SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL SFÂ NTUL IOSIF MĂRTURISITORUL [623617]

1
ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCA ȚIEI NAȚIONALE
SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL „SFÂ NTUL IOSIF MĂRTURISITORUL”
BAIA MARE

PNEVMATOLOGIA ÎN LITERATU RA PATRISTICĂ ȘI
NEOPATRISTICĂ. DOU Ă PARADIGME:
SFÂNT UL GRIGORIE DE NAZIANZ
ȘI PAVE L FLORENSKI
−lucrare de atestat−

COORDONATOR ELEV
PROF. DRD. ROATIȘ CĂTĂLIN -BOGDAN TEGLA Ș MĂLINA -CAMELIA

BAIA MARE
2017

2
CUPRINS
Cuprins………………………………………………… ….…………………….….2
Introducere…………………………………………………………………………. 3
1. Sfântul Duh în literatura patristică. Privire Generală… ……………………………….. …4
1.1 Cine este Sfântul Duh…………………………………………………… ……6
1.2 Autori Pnevmatologici……………………………………………………… ..7
1.2.1 Origen al Alexandriei Egiptului …………….. ………………………….8
1.2.2 Sfântul Ierarh Atanasie cel Mare al Alexandriei Egiptului ………… ..….9
1.2.3 Didim cel Orb al Alexandriei Egiptului …………………… ……… ..…10
1.2.4 Sfântul Ierarh Vasile cel Mare al Cezareei Capadociei ………………… 11
1.2.5 Sfântul Ierarh Grigorie de Nyssa ………………………………………. 12
1.2.6 Sfântul Ierarh Ambrozie al Milanului …………………………………. 13
1.2.7 Sfântul Ierarh Epifanie de Salamina …………………………………… 13
1.2.8 Sfântul Ierarh Marcu din Efes …………………… ……………………..13
2 . Pnevmatologia Cuvântării a-V-a Teologice a Sf ântului Grigorie de Nazianz …14
3. Duhul Sfânt în opera „Stâlpul și Temelia Adevărului” de Pavel Florenski ……..15
Concluzii…………………………………………………………………………..20
Bibliografie………………………………………………………………………..21
Declara ție…………………………………………………………………………………………………..24

3
Curiculum Vitae…………………………………………………………………………………………25

4
Introducere
Sfinții , sunt acele Persoane c are l-au descoperit pe Dumnezeu. Datorită acestui fapt, ei
sunt capabili să facă lucruri minunate și chiar sfințitoare. Duhul Sfânt este cel care le încălzește
inima și le curăță sufletul pentru a face mai ușor voi a lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este așadar,
promotorul celor care fac binele.
Duhul Sfânt, este prezent peste tot în lume și pentru toți și toate, as tfel încât, orice om
poate deve ni purtător de Duh. Diferența însă, dintre purtătorii Duhului Sfânt, o face chi ar Duhul
în sine. Încă de la Cincizecime, după ce Duhul Sfânt s -a pogorât în limbi de foc asupra
Apostolilor, ei au început să vorbească fiecare în limba lui. Duhul s -a pogorât și peste ceilalți
oameni prezenți „Ca la trei mii de oamemi” , ei nu aveau „sălașul Duhului” curățit de păcate și
patimi.
Pentru noi , cei din zilele noastre, calea spre curățirea sufletului și spre sfințenia trupului,
este Biserica. Aceasta își are temelia istorică odată cu Cincizecimea creștină (Fapt. Ap. Cap. 2).
De atunci și p ână în zilele noastre și până la sfârșitul veacurilor, Duhul cel Sfânt este mereu
prezent în Sfânta Biserică a lui Hristos, pe ca re a câștigat -o cu scump sângele său , sau prin cele
șapte Sfinte Taine și ierurgii. Aceste taine sunt doctoriile lui Dumnezeu D uhul Sfânt. Prin ele,
orice creștin bolnav: [anonimizat], se vindecă prin „așezarea Duhului peste cel
bolnav ”, „Ș i rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav: [anonimizat], și de va fi
făcut păcate , se vor ierta lui” (Iacov 5,15) .
Prin Sfintele Taine ne simțim mai aproape de Dumnezeu, prin caracterul lor dual. Adică,
Tainele au două părți: prima parte, cea văzută (exemplu: preot, lumânări, untdelemn, etc) și o a
doua parte, cea nevăzută, partea prin care Duhul Sfânt ne aduce pace, mângâiere, liniște și
sănătate .
Duhul Sfânt este amintit și în Simbolul de Credință, unde rezumă învățătura, în cel de -al
VIII-lea articol „Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, care din Tatăl purcede, Cel ce
împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvi t, Care a grăit prin prooroci”. Duhul Sfânt
fiind aceeași ființă cu Tatăl și cu Fiul .

5
1. Sfântul Duh în literatura patristică. Privire Generală
Cuvântarea despre Fiul a fost altfel și altfel a scăpat și cei care aruncau cu pietre și atacau
când treceau prin mijlocul lor. Cuvântarea nu poate fi lovită cu pietre, dar ea poate lovi cu pietre
în cuvântările care se apropiau de munte cu răutate. Oameni i odată loviți de cuvântările despre
Fiul, se luptă mai mult pentru Duhul, deoarece trebuie neapărat să fie o infamie în ceva, ori viața
lor e ca și cum n -ar mai fi. Cei care se găsesc că s -ar fi introdus un Dumnezeu străin și
nescripturistic, pe Sfântul D uh, se tem acolo unde nu există justificare de teamă. Noi, cei cu
multă putere ne încredem cu totul în Dumnezeirea Duhului de aceea la fel și teologia Duhului,
punând denumirile în accord cu Treimea.
Lumina care este adevărată și luminează tot omul care v ine în lume, Tatăl, Fiul și
Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, toate erau o singură lumină, adică un Dumnezeu. Acest lucru și
l-a închipuit și David, zicând: „Întru lumina ta vom vedea lumină”1. Astfel, văzând -o și
predicând -o, Îl înțelegem pe Fiul lumină di n lumina Tatăl în lumina Duhul, aceasta fiind simpla
teologie a Treimii. Dacă era un timp când nu era Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Unimea și Treimea
era de la început. Însă, dacă Unimea n -ar fi, nici Doimea, n -ar mai fi locul unei Dumnezeii
nedesăvârșite.
Saducheii spun că Duhul Sfânt nu există, la fel nic i îngerii și nici înviere. Însă teologii
elini care cunoșteau mai multe despre El, fiind mai bine pregătiți, pentru că erau apropia ți mai
mult de învățătura noastră, L -au conceput cu închipuirea, însă erau diferiți între ei din cauză că
aveau concepte diferite în ceea ce privea numele Lui, dându -I diferite denumiri: „minte a
universului”, „mintea din afară” etc.
Câțiva înțelepți din vremea noastră, L -au considerat o putere, o creatură sau Dumnezeu,
alți câ țiva n -au știut ce alte denumiri să -I mai dea, spun ei, că din respect pentru Scriptură și că
nu arată lămurit învățătura despre Dumnezeu, din cauza aceasta nici nu -L adoră, nici nu -L urăsc,
fiind față de El , neutru. Unii sunt cu gândire bună, alții judec ă Dumnezeirea, ca și cum s -ar da
niște oameni foarte înțelepți. mărturisind ca și noi Persoanele Sfintei Treimi, doar că le -au
îndepărtat atât de mult între ele, încât imită în alt chip, ca fiind creator, împreună lucrător și
slujitor, ordinea fiind doar o întâmplare firească.

