Seminar 1. Auto Reglarea Motivatiei [614908]

AUTO-REGLAREA MOTIVAȚIEI
Ați învățat la curs că motivația este ceea ce ne energizează și direcționează
comportamentul. Această definiție implică următoarele afirmații:
– O persoană mai motivată va depune mai mult efort pentru a -și atinge scopul.
– O persoană motivată va persevera mai mult în fața obstacolelor ce îi apar în calea
atingerii scopului. Va renunța mai greu.
– Cu cât o persoană are un scop mai clar, cu atât va depune mai mult efort în acea
direcție.
– Va fi dispusă să -și asume sarcini mai dificile.
– Va fi mai dispusă să amâne recompensa pe termen mai lung.
Un scop sau obiectiv poate să fie pe termen lung sau pe termen scurt. Poate să reprezinte
obținerea unui beneficiu sau evitarea unui cost, a unei situații indezirabile. Perspectiva
pulsională a motivați ei susține că facem ce facem pentru a evita sau elimina senzațiile
neplăcute, durerea sau disconfortul. Perspectiva stimulării asupra motivației susține că
facem ceea ce facem pentru a obține o gratificare a unei dorințe. Această dorință este
manifestarea mentală conștientă a unei nevoi, care poate fi conștientă sau inconștientă.
Această nevoie poate fi primară sau secundară (învățată). Nevoile sau motivele primare
sunt cele fiziologice, pe când cele secundare sunt dobândite prin experiență directă (am
mânc at tiramisu și mi -a plăcut; mai vreau să mănânc tiramisu) sau indirectă ( prin
observarea altora sau prin presiunea / influența pe care alții o exercită asupra noastră:
am admirat -o foarte mult pe profa de psihologie din liceu și am vrut și eu să devin
psih olog).
Dacă până acum ați învățat mai degrabă care sunt principalele ei surse și conținuturi, dar
și substratul lor neurofiziologic, în acest seminar vom construi pe această informație, dar
vom insista mai mult pe modul în care un motiv sau o nevoie duce la acțiune și ce puteți
să faceți pentru a crește șansele de succes ale acestor acțiuni în situațiile în care o astfel
de intervenție este necesară. Altfel spus, este clar că în multe cazuri auto -motivarea nu
este necesară: sarcinile sunt simple, imediate, ușor de implementat. Poate sunt rutiniere,
automate sau inconștiente. Nu vom insista pe aceste situații, ci vom identifica pârghiile și
mecanismele prin care puteți să vă creșteți motivația și șansele de succes în sarcini
complexe, care necesită efort sus ținut, pe termen lung. Situații precum absolvirea
facultății, începerea unei cariere, construirea unei cariere, realizarea de activități sportive
sau respectarea unui regim alimentar sănătos.
Pentru a organiza acest demers, cel mai potrivit model teoretic este Modelul Rubicon ,
propus de Heckhause și Gollwitzer în anii 1980 și dezvoltat ulterior de cel din urmă. Acest
model postulează patru etape ale acțiunii: faza de deliberare, cea de planificare, cea de
acțiune și faza de evaluare.
Pentru ca parcurgerea acestor etape să aibă cât mai mult sens pentru voi și să vă fie mai
ușor de înțeles cum funcționează, haideți să începem prin identificarea câtorva dorințe.
Vom lucra pe una singură dintre ele, dar așa cum veți vedea, s -ar putea să ajungeți la
concluzia că nu se justifică să o transformăm în obiectiv. Prin urmare, e bine să avem una
sau două de rezervă . Gândiți -vă la domeniile vieții vostre: facultate, relații personale,
sănătate etc. și identificați ce v -ați dori să obțineți în următoarea perioadă. Aceas tă

perioadă poate fi de câteva luni sau de câțiva ani. Notați pe hârtie două -trei astfel de
dorințe. Ar fi bine ca aceste dorințe să nu fie intime pentru că ar fi util pentru noi toți să
puteți împărtăși, unii dintre voi, o dorință pe care să o trecem prin toate etapele și să
vedem cum ne ajută procesul pe care urmează să -l discutăm.
DELIBERAREA
În momentul în care ne decidem să acționăm pentru realizarea unei dorințe, aceasta
devin e scop sau obiectiv. Dacă îmi doresc să merg cu iubita la Paris, dar nu mi -am propus
încă să fac ceva în legătură cu asta (să caut bilete, cazare, să văd cât costă, măcar, sau când
e cea mai potrivită perioadă din an), este vorba doar despre o dorință, nu despre un
obiectiv.
