlhăriei, pungășiei sau a șantajului, ea va
fi considerată consumată doar atunci când făptuitorul va obține posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de bunurile respective (ori de a exercita drep-
tul asupra acestor bunuri sau de a beneficia de acțiunile cu caracter patrimo-
nial corespunzătoare) la dorință, dacă valoarea acestor foloase patrimoniale depășește, la momentul săvârșirii infracțiunii, 500 sau, respectiv, 1500 unități
convenționale de amendă.
Latura subiectivă a faptei incriminate la art. 195 din CP al RM se mani-
festă, în primul rând, prin vinovăție sub formă de intenție directă. La fel, la calificarea faptei, este necesară stabilirea scopului special – a scopului de cu-
piditate (profit).
Dacă făptuitorul a avut intenția determinată de a-și trece în sfera patri-
monială foloase în proporții mari sau deosebit de mari, intenție pe care nu a putut-o realiza din cauze independente de voința lui, atunci fapta trebuie calificată potrivit art. 27 și art. 195 din CP al RM, indiferent de mărimea pre-
judiciului patrimonial care s-a produs în realitate.
Dacă făptuitorul a avut o intenție nedeterminată (“a lua tot ce se poate”),
calificarea faptei depinde de prejudiciul patrimonial care a survenit realmente.
Dacă însă infracțiunea prevăzută la art. 195 din CP al RM e săvârșită de
două sau mai multe persoane, răspunderea lor trebuie să depindă de prezența
intenției fiecă rei persoane de a cauza un prejudiciu patrimonial care, în an-
samblu, va fi exprimat în proporții mari sau deosebit de mari. Este însă posibil
ca proporțiile mari sau deosebit de mari să se compună din câteva sume ce provin din câteva episoade ale unei infracțiuni unice prelungite, săvârșite de
două sau mai multe persoane care au luat parte nu la toate aceste episoade. În
acest caz, răspunderea fiecăreia din aceste persoane va fi pusă nu în funcție de suma integrală, care a fost sustrasă sau dobândită de întregul grup, în toate
episoadele, ci va fi limitată numai la acele episoade care au fost executate cu
participarea nemijlocită a persoanei respective.
Subiectul infracțiunii examinate este persoana fizică responsabilă, care la
momentul comiterii infracțiunii a atins vârsta de 14 ani.

302 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Secțiunea a V-a. INFRACȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
COMISE F ĂRĂ SCOP DE CUPIDITATE
§1. Ocuparea bunurilor imobile străine
Având scopul protecției penale a proprietății asupra bunurilor imobile,
legiuitorul a prevăzut, în art. 193 din CP al RM, răspunderea pentru ocuparea
bunurilor imobile străine. Această faptă penală comportă similitudini cu in-
fracțiunile săvâr șite prin sustragere. Observăm, totuși, că, dacă în cazul ocupă-rii bunurilor imobile străine se exercită o influențare nemijlocită infracțională
asupra unor bunuri imobile, atunci în cazul infracțiunilor săvârșite prin sustra-
gere această influențare poate fi exercitată doar asupra unor bunuri mobile.
Obiectul juridic special al infracțiunii analizate îl formează relațiile socia-
le cu privire la proprietatea asupra bunurilor imobile.
Obiectul juridic principal al ocupării bunurilor imobile străine poate avea
un caracter complex, el fiind condiționat de complexitatea faptei prejudiciabile în cazul modalităților agravate de la lit. b) și c) din alin. (2) al art. 193 din CP
al RM. În această ipoteză, obiectul juridic
secundar îl constituie relațiile sociale
cu privire la substanța, integritatea, potențialul de utilizare sau poziția de fapt a semnelor de hotar ori, respectiv, relațiile sociale cu privire la integritatea cor-
porală, sănătatea sau libertatea morală a persoanei.
Obiectul material al infracțiunii analizate este format din bunurile care
au o existență materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială și cost determinat, fiind bunuri imobile și străine pentru făptuitor
(de exemplu, casă, teren funciar, dependințe etc.).
Dacă acțiunea adiacentă se exprimă în aplicarea violenței, atunci obiectul
material secundar îl constituie corpul persoanei.
În cazul în care acțiunea adiacentă ia forma distrugerii sau strămutării
semnelor de hotar ale unui imobil aflat în proprietatea altuia, atunci obiectul
material secundar îl formează semnele de hotar distruse sau strămutate.
Ca semn de hotar poate servi: a) o piatră mai mare așezată în acest scop;
b) un lemn înfipt în pământ; c) un pom sădit anume la limita dintre proprie-tăți; d) un șanț, o brazdă adâncă săpată în scop de a constitui un semn de hotar; e) alte lucruri, semne
37.
37 V. Dongoroz și alții, Infracțiuni contra avutului obștesc , București, Editura Academiei,
1963, p. 389.

C a p i t o l u l V I I 303
Victima ocupării bunurilor imobile străine poate fi numai proprietarul
acestor bunuri. De aceea, ocuparea fără drept, de către proprietar, a unui imo-
bil aflat în posesia legitimă a altuia, poate fi calificată, în prezența altor condi-
ții necesare, ca samavolnicie (art. 352 din CP al RM sau art.175 din Codul cu privire la contravențiile administrative).
Latura obiectivă a faptei infracționale de la art. 193 din CP al RM se ex-
primă în fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea de ocupare, în întregime sau în parte, fără drept, a imobilului.
Prin “ocupare” se înțelege pătrunderea în imobil, cu intenția de a rămâne
în el, de a-l poseda. La calificare nu contează dacă ocuparea privește imobilul în întregime sau numai în parte. La fel, nu importă dacă ocuparea a putut sau
nu dura. De asemenea, nu interesează dacă ocuparea a fost însoțită de aduce-
rea unor bunuri personale în imobilul ocupat sau dacă din acesta au fost în-depărtate bunurile victimei.
Ocuparea trebuie să fie efectuată fără drept, adică să aibă un caracter ile-
gal. De aceea, fapta nu va putea fi calificată conform art. 193 din CP al RM, dacă acțiunea de ocupare se face pe baza ordinului de repartiție a unui imobil,
în temeiul unei hotărâri judiciare de evacuare etc.
Infracțiunea analizată este o infracțiune materială. Ea se consideră consu-
mată din momentul în care făptuitorul are posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de bunul imobil străin la propria sa dorință.
Latura subiectivă a faptei incriminate la art. 193 din CP al RM se manifes-
tă, în primul rând, prin vinovăție sub formă de intenție directă sau indirectă.
În cazul acestei infracțiuni, scopul de cupiditate (profit) este de neconce-
put: făptuitorul își dă seama că, datorită specificului bunurilor imobile (dictat
mai ales de necesitatea înregistrării dobândirii dreptului de proprietate asupra
lor), nu va putea trece aceste bunuri în stăpânirea sa definitivă. De aceea, el
urmă rește scopul folosinței temporare (până la întoarcerea proprietarului, până la evacuare etc.).
Motivele infracțiunii pot fi dintre cele mai diverse: interesul material, răz-
bunarea, năzuința de a efectua unele săpături arheologice etc.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
În cele ce urmează, ne vom referi la modalitățile agravate de la lit. b) și c)
din alin. (2) al art. 193 din CP al RM.
Ocuparea bunurilor imobile străine prin distrugerea sau strămutarea
semnelor de hotar ale unui imobil aflat în proprietatea altuia (lit. b) din alin.
(2) al art. 193 din CP al RM).

304 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Prin “strămutarea semnelor de hotar” se înțelege mutarea acestor semne
înăuntrul terenului asupra căruia se efectuează acțiunea de ocupare, așa încât
o parte din acest teren să facă obiectul ocupării.
Strămutarea poate fi efectuată și de o altă persoană decât făptuitorul acțiu-
nii de ocupare, însă la îndemnul sau la solicitarea acestuia. Acea persoană va avea rolul juridic de coautor, complice sau autor imediat (care nu este pasibil
de răspundere penală).
Noțiunea “distrugere” va fi supusă analizei cu prilejul examinării infrac-
țiunii prevăzute la art. 197 din CP al RM.
Ocuparea bunurilor imobile străine cu aplicarea violenței sau cu ame-
nințarea aplicării ei (lit. c) din alin. (2) al art. 193 din CP a l RM).
În situația dată, acțiunea adiacentă din cadrul infracțiunii examinate
se prezintă alternativ în următoarele două modalități: 1) aplicarea violenței; 2) amenințarea cu aplicarea violenței.
În contextul infracțiunii de la art. 193 din CP al RM, prin “aplicare a vio-
lenței” trebuie de înțeles vătămarea intenționată medie sau ușoară a integrității corporale sau a sănătății ori maltratarea intenționată, alte acte de violență. În
cazul violenței de o intensitate mai mare, se impune calificarea prin concurs:
art.193 (cu excepția lit. c) din alin. (2)) și art. 151 sau art. 145 din CP al RM.
La calificarea faptei în conformitate cu lit. c) din alin. (2) al art. 193 din CP
al RM, nu este necesară calificarea suplimentară conform art. 152, 153, 154 sau art. 155 din CP al RM.
§2. Distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor
Urmărind ocrotirea patrimoniului în mod plenar, legiuitorul a incrimi-
nat distrugerea și deteriorarea bunurilor nu numai în cazul în care fapta este
săvârșită cu intenție (art. 197 din CP al RM), ci și în cazul în care aceasta e
comisă din imprudență (art. 198 din CP al RM). Așadar, apărarea penală a patrimoniului implică și incriminarea infracțiunilor ce aduc atingere însăși
existenței bunului privit în materialitatea sa. De asemenea, specificul in-
fracțiunilor menționate constă în aceea că absența scopului de cupiditate la făptuitor face ca acestuia să-i lipsească interesul în a exploata sau a profita pe
altă cale de însușirile utile ale bunului asupra căruia se exercită influențarea
nemijlocită infracțională.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 197 din CP al RM
îl formea ză relațiile sociale cu privire la substanța, integritatea și potențialul de utilizare a bunurilor.

C a p i t o l u l V I I 305
În cazul variantei agravate de la alin. (2) al art. 197 din CP al RM, obiectul
juridic special ia aspectul unui obiect juridic complex. Astfel, obiectul juridic
secundar este constituit din relațiile sociale cu privire la viața persoanei (lit. a))
sau relațiile sociale cu privire la sănătatea persoanei, alte valori sociale.
Obiectul material al infracțiunii analizate îl formează bunurile care au o
existență materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare mate-rială și cost determinat, fiind bunuri mobile sau imobile.
După cum rezultă din prevederile art. 197 din CP al RM, obiectul material
al infracțiunii de la această normă îl pot constitui nu numai bunurile altei persoane, dar și propriile bunuri. De exemplu, persoana își poate distruge propriile bunuri (care sunt asigurate) pentru a încasa ilegal suma asigurată.
În cazul dat, cele comise trebuie calificate prin concurs: art. 197 și art. 26, 190
din CP al RM.
În cazul în care bunurile distruse sau deteriorate dispun de careva calități
speciale, în locul normei generale (art. 197 din CP al RM) poate opera o normă specială: art. 136 din CP al RM (în cazul florei și faunei); art. 217 din CP al RM (în cazul substanțelor narcotice, al substanțelor psihotrope sau al precursori-
lor, supuse controlului în conformitate cu legislația); art. 221 din CP al RM (în
cazul monumentelor de istorie și cultură sau al obiectelor naturii); art. 268 din CP al RM (în cazul căilor de comunicație sau al mijloacelor de transport) etc.
Latura obiectivă a faptei incriminate la art. 197 din CP al RM are urmă-
toarea struc tură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea sau inacțiunea de cauzare a distrugerii ori deteriorării; 2) urmările prejudiciabile sub forma
distrugerii sau deteriorării în proporții mari; 3) legătura de cauzalitate dintre
fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Prin “distrugere” trebuie de înțeles influențarea nemijlocită infracțională
asupra bunului, care presupune încetarea existenței fizice a acestuia sau adu-ce rea bunului respectiv într-o asemenea stare, care exclude – în totalitate și definitiv – utilizarea conform destinației sale funcționale; bunul nu mai poate
fi restabilit pe calea reparației sau restaurării, fiind scos complet din circuitul
economic.
Prin “deteriorare” se are în vedere o astfel de influențare nemijlocită in-
fracțională asupra bunului, care presupune o modificare a calităților lui utile, o înrăutățire considerabilă a stării acestuia, bunul devenind inutilizabil parțial sau temporar. Înrăutățirea lui calitativă poate fi înlăturată pe calea reparației,
restaurării, tratării animalului sau prin alt procedeu de reabilitare.
La calificare, nu are relevanță metoda de săvârșire a distrugerii sau a dete-
riorării: incendiere, provocarea exploziei, rupere, sfărâmare, dizolvare în acid, sacrificarea animalului etc. Totuși, la individualizarea pedepsei, trebuie de luat

306 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
în considerație dacă metoda aplicată a comportat sau nu un pericol pentru
viața sau sănătatea persoanelor.
Infracțiunea prevăzută la art. 197 din CP al RM este o infracțiune ma-
terială. Ea se consideră consumată din momentul producerii distrugerii sau deteriorării în proporții mari.
Latura subiectivă a faptei infracționale analizate se manifestă, în primul
rând, prin vinovăție sub formă de intenție directă sau indirectă. Motivele infracțiu nii pot fi dintre cele mai variate: răzbunare, invidie, ură etc. Printre
scopurile dis trugerii sau deteriorării intenționate a bunurilor, săvârșite prin
provocarea explo zii lor, incendiilor sau prin săvârșirea altor asemenea acțiuni, nu se pot număra: scopul de a submina securitatea publică, de a intimida po-
pulația sau de a impune auto ritățile publice sau persoanele fizice să ia anumite
decizii (scop specific pentru infracțiunea de terorism (art. 278 din CP al RM)); scopul de a slăbi baza economică și ca pacitatea de apărare a țării (scop specific
pentru diver siune (art. 343 din CP al RM)) etc.
Subiectul infracțiunii date este persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta răspunderii penale: 16 ani (ali-neatul (1)) sau 14 ani (alineatul (2)).
În continuare, vor fi supuse examinării modalitățile agravate ale infracțiu-
nii de la art. 197 din CP al RM, prevăzute la lit. a) și b) din alineatul (2).
Distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor, soldată cu dece-
sul persoanei (lit. a) din alin. (2) al art. 197 din CP al RM).
În ipoteza dată, fapta adoptă forma unei infracțiuni săvârșite cu două
forme de vinovăție. Aceasta deoarece urmările prejudiciabile derivate ale in-
fracțiunii constau în decesul, adică în moartea cerebrală a persoanei. Urmările prejudiciabile derivate se află într-un raport de cauzalitate cu distrugerea sau
deteriorarea bunurilor în proporții mari (urmările prejudiciabile primare).
Față de decesul persoanei, făptuitorul trebuie să manifeste imprudență.
Dacă acesta manifestă intenție, este necesară calificarea prin concurs: art. 197 (cu excepția lit. a) din alin. (2)) și art. 145 din CP al RM.
Calificarea faptei conform lit. a) din alin. (2) al art. 197 din CP al RM nu
necesită calificare suplimentară potrivit art. 149 din CP al RM.
Numărul victimelor trebuie luat în calcul la individualizarea pedepsei.
Distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor, soldată cu alte
urmări grave (lit. b) din alin. (2) al art. 197 din CP al RM).
În această ipoteză, distrugerea ori deteriorarea bunurilor se află în legă-
tură de cauzalitate cu urmările prejudiciabile derivate sub forma altor urmări grave (altor decât decesul persoanei).

C a p i t o l u l V I I 307
Prin “alte urmări grave” se are în vedere: vătămarea gravă a integrității
cor po rale sau a sănătății chiar și a unei singure persoane; vătămarea medie a
integri tății corporale sau a sănătății cel puțin a două persoane; lăsarea victimei
fără locuință sau mijloace de subzistență; sistarea îndelungată sau dezorgani-zarea de durată a activității întreprinderii, instituției sau organizației; decu-
plarea consuma to rilor de la sursele de asigurare cu energie sau apă etc.
Față de survenirea acestor urmări prejudiciabile, făptuitorul trebuie să
manifeste impru dență.
§3. Distrugerea sau deteriorarea din imprudență a bunurilor
Obiectul juridic special al faptei incriminate la art. 198 din CP al RM îl
constituie relațiile sociale cu privire la substanța, integritatea și potențialul de utilizare a bunurilor. Adiacent, pot fi vătămate relațiile sociale cu privire la
viața sau sănătatea persoanei ori alte valori sociale (în cazul agravantelor de la alin. (2) al art. 198 din CP al RM).
Obiectul material al infracțiunii analizate îl constituie bunurile care au
o existență materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare ma-terială (cifrată în proporții mari) și cost determinat, fiind bunuri mobile sau imobile și străine pentru făptuitor.
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 198 din CP al RM are următoa-
rea structură: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea sau inacțiunea de
cauzare a distru ge rii sau deteriorării; 2) urmările prejudiciabile sub forma di-
strugerii sau deteriorării; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
În privința noțiunilor “distrugere” și “deteriorare” sunt valabile explicații-
le oferite cu prilejul analizei infracțiunii prevăzute la art. 197 din CP al RM.
În contextul prezentei infracțiuni, distrugerea sau deteriorarea constau în
influențarea nemijlocită infracțională asupra bunurilor pe calea folosirii focu-lui sau a altor surse de pericol sporit (energie electrică, energie nucleară, gaz comprimat, substanțe explozive sau corosive, arme de foc, abur etc.).
Infracțiunea examinată este o infracțiune materială. Ea se consideră consu-
mată din momentul producerii distrugerii sau deteriorării.
În ce privește abordarea critică a formulei “daune în proporții mari”, facem
trimitere la explicațiile corespunzătoare pe marginea infracțiunii precedente.
Latura subiectivă a faptei infracționale de la art. 198 din CP al RM se
manifestă prin vinovăție sub formă de imprudență (încredere exagerată sau neglijență).

308 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
În dispoziția art. 198 din CP al RM este descrisă situația extrem de rară
pentru legis lația penală, când vinovăția făptuitorului se exprimă printr-o du-
blă imprudență: față de urmările prejudiciabile primare și față de urmările
prejudiciabile derivate.
Subiectul infracțiunii de distrugere sau deteriorare din imprudență a
bunurilor este persoana fizică responsabilă, care la momentul comiterii in-fracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
Cu privire la interpretarea notelor caracteristice ale circumstanțelor agra-
vante, specificate la alin. (2) al art. 198 din CP al RM, facem trimitere la expli-cațiile similare ce vizează infracțiunea de la art. 197 din CP al RM.
§4. Dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care
se știe că au fost obținute pe cale criminală
Necesitatea apărării penale a patrimoniului împotriva faptei penale de la
art. 199 din CP al RM este evidentă: cei care comit sustrageri sau alte infracțiu-
ni “de factură patrimonială” sunt mai motivați și chiar stimulați într-un fel de
existența posibilității de a introduce în circulație surplusul de bunuri pe care l-au obținut în urma săvârșirii infracțiunilor. De asemenea, prin comiterea faptei de la art. 199 din CP al RM, se încalcă principiile de bază ale activității
de întreprinzător și se obstrucțio nează înfăptuirea justiției.
Obiectul juridic special al infracțiunii examinate este un obiect juridic
multiplu. Astfel, obiectul juridic principal este format din relațiile sociale cu
privire la reîntoarcerea în masa patrimonială a bunurilor care au fost extrase
pe cale infracțională din cadrul acesteia. Totodată, obiectul juridic secundar al
infrac țiunii prevăzute la art. 199 din CP al RM îl constituie relațiile sociale cu privire la identificarea și sancționarea infracțiunilor.
Obiectul material al faptei infracționale în discuție îl formează bunurile
care au o existență materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoa-re mate rială și cost determinat, fiind bunuri mobile și străine pentru făptuitor, și care au fost obținute nemijlocit pe cale criminală (infracțională), adică au
fost obținute de pe urma comiterii sustragerii, șantajului, banditismului, vâ-
natului ilegal, contrabandei etc.
Bunurile care au fost obținute nu nemijlocit pe cale criminală, ci contra
mijloacelor bănești obținute pe cale criminală, nu formează obiectul material al infracțiunii analizate.
Latura obiectivă a faptei incriminate la art. 199 din CP al RM se exprimă
în fapta prejudiciabilă constând în acțiune. Această acțiune se poate prezenta

C a p i t o l u l V I I 309
prin oricare din cele două modalități alternative de realizare: 1) dobândire; 2)
comercializare.
Prin “dobândire” se înțelege primirea în posesie a bunurilor obținute pe
cale criminală, gratuită sau oneroasă, sub orice formă (cumpărare, primire în dar, primire în schimbul altui bun, primire în contul datoriei etc.).
Prin “comercializare” se are în vedere transmiterea în posesia altuia a bunu-
rilor obținute pe cale criminală, gratuită sau oneroasă, sub orice formă (vânza-re, transmitere în contul reparării prejudiciului cauzat altei persoane etc.).
O cerință esențială, care ține de latura obiectivă a infracțiunii examinate,
este ca acțiunea de dobândire sau de comercializare să fie săvârșită fără o pro-misiune prealabilă. Întrucât infracțiunea prevăzută la art. 199 din CP al RM
constituie un caz special de favorizare a infracțiunii, la calificarea ei nu este
necesar a se face referire la art. 49 din CP al RM, nu se cere nici calificarea suplimentară conform art. 323 din CP al RM.
Se consideră că dobândirea sau comercializarea este săvârșită fără o promi-
siune prealabilă, dacă făptuitorul a acționat fără să-și dea dinainte acordul la comi te rea acestora. Deci, persoanelor care obțin nemijlocit pe cale criminală
bunurile respective el nu le-a promis, înainte de sau în timpul săvârșirii de
către acestea a infracțiunii “corelative” (sustragerii, șantajului, banditismului etc.), dobândirea sau comercializarea bunurilor obținute pe această cale, nici
nu le-a oferit, într-un alt mod, prilejul să mizeze pe un astfel de sprijin.
Dacă dobândirea sau comercializarea bunurilor, obținute pe cale crimina-
lă, a fost promisă din timp, cele comise constituie complicitate la infracțiunea cores pun zătoare (sustragere, șantaj, banditism etc.).
Infracțiunea prevăzută la art. 199 din CP al RM este o infracțiune formală.
Ea se consi deră consumată din momentul dobândirii sau comercializării, in-diferent de producerea unor urmări prejudiciabile.
Latura subiectivă a infracțiunii analizate se exprimă, în primul rând, în
vinovăție sub formă de intenție directă. Motivele infracțiunii pot fi dintre cele mai variate: interesul material, năzuința de a-și ajuta persoana apropiată sau
de a împiedica mersul normal al urmăririi penale etc.
Deși scopul de cupiditate (profit) nu se exclude, prezența acestuia nu are
un caracter obliga toriu. Mai mult, în cazul comercializării gratuite a bunurilor obținute pe cale criminală, scopul de cupiditate lipsește.
Însă, la calificare, este necesară stabilirea faptului că subiectul infracțiu-
nii cunoaște, cu certitudine, proveniența bunurilor, că acestea provin dintr-o activitate criminală (infracțională). În același timp, făptuitorul poate să nu cunoască cu exactitate prin care anume infracțiune au fost obținute bunurile
respective.

310 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Subiectul infracțiunii de la art. 199 din CP al RM este persoana fizică res-
ponsabilă, care la momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
În cele ce urmează, ne vom referi la agravanta specifică a faptei infracțio-
nale analizate, prevăzută la lit. b) din alin. (2) al art. 199 din CP al RM: “sub
formă de îndeletnicire”. Această circumstanță agravantă operează în cazul
repetării infracțiunii nu mai puțin de trei ori, cu condiția că persoana nu a
fost condamnată nici pentru una din infracțiuni și că termenul de prescripție nu a expirat, existând și probe că dobân direa sau comercializarea bunurilor
obținute pe cale criminală reprezintă pentru făptuitor unica sau principala
sursă de venituri.
§5. Neglijența criminală față de paza bunurilor proprietarului
În situația în care proporția sectorului privat devine tot mai mare în
econo mia națională, se face tot mai pronunțat rolul pârghiilor extrapenale de
asigurare a disciplinei de muncă a persoanelor cărora le-au fost încredințate
pentru pază bunuri. Cu toate acestea, oarecum desuet (față de alte legislații penale moderne), legiuitorul moldovean a considerat imperioasă instituirea unui cadru juridic penal menit să sancționeze neglijența criminală față de paza
bunurilor proprieta rului.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 200 din CP al RM
îl for mează relațiile sociale cu privire la executarea conștiincioasă a obligații-
lor de pază a bunurilor proprietarului.
Obiectul material al faptei infracționale examinate este constituit din
bunu rile care au o existență materială, sunt create prin munca omului, dis-pun de valoare materială și cost determinat, fiind bunuri mobile sau imobile, străine pentru făptui tor, care se află sub paza acestuia și care sunt însușite,
nimicite, deteriorate, pierdute sau care au pierit.
Victima infracțiunii date este proprietarul bunurilor respective.
Latura obiectivă a faptei incriminate la art. 200 din CP al RM are ur-
mătoarea structură: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acțiunea sau inacțiunea de neglijență criminală față de obligațiile proprii; 2) urmările prejudiciabile sub formă de însușire (a se citi – sustragere), nimicire (a se citi
– distrugere), deteriorare sau pierdere în proporții mari sau deosebit de mari
a bunurilor respective; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Prin “neglijența criminală față de obligațiile proprii” se înțelege neexecu-
tarea sau executarea necorespunzătoare de către făptuitor a obligațiilor sale

C a p i t o l u l V I I 311
privitoare la paza bunurilor proprietarului (de exemplu, paznicul părăsește
postul în timpul serviciului, doarme la post, este neatent în timpul pazei etc.).
În toate cazurile, este necesar a stabili: ce obligații erau puse în sarcina făp-
tuitorului; dacă făceau parte din aceste obligații cele privind paza bunurilor proprietarului; dacă există o legătură de cauzalitate între urmările prejudicia-
bile produse și neglijența criminală a făptuitorului față de propriile obligații.
Infracțiunea de la art. 200 din CP al RM este o infracțiune materială. Ea se
consideră consumată din momentul producerii sustragerii, distrugerii, dete-riorării, pierderii sau pieirii bunurilor, a căror valoare, la momentul săvârșirii
infracțiunii, depășește echivalentul a 500 unități convenționale de amendă.
Latura subiectivă se caracterizează prin imprudență (încredere exagerată
sau neglijență).
Subiectul infracțiunii analizate este persoana fizică responsabilă, care la
momentul comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
În plus, subiectul trebuie să aibă o calitate specială: să fie persoana căreia
i-a fost încredințată paza bunurilor proprietarului, în temeiul unui contract, în virtutea serviciului sau în baza unei însărcinări speciale (paznic, cioban,
șofer etc.).
Subiect al infracțiunii nu poate fi o persoană cu funcție de răspundere. În
caz contrar, cele comise trebuie calificate conform art. 329 din CP al RM.

312 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
C a p i t o l u l V I I I
INFRACȚIUNI CONTRA FAMILIEI ȘI MINORILOR
Secțiunea I. NOȚIUNEA, CARACTERIZAREA GENERALĂ
ȘI TIPURILE INFRACȚIUNILOR CONTRA FAMILIEI
ȘI MINORILOR
Infracțiunile contra familiei și minorilor reprezintă grupul de infracți uni
prevăzute în Capitolul VII al Părții speciale a Codului penal al Republicii
Moldova, fiind fapte prejudiciabile, săvârșite cu intenție, care vatămă, în mod
exclusiv sau în principal, relațiile sociale cu privire la conviețuirea în cadrul familiei și dezvoltarea minorului.
Din această definiție rezultă că obiectul juridic generic al infracțiunilor
din grupul analizat îl constituie relațiile sociale cu privire la conviețuirea în cadrul familiei și dezvoltarea minorului.
Necesitatea ocrotirii pe toate căile a familiei și a minorului este proclamată
în numeroase acte cu vocație internațională și în actele legislative naționale, care le dezvoltă, în prevederile lor, pe primele. Astfel, în conformitate cu art. 16
din Declarația Universală a Drepturilor Omului, familia este elementul natu-
ral și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului. De asemenea, potrivit art.24 al Pactului internațional cu privire
la drepturile civile și politice
1, orice copil, fără nici o discriminare întemeiată
pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, origine națională sau socială, avere sau naștere, are dreptul din partea familiei sale, a societății și a statului la măsu-
rile de ocrotire pe care le cere condiția de minor. În fine, dar nu în ultimul rând, art. 21 din Legea privind drepturile copilului, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 15.12.1994
2, prevede că familia și copiii beneficiază de
protecție și ajutor special pentru realiza rea drepturilor lor.
În pofida acestor prevederi cu caracter de principii, pe durata perioadei
de tranziție, situația familiei și a minorului a degradat pe toate planurile. In-
stabilitatea economică și, ca urmare, scăderea nivelului de viață a majorității
familiilor, alături de existența unei numeroase categorii de populație care
1 Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte, vol. 1, Chișinău, Moldpres,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 1998, p. 32-49.
2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 13, 1995.

C a p i t o l u l V I I I 313
trăiește sub nivelul de sărăcie, lăsarea copiilor fără supraveghere de către
părinții migranți, slăbirea infrastructurii sistemelor de ocrotire a sănătății,
educațional și cultural, toate acestea au agravat starea socială a familiei și a
minorului. Totodată, a crescut considerabil rolul dreptului penal în ocrotirea acestor valori sociale.
Reunirea, într-un singur capitol al legii penale, a incriminărilor privind
infracțiunile contra familiei și a celor privind infracțiunile contra minorilor este explicată prin afinitatea și interconexiunea dintre aceste două valori
sociale. Fiind o parte integrantă a sistemului social modern, familia apare
și ca instrument pentru satisfacerea necesităților individuale multiforme ale persoanei, dar și ca fenomen social cu un impact direct asupra multiplelor
procese din societate. Aceasta se exprimă prin faptul că familia evoluează în
calitate de primă instituție de socializare a minorului, ea statuând procesul dezvoltării fizice, psihice, spirituale și intelectuale a personalității în deve-
nire, contribuind la activizarea influențelor pozitive și neutralizând factorii
extrinseci negativi. În aceste condiții, atingerea infracțională adusă familiei se repercutează inerent asupra educației minorului. Și viceversa, exercitarea
unei influențe nefaste asupra procesului de formare a personalității minorului
reprezintă conturnarea unei dintre principalele funcții ale familiei. Apropierea dintre valorile sociale examinate se manifestă și prin faptul că: familia este
una dintre sursele de bază de subzistență pentru minor; într-un șir de cazuri,
familia răspunde juridic pentru fapta ilegală comisă de minor etc. De aceea, între principiile pe care se întemeiază apărarea relațiilor sociale cu privire la
conviețuirea în cadrul familiei și dezvoltarea minorului se remarcă o legătură
foarte strânsă: sprijinul reciproc moral și material al soților; prioritatea edu-cației minorului în familie; manifestarea grijii pentru întreținerea, educația
și apărarea drepturilor și intereselor membrilor minori și ale celor inapți de
muncă ai familiei; egalitatea în drepturi a soților în familie etc.
Fiecare din infracțiunile cuprinse în Capitolul VII al Părții speciale a
Codului penal al Republicii Moldova are și un obiect juridic special , format
din relațiile sociale privitoare la anumite valori sociale specifice: continuitatea speciei umane în cele mai prielnice condiții biologice și morale (infracțiunea
de la art. 201 din CP al RM); solidaritatea, precum și sprijinul material și mo-
ral, manifestate în raport cu copiii (infracțiunea de la art. 202 din CP al RM); solidaritatea, precum și sprijinul material și moral, manifestate în raport cu
părinții sau soțul (infracțiunea prevăzută la art. 203 din CP al RM); inviolabi-
litatea secretului adopției (infracțiunea de la art. 204 din CP al RM) etc.
În cazul unor infracțiuni contra familiei și minorului se aduce atingere, în
subsidiar, unor valori sociale specifice, care nu se află în corelație cu familia și

314 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
minorul ca valori sociale fundamentale. Este vorba de unele modalități agra-
vate ale unora dintre aceste infracțiuni, în special cele prevăzute la lit. b) din
alin. (2) al art. 204, lit. a)-f) din alin. (2) și lit. d) din alin. (3) ale art. 206, lit. a)
din alin. (3) al art. 208, lit. b) din alin. (2) al art. 209 din CP al RM etc.
Unele infracțiuni din cadrul grupului examinat au obiect material : corpul
persoanei (în cazul infracțiunii de la art. 201 din CP al RM); suma bănească de care a fost lezată persoana îndreptățită la întreținere (în cazul infracțiunii de la art. 202, 203 din CP al RM); recompensa sub orice formă (în cazul infracțiunii
de la art. 205 din CP al RM) etc.
În ce privește victima infracțiunii, aceasta, privitor la infracțiunile ce fac
parte din subgrupul faptelor infracționale contra minorilor, este întotdeauna reprezentată de persoana minoră, adică persoana care la momentul săvârșirii
infracțiunii nu a împlinit vârsta de 18 ani. Privitor la infracțiunile contra familiei, cercul de victime este, de regulă, mai larg: copiii minori sau copiii
maturi, dar inapți de muncă (în cazul infracțiunii de la art. 202 din CP al RM);
părinții sau soțul inapți de muncă (în cazul infracțiunii de la art. 203 din CP al RM); copilul adoptat sau adoptatorul (în cazul infracțiunii de la art. 204 din
CP al RM) etc. Datorită specificului pe care îl comportă, infracțiunea de incest
(art. 201 din CP al RM) nu presupune, de regulă, existența unei victime.
Sub aspectul laturii obiective , este necesar a menționa, în primul rând, că
majoritatea infracțiu ni lor din Capitolul VII al Părții speciale a Codului penal se comit prin acțiune. La alte câteva infrac țiuni (cele prevăzute la art. 202 și 203 din CP al RM), fapta prejudiciabilă nu se poate realiza decât prin inacțiune.
Toate infracțiunile pe care le analizăm sunt infracțiuni formale. Totuși, în
cazul unor modalități agravate de realizare, aceste infracțiuni pot adopta for-ma unei infracțiuni materiale, caz în care stabilirea urmărilor prejudiciabile
devine obligatorie la calificarea faptei (de exemplu, modalitățile de la lit. b) din
alin. (2) al art. 204, lit. d) din alin. (3) al art. 206 din CP al RM).
În general, determinarea semnelor secundare ale laturii obiective a
infracțiu ni lor contra familiei și minorilor nu este indispensabilă la calificare. Totuși, în unele situații, aceste semne au importanță la calificarea faptei. Ast-fel, în cazul infracțiunii de la art. 207 din CP al RM se poate vorbi despre locul
special de săvârșire a infracțiunii, care constă în teritoriul dincolo de frontiera
de stat a Republicii Moldova. La fel, în situația acestei infracțiuni, drept mijloa-ce posibile de săvârșire a faptei, legiuitorul indică actele false.
Сât privește latura subiectivă , toate infracțiunile din grupul examinat se
comit cu intenție. Aceasta nu exclude însă manifestarea imprudenței față de urmările prejudiciabile pe care le admit unele modalități agravate de realiza-
re (de exemplu, cele de la lit. b) din alin. (2) al art.204, lit. d) din alin. (3) al

C a p i t o l u l V I I I 315
art. 206 din CP al RM). De regulă, semnele secundare ale laturii subiective nu
sunt relevante în procesul de calificare. Totuși, în cazul faptelor infracționale
de la art. 205 și art. 206 din CP al RM, necesită a fi stabilit scopul special în
care a acționat făptuitorul.
Subiectul infracțiunilor contra familiei și minorilor este persoana fizică
responsabilă, care la momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani. Totodată, chiar în dispoziția art. 208 și art. 209 din CP al RM este indicată o altă limită de vârstă minimă a răspunderii penale – 18 ani.
Mai multe dintre faptele infracționale, prevăzute în Capitolul VII al Părții
speciale a Codului penal, pot fi comise numai de un subiect special: rudă pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv sau rudă pe linie colaterală (frate,
soră, văr primar) (în cazul infracțiunii de la art. 201 din CP al RM); părinții
(în cazul infracțiunii de la art. 202 din CP al RM); copilul sau soțul (în cazul infracțiunii de la art. 203 din CP al RM) etc.
În cele din urmă, tipologia infracțiunilor contra familiei și minorilor poa-
te fi prezentată în felul următor:
1) infracțiuni contra familiei (art. 201-205 din CP al RM);
2) infracțiuni contra minorilor (art. 206-210 din CP al RM).
Secțiunea a II-a. INFRACȚ IUNI CONTRA FAMILIEI
§1. Incestul
Știința a demonstrat că raporturile sexuale între rudele apropiate nu pot
fi îngăduite, deoarece practicarea lor poate avea ca efect degenerarea speciei
umane. Pe de altă parte, bazele morale pe care se întemeiază familia ar fi grav
conturbate dacă s-ar permite întreținerea de raporturi sexuale între rudele apropiate. În acest fel, legea penală reacționează contra pericolului pe care îl
constituie, din punct de vedere biologic și moral, raporturile sexuale între per-
soanele care, prin legătura lor de sânge sau prin poziția lor în cadrul familiei, nu trebuie să compromită, nici fizic, nici moral, specia umană.
Obiectul juridic special al incestului îl formează relațiile sociale cu privire la
continuitatea speciei umane în cele mai prielnice condiții biologice și morale.
Obiectul material al infracțiunii date îl constituie corpul persoanei.
În cazul incestului, de regulă, victimă a infracțiunii nu există, deoarece
ambele persoane, care săvârșesc raportul sexual, sunt trase la răspundere
penală. Totuși, există și excepții de la această regulă: persoana iresponsabilă;
minorul având vârsta de până la 16 ani; persoana constrânsă (fizic, psihic,

316 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
sau prin șantaj, ori profitându-se de dependența de orice natură a acesteia);
persoana aflată în imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința. În
cazul acestor excepții, este posibil ca numai unul dintre cei care a săvârșit ra-
portul sexual să fie tras la răspundere conform art. 201 din CP al RM.
Întrucât constrângerea victimei (fizică, psihică, prin șantaj, profitându-se
de depen dența de orice natură a acesteia), profitarea de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-și exprima voința, precum și condiția victimei care are vârsta sub 16 ani, depășesc limitele componenței de incest, dacă acestea se suprapun
săvârșirii raportului sexual, este necesară calificarea prin concurs: art. 201 și
art. 171, 173 sau art. 174 din CP al RM.
Latura obiectivă a incestului se exprimă în fapta prejudiciabilă, concreti-
zată în acțiunea de raport sexual.
Noțiunea de raport sexual trebuie interpretată în aceeași manieră ca în
cazul infracțiunii de viol.
Săvârșirea acțiunilor ce țin de homosexualism, lesbianism sau satisfacerea
poftei sexuale în forme perverse (a altor acțiuni cu caracter sexual) nu poate forma fapta prejudiciabilă în cazul incestului.
Infracțiunea de incest este o infracțiune formală. Ea se consideră consu-
mată din momentul începerii raportului sexual.
Latura subiectivă a infracțiunii analizate se exprimă, în primul rând, prin
vinovăție sub formă de intenție directă. Motivele infracțiunii sunt variate, însă, de cele mai multe ori, se manifestă prin năzuința de satisfacere a necesită-ții (poftei) sexuale. Făptuitorul trebuie să conștientizeze că săvârșește raportul
sexual cu o rudă pe linie directă până la gradul trei inclusiv sau cu o rudă pe
linie colaterală (frate, soră, văr primar). Dacă intenția făptuitorului nu cuprin-de această împrejurare, nu-i poate fi incriminată infracțiunea de incest.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, de sex masculin sau
feminin, care la momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
Incestul este, de regulă, o infracțiune bilaterală, cu subiect plural. De aceea,
dacă una din persoanele care săvârșește raportul sexual nu beneficiază de vreo clauză de impunitate, ambele trebuie trase la răspundere penală conform art. 201 din CP al RM.
Subiectul infracțiunii de incest este un subiect special, deoarece reclamă o
calitate anume în raport cu cealaltă persoană, care săvârșește raportul sexual: a) rudă pe linie dreaptă (până la gradul trei inclusiv); b) rudă pe linie colaterală
(frate, soră, văr primar).
În ce privește prima dintre calitățile alternative specificate, subiectul este
un as cendent, adică face parte dintr-o generație în linie crescătoare (tată, ma-mă, bunic, bunică, străbunică, străbunel); sau este un descendent, adică face

C a p i t o l u l V I I I 317
parte dintr-o generație în linie descrescătoare (fiică, fiu, nepoată, nepot, stră-
nepoată, strănepot).
Referitor la cea de-a doua dintre calitățile alternative specificate, mențio-
năm că subiectul este un colateral, și anume: frate (consangvin sau uterin), soră (consangvină sau uterină), văr primar, vară primară.
Unchiul față de nepoată sau mătușa față de nepot (ori viceversa) nu fac
parte din subiecții incestului, deoarece, în cazul rudelor pe linie colaterală, legiuitorul nu indică gradul de rudenie, ci prezintă o listă exhaustivă a posibi-
lilor subiecți, listă care nu poate fi interpretată extensiv.
La stabilirea calității de subiect al incestului, se are în vedere nu numai
rudenia de sânge, dar și rudenia asimilată (prin adopție). La individualizarea pedepsei pentru incest, trebuie să se aibă în vedere că pericolul social este
mai mare în cazul amestecului aceluiași sânge ( commixtio sanguinis ), când,
pe lângă degenerarea morală a speciei umane, se contribuie, în principal, la
degenerarea biologică a acesteia. Totuși, și între rudele asimilate prin adopție,
sentimentul pudorii trebuie să-și păstreze întreaga sa forță morală. De aceea, legiuitorul a urmărit să asigure conviețuirea normală și într-o familie care in-
clude persoane adoptate și adoptatoare.
§2. Eschivarea de la plata pensiei alimentare sau
de la întreținerea copiilor
Așa cum rezultă din prevederile art. 19 din Convenția ONU cu privire la
drepturile copilului3, statele-părți (printre care se numără și Republica Moldo-
va) vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru protejarea copilului împo-triva oricăror forme de abandon, în timpul cât se află în îngrijirea părinților.
Potrivit art. 27 din același act, statele-părți recunosc dreptul oricărui copil la un nivel de viață suficient pentru a permite dezvoltarea sa fizică, psihică, spi-
rituală, morală și socială; părinților le revine în primul rând responsabilitatea
de a asigura, în limita posibilităților și a mijloacelor lor financiare, condițiile de viață necesare dezvoltării copilului.
În același spirit, în art. 74 al Codului familiei, adoptat de Parlamentul Repu-
b licii Moldova la 26.10.2000
4, se stabilește că părinții sunt obligați să-și întrețină
copiii minori și copiii majori inapți de muncă, care necesită sprijin material.
3 Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte, vol. 1, p. 51-71.
4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 47-48, 2001.

318 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Denumită în doctrina penală anterioară “abandon pecuniar”5, fapta in-
criminată la art. 202 din CP al RM este periculoasă prin aceea că, neîndepli-
nindu-și obligația de asistență materială a copiilor lor, părinții îi expun unei
degradări fizice și morale. Deseori, rămânând fără mijloace de subzistență, copiii, abandonați pecuniar, sunt puși în situația de a se umili, cerând ajutor
altora. De asemenea, acești copii sunt, de regulă, lipsiți de supravegherea și
educarea cel puțin a unuia dintre părinți, fiind expuși retrogradării morale.
Obiectul juridic special al infracțiunii de la art. 202 din CP al RM îl for-
mează relațiile sociale cu privire la solidaritatea, precum și sprijinul material și moral, manifestate în raport cu copiii.
De ce se impune și luarea în calcul a componentei “solidaritate”? Pentru că
părinții și copiii au un interes comun de a se sprijini reciproc în acele perioade ale vieții când necesitatea sprijinului este mai acută ca niciodată. Tocmai de aceea, în art.80 al Codului familiei se prescrie posibilitatea eliberării copilului
de obligația de a-și întreține părinții inapți de muncă, care necesită sprijin
material, dacă instanța judecătorească va stabili că aceștia s-au eschivat de la îndeplinirea obligațiilor părintești față de acest copil.
Obiectul material al acestei infracțiuni îl constituie suma bănească de
care a fost lezată victima.
Victima infracțiunii de eschivare de la plata pensiei alimentare sau de la
întreținerea copiilor poate avea una din următoarele două calități: 1) copilul minor (apt sau inapt de muncă); 2) copilul matur (având la momentul comite-rii infracțiunii vârsta de 18 ani), inapt de muncă.
Inaptitudinea pentru muncă este confirmată prin actul organului de ex-
pertiză medicală a vitalității, act prin care e stabilit gradul de invaliditate.
În conformitate cu art. 111 din Codul familiei, plata pensiei de întreținere,
în baza hotărârii instanței de judecată, încetează inclusiv în următoarele cazuri: atingerea de către copil a vârstei de 18 ani sau obținerea de către acesta a capa-cității depline de exercițiu sub vârsta de 18 ani; adopția copilului care primește
pensia de întreținere; căsătoria descendentului inapt de muncă; re stabilirea
capacității de muncă a persoanei care primește pensia de întreți nere.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 202 din CP al RM se ex-
primă în fapta prejudiciabilă concretizată în inacțiune. În funcție de calitatea concretă a victimei, această inacțiune se poate prezenta în oricare din urmă-toarele două modalități: a) eschivarea părinților de la plata mijloacelor, stabi-
5 C. Rătescu și alții, Codul penal adnotat , vol. III, Partea specială , București, Socec, 1937,
p. 39.

C a p i t o l u l V I I I 319
lită prin hotărârea instanței de judecată, pentru întreținerea copiilor minori (a
pensiei alimentare (de întreținere)); b) eschivarea părinților de la întreținerea
copiilor maturi, dar inapți de muncă, aflați la întreținerea lor, dacă obligația de
întreținere e stabilită prin hotărârea instanței de judecată.
Prin “eschivare” se înțelege sustragerea de la îndeplinirea unei obligații.
Persoana poate fi trasă la răspundere conform art. 202 din CP al RM nu-
mai dacă a fost obligată la plata mijloacelor de întreținere printr-o hotărâre
a instanței de judecată. Atât modul (în sumă bănească fixă sau sub formă de
cote din venitul făptuitorului), cât și cuantumul mijloacelor de întreținere se
stabilește prin hotărârea instanței de judecată, ținându-se cont de starea mate-rială și familială a părinților, precum și de alte circumstanțe importante.
Referindu-se la actul judecătoresc, prin care se stabilește obligația achită-
rii mijloacelor de întreținere, legiuitorul nominalizează hotărârea, nu și ordo-nanța. Astfel, ordonanța se emite în cazul în care pretenția ține de încasarea
pensiei de întreținere a copilului minor, care nu necesită stabilirea paternității,
contestarea paternității (maternității) sau atragerea în proces a unor persoane interesate, ordonanță care se emite în baza lit. d) din art. 345 al Codului de
procedură civilă, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 30.05.2003
6.
Hotărârea judecătorească, prin care pârâtul este obligat la plata pensiei
de întreținere, se execută, potrivit lit. a) din alin. (1) al art. 256 al Codului de
procedură civilă, nu după ce devine definitivă, ci imediat.
Dacă plata pensiei de întreținere a fost stabilită printr-un contract între
părinți sau între părinți și copilul matur inapt de muncă, eschivarea de la plata pensiei de întreținere nu poate fi considerată temei de tragere la răspundere penală. Într-o asemenea situație, numai după satisfacerea cererii reclaman-
tului prin hotărârea instanței de judecată, dacă eschivarea persistă, se poate
vorbi despre posibilitatea tragerii la răspundere penală.
Infracțiunea examinată este o infracțiune formală. Ea se consideră con-
sumată din momentul constatării faptului eschivării de la plata mijloacelor de întreținere.
Latura subiectivă a infracțiunii de la art. 202 din CP al RM se exprimă, în
primul rând, prin vinovăție sub formă de intenție directă. Motivele acestei infrac-țiuni se exprimă, de cele mai multe ori, în interesul material sau în răzbunare.
Pentru ca eschivarea de la plata pensiei alimentare sau de la întreținerea
copiilor să poată naște temei de răspundere penală, este necesar ca făptuitorul să manifeste o atitudine de rea-voință față de această eschivare.
6 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 111-115, 2003.

320 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Reaua-voință a făptuitorului denotă nedorința acestuia de a se conforma
hotărârii respective a instanței de judecată. Existența relei-voințe se determină
prin aprecierea tuturor circumstanțelor cazului. De exemplu, reaua-voință se
atestă dacă: are loc o eschivare de durată, după nenumăratele somații ale exe-cutorului judiciar; sunt prezentate documente false despre veniturile făptuito-
rului sau despre domiciliul său etc.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani. De asemenea, subiectul infrac-țiunii analizate trebuie să aibă o calitate specială, și anume: cea de părinte (inclu-
siv adoptator). Părinții inapți de muncă nu pot fi subiecți ai acestei infracțiuni.
§3. Eschivarea de la acordarea ajutorului material părinților
sau soțului
În conformitate cu art. 80 al Codului familiei, copiii majori apți de muncă
sunt obligați să-și întrețină și să-și îngrijească părinții inapți de muncă care ne-
cesită sprijin material. De asemenea, art. 82 al aceluiași act legislativ prevede că
soții își datorează întreținerea materială reciprocă. În acest fel, incriminarea de la art. 203 din CP al RM se vede ca o complinire, de rând cu incriminarea de la art. 202 din CP al RM, de a asigura un suport juridico-penal promovării princi-
piului sprijinului reciproc material și moral între cei care alcătuiesc o familie.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 203 din CP al RM
îl constituie relațiile sociale cu privire la solidaritatea, precum și sprijinul ma-
terial și moral, manifestate în raport cu părinții sau soțul.
Obiectul material al eschivării de la acordarea ajutorului material părin-
ților sau soțului îl formează suma bănească de care a fost lezată persoana în-dreptățită la întreținere.
Victima infracțiunii analizate este părintele (părinții) sau soțul (soția) in-
apt de muncă (care a atins vârsta de pensionare sau care este invalid de gradul I, II sau III) și care necesită sprijin material. În mod special, trebuie de men-ționat că victimă poate fi: a) soția în timpul gravidității; b) soțul care îngrijește
copilul comun, timp de trei ani după nașterea acestuia; c) soțul care îngrijește
până la vârsta de 18 ani un copil comun invalid sau care îngrijește un copil comun invalid de gradul I din copilărie, dacă acest soț nu lucrează și copilul
necesită îngrijire. Întrucât în dispoziția art. 203 din CP al RM nu se folosește
noțiunea “fostul soț”, considerăm că infracțiunea prevăzută de această normă nu poate avea ca victimă pe fostul soț. În caz contrar, s-ar admite o interpretare extensivă defavorabilă, interzisă de art. 3 din CP al RM.

C a p i t o l u l V I I I 321
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 203 din CP al RM se exprimă în
fapta prejudiciabilă care se concretizează într-o inacțiune. În funcție de cate-
goria concretă de care aparține victima, inacțiunea dată se poate prezenta în
următoarele două modalități alternative: a) eschivarea de la acordarea ajutoru-lui material stabilit, prin hotărârea instanței de judecată, părinților sau unuia
dintre părinți; b) eschivarea de la acordarea ajutorului material stabilit, prin
hotărârea instanței de judecată, soțului sau soției.
Cu privire la notele caracteristice ale noțiunii “eschivare” și ale concep-
tului de obligare la executarea hotărârii judecătorești de acordare a ajutorului material, trimitem la explicațiile similare vizând infracțiunea prevăzută la art. 202 din CP al RM.
Infracțiunea examinată este o infracțiune formală. Ea se consideră consu-
mată din momentul constatării faptului eschivării de la acordarea ajutorului material.
Latura subiectivă a eschivării de la acordarea ajutorului material părinți-
lor sau soțului se exprimă, în primul rând, în vinovăție sub formă de intenție directă. Motivele infracțiunii sunt dintre cele mai variate, dar, de cele mai
dese ori, constau în interesul material sau în răzbunare. Este obligatoriu ca
făptuitorul să manifeste o atitudine de rea-voință în raport cu eschivarea de la acordarea ajutorului mate rial. Interpretarea noțiunii “rea-voință” se face într-o
manieră similară celei în care a fost interpretată noțiunea respectivă în contex-
tul infracțiunii de la art. 202 din CP al RM.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani. De asemenea, subiectul tre-buie să aibă una din cele două calități speciale: 1) copil; 2) soț (soție).
Nu poate fi subiectul acestei infracțiuni: 1) copilul ai cărui părinți au fost
decăzuți din drepturile părintești; 2) copilul care are părinți, în a căror privin-ță există o hotărâre a instanței de judecată ce confirmă că aceștia s-au eschivat de la îndeplinirea obligațiilor părintești față de acest copil; 3) soțul (soția), în a
cărui favoare instanța de judecată a pronunțat hotărârea de eliberare de obli-
gația de întreținere.
§4. Divulgarea secretului adopției
Adopția este una din instituțiile importante, care contribuie în mod
esențial la consolidarea familiei. În conformitate cu art. 22 din Legea privind
drepturile copilului, copiii orfani și copiii rămași fără îngrijire părintească pot
fi adoptați. Soluția adopției este preferabilă instituționalizării copiilor în casa de copii, deoarece oferă posibilitatea dezvoltării personalității copiilor într-un

322 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
mediu firesc al familiei. Dar, pentru păstrarea acestui mediu, se cere ocrotirea
secretului adopției, inclusiv ocrotirea pe cale penală.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 204 din CP al RM
îl formează relațiile sociale cu privire la inviolabilitatea secretului adopției. În subsidiar, în cazul modalității de la lit. b) din alin. (2) al art. 204 din CP al RM,
pot fi vătămate relațiile sociale cu privire la sănătatea sau viața persoanei.
Infracțiunea analizată este lipsită, de regulă, de obiect material. Totuși, un
asemenea obiect există când divulgarea se referă la un document ce conține date sau informații care nu sunt destinate publicității, obiectul material con-
stând în acel document.
Victimă a divulgării secretului adopției poate fi copilul adoptat, părinții
adoptatori sau unul dintre părinții adoptatori.
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 204 din CP al RM se exprimă în
fapta prejudiciabilă care se concretizează în acțiunea de divulgare a secretului
adopției.
Divulgarea poate fi făcută pe cale verbală sau în scris. La calificare nu are
importanță dacă datele sau informațiile privitoare la adopție, care nu sunt des-tinate publicității, au fost transmise unei singure persoane, câtorva persoane
sau unui cerc larg de persoane.
O condiție obligatorie pentru tragerea făptuitorului la răspundere pena-
lă pentru divulgarea secretului adopției este ca divulgarea să se facă contrar voinței adoptatorului. Întrucât soții-adoptatori au drepturi și obligații egale în raport cu copilul adoptat, prin “voința adoptatorului” trebuie de înțeles voința
comună a soților-adoptatori. Datorită acestui fapt, dacă divulgarea secretului
adopției va fi săvârșită de către unul dintre soți, fără a avea acordul celuilalt, primul va trebui tras la răspundere potrivit art. 204 din CP al RM.
Astfel, dreptul copilului de a-și cunoaște părinții biologici, proclamat
de Con venția ONU cu privire la drepturile copilului, poate fi exercitat doar cu con sim țământul adoptatorului. În această idee se înscrie și prevederea
de la art. 30 al Convenției asupra protecției copiilor și cooperării în materia
adopției internațio nale
7, conform căreia autoritățile competente ale unui stat
contractant (inclusiv ale Republicii Moldova) asigură accesul copilului sau al
reprezentantului său la informațiile pe care le dețin cu privire la originea copi-
lului – în special cele în legătură cu identitatea mamei și a tatălui său, precum
7 Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte, vol. 15, Chișinău, Moldpres,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 1999, p. 81-95.

C a p i t o l u l V I I I 323
și datele despre trecutul medical al copilului și al familiei sale – cu îndrumări
corespunzătoare, doar în măsura permisă de legea statului lor.
Infracțiunea analizată este o infracțiune formală. Ea se consideră consuma-
tă din momentul în care datele sau informațiile despre adopție au devenit cu-noscute cel puțin unei singure persoane, care nu avea dreptul să le cunoască.
Latura subiectivă a infracțiunii de divulgare a secretului adopției se ex-
primă, în primul rând, în vinovăție sub formă de intenție directă. Motivele in-fracțiunii date constau, de cele mai multe ori, în interesul material, răzbunare,
invidie etc.
Subiectul infracțiunii de la art. 204 din CP al RM este persoana fizică res-
ponsabilă, care la momentul comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
Agravarea răspunderii penale pentru divulgarea secretului adopției este
prevăzută, conform alin. (2) al art. 204 din CP al RM, dacă această faptă: a) a
fost săvârșită de o persoană obligată să păstreze faptul adopției ca un secret
profesional sau de serviciu; b) s-a soldat cu urmări grave.
Pot fi obligați să păstreze faptul adopției preoții, ca pe un secret profesio-
nal (în ce privește secretul confesiunii); ca pe un secret de serviciu: judecăto-rul; unii participanți la procesul judiciar de încuviințare a adopției copilului
(de exemplu, procurorul); reprezentantul organului de tutelă și curatelă; repre-zentantul organului de stare civilă; reprezentantul Comitetului pentru înfiere
al Republicii Moldova; notarul; persoana cu funcție de răspundere din cadrul
instituției pentru educația copiilor orfani etc.
Prin “urmări grave” se are în vedere: moartea sau sinuciderea copilului
adoptat sau a adoptatorului; vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății acestora etc. Între aceste urmări și divulgarea secretului adopției trebuie să existe o legătură de cauzalitate. Față de survenirea acestor urmări,
făptuitorul trebuie să manifeste imprudență.
§5. Abuzul părinților și altor persoane la adopția copiilor
În conformitate cu lit. d) a art. 21 din Convenția ONU cu privire la drep-
turile copilului, statele-părți, care acceptă și/sau autorizează adopția, se vor asigura că interesul superior al copilului este rațiunea primordială în materie
și vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura ca, în cazul adopției în străinătate, încredințarea copilului să nu se traducă printr-un profit mate-
rial nedatorat persoanelor responsabile de aceasta.
De asemenea, potrivit art. 4 din Convenția asupra protecției copiilor și
cooperării în materia adopției internaționale, adopțiile nu pot avea loc decât dacă autoritățile competente ale statului de origine s-au asigurat inclusiv de

324 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
faptul că consimțămintele nu au fost obținute prin contraplată sau contrapres-
tație de orice fel.
Tocmai în vederea implementării acestor prevederi și a altor prevederi si-
milare, legiuitorul a ținut să stabilească bariere juridico-penale în calea comer-țului cu copii, care este camuflat sub forma adopției internaționale sau națio-
nale a acestor copii. Mai ales în condițiile de sărăcie accentuată, în care trăiesc
mulți dintre părinți, este foarte accesibilă exploatarea vulnerabilității acestora. Dar perceperea copilului adoptat în calitate de marfă (indiferent de noblețea
scopurilor care se doresc a fi atinse) compromite din start întregul proces al
adopției și îi descalifică pe potențialii adoptatori în ce privește calitățile lor de părinți pentru copilul respectiv.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 205 din CP al RM
îl constituie relațiile sociale cu privire la acordarea dezinteresată a consimță-mântului pentru adopția copilului.
Această infracțiune are obiect material atunci când recompensa pentru
consim țământul la adopție sau în alte scopuri legate de adopție are o natură corporală.
În general, prin “recompensă sub orice formă” se înțelege: ofertele, banii,
titlurile de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, serviciile, privilegii-le sau avantajele ce nu i se cuvin făptuitorului.
Recompensa sub orice formă trebuie să fie necuvenită (nedatorată) făptui-
to rului, adică acesta să nu fie îndreptățit a o primi în baza unui temei legal. Tot-odată, recompensa sub orice formă este primită, de către făptuitor, cu titlu de
contraechivalent al conduitei pe care se angajează să-l aibă, adică pentru darea
consimțământului la adopție sau în alte scopuri legate de adopție. La califica-re, nu contează mărimea recompensei respective, la fel și forma acesteia.
Victimă a infracțiunii de la art. 205 din CP al RM este copilul care se
adoptă.
Latura obiectivă a abuzului părinților și altor persoane la adopția copiilor
se exprimă în fapta prejudiciabilă care se manifestă prin acțiunea de primire a unei recompense sub orice formă.
Prin “primire” se înțelege luarea în posesie a unui obiect, care se înmânea-
ză sau se dăruiește, ori încasarea unei sume de bani.
În cazul primirii unei recompense sub orice formă, inițiativa comiterii
infracțiunii aparține celui care dă recompensa: pentru a primi ceva, trebuie
mai întâi să dai ceva. Darea recompensei sub orice formă trebuie calificată ca
instigare la infracțiunea analizată.
La calificare nu contează când a fost primită recompensa sub orice for-
mă: până la sau concomitent cu darea consimțământului la adopție sau cu

C a p i t o l u l V I I I 325
săvârșirea altor fapte legate de adopție. Dacă recompensa respectivă a fost
primită, sub orice formă, după darea consimțământului la adopție sau după
săvârșirea altor fapte legate de adopție, fără să fi existat vreo solicitare prea-
labilă – în adresa părinților, a tutorelui (curatorului), a altui ocrotitor legal al copilului, ori a altei persoane –fapta nu poate fi calificată conform art. 205
din CP al RM. În această situație, primirea recompensei se face în calitate de
acceptare a mulțumirii adoptatorului, nu pentru faptul de acordare de către acesta a consimțământului la adopție sau în alte scopuri legate de adopție.
Nu are relevanță dacă făptuitorul primește recompensa sub orice formă în
mod direct, adică el însuși, sau indirect, adică prin intermediul unui mijlocitor. Mijlocitorul acționează în numele făptuitorului și cu intenția de a-l ajuta, având
calitatea de complice la infracțiunea prevăzută la art. 205 din CP al RM. Dacă
mijlocitorul acționează în numele potențialului adoptator, cu intenția de a-l aju-ta, el va avea calitatea de complice la instigare la infracțiunea examinată.
Infracțiunea de la art. 205 din CP al RM este o infracțiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul primirii cel puțin a unei părți din recom-pensa sub orice formă.
Latura subiectivă a abuzului părinților și altor persoane la adopția copii-
lor se exprimă, în primul rând, în vinovăție sub formă de intenție directă. Mo-tivele infracțiunii pot fi diferite, dar, de cele mai dese ori, ele se manifestă prin
interesul material. Scopul infracțiunii este nu unul oarecare, ci special: scopul
de-a da consimțământul la adopție sau un alt scop legat de adopție.
În lipsa unei specificări a legiuitorului, trebuie să recunoaștem că se are
în vedere o adopție internațională sau o adopție națională. Adopția nu poate fi încuviințată în lipsa consimțământului liber exprimat în formele legale cerute, care a fost dat sau constatat în scris.
În ce privește noțiunea “alt scop legat de adopție”, se are în vedere situația
când, de exemplu, părinții (tutorele, curatorul, adoptatorul) mamei minore necăsătorite a copilului care urmează a fi adoptat sunt obligați, așa cum rezultă
din prevederile art. 21 și art. 22 ale Codului civil al Republicii Moldova (adop-
tat de Parlamentul Republicii Moldova la 6.06.2002
8), să încuviințeze acțiunile
minorei respective, care încă nu dispune de capacitate de exercițiu deplină. În
această ipoteză, mama minoră exprimă în mod personal consimțământul pen-
tru adopția copilului ei, însă, pentru ca consimțământul acesteia să fie valabil, se cere încuviințarea prealabilă din partea ocrotitorilor legali menționați.
8 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 82-86, 2002.