1 Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvântarea a cincea despre Dumnezeu, p. 156;

6
Sunt alți oameni care au socotit despre Duh că nici n -ar exista,ca și acei elini care au spus
minciuni, dar nu trebuie să -i criticăm sau să vorbim despre ei, deoarece nu am vrea să ne ungem
cu untdelemnul păcătoșilor.
Duhul Sf ânt est e considerat un „ Dumnezeu străin și nescripturistic”. Așa credeau cei din
acea vreme, deoarece în Sfânta Scriptură, nu se găsesc texte concrete care să ne dea informații
despre Persoana Duhului Sfânt. Datorită fricii de a adăuga un Dumnezeu străin, pentru „iubirea
literei” ei cad în erezie. Sfântul Grigorie vorbește despre o întreagă teologie a Duhului, care este
în acord cu Treimea. Pentru a defini mai concret noțiunea Persoanei Duhului Sfânt, Grigorie
Teologul afirmă următoarele: „Era, era și era, dar Una era. Lumină, lumină și lumină, dar o
singură lumină, un Dumnezeu”2.
Unii se întreabă, ce I -ar lipsi Duhului spre a fi Fiu, deoarece dacă nu ar avea ceva lipsă,
El ar putea fi Fiu. Duhului nu -I lipsește nimic, deoarece Dumnezeu nu este lipsit de ceva anum e.
Deosebirea de manifestare sau de relație reciprocă a făcut deosebită și numirea lor. Fiului nu -I
lipsește ceva spre a fi Tată, căci nu este o lipsă calitatea de Fiu, dar nu pentru aceasta este Tată.
Cu alte cuvinte, Persoana Tatălui este diferită din ac est aspect, adică nu se intersectează sub nici
o formă cu Persoana Fiului, acest lucru fiind valabil și asupra Persoanei Duhului Sfânt3.
Aceste însușiri, nu sunt datorate vreunei lipse de vreo parte, nici nu sunt vreo supunere
după ființă, ci faptul însuș i de „a nu se fi născut” și de „a se fi născut” și de „a fi purces” , a
denumit pe unul Tată, pe altul Fiu, iar pe altul ceea ce se numește Duhul Sfânt, ca să fie păstrată
neamestecarea celor trei ipostaze în unica natură și vrenicie a dumnezeirii. Sfântu l Grigorie
spune: „Căci nici Fiul nu este Tată, căci Tatăl unul este, dar este ceea ce este Tatăl; și nici
Duhul nu este Fiu, fiindcă este din Dumnezeu, căci unul este, Unul Născutul, dar este ceea ce
este Fiul”.
Duhul, nu este străin de Scriptură și nici introdus prin înșelăciune, ci este cunoscut și
descoperit și celor de demult și celor de acum. Acest fapt, s -a arătat deja de către mulți dintre cei
care au discutat despre El. Aceștia nu s -au ocupat cu dumnezeieștile Scripturi, ci au despicat

2 Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvântarea a cincea despre Dumnezeu, p. 155;
3 Ibidem;

7
litera și pr ivind cu băgare de seamă înăuntru, s -au învrednicit să vadă frumusețea ascunsă aici și
s-au umplut de strălucire prin luminarea cunoașterii.
Mergând pe calea Scripturii, constatăm următoarele: Vechiul Testament, a predicat clar
pe Tatăl, iar pe Fiul L -a lăsat într -o lumină ascunsă, spre a fi descoperit ulterior. Noul Testament
a arătat limpede pe Fiul, dar a lăsat să se întrevadă dumnezeirea Duhului. Mântuitorul Hristos,
spune: „voi ruga pe Tatăl și vă va trimite un alt mângâietor, pe Duhul Adevărului” (Ioan 14,16).
Din aceste învățături rezultă dumnezeirea însăși a Duhului, care avea să fie lămurită mai pe urmă
când cunoașterea lui va fi la vremea ei și cu putință de cuprins cu mintea adică, după restaurarea
Mântuitorului, când datorită minunii, El nu va ma i fi pus la îndoială4.

1.1 Cine este Sfântul Duh
Duhul Sfânt este cea de -a treia Persoană a Sfintei Treimi. Ca și ființă, El este același cu
Tatăl și cu Fiul. Ca și persoană, El este independent față de Tatăl și de Fiul. El își are originea
din veșnicie asemenea celorlalte două Persoane Treimice. Duhul Sfânt există prin Purcederea din
veșnicie din Tatăl. Această purcedere este total diferită de nașterea pe care a suferit -o Fiul, în
cursul istoriei5.
Încercând să explice dogma Sfintei Treimi, mulți au căzu t în erezie, datorită faptului că au
încercat să explice prin cuvinte omenești Taina Treimică. Această Taină, nu poate fi înțeleasă
rațional și datorită faptului că în Sfânta Scriptură nu găsim detaliat texte care să vorbească despre
Persoana Duhului Sfânt .
În dialogul pe care Iisus îl are cu ucenicii Săi, înaintea jertfei răscumpărătoare,
Mântuitorul Hristos ne dă în puține detalii referiri la Persoana Duhului Sfânt. El Îl numește
„Duhul Adevărului pe Care lumea nu poate să -L primească pentru că nu -L vede și nici nu -L
cunoaște” (Ioan 14, 17), datorită faptului că Duhul este în ființă Dumnezeu, dar oamenii nu -L
cunosc pentru că atributele Lui dumnezeiești au fost înlocuite cu cele omenești.

4 Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvântarea a cincea despre Dumnezeu, p. 176;
5 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Dogmatica Ortodoxă , p. 113;

8
Mântuitorul Hristos, în Evanghelia după Matei, 28,18 -19, ne dă dogm a cinstirii Duhului
Sfânt. Aceasta prevede cinstirea egală a Duhului alături de Persoana Tatălui și Persoana Fiului.
Din Scriptura Vechi -Testamentară extragem de la Proorocul Isaia 11, 2 -3, darurile
Duhului Sfânt, prin urmare adeverirea că Duhul, ca Persoană Trinitară există cu adevărat. Din
moment ce există ceva dat de către Cineva, implicit acel Cineva își are existența îl lume. Dacă nu
ar fi așa, darurile acestea, „ înțelepciunea, înțelegerea, sfatul, tăria, cunoștința, buna credință și
temerea de D umnezeu” nu ar putea fi primite de către lume, fiind că duhurile slujitoare ale Lui
Dumnezeu nu ar avea puterea de a le crea.

