semiotica și științele limbajului 2016 / texte suplimentare / nr. 1 Edmund Husserl – logica semnelor [sursa: Despre logica semnelor (Semiotică) / Zur… [628111]

semiotica și științele limbajului 2016 / texte suplimentare / nr. 1
Edmund Husserl – logica semnelor
[sursa: Despre logica semnelor (Semiotică) / Zur Logik der Zeichen (Semiotik) – 1890
în Scrieri filosofice alese , Editura Academiei Române, Bucure ști, 1993, p. 17-50]

… semn al unui lucru (al unui con ținut în genere) poate fi totul și orice. Tot ceea ce este potrivit pentru a-l deose bi de altele și după care
putem apoi să-l recunoaștem. /…/ Ca să fie posibil conceptul de semn, ca s ă putem crea și întrebuința semnul cu un anumit scop, trebuie
să luăm în considerare îndeosebi raportul dintre semn și desemnat; experien ța ne-a arătat, într-adevăr, de nenumărate ori că notele
distinctive exterioare-senzoriale și cele conceptuale sunt potrivite pentru a ne îndre pta gândurile spre con ținuturile pe care acestea
[semnele] le posedă. Conceptul de semn este tocmai un concept rela țional; el indică un desemnat ( Bezeichnetes ). /23/
[Problema reprezent ărilor improprii:] … ele nu numai c ă însoțesc dezvoltarea psihic ă, ci o și condiționează în mod necesar, o fac înainte
de toate posibil ă. Fără posibilitatea unor semne distinctive exterioare st abile, ca suport al memoriei noastre, f ără posibilitatea unor
reprezentări simbolice elementare pentru reprezent ări autentice abstracte, greu de deosebit și de reținut sau chiar pentru reprezent ări care
ne sunt doar înfățișate ca autentice, nu ar exista nici un fel de via ță spirituală superioară și, cu atât mai pu țin, o știință. Simbolurile sunt cel
mai important mijloc auxiliar natural, prin care su nt depășite limitele originare atât de strâmte ale vie ții noastre psihice și, cel puțin într-o
oarecare măsură, sunt făcute inofensive imperfec țiunile esențiale ale intelectului nostru. În ocoli șurile economicoase proprii unei gândiri
superioare, ele capaciteaz ă spiritul uman pentru realiz ări pe care acesta nu le-ar putea înf ăptui niciodată direct, prin efortul s ău cognitiv
propriu. Simbolurile servesc la economisirea capaci tății de muncă spirituală ca uneltele și mașinile la economisirea capacit ății de muncă
mecanică. /31/
…nu orice semn este o reprezentare improprie. Dac ă un lucru nu ne este dat în mod direct, ci numai pr in intermediul semnelor, atunci
complexul acestor semne, respectiv acela format din semnele sale combinate, înlocuie ște lucrul. Dar nu orice semn are aceast ă funcție de
înlocuitor și nici nu oricare dintre semne are menire pentru ac easta. Căci numai atunci când semnul este univoc, când el si ngur este
suficient pentru sine ca s ă reprezinte lucrul fie exterior fie conceptual, atu nci lucrul este indirect dat prin semn; numai atunc i semnul poate
servi drept înlocuitor al lucrului. /31/
[O subclasificare – cf. p. 31-33 – a cazurilor tipi ce în care se utilizeaz ă reprezentări improprii:]

1 simpli mijlocitori pentru crearea reprezent ărilor proprii ce le corespund (mnemotehnic ă, copii
convenționale, versuri înv ățate pe de rost etc.)

