Sentimentul de Neputinta Invatata

Persoanele condamnate in baza vechiului sau actualului cod penal și aflate in evidenta serviciilor probațiune sunt persoane care au beneficiul dar și „obligația” de a-și continua parcursul socio- profesional paralel cu suportarea consecințelor legale ale săvârșirii de infracțiuni: suspendarea sub supraveghere, amânarea executării pedepsei, liberarea condiționată, etc.

Urmare a experienței dobândite în cadrul sistemului de probațiune în calitate de consilier de probațiune am putut observa diversitatea tipologiilor persoanelor condamnate care ajung in evidența serviciilor de probațiune: persoane care dețin un loc de muncă stabil, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, persoane neșcolarizate, persoane cu nivel educațional scăzut, persoane lipsite de calificare profesională, persoane calificate prin prisma practicării unui exercițiu lucrativ îndelungat, persoane fără loc de muncă și fără experiență profesională, persoane calificate, persoane absolvente de studii universitare.

Toate aceste categorii de persoane, fără excepție, se confruntă, episodic sau permanent, cu dificultatea identificării unui loc de muncă satisfăcător sub aspectul veniturilor obținute, al raportului echitabil dintre volumul de activitate , venitul obținut și respectul pentru munca depusă, din partea angajatorului, situație în care consilierul de probațiune , în calitatea sa de mediator al relației dintre persoana supravegheată și comunitate , trebuie să-și aducă contribuția la creșterea gradului de integrare socială a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, în vederea atingerii dezideratului suprem al muncii în probațiune, integrarea socială a persoanelor condamnate , creșterea gradului de siguranță socială.

Având în vedere opiniile repetate ale persoanelor supravegheate cu privire la etichetarea practicată de membri ai comunității cu referire la statutul acestora de persoane condamnate, etichetare care uneori este închipuită dar alteori este reală, dar si dificultatea găsirii , în general, a unui loc de muncă de pildă de către un tânăr absolvent de studii medii sau superioare precum și contextul economic actual caracterizat prin numărul scăzut al locurilor de muncă disponibile într-un oraș de provincie, putem lua act de faptul că identificarea unui loc de muncă satisfăcător devine un demers anevoios pentru persoanele condamnate, demers care trebuie să antreneze multă perseverență, determinare și stăpânire de sine. Spre deosebire de persoanele care nu au încălcat legea penală, persoanele supravegheate trebuie ca, prin comportamentul și abilitățile sale, să convingă, odată în plus, prin raportare la celelalte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, posibilul angajator să le ofere șansa angajării, dată fiind ”politica” unor firme de a nu-și asuma riscul angajării unei persoane condamnate.

În acest context, lucrarea de față își propune să constate: dacă persoanele supravegheate se confruntă la un nivel semnificativ cu problematica discriminării aplicabilă în sfera lucrativă; dacă dificultățile traversate în căutarea sau menținerea unui loc de muncă, inclusiv percepția lor cu referire la posibilitatea discriminării pe temeiul înscrierilor din cazierul judiciar, ajung să incapaciteze, într-o oarecare măsură, persoana supravegheată sub aspectul manifestării neputinței învățate și dacă integrarea lor în muncă poate fi influențată de aceste probleme.

Scopul lucrării de față devine relevant în contextul actual, caracterizat prin intrarea in vigoare a noului cod penal și multiplicarea atribuțiilor sistemului de probațiune față de problematica reintegrării persoanelor care au săvârșit infracțiuni, deoarece stabilirea și implementarea unor direcții de acțiune particularizate fiecărei provocări cu care se confruntă în prezent sistemul de probațiune este unica modalitate de reușită prin care probațiunea română va putea câștiga tradiție și recunoaștere a rolului său cheie în eficientizarea sistemul de justiție.

Pe de altă parte fiecare problemă identificată aduce un plus sistemului de probațiune deoarece permite antrenarea și perfecționarea sa pentru identificarea celor mai bune strategii profesionale.

În acest sens investigarea intensității de manifestare a conceptelor precum neputința învățată, discriminarea și posibilitatea influenței lor în activitatea de probațiune, prin raportare la problematica integrării profesionale a persoanelor supravegheate constituie, în opinia mea, un demers actual și mai ales necesar.

2. Repere teoretice

2.1. Neputința învățată

2.1.1. delimitări conceptuale

Neputința învățată este definită ca percepția sau sentimentul că suntem incapabili de a ne schimba direcția în viață in urma traversării unor eșecuri repetate. Cauzele neputinței învățate pot fi interne, externe sau ambele. Această deprindere negativă are la bază tendința indivizilor de a interpreta experiențe trecute și nereușite în sensul evitării de experiențe noi, ca urmare a convingerii că nu pot face nimic care să le asigure succesul. Persoanele aflate într-o astfel de situație apreciază că orice efort este zadarnic având in vedere neputința resimțită în cadrul experiențelor anterioare de a produce o schimbare ( op.cit.)

Martin Seligman este autorul teoriei ”Neputinței învățate” și a demonstrat că oamenii pot fi descurajați de experiențe nereușite repetate până la nivelul unui pesimism extrem. Cercetările lui au dus la concluzia că o treime dintre locuitorii planetei par să fie capabili să se protejeze împotriva senzației de neputință și vor continua să încerce indiferent de eșecurile repetate și de dezavantaje. Totuși celelalte două treimi rămân vulnerabili la nereușită. Pin experiențele amare de viață cei mai mulți dintre indivizi vor învăța să se simtă lipsiți de putere și să creadă că nu au control asupra vieții lor. Inițial Seligman și-a bazat cercetările pe experimentele asupra câinilor.

