Sef.lucr.dr.arh. Ion Daniel VIȘAN Timpul liber în programe de arhitectură A petrece timpul liber înseamnă a te bucura de timpul pe care îl ai la… [305130]

Știfiuc Ekaterina Maria

An 3, 2017-2018

[anonimizat].1

Sef.lucr.dr.arh. Ion Daniel VIȘAN

Timpul liber în programe de arhitectură

A petrece timpul liber înseamnă a te bucura de timpul pe care îl ai la dispoziție când nu ești implicat într-o anumită activitate care ține de muncă. Timpul liber petrecut social este cel mai util pentru om deoarece prin împărtășirea experiențelor cu anumiți prieteni sau oameni poți avea o amplă perspectivă asupra vieții. Activitățile recreative produc scurte perioade de libertate când avem posibilitatea să dezvoltăm funcții psihice și intelectuale diverse: creativitatea, imaginația, [anonimizat], afectivitatea, să facem realitate propriile vise și planuri. [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], care însoțesc procesul arhitectural în cele două faze ale sale: proiectarea (cea conceptuală) și construirea (cea realizată).

Prima etapă a proiectării implică studierea meticuloasă a [anonimizat], legale, dar mai ales cele ce pun în prim plan beneficiarul. Astfel, în ceea ce privește organizarea arhitecturală a spațiului, funcțiunea este rezultatul satisfacerii nevoilor umane ce trebuie soluționate la toate nivelurile: individ, grup, societate. [anonimizat], chiar dacă la baza lor identificăm funcțiuni elementare; acestea din urmă fiind determinate de cerințe materiale (utilitare și constructive) și de cerințe non materiale (expresive și informaționale).

Programul de arhitectură poate fi definit în două moduri: tema de proiectare care cuprinde totalitatea cerințelor exprimate de beneficiar (individ sau grup) și schema funcțională alcătuită din unitățile funcționale și relațiile dezvoltate între ele. [anonimizat] o expresie dinamică aflată într-o relație permanentă cu societatea în continuă schimbare.

[anonimizat], instruirii în afara orelor de curs/ de lucru este cel al clădirilor pentru cultură. Două dintre ramurile acestui program sunt clădirile pentru spectacole și cele pentru muzee.

Programul clădirilor pentru spectacole a [anonimizat] (arta dramatică) reprezenta o metodă de a încerca să reprezinți viața reală printr-o imitație, apropiată individului cu scopul recreerii acestuia. Astăzi, [anonimizat] ,,teatru experimental”, încercându-se găsirea unui nou vocabular. [anonimizat] – circul. [anonimizat] o [anonimizat], lupte regizate și lupte între gladiatori. [anonimizat]. O temă-program modernă din aria clădirilor pentru spectacol este cinematograful. Vizionarea filmelor pentru recreerea individului a constituit o noutate, [anonimizat]-un mediu mai relaxat.

Programul clădirilor pentru muzee a apărut ca răspuns la preocuparea și conștientizarea individului de a păstra vestigiile apreciate de generații care reprezintă patrimoniul societății într-o continuă schimbare. Muzeul reprezintă nevoia omului/ societății de întoarcere la trecutul care trebuie apreciat și mărit, deoarece fără el nu am fi existat. Astfel de clădiri adăpostesc colecții sporite ca număr, stimulănd gustul de a strănge opere de artă și diverse obiecte, specializate, organizate sistematic, făcându-și apariția și preocuparea pentru conservarea obiectelor.

Acest eseu își propune să aducă în prim plan modul în care clădirile răspund la caracteristicile generale ale programului de arhitectură de care aparțin, la anumite constrăngeri generale și locale ale amplasamentului, la constrângeri legale și la nevoile beneficiarilor aflați într-un proces de recreere, acumulare de cunoștințe, dar și de păstrare a trecutului. În abordarea și aprofundarea problematicii enunțate se vor analiza o serie de exemple (câte trei pentru fiecare program) care surprind un anumit principiu. Exemplele de tipul clădire pentru spectacol – clădire pentru muzeu vor fi tratate după trei criterii: amplasarea izolată pe lot, inserarea într-un țesut urban existent și revitalizarea unei zone.

Luând cronologic apariția clădirilor pentru spectacole, parcurgerea acestei analize se va concentra asupra exemplificării celor trei categorii principale: circul, săli pentru reprezentarea teatrului liric/ operă și cinematograful.