Aceasta este prima etapă a Modelului Rubicon1, tranziția de la dorință la obiectiv. Atunci
când atingerea obiectivului este facilă, rapidă și nu presupune costuri ridicate, această
etapă este foarte scurtă, nu presupune o deliberare, iar decizia se ia chiar automat: mi -e
poftă de o înghețată – mă duc să îmi iau una din congelator. Pe de altă parte, această etapă
poate să se prelungească pe perioade lungi de timp. Poate include analiza și eliminarea
unor obiective concurente și incompatibile, o analiză costuri -beneficii: ce obțin dacă îmi
ating obiectivul, cât es te de valoros acest rezultat pentru mine, cât efort trebuie să depun,
la ce trebuie să renunț pentru a -l putea atinge, ce altceva nu pot să fac pentru că depun
efort în acea direcție.
Spus foarte simplu, orice comportament al nostru este ghidat și determi nat de un
obiectiv. De multe ori acest obiectiv este inconștient sau prea vag definit. Dacă nu avem
nevoie de o forță motivațională ridicată (i.e. direcție clară și mult efort), chiar și astfel de
obiective pot fi eficiente. Însă dacă este necesară o forță motivațională ridicată, acest
obiectiv trebuie să fie cât mai clar, mai specific și mai dificil. Cel puțin așa spune teoria lui
Locke și Latham (1990) și în ultimii 25 de ani au adunat foarte multe dovezi empirice cum
că stabilirea de obiective specifice și dificile determină un nivel de efort și perseverență
net superioare obiectivelor generale, vagi și considerate simple .
Obiectivele determină comportamentul și performanța prin cel puțin patru mecanisme:
1. Direcționarea atenției și efortului către activită țile relevante pentru obiectiv și
îndepărtarea atenției și efortului de la activitățile irelevante sau chiar dăunătoare
atingerii obiectivului.
2. Energizarea comportamentului – obiectivele dificile determină un nivel superior
de efort, comparativ cu cele sim ple
3. Perseverența – vei depune efort pentru o perioadă mai mare de timp, și e mai puțin
probabil să renunți în fața obstacolelor. Pe de altă parte, durata poate fi
transformată în intensitate. Spre exemplu, termenele limită scurte determină un
ritm mai acce lerat de muncă, prin comparație cu termenele permisive.
4. Activarea cognitivă – obiectivele fac parte din rețelele noastre de cunoștințe.
Activarea unui obiectiv duce la activarea unor informații relevante pentru

1 Numele modelului (Rubicon) vine de la râul Rubicon pe care l -a traversat Cezar în momentul în care a
înaintat cu legiunile sale spre Roma. Trecerea Rubiconului înseamnă că trecerea punctului de la care nu te
mai poți întoarce, mișcarea decisivă. Trecerea Rubiconului de către Cezar a însemnat începerea războiului
civil. Cezar trebuia să câștige sau urma să fie executat pentru trădare. În Modelul Rubicon, acest punct este
la finalul primei etape, când dorința s -a transformat în obiectiv.

atingerea lor. Astfel, sunt descoperite și ut ilizate o diversitate mai mare de resurse
cognitive, de strategii și metode, în încercarea de atingere a obiectivului.
Un obiectiv specific presupune o oarecare formă de cuantificare. El trebuie să fie
măsurabil. În orice moment, trebuie să mă pot raporta la el pentru a -mi evalua evoluția.
În același timp, un obiectiv specific îmi permite să știu dacă l -am atins sau nu. Pentru asta
trebuie să fie delimitat în timp. Spre exemplu, dacă îmi propun să devin un psiholog bun,
cum voi știi dacă am evoluat și cât am evoluat spre acest obiectiv? Mai mult, cum voi ști
dacă mi -am atins sau nu acest obiectiv?
Dacă este ușor de înțeles de ce obiectivele specifice sunt preferabile celor vagi sau
generale, faptul că un obiectiv dificil determină o performanță superioară p oate fi
contraintuitiv la o primă vedere.