Neputința învățată este o schemă de gândire care a rezultat în urma tendinței de a repeta anumite teme prin care propria persoana a fost devalorizata: “…niciodată nu am fost o persoană îndemânatică”, “…lucrurile nu ies de obicei așa cum vreau eu, așa ca ce sens are sa mai încerc”, “daca mă lași pe mine, în mod sigur stric totul”.

“Nu pot” devine în timp răspunsul pentru tot ceea ce ar presupune o explorare. Se pornește de la premisa ca prin evitarea unor experiențe se evita și eșecul. Total eronat, eșecul este prezent încă din momentul în care dreptul de a încerca a fost anulat Anticiparea eșecului este elementul declanșator al emoțiilor negative și implicit al depresiei: “nimic nu-mi mai produce plăcere”, “nimic nu mă mai bucura”, “totul este fără rost”.

Seligman, Abramson și Teasdale au reformulat teoria inițială a neputinței învățate , alocând o importanță deosebită stilurilor atributive. Astfel au considerat că nu evenimentul în sine ci modul în care este explicată pierderea controlului este motivul depresiei. Astfel cauza neputinței este determinată de recurența eșecului și inabilitatea de a controla situația. Mecanismul instalării neputinței învățate este reprezentat de triada interiorizare- stabilitate-generalizare.

2.1.2.Convingeri ce caracterizează neputința învățată . Tipuri de deficit în neputința învățată

Neputința învățată se definește conform următoarelor etape:

1. Renunțarea

2. Așteptări ale unor eșecuri viitoare

3. Convingerea că orice ai face nu poți schimba nimic

4. Convingerea că nu ai nici un control asupra rezultatelor

5. Convingerea că orice acțiune este de prisos

6. Convingerea că ești neputincios

Renunțarea. In acest caz renunțarea reprezintă o formă de autoapărare in sensul în care omul , recunoscându-se învins , renunță la posibilitatea unei schimbări în viitor, alegând să rămână astfel într-o zonă de confort.

Convingerea că orice ai face nu poți schimba nimic. Individul ajunge să creadă că viitorul nu poate fi schimbat prin alegerile făcute, convins fiind că nu are variante alternative din care să aleagă pe cea mai potrivită. El alege o cale a neimplicării, considerând că rezultatul nu îi este cunoscut.

Convingerea că nu există nici un control asupra rezultatelor. Individul devine condiționat de credința că orice ar face, viitorul va fi același.

Convingerea că orice acțiune este de prisos: individul este convins că orice acțiune este sortită eșecului.

Convingerea că ești neputincios. Individul devine pasiv, nu se mai poate împotrivi propriei neputințe și adoptă o atitudine fatalistă în fața schimbărilor vieții.

Cercetările recente referitoare la neputința învățată arată că aceasta este un mecanism important care stă la baza dezvoltării unui comportament pasiv care se instalează odată cu înaintarea în vârstă și cu creșterea ratei șomajului. Totodată atitudinea indivizilor de a considera totul ”de la sine ințeles” este una invățată și nu moștenită.

După Seligman , Neputința Învățată activează 3 tipuri de deficit:

Deficit cognitiv (convingerea asupra inabilității de a controla situația, pierderea creativității)

Deficit motivațional (o persoana care se simte neajutorată nu mai incearcă să schimbe nimic, are reacții lente și se abține de la a depune efort)

Căderea nervoasă – neputința învățată poate provoca o depresie reactivă.

Teoria neputinței învățate este una din teoriile cognitive care explică apariția depresiei reactive. Pierderea reală sau închipuită a controlului asupra sarcinilor reprezintă motivul sentimentului de neputință și al depresiei reactive ca urmare a acestuia (op.cit.).

2.1.3. Manifestări și efecte ale neputinței învățate

Neputința învățată se refera la faptul că, in condiții excepțional de stresante, care se repeta constant, învățăm că nu suntem capabili să facem față și renunțăm la eforturile de adaptare.

Efectele neputinței învățate sunt deosebit de negative pe termen lung. Ele se vad atunci când, având de administrat o situație moderat dificila, vom fi suficient de descurajați încât nici măcar sa nu luam in calcul posibilitatea de a ne implica in rezolvarea problemelor respective. In timp ce viața solicită eforturi adaptative fiecăruia dintre noi, cel care a învățat neputința renunță de la bun început la aceste eforturi, cu certitudinea nefasta că ele nu au absolut niciun rost.

Neputința învățată are manifestări dintre cele mai subtile, deși se poate manifesta si prin simpla pasivitate sau evitare a situațiilor provocatoare – de exemplu, ignor sau evit orice încercare a altora de a se apropia de mine cu gânduri serioase, cum ar fi întemeierea unei familii – "La ce folosește in fond o familie?!? Nu mi-a ajuns `fericirea` din familia de origine!?!".

Adesea, neputința învățată este deghizata in cu totul altceva, din teama persoanei respective de a nu fi asociată cu ideea de lașitate. In loc să se vadă că am fugit din relație, încep sa pun in scena jocuri penibile si umilitoare, să pun tot felul de condiții si să emit pretenții, din care ceilalți își vor salva pielea la timp, și vor pleca ei primii. In felul acesta pot sa îi acuz de lașitate, în timp ce lașitatea proprie scapă perfect neobservata.

Un alt mod interesant de a ne ascunde neputința învățată este acela de a simula implicarea in situații fără sorți de izbândă, de a lupta pentru o cauza pierduta de la bun început.

