Semne, Forme Si Simboluri

Introducere……………………………………………………

Capitolul I

Semne, forme și simboluri…………………………………………………………………………….

Semne și simboluri – modul în care influențează acestea tematica lucrării mele……………………………………………………………

Omul………………………………………………………..

Cifra 6………………………………………………..

Alb și negru…………………………………………………………

Yin și Yang………………………………………………………………….

Ochiul lui Horus…………………………………………………….

Ochiul lui Dumnezeu………………………………………………………….

Ochiul turcesc………………………………………………………………..

Forma– modul în care influențează aceasta tema lucrării mele…………………

Capitolul II

Recycle Art…………………………………………………………………………………..

2.1. Caracteristici generale…………………………………………………..

2.2. Artiști textiliști care m-au influențat………………………………

Capitolul III

Relația și comunicarea……………………………………………………………………….

3.1. Relații………………………………………………………………..

3.1.1. Relații spațiale………………………………………………..

3.1.2. Relații temporale………………………………………………………..

3.1.3. Relații de condiționare………………………………………………..

3.1.4. Relații fundamentale………………………………………………………

3.1.5. Relația de familie…………………………………………………………….

3.1.6. Relația de prietenie……………………………………………………..

3.1.7. Relația de cuplu…………………………………………………………………..

3.2. Comunicarea………………………………………………………………………………..

Capitolul IV

Rezonanțe experimentale……………………………………………………………………..

4.1. Conceptul…………………………………………………………………….

4.2. Scop, obiectiv, destinație…………………………………………………………..

4.3. De la idee la realitate…………………………………………………………..

4.4. Experiment practic………………………………………………………….

Concluzii………………………………………………………………………………

Bibliografie…………………………………………………………………………………………

„Semnul este o parte a lumii fizice a existenței (being);

Simbolul este o parte a lumii umane a semnificației (meaning)”

E. Cassier

Semne și simboluri – modul în care influențează acestea tematica lucrării mele

Comunicarea prin simboluri constituie un vechi limbaj universal care accentuează atât percepții, cât și credințe diferite având mai multe informații decât ar putea deține o carte sau un dosar. Se poate spune că acest tip de comunicare, prin simboluri, depășește orice tip de barieră: religie, naționalitate, cultură, limbă și nu în ultimul rând, istorie.

Conform unui studiu realizat de Clare Gibson, semnul reprezintă un obiect sau o direcție, iar simbolul, un obiect, o ființă și pot fi instrumnente puternice de devotament. „Putem defini simbolul ca fiind orice semn concret, care evocă printr-un raport natural, ceva absent sau imposibil de perceput”. Așadar, pot spune faptul că, simbolul aparține categoriei semnului.

Comunicarea și exploatarea relațiilor existente atât între lucruri, cît și între consepte și însușiri este de multe ori permisă datorită simbolurilor.

Jumătatea vizibilă a simbolului care este, semnificantul, este întotdeauna încărcată de maximum de concretențe și alrfel spus, orice simbol posedă dimensiuni: oniric, cosmic și poetic.

Pentru a se ocupa cât mai îndeaproape de el, dar și pentru a aduce neînțelesul în sfera tangibilului, omul are nevoie de simboluri. ădisparaae o specie raravechi timpurii poetic., este întotdeauna încărcată de maximum de concretențe și alrfel spus, orice simbo

Omul

Omul este unic în personalitate, are în posesie prafuri magice ce fac  corpul și mintea să se schimbe, știe să iubească, să trăiască și să munească încă din cele mai vechi timpuri. Acesta poate pipăi, atinge, poate să aprecieze greutatea, să măsoare spațiul, mângâind astfel învelișul oricărui lucru, pornind de la limbajul privirii.

Omul nu e numai atât, cât se vede, omul este o specie rară capabilă să se nască și să dispară.