Obiectivele dificile au șanse mai reduse de succes, presupun costuri mai ridicate, pentru
perioade mai lungi de timp. Dar gândiți -vă așa: dacă ați luat 5 în primul semestru la
Introducere, în care dintre următoare le situații credeți că veți depune mai mult efort:
dacă vă propuneți să luați 9 în semestrul 2 sau dacă vă propuneți să luați 6? Cel mai
probabil, veți depune mai mult efort pentru a ajunge de la 5 la 9, decât de la 5 la 6. Există
însă o condiție pentru ca această regulă să funcționeze: trebuie ca acest obiectiv dificil să
fie asumat, adică să aveți un angajament ridicat pentru atingerea lui. Dacă vă gândiți doar
ce fain ar fi să luați 9 în examen, dar nu este foarte important pentru dumneavoastră să
atinge ți acest rezultat și nici nu sunteți convinși că puteți, cu efort și disciplină, să în
atingeți, nu va avea deloc forța motivațională pe care v -o doriți.
Mai științific spus, nivelul de angajament (în special față de un obiectiv dificil) depinde de
două cr edințe motivaționale: valoarea percepută și expectanța de succes – cât de valoros
este rezultatul pentru mine, cât de mare e beneficiul reușitei și cât de convins sunt că
acest rezultat poate fi atins.
Haideți să revenim la dorințele voastre. Luați -o pe c ea care vi se pare cea mai atrăgătoare.
Formulați -o ca obiectiv specific și dificil. Dificultatea poate fi dată de complexitate
(numărul de acțiuni și de variabile implicate de succesul în acest demers), poate fi dată
de durată (o durată mai scurtă face ob iectivul mai dificil), dar mai ales de nivelul de efort
care vă așteptați să fie necesar.
Acum analizați valoarea și expectanța de succes. Cât de important este să atingeți acest
obiectiv? De ce e important? Acțiunile necesare sunt interesante (valoare intrinsecă)?
Rezultatele servesc unui obiectiv supraordonat extrem de important pentru voi? C e
nevoie acoperă: fiziologice, de apartenență, de statut, cognitive, de auto -actualizare?
Dar expectanța de succes? Sunteți convinși că dacă depuneți efortul necesar puteți să
atingeți acest obiectiv? Altfel spus, e doar o chestiune de efort? Sau nu sunte ți convinși că
aveți resursele necesare sau sunt factori pe care nu îi puteți controla și care reduc șansele
de succes?
La finalul acestui exercițiu ar trebui să vă fi selectat un singur obiectiv, acesta să fie
formulat specific și măsurabil și delimitat în timp. Obiectivul trebuie să fie (din punctul
vostru de vedere) dificil. Valoarea percepută trebuie să fie ridicată și la fel și expectanța
de succes.
CONTRASTAREA MENTALĂ

Contrastarea mentală este o tehnică de optimizare a angajamentului față de obiect iv.
Literatura de self -help și industria de coaching încearcă să ne convingă că gândirea
pozitivă este o modalitate eficientă de a obține ceea ce ne dorim. Aici însă este nevoie să
facem o diferențiere între două tipuri de gândire pozitivă. Una este repre zentată de
expectanțele de succes. Acestea se bazează pe experiențele anterioare, pe nivelul de
cunoștințe și sunt asociate, într -adevăr, cu un nivel ridicat de performanță. În schimb,
fanteziile pozitive despre un viitor dorit sunt asociate cu performanțe scăzute. Aceste
fantezii pozitive (sau wishful thinking) reflectă dorințele noastre, dar nu sunt bazate pe
evaluări realiste ale propriilor capacități și resurse. Mai mult, fantazarea cu privire la
viitor nu energizează, ci dimpotrivă reduce nivelul de ar ousal și, implicit, predispoziția de
a depune efort în viitorul imediat.
Oettingen și Mayer (2002) au sugerat că fantazarea permite oamenilor să -și realizeze
dorințele la nivel mental. Aceasta este o formă de gratificare ce reduce motivația pentru
urmărire a reală, activă a acelui obiectiv sau viitor dorit. Prin urmare, această realizare
mentală a obiectivului va reduce nivelul general de energizare a individului. Acest efect
s-a dovedit cu atât mai puternic cu cât obiectivul sau nevoia urmărită erau active,
presante și imediate.
Un beneficiu care crește probabilitatea de a ne angaja în fantazări pozitive cu privire la
viitor este că acestea reduc nivelul de anxietate sau frustrare. Acest efect imediat este
gratificant, însă pe termen lung va avea costuri mar i pentru că realitatea va aduce eșecuri
și frustrări tot mai mari.
Opusul acestei fantazări este ruminarea cu privire la situația curentă. Ruminarea
presupune rularea repetitivă a unor imagini sau reprezentări mentale cu privire la
prezent și lacunele aces tuia (cât e de greu, cât de puțin timp mai avem, toate obstacolele
care stau în fața noastră). Nici această abordare nu determină energizare și nici o creștere
a nivelului de efort, respectiv de performanță în viitor.