1.2 Autori P nevmatologici

Pe la jumătatea secolului al IV -lea, odată cu erezia arienilor, a aparut o nouă erezie, dar
de data aceasta împotriva celei de a treia Persoane a Sfintei Trei mi, Duhul Sfânt. Această erezie,
punea în discuție Dumnezeirea Sfântului Duh, egalitatea și consubstanțialitatea Lui cu Tatăl și cu
Fiul6. Luptătorii împotriva Duhului Sfânt au primit numele de pnevmatomahi, macedoniei și
maratonieni. Negarea dumnezeirii lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, punea de la sine în discuție și
Dumnezeirea Sfântului Duh. Erezia pnevmatomahilor a apărut ca o prelungire a ereziei arienilor,
dar sub o noua formă.
În anul 351 , în Sirmium (Mitrovița, Serbia de azi), în metropola Iliricului și capitala
provinciei Panonia, a avut loc, sub împăratul Constanțiu un Sinod. La sinod au participat
episcopi din Palestina, Fenicia, Siria, provinciile diocezei Asia, din Iliricul occidenta l și cel
oriental, care au combătut prin 27 de anateme7 pe ereticii arinei, erezia episcopului Fotin de
Smirmium și pe ereticii care începuseră să conteste deoființimea Persoanei Duhului Sfânt.
Sinodalii au condamnat prin anatema a XXIII -a diteismul și tri teismul (cei care afirmă că Tatăl,
Fiul și Duhul Sfânt sunt trei Dumnezei). Anatemele a XIX -a, a XXI -a, si a XXIII -a, se referă

6 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol , în Revista Studii Teologice , nr. 5 -6, anul
1969, p. 327.
7 Sfântul Atanasie, despre Sinoadele de la Arimini în Italia și Seleuciua în Isauria, PG, 26,p. 736 -740.

9
îndeosebi la Persoana Sfântului Duh. Ele lămuresc faptul că Duhul Sfânt este cea de -a Treia
Persoană a Sfintei Treimi și nicidec um un Dumnezeu nenăscut sau neidentic cu Tatăl și cu Fiul8.
La Roma, în anul 380, papa Damasus a prezidat un Sinod care a dat un număr de 5
anateme împotriva ereticilor sabelieni, arieni, eunomieni, macedonieni, apolinariști și fotieni.

1.2.1 Origen al Alexandriei Egiptului
În ceea ce privește ipostasul Sfântului Duh, nimeni nu a putut face nici măcar o supoziție,
doar cei care mărturisesc credința în Hristos. Astfel, adamantinul Origen , de multe ori uită ideea
de Duh Sfânt sau evită de multe ori răspuns ul, însă în realitate este explicabilă. În analiza
sistemului lui Origen, Sfântul Duh n -are ce căuta în acest sistem. El este mai mult invizibil în
ceea înseamnă „Duh Sfânt” în sine, unde el însuși a numit aspectul cel mai important al
înțelegerii creștine a vieții, neștiind și fiind confuz de lucrurile esențiale. Această cădere, a fost
atât de surprinzătoare încât i -a surprins pe toți, începând cu Vasile cel Mare.
În privința Sfântului Duh există controverse și se avansează diferite afirmații, care au un
caracter aparent și schematic, diferențiând de afirmațiile în privința Fiului si Tatălui. În timp ce
existența ipostatică a Tatălui și a Fiului este percepută prin fiecare fibră a organismului spiritual;
în timp ce ereziile referitoare la Tatăl și Fiul sun t inacceptabile; în timp ce natura Tatălui și a
Fiului este exprimată prin formule clare, limpezi și armonioase, învățătura despre Duhul Sfânt
este aproape total trecută cu vederea, aproape inexistentă și fiind expusă lumii pe ocolite, foarte
succint. Pent ru oamenii spirituali, deoființimea Cuvântului era dată de experiența lor de viață, ei
recunoșteau deoființimea și o mărturiseau cu argument. Cât despre învățătura legată de Sfântul
Duh, argumentele erau aproape totul și fără ea dogma își pierdea puterea d e convingere9.
Ceea ce spune Origen despre existența și originea Sfântului Duh este invenție ad hoc,
inventată pentru a evita incidența cu tradiția Bisericii. Lui Origen, i -ar fi fost mult mai simplu și
mai comod, să Îl acopere cu totul sub tăcere pe Duhul Sfânt. Duhul „purcede” din Tatăl, căci
altfel ar fi trebuit să fie născut sau din Tatăl, și atunci Fiul ar fi avut un „frate” , sau din Fiul, și

8 Pr. Pro f. Ioan Rămureanu, op. cit. 327;
9 Pr. Prof. I oan Rămureanu, Sinodul al II -lea Ecumenic de la Constantinopol , în Revista Studii Teologice , nr. 5 -6, anul
1969, p. 337;

10
atunci Duhul ar fi „nepotul” Tatălui. Gândirea lui Origen este atât de confuză încât, în
comentariul său la Ioa n, analizează între un Duh creat de către Tatăl și un Duh care purcede din
Tatăl, pronunțându -se când într -un fel, când în celălalt. Se vorbește mult despre Origen, deoarece
în primul rând este un mare teolog și un independent și în al doilea rând fiindcă prin scrierile sale
i-a influențat pe mulți să cadă în erezi.

1.2.2 Sfântul Ierarh Atanasie cel Mare al Alexandriei Egiptului
Atanasie al Alexandriei (cel Mare), este nevoit să recunoască deoființimea Duhului Sfânt
fiindcă altfel nu ar fi trebuit să respingă tot ce a spus despre Fiul, deoarece se sprijinea în primul
rând pe faptul că toți cei ce pretind că Duhul este făptură „divizează și descompun Treimea” ,
expunând prin aceasta însăși învățătura despre Fiul și nu numai. Astfel, Atanasie al Alexandriei
este nevoit să recunoască deoființimea Duhului Sfânt deoarece, dacă n -ar recunoaște, ar fi nevoit
să respingă tot ce s -a spus des pre Fiul. Însă , la fel și Atanasie omite precizarea faptului că
„purcederea” Duhului , este deosebită de „nașterea” Fiului. La fel de concret le obiecta
pneumatomahilor și Grigorie de Nyssa împreună cu Vasile cel Mare, însă chiar dacă erau
intelectuali, n ici ei nu s -au legat de problema privitoare la Duhul Sfânt. La ei Duhul Sfănt era
considerat în preajma Tatălui și Fiului, însă nu independent. Probabil că Sfântul Vasile cel Mare
a contribuit mai mult ca oricine la pregătirea minților pentru al doilea Sin od Ecumenic, adică
pentru înțelegerea dogmei Duhului Sfânt10.
Sfântul Atanasie cel Mare poartă o corespondență cu episcopul Serapion de Thumis, iar
din scrisorile sale reiese fapul că: „unii care i -au părasit pe arieni și au început să învețe greșit
contra Duhului Sfânt, spunând că El este nu numai o creatură, ci și Unul dintre spiritele
slujitoare și se deosebește de îngeri numai prin grad"11.
Tropicii, cum îi numește Sfântul Atanasie, au înțeles greșit textul din Epistola către Evrei
a Sfântului Ap ostol Pavel, 1, 14, text în care îngerii sunt numiți „duhuri slujitoare" și textul de la
proorocul, Amos 4, 13, precum și alte texte scripturistice pauline: I Tim., 1, 5; Evr., 1, 14, ș.a.

