Semănatul Porumbului Pentru Boabe și Pentru Siloz

=== 86c8427c3fc0a64c2184fd306fca3e5daabc8653_672493_1 ===

SEMĂNATUL PORUMBULUI PENTRU BOABE ȘI PENTRU SILOZ

CUPRINS

CAPITOLUL 1 DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Prezentare generală

Hibrizii porumbului

Clasificarea și alegerea hibrizilor porumbului

Calitatea semințelor

CAPITOLUL 2. CERINȚELE CULTURII DE PORUMB

2.1 Cerințele porumbului în raport cu temperatura

2.2 Cerințele porumbului în raport cu umiditatea

2.3 Cerințele porumbului în raport cu lumina

2.4 Cerințele porumbului în raport cu solul

CAPITOLUL 3. AMPLASAMENTUL CULTURII DE PORUMB

CAPITOLUL 4. CULTIVAREA PORUMBULUI

4.1 Lucrările solului

4.2 Pregătirea patului germinativ

CAPITOLUL 5 FERTILIZAREA

5.1 Fertilizarea cu gunoi de grajd

5.2 Fertilizarea cu azot

5.3 Fertilizarea cu fosfor

5.4 Fertilizarea cu potasiu

5.5 Fertilizarea cu zinc

CAPITOLUL 6. SEMĂNATUL POBUMBULUI

6.1 Calitatea semințelor pentru semănat

6.2 Tratarea semințelor

6. 3 Epoca de semănat

6. 4 Densitatea de semănat

6.5 Norma de semănat

6.6 Distanța dintre rânduri

6.7 Adâncimea de semănat

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

CAPITOLUL 1 DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Prezentare generală

Este bine cunoscut faptul că producția de porumb se poziționează pe al treilea loc la nivel global, după producția de grâu și cea de orez. Folosit cu precădere în alimentația umană, dar și în cea a animalelor, porumbul este utilizat și ca materie primă în cadrul industriei, în ultima perioadă el fiind inclus în industria producătoare de combustibili, cu scopul înlocuirii materiilor prime clasice folosite la producerea benzinelor și a motorinelor.

Percepută de specialiști drept o plantă de cultură deosebit de importantă, porumbul se remarcă prin diverse particularități, dintre care menționăm în cuprinsul prezentei lucrări de diplomă:

Plasticitatea ecologică deosebită, cu posibilitatea cultivării pe terenuri diverse și în condiții climaterice variate

O rezistență deosebită la temperaturi ridicate și la secetă

Posibilitatea obținerii din hibrizi, datorită faptului că este unisexuat-monoic

Oferă posibilitatea cultivării o lungă perioadă de timp, în regim monocultură

Prezintă un număr diminuat al dăunătorilor și bolilor

Este un bun premergător pentru cele mai multe dintre culturi, terenul de cultură fiind ușor buruienat

Reușește să valorifice în mod deosebit îngrășămintele minerale, îngrășămintele organice, ca și apa din irigații

Se poate semăna în cultura a doua, ulterior plantelor ce au recoltarea timpurie

Recoltarea nu prezintă pericolul scuturării

Se poate realiza o mecanizare totală a culturii

Prezintă un coeficient ridicat al înmulțirii (mai precis 150-400)

Conferă producții destul de mari, în medie cu 50% mai ridicate în comparație cu producțiile altor cereale

Producția poate fi valorificată în diverse moduri

În ceea ce privește compoziția unui bob de porumb, se remarcă faptul că aproape 70% din masa totală a acestuia este constituită din hidrați de carbon, amidonul reprezentând un procent de peste 80% din totalul lor. Respectiv, peste 97% din conținutul de amidon se găsește depus la nivelul endospermului, acesta fiind alcătuit din:

75% amilopectină

25% amiloză

Demn de menționat este faptul că în situația hibrizilor târzii, conținutul de amidon al boabelor de porumb este cu mult mai mare în comparație cu cel regăsit în boabele hibrizilor timpurii, conținutul ridicat de amidon la nivelul bobului fiind regăsit și în situația existenței climatului umed.

Pe lângă conținutul în hidrați de carbon, bobul de porumb prezintă în conținutul său și proteine (aproape 75% din totalul acestora este localizat tot la nivelul endospermului), procentul acestora variind între 9/14%, cu următoarea reprezentare:

45% prolamine – mai precis zeină, cea mai importantă proteină din compoziția bobului de porumb, acesta având un conținut destul de mare în leucină și acid glutamic, dar redus în triptofan (cu mențiunea că lizina este slab reprezentată)

35% glutenine

20% globuline

Demn de menționat este faptul că concentrația de amidon, ca și cea a proteinelor din bobul de porumb sunt determinate de tipul plantei, mai precis de hibrid, ca și de convarietatea porumbului.

Procentajul de substanțe proteice din conținutul unui bob de porumb este influențat de îngrășămintele bogate în N, cu mențiunea că acestea, ca și îngrășămintele cu P având capacitatea de a mări concentrația de lizină din conținutul bobului.

De asemenea, procentajul în proteină din conținutul unui bob de porumb este mai ridicat pe solurile de tip cernoziom ori în aluviuni, fenomenul fiind invers în cazul unor soluri de tip argilo-iluvial.

Tot în conținutul unui bob de porumb se regăsesc și lipidele, ce sunt prezente într-un procent majoritar (peste 80%) în zona embrionară a bobului, ele reprezentând un procent de 3.8/5,6% din acesta.

De asemenea, alături de amidon, proteine și lipide, în structura bobului de porumb se mai întâlnesc și:

Substanțele minerale (între 1.4/1.8%), cu precădere F, K și Mg

Celuloza, ce este regăsită într-un procent deosebit la nivelul pericarpului (aproape 60%), ea reprezentând un procent cuprins între 1.9/2.4% din totalul structurii bobului de porumb

Culoarea bobului de porumb (între galben și portocaliu) este determinată de diverșii pigmenți din categoria carotinoidelor, remarcându-se:

Zeaxantina

Criptoxantina

Carotina

Acești pigmenți sunt direct influențați atât de precipitațiile anuale, cât și de valoarea temperaturilor în lunile iunie/august, un nivel mai redus al acestora (respectiv între 18/200 C) determinând o acumulare mai mare de pigmenți în interiorul bobului de porumb.

În structura bobului de porumb se constată:

Lipsa vitaminelor C, D

Prezența vitaminei A, a vitaminei B1, a vitaminei B2, a vitaminei B6, a vitaminei E, ca și a vitaminei P.P.

Hibrizii porumbului

Fiind inclus în familia Gramineae, mai precis în subfamilia Panicoideae, porumbul poate fi încadrat în genul Zea, ce include mai multe specii, respectiv:

Zea mays L, respectiv porumb cultivat

Zea perennis

Zea mexicana

Planta cultivată include varietăți diferite, dintre care se remarcă:

Zea mays conv. dentiformis Körn – respectiv porumbul dinte de cal, ce are boabe mari, de formă prismatică. Această varietate prezintă o parte cornoasă (sticloasă), corespunzătoare endospemului, ce este dispusă pe laterale boabei și o parte făinoasă, respectiv amidonoasă, ce este amplasată în partea de sus, respestic cea centrală a bobului (a se vedea Anexa 1).

Ulterior uscării bobului de porumb, se remarcă o reducere a volumului endospermului făinos, acesta contractându-se și determinând apariția unei așa-zise depresiuni la nivelul părții superioare, ce este asemănătoare dintelui de cal. Demn de menționat este faptul că primii hibrizi au fost creați pentru această specie de porumb, în acest moment ea fiind cea mai răspândită la nivel global (cei mai mulți dintre hibrizi fiind inclusă în categoria acestei varietăți). În România, primul hibrid introdus în cultură a fost din această varietate, el fiind originar din Statele Unite ale Americii (aceasta fiind, de altfel, și originea denumirii porumbului american)

Zea mays conv. indurata (Sturt.) Bailey – respectiv porumbul sticlos, porumbul cu bobul tare, ce are boabele rotunjite în partea de sus, aceste fiind lucioase, netede și destul de dure la spargere. Se remarcă dispunerea părții sticloase a endospermului în exteriorul bobului de porumb, mai precis de jur-împrejurul acestui bob, în vreme ce partea făinoasă se află dispusă la nivelul central al bobului (cu mențiunea că există situații în care acesta poate atinge partea de sus a bobului, caz în care se sesizează apariția unei movilițe – a se vedea ANEXA 1). Din această categorie s-au tras vechile soiuri românești de porumb.