Oettingen a sugerat și a testat în mul tiple studii ipoteza cuplării celor două tipuri de
gândire și a numit această abordare contrastare mentală.
Contrastarea mentală urmărește trei pași. În primul rând, listați 4 aspecte ale viitorului
dorit (situația în care v -ați atins obiectivul) și patru aspecte ale realității prezente
(obstacole sau lipsuri care trebuie depășite). În al doilea rând, elaborați mental pe fiecare
dintre cele patru aspecte ideale (viitor dorit). Fantazați cu privire la acestea. Cum va arăta
momentul în care v -ați atins obiec tivul? Unde sunteți? Cum vă simțiți? Cum vă percep
ceilalți? Alternați această fantazare cu analiza prezentului și obstacolelor care trebuie
depășite pentru a ajunge acolo.
Contrastarea mentală este o strategie rezolutivă bazată pe imaginarea viitorului ș i analiza
realității și are ca rezultat faptul că recunoaștem că obiectivul nu este atins și că trebuie
să acționăm pentru a atinge acest obiectiv. Mai mult, această tehnică evidențiază că putem
să ne atingem obiectivul și să ajungem la acea stare gratific antă. Face mai clar în mintea
noastră cum anume putem depăși obstacolele curente care stau în fața stării ideale pe
care ne -am imaginat -o.
Consecința acestor activări este că expectanța de succes este activată și duce la un nivel
mai ridicat de angajament . Când expectanțele de succes sunt ridicate, oamenii vor avea

un angajament mai mare față de obiectivul asumat. În schimb, dacă expectanțele de
succes sunt scăzute, oamenii își vor inhiba eforturile către acel obiectiv și vor urmări
dorințe alternative sau își vor reconsidera nivelul de dificultate al obiectivului.
Atenție! Acestă tehnică este indicată doar în cazul expectanțelor ridicate de reușită
pentru a crește angajamentul, nivelul de energizare și, implicit, nivelul de efort și
performanță. Ea nu est e o tehnică de creștere a expectanțelor de succes și se bazează pe
un nivel ridicat al acestora.
În studiile realizate, participanții care au făcut contrastarea mentală s -au simțit mai
energizați, au realizat planuri mai elaborate, au depus mai mult efort și au avut
performanțe superioare celor care s -au limitat doar la fantazare sau doar la ruminare.
Mai trebuie subliniat că e esențial ca fantazarea cu privire la viitor să aibă loc prima dată
și apoi să se focuseze atenția pe prezent și obstacolele curen te. Astfel, mintea creează
reprezentarea prezentului ca un obstacol ce trebuie și poate fi depășit pentru a atinge
acea stare ideală despre care s -a fantazat.
Apoi, este preferabil să alternatiți între fantazarea cu privire la viitor și analiza
prezentulu i. Luați un beneficiu al realizării obiectivului și încercați să vă reprezentați cât
mai detaliat și mai cinematic cum va arăta acel beneficiu viitor. Apoi concentrați -vă pe
unul dintre obstacolele prezente. Apoi, treceți la al doilea mare beneficiu viitor . Apoi,
reveniți la al doilea obstacol din prezent. Și tot așa.
Astfel, se va crea o asociere puternică între viitorul imaginat și realitatea curentă. În
același timp, vor fi mai evidente mijloacele și acțiunile care pot și trebuie utilizate în
atingerea s tării dorite. În al treilea rând, obstacolele sunt mai evidente, dar ele pot fi mai
ușor asociate cu soluții pentru a fi depășite. Toate acestea determină un nivel mai ridicat
de energizare, de pregătire pentru acțiune. Dacă doar idealizarea relaxează și g ratifică, în
sine, contrastarea mentală activează. Este o gândire orientată spre acțiune.
Acum haideți să luăm obiectivul selectat și să urmărim aceiași pași menționați mai sus.
Listați 4 aspecte ale viitorului dorit și 4 aspecte ale realității prezente.
Acum imaginați -vă acum arată primul benificiu. Cum vă simțiți? Unde sunteți? Etc.
Treceți la principalul obstacol (realitatea). Care este? Ce presupune? Cum poate fi
depășit?
Acum imaginați -vă al doilea beneficiu viitor. Apoi reveniți la al doilea obsta col. Și așa mai
departe.
Încercați să faceți fantazarea despre viitor cât mai vizuală, cât mai cinematică.