„Caligrafiea sanscrită a acestui simbol semnificăanscrită a acestui reprezentată de monosilaba mistică 0000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000 monosilaba mistică Om (sau Aum) care este privită în hinduism, budism și jidaism ca un sunet sfânt cu potență divină. Upanishada, scrierea străveche a filosofiei hinduse, descrie Om-ul ca sunetul fundamental al Universului care a creat și susține cosmosul. Sunetele scoase la pronunțarea literelor A, U și M reprezintă Trimurti-ul, cu trei zei, Brahma, Vishnu și Shiva, care controlează viața. Ei ănseamnă și cele trei stări ale omului: visul, somnul și mersul, cele trei perioade ale zilei și cele trei capacități umane de dorință, cunoaștere și acțiune. Sunetul prelung este natura ăn zoga meditațională, ca invocare sau, la începutul și sfârșitul cântării relogioase, o prezentare a sinelui și a spiritualității. În afara hinduismului, este folosit astăzi în contexte oculte unde denotă bunătatea și spiritualitatea”.

„Din ziua în care omul se deschide fără apărare în fața asaltului senzațiilor purtătoare ale unui mesaj savant calculat, el devine docil în fața capcanei acestora, sentinela inteligenței fiind adormită și chiar ocolită.

Cifra 6

Stabilitatea, echilibrul și aronia universală se regăsesc în simbolistica cifrei 6. Acest lucru este reflectat de asemnea în corelația cu hexagonul și cu pecetea lui Soloon, sau Steaua lui david cum mai este numită, unde secombină și se unesc cele trei triunghiuri de foc. În Kabbalah, această cifro reprezintă longevitate, frumusețe, unire și în China semnifică putere cerească și logevitate. În creștinism, această cifră este ambivalentă: apocaliptică – Sf. Ioan o identifică ca fiind cifra diavoluli și susține că Anticristul poartă numărul 666 și, sfântă – se presupune că Dumnezeu a creat lumea în șase zile, iar cea de a șaptea era pentru odihnă.

Alb și negru

Alb-negru este un adjectiv ce se folosește adesea pentru a descrie artele vizuale monocrome. Înaginile alb-negru nu sunt neapărat contrastate ca atarea alv și negru, ele combinînd albul și negrul într-un continuu produs, pînă ce se obține o gamă de nuanțe gri. Pe măsură ce timpul a trecut, cea mai mare parte a tehnologiei alb-negru a evoluat în timp spre tehnologia color.

Toate aceste lucruri, mă îndreaptă cu gândul spre asocierei precum lumină-umbră, bine-rău, Yin-Yang.

Albul dă mereu senzația de lumină, pe când negrul dă senzația de umbră. Lumina puternică dă contraste puternice și umbre pronunțate, întunecate. Dacă lumina e filtrată, difuză sau slabă, culorile obeictelor vor fi uniforme, mai puțin contrastante. Umbrele posedă culoarea obiectului asupra căruia este proiectată umbra.

Binele și răul sunt omniprezente în viața fiecăruia. De foarte multe ori, atunci când vrem să arătăm ce simțim, asociem aceste concepte cu culorile. Cantitățile de bine și de rău sunt diferite de la om la om, de la situație la situație.

Yin și Yang

În filosofia și metafizica chineză, își au originea două concepte religioase: Yin și Yang. Aceste concepte reprezintă forțele primordiale și complementare ce compun universul și toate componentele acestuia.

Literal, Yin se traduce prin loc întunecos, pantă nordică, mal sudic, noros, sumbru și este reprezentat de elementul întunecat (negru), este un element feminin, intim, introvertit, trist, pasiv și corespunde nopții; pe când Yang corespunde locului însorit, malului nordic, pantei sudice, având o strălucire solară și este un element masculuin, fericit, plin de vitalitate, activ, strălucitor și corespunde zilei. Adesea, Yin este simbolizat de apă și pământ, iar Yang de foc și vânt.

„Cercul Yin-Yang (ta-ki sau tai-chi) este simbolul primar al religiei taoiste și al credinței filosofice, bazată pe învățăturile mistice ale lui Lao Tse. […] Yin este întotdeauna înaintea Yang-ului, deoarece reprezintă întunericul preistoric de dinaintea genezei. Mutația Yin-Yang face posibilă alternarea anotimpurilor și, de fapt are influență în întreaga lege a naturii. Armonia poate fi atinsă numai când cele două se făsesc într-un echilibru perfect și complemantar.