Zea mays conv. aorista Grebensc, respectiv porumbul semi-sticlos, ce are caracteristicile intermediare celor două varietăți, anterior menționate. În acest caz bobul de porumb are o formă rotunjită, el fiind în partea superioară ușor mat și prezentând în unele cazuri o adâncitură.

Zea mays conv.everta Sturt – așa numitul porumb de floricele, este o plantă de talie mai redusă, ce poate forma mai mulți știuleți. Boabele sale sunt reduse ca și dimensiune (mai precis M.M.B. cuprins în intervalul 40/100 g), având vârful ușor ascuțit ori rotunjit (a se vedea ANEXA 1). În cazul acestei varietăți de porumb se remarcă faptul că suprafața endospermului este aproape în totalitate sticloasă, exceptând o porțiune mică dimprejurul embrionului, ce este ușor amidonoasă.

Urmare a încălzirii, apa conținută în particulele de amidon ale endospermului făinos devine vapori, aceștia exercitând o presiune deosebită la nivelul tegumentului, ceea ce determină o spargere a acestuia, cu revărsarea conținutului bobului, respectiv acesta expandează. Astfel, o boabă de porumb din această varietate reușește să-și crească și de 20 de ori volumul inițial, aceasta transformându-se în celebra „floricea”, acea masă alb-spongioasă, preferată de o mare parte din populație.

Zea mays conv. saccharata Sturt – porumbul zaharat (porumbul dulce), ce are boabele al căror endosperm este aproape în totalitate cornos (respectiv sticlos). Această stare este generată de acumularea diverselor amilodextrine, ce reușesc să le impună gustul dulce boabelor. Ajuns la maturitate, acest bob de porumb își pierde conținutul de apă, el devenind astfel transparent și zbârcit.

Zea mays conv. amylacea Bailey – porumbul făinos sau amidonos, ce are boabele cu endospermul făinos aproape în totalitate, datorită conținutului majoritar de amidon (respectiv de peste 80%). În exteriorul bobului se află partea sticloasă, ce are forma și dimensiunile unei foițe.

Clasificarea și alegerea hibrizilor porumbului

Conform F.A.O., hibrizii de porumb pot fi încadrați în mai multe grupe, o parte dintre acestea fiind de interes pentru România, mai precis:

Grupa 100-200, ce include hibrizii de porumb foarte timpurii (respectiv hibrizii extra-timpurii), aceștia necesitând temperaturi biologic active de 800/10000C pentru atingerea maturității

Grupa 200-300, ce include hibrizii de porumb timpurii, aceștia necesitând temperaturi biologic active de 1001/12000C pentru atingerea maturității

Grupa 300-400, ce include hibrizii de porumb semi-timpurii aceștia necesitând temperaturi biologic active de 1201/14000C pentru atingerea maturității

Grupa 400-500, ce include hibrizii de porumb mijlocii, aceștia necesitând temperaturi biologic active de 1401/15000C pentru atingerea maturității

Grupa 500-600, ce include hibrizii de porumb semi-târzii, aceștia necesitând temperaturi biologic active de 1501/16000C pentru atingerea maturității

Grupa 600-650, ce include hibrizii de porumb târzii, aceștia necesitând temperaturi biologic active de peste 16000C pentru atingerea maturității

În funcție de modul obținerii, se remarcă următoarea delimitare a hibrizilor de porumb:

H.S. – hibrizi simpli, ce se obțin ca urmare a încrucișării a două linii de hibrid con-sangvinizate

H.D. – hibrizi dubli, ce se obțin ca urmare a încrucișării unor hibrizi simpli (doi)

H.T. – hibrizi triliniari, ce se obțin din încrucișarea hibridului simplu cu linia con-sangvinizată

Toți hibrizii de porumb ce sunt cultivați în țara noastră au nevoie de 50/85 zile pentru răsărire/înflorire și 60/70 zile pentru formarea boabelor de porumb, creșterea acestora și ulterioara maturare, perioada maximă de vegetație în sudul țării fiind cuprinsă în intervalul 110/155 zile.

În cadrul procesului alegerii unui hibrid de porumb, se au în vedere mai multe elemente, respectiv:

Diversele particularități ce sunt specifice respectivului hibrid, ca și cerințele acestuia în raport cu resursele termice ce se remarcă în cadrul arealului de cultură, mai precis perioada de vegetație aferentă – cu mențiunea că respectivul hibrid de porumb trebuie să atingă maturitatea mai devreme de scăderea temperaturilor, ideal fiind ca necesarul T.B.A. să fie mai redus cu 1000C, în comparație cu potențialul zonei de cultură

Modalitatea valorificării producției de porumb – incluzând însilozarea, furajarea animalelor cu boabele de porumb sub forma nutrețului, industrializarea sau consumul pentru alimentația umană

Felul structurii culturilor aflate în exploatație, ca și încadrarea în cadrul asolamentelor

Zonele de cultură, incluzând gradul fertilității naturale, frecvența perioadei de secetă, aportul de apă, frecvența perioadei de arșiță

Capacitatea de producție – se impune a fi una ridicată, dar constantă în fiecare an productiv

O rezistență deosebită la boli și la dăunători

O rezistență mare la frângere și la cădere

O rezistență deosebită la căldură și la secetă

Să prezinte o pretabilitate deosebită la recoltările mecanizate

Să dispună de o inserție uniformă pentru știuleți

Calitatea semințelor

Pentru semănat se impune folosirea unor semințe alese dintr-un hibrid recomandat pentru respectiva zona de cultură, acestea fiind și certificate. În vederea îndeplinirii diverselor cerințe de calitate impuse în cazul procesului de semănare, semințele de porumb trebuie:

Să aibă o germinație mai mare de 90%

Să prezinte o puritate fizică deosebită – respectiv de peste 98%

Să aibă valoarea cold-testului de minim 70%

Demn de menționat este că la nivelul semințelor de porumb se poate sesiza existența diverselor agenți patogeni ce au capacitatea de a produce diverse afecțiuni, ale căror efecte asupra culturilor pot fi deosebite.

Se remarcă astfel:

Gibberella fujikuroi, respectiv înflorirea albă a boabei

Gibberella zeae, respectiv putregai al tulpinilor de porumb, ca și al știuleților

Ustilago maydis, denumit și tăciunele comun

Sorosporium holci-sorghi, denumit tăciunele știuleților, respectiv tăciunele paniculelor de porumb

Diplodia maydis, mai precis putregaiul uscat al tulpinilor de porumb, respectiv al știuleților

În perioada de germinație, semințele de porumb se transformă într-un mediu deosebit de prielnic dezvoltării diverselor microorganisme de la nivelul solul, datorită faptului că semințele absorb destul de rapid apa.

În cazul în care temperatura este una redusă (respectiv mai mică de 10 0C, procesul de germinație se derulează mult mai încet, existând situații când acesta se poate și inhiba. Astfel, semințele de porumb umede, ce se găsesc în sol, reușesc să dezvolte numeroase ciuperci în zona embrionară, în timp remarcându-se reducerea drastică a capacității de germinație și, în cazuri extreme, o putrezire a semințelor de porumb.

Din acest motiv, se impune tratarea semințelor de porumb cu diverse fungicide, cele mai des utilizate fiind:

Pentru a se reuși protejarea plantei de porumb în vegetație împotriva atacurilor gărgăriței frunzelor (respectiv Tanymecus dilaticollis) ca și atacului viermilor sârmă (denumiți Agriotes sp.), se recomandă tratarea semințelor de porumb cu diverse insecticide precum:

CAPITOLUL 2. CERINȚELE CULTURII DE PORUMB

Cultura de porumb se remarcă în zona nordică până în jurul latitudinii 58°, în zona sudică acesta ajungând doar până la valoarea de 42°. Este cunoscut faptul că porumbul are o serie întreagă de cerințe pentru o obținerea unei bune culturi, cele mai importante fiind:

2.1 Cerințele porumbului în raport cu temperatura

Sămânța de porumb reușește să germineze în intervalul de temperatură 8/10°C, sub aceste temperaturi la nivelul solului, remarcându-se putrezirea boabelor în sol, datorită atacurilor ciupercilor saprofite. În cazul în care umiditatea regăsită la nivelul solului se dovedește a fi suficientă pentru procesul de germinarea boabei de porumb, se remarcă faptul că acesta va răsări:

Într-un interval de 16/20 de zile, în situația în care temperaturile se poziționează în intervalul 10°C/12°C

Într-un interval de 13/15 de zile, în situația în care temperaturile se poziționează în intervalul 12°C/15°C

Într-un interval de 8/10 de zile, în situația în care temperaturile se poziționează în intervalul 15°C/18°C

Într-un interval de 5/6 de zile, în situația în care temperaturile ajung la valoarea de 21°C

Demn de menționat este faptul că în situația în care coleoptilul se găsește încă sub sol, porumbul are capacitatea de a suporta și temperaturi nocturne variabile în intervalul -6°C/-8°C, ulterior răsăririi porumbului creșterea acestuia stopându-se la o valoare a temperaturii de 4°C/5°C.