326 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Pentru calificare nu este obligatorie realizarea scopului nominalizat mai sus.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani. De asemenea, calitatea spe-cială a subiectului reclamă ca acesta să facă parte din una dintre următoarele categorii: a) părinte; b) tutore (curator); c) alt ocrotitor legal al copilului; d) altă
persoană.
Prin “alt ocrotitor legal al copilului” se are în vedre părintele educator
dintr-o casă de copii de tip familial.
Prin “altă persoană” trebuie de înțeles: ocrotitorul legal al minorei necă-
sătorite, care este mama copilului ce urmează a fi adoptat; soțul adoptatorului
etc. Din această categorie nu poate face parte copilul adoptat, deoarece calita-
tea de victimă este incompatibilă cu cea de subiect.
Secțiunea a III-a. INFRAC ȚIUNI CONTRA MINORILOR
§1. Traficul de copii
Necesitatea criminalizării traficului de copii este dictată de amploarea
pe care a înregistrat-o acest fenomen, în ultimii ani, în Republica Moldova, punând în pericol chiar securitatea demografică a țării noastre. Adoptarea
incriminării privind această faptă este efectul direct al angajării Republicii
Moldova, pe plan internațional, să prevină și să combată pe toate căile, inclusiv
prin intermediul mijloacelor juridico-penale, proliferarea traficului de copii.
Astfel, conform principiului 9 din Declarația ONU a drepturilor copilu-
lui
9, copilul va fi ocrotit împotriva tuturor formelor de neglijare, cruzime și
exploatare. El nu va fi obiect de trafic, sub nici o formă.
În același spirit, art. 30 al Legii privind drepturile copilului prevede că
statul ia toate măsurile necesare pentru a preveni răpirea, vânzarea și traficul de copii în orice scop și în orice formă. De asemenea, potrivit alin. (5) al art. 11
din aceeași lege, antrenarea forțată, sub orice formă, a copilului în câmpul
muncii atrage răspunderea juridică.
Conform art.4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a li-
bertăților fundamentale, nimeni nu poate fi ținut în sclavie sau în condiții de aservire; nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forțată sau obliga-
9 I. Vida, Drepturile omului în reglementări internaționale , București, Lumina Lex, 1999,
p. 245-247.

C a p i t o l u l V I I I 327
torie. Prevederi similare cu acestea se conțin în art. 8 al Pactului internațional
cu privire la drepturile civile și politice.
De asemenea, în corespundere cu lit. d) a art. 1 din Convenția suplimen-
tară privitoare la abolirea sclavajului, a traficului de sclavi și a instituțiilor și practicilor similare sclavajului, fiecare din statele-părți la prezenta Convenție
va lua toate măsurile pentru abolirea oricărei instituții sau practici, în virtutea
căreia un copil este dat, fie de către părinții săi sau de către unul din ei, fie de către tutorele său, unui terț, cu sau fără plată, în vederea exploatării persoanei
sau muncii acestui copil.
În fine, dar nu în ultimul rând, conform art.34 din Convenția cu privire la
drepturile copilului, statele-părți se angajează să protejeze copilul contra ori-cărei forme de exploatare sexuală și de violență sexuală. În acest scop, statele
vor lua în special toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica: a) incita-rea copiilor să se dedea sau să fie constrânși să se dedea la o activitate sexuală
ilegală; b) exploatarea copiilor în scopul prostituției sau al altor practici ilegale;
c) exploatarea copiilor în scopul producției de spectacole sau de materiale cu caracter pornografic. La fel, potrivit art. 38 din aceeași Convenție, statele-părți
vor lua toate măsurile posibile pentru a se asigura că persoanele care nu au
atins vârsta de cincisprezece ani nu vor participa direct la ostilități militare.
Având în vedere cele sus-menționate, considerăm că obiectul juridic
special al infracțiunii prevăzute la art. 206 din CP al RM are un caracter mul-tiplu. Astfel, obiectul juridic principal al acestei infracțiuni îl constituie rela-
țiile sociale cu privire la dezvoltarea fizică, psihică, spirituală și intelectuală a
minorului; obiectul juridic secundar al traficului de copii îl formează relațiile
sociale cu privire la libertatea fizică a minorului.
În cazul modalităților agravate de la alin. (2) și lit. d) din alin. (3) al
art. 206 din CP al RM, traficul de copii adoptă forma unei infracțiuni com-
plexe. În această ipoteză, obiec tul juridic secundar poate cuprinde, în plus, relațiile sociale cu privire la libertatea psihică, cinstea, demnitatea, integritatea
corporală, sănătatea, inviolabilitatea sexuală sau viața minorului.
În cazul modalităților agravate specificate, traficul de copii poate avea
obiect material , care constă în corpul persoanei.
Victima infracțiunii examinate are o calitate specială. Ea nu poate fi decât
persoana care la momentul săvârșirii infracțiunii nu a împlinit vârsta de 18
ani. Prin aceasta, traficul de copii se deosebește de infracțiunea prevăzută la
art. 165 din CP al RM.
În conformitate cu alin. (4) al art. 206 din CP al RM, victima traficului de
copii este absolvită de răspunderea penală pentru infracțiunile săvârșite de ea

328 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
în legătură cu această calitate procesuală, dacă a acceptat colaborarea cu orga-
nul de urmărire penală în cauza dată.
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 206 din CP al RM se exprimă
în fapta prejudiciabilă, care se concretizează în acțiune. Această acțiune se poate înfățișa sub oricare din următoarele modalități alternative de realizare:
1) recrutarea unui copil; 2) transportarea unui copil; 3) transferul unui copil;
4) adăpostirea unui copil; 5) primirea unui copil; 6) darea sau primirea unor plăți ori beneficii pentru obținerea consimțămân tului unei persoane care de-
ține controlul asupra copilului.
Noțiunile care desemnează aceste modalități au fost definite cu prilejul
analizei infracțiunii prevăzute la art. 165 din CP al RM. De aceea, în vederea evitării repetărilor inutile, facem trimitere la explicațiile de rigoare, ținân-
du-se cont și de particularitățile traficului de copii.
Infracțiunea examinată este o infracțiune formală. Ea se consideră con-
sumată din momentul obținerii controlului asupra facultății victimei de a se deplasa nestingherit în spațiu.
Latura subiectivă a infracțiunii de la art. 206 din CP al RM se exprimă, în
primul rând, în vinovăție sub formă de intenție directă. Motivele infracțiunii pot fi diverse, dar, de cele mai multe ori, se concretizează în interesul material. Scopul traficului de copii este unul special, deoarece se poate prezenta doar în
vreuna din următoarele forme: a) scopul exploatării sexuale, comerciale și ne-
comerciale, în prostituție sau în industria pornografică; b) scopul exploatării prin muncă sau servicii forțate; c) scopul exploatării în sclavie sau în condiții
similare sclaviei, inclusiv în cazul adopției ilegale; d) scopul folosirii în conflicte
armate; e) scopul folosirii în activitatea criminală; f) scopul prelevării organe-lor sau țesuturilor pentru transplantare; g) scopul abandonării în străinătate.
Putem observa că doar cu excepția ultimei din formele sus-menționate,
toate celelalte sunt amintite la determinarea scopului infracțiunii prevăzute la art. 165 din CP al RM. În această ordine de idei, facem trimitere la explicațiile
corespunzătoare privitoare la infracțiunea dată.
Cât privește scopul abandonării în străinătate, conținutul noțiunii “aban-
donare în străinătate” va fi supus analizei cu prilejul examinării infracțiunii de la art. 207 din CP al RM.
Subiectul faptei incriminate la art. 206 din CP al RM este persoana fizică
responsabilă, care la momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
În legătură cu prevederile de la alin. (2) al art. 206 din CP al RM, trebuie de
menționat, înainte de toate, că circumstanțele specificate la lit. a)-f) ale acestui
alineat au menirea să agraveze răspunderea penală a făptuitorului. În afară de
aceasta, este necesar a consemna că, de fapt, la aceste prevederi sunt indicate

C a p i t o l u l V I I I 329
modalitățile alternative ale acțiunii adiacente. Astfel, conchidem că latura
obiectivă a faptei prevăzute la alin. (2) al art. 206 din CP al RM are o structură
complexă (în comparație cu fapta de la alineatul (1) al aceleiași norme). De
aceea, latura obiectivă a faptei prevăzute la acest alineat va fi întregită când oricăreia din cele șase modalități ale acțiunii principale (nominalizate la ali-
neatul (1) al aceleiași norme) i se va adăuga oricare din cele șase modalități ale
acțiunii adiacente (indicate la lit. a)-f) din alin. (2) al art. 206 din CP al RM).
La lit. a) din alin. (2) al art. 206 din CP al RM, acțiunea adiacentă constă
în aplicarea violenței fizice sau psihice asupra copilului. Noțiunile de violență fizică și violență psihică au fost analizate anterior. În contextul modalității examinate, prin “violență fizică” se are în vedere vătămarea intenționată
ușoară a integrității corporale sau a sănătății, maltratarea intenționată sau alte
acte de violență. În cazul vătămării intenționate grave sau medii a integrității corporale sau a sănătății, calificarea trebuie făcută prin concurs: art. 206 (cu
excepția lit. a) din alin. (2)) și art. 151 sau art.152 din CP al RM. Această soluție
se impune datorită faptului că, în cazul modalității de la lit. d) din alin. (3) al art. 206 din CP al RM, făptuitorul manifestă imprudență față de vătămarea
gravă a integrității corporale sau a sănătății.
În situația în care făptuitorul aplică violența psihică, calificarea suplimen-
tară conform art. 155 din CP al RM nu este necesară.
La lit. b) din alin. (2) al art. 206 din CP al RM, acțiunea adiacentă constă
în abuzul sexual asupra copilului sau în exploatarea sexuală comercială și ne-
comercială a acestuia. Prin “abuz sexual” trebuie de înțeles: acțiunile violente
cu caracter sexual; constrân gerea la acțiuni cu caracter sexual; raportul sexual
cu o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani; acțiunile perverse. În această ipoteză, nu este necesară calificarea suplimentară conform art. 172, 173, 174
sau art. 175 din CP al RM.
Noțiunea “exploatarea sexuală comercială și necomercială” a fost deja supu-
să investigării cu prilejul examinării infracțiunii de la art. 165 din CP al RM.
La lit. c) din alin. (2) al art. 206 din CP al RM, acțiunea adiacentă se poate
înfățișa sub oricare dintre urmă toarele forme cu caracter alternativ: 1) aplica-
rea torturii, a tratamentelor inumane sau degradante; 2) violul; 3) profitarea
de dependența fizică a copilului; 4) folosirea armei; 5) amenințarea cu divulga-
rea informațiilor confidențiale familiei copilului sau altor persoane.
În contextul traficului de copii, tortura, tratamentele inumane sau degra-
dante se aplică, ca și în cazul traficului de ființe umane, în scopul de a asigura subordonarea victimei. În vederea interpretării conceptului “aplicarea torturii, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura subordonarea copi-

330 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
lului”, trimitem la explicațiile de rigoare privind fapta de la lit. e) din alin. (2)
al art. 151 din CP al RM și de la lit. f) din alin. (2) al art. 165 din CP al RM.
Cât privește noțiunea de viol, aceasta a fost analizată la examinarea infrac-
țiunii de la art. 171 din CP al RM.
Pentru a evita repetările inutile, la interpretarea celorlalte forme, sub care
se poate înfățișa acțiunea adiacentă de la lit. c) din alin. (2) al art. 206 din CP al RM, este plauzibilă o abordare similară celeia efectuate cu privire la moda-litatea de la lit. f) din alin. (2) al art. 165 din CP al RM.
La lit. d)-f) din alin. (2) al art. 206 din CP al RM, acțiunea adiacentă con-
stă, respectiv, în:
– exploatarea în sclavie sau în condiții similare sclaviei;
– folosirea copilului în conflicte armate;– prelevarea organelor sau țesuturilor pentru transplantare.
Nici aceste noțiuni nu necesită a fi investigate din nou, deoarece ne sunt
cunoscute de la examinarea faptelor prevăzute la art. 167, alin. (1) al art. 165 și,
respectiv, lit. l) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM.
În încheierea analizei agravantelor de la alin. (2) al art. 206 din CP al RM,
nu putem să nu remarcăm faptul că unele dintre acestea reprezintă, de fapt, realizarea unor forme ale scopului special al traficului de copii, specificate la lit. a), b), c), d), f) din alin. (1) al art. 206 din CP al RM.
În ce privește circumstanțele agravante de la alin. (3) al art. 206 din CP
al RM, acestea trebuie tratate în maniera în care agravantele similare au fost tratate anterior.
§2. Scoaterea ilegală a copiilor din țară
În conformitate cu art. 11 al Convenției cu privire la drepturile copilului,
statele-părți (inclusiv Republica Moldova) vor lua măsuri pentru a combate
acțiunile ilegale de deplasare și de împiedicare a reîntoarcerii copiilor în (din)
străinătate. Tocmai în vederea creării unor garanții ponderabile ale protec-ției, acordate de Republica Moldova cetățenilor săi minori, oriunde s-ar afla
aceștia, a fost adoptată norma de la art. 207 din CP al RM.
Obiectul juridic special al infracțiunii de scoatere ilegală a copiilor din
țară îl constituie relațiile sociale cu privire la ieșirea din Republica Moldova și aflarea în străinătate, în condiții de legalitate, a minorului (copilului).
Întrucât atingerea adusă obiectului juridic special se face fără o influen-
țare nemijlocită infracțională asupra corpului persoanei minore, infracțiunea analizată nu are obiect material.

C a p i t o l u l V I I I 331
Victimă a infracțiunii prevăzute la art. 207 din CP al RM este persoana
fizică responsabilă, care la momentul săvârșirii infracțiunii nu a atins vârsta
de 18 ani, indiferent este ea cetățean al Republicii Moldova, cetățean al unui
alt stat, sau apatrid.
Latura obiectivă a infracțiunii examinate se exprimă în fapta prejudi-
ciabilă care se concreti zează în: a) acțiunea de scoatere a copilului din țară; b) inacțiunea de abandonare a copilului în străinătate.
Scoaterea copilului din țară reprezintă strămutarea (trecerea) de facto a
copilului peste frontiera de stat a Republicii Moldova într-o oricare altă țară străină. Pentru ca scoaterea copilului din țară să fie susceptibilă de a fi califi-cată potrivit art. 207 din CP al RM, această scoatere a copilului trebuie să fie
ilegală. Caracterul de ilegalitate a acțiunii de scoatere a copilului din țară se
datorează mijloacelor sau metodelor de săvârșire a infracțiunii: acte false sau o oarecare cale ilegală.
Prin “acte” se au în vedere, înainte de toate, actele de identitate. Astfel,
conform Legii cu privire la ieșirea și intrarea în Republica Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 9.11.1994
10, cetățenii Republicii Moldo-
va și apatrizii, domiciliați pe teritoriul ei, au dreptul de a ieși din Republica
Moldova în baza pașaportului, iar refugiații – în baza documentului de călă-
torie, eliberat de organele competente; cetățenii străini pot ieși din Republica Moldova în baza actelor de identitate naționale în vigoare și a actelor prin care
se acordă dreptul de ieșire din Republica Moldova.
Potrivit Legii privind actele de identitate din sistemul național de pașa-
poarte, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 9.11.1994
11, pașaportul
cetățeanului Republicii Moldova poate fi eliberat de la naștere; pașaportul pentru apatrizii care domiciliază permanent pe teritoriul Republicii Moldova
poate fi eliberat de la naștere; documentul de călătorie se eliberează persoa-nelor cărora li s-a acordat statutul de refugiat, indiferent de vârstă; buletinul
de identitate al cetățeanului Republicii Moldova se eliberează cetățenilor de la
momentul nașterii pentru întrebuințare pe teritoriul țării sau peste hotarele ei, în conformitate cu acordurile internaționale.
Potrivit prevederilor ultimei din legile menționate, în toate tipurile de
pașapoarte, excepție făcând cele de serviciu, și în documentele de călătorie se înscriu copiii titularului care nu au împlinit vârsta de 16 ani; în buletinele de
identitate, cu termen de valabilitate de la naștere până la 10 ani, nu sunt ne-
cesare fotografia și semnătura personală a titularului.
10 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 6, 1995.
11 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 9, 1995.

332 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
În afară de actele de identitate, în contextul infracțiunii de la art. 207 din
CP al RM, prin “acte” se are în vedere: a) cererea reprezentantului legal al
persoanei în vârstă de până la 18 ani, în temeiul căreia această persoană poate
beneficia de eliberarea pașaportului sau a documentului de călătorie, pentru a ieși din Republica Moldova; b) consimțământul, legalizat notarial, al persoanei
având vârsta de la 10 la 18 ani, care pleacă să domicilieze în străinătate cu unul
dintre părinții săi; c) declarația legalizată notarial a reprezentantului legal al minorului care iese din Republica Moldova, privind desemnarea însoțitorului
acestui minor; d) consimțământul exprimat prin declarație, al ambilor părinți
ai minorului, ale căror semnături se legalizează notarial, cu privire la domici-lierea minorului în străinătate etc.
Pentru a constitui mijloacele de comitere a infracțiunii prevăzute la art. 207
din CP al RM, actele trebuie să fie false, adică să aibă modificată, în mod ilegal, o parte din conținutul lor (prin: adăugire de text; răzuire de text; corectare sau
nimicire a unei părți din textul autentic; introducerea datelor suplimentare;
semnarea în locul unei alte persoane; inserarea imprimatei unei ștampile false etc.) sau să fie fabricate pe cale ilegală în întregime.
În calitate de metode de săvârșire a scoaterii ilegale a copiilor din țară pot
fi menționate următoarele căi ilegale: scoaterea copiilor din țară în lipsa unor documente obligatorii sau cu folosirea unor documente nule, cu termenul ex-
pirat, străine etc.; ascunderea copiilor în locuri special pregătite sau adaptate
din mijloacele de transport etc.
Mai sus, am menționat că fapta prejudiciabilă analizată se poate exprima
și în inacțiunea de abandonare a copilului în străinătate.
Abandonarea copilului în străinătate constă în părăsirea copilului pe te-
ritoriul unui stat străin și în nereîntoarcerea acestuia pe teritoriul Republicii
Moldova, atunci când această reîntoarcere este obligatorie. Abandonarea co-
pilului în străinătate are loc ca urmare a scoaterii legale (de exemplu, într-o excursie) a acestuia din Republica Moldova.
Așa cum rezultă din dispoziția art. 207 din CP al RM, abandonarea co-
pilului în străinătate, prevăzută în această dispoziție, trebuie deosebită de abandonarea copilului în străinătate, prevăzută în dispoziția art. 206 din CP
al RM. În calitate de criteriu de deosebire este indicat scopul făptuitorului,
ceea ce este incorect: în cazul traficului de copii, abandonarea copilului în străinătate reprezintă ea însăși un scop, nu o manifestare a realității obiective.
În fapt, voința legiuitorului trebuie interpretată în felul următor: dacă recru-
tarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil ori darea sau primirea unor plăți ori beneficii pentru obținerea consimțământului unei
persoane, care deține controlul asupra copilului, s-a efectuat în scopul aban-

C a p i t o l u l V I I I 333
donării în străinătate, cele comise trebuie calificate doar conform art. 206 din
CP al RM, fără o calificare suplimentară potrivit art. 207 din CP al RM, chiar
dacă scopul sus-amintit se va realiza în practică. Sau altfel: dacă abandonarea
copilului în străinătate este însoțită de oricare din modalitățile alternative de la alin. (1) al art. 206 din CP al RM, făptuitorul trebuie tras la răspundere nu-
mai în conformitate cu art. 206 din CP al RM.
Infracțiunea prevăzută la art. 207 din CP al RM este o infracțiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul trecerii de facto a copilului peste fron-tiera de stat a Republicii Moldova sau din momentul părăsirii copilului pe terito-
riul unui stat străin, atunci când făptuitorul nu intenționează să-l reîntoarcă.
Latura subiectivă a infracțiunii de la art. 207 din CP al RM se exprimă, în
primul rând, în vinovăție sub formă de intenție directă. Motivele infracțiunii date pot fi dintre cele mai diverse: răzbunarea, interesul material, năzuința de a scăpa de copil etc.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
Însă, pentru a putea fi subiectul infracțiunii prevăzute la art. 207 din CP
al RM, persoana trebuie să mai dispună și de anumite calități speciale. Această cerință rezultă din prevederile de la alin. (5) al art. 11 al Legii cu privire la ieșirea și intrarea în Republica Moldova: “Responsabili pentru viața, sănătatea
și asigurarea drepturilor și intereselor persoanelor în vârstă de până la 18 ani,
care au ieșit din țară, sunt reprezentanții legali ai acestora. În lipsa reprezen-tanților legali în cadrul unor grupe organizate, răspunderea o poartă condu-
cătorii grupelor”.
Așadar, subiectul special al scoaterii ilegale a copiilor din țară poate fi:
a) părintele (părinții); b) alți reprezentanți legali; c) conducătorii grupelor or-ganizate de copii.
Prin “alți reprezentanți legali” trebuie de înțeles persoanele care, în vir-
tutea legii, îi înlocuiesc pe părinți în exercitarea unor drepturi sau obligații (tutore, curator, părintele educator etc.).
§3. Atragerea minorilor la activitate criminală
sau determinarea lor la săvârșirea unor fapte imorale
După cum rezultă din prevederile art. 17 al Convenției cu privire la drep-
turile copilului, copilul are dreptul să fie protejat împotriva informațiilor și materialelor care dăunează dezvoltării sale sociale, spirituale și morale. Reali-
zarea acestui drept este una dintre condițiile formării corecte a personalității copilului. În virtutea acestui fapt, activitatea statului în contextul politicii

334 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
sociale de îmbunătățire a situației copiilor constă nu numai în descoperirea și
consolidarea eficacității factorilor, favorabili mai ales pentru formarea perso-
nalității, dar și în neutralizarea și eradicarea, pe cât este posibil, a influențelor
indezirabile pentru scopurile de educație. Una dintre manifestările acestor in-fluențe este atragerea minorilor la activitatea criminală sau determinarea lor
la săvârșirea unor fapte imorale.
Pericolul social al acestei infracțiuni se exprimă în aceea că, sub influența
unei persoane adulte, minorul, caracterizat prin vulnerabilitate sporită, ab-soarbe și repetă informația și actele de conduită care, din punctul de vedere al
normelor penale și etice, nu sunt încuviințate de societate.
Obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 208 din CP al RM
îl consti tuie relațiile sociale cu privire la dezvoltarea socială, spirituală și mo-rală a minorului.
În cazul în care atingerea asupra obiectului juridic special se face pe calea
influențării nemijlocite infracționale asupra corpului persoanei minore (de exemplu, pe calea aplicării violenței fizice), acesta va forma obiectul material al infracțiunii analizate.
Victimă a infracțiunii de la art. 208 din CP al RM este persoana fizică care
la momentul comiterii infracțiunii nu a împlinit vârsta de 18 ani.
Latura obiectivă a infracțiunii examinate se exprimă în fapta prejudiciabi-
lă care se concretizează în acțiune. Această acțiune se poate înfățișa prin oricare din următoarele trei modalități: 1) atragerea minorilor la activitatea criminală; 2) insti garea minorilor la săvârșirea infracțiunilor; 3) determinarea minorilor
la săvârșirea unor fapte imorale (cerșetorie, jocuri de noroc, desfrâu etc.).
Atragerea minorilor la activitatea criminală reprezintă influențarea ne-
concretizată asupra minorului, prin manipularea psihologică a acestuia, când i se înrădăcinează în conștiință modul criminal de viață sau când se întreprinde
o racolare a acestuia în rândurile lumii interlope.
Instigarea minorilor la săvârșirea infracțiunilor constituie o influențare
concretizată asupra minorului, când făptuitorul dorește să-i creeze acestuia o intenție de sine stătătoare de a săvârși o infracțiune.
O astfel de influențare poate fi exercitată prin diverse metode: îndemnare;
asigurare de nepedepsire; măgulire; intimidare; oferirea unei recompense ma-teriale; înșelare; provocarea sentimentului răzbunării, al invidiei etc. Totodată, se are în vedere influențarea activă asupra minorului, și nu o simplă tolerare de
către făptuitor a participării minorului la săvârșirea infracțiunii.
Algoritmul calificării cazurilor de instigare a minorilor la săvârșirea in-
fracțiunilor poate fi prezentat în felul următor:

C a p i t o l u l V I I I 335
a) dacă făptuitorul influențează asupra unui minor, pasibil de răspundere
penală, care a săvârșit infracțiunea de sine stătător, la instigarea făptui-
torului, atunci ultimul trebuie tras la răspundere conform art. 208 din
CP al RM și pentru instigare la infracțiunea care a fost săvârșită de către minor; minorul trebuie tras la răspundere pentru infracțiunea pe care a
săvârșit-o;
b) dacă, într-o situație similară, infracțiunea este săvârșită de către minor,
împreună cu făptuitorul, atunci ultimul va trebui să răspundă potrivit
art. 208 din CP al RM, precum și pentru coautoratul la infracțiunea
concretă respectivă; minorului îi va fi incriminat coautoratul la infrac-
țiunea concretă respectivă; dacă norma privind infracțiunea concretă respectivă conține prevederea referitoare la modalitatea agravată “de
două sau mai multe persoane” , agravanta dată este incriminată atât
făptuitorului, cât și minorului;
c) dacă, într-o situație similară, minorul nu a dus până la capăt executarea
infracțiunii, din cauze independente de voința lui, făptuitorul trebuie să răspundă pentru infracțiunea de la art. 208 din CP al RM, precum și
pentru tentativă la infracțiunea concretă respectivă; minorul va trebui
să răspundă pentru tentativă la infracțiunea concretă respectivă; în plus, dacă există o astfel de posibilitate, amândurora le va fi incriminată
agravanta “de două sau mai multe persoane”;
d) dacă, într-o situație similară, minorul nu a încercat să săvârșească
infracțiu nea la care este instigat, făptuitorul trebuie tras la răspundere în conformitate cu art. 208 din CP al RM, precum și pentru pregătirea
infracțiunii concrete respective;
e) dacă făptuitorul influențează asupra unui minor, care nu este pasibil
de răspundere penală, atunci în cazul în care acest minor săvârșește, de sine stătător sau împreună cu făptuitorul, o faptă penală, făptuitorul
va fi tras la răspundere conform art. 208 din CP al RM, precum și în
calitate de autor al infracțiunii concrete respective (cu imputarea, dacă incriminarea respectivă o permite, a circumstanței agravante “de două
sau mai multe persoane”;
f) dacă, într-o situație similară, minorul nu a încercat să săvârșească infrac-
țiunea la care era instigat, făptuitorul va fi tras la răspundere numai
conform art. 208 din CP al RM.
În cazul determinării minorilor la săvârșirea unor fapte imorale, acțiunea
făptuitorului este îndreptată spre a-l face pe minor să se decidă de a lua parte la cerșetorie, jocuri de noroc, desfrâu etc.

336 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Prin “cerșetorie” se înțelege apelarea sistematică de către o persoană, care
nu are un venit stabil, la mila publicului, pentru a obține de la el bani sau alte
bunuri.
În conformitate cu Legea cu privire la jocurile de noroc, adoptată de Parla-
mentul Republicii Moldova la 18.02.199912, prin “joc de noroc” se înțelege jocul
desfășurat conform regulilor, participarea la care permite a câștiga bani, alte bunuri sau drepturi patrimoniale, iar rezultatul este generat, în întregime sau
în parte, de evenimente aleatorii.
Potrivit prevederilor aceleiași legi, participarea la jocurile de noroc (cu ex-
cepția loteriilor și a jocurilor de abilitate) a persoanelor fizice care nu au împli-nit vârsta de 18 ani se interzice. Așadar, determinarea minorilor la participare la loterie sau la jocuri de abilitate nu intră sub incidența art. 208 din CP al RM.
Prin “desfrâu” se are în vedere practicarea prostituției. În această ipoteză,
legiui torul determină ca cele comise să fie calificate suplimentar conform lit. a) din alin. (2) al art. 220 din CP al RM. În acest sens, atenționăm că dublarea celor
două prevederi legale – art. 208 din CP al RM și lit. a) al alin. (2) al art. 220 din
CP al RM – contravine principiului înscris la alin. (2) al art. 7 din CP al RM.
Prin “alte fapte imorale” trebuie de înțeles faptele nepenale (contravențiile
administrative, încălcările disciplinare, delictele civile etc.) care presupun o violare a normelor etice curente.
Infracțiunea prevăzută la art. 208 din CP al RM este o infracțiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul influențării asupra minorului, in-diferent dacă acesta a săvârșit sau nu vreo infracțiune sau faptă imorală.
Latura subiectiv
ă a infracțiunii analizate se exprimă, în primul rând, în vi-
novăție sub formă de intenție directă. Motivele infracțiunii date pot fi diferite,
dar, de cele mai dese ori, se manifestă prin: năzuința făptuitorului de a-și înles-
ni activitatea infracțională, de a transmite experiența criminală acumulată etc.
Făptuitorul trebuie să fie informat despre calitatea de minor a victimei, sau,
în virtutea circumstanțelor cazului, să poată și să fie obligată să prevadă aceasta.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 18 ani.
În conformitate cu alin. (2) al art. 208 din CP al RM, răspunderea penală
se agravează dacă subiectul infracțiunii are una din următoarele calități spe-ciale: a) părinte; b) pedagog; c) alt ocrotitor legal al copilului.
12 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 50-52, 1999.

C a p i t o l u l V I I I 337
Prin “pedagog” se înțelege persoana abilitată prin lege să se ocupe de instrui-
re și educație, care posedă cunoștințele necesare, ocupă o anumită funcție într-o
instituție educațională sau prestează activitatea pedagogică individuală13.
Prin “alt ocrotitor legal al copilului” (altul decât părinții) se are în vedere:
adoptatorul, tutorele, curatorul, părintele educator.
În cazul agravantelor de la alin. (3) al art. 208 din CP al RM, este oportun
a apela la explicațiile privind agravantele similare, specificate la infracțiunile care au fost analizate anterior. Precizăm că, în temeiul evaluării comparative a
gradului de pericol social, este necesar să recunoaștem că noțiunea “aplicarea violenței” de la lit. a) din alin. (3) al art. 208 din CP al RM nu cuprinde și ipo-
teza vătămării intenționate grave a integrității corporale sau a sănătății. Astfel,
dacă metoda de influențare asupra minorului se va concretiza într-o asemenea vătămare a integrității corporale sau a sănătății, cele comise vor trebui calificate
prin concurs: art. 208 (cu excepția lit. a) din alin. (3)) și art. 151 din CP al RM.
De asemenea, conform alin. (4) al art. 208 din CP al RM, răspunderea pen-
tru infracțiunea analizată se agravează, dacă minorul a fost atras la săvârșirea nu a oricăror infracțiuni, ci a unora care se disting prin gradul lor de aso-
cialitate și gradul lor de impact asupra personalității în formare a minorului: 1) constrângerea la acțiuni cu caracter sexual (art. 173 din CP al RM); 2) orga-
nizarea ori întreținerea speluncilor pentru consumul substanțelor narcotice
sau psihotrope (art. 219 din CP al RM); 3) proxenetismul (art. 220 din CP al RM). Notele specifice ale ultimelor două infracțiuni sunt caracterizate infra
.
§4. Atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri,
medicamente și alte substanțe cu efect narcotizant
Conform art. 33 din Convenția cu privire la drepturile copilului, state-
le-părți vor lua măsurile corespunzătoare pentru a proteja copiii contra folo-
sinței ilicite a stupefiantelor și a substanțelor psihotrope, așa cum sunt acestea
definite de convențiile internaționale pertinente. Totodată, potrivit prevederi-lor Legii privind controlul și prevenirea consumului abuziv de alcool, consu-
mului ilicit de droguri și alte substanțe prihotrope, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova la 6.12.2001
14, politica statului este orientată spre crearea
de condiții pentru implementarea în societate a principiilor etice, a scopurilor
13 Ю. Е. Пудовичкин, Ответственность за преступления против несовершенно-
летних , Санкт-Петербург, Юридический центр Пресс, 2002, c. 115.
14 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 36-38, 2002.

338 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
și a strategiilor de acțiune privind eradicarea consumului ilicit de droguri și
alte asemenea substanțe. Tocmai în vederea garantării executării acestor pre-
vederi a fost criminalizată fapta prevăzută la art. 209 din CP al RM.
Obiectul juridic special al infracțiunii analizate îl constituie relațiile so-
ciale cu privire la dezvoltarea socială, spirituală și morală a minorului.
În cazul în care atingerea adusă obiectului juridic special se face prin
influen ța rea nemijlocită infracțională asupra corpului persoanei minore (de
exemplu, în cazul aplicării violenței fizice), acesta formează obiectul material
al infracțiunii date.
Victimă a infracțiunii prevăzute la art. 209 din CP al RM este persoana
fizică care la momentul săvârșirii infracțiunii nu a împlinit vârsta de 18 ani.
Latura obiectiv ă a infracțiunii prevăzute la norma sus-amintită se exprimă
în fapta prejudiciabilă, care constă în acțiunea de atragere a minorului la consu-mul ilegal de droguri, medicamente sau alte substanțe cu efect narcotizant.
În contextul analizat, drogurile, medicamentele sau alte substanțe cu efect
narcotizant trebuie privite ca mijloace de comitere a infracțiunii, cu ajutorul cărora se influențează asupra victimei.
În conformitate cu Legea cu privire la circulația substanțelor narcotice
și psihotrope și a precursorilor, adoptată de Parlamentul Republicii Moldo-va la 6.05.1999
15, prin “drog” se înțelege substanța narcotică (stupefiant) sau
psihotropă de origine naturală ori sintetică, preparat care conține o astfel de
substanță, altă substanță, preparat medicinal sau inhalant chimic cu efecte
narcotice sau prihotrope.
Potrivit Legii cu privire la medicamente, adoptată de Parlamentul Re-
publicii Moldova la 17.12.199716, prin “medicamente” se înțeleg substanțele
sau amestecu rile de substanțe autorizate, în modul stabilit, spre fabricare,
import, export și utilizare, pentru a trata, atenua, preveni, diagnostica o boală
ori simptomele lor la un om sau animal, precum și pentru a restabili, corija și modifica funcțiile organice ale acestora.
Prin “substanțe cu efect narcotizant” înțelegem substanțele care nu sunt
incluse în listele substanțelor narcotice sau ale substanțelor psihotrope, dar care pot provoca narcotizarea
17. Alcoolul nu face parte din rândul substanțelor
cu efect narcotizant; aducerea minorului în stare de ebrietate este sancționată
conform art. 169 din Codul cu privire la contravențiile administrative.
15 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 73-77, 1999.
16 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 52-53, 1998.
17 Ю. Е. Пудовичкин, op. cit. , p. 123.

C a p i t o l u l V I I I 339
Consumul substanțelor amintite mai sus, la care este atrasă victima, tre-
buie să fie ilegal. Cu alte cuvinte, în fiecare caz concret, trebuie aduse probe
având un suport legal că minorului îi era interzis să consume droguri, medi-
camente sau alte substanțe cu efect narcotizant.
Infracțiunea examinată este o infracțiune formală. Ea se consideră con-
sumată din momentul influențării exercitate asupra victimei, ca aceasta să consume drogurile, medicamentele sau alte substanțe cu efect narcotizant, indiferent dacă acest consum a avut loc sau nu.
Latura subiectivă a infracțiunii de la art. 209 din CP al RM se manifestă,
în primul rând, prin vinovăție sub formă de intenție directă. Motivele infrac-țiunii sunt variate, dar, de cele mai dese ori, se exprimă în interesul material,
legat de transformarea minorului într-un client permanent al făptuitorului,
căruia acesta îi va vinde substanțe cu efect narcotizant.
Subiectul infracțiunii analizate este persoana fizică responsabilă, care la
momentul comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 18 ani.
Cele două agravante de la alin. (2) al art. 209 din CP al RM trebuie inter-
pretate ca și agravantele similare de la infracțiunile anterior analizate.
§5. Antrenarea minorilor în acțiuni militare sau propaganda
războiului în rândurile lor
În conformitate cu art. 20 din Pactul internațional cu privire la drepturile
civile și politice, orice propagandă în favoarea războiului este interzisă prin
lege. Totodată, în art. 26 al Legii privind drepturile copilului se prevede că
este interzisă antrenarea minorilor în acțiuni militare, precum și propagarea războiului și a violenței în rândurile copiilor. Anume pentru a asigura o mai
bună eficiență în realizarea acestor principii a fost criminalizată fapta de la
art. 210 din CP al RM.
Obiectul juridic special al infracțiunii examinate îl constituie relațiile so-
ciale cu privire la dezvoltarea socială, spirituală și morală a minorului.
În situația în care antrenarea minorilor în acțiuni militare se face pe calea
influențării nemijlocite infracționale asupra corpului persoanei minore (de
exemplu, prin aplicarea violenței fizice), acesta formează obiectul material al
infracțiunii de la art. 210 din CP al RM.
Victimă a infracțiunii este persoana fizică care la momentul săvârșirii in-
fracțiunii nu a împlinit vârsta de 18 ani.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 210 din CP al RM este
exprimată în fapta prejudiciabilă, care constă în acțiune. Această acțiune se

340 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
poate prezenta în oricare din cele două modalități alternative de realizare:
1) antrenarea minorilor în acțiuni militare; 2) propaganda războiului în rân-
durile minorilor.
Prin “antrenarea minorilor în acțiuni militare” se înțelege: desfășurarea dis-
cuțiilor cu minorii despre oportunitatea și avantajele participării lor în acțiuni militare; instruirea de luptă (fizică, psihologică și de alt gen) a minorilor etc.
Prin “propaganda războiului în rândurile minorilor” se are în vedere: con-
vingerea unui cerc nedeterminat de minori privind oportunitatea declanșării și ducerii războiului; adresarea publică către persoanele minore concrete pri-
vind aceleași obiective. Metoda de propagandă (verbală, scrisă, intuitiv-demon-strativă etc.) nu importă la calificare.
Infracțiunea analizată este o infracțiune formală. Ea se consideră consu-
mată din momentul influențării asupra minorilor, indiferent dacă aceștia s-au implicat în acțiunile militare sau în cele de război.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 210 din CP al RM se ma-
nifestă, în primul rând, prin vinovăție sub formă de intenție directă. Motivele infracțiunii pot fi variate, dar, de cele mai multe ori, se exprimă în năzuința de
a pregăti rezerva de “carne de tun” pentru clica militaristă.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.

C a p i t o l u l I X 341
C a p i t o l u l I X
INFRACȚIUNI CONTRA SĂNĂTĂȚII PUBLICE
ȘI CONVIEȚUIRII SOCIALE
Secțiunea I. NO ȚIUNEA, CARACTERIZAREA GENERALĂ
ȘI TIPURILE INFRACȚIUNILOR CONTRA SĂNĂTĂȚII
PUBLICE ȘI CONVIEȚUIRII SOCIALE
Sănătatea publică și conviețuirea socială reprezintă valori sociale de o deo-
sebită importanță. În vederea prevenirii și combaterii lezării acestor valori, în
cadrul art. 211-222, care alcătuiesc Capitolul VIII din Partea specială a Codu-
lui penal, se prevede răspunderea pentru infracțiunile contra sănătății publice și conviețuirii sociale.
Conform Legii Republicii Moldova privind asigurarea sanitaro-epidemio-
logică a populației, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 16.06.1993
1,
prin “sănă tate publică” se înțelege sistemul de măsuri orientate spre prevenirea
bolilor, promo va rea sănătății, sporirea potențialului fizic și psihic al omului
prin canalizarea efor tu rilor societății spre asanarea mediului de viață, dirija-rea cu bolile contagioase, edu cația pentru sănătate a fiecărui individ și promo-
varea modului sănătos de viață, orga ni zarea asistenței medicale și de îngrijire,
desăvârșirea mecanismului social privind accesul fieărui om la un standard adecvat de viață care asigură sănătatea.
Însă acesta este doar un aspect al conceptului de sănătate publică. De
aceea , susținem opinia potrivit căreia sănătatea publică înseamnă, pe de o parte, totalitatea condițiilor și măsurilor menite să asigure cât mai deplin să-
nătatea unui grup social organizat – comună, oraș etc. – iar pe de altă parte,
starea pe care acel grup o are sub aspectul sănătății sale
2.
Într-un alt context, prin “conviețuire socială” se înțelege mediul social
care pre su pune contacte mai apropiate, directe, frecvente între oameni, a că-ror perturbare implică o suferință morală, cum sunt contactele care reclamă buna-cuviință și respec tul reciproc, moralitatea publică și atitudinea grijulie
față de patrimoniul natural și cultural.
1 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 9, 1993.
2 V. Dongoroz și alții, Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea special ă, vol. IV,
București, Editura Academiei, 1971, p. 588.

342 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Așadar, obiectul juridic generic al infracțiunilor prevăzute în Capitolul
VIII al Părții speciale a Codului penal este constituit din relațiile sociale refe-
ritoare la sănătatea publică și conviețuirea socială.
Fiecare din infracțiunile contra sănătății publice și conviețuirii sociale are
și un obiect juridic special: relațiile sociale privitoare la netransmiterea unei boli venerice, lezate de infracțiunea de la art. 211 din CP al RM; relațiile sociale
ce țin de necontaminarea cu maladia SIDA, lezate de infracțiunea prevăzută la art. 212 din CP al RM; relațiile sociale referitoare la acordarea competentă
a asistenței medicale, alături de relațiile sociale privitoare la sănătatea sau, res-
pectiv, viața pacientului, lezate de infracțiunea de la art. 213 din CP al RM etc.
Cele mai multe din infracțiunile în cauză au și un obiect material . Astfel,
de exemplu, obiectul material se regăsește la: infracțiunile prevăzute la art. 211, 212, 213, 214, 215, 216 din CP al RM (corpul unei persoane); infracțiunea de la art. 217 din CP al RM (substanțele narcotice sau psihotrope, precursorii ori
plantele care conțin substanțe narcotice ori psihotrope); infracțiunea prevăzu-
tă la art. 218 din CP al RM (rețeta sau alte docu mente care permit obținerea preparatelor sau substanțelor narcotice ori psihotrope) etc.
Din perspectiva laturii obiective , unele componențe de infracțiuni din
Capitolul VIII al Părții speciale a Codului penal sunt materiale (în cazul in-fracțiunilor prevăzute la art. 211, alin. (2), (3), (4) ale art. 212, 213, 214, 215,
216, lit. c) din alin. (2) al art. 220, 221 și 222 (parțial) din CP al RM). Alte ase-
menea componențe sunt construite ca fiind formale (în cazul infracțiunilor de la art. 217, 218, 219, 220 (cu excepția lit. c) din alin. (2)), 222 (parțial) din CP
al RM. În sfârșit, în ipoteza săvârșirii faptei care este pre văzută la alin. (1) al
art. 212 din CP al RM, se atestă indicii unei infracțiuni formal-materiale.
De asemenea, anumite infracțiuni contra sănătății publice și conviețuirii
sociale se comit prin acțiuni sau inacțiuni (în situația faptelor penale de la art. 211, 212, 213, 221 din CP al RM), ori numai prin acțiuni (în cazul faptelor infracționale de la art. 214, 216, 217, 218, 219, 220 și 222 din CP al RM), ori nu-
mai prin inacțiuni (în ipoteza infracțiunii de la art. 215 din CP al RM).
Din punctul de vedere al laturii subiective , majoritatea componențelor
de infracțiuni contra sănătății publice și conviețuirii sociale se caracterizează prin intenție. Aceasta nu exclude manifestarea, de către făptuitor, a atitudinii
imprudente vizavi de urmările prejudiciabile ale infracțiunii (de exemplu, în cazul faptelor penale de la art. 214, 216 din CP al RM). Alteori, făptuitorul,
manifestând imprudență în raport cu urmările prejudiciabile ale infracțiunii,
are o atitudine de imprudență (în situația infracțiunii de la art. 213 din CP al RM) sau de imprudență ori intenție (în ipoteza infracțiunii de la art. 215 din
CP al RM) față de fapta prejudiciabilă.

C a p i t o l u l I X 343
De asemenea, la calificarea unor infracțiuni, este necesară stabilirea sco-
pului special (în cazul faptei de la lit. c) din alin. (3) al art. 218 din CP al RM)
sau a motivului special (în situația faptei de la lit. b) din alin. (2) al art. 222 din
CP al RM).
Subiectul infracțiunilor contra sănătății publice și conviețuirii sociale
este persoana fizică responsabilă, care la momentul comiterii infracțiunilor a atins, de regulă, vârsta de 16 ani. Numai în cazul infracțiunilor de la alin. (3) al art. 212 și alin. (2) și (3) ale art. 217 din CP al RM, vârsta minimă a răspun-
derii penale este de 14 ani. Este nevoie de accentuat că faptele infracționale de
la art. 215-218 și 221 din CP al RM pot avea ca subiect și o persoană juridică ce desfășoară activitate de întreprinzător.
În ipoteza unor infracțiuni din Capitolul VIII al Părții speciale a Codului
penal, făptuitorul trebuie să aibă calitățile unui subiect special (se au în vedere faptele prevăzute la alin. (4) al art. 212, art.213, 215, 218 din CP al RM).
Prin sintetizarea elementelor constitutive ale infracțiunilor în cauză, pu-
tem formula următoarea definiție: prin “infracțiuni contra sănătății publice și conviețuirii sociale” se înțeleg acele fapte prejudiciabile, săvârșite cu intenție
sau din impru dență, care lezează, mai ales, relațiile sociale referitoare la sănă-
tatea publică și con vie țuirea socială, răspunderea penală pentru care se preve-de în art. 211-222 din CP al RM.
Ținând seama, în principal, de interconexiunile mai strânse, care există
între obiec tele juridice speciale ale unor sau altor infracțiuni, prevăzute în Capi tolul VIII al Părții speciale a Codului penal, putem distinge următoarele
trei tipuri ale acestora:
a) infracțiuni contra sănătății publice (art. 211-216 din CP al RM);
b) traficul de substanțe narcotice, psihotrope sau de precursori (art. 217-219
din CP al RM);
c) infracțiuni care aduc atingere unor relații de conviețuire socială (art.
220-222 din CP al RM).
Secțiunea a II-a. INFRACȚIUNI CONTRA SĂNĂTĂȚII PUBLICE
§1. Transmiterea unei boli venerice
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 211 din CP al RM constă în fapta
persoanei care, știind că suferă de o boală venerică, o transmite altei persoane.
Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză îl reprezintă relațiile socia-
le referitoare la netransmiterea unei boli venerice.

344 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Obiectul material al transmiterii unei boli venerice este corpul unei alte
persoane.
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 211 din CP al RM include: a) fap-
ta prejudiciabilă care constă în acțiunea (inacțiunea) de transmitere de către
făptuitor a bolii venerice; b) urmările prejudiciabile sub formă de recepționare
de către victimă a bolii venerice; c) legătura de cauzalitate între fapta prejudi-
ciabilă și urmările prejudiciabile.
Transmiterea bolii venerice se face pe calea: raportului sexual, a altor acte
sau contacte sexuale; contactelor între părțile lezate ale corpului făptuitorului și corpul victimei; alimentării din aceeași veselă; folosirii aceluiași ștergar; a ne-respectării altor reguli de igienă de către persoana care știe că suferă de o boală
venerică etc.). În cazul când calea pe care s-a transmis boala venerică constituie
o infracțiune privind viața sexuală, atunci calificarea se face conform lit. e) din alin. (2) al art. 171 sau lit. d) din alin. (2) al art. 172 din CP al RM.
Tipul bolii venerice (sifilisul, șancrul moale, blenoragia, boala Nicolas-Favre
etc.) nu are însemnătate la calificarea faptei. Noțiunea de boală venerică nu trebuie confundată cu noțiunea de boală transmisă pe cale sexuală. Aceste
două noțiuni sunt tangențiale, dar nu echivalente: boala venerică este o boală
care poate fi transmisă inclusiv pe cale sexuală și care afectează cu precădere organele genitale ale persoanei. Iată de ce transmiterea hepatitelor virale B, C,
D etc. nu poate fi calificată potrivit art. 211 din CP al RM.
Consimțământul victimei de a i se transmite boala venerică nu reprezintă
un temei de liberare a făptuitorului de răspundere penală.
Eschivarea bolnavilor, care suferă de o boală venerică, de la examenul
medical și de la tratamentul preventiv sau tăinuirea intenționată a sursei de
contaminare cu o boală venerică nu pot atrage răspunderea penală. Aceste
fapte se califică conform art. 45 sau 46 din Codul cu privire la contravențiile
administrative.
Infracțiunea de transmitere a unei boli venerice este o infracțiune ma-
terială. Ea se consideră consumată din momentul constatării, prin raportul de expertiză medico-legală, a recepționării de către victimă a bolii venerice. Expunerea primejdiei recepționării de către victimă a bolii venerice, care nu a
fost rezultativă din cauze independente de voința făptuitorului, poate fi califi-
cată conform art. 27 și 211 din CP al RM.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 211 din CP al RM se
caracterizează prin intenție directă sau indirectă. Motivele infracțiunii pot consta în: răzbunare, satisfacerea necesităților sexuale, năzuința de a discre-dita victima etc.

C a p i t o l u l I X 345
De asemenea, este necesar ca subiectul să știe că suferă de o boală venerică.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani.
Infracțiunea de transmitere a unei boli venerice se poate realiza numai
dacă victima, în momentul săvârșirii infracțiunii, nu suferea de aceeași boală
venerică pe care o are făptuitorul. Dacă ambele persoane sunt bolnave de boli
venerice diferite, pe care și le transmit reciproc, fiecare din aceste persoane răspunde pentru fapta prevăzută la art. 211 din CP al RM.
Cele comise nu vor forma componența de transmitere a unei boli venerice,
dacă persoana care a transmis boala dată, chiar știind că suferă de ea, a fost victima unei infracțiuni privind viața sexuală, deci a fost în imposibilitatea de
a-și exprima voința ori de a se apăra, sau a fost constrânsă, astfel că a transmis
fără voia sa boala de care suferea.
Varianta agravată a transmiterii unei boli venerice, prevăzută la alin. (2)
al art. 211 din CP al RM, presupune săvârșirea acestei infracțiuni în prezența vreunei din următoarele circumstanțe:
a) repetat.
Se are în vedere săvârșirea a două sau mai multor infracțiuni de transmi-
tere a unei boli venerice, cu condiția că persoana nu a fost condamnată pentru
vreuna din ele și nu a expirat termenul de prescripție a tragerii la răspundere penală, stabilit la art. 60 din CP al RM;
b) asupra a două sau mai multor persoane.
În cazul dat, făptuitorul trebuie să manifeste intenție unică față de trans-
miterea unei boli venerice către cel puțin două victime. Dacă această intenție
unică nu a fost realizată din cauze care nu depind de voința făptuitorului, cele comise trebuie calificate conform art. 27 și lit. b) din alin. (2) al art. 211 din
CP al RM;
c) cu bună-știință asupra unui minor.
Se cere ca făptuitorul să fi avut certitudinea că victima nu a împlinit, la
momentul săvârșirii infracțiunii, vârsta de 18 ani. Certitudinea dată poate
avea la bază surse documentare (informația indicată în actele de identitate ale minorului) sau aspectul exterior al victimei.
Pentru mai multe detalii vizând calificarea circumstanțelor agravante
de scrise, a se vedea explicațiile de rigoare ce se referă la circumstanțele de la lit. g), a), d) din alin. (3) al art. 145 din CP al RM.

346 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
§2. Contaminarea cu maladia SIDA
Varianta-tip a infracțiunii de la art. 212 din CP al RM se exprimă în pune-
rea intenționată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA.
Obiectul juridic special al infracțiunii date îl reprezintă relațiile sociale
privitoare la necontaminarea cu maladia SIDA.
Obiectul material al contaminării cu maladia SIDA este constituit din
corpul unei alte persoane.
Latura obiectivă a infracțiunii în cauză include fapta prejudiciabilă con-
stând în acțiunea (inacțiunea) de punere a altei persoane în pericol de conta-
minare cu maladia SIDA.
Pericolul de contaminare trebuie să fie real, și nu imaginar (de exemplu,
pericolul este real dacă narcomanul, care știe că seringa a fost deja utilizată de o persoană contaminată, administrează intravenos substanțe narcotice altei
persoane, cu ajutorul acestei seringi).
La calificare, nu are importanță metoda de punere a altei persoane în
pericol de contaminare cu maladia SIDA. În conformitate cu prevederile Ho-tărârii Guvernului Republicii Moldova cu privire la măsurile de profilaxie și combatere a infecției HIV/SIDA și infecțiilor cu transmitere sexuală, nr. 482
din 18.06.2001
3, se menționează că, în 83,94% din cazurile de răspândire a
HIV/SIDA, metoda constă în administrarea intravenoasă a substanțelor nar-cotice sau psihotrope prin intermediul unor seringi nesterile. Calea sexuală de
răspândire se realizează în 13,41% din cazuri.
Printre alte metode de punere a altei persoane în pericol de contaminare cu
mala dia SIDA trebuie specificate: efectuarea transfuziei cu sânge contaminat sau contactul cu preparatele de sânge contaminat; efectuarea transplantării de organe sau țesuturi umane de la un donator bolnav; prin laptele mamei; prin
efectuarea de incizii, tatuaje sau piercing în condiții nesterile; prin montarea
cerceilor în condiții promiscue etc.
Infracțiunea de la alin. (1) al art. 212 din CP al RM este o infracțiune for-
mal-materială. Pentru consumarea ei este insuficientă săvârșirea acțiunii sau inacțiunii de transmitere a virusului HIV. Mai este necesar să fie confirmat pericolul real de expunere a victimei pericolului recepționării virusului dat
(de exemplu, persoana infectată intră în raport sexual cu o altă persoană sau
mama copilului continuă să-l alăpteze după ce i-a devenit cunoscut că este in-fectată etc.).
3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 68-71, 2001.

C a p i t o l u l I X 347
Latura subiectivă a infracțiunii date se caracterizează prin intenție di-
rectă sau indirectă. Motivele infracțiunii sunt, în fond, aceleași ca în cazul
infracțiunii precedente.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani (alineatul (1), (2) sau (4)) ori 14 ani (alineatul (3)). Legea nu cere ca persoana care comite fapta, prevăzută la alin. (1)
al art. 212 din CP al RM, să fie o persoană care suferă de maladia SIDA.
Varianta infracțiunii de la alin. (2) al art. 212 din CP al RM presupune con-
taminarea cu maladia SIDA de către o persoană care știe că suferă de această boală. În cazul dat, infracțiunea adoptă forma unei infracțiuni materiale. Con-siderăm că infracțiunea, săvârșită în condițiile prevăzute la alin. (2) al art. 212
din CP al RM, devine consumată din momentul constatării, prin raportul de ex-
pertiză medico-legală, a faptului recepționării de către victimă a virusului HIV. Maladia SIDA reprezintă stadiul terminal al evoluției, în organismul uman, a
infecției HIV. Această maladie se poate instala după trecerea mai multor ani de
la recepționarea virusului HIV. Ar fi incorect a afirma că infracțiunea se consi-deră consumată din momentul apariției maladiei SIDA, deoarece legea penală
se interesează de momentul când persoana devine purtător al virusului HIV,
devenind implicit periculoasă pentru cei din jur, pentru sănătatea publică.
Spre deosebire de varianta de la alin. (1) al art. 212 din CP al RM, cea de la
alineatul (2) al aceleiași norme reclamă cunoașterea de către subiectul infrac-țiunii a faptului că suferă de maladia SIDA (că este purtător al virusului HIV). Cunoașterea faptului dat are la bază datele parvenite de la instituțiile medicale.
Astfel, în conformitate cu Legea Repub licii Moldova cu privire la profilaxia
maladiei SIDA, adoptată de Parlamentul Repub licii Moldova la 25.05.1993
4,
persoanele testate, ale căror probe atestă infectarea cu virusul HIV (SIDA),
sunt avizate în scris de organele sănătății și instituțiile medicale asupra necesi-
tății respectării regulilor de prevenire a răspândirii maladiei SIDA, precum și asupra răspunderii penale pentru punerea intenționată în pericolul de conta-
minare a altei persoane sau pentru infectarea intenționată a altei persoane.
În cazul în care contaminarea cu maladia SIDA a fost săvârșită de o persoa-
nă care nu suferă de această maladie (nu este purtătoare a virusului HIV), atunci răspunderea penală poate fi aplicată în conformitate cu art. 151 din CP al RM.
La interpretarea circumstanțelor agravante, specificate la alin. (3) al
art. 212 din CP al RM, abor darea este similară cu cea privind circumstanțele omonime de la lit. b) și c) din alin. (2) al art. 211 din CP al RM.
4 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 7, 1993.

348 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
În fine, la alin. (4) al art. 212 din CP al RM, se prevede răspunderea penală
pentru contaminarea cu maladia SIDA (a se citi – transmiterea virusului HIV)
ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către un lu-
crător medical a obligațiilor sale profesionale.
Așadar, urmările prejudiciabile sub forma contaminării cu maladia SIDA
(recepționării de către victimă a virusului HIV) trebuie să se afle în legătură cauzală cu inacțiunea de neîndeplinire a obligațiilor profesionale sau acțiunea de îndeplinire necorespunzătoare a acestor obligații.
În ce privește latura subiectivă, făptuitorul manifestă intenție sau impru-
dență față de acțiune (inacțiune) și imprudență în raport cu urmările preju-diciabile. Dacă făptuitorul manifestă intenție față de urmările prejudiciabile,
cele comise trebuie calificate conform art. 151 din CP al RM.
Subiectul infracțiunii prevăzute la alin. (4) al art. 212 din CP al RM este un
subiect special, și anume: un lucrător medical. Noțiunea de lucrător medical este mai largă decât cea de medic, referindu-se nu numai la deținătorul unei
diplome de confirmare a studiilor superioare medicale (chirurg, stomatolog, ginecolog, hematolog etc., care, de exemplu, efectuează o operație folosind
instrumente nesterilizate, utilizate anterior la operarea unui purtător al viru-
sului HIV), dar și la o asistentă medicală, o infirmieră, un felcer etc., care, de exemplu, prelevă sânge pentru transfuzie, folosind instrumente nesterilizate.
§3. Încălcarea din neglijență a regulilor și metodelor
de acordare a asistenței medicale
La art. 213 din CP al RM se prevede răspunderea penală pentru încălcarea
din negli jen ță a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale, dacă
aceasta a cauzat:
a) vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății;
b) decesul pacientului.
Conform alin. (3) al art. 14 din Legea ocrotirii sănătății, adoptată de Par-
lamentul Republicii Moldova la 28.03.19955, lucrătorii medico-sanitari și far-
maceutici poartă răspundere pentru incompetența profesională și încălcarea
obligațiunilor profesionale, conform legislației în vigoare.
În această ordine de idei, analizând obiectul juridic special al infracțiunii în
cauză, se poate consemna că obiectul juridic principal al ei este format din rela-
5 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 34, 1995.

C a p i t o l u l I X 349
țiile sociale privind acordarea competentă a asistenței medicale. Obiectul juridic
secundar îl reprezintă relațiile sociale referitoare la sănătatea persoanei (lit. a) a
art. 213 din CP al RM) sau viața persoanei (lit. b) a art. 213 din CP al RM).
Atunci când încălcarea din neglijență a regulilor sau metodelor de acorda-
re a asistenței medicale se exercită pe calea influențării directe asupra corpului
persoanei, acesta va constitui obiectul material al infracțiunii date.
Victima infracțiunii de la art. 213 din CP al RM poate fi nu orice persoa-
nă, ci doar persoana care are calitatea de pacient. Prin “pacient” se înțelege persoana sănătoasă sau bolnavă care utilizează serviciile medicale.
Latura obiectivă a infracțiunii în cauză include: a) fapta prejudiciabilă care
ia forma acțiunii sau inacțiunii de încălcare a regulilor sau metodelor de acor-dare a asistenței medicale; b) urmările prejudiciabile care se prezintă, în mod
alternativ, ca vătămare a integrității corporale sau a sănătății, ori decesul paci-entului; c) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Este necesar de menționat că regulile sau metodele de acordare a asistenței
medicale, încălcate de către făptuitor, trebuie să aibă un caracter imperativ, deci să fie cuprinse în acte normative în vigoare, indiferent de organul emitent (Par-
lamentul, Guvernul, Ministerul Sănătății etc.). Nu pot fi luate în considerație
regulile sau metodele de acordare a asistenței medicale având caracter doar de recomandare (de exemplu, care se conțin în publicații științifice de specialita-
te), chiar dacă acestea dispun de o autoritate teoretică consemnabilă.
La calificarea faptei este obligatorie stabilirea concretă a articolului sau
punctului din cadrul actelor normative, care conțin regulile sau metodele de acordare a asistenței medicale, care au fost încălcate.
Încălcarea regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale repre-
zintă încălcarea obligațiunilor profesionale de către persoane care acordă asistența medicală. Încălcarea obligațiilor de serviciu de către o persoană cu
funcție de răspundere, care activează în sfera medicinii, nu poate fi calificată conform art. 213 din CP al RM. În prezența unor temeiuri suficiente, o astfel
de faptă ar putea atrage răspunderea potrivit art. 329 din CP al RM.
Cele mai frecvente modalități faptice ale acțiunii (inacțiunii) de încălcare
a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale sunt următoarele:
1) examinarea insuficientă a bolnavilor și neefectuarea examenelor dia g-
nostice speciale (de exemplu, nu se efectuează gastroscopia esofagului
în cazul obturării acestuia cu corpuri străine);
2) îngrijirea și supravegherea neatentă a copiilor (de exemplu, scăparea
din brațe a copilului nou-născut în timpul înfășării);
3) spitalizarea întârziată sau nerealizată ori perfectarea înainte de termen
a formularelor de ieșire a bolnavilor din spital;

350 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
4) pregătirea insuficientă și executarea necalitativă a operației chirurgicale
sau a altor măsuri curative (de exemplu, uitarea corpurilor străine în
cavitățile operate, amputarea degetului sănătos în locul celui afectat de
cangrenă etc.);
5) administrarea incorectă a preparatelor medicale.
Infracțiunea prevăzută la art. 213 din CP al RM este una materială. Ea se
consideră consumată din momentul producerii vătămării grave a integrității
corporale sau a sănătății ori decesului pacientului.
Latura subiectivă a infracțiunii în cauză se caracterizează prin impru-
dență, concretizată în neglijență, față de fapta prejudiciabilă, și imprudență (încredere exagerată sau neglijență) față de urmările prejudiciabile.
Astfel, chirurgul, care, în timpul serviciului de gardă, acceptă efectuarea
unei operații, fiind conștient că nu are destulă experiență (în lipsa stării de extremă necesitate și a riscului întemeiat) și, de aceea, poate să nu reușească,
mizează pe prezența sa în repetate rânduri la astfel de operații, efectuate de
chirurgi experimen tați. În asemenea situații, făptuitorul manifestă încredere exagerată față de urmările prejudiciabile.
Atunci când persoana acceptă efectuarea unei operații (pentru a cărei
realizare ea nu are nici experiență, nici cunoștințe suficiente), fără a prevedea survenirea urmărilor (dar în prezența posibilității și obligativității unei aseme-
nea previziuni, iar această posibilitate există în virtutea faptului să persoana
încalcă anumite reguli de prudență), ea manifestă neglijență în raport cu ur-mările prejudiciabile.
Subiectul infracțiunii de la art. 213 din CP al RM este persoana fizică res-
ponsabilă, care la momentul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani. De asemenea, subiectul trebuie să aibă calitatea specială de lucrător medical.
§4. Practicarea ilegală a medicinei
sau a activității farmaceutice
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 214 din CP al RM se exprimă
în practicarea medicinei ca profesie sau a activității farmaceutice de către o
persoană care nu are licență sau altă autorizație, dacă aceasta a cauzat din im-
prudență o vătămare a sănătății.
Obiectul juridic special al infracțiunii date are un caracter complex: obiec-
tul juridic principal este constituit din relațiile sociale referitoare la exercita-
rea în condiții de legalitate a profesiei medicale sau a activității farmaceutice; obiectul juridic secundar îl reprezintă relațiile sociale privitoare la sănătatea

C a p i t o l u l I X 351
unei alte persoane (alin. (1) al art. 214 din CP al RM) sau relațiile sociale ce țin
de viața unei alte persoane (alin. (2) al art. 214 din CP al RM).
În cazul în care practicarea medicinei ca profesie sau a activității farma-
ceutice se realizează pe calea influențării directe asupra corpului persoanei (prin terapie manuală, lipoabsorbție, acupunctură etc.), acesta formează
obiectul material al infracțiunii.
Victima infracțiunii în cauză este pacientul.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 214 din CP al RM inclu-
de: a) fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea de practicare a medicinei ca profesie sau a activității farmaceutice; b) urmările prejudiciabile sub formă de vătămare a sănătății; c) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă și urmările
prejudiciabile.
Practicarea medicinei ca profesie semnifică ocupația cu caracter perma-
nent – legată de profilaxia, diagnosticarea, tratamentul bolilor sau reabilitarea bolnavilor – pe care o exercită o persoană în baza unei calificări corespunză-
toare. Nu reprezintă practicare a medicinei ca profesie acordarea unor servicii o singură dată sau de la caz la caz, chiar și contra unei remunerații, când pa-
cientul nu cunoaște dinainte poate el oare să beneficieze de servicii medicale
și în ce condiții.
În conformitate cu Legea Republicii Moldova cu privire la activitatea farma-
ceutică, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 25.05.1993
6, activitatea
farmaceutică constituie un domeniu științifico-practic al ocrotirii sănătății,
care include cercetări orientate spre crearea remediilor și preparatelor medica-
mentoase, analiza, standardizarea, înregistrarea, producerea, prepararea, con-trolul calității, păstrarea, informarea, livrarea și eliberarea acestora populației,
precum și conducerea unităților farmaceutice și subdiviziunilor lor.
Pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii de practicare ilegală a me-
dicinei sau a activității farmaceutice, se cere producerea vătămării sănătății. Prin “vătămare a sănătății” se înțelege vătămarea gravă sau medie a integrității
corporale sau a sănătății.
Dacă cele comise implică producerea unor urmări de o gravitate mai
redusă, practicarea ilegală a medicinei sau a activității farmaceutice poate fi calificată conform alin. (1), (2), (3) ale art. 47 din Codul cu privire la contra-vențiile administrative.
Infracțiunea prevăzută la art. 214 din CP al RM este una materială. Ea se
consideră consumată din momentul producerii vătămării sănătății.
6 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 7, 1993.

