Semnificatii Socio Economice ale Marketingului Educational

CUPRINS

Argument

Marketingul – abordare clasică

Definiții. Concepte

Scurt istoric

Tehnici de marketing

Domenii de aplicabilitate

Mixul de marketing – Cele 4 politici

Politica de produs

Politica de distribuție (plasament)

Politica de promovare

Politica de preț

Rolul și importanța marketingului în administrația publică

Concluzii

Bibliografie

Munca – noi tendințe în societatea contemporană

3.1 Definiții ale muncii. Concepte

3.2 Delimitări legislative

3.3 Aspecte psiho-sociale ale raportului om/muncă

3.3.1. Motivația – teorii clasice și moderne

3.3.2. Personalitate și succes profesional

3.3.3. Aspecte ale comunicării în dezvoltarea carierei

3.4 Concluzii

3.5 Bibliografie

Sectorul – servicii educaționale

4.1 Management educațional

4.2 Locul marketingului în managementul educațional

4.2.1 Funcțiile marketingului în educație

4.2.2 Aspecte sociologice în raportul cerere–ofertă–piață–rentabilitate

4.3 Orientarea școlară și profesională

4.3.1 Pregatirea profesională și dezvoltarea carierei

4.3.2 Piața educațională și tehnici de investigare a pieței

4.4 Politici de marketing în educație

4.5 Concluzii

4.6 Bibliografie

Cercetare

Metodologia cercetării

Tehnica de cercetare și eșantionare

Alegerea instrumentelor de culegere a datelor

Ancheta pe baza de chestionar

Universul populatiei si colectarea datelor

Interpretarea datelor

Concluzii finale

Anexe

Bibliografie

Argument

Lucrarea de față are ca punct de plecare interesul pe care ar trebui să-l manifestăm în orice domeniu pentru utilizarea strategiilor de marketing, pentru aplicarea unui mix de marketing în sectoare care, în aparență, nu presupun marketing. Educația reprezintă un instrument generator de profit. Evoluția învațământului a cunoscut o inerție, actul didactic fiind ancorat în trecut, iar schimbările ce au intervenit nu au ținut seama de menținerea echilibrului dintre cererea și ofertă educațională.

Existența unui mod empiric și conservatorist, manifestat la diferite niveluri ale sistemului de învățământ, a încetinit dezvoltarea acestui fenomen.

Anumite strategii manageriale și de marketing, adaptarea acestora la domeniul educațional ar trebui să îmbunătățească relația dintre cei care au beneficiat de „școala românească” și societate. Astazi auzim foarte des expresia „șomeri cu diplomă”. Poate pentru că există acest dezechilibru între ceea ce produce învățământul românesc și ceea ce are nevoie societatea? Poate pentru că învățământul universitar a luat-o mai mult înaintea învățământului preuniversitar sau gimnazial? Aceste întrebări stau la baza alegerii temei lucrarii mele.

Astăzi se cere „ceva” pe piața de muncă, sistemul de educație ar trebui să ofere, iar după ce oferă, ar trebui să verifice dacă ceea ce a oferit, a fost și consumat (integrat de către societate) spre satisfacerea absolvenților și a pieței forței de muncă.

Lucrarea pe care mi-am propus să o realizez vizează aspecte precum:

Ajutorul pe care îl poate aduce știința marketingului școlilor gimnaziale, ce se resimt după descentralizarea de la 1 ianuarie 2014, deoarece bugetele asigurate de stat sunt limitate si gestionarea finantelor devine o activitate dificila, dar indispensabila tuturor părților implicate în procesul de educație: personal didactic, personal didactic auxiliar, elevi, parinți etc.;

Orientarea elevilor de clasa a VIII-a către licee sau școli de arte și meserii, după o prospectare bună a pieței de muncă, în urma sondajelor la nivelul cadrelor didactice din școlile gimnaziale, al parinților și la nivelul elevilor, pentru a-i putea pregăti, ulterior îndruma pentru viitor, fără a ignora toate oportunitățile în realizarea unei cariere;

Utilizarea principiilor marketingului în abordarea bunurilor educaționale ca bunuri de consum și utilizarea indicilor: cost / preț – profit.

Pregătirea elevilor, pentru ca aceștia să poată face față problemelor cu care viața îi va confrunta în profesiune, se face prin apropierea școlii, a programelor, a conținutului, a modalităților practice de formare a elevilor și de necesitățile și așteptările societății.

Există concepții pe cât de vechi, pe atât de actuale, emise de cercetători în domeniul educației:

„Încercarea școlii de a se apropia cât mai mult de viață, de a da o pregătire generațiilor pe măsura așteptărilor societății, întampina o rezistență greu de înlăturat de la început. Anumite forme de lucru, stereotipii, tradiții preluate de la înaintași, obișnuințe instalate ușor se opun cu încăpățânare schimbării, restructurării, acceptării noului.

Orice schimbare presupune un efort în plus, o analiza și o opțiune nouă, o renunțare la o convingere și înlocuirea ei cu o alta înca insuficient formată. Rezultatele acțiunii pedagogice nu se vad imediat, ca în alte domenii(industrie, economie etc.), și faptul acesta îi determină pe mulți educatori să privească cu oarecare rezervă aproape fiecare inovație. Este adevarat că unele inovații nu s-au dovedit atât de eficiente, revoluționare, productive pe cât promiteau la început.”

Astăzi avem din ce în ce mai mult convingerea că se pot găsi modalități prin care, îmbinând științele nou apărute, să ajutăm domeniul educațional să progreseze.

Progresele realizate în diverse domenii, crizele numeroase care încearcă societatea contemporană, schimbarea continuă a obiectivelor pe care școala este obligată să le realizeze, determină trecerea științelor educației prin schimbări fundamentale. Modificarea structurii, conținutului, metodologiei și finalităților reprezintă influența continuă asupra procesului de învățământ, exercitată de nenumăratele fenomene sociale.

Putem afirma că școala se află în centrul acțiunilor sociale, sau cel puțin ar trebui să se afle, fiind nu numai o instanță a alocarii forței de muncă, ci și una a alocării statutelor sociale, chiar generator al resurselor umane responsabile cu progresul unei societăți.

Marketingul – abordare clasică

2.1. Definiții. Concepte

În definirea marketingului au apărut mai multe definiții, prezentându-l ca pe o concepție, un ansamblu sau o disciplină, până la știință. Termenii care apar în definiții sunt cerere, ofertă și eficiență.

Tabel nr. 1 – Analiză comparativă a definițiilor

The Chartered Institute of Marketing definește marketingul astfel: „procesul managerial responsabil cu identificarea, anticiparea și satisfacerea în mod profitabil a cerințelor clienților.”

Importanța studierii acestui domeniu rezidă din posibilitățile pe care le oferă celor ce apelează la tehnicile lui. Reprezintă o formă de management prin obiective, care pune accent pe inovație. Marketingul este un proces ordonat, sistematic de planificare a afacerii, luare a deciziilor, implementare și control.

Piața și clienții sunt pârghiile după care se conduc firmele, în luarea deciziilor.

„Este considerat un mijloc de utilizare a unei strategii de afaceri dinamice. Necesită discernământ comercial și o organizare la nivel superior. Întrebuințează tehnici și sisteme avansate, bazate pe principii științifice, derivate din economie, cercetare, statistică, finanțe și științe comportamentale. Utilizează un sistem de informații comerciale. Ia în considerare mediul politic, economic, sociologic, tehnologic, legislativ și ecologic în care funcționează. Necesită intruire constantă la un nivel profesional ridicat. Scopul comun al acestor activități e de a servi clienții, satisfăcându-le nevoile cu produse și servicii.”

În cele mai multe studii despre marketing autorii au evidențiat faptul că trebuie să se urmărească satisfacerea clienților în primul rând. Aceasta este cheia succesului. Profitul trebuie să fie de ambele părți, de aceea, au apărut două fațete ale conceptului de profit: optim și maxim.

Dacă se urmărește profitul maxim, acesta se poate realiza la un moment dat, într-un anumit context, cu anumit efort, dar pe o perioadă scurtă, dacă nu se ține seama și de satisfacerea clienților.

"Analiza permanentă a cererii, pe de o parte, și, pe de altă parte, stabilirea și punerea în acțiune a mijloacelor de satisfacere a acesteia în condițiile unui profit optim. Profitul optim și profitul maxim nu reprezintă unul și același lucru."

S-a dovedit faptul că un echilibru între cele două aspecte menține profitul, prin loializarea clienților. Firmele care își fac un plan amănunțit, fac studii pe piața în care vor să se desfășoare, își promovează imaginea și produsele, se dezvoltă mai repede.

"Marketingul este un întreg sistem de activități economice referitoare la programarea, prețurile, promovarea și distribuția produselor și serviciilor menite să satisfacă cerințele consumatorilor actuali și potențiali."

De la acțiunea practică până la abordarea conceptuală a marketingului este un drum lung. Nu vindem pentru a obține doar profit. W. J.Stanton a evidențiat trei direcții fundamentale care au ajutat firmele și au făcut ca marketingul să devină știință.

„Conceptul de marketing se sprijină pe trei convingeri fundamentale:

1. Toate programele și acțiunile companiei vor fi orientate spre consumator.

2. Volumul vânzărilor profitabile va fi scopul firmei și nu volumul de dragul volumului.

3. Toate activitățile de marketing ale firmei vor fi organizațional coordonate."

Tabel nr. 2 – Concepte de marketing

Managerul unei organizatii poate proiecta activitatea acesteia de la obiective si scop, pana in cele mai mici detalii. Marketingul integrator coordonează toate activitățile unei organizații.

Istoria marketingului „poate fi aproape tot atât de lungă ca și istoria omului pe pământ.”

Enigma marketingului constă în faptul că el este una dintre cele mai vechi activități ale omului, și totuși e privit drept cea mai recent dintre disciplinele economiei.

Apariția marketingulul este stabilită de cercetători ca fiind la începututile omenirii. Evoluția acestei acțiuni a fost surprinsă în cadrul studiului acestei științe relativ recente. Conștientizarea disponibilităților acestui domeniu a dus la cercetarea de fond, pe toate planurile: economic, social, cultural etc..

„Specialiștii de marketing sunt dotați cu un excelent spirit prospectiv, creator și deschis și au cunoștințe inter, pluri și transdisciplinare.”

Între marketingul făcut de orice persoană, fără o pregătire anume, până la specialistul în marketing, care desfășoară marketing ca pe o știință este succesul, implicit profitul și satisfacția așteptată. Motivația pentru abordarea științifică ține de nevoile de ordin spiritual și de relația de altă natură dintre vânzător și cumpărător: cea morală. Astfel devine atitudine sau chiar un mod de gândire, fără a se omite faptul că omul se raportează la om.

„Concepția potrivit căreia marketingul e o artă a fost determinată de faptul că flerul, intuiția, talentul și riscul joacă un rol important în aplicabilitatea practică a marketingului.”

Un nivel înalt al conceptului de marketing ca artă, ne arată că simțul practic al unui om ce dorește să obțină profit dintr-o afacere, nu este de ajuns, ca cei care fac marketing organizat, integrator au mai mult succes decât alții, iar cei care își folosesc pe lângă intuiție, fler și talentul, dețin secretul reușitei.

2.2. Scurt istoric

Marketingul a aparut ca o necesitate a societății. Dacă la apariția omului, acesta producea pentru sine și consuma ceea ce producea pentru sine, odata cu evoluția societății omenești prin creșterea relațiilor dintre oameni, prin dezvoltarea căilor de comunicație, precum și datorită particularităților mediului în care traiau, au înteles că schimbul de produse, apoi comerțul propriu-zis, sunt o prioritate pentru ei și societate.

Relațiile între producție și consum s-au schimbat în secolul al XX-lea. Prin marketing se depistează cererile nesatisfăcute și se stimulează cererea, se sprijină cumpărătorii. Falimentul apare atunci când relațiile economice nu sunt adaptate la cerere. Cererea înseamnă satisfacerea ei pe piață. De aceea este nevoie de marketing.

Marketingul este un ansamblu de principii itudine sau chiar un mod de gândire, fără a se omite faptul că omul se raportează la om.

„Concepția potrivit căreia marketingul e o artă a fost determinată de faptul că flerul, intuiția, talentul și riscul joacă un rol important în aplicabilitatea practică a marketingului.”

Un nivel înalt al conceptului de marketing ca artă, ne arată că simțul practic al unui om ce dorește să obțină profit dintr-o afacere, nu este de ajuns, ca cei care fac marketing organizat, integrator au mai mult succes decât alții, iar cei care își folosesc pe lângă intuiție, fler și talentul, dețin secretul reușitei.

2.2. Scurt istoric

Marketingul a aparut ca o necesitate a societății. Dacă la apariția omului, acesta producea pentru sine și consuma ceea ce producea pentru sine, odata cu evoluția societății omenești prin creșterea relațiilor dintre oameni, prin dezvoltarea căilor de comunicație, precum și datorită particularităților mediului în care traiau, au înteles că schimbul de produse, apoi comerțul propriu-zis, sunt o prioritate pentru ei și societate.

Relațiile între producție și consum s-au schimbat în secolul al XX-lea. Prin marketing se depistează cererile nesatisfăcute și se stimulează cererea, se sprijină cumpărătorii. Falimentul apare atunci când relațiile economice nu sunt adaptate la cerere. Cererea înseamnă satisfacerea ei pe piață. De aceea este nevoie de marketing.

Marketingul este un ansamblu de principii care contribuie la realizarea pe piață a producției, dar și satisfacerea pretențiilor consumatorilor. Marketingul vizează realizarea activităților economice care dirijează fluxurile bunurilor și serviciilor de la producător la consumator, orientarea producției după cerere, satisfacerea consumatorilor și obținerea de profit, precum și a prevedea, a constata, a stimula trebuințele consumatorilor la produsele puse în vânzare, adaptarea continuă a aparatului productiv, a celui comercial, la trebuințele consumatorilor, cu obținerea de profit.

Marketingul depistează cererile nesatisfăcute ale pietei, se stimulează cererea, se sprijină cumpărătorii.

Marketing a însemnat adaptarea producției la mediul pieței, prin obținerea profitului. De asemenea, conștientizează atitudinea managerială, stimulează cererea, intimidează concurența. Manifestarea lui este multiplă: publicitate, sponsorizare, mecenat etc.

Apărut ca știință în secolul acesta, dezvoltarea marketingului a fost explicată ca rezultat al unei creșteri economice mari, economie în care bunurile și serviciile erau din abundență, dar și ca rezultat al dezvoltării forțelor de producție, al diviziunii internaționale a muncii, al dezvoltării relațiilor economice internaționale etc., imprimate de dinamismul economic și comercial al țărilor.

Apariția teoriilor de marketing au ajutat întreprinderile să dezvolte între ele relații mai bune. Au apărut întreprinderi de servicii sau întreprinderi care au integrat serviciile în domeniul lor de activitate.

Există o clasificare a viziunilor de marketing:

„A. Orientarea spre producție este specifică organizațiilor ce se bazează pe producția de masă.

B. Orientarea spre produs se caracterizează prin concentrarea atenției producătorului asupra îmbunătățirii performanțelor produsului, a calității, a înfățișării, fără a ține seamă de cerințele consumatorului pe care uneori le interpretează greșit.

C. Orientarea spre vânzări se bazează pe faptul că în general nu se cumpără suficiente produse decât dacă organizația înfluențează clienții prin persuasiune și promovare, convingându-i să cumpere.

D. Orientarea spre marketing este o abordare a afacerilor care vizează înfăptuirea obiectivelor organizației prin satisfacerea dorințelor și necesităților consumatorilor în condiții mai bune decât concurenții.”

Aceasta din urmă este viziunea nouă, integratoare și inovatoare a marketingului, ce a dat cele mai bune rezultate, pentru că a pus clientul și satisfacerea nevoilor lui pe primul loc, deși, în anumite situații extreme, au fost eficiente și celelalte abordări.

2.3. Tehnici de marketing

Este bine știut că există oameni care pot vinde până și „gheața eschimoșilor”. Mulți se întreabă cum este posibil. Există tehnici eficiente de marketing. Bob Leduc, un renumit specialist în publicitate și marketing, ne dă câteva idei:

„1. Clienții îți cumpără produsul sau serviciul pentru a se simți într-un anume fel dupa ce îl achizițonează. Nu uita acest lucru atunci când îți concepi materialele publicitare, paginile web și celelalte instrumente de vânzare. Folosește imagini descriptive pentru a dramatiza sentimentele plăcute pe care clienții le experimentează atunci când cumpără produsul sau serviciul oferit. Acestea le intensifică dorința de a achizitiona acel produs și îi motivează să îl cumpere cât mai repede.”

Această abordare vizează capacitatea indivizilor de a avea reprezentări despre produs și puterea vânzătorilor de a impresiona un client.

2. „Testeaza în mod continuu toate metodele noi de marketing și publicitate, precum și metodele vechi pe care nu le-ai încercat niciodată. Este indicat să aloci 80 la sută din buget pentru metodele deja dovedite, și 20 la sută pentru a testa noi metode. Majoritatea companiilor care folosesc această formulă înregistrează o creștere continuă, în ciuda competiției acerbe și a modificării condițiilor pieței.”

Nu trebuie uitate metodele clasice de marketing și trebuie acordată atenție în permanență noului, indiferent cât de mic este procentul alocat din buget. Direcția inovatoare în marketing poate aduce un profit neașteptat.

3. „Cuvintele și frazele provocatoare mențin interesul clienților, astfel încât aceștia să citească întregul material publicitar. Caută cuvintele și frazele neinteresante și înlocuiește-le cu unele mai active. Spre exemplu, înlocuiește fraza "…este practic și ieftin" cu "…este rapid, ușor și economisești 10 lei."

Comunicarea verbală, ajutată de comunicarea nonverbală, poate convinge mai ușor clientul să cumpere. Cuvintele au un impact major, dar în mod diferit, putând influența achiziția.

4. „După ce le comunici clienților potențiali ce câștigă dacă îți achiziționează produsul sau serviciul, spune-le și ce pierd dacă nu o fac. Majoritatea oamenilor se tem mai mult de pierderi decât se bucură de câștig. Clienții își doresc produsul sau serviciul oferit pentru a se bucura de beneficiile aduse de acesta. Însa îl vor dori cu atât mai mult dacă le reamintești ce vor pierde dacă nu îl achiziționează.”

Oamenii pot achiziționa produse doar pentru a nu rata ocazia de a face o afacere bună și nu pentru că au nevoie de produsul respectiv. Vânzătorul care ține seama de aspectul psihologic și individual al actului de cumpărare poate vinde mai ușor.

5. „Poți elimina ezitările de ultim moment pe care le pot avea clienții dacă anunți o surpriză plăcută spre sfarșitul fiecarei proceduri de vânzări. De exemplu, adaugă un bonus neașteptat chiar înainte de finalizarea comenzii.” Este vorba de efectul “surpriză” care trebuie valorificat înainte de sfârșitul vânzării, oamenii fiind reticenți la bonusurile oferite înaintea prezentării produsului pe care se dorește a-l vinde.