În cazul brumelor târzii, se remarcă o distrugere a frunzelor porumbului, plata fiind complet distrusă în situația în care temperatură ajunge la valoarea de -4°C. Se impune a se menționa faptul că în eventualitatea în care temperaturile scăzute se remarcă când meristemul creșterii se găsește în sol, porumbul poate ca ulterior acestora să regenereze.

Planta de porumb crește deosebit de bine în situația în care temperatura medie nu scade în luna mai sub valoarea de 13°C, în luna iulie și august aceasta impunându-se a fi de minim 18°C. Cea mai ridicată rată de creștere a porumbului este sesizată în situația în care temperaturile se încadrează în intervalul 24°C/30°C.

În perioada înfloririi porumbului, se impune ca temperaturile să se poziționeze în intervalul 18°C/24°C, în cazul depășirii acestor limite remarcându-se apariția unui decalaj între momentul de apariție al paniculelor și momentul apariției stigmatelor, situație în care se va accentua și fenomenul de protandrie, ce determină o polenizare de tip alogam anemofil.

În situația unor temperaturi cuprinse între 28°C/30°C, ca și a unor oscilații apreciabile între temperaturile înregistrate pe perioada zilei și cele de pe perioada nopții, se va sesiza o diminuare considerabilă a vitalității polenului, aspect ce va atrage după sine creșterea gradului de sterilitate și implicit reducerea apreciabilă a volumului de producție.

Din momentul fecundării plantei de porumb și până la coacerea acesteia în ceară, se impune necesitatea unor temperaturi constante și moderate, acestea permițând o bună funcționare, pe o perioadă îndelungată, a aparatului fotosintetic al porumbului, ceea ce va determina o umplere a boabelor acestuia.

Ulterior producerii maturității în ceară a porumbului, acesta va avea nevoie de o climă uscată și de temperaturi ridicate, factori ce vor determinare diminuarea considerabilă a volumului de apă de la nivelul boabelor.

2.2 Cerințele porumbului în raport cu umiditatea

Este cunoscut faptul că porumbul prezintă o bună rezistență la secetă, cu precădere în fața inițială a perioadei vegetative, ca urmare a:

Puternicului sistem radicular pe care îl dezvoltă

Nivelului redus al coeficientului de transpirație – acesta variind în intervalul 246-589

Caracterului xerofitic remarcat la partea aeriană a plantei, respectiv capacitatea acesteia de a-și diminua suprafața foliară ca urmare a uscării frunzelor bazale și a răsucirii limbului foliar

În vederea germinării, boabele de porumb trebuie să absoarbă din greutatea lor între 27% – 34% H2O, în condițiile unor temperaturi situație în intervalul 8°C/10°C.

Se remarcă faptul că pentru necesarul de apă, cea mai critică perioadă este cea cuprinsă în intervalul 10/20 iunie și respectiv perioada 10/20 august, mai precis anterior apariției paniculelor plantei și până în momentul atingerii maturității în lapte, solul impunându-se a avea, în acest interval, un necesar minim de 60 – 80% H2O.

Demn de menționat este faptul că în absența unei umidități corespunzătoare în perioada umplerii boabelor, se va remarca procesul șiștăvirii acestora.

În cazul României, având în vedere condițiile climatice, producția de porumb este peste medie în situația în care precipitațiile ating:

În luna mai o valoare mai mare de 40 mm

În luna iunie o valoare mai mare de 60 mm

În luna iulie o valoare mai mare de 60 mm

În luna august o valoare de până la 80 mm

În cazul precipitațiilor optime, se remarcă următoarea repartizare:

În luna mai valori cuprinse între 60 mm/80 mm

În luna iunie valori cuprinse între 100 mm/120 mm

În luna iulie valori cuprinse între 100 mm/120 mm

În luna august valori cuprinse între 20 mm/60 mm

Cultura de porumb are condițiile vegetative cele mai bune în situația în care:

Volumul total al precipitațiilor anuale depășește valoarea de 500 mm

Volumul total al precipitațiilor în perioada 1 ianuarie/31 august depășește valoarea de 350 mm

Volumul total al precipitațiilor în perioada 1 mai/31 august depășește valoarea de 250 mm

De asemenea, porumbul poate fi în mod serios afectat în situația în care, aflat într-o perioadă de vegetație avansată (mai ales după înspicare) este lovit de grindină, cu mențiunea că planta se poate reface ulterior, dacă aceasta nu a atins valoarea de 6/8 frunze.

O importanță deosebită pentru porumb este reprezentată și de apa freatică, mai ales în condițiile în care aceasta este regăsită la adâncimi de 1.5 m/3.5 m.

2.3 Cerințele porumbului în raport cu lumina

Planta de porumb se dovedește a fi deosebit de favorizată de lumina intensă. Astfel, se remarcă faptul că energia chimică specifică biomasei poate atinge și valoarea de 5-6% din totalul energiei solare incidente de la nivelul sistemul foliar, mai mult de jumătate din această energie ajungând ca ulterior să se regăsească la nivelul boabelor de porumb.

2.4 Cerințele porumbului în raport cu solul

Porumbul are capacitatea de a asigura producții deosebite la nivelul solurilor fertile, a solurilor adânci, respectiv a solurilor luto-nisipoase, acestea permițând dezvoltarea unui sistem radicular destul de puternic, ce are capacitatea de a aproviziona planta cu cantitățile optime necesare de elemente nutritive și apă.

Cele mai mari producții de porumb sunt obținute de pe solurile lutoase, ca și pe cele luto-nisipoase, pe care se regăsesc următoarele:

Humus în procent de 3%-5%

O valoare mai mare de 8 mg de P2O5

Un pH cuprins în intervalul 6.5/7,5

O valoare mai mare de 20 mg de K2O/100 kg sol

Un grad al saturației la baze situat în intervalul procentual 75-90 %

În cazul unor soluri nisipoase, cultura porumbului poate să fie valorificată prin intermediul irigărilor și al fertilizărilor. Nu același lucru se poate spune despre solurile argiloase, acestea având capacitatea de a reține umiditatea, ele încălzindu-se ușor primăvara și crăpând la temperaturi ridicate, ceea ce va determina ruperea rădăcinilor plantei.

De asemenea, nu se recomandă cultivarea porumbului la nivelul solurilor compacte ori tasate.

CAPITOLUL 3. AMPLASAMENTUL CULTURII DE PORUMB

Așa cum s-a menționat în cuprinsul anteriorului capitol al prezentei lucrări de diplomă, porumbul prezintă cerințe limitate în raport cu planta premergătoare, motiv pentru care acesta poate fi cultivat pe același teren o perioadă de mai mulți ani, la nivelul solului neremarcându-se apariția fenomenului de oboseală.

În urma numeroaselor studii și cercetări ce au fost realizate în domeniu s-a reușit evidențierea faptului că porumbul are capacitatea de a conferi un volum al producției deosebit în cazul în care cultura acestuia se realizează la nivelul asolamentelor raționale.

De asemenea, cultivarea porumbului ulterior unor plante premergătoare poate determina o creștere a volumului de producție, recomandate fiind:

Leguminoasele anuale și perene

Cerealele păioase de toamnă – acestea având capacitatea de a diminua gradul îmburuienării

Culturile târzii de cartof și sfeclă de zahăr, cu precădere în cazul fertilizărilor cu diverse îngrășăminte organo-minerale.

În țara noastră, ca urmare a ponderii deosebite reprezentate de cultura de porumb, ca și de cea de grâu, la nivelul majorității exploatațiilor agricole existente, se remarcă periodic rotația acestora, pe diverse intervale de timp.

Demn de menționat este faptul că eficientizarea amplasărilor celor două culturi se poate realiza prin intermediul întreruperii periodice a rotației, întrerupere ce trebuie să fie realizată la un minim două/trei cicluri succesive ale celor două culturi, pe suprafețele anterior ocupate de porumb și de grâu urmând să se cultive alte culturi.