352 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Latura subiectivă a infracțiunii în cauză se caracterizează prin intenție,
față de fapta prejudiciabilă, și imprudență, față de urmările prejudiciabile. Mo-
tivele infracțiunii iau, de cele mai dese ori, forma interesului material.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani. Pe lângă aceasta, legea conține cerința ca subiectul să fie o persoană care nu are licență sau altă autorizație.
Potrivit Legii Republicii Moldova privind licențierea unor genuri de activi-
tate, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 30.07.2001
7, prin “licență” se
are în vedere actul oficial, eliberat de autoritatea pentru licențiere, ce atestă drep-tul titularului de licență de a desfășura, pentru o perioadă determinată, genul de
activitate indicat în acesta, cu respectarea obligatorie a condițiilor de licențiere.
Potrivit acestei definiții, ca persoană, care nu are licență, trebuie conside-
rată: 1) persoana care nu deține licență; 2) persoana care are licență, dar pentru genuri de activitate altele decât practi carea medicinei ca profesie sau activita-tea farmaceu tică; 3) persoana care are licență pentru practi carea medicinei ca
profesie sau activitatea farmaceutică, dar al cărei termen de valabilitate (5 ani)
a expirat, sau care a fost suspendată, sau care trebuia reperfectată, dar nu a fost, sau care a fost retrasă.
Autoritatea de licențiere este Camera de licențiere a Republicii Moldova. De
asemenea, este necesar de menționat că licențele eliberate de autoritățile de li-cențiere din străinătate sunt valabile și pe teritoriul Republicii Moldova, în con-
formitate cu acordurile internaționale la care Republica Moldova este parte.
Subiectul special al practicării ilegale a medicinei sau a activității farmaceu-
tice poate fi și persoana care nu are altă autorizație (alta decât licența). În temeiul prevederilor alin. (3) al art.14 din Legea privind licențierea unor genuri de ac-
tivitate, prin “altă autorizație” trebuie de înțeles copiile autorizate de pe licență, pe care titularul de licență trebuie să le obțină pentru fiecare filială sau altă sub-
diviziune separată, la care va fi efectuată activitatea pe baza licenței obținute.
Varianta agravată a practicării ilegale a medicinei sau a activității farma-
ceutice, prevăzută la alin. (2) al art. 214 din CP al RM, presupune că fapta dată se soldează cu decesul victimei din imprudență. Nu este necesară calificarea
suplimentară conform art. 149 din CP al RM. Dacă făptuitorul a manifestat intenție față de decesul victimei, cele comise trebuie calificate potrivit art. 145
din CP al RM.
7 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 108-109, 2001.

C a p i t o l u l I X 353
§5. Răspândirea bolilor epidemice
Art. 215 din CP al RM prevede răspunderea penală pentru nerespectarea mă-
surilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a provocat:
a) răspândirea unei asemenea boli;
b) alte urmări grave.
Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză este un obiect juridic com-
plex: obiectul juridic principal este format din relațiile sociale referitoare la
bunăstarea sanitaro-epidemiologică a populației.
În conformitate cu Legea privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a
popula ției, prin “bunăstare sanitaro-epidemiologică a populației” se înțelege
starea sănătății omului, a mediului lui de viață, în care lipsește acțiunea nocivă și periculoasă asupra omului a diverși factori, oferindu-i-se astfel condiții de
viață favorabile.
Obiectul juridic secundar al infracțiunii de la art. 215 din CP al RM îl
reprezintă relațiile sociale cu privire la sănătatea unei alte persoane (lit. a) din art. 215 din CP al RM) sau relațiile sociale referitoare la alte valori sociale
(desfășurarea normală a activității economice externe a agenților economici din Republica Moldova; activitatea normală a transporturilor; realizarea drep-
tului constituțional la libertatea circulației etc.).
Infracțiunea de răspândire a bolilor epidemice nu are un obiect material
,
în afară de cazurile când fapta subiectului se răsfrânge în mod direct asupra unor entități corporale (de exemplu, împiedicarea dezinfectării unor vehicule
sau a arderii unor materiale infectate etc.).
Latura obiectivă a faptei infracționale de la art. 215 din CP al RM include:
a) fapta prejudiciabilă care se înfățișează ca inacțiunea de nerespectare a mă-surilor de pre venire sau combatere a bolilor epidemice; b) urmările prejudicia-bile sub formă de: 1) răspândire a unei asemenea boli sau 2) alte urmări grave;
c) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Măsurile, la care se referă textul, pot fi întreprinse de organele de stat com-
petente să emită acte normative, precum și de organele sanitare ori alte organe de specialitate, cu drept de dispoziție, cărora le revine sarcina de a preveni și
combate bolile epidemice (de exemplu, pesta, holera, febra hemoragică și alte asemenea maladii, determinate de Organizația Mondială a Sănătății).
Măsurile de prevenire sau combatere a bolilor epidemice pot să se exprime
în: înlăturarea temporară de la muncă a persoanelor purtătoare de agenți pato-geni ai bolilor epidemice, care pot deveni surse de răspândire a lor în virtutea
specificului, pe care îl comportă activitatea lor, sau procesului de producție în
care sunt antrenate; efectuarea dezinfecției, dezinsecției și deratizării în foca-

354 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
rele de boli epidemice, precum și în încăperile și pe teritoriile unde se mențin
condițiile pentru apariția și răspândirea bolilor amintite; efectuarea vaccinării
preventive a populației sau a unor grupuri de persoane conform indicațiilor
epidemice etc.
Măsurile sus-numite sunt cuprinse în: Legea privind asigurarea sanita-
ro-epidemiologică a populației; Legea Republicii Moldova cu privire la regi-mul produselor și substanțelor nocive, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 3.07.1997
8; Legea Republicii Moldova privind securitatea biologică,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 21.12.20019; Hotărârea Guver-
nului Republicii Moldova cu privire la protecția sanitară a teritoriului Repu-
blicii Moldova de importul și răspândirea bolilor infecțioase convenționale și
extrem de periculoase, nr. 556 din 10.10.199610; Hotărârea Ministerului Să-
nătății despre măsurile de prevenire a importului și răspândirii bolii Creutz-
feldt-Jakob în Republica Moldova, nr. 08-00 din 10.04.200111; Hotărârea Mi-
nisterului Sănătății cu privire la aprobarea și implementarea Regulamentului privind gestionarea deșeurilor medicale, nr. 05-00 din 14.12.2001
12; Ordinul
Ministerului Agriculturii și Industriei Prelucrătoare cu privire la măsurile de protecție a teritoriului Republicii Moldova contra bolilor infecțioase, nr. 211
din 5.10.2000
13 etc.
Urmările prejudiciabile ale infracțiunii de răspândire a bolilor epidemice
se exprimă în răspândirea unei asemenea boli sau în alte urmări grave.
Prin “răspândirea unei boli epidemice” se înțelege transmiterea bolii mă-
car unei singure persoane.
Prin “alte urmări grave” se are în vedere izolarea cetățenilor, limitarea cir-
culației populației, a mijloacelor de transport, a mărfurilor și animalelor, care se datorează instituirii măsurilor respective de carantină.
Simpla încălcare a regulilor sau a normelor sanitaro-igienice și sanita-
ro-antiepidemice, care implică producerea unor urmări prejudiciabile de o gravitate mai redusă, atrage răspunderea conform art. 42 din Codul cu privire
la contravențiile administrative.
8 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 67-68, 1997.
9 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 75, 2002.
10 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 75-76, 1996.
11 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 52-54, 2001.
12 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 13-15, 2002.
13 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 127-129, 2000.

C a p i t o l u l I X 355
Dacă răspândirea unei boli epidemice a dus la decesul cel puțin a unei per-
soane, cele comise trebuie calificate prin concurs: art. 215 și 149 din CP al RM.
Infracțiunea de răspândire a bolilor epidemice este o infracțiune materia-
lă. Ea se consideră consumată din momentul răspândirii unei asemenea boli
sau al producerii altor urmări grave.
Latura subiectiv ă a infracțiunii prevăzute la art. 215 din CP al RM se
caracterizează prin intenție față de fapta prejudiciabilă și imprudență față de
urmările prejudiciabile. Dacă făptui torul manifestă intenție față de urmările
prejudiciabile, având scopul slăbirii bazei economice și a capacității de apărare a țării, cele comise pot fi calificate conform art. 343 din CP al RM.
Motivele infracțiunii de la art. 215 din CP al RM pot consta în: indolență,
indiferență, interesul material (sub forma năzuinței evitării cheltuielilor ma-teriale) etc.
Subiectul răspândirii bolilor epidemice este: 1) persoana fizică responsa-
bilă, care la momentul comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoa-na juridică ce desfășoară activitate de întreprinzător.
§6. Producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea,
comercializarea produselor (mărfurilor), prestarea
serviciilor, periculoase pentru viața sau sănătateaconsumatorului
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 216 din CP al RM constă în
producerea (falsi ficarea), transportarea, păstrarea, comercializarea produselor
(mărfurilor), presta rea serviciilor periculoase pentru viața sau sănătatea con-
sumatorilor, săvârșite în proporții mari.
Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză este constituit din relațiile
sociale privitoare la circuitul legal al produselor (mărfurilor) sau serviciilor periculoase pentru viața sau sănătatea consumatorilor.
În cazul modalităților agravate de la lit. b) din alin. (2) și lit. c) din alin. (3)
ale art. 216 din CP al RM, infracțiunea dată lezează, în plan secundar, relațiile sociale cu privire la sănătatea unei sau mai multor persoane, și, respectiv, rela-țiile sociale referitoare la viața a două sau mai multor persoane.
Referindu-ne la obiectul material al infracțiunii prevăzute la art. 216 din
CP al RM, menționăm că, în cazul transportării, păstrării, comercializării produselor (mărfuri lor) periculoase pentru viața sau sănătatea consumatorilor,
săvârșite în proporții mari (alineatul (1)) sau deosebit de mari (lit. a) din ali-
neatul (3)), obiectul material este format din produsul (marfa) periculos pentru

356 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
viața sau sănătatea consumatorilor, a cărui valoare, la momentul săvârșirii in-
fracțiunii, depășește 500 sau, respectiv, 1500 unități convenționale de amendă.
Dacă valoarea produsului (mărfii) nu depășește nici una din aceste limite, cele
comise pot fi calificate conform art. 421 sau, în cazul băutu ri lor alcoolice falsi-
ficate, art. 1525 din Codul cu privire la contravențiile administrative.
Potrivit Legii Republicii Moldova privind protecția consumatorilor,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 13.03.200314, prin “produs” se
înțelege bunul material destinat pentru consum sau utilizare individuală; de
asemenea, sunt conside rate ca produse energia electrică și termică, gazele, apa,
livrate pentru consum individual.
În cazul energiei electrice sau termice, este oportun să utilizăm noțiunea
de obiect imaterial.
Cerința esențială ca produsul (marfa), a cărui valoare, la momentul săvâr-
șirii infracțiunii, depășește 500 sau, respectiv, 1500 unități convenționale de
amendă, să poată fi obiectul material al infracțiunii în cauză, este ca acesta să
fie periculos pentru viața sau sănătatea consumatorilor.
În conformitate cu Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire
la sista rea fabricării și (sau) comercializării (executării, prestării) produselor (proceselor, serviciilor) nestandardizate, de calitate inferioară, retragerea din circulație a produse lor falsificate și nimicirea produselor (proceselor, servicii-
lor) ce prezintă pericol pentru viața și sănătatea consumatorilor și pentru me-
diul ambiant, nr. 1300 din 31.12.1998
15, periculozitatea produselor se determină
din informația parvenită din actele de control ale organelor abilitate (Departa-
mentul Standardizare și Metrologie; Serviciul sanitaro-epidemiologic de stat
al Ministrului Sănătă ții; Serviciul Veterinar de Stat; Direcția inspectoratului de stat pentru comerț și protecția drepturilor consumatorilor a Ministerului
Economiei; Inspectoratul de stat pentru supravegherea calității băuturilor al-
coolice pe lângă Ministerul Agriculturii și Industriei Prelucrătoare etc.), de la consumatori, asociațiile de protecție a consumato rilor, din alte surse.
În corespundere cu Legea privind protecția consumatorilor, Legea Repu-
blicii Moldova cu privire la certificare, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 28.10.1999
16, precum și în corespundere cu Legea Republicii Mol-
dova cu privire la evaluarea con formității produselor, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 24.04.200317, produsele (mărfurile) potențial periculoa-
14 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 126-131, 2003.
15 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 5-6, 1999.
16 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 12-13, 2000.
17 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 141-145, 2003.

C a p i t o l u l I X 357
se pentru viața sau sănătatea consumatorilor trebuie să fie certificate, să fie
însoțite de certificate de conformitate sau de declarații de conformitate, de alte
documente conform legislației.
Prin “produse (mărfuri) potențial periculoase pentru viața sau sănătatea
consu ma to rilor” se au în vedere produsele care, în urma nerespectării tehno-logiei de producție, a regulilor de folosire sau a condițiilor de păstrare, pot
deveni periculoase pentru viața sau sănătatea consumatorilor (de exemplu, medicamentul al cărui ambalaj sau marcaj nu conține o etichetă sau pagină
anexată (în limba română sau în limbile română și rusă) cu informația privind
contraindicațiile pentru utilizarea în cazul anumitor boli).
Dacă abaterile de la cerințele de inofensivitate a produselor (mărfurilor)
nu sunt lichidate (de exemplu, la prescripția inspectorului principal de stat pentru standarde, metrologie și supraveghere tehnică), atunci produsele (măr-furile), din potențial periculoase pentru viața sau sănătatea consumatorilor,
devin produse (mărfuri) periculoase pentru aceste valori, deci adoptă calitatea
de obiect material al infracțiunii de la art. 216 din CP al RM.
Deși, în majoritatea cazurilor, produsul (marfa) periculos pentru viața sau
sănă tatea consuma torilor este, în același timp, de proastă calitate sau necores-punzător standardelor (deci are și calitățile obiectului material al infracțiunii prevăzute la art. 254 din CP al RM), este totuși posibil ca un astfel de produs
(marfă) să corespundă întrutotul cerințelor de calitate și standardelor cores-
punzătoare.
Asemenea produse (mărfuri) periculoase pentru viața sau sănătatea consu-
mato rilor sunt nominalizate, de exemplu, în Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la efectuarea transporturilor de mărfuri periculoase pe teritoriul Republicii Moldova, nr. 672 din 28.05.2002
18, care a fost adoptată în
legătură cu ratificarea de către țara noastră a Acordului european referitor la
transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase (A.D.R.)19: substanțe
și articole explozive; gaze; substanțe lichide inflamabile; substanțe autoinfla-mabile; substanțe care, în contact cu apa, degajează gaze inflamabile; substanțe
comburante; peroxizi organici; substanțe toxice; substanțe contagioase; mate-riale radioactive; substanțe corosive; substanțe și obiecte periculoase diverse.
Deci, în concluzie, obiectul material în cazul transportării, păstrării sau
comercializării produselor (mărfurilor) periculoase pentru viața sau sănătatea
18 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 87-90, 2002.
19 Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte, vol. 15, Chișinău, Moldpres;
Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 1999, p. 132-149.

358 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
consumatorilor, în proporții mari sau deosebit de mari, presupune regimuri
diferite, care trebuie luate în considerație la individualizarea pedepsei. Astfel,
asemenea produse (mărfuri) pot fi: a) interzise, în orice condiții, transportării,
păstrării sau comercializării (de exemplu, produsele (mărfurile) falsificate); b) interzise transportării, păstrării sau comercializării, deoarece sunt de
proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor; c) interzise transportării,
păstrării sau comercializării până la remedierea deficiențelor (printre acestea numărându-se absența certificatului igienic, a certificatului sau a declarației
de conformitate, a standardelor elaborate etc.)
La calificare, nu importă dacă produsul (marfa) periculos pentru viața sau
sănătatea consuma torilor, estimat în proporții mari (sau deosebit de mari) – transportat, păstrat sau comercializat – este fals sau autentic.
În cazul producerii (falsificării) produselor (mărfurilor) periculoase pen-
tru viața sau sănătatea consumatorilor, săvârșite în proporții mari, produsul (marfa) falsificat nu constituie obiectul material al infracțiunii, ci obiectul
produs prin infracțiune (sau pe scurt – produsul infracțiunii). Întrucât obiec-tul material trebuie să preexiste săvârșirii infracțiunii, acesta va fi format din
materia primă din care se confecționează produsul (marfa) falsificat.
Conform Legii privind protecția consumatorilor, prin “produs falsificat”
se înțelege produsul fabricat din alți componenți, în alte proporții sau în alte condiții decât cele stabilite în documentele normative, care este prezentat
drept veritabil.
Prin urmare, produsul (marfa) falsificat este întotdeauna de proastă cali-
tate sau necorespunzător standardelor.
Trebuie de menționat că, în cazul în care obiectul material (produsul)
al infracțiunii îl formează substanțele explozive sau materialele radioactive,
substanțele ușor inflamabile sau corosive, armele sau munițiile, atunci apare
posibilitatea aplicării în locul art. 216 din CP al RM, a unei norme speciale (art. 290, 292, 293 sau 294 din CP al RM).
În sfârșit, în cazul prestării serviciilor periculoase pentru viața sau sănăta-
tea consumatorilor, săvârșite în proporții mari sau deosebit de mari, este cazul să vorbim nu despre un obiect material, ci despre un obiect imaterial. Potrivit
Legii privind protecția consumatorilor, serviciul este activitatea, alta decât cea
din care rezultă produse, desfășurată în scopul satisfacerii unor necesități ale consumatorilor.
În calitate de servicii periculoase pentru viața sau sănătatea consumato-
rilor pot apărea serviciile: medicale, balneologice, de alimentație publică, de divertisment, de turism etc.

C a p i t o l u l I X 359
Victima infracțiunii de la art. 216 din CP al RM este consumatorul. Con-
form Legii pri vind protecția consumatorilor, prin “consumator” se înțelege
orice persoană fizică ce intenționează să comande sau să procure ori care co-
mandă, procură sau folosește produse ori servicii pentru necesități nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională.
Latura obiectivă a infracțiunii în cauză include fapta prejudiciabilă care
constă în acțiune. Acțiunea dată se exprimă în oricare din următoarele moda-lități, realizate în raport cu produsele (mărfurile) periculoase pentru viața sau
sănătatea consumato ri lor, estimate în proporții mari: 1) producerea (falsifica-
rea); 2) transportarea; 3) păs tra rea; 4) comercializarea. De asemenea, acțiunea dată se poate exprima în modalitatea de prestare a serviciilor periculoase pen-
tru viața sau sănătatea consumatorilor, săvârșită în proporții mari.
Prin “producere (falsificare)” se are în vedere fabricarea produsului (mărfii)
din alți componenți, în alte proporții sau în alte condiții decât cele stabilite în documentele normative, când produsul (marfa) este prezentat drept veritabil.
De cele mai dese ori sunt supuse falsificării: produsele alcoolice, produsele
alimentare, medicamentele, articolele de uz casnic, de parfumerie și cosmetică și alte produse, care, nefiind autentice, prezintă pericol pentru viața sau sănă-
tatea consumatorilor. Acest pericol este determinat de faptul că produsul fal-sificat conține adaosuri sau ingrediente interzise pentru utilizare (de exemplu,
băutura alcoolică a fost fabricată din alcool etilic denaturat sau alcool metilic),
ori produsele pentru uz intern sunt obținute din materie primă nealimentară, ori alte deficiențe, condiționate de ignorarea cerințelor tehnologice, determină
pericolul pentru viața sau sănătatea consumatorilor.
Prin “transportare” se are în vedere deplasarea (cu un vehicul) a produse-
lor (mărfurilor) dintr-un loc în altul.
Tehnologia transportării produselor (mărfurilor) periculoase pentru viața
sau sănătatea consumatorilor este reglementată în: Legea Republicii Moldova
cu privire la radioprotecție și securitatea nucleară, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 24.12.1997
20; Legea Republicii Moldova cu privire la
regimul produselor și substanțelor nocive, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 3.07.1997
21; Legea Republicii Moldova privind deșeurile de pro-
ducție și menajere, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 9.10.199722;
20 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 24-25, 1998.
21 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 67-68, 1997.
22 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 16-17, 1998.

360 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la efectuarea transportu-
rilor de mărfuri periculoase pe teritoriul Republicii Moldova etc.
Nerespectarea, de către făptuitor, a tehnologiei arătate imprimă caracter
de ilegalitate penală transportării produselor (mărfurilor) periculoase pentru viața sau sănătatea consumatorilor, săvârșite în proporții mari. În lipsa neres-
pectării tehnologiei transportării produselor (mărfurilor) periculoase pentru
viața sau sănătatea consumatorilor, răspunderea conform art. 216 din CP al RM nu poate fi angajată.
Prin “păstrare” se înțelege ținerea produsului (mărfii) în sfera de stăpânire
a făptuitorului. Și la această modalitate, este obligatoriu să se stabilească faptul nerespectării de către făptuitor a tehnologiei păstrării produselor (mărfurilor)
periculoase pentru viața sau sănătatea consumatorilor.
Prin “comercializare” trebuie de înțeles punerea produselor (mărfurilor)
în circulație prin vânzare, schimb, dare în chirie etc. Comercializarea pro-duselor (mărfurilor) periculoase pentru viața sau sănătatea consumatorilor
trebuie să se desfășoare în condiții de legalitate. În caz contrar, făptuitorul poate fi tras la răspun dere conform art. 216 din CP al RM. În această ordine
de idei, trebuie de notat că există acte normative ale Ministerului Sănătății
care interzic comercializarea, în condiții de ilegalitate, a unor produse (măr-furi) periculoase pentru viața sau sănătatea consumatorilor: Hotărârea despre
interzicerea importului și desfacerii nutrienților biologic activi (preparate
parafarmaceutice) în lipsa certificării de stat în Republica Moldova, nr. 6 din 6.05.1998
23; Hotărârea privind interzicerea comercializării, la piețe, magazine
și alte puncte comerciale din Republica Moldova, a generatorului de tip “La-
ser-Diod” (indicator Laser la distanță), nr.02-00 din 10.04.200024; Hotărârea
cu privire la aprobarea și implementarea Regulilor și normelor sanitare pri-vind aditivii alimentari (lit. d) din pct. 14), nr. 05a-00 din 17.12.2001
25 etc.
Prin “prestarea serviciului” se înțelege efectuarea acestuia în beneficiul
consu matorului. Conform art. 9 din Legea privind protecția consumatorilor,
prestatorul de servicii este obligat: să folosească, la prestarea serviciilor, numai produse și proceduri inofensive, care, dacă legislația prevede aceasta, trebuie
să fie certificate; să presteze numai servicii care nu afectează inclusiv viața sau
sănătatea consumatorilor; să asigure, la prestarea serviciilor, respectarea con-dițiilor tehnice stabilite de producător pentru produs etc.
23 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 92-93, 1998.
24 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 53, 2000.
25 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 50-52, 2002.

C a p i t o l u l I X 361
Infracțiunea prevăzută la art. 216 din CP al RM este una formală. Ea se con-
sideră consumată din momentul producerii (falsificării), transportării, păstră-
rii sau comercializării produselor (mărfurilor) respective, indiferent de urmă-
rile prejudiciabile. Formula “săvârșite în proporții mari (săvârșite în proporții deosebit de mari)”nu desemnează urmările prejudiciabile ale infracțiunii, deci
nu indică prejudiciul (daunele) în proporții mari (deosebit de mari). Această
formulă desemnează caracteris ticile valo rice ale obiectului material (imaterial) al infracțiunii, în vederea delimitării infracțiunii de la art. 216 din CP al RM de
faptele de la art. 42
1 și 1525 din Codul cu privire la contravențiile administrative.
Chiar dacă survine un prejudiciu, acesta va ține de componențele altor infrac-țiuni (de exemplu, prevăzute la art. 244, 250 etc. din CP al RM).
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 216 din CP al RM este ca-
racterizată prin intenție directă. Motivele infracțiunii pot consta în: interesul material, concurența economică neloială, năzuința de imitare a producătorilor
notorii etc.
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică ce desfășoară activitate de întreprinzător.
Varianta agravată a infracțiunii în cauză, prevăzută la alin. (2) al art. 216 din
CP al RM, presupune prezența oricăreia din următoarele două circumstanțe:
a) săvârșită repetat;
b) dacă a provocat din imprudență vătămarea gravă sau medie a sănătății
ori decesul persoanei.
Totodată, la alin. (3) al art. 216 din CP al RM sunt nominalizate următoa-
rele circumstanțe agravante:
a) săvârșită în proporții mari;
b) săvârșită de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală;
c) dacă a provocat decesul a două sau mai multor persoane.
În fond, configurația semantică a tuturor acestor circumstanțe ne este
cunoscută din investigațiile asupra componențelor de infracțiuni examinate
anterior. Urmează doar să fie făcută o ajustare la esența juridică a infracțiunii de la art. 216 din CP al RM.

362 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Secțiunea a III-a. TRAFICUL DE SUBSTANȚE NARCOTICE,
PSIHOTROPE SAU DE PRECURSORI
§1. Circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope
sau a precursorilor
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 217 din CP al RM constă în
activitatea ilegală privind circulația substanțelor narcotice, psihotrope sau a
precursorilor, adică cultivarea de plante care conțin substanțe narcotice sau
psihotrope, prelucrarea sau utilizarea a astfel de plante, elaborarea, produce-rea, fabricarea, extragerea, preluc ra rea, deținerea, păstrarea, eliberarea, comer-
cializarea, distribuirea, procurarea, livrarea, expedierea, importul, exportul,
nimicirea substanțelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor, supuse con-trolului în conformitate cu legislația, precum și organizarea consumului de
asemenea substanțe fără autorizație.
Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză este format din relațiile
sociale privitoare la circulația legală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a
precursorilor.
Obiectul material sau, după caz, produsul infracțiunii îl reprezintă:1) substanțele narcotice;
2) substanțele psihotrope;3) precursorii;
4) plantele care conțin substanțe narcotice sau psihotrope.
În temeiul prevederilor Legii Republicii Moldova cu privire la circulația
substanțelor narcotice și psihotrope și a precursorilor, adoptate de Parlamen-
tul Republi cii Moldova la 6.05.1999
26, noțiunile sus-numite trebuie definite în
felul următor:
– substanțele narcotice sunt substanțele de origine naturală sau sintetică
sau preparatele conținând astfel de substanțe, care provoacă dereglări psihice și depen dență fizică la consumul lor abuziv (criteriul medical)
și care sunt nominalizate în mod exhaustiv în Lista nr. 1 a Tabelului
nr. 1, în Lista nr. 1 a Tabelului nr. 2, în Lista nr. 1 a Tabelului nr. 3, apro-bate prin hotărârea Comitetului permanent de control asupra droguri-
lor (CPCD), procesul-verbal nr. 7 din 1.12.1988
27 (criteriul juridic). Ca
exemple de substanțe narcotice pot fi numite: canabisul, heroina, LSD, opiul, cocaina, morfina, fentanilul etc.;
26 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 73-77, 1999.
27 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 16-18, 1999.

C a p i t o l u l I X 363
– substanțele psihotrope sunt substanțele de origine naturală sau sinte-
tică sau preparatele conținând astfel de substanțe, care provoacă dere-
glări psihice și depen dență fizică la consumul lor (criteriul medical) și
care sunt nominalizate în mod exhaustiv în Lista nr. 2 a Tabelului nr. 1, în Lista nr. 2 a Tabelului nr. 2, în Lista nr. 2 și 3 a Tabelului nr. 3, aprobate
prin hotărârea sus-numită a CPCD (criteriul juridic). Ca exemple de
substanțe psihotrope menționăm: mescalina, psilocibina, amfetamina, fenciclidina etc.;
– precursorii sunt substanțele de origine naturală sau sintetică, utilizate
ca materie primă la producerea de substanțe narcotice sau psihotrope, și care sunt nominalizate în mod exhaustiv în Tabelul nr. 4, aprobat prin hotărârea sus-numită a CPCD (de exemplu, efedrina, acidul lisergic, ace-
tona, acidul fenilacetic, eterul etilic, acidul clorhidric, acidul sulfuric,
permanganatul de caliu etc.).
Menționăm că regimul de circulație al precursorilor se deosebește de cel
al substanțelor narco tice sau psihotrope. Astfel, conform art. 39 din Legea cu privire la circulația substanțelor narcotice și psihotrope și a precursorilor,
producerea, distri bui rea, comerțul cu ridicata, comercializarea internațională
a precursorilor se efec tuează în bază de autorizații. Precursorii se află sub in-cidența normelor referitoare la substanțele din tabelele nr. II și nr. III din anexa
la legea sus-amintită, privind limitarea rezervelor și a producerii, privind co-
mercializarea internațională (exportul, importul, tranzitul, circulația în por-turi și în zonele de comerț libere), privind transportul cu ridicata, expedierea
poștală și evidența;
– plantele care conțin substanțe narcotice sau psihotrope sunt: macul
somni fer, cânepa, arbustul coca etc.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 217 din CP al RM include
fapta preju di ciabilă care constă într-o acțiune. Această acțiune se poate expri-
ma prin oricare din următoarele modalități alternative:
1) cultivarea, fără autorizație, de plante care conțin substanțe narcotice sau
psihotrope.
Cultivarea presupune însămânțarea, răsădirea, îngrijirea și recoltarea
plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope.
Menționăm că semănatul sau creșterea ilegală de mac pentru ulei sau a
cânepei, în afară de cea a cărei cultivare este interzisă – indiene, sud-manciu-riene și din Ciuia-de-Sud, din Arhonul-de-Sud și din sudul ținutului Krasno-dar – nu atrage răspundere penală, ci se califică potrivit art. 105
3 din Codul cu
privire la contravențiile adminis tra tive.

364 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Din textul art. 217 din CP al RM rezultă că cultivarea de plante care con-
țin substanțe narcotice sau psihotrope trebuie să se facă în lipsa autorizației.
Autoritatea, compe tentă să elibereze și să retragă autorizații pentru activități
cu substanțe narcotice sau psihotrope ori cu precursori, este Comitetul perma-nent de control asupra drogurilor din cadrul Ministerului Sănătății.
Cultivarea macului somnifer poate fi autorizată numai în scopuri științi-
fice sau pentru producerea de semințe. Cultivarea cânepei poate fi autorizată numai în scopuri științifice și pentru producerea de semințe și fibre. Cultivarea
arbustului coca sau a altor plante care conțin substanțe narcotice sau psihotro-
pe poate fi autorizată numai în scopuri științifice. Cultivarea unor asemenea plante, în scopul producerii substanțelor narcotice sau psihotrope, nu poate fi
autorizată. Titularul autorizației trebuie să-și desfășoare activitatea de culti-
vare de plante care conțin substanțe nar cotice sau psihotrope, în strictă con-formitate cu Legea cu privire la circulația substan țelor narcotice și psihotrope
și a precursorilor, precum și numai în condițiile auto ri za ției. Orice activitate
neautorizată, privind cultivarea de plante care conțin sub stan țe narcotice sau psihotrope este susceptibilă de calificare conform art. 217 din CP al RM;
2) prelucrarea sau utilizarea, fără autorizație, a plantelor care conțin sub-
stanțe narcotice sau psihotrope.
Această modalitate presupune includerea plantelor corespunzătoare în
procesul de producție, în vederea obținerii de substanțe narcotice sau psiho-
trope. Activitatea de prelucrare se atestă în cazul tratării – cu ajutorul unor
agenți chimici, fizici, mecanici etc. – a plantelor care conțin substanțe narco-tice sau psihotrope. Activitatea de utilizare se atestă când plantele respective
sunt folosite ca parte componentă în procesul de producție.
Ca exemplu care ilustrează esența modalității de față apare cazul când
iarba de cânepă pisată este distilată cu alcool sau cu eter etilic, în vederea obți-
nerii uleiului de canabis;
3) elaborarea, fără autorizație, a substanțelor narcotice, psihotrope sau a
precur sorilor.
Se are în vedere activitatea creativă a autorului care inventează o nouă sub-
stanță narcotică, psihotropă sau un precursor nou. Conform Legii Republicii Moldova privind brevetele de invenție, adoptate de Parlamentul Republicii Mol-
dova la 18.05.1995
28, se exclud de la brevetare invențiile a căror exploatare co-
mercială se cere a fi prevenită, inclusiv în scopul ocrotirii sănătății oamenilor.
28 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 53-54, 1995.

C a p i t o l u l I X 365
Accentuăm că, chiar și în cazul modalității în cauză, trebuie să fie întrunit
criteriul juridic ce caracterizează substanțele narcotice, psihotrope și precur-
sorii; deci, la momentul săvârșirii infracțiunii, acestea trebuie să fie nominali-
zate în tabelele corespunzătoare ale CPCD. Dacă, fiind noi, substanțele încă nu au reușit să fie incluse în tabelele date, atunci activitatea privind circulația lor
(inclusiv elaborarea) nu poate fi calificată conform art. 217 din CP al RM;
4) producerea sau fabricarea, fără autorizație, a substanțelor narcotice,
psiho trope sau a precursorilor.
Moda li tatea dată presupune obținerea substanțelor respective pe cale de sin-
teză în industrie sau în laborator (de exemplu, heroina se obține prin acetilarea
morfinei bază cu clorură de acetil, anhidridă acetică în benzen sau acid acetic);
5) extragerea, fără autorizație, a substanțelor narcotice, psihotrope sau a
precur sorilor.
Se are în vedere obținerea substanțelor respective din plante (de exemplu,
opiul se obține din latexul macului somnifer);
6) prelucrarea, fără autorizație, a substanțelor narcotice, psihotrope sau a
precur sorilor.
Această modalitate se exprimă în modificarea calităților de consum ale
substan țelor respective, în vederea sporirii acestor calități (de exemplu, când pulberea de opiu, care se concentrează în vid la 50-60° C, se tratează cu soluție
de clorură de calciu, iar din această soluție, prin filtrare, concentrare și alcali-
nizare cu amoniac, se obține morfina bază);
7) deținerea sau păstrarea, fără autorizație, a substanțelor narcotice, psiho-
trope sau a precursorilor.
Se are în vedere fapta persoanei de a păstra (asupra sa, la domiciliu, în
ascunzătoare sau în orice alt loc știut de ea) substanțele respective, indiferent dacă este sau nu consumatoare de astfel de substanțe și dacă acestea îi aparțin ei sau altei persoane.
Răspunderea penală pentru deținerea sau păstrarea, fără autorizație, a
substan țe lor narcotice, psihotrope sau a precursorilor, survine indiferent de durata acestor activități.
Chiar dacă nu mai este prevăzută răspunderea penală pentru consumul
substan țelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor, trebuie de subliniat că, atunci când consumatorul cumpără aceste substanțe de la sursa de aproviziona-
re sau și le procură în alt mod în vederea consumării, el le deține sau le păstrează,
în același timp. Deci poate fi tras la răspundere conform art. 217 din CP al RM.
În alte cazuri, deținerea sau păstrarea substanțelor respective este o conti-
nuare firească a procurării sau a fabricării (uneori a transportării, expedierii etc.) a substan țelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor.

366 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
În conformitate cu Legea cu privire la circulația substanțelor narcotice și
psiho trope și a precursorilor, deținerea și păstrarea substanțelor narcotice și
psihotrope se permit numai în scopuri medicale și științifice. Substanțele nar-
cotice și psihotrope se păstrează în încăperi special amenajate, în cantități și în termene stabilite de CPCD. Nu se permite acumularea de substanțe narcotice
și psihotrope, la producători, comercianți, organizații de distribuție, farmaciști,
întreprinderi sau împuterniciți ai acestora, în cantități mai mari decât necesa-rul activității lor normale, luându-se în considerație cererea de pe piață.
Oricare asemenea încălcare a condițiilor autorizației va echivala cu deți-
nerea sau păstrarea, fără autorizație, a substanțelor corespunzătoare, deci va putea atrage răspunderea potrivit art. 217 din CP al RM.
Accentuăm că păstrarea ilegală, fără scop de vânzare, a substanțelor nar-
cotice sau psihotrope în cantități mici, se califică în conformitate cu art. 44 din Codul cu privire la contravențiile administrative. Determinarea cantităților
mici de substanțe narcotice sau psihotrope se face conform Tabelului nr. 6,
aprobat prin hotărârea CPCD (procesul-verbal nr. 7 din 1.12.1988). De aceea, păstrarea, fără autorizație, a substanțelor narcotice, psihotrope sau a precur-
sorilor (ca și celelalte modalități de acti vitate ilegală privind circulația acestor
substanțe), se califică conform art. 217 din CP al RM, numai dacă se constată că cantitățile acelor substanțe depășesc cantitățile mici;
8) eliberarea, comercializarea, distribuirea sau livrarea, fără autorizație, a
sub stan țelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor.
Modalitatea dată presupune comiterea acțiunii (vânzare, schimb, donare,
dare de împrumut, dare în contul unei datorii, administrare a unei injecții
etc.), în urma căreia posesor al sub stan țelor arătate devine o altă persoană.
Menționăm că admi nistrarea de substanțe narcotice sau psihotrope unor animale nu formează modalitatea de față (se are în vedere, de exemplu, admi-nistrarea unei asemenea substanțe psihotrope cum este ketamina, utilizate în
calitate de substanță pentru narcoză de către veterinarii-chirurgi);
9) procurarea, fără autorizație, a substanțelor narcotice, psihotrope sau a
precursorilor.
În ipoteza dată, se realizează obținerea în posesie, printr-o tranzacție neauto-
ri zată, a substanțelor respective. Interpretând prevederile alin. (3) al art. 126 din CP al RM, putem afirma că sustragerea substanțelor narcotice, psihotrope sau
a precursorilor nu poate fi recunoscută ca formă a procurării, fără autorizație, a unor asemenea sub stanțe. Iată de ce sustragerea substanțelor narcotice, psiho-
trope sau a precursorilor trebuie calificată nu conform art. 217 din CP al RM,
ci conform normelor din Capitolul VI al Părții speciale a Codului penal, care
prevăd răspunderea inclusiv pentru infracțiunile săvârșite prin sustragere.

C a p i t o l u l I X 367
Procurarea ilegală, fără scop de vânzare, a substanțelor narcotice sau
psihotrope în cantități mici, se califică potrivit art. 44 din Codul cu privire la
contravențiile administrative;
10) expedierea, fără autorizație, a substanțelor narcotice, psihotrope sau a
pre cursorilor.
Se are în vedere trimiterea substanțelor respective dintr-o locație geografică
în alta, prin poștă sau bagaj, adică fără participarea nemijlocită a făptuitorului.
În conformitate cu art. 20 din Legea cu privire la circulația substanțelor
narcotice și psihotrope și a precursorilor, nu poate fi autorizată, în nici un fel de condiții, expedierea poștală a substanțelor narcotice sau psihotrope;
11) importul sau exportul, fără autorizație, a substanțelor narcotice, psiho-
trope sau a precursorilor.
În cazul acestei modalități, sunt săvârșite, altfel decât se statuează în auto-
rizație, operațiuni de comerț internațional de introducere (scoatere) într-o țară a substanțelor respective produse sau procurate din alte țări. În același timp, nu
sunt aplicate metodele și mijloacele indicate la alin. (2) al art. 248 din CP al RM.
În conformitate cu Legea cu privire la circulația substanțelor narcotice și
psihotrope și a precursorilor, importul și exportul de substanțe narcotice și psihotrope se efectuează în bază de autorizație a CPCD, sub supravegherea și controlul acestuia (de exemplu, în anul 2004, Republica Moldova a importat
3000 grame de codeină, 1000 grame de etilmorfină, 50 grame de fentanil,
10000 grame de metadon, 6500 grame de morfină, 1000 grame de opiu, 3000 grame de petidină etc.). Fiecare caz de import sau export, indiferent de faptul
că este vorba de una sau câteva substanțe, sau loturi de substanțe, se efectuează
în bază de autorizație aparte de import sau export. Nu poate fi autorizat ex-portul în formă de corespondență la căsuțe poștale sau pe adresa băncii pentru
o altă persoană decât cea indicată în autorizația de export, sau în formă de co-
respondență pe adresa depozitului vamal de înregistrare (cu excepția cazuri-lor când țara importatoare indică în adeverința de import că permite plasarea loturilor la depozitul vamal de înregistrare);
12) nimicirea, fără autorizație, a substanțelor narcotice, psihotrope sau a
precursorilor.
Se are în vedere influențarea substanțelor respective cu ajutorul unor
agenți termici, chimici, fizici, biologici etc. (de exemplu, prin incapsulare în beton, când în cofrajul cu fiole se toarnă soluție de ciment), în scopul desfiin-
țării calităților lor de consum.
În conformitate cu Legea cu privire la circulația substanțelor narcotice
și psihotrope și a precursorilor, substanțele narcotice și psihotrope, a căror utilizare este nerațională, se nimicesc în modul stabilit de Comisia Interde-

368 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
partamentală de Combatere a Narcomaniei și Narcobusinessului. Substanțele
narcotice și psihotrope se nimicesc dacă: a) a expirat termenul lor de valabili-
tate; b) au fost supuse unor acțiuni chimice sau fizice, devenind inutilizabile
sau neprelucrabile; c) au fost depistate și confiscate din circulația ilicită, și nu prezintă valoare pentru scopuri legale medicale, științifice și de altă natură sau
nu pot fi prelucrate.
Orice încălcare a acestor condiții atrage răspunderea potrivit art. 217 din
CP al RM;
13) organizarea consumului, fără autorizație, a substanțelor narcotice sau
psihotrope.
În situația dată, făptuitorul întreprinde eforturile necesare pentru ca per-
soanele interesate să poată consuma substanțe narcotice sau psihotrope.
Organizarea consumului substanțelor respective, inutilizabile în scopuri
medi cale, este interzisă în orice condiții. Organizarea consumului substanțe-
lor, utilizabile în scopuri medicale (codeină, fentanil, morfină etc.) este permi-
să în baza autorizației eliberate de CPCD. Organizarea presupune o pluralitate
de consumatori, fie că aceștia consumă separat la un anumit timp, deosebit de al celorlalți, fie că ei consumă împreună, în același timp.
La calificare, nu importă dacă substanțele narcotice sau psihotrope sunt
aduse de către consumatori ori cel care organizează consumul pune la dis-poziția lor aceste substanțe; nu are importanță dacă persoanele în cauză sunt
consumatori primari sau narcomani inveterați.
Totodată, este necesar ca organizarea consumului de substanțe narcotice
sau psihotrope să nu se desfășoare în cadrul speluncilor. În caz contrar, cele comise trebuie calificate conform art. 219 din CP al RM.
Infracțiunea de la art. 217 din CP al RM se consideră o infracțiune forma-
lă. Ea se consideră consumată din momentul realizării oricăreia din modali-
tățile care alcătuiesc fapta prejudiciabilă, indiferent de urmările prejudiciabile
produse.
Latura subiectivă a circulației ilegale a substanțelor narcotice, psihotrope
sau a precursorilor se caracterizează prin intenție directă. Motivele infrac-țiunii se pot exprima în: interesul material; năzuința de a-și asigura propriul
consum; năzuința de a curma suferința celor dependenți fizic de substanțele narcotice sau psihotrope; năzuința afirmării de către făptuitor a potențialului
său științific etc.
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani (alineatul (1)) sau 14 ani (alineatul (2) sau (3)); 2) persoana juridică ce desfășoară activitatea de între-
prinzător.

C a p i t o l u l I X 369
Potrivit alin. (4) al art. 217 din CP al RM, persoana fizică, care a predat
benevol substanțele narcotice, psihotrope sau precursorii, este liberată de răs-
pundere penală pentru activitate ilegală privind circulația acestora.
Se are în vedere situația când făptuitorul, având posibilitatea să desfășoare
în continuare activitatea ilegală privind circulația substanțelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor, le predă de bunăvoie organelor de urmărire
penală, până la înaintarea cerinței de predare a lor. Motivul predării benevole nu contează la liberarea de răspundere penală.
Agravantele de la alin. (2) al art. 217 din CP al RM sunt:a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;c) cu utilizarea substanțelor narcotice sau psihotrope care prezintă un
pericol deosebit pentru sănătatea omului.
Deoarece ultima dintre circumstanțele numite este nouă, nefiind exami-
nată anterior, ne vom îndrepta atenția asupra ei.
Interpretând prevederile din anexa la Legea cu privire la circulația sub-
stanțelor narcotice și psihotrope și a precursorilor, precum și din hotărârea
CPCD (procesul-verbal nr. 7 din 1.12.1988), putem specifica că prin “substanțe
narcotice sau psihotrope care prezintă un pericol deosebit pentru sănătatea omului” se au în vedere substanțele narcotice sau psihotrope, inutilizabile sau
utilizabile în scopuri medicale, nominalizate în Tabelul nr. 1 și Tabelul nr. 2
din hotărârea CPCD sus-amintită.
Varianta agravată a circulației ilegale a substanțelor narcotice, psihotrope
sau a precursorilor, prevăzută la alin. (3) al art. 217 din CP al RM, presupune săvârșirea acestei infracțiuni în următoarele circumstanțe:
a) de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală;
b) în proporții mari.Întrucât caracteristicile circumstanței agravante de la lit. a) din alin. (3)
al art. 217 din CP al RM ne sunt cunoscute, ne vom polariza atenția asupra
agravantei de la litera b) a aceleiași norme.
Pentru a înțelege semnificația noțiunii “proporții mari”, este necesar, în
conformitate cu alin. (3) al art. 126 din CP al RM, să consultăm prevederile din Tabelul nr. 6 al hotărârii CPCD. Conform acestuia, proporțiile mari (cantități-
le mari; dozele mari) ale substanțelor narcotice sau psihotrope se determină nu
în funcție de valoarea în bani a acestor substanțe, ci în funcție de greutatea do-zei sau lotului substanțelor narcotice sau psihotrope, aflate în circulația ilegală
(de exemplu, de la 500 grame – marijuana uscată, de la 0,005 grame – heroina,
de la 3 grame – amfetamina, de la 0,002 grame – fentanilul etc.).

370 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
În cazul în care proporțiile mari nu sunt atinse, însă nici despre cantitate
mică nu se poate vorbi, circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope
sau a precursorilor se califică potrivit art. 217 din CP al RM (cu excepția lit. b)
din alin. (3)).
Este necesar de accentuat că, potrivit art. 38 al Legii cu privire la circulația
substanțelor narcotice și psihotrope și a precursorilor, preparatele care conțin două sau mai multe substanțe narcotice sau psihotrope, pentru care sunt stabi-lite diferite reguli de circulație, se află sub incidența regulilor stabilite pentru
substanțele cu regim mai riguros.
Astfel, la determinarea proporțiilor (cantității; dozei), va fi luată în consi-
derație regula stabilită pentru substanța narcotică sau psihotropă, pentru care este prevăzut cel mai mic gramaj.
§2. Prescrierea ilegală a preparatelor narcotice sau psihotrope
Prima variantă-tip a infracțiunii de la art. 218 din CP al RM constă în pre-
scrierea fără necesitate a preparatelor narcotice sau psihotrope.
Obiectul juridic special al infracțiunii date îl reprezintă relațiile sociale ce
țin de prescrierea legală a substanțelor narcotice sau psihotrope.
Obiectul material al infracțiunii de prescriere ilegală a preparatelor nar-
cotice sau psihotrope este constituit din: rețetele pentru obținerea preparatelor narcotice sau psihotrope (alin. (1) al art. 218 din CP al RM); rețetele sau alte
documente care permit obține rea preparatelor sau substanțelor narcotice sau
psihotrope (alin. (2) al art. 218 din CP al RM).
Prin “rețetă” se înțelege prescripția medicului cu privire la compoziția,
cantitatea, forma și termenul de fabricare a preparatelor narcotice sau psiho-trope, modul de utilizare a acestor preparate etc.
Prin “preparate narcotice sau psihotrope” se înțeleg amestecurile de sub-
stanțe în orice stare fizică, ce conține una sau mai multe substanțe narcotice ori psihotrope.
În conformitate cu Legea cu privire la circulația substanțelor narcotice și
psihotrope și a precursorilor, preparatele narcotice și psihotrope pentru con-sum individual se eliberează numai cu rețete medicale speciale. În instituțiile
medicale de tratament staționar, preparatele narcotice sau psihotrope se elibe-rează și se utilizează la prescripția făcută de medicul instituției.
Rețetele pentru preparatele narcotice sau psihotrope se eliberează numai
în scopuri terapeutice de către organul competent sau persoana împuternici-tă. Tipul rețetelor și modalitatea eliberării se stabilesc de Ministerul Sănătăți. Rețetele pentru preparatele narcotice sau psihotrope se eliberează numai după

C a p i t o l u l I X 371
examinarea și identifi carea bolnavului, și numai pe un termen anumit: până
la 7 zile (pentru preparatele conținând substanțele din Tabelul nr. II din anexa
la Legea cu privire la circulația substanțelor narcotice și psihotrope, și a pre-
cursorilor); până la 30 de zile (pentru preparatele conținând substanțele din Tabelul nr. III din aceeași anexă). Este interzisă eliberarea altor rețete până la
expirarea termenului de valabilitate a rețetei precedente. În cazuri excepționa-
le, exclusiv în scopuri medicale, CPCD este în drept ca, în temeiul unei decizii a Ministerului Sănătății, în care să fie stipulate condițiile respective, să permi-
tă farmaciștilor eliberarea fără rețetă, în cantități mici, de preparate conținând
substanțele psihotrope din Tabelul nr. III, expus în anexă.
În cazul faptei de la alin. (2) al art. 218 din CP al RM, obiectul material
poate fi format nu doar din rețetele pentru obținerea preparatelor narcotice sau psihotrope, dar și din alte documente care permit obținerea substanțelor narcotice sau psihotrope. Astfel de documente sunt documentele de formă
prestabilită, având rubrici anumite, care confirmă dreptul titularului lor să
obțină substanțe narcotice sau psihotrope, pentru producerea, fabricarea, pre-lucrarea, distribuirea și utilizarea lor în alte scopuri (în activitatea veterinară,
în scopuri științifice și educaționale, în activitatea de expertizare, în activita-
tea operativă de investigații etc.).
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 218 din CP al RM include fapta
prejudiciabilă care constă în acțiunea de prescriere fără necesitate a preparate-lor narcotice sau psihotrope.
Prin “prescriere” trebuie de înțeles punerea la dispoziție (transmiterea) a
rețetelor, pentru obținerea preparatelor narcotice sau psihotrope, către persoa-na fizică sau juridică. Prescrierea trebuie să fie fără necesitate, adică să presu-pună folosirea abuzivă a calității de medic pentru a înlesni, pe calea prescrierii
medicale (obligatorii pentru farmacist), procurarea preparatelor narcotice sau
psihotrope în alte scopuri decât efectuarea unui tratament medical.
Infracțiunea în cauză este formală. Ea se consideră consumată din mo-
mentul predării rețetei celui care urmează să o folosească, indiferent dacă acesta a reușit sau nu să obțină preparatele narcotice sau psihotrope ce i-au fost prescrise.
Latura subiectivă a prescrierii ilegale a preparatelor narcotice sau psiho-
trope se caracterizează prin prezența intenției directe. Motivele infracțiunii se exprimă, de cele mai multe ori, în interesul material.
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică ce desfășoară activitatea de întreprinzător. În plus, în cazul faptei de la alin. (1)
al art. 218 din CP al RM, persoana fizică trebuie să aibă calitatea specială de

372 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
medic, care are dreptul să scrie, să semneze și să ștampileze rețetele pentru
obținerea preparatelor narcotice sau psihotrope.
Cea de-a doua variantă-tip a infracțiunii în cauză, prevăzută la alin. (2) al
art. 218 din CP al RM, se exprimă în săvârșirea falsificării rețetei sau a altor documente care permit obținerea preparatelor și substanțelor narcotice sau
psihotrope.
Acțiunea de falsificare presupune fabricarea completă a documentului res-
pectiv fals (de exemplu, a rețetei cu toate rubricile și inscripțiile necesare) sau modificarea ori completarea unei părți a documentului autentic (de exemplu,
rectificarea sau nimicirea unei părți a textului, aplicarea ștampilei instituției medicale ori a ștampilei personale a medicului curant, semnarea în locul me-
dicului etc.).
Folosirea documentelor false, care permit obținerea preparatelor și sub-
stanțelor narcotice sau psihotrope, trebuie calificată de sine stătător, conform art. 217 din CP al RM (ca procurare a substanțelor narcotice sau psihotrope).
Atunci când făptuitorul, folosind documentele respective false, a obținut pre-paratele ori substanțele narcotice sau psihotrope, fără a oferi în schimb plata
pentru acestea, cele comise trebuie calificate conform art. 190 din CP al RM
(cu calificarea suplimentară conform art. 218 din CP al RM, dacă făptuitorul este cel care a falsificat documentele).
Cât privește vânzarea documentelor care permit obținerea preparatelor
și substanțelor narcotice sau psihotrope, de către cel care le-a falsificat, cele săvârșite se califică potrivit art. 218 și 361 din CP al RM.
În cazul faptei de la alin. (2) al art. 218 din CP al RM, infracțiunea este
formală, ea considerându-se consumată din momentul falsificării cel puțin a unui document care permite obținerea preparatelor ori substanțelor narcotice
sau psihotrope.
În planul laturii subiective, nu se remarcă schimbări în comparație cu ceea
ce s-a menționat în raport cu prima variantă-tip.
Varianta agravată a prescrierii ilegale a preparatelor narcotice sau psiho-
trope, prevăzută la alin. (3) al art. 218 din CP al RM, presupune comiterea
acestei infracțiuni în prezența vreuneia din următoarele circumstanțe:
a) în mod repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu scopul de a obține preparatele ori substanțele narcotice sau psihotro-
pe în proporții mari.
În fond, toate aceste circumstanțe ne sunt cunoscute din analiza efectuată
asupra componențelor de infracțiuni, examinate până acum. Precizăm doar
că, în ipoteza agravantei de la lit. c) din alin. (3) al art. 218 din CP al RM, nu

C a p i t o l u l I X 373
este obligatorie realizarea scopului corespunzător. Dacă totuși acest scop s-a
realizat, este necesară calificarea prin concurs: lit. c) din alin. (3) al art. 218 și
lit. b) din alin. (3) al art. 217 din CP al RM.
§3. Organizarea ori întreținerea speluncilor pentru consumul
substanțelor narcotice sau psihotrope
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 219 din CP al RM constă în or-
ganizarea ori întreținerea speluncilor pentru consumul substanțelor narcotice sau psihotrope, precum și punerea la dispoziție a localurilor în aceste scopuri.
Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză este constituit din relațiile
sociale privitoare la asigurarea consumului substanțelor narcotice sau psiho-trope numai în scopuri medicale.
Întrucât infracțiunea de la art. 219 din CP al RM nu presupune o influen-
țare directă asupra vreunui bun corporal, considerăm că ea nu are un obiect material. Or, noțiunile “spelunci” și “localuri”, specificate în dispoziția art. 219
din CP al RM, implică nu ideea de imobil, privit în materialitatea sa, ci ideea de loc în care se desfășoară activitatea infracțională.
Latura obiectivă a infracțiunii date include fapta prejudiciabilă care se
exprimă în acțiune. Această acțiune este funcțională prin oricare din urmă-toarele trei modalități:
a) organizarea speluncilor pentru consumul substanțelor narcotice sau
psiho trope;
b) întreținerea speluncilor pentru consumul substanțelor narcotice sau
psiho trope;
c) punerea la dispoziție a localurilor în scopul consumului substanțelor
narcotice sau psihotrope.
Prin “speluncă” se înțelege o încăpere locuibilă (apartament, odaie, vilă,
casă indi vi duală) sau nelocuibilă (subsolul sau podul casei, hambar, garaj, depozit, con strucția părăsită etc.), folosită pentru consumul substanțelor nar-
cotice sau psihotrope.
Vizavi de prima dintre modalitățile alternative sus-menționate, organizarea
speluncilor pentru consumul substanțelor narcotice sau psihotrope se exprimă în: selecția clienților speluncii; procurarea de substanțe narcotice sau psihotro-
pe, a instrumentelor ori a utilajului necesar fabricării sau administrării acestor substanțe; adaptarea încăperii pentru a servi nevoilor de consum al substanțelor
narcotice sau psihotrope etc. Toate aceste activități sunt inter co nectate și inter-
dependente, deoarece au drept scop primar crearea unui anturaj special – cel al

374 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
speluncii – propice consumului de substanțe narcotice sau psihotrope. Tocmai
prin aceasta, organizarea speluncii pentru consumul de substanțe narcotice sau
psihotrope se deosebește de organizarea consumului de asemenea substanțe,
fără autorizație, prevăzută la art. 217 din CP al RM. Or, atunci când infracțiunea de la art. 219 din CP al RM se realizează pe calea organizării speluncilor pentru
consumul substanțelor narcotice sau psihotrope, ea se consideră consumată din
momentul organizării unor asemenea spelunci, indiferent dacă acestea au înce-put sau nu să funcționeze, adică indiferent dacă în spelunci au început sau nu să
fie consumate substanțe narcotice sau psihotrope. În contrast, organizarea, fără
autorizație, a consumului de substanțe narcotice sau psihotrope (ca modalitate a infracțiunii de la art. 217 din CP al RM) se consideră consumată din momentul
organizării consumului substanțelor respective, indiferent dacă au fost create și
alte condiții care ar fi propice consumului dat.
În legătură cu cea de-a doua modalitate de realizare a faptei prejudiciabile
din contextul infracțiunii de la art. 219 din CP al RM, menționăm că între-ținerea speluncilor pentru consumul substanțelor narcotice sau psihotrope presupune săvârșirea, de către organizatorul speluncii sau de către o altă per-
soană, a activității de asigurare a func ționării adecvate a speluncilor: menține-
rea încăperii în condițiile cuvenite; reparația încăperii; dereticarea încăperii; mobilarea încăperii; achitarea serviciilor comunale; asigurarea clienților cu
substanțe narcotice sau psihotrope, cu instrumentele și utilajul necesar; asigu-
rarea pazei încăperii etc. În ipoteza dată, infracțiunea se consideră consumată din momentul săvârșirii măcar a unei acțiuni care are ca scop menținerea în
bune condiții a funcționării speluncii.
Cât privește ultima modalitate a faptei prejudiciabile din contextul in-
fracțiunii prevăzute la art. 219 din CP al RM, este necesar să menționăm că punerea la dispoziție a localurilor în scopul consumului substanțelor narco-
tice sau psihotrope presupune transmiterea spațiului aferent localului (spe-luncă sau altă încăpere – bar, cafenea, restaurant, cinematograf, discotecă,
Internet-salon, WC public etc.) în vederea consumului, în cadrul acestuia,
al substanțelor respective. La calificare, nu are importanță intervalul de timp în care localul a fost pus la dispoziție, nici dacă localul este pus la dispoziție
unora și acelorași persoane ori unor persoane diferite, nici dacă localul este
pus la dispoziția unor persoane apropiate sau unor persoane necunoscute. În ipoteza modalității de față, infracțiunea prevăzută la art. 219 din CP al RM
se consideră consumată din momentul în care făptuitorul și-a dat acordul ca
localul din posesia lui să fie folosit pentru consumul substanțelor narcotice sau psihotrope, indiferent dacă acest consum a avut loc sau nu.