6. „Poți crește volumul total al vânzărilor dacă vei combina două sau mai multe produse sau servicii într-un pachet special. Stabilește un preț mai mic decât ar trebui plătit în cazul achiziționării fiecărui produs în parte. Această "ofertă specială" îi va motiva pe clienții indeciși și pe vânătorii de oferte.”

Pachetul trebuie să conțina produse de calitate și reducerea aplicată să convingă clientul, fără a prejudicia profitul.

7. „Clienții noi sunt întotdeauna bineveniți, însa nu trebuie să uiți de clienții deja existenți. Este mai ușor să primești comenzi din partea clienților deja existenți decât să găsești alții noi. Ține legătura cu clienții vechi și oferă-le promoții și reduceri.

8. „Cum te-ai simți dacă ai primi un mesaj de mulțumire din partea unei companii, la câteva zile după achiziționarea unui produs? Probabil că te-ai simți foarte bine și ai dori să continui colaborarea cu această companie. Oferă-le și clienților tăi aceeași senzație. Aceștia te vor răsplăti la rândul lor, cumpărându-ți produsele și recomandându-te și altora.”

Fidelizarea clienților este foarte importantă, iar gradul de fidelitate al acestora reflectă preocuparea firmei pentru păstrarea clienților. Recomandările făcute de clienții multumiți și recompensați ulterior, vor lucra în favoarea firmei, fără efort financiar sau de altă natură.

Etapa următoare, după reușita vânzării este loializarea clienților. Nu trebuie să fie uitați clienții care au cumpărat, mizând pe faptul că obisnuința îi va face să nu renunțe la un produs de care s-au bucurat un timp, sau la un serviciu de care au beneficiat. Există câteva principii care stau la baza tehnicilor de loializare a clienților:

„Principii care stau la baza tehnicilor de loializare a clienților:

Strategia

Mai puțin înseamnă mai mult

Multi-channel

Poziționarea “

a) Strategia: presupune identificarea clienților pe care se dorește a-i ține aproape și aplicarea tehnicilor de loializare asupra lor, pentru obținerea reacțiilor asteptate pe o perioadă anume.

b) Mai puțin înseamnă mai mult: este o tehnică de loializare ce folosește nivelul emoțional al clienților. Prin această tehnică se confirmă vorba “gestul contează”, clientul primind în schimbul achiziționării unui produs, un gest de mulțumire din partea firmei: un un sticker, un e-mail etc.

c) Multi-channel: se referă la utilizarea tehnicilor de loializare în mod unitar, în toate mediile în care este prezent un anumit brand și să nu fie lăsați deoparte niciunul din clienții câstigați.

d) Poziționarea: înseamna stabilirea unui raport între vânzător și client, la nivel emoțional, acolo unde se manifestă loialitatea, și se referă la valorificarea unui comportament bazat pe respect față de un actor al pieței, nu pe fidelitatea față de cel ce oferă mai mult. Are la bază relații non-comerciale.

Există trei categorii principale de tehnici “clasice” de loializare: punctele, reducerile și rabatul, care oferă motivații financiare clienților.

Punctele obținute la fiecare achiziție pot fi folosite la un moment dat pentru achiziționarea altui produs (vezi Vodafone). Supermarketurile folosesc această tehnică de obicei, este ușor de înțeles de clienți și permite colectarea cu ușurință a datelor personale ale acestora.

Reducerile pot fi aplicate unitar tuturor clienților sau, în funcție de durata relației cu aceștia, pot fi aplicate diferențiat. Clienții fideli pot beneficia în permanență de prețuri preferențiale, indiferent dacă firma respectivă are sau nu o politică de reduceri la acel moment. Reprezintă tehnica cea mai comună.

Rabatul este tot un fel de reducere, doar că banii nu sunt economisiți pe loc, ci sunt oferiți ulterior, de cele mai multe ori sub formă de vouchere cadou, pentru a determina clienții să se întoarcă. Recompensa aceasta fiind la îndemana celor care achiziționeaza mai des produsele respective.

Oferind beneficii de natură financiară, toate cele trei tehnici menționate anterior sunt din categoria celor clasice și nu respectă principiul conform căruia loialitatea înseamnă mai mult decât gratificari. Pentru aceasta există tehnica numită și “experiența consumatorilor cu brandul” care are în vedere: o abordare personalizată a nevoilor clienților, o experiență plăcută de cumpărare și o cultură specific în raport cu un brand.

„Analiza comportamentului de cumpărare la nivelul individului presupune și analiza caracteristicilor considerate relativ permanente.

În acest sens s-au identificat patru tipuri de variabile mai importante:

a) personalitatea;

b) imaginea de sine;

c) stilul de viață;

d) apartenența la curente socio-culturale.”

Comportamentul individului se diferențiază la cumparare după personalitatea sa. După prof. A. M. Niță, indivizii care achiziționează produse pot fi clasificați, după personalitatea lor, în trei categorii : pozitivi, agresivi și detașați. Cei pozitivi evită conflictele și doresc să fie acceptați în societate, în timp ce indivizii agresivi se impun prin forță și pun mai presus de orice interesul propriu. Categoria indivizilor detașați îi cuprinde pe acei oameni care doresc să păstreze « distanța emoțională » față de ei înșiși și față de ceilalți, căutând libertate și independență în alegeri.

Imaginea de sine este una relativă, indivizii construindu-și o imagine de sine care nu întotdeauna corespunde realității și care ar trebui cunoscută de cel care vinde produsul pentru a veni în întampinarea cumpărătorului cu ceea ce are acestă nevoie.

Stilul de viață se referă la modul de trai al individului, la activitățile pe care le desfașoară în mod curent și la atitudinile pe care le are în relațiile cu ceilalți. Aceasta face ca achizițiile să corespundă stilului de viață și standardelor de trai.

În evoluția socio-culturală au existat curente care au influențat mai mult sau mai puțin dinamica pieței. Cercetătorii au evidențiat faptul că oamenii sunt influențați de aceste curente, în frecvența cu care achizitionează anumite produse.

2.4. Domenii de aplicabilitate

Marketingul are un caracter de universalitate, deoarece a găsit aplicabilitate în cele mai variate domenii, în toate sectoarele economice, dar și în celelalte domenii care utilizează strategii de marketing. Țările dezvoltate economic, dar și cele în curs de dezvoltare și cu economii centralizate utilizează marketingul.

Marketingul are multiple aplicații practice, de aceea teoria marketingului se află într-o permanentă dezvoltare, având un caracter deschis și dinamic.

Există controverse privind abordarea marketingului și altfel decât ca o știință exactă. Din punct de vedere al rezultatelor pe care le înregistrează, este o știință exactă, dar folosește și tehnici din alte domenii precum sociologia, psihologia etc., evidențiind caracterul interdisciplinar al marketingului. Astfel putem spune că această știință se transformă, asimiland ceea ce este necesar pentru dezvoltarea ei.

Phillip Kotler susține că “marketingul este o știință aplicativă care se sprijină pe științele economice, pe științele comportamentului, pe teoria comportamentului.

Specializarea MK s-a produs datorită dezvoltării utilizării tehnicilor și procedeelor de MK, a diferențierii domeniilor de aplicare a MK.

Criteriile specializării marketingului:

• profilul activității economice;

• aria teritorială;

• nivelul de organizare.“

Există din punct de vedere al profilului activității economice, marketing industrial, ce asigură un flux continuu al produselor, și marketingul serviciilor (de transport, de poștă, telecomunicații, sanitare, educaționale, turistice etc.), agromarketing, marketing social și politic, ce utilizează anumite segmente de piață și urmărește adeziunea la o politică, marketing electoral (ce vinde imagine și idei), marketing ecologic, marketing al artei și marketing religios.

Din punct de vedere al ariei teritoriale, există marketing intern și internațional care abordează probleme de import-export.

Macromarketingul și micromarketingul este clasificarea din punct de vedere al nivelului de organizare.

Un rol însemnat în promovarea practicilor de marketing l-au avut diverse instituții și organisme. Ele au ca obiect organizarea de manifestări ștințifice, difuzarea conceptelor și acțiunilor practicate de marketing. Cea mai veche asociație de marketing a fost AMA 1937 în SUA. Ulterior au apărut asociații și fundații în Europa occidentală: ESOMAR – asociația Europeană de marketing ( 1962, Franța ), AROMAR – asociația româna de marketing ( 1971 )

Scopul acestor asociații era să promoveze marketingul sub aspect teoretic și practic.

Printre primele țări în care s-au înființat asociații de marketing sunt: Franța, Anglia, Germania, Italia, Spania, Canada și Australia, iar spre sfârșitul anilor `60 s-au constituit asociații de marketing și în țările centrale și est europene, ca fosta Iugoslavia, România, Polonia, țări caracterizate în principal prin economie de tip centralizat.

În România, prima asociație de marketing a fost inființată în 1971 sub denumirea de Asociația Română de Marketing (AROMAR).

Dintre organizațiile non-profit existente sunt: Asociația Internațională a Publicității, Asociația Internațională a Distribuției.

În România, în ultimii ani, au aparut institute de cercetare și sondare a pieței, agenții de publicitate și promovare cum ar fi: AC Nielson; GFK Romania; IRSOP; IMAS; Creative Media; Ogilvy.

2.5. Mixul de marketing – Cele 4 politici

„The future is not ahead of us. It has already happened.” Philip Kotler

Mixul de marketing este:

un instrument de conducere a unei afaceri;

un instrument sau un mijloc de analiză a unei afaceri;

un instrument sau un mijloc de control;

un instrument de auditare a unei afaceri;

un instrument sau un mijloc de proiectare a unei afaceri.

2.5.1. Politica de produs

Prin „produs” se înțelege “ceea ce vinde” firma, iar în sens larg inclusiv servicii (bancare, asigurări, consultanță , turism etc.)

Produsul este unitatea de bază în actul de vânzare-cumpărare și este principalul punct asupra căruia se oprește vânzătorul, căutând să obțină prin caracteristici, aspect etc., atu-uri față de al produs similar, al unei eventuale concurențe.

Produsul reprezintă combinația de bunuri, servicii, idei pe care firma le oferă pieței, în termeni de calitate, caracteristici, aspect, ambalaj. Deci, produsul în sensul mixului de marketing nu înseamnă doar un bun fizic. Conceptul de produs mai cuprinde și aspecte privind marca, ambalarea, etichetarea, precum și serviciile postvânzare. Nu reprezintă o activitate de marketing realizarea fizică a produsului.

„În viziune modernă, atributele produsului depășesc planul fizic, ele aparținând celei psihologice, sociale, cultural. Valoarea acestor atribute variază în funcție de modul în care produsul este perceput de consumator la nivelul dorințelor și nevoilor sale în momentul cumpărării sau în timpul perioadei de posesiune și utilizare.”

Specialiștii în marketing trebuie să analizeze și dorințele consumatorilor pentru a se proiecta produse care să satisfacă aceste nevoi.

2.5.2. Politica de distribuție (plasament)

„Distribuția este o componentă obligatorie – la fel de importantă ca politica de preț și politica de produs. Se poate vinde (eventual) fără a face reclamă, dar nu se poate vinde fără un circuit de distribuție, indiferent de forma in care se găsește acesta. Distribuitorul deține “practic” toată libertatea pentru a acționa în direcții ca: determinarea prețului de vânzare, plasarea fizică a produselor pe locurile de vânzare, promovarea și publicitatea, serviciile după vânzare – decizii la fel de importante ca ale producătorului.”

Plasamentul sau distribuția produselor vizează canalele de acoperire, sortimente, stocuri. Plasarea reprezintă acele activități ale firmei care fac disponibil produsul clienților țintă. Alegerea plasamentului trebuie să urmarească satisfacerea acestora, dar în același timp, produsul trebuie să fie disponibil la momentul oportun și în cantitatea necesară. Specialiștii în marketing vor trebui să aleagă cea mai potrivită rețea de distribuție și să stabilească procedurile potrivite pentru controlul stocurilor, pentru transport și depozitare.

2.5.3. Politica de promovare

„Asociația Americană de Marketing definește promovarea vânzărilor ca fiind acele activități de marketing – altele decât vânzarea personală – reclama și publicitatea care stimulează consumatorul să achiziționeze, iar distribuitorul să fie eficient, precum și diferite expuneri, expoziții, demonstrații și alte tehnici ce nu se încadrează în rutina obișnuită.”

Promovarea reprezintă modul de transmitere a meritelor produsului pentru a-l convinge pe client să-l cumpere. Este utilizată din motive variate, cum ar fi: pentru conștientizarea publicului privind o firmă, un produs nou, sau o marcă nouă, pentru a informa publicul privind caracteristicile produsului sau pentru adoptarea unei poziții favorabile față de produs, pentru reînnoirea interesului pentru un produs a cărui popularitate este în declin. Promovarea, conține activitățile legate de promovarea vânzărilor, publicitate, relațiile publice, promovarea directă și puterea de vânzare.

Combinarea a două sau mai multe elemente promoționale realizeaza un mix promoțional („promotion mix”), denumit uneori și mix de comunicare. Mixul promoțional este realizat în funcție de obiectivele pe care firma le urmărește, de posibilitățile financiare de care firma dispune și de publicul căruia i se adresează. Realizarea unui mix promoțional se face utilizand instrumente precum sunt: reclama, promovarea vânzărilor, relațiile cu publicul și vânzarea personală.

2.5.4.Politica de preț

„Stabilirea obiectivelor politicii de preț se face după ce firma își stabilește scopul, ceea ce implică segmentarea corectă a pieței și selectarea segmentelor relevante, urmate de poziționarea produsului sau serviciului pe piață (spre exemplu, prin analiză SWOT, matricea BCG sau PP).

Poziționarea corectă a produsului va asigura realismul obiectivului, respectiv a obiectivelor. Prin fixarea prețurilor se pot avea în vedere un obiectiv principal și mai multe obiective secundare.

Cele mai frecvente obiective sunt exprimate în termeni de profit sau cotă de piață.”

Prețul reprezintă suma de banii pe care trebuie să îi plătească un client pentru obținerea produsului. Acesta vizează prețul de catalog, reduceri, facilități. Prețul este important pentru clienți deoarece le arăta valoarea pe care o obțin în schimbul banilor plătiți.

Fig. 1. Schema mixului de marketing: Cei 4 P / Cei 4 C, după Ph. Kotler

În accepțiunea lui Kotler, în paralel cu cei 4 P, produs, preț, promovare și plasament, avem de a face cu cei C, soluția clienților, costul clienților, comunicarea și convenienta/oportunitatea clienților. Se referă la punerea pe primul loc a clienților și folosirea viziunii lor în stabilirea și definitivarea marketingului.

Pentru stabilirea unui plan de marketing, trebuie urmați 5 pași, prin care să se identifice clienții vizați de perspectiva cea mai bună pentru firmă, să se evalueze datele firmei în funcție de industrie și de piață, să se urmarească rezultatele pentru a învața ce funcționează și ce nu. Planul de marketing trebuie să fie strategic și practic.

Pasul 1: Poziționarea produsului

Oamenii de afaceri trebuie să facă o bună diferențiere între promovare, publicitate și relații publice. Acestea sunt canale de transmitere a mesajului sau campaniei, nu marketingul ca atare. Cele patru caracteristici ale marketingului sunt:

Produsul: Trebuie ca produsul sau serviciul să fie potrivit pentru piața respectivă.

Prețul: Trebuie vandut produsul sau serviciul dumneavoastră pentru o sumă care arate clienților vizați că este o afacere bună.

Promovarea: Trebuie create o percepție adecvată prin multiple canale de comunicare, incluzând afișe, e-mailuri, pliante, broșuri și cărți poștale, spoturi TV și radio, anunțuri în ziare sau reviste, pe Internet și altele.

Plasamentul: Trebuie distribuit produsul în locurile în care clienții vizați îl pot găsi cu ușurință.

Cheia succesului este profitul si nu vanzarile masive. Un pret sau un serviciu potrivit pot reprezenta reusita in vanzari. Motivul pentru a crea o strategie este acela de a genera interes și recunoaștere, care vor duce la profit.

Pasul 2. Explorarea potențialului creative

Organizarea ședințelor de brainstorming si de creativitate cu consilierii firmei sau familia, prietenii, personalul, alți profesioniști etc. sunt necesare pentru a gasi raspunsuri la intrebari ca:

Cui vindeți?

De ce au nevoie clienții?

Prin ce e special produsul sau serviciul dumneavoastră, față de cel al concurenței?

Ce tehnici de marketing vor face produsul dumneavoastră remarcat?

Când și cât ar trebui să faceți eforturi de marketing?

Unde doriți să ajungă compania dumneavoastră peste un an?

Pasul 3: Părerile clienților

Trebuie cunoscut tot ce influențează decizia clienților de a cumpăra, reacția lor la calitatea și prețul produselor, la servicii și livrare, imagine și marcă. Prin sondaje, telefoane, chestionare, e-mail-uri sau cărti poștale etc., bonusuri, reduceri sau mostre gratuite se poate afla ce gândesc sau ce doresc clienții de la un anumit produs sau serviciu.

O metodă descrisă în multe manuale de marketing pentru evaluarea unui proiect, produs sau a unei oferte este analiza SWOT – atuuri, slăbiciuni, oportunități, riscuri.

Puncte tari (strengths): Ce face ca afacerea dumneavoastră să prospere?

Puncte slabe (weaknesses): Unde este afacerea vulnerabilă?

Oportunități (opportunities): Ce condiții sau segmente de piață pot duce către dezvoltare?

Amenințări (threats): Ce amenintari se întrevad din partea concurenței? Ce poate amenința succesul?

Pasul 4: Schițarea planului

O privire de ansamblu asupra condițiilor pieței și a clienților ajuta la alcatuirea planului de marketing. Planul trebuie să conțină: pozitia firmei pe piata, scopurile, asteptarile, segmente și arii de nișă, strategii de piata, cheltuieli si resurse, precum si modul cum vor fi alocate.

De asemenea, trebuie stabilite canalele de marketing: tipuri de materiale de marketing, vehicule de distribuție (pliante, cărți poștale, marketing prin e-mail, liste de noutăți, site-uri Web și altele.) și strategii competiționale (răspunsuri la reacțiile concurenței).

Pasul 5: Urmărirea rezultatelor

Evaluarea rezultatelor este un pas foarte important, prin care se stabilește viitorul firmei: dacă a meritat efortul depus și balanța înclină în favoarea profitului și nu a pierderilor, sau trebuie regândit planul de marketing. Trebuie stabilit și un calendar de marketing, iar scopurile revizuite, având în vedere că piața este în permanentă schimbare și firma trebuie să fie în pas cu noutățile.

2.6. Rolul și importanța marketingului în administrația publică

Un psiholog umanist american renumit, A. H. Maslow a elaborat ierarhia nevoilor predominante.

„Piramida lui Maslow este utilizată de specialiștii în marketing pentru a definii comportamentul uman, mai precis modul în care acesta poate fi satisfăcut prin produse și servicii. Ideea capătă sens dacă ne gândim la definiția nevoii dată de către James Drever, în Dicționarul de psihologie (Penguin, 1971):

„Stare marcată de un sentiment de lipsă sau dorință de ceva, care necesită îndeplinirea unei acțiuni."