În acest fel se realizează o diminuare periodică a rezervei patogenilor ce sunt comuni ambelor culturi, în cazul practicării continue a rotațiilor simple porumb/grâu remarcându-se, în timp, o dezvoltare deosebită a infestării cu atacul ciupercilor din categoria Fusarium, acestea având capacitatea de a:

Ataca totalitatea organelor respectivelor plante, indiferent de stadiile dezvoltării acestora

Determina importante pagube economice la nivelul culturilor

Genera o depreciere considerabilă a calității producțiilor de grâu/porumb

În vederea obținerii unor producții deosebite de porumb, este recomandabil ca amplasarea culturilor să se realizeze, fără excepții, la nivelul asolamentelor ce au rotații la 2/6 ani, în acest fel reușindu-se asigurarea diminuării apreciabile a fenomenului de infestare cu diverși patogeni dăunători culturii, ca și cu buruienile dificil de combătut.

În funcție de structura culturii de porumb existentă la nivel de zonă, se va realiza și stabilirea tipului de asolament ce este corespunzător diverselor cerințe specifice plantei cultivate.

Astfel, în cazul zonelor în care porumbul are o pondere deosebită, se recomandă organizarea diverselor tipuri de asolamente ce vor permite amplasamentul întregii suprafețe cultivate cu porumb în cadrul rotațiilor de culturi deosebite, ce includ plante premergătoare bune. Aceasta este, de altfel, și metoda cea mai sigură prin care pot fi obținute producții deosebite ale culturii de porumb, indiferent de asolamentul specific acestora, în condițiile unor consumuri și cheltuieli dedicate îngrășămintelor chimice, insectofungicidelor și erbicidelor cu mult mai mici.

La nivel teritorial, în cadrul diverselor exploatații agricole, se impune ca organizarea să includă sole ale căror dimensiuni vor permite o folosire eficientă a procesului de mecanizare, în paralel cu favorizarea diversificării asolamentelor, caracterizate de posibilități deosebite de adaptare la potențiale modificări structurale, sesizate la nivelul culturii de porumb.

În cazul cultivatorilor de porumb individual, se recomandă ca stabilirea rotației să se realizeze avându-se în vedere nu doar nevoile proprii, ci și structura restului culturilor din zonă.

În România, se remarcă existența mai multor zone ce sunt favorabile culturilor de porumb, prin prisma potențialului termic, mai precis a sumei temperaturilor activ biologice, al căror prag biologic este situat în jurul valorii de 10°C. Astfel, s-a delimitat:

Zona I – în cadrul căreia potențialul termic este mai mare de valoarea de 1600°C. Această zonă include Muntenia, jumătatea sudică a Câmpiei Olteniei și zona Dobrogei, în absența fâșiei estice. La nivelul acestei zone specialiștii recomandă plantarea hibrizilor ce fac parte din grupele F.A.O. > 600 și F.A.O. 500-600, cu includerea plantelor premergătoare dedicate cerealelor de toamnă, respectiv hibrizii incluși în grupa 400/500.

Zona II – în cadrul căreia potențialul termic este cuprins în intervalul 1501°-1600°C, aceasta incluzând zona Munteniei, restul Câmpiei Olteniei, Câmpia sudică a Moldovei, zona estică Dobrogei, ca și partea de vest a Câmpiei Banatului. În cadrul acestei zone se recomandă plantarea hibrizilor ce fac parte din grupele F.A.O. 500-600 și F.A.O. 400-500, planta premergătoare pentru cerealele de toamnă fiind hibrizii din grupa F.A.O. 300-400.

Zona III – în cadrul căreia potențialul termic este cuprins în intervalul 1401-1500°C, aceasta incluzând restul Câmpiei Banatului, colina sudică a Munteniei, colina sudică a Olteniei, ca și jumătatea de vest a Câmpiei Crișanei. În cadrul acestei zone se recomandă plantarea hibrizilor ce fac parte din grupele F.A.O. 400-500 și F.A.O. 300-400, planta premergătoare pentru cerealele de toamnă fiind hibrizii din grupa F.A.O. 200-300.

Zona IV – în cadrul căreia potențialul termic este cuprins în intervalul 1201-1400°C, aceasta incluzând zona Moldovei (între Prut și Siret), estul Câmpiei Crișanei, colina nordică a Munteniei, Câmpia Someșului, colina nordică a Olteniei și Munteniei, terasele Maramureșului, ca și zonele colinare din partea vestică a țării. În cadrul acestei zone se recomandă plantarea hibrizilor ce fac parte din grupele F.A.O. 300-400 și F.A.O. 200-300, planta premergătoare pentru cerealele de toamnă fiind hibrizii din grupa F.A.O. 100-200.

Zona V – în cadrul căreia potențialul termic este cuprins în intervalul 1001-1200°C, aceasta incluzând Podișul Transilvaniei, zona nord-estică a Moldovei, Colinele din zona sud-estică a Banatului, Colinele Moldovei, în zona vestică a Siretului, Câmpia Transilvaniei. În cadrul acestei zone se recomandă plantarea hibrizilor ce fac parte din grupele F.A.O. 200-300 și F.A.O. 100-200.

Zona VI – în cadrul căreia potențialul termic este cuprins în intervalul 800-1000°C, aceasta incluzând zona ocupată de județul Suceava, ca și totalitatea regiunilor submontane. În cadrul acestei zone se recomandă plantarea hibrizilor ce fac parte din grupa F.A.O. 100-200.

Demn de precizat în cadrul acestui capitol este faptul că în momentul alegerii hibridului se impune a se lua în considerare:

Cerințele termice ale acestuia – acestea trebuie să fie mai reduse cu minim 100°C (respectiv temperaturile biologic active să depășească valoarea de 10°C), astfel reușindu-se eliminarea riscului imaturității în cazul unor temperaturi mai coborâte ori al toamnelor timpurii

Potențialul termic din zona de cultură, avându-se în vedere ca cerințele termice ale hibridului să fie mai mici cu cel puțin 100°C (temperaturi biologic active mai mari de 10°C), pentru a se elimina riscul neajungerii la maturitate în anii mai răcoroși sau cu toamne timpurii.

CAPITOLUL 4. CULTIVAREA PORUMBULUI

4.1 Lucrările solului

În urma numeroaselor cercetări și studii ce au fost realizate în domeniu s-a reușit determinarea faptului că porumbul se comportă deosebit de bine în situația în care acesta este cultivat pe suprafețe ce sunt atent nivelate și afânate, cu o umiditate corespunzătoare și care au un conținut adecvat de diverse substanțe hrănitoare.

Din acest considerent, în categoria lucrărilor solului pentru cultura de porumb este recomandată asigurarea tuturor cerințelor, anterior menționate, incluzând afânarea stratului pe întreaga adâncime a orizontului arabil, cu o mărunțire deosebită la suprafață, o umiditate corespunzătoare și în absența oricăror alte plante.

Ca urmare a dezvoltării deosebite pe care a cunoscut-o tehnologia în ultimii ani s-a reușit și o diversificare deosebită a sistemelor dedicate cultivării porumbului, incluzând și o serie întreagă de metode ce sunt specifice lucrărilor solului.

De-a lungul timpului, s-a reușit delimitarea mai multor sisteme dedicate lucrării solului în vederea cultivării porumbului, respectiv:

Sistemul convențional – implicând plugul, discul și/sau grapa

Sistemul lucrărilor minime (denumit și minimum tillage) – ce implică aplicarea discului

Sistemul nelucrat, incluzând semănatul porumbului la nivelul terenurilor nelucrate, prin intermediul mașinilor speciale

În ceea ce privește țara noastră, se remarcă sistemul cultivării porumbului de tip convențional, acesta implicând pregătirea de bază a diverselor terenuri ce asigură o afânare a terenului prin intermediul plugului cu cormană, la scurt timp de la eliberarea terenurilor de respectivele plante premergătoare.

Se poate remarca astfel:

Cultivarea porumbului la nivelul ogorului de vară

Cultivarea porumbului la nivelul arăturii de toamnă

În cazul terenurilor ce sunt arate în anotimpul călduros, timpuriu, în funcție de situație și de evoluțiile climaterice (ce pot determina apariția excesivă a buruienilor) se pot executa una sau două lucrări de întreținere, dedicate menținerii curățeniei terenurilor (fără buruieni), ca și conservării apei la nivelul acestora, ca urmare a precipitațiilor naturale.