O clădire pentru spectacol care, în prezent, se adresează unei foarte largi categorii de spectatori, proporția mai mare fiind atribuită copiilor, este circul. Deoarece necesită un amplasament mai amplu decât alte tipuri de clădiri, acesta este situat izolat pe lot în majoritatea cazurilor. Din acest motiv am ales ca exemplu proiectul Centrului de inovație și cercetare a Circului (CCIR), din Auch, Franța realizat de biroul de arhitectură ADH. Condiționările topografice și geotehnice nu au avut influențe importante asupra ansamblului, care este amplasat pe un teren plat, cu o suprafață suficientă pentru tema- program adoptată. Amplasarea la periferia orașului a permis o depărtare de agitația urbană, iar problema unei eventuale surpări a terenului aflat pe malul râului Gers din sud-vestul Franței a fost rezolvată prin depărtarea ansamblulului de mal, o parcare preluând rolul de legătură între circ și râu.

Plan de situație

Arena și clădirea producției (în fundal) Spațiu exterior protejat

În ceea ce privește criteriile de clasificare, clădirea luată ca exemplu face parte din categoria circurilor staționare (fixe), fiind o construcție special construită pentru astfel de activitate (criteriul tipului de clădire), din categoria circurilor cu program continuu (criteriul duratei de funcționare). După criteriul numărului de arene (manejuri), exemplul ales este un circ cu un singur manej.

Articularea spațiilor și a funcțiunilor în volum este rezolvată print-un sistem pavilionar cu legături realizate prin exterior. Acest mod de rezolvare este caracteristic unui circ mobil (transportabil), însă a fost adaptat la o construcție staționară, dat fiind și prezența altor funcțiuni adiacente celor specifice temei-program.

În ceea ce privește schema funcțională, sunt evidențiate cele două zone funcționale majore: zona sălii de spectacol și ansamblul de spații pentru producție. Fiind o structură pavilionară, aceste zone trăiesc în construcții distincte, amintind de tipul mobil de circ.

Plan parter

Plan etaj

Prima zonă prezintă două tipuri de spații: cel destinat primirii publicului care gravitează în jurul sălii de spectacol (gradenelor – destinate publicului), cea din urmă îmbrățișând manejul. Circulația publicului se realizează perimetral, fiind restricționată doar la capătul axului longitudinal aferent arenei (accesul artiștilor în timpul reprezentației). Circulația pe verticală se realizează prin intermediul unei perechi de scări atașate gradenelor din partea a doua sălii.

Privind exemplul ales, sectorul destinat publicului este caracterizat printr-o mai mare diversitate a alegerii locurilor (amintind de configurația unui teatru – stal, loje, balcon). Adaptând configurația mai sus amintită, la dispunerea spectatorilor în amfiteatru, în jurul manejului, s-au adăugat două pachete de locuri dispuse pe direcția longitudinală a construcției. Ca o consecință a dispunerii locurilor pentru spectatori, manejul este așezată excentric. Spațiul de regrupare al artiștilor se găsește în imediata apropiere a arenei și are ieșire directă spre exterior, ca mai apoi să preia relația cu zona de pregătire a spectacolului. Accesul spre manej se realizează pe un traseu relativ scurt, deși traseul se realizează atât în interior, cât și în exterior.

Pachet de locuri pentru spectatori Manejul

Structura arenei Secțiune prin arenă cu evidențierea tipurilor de locuri și vizibilitatea

Zona spațiilor de producție este amplasată în al doilea corp din structura pavilionară. Această zonă este alcătuit din trei elemente funcționale importante: spațiile artiștilor, spațiile pentru prepararea hranei animalelor și spații pentru cazarea lor. Ansamblul beneficează de o sală de repetiții amplă, în jurul ei gravitând spațile pentru pregătirea spectacolului. În relație directă cu exteriorul și, implicit, cu arena propriu-zisă, sunt amplasate spațiile pentru animale și cele pentru hrana lor. Sectorul artiștilor este alcătuit din cabine pentru personal la care este alipit un spațiu de luat masa dotat cu oficiu și sală de mese, dispuse pe o latură a construcției, pe cealaltă latură găsindu-se grupurile sanitare, vestiarele și spațiile de depozitare pentru recuzită și decoruri.

În plus, schema funcțională clasică este completată de o serie de apartamente duplex pentru artiști și un spațiu polivalent pentru public (poate lua rol de expoziție, cafenea ș.a.), ambele fiind dispuse în cealaltă extremitate a clădirii, fiind depărtate de zona animalelor.

Secțiuni caracteristice (prin sala de repetiții și prin patio-ul destinat artiștilor)

Poate cel mai grandios tip de clădire pentru spectacol, poate cel mai înălțător spațiu de recreere într-o atmosferă încărcată de sensibilitatea muzicii clasice este exemplul dedicat unei teatru ludic, operei. O astfel de clădire este Opera din Paris, proiectată de Charles Garnier. Integrarea în țesutul urban existent, preluând direcții ordonatoare de factură urbanistică, evidențiind perspective interesante ale orașului, fiind un capăt de perspectivă exemplar sunt motive nemărginite de alegere și analizare acestui exemplu. Dacă condițiile geotehnice nu au influențat construcția, cele mai pregnante sunt condiționările topografice reprezentate de terenul sub formă de romb, bine definit de arterele de circulație provenite de la planul de mare anvergură de modernizare urbanistică realizat de către Baronul Haussmann. Regimul de înălțime al zonei este păstrat pentru o mai bună încadrare în țesutul urban.