Neputința învățată anihilează capacitatea noastră de a ne implica in rezolvarea problemelor. La oameni, ea poate sa fie generalizata, adică sa cuprindă multiple arii ale vieții, in care persoana respectiva a înțeles ca nu poate face față, sau poate sa fie limitata doar la anumite domenii, spre exemplu, munca sau relațiile intime, ori prieteniile. In urma unei experiențe nefaste cu rădăcinile în situațiile copilăriei, o persoana își clădește cu timpul o identitate in care s-a conturat incompetenta sa, de care se va folosi mai târziu pentru a evita orice eforturi legate de respectivele provocări.

"Eu pur si simplu nu înțeleg de ce trebuie sa ai prieteni!" – par a spune unii dintre noi, ca urmare a unei istorii de viața in care prietenii i-au deziluzionat profund. Sau "Eu pur si simplu nu-i înțeleg pe bărbați!" – par a spune anumite femei cu o experiență nefasta legata de bărbați. În acest mod persoanele în cauză caută să se protejeze de situațiile considerate toxice.(surse internet).

2.2. Discriminarea

2.2.1.delimitări conceptuale și cadru legislativ

Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza de rasa, naționalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate, a drepturilor omului si a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vieții publice. ( art. 2 alin 1 din OG 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicata. Ordonanta nr. 137/2000 republicata 2014 în M. Of. partea I nr. 166 din 7 martie 2014).

Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le genereaza, favorizeaza sau defavorizeaza nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunitati atrage raspunderea contraventionala conform prezentei ordonante, daca nu intra sub incidenta legii penale. . ( art. 2 alin 4 din OG 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata. Ordonanta nr. 137/2000 republicata 2014 în M. Of. partea I nr. 166 din 7 martie 2014)

”Discriminarea desemnează totalitatea atitudinilor și comportamentelor prin care anumitor indivizi și grupuri li se refuză drepturile și oportunitățile existente pentru alți indivizi și grupuri, în cadrul aceleiași societăți” și tot Discriminarea este acțiunea prin care unele persoane sunt tratate diferit sau lipsite de anumite drepturi, în mod nejustificat pe baza unor considerente neîntemeiate(RecruitRetain_MusatAsociații)

2.2.2. Refuzul angajării persoanelor cu înscrisuri în cazierul judiciar:

a, act de discriminare sau cerință legal prevăzută.

Este obligatorie existenta cazierului judiciar la dosarul personal pentru angajarea pe acele funcții pentru care este instituita expres prin act normativ obligativitatea cazierului judiciar ori pentru angajarea pe acele funcții pentru care se stabilesc prin actul normativ ce reglementează acea activitate o serie de limitări prin condiționarea angajării pe acea poziție de lipsa săvârșirii unor fapte penale expres prevăzute in cuprinsul actului normativ, lipsa antecedentelor penale rezultând din datele comunicate din cazierul judiciar in conformitate cu Legea 290/2004 privind cazierul judiciar, republicata. Supuse acestor reglementări se află angajarea persoanelor pe o funcție publică, angajarea gestionarilor, a medicilor și a persoanelor cu atribuții de pază în situația în care persoanele doritoare au comis infracțiuni care au legătură cu domeniul de activitate în care doresc angajarea.

Exceptând situațiile prezentate dar și regula potrivit căreia angajatorul poate respinge angajarea unei persoane într-un domeniu de activitate dacă persoana în cauză a comis o infracțiune aflată în strânsă legătură cu atribuțiile prevăzute pentru locul de muncă vacant, celelalte situații de respingere a angajării unei persoane condamnate de către angajatori sunt supuse suspiciunii discriminării, deoarece situează persoanele condamnate pe o poziție de inegalitate în raport cu restul cetățenilor, generând contexte care favorizează respingerea și marginalizarea persoanelor condamnate în ceea ce privește ocuparea unui loc de muncă.

Astfel, în sensul legislației în vigoare, respingerea unei persoane cu cazier în ceea ce privește angajarea nu constituie discriminare atunci când, in temeiul naturii activităților ocupaționale sau al contextului in care acestea se desfășoară, o asemenea caracteristica reprezintă o cerință profesionala reală si determinanta, cu condiția ca obiectivul sa fie legitim si cerința proporțională.

b) fapt sau opinie.

După cum cunoaștem din conținutul programului de consiliere One to One, aplicat cu succes în cadrul serviciilor de probațiune din România, diferența dintre fapte și opinii este aceea că faptele au la bază evenimente ce pot fi justificate, dovedite, comportamente obiective, măsurabile în vreme ce opiniile sunt interpretări, impresii, păreri ale persoanei emitente, si nu au la bază criterii obiective. Dacă faptele sunt aspecte obiective și majoritatea oamenilor sunt de acord asupra veridicității lor, opiniile sunt subiective și diferă de la individ la individ .

Raportând problema discriminării persoanelor supravegheate în ceea ce privește ocuparea unui loc de muncă la dihotomia fapt –opinie, putem constata că discriminarea acestora este atât un fapt cât și o opinie. Chiar dacă problema discriminării a fost luată în calcul numai din prisma existenței sale ca și opinie, totuși aceasta problemă tinde să devină un fapt, în sensul că ne confruntăm cu situații în care persoanele supravegheate, relatează din proprie inițiativă și onestitate, către posibilii angajatori faptul că au cazier, situație în care aceștia din urmă schimbă politica de angajare, încep să caute motive de refuzare a angajării. Este evident faptul că lipsa dovezilor pentru cele relatate de persoanele supravegheate situează spusele lor in termenii opiniilor, însă în situația în care unei mai mari posibilități de demonstrare a acestor aspecte, ar fi posibilă constatarea înmulțirii faptelor ce includ discriminarea persoanelor supravegheate.