C a p i t o l u l I X 375
Infracțiunea de organizare ori întreținere a speluncilor pentru consumul
substanțelor narcotice sau psihotrope este o infracțiune formală.
Latura subiectivă a acestei infracțiuni se caracterizează prin intenție di-
rectă. Motivele infracțiunii pot consta în: interesul material; năzuința de a-și
accesibiliza propriul consum al substanțelor narcotice sau psihotrope; năzuin-
ța testării proprietăților unor noi substanțe narcotice sau psihotrope etc.
De asemenea, la calificare, este obligatorie stabilirea scopului special
– scopul consumului substanțelor narcotice sau psihotrope. Consumul poate fi gândit să fie efectuat și de către însuși făptuitorul, dar, în acest caz, este ne-
cesară prezența, cel puțin, încă a unei persoane, pentru a putea califica fapta conform art. 219 din CP al RM.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani.
Varianta agravată a organizării ori întreținerii speluncilor pentru consu-
mul substanțelor narcotice sau psihotrope, prevăzută la alin. (2) al art. 219 din CP al RM, presupune comiterea acestei infracțiuni de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală. Pentru interpretarea corectă a acestei
agravante, facem trimitere la explicațiile privind fapta de la lit. a) din alin. (3)
al art. 164 din CP al RM.
Secțiunea a IV-a. INFRACȚIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR
RELAȚII DE CONVIEȚUIRE SOCIALĂ
§1. Proxenetismul
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 220 din CP al RM constă în
îndemnul sau determinarea la prostituție ori înlesnirea practicării prostituției,
ori tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o altă per-
soană, precum și recrutarea unei persoane pentru prostituție.
Obiectul juridic special al proxenetismului îl reprezintă relațiile sociale
referitoare la moralitatea și neaservirea raporturilor sexuale.
În cazul modalității agravate de la lit. c) din alin. (2) al art. 220 din CP al
RM, se lezează, în plan secundar, relațiile sociale privitoare la sănătatea sau
viața altei persoane.
Atunci când infracțiunea în cauză e comisă prin influențarea directă asu-
pra corpului persoanei, acesta constituie obiectul material .
Victima infracțiunii de proxenetism poate fi oricare persoană, de sex femi-
nin sau masculin. Vârsta victimei nu are importanță la calificare, afară de cazul

376 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
specificat la lit. a) din alin. (2) al art. 220 din CP al RM, când victima este o
persoană, care, la momentul săvârșirii infracțiunii, nu a atins vârsta de 18 ani.
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 220 din CP al RM include fapta
prejudiciabilă care se exprimă în acțiune. Acțiunea dată poate să se prezinte prin intermediul următoarelor modalități:
1) îndemnul la prostituție;
2) determinarea la prostituție;
3) înlesnirea practicării prostituției;
4) tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o altă
persoană;
5) recrutarea unei persoane pentru prostituție.
Prin “prostituție” se înțelege practicarea contra plată a raporturilor sexua-
le întâmplătoare extraconjugale, care nu se întemeiază pe o simpatie și atracție
personală. Însăși practicarea prostituției nu poate atrage răspunderea penală. Ea este sancționată conform art. 171
1 din Codul cu privire la contravențiile
administrative.
Prin “îndemnul la prostituție” se are în vedere stimularea interesului unei
alte persoane pentru ca aceasta să practice prostituția (de exemplu, prin pro-misiunea unei vieți ușoare, fără muncă, cu distracții). Îndemnul trebuie să se
adreseze unei sau unor persoane concrete. Prin aceasta, îndemnul la prostituție
se deosebește de fapta de propagare a prostituției prin intermediul publicații-lor periodice, mijloacelor audiovizuale sau prin orice alt mod, faptă calificată
potrivit art. 171
2 din Codul cu privire la contravențiile administrative.
În modalitatea de față, proxenetismul se consideră consumat din momen-
tul îndemnului la prostituție, indiferent dacă persoana îndemnată a adoptat
sau nu ulterior hotărârea de a practica prostituția.
Prin “determinarea la prostituție” se înțelege întreprinderea unor eforturi de
natură a influența o persoană să practice prostituția. Nu interesează dacă i deea de practicare a prostituției a fost sugerată victimei de către făptuitor sau dacă această idee se născuse mai înainte în conștiința ei. Ceea ce interesează este ca
făptuitorul, prin activitatea lui, să fi făcut ca victima să ia hotărârea de a practica
prostituția. Nu contează metodele prin care s-a realizat modalitatea de determi-nare la prostituție (supunerea la chinuri, repetate scandaluri și bătăi etc.).
Dacă victima nu a avut libertatea să ia hotărârea de a practica prostituția,
fapta nu constituie infracțiunea de proxenetism, deoarece ea s-a realizat prin constrângere, și nu prin determinare. Or, spre deosebire de art. 105
2 din CP
al RM din 1961, art. 220 din CP al RM nu mai prevede răspunderea pentru
constrângere la prostituție. În această ordine de idei, fapta persoanei care a

C a p i t o l u l I X 377
constrâns pe altcineva să practice prostituția poate fi calificată conform art.
151-155, 165, 171-173 etc. din CP al RM.
În modalitatea de față, proxenetismul se consideră consumat din momen-
tul luării de către victimă a hotărârii de a practica prostituția, indiferent dacă această hotărâre a fost sau nu realizată.
Prin “înlesnirea practicării prostituției” se are în vedere ajutorul dat unei
persoane să practice prostituția (de exemplu, punerea la dispoziție a locuinței, finanțarea organizării unei case unde se va practica prostituția etc.). În această
modalitate, proxenetismul se consideră consumat dacă, prin ajutorul acordat de
făptuitor, a fost facilitată practicarea sau continuarea practicării prostituției.
Prin “tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o altă
persoană” se înțelege obținerea de foloase patrimoniale de orice fel (bunuri, drepturi patrimoniale, avantaje patrimoniale etc.) din practicarea prostituției de către o persoană, alta decât făptuitorul. În modalitatea de față, proxenetis-
mul se consideră consumat din momentul obținerii, cel puțin o dată, a foloa-
selor patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către o altă persoană.
Prin “recrutarea unei persoane pentru prostituție” se are în vedere desco-
perirea, atragerea, angajarea și îndrumarea unei persoane să practice prostitu-ția. În modalitatea dată, proxenetismul se consideră consumat din momentul în care s-a recrutat măcar o persoană, indiferent dacă aceasta a practicat ulte-
rior prostituția.
Infracțiunea de proxenetism este o infracțiune formală.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 220 din CP al RM se
caracterizează prin intenție directă. Motivele infracțiunii se concretizează de cele mai dese ori în interesul material.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani.
Varianta agravată a proxenetismului, prevăzută la alin. (2) al art. 220 din
CP al RM, presupune săvârșirea acestei infracțiuni în prezența vreuneia din
următoarele circumstanțe agravante:
a) săvârșita fașă de un minor;
b) săvârșita de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală;
c) soldată cu urmări grave.
Deoarece profilul semantic al primelor două agravante ne este deja cu-
noscut, menționăm că prin “urmări grave” trebuie de înțeles vătămarea gravă
a integrității corporale sau a sănătății, moartea (decesul) sau sinuciderea vic-
timei. Făptuitorul trebuie să manifeste imprudență față de urmările prejudi-ciabile. De asemenea, este obligatorie stabilirea legăturii cauzale între acțiunea
făptuitorului și urmările grave.

378 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
§2. Distrugerea sau deteriorarea intenționată a monumentelor
de istorie și cultură
La art. 221 din CP al RM este prevăzută răspunderea penală pentru distru-
gerea sau deteriorarea intenționată a monumentelor de istorie și cultură sau a
obiectelor naturii, luate sub ocrotirea statului.
Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză îl reprezintă relațiile socia-
le referitoare la integritatea, substanța și potențialul de utilizare a monumente-lor de istorie și cultură sau a obiectelor naturii, luate sub ocrotirea statului.
Obiectul material al infracțiunii de la art. 221 din CP al RM este format
din: a) monumentele de istorie și cultură; b) obiectele naturii, luate sub ocro-tirea statului.
În conformitate cu Legea Republicii Moldova privind ocrotirea monumen-
telor, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 22.06.1993
29, monumen-
tele sunt obiectele ori ansamblurile de obiecte cu valoare istorică, artistică sau științifică, care reprezintă mărturii ale evoluției civilizațiilor de pe teritoriul
țării, precum și ale dezvoltării spirituale, politice, economice și sociale, și care sunt înscrise în registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.
Un sit, o operă de arhitectură, sculptură sau pictură monumentală etc. pot
fi considerate obiect material al infracțiunii prevăzute la art. 221 din CP al RM, din momentul elaborării, de către organele abilitate, a actelor, în care se
preconizează calitatea de monumente, până în momentul în care aceste organe
decid pierderea calității de monument.
În afară de monumentele de istorie și cultură, obiectul material al infrac-
țiunii în cauză poate fi format din obiectele naturii luate sub ocrotirea statului. Aceste obiecte formează fondul ariilor naturale protejate de stat. Conform Le-gii Republicii Moldova privind fondul ariilor naturale protejate de stat, adop-
tate de Parlamentul Republicii Moldova la 25.02.1998
30, obiectele naturii, luate
sub ocrotirea statului sunt: a) rezervația științifică (“Codru”, “Iagorlâc”, “Pru-tul de Jos”, “Plaiul Fagului”, “Pădurea Domnească”); b) parcul național (este
în curs de organizare); c) monumentul naturii (geologic sau paleontologic; hidrologic; botanic; sectorul reprezentativ cu vegetație silvică; arbore secular;
specie floristică sau faunistică rară); d) rezervația naturală (silvică; de plante
medicinale; mixtă); e) rezervația peisagistică (de peisaj geografic); f) rezerva-ția de resurse; g) aria cu management multifuncțional (sectorul reprezen tativ
29 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 1, 1994.
30 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 66-68, 1998.

C a p i t o l u l I X 379
cu vegetație de stepă; sectorul reprezentativ cu vegetație de luncă; perdelele
forestiere de protecție); h) rezervația biosferei (este în curs de organizare);
i)grădina botanică; j) grădina dendrologică; k) monumentul de arhitectură
peisajeră; l) grădina zoologică.
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 221 din CP al RM include: a) fapta
preju diciabilă care constă în acțiunea (inacțiunea) de cauzare a distrugerii sau deteriorării; b) urmările prejudiciabile sub forma distrugerii sau deteriorării; c) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Distrugerea este condiția monumentelor de istorie și cultură sau a obiec-
telor naturii luate sub ocrotirea statului, când aceste entități își pierd cu desă-vârșire valoarea istorică, culturală, spirituală, astfel încât nu mai pot fi repre-
zentative prin prisma destinației lor.
Deteriorarea este acea condiție a monumentelor de istorie și cultură sau a
obiectelor naturii luate sub ocrotirea statului, când sunt pierdute anumite ca-lități ale numitelor entități (care sunt, totuși, recuperabile), deși, în ansamblu,
acestea și-au păstrat configurația inițială.
Acțiunea de cauzare a distrugerii sau deteriorării se realizează prin in-
termediul următoarelor metode: incendiere, provocarea exploziei, dărâmare, inundare, influențare mecanică sau chimică etc. Inacțiunea de cauzare a distrugerii sau deteriorării constă în neîntreprinderea măsurilor de oprire a
propagării incendiului, inundației etc., deși făptuitorul putea și trebuia să în-
treprindă astfel de măsuri.
Dacă încălcarea regimului de administrare și protecție a obiectelor naturii
luate sub ocrotirea statului se manifestă în alte forme decât cauzarea distrugerii sau deteriorării, cele comise pot fi calificate conform art. 235 din CP al RM. Tot-odată, dacă încălcarea regulilor de protecție și a regimului obiectelor naturale
luate sub ocrotirea statului sau încălcarea regulilor de ocrotire și folosire a mo-
numentelor de istorie și cultură nu implică producerea urmărilor prejudiciabile sub forma distrugerii sau deteriorării, atunci cele comise pot fi calificate potri-
vit art. 91 sau art. 92 din Codul cu privire la contravențiile administrative.
Infracțiunea de distrugere sau deteriorare intenționată a monumentelor
de istorie și cultură este o infracțiune materială. Ea se consideră consumată din momentul survenirii urmărilor prejudiciabile sub forma distrugerii sau
deteriorării monumentelor de istorie și cultură sau a obiectelor naturii luate sub ocrotirea statului.
Latura subiectivă a infracțiunii în cauză se caracterizează prin intenție
directă sau indirectă. Motivele infracțiunii se pot exprima în: interesul material privind terenul pe care este amplasată entitatea respectivă; răzbunare; dușmănie
sau ură socială națională, rasială sau religioasă; intenții huliganice etc.

380 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică care la momentul săvârșirii
infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică ce desfășoară ac-
tivitate de întreprinzător.
Subiectul infracțiunii (în partea care se referă la distrugerea sau deteriora-
rea intenționată a monumentelor de istorie și cultură) poate fi și proprietarul monumen tului. Astfel, conform art. 7 din Legea privind ocrotirea monumen-
telor, dreptul de a dispune de monumentele ce constituie proprietate privată este exercitat de proprietar. Însă dreptul de dispoziție (inclusiv dispoziție
materială) al proprietarului monumentului este limitat. Conform art. 1 din
Legea Republicii Moldova cu privire la proprietate, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 22.01.1991
31, proprietarul are dreptul să exercite față de
bunurile sale orice acțiuni care nu contravin legilor. Or, în art. 59 al Constitu-
ției este prevăzut că ocrotirea monumentelor istorice și culturale constituie o
obligație a fiecărui cetățean. În dezvoltarea acestei idei, în art.14 al Legii pri-vind ocrotirea monumentelor, este stabilit că deținătorii cu orice titlu juridic,
care posedă, folosesc sau păstrează monumente cu valoare istorică, artistică
sau științifică, luate la evidență sau înscrise în Registrul monumentelor, sunt obligați să respecte prevederile respectivei legi, condiție ce se include în actele
de proprietate, de cumpărare-vânzare sau de închiriere.
§3. Profanarea mormintelor
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 222 din CP al RM constă în
profanarea, prin orice mijloace, a unui mormânt, a unui monument, a unei urne funerare sau a unui cadavru, precum și însușirea (a se citi – sustragerea)
obiectelor ce se află în mormânt sau pe el.
Obiectul juridic special al profanării mormintelor este format din relațiile
sociale referitoare la cultivarea și păstrarea sentimentului de respect și pietate față de obiectele care păstrează memoria celor decedați.
În cazul însușirii (sustragerii) obiectelor ce se află în mormânt sau pe el,
se lezează, în plan secundar, relațiile sociale privitoare la posesia asupra obiec-telor ce se află în mormânt sau pe el (posesia din partea moștenitorilor celor decedați).
Obiectul material poate fi constituit din: mormânt; monument; urnă fu-
nerară; cadavru; obiectele ce se află în mormânt sau pe el.
31 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 3-4-5-6, 1991.

C a p i t o l u l I X 381
Prin “mormânt” se înțelege locul în care se află înhumat cadavrul. El
cuprinde partea respectivă de teren cu toate anexele care se află pe acesta:
împrejmuire, felinare, obiecte religioase etc.
În contextul art. 222 din CP al RM, noțiunea de monument nu are același
înțeles ca noțiunea similară din art. 221 din CP al RM. Ca obiect material al profanării mormintelor, monumentul reprezintă construcția sepulcrală, aflată
pe un mormânt sau alături de acesta, având menirea de a exprima sentimente-le de respect și venerație față de cel dispărut.
Prin “urnă funerară” se înțelege cenușarul, adică vasul în care se păstrează
cenușa morților incinerați.
Prin “cadavru” se înțelege rămășița trupească a celui decedat (temporar
neînhumat sau exhumat).
Prin “obiecte ce se află în mormânt sau pe el” se au în vedere obiectele ce
se află asupra cadavrului înhumat (vestimentația, decorațiile etc.), sicriul sau
obiectele de pe mormânt, care nu fac parte din monument (coroana de flori,
buchetele de flori etc.).
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 221 din CP al RM include fapta
prejudiciabilă care constă în acțiunea de profanare, prin orice mijloace, a unui mormânt, a unui monu ment, a unei urne funerare sau a unui cadavru. De asemenea, fapta prejudicia bilă se poate exprima în acțiunea de însușire (sus-
tragere) a obiectelor ce se află în mormânt sau pe el. În această ultimă situație,
pentru întregirea laturii obiective se mai cere survenirea urmărilor sub forma prejudiciului patrimonial efectiv, precum și stabilirea legăturii cauzale între
fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Prin “profanare” se înțelege: în privința mormântului – nivelarea, săparea,
aruncarea în aer pe calea exploziei etc.; în privința monumentului – distruge-rea, deteriorarea, răsturnarea, aplicarea unor inscripții sau simboluri pângă-
ritoare etc.; în privința urnei funerare – sfărâmarea urnei, alterarea materială a cenușii din urnă, risipirea cenușii astfel încât să nu mai poată fi recuperată
etc.; în privința cadavrului – dezmembrarea, schimbarea poziției în mormânt,
necrofilia etc.
Dacă acțiunea asupra mormântului, monumentului, urnei funerare sau
cadavrului este justificată legalmente, cele comise nu pot fi considerate pro-fanare a mormintelor. De exemplu, examinarea cadavrului și exhumarea acestuia trebuie efectuate conform art. 120 și, respectiv, art. 121 din Codul de
procedură penală; lichidarea sau transmutarea cimitirului trebuie efectuată
potrivit pct. 42, 43 ale Hotărârii Guvernului Republicii Moldova despre apro-

382 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
barea Regulamentului cu privire la cimitire, nr. 1072 din 22.10.199832; exper-
tiza morfopatologică a pacientului decedat se efectuează în conformitate cu
art. 59 din Legea ocrotirii sănătății, dacă, în timpul vieții, el sau rudele sale nu
și-au exprimat dezacordul etc. Dacă aceste reglementări nu se respectă, cele comise pot fi calificate potrivit art. 222 din CP al RM.
În ce privește noțiunea de însușire (sustragere), aceasta a fost analizată
detaliat în §1 al Secțiunii II din Capitolul VII al lucrării de față. Însușirea (sustragerea) obiectelor ce se află în mormânt sau pe el se comite în privința
protezelor de aur sau bijuteriilor din metale nobile, aflate asupra cadavrului,
ori în privința obiectelor din metale neferoase de pe mormânt (crucea, monu-mentul sau fragmentele din acesta etc.), ori în privința altor asemenea obiecte
ce se află în mormânt sau pe el.
Infracțiunea prevăzută la art. 222 din CP al RM este o infracțiune formală
(în partea care constă în profanarea, prin orice mijloace, a unui mormânt, a unui monument, a unei urne funerare sau a unui cadavru) sau materială (în
partea care constă în însușirea (sustragerea) obiectelor ce se află în mormânt sau pe el). Profanarea mormintelor se consideră consumată din momentul
realizării acțiunii de profanare sau, respectiv, din momentul în care făptui-
torul are posibilitatea reală de a se folosi și a dispune de obiectele ce se află în mormânt sau pe el, la discreția acestuia.
Latura subiectivă a infracțiunii în cauză se caracterizează prin intenție
directă. Motivele infracțiunii se pot exprima în: interesul material, intenții huliganice, răzbunare etc. Dacă motivele infracțiunii constau în dușmănia
sau ura socială, națională, rasială ori religioasă, fapta trebuie calificată potri-
vit lit. b) din alin. (2) al art. 222 din CP al RM. În cazul însușirii (sustragerii) obiectelor ce se află în mormânt sau pe el, este obligatorie stabilirea scopului
de cupiditate.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani.
Varianta agravată a profanării mormintelor, prevăzută la alin. (2) al
art. 222 din CP al RM, presupune comiterea acestei infracțiuni:
a) de două sau mai multe persoane;
b) din motive de dușmănie sau ură socială, națională, rasială ori religioasă.Explicațiile privind natura acestor circumstanțe agravante au fost făcute
în legătură cu investigarea faptei de la lit. f) și, respectiv, lit. j) din alin. (3) al
art. 145 din CP al RM.
32 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 100-102, 1998.

C a p i t o l u l X 383
C a p i t o l u l X
INFRACȚIUNI ECOLOGICE
Secțiunea I. NOȚIUNEA, CARACTERIZAREA GENERALĂ
ȘI TIPURILE INFRACȚIUNILOR ECOLOGICE
Protecția mediului înconjurător constituie o prioritate națională, care vi-
zează în mod direct condițiile de viață și sănătatea populației, realizarea intere-
selor economice și social-umane, precum și capacitățile de dezvoltare durabilă
a societății pe viitor. Relațiile omului și societății cu mediul se reglementează de: Constituția Republicii Moldova, de Legea Republicii Moldova privind pro-
tecția mediului înconjurător, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
16.06.1993
1; Codul funciar al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Re-
publicii Moldova la 25.12.19912; Codul silvic al Republicii Moldova, adoptat de
Parlamentul Republicii Moldova la 21.06.19963; Codul subsolului al Republicii
Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 15.06.19934; Codul
apelor al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la
22.06.19935; Legea regnului animal a Republicii Moldova, adoptată de Parla-
mentul Republicii Moldova la 27.04.19956 și de prevederile altor legi și acte
legislative ce țin cont de problematica protecției mediului și folosirii raționale a resurselor naturale.
Termenul mediu exprimă o noțiune cuprinzătoare și fundamentală, prin
care înțelegem lumea vie și cea neînsuflețită, în principiu tot, sau aproape tot ce înconjoară omul. În legislația Republicii Moldova nu se definește noțiunea
mediului, însă în art.4 al Legii privind protecția mediului înconjurător se des-criu elementele lui – solul, subsolul, apele, flora și fauna, aflate pe teritoriul
țării, precum și aerul din spațiul de deasupra acestui teritoriu.
Încercări de a defini mediul s-au făcut pe parcursul anilor doar în litera-
tura de specialitate.
1 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 10 (partea întâi), 1993.
2 Moldova Suverană , nr. 18-19, 1992.
3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 4-5, 1997.
4 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 11, 1993.
5 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 10 (partea întâi), 1993.
6 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 62-63, 1995.

384 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Într-o opinie s-a statuat că mediul constituie totalitatea înfăptuirilor, fe-
nomenelor și energiilor lumești ce vin în contact cu o ființă, de care depinde
soarta acesteia și a căror acțiune provoacă o reacțiune în zisa ființă7.
Într-o altă concepție, mediul s-a definit ca ansamblul factorilor ecologici
(ambianța) în conjunc tura cărora activitatea umană a provocat modificări
profunde, de cele mai multe ori, ireversibile8.
Deși mediul nu poate fi definit în sens strict juridic, susținem părerea că
prin mediu trebuie să înțelegem totalitatea factorilor naturali și a celor creați prin activități umane, care, în strânsă interacțiune, influențează echilibrul ecologic, determină condițiile de viață pentru om și cele de dezvoltare în an-
samblu a societății umane
9.
Principiile de bază ale protecției mediului sunt stipulate în art. 3 al Legii
privind protecția mediului înconjurător:
a) prioritatea scopurilor și activității de protecție a mediului, în cadrul
realizării intereselor de ordin economic și social-uman ale populației pentru prezent și viitor;
b) obligativitatea executării legislației cu privire la protecția mediului, res-
pectării standardelor, normativelor și limitelor admisibile de folosire a
resurselor naturale și energiei, de aplicare a factorilor chimici, fizici și
biologici asupra componenților mediului, de emisii și deversări nocive,
de depozitare a deșeurilor provenite din activitățile economice;
c) responsabilitatea tuturor persoanelor fizice și juridice pentru prejudi-
ciul cauzat mediului; prevenirea, limitarea, combaterea poluării, pre-cum și recuperarea pagubei, cauzate mediului și componenților lui, din
contul persoanelor fizice și juridice care au admis (chiar și inconștient
sau din neglijență) dauna;
d) proiectarea, amplasarea și punerea în funcțiune a obiectivelor social-eco-
nomice, realizarea programelor și activităților care presupun schimbări ale mediului înconjurător sau ale unor componente ale acestuia se admit numai:
– cu condiția informării (de către autoritățile administrației publi-
ce locale și beneficiari) și cu acordul populației care locuiește în
perimetrul zonei de protecție sanitară a obiectivului respectiv, în
7 Șt. Vancea, Curs de ecologie generală , Iași, 1972, p. 17.
8 N. Toniuc, N. Boșcaiu, Al. Filipescu, Ocrotirea naturii în prezent și în perspectivă // Ocro-
tirea naturii și a mediului înconjurător , 1975, nr. 2, p. 126.
9 E. Lupan, Dreptul mediului. Partea generală. Tratat elementar , vol. I, București, Lumina
Lex, 1996, p. 12.

C a p i t o l u l X 385
etapele de proiectare și amplasare a acestuia, cu cel puțin 30 de
zile înainte de întocmirea materialelor de atribuire a terenului în
conformitate cu legislația;
– cu avizul pozitiv al Expertizei ecologice de stat asupra documen-
tației de proiect, elaborate în modul stabilit etc.
Pornind de la reglementările legale în vigoare, în cadrul raporturilor de
dreptul mediului, poate interveni, alături de răspunderea civilă și cea adminis-
trativă, răspunderea penală.
Se cunoaște că fiecare încălcare a legii prezintă un anumit grad de pericol
social, care, desigur, nu este uniform. Cel mai mare grad de pericol social îl prezintă tocmai ilicitul penal.
Răspunderea penală își are locul în cadrul dreptului mediului datorită toc-
mai faptului că dreptul penal în ansamblu apără, în general, ordinea de drept, dar stabilește sancțiuni și pentru atingerea, lezarea acelor valori sociale care
sunt ocrotite prin normele dreptului mediului.
Răspunderea penală pentru încălcarea normelor privind protecția mediu-
lui se înscrie în principiile și regulile generale ale răspunderii infracționale, dar prezintă și un anumit specific. Specificul acestei răspunderi este deter-
minat de natura obiectului ocrotit de lege și a cărui atingere este adusă prin abaterea săvârșită cu vinovăție.
Cele mai grave abateri din această categorie sunt considerate infracțiunile
ecologice.
Infracțiunile ecologice sunt prevăzute în Capitolul IX al Părții speciale a
Codului penal, intitulat “Infracțiuni ecologice”. Legislația penală în vigoare nu dă definiția noțiunii de infracțiuni ecologice. Totuși, analizând componențele infracțiunilor ecologice, locul lor în sistemul de infracțiuni, se poate da urmă-
toarea definiție a infracțiunilor ecologice.
Infracțiunile ecologice sunt acele fapte prejudiciabile, prevăzute de legea
penală, care aduc atingere relațiilor sociale cu privire la folosirea rațională precum și asigurarea disciplinei ecologice și a securității populației, și care
constau în folosirea nemijlocită, ilegală a obiectelor naturale (sau în influența-rea nemijlocită asupra lor) ca valori sociale, fapte ce duc la schimbări negative
a stării și calității mediului înconjurător.
Pericolul social al infracțiunilor ecologice nu se limitează doar la conse-
cințele concrete dăunătoare, la sumele daunelor ecologice și economice cauza-te, ci se referă și la dauna concretă adusă sănătății oamenilor. Pericolul social al
acestor infracțiuni mai constă în încălcarea intereselor ecologice ale societății, în special în încălcarea drepturilor fiecărui om la un mediu înconjurător să-
nătos, în cauzarea daunei sănătății, proprietății, naturii, în subminarea respec-

386 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
tului față de normele de drept ce asigură și protejează mediul înconjurător, în
scăderea nivelului securității populației, a disciplinei ecologice etc.
Obiectul juridic generic al infracțiunilor ecologice îl constituie relațiile
sociale cu privire la folosirea rațională a resurselor naturale, precum și asigu-
rarea disciplinei ecologice și a securității populației.
Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale cu privire la proteja-
rea și folosirea rațională a anumitor tipuri și forme de resurse naturale și asigu-rarea securității ecologice a populației. De exemplu, obiectul juridic special al
vânatului ilegal (art. 233 din CP al RM) îl constituie relațiile sociale cu privire la protecția și folosirea rațională a animalelor și păsărilor sălbatice.
Obiectul material al acestor infracțiuni îl constituie diferite componen-
te ale mediului natural, cum ar fi animalele și păsările sălbatice, peștii, flora (copacii, tufarii, pomușoarele etc.), apa, pământul etc. Aceste componente
nu sunt desprinse de condițiile naturale de existență a lor prin activitățile de
muncă anterioare ale omului, se află în stare de existență naturală, sălbatică (de exemplu, copacii din păduri, animalele sau păsările sălbatice în starea lor
liberă și naturală, peștii din bazinele acvatice naturale etc.), și de aceea nu
constituie proprietate. De exemplu, tăierea ilegală a copacilor din pădurile naturale și însușirea lemnului va constitui doar componența de infracțiune
prevăzută de art. 231 din CP al RM (tăierea ilegală a vegetației forestiere), fără
a fi necesară calificarea suplimentară conform normelor din Capitolul VI din Partea specială a Codului Penal.
Obiecte materiale ale infracțiunilor ecologice pot fi, de asemenea, și ele-
mentele mediului natural, care, deși au acumulat în sine rezultatul unor anu-mite activități de muncă ale oamenilor, rămân în mediul natural, sau care sunt
introduse în mediul natural pentru a îndeplini funcțiile de restabilire și repro-
ducere (de exemplu, creșterea artificială a puietului de pești și eliberarea lui în râuri pentru a restabili echilibrul ecologic etc.). Anume după obiectul material,
infracțiunile ecologice se deosebesc de infracțiunile contra patrimoniului.
Latura obiectivă
a infracțiunilor ecologice de regulă, se realizează: prin
acțiuni sau inacțiuni care constau din încălcarea regulilor de protecție a me-diului înconjurător, a cerințelor securității ecologice, folosirii raționale a na-
turii; survenirea urmărilor prejudiciabile prevăzute de legea penală (cauzarea daunelor mediului înconjurător sau sănătății populației); legătura de cauza-
litate dintre ele. De exemplu, art. 223 din CP al RM incriminează încălcarea
cerințelor securității ecologice, care a provocat: a) mărirea esențială a nivelului radiației; b) daune sănătății populației; c) pieirea în masă a animalelor; d) alte
urmări grave etc.

C a p i t o l u l X 387
Latura obiectivă a unor infracțiuni ecologice, pe lângă semnele principale,
mai are și semne secundare, cum ar fi, de exemplu, locul : art. 224 din CP al RM –
zona situației ecologice excepționale sau zona unei calamități naturale; art. 231
din CP al RM – fondul silvic sau fondul ariilor naturale protejate de stat; art. 233 din CP al RM – locurile interzise; timpul : art. 233 din CP al RM – perioada in-
terzisă; modul sau metoda : art. 234 din CP al RM, – utilizarea substanțelor ex-
plozive și otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei etc., toate acestea, la componențele de infracțiune sus-indicate, sunt obligatorii.
Latura subiectivă a infracțiunilor ecologice se exprimă prin intenție sau
imprudență.
Cu intenție se săvârșesc infracțiunile prevăzute de art. 231 din CP al RM
(tăierea ilegală a vegetației forestiere), art. 233 din CP al RM (vânatul ilegal), art. 234 din CP al RM (îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor) etc.
Din imprudență se săvârșesc infracțiunile prevăzute de art. 226 din CP al
RM (neîndeplinirea obligațiilor de lichidare a consecințelor încălcărilor ecologi-ce), art. 232 din CP al RM (distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere) etc.
Subiectul infracțiunilor ecologice poate să fie persoana fizică responsabi-
lă, care a atins vârsta respectivă prevăzută de legea penală (vezi art. 21 din CP al RM).
Unele infracțiuni se săvârșesc de subiecți speciali, cum ar fi: art. 223 din
CP al RM – persoanele responsabile de proiectarea, amplasarea, construcția sau punerea în exploatare a construcțiilor industriale, agricole, științifice;
art. 225, 226 din CP al RM – persoana cu funcție de răspundere ori persoana
care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație ne-statală; art. 231 din CP al RM, – persoana responsabilă de protecția și paza
vegetației forestiere etc.
Persoana juridică care desfășoară activitate de întreprinzător poate pur-
ta răspundere penală pentru oricare din infracțiunile ecologice, prevăzute la art. 223-235 din CP al RM. Răspunderea penală a persoanei juridice care
desfășoară activitate de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei fizi-ce pentru infracțiunea ecologică săvârșită (a se vedea art. 21 din CP al RM).
În funcție de obiectul juridic special, infracțiunile ecologice se divizează
în 2 grupe: infracțiuni ecologice cu caracter general și infracțiuni ecologice cu caracter special.
Din infracțiunile ecologice cu caracter general fac parte: încălcarea cerin-
țelor securității ecologice (art. 223 din CP al RM); încălcarea regulilor de cir-culație a substanțelor, materialelor și deșeurilor radioactive, bacteriologice sau
toxice (art. 224 din CP al RM); tăinuirea de date sau prezentarea intenționată

388 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
de date neautentice despre poluarea mediului (art. 225 din CP al RM); neînde-
plinirea obligațiilor de lichidare a consecințelor încălcărilor ecologice (art. 226
din CP al RM).
Din infracțiunile ecologice cu caracter special fac parte: poluarea solu-
lui (art. 227 din CP al RM); încălcarea cerințelor de protecție a subsolului (art. 228 din CP al RM); poluarea apei (art. 229 din CP al RM); poluarea aeru-
lui (art. 230 din CP al RM); tăierea ilegală a vegetației forestiere (art. 231 din CP al RM); distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere (art. 232 din CP al
RM); vânatul ilegal (art. 233 din CP al RM); îndeletnicirea ilegală cu pescuitul,
vânatul sau cu alte exploatări ale apelor (art. 234 din CP al RM); încălcarea regimului de administrare și protecție a fondului ariilor naturale protejate de
stat (art. 235 din CP al RM).
Secțiunea a II-a. INFRAC ȚIUNI ECOLOGICE
CU CARACTER GENERAL
§1. Încălcarea cerințelor securității ecologice
Legea penală (art. 223 din CP al RM) incriminează încălcarea cerințe-
lor securității ecologice la proiectarea, amplasarea, construcția sau punerea în exploatare, precum și la exploatarea construcțiilor industriale, agricole,
științifice sau a altor obiective de către persoanele responsabile de respectarea
lor, dacă aceasta a provocat: a) mărirea esențială a nivelului radiației; b) daune
sănătății populației; c) pieirea în masă a animalelor; d) alte urmări grave.
Relațiile omului cu mediul sunt reglementate de: Constituție; Legea
privind protecția mediului înconjurător; Legea Republicii Moldova privind
protecția aerului atmosferic, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
17.12.1997
10; Legea Republicii Moldova privind expertiza ecologică și evalua-
rea impactului asupra mediului înconjurător, adoptată de Parlamentul Repu-
blicii Moldova la 29.05.199611, și alte legi și acte normative ce prevăd protecția
mediului și folosirea rațională a resurselor naturale.
Obiectul juridic special al infracțiunii îl constituie relațiile sociale cu pri-
vire la respectarea cerințelor securității ecologice. Obiectul ei material sunt
resursele naturale: solul, subsolul, apele, flora și fauna, aflate pe teritoriul țării,
10 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 44-46, 1998.
11 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 52-53, 1996.

C a p i t o l u l X 389
precum și aerul din spațiul de deasupra acestui teritoriu, ce formează patrimo-
niul național al Republicii Moldova.
Latura obiectivă a infracțiunii include: 1) fapta prejudiciabilă care se ex-
primă prin acțiuni sau inacțiuni de încălcare a regulilor de protecție a mediu-
lui și de încălcare a cerințelor securității ecologice la proiectarea, amplasarea,
construcția sau punerea în exploatare, precum și la exploatarea construcțiilor industriale, agricole, științifice sau a altor obiective de către persoanele respon-
sabile de respectarea lor; 2) urmările prejudiciabile constând în: a) schimbarea
esențială a fondului radioactiv; b) daune sănătății populației; c) pieirea în masă a animalelor; d) alte urmări grave; 3) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă
și urmările prejudiciabile. Regulile de protecție a mediului și cerințele securită-
ții ecologice la proiectarea, amplasarea, construcția sau punerea în exploatare, precum și la exploatarea construcțiilor industriale, agricole, științifice sau a
altor obiective se conțin în legile indicate și în alte acte normative.
Elaborarea proiectelor diferitelor obiecte, amplasarea, construcția sau pu-
nerea în exploatare, exploatarea construcțiilor industriale, agricole, științifice sau a altor obiective constituie infracțiune doar în cazul încălcării regulilor și
cerințelor legilor indicate și ale altor acte normative (instrucțiuni, regulamen-te, hotărâri, ordine etc.).
Dispoziția acestui articol face trimitere la anumite acte normative nepenale. De aceea, în rechizitoriu, ordonanța de punere sub învinuire sau în sentin-
ța de condamnare este necesar a se indica ce reguli concrete au fost încălcate.
Infracțiunea este una materială și se consumă din momentul survenirii
urmărilor prejudiciabile prevăzute în art. 223 din CP al RM, și anume: a) mă-rirea esențială a fondului radioactiv; b) daune sănătății populației; c) pierea în
masă a animalelor; d) alte urmări grave.
Mărirea esențială a fondului radioactiv constă în ridicarea nivelului radia-
ției ce depășește limita admisă, adică în cazul în care nivelul de radiație în aer depășește 0,2 Roentgen/oră.
Daunele sănătății populației pot fi exprimate prin vătămarea interității
corporale sau a sănătății de orice grad cel puțin a unei singure persoane sau îmbolnăvirea ei.
Pieirea în masă a animalelor se stabilește nu numai după numărul anima-
lelor pierite, ci se ține cont și de mărimea populației lor.
Alte urmări grave se atestă, de exemplu, atunci când a fost produsă emisia
în atmosferă a reziduurilor industriale, și în zonă nivelul de radiație s-a ridicat
într-atât, încât a poluat sectoarele populate ale orașului etc.
Latura subiectivă
a infracțiunii se caracterizează prin intenție sau impru-
dență față de fapta prejudiciabilă, și imprudență față de urmările prejudiciabile.

390 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Subiectul infracțiunii este special: persoana fizică responsabilă, care a
atins la momentul săvârșirii infracțiunii vârsta de 16 ani și care este înves-
tită prin lege, act normativ sau ordin, cu atribuția de asigurare a respectării
regulilor și cerințelor, indicate în dispoziția articolului 223 din CP al RM, ori care este o altă persoană ce efectuează sau execută proiectarea, amplasarea,
construcția sau punerea în exploatare, precum și exploatarea construcțiilor
industriale, agricole, științifice sau a altor obiective.
Condiția existenței acestei componențe de infracțiune constă în cunoaș-
terea de către persoana responsabilă a faptului că ea este învestită cu asemenea obligațiuni.
În cazul punerii în exploatare a construcțiilor industriale, agricole, știin-
țifice sau a altor obiective, subiecți ai infracțiunii pot fi și membrii comisiei de luare în primire, în limitele sarcinilor lor de profil.
Subiect al infracțiunii poate fi și persoana juridică ce desfășoară activita-
tea de întreprinzător.
§2. Încălcarea regulilor de circulație a substanțelor,
materialelor și deșeurilor radioactive, bacteriologice
sau toxice
Legea penală (art. 224 din CP al RM) incriminează activitățile ilegale
sau încălcarea regulilor stabilite ce țin de fabricarea, importul, exportul, în-
groparea, păstrarea, transportarea sau utilizarea substanțelor, materialelor și deșeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice, precum și a pesticidelor, erbi-
cidelor sau a altor substanțe chimice, dacă aceasta creează pericolul cauzării de
daune esențiale sănătății populației sau mediului.
Scopul acestei norme penale constă în neadmiterea producerii tipurilor de
deșeuri interzise și asigurarea respectării regulilor stabilite cu privire la circu-
lația substanțelor și deșeurilor ecologic periculoase.
Obiectul juridic special al infracțiunii
îl constituie relațiile sociale cu
privire la respectarea regulilor de circulație a substanțelor, materialelor și deșeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice.
Latura obiectivă include: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă prin acțiu-
ne sau inacțiune, și anume: în desfășurarea activităților ilegale sau încălcarea regulilor stabilite ce țin de fabricarea, importul, exportul, îngroparea, păstra-
rea, transportarea sau utilizarea substanțelor, materialelor și deșeurilor radio-active, bacteriologice sau toxice, precum și a pesticidelor, erbicidelor sau a altor
substanțe chimice; 2) urmările prejudiciabile constând în pericolul cauzării

C a p i t o l u l X 391
de daune esențiale sănătății populației sau mediului; 3) legătura cauzală între
fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Infracțiunea dată este formal-materială. Ea se consideră consumată din
momentul creării pericolului cauzării de daune esențiale sănătății populației sau mediului.
Acest pericol constă în existența unor situații și împrejurări care puteau
cauza apariția unor consecințe dăunătoare sănătății populației sau mediului. Existența pericolului iminent e apreciată de către organele de urmările penală
sau de către instanța de judecată.
Un element obiectiv care confirmă existența unui asemenea pericol îl
constituie înaltul grad de probabilitate a survenirii consecințelor periculoase, a cauzării de daune esențiale sănătății populației sau mediului, care în alte
împrejurări n-ar fi existat.
Conținutul pericolului constă în posibilitatea cauzării de daune esențiale
sănătății populației, prin care se înțelege, minimum, cauzarea unei daune periculoase pentru viața și sănătatea persoanei (îmbolnăvirea, cauzarea de vătămări de diferite grade ale integrității corporale sau sănătății etc.), sau
posibilitatea cauzării de daune esențiale mediului, adică înrăutățirea calității
mediului și a stării resurselor naturale, legate de poluarea, otrăvirea sau impu-rificarea lui, sau înrăutățirea condițiilor ecologice, sau îmbolnăvirea și pieirea
în masă a animalelor.
În cazul survenirii daunelor esențiale sănătății populației sau mediului,
exprimate în impurificarea, otrăvirea sau infectarea mediului, pieirea în masă a animalelor, cele săvârșite vor fi calificate în temeiul alin. (2) al art. 224 din
CP al RM; provocarea din imprudență a îmbolnăvirii în masă a oamenilor, decesul persoanei vor fi calificate în temeiul alin. (3) al art. 224 din CP al RM,
iar în cazul survenirii decesului a două sau mai multor persoane – în temeiul
alin. (4) al art. 224 din CP al RM.
Impurificarea mediului constă în schimbările dăunătoare fizice, chimice
sau biologice ale acestuia, ca rezultat al contactului lui cu materialele sau sub-stanțele indicate în acest articol: substanțele, materialele și deșeurile radioacti-ve, bacteriologice sau toxice, precum și pesticidele, erbicidele sau alte substanțe
chimice.
Otrăvirea mediului constă în răspândirea în mediu a unor microorganis-
me care pot provoca epidemii sau epizootii.
Infectarea sau altă poluare a mediului constă în introducerea în sol a deșe-
urilor medicale contagioase sau a altor substanțe infectante, în schimbarea
fondului radiațional etc.

392 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Latura subiectivă a infracțiunii se caracterizează prin intenție sau impru-
dență față de fapta prejudiciabilă, și imprudența față de urmările prejudiciabile.
Subiectul infracțiunii este special: persoana fizică responsabilă, care la
momentul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani și are drept obliga-
țiune respectarea regulilor de comportament cu substanțele, materialele și
deșeurile radioactive, bacteriologice sau toxice, precum și cu pesticidele, erbi-cidele sau alte substanțe chimice.
Subiect al infracțiunii poate fi și persoana juridică ce desfășoară activita-
tea de întreprinzător.
În cazul săvârșirii infracțiunii în mod repetat, în zona situației ecologice
excepționale sau în zona unei calamități naturale, acțiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul alin. (2) al art. 224 din CP al RM. Poluarea mediului în ase-menea zone sporește și mai mult dauna gravă, cauzată mediului și populației.
§3. Tăinuirea de date sau prezentarea intenționată
de date neautentice despre poluarea mediului
Legislația penală (art. 225 din CP al RM) incriminează tăinuirea datelor
sau prezentarea intenționată de către o persoană cu funcție de răspundere ori
de către o persoană care gestionează o organizație comercială, obștească sau
altă organizație nestatală, precum și de către o persoană juridică, a datelor
neautentice despre avariile cu poluare excesivă a mediului, cu poluare radio-
activă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viața sau sănătatea populației, precum și despre starea sănătății populației afectate de
poluarea mediului, dacă aceasta a provocat din imprudență: a) îmbolnăvirea
în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul persoanei; d) alte urmări grave.
Includerea acestui articol în legislația penală este dictată de agravarea
situației ecologice în țară, situație strâns legată de încălcarea cerințelor securi-tății ecologice, de poluarea excesivă a mediului, de poluarea radioactivă, chi-mică, bacteriologică sau de alte urmări periculoase pentru viața sau sănătatea
populației.
Obiectul juridic special al infracțiunii îl constituie relațiile sociale cu pri-
vire la informarea despre poluarea mediului.
Latura obiectivă
a infracțiunii constă în: 1) fapta prejudiciabilă constând
în acțiunile sau inacțiunile de tăinuire a datelor sau prezentarea intenționată de către o persoană cu funcție de răspundere ori de către o persoană care
gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală,

C a p i t o l u l X 393
precum și de către o persoană juridică a datelor neautentice despre avariile cu
poluare excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică
sau cu alte urmări periculoase pentru viața sau sănătatea populației, precum
și despre starea sănătății populației afectate de poluarea mediului; 2) urmările prejudiciabile care se exprimă în: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) piei-
rea în masă a animalelor; c) decesul persoanei; d) alte urmări grave; 3) legătura
cauzală între fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
În temeiul dispoziției art. 225 din CP al RM, putem deduce că această in-
fracțiune are două modalități de realizare: a) tăinuirea datelor despre avariile cu poluare excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viața sau sănătatea populației, precum
și despre starea sănătății populației afectate de poluarea mediului și b) prezen-
tarea intenționată a unor date neautentice despre avariile cu poluare excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări
periculoase pentru viața sau sănătatea populației, precum și despre starea să-
nătății populației afectate de poluarea mediului.
Tăinuirea datelor poate fi exprimată prin inacțiuni de neprezentare a unor
date în organele respective sau prin acțiuni de ascundere a consecințelor ava-riilor sau poluărilor, fără a se lua măsuri pentru preîntâmpinarea survenirii urmărilor prejudiciabile.
Prezentarea intenționată a unor date neautentice despre avariile cu polua-
re excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viața sau sănătatea populației, precum și despre
starea sănătății populației afectate de poluarea mediului, se realizează prin ac-
țiuni de falsificare, de introducere a unor date ce nu corespund realității și care diminuează pericolul real al avariilor în informațiile cu privire la calamitățile
respective.
Infracțiunea este una materială și se consumă în cazul survenirii urmări-
lor prejudiciabile indicate în alin. (1) al art. 225 din CP al RM: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul persoanei;
d) alte urmări grave; sau în alin. (2) al art. 225 din CP al RM: decesul a două sau mai multor persoane.
Despre conceptul de pieire în masă a animalelor și alte urmări grave a se ve-
dea explicațiile de rigoare referitoare la fapta prevăzută la art. 223 din CP al RM.
Despre conceptul de îmbolnăvire în masă a oamenilor, decesul uneia, a
două sau mai multor persoane, a se vedea explicațiile de rigoare referitoare la fapta prevăzută la art. 224 din CP al RM. În cazul decesului a două sau mai multor persoane acțiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul alin. (2) al
art. 225 din CP al RM.

394 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Latura subiectivă se exprimă în următoarele: persoana tăinuiește în mod
intenționat sau prezintă date neautentice despre avariile cu poluare excesivă a
mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări
periculoase pentru viața sau sănătatea populației, precum și despre starea să-nătății populației afectate de poluarea mediului, și are atitudine de imprudență
față de urmările prejudiciabile.
Subiectul
infracțiunii este special: persoana fizică responsabilă, care a
atins la momentul săvârșirii infracțiunii vârsta de 16 ani și este persoană cu funcție de răspundere ori persoana care gestionează o organizație comercială,
obștească sau altă organizație nestatală.
Subiect
al infracțiunii poate fi și persoana juridică ce desfășoară activita-
tea de întreprinzător.
§4. Neîndeplinirea obligațiilor de lichidare a consecințelor
încălcărilor ecologice
Legislația penală (art. 226 din CP al RM) incriminează eschivarea sau în-
deplinirea necorespunză toare de către o persoană cu funcție de răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizație comercială, obștească
sau altă organizație nestatală, precum și de către o persoană juridică, a obli-
gațiunilor de lichidare a consecințelor încălcărilor ecologice, dacă aceasta a
provocat din imprudență: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în
masă a animalelor; c) decesul persoanei; d) alte urmări grave.
Includerea acestui articol în legislația penală este dictată de agravarea situ-
ației ecologice în țară, situație strâns legată de încălcarea cerințelor securității ecologice și, în particular, a obligațiunilor de lichidare a consecințelor încălcă-rilor ecologice cu privire la poluarea excesivă a mediului, poluarea radioactivă,
chimică, bacteriologică etc.
Obiectul juridic special al infracțiunii îl constituie relațiile sociale cu privire
la îndeplinirea obligațiilor de lichidare a consecințelor încălcărilor ecologice.
Latura obiectivă a infracțiunii include: 1) fapta prejudiciabilă care se expri-
mă prin acțiunile sau inacțiunile de eschivare sau îndeplinirea necorespunză-
toare de către o persoană cu funcție de răspundere ori de către o persoană care
gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală
a obligațiunilor de lichidare a consecințelor încălcărilor ecologice; 2) urmările prejudiciabile constând în: a) îmbolnă virea în masă a oamenilor; b) pieirea în
masă a animalelor; c) decesul persoanei sau d) alte urmări grave; 3) legătura
cauzală între fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.

C a p i t o l u l X 395
Având în vedere dispoziția art. 226 din CP al RM, putem deduce că această
infracțiune are două modalități de realizare: a) eschivarea de către o persoană cu
funcție de răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizație co-
mercială, obștească sau altă organizație nestatală de la îndepli nirea obligațiunilor de lichidare a consecințelor încălcărilor ecologice și b) îndeplinirea necorespun-
zătoare de către o persoană cu funcție de răspundere ori de către o persoană care
gestionează o organizație comercială, obștească sau altă organizație nestatală a obligațiunilor de lichidare a consecințelor încălcărilor ecologice. Eschivarea poa-
te fi exprimată prin inacțiuni, și anume – neluarea măsurilor respective în vede-
rea îndeplinirii obligațiunilor de lichidare a consecințelor încălcărilor ecologice.
Îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiunilor de lichidare a consecin-
țelor încălcărilor ecologice constă în îndeplinirea parțială sau în executarea neglijentă a obligațiunilor de lichidare a consecințelor încălcărilor ecologice.
Pentru existența acestei componențe de infracțiune, este necesar să con-
statăm că în competența persoanelor indicate intrau obligațiunile de lichidare a consecințelor încălcărilor ecologice.
Aceste obligațiuni pot fi deduse din actele normative, regulamentele sau
obligațiunile funcționale ale acestor persoane, și o condiție principală a exis-tenței acestei componențe de infracțiune este cunoașterea (îndatorirea de a cunoaște) de către persoanele indicate în art. 226 din CP al RM a obligațiuni-
lor de lichidare a consecințelor încălcărilor ecologice.
Această infracțiune este materială.
Pentru consumarea ei este necesară survenirea urmărilor prejudiciabile:
a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) dece-sul persoanei sau d) alte urmări grave.
În alin. (2) al art. 226 din CP al RM se indică survenirea urmărilor mai
grave, cum ar fi decesul a două sau mai multor persoane.
Despre conceptul de pieire în masă a animalelor și alte urmări grave, a se
vedea explicațiile corespunzătoare referitoare la fapta prevăzută la art. 223 din
CP al RM.
Despre conceptul de îmbolnăvire în masă a oamenilor, decesul uneia, a
două sau mai multor persoane, a se vedea explicațiile corespunzătoare vizând fapta prevăzută la art. 224 din CP al RM.
Latura subiectivă se exprimă prin următoarele: persoana, intenționat
sau din imprudență, se eschivează sau îndeplinește necorespunzător obliga-țiunile de lichidare a consecințelor încălcărilor ecologice și are atitudine de
imprudență față de consecințele survenite: îmbolnăvirea în masă a oamenilor; pieirea în masă a animalelor; decesul persoanei; decesul a două sau mai multor
persoane; alte urmări grave.

396 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Subiectul infracțiunii este special: persoana fizică responsabilă, care a
atins la momentul săvârșirii infracțiunii vârsta de 16 ani și este persoană cu
funcție de răspundere ori o persoană care gestionează o organizație comercia-
lă, obștească sau altă organizație nestatală.
Subiectul infracțiunii poate fi și persoana juridică ce desfășoară activitatea
de întreprinzător.
Secțiunea a III-a. INFRACȚIUNI ECOLOGICE
CU CARACTER SPECIAL
§1. Poluarea solului
Legislația penală (art. 227 din CP al RM) incriminează poluarea solului
prin impurificarea, otrăvirea, infectarea sau altă poluare a lui cu produse noci-
ve ale activității economice ori de altă natură, ca urmare a încălcării regulilor
de manipulare cu substanțe nocive, îngrășăminte minerale, stimulenți de creștere a plantelor și cu alte substanțe chimice sau biologice în timpul trans-portării, utilizării sau păstrării lor, dacă aceasta a cauzat daune: a) sănătății
populației; b) mediului; c) producției agricole.
Scopul articolului examinat constă în protecția solului prin preîntâmpi-
narea poluării lui.
Protecția și folosirea rațională a solului este reglementată de anumite legi ne-
penale și de alte acte normative, principalul dintre acestea fiind Codul funciar.
Obiectul juridic special
al infracțiunii îl constituie relațiile sociale cu pri-
vire la nepoluarea solului.
Obiectul material îl constituie toate terenurile, indiferent de destinație și
tipul de proprietate, care constituie, în ansamblu, fondul funciar al Republicii Moldova.
Fondul funciar, în funcție de destinația principală, este constituit din urmă-
toarele categorii de terenuri: cu destinație agricolă; din intravilanul localităților; destinate industriei, transporturilor, telecomunicațiilor și cu alte destinații spe-
ciale; destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătății, activității recreative, terenu-rilor de valoare istorico-culturală, terenurilor zonelor suburbane și altor terenuri
verzi; ale fondului silvic; ale fondului apelor; ale altor fonduri de rezervă.
Latura obiectivă
a infracțiunii include: 1) fapta prejudiciabilă care se ex-
primă prin acțiuni sau inacțiuni alternative: a) de impurificare; b) de otrăvire; c) de infectare sau altă poluare a solului cu produse nocive ale activității eco-
nomice ori de altă natură, ca urmare a încălcării regulilor de comportament

C a p i t o l u l X 397
cu substanțe nocive, îngrășăminte minerale, stimulenți de creștere a plantelor
și cu alte substanțe chimice sau biologice în timpul transportării, utilizării sau
păstrării lor; 2) urmările prejudiciabile care constau în daunele: a) sănătății
populației; b) mediului; c) producției agricole; 3) legătura între fapta prejudi-ciabilă și urmările prejudiciabile.
Impurificarea solului constă în schimbările dăunătoare fizice, chimice sau
biologice ale solului, din cauza contactului lui cu materialele sau substanțele indicate în acest articol: substanțe nocive, îngrășăminte minerale, stimulenți
de creștere a plantelor și alte substanțe chimice sau biologice, introduse în sol
cu depășirea normelor sau concentrațiilor prevăzute.
Otrăvirea solului constă în introducerea în sol a unor microorganisme
care pot provoca epidemii sau epizootii.
Infectarea sau altă poluare a solului constă în introducerea în sol a gunoiu-
lui sau a altor substanțe infectante, în schimbarea fondului radiațional etc.
Îngrășămintele minerale, stimulenții de creștere a plantelor sau alte substan-
țe chimice sau biologice reprezintă substanțe special destinate pentru activitățile agricole sau pentru creșterea necomercială a plantelor. Produse nocive ale activi-
tății economice ori de altă natură reprezintă tipurile de materie primă industria-
lă care și-au pierdut calitățile lor productive, resturile sau alte deșeuri industriale (lichide, gazoase, tari) ce apar în timpul proceselor tehnologice și sunt capabile
să provoace otrăviri sau altă atingere ființelor vii sau habitatului lor.
Condiția existenței infracțiunii analizate constă în impurificarea, otră-
virea, infectarea sau altă poluare a solului cu produse nocive ale activității economice ori de altă natură, ca urmare a încălcării regulilor de comporta-
ment cu substanțele nocive, îngrășămintele minerale, stimulenții de creștere a plantelor și cu alte substanțe chimice sau biologice în timpul transportării,
utilizării sau păstrării lor. De exemplu, conform art. 37, 38 ale Legii privind
protecția mediului înconjurător, se interzice împrăștierea pe terenuri agricole a unor ape uzate și a nămolului, provenite de la unitățile industriale, comple-
xele zootehnice, de la stațiile de epurare, fără autorizația autorităților pentru
agricultură, pentru mediu și pentru sănătate.
De asemenea, este interzisă și se sancționează depozitarea și împrăștierea pe
sol, în afara perimetrelor admise și special amenajate, a deșeurilor de producție și menajere, a molozului rezultat din construcții, a fierului vechi, a ambalajelor de orice fel, a reziduurilor industriale, a substanțelor chimice și radioactive.
Infracțiunea se consideră consumată din momentul survenirii uneia sau a
tuturor urmărilor prejudiciabile enumerate în alin. (1) al articolului examinat și anume: daunele a) sănătății populației; b) mediului; c) producției agricole.

398 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Dauna sănătății populației poate fi exprimată prin îmbolnăvirea uneia sau
a mai multor persoane.
Daunele mediului pot fi exprimate prin pieirea animalelor, peștelui, plan-
telor etc.
Daunele producției agricole pot fi exprimate prin distrugerea plantațiilor,
viilor, livezilor etc.
Latura subiectivă a infracțiunii se exprimă prin intenție față de fapta pre-
judiciabilă și imprudență față de urmările prejudiciabile.
Subiect al infracțiunii poate fi atât persoana fizică responsabilă, care la
momentul comiterii faptei a atins vârsta de 16 ani, cât și persoana juridică ce
desfășoară activitatea de întreprinzător.
Alin. (2) al art. 227 din CP al RM prevede circumstanțele agravante ale
infracțiunii: a) săvârșirea infracțiunii în zona situației ecologice excepționa-le sau în zona unei calamități naturale; b) urmate de decesul persoanei din
imprudență. Un semn obligatoriu al faptei prevăzute la lit. a) din alin. (2) al
art. 227 din CP al RM este locul săvârșirii infracțiunii, și anume zona situației ecologice excepționale sau zona unei calamități naturale. Poluarea pământului
în asemenea zone sporește și mai mult dauna gravă cauzată mediului și, prin
urmare, populației.
Săvârșirea acțiunilor indicate cu vinovăție intenționată, care au provocat
o catastrofă ecologică, necesită o calificare în temeiul art. 136 din CP al RM (ecocidul), fără calificarea suplimentară în temeiul art. 227 din CP al RM.
§2. Încălcarea cerințelor de protecție a subsolului
Legislația penală (art. 228 din CP al RM) incriminează încălcarea cerin-
țelor de protecție a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subsolului,
construcția neautorizată sau amplasarea deșeurilor toxice pe terenurile cu
zăcăminte minerale, precum și deversarea nesancționată a substanțelor nocive în subsol, dacă aceasta a provocat: a) prăbușiri sau alunecări de proporții ale
terenului; b) poluarea apelor subterane, creând pericol pentru sănătatea popu-
lației; c) decesul persoanei din imprudență; d) alte urmări grave.
Relațiile ce apar în procesul exploatării, folosirii sau protecției subsolului
sunt reglementate de Codul subsolului.
Obiectul juridic special
al infracțiunii îl constituie relațiile sociale cu pri-
vire la respectarea cerințelor de protecție a subsolului.
Obiectul material al infracțiunii îl constituie subsolul care reprezintă partea
scoarței terestre, situată mai jos de stratul de sol și de fundul bazinelor de apă și
se întinde până la adâncimi accesibile pentru studiere și valorificare geologică.

C a p i t o l u l X 399
Latura obiectivă a infracțiunii include: 1) fapta prejudiciabilă exprimată
prin acțiuni sau inacțiuni diverse, cum ar fi: a) încălcarea cerințelor de pro-
tecție a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subsolului; b) construcția
neautorizată pe terenurile cu zăcăminte minerale; c) amplasarea deșeurilor toxice pe terenurile cu zăcăminte minerale; d) deversarea nesancționată a
substanțelor nocive în subsol; 2) urmările prejudiciabile care constau în: a) pră-
bușiri sau alunecări de proporții ale terenului; b) poluarea apelor subterane creând pericol pentru sănătatea populației; c) decesul persoanei; d) alte urmări
grave; 3) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Încălcarea cerințelor de protecție a zăcămintelor minerale sau a altor re-
surse ale subsolului se săvârșește prin acțiuni sau inacțiuni.
Cerințele de protecție a subsolului sunt reglementate de art. 14, 18 etc. ale
Codului subsolului. De exemplu, beneficiarii folosinței subsolului sunt obli-
gați să asigure studierea deplină și complexă a subsolului, folosirea rațională și
complexă a resurselor lui în corespundere cu proiectele și schemele tehnologi-
ce, inclusiv la prelucrarea materiei prime minerale etc.
Conform art. 27 al Codului subsolului, proiectarea obiectivelor și con-
strucțiilor care nu sunt destinate pentru extracția substanțelor utile se efectu-ează în baza cercetărilor geologoinginerești și de altă natură, de comun acord cu Departamentul de Stat pentru Protecția Mediului și Resurse Naturale.
În cazul încălcării acestor cerințe, făptuitorii vor fi trași la răspundere pe-
nală pentru construcția neautorizată pe terenurile cu zăcăminte minerale.
Construcția neautorizată pe terenurile cu zăcăminte minerale constă în
ridicarea, în asemenea zone, a diferitelor edificii, case, altor construcții, fără permisiunea organelor indicate.
Folosirea subsolului pentru îngroparea (depozitarea) substanțelor nocive
și a deșeurilor toxice se efectuează în condițiile determinate printr-o autoriza-ție specială, eliberată de Departamentul de Stat pentru Protecția Mediului și Resurse Naturale, în limitele perimetrului minier repartizat. Folosirea subso-
lului pentru îngroparea (depozitarea) substanțelor nocive și a deșeurilor toxice
se înfăptuiește numai după efectuarea expertizei ecologice de stat a proiectelor și a altei documentații.
Conform art. 36 al Codului subsolului, nu se permite păstrarea substanțe-
lor nocive și a deșeurilor toxice deasupra zăcămintelor, obiectivelor și construc-țiilor din spațiul subteran. În cazul încălcării acestor cerințe, acțiunile făptuito-
rului vor fi calificate conform art. 228 din CP al RM ca amplasare a deșeurilor
toxice pe terenurile cu zăcăminte minerale sau deversarea nesancționată a substanțelor nocive în subsol. Infracțiunea examinată este una materială și se
consumă din momentul survenirii urmărilor prejudiciabile expres indicate în

400 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
dispoziția articolului: a) provocarea prăbușirilor sau alunecărilor de proporții
ale terenului; b) poluarea apelor subterane, creându-se pericol pentru sănătatea
populației; c) decesul persoanei din imprudență; d) alte urmări grave.
Prăbușirile pot avea loc, de exemplu, în urma construcției neautorizate
deasupra obiectivelor sau construcțiilor din spațiul subteran, în cazul dereglă-rii echilibrului stratului de sus al subteranului.
Conceptul de poluare a apelor subterane va fi definit cu ocazia analizei
faptei prevăzute la art. 229 din CP al RM.
Alte urmări grave pot consta în cauzarea de daune mari materiale, ecolo-
gice sau organizatorice. Gravitatea urmărilor se poate deduce din ansamblul
de circumstanțe, cum ar fi: mărimea daunei, inclusiv venitul nerealizat și
nedobândit, crearea de obstacole care întrerup procesul de dobândire a mine-
ralelor pentru o durată mare de timp, caracterul daunei cauzate mediului sau unor construcții, în același număr și în legătură cu prăbușirile sau alunecările
de teren etc.
Latura subiectiv
ă se exprimă prin intenție sau imprudență față de fapta
prejudiciabilă și imprudență față de urmările prejudiciabile.
Subiect al infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins, la
momentul săvârșirii infracțiunii, vârsta de 16 ani sau persoana juridică ce desfășoară activitatea de întreprinzător.
§3. Poluarea apei
Legislația penală (art. 229 din CP al RM) incriminează infectarea sau
altă impurificare a apelor de suprafață ori subterane cu ape uzate sau cu alte deșeuri ale întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor industriale, agricole,
comunale și de altă natură, dacă aceasta a cauzat daune în proporții considera-bile regnului animal sau vegetal, resurselor piscicole, silviculturii, agriculturii
sau sănătății populației ori a provocat decesul persoanei.
Regulile de securitate și de folosire rațională a apelor în Republica Moldova
sunt reglementate de: Codul apelor al Republicii Moldova, Legea Republicii Moldova cu privire la apa potabilă, adoptată de Parlamentul Republicii Mol-
dova la 10.02.1999
12; Legea Republicii Moldova cu privire la zonele și fâșiile de
protecție a apelor râurilor și bazinelor de apă, adoptată de Parlamentul Republi-
cii Moldova la 27.04.199513; Hotărârea nr. 745 din 3.11.1995 a Guvernului Repu-
12 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 39-41, 1999.
13 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 43, 1995.