Opera din Paris – două epoci. Aceeași grandoare

Integrarea în principiile urbanistice ale lui Haussmann

Criterile de clasificare sunt foarte importante în abordarea din punct de vedere arhitectural a acestui program. Clasificându-l, exemplul se încadrează în familia de spații pentru spectacole ce deservește subsistemul de comunicare al muzicii (criteriul modului de transport al mesajului artistic), este o construcție pentru spectacole în spații închise (criteriul deschiderii spațiului), desfășurate într-o sală unică (criteriul numărului de săli de spectacol), construcția are un partiu fix (criteriul flexibilității), fiind una proiectată și construită pentru tema-program (criteriul cadrului construit).

Modul de dispunere a funcțiunilor în volum a determinat intervenții la nivelul volumetriei alcătuită din forme simple alăturate și intersectate, rezultând o compoziție complexă. Masivitatea turnului scenei este evidențiată și la exterior prin frontonul care completează un alt volum cu altă formă în plan – cupola ce acoperă sala de spectacole.

În ceea ce privește schema funcțională, putem identifica zonele importante specifice configurației clasice a temei-program: zona de primire a publicului, zona funcțiunii de bază, zona deservirii directe, zona deservirii indirecte și zona de întreținere și alimentare energetică. Fiind adoptată dispunerea italiană, este evidentă limita de separare a spațiului publicului și cel al pregătirii spectacolului, aceste spații aflându-se în jurul zonei funcțiunii de bază.

Plan general

Recepția publicului are deschidere către Bulevardul Operei și funcționează ca un spațiu pentru primirea și repartizarea publicului înainte/ după spectacol și pe timpul pauzelor, pentru că mai presus de aspectul recreerii și a dezvoltării cunoștințelor, teatrul are rol în socializare, în comunicarea interumană. Garderoba se află în abside dispuse pe lateralele zonei de primire, în relație directă cu aceasta.

Secțiune prin zonă premergătorare sălii de spectacol

Spațiul interior premergător zonei sălii de spectacol este dominat de două zone impunătorare. Foaierul principal este amplasat central în prima parte a compoziție, fiind dispus la un nivel superior, amplificându-i grandoarea, dar și rolul său în socializarea publicului în pauzele spectacolului. Circulația pe verticală se realizează prin intermediul unei serii de pachete de scări dispuse concentrat pe lateralele prelungirii recepției. Deschis pe verticală pe întreaga înălțime a celor șapte nivele, spațiul care se evidențiază în compoziție este reprezentat de zona scării monumentale. Aceasta din urmă este încadrată pe laturile scurte de fumuar în partea stângă și de bufet, în partea dreaptă. Aceste două spații comunică prin intermediul unor spații tampon.

Marele foaier Scara monumentală

Fiind proiectată și construită la ordinul lui Napoleon al III-lea, s-a definit și zona lojei oficiale destinată oficialităților și care cuprinde următoarele spații: acces privat, foaier, grup sanitar și loja propriu-zisă.

Sala de spectacol este de tip italian, având formă de potcoavă, specifică spectacolelor lirice, peretele fiind tapetat cu loje și balcoane pentru mărirea numărului de locuri. Locurile spectatorilor în sala principală a exemplului sunt organizate în următoarea succesiune de pachete dispuse pe verticală, respectând anumite pante: parter, balconul central și cele laterale, patru etaje cu loje și un amfiteatru dispus axial față de scenă la ultimul nivel. De remarcat este acuratețea și grija pentru asigurarea vizibilității optime pentru majoritatea punctelor sălii de spectacol. O analiză succintă a acestei probleme se poate realiza atât în plan (aria ocupată de locurile cu vizibilitate optimă), cât și în secțiune (unghiul minim de vizibilitate pentru ultimul rând al amfiteatrului și câmpul vizual vertical pentru ultimul rând al parterului).