2.2.3 Discriminare și Neputința învățată : exemple din activitatea de supraveghere

În urma întrevederilor desfășurate în activitatea de supraveghere, discutând aspecte legate de integrarea în muncă, căutarea unui loc de muncă, satisfacția privind activitatea lucrativă, am putut constata faptul că există situații în care, persoanele supravegheate sunt refuzate în ceea ce privește angajarea, în momentul în care dezvăluie angajatorului faptul că sunt condamnate pentru săvârșirea unei infracțiuni.

De pildă o persoana supravegheată a relatat faptul că fusese acceptat de o firmă pentru a fi angajat ca manipulant iar în momentul în care a adus la cunoștința firmei că are cazier, i s-a comunicat, fără explicații, că nu mai poate fi angajat. Dezamăgirea și eșecul resimțit de această persoană au fost semnificative, având în vedere faptul că aceasta își caută un loc de muncă de multă vreme, în prezent aflându-se în întreținerea soției sale. Într-o situație similară s-a aflat și o persoana supravegheată care a aplicat pentru obținerea unui post de asistent medical într-un spital public, fiind respins datorită aceluiași motiv, însă ulterior, după aproximativ 1 an a fost angajat la o secție privată construită în incinta spitalului județean.

Pe de altă parte am constatat în rândul persoanelor supravegheate mentalitatea potrivit căreia caută să își mențină locul de muncă dobândit înaintea rămânerii definitive a sentinței penale de condamnare, pentru a nu fi nevoiți ulterior să se confrunte cu respingerea angajării din cauza mențiunilor făcute în cazierul judiciar.

O altă strategie aplicată de persoanele supravegheate în vederea obținerii angajării este aceea de a evita depunerea la firma angajatoare a cazierului judiciar solicitat sub diverse pretexte, cel puțin în primele luni de angajare, în vederea creșterii șanselor de integrare profesională.

În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, am putut constata în cadrul activității de supraveghere faptul că persoanele supravegheate, deși depun la dosarul de probațiune documentele privind angajarea, solicită consilierului de probațiune să nu aducă la cunoștința angajatorului său situația privind condamnarea sa, de teama pierderii locului de muncă sau a pierderii reputației.

Am întâlnit și persoane care renunță la căutarea unui loc de muncă, gândind că dacă au aplicat CV –uri la numeroase firme și nu au fost angajați , înseamnă că încearcă degeaba câtă vreme infracțiunea săvârșită va fi înscrisă în cazierul lor. Totodată numeroase persoane caută mai degrabă oportunități lucrative specifice muncii necalificate, atât din pricina cazierului cât și pentru că apreciază că venitul obținut va fi mai mare astfel, cel puțin în domeniul construcțiilor.

Consilierul de probațiune se confruntă și cu mentalități potrivit cărora o persoana condamnată face compromisuri la locul de muncă pentru a-și putea păstra locul de muncă (acceptă un salariu mai mic, lucrează peste program, nu întreabă aspecte legate de contractul de muncă etc) sau refuză a-și mai căuta un loc de muncă în țară, după ce au fost respinși în mod sistematic , preferând să caute oportunități lucrative specifice muncii necalificate și temporar atât în țară cât și în străinătate.

2.3. Integrarea în muncă – premisă a creșterii integrării sociale a persoanelor supravegheate.

Integrarea profesională este un pas important în îmbunătățirea integrării sociale a persoanelor care au săvârșit infracțiuni deoarece aceasta menține un nivel optim al stimei de sine, ajută persoana sa depășească cu mai multă ușurință neîncrederea cu care este privit de membrii ai comunității. Un loc de muncă ajută persoana sa-și gestioneze in mod constructiv timpul liber, să-și obțină mijloacele de existență necesare lui și familiei sale, să demonstreze faptul că se poate descurca și fără a comite infracțiuni. Fiind integrată profesional, persoana supravegheată înțelege că este nediscriminată și liberă să/și demonstreze sieși și celor din jur faptul că se poate schimba.

Date statistice privind statutul ocupațional al persoanelor condamnate și aflate în competența serviciului de probațiune Prahova

La finalul anului 2013 evidența statistică a persoanelor supravegheate aflate în competența Serviciului de Probațiune Prahova ne arată faptul că totalul persoanelor supravegheate este de 834 din care 243 nu au loc de muncă, 254 execută activități lucrative fără forme legale, 2 sunt șomeri, 230 lucrează în baza unui contract de muncă pe perioadă determinată sau nedeterminată iar restul de 105 persoane sunt fie studenți, fie pensionari, fie deținători de PFA sau elevi.

lipsa integrării în muncă –efecte psihosociale pe termen scurt și mediu, factor de risc în reluarea comportamentului infracțional

Șomajul și lipsa implicării în activități lucrative reprezintă una dintre amenințările majore asupra echilibrului psiho-emoțional al adultului. Criza economica a influențat într-o proporție semnificativă pierderea locului de muncă sau restructurarea posturilor și implicit reducerea șanselor de angajare pentru persoanele calificate și necalificate.

Psihologii americani clasau stresul provocat de concediere pe locul 5 in topul celor mai stresante evenimente din viața unei persoane (fiind precedat de moartea partenerului de viața sau a copilului, divorț sau separare, decesul unuia dintre membrii apropiați ai familiei). Șomajul de lunga durata lasă răni adânci in viața unei persoane mai ales atunci când este nedorit si concedierea a survenit brusc si pe neașteptate.

Multi dintre noi ne definim valoarea personalității nu prin ceea ce suntem ci prin ceea ce facem. Astfel ca ne-am simțit cu atât mai valoroși cu cat în copilărie am obținut performante școlare – academice, iar ulterior profesionale. Adult fiind, o data ce devii somer sau persoană întreținută de membrii familiei te poți simți incapacitat cu acest statut, pentru ca nu iti mai poti hrăni sentimentul de sine. Ai senzația ca devii lipsit de valoare ca nu mai contezi pentru organizație , instituția de unde ai plecat, pentru ceilalți, pentru propria familie, pentru societate.