Suprafațele egale ale Yin-ului șii Yang-ului sunt despărțite de o linie signoidă reprezentând dinamismul și sunt conținute într-un cerc mic de culoare opusă, senificând sămânța celulilalt și, prin aceasta, interdependența lor. Dezechilibrul lor duce la îmbolnăviri”.

ezintă forțele primordiale și complementare ce compun universul și toate componentele acestuia.r.gevitatehiuri de f

Ochiul lui Horus

„Ochiul lui Horus sau Autovăzătorul, Utchat în egiptul Antic, a avut o mulțime de însemnătăți complexe. Horus a fost zeul șoim, stăpânul cerurilor: ochiul său drept era „ochiul lui Ra” (Zeul Soare), iar cel stâng, „Ochiul lui Horus”, simbol al lumii. Când era prezentat ca un ochi cu sprânceană, denota forța și puterea. Acest simbol al ochiului sfânt era considerat ca protector împotriva răului și își menține rezonanța și astăzi”.

Altfel spus, acest ochi reprezintă iluminarea și protecția ochiului atotvăzător al Soarelui. De asemenea, aduce înțelepciune celui care îl poartă.

Ochiul lui Horus include șase elemente care definesc percepția egiptenilor asupra lucrurilor care ne ajută să cunoaștem lumea, și a nume: simțul tactil, gustul, gânirea, mirosul, vederea și auzul.

Cele trei componente principale ale acestui simbol, Ochiul lui Horus, sunt: ochiul în sine, lacrima, marcată la colțul ochiului și spirala extinsă la marginea de jos a ochiului.

Ochiul – este atotvăzător ca și soarele permițând tuturor lucrurilor care be înconjoară să fie iluminate și, totodată formează o rază de lumină strălucitoare ce îi călăuzește pe cei trecuți dincolo, în călătoria lor.

Lacrima – are două semnificații: una care le reamintește egiptenilor esența, ca urmare a luptei acestiua Set (luptă în care a rămas fără ochi), iar cealaltă ca fiind marcajul din jurul ochiului de șoim, care asociat cu soarele duce din nou la ideea de ocrotire (se spune că șoimul vede tot din înaltul cerului).

Spirala – reprezentată de Uraeus, șarpele ce îl proteja pe Horus, Ra. Datorită faptului că se întinde sub ochiul lui Horus, poate fi considerat un simbol al expansiunii conștiinței după moarte; de asemenea, spirala reprezintă ciclul vieții, al continuității.

„În virtutea participării naturale, imaginea este un atât de real receptacol al forței active încât omul mumificat își apără viața sa eternă încărcându-se cu figurine înșirate pe un colier sau introduse în giulgiu […] cele mai puternice dar și banale talismane sunt scarabeul, djedul – nodul lui Isis și Udjat – adică ochiul fardat al zeului ceresc subliniat de pata stranie care împodobește obrazul șoimului și care înseamnă previziune totală, plenitudine fizică, fecunditate universală”

Ochiul lui Dumnezeu

Ochiul lui Dumnezeu, sau ochiul atotvăzător, este o combinație de simboluri iudaice și creștine laolaltă. Deseori acest ochi este reprezentat într-un triunghi ce îl reprezintă pe Dumnezeu și cultul Trinității.

Ochiul turcesc

Ochiul turcesc, sau „Ochiul rău” este folosit ca talisma în turcia împotriva deochiului ți a lucrurilor rele. Astfel, pot afirma faptul că, „Ochiul rău” este un protector contra tuturor energiilor negative. Se mai găsește și sub denumirea de „Ochiul norocos”.

1.2. Forma – modul în care influențează aceasta tema lucrării mele

Capacitatea omului de a contempla o formă și totodată de a o separa din haosul senzațiilor sale, este dată întocmai de către artă, unde rolul artistuluio este de a conduce toate forțele naturii în formele artei.

Niciodată arta nu a încercat să cuprindă realitatea în totalitatea ei deoarece, acest lucru ar întrece puterile omenești. Activitatea desfășurată de un artist poate fi considerată și totodată definită ca o cristalizare a unor forme simbolice. Trăgând o concluzie la toate acestea, pot afirma faptul că arta are drept scop cunoașterea.

„Activitatea artistică se naște din clipa în care omul se află față în față cu lumea vizibilă ca în fața unei uriașe enigme…Creând o operă de artă, omul pornește o luptă cu natura, nu pentru existența lui fizică, ci pentru cea mintală” (Conrad Fiedler, Aprecierea operei de artă vizuală, University of California Prese, 1949)

Forma este întotdeauna mediatizare, iar prin acest lucru pot spune că, presupune tehnică. Materia, forma și tehnica sunt indivizibil legate. Forma nu este un simbol și nicio alegorie a sentimentului, ea este activitatea proprie ce acționează cu sentimentul.