A înlocuitori de comoditate pentru reprezent ări propriu-zise (pentru a scuti utilizatorii de o a ctivitate psihică
superioară) atunci când reprezent ările proprii pot fi readuse oricând în memorie
reprezen-
tări
improprii

2 B înlocuitori ai unor reprezent ări proprii ce ne sunt refuzate fie momentan, fie de finitiv
[Problema surogării] În desfășurarea oricărei gândiri pripite prevaleaz ă într-o măsură foarte mare reprezent ările improprii de felul celor
examinate aici. Cuvinte sau litere, înso țite de fantasme neclare, pe și cu aceste note distinctive particulare abrupte, p relungiri rudimentare
către activități psihice suplimentare ș.a.m.d., tot ceea ce, f ără conținut și stare determinat ă, ba cade într-o simpl ă reprezentare verbal ă, ba
se apropie într-un fel sau altul de claritatea repr ezentării reale – acestea sunt, examinate atent, gânduril e noastre. Ele completeaz ă și oferă
surogate sigure pentru conceptele realmente inten ționate [conceptele proprii vizate] în așa măsură încât, în majoritatea cazurilor, în ciuda
contrastului lor izbitor, nu observ ăm deosebirea dintre ele. Semnele și rudimentele înlocuiesc conceptele veritabile, dar noi nu observăm
acest lucru. /32/
Dacă este vorba, de exemplu, de conceptul unei sfere, a tunci odată cu cuvântul apare imediat reprezentarea unei mingi , la care se acord ă
o atenție deosebită numai formei. Aceast ă reprezentare înso țitoare a cărei notă distinctivă prezintă o asemănare grosolană cu conceptul
intenționat și simbolizat prin aceasta, poate apoi s ă dispară, lăsând numai cuvântul; dar apari ția ei este totuși de ajuns ca să ne asigure
familiarizarea cu lucrul. /33/
În desfășurarea rapidă a fluxului gândirii, semnele (a șa cum am menționat pe larg) surogheaz ă fără ca noi să fim conștienți de aceasta. Ni
se pare că operăm cu conceptele reale. Dar chiar când suntem sili ți să reflectăm, observăm adevărata situație, de parcă am deveni deodat ă
nesiguri, chibzuim asupra semnifica ției unui cuvânt, dar ne mul țumim de regulă cu simple surogate. Oricare r ămășiță reprodusă și o
judecată de recunoaștere însuflețită de aceasta ne sunt de ajuns. Ele ne asigur ă posibilitatea ca, în orice clip ă, să fim în stare să ne
explicăm întregul conținut al semnifica ției cuvântului. Atunci ne sim țim familiarizați cu lucrul și mergem mai departe, a șteptând ca
mecanismul reproducerii s ă funcționeze bine. /34/
… există un număr mare de cazuri în care reprezentarea simbolic ă dobândește prioritate față de cea propriu-zis ă /…/ concepte ca Africa,
pământul și cele asemănătoare /…/ apoi conceptul de om în sensul fiziolog iei și psihologiei, și în sens analog conceptul de animal și de plantă,
conceptele științelor ș.a.m.d. Un complex extrem de mare de reprezent ări improprii, coordonat prin tot felul de judec ăți, cu posibilitatea unei
extinderi nelimitate /…/ constituie suma a ceea c e poate cel mai bun cunosc ător al unui astfel de concept s ă-și actualizeze sau s ă desemneze
indirect ca aparținându-i. /…/ Cea mai mare distan țare de reprezent ările reale o atinge formarea simbolic ă a reprezentării în concepte ca
Dumnezeu, lucru exterior, spa țiu real, timp real, sufletul altuia ș.a.m.d., apoi în formarea unor concepte contradicto rii ca fier lemnos, cerc
pătrat ș.a.m.d. În timp ce în cazul exemplelor anterioare n e putem imagina oricând c ă o extindere eventual cantitativ ă a capacităților
intelectuale ar face posibil ă o reprezentare real ă (de exemplu, despre Africa) în cazul celor introdu se aici mai sus este clar c ă nici o sporire,
oricât de apreciabil ă, a acestei capacit ăți nu ar putea să conducă la conceptele inten ționate; la unele deoarece o judecat ă evidentă ne
garantează incompatibilitatea notei distinctive conferite, la altele, deoarece inten ționatul ( das Interdierte ) este gândit prin determina ții
negative care țin de conținutul conceptului în mod expres ca fiind extrapsih ic, și ca atare nereprezentabil. /35/
O dată cu fiecare echivalare practic ă a reprezentărilor propriu-zise și a simbolurilor acestora, care face posibil ă utilizarea celor din urm ă