Sentimentul inutilității poate apărea la orice persoana care se confruntă cu dificultăți în integrarea profesională, indiferent de sex, vârsta, pregătire sau experiența profesionala.

Munca (alături de celelalte activități specifice umane: joc, învățare, creativitate) ne ajuta sa ne simțim compleți la nivel uman. Șomajul de lunga durata este o trauma sociala, o trauma de relație – se produce cu, printre si de către oameni pe scena pieței muncii.

Reacțiile psihologice asociate lipsei unui loc de muncă, sunt :

-Concedierea bruscă poate deveni o situație șocantă, persoana se simte traumatizată, si caută să se învinovățească pentru pierderea locului de muncă.

– Neimplicarea pe termen lung în activități lucrative are ca efect principal senzația de pierdere a integrității eu-lui si este legat de pierderea unei relatii semnificative (din punct de vedere emoțional)

-pierderea structurii familiale, a prietenilor (prin tendința de izolare a șomerului, de decuplare de la activitățile comune). Adesea ei isi ascund starea de șomaj fata de prieteni si cunoscuți, ceea ce ii duce apoi la izolare, singurătate si depresie.

-pierderea statutului, a poziției profesionale sau sociale – Pierderea respectului de sine;

-Suferința este legată de stima scăzută;

-Pierderea mijloacelor de existență si a sentimentului de securitate – supraviețuirea este pusa in pericol;

-pierderea identității de gen: bărbatul aduce banul acasă si începe să se simtă nesigur de masculinitatea lui din cauza statutului de șomer.

-Alte forme de pierdere – a colectivitatii.

Discriminarea sociala a somerilor, care este propagata in diferite tari europene, aduce celor afectati noi probleme psihice si sociale în sensul că acestia devin victime pentru ca într-o maniera nediferențiatoare toți cei care nu muncesc, sunt taxați drept leneși, chiulangii si „pleava societății”.

Pierderea locului de munca este trăită si elaborata foarte personal de către individ, in ciuda originii ei sociale si a răspândirii relative.

În literatura de specialitate se vorbește despre o traumatizare cumulativa atunci când persoana încearcă în mod repetat să-și găsească un loc de muncă, eșuând sistematic în acest demers. Aceste persoane manifestă două tendințe: fie pun o presiune extrema pe ei înșiși in a obține un contract de munca atunci când se prezentă la interviu. In acest context de supra-motivare încearcă din disperare sa își exagereze calitățile si pregătirea și nu prezintă credibilitate – fiind respinși; fie sunt atât de blazați și deprimați încât merg din inerție la interviurile de angajare și nu spera sa se întâmple nimic bun.

2.3. 3.Neputința învățată și lipsa locului de muncă

Confruntarea șomerilor, a persoanelor fără loc de muncă, cu situații repetate de eșec în ceea ce privește reintegrarea în muncă poate conduce la incapacitarea acestor persoane de a persevera în atingerea scopurilor dorite, in a fi asertiv și determinat să caute și să ocupe un loc de muncă. Astfel persoanele aflate într-o situație continuă de neangajare , ajung să aprecieze că se vor confrunta cu un eșec repetat și refuză să retrăiască o nouă dezamăgire. În cazul persoanelor fără loc de muncă neputința învățată este asociată unui stil explicativ extern, relaționat cu experiențe negative mai puternice și un nivel crescut al depresiei . Din punctul de vedere al experienței pierderii locului de muncă este important ca individul să aibă încredere în capacitatea sa de a controla și influența situația în care se află, atitudine care se concretizează ca o așteptare a succesului în baza experienței și ca motivație în căutarea activă a unui loc de muncă.

La persoanele neangajate pe termen lung apare externalizarea motivației ca mecanism de apărare care îi ajută să scape de responsabilitatea viitorului lor și de preocuparea asupra schimbării stilului lor de viață. Un astfel de mecanism poate fi aplicat și în interiorul grupurilor excluse social, care depind de beneficii sociale sau sprijin .

3. Obiective și ipoteze de lucru.

Obiectiv general: Îmbunătățirea activității de asistare a persoanelor supravegheate în vederea integrării în muncă

Obiective specifice: O1 Investigarea percepției persoanelor supravegheate cu privire integrarea în muncă în sensul identificării aspectelor ce privesc discriminarea acestora și manifestări ale neputinței învățate

O2 Identificarea unor direcții de intervenție particularizată în cazul instalării neputinței învățate dar și al confruntării cu situații de discriminare

Ipoteze

I1.Persoanele supravegheate se confruntă cu situații de discriminare și manifestări specifice neputinței învățate în căutarea unui loc de muncă.

I2. Între Neputința învățată în căutarea unui loc de muncă (NI) și percepția privind situațiile de discriminare(D) există o relație de asociere.

I3. Între Neputința învățată în căutarea unui loc de muncă (NI) și statutul ocupațional al persoanelor supravegheate există o relație de asociere.

4. Metodologie de lucru:

4.1. Populația studiată este reprezentată de persoane condamnate aflate în evidența și supravegherea Serviciului de Probațiune Prahova și care au întâmpinat/întâmpină dificultăți legate de găsirea și menținerea unui loc de muncă

4.2. Eșantion: persoane condamnate aflate în evidența Serviciului de Probațiune Prahova, ce au programate întrevederi în luna decembrie 2014.