C a p i t o l u l X 401
blicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului privind modul și condițiile de
atribuire în folosință a obiectelor acvatice14, alte legi și acte normative.
Obiectul juridic special al infracțiunii de nepoluare a apei are un caracter
multiplu. Infracțiunea prevăzută de art. 229 din CP al RM are ca obiect juridic principal relațiile sociale privitoare la nepoluarea resurselor de apă din Repu-blica Moldova. Obiectul juridic secundar al infracțiunii îl constituie relațiile
sociale privitoare la sănătatea publică prin menținerea igienei, purității și se-
curității surselor și a rețelelor de apă, ca folosirea lor să fie posibilă fără nici o primejdie pentru sănătatea oamenilor, animalelor și plantelor.
Obiectul material îl constituie sursele sau resursele de apă asupra cărora se
răsfrânge activitatea ilicită a subiectului infracțiunii (de exemplu, izvor, fântâ-nă, rezervoare, conducte, jgheaburi de adăpare, canale de irigație, bazine etc.).
Prin surse de apă se înțeleg izvoarele, lacurile, fântânile, rezervoarele, iar
prin rețele de apă – conductele, uzinele de filtrare a apei, canalele etc. Apa este sursa naturală regenerabilă, vulnerabilă și limitată, element indispensabil pen-
tru viață și pentru societate, materie primă pentru activități productive, sursă
de energie și cale de transport, factor determinant în menținerea echilibrului ecologic, constituind o parte integrantă din patrimoniul public.
Latura obiectivă
a infracțiunii include: 1) fapta prejudiciabilă care se
exprimă prin acțiuni de infectare sau altă impurificare a apelor de suprafață
ori subterane cu ape uzate sau cu alte deșeuri ale întreprinderilor, instituțiilor
și organizațiilor industriale, agricole, comunale și de altă natură; 2) urmările prejudiciabile care se concretizează fie în daunele în proporții considerabile
cauzate regnului animal sau vegetal, resurselor piscicole, silviculturii, agricul-
turii sau sănătății populației, fie în decesul persoanei; 3) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Infectarea sursei sau rețelei de apă constă în răspândirea în apă a unor sub-
stanțe ori microorganisme dăunătoare pentru oameni, animale sau plante. Ea constă într-o alterare, schimbare a compoziției apei de folosință publică, indi-
ferent de mijloacele prin care se realizează fapta incriminată. Pentru existența
componenței de infracțiune, infectarea trebuie să fie dăunătoare sănătății oa-menilor, animalelor sau plantelor, adică, în cazul în care ea este folosită, să aibă
însușirea de a produce moartea sau îmbolnăvirea oamenilor sau animalelor
ori distrugerea plantelor.
Infracțiunea este una materială: pentru consumarea ei este necesară surveni-
rea urmărilor prejudiciabile indicate în art. 229 din CP al RM: cauzarea daunelor
14 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 11-12, 1996.

402 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
în proporții considerabile regnului animal sau vegetal, resurselor piscicole, silvi-
culturii, agriculturii sau sănătății populației ori provocarea dece sului persoanei.
Aprecierea daunei considerabile se efectuează de către organele de urmări-
re penală sau de către instanța de judecată, în funcție de mărimea daunei reale cauzate florei, faunei, resurselor piscicole, silviculturii, agriculturii, conform
actelor normative respective, și, în primul rând, de dauna exprimată prin
îmbolnăvirea sau moartea animalelor și plantelor de apă, a altor animale și a regnului vegetal de pe malurile surselor de apă, micșorarea rezervelor de pește,
distrugerea locurilor de depunere a icrelor de către pești, distrugerea unor spe-
cii rare de animale și de pești, îmbolnăvirea și distrugerea masivelor de pădure, scăderea fertilității, productivității și degradarea pământului, apariția bălților
și a pământurilor saturate cu sare, cheltuielile mari pentru lucrările de amelio-
rație, curățarea malurilor și albiei râurilor etc.
Daunele considerabile provocate sănătății populației constau în îmbolnă-
virea în masă a oamenilor sau cel puțin a unei persoane.
De asemenea, infracțiunea de poluare a apei se poate solda cu decesul per-
soanei sau al mai multor persoane. Pentru existența componenței de infrac-
țiune, este necesară legătura cauzală între acțiunile (inacțiunile) prejudiciabile
arătate și urmările indicate în art. 229 din CP al RM.
Latura subiectivă
a infracțiunii se exprimă prin intenție față de fapta pre-
judiciabilă și imprudență față de urmările prejudiciabile.
În cazul în care infractorul acționează cu intenție directă, în scopul slă-
birii bazei economice a țării, acțiunile lui fiind îndreptate spre exterminarea oamenilor, vătămarea sănătății lor, provocarea unor otrăviri sau răspândirea
unor epidemii sau epizootii, acțiunile lui vor fi calificate în temeiul art. 343
din CP al RM ca diversiune.
Subiect al infracțiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la
momentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani.
Subiect
al infracțiunii poate fi, de asemenea, persoana juridică care desfă-
șoară activitatea de întreprinzător.
§4. Poluarea aerului
Legislația penală (art. 230 din CP al RM) incriminează poluarea aerului
cu depășirea normelor stabilite, ca urmare a emisiei în atmosferă a poluanților
sau a încălcării regulilor de exploatare, sau a neutilizării utilajului, aparataju-
lui, instalațiilor de purificare și control al emisiilor în atmosferă, dacă aceasta a cauzat daune în proporții considerabile mediului, regnului animal sau vegetal,
sănătății populației ori a provocat decesul persoanei.

C a p i t o l u l X 403
Regulile de păstrare a purității și ameliorare a calității aerului atmosferic,
de prevenire și reducere a efectelor nocive ale factorilor fizici, chimici, biolo-
gici, radioactivi și de altă natură asupra atmosferei sunt reglementate de Legea
privind protecția mediului înconjurător, Legea privind protecția aerului atmo-sferic, Hotărârea nr. 477 din 19.05.2000 a Guvernului Republicii Moldova cu
privire la rețeaua de observare și control de laborator asupra contaminării (po-
luării) mediului înconjurător cu substanțe radioactive, otrăvitoare, puternic toxice și mijloace bacteriale (biologice)
15, de alte legi și acte normative.
Obiectul juridic special al infracțiunii îl constituie relațiile sociale cu pri-
vire la nepoluarea aerului.
Aerul este un amestec de azot și oxigen de necesitate vitală pentru organis-
mele aerobe, care conține și mici cantități de alte gaze (argon, heliu, neon, cripton,
xenon, radon, bioxid de carbon, hidrogen), vapori de apă și diverse particule.
Protecția acestui mediu are ca scop păstrarea echilibrului ecologic, susți-
nerea și ameliorarea calității factorilor naturali, dezvoltarea valorilor naturale ale țării, asigurarea unor condiții de viață și de muncă tot mai bune pentru
generațiile actuale și viitoare.
Latura obiectivă
a infracțiunii include: 1) fapta prejudiciabilă care se expri-
mă prin acțiuni de poluare a aerului, cu depășirea normelor stabilite, ca urma-
re a emisiei în atmosferă a poluanților sau a încălcării regulilor de exploatare,
sau a neutilizării utilajului, aparatajului, instalațiilor de purificare și control al emisiilor în atmosferă; 2) urmările prejudiciabile care constau în daune în
proporții considerabile mediului, regnului animal sau vegetal, sănătății popu-
lației ori în decesul persoanei; 3) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Poluarea aerului reprezintă emisia în atmosferă a substanțelor dăunătoare
aflate în formă de gaze, vapori, aerosoli (suspensie într-un gaz a unui corp so-lid sau lichid), particule solide, cu încălcarea regulilor de emisie în atmosferă a
poluanților sau a regulilor de exploatare sau neutilizare a utilajului, aparataju-
lui, instalațiilor de purificare și control al emisiilor în atmosferă, prevăzute de regulamente și de alte acte normative.
Încălcarea regulilor de exploatare sau neutilizare a utilajului, aparatajului,
instalațiilor de purificare și control al emisiilor în atmosferă poate fi exprima-tă prin diferite acțiuni, cum ar fi: deco nectarea stațiilor de purificare; schim-
barea regimului de funcționare a elementelor și stațiilor de puri ficare etc.,
care duc la emisia în atmosferă a poluanților sau la schimbarea calităților lor
15 Moitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 63-64, 2000.

404 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
naturale; neschimbarea la timp a filtrelor; nefolosirea aparatajului de control;
ignorarea informațiilor despre calitatea componentelor substanțelor emise în
aerul atmosferic etc.
Pentru consumarea infracțiunii este necesar ca oricare din acțiunile res-
pective să ducă la daune în proporții considerabile mediului, regnului animal sau vegetal, sănătății populației ori să provoace decesul persoanei. Daune în
proporții considerabile mediului, regnului animal sau vegetal pot fi conside-rate formarea în aerul atmosferic a unor concentrații de substanțe poluante, ce
depășesc normele stabilite, schimbarea calității aerului, apariția unor boli la
plante sau animale și pieirea animalelor, păsărilor sau a unor specii de plante.
Cauzarea de daune sănătății populației constă în inhalarea de către persoa-
ne a substanțelor otrăvitoare din aer în timpul respirației, contaminarea pielii sau a organelor respiratorii ori a altor organe, care au cauzat vătămarea integri-tății corporale sau a sănătății de orice grad: vătămare ușoară, medie sau gravă.
Infracțiunea se consideră consumată, de asemenea, din momentul dece-
sului persoanei.
Deoarece infracțiunea este materială, e strict necesar să constatăm exis-
tența legăturii cauzale între fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Latura subiectivă
a infracțiunii se exprimă prin intenție față de fapta pre-
judiciabilă și imprudență față de urmările prejudiciabile.
În cazul în care infractorul acționează cu intenție directă, în scopul slă-
birii bazei economice a țării, acțiunile lui fiind îndreptate spre exterminarea oamenilor, vătămarea sănătății lor, provocarea unor otrăviri sau răspândirea
unor epidemii sau epizootii, acțiunile lui vor fi calificate în baza art. 343 din
CP al RM ca diversiune.
Subiect
al infracțiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la
momentul comiterii faptei a atins vârsta de 16 ani, sau persoana juridică care
desfășoară activitatea de întreprinzător. De cele mai multe ori persoana fizică este
subiect al infracțiunii în cazul îndeplinirii sau neîndeplinirii de către ea a obli-gațiunilor funcționale cu privire la respectarea regulilor de emisie în atmosferă a
poluanților sau în cazul încălcării regulilor de exploatare sau utilizare a utilajului,
aparatajului, instalațiilor de purificare și control al emisiilor în atmosferă.
§5. Tăierea ilegală a vegetației forestiere
Legislația penală (art. 231 din CP al RM) incriminează tăierea ilegală a
arborilor și arbuștilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate
de stat, săvârșită: a) de persoane responsabile de protecția și paza vegetației
forestiere; b) în proporții mari.

C a p i t o l u l X 405
Relațiile ce apar în cadrul folosirii fondului forestier (silvic) sunt regle-
mentate de: Constituția Republicii Moldova, Codul silvic; Hotărârea nr. 106
din 27.02.1996 a Guvernului Republicii Moldova cu privire la măsurile de asi-
gurare a ocrotirii pădurilor, perdelelor forestiere de protecție și a altor plantații silvice
16; Hotărârea nr. 1007 din 30.10.1997 a Guvernului Republicii Moldova
cu privire la evidența de stat a fondului forestier17, alte acte normative adoptate
în conformitate cu acestea.
Scopul normei examinate constă în preîntâmpinarea distrugerii sau de-
gradării vegetației forestiere din păduri, protecția pădurilor ca patrimoniu național al Republicii Moldova și importantă resursă naturală.
Obiectul juridic special al infracțiunii îl constituie relațiile sociale cu privi-
re la integritatea fondului silvic și a fondului ariilor naturale protejate de stat.
Fondul silvic cuprinde toate pădurile, indiferent de tipul de proprietate și
forma de gospodărire.
Pădurea reprezintă un element al landșaftului geografic, o unitate func-
țională a biosferei, compusă din comunitatea vegetației forestiere (în care
domină arborii și arbuștii), păturii vii, animalelor și microorganismelor. Sunt
considerate păduri terenurile acoperite cu vegetație forestieră cu o suprafață de peste 0,1 ha.
În conformitate cu Legea Republicii Moldova privind fondul ariilor natu-
rale protejate de stat, adoptă de Parlamentul Republicii Moldova la 25.02.1998
18,
fondul ariilor naturale protejate de stat constă din următoarele categorii de
obiecte și complexe naturale: 1) rezervație științifică; 2) parc național; 3) monu-
ment al naturii; 4) rezervație naturală; 5) rezervație peisagistică; 6) rezervație de resurse; 7) arie cu management multifuncțional; 8) rezervație a biosferei;
9) grădină botanică; 10) grădină dendrologică; 11) monument de arhitectură
peisajeră; 12) grădină zoologică.
Obiectul material îl constituie arborii și arbuștii din fondul silvic sau din fon-
dul ariilor naturale protejate de stat, a căror valoare este de proporții mari. Dacă subiectul infracțiunii este o persoană responsabilă de protecția și paza vegetației forestiere, atunci valoarea arborilor și arbuștilor tăiați ilegal nu contează.
Latura obiectivă a infracțiunii include fapta prejudiciabilă constând în
acțiunea de tăiere ilegală a arborilor și arbuștilor din fondul silvic sau din fon-dul ariilor naturale protejate de stat.
16 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 32-33, 1996.
17 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 82-83, 1997.
18 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 66-68, 1998.

406 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Tăierea arborilor sau arbuștilor constă în separarea de la rădăcină; în scoa-
terea din pământ a copacului în creștere sau uscat, arbuștilor sau lianelor cu
ajutorul diferitelor instrumente, aparate sau agregate.
Tăierea se consideră ilegală când este efectuată fără permisiunea eliberată
de organul competent, sau nu din locul indicat în documentul de permisiune a tăierii lor, sau în număr mai mare decât cel permis, sau a altor specii decât
cele indicate în documentul de permisiune, în altă perioadă de timp decât cea indicată în documentul de permisiune etc.
Tăierea cu scop de sustragere a copacilor fructiferi, rari, decorativi, ce
cresc în livezi, în grădinile sau gospodăriile oamenilor, necesită calificarea ca infracțiune contra patrimoniului, și nu în temeiul art. 231 din CP al RM.
Infracțiunea dată este formală. Ea se consideră consumată din momentul
tăierii ilegale a arborilor și arbuștilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat.
Latura subiectivă
a infracțiunii se caracterizează prin intenție directă.
Subiectul infracțiunii examinate poate fi: a) persoana responsabilă de pro-
tecția și paza vegetației forestiere; b) orice persoană fizică responsabilă, care a atins la momentul săvârșirii infracțiunii vârsta de 16 ani. În ultimul caz, este obligatoriu ca valoarea arborilor sau arbuștilor tăiați ilegal să se cifreze în
proporții mari.
Subiect al infracțiunii poate fi și persoana juridică care desfășoară activi-
tatea de întreprinzător.
§6. Distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere
Legislația penală (alin. (1) al art. 232 din CP al RM) incriminează distru-
gerea sau deteriorarea în proporții mari a masivelor forestiere în urma folosirii imprudente a focului sau a unor surse de pericol sporit.
Obiectul juridic special al infracțiunii date îl reprezintă relațiile sociale cu
privire la substanța, integritatea și potențialul de folosire a masivelor forestiere.
Obiectul material al infracțiunii îl constituie masivele forestiere a căror
valoare atinge proporții mari.
Latura obiectivă
a infracțiunii include: 1) fapta prejudiciabilă care se expri-
mă prin acțiuni sau inacțiuni de distrugere sau deteriorare a masivelor forestiere în urma folosirii imprudente a focului sau a unor surse de pericol sporit; 2) ur-
mările prejudiciabile constând în distrugerea sau deteriorarea masivelor fores-tiere; 3) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Noțiunile de distrugere și deteriorare au fost explicate în cadrul analizei
infracțiunilor prevăzute la art. 197 și 198 din CP al RM.

C a p i t o l u l X 407
Săvârșirea infracțiunii în urma folosirii imprudente a focului se poate
exprima prin nestingerea sau stingerea incompletă a focului sau rugurilor în
pădure sau în apropierea masivelor forestiere etc.
Distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere în urma folosirii altor
surse de pericol sporit se poate exprima prin folosirea sau comportarea negli-jentă cu materialele explozive, lichidele inflamabile, aparatajele electrice etc.
Infracțiunea prevăzută la alin. (1) al art. 232 din CP al RM este materială.
Ea se consideră consumată din momentul distrugerii sau deteriorării masive-lor forestiere.
În ce privește infracțiunea prevăzută la alin. (2) al art. 232 din CP al RM, în
comparație cu infracțiunea prevăzută la alin. (1) al aceleiași norme, diferă doar latura subiectivă. Or, prin “incendiere” trebuie de înțeles folosirea intenționată
a focului în scopul distrugerii sau deteriorării masivelor forestiere.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de alin. (1) al art. 232 din CP al
RM se exprimă prin imprudență; a celei prevăzute de alin. (2) al art. 232 din CP al RM – prin intenție directă sau indirectă.
Subiectul
infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani.
De asemenea, subiect al infracțiunii date poate fi persoana juridică care
desfășoară activitatea de întreprinzător.
§7 . Vânatul ilegal
Legislația penală (art. 233 din CP al RM) incriminează vânatul fără auto-
rizația corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie cu
unelte și metode nepermise (braconajul), fie cu folosirea situației de serviciu,
dacă acesta a cauzat daune în proporții mari.
Scopul articolului constă în protecția cu mijloace juridico-penale a lumii
animale îmăpotriva vânatului ilegal, care se realizează de către diferite persoa-ne și în scopuri diferite, prin prinderea sau nimicirea animalelor care se află în starea lor naturală.
Cadrul juridic pentru asigurarea protecției eficiente și folosirii raționale a
resurselor regnului animal este reglementat de Legea cu privire la regnul ani-mal, precum și de alte acte normative.
Obiectul juridic special al infracțiunii îl constituie relațiile sociale cu pri-
vire la protecția și folosirea rațională a animalelor și păsărilor sălbatice.
Obiectul material al infracțiunii îl constituie animalele și păsările sălba-
tice ce se află în starea lor de libertate naturală, existența cărora nu este deter-
minată de către om.

408 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Nu pot constitui obiecte ale infracțiunii examinate animalele sau păsările
sălbatice care se află în crescătorii sau ferme de creștere a unor asemenea ani-
male. În astfel de împrejurări, acțiunile făptuitorilor ce vor dobândi astfel de
animale sau păsări vor fi calificate ca infracțiuni contra patrimoniului.
Latura obiectivă a infracțiunii include: 1) fapta prejudiciabilă concretizată
în acțiunea de vânat ilegal; 2) urmările prejudiciabile care constau în daunele
în proporții mari; 3) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă și urmările
prejudiciabile.
Conform art. 23 al Legii regnului animal, terenurile de vânătoare, modul
de gestiune a gospodăriei cinegetice, speciile de animale și regulile vânatului sunt stabilite de Regulamentul gospodăriei cinegetice, expuse în anexa nr. 1. Controlul asupra respectării acestui regulament este exercitat de către Depar-
tamentul Protecției Mediului, Asociația de Stat pentru silvicultură “Moldsilva“
și autoritățile administrației publice locale.
Acțiunea de vânat reprezintă depistarea în scopul dobândirii, urmărirea
sau dobândirea propriu-zisă a animalelor și păsărilor sălbatice.
Vânatul se consideră ilegal în condițiile și împrejurările prevăzute de
art. 233 din CP al RM, când el se efectuează fără autorizația corespunzătoare
fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie cu unelte și metode neper-
mise (braconajul), fie cu folosirea situației de serviciu.
Dispoziția articolului este alternativă, de aceea latura obiectivă se poate
realiza atât în cazul existenței tuturor prevederilor alternative prevăzute de acest articol, cât și în cazul realizării doar a uneia din ele.
Vânatul se consideră ilegal dacă este efectuat în alte perioade decât cele
expres indicate în art.33 al Anexei nr. 1 la Legea regnului animal.
De exemplu, pe teritoriul țării sunt stabilite următoarele termene de vâ-
nătoare: vânătoarea de cerbi, elani și mufloni – de la 1 septembrie până la 31
decembrie; căpriori – de la 15 mai până la 15 octombrie; căprioare – de la 1 sep-
tembrie până la 31 decembrie; iepuri – de la 1 noiembrie până la 31 decembrie; fazani – de la 1 octombrie până la 31 decembrie etc.
Noțiunea de braconaj este reglementată de art. 35 al Anexei indicate. Se consideră vânătoare ilicită (braconaj) vânatul fără autorizație; fără
autorizația de deținere și de folosire a armei de vânătoare sau a carnetului
de vânătoare; cu depășirea normelor de recoltare a vânatului; în locurile și
în termenele interzise; cu arme de vânătoare ce aparțin altor persoane fizice sau juridice; cu folosirea arbaletelor, arcurilor, armelor cu țeava ghintuită, fără
zgomot, precum și a armelor de model militar, de calibru mic, cu excepția
folosirii în modul stabilit a armelor de vânătoare cu țeava ghintuită pentru împușcarea animalelor copitate în scop de selecție sau dobândire a trofeelor;

C a p i t o l u l X 409
dobândirea animalelor cu folosirea chimicalelor toxice, repelentelor și imo-
bilizantelor, cu excepția cazurilor de izbucnire a epizootiilor, în modul pre-
văzut de legislație; dobândirea animalelor cu folosirea mijloacelor, metodelor
și uneltelor considerate periculoase, cum ar fi săparea gropilor pentru prins animalele, amplasarea cârligelor, clamelor, apucătoarelor; instalarea lațurilor,
capcanelor; urmărirea animalelor cu orice mijloace de transport (automobile,
motociclete, tractoare, elicoptere, avioane etc.); gonirea pe pojghiță de gheață, pe zăpadă adâncă, în foc, în apă; dezgroparea vizuinii; dobândirea animalelor
aflate în primejdie (salvându-se de incendiu, inundație etc.); strânsul ouălor,
devastarea cuiburilor, adăposturilor bizamilor (ondatrelor) etc.
Infracțiunea este materială. Ea se consideră consumată din momentul
survenirii daunelor în proporții mari.
Dauna se consideră în proporții mari în funcție de prețul animalelor do-
bândite, de numărul animalelor și cantitatea dobândită, de categoria și speciile
animalelor dobândite (de exemplu, specii rare) etc.
Latura subiectivă
a infracțiunii se caracterizează prin intenție directă sau
indirectă.
Subiect al infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins la
momentul săvârșirii infracțiunii vârsta de 16 ani sau persoana juridică care
desfășoară activitatea de întreprinzător.
În cazul săvârșirii infracțiunii cu folosirea situației de serviciu, subiectul
este special, fiind persoana care are în atribuțiile ei de serviciu exercitarea con-trolului de stat asupra protecției și folosirii resurselor regnului animal.
§8. Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul
sau cu alte exploatări ale apelor
Legea penală (art. 234 din CP al RM) incriminează îndeletnicirea ilegală
cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea substanțe-
lor explozive și otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei,
dacă aceasta a cauzat daune în proporții mari.
Reglementările juridice ale folosirii obiectivelor acvatice pentru necesită-
țile piscicole sau vânătorești se conțin în Codul apelor precum și în alte legi și acte normative. Cadrul juridic pentru asigurarea protecției eficiente și folosirii raționale a resurselor regnului animal este reglementat de Legea cu privire la
regnul animal. Conform art. 24-25 ale acestei legi, pescuitul industrial în ba-
zinele acvatice naturale și artificiale se permite persoanelor fizice și juridice, conform Regulamentului cu privire la protecția resurselor piscicole și regle-

410 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
mentarea pescuitului în bazinele piscicole, expuse în anexa nr. 2. Pescuitul
sportiv și de amatori este permis cetățenilor în bazinele acvatice, cu excepția
celor ale fondului ariilor naturale protejate de stat, crescătoriilor de pești, și se
efectuează cu plată sau gratuit, în baza autorizației eliberate de către Inspecția de Stat a Calității Mediului (pentru bazinele acvatice naturale) și de către uzu-
fructuarii corespunzători (pentru bazinele artificiale).
În bazinele acvatice ale fondului ariilor naturale protejate de stat (rezer-
vații științifice și peisagistice, parcuri naționale, monumente ale naturii, alte categorii de obiecte naturale), pescuitul se efectuează conform legislației.
Conform art. 26 al acestei legi, dobândirea de animale care nu constituie
obiecte ale vânatului și pescuitului (melci, șerpi, broaște etc.) se efectuează în baza autorizației eliberate de către Departamentul Protecției Mediului.
În autorizație sunt indicate plata pentru reproducere, speciile și numărul
de animale, vârsta, sexul și termenele de dobândire.
Obiectul juridic special al infracțiunii îl constituie relațiile sociale cu pri-
vire la protecția și folosirea rațională a peștilor și altor viețuitoare acvatice.
Obiectul material al infracțiunii îl formează peștii sau alte viețuitoare ac-
vatice, aflate pe teritoriul Fondului Unic de Stat al Apelor sau în spațiul aerian
deasupra acestuia.
Fondul Unic de Stat al Apelor îl constituie râurile, lacurile naturale, la-
curile de acumulare, alte bazine de apă de suprafață și izvoarele de apă, apele canalelor și apele subterane.
Se consideră bazine piscicole apele curgătoare și stătătoare de pe întreg
teritoriul Republicii Moldova, inclusiv terenurile acoperite cu apă ca urmare a îndiguirilor sau barărilor de văi – heleșteie, iazuri, lacuri de acumulare – care servesc sau oferă condiții pentru înmulțirea, creșterea și recoltarea peștelui,
crustaceelor sau a altor vietăți acvatice.
Sunt considerate ca făcând parte temporar din bazinele piscicole și apele
de pe zonele inundabile, numai pe perioadele până la retragerea lor, dacă în-trunesc condițiile indicate.
Latura obiectivă
a infracțiunii include: 1) fapta prejudiciabilă care se
exprimă prin acțiuni de îndeletnicire ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea substanțelor explozive și otrăvitoare sau a
altor mijloace de nimicire în masă a faunei; 2) urmările prejudiciabile concre-tizate în daune în proporții mari; 3) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă
și urmările prejudiciabile.
Pescuitul, vânatul sau alte exploatări ilegale ale apelor pot fi realizate prin
diverse modalități: pescuitul electric, cu materii explozive sau otrăvitoare, pre-cum și cu substanțe narcotice, reactive de orice fel; pescuitul reproducătorilor

C a p i t o l u l X 411
în timpul perioadei de prohibiție prin orice metode sau distrugerea icrelor de
pește în aceeași perioadă, în zonele de reproducere naturală; pescuitul puie-
tului sau al reproducătorilor de pește din pepiniere sau crescătorii piscicole
în alte scopuri decât repopularea sau pescuitul industrial; pescuitul sturioni-lor sub dimensiunea legală, în alte scopuri decât reproducerea; pescuitul cu
năvoade, voloace, plase, ave, prostovoale, vârșe etc., de către persoane fizice
neautorizate; vânatul animalelor acvatice în zonele interzise, în perioadele in-terzise, cu mijloace interzise sau a speciilor rare etc.
Infracțiunea este materială. Ea se consideră consumată din momentul
producerii daunelor în proporții mari.
Latura subiectivă
a infracțiunii se realizează cu intenție directă sau in-
directă.
Subiect al infracțiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la
momentul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani sau persoana juridică
care desfășoară activitatea de întreprinzător.
Promisiunea dinainte de a procura produsele pescuitului sau vânatului
ilegal în condițiile expuse, procurarea mijloacelor sau oferirea lor pentru în-deletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor con-
stituie complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 234 din CP al RM.
§9. Încălcarea regimului de administrare și protecție
a fondului ariilor naturale protejate de stat
Legislația penală (art. 235 din CP al RM) incriminează încălcarea regi-
mului de administrare și protecție a fondului ariilor naturale protejate de stat,
dacă aceasta creează pericolul cauzării de daune în proporții mari sau a cauzat
daune în proporții mari.
Scopul acestei norme constă în asigurarea protecției unor teritorii și obiec-
te protejate de stat, prevenirea cauzării unor daune lor, lumii animale care le populează, pădurilor sau altor vegetații de pe aceste teritorii, protejarea diver-sității biologice.
Cadrul juridic pentru asigurarea protecției eficiente și folosirii raționale
a fondului ariilor naturale protejate de stat este reglementat de Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat, precum și de alte acte normative.
Obiectul juridic special al
infracțiunii îl constituie relațiile sociale cu
privire la respectarea regimului de administrare și protecție a fondului ariilor
naturale protejate de stat.

412 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Latura obiectivă a infracțiuni include: 1) fapta prejudiciabilă care se ex-
primă prin acțiunea sau inacțiunea de încălcare a regimului de administrare și
protecție a fondului ariilor naturale protejate de stat; 2) urmările prejudiciabile
constând în: a) pericolul cauzării de daune în proporții mari; b) daunele în proporții mari; 3) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă și urmările pre-
judiciabile.
Încălcarea regimului de administrare și protecție a fondului ariilor natu-
rale protejate de stat se realizează prin săvârșirea de acțiuni sau inacțiuni strict interzise de legislația și de actele normative respective, cum ar fi pătrunderea
fără permisiune specială pe aceste teritorii, efectuarea unor activități de gos-podărire în zonele rezervațiilor naturale și ale parcurilor naționale, activități
de exploatare și extragere, dobândire a mineralelor, construirea și dezvoltarea
pe teritoriile parcurilor naționale a vilelor și grădinilor, mișcarea și parcarea mijloacelor de transport care nu sunt legate de funcționarea parcurilor națio-
nale, colectarea plantelor și a altor elemente ale florei, împrăștierea gunoiului
sau depozitarea lui pe aceste teritorii etc.
Daunele în proporții mari pot fi exprimate, de exemplu, în dobândirea pe
aceste teritorii a animalelor sălbatice sau a speciilor de vegetație, a căror valoa-re depășește 500 unități convenționale.
În cazul creării pericolului cauzării de daune în proporții mari, este ne-
cesar să constatăm că pericolul este real și iminent.
Pentru existența componenței de infracțiune, este necesară, în fiecare
caz, existența legăturii cauzale între acțiunile făptuitorului și survenirea sau
pericolul survenirii urmărilor prejudiciabile: 1) crearea pericolului cauzării de
daune în proporții mari sau 2) cauzarea de daune în proporții mari.
În primul caz, infracțiunea este formal-materială. În cel de-al doilea caz,
ea este materială.
Latura subiectivă a infracțiunii se realizează atât prin intenție directă
(persoana înțelege că prin acțiunile sale încalcă regimul de administrare și de
protecție a fondului ariilor naturale protejate de stat, dorește survenirea aces-
tor urmări), sau prin intenție indirectă (persoana înțelege că prin acțiunile sale încalcă acest regim și admite în mod conștient cauzarea de daune în proporții
mari fondului ariilor naturale protejate de stat sau are o atitudine indiferentă
față de urmările survenite).
Subiect al infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momen-
tul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani, sau persoana juridică care desfășoară activitatea de întreprinzător.

C a p i t o l u l X I 413
C a p i t o l u l X I
INFRACȚIUNI ECONOMICE
Secțiunea I. NO ȚIUNEA, CARACTERIZAREA GENERALĂ
ȘI TIPURILE INFRACȚIUNILOR ECONOMICE
Art. 126 al Constituției, caracterizând economia Republicii Moldova ca
o economie de piață, are în vedere economia națională. În același context
reglementar, este statuat că statul trebuie să asigure, printre altele: libertatea
comerțului și activității de întreprinzător; protecția concurenței loiale; crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producție; protejarea
intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară etc.
Așadar, conceptul de economie națională a Republicii Moldova este o
categorie economică fundamentală, care desemnează ansamblul de resurse naturale și umane, de activități productive, de schimb și servicii, constituite
ca ramuri sau domenii de activitate economică, pe teritoriul național al Repu-blicii Moldova, ca rezultat al dezvoltării forțelor de producție și al diviziunii
sociale a muncii, în cadrul frontierelor țării noastre.
Economia națională a Republicii Moldova este influențată, în principal,
de modul de funcționare a diferitelor ramuri care o compun. Până la înce-putul anilor ’90 ai secolului trecut, economia națională a țării se caracteriza
prin sistemul centralizat-birocratic de conducere a activității economice, prin proprietatea colectivă, ruptă de cei care produceau, factori negativi care au
determinat rămânerea în urmă a dezvoltării economiei naționale. Tocmai de
aceea, o dată cu democratizarea societății, s-a impus, ca o necesitate imediată, efectuarea de schimbări de structură în economia națională. A fost desființa-
tă proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție, întreprinderile de
stat fiind reorganizate ca societăți comerciale, funcționând după principiile economiei de piață. Totodată, s-a dat curs liber inițiativei private în economie,
ceea ce a determinat apariția unui sector privat cu pondere din ce în ce mai
mare în realizarea produsului intern brut în economia moldovenească, aceas-ta devenind astfel o economie de piață. Concluzia ce se impune este aceea că
economia națională a Republicii Moldova este o realitate obiectivă, aflată în
plin proces de transformare, și ea se înscrie printre valorile fundamentale ale societății, care trebuie să se bucure de ocrotire juridico-penală.
În dezvoltarea aserțiunilor date, menționăm că obiectul juridic generic al
infracțiunilor economice este constituit din relațiile sociale economice, baza-

414 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
te pe următoarele principii de desfășurare a activității economice: libertatea
activității economice; exercitarea activității economice în temeiuri legale; con-
curența loială a subiectelor activității economice; buna-credință a subiectelor
activității economice; interzicerea formelor vădit infracționale ale conduitei subiectelor activității economice.
În privința obiectului juridic special al infracțiunilor economice, acesta
îl reprezintă relațiile sociale ce vizează anumite valori sociale concrete, care derivă din economia națională a Republicii Moldova (de exemplu: relațiile spe-
ciale referitoare la încrederea publică în autenticitatea banilor sau a titlurilor
de valoare, lezate prin infracțiunea de la art. 236 din CP al RM; relațiile sociale ce țin de încrederea publică în autenticitatea cardurilor sau a altor carnete de
plată, lezate prin infracțiunea de la art. 237 din CP al RM; relațiile sociale pri-
vitoare la obținerea legală a creditului, lezate prin infracțiunea de la art. 238 din CP al RM; relațiile sociale referitoare la acordarea legală a creditului, lezate
prin infracțiunea de la art. 239 din CP al RM; relațiile sociale ce țin de utiliza-
rea conform destinației a mijloacelor din împrumuturile interne sau externe garantate de stat, lezate prin infracțiunea de la art. 240 din CP al RM etc.).
La majoritatea componențelor infracțiunilor economice este necesară sta-
bilirea obiectului material : banii sau titlurile de valoare false (ori materialele
din care se fabrică acestea), sau banii ori titlurile de valoare autentice (în cazul
infracțiunii de la art. 236 din CP al RM); cardurile sau alte carnete de plată
false (ori materialele din care sunt confecționate acestea), sau banii ori titlurile de valoare autentice (în cazul infracțiunii de la art. 237 din CP al RM); docu-
mentația de credit (în cazul faptei penale, prevăzute la art. 238 din CP al RM);
banii care formează creditul (în cazul infracțiunii de la art. 239 din CP al RM); mijloacele din împrumuturile garantate de stat (în cazul faptei infracționale
prevăzute la art. 240 din CP al RM) etc.
Din punctul de vedere al laturii obiective a infracțiunilor economice, este
de notat că majoritatea din ele se comit prin acțiune. În cazuri mai rare, in-fracțiunile date sunt săvârșite pe calea acțiunii sau (și) inacțiunii (de exemplu,
transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz; evaziunea fiscală a în-
treprinderilor, instituțiilor și organizațiilor; contrabanda; insolvabilitatea in-
tenționată; încălcarea regulilor de exploatare, reparații și modificare a locuin-țelor dintr-un bloc de locuit etc.). Numai infracțiunea de la art. 249 din CP al
RM se comite prin inacțiune.
De asemenea, trebuie de menționat că o parte din componențele infrac-
țiunilor economice sunt construite ca fiind formale (de exemplu; infracțiunile prevăzute la art. 236, 237, 238, 243, 246, 247, 248, 256 din CP al RM). O altă par-

C a p i t o l u l X I 415
te a componențelor infracțiunilor din Capitolul X al Părții speciale a Codului
penal au o factură materială (de exemplu, faptele penale prevăzute la art. 239,
240, 241, 242, 244, 245, 249, 250, 252, 253, 255 din CP al RM). În unele cazuri,
componența de infracțiune presupune existența semnelor atât ale unei infrac-țiuni materiale, cât și formale (de exemplu, faptele infracționale de la art. 251,
254 din CP al RM). În situația componenței infracțiunii prevăzute la art. 258
din CP al RM există semne atât ale unei infracțiuni formal-materiale, cât și ale unei infracțiuni materiale. În cazul componenței infracțiunii de la art. 257
din CP al RM, se atestă structura infracțiunii formale, formal-materiale sau
materiale, în funcție de varianta de realizare.
Din perspectiva laturii subiective , toate infracțiunile economice sunt in-
fracțiuni intenționate. Aceasta nu exclude manifestarea, de către făptuitor, a imprudenței în raport cu agravantele (de exemplu, în cazul faptei de la lit. b) din alin. (2) și lit. b) din alin. (3) ale art. 254 din CP al RM etc.).
În unele cazuri, legea impune stabilirea scopului special al infracțiunii:
scopul obținerii unui credit sau al majorării proporției acestuia, sau al obți-nerii unui credit în condiții avantajoase (în situația faptei penale prevăzute la
art. 238 din CP al RM); scopul de a acoperi genurile activității de întreprinză-
tor ilicite (în ipoteza infracțiunii de la art. 242 din CP al RM) etc.
Subiectul infracțiunilor economice este, înainte de toate, persoana fizică
responsabilă, care la momentul săvârșirii infracțiunii are vârsta de 16 ani. De asemenea, în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 236-246, 248-251, 254 și 257 din CP al RM, subiectul poate fi persoana juridică care desfășoară activitatea
de întreprinzător.
Persoana fizică, care comite unele infracțiuni economice, trebuie să aibă
calitățile unui subiect special: funcționar ori alt salariat în exercițiul funcțiunii (lit. b) din alin. (2) al art. 237 din CP al RM; funcționarul instituției financiare
care decide asupra acordării creditului (art. 239 din CP al RM); persoana cu funcție de răspundere sau persoana care gestionează o organizație comercială,
obștească sau o altă organizație nestatală (lit. c) din alin. (2) al art. 243 din CP
al RM) etc.
În urma trecerii în revistă a elementelor constitutive ale infracțiunilor
prevăzute în Capitolul X din Partea specială a Codului penal, putem formula următoarea definiție a noțiunii acestor infracțiuni: prin “infracțiuni econo-mice” se au în vedere faptele prejudiciabile, comise cu intenție, care lezează,
prin excelență, relațiile sociale economice, răspunderea penală pentru care se
prevede în art. 236-258 din CP al RM.
Punând la bază clasificarea ramurilor sau domeniilor activității economi-
ce, putem identifica următoarele tipuri de infracțiuni economice:

416 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
a) infracțiuni săvârșite în sfera financiar-creditară (art. 236-240, 244, 245,
250 din CP al RM);
b) infracțiuni săvârșite în sfera activității de întreprinzător (art. 241, 242,
252, 253 din CP al RM);
c) infracțiuni săvârșite în sfera distribuirii bunurilor (art. 243, 246, 247,
251 din CP al RM);
d) infracțiuni săvârșite în sfera activității economice externe (art. 248, 249
din CP al RM);
e) infracțiuni săvârșite în sfera consumului de bunuri, servicii și lucrări
(art. 254-257 din CP al RM);
f) infracțiuni săvârșite în sfera exploatării fondului de locuințe (art. 258
din CP al RM).
Secțiunea a II-a. INFRACȚIUNI SĂVÂRȘITE ÎN SFERA
FINANCIAR-CREDITARĂ
§1. Fabricarea sau punerea în circulație a banilor falși
sau a titlurilor de valoare false
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 236 din CP al RM constă în fa-
bricarea în scopul punerii în circulație sau punerea în circulație a biletelor Băn-
cii Naționale a Moldovei, a monedelor, a valutei străine, a hârtiilor de valoare de
stat sau a altor titluri de valoare false, utilizate pentru efectuarea plaților.
Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză este constituit din relațiile
sociale privitoare la încrederea publică în autenticitatea banilor sau a titlurilor de valoare.
Obiectul material al fabricării sau punerii în circulație a banilor falși sau a
titlurilor de valoare false este descris prin sintagma “biletele Băncii Naționale a Moldovei, monede, valuta străină, hârtiile de valoare de stat sau alte titluri de va loa re false, utilizate pentru efectuarea plăților”. Noțiunile “biletele Băncii
Națio nale a Moldovei”, “monede” și “valută străină” formează noțiunea gene-
rică “bani”.
Obiectul material, în cazul în care este comisă modalitatea de fabricare,
diferă după cum activitatea făptuitorului se concretizează în 1) contrafacere sau 2) alterare. În primul caz, obiectul material este format din materialele din care au fost confecționați banii sau titlurile de valoare contrafăcute (hârtia,
vopseaua, firul de siguranță, fibrele color etc.). Totodată, banii sau titlurile

C a p i t o l u l X I 417
de valoare contrafăcute constituie obiectul produs prin infracțiune, sau, pe
scurt – produsul infracțiunii.
În cel de-al doilea caz – cel al alterării – obiectul material constă în banii
sau titlurile de valoare autentice, asupra cărora se exercită operația de alterare. Produsul infracțiunii este format din banii sau titlurile de valoare alterate.
Atunci când fapta prejudiciabilă se exprimă prin modalitatea de punere
în circulație, obiectul material îl reprezintă banii sau titlurile de valoare false (contrafăcute sau alterate).
Prin “bani” se înțelege numerarul aflat în circulație sub formă de semne
bănești de hârtie (bilete ale Băncii Naționale a Moldovei sau bancnote în va-lută străină) și metalice (monedele emise de Banca Națională a Moldovei sau
monedele în valută străină). Banii reprezintă mijlocul de circulație și de plată
în cadrul economiei oricărei țări.
Conform art. 2 din Legea Republicii Moldova cu privire la bani, adoptată
de Parlamentul Republicii Moldova la 15.12.1992
1, dreptul exclusiv de a pune
în circulație (emisiunea) leul și moneda divizionară și de a le retrage din circu-
lație aparține Băncii Naționale a Moldovei, care stabilește valoarea bancnote-
lor și a monedelor și semnele lor distinctive.
Banii retrași din circulație (de exemplu: monedele vechi; banii fostei URSS;
cupoanele cu valorificare multiplă ale Băncii Naționale a Moldovei, emise în 1992 etc.) și care au numai o valoare numismatică nu pot forma obiectul ma-terial al faptei infracționale de la art. 236 din CP al RM. Or, aceștia nu sunt
utilizați pentru efectuarea plăților, la momentul săvârșirii infracțiunii.
Pe de altă parte, există o categorie de monede care, pe lângă o valoare numis-
matică, au și rolul de instrument de plată, aflat în circulație. Deși posibilitatea folosirii acestor monede ca mijloc de plată este redusă, nefiind convenabilă
deținătorului, nu poate fi exclusă posibilitatea evoluării lor ca obiect material al infracțiunii în cauză. Se au în vedere monedele din metale nobile (platină,
paladiu, aur, argint etc.) sau din alte metale, având o vocație comemorativă și
jubiliară. De exemplu, potrivit Hotărârii Băncii Naționale a Moldovei (BNM) privind punerea în circulație, ca mijloc de plată și în scop numismatic, a unei
monede comemorative, nr. 261 din 13.10.2004
2, monedele comemorative sunt
acceptate ca mijloc de plată în economia națională, la valoarea lor nominală.
Dar, pentru complinirea tabloului obiectului material al fabricării sau
punerii în circulație a banilor falși sau a titlurilor de valoare false, se cere exa-
1 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 3, 1993.
2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 189-192, 2004.

418 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
minarea și a noțiunii de titluri de valoare (inclusiv hârtii de valoare de stat).
Numite și valori mobiliare, acestea sunt prezentate în Legea Republicii Moldo-
va cu privire la piața valorilor mobiliare, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 18.11.19983, ca fiind titluri financiare care confirmă drepturile
patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei persoane în raport cu altă persoană,
drepturi ce nu pot fi realizate sau transmise fără prezentarea acestor titluri
financiare, fără înscrierea respectivă în registrul deținătorilor de valori mobi-liare nominative ori în documentele de evidență ale deținătorului nominal al
acestor valori mobiliare.
Conform aceleiași legi, valorile mobiliare de stat sunt titlurile financiare
emise în formă de contract de împrumut, exprimat în valuta națională sau în altă valută legitimă, încheiat între Republica Moldova, în calitate de debitor, și
persoane juridice sau fizice, în calitate de creditor.
În contextul infracțiunii de la art. 236 din CP al RM, se au în vedere titluri
de valoare (valorile mobiliare) materializate (nu și cele aflate pe conturi). La calificare, nu are importanță tipul titlului de valoare – nominativ, la ordin, la purtător – nici denumirea acestuia – acțiune, obligațiune, bon de tezaur, cer-
tificat bancar, cambie etc. Ceea ce este important, e ca titlurile de valoare să
aibă putere circulatorie, adică să poată fi utilizate pentru efectuarea plăților, la momentul comiterii infracțiunii.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 236 din CP al RM in-
clude fapta prejudiciabilă care constă în acțiune. Acțiunea dată se înfățișează prin intermediul celor două modalități alternative: 1) fabricare; 2) punere în
circulație. La rândul său, modalitatea de fabricare poate îmbrăca două forme:
a) contrafacere; b) alte rare.
Prin “contrafacere” se înțelege confecționarea banilor sau a titlurilor de
valoare false, care imită banii sau titlurile de valoare autentice. Modalitatea de contrafacere se realizează diferit: prin turnarea sau baterea monedelor ori prin copiere, imprimare etc. de bani de hârtie ori titluri de valoare. La calificare, nu
importă dacă imitarea este perfectă, dacă se apropie la maximum de original.
Este important ca banii sau titlurile de valoare să aibă capacitatea de a oferi o anumită credibilitate, adică să poată fi apreciate, la primul contact, în calitate
de bani sau titluri de valoare autentice.
Totuși, contrafacerea nu poate constitui componența de infracțiune de
la art. 236 din CP al RM, atunci când imitarea este grosolană, și, ca atare, produsul infracțiunii fiind total necorespunzător, nu va avea aptitudinea de a
3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 27-28, 1999.

C a p i t o l u l X I 419
circula. În cazul în care necorespunderea vădită a banilor falși sau a titlurilor
de valoare false cu banii sau titlurile de valoare autentice exclud participarea
lor la circulație, precum și alte circumstanțe ale cauzei denotă clar intenția
făptuitorului de înșelare grosolană a unei persoane sau a unui cerc restrâns de persoane, profitând de anumite împrejurări (lipsa de iluminare, vederea slabă
a persoanei înșelate, credulitatea acesteia, starea de ebrietate, aglomerația con-
siderabilă etc.), atunci cele comise pot fi calificate ca pregătire de escrocherie.
Cea de-a doua formă a modalității de fabricare – alterarea – constă în mo-
dificarea conținutului sau aspectului banilor sau titlurilor de valoare autenti-ce, creându-se, de regulă, aparența unei valori mai ridicate, fapt ce i-ar asigura făptuitorului avantaje materiale superioare celor care s-ar fi putut obține cu
banii sau titlurile de valoare inițiale.
Moneda poate fi alterată prin modificarea greutății sau a compoziției
aliajului din care e confecționată. Banii de hârtie și titlurile de valoare vor fi alterate atunci când este modificată culoarea, semnele sau cifrele originale.
Cea de-a doua modalitate alternativă – punerea în circulație – reprezintă
operațiunea prin care produsul fabricării este introdus în angrenajul circula-ției financiare. Punerea în circulație poate fi realizată prin: efectuarea de plăți,
schimburi (inclusiv schimburi valutare), depuneri, darea cu împrumut, dona-ție, expedieri poștale etc. Deoarece punerea în circulație se realizează, în cele
mai dese cazuri, prin mai multe acte, în baza unei și aceleiași intenții infrac-
ționale, ea capătă caracterul unei infracțiuni prelungite, care trebuie deosebită de infracțiunea repetată, și este prevăzută la lit. a) din alin. (2) al art. 236 din
CP al RM.
Infracțiunea de fabricare sau punere în circulație a banilor falși sau a titlu-
rilor de valoare false este o infracțiune formală.
În modalitatea de fabricare, infracțiunea în cauză se consideră consumată
din momentul confecționării chiar și a unui singur exemplar al banilor sau
titlurilor de valoare false, indiferent de faptul dacă persoana a reușit sau nu să
le pună în circulație.
Procurarea materialelor pentru fabricarea banilor sau titlurilor de valoa-
re false trebuie calificată ca pregătire la infracțiunea de la art. 236 din CP al RM, cu condiția ca, din punctul de vedere al calității acestor materiale, să fie
posibilă fabricarea cu ajutorul lor a unor specimene false, având o asemănare considerabilă cu banii și titlurile de valoare autentice.
În modalitatea de punere în circulație, infracțiunea prevăzută la art. 236
din CP al RM se consideră consumată din momentul transmiterii chiar și a unui exemplar al acestora.

420 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Trecerea în posesia făptuitorului a bunurilor străine, în rezultatul punerii
în circulație a banilor sau titlurilor de valoare false, se cuprinde de compo-
nența de infracțiune de la art. 236 din CP al RM, și nu necesită o calificare
suplimentară ca escrocherie. În mod similar, consumul serviciilor străine, în rezultatul punerii în circulație a banilor sau titlurilor de valoare false, nu ne-
cesită calificare suplimentară potrivit art. 196 din CP al RM.
Latura subiectivă a fabricării sau punerii în circulație a banilor falși sau a
titlurilor de valoare false se caracterizează prin intenție directă. La modalita-tea de fabricare, este obligatorie stabilirea scopului special – scopul punerii în
circulație. Prezența oricărui alt scop exclude răspunderea în conformitate cu art. 236 din CP al RM.
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică ce desfășoară activitate de întreprinzător.
Conform art. 236 din CP al RM, sunt trase la răspundere atât persoanele
care au fabricat și au pus în circulație banii sau titlurile de valoare false, cât și persoanele care nu au fabricat banii sau titlurile de valoare false, dar care, în
virtutea circumstanțelor, au devenit posesorii unor asemenea bani sau titluri
de valoare, și care, conștientizând falsitatea lor, le-au pus în circulație.
Varianta agravată a fabricării sau punerii în circulație a banilor falși sau
titlurilor de valoare false, prevăzută la alin. (2) al art. 236 din CP al RM, pre-supune săvârșirea acestei infracțiuni în prezența vreuneia din următoarele circumstanțe:
a) repetat;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală;
c) în proporții mari.
Infracțiunea în cauză se consideră săvârșită repetat, dacă anterior a mai
fost comisă o astfel de infracțiune, cu condiția că făptuitorul nu a fost con-
damnat pentru vreuna dintre infracțiunile date și nu a expirat termenul de
prescripție prevăzut de art. 60 din CP al RM.
Cu privire la interpretarea corectă a conceptului de comitere a infracțiunii
de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală, considerăm oportună apelarea la explicațiile de resort din §2 al Secțiunii a II-a din Capito-
lul VII al prezentei lucrări.
Cât privește formula “în proporții mari”, aceasta desemnează nu urmările
prejudiciabile ale infracțiunii, ci obiectul material (produsul) al infracțiunii. Se are în vedere că valoarea banilor sau titlurilor de valoare false, la momentul săvârșirii infracțiunii, depășește 500 unități convenționale de amendă. Valoa-

C a p i t o l u l X I 421
rea nominală a banilor sau titlurilor de valoare false este echivalată cu valoarea
nominală a banilor sau titlurilor de valoare autentice, pe care i-au imitat. Ori-
care altă interpretare ar fi arbitrară, și, de aceea, ar contraveni legii.
§2. Fabricarea sau punerea în circulație a cardurilor
sau a altor carnete de plată false
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 237 din CP al RM constă în
fabricarea în scopul punerii în circulație sau punerea în circulație a cardurilor sau a altor carnete de plată false, care nu constituie valută sau titluri de valoare,
dar care confirmă, stabilesc sau acordă drepturi sau obligații patrimoniale.
Obiectul juridic special al infracțiunii date îl reprezintă relațiile sociale
refe ri toare la încrederea publică în autenticitatea cardurilor sau a altor carnete de plată.
Obiectul material al infracțiunii de la art. 237 din CP al RM este desem-
nat prin expre sia “cardurile sau alte carnete de plată false, care nu constituie valută sau titluri de valoare, dar care confirmă, stabilesc sau acordă drepturi sau obligații patrimoniale”.
Obiectul material, în cazul în care este realizată modalitatea de fabricare,
diferă după cum activitatea făptuitorului se concretizează într-o acțiune de: 1) contra facere sau 2) alterare.
În primul caz, obiectul material îl formează materialele din care au fost
confecționate cardurile sau alte carnete de plată contrafăcute (bucata de masă plas tică, de carton sau de hârtie, holograma, circuitul integrat, banda mag-
netică etc. – în cazul cardurilor; hârtia, vopseaua etc. – în cazul altor carnete
de plată). Totodată, cardurile sau alte carnete de plată contrafăcute formează obiectul produs prin infracțiune, sau, pe scurt – produsul infrac țiunii
.
În cel de-al doilea caz – cel al alterării –, obiectul material constă în cardurile
sau alte carnete de plată autentice, asupra cărora se realizează operația de altera-re. Produsul infracțiunii îl constituie cardurile sau alte carnete de plată alterate.
Atunci când infracțiunea prevăzută la art. 237 din CP al RM se exprimă
prin modalitatea de punere în circulație, obiectul material constă în cardurile sau alte carnete de plată false.
Apelând la interpretarea istorică, menționăm că, în conformitate cu nota
la art. 122
2 din CP al RM din 1961, prin carduri și alte documente de plată, ce
nu constituie hârtii de valoare, se înțeleg acele instrumente de plată care au
calitățile unui instrument de plată ce confirmă, stabilește ori atribuie drepturi
sau obligațiuni patrimoniale.

422 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Ajustând această explicație la prevederile dispoziției art. 237 din CP al
RM, este necesar a menționa că, pentru a nimeri sub incidența acestei norme,
cardurile și alte carnete de plată trebuie să corespundă următoarelor cerințe
obligatorii:
a) să fie instrumente de plată;
b) să nu constituie valută sau titluri de valoare;c) să aibă vocația de a confirma, stabili sau acorda drepturi sau obligațiuni
patrimoniale.
Trăsătura distinctivă, principală, între cele două tipuri de instrumente de
plată – carduri și, respectiv, alte carnete de plată – este că în primul caz plățile
se fac pe suport electronic, iar în cel de-al doilea caz plățile se fac pe suport de
hârtie sau alt suport material.
În conformitate cu Regulamentul BNM nr. 58/11-02 din 22.05.1997 pri-
vind organizarea de către bănci a plăților cu carduri pe teritoriul Republicii Moldova (în continuare – Regulamentul nr. 58/11-02)
4, prin card (carte de
plată) se are în vedere suportul de informație standardizat, protejat și indi-vidualizat, utilizat de deținător în modul prevăzut în obligațiile reciproce cu
emitentul cardului și acceptat de comerciant în calitate de instrument de plată la procurarea de mărfuri, consumul de servicii, obținerea de numerar și a altor
servicii de ghișeu.
Potrivit Regulamentului dat, conform criteriului “funcția cardului”, car-
durile se împart în următoarele grupuri:
a) carduri de debit (cărți de debit), legate direct de conturile bancare ale de-
ținătorului, din care sunt debitate contravalorile bunurilor achizițio nate/
serviciilor consumate sau sumele în numerar retrase de către deținători;
b) carduri de credit (cărți de credit), care le indică deținătorilor deschiderea
liniilor de credit, fapt ce le permite să procure bunuri/consume servicii
în limita unui plafon stabilit în prealabil; creditele acordate se rambur-
sează în modul stabilit în obligațiile reciproce cu emitentul cardurilor;
c) carduri achitate anticipat (portmonee electronice), care reprezintă car-
duri “încărcate” cu valoare monetară, transferată din conturile bancare ale deținătorilor sau achitate de ei anticipat în numerar;
d) carduri polifuncționale, care îmbină funcții ale cardurilor enumerate la
lit. a)-c) și, posibil, și alte funcții.
În ce privește ale funcții pe care le poate îndeplini un card polifuncțional,
acestea se pot exprima în: funcția de permis de trecere spre încăperi sau zone
4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 38-39, 1997.

C a p i t o l u l X I 423
cu acces limitat; funcția de confirmare a identității purtătorului cardului;
funcția de abonament pentru circulația în transport în comun; funcția de
achitare a convorbirilor telefonice, funcția de scontare (care permite deținăto-
rului cardului să-și exercite dreptul la facilități și reduceri bănești la achizițio-narea bunurilor/consumarea serviciilor unor firme) etc.
În contextul infracțiunii prevăzute la art. 237 din CP al RM, nu trebuie
să uităm că una dintre cerințele obligatorii, pe care trebuie să le îndeplinească cardul, este ca el să confirme, să stabilească sau să acorde drepturi sau obligații
patrimoniale. Dacă un card polifuncțional, pe lângă alte funcții, îmbină func-
țiile cardurilor enumerate la lit. a)-c) din alin. (2) al art. 9 din Regulamentul nr. 58/11-02, el satisface cerința obligatorie menționată. Dacă este vorba de un
card monofuncțional, care are numai funcția de permis de trecere spre încă-
peri sau zone cu acces limitat sau funcția de confirmare a identității purtăto-rului cardului, sau altă asemenea funcție, atunci cardul respectiv nu satisface
cerința obligatorie sus-numită. Deci, un astfel de card nu intră sub incidența
art. 237 din CP al RM. Fabricarea lui sau punerea lui în circulație trebuie calificată conform art. 361 din CP al RM. Astfel de carduri constituie actele
personale ale deținătorului lor și, într-o anumită măsură, înlocuiesc buletinul
de identitate, permisul de trecere etc.
În același timp, considerăm că acele carduri monofuncționale, care îndepli-
nesc funcția de abonament pentru circulația în transportul în comun sau funcția de achitare a convorbirilor telefonice, sau funcția de scontare, sau altă asemenea funcție se află sub incidența art. 237 din CP al RM. Pe lângă faptul
că astfel de carduri confirmă, stabilesc sau acordă drepturi sau obligații patri-
moniale, ele reprezintă instrumente de plată și nu constituie valută sau titluri de valoare. Din aceste motive, nu există temeiuri de a califica fabricarea lor sau
punerea lor în circulație conform art. 361 din CP al RM.
Infracțiunea prevăzută la art. 237 din CP al RM poartă nu doar asupra
cardurilor, ci și asupra altor carnete de plată. Prin alte carnete de plată trebuie
de înțeles documentele de decontare. În conformitate cu Regulamentul BNM
nr. 25/11-02 din 12.07.1996 privind decontările fără numerar în Republica Moldova (în continuare – Regula mentul nr. 25/11-02)
5, documentul de decon-
tare reprezintă dispoziția sau cererea întreprinderii întocmită pe suport mate-
rial (formular de hârtie sau suport de date), prezentată de către plătitor băncii
cu scopul executării plății fără numerar pentru livrarea mărfii sau valorilor, executarea lucrărilor, prestarea serviciilor, precum și altor plăți.
5 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 63, 1996.

424 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Potrivit pct. 15 al Regulamentului nr. 25/11-02, decontările fără numerar
în Republica Moldova se efectuează în baza:
a) dispozițiilor de plată, dispozițiilor de plată trezoreriale;
b) dispozițiilor de plată acceptate;
c) cererii – dispoziție de plată;
d) cererii de acreditiv;
e) cecurilor;
f) dispozițiilor incaso, dispozițiilor incaso trezoreriale.
Oricare din documentele de decontare, menționate la lit. a)-f), se află sub
incidența noțiunii “alte carnete de plată” din dispoziția art. 237 din CP al RM.
Cât pri vește cambia, după cum rezultă din prevederile Regulamentului nr. 25/11-02 și cele ale Legii cambiei, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
22.06.1993
6, cambia este un instrument de plată, care confirmă, stabilește sau
acordă drepturi sau obligații patrimoniale. Totuși, cambia este și un titlu de valoare, deci nu întrunește toate cerințele obligatorii ale noțiunii “alte carnete
de plată”. Din aceste considerente, fabricarea sau punerea în circulație a cam-biei false trebuie calificată potrivit art. 236 din CP al RM.
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 237 include fapta prejudiciabilă
care se exprimă prin acțiune. Acțiunea dată apare prin intermediul modalită-ților de fabricare sau punere în circulație. Întrucât acestea au practic aceleași
trăsături ca în cazul infracțiunii prevăzute la art. 236 din CP al RM, facem
trimitere la explicațiile corespunzătoare.
Precizăm doar că, spre deosebire de noțiunea “punerea în circulație” din
art. 236 din CP al RM (care presupune înstrăinarea banilor sau titlurilor de valoare false), noțiunea similară din art. 237 din CP al RM are o semnificație mai largă: atât înstrăinarea (desfacerea) cardurilor sau altor carnete de plată
false, constând în schimb, vânzare, donare etc., cât și folosirea lor, constând în
retragerea disponibilului sub formă de numerar de la ghișeul automat de bancă sau de la distribuitorul automat de numerar; achitarea mărfurilor sau a servicii-
lor comerciantului prin intermediul automatelor bancare, terminalelor pentru
transferul electronic de fonduri de la punctul de vânzare, imprinterelor etc.
Infracțiunea de fabricare sau punere în circulație a cardurilor sau a altor
carnete de plată false se consideră consumată din momentul fabricării sau punerii în circulație chiar și a unui singur exemplar al cardurilor sau altor carnete de plată false. Această infracțiune este o infracțiune formală.
6 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 10 (partea 1), 1993.