10 Pavel Florenski, Stâlpul și temelia adevărului, p. 80.
11 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Sinodul al II -lea Ecumenic de la Constantinopol , în Revista Studii Teologice , nr. 5 -6, anul
1969, p. 328;

11
Denumirea de „tropici” provine de la felul în care ei, ereticii, in terpretează pasajele scripturistice
sub formă de figuri, metafore sau tropi.
Ca și contra -argument al ereziei pnevmatomahe, Sfântul Atanasie afirmă următoarele:
„Într -adevăr, dacă aceștia gândesc greșit despre Sfântul Duh, nu pot gândi corect despre Fiul.
Căci dacă gândesc corect despre Fiul, gândesc corect și despre Duhul, care de la Tatăl purcede
și fiind propriu Fiului, se dă prin Acesta Apostolilor și tuturor celor ce cred în El. Întreaga
iconomie a Sfintei Treimi e nimicită dacă nu se recunoaște dumne zeirea Sfântului Duh. Când
Domnul Hristos i -a trimis pe Apostolii Săi în lume le -a porunci să boteze pe oameni în numele
celor trei Persoane ale Sfintei Treimi, spunând: Datu -Mi-S-a toată puterea în cer și pe pământ.
Drept aceea, mergând, învățați toate ne amurile, botezându -le în numele Tatălui și al Fiului și al
Sfântului Duh" (Matei 28, 18 -19). Aceste scrisori ale Sfântului Atanasie constitue primul tratat
de teologie despre dumnezeirea Sfântului Duh.
Întors pe scaunul patriarhal, Sfântul Atanasie întrun ește un al doilea sinod, de data
aceasta în Alexandria, în anul 362, la care au participat 21 de episcopi. Sinodalii au apărat cu
tărie consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl, portivit Revelației dumnezeiești din Sfânta Scriptură și
Sfânta Tradiție și hotărâ rii Sinodului I Ecumenic, precum și consubstanțialitatea Sfântului Duh
cu Tatăl și cu Fiul, numit lămurit: „de o ființă cu Tatăl și cu Fiul" .
După Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325, Sinodul din Alexandria este cel mai împortant
Sinod pentru lămurir ea și definirea învățăturii ortodoxe referitoare la dumnezeirea,
consubstanțialitatea și egalitatea Persoanelor Sfintei Treimi.
După anul 360, cei care au luptat împotriva Duhului Sfânt au primit numele de
macedonieni , după episcopul Macedoniu, ales de ep iscopii arieni în 342, pnevmatomahi ,
luptători contra Duhului și maratonieni de la numele lui Maratoniu, diacon al lui Macedoniu,
ajuns ulterior preot în Constantinopol. Istoricul Socrate, prin operele sale, lasă de înțeles faptul
că acest Maratoniu a fost de fapt adevăratul întemeietor al ereziei pnevmatomahilor12.

12 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Sinodul al II -lea Ecumenic de la Constantinopol , în Revista Studii Teologice , nr. 5 -6, anul
1969, p. 331;

12
1.2.3 Didim cel Orb al Alexandriei Egiptului
Ținând seama de mișcarea de idei din timpul său, scriitorul alexandrin Didim cel Orb a
scris înainte de 381 un scurt tratat „Despre Duhul Sfânt" . Aceasta este cea mai bună lucrare a
antichității creștine referitoare la a treia Persoană a Sfintei Treimi, care s -a păstrat doar în
traducerea latină a Fericitului Ieronim, făcută între anii 384 -389. De asemenea, în cartea a doua a
lucrării „Despre Sfân ta Treime" , Didim expune învățătura ortodoxă despre Sfântul Duh
împotriva ereticilor. Scriitorul alexandrin se folosește de o lucrare eretică, prin urmare el expune
doctrina greșită a pnevmatomahilor, fiind astfel ușor de înțeles erezia lor și de combătut.
În favoarea doctrinei ortodoxe, mai apare o lucrare intitulată „Adversus macedonianos"
care conține două dialoguri între un eretic macedonieni și un ortodox. Nu știm cu exactitate cui
aparține această lucrare. Istoricii o atribuie fie Sfântului Atanasie ( 373), fie Sfântului Maxim
Mărturisitorul (662), fie lui Teodoret al Cyrului (458) sau lui Didim cel Orb (398). Apoi mai apar
cinci dialoguri pseudo -atanasiene care combat erezia pnevmatomahă, în special dialogul al
treilea, sub forma expunerii doctrinei er etitice și combaterea ei cu argumente solide.

1.2.4 Sfântul Ierarh Vasile cel Mare al Cezareei Capadociei
Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, a apărat cu fermitate
credința ortodoxă despre Duhul Sfânt împotriva pnevmatomahilor. El a trimis papei Damasus al
Romei în 371 o scrisoare prin care semnala apariția unei noi erezii în sânul Bisericii Apusene,
care nu era altceva decât o nouă formă a arianismului. (vezi subsolul paginii 332).
La începutul activității sale, Sfântul Vasile e vita să aplice totdeauna termenul „de o
ființă", Persoanei Duhului Sfânt, când vorbește despre egalitatea, identitatea și comuniunea de
substanță dintre Persoanele Sfintei Treimi, din rațiuni de iconomie pentru a nu -i menaja pe
adversarii săi, deoarece voi a să îi câștige la dreapta credință, la doctrina cea adevarată despre
Duh. În locul acestui termen, Sfântul Vasile cel Mare folosește termenul „de aceeași cinstire"
pentru a nu răci sentimentele unora dintre creștini care țineau să se păstreze termenul „de o
ființă" așa cum se stabilise la Sinodul de la Niceea. După mustrarea adusă de către Sfântul
Grigorie de Nazianz, pentru această reținere, Sfântul Vasile a ieșit din această rezervă și, spune:
„Sfăntul Duh este a treia Persoană a Sfintei Treimi în ceea c e privește ordinea numirii, dar are

13
aceeași substanță și se bucură de aceeași demnitate cu Tatăl și cu Fiul. El trebuie socotit cu
Tatăl și cu Fiul; El este egalul și nu inferiorul Lor. Noi trebuie să mărturisim că Tatăl e
Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu și D uhul Sfânt este Dumnezeu. Duhul este de o ființă cu Tatăl și
cu Fiul13.
Despre Sfântul Vasile cel Mare, apare într -un mod spontan bănuiala că la mijloc s -ar afla
o oarecare răceală proprie față de o problemă care nu i -a pătruns suficient de adânc în inimă, deși
îl peocupă deoființimea Sfântului Duh, neavând în această problemă decât o viziune lăturalnică.
Întregul său punct de vedere era îndreptat asupra deoființimii Fiului. Aceasta este o descoperire a
vieții inseși în care Pavel Florensky, poate demonstra usor afirmația aceasta14.
În rugăciuni, cântări, și în Liturghie, cultul liturgic este cea mai esențială parte a vieții
trupului Bisericii. Se pune întrebarea: unde trebuie să căutăm mai întâi indicații asupra locului pe
care îl ocupă Sfântul Duh în inimil e și mințile vechilor membri ai Bisericii, în raport cu celelalte
Ipostasuri? Răspunsul dat este, acolo unde o sărbătoare era destinată a proslăvi toate cele trei
Ipostasuri. Slujba din ziua Sfintei Treimi, adică cea dedicată special Preasfintei Treimi, un de
ipostasierea Sfântului Duh era un fapt de experiență bisericească vie, nu doar o teoremă a
teologiei dogmatice. Acest lucru este atât de important pentru noi cu cât partea principală din
„Rânduiala Cincizecimii” ,este alcătuită , probabil, tocmai în per ioada sau chiar în timpul când a
trăit Vasile cel Mare.