Forma poate deveni canon la un moment dat, dar mai întâi de toate este viață în mișcare într-o lume care este în contiuă schimbare. Aceasta este doar o speculație, o imagine asupra spațialității. „Oricine vrea să înțeleagă ce se patrece în viața formelor, trebuie să înceapă prin a se elibera de ele”.

Nu putem spune niciodată că forma este întâmplătoare. Așa cum fiecare materie își are vocația formală, fiecare formă își are vocația sa materială, care este schițată chiar dinaintea nașterii ei. „Forma este alegoria sau simbolul sentimentului”.

Pe plan spiritual, viața formelor nu constituie un aspect formal al vieții spirituale, acestea tinzând să realizeze, creând o lume care acționează și relaționează. Aptitudinile și elanurile spirituale sunt transfigurate de către formă.

Pentru a crea artă, trebuie să atingem o calitate a formei și conținutului care să confere un preț mare în ochii altora. Arta este artă doar dacă, pentru a afla frumusețea aceasta nu își fixează un anumit subiect sau reguli în limbajul imaginilor.

Ecoul lumii exterioare, dar și a celei interioare sunt redate întocmai de imaginile care trăiesc în noi.

Forma nu este calificată prin vreun calcul rațional ci, prin domeniul special pe care îl reprezintă și în care se manifestă. Altfel spus, forma nu este în mod indiferent arhitectură, sculptură sau pictură.

„Forma în artă reprezintă înfățișarea pe care intenția și acțiunea umană o dau numai unui artefact”.

Capitolul II

Recycle Art

2.1. Caracteristici generale

Din dorința unor artiști de a elibera această lume plimă cu materiale inutile, care o distrug în permanență, ia naștere arta recuclării materilalelor, sau Recycle Art. Această artă începe să ia amploare odată cu trecerea timpului, fapt dovedit tocmai prin modalitățile de realizare a lucrărilor, fie ele bi sau tridimensionale, care încep sau au început să devină din ce în ce mai creative.

Această artă își are originile în alte trei curente: Arte povera, Asamblajul și Consumerismul.

Arte povera este o mișcare artistică formată în ambientul artei conceptuale și apărută în jurul anilor 1960 în Italia. Se poate spune că este în conflict cu arta tradițională, refuzând materialele și tehnicile acesteia. Această artă intenționează să elibereze limbajul societății de conformismele sematice, apelând la materiale „sărace”, umile: pământ, lemn, fier, zdrențe, plastic, deșeuri industriale.

Asamblajul este o tehnică prin care se pot realiza ansambluri sculpturale sau colaje asamblaje. Această tehnică era folosită de dadaiști și suprarealiști în realizarea de construcții tridimensionale pe care le ridicau la rang de artă prin simpla lor expunere și datorită materialelor pe care le foloseau: materiale reciclabile pe care le găseau la îndemână.

Consumerismul este un curent artistic ce are două înțelesuri: unul pozitiv, cel de „protecție și promovare a intereselor consumatorilor” și unul negativ: de „preocupare (excesiva) spre achiziționarea de bunuri” [cf. Oxford English Dictionary, 1999].

2.2. Artiști textiliști care m-au influențat

John Dahlsen este un artist australian. Colecționa bucăți mari de plastic de pe coasta australiană și a văzut în ocean cantități mari de plastic care l-au influențat să treacă de la pictură la creații confecționate din obiecte găsite, dar și din punct de vedere creativ și cromatic. Afirma faptul că nu mai văzuse astfel de forme și nuanțe până în acel moment. Chiar dacă nu folosește numai materiale textile reciclate, lucrările sale au avut un mare impact pentru mine și mi-au dat câteva idei.

Guerra de la Paz provine de la numele a doi artiști cubanezi, Alain Guerra și Neraldo de la Paz. Aceștia realizează sculpturi, instalații și asamblaje din materiale achiziționate din magazinele second hand. ideile originale ale acestor doi artiști își au esența în două motive esențiale și anume, critica la adresa societății și accentuarea consumismului.