4.3.Instrument de lucru: În vederea investigării ipotezelor de lucru anterior menționate am procedat la elaborarea unui chestionar ce cuprinde 18 itemi, grupați câte 6 în cadrul a 3 secțiuni, chestionar inspirat de Chestionarul referitor la Neputința Învățată (CNI), creat de parteneriatul între organizația Neputința Invățată și Triumful Eșecului (Proiectul Grundtvig/Programul de învățare pe tot parcursul vieții). Acest chestionar sursă a fost utilizat în lucrul cu diverse grupuri precum deținuți și foști deținuți în Anglia, persoane cu afecțiuni de sănătate de lungă durată sau șomeri și muncitori imigranți în Suedia, mame adolescente și delincvenți în Portugalia sau comunitățile de rommi din Slovacia.

CNI este un instrument de evaluare a atitudinii în fața succesului și eșecului structurat în patru categorii esențiale:

-Neputință : Sentimente și Percepții legate de neputință

-Trăsături personale : Cauzele Neputinței Învățate sunt interne pentru individ

-Trăsături sociale: Cauzele Neputinței Învățate la nivel de grup social localizate extern

– Condiții de facilitare a schimbării : Condiții de schimbare a direcției în viață ca o învățătură dobândită dintr-un eșec anterior .

Chestionarul elaborat în vederea testării ipotezelor de lucru l-am denumit Chestionarul referitor la integrarea in muncă a persoanelor supravegheate, fiind compus din 3 dimensiuni:

a: Neputința învățată aplicată în căutarea unui loc de muncă (NI)

Mențiune: Cei 6 itemi i-am elaborat în scopul de a identifica dacă persoanele supravegheate se confruntă cu manifestări specifice neputinței învățate în ceea ce privește integrarea în muncă și căutarea unui loc de muncă

Itemi:

10. Atunci când merg la mai multe interviuri de angajare și sunt respins, renunț să mai caut un loc de muncă.

13. Lucrez la negru pentru că mi se pare foarte greu să găsesc un loc de muncă stabil.

3. Oricât aș încerca nu voi găsi prea curând locul de muncă care mi se potrivește mie.

16.Nu reușesc să găsesc de muncă pentru că nu caut suficient de mult.

6. Unii spun despre mine că nu valorific toate șansele pe care le am de a-mi găsi locul de muncă potrivit.

18.Dacă reușesc să găsesc un loc de muncă înseamnă că am avut mare noroc.

b: discriminarea persoanelor condamnate în ceea ce privește situația lucrativă (D)

Mențiune: Cei 6 itemi i-am elaborat pornind de la situațiile relatate de persoanele supravegheate, de-a lungul anilor, în cadrul activității de supraveghere, și mi-am propus investigarea atitudinii persoanelor supravegheate față de comportamente specifice discriminării generate de existența înscrisurilor în cazierul judiciar.

Itemi:

7. Din cauza cazierului nu o să găsesc prea curând un loc de muncă.

14.Deși sunt în libertate, eu mai degrabă mă simt prizonier pentru că sunt greu de găsit patronii care angajează oamenii cu cazierul pătat.

9. Cred că o persoana care nu este condamnată își găsește mai ușor un loc de muncă.

2. Când îi spun unui patron că am cazier, de cele mai multe ori refuză sa ma mai angajeze.

12.Ca să pot avea un loc de muncă am ascuns faptul că am cazier.

4.La locul meu de muncă nu am spus că ma aflu in supraveghere la serviciul de probațiune.

c: Condiții de facilitare a schimbării : Condiții de schimbare a direcției în viață ca o învățătură dobândită dintr-un eșec anterior (GP)

Mențiune: Cei 6 itemi sunt preluați din chestionarul sursă CNI și prin intermediul acestora voi obține date referitoare la modul în care persoanele supravegheată utilizează în viața de zi cu zi convingerile necesare unei gândiri pozitive.

Itemi:

8. Eșecul creează noi oportunități pentru mine.

15.Incerc să rezolv o problemă nouă chiar dacă în trecut nu am reușit în situații similare

5. Chiar și atunci când greșesc învăț ceva folositor pentru situațiile viitoare

11. Sunt dispus să încerc de câte ori este nevoie pentru a avea succes

17.Sunt gata să-mi asum riscuri pentru a-mi atinge scopurile în viață

1.Accept o provocare chiar și atunci când cred că aș putea să nu reușesc.

Forma finală a chestionarului:

Chestionarul referitor la integrarea in muncă a persoanelor supravegheate

Vă rog să citiți cu atenție enunțurile de mai jos, gândindu-vă la situațiile cu care v-ați confruntat pe perioada supravegherii în ceea ce privește găsirea sau menținerea unui loc de muncă și să bifați varianta de răspuns care vi se potrivește cel mai bine dintre cele 2 posibile : ADEVĂRAT (A) SAU FALS(F)

Vârsta: …………….

Sexul :………………

Calificarea profesională :…………………………………………….

Statut ocupațional prezent:

□ angajat

□ fără loc de muncă

□ muncă fără forme legale

Vă multumesc!

Rezultate obținute: prezentare și analiză statistică

În urma completării chestionarului , structurat pe 3 dimensiuni, scorul obținut la fiecare dimensiune in parte este cuprins între 0 și 6, având în vedere faptul că fiecare dimensiune are 6 itemi alocați.

Totodată completarea chestionarului oferă date referitoare la lipsa/existența calificării profesionale în cazul fiecărei persoane supravegheate dar și la statutul ocupațional prezent : angajat/fără loc de muncă/muncă fără forme legale.

Chestionarul a fost completat de 53 de subiecți, persoane supravegheate aflate în evidența Serviciului de Probațiune Prahova, de sex masculin,cu vîrste cuprinse între 22 și 45 de ani, dintre care 20 de persoane sunt angajate, 15 persoane nu desfășoară activități lucrative iar 18 persoane muncesc fără forme legale. Din cele 53 de persoane chestionate, 33 au calificare profesionala iar 20 nu au calificare profesionala.