Splendoarea sălii de spectacol

Studiu asupra vizibilității optime pentru majoritatea punctelor sălii de spectacol

(plan și secțiune)

Analizând exemplul ales, scena, zona de dincolo de portalul scenei, are un nivel de dotare complet, prezentând două buzunare laterale și unul de fund, subsol și turn. Dorința de reprezentare a operelor moderne la vremea aceea, precum ,,Faust’’ de Gounod, care necesitau decoruri uriașe și schimbări frecvente de scenă, au dus la apariția mecanismelor, utilajelor și aparaturilor de scenă, toate formând mecano-scena. Suprafața de joc este scena dispusă central ansamblului de funcțiuni pentru pregătirea spectacolelor. Turnul scenei ocupă toată suprafața scenei, în acest spațiu găsindu-se pasarele și sisteme de manevrarea pe verticală a decorurilor de fundal, iar buzunarele laterale adăpostesc decorurile montate pe culisante, având și rol în accesul/ ieșirea artiștilor din scenă.

Spațiile destinate personalului artistic se află în spatele scenei, la un capăt al axului longitudinal, opus intrării: cabine, săli de repetiție, bufet, foaier, sală de dans. În imediata apropiere a buzunarelor laterale, sunt repartizate spațiile destinate producției având accese pe verticală separate: ateliere pentru decoruri și spațiile pentru depozitare pentru decoruri, recuzita stagiunii curente, costume.

Secțiune generală

Se ia un context la periferia unui oraș unde clădirile cu arhitectură eclectică sunt într-o stare degradată. Se dorește revitalizarea zonei și captarea oamenilor de toate vârstele din întreg orașul printr-un element arhitectural definitoriu pentru societatea în continuă schimbare, spațiu propice socializării, recreerii și acumularea de cunoștințe – un cinematograf. Pornind de la ideea enunțată anterior urmează să fie analizat proiectul Zoetrope Cinema, situat în Blaye, Franța, fiind realizat de biroul de arhitectură ADH. Condiționările topografice și geotehnice nu au avut influențe importante asupra construcției, care este amplasată pe un teren cu o pantă ușoară ce a permis realizarea unui subsol pentru depozitare în zona scării de evacuare, terenul având o suprafață suficientă pentru tema- program adoptată. Poziționarea la intersecția a trei artere ale orașului aduce un beneficiu dorinței inițiale de adunare a oamenilor în zonă.

Integrarea într-un context existent Amplasament

În ceea ce privește criteriile de clasificare, clădirea luată ca exemplu face parte din categoria cinematografelor realizate în clădiri independente (criteriul tipului de clădire). Din punct de vedere al capacității este un cinematograf mijlociu, având o capacitate de 400 locuri distribuite în două săli (criteriul numărului de săli). Deoarece face parte din categoria cinematografelor în spații închise (criteriul tipului de spațiu), exemplul analizat prezintă un program de funcționare continuu.

Dispunerea funcțiunilor la nivelul volumetriei este evidentă prin analogia corpurilor volumetrice cu o invenție din lumea filmelor și proiectării lor – zoetrope-ul – care produce filme de animație și care creează iluzia mișcării, prin intermediul unor desene așezate unele lângă altele ce sunt angrenate de un cilindru în mișcare. În acest mod cele două prisme dreptunghiulare se articulează la nivelul cilindrului.

Concept surprins la nivelul volumetriei și fațadei

În ceea ce privește schema funcțională, putem identifica zonele importante specifice configurației temei-program: zona de primire a publicului, zona funcțiunii de bază, zona deservirii directe și zona deservirii indirecte. Prin intermediul acestui exemplu ne situăm în cazul în care sala de proiecție se află la nivelul accesului publicului (la parter), care implică rezolvarea unor probleme având în vedere circulația publicului. Analizănd sala de proiecție cu capacitate mai mare, circulația se realizează pe următorul traseu: intrare din zona de recepție printr-un spațiu tampon, legătură între cele două săli ale compoziție, sala propriu-zisă, evacuare directă spre exterior prin spatele ecranului de proiecție, ieșire prin etajul unu al zonei de recepție deschisă pe verticală. De asemenea, circulația pentru sala mică de proiecție are un flux pentru acces prin spațiul tampon mai sus amintit, iar evacuarea se realizează direct în exterior pe o scară exterioară.

Plan parter

Plan etaj

Zona de primire a publicului este marcată în volum prin cilindrul proeminent. Prin evacuarea directă în exterior, publicul este privat de confortul unei garderobe. Spațiul de socializare este asigurat de spațiul de recepție dotat și cu o cafenea.

Recepția cu rol și de regrupare a publicului

Având în vedere unitatea funcțională de bază a programului, ambele săli de proiecție au formă dreptunghiulară alungită în plan, permițând astfel proiectarea necesară, dar evitarea modificărilor asupra imaginii. Dispunerea pachetelor de scaune în sală este una obișnuită programului: prima sală prezintă trei pachete despărțite de circulații clare (unul central preponderent și două laterale, secundare); a doua sală are un singur pachet de scaune. Amplasare fotoliilor s-a realizat în sistemul axat.