Derick Melander este un artist care, prin structurile sale face trimitere la lucrările artiștilor Guerra de la Paz. Construiește stive geometruce textile clasificându-le după culoare și material, fiind un artist ordonat, clar și stratificat.

Kaarina Kaikkonen este un artist care face sculpturi din materiale reciclete, cum ar fi hainele de la second hand. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt instalațiile din sacouri. Viața și moartea au o prezență concretă în multe din lucrările sale.

Ana Lupaș este o artistă de origine română, care începând cu anii '60 face tapiserii, obiecte textile, instalații și performance-uri din materiale reciclate.

Capitolul III

Relația și comunicarea

„Oamenii se urăsc pentru că se tem, se tem pentru că nu

se cunosc și nu se cunosc pentru că nu comunică”

Martin Luther King

3.1. Relații

Există relații ce se stabilesc între lucrurile din mediul înconjurător, între persoane și mediu, între două sau mai multe persoane, dar și între o persoană și e-ul interior.

Componentele mediului înconjurător, procesele și fenomenele care au loc între ele sunt într-o continuă evoluție din cauza schimburilor de materie, energie și informație. Relațiile de interacțiune intervin între toate elementele și părțile unei geosfere cât și între procesele și fenomenele ce au loc în cardul acestora și presupun realizarea unui contact între material, energia sau informația dintre sisteme.

În funcție de un anumit sistem de referință sau de dimensiunea la care se exercită, relațiile pot fi grupate.

3.1.1. Relațiile spațiale fac referire la procese și fenomene care există în același timp pe un anumit spațiu, ele evidențiind cel mai bine componenta geografică a mediului înconjurător, distribuția spațială a elementelor, fenomenelor și proceselor. Spre exemplu, repartiția craterelor.

3.1.2. Relațiile temporale pun în evidență o anumită succesiune de timp a feomenelor produse în mediul înconjurător. Spre exemplu, circuitul apei în natură sau eroziunea – transportul – acumularea, ca procese geomorfologice.

3.1.3. Relația de condiționare permite stabilirea unui raport între cauză și efect.

3.1.4. Relațiile fundamentale au un caracter global și se pot produce între elementele naturale și cele ale mediului înconjurător, între elementele antropice între elementele naturale și cele antropice.

Relațiile între persoane pot fi grupate și ele.

3.1.5. Relația de familie

Familia este considerată un grup de persoane format din mamă, tată și copii, care la rândul lor au rude sau neamuri: bunici, unchi, veri.

Dintre relația mamă-tată și părinți-copii, cea mai importantă relație o constituie cea de a doua. Totuși, ca această relație să funcționeze bine, trebuie ca relația mamă-tată șă fie și ea una foarte bună.

De asemenea, relația dintre frați trebuie să fie cât mai puternică, aceștia trebuind în primul rând să fie cei mai buni prieteni. Acest fapt ajută ca familia să fie una unită. Totodată, trebuie să existe o relație și între copii și celelalte rude ale lor, ce se bazează pe respect, încredere, susținere și nu în ultimul rând ajutor.

3.1.6. Relația de prietenie

Prietenia este o relație afectivă și de cooperare între două sau mai multe persoane. Este un sentiment de simpatie, respect, afinitate reciprocă ce leagă două ființe umane și presupune o atitudine de bunăvoință reciprocă, suport reciproc la nevoie, loialitate, altruism. Relația de prietenie se bazează pe încrederea reciprocă.

3.1.7. Relația de cuplu

Relația de cuplu se desfășoară între două persoane care se iubesc. Pentru ca relația de cuplu să meargă bine, fiecare „membru” al cuplului trebuie să aibă o relație bună cu sinele. De asemenea, fiecare trebuie să găsească în el atât parte feminină cât și cea masculină.

3.2. Comunicarea

Comunicarea reaprezintă schimbul de mesaje dintre cel puțin două persoane, dintre care una este emițătorul și cealaltă receptorul, cu condiția să folosească și să cunoască același cod.

Limba este instrumentul comunicării, dar limbajul corpului este și el o parte foarte importantă în comunicare. O comunicare presupune îmbinarea armonioasă a elementelor limbajului verbal cu cel nonverbal.

„Comunicarea se realizează pe trei niveluri dintre care, cel logic (cel al cuvintelor) reprezintă doar 7% din totalul actului de comunicare, 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteză în vorbire/ rostire) și 55% la nivel nonverbal (expresia facială, poziția, mișcarea)”.