El afirmă că există 5 grupe distincte de nevoi prioritare, care caracterizează comportamentul uman:

1. Nevoi fiziologice

2. Nevoi de siguranță

3. Nevoi de apartenență

4. Nevoi de stimă

5. Nevoi de autoîmplinire

„Deși teoria lui Maslow e un instrument util de marketing, ea trebuie tratată totuși cu precauție. Uneori, nevoile, pretențiile și dorințele se pot substitui între ele. De exemplu, poate exista un conflict între nevoia de a mânca și dorința de a deține un televizor. Ambele sunt legitime, dar nu trebuie satisfăcută una pe spatele celeilalte.

Marketingul exploatează nevoia consumatorului de a lua măsuri pentru calmarea tensiunii generate de nevoia respectivă.”

Din punct de vedere al marketingului, nevoia consumatorului este centrală, dar trebuie să se țină seama de rezultatul obținut, mai ales în cazul în care se exploatează abuziv nevoile consumatorului.

Nu este o viziune onestă, fapt ce nu va duce la evoluție în relațiile firme-clienți.

Mijloc specializat,marketingul este utilizat în scopul de a crea, conserva și dezvolta propriile piețe (clientela).

"Marketingul public este marcat de o serie de particularități determinate de specificul sectorului public, de influența mediului asupra instituțiilor publice, de elemente specifice ale serviciului public."

"Marketingul public are drept componentă de bază marketingul serviciului public."

"Principalii actori" ai marketingului public sunt piața, prestatorul, utilizatorul și nevoile publice.

"Termenul de utilizator e folosit în marketingul public pentru a desemna beneficiarul serviciului public."

"Administratorii publici utilizează termenul de -client- care acoperă o relație clasică între furnizor și beneficiarul de servicii."

Pornind de la definițiile de mai sus, înțelegem importanța obținerii satisfacții de la publicul beneficiar, sectorul public să arate interes pentru asigurarea calității vieții oamenilor.

Sectorul public reprezintă organizații publice care deservesc cetățenii, sunt conduse direct sau indirect de lideri politici, sunt finanțate nu întotdeauna corespunzător.

"Dacă extrapolăm conceptele teoretice ale marketingului și marketingului social spre sectorul public, constatăm că avem o provocare specifică sectorului public, și anume aceea a -raționalizării-. Tendința spre un sector public bazat pe piață poate reflecta preocupările vizând rolul guvernelor și atenția alocată de guvernanți eficienței și eficacității."

Sectorul public urmarește să asigure cetățeanului servicii ridicate pentru ca acesta să fie satisfăcut, mulțumit, sectorul privat urmarește valoare și satisfacție pentru client, iar pentru aceasta țin seama de concurență, maximizează profitul investițiilor, finanțarea este conform productivității.

„În marketingul public se pune problema aplicării metodelor care vor permite serviciului public să fie serviciul publicului."

Administrația publică trebuie să promoveze politici publice care să satisfacă, în primul rând așteptările cetățenilor, să cunoască nevoile sociale, să inițieze strategii managerial eficiente.

Obiectivul principalul al oricărei instituții publice este servirea interesului public.

"Leon Duguit consideră că serviciul public reprezintă activitatea pe care guvernanții sunt obligați să o presteze în interesul celor guvernați."

Publicului trebuie să i se ofere servicii de cea mai bună calitate. Respectul față de serviciile publice arată implicarea reprezentanților politici în viața cetățenilor, dând valoare calității vieții și imprimând astfel un standard de trai mai mult decât satisfăcător acestora, ridicând gradul de civilizație al societății.

Oamenii vor aprecia sau dimpotrivă, vor sancționa orice implicare a liderilor politici, prin prisma activității lor în favoarea cetățeanului. O sancțiune a cetățenilor apare și în cazul în care calitatea serviciilor publice crește doar în preajma alegerilor, iar votul acestora devine instrumentul de sancționare.

„Marketingul administrației publice este un proces sistematic de cercetare care duce, în final, la cunoașterea prealabilă a pieței. Pentru orice instituție publică, a analiza piața înseamnă a cunoște toți factorii care se referă la nevoile și preferințele cetățenilor, la modul de satisfacere a acestora, la factorii care accelerează și la cei care frânează procesul de administrație publică.”

În marketingul administrației publice, nevoile cetățenilor reprezintă coordonața principală, pe care instituțiile publice trebuie să o urmărească îndeaproape. Este adevărat că funcționarii publici nu pot fi eficienți, fără să aibă o imagine clară a ceea ce au nevoie cetățenii, deoarece fondurile alocate acestor domenii sunt limitate, nevoile sunt multe și variate. S-a dovedit de-a lungul anilor că administrația publică a fost aspru sancționată de cetățeni de fiecare dată, când nu s-a ținut seama de părerile și solicitările lor.

Organizațiile administrației publice sunt plasate într-un univers concurențial, în sensul că adoptă comportamentele organizației private, urmărind evoluțiile marketingului modern.

Alexandru Nedelea explică de ce instituțiile publice trebuie să adopte comportamentele organizațiilor private: concurența existentă în acest domeniu.

2.7. Concluzii

Am incercat sa prezint, pornind de la abordare clasica, definitii ale conceptului si, in general, stiinta marketingului. Marketingul a existat din cele vechi timpuri si a evoluat, odata cu evolutia societatii. Putem spune ca realitatea a impus marketingului sa dezvolte tehnici si strategii capabile sa satisfaca piata, indiferent de tipul de piata ce caracteriza societatea respectiva.

Am delimitat dintre domeniile lui de aplicabilitate- economic, educational, cultural, politic, industrial etc. si am concluzionat ca marketingul este o stiinta care se poate implementa in foarte multe domenii lucru care a adus beneficii acestora. Marketingul este o stiinta aplicativa care se ajuta de stiintele economice si teorii comportamentale; opereaza cu teze si conceptii ale managementului; stiinta conducerii si stiinta vanzarii sunt in complementaritate perfecta.

Mixul de marketing sau imbinarea politicilor de produs, de pret, promovare si plasament/distributie a facut din marketing este o strategie complexa care utilizeaza cele 4 politici: de produs, de pret, de promovare si de plasament.

Interdisciplinaritatea marketingului face ca domeniul administratiei publice sa utilizeze tehnicile de marketing, printre care si mixul de marketing.

Exista institutii si organizatii care au avut ca rol promovarea marketingului.

Bibliografie

Cărți și articole din reviste de specialitate:

Alexandru, Ioan, Matei, Lucica, Serviciul public, Abordare juridico – administrativă. Management. Marketing, Editura Economică, București, 2000;

Baker, Michael, Marketing. Societate, știință și tehnică, București, 1997;

Kotler, Philip, Managementul Marketingului, Analiză. Planificare. Implementare. Control, Editura Teora, București;

Lendrevic, Lindon, Denis, Mercator – theorie et practique du marketing, Dalloz, Paris, 1990;

Matei, Lucica, Management public, Editura Economică, București, 2001;

Nedelea, Alexandru, Marketing în administrația publică, Editura , București, 2006;

Niță, Aurel Mircea, Științe Economice. Marketing și Management, Editura SNSPA-FCRP, București, 2002;

Serraf, Guy, Dictionnaire methodologique du marketing, Les Editions d’Organization, Paris, 1985;

Yadin, Daniel, Dicționarul Internațional de Marketing, Editura Rentrop & Straton, 2006;

Zaharia, Răvzan, Marketing social – politic, Editura Uranus, București, 2001.

Surse web:

http://marketingportal.manager.ro/articole/tipssitricks-34/8-tehnici-eficiente-de-marketing-4181.html;

http://ctrl-d.ro/digital/resurse-digital/tehnici-de-loializare-clientilor/;

http://www.microsoft.com/romania/business/imm/articole/plan_marketing.aspx.

Munca – noi tendințe în societatea contemporană

„Munca este legea lumii moderne, care nu are loc pentru leneși.”

Mihai Eminescu

„Nu aurul este bogăția neamurilor, nu neavutul este sărăcia oamenilor.

Avuțiile de aur sunt pieritoare; munca e o bogăție veșnică.”

Alecu Russo

3.1. Definiții ale muncii. Concepte

Munca este esența vieții. Nu putem concepe viața fără această activitate care a transformat omul într-o ființă evoluată spiritual, social, psihologic etc. Odată cu dezvoltarea societății, reglementarea legislativă a muncii este obligatorie. Apar științe complementare: dreptul muncii, psihologia muncii, legislația muncii, ergonomia, medicina muncii, igiena muncii, managementul muncii și al resurselor umane etc.

Potrivit DEX.LR, prin muncă se înțelege: 1) activitate conștientă (specifică omului) îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează și controlează prin acțiunea sa schimbul de materii dintre el și natură pentru satisfacerea trebuințelor sale; 2) un efort de a realiza ceva; ocupație, strădanie, îndeletnicire; 3) un folos material, bun agonisit prin lucru; câștig, profit.

MUNCĂ, categorie fundamentală a teoriei lui Marx, ce desemnează o activitate socială conștientă, utilă, teleologic anticipată, de apropiere a forțelor naturale și sociale prin intermediul unor unelte (instrumente, tehnici, metode) corespunzătoare, desfășurată în scopul satisfacerii trebuințelor, istoriceste determinate, ale oamenilor și ale societății și având drept rezultat modificarea obiectului asupra căruia se exercită, transformarea acestuia într-un produs al ei. Karl Marx arată că munca este „înainte de toate un proces în care omul mijlocește, reglementează și controlează prin propria sa activitate schimbul de substanțe dintre el și natură.”

MUNCA EDUCATIVĂ, 1. Activitate sistematică și conștientă desfășurată într-un cadru organizat, coordonat, controlat și îndrumat, cu scopul favorizării dezvoltării intelectuale, morale, estetice, tehnico-practice și fizice a elevului, tânărului, adultului. Se poate desfășura în condiții optime în cadrul școlii, dar poate avea loc și în afara acesteia. 2. (În sens restrâns) Ansamblul măsurilor și acțiunilor întreprinse de colectivul pedagogic școlar (uneori cu antrenarea altor factori educativi) în vederea atingerii obiectivelor educației prin activități extradidactice.

Munca este activitatea desfășurată în orice domeniu, cu sau fără remunerarea acesteia. Este o caracteristică a persoanelor începand cu cele mai fragede vârste. Scopul muncii diferă de la o etapă de vârstă la alta. Conceptul de forță de muncă aduce în discuție persoana aptă de muncă, la o vârstă reglementată prin lege, care desfășoară o muncă, în urma căreia este remunerat și având drepturi și responsabilități. Munca a dat naștere profesiunii, „aceasta cuprinde cunoștințele generale și de specialitate, aptitudini și atitudini necesare unei persoane pentru prestarea unui gen de muncă, generat de diviziunea particulară a muncii.”

Specializarea în muncă devine un scop al individului care dorește să desfășoare activitatea în cele mai bune condiții, cu rezultate din cele mai bune și pentru o salarizare foarte bună. Organizațiile sunt în cautare de angajați capabili să practice o muncă eficientă.

În societatea contemporană rolul muncii capată valoare prin afirmarea tot mai pregnantă a creativității, a efortului intelectual, în comparație cu cel manual, ca și prin promovarea modalităților atipice de ocupare a forței de muncă și a reducerii timpului de muncă.

Dreptul muncii, ramură a sistemului național de drept, este în strânsă legătură cu munca, inseparabilă de existența umană.

3.2. Delimitari legislative

CONSTITUȚIA ROMÂNIEI cuprinde: TITLUL II – Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale, ARTICOLUL 41 privind Munca și protecția socială a muncii, alin.(1)in care dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă, iar alin.(2) specifica urmatoarele: salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege. De asemenea, alin.(5) al art.41 spune ca dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate.

Dreptul muncii cuprinde ansamblul normelor juridice, prin care sunt reglementate relatiile individuale si colective dintre angajatori si salariati. Codul muncii, in art.14.alin.(1) defineste angajatorul ca fiind persoana fizica sau juridica, ce poate sa angajeze forta de munca pe baza contractului individual de munca. Salariatii sunt persoanele fizice obligate sa desfasoare activitati pentru angajatori

Codul muncii a fost actualizat in 2014 (Legea 53/2003), republicat și renumerotat în Monitorul Oficial nr. 345 din 18 mai 2011, în temeiul art. V din Legea 40/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003.

In Codul muncii, Principii fundamentale, art. 3, alin. (1), libertatea muncii este garantată prin Constituție. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar in alin. (4), orice contract de muncă încheiat cu nerespectarea dispozițiilor alin. (1)-(3) este nul de drept.

Alături de izvoarele comune ale dreptului muncii, ca actele normative (Constituția României, legile, hotărârile, ordonanțele Guvernului, ordinele miniștrilor, avem uzanțele (cutuma), reglementate prin noul Cod Civil.

Izvoarele specifice dreptului muncii sunt Codul Muncii nr. 53/2002, Legea dialogului social nr. 62/2011 Regulamentul de organizare si functionare, Regulamentul intern, Contractele colective de munca, reglementate in art.229-230 din Codul muncii

În Codul muncii art. 6, alin.(1), orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nicio discriminare. De asemenea, alin. (2) legifereaza ca tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la negocieri colective, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, precum și dreptul la protecție împotriva concedierilor nelegale.

Un loc important în reglementările legislative privind munca și dreptul muncii îl ocupă corelația acestuia cu dreptul administrativ.

„Dreptul administrativ este definit ca ramură a dreptului public care reglementează raporturile din sfera administrației publice, raporturile acesteia cu celelalte autorități publice, cu particularii, cele care privesc organizarea și funcționarea ei, precum și pe cele de natură conflictuală dintre administrație pe de o parte și cei vătămați în drepturile sau interesele lor legitime pe de altă parte.”

Organele administrației publice trebuie să acorde instituțiilor, organizațiilor, firmelor etc. prin acte ca avize, atestări și autorizări, dreptul de a încheia contracte individuale de muncă, raporturile de serviciu ale funcționarilor publici sunt reglementate prin norme de drept administrativ. De asemenea, un rol important în menținerea în limitele legalității a raporturilor de muncă îl are controlul administrativ.

Printre alte izvoare specifice dreptului muncii specificam Convențiile Organizației Internaționale a Muncii ratificate de către România, Reglementările Consiliului Europei în materie sociala (Carta socială europeană revizuită și Codul european de securitate sociala) și Reglementările Uniunii Europene în materie socială (Prevederile sociale din Tratatele constitutive ale UE, Regulamentele UE, Directivele UE, Deciziile în materie socială, Acordurile dintre Uniunea Europeană și alte state terțe).

Codul muncii specifică în art. 9, că cetățenii români sunt liberi să se încadreze în muncă în statele membre ale Uniunii Europene, precum și în oricare alt stat, cu respectarea normelor dreptului internațional al muncii și a tratatelor bilaterale la care România este parte.

Cadrul legislativ este bine delimitat și în concordanță cu standardele europene.

3.3. Aspecte psiho-sociologice ale raportului om/muncă

Definită în sens generic, munca este o activitate umană conștientă, organizată și utilă prin care se asigură producerea de bunuri materiale și spirituale.

Nevoia de a munci se întemeiază pe următoarele tipuri de argumente:

biologic – munca reprezintă principala activitate prin care se asigură supraviețuirea speciei umane (asigurarea hranei și a condițiilor de viață);

social – munca este o datorie față de societate și reprezintă principalul mijloc de realizare a progresului unei societăți;

psihologic – munca este o activitate prin care individul își pune în valoare aptitudinile, talentul și creativitatea, își exprimă întreaga personalitate;

religios – munca reprezintă o obligație morală prin care individul este recunoscător grației divine.

În contextul actual, munca trebuie înțeleasă ca o activitate desfășurată în primul rând în beneficiul persoanei, apoi al celorlalte persoane și nu în ultimul rând a societății.

Munca este generatoarea proceselor economiei de piață. În management și marketing trebuie să se țină seama de cererea de pe piața muncii.

Progresul societatii generat prin munca individului devine o datorie si il obliga pe acesta, din punct de vedere social si psihologic, la activitate.

Motivatia muncii si satisfactia muncii sunt aspecte foarte importante care genereaza actiunile indivizilor in dorinta acestora de a-si satisface nevoile instinctuale.

Fig. 2. Piramida lui Maslow

Munca se produce în corelație cu fiecare nivel al piramidei nevoilor umane, A. Maslow , care corespund în mare parte argumentelor de mai sus.

În societatea modernă, cetățenii doresc îmbunătățirea statutului social, crearea oportunităților de comunicarea și interacțiune cu ceilalți, precum și formarea unei identități a cărui imagine este din ce în ce mai bună. Nu în ultimul rând, apare dorința de a alege liber un stil de viață într-o societate pe care și-o creează.

„Munca reprezintă totalitatea manifestările umane conștiente, mentale și operaționale, prin care omul acționează asupra mediului, asupra lui însuși și a celorlalți oameni în vederea satisfacerii trebuințelor, intereselor, aspirațiilor, realizării unor scopuri etc.

În sens larg, prin activitate se întelege un raport sau o relație între organism și mediu, care presupune consum energetic și care are o finalitate adaptativă.

În sens restrâns, activitatea se constituie din totalitatea manifestărilor de conduită externă sau mentală care are efecte adaptative.”

În accepție psihologică, munca este o formă particulară prin care activitatea se manifestă; ea se analizează prin produse/ bunuri materiale și spirituale utile existenței umane și care pot fi apreciate valoric. Din punct de vedere pedagogic, munca este „mijlocul special prin care se realizează unul dintre aspectele educației elevilor și studenților […] acela de a pregăti elevii pentru viață și muncă productivă, în vederea unei viitoare integrări socio-profesionale adecvate.”

În perioada comunistă, conceptul de muncă își pierde adevăratul sens din cauza plafonării recompenselor muncii, ajungându-se la o atitudine pasivă față de muncă. Tranziția către economia de piață se va lovi de mentalitatea creată și depune efort și astăzi în a schimba, mai ales în rândul tinerei generații, a atitudinii față de muncă. Nici guvernările ce au urmat perioadei comuniste, prin măsurile luate la nivel legislativ, nu au ajutat la schimbarea unei mentalități nesănătoase ce s-a instaurat, și anume: „cu muncă puțină să obții bani mulți”. Astazi, găsirea unui loc de muncă este un lucru greu. Statul nu acordă tinerilor fără experiență șansa unui serviciu, deoarece firmele nu angajează muncitori fără experiență, iar experiența nu ai unde să o dobândești. Legea nu intervine în sprijinul angajatorilor prin subvenții sau alte facilități.

3.3.1. Motivația – teorii clasice și moderne

În acest capitol, revenim la importanța motivației individului și la formele acesteia. Dacă explicăm cuvântul „motivație” observăm că vine din latină, de la „moveo/movere” care înseamnă „a mișca, a pune în mișcare”.