Sala mică (un pachet de scaune) Sala mare (trei pachete de fotolii)

Anexele cele mai importante ale sălii de proiecție, cabinele de proiecție, se află la etaj, în cilindru, fiind deservite de un singur spațiu de depozitare. Deși aceste spații au un risc ridicat de incendiu, exemplul nu are evacuarea direct în exterior din acestea.

Secțiuni prin cele două săli de proiecție

(cu indicarea unghiurilor de vizibilitate și de proiecție)

Timpul liber nu implică doar vizionarea/ audierea de spectacole. Individul încearcă printr-o activitate care îl scoate din mediul unde lucreză să se detașeze de activitatea cotidiană care ar putea deveni obositoare. Totuși, pentru unii oameni, deprinderea de cunoștințe reprezintă o metodă de recreere și pentru acest fapt au nevoie de un spațiu asigurat de o ramură a clădirilor pentru cultură – programul clădirilor pentru muzee. Pentru a analiza această temă – program am luat ca exemplu următorele tipuri de muzee: institutul unei civilizații, muzeu de artă plastică și un muzeu neconvențional în ceea ce privește abordarea amplasamentului.

Civilizația reprezintă ansamblul cunoștințelor și al experienției umane, totalitatea achizițiilor spiritului uman, fapt pentru care o clădire care dorește să reprezinte acest concept complex ar trebui să fie izolată pe lot și, în același timp, integrată în situl ales. Amplasată izolat pe lot pentru a-i arată importanța, dar și pentru a defini civilizația pe care o reprezintă de cea cu rol de gazdă, proiectul Institutului Lumii Arabe din Paris se evidențiază prin stilul unic al lui Jean Nouvel. Cele mai pregnante sunt condiționările topografice. Dată fiind situarea la pragul periferiilor istorice din Paris de-a lungul Senei, clădirea răspunde contextului său imediat, atât în ​​plan, cât și în ceea ce privește regimul de înălțime. În plan, urmează curbura drumului, a cărui formă este dictată de râu. Totuși, condițiile geotehnice nu au avut influențe importante asupra construcției, care este amplasată pe un teren plat.

Volumetrie dinamică Plan de situație

Criterile de clasificare sunt foarte importante în abordarea din punct de vedere arhitectural a acestui program. Clasificându-l, exemplul se încadrează în categoria muzeelor istorice, fiind o instituție ce prezintă lumea arabă (criteriul naturii și caracterul exponatului). Organizarea spațiilor de expunere pentru facilitarea traseului vizitatorilor este de tipul muzeului labirint, spațiile fiind articulate într-un mod fluid, organic, anticipând caracterul oriental al civilizației reprezentate. Încadrarea exemplului având la bază criteriul relației spațiale cu situl ar putea fi incertă deoarece Jean Nouvel folosește un sistem de diafragme care pot deschide spațiul față de exterior, dar pot și să-l închidă, ansamblul devenind astfel un hibrid al transparenței și opacului. În plus, exemplul analizat este un muzeu aflat într-o clădire proiectată pentru această destinație (criteriul destinației clădirii ocupate).

Un hibrid al transparenței și opacului (criteriul relației spațiale cu situl)

Modul de dispunere a funcțiunilor în volum diferă în corpurile constitutive ale compoziției. De remarcat este rigiditatea planimetrică a spațiului din prisma dreptunghiulară care găzduiește săli de expunere stabile, săli de studiu/ lectură în contradicție cu planul liber al volumului curb, unde se găsesc expoziții dinamice caracterizate prin fluiditate și deschidere.

În ceea ce privește schema funcțională, putem identifica cele două zone funcționale caracteristice programului: zona destinată publicului și zona anexelor (destinată studiilor și serviciilor).

Plan parter Plan etaj 5 și 6 Plan etaj 8 și 9

Spațiile destinate publicului debuteză cu zona de primire dispusă central față de axul longitudinal pregnant care se conturează între cele două volume ale compoziției. Accesul se poate realiza prin două moduri: perpendicular pe latura lungă a prismei (intrarea principală), dinspre Sena de-a lungul axului compoziției. Tot în această zonă de deschidere spre posibilul vizitator se află birourile de informații, o librărie la nivelul străzii, având o relație vizuală directă cu piațeta de pe latura lungă a volumului rectangular și cu galeria interioară ce definește un ax compozițional pregnand având capătul de perspectivă reprezentat de curtea interioară. Depozitarea la vedere a cărților din bibliotecă este rezolvată în cilindrul vizibil planimetric, insesizabil din exterior, care are rol și de circulație pe verticală. O altă funcțiune asimilată spațiilor publice este cea de restaurant dispuse strategic în volum: primul ar fi la interfața cu publicul larg, la parter; celelalte două se găsesc la al nouălea etaj pentru a beneficia de o panoramă asupra orașului, dar și de o terasă retrasă pe verticală de forfota urbană.