PLANIFICAREA
Planificarea reprezintă cea de -a doua fază a modelului Rubicon și presupune generarea
de strategii pentru atingerea obiectivului select at. Încerci să găsești cel mai bun mod de
a atinge obiectivul asumat. Vei stabili când, unde și cum vei acționa. Mai simplu spus,
trebuie să spargi obiectivul în acțiuni mai mici, proxime și consecutive. Această fază se
finalizează odată cu inițierea acțiu nii, însă este necesară doar dacă obiectivul nu este facil
și nu poate fi atins imediat.

Formularea corectă a obiectivelor (specifice și dificile), creșterea angajamentului prin
utilizarea contrastării mentale și unei forțe motivaționale ridicate prin cre șterea valorii
și expectanței de succes, toate acestea cresc semnificativ șansele de succes. Însă de multe
ori nu sunt suficiente. Un nivel ridicat de motivație nu este suficient pentru obținerea
rezultatelor dorite. Motivul este că pot să apară o serie de probleme pentru care e bine să
fii pregătit.
Sunt trei categorii de astfel de probleme.
Prima este că nu reușești să inițiezi acțiunea. De câte ori nu ați amânat nejustificat
amânarea acțiunii, chiar dacă rezultatul era extrem de important și erați convins că puteți
să faceți ce era de făcut. Motivele pentru această amânare (numită și procrastinar e) sunt
multiple.
Unul este că nu îți amintești să acționezi datorită solicitărilor situaționale asupra atenției
și memoriei. În viața de zi cu zi există nenumărați distractori. Lucruri care pe moment ne
captează atenția, ne consumă resursele cognitive și , efectiv, ne iese din spațiul atențional
necesitatea acțiunii către un anumit obiectiv.
Un alt motiv este că nu observi la timp oportunitățile de a acționa sau nu ești sigur cum
să acționezi în acel moment. Altfel spus, nu exploatezi oportunitățile.
Iar un alt motiv este reticența inițială de a acționa. Această reticență este similară cu
inerția din fizică. Una dinte legile lui Newton spune că orice obiect asupra căruia nu
acționează nici o forță va tinde să își păstreze starea de repaus sau de mișcare. Analog,
dacă nu faci nimic pentru a te impulsiona să începi, starea de inacțiune va tinde să se
perpetueze.
A doua categorie de probleme este reprezentată de derapajele de la acționea către
obiectiv. Acesta trebuie protejat de factorii interni sau externi care pot influența
comportamentul în altă direcție decât atingerea lui. Altfel spus, trebuie să știm cum să
evităm distractorii și cum să revenim la comportamentul orientat spre scop, odată ce am
întrerupt acțiunea.
Obiectivele sunt predictori slabi ai a cțiunii atunci când comportamentele antagoniste au
fost efectuate frecvent și consistent în contexte relevante. Altfel spus, atunci când avem
deprinderi sau automatisme care nu sunt congruente cu obiectivul. De aici rezultă
necesitatea controlului asupra r ăspunsului comportamental.
Un alt tip de derapaj este cel datorat epuizării resurselor reglatorii, numit în literatură
ego depletion . Exercitarea auto -controlului întro sarcină determină o reducere temporară
a capacității de auto -reglare în sarcini ulterio are. Spre exemplu, dacă încercați să vă
controlați comportamentul alimentar, vă va fi cu atât mai dificil să vă controlați
comportamentele de învățare.
Iar a treia categorie de probleme sunt cele referitoare la sistarea eforturilor.
Întreruperea efortului care a devenit neproductiv se poate dovedi dificilă atunci când
sunt activate mecanismele defensive. Exemplu: sunk costs, entrapment, escaladation of
commitment.
Una dintre tehnicile de planificare dovedite ca fiind extrem de eficiente este stabilirea
intențiilor de implementare privind inițierea, execuția și finalizarea acțiunii.

Intențiile de implementare sunt planuri simple de tipul dacă -atunci care asociază
oportunitățile de a acționa cu răspunsuri cognitive sau comportamentale care sunt
eficiente în urmărirea obiectivului.
Primul pas este să identificați comportamente specifice care vă pot aduce mai aproape de
obiectiv. O modalitate de a face asta este să spargeți obiectivul mare în cât mai multe
obiective sau acțiuni mici. Care sunt pașii pe care î i puteți parcurge? Spre exemplu, dacă
doriți să slăbiți, care ar fi acțiunile specifice care v -ar ajuta să atingeți acest obiectiv.