În orice activitate, relația dintre intensitatea muncii și nivelul performanței duce la profit.

Știm că există o relație strânsă între motivație și performanță în muncă. De aceea, schema următoare pune în evidență forme ale motivației.

Fig. 3. Formele motivației

În 1911, În lucrarea „Scientific management/ Managementul științific”, Frederick W. Taylor lansează una din teoriile motivaționale clasice și demonstrează că factorul care motivează lucrătorii este salariul pe care aceștia îl primesc. Salariul trebuie să fie pe masura muncii, de aceea, introduce conceptul de „sistemul acordului progresiv” (muncitorii vor fi plătiți pentru fiecare „unitate de produs”).

Altă teorie, elaborată de Douglas și Mc Gregor în 1960, „Teoria X” și „Teoria Y”.

Teoriile porneau de la premise diferite și opuse, și evidențiau atitudinea managerilor cu privire la comportamentul lucrătorilor.

Tabel 3. – Teorii motivaționale, după Douglas și Mc Gregor

Teorii motivaționale clasice, ca „teoria ierarhizării nevoilor” a lui Abraham Maslow, „teoria bifactorială/teoria motivație-igienă” a lui Frederick Herzberg (1950), „teoria ERG” a lui Clayton Alderfer (a trebuințelor legate de existență (E), de relațiile cu semenii (R), de trebuințele de creștere (G)) sunt teorii care au explicat la timpul lor probleme existenței umane și ale societății.

Alte teorii motivaționale moderne au venit în sprijinul oamenilor și al managerilor în general.

Teoria lui Victor Vroom susține faptul că motorul activității unui individ este motivația, dar care depinde de cât de mult doresc oamenii ceva anume și de cât de mult cred ei ca îl pot obține.

Fig. 3. Teorii motivaționale

Fig. 4. Schema de acțiune a teoriei performanțelor așteptate, după Victor Vroom

În concluzie, aceste teorii au pus în evidență aspecte importante în modul de abordare a managementului modern și au contribuit la evolușia societății. Individul are nevoi, iar acestea sunt parte componentă a personalității lui ce își pune amprenta pe modul în care va ajunge la succesul personal, inclusiv profesional.

Nu se poate trece mai departe fără a vorbi de „satisfacția muncii”, fapt de care trebuie să țină seamă toți angajatorii. Satisfacția muncii apare ca o emoție pe care o trăiește angajatul în urma evaluării rezultatelor obținute la locul de muncă, constituind motorul pentru obținerea suceselor viitoare.

3.3.2. Personalitate si succes profesional

PERSONALITATEA, ansamblul unitar și integral de însușiri, procese și structuri psihofiziologice și psihosociale, care diferențiază modul de conduită al unui om în raport cu alții, asigurându-i o adaptare originală la mediu. (…) P. reprezintă organizarea de tip ierarhic, care se elaborează evolutiv în contextul interacțiunii individului cu mediul social dat, cu structurile socioculturale existente. Integrarea diferitelor componente, începand cu cele primare – bioconstituționale și fiziologice – și terminând cu cele psihice dobândite, se realizează în cursul activității cu caracter transformator și valorizator pe care individul este determinat să o desfășoare atât în raport cu lumea externă, cât și în raport cu sine însuși. Luată în contextul relațiilor sociale, P. se definește prin „status” (ansamblul comportamentelor la care subiectul dat se poate aștepta din partea celorlalți) și „rol” (ansamblul comportamentelor la care alții se așteaptă în mod legitim din partea sa).

Personalitatea unui individ, în cea mai uzuală definiție, este construită pe trei structuri de bază: temperament, aptitudini și caracter. De asemenea, știm că procesul de formare a personalității unui individ începe devreme și are ca momente nodale diferite vârste: 5-6 ani, 12-14 ani, 16-18 ani. Acordul dintre om și muncă, măsura în care individul raspunde solicitărilor se stabilesc prin cunoașterea trăsăturilor de personalitate implicate în activitățile de muncă.

Aptitudinile condiționează performanța și succesul în muncă. Acestea sunt generale (memorie, atenție, inteligență etc.) și speciale (care condiționează succesul în domenii specializate: muzică, pictură, matematică etc.). Calitatea muncii crește în cazul existenței aptitudinilor angajaților.

Temperamentul evidențiază latura dinamică a personalității, care trebuie luată în considerare atât de către individ în alegerea unui domeniu de activitate, dar și de cel care manageriază resursele umane, respectiv angajator. O vorbă românească zice: „omul potrivit la locul potrivit”, referindu-se, probabil, și la temperamentul omului.

Caracterul cuprinde particularități ale relației individului cu lumea și valorile la care se raportează acesta. Atitudinile față de realitatea socială și atitudinile față de sine însuși, mentalitatea se dezvoltă pe baza concepției sale despre lume și viață.

După I. Dorofte, se pot defini mai multe tipuri de comportament profesional:

Ambițiosul – are spirit dezvoltat de competiție, manifestă tendințe de ascensiune socială.

Conformistul – este loial, aderă la normele grupului, nu declanșează conflicte.

Dependentul – are nevoie de un mediu securizant și un salariu fix, nu este preocupat de ascensiunea socială.

Profesionistul – caută o profesie care corespunde aptitudinilor și pregătirii sale, apreciază un șef competent.

Omul companiei – caută confortul și condițiile foarte bune de lucru, activitatea să aibă un status ridicat.

Tigrul orientat spre sarcină – este dinamic, are ritm alert, își asumă responsabilități și ia decizii în mod rapid.

Analistul – analizează problemele în profunzime, lucrează singur, pasionat de ce face, este om de bază în echipă.

Tehnicianul – este priceput în ceea ce face, preferă sa utilizeze aptitudinile tehnice pe care le deține.

Omul de echipă – este organizat, autonom, gasește soluții pentru situații dificile, caută program lejer.

Business man-ul – are spirit practic, este inteligent.

3.3.3. Aspecte ale comunicării în dezvoltarea carierei

Alegerea unei profesii și a unui loc de muncă sunt obiective principale ale oricărui individ și nu numai. Construirea unei cariere este un proces desfășurat între individ și mediul socio-economic în care prestează activități. Un rol important îl au consiliere și orientarea profesională în timpul anilor de studiu.

Comunicarea este una din coordonatele spațiului social actual, alături de principiile economiei de piață. Ea stă la baza desfășurării oricăror activități umane și este strict legată de relațiile sociale. Orice instituție dorește obținerea unui randament și a unei productivități a muncii ridicate printr-o comunicare bună pe toate direcțiile.

„Comunicarea este trimitere, receptare si interpretare a mesajelor, prin intermediul caruia relationam unii cu altii si cu lumea inconjuratoare”. (Smith, 1992)

Interacțiunea în comunicare este definită de Level și Galle (1998) ca „o întalnire a mintilor in scopul de a transmite informatii, de a forma convingeri, de a da nastere unor emotii sau de a induce comportamente.”

Trebuie acordată importanța meritată comunicării și dobândirii abilităților necesare începând cu cele mai fragede vârste. Nu trebuie să ne limităm doar la procesul în sine al comunicării, ci și la implicațiile acestuia. Dezvoltarea carierei tinerilor depinde în mare măsură de capacitatea de comunicare, aceasta având un rol important în formarea profesională și în integrarea lor pe piața muncii. Modul în care ne raportăm la ceilalți stă la baza dezvoltării unei relații.

Scopurile comunicării pot fi diverse și depind de intențiile utilizatorilor: achiziționarea de informații, procesare, generarea și diseminarea acestora. Materialul de bază cu care operează comunicarea este informația.

Lucrul în echipă și rezolvarea conflictelor, situații în care este pus un angajat, depind de calitatea comunicării. Există mai multe niveluri de comunicare:

Comunicarea verbală: orală si scrisă.

Comunicare nonverbală: mimică, gestică, postură, atitudine, vestimentație, proxemică („Teoria distanțelor”, Edward Hall) etc.

Comunicarea paraverbală: integrarea tuturor tipurilor de comunicare, operează cu nuanțe.

Metacomunicarea: reflexie a comunicării.

Urmatoarea schemă explică raportul de comunicare EU/CEILALȚI:

Fig. 5. Schema raportului de comunicare, după Robert Smith

La nivelul instituțiilor, există două tipuri de comunicare, după Radu Emilian:

Comunicarea externă

Se realizează în relațiile instituției cu piața (marketing);

Se realizează cu partenerii de afaceri (furnizori, clientelă).

Comunicarea internă

Se dezvoltă în cadrul relațiilor dintre resursele umane ale instituției.

Modalitățile de comunicare au fost clasificate, după Aurel Manolescu (1998) și Radu Emilian (1999), astfel:

După gradul de oficializare:

Comunicare formală (legată de procesul de muncă)

Comunicare informală (relații între membrii organizației)

După direcția în care circulă informația:

Comunicare descendentă (ierarhică)

Comunicare ascendentă (salarială)

Comunicarea orizontală (laterală)

După modul de transmitere a informațiilor:

Comunicare scrisă

Comunicare orală (verbală): interpersonala și prin intermediul telefonului.

Comunicare audio-vizuală

Comunicarea nonverbală

Comunicarea poate fi un atu în plan profesional, de aceea, în școală trebuie ca elevii să capete competențele de comunicare în grup, profesorii având sarcina de a insista în procesul de învățare, pe învățarea prin comunicare.

„Un aspect important al reușitei profesionale moderne îl constituie folosirea eficientă a mijloacelor de comunicare și fenomenul mass-media. Facilități precum faxul, telefonia mobilă și internetul au contribuții majore la configurarea și atingerea unui plan de reusită profesională. (…) Contribuția cea mai semnificativă o are internet-ul, considerat, concomitent, mijloc de comunicare, sursă de informare, bază de date, instrument interactiv de orientare profesională.”

Concluzii

Munca este o activitate generatoare de progres și de satisfacții de ordin psihologic, economic, social etc. Este un domeniu bine delimitat legislativ. Dreptul la muncă este reglementat prin legi în Constituția țării și în Codul Muncii. Dinamismul acestei activități derivă din importanța vitala a muncii. Obținerea succesului profesional și afirmarea personalității umane sunt argumente în favoarea muncii.

Motivația muncii își are rolul ei și există teorii motivaționale care analizează acest lucru.

Dezvoltarea carierei, ca scop pentru definirea personalității umane și obținerea succesului, se bazează pe comunicare. Munca devine instrument, nu doar pentru satisfacerea nevoilor de ordin fiziologic, ci și pentru satisfacerea nevoilor de ordin spiritual și pentru păstrarea demnității umane.

Bibliografie

Cărți și articole din reviste de specialitate:

Balica, Magdalena, Horga, Irina, Muncă și profesie – Noi tendințe în societatea contemporană, Institutul de Științe ale Educației, București, 2001;

Dicționar de Pedagogie, Editura Didactica și Pedagogică, București, 1979;

Dorofte, Ioan, Analiza și predicția performanțelor umane, Editura Științifică și Enciclopedică, Bucuresti, 1981;

Omer, Ioana, Psihologia muncii, Editura Fundației România de Mâine, 2003;

Popescu, Radu Răzvan, Dreptul muncii, Ediția a II-a , revizuită și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2012;

Popescu, Andrei, Tendințe noi în abordările Organizației Internaționale a Muncii, în RRDM nr. 4/2006.

Acte oficiale:

Constituția României, disponibil la http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339

Codul Muncii actualizat 2014 (Legea 53/2003), republicat și renumerotat în Monitorul Oficial nr. 345 din 18 mai 2011, în temeiul art. V din Legea 40/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003;

Codul Muncii nr. 53/2002, Legea dialogului social nr. 62/2011, Publicată în Monitorul Oficial Nr. 322 din 10 mai 2011;

Convenția Organizației Internaționale a Muncii, Ratificată de România, parțial, prin Legea nr.74/1999, publicata în Monitorul Oficial Nr. 193 din 4 mai 1999.

Surse web:

ttp://legeaz.net/noul-cod-civil/.

Sectorul servicii educaționale

Școala este principala instituție care pregătește generațiile unei națiuni. De calitatea resurselor umane depinde dezvoltarea unei țări, de aceea trebuie să se țină seama de câțiva factori: calitatea materialului uman reprezentat de copii, tineri și adulți care sunt cuprinși de sistemul de învățământ și care au o anumită dezvoltare fizică și psihică, inteligență și capacitate de învațare, de motivație și atitudini, și, nu în ultimul rând de condiții familiale și sociale, calitatea spațiului unde se desfășoară învățământul, materialele didactice și mijloacele tehnice, calitatea managerului și calitatea personalului didactic implicat în educație la nivelul instituțiilor de învățământ.

Pregătirea managerială a directorilor este obligatoriei pentru că problemele de astăzi ale școlii românești necesită o bună cunoaștere, din interior, a sistemului de învățământ, și pe lângă dăruire și profesionalism, aceștia trebuie să cunoască și să aplice concepte, principii, metode și tehnici manageriale, elaborate științific.

Un manager școlar bun trebuie să cunoască mai multe tipuri de management: al conflictelor, stresului, timpului etc. și, nu de puține ori, va trebui să găsească strategii din domenii noi cum ar fi marketingul, pentru a optimiza activitatea educativă din instituția pe care o conduce.

4.1. Management educațional

„În România, educația după 1990 a cunoscut mai multe experimente sub umbrela reformei, care nu au urmărit în marea lor majoritate decât cosmetizarea sistemului și nu o reformă structurală de fond, în care să se aibă în vedere atât situația actuală a sistemului educațional, elementul pozitiv al vechiului sistem educațional, disponibilitatea genetica a națiunii române, tradiția educaționala românească, perspectiva economică a țării în contextul economiei de piață și al globalizării, cât și idealul educațional dorit de întreaga societate la care să adere toate instituțiile și care să asigure evoluția social-economică a României.”

Responsabilitatea evoluției sistemului educațional a revenit guvernelor care se pare că au minimalizat importanța educației în dezvoltarea unui popor, concentrându-și eforturile pe strategii economice în special. Neglijând acest aspect, guvernele au lasat pe loc secund dezvoltarea personalității indivizilor, ale căror aspirații ar fi constituit motorul dezvoltării țării pe toate planurile. Cu oameni cu un caracter puternic, cu o educație morală solidă, cu aspirații și idealuri sociale înalte poți să construiești un viitor frumos generațiilor următoare.

Opinia mea este ca nu vom cunoaște cauzele evoluției lente a sistemului de educație din România și a experimentelor eșuate, dar sper că în viitor, cu o viziune nouă și modernă a guvernelor ce vor conduce țara, educația va beneficia de locul pe care îl merită cu prisosință.

„Originea conceptului de management educațional nu are legatură directă cu domeniul pedagogic, însă noțiunea de management educațional provine din științele socio-umane înrudite cu pedagogia, dar individualizate prin obiectul lor de studiu: economie, sociologie, psihologie, poliologie.

Managementul educațional cunoaște, integrează și adaptează date oferite de științe conexe socio-umane: economie (organizarea și utilizarea eficientă a resurselor educaționale în raport cu obiectivele), sociologie (managementul organizațiilor, grupurilor, relațiilor, fenomenelor sociale generate în context educațional), psihosociologie (dimensiunile personalității managerului în exercitarea rolurilor), politologie (luarea deciziilor, organizarea, conducerea grupurilor conform unor obiective).

Managementul educațional a fost printre primele concepte pe care învățământul românesc le-a analizat și pe care l-a introdus în perfecționarea directorilor de instituții. Deși, după cum spune N. Stan în lucrarea domniei sale, originea conceptului nu are legatură cu domeniul pegaogic, directorii, cadre didactice, persoane din sistemul de învățământ, și-au însușit în cea mai mare parte strategiile manageriale. În economie, managementul educațional privește organizarea și utilizarea resurselor educaționale în raport cu obiectivele, referindu-se și la managementul clasei, dar apare o problemă pentru directori odată cu descentralizarea instituțiilor școlare. (la 1 ianuarie 2014).

„Managementul educațional poate fi considerat știința și arta de pregăti resursele umane, de a forma personalități, potrivit unor finalități acceptate de individ și de societate (sau de o anumită colectivitate). El cuprinde un ansamblu de principii și funcții, de norme și de metode de conducere care asigură realizarea obiectivelor sistemului educativ (în ansamblu sau la nivelul elementelor componente), la standarde de calitate și eficiență cât mai înalte.”

La nivel macrosocial, după Ioan Jinga, este nevoie de „un management strategic”, care să orienteze, să dirijeze și să evalueze întregul sistem de învățământ, în timp ce la nivelul instituțiilor de învățământ se desfașoară „un management operațional”.

Printre aspectele pe care le urmărește un manager școlar sunt organizarea și desfășurarea procesului de învățământ, în totalitatea lui, logistica didactică, relații umane, relația școală-familie, școală-comunitate, dar și cooperarea cu alte instituții de învățământ din țară și din strainătate și cooperarea cu instituții din afara învățământului și mass-media etc.

Acum locul marketingului în educație devine din ce în ce mai important, deoarece directorii trebuie să apeleze la strategii și politici de marketing, pentru a obține fonduri necesare, pentru a atrage sponsori și investitori dornici să participe la dezvoltarea unui domeniu ale caror rezultate se vor vedea în timp.

„După 1990, managementul, privit la început cu neîncredere generat de experiențele anterioare, începe să se afirme ca un instrument de obținere a eficienței în mari domenii, inclusiv în domeniul educațional.

Totusi, facând o analiza la rece a situației existente, se pot desprinde următoarele:

modul empiric, amatorist, subiectiv, conservatorist, ce se manifestă la diferite nivele ale sistemului educațional, în stabilirea managementului educațional;

proiectarea procesului educațional nu este în bună concordanță cu cerințele agenților economici și ai posesorilor de forță de muncă;

tratarea cu superficialitate a celorlalte servicii secundare din cadrul procesului educational;

învățământul particular nu a adus schimbări majore în acest domeniu.”

Educația în România a făcut pași mici spre progres, cu teama de inovații, din cauza mentalităților și a inerției la nivelul instituțiilor decizionale.

La peste 20 de ani de la Revoluția din 1989, am constatat că s-au instalat alte mentalități cum ar fi: un loc de muncă nu se poate obține decât dacă ai diplome, dacă ai absolvit o facultate, indiferent de aptitudinile și înclinațiile avute; un loc de muncă bine retribuit se gasește numai în domenii bancare, administrative, oriunde, mai puțin „la munca de jos” cum se spune în popor.

Astfel s-a ajuns la lipsa forței de muncă din fabrici și firme (tâmplări, sudori, sticlări, croitori etc.), implicit la creșterea șomajului în rândul tinerilor.

„Managementul la nivelul politologiei este evidentiat prin capacitatea sa de a reflecta simultat stiinta si arta conducerii. Procesul deciziei politice ofera managementului o schema de actiune eficienta:

identificare problemei;

pregatirea solutiei optime;

aplicarea solutiei la scara sociala;

evaluarea rezultatelor;

evaluarea operationala ce determina o noua decizie.”