1.2.5 Sfântul Ierarh Grigorie de Nyssa
În apărarea dogmei Divinității Sfântului Duh, Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele mai mic
al Sfântului Vasile cel Mare, a scris în 380 un mic tratat intitulat: „Despre Sfântul Duh contra
pnevmatomahilor macedonieni" . La fel ca și ceilalți apologeți și Sfântul Grigorie al Nyssei a
apărat consubstanțialitatea, egalitatea și divinitatea Persoanelor Sfintei Treimi între Ele. Sfântul
Grigorie scrie următoarele: „Precu m Tatăl este substanță sau ființă, Fiul substanță, Duhul Sfânt
substanță, dar nu sunt trei substanțe, tot așa Tatăl e Dumnezeu, Fiul e Dumnezeu, Sfântul Duh e
Dumnezeu, dar nu sunt trei Dumnezei. Căci Unul și același este Dumnezeu, deoarece El are o

13 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Sinodul al II -lea Ecumenic de la Co nstantinopol , în Revista Studii Teologice , nr. 5 -6, anul
1969, p. 334;
14 Pavel Florenski, Stâlpul și temelia adevărului, p. 81;

14
singur ă și aceeași ființă, cu toate că fiecare dintre Persoane se numește Ființă existentă și
Dumnezeu"15.
Sfântul Grigorie de Nyssa, ajutându -se și de ultima sa informație, dezvoltă excepționala
sa doctrină a Duhului ca „Împărăție a Tatălui și Ungere a Fiului” . Această împărăție spusă de
el, ar fi însemnând un împărat care este Tatăl, iar în Duhul Sfânt se află măreția împărătească a
Tatălui Însuși, adică Fiul născut din veșnicie de către Tatăl, deoființă cu El, tot din veșnicie
primește în Duhul Sfânt, slava îm părătească, proprie Tatălui, aceasta fiind preocuparea de ungere
a Duhului, și dacă El, în raport cu Tatăl, este Împărăția, atunci, în raport cu Fiul, este Ungerea.
Cel ce unge este Tatăl, Cel Uns este Fiul, Ungerea sau Untdelemnul bucuriei este Sfântul Du h:
„Iubit -ai dreptatea și ai urât fărădelegea; pentru aceasta Te -a uns pe Tine Dumnezeul Tău cu
untdelemnul bucuriei mai mult decât părtașii Tăi”. (Psalmul 44,9). Duhul Sfânt este
Mângâietorul, iar Untdelemnul este simbolul bucuriei și a fericirii, El îndulcește inima secată de
chinuri și dureri.

1.2.6 Sfântu l Ierarh Ambrozie al Milanului
În anul 381, Sfântul Ambrozie al Milanului scria lucrarea „De Spiritu Sancto" în trei
volume, dedicată împăratului Grațian. Învățătura lui demonstrează din Revelația Sfintei Scripturi
și a Sfintei Tradiții că Sfântul Duh este, ca și Fiul, consubstanțial cu Dumnezeu Tatăl. Sfântul
Ambrozie folosește multe idei din s crierile Sfinților Atanasie și Vasile cel Mare și ale scriitorului
Didim cel Orb.

1.2.7 Sfântul Ierarh Epifanie de Salamina
Împotriva pnevmatomahilor a scris și Sfântul Epifaniu în 377 lucrarea „Panarion" , sau
„Contra tuturor ereziilor" . Despre această nouă învățătură au auzit și episcopii sud -dunăreni,
care adunați într -un Sinod, sub președinția episcopului locului, Anemius, au trimis, prin preotul

15 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Sinodul al II -lea Ecumenic de la Constantinopol , în Revista Studii Teologice , nr. 5 -6, anul
1969, p. 336;

15
Elpidius, trei documente episcopilor răsăriteni din provinciile Asia, Frigia, Caria și Pacatia, care
le-a păstrat Teodoret în lucrarea "Istoria" . Acestea sunt:
a. un rescript din partea împăraților Valentinian al II -lea, Valens și Grațian, adresat episcopilor
răsăriteni din provinciile amintite;
b. un Simbol sau Mărturisire de credință , alcătuită de episcopii întruniți la Smirnium în 378,
anexată rescriptului de mai sus;
c. o Scrisoare Sinodală adresată acelorași episcopi din Răsărit.

1.2.8 Sfântul Ierarh Marcu din Efes
Marcu din Efes scrie creștinilor ortodocși: ”Noi, împreună cu Iustin Filozoful și Martirul
zicem că, precum, Fiul este din Tatăl, așa, și Sfântul Duh este din Tatăl; iar greco -latini, spun
împreună cu latinii că Fiul este în mod nemijlocit, iar Sfântul Duh este în mod mijlocit, din
Tatăl; noi însă, cu Damaschin și cu toți Sfinții Părinți, nu cun oaștem deosebirea între naștere și
purcedere, dar ei deosebesc, împreună cu Toma și latinii, două feluri de origini: mijlocită și
nemijlocită”16. De altfel, această mărturisire nu este singura; s -ar putea cita o mulțime de
afirmații asemănătoare. Îl voi ami nti doar pe Sfântul Grigorie de Nyssa, care vorbește despre
caracterul de neînțeles al „purcederii Duhului Sfânt”: „Dacă în zilele noastre nu există
reprezentări complete ale Duhului Sfânt ca Ipostas, înseamnă că este imposibilă elaborarea de
formule, deoa rece ele se dezvoltă în decursul vieții bisericești. În Biserică, desigur, totul este
minune, căci tot ce există în înăuntrul ei și în viața ei, este plin de har, iar harul divin este
singurul lucru demn să fie numit minune”.