5.1. Neputința învățată în căutarea unui loc de muncă.

In conformitate cu datele obținute constatăm că neputința învățată în ceea ce privește integrarea în muncă se manifestă în rândul persoanelor supravegheate, cu o intensitate diferită, 46 dintre cele 53 de persoane intervievate confruntându-se cu această problemă, intensitatea manifestării fiind intre 1 și 5, din 6 grade posibile.

5.2. Percepția persoanelor supravegheate privind discriminarea în sfera lucrativă

In conformitate cu datele obținute constatăm că persoanele supravegheate intervievate apreciază că se confruntă cu situații de discriminare în ceea ce privește integrarea în muncă , intensitatea manifestării fiind intre 1 si 6, din 6 grade posibile. Intensitatea cea mai frecvent întâlnită fiind 4 la un număr de 17 persoane supravegheate.

5.3. Neputința învatată și discriminare în ceea ce privește integrarea în muncă.

Datele obținute la fiecare dintre cele 2 dimensiuni au fost analizate cu ajutorul procedurii statistice de calculare a Coeficientului de corelație a rangurilor Spearman (rs) pentru date ordinale, și nu cu ajutorul procedurii statistice de calculare a Coeficientului de corelație liniară Pearson (r),existența unui eșantion relativ mic, 53 de persoane.

NONPAR CORR

/VARIABLES=NI D

/PRINT=SPEARMAN TWOTAIL NOSIG

/MISSING=PAIRWISE.

Nonparametric Correlations

[DataSet0] E:\Documents\date statistice grad.sav

Putem constata că între cele 2 variabile , Neputința învățată (NI) și prezenta situațiilor de discriminare(D) există o corelație pozitivă semnificativă, rs=0,55, p =0,000 și mai mic de 0,01 bilateral, aceasta însemnând că prezenta comportamentelor specifice neputinței învățate implică și confruntarea cu situații de discriminare.

Luând in considerare și valoarea coeficientului de determinare r2=0,30, putem afirma că 30% din variația comportamentelor specifice neputinței învățate (NI) este explicată de variația confruntării cu situații de discriminare. Deducem că restul de 70% din rezultatele NI sunt explicate de alte variabile, iar 30% sunt explicate de confruntarea cu situații de discriminare.

Neputința invațată în căutarea unui loc de muncă și statutul ocupațional

Datele obținute la fiecare dintre cele 2 dimensiuni au fost analizate cu ajutorul procedurii statistice de calculare a Coeficientului de corelație a rangurilor Spearman (rs) pentru date ordinale.

NONPAR CORR

/VARIABLES=NI LM

/PRINT=SPEARMAN TWOTAIL NOSIG

/MISSING=PAIRWISE.

Nonparametric Correlations

[DataSet0] E:\Documents\date statistice grad.sav

Putem constata că între cele 2 variabile , Neputința învățată (NI) și statutul ocupațional (LM) există o corelație negativă semnificativă, rs= -0,821, p =0,000 și mai mic de 0,01 bilateral, aceasta însemnând că prezenta comportamentelor specifice neputinței învățate explică și integrarea sau neintegrarea în muncă, in sensul în care creșterea intensității comportamentelor specifice NI este asociată cu scăderea implicării în activități lucrative( în timp ce o variabilă tinde să crească, cealaltă tinde să descrească).

5.5.Condiții de facilitare a schimbării (GP)

In urma rezultatelor prezentate constatăm că persoanele supravegheate apreciază că facilitarea schimbării este posibilă,scorul cu frecvența ce mai mare fiind 3 (obținut de 17 participanți), urmat de 4, obținut de 14 participanți, scorul maxim posibil fiind 6.

Pe de altă parte constatăm că scoruri mai mari la această dimensiune au fost inregistrate acolo unde scorurile NI sunt reduse.

Concluzii și propuneri

În conformitate cu rezultatele anterior descrise, putem afirma cu certitudine că ipotezele stabilite în lucrarea de față se confirmă și că persoanele supravegheate se confruntă atât cu problema discriminării cât și a neputinței în ceea ce privește identificarea și menținerea unui loc de muncă pe perioada supravegherii, astfel că implicarea sau neimplicarea în activități lucrative poartă, în proporții diferite, și amprenta manifestărilor celor 2 obstacole.

În temeiul acestor concluzii apreciem oportune următoarele direcții de intervenție și detalii care pot eficientiza intervenția consilierului de probațiune în activitatea sa:

Identificarea manifestărilor specifice neputinței învățate în conduita persoanelor supravegheate va determina livrarea unei intervenții particularizate care să pună accentul pe: a)conștientizarea și acceptarea, de către persoana supravegheată, a confruntării cu problema neputinței, (care nu este ușor de acceptat), b)delimitarea propriei neputințe de influența factorilor externi, fără a face confuzie între ele, c)cultivarea și exersarea abilităților necesare unei gândirii pozitive, d) exersarea creativității în găsirea unor rezolvări noi aplicabile unor situații traversate în trecut de persoana supravegheată și finalizate atunci prin eșec.(un astfel de exercițiu poate aduce persoana supravegheată în situația de a repeta exercițiul acesta și în confruntarea cu situații noi și de învăța să îl evite pe ”nu ” atunci când se confruntă cu orice fel de provocare. Pe de altă parte deși problematica neputinței învățate poate fi discutată și în cadrul sesiunilor programelor de reducere a riscului de recidivă cunoscute la nivelul serviciilor de probațiune, totuși inițierea unei intervenții specializate și țintite pe această problemă, care să cuprindă și demersurile mai sus precizate, poate conduce la eficientizarea intervenției livrate în sensul reducerii timpului alocat intervenției, în sensul flexibilizării procesului de intervenție (soluționarea problemei s-ar putea realiza într-un număr mai mic de 12 sesiuni sau prin organizarea unor întrevederi concentrate pe perioadă mai scurtă de timp (ex.1 lună).