Schema de acțiune oferită mai sus ne arată pașii făcuți de guverne pentru a lua deciziile cele mai bune în domeniul cu probleme. Identificarea problemei trebuie făcută prin metode și tehnici binecunoscute din sociologie (anchetă sociologică, sondaj de opinie, chestionar sociologic, studiu de caz, interviu sociologic etc.). Pregătirea soluției optime trebuie să fie făcută de experți cercetători în domeniul educației pentru a găsi metode bune de aplicare a soluției la scară socială. În sistemul de învățământ românesc au fost înființate școli pilot în care s-au experimentat soluții la anumite probleme. Evaluarea rezultatelor au dus la schimbarea sau păstrarea deciziei alese la un moment dat.

Opinia mea despre sondarea pieței educaționale este ca, din anumite motive, mai puțin cunoscute de noi, nu s-a ținut seama de cererea de pe piața de muncă, de așteptările furnizorilor de forță de muncă, populația menținându-și tendința de a se angaja fără a avea o calificare în domenii în care se caută forța de muncă. Mass-media nu a oferit informații permanente în acest sens, nu s-a direcționat îndeajuns tânara generație spre o orientare socioprofesională în concordanță cu evoluția economică a societății.

Astazi vorbim de „șomeri cu diplomă” sau de prestatori de servicii necalificați, nepricepuți. Se pare că instrumentul cel mai eficient de informare a oamenilor, și cel mai la îndemana lor, și anume televiziunea, nu este atăt cat ar trebui în slujba societății, ci dă mai degrabă modele nedemne de urmat tinerilor, creându-le false modele, făcându-i să-și construiască o carieră după aceste modele, de cele mai multe ori în detrimentul lor personal și al societății în general.

„Este important sa culegem date cantitative si calitative, de la diferite categorii de beneficiari. Este, de asemenea, foarte important echilibrul dintre descrieri, observatii, judecati si recomandari.

Cui servește evaluarea? Care este audiența, care sunt categoriile de beneficiari ai rezultatelor evaluative? Care sunt așteptarile si nevoiele de informare ale publicului?

De regula, exista mai multe categorii de beneficiari ai evaluarii, iar nevoile lor de informare sunt diferite. De exemplu, evaluarea unei inovatii educationale sau evaluarea unor programe scolare intereseaza profesorii, elevii, parintii, factorii de decizie, politicienii, managerii scolari, editorii, sponsorii, cercetatorii si nu in ultimul rand, cetatenii- platitorii de taxe si impozite.”

Actorii implicați în piața educațională, în special, beneficiarii produselor educaționale depind unii de alții și, de aceea trebuie făcută o evaluare amanunțită care să reflecte realitatea. De asemenea, așa cum am specificat mai sus, „nevoile de informare ale publicului” trebuie satisfăcute și rezultatele pe termen lung vor fi mult mai bune.

Fig. 6. Funcțiile Managementului, după Ioan Țoca

După Ioan Jinga, fie că este vorba de economie sau de finanțe, de învățământ sau de cultură, de sănătate sau de armată, conducerea implică exercitarea unor funcții cum sunt:

diagnoza;

prevederea;

decizia;

planificarea;

organizarea;

coordonarea;

controlul;

îndrumarea;

reglarea;

evaluarea.

Conducerea unităților de învățământ este o activitate complexă care vizează mai multe domenii, pe lângă cel educativ: auxiliar-administrativ, economic-financiar, legislativ.

4.2. Locul marketingului în managementul educațional

În ultimii ani, societățile au adus schimbări în modul de abordare a problemelor de ordin economic cu care se confruntă. Au analizat și au aplicat inovații în domenii care s-au dovedit greu de dezvoltat, datorită mentalităților. Educația se face nu numai la nivelul instituțiilor de învățământ, ci și în cadrul societății, de aceea, importanța obținerii și menținerii unui nivel ridicat de trai explică lupta ce se duce pentru dezvoltare. Guvernele țărilor, îndeosebi ale țărilor în curs de dezvoltare, trebuie, însă, să-și stabileasca prioritățile, mai ales ca o investiție în domeniul educației își va releva finalitatea în timp și nu imediat.

În a doua jumatate a secolului nostru, sectorul serviciilor a cunoscut o dezvoltare deosebită, devenind un sector foarte important al economiei țărilor dezvoltate.

Philip Kotler a evidențiat câteva caracteristici ale sectorului servicii:

Fig. 7. Caracteristicile serviciul educațional, după Philip Kotler

În accepția lui Philip Kotler, serviciul reprezintă “orice activitate pe care o parte o ofera alteia, fiind in general intangibila și al cărui rezultat nu presupune drept de proprietate asupra unui bun material”

Serviciul educational este intangibil deoarece activitatea educationala nu poate fi cunoscuta decat daca este folosita, beneficiarii putand sa observe doar cadrul in care se desfasoara acest serviciul, precum si modalitatea de transmitere a informatiilor despre serviciul educational prestat. Nu poți afla cu adevărat calitatea bunului educațional decât după consumarea acestuia.

Se înțelege că învățământul și reformele din învățământ trebuie gândite foarte bine, pentru ca populația tânără să nu devină “cobai” sau “generații de sacrificiu”. De aceea, abordarea strategiilor de marketing, par a fi o soluție bună și în acest domeniu care,până nu demult, era dependent în totalitate de stat. La peste două decenii de la Revoluția din 1989, a aparut și s-a dezvoltat un învățământ particular, care cu timiditate încearca să concureze cu învățământul de stat.

În domeniul bunurilor materiale, conceptele și metodele de marketing au fost aplicate mai întâi, urmand apoi să se utilizeze și în cele nonlucrative precum marketingul industrial, comercial, turistic, financiar, al transporturilor, politic, cultural, educațional etc.

Apare termenul de rentabilitate. Învățământul poate fi rentabil, dacă se analizează cererea și oferta și din punct de vedere al profitului. Din ce în ce mai des folosim termini ca: piață educațională, cerere de educație, ofertă educațională, consum educațional, public consumator, strategii de marketing, sponsorizare. Asemenea domeniului economic, trebuie făcute studii de piață pentru a identifica nevoile populației și pentru a realiza oferte pe măsura cererii, în vederea obținerii unui profit.

Folosindu-ne de schema reprezentând viziunea nouă asupra organizației după prof. Aurel Niță, încercăm să o adaptăm domeniului educațional. Ea s-ar putea transforma astfel:

Fig. 8. Viziunea nouă asupra organizației în mediul său, dupa Aurel Mircea Nita

Dacă adaptam conceptul de piață la domeniul educației și utilizăm elementele ei corelative: cererea, oferta si actorii (vezi curs A.Nita stiinte economice pg.14) putem ajunge la următoarea idee:

„Piata este un ansamblu de persoane și organizații care au sau pot avea o influență asupra consumului și, în consecință, pot avea o influență asupra vânzării produsului sau serviciului respectiv ”, in cazul nostru piața ar însemna toata populația României;

„Cererea reprezintă cantitatea de bunuri și servicii care este solicitată la un moment dat fie de către utilizatori, fie de către consumatorii finali (pot sau nu să fie cunoscuți), într-un anumit moment și la un anumit nivel al prețurilor”, în cazul educației, învățământul fiind obligatoriu, bunurile educaționale sunt solicitate la nivel guvernamental, populația unei țării, fiind însă conștientă de necesítatea bunurilor educaționale, astfel beneficiază de acestea și cei care doresc și cei care nu le solicită;

„Oferta reprezintă volumul de bunuri (produse) și servicii care se află la un moment dat pe piață și la un anumit nivel al prețurilor”, astfel bunurile educaționale sunt într-un volum controlat de stat, chiar și instituțiile particulare trebuie să se raporteze până la un anumit punct cerințelor statului.

Fig. 9. Populația României, adaptat după Aurel Mircea Nita

Cum putem măsura consumul de bunuri în educație?

După Prof.Iulian Negrilă, ”dacă în economie nu se pot lua decizii raționale fără investigarea pieței, tot așa nici în domeniul educațional nu pot lipsi studiile asupra nevoilor publicului. De aceea, trebuie definite niște concepte ca: piață educațională, cerere de educație, oferta educațională, consum educațional, public consumator, strategii de marketing, sponsorizare.”

Întelegem că pe o piață educațională există o cerere de educație pe care trebuie să o satisfacem printr-o ofertă educațională. Consumul educațional este realizat de publicul consumator.

Aici apare dificultatea: Cum măsurăm consumul de educație? Cum stabilim publicul consumator benevol pentru a putea asigura o ofertă diversificată și la un nivel calitativ ridicat?

Există o controversă în dezbaterile pe problematica învățământului: Oferă învățământul românesc continuri care dau satisfacție publicului consumator, în ce masura studiile de piață educațională, cu concluziile pe care le aduc, pot influența programele educaționale și, de ce nu, cât de repede se fac modificările de rigoare?

Apoi putem trece la alegerea de strategii de marketing educațional, putem vorbi de politici de marketing, când vom ști cum putem obține profit.

Aici apare întrebarea: Există profit în educație? De unde apare acesta?

La scară largă, de o educație bună profită o țară întreagă. Rezultatele muncii actorilor din domeniul educațional se văd în toate domeniile de activitate ale unei societăți: economie, politică, sănătate, administrație publică etc. În orice domeniu este nevoie de oameni bine pregătiți.

Deși, educația, alături de sănătate, ar trebui să aibă prioritate pe agenda de lucru a guvernului, în ultimii ani, din cauza problemelor de ordin economic, aceasta a fost lăsată pe locuri codașe. Oare o atenție mărită asupra problemelor educației și o disponibilitate financiară mai mare (alocarea unui procent mai mare din PIB) pentru a realiza un sistem de educație bine pus la punct și eficient, nu ar fi rezolvat, chiar preîntampinat multe din problemele societății noastre?

Pentru a vorbi de un indice al pieței ca „rentabilitatea”, ne întrebam din nou: Cât de rentabil este domeniul educațional și pentru cine?

Funcțiile marketingului în educație

„Conform teoriei economice clasice, piața reprezintă “mâna invizibilă” care reglementează activitatea economică, “forța impersonală” ce acționează dincolo de capacitatea de intervenție a agenților economici. Rolul pieței este de regulator al cererii și ofertei.

Din punct de vedere dinamic, importanța pieței în sistemul de economie bazat pe libera inițiativă derivă din funcțiile pe care ea le îndeplinește cu abateri mai mari sau mai mici. Astfel, se poate spune că:

piața realizează contactul permanent dintre producători și consumatori, dacă se întâlnește cererea cu oferta;

economia se autoreglează, stabilește proporțiile și echilibrele necesare;

piața asigură echilibrul economic dintre cerere și ofertă, pe termen mediu și lung.”

Rolul regulator al pieței din punct de vedere al educației este limitat deoarece învățământul rămane predominant de stat și nu se raportează total regulilor pieței.

Totuși piața impune de mulți ani niște standarde la care învățământul nu poate să ajungă. Economia se autoreglează, dar învățământul românesc nu ține seama de ea.

Continuă să pregatească tineri în meserii care nu se mai caută sau, mai bine zis, să nu pregatească tinerii pentru meserii care se cauta și le-ar putea asigura un trai decent. Într-o perioadă în care cei mai mulți șomeri sunt tinerii absolvenți de studii superioare și în care se caută experiență, dar puțini reușesc să o capete, învățământul încearcă să se folosească de legile pieței libere și să aducă inovații în acest domeniu.

„Se poate afirma că funcțiile marketingului sunt: de analiză, de sinteză, inovativă, de comunicare.

Premisele necesare pentru ca piața să îndeplinească asemenea funcții sunt:

autonomia de decizie a agenților economici în ceea ce privește dreptul de a hotărî alocarea și utilizarea factorilor de producție: ce să produc, cât să produc, unde să produc, de ce să produc, pentru cine să produc, cum să produc;

pârghiile economice ale pieței – prețurile, salariile, dobânda – să reflecte fidel schimbările din economie, iar mecanismul lor să permită transformarea pieței în "regulatorul" principal al activității economice, conform teoriei sistemelor cu reglare automată, adică al sistemelor în circuit închis cu legături inverse (feed-back);

statul să reglementeze indirect economia, prin intermediul pârghiilor economice.”

Funcțiile marketingului se verifică și în planul educațional, însă premisele pentru ca piața românească să îndeplinească aceste funcții sunt altele. Agenții economici nu au autonomia de decizie pentru a hotărî ce să producă, cât să producă, unde, de ce, pentru cine sau cum să producă. Învățământul privat este la început în România, cel universitar a luat o oarecare amploare, dar după câteva anomalii apărute în perioada postrevoluționară, se resimte datorită pierderii credibilității în rândul populației. Cât despre învățământul gimnazial și liceal, rămân de stat, dar fără mari progrese, ba mai mult, cu modificări în rău, prin desființarea școlilor de arte și meserii, care s-au redeschis după câțiva ani, în care s-a constatat că țara nu mai are tehnicieni oameni calificați pentru cele mai multe meserii. Economia de piață nu a putut stabili și în învățământ prețuri, salarii care să regleze automat și domeniul educațional. Salariile în învățământ au rămas în urmă, acest fapt ducând la pierderea unui număr mare de oameni foarte bine pregătiți, din punct de vedere didactic,din sistem. Exodul profesorilor și al cadrelor didactic în general, a produs, în timp, alături de transformarea profilului psihologic al copiilor școlarizați, un declin al educației. Domeniul acesta, de o importanță majoră, nu a beneficiat în mod serios de aportul financiar meritat, din partea statului, nu a constituit, niciodată după revoluție, o prioritate.

Funcțiile marketingului prezentate mai sus ar putea fi extrapolate domeniului educațional, dacă și premisele necesare ar fi respectate, astfel:

piața educațională, alcătuită din actorii ei principali, școala românească și elevii, să realizeaze contactul permanent dintre producătorii de bunuri educaționale și consumatorii acestor bunuri, numai că cererea în acest domeniu depinde de cererea de personal calificat în toate celelalte domenii. Acest lucru face ca studiul de piață să fie greu de realizat;

cealalta funcție, de autoreglare, prin care economia stabilește proporțiile si echilibrul, în cazul unei piețe libere se evidențiază clar, însă învățământul din România este în cea mai mare parte de stat și, în acest caz, costurile sau prețurile nu se pot reglementa de la sine;

piața educațională asigură echilibrul economic între cerere și ofertă, dacă întregul sistem socio-politic și economic funcționează eficient.

Statul are datoria să direcționeze fonduri pentru a reglementa educația și a o repune pe o treaptă superioară, prin intermediul pârghiilor economice.

4.2.2. Aspecte sociologice în raportul cerere – ofertă – piață – rentabilitate

O mai bună comunicare între instituțiile care reglementează învățământul – ministere, inspectorate, conducerile facultăților, ale liceelor și școlilor – ar trebui să arate ce ofertă face învățământul românesc pentru cererea de pe piața liberă, nu pentru momentul respectiv, ci prognoza să se facă pentru perioade nici prea scurte, dar nici pentru perioade prea mari, pentru ca evoluția pieței este asimptomatică. În felul acesta, instituțiile de învățământ vor putea pregăti generațiile tinere, într-o perioadă determinată a școlarizării, pentru o cerere a pieței oscilantă, în funcție de economia țării.

Cadrele didactice cu pregatire și experiență sunt astăzi insuficiente, liceele pedagogice, desființate până nu demult, au fost reînființate, după ce datele au arătat că nu mai sunt educatori și învățători care să pună bazele învățământului primar. Numărul mare de elevi de la clasă scade calitatea însușirii cunoștințelor elevilor, pe de-o parte, iar pe altă parte, menținerea numărului mic de elevi la clasă duce la creșterea numărului de clase înființate în școli, deci la angajarea mai multor cadre didactice, ceea ce înseamnă retribuirea unui număr mare de angajați. Un alt aspect care nu a fost luat în vedere este scăderea sau creșterea natalității, în funcție de creșterea sau scăderea nivelului de trai al populației. Familiile și-au planificat numărul de copii în funcție de cât de bine se traiește într-o anumită perioadă economică sau nu. Din 1989 până acum, au existat mai multe astfel de perioade.

Cadrele didactice au ocupat posturile libere din învățământ, cele rămase în afara sistemului reorientandu-se către alte domenii, ca mai apoi, în perioade de creștere a natalității, educația să se confrunte cu lipsa cadrelor didactice.

Ocuparea posturilor de către suplinitori este, din nou, o problemă care trebuie analizată foarte bine. În învățământul preuniversitar, apare o situație anormală, anume, susținerea unor examene de titularizare de către un număr mare de profesori pentru puține posturi. Facultățile asigură un număr mai mare de absolvenți de cât este nevoie. Scoaterea din programele școlare a unor materii sau micșorarea numărului de ore pe saptămână, duc la rămânerea pe dinafara a acestor cadre didactice, pregătite foarte bine, cu banii statului sau nu, în cazul facultăților particulare. Ministerul Educației și inspectoratele școlare ar trebui să ia măsuri pentru diminuarea acestor probleme care au efect în managementul educațional de la nivelul instituțiilor de învățământ.

4.3. Orientarea școlară și profesională

4.3.1. Pregătirea profesională și dezvoltarea carierei

„Educarea elevilor în vederea alegerii carierei care se concretizează în pregătirea elevilor în vederea efectuării unor opțiuni școlare și profesionale corecte și realiste este, în esență, un aspect principal al educației generale pe care o asigură școala. Ea presupune însușirea unui ansamblu de cunoștințe cu privire la diversele domenii ale realității, formarea de abilități și deprinderi, dezvoltarea unor interese multilaterale și a unor interese profesionale dominante, dezvoltarea aptitudinilor generale și speciale, formarea unor atitudini pozitive față de muncă, dezvoltarea unei motivații superioare și a idealului profesional, formarea unor trăsături volitiv-caracteriale pozitive necesare în exercitarea diverselor profesiuni pentru care optează elevii etc.”

În școli, sunt desfășurate activități de orientare școlară și profesională sub formă de lecții de consiliere și orientare, din cadrul orelor de dirigenție, la clasele a VIII-a, susținute de diriginți și consilierul psihopedagogic. Aceste activități se pot desfășura ca ateliere de lucru, în care se simuleaza alegerea unei cariere sau alegerea unui model al dezvoltării personale. Pe lângă atelierele de lucru, se pot susține sesiuni de informare sau aplicații pe teme despre reușite în diverse cariere. Testele psihologice și metodele de consiliere vocațională aduc clarificări atât elevilor cât și profesorilor despre capacitățile, competențele, înclinațiile necesare pentru a îmbrațișa o carieră. Planul de educare și dezvoltare a unei cariere, început încă din ciclul primar și continuat cu ciclul gimnazial, pentru a fi conturat, este necesară identificarea realistă a resurselor interne ale tânărului (cunoștințe, deprinderi, aptitudini, motivație etc.) și externe (mediile familiale, școlare, grupul de prieteni etc.), dar și anticiparea posibilelor piedici interne (de natură psihologică – teama de eșec, emotivitatea, neîncrederea în puterile proprii) și externe (lipsa suportului moral, a ajutorului financiar sau nivel de pregătire insuficient).