16 Pavel Florenski, Stâlpul și temelia adevărului, p. 83;

16
2. Pnevmatologia cuvântării teologice a Sfântului Grigorie de
Nazianz
Sfântul Grigorie Teologul, afirmă faptul că apariția istoriei creării caracterului Duhului
Sfânt s -a desfășurat treptat, la fel cum și Împărăția lui Dumnezeu are o dezvoltare treptată și
istorică. Astfel, Duhul Sfânt și Împărăția lui Dumnezeu au o asemănar e impecabilă, doar dacă nu
se referă la faptul că ea este numai impecabilă, ci și la faptul că învățătura despre Duhul Sfânt ca
Împărăție a Tatălui, în însușirea ei naturală de noțiune generală își are locul fără incertitudine în
Evanghelie. Pe lângă asta, Sfântul Apostol Pavel, aduce și argumente verbale pentru construirea
și ajutarea Lui. El le scrie romanilor: ”Căci împărăția lui Dumnezeu… este dreptate și pace și
bucurie în Duhul Sfânt”, (Romani 14,17)17.
Tocmai această stare de bucurie săvârșită de D uhul Sfânt este acea Impărăție a lui
Dumnezeu, care se găsește în „înăuntrul” fiecăruia dintre noi ( Luca 17,21), care este sâmânța
credinței abia vizibilă, semănată în suflet. Prin această dezvoltare a omului, acel sâmbure abia
vizibil, devine vizibil și universal, aceasta este exteriorizarea Împărăției lui Dumnezeu în viața
bisericească. Astfel, prin rugăciunea spusă, Îl chemăm pe Duhul Sfânt. După cum arată Sfântul
Grigorie de Nyssa, Rugăciunea domnească (la Matei 6,10 și la Luca 11,2), arăta o variantă
importantă, care a dispărut din textul modern, ca să poată fi citită de către toți: „Tatăl nostru…vie
Împărăția Ta…” (Matei 6,10 și actualul Luca 11,2), și „Tatăl nostru…vie Duhul Tău cel Sfânt
peste noi și să ne curețe pe noi ..” (vechiul Luca 11,2). Din aceste variante, Grigorie de Nyssa,
deduce acelasi sens al expesiilor „Sfântul Duh” și „Împărăția lui Dumnezeu”, adică faptul că
„Duhul Sfânt” este Împărăție.
Sfântul Grigorie de Nazianz a combătut temeinic pe ereticii pnevmatomahi în
„Cuvântarea a V -a teologică" , rostită în „Biserica Învierii" din Constantinopol în anul 380. El
respingea părerile adversarilor Sfântului Duh, întemeiat pe Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. El
scoate în evidență faptul că Sfântul Duh este a treia Persoană Divină a Sfi ntei Treimi, că nu s -a

17 Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvântarea a cincea despre Dumnezeu, p. 156;

17
născut ca Fiul din Tatăl, dar El există din eternitate prin purcedere, a cărei natură nu o putem
cunoaște noi18.
În dezvoltarea argumentării, la fel ca și Sfântul Vasile, el caută să își menajeze
adeversarii pentru a nu -i depărta defi nitiv de Biserica. Sfântul Grigorie spune: „Dintre cei ce
sunt învățați printre noi, unii socotesc că Sfânul Duh este o forță sau o energie, alții o creatură,
iar alții Îl cred Dumnezeu. Alții însă nu recunosc nici una din aceste numiri, din respect, spun ei,
față de Scriptură, care nu exprimă ceva lămurit în această privință. Din această cauză aceștia
nici nu Îl cinstesc nici nu Îl disprețuiesc, rămânând cu privire la el într -o poziție intermediară,
deosebit de periculoasă. Cei ce Îl cred Dumnezeu, unii pă strează evlavia în sufletul lor, iar alții
îndrăznesc să Îl mărturisească cu buzele. Am auzit că alții care se socotesc mai înțelepți
măsoară Divinitatea. Ei mărturisesc într -adevăr că și noi Persoanele Sfintei Treimi, dar le
despart între Ele, socotind că prima este infinită în substanță și energie, a doua e infinită în
energie, dar nu în substanță, iar a treia ( adică Duhul Sfânt) nu e infinită în nici unul dintre
aceste moduri"19.

18 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Sinodul al II -lea Ecumenic de la Constantinopol , în Revista Studii Teologice , nr. 5 -6, anul
1969, p. 335 ;
19 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Sinodul al II -lea Ecumenic de la Constantinopol , în Revista Studii Teologice , nr. 5 -6, anul
1969, p. 336;

18
3. Duhul Sfânt în opera „Stâlpul și temelia adevărului” de Pavel
Florenski
În scrisoarea a V -a, Pavel Florenski vorbește despre Sfântul Duh. Cea de -a treia postură a
Sfintei Treimi este într -un fel, cel mai apropiat și mai deschis pentru stilul de viață al Adevărului,
adică Duhul. Acesta este ca un Mângâietor pentru sufletul oamenilor bolnavi de tristețe, iar
această tristețe se vede în oamenii care nu sunt plini de hotărâre spre calea mântuirii, astfel
Dumnezeu a susținut -o, pentru că Dumnezeu e cu noi, ca ființă. Pământean, El nu este cu noi.
Sunt momente cân d tristețea dispare pentru o bucurie care este dată pentru o cale lungă,
pentru multe suferințe, dar aceste suferințe sunt pentru încurajare mai mult decat pentru merite.
Bucuria nespusă pricălește inima la fel ca Trupul Preacurat și Cinstitul Sânge al lui Hristos date
nouă pentru întărire și hrană, astfel bucuria aceasta este dată „întru logodirea cu Împărăția
viitoare” , întru logodirea cu spiritualizarea și iluminarea întregii făpturi. În viața personală a
creștinului, în general, cu excepția celor aleși ai Cerului și în viața personală a Bisericii, este
cunoscut Duhul Sfânt ca Persoană puțin, confuză și obscur. Din aceast fapt este legat și
cunoașterea incompletă a cerescului, a Făpturii. Cunoașterea Sfântului Duh ar da întreaga
îndumnezeire a întregii fă pturi, iluminarea ei desăvârșită, și astfel s -ar sfârși istoria, iar atunci în
lumea întreagă timp n -ar mai fi cum s -a învrednicit să vadă Vulturul cel Văzător de Taine: „Iar
îngerul pe care l -am văzut stând pe mare și pe pământ și -a ridicat mâna dreaptă c ătre cer. Și s -a
jurat pe Cel ce este vi u în vecii vecilor, Care a făcut cerul și cele ce sunt în cer și pământul și
cele ce sunt pe pământ și marea și cele ce sunt în mare, că timp nu va mai fi, Ci, în zilele când va
grăi al șaptelea înger – când va fi să trâmbițeze – , atunci va fi săvârșită taina lui Dumnezeu,
precum bine a vestit robilor Săi, proorocilor.20” Însă, atâta timp cât istoria durează, nu sunt
momente posibile decât de iluminare cu Duhul.
Duhul Sfânt este cunoscut de puțini oameni, deci nu ex istă deplinătatea cunoașterii. Pe
Mângâietor Îl cunosc doar anumiți oameni, doar în anumite clipe, astfel se ridică deasupra
timpului ajungând la Veșnicie; timpul pentru ei nu mai este. Cunoașterea în întregime a Duhului
nu este permisă credincioșilor, cum nu este permis separat , în ansamblul vieții unui singur
credincios, deci nu există cunoașterea deplină. Atâta timp cât nu există Înviere, nu există nici