Sentimentele, gândurile, tăirile și dorințele le putem exprima cu ajutorul comunicării și totodată, reușim să recepționăm mesajele, informațiile transmise de persoanele din jurul nostru.

Monica Voicu și Costache Rusu, defineau comunicarea în „ABC-ul comunicării manageriale” ca:

„ – procesul prin care o persoană (sau un grup) transmite un conținut conceptual (o atitudine, o stare emoțională, o dorință, etc.) unei alte persoane sau unui alt grup;

arta transmiterii informațiilor, ideilor și atitudinilor de la o persoană la alta;

trecerea unei informații de la un emițător la un receptor;

comunicarea reprezintă o caracteristică fundamentală a ființei umane și exprimă universalul, spre deosebire se comunicație, care se referă la instrumentele, la tehnicile și tehnologiile ce întâlnesc și amplifică procesul de comunicare între indivizi și între colectivități, conferindu-le, în anumite cazuri, un caracter de masă;

a face cunoscut, a da de știre, a informa, a înștiința, a spune”.

Conceptul de comunicare a fost abordat de-a lungul timpului din mai multe perspective, ceea ce a condus la o înmulțire a definițiilor acesteia. De-a lungul timpului au existat o multitudine de incercări în definirea comunicării, fiind implicate conotații și nuanțe, toate învârtindu-se în jurul unui nucleu cu înțelesuri comune:

Din punct de vedere psihologic, comunicarea reprezintă o relație între indivizi: „comunicarea este în primul rând o percepție. Ea implică transmiterea intenționată sau nu de informații destinate să lămurească sau să influențeze un individ sau un grup de indivizi receptori”;

Din punct de vedere sociologic, comunicarea (de masă) este privită ca „un ansamblu de modalități – rețele de transmisie, echipamente individuale și autonome – care permite punerea la dispoziție a unui public destul de larg al unei multitudini de mesaje”.

Forme și niveluri de comunicare:

Comunicarea poate atinge mai multe nivele în funcție de numărul participanților:

Comunicarea intrapersonală care este esențială pentru echilibrul emoțional din interior, ajutând astfel omul să se cunoască, să se judece, să se analizeze, să își adreseze întrebări la care să își și răspundă totodată, să reflecteze și nu numai.

Comunicarea interpersonală reprezintă comunicarea prin intermediul căreia ne cunoaștem semenii, dar în același timp ne cunoaștem pe noi cu ajutorul părerilor celorlalți despre noi.

Comunicarea în grup se desfășoară atunci când un grup de oameni se întâlnesc pentru a lua anumite decizii, sau pentru a face propuneri pentru o activitate care-i interesează în egală măsură. Prin acest tip de comunicare se asigură schimbul de informații în interesul grupului, se împărtășesc cunoștiințe, experiențe, se dezvoltă idei, probleme, indiferent de grup (între prieteni sau cadru organizațional).

Comunicarea de masă (mass-media) reprezintă orice ansamblu de mijloace și tehnici care permit difuzarea mesajelor, fie ele scrise, vorbite, vizuale sau audio-vizuale, către un auditoriu mai mult sau mai puțin vast.

„Corelat cu felul semnelor de care se ocupă semantica, există mai multe feluri de comunicare:

anticii vorbeau de semne naturale și semne convenționale;

Ch. I. Pierce distinge:

semne iconice (imaginea);

semne indiciale („fumul indică focul”);

semne simbolice (semnul balanței este simbolul justiției);

E. Husserl împarte semnele în verbale și nonverbale”.

Tipuri de comunicare:

Comunicarea verbală

Este acea comunicare prin care se realizează funcția cognitivă și funcția comuniativă a limbajului. Acest tip de comunicare asigură folosirea mai multor moduri de exprimare a unui mesaj și poate fi oral sau scris. Schimbul de mesaje se face prin intermediul dialogului, între două sau mai multor persoane, impunând o etică a capacității de a comunica.

„Abilitatea de exprimare orală se realizează prin însușirea capacității de conversație, de povestire și de comentare. Pentru maturizarea progresivă a acestei abilități se impune un exercițiu permanent de îmbogățire și nuanțare a vocabularului, de structurare a mesajelor în discurs coerent, de promovare și provocare a comunicării orale pentru a înfrânge inhibițiile și a disciplina dialogul, de a aprecia corectitudinea, limpezimea și precizia enunțurilor proprii sau a celor receptate”.

