Semnificatia Evenimentului Cunoscut Sub Denumirea de Progromul de la Iasi

Cu ocazia comemorării a 65 de ani de la Pogrom, cercetătorul Jean Ancel consemna: „Pogromul de la Iași va rămâne în istorie un capitol al Răului, al Răului absolut, bazat pe ura religioasă și națională, al bucuriei de a face Rău, al Răului care însoțește specia umană de la însăși apariția ei. Acest Rău a vorbit la Iași română.”1

Cercetătorii Pogromului de la Iași consideră că sute de documente au fost ținute la secret în anii totalitarismului. Astăzi ies la iveală noi mărturii, necesare restaurării adevărului istoric. În acest context, comemorarea victimelor Holocaustului nu este inutilă, nici urmare a spiritului vindicativ al unora, nici o formă de lamentație, ci reprezintă “un memento pentru viitor, ca omenirea să-și păstreze vigilența mereu trează, încât somnul rațiunii să nu mai fie posibil.”2

De ce Iași?

Iată cum motivează autorii cărții Cum a fost posibil? Evreii din România în perioada Holocaustului alegerea Iașiului: „Capitala Moldovei, aflată în apropierea frontului, vechi focar al propagandei antisemite (leagănul cuzismului și al mișcării legionare), oferea teren propice pentru experimentarea politicii de exterminare fizică a evreilor preconizată de regimul Antonescu. […] Nu exista nici un temei pentru o culpabilizare colectivă, care să justifice masacrul care s-a pus la cale. […] Și totuși pogromul trebuia să aibă loc. El făcea parte din planul Conducătorului statului de curățire a țării de evrei. Obsesia purificării etnice I. Antonescu o avea cu mult înainte de începerea războiului.”3

“Inițiatorii, planificatorii și executanții”

Istoricul Jean Ancel își începe cartea sa, Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941, prin enunțarea numelui mareșalului Antonescu, despre care afirmă că a ordonat Pogromul de la Iași, ordinul respectiv însemnând “evacuarea din oraș a tuturor evreilor și lichidarea fără milă a oricărui evreu care va deschide focul asupra soldaților români și germani”.4 Informația se

Ancel, Jean, art. Responsabilitatea autorităților statului pentru înscenarea, pregătirea și executarea Pogromului de la Iași, publicat în vol. Pogromul de la Iași, ( 28 – 30 iunie 1941): prologul Holocaustului din România, ediție îngrijită de George Voicu, publicat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Ellie Wiesel”, Editura “Polirom”, Iași, 2006, p. 60.

Pincu Kaiserman , art. cu titlul Cuvântul de deschidere rostit de domnul Pincu Kaiserman, președintele Comunității Evreilor din Iași, op. cit., p.37.

3. Florian, Alexandru (coord.), Benjamin, Lya, Ciuciu, Anca – Cum a fost posibil? Evreii din România în perioada Holocaustului, Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Ellie Wiesel”, București, 2007, pag. 98.

Ancel, Jean, Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941, Traducere de Carol Bines, Prefață de Yehuda Bauer, Colecția “Historia, coord. Mihai-Răzvan Ungureanu, Iași, Polirom, 2005, p. 15.

bazează pe descoperirea, de către acest autor, a “ordinului secret al Comandantului”.5

Menționând, mai departe, că Secția a II-a a Marelui Cartier Major și Serviciul Special de Informații au pregătit terenul pentru pogrom, autorul folosește expresia “fantezia lor antisemită” atunci când adaugă faptul că românii au fost ajutați și de unități ale Armatei germane, care au fost instalate în Iași. De asemenea, se specifică amănuntul că modelul l-a constituit pogromul de la Dorohoi, din 1940 și nu modelele naziste. Este de reținut și specificația că regimul Antonescu n-ar fi îndrăznit să acționeze dacă n-ar fi beneficiat de prezența Armatei germane în România.

A existat un plan mai mare, cunoscut sub denumirea de „Curățarea terenului”, care viza exterminarea fizică a evreilor din Basarabia și Bucovina. Pogromul de la Iași era parte a „Planului Mare”, care urmărea eliminarea prezenței evreilor din Moldova, plan realizat concomitent cu cel evocat anterior. Cartea mai consemnează că ordinul formal a fost dat telefonic, în 27 iunie 1941, direct comandantului garnizoanei Iași, Constantin Lupu. Arestările și lichidările au început în noaptea de 28/29 iunie 1941. Ordinul inițial a fost întărit printr-un altul, tot telefonic, cuprinzând dispoziții, întărit de ordinul lui Mihai Antonescu, către prefect, colonelul Captaru. Colonelul Lupu a fost demis la 2 iulie 1941, din cauza incapacității sale de a stăpâni situația și de a executa cu fidelitate ordinul lui Antonescu. Procesul lui Lupu (ian. 1942) a fost secret, iar documentele privitoare la acest proces și la pogromul de la Iași au rămas și ele secrete până în 1996.