Spații destinate publicului

Cele mai importante zone consacrate publicului în cazul muzeelor sunt reprezentate de spațiile de expunere, unități funcționale fundamentale. De organizarea acestora este legată întreaga reușita a înțelegerii mesajului. Exemplul analizat prezintă atât zone pentru expoziții permanente (volumul rectangular și cel curb), cât și expoziții temporare (volumul cu plan liber). Privind poziționarea obiectelor pe verticală, la nivelul muzeului analizat s-a apelat la mai multe moduri de expunere: la nivelul pardoselii (vase din ceramică, statui), la nivelul ochiului (exponente mici ca scară, statui incomplete), deasupra nivelului ochiului (un volum cilindric pe care se proiecteza devine un exponat atipic – interferența a două programe de arhitectură, muzeu și cinematograf). Așezarea în plan a obiectelor poate fi definită de următoarele moduri de așezare utilizate pentru exemplul ales: central (statuete, basoreliefuri, vase ceramice) sau periferic într-o nișă închisă (exponate sensibile, precum țesăturile).

Moduri de poziționare a exponatelor utilizate

Variantele de expunere (insular și parietal) determină un anumit traseu al publicului, fluxul fiind unul unidirecțional dictat de obiectele de la perete cu oprirea asupra punctelor de interes insulare.

La calitatea expunerii contribuie în mod fundamental luminarea spațiului, fie naturală sau artificială. Luminarea naturală se realizeză prin două sisteme: cea directă de pe latura orientată către stradă/ piațeta laterală obstrucționată de rolete creând senzația unor leduri ce pun în evidență exponatele, cea indirectă prin intermediul curții de lumină utilizată mai ales la nivelele superioare. De reținut este sistemul de diafragme mobile folosit la fațada sudică care minimalizează și dirijează lumina. De asemenea, se speculează combinarea acestui tip de luminare naturală cu cel artificial, scopul fiind de a crea atmosfera propice admirării exponatelor.

Zona anexelor se subordonează zonei principale a publicului, spațiile acesteia găzduind depozitele, atelierele de restaurare și conservare, birourile administrative. Spațiul care se evidențiază față de celelalte este sala de studiu care se dezvoltă pe două nivele în volumul rectangular.

Biblioteca și sala de studiu

Secțiune caracteristică

Completând al doilea criteriu enunțat în prima parte a eseului, inserarea într-un țesut urban existent, în care constrângerile de ordin urbanistic și cele istorice se întrepătrund, exemplul care urmează să fie analizat a păstrat o parte din fațada veche, istorică, la care s-a adăugat spectacolul contemporanului, fără a eclipsa însă elementul trecutului. Prin acest proces, fațada devine un mozaic al arhitecturii din două epoci diferite. Proiectul Muzeului de Artă din Nantes, Franța, realizat de biroul de arhitectură Stanton Williams Architects reprezintă o extindere și o renovare a vechiului muzeu la dorința comunității. Constrângerile legale și topografice sunt evidente în astfel de cazuri. Intervenția este una sensibilă, dorindu-se o integrare perfectă a extinderii, folosind materialele originale, creându-se un volum monolit – sculptat dintr-un singur bloc de piatră. În ceea ce privește regimul de înălțime al zonei, acesta nu este în totalitate păstrat, astfel frontul nu este continuu, iar extensia devine un intermediar între clădirile existente, terasările realizându-se pe direcția străzii. Totuși, condițiile geotehnice nu au avut influențe importante asupra construcției, care este amplasată pe un teren plat.

Integrarea în țesutul urban existent

Plan de situație

În ceea ce privește criteriile de clasificare, clădirea luată ca exemplu face parte din familia muzeelor de artă plastică, adăpostind pictură, sculptură, acuarelă, desen (criteriul naturii și caracterul exponatului). Pentru acest exemplu s-a optat pentru tipul muzeului circular, caracterizat printr-un nucleu central acoperit cu sticlă la nivelul clădirii existente înconjurat de spațiile expoziționale. Extinderea prezintă tipul linear de muzeu, astfel formându-se o serie de culoare și pasarele în clădirea contemporană. Asemenea relației spațiale introvertite cu situl a clădirii vechi, extinderea preia caracterul închis pentru fațadele spre stradă (atât corpul din față, cât și cel din curtea interioară), deschizându-se doar pe verticală. În plus, exemplul analizat este un muzeu aflat într-o clădire proiectată pentru această destinație (criteriul destinației clădirii ocupate).