C a p i t o l u l X I 425
Latura subiectivă a infracțiunii în cauză se caracterizează prin intenție
directă. Motivele infracțiunii constau, de cele mai multe ori, în interesul ma-
terial. Pentru modalitatea de fabricare a cardurilor sau a altor carnete de plată
false, este obligatorie prezența scopului special – scopul punerii în circulație.
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică care desfășoară activitate de întreprinzător.
Varianta agravată a fabricării sau punerii în circulație a cardurilor sau a
altor carnete de plată false, prevăzută la alin. (2) al art. 237 din CP al RM, pre-supune săvârșirea acestei infracțiuni:
a) repetat;
b) de un funcționar ori alt salariat în exercițiul funcțiunii;c) de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală;
d) în proporții mari.
Circumstanțele agravante de la lit. a), c), d) din alin. (2) al art. 237 din CP
al RM au fost supuse analizei în paragraful precedent al prezentei lucrări. În
ce privește agravanta de la lit. b) din alin. (2) al art. 237 din CP al RM, se are în
vedere calitatea specială a subiectului. Acesta trebuie să fie un salariat. Conform art. 1 al Codului muncii, prin “salariat” se are în vedere persoana fizică care pres-
tează o muncă conform unei anumite specialități, calificări sau într-o anumită
funcție, în schimbul unui salariu, în baza contractului individual de muncă.
Salariatul poate fi inclusiv un funcționar – public sau privat, deci inclusiv
o persoană cu funcție de răspundere sau o persoană care gestionează o organi-zație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală.
De asemenea, la calificare este important de stabilit că salariatul a săvârșit
infracțiunea nu oricând, ci anume în exercițiul funcțiunii, adică în timpul în-deplinirii sarcinilor de serviciu.
§3. Dobândirea creditului prin înșelăciune
La art. 238 din CP al RM este prevăzută răspunderea penală pentru prezen-
tarea cu bună-știință a unor informații false în scopul obținerii unui credit sau
majorării proporției acestuia, sau obținerii unui credit în condiții avantajoase.
Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză îl reprezintă relațiile socia-
le referitoare la obținerea legală a creditului.
Obiectul material al dobândirii creditului prin înșelăciune este constituit
din documentația de credit, care conține informații false.

426 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
În conformitate cu art. 3 din Legea instituțiilor financiare, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 21.07.19957, documentația de credit este
documentația care stă la baza unei convenții între o bancă și o altă persoană,
pentru acordarea unui credit, și cuprinde cel puțin:
– situația financiară curentă a solicitantului de credit și a oricărei persoa-
ne care constituie o garanție personală;
– o descriere a modalităților de garantare pentru plata integrală a datoriei
și, după caz, o evaluare a bunurilor care fac obiectul garanției;
– o descriere a condițiilor creditului, cuprinzând valoarea creditului, rata
dobânzii, schema de rambursare, obiectivul debitorului și scopul pen-tru care a solicitat creditul;
– alte documente determinate de bancă.
Victimă a infracțiunii de la art. 238 din CP al RM este instituția financiară.
Potrivit prevederilor Legii instituțiilor financiare, prin “instituție finan-
ciară” se înțelege persoana juridică care acceptă depozite sau echivalente ale
acestora, netransferabile prin nici un instrument de plată, și care utilizează total sau parțial aceste mijloace pentru a acorda credite sau a face investiții pe
propriul cont și risc.
Orice bancă este o instituție financiară, însă nu orice instituție financiară este
o bancă. Nefiind bănci, asociațiile de economii și împrumut ale cetățenilor sunt instituții financiare care acordă credite. De exemplu, întreprinderea Pro-Credit
are ca obiectiv prestarea serviciilor de creditare, deși nu este o bancă.
Nu este exclusă posibilitatea evoluării Băncii Naționale a Moldovei ca
victimă a dobândirii creditului prin înșelăciune, atunci când aceasta acordă credite băncilor comerciale.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 238 din CP al RM include
fapta prejudiciabilă care constă în prezentarea unor informații false.
Prezentarea informațiilor false se face în formă scrisă, prin înfățișarea –
de către solicitantul de credit către instituția financiară – a unui document,
având un suport de hârtie, destinat să certifice fapte și evenimente cu semni-
ficație juridică pentru obținerea creditului. Este cunoscut că unele și aceleași date sunt reflectate concomitent în diferite documente formând documentația
de credit. Ținând cont de aceasta, făptuitorul, urmărind scopul tăinuirii fap-
tului falsificării datelor despre situația financiară curentă, denaturează infor-mația în toate documentele care conțin date similare. Deoarece confecționarea
7 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 1, 1996.

C a p i t o l u l X I 427
documentelor, formând documentația de credit, depășește latura obiectivă a
dobândirii creditului prin înșelăciune, în astfel de situații, calificarea se face
prin concurs: art. 238 și art. 361 din CP al RM. Dacă făptuitorul doar prezintă
informațiile false, fără a confecționa documentele care conțin astfel de infor-mații, atunci cele comise se califică numai potrivit art. 238 din CP al RM.
În contextul infracțiunii în cauză, se prezintă informații false despre:
conducătorii sau fondatorii întreprinderii care solicită creditul, în cazurile în care această întreprindere se dovedește a fi o firmă-fantomă; indicii stării
financiare a întreprinderii, care reflectă exagerat de optimist suficiența mijloa-
celor fixe și mijloacelor circulante, lichiditatea și viteza de circulație a activelor, independența financiară și rentabilitatea întreprinderii etc.
Infracțiunea prevăzută la art. 238 din CP al RM este o infracțiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul prezentării instituției financiare, de către solicitantul de credit, a informațiilor false, indiferent dacă a obținut cre-
ditul, a majorat proporția acestuia, a obținut creditul în condiții avantajoase.
Latura subiectivă a dobândirii creditului prin înșelăciune se caracterizea-
ză prin intenție directă. Motivele infracțiunii constau, de regulă, în interesul material. Scopul infracțiunii este un scop special, putând evolua în oricare din
cele trei forme: 1) scopul obținerii unui credit; 2) scopul majorării proporției creditului; 3) scopul obținerii unui credit în condiții avantajoase.
Vizavi de prima formă, obținerea unui credit constă în primirea lui în baza
documentației de credit, indiferent de formă (în numerar sau prin virament).
În legătură cu cea de-a doua formă, majorarea proporției creditului se
atestă, de exemplu, în cazul când un funcționar al băncii, care pretinde că s-a concediat, solicită de la banca dată un credit, a cărui mărime depășește limi-tele stabilite în Regulamentul nr. 33/09-01 din 18.09.1996 al BNM cu privire la
acordarea creditelor de către bănci funcționarilor săi
8.
În raport cu cea de-a treia formă, obținerea unui credit în condiții avanta-
joase presupune arogarea de apartenență la o categorie anumită de beneficiari
de credite, legalmente avantajați (de exemplu, în baza Legii Republicii Moldo-va privind acordarea de credite preferențiale pe termen lung unor categorii de
tineri studioși, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 14.07.2000
9).
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică
care desfășoară activitate de întreprinzător.
8 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 64, 1996.
9 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 154-156, 2000.

428 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
§4. Încălcarea regulilor de creditare
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 239 din CP al RM constă în
acordarea unui credit cu încălcarea intenționată a regulilor de creditare, dacă
prin aceasta au fost cauzate instituției financiare daune în proporții mari.
Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză îl reprezintă relațiile socia-
le privitoare la acordarea legală a creditului.
Dacă operează agravanta de la lit. b) din alin. (2) al art. 239 din CP al RM,
atunci se lezează, în plan secundar, relațiile sociale care apar și se dezvoltă în
legătură cu exercitarea, în temeiul legii, a activității de întreprinzător și prin care
sunt asigurate interesele legitime ale creditorilor în condițiile de insolvabilitate.
Obiectul material al încălcării regulilor de creditare este format din banii
acordați cu titlu de credit.
Odată ce legiuitorul nu face, în art. 239 din CP al RM, nici o specificare
cu privire la forma creditului acordat, acesta poate apărea sub orice formă
legalmente recunoscută: credit overnight, credit de consorțiu, credit “mare”
etc. Important este să fie vorba de obiectul contractului de credit bancar, în
reglementarea art.1236 din Codul civil al Republicii Moldova, adoptat de Par-lamentul Republicii Moldova la 6.06.2002
10.
Victimă a infracțiunii este instituția financiară.
Latura obiectivă a infracțiunii date include: a) fapta prejudiciabilă care cu-
prinde acțiunea de acordare a unui credit și acțiunea sau inacțiunea de încăl care a
regulilor de creditare; b) urmările prejudiciabile sub forma daunelor în proporții
mari; c) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Acțiunea de acordare a unui credit, care reprezintă una din componen-
tele obligatorii ale faptei prejudiciabile, constă în executarea efectivă de către creditor (instituția financiară) a obligației contractuale de punere la dispoziția
debitorului (solicitantului de credit) a unei sume de bani, formând creditul.
Pentru ca fapta prejudiciabilă să fie completă, acțiunea de acordare a unui
credit trebuie să fie însoțită de acțiunea sau inacțiunea de încălcare a regulilor de creditare.
Regulile de creditare trebuie să fie prevăzute în cadrul unor acte norma-
tive și să aibă forța juridică a unor norme de drept. Recomandările metodi-co-științifice, care nu au fost incluse în normele de drept, nu pot fi recunoscute ca reguli de creditare, indiferent de caracterul considerării valorii acestor re-
comandări în literatura științifică.
10 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 82-86, 2002.

C a p i t o l u l X I 429
Regulile de creditare sunt cuprinse în: Codul civil; Legea instituțiilor fi-
nanciare; Legea Republicii Moldova cu privire la Banca Națională a Moldovei
(art. 18), adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 21.07.199511; Regula-
mentul din 3.02.1995 al BNM cu privire la acordarea de către băncile comer-ciale a creditelor de consorțiu
12; Regulamentul nr. 3/09 din 1.12.1995 al BNM
cu privire la creditele “mari”13; Instrucțiunea nr. 8/1001 din 2.02.1996 a BNM
privind ordinea de acordare a creditelor în valuta străină14; Regulamentul
nr. 38/08-01 din 15.11.1996 al BNM cu privire la modul de garantare a credi-telor acordate băncilor de către Banca Națională a Moldovei
15; Regulamentul
nr. 130 din 15.05.1998 al BNM cu privire la creditele expirate16; Regulamentul
din 28.12.2000 al BNM privind modul de acordare de către Banca Națională a Moldovei a creditelor overnight
17 etc.
Încălcarea regulilor de creditare formează ilicitatea faptei prejudiciabile și se
exprimă în alegerea unei asemenea variante de conduită, care se deosebește consi-
de rabil de prevederile stabilite prin regulile actelor normative în vigoare, enume-rate mai sus. De cele mai dese ori, încălcarea regulilor de creditare se exprimă în
nerespectarea măsurilor de prudență, măsuri care presupun: analiza profundă a
situației financiare și a credibilității solicitantului de credit; evaluarea capacității de rambursare a creditului; constituirea provizioanelor de risc etc.
Infracțiunea de încălcare a regulilor de creditare este o infracțiune mate-
rială. Ea se consideră consumată din momentul producerii urmărilor prejudi-ciabile sub forma daunelor în proporții mari.
Latura subiectivă a infracțiunii în cauză se caracterizează prin intenție
directă sau indirectă. Motivele infracțiunii se pot exprima în: interesul mate-rial; răzbunare; concurența economică neloială etc.
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică care desfășoară activitatea de întreprinzător.
În ce privește persoana fizică, aceasta nu poate de una singură să
săvârșească infracțiunea de la art. 239 din CP al RM. Este necesară prezența a cel puțin trei persoane între care să existe o înțelegere prealabilă. Aceasta
11 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 56-57, 1995.
12 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 38-39, 1995.
13 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 70, 1995.
14 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 11-12, 1996.
15 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 83, 1996.
16 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 87-89, 1998.
17 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 14-15, 2001.

430 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
rezultă din prevederile pct. 3.5 al Regulamentului nr. 153 din 25.12.1997 al
BNM cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în Repu-
blica Moldova18, în conformitate cu care, în procesul de aprobare, dreptul de a
lua decizii referitor la cererile de acordare a creditelor se atribuie unui comitet special de credit, constituit dintr-un număr impar de membri, nu mai puțin
de trei persoane; suma maximală a unui credit, care poate fi acordat fără apro-barea de către comitetul special de credit la nivel de filială, este determinată
în prevederile politicii generale de creditare a băncii; orice tranzacție de credit
poate fi încheiată numai cu avizul a cel puțin trei persoane.
Varianta agravată a încălcării regulilor de creditare, prevăzută la alin. (2) al
art. 239 din CP al RM, presupune săvârșirea acestei infracțiuni atunci când:
a) a cauzat instituției financiare daune în proporții deosebit de mari;
b) a condus la insolvabilitatea instituției financiare.În cazul primei modalități agravate, valoarea prejudiciului pricinuit, la
momentul săvârșirii infracțiunii, depășește 1500 unități convenționale de
amendă (în comparație cu 500 unități convenționale de amendă, reprezentând
valoarea prejudiciului cauzat prin varianta-tip a infracțiunii).
În ce privește noțiunea de insolvabilitate, aceasta va fi definită în cadrul §3
al Secțiunii a III-a din prezentul capitol.
§5. Utilizarea contrar destinației a mijloacelor
din împrumuturile interne sau externe garantate de stat
Varianta-tip a infracțiunii de la art. 240 din CP al RM constă în utilizarea
contrar destinației a mijloacelor din împrumuturile interne sau externe garan-tate de stat, dacă aceasta a cauzat daune în proporții mari.
Obiectul juridic special al infracțiunii date este constituit din relațiile
sociale referitoare la utilizarea conform destinației a mijloacelor din împru-muturile interne sau externe garantate de stat.
Obiectul material al utilizării contrar destinației a mijloacelor din împru-
muturile interne sau externe garantate de stat îl reprezintă mijloacele date. Aces-tea fac parte din datoria de stat a Republicii Moldova. Conform Legii Republicii
Moldova privind datoria de stat și garanțiile de stat, adoptată de Parlamentul Re-publicii Moldova la 18.07.1996
19, datoria de stat constituie suma totală a datoriei
18 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 8, 1998.
19 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 75-76, 1996.

C a p i t o l u l X I 431
de stat interne și a datoriei de stat externe, contractate de Ministerul Finanțelor
în numele Republicii Moldova, exprimată în monedă națională; datoria de stat
contractată în alte monede legale se calculează în monedă națională, pornind de
la rata de schimb oficială, stabilită de BNM la data respectivă.
Pentru a determina dacă este într-adevăr vorba de mijloacele din împrumu-
turile interne sau externe garantate de stat (și nu de mijloace din împrumuturi de alt gen), este necesar de controlat evidența scriptică a acestora în Registrul datoriei de stat, precum și în Registrul garanțiilor de stat pentru împrumuturi.
Dacă mijloacele din împrumuturi nu sunt consemnate măcar în unul din aceste
registre, ținute de Ministerul Finanțelor, atunci mijloacele date nu pot constitui obiectul material al infracțiunii prevăzute la art. 240 din CP al RM.
Latura obiectivă a infracțiunii în cauză include: a) fapta prejudiciabilă
care se exprimă în acțiunea de utilizare contrar destinației a mijloacelor din împrumuturile interne sau externe garantate de stat; b) urmările prejudiciabile
sub forma daunelor în proporții mari; c) legătura cauzală între fapta prejudi-
ciabilă și urmările prejudiciabile.
Potrivit Legii privind datoriile de stat și garanțiile de stat, beneficiarii de
mijloace din împrumuturile interne sau externe garantate de stat, sunt obli-gați să utilizeze aceste mijloace în conformitate cu contractele (acordurile) de împrumut, încheiate cu Ministerul Finanțelor. Totodată, acești beneficiari
prezintă, trimestrial, Ministerului Finanțelor informații complete privind uti-
lizarea mijloacelor din împrumuturile interne sau externe garantate de stat.
În cazul în care făptuitorul utilizează contrar destinației mijloacele res-
pective, falsificând, în același timp, informația trimestrială prezentată Mini-sterului Finanțe lor, atunci cele comise trebuie calificate prin concurs: art. 240 și art. 361 din CP al RM.
Destinația mijloacelor din împrumuturile de stat interne poate fi numai
următoarea: a) acoperirea deficitului bugetului de stat; b) stingerea datoriei de stat interne, contractate anterior; c) acoperirea decalajului de casă în bugetul
de stat; d) acoperirea cheltuielilor rezultate din emiterea împrumuturilor de
stat interne; e) finanțarea proiectelor de investiții.
Destinația mijloacelor din împrumuturile de stat externe poate fi numai
următoarea: a) acoperirea deficitului bugetului de stat; b) susținerea balanței de plăți; c) finanțarea proiectelor de investiții pentru dezvoltarea domeniilor prioritare ale economiei; d) importul de materie primă, resurse energetice și
de alte produse; e) onorarea obligațiilor asumate prin acordarea garanțiilor de
stat pentru împrumuturi; f) serviciul, refinanțarea și reachiziționarea datoriei contractate anterior; g) finanțarea cheltuielilor legate de lichidarea consecin-

432 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
țelor calamităților naturale și ale altor situații extraordinare; h) finanțarea
cheltuielilor rezonabile legate de contractarea datoriei de stat externe.
Utilizarea mijloacelor din împrumuturile interne sau externe, garantate
de stat, conform oricărei alte destinații, va fi susceptibilă de calificare conform art. 240 din CP al RM.
Infracțiunea în cauză este o infracțiune materială. Ea se consideră consu-
mată din momentul survenirii urmărilor prejudiciabile sub formă de daune în proporții mari. În cazul în care utilizarea contrar destinației a mijloacelor
din împrumuturile interne sau externe garantate de stat, implică producerea
unor urmări de o gravitate mai redusă, atunci răspunderea poate fi angajată conform art. 162
8 din Codul cu privire la contravențiile administrative.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 240 din CP al RM se ca-
racterizează prin intenție directă sau indirectă. Motivele infracțiunii constau, de cele mai dese ori, în interesul material.
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică care desfășoară activitatea de întreprinzător.
În ce privește persoana fizică, aceasta trebuie să aibă calitatea specială de
ordonator. În alți termeni, ea trebuie să aibă calitatea de persoană cu funcție de răspundere sau persoană care gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă organizație nestatală, care are dreptul să folosească și să dispună – în
cadrul persoanei juridice, care a contractat împrumutul garantat de stat – de
mijloacele care formează acest împrumut.
Varianta agravată a utilizării contrar destinației a mijloacelor din împru-
mutu rile interne sau externe garantate de stat, prevăzută la alin. (2) al art. 240 din CP al RM, presupune comiterea acestei infracțiuni în prezența următoa-relor circumstanțe:
a) săvârșită repetat;
b) săvârșită de două sau mai multe persoane;
c) soldată cu daune în proporții deosebit de mari.În legătură cu trăsăturile individuale ale acestor agravante, a se apela la
explicațiile de rigoare, prezentate anterior.

C a p i t o l u l X I 433
§6. Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor
și organizațiilor
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 244 din CP al RM constă în
evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor, prin in-
cluderea, în documentele contabile, fiscale sau financiare, a unor date vădit
denaturate privind veniturile sau cheltuielile ori prin tăinuirea altor obiecte impozabile, dacă suma impozitului, care trebuia să fie plătit, depășește 500
unități convenționale de amendă.
Obiectul juridic special este format din relațiile sociale privitoare la for-
marea bugetului public național pe calea îndeplinirii de către întreprinderile, instituțiile sau organizațiile contribuabile a obligațiunilor fiscale.
Obiectul material al infracțiunii în cauză îl reprezintă: 1) documentele
contabile, fiscale sau financiare; 2) mijloacele bănești datorate bugetului pu-blic național.
Având în vedere prevederile Legii contabilității, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova la 4.04.1995
20, prin “documente contabile” trebuie de în-
țeles: documentele justificative (actele întocmite în scris, care adeveresc sau autentifică operațiunile economice, inclusiv dispozițiile și permisiunile condu-
cerii (proprietarului) agentului economic); registrele contabile (tabelele întoc-mite în mod special (jurnal-order, situație, tabel de calcul), în care se efectuează
înregistrările contabile despre operațiunile economice pe conturi); raportul
financiar (informația financiară sistematizată, privind factorii ce influențează activitatea agentului economic, reflectând datele evidenței contabile, furnizând
utilizatorilor de informație date despre starea financiară, indicatorii activității
și fluxul mijloacelor bănești pentru perioada de gestiune), inclusiv bilanțul con-tabil (forma raportului financiar, care caracterizează situația patrimonială și
financiară a agentului economic, la finele ultimei zile a perioadei gestionare).
Prin “document fiscal” se are în vedere darea de seamă fiscală, adică orice
document care este prezentat sau trebuie să fie prezentat organului fiscal, legat de nașterea, modificarea sau stingerea obligațiilor fiscale
21.
Prin “document financiar” se înțelege documentul care reflectă formarea,
adminis trarea sau repartizarea fondurilor bănești, cu caracter nerambursabil,
ale bugetelor22.
20 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 28, 1995.
21 A se vedea : I. Vremea, Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor
(aspecte juridico -penale), Chișinău, CE USM, 2003, p. 66.
22 Ibidem , p. 67.

434 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Aceste trei noțiuni definite mai sus desemnează obiectul material în cazul
modalității de includere, în documentele contabile, fiscale sau financiare, a
unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile.
În ce privește modalitatea de tăinuire a altor obiecte impozabile, obiectul
material este constituit din mijloacele bănești datorate bugetului public națio-nal, deoarece “abia după înșelarea organelor fiscale, cota mijloacelor bănești,
care, în conformitate cu legislația fiscală, urmează a fi vărsată în buget, ilegal se reține, se consumă sau se trece de către făptuitor în folosul altor persoane”
23.
Referitor la obiectele impozabile, acestea formează obiectul imaterial al
infracțiunii realizate în modalitatea de tăinuire a altor obiecte impozabile. În doctrina juridică, se menționează, pe bună dreptate, că obiectele impozabile reprezintă faptele juridice care determină obligația contribuabilului de a achi-
ta impozitul
24. Conform Legii Republicii Moldova privind bazele sistemului
fiscal, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 17.11.199225, obiectele
impoza bile sunt: veniturile; beneficiul; valoarea mărfurilor; operațiunile cu hârtiile de valoare; folosirea resurselor naturale, inclusiv a pământului; genu-
rile de activitate; valoarea adăugată a producției etc.
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 244 din CP al RM include: 1) fapta
preju diciabilă care se exprimă în acțiunea de includere, în documentele conta-bile, fiscale sau financiare, a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile, sau acțiunea ori inacțiunea de tăinuire a altor obiecte impozabile;
2) urmările prejudiciabile sub forma neachitării impozitului, a cărui sumă
depășește 500 unități convenționale de amendă; 3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Includerea, în documentele contabile, fiscale sau financiare, a unor date
vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile presupune indicarea în do-cumentele respective a datelor care nu corespund realității și care reflectă di-
minuat mărimea veniturilor sau care reflectă majorat mărimea cheltuielilor.
În conformitate cu art. 12 și 14 din Codul fiscal al Republicii Moldova,
adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 24.04.1997
26, venitul impoza-
bil este venitul brut, obținut de persoanele juridice din toate sursele aflate în Republica Moldova, precum și venitul obținut de persoanele juridice din orice
surse aflate în afara Republicii Moldova.
23 Ibidem , p. 56.
24 A se vedea : Налоги и налоговое право / Под ред. А. В. Брызгалина, Москва, Аналити-
ка-Пресс, 1997, с. 277.
25 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 11, 1992.
26 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 62, 1997; Monitorul Oficial al Republicii Mol-
dova , nr. 102-103, 2001.

C a p i t o l u l X I 435
Cheltuielile reprezintă actele și operațiunile de întrebuințare a unei sume
de bani cu relevanță materială sau tehnico-financiară, sumă necesară persoa-
nei date în scopul și cu finalitatea întreținerii materiale, satisfacerii trebuințe-
lor și necesită ților27.
Tăinuirea altor obiecte impozabile presupune: nereflectarea în documen-
tele contabile a unor obiecte impozabile (altor decât veniturile și cheltuielile); calcularea incorectă a bazei impozabile; efectuarea tranzacțiilor fără o per-fectare documentară a acestora; neînregistrarea la intrări a valorilor mate-
rial-marfare; mascarea obiectului impozabil (de exemplu, pe calea exportului
fictiv sau a arendării fictive a fondurilor fixe) etc.
Noțiunea de tăinuire a altor obiecte impozabile trebuie înțeleasă în sens
larg, fără a-i restrânge incidența doar asupra cazurilor de tăinuire a întregului obiect impozabil. Poate fi tăinuită și o parte a obiectului impozabil, atunci când, de exemplu, acest obiect nu a fost inventariat în întregime.
Infracțiunea de evaziune fiscală a întreprinderilor, instituțiilor și organi-
zațiilor este o infracțiune materială. Ea se consideră consumată din momentul survenirii urmărilor prejudiciabile sub forma neachitării impozitului, a cărui
mărime depășește 500 unități convenționale de amendă.
Dacă cele comise nu implică producerea unor asemenea urmări, fapta
poate fi calificată conform art. 163 din Codul cu privire la contravențiile admi-nistrative.
În contextul infracțiunii prevăzute la art. 244 din CP al RM, noțiunea
“impozit” include și noțiunea de taxă, pe lângă noțiunea de impozit în accep-țiune îngustă.
Astfel, în acord cu art. 6 al Codului fiscal, impozitul (în accepțiune în-
gustă) este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ține de efectuarea unor acțiuni determinate și concrete de către organul împuternicit sau de către per-
soana cu funcție de răspundere a acestuia, sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată; taxa este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu este
impozit (în accepțiunea îngustă).
În Republica Moldova se percep impozite și taxe generale de stat și locale.
Alte plăți, cu excepția impozitelor și taxelor (a căror forme sunt nominalizate la art. 6 și art. 288 ale Codului fiscal, precum și la art. 5 și 6 din Legea privind
bazele sistemului fiscal), nu exprimă noțiunea “impozit”, folosită în dispoziția art. 244 din CP al RM.
27 A se vedea : I. Gliga, Drept financiar , București, Humanitas, 1998, p. 98.

436 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Latura subiectivă a infracțiunii în cauză se caracterizează prin intenție
directă. Aceasta deoarece intenția este calificată de prezența unui scop special.
Chiar dacă acest scop nu este specificat, în mod expres, în textul art. 244 din
CP al RM, el se subînțelege, constând în neachitarea impozitului la bugetul public național.
Motivele infracțiunii pot consta în: interesul material, răzbunare etc.Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul săvârșirii infracțiunii a împlinit vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică
care desfășoară activitatea de întreprinzător.
Persoana fizică trebuie să aibă calitățile unui subiect special, și anume:
să fie conducătorul întreprinderii, instituției sau organizației sau contabil-șef, director financiar-contabil, ori să ocupe o altă funcție în cadrul acesteia, care
i-ar permite să țină documentele contabile, fiscale sau financiare, ori să dispu-nă de obiectele impozabile.
De asemenea, persoana juridică care desfășoară activitatea de întreprinză-
tor trebuie să aibă calități speciale, și anume: să fie contribuabil (de exemplu, societate comercială, cooperativă, întreprindere de stat sau municipală, uniu-
nile acestora, instituția privată ce activează în domeniul finanțelor, asociația
obștească, fundație, organizațiile social-politice etc. – toate acestea cu excepția autorităților publice și instituțiilor publice).
Varianta agravată a evaziunii fiscale a întreprinderilor, instituțiilor și orga-
nizațiilor, prevăzută la alin. (2) al art. 244 din CP al RM, presupune săvârșirea repetată a acestei infracțiuni. Ne-am pronunțat anterior asupra valențelor aces-
tei circumstanțe agravante, de aceea facem trimitere la explicațiile respective.
§7 . Abuzurile la emiterea titlurilor de valoare
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 245 din CP al RM constă în
includerea, în prospectul emisiei sau în alte documente, în temeiul cărora se înregistrează emisia titlurilor de valoare, a informațiilor neautentice sau
care pot induce în eroare, aprobarea cu bună-știință a prospectului emisiei care conține informații neautentice sau care pot induce în eroare, precum și
aprobarea rezultatelor emisiei vădit neautentice, dacă aceste acțiuni au cauzat
daune în proporții mari.
Obiectul juridic special al abuzului la emiterea titlurilor de valoare îl re-
prezintă relațiile sociale referitoare la emisia (emisiunea) legală a titlurilor de valoare.
În conformitate cu Legea Republicii Moldova cu privire la piața valorilor
mobiliare, prin “emisiune (emisie) a valorilor mobiliare (titlurilor de valori)” se

C a p i t o l u l X I 437
înțelege: 1) totalitatea valorilor mobiliare ale unui emitent, care aparțin unei cla-
se și au același termen inițial și final de plasare; 2) totalitatea acțiunilor stabilite
de legea arătată și întreprinse de emitent în vederea plasării valorilor mobiliare.
Reliefând obiectul juridic special al infracțiunii în cauză, am avut în vedere
cea de-a doua accepțiune a noțiunii de emisie (emisiune) a titlurilor de valoare (valorilor mobiliare). Este regretabil că varianta română a Legii cu privire la
piața valorilor mobiliare nu face nici o distincție între noțiunile “emiterea titlu-rilor de valoare (valorilor mobiliare)” și “emisia (emisiunea) titlurilor de valoa-
re (valorilor mobiliare)”. În condițiile în care, spre deosebire de varianta rusă a
legii, cea română desemnează, printr-un singur termen, două noțiuni diferite, destinatarul legii este derutat, scăzând calitatea aplicării și interpretării aces-
teia. De aceea, călăuzindu-ne de prevederile variantei ruse a legii nominalizate,
specificăm: prin “emiterea (выпуск) titlurilor de valoare (valorilor mobiliare)” se înțelege totalitatea valorilor mobiliare ale unui emitent, care aparțin unei
clase și au același termen inițial și final de plasare; prin “emisia (emisiunea)
(эмиссия) titlurilor de valoare (valorilor mobiliare)” se înțelege totalitatea ac-țiunilor stabilite de Legea cu privire la piața valorilor mobiliare și întreprinse
de emitent în vederea plasării valorilor mobiliare. În concluzie, este greșită fo-
losirea termenului “emiterea” (“выпуск”) în denumirea art. 245 din CP al RM. Acesta trebuie substituit prin termenul adecvat – “emisia” (“эмиссия”).
Obiectul material al infracțiunii de la art. 245 din CP al RM este format
din: prospectul emisiei sau alte documente în temeiul cărora se înregistrează emisia titlurilor de valoare; darea de seamă asupra rezultatelor emisiei.
Prin “prospect al emisiei” se are în vedere prospectul ofertei publice, adică
documentul emitentului, care conține informația necesară investitorilor la adoptarea deciziei de procurare a valorilor mobiliare ale emitentului, ce se
plasează prin ofertă publică.
Cerințele de bază față de prospectul emisiei (al ofertei publice) sunt pre-
văzute în art. 13 al Legii cu privire la piața valorilor mobiliare. Aceste cerințe privesc: a) informația generală despre emitent, adică despre persoana juridică
sau autoritatea administrației publice, care emite valori mobiliare și își asumă obligații față de deținătorii de valori mobiliare în vederea realizării drepturi-
lor conferite de valorile mobiliare respective; b) specificarea stării financiare
a emitentului; c) specificarea emisiunii preconizate a valorilor mobiliare; d) declarația investițională, adică specificarea direcțiilor de utilizare de către
emitent a mijloacelor mobilizate.
Prin “alte documente, în temeiul cărora se înregistrează emisia titlurilor
de valoare” se are în vedere (potrivit alin. (2) din art. 14 al Legii cu privire la piața valorilor mobiliare): cererea de înregistrare a ofertei publice a valorilor

438 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
mobiliare; copiile documentelor de constituire ale emitentului; documentul
care autentifică înregistrarea de stat a emitentului; hotărârea privind emisia
valorilor mobiliare etc.
În ce privește darea de seamă asupra rezultatelor emisiei, aceasta este pre-
zentată de către emitent Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, în termen de 15 zile de la data încheierii plasamentului valorilor mobiliare, adică a în-
străinării acestor valori de către emitent primilor proprietari.
Victimă a infracțiunii prevăzute la art. 245 din CP al RM este: investito-
rul, adică persoana care a procurat, în cadrul ofertei valorilor mobiliare, astfel de valori; compania de asigurare care suportă riscul deprecierii valorilor mo-biliare, dacă investitorul s-a asigurat pentru acest caz etc.
Latura obiectivă a abuzurilor la emiterea titlurilor de valoare include:
a) fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea de: 1) includere în prospectul emisiei sau în alte documente, în temeiul cărora se înregistrează emisia ti-
tlurilor de valoare, a informațiilor neautentice sau care pot induce în eroare;
2) aprobare a prospectului emisiei care conține informații neautentice sau care pot induce în eroare; 3) aprobare a rezultatelor emisiei vădit neautentice; b) ur-
mările prejudiciabile sub forma daunelor în proporții mari; c) legătura cauzală
între fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Includerea în prospectul emisiei sau în alte documente, în temeiul cărora
se înregistrează emisia titlurilor de valoare, a informațiilor neautentice sau care pot induce în eroare se exprimă în înscrierea în prospectul emisiei a unor informații, care sunt specificate la alin. (2)-(6) ale art. 13 și alin. (2) al art. 14
din legea cu privire la piața valorilor mobiliare și care nu corespund realității
ori nu sunt complete, ori care conțin alte deficiențe, astfel încât victimei i se creează o falsă reprezentare asupra existenței unei situații de fapt relevante.
Aprobarea prospectului emisiei, care conține informații neautentice sau
care pot induce în eroare, se exprimă în semnarea de către persoanele abili-tate, care reprezintă emitentul, a prospectului emisiei, deși informația din el
nu corespunde realității ori nu este completă, ori conține alte deficiențe, astfel
încât victimei i se creează o falsă reprezentare asupra existenței unei situații de fapt relevante. Aprobarea prospectului emisiei constituie o etapă obligatorie în
procesul emisiei titlurilor de valoare, prin care prospectului emisiei i se conferă
calitatea unui document având toate cele necesare, astfel încât oferta valorilor mobiliare să poată fi înregistrată la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.
Aprobarea rezultatelor emisiei vădit neautentice se exprimă în semnarea
de către persoanele abilitate, care reprezintă emitentul, a dării de seamă asupra rezultatelor emisiei, care conține date ce nu corespund realității. Aprobarea
rezulta telor emisiei constituie o etapă obligatorie în procesul emisiei titlurilor

C a p i t o l u l X I 439
de valoare, prin care dării de seamă asupra rezultatelor emisiei i se conferă
calitatea unui document având toate cele necesare, astfel încât această dare de
seamă să poată fi înregistrată la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, iar
emisia respectivă să poată fi calificată de Comisia Națională a Valorilor Mobi-liare ca fiind efectuată.
Infracțiunea de la art. 245 din CP al RM este o infracțiune materială. Ea
se consideră consumată din momentul producerii urmărilor prejudiciabile sub forma daunelor în proporții mari.
Dacă abuzurile la emiterea titlurilor de valoare nu implică asemenea
urmări prejudiciabile, atunci cele comise pot fi calificate potrivit art. 162
4 al
Codului cu privire la contravențiile administrative.
Latura subiectivă a infracțiunii în cauză se caracterizează prin intenție
directă sau indirectă. Motivele infracțiunii constau, de regulă, în interesul material.
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul săvâr șirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică care desfășoară activitate de întreprinzător.
Persoana fizică trebuie să aibă calitățile unui subiect special, fiind per-
soana care are dreptul: să pregătească prospectul emisiei sau alte documente, în temeiul cărora se înregistrează emisia, spre înregistrarea ofertei publice la
Comisia Națională a Valo rilor Mobiliare; sau să aprobe prospectul emisiei; sau
să aprobe rezultatele emisiei.
De regulă, o asemenea persoană fizică este un membru al organului cole-
gial decident al emitentului. Dar este posibil ca subiect să fie și underwriter-ul, adică persoana care, în conformitate cu contractul încheiat cu emitentul, me-diază emisia valorilor mobiliare, desfășurată în numele emitentului.
De asemenea, persoana juridică care desfășoară activitate de întreprinză-
tor trebuie să aibă calitatea specială de emitent.
Varianta agravată a abuzurilor la emiterea titlurilor de valoare, prevăzută
la alin. (2) al art. 245 din CP al RM, presupune comiterea acestei infracțiuni în cazul în care:
a) a fost săvârșită repetat;
b) a fost săvârșită de două sau mai multe persoane;c) a cauzat daune în proporții deosebit de mari.
Nici una dintre aceste circumstanțe nu prezintă noutate, de aceea, la
perceperea sensului lor, vor fi utile explicațiile vizând agravantele similare,
prezentate anterior.

440 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
§8. Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor
supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control
sau timbre de acciz
Varianta-tip a infracțiunii de la art. 250 din CP al RM constă în trans-
portarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără
marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz de modelul stabilit, dacă
aceasta a cauzat daune în proporții mari.
Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză este constituit din relațiile
sociale ce țin de circuitul legal al mărfurilor supuse accizelor.
Obiectul material al faptei infracționale de la art. 250 din CP al RM îl
reprezintă mărfurile supuse accizelor.
În conformitate cu art. 119 al Codului fiscal, accizul este impozitul general
de stat, stabilit pentru unele mărfuri de consum, pentru activitatea în dome-niul jocurilor de noroc.
Activitatea în domeniul jocurilor de noroc, chiar dacă este supusă acci-
zelor, nu poate forma obiectul imaterial al infracțiunii de la art. 250 din CP al RM. Obiectul material al acestei acțiuni îl constituie mărfurile supuse
accizelor. Aceste mărfuri sunt specificate în anexa la Titlul IV “Accizele” al
Codului fiscal. Astfel, pot fi menționate următoarele mărfuri supuse accizelor și cota corespunzătoare a accizului: șampanie (10%, dar nu mai puțin de 2,50
lei/ litru); țigarete conținând tutun: cu filtru (1000 bucăți – 8,70 lei), fără filtru
(1000 bucăți – 3,70 lei); motorină, inclusiv combustibil (carburant) diesel și combustibil pentru cuptoare (500 lei/tona); aparate de luat vedere fixe și alte
camere video (30 euro/bucata); autoturisme cu motor cu piston prin aprindere
prin scânteie (de la 0,30 euro la 1,60 euro/cm
3 de capacitate cilindrică) etc. (în
total, circa 50 de poziții tarifare pentru mărfurile supuse accizelor).
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 250 din CP al RM include:
a) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acțiunea de: 1) transportare a mărfu-rilor supuse accizelor; 2) păstrarea mărfurilor supuse accizelor; 3) comercia-
lizarea mărfurilor supuse accizelor, care este însoțită de inacțiunea de nemar-
care a mărfurilor supuse accizelor, cu timbre de control sau timbre de acciz de modelul stabilit; b) urmările prejudiciabile sub forma daunelor în proporții
mari; c) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
În temeiul prevederilor art. 119 al Codului fiscal, prin “transportarea
mărfu rilor supuse accizelor” se înțelege deplasarea, transmiterea mărfurilor date din încăpe rea de acciz. Încăperea de acciz reprezintă totalitatea locurilor
ce aparțin subiectului impunerii (adică contribuabilului), inclusiv clădirile, în-

C a p i t o l u l X I 441
căperile, terito riile, terenurile, orice alte locuri, care sunt situate separat, deter-
minate în certifica tul de acciz, unde mărfurile supuse accizelor se prelucrează
și/sau se fabrică, se expediază (se transportă) de către subiecții impunerii.
Prin “păstrarea mărfurilor supuse accizelor” se înțelege ținerea acestor
mărfuri în sfera de stăpânire a făptuitorului.
Prin “comercializarea mărfurilor supuse accizelor” se are în vedere pune-
rea mărfurilor date în circulație prin vânzare, schimb, dare în chirie etc.
Săvârșirea doar a acțiunii în oricare din cele trei modalități, specificate
mai sus, este insuficientă pentru a putea califica cele comise conform art. 250
din CP al RM. Mai este necesară o componentă a faptei prejudiciabile, care să exprime ilicitatea penală a acesteia. Această componentă o formează inac-
țiunea de nemarcare a măr furilor supuse accizelor cu timbre de control sau
timbre de acciz.
Obligativitatea marcării mărfurilor supuse accizelor cu timbre de control
sau cu timbre de acciz este prevăzută de actele normative de natură fiscală sau de Legea bugetului care este pusă în aplicare în anul bugetar respectiv.
Timbrul de control sau timbrul de acciz sunt două tipuri de marcaje
speciale – tipărite de unitatea specializată, autorizată de Ministerul Finanțe-lor – marcaje care permit monitorizarea, de către organele fiscale, a legalității circulației mărfurilor supuse accizelor.
Astfel, potrivit alin. (6) al art. 123 din Codul fiscal, mărfurile supuse
accizelor, cum ar fi votca, lichiorurile și alte băuturi spirtoase, vinurile din struguri, din pomușoare și alte fructe, vinurile din struguri saturate cu dioxid
de carbon, divinurile (conia cu rile), articolele din tutun, comercializate, trans-
portate sau depozitate pe teritoriul Republicii Moldova, sau importate pentru comercializare pe teritoriul ei, precum și mărfurile supuse accizelor, procurate
de la agenții economici rezidenți, aflați pe teritoriul Republicii Moldova, care
nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar, sunt pasibile marcării obligatorii cu timbru de acciz. Marcarea se efectuează în timpul fabricării mărfurilor
supuse accizelor, până la importarea acestora, iar în cazul mărfurilor fabricate
pe teritoriul Republicii Moldova, până la momentul expedierii (transportării) acestora din încăperea de acciz. Modul de procurare și de utilizare a timbrelor
de acciz este stabilit de către Serviciul Fiscal de Stat. Nu sunt marcate obliga-
toriu cu timbru de acciz vinurile spumoase și spumante, divinurile (coniacu-rile) în sticle de suvenire, cu capacitatea de până la 0,25 litri, de 1,5, de 3 și 6
litri, mărfurile supuse accizelor, plasate în regimurile vamale tranzit, depozit
vamal, admiterea temporară, magazin duty free, precum și mărfurile supuse accizelor, fabricate pe teritoriul Republicii Moldova și expediate de către pro-
ducător pentru export.

442 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Așadar, nu toate mărfurile supuse accizelor, ci doar unele din acestea (în
prin cipal, băuturile alcoolice (cu unele excepții) și articolele din tutun) sunt pa-
sibile marcării obligatorii cu timbru de acciz. În linii generale, aceeași situație se
atestă în privința marcării unor mărfuri supuse accizelor cu timbru de control.
Astfel, chiar din denumirea următorului act normativ, se desprinde care
tipuri de mărfuri supuse accizelor sunt pasibile marcării obligatorii cu tim-bru de control: Hotărârea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamen tului cu privire la vânzarea timbrelor de control și marcarea cu ele
a băuturilor alcoolice, berii și articolelor din tutun, nr. 411 din 6.05.1997
28.
În conformitate cu Scrisoarea Ministerului Finanțelor cu privire la anu-
mite probleme vizând marcarea mărfurilor, nr. 20 (10-23-03/1-1063) din
18.06.199729, mărfurile, care sunt pasibile de marcare cu timbru de control,
trebuie să fie procurate de agenții economici care au relații cu sistemul buge-
tar al Republicii Moldova, pentru a fi comercializate pe teritoriul ei în formă
marcată. De aceea, agenții economici din Republica Moldova, care au relații cu sistemul bugetar al țării și care procură – de la agenții economici care nu
au relații cu sistemul bugetar al țării – mărfuri pasibile de marcare cu timbru
de control, trebuie să se adreseze în prealabil la inspectoratul fiscal teritorial de la locul de înregistrare, prezentând contractul corespunzător de procurare
a mărfurilor date, pentru a obține, în număr necesar, timbrele de control, care
ulterior vor fi transmise producătorului.
Este necesar de menționat că nemarcarea mărfurilor supuse accizelor,
dacă are la bază tăinuirea obiectului impozabil, urmează a fi calificată con-form art. 244 din CP al RM (cu condiția că subiect al impunerii este persoana juridică)
30.
Infracțiunea prevăzută la art. 244 din CP al RM este o infracțiune mate-
rială. Ea se consideră consumată din momentul survenirii urmărilor prejudi-ciabile sub forma daunelor în proporții mari. Dacă cele comise nu pot implica producerea unor asemenea urmări, fapta poate fi calificată potrivit art. 152
10
din Codul cu privire la contravențiile administrative.
Latura subiectivă a infracțiunii în cauză se caracterizează prin intenție
directă sau indirectă. Motivele infracțiunii se exprimă, mai cu seamă, în in-teresul material.
28 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 35-36, 1997.
29 Contabilitate și audit , nr. 12, 1997, p. 83.
30 A se vedea : I. Vremea, op. cit. , p. 107.

C a p i t o l u l X I 443
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la momen-
tul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică care
desfășoară activitate de întreprinzător.
Persoana fizică trebuie să aibă calitățile unui subiect special, și anume: să
aibă obligația de a procura și utiliza timbrele de control sau de acciz, în vederea marcării cu ele a mărfurilor sale.
Varianta agravată a transportării, păstrării sau comercializării mărfurilor
supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz, prevăzută la alin. (2) al art. 250 din CP al RM, presupune prezența următoare-
lor circumstanțe agravante:
a) marcarea cu alte timbre decât cele de modelul stabilit;
b) cauzarea de daune în proporții deosebit de mari.Întrucât agravanta de la lit. b) din alin. (2) al art. 250 din CP al RM ne
este deja cunoscută, ne vom referi, în cele ce urmează, la cealaltă circumstanță
agravantă.
Alte timbre, decât cele de modelul stabilit, evoluează în calitate de mijloace
de săvârșire a infracțiunii. În context, făptuitorul nu se mai sustrage marcării mărfurilor cu timbre de control sau de acciz într-o manieră fățișă, ci încearcă
să imprime o aparență de legalitate faptei sale.
Modelul timbrelor de control și al celor de acciz poate fi stabilit numai de
Ministerul Finanțelor. Faptul că marcarea se face cu alte timbre decât cele de modelul stabilit înseamnă că făptuitorul aplică timbre falsificate (de el sau de altcineva) sau scoase din uz.
Secțiunea a III-a. INFRACȚIUNI S ĂVÂRȘITE ÎN SFERA ACTIVITĂȚII
DE ÎNTREPRINZĂTOR
§1. Practicarea ilegală a activității de întreprinzător
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 241 din CP al RM constă în
practicarea ilegală a activității de întreprinzător, soldată cu obținerea unui
profit în proporții mari.
Obiectul juridic special al infracțiunii date este constituit din relațiile so-
ciale privitoare la practicarea legală a activității de întreprinzător.
Potrivit prevederilor Legii Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat
și întreprinderi, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 3.01.199231,
31 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 2, 1994.

444 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
prin “activitate de întreprinzător” se are în vedere activitatea de fabricare a
produselor, executare a lucrărilor și prestare a serviciilor, desfășurate de ce-
tățeni și de asociațiile acestora în mod independent, din proprie inițiativă, în
numele lor, pe riscul propriu și sub răspunderea lor patrimonială, cu scopul de a-și asigura o sursă permanentă de venituri.
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 241 din CP al RM include: a) fapta
prejudiciabilă care se exprimă în acțiunea (și inacțiunea) de practicare ilegală a activității de întreprinzător; b) urmările prejudiciabile sub forma obținerii
unui profit în proporții mari; c) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă și
urmările prejudiciabile.
Potrivit art. 125 din CP al RM, prin “practicare (desfășurare) ilegală a ac-
tivității de întreprinzător” se înțelege:
a) desfășurarea activității de întreprinzător fără înregistrarea (reînregi-
strarea) la organele autorizate;
b) desfășurarea unor genuri de activitate interzise de legislație;
c) desfășurarea activității de întreprinzător prin intermediul filialelor, re-
prezentanțelor, sucursalelor, secțiilor, magazinelor; depozitelor, unităților
comerciale și altor unități neînregistrate în modul stabilit de legislație;
d) desfășurarea activității de întreprinzător fără utilizarea mărcilor co-
merciale și de fabrică și fără indicarea în documente a codurilor fiscale, în cazul când folosirea sau indicarea lor este prevăzută de legislație cu
utilizarea unor coduri fiscale străine sau plastografiate.
În continuare, respectând consecutivitatea prezentării de către legiuitor, în
art. 125 din CP al RM, a modalităților practicării (desfășurării) ilegale a activi-tății de întreprinzător, vom supune analizei fiecare dintre aceste modalități:
a) în cazul dat, acțiunea de desfășurare a activității de întreprinzător este
înso țită de inacțiunea de neînregistrare (nereînregistrare) la organele autorizate.
Pentru a-și putea desfășura, în conformitate cu legea, activitatea de între-
prinză tor, făptuitorul trebuie să se înregistreze (reînregistreze) la organele
autorizate, dar nu o face, deși putea și trebuia. Acesta este obligat să înregi-
streze întreprinderea, înfiin țată de el pe teritoriul Republicii Moldova, până la începerea activității ei economice, în conformitate cu Legea Republicii
Moldova cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor și organizațiilor,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 5.10.2000
32. Întreprinderea se
32 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 31-34, 2001.

C a p i t o l u l X I 445
înregistrează de Camera Înregistrării de Stat a Departamentului Tehnologii
Informaționale, la locul unde se află sediul întreprinderii. Certificatul de înre-
gistrare este un document care con firmă înregistrarea de stat a întreprinderii.
Întreprinderea se consideră înregistrată la data adoptării, de către orga nul în-registrării de stat, a deciziei de înregistrare. Înscrierea datelor despre întreprin-
derile înregistrate se face în Registrul de stat al întreprinderilor. Înregistrarea
întrep rin derii își încetează valabilitatea din momentul adoptării deciziei de radiere a ei din Registrul de stat al întreprinderilor și al consemnării acestui
fapt în Registrul dat.
În cazul reorganizării întreprinderii sau al operării modificărilor și com-
pletărilor la documentele de constituire a acesteia, este necesară reînregistra-rea întreprin derii.
Modul de înregistrare (reînregistrare) a gospodăriilor țărănești (de fermi-
er), a persoanelor fizice, care desfășoară activitatea de întreprinzător în baza licenței sau a patentei de întreprinzător, este reglementat de: Hotărârea Gu-
vernului Republicii Moldova privind înregistrarea gospodăriilor țărănești (de fermier), nr. 977 din 14.09.2001
33; Legea Republicii Moldova privind licenție-
rea unor genuri de activi tăți; Legea Republicii Moldova cu privire la patenta de
întreprinzător, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 15.07.199834.
Este necesar de menționat că desfășurarea activității de întreprinzător, fără
înregistrare, este, în esență, o modalitate specifică de tăinuire a obiectelor impoza-
bile, răspunderea pentru care e prevăzută expres la art. 241 din CP al RM, și de aceea nu necesită o calificare suplimentară conform art. 244 din CP al RM;
b) în cazul desfășurării unor genuri de activitate interzise de legislație, se
are în vedere desfășurarea unor genuri de activitate: 1) care sunt inter-zise în orice caz sau 2) care sunt interzise în unele cazuri.
Genurile de activitate interzise în orice caz sunt cele prohibite în mod
absolut de legislația penală sau de alt tip (de exemplu, traficul de ființe umane
(sau de copii); sclavia și condițiile similare sclaviei; proxenetismul; practicarea
prostituției; fabrica rea sau difuzarea obiectelor pornografice etc.
Genurile de activitate interzise în unele cazuri se află sub o prohibiție
relativă. Astfel, conform art. 10 din Legea cu privire la antreprenoriat și în-treprinderi, altor întreprinderi decât întreprinderilor de stat nu li se permite să producă și să comercializeze tehnica militară și de luptă, substanțele explozive
(cu excepția prafului de pușcă), precum și să producă oricare feluri de arme;
33 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 116-118, 2001.
34 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 72-73, 1998.

446 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
să impri me și să bată moneda, să imprime hârtiile de valoare de stat etc. De
asemenea, potrivit prevederilor Legii privind licențierea unor genuri de activi-
tate, persoana care nu este titularul licenței nu are dreptul să desfășoare genul
de activitate licențiată;
c) în conformitate cu art. 27 din Legea cu privire la antreprenoriat și
întreprin deri, întreprinzătorul este obligat să înregistreze filialele și re-prezentanțele întreprinderii, înființate de către acesta pe teritoriul Re-publicii Moldova, până la începerea activității lor economice. Conform
art. 15 al Legii cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor și
organizațiilor, înregistra rea filialelor și reprezentanțelor se efectuează în modul și în condițiile prevăzute pentru înregistrarea întreprinderilor.
În ce privește sucursalele, secțiile, magazinele, depozitele, unitățile co-
merciale și alte unități, legea nu cere înregistrarea acestora, ci autorizarea lor. Astfel, sucursalele băncilor sunt autorizate să-și desfășoare activitatea de către BNM, în corespundere cu Regulamentul nr. 23/09-01 din 15.08.1996 al BNM
cu privire la autorizarea băncilor
35. De asemenea, conform art. 45 din Codul
vamal al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 20.07.2000
36, depozitele vamale se înființează cu autorizația Departamentului
Vamal. Potrivit art. 53 al Codu lui vamal, magazinul duty free poate fi înființat de persoana juridică care deține autorizația eliberată de Ministerul Econo-
miei, cu acor dul Departamentului Vamal, precum și autorizarea BNM pen-tru comerciali zarea mărfurilor contra valută străină. De asemenea, conform
Hotărârii Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulilor de
funcționare a rețelei de comerț ambulant și a Regulilor de comerț în piețele din Republica Moldova, nr. 517 din 18.09.1996
37, agenții activității comerciale
desfășoară comerțul ambulant în baza autorizației pentru amplasarea obiecte-
lor comerțului ambulant într-un anumit loc, eliberată de către organele admi-
nistrației publice locale.
Prin urmare, desfășurarea activității de întreprinzător prin intermediul
unităților neînregistrate (neautorizate), în modul stabilit de actele normative specificate mai sus, intră sub incidența prevederilor lit. c) din art. 125 din CP al RM, și, implicit, poate fi calificată potrivit art. 241 din CP al RM;
d) în cazul dat, inacțiunea care însoțește acțiunea de desfășurare a activității
de întreprinzător se poate înfățișa sub oricare din următoarele modalități:
35 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 59-60, 1996.
36 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 160-162, 2000.
37 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 72-73, 1996.

C a p i t o l u l X I 447
1) neutilizarea mărcilor comerciale și de fabrică, în cazul când folo-
sirea lor este prevăzută de legislație;
2) neindicarea în documente a codurilor fiscale, în cazul când indi-
carea lor este prevăzută de legislație.
De asemenea, va exista componența de infracțiune și atunci când acțiunea
de desfășurare a activității de întreprinzător va fi însoțită de acțiunea de utili-
zare a unor coduri fiscale străine sau plastografiate.
În conformitate cu Legea Republicii Moldova privind mărcile și denu-
mirile de origine a produselor, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 22.05.1995
38, marca de produs și marca de serviciu (sau marca de fabrică și
marca comercială) constituie orice semn sau orice combinație de semne, sus-
ceptibile de reprezentare grafică, ce servește la deosebirea produselor sau servi-
ciilor unei persoane fizice sau juridice de produsele sau serviciile altei persoane fizice sau juridice. Marca se consideră folosită în cazurile când este aplicată pe
produsele pentru care a fost înregistrată marca, pe ambalaj și/sau ca ambalaj, de
către titularul lor sau de către persoana care are acest drept în baza contractului de licență. Drept folosire poate fi considerată și aplicarea mărcilor în publicita-
te, în imprimate, pe blanchetele oficiale, în firme, pe exponatele expozițiilor și
târgurilor organizate în Republica Moldova, precum și în cazul când marca este folosită de către o altă persoană sub controlul titularului mărcii în cauză.
Neutilizarea, în astfel de cazuri, a mărcilor comerciale și de fabrică, poate
atrage răspunderea conform art. 241 din CP al RM.
În conformitate cu art. 5 al Codului fiscal, prin “cod fiscal” se înțelege un
număr personal de identificare al contribuabilului, atribuit în modul stabilit de Codul fiscal. Potrivit art. 86 din Codul fiscal, fiecare persoană care obține venit sau care efectuează plăți impozabile, în conformitate cu Titlul II al Co-
dului fiscal, utilizează codul fiscal atribuit (obținut) în scopul evidenței con-
tribuabililor, în modul prevăzut de Codul fiscal și de alte acte normative adop-tate în conformitate cu acesta. De asemenea, în corespundere cu art. 165 al
Codului fiscal, orice persoană obligată, conform legislației fiscale, să prezinte
organului fiscal dare de seamă fiscală sau alte documente, trebuie să indice în acestea codul său fiscal; la încheierea tranzacțiilor și efectuarea operațiunilor
economice, părțile sunt obligate să indice în documentele respective codurile
lor fiscale; subdiviziunile unei persoane juridice, care nu au statut de persoană juridică, utilizează codul fiscal al acesteia.
38 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 8-9, 1996.

448 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Încălcând aceste obligații, făptuitorul nu indică, în documente, codurile
fiscale sau utilizează coduri fiscale străine sau plastografiate (falsificate), pen-
tru a nu putea fi identificat, deci este pasibil de răspundere conform art. 241
din CP al RM.
Infracțiunea de practicare ilegală a activității de întreprinzător este o in-
fracțiune materială. Ea se consideră consumată din momentul survenirii ur-mărilor prejudiciabile sub forma obținerii profitului în proporții mari.
Profitul provine din diferența dintre venitul obținut de întreprinzător și
costul de producție al acestuia; cu alte cuvinte, el este excedentul prețului de vânzare asupra prețului de cost
39.
Dacă practicarea ilegală a activității de întreprinzător nu poate să implice
producerea urmărilor prejudiciabile sub forma obținerii unui profit în pro-porții mari, cele comise pot fi calificate potrivit art.162 din Codul cu privire la contravențiile administrative.
Latura subiectivă a infracțiunii de la art. 241 din CP al RM se caracteri-
zează prin intenție directă sau indirectă. Motivele infracțiunii constau, de cele mai dese ori, în interesul material.
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică care desfășoară activitate de întreprinzător.
Persoana fizică are calitățile unui subiect special: întreprinzător sau con-
ducător al unei întreprinderi.
Varianta agravată a practicării ilegale a activității de întreprinzător, pre-
văzute la alin. (2) al art. 241 din CP al RM, presupune comiterea acestei in-fracțiuni:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;c) cu folosirea situației de serviciu;
d) de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală;
e) în proporții deosebit de mari;f) cu obținerea unui profit în proporții deosebit de mari.
Trăsăturile tuturor acestor agravante sunt cunoscute din explicațiile ante-
rioare, la care facem trimitere.
39 A se vedea : V. I. Cornescu, Costul ș i veniturile în economia de piață , Chișinău, IMCO,
1992, p. 56.

C a p i t o l u l X I 449
§2. Pseudoactivitatea de întreprinzător
La art. 242 din CP al RM se prevede răspunderea penală pentru crearea
de întreprinderi, fără intenția de a desfășura activitatea de întreprinzător sau
bancară, pentru acoperirea genurilor activității de întreprinzător ilicite, dacă
aceasta a cauzat daune în proporții mari.
Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză îl reprezintă relațiile socia-
le privitoare la caracterul efectiv al activității de întreprinzător sau bancare.
Latura obiectivă a pseudoactivității de întreprinzător include: a) fapta
prejudiciabilă care se exprimă în acțiunea de creare de întreprinderi, care este
însoțită de inacțiunea desemnată prin formula “fără intenția de a desfășura
activitatea de întreprinzător sau bancară”; b) urmări prejudiciabile sub formă de daune în proporții mari; c) legă tura cauzală între fapta prejudiciabilă și
urmările prejudiciabile.
Întreprinderea este forma organizatorico-juridică a activității de întreprin-
zător. Ea constituie un agent economic cu firmă (titulatură) proprie, înființată de întreprinzător în modul stabilit de legislație. Întreprinderea are dreptul de
persoană juridică sau de persoană fizică.
Acțiunea de creare a întreprinderii se exprimă în faptul că este înființată o
întreprindere legală după forma sa, dar fictivă după conținutul activității sale. Sunt îndeplinite toate cerințele necesare pentru: înregistrarea întreprinderii (și eventual obținerea licenței); obținerea codului fiscal; deschiderea contului
de decontare și a celui curent, necesare efectuării operațiunilor bancare etc.
În conformitate cu art. 3 din Legea cu privire la antreprenoriat și între-
prinderi, întreprinderea devine subiect de drept din momentul înregistrării de stat. Din acest moment, se consideră săvârșită acțiunea de creare de în-
treprindere. Însă, de una singură, această acțiune ar fi insuficientă în vederea caracterizării laturii obiective a infracțiunii de la art. 242 din CP al RM. Mai
este necesară o componentă a faptei prejudiciabile, ce ar exprima ilicitatea
pseudoactivității de întreprinzător fără care, de fapt, ar fi imposibilă tragerea persoanei la răspundere penală. Or, este cu neputință de a trage pe cineva la
răspundere penală pentru crearea de întreprindere, chiar dacă acel cineva
urmărește un scop fraudulos.
Din acest punct de vedere, atragem atenția asupra inadvertenței termino-
logice “fără intenția de a desfășura activitatea de întreprinzător sau bancară”. Deși, în aparență, această expresie s-ar referi la latura subiectivă, în realitate ea desemnează inacțiunea din cadrul faptei prejudiciabile. De aceea, ea trebuie să
fie înțeleasă în accepțiunea: “nedesfășurarea activității de întreprinzător sau
bancare”. Această inacțiune constă în neexecutarea obligațiilor care rezultă

450 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
din documentele constitutive ale întreprinderii pe parcursul timpului care
este necesar și suficient în vederea executării acestor obligații, în corespundere
cu uzanțele circuitului de afaceri, așa cum sunt ele statuate în art.4 al Codului
civil. Așadar, trăsătura definitorie a pseudoîntreprinderii este absența acelei activități efective (reale), pentru care se creează o întreprindere. Adică, nu se
fabrică producție, nu se execută lucrări, nici nu se prestează servicii. Deși s-ar
părea că în cele săvârșite de făptuitor nu există o logică, totuși nu este deloc așa: scopul pseudoîntreprinzătorului constă nu în a-și asigura o sursă permanentă
de venituri în conformitate cu legea, ci în a-și atinge rezultatul infracțional.
Am menționat că inacțiunea se exprimă în nedesfășurarea activității
de întreprinzător sau bancare. Noțiunea de activitate de întreprinzător am definit-o în paragraful precedent al prezentei lucrări. Cât privește noțiunea
“activitatea bancară”, în baza prevederilor Legii instituțiilor financiare, o pu-tem defini ca fiind activitatea de atragere de la persoanele fizice sau juridice a
depozitelor sau echivalentelor acestora, transferabile prin diferite instrumente
de plată, precum și de utilizare a acestor mijloace total sau parțial pentru a acorda credite sau a face învestiții pe propriul cont și risc.
Infracțiunea prevăzută la art. 242 din CP al RM este o infracțiune mate-
rială. Ea se consideră consumată din momentul survenirii urmărilor prejudi-ciabile sub formă de daune în proporții mari.
Nu putem să nu fim de acord cu opinia conform căreia doar crearea în-
treprinderii, însoțită de nedesfășurarea activității de întreprinzător sau ban-care, nu ar putea să antreneze producerea daunelor în proporții mari
40. Aceste
daune sunt totuși cauzate de activitatea ilicită a pseudoîntreprinderii care de-
monstrează că e “cu actele în regulă”. Această activitate rezultă inevitabil din
“simbioza” acțiunii de creare de întreprindere cu inacțiunea de nedesfășurare a activității de întreprinzător sau bancare.
Latura subiectivă a pseudoactivității de întreprinzător se caracterizează
prin intenție directă. Intenția este directă, deoarece este calificată de un scop special – scopul acoperirii genurilor activității de întreprinzător ilicite.
Prin “acoperirea genurilor activității de întreprinzător ilicite” se are în
vedere executarea, în numele întreprinderii, a unor convenții simulate sau fic-tive, care asigură o acoperire pentru efectuarea unor genuri de activități care
sunt interzise de legislația penală, administrativă, ecologică etc.
41
40 A se vedea : Ю. Кравец, Отграничение лжепредпринимательства от мошенниче-
ства // Уголовное право, 2003, №3, c. 36.
41 A se vedea : Расследование преступлений в сфере экономики / Под общ. ред. И. Н.
Кожевникова, Москва, Спарк, 1999, c. 126.