În comunicarea consacrată stabilirii vinovățiilor și reconstituirii faptelor istorice, pe baza mărturiilor de la proces, precum și a altor documente, istoricul Jean Ancel afirmă că: “Românii care au înscenat, planificat, pregătit și executat Pogromul de la Iași și trenurile morții au fost barbari.”6 Potrivit informațiilor prezentate, “lanțul de comandă”7 al persoanelor și instituțiilor care au pregătit și executat Pogromul de la Iași, au fost:

organele de planificare și de urmărire a aplicării “Planului mare”: Secția a II-a a Marelui Cartier General; Serviciul Special de Informații și Ministerul de Interne; Generalul Tătăranu, adjunctul șefului MCG, coloneii Radu Dinulescu, Gh. Petrescu și Ion Palade, Eugen Cristescu, șeful SSI, Constantin Ionescu Micandru, maiorii Emil Tulbure și Gh. Balotescu, Jak Popescu, ministru adjunct și generalul Dumitru Popescu, din cadrul Ministerului de Interne.

Organele de execuție a pogromului au fost: regimentele 13 Dorobanți și 1 Transmisiuni din Divizia 14, sub comanda generalului Gh. Stavrescu, pretorul Armatei a 3-a, lt.-col. Barozzi, pretorul Diviziei 14, maiorul Nicolae Scriban și maiorul Constantin Darie, șeful Poliției Militare.

Ibidem, Nota de subsol 1, p. 15.

Jean Ancel (Yad Vashem, Israel), Responsabilitatea autorităților statului pentru înscenarea, pregătirea și executarea Pogromului de la Iași și stabilirea numărului victimelor, în vol. Pogromul de la Iași (28 – 30 iunie 1941): prologul Holocaustului din România, ed. cit., pag. 61.

Ibidem., pag. 50.

Din partea SSI, executanții au fost: Florin Becescu Georgescu, Gh. Cristescu și membrii eșalonului care a operat la Iași. Din Garnizoana Iași, au participat: col. Constantin Lupu, maiorul Schipor și alții. Din cadrul Jandarmeriei: col. GH. Bădescu, lt.-col. Nicolescu – Coca, maiorul Vasiliu; Din Poliție: lt.-col. Chirilovici, inspectorul Leahu, secretarul Chesturii Gh. Stănciulescu. De la Siguranță: inspectorii Emil Gioseanu și Matei Cosma. De la Prefectură: lt.-col. Captaru și lt.-col. Aristotel Alexandrescu.

Jean Ancel vorbește și despre “micii ucigași”8, prin care se înțeleg vecinii evreilor, simpatizanții mișcărilor antisemitice, tineri, funcționari inferiori cu venituri mici, meseriași frustrați de concurență, funcționari de stat, ingineri, laboranți, oameni de afaceri, militari în retragere, pensionari ș.a. Este de reținut faptul că autorul în cauză remarcă faptul că nu toți locuitorii au fost părtași la pogrom, dar și că “Evreii din Iași n-au simțit deosebirea deoarece peste tot s-au găsit destui români care să transforme ziua de 29 iunie 1941 în ziua celui mai mare dezastru al evreilor din Regat […] Niciunul dintre locuitorii Iașiului nu a protestat.”9

O altă categorie de “mici ucigași” au fost cei numiți “huligani”, notează același istoric. Aceștia din urmă au fost caracterizați de către autor drept “acea adunătura de dușmani ai ai poporului evreu care au căutat, au identificat, au bătut, au jefuit, au predat evrei patrulelor sau chiar au strâns ei grupuri de evrei și le-au predat soldaților germani sau români.”10 Aceștia au aparținut păturilor de jos ale societății: măturători, servitori, căruțași, elevi din școli de meserii, simpatizanți ai mișcării legionare.

În sfârșit, o altă categorie a fost reprezentată de legionari, prin care se înțeleg, în primul rând, șefi de rând ai mișcării, care au sprijinit “în mod voluntar și cu entuziasm lichidarea evreilor”.11

„Autoritățile și forțele de ordine”

Forțele care au acționat în zilele pogromului au fost forțe militare, de poliție și jandarmerie din oraș și din afara lui, subordonate autorităților militare și civile, care au primit ordine de la comandanții lor și de la alte foruri superioare: Marele Cartier General, Comandamentul Armatei a IV-a, marele pretor al Armatei, Ministerul de Interne, Inspectoratul General al Jandarmeriei.