Al doilea pas este de a anticipa situațiile potrivite pentru a iniția aceste comportamente.
Situația potrivită trebuie să f ie foarte specific formulată și poate fi semnalată de o stare
internă (ex: foame, o anumită emoție) sau de una externă (ex: un loc, un moment în timp,
prezența unei persoane). Aceste situații reprezintă oportunități de acțiune.
Un alt tip de situații care trebuie anticipate și specificate sunt cele care pot constitui
obstacole în fața atingerii obiectivului. Gândiți -vă în ce situații e cel mai probabil să vă
procrastinați, să amânați nejustificat. Când e cel mai probabil să recădeți în vechiul
pattern de c omportament. În exemplul de mai sus, când e riscul cel mai mare să mâncați
nesănătos sau exagerat.
Ultimul pas este de a crea conexiunea între oportunități sau obstacole, pe de o parte, și
comportamente specifice orientate spre obiectiv, pe de cealaltă pa rte. Dacă e dimineață
la ora 8, atunci fac x. Dacă mă simt anxios, atunci fac y. Dacă sunt la restaurant cu prietenții,
atunci comand o salată. Dacă am ieșit de la seminarul de Intro, mă duc acasă și îmi recitesc
notițele. 
Gollwitzer și colaboratorii săi au arătat că unul dintre motivele pentru care intențiile de
implementare cresc șansele de reușită este pentru că subiectul va sesiza mai ușor
oportunitatea de acțiune, va detecta mai repede semnalele relevante și le va discrimina
mai ușor. Astfel, intenți ile de implementare facilitează acordarea spontană a atenției și
rememorarea situației țintă.
Un alt mecanism este că asocierile mentale între situație și comportament vor facilita
amintirea comportamentelor dezirabile și vor determina un răspuns automat, adică
imediat, eficient și fără efort conștient de auto -control. Controlul este delegat situației:
când apare x, fac y. Răspunsul imediat înseamnă un timp de latență scăzut din momentul
apariției situației și până la declanșarea răspunsului. Eficiența pre supune că pot declanșa
răspunsul chiar dacă fac altceva la momentul respectiv. Un comportament este eficient
atunci când declanșarea lui nu solicită resurse cognitive, care știm că sunt limitate.
CONTROLUL ACȚIUNII
Faza de acțiune a modelului Rubicon presu pune implementarea efectivă a strategiilor
selectate. Vei depune efort pentru atingerea obiectivului. Cu cât forța motivațională a
acestuia este mai mare, cu atât nivelul efortului va fi mai mare.
În această etapă, auto -reglarea va urmări inițierea efectiv ă a acțiunii și evitarea
întreruperilor. În forma ideală, această etapă este una de flow – nu te mai gândești dacă
obiectivul este bun, nici nu iei în considerare alte strategii, ci te lași imersat în acțiunea
propriu -zisă. Însă pentru flow este nevoie ca nivelul de competență să fie perfect calibrat

cu nivelul de solicitare din parte sarcinilor. Atlfel spus, sarcinile nu sunt nici prea dificile,
nici prea simple și plictisitoare.
Din păcate, aceste condiții nu sunt întotdeauna îndeplinite, și e nevoie să i ntervenim
pentru a ne regla propriul comportament. Dacă primele două etape, de stabilire a
obiectivelor și de planificare sunt parcurse corect, va fi mult mai simplu. În special
intențiile de implementare sunt formulate special pentru a facilita auto -regla rea acțiunii.
Există trei strategii principale de control al acțiunii: reglarea emoțională, controlul
mediului și auto -recompensarea. Despre auto -recompensare am discutat pe larg în
semestrul I, când am discutat despre behaviorism și programele de întărire . În schimb,
reglarea emoțională este subiectul următorului seminar din acest semestru și nu vom
insista pe el acum.
EVALUAREA
Ultima etapă a modelului este evaluarea. Această implică judecarea rezultatelor ca fiind
satisfăcătoare sau nu. Este declanșată de încheierea acțiunii și presupune compararea
rezultatelor obținute cu cele propuse prin obiectiv. Decizia este de a continua sau de a te
opri. Apoi, dacă te decizi să continui, o variantă poate fi de a modifica strategiile sau
obiectivul prin ridicarea s au coborârea nivelului de aspirație.
Această etapă este caracterizată prin atenție sporită la informațiile relevante pentru
compararea stării curente cu cea dorită și decizia de a continua sau de a te opri.