C a p i t o l u l X I 451
Realizarea scopului arătat implică necesitatea calificării pseudoactivității
de întreprinzător în concurs cu infracțiunile de la art. 165, 206, 217, 220, 236,
237, 238, 243 etc. din CP al RM.
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică ce desfășoară activitate de întreprinzător.
Persoana fizică trebuie să aibă calitățile unui subiect special, și anume: să
fie fondator, adică să fie titularul patrimoniului alocat în contul întreprinderii create. De asemenea, să aibă competența la aprobarea documentelor constitu-
tive ale acesteia.
§3. Insolvabilitatea intenționată
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 252 din CP al RM constă în in-
solvabilitatea intenționată care a cauzat creditorului daune în proporții mari.
Obiectul juridic special al infracțiunii date este format din relațiile sociale
care apar și se dezvoltă în legătură cu exercitarea, în temeiul legii, a activității de întreprinzător, și prin care sunt asigurate interesele legitime ale creditorilor în condițiile de insolvabilitate.
Obiectul material al insolvabilității intenționate îl reprezintă: 1) bunurile
care fac parte din activul debitorului; 2) bunurile care fac parte din pasivul de-
bitorului (care sunt datorate creditorilor); 3) oricare act de evidență privind ac-
tivitatea economică a debitorului (bilanțul contabil, alte documente contabile; devizul; procura; ordinul de plată; registrul de gestiune; registrul acționarilor;
registrul ședințelor și deliberărilor adunărilor generale; registrul ședințelor și
deliberărilor consiliului de administrație; registrul obligațiunilor; registrul ședințelor și deliberărilor comitetului de direcție; registrul deliberărilor și
controalelor cenzorilor; registrul de evidență a părților sociale; registrul aso-
ciaților; alte registre și documente prevăzute în documentele de constituire a persoanei care practică activitatea de întreprinzător); 4) documentele și înre-
gistrările audio-video, conținând informația vizând cui, când și sub ce formă
a fost transmisă o parte din bunurile debitorului ori altă informație care are o importanță deosebită pentru creditori (de exemplu, datele despre mărimea
patrimoniului, amplasamentul acestuia etc.).
Victimă a infracțiunii în cauză este creditorul, adică orice persoană care
are dreptul asupra creanțelor scadente, inclusiv a creanțelor fiscale, datorate de către debitor.
Latura obiectiv
ă a insolvabilității intenționate include: 1) fapta prejudicia-
bilă care constă în acțiunea desemnată prin sintagma “insolvabilitatea inten-

452 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
ționată”; 2) urmările sub forma daunelor în proporții mari; 3) legătura cauzală
între fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile; 4) ambianța infracțiunii.
În conformitate cu Legea insolvabilității, adoptată de Parlamentul Republi-
cii Moldova la 14.11.200142, prin “insolvabilitate” se înțelege situația financiară
a debitorului, caracterizată prin incapacitatea de a-și onora obligațiile de plată.
Deoarece noțiunea legislativă de insolvabilitate privește o situație, și nu o
faptă, considerăm că este oportun a afirma că, în contextul art. 252 din CP al RM, fapta prejudiciabilă constă în acțiunea sau inacțiunea de creare sau agra-
vare a insolvabilității.
Crearea insolvabilității reprezintă aducerea la starea de insolvabilitate a
unei persoane fizice sau juridice, care desfășoară activitate de întreprinzător, anterior solvabilă.
Agravarea insolvabilității reprezintă aducerea într-o stare și mai gravă de
insolvabilitate a unei persoane fizice sau juridice, care desfășoară activitate de întreprinzător, deja aflată în starea de insolvabilitate.
Modalitățile faptice sub care se prezintă crearea sau agravarea insolvabi-
lității sunt:
a) tăinuirea sau înstrăinarea bunurilor care fac parte din activul sau pasi-
vul debitorului;
b) tăinuirea, distrugerea, falsificarea oricărui act de evidență privind activi-
ta tea economică a debitorului;
c) neoperarea înscrisurilor necesare în documentele contabile;
d) tăinuirea de administratorul insolvabilității (administratorul provizo-
riu) a informației vizând cui, când și sub ce formă a fost transmisă o
parte din bunurile debitorului ori a altei informații care are o importan-ță deosebită pentru creditori;
e) neprezentarea, la cererea administratorului insolvabilității (administra to-
ru lui provizoriu), a bunurilor aflate la debitor în folosință sau la păstrare;
f) neprezentarea, la cererea administratorului insolvabilității (administra-
to ru lui provizoriu), a documentelor contabile etc.
Pentru a putea forma acțiunea sau inacțiunea de creare ori agravare a
insolvabilității, modalitățile faptice arătate se dublează una pe alta, formând
combinații de o asemenea natură încât oricare influențare directă asupra unui
bun este însoțită de o influențare directă asupra suportului de informații și, implicit, asupra informației privind bunul respectiv. Aceasta pentru a face des-
42 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 139-140, 2001.

C a p i t o l u l X I 453
coperirea infracțiunii mai dificilă, prin nimicirea sau denaturarea informației
probante. Astfel, de exemplu, tăinuirea bunurilor care fac parte din activul sau
pasivul debi to rului este însoțită de tăinuirea, distrugerea, falsificarea orică-
rui act de evidență privind activitatea economică a debitorului cu implicarea acelor bunuri. De asemenea, neprezentarea, la cererea administratorului in-
solvabilității (administrato ru lui provizoriu), a bunurilor aflate la debitor în
folosință sau la păstrare, poate fi însoțită de neprezentarea, la cererea admini-stratorului amintit, a documentelor contabile, care conțin informația despre
bunurile respective, deoarece, în prealabil, a fost săvârșită înstrăinarea acestor
bunuri (în contextul aceleiași infracțiuni) etc.
Un semn obligatoriu al laturii obiective a insolvabilității intenționate este
ambianța infracțiunii: 1) desfășurarea procesului de insolvabilitate sau a pro-cesului de restructurare; 2) situația de prevedere a insolvabilității.
Prin “proces de restructurare” se înțelege procesul extrajudiciar, aplicat
și desfășurat sub supravegherea Consiliului Creditorilor, care constă în rea-lizarea unui set de măsuri financiare, organizatorice, operaționale și juridice, inițiate de proprietarul întreprinderii insolvabile, de acționari, asociații (mem-
brii) și/sau de managerul ei, de creditori sau de autoritățile publice centrale și
locale, orientate spre remedierea financiară și economică a întreprinderii pe bază de capitalizare și reorganizare, schimbare a structurii activelor și modifi-
care a procesului operațional de producție.
Prin “proces de insolvabilitate” se înțelege procesul judiciar, intentat în
raport cu întreprinderile și subiecții insolvabili, care are ca efect valorificarea masei debitoare, satisfacerea creanțelor creditorilor și lichidarea debitorului.
Procesul de restructurare durează din momentul adoptării, de către Con-
siliul Creditorilor, a hotărârii de restructurare până la încetarea acțiunii, în conformitate cu art. 13 al Legii insolvabilității, a acordului-memorandum.
Procesul de insolvabilitate durează din momentul intentării, de către instanța de judecată, a procesului de insolvabilitate până la pronunțarea, de către in-
stanța de judecată, a hotărârii de încetare a procesului de insolvabilitate (ca
urmare a terminării distribuirii finale a masei debitoare sau ca urmare a lipsei masei debitoare, sau ca urmare a lipsei temeiului de insolvabilitate etc.).
Prin “prevederea insolvabilității” se are în vedere prezența anumitor indici ce
atestă înrăutățirea stării economico-financiare a debitorului, adică prezența unor circumstanțe care – cu un an, doi sau chiar trei până la intentarea procesului de
insolvabilitate sau al procesului de restructurare – mărturisesc în mod obiectiv că
debitorul nu va fi în stare să-și execute obligațiile asumate la scadență.
Art. 25 din Legea insolvabilității prevede dreptul debitorului să depună
cerere de intentare a procesului de insolvabilitate, în situația în care există

454 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
pericolul intrării lui în incapacitatea de plată, când, în mod previzibil, nu-și
va putea executa obligațiile pecuniare la scadență. Sfidând această prevedere,
făptuitorul insolvabilității intenționate alege să agraveze situația economi-
co-financiară a debitorului, nu să intenteze procesul de insolvabilitate. În acest fel, pericolul intrării în incapacitatea de plată devine, prin concursul
făptuitorului, o realitate.
În lipsa ambianței specificate mai sus, cele comise își pierd trăsătura in-
dividualizantă în raport cu alte infracțiuni, urmând a fi calificate, după caz, conform art. 190, 191, 360, 361, 327, 335, 336 etc. din CP al RM.
Infracțiunea de la art. 252 din CP al RM este o infracțiune materială. Ea se
consideră consumată din momentul producerii urmărilor prejudiciabile sub forma daunelor în proporții mari.
Latura subiectivă a infracțiunii în cauză se caracterizează prin intenție
directă sau indirectă. Motivele infracțiunii se exprimă în: interesul material, carierism, năzuința de a obține un serviciu similar, răzbunare etc.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani. În afară de aceasta, subiectul tre-buie să aibă calități speciale, aparținând de vreo una din următoarele categorii:
1) persoana cu funcție de răspundere, angajată într-o societate necomercială de-bitoare; 2) persoană care gestionează o organizație comercială, obștească sau altă
organizație nestatală, care este debitoare; 3) întreprinzătorul individual debitor.
Prin “debitor” trebuie de înțeles persoana care desfășoară activitatea de
întreprinzător și care are datorii la plata creanțelor către creditori.
Atunci când subiectul special nu este un întreprinzător individual, el are,
de cele mai dese ori, calitatea de: conducător (unipersonal sau ca membru al
organului colegial de conducere), contabil-șef, șeful serviciului contabil, direc-
torul financiar contabil sau alt factor de decizie din cadrul întreprinderii sau
al altui subiect colectiv instituțional care desfășoară activitatea de întreprinză-tor, factor de decizie care administrează patrimoniul debitorului sau răspunde
pentru ținerea actelor de evidență privind activitatea economică a debitorului
(inclusiv a documentelor contabile ale acestuia), sau răspunde de gestionarea informației care are o importanță deosebită pentru creditori.
Varianta agravată a insolvabilității intenționate, prevăzute la alin. (2) al
art. 252 din CP al RM, presupune comiterea acestei infracțiuni:
a) de două sau mai multe persoane;
b) cu cauzarea de daune în proporții deosebit de mari.Explicațiile referitoare la aceste circumstanțe agravante au fost expuse
anterior.

C a p i t o l u l X I 455
§4. Insolvabilitatea fictivă
Varianta-tip a infracțiunii de la art. 253 din CP al RM constă în insolvabi-
litatea fictivă care a cauzat creditorului daune în proporții mari.
Obiectul juridic special al faptei infracționale în cauză îl reprezintă rela-
țiile sociale care apar și se dezvoltă în legătură cu exercitarea, în temeiul legii,
a activității de întreprinzător și prin care se asigură interesele legitime ale cre-
ditorilor în condițiile de insolvabilitate.
Obiectul material al infracțiunii date este cererea scrisă falsă, de intentare
a procesului de insolvabilitate, și anexele la această cerere, și ele false.
Victim ă a insolvabilității fictive este creditorul.
Latura obiectivă a infracțiunii date include: a) fapta prejudiciabilă desem-
nată prin formula “insolvabilitatea fictivă”; b) urmările prejudiciabile sub for-ma daunelor în proporții mari; c) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă și
urmările prejudiciabile.
Prin formula “insolvabilitate fictivă” este desemnată acțiunea care se ex-
primă în anunțarea falsă de către făptuitor a insolvabilității debitorului, deși acesta din urmă are posibilități reale de a satisface creanțele creditorilor.
Anunțarea insolvabilității se concretizează în depunerea, de către debitor
sau în numele debitorului, a actelor necesare intentării în instanța de judeca-tă a procesului de insolvabilitate. În primul rând, trebuie depusă cererea de intentare a procesului de insolvabilitate. Aceasta trebuie să conțină dovezile
ce confirmă insolvabilitatea debitorului: valoarea creanței creditorilor; suma
datoriilor la bugetul public național; motivarea temeiului insolvabilității; date despre bunurile debitorului, inclusiv despre mijloacele bănești și creanțele lui
etc. La cererea de intentare a procesului de insolvabilitate se anexează: bilanțul
contabil la data ultimului raport financiar; documentele care atestă compo-nența și valoarea bunurilor debitorului persoană fizică (întreprinzătorului
individual); datele din registrele publice despre bunurile debitorului, inclusiv
despre bunurile lui gajate; ultimul raport de audit și/sau al cenzorului cu privi-re la rezultatele controlului activității financiare a debitorului etc.
Deci, realizând acțiunea de insolvabilitate fictivă, făptuitorul prezintă, în
instanța de judecată, actele necesare intentării procesului de insolvabilitate, falsificând dovezile în sprijinul insolvabilității pe care ar avea-o debitorul.
După formă, actele necesare intentării procesului de insolvabilitate sunt per-
fectate conform regulilor stabilite în Legea insolvabilității. Totuși, după con-ținut, aceste acte sunt false, deoarece, în realitate, debitorul are capacitatea de
a achita, în termenele stabilite, creanțele scadente ale creditorilor, ori activele
debitorului nu sunt depășite de pasivele acestuia.

456 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
La calificarea faptei conform art. 253 din CP al RM, nu este necesară ca-
lificarea suplimentară conform art. 361 din CP al RM. Dacă făptuitorul, pe
lângă faptul că folosește (prin prezentarea în instanța de judecată) actele false
ce confirmă insolvabilitatea debitorului, le mai și confecționează, atunci este întemeiată calificarea suplimentară conform art. 361 din CP al RM.
Infracțiunea de insolvabilitate fictivă este o infracțiune materială. Ea se
consideră consumată din momentul survenirii urmărilor prejudiciabile sub forma daunelor în proporții mari.
Cauza daunelor în proporții mari este următoarea: introducerea cererii de
intentare a procesului de insolvabilitate presupune efectuarea unei proceduri extrem de complexe, care poate include diverse expertize, controale de audit
etc. Implicarea debitorului pretins insolvabil într-o asemenea procedură costi-
sitoare se răsfrânge în mod negativ asupra stării financiar-patrimoniale a debi-torului. Ca urmare, datorită specificului raporturilor legate de insolvabilitate,
creditorilor le vor fi cauzate daune în proporții mari.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 253 din CP al RM se ca-
racterizează prin intenție directă, deoarece este calificată de un scop special: de a induce în eroare creditorii pentru a obține de la aceștia amânarea și/sau
eșalonarea plăților cuvenite creditorilor, fie de a obține reducere la datorii.
Inducerea în eroare a creditorilor este scopul imediat al făptuitorului.
Amânarea și/sau eșalonarea plăților cuvenite creditorilor ori reducerea la da-torii reprezintă cele două forme alternative ale scopului mediat al făptuitoru-lui. Scopul imediat se îmbină cu oricare din formele scopului mediat.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani.
De asemenea, este necesar ca subiectul să fie un subiect special. În temeiul
prevederilor art. 25 din Legea insolvabilității, subiectul special este:
1) persoana fizică care desfășoară activitatea de întreprinzător;
2) membrul organului executiv al persoanei juridice care desfășoară acti-
vitatea de întreprinzător;
3) persoana care, conform legislației, are dreptul să reprezinte persoana
juridică care desfășoară activitatea de întreprinzător;
4) asociații cu răspundere nelimitată;
5) lichidatorii debitorului, dacă lichidarea se efectuează conform altor legi
(altor decât Legea insolvabilității).

C a p i t o l u l X I 457
Secțiunea a IV-a. INFRACȚIUNI SĂVÂ RȘITE ÎN SFERA
DISTRIBUIRII BUNURILOR
§1. Spălarea banilor
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 243 din CP al RM constă în
săvârșirea acțiunilor orientate fie spre atribuirea unui aspect legal sursei și pro-
venienței mijloacelor bănești, a bunurilor sau a veniturilor obținute ilicit în urma
săvârșirii infracțiunilor, fie spre tăinuirea, deghizarea sau denaturarea informa-ției privind natura, originea, mișcarea, plasarea sau apartenența acestor mijloace
bănești, bunuri sau venituri, despre care persoana știe că provin din activitatea
infracțio nală; dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea unei infracțiuni, participarea la orice asociere, înțelegere,
complicitate, prin ajutor sau sfaturi, în vederea comiterii acțiunii în cauză.
Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză îl reprezintă relațiile so-
ciale privitoare la sursa și proveniența licită, precum și circulația corectă în
operațiunile financiare a mijloacelor bănești, a bunurilor sau a veniturilor.
Obiectul material al spălării banilor este format din:1) documentele sau actele juridice care atestă sursa și proveniența mij-
loacelor bănești, a bunurilor sau a veniturilor obținute ilicit în urma
săvârșirii infracțiunilor;
2) documentele sau actele juridice care conțin informația privind natu-
ra, originea, mișcarea, plasarea sau apartenența mijloacelor bănești, a
bunu rilor sau a veniturilor, despre care făptuitorul știe că provin din activitate infracțională;
3) bunurile despre care se știe că provin din săvârșirea unei infracțiuni.
Prin “document sau act juridic” se înțelege orice convenție, contract, certi-
ficat, scrisoare de afacere ori scrisoare personală, alt material expus în scris cu
litere, cifre, semne grafice, precum și primit prin fax, poștă electronică ori prin
alt mijloc de comunicare sau în alt mod ce permite citirea informației.
În conformitate cu Convenția privind spălarea banilor, depistarea, seche-
strarea și confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracțională
43, prin
“bun” se are în vedere un bun de orice natură, fie corporal sau incorporal,
mobil sau imobil, precum și actele juridice sau documentele care atestă un titlu
sau un drept asupra bunului.
43 A se vedea: MoldInfoLex

458 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
În cazul unui bun incorporal (de exemplu, al unui titlu de valoare nema-
terializat), este oportun să se vorbească nu despre un obiect material, ci despre
un obiect imaterial.
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 243 din CP al RM include fapta
prejudiciabilă care se exprimă în acțiune. Această acțiune se poate înfățișa sub oricare din următoarele modalități alternative:
a) atribuirea unui aspect legal sursei și provenienței mijloacelor bănești, a
bunurilor sau a veniturilor obținute ilicit în urma săvârșirii infracțiunilor.
În cazul dat, făptuitorul introduce informații false în documentele sau
actele juridice care atestă sursa și proveniența foloaselor obținute ilicit în urma
săvârșirii infracțiunilor. Astfel, făptuitorul capătă posibilitatea de a oferi, în forma necesară, dovada legalizării acestor foloase.
Ca exemplu relevant pentru această modalitate, poate fi prezentată situa-
ția când făptuitorul schimbă numărul de înmatriculare al autovehiculelor noi furate cu numărul de înmatriculare al unor autovehicule accidentate sau uzate
cumpărate legal;
b) tăinuirea, deghizarea sau denaturarea informației privind natura, origi-
nea, mișcarea, plasarea sau apartenența mijloacelor bănești, a bunurilor sau a veniturilor despre care făptuitorul știe că provin din activitate in-
fracțională.
De exemplu, dreptul asupra unui imobil, obținut prin șantaj, este prezen-
tat, prin deghizare, ca restituire de împrumut sau ca plată pentru consultații, consiliere etc.
În fond, modalitatea de față a acțiunii de spălare a banilor se deosebește
de modali tatea precedentă numai prin faptul că se influențează direct asupra documen telor sau actelor juridice care vizează entități incorporale (mijloace
bănești fără nume rar, bunuri incorporale sau venituri neavând o existență
corporală, obținute ilicit în urma săvârșirii infracțiunilor), și nu entități cor-porale, ca în cazul modalității precedente;
c) dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri, despre care se știe că pro-
vin din săvârșirea unei infracțiuni.
În ipoteza dată, făptuitorul obține (procură) sau primește și păstrează, sau
întrebuințează temporar bunul provenind de la făptuitorul infracțiunii anteri-oare (a coruperii pasive, a traficului de ființe umane, a terorismului etc.) sau de la interme diar, știind că bunul respectiv provine din activitate infracțională;
d) participarea la orice asociere, înțelegere, complicitatea prin ajutor sau
sfaturi în vederea realizării modalităților nominalizate anterior ale ac-țiunii de spălare a banilor.

C a p i t o l u l X I 459
Asocierea presupune constituirea, prin consensul mai multor persoane,
a unei pluralități constituite de făptuitori, organizate în scopul de a ființa în
timp și de a pregăti, a organiza și a aduce la îndeplinire săvârșirea unei sau mai
multor infracțiuni de spălare a banilor.
În cazul participării la orice asociere, legiuitorul nu face distincție între
formele de participație ale membrilor asociației, respectiv între autori, organi-zatori, instiga tori, complici, lăsând ca pedepsele pentru aceștia să fie stabilite de instanța de judecată, în cadrul procesului de individualizare a pedepsei.
Înțelegerea presupune nu numai ideea de constituire a asociației, dar și
anumite activități de obiectivizare a ideii (recrutare; lămurire; procurarea ce-lor necesare organizării; consfătuiri etc.). De asemenea, înțelegerea presupune
și aderarea la asociația deja constituită.
Complicitatea prin ajutor sau sfaturi presupune activitatea celui care spri-
jină, sub orice formă, o astfel de asociație, fără a face parte din ea (furnizarea de informații, schițe, planuri, indicații; acordarea de ajutor bănesc etc.).
În cazul participării la orice asociere, înțelegere sau la complicitatea prin
ajutor sau sfaturi, în vederea comiterii celorlalte modalități ale spălării banilor, nu este necesară trimiterea la art. 42, 44, 45 din CP al RM.
Infracțiunea prevăzută la art. 243 din CP al RM este o infracțiune for-
mală. În cazul primelor două modalități ale acțiunii de spălare a banilor, in-fracțiunea se consideră consumată din momentul începerii executării laturii
obiective. În cazul ultimelor două modalități ale acțiunii de spălare a banilor, infracțiunea se consideră consumată din momentul executării integrale a
acestor modalități, indiferent de prejudiciul survenit.
Latura subiectivă a spălării banilor se caracterizează prin intenție directă.
Intenția directă presupune inclusiv cunoașterea de către făptuitor că foloasele ilicite provin din săvârșirea unei infracțiuni. Motivele infracțiunii se exprimă,
de cele mai dese ori, în interesul material.
De asemenea, infracțiunea în cauză are un scop special. În cele ce urmea-
ză, în aceeași consecutivitate în care, la analiza laturii obiective, au fost prezen-tate modalitățile acțiunii de spălare a banilor, vor fi înfățișate formele sub care apare scopul special la fiecare din aceste modalități.
a) scopul atribuirii unui aspect legal sursei și provenienței mijloacelor
bănești, a bunurilor sau a veniturilor obținute ilicit în urma săvârșirii infracțiunilor;
b) scopul tăinuirii, deghizării sau denaturării informației privind natura,
originea, mișcarea, plasarea sau apartenența acestor mijloace bănești,
bunuri sau venituri;

460 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
c) scopul introducerii în circuitul legal a bunurilor care provin din săvâr-
șirea unei infracțiuni;
d) scopul realizării modalităților de la lit. a)-c), sub care se prezintă fapta
prejudiciabilă.
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică care
desfășoară activitate de întreprinzător.
Varianta agravată a spălării banilor, prevăzută la alin. (2) al art. 243 din CP
al RM, presupune săvârșirea acestei infracțiuni:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu folosirea situației de serviciu.Varianta agravată a spălării banilor, prevăzută la alin. (3) al art. 243 din
CP al RM, presupune săvârșirea acestei fapte penale în următoarele circum-
stanțe:
a) de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală;
b) în proporții mari.
Trăsăturile tuturor acestor agravante sunt cunoscute din explicațiile ante-
rioare, la care facem trimitere.
§2. Limitarea concurenței libere
La art. 246 din CP al RM este prevăzută răspunderea penală pentru limita-
rea concurenței libere prin încheierea unui acord ilegal care prevede diviziunea
pieței, limitarea accesului la piață, cu înlăturarea altor agenți economici, majo-rarea sau menținerea prețurilor unice, faptă săvârșită cu aplicarea violenței.
Obiectul juridic
special al infracțiunii date este un obiect juridic complex.
Astfel, obiectul juridic principal îl reprezintă relațiile sociale privitoare la li-
bertatea concurenței.
În conformitate cu Legea Republicii Moldova cu privire la protecția concu-
renței, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 30.06.200044, prin “con-
curență” se înțelege întrecerea în care acțiunile independente ale agenților eco-
nomici limitează efectiv posibilitatea fiecăruia dintre ei de a exercita influență
unilaterală asupra condițiilor generale de circulație a mărfii pe piața respectivă.
44 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 166-168, 2000.

C a p i t o l u l X I 461
Obiectul juridic secundar al infracțiunii de la art. 246 din CP al RM este
format din relațiile sociale cu privire la integritatea corporală, sănătatea sau
libertatea morală a unei alte persoane.
Obiectul material al limitării concurenței libere este constituit din corpul
unei alte persoane, atunci când făptuitorul aplică violența fizică.
Interpretând prevederile art. 7 și 9 ale Legii cu privire la protecția concu-
renței, putem menționa că victima infracțiunii în cauză poate fi: agentul eco-
nomic cu statut de persoană fizică; conducătorul agentului economic cu statut de persoană juridică; reprezentantul autorităților administrației publice, care
pot încheia, cu o autoritate similară sau cu un agent economic, un acord anti-concurență; persoanele apropiate celor nominalizate mai sus.
Prin “agent economic” se are în vedere persoana fizică sau juridică, inclu-
siv străină, care desfășoară activitate de întreprinzător.
Latura obiectivă a limitării concurenței libere include fapta prejudiciabilă
care constă din: 1) acțiunea principală de încheiere a unui acord ilegal care prevede diviziunea pieței, limitarea accesului la piață, înlăturarea altor agenți economici, majorarea sau menținerea prețurilor unice; 2) acțiunea adiacentă
de aplicare a violenței.
Caracterul ilegal al acordurilor ce limitează concurența agenților econo mici –
care prevăd diviziunea pieței, limitarea accesului la piață, înlăturarea altor agenți economici, majorarea sau menținerea prețurilor unice – denumite rezumativ
“acorduri anticoncurență”, este recunoscut prin prevederile normative, inclusiv prin prevederile Legii cu privire la protecția concurenței și ale Legii Republicii
Moldova privind limitarea activității monopoliste și dezvoltarea concurenței,
ultima fiind adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.01.1992
45.
Astfel, este interzis orice acord, încheiat sub orice formă, încheiat între
agenții economici concurenți, care dețin în comun o parte de peste 35% pe piața unei anumite mărfi, dacă aceste acorduri au sau pot avea drept rezultat limitarea concu renței, inclusiv sunt îndreptate spre: stabilirea și menținerea
prețurilor (inclusiv a prețu rilor unice, când se întreprind măsuri ca toți agenții
economici de pe piață să respecte aceleași prețuri); divizarea pieței după prin-cipiul teritorial sau în funcție de volumul vânzărilor sau achizițiilor, de sorti-
mentul mărfurilor comercializate sau de categoria vânzătorilor ori a cumpă-
rătorilor (când se creează condiții discriminatorii pentru agentul economic, care se elimină de pe piață, sau se împiedică crearea noilor agenți economici,
sau se înlătură de pe piață anumite grupuri de cumpărători, sau anumite măr-
45 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 2, 1992.

462 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
furi sunt repartizate pentru vânzare între părțile la acordul anticoncurență
etc.); limitarea accesului pe piață (când se împiedică activitatea concurenților
pe piață sau sunt introduse interdicțiile de funcționare neîntemeiate, sau se
creează un regim nefavorabil activității economice, sau sunt întreprinse con-troale și inspecții neînte meiate, sau se creează bariere pentru circulația liberă
a mărfurilor etc.); înlăturarea de pe piață a altor agenți economici (când sunt
răspândite informații false care pot cauza daune unui alt agent economic și (sau) pot prejudicia reputația lui) etc.
Nu se consideră ilegal un acord între doi agenți economici concurenți, dacă
acest acord are avizul pozitiv al Agenției Naționale pentru Protecția Concuren-ței, cu condiția respectării de către părțile acordului a clauzelor avizului.
De asemenea, este interzis orice acord al agenților economici neconcurenți
care nu sunt între ei furnizori sau cumpărători, toți sau cel puțin unul dintre care deține o situație dominantă pe piața unei anumite mărfi, dacă un astfel de
acord conduce sau poate conduce la limitarea concurenței pe piață. În cazuri
excepționale, acordurile agenților economici neconcurenți pot fi considerate legale, dacă agenții economici demonstrează că efectul benefic al acțiunii lor
va depăși urmările negative pentru piața de mărfuri respectivă.
La fel, este interzis orice acord dintre o autoritate a administrației publice
și o altă autoritate similară, inclusiv străină, sau agent economic, care împie-dică dezvoltarea concurenței și care lezează interesele legitime ale consumato-
rului, inclusiv acordul care urmărește: majorarea prețurilor; divizarea pieței; limitarea accesului pe piață; înlăturarea de pe piață a agenților economici.
Dacă încheierea acordului anticoncurență nu prevede divizarea pieței,
nici limitarea accesului pe piață, nici înlăturarea altor agenți economici, nici majorarea sau menținerea prețurilor unice, ci prevede alte finalități, atunci
acțiunea dată nu poate intra sub incidența art. 246 din CP al RM.
După cum s-a menționat, acțiunea adiacentă din cadrul faptei prejudiciabi-
le se exprimă în aplicarea violenței. Violența poate fi fizică sau psihică. La rândul ei, violența fizică poate fi periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei ori ne-
periculoasă pentru acestea. Nu este necesară calificarea suplimentară conform art. 152, 153, 154 și 155 din CP al RM. Totodată, dacă violența adoptă forma de
vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, cele comise
trebuie calificate numai conform art. 151 din CP al RM. Calificarea faptei prin concurs – art. 151 și 246 din CP al RM – ar fi improprie, deoarece făptuitorul ar
fi tras de două ori la răspundere penală pentru aplicarea violenței.
Infracțiunea de la art. 246 din CP al RM este o infracțiune formală. Ea se
consideră consumată din momentul încheierii acordului anticoncurență, în-soțite de aplicarea violenței, indiferent dacă concurența a fost sau nu limitată.

C a p i t o l u l X I 463
Latura subiectivă a limitării concurenței libere se caracterizează prin in-
tenție directă. Motivele infracțiunii pot consta în: interesul material; răzbuna-
re; dușmănie sau ură socială, națională, rasială sau religioasă etc.
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică care desfășoară activitate de întreprinzător.
Persoana fizică trebuie să aibă calitățile unui subiect special, și anume: să
aibă capacitatea de a încheia un acord în numele agentului economic sau al autorității administrației publice. Totuși, această cerință se aplică numai su-
biectului care realizează întreaga latură obiectivă sau doar acțiunea principală. Dacă subiectul este coautorul care execută numai acțiunea adiacentă, nu se
cere ca acesta să aibă vreo calitate specială.
§3. Constrângerea de a încheia o tranzacție
sau de a refuza încheierea ei
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 247 din CP al RM constă în
constrângerea de a încheia o tranzacție sau de refuza încheierea ei, însoțită
de amenințări cu aplicarea violenței, cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor,
precum și cu răspândirea unor informații care ar cauza daune considerabile
drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate,
în lipsa semnelor de șantaj.
Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză este un obiect juridic com-
plex. Astfel, obiectul juridic principal îl reprezintă relațiile sociale referitoare
la libertatea consimțământului de a încheia sau a refuza încheierea tranzacției.
Obiectul juridic secundar este format din relațiile sociale privitoare la liberta-
tea morală a unei alte persoane.
În cazul modalității agravate de la lit. b) din alin. (2) al art. 247 din CP al
RM, ca obiect juridic secundar apar relațiile sociale cu privire la integritatea corporală și sănătatea unei alte persoane. În această ipoteză, se poate afirma
despre prezența obiectului material al constrângerii de a încheia o tranzacție
sau de a refuza încheierea ei, care este format din corpul unei alte persoane.
Victima infracțiunii este persoana având aptitudinea de a încheia tran-
zacții.
Latura obiectivă include: A) fapta prejudiciabilă care constă din: a) acțiu-
nea prin cipală, care se exprimă în constrângerea de a încheia o tranzacție sau de a refuza încheierea ei; b) acțiunea adiacentă, care se exprimă în: 1) ame-
nințarea cu aplicarea violenței; 2) amenințarea cu nimicirea sau deteriorarea

464 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
bunurilor; 3) amenințarea cu răspândirea unor informații care ar cauza daune
considerabile drepturilor și intere se lor ocrotite de lege ale persoanei sau rude-
lor ei apropiate; B) lipsa semnelor de șantaj.
Constrângerea de a încheia o tranzacție constă în cerința, înaintată victi-
mei, să încheie o tranzacție principial indezirabilă pentru aceasta sau o tran-zacție cu un contragent nedorit de victimă, sau o tranzacție care comportă
condiții ce nu convin victimei etc. Constrângerea de a refuza încheierea unei tranzacții constă în cerința, înaintată victimei, să rezilieze o tranzacție conve-
nabilă acesteia sau o tranzacție cu un partener onest și credibil etc.
Prin “tranzacție” trebuie de înțeles un act juridic. În sensul art. 195 din
Codul civil, actul juridic este manifestarea de către persoanele fizice sau juri-dice a voinței îndreptate spre nașterea, modificarea sau stingerea drepturilor
și obligațiilor civile.
La calificare, nu contează dacă tranzacția (actul juridic) este unilaterală,
bilaterală sau multilaterală. De asemenea, nu are importanță dacă tranzacția este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, nici dacă tranzacția este de conservare, de administrare sau de dispoziție.
Potrivit prevederilor Codului civil, consimțământul de a încheia un act
juridic (o tranzacție) este valabil dacă nu este viciat, inclusiv dacă nu este în-cheiat prin violență (incluzând-o pe cea psihică) sau prin leziune (din cauza
unui concurs de împrejurări dificile de care a profitat cealaltă parte, în condiții
extrem de nefavorabile). În această ordine de idei, menționăm că cerința, îna-intată victimei, să încheie o tranzacție, de una singură, este insuficientă pentru
a putea fi calificată în conformitate cu art. 247 din CP al RM. Este necesar ca
acțiunea principală din cadrul faptei prejudiciabile să fie secundată de acțiu-nea adiacentă apărând sub oricare dintre modalitățile sale.
Astfel, amenințarea cu aplicarea violenței reprezintă provocarea victimei
a sentimentului de teamă de a fi supusă imediat sau în viitor violenței, dacă nu se va conforma cerinței făptuitorului de a încheia tranzacția sau de a refuza în-
cheierea acesteia. Totodată, amenințarea cu aplicarea violenței trebuie să aibă
un caracter real. Cu alte cuvinte, trebuie să existe anumite premise obiective, astfel încât victimei să-i fie teamă de realizarea amenințării (de exemplu, victi-
ma cunoaște cu certitudine cazuri de realizare a unor astfel de amenințări ale
făptuitorului în trecut sau există cauze deosebite în preocuparea făptuitorului de a încheia tranzacția sau de a se opune încheierii acesteia). Totodată, este
necesar ca victima, având în vedere circumstanțele concrete de expunere a
amenințării, să perceapă ca fiind considerabilă verosimilitatea realizării ame-nințării. În ipoteza dată, nu este necesară calificarea suplimentară conform
art. 155 din CP al RM.

C a p i t o l u l X I 465
Amenințarea cu nimicirea (a se citi – distrugerea) sau deteriorarea bunu-
rilor constituite provocarea victimei a sentimentului de teamă reală de a-i fi
supuse distrugerii sau deteriorării, imediat sau în viitor, bunurile acesteia (bu-
nurile imobile sau mobile: mijlocul de transport, animalele domestice etc.), în cazul în care victima nu va îndeplini revendicarea de a încheia tranzacția sau
de a refuza încheierea acesteia.
Noțiunea “distrugerea sau deteriorarea bunurilor” a fost supusă analizei
în §2 al Secțiunii a V-a din Capitolul VII al lucrării de față.
Amenințarea cu răspândirea unor informații, care ar cauza daune consi-
derabile drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei
apropiate, repre zintă provocarea victimei a sentimentului de teamă reală că
vor fi date publi cității informațiile – veridice sau false – care ar aduce atingere
cinstei, demnității sau reputației, altor drepturi sau interese ocrotite de lege ale victimei sau rudelor ei apro piate (de exemplu, informațiile despre adopție,
legăturile extraconjugale, deficiențele fizice sau psihice, informațiile care con-
stituie secret comercial, fiscal, bancar etc.).
Indiciul caracterului considerabil al daunei cauzate drepturilor și inte-
reselor ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate este un indiciu estimativ. În temeiul prevederilor de la alin. (2) al art. 126 din CP al RM, acest caracter considerabil se stabilește luându-se în considerare gradul potențialei
lezări a drepturilor sau intereselor ocrotite de lege.
În planul delimitării infracțiunii de la art. 247 din CP al RM de șantaj,
menționăm că, în principiu, se are în vedere lipsa sau prezența criteriului gra-tuității în ce privește încheierea tranzacției (sau refuzul încheierii tranzacției)
ori, respectiv, a transmiterii bunurilor proprietarului, posesorului sau deți-nătorului, sau a dreptului asupra acestor bunuri, sau a săvârșirii unor acțiuni
cu caracter patrimonial. În special, în cazul șantajului, făptuitorul nu oferă
victimei un contraechivalent valoric pe măsură, deși îi cere acesteia să-i trans-mită niște foloase patrimoniale. În opoziție, în cazul infracțiunii de la art. 247
din CP al RM, victimei i se oferă un contraechivalent valoric adecvat pentru
ca aceasta să încheie o tranzacție sau să refuze încheierea ei, deși victima nu dorește, chiar contra unei compensații integrale, să încheie tranzacția respec-
tivă sau să se dezică de încheierea acesteia.
Infracțiunea prevăzută la art. 247 din CP al RM este o infracțiune formală.
Ea se consideră consumată din momentul recepționării de către victimă a cerin-ței de a încheia o tranzacție sau de a refuza încheierea ei, cu condiția că a existat
și o amenințare corespunzătoare care a însoțit înaintarea acestei cerințe.
Latura subiectivă a infracțiunii de constrângere de a încheia o tranzacție
sau de a refuza încheierea ei se caracterizează prin intenție directă. Motivele

466 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
infracțiunii pot consta în: năzuința de a domina piața, de a deveni monopolist;
năzuința de a susține persoana în interesul căreia se va încheia tranzacția sau
se va renunța la încheierea acesteia; năzuința de a obține pe termen lung divi-
dende considerabile etc.
În planul delimitării infracțiunii în cauză de șantaj, specificăm că, în cazul
ei, făptuitorul urmărește nu scopul de cupiditate, ci un alt scop.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani. Subiectul poate fi: una din părți-
le la tranzacție; o terță persoană în interesul căreia se preconizează încheierea
tranzacției; o altă persoană care are interes în încheierea tranzacției sau în neîncheierea acesteia.
Varianta agravată a constrângerii de a încheia o tranzacție sau de a refuza
în cheie rea acesteia, prevăzută la alin. (2) al art. 247 din CP al RM, presupune săvârșirea infracțiunii:
a) repetat;
b) cu aplicarea violenței;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală.
Având în vedere că trăsăturile agravantelor de la lit. a) și c) ne sunt cunos-
cute, ne vom referi doar la specificul funcționării agravantei de la lit. b) din
alin. (2) al art. 247 din CP al RM: Prin “violență”, în contextul dat, se are în
vedere vătămarea intenționată medie ori ușoară a integrității corporale sau a
sănătății, ori maltratarea intenționată sau alte acte de violență. Nu este necesa-ră calificarea suplimentară conform art. 152, 153 sau 154 din CP al RM. Dacă
violența se va exprima în vătămarea intenționată gravă a integrității corporale
sau a sănătății, cele comise vor trebui calificate potrivit art. 151 și 247 (cu ex-cepția lit. b) din alin. (2)) din CP al RM.
Totodată, accentuăm că, din perspectiva laturii obiective, aplicarea violen-
ței este acțiunea adiacentă care însoțește acțiunea principală de constrângere de a încheia o tranzacție sau de a refuza încheierea ei. Deci, aplicarea violenței
nu este o etapă care poate succeda amenințarea cu aplicarea violenței, privită
ca o altă modalitate a acțiunii adiacente.
§4. Însușirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor
gajate, sechestrate sau confiscate
Art. 251 din CP al RM prevede răspunderea penală pentru însușirea, înstrăi-
narea, substituirea sau tăinuirea bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate ori
utilizarea lor în alte scopuri, săvârșită de o persoană căreia i-au fost încredințate
aceste bunuri, sau care era obligată, conform legii, să asigure integritatea lor.

C a p i t o l u l X I 467
Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză îl reprezintă relațiile soci ale
privitoare la manipularea legală a bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate.
Obiectul material este format din bunurile gajate, sechestrate sau confis-
cate.
Bunurile gajate sunt bunurile care se depun drept garanție pentru execu-
tarea obligațiilor, de către debitorul gajist în raport cu creditorul gajist, în
conformitate cu art. 454-495 ale Codului civil și prevederile Legii Republicii Moldova cu privire la gaj, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
30.07.2001
46.
Bunurile sechestrare sunt bunurile reținute ca urmare a măsurilor de asi-
gurare, ordonate de justiție sau de fisc, în cazurile de neplată a unei datorii,
constând în sigilarea bunurilor debitorului sau în darea lor în păstrare unei a treia persoane (până la vânzarea lor silită). Bunurile pot fi sechestrate în con-
formitate cu: art.175-182 ale Codului de procedură civilă al Republicii Moldo-
va, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 30.05.2003
47; art. 199-203 ale
Codului fiscal; art. 246 al Codului vamal etc.
Bunurile confiscate sunt bunurile trecute, forțat și gratuit, în proprietatea
statului, deoarece au fost utilizare la săvârșirea infracțiunilor (sau a altor încăl-cări de lege) ori au rezultat din infracțiuni (sau alte încălcări de lege). Bunurile
pot fi confiscate în corespundere cu: art. 106 din CP al RM; art. 28 din Codul
cu privire la contravențiile administrative; art.282 al Codului vamal etc.
Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 251 din CP al RM inclu-
de fapta prejudiciabilă care se exprimă prin acțiune. Această acțiune poate fi realizată pe calea următoarelor modalități, care sunt săvârșite în raport cu bu-nurile gajate, sechestrate sau confiscate: 1) însușirea (a se citi – consumarea);
2) înstrăinarea; 3) substituirea; 4) tăinuirea; 5) utilizarea în alte scopuri.
Prin “însușire (consumare)” înțelegem întrebuințarea bunurilor gajate,
sechestrate sau confiscate pentru satisfacerea unor trebuințe proprii ale făp-tuitorului sau pentru obținerea de către acesta a unor altor bunuri.
Prin “înstrăinare” se are în vedere transmiterea bunurilor gajate, seche-
strate sau confiscate în folosul unor terțe persoane, sub formă de vânzare, donare, achitare în contul datoriei etc.
Prin “substituire” se înțelege înlocuirea bunurilor gajate, sechestrate sau
confiscate, care sunt determinate individual ( res certa ), prin substituente, adi-
că prin bunuri care au proprietăți asemănătoare.
46 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 120, 2001.
47 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 111-115, 2003.

468 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Prin “tăinuire” se are în vedere ascunderea bunurilor gajate, sechestrate
sau confiscate de cei abilitați să transmită bunul gajat în posesiunea credito-
rului gajist sau să vândă silit bunurile sechestrate, sau să treacă în proprietatea
statului bunurile confiscate.
Prin “utilizare în alte scopuri” se înțelege: descompletarea bunurilor gaja-
te, sechestrate sau confiscate; darea în arendă, în chirie etc., fără a le înstrăina; operațiunile bancare efectuate în privința mijloacelor bănești sechestrate, afla-te în conturile băncilor sau ale altor instituții financiare etc.
Pentru a putea aplica răspunderea conform art. 251 din CP al RM, este
necesar ca însușirea (consumarea), înstrăinarea, substituirea, tăinuirea sau utilizarea în alte scopuri a bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate, să se
realizeze contrar reglementărilor legale. Astfel, de exemplu, conform preve-
derilor Legii cu privire la gaj, debitorul gajist are dreptul să folosească bunul gajat conform destinației, să dobândească produsele acestuia dacă contractul
nu prevede altfel; substituirea bunului gajat este posibilă, dacă asupra acesteia
au convenit părțile contractului de gaj etc.
Infracțiunea de la art. 251 din CP al RM este după caz o infracțiune forma-
lă sau materială. Ea se consideră consumată din momentul producerii prejudi-ciului material (în cazul modalităților de însușire (consumare) și înstrăinare) sau din momentul realizării substituirii (care presupune oferirea unui bun de
aceeași valoare, în locul bunului substituit), tăinuirii sau utilizării în alte sco-
puri a bunurilor respective.
Latura subiectivă a faptei infracționale, prevăzute la art. 251 din CP al
RM, se caracterizează prin intenție directă sau intenție directă ori indirectă (în funcție de cazul dacă modalitatea concretă imprimă infracțiunii parametrii unei infracțiuni formale sau materiale). Motivele infracțiunii constau, de cele
mai dese ori, în interesul material.
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică care desfășoară activitate de întreprinzător.
Persoana fizică sau juridică respectivă trebuie să aibă calități speciale:
1) să-i fi fost încredințate bunurile gajate, sechestrate sau confiscate ori 2) să aibă obligația, conform legii, să asigure integritatea bunurilor gajate, seche-
strate sau confiscate.
De exemplu, asemenea calități speciale le are gestionarul gajului, care,
în con for mitate cu art. 55 din Legea cu privire la gaj, este desemnat de către creditorul gajist să acționeze în numele acestuia și să întreprindă orice acțiune referitoare la bunul gajat, în limitele drepturilor acordate, cu excepția dreptu-
lui de cesiune a creanței garantate prin bunul depus ca gaj.

C a p i t o l u l X I 469
Secțiunea a V-a. INFRACȚIUNI SĂVÂRȘITE ÎN SFERA ACTIVITĂȚII
ECONOMICE EXTERNE
§1. Contrabanda
Contrabanda este incriminată într-o variantă-tip, trei variante speciale
și o varian tă agravată. Potrivit alin. (1) al art. 248 din CP al RM, varianta-tip
constă în trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor,
obiectelor și altor valori în proporții mari, eludându-se controlul vamal ori tăi-nuindu-le de el, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest
scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identifi-
care vamală, ori prin nedeclararea sau declararea neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei.
Prima variantă specială a contrabandei, prevăzută la alin. (2) al art. 248
din CP al RM, constă în trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a substanțelor narcotice, psihotrope, cu efecte puternice, toxice, otrăvitoare, radioactive și explozive, precum și a deșeurilor nocive, eludându-se controlul
vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special pregătite sau
adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mij-loacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică
în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei.
Conform alin. (3) al art. 248 din CP al RM, cea de-a doua variantă spe-
cială a contrabandei se exprimă în trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a armamentului, a dispozitivelor explozive, a munițiilor, eludându-se
controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special pregăti-
te sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a
mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neauten-tică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei.
Cea de-a treia variantă specială a contrabandei, prevăzută la alin. (4) al
art. 248 din CP al RM, consistă în trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a valorilor culturale, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de
el, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, precum
și nereturnarea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a valorilor culturale scoase din țară, în cazul în care întoarcerea lor este obligatorie.
Obiectul juridic special al infracțiunii este constituit din relațiile sociale
privitoare la securitatea vamală a Republicii Moldova.
În cazul variantelor speciale ale contrabandei, această infracțiune lezează,
în plan secundar, relațiile sociale referitoare la circulația legală a substanțelor narcotice, psihotrope, cu efecte puternice, toxice, otrăvitoare, radioactive sau

470 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
explozive ori a deșeurilor nocive, a armamentului, a dispozitivelor explozive, a
munițiilor sau a valorilor culturale.
Obiectul material al contrabandei trebuie cercetat în funcție de varianta
concretă a acestei infracțiuni.
Astfel, la varianta-tip, obiectul material îl reprezintă mărfurile, obiectele
sau alte valori (cu excepția celor menționate la alin. (2)-(4) ale art. 248 din CP al RM), dacă valoarea acestora se exprimă în proporții mari. Dacă valoarea acestor mărfuri, obiecte sau altor valori nu atinge proporțiile mari, atunci cele
comise sunt pasibile de calificare potrivit alin. (10) sau (12) al art. 193 din Co-
dul cu privire la contravențiile administrative.
În baza prevederilor art. 1 al Codului vamal, prin “mărfuri, obiecte sau
alte valori” trebuie de înțeles orice bunuri mobile (inclusiv: valuta străină și moneda națională în numerar; documentele de plată sau valorile mobiliare exprimate în valută străină sau monedă națională; mijloacele de transport. De
asemenea, noțiunea “mărfuri, obiecte sau alte valori” include: gazele naturale;
energia electrică; energia termică. Dată fiind natura incorporală a energiei electrice și a energiei termice, este oportun să afirmăm în raport cu ele calita-
tea de obiect imaterial.
La prima variantă specială, obiectul material este format în mod alternativ
din: a) substanțe narcotice; b) substanțe psihotrope; c) substanțe cu efect pu-ternic; d) substanțe toxice; e) substanțe otrăvitoare; f) substanțe radioactive;
g) substanțe explozive; h) deșeuri nocive. La calificare, nu contează valoarea, exprimată în bani, a acestora.
Noțiunile “substanțe narcotice” și “substanțe psihotrope” au fost definite
în §1 al Secțiunii a III-a din Capitolul IX al prezentei lucrări. De aceea, facem trimitere la aceste definiții.
În ce privește noțiunea “substanțe cu efecte puternice”, prin aceasta se au
în vedere mijloacele medicamentoase și alte mijloace, a căror utilizare, fără prescripția medicului sau cu încălcarea normelor de dozare, poate cauza daune
grave organis mu lui omului (criteriul medical), și care sunt prevăzute exhaustiv
în Lista nr. 2 a Tabelului nr. 5, aprobată prin hotărârea Comitetului permanent de control asupra drogurilor (CPCD) (procesul-verbal nr. 7 din 1.12.1988) (cri-
teriul juridic). Ca exemple de substanțe cu efecte puternice pot fi aduse: clofeli-
na, cloroformul, diazepamul, eterul pentru narcoză, spirtul etilic sintetic etc.
Prin “substanțe toxice” se au în vedere substanțele a căror utilizare de că-
tre o persoană, chiar și în condițiile unei neînsemnate depășiri a dozei, poate provoca moartea acesteia (criteriul medical), și care sunt nominalizate exhaus-tiv în Lista nr. 1 din Tabelul nr. 5 al CPCD (criteriul juridic). Ca exemple de

C a p i t o l u l X I 471
substanțe toxice pot fi prezentate: cianura de potasiu, fenolul, spirtul metilic,
sarinul, veninul de albină purificat, veninul de șarpe purificat etc.).
Prin “substanțe otrăvitoare” se înțelege varietatea armelor de distrugere în
masă, care reprezintă combinații chimice de înaltă toxicitate, prevăzute pentru vulnerarea forței vii în timpul acțiunilor militare (de exemplu, iperita, luizita,
fosgenul etc.)
Prin “substanțe radioactive” se au în vedere substanțele care conțin radio-
nuclizi în concentrații superioare limitelor admise (de exemplu,
210Pb, 210Po,
232U, 226Ra etc.).
Prin “substanțe explozive” se înțeleg combinațiile chimice sau amestecu-
rile de substanțe, capabile să declanșeze o reacție chimică rapidă, care este
însoțită de degajarea unei mari cantități de energie termică și de formarea de gaze (de exemplu, trinitrotoluen (trotil), tetril, hexogen, nitroglicerină etc.).
Prin “deșeuri nocive” se au în vedere substanțele, materialele, obiectele,
resturile de materii prime, provenite din activități economice, menajere și de consum, care și-au pierdut integral sau parțial valoarea inițială de întrebuința-
re, dintre care unele sunt utilizabile după prelucrare, și care, venind în contact
cu organismele vii, le pot cauza prejudicii.
La cea de-a doua variantă specială a contrabandei, obiectul material este
constituit în mod alternativ din: a) armament; b) dispozitive explozive; c) mu-niții. La calificare, nu contează valoarea, exprimată în bani, a acestora.
Noțiunea “armament” desemnează denumirea generică pentru toate tipu-
rile de arme, tehnică militară și utilaj militar.
Prin “dispozitive explozive” se înțeleg mijloacele tehnice destinate efec-
tuării exploziei sau dirijării ei în scopuri militare, industriale, hidrologice etc.
Noțiunea “muniții” desemnează denumirea generică dată: cartușelor pen-
tru armamentul de infanterie, încărcăturilor pentru aruncătoarele de grenade și mortiere, proiectilelor de artilerie, bombelor de aviație etc.
La cea de-a treia variantă specială a contrabandei, obiectul material îl re-
prezintă, în mod alternativ: a) valorile culturale trecute peste frontiera vamală a Republicii Moldova, indiferent de valoarea, exprimată în bani, a acestora,
b) valorile culturale nereturnate pe teritoriul vamal al Republicii Moldova,
anterior scoase din țară, în cazul în care întoarcerea lor este obligatorie, in-diferent de valoarea, exprimată în bani, a acestora.
Prin “valori culturale” se au în vedere valorile cu caracter religios sau laic,
pe care fiecare stat le consideră ca prezentând interes pentru arheologie, pe-rioada preistorică, istorie, literatură, artă și știință (de exemplu, colecțiile rare
și mostre ale florei și faunei, mineralogiei, anatomiei, precum și obiectele care

472 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
prezintă interes pentru paleontologie; comorile arheologice și descoperirile
arheologice; incunabulele și manuscrisele rare, cărțile, documentele străvechi
și publicațiile care prezintă un interes deosebit; arhivele, inclusiv arhivele de
fonograme, de cinema și de fotografii etc. Conform art. 133 din CP al RM, valorile culturale sunt indicate în Convenția UNESCO din 14.11.1970 privind
măsurile îndreptate spre interzicerea și prevenirea introducerii, scoaterii și
transmiterii ilicite a drepturilor de proprietate asupra valorilor culturale.
Latura obiectivă a contrabandei are o structură diferită, în funcție de va-
rianta concretă a acestei infracțiuni.
Astfel, în cazul variantelor de la alin. (1)-(3) ale art. 248 din CP al RM, latu-
ra obiectivă include: 1) fapta prejudiciabilă care constă în acțiune, care se expri-
mă în trecerea entităților ce formează obiectul material al contrabandei peste
frontiera vamală a Republicii Moldova; 2) locul săvârșirii infracțiunii – frontie-ra vamală a Republicii Moldova; 3) metodele infracțiunii: a) eludarea contro-
lului vamal; b) tăinuirea de controlul vamal, prin ascunderea în locuri special
pregătite sau adaptate în acest scop; c) folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală; d) nedeclararea; e) declararea neautentică
în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei.
În cazul variantei de la alin. (4) al art. 248 din CP al RM, latura obiectivă
presupune existența a două versiuni alternative:
versiunea A: 1) fapta prejudiciabilă, exprimată în acțiune, care constă în
trecerea valorilor culturale peste frontiera vamală a Republicii Moldova; 2) lo-
cul săvârșirii infracțiunii – frontiera vamală a Republicii Moldova; 3) metode-
le infracțiunii: a) eludarea controlului vamal; b) tăinuirea de controlul vamal,
prin ascunderea în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop;
versiunea B: 1) fapta prejudiciabilă, exprimată în inacțiune, care constă
în nereturnarea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a valorilor cultu-rale scoase din țară, în cazul în care întoarcerea lor este obligatorie; 2) locul săvârșirii infracțiunii – în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova.
Referindu-ne în continuare la fapta prejudiciabilă în contextul variantelor
contrabandei de la alin. (1)-(3) ale art. 248 din CP al RM, specificăm că prin “trecerea frontierei vamale a Republicii Moldova” se înțelege introducerea pe
și scoaterea de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova de mărfuri, obiecte,
alte valori etc., inclusiv prin expedieri poștale internaționale, prin conducte sau prin linii de transport electric.
În ce privește noțiunea “frontiera vamală a Republicii Moldova”, în confor-
mitate cu alin. (3) al art. 4 din Codul vamal, aceasta este definită ca fiind fron-tiera de stat a Republicii Moldova, perimetrul zonelor libere și al depozitelor
vamale libere.

C a p i t o l u l X I 473
Provoacă reticență includerea noțiunii “perimetrul depozitelor vamale
libere” în noțiunea “frontiera vamală a Republicii Moldova”. Or, prin Decretul
Președintelui Republicii Moldova nr. 462-III din 24.01.2002 privind abrogarea
Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 28 din 28.01.199448, s-a abro-
gat Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 28 din 28.01.1994 cu privire
la crearea depozitelor vamale libere.
În vederea compatibilizării restului legislației cu prevederile decretului
sus-menționat, au fost operate modificări inclusiv în Codul vamal al Re-publicii Moldova. Însă, prin Legea Republicii Moldova pentru modificarea
și completarea unor acte legislative, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 8.11.2002
49, care conține modificările respective la Codul vamal,
expresia “depozitele vamale libere”, din cauze confuze, nu a fost exclusă din
toate normele care o cuprindeau. Ca urmare, textul art.4 al Codului vamal mai
conține această expresie, în timp ce art. 185 și 230 din același act legislativ nu o mai conțin. În concluzie, luând în considerație desființarea, ca regim vamal
distinct, a depozitelor vamale libere, noțiunea “frontiera vamală a Republicii
Moldova” trebuie interpretată ca necuprinzând noțiunea “perimetrul depozi-telor vamale libere”.
Prin “eludarea controlului vamal” se are în vedere intrarea în sau ieșirea
din Republica Moldova, prin alte locuri decât cele destinate pentru aceasta, sau în afara orelor de lucru al birourilor vamale sau posturilor vamale.
Prin “tăinuirea de controlul vamal” se înțelege neprezentarea pentru
controlul vamal a bunurilor ce se trec peste frontiera vamală a Republicii Mol-dova, pe o cale ce împiedică examinarea și constatarea lor, adică cu folosirea
locurilor special pregătite sau adaptate în acest scop (locurilor ascunse ale
corpului, hainelor, obiectelor personale, locurilor reutilate sau acomodate în mijloacele de transport drept ascunzișuri etc.).
Prin “folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identifi-
care vamală” se are în vedere utilizarea, în calitate de mijloace (instrumente) de săvârșire a contrabandei, a: 1) documentelor false (inclusiv a documentelor
care conțin date neautentice); 2) documentelor nule; 3) documentelor obținute
pe cale ilegală; 4) documentelor care se referă la alte bunuri decât cele care sunt în realitate însoțite de asemenea documente; 5) mijloacelor de identificare
vamală false; 6) mijloacelor de identificare vamală autentice, dar care se referă
la alte bunuri decât cele care au fost în realitate identificate cu mijloacele date.
48 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 17-18, 2002.
49 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 178-181, 2002.

474 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Prin “documente” trebuie de înțeles documentele vamale sau alte documen-
te de trecere a frontierei, care însoțesc bunurile trecute peste frontiera vamală
a Republicii Moldova (de exemplu, declarația vamală; alte documente necesare
efectuării controlului vamal, a căror listă este stabilită de Departamentul Vamal; certificatele referitor la operațiunile și conturile persoanelor care trec bunuri
peste frontiera vamală a Republicii Moldova, ale brokerilor vamali sau ale altor
persoane care desfășoară activități aflate sub supraveghere vamală etc.).
Prin “mijloace de identificare vamală” se au în vedere oricare surse de
infor mație despre bunurile trecute peste frontiera vamală a Republicii Mol-dova, despre însușirile lor calitative și cantitative (cu excepția documentelor): sigilii, ștampile; mar cajul textual, cifric sau de alt gen, semnele de identificare;
probe și mostre ale bunurilor; descrierea bunurilor; schițe, imagini, fotografii,
ilustrații etc. ale bunurilor.
Prin “nedeclarare” se înțelege neincluderea în declarația vamală a infor-
mației despre bunurile care trebuiau declarate în mod obligatoriu. Conform prevederilor Codului vamal, bunurile trecute peste frontiera vamală sunt declarate organului vamal (art. 173); forma și procedura de declarare sunt
stabilite de Departamentul Vamal (art. 174).
Prin “declarare neautentică” se înțelege introducerea în declarația vamală
a unor informații vădit false.
Referindu-ne la fapta prejudiciabilă în contextul variantei de contrabandă
de la alin. (4) al art. 248 din CP al RM, consemnăm că prin “nereturnarea pe
teritoriul vamal al Republicii Moldova a valorilor culturale scoase din țară,
în cazul în care întoarcerea lor este obligatorie” se are în vedere neîntreprin-
derea de către făptuitor a măsurilor de întoarcere a valorilor culturale scoase din țară, dacă el putea și trebuia să le întoarcă; aceste valori culturale au fost
scoase, de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, în mod legal (de exemplu,
pentru a putea fi prezentate în cadrul unei expoziții internaționale sau în ca-drul schimbului de exponate cu alte muzee etc.).
Prin “teritoriu vamal al Republicii Moldova” se înțelege teritoriul unic ce
include teritoriul terestru, apele interioare, apele teritoriale și spațiul aerian deasupra acestora. În conformitate cu Legea Republicii Moldova cu privire
la zonele economice libere, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
27.07.2001
50, zonele economice libere (zonele antreprenoriatului liber) sunt
părți ale teritoriului vamal al Republicii Moldova.
50 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 108-109, 2001.