Actorii implicați și anchetați ulterior au fugit de răspunderea personală, fapt confirmat, în 1945 de către colonelul Lupu care, afirmă Jean Ancel, „a reușit să descrie corect amestecul tuturor autorităților din Iași în executarea pogromului, trecând sub tăcere numai contribuția sa”.12

Dintre personajele implicate, am reținut următoarele nume: prefectul Captaru, generalul Stăvrescu, colonelul Lupu, locotenent – colonelul Chirilovici (chestorul Poliției), generalul

Ibidem, p.52.

Ibidem, p. 52.

Ibidem, p. 52.

Ibidem., pag. 53.

Idem, Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941, ed. cit., pag. 43.

Sănătescu (Comandantul Corpului IV Armată), colonelul Bădescu (Comandantul Jandarmeriei), colonelul Barozzi (pretorul Armatei a III-a). Președintele comunității evreiești din Iași, Iosef Iacob, a subliniat, în mărturia depusă la proces, că „Toate autoritățile cărora le-am arătat îngrijorarea populației evreiești m-au asigurat că nu se va întâmpla nimic. Nu s-a observat însă să se fi luat măsuri de siguranță în oraș.”13

„Pregătirile pe teren pentru pogrom”

Dumitru Săracu, acuzatorul în procesul lui Antonescu și al guvernului său, nota: „Ultimul cetățean [creștin] din Iași știa că ceva se pregătește contra populației evreiești. Nimănui nu-i era cunoscut că populația evreiască va trece prin cea mai grea încercare ce a cunoscut-o istoria vreodată” („Ciorna actului de acuzare”).14 Intelectualii din Comunitatea evreiască au adunat mărturii, imediat după pogrom, „în încercarea de a păstra în memoria poporului evreu grozăviile petrecute”.15

„Semne ale viitorului masacru”

În noaptea de 7/8 iunie 1941, autoritățile au arestat „suspecți” de activitate politică subversivă, în speță „intelectuali periculoși”, încât „sala de jos de la Chestură era plină de evrei.”16 Au fost transportați în lagărul de la Târgu-Jiu („toți au supraviețuit”17).

Al doilea val de arestări s-a petrecut în ajunul izbucnirii războiului împotriva Uniunii Sovietice. Au fost arestați: „elemente comuniste” și „legionari suspecți”.18 Inițiativa arestării „evreilor suspecți” a aparținut Biroului Statistic al Marelui Stat-Major din Iași, iar execuția, Poliției din orașe și Jandarmeriei, în sate și târguri. Zeci de fruntași ai populației evreiești au fost închiși la Târgu-Jiu.

În ziua de 22 iunie, odată cu izbucnirea operațiilor militare, au fost lipite afișe, pe străzile centrale, pe stâlpi, prin gări, prin vagoanele de tren, pe zidurile instituțiilor, pe garduri, care „îi înfățișează pe evrei ca vinovați de provocarea războiului și cuprind îndemnuri la ură și incitare la pogrom”.19 Pe străzile orașului au fost văzuți soldați români în drum spre front, iar în 23 iunie au fost văzuți, pentru prima oară, și soldați germani. Avioanele au bombardat orașul, la 24 iunie, fără pagube mari. S-a răspândit zvonul că evreii semnalizează avioanelor sovietice pentru a ajuta la localizarea obiectivelor. În ziua de 25 iunie, în oraș s-a lăsat “o liniște apăsătoare”20, iar populația evreiască a început să se pregătescă de o catastrofă. La 26 iunie a avut loc un nou bombardament care a atins Comandamentul Diviziei 14, un spitalul și centrala telefonică.

Ibidem, p. 45.

Ibidem, Nota de subsol 1, pag. 46.

Ibidem, p. 47.

Ibidem, p. 47.

Ibidem, p. 48.

Ibidem, Nota de subsol 2, p. 48.

Ibidem, p. 48.

Ibidem, p. 49.