„Procesul de educație pentru carieră furnizează mijloace și exersează formarea unor deprinderi pentru dezvoltarea cunoștințelor individului despre ofertele de educație și formare ale școlilor, facilitează achiziționarea mecanismelor necesare luări deciziilor avizate cu privire la viitorul școlar și profesional, informează beneficiarii despre posibilitățile de angajare și succes profesional, le dezvoltă elevilor capacitatea de a-și pune în valoare calitățile, de a le face valoroase și vandabile.”

În opinia mea, activitățile de consiliere și orientare profesională trebuie începute mult mai devreme, adaptate vârstei școlarilor, pentru ca aceștia să înteleagă faptul că viitorul depinde în mare măsură de ei și că pot participa activ la construirea lui, chiar dacă acesta va suferi schimbări pe parcursul anilor de școala.

Ședințele cu părinții, susținute de directori, la nivel de școala și de către diriginți, la nivelul fiecărei clase, în colaborare cu psihopedagogul școlii, reprezintă activități obligatorii și de o mare importanță pentru orientarea școlară și profesională a elevilor dintr-o școală.

La fiecare ședințele cu părinții de la clasele a VIII se prezintă «Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal».

Orientarea și consilierea în carieră a elevilor, în cadrul sistemului nostru de învățământ, este asigurată de două categorii de specialiști: psihologul școlar și consilierul școlar.

„Psihologul școlar este un specialist în psihologie educațională și/sau consiliere psihologică, care investighează problemele de natură psihologică specifice mediului școlar; explică și promovează înțelegerea procesului de dezvoltare a copilului/adolescentului și a relațiilor dintre acest proces, comportament și învățare; selectează, administrează și interpretează instrumente standardizate de evaluare psihologică; stabilește și comunică diagnosticul; elaborează și implementează planuri individualizate/de grup cu caracter preventiv și/sau de intervenție; oferă consiliere psihologică specializată în domeniul educațional; desfășoară activități de cercetare psihologică.”

Psihologul școlar capătă competențele specifice, necesare desfășurării profesiei sale, prin programe de pregătire complementară sau continuă, realizate în sistemul național de învățământ sau în afara acestuia.

„Consilierul școlar este un specialist în educație care planifică și desfășoară activități de consiliere educațională individuală sau de grup care au drept obiectiv adaptarea elevului la probleme specifice mediului școlar; implementează programele de educație pentru carieră în scopul formării de competențe în domeniile vizate prin aria curriculară “Consiliere și orientare”; organizează programe extracurriculare de orientare vocațională; promovează și implementează programele de educație pentru sănătate care vizează formarea și dezvoltarea la elevi a abilităților de management al stilului de viață. ”

În sistemul național de învățământ, consilierul școlar poate fi orice cadru didactic care este licențiat în psihologie, științele educației sau științe socio-umane și care dorește specializarea în consiliere și orientare educațională. Acestea, alături de profesorii diriginți sunt răspunzători de implementarea curriculumului Consiliere și orientare.

Consilierului școlar dobândește competențele specifice necesare prin programe de formare continuă organizate prin structuri (centre / departamente) aparținând sistemului național de învățământ specializate în pregătirea cadrelor didactice.

Competențele profesionale ale consilierului școlar se împart în competențe generale (Managementul carierei, Implementarea standardelor de calitate specifice domeniului, Integrarea TIC în educație și formare), necesare tuturor specialiștilor care își desfășoară activitatea în sistemul de educație, și competențe specifice (Analiza problemelor specifice mediului școlar, inclusiv a nevoilor de orintare în carieră ale elevilor, Organizarea activităților de consiliere educațională/orientare vocațională, Orientarea vocațională, Educația pentru carieră, Promovarea programelor de educație pentru sănătate).

Folosind principii, metode, și tehnici de consiliere educațională/orientare vocațională, consilierul școlar trebuie să-și dezvolte competențele profesionale necesare pentru a putea analiza și identifica nevoile de orientare în carieră ale elevilor; pentru a putea planifica și organiza activități de orientare vocațională individuală și/sau de grup adresate elevilor. De asemenea, consilierul scolar implică elevii în activități de autocunoaștere și dezvoltare personală și îi asistă elevii în formarea și dezvoltarea deprinderilor și atitudinilor utile în luarea deciziilor legate de carieră.

Consilierul școlar recomandă elevilor și părinților acestora, în cazul în care apar probleme de natură psihologică, să apeleze la ajutorul psihologului. Tot consilierul este cel care întocmește profilul vocațional al elevilor și le recomandă programe de studiu adecvate.

Întâlniri cu personalități din diferite domenii sau vizite în instituții oferă elevilor oportunitatea de a-și contura opțiunile.

Activitatea profesională a psihologului și a consilierului școlar este reglementată legislativ de Ministerul Educației Naționale. În Tabelul 1 sunt prezentate comparativ: pregătirea educațională, competențele specifice, instrumentele de lucru și beneficiarii serviciilor furnizate de către specialiștii implicați în procesul de orientare și consiliere în carieră a elevilor.

Tabel 3. Specialiști implicați în procesul de orientare și consiliere în carieră a elevilor:

În opinia mea, rolul psihologului și al consilierului școlar este bine definit în sistemul de educație și are o importanță crucială pentru orientarea școlară și profesională a elevilor. Într-un moment socio-economic greu, în care tinerii nu își găsesc locul și nu știu ce doresc de la viață, un ajutor specializat, prin persoana consilierului psihopedagogic, este mai mult decât necesar. În felul acesta, oferta pe care o aduce învățământul românesc va fi de calitate, împlinind un deziderat important : pregătirea tinerilor pentru viață.

4.3.2. Piața educațională și tehnici de investigare a pieței

Pornim de la explicarea etimologică a cuvântului „marketing” care înseamnă „piață” pentru a arăta importanța cercetării amănunțite a pieței.

„La origine, piața este o noțiune spațială, un loc de întâlnire a cererii și ofertei, iar volumul și caracteristicile bunurilor tranzacționate pot să determine elementele specifice pieței.

În accepțiunea cea mai frecventă, piața definește un ansamblu coerent, un sistem sau o rețea de vânzare-cumpărare între diferiți agenți economici care sunt, pe de o parte, uniți prin legături de interdependență și, pe de altă parte, se află în raporturi de opoziție, fiecare urmărindu-și propriul interes.

Obiectul schimbului pe piață este reprezentat de bunul economic. Acesta este un bun apt să satisfacă o nevoie umană (vezi teoria lui Maslow) și el nu există în mod natural pe piață sau este insuficient în mediul natural, iar obținerea și multiplicarea sa solicită efort din partea omului, inclusiv utilizarea de mijloace de producție.”

Piața, din punct de vedere spațial, este locul unde se desfășoară procesul de vânzare-cumpărare, iar în accepție mai largă, piața reprezintă un cadru creat pentru schimbul de bunuri de orice fel, după anumite principii și reguli stabilite de diverși agenți economici. Bunul economic este obiectul care satisface o nevoie umană. După Abraham Maslow, cel care a elaborat Piramida nevoilor și a creat o teorie motivațională, observăm că piața urmarește satisfacerea nevoilor clienților, dar nu înainte de a afla aceste nevoi. Nevoile umane sunt clasificate pe niveluri ca în figura următoare:

Fig. 10. Piramida lui Maslow

Piața trebuie să asigure oferta consumatorilor, în funcție de nivelul nevoilor la care au ajuns, și bunuri care să le satisfacă aceste nevoi. De aceea, piața va fi în permanență schimbare și va trebui cercetată într-un mod specializat.

Dacă raportăm piața la domeniul educațional, observăm că aceasta corespunde mai mult unor niveluri motivaționale evoluate: nevoia de securitate, de apartenență, de stimă și de autorealizare. Întelegem că educația trebuie să asigure populației satisfacții de ordin spiritual, având la dispoziție concepte de management și marketing și un cadru legislativ corespunzător. Satisfacerea nevoilor de stimă și autorealizare formează caractere, dezvoltă personalitatea cetățenilor, fapt care se va oglindi în evoluția unui popor. Însa, printre “actorii” implicați în demersul pieței sunt și creatorii de bunuri educaționale, prestatorii de servicii educaționale, ale căror nevoi motivaționale sunt mai mult sau mai puțin satisfăcute atât din punct de vedere spiritual, cât și din punct de vedere financiar.

„De la nevoile spirituale individuale care declanșează procesul motivației consumatorilor de educație, se ajunge la presiunea socio-economică globală în favoarea demersului educațional.”

După satisfacerea nevoilor de supraviețuire, după ce individul își construiește siguranța personală, își definește apartenența, acesta va căpăta recunoaștere socială prin educație și însușirea bunurilor educaționale de calitate. În felul acesta va fi pregătit pentru nivelul următor de evoluție pe scara motivațională și dezvoltarea personală.

Cum poate piața să ridice calitatea consumatorilor de educație? Presiunea socio-economică este cea care cere bunul educațional ca pe o marfă prețioasă, iar cetățenii și nevoia lor de autorealizare sunt cei care valorizează educația.

După Mircea Aurel Niță, piața are următoarele caracteristici: dimensiunea, comportamentul, mediul.

Dimensiunea pieței se referă la grupurile mici și mari prezente, dar și la eterogenitatea ansamblului economic. Piața educațională este sigur o piață eterogenă, fiind formată din grupuri mai mici corespunzatoare actorilor implicați.

Comportamentul este o caracteristică a pieței prin care aceasta, în funcție de restricții la intrarea sau ieșirea de pe piața, poate fi fluidă, vâscoasă sau chiar rigidă, în funcție de posibilitatea de transfer. Aici piața educațională ar putea fi caracterizată de vâscozitate.

Mediul ne arată o piață transparentă sau opacă, în funcție de informația pe care o deținem despre cerere și ofertă, iar în funcție de momentul istoric, o piață poate fi turbulentă, stabilă sau atipică, precum piața din România în perioada de tranziție, influențând desigur și domeniul educațional.

Produsele educaționale pot fi considerate, în anumite limite, bunuri susceptibile de achiziționare, stocare, distribuție sau vânzare, după schema:

producție – marfă – consum – preț.

Deci, produsele educaționale sunt difuzate și însușite / receptate de către consumatori, care le atribuie o anumită valoare în funcție de reperele lor axiologice:

creatori – produse educaționale – difuzare

sau

cadre didactice – valoare – consumatori: elevi, studenți

Considerarea bunurilor educaționale ca pe orice alt bun de consum, permite utilizarea unor indicatori precum: cost / preț, profit.

Consumatorii și cumpărătorii nu se identifică între actorii pieței și se pot clasifica în actuali și potențiali.

Informațiile necesare pentru adoptarea unei strategii de management și marketing se raportează la consumatori și cumpărători:

numărul de consumatori actuali și potențiali;

caracteristicile consumatorilor și cumpărătorilor;

comportamentele și motivațiile consumatorilor și cumpărătorilor.

„La stabilirea valorii, în cazul marketingului educațional trebuie să se țină cont de calitatea actului educațional, de investițiile făcute în asigurarea unor bune condiții de desfășurare a activității, de calitatea profesorilor care susțin educația etc.

Evaluarea calității o fac consumatorii, după realizarea prestațiilor educaționale. Ei cumpără actul educațional înainte de a-i percepe valoarea. Desigur, se iau în considerare și informațiile existente până la acea dată despre o anumită unitate școlară, dar adevărata valoare se stabilește la sfârșitul școlarizării, în funcție de performanțele de care sunt capabili absolvenții școlii respective.”

Prestatorii serviciilor educaționale, prin însăși natura activității lor, au rolul de a crea motivații de autorealizare și dezvoltare personală. Acesta este scopul vizat de piața educațională.

Serviciul educațional odată evaluat, va determina o afluență mai mică sau mai mare de “clienți”. Serviciul în munca educativă reprezintă orice activitate care oferă beneficii și are loc în momentul interacțiunii dintre prestator și cumpărător.

Serviciile educaționale sunt activități prestate în beneficiul consumatorilor de educație, cu sau fără participarea lor directă, cu scopul de a le împlini anumite nevoi și a le produce satisfacții intelectuale.”

Educația, în sine, reprezintă un act care are la baza o activitate făcută cu un timp relativ în urmă, previziunile despre efectele unui demers educațional au marja lor de relativitate, deci investițiile în educație nu pot aduce rezultate imediate. De aceea, serviciile educaționale de cea mai bună calitate în corelație cu bunurile educaționale de cea mai bună calitate, nu pot fi realizate decât de către cadre cu o pregatire foarte bună. Aceste lucruri nu trebuie lăsate la voia întamplării, ci puse pe primele locuri în guvernarea unei țări cu o economie în curs de dezvoltare cum este țara noastră.

4.4. Politici de marketing în educație

Adaptarea orientarii de marketing la strategia de piață educațională, la nivelul instituțiilor de învățământ superior umarește identificarea nivelurilor și direcțiilor strategiilor de piață.

Educația este un proces extrem de complex care depinde de deciziile asupra viitorului societății.

În economie educația are un rol foarte important, de aceea, construirea educației trebuie să se facă după programe cerute de piață. Prin utilizarea marketingului educațional, se va urmări cercetarea nevoilor consumatorilor de educație, în funcție de cererea de piață. Analiza se va face asupra populației gimnaziale care va aplica pentru studii liceale și a celei liceale care va aplica pentru studii universitare, în scopul asimilării tinerilor de piață actuală.

Implicarea dinamică a actorilor din domeniul educațional la mediul economic ar trebui să se facă prin adaptarea la schimbare, schimbare care într-o economie de piață liberă se produce frecvent.

Actorii de pe piața educațională urmăresc obținerea de satisfacții, atât consumatorii de educație, cât și angajatorii, cei ce beneficiază de produsul educațional.

Profitul este cel care dinamizează piața educațională. Maximizarea acestuia trebuie făcută în sens social economic și strict din punct de vedere financiar.

„Strategia de piață educațională, în sensul orientării de marketing trebuie auditată în funcție de:

Domeniul pieței;

Stimularea pieței;

Segmentarea pieței.

Procesul schimbării poate fi analizat la nivelul domeniului educației pe două planuri:

Schimbarea instituțională;

Schimbarea individuală.

Schimbarea instituțională exprimă ansamblul ameliorărilor de natură cantitativă și calitativă care afectează mai mult sau mai puțin vizibil procesul educației. În acest sens, sunt identificate:

Dezvoltarea curriculară;

Ameliorarea materială;

Dezvoltarea sistemelor de relații.”

Fig. 11. Fazele schimbării în educație după Magdalena Platis

Schimbarea în educație la nivel instituțional și individual, după cum spune și doamna Magdalena Platis, se face la nivelul atitudinal și comportamental, în timp relativ îndelungat. Timpul schimbării ar trebui să se raporteze schimbării și evoluției pieței în realitatea socio-economică.

4.5.Concluzii

Nu putem nega progresele făcute în acest domeniu, cu privire la atitudinea profesorilor față de noutățile strategiilor pieței educaționale, pregătirea acestora, modul în care privesc tehnicile moderne de piață, și atitudinea consumatorilor de educație la nivel superior. O stagnare, chiar un regres apare însă la nivelul instituțiilor de învățământ gimnazial și liceal, care au ramas instituții de stat, învățământul particular la acest nivel nu a reușit să se ridice la nivelul învățământului universitar particular.

4.6. Bibliografie

Cărți și articole din reviste de specialitate:

Jigău, Mihai, Consilierea carierei, Editura Sigma, București, 2001;

Jinga, Ioan, Managementul învațământului, Editura Aldin, 2001;

Kotler, Philip, Principles of Marketing (second edition), Prentice Hall Inc, Englewood Cliffs, 1983;

Negrilă, Iulian, Management Educațional, Suport de curs, 2010;

Niță, Aurel Mircea, Științe economice. Marketing și Management, Editura SNSPA-FCRP, București, 2002 ;

Platis, Magdalena, Strategii de piață educațională din perspectiva orientarii de marketing, Analele Universității „Constantin Brancuși”, Tg. Jiu, Seria Economie, Nr.3/2009;

Stan, Nicolae, Introducere în Managementul Educațional, Suport de curs, 2010;

Tomșa, Gheorghe, Consilierea și dezvoltarea carierei la elevi, Casa de Editură și Presă Românească, București, 1999 ;

Țoca, Ioan, Management Educațional, Editura Didactică și Pedagogică, R.A.

Surse web :

http://www.anc.edu.ro/uploads/SO/psiholog.scolar.pdf.

CERCETARE EXPERIMENTALĂ

5.1. METODOLOGIA CERCETĂRII

OBIECTIVE GENERALE

Colectarea de informații din surse directe (cadre didactice din diferite școli din București, părinți ai elevilor scolarizați etc.) cu privire la rolul marketingului in promovarea unui invatamant de calitate.

Conturarea a o serie de caracteristici cu privire la utilizarea tehnicilor de marketing educațional în școli.

OBIECTIVE SPECIFICE

Să se identifice factorii dominanți în optimizarea raportului cerere – ofertă – piață – rentabilitate, în domeniul educațional.

Să se identifice posibilii factori care împiedică școlile să se ridice la standarde europene.

IPOTEZE

Cu cât nevoile de ordin spiritual ale consumatorilor de educație cresc, cu atat se ajunge mai mult la presiune social – economică în favoarea demersului educațional.

Cu cât educația este valorificată drept bun educațional, cu atât mai mult se poate obține profit.

Cu cât școlile se ocupă de promovarea produselor lor educaționale, cu atât ierarhizarea calitativă a acestora este mai bună.

Cu cât școala are mai multe și mai bune resurse materiale, cu atât este mai bine cotată.

TEHNICA DE CERCETARE

Alegerea instrumentelor de culegere a datelor

Pentru culegerea informațiilor necesare, referitoare la opinia persoanelor despre optimizarea activității educative și despre rolul marketingului în promovarea învățământului românesc în raport cu realitatea socio-economică actuală mi-am propus să utilizez metoda anchetei sociologice, recurgând cu precadere la tehnica bazată pe chestionar.

Tehnica complexă de cercetare sociologică, presupunând numeroase etape, ancheta pe bază de chestionar are următoarele caracteristici: are caracter standardizat, întrebările sunt formulate clar dinainte, numărul și ordinea întrebărilor sunt stabilite anterior, se stabilește de la început numărul persoanelor, precum și datele de referință (vârsta, sex, nivel de educație etc.) cărora li se adresează ancheta, fără a se mai interveni sau abate de la schema de organizare a anchetei.

Chestionarul cuprinde 17 întrebari, timpul mediu de completare fiind de 20 min. (anexa 1)

Ancheta pe bază de chestionar

Avantajele chestionarului au constat in: usurinta consemnarii raspunsurilor, rapiditatea si usurinta prelucrarii statistice a datelor culese, usurinta in alegerea raspunsurilor de catre subiectii chestionati.

Dezavantajele chestionarului sunt: limitarea gradului de libertate a subiectilor, posibilitatea ca raspunsurile sa fie in conformitate cu dezirabilitatea sociala si nu cu opinia personala.

Universul populației și colectarea datelor

Populația vizată pentru această cercetare a fost constituită din cadre didactice din școli generale și din părinți ai elevilor din școlile respective.