C a p i t o l u l X I 475
Infracțiunea de contrabandă este o infracțiune formală. Interpretând
prevederile de la pct. 5) din art. 1 al Codului vamal, putem menționa că in-
fracțiunea de la art. 248 din CP al RM se consideră consumată:
a) din momentul trecerii de facto a frontierei vamale a Republicii Mol-
dova (în cazul introducerii de bunuri pe teritoriul vamal al Republicii Moldova sau în cazul introducerii lor pe cealaltă parte a teritoriului va-
mal al Republicii Moldova de pe teritoriul zonelor economice libere);
b) din momentul depunerii declarației vamale sau al efectuării altor ope-
rațiuni vamale care denotă intenția de a introduce sau scoate bunuri (în
cazul scoaterii de bunuri de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova
sau în cazul introducerii lor pe teritoriul zonelor economice libere de pe cealaltă parte a teritoriului vamal al Republicii Moldova).
Totodată, în cazul nereturnării pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a
valorilor culturale scoase din țară, în cazul în care întoarcerea lor este obliga-
torie, contrabanda se consideră consumată din momentul expirării termenu-
lui de întoarcere a valorilor culturale, stabilit în documentele însoțitoare.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute la art. 248 din CP al RM se
caracterizează prin intenție directă. Motivele contrabandei constau, de regulă, în interesul material.
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică care desfășoară activitatea de întreprinzător.
Varianta agravată a contrabandei, prevăzută la alin. (5) al art. 248 din CP
al RM, presupune săvârșirea acestei infracțiuni în următoarele circumstanțe:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) de o persoană cu funcție de răspundere cu folosirea situației de serviciu;d) în proporții deosebit de mari.
Întrucât trăsăturile celorlalte circumstanțe agravante nu necesită, în fond,
expli cații adăugătoare, ne vom referi doar la agravanta de la lit. c) din alin. (5)
al art. 248 din CP al RM.
Prin “folosirea situației de serviciu” se are în vedere situația când subiectul
special – persoana cu funcție de răspundere – trebuie să acționeze în limitele atribuțiilor sale de serviciu, însă nu respectă obligațiile care formează compe-tența sa de serviciu, competență care este determinată prin actele normative
corespunzătoare (Codul vamal, actele normative ale Departamentului Vamal,
actele cu vocație internațională în domeniul vamal etc.).

476 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Din rândul persoanelor cu funcții de răspundere, pasibile a fi trase la răs-
pundere conform lit. c) din alin. (5) al art. 248 din CP al RM, fac parte:
1) persoanele care exercită funcții de control la frontiera vamală a Repu-
blicii Moldova;
2) persoanele care au dreptul de a se afla în zona de supraveghere vamală;
3) persoanele care exercită funcțiile de reprezentant al puterii de stat la
trecerea frontierei vamale;
4) persoanele responsabile pentru transportarea peste frontiera vamală a
bunurilor susceptibile pentru controlul vamal;
5) persoanele care se bucură de facilități vamale în baza legislației în vigoare.
§2. Eschivarea de la achitarea plăților vamale
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 249 din CP al RM constă în
eschivarea de la achitarea plăților vamale în proporții mari.
Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză îl reprezintă relațiile sociale re-
feritoare la formarea bugetului public național pe calea achitării plăților vamale.
Obiectul material al infracțiunii de la art. 249 din CP al RM este consti-
tuit din plățile vamale în proporții mari. Dacă valoarea, exprimată în bani, a
plăților vamale nu atinge plafonul proporțiilor mari, atunci cele comise pot fi calificate potrivit alin. (4) al art. 193 din Codul cu privire la contravențiile
administrative.
În calitate de plăți vamale, art. 117 din Codul vamal numește:
a) taxa vamală;
b) taxa pe valoarea adăugată;c) accizele;
d) taxa pentru proceduri vamale;
e) taxa pentru eliberarea licenței și taxa pentru actualizarea valabilității
licenței;
f) taxa pentru participare la licitația vamală;g) alte sume prevăzute de legislație.
În conformitate cu Legea Republicii Moldova cu privire la tariful vamal,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 20.11.1997
51, prin “taxă vama-
lă” se înțelege plata obligatorie, percepută de autoritatea vamală la introduce-
rea pe sau scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal; cuantumul taxei vamale
pentru astfel de mărfuri este fixat în tariful vamal.
51 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 40-41, 1998.

C a p i t o l u l X I 477
În corespundere cu Codul fiscal (art. 93), prin “taxa pe valoarea adăugată”
se are în vedere impozitul general de stat, care reprezintă o formă de colectare la
buget a unei părți a valorii mărfurilor livrate sau serviciilor prestate, care sunt
supuse impozitării pe teritoriul Republicii Moldova, precum și a unei părți din valoarea mărfurilor sau serviciilor impozabile, importate în Republica Moldova.
Noțiunea de acciz a fost definită în §8 al Secțiunii a II-a din prezentul capitol.Taxa pentru proceduri vamale este încasată de organul vamal, în cazul
perfectării regimurilor vamale, cum ar fi: depozitul vamal, transformarea sub
supraveghere vamală, nimicirea etc.
Taxa de eliberare a licenței pentru activitatea de broker vamal sau trans-
portator vamal ori pentru perfecționarea activă sau perfecționarea pasivă, ori taxa pentru actualizarea valabilității licenței este stabilită de normele legisla-
ției vamale.
Taxa pentru participarea la licitația vamală este percepută pentru dreptul
de a participa la o licitație la care sunt comercializate bunurile sechestrate con-form art.246, 271 și 281 din Codul vamal.
Prin “alte sume prevăzute de legislație” se au în vedere celelalte plăți va-
male care sunt încasate în legătură cu activitatea vamală (taxa de eliberare a atestatului de calificare a specialistului în domeniul vămuirii; taxa pentru in-formare și consultare; suma de garanție, încasată de la persoanele fizice, care
sunt în tranzit prin teritoriul Republicii Moldova, având un volum de mărfuri
ce depășesc norma stabilită etc.).
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 249 din CP al RM include: 1) fapta
prejudiciabilă care constă în inacțiunea de eschivare de la achitarea plăților vamale în proporții mari; 2) urmările prejudiciabile sub forma neachitării plă-ților vamale în termenul stabilit; 3) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă
și urmările prejudiciabile.
Prin “eschivare” se înțelege refuzul făptuitorului de a achita plățile res-
pective în termenele stabilite de legislația vamală. Astfel, potrivit art. 124 din Codul vamal, plățile vamale se achită în prealabil, până la depunerea declarației
vamale; persoanele fizice care nu sunt subiecți ai activității de întreprinzător achită plățile vamale în momentul trecerii frontierei vamale. Totodată, conform
alin. (3) al art. 125 din Codul vamal, dată a achitării plăților vamale se conside-
ră data depunerii, de către importator (declarant), exportator (declarant) sau de către un terț, a mijloacelor bănești la conturile respective ale Trezoreriei centra-
le a Ministerului Finanțelor, fapt confirmat printr-un extras trezorerial.
Infracțiunea de eschivare de la achitarea plăților vamale este o infracțiune
materială. Ea se consideră consumată din momentul neachitării plăților va-male în termenul stabilit.

478 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Latura subiectivă a infracțiunii în cauză se caracterizează prin intenție
directă; deși legiuitorul nu numește expres scopul special al infracțiunii, aces-
ta se subînțelege, constând în scopul neachitării la bugetul public național a
plăților vamale. Motivele infracțiunii date constau, de cele mai multe ori, în interesul material.
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică care desfășoară activitate de întreprinzător.
În temeiul prevederilor art. 123 din Codul vamal, subiectul este unul spe-
cial, deoarece trebuie să aibă calitatea specială de declarant sau de altă persoa-nă prevăzută de legislație.
Variantele agravate ale eschivării de la achitarea plăților vamale, prevăzute la
alin. (2) și (3) ale art. 249 din CP al RM, presupun săvârșirea acestei infracțiuni:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;c) în proporții deosebit de mari.
În legătură cu trăsăturile specifice ale agravantelor enunțate, este utilă
apelarea la explicațiile de rigoare, prezentate anterior.
Secțiunea a VI-a. INFRACȚIUNI SĂVÂRȘITE ÎN SFERA
CONSUMULUI DE BUNURI, SERVICII ȘI LUCRĂRI
§1. Comercializarea mărfurilor de proastă calitate
sau necorespunzătoare standardelor
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 254 din CP al RM constă în
comerciali zarea mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare standar-
delor, săvârșită în proporții mari.
Obiectul juridic special al infracțiunii date este format din relațiile sociale re-
feritoare la conformitatea mărfurilor cu cerințele de calitate sau cu standardele.
În cazul modalităților agravate de la lit. b) din alin. (2) și lit. b) din alin. (3)
ale art. 254 din CP al RM, infracțiunea în cauză lezează, în plan secundar,
relațiile sociale privitoare la sănătatea unei sau mai multor persoane ori viața
unei singure persoane, și, respectiv, relațiile sociale referitoare la viața a două
sau mai multor persoane.
Obiectul material al infracțiunii de la art. 254 din CP al RM îl reprezintă
mărfurile de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor, a căror va-loare, la momentul săvârșirii infracțiunii, depășește 500 unități convenționale

C a p i t o l u l X I 479
de amendă. Dacă valoarea mărfurilor nu depășește limita arătată, atunci cele
comise pot fi calificate potrivit art. 422 din Codul cu privire la contravențiile
administrative.
Termenul “marfă” trebuie interpretat ca și termenul “produs”, adică bunul
material destinat pentru consum sau utilizare individuală; de asemenea, se consideră ca marfă energia electrică și cea termică, gazele și apa, livrate pentru
consum individual. În cazul energiei electrice sau termice, este oportun să
vorbim despre prezența obiectului imaterial.
Marfa trebuie să fie: a) de proastă calitate sau b) necorespunzătoare stan-
dardelor.
În conformitate cu Legea privind protecția consumatorului, prin “calita-
te” se are în vedre ansamblul de caracteristici ale unui produs (marfă) care îi
conferă aptitudinea de a satisface, conform destinației, necesitățile explicite
sau implicite.
O marfă este de proastă calitate, dacă nu poate satisface, conform des-
tinației, necesitățile explicite sau implicite, datorită: viciilor (deficiențelor) de fabricare sau exploatare; expirării duratei de funcționare sau a termenului de valabilitate; neîndeplinirii condițiilor prescrise pentru o marfă, în cadrul unor
reglementări tehnice, specificații tehnice, coduri de bună practică sau altor
asemenea documente (cu excepția standardelor).
În temeiul prevederilor Legii Republicii Moldova cu privire la standardi-
zare, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 22.09.1995
52, o marfă este
necorespunzătoare standardelor, dacă nu este conformă documentului stabilit
prin consens și aprobat de un organism recunoscut, care prevede, pentru utili-
zări comune și repetate, reguli, prescripții și caracteristici comune referitoare la diverse activități sau rezultatele acestora, în scopul obținerii unui grad op-
tim de ordine într-un context dat.
Toate standardele și alte documente normative de standardizare sunt
înscrise în Registrul de stat al Sistemului Național de Standardizare, ținut de Departamentul Standardizare și Metrologie. De aceea, la calificare, este nece-
sar de stabilit care anume din aceste documente normative conține prescripția ce a fost încălcată.
Victimă a infracțiunii de comercializare a mărfurilor de proastă calitate
sau necorespunzătoare standardelor este consumatorul. Noțiunea de consu-mator a fost definită în contextul analizei faptei penale prevăzute la art. 216
din CP al RM.
52 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 11-12, 1996.

480 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 254 din CP al RM include fapta
prejudiciabilă care constă în acțiunea de comercializare a mărfurilor de proas-
tă calitate sau necorespunzătoare standardelor, săvârșită în proporții mari.
Prin “comercializare” se are în vedere punerea mărfurilor în circulație
prin vânzare, schimb, dare în chirie etc. Orice altă acțiune săvârșită asupra mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor (de exem-
plu, lansare, producere etc.) nu intră sub incidența art. 254 din CP al RM, pu-tând fi calificată potrivit art. 42
2 sau 179 din Codul cu privire la contravențiile
administrative.
Infracțiunea prevăzută la art. 254 din CP al RM este una formală. Ea se
consideră consumată din momentul comercializării mărfurilor respective.
Latura subiectivă a comercializării mărfurilor de proastă calitate sau
necores pun zătoare standardelor se caracterizează prin intenție directă. Moti-vele infracțiunii se exprimă, de cele mai dese ori, prin interesul material.
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică care desfășoară activitate de întreprinzător.
Varianta agravată a faptei infracționale în cauză, prevăzută la alin. (2) al
art. 254 din CP al RM, presupune prezența oricăreia din următoarele două circumstanțe:
a) săvârșită repetat;
b) dacă a provocat din imprudență vătămarea gravă sau medie a sănătății
ori decesul persoanei.
Cea de-a doua variantă agravată a comercializării mărfurilor de proastă
calitate sau necorespunzătoare standardelor, prevăzută la alin. (3) al art. 254
din CP al RM, presupune comiterea acestei infracțiuni:
a) în proporții deosebit de mari:
b) dacă a provocat decesul a două sau mai multor persoane.
Conformația semantică a tuturor acestor agravante ne este cunoscută din
investigațiile asupra componențelor de infracțiuni, examinate anterior.
§2. Înșelarea clienților
Varianta-tip a infracțiunii de la art. 255 din CP al RM constă în depășirea
prețurilor cu amănuntul stabilite, precum și a prețurilor și tarifelor pentru ser-
viciile sociale și comunale prestate populației, înșelarea la socoteală sau altă in-
ducere în eroare a clientului, săvârșite în proporții esențiale sau considerabile.
Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză este un obiect juridic
multiplu. Astfel, obiectul juridic principal este constituit din relațiile sociale

C a p i t o l u l X I 481
privitoare la corectitudinea efectuării operațiilor de evaluare sau măsurare în
domeniul circulației bunurilor sau serviciilor sociale ori comunale. Obiectul
juridic secundar este format din relațiile sociale referitoare la posesia asupra
banilor sau altor bunuri ale clienților.
Obiectul material al înșelării clientului îl reprezintă banii sau alte bunuri
ale clienților.
Se au în vedere banii încasați de către făptuitor peste valoarea reală a con-
trapres tației sau bunurile în cazul prestării serviciilor cu folosirea bunurilor clientului.
Victima infracțiunii este clientul sau, altfel spus, consumatorul.
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 255 din CP al RM include: a) fapta
prejudi cia bilă care constă în acțiunea de: 1) depășire a prețurilor cu amănuntul stabilite, precum și a prețurilor și tarifelor pentru serviciile sociale și comunale prestate popu lației; 2) înșelarea la socoteală; 3) altă inducere în eroare a clien-
ților; b) urmările prejudiciabile sub forma daunei considerabile sau esențiale;
c) legătura cauzală între fapta prejudi ciabilă și urmările prejudiciabile.
Depășirea prețurilor cu amănuntul stabilite sau a prețurilor și tarifelor
pentru serviciile sociale ori comunale, prestate populației, are loc în cazul în care de la client se încasează un suprapreț, în pofida prevederilor actelor normative sau contrar înțelegerii stabilite între făptuitor și client. Astfel, de
exemplu, conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova cu privire la
aprobarea Regulilor de comercializare cu amănuntul a unor tipuri de mărfuri alimentare și nealimentare, nr.65 din 26.01.2001
53, unitatea de comerț asigură
în mod obligatoriu prezența indicatoarelor de prețuri (întocmite corect) la
mărfurile expuse spre comercializare.
Pentru a verifica dacă prețurile cu amănuntul sau prețurile și tarifele
pentru serviciile sociale ori comunale, prestate populației – practicate de că-tre comerciant sau prestator, sunt întocmite corect, este necesară compararea
acestora cu prețurile sau tarifele stabilite conform regulilor de la art. 756 și 932-935 ale Codului civil ori fixate în următoarele acte normative: Instruc-
țiunea Departamentului Comerțului privind formarea prețurilor la întreprin-
derile de alimentație publică ale agenților economici din Republica Moldova, nr. 12 din 26.04.1996
54; Hotărârea Guvernului privind prestarea de servicii cu
plată de către Oficiul pașapoarte și vize al Ministerului Afacerilor Interne, nr.
569 din 7.09.199355; Hotărârea Guvernului cu privire la tarifele pentru servicii-
53 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 11-13, 2001.
54 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 34, 1996.
55 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 9, 1993.

482 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
le de telecomunicație prestate populației, nr. 442 din 26.06.199256; Hotărârea
Guvernului cu privire la prestarea serviciilor cu plată de către Poliția Rutieră
a Ministrului Afacerilor Interne, nr. 521 din 19.07.199457; Hotărârea Guver-
nului cu privire la tarifele aplicate în traficul feroviar de mărfuri, nr. 683 din 4.11.1993
58; Hotărârea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică
(ANRE) privind tarifele la gazele naturale, energia electrică și termică, nr. 11 din 25.06.1999
59; Ordinul Ministerului Mediului și Amenajării Teritoriului
privind aprobarea tarifelor la serviciile de alimentare cu apă și canalizare (Chișinău), nr. 178 din 17.04.2000
60 etc.
În cazul înșelării la socoteală, clientul achită prețul calculat cu bună-știință
incorect, de către făptuitor, nu recepționează – în întregime sau parțial – restul
care i se cuvine etc.
Prin “altă inducere în eroare a clientului” se are în vedere: înșelarea la
măsurătoare (cântar, metru, recipient etc.), prin folosirea unui instrument inexact de măsurare sau prin folosirea frauduloasă a unui instrument exact de măsurare; publicitatea falsă; înșelarea privind termenul de garanție sau de
valabilitate; înșelarea privind condițiile importante ale contractului de vân-
zare-cumpărare sau de prestare a serviciilor (livrarea la domiciliu; instalarea; deservirea după vânzare etc.) etc.
Infracțiunea de înșelare a clientului este o infracțiune materială. Ea se consi-
deră consumată din momentul survenirii daunelor esențiale sau considerabile.
Conform alin. (2) al art. 126 din CP al RM, caracterul considerabil sau
esențial al daunei cauzate se stabilește luându-se în considerație valoarea, can-titatea și însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială și venitul acesteia, existența persoanelor întreținute, alte circumstanțe care influențează
esențial asupra stării materiale a victimei.
Dacă daunele cauzate prin înșelarea clienților nu sunt apreciate ca fiind esen-
țiale sau considerabile, nici nu ating proporțiile mari, atunci calificarea trebuie făcută conform art. 152 din Codul cu privire la contravențiile administrative.
Latura subiectivă a infracțiunii în cauză se caracterizează prin intenție
directă sau indirectă. De regulă, motivele infracțiunii se exprimă în interesul material.
56 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 6, 1992.
57 Nepublicată oficial. A se vedea: MoldInfoLex
58 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 11, 1993.
59 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 67-69, 1999.
60 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 46-49, 2000.

C a p i t o l u l X I 483
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani.
De asemenea, subiectul trebuie să aibă calitatea specială de comerciant
sau prestator, calitate dovedită prin licență (autorizație) și înregistrarea de stat
corespunzătoare (inclusiv deținerea patentei de întreprinzător). Dacă persoa-
na nu are această calitate specială, erijându-se în comerciant sau prestator, ea
poate fi trasă la răspundere pentru escrocherie.
Varianta agravată a înșelării clienților, prevăzută la alin. (2) al art. 255 din
CP al RM, presupune săvârșirea acestei fapte infracționale:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;c) în proporții mari.
În vederea interpretării noțiunilor care desemnează agravantele prezenta-
te, este oportună consultarea explicațiilor de rigoare, făcute anterior vizavi de
circumstanțele similare, în contextul altor componențe de infracțiuni.
§3. Primirea unei remunerații ilicite pentru îndeplinirea
lucrărilor legate de deservirea populației
Varianta-tip a infracțiunii de la art. 256 din CP al RM constă în primirea,
prin extorcare, de către un lucrător, fără funcție de răspundere – dintr-o în-treprindere, instituție sau organizație – a unei remunerații pentru îndeplinirea
unor lucrări sau pentru prestarea unor servicii în sfera comerțului, alimenta-ției publice, transportului, deservirii sociale, comunale, medicale sau de altă
natură, lucrări și servicii ce țin de obligațiile de serviciu ale acestui lucrător.
Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză este un obiect juridic com-
plex. Astfel, obiectul juridic principal îl reprezintă corectitudinea și probitatea îndeplinirii de către lucrător a obligațiilor sale de serviciu. Obiectul juridic
secundar este format din relațiile sociale ce vizează libertatea morală a unei alte persoane.
Obiectul material există în cazul în care remunerația are o natură corpo-
rală. În general însă, prin “remunerație” trebuie de înțeles ofertele, banii, titlu-rile de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, servicii, privilegii, alte
avantaje, care nu i se cuvin făptuitorului, neexistând vreun temei legal care ar
justifica primirea remune rației de către făptuitor.
Totodată, remunerația are rolul de contraechivalent al conduitei pe care
făptuitorul se angajează să o aibă, adică pentru îndeplinirea unor lucrări sau pentru prestarea unor servicii ce țin de obligațiile de serviciu ale făptuitorului.

484 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Legiuitorul nu stabilește mărimea minimă a sumei remunerației. De ace-
ea, urmează, în fiecare caz, ținând cont de circumstanțele concrete, să se stabi-
lească dacă operează sau nu prevederea de la alin. (2) al art. 14 din CP al RM.
Victimă a infracțiunii de la art. 256 din CP al RM este consumatorul.
Latura obiectivă a infracțiunii date include fapta prejudiciabilă care
constă din: 1) acțiunea principală de primire a unei remunerații pentru înde-
plinirea unor lucrări sau pentru prestarea unor servicii ce țin de obligațiile de serviciu ale făptuitorului; 2) acțiunea adiacentă de extorcare.
Prin “primire” se are în vedere: luarea în posesie a unui bun care se înmâ-
nează; încasarea unei sume de bani; acceptarea unui serviciu, privilegiu, avan-taj etc. Nu interesează, pentru existența infracțiunii, dacă făptuitorul primește
remunerație direct sau indirect, prin intermediul unei alte persoane. Persoana
interpusă trebuie să răspundă pentru complicitate la infracțiunea prevăzută la art. 256 din CP al RM.
Prin “extorcare” se înțelege amenințarea comiterii de către făptuitor a unor
acțiuni de natură să prejudicieze interesele ocrotite de lege ale victimei sau crea-rea de către făptuitor a unor condiții care impun victima să ofere remunerația
în scopul prevenirii efectelor nefaste pentru interesele sale ocrotite de lege.
Infracțiunea de primire a unei remunerații ilicite pentru îndeplinirea lucrări-
lor legate de deservirea populației este o infracțiune formală. Ea se consideră con-sumată din momentul primirii chiar și a unei părți din remunerația respectivă.
Latura subiectivă a infracțiunii în cauză se caracterizează prin intenție
directă. Motivele infracțiunii se exprimă, de regulă, în interesul material.
Scopul infracțiunii este unul special, manifestându-se sub forma scopului
îndeplinirii unor lucrări sau al prestării unor servicii ce țin de obligațiile de
serviciu ale făptuitorului.
Prin “lucrări” se are în vedere ansamblul de acțiuni prin care se obține un
produs sau se modifică caracteristicile acestuia.
Prin “serviciu” se înțelege activitatea, alta decât cea din care rezultă produ-
se, desfășurată în scopul satisfacerii unor necesități ale consumatorului.
Dacă făptuitorul primește o remunerație nu pentru îndeplinirea unor
lucrări sau prestarea unor servicii ce țin de obligațiile de serviciu ale făptuito-
rului, ci pentru vreun alt serviciu făcut victimei, atunci cele comise nu pot fi
calificate conform art. 256 din CP al RM. În astfel de cazuri, fapta urmează a fi calificată potrivit art. 189 sau 247 din CP al RM.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani. De asemenea, subiectul trebuie să aibă următoarele calități speciale: 1) să fie lucrător într-o întreprindere, in-
stituție sau organizație; 2) să nu fie o persoană cu funcție de răspundere; nici

C a p i t o l u l X I 485
persoană care gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă orga-
nizație nestatală; nici funcționar public.
Prin “lucrător” trebuie de înțeles persoana care, în art. 1 al Codului
muncii, se numește “salariat”, adică persoana fizică care prestează o muncă conform unei anumite specialități, calificări sau într-o anumită funcție, în
schimbul unui salariu, în baza contractului individual de muncă.
Totodată, lucrătorul (salariatul) nu trebuie să aibă calitatea de persoană cu
funcție de răspundere. În caz contrar, cele comise trebuie calificate conform art. 324 din CP al RM. De asemenea, lucrătorul (salariatul) nu trebuie să fie o
persoană care gestionează o organizație comercială, obștească sau o altă orga-nizație nestatală. În caz contrar, cele comise trebuie calificate potrivit art. 333
din CP al RM. În fine, lucrătorul (salariatul) nu poate fi nici funcționar public,
altfel fapta lui ar trebui calificată în corespundere cu art. 330 din CP al RM.
Varianta agravată a infracțiunii de la art. 256 din CP al RM presupune
comiterea acesteia:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;c) în proporții mari.
Nu vom stărui asupra caracteristicilor acestor trei agravante, deoarece ele
ne sunt deja cunoscute din investigațiile precedente.
§4. Executarea necalitativă a construcțiilor
Infracțiunea de la art. 257 din CP al RM este incriminată în trei varian-
te-tip și una agravată.
Potrivit alin. (1) al art. 257 din CP al RM, prima variantă-tip constă în da-
rea în folosință a caselor de locuit, a obiectivelor industriale, a construcțiilor în
domeniul transportu ri lor și energeticii, a altor construcții în stare necalitativă,
neterminate sau necorespun zând condițiilor contractului și proiectului, de
câtre conducătorii organiza țiilor de construcție, conducătorii de șantier și per-soanele cu funcție de răspundere care exercită controlul calității în construcții.
Conform alin. (2) al art. 257 din CP al RM, cea de-a doua variantă-tip
consistă în continuarea de către persoanele responsabile a lucrărilor executate necorespunzător și oprite prin acte de control, în cazul în care aceasta poate
afecta rezistența și stabilitatea construcțiilor.
În conformitate cu alin. (3) al art. 257 din CP al RM, cea de-a treia va-
riantă-tip constă în proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea de către persoanele responsabile a unui complex urbanistic ori a unei construcții sau
executarea de modificări ale acestora, fără respectarea prevederilor docu-

486 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
mentelor normative privind siguranța, rezistența și stabilitatea, dacă aceasta a
avut drept urmare: a) vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății
persoanei ori pierderea de către aceasta a capacității de muncă; b) distrugerea
totală sau parțială a construcției; c) distrugerea sau defectarea unor instalații sau utilaje importante; d) daune în proporții mari.
Obiectul juridic special al infracțiunii în cauză îl reprezintă relațiile so-
ciale privitoare la conformitatea construcțiilor ori complexelor urbanistice cu cerințele de calitate.
Conform Legii Republicii Moldova privind calitatea în construcții, adop-
tate de Parlamentul Republicii Moldova la 2.02.1996
61, calitatea construcțiilor
constituie rezultanta caracteristicilor de comportare a acestora în exploatare,
în scopul satisfacerii, pe întreaga durată de existență, a exigențelor utilizatori-
lor și colectivită ților. Aceste exigențe sunt: rezistență și stabilitate; siguranță în exploatare; siguranță la foc; igienă, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția
mediului înconjurător; izolație termică, hidrofugă și economie de energie;
protecție împotriva zgomotului.
În cazul variantei de la alin. (3) și (4) ale art. 257 din CP al RM, se lezează,
în plan secundar, relațiile sociale privitoare la sănătatea sau viața persoanei ori integritatea, substanța și potențialul de utilizare a construcției, a unor instala-ții sau utilaje importante etc.
Obiectul material al infracțiunii în cauză este constituit din:a) casele de locuit, obiectele industriale, construcțiile în domeniul trans-
por tu ri lor și energeticii, alte construcții în stare necalitativă, netermina-
te sau neco res punzând condițiilor contractului și proiectului (alin. (1)
al art. 257 din CP al RM).
Construcțiile se consideră a fi în stare necalitativă dacă nu corespund
documen telor normative în construcții, elaborate de Organul național de diri-jare în construcții, precum și altor exigențe constituind sistemul calității în
construcții.
Construcțiile se consideră a fi neterminate dacă executanții lucrărilor de
construc ție nu au îndeplinit întregul volum al acestor lucrări, ceea ce face im-posibilă recepția construcțiilor de către investitor.
Construcțiile se consideră necorespunzând condițiilor contractului și
proiectului, dacă nu concor dă cu clauzele referitoare la nivelul de calitate al construcțiilor, corespunzătoare exigențelor esențiale;
61 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 25, 1996.

C a p i t o l u l X I 487
b) complexul urbanistic sau construcție, instalație sau utilajele importante
(alin. (3) al art. 257 din CP al RM).
Prin “complex urbanistic” se înțelege complexul de terenuri, amenajări și
construcții, concepute în corespundere cu documentația de urbanism și ame-
najare a teritoriului.
În temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului privind ridicarea siguranței
în exploatare a clădirilor, instalațiilor, utilajului și conductelor care prezintă surse de risc sporit, nr.374 din 28.06.1996
62, din rândul instalațiilor sau uti-
lajelor importante fac parte: combinatele de producere a vopselelor; fabricile
de produse chimice; depo zitele de produse petroliere, de materiale explozive;
barajele, digurile, rezervoarele mari de apă etc.;
c) corpul persoanei (alin. (3) sau (4) al art. 257 din CP al RM).
Latura obiectivă a infracțiunii în cauză trebuie analizată în funcție de
varianta concretă în care este incriminată.
La varianta de la alin. (1) al art. 257 din CP al RM, latura obiectivă include
fapta prejudiciabilă care se exprimă în darea în folosință a construcțiilor în
stare necalitativă, neterminate sau necorespunzând condițiilor contractului și
proiectului.
Prin “darea în folosință” se înțelege prezentarea construcției pentru ex-
ploatarea funcțională către investitorul acesteia.
La varianta de la alin. (2) al art. 257 din CP al RM, latura obiectivă include
fapta prejudi ciabilă care se exprimă în acțiunea de continuare a lucrărilor exe-
cutate necorespun zător și oprite prin acte de control, în cazul în care aceasta
poate afecta rezistența și stabilitatea construcțiilor.
Actele de control, prin care sunt oprite lucrările executate necorespun-
zător, sunt adoptate în conformitate cu art. 31 al Legii privind calitatea în construcții, de către Inspecția de Stat în Construcții sau de către organismele
similare cu atribuții stabilite prin dispoziții legale.
La varianta de la alin. (3) al art. 257 din CP al RM, latura obiectivă include:
1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în: a) acțiunea executată în raport cu
complexul urbanistic sau o construcție, constând în proiectare, verificare, ex-
pertizare, realizare sau executarea de modificări; b) inacțiunea de nerespec tare a prevederilor documentelor normative privind siguranța, rezistența și stabi-
litatea; 2) urmările prejudiciabile sub forma: a) vătămării grave a integrității
corporale sau a sănătății persoanei ori pierderii de către aceasta a capacității de muncă; b) distrugerii totale sau parțiale a construcției; c) distrugerii sau defec-
62 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 54-55, 1996.

488 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
tării unor instalații sau utilaje importante; d) daunelor în proporții mari; 3) le-
gătura cauzală între fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile. Dacă fapta
nu este susceptibilă să provoace urmările speci ficate, cele comise pot fi califica-
te conform art. 1492 din Codul cu privire la contravențiile administrative.
Infracțiunea de executare necalitativă a construcțiilor este o infracțiune
formală (în cazul variantei de la alineatul (1)), formal-materială (în cazul va-riantei de la alineatul (2)) sau materială (în cazul variantei de la alineatele (3) și (4)). Ea se consideră consumată din momentul: dării în folosință (alineatul
(1)); apariției perico lului real de afectare a rezistenței și stabilității construcții-
lor (alineatul (2)); producerii oricăreia din urmările prejudiciabile prevăzute la lit. a)-d) din alineatul (3) sau la alineatul (4).
Latura subiectivă a infracțiunii de la art. 257 din CP al RM se caracteri-
zează prin intenție directă sau intenție directă ori indirectă. În raport cu ur-mările prejudiciabile de la lit. a)-d) din alin. (3) și alin. (4) ale art. 257 din CP
al RM, făptuitorul manifestă imprudență.
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică care desfășoară activitate de întreprinzător.
Persoana fizică trebuie să aibă calitatea specială de: conducător al organi-
zației de construcție, conducător de șantier sau persoană cu funcție de răspun-dere, care exercită controlul calității în construcții (alineatul (1)); conducător
al organizației de construcție, conducător de șantier (alineatul (2)); proiectant, verificator de proiecte, expert tehnic atestat, conducător al organizației de con-
strucție sau conducător de șantier (alineatele (3) și (4)).
Varianta agravată (în raport cu varianta-tip de la alin. (3) al art. 257 din
CP al RM), prevăzută la alin. (4) al art. 257 din CP al RM, presupune prezen-ța, în calitate de urmare prejudiciabilă, a producerii decesului persoanei (din
imprudență).
Secțiunea a VII-a. INFRACȚIUNI S ĂVÂRȘITE ÎN SFERA
EXPLOATĂRII FONDULUI DE LOCUINȚE
§1. Încălcarea regulilor de exploatare, reparații și modificare
a locuințelor dintr-un bloc de locuit
La art. 258 din CP al RM se prevede răspunderea penală pentru încălcarea,
de către proprietari, chiriași sau arendași, a regulilor de exploatare, reparație și
modificare a locuințelor dintr-un bloc de locuit, precum și a comunicațiilor lor

C a p i t o l u l X I 489
interne, faptă care periclitează integritatea structurală a blocului de locuit sau
a locuințelor altor proprietari, chiriași sau arendași ori înrăutățește condițiile
locative ale acestora.
Obiectul juridic special al infracțiunii date este format din relațiile sociale
privitoare la efectuarea în condiții de legalitate a exploatării, reparației sau mo-dificării locuințelor dintr-un bloc de locuit ori a comunicațiilor lor interne.
Victima infracțiunii este în mod alternativ: a) proprietarul blocului de lo-
cuit; b) alți proprietari, chiriași sau arendași de locuințe (alții decât făptuitorul).
În conformitate cu Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind
aprobarea Regulilor provizorii de exploatare a locuințelor, întreținere a blo-
curilor locative și teritoriilor aferente în Republica Moldova, nr. 1224 din
21.12.1998
63, prin “proprietar” se înțelege statul, organul administrației pu-
blice locale, persoana fizică sau juridică ori un grup de persoane care posedă, folosesc, dispun de imobilul său în conformitate cu legislația în vigoare.
Potrivit Legii condominiului în fondul locativ, adoptate de Parlamentul
Republicii Moldova la 30.03.2000
64, proprietar al blocului de locuit poate fi
considerată și asociația de coproprietari în condominiu. Totodată, conform Legii privatizării fondului de locuințe, adoptate de Parlamentul Republicii
Moldova la 10.03.1993
65, proprietarii de locuință privatizată sunt coposesorii
instalațiilor și comunicațiilor inginerești și ai locurilor de uz comun ale blo-
cului de locuit.
Potrivit Hotărârii nr. 1224 a Guvernului, chiriașul și arendașul sunt per-
soanele fizice sau (și) juridice care posedă și folosesc locuința ce aparține în-chiriatorului (arendatorului), contra plată, în conformitate cu contractul de
închiriere (arendă).
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 258 trebuie prezentată în funcție
de forma pe care o adoptă infracțiunea sub aspect structural. Astfel, în cazul în care ea adoptă forma unei infracțiuni formal-materiale, latura obiectivă include fapta prejudiciabilă care constă în acțiunea sau inacțiunea de încălcare a reguli-
lor de exploatare, reparație sau modificare a locuințelor dintr-un bloc de locuit
ori a comunicațiilor lor interne, faptă care periclitează integritatea structurală a blocului de locuit sau a locuințelor altor proprietari, chiriași sau arendași.
Dacă infracțiunea prevăzută la art. 258 din CP al RM adoptă forma unei
infracțiuni materiale, atunci latura ei obiectivă include: 1) fapta prejudiciabilă
63 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 3-4, 1999.
64 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 130-132, 2000.
65 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 5, 1993.

490 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
care constă în acțiunea sau inacțiunea de încălcare a regulilor de exploatare,
reparație sau modifi care a locuințelor dintr-un bloc de locuit ori a comunica-
țiilor lor interne; 2) urmările prejudiciabile sub forma înrăutățirii condițiilor
locative ale altor persoane, chiriași sau arendași; 3) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.
Regulile de exploatare, reparație și modificare a locuințelor dintr-un bloc
de locuit ori a comunicațiilor lor interne se conțin în: Codul cu privire la locu-ințe al Republicii Moldova, adoptat de Sovietul Suprem al RSSM la 3.06.1983
66;
Legea Republicii Moldova privind principiile urbanismului și amenajării te-
ritoriului, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 17.05.199667; Legea
condominiului în fondul locativ; Hotărârea Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea Regula men tului privind certificatul de urbanism și auto-
rizarea construirii sau desființării con strucțiilor și amenajărilor, nr. 360 din 18.04.1997
68; Hotărârea Guvernului Repub licii Moldova privind aprobarea
Concepției sistemului de exploatare a fondului con struit existent, nr. 378 din
22.04.199769; Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind urmărirea
comportării în exploatare, intervențiile în timp și postutilizarea construc-țiilor, nr. 382 din 24.04.1997
70; Hotărârea Guvernului Republicii Moldova
privind aprobarea Regulilor provizorii de exploatare a locuințelor, întreținere a blo curilor locative și teritoriilor aferente în Republica Moldova; Hotărârea
Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea Regulamentului privind autorizarea funcțio nă rii și schimbării destinației construcțiilor și amenajări-
lor, nr. 306 din 30.03.2000
71 etc.
În special, prin aceste reguli, se interzice: modificarea, reamenajarea,
consoli da rea și reparația capitală a clădirilor și edificiilor, executate fără cer-
tificatul de urba nism și autorizația de construire; efectuarea în locuință a lu-crărilor care provoacă deteriorarea încăperilor sau încalcă condițiile normale
de trai ale altor locatari; construirea, fără autorizație, a balcoanelor, loggiilor
și altor asemenea construcții de folosire individuală; resistematizarea locuin-ței, fără permisiunea proprietarului blo cului de locuit și fără documentația
de proiect, elaborată de către specialiștii atestați, în baza expertizei tehnice, și
coordonată cu Inspecția de Stat în Construcții etc.
66 Veștile Sovietului Suprem al RSSM , nr. 6, 1983.
67 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 1-2, 1997.
68 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 31-32, 1997.
69 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 31-32, 1997.
70 Monitorul Oficial al Republ icii Moldova , nr. 35-36, 1997.
71 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 37-38, 2000.

C a p i t o l u l X I 491
Periclitarea integrității structurale a blocului de locuit sau a locuințelor
altor proprietari, chiriași sau arendași este confirmată prin raportul expertizei
tehnice în construcții.
Înrăutățirea condițiilor locative ale altor proprietari, chiriași sau arendași
se concretizează în faptul că indicii de siguranță în exploatare a locuinței, de igienă și sănătate a oamenilor, de izolație termică sau hidrofugă, de protecție
împotriva zgomotului etc. nu corespund normativelor admisibile.
Infracțiunea de la art. 258 din CP al RM se consideră consumată din mo-
mentul apariției pericolului real pentru integritatea structurală a blocului de locuit sau a locuințelor altor proprietari, chiriași sau arendași ori din momen-tul constatării înrăutățirii condițiilor locative ale acestora.
Dacă fapta nu implică un asemenea pericol sau astfel de urmări prejudicia-
bile, atunci cele comise pot fi calificate conform art.148 ori 149 din Codul cu privire la contravențiile administrative.
Latura subiectivă a infracțiunii în cauză se caracterizează prin intenție
directă sau indirectă. Motivele infracțiunii pot consta în: interesul material, răzbunare, ură, intenții huliganice etc.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul
săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani și care are calitatea specială de proprietar, chiriaș sau arendaș.

492 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
C a p i t o l u l X I I
INFRACȚIUNI ÎN DOMENIUL INFORMATICII
ȘI TELECOMUNICAȚIILOR
Secțiunea I. NOȚIUNEA, CARACTERIZAREA GENERALĂ
ȘI TIPURILE INFRACȚIUNILOR ÎN DOMENIUL
INFORMATICII ȘI TELECOMUNICAȚIILOR
Dezvoltarea rapidă a tehnologiilor informaționale are un impact direct asu-
pra tuturor sectoarelor societății moderne. Integrarea computerelor și a siste-
melor de telecomunicații permit stocarea și transmiterea informației indiferent
de distanță. Au apărut rețele de computere, inclusiv Internet, prin care oricine este capabil să aibă acces la orice serviciu de informare electronică, indiferent
de locul și țara unde se află. Mulțimea computerelor, interconectate sau nu,
și utilizatorii acestora, formează un nou tip de comunitate, numită ciberspațiu.
Crearea tehnicii de calcul cu o potențialitate funcțională enormă, imple-
mentarea ei amplă în activitatea economică, socială și managerială, alături de sporirea considerabilă a valorii informației – toate acestea dictează necesitatea reglementării juridice a proceselor care au loc în sfera informatizării activității
umane. Actualmente, normele care reglementează aspectele juridice ale activi-
tății în domeniul creării și dezvoltării infrastructurii informaționale naționale, ca mediu de funcționare al societății informaționale din Republica Moldova,
sunt prezente în cadrul mai multor ramuri de drept. Există și acte normative
speciale: Legea Republicii Moldova cu privire la informatică, adoptată de Parla-mentul Republicii Moldova la 22.06.2000
1; Legea Republicii Moldova cu privire
la informatizare și resursele informaționale de stat, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 21.11.20032; Hotărârea Guvernului cu privire la aproba-
rea concepției de informatizare a societății și mecanismul ei de realizare, nr. 415 din 5.07.1993
3 etc. Însă toate aceste norme și acte normative nu pot să ofere o
protecție eficientă împotriva celor mai periculoase, din punct de vedere social, manifestări ale conduitei umane. Or, ciberspațiul poate fi folosit nu doar în sco-
puri legale, dar și pentru a comite infracțiuni, unele din infracțiuni putând adu-
1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 73-74, 2001.
2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 6-12, 2004.
3 Monitorul Parlamentului Republicii Moldova , nr. 7, 1993.

C a p i t o l u l X I I 493
ce prejudicii foarte mari proprietarilor resurselor și sistemelor informaționale
sau de telecomunicații. În Republica Moldova, ca și în întreaga lume, domeniul
informatic și cel telecomunicațional au atins deja acel nivel când relațiile sociale
din aceste domenii nu mai pot să se formeze, desfășoare și dezvolte fără o apă-rare juridico-penală. Din această perspectivă, prezența, în legea penală a Repu-
blicii Moldova, a unui capitol dedicat infracțiunilor în domeniul informaticii și
telecomunicațiilor este pe deplin justificată și salutară.
Obiectul juridic generic al infracțiunii din Capitolul XI “Infracțiuni în
domeniul informaticii și telecomunicațiilor” al Părții speciale a Codului penal îl reprezintă relațiile sociale din domeniul informaticii și telecomunicațiilor. Conform Legii cu privire la informatică, prin “informatică” se înțelege dome-
niul de activitate care include prelucrarea și transportarea datelor cu ajutorul
sistemelor automatizate de calcul și mijloacelor de telecomunicație. Conform Legii telecomunicațiilor, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la
7.07.1995
4, prin “telecomunicații” se înțelege orice transmisiune, emisie sau
recepție de semne, semnale, înscrieri, imagini, sunete sau informații de orice natură prin fir, radio, prin sisteme optice sau alte sisteme electromagnetice.
Fiecare din infracțiunile în domeniul informaticii are și un obiect juridic
special. Acest obiect îl constituie: relațiile sociale privitoare la accesul legal la
informația computerizată, precum și relațiile sociale referitoare la intervenția
legală în sistemul informațional (lezate prin infracțiunea de la art. 259 din CP al RM); relațiile sociale care vizează corectitudinea circulației produselor program
(lezate prin infracțiunea de la art. 260 din CP al RM); relațiile sociale referitoare
la securitatea sistemului informatic (lezate prin infracțiunea de la art. 261 din CP al RM); relațiile sociale cu privire la accesul autorizat la rețelele sau serviciile
de telecomunicații (lezate prin infracțiunea de la art. 261
1 din CP al RM).
Lezarea obiectului juridic special se realizează prin intermediul influen-
țării directe asupra obiectului material sau imaterial al infracțiunii: infor-
mației computerizate, calculatoarelor, sistemului informatic sau rețelei infor-
matice (în cazul infracțiunii de la art. 259 din CP al RM); programelor pentru
calculatoare; programelor pentru calculatoare sau informației care scoate din
funcțiune suporții materiali de informație, echipamentul de prelucrare a da-telor sau care violează sistemul de protecție a datelor (în cazul infracțiunii de
la art. 260 din CP al RM); informației computerizate (în cazul infracțiunii de
la art. 261 din CP al RM); rețelelor sau serviciilor de telecomunicații (în cazul infracțiunii prevăzute la art. 261
1 din CP al RM).
4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova , nr. 65-66, 1995.

494 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Latura obiectivă a infracțiunilor în domeniul informaticii se caracterizează
prin aceea că fapta prejudiciabilă poate fi comisă pe calea acțiunii (art. 259, 260
și 2611 din CP al RM) sau a acțiunii ori inacțiunii (art. 261 din CP al RM). Din
punctul de vedere al structurii laturii obiective, infracțiunile în cauză sunt mate-riale (în cazul infracțiunilor de la art.259, 261 și 261
1 din CP al RM) sau formale
ori formal-materiale (în cazul infracțiunii de la art. 260 din CP al RM).
La unele infracțiuni este obligatorie stabilirea mijloacelor (instrumentelor)
de săvârșire a infracțiunii: mijloacele tehnice speciale (lit. e) din alin. (2) al
art. 259 și lit. d) din alin. (2) al art. 2611 din CP al RM); programele virulente
(art. 260 din CP al RM).
Din punctul de vedere al laturii subiective , infracțiunile în domeniul in-
formaticii și telecomu nicațiilor se comit cu intenție (în cazul infracțiunilor de la art. 259, 260 și 261
1 din CP al RM) ori cu intenție sau din imprudență (în
cazul infracțiunii de la art. 261 din CP al RM). Deși infracțiunea de la art. 260
din CP al RM este una intenționată, aceasta nu exclude manifestarea impru-
denței față de urmările prejudiciabile în ipoteza variantei sale agravate.
Subiectul infracțiunilor în domeniul informaticii și telecomunicațiilor
este: 1) persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani (art. 259, 261 și 261
1 din CP al RM) sau 14 ani (art. 260 din
CP al RM); 2) persoana juridică care desfășoară activitate de întreprinzător.
Sintetizând elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute în Capi-
tolul XI din Partea specială a Codului penal, putem formula următoarea defi-niție a noțiunii acestor infracțiuni: prin “infracțiuni în domeniul informaticii
și telecomu nica țiilor” se au în vedere faptele prejudiciabile, comise cu intenție
sau din im prudență, care lezează, prin excelență, relațiile sociale din domeniul informaticii și telecomunicațiilor, răspunderea penală pentru care se prevede
în art. 259-261
1 din CP al RM.
Putem distinge următoarele două tipuri ale infracțiunilor prevăzute în
Capitolul XI al Părții speciale a Codului penal:
a) infracțiuni în domeniul informaticii (prevăzute la art. 259, 260, 261 din
CP al RM);
b) infracțiuni în domeniul telecomunicațiilor (prevăzute la art. 2611 din
CP al RM).

C a p i t o l u l X I I 495
Secțiunea a II-a. INFRACȚIUNI ÎN DOMENIUL INFORMATICII
§1. Accesul ilegal la informația computerizată
Varianta-tip a infracțiunii prevăzute la art. 259 din CP al RM constă în ac-
cesul ile gal la informația computerizată, adică la informația din calculatoare,
de pe suporții materiali de informație, din sistemul sau rețeaua informatică,
dacă acest acces este însoțit de distrugerea, deteriorarea, modificarea, blocarea sau copierea informației, de dereglarea funcționării calculatoarelor, a sistemu-
lui sau a rețelei informatice.
Obiectul juridic special al infracțiunii date este un obiect juridic complex.
Astfel, obiectul juridic principal îl reprezintă relațiile sociale privitoare la ac-cesul legal la informația computerizată. Obiectul juridic secundar este format
din relațiile sociale referitoare la intervenția legală în sistemul informațional.
Obiectul material sau, după caz, imaterial al infracțiunii în cauză este
consti tuit din: informația computerizată; calculatoare; sistemul informatic; rețeaua informatică.
Conform Legii cu privire la informatizare și resursele informaționale de
stat, prin “informație” se înțeleg cunoștințele despre persoane, subiecte, fapte, eveni mente, fenomene, procese, obiecte, situații și idei.
Prin “informație computerizată” trebuie de înțeles informația prelucrată
cu ajutorul computerului (calculatorului), care este stocată în computer (cal-culator), pe suporții materiali de informație, sau este traficată în sistemul sau
rețeaua informatică.
Prin “calculator” se are în vedere un dispozitiv sau un grup de dispozi-
tive interconectate sau asociate, dintre care unul sau mai multe efectuează prelucrarea automată a informației conform unui program. Prelucrarea in-
formației constă în operații aritmetice și logice, operații de stocare și regăsire
a informației, operații de comunicație și control. Prelucrarea informației poate avea loc cu intervenția unui operator uman sau automat ori fără intervenția
unui operator uman. Un calculator posedă: a) dispozitive hardware – o unitate
centrală de procesare și periferice (de exemplu, imprimantă, ecran video, CD writer/reader, dispozitive de stocare); b) software (programe de calculator).
Potrivit Legii cu privire la informatică, prin “sistem informatic” se înțelege
ansamblul de programe și echipamente care asigură prelucrarea automată a informației.
Calculatorul este sistemul informatic cel mai simplu, care poate funcționa
de sine stătător.

496 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Conform Legii cu privire la informatică, prin “rețea informatică (rețea de
calculatoare)” se are în vedere ansamblul de noduri de prelucrare a informa-
ției, interconectate în scopul transportului de date.
Așadar, un sistem informatic poate să constea nu numai dintr-un singur cal-
culator, ci și dintr-o rețea de calculatoare (rețea informatică). Într-o rețea infor-matică, conexiunile pot fi: a) legate de pământ (de exemplu, fir, cablu); b) fără fir
(de exemplu, radio, infraroșu, satelit); c) de ambele tipuri. O rețea informatică poate fi limitată geografic la o arie mică (o clădire, un oraș) sau poate ocupa o
arie mare (o țară, mai multe țări). Rețelele informatice pot fi interconectate. In-
ternet este o rețea informatică globală care constă din mai multe rețele informa-tice interconectate, toate folosind aceleași protocoale de comunicație.
Victimă a infracțiunii de acces ilegal la informația computerizată este pro-
prietarul sau posesorul de resurse și sisteme informaționale, de tehnologii și mijloace de asigurare a acestora, adică: persoana fizică, persoana juridică sau
statul care exercită integral sau parțial dreptul de posesiune, folosință și dispo-
ziție asupra resurselor și sistemelor informaționale, tehnologiilor și mijloacelor de asigurare a acestora.
De asemenea, ca victimă poate apărea utilizatorul de informație compute-
rizată.
Latura obiectivă a infracțiunii de la art. 259 din CP al RM include: a) fapta
prejudiciabilă care constă în acțiunea principală de acces ilegal la informația computerizată, însoțită de acțiunea adiacentă de distrugere, deteriorare, modificare, blocare sau copiere a informației, de dereglare a funcționării cal-
culatoarelor, a sistemului sau a rețelei informatice; b) urmările prejudiciabile
care se exprimă sub formă de distrugere, deteriorare, modificare, blocare sau copiere a informației, de dereglare a funcționării calculatoarelor, a sistemului
sau a rețelei informatice; c) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă și urmă-
rile prejudiciabile.
“Acces” înseamnă uzitarea de resursele unui sistem informatic, adică da-
rea de instrucțiuni unui sistem informatic, comunicarea cu/printr-un sistem informatic, stocarea informației sau regăsirea acesteia într-un sistem informa-tic. Accesul include intrarea într-un alt sistem informatic, conectat prin rețele
de telecomunicații publice sau într-un alt sistem informatic din aceeași rețea
informatică, indiferent de metoda de comunicare.
Accesul trebuie să fie ilegal, adică să se realizeze prin încălcarea măsurilor
de securitate reglementare, cu intenția de a obține informația computerizată ce constituie secret personal sau secret de stat, ori o altă informație confidențială, a cărei colectare sau răspândire poate prejudicia interesele publice sau dreptu-
rile și interesele ocrotite de lege ale persoanelor fizice ori juridice.

C a p i t o l u l X I I 497
Nu se consideră acces ilegal: 1) accesul autorizat de către proprietarul sau
posesorul resurselor și sistemelor informaționale, al tehnologiilor și mijloace-
lor de asigurare a acestora, pentru testarea sau protecția sistemului informatic;
2) accesul autorităților publice în contextul urmăririi penale sau al efectuării măsurilor operative de investigații, în conformitate cu legea; 3) accesul în ac-
tivitățile obișnuite și legitime de proiectare a sistemelor informatice, practicile
de operare curentă a sistemelor informatice sau practicile comerciale legale; 4) accesul la informația despre sine.
Doar accesul ilegal la informația computerizată este insuficient pentru a
întregi fapta prejudiciabilă. Accesul ilegal la informația computerizată nu poa-te de sine stătător să antreneze producerea urmărilor prejudiciabile. Așadar,
în context, acțiunea principală se poate afla în legătură cauzală cu urmările
prejudiciabile, numai dacă este însoțită de acțiunea adiacentă.
Acțiunea adiacentă se poate prezenta sub următoarele modalități alter-
native: a) distrugerea informației computerizate; b) deteriorarea informației compute rizate; c) modificarea informației computerizate; d) blocarea infor-mației compute rizate; e) copierea informației computerizate; f) dereglarea
funcționării calculatoa relor, a sistemului sau a rețelei informatice.
În fond, este vorba despre mai multe forme de intervenție ilegală în siste-
mul informațional, care se concretizează, respectiv, în: a) ștergerea ireversibilă și completă a informației computerizate; b) aducerea informației computeri-
zate într-o stare care o face inutilizabilă temporar sau în parte; c) alterarea informației computerizate inițiale; d) crearea de inaccesibilitate a informației
computerizate, deși informația dată se păstrează; e) reproducerea informației
computerizate originale, deși această informație se păstrează intactă și în stare de utilizare; f) disfuncționalizarea calculatoarelor, a sistemului sau a rețelei
informatice, având ca efect oferirea unei informații incorecte, refuzul oferirii
informației, scoaterea din funcțiune sau întreruperea funcționării etc.
Infracțiunea prevăzută la art. 259 din CP al RM este una materială. Ea se
consideră consumată din momentul survenirii urmărilor prejudiciabile sub forma distrugerii, deteriorării, modificării, blocării sau copierii informației computerizate ori a dereglării funcționării calculatoarelor, a sistemului sau a
rețelei informatice.
Latura subiectivă a infracțiunii în cauză se caracterizează prin intenție
directă sau indirectă. Mo tivele infracțiunii pot consta în: interesul “sportiv”, intenții huliganice, răzbunare, interes material etc.
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul săvârșirii infracțiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică care desfășoară activitate de întreprinzător.

498 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Varianta agravată a accesului ilegal la informația computerizată, prevăzută
la alin. (2) al art. 259 din CP al RM, presupune comiterea acestei infracțiuni:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu violarea sistemului de protecție;
d) cu conectarea la canalele de telecomunicații;
e) cu folosirea unor mijloace tehnice speciale.
Ne vom pronunța asupra ultimelor trei circumstanțe agravante, deoarece
celelalte ne sunt cunoscute.
Sistemul de protecție reprezintă totalitatea procedurilor tehnico-organiza-
ționale, utilizate și instituite pentru a se evita cauzarea oricăror prejudicii pro-
prietarilor sau posesorilor sistemelor informaționale, ai tehnologiilor și mij-loacelor de asigurare a acestora ori utilizatorilor informației computerizate.
Violarea sistemului de protecție se face pe calea: folosirii unei parole
străine; mascării în utilizator legitim; schimbării adreselor fizice ale echipa-mentelor teh nice; identificării punctelor vulnerabile și “spargerii” sistemului
de protecție etc.
Conectarea la canalele de telecomunicații presupune facilitarea accesu-
lui ilegal la informația computerizată, pe calea recepției de semne, semnale, înscrieri, imagini, sunete sau informații de orice natură, prin fir, radio, prin
sisteme optice sau alte sisteme electromagnetice.
Prin “folosirea unor mijloace tehnice speciale” se are în vedere intercepta-
rea transmisiilor de informație computerizată ale unui sistem informatic sau în interiorul unui sistem informatic, inclusiv emisiile electromagnetice de la un sistem informatic, emisii purtătoare de informație computerizată, prin
intermediul unor dispozitive tehnice atașate la canalele de telecomunicații
sau al unor dispo zi tive concepute sau adaptate pentru a colecta și înregistra transmisiile fără fir.
§2. Introducerea sau răspândirea programelor virulente
pentru calculatoare
Varianta-tip a infracțiunii de la art. 260 din CP al RM constă în intro-
ducerea cu bună-știință în programele pentru calculatoare a modificărilor
cu caracter virusulent sau răspândirea programelor pentru calculatoare ori a
informației care scoate din funcțiune suporții materiali de informație, echipa-mentul de prelucrare a datelor sau violează sistemul de protecție.

C a p i t o l u l X I I 499
Obiectul juridic special al infracțiunii date îl reprezintă relațiile sociale
privitoare la corectitudinea circulației produselor program (software).
Obiectul material sau imaterial al infracțiunii în cauză este format din:
programe pentru calculatoare; programe pentru calculatoare sau informația
care scoate din funcțiune suporții materiali de informație, echipamentul de
prelucrare a datelor ori care violează sistemul de protecție a datelor etc.
Conform Legii cu privire la informatică, prin “program pentru calculator”
se înțelege secvența de declarații și instrucțiuni ale unui limbaj de programare, lansată într-un mediu operațional al calculatorului, pentru îndeplinirea anu-
mitor funcții ori soluționarea unor probleme.
Programele pentru calculatoare sau informația care scoate din funcțiune
suporții materiali de informație, echipamentul de prelucrare a datelor sau care violează sistemul de protecție a datelor reprezintă agenți de contaminare a calculatoarelor, concepuți special pentru a contamina programe pentru calcu-
latoare sau informația computerizată ori pentru a consuma resurse de calcula-
tor, ori pentru a modifica, distruge, deteriora, bloca sau copia informația com-puterizată, ori pentru a uzurpa operarea normală a unui sistem informatic.
Agenții de contaminare menționați constituie: “bombe logice” (programe
care detonează la un moment dat specificat, având ca efect distrugerea infor-mației, încetinirea operării sistemului informatic etc.); “viermi informatici”
(programe distructive care pot “scormoni” prin rețele informatice pentru a
se instala pe alte calculatoare); “viruși informatici” (programe distructive, care, spre deosebire de “viermii informatici”, nu pot rula independent, ci sunt
plantate într-un program gazdă, iar în momentul în care acesta este activat,
“virusul informatic” intră în memoria calculatorului, apoi atașează copii ale sale pe alte programe); alte entități similare.
Victima infracțiunii de la art. 260 din CP al RM este proprietarul sau po-
sesorul de resurse și sisteme informaționale, de tehnologii și mijloace de asigu-rare a acestora ori utilizatorul de informație computerizată, ori altă persoană.
Latura obiectivă a infracțiunii date se prezintă după cum adoptă forma
unei infracțiuni formale sau a unei infracțiuni formal-materiale.
În primul caz, latura obiectivă include fapta prejudiciabilă care constă în
acțiunea de introducere în programele pentru calculatoare a modificărilor cu caracter virusulent.
În cel de-al doilea caz, fapta prejudiciabilă include acțiunea de răspândire
a programelor pentru calculatoare ori a informației, dacă această acțiune im-plică pericolul real de scoatere din funcție a suporților materiali de informație, a echipamentului de prelucrare a datelor ori de violare a sistemului de protec-
ție a datelor.

500 D R E P T P E N A L . PA R T E A S P E C I A L Ă
Prin “introducerea în programele pentru calculator a modificărilor cu
caracter virusulent” se înțelege prelucrarea algoritmului programelor respec-
tive, inclusiv pe calea excluderii unor fragmente ale acestuia, ori a substituirii
acestor fragmente prin altele, ori a completării algoritmului programelor, astfel încât programele pentru calculatoare afectate dobândesc calitățile unor
“viruși informatici”.
Prin “răspândirea programelor pentru calculatoare ori a informației care
scoate din funcțiune suporții materiali de informație, echipamentul de pre-lucrare a datelor, ori care violează sistemul de protecție a datelor” se înțelege
punerea în circulație a respectivelor entități prin rețeaua informatică (locală, regională sau globală) sau prin intermediul suporților materiali de informație,
pe calea vânzării, donării, dării în folosință temporară etc.
Infracțiunea prevăzută la art. 260 din CP al RM se consideră consumată
din momentul introducerii în programele pentru calculatoare a modificărilor cu caracter virusulent sau din momentul apariției pericolului real de scoatere
din funcțiune a suporților materiali de informație, a echipamentului de prelu-crare a datelor ori de violare a sistemului de protecție a datelor.
Latura subiectivă a infracțiunii în cauză se caracterizează prin intenție
directă ori intenție directă sau indirectă. Motivele infracțiunii pot consta în: inte resul material (de exemplu, când făptuitorul este, în același timp, autorul,
proprie tarul, concesionarul programelor antivirus); răzbunare; intenții huli-
ganice etc.
Subiectul infracțiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo-
mentul comiterii infracțiunii a împlinit vârsta de 14 ani; 2) persoana juridică care desfășoară activitate de întreprinzător.
Varianta agravată a infracțiunii în cauză, prevăzută la alin. (2) al art. 260
din CP al RM, presupune săvâr șirea răspândirii programelor virusulente pen-tru calculatoare, dacă aceasta a provocat urmări grave.
În această situație, infracțiunea adoptă forma unei infracțiuni materiale.
Sub aspectul laturii subiective, făptuitorul manifestă imprudență în raport cu urmările grave.
Prin “urmări grave” se înțelege: decesul persoanei sau vătămarea gravă
a integrității corporale sau a sănătății persoanei; producerea de accidente de proporții; dereglarea substanțială a activității instituțiilor, întreprinderilor sau organizațiilor; pierderea ireversibilă a informației deosebit de valoroase;
ieșirea din funcție a unor mijloace tehnice cu valoare de unicat; deconspirarea
unui secret personal, secret de stat sau a unei alte informații confidențiale etc.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Sergiu BRÂNZĂ , doctor în drept, conferențiar universitar, șef catedră USM Xenofon ULIANOVSCHI, doctor în drept, conferențiar universitar, ULIM… [619723] (ID: 619723)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Sergiu BRÂNZĂ , doctor în drept, conferențiar universitar, șef catedră USM Xenofon ULIANOVSCHI, doctor în drept, conferențiar universitar, ULIM… [619723]

Copyright Notice

1Cernăuți – o emblemă arhitecturală [608861]

▪ oferă noțiuni, explica ții și aplicații pentru a în țelege și opera eficient cu pr ogramul SPSS 10.0 în scopul prelucr ării statistice a datelor…. [631276]

Lector univ. dr. Ramona Ciobanu Absolventă: Arghira Ana-Maria Brașov 2017 Curtea de Conturi a României Arghira Ana -Maria 2 UNIVERSITATEA… [617965]

Robot Cu Traseu Predefinitp1 [304530]

Program de studiu: CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE [307187]

Specializare : ARHITECTUR Ă [602620]

Copyright Notice

Similar Posts