În cartierele de evrei au pierit 38 de oameni și au fost distruse peste o sută de case. Sub diferite pretexte, mediat după bombardament evreii au început să fie arestați “după buna tradiție românească, ce stabilea a priori că evreul este vinovat de colaborare – cu orice dușman al națiunii române: germanii în primul război mondial, rușii în al doilea”.21

Jean Ancel consemnează, mai departe, că, la data de 26 iunie, s-a intensificat brusc instigarea la antisemitism în presa locală. În același timp, s-au intensificat zvonurile cu privire la evrei, precum Acela că avioanele erau pilotate de evrei fugiți în Basarabia, în 1940, dovadă fiind “precizia atingerii obiectivelor”.22 Acest zvon a primit o confirmare, în scris, în 29 iunie, de la Comandamentul Diviziei 14. Dovezi precum aceea a studentei parașutate sau a “brutarului evreu îmbrăcat în haine rusești, mort”23, au fost înscenate de agenți, pentru a crea o stare de psihoză în oraș. Așadar, toți evreii din oraș au fost considerați rebeli potențiali care se înarmau în secret. Oficialitățile puneau totul pe seama evreilor „acuzându-i de legături oculte cu aviatorii sovietici”, pentru a distrage atenția populației de la pericolele reale ale războiului. Tot pe 26 iunie, se precizează că soldați români beți vandalizau casele evreilor, iar sergentul Manoliu Mircea a ucis doi evrei și a rănit grav un altul, iar a doua zi a ucis încă șase evrei. Asasinatele comise de Manoliu sunt considerate, de către istoricul Carp24, drept scânteia care a declanșat pogromul de la Iași. Din punctual de vedere al autorului Jean Ancel, începutul este legat de uciderea a 400 de evrei, lângă târgul Sculeni, de către soldați români.

Un alt semn prevestitor de rele a fost considerat fenomenul părăsirii orașului Iași de către români, îndeosebi intelectuali, cu circa trei zile înainte de pogrom (“fuga privilegiaților”25). Pe de altă parte, au fost avertismente confuze cu privire la un dezastru iminent. Un alt semn prevestitor l-a constituit mobilizarea unor tineri evrei, la Primărie, pentru a fi puși să sape gropi foarte mari în cimitirul evreiesc (între 20 – 26 iunie 1941).

Un rol important l-a avut presa de propagandă antisemită, reprezentată de ziarele: “Prutul” și “Moldova”, în care au fost publicate articole dușmănoase la adresa evreilor, lucruri care au amplificat atmosfera de tensiune din orașul Iași.

Tot în perioada premergătoare, s-a semnalat acțiunea de însemnare cu o cruce, făcută cu var sau cu vopsea, a caselor creștinilor, astfel fiind mai ușor de identificat locuințele evreilor din oraș de către germani, pentru a-i aresta pe evrei.

În data de 27 iunie, autoritățile i-au învinuit oficial pe evrei pentru bombardamentele sovietice. Chestorul Chirilovici a chemat fruntașii Comunității evreiești, ordonându-le să strângă,

Ibidem, p. 49.

Ibidem, p. 49.

Ibidem, p. 50.

Este vorba despre Matatias Carp, autorul cărții „Cartea neagră. Suferințele evreilor din România în timpul dictaturii fasciste, 1940 – 1944, vol. II-A, Pogromul de la Iași, Societatea Națională de Editură și Arte Grafice „Dacia Traiană”, București, 1948.

Ancel, Jean, Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941, ed. cit., p. 53

în 24 de ore, toate lanternele, binoclurile, aparatele de fotografiat și de filmat deținute de evrei și să le aducă la Chestură. Scopul acestei operațiuni era evitarea surprinderii imaginilor din timpul pogromului. Iosef Iacob, președintele Comunității evreiești i-a solicitat chestorului Chirilovici să ia măsuri, oferindu-i, chiar, o mită de două milioane de lei.

În data de 26 iunie, generalul Stăvrescu i-a acuzat pe evrei că semnalizează avioanelor sovietice și, ca urmare, vor suporta „pedeapsa cu moartea”.26 Soldații au scos peste 80 de evrei din casele lor, de pe strada Rufeni, imediat după bombardament. Femeile și copiii au fost eliberați pe 28, iar bărbații au fost ținuți până pe 30 iunie. Pe 27 iunie, mulți evrei au fost arestați, bănuiți că semnalizează cu lanternele avioanelor sovietice. Jean Ancel consemnează că Antonescu „a ordonat comandantului garnizoanei să pregătească evacuare tuturor celor 45 000 de evrei din Iași, după care a revenit asupra ordinului, în noaptea dinaintea pogromului, la 28 iunie, ora 23”.27 Prefectul Captaru era confuz cu privire la executarea ordinului, din cauză că nu știa unde să-i ducă pe evreii evacuați.