Articularea spațiilor și a funcțiunilor în volum este rezolvată prin întrepătrunderea celor două tipuri de clădire, cu ajutorul unei punți dispuse la primul etaj. Extinderea se poate reduce la o structură pavilionară formată din două corpuri tratate volumetric și material asemănător: primul, de la stradă, adăpostește funcțiuni destinate publicului larg; al doilea deservește o parte din zona de expoziție. Întreaga volumetrie definește o curte interioară cu rol de liant între două epoci.

Macheta

În ceea ce privește schema funcțională, asemenea exemplului analizat anterior, putem identifica cele două zone funcționale caracteristice programului: zona destinată publicului și zona anexelor (destinată studiilor și serviciilor).

Plan parter

Plan etaj 1

Plan etaj 2

Plan subsol

Zona consacrată publicului începe cu spațiul de recepție principal, aflat în corpul deja existent. Asociat spațiului de primire, se găsesc și alte funcțiuni precum biroul de informații și garderoba. Axul principal orizontal, determinat de acces, scara impunătoare și spațiul polivalent central, primește un corespondent pe verticală spre luminator. Funcțiuni destinate publicului se regăsesc și la nivelul extinderii, fiind orientate la stradă: magazin de suveniruri, cafenea, bibliotecă.

Spațiul interior devine un tablou datorită liniilor și curbelor fine

Conform tipului circular, sălile de expoziție sunt dispuse perimetral spațiului polivalent, putând fi extinse și în corpul adăugat ulterior. Acest muzeu de artă prezintă atât zone pentru expoziții temporare (spațiul polivalent, volumul contemporan), cât și permanente (corpul inițial). Exponatele sunt reprezentate de picturi și scupturi deoarece exemplul analizat este un muzeu de artă plastică, astfel s-a optat pentru următoarele moduri de poziționare a obiectelor: pentru picturi – periferic la perete, la nivelul ochiului; pentru sculpturi – preponderent central, și la nivelul/ deasupra pardoselii.

Moduri de poziționare a exponatelor utilizate

Variantele de expunere (insular și parietal) determină un anumit traseu al publicului, fluxul fiind unul unidirecțional dictat de compartimentările clădirii vechi și de dispunerea centrală a unor exponate marcând un ax direcțional (o sculptură/ pictură reprezentativă).

Având în vedere luminarea spațiului se poate remarca pătrunderea luminii zeniatele în spațiul central printr-o piramidă de sticlă. Deși în sălile de expoziție perimetrale luminarea naturală este aproape imposibilă, se încearcă o mimare a luminatoarelor prin intermediul mijloacelor artificiale ce pun în evidență exponatele și decorul clasic.

Zona anexelor este reprezentată de spații care găzduiesc depozitele, atelierele de restaurare și conservare, birourile administrative. Acestea sunt dispuse retras față de spațiile publicului, fiind amplasate la subsol.

Unirea celor două volume într-o compoziție armonioasă

Dincolo de viața prosperă afișată în centrul unui oraș, se află o altă parte a acestuia, încă vie, dar îmbătrânită și lovită – zona industrială. Acolo timpul pare să fi înghețat clădirile, trecând doar peste oamenii tot mai ridați, mai posomorâți. Această problemă urbanistică și arhitecturală a devenit un subiect delicat care ar trebui dezbătut pentru a se găsi soluții. Revitalizarea zonei în cauză prin atragerea oamenilor în locuri destinate recreerii, și în același timp, dezvoltării creativității și imaginației este necesară pentru ca întreaga societate să evolueze. În acest sens, proiectul Muzeului de Artă Contemporană Zi Bo din China, realizat de biroul de arhitectură ARCHSTUDIO s-a dovedit o reușită, înglobând arta și starea precară a halelor industriale. Condiționările topografice și geotehnice nu au avut influențe semnificative asupra construcției. Zona de reconstrucție are o formă dreptunghiulară de aproximativ 3800 mp, incluzând trei fabrici și câteva depozite de dimensiuni inegale.

Revitalizarea unei zone aparent pierdute

Amplasament

Din punct de vedere al criteriilor de clasificare, clădirea luată ca exemplu face parte din familia muzeelor de artă plastică și artă aplicată, înglobând, pe lângă exponatele menționate la exemplul anterior și obiecte din lemn și metal. Organizarea spațiilor de expunere este de tipul muzeului labirintic, fără constângeri, fiind caracterizat de o flexibilitate a spațiului prin prezența unor panouri mobile care pot închide anumite zone ale expoziției. Se remarcă o introvertire a spațiului dată de prezența zidurilor robuste ale vechii fabrici (criteriul relației spațiale cu situl). Contrar exemplelor de muzee analizate anterior, acesta este un muzeu amenajat în clădiri ce au avut inițial destinația de fabrici (criteriul destinației clădirii ocupate).