Comunicarea verbală poate fi însoțită de comunicarea nonverbală sau de metacomunicare.

Comunicarea nonverbală

Este o formă importantă de comunicare, un limbaj natural, inconștient, care transmite sentimentele și intențiile reale ale unei persoane. Când interacționează unii cu alții, oamenii își transmit și primesc semnala nonverbale.

Tipuri de limbaj nonverbal:

limbajul trupului, este acel limbaj care indică poziția trupului, prin expresia feței, prin gesturi, sublinierea unor idei, gânduri sau atitudini;

limbajul spațiului, este modul în care utilizăm spațiul social, personal și public;

limbajul tăcerii, comunică, aprobă sau dezaprobă, poate exprima admirație și chiar poate păstrarea unei taine;

limbajul timpului este reprezentat de punctualitate, respectarea programului, termenilor, sau chiar petrecerea timpului cu cineva;

limbajul lucrurilor, altfel spus, preferința pentru anumite lucruri, modul de aranjare și așa mai departe;

limbajul culorilor – culorile calde stimulează comunicarea, cele reci inhibă.

Metacomunicarea

Este termenul care are în vedere interpretarea cuvintelor și a expresiilor pentru a ghici intențiile și ideile vorbitorului. Metacomunicarea are în vedere limbajul corporal al omului, pentru că ceea ce afirmă sau spune nu reprezintă întotdeauna gândul său real. Gesturile spun despre fiecare în parte mult mai mult decât cuvintele. Altfel spus, este acea formă de comunicare prin care se realizează operația de control a înțelegerii dintre parteneri.

Comunicarea paraverbală

Acest tip de comunicare este unul care operează cu aspecte și forme atât ale comunicării verbale, cât și a celei nonverbale, reprezentând totodată, un nivel mult mai profund de comunicare. Este factorul esențial în personalizarea comunicării și în perceperea autentică a mesajului. Prin tonul utilizat în timpul unei discuții, o persoană poate dezvălui mult mai multe lucruri despre ea înșiși decât prin intermediul cuvintelor. Spre exemplu, un ton mai puternic, mai ridicat subliniază siguranță de sine și conduce către atenția ascultătorului, pe când unul mai slab poate ascunde un caracter timid, lăsând totodată impresia de pasivitate.

Capitolul IV

Rezonanțe experimentale

Conceptul

Inspirată de atelierele din mansardă – unde mereu se aude și se vede ceva – care dau o notă de mister datorită paravanelor folosite în locul ușilor, am decis că lucrarea mea s-ar putea integra foarte bine în spațiul de la mansardă, sau înlocui paravanele existente.

Am pornit de la faptul că fiecare atelier are misterul său: din ain ateliere se aud mașini de cusut (se pune automat întrebarea: „oare ce crează?”), din altele se aud discuții în contradictoriu vis-a-vis de o temă dată, de un subiect sau chiar despre materialele pe care fiecare vrea să le folosească („oare ce se întâmplă?”), alte ateliere inspiră liniște, relaxare, armonie, auzindu-se doar muzică („de ce e atâta liniște aici?”), din alte ateliere se aud explicațiile profesorilor („oare îi învață ceva nou, sau le dă corecturi?”), iar din alte ateliere se simte mirosul de oțet și te întrebi mereu „oare ce culori și tehnici de imprimare experimentează?” sau „ce tip de imprimeu doresc să obțină?”.

Știind de asemenea, faptul că, deșeurile textile sunt printre cele mai toxice pentru mediu, mi-a venit ideea că reciclarea ar putea fi o bună sursă de material pentru lucrarea mea. Văzând multe lucrări din obiecte reciclate, mi-am propus să creez ceva ce nu am mai văzut. Doresc să îmbin arta reciclării cu o tehnică foarte îndrăgită de mine, și anume chenille și, nu în ultimul rând imprimeul textil.

Astfel, mi-am propus să creez panouri experimentale inedite, confecționate din resturi de materiale si ațe (pentru efectuarea tehnicii chenille) și din mâneci ale unor haine cumpărate de la second hand. Făcând câteva studii asupra relaționării și a comunicării dintre persoane, știind ca acestea sunt diferite (au aspect fizic diferit, personalitate diferită, dicție etc.), dar totuși reușesc să se înțeleagă, am decis să folosesc un contrast care să sublinieze acest lucru.