Pe 27 iunie au fost realizate percheziții în casele evreilor, pentru descoperirea armelor și a munițiilor. Alte evenimente (jafuri, bătăi), s-au petrecut și în cartierul Abatorului, considerat un bastion al lui Cuza și al Mișcării legionare. Administrația orașului s-a reunit la Palatul Prefecturii, pentru a lua măsuri de securitate, dar, în realitate, acestea au fost pregătiri pentru pogrom. În următoarea etapă, au fost realizate atacuri false asupra soldaților, pentru a-i deruta, stârnindu-le furia, precum și pentru a crea impresia de pierdere a controlului.

În seara de 28 iunie, au sosit la Chestură ofițeri ai Armatei și Jandarmeriei, care au comandat practic operațiunea, după care, în oraș, au început să se audă împușcături. Coloneii Bădescu, Barozzi și Niculescu-Coca „erau foarte calmi”28, așa cum semnalează documentele din cadrul procesului, ei refuzând să iasă și să vadă de unde veneau împușcăturile. La ora 21 s-a auzit o alarmă „înscenată”29, iar câteva avioane germane au survolat orașul, unul dintre acestea lansând o rachetă albastră, semnalul de începere. În momentele următoare, s-au auzit împușcături în tot orașul. Pe străzile centrale mărșăluiau unități militare în drumul lor spre front, deși se specificase clar, în planul de acțiune al Armatei, că dirijarea lor prin oraș era interzisă. Una dintre coloane a fost atacată de cei care trăgeau, aflați în poziții pe acoperișurile unor instituții sau în podurile unor clădiri. Dezordinea creată a stârnit panică, iar soldații au răspuns cu focuri e armă către atacatorii dn clădiri.

Majoritatea evreilor s-au refugiat în adăposturi. Alarmelele false au declanșat vânătoarea

Ibidem, p. 57.

Ibidem, p.57.

Ibidem, p. 61

Ibidem, p. 61

de evrei, iar în zori, patrulele au început să aresteze evrei. În cartiere precum Păcurari și Nicolina, „soldații români și germani au început să ucidă evrei”.30

Este semnalat și faptul că, în oraș, și-a făcut apariția și un ofițer german, de la comandamentul german din Iași, care ținea legătura cu generalul Stăvrescu, „faptul fiind consemnat de căpitanul Constantin Darie, care l-a însoțit”31, în depoziția sa la Tribunalul Poporului din București.

Alarma falsă din noaptea de 28/29 iunie a marcat începutul vânării evreilor. În cartierele Păcurari și Nicolina „au început uciderile”32, de către soldați germani și evrei. În 1945, un comandant al jandarmeriei își amintea că, ieșind în patrulare pe străzi, în acea noapte, a văzut „morți pe strada Păcurari și pe strada Vasile Conta”.33 Soldați însoțiți de tineri din bandele organizate de SSI au năvălit în casele evreilor bogați, jefuind și ucigând. Există numeroase depoziții ale evreilor supraviețuitori, în acest sens. Același lucru s-a petrecut la periferiile Iașiului. Potrivit autorului, Jean Ancel, la ora 23.00, a sosit ordinul telefonic al lui Antonescu, adresat colonelului Lupu, dându-i „mână liberă în acțiunea de masacrare a evreilor” și de deportare a acestora „pachete, pachete”.34 Ancel consemnează și faptul că Antonescu nu a recunoscut niciodată masacrarea evreilor și evacuarea acestora.

„Duminică, 29 iunie 1941 – ziua pogromului”

Soldații au început jafurile, maltratările și perchezițiile, de la 3 dimineața. Tramvaiele nu au mai circulat. Evreii au primit ordine de a se prezenta la Chestură. În apropierea spitalului au fost împușcați evrei, personalități ale orașului, și familii întregi. În tot orașul s-au auzit împușcături, dar, de data aceasta, cu gloanțe adevărate. Iată cum prezintă situția, în cartea sa, Jean Ancel: „Mormane de cadavre au început să se adune în curți, pe străzi și în adăposturi, chiar și în casele evreiești. În câteva ore, au fost uciși sute de evrei, dar tendința generală nu era asasinatul, ci strângerea de evrei și trimiterea lor, în coloane, la Chestură […] și spre alte centre de tortură. Ordinul de începerea execuțiilor și concentrarea evreilor pe străzi l-a dat generalul Stăvrescu”.35 În volumul Preludiu la asasinat sunt consemnate numele a zeci de persoane care au relatat faptele lor din acea zi (depoziții, procese-verbale, declarații, mandate de arestare, toate precizate în notele de subsol). Reținem, de asemenea, informația potrivit căreia, la procesul principal împotriva „criminalilor de război” de la Iași (București, iunie 1848), Tribunalul nu s-a confruntat cu problema descoperirii acelor cetățeni care au participat la pogrom, ci a înfierat regimul antonescian, forțele de siguranță și „legionarii” care i-au ajutat. La procesele din anii

Ibidem, p. 62.