20 Pavel Florenski, Stâlpul și temelia adevărului, p. 76 -77.

19
iluminarea deplină a rațiunii de către Sfântul Duh. A afirma cunoașterea deplină a Sfântului Duh
sau a spune minciuni, este caracterul firii omenești, care se numește „amăgire” sau „ispită” .
Sfântul Duh este prezent în Biserică, dar întotdeauna cunoașterea Lui a fost, fie siguranța omului,
fie răsplata, în momente excepționale și la oameni deosebiți; și a șa va fi până când nu „se vor
împlini” toate.
Toți Sfinții Părinți și toți filozofii mistici vorbesc despre importanța ideii de Duh în
concepția creștină despre lume, dar nimeni nu știe ceva concret și de lămurit. Este foarte clar că
Sfinții Părinți știu m ulte în sinea lor, dar este și mai clar faptul că ceea ce știu este atât de
profund tăinuit, încât nu sunt capabili să o îmbrace în cuvinte concrete și precise. Astfel de
confuzii grave fac mai ales dogmatiștii, care de fapt ar trebui să vorbească cel mai limpede în
legătură cu Sfântul Duh, dar ei ne arată că sunt aproape muți sau fac confuzii evidente încât și
Cuvântul este separat atât de mult de Duh încât nu poate fi distins și deseori este înlocuit cu
Lui21.
Scrierile Sfinților Părinți, în special cele ascetice, în care viața duhovnicească este
descrisă cu cea mai mare claritate și cu atenție, obsevăm un fenomen tipic, faptul că despre
Duhul Sfânt se vorbește cel mai mult. Despre Tatăl, se vorbește puțin, iar despre Fiu, relativ
mult. Nesiguranța că sfin ții asceți îl cunosc foarte bine pe Fiul lui Dumnezeu ca Ipostas de sine
stătător, ne arată că din cauza aceasta Îl pune oarecum în umbră chiar pe Tatăl, chiar dacă pe
Tatăl îl cunosc îndeajuns, iar despre Duhul Sfânt cunosc cel mai puțin, sau chiar nimic, ca
Ipostas. De obicei nu Duhul Sfânt este cunoscut, ci energiile Lui harice, puterile Lui, acțiunile și
activitățile Lui. „Duh” , „duhovnicesc”, „purtător de duh” etc. sunt cuvinte care diferențiează
scrierile Sfinților Părinți22.
În general, Sfinții Părinți, nu vorbesc mult despre Duhul Sfânt , ci despre duhul sfânt , și e
greu de deosebit și de vorbit separat când vorbesc despre Duhul și când vorbesc despre duh.
Generalul este că de la Duh, prin intermediul Duhului, se produce o tre cere neobservată la duh.
În cel mai bun caz, de la Duhul dumnezeiesc, prin rațiune, se ajunge la duhul. Este adevărată și
afirmația că de la Duhul vine înduhovnicirea noastra, cum și de la Fiul vine filiațiunea noastră,

21 Pavel Florenski, Stâlpul și temelia adevărului , p. 77.
22 Ibidem, p. 84.

20
iar de la Tatăl, personalitatea noas tră creatoare. Pe deoparte, Sfinții Părinți vorbesc despre o
discuție clară nici măcar despre acțiunile harice ale Fiului și ale Duhului23.
În întreaga viață, gândirea noastră despre lume, este creată și construită în totalitate pe
ideea de Logos, adică D umnezeu -Cuvânt, nu doar gândirea ne este formată așa, ci și tot ce se
leagă de sufletul nostru. Pentru a fi schimbată realitatea și gândirea noastră, trebuie să avem
credință în Acel cuvant, pe care în Evanghelie, în primele versete, Îl anunță Vulturul Vâz ător de
Taine :„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta
era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s -au făcut; și fără El nimic nu s -a făcut din ce s -a
făcut. Întru El era viață și viața era lumina oamenilor. Ș i lumina luminează în întuneric și
întunericul nu a cuprins -o”. (Ioan 1,1 -5). Acesta este fundamentul, iar dacă îl respingem,
răzbunarea va fi cruntă, deoarece această creație, își are rădăcinile în Dumnezeul -Cuvânt, în
persoana Fiului și în tot ce aparți ne și e legat de El.
Sfintele Taine sunt izvoarele îndumnezeirii, acestea fiind logodirile împărăției viitoare,
doar că, această împărăție deosebită, va veni când, Mângâietorul se va cunoaște și va fi cunoscut
ca Ipostas, iar prin această cunoaștere, se v a ști și despre „Unitatea Trinitară”, care iluminează
sufletele noastre: „Prin Sfântul Duh tot sufletul viază și prin curățenie se înalță, se luminează
prin Treimea cea deoființă cu sfințenie de taină”24.
Pavel Florenski , mai spune că anticii, s -au rugat T atălui, iar în decursul întregii noastre
vieți, oamenii se roagă Fiului; sau poate Duhului, dar în acest caz o fac doar așteptându -L decât
avându -L în fața lor și tânjind mai mult după Mângâietor, decât să se bucure de El în fața Tatălui
prin Fiul. La fel și în Noul Testament, găsim manifestări fără îndoială ale Cuvântului și Duhului,
logo- și pneumato -fanii; unde doar în lumina Cuvântului întrupat le putem găsi sensul, doar
având conștiință despre dogma Trinității putem vedea în Noul Testament primele scli piri ale
cunoașterii care va veni pe viitor. Atunci, era mai greu de înțeles doctrina Cuvântulul si, cu atât
mai mult a Duhului, decât doctrina despre Dumnezeu -Tatăl. Acum, uitându -ne în Noul
Testament, este foarte complexă doctrina Tatălui și a Fiului, i ar învățătura despre Duh este
dezvoltată foarte puțin, astfel pe unii oameni îi poți numi nebuni, deoarece confundă „fiul” cu

23 Pavel Florenski, Stâlpul și temelia adevărului, p. 84.
24Pavel Florenski, Stâlpul și temelia adevărului , p 86.

21
„Fiul” și pe „duh” cu „Duhul”, accest aspect este interpretat fie cu referire la duh, fie cu
referire la Duhul.
Cu ajutorul fragm entelor din Epistolele apostolui Pavel, descoperă ipostatica a Sfântului
Duh. „Căci câți sunt mânați de Duhul lui Dumnezeu, mărturisește Apostolul neamurilor, sunt fii
ai lui Dumnezeu… prin care strigăm: Avva! Părinte! Duhul însuși mărturisește împreună cu
duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu”. (Romani 8,14 -17). Și încă: „ Și pentru că sunteți fii,
a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile voastre, care strigă: Avva! Părinte!”
(Galateni 4,6) și: „…Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, că ci noi nu știm să ne rugăm cum
trebuie, ci Însuși Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite”. (Romani 8,26). Acești oameni
deosebiți,încărcați de cunoaștere și știință, aceste clipe și viziuni sunt și vor fi în continuare ceva
deosebit și vor fi doar c eva în genul viziunilor mesianice din Vechiul Testament. Astfel, aceste
„Avva! Părinte!” sunt invocații către Mângâietor, iar aceste „rugăminți” ale Sfântului Duh,
adresate nouă ca fiind „suspine negrăite” , sunt pentru noi, pentru că din cauză nu știm să ne
rugăm, Duhul ne vine în ajutor și Se roagă în locul nostru cu aceste „suspine negrăite”25.
Cei care sunt mari și sfinți, au inimile purificate, iar toate lucrurile le sunt ordonate pentru
primirea Mângâietorului, iar ale noastre sunt pline de intinăciuni și patimi. „Cei de sus îi
așteaptă pe cei de jos, iar cei care văd, pe cei orbi, pe cei sfi nți, pe cei păcătoși și cei vii pe cei
morți, inimile noastre fiind pline de întinăciune, însă oamenii care au înaintat, nu au trecut cu
vederea peste cei pasivi și rămași în urmă”. Astfel, ne dăm seama de ce toată învățătura despre
Sfântul Duh care apărea în Biserică, cu toată complexitatea ei, nu putea fi înțeleasă de către
oameni, fiind doar cunoscută de către puțini. Întotdeauna „conștiința nouă” se vedea a fi nu
superioară celei bisericești, cum se spunea de către toți, ci împotriva bisericii și împotr iva
creștinătății, adică lupta contra Bisericii și a lui Hristos. Deci cine crede și îl are pe Duhul, în
aceeași măsură cum L -au avut și sfinții, vede realitatea adevărată și își dă seama că este o
nebunie să nădăjduiască mai mult. Unii oameni fiind nepurt ători de Duh, au fost foarte ușor
ispitiți, căzând într -o învățătură greșită despre Duhul Sfânt, înlocuind învățătura adevărată cu
invenții omenești. Deci, dacă oamenii ar fi lăsați să cadă în păcat și să vorbească doar ce vor ei,
vor profita de acest lucr u și vor pune stăpânire pe libertate, iar acest fapt ar aduce la necazuri26.