Abilitarea persoanelor supravegheate în sensul informării cu privire măsurile legale aplicabile în confruntarea cu situații de discriminare și în sensul tratării acestei probleme nu doar din punctul de vedere al victimei (ex: nu ma angajează nimeni că am cazier deci nu mai caut, mai bine astept să se termine perioada de supraveghere , etc) ci și din punctul de vedere al cetățeanului care își cunoaște drepturile și este atent la propria implicare necesară dovedirii și reducerii fenomenului discriminării.

Totodată consilierul de probațiune trebuie, în mod obligatoriu, să abordeze cu prudență tema discriminării față de persoana supravegheată deoarece persoanele supravegheate tind să generalizeze și să adopte ulterior, indiferent de situație, un comportament revendicativ: orice lucru care nu le convine apreciază că se întâmplă din cauză că sunt discriminați. De aceea diferența dintre fapte și opinii legate de această problemă trebuie abordată, în mod necesar, în discutarea acestei chestiuni.

Totuși trebuie să remarcăm că persoanele supravegheate se autopercep și tind să devină o categorie de persoane cu nevoi particularizate în sensul că au nevoie de un plus de încredere din partea comunităților în care trăiesc, au nevoie de mai multe locuri de muncă și oportunități de calificare în situația în care lipsa studiilor (5-8 clase minim) îi împiedică să acceseze un curs de calificare organizat de AJOFM.

Pe de altă parte poate fi benefică și încurajarea organizațiilor nonguvernamentale în a-și orienta fondurile și serviciile către persoanele supravegheate în sensul: oferirii unor servicii de consiliere psihologică destinată persoanelor supravegheate (știut fiind faptul că o persoana fără venituri, supusă riscului săvârșirii de noi infracțiuni și manifestând comportamente specifice neputinței învățate, cu risc de instalare a depresiei, ce poate conduce la suicid) are slabe sanse să poată accesa servicii de consiliere psihologică, acestea fiind cu plată în marea lor majoritate; în sensul găsirii și implementării soluțiilor de calificare minimă a persoanelor care nu au studii și nici abilități lucrative care să le permită dobândirea unui certificat de competențe profesionale.

Un demers potrivit ar fi și mediatizarea unei campanii de conștientizare adresată membrilor comunităților din care facem parte cu toții cu privire la faptul că o persoana condamnată pentru care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu aduce cu sine nici un risc pentru un posibil angajator (excepție făcând situațiile prevăzute de lege cu referire la solicitarea cazierului judiciar la angajare) ci din contră poate aduce un plus în sensul în care poate fi mai motivat să obțină performanță la locul de muncă, știind faptul că termenul de încercare este o perioadă de probă pentru el, în sensul pozitiv al cuvântului.

Reducerea manifestărilor specifice neputinței învățate în identificarea și menținerea unui loc de muncă poate contribui la creșterea sanșelor de integrare profesională și socială a persoanelor condamnate, iar ignorarea acestui fenomen al neputinței poate conduce la reluarea, de către persoanele supravegheate, a conduitei infracționale, așa încât consilierul de probațiune trebuie să abordeze cu profesionalism lipsa implicării sau implicarea ocazională a persoanelor supravegheate în activități lucrative în sensul identificării acurate a cauzelor și stabilirii intervenției specializate.

În final, dar nu în cele din urmă, ar putea fi util pentru toti consilierii de probațiune ca, în contextul susținerii examenului de promovare în grade profesionale, fiecare consilier de probațiune doritor să poată rezuma într-o pagină rezultatele lucrării sale în vederea împărtășirii concluziilor sale cu ceilalți consilieri de probațiune pentru ca în acest mod întregul sistem de probațiune să poată beneficia de noi informații precum: semnalarea unei probleme, găsirea unor soluții pentru probleme comune ale serviciilor de probațiune, împărtășirea de idei și explorarea pe viitor a acestora în beneficiul dezvoltării și perfecționării sistemului de probațiune.

Bibliografie

K. Patterson, R. Morall, l. Surva, A. Uprus, D. Lasinis, S. Adanaviciute, I. Lopes, R.M. Carvalho, M. Toma, C. Stan, C. Brânzan, Mentoratul informal .Ghid pentru mentorii voluntari, Elapis, 2012, Ploiești ,

http://clublegislatiamuncii.manager.ro/articole/codul-muncii/cand-este-obligatoriu-sa-existe-cazierul-juridic-la-dosarul-personal-55.html , data acccesării 17.11.2014

http://www.dreptonline.ro/legislatie/cazierul_judiciar.php data accesării 17.11.2014

http://www.apt.ro/index.php/ro/resurse/item/250-verificarea_antecedentelor_angaja%C8%9Bilor_c%C3%A2t_de_necesar%C4%83_este, data accesării 17.11.2014

http://www.psihopedia.eu/2014/08/neputinta-invatata.html data accesării 19.11.2014

https://floriandronache.wordpress.com/2014/10/22/somajul-trauma-psihica-aspecte-psihoemotionale-ale-somajului/ data accesării 22.11.2014

http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=11&cad=rja&uact=8&ved=0CB4QFjAAOAo&url=http%3A%2F%2Fhrmanageronline.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2014%2F09%2FRecruitRetain_MusatAsociatii.pdf&ei=ESuBVMWrDcffPda5gbgF&usg=AFQjCNF55VGRgSUcG0ku9FGeVxwy4_5GQQ data accesării 24.11.2014