Articularea spațiilor și a funcțiunilor în volum este rezolvată print-un sistem pavilionar cu legături realizate prin intermediul unei extinderi puternic vitrată ce străbate compoziția și crează relații între două dintre volumele constitutive. Una dintre hale și un fost spațiu de depozitare sunt conectate printr-o pasarelă descoperită. Volumul dominant adăpostește zona funcțională de bază, iar corpurile mai mici ca scară, funcțiuni înrudite. Extinderea de sticlă împreună cu halele și depozitele existente definesc o curte interioară, a cărei intimitate aparentă din cauza sticlei este amplificată prin intermediul unei plantații de copaci medii.

Axonometrie

Ca la orice alt muzeu, este evidentă schema funcțională adaptată la societatea în continuă schimbare. Totuși, putem identifica cele două zone funcționale caracteristice programului: zona destinată publicului și zona anexelor (destinată studiilor și serviciilor).

Plan parter

Plan etaj

Spațiile destinate publicului debuteză cu zona de primire cu rol de repartizare dispusă la nivelul volumul vitrat de legătură. Adiacent accesului se găsesc următoarele spații cu puternic caracter recreeativ, dar și creativ: terasă acoperită, circulație directă către atelierele unde sunt create exponatele din lemn și metal, picturile. Funcțiuni destinate publicului se regăsesc și în cadrul celui de-al treilea volum – hală, mai mic din punct de vedere al scării.

Cele mai importante zone consacrate publicului în cazul muzeelor sunt reprezentate de spațiile de expunere, unități funcționale fundamentale, care de această dată este unică în cadrul ansamblului. Exemplul analizat prezintă atât zone pentru expoziții permanente (o proporție mare din unicul spațiu de expunere), cât și expoziții temporare (în separeurile rezultate în hala – expoziție). Dată fiind flexibilitatea și nonconformismul expunerii într-un spațiu atipic, poziționarea obiectelor este la libera alegere a artistului. Totuși, este recomandată o așezare la nivelul ochiului a picturilor pentru o mai bună vizibilitate a exponatului.

Moduri de poziționare a exponatelor utilizate

Având în vedere caracterul contemporan al artei prezentate în muzeul analizat, traseul de parcurgere a spațiului este unul dinamic, liber, ales de fiecare vizitator în parte. Variantele de expunere parietale sunt multiple datorită panourilor mobile, asigurând astfel și o divizare a spațiului.

Integrarea într-o clădire cu altă destinație a implicat și rezolvarea luminării în special prin mijloace artificiale, mai ales că s-au păstrat zidurile inițiale fără a fi perforate. Singurele surse de lumină naturală pentru spațiul expoziției sunt reprezentate de supraluminile aproape schițate, atât prin dimensiune cât și prin materialitatea translucidă.

Sectorul anexelor este depărtat de zona destinată publicului, fiind despărțite de curtea interioară. Printre funcțiile găsite în această zonă putem aminti: depozitele, atelierele pentru creație private, birourile administrative.

Atelierul de creație

Timp liber – pe cât de simplă pare această expresie în utilizările ei cotidiene, pe atât de complicată este ea. În sintagma „timp liber“ sunt conținute două concepte majore, fundamente ale vieții umane așa cum o știm: „libertatea“ și „timpul“. Ne-am născut să fim liberi să experimentăm spații arhitecturale, să le simțim atmosfera, sunetul, mirosul. Dar poate acest fapt este mult mai accesibil atunci când avem timpul necesar și când ne aflăm într-un loc dedicat recreeri. Astăzi toată lumea aleargă spre mult râvnita pauză de la munca cotidiană pentru a evada în spațiul plăcut, relaxant. Fie circ, teatru, cinematograf sau muzeu, oamenii se adună în locurile în care își recapătă intercomunicarea, creativitatea, imaginația, simțul ludic, cunoștințele și deprinderile știute de puțină lume care îi cunoaște, într-un cadru propice exteriorizării eului care la muncă nu-și găsește locul… Căci arhitectura va însoți individul și, generalizând, societatea, în toate momentele de recreere, de redescoperire a sinelui prin experimentarea spațiului.

Bibliografie

Cărți:

Gheorghe Vais – ,,Programe de arhitectură”, Editura U.T. Press, Cluj Napoca, 2008 – Capitolele ,,Clădiri pentru spectacole”, ,,Clădiri pentru muzee”

Site-uri:

https://www.archdaily.com/592941/circus-arts-conservatory-adh-architects

https://www.archdaily.com/593534/zoetrope-cinema-adh

https://www.archdaily.com/874527/musee-darts-de-nantes-stanton-williams

https://www.archdaily.com/771809/zi-bo-the-great-wall-museum-of-fine-art-archstudio