Ibidem, p. 63.

Ibidem, p. 63.

Ibidem, p. 68.

Ibidem, p. 69.

Ibidem, p. 73.

următori, Tribunalul a stabilit că la pogrom au participat „elemente fasciste”, Armata română fiind absolvită de vină. Jean Ancel consideră, însă, că „huliganii” „ei singuri nu ar fi îndrăznit să ucidă mii de oameni”.36

Locurile de concentrare, în afara Chesturii, au fost: Comandamentul Regimentului 13 Dorobanți, Direcția Siguranței, clădirea Legiunii de jandarmi, clădirea Liceului Național, Școala Evreiască „Junimea” și abatorul orășenesc. În toate aceste locuri au fost bătuți, jefuiți și uciși evrei („În cartierul Abator, ziua pogromului a devenit un fel de petrecere populară”37).

„Curtea Chesturii”

Jean Ancel descrie în termenii următori ceea ce s-a întâmplat, în ziua Pogromului, în curtea Chesturii din Iași:

„Cu atât mai greu poate fi descrisă fabrica morții de la Chestura din Iași, din cauza concentrării neobișnuite, în spațiu și timp, a ororilor comise de ființe umane împotriva altor ființe umane, prin improvizarea de mijloace de masacrare, înfierbântarea continuă a instinctelor, apariția unei stări de extaz în fața corpului torturat, a sângelui care curge, a capetelor sparte și a mormanelor de cadavre.”38 La orele 9.30 – 10.00, în curtea Chesturii erau circa 20 000 de evrei. Ca cititori, am reținut, pentru oroarea sa, începerea „comerțului cu apă”39, prețul unui pahar cu apă săltând, în scurt timp, de la 100 la 12 000 de lei. Episodul se va repeta, la proporții de necrezut, în trenurile morții. În ziua pogromului, dispoziția de evacuare a tuturor evreilor din oraș a fost înlocuită cu un ordin de evacuare a populației bărbătești. A început trierea, femeile și copiii fiind eliberați, dar nu toți, iar criteriile de selecție au fost cu totul arbitrare. În același timp, au fost împușcați evrei, sub motivul rebeliunii.

„Ordine explicite”

În zilele pogromului nu s-a întâmplat nimic fără ordine și fără un plan, declară Jean Ancel, deși cei implicați nu și-au asumat propria răspundere sau au negat primirea unor ordine. Autorul menționează că aceste aspecte vorbesc despre „un complot al tăcerii pentru ascunderea adevărului și încercarea de a arunca toată răspunderea asupra Armatei germane.”40

În ceea ce privește responsabilitatea germanilor, documentul care atestă colaborarea militarilor români cu Comandamentul german din Iași a fost descoperit abia în 1996. Autorul consideră, în mod ferm și repetat, că dispozițiile și ordinele au fost primite de la Marele Cartier General, deși „aceste ordine au dispărut în parte, altele au fost ascunse, nefiind incluse în actele de acuzare ale tribunalelor care au judecat criminalii de război, în intenția de a arunca vina asupra germanilor și românilor care au colaborat cu ei, și nu pe statul român și populația

Ibidem, p. 94

Ibidem, p. 94.

Ibidem, p. 99.

Ibidem, p. 102.

Ibidem, p. 105.

românească”.41 Am reținut, de exemplu, că Stăvrescu a încercat să creeze impresia că germanii controlau curtea Chesturii, pretinzând că a fost amenințat. Tribunalul a stabilit, însă, în 1948, că Stăvrescu i-a convocat pe coloneii Lupu și Captaru, precum și pe Chirilovici, la Chestură, pentru consfătuiri, iar acolo s-a hotărât o metoda de înșelare a celor adunați, prin eliberarea selectivă a unor evrei „nevinovați”, pentru a-i determina pe bărbații evrei ascunși să vină la Chestură. Cei eliberați au primit un bilet pe care era scris „Liber”, cu sigiliul Chesturii. Operațiunea a dat roade. Circa 10 000 de evrei se aflau în curte. Numărul celor eliberați este incert. După-amiază a început un nou val de arestări. La ora 3.00 a început „marele măcel”. S-a început din nou cu o alarmă aeriană falsă, în jurul Chesturii. Deschiderea focului a fost aproape simultană cu alarma falsă. Se trăgea din curte, dar și din clădirile vecine. Soldații români au încercuit străzile vecine, ca nimeni să nu poată scăpa. Măcelul a continuat până la ora 7,30 seara. Numărul celor omorâți în curte a fost de 5000, și alte mii au fost masacrați în împrejurimi – și nu 300, după cum li s-a cerut tuturor să raporteze”.42 După mărturia căpitanului Darie, „în acea seară, în curte, erau circa 5000 de cadavre rânduite”.43 În curte mai erau circa 8 000 de evrei în viață.44