„Misterul” este reprezentat de un element primordial: ochiul. Pornind de la arta egipteană și de la cea turcească, unde „ochiu” era și încă este sacru, am adunat câteva elemente care pot reda întocmai discrepanța dintre oameni și, totodată misterul ce se ascunde în spatele fiecăruia.

Scop, obiectiv, destinație

După toate documentările efectuate, după toate încercările de schițe, am ajuns la concluzia că aș putea face ceva nou, inedit și totodată experimental. Această lucrare este destinată să impresioneze publicul și, totodată acesta să se regăsească în spatele lucrărilor și totodată să primească mesajul transmis de fiecare lucrare în parte.

Știind faptul că deșeurile toxice sunt printre cele mai poluante pentru mediu, mi-a venit ideea că reciclarea acestora ar putea fi o bună sursă de material pentru lucrarea mea. Văzând multe lucrări din obiecte reciclate, și fiind o clientă fidelă magazinelor second hand, am hotărât să îmbin pasiunea cu utilul și să creez aceste experimente inedite din haine cumpărate chiar de la second hand.

De asemenea, am adus două elemente dragi mie, și anume imprimeul textil și tehnica chenille, pe care le-am combinat cu „personalitățile umane”, „formele de comunicare dintre persoane” și ”relațiile dintre acestea”, propunându-mi astfel să creez aceste panouri „misterioase”.

De la idee la realitate

După lungi stadii de cercetare atât asupra materialelor cât și asupra formelor și a simbolurilor sacre, am ales cele mai reprezentative elemente. Simbolul scaru, ochiul, am încercat să îl personalizez și să îl abstractizez, pentru a crea cât mai multe variante care să ma reprezinte din punct de vedere vizual.

Se spune că într-o lucrare, importante nu sunt numai formele, motivele, simbolurile sau materialele, un rol foarte important ocupândul și culoarea. Pornind de la studiul realizat asupra relației, a comunicării dintre persoane și nu în ultimul rând asupra personalității acestora, știind totodată că aceste reușesc să se îmbine armonios chiar dacă sunt diferite, am decis să folosesc nonculorile alb-negru. Consider că acest contrast reușește să redea întocmai această îmbinare armonioasă dintre persoane.

Făcând un mic studiu și asupra tehnicii chenille, am început să adun încetul cu încetul materiale albe, dar și derivatele acestei nonculori. Pentru această tehnică, aveam nevoie în primul rând de metraje – pentru „fond” – și de resturi de materiale și chiar și de ațe – pentru conținut.

După găsirea materialelor, am pornit „vânătoarea de haine”, întorcând second handuri-le cu susul în jos. Am găsit bluze și câmăși albe și negre, cu diferite structuri, diferite materiale, simple, cu buline sau în dungi, care în contrast cu tehnica chenille vor da un efect aparte. Vrând să folosesc doar mânecile de la acestea am început să le descos de la bluza inițială, să le recondiționez – pentru care a fost cazul – și șă le pregătesc pentru partea finală.

Pentru partea cu imprimeul textil, am ales simboluri reprezentative ale ochiului pe care le-am personalizat, desenat pe material și apoi cu ajutorul unor markere negre să l imprim pe material. Partea cea mai interesantă din „panourile cu ochi” îl reprezintă ochiul uman supradimensionat și tridimensional. Pentru acest ochi am avut nevoie de vatelină, material negru și nu în ultimul rând de un imprimeu digital pe material textil. Așadar, după ce am strâns toate materialele necesare pentru realizarea paravanelor (rame de lemn, materiale, markere negre, schițe, proiect final, ață, ace, mâneci etc.), m-am apucat de confecționarea acestora.

Paravenele vor fi făcute separat și, vor fi diferite atât prin tehnică, cât și prin cromatică. Două dintre ele au imprimeu textil și câte un ochi tridimensional supradimensionat, iar patru dintre ele sunt confecționate prin tehnica chenille peste care sunt cusute mânecile – două paravane au mâneci negre și două mâneci albe, având texturi și structuri diferite. Paravanele pot fi expuse separat, sau împreună, formând un ansamblu.

Experiment practic