în locul celor dintâi, trebuie s ă fim pe deplin încredin țați în prealabil că prin aceasta putem ajunge la o pl ăsmuire de reprezent ări

simbolice care nu sunt fundate prin reprezent ările propriu-zise anterioare. Faptul c ă o dată cu perfecționarea limbii, reprezent ările
improprii de acest gen ar trebui s ă câștige tot mai mult în extindere și importanță nu mai necesit ă nici o explicație aparte. Formarea
conceptuală de nivel superior merge mân ă în mână cu dezvoltarea limbii. /36/
Judecând, noi urm ăm cursul asociației ideilor, care, conform cu orientarea interesulu i nostru, reproduce când una, când alta dintre grup ele
complexului asociativ apar ținând conceptului; iar judec ățile și raționamentele noastre, socotind între acestea și anumite rudimente, când
mai bogate, când mai s ărace, iar uneori, a șa cum vom afla, urmate și legate în exclusivitate de semne, se comport ă cu toate acestea ca și
cum ar avea la baz ă pretutindeni și totdeauna chiar conceptul propriu-zis și adevărat al lucrului, și aceasta simplu, pentru c ă noi nici nu
observăm că, în loc să operăm cu întregul concept, oper ăm cu surogate. Cu judec ățile noastre se petrece deci ceva asem ănător ca și cu
reprezentările noastre: în loc de judec ăți propriu-zise avem judec ăți simbolice, dar noi nu observ ăm că acestea sunt simbolice. /37/
[Necesitatea de a revizui/ îmbun ătăți, prin logica (semnelor) ra ționamentele noastre simbolice – condi ții de îndeplinit: trebuie s ă ne
asigurăm că… ] Mai întâi, prin îns ăși natura lor, mijloacele lingvistice de desemnare c e intervin într-o aplicare, de și nu în toate
împrejurările, sunt univoce în leg ăturile sistematice de tipul celor prezentate aici. Formele sistematice de înl ănțuire a cuvintelor trebuie s ă
oglindească întocmai pe cele ale ideilor, întrucât, altfel, ce le dintâi n-ar putea s ă devină nicicând surogate ale celor din urm ă. /…/ Sistemul
de semne trebuie s ă posede însă și o altă însușire, una mai special ă tocmai ținând seama de faptul c ă o reproducere a concluziei trebuie s ă
poată avea loc numai pe baza premiselor. Evident, una di n părțile sistemului, anume aceea care con ține premisele în ordinea și înlănțuirea
din care fac parte, trebuie s ă determine pur formal, și chiar univoc, pe cealalt ă, anume pe cea care con ține concluzia; numai atunci
imaginația reproductivă poate, în cazurile în care este dat ă numai cea dintâi, s ă construiască de îndată (în modalitatea descris ă mai sus) pe
cea care lipsește, anume concluzia. /41-42/
Univocitatea expresiei lingvistice și determinarea univoc ă a concluziei prin premise, atât sub latura psihic ă, cât și sub cea simbolic ă – iată
cerințele necesare și suficiente pentru procedeul pur mecanic, pe de o parte, și pentru cel logic-mecanic, pe de alt ă parte. /42/
Este de spus/…/ c ă realizarea unei asemenea logici ar fi menit ă să fundeze pentru activitatea teoretic ă de judecare func ția reprezentărilor și
judecăților simbolice și, înainte de toate, modalit ățile metodice algoritmice, anume acelea care într-o asemenea măsură au devenit vehicul al
progresului în științele exacte încât ele clarific ă sub aspect logic și, totodată, stabilesc reguli de examinare și inventare a unor asemenea
metode. /43/
… în genere, semnele artificiale nu au fost inven tate ca înlocuitori pentru reprezent ări și judecăți proprii, ci pentru a servi ca repere ale
memoriei, ca piloni sensibili ai activit ății psihice, ca instrumente ajut ătoare ale medierii și comunicării ș.a. Abia în urma întrebuin țării
constante și prin asocierea modelatoare, eventual și prin activitatea cunosc ătoare sau printr-un amestec al celor dou ă, semnele artificiale
/…/ capătă caracter de surogate, prin asem ănare cu acela de surogate naturale al semnelor natu rale. Ele constituie astfel un amestec de
îndemânare, dib ăcie (Kunst ) și natură /…/ pentru a născoci surogate artificiale, și nu doar pentru a le utiliza pe cele existente în deplină
cunoștință de cauză, a fost nevoie de atingerea unei înalte trepte de dezvoltare a culturii spirituale. Tocmai în concord anță cu un asemenea
nivel, simbolurile și procesele simbolice trebuie s ă fie prezente într-o aritmetic ă riguroasă, pe deplin inteligibil ă și logicizată, ca și logica