25 Pavel Florenski, Stâlpul și temelia adevărului, p. 88.
26Ibidem , p. 89.

22
Concluzii

Lumina care este adevărată și luminează tot omul care vine în lum e, Tatăl, Fiul și
Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, toate sunt o singură lumină, adică un Dumnezeu. El est e
alinarea și fericirea omenilor . Tocmai această stare de bucurie care este săvârșită de Duhul
Sfânt este acea Impărăție a lui Dumnezeu, care se găsește în „înăuntrul” fiecăruia dintre noi (
Luca 17,21) .
Unii Sfinți Părinți cum ar fi, Origen , de multe ori uită ideea de Duh Sfânt sau evită de
multe ori răspunsul, însă în realitate este explicabilă. În analiza sistemului lui Origen, Sfântul
Duh n -are ce căuta în acest sistem, existân d controverse și spunând diferite afirmații, care au un
caracter aparent și schematic, diferențiând de afirmațiile în privința Fiului si Tatălui.
Alți Sfinți Părinți cum ar fi Sfântul Vasile cel Mare, arhie piscopul Cezareei Capadociei,
apără cu fermitate credința ortodoxă despre Duhul Sfânt împotriva pnevmatomahilor , spunând:
„Sfăntul Duh este a treia Persoană a Sfintei Treimi în ceea ce privește ordinea numirii, dar are
aceeași substanță și se bucură de aceeași demnitate cu Tatăl și cu Fiul. El trebuie socotit cu
Tatăl și cu Fiul; El este egalul și nu inferiorul Lor. Noi trebu ie să mărturisim că Tatăl e
Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu și Duhul Sfânt este Dumnezeu. Duhul este de o ființă cu Tatăl și
cu Fiul.
Sfântul Grigorie de Nazianz a combătut temeinic pe ereticii pnevmatomahi în
„Cuvântarea a V -a teologică" , rostită în „Biseric a Învierii" din Constantinopol în anul 380. El
respingea părerile adversarilor Sfântului Duh, întemeiat pe Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. El
scoate în evidență faptul că Sfântul Duh este a treia Persoană Divină a Sfintei Treimi, că nu s -a
născut ca F iul din Tatăl, dar El există din eternitate prin purcedere, a cărei natură nu o putem
cunoaște noi.
Prin Scrisoarea a V -a, Pavel Florenski ne spune despre Sfântul Duh ca fiind c ea de -a treia
postură a Sfintei Treimi și fiind cel mai aprop iat de v iață al Ad evărului, adică Duhul.
Mângâietorul este ca un vindecător de boli și o alinare a sufletului nostru .

23
Bibliografie
Izvoare:
1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, 2005.

2. ATANASIE CEL MARE, SF., Cuvânt despre Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, în:
Scrieri I , trad. Pr. D. Stăniloaie, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București 1987;

3. GRIGORIE de NAZIANZ, Sfântul, Cuvântări Teologice, traducere din limba greacă,
introducere și note de Pr. Dr. Academician Dumitru Stăniloaie, colecția Părinții
capadocieni, Editura Anastasia, București, 1993

4. FLORENSKI, Pavel, Stâlpul și temelia Adevărului, încercare de traducere ortodoxă în 12
scrisori, în românește de Emil Iordache, Pr. Iulian Popescu și Pr. Dumitru Popescu, studii
introductive de Diac. Ioan. I. Ică junior, Editura Polirom, Iași, 1999.
Manuale :
5. TODORAN, Isdor , Pr. Dr., ZĂGREAN Ioan, Diac. Dr., Dogmatica Ortodoxă, Editura
Institutului B iblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 2009.

Lucrări :

6. LARCHET, Jean -Claude, Persoană și Natură. Sfânta Treime – Hristos Omul, trad. Pr. D.
Bahrim, M. Bojin, Ed. Basilica, București, 2013;

7. TULCAN, Ioan, Pr., Teologia, știința mărturisitoare despre Dumnezeu, Ed. Oastea
Domnului, Sibiu, 2009;

24
Studii:
8. RĂMUREANU, Ioan, Pr. Prof. , Sinodul al II -lea Ecumenic de la Constantinopol (325) ,
publicat în Revista Studii Teologice, nr. 5-6, seria II, anul 1969.

9. STÂNILOAIE, Dumitru, Pr., „Chipul lui Hristos în Biserica Răsăriteană: Iisus Hristos, darul
și Cuvântul suprem a lui Dumnezeu”, în Ortodoxia, XXV, 1/1973;

10. STĂNILOAIE, Dumitru, Pr., „Creația ca dar și Tainele Bisericii” , în: Ortodoxia, XXVIII
(1976);

25

Declarație

Subsemnata, Teglaș Mălina -Camelia, elevă la Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Iosif
Mărturisitorul” din Baia Mare, specializarea teologie -ortodoxă, declar pe propria răspundere că
lucrarea de atestat cu titlul „ Pnevmatologia în literatura p atristică și neopatristică.
Două paradigme: Sfântul Grigorie de Nazianz și Pavel Florenski” întocmită sub
îndrumarea Prof. Drd. Roatiș Cătălin Bogdan, este elaborată în întregime de mine, pe baza
cercetăriilor proprii și a informațiilor obținute din surse care au fost citate și indicate, conform
normelor etice, în note și în bibliografie.
De asemenea, declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă la nici o
instituție de învățământ.

26

Curiculum Vitae

Mă numesc, Teglaș Mălina -Camelia, m -am născut în 2 septembrie 1998, în orașul Jibou,
din părinții Teglaș Niculina și Teglaș Eugen.
Clasele I -IV, le -am urmat la școala generală din Răstoci, unde am și domiciliul.
Clasele V -X, le -am urmat la Liceul Tehnologic „Ioachim Pop ” din Comuna Ileanda.
În clasa a XI -a, m -am transferat la Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Iosif
Mărturisitorul ” din Baia Mare, fiind admisă.
În prezent, doresc să îmi susțin lucrarea de față, precum și celelalte examene aferente, în
vederea obțineri i atestatului în teologie.