Eșantionul a fost alcătuit din 100 de persoane: 50 cu studii medii și 50 cu studii superioare.

Interpretarea statistică s-a realizat prin compararea rezultatelor procentuale obținute la fiecare întrebare.

INTERPRETARE CHESTIONAR

Considerați că managerii educaționali (directorii) cunosc și utilizează strategii de marketing EMBED MSGraph.Chart.8 \s

La prima întrebare, persoanele cu studii medii au răspuns, în procent de 35%, că managerii școlari cunosc și utilizează tehnici de marketing în școli în mare măsură, față de cei cu studii superioare care au răspuns în proporție 45%. Persoanele cu studii superioare sunt de părere că directori utilizează tehnici de marketing în managementul școlar și doar 7,5% declară că nu știu și nu se pot pronunța în acest context. Cei cu pregătire medie, în proporție de 37,5%, nu știu dacă managerii cunosc tehnici de marketing în activitatea educațională. Foarte mulți dintre ei nu au informații despre acest aspect.

Pe ce considerați că trebuie să pună accentul managerii instituțiilor școlare (directorii) pentru a avea o școala modernă

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

La întrebarea a doua a chestionarului, subiecții cu studii superioare au răspuns în procent de 40%, comparativ cu cei cu o pregătire medie – 22,5%, că managerii trebuie să pună accentul pe promovarea imaginii școlii, ceea ce ne arată că există un decalaj între opiniile lor. Dotarea școlii este varianta pe care au mers 12,5% dintre cei cu pregătire superioară, față de 35%, precum cei cu studii medii, care consideră că dotarea materială a școlii este un aspect important.

În ceea ce privește calitatea profesorilor, procentul celor două categorii este apropiat: 42,5% din persoanele cu studii medii și 47,5% dintre cei cu pregătire superioară consideră că acesta este un aspect important.

Nici categoria celor cu studii superioare, nici cea a celor cu studii medii nu sunt de părere că selectarea elevilor după anumite criterii este o soluție pentru a crește gradul de modernitate al unei școli. Putem concluziona, după opinia tuturor celor chestionați, prin faptul că o școală modernă nu face discriminare între copii.

În ce masură credeți că succesul unei școli poate fi obținut prin angajarea cadrelor didactice foarte bine pregătite:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

La întrebarea privind obținerea succesului de către o instituție de învățământ prin angajarea cadrelor didactice foarte bine pregătite, persoanele cu studii medii au răspuns în procent de 100% afirmativ, în timp ce doar un procent de 10% dintre persoanele cu studii superioare consideră că există și alți factori care aduc succesul unei școli.

Considerați că forța de muncă asigurată prin instituțiile școlare corespunde cerințelor pieței:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

La aceasta întrebare, categoria subiecților cu studii superioare consideră, în procent de 42,5%, că școala nu asigură forța de muncă cerută de piața muncii, 47,5% din totalul acestora consideră că forța de muncă pregatită de școala asigură cererea parțial, iar restul de 10% menționează că nu au un răspuns.

Persoanele cu studii medii consideră că cererea este asigurată în mod parțial de către școală în procent de 40%, în timp ce 32,5% nu au un răspuns, alți 25% consideră că da, iar 5% cred că nu, ceea ce ne face să concluzionăm că părerile celor două categorii diferă în ceea ce privește scopul final al școlarizării elevilor.

În sarcina cui cade orientarea școlară și profesională:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

La Întrebarea referitoare la cine trebuie să se ocupe de orientarea școlară și profesională a elevilor, persoanele cu studii medii au răspuns în procent de 32,5% că familia este cea care trebuie să influențeze orientarea școlară și profesională a copiilor si in acelasi procent ca tanarul/copilul, iar 35%, considera ca scoala.

Nu la fel de echilibrat este și răspunsul celor cu studii superioare, care consideră într-o mai mare măsură faptul că școala este cea care poate orienta profesional elevii – 47,5%.

Ce părere credeți că au elevii despre școala în care învață:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

La această întrebare există un grad mare de subiectivitate, ceea ce face ca procentul sa nu reflecte tocmai realitatea, dar poate exprima opinia copilului ajuns la maturitate, opinia unui părinte care nu are o relație apropiată cu copilul său, sau părerea adultului care a reușit sau nu în viață, după ce aurmat o anumita școala și multe alte aspecte.

Persoanele cu studii medii, dar și cei cu studii superioare, au răspuns în procent de 47,5% că elevii au o părere foarte bună despre școala în care învață. Un procent de 52,5% la răspunsul în care chestionații cu studii superioare consideră că elevii au o parere bună despre școala lor.

15% din cei cu studii medii, consideră că elevii au o părere mai puțin bună despre școala în care învață.

Care considerați că sunt factorii care au împiedicat dezvoltarea domeniului educațional:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Perioada post-revoluționară nu a înregistrat progresele scontate în învățământ. Cauzele acestui fapt sunt greu de stabilit. La întrebarea ce vizează factorii ce au împiedicat dezvoltarea domeniului educațional, persoanele cu studii medii, în procent egal cu persoanele cu studii superioare, de 45% au specificat faptul că lipsa finanțării educației a ținut pe loc acest domeniu.

Subiecții cu studii medii au considerat, în procent de 15%, că o gestionare proastă a fondurilor, a fost unul dintre factorii care au împiedicat dezvoltarea învățământului românesc, în timp ce mai puțini dintre cei cu pregatire superioară consideră că acesta ar fi un motiv, 2,5%.

Niciunul din categoria celor cu studii medii nu a specificat ca neimplicarea părinților ar fi unul dintre factori, pe când ceilalți au optat în procent de 15% pentru acest răspuns.

O situație interesantă se observă la răspunsul că lipsa interesului este unul dintre factorii care a împiedicat dezvoltarea domeniului educațional: 40% din cei cu studii medii cred că lipsa interesului acordat educației este un factor, iar 22,5%, puțin mai mult de jumatate, cei cu pregătire superioară, cred acest lucru. 15% din persoanele care au absolvit o facultate consideră că lipsa profitului în domeniul educațional împiedică dezvoltarea acestuia.

În ce măsură considerați că funcționează comunicarea și transferul de informații între minister-inspectorate-instituții școlare:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Comunicarea dintre instituțiile coordonatoare ale învățământului ar trebui să ducă la identificarea factorilor care împiedică dezvoltarea învățământului românesc sau, dimpotriva, ajută la obținerea de performanțe. Întrebarea nr.8 a evidențiat într-o oarecare opinia persoanelor din sistem și a persoanelor aflate în afara sistemului, despre comunicarea dintre instituții.

50% dintre persoanele cu studii superioare sunt de parere că nu există o comunicare eficientă, 20% din cei cu pregătire medie cred același lucru, restul de 80% din totalul celor din urmă este împărțit în mod egal către răspunsurile celelalte.

9. Considerați bunurile educaționale aducatoare de profit:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Răspunsurile la această întrebare nu au adus lămuriri referitoare la cât de profitabile sunt bunurile educaționale. Procentele obținute la cele trei variante, în urma răspunsurilor celor cu studii medii, au fost aproape egale: 32,5%, 30%, 37,5%. Cel mai mic procent l-a obținut răspunsul următor: bunurile educaționale nu sunt aducătoare de profit, în categoria celor cu studii superioare. Putem concluziona prin a spune că aceștia sunt cei care văd în educație un bun aducator de profit – 17,5%. Restul de persoane, în proporție de 40% și 42,5% s-au împărțit între celelalte două răspunsuri.

10. Cum considerați că au evoluat serviciile educaționale în ultimii ani:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Cele mai multe dintre persoanele cu studii superioare consideră că serviciile educaționale au evoluat fără modificări majore – 35%, cealaltă categorie considerând în proporție de 25%. Cele mai multe persoane dintre cei cu studii medii – 27,5%, cred că aceste servicii au evoluat în mai rau, iar cu mici modificări 25%.

Ponderea răspunsurilor este în favoarea lipsei de modificări majore în domeniul serviciilor educaționale, în urma căreia putem concluziona că nu au evoluat, iar acest domeniu a stagnat dezvoltarea învățământului. Cauzele au încercat sa fie identificate prin răspunsurile de la întrebarea următoare, ale căror procente urmează a fi interpretate.

Care considerați că reprezintă cauzele acestei evoluții:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Implementarea tehnologiei avansate ar putea reprezenta un factor care justifică lipsa unei evoluții a domeniului serviciilor educaționale pentru că angajații sistemului nu sunt pregătiți pentru acesta. În loc să înlesnească și să aducă ceva nou serviciilor, să ridice calitatea bunurilor educaționale, tehnologia avansată se pare că nu a avut rezultatul scontat. Cele două categorii dintre cei chestionați au răspuns în procente aproape egale (15%) că această evoluție se datorează implementării tehnologiei avansate.

O situație interesantă apare dacă interpretam procentul obținut de cei cu studii medii. Această categorie de persoane care consideră, în proportie mai mare, că domeniul serviciilor educaționale a evoluat în mai rau, spun că acest fapt se datorează pregătirii slabe a cadrelor didactice și a elevilor – 70%.

Cei cu studii superioare și-au repartizat răspunsurile în mod relativ egal între variantele de raspuns: 17,5%, 25%, 17,5%, 22,5% si 17,5%.

Cât de utile considerați că sunt schimburile de opinii între cadrele didactice și familiile elevilor, prin contacte de diferite tipuri:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s EMBED MSGraph.Chart.8 \s EMBED MSGraph.Chart.8 \s EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Interpretarea rezultatelor obținute la întrebarea privind eficiența schimburilor de opinie între cadrele didactice și familiile elevilor ne arată faptul că 47% dintre cei cu studii superioare consideră reuniunile foarte utile și 58,8%, consideră acele contacte interindividuale foarte utile. 66% dintre cei cu studii medii consideră că lecțiile deschise sunt utile, iar 47% din cei cu pregatire superioară consideră, de asemenea, aceste lecții utile.

În procent egal, de 50%, cei cu studii medii consideră că sunt foarte utile și utile contactele interindividuale și cele informale.

Putem concluziona, după repartizarea procentuala, că au o mare importanță contactele între cadre didactice și familii, tocmai pentru a obține, și de o parte și de cealalta, informații.

Cu cât pretențiile profesorilor dintr-o școală sunt mai mari, cu atât mai mult numărul înscrierilor copiilor la acea școală crește:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Numărul copiilor înscriși într-o școala, sau solicitările de înscriere arată cât de bine cotată este o școalaă, însă trebuie să vedem dacă numărul este influențat de acest factor – pretențiile profesorilor – fără a specifica de ce natură. Persoanele cu studii superioare chestionate, dar și cele cu studii medii au răspuns în procente aproximativ egale la răspunsurile „da” și „nu neaparat”.

Putem concluziona prin a menționa faptul că acețtia au păreri apropiate în ceea ce privește raportul între pretențiile profesorilor și numărul de elevi din școala respectivă. Părerea persoanelor chestionate, în procent de 60%, respectiv 50%, nu consideră neaparat că pretențiile crescute ale cadrelor didactice cresc și numărul elevilor.

14. Considerați că este cea mai eficientă metodă de promovare a imaginii unei instituții de învățământ:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Ca strategie de marketing educațional, promovarea imaginii unei instituții este foarte importantă. Persoanele cu studii superioare consideră că cel mai eficient mod este acela prin participări la concursuri (52,5%), prin apariții mass-media (20%), prin intermediul internetului (site propriu) (15%), rezultate la examene (12,5%), în timp ce persoanele cu studii medii consideră că promovarea imaginii nu depinde de aparițiile în mass-media. Rezultatele la examene s-ar pozițina, în opinia celor cu pregătire medie, pe locul al doilea în ierarhia metodelor de promovare – 35%.

Persoanele cu studii superioare nu consideră că activitățile extracurriculare promovează imaginea instituției, obținăndu-se un procent de 0%, în timp ce 12,5% dintre cei cu pregătire medie consideră aceste activități bune.

15. Care considerați că este criteriul pentru poziționarea unei instituții în primele locuri ale unei ierarhii:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Ierarhizarea școlilor se face după anumite criterii. Am încercat să aflam care este, în opinia categoriilor de persoane chestionate, criteriul pentru această ierarhie corectă. Procente mari s-au obținut la răspunsul privind absorbția a peste 50% din elevi în licee de elita, dar numai în opinia persoanelor cu studii superioare (55%), pe când cei cu studii medii cred ca rezultatele la concursuri școlare sunt un criteriu mai bun (35%).

Lipsa abandonului este un criteriu luat în seama de 10% dintre cele două categorii de persoane, ca și absenteismul redus 10%, respectiv 15%. Nu au oferit, însa, niciuna din categoriile de persoane chestionate, alt criteriu de ierarhizare.

În alegerea unei cariere de către elevi, ce considerați că aceștia ar trebui să opteze pentru un serviciu:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Pentru că realitatea socio-economică influențează atitudinea populației și mentalitatea acesteia, întrebarea a urmărit să surprindă concepția celor două categorii de persoane pe eșantionul stabilit, despre caracteristicile urmărite în alegerea unui serviciu sau ce fel de informații au aceste persoane în acest sens.

Luând în calcul marja de eroare și caracterul subiectiv al răspunsurilor, observăm că persoanele cu studii medii, în procent de 40% consideră faptul că elevii ar trebui să se orienteze în alegerea unei serviciu către care au înclinații/aptitudini, fără a lua în considerare deloc posibilitatea de promovare în serviciul respectiv (0%).

Categoria celor cu studii superioare iau în calcul în procente apropiate fiecare dintre variantele de răspuns: buna salarizare (20%), cu satisfacții morale (20%), cu posibilități de promovare (20%) și către care au înclinații/aptitudini (40%).

Care considerați că ar fi factorii ce pot influența piața pentru a cere produse educaționale de bună calitate:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

În contextual socio-economic actual, piața poate cere produse educaționale de bună calitate dacă există factori care să ceară acest lucru. Presiunea exercitată de populația bine instruită, ale căror nevoi de ordin spiritual trebuie satisfăcute, valorizează bunurile educaționale.

Procentul de 62,5% obținut la răspunsurile celor cu studii superioare ne arată faptul că aceștia consideră salarizarea foarte bună drept un criteriu de creștere a competitivității în învățământ, lucru ce ar presupune faptul că piața cere produse educaționale de calitate, în vreme ce 25% dintre ei consideră că un învățământ de calitate produce acest lucru. Locurile de muncă pentru absolvenții de facultate și cererea de specialiști au totalizat procente de 7,5%, respectiv 5%.

Categoria celor mai puțin pregătiți au considerat, în procent egal, de 10%, că locurile de muncă pentru absolvenții de facultate și cererea de specialiști vor cere pe piață produse educaționale de bună calitate.

Putem concluziona afirmând că remunerarea este un criteriu pentru stabilirea calității serviciilor pe piață și se pare că acest lucru se poate extinde și pe piața educațională.

Caracteristicile socio-economice ale pieței românești influențează calitatea produselor și serviciilor educaționale, dar este valabilă și reciprocă.

6. CONCLUZII FINALE

Într-o societate complexă, complicată din punct de vedere socio-economic, cum se definește realitatea societății noastre, școala este supusă unor presiuni cărora trebuie să le facă față. Educația își ocupă locul ei în cadrul domeniilor generatoare de progress, iar preocupările acestora au consistență. În asemenea context, lucrarea de față încearcă să stabilească semnificații socio-economice ale marketingului educațional, considerând că direcțiile în dezvoltarea învățământului românesc sunt puternic influențate de piața liberă care caracterizează economia țării în ultimii 20 de ani.

Conceptele de marketing prezentate în primul capitol într-o abordare clasică au arătat că această știință, relativ nouă, se bucură de recunoaștere în multe domenii ale vieții noastre: social, politic, cultural, administrativ etc., nu numai economic, și oferă soluții la problema cu care se confruntă aceste sectoare.

Dinamica raportului dintre cerere și oferta forței de muncă de pe piața liberă, precum și apariția șomajului, duc la utilizarea tuturor mijloacelor prin care populația se poate informa și se poate pregăti, în vederea obținerii unui loc de muncă.

Administrațiile publice locale vin în ajutorul persoanelor fără loc de muncă, prin măsuri în colaborare cu mediul de afaceri, prin implicarea instituțiilor care pregătesc forța de muncă, prin agențiile de ocuparea a forței de muncă.

Învățământul este un sector foarte important și este de datoria noastră să încercăm să analizăm, din perspectiva marketingului, problematica apărută.

Legea Învățământului specifică urmatoarele: “Cetățenii României au drepturi egale de acces la toate nivelurile și formele de învățământ, indiferent de condiția socială și materială, de sex, rasă, naționalitate, apartenență politică sau religioasă.” (art.5, alin.1)

Sistemul de învățământ este structurat pe următoarele niveluri: învățământ preșcolar, învățământ obligatoriu (primar și gimnazial), învățământ secundar superior (liceal și profesional), învățământ post liceal, învățământ superior (de scurtă durata/colegii, de lungă durată, postuniversitar). Perioada postrevoluționară aduce, odată cu trecerea de la economia planificată la economia de piață, învățământul particular.

Învățământul de stat și cel particular se completează la momentul acesta, nu concurează, lucru ce face ca piața educațională să nu fie dinamică.

Cererea și oferta pe piața muncii este asigurată de instituțiile de învățământ. Capitolul II se referă la muncă și la tendințele actuale ale societății. Reglementările legislative au fost extrase pentru a analiza și sublinia importanța muncii și a muncitorului, în general.

Produsele și serviciile educaționale sunt un domeniu în care procedeele de marketing au importanța lor și aduc noutăți. Cererea de produse educaționale de pe piață, se va accelera dacă și numai dacă nivelul de educație al populației va crește, odată cu creșterea nivelului de trai, dar și cu necesitățile de ordin spiritual. Cu cât populația ajunge la un nivel motivațional mai înalt, cu atât satisfacerea nevoilor de stimă de sine este mai stringentă. Oamenii nu vor mai fi motivați doar de necesitățile de securitate și apartenență, ci vor cauta atingerea nivelului următor: respectul pentru demnitatea umană.

Educația, prin toți actorii implicați în acest domeniu, producători de bunuri educaționale și prestatori de servicii educaționale, va reuși să se dezvolte prin strategii și tehnici de marketing.

De aceea, mi-am propus să evidentiez diferite aspecte socio-economice ale marketingului educațional prin colectarea de informații din surse directe (cadre didactice din diferite școli din București, părinți ai elevilor scolarizați etc.) cu privire la rolul marketingului în promovarea unui învățământ de calitate, care să ajute la identificarea factorilor dominanți în optimizarea raportului cerere – ofertă – piață – rentabilitate, în domeniul educațional, dar și posibilii factori care împiedică școlile să se ridice la standarde europene.

Lucrarea de față a pornit de la ipoteza prin care presiunea social-economică, generată de consumatorii de educație, apare în urma unei evoluții spirituale umane.