„Trenurile morții”

În jurul orei 21.00, zoriți cu lovituri de baston, după mărturiile supraviețuitorilor, evreii au fost încolonați câte șase și conduși către gară. Pe tot drumul erau cadavre, în mormane. Cei care ieșeau din rând erau omorâți pe loc. La gară au fost culcați la pământ, iar cei care au ridicat capul au fost executați pe loc. Până în jurul orei 1.00, „s-a încheiat încărcarea a 2430 (de fapt cca 5000) de evrei în primul tren, care a plecat la ora 2.000 în direcția Târgu Frumos”.45 În zorii zilei, au fost încolonați și ceilalți și apoi încărcați în al doilea tren, care și-a încheiat traseul la Podu Iloaiei. Printre ei erau copii și femei care au refuzat să se despartă de familia lor. Numele tuturor însoțitorilor au fost cunoscute încă din faza anchetelor din 1945, deși nimeni nu-și amintea ce s-a întâmplat. Oamenii au fost maltratați, străpunși cu baioneta, înjosiți, bătuți, pentru a fi înghesuiți în vagoane. Au fost folosite toate cele 50 de vagoane pregătite pentru această operațiune. Printre vinovați s-au aflat: ministrul adjunct de interne, Jak Popescu, prefectul Captaru, Ciugulescu, insp. responsabil cu mișcarea trenurilor, Claudius Rivalet, insp. biroului de mișcare de serviciu, Nicolae Săvinescu, adjunctul șefului de gară ș.a. În concluzie, la această operațiune au participat

„toate organele autorităților române și salariații de la Căile Ferate”.46

Condițiile de transport au fost inumane. Oamenii au murit în chinuri îngrozitoare sau au înnebunit. Evreii supraviețuitori au fost forțați să muncească în lagărul de la Călărași, după care

Ibidem, p. 108.

Ibidem, p. 115.

Ibidem, p. 125.

Ibidem, p. 152.

Ibidem, p. 156.

Ibidem, p. 169.

„rămășițele umane ale trenului morții”47 au fost trimiși înapoi la Iași, după alte 7 zile de chin. Au ajuns la Iași în noaptea de 7 sept. 1941. Cei aproape 900 de supraviețuitori și-au găsit casele goale, jefuite, copiii și soțiile uciși. „Buna Vestire” era ordinul verbal adus de Triandaf, comandantul trenului cu evrei, care „interzicea anchetarea cauzelor lichidării evreilor în trenul morții”.48

Trenul morții spre Podu Iloaei (27 de vagoane cu evrei, 5 vagoane cu soldați și 52 de vagoane cu alți pasageri) a plecat din Iași la 11.10 dimineața și a intrat în Podu Iloaiei la ora 13.00. Călătoria a durat 2 ore, dar evreii au stat în vagoanele despărțite de restul trenului, încă 24 de ore, în acest timp murind două treimi dintre călătorii evrei, „ceea ce nu a mai făcut necesară continuarea călătoriei”.49 Deosebirea față de celălalt tren a constat în faptul că aici au murit zeci de femei și sute de copii. În vagoane s-a dus o luptă pe viață și pe moarte pentru un loc la ferestruicile care fuseseră bătute în cuie. În oraș fusese oprită apa, iar comunității evreiești i s-a interzis să se apropie de gară, dar, după un timp, interdicția a fost ridicată. O scenă atroce a fost aceea în care, deși li s-a interzis, evreii muribunzi s-au repezit să bea apă dintr-o băltoacă noroioasă în care se scăldau porcii. La Podu Iloaiei, ca și la Târgu Frumos nu au existat soldați germani, după cum afirmă cercetătorul Jean Ancel, astfel că „toate au fost planificate și executate de români”.50

Numărul victimelor nu este cunoscut, dar se pare că, în trenul al doilea, au fost îmbarcați peste 3000 de evrei, iar numărul morților a fost de „circa 2000”.51 Supraviețuitorii au fost reținuți la Podu Iloaiei „patru luni și douăzeci de zile”.52 Întorși în Iași, au fost sprijiniți de comunitatea rărită a evreilor supraviețuitori.