Anterior realizării arăturii, se recomandă o lucrare superficială a solului, prin intermediul grapei cu discuri, astfel reușindu-se:

O mărunțire a diverselor resturi vegetale

Diminuarea pierderilor de apă prin intermediul fenomenului evaporării, în special în cazul solurilor ce au un conținut crescut în argilă (la nivelul întregului profil), în cazul secetei prelungite existând riscul formării la nivelul solurilor a unor crăpături adânci

În ceea ce privește nivelul adâncimii arăturii, aceasta variază în intervalul 22/28 cm, lucrările mai adânci fiind recomandate în cazul:

Terenurilor ce sunt puternic îmburuienate

Terenurilor ce prezintă un volum mare de resturi vegetale

Solurilor compactate

Se impune a se menționa faptul ca în cazul executării ogorului de vară, se impune ca plugul să acționeze fie în agregat cu grapa de tip stelat, fie cu o grapă de tip rigid.

La nivelul solurilor superficiale, se recomandă ca adâncimea arăturii să fie limitată la grosimea aferentă stratului de humus.

În cazul terenurilor poziționate în pantă, se recomandă ca arătura să fie executată urmându-se direcția curbelor de nivel.

În ultimii ani, se remarcă în România fenomenul nelucrării unor importante suprafețe de teren, efectele fiind deosebite nu doar pentru proprietarii acestor terenuri, ci și pentru agricultură.

În situația nelucrării de toamnă a suprafețelor de teren, exceptând metoda semănatului direct, se recomandă:

O lucrare a solului prin intermediul discuirii repetate – respectiv minim două lucrări, percepute ca lucrări de bază, la adâncimi situate în intervalul 10/15 cm

O afânarea cu cizelul, în absența răsturnării brazdei

Realizarea aratului și grăpatului la adâncimi medii, în vederea acoperirii diverselor resturi vegetale

Se impune a se menționa, în cuprinsul acestui subcapitol al prezentei lucrări de diplomă și faptul că în cadrul procesului dedicat alegerii metodei de lucrarea solului, în cazul terenurilor ce nu sunt arate de toamna, o importanță deosebită este reprezentată de:

Prezența diverselor resturi vegetale

Volumul resturilor vegetale

Gradul compactării terenurilor – în cazul terenurilor ce sunt afânate și curate, recomandându-se realizarea lucrărilor prin intermediul grapei cu discuri

În cazul în care arătura este una de calitate superioară (respectiv realizată la adâncimi uniforme, cu brazde ce se revarsă în mod ideal, în absența șanțurilor și pe care suprafețele sunt bine nivelate), iar realizarea patului germinativ este făcută pe solul bine mărunțit în prealabil, se va remarca o răsărire a porumbului de tip uniform și exploziv, ulterior obținându-se recolte deosebite.

4.2 Pregătirea patului germinativ

Prin intermediul pregătirii patului germinativ se are în vedere:

Realizarea unei nivelări a terenului

Distrugerea tuturor buruienilor prezente pe teren

Realizarea stratului de sol mărunțit și afânat la nivelul întregii adâncimi de semănat

În situația unei desprimăvărări timpurii, este recomandat să se realizeze un grăpat al ogoarelor, dar numai în situația terenurilor ce sunt bine zvântate, astfel reușindu-se realizarea conservării apei la nivelul solului.

În cazul solurilor ce sunt denivelate și prezintă un ridicat grad al îmburuienării, cu un volum mare al resturilor vegetale, se recomandă ca în momentul desprimăvărării să se realizeze lucrările cu grapa cu discuri, în paralel cu lama nivelatoare, ca și cu grapa cu colți.

În ceea ce privește calitatea patului germinativ, aceasta este asigurată prin intermediul reglării corecte a diverselor agregate de lucru, cu mențiunea că se impune, în situația unei umezeli ridicate la nivelul solului, evitarea realizării de lucrări.

De asemenea, este recomandată realizarea unui număr cât mai mic de lucrări dedicate răsturnării solului, în acest fel reușindu-se evitarea pierderilor de apă ca urmare a fenomenului evaporării.

În cadrul pregătirii patului germinativ, ultima lucrare se recomandă a se realiza fie în ziua semănatului porumbului, fie în preziua semănatului, în acest fel reușindu-se evitarea favorizării îmburuienării terenului, anterior apariției culturii de porumb.

CAPITOLUL 5 FERTILIZAREA

Este bine cunoscut faptul că porumbul se constituie într-o cultură ce are o perioadă de vegetație mare, cu un consum ridicat al substanțelor nutritive, în vederea realizării unor recolte deosebite. În plus, se constată faptul că în întreg intervalul cultivării porumbului, atât absorbția elementelor minerale, cât și acumularea acestora sunt neuniforme.

Cel mai mare consum al elementelor nutritive se realizează în perioada de formarea boabelor de porumb, mai precis:

În absența unei cantități suficiente de azot remarcându-se:

O încetinire deosebită a creșterii plantei

Modificări ale culorii frunzei de porumb, care devine verde deschis

În absența unei cantități suficiente de fosfor sesizându-se:

O slabă dezvoltare a sistemului radicular

Îngustarea frunzelor

Colorarea frunzelor în verde-albăstrui, ce anumite nuanțe de violet-purpuriu, ce sunt mai intense la marginea limbului, dar și spre vârf

5.1 Fertilizarea cu gunoi de grajd

În cazul realizării fertilizării cu gunoi de grajd, se recomandă aplicarea, la un interval de doi-trei ani, a unei cantități variabile (între 20 și 60 hectare) pe hectarul de teren, cu mențiunea că această cantitate este dedicată solurilor grele.

De asemenea, se recomandă o aplicare uniformă a gunoiului de grajd la nivelul terenului, cu o imediată încorporare a acestuia sub arătură, astfel evitându-se pierderea cantității de N, ca urmare a fenomenului volatilizării.

5.2 Fertilizarea cu azot

Urmare a numeroaselor studii și cercetări în domeniu s-a reușit evidențierea faptului că porumbul reușește să răspundă deosebit de bine aplicării îngrășămintelor cu azot, mai precis:

Porumbul absoarbe la nivelul întregului sezon de vegetație azotul din sol, absorbția fiind, în prima lună, cu mult mai lentă

Începând cu cea de-a doua lună, se remarcă o absorbție mai rapidă a azotului disponibil la nivelul solului

Din luna a treia se remarcă o diminuare a volumului de azot absorbit de către porumb, acesta fiind absorbit gradual până în momentul atingerii maturității. Anterior formării boabelor de porumb, la nivelul frunzelor se regăsește o cantitate impresionabilă de azot

Ulterior formării boabelor de porumb, se remarcă faptul că o cantitate mare de azot este transferată spre boabe, de la restul organelor plantei

În momentul atingerii maturității plantei de porumb, 2/3 din volumul total al azotului se regăsește la nivelul boabelor, restul de 1/3 fiind distribuit în restul organelor plantei

În cazul existenței unei deficiențe de azot, indiferent de stadiul dezvoltării plantei:

Se vor sesiza producții de porumb mult diminuate (mai ales dacă azotul nu este prezent în momentul apariției panicului ori al mătăsitului plantei de porumb)

Se va sesiza apariția unor frunze de culoare verde-gălbuie

Limbul va începe să se îngălbenească, începând de la vârf, înspre bază, mai precis urmând traseul nervurii mediane, care cu timpul va deveni incoloră. Îngălbenirea se remarcă la stadiul a șapte-opt frunze de porumb, aceasta remarcându-se în cadrul frunzelor prezente la baza tulpinii plantei (acestea se formează primele), după care se va extinde la nivelul întregii plante

Fenomenul îngălbenirii „în V” se remarcă mai târziu, acesta sesizându-se la vârful frunzelor

În cazul în care deficiența de N este una deosebită, planta de porumb nu va forma știuleți

În cazul unei exces de N, planta va prezenta un foliaj deosebit, ce are o culoare verde deschis, cu o diminuare a rezistenței la factorii de stres, fie acesta biotic ori abiotic

Dozele de aplicarea azotului

În ceea ce privește aplicarea azotului, aceasta se realizeazâ avându-se în vedere:

Nivelul indicelui de azot din sol

Nivelul producției planificate

Trebuie precizat și faptul că se impune:

O reducere a dozei de azot cu 20/30 kg l un hectar în situația în care cultura de porumb îi urmează culturii de leguminoase

Reducerea dozei de azot cu 1,5 kg la un hectar, pentru fiecare tonă de gunoi de grajd, ce a fost aplicată terenului în anteriorul n al culturii porumbului

Adăugarea a 15/25 kg la hectar ulterior culturii de porumb, ca și culturii de floarea soarelui

Adăugarea a 30 kg la hectar ulterior culturii de sfeclă de zahăr

Adăugarea a minim 80 kg la hectar în cazul culturilor neirigate

Adăugarea a 80/120 kg la hectar în cazul irigării culturii

5.3 Fertilizarea cu fosfor

Asemeni azotului, și fosforul se absoarbe pe întreaga perioadă a vegetației porumbului, cu mențiunea că această absorbție este în prima lună cu mult mai lentă, după care absorbția se realizează cu mult mai rapid, până în momentul atingerii maturității culturii de porumb.