Ipoteza care s-a și confirmat în urma cercetării experimentale. Altă ipoteză este cea prin care educația, cu cât este valorificată drept bun educațional, cu atât mai mult aduce profit, ipoteza care, de asemenea, s-a confirmat în urma anchetei pe baza de chestionar. Oamenii consumă produse educaționale de bună calitate pentru care plătesc și pe care le caută.

Nu se poate însă face o ierarhie a școlilor decât dacă toate își promovează produsul educațional, lucru care nu se întamplă la momentul actual, din motive diverse (de la implementarea tehnologiei informatice și de comunicare, până la lipsa oricărei strategii de marketing). Nu există, cel puțin la nivel urban, din punct de vedere al persoanelor din eșantionul ales, convingerea că o școală bună este definită doar de baza materială deosebită.

În capitolul despre muncă, am încercat să evidențiez noile tendințe în societatea contemporană, în perioada de după 1989, pornind de la definițiile conceptului și ajungând până la profilul psiho-social necesar, atât angajatorului cât și angajatului. Munca trebuie privită de către actorii implicați în acest proces economic și social, ca pe o modalitate de desăvârșire a personalității umane, care poate obține succesul profesional prin motivații realiste. Cu ajutorul comunicării de toate tipurile și la toate nivelurile, omul poate cunoaște posibilități de dezvoltare a carierei profesionale.

În domeniul serviciilor educaționale, producătorii de bunuri și de servicii sunt răspunzători de ocuparea forței de muncă. Răspunderea cadrelor didactice pentru îmbogățirea ofertei pe piața muncii, vizează și produse de calitate. Managementul educațional a fost asimilat de conducerea instituțiilor de învățământ, fie pentru faptul că aparțineau învățământului de stat, fie celui particular.

Marketingul educațional își exercită funcția inovativă mai greu, sistemul de învățământ fiind caracterizat de inerție.

În lucrarea de față am dorit să subliniez faptul că orientarea școlară și cea profesională a elevilor, trebuie începută la o vârstă la care aceștia să-și poată valorifica toate capacitățile, pentru dezvoltarea unei cariere și ocuparea unui loc de muncă ce oferă pe lângă satisfacții materiale și pe cele de ordin moral și spiritual. Elevii trebuie îndrumați cu multă responsabilitate de către profesorii lor pentru a ști în ce direcție să-și îndrepte eforturile.

Munca, marketingul, educația sunt sectoare care se întrepătrund și care genereză energie economiei actuale.

În concluzie, socialul și economicul influențează strategiile și tehnicile utilizate de manageri pentru dezvoltarea domeniului servicii educaționale, prin prisma marketingului educațional.

ANEXA 1

CHESTIONAR

Considerați că managerii educaționali (directorii de școli) cunosc și utilizează strategii de marketing:

În mică măsură;

În mare măsură;

Deloc;

Nu știu.

Pe ce considerați că trebuie să pună accentul managerii de instituții școlare (directorii) pentru a avea o școală modernă:

Pe promovarea imaginii;

Pe dotarea școlii;

Pe calitatea profesorilor;

Pe selecția copiilor.

În ce măsură considerați că succesul unei școli poate fi obținut prin angajarea cadrelor didactice foarte bine pregătite:

În mare măsură;

În mică măsură;

Deloc;

Nu știu.

Considerați că forța de muncă asigurată prin instituțiile școlare corespunde cerințelor pieței:

Da;

Nu;

Parțial;

Nu știu.

În sarcina cui cade orientarea școlară și profesională:

A familiei;

A școlii;

A tânărului;

Altă variantă……………………………………………………………………………………

Ce parere considerați că au elevii despre școala în care învață:

Foarte bună;

Bună;

Mai puțin bună;

Negativă;

Nicio părere;

Altă variantă……………………………………………………………………………..

Care sunt factorii care au impiedicat dezvoltarea domeniului educațional:

Lipsa finanțării;

Proastă gestionare;

Neimplicarea parinților în activitățile școlare;

Lipsa interesului;

Lipsa profitului.

În ce măsură considerați că funcționează comunicarea și transferul de informații între minister-inspectorate-instituții școlare:

În mare măsură;

În mică măsură;

Nu există o comunicare eficientă.

Considerați că bunurile educaționale sunt aducătoare de profit:

Da;

Nu;

Nu neapărat.

Cum considerați că au evoluat în ultimii ani serviciile educaționale:

În mai bine;

În mai rău;

Fără modificări majore;

Cu mici modificări.

Care considerați că sunt cauzele acestei evoluții:

Implementarea tehnologiei avansate;

Pregătirea cadrelor didactice și a elevilor;

Schimburile de experiență;

Posibilitățile materiale;

Specificați alte cauze…………………………………………………………………………

Cât de utile considerați că sunt schimburile de opinii între cadrele didactice și familiile copiilor prin contacte de diferite tipuri:

Cu cât pretențiile profesorilor dintr-o școală sunt mai mari, cu atât mai mult numărul înscrierilor copiilor la acea școală crește:

Da;

Nu;

Nu neapărat.

Care dintre următoarele variante considerați că reprezintă cea mai eficientă metodă de promovare a imaginii unei școli:

Propriul portal site;

Apariții mass-media;

Participări la concursuri școlare;

Rezultate la examene;

Activități extracurriculare;

Specificați alte variante……………………………………………………………………………

Care credeți că este criteriul pentru poziționarea unei școlii în primele locuri ale unei ierarhii:

Absorbția a peste 50% din elevi în licee de elită;

Lipsa abandonului școlar;

Absenteism redus;

Rezultate bune la concursuri naționale și internaționale;

Specificați alt criteriu………………………………………………………………………….

În alegerea unei cariere de către elevii, ce considerați că aceștia ar trebui să opteze pentru un serviciu :

Cu o bună salarizare;

Care oferă satisfacții morale;

Cu posibilități de promovare;

Către care au înclinații/aptitudini;

Specificați altă variantă…………………………………………………………………………..

Care considerați că ar fi factorii ce pot influența piața pentru a cere produse educaționale de bună calitate:

Un învățământ primar și gimnazial de o calitate foarte bună;

Ridicarea competitivității în învățământ printr-o salarizare foarte bună;

Creșterea gradului de dificultate ale examenelor naționale;

Locuri de muncă pentru absolvenții de studii superioare;

Cerere de specialiști în domeniile economice prospere.

BIBLIOGRAFIE

Carți și articole din reviste de specialitate:

Alexandru, Ioan, Matei, Lucica, Serviciul public, Abordare juridico-administrativă. Management. Marketing, Editura Economică, București, 2000;

Baker, Michael, Marketing. Societate, știință și tehnică, București, 1997;

Balica, Magdalena, Horga, Irina, Muncă și profesie – Noi tendințe în societatea contemporană, Institutul de Științe ale Educației, București, 2001;

Chelcea, Spetimiu, Marginean, Ioan, Cauc, Ion, Cercetarea Sociologica. Metode si tehnici, Editura “Destin”, 1998;

Dorofte, Ionel, Analiza și predicția performanțelor umane, Editura Științifică și Enciclopedică, Bucuresti, 1981;

Jigău, Mihai, Consilierea carierei, Editura Sigma, București, 2001;

Jigău, Mihaela, Piața Muncii în România, Institutul de Științe ale Educației, București, 2001;

Jinga, Ioan, Managementul învațământului, Editura Aldin, 2001;

Kotler, Philip, Managementul Marketingului, Analiză. Planificare. Implementare. Control, Editura Teora, București, 1997;

Kotler, Kotler, Principles of Marketing (second edition), Prentice Hall Inc, Englewood Cliffs, 1983;

Lendrevic, Lindon, Denis, Mercator – theorie et practique du marketing, Dalloz, Paris, 1990;

Matei, Lucica, Management public, Editura Economică, București, 2001;

Nedelea, Alexandru, Marketing în administrația publică, Editura , București, 2006;

Negrilă, Iulian, Management Educațional, Suport de curs, 2010;

Niță, Aurel Mircea, Științe Economice. Marketing și Management, Editura SNSPA-FCRP, București, 2002;

Omer, Ioana, Psihologia muncii, Editura Fundației România de Mâine, 2003;

PAPP, Imola, Piața Muncii în Țările de Tranziție, Institutul de Științe ale Educației, București, 2001;

Platis, Magdalena, Strategii de piață educațională din perspectiva orientarii de marketing, Analele Universității „Constantin Brancuși”, Tg. Jiu, Seria Economie, Nr.3/2009;

Popescu, Andrei, Tendințe noi în abordările Organizației Internaționale a Muncii, în RRDM nr. 4/2006;

Popescu, Radu Răzvan, Dreptul muncii, Ediția a II-a , revizuită și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2012;

Radulescu, Crina, Nen, Madlena, Student’s Mobilities, an Inspirational Marketing Tool. Case Study: Romania, Analele Universitatii Maritime Constanta, Year XII, Vol. 16;

Salade, Dumitru, Didactica, Editura Pedagogică, București, 1982;

Serraf, Guy, Dictionnaire methodologique du marketing, Les Editions d’Organization, Paris, 1985;

Stan, Nicolae, Introducere în Managementul Educațional, Suport de curs, 2010;

Stănciulescu, Elisabeta, Sociologia Educației Familiale, Vol. 1, Editura Polirom, 2002;

Tomșa, Gheorghe, Consilierea și dezvoltarea carierei la elevi, Casa de Editură și Presă Românească, București, 1999;

Trandafir, Ana, Structura Sistemului de Învățământ din România, Institutul de Științe ale Educației, București, 2001;

Țoca, Ioan, Management Educațienal, Eitura Didactică și Pedagogică, R.A., 2007;

Yadin, Daniel, Dicționarul Internațional de Marketing, Editura Rentrop & Straton, 2006;

Zaharia, Razvan, Marketing social – politic, Editura Uranus, București, 2001.

Acte oficiale:

Constituția României, disponibil la http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339;

Codul Muncii actualizat 2014 (Legea 53/2003), republicat și renumerotat în Monitorul Oficial nr. 345 din 18 mai 2011, în temeiul art. V din Legea 40/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003;

Codul Muncii nr. 53/2002, Legea dialogului social nr. 62/2011, Publicată în Monitorul Oficial Nr. 322 din 10 mai 2011;

Convențiile Organizației Internaționale a Muncii, Ratificată de România, parțial, prin Legea nr.74/1999, publicata în Monitorul Oficial Nr. 193 din 4 mai 1999.

Surse web:

http://www.anc.edu.ro/uploads/SO/psiholog.scolar.pdf;

http://ctrl-d.ro/digital/resurse-digital/tehnici-de-loializare-clientilor/;

http://legeaz.net/noul-cod-civil/;

http://marketingportal.manager.ro/articole/tipssitricks-34/8-tehnici-eficiente-de-marketing-4181.html;

http://www.microsoft.com/romania/business/imm/articole/plan_marketing.aspx;

http://www.lsbf.org.uk/programmes/professional/cim/about-cim.html/.

BIBLIOGRAFIE

Carți și articole din reviste de specialitate:

Alexandru, Ioan, Matei, Lucica, Serviciul public, Abordare juridico-administrativă. Management. Marketing, Editura Economică, București, 2000;

Baker, Michael, Marketing. Societate, știință și tehnică, București, 1997;

Balica, Magdalena, Horga, Irina, Muncă și profesie – Noi tendințe în societatea contemporană, Institutul de Științe ale Educației, București, 2001;

Chelcea, Spetimiu, Marginean, Ioan, Cauc, Ion, Cercetarea Sociologica. Metode si tehnici, Editura “Destin”, 1998;

Dorofte, Ionel, Analiza și predicția performanțelor umane, Editura Științifică și Enciclopedică, Bucuresti, 1981;

Jigău, Mihai, Consilierea carierei, Editura Sigma, București, 2001;

Jigău, Mihaela, Piața Muncii în România, Institutul de Științe ale Educației, București, 2001;

Jinga, Ioan, Managementul învațământului, Editura Aldin, 2001;

Kotler, Philip, Managementul Marketingului, Analiză. Planificare. Implementare. Control, Editura Teora, București, 1997;

Kotler, Kotler, Principles of Marketing (second edition), Prentice Hall Inc, Englewood Cliffs, 1983;

Lendrevic, Lindon, Denis, Mercator – theorie et practique du marketing, Dalloz, Paris, 1990;

Matei, Lucica, Management public, Editura Economică, București, 2001;

Nedelea, Alexandru, Marketing în administrația publică, Editura , București, 2006;

Negrilă, Iulian, Management Educațional, Suport de curs, 2010;

Niță, Aurel Mircea, Științe Economice. Marketing și Management, Editura SNSPA-FCRP, București, 2002;

Omer, Ioana, Psihologia muncii, Editura Fundației România de Mâine, 2003;

PAPP, Imola, Piața Muncii în Țările de Tranziție, Institutul de Științe ale Educației, București, 2001;

Platis, Magdalena, Strategii de piață educațională din perspectiva orientarii de marketing, Analele Universității „Constantin Brancuși”, Tg. Jiu, Seria Economie, Nr.3/2009;

Popescu, Andrei, Tendințe noi în abordările Organizației Internaționale a Muncii, în RRDM nr. 4/2006;

Popescu, Radu Răzvan, Dreptul muncii, Ediția a II-a , revizuită și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2012;

Radulescu, Crina, Nen, Madlena, Student’s Mobilities, an Inspirational Marketing Tool. Case Study: Romania, Analele Universitatii Maritime Constanta, Year XII, Vol. 16;

Salade, Dumitru, Didactica, Editura Pedagogică, București, 1982;

Serraf, Guy, Dictionnaire methodologique du marketing, Les Editions d’Organization, Paris, 1985;

Stan, Nicolae, Introducere în Managementul Educațional, Suport de curs, 2010;

Stănciulescu, Elisabeta, Sociologia Educației Familiale, Vol. 1, Editura Polirom, 2002;

Tomșa, Gheorghe, Consilierea și dezvoltarea carierei la elevi, Casa de Editură și Presă Românească, București, 1999;

Trandafir, Ana, Structura Sistemului de Învățământ din România, Institutul de Științe ale Educației, București, 2001;

Țoca, Ioan, Management Educațienal, Eitura Didactică și Pedagogică, R.A., 2007;

Yadin, Daniel, Dicționarul Internațional de Marketing, Editura Rentrop & Straton, 2006;

Zaharia, Razvan, Marketing social – politic, Editura Uranus, București, 2001.

Acte oficiale:

Constituția României, disponibil la http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339;

Codul Muncii actualizat 2014 (Legea 53/2003), republicat și renumerotat în Monitorul Oficial nr. 345 din 18 mai 2011, în temeiul art. V din Legea 40/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003;

Codul Muncii nr. 53/2002, Legea dialogului social nr. 62/2011, Publicată în Monitorul Oficial Nr. 322 din 10 mai 2011;

Convențiile Organizației Internaționale a Muncii, Ratificată de România, parțial, prin Legea nr.74/1999, publicata în Monitorul Oficial Nr. 193 din 4 mai 1999.

Surse web:

http://www.anc.edu.ro/uploads/SO/psiholog.scolar.pdf;

http://ctrl-d.ro/digital/resurse-digital/tehnici-de-loializare-clientilor/;

http://legeaz.net/noul-cod-civil/;

http://marketingportal.manager.ro/articole/tipssitricks-34/8-tehnici-eficiente-de-marketing-4181.html;

http://www.microsoft.com/romania/business/imm/articole/plan_marketing.aspx;

http://www.lsbf.org.uk/programmes/professional/cim/about-cim.html/.

ANEXA 1

CHESTIONAR

Considerați că managerii educaționali (directorii de școli) cunosc și utilizează strategii de marketing:

În mică măsură;

În mare măsură;

Deloc;

Nu știu.

Pe ce considerați că trebuie să pună accentul managerii de instituții școlare (directorii) pentru a avea o școală modernă:

Pe promovarea imaginii;

Pe dotarea școlii;

Pe calitatea profesorilor;

Pe selecția copiilor.

În ce măsură considerați că succesul unei școli poate fi obținut prin angajarea cadrelor didactice foarte bine pregătite:

În mare măsură;

În mică măsură;

Deloc;

Nu știu.

Considerați că forța de muncă asigurată prin instituțiile școlare corespunde cerințelor pieței:

Da;

Nu;

Parțial;

Nu știu.

În sarcina cui cade orientarea școlară și profesională:

A familiei;

A școlii;

A tânărului;

Altă variantă……………………………………………………………………………………

Ce parere considerați că au elevii despre școala în care învață:

Foarte bună;

Bună;

Mai puțin bună;

Negativă;

Nicio părere;

Altă variantă……………………………………………………………………………..

Care sunt factorii care au impiedicat dezvoltarea domeniului educațional:

Lipsa finanțării;

Proastă gestionare;

Neimplicarea parinților în activitățile școlare;

Lipsa interesului;

Lipsa profitului.

În ce măsură considerați că funcționează comunicarea și transferul de informații între minister-inspectorate-instituții școlare:

În mare măsură;

În mică măsură;

Nu există o comunicare eficientă.

Considerați că bunurile educaționale sunt aducătoare de profit:

Da;

Nu;

Nu neapărat.

Cum considerați că au evoluat în ultimii ani serviciile educaționale:

În mai bine;

În mai rău;

Fără modificări majore;

Cu mici modificări.

Care considerați că sunt cauzele acestei evoluții:

Implementarea tehnologiei avansate;

Pregătirea cadrelor didactice și a elevilor;

Schimburile de experiență;

Posibilitățile materiale;

Specificați alte cauze…………………………………………………………………………

Cât de utile considerați că sunt schimburile de opinii între cadrele didactice și familiile copiilor prin contacte de diferite tipuri:

Cu cât pretențiile profesorilor dintr-o școală sunt mai mari, cu atât mai mult numărul înscrierilor copiilor la acea școală crește:

Da;

Nu;

Nu neapărat.

Care dintre următoarele variante considerați că reprezintă cea mai eficientă metodă de promovare a imaginii unei școli:

Propriul portal site;

Apariții mass-media;

Participări la concursuri școlare;

Rezultate la examene;

Activități extracurriculare;

Specificați alte variante……………………………………………………………………………

Care credeți că este criteriul pentru poziționarea unei școlii în primele locuri ale unei ierarhii:

Absorbția a peste 50% din elevi în licee de elită;

Lipsa abandonului școlar;

Absenteism redus;

Rezultate bune la concursuri naționale și internaționale;

Specificați alt criteriu………………………………………………………………………….

În alegerea unei cariere de către elevii, ce considerați că aceștia ar trebui să opteze pentru un serviciu :

Cu o bună salarizare;

Care oferă satisfacții morale;

Cu posibilități de promovare;

Către care au înclinații/aptitudini;

Specificați altă variantă…………………………………………………………………………..

Care considerați că ar fi factorii ce pot influența piața pentru a cere produse educaționale de bună calitate:

Un învățământ primar și gimnazial de o calitate foarte bună;

Ridicarea competitivității în învățământ printr-o salarizare foarte bună;

Creșterea gradului de dificultate ale examenelor naționale;

Locuri de muncă pentru absolvenții de studii superioare;

Cerere de specialiști în domeniile economice prospere.