Numărul victimelor

Stabilirea numărului victimelor, imediat după eveniment, a fost o problemă pentru autorități, aceste încercând să minimalizeze efectele pogromului, prin împiedicare celor din comunitatea evreiască de a stabili o listă a victimelor. Din mărturii și documente oficiale, au reieșit numere diferite. Jean Ancel consemnează: „Numărul victimelor, care a fost stabilit în recensământul Comunității, conform unei liste nominale, a fost de 14 850”.53

Ibidem, p. 315.

Ibidem, p. 319.

Ibidem, p. 331.

Ibidem, p. 337.

Ibidem, p. 342.

Ibidem, p. 343.

Ancel, Jean, art. Responsabilitatea autorităților statului pentru înscenarea, pregătirea și executarea Pogromului de la Iași, publicat în vol. Pogromul de la Iași, ( 28 – 30 iunie 1941): prologul Holocaustului din România, ediție îngrijită de George Voicu, publicat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Ellie Wiesel”, Editura “Polirom”, Iași, 2006, p. 56.

Concluzii

La vremea respectivă, reprezentantul Statelor Unite era interesat să afle amănunte despre dovezile utilizate la proces. El a constatat implicarea forțelor armate ale guvernului, astfel încât, în esență, în Pogromul de la Iași „Evreii au fost uciși fără proces, fără probe ale așa-zisei crime, căci în cazul evreilor funcționa principiul conform căruia era suficient ca ceva să fie socotit crimă pentru ca acea crimă să nu rămână fără pedeapsă.”54

Deschiderea arhivelor, publicarea unor volume de documente și a unor studii aprofundate, cu privire la perioada 1938 – 1944, face ca Holocaustul să nu mai poată fi contestat, astfel încât, cercetătorii fenomenului conchid că „Numai o minte irațională, orbită de ură împotriva evreilor poate să nege exterminarea unei importante părți a comunității evreiești românești.”55

Cercetările au demonstrat că „Holocaustul a însemnat un set complex de politici și acțiuni a căror largă majoritate a precedat crimele în masă, toate gândite și proiectate cu scopul de a-i exclude pe din societate pe evrei, dar și alte categorii sociale care au avut nenorocul să fie vizate de cei ce au inițiat aceste măsuri: de a-i lipsi de drepturile și protecția acordate în mod normal de stat cetățenilor săi; de a-i lipsi de proprietățile pe care le dețineau, de demnitate, de statutul profesional și de posibilitatea de a-și câștiga existența; de a-i izola și a-i separa de restul societăți; de a-i stigmatiza ca diferiți, periculoși sau subumani; și, în final, de a-i elimina cu totul din societate, fie prin emigrare forțată sau prin expulzare în locații în care aveau puține șanse de supraviețuire, fie prin ucidere.”56

Florian, Alexandru (coord.), Benjamin, Lya, Ciuciu, Anca, Cum a fost posibil? Evreii din România în perioada Holocaustului, Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Ellie Wiesel”, București, 2007, p. 108.

Ibidem, p. 173.

Bărbulescu, Ana (editor), Florian, Alexandru (editor), Climescu, Alexandru, Degeratu, Laura, Munca obligatorie a evreilor din România. Documente (1949 – 1944), Prefață de Paul A. Shapiro, Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Ellie Wiesel”, Polirom, Iași, 2013, p. 7-8.

Bibliografie

ANCEL, Jean, Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941, Traducere de Carol Bines, Prefață de Yehuda Bauer, Colecția “Historia”, coord. Mihai-Răzvan Ungureanu, Iași, Polirom, 2005, 491 p.

BĂRBULESCU, Ana (editor), FLORIAN, Alexandru (editor), CLIMESCU, Alexandru, DEGERATU, Laura – Munca obligatorie a evreilor din România. Documente (1949 – 1944), Prefață de Paul A. Shapiro, Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Ellie Wiesel”, Polirom, Iași, 2013, 562 p.

FLORIAN, Alexandru (coord.), BENJAMIN, Lya, CIUCIU, Anca – Cum a fost posibil? Evreii din România în perioada Holocaustului, Editura Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Ellie Wiesel”, București, 2007, 200 p.

***Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Ellie Wiesel”, Pogromul de la Iași (28 – 30 iunie 1941): prologul Holocaustului din România, ediție îngrijită de George Voicu, Editura “Polirom”, Iași, 2006, 317 p.