Ulterior formării boabelor de porumb, cea mai mare parte din cantitatea de fosfor se distribuie de la restul părților plantei înspre boabele acesteia.

În momentul în care planta de porumb ajunge la maturitate, ¾ din volumul total al fosforului se regăsește la nivelul boabelor de porumb.

Având în vedere faptul că atât absorbția fosforului, cât și folosirea acestuia se realizează lent, fosforul pierzându-se destul de puțin în urma spălării, se recomandă aplicarea acestuia în momentul semănatului.

În cazul existenței unei carențe de fosfor, se remarcă:

O colorare a plantelor la vârf (culoarea verde închis), marginile acestora fiind purpurii, ca urmare a:

Migrării de tip defectuos a diverselor asimilate regăsite la nivelul frunzelor, înspre alte organe

Formării diverșilor pigmenți antocianici

O dimensiune mai redusă a plantelor

O creștere cu mult mai lentă

O scurtare a plantelor de porumb, pe întreaga perioadă a vegetației

O întârziere a apariției paniculului

O întârziere în formarea mătăsii

Apariția unor forme neregulate în cazul știuleților ce se formează

Imposibilitatea maturării cariopselor

Dozele de aplicarea fosforului

Fosforul se aplică avându-se în vedere:

Concentrația de fosfor de la nivelul solului

Volumul producției urmărite, cu precizarea că se impune un minim de 8/9 kg P 2 O5/tonă boabe porumb

În ceea ce privește dozarea îngrășămintelor cu P, aceasta este inclusă în intervalul:

60/80 kg de P 2 O5 / hectar, în cazul solurilor ce prezintă un conținut mai mare de 25 ppm P

100/120 kg de P 2 O5 / hectar, în cazul solurilor ce au un conținut mai redus de fosfor

De asemenea, doza de fosfor trebuie să fie diminuată cu câte 1,5 kg la fiecare tonă de gunoi de grajd ce a fost încorporată în sol în cadrul anului curent de vegetație, respectiv cu câte un kg de P 2 O5 / tonă de gunoi de grajd ce a fost aplicată în cadrul culturii pregătitoare.

5.4 Fertilizarea cu potasiu

Cercetările au demonstrat faptul că absorbția potasiului este cu mult rapidă și mai completă anterior procesului dedicat începerii formării boabelor de porumb, o cantitate redusă de potasiu fiind transferată boabelor, dinspre restul părților plantei de porumb.

Ajunse la maturitate, boabele de porumb includ 1/3 din totalul volumului de potasiu existent în întreaga plantă.

În cazul unei carențe de potasiu, se remarcă:

O reducere semnificativă a internodiilor

O îngălbenire a frunzelor

Anumite arsuri la nivelul marginilor frunzelor de porumb

O îngălbenire a frunzelor (în cazul unei deficiențe severe) de la baza plantei, cele de la vârful plantei fiind verzi

Imposibilitatea fixării complete a știuleților pe spandix

Imposibilitatea formării boabelor la vârf

Doza de aplicare

În ceea ce privește potasiul, se recomandă aplicarea cu prioritate a acestuia la nivelul solurilor ușoare, a solurilor acide, ca și a solurilor al căror conținut de fosfor este mai redus de 150 ppm K (respectiv mai puțin de 18,0 mg K2O la 100 g de sol), doza recomandată fiind de 40-80 kg K2O la un hectar de cultură.

Demn de menționat este faptul că această doză se diminuează cu câte trei kg de K2O în cazul fiecărei tone de gunoi de grajd ce este în mod direct aplicată respectivei culturi de porumb.

5.5 Fertilizarea cu zinc

În cazul existenței unei insuficiențe de zinc, se remarcă apariția unei afecțiuni fiziologice ce determină apariția unor pete galbene (respectiv albinismul), ca și anumite restricții în creșterea laminei frunzei de porumb, ca și a internodiilor.

Pentru a evita astfel de situații se recomandă aplicarea:

Tratamentelor la nivelul solului, prin utilizarea a 5-10 kg Zn/hectar, sub forma sulfatului de zinc (respectiv ZnSO4)

Tratamentelor la nivelul vegetației, incluzând una-trei stropiri cu diverse soluții de sulfat de zinc, într-o concentrație de valoarea 0,2%. Acestea se repetă la un interval de opt zile, demarându-se începând cu faza celor patru-șase frunze

La nivel foliar, a stropirilor cu diverse îngrășăminte lichide, a căror concentrație atinge valoarea de 1,5% de substanță activă

CAPITOLUL 6. SEMĂNATUL PORUMBULUI

6.1 Calitatea semințelor pentru semănat

În ceea ce privește calitatea semințelor ce sunt utilizate la semănat, acestea trebuie să fie dintr-un hibrid ce este recomandat respectivei zone de cultură, anterior certificate.

În vederea îndeplinirii diverselor cerințe de calitate, se impune ca sămânța de porumb să dețină:

O puritate fizică mai mare de 98%

O germinație de peste 90%

O valoare a cold-testului de minim 70%

6.2 Tratarea semințelor

Se cunoaște faptul că la nivelul semințelor de porumb pot fi regăsiți o serie întreagă de agenți patogeni, ce au capacitatea de a produce numeroase boli ce ulterior pot să aducă unei culturi de porumb o serie întreagă de pagube. Dintre acestea, cele mai importante sunt:

Gibberella fujikuroi – respectiv înflorirea albă a boabelor de porumb

Diplodia maydis – putregaiul uscat al tulpinilor și al știuleților

Gibberella zeae – putregaiul tulpinilor, putregaiul știuleților de porumb

Sorosporium holci-sorghi – tăciunele știuleților și al paniculelor de porumb

Ustilago maydis – tăciunele comun al porumbului

În plus, în perioada germinării, se remarcă faptul că semințele încep să se transforme într-un mediu deosebit de prielnic dezvoltării diverselor microorganisme de la nivelul solului, ca urmare a inhibării mai rapide cu apă.

În situația în care temperaturile sunt mai reduse (respectiv 100 C), se sesizează faptul că germinația este cu mult mai lentă ori chiar se inhibă. Ca urmare a acestui fapt, la nivelul semințelor umede din sol pot să se dezvolte numeroase ciuperci (cele mai multe în zona embrionului), ce pot să determine nu doar o pierdere a capacității de germinație, ci și putrezirea semințelor (respectiv fenomenul „clocirii semințelor”.

Se remarcă astfel prezența unor ciuperci precum Fusarium, Penicillium, Pythium, Sorosporium holci-sorghi, Aspergillus, etc.

Din acest considerent se impune tratarea semințelor cu o serie întreagă de fungicide, cum ar fi:

Flowsan FS – 3,0 kg/tonă

Maxim AP 045 F.S. – 1 litru /tonă

Maxim XL 035 FS – 1 litru/tonă

Metoben 70 PU – 2 kg/tonă

Tiradin 500 SC – 3,5 litri/tonă

Tiradin 70 PUS – 3 kg/tonă

Tiramet 60 PTS – 3 kg/tonă

Tiramet 600 SC – 3 litri/tonă

Vitavax 200 FF – 2,5 litri/tonă

Thiram 80 WP – 3 kg/tonă, etc.

În vederea protejării plantelor de porumb împotriva atacului gărgăriței frunzelor (respectiv Tanymecus dilaticollis), ca și a atacurilor viermilor sârmă (respectiv Agriotes sp.), în special când respectiva cultură de porumb urmează altei culturi de porumb ori după plante ce au fost atacate de diverși dăunători (cum ar fi sfecla de zahăr ori floarea soarelui), se impune tratarea semințelor cu diverse insecticide, cum ar fi:

Cruiser 350 FS – 9,0 litri/tonă

Gaucho 600 FS – 8,0 litri /tonă

Gaucho 70 WP – 12,5 litri/tonă

Picus 600 FS – 8 litri/tonă în cazul gărgăriței frunzelor și respectiv 6 litri/tonă în cazul viermilor sârmă

Promet 400 CS – 25 litri/tonă

Semafor 20 St – 3,5 litri/tonă împotriva atacului gărgăriței frunzelor și respectiv 2 litri/tonă împotriva viermilor sârmă, etc.

În vederea protejării de atacul viermilor sârmă, se poate trata sămânța cu insecticidul Cosmos 250 FS, dozarea fiind de 5 litri/tonă.

6. 3 Epoca de semănat

Semănatul culturii de porumb se realizează în momentul în care la ora 7 dimineața și la adâncimea solului de 10 cm este înregistrată temperatura de 8 0 Celsius, vremea fiind în curs de încălzire.

Din punct de vedere calendaristic, perioada optimă a semănatului porumbului este inclusă în intervalul:

1 – 20 aprilie în zona câmpiei din vestul și din sudul țării, ca și în Dobrogea și în sudul Moldovei

15 – 30 aprilie în zona din centrul Transilvaniei și din centrul Moldovei

20 – 30 aprilie în zonele din nordul României și în zonele submontane

În cazul în care se are în vedere semănarea mai multor hibrizi, procesul demarează cu hibrizii ce au o sămânță cu cea mai mare valoare de cold-test, aceasta rezistând cu mult mai bine în cazul apariției unor temperaturi scăzute, ulterior semănatului.

De asemenea, semănatul trebuie să înceapă cu hibrizi cât mai timpurii, ce suportă cu mult mai bine eventualele temperaturi reduse din perioada germinării, ca și de la începutul perioadei de vegetație.

În plus, aceștia sunt cu mult mai sensibili nu doar la temperaturile crescute din perioada verii, ci și la lipsa precipitațiilor, în comparație cu hibrizii tardivi.

Trebuie menționat și faptul că se remarcă o mult mai bună valorificare a efectului de precocitate în cazul hibrizilor timpurii, în special în situația în care aceștia sunt semănați anterior cerealelor de toamnă.

Ca urmare a semănatului la începutul perioadei optime, se reușește asigurarea unei umidități ce este necesară germinării, în acest fel plantele reușind să ajungă la maturitate mai devreme, ceea ce va determina o recoltare mai timpurie și implicit o eliberare mult mai devreme a terenului de diversele resturi vegetale.

Nu în ultimul rând, se impune a se preciza că hibrizii tardivi utilizează cu mult mai bine întregul potențial termic al respectivei zone de cultivare.

În situația unei semănări prea timpurie, chiar și în condițiile tratării semințelor contra bolilor și dăunătorilor, pot fi sesizate o serie de efecte negative reflectate asupra producției de porumb, ca urmare a prelungirii perioadei dintre semănat la răsărire cu aproximativ trei săptămâni, ceea ce determină:

O răsărire a plantelor de tip neuniform

O diminuare a densității

O înmulțire a buruienilor, în situația în care nu s-au utilizat erbicide, acestea combătându-se destul de dificil

În cazul întârzierii semănatului, se remarcă o serie de influențe negative la nivelul producției de porumb, semănatul acestuia la nivelul solului cu o umiditate diminuată putând determina o întârziere a răsăritului porumbului.

În plus, se remarcă o deplasare a fenofazelor de înflorire, respectiv fecundare sunt în perioada de vară, marcată de temperaturi crescute și o umiditate atmosferică diminuată, ceea ce va determina o dezvoltare a procentului plantelor sterile, în paralel cu o reducere a producției.

6. 4 Densitatea de semănat

Este cunoscut faptul că densitatea se constituie într-un important factori tehnologic de bază ce condiționează demersul obținerii recoltelor mari de porumb, această plantă reacționând cu mult mai puternic la aceasta, în raport cu diverse alte plante de cultură.

Mai precis, în cazul cerealelor păioase, se remarcă faptul că acestea compensează în anumite limite diversele pierderi de densitate prin intermediul:

Creșterii numărului fraților productivi pe o plantă

Formării unui număr cu mult mai mare de boabe la nivelul spicului

Dezvoltării masei boabelor la nivelul spicului

În cazul porumbului, acesta reușește să formeze știuleți mai mari, aceștia neavând însă capacitatea de a compensa decât într-o măsură redusă diversele pierderi de densitate.

În urma numeroaselor studii ce au fost realizate în domeniu, s-a reușit evidențierea faptului că producțiile la cultura porumbului reușesc să coreleze:

În mod pozitiv, până la anumite limite, mărirea densității

În mod negativ, producția individuală la nivel de plantă

Mai precis, în cazul densităților la mai mari se remarcă faptul că producția pe plantă este un pic mai redusă, producția/hectar fiind însă mai mare, în vreme ce densitățile mici determină producții pe plantă mai mari, cu o diminuare a producției/hectar.

Prin intermediul stabilirii densității, se are în vedere obținerea unui anumit număr al plantelor recoltabile la hectar, avându-se în vedere:

Hibridul – respectiv precocitatea acestuia

Diversele condiții concrete dedicate cultivării acestuia – respectiv aprovizionare cu elemente nutritive, aprovizionare cu apă, posibilitățile dedicate combaterii buruienilor, gradul îmburuienării, etc.

Trebuie precizat faptul că la porumb, densitatea variază între niște limite destul de vaste, respectiv între 45.000/70.000 plante recoltabile la un hectar, cu mențiunea că densitatea este exprimată în boabe germinabile la un hectar, aceasta intrând în calculul normei de sămânță/hectar.

Norma de sămânță/hectar se calculează avându-se în vedere densitatea recoltării, se este exprimată în plante recoltabile/hectar, acesteia adăugându-i-se și procentul 10-15%, reprezentând pierderile aferente plantelor în intervalul semănat-recoltat. Pierderile acestea se datorează:

Coeficientului de patinarea semănătorii, ce depinde de gradul de pregătire al patului germinativ

Pierderile de plante înregistrate în perioada germinare/răsărire

Diversele lucrări de îngrijire (respectiv prașile), ce sunt realizate în mod necorespunzător, acestea reducând numărul plantelor prin tăiere ori prin acoperirea cu pământ

Atacurile dăunătorilor și al bolilor

6.5 Norma de semănat

În ceea ce privește norma de semănat, se remarcă faptul că respectiva cantitate de sămânță/hectar este dependentă de:

Densitatea la semănat

Puritatea fizică a semințelor

M.M.B.

Germinația semințelor

Formula normei de semănat are forma:

100G x x PMMB x DC, cu

C – norma de semănat, exprimată în kg/ha

D – densitatea de semănat, exprimată în boabe germinabile/hectar

MMB – masa a 1000 boabe, exprimată în grame

P – puritatea fizică a semințelor, exprimară în procente %

G – germinația semințelor, exprimată în procente %

De regulă, norma de semănat variază între 15/30 kg/hectar.

6.6 Distanța dintre rânduri

În România, porumbul este semănat la o distanță de 70 cm între rânduri, aceasta fiind adaptată tuturor utilajelor dedicate întreținerii culturii de porumb și recoltării.

Trebuie menționat faptul că în cazul distanței acestea, prășitul mecanizat se realizează în condiții ridicate de productivitate, în absența distrugerii ori a vătămării plantelor.

6.7 Adâncimea de semănat

În ceea ce privește adâncimea dedicată încorporării semințelor, aceasta este condiționată:

De umiditatea solului de la nivelul stratul superficial

De textura solului

Semănatul porumbului se realizează:

La o adâncime de 5/6 cm în cazul solurilor mai grele, ca și în zonele mai umede

La o adâncime de 6/8 cm în cazul solurile mai ușoare, ca și în zonele mai uscate

Trebuie menționat și faptul că adâncimea de semănat are capacitatea de a influența uniformitatea de răsărirea plantelor.

Mai precis, în vederea asigurării unui răsărit de tip „uniform și exploziv”, se impune ca semănatul să fie uniform în ceea ce privește adâncimea de încorporarea semințelor, ea fiind condiționată de o pregătire deosebită a patului germinativ.Se recomandă ca, la începutul epocii de semănat optime, când se constată o mare rezervă de apă la nivelul solului și când solul este încălzit la suprafață, o diminuare cu 1-2 cm a adâncimii de semănat, în acest fel nefiind întârziat răsăritul o perioadă mare de timp.

Diminuarea rezervei de apă de la nivelul stratului superficial, pe fondul încălzirii solului la nivelul straturilor profunde, atrag după sine o creștere a adâncimii de semănat, în așa fel încât să se reușească amplasarea seminței la nivelul stratului umed al solului.

CONCLUZII

Considerat a fi o plantă de cultură deosebit de importantă, porumbul se remarcă prin procentul deosebit al conținutului de hidrați de carbon (70% din masa totală), 80% dintre aceștia reprezentând amidonul. La hibrizii târzii, conținutul de amidon al boabelor de porumb este cu mult mai mare în comparație cu cel regăsit în boabele hibrizilor timpurii, conținutul ridicat de amidon la nivelul bobului fiind regăsit și în situația unui climat umed.

Toți hibrizii de porumb ce sunt cultivați în România au nevoie de 50/85 zile pentru răsărire/înflorire și 60/70 zile pentru formarea boabelor de porumb, creșterea acestora și ulterioara maturare, perioada maximă de vegetație în sudul țării fiind cuprinsă în intervalul 110/155 zile.

În perioada de germinație, semințele de porumb se transformă într-un mediu deosebit de prielnic dezvoltării diverselor microorganisme de la nivelul solul, datorită faptului că semințele absorb destul de rapid apa. În plus, în situația în care temperatura este una redusă (respectiv mai mică de 10 0C, procesul de germinație se derulează mult mai încet, existând situații când acesta se poate și inhiba. Astfel, semințele de porumb umede, ce se găsesc în sol, reușesc să dezvolte numeroase ciuperci în zona embrionară, în timp remarcându-se reducerea drastică a capacității de germinație și, în cazuri extreme, o putrezire a semințelor de porumb, motiv pentru care este necesară o tratare a semințelor de porumb cu diverse fungicide.

Sămânța de porumb reușește să germineze în intervalul de temperatură 8/10°C, sub aceste temperaturi la nivelul solului, remarcându-se putrezirea boabelor în sol, datorită atacurilor ciupercilor saprofite. În cazul în care umiditatea regăsită la nivelul solului se dovedește a fi suficientă pentru procesul de germinarea boabei de porumb, se remarcă faptul că acesta va răsări în perioade diferite, în funcție de nivelul temperaturilor înregistrate.

Planta de porumb crește deosebit de bine în situația în care temperatura medie nu scade în luna mai sub valoarea de 13°C, în luna iulie și august aceasta impunându-se a fi de minim 18°C. Cea mai ridicată rată de creștere a porumbului este sesizată în situația în care temperaturile se încadrează în intervalul 24°C/30°C.

Din momentul fecundării plantei de porumb și până la coacerea acesteia în ceară, se impune necesitatea unor temperaturi constante și moderate, acestea permițând o bună funcționare, pe o perioadă îndelungată, a aparatului fotosintetic al porumbului, ceea ce va determina o umplere a boabelor acestuia.

În vederea germinării, boabele de porumb trebuie să absoarbă din greutatea lor între 27% – 34% H2O, în condițiile unor temperaturi situație în intervalul 8°C/10°C. Pentru necesarul de apă, cea mai critică perioadă este cea cuprinsă în intervalul 10/20 iunie și respectiv perioada 10/20 august, mai precis anterior apariției paniculelor plantei și până în momentul atingerii maturității în lapte, solul impunându-se a avea, în acest interval, un necesar minim de 60 – 80% H2O.

Porumbul are capacitatea de a asigura producții deosebite la nivelul solurilor fertile, a solurilor adânci, respectiv a solurilor luto-nisipoase, acestea permițând dezvoltarea unui sistem radicular destul de puternic, ce are capacitatea de a aproviziona planta cu cantitățile optime necesare de elemente nutritive și apă.

În cazul unor soluri nisipoase, cultura porumbului poate să fie valorificată prin intermediul irigărilor și al fertilizărilor. Nu același lucru se poate spune despre solurile argiloase, acestea având capacitatea de a reține umiditatea, ele încălzindu-se ușor primăvara și crăpând la temperaturi ridicate, ceea ce va determina ruperea rădăcinilor plantei. În vederea obținerii unor producții deosebite de porumb, este recomandabil ca amplasarea culturilor să se realizeze, fără excepții, la nivelul asolamentelor ce au rotații la 2/6 ani, în acest fel reușindu-se asigurarea diminuării apreciabile a fenomenului de infestare cu diverși patogeni dăunători culturii, ca și cu buruienile dificil de combătut.

În cazul zonelor în care porumbul are o pondere deosebită, se recomandă organizarea diverselor tipuri de asolamente ce vor permite amplasamentul întregii suprafețe cultivate cu porumb în cadrul rotațiilor de culturi deosebite, ce includ plante premergătoare bune. Aceasta este metoda cea mai sigură prin care pot fi obținute producții deosebite ale culturii de porumb, indiferent de asolamentul specific acestora, în condițiile unor consumuri și cheltuieli dedicate îngrășămintelor chimice, insectofungicidelor și erbicidelor cu mult mai mici.

Porumbul se comportă deosebit de bine în situația în care acesta este cultivat pe suprafețe ce sunt atent nivelate și afânate, cu o umiditate corespunzătoare și care au un conținut adecvat de diverse substanțe hrănitoare.

În cazul terenurilor ce sunt arate în anotimpul călduros, timpuriu, în funcție de situație și de evoluțiile climaterice (ce pot determina apariția excesivă a buruienilor) se pot executa una sau două lucrări de întreținere, dedicate menținerii curățeniei terenurilor (fără buruieni), ca și conservării apei la nivelul acestora, ca urmare a precipitațiilor naturale. În situația în care arătura este una de calitate superioară (respectiv realizată la adâncimi uniforme, cu brazde ce se revarsă în mod ideal, în absența șanțurilor și pe care suprafețele sunt bine nivelate), iar realizarea patului germinativ este făcută pe solul bine mărunțit în prealabil, se va remarca o răsărire a porumbului de tip uniform și exploziv, ulterior obținându-se recolte deosebite.

În situația solurilor ce sunt denivelate și prezintă un ridicat grad al îmburuienirii, cu un volum mare al resturilor vegetale, se recomandă ca în momentul desprimăvărării să se realizeze lucrările cu grapa cu discuri, în paralel cu lama nivelatoare, ca și cu grapa cu colți. Calitatea patului germinativ este asigurată prin intermediul reglării corecte a diverselor agregate de lucru, cu mențiunea că se impune, în situația unei umezeli ridicate la nivelul solului, evitarea realizării de lucrări.

Semănatul culturii de porumb se realizează în momentul în care la ora 7 dimineața și la adâncimea solului de 10 cm este înregistrată temperatura de 8 0 Celsius, vremea fiind în curs de încălzire. Semănatul trebuie să înceapă cu hibrizi cât mai timpurii, ce suportă cu mult mai bine eventualele temperaturi reduse din perioada germinării, ca și de la începutul perioadei de vegetație, aceștia fiind cu mult mai sensibili nu doar la temperaturile crescute din perioada verii, ci și la lipsa precipitațiilor, în comparație cu hibrizii tardivi.

În cazul semănatului la începutul perioadei optime, se reușește asigurarea unei umidități ce este necesară germinării, în acest fel plantele reușind să ajungă la maturitate mai devreme, ceea ce va determina o recoltare mai timpurie și implicit o eliberare mult mai devreme a terenului de diversele resturi vegetale.

BIBLIOGRAFIE

Axinte M., Gh.V. Roman, I. Borcean, L.S. Muntean, Fitotehnie. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iași, 2006

Gheorghe Bîlteanu, Fitotehnie, volumul I – Cereale și leguminoase pentru boabe, Ediția a doua, 1998, București, Editura Ceres

Gheorghe Bîlteanu, Fitotehnie, vol I – Cereale și leguminoase pentru boabe, Ediția a doua, 1998, Editura Ceres, București

C. Chirilă, Biologia buruienilor, 2001, Editura „Ceres”, București

M. Dumbravă, Tehnologia culturii plantelor, 2004, Editura Didactică și Pedagogică, București

Site-uri consultate:

http://www.fao.org/3/a-i3768f.pdf

ANEXA 1

Bobul de porumb la Zea mays conv. Dentiformis

Bobul de porumb Zea mays conv. Indurata

Boabele de porumb Zea mays conv. Everta