în genere, și, în consecință, și în domeniile de aplicare a acestora, anume în științele abstracte. Totu și, surogatele artificiale pe care le
utilizăm în mod obișnuit în viață și știință nu au acest caracter pur. /44/
Semnele artificiale inventate pot, în m ăsura în care gândirea natural ă le conferă această disponibilitate, s ă se dezvolte într-un sistem de
semne și în forma unei construc ții astfel înzestrate și structurate încât reflec ția exterioară să se sprijine pe ea, ca și cum ar fi chiar idee, ca
și cum ar fi putut proveni din interac țiunea oarbă a legilor naturii. /…/ Pe calea unei dezvolt ări naturale, din asemenea semne particulare ia
naștere sistemul limbii cu întreaga lui construc ție gramaticală bine structurată; e de observat c ă atât caracterul adecvat, cât și frumusețea
acestei sistematici sunt atât de proeminente încât ideea, fie ea și numai produsul legilor oarbe ale naturii, presupu ne deja o dezvoltare
considerabilă a psihologiei. /45/
[…] de pildă, operațiile aritmetice, în m ăsura în care sunt alc ătuitoare de configura ții din numere, se prezint ă ca metode riguroase de
făurire a unor reprezent ări improprii; întrucât ele constituie îns ă reguli de formare și transformare a ecua țiilor și inegalităților, atunci sunt
luate în sens de metode pentru crearea de judec ăți simbolice (și chiar adevărate). Semnele de baz ă ale teoriei numerelor sunt semnele 0,
1,…, 9. Tot restul cifrelor, în continuare, ca 2+ 3, 5.6, 4/2 ș.a. sunt numai semne deduse privind numere impropri u reprezentate. Orice
operație, de pildă o adunare, este o modelare simbolic ă a adevărului, cu ajutorul îns ă al unor operații premergătoare precise, realizate prin
intermediul semnelor de baz ă. /46/
Desigur, orice opera ție artificială cu semne serve ște scopurile cunoa șterii; nu oricare asemenea opera ție conduce însă în mod efectiv la
cunoștințe în sensul adev ărat și corect al unei examin ări logice. Rezultatul ei (al opera ției) va fi însă o cunoaștere adevărată, și nu pur și
simplu un adevăr de facto numai dacă procedura însăși este una logică, numai dacă reflecția noastră logică, așa cum este și întrucât este,
ne-ar putea conduce la adev ăr. În acest sens deosebim: 1) opera ții prelogice cu semne, care țintesc adevărul, sau poate că îl și ating, fără
ca în schimb aplicarea (ca și inventarea) acestor procedee s ă se bazeze pe o în țelegere logică; 2) operații logice cu semne, decurgând din
temeiuri cognitive și oferind, astfel, nu doar adev ărul, ci adevărul asigurat. /46/
Și în afara aritmeticii, g ăsim însă multe alte confirm ări pentru faptul c ă semnele neexaminate logic ar putea conduce la eror i. În acest sens,
logicienii înșiși au atras atenția asupra celui mai important sistem de semne pe ca re-l posedăm, anume limba. În ce sens limba favorizeaz ă
gândirea, iar, pe de alt ă parte, o frânează – iată ceea ce este dezb ătut astăzi în orice logică ce tinde spre o eficien ță practică. /48/
Dacă ea (logica) își surprinde corect sarcina, atunci nu va mai trebui să se mărginească la a se ține în pas cu modalit ățile prelogice de
aplicare a semnelor. Mai mult, p ătrunderea mai adânc ă în esența semnelor și a îndemânării de a opera cu semne va înt ări capacitatea de a
născoci și procedee simbolice la care spiritul uman nu a aju ns încă, respectiv să stabilească reguli pentru inventarea acestora. /…/ Raportul
dintre logica semnelor și operațiile simbolice în practica vie ții și în știință va fi astfel unul asem ănător, de pildă, cu raportul dintre logica
inductivă și inducțiile practice. Și aici a fost suficient ă sarcina așa de târziu aflată a logicii de a intra în st ăpânirea acestui important mijloc
de modelare a judec ății, ca prin reflec ții științifice asupra îndrept ățirii, asupra limitelor și sferei lui de ac țiune să facă dintr-un procedeu
natural și logicește nejustificat, unul artificial și pe deplin justificat, un procedeu ce garanteaz ă nu numai simpla convingere, ci îns ăși
cunoașterea, în felul acesta pe deplin justificat ă. /50/
––––––––––––––––– ––––––